TEHNICI DE IMOBILIZARE

PROVIZORIE
 IMOBILIZAREA PROVIZORIE
(ENTORSE, LUXAŢII, FRACTURI)
• Imobilizarea provizorie la locul accidentului sau în camera de gardă a spitalului se bazează pe aceleaşi principii, cu toate
că leziunile sunt diferite ca gravitate sau evoluţie. Necunoscând de la început diagnosticul exact, pentru mai multă
siguranţă, trebuie reacţionat ca şi cum ar fi vorba de cea mai gravă leziune.

https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F
%2Fe-medicina.md%2Fprimul-ajutor-in-caz-de-fractura
%2F&psig=AOvVaw1wywm_iqGN-
qui05OCLcsi&ust=1669063307818000&source=image
s&cd=vfe&ved=0CAMQjB1qFwoTCMDW4cfPvfsCF
QAAAAAdAAAAABAI
 SCOPUL ORICĂREI IMOBILIZĂRI ESTE:

 de a împiedica mişcările active sau pasive, pentru a pune în repaus organele şi ţesuturile
traumatizate
 de a menţine axarea corectă a membrului atunci când fragmentele nu sunt deplasate, sau
când au putut fi reduse corect, cu ocazia acordării primului ajutor
 de a diminua durerile, în cazul fracturilor care sunt deosebit de chinuitoare
 de a evita complicaţiile pe care le poate provoca mişcarea în focar a unui fragment osos
rupt şi devenit tăios (complicaţii- secţionări ale unor nervi sau vase, perforarea tegumentului
şi tranformarea fracturii închise în deschisă şi sfâşierea musculaturii dinn jurul osului)
 ameliorarea unor tulburări funcţionale (respiraţie paradoxală)
 PRINCIPIILE UNEI IMOBILIZĂRI CORECTE:

 asigurarea funcţiilor vitale are prioritate faţă de alte manevre

 se va căuta obţinerea unei axări relative a segmentului de imobilizat

 pentru a avea o siguranţă că fractura nu se deplasează nici lateral, nici în jurul axului longitudinal, imobilizarea
trebuie să prindă în mod obligatoriu articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de fractură (în atele se
fixează cele 2 articulaţii vecine regiunii fracturate)

 să fie adaptată reliefului anatomic al regiunii accidentate

 atelele improvizate şi cele speciale vor fi căptuşite cu vată sau alte materiale moi pentru a nu leza pielea sau a nu
mări durerea

 manevrele de imobilizare vor fi efectuate cu multă blândeţe

 extremitatea segmentului fracturat (degetele de la mâini şi de la picior) va fi lăsată descoperită

 atelele se fixează cu faşă circulară, şerpuitoare, suficient de strâns, dar fără să împiedice circulaţia
 MIJLOACELE PE CARE LE PUTEM FOLOSI PENTRU IMOBILIZAREA
PROVIZORIE SUNT:

 atele Cramer – sunt făcute din sârmă; au avantajul că sunt lungi şi pot fi mulate pe membrul rănit

 aparat gipsat circular, atelă gipsată

 mijloace improvizate- orice obiect rigid –scândură de lemn, beţe, baston, umbrelă, schiuri, coadă de mătură

 fixarea segmentului care urmează să fie imobilizat la atelă se face cu feşi sau cu materiale improvizate (cearşaf,
prosop, fular, eşarfă, centură, cravată, cordon)

 cea mai bună atelă pentru imobilzare este atela gipsată

 IMOBILIZAREA PROVIZORIE A MEMBRULUI SUPERIOR

1. Imobilizarea umărului

 indiferent dacă este vorba de entorsă, luxaţie sau fractură, imobilizarea umărului se poate face cu :

 mijloace improvizate (bucăţi de pânză, bucăţi de scândură, bastoane)

 materiale specifice ( imobilizare prin bandaj moale tip Desault, atelă mecanică Cramer, atelă gipsată,
atelă din material plastic)

imobilizare prin bandaj moale tip Desault

A. Sistem de imobilizare cu mijloace improvizate

 când nu există la îndemână nici un obiect potrivit pentru imobilizarea umărului poate fi folosit toracele
pacientului în chip de atelă de fixare

 braţul şi antebraţul de partea bolnavă vor fi lipite de torace cu cotul îndoit în unghi drept

 toracele împreună cu membrul superior lipit vor fi înfăşurate cu o panză tare, prinsă cu 2 ace de siguranţă

 antebraţul membrului imobilizat va fi fixat cu o eşarfă în jurul gâtului

 în lipsă de material, pentru imobilizarea membrului superior poate fi folosit vestonul bărbătesc prins cu ace de
siguranţă
B. tehnica imobilizării provizorii cu pânză dreptunghiulară (1m / 60 cm)

 este o metodă de imobilizare la torace fie direct, fie ca mijloc suplimentar, după ce s-a aşezat o atelă de imobilizare:
 pânza dreptunghiulară se îndoaie pe una din diagonală
 pânza îndoită (va avea formă triunhiulară cu 2 colţuri la vârf) se aplică pe faţa dorsală a toracelui pacientului astfel:
colţurile de la vârful triunghiului aşezate la nivelul sternului, iar marginea liberă, diagonală, coborâtă mult sub nivelul
antebraţului (fixat cu cotul în unghi drept)

 marginea liberă (diagonala) se îndoaie, cuprinzând ca într-un jgeab antebraţul; colţurile acestei margini se leagă apoi la
spate

 colţurile rămase anteior la nivelul sternului se trec peste umeri şi se leagă colţurile din spate
 există şi o altă metodă de imobilizare cu pânză dreptunghiulară (bucata de pânză se secţionează incomplet la capete, iar
dpretunghiul se plasează ăn spatele victimei; unul din capetele superioarese trece peste umărul sănătos şi se leagă
încrucişat cu capatul inferior, care va îmbrăca şi susţine cotul şi antebraţul bolnav; al doilea capăt superior îmbracă
umărul şi braţul de partea accidentată şi se leagă cu al doilea capăt inferior, ce trece pe sub axila situată de partea
sănătoasă)

 aceste mijloace improvizate pot fi folosite şi pentru imobilizarea claviculei umărului, braţului şi antebraţului; astfel
fractura osului braţului se poate imobiliza folosind acelaşi bandaj mare, care se trece însă peste baţul imobilizat anterior
între 2 scânduri de lemn https://www.youtube.com/watch?v=KGH_-9UMEnU
C. imobilizarea prin bandaj Desault:

 acesta este tehnica de imobilizare provizorie cel mai des utilizată pentru leziunile claviculei şi umărului, precum şi ca mijloc de imobilizare
provizorie şi pentru fracturile braţului

 materiale necesare: 3-4 feşi late de 20 cm, vată, pudră de talc, leucoplast
 se sprijină membrul superior al pacientului, astfel încât braţul şi antebraţul să formeze un unghi de 90 °; dacă starea lui o permite, se solicită
pacientul să-şi susţină antebraţul, prinzând policele membrului lezat cu mâna sănătoasă

 se începe îmbrăcarea toracelui cu ture circulare de faşă; tura de fixare se începe de la baza toracelui şi se continuă bandajarea în spirală până
sub axilă; aceste ture vor izola pielea toracelui de pielea braţului şi antebraţului, evitând apariţia iritaţiei

 se introduce în axilă şi la plica cotului o cantitate mică de vată îmbibată cu talc

 se lipeşte braţul şi antebraţul de torace cu cotul îndoit la 90°
 se fixează membrul superior de torace prin ture circulare de faşă, care trebuie să cuprindă braţul, cotul şi antebraţul
 apoi, din spate, faşa trece peste umărul lezat, coboară peste braţ, sub cot, urcă ăn spatele paralel cu braţul
 faşa revine în faţă peste umărul lezat, se îndeaptă oblic sub axila sănătoasă şi se întoarce în faţă peste umărul bolnav, coboară lateral de-a
lungul braţului, sub cot, apoi susţinând antebraţul, se îndreaptă spre toracele opus, făcând o tură circulară de fixare sub cot

 după această tură de fixare, faşa trece din nou peste umărul lezat, coboară anterior, va susţine antebraţul, se face iar o tură circulară şi tehnica
se continuă astfel, încât fiecare tură oblică şi circulară să depăşească cu câţiva cm tura anterioară

 după imobilizarea membrului superior cu 2-3 feşi circulare, întreg ansamblu va fi întărit (să nu se desfacă ) cu benzi de leucoplast
 pumnul, mâna şi degetele trebuie să rămână libere pentru a putea fi permanent mobilizate
2. Imobilizarea braţului cu atelă Cramer gipsată

 se măsoară pe membrul superior sănătos, cu ajutorul unei feşi lungimea necesară pentru atelă, astfel încât atela să ajungă de
la baza gâtului până la degete, cuprinzând astfel 2 articulaţii: articulaţia scapulo- humerală şi articulaţia cotului

 se alege atela Cramer potrivită la lungime, se căptuşeşte cu un strat de vată pe partea care vine în contact cu pielea; vata se
fixează la atela metalică cu ture de faşă

 atela se îndoaie la un capăt sprijinind-o pe genunchi, pentru a se mula pe articulaţia umărului

 se măsoară apoi lungimea braţului (folosind drept martor, membrul sănătos) de la umăr la cot, iar la dimensiunea fixată se
îndoaie încă o dată pentru a cuprinde, mulându-se, şi articulaţia cotului

 în acest timp alte 2 persoane menţin poziţia corectă în care urmează să fie imobilizat membrul superior
 se introduce în axilă o bucată de vată pudrată cu talc, după care se aplică atela pregătită anterior, de la baza gâtului şi până
la degete, braţul fiind apropiat de torace, cotul în unghi drept şi antebraţul în poziţie intermediară

 fixarea atelei Cramer (sau a atelei gipsate, care se aplică în aceleaşi condiţii pe membrul superior) se face cu ture circulare
de faşă simplă

 la final membrul superior se fixează şi la torace prin faşă circulară (mai ales dacă membrul conţine mai multe focare de
fractură)

 antebraţul va fi menţinut cu ajutorul unei eşarfe trecută în jurul gâtului

3. Imobilizarea cotului

 cotul este fixat în poziţie de flexiune în unghi de 90°, iar antebraţul în poziţie intermediară

 atela de imobilizare (Cramer sau gipsată) trebuie să prindă umărul, cotul şi pumnul, fiind îndoită la 90° numai la cot

 este aplicată pe partea posterioară a membrului superior şi se fixează cu ture circulare de faşă

 antebraţul se suspendă cu o eşarfă trecută în jurul gâtului

• când nu există altă posibilitate, cotul poate fi imobilizat în poziţie de unghi drept cu ujutorul unui batic triunghiular care
se leagă de gât şi care îmbraotul împreună cu brațul și antebrațul.

https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=video&cd=&cad=rja&uact=8&ved=2ahUK
EwiFr-y81L37AhXIDuwKHU57BfsQz40FegQIBRAR&url=https%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwa
tch%3Fv%3DZtKvskJ2iYM&usg=AOvVaw0R-N50k1y8wzA8oXswOXf2
4. Imobilizarea antebraţului

 oricare ar fi sediul fracturii, cotul traumatizatului trebuie să rămână în unghi drept

 se pregăteşte o atelă Cramer sau gipsată cu o lungime calculată pe membrul sănătos, astfel încât să ajungă de la
jumătatea braţului până pe faţa ulnară a mâinii (muchia degetului mic), pe care o îmbracă (în cazul atelei gipsate) şi
până pe faţa posterioară a antebraţului şi mâinii în cazul atelei Cramer

 atela se îndoaie (se mulează) pentru a corespunde curburii de la cot

 atela se ataşează de braţ şi antebraţ cu ajutorul unor ture circulare, de faşă simplă
 în cazul în care imobilizarea antebraţului se face cu ajutorul aparatului gipsat circular, poziţia antebraţului în atelă va fi
modificată în funcţie de sediul leziunii:

 dacă fractura oaselor antebraţului este situată în 1/3 lor superioară, antebraţul va fi imobilizat în supinaţie
 dacă fractura este în 1/ 3 mijlocie, antebraţul va fi ffixat în poziţie intermediară
 dacă fractura este în 1/ 3 inferioară, imobilizarea trebuie să se facă antebraţul răsucit în pronaţie
 antebraţul se suspendă cu o eşarfă trecută în jurul gâtului
 în lipsa mijloacelor corespunzătoare, imobilizarea se obţine fixând antebraţul între 2 scânduri, care se întind de la mână
până la cot; pentru o imobilizare suplimentară a articulaţiilor se îmbracă întreg membrul superior într-o eşarfă largă
legată de ceafă https://www.youtube.com/watch?v=_D7XuVVga_g
5. Imobilizarea oaselor încheieturii mâinii (carpiene)

 fracturile oaselor carpiene se imobilizează cu o atelă aşezată palmar ce se întinde de la vârful degetelor până la
mijlocul antebraţului având grijă ca degetele să rămână în poziţia lor de repaus, care este poziţia de flexie moderată
interfalangiană
6. Imobilzarea oaselor metacarpiene (mâinii) şi a falangelor (degetelor)

 fracturile oaselor metacarpiene se imobilizează cu o atelă gipsată dorsală şi cu o atelă mai scurtă palmară, pe care se
aşează degetul corespunzător fracturii, în flexie

 imobilizarea falangelor proximale mijlocii se face cu o singură atelă gipsată aplicată palmar, care trebuie să se întindă
proximal până deasupra articulaţiei pumnului

 dacă fractura este fără deplasare, se poate utiliza pentru imobilizare şi o atelă metalică (aliaj plastic), ce se aşază pe faţa
palmară a degetului de care se solidarizează cu câteva benzi circulare de leucoplast

 fracturile oaselor metacarpiene şi ale falangelor se pot imobiliza şi printr-o metodă foarte simplă, punând în palma
victimei o faşă înfăşurată sau un sul moale, pe care acesta o prinde cu degetele; peste pumnul astfel strâns se execută
bandajarea
 IMOBILIZAREA PROVIZORIE A MEMBRULUI INFERIOR

1. Fracturile colului femural

 fracturile colului femural sunt mai frecvente la persoanele mai în vârstă, dată fiind starea de demineralizare a scheletului
 se pregăteşte o atelă lungă, care să ajungă din axilă până la picior
 se aplică atela pe faţa laterală (externă) a membrului inferior după ce s-a introdus vată pudrată cu talc în axilă
 atela se fixează prin legături circulare la torace, bazin, coapsă, genunchi şi gambă
 suplimentar este bine să se completeze fixarea atelei cu circulare de faşă lată trecute în jurul membrului inferior şi în jurul trunchiului
 pentru a evita rotirea anormală a membrului inferior în afară se leagă+ ambele picioare, unul de altul, cu câteva legături de faşă sau
pânză

 în lipsa atelelor corespunzătoare ca lungime se poate prelungi o atelă adaugând a doua atelă (prin suprapunerea capetelor pe o
luingime de 30 cm); cele 2 atele se fixează bine una de alta prin ture circulare de faşă (bineînţeles atele se căptuşesc cu vată)

 când nu se află la îndemână nici un obiect convenabil pentru imobilizarea fracturii, va fi folosit ca atelă membrul sănătos de care se
leagă membrul fracturat; pacientul se pregăteşte pentru transport prin legarea (bandajarea) celor 2 membre inferioare, unul de
celălalt; se transportă pe o targă tare
2. Imobilizarea femurului (coapsei)

 se face în aceleaşi condiţii ca şi fracturile de col femural cu atelă lungă aplicată pe partea laterală a membrului inferior de la axilă până la talpa
piciorului
* cu o singură atelă:

 când coapsa este foarte scurtată şi deformată din cauza deplasării mari a fracturii
https://www.dailymotion.com/video/x14rkjn
* imobilizarea cu 2 atele:

 imobilizarea femurului se poate face corect prinzându-l între 2 atele inegale:

o atelă externă, lungă, iar cealaltă atelă mai scurtă, se aplică pe partea internă a membrului inferior bolnav, care se întinde de la regiunea inghinală până
la călcâi
peste ambele atele se aplică legături dispuse în jurul toracelui, în jurul bazinului, în jurul coapsei, genunchiului şi gambei de aceeaşi parte
se face bandajarea circulară, cu faşă, a membrului inferior şi a toracelui, precum şi fixarea picioarelor
* imobilizarea în fracturile extremităţii inferioare a femurului

 când femurul este fracturat în apropierea genunchiului, există pericolul ca vasele şi nervii importanţi ce trec prin spatele osului să fie comprimate,
înţepate sau sfâşiate; aceste fracturi se imobilizează cu o singură atelă

 se aplică o atelă lungă posteioară, care se întinde de la bazin până la talpă; atelele mai scurte sunt ineficiente
 înainte de fixarea atelei cu legături, se va introduce vată la capătul proximal ( pentru a nu leza părţile moi) şi se verifică poziţia atelei
 legăturile trebuie aplicate în jurul bazinului, în jurul coapsei şi a gambeu
 înfăşarea membrului pelvian şi bazinului va completa mobilizarea acestor fracturi
 la nevoie imobilizarea femurului cu o atelăpoate fi utilizată şi în fracturile mijlocii sau înalte ale diafizei femurale
3. Imobilizarea genunchiului

 se face cu ajutorul unei atele gipsate sau cu un alt material rigid, care se aplică de la rădăcina coapsei,
respectiv pliul fesier până la leznă

 atela se aşază pe faţa posterioară a membrului inferior

https://www.youtube.com/watch?v=pypF4x0gIXk
4. Imobilizarea în fracturile oaselor gambei
I. cu o singură atelă:

 imobilizarea de urgenţă se execută cu o singură atelă posterioară, care se întinde de la jumătatea coapsei sau de la
plica fesieră spre partea distală până la vârful degetelor:
se măsoară pe membrul inferior sănătos lungimea necesară pentru atelă de la jumătatea coapsei sau de la plica fesieră
până la talpă, inclusiv lungimea labei piciorului
se pregăteşte atela- în cazul atelei Cramer, extremitatea distală se îndoaie la 90° la nivelul călcâiului (măsurând distanţa
pe membrul sănătos), pentru ca atela să cuprindăcălcâiul şi talpa picioruluipână la degete
forma curburii călcâiului se modelează sprijind atela pe genunchi
la extremitatea atelei marginile se îndoaie foarte puţin în afară, spre a nu leza ţesuturile moi
se aplică atela posterior, având grijă să nu exercite compresiune pe călcâi
pentru protejare, se aşază un strat gros de vată la călcâi, precum şi la copsă, sub capătul proximal al atelei
se va avea grijă ca laba piciorului să fie aşezată de la început în unghi drept faţă de gambă
la coapsă, genunchi şi gambă, înfăşarea se face circular, la gleznă în formă de spică
II. imobilizarea cu două atele

 în fracturile gambei cele 2 atele, egale ca lungime, se aşază lateral, una pe partea externă şi alta pe partea
internă a membrului inferior

 ele se întind de la rădăcina coapsei până la călcâi, de care se fixează cu legături de faşă

 pentru ca fractura să nu se poată deplasa în axul longitudinal al osului trebuie imobilizată şi încheietura
gleznei; în acest scop se va trece faşa sau pânza pe sub talpă, pe care o va solidariza cu atelele laterale
printr-o legătură în 8
5. Imobilizarea în fracturile oaselor gleznei, oaselor piciorului
cu o singură atelă

 în cazul fracturilor porţiunii inferioare a tibiei şi peroneului, în entorsele, luxaţile gleznei (tibio- tarsiene) ca şi în
fracturile şi luxaţiile oaselor piciorului (tarsiene- metatarsiene) imobilizarea se face cu o atelă Cramer sau gipsată
posterioră, care se întinde de la groapa poplitee până la vârful degetelor

 tehnica este similară cu cea a imobilizării gambei cu o singură atelă

 în lipsa atelei Cramer sau a celei gipsate, imobilizarea se face cu 3 atele de lemn:
2 atele mai lungi, egale se întind de la genunchi până la călcâi pe părţile laterale ale gambei
o a treia atelă scurtă, se fixează pe lungimea tălpii piciorului
aceste atele se căptuşesc cu vată
cele 2 atele lungi se fixează cu 2 legături circulare
a treia atelă se aplică pe talpa piciorului şi se fixează pe atele laterale cu o pânză sau cu ture de faşă trecute în 8
înfăşarea se execută peste aceste legături cuprinzând atât gamba (prin ture de faşă circulare), cât şi piciorul prin ture de
faşă în 8 sau în spică
6. Imobilizarea oaselor degetelor piciorului

 imobilizarea oaselor degetelor (falangelor) piciorului (fracturi, entorse, luxaţii) se face luând drept atelă de sprijin
degetele sănătoase vecine:

 între degetul bolnav şi unul din degetele sănătoase vecine se introduce o compresă de tifon

 cele 2 degete se alipesc şi se înfăşoară circular cu ajutorul unei benzi de leucoplast mai lungi, începând de la vârful
degetelor, încât să se termine încrucişându-se pe faţa dorsală a piciorului, deasupra rădăcinii degetelor

 leucoplastul de desface în fiecare seară pentru a se putea spăla piciorul şi se reaplică în acelaşi mod

 imobilizarea se menţine 14 zile

 IMOBILIZAREA PROVIZORIE ÎN FRACTURILE STERNULUI ŞI
COASTELOR

• Primul ajutor în fracturile costale simple nu urmăreşte imobilizarea, ci obţinerea unei analgezii (algocalmin,
infiltraţii cu xilină 1 % a nervilor intercostali în focarele de fractură).

• În fracturile costale şi ale sternului imobilizarea cu bandaje circumtoracice este inutilă şi chiar
contraindicată, deoarece accentuează durerea, jenează expansiunea plămânului sănătos şi deci respiraţia, iar
dacă legătura este strânsă, poate chiar să îndepte vârful ascuţit al coastei fracturate căte pleură, pe care o
poate înţepa.
 •Imobilizarea în fracturi sternale cu deplasări mari
 o modalitate este fixarea umerilor traumatizatului de o scândură aşezată pe suprafaţa posterioară a trunchiului şi cu ajutorul
inelelor făcute din vată îmbrăcată în faşă, aşezate pe umăr

 Voletele costale (Voletul costal reprezinta o portiune din peretele toracic devenita mobila, independenta de restul cutiei toracice, datorita fracturarii uneia
sau mai multor coaste si care comprima plamanul in timpul respiratiei.) mobile pot fi imobilizate (de urgenţă) prin compresiune manuală,
apoi prin înfundarea cu feşi rulate, sau cu o pernă de vată sau de tifon

• TEHNICA

 în dreptul voletului mobil se aplică o perniţă făcută dintr-un mănunchi de comprese sau din vată sau se aşază vertical peste
volet câteva feşi rulate până ce acoperă voletul

 peste perniţă sau peste feşile rulate se aplică apoi fâşii paralele de leucoplast, care cuprind numai hemitoracele de aceeaşi
parte, situate în direcţie antero-posterioară, suprapuse ca şirurile de ţiglă de acoperiş- întinse de la stern la coloana vertebrală

 Imobilizarea voletului se obţine cel mai simplu prin aşezarea pacientului pe hemitoracele instabil (cu volet). În felul acesta,
hemitoracele sănătos nu este comprimat, poate să respire liber şi să se expansioneze în exces pentru a compensa funcţia
deficitară a plămânului conţinut de hemitoracele pacientului.
 •IMOBILIZAREA PROVIZORIE IN FRACTURILE DE OMOPLAT
 Fracturile de omoplat fără deplasare se imobilizează conform tehnicii Desault sau cu pânză
dreptunghiulara- vezi imobilizarea umărului.
 • IMOBILIZAREA ÎN FRACTURILE CLAVICULEI

 în fracturile claviculare cu deplasare: pacientul se prezintă la medic sprijinindu-şi cotul membrului traumatizat şi cu gâtul
aplecat în aceeaşi parte într-o „atitudine umilă”; umărul pacientului este căzut în jos şi înainte

 Imobilizarea de urgenţă poate fi făcută prin următoarele tehnici:

imobilizare prin tehnica Desault
imobilizare cu pânza dreptunghiulară
imobilizare prin tehnica inelelor inextensibile
imobilizări cu „opturi” de faşă
metoda „camerei de bicicletă”
imobilizarea cu un batic triunghiular

 la copilul mic fixarea membrului superior pe partea bolnavă răsucit la spatele traumatizatului