Kessy-Ellys Nycollas

RĂZBOIUL CELOR
DOUĂ PUTERI

LucVal&Ken – Pertoșani 2020

~1~
Redactare: Kessy-Ellys Nycollas
Tehnoredactare: KessY-Ellys Nycollas
Copertă: Kessy Ellys Nycollas

Lucrare realizată în regie proprie de LUCVAL&KEN

Petroșani, Str: Aviatorilor, Nr.46, Bl.46, Ap.39, Sc.1,
Telefon: 0722755396
E-mail: lucvalken@gmail.com
E-mail: redacțialucval@gmail.com
xxxxxxxxx
Lucrările realizate în regie proprie nu primesc
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a
României.
Toate drepturile asupra versiunii în limba română aparțin
autorului. Reproducerea integrală sau parțială, sub orice
formă, a textului din această carte este posibilă numai cu
acordul scris al autorului și al administratorului
LUCVAL&KEN

Lucrare executată la minitipografia LUCVAL&KEN

Petroșani Hunedoara, Str. Aviatorilor, Bl.46, Ap.39

Comenzile pentru această lucrare se primesc:

 Prin poștă la adresa de mai sus.

 Prin e-mail: lucvalken@gmail.com,
 redactialucval@gmail.com
 Prin telefon: 0722755396
 La sediul firmei LUCVAL&KEN

~2~
Kessy Ellys Nycollas

~3~
~4~
 PREFAȚĂ

Am mintea în război dar sufletul

în pace!

Volumul, aici de față, a fost scris într-o perioadă

nu tocmai roză a vieții mele și pentru că îmi
doresc să fiu înțeleasă, am să vă spun că a fost o
criză pasageră, pe care unii ar fi numit-o
depresie... și poate că, pe bună dreptate.

Nu am luptat să conving pe nimeni că nu are

dreptate ci, am spus răspicat că știu exact ce se
întâmplă cu mine și îmi doresc să fiu lăsată în
pace, deoarece simt că o voi depăși singură, fără
sfaturi și tratamente medicale, deoarece, aceasta
nu este prima perioadă de acest gen. Viața m-a
îngenuncheat de foarte multe ori, însă
Dumnezeu mi-a dat puterea și mi-a adus în
preajmă, de fiecare dată, oamenii de care aveam
nevoie.
Marea mea problemă, cu care vin încă din
copilărie, este lupta dintre rațiune pe de o parte
și suflet pe de altă parte. Această luptă m-a făcut
mai mereu să mă simt ca „doi în unul”. Când
sufletul își dorește ceva intervine rațiunea care
~5~
urlă din răsputeri că nu se cade, nu e bine, ce va
spune lumea? Rațiunea, în foarte multe situații,
m-a împiedicat să fac pasul decisiv.

Am o casă frumoasă, caldă și primitoare, o viață

pe care alții cred că și-ar dori-o și cu care ar fi
mai mult decât mulțumiți, dacă s-ar găsi în locul
meu, dar, cu toate astea, sufletul mă trimite
mereu spre locurile de origine!
Vreau să specific că dacă aș fi fost singură pe
aici, nu aș fi ezitat nicio clipă. M-aș fi întors,
probabil, la puțin timp după ce am plecat.

De ce am plecat? Nu stiu nici în ziua de astăzi,

sau, dacă stau bine să mă gândesc, am ascultat
mintea, rațiunea. Eram însărcinată cu primul
copil, Mihaela, care m-a ales să îi fiu mamă, pe
când eram încă în București, iar gândul că voi
rămâne singură, să cresc un copil, mă deprima.
Nu mă temeam de lipsa banilor ci de gura lumii,
pe care, parcă o auzeam spunând: – Uite, a fugit
de o iubire mare și s-a ales cu un copil făcut cu
un bărbat care nu a iubito.

Sunt un suflet cu multe regrete care, din cauza

educației și a timidității nu a avut curajul să
spună tare și răspicat ceea ce gândește, de frică
să nu supere părinții. Nu știu, asta este din cauza
~6~
 părinților sau a caracterului meu. Regret că am
plecat, nu aș mai face-o acum.

Ce să fac? Să ascult mintea sau sufletul?

„Am ajuns să înțeleg că, atunci când îi arăți

respectul cuvenit atât Sufletului cât și Minții și
Trupului, realitatea pe care o consideri
înconjurătoare se armonizează la rândul ei și
asta pentru că exterioritatea nu există cu
adevărat, realitatea exterioară fiind imaginea în
oglindă a gândurilor pe care le întreții. Tot
Universul este în interiorul tău.

Mulți oameni consideră că, pentru ca lor să le

meargă bine, este necesar ca ceva în exterior să
se întâmple. „Paradoxul” este că atunci când
interiorul se armonizează, ceea ce numești tu
exterior se armonizează la rândul său.
Este imposibil ca în interiorul tău să fie pace,
bucurie, armonie și dumnezeire conștientizată,
iar în exterior să vezi război, tristețe, lipsă de
armonie și iadul pe pământ.

Realitatea înconjurătoare e oglinda minții

fiindcă prin gânduri „sculptezi” experiențele din
viața ta de zi cu zi. Nu există nimic care să fie
experimentat și să nu fi fost gândit anterior.
~7~
 Desigur că un ceva experimentat poate fi
rezultatul unui gând conștient sau inconștient,
dar aceasta este altă poveste.

Sufletul este ceea ce ești tu cu adevărat. Tu nu

ești mintea sau trupul fizic, ci ești acel aspect
nemuritor din tine care este sufletul.

Sufletul este instanța care comandă minții în

acest Univers în care trăim.

În primul rând ascultă-l. Nu mă întreba cum,

fiindcă nu există om căruia Sufletul să nu îi
trimită mesaje în permanență. Gândește-te la
următoarea imagine metaforică.

Imaginează-ți că din prima secundă a existenței

la nivelul planetei Pământ, ar fi prezent un sunet
permanent. Să zicem că ar fi prezent sunetul
notei „La”. Nu s-ar întrerupe niciodată. După
zeci de ani cu această notă pe fundal, ea ar
deveni ceva normal și nu ai mai sesiza-o și nici
nu te-ar deranja. Mai apoi ar veni cineva la tine
și ți-ar spune: „– Uite ce frumos sună nota
,,La”. Însă, fiindcă tu erai obișnuit cu această
notă, ca zgomot de fond, pe care ai ajuns să îl
ignori, îi vei spune că nu auzi nimic. Tot așa e și
cu vocea Sufletului. După mulți ani de ignorare,
~8~
 ai ajuns la conștientizare, iar mesajele devin
clare. Nu o mai auzi. De cele mai multe ori însă
nu e necesară decât foarte puțină atenție.”

După ce l-ai ascultat, fă ceea ce îți transmite el.

Tu ai practic integrat un sistem care îți spune de
ce să te ferești și ce să faci în raport cu Planul
Divin, asupra căruia ai consimțit înainte de
întrupare. Ideea e că degeaba te simți armonios
în raport cu o activitate, dacă ulterior intervine
mintea și o asculți pe aceasta din urmă alegând
să nu mai experimentezi ceea ce ți-a sugerat
Sufletul.

Mintea este instanța care comandă trupului fizic.

Iar să lucrezi cu mintea, presupune să devii
conștient de gândurile pe care le experimentezi.
În primă fază este suficient doar să le observi,
fără să judeci... Mai apoi, poți trece înspre a
întreține gânduri armonioase „de la Sine putere”.
Și continuând poți ajunge să experimentezi
starea de minte coborâtă în suflet.

Cum am făcut eu mintea să tacă și să stea

cuminte? Nu a fost ușor și nici nu pot spune că
am reușit în totalitate, însă, este mult mai ok
acum, decât în urmă cu câțiva ani.

~9~
 La început am simțit că trebuie să scriu. Am
scris multe poezii. Unele mai bune, altele mai
puțin bune, însă nu am renunțat. Totul venea ca
pe bandă rulantă, de parcă era imperios necesar
să rămână scrise. Tot atunci am început să citesc
tot ce îmi pica sub ochi. Una din prietenele mele
a avut grijă să mă avertizeze că o să înnebunesc
cu atâta citit. Am continuat cu pregătirea mea ca
terapeut Theta-healing. Aici am învățat să fac
meditații, să manifest dorințele, să îmi schimb
programele care mă sabotau.

Meditația a devenit atât de prezentă în viața mea

încât orice problemă îmi apare, indiferent de
natura ei, o depășesc meditând. În timpul
meditației mă apropii cu toată ființa mea, de
Divin, iar mintea tace.

Dacă îți propui cu adevărat și ești dispus să

lucrezi cu tine însuți, poți ajunge în punctul în
care să nu mai ai niciun fel de dependență.
Asociate, aceste stări dau libertate și pot ajuta să
ajungi la o conexiune mai profundă cu Divinul.

Kessy Ellys Nycollas

~ 10 ~
 RĂZBOIUL MINȚII

Îmi este mintea

într-un război continuu!
Aş vrea să o înţeleg
şi să îi dau dreptate...
Dar dacă sufletul te vrea!...
Cum pot să fac?
Cum ar putea
să meargă mai departe?

Am mintea în război,
dar sufletul în pace...
Habar nu am cine va câştiga!

Nu ştiu!..
să-i spun minţii că regret,
deşi îmi place?
Ori sufletului să îi spun
să fie conştient,
că iar va regreta?

Pe chip se vede
un amestec clar,
De bucurii
dar şi tristeţe!
Sufletului însă
nu pot să îi impun nimic,
~ 11 ~
 atâta timp
cât mă refuză,
nevrând să-nveţe!..

Un gând
se răzvrăteşte-n mine.
iar altul tace mâlc!
Nu înţeleg de fapt,
ce vor să-mi spună
și-n gânduri mă încurc!

Aş vrea să văd
peste tot locul
frumuseţe...
Dar mă izbesc
aproape obsesiv,
de ură,
Care-mi apare pe ne veste,
pe chipurile voastre,
pictate,
cu un amestec de culori,
ca-ntr-o pictură!

Aş vrea să pot
picta şi eu!
Nu în tablouri, ci
în suflet,

~ 12 ~
 FRUMUSEȚEA...

Dar altfel decât face,

pictorul care acoperă
o pânză albă,
dându-i frumuseţe
şi culoare.

Aş vrea să pot spăla

„umbra” urii sufleteşti,
să pun apoi,
pictura dragostei pe faţă
și-n sufletul ce doare,
atunci când îl rănești,
tu

Om, lipsit de fericire și de viață!..

~ 13 ~
 NU MĂ CHEMA

Nu mă chema-napoi iubire!
Am fost aici mereu, dar tu nu m-ai văzut!
Şi a venit acum, o amintire să îţi dea de ştire,
... cum că tăcerea m-a durut?

Din ochii mei, nu te-am pierdut o clipă,

Oriunde îmi îndreptam privirea, te vedeam!
Chiar vântul de mă atingea, cu a lui aripă,
Eu tot în preajmă îţi eram... plângeam!

Nici soarele cu a lui sclipire

De tine nu m-a îndepărtat!
Mi-a dat puteri şi peste fire
şi de am plâns, (eu tot) te-am aşteptat.

Acum mă rog la tine, ca la Dumnezeu,

Să mă culegi, din rătăcirile de-o clipă
Şi să mă strângi la pieptul tău,
Căci, dragostea în suflet, iară se înfiripă!

Tu n-ai de unde ştii cât mi-e de greu,

S-aştept inima ta, să mă recheme...
Cum uneori te chem şi eu,
Rugându-te să vii, cât încă mai e vreme...

Zâmbindu-ne vom înţelege,

~ 14 ~
 Că totul a trecut şi totul va fi bine
şi că oriunde, pe oricare drum vom merge,
Nu vom putea zâmbi, printre suspine.
De aceea vreau acum să-ţi spun, să ai răbdare.
Nu vreau ca umbră să-ţi devin prin vreme...
Mă tem să nu mă rătăcesc pe vreo cărare,
în aşteptarea sufletului tău să mă recheme...

Tu mi-ai fost poartă magică spre viaţă,

Chiar dacă, nu ţi-am spus-o niciodată...
Tu mi-ai adus şi zâmbetul şi lacrima pe faţă
Făcând din mine, ce n-aş fi putut crede eu,

Vreodată!...

~ 15 ~
 VINOVAȚI DE IUBIRE

Înflorit-au în priviri...
Vrei nu vrei, pe negândite,
Sentimente şi trăiri,
Numai de noi doi simţite!

Răsfățându-mă în taină,
Din priviri, fără cuvinte,
Mi-ai pus iar venin pe rană,
Răscolindu-mi taine sfinte!

Îmi mai amintesc şi-acum,

Cât eram de tulburată,
Când privirea ne-o-ntâlneam,
Simţindu-mă vinovată!

Dar şi când te-ndepărtai

Şi priveam din urmă-ţi pasul,
Mă simţeam că mă topesc,
Când nu-ţi mai auzeam glasul!

Vântul serii învolbura,

Marea şi-mi răvăşea părul...
Lumea-n jur mi se părea,
Că ne simte adevărul!

Taina nopţii fără tine,

~ 16 ~
 Nu puteam s-o înţeleg,
Mi-era rău, deloc prea bine,
Neştiind ce să aleg!

Mi-ai apărut... o nălucă,

Dar ştiam că te-aştept…
Domnul, drumul ni-l încurcă
Şi n-aş vrea să suferim!

~ 17 ~
 AZILUL IUBIRII

Puiul meu! Să-ţi fie bine,

Îţi ofer „AZILUL MEU”!
Vreau să ştiu că ești ferice,
Martor îmi e Dumnezeu.

Nu cere „AZILUL CRUCII”

Că-l vei avea mult şi bine...
Trăieşte-ţi viaţa ca ,,pruncii”,
Vino în braţe la mine!

Aroma de MÂNĂSTIRE,
Va dispărea dimprejur…
Te rog doar să-ţi vii în fire,
Va fi bine totul, JUR!

Lumânările aprinse
Duc focul către „fitil”
Dar sunt „LUMÂNĂRI DE VISE”
Nu lumânări de AZIL...

SCHITUL ce-l păzeşti acum,

Vreau să-l preschimbi într-un pat...
Să mă ţii în braţe strâns
Şi să-ţi simt un tremurat...
Furtuna a început
Parcă aşa se cam aude...
~ 18 ~
 Dau iubire cu împrumut.
Nu te teme, nu te ascunde!

Mai ai multe de făcut,

Nu ceda în fața sorţii!
Fă un vers mult mai plăcut.
Nu sta trist în faţa MORŢII...

Rupe zalele ce-ţi leagă

Gleznele una de alta...
Ai putere, te dezleagă...
Nu-ţi plânge la nimeni soarta!

Toţi ascultă, apoi râd

Nu-ţi e nimeni SOLIDAR!
Tu trebuie să-ţi revii,
„FĂ RUGĂCIUNI LA ALTAR”

Domnul, sigur va aude,

Ce dureri grele te-apasă,
Apoi ochii-ţi va deschide
Să vezi că viaţa-i frumoasă...

~ 19 ~
 SEARA SPERANȚEI

Iubitul meu, îţi simt uşor...

Sufletul răvăşit, parcă, de dor!
Şi-mi amintesc cum într-o seară
Mă aşteptai, la poartă, afară...

Privindu-mi paşii grei, ce lin mă poartă...

Spre o iubire a mea, de mult visată!

M-ai prins în braţe şi m-ai sărutat

În clipa aceea de nimic nu ţi-a păsat!
Erai doar fericit că am venit
Şi-un vis, visat de tine, ţi-am îndeplinit...

Apoi cu grijă mi-ai arătat calea

Spre patul care suspina de drag,
Mi-ai prins în palme sânii şi mi-ai tăiat
suflarea...
Cu sărutări (o mie) prinse-n şirag...

Ne-am dezbrăcat de lume şi de rele

Şi am făcut ceea ce ne doream de mult...
Apoi eu capul mi l-am lăsat agale,
Pe pieptul-ți gol ş-am vrut...

În braţe să mă ţii să-ţi simt suflarea

~ 20 ~
 Şi tremurul din sufletul-abătut...

De tine m-au legat ca-n lanţuri

Braţele tale de bărbat vânjos,
Îţi simt căldura-ți care mă topeşte
Şi-mi las cu mult regret, capul în jos.
……………………………………

Aş vrea să mai revin, dar îmi e teamă

Şi îţi plâng doru-n seri târzii.
De n-am să pot veni... vin pân’ la toamnă,
Pentru că îmi doresc al meu să fii...

Vreau să-ţi alung trăirile care-ţi acoperă visarea,

Să uiţi de ghioceii de la tâmplă...
Cu dragoste îmi doresc să îţi dau fericirea
Ce mintea şi sufletu-mi „încurca”!

~ 21 ~
 ÎȚI AMINTEȘTI

Ai încercat să promiți ceva,

Iar eu te-am întrerupt.

Promisiunile, uitate mă dor,

Sunt doar niște simple amăgiri,

rostite în momente de euforie,
de care nu vreau să îmi las sufletul atins

Nu vrea să cadă-n ,,frenezie”…

Nu am nevoie de mici daruri,

Nici de promisiuni nu am nevoie.
Singura mea dorință este
Să îți simt sinceritatea în suflet, vie!

Dar!

Am simțit un suflet „arestat”.

Un suflet ce se zbate în deznădejde,
Un suflet chinuit… respirând sufocat,
Sub talpa unei ființe diabolice!

Ciudat!

Mi se pare ciudat
~ 22 ~
 și nedemn comportamentul
unui suflet, care își pune talpa
pe sufletul celuilalt care,
cândva, a crezut în iubire,
înțelegere și conviețuire în bună pace.

Urăsc foarte tare lipsa de demnitate, de curaj.

Singurătatea în doi
este o închisoare a două suflete.
Singurătatea, în singurătate,
este o dovadă a demnității și puterii.

Decât o singurătate în doi,

mai bine o libertate deplină,
într-o singurătate a ta.

~ 23 ~
 ÎMI DOREAM

Îmi doream să rămâi şi te vream, te doream.

Aş fi vrut să te am alături o viaţă şi apoi,
Încă una de la cap să-o luăm împreună,
Aşa cum ştiam doar noi doi!

Îmi doream să mai stai, să mă îmbrăţişezi

Dar, lacrima din ochi nu vroiam să mi-o vezi
Mi-era greu să te las să pleci şi aş fi vrut,
Să-nţelegi toată durerea-mi din glasul tăcut...!

Îmi doream să îmi spui, că o să rămâi

Şi că totul va fi ca în ziua dintâi.
Dar ştiam că nimic nu mai e ca atunci
Şi-i mai bine să te las, să te duci...

Şi-ai plecat agale pe aleea cu tei.

Nici inima ta nu ştia, în clipa aceea, ce vrei...
Dar paşii te purtau tot mai departe.
Mergeai cu capul plecat.
N-ai privit nici o clipă în spate!

Privesc şi acum aleea, cu pași-ţi pierduţi!

Suntem azi doi simpli străini, necunoscuţi.
Ochii-mi mai plâng
şi inima-mi tresare în piept uneori
Vocea ta caldă, duioasă şi blândă,
~ 24 ~
îmi dă şi acuma fiori...!
03.02.2018

~ 25 ~
 ÎN SUFLET

La mine-n suflet viscoleşte

Deşi, e toamnă încă, peste tot.
Tu naşti furtuna care înzăpezește
Sufletul meu cu trup cu tot!

Capul mă doare-ngrozitor.
Este atâta linişte în casă.
N-aş vrea să mai trăiesc,
Dar nici să mor
Oricum!
Indiferent de ceea ce se-ntâmplă
Cui îi pasă?

Tăcerea strigă asurzitor,

Urechile-mi vuiesc
De strigătu-ţi tăcut,
Capul în două se desparte,
parcă!
Doamneeee!
Unde-am greşit?
Ce am făcut?

Un an m-ai chinuit în vise

Alături de alţi patru,
Care au trecut!
Or fi din alte vieţi,
~ 26 ~
 Povești nescrise?
Ce aş putea să fac
Să înţeleg mai mult?

Tâmpla zvâcneşte,
Ochii lăcrimează,
Buzele au amorţit de mult...
În minte amintiri se derulează.
Aş vrea doar un minut să te ascult!

Nu ştiu de ce?
Poate mi-ar fi mai bine!
Sau cine ştie ce aş mai simţi!
Ştiu doar atât: mi-e dor de tine
... spune-mi la fel
Chiar dacă vei minţi.

29.10.2017

~ 27 ~
 DOR DE DOR, NEBUN

Dor îmi e de tine, dor

Și nu-mi e deloc ușor.
Mi-e dor de dragostea din urmă,
Ce m-a ținut cu drag de mână!
Și îmi făcea din sufletul îndurerat, vioară
Cu care-mi oblojeam (sufletu’ rănit),
Seară de seară…

Dor îmi e de tine, dor

Și uneori chiar simt că mor,
Căci îmi lipsesc îmbrățișări,
Vorbe frumoase, sărutări,
Glasul duios, cu clinchet lin,
rostit-n seri cu cer senin…

Dor îmi e de tine, dor

E toamnă iar în noi și pe „ogor”.
Pe străzi frunzișul zace obosit
Și-n suflete regretul s-a ivit,
De tot ce nu mai poate fi...
Ce-a dispărut ca norul într-o zi.

Dor îmi e de tine, dor

Chiar de în vise te ivești.
Durerea mai mult îmi stârnești
Să mă trezesc în zori de zi
~ 28 ~
 și să mă-ntreb: unde oi fi?
Căci te aflai aici cu mine,
era vis…
Ai dispărut când m-am trezit,
lăsându-mi sufletul spășit…

Dor îmi e de tine, dor

Și nu îmi e deloc ușor.
Mi-e dor de dragostea din urmă,
Ce m-a ținut cu drag de mână!
Și îmi făcea din sufletul îndurerat, vioară
Cu care-mi oblojeam (sufletu’ rănit),
Seară de seară…

~ 29 ~
 UNDE?

Unde a pierit iubirea noastră?

Pe ce tărâm s-o fi ascuns?
Din bolta cerului albastru
nu mai primesc niciun răspuns!

Unde ai ascuns atâtea sentimente,

rostite şi simţite de amândoi?
Sau vorba românească „săracă-i în cuvinte”
Ne mai găsind în dex şi altele mai noi?

Unde sunt serile cu lună

În care îmbrăţişaţi,
priveam în largul mării?
Nu este nimeni să ne spună
Cum ne-am ascuns
în umbra-ntristării?

Unde ai plecat şi unde stai ascuns?

Tăcerea cum de poţi s-o stăpâneşti?
Cum faci de nu mai ai nimic de spus
Când nu de mult, jurai, că mă iubeşti?

Unde sunt toate... unde au plecat?

De parcă nu au existat nicicând!
Te-am căutat. M-ai căutat...
Şi-n urmă am lăsat doar,
~ 30 ~
„zbatere de vânt”!

~ 31 ~
 NU ÎNȚELEGI

Nu înţelegi cât e de greu

Să mergi singur pe cale...
Cu soare în priviri
Şi-n suflet multă jale...!

Să-ncerci mereu să poţi să dai

Din sufletul tău sfărâmat,
Unui alt suflet mângâiere
(Cum poţi să dai când tu nu ai!...)
Şi totuşi răscolind,
prin întunecatele-i unghere
Să mai găseşti, ici colo,
cioburi de iubire!
Apoi să dăruiesc cu mărinimie,
Acelora ce nu îşi mai găsesc niciunde
Un licăr mic de bucurie.

Câtă putere Dumnezeu mi-a dat

Să pot să râd cu-n ochi,
Cu altul să pot plânge!
Cu cel ce râde să văd frumuseţi.
Cu cel ce plânge
„ÎNGERUL PLECAT”!

ŞI DOAMNE!
De-aş trăi şi şapte vieţi
~ 32 ~
 În slujbă îţi voi fi neîncetat
Prin mine vor găsi mereu
Mâna întinsă de Bunul Dumnezeu,
Toţi cei ce cred în el şi sunt în stare
Să îşi găsească alinare,
Cei care ştiu să mulţumească
pentru tot ce au
Şi să înţeleagă
că lucrarea ta,
o faci prin oameni.

~ 33 ~
 VÂNTUL

În zadar îţi caut formă

Nici contur nu îţi găsesc...
Însă simt cum, vrei în suflet
Loc ca să te cuibăresc...

Îţi simt adierea caldă

Tare aş vrea să nu mă atingă,
Dar „soldații”-încep să cadă
Şi răpuşi de-a ta putere
Îngenunchiaţi stau şi strigă!

Este greu să-i stai în „cale”

Fără pic de adăpost,
Când vântul să-ţi intre-n suflet,
Bate, bate, fără rost!

Vântuleţ bătrân, ca vremea,

Tot timpul ai colindat,
Nici acum că eşti bătrân
Stare, loc, nu ţi-ai aflat?

Însă te rog în genunchi,

Ocoleşte-mă puţin,
Bate de mine departe,
Nu-mi aduce iarăşi chin...
Vorbe seci și crucea-n spate.
~ 34 ~
 Vreau să-mi apăr sufletul
Ce chinuie în zadar
Şi nu vreau să sufăr iar,
Doar din vorbe „fără har”!

Du-te vânt, du-te, te rog,

Până-ţi vei găsi zălog.

Ocoleşte-mă aş vrea
Cât poţi tu şi... stă-mi departe...
Te implor, nu-mi răvăşi
Iară, gândurile toate!

~ 35 ~
 ÎMPRĂȘTIEREA

Ne-am împrăştiat ca fumul,

Plecând unul câte unul,
Pe cărări de dor şi vise,
Către ,„țeluri” neatinse...

Ne-am topit la fel ca gheaţa,

Inundând iubiri divine,
Lacrima brăzdează fața,
Niciodată nu ni-i bine...

Ne-am risipit fără ştire,

În al vieţii labirint.
Plânge dor, plânge iubire
În cuvintele ce mint!

Ne-am irosit ani şi zile

Unde nu s-a meritat,
Întorcând a vieţii file,
Cu sufletu-înstrăinat!...

Unde să ne regăsim
Părţi din sufletul pierdut?
Nicăieri, ştim asta bine,
Oare ce e de făcut?

Jalea ne cuprinde veşnic

~ 36 ~
 Nimic nu ne fericeşte...
Nu suntem buni de nimic.
Viaţa-i toată o poveste!...

~ 37 ~
 MIȘELEȘTE

Mi-ai apărut în viaţă pe neaşteptate.

Nu mai credeam că mai există
un loc vacant!
Durerile şi dezamăgirile
îmi ocupaseră tot spaţiul...
Tu însă te-ai strecurat mişeleşte...
tocmai atunci când eram convinsă că
dragostea, nu este inventată pentru mine!

M-ai condus orbeşte

în lumea din care tu veneai.
Ai făcut ca ochii mei
să nu mai poată vedea pe nimeni!
Numele tău,
îmi creează în suflet,
vulnerabilitate!
Poza ta îmi tulbură liniştea,
viaţa şi somnul!
Nu am învăţat
cum să mă ascund
de o astfel de simţire!

Ce am reuşit?

Am reuşit să îţi spun PUNCT!

...acel punct pe care ţi-l ceream,
~ 38 ~
 Pentru că,
eu nu aveam suficient curaj
sau poate că iubirea pentru tine,
mă determina să mai aştept!

Nu am vrut să plec.
Aş fi dorit din răsputeri să rămân,
Însă, nu se mai putea!

Îmi plăcea când îmi vorbeai.

Îmi plăcea când erai fericit.
M-a durut, durerea ta
din zilele în care, evitam
să ne întâlnim privirile.

Nu îmi este bine

Dar mai bine, totuşi,
decât atunci...

~ 39 ~
 DA, EXISTĂ

Da! Există dragoste după trădare,

Când înţelegi că el sau ea nu-ţi aparţine
Şi că, o greşeală este o încercare...
Cu toate că veţi spune toţi:
– nu se cuvine!

Însă cu toţii am greşit

De curioşi, de proşti, sau cine ştie!
Sau poate doar că nu pricepem (că)
Nimic nu ţine-o veşnicie...

Nu cred că-i suflet pe pământ

Să nu-l fi încercat, „păcatul”...
Cine-i cinstit şi spune că e sfânt,
Este, pentru că încă, nu l-a aflat satul!

~ 40 ~
 ORIUNDE

Oriunde te îndrepţi, fă-o din toată inima.

CONFUCIUS

Orişiunde-ţi îndrepţi paşii,

Mintea să te însoţească.
Sufletul să-ţi fie împlinit,
... nimeni să nu te oprească!

Orişiunde gându-ţi zboară,

Fă-l să fie gând curat...
Nu trăieşti o veşnicie
Nici sărac, dar nici bogat!

Orişiunde vei trăi,

În ţară sau dus departe...
Nu uita ce ai lăsat,
Nu-ţi lăsa iubirea-n spate (urmă)

Căci oriunde vei pleca,

Vei fi dus, fizic, trupeşte
Ce porţi în inima ta...
Pân’ la moarte te-nsoțește!
şi de acolo cine ştie
trăind în lumi paralele!
Câte doruri şi dorinţe
Vor pica „în praf de stele”.

~ 41 ~
 PREȚUL UNEI IUBIRI

Dacă ai putea ştii

Cum Marea Moartă
Îmi inundă sufletul,
Nu ai mai putea
Rămâne mut
Şi indiferent
În faţa manifestărilor mele,
Iar urechea, nu ţi-ar mai fi surdă...
Dacă ai putea ştii
Cum visele, cu tine,
Îmi inundă somnul
Şi îmi fură liniştea
Zilei următoare,
Nu ai mai putea fi
Orb în fata iubirii mele
Şi nici rece în îmbrăţişări...

Dacă ai şti cât de tare doare dorul,

Nu ai mai putea sta la distanţă
Citindu-mi poemele...
Ai veni.
O vizită de cinci minute,
O îmbrăţişare de cinci secunde,
Un sărut de cinci clipe...
Mi-ar adăuga vieţii
~ 42 ~
Un plus de cinci ani...

Refuzând venirea...
Îmi doreşti pieirea!

~ 43 ~
 DARUL

Azi în cana cu cafea,

Caut să te regăsesc!
O întorc şi-o răsucesc,
Dar nu eşti pe nicăieri!
Cum erai în cana aceea
Ce mi-ai oferit-o-n dar,
Fără ca să stai pe gânduri
Şi fără să ai habar,
Că în fiecare zi
Când din ea eu sorb cafeaua,
Îţi sărut buzele, care
Şi ele-şi sorbeau cafeaua!
............................................
Când apropii de ea gura,
Îţi simt respiraţia!
Cred c-ai întrecut măsura,
Dar şi gravitaţia...
Undeva, cândva, vreodată,
O poveste am mai avut!
Fiindcă altfel nu-mi explic!
De scenarii nu m-apuc...
Însă e ciudată forţa,
De simţiri ce mă omoară,
Ne dorim fără să vrem
Zi de zi, seară de seară...
Iar când vocea ne-auzim
~ 44 ~
 Ne topim de dor şi drag.
Tremură sufletu-n noi.
Eu! Nu ştiu ce să mă fac!...
Nu ştiu tu ce poţi simţi
Când spui că nu poţi vorbi
Şi că simţi ceva ciudat.
Care te-a emoţionat...
...................................
Viaţa toată-i un mister
De nimeni descoperit!
Înalț ochii către cer
Şi-l întreb pe Tatăl Sfânt:
Ce se-ntâmplă azi cu noi?
Ne leagă vreun jurământ?
Sau din alte lumi venim
De unde ne-am mai iubit?
Pe Pământ am poposit
Să-mplinim ce-i neîmplinit?

~ 45 ~
 AȘTEPTAREA

O! Dulce al vieţii mele domn!

Ţi-am luat sufletul în palme
Iar tu, cu grijă ţi-ai lăsat capul, agale
Ca un copil, ce-n braţe, îmi adoarme|

Cerneai apoi timpul într-o clepsidră.

Mă cuprindeai cu braţele de dor,
Amurgul îl vroiai cât mai degrabă-n tindă,
Simţeam dorinţa ce ţâşnea, din ochiu-ţi arzător!

Aud mereu cuvintele „latente”

Ce-mi lasă cu tristeţe, zgomote în suflet
Şi văd un zâmbet puţin abătut,
Că n-am putut să îţi rămân alături, cât mai
mult...

O! Dulce al vieţii mele domn,

Îţi spun deşi n-aş vrea să ştii
Te alint înainte să adorm
Şi te aştept încă, să vii!

De nu acum, măcar la anul

Sau cine ştie! Într-o zi...
Să ne iubim şi alungându-ne amarul
Să punem dragostea în vers... de poezii.

~ 46 ~
De n-ai să vii, am să-ţi îngrop iubirea
În locuri de care să nu ştii.
De o vei căuta, îi vei culege floarea,
În primăvară, când va înflori.

~ 47 ~
 PACEA SUFLETULUI

Anilor! Nu vreau nimic...

Am nevoie doar de pace,
Chiar de sunt bătrân/ă un pic,
Viaţa încă îmi mai place.

Nu vreau să privesc oglinda

Şi nici părul alb ca neaua,
Nici nu mă-ncearcă obida
Că-mi e veche „cheresteaua”.

Este doar un semn al vremii,

Ce amprentele își lasă,
Pe obrazul obosit
Şi pe ţigla de pe casă!

Mintea îmi e ocupată,

Doar cu tot ce-i mai frumos,
Merg voiniceşte-nainte
Şi nu plec capul în jos!...

Eu am vrut să fiu om mare,

De când eram unul mic,
Acum să-ncerc să-ntorc roata,
Zău că nu pot! Ce să zic?

Privesc prin fotografii,

~ 48 ~
 Dar mai rău mă necăjesc,
Că aveam vise măreţe,
... nu ştiu de le împlinesc...

Zi de zi văd pomul vieţii,

Cum pierde frunze cu carul!
Și îmi privesc forma feței
Cuprinzându-mă amarul.

Ştiu că va veni o zi,

Când voi fi din nou ţărână…
Însă vreau cât va mai fi,
Să nu mai iau viaţa-n glumă.
Preţ voi pune pe nimicuri,
Voi preţui orice zi
Şi cu rele şi cu bune
- IUBIRE VOI DĂRUI -

~ 49 ~
 URAGANUL

Eu sunt ca vântul,
Sunt calmă, caldă, liniştită...
Cu adierea mea te fac să simţi
Că viaţa trebuie trăită!

Te mângâi blând şi te răsfăţ,

Cu boarea mea fină şi dulce,
În păr m-ascund şi te învăţ,
Cum trebuie să porţi o „cruce”.

Eu sunt ca vântul, te mângâi

Şi te cuprind cu ale mele braţe,
Dorindu-mi să fii fericit
Şi să te fac să ai speranţe...
DAR!
Pot să devin un uragan!
Ce spulberă şi rade tot…
(n-aş vrea să mă cunoşti)
Dacă încerci pe sub „raglan”
Să îți ascunzi alte măşti...

Pot da cu tine de pământ…

Cum un copac pică-n furtună!
Dar sunt şi pâine, sunt şi unt
Când şi tu ştii când să mă ţii de mână!...

~ 50 ~
 Depinde totul doar de tine
Eu ştiu ce pot şi nu am teamă…
Îţi dau cuţit, îţi dau şi pâine
Dar trebuie să bagi de seamă!...

~ 51 ~
 SUNT FEMEIE!

Da!
Sunt femeie, negreşit!
Care a râs, a plâns şi a iubit.
Care a avut şi soţ şi trei copiii
Şi-o viaţă-n care a avut de-ndeplinit,
Ce un bărbat n-a reuşit!

DA!
Sunt femeie
Şi aş vrea să le spun lor...
Bărbaţilor ce judecă, feminitatea mea,
Că eu sunt mândră că-s femeie
Iar viaţa lor e strâns legată de a mea!

Femeia-i mamă şi iubită,

Este icoană şi ispită,
Este iubire şi blestem,
Este şi înger şi satană,
Este pictura dintr-o ramă,
Este o floare-n primăvară,
Este şi dulce şi amară
Şi roadă dulce a unui pom de vară,

Este furtună, dar şi ger

Şi uragan, dar și mister,

~ 52 ~
 ... poate orice să fie şi să se preschimbe
După dorinţele celui ce vrea să-i fie:
Stăpân, întruchipat în soţ,
Prieten, amant ori frate...
Şi zbir şi iudă şi călău!
Toate-ntr-un loc... ori separate!

Dar!
Mai vreau un lucru să îți spun:
Pot fi şi înger, dacă eşti în stare
Şi vrei un rai să îmi oferi...

DA!

Şi mai doresc a spune:

Că sunt a universului minune

Şi vreau să am ce mi-am dorit!
N-o să mă las precum un câine, hăituit...
Şi n-o să plâng la poarta celui ce cândva m-a
umilit...
Pentru că nu sunt sluga lui şi cred neîncetat
Că-s fiica unui împărat
Şi coasta sacră a unui zeu,
Creată pe pământ, de Bunul Dumnezeu.
Da!

~ 53 ~
 Sunt femeie, ce minune...
Şi mă ridic acum în fața dvs.
Şi pot spune
Că o femeie este ca o flacără, ce pururi „vie”
Poartă lumina şi iubirea-n piept, pe iie!...
Zâmbeşte neîncetat și-i fericită...
Căci din fiinţa ei e zămislită
Toată, pleiada bărbătească
Care în loc să-o preţuiască
Îi calcă sufletu-n picioare...
Spunând că fără EL, EA nu-i nimic
Dar fără ea? El ar mai fi pe această lume, oare?
Aş vreau şi eu răspuns la întrebare!
........

Femeie dragă! Tu mă ia în seamă

Nu plânge pe un umăr de satană...
Nu te-mbrăca în negru să jeleşti,
Tot ce nu poţi să împlineşti...
Priveşte-te în oglinda mare
Doar, cu ochii tăi
Nu te lăsa învinsă de cei răi...

Trezeşte-te femeie şi îţi vezi de drum...

Pe toţi cei care te vorbesc de rău acum...
O să îi pierzi... pe drum!

Fii curajoasă şi alege-ţi drumul...

~ 54 ~
Nu sta sub talpa lui... acolo stă doar drumul...
Şi nu te împiedica de câte-un ciot...
Când vezi, că-ţi este pus în cale, de un idiot!

Da! Fii mândră că tu eşti femeie...

Şi eşti a vieţii masculine un „ogor fertil”
De n-ai fi tu, nici ei nu ar mai fi,
Oricâtă străduinţă ar irosi...
Ei sunt sămânţă, da
Dar tu... ogorul...
Şi fără tine... sămânţa lor din sac...
Nu ar rodi nicicând în palmă...
Iar Universul ar fi un univers sărac...
De n-ar iubi... un el,
din când în când, o doamnă!

~ 55 ~
TRANSPLANTUL DE IUBIRE

Nu vreau să-ţi fiu stăpână

Nici slugă nu îţi sunt...
Nu vreau promisiuni deşarte
Nu aştept un legământ!

Nu caut prin arhivă

După iubiri care au apus.
Sunt trează, conştientă
Că timpul lor s-a dus!

Transplantul de iubire
Nu este inventat
Când drumul se desparte
Mergem prin viaţă, separat...

..........................................
Eu dintr-o parte, tu din alta,
Gânduri trimitem neîncetat...
Visăm, dorim, ne vrem mereu,
Nu înţelegem că s-a terminat!

Ne întâlnim seara sub cerul

Poate senin, poate înnorat,
Iar spaţiul astral ades ne pare
Că a făcut minuni
şi iar ne-a împreunat!
~ 56 ~
 Vise sunt toate, vise complicate,
Ce lasă-n suflet, amar şi disperare,
Niciunul nu suntem în stare
Să ne simţim stăpâni
pe „propriile picioare”!

.......................................................................
Nu caut în „registre”
intrări, ieşiri sau alte cele,...
Dar caut asiduu... ba chiar disperată...
Să aflu dacă transplantul de iubire
Cumva s-a inventat!...

Aş vrea să ţi-o dăruiesc necondiţionat,

Să vezi şi tu ce tare doare...
Când vorbele rostite-s vorbe goale...
Şi sufletul cât suferă, nevinovat!

~ 57 ~
 ESENȚA GÂNDIRII PRACTICE

„Sufletul ştie întodeauna ce să facă pentru a se

vindeca.
Provocarea este să linişteşti mintea.”

- Caroline Myss-

Am învăţat să fiu realistă

Şi am reuşit să văd
cu ochii minţii REALITATEA,
care uneori m-a deposedat
de energia pozitivă!

Iubesc FRUMUSEŢEA şi frumosul,

fapt care m-a ajutat să pot trăi
prin ceea ce scriu şi creez...
să văd frumuseţea sufletelor,
a naturii,... a vieţii!

Îmi place să fiu NATURALĂ,

să plâng dacă asta simt,
să iubesc dacă asta îşi doreşte sufletul,
să călătoresc dacă asta vrea gândul,
să îmbrăţişez oamenii, copacii,...
să nu port masca omului perfect
să nu dezamăgesc…

~ 58 ~
 Şi să nu promit ceea ce nu pot îndeplini...

LOGICA mă ajută să fac lucrurile

bine, chibzuite... şi să dau valoare
oricărui nimic care poate însemna ceva.

DETERMINAREA... este însăşi legea care

guvernează cu succes peste tot şi toate...
Doar ea mă face să nu renunţ la planurile mele,
la proiectele mele de viitor...

Toate acestea sunt componentele de bază

ale CĂI SUCCESULUI!... care se atinge,
doar atunci când sunt înarmată
cu multă răbdare... în aşteptarea
MOMENTULUI POTRIVIT.

Am învăţat să caut întotdeauna un echilibru,

Între ceea ce pot realiza şi ceea ce îmi doresc...
Şi să ascult sfatul dat de INIMĂ...

~ 59 ~
 ÎNVĂȚĂTURI

Am învăţat de la vânt
să ştiu când să bat din aripi
și să mă strecor
chiar şi pe cele mai strâmte „cărări”.

El m-a învăţat când să fiu calmă

şi când să mă apropii,
... dar şi când să îmi văd de drum
către...
liniştitele zări!

Am învăţat de la piatră
să tac şi să fiu rezistentă,
chiar şi atunci când voi fi pusă
în temelia unei zidiri,
dar şi atunci când voi fi şlefuită...
pentru a putea fi prezentă,
cu mica mea părticică de suflet,
în astfel de lucrări!...

Am învăţat de la soare
să strălucesc doar în momente potrivite,
fără să fac cenuşă totul în jur...
Tot el m-a învăţat să ştiu
să pun zălog pe cuvinte...
Şi vieţii să-i dau,
~ 60 ~
 la moment oportun,
un nou şi frumos contur!

Am învăţat de la lună
să păstrez în tăcere,
tot ceea ce văd şi aud...
Să pun în palmă căldura
şi să dau mângâiere,
iar la vorbele grele
cum să devin surdă!

Am învăţat de la toate
tot ceea ce am ştiut
că îmi sunt de folos!

Am învăţat să dăruiesc,
(fără a avea aşteptări,)
din al meu prinos...

Am învăţat să iert
şi să uit tot răul, OMULE!
Pentru că îmi doresc să-mi fie bine
... când voi pleca de pe pământ,
nu voi lua nimic cu mine...
fiindcă din atâtea câte sunt
... doar sufletul îmi va rămâne...

~ 61 ~
 SUNT TRECĂTOR

Sunt doar un simplu trecător,

ce pas cu pas mă trec la braţ cu timpul...
Deşi mă-mpotrivesc să-l las să treacă,
nu reuşesc... şi îmi brăzdează chipul!

Aş vrea să pot să nu îl las să treacă

şi să mă-mpotrivesc a-i da viaţa la schimb.
Aş vrea să pot să ţin pe loc
momentele, care încep să-mi placă
şi braţ la braţ cu fericirea să mă plimb!

Am învăţat să dau o şansă lucrurilor bune.

Îmi place să descopăr suflete frumoase...
Ce au cu mine trăsături comune
şi care-mi „implantează” dorinţa de-a trăi,
În oase!

Am învăţat să iau din tot ce-i pe pământ

doar ceea ce mă face fericită...
şi să iubesc fără condiţii, fiinţa omenească...
Deşi mă trage uneori, dintr-o ispită, în altă
ispită...
O las să creadă că „fiinţa mea mai trebuie să
crească”!

Am învăţat cum să trăiesc în pace

~ 62 ~
şi cum să pot păstra doar amintirile frumoase...
chiar dacă uneori trăiesc şi ce nu-mi place,
am învăţat să depăşesc şi să nu îmi pese...

Nu sudui şi nu duşmănesc pe nimeni,

Zâmbesc când văd câtă invidie şi luptă e în
lume!
Rostesc doar vorbe ce ştiu că pot să facă bine,
Oricine ce va crede despre mine!

Consider că e mult mai nimerit a spune,

vorbe frumoase, înţelepte
cu aceeaşi gură poţi aduce-o mângâiere
şi tot cu ea poţi dărâma „proiecte”!

Prefer să fiu tot timpul liniştită

şi viitorul să îl văd, prin miile de vise.
Nu vreau să duc o viaţă ispitită
condusă de orgolii... ce bat la porţi închise!

Toate vor trece într-o bună zi,

Așa cum trece-n goană vântul
Și nu aş vrea să mă trezesc, la cap de drum,
cu-n suflet trist, ce-şi plânge-n pumni trecutul,
pentru că n-am ştiut trăi frumos, acum!

De privilegiu voi avea

să îmbătrânesc frumos şi demn...
~ 63 ~
 Ştiu că-ntr-o zi voi fi din nou ţărână,
Dar vreau să fiu ţărâna bună, din care poate
cresc
cei mai frumoşi vlăstari, ce nu-mi vor lăsa urma
ştearsă în fugă de un vânt nebun...
Căci totdeauna din stejar, stejar răsare,
iar din sămânţa rea de mătrăgună
tot mătrăgună plină de amar,
pentru că-n lumea asta mare...
nimic n-o va putea face mai bună!

~ 64 ~
 SUBCONŞTIENTUL

Subconştientul ştie
ce mintea nu poate înţelege!
Inima simte că subconştientul
are taine ascunse...
Trupul doreşte ceea ce mintea detestă!
Aşa se ajunge ca într-o bună zi,
iubirea să rămână o amintire,
care va tulbura uneori liniştea
şi va readuce dorul...

Furtuni se iscă în suflet,

atunci când dorul, doare…
Dorinţele aprind
În nopţi de veghe „felinare”!
Cuvintele dansează în ureche
un vals al amintirilor fugare…
iar sentimentele înstrăinării
transformă totul
într-o licoare ucigătoare...
atunci când din ce-a fost
n-a mai rămas nimic altceva,
decât un dor ce doare foarte tare!
... care încet dispare…

Apoi se aşterne o linişte adâncă, năucitoare

şi un fâlfâit de aripi încearcă
~ 65 ~
 să mă atingă în zborul lor năuc...
Aş vrea să pot uita tot ce a fost,
dar aripile frânte îmi împiedică
zborul pe care îl visez de mult...

Timpul însă va fi vraciul divin,

ajutându-mi sufletul să îşi închidă porţile,
iar subconştientul să îmi spună într-o bună zi:
Cine? Cum? Unde? Să decidă sorţile!

~ 66 ~
 SIMT

Când simt ce simt

și tare aş vrea
să nu mai simt...
Aş vrea din răsputeri
Să cred că nu-i nimic real...
Şi totuşi simt şi tare-aş vrea
Să cred că iar mă mint!
Şi simţul meu nu este altceva
Decât un sentiment banal...

Ce tare-aş vrea
de multe ori să-mi spun
... iar am greşit...
Dar nu am cum,
pentru că totul se întâmplă
într-un mod demenţial!

Simt şi iubirea,
Simt şi ura şi trădarea...
Simt şi că „vântul mă va biciui în faţă”
Simt şi marea...
Simt omul fals şi prefăcut...
Simt uneori ce încă nu este făcut!

Mă doare sentimentul că iar simt

Ce se învârte-n jurul meu
~ 67 ~
 Şi-aş vrea să mint...
Să-mi spun că iar greşesc,
Că nu-i adevărat...
Dar până să apuc să mă dezmint...
S-a şi întâmplat...

~ 68 ~
 REGRET

Alergăm nebuni prin lume.

Viața nici nu are preț…
Toți vrem să fim cineva,
Privim în jur cu dispreț….
Chiar de orbi și surzi suntem,
Auzim și vedem tot,
Arătând spre cel de alături
Și îi spunem, idiot…

Prindem ură din senin,

Că nu merge cum am vrut,
Dar din urmă ne ajung
Vorbele ce le-am rostit….
Și nu bănuim deloc
Cât de rău au „otrăvit”…

Iubirea este poveste.

Să iubim nu mai putem.
Așteptăm să ne găsească
Și ca-n filme s-o trăim,
Dar noi nu suntem în stare
Iubire să dăruim!

Stăm ca tâmpii și privim ….

Nepăsarea ne omoară.
Nu ne pasă ce-i cu noi,
~ 69 ~
 Nu ne pasă ce-i în țară….
Nu ne doare de bătrânii
Care-și plâng, amar, tristețea
Și se-ntreabă de vreodată
Și-au trăit ei tinerețea!...
Au crescut oare copii?
Au plâns pentru ce n-aveau?
Au muncit din zori în seară
Să câștige bani de-o pâine?

Nu s-au gândit nicio clipă

Că vor fi poveri cândva,
Pentru dragii lor copii,
care fug acum de cei
care i-au crescut cu greu
ș-acum nu le cer un leu!...

Știu cum se trăiește-n lipsuri.

Știu cum e să n-ai pe masă
nici măcar un colț de pâine.
niciun blid de zeamă caldă….

Dar luptă cu demnitate

Și-n tăcere-și plâng durerea.
Își duc bolile pe umeri
Împăcându-se cu gândul….
Că-ntr-o zi, ai lor copii
Vor veni din nou acasă
~ 70 ~
 Să le fie și lor bine,
Bătrânețea să le aline
Și când le va bate ceasul
Să le simtă-n casă glasul
Și pe frunte mângâierea
Să le aline durerea.

~ 71 ~
 ÎMI ESTE DOR DE TINE

Îmi amintesc de o zi!

Ziua în care călătoream împreună
Dar necunoscuţi...
Ziua în care ochii tăi m-au observat,
Iar sufletul m-a dorit...
Îmi este dor de ziua în care ne-am sărutat,
De nopţile în care dormeam împreună...
Iar mâna ta mă căuta, mă cuprindea
Şi mă trăgea alături de sufletul tău.
Îmi este dor de dimineţi
În care mă trezeam înaintea ta
Şi te priveam cum dormi ca un copil, liniştit!
Îmi este dor de încrederea
Pe care o aveam unul în altul
Şi mai mult îmi este dor de sinceritatea
Care a existat între noi
şi de puterea
de a nu pune monopol pe sufletele
dornice de iubire,
dar şi de libertate
în egală măsură
și în acelaşi timp.

De încrederea că te poţi baza pe mine...

Îmi este dor să te ascult ore întregi,

~ 72 ~
în care să îţi eliberezi sufletul, fără să te judec...

Mă tem de ceea ce ţi-am promis.

Nu am mai fost niciodată atât de vulnerabilă
Şi totuşi,
Am făcut-o pentru că am ajuns
să am încredere în tine,
cum nu am putut să am
în nimeni altul până acum...
dar şi pentru că am crezut cu tărie că vei preţui
tot ceea ce eu am decis să îţi dăruiesc...

Îmi lipseşti enorm.

Mirosul pielii tale, privirea ta,
mângâierile dar şi glasul tău...
(nu îmi cere mai multe explicaţii
pentru că nu le pot oferi.)

Îmi lipsesc plimbările împreună

și momentele în care mă căutai
prin mulţimea în care mă pierdeai...

Şi totuşi sunt momente în care,

te simt alături de mine, deşi nu eşti!

Poate părea o nebunie, dar

îmi este dor şi să îţi îmbrac hainele,
dar şi de mâinile tale care mă cuprindeau,
~ 73 ~
 doritoare de dragoste,
în momentul în care îţi intram pe uşă...

Erau cele mai minunate clipe!

Atunci îţi simţeam dorinţa de a mă avea,
Îţi simţeam bucuria de a fi câteva ore împreună
și asta pentru că tu nu ai ajuns să înţelegi,
că singurătatea nu este un blestem al sorţii...
este cel mai important timp,
în care poţi să cerni
sentimentele cele mai pure,
care leagă sufletele noastre.

Îmi este dor de tine şi îmi doresc nespus

să faci parte din lumea mea,
lumea care doar alături de tine o simt,
o trăiesc, o respir...
Îmi este dor de tine, IUBIRE!

~ 74 ~
 ...SUFLET RĂNIT

Când în suflet lași o rană

Într-o clipă de delir,
Nu mai încerca să vindeci...
Orice leac ar fi puțin...!

Când în mintea mea te amesteci

Şifonând-o benevol...
Nu încerca s-o netezești...
E-n zadar și fără spor...

Nu am obligat pe nimeni
Să-mi declare ce nu simte...
Simt din voce, din privire
Când vorba-ţi „caldă”, mă minte...

Şi de ai crezut vreodată
Că mă poți călca-n picioare...
Vin acuma să îți spun
Falsitatea ta mă doare.

Şi de ai avut nevoie
De o clipă să strici tot...
Poți să-mi ceri și în genunchi
Să te iert...
Simt că nu pot!!!!
Voi lupta însă cu mintea
~ 75 ~
 Să te dea-ntr-o zi uitării..
Să-ţi acorde și iertarea,
În momentul resemnării...

~ 76 ~
 SINGURĂTATEA

Se-nalţă nori răzleţi, la orizont

și-n pragul serii,
îmi zâmbeşte, la fereastră luna!
Prin minte, gânduri triste mă străbat
Și-şi caută răspunsurile, întruna!

Imagini vechi
Îmi bântuie subconştientul!
În nopţii târzii călătorind
în lumi necunoscute, paralele...
prin care hoinăresc bezmetic,
doar eu cu mine
și dorurile-mi grele!

În zorii zilei, tulburată,

De-a nopţii lungi călătorie...
Adun imaginile noastre din trecut
Şi completez încă un vers...
În „vechea” poezie!

Apoi încă un vers mă afundă

În poezia vieţii întristate
Şi-n suflet tot mai multe mi se-adună
Iar vina toată o porţi tu, SINGURĂTATE!

~ 77 ~
 VREAU RĂSPLATĂ PENTRU PLATĂ

Vreau să vă spun azi, negreşit, că,

să ofer am obosit!
... şi-am observat că mă credeţi nebună
De câte ori încerc să fiu mai bună!

Am socotit şi am pus în balanţă

... am vrut să văd dacă (în conturi) sumele (îmi
bat)
Nu vreau să ajungem în instanţă...
Cu ce n-am oferit destul... sau
cu ce am neglijat!

În contul de profit şi pierderi am ieşit pe minus.

Pe pierderi pare că am încheiat...!
O dată şi încă o dată... şi încă o dată...
Şi-am constatat că nu a meritat...

La investiţii n-am nici o factură...

Pentru că sentimentele pe gratis eu le-am
dăruit...
Şi am iubit fără măsură...
Iar conturile tot pe minus mi-au ieşit..!

În contul mărfuri e harababură!...

Am dat şi eu, ai dat şi tu..., dar cine a plătit?
Eu am plătit pe loc, tu, la o lună...
~ 78 ~
 Abia când ai văzut că ai profit!

În magazia sentimentelor stau resemnate:

Iubire, sentimente, dăruire... dar şi un pic de
ură!...
Pentru că au rămas de mult uitate...
Vina îmi aparţine, am dăruit fără măsură.

Nici conturile de venituri şi de cheltuieli

Nu pot să le echilibrez fără țidulă...
De aceea,de acum încolo o să cer...
Pe orişicare sentiment factură!

Şi vreau chitanţă negreşit

Plata făcându-se pe loc, nu peste-o lună,
Căci doar aşa o să înveţi, tu om iubit...
Că-n toate, e nevoie de măsură!

Am stat adesea şi am socotit

Dar nu găsesc o cale pentru compensare...
Tot ce-am făcut şi ce am investit
Le-am prins la pierderi, nefiind o altă cale...

Dar gata.
De azi se schimbă totul, negreşit!
Vreau bon fiscal pe orice sentiment, şi-
mbrățișări,

~ 79 ~
Pe tot ce eu voi dărui... pentru că n-am să pot la
infinit
Să merg pe pierderi... fără remuşcări!

Vreau, ca la vama dintre lumi,

Să pot să îmi justific cheltuielile-n iubire
Şi plânsul cel din nopţi târzii îl vreau plătit,
Pentru c-a fost din dragoste şi nu din ură...

Iar vorbele duioase vor răsplată

Şi zâmbetul ce ţi l-am dăruit întodeauna gratuit...
Căci viaţa pe nimeni nu iartă...
Şi vreau, când plec de pe Pământ, să te ştiu
ispăşit...

Eu te-am iubit... tu ai dorit un TROC...

Acum îți cer răsplată pentru tot:
Pe doruri, vise, sentimente şi cuvinte...

Pe poezia ce ţi-am scris-o n-am să pot!

Ţi-o las să te frământe în suflet şi în minte...

~ 80 ~
 SUFLET RĂZVRĂTIT

Sufletul meu e răzvrătit!

Se-ntreabă iar unde-a greşit?
Pe acest Pământ de ce-a venit?
Ca să trăiască chinuit!?

Unde n-a înţeles ce trebuia?

Ce misiune de îndeplinit avea?
Unde a încurcat destinul, căile?
Cui trebuie să-i facă voile?

Sufletul meu e răzvrătit

Se pare că greşit a nimerit!..
Şi se învârte buimăcit!
Căci destinaţia corectă, nu a nimerit!

Şi i se-nvârt toate în jur

Ca-ntr-un tablou fără contur...
Se simte trist şi imatur!
Nepricepând nimic, din împrejur!

Sufletul meu se răzvrăteşte,

Simte că cineva-l iubeşte,
În mod ciudat şi nebuneşte
Şi asta îl nelinişteşte!

Un sentiment ciudat, se-nvârte împrejur!

~ 81 ~
 Nu înţeleg ce este şi mă jur,
Că am nevoie de un strop de linişte, atât,
Dar n-o găsesc niciunde pe Pământ!

~ 82 ~
 UITĂ-MĂ

Pentru tine
nu mai trăiesc
nici prin cuvinte -
Dar ce pot face oare?
Căci la dosar,
nu am putut salva”
vreo faptă!

Uită-mă...
Acum
Nu mă mai pot întoarce
Şi nici privi pe-ascuns în ochii tăi,
Căci pentru mine
Au rămas
Ca două văi deşarte
Sau doar compun un haos între noi!

Simt că ceva
mă-mpinge să te caut
Şi altceva mă-mpinge înapoi...
Sau poate dorurile toate mă sufocă
Şi-aş vrea
doar pentr-o clipă,
să mai fim în doi...

Mă tem că iar ai să mă cerţi

~ 83 ~
 Că ţi-am atins (chiar benevol)
O coapsă -
Nu am dorit să îţi deschid cămaşa
(Oricum pe tine n-o aveai...)
Am vrut să ştii că-ţi sunt aproape
Şi că aproape îmi erai -

Din nou e toamnă şi dorinţa

De-a te atinge-mi dă târcoale
Şi-mi simt în mine sângele de-a valma
Şi ploaia rece care-ar vrea să-l spele...

Iubirea noastră încă e curată,

Nu vreau nicicum, să-i facem monument.
Aş vrea, dacă se poate, să fie semănată,
Pe dealul din, „Cetatea DEVEI”, pe un
postament -

Şi iară, parcă cineva, mă îmbrânceşte

Şi-altcineva mă trage înapoi...
Povestea asta parcă dovedeşte
Că n-a fost glumă, ce a fost cu noi!

~ 84 ~
ZÂMBEȘTE OMULE,… NU PLÂNGE

O lume rea, un suflet trist,

un ochi înlăcrimat,
Un gust amar, nefericit,
în minte mi-ai plantat!
Astăzi vreau tot, mâine nimic...
te miri ce s-a-ntâmplat
Te uiţi în jur şi-ai vrea să ştii...
cu ce eşti vinovat?

Oricâtă muncă aş depune,

să văd în jur iubire...
Este un chin neexplicat...
văd doar nefericire!
Unul se plânge că-i bolnav
că n-are bani, avere,
Alţii aleargă, dau pe brânci...
vrând faimă şi putere!

Aleargă-n jos... aleargă-n sus,

pe străzile mizere,
Duc cruci în spate...
de nedus,
de parcă n-ar mai piere...
Nu se gândesc măcar o clipită,
că viaţa-i trecătoare
Şi că în piept... toţi sufocăm
~ 85 ~
 iubiri nemuritoare...

Zâmbește OMULE... IUBEŞTE...

atâta iei cu tine.
Nimic din ce-ai pe acest pământ...
nimic nu-ţi aparţine.
Când ai venit în astă lume...
venit-ai gol şi singur...
Când vei pleca... vei fi doar tu...
este atât de sigur...

Nu te iubeşte nimeni mult,

să plece-n rând cu tine,
Te lasă singur să te duci...
fiindcă nu-ţi aparţine...

Şterge o lacrimă discretă...

ţi-aprinde o lumânare
Nu te întreabă nimeni, ZĂU,
de sufletul te doare...!
11.01.2018, Bumbești Jiu

~ 86 ~
 INVENTARUL SUFLETULUI

M-am hotărât să fac un inventar.

Nu este inventarul de avere!
Vreau doar să ştiu eu cât mai clar
Câte bucăţi din sufletul meu pier!

Fiindcă am observat de la o vreme

Că orice fac, nu pot să-l mulţumesc
Am început să caut unde sunt probleme
Căci, să îl simt întreg, nu izbutesc!

... şi am convocat comisia de inventariere,

Formată din iubire, dăruire şi regret
Şi-am început să-i cer câte-o părere
Acestui suflet mare, de poet!

Vroiam să mă ajute el la numărat,

Câte iubiri i-au plâns pe umăr, toată viaţa,
Cu fiecare ce s-a întâmplat
Şi cum de rând, pe rând, în ele,
și-au pierdut speranţa!?

Durere câtă fiecare i-a lăsat

Când s-au pierdut ca praful în furtună,
Ce se stârnea pe uliţa din sat
Aşa din tam-nesam, pe vreme bună?!

~ 87 ~
 Regrete câte vor ieşi la numărat
Din tot ce am lăsat şi tot ce a plecat?
Din tot ce-ar fi putut să fie şi n-a fost,
Din anii mei de viaţă „fără rost”!?

Am numărat şi-am reluat numărătoarea,

Dar inventarul n-a ieşit de fel
Pentru că fiecare a luat pe rând
Din suflet, amintire, câte-un „bucheţel”:

De sentimente, dragoste, iubire,

De dăruire şi de jurăminte,
Câte-un regret pe ici pe colo, fără ştire
Şi din „momente” ce erau aşa de sfinte!

Şi bietul suflet cum aş vrea să poată

Întreg să-mi fie ca-n copilărie,
Când este aproape gol, cu poarta încuiată
Şi întrebându-se: ce va mai fi să fie?

~ 88 ~
 EU ȘI TU

„Noi nu ne întâlnim întâmplător.

Noi întâlnim doar acele persoane pe care
le cunoaştem în subconştientul nostru”.
-Sigmund Freud-

Mi-ai tulburat tăcerea

Şi somnul liniştit.
Făcurăm legământ
Cu dorul nerostit...

În poezie sunt
Un om îndrăgostit,
Tu pagina de carte
De mine răsfoit/ă.

Ca zarea în lumină
Îmi este chipul tău.
Nimic n-o să putem...
Doar gândul că ne avem!

Aud şi acum clar

Un susur de izvor,
Prin care lin străbat
Cuvintele de dor!

Sunt flacăra nestinsă

~ 89 ~
 Ce ard pe altarul tău,
Sunt vis neîmplinit
Ce aduc păreri de rău...

Sunt sufletul şăgalnic

Ce-ţi cântă-ntreaga fire,
Sunt cea care-ţi aduce
Un strop de fericire...

Poate că-ți sunt şi pasul

Ce îţi lipsea să vezi,
Că-n viaţă şi-n iubire
Mai trebui’ să şi crezi.

Sunt sigur o vioară,

Ce-ţi plânge-n suflet tristă
Și-aș vrea să o asculţi...
Iubirea!
Chiar există...

~ 90 ~
 CAUT CEVA

De o vreme bună-încoace
Caut şi nu izbutesc...
Să-nţeleg a cui e vina,
Să-nţeleg unde greşesc!

Am căutat printre vise...

Crezând că visez prea multe,
Nu mă regăsesc a fi
Pe drumuri necunoscute!

Am căutat printre gânduri

Crezând că voi înţelege...
Citind atent printre rânduri,
Unde-i lege, fără lege!

Mă caut şi prin poeme

Ce le scriu, din întâmplare
Însă cred, că-i prea devreme,
... trebuie să am răbdare!...

Caut sentimente care

Până ieri trăiau în mine,
Dar care-au pierit se pare
Cunoscându-te mai bine!

Acum mă caut pe mine,

~ 91 ~
Şi-mi doresc să izbutesc,
Să te rup şi scot din minte
Și în tihnă să trăiesc!

~ 92 ~
 TRENUL

„Închipuiți-vă că într-o zi ar fi venit un tren și

n-am fi mai avut puterea să urcăm în el. L-am
dorit prea mult, l-am așteptat prea mult. Ne-am
epuizat în așteptare și nu ne-a rămas nicio
picătură de energie pentru a ne bucura de
sosirea lucrului așteptat. Numai că ne-am fi
simțit loviți de o mare tristețe, amintindu-ne cât
am visat trenul acesta, care acum pleacă fără
noi. Și ce-am fi putut face după plecarea
trenului? Singura noastră șansă ar fi fost să
uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar
când ne trezim, cu ultimele noastre puteri, să
așteptăm alt tren”…..
-OCTAVIAN PALER-

Trenul vine... trenul pleacă...

Nu așteaptă-n gara vieții!
Ai puterea, urcă,... pleacă,...
Nu plânge-n umbra tristeții!...

Lasă totu-n gară acum...

Și vezi-ți de drumul tău,
Nu sta agățat de cel...
Ce-ți ia aerul mereu!

Nu te-mpiedica de nimeni,
~ 93 ~
Ai credință-n Dumnezeu...
Doar el îți este fidel...
Și te ajută la greu!

~ 94 ~
 ȘEF ȘI EU, ȘEF ȘI TU,
ȘEFI ȘI NOI

(trei nevoi)

Când au fost şefi peste şefi

Şi se păstra o ierarhie,
Aveam cu toţi locuri de muncă,
Nu ne pierdeam... în poezie...

Totul ne merge... alandala,

Se vede clar oriunde vrei,
Se-aleargă într-o disperare,
Precum „LUPUL” după miei...

Nu se mai ştie care-i drumul

Pe care trebuie să mergi!
Credem cu toţii că ştim totul,
Până de piedică... te-mpiedici!

Nu suportăm să avem şefi!

Dar vrem cu toţi şefi să fim,
Astfel suntem doar şefii noştri
Și în „derută” bâjbâim...

Ciudat s-a înţeles democraţia

Să facă fiecare ce pofteşte!...
Şi ne îmbrăcăm cu fală iia,
~ 95 ~
 În ţara cui? Lui Neica Pește?...

Suntem o ţară de licențiați!

În cele mai prestigioase facultăţi,
Dar nu suntem în stare de nimic...
Şi nefăcute facem toţi...

Ne duşmănim şi ne blamăm,
Unul pe altu-n disperare!...
N-avem puterea să vedem
Unde greşim şi noi... ca fiecare...

De ce nu ne oprim o clipă,
Să observăm harababura...
Ce ne-a-ncurcat minţile-n cap
Şi cât s-a întrecut măsura?

Nimic nu este cum ar trebui!

Ne întâlnim să facem „parastase”
Şi nici de cum ce ne dorim,
Fiindcă avem cu toţi, șefia-n oase
Şi un orgoliu tot mai mare,
Încât ne tot călcăm pe bătături,
Iar când nu ne iese cum dorim...
Luăm pe alţii la înjurături...

Păi niciodată n-o să fie

Când nu respecţi o ierarhie...
~ 96 ~
 Şi ştiu acum ce o să spui:
Că șefu-i prostul satului!…

Aşa o fi, dar nu mereu.

El este ales de Bunul Dumnezeu,
Iar noi cu el şi el cu noi
Vom depăşi „orice nevoi”…
Dar dacă tot ne chinuim
Să îl împingem... şi să-l îmbrâncim...
Nu va ieşi nimica, niciodată,
Oricât ţi-ar fi „limba de lată”
Doar mână-n mână treci „pârleazul”
Şi respectându-ne (reciproc) obrazul...

Nu scuipând în jur mereu...

Fără să avem un Dumnezeu...

Replică la o poezie din:

http://confluente.ro/neluta_staicut_1498049788.
html

~ 97 ~
 A FI ARTIST

Nu te ridica în slăvi
Şi nici nu rânji la soare,
Crezându-te un artist
Călcând pe alții-n picioare!

Nu te încununa cu lauri,
Nu-ţi folosesc la nimic,
Când pe operele tale
Nu se pune preţ un pic!

Nu te ridica la rangul
Că eşti atotştiutor...
Sunt alţii mai buni ca tine,
Însă stau în banca lor...

Nu e nevoie de zale,
Care asurzesc urechea.
Mergi smerit şi demn pe cale,
Chiar de nu-ţi afli perechea!

Într-o zi vei fi blamat...

Lumea ştie să taxeze
Pumnul nu ţi-l bate în piept,
Ca să te interpreteze...

Ca să ajungi pe metereze
~ 98 ~
Nu împinge-n gol pe altul.
Cu respect şi politeţe...
Te va pune-n frunte „satul”.

Nu te ridica în slăvi
Că eşti bun în tot şi toate.
Nu-i face pe alţii sclavi
Cu vorbe „întortocheate”.

Sunt destui aceia care

Au învăţat negreşit,
Să citească printre rânduri,
Basmul ce l-ai ticluit...

Mergi atent pe drumul tău,

Descifrează-ţi singur stilul,
Nu căuta proști mereu…
Nu oricine-ţi cântă-n strună,
Făcând mereu pe umilul...
Mulțumind-o pe nebună!

~ 99 ~
 NU MOR

În mintea mea nu moare gândul,

Nici versul ce ţi-l dăruiesc mereu,
nu moare!
În ele împletesc tot Universul,
Cu amintiri, cu doruri, cu visare!

În mine stăruie dorinţa

De viaţă plină de frumos şi pace!
Şi-n suflet stă necontenit credinţa,
Că Dumnezeu nu doar promite,
face!

În ochii mei te văd același şi acum.

Nimic nu s-a schimbat în lipsa ta!
Oriunde aş fi şi pe oricare drum,
Cred că reîntâlnirea se va întâmpla!

În paşii mei adun distanţe

De mii de kilometri dus-întors!
Şi-i cer lui Dumnezeu doar sănătate...
În minte să te pot păstra, frumos!

Să ştii că-n suflet te păstrez cu grijă,

Iubirea pentru tine nu va putrezi!
Am protejat-o bine, cu a visării mreajă
Şi o îngrijesc, ca pe o floare, zi de zi!
~ 100 ~
 Nu mor!
Deşi îmi este tare dor de-a ta privire,
De îmbrăţişări şi vocea-ţi blândă...
Nu mor...
chiar dacă sunt cuprinsă de mâhnire.
Am înţeles că viaţa asta e absurdă!

... multe se-ntorc cu susu-n jos,

Are în ea şi dragoste şi ură,
Doar drumul este cu sens unic, fără întors!
În rest, cam toate se petrec, fără măsură!

~ 101 ~
 ONESTITATEA

Oare-i posibil să mă fi tâmpit!

Şi-am lipsă de capacitate?
Cât să-nţeleg, n-am reuşit
Ce poate însemna ONESTITATE!?

Îmi scrii e-mail sau uneori mă suni!

Cu un pretext de „dau pe spate”
Că aşa fac prietenii cei buni!
Își duc grijă multă, frate!

Mă-ntrebi cum sunt,

de-mi este bine,
Ce-am mai făcut şi
Ce-am mai dres...
Dar toate le întrebi,
aşa,
doar pentru tine,
Să ştii de rău sau bine
(în ultimul timp) mi-a mers!

Când afli totul îţi e bine?

Ştii unde doare, de ce sunt fericită?
Şi apoi loveşti „ONEST”, crezând că eu...
Nu voi pricepe...
că doar sunt tâmpită!

~ 102 ~
 ÎNCERCĂRI

Încerc prin viața asta nemiloasă

Să nu m-abat un pas, de la principiile mele.
Și-aș vrea, de Dumnezeu mă va lăsa,
Să las scrisă în versuri, povestea sorții-mi grele.

Mă zbat ca să trăiesc în lumea asta rece,

Sperând că într-o zi voi reuși să o înfrunt!
De nu voi reuși o voi lăsa să „plece”,
Fără a încerca să irosesc vreun cuvânt!

Voi înțelege că nu pot să înțeleg,

De ce e atâta vrajbă pe pământ!
Și de ce oameni frumoși și buni aleg,
Să tacă-n lumea lor, fără să spună vreun cuvânt!

Sau cine știe, se va naște-n mine,

Dorința de a încerca să stiu ce vreau!
Pentru că uneori să plâng îmi vine,
Când văd cât de haină e și cât de rea!

Azi ziua e deja trecută, dar vine mâine alta,

Nu ne gândim că într-o zi, pe fiecare,
moartea o să ne cheme,
fără să țină cont și să respecte lista,
în care este scris, cine-i venit târziu și cine prea
devreme!
~ 103 ~
 Și totuși, cred că e mai bine,
să îmi văd de treburi,
Și să mă resemnez, închisă, în visele mele,
Trăind ca floarea, printre ierburi,
Sau poate, cum trăiește luna, printre stele!

Căci de la viață, multe am promise,

Și mulțumesc lui Dumnezeu, că nu mi s-a sfârșit.
Și îmi mai dă puterea, să mai cred în vise,
Și că-ntr-o zi, voi primi tot, ce încă n-am primit!

~ 104 ~
 NU SE ÎNTÂMPLĂ ÎNTÂMPLĂTOR

Nimic nu se întâmplă-ntâmplător,
În lumea asta plină de păcat.
În ea, este iubire, e şi dor,
În ea trăiesc nevinovaţi şi vinovat.

Nimic nu este întâmplător

în lumea asta care trece,
nici zâmbetul, nici dorul,
nici lacrimi, nici oftat.
Nici cifra unu, dar nici cifra zece,
Nici casa omului sărac,... dar nici palat.

Nici întâlnirea între oameni,

nu-i o întâmplare,
Deşi de multe ori cătăm un vinovat!
Nici dorul care dăinuie în noi şi doare,
Născându-se în urma celui ce-a plecat.

Nici clipele ce zboară-n goană, tot mereu,

Nici regăsirile de peste anii strecuraţi,
Şi nici durerea ce-o purtăm în suflet
tot mai greu,
Nici pomii goi rămaşi,
de frunze scuturaţi!

~ 105 ~
 Nu este întâmplător un răsărit de soare,
Şi nici amurgurile adormite-n licărul de stele.
Nu este întâmplătoare iubirea care moare,
Dar nici trăirile din suflete şi nici dorul din ele.

Nu este întâmplătoare reîntâlnirea peste ani,

Şi nici plimbările, din nopţile târzii,
pe sub castani.
Nici vorbele rostite nu-s întâmplătoare,
Nu este o-ntâmplare, când un copil se naşte
şi-altul moare,

Toate-s create de Bunul Dumnezeu cu-n rost,

Şi sărbătorile şi zilele de post
Şi tot ce este dor şi tot ce-a fost
Şi cerul liber, dar şi-un adăpost!

Întâmplător n-a fost nimic,

din tot ce s-a-ntâmplat,
Şi nici venirea ta, dar nici că ai plecat,
E o întâmplare, neîntâmplătoare, viaţa toată,
Trăieşte-o aşa cum vine, nu te simţi mereu, tot
vinovat/ă!

~ 106 ~
 ILUZII

Pe drumul vieţii către... Nu ştiu unde!

Cu zile care trec pe nesimţite.
Apar iubiri de nicăieri
Şi vrei nu vrei... vor trebui trăite!

Cu ele se renaşte, sufletul pierdut

În zorii dimineţii, când soarele răsare...
Tot ele dau culoarea vieţii,
În clipa când ajungi să crezi
Că sensul şi-a pierdut... şi moare!

Odată cu iubirea şi soarele renaşte

Şi străluceşte mult mai tare
(În zorii dimineţilor în care eşti cu mine)
Când fericit zâmbeşte, răsărind din mare!

Cu razele ce strălucesc, sărută marea

Şi sufletele noastre le alintă...
Iar drumurile luminate, ni se aştern în faţă...
Şi ne „conduc” spre-o viaţă fericită,
Făcând ca drumul care ieri părea
că „duce nicăieri”
Azi să ne ducă spre altar...
Şi fericiţi să fim că suntem împreună,
Ne mai simţind că trăim viaţa în zadar!...
..................................................
~ 107 ~
 Când porţile iubirii se deschid
Şi-n suflet dorurile toate se aprind...
Şi razele de soare strălucesc mai tare,
Iar Luna ne aşterne la picioare...
Tot praful stelelor ce mor şi cad,
Purtând în ele iubirile ce „ard”...
Iscăm ades furtuni neînţelese
În clipe de mister învăluite...
Şi în momentele acelea de dureri nedefinite...
Bezmetici alergăm aiurea „după vânt”,
Fără să spunem vreun cuvânt...
………...........................................
Ne-ntoarcem cu regret în „timpul care doare”
Şi suferim... fără să fim în stare...
Trecutului să îi închidem uşa...
Ci îl lăsăm să stăruie precum căpuşa...
...................................................

~ 108 ~
 JOCUL VIEȚII

Ştii că plecarea-ţi e un joc de cărți,

Pe care încerci să îl joci la derută?...
Trișezi și tu, trișează ea,
Dar încercarea trebuie făcută!

La loz în plic încă-ți joci viața,

Profită până poți, de tinerețe,
Acuma totul îți surâde-n față...
Dar să nu plângi la bătrânețe...

Pe scena vieții încă se mai joacă

O scenă, dintr-o piesă de Homer...
Nu știu finalul de-o să-ţi placă
Sau, la final, vei înălţa o rugă către cer...

~ 109 ~
 POST VACANT

De-aş putea să-ţi cânt în strună

Și să joc sârba pe loc,
Ai fi foarte fericită
... Din păcate nu prea pot!

Știu să pierd cu demnitate,

Nu mă guduresc de fel
Și de văd că nu se poate
Mă retrag, îl las pe „EL”

Sau pe tine de-ţi-e bine!

Să ocupi postul râvnit...
Eu am treabă-n altă parte
Vreau să te văd fericit/ă!

Nu încerc să fac pe șefa

Și nici secretară nu-s...
Știu să-mi văd de treaba mea,
Nu stau cu nasul pe sus...

~ 110 ~
 TE ROG

Nu îmi atinge sufletul

TE ROG!

Mă doare...

Nu vreau să îmi spui şi tu că mă iubeşti!

Pentru mine vorbele nu au valoare,

dacă în suflet, nu te simt,
că mă-ntregești!

De vorbe goale azi sunt obosită,

Urechea-i asurzită,
De vorbe spuse-n van!...

Iar inima în piept zace rănită!

Doar cioburi peste tot...

Şi nu mai am...

Nici cale de întors, dar nici ispită

Să pot iubi din nou, ce ieri, iubeam...

~ 111 ~
 Toate îmi par deşertăciuni!

Nimic nu simt să fie concludent!

Nu am trecut prin viaţă,

Ca pe un maidan...
Am reuşit să fiu (puţin măcar) mai înţelept...

Să nu mai cred în Feți Frumoși şi Zâne

Nici în balauri, nici în farisei!

Am o credinţă a mea
ce-mi stă plantată-n suflet bine
Şi e credinţa pentru Dumnezeu!

Doar el e cel ce mi-a rămas alături

Şi la necaz, dar şi la bucurie…
Iar eu îi voi rămâne credincioasă,
Indiferent de ce va fi să fie...

Ştiu că de îmi dă o misiune, să o împlinesc,

Tot el mă ajută să şi izbutesc.

Mă simt unealta lui prin care,

Mai am putere să aduc alinare,
Celor ce cred în mine când le spun,
Că fiecare dintre noi este „om bun”.

~ 112 ~
 Noi suntem fiii lui cuminţi…
Greşim, iubim, visăm,
rămânem cu toţi sfinţi...

Căci el ne iartă rând pe rând

Prin vorbă, faptă şi cuvânt.
Împărăţia lui este doar RAI,
De-nveți în slujbă, credincios să-i stai.

Când vei pleca la cer nu vei lua,

Nimic din tot ce ai agonisit…
Averea ta în RAIUL lui,
VA FI DOAR CE AI DĂRUIT!

~ 113 ~
 ÎNTÂLNIREA POEȚILOR

Când doi poeţi se întâlnesc

Şi îşi pun sentimentele-n balanţă,
„Prietenii” din jur nu bănuiesc...
Că pentru ei nu poate exista instanţă!

Cu ochii lor cuprinşi de drag şi de frumos,

Fără efort... întorc totul pe dos!
Şi soarele mai tare strălucește,
Când inima poetului iubeşte!

Iar într-o ramă goală de tablou,

El vede tot ce viaţa i-a luat...
Dar! El poet, dar şi erou
Strânge la piept (cu bucurie)
ce Domnul i-a lăsat!

Nimeni în mintea de poet

Nu va citi, ce dor îl îngenunche!
Pe față n-o să-i vadă un regret
Şi nici cum viaţa lui îi stă pe-o muchie!...

~ 114 ~
 SOMNUL BERZELOR

Zece berze au clocit

sub un cer (noros) când plouă...
una zborul și-a luat
și-au rămas doar nouă!

Nouă berze au visat

dudul că s-a copt...
una spre dude-a zburat
și-au rămas doar opt!....

Opt au vise mari se pare,

Dar sunt cam deșarte....
una vrea să se convingă
și-au rămas doar șapte!...

Șapte berze au rămas

sub cer... fără „case”
una aripa și-a rupt
și-au rămas doar șase!...

Șase berze abătute,

De necazuri mici,
Una muri dintre ele,
și-au rămas doar cinci!...

~ 115 ~
 Cele cinci se supărară
și-au plecat la teatru...
una s-a făcut actor
și-au rămas doar patru!....

Patru berze necăjite

cam pe drept... ce vrei?
blestemară a lor ursită
și-au rămas doar trei!...

Cele trei dădură vina

pe vreme.... că plouă,
Una-și cată adăpost
și-au rămas doar două!....

Două berze răzvrătite

făcură pe nebunu’...
una slabă (din fire) a clacat
și-a rămas doar una!....

O barză rămasă „cuc”

Singură pe-o creangă...
Își luă zborul și ea,
că stătea degeaba!....

Din copacul plin de berze

Nu rămase una!
Singur, trist și abătut (copacul uscat)
~ 116 ~
 a vorbit cu luna!..

Sunt bătrân, bolnav și singur,

Viața-mi la sfârșit,
Mai aveam nădejde-n BERZE....
...și-alea au pierit...

Iară jos la rădăcina-mi

...și-aia deja moartă...
poposește seara, luna...
bătându-mi în „poartă”!...

Ai rămas singur, năuc

și lipsit de sevă!..

Poți muri, ești singur „CUC”

nicicui nu-i mai pasă...
din ce-ai fost, ce ai ajuns!
O BIATĂ „EPAVĂ”

~ 117 ~
 POEMUL UNEI CLIPE

Am fost o clipă dintr-o clipă,

Cuprinsă-n mreaja unui sentiment ciudat,
Iar pe a vântului aripă, am trăit o clipă,
Ce n-am să pot s-o uit vreodat’!

Am fost o clipă dintr-o clipă,

Îmbrăţişaţi în al tău pat.
Am fost o clipă, scurtă clipă,
Dar cred că doar atâta ne-a fost dat!

Şi într-o clipă, dintr-o clipă,

În nopţi târzii mă-ncearcă gânduri,
Să nu încetez în nici o clipă
Să-ţi scriu ale mele gânduri. (printre rânduri!)

Se simte-o clipă dintr-o clipă,

Un zbucium sufletesc şi-un sentiment ciudat,
Iar steaua noastră ne ridică
De umeri, pe-amândoi, către înalt!

Se tânguie o clipă dintr-o clipă,

De gustul dulce, de după sărutat
Şi sigur nu vom uita nici o clipă
Pe unde, amândoi, cândva, am colindat!

Şi tot o clipă dintr-o clipă,

~ 118 ~
Un curcubeu, dintr-un adânc de mare, s-a-nălţat!
Şi-un pescăruş pe-a lui aripă
Pe un obraz.
În zborul lui, sărutu-ţi mi-a lăsat!

Ce blândă clipă, caldă clipă,

Îmi poartă la ureche, un cântec cunoscut,
E cântul nostru de o clipă,
Care, rămas în urmă, ce tare a durut!

Nu ne-a rămas, din tot ce-a fost odată, decât

poza
Pe care o sorbim cu ochii-nlăcrimați,
O clipă doar, ne-a fost prea mare doza
de dragoste, încât să nu putem trăi, înstrăinaţi!

O clipă, doar şi pentr-o clipă

Se înfierbântă în minte un şăgalnic gând,
Care întreabă îndrăzneţ şi fără frică:
Cât va mai fi aşa? Şi până când?

Pentru că-i simţi puternică mireasmă

Ce îţi inundă trupul tremurând,
Dar pentr-o clipă, simplă clipă,
O simţi în podul palmei stângi, murind!

Te întrebi puţin cam răvăşită,

cum dacă a fost să fie?
~ 119 ~
Chiar şi pentru o scurtă, iubire sau destin,
De ce nu poate să rămână vie
Şi să nu ne presare în suflete venin?

De ce aşa cum trandafirul prinde rădăcină,

Dintr-o crenguţă fără rădăcini,
Noi nu putem rămâne împreună,
Să nu trăim ca doi străini?

O clipă, doar o clipă va veni,

Când însetaţi de doruri ne vom căuta
Şi în mireasma îmbătătoare de albi crini,
În sărutări şi îmbrăţişări vom sta!

~ 120 ~
 POEMUL INTUIȚIEI

Intuiesc!
Da!
Simt când ceva nu este în regulă,
dar tac!
Nu mă grăbesc să pun
pecetea atotştiutorului
pe vorbele şi faptele celor din jur...

Am răbdare,
ascult, urmăresc şi tac...
Concluziile le folosesc în deciziile
Care urmează să le iau...

Nu voi încerca să dau sfaturi,

să impun schimbări,
să oblig...

Nu!

Niciodată nu vom putea

să schimbăm o persoană...
pentru că ea are drumul stabilit
încă dinainte de a ajunge pe pământ...

Caracterul este ceva înnăscut...

Dacă mie, divinitatea
~ 121 ~
 mi-a dat intuiţia,...
altuia i-a dat minciuna...
Dacă eu am fost înzestrată
să pot ierta,...
altul urăşte.
Dacă eu pot fi îngăduitoare,
altul este exigent...
Şi lista ar putea continua.
.......................................
Aş vrea să nu pot intui...
Cred că ar fi mult mai ok.
Aş fi mult mai liniştită...
Nu aş mai suferi
când aş simţi
că sunt trădată
și nici când cineva
ia decizii în numele meu...
...........................................
Intuiesc, dar nu oblig, ci mă îndepărtez...
Tăcerea şi distanța pun pacea în suflet...
Intuiţia mă ajută doar să simt sufletul celuilalt...
Minciuna nu este doar o vorbă rostită!
Ea are multe feţe...

Cel mai important este de ştiut...

că şi eu, la rândul meu,
pot fi intuită de o altă minte luminată...

~ 122 ~
 Şi eu am greşelile mele.
......................................
Nu da cu barda când ai intuit,
Alege-ţi în tăcere drumul tău...
Din intuiţie poţi doar să tragi concluzii
și să înveţi lecţii...

~ 123 ~
 POEMUL GÂNDULUI

Călătoreşte gândul, obosit,

Pe ruta dorului nemărginit,
Pe sensuri unice de drum,
Dar derutat s-a împotmolit acum!...
De gândurile ce pun o-ntrebare:
În ce direcţie se află oare,
O mâna-ntinsă, o vorbă care...
Să mă mângâie şi să-mi spună
De ce în lumea asta mare
Lumea uită să fie bună?

De ce oricine poate spune „te iubesc”

Chiar obsesiv şi nefiresc?!
Spălându-ţi creierul,
făcându-te să crezi...
Că alt prieten,
mai grozav ca el,
nu ai să vezi...
Că face totul pentru tine...
Dorind numai să-ţi fie bine!

Nu are aşteptări ascunse

Nici nu-şi doreşte vreo răsplată…

ÎNSĂ!
Când vede că îţi merge bine,
~ 124 ~
 Schimbă macazul dintr-odată!
Stârnind furtuni asupra ta
şi-aruncă vorbe grele...
Câte în lună şi în stele!

Vorbeşte rău în urma ta

Fără să-i fi greşit ceva...
............................................
Cum să mai crezi în prieteni,
Când cel mai bun prieten te trădează?
Şi te loveşte, mârşăveşte,
Tocmai atunci când te ridici…

Mintea-ţi blochează, sufletul îţi plânge

Din ochiul trist, lacrima-ți curge...

~ 125 ~
 POEMUL RĂTĂCIRII

Suntem ca doi străini,

Care nu s-au cunoscut niciodată!
Rătăcim zi de zi mânaţi de sentimente
... şi ne schimbăm asemenea vremii...

Când suntem topiţi de căldura iubirii,

când tulburaţi şi trişti,
printre păreri de rău şi regrete!

Nu ştiu ce te sperie!
Nu am cerut nimic!
... şi asta pentru că ştiam clar,
că nu ai nimic de oferit…

Nici măcar sufletul

nu ţi-l mai laşi să se apropie!
Eu ce aş putea să îţi ofer
ca să te mulţumească?

Nimic!

Acesta este cadoul

de care ai nevoie!...
Pe care eu ţi-l ofer cu generozitate.

(când ai primit prea mult...

~ 126 ~
 m-ai venerat...)

Nu vreau să te plătesc
pentru a-mi fi aproape...
......................................
Te las în lumea ta de vise şi orgolii…

Nu îţi mai oblojesc sufletul

cum o făceam cândva...

căci lacrimile plânse

nu mai au nevoie de batistă,

Ai învăţat să le ascunzi bine în suflet,

în lipsa mea!

Nu am să mai insist
spunându-ţi că nu am nicio vină...

Prea multă este durerea

adunată fără rost...

Te las acum să trăieşti liniştit

de vei putea...
din colţul acela ascuns
din suflet
să mă scoţi!

~ 127 ~
 Tot ce îmi mai doresc acum
este să-ţi fie bine.
Iar printre rânduri,
de ai să mă citeşti ca altădată,
de vei zâmbi,
voi şti că-ţi aminteşti de mine,
ca de un vis frumos în care
trăieşti încă ancorat!

Suntem doar doi străini,

ce nu s-au cunoscut nicicând!...
Dar care-şi plâng în taină,
vise şi sentimente…
Şi dacă într-o zi îţi vei dori să mă auzi
sau pentru o clipă să-mi revezi făptura
voi fi mereu aici, precum mă ştii...

Deşi, cu peţitori o mie,

sunt singură în cuibul meu de cuc...
pentru că sufletul îmi este ocupat de tine...

(te port cu mine oriunde mă duc,

deşi aş vrea să te abandonez,
știi bine...)

~ 128 ~
 POEMUL VISELOR

Vise mari, vise frumoase,

M-ați îmbătrânit devreme...
Însă nu mă dau bătută
Și de ani nu mă voi teme!

Gândurile mele-s vise

Nu vă las ca să plecați…
Caut mereu porți deschise
Prin care să vă-nălțați…

Chiar de foarte ades dansez

La brațul singurătății…
Am puteri nebănuite,
Nu mă las la mâna sorții!

Nu ascult de cei ce spun

Că-n „principiu” e ok!
Fac ce simt și-mi este bine…
Lumea-și are treaba ei…

Chiar de vrea să pară adesea

ca „florile ce amăgesc”…
Vorbele-i rănesc prea tare…
Și de ele mă feresc!

~ 129 ~
 POEMUL PĂRERILOR

Unii îmi spun că sunt naivă,

Alții îmi spun că sunt pasivă,
Alţii cred că sunt prea tare
Şi că nimic nu mă doare!

Dragii mei, prieteni dragi!

Nu mai daţi cu bâta-n baltă,
Că nimeni nu va pleca,
Pur, curat, cinstit...
De aici, pe lumea-ailaltă!

Viaţa are rostul ei...

De-o trăieşti fără păcat.
Nu spune că ai trăit-o,
Spune doar că ai... „mimat”.

Ai curajul, fii în stare,

Să guşti ale vieţii daruri…
Să nu crezi c-ajungi la stele,
Jucând viaţa-n două zaruri!

Nici umblând cu ţolul-n cap,

Ferindu-te de ispite,
Ele oricum vor apărea...
Dar vor muri, netrăite!

~ 130 ~
 POEMUL PRIMEI IUBIRI

Când eram tânără,

credeam că aşa
voi rămâne mereu!

Priveam femeile în vârstă

şi îmi spuneam
că ele bătrâne au fost!

Acum când eu
le-am ocupat locul,
încep să pricep
cât de neînsemnaţi
şi de naivi suntem!

Şi iubirea mi se părea
că este cea mai minunată floare
și-am rupt din petalele ei,
rând pe rând, câte una!

Acum înţeleg că nici aşa

schingiuită, nu moare,
iar fruntea
îmi este împodobită de florile ei!

Doar culorile au pierit

uitate de vreme!
~ 131 ~
Roşii maci, trandafirii aprinşi,
albastrele...

toate s-au dus!

Mi-au rămas prinşi în plete,

într-un dans trist,
crinii albi,
iar pe faţa ridată,
un fals şi amăgitor surâs!

Cât de multe suflete

mi s-au jertfit din iubire!..

Câţi cavaleri m-ar fi vrut...

şi m-au plâns!

Dar!
Le-am luat cu mine dorul...
şi am plecat în lume...
... unii au murit,
așteptând un răspuns!

Şi-acum retrăiesc, uneori...

Visând la iubirile acelea,
pe care în seamă nu le luam...

~ 132 ~
 Cum râdeam
când ei se certau
să mă aibă,
Iar eu răsfăţată de toţi...
doar pe unu-l iubeam!

Cât de mult l-am iubit,

nu va şti niciodată...

Şi câţi ani am trăit

cu regrete şi-am plâns...!

În ochii lui verzi

mă pierdeam în visare!

... ce mult am luptat

Să îl uit... să-mi revin!

Dar izbândă nu este...

şi nici resemnare...

cred cu tărie

… încă-l iubesc!
Iar de nu va mai fi
pe pământ cu putinţă...
... în lumea celestă...
(cu siguranţă) o să-l (re)întâlnesc!
~ 133 ~
 POEMUL DRUMULUI ROTUND

„Uneori avem senzaţia că ne învârtim într-un

cerc!
Păi şi cum am putea să ne învârtim altfel, atâta
timp cât Planeta Pământ, este rotundă?
-Kessy Ellys Nycollas-

Drumurile noastre se închid

fiindcă Planeta Pământ şi ea este rotundă!
De vrem, nu vrem, iar poposim,
(Peste un timp...)
Exact în locul de unde am plecat

Şi ne-ntrebăm atunci miraţi!

Cum am ajuns (din nou)
în locul din care am plecat?

Păi:
Unde crezi că ai să ajungi
pe Globul ăsta Pământesc...
dacă în cerc te-nvârţi?
Nu ţi se pare că-i firesc?
(s-ajungi de unde ai plecat?)

............................................
Ai grijă doar, să nu-ameţeşti,
~ 134 ~
 Rotindu-te aşa mereu,
În cercul ăsta laaaarg,... dar strâmt,...
Uitând prea des de Dumnezeu!

Schimbă viteza,... mergi mai lent,...

Sunt drumuri unde trebuie să fii atent!
Nu trece-n grabă şi neobservând...
Că ai ajuns la cap de drum,

Căci în curând, se-nchide cercul!

Te vei târî apoi ca melcul...
(şi asta doar atunci când cercul)
Nu s-a „lipit” când s-a închis!

Lăsându-te să simţi efemerul...

Şi îţi mai lasă înc-o şansă...

Să mai revii,... dar fii convins...
Că la un punct, se-nchide iară
și nu ştii dacă va mai fi...
O uşă (iar) deschisă larg...
Sau drumul se va isprăvi!...

~ 135 ~
 DE VA ÎNTREBA

De va-ntreba de mine luna

De ce nu vin, unde veneam?
Tu să-i răspunzi c-am obosit,
Să cred că sunt ce nu eram!

De va-ntreba de mine ceasul

De ce întârzii uneori „pe ram”,
Tu să-i răspunzi c-am obosit,
Să cred că sunt ce nu eram!

De va-ntreba de mine visul,

De ce nu mai visez, cum te visam?
Tu să-i răspunzi c-am obosit,
Să cred că sunt ce nu eram!

De va-ntreba de mine viaţa

Unde mai sunt de nu mă vede?
Tu să-i răspunzi că am plecat,
Pentru că-n tine nu pot crede!

Şi dacă cine ştie, peste ani,

Vei regreta tot ce a fost
Tu să nu plângi, să fii ferice,
Pentru că, a fost!

~ 136 ~
 CUPRINS
Prefață 5
Războiul minții 11
Frumusețea 13
Nu mă chema 14
Vinovați de iubire 16
Azilul iubirii 18
Seara speranței 20
Îți amintești 22
Îmi doream 24
În suflet 26
Dor de dor, nebun 28
Unde? 30
Nu înțelegi 32
Vântul 34
Îmbrățișarea 36
Mișelește 38
Da, există 40
Oriunde 41
Prețul unei iubiri 42
Darul 44
Așteptarea 46
Pacea sufletului 48
Uraganul 50
Sunt femeie! 52

~ 137 ~
 Transplantul de iubire 56
Esența gândirii practice 58
Învățături 60
Sunt trecător 62
Subconștientul 65
Simt 67
Regret 69
Îmi este dor de tine 72
...Suflet rănit 75
Singurătatea 77
Vreau răsplată pentru plată 78
Suflet răzvrătit 81
Uită-mă 83
Zâmbește omule,... nu plânge 85
Inventarul sufletului 87
Eu și tu 89
Caut ceva 91
Trenul 93
Șef și eu, șef și tu, șefi și noi... 95
A fi artist 98
Nu mor 100
Onestitatea 102
Încercări 103
Nu se întâmplă întâmplător 105
Iluzii 107
Jocul vieții 109
Post vacant 110
~ 138 ~
 Te rog 111
Întâlnirea poeților 114
Somnul berzelor 115
Poemul unei clipe 118
Poemul intuiției 121
Poemul gândului 124
Poemul rătăcirii 126
Poemul viselor 129
Poemul părerilor 130
Poemul primei iubiri 131
Poemul drumului rotund 134
De va întreba 136

~ 139 ~
~ 140 ~