Antologia Povestiri Si Poezii Pentru Copii 2023

Povestiri și poezii pentru copii
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
~1~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Redactare: Kessy-Ellys Nycollas

Tehnoredactare: Kessy-Ellys Nycollas
Coperta: Kessy-Ellys Nycollas
Corectura aparține autorilor
ISBN:978-630-6554-63-8
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Povestiri şi poezii pentru copii / coord.: Kessy-Ellys Nycollas. -
Petroşani : Editura Lucval & Ken, 2023
ISBN 978-630-6554-63-8
I. Nycollas, Kessy-Ellys (coord.)
087.5
Toate drepturile asupra versiunii în limba română,

aparține autorilor.
Reproducerea integrală sau parțială, sub orice formă,
a textului din
această lucrare este posibilă numai cu acordul scris al
autorului și al
administratorului LUCVAL&KEN
Comenzi pentru această lucrare se primesc la:

0722755396
sau
E-mail: lucvalken@gmail.com
redactialucval@gmail.com
~2~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
...Poeziile, cât și povestirile pentru copii,

pur și simplu, îi vor face pe aceștia fericiți și le vor
dezvolta inteligența.
Poeziile ajută enorm de mult la dezvoltarea inteligenței cognitive a
copiilor.
Aurelia Rînjea, Ana Rusu, Mioara Lobodă, Gabriel Văleanu, Lidia

Stoia, Valentina Moroșanu, autori ai lucrării de față, deși persoane mature,
scot la iveală sensibilitatea sufletului rămas încă copil.
Tema scrierilor este foarte variată. Se scrie despre animale, despre flori,
despre păsări, despre vrăjitoare și pitici, dar și despre copii, părinți și bunici.
În acest volum, autorii au selectat pentru copii, cele mai frumoase și mai
educative povestiri și poezii, din care să învețe și să se bucure împreună cu
părinții și bunicii.
Veți găsi aici povestiri și poezii interesante, minunate și variate, pe care

copilul dumneavoastră le va iubi.
Atât rima, cât şi poezia, sunt prezente peste tot în viaţa copiilor. Dacă
treci pe lângă un grup de copii care se joacă, vei auzi inevitabil fragmente
rimate precum: Baba oarba-oarba; Plouă, plouă / babele se ouă; Arici
pogonici / vii de la servici?... etc.
Lumea modernă a zilelor noastre consideră că învățatul pe de rost al

povestirilor și poeziilor, este deja un stil de viață învechit, care nu ajută cu
nimic dezvoltarea cognitivă a copilului.
Mai sunt însă poeți care luptă să demonteze acest mit prin frumoase
povestioare și versuri scrise cu dăruire și pasiune, cu toată ființa lor și cu tot
sufletul. Unii dintre aceștia sunt și autorii enumerați mai sus.
Pentru cei mici - de vârstă preșcolară - poeziile ajută la dezvoltarea

limbajului, la îmbogăţirea vocabularului, ceea ce conduce la abilităţi de
scriere creativă, la vârsta şcolară și în plus, versurile cu rimă ajută la
dezvoltarea ritmului, a urechii muzicale, dezvoltând afectivitatea și
creativitatea, deoarece citite, recitate, poeziile dezvoltă sentimente puternice,
creează emoții.
~3~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ajutați copiii să înțeleagă sensul cuvintelor care nu le sunt clare,
extrăgând sensul acestora din context, nu încercând să deveniți un dicționar
mobil, ci adresându-le întrebări provocatoare pentru a le dezvolta inteligența,
dar și puterea de a reține informațiile noi.
Puteți foarte bine să luați versuri separate și să faceți asocieri semantice

întrebându-i: – Cum altfel mai poți spune la...? sau: – Cu ce seamănă acest
cuvânt...?
Niciodată nu este suficient să ne bazăm doar pe rima folosită în poezie,

pentru a o putea memora. Asigurat fiind de faptul că a fost bine înțeleasă de
copil, atunci el va avea șanse mai mari să rețină totul, mult mai ușor, dar și
pentru o perioadă îndelungată de timp.
Atunci când aveți de-a face cu un copil mai greoi în gândire, mimați-i
diverse cuvinte, desenați fiecare vers din poezie, încercați interpretarea
acesteia, asemeni unei piese de teatru, recitați împreună cu membrii familiei,
pe voci.
Pentru unii dintre dumneavoastră poate părea o „muncă de chinez”

pentru o simplă poezie, dar nu trebuie privit astfel, deoarece efortul îl veți face
pentru copil, nu pentru poezie. Puteți folosi timpul în care călătoriți cu mașina,
stați la masă, vă plimbați prin parc, urcați pe munte… sau seara înainte de
culcare și distrați-vă împreună, învățând. Doar așa îi puteți schimba viziunea
despre o informație generală.
Și eu sunt părinte, iar fiica mea cea mare, Mihaela, avea aproape patru
ani și nu pronunța litera „R”. O înlocuia cu „L”, dar nu am încetat să recit
împreună cu ea poezii, care cuprindeau în versurile lor multe cuvinte cu litera
buclucașă. Astfel, la un moment dat, fiind undeva la munte, am observat pe
frunza unui copac, o gărgăriță. Am luat-o în mână și am continuat să urcăm
recitând poezia: Gărgărița riță / vino-n poieniță / și unde vei zbura / acolo m-oi
mărita. Am repetat aceste versuri până când, la un moment dat, a pronunțat
corect cuvântul „mărita”. De atunci fiica mea pronunță fără dificultate litera
„R”.
Am făcut această paranteză, tocmai pentru a exemplifica, cât de

importantă este preocuparea celor mari în educarea celor mici, nu doar
comportamental, ci din toate punctele de vedere.
Ca un ultim aspect în această prezentare țin să vă adresez îndemnul de

a cumpăra și folosi acest volum ca și material didactic pentru părinții care au
încă preșcolari sau în primii ani de școală. Lecturarea, recitarea sau
~4~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
transpunerea poeziei într-o frumoasă piesă de teatru, în care să se implice
chiar și întreaga familie, vor aduce atât bucurie cât și satisfacții.
Acum, după ce v-am prezentat certitudinea unei influențe pozitive a

povestirilor și poeziilor asupra celor mici, vă invit să mergem mai departe
pentru a descoperi cele mai frumoase, simpatice și de ce nu și cele mai
haioase povestiri și poezii ale autorilor noștri. Veniți să le descoperim
împreună!
Vă dorește lectură plăcută,
Kessy Ellys Nycollas
Poetă, prozatoare, artist plastic, fondatoarea revistei LUCEAFĂRUL DIN

VALE, al blogului cu același nume, redactor, tehnoredactor al Antologiilor:
Columna iubirilor eterne, al Antologiei lirice hunedorene și Antologiei
Recunoștință prieteniei, Vlăstare Eminesciene, Poeme pentru mama și
autoare a paisprezece volume de poezii și proză.
~5~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
~6~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
AURELIA RÎNJEA
~7~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
AVENTURILE LUI TIGRUȚ

G rânduri aventurile mele. Sunt Tigruț, așa m-a
reu să vă povestesc în câteva
botezat Iulia, când m-a luat de la mama mea, unde

mai aveam doi frățiori. Eram ca un tigrișor, vărgat și
drăgălaș. Stăpâna nu voia să ne mai țină. Consider
că am avut noroc. Iulia era o fetiță frumoasă și
cuminte. M-a iubit din prima clipă. Locuia la bloc, la
etajul unu. Cât ea mergea la școală, eu stăteam cu
păpușile ei, apoi o așteptam cu sufletul la gură
lângă ușă. Tare mă bucuram când se juca cu mine,
mă lua în pat cu ea și mă mângâia. Și eu o alintam
cu farmecele mele… dar mai făceam și
năzdrăvănii. Ziua, când eram singur acasă,
treceam tacticos pe pervazul de la un balcon, la vecina, care avea mușcate
roșii și mie îmi plăcea să privesc strada din balcon, din ghiveciul cel mai
mare. Într-o zi vecina m-a prins și mi-a făcut vânt peste balcon. M-au găsit
niște copii, mi-au dat înghețată și m-au aruncat într-o grădină. Nu cunoșteam
pe nimeni. M-am ascuns speriat sub o grămadă de lemne și plângeam
strigând ajutor. Într-un târziu, o aud pe mama Iuliei cum se tocmea cu
grădinarul: - Domnule îți dau jumătate de kilogram de coniac, adu-mi
dumneata pisicul, că plânge copilul, adică Iulia! Acesta s-a învoit și m-a dat
peste gard. Când am sosit în casă, eram în al nouălea cer. Trăsesem o
sperietură zdravănă. De atunci nu am mai
trecut în balconul vecinei. Când Iulia învăța
cred că pentru vreun examen, mă lăsa să stau
pe biroul ei, lângă caiete… multe formule și
calcule…. nu înțelegeam nimic, da mai târziu
am înțeles că a ajuns medic de oameni. A
înțeles și ea că ispitele de la balcon erau
periculoase pentru mine. Într-un weekend, se
pregăteau să plece undeva. Am înțeles asta
după bagajele făcute. M-a luat în brațe. Am
ajuns într-un loc cu lume multă. Nu văzusem
niciodată atâția oameni! Eram într-o gară și
ne-am urcat într-un vagon. Oamenii din jur se uitau mirați cum de stau atât de
cuminte. Era tare bine în brațe… și știam că voi fi răsplătit pentru cumințenia
mea. Am ajuns undeva la țară, la bunica fetiței. Acolo era curte cu păsări și
~8~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
un cățeluș Nemțu, cu care m-am împrietenit. O mierlă însă își striga speriată
puii. Dar eu nu mâncam puișori. Iulia și Bunica ei îmi dădeau de mâncare cât
voiam. Nu stricam, nu mă urcam pe masă,… doar în părul din fața casei îmi
plăcea să mă urc, să văd de acolo lumea. Am zburdat prin curte cât mă
țineau picioarele. M-am împrietenit și cu o familie de vrăbiuțe, pe care le
păzeam de cocoș să mănânce și ele din mălaiul dat pentru pui.
Am făcut așa vreo câteva drumuri cu trenul. Mă obișnuisem acolo.
Bunica mă iubea, la fel și eu pe ea. Seara când ele mergeau la Străbunica
Maria, la câteva case depărtare, le însoțeam. Mergeam tacticos pe vârful
gardurilor de lemn, să nu sară la mine vreun dulău dezlegat. Am învățat
drumul foarte repede. Acum dormeam afară că era răcoare și nu era nici o
primejdie.
Am învățat multe lucruri. Am
înțeles că nu toți oamenii iubesc
animalele. Eu mă consideram
norocoasă. Toamna însă Iulia
începea școala…. mi-ar fi plăcut să
mai stăm.. Ea a înțeles din privirile
mele rugătoare acest lucru și m-a
lăsat cu Bunica. Venea la sfârșit de
săptămână mereu să mă vadă…. Am
crescut. Acum știu să bag frica în
șobolanii care vin din vecini la noi în ogradă. Toți mă cunosc. Am o vârstă
respectabilă, dar încă îmi place să mă pisicesc în oglindă. Fac ordine între
pisici să nu se certe, fiecare cu curtea ei, doar în vizită din când în când.
Cățelul Neamțu mi-a povestit multe lucruri. Pe deal erau animale sălbatice,
lupi și porci „isteți”, cum îi numea Daria, fetița vecinei de la țară. Copiii mă
iubeau, știam care al cui este, unde stă fiecare, ce surată are fiecare. Se
spune că sunt o pisică înțeleaptă. Seara păzesc
cu Daria căprițele, până acestea se culcă.
Dimineața, ele urcă dealul după frunze și se
întorc obosite, dar sătule. Le face bine
mișcarea.
Am auzit că sunt și copiii care chinuie
animalele. Așa spunea cineva la difuzor.
Doamne ferește, de așa ceva…
Cel mai mult îmi place să le povestesc
pisoiașilor mici, cum este viața. Sunt curioși,
cum eram și eu odată, dar am învățat să mă
descurc…
Gata, v-am povestit destul. Se aude
trenul, fluieră locomotiva! Merg s-o întâmpin pe
Iulia!
~9~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
COPILĂRIA EI
M ereu Buni îmi povestea, iar eu o
ascultam pe nerăsuflate: „Copilăria mea,

dragă Alexia, a fost un joc, într-o casă din
frunze, ridicată la poale de munte. Acolo
Bunicul și-a scuturat sacul cu poveștile pe
care și acum le port cu mine, să ți le
dăruiesc ție.
Copilăria mea a trecut prea repede!
Parcă ieri mă jucam prin zăpadă. Stăteam
la săniuş până îngheţam. Mama îmi punea
picioarele în apă caldă, cu grijă să nu
răcesc. Nu voiam să plâng, dar lacrimile îmi
curgeau de durere pe obrajii roşii,
precum călina. Eram fericită!
De sărbători făceam cozonaci.
Stăteam cuminţi și aşteptam să se
coacă primul, să-l rupem cald și să-l
împărţim cu toții, cu o gură de vin
roşu și dulce, de căpşunică, în timp
ce focul în vatră trosnea, deodată cu
gerul, care a albit părul Bunicului.
Bradul de Crăciun era o ramură mare,
de molid. Îl aducea Bunicul din pădure și așteptam apoi să vină Moș Crăciun
cu daruri, pe care le primeam după ce spuneam fiecare câte o poezie, că în
rest eram foarte cuminți și ajutam părinții la treburi în gospodărie. În brad
puneam bomboane, nuci şi răvaşe și păpuşa din pânză, încinsă cu bete roşii
și cu ochi desenaţi. Braţele mele de copil o legănau lângă cuptorul de pâine,
într-un joc neînţeles atunci, dar de care acum mi-e tare dor!
Atunci, sărbătorile erau sărbători, duminica era duminică, cu toţii ne
adunam în jurul mesei și mulţumeam lui Dumnezeu că suntem sănătoşi, că
avem ce ne trebuie, că tata avea unde munci. Aerul era plin de mulţumire, ca
~ 10 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
o dimineaţă dintâi. Pâinea era pe cartelă, dar avea gust și miros de cozonaci.
O mulţumire și o bucurie, care te făcea să poţi să o iei de la capăt, cu putere
de zimbru, de român creştin.”
O privesc, mă bucur, dar mă și întristez. Acum, de sărbători eu
împreună cu părinții mergem în vacanță, în
străinătate, iar Buni rămâne singură. E atât de
trist să fii singură de sărbători… Mă bucur că
suntem bine cu toții, dar aș vrea să fim împreună
de sărbători, așa cum era obiceiul pe la noi! De
Crăciun, mereu coboară din cer Pruncul lui
Dumnezeu, să spunem în fiecare an povestea
regăsirii dintre părinţi şi copii. Ninge cu flori
dalbe, ninge adevărat, ninge cu iubire cât o
catedrală, ninge drept și imperial, cu flori de
timp, cu colinde, cu lumini. Ninge cu iubiri și
duminici, cu cerul scuturat în noi, cu nuferi albi în
sufletul meu, mereu copil. În fiecare an când
Maria Îl naşte pe Iisus, Moş Crăciun îşi scutură sania cu stele în sufletele
copiilor și îngerii coboară pe pământ. O bucurie care trebuie împărtășită!
Copii, nu uitați, Familia
de sărbători trebuie să fie
împreună! Așa ne bucurăm
și noi și Dumnezeu!
~ 11 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DE-A ȘCOALA
A lexia o ia de mână pe Buni şi o aşează pe canapea punându-i în
faţă pianul cel mic și roşu, pe post de catedră.

- Tu eşti Doamna, de la grădiniţa portocalie! – apoi se aşează serioasă
pe scaunul din mijlocul sufrageriei.
- Bine, zice Buni! Bună dimineaţa, copii!
- Bună dimineaţa, spune Alexia.
- Să facem mai întâi prezenţa. Alexia Tănase?
- Prezent!
- Iulia Tănase?
- Prezent!
- Bogdan Tănase?
- Prezent!
- Tataie Mitică?
- Prezent!
- Mamaie Nuţi?
- Prezent!
- Foarte bine, toţi copiii sunt prezenţi! Acum vom vorbi despre
anotimpul în care suntem. Afară a venit toamna!
- Afară a venit Doamna! – spune cu tot sufletul Alexuţa.
- A venit toamna! – o corectează educatoarea.
- Da! A venit Doamna!
- T o a m n a!
- T o a m n a! – zice atentă fetiţa.
- Toamna ne aduce mere, pere, prune,
struguri şi gutui.
- Doamna, mie îmi plac foarte mult fructele!
- Foarte bine! Ele sunt sănătoase pentru
copii! Conţin vitamine! Copii, vă plac şi vouă
fructele?
- Da! – spun copiii în cor.
~ 12 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Copii, ce vă place vouă cel mai mult?
- Mie îmi place mult să cânt, să dansez şi să gătesc! – zice Alexuţa.
- Ce ştii tu să găteşti?
- Eu ştiu să fac prăjituri. Tati ştie să facă plăcintă cu brânză, iar eu ştiu
să pregătesc cheg!
- Foarte frumos! Ce foloseşti când pregăteşti un cheg?
- Eu folosesc făină, lapte, ouă, zahăr, cacao, stafide şi nuci.
- Ah! Ai uitat ceva! - zise Doamna. Zahărul
de vanilie!
- Da, zahărul de familie!
- De v a n i l i e! - o corectează
Doamna.
- De familie! - zice fetiţa.
Repetă împreună de câteva ori, până
pronunţă corect. Deodată, Alexuţa tresare şi
sprintenă ridică două degeţele.
- Doamna, Doamna, Georgică Buburuză
nu este cuminte, este acolo în spate!
- Georgică, fii cuminte!
- Doamna, Doamna, Bogdan nu mă lasă în
pace!
- Lasă Bogdane, fata în pace! – zice educatoarea, în timp ce Bogdan
surâdea pe furiş.
- Doamna, Doamna, Matei este bolnav! Are feblă, îl duc la cabinet! Îi
fac o injecţie! Am trusă! Nu doare!
- Bine!
- Stai culcat! – zice Alexuţa. Mâinile sus. Respiră normal.
Alexia mimează că îl ascultă cu stetoscopul, îi pune termometrul sub
braţ, îi ia mânuţa ca şi când i-ar face o injecţie şi spune:
- N-ai mimic!
Îl duce pe Matei în banca lui, după care facem schimb de roluri, Alexuţa
devine educatoarea şi Buni Doiniţa stă în clasă.
- Gata copii! – zice fetiţa, luându-şi rolul în serios.
- Linişte! Aţi auzit? Să nu aud nici o vorbă! Ochişorii la mine! Mâinile la
spate! Astăzi avem o colegă nouă. O cheamă Maria-Naşa. Va sta pe
scăunelul de la geam, lângă Patricia. Cum spuneţi? Nu aud ?! Toţi odată!
- Bine ai venit! – spun copiii în cor.
~ 13 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Astăzi, copii, vom învăţa să desenăm, apoi să cântăm!
Şi lecţia continuă la fel de serios ca şi până acum, cuvintele Doamnei fiind, ca
de fiecare dată, lege pentru toţi copiii şi membrii familiei.
BOMBONICA
E ram în weekend la bunici. Toţi roiau în jurul meu. Deodată îmi
vine o idee.
- Buni, vreau să merg cu tine, la „Real”. Doar eu cu tine! Fără mami,
fără tati, fără mamaie, fără tataie!
Toţi rămân surprinşi. Niciodată nu plecau ai mei undeva fără mine sau
eu fără ei!. Dacă încercau totuşi, leşinam de plâns şi nu aveau încotro. Mă
luau cu ei. De astă dată m-au convins totuşi să ne ducă ei cu maşina până
acolo.
Buni era tare fericită că pleacă împreună cu nepoţica ei la plimbare. Ştia
că la „Real”, care este un magazin foarte mare, unde găseşti de toate, îmi
place să merg la locul de joacă, special amenajat pentru copii, unde aceştia
se pot distra, cât timp părinţii lor fac cumpărături.
Am avut o oră, timp pentru distracţie. M-am plimbat cu maşinuţa, m-am
jucat cu mingea, am sărit pe o pernă gonflabilă, am construit blocuri din
cuburi, am desenat. La plecare, copiilor li se dădea câte o bombonică, pe
care eu o savuram cu mare plăcere şi pe care bineînţeles am terminat-o
foarte repede.
Ne-am aşezat pe o băncuţă în holul mare al magazinului, să îi
aşteptăm pe ai mei. La un moment dat, rugătoare, mă uit spre Buni şi îi spun:
- Buni, mai vreau o bombonică! Buni mă priveşte lung şi scoate din
geantă o bombonică, spunând:
- Uite, îţi dau una, dar dacă vine mami şi tati, mi-o dai repede înapoi,
că ne ceartă! Ştii că ei zic că nu trebuie să mănânci multe dulciuri.
Dau din cap afirmativ şi mulţumită, stau cuminte pe băncuţă alături de
Buni. O doamnă se uită admirativ la noi! Ne stătea bine ce-i drept împreună!
~ 14 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Eu îmbrăcată în roz, iar Buni cu părul mov. Deodată însă Buni îi zăreşte pe
ai mei:
- Bombonica! Vine Mami!
Scot în grabă bombonica din guriţă şi îi dau drumul la Buni în geantă.
Sosesc părinţii mei, cu coşul plin de cumpărături, printre care eu căutam cu
privirea ceva şi pentru mine. Mami mă tot întreba, cum a fost, dacă am fost
cuminte, dacă m-am jucat frumos. Gândul însă îmi era în altă parte. Mă uit
spre Buni şi zic:
- Buni, vreau bombonica!
Buni se face că nu mă aude şi schimbă vorba, dar eu, nimic.
- Buni, vreau bombonica!
- Ce vrea fetiţa? – zise Mami.
- Nimic, zise Buni şi dispare pentru câteva minute.
Apare surâzând şi îmi oferă o bombonică identică cu celelalte. Eram
mulţumită, mai ales că Mami nu a zis nimic, doar s-a uitat lung la Buni.
Plecăm acasă şi a doua zi povestea se repetă. Merg din nou cu Buni la
„Real”, mă joc, primesc o bombonică la ieşirea de la jocuri şi aşteptând pe
prietenii mei - părinţii, după ce o termin, zic către Buni:
- Buni, dă-mi bombonica, aceea din geantă!
Buni surâde, îmi dă o bombonică, fără să ştiu că ea avea mereu pentru
mine bombonici în geantă.
Foto internet
~ 15 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
SECRETUL
D aria petrece mult timp la bunici. Seara, după o zi de muncă,
bărbaţii din familie obişnuiesc să se strângă în jurul unui păhărel, prilej

pentru a depăna amintiri sau pentru a face planuri pentru ziua următoare.
Într-o zi, Mamaie Dani, văzând că nivelul băuturii fermecate scade mai mult
decât trebuia, stând de vorbă cu fetiţa, îi spune acesteia:
- Daria, uite, cheia de la cămară, o punem aici, sus,
pe dulap, să nu ştie băieţii! Băieţii nu trebuie să afle! Ştim
doar noi, fetele, eu, tu şi mami! Trebuie să păstrăm
băutură fermecată şi pentru cositul fânului şi culesul
prunelor. Este secretul fetelor! Ne-am înţeles?
- Da! - încuviinţează serioasă, fetiţa.
Băutura era considerată fermecată pentru că dădea
puteri bărbaţilor atunci când erau la muncă, pe deal.
Ziua a trecut repede. La ţară sunt multe treburi de
făcut în casă, în grădină, la pădure sau cu animalele din
curte. Seara, toată familia se adună în jurul mesei. În
acea zi, bunicul a venit tare obosit de la muncă şi s-a aşezat pe canapea, să
îşi tragă puţin sufletul. Serioasă, Daria s-a urcat în picioare pe un scaun, ca
să fie mai impunătoare şi se adresă acestuia:
- Vreau să îţi spun ceva foarte important! – timp în care toată familia a
făcut linişte, uitându-se spre copilă.
- Am cu mamaie Dani, un secret! Este secretul fetelor!
- Ce secret? – zise bunicul.
- Cheia de la băutura fermecată, este acolo sus, pe dulap! - şi arătă
întinzând braţul micuţ către acel loc.
Toţi au izbucnit în râs, fetiţa neînţelegând de ce, la cei trei anişori şi
jumătate ai ei. Abia apoi, mama i-a explicat ce înseamnă să ţii un secret. De
atunci, dacă cineva o întreabă:
- Ai un secret?
Ea răspunde zâmbind:
- Este secretul fetelor!
~ 16 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
FETIȚA CU CĂPRIȚELE
U ndeva, la ţară, există un loc în care animalele vorbesc cu oamenii!
Aici trăieşte fericită împreună cu familia ei, o fetiţă de trei anişori şi jumătate,
Daria. Are ochişorii căprui, părul castaniu, tuns scurs, pe care uneori îl prinde
în codiţe mici şi poartă o rochiţă scurtă, fără mânecuţe, un fel de sarafan,
verde deschis.
În fiecare zi, împreună cu bunica ei Vera, dau drumul la căpriţe la
păscut, iar seara le aşteaptă să se întoarcă în ţarcul lor.
Nu ai cum să nu te minunezi, când o vezi pe fetiţă cum saltă prin
grădina verde, sărută iezişorii pe botic, îi ia de gât şi vorbeşte cu ei! Abia se
vede dintre căpriţe. Acestea se uită cu drag la ea, lăsând-o să se joace în
voie.
- Trebuie să avem grijă de ele, să le ducem la păşune şi să de păzim,
că acolo sunt lupi, urşi şi porci isteţi, parcă aşa îi cheamă! – zice fetiţa ţopăind
printre iezişori.
Când bunica mulge caprele, ea primeşte de fiecare dată un pahar de
lapte, pe care îl bea cu poftă. Nu e de mirare că are obrăjorii roşii şi aleargă
cât e ziulica de mare!
~ 17 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CĂȚELUȘUL ȘCHIOP
E xistă locuri pe lumea aceasta, în care lucrurile cu cât sunt mai
simple, cu atât sunt mai frumoase! Era o zi toridă de iulie. Strada era în lucru.
Urma să fie asfaltată. Prin dreptul porţii a trecut o fetiţă de şase anişori,
Lucreţica. Avea în mână o sticlă de doi litri din plastic. O văd în fiecare zi, cu
mersul mărunt şi vioi. Merge să cumpere lapte de la Tanti Mioara, pentru
frăţiorii ei mai mici. Am urmărit-o cu privirea. Are părul lung, blonduţ şi un
mers sprinten şi delicat, delicateţe ce o descoperi uşor când vorbeşti cu ea. A
primit o educaţie aleasă. Pe vremuri, străbunicii ei erau boieri şi la casele
mari se acorda mare atenţie bunelor maniere.
Dar pe strada care arăta mai mult a şantier, printre borduri aruncate
care încotro, alerga de zor, un căţeluş şchiop. De fapt, mai mult sărea,
neputând pune un picioruş în pământ. S-a rătăcit de mămica lui. Acum nu
avea pe nimeni şi scheuna, adică plângea pe limba lui, de foame. Când a
zărit-o pe Lucreţica, s-a luat după ea. Instinctul i-a spus că este o fetiţă bună
şi nu s-a înşelat. Aceasta s-a oprit, s-a aplecat asupra lui şi a zis:
- Ce e cu tine? Al cui eşti? Ţi-e foame?
Căţeluşul se pitula lângă picioarele ei, rugător.
- Uite! Nu mai plânge!- zice Lucreţica.
Fetiţa aşeză sticla plină cu lapte jos, o desfăcu, o înclină uşor cu mâna
dreaptă, iar în palma stângă, făcută căuş, turnă din laptele pe care îl ducea
acasă.
- Bea şi tu puţin!
Căţelul plescăi de zor laptele
proaspăt, gudurându-se. Lucreţica se
ridică şi continuă drumul. Căţeluşul o
urmă sprinten şi îndatorat totodată. Îşi
lingea boticul de lapte şi o urma cu
stoicism. De atunci au rămas împreună.
El o însoţeşte zilnic oriunde pleacă, iar
ea are grijă de el, dovedindu-se a fi un prieten credincios.
~ 18 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
PUII
C asa de vacanţă, de la ţară, este păzită de un căţeluş frumos, roşcat,
cu guleraş alb, pe care naşul

meu, Octavian, l-a botezat Pepsi.
Tare mult se bucură când venim
la el! Cât timp suntem plecaţi este
în grija unor vecini buni, Dani şi
Ilie. Mănâncă aproape orice. Îi
place pâine, oase de la fripturică,
crenvuştri şi din când în când,
câte un mic sau câte o chifteluţă.
Într-o zi, privindu-l cum mănâncă,
în jurul lui îşi fac apariţia trei vrăbiuţe, săltând după hrană, de fapt o vrăbiuţă
şi doi puişori. Mama lor avea pene, cei drept mici, dar colorate, iar puişorii
aveau doar fulgi. Puii săltau în jurul ei cu neastâmpăr. Ea însă ciugulea dintr-
o bucată de pâine, apoi s-a
îndreptat spre unul din puişori,
care o aştepta cu ciocul larg
deschis, ca la dentist.
Îi hrănea pe rând. Puii nu
ciuguleau de jos. Aşteptau pe
mama lor să le aducă câte o
fărâmă din pâine.
Cu siguranţă ea ştia care
hrană este bună sau nu, până
vor învăţa şi ei. Credeam că puii sunt hrăniţi aşa, doar când sunt foarte mici şi
stau în cuib, precum cei de rândunică. Puii de vrabie însă ţopăiau în jurul
mamei lor pe aleea betonată, veseli şi fără griji. De atunci, când hrănesc
căţeluşul, am grijă să dau de mâncare şi la vrăbiuţe. Puii trebuie să crească
mari, apoi să ciripească fericiţi în părul din grădină.
~ 19 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ARIPILE SUFLETULUI
M ereu mică printre oameni mari. Desculţă, printre mângâieri
nevăzute, împletesc culorile în raze, pe nisipul proaspăt trezit. Un pescăruş

mă strigă cu glas de
corabie, învăţându-
mă drumul spre
casă. Mama, tata şi
cu mine, măsurăm
cerul şi croim din el
cuiburi pentru
păsărele. Bobul de
grâu, dezveleşte firul
subţire, ce tremură
de emoţie în braţele
tăcerii şi iată, creşte!
E dimineaţă în lanul
cu maci! E dimineaţă în leagănul căţărat pe gard, să vadă soarele! Tramvaiul
galben cară pâinea caldă din cuptorul fermecat, pe care-l deschid cu dorul de
mama, atunci când e plecată noaptea, de gardă. O lume întreagă m-aşteaptă
într-o petală desenată, în ploaia strânsă în stropitoare, în creionul ce
inventează păsări, ca să zburăm împreună. Cântăresc planetele coborâte
prin gaura cheii în cartea portocalie şi mă joc cu ele, de-a cercul şi nu am
obosit! Fac gimnastică, respirând mulţimea de suflete, ce într-un du-te
vino, închide în geamantane poveşti, pe care într-o zi, am să le las să zboare!
Privesc în jur și văd oamenii ca niște
roboți, cum aleargă după lucruri care nu au
viață. Părinții vin obosiți de la serviciu; mă
întreabă „cum a fost azi?” Eu le spun: „bine,
online!…” Atât cât poate fi de bine. Nu poți să
dai mâna prin ecranul rece. Îmbrățișarea doar
ți-o amintești… Când nu știu să răspund la o
~ 20 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
întrebare, pun mâna pe telefon și sun: „Buni, ajută-mă repede, că în 15
minute trebuie să dau răspunsul!” Și Buni, îmi explică cu tact, eu înțeleg că
sunt iute la minte și mă descurc. E mereu la dispoziția mea, cu enciclopedia
din inima ei, totdeauna deschisă pentru mine. Sunt o norocoasă. Sunt copii
care au părinții plecați în străinătate și stau la rude. Alții, copleșiți de
probleme nu îi mai întreabă nimic pe copii seara, când vin acasă. Alții nu au
nici ce mânca. O lume cu multe lucruri pe care nu le înțeleg… în care răul…
stă la pândă. Dar într-o zi voi crește și… voi putea schimba ceva în bine, în
lumea asta. Până atunci înot printre emoticoane, printre iubirile din inima
mea, care au aripi din sufletul meu și vor să zboare, ca să mângâi lumea, s-o
fac mai blândă, cu mai multă iubire. Un haos din ce în ce mai mare, în care
nimeni însă nu aude, cum duminica, ruptă din nesomnul părinţilor, se plimbă
dezgustată pe asfaltul încins. Nu înţeleg acest joc în care lumea aleargă fără
destinaţie şi nu vreau să mă molipsesc! Privesc în jur şi tot întreb:
De ce aţi uitat să fiţi copii?
Sursa foto: internet
~ 21 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ANA RUSU
~ 22 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CĂPRIORUL RĂNIT
Î n apropierea unui codru, cu mult timp în urmă, când omul era „Om”
și vorba era „Vorbă ”, un moș și o băbuță își duceau bătrânețele într-o mică
căsuță. În tinerețe si-au dorit copii, dar Dumnezeu nu le-a dăruit. Femeia
când și când îi zicea moșului: Omule, m-am săturat de atâta singurătate, mi-
aș dori să avem pe lângă noi un suflețel, câine, pisică, orice, însă moșul, nu
prea era de acord.
Într-o zi, bătrânul ia un cărucior din curtea casei și merge în codru să

adune niște uscături pentru foc. La
un moment, într-un tufiș, zărește
un pui de căprioară ce zăcea rănit,
cu o săgeată înfiptă în pulpa din
spate. Moșul s-a înduioșat, a luat
căpriorul rănit, l-a așezat pe niște
iarbă în cărucior, s-a lipsit de
uscături și-l duce repede acasă.
Împreună cu băbuța lui, i-au

scos săgeata din picior, l-au spălat
și i-au bandajat rana. Bătrâna era
tare bucuroasă că Dumnezeu i-a
adus un suflet în curte. Cu multă dragoste l-au îngrijit. Căpriorul a crescut
mare și frumos.
Într-o zi de iarnă, când bătrânii priveau din casă pe fereastră la capriorul

lor ce se juca prin curte, aude pe cineva bătând în poartă. Bătrânul iese să
vadă cine poate veni la poarta lor, căci nu aveau vecini prin apropiere. Nu-i
veni să creadă când văzu un tânăr voinic, cu trei câini după el.
- Cu ce ocazie pe la poarta mea voinicule ?
- Am văzut în curtea dumitale un căprior tare frumos, ți-aș da oricât mi-ai

cere pe el numai să mi-l dai.
~ 23 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Bătrânul îi răspunse că la anii lui nu are nevoie de averi, dar dacă

căpriorul vrea să meargă la el, nu se va împotrivi.
Intră voinicul în curte, încearcă să se apropie de căprior, dar capriorul

nu se lăsă mângâiat și-i zise: „ Ce să fac la tine, om bogat și fără milă, tu, în
iarna trecută ai venit în codru și ai tras cu arcul în mine să mă omori, dar
acești oameni săraci, m-au luat acasă și m-au îngrijit. Ei mă iubesc, nu m-au
luat pentru frumusețe, căci eram mic, slab și rănit. Tu mă vrei pentru
frumusețe, sau vrei să-ți pui pe masă preparate din carne de căprior.”
Voinicul, ca și cum s-ar fi rușinat de vorbele căpriorului, cu capul plecat,
părăsește poarta bătrânilor.
În viață, orișicât de bogat ai fi, poți cumpăra orice, dar nu suflete.
MAMA CEA VITREGĂ

A fost odată o familie frumoasă, care trăia liniștită într-un sat la țară.
Aveau o fată foarte frumoasă, cu părul bălai și cu ochii albaștri strălucitori, ca
două stele. Numele său era Mina. Într-una din zile, mama fetei s-a îmbolnăvit
și la puțin timp a murit. Fetița rămăsese doar cu tatăl care nu era priceput la
gătit și la întreținerea curățeniei. La un an după moartea soției s-a gândit ca
să-și caute o femeie pe care să o ia de nevastă.
Tot întrebând prin lume dacă cineva cunoaște

vreo femeie văduvă, un om îi spuse că știe pe
cineva, dar are un defect: are un picior puțin mai
scurt și are o fetiță pe nume, Sofia care s-a
născut cu același defect.Omul nu s-a îndoit de
ceea ce a aflat, numai să fie o bună gospodină,
iar fetița lui va fi bucuroasă de a avea o surioară
cu care să-și petreacă frumos, timpul.
Însoțit de omul ce-l întâlnise, merse împreună la femeia văduvă și căzură

~ 24 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
de acord s-o ia de nevastă. Zis și făcut, femeia și-a luat fata și au mers acasă
să locuiască la casa bărbatului ce rămăsese fără nevastă.
Când văzu pe fata actualului bărbat cât era de frumoasă, nu știa cum să-și
ascundă invidia, deși era foarte prietenoasă cu fiica ei, comportându-se ca o
soră adevărată. Cât timp bărbatul era acasă, femeia se purta frumos cu fetița,
dar când acesta pleca la munca câmpului se purta foarte urât, amenințând-o,
că dacă îi va spune ceva tatălui, îi va fi și mai greu. Fetița era din ce în ce mai
tristă și zilnic se ducea la mormântul mamei sale unde plângea. Pe fata ei o
îngrijea, îi dădea ce avea mai bun de mâncare, iar pe fata soțului o punea la
treabă și-i dădea puțină mâncare.
Într-una din zile, tatăl văzându-și fiica tristă ce slăbea pe zi ce trece, o

întrebă dacă suferă de ceva. Fata nu a îndrăznit să-i spună adevărul, zicând
că suferă de dorul mamei sale.
Când ajunsese să aibă vreo zece

anișori, mergea cu vaca din gospodărie
la păscut până seara târziu, când se
întorcea și tatăl de la muncă. În timpul
zilei nu avea nimic de mâncare, ceea ce
tatăl nu știa.
Într-o zi de vară însorită, stând pe pajiște tristă, privi spre cer și auzi o voce
caldă zicând: „nu fi tristă fata mea dragă, căci vor mai trece câțiva ani și vei fi
fericită cum nu ai fost vreodată.” Auzind aceste vorbe, și-a dat seama că vin
din partea mamei sale și s-a înseninat, convinsă fiind că mama sa, deși este
în ceruri, îi poartă de grijă.
Cu fiecare zi, fata devenea tot mai frumoasă și nu-i mai păsa de felul cum
se comporta mama vitregă cu ea. Fetele crescură mari și veni timpul să se
căsătorească. Un prinț auzise de Mina, fata cea frumoasă și dăduse zvon în
lume că ar vrea să o ia de soție. Aflând unde locuiește, prințul își anunță ziua
în care să o pețească. În acea zi, tatăl fetei nu era acasă, era plecat undeva
departe, pentru câteva zile.
Prințul nu mai avea răbdare, ținând morțiș să meargă în ziua stabilită.

Mama vitregă s-a gândit s-o ascundă într-o cameră pe Mina și să i-o arate pe
Sofia. Prințul, văzând-o, nu i-a plăcut și a făcut cale-ntoarsă spre castel.
Într-una din zile, Mina se plimba singură pe pajiștea unde auzise vorbele
mamei sale. În timp ce vântul se juca prin părul lung ca de mătase, păsările
de prin copaci îi cântau cântece ce-i mângâiau sufletul, mireasma florilor o
~ 25 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
împarfuma, zări un călăreț ce se tot apropia de ea. Era prințul ce o căutase
acasă.
Când ajunse lângă ea, a rămas fermecat de frumusețea ei. A întrebat-o

cum o chiamă. Ea, rușinată, a lăsat privirea spre pământ spunându-i că se
chiamă Mina. Auzind acest nume, n-a mai stat pe gânduri, i-a propus să
meargă la el la castel în calitate de soție, unde are să aibă dragoste și tot
ceea ce-și va dori în viață.
Venindu-i în minte vorbele mamei sale, n-a mai stat pe gânduri, s-a lăsat
luată în brațe de frumosul prinț și călare, au pornit spre castel.
Când tatăl fetei s-a întors acasă, a întrebat-o pe soție de fată, aceasta i-a
spus că a plecat să se plimbe puțin pe pajiște, dar nu s-a mai întors. Barbatul,
disperat, a cautat-o pe toată pajiștea rugându-se la Dumnezeu să o
găsească. Deodată și el aude o voce: „stai liniștit, fata noastră s-a căsătorit
cu un prinț și este foarte fericită”. A rămas înmărmurit, era vocea soției sale.
Fata se simțea bine, dar dorul de tatăl ei pe care-l iubea, nu-i dădea pace.
Prințul care știa deja unde locuiește s-a gândit s-o facă fericită pe prințesa
Mina, urcând-o pe cal și ducând-o să-și vadă tatăl de câte ori voia. Mama
vitregă, văzându-i pe toți fericiți, din invidia ce o purta, i s-a tras moartea.
Mina, cum avea un suflet foarte bun, l-a luat pe tatăl și pe sora vitregă la
castel, unde, poate și acum trăiesc cu toții fericiți.
Sper că v-a plăcut povestea mea.
~ 26 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ALĂTURI LA BINE
ȘI LA RĂU
0 învățau 25 de copii: un
L a o școală, în clasa
copil pe nume Ionel, venea

dintr-o familie numeroasă și
modestă, 23 copii din familii
cu venituri medii, iar alt
copil, Sorin, venea dintr-o
familie înstărită. Uneori, în
pauza de masă, Ionel nu
avea pachețel, dar ceilalți
copii, în afară de cel ce venea din familia înstărită, îi dădeau câte ceva din
porția lor și celui ce nu avea.
În vacanța de iarnă, doamna învățătoare a organizat o excursie cu copiii
la un parc zoologic unde trebuia ca fiecare copil să plătească 100 lei.
Cei 24 copii au adus banii, iar Ionel, nu. Doamna atunci l-a întrebat:
- Tu, de ce nu ai adus banii pentru excursie?
- Am vorbit cu părinții mei și mi-au promis că voi merge în următoarea

excursie, acum nu au banii necesari.
Auzind ceea ce a spus colegul lor, ceilalți

copii s-au hotărât între ei să vorbească cu
părinții și să contribuie fiecare cu înca 5 lei, să
poată merge și colegul lor, dar Sorin, copilul
cel înstărit nu a vrut să contribuie cu nimic.
S-au strâns toți banii și toată clasa s-a
bucurat de frumoasă excursie, întorcându-se
acasă încântați de locurile pe care nu le mai văzuseră până atunci.
În vacanța de primăvară, doamna învățătoare a organizat o altă excursie
~ 27 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
în capitală, la un muzeu de istorie și la o grădină botanică. De această dată,
toți copiii au plătit excursia chiar și Ionel, așa cum îi promisese părinții lui.
Cu o zi înainte de plecare, tatăl lui Sorin vine la școală și-i spune doamnei
învățătoare că Sorin nu poate merge în excursie că are febră, răcise.
Când auzi, Ionel s-a întristat. Tatăl lui Sorin era încă în clasă când
doamna învățătoare îl întreabă ce s-a întâmplat.
- Nu pot fi bucuros să mergem în excursie fără colegul nostru, că nici

ceilalți nu au mers în excursia din vacanța de iarnă fără mine.
Toți au rămas surprinși când au auzit răspunsul lui Ionel și împreună cu
doamna s-au hotărât să amâne excursia până ce Sorin se va face bine.
După o săptămână toți cei 25 de copii au mers în excursia organizată. Cu
toții s-au întors acasă mulțumiți de tot ceea ce au vizitat.
Din acea zi, Sorin și-a schimbat comportamentul, când avea ceva bun de
mâncare la școală împărțea și cu ceilalți colegi. Pe Ionel îl invita uneori la el
acasă să se joace împreună. I-a devenit cel mai bun prieten.
„La nevoie, prietenul bun, se cunoaște...”
Foto: internet
~ 28 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
KESSY-ELLYS NYCOLLAS
~ 29 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
MICUȚA CROITORESĂ
L ocuia într-o casă nouă, din chirpici, alături de tatăl ei, un bărbat calm,
liniștit dar căruia îi plăcea băutura, o mamă destul de

înțeleaptă dar bolnavă și o soră mai mică cu un an și
jumătate decât ea.
Viața lor, de familie, le era destul de grea și lipsită

de multe. Tatăl, tâmplar, petrecea zilele, una după
alta, într-o încăpere pe care o denumea atelier. Tăia
cu fierăstrăul și rindeluia. Toată munca era manuală,
banii puțini.
Mama, își petrecea și ea ziua, lucrând croitorie,

pentru oamenii din sat, cu o mașină de cusut veche,
rămasă de la fratele ei mai mare Gheorghe care, renunţând la viața grea de
la țară, se mutase la București, lăsând în casa părintească mașina lui de
cusut, pe care, acum, o folosea mama.
Măriuca, micuța noastră croitoreasă, pe măsură ce se scurgea timpul,

creștea și începea să priceapă că viața nu este tocmai ușoară! În mintea ei
de copil, de vreo șase anișori, începuse să apară îngrijorarea. Se gândea ca
un om matur, la vremea când și ea, la rândul ei, va deveni soție și mamă și își
făcea griji pentru situația financiară a familiei ei. Acest lucru o determina să
fie atentă la toate operațiile pe care mama le făcea. Era atentă cum croiește,
cum coase butonierele, cum coase nasturii și fermoarele, cum face tivul unei
rochițe...
Avea un loc al ei, pe pat, lângă mașina de cusut, ales cu grijă să nu își
încurce mama în nici un fel. Tăcea și privea. Din când în când mai punea
câte o întrebare mamei, legat de operațiunile pe care nu le înțelegea.
Mama, o privea cu o tristețe în ochi, îi explica și apoi îi spunea:
-Draga mamei! Tu să faci bine să înveți și să nu ai nevoie să te chinui ca

noi.
~ 30 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-Da mamă! Dar vreau să cunosc din secretele acestei meserii. Nu se știe
când o să am nevoie și nu aș vrea să ajung să regret că nu am învăţat-o.
-Foarte bine! Părinții mei, din puținul pe care îl aveau, plăteau cinci duble
de porumb lunar, unei croitorese din sat, pentru ca eu să am o meserie. Tu ai
ocazia să o înveți pe gratis.
În una din zile, când mama s-a ridicat pentru a pregăti masa, micuța
croitoreasă, a prins curaj și i-a ocupat locul, pe scaunul croitorului. Cu
picioruțele ei de copil, scurte, nu ajungea prea bine să apese petala mașinii.
Fiind preocupată de acest lucru, pentru că altfel aceasta nu acţiona, atentă să
mânuiască și bucățica de material supusă înțepăturilor repetate ale acului,
Măriuca își cusu și degetul care din neatenție a ajuns sub talpa care presa
pânza. L-a tras ușor fără să scoată un scâncet și l-a băgat repede în gură în
timp ce ochii i se umpleau de lacrimi. Până în clipa în care a fost chemată la
masă, durerea s-a calmat iar mama nu a observat pățania curioasei fetițe.
Viața i-a adus și ei destule greutăți. Meseria de croitoreasă i-a fost de mare
ajutor. Pentru a economisi banii, lucra copiilor ei cam tot ce era necesar, de la
gecuțe până la pantaloni. Uneori din materiale noi, alteori croia din rochițele
ei, care îi rămâneau mici, din pantalonii soţului și făcea lucrușoare frumoase
și unicat pentru cele trei fetițe cu care o înzestrase Bunul Dumnezeu.
Pentru acest om minunat timpul nu a fost niciodată suficient.
~ 31 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CĂPRIOARA ȘI PUIUL EI
Î ntr-un luminiș, undeva în mijlocul unei păduri, mângâiată de razele
calde ale soarelui, o căprioară care stătea întinsă pe iarba verde și moale, își
strângea protectoare la piept, puiul care abia de pricepea ce se întâmplă în
jurul lui, întinzând boticul umed spre ,,sânul mamei” dornic să mai tragă
câteva înghițituri din laptele cald al acesteia. Căprioara îl privea tristă și
înlăcrimată la gândul că în curând va trebui să
se despartă de odrasla ei, deoarece se apropia
vremea înțărcatului. Pentru ca micuțul puișor
să poată fi încă fericit, mama îi lingea blănița
moale care se culca și ea leneșă, lipindu-se de
trupul firav al puiului.
Deodată, parcă răsărit din pământ, apare
un iepuraș mititel și drăgălaș care, observând
tristețea după chipul căprioare, întreabă: - care
este motivul îngrijorării care ți se afișează pe
față?
Căprioara îl privește îndelung, o vreme,
apoi răspunde iepurașului cu ochii înlăcrimați.
- Dragă iepuraș! Am în sufletul meu o
mare îngrijorare, milă, compasiune, legate de
faptul că se apropie momentul în care puiul
meu drag va trebui înțărcat, situație care
conduce inevitabil la despărțirea noastră, care mă face să mă îngrijorez
la gândul că este încă foarte fragil și lipsit de experiența de a se apăra
în situațiile dificile care îl vor paște în viață.
- Te înțeleg grijulie mămică, dar vezi tu? Asta este viața. Trebuie să
învățăm să ne descurcăm singuri. Aceasta este legea firii, indiferent de
rasa din care ne tragem. Nimeni nu va putea trăi niciodată viața
altcuiva. Fiecare ființă creată de Dumnezeu, pe acest pământ, are
libertatea de a decide cum își alege să trăiască. Și eu am fost nevoit să
mă despart de mama mea, care la rândul ei a rămas tristă, îndurerată,
plânsă... așa cum încerci să fii tu acum, iar eu, deși copiii mă poreclesc
FRICOSUL, am plecat singur în lume și sunt în căutarea unui prieten cu
care să-mi împart singurătatea, dar să ne și îmbărbătăm atunci când
~ 32 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
apar pericole, situații dificile. Nu ai vrea tu să lași iezișorul tău să îmi
devină prieten?
Căprioara continua să privească spre iepuraș, cu ochii înlăcrimați de durere,
spunându-i:
- Of, măi voinicelule! Ce încredere să am eu în tine? Tu nu vezi cât ești
de mic și de firav? Ce ajutor ai putea da tu iezișorului meu care, acum
este încă mic, dar el va crește mult mai mare decât tine în viitor
și...dintr-o dată, din pieptul ei țâșnește un țipăt ascuți și plin de durere,
din cauza căruia iepurașul se sperie și o ia la sănătoasa, alergând fără
să mai privească înapoi... repetând în minte zicala: ,,fuga este
rușinoasă dar e sănătoasă.”
Iedul deschise și el ochișorii privind în jur nedumerit!
Căprioara, hotărâtă, se ridică în picioare și începe să alerge spre vârfurile
stâncoase ale muntelui care străjuiește falnic împrejurimile și pe care nu
oricine le poate înfrunta, ajungând pe vârfurile lui. Gândurile ei o îndemnau
să ajungă cu micul ei prințișor, acolo sus, apoi să încerce să îl rătăcească.
Crezul ei era că, ajuns acolo sus, va fi protejat de arma vânătorului, dar și de
dinții ascuțiți și nemiloși ai animalelor de pradă, deoarece acolo, doar ele,
căprioarele, pot ajunge. Simțea ea că dacă l-ar ști acolo ar fi ca și lângă ea.
Dar cum să ajungă cu el acolo, știind cât de lung și greu este drumul?!
Vrând să îi descopere puterile și rezistența, căprioara pornește brusc într-o
fugă demențială combinată cu dese salturi acrobatice, pe care doar ea putea
să le facă, cu scopul de ai încerca rezistența puiului care, nu se dădea învins,
alergând să îi fie aproape, behăind fericit.
Ajunși într-un loc în care ar fi trebuit să coboare într-o vale, după care
să înainteze din nou spre vârfurile munților, căprioara se oprește din fugă,
călcând încet și cu precauție, covorul de frunziș uscat, intrând pe sub lăstarii
hățișului, apoi pe sub bolți întunecate, afundându-se tot mai mult spre inima
pădurii. După o bucată bună de timp au ajuns într-un luminiș unde iedul, care
devenise curajos de acum, o ia înaintea mamei fără să bănuiască că ceva
rău îi paște. Căprioara se oprește având o presimțire și începe să adulmece
împrejur. Deodată tresare speriată. A observat sub un tufiș doi ochi lacomi
care priveau cu atenție mișcările iedului. Era nevoie doar de un salt iar fiara
ar fi sfâșiat micuța și neștiutoare ,,ființă”. Speriată de moarte, aceasta scoate
un zbierat înspăimântător, face un ultim salt, după care cade la pământ. Fiara
ce stătea ascunsă în luminiș, devine brusc interesată de ea, care era o pradă
mult mai mare, se năpustește asupra ei și o sfâșie. Sângele căprioarei începe
să șiroiască pe pământ iar ochii i-au rămas ațintiți asupra iedului ei care,
privea blocat și nedumerit scena, neștiind ce se întâmplă.
Asemeni nouă, oamenilor, căprioara este pusă în rolul unei mame care își
apără cu prețul vieții puiul, iar atunci când ajunge în momentul de a se
despărți, duce o luptă interioară, aprigă, pentru a se putea detașa de el.
~ 33 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Întâlnirea cu fiara este punctul culminant în care ea hotărăște să își apere
puiul cu prețul vieții.
Ca de nicăieri, în preajma iezișorului de acum orfan, apăru iepurașul care
căutând să îl îmbărbăteze, să îi șteargă lacrimile îl îndeamnă să îl urmeze cu
încredere. Se afundară tot mai mult în inima pădurii. De atunci povestitorul nu
a mai aflat nimic despre cei doi prieteni.
Foto: internet
~ 34 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
OMUL DE ZĂPADĂ
D upă câteva zile în care ninsese
foarte mult, zăpada se depuse-se în

grosime de aproximativ 30 centimetri iar
cantitatea era tocmai bună pentru a te
bulgări, sau a face un om de zăpadă.
În grădina din fața blocului, un vecin

pensionar, își ocupa timpul cu plantatul
florilor, cu tunsul ierbii, în timpul verii,
acum însă, curăța de zăpadă, aleea care
ducea de la scara blocului în stradă.
Vecină cu apartamentul lui, locuiește

o fetiță de câțiva anișori, care îl
îndrăgește foarte mult și care, din când în
când, bate la ușa vecinului ei care, îi
deschidea, o ia în brațe și o ducea în fața
fructierei care tronează tot timpul pe bufetul din bucătărie, plină cu fructe
diverse. Fetița își alege fericită fructele dorite, își umple buzunarele,
mulțumește și pleca acasă.
***
Vreme a trecut! Ea a crescut mare, merge la grădiniță acum. Privind pe

geam, afară își vede prietenul harnic dând zăpada și o roagă pe mama să o
ajute să se îmbrace gros deoarece, vrea să meargă și ea afară, unde,
împreună cu Moșu (așa i se adresează ea vecinului) să facă un om de
zăpadă. Era sigură că nu va fi refuzată. Cu câteva zile în urmă se plânsese
Moșului că nu ninge și că ea își dorește un om de zăpadă. Acesta, merge la
piață, caută trei verze albe de mărimi diferite, apoi merge în grădina blocului
și face un ,,om de zăpadă” în timpul în care fetița era la grădiniță. A înfipt un
par nu prea gros în pământ, apoi, fiecare varză, începând cu cea mai mare,
le-a înfipt în acel par. A rugat-o pe mama fetiței să îi dea un fular și un fes, i
~ 35 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
le-a pus ,,omului” pe cap și la gât, pe piept ia fixat cu ajutorul unor scobitori
câțiva nasturi negri, apoi a așteptat-o pe Amalia (așa se numește prietena lui
mai mică) să vină de la grădiniță.
Când fetița a intrat pe aleea blocului, loc din care putea observa ,,omul de
zăpadă” a început să sară în sus de bucurie, să alerge către Moșu să se
arunce în brațele lui strigând fericită: - mulțumesc Moșu! Mulțumesc!
***
Acum, pentru că a nins destul de mult, fetița

se îmbrăcă gros și ieși în fața blocului să facă
împreună cu Moșu un om de zăpadă adevărat.
Își puse mănușile în mânuțe și începu să
rostogolească zăpada, cu dorința de a face
primul bulgăre mare care, să fie corpul omului
de zăpadă dar, la un moment-dat bulgărele
ajunsese atât de mare încât are nevoie de
ajutorul moșului pentru a continua. Acesta îi
sări în ajutor bucuros și continuară finalizarea
,,nașteri omului de zăpadă” căreia fetița a dorit
să îi pună în mână o lopată și să îl boteze
,,Moșu.” Îl privea și râdea fericită, strigând de
bucurie: -el e Moșul meu cel drag,/ care toată
ziua lucră,/ n-are-n mână un toiag,/ ci lopată-n loc de furcă,/ pentru că acum e
iarnă,/ și este zăpadă multă,/ furca o s-o ia la vară,/ când fânul cosit îl mută.
Ziua se sfârși într-o veselie maximă. După ce s-a bucurat de noul ei

oaspete, omul de zăpadă, începu bulgăreala cu Moșu cel adevărat. Din
greșeală un bulgăre o lovi direct în față. Moșu se sperie și fugi repede să o ia
în brațe, crezând că acum o să o vadă plângând și toată veselie se va
transforma în tristețe, dar nu a fost așa. Fetița îi sări în brațe, îl pupă pe Moșu
pe obrazul înroșit de frig și îi spuse:- nu te îngrijora Moșu, nu mă doare. Se
scuturară amândoi de zăpadă și hotărâră ca fiecare să meargă la casa lui. Se
înserase de acum.
A doua zi, de dimineață, fetița plecă la școală însă nu înainte de ași saluta
omul de zăpadă și cel din varză, care acum și el este acoperit de un strat de
zăpadă care îi vine precum o mantie, îmbrăcându-l pentru al feri de gerul
dimineții.
~ 36 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mergea pe stradă, către școală și vorbea cu iarna pe care o ruga să
rămână cât mai mult timp pe aici, pentru a se bucura de prezența omului de
zăpadă din gradina blocului ei.
După ore, Amalia se întoarse acasă veselă. Își salută din nou prietenii din
grădină și intră în casă, unde mama o aștepta cu bucate gustoase pregătite
special pentru ea.
După ce a servit masa, Amalia își scoase cărțile și caietele pe birou și

începu să își facă temele. Din când în când mai arunca câte o privire în
grădină, să vadă ce îi fac cei doi oameni.
Deodată, o rază de soare îi mângâia fața chemând-o la joacă. Amalia,

fericită de mângâierea soarelui, se ridică de la birou și se îndreptă către
fereastră. Afară, copii mici și mari se zbenguiau bucuroși, bătându-se cu
bulgări de zăpadă, sau trăgându-se cu sania. Se întoarse pe scaunul de la
birou și continuă grăbită să își termine temele, ca mai apoi să iasă și ea la
joacă.
De îndată ce fu gata cu temele, se îmbrăcă corespunzător și o zbughi pe

ușă. Oamenii de ,,zăpadă” din grădină o salutară bucuroși de revedere. Se
amestecă în mulțimea copiilor unde s-a jucat până seara târziu. Noaptea ia
fost liniștită iar somnul profund și asta datorită efortului depus în lupta cu
bulgării de zăpadă și săniuța.
A treia zi, când fetița se întorcea de la școală, din grădină, o voce îi spuse:
- buna venit! Ce tare mă bucur că te-am mai putut revedea pentru ultima
dată. Soarele a început să mă încălzească iar eu, în curând mă voi topi, dar
nu sunt trist.
Mă simt fericit deoarece am putut să te fac pe tine fericită. Iarna viitoare

ne vom revedea din nou. Până atunci te las în compania fratelui meu mai
rezistent decât mine ,,omul din varză” dar și a Moșului, vecinul tău, care s-a
dovedit a-ți fi cel mai bun prieten.
~ 37 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ISPRĂVILE AMEI
Î n acest an, primăvara a venit mai devreme. Razele calde ale soarelui a
făcut ghiocelul să răsară și să înflorească, încă de la jumătatea lunii

februarie. Cu florile lui albe, micuțe și gingașe, a împodobit toată grădina din
fața blocului, care râde și ea în soare, cu iarbă verde de parcă nici nu ar fi
fost iarnă. Amalia cere voie ,,Moșului grădinar”, să culeagă un buchețel de
ghiocei, pe care apoi, să îi dăruiască mamei sale. Moșu acceptă fără să
comenteze. Ba chiar a și ajutat fetița să îi culeagă, cu codițe cât mai lungi,
așezând printre ei și câteva frunzulițe verzi, care înfrumuseța și mai mult
micuțul buchețel. Fetița, țopăind de pe un picior pe altul, merse la mama să îi
ofere ghioceii. Tare mult s-a mai bucurat mama privind chipul vesel al
prințesei sale și rosti:
- Ama, vin-o să te îmbrac cu rochița cea nouă, cu paltonașul cel roz și cu
ghetuțele cele roșii, apoi mergi la Moșu, să îi duci o cană cu vin fiert,
drept recompensă pentru tot ceea ce face el, cât este ziua de mare,
prin grădină, doar ca să avem noi o priveliște frumoasă.
- Vin mami! Eu îl iubesc mult pe Moșul nostru. Când o să mă fac mare,
vreau să fiu și eu la fel de harnică precum este el.
Știi că ăn toamnă, am primit de la el și câteva roșii din cele plantate și
îngrijite de el, pe care le-am servit dimineața la micul dejun! Au fost cele
mai gustoase roșii pe care le-am mâncat eu vreo dată! De ce oare?
- Pentru că Moșu pune multă dragoste în tot ceea ce face. El iubește
foarte mult munca pământului și de aceea, tot ce plantează și îngrijește
el, crește atât de frumos, înflorind și rodind.
Amalia iese pe ușa casei și aleargă în brațele Moșului.
- Moșu!... Moșu! Uite ce frumos m-a îmbrăcat mami, pentru tine. Mi-a
spus să vin la tine, să te îmbrățișez și să îți mulțumesc pentru tot.
- Vai de mine, fata moșului! Să nu murdărești cumva hăinuțele tale
frumoase, prin grădina asta unde pământul mustește încă de apă.
- Ei! Nu asta este problema Moșu! Problema este nasul care s-a
dezghețat acum când vine primăvara și care îmi dă de lucru. Trebuie
~ 38 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
mereu să fiu atentă să nu mă fac de rușine. Nu vreau să spună lumea: -
uite ce fetiță frumoasă dar mucoasă! Ha! Ha! Ha!
Văzându-i în grădină, ieși și vecina ( soția Moșului) să se bucure și dumneaei
de bucuria celor doi.
La un moment dat, Ama vede agățat, de crenguța unui copăcel, un
bătător de covoare din plastic. Acum este folosit foarte rar acest obiect dar
Moșu, mai scoate pe bară, covorul cel mare din sufragerie, pe care începe să
îl bată, de parcă este cel mai vinovat, apoi agață bătătorul în copac.
- Îmi dai mie ăla? Se adresă Ama către vecină.
- Este al tău? Întreabă aceasta.
- Da! spuse Ama.
- Să îl întrebăm și pe Moșu:
- -Moșu al cui este acest bătător? Al tău sau al Amei?
- Al meu, spuse Moșu!
Fetița se rușină și puse capul în pământ dar vecina nu o iartă și o întrebă: -
Ei, Ama! Cine minte?
- Fetița nu stătu mult pe gânduri și murmură rușinată, cu capul plecat în
pământ: -Ama minte!
De atunci fetița noastră nu a mai mințit niciodată!
Acum a crescut. Este o domnișorică durdulie, care merge foarte des cu
mama sau cu bunica la plimbare, dar nu salută! Trece chiar și pe lângă Moșu
și nu îl salută.
Acesta a trecut cu vederea de câteva ori, până când într-o zi, văzând-o că
iese din scară și privește în altă parte, pentru a evita salutul cu Moșu, o
strigă, rugând-o să îl aștepte puțin. Se apropie de ea și o rugă să se întoarcă,
să intre în scară și să iasă din nou. Ama execută întocmai comanda primită.
Iese din scară și din nou nu salută. Moșu o mai întoarce o dată și se întâmplă
la fel. Necăjit nevoie mare, acesta îi spune: - ia privește!
Intră și el în scară, apoi iese și salută politicos: - Buna ziua Domnișoară!
Fetița îl privi rușinată, se înroși la față și plecă apoi cu mama ei la plimbare.
După câteva zile, întâmplarea face să se repete povestea însă, spre
surprinderea Moșului, Ama iese veselă din scara blocului, se oprește pe loc și
spune:- Bună ziua, Moșu!
- Bravo! Spus bucuros Moșu! Ce vecină politicoasă avem!
După această întâmplare, fetița noastră a învățat să salute, iar mama îi
mulțumește Moșului pentru rezultatul obținut.
~ 39 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Atât de mult ne-am chinuit, atât eu cât și mama, să o facem să
înțeleagă, că trebuie să salute, dar nu am reușit. Uite că pe dvs. v-a
înțeles!
- Vă mulțumim!
PRIMĂVARA
E ste prima zi de primăverii. Soarele își întinde razele lui calde și bate
cu ele în fereastra Valentinei, care încearcă să se trezească. Deschide încet

ochișorii ei verzi ca și iarba din grădină, zâmbește fericită și mulțumește
soarelui pentru vizita sa matinală. Se ridică agale din patul ei cald și moale,
merge la baie, se spală pe dinți și pe față, se
reîntoarce în dormitor și se îmbracă agale,
servește apoi micul dejun, pregătit cu multă
dragoste de bunica și iese în curte. Privește
fericită ghioceii care parcă luminau toată grădina
cu albul lor imaculat și îi întreabă curioasă: - de
ce stați voi toți cu căpșoarele plecate și cu
privirea la pământ?
- Pentru noi, razele soarelui sunt mult prea
fierbinți. Iubim albul zăpezi și ne bucurăm
atunci când aceasta ne învelește grijulie
pentru a ne feri de ger.
- Mă mir de voi! Sunteți atât de firavi și
totuși rezistați la temperaturi scăzute!
- Noi suntem vestitorii primăverii! Dumnezeu
ne-a binecuvântat cu rezistență și putere.
- Sunteți atât de drăgălași iar eu vă percep
ca pe niște grupuri de dansatori care valsează fericiți, perechi, perechi!
Mă plec cu admirație și respect în fața voastră.
~ 40 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Vântul adie ușor iar palma lui îi mângâie Valentinei obrăjorii înroșiți. Își
strânge pe lângă ia paltonașul și fularul la gât întrebându-se: - de ce eu nu
am rezistența ghioceilor?
Dintr-un copac, o pereche de mierle încep să cânte atât de frumos de parcă
erau la concurs. Țuca, pisicuța cea albă cu pete maronii și negre saltă fericită
prin iarba abia mijită, jucându-se cu un măr găsit neputrezit, pe post de
minge. Îl prinde între lăbuțe, îl aruncă în sus, apoi îl caută și-l prins între dinți,
îl scutură de parcă a prins un șoricel.
Văzând atât de multă poftă de viață, Valentina, merge la magazie, ia o
greblă și încearcă voinicește să grebleze frunzișul uscat rămas încă din
toamnă, îl face grămezi, apoi o cheamă pe bunicuța să îi dea foc. Așa se
procedează la țară primăvara. Se curăță curtea și grădina de toate
crenguțele, frunzele, vrejii plantelor care s-au uscat în toamnă, după ce le-au
fost culese roadele, li se dă foc, apoi se pregătesc straturi noi pentru a planta
ceapa, usturoiul, răsadurile crescute în solarii și semințele plantelor care
răsar direct din semințe precum: castraveții, fasolea și altele...
Seara se apropie. Soarele se pregătește să meargă la culcare. La fel face
și Valentina care, se spală pe mânuțe, servește cina alături de bunica ei, se
îmbracă apoi în pijamale și așezată cu capul pe genunchii bunicii, adoarme
mângâiată de glasul acesteia calm, blând și mângâietor care o ia în brațe
apoi și o așază în patul ei unde să se odihnească până în zori.
~ 41 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CERE ȘI ȚI SE VA DA
C ândva demult, în vremuri străvechi, la poalele unui deal era o
căsuță veche cu ferestre mici și acoperită cu șindrilă. Acolo locuiau bunicii

Amei, o fetiță frumoasă și cuminte care venea foarte des pe la bunici și îi
ajuta la treburile gospodărești.
Într-o zi de toamnă, mai mohorâtă, când ploaia rece nu le permitea să
lucreze prin ogradă, Ama și bunica ei, stăteau la fereastră privind la vremea
revoltată de afară, care făcea din când în când, ca stropii reci ai ploi să
izbească zgomotos în fereastră. Ca să nu se plictisească bunica mai spunea
câte o poveste sau mai povestea câte o pățanie. Privind pe geam se putea
vedea vârful dealului din apropiere, unde fetița, știa de la mama sa, că acolo
erau cândva trei copaci falnici, care se înălțau semeți
cu frunțile spre cer și o întreabă pe bunică, ce fel de
copaci erau aceia și cum de au ales ei să răsară și
să crească tocmai acolo sus în vârf de deal.
- Aceia erau trei stejari, draga bunici, care au o
legendă scornită poate de oamenii de prin
împrejurimi sau poate nu!
- Nu mi-o spui și mie, te rooooog!
- Ba da drăguț-o! Cu mare drag!
Se povestește despre copacul situat la dreapta că
își dorea să crească mult mai mare iar când îi va
veni sorocul și oamenii se vor hotărî să îl doboare,
să îl ducă la gaterul lui Moș Miron care să îl
facă scândură iar din scândura obținută,
meșteri pricepuți să facă o corabie care să
poarte pe valurile învolburate Măreții Prinți, cu
prețul a doi, trei arginți.
Despre copacul din mijloc, legenda spune
că își dorea, atunci când va fi tăiat și făcut
scândurele, din acestea să se facă un sipet cu
frumoase încrustații așa precum au bogații,
~ 42 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
apoi să fie umplut cu multe și valoroase comori.
Cel din stânga le povestește că își dorea să trăiască mult, să crească
maaaare, cât se poate de mare, iar lumea să dea năvală la el pentru al
admira.
- Frumoase dorințe au avut copacii aceia bunico! Crezi că li s-au
îndeplini?
- Nu știu ce să îți spun draga mea, dar după cum ne învață Biblia, să
cerem și vom primi, eu îndrăznesc să cred că li s-au împlinit.
Vremea rea a trecut, soarele a apărut sus pe bolta înaltă a cerului, iar
fetița și bunica au ieșit din nou în ogradă continuându-și treburile
gospodărești.
***
Ani au trecut, Ama crescu mare și începu să vină din ce în ce mai rar pe la
bunica ei. Mergea de acum la școală iar timpul liber era puțin deoarece învăța
foarte mult dorindu-și să se facă doctoriță.
În una din vacanțele de vară, fiind mai lungă, își făcu timp să petreacă și
cu bunica câteva săptămâni. Își aminti de povestea celor trei copaci, își
îndreptă privirea către acel vârf de deal și o întreabă pe bunica:
- Bunico, bunico, îți amintești că atunci când eram mai mică mi-ai
povestit despre cei trei copaci care creșteau cândva în vârful dealului?
Ai mai aflat cum a continuat povestea lor? Atunci bunica o luă de mână
se așeză în fața ferestre îmbătrânite și ea de vreme, își așeză nepoata
pe un scăunel, alături de ea și începu să îi povestească.
- Draga bunici, acei copaci crescuseră atât de mari încât într-o vară,
câțiva bărbați vânjoși hotărâră să îi doboare.
- Și ce au făcut din lemnul lor?
- Tăiară prima dată copacul acela din partea dreaptă.
- Daaa!
- Îl curățară de crengi și îl coborâră în sat ducându-l în colonia pescarilor
pentru ca aceștia să construiască din el bărci.
- Pe cel din mijloc îl tăiară și îl duseră într-un sat legendar unde meșteri
iscusiți l-au făcut iesle în coșarul vitelor și îl umplură cu fân.
- Pe cel de al treilea, din stânga, pentru că așa sunt oamenii, lacomi, îl
tăiară, îl duseră la gaterul lui Moș Miron care îl făcu scânduri și mai mari
și mai mici, pe care apoi le așezară sub un măslin până când se vor
hotărî ce să construiască din ele.
~ 43 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Of, bunico! Observ că nici unuia dintre copaci nu li s-au îndeplinit
visele!
- Ai răbdare draga mea! Povestea copacilor nu se sfârșește aici.
- Păi ce minune s-ar fi putut întâmpla prin care să mai poată fi îndeplinite
acele visuri?
- Trecând anii ca vântul, unei femei căreia îi venise sorocul să nască,
negăsindu-și un loc, deoarece nici o casă nu ia deschis ușa, născu
pruncul în ieslea cu fân, construită din primul copac. Astfel ieslea
deveni acel sipet plin cu nestemate de preț. Pruncul s-a dovedit a fi
Sfântul Iisus Hristos.
Trecură anii iar în cătunul pescăresc apăru
omul cu chip domnesc, se urcă într-o barcă
construită din cel de al doilea copac și plecă cu
ea în larg încercându-i rezistența în cele mai
aprige valuri. Văzându-se în pericol, omul doar
ridică mâna spre cer și se opri furtuna. Astfel
acea barcă care părea ciudată, construită din
copacul care visa să fie vaporul care să poarte
prinți și regi în lume, fiind vâslită de Prințul Iisus,
deveni dintr-o dată vaporul visat.
Mai trecură mulți ani buni iar omul acela
căzu jertfă în fața unor nebuni apoi silit să poarte
pe umeri crucea care aduce credința în sufletele noastre. Crucea a fost
construită din cel de al treilea arbore care dorea să crească falnic și să fie
lăudat de o lume întreagă. Cărată în spate, pe deal, de un rege care este
lăudat pe întreg globul pământesc îndeplinește și cea de a treia dorință.
Vezi tu draga mea! Așa este și cu noi oamenii. Cerem să primim unele
lucruri și primim, dar într-un alt mod deoarece, Domnul Dumnezeu nu ne dă
ceea ce noi ne dorim dacă nu ne sunt de trebuință. Întotdeauna vom primi
ceea ce ne este necesar.
Acum fata înțelese cum visurile fiecărui copac au fost împlinite!
~ 44 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
VREAU PUTERE
E ra o zi însorită de primăvară iar părinții Alexandrei hotărâră să
iasă la o plimbare în jurul unui lac care se situează în apropiere de casa lor.
Alexandra își luă cu ea bicicleta care îi făcea plimbarea mai ușoară.
Ajunși în parc Alexandra se opri, își așteptă părinți apoi îi întrebă?
-În ce direcție mergem? În dreapta sau în stânga?
-În dreapta răspunse hotărâtă mama.
Ok spuse fericită fetița, urcă pe bicicletă și începu să pedaleze des și cu
putere. Este un copil energic din fire.
Din când în când se mai oprea, privea în spate să vadă cât de mult s-a
îndepărtat de părinți, apoi relua pedalarea veselă. Drumul însă începu să
devină mai anevoios deoarece avea o pantă destul de pronunțată, în urcare.
Pedală ea cât pedală dar la un moment dat se opri așteptându-și tristă părinții
care, observându-i tristețea o întreabă: - De ce te-ai oprit?
-Cum de ce rosti Alexandra furioasă? Nu mai pot pedala! Am nevoie de
mai multă putere. Drumul ăsta obraznic îmi creează probleme punându-mă la
încercare.
Părinții priviră unul către celălalt întrebători: -Putere? Cum să îi dăm noi mai
multă putere? După câteva secunde tatăl zâmbi, închizând pumnul mâinii
drepte apropiindu-se apoi de fetiță. Mișcă de câteva ori mâna ca și cum ar
ține ascuns ceva în pumn, îi apropie pumnul de tâmpla stângă, rămânând
așa câteva secunde, deschide apoi pumnul și masează cu podul palmei
tâmpla Alexandrei ca și cum ar fi făcut loc puterii să se instaleze în trupul ei.
-Gata spuse tata vesel!
-Cum este gata? Ce ai făcut? Nu așa se dă putere lovind nervoasă cu
palma ghidonul bicicletei.
-Dar cum întrebă tatăl?
-Putere se dă atunci când bați din palme și strigi cu forța:
Hai Alexandra!
Hai Alexandra!
-Ok! Așa vom face. Atât eu cât și mama vom proceda la fel. Vom striga în
cor: -hai Alexandra, hai Alexandra!
~ 45 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Fetița se urcă din nou pe bicicletă iar părinții strigară:
Hai Alexandra!
Hai Alexandra!
Hai Alexandra!
Hai Alexandra!
Hai Alexandra! ...
La un moment dat tata observând că fetița se îndepărtase mult de ei a făcut
câțiva pași pentru a fi mai aproape de ea dar ea îl apostrofă spunându-i: - tu
nu cunoști regulile acestui joc? Trebuie să rămâi acolo pe loc nu să vii după
mine!
Părinții se conformară regulilor jocului începând din nou să strige:
Hai Alexandra
Hai Alexandra
Hai Alexandra... în timp ce
fetița pedala cu putere
ajungând în ,,coama
dealului” fericită dar obosită
totuși. Nu a fost neînsemnat
efortul făcut.
***
Această metodă de a da putere cuiva căzut la pământ chiar funcționează.

Scandează-i numele, bate din palme și observă cum prinde putere, se ridică
și merge mai departe.
~ 46 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ANCUȚA, FETIȚA CEA

TIMIDĂ ȘI FRICOASĂ
Î ntr-o comunitate rurală, în clădirea în care funcționa școala de patru

ani, funcționa și grădinița. Ca educatoare era soția preotului din sat, o
doamnă destul de în vârstă, extrem de preocupată de educarea copiilor.
Una din familii avea o fetiță timidă, rușinoasă, fricoasă! Nici măcar părinții
ei nu o înțelegeau și se gândeau cu teamă că fetița va crește și nu va fi
capabilă să se descurce în lume...
Bătrâna educatoare organiza cu copii diverse jocuri, serbări, concursuri,

în care întotdeauna atribuia un rol destul de important Ancuței cu scopul de a-
i schimba comportamentul și de a căpăta încredere în ea însă aceasta, în
ziua în care avea loc evenimentul, refuza să mai meargă la grădiniță.
Disperată, educatoarea mergea după ea acasă pentru a o convinge că

fără ea nu poate avea loc evenimentul. Când auzea vocea educatoarei, care
striga la poartă, Ancuța fugea în grădină și se ascundea după trunchiul unui
nuc bătrân. Cu chiu cu vai se lăsa convinsă plecând spre grădiniță de mână
cu educatoarea.
Ne mai știind ce metode să aplice, educatoarea, se gândi să organizeze și

un concurs de miss, deoarece Ancuța era o fată frumoasă, cu gândul că
poate așa va căpăta încredere în ea și nu îi va mai fi frică sau rușine să se
deschidă în situațiile în care în jurul ei este mai multă lume. Atât familia cât și
educatoarea constataseră faptul că fetei îi era foarte frică, sau poate rușine,
în situațiile publice unde participau mulți consăteni de ai săi și nu înțelegeau
de ce.
Părinții Ancuței îi pregăteau costumația de miss în timp ce fetița plângea și

le spunea că ea nu va participa în ruptul capului chiar dacă ei o încurajau
spunându-i că ea va fi cea mai frumoasă și va câștiga concursul.
~ 47 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În ziua concursului, au îmbrăcat-o cu rochița cea nouă, iau aranjat părul
care fusese pus în prealabil pe moațe și au împins-o, vrând nevrând pe
scenă.
Toți cei prezenți, care știau ce fel de fetiță este Ancuța, așteptau cu
nerăbdare să vadă cum se va comporta de această dată, în timp ce ea trecea
prin momente extrem de dificile care o făceau să tremure, să transpire, ba
chiar să și lăcrimeze părându-i-se că nu se mai sfârșește totul. Stătea
înfricoșată, speriată de moarte iar prin cap îi trecea gândul că dacă nu va
interveni nimeni să o coboare de pe scenă, va muri pur și simplu.
Așa s-a desfășurat prima zi a concursului...
Către seară educatoarea trecu pe la părinții fetiței să vadă cum s-a

comportat aceasta după eveniment.
Trăgând cu urechea, ascunsă după faldurile perdelei, cu glasul tremurând

și abia auzit Ancuța le spune: Cel mai mare obstacol al meu și cred că al
oricărei ființe, este frica, este propria noastră teamă, după care tăcu mâlc
dându-și seama că ceea ce a gândit a și verbalizat.
-Hei! Dar ție de ce îți este teamă Ancuța?, o întrebă mama, dar fata nu a
mai răspuns. Te temi că poți spune ceva greșit? Vezi acesta este lucrul pe
care îl poate face oricine, foarte ușor, să greșească însă greșeala cea mai
mare este atunci când se dă bătut. Aceasta este marea greșeală pe care o
poate experimenta oricine în viață.
În casă se așternu liniștea, educatoarea se retrase, toți merseră la

culcare dar Ancuța nu putea adormi repetând în gând răspunsul educatoarei:
,,Când se dă bătut! … când se retrage și nu luptă!,, continuând apoi zicându-
și: -Vezi Ancuța? ,,Aceasta e cea mai mare greșeală pe care o poate face
oricine în viața sa, când te dai bătut, când nu lupți, când nu ai curaj, când nu-
ți înfrunți frica …. frica, greșeala, când nu-ți înfrunți frica, greșeala…. oricine
greșește ….. nu te da bătută, confruntă-te cu frica Ancuța, stai față în față cu
frica … și priveste-o în ochi și vezi cât de rea și urâtă poate fi.”
În ziua care urma, se adunară din nou majoritatea sătenilor, urmând să se

finalizeze concursul, nu înainte de a li se mai prezenta încă o dată toate
concurentele, ca mai apoi, juriul să decidă câștigătoare. La un semn făcut de
educatoare, se făcu un culoar pentru a putea urca pe scenă Ancuța. De data
aceasta se prezenta în toată splendoarea ei, mergea cu pași mari și siguri, ne
~ 48 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
mai fiind fetița sfioasă, fricoasă din ziua precedentă. Ajunsă pe scenă a defilat
alături de celelalte concurente, în fața juriului dar și al publicului.
La un moment dat un val de căldură a năpădit-o din nou simțind un ușor

tremurat văzând-i pe toți cu ochii ațintiți asupra ei. De data asta nu a mai
renunțat, nu a mai abandonat și a mers încrezătoare până la final. A defilat
împreună cu celelalte concurente. Simțea că tremură din nou, simțea că o
năpădesc valuri de căldură, îi vedea pe toți ceilalți cu ochii ațintiți asupra ei,
dar nu a renunțat, nu s-a dat bătută, a mers mai departe, până la finalul
concursului.
La sosirea plicului care conținea rezultatul, în timp ce educatoarea îl

desfăcea, Ancuța tremura de emoție pregătită să afle câștigătoare locului
întâi.
- La acest concurs câștigătoarea locului întâi, spuse educatoarea, este:

ANCUȚA!
- Bravo Ancuța se auziză în cor glasurile celor prezenți! Bravo! Ai
reușit!
De atunci fetița noastră a fost prezentă la toate serborile, concursurile,

evenimentele organizate de grădiniță, dar și mai tarziu, în școală.
Viața i s-a schimbat radical înțelegând că oricine poate greși dar

împortant este să îți asumi greșeala și să mergi mai departe.
~ 49 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
VALENTINA MOROSANU
~ 50 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Poveștile Bunicii
ELZA
Prelucrare, Valentina Moroșanu
D emult, tare demult, căpcăunii furau cei mai voinici, deștepți și frumoși
flăcăi din satele Moldovei.

Așa s-a întâmplat și cu unii flăcăi din părțile noastre: i-au furat, i-au dus într-o
pădure, i-au îmbrâncit într-o groapă adâncă să nu poată ieși.
Le ducea de mâncare, Elza, o fată îmbrăcată în zdrențe (furată și ea de
căpcăuni), care le arunca în fiecare zi pâine și fructe, ploști cu apă.
Așa a trecut aproape o lună de zile.
Într-una din zile, fata le-a adus mâncare și tutun, spunându-le: ,,După ce
o să mâncați, să fumați și o să scăpați cu zile.” Toți au refuzat, numai Tudor a
ascultat-o, căci ea le-a spus că vor trăi.
A doua zi căpcăunii au slobozit o scară lungă în groapă și le-au strigat
flăcăilor să se urce, pe rând la suprafață. Cum ajungea câte unul sus, pe
malul gropii, era luat de subțiori, dus și legat de un copac din jurul unei roți,
de care se legau capetele de funii, cu care erau ei înfășurați. După ce i-au
legat pe toți, căpetenia căpcăunilor a șuierat și au venit târâș zece șerpi lungi
și vărgați. Au început să-i încolăcească și să rupă bucăți din ei. Flăcăii
răcneau, se zvârcoleau, dar erau legați și de roată și nu puteau să se
dezlege. Era o priveliște groaznică! I-au mâncat pe toți, dar de Tudor nu s-au
atins.
După groaznicul ospăț, șerpii au plecat târându-se încet.
Pe Tudor l-au dezlegat și l-au dat înapoi în groapă. În toiul nopții, fata i-a
slobozit o prăjina lungă și groasă în groapă, șoptindu-i să urce.
Flăcăul s-a urcat până a ieșit din groapă. Sus, pe marginea gropii, fata i-
a zis: - ,,Tudorel, fugi cât poți de repede, dar numai prin pădure. Pe câmp să
nu ieși, că te-or vedea și te-or prinde. Și să nu te uiți niciodată înapoi”.
~ 51 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
A fugit Tudor prin pădure și a ajuns în câmp. Toate buruienile au început
să-i vorbească: ,,Tudorel, ia-mă cu tine, că sunt de leacul cutare și cutare și
fugi tot înainte, înapoi să nu te uiți.”
Culegea Tudor, fel de fel de plante și le băga în sân. Tot fugind așa a
ajuns la o apă mare, la mal era o luntre. Tudor s-a urcat în luntre și s-a
depărtat mult de la mal. Căpcăunii alergau pe malul apei și strigau: -
,,Tudorel, uită-te înapoi la noi!”
El vâslea și mai repede, a ajuns pe malul celălalt, a coborât din luntre
și... s-a uitat înapoi, dar... a orbit de un ochi; mergând, plantele nu-l mai
strigau, nu-i mai spuneau de care leac sunt. A ajuns în altă țară, pe alt
meleag, se simțea atât de liber, că s-a trântit în iarbă cu mâinile în părți și a
început a plânge. La un moment dat a auzit o voce cunoscută, ce îl striga:
- ,,Tudore, Tudore!”
S-a ridicat în picioare și a văzut pe celălalt mal fata, ce l-a scăpat de la
moarte. Ea pândi momentul, când plecară căpcăunii și ieși să nu-l scape pe
Tudor departe. Tudor văzând-o s-a urcat în luntre și a adus-o și pe ea la
celălalt mal. Au hotărât să se căsătorească, au construit o casă la marginea
pădurii aproape de apă. El și-a recăpătat vederea devenind un ,,vraci iscusit”
ce lecuia mulți oameni și animale.
...Căpcăunii creșteau șerpii, care se prefăceau în balauri cu aripi, cu
ciocuri și gheare de oțel, ce slobozeau pară pe nări, făcând mult rău
oamenilor de pe alte meleaguri.
Tudor a devenit un OM foarte stimat, a adunat o armată numeroasă și
au nimicit toți căpcăunii și balaurii după o luptă crâncenă. Trupurile
căpcăunilor și a balaurilor au fost aruncate în gropile, unde țineau flăcăii furați
de prin sate. Au aruncat vreascuri putrede și le-au dat foc.
Era un miros insuportabil și un fum urâcios, că nu putea-i să respiri.
După ce au ars scrum trupurile păgâne, oștenii lui Tudor au astupat
gropile să nu mai fie urme de la ei, într-atât au fost de răi.
ELZA i-a născut lui Tudor șapte flăcăi frumoși, ce au crescut voinici,
înalți, deștepți și omenoși și au făcut mult bine pe pământ împreună cu
nevestele lor. Așa s-au născut în continuare mulți oameni frumoși,
(Poveste auzită de la mama, 82 de ani și de la bunica Elisaveta, mama

mamei, 87 ani)
~ 52 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Povestea inelului
C ică a fost odată un băiat bun, foarte înțelept, frumos cu numele
Ștefan, care s-a căsătorit cu o fată bună, înțeleaptă, harnică, gospodină și

frumoasă.
După căsătoria ce decurgea cu pace bună, dragoste și înțelegere, Ștefan
a văzut într-o seară, la geamul casei, un porumbel care a ciocănit cu ciocul în
sticla geamului. El s-a apropiat de geam și porumbelul l-a întrebat:
- ,,Omule, când vrei să trăiești mai bine, la tinerețe sau la bătrânețe?”
De uimire, că porumbelul vorbește cu glas omenesc, Ștefan mai nu și-a
pierdut graiul. S-a îndepărtat de geam și n-a răspuns nimic.
Porumbelul a venit și a doua seară, și tot așa l-a întrebat: - ,,Omule, când
vrei să trăiești mai bine: la tinerețe sau la bătrânețe?”
A treia zi, dimineața, Ștefan s-a dus la tatăl său și i-a povestit despre
porumbelul care, îl vizitase două seri la rând și îl întrebase, când vrea să
trăiască bine.
Tatăl lui a stat puțin pe gânduri, apoi i-a spus: ,,Băiete, cred că e un semn
de la Dumnezeu. Și când te-ai gândi mai bine - de ești tânăr, muncești, ai de
toate; de ești bătrân, e mai grea viața. Ce să-ți spun, vezi și tu, că ești destul
bărbat.”
- Bine, tată! - a zis Ștefan și a plecat acasă.
- Seara, porumbelul a venit iarăși și tot așa l-a întrebat: ,,Omule, când vrei
să trăiești mai bine, la tinerețe sau la bătrânețe?”
Porumbelul se uita la el cu niște ochi limpezi și înțelepți. din care curgeau
lacrimi.
Lui Ștefan i-a stat jale de porumbel și a râs zicând: ,,Ce te-ai legat de mine
porumbițo? La tinerețe omul poate munci și își face de toate. La bătrânețe e
mai greu. De aceea îți răspund, că vreau să trăiesc mai bine la bătrânețe!”
~ 53 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cum a zis acestea, porumbelul și-a luat zborul și n-a mai venit.
Bărbatul își caută de gospodărie împreună cu soția sa. Pacea bună,
dragostea și înțelegerea sporeau bogăția în gospodăria lor. Când s-au
căsătorit, părinții le-au dat câte ceva avere fiecăruia dintre ei, dar neavând
copii și umblând pe la doctori să se lecuiască; ba și botezând, cununând, au
cam risipit din avere. Câțiva ani au fost cam secetoși și nu au rodit grânele.
Toate aceste și alte pricini au făcut să se răcească inimile lor, de aceea au
hotărât să plece din sat pentru a argăți la vreun boier să mai strângă avere
pentru bătrânețe.
Au purces la drum. Au mers zi de vară până-n seara cu zăduf și s-au oprit
la umbra unui stejar să se odihnească, plângând ca doi copii. În acel timp
trecea pe acolo un mare boier cu trăsura trasă de șase cai. Văzându-i, a
strigat vizitiului să oprească.
- De ce plângi, măi mojice?
- De necaz, boierule?
- Da, de ce stați aicea sau vă duceți undeva?
- Ne odihnim, că venim de departe și ne ducem să lucrăm undeva, că
prea ne-a luat sărăcia la ea acasă.
- Asta, cine e?
- E nevasta mea, boierule!
- Frumoasă nevastă ai!
- Frumoasă, harnică, bună și gospodină, dar nu avem copii și am cheltuit
mult pe la doctori cu ea. Poate ne ei la tine ca argați, boierule?
- Boierul a râs și a zis: ,,Măi mojice, îți dau o pălărie cu galbeni și dă-mi
femeia ta de soție, că tare e frumoasă”.
- N-o dau boierule, că e nevasta mea. Dacă nu găsim de lucru, ne
întoarcem la casa noastră.
Ștefan și-a îmbrățișat soția, care s-a lipit de el și a început să plângă.
- Nu-i de nasul tău așa o femeie frumoasă! - a zis înciudat boierul.

Coborându-se din trăsură, boierul a smuncit femeia din mâinile bărbatului
și a tras-o după el. Mâinile lor s-au desprins și inelul de pe degetul lui s-a
dezlipit în două - jumătate a rămas pe degetul lui, jumătate s-a lipit de degetul
ei. Cei doi vizitii ai boierului l-au apucat pe Ștefan de mâini și l-au îmbrâncit,
trăgându-i și vreo două picioare.
Însângerat, Ștefan a rămas în mijlocul drumului cu inima frântă, plângând
amarnic. Ajungând la moșie, boierul a poruncit să i se aducă femeii, cele mai
~ 54 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
frumoase haine, căci era singur, cu o lună în urmă își îngropase cucoana.
Îmbăiată, îmbrăcată frumos, Eliza arăta ca o cucoană adevărată.
Se spune, că Ștefan a pribegit mult prin lume căutând soția și lucrând pe
la boieri, dar nu putea da de urmele ei. Când era aproape bătrân a ajuns într-
un sat la niște curți boierești, mari și a bătut la porțile ferecate, căci era înspre
seară și era frig. Se auzea lătrat înverșunat de câine. Străjerul s-a apropiat și
l-a întrebat: ,,Ce cauți, măi mojice?”
El a răspuns: ,,Caut de lucru? Dați-mi ceva de mâncare, că sunt tare
flămând.”
În acel timp, boierul era plecat la vânătoare cu slugile sale.
Auzind că lătrau câinii rupând lanțurile, cucoana a ieșit în curte și a dat
poruncă să fie adus cerșetorul, care a rugat-o să-i de-a ceva de mâncare.
- Duceți-l la baie, apoi dați-i în bucătărie de mâncare și niște haine curate
să se îmbrace - a zis ea către slugile din curte.
- Vă rog, să îl aduceți după aceea, pentru a-i da de lucru.
Spălat, îmbrăcat curat, îmbucând ceva din fugă, Ștefan devenise mult mai
tânăr. Înfățișându-se în fața cucoanei, ce i-a întins mâna să i-o sărute...
(minune) s-a întregit inelul!
Jumătatea de inel de pe mâna ei s-a lipit de jumătatea de inel de pe mâna

lui.
Cucoana și-a dat seama, că e soțul ei... dar n-a avut timp să zică nimic,
căci tot atunci a intrat o slugă anunțând moartea boierului.
- Cucoană, a murit boierul în pădure la vânătoare și trăsura cu corpul
neînsuflețit se află în curte! - a zis sluga închinându-se.
- Acesta este soțul meu din tinerețe și de el să ascultați! - a zis cucoana.
Pe boier l-au îngropat frumos. Ei au trăit în pace, belșug și bună înțelegere
până la adânci bătrâneți.
(Poveste auzită de la bunica Elizaveta, povestită de bunica ei din satul

Mircești, Ungheni.)
~ 55 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Buruiana de leac
(Prelucrare, Valentina Moroșanu)
S e povestește, că în vremuri depărtate un om avea o casă plină cu
copii și i-a născut femeia al treisprezecelea copil.

Bărbatul s-a scârbit și i-a spus femeii: ,,Suntem foarte săraci.
Chiar să luăm un cumătru, nu avem nimic ce pune pe masă. Iau copilul și
cu cine m-oi întâlni, acela îmi v-a fi cumătru.”
A plâns femeia amarnic, însă bărbatul a luat copilul în scutece și a ieșit în
drum. A mers, cât a mers și s-a întâlnit cu un drumeț îmbrăcat în negru, pe
care l-a întrebat dacă nu vrea să-i boteze copilul, povestindu-i necazul său.
- Ți-l botez eu - a zis drumețul.
- Cine ești dumneata? - a întrebat tatăl copilului.
- Sunt dregător la curtea împăratului-a zis drumețul.
- Dacă ești dregător la curtea împăratului, nu te i-au de cumătru, căci cei

care au mulți copii, nu au cu ce îi hrăni, iar cei care au puțini copii, au de
toate. Asta nu e dreptate. A luat copilul și a plecat mai departe.
Merge el, merge și s-a întâlnit cu o femeie. Ea l-a întrebat unde se duce.
El i-a povestit istoria sa.
- Ți-l botez eu! - a zis femeia.
- Cine ești dumneata? - a întrebat tatăl copilului. Apoi s-a așezat pe iarba
de pe marginea drumului cu copilul în brațe.
- Eu sunt Sfânta Duminică și o să-ți dau o buruiană de leac să ai cu ce îți
hrăni copiii - a răspuns femeia.
- Dacă ești Sfânta Duminică, îți dau voie să-mi botezi copilul.
Sfânta Duminică a scos din trăistuță o buruiană mirositoare de leac și i-a
făcut semnul crucii, copilului: la cap, la mâini, la picioare, șoptind niște cuvinte
fermecate. În acest timp copila a deschis ochii, a zâmbit și a întins mâinile
către ea.
Femeia i-a întins buruiană de leac și i-a zis drumețului: ,,Copila ta va
crește sănătoasă și foarte înțeleaptă. Să o înveți ceea, ce o să-ți spun eu.”
~ 56 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Ascultă și ține minte:
- Să se ridice DUMNEZEU și să se risipească vrăjmașii noștri, să piară
cum piere fumul, cum se topește ceara de la para focului, cum se împrăștie
fumul, cum te speli cu apă și devii curată sau curat, așa să piară totdeauna-
toate vrăjile, toate farmecele, toate descântecele, toate magiile, tot
dedeochiul, toate păcatele, toate greșalele, toate minciunile, toate bolile,
toate chemările, frigurile, strigările din zi și noapte, toată ura, toată invidia,
toată luarea în râs - de la cap, de la creier, de la față, de la mâini, de la
picioare, de la corpul meu
(numele).
Mulțumesc, Ție, DOAMNE!
Când ai să auzi, că cineva e bolnav de moarte, în vreun sat oarecare, să

te duci la casa lui. Eu o să stau la picioare (nimeni nu mă va vedea) și o să-ți
fac semn; tu să-i faci cruce celui bolnav cu buruiana, cum i-am făcut fetei tale,
spunând în gând ceea, ce ți-am spus mai înainte și bolnavul se v-a vindeca.
Vei fi răsplătit cu mulți bani și o să poți să-ți crești copiii.
- Însă! - niciodată să nu ceri taxă și să nu lecuiești duminica, căci eu
duminica mă duc la DUMNEZEU și n-o să fiu cu tine. Să te mulțumești cu cât
îți va da omul.
Bărbatul a mulțumit Sfintei Duminici, plecându-se până la pământ a luat
fetița din brațele ei și s-a pornit spre casă.
- S-o numești pe fată, Hiposina, adică vindecare de la Sinele Suprem! -
s-a auzit glasul Sfintei Duminici. Când a întors drumețul capul, în drum nu
mai era nimeni.
- Mulțumesc, Sfântă Duminică, - a zis bărbatul și a mers înainte pe drum
neîntâlnind pe nimeni până acasă.
Fata creștea deșteaptă, bună, harnică și sănătoasă.
Gospodarul umblând din sat în sat vindeca oamenii cu buruiana de leac.
Astfel s-a îmbogățit, și-a făcut casă nouă mare, copiii i-a căsătorit și i-a dat pe
la casele lor și aveau de toate.
Într-un timp, l-au chemat la un om foarte bogat, dar foarte păcătos.
Era într-o zi de duminică!
Vraciul le-a spus, că nu poate să vindece duminica, dar rudele bolnavului
cu lacrimi l-au rugat și i-au spus, că îi dau bani cât va cere numai să-l
vindece.
~ 57 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Tocmai în acel timp fiica sa, Hiposina învăța la școli mari de Medicină și
el avea nevoie de bani să-i dea fetei.
Și-a făcut semnul Crucii și a pornit la casa bolnavului. Când a scos
buruiana de leac a văzut Moartea la picioarele bolnavului, care i-a făcut semn
să se ducă de acolo, dar el a început a-i face cruce la cap și inimă.
Moartea a venit la cap, el a fugit la picioare și i-a făcut cruce cu buruiana
spunând în gând cuvintele învățate de la Sfânta Duminică. Moartea a venit la
picioarele bolnavului. Vraciul i-a dat cu buruiana pe la nas, bolnavul a
strănutat și s-a ridicat din pat.
Duminica vindecarea era mult mai grabnică decât în celelalte zile, dar o
frică și o slăbiciune mare puse stăpânire pe el. A luat plata de la rudele celui
vindecat, s-a urcat în trăsură și când a ajuns acasă se simțea foarte rău.
A doua zi s-a dus la fiica sa, Hiposina, la Școlile unde învăța Medicina și
i-a dus banii pentru studii, apoi i-a povestit cum a botezat-o Sfânta Duminică
și ,,povestea buruienii de leac”. Fata l-a ascultat, i-a sărutat mâna, ca unui
părinte bun și l-a rugat să nu mai lecuiască pe nimeni, căci ea învăța foarte
bine și nu trebuia să mai plătească pentru studii.
Tatăl s-a bucurat, a discutat cu Domnii și Doamnele profesoare, care i-au
mulțumit pentru educația și înțelepciunea fetei dumnealui și s-a înapoiat fericit
la casa sa. A povestit cu bucurie nevestei și celorlalți copii, dând o petrecere
frumoasă în cinstea Hiposinei.
L-au mai chemat să vindece, dar buruiana nu mai lecuia...
Peste o săptămână, în zi de duminică: s-a rugat, i-a mulțumit lui
Dumnezeu pentru toate, s-a culcat și dimineața toți au aflat, că bogatul
vindecat duminica și ,,vraciul” au murit în aceeași duminică noaptea (peste o
săptămână de la vindecarea bogatului). Hiposina a plâns foarte mult, a stat
până seara la mormântul tatălui ei și a legat de cruce ,,buruiana de leac”.
Apoi a plecat să termine studiile.
...Cineva a luat buruiana de leac de la crucea vraciului, dar nu s-a mai
auzit să fi vindecat pe nimeni.
Peste o lună de zile a murit un frate mai mic al ,,vraciului”.

Se spune, că striga noaptea: ,,Moartea mi-a luat buruiana!”
- Cine știe!?
Hiposina a ajuns un chirurg de mare valoare.
(Poveste auzită de la bunica Elizaveta, după mamă, pe când eram mică)
~ 58 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Fata cea înțeleaptă

C ică, într-una din zile, un zmeu a furat o fată foarte frumoasă și
înțeleaptă din sat, ducând-o în pădure la mama sa – zmeoaica.

El cu alți zmei furau flăcăi tineri și frumoși, îi îngrășau ținându-i într-o
cameră întunecată și ferecată cu 99 de lacăte. Zmeoaica ținea cheile legate
la brâu cu un fir de mătase împletit în 99 de fire.
Zmeul bătrân și zmeii tineri plecau la vânătoare de bouri sau cerbi și
căprioare, iar când veneau oaspeții - zmei hâdoși și vărsători de sânge de pe
alte meleaguri, zmeoaica le descuia beciurile, zmeii scoteau flăcăii și-i
coceau în cuptor pentru bucatele cele mai alese la mesele lor sângeroase și
scârboase.
Într-una din zile, fata a găsit cheile lângă fântână (o fi căzut de la brâul
zmeoaicei) și... „ținu o fugă” la ușile ferecate, le deschise și le spuse flăcăilor
să fugă prin pădure pe o cărărușă umbrită, să nu orbească de lumina
soarelui.
Flăcăii i-au mulțumit și i-au zis să fugă cu ei, dar zmeoaica o ținea cu
vrăji... și fata zise, că trebuie să mai rămână.
- Unde ești, Tăciuniță ?- o strigă zgripțuroaica.
- Acuș o să vină zmeii mei cu oaspeții. Cuptorul e încins și trebuie să
pregătim bucate, - strigă zmeoaica.
Păunița, așa o chema pe fată, nu vorbea deloc și zmeii o numeau „muta”
sau „Tăciunița”, căci se murdărea cu funingine pe față.
Auzind strigătele zmeoaicei, fata fugi iute spre fântână, aruncă cheile în
fântâna adâncă și apucă gălețile cu apă, pornind iute spre casele zmeoaicei.
Zgripțuroaica o văzu venind de la fântână și îi porunci să umple toate
cazanele cu apă scăpărând de mânie, că nu găsește cheile (fetei nu-i spuse
nimic).
~ 59 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Se duse să vadă, poate le pierdu-se pe la ușile cămărilor, unde erau
întemnițați flăcăii, dar... i-ai de unde nu-s!
Ușile erau deschise și în cămări... țipenie!

...Fata de la un timp vărsa fiertura, pe care i-o dădea pe seară la culcare
zmeoaica, ca să doarmă buștean, să nu vadă cum îi înjunghie pe flăcăi, îi
pun pe lopată și îi dau în cuptorul încins să se coacă și îi pun pe masa
zmeilor – oaspeți de pe alte meleaguri.
DOAMNE FEREȘTE!
...În noaptea, când pierdu zmeoaica cheile, fata îi turnase ei fiertura în
paharul cu lapte, pe care hâda i-o dădea în fiecare seară ei, fără să știe.
Baba adormi buștean și fata dezlegă funia cu cheile; la ultimul nod baba
strănută și fata se ascunse.
Zmeoaica se ridică din pat somnoroasă, se duse la fântână și bău o
găleată cu apă, avea arsuri de la fiertura somnoroasă. Luna se ascunse în
nori, baba se împiedică și căzu, se prea poate, că atunci pierdu cheile de la
brâu.
- Au fugit! Ce mă fac acum? Acuș, au să sosească zmeii! Te-aș da pe tine
în cuptor, dar ești neagră și slabă… După ce bei fiertura îmi spui fel de fel de
povești, bucate și lucruri înțelepte, că atunci, când le spun zmeilor tare mă
mai laudă! - o certă zmeoaica pe fată și fără să-și dea seama îi divulgă
secretul.
Fata se înfricoșă, dar nu zise nimic.
- Ia, vino-ncoace muto! - strigă zmeoaica iarăși către fată și-i porunci cu
voce tare, (că o credea mută și surdă): „Sui, fată pe lopată!”
- Sui, babă și-mi arată! - fară de veste strigă și fata... și baba uimită, urcă
pe lopată să îi arate ...cum să stea întinsă, pentru a o putea da în cuptor.
Fata, atunci... - Zmac!
Și o împinse cu tot cu cărucior în cuptorul încins, apoi închise ușile
ermetic, punând zăvorul și fugi pe cărarea știută doar de ea prin pădure, la o
apă mare și ajunse pe flăcăii, ce taman se pregăteau să treacă apele unui
râu. Luntrașul îi grăbi, spunându-le că nu are timp de pierdut, deoarece îl
așteaptă copiii săi pe celălalt mal să le ducă pește.
...Între timp s-au întors zmeii acasă, au băut nouă butoaie cu vin, au
mâncat lăudând bucatele și… la un moment dat unul din zmei a răcnit cât
putea de tare: „E mama! Uite inelul ei!”
~ 60 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Alții au găsit și ei alte inele în friptură... și au început a se tângui, s-au
bătut între ei și au murit toți!
Astfel, a scăpat meleagul acela de răutatea lor.
(Poveste auzită de la Bunica Elizaveta, ce o povestea bunica ei din

satul Mircești, când era ea mică.)
Lăcomia
A fost odată, că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti, într-o țară îndepărtată
un Împărat lacom și foarte bogat cu numele Frunzete. Avea Împăratul o slugă

înțeleaptă, un tânăr înalt și frumos, harnic și bun la suflet cu numele Ștefan.
Orice îi cerea bogatul slugi sale, peste puțin timp dorința i se împlinea și nu-l
întreba niciodată de unde și cum le-a căpătat.
Bogatul îl primea întotdeauna într-o cameră cu lumină obscură, mobilată
sărac: o măsuță, un jilț, pentru el și un scaun jerpelit, pentru tânăr.
De fiecare dată îl punea să iscălească câte un hrisov, în care erau indicate
cerința și termenul de îndeplinire, cât și plata de răspuns – un galben de aur,
care tot rămânea la boier.
Avea nevoie de o mie de galbeni pentru a fi liber cu familia sa.
Îi căpătuise Ștefan bogatului – pământuri imense în diferite locuri, cirezi cu
boi și vaci, turme de oi, herghelii de cai, păduri, iazuri cu pește, caznale cu
bani.
Avea Împăratul prisăci cu albini, livezi înfloritoare și doldora de roade,
conace, castele în fiecare localitate, unde locuiau copiii și nepoții, rudele
împăratului, care îi aduceau pocloane și îi ziceau „Măria TA!”
Îi mai trebuiau tânărului încă zece galbeni și scăpa de robie.
Într-una din zile, îl chemă Împăratul pe Ștefan la el și rânjind îi zise să-i aducă
Soarele de pe Cer, ca să fie al său și când va dori el, atunci să lumineze
lumea.
~ 61 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ștefan s-a ridicat în picioare, nu a zis nimic și a dat să plece. Bogatul i-a
întins hrisovul să-l iscălească pentru a fi liber pentru totdeauna.
- După ce o să vă aduc SOARELE, o să-mi plătiți cei zece galbeni, căci

este cea mai grea poruncă!-a zis Ștefan după ce a iscălit. Apoi a înapoiat
hrisovul iscălit, în care era scris, că dacă îi aduce împăratului soarele într-o zi,
atunci este liber pentru totdeauna.
Boierul a adăugat în hrisov: „Zece galbeni pentru Soarele de pe cer,
care v-a lumina la porunca mea!”
Bărbatul supărat s-a dus acasă și soția îl întrebă: „Ce necaz ai,
Ștefane?”
Ca de fiecare dată, Ștefan i-a povestit soției ce poruncă i-a dat boierul și
au plâns amândoi ca doi copii.
-Tu, culcă-te și Eu o să mă ROG lui DUMNEZEU - i-a zis soția lui
Ștefan.
...S-a rugat.
După amiază l-a trezit pe Ștefan și i-a spus cum s-a gândit să-i aducă
boierului Soarele...
Era timpul aproape de chindii...
Ștefan a venit la boier și i-a spus, că i-a adus Soarele. Boierul a dat
poruncă să se adune obștea, ca să îl facă de râs. După ce s-au adunat toți în
fața palatului a fost chemat și Ștefan, care l-a rugat pe boier să se urce
împreună cu el în cerdacul, de unde ținea cuvântare obștii.
Ștefan a arătat tuturor o lădiță cu ornamente frumoase din lemn, pe care
i-a dat-o Împăratului să poftească SOARELE în ea... și când v-a dori
Împăratul, atunci să lumineze .
Împăratul, în culmea fericirii, a deschis o ladă mare ferecată cu 99 părți de
oțel și o parte de fier, bucuros nevoie mare, că v-a fi stăpânul Soarelui. A luat
în mâini lădița adusă de Ștefan și râdea: „Îl închid aici și apoi în lada mea, că
astă lădiță e prea mititică!”
- Bine! - a zis Ștefan.
- Acum să ieșim în cerdac și poftește-l să intre în lădiță!
Vorba de acasă a fost, că Soarele nu va intra niciodată la porunca
nimănui în lădiță și cei zece galbeni sunt răsplătiți, fiindcă SOARELE este
LIBER și Ștefan și-a recăpătat libertatea, astfel va lăsa lădița Împăratului să
poftească SOARELE în ea, cât o să vrea. Ștefan va fi achitat și Împăratul v-a
recunoaște asta în fața tuturor.
~ 62 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
SOARELE, precum un FOC INCANDESCENT, o minge enormă roșie iși
aduna razele la orizont pentru a pleca la culcare.
Cei adunați în fața palatului așteptau să fie martori, că Împăratul este
STĂPÂNUL SOARELUI și se șușoteau între ei. Împăratul vorbea cu voce tare
să îl audă toți: „Cum să îl închid în ladă, e prea mică, să se aducă lada mea!”
I-au adus lada pe cerdac. Ștefan i-a spus Împăratului, să roage Soarele
frumos să intre în lădiță. Împăratul râdea și a întrebat boierii ce să facă.
Boierii i-au spus să se urce pe cerdac și să îl prindă în lădița mică, să
închidă lădița și să o pună în lada mai mare. Împăratul s-a urcat pe lada
mare, apoi pe cerdac cu lădița mică deschisă încercând să prindă soarele…și
a căzut în gol, zrobinduse de scările palatului.
Astfel au scăpat cu toții de un Împărat lacom și rău, căci tare se mai
săturaseră cu toții de căpcăunul acesta bătrân și nebun !
Toți l-au ales pe Ștefan Împărat, căci era OM deștept și CORECT, BUN
și OMENOS, zicându-i: „DE AZI ÎNAINTE, TE NUMEȘTI DOMN AL
TUTUROR BOGĂȚIILOR, CĂCI POȚI CONDUCE CU ÎNȚELEPCIUNE ȘI NE
STIMEZI PRE NOI, BOIERII. SĂ DESCHIZI ȘCOLI, UNDE SĂ ÎNVEȚE TOȚI
COPIII NOȘTRI ȘI SĂ FACI MULT BINE. TRĂIASCĂ ÎMPĂRATUL!
DOMNINA ESTE SOȚIE ÎNȚELEAPTĂ ȘI TE-A ÎNVĂȚAT DE BINE ȘI NE VA
FI ÎMPĂRĂTEASĂ!”
Și au viețuit împreună ani mulți și cu dreptate, iar lumea îi iubea și îi
asculta.
(Poveste auzită de la bunica ELIZAVETA Barbacaru)
~ 63 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Comoara din perete

C ică, odată i se deschise un dar unui creștin – soția crescută în
curățenie trupească, în credință și omenie era deșteaptă, bună, harnică,

omenoasă; pe ce lucru punea mâna, totul sporea și înflorea în urma ei, banii
prisoseau și a început acel gospodar să mai amăgească „câte una mai
zurlie”.
Copiii flămânzi, necăjiți; femeia bătută și fugărită împreună cu ei, de le
plângeai de milă!
Într-una din zile l-a chemat Dumnezeu pe acel bărbat la el și i-a zis:
„Omule, femeia ta se roagă, muncește, îngrijește de copii și este o fire
deosebită, de aceea Dumnezeu vrea să te răsplătească pentru această ființă
bună și creștină, că ai copii mulți, iar unul din ei este cu Mare Har de la Duhul
Sfânt!”
Bărbatul a râs și a zis: „Vin, Doamne!” - și a bătut la porțile Raiului.
S-au deschis porțile, munca era în toi, toți erau veseli și roboteau fără să
vorbească.
-Urmează-mă! - a zis un Înger.
Au mers prin grădini înfloritoare, câmpii mănoase și luminoase, pe lângă
fântâni cu ape vindecătoare și răcoritoare, râuri cu lapte, cirezi de vite, cârduri
de oi, păduri cântătoare și vindecătoare , castele ca în povești și au ajuns la
un „Perete din care plângeau pietrele de durere și necaz; șiruri de lacrimi
curgeau dintre ele, file albe scrise de oameni le creau atâta durere, că ardea
pământul în jur și se prefăcea în nisip”.
Plângea peretele, plângeau pietrele, se tânguiau oamenii.
Când a ajuns Îngerul, însoțit de omul creștin, s-au oprit lacrimile și au început
a veni copii veseli și frumoși cu buchete de flori, pe care le puneau lângă zid,
se apucau de mâini și jucau în jurul peretelui, cântau cântece îngerești.
Era o mare Bucurie!
Peretele a început a vorbi în toate limbile pământului și s-au deschis două

ușițe, înăuntru sclipeau în toate culorile: pietre scumpe, diamante, rubine,
~ 64 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
bucăți de aur, bani din orice colț al lumii. Veneau oameni de orice vârstă și
luau tot, ce doreau.
ÎNGERUL a zis: „Ia-ți tot, ce vrei!”
A întins bărbatul mâna să-și ia și el ceva... dar ușițele s-au închis, muzica a
încetat, au fugit copiii speriați, peretele a început iarăși să plângă.
ÎNGERUL a spus o rugăciune și copiii au venit din nou cu buchete de flori,
cânta muzica, ciripeau păsărelele!
Bărbatul a întins din nou mâna să ia din comorile peretelui, dar ușile s-au
închis din nou... și Îngerul s-a îndepărtat de el plângând.
- Ce ai făcut? Bați femeia și copiii tăi? S-a supărat Dumnezeu.
- De ce îți înjosești soția? Ea te-a apărat și așteptat mereu.
Zicând acestea, Îngerul s-a făcut nevăzut.
Cel cu pricina a plecat capul în jos și a ieșit din rai.
Îi era sete și se aplecă să bea din apa răcoritoare a cișmelei, ce își depăna
povestea ani de zile. A ridicat capul și a văzut la poarta Raiului o femeie, ce
semăna leit cu soția sa.
- Ai ieșit! - a zis ea bucuroasă și i-a dat o iconiță cu Maica Domnului.
Când a privit iconița s-a mirat, era exact ca iconița cu care s-au cununat.
A ridicat capul... și totul în jur dispăruse - și raiul, și femeia, ce îi dăduse
iconița. Întorcându-se la soția și copiii săi, îi găsi pe toți cu ochii în lacrimi .
Și-a cuprins soția, și-a sărutat copiii și s-a culcat. Nu spuse nimic din ce a
vorbit cu Îngerul sau din ceea, ce a văzut și... s-a pus pe muncă.
Muncea zi de zi... și tăcea. Copiii au crescut mari, le-a făcut nunți, i-a ajutat
cu ce a putut. Toți îl stimau... și niciodată nu și-a mai bătut soția sau copiii.
Cișmeaua este IZVORUL TĂMĂDUITOR al Maicii Domnului, care numai

printr-o privire te poate vindeca sau... poate Dragostea Divină, care îți
povățuiește pașii spre lăcașurile sfinte, unde poți să-ți luminezi cugetul
sfredelit de gândurile vrăjmașe.
- Cine știe?
O fi vis sau poveste, dar v-am spus-o așa cum este!
(Poveste auzită de la bunica, Elizaveta, 87 de ani)
~ 65 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Oameni uriași
S e presupune că pe meleagurile noastre au venit în ospeție „oameni
uriași”, care admirau oamenii ce locuiau pe Terra.

Într-una din zile, un țăran a ieșit la muncile câmpului să-și are ogorul pentru
a-l semăna cu boabe de grâu. Din senin, în fața lui a apărut o umbră mare și
un picior uriaș, a simțit o smucitură și a văzut doi ochi mari, cât roata carului,
apoi întuneric… și nu a mai văzut nimic.
Venera își teleportă corpul său fizic spre Planeta sa și tot o fugă intră în
casă radiind de bucurie: „Mamă, ia privește ce jucărie am găsit!”
-Unde?- a întrebat mama sa.
-Pe Terra! - a răspuns Venera și a desfăcut șorțul, unde tremurau de frică-
și boii, și țăranul.
-Du-te și-i du înapoi, trebuie să-l aștepte nevasta cu copiii! - a zis tatăl, mai
„uriaș” decât soția sa.
-Acuș, am să-i duc, - a zis Venera și i-a pus pe o masă să-i privească.
Țăranul a apucat iute boi de jug, i-a oprit în loc și a început a se ruga:
TATĂL NOSTRU care ești în ceruri,
Sfințească-se Numele Tău,
Vie Împărăția TA,
Facă-se voia TA,
Precum în cer
Așa și pre Pământ,
PÂINEA noastră
Cea de toate zilele,
Dă-ne-o nouă astăzi
Și ne iartă nouă greșalele noastre
Precum și noi iertăm greșiților noștri,
Și nu ne duce pre noi în ispită,
Ci ne izbăvește de cel rău și viclean.
~ 66 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În numele TATĂLUI, al FIULUI și al SFÂNTULUI DUH!
ACUM și PURUREA ȘI-N VECII VECILOR! AMIN.
Apoi s-a așezat în genunchi și a bătut o metanie zicând: „Îndură-te, Maica

Domnului și mă du înapoi, că am o casă de copii și trebuie să termin de arat,
să semăn ogorul cu boabe de grâu din care vor crește spice multe și voi face
făină, apoi nevasta va coace pâinică, pe care o vom da de pomană și vom
mânca cu toții, mulțumind lui Dumnezeu”.
-Tată! Mi-i jale de el - a zis Venera.
-Uite, cum se roagă și plânge, zice să îl duc înapoi, că trebuie să termine
de arat și are o casă de copii.
-Du-te iute, să nu apună Soarele! - a zis tatăl Venerei.
-Și vezi să nu te reții prea mult pe Terra, că n-o să te mai poți întoarce
acasă- a adăugat mama.
-Bine, mă duc și mă întorc repede-a zis un pic scârbită Venera, căci avea
jucării făcute din lemn de tatăl ei, dar îi plăcuse ceea ce găsise pe Terra. Apoi
s-a aplecat către țăran zicâdu-i: „Te duc înapoi, dar să nu spui nimănui unde
ai fost și să faci în lume – NUMAI BINE! Aici e planeta Marte.”
Țăranul s-a ridicat în picioare și a zis: „Câte zile am să trăiesc, am să fac
numai bine. Așa o să-mi învăț și copiii, și nepoții.”
În câteva clipe a fost așezat dintr-o cutie de sticlă, pe țărâna rămasă nearată.
Terminând lucrul până seara și Mulțumind lui Dumnezeu, că a scăpat cu viață
din ghearele balaurilor, care voiau să-l înghită în timpul zborului astral (la
întoarcere).
Venera i-a urat sănătate, spor în toate, pace bună în casă, familie, țară, în
lume, bunăstare în viață tuturor și s-a Înălțat la Ceruri înconjurată de o
Lumină multicoloră cu o rochie galben-aurie și în jurul capului – o lumină
azurie cu douăsprezece stele aurii.
Țăranul a terminat de arat, de semănat în câteva clipe; a tăiat un copac
uscat de tei și pe loc, cu toporul a cioplit foarte iscusit figura acestei ființe. Din
crengi a cioplit cununa de stele, le-a încărcat în car și le-a adus acasă, unde
a construit o BISERICĂ din lemn și statuia din lemn, pe care a vopsit-o, a
înfrumusețat-o, a instalat-o la loc de cinste în curtea bisericii. Unul din fiii săi,
cel mai mare, a devenit preot foarte înțelept, bun la suflet și a îndrumat multă
lume spre credință, bunătate, omenie, bucurie, hărnicie. Acest OM a crescut
unsprezece copii – șapte băieți și patru fete, pe care i-a căsătorit cu ce a
putut: unora le-a ajutat să urmeze studiile la școli mari și a mulțumit lui
~ 67 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DUMNEZEU în fiecare clipă a vieții pentru străbunei, bunei, părinți, rudele
sale, copii și tot ce ne înconjoară… Despre uriași, nu a spus nimănui.
Uneori se râdea: „Uriași, fac trei pași până la Ieși, adică Iași!”
Numai Credința, Lumina, Bunătatea, Pacea Bună, Știința, Omenia ajută

OAMENII să păstreze Bucuria de a trăi, de a studia, de a crea – lucruri bune
și eterne!
(Poveste auzită de la bunica, Elizaveta Barbacaru)
~ 68 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
GABRIEL VĂLEANU
~ 69 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Izvorul fermecat
C u mii și mii de ani în urmă, pe când Dumnezeu abia făcuse
pământul și-l împodobise cu tot ce-i era necesar omului, trăia o familie săracă
la marginea împărăției, peste care trona un împărat atâta de crud și de avar,
că pentru tot ce bieții oameni agoniseau, trebuiau să-i plătească tribut și mai
ales în aur, ca să nu fie uciși de armata lui. Și avea acest împărat o fată atât
de frumoasă, toată împodobită cu bijuterii și perle de-ți luau ochii, când
priveai la ea, aduse de toți pețitorii, fii de împărați bogați, de prin alte
îndepărtate împărății, dar în van, căci era atâta de simandicoasă și plină de
mofturi, că nici unul nu reușise să-i pătrundă către suflet, de parcă ar fi fost
poleit cu gheață, nu altceva!
Ei erau oameni săraci, munceau pământul, vânau cu arcul, însă îi
ajutase Dumnezeu, căci aveau un băiat, care creștea într-un an, cât alții în
trei, cu părul lung, cu ochii ca azurul Cerului și iute, ca o săgeată venită pe
negândite. Părinții voiau să-i găsească o fată, că erau bătrâni, dar el încă nu
se hotărâse și toată ziua încăleca un căluț, ce zbura ca gândul și pleca la
vânătoare prin păduri, de unde venea cu hrană pentru părinții care se
chinuiau și ei destul cu munca câmpului.
Într-o zi, când timpul nu era potrivit de a ieși în natură, căci tuna și nori
negri umbreau pământul, părinții i-au povestit feciorului, că la câteva zile de
mers călare străjuiește acest împărat, ce e atât de bogat și are atâtea
castele, de nici nu le mai știe numărul și zeci de turme și cirezi cu animale.
Cât despre bani, se povestea că avea atâția galbeni de aur, de nu-i puteai
număra într-o viață și toate aceste averi îi erau sortite fericitului care-i va
cuceri inima prințesei.
El nici nu voia să audă, căci nu-l încântau bogățiile lumii, dar ca să nu-și
supere părinții, le-a promis, că într-o zi se va găti și va purcede către curțile
împărăției să cucerească inima prințesei. Gândea, că dacă nici un fiu de
împărat nu-i căzuse cu tronc, pesemne că nici ea nu-și dorea să găsească un
soț bogat, așa că merita să-și încerce norocul.
Într-o duminică se îmbăie, se primeni cu ce avu și el mai bun prin ladă,
își luă merinde și apă într-un geac și porni cu căluțul lui către împărăție. Și
merse și merse, păn' ce-l cuprinse foamea. Soarele dispăruse deja, noaptea
își spunea cuvântul, așa că se opri să se odihnească. Făcu un foc micuț,
mâncă ceva din proviziile puse, apoi își așternu o păturică de lână și se lăsă
lângă foc să doarmă. În vis îi apăru un înger care-i spuse că, dacă vrea să se
întoarcă la părinți, când va ajunge la acel împărat să nu se laude cu bogății,
~ 70 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ci să-i spună fetei, că el știe un izvor, știut decât de Dumnezeu, izvor din care
dacă va bea va rămâne totdeauna tânără și frumoasă, căci fata cum va auzi,
se va lipsi de toate bogățiile, numai să meargă cu el să bea apă din acel
izvor.
Când se trezi își luă căluțul și zbură și zbură ca gândul, mai iute ca vântul,
de ieșeau scântei în urma lui și nici una, nici două, cât ai apuca să-ți deschizi
ochii și ajunse la poarta împărăției. Câțiva străjeri, cu sulițe ascuțite, îl priviră
și pufniră în râs, dar îl lăsară să intre, căci știau ei că nu peste mult se va
întoarce.
Lăsă căluțul în grija unor argați și temător, dar cu credință, că va izbândi,
intră în marea sală a palatului, unde împăratul își primea musafirii. Când îl
văzu împăratul, că poartă haine sărăcăcioase, că n-are spadă la cingătoare,
se uită mirat cu un ochi la el și cu unul către fereastră, căci prințesa era în
grădina cu flori și curios îl întrebă:
- De unde ești tinere și ce te aduce pe meleagurile mele? Ai venit cumva
sâ te bagi slugă câțiva ani la turmele mele?
- Nu, mărite împărate, de acolo de unde vin eu, la câteva zile de mers ca
gândul, a venit o păsărică în zbor și mi-a spus, că ai o fată frumoasă, bună de
măritat, care totuși nu-și găsește ursitul și cum Măria Ta ești atât de bogat,
pentru ce-ar trebui să mai am și eu bogății, dacă va fi să-i cuceresc inima?
Se uită mirat împăratul la el, îl mai cântări odată și zâmbind îi spuse că
se poate duce la fată să vorbească cu ea și-i arătă o grădină plină cu flori,
unde prințesei îi plăcea să-și petreacă timpul.
Împăratul îl lăsă să plece, apoi se lipi de-o fereastră și se uita mirat către
ei, căci se aștepta să nu treacă un minut și el să plece alungat de ea, dar
mare-i fu minunea când văzu că ea râdea și juca din picioare de fericire!
Se ciupi de frunte, se gândi, ca i-o fi rău, dar tocmai atunci intră prințesa
cu băiatul și-i zise că ea se mărită acum, și că pleacă să cunoască și părinții
băiatului și apoi se întorc. Vru împăratul să le deie o oaste, dar nu primiră.
Doar își luară merinde, câteva daruri, printre care și o pungă plină cu galbeni
de aur, cât să-și ridice un castel și acolo.
Și astfel prin vocea unui înger, pogorât noaptea în visele băiatului, reuși
ceea ce fiii de împărați, cu toate bogățiile lor, n-au putut dobândi, inima
prințesei.
Și astfel, cei doi au rămas împreună, când la el, când la Curtea
Împărăției, căci în timp murise și împăratul și dacă n-or fi îmbătrânit și-or fi tot
tineri, cu siguranță or trăi și-n ziua de azi.
~ 71 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Firicel
A fost odată, că de n-ar fi, n-aș mai povesti, un pitic ce sălășluia în
mijlocul unei păduri stufoase unde nici vietățile nu cutezau a sta, atât de
tăcută și înfiorătoare era pădurea, mai ales noaptea când vântul sufla printre
miile de ramuri și cum copacii erau atât de deși, se aplecau unul către altul
împletindu-se ca într-o pânză de păianjen. Locuia într-o colibă micuță, dăltuită
de natură într-o scorbură de copac, împrejmuită de jur împrejur cu mușchi
verde și ramuri ce se lăsau tăcute peste minuscula intrare. Alături de el trăia
o vrăjitoare uitată de timp, cu părul argintat, pleoștit peste întreaga-i față, de
unde abia se zăreau doi ochi negri, ce te sfredeleau ca privirile unui tătar în
stepă. Piticul se născuse în pădure și acolo și crescuse până la vârsta de
treisprezece de ani, fără să cunoască și să vadă altă ființă omenească, în
afară de codrul cu șoaptele lui și animalele sălbatice, ce sălășluiau în el.
Seara, când bătrâna vrăjitoare îi turna un pumn de ciuperci într-un

castronel, după ce-și potolea foamea, se uita la ea și întreba:
- Da, oare numai noi suntem pe acest pământ?! Oare nu mai există
oameni și copii ca mine, să-i văd și eu, să am și eu cu cine mă juca?!
Bătrâna vrăjitoare se uită la el gânditoare și-i spunea:
- Cică ar fi dincolo de această pădure, hăt departe, la marginea muntelui,

un mic sătuc, cu câțiva oameni, parcă-mi aduc aminte că odată, când eram și
eu tânără, ca și tine, m-am pierdut printre oameni din acel sătuc care erau
atât de mari, încât nu vedeau de nasul ce-l aveau! Abia cu mâinile ridicate
reușeam să le ajung până la genunchi, iar pe cap purtau niște pălării atât de
imense, de ne-ar fi astupat intrarea în cuibul nostru și n-ar mai fi răzbătut nici
o rază de lumină!
Când s-au lăsat la culcare, piticul se gândea cum să fugă, să călăto-

rească către aceea lume, ca să vadă și el cum arată oamenii. Și cum nu-l
prindea somnul, a stat nemișcat până a început să sforăie vrăjitoarea, tiptil a
ieșit din scorbură și a luat-o la întâmplare printre fagi și printre plopi, printre
~ 72 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
carpeni și stejari, și-a tot mers cale lungă-n miez de noapte, până spre
dimineață, când a început să se lumineze și pădurea să se rărească, ca mai
apoi, în fața lui să se ivească o întindere mare cu poteci pietruite și case
imense, cum nu-și închipuia că pot exista, cu creaturi în patru picioare, ce
rupeau iarba și mugeau.
Înmărmurit privea la toate aceste minunății pe care nu credea că le va

vedea vreodată! Către el zburară două gâște mari, albe, fâlfâind din aripi și
cât pe aci era să se furișeze din nou în pădure, cănd ele s-au coborât și-au
început să se scalde într-un ochi de apă, de câțiva metri. Fericit din cale afară
a luat-o pe potecuță-n jos, până a ajuns la o casă, de unde se auzeau voci de
copilași, ce se jucau și râdeau fericiți.
S-a pitulat și el după câteva flori ce erau lângă casă și cu ochii strălucind
de bucurie se uita hipnotizat la puii de oameni, ce erau atât de frumoși și
veseli. Trist s-a uitat și la el, că arăta atât de mic și rușinat că nu putea fi și el
ca și ceilalți a luat-o înapoi către pădurea ce-l aștepta, către vrăjitoarea ce-l
crescuse în tihna codrilor, șoptind mereu, că o să se mai întoarcă măcar
odată, când o fi mai mare, să mai vadă lumea și oamenii, ce sălășluiesc în
ea.
Nu știu, dacă a mai ieșit din pădure, dar voi dacă o să colindați vreodată
prin inimile munților și veți auzi șoapte, să știți că e acel pitic, care așteaptă
să crească mare și să vină din nou în vizită la voi. Iar dacă-l vedeți, luați-l cu
voi și arătații minunățiile lumii, căci de fiarele sălbatice sigur s-a plictisit.
~ 73 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cavalerul și Prințesa
A fost odată, ca-n povești, că de n-ar fi fost nu m-aș încumeta a
vă povesti, pe când trăia omul cu ursul împreună și păsările sălbatice știau cu
toate a vorbi, atunci cănd munții aveau vărfuri pân' la cer și vulturii se tot
roteau semeți, cănd oxigenul se respira-n păduri și erau toate și verzi și dese,
dar și reci, când râurile
șușoteau cu toate-n taina
nopții și peștii fermecați
săreau la mal, atunci când mii
de flori împodobeau pământul
și Regi, cu haine scumpe,
coroane-n diamante pe cap cu
toți purtau, ei bine, pe atunci,
în cele timpuri, neștiute nici de
mine, nici de voi, ar fi trăit la
curtea acestui rege, un
mândru cavaler, cu spadă
lungă și faimos în lupte, ce își
ținea dusmanii-n depărtare,
căci cu-a lui spadă el știa să-i
înfrângă și pacea să persiste
la hotare.
Regele îl prețuia nespus,
ba chiar se tot gândea în
sinea lui, să-i dea fata de soție
și altfel, prinț să-l facă peste
Regatul lui, să scape de toți
pețitorii aroganți care, dacă n-
ajungeau să cucerească fata,
plecau cu toții amenințând într-una că vor veni nu peste multt timp cu armată
și-or să strivească totu-n cale, or arde sate și-or ucide, căci insultați ei se
simțeau în sinea lor, că ea, prințesa, n-alegea pe nimeni și tot căta cu ochii
dulci, privirea frumosului tinerel, care-n afar' de spada lui n-avea averi și nici
nu era prinț de fel!
Ca să scape bunul Rege de pețitorii care-i tot amenințau Regatul, trimise
soli în cele patru vănturi, la toate împărățiile odată și îi chemă pe toți la luptă,
într-un turnir cu toți, iar cel ce avea să fie învingătorul, era alesul care
trebuiau să fie respectat de toți.
~ 74 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Și zi de zi veneau în goană vestiții prinți din alte împărății și cavaleri cu
coifuri și armură și mii de oameni, fel de fel, cu toții curioși să vadă, cine va fi
alesul care va reuși, cine avea norocul să primească pe tânăra prințesă care,
dacă te privea, n-o mai puteai uita vreodată, căci ochii ei pe toți îi fermeca și
vocea ei îi pironea pe dată!
În ziua stabilită se porniră, căzură coifuri și mâini se mărunțiră, picară ochi
și sânge-n val curgea, muriră prinți, iar singurul căruia nu-i păsa, era frumosul
cavaler, cu spada lui nimicitoare, ce într-un turnir la toți el le-a venit de hac,
spre desfătarea gloatei și fericirea prințesei ce îl primea și-i dăruia o sărutare!
~ 75 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
~ 76 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
~ 77 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
MIOARA LOBODĂ
~ 78 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
PRIN FRUNZIȘURILE
TOAMNEI
Prin frunzișurile toamnei
Fii cât poți copilul mamei,
Mergi și-aleargă pe câmpie
Și să furi strugurii (toamna) din vie.
Sari și gardurile-nalte
Ca să furi cireșe coapte,
De pierzi vitele nu-ți pasă
Știu ele drumul spre casă.
Lasă-ți sufletul să cânte

Pe cărări necunoscute,
Doar cu flori să te-nvelești
Și nu te grăbi să crești.
Stai mult în copilărie

Că-i izvor de bucurie.
Peste ani te-ntorci tiptil
Și-ai mai vrea să fii copil.
Anii o să-ți treacă-n zbor

Dar rămân în urma lor,
Amintiri ce te îmbie
Dintr-o toamnă ruginie.
~ 79 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
SPUNE-MI, BUNICO!
Spune-mi, bunico,
în ce loc este cel mai frig...?
- În sufletul omului
acolo unde nu pătrunde lumina
și iubirea nu înflorește.
- Dar tu de unde ai atâta iubire
cu care mă învelești când îmi spui povești,
iar când ascult vorbele tale blânde
și îți simt căldura mâinilor tale,
adorm cu capul în poala ta?
- Tot din suflet copilă
pentru că fiecare om are în sufletul lui
o fântână din care curge iubire
și bunătate,
doar că omul uită din când în când
să o mai curețe.
De-aceea nu uita copilă
să o mai cureți din când în când
că vor fi mulți ce vor arunca cu pietre în ea.
Și doar atunci poți să dăruiești și tu
iubire celor pe care îi întâlnești,
pe unde pașii te vor purta,
pe cărările vieții.
~ 80 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
NU TE GRĂBI SĂ CREȘTI
COPILE
Nu te grăbi să crești, copile
Că nici nu știi când vine un mâine,
Când ai mai vrea să te mai joci
Dar nu mai poți să te întorci,
În lumea ta cu jucări
Să mergi prin ea cu alți copii.
Să nu vrei să le știi pe toate
De ce e zi, de ce e noapte.
De unde vine și unde pleacă

Un curcubeu ca să bea apă,
Tu ia din el doar o culoare
Pe care să o pui pe-o floare.
Mai stai în lumea cu povești

Ce n-are gratii la ferești,
Să poți pleca, să vii când vrei
Prin codrii să te lupți cu zmei.
~ 81 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CITIND AI SĂ GĂSEȘTI
În lumea ta copile, aș vrea să merg și eu
Pe-o aripă de vis, să zbor prin gândul tău.
Și să-mi deschizi o carte, ce o citești mereu,
Tu nu ai cum să știi, că-ți va fi drumul tău.
În ea ai să găsești, povești cu zmei și zâne,

Dar nu-i lăsa s-aleagă copile, pentru tine.
Citind ai să găsești, cărări ce sunt pustii,
Dar vei găsi și drumuri, cu flori, scăldate-n zori de zi.
Citind vei înțelege, să știi cum să alegi,

Pe cine lași în urmă, cu cine vrei să mergi.
Poți să mănânci orice, atunci când ești flămând
Dar mintea-ți poți hrăni, copile doar citind.
~ 82 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
AM PLECAT
ÎN PRIMII ZORI
Am plecat în primii zori
Să culeg un coș cu flori,
Margarete albăstrele
Să le duc bunicii mele.
Că e bună mă iubește
Nicicând nu mă pedepsește,
Când mai fac prostii mărunte
Ea de mama le ascunde.
Ieri am luat un fir de ață

Să leg un boboc de rață,
L-am aruncat ca să zboare
Și-a căzut pe iarba moale.
Și-am mai aflat că mai nou

Lăbuș vrea câte un ou,
Și mă duc ușor pâș, pâș,
Să-i duc oul pe furiș.
De accea mama mă ceartă

Și mă scoate-n drum la poartă.
Nu stau cuminte prea mult
Găsesc ceva de făcut.
~ 83 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
VREAU SĂ MERG
CU ELE-N TÂRG
Astăzi chiar m-am hotărât
Vreau să merg cu ele-n târg,
Le dau gratis de vă plac
Că m-au zăpăcit de cap.
Toată ziua mac, mac, mac
Mă trezesc cu noaptea-n cap.
Până-n zori de dimineață

Nu a-ți vrea boboci de rață...?
Vreau să dorm și eu mai mult
Că mereu sunt obosit,
M-au pus să le îngrijesc
Dar ele mă necăjesc.
De mă-ntreabă unde sunt

Am să spun că le-am pierdut,
Au plecat înot pe gârlă
Le-a văzut și o vecină.
Nu, nu-i spun că le-a văzut

Că o-ntreabă pe cuvânt,
Cel mai bine-ar fi să tac
Că sunt prins cu mâța-n sac.
~ 84 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CE N-AM DA
PENTRU UN ZÂMBET
Un copil cât de sărac
Fericit în a lui lume,
Dintr-un zâmbet el ți-a dat
Bunătate și iubire.
Ce n-am da pentru un zâmbet

Și-o privire ca a lui,
Desparte munții cu-n cântec
Șuierat din glasul lui.
Ce n-am da într-o dimineață

Să avem sufletul lui,
Să ne bucurăm de viață
Fără grija timpului.
Multe-am da dacă se poate

Din averi ce-am adunat,
Dintr-o dată peste noapte
S-avem sufletul curat.
Golit tot de dușmănie

Și de ura dintre frați,
Îmbrăcați în sărăcie
Dar în dragoste scăldați.
~ 85 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
NU FI SUPĂRAT
COPILE
Nu fii supărat, copile
Ai să crești și tu ca mâine,
Și când viața te doboară
Ai mai vrea să mai fii iară,
Copil așteptat cu drag

De părinți seara în prag
Iar de ai să pleci în lume
Eu o să te-aștept copile.
N-am să uit cum ne jucam

Prin pădure alergam,
Și ne furișam tiptil
Eu cățel și tu copil.
~ 86 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
LASĂ PLOAIA
SĂ TE UDE
Azi copile-i zi de vară
Ieși din casă mergi afară,
Cântă și dansează-n ploaie
Prin băltoace și noroaie.
Lasă ploaia să te ude

Vântul părul să ți-l zvânte,
Iar de vezi un curcubeu
Prinde-l ca să fie-al tău.
Din șapte culori să faci

Un covor pe unde calci,
Cândva să te-ntorci tiptil
Iar cu suflet de copil.
~ 87 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CĂUTÂND FERICIREA
Am plecat să caut fericirea,
dar cred că m-am rătăcit
și nu știu încotro să o iau
ca să o găsesc.
De prin freamătul frunzelor,
un fir de vânt călduț de primăvară
se apropie ușor de mine
și îmi șoptește.
Fericirea se află în partea stângă
acolo unde este și inima ta copile.
În ea se găsește multă iubire și bunătate!
Iar tu,
doar cu un zâmbet
umpli sufletul omului cu liniște și bucurie.
Să mergi drept înainte
și să nu te abați din drumul tău
pe cărări ocolite
unde vei găsi doar frustrări și dezamăgiri.
Și să mai știi copile
că întotdeauna
în lucruri simple și mărunte
poți găsi fericirea.
~ 88 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
COPILE!
În lumea ta, copile
aș vrea să merg și eu,
Pe-o aripă de vis
să zbor prin gândul tău.
Și să-mi deschizi o carte

ce o deschizi mereu,
Tu nu ai cum să știi
că-ți va fi drumul tău.
În ea ai să găsești
povești cu zmei și zâne,
Dar nu-i lăsa s-aleagă
ce-i bine pentru tine.
Citind ai să găsești
cărări ce sunt pustii,
Dar vei găsi și drumuri cu flori,
scăldate-n zori de zi.
Citind vei învață

să știi cum să alegi,
Pe cine lași în urmă
cu cine vrei să mergi.
Poți să mănânci orice

atunci când ești flămând,
Dar mintea o hrănești
Copile, doar citind.
~ 89 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
GABRIEL VĂLEANU
~ 90 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DECOR
Ce frumos este la țară,
Căci natura-i toată vie
Chiar și Soarele-i mai vesel,
Când străluce în chindie!
În păduri vuiește vântul

Și dansează fagii-n coame,
Cântă cucul de pe-un ram
Și-n tăceri încet adoarme.
Cu codițele stufoase, veverițe se arată,

Sar zglobii din ram în ram
Și în ochiuri de lumini,
Toată ziua stau la joacă.
Strigă-un cerb cu coarne întoarse

Și tot bate din picior
Și apar în salt , prin frunze,
Ciutele cu puii lor.
Se desfac florile-n soare,

Te îmbeți de-al lor parfum
Și privești cu încântare,
Cum la fluturași se pun.
Trece-un vânător cu pană,

Peste-un bor de pălărie
Și pe-un umăr stă o pușcă,
Ce-o să tune în pustie.
Grohăie porcii mistreți

Se îmbăiază în nămol,
Iar purceii înfometați
Sug la o purcea, de zor.
Câteva reptile-n focuri,

Se cabrează, se împletesc
Și apoi târâș, pe coate,
~ 91 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Printre tufe se roiesc.
Și pe locuri vezi țăranii
Aplecați peste răzoare,
Ies din iarbă foi de ceapă
Și se părpălesc la soare.
Prin grădini, frumoșii vișini

Se mândresc cu mii de flori,
Nucul se uită cu jale,
Cât e de sărac și gol!
Iar pe maluri stau arinii,

Străjuind pe lângă-o apă,
Mrenele se aruncă-n aer
Și în vifor se răsfață.
~ 92 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UN ÎNGERAȘ
Zboară un bondar prin aer
Tumbe face-n cerc rotat,
Stă tăcută o fetiță
Și se miră neîncetat.
Ochii-i verzi, sclipesc ferice,

Toată-i foc, cum sunt bujorii
Iar cu mâinile micuțe
Pipăie petala florii.
Vine-un fluture în joacă

Și se lasă pe-al ei braț,
Gângure de fericire
Și-l privește cu nesaț!
Și-un pisoi, stufos în coadă,

Pleacă alene către ea
Pis, pis, pis, ciripă-i vocea
Și îl cheamă către ea.
Soarele străluce-n calea-i

Și o mângâie pe cap,
Printre atâtea flori frumoase
Chipul ei e-atât de drag!
~ 93 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
VALENTINA MOROSANU
~ 94 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
RIDICHEA
După povestea ,,RIDICHEA”
Trăiau-odat-o babă și-un moșneag,

De cu zori și până seara
Prin curte și grădină ei munceau...
Moșul a sădit într-o zi de primăvară,
Semințe fel de fel în grădina sa la țară,
Și-ntr-o cutie veche la fund el a găsit,
De vreo câțiva ani semințe de ridiche,
Pe care a sădit-o lângă stratul de pătrunjel.
Au îngrijit grădina, au irigat-o
Și au crescut roade bogate - fel de fel,
Iar ridichea creștea mare-mare foarte...
De se mirau toți cine vedea roada
Din grădina îngrijită... ca la carte.
A venit timpul de strâns roada

Și-au lăsat ridichea la urmă să o scoată...
S-a dus moșul în grădină
Și-a apucat de frunzele înalte -
Trage, trage, dar nu o poate scoate!
A chemat atunci moșul pe babă
Și baba fuga a venit: Ce-i moșnege?
- Nu pot să scot ridichea, haide de m-ajută!
- Bine, - zise baba... și începu basmaua să o lege,
Au apucat - moșul de ridiche,
Baba de moș: ,,Hei rup, hei rup!”
- Zdupppp! - și au căzut...
Nu pot ridichea să o scoată
Și cheamă baba, tot atunci, nepoata.
- M-ați chemat? - a întrebat nepoata,
De-ndată ce-a venit...
Și-au apucat trustei ridichea să o scoată,
Moșul de ridiche, baba de moș
~ 95 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Și de babă - nepoata...
- Hei rup, hei rup! Zdup!
Au căzut iarăși cu toții...
Atunci l-au chemat pe Azorel
Și iarăși trag cu toții...
Moșul de ridiche, baba de moș,
De babă- nepoata și Azorel de fată,
Nici acum nu pot să o scoată...
L-au chemat atunci pe Meunică
Și s-au apucat cu toții unul de celălalt -
De babă - nepoata și Azorel de fată,
Iar pe Azorel de coadă îl trăgea Meunică,
Și-au căzut cu toții grămadă...
Atunci, l-au chemat pe Șoricică
Să-i ajute să o scoată
Cu toții apucându-se îndată -
De babă - nepoata și Azorel de fată,
Iar pe Azorel de coadă-l trăgea Meunică
Și de coada lui Meunică trăgea Șoricică.
- Hei rup, hei rup!
Și au scos ridichea!!!
Cu unire și cu pace, orice lucru bun se face!
02.12.2022
~ 96 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Fata babei
și fata moșneagului
A fost odată...
Așa începe povestea!
E povestea cu două fete -
Fata babei și fata moșneagului...
POVESTE...
Ce de-abia se începe
Și-nainte încă mult mai este...
Moșneagului îi murise baba

Și i se urâse de la o habă,
Singur să stea pe prispă afară,
Singur în casă, în câmp,
Peste tot...
Dar mai avea o fată -
Bună, frumoasă, nemăritată,
Înțeleaptă, cuminte, harnică foc,
Cum îi stă bine unei fete
Cu un părinte...
Dar și cu doi părinți...
Și muncea sărmana
Din zori, până-n noapte
Cât cinci!
Într-o zi de iarmaroc,
Moșneagul auzi
De-o babă c-o fată,
Ce trăiau în alt sat
~ 97 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Și baba și fata
Erau bune de măritat.
Se duse moșneagul,
Chiar atunci în ospețe la ele
Și le luă acasă la dânsul
Să locuiască tustrele,
Să muncească la câmp, în vie,
La fânaț, în luncă
Și iarna la șezători
Fetele și-or găsi și ele
Perechile lor.
Așa au locuit un an și mai bine!

...Însă tot lucrul -
Acasă, afară, în câmp...
Îl făcea fata moșneagului...
Într-un sfârșit...
Cele două -
Vitrega și mofturoasa sa,
Că fată nu o putea-i numi,
Se sfătuiră să o alunge
Pe fata moșneagului,
Că era harnică, înțeleaptă,
Bună, frumoasă
Și flăcăii din șezători
O petreceau doar pe ea acasă...
Căci fata babei nu făcea nimică -
Doar râdea și mânca... răsărită!
Într-o dimineață
O chemă moșneagul pe fata sa...
Baba și mofturoasa
Ședeau chitite
Și așteptau să se ducă
La iarmaroc cu moșul,
Să vândă găini, rațe...
Cocoșul -
~ 98 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Păsări crescute
Și îngrijite de fata moșneagului
Anul întreg...
Iar baba și-a sa mofturoasă
Îi luau toți banii
Pentru chiteli
Și haine frumoase...
Moșneagul,
Pus la cale de babă
Și mofturoasa de fată
Îi zise cu-asprime l-a lui fată:
- Du-te în lume, muncește,
Pereche găsește-ți,
Că le faci zile negre,
La aste două mândre fete...
Și arată spre babă și fiica sa,
Amândouă chitite, gătite,
Gata de dus la plimbare
Cu faetonul și cai potcoviți,
La iarmaroc Duminică,
Că era sărbătoare!
- Unde să mă duc tată? -

Cu lacrimi în ochi zise fata.
- Tot lucrul îl fac în câmp, în ogradă,
În locul meu și al lor...
Și ele râd, se îmbracă frumos,
Se duc cu tine la iarmaroc,
Iar eu muncesc
Și mă duc la câmp pe jos,
De seara, cad din picioare
Și din cauza lor
În fiecare seară,
Primesc mereu dojană!
~ 99 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Fata moșneagului
Cu lacrimi în ochi și hăinuțe ponosite
Se porni pe drum încet,
Cu o legăturică,
În care-și luase câteva merinde...
Merse, merse...
Zi de vară - duminică,
Arșiță și zăpușeală...
Care cu boi,
Căruțe cu cai
Se duceau la iarmaroc
Cu râsete, cântări, chiuială
Și cu alai ...
- Unde ți-i drumul,
Fată frumoasă? -
O întrebau trecătorii.
- Mă duc la Sfânta Duminic-acasă,
Să o ajut la muncă - zicea fata
Și mergea înainte la fugă...
Să n-o apuce seara...
Poveste...
Toți din cap legănau,

Iar fetei, ochișorii, nu i se mai uscau,
I se făcu sete...
În cale, pe margine de drum,
O fântână cu ciutură,
Îmburuienită,
Aștepta grijită!
- Fântână, cu apă lină,
Mi-i sete, îmi dai voie să beau
Din apa ta răcoritoare și bună? -
Îi zise fata fântânii...
- Bea, potoleșteți setea,
Dar mai întâi grijește-mă,
Zmulge buruienile,
Ce mă-mpresoară,
~ 100 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mătură în jurul meu
Și poate vre-odată
Ți-oi fi de folos și eu!
Fata harnică și bună la suflet

Se apucă de zmuls buruianul
Din jurul fântânii,
Făcu o mătură din peliniță
Și mătură în jurul fântânii,
Mătură colacul,
Scoase apă cu găleata
Și spală frumos
În jurul fântânii,
Apoi își potoli setea oleacă...
Și porni înainte
S-ajungă la Sfânta Duminică,
Înainte de-amurgi...
Și cum fata porni,
Se opreau trecătorii
Și-și potoleau setea
La fântâna-ngrijită
De-a moșneagului fată!
Merse, cât merse...

Poveste...
Și fata frumoasă,
Văzu un păr încărcat
Cu omizi pe crengi-aplecate
Spre pământ...
Plângând,
- Fată frumoasă și harnică,
Curăță-mi crengile
Și cândva te voi răsplăti
Cu roadele mele!
- Te îngrijesc și așa,
Că mi-i jale de tine
Și de roadele tale -
~ 101 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Zise fata și culese omizile toate,
Le-aruncă în pârâu
Să nu mănânce-ale părului roade...
Apoi se porni grăbită
La drum înainte...
Mergând, văzu un cuptor,
Ce plângea ca și fata...
Grijește-mă și poate cândva
Și eu te voi ajuta!
Fata nu zise nimică,
Se duse la pârâu,
Calcă lut cu fire de iarbă uscată
Și lipi cuptorul frumos,
Îl vărui cu humă
Pe sus și pe jos...
Și plecă înainte
Fără s-aștepte răsplată...
Merse, cât merse...
Și-o cățelușă schelălăind
Îi ieși înainte cu blănița
Și lăbuțele pline cu scai și spini...
Te rog, să te oprești
Și pe mine să mă grijești,
Că vre-odată ți-oi fi și eu de folos!
Și biata fată
Luă cățelușa în brațe,
O scăldă în pârâu,
Îi curați blănița
Și ghimpii din labe îi scoase,
Apoi plecă înainte...
Poveste...
S-ajungă mai repede
La a Sfintei Duminice casă,
Căci drumul era lung
Și timpul era spre chindii
~ 102 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Și soarele era roșu-n apus...
Grăbi, fata, iute pasul,

Și iată c-ajunse
La poarta-ncuiată
A Sfintei Duminici...
Fata moșneagului strigă,
- Sfântă Duminică,
Deschide, te rog poarta,
Că vin de departe
Și-am obosit de drum,
Și soarele-i roșu
În asfințit,
Gata să plece și el la culcare,
O să-ți ajut la toate,
Ce-o să-mi poruncești dumitale.
- Cât vrei să muncești la mine? -

Se-auzi glas din pridvor.
- Un an de zile, mi-a zis tata
Și-a plecat la iarmaroc
Cu vitrega și fata,
Lăsându-mă în drum
Azi dimineață în zori...
- Dacă ești fată bună și harnică,
Îți deschid repejor
Și - ne înțelegem cu plata -
A zis Sfânta Duminică
Și i-a deschis fetei poarta.
Poveste...
Și timpul se scurge repede,
Clepsidra se-ntoarce de multe ori...
Fata moșneagului muncea
Din zori, până-n zori...
Sfânta Duminică pleca
Cu treburi pe unde avea de dus,
~ 103 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Iar fata-ncălzea apă
Cu plante lecuitoare
Și îmbăia a pădurii viețuitoare,
Făcea curat în casă, în șură,
La Sfânta Duminică, măicuță bună.
Gătea bucate - nici calde, nici reci
Și așa un an de zile...
Nu prinse de veste când trece...
...Într-o Duminică-și luă ziua bună

Să se întoarcă la tată
Și l-a mormântului mumă...
Că vitrega o vruse moartă
De-atâtea ori
Cu-a sa fată,
Lăsând-o să doarmă afară,
Încuind ușă și poartă,
Când se-ntorceau împreună
De la lucru sau șezători...
- Îți mulțumesc, Sfântă Duminică,

Că m-ai găzduit un an
Și acum mă duc acasă la tata.
- Bine, măi fată! - zise Sfânta Duminică.
- Și pentru tot, ce-ai muncit,
Urcă în podul casei
Și ia-ți de-acolo o ladă
Drept răsplată pentru tot ce-ai muncit,
Că ești bună și ești frumoasă,
Dar să-ți spun drept,
Îmi pare rău să te las,
Să te-ntorci la așa un tată!
Și să nu deschizi lada
Până n-ai să ajungi acasă,
Îi spuse la despărțire
Măicuța duioasă.
~ 104 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Mă duc, că mi-i dor de el
Și trebuie să-ngrijesc
De-al mamei mormânt -
Zise fata, când
Se coborî din pod
Cu cea mai micuță ladă
Și Sfânta Duminică-i ură
- Drum bun!
Plecând și ea cu treburi,
Ducând cu trăsura și fata,
Până la-o bucată de drum.
Se despărțiră frumos la plecare,
Fata-i sărută a sa mână
Și Sfânta Duminic-o binecuvântă
Cu-o urare
De viață și familie bună !
Poveste, poveste...
Și mergând grăbită-nspre casă,
Fata moșneagului
Întâlni cățelușa voioasă,
Ce-i dărui o salbă frumoasă,
Părul cu crengi aplecate
Îi dărui pere coapte, gustoase,
Cuptorul-placinte rumene, moi
Și cuvinte frumoase,
Iar fântâna îi dărui -
Înalte, frumoase-ncrestate,
Două pahare din cristal,
Cu care să bea vin gustos
La a sa nuntă,
C-un flăcău bun, voinic și frumos...
Ce taman se opri
Să-și potolească setea
La fântâna-ngrijită de ea...
În poveste!
Apoi au pornit amândoi cu trăsura
~ 105 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La casa moșneagului să ceară,
Binecuvântare pentru nunta lor
Și părinții să fie oaspeți de-onoare
La Masa cea mare!
Ajungând la casa moșneagului,

I-au ospătat cu plăcinte moi,
Cu pere gustoase
Și vorbe frumoase,
Apoi...
Fata a deschis lada
Și a găsit în ea,
Bani mulți pentru nuntă
Și pentru mulți ani înainte...
Astfel, luându-și rămas bun
De la moșneag și vitrega,
Flăcăul și fata
Au făcut nuntă aleasă
Și-au trăit viață frumoasă!
Iar vitrega peste un timp

A-nceput, iar a cicăli pe moș,
S-o întrebe pe fată,
Ce a muncit la Sfânta Duminică
Și cum a ajuns așa de bogată...
Moșul s-a dus la fată,
A întrebat-o și-acasă venind,
I-a povestit babei și fetei
Pătărania toată.
A doua zi, era duminică
Și tustrei au plecat,
Iar la târg,
Lăsând pe-a babei fată,
Aproape de casa Sfintei Duminici...
Și iată...
În cale îi iese și ei -
Fântâna, părul plin de omizi,
~ 106 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cuptorul și cățelușa
Cu blănița-nscăiată,
Toți au rugat fata babei
Să le-ngrijească,
Că poate au s-o ajute vreodată...
Dar leneșa le tot zicea:
- Iaca, că nu mi-oi mânji
Mâinuțele mămucuței
Și-a tătcuței!
Și mergea-nainte pe drum,
Fără capul să-și bată...
Ajunsă la casa Sfintei Duminici,
Bătu tare la poartă
Și se răsti:
- Deschide babă, că mi-i foame
Și-i căldură mare-n amiezi...
- Măi fată, de unde ai poposit
La mine la poartă?
Și-a babei fată îi povesti
Despre-a moșneagului fată...
- Și eu vreau c-a ei, o ladă,
Să mă mărit ca și ea -
Zise fata babei îndată
Și pe poarta deschisă intra
La Sfânta Duminică.
...Sfânta Duminică îi povesti

Ce și cum are de lucru la dânsa
Spunându-i să fie harnică, bună,
Să nu râdă de ea tot întinsul
Sfintei Duminici...
După o săptămână,
Sfânta Duminică blajină și bună
Îi porunci să se urce în pod după ladă,
Căci plecând cu treburi,
Pe unde avea,
Fata babei îi opări
~ 107 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Viețuitoarele toate
Și nici nu puteai să ei în gură
Ale fetei babei bucate...
Căci și câinii le miroseau
Și se duceau de rodeau,
O coajă de pâine uscată,
Decât ale fetei babei bucate...
În pod fata babei se urcă nepoftită
Și luând cea mai mare ladă,
Plecă spre casa moșneagului
Și-a babei, foarte grăbită.
Poveste...
Și Sfânta Duminică-și făcu cruce
Și îi strigă: Ai grijă, măi fată,
Să faci fapte bune pe drum,
Iar fata mergea, fugind,
S- ajungă cât mai repede - acasă...
Cu lada!
Și-n drum...
Îi ieși și ei - cățelușa voioasă,
Cu salbă de aur la gât,
Dar atunci, când pe furiș,
Fata a vrut să i-o iee,
Cățelușa - o mușcă
Și fugi cu salba la gât în tufiș...
Cuptorul ascunse plăcintele
Și-o fripse pe mâini binișor,
Părul a ridicat crengile-n sus,
Că n-a ajuns nici o pară...
Și soarele era spre apus!
Și-a babei fată grăbită,
Ajunse în dreptul fântânii,
Văzând paharele, a vrut să le ia,
Dar fântâna ascunse
Pahare frumoase
Și ea...
~ 108 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Se porni iute spre casă...
Ajunsă la poartă strigă:

- Babă, ieși să vezi lada!
- Și baba, iute sări în picioare,
Alergând la poartă în graba mare...
- Deschide, mai iute!
Și fata deschise lada,
De unde...
Eși un balaur de drum amețit,
Care pe fată și babă,
La poartă, pe loc mi le-a înghițit!
Apoi se târâ colea mai în drum
Și plesni de ciuda lor...
În fața moșului - acum!
Moșul făcându-și cruce,
Poarta închise
Și la fata lui harnică,
Drumul încinse...
Ajunse la ea și-i povesti totul,
Apoi rămase să-și crească -
Nepoata, nepotul!
Mulți s-au mirat de atunci
Și-acum se mai mirară,
Dar eu povestea în versuri,
V-am spus-o cu drag
În astă seară!
24 iunie 2022
~ 109 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
NICĂ LA CIREȘE
După ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă
Dulci amintiri din îndepărtata copilărie

Se deapănă în spusele bunicii,
Precum, că Nic-al lui Ștefan al Petrei -
Băiat harnic, bun și rușinos,
Precum o fată mare,
Făcea pozne,
...De! - ca un copil năzbâtios -
Și seara înainte de culcare,
În dimineți și ziua, la amează,
Că își punea sărmana mamă
Mâinile pe cap,
De câte îi spuneau... cutare sau cutare -
Ba că pupăza din tei o ciufulise,
Plecând să ducă la lingurari mâncarea,
Care de-atâta timp pierdut cu pasărea din tei,
Se răcise, se sleise...
Și li se lungiseră ochii privind la drum,
De vine cineva cu de mâncare pe la ei,
Apoi o duse la iarmaroc s-o vândă,
Să nu-l mai scoale mama-n dimineți,
Zicând că uite cântă pupăza în tei
Și-i timpul să se trezească, hei,
...Dar un moș poznat la piață, măi băieți,
Îi ceru pupăza să o drămăluiască
Și sfâââr! îi de-te drumul zâmbăreț,
Ca să zboare pupăza-n scorbur-acasă...
Astfel în dimineața următoare
Să cânte iar în teiul de lâng-izvoare...
Ba, că la scăldat se furișase,

Când mamă-sa țesea vorbind cu el,
Că o să stea nopți la rând să țese,
Numai să știe că învață dragul băiețel,
~ 110 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Fiindcă poți să-nveți! -
Așa-i spunea sărmana și țesea,
Gândind cu voce tare .
- Mai deapănă-mi câteva țegii,
Să țes mai repede și să termin și eu,
Aceste pânze din care voi coase sumane,
Ce le va vinde la iarmaroace tatăl tău! -
Vorbea sărmana singură,
Iar Nică o șparlise la scăldat
Și se porni prin sat să-l caute,
Pe dragul ei băiat.
Când află, că este la scăldat,
Se furișă și îl văzu cum râde
Cu fetele în apă dezbrăcat...
- Aici erai! - strigă ea privind spre iaz,
De-unde se-auzeau chicoteli
Și plescăit de apă...
Luă hainele subțioară și se întoarse
Să plece-acasă să mai țese,
- Lasă c-ai să vii tu, măi copleșe!
- Mamă, nu mă face de rușine! -
Se rugă el ieșind din apă,
Dar mama-nfuriată era de-acum departe
...Și tiptil fugind printr-o grădină,
Prin păpușoaie, printre spini,
Ajunse-acasă zgâriat și necajit,
Stârnind toți câinii din vecini.
O vreme era harnic și cuminte,

Iar apoi o nouă poznă mai făcu
Și într-o noapte se gândi acu,
Cum să se ducă la Mărioara, mătușa sa,
Să guste din cireșele de mai.
...În casă cu binețe, - urări de bine
Vorbi Nică cu mătușa, mâna-i sărută,
Apoi ieși cuminte, cu bine,
Făcându-se că pleacă...
~ 111 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mătușa șmecheră se duse la cireș
Și se-ncruci văzându-l în pom, sus.
- Coboară goblizane! - strigă ea
Și-apucă un ciomag lung și gros,
- Că-ți dau acuș de cheltuială,
Coboară-te în jos!
- Măăăi, ce făcuser-amândoi din cânepă,
Trântind-o palancă la pământ,
Scăpă cu bine și din ast-încurcătură
Fugind acasă și cuminte-n acea zi fiind.
...Așa treburi făcea, Nică...! 26.10.2022
ULCIORUL CU GALBENI
Versuri, Valentina Moroșanu
A fost odată...
Un tată bun și harnic,
Răbdător și-nțelept...
Avea sădită o vie-mare, frunzoasă,
Cu struguri mustoși
Și gustoși,
Ce-n toamnă fierbeau
În cada mare, înaltă
Din curtea casei,
C-apoi să fie storși
De teascul rotund
Cu fusul de fier,
Rotindu-se-n juru-i
Cu pași, iuți, săltăreți,
În gâlgâitul vinului ce curge
Printre scândurile gardinii
Și pe burluiul teascului,
În ligheanul mare
~ 112 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Din care sar puricii
Și bulbucii
Se-nvârtejesc pe marginea lui...
- E tare vinul anul acesta! -
Zic bătrânii și ciocnesc câte-un pahar
Din nou lichid dulcișor,
Ce curge cu spor...
Teascul strânge strugurii tare

Și boabele-unul și una,
Storși de vlagă pământului,
Storși de răcoarea ploii,
Storși de adierea vântului...
Toate aceste-adunate
În șuvoiul ce curge...
Din cercul pașilor grăbiți
În jurul teascului -
TOAMNA!
Cu miros de dulcețuri
Și-arome colorate
Dosite printre frunzele pomilor
Sau ale grădinii,
Ce te-mbie să guști
Din ale lor roade bogate.
Avea trei feciori acel TATĂ

Și se scula în zori,
Muncind cu-ardoare în vie
Și-n luncă -
Era tată bun, muncitor!
Dar... timpul trece
Și omul se trece,
Bătrânețea-și îngrelează hainele
Și le cernește, le ponosește...
Într-o zi TATA-și cheamă feciorii

Și le spune, că-i timpul să plece
~ 113 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În lumea Blajinilor
Să se-odihnească în pace...
- Și vouă vă las moștenire -
Celui mare - o casă, prisacă,
Celui mijlociu - altă casă și iazul,
Iar celui mic - casa ce-o am acum
Și VIA -
Că-i harnic ca mine
Și-n vie este-ngropat-o comoară! -
A zis acel tată.
...Și cum termină de-mpărțit -

Închise ochii și plecă cu sufletu-mpăcat
Spre alte lumi mai bune,
Să se - odihnească în pace!
Au început a tânji fii dup-a lor tată

Și veneau la fratele lor mai mic,
De cinsteau câte-un pahar cu vin,
Din via sădită de tata,
Așa ziceau ei și-mbrățișau pe fratele lor...
-TU ești bun ca și TATA
Și când te vedem
Ne trece de dor !
- Ai mai găsit comoara din vie? -
Întrebau frații și se duceau
Pe la casele lor...
Așa - un an, doi, trei...

Și-ntr-o zi chemă mezinul
Pe frați și cumnate
Și rudele toate la praznic -
De sufletul tatălui lor!
- Ai mai găsit comoara? -
Au întrebat ei peste vreo trei pahare.
- DA, am găsit-o !-a zis râzând fratele mic.
- E omenia și bucuria ce-o avem atunci,
~ 114 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Când ne-ntâlnim cu toții la sărbători,
Cinstim un pahar cu vin
Și ne-aducem aminte de mama și tata!
- Doar MUNCA-ți aduce comori,
Căci muncind dobândim -
Pace bună și bunătate,
Omenia și bucuria
Ce-o aveam, când era TATA!
25.07.2022
Martie
A venit și luna mart cu lapoviță, fulgi,

Se joacă baba Dochia râzând,
De dimineață e soare, spre seară de ajungi,
Zdrivini de frig și sufli-n pumni plângând,
Ca ai lăsat mănușile acasă…
Caprele le-a scos să pască-n munți,

Că tare era cald și bine-afară,
Îmbrăcată-n douăsprezece cojoace,
Aleargă baba după caprele-mprăștiate prin ponoare,
Aninând prin porumbei cojoacele groase…
Ici de mânecă s-anină un cojoc, îl dezbracă baba,

Colo altul îl atârnă într-un pom râzând,
Asudată, ′mbujorată baba fuge sprinten după capre
Care se împrăștiară-n toate părțile colnicului,
Cățărându-se după lăstarii fragezi ai copacilor.
~ 115 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Iarăși lasă baba Dochia alte cojoace, alergând,
Care pe jos, pe ramuri, care peste-un pâlc de porumbei,
Până a ajuns în vârful muntelui alergând să le adune,
Dar ele fugeau care și-ncotro zburdând
Sub razele calde-ale soarelui cald de-afară…
Nici un vânt n-adie ziua toată - cald și bine…

Las că-și adună baba Dochia cojoacele-atunci,
Când se întoarce pe cărări din munți cu caprele bătrâne,
Coborând spre seară bucuroasă înspre casă,
Culegând și ghiocei cu clopoței legănați în vânt…
Dar din senin… începu să bată vântul tare,

Ploaia se-nteți și norii negri se uniră peste tot,
Iar baba Dochia pierdu… și capre, și cărarea,
Acoperindu-se cu gheață ca un sloi,
De-i clănțăneau dinții în gură…
Un viscol începu năpraznic să se zbenguie,

Printre copacii de pe colnic de munte…
Și totul se întunecă... era un pic după amiază,
Iar caprele și baba au devenit sloiuri de gheață
La munte, pe povârnișuri cărunte…
E o legendă… o fantezie a cuiva…

- Cine știe, dar în fiecare primăvară,
Baba Dochia își scutură cojoacele
Cu lapoviță, ploaie și ninsoare…
04.01.2023
~ 116 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Legenda Mărțișorului
A fost odată o zână frumoasă și bună,

O iubea toată lumea.
Era harnică și luminoasă,
Avea privirea blândă, duioasă,
Se trezea disdedimineață,
Se spăla cu rouă pe față,
Mulțumea Soarelui, ploii, vântului jucăuș,
Ce se juca în părul ei ghiduș…
De prin luna februarie sufla în patru vânturi
Și chema acasă păsările… pe gânduri,
…Până or ajunge la cuiburile de astă vară…
- Da, am uitat să vă spun,
Zâna se numea, Primăvara!
Avea rochie verde-deschis cu volănașe și flori-
De primăvară… presărate de la brâu,
Până-n poale, pe piept-cea mai gingașă floare -
Clopoțeii albi numiți - ghiocei…
Ce sunau vântului cu verdele frunzelor mici,
Iar clopoțeii albi, chemau Feții voinici,
Să se-ntreacă cu vântul înconjurând pământul,
Slujind cerului, ploii, păcii bune… gândului.
…Într-o zi, Primăvara ieși la plimbare

Cu piticii-voinicii să vadă iarba de pe colnice,
Florile de prin poiene cu lacrimi sub gene,
Micuțe, gingașe, frumoase, mirositoare
Și-n Primăvară - cele mai atrăgătoare.
Luă ghioceii de pe haina sa verde
Și îi sădi sub niște arbuști de păducel,
Unde pitiți acolo, nimeni nu îi vede
Și caprele se-nghimpă, nu-i pot mânca,
Nici cu copitele nu-i pot strivi,
Dragii de ei, primele flori ai zăpezilor reci, alburii,
~ 117 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Chiar de-i ninge, ghiocelul rezistă,
Cu gândul la Primăvara bună și-un pic tristă…
Așa sădi pe sub copaci și sub arbuști,

Florile toate ce le avea de rochia sa agățate.
Se-nveseli pădurea și râdeau ghioceii,
Zângănind din clopoțeii albi, mititei…
A muncit, Primăvara o lună de zile
Și ajunse la-ntâi Martie cu bine,
Dar mai rămăsese o singură floare
Ce înflorise la pieptu-i fierbinte acum,
Un ghiocel cu un clopoțel alb și mic…
- Unde să-l sădesc eu, oare? -
Se întrebă Primăvară, bucuroasă
Că a-nfrumusețat pădurea și pajiștea…
Cu flori mirositoare, frumoase,
Ce vor zâmbi Soarelui, vor cânta vântului,
Se vor pleca duios pământului,
Pentru frumusețea gândului,
Măreția cerului senin și de pace plin…
Tot căutând unde să sădească ultima floare,

Zări ca are de-acum și a doua floare -
Un ghiocel micuț cu doi albi clopoței,
Înfloriți la căldura pieptului ei…
Se aplecă Primăvara să facă loc printre spini,
Pentru a sădi ghioceii firavi… dar un spin
Îi înțepă degetul mic și începu să curgă sânge…
O picătură se prelinse pe-un clopoțel
Ce se coloră în roșu-purpuriu,
Micuțul ghiocel avea acum două flori -
Una roșie - purpurie, alta albă-zăpezie,
Cu frunze mici și verzi mustind de viață…
- Ce Mărțișor frumos la pieptul Primăverii! -
Ciripi o păsărică mică de pe o creangă
Legănată de vântul zglobiu
Și zbură în ceruri, ducând vestea tuturor,
~ 118 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Primăvara are un Mărțișor la piept - alb-roșu,
Să poarte toată lumea, ca simbol
Al venirii Primăverii!
Primăvara vru să desprindă ghiocelul

Cu florile: roșie-purpurie și albă-zăpezie,
Dar ghiocelul parcă crescuse,
Se înrădăcinase pe rochie la pieptul Primăverii…
- Lasă-mă la pieptul Tău, frumoasă, bună Primăvară,
Ca simbol al renașterii, al învierii naturii
Și așa o lună de zile să fiu, la pieptul tău,
Să poarte orice fată, femeie, bunică,
Bărbat, fiu, frate, bunic -
Câte-un Mărțișor-floare de dor, simbol voinic
Și peste o lună de zile să fiu atârnat
De crengile vișinilor zicând cuvintele:
- Să fiu sănătos ca pomul,
Curat precum floarea,
Rumăn precum vișina
Și frumos precum Primăvara.
…Și așa din an în an să- ntâmpinăm Primăvara!
E o legendă sau o tradiție,

Dar toată lumea sărbătorește
Pe data de ′Ntâi Martie - omenește,
Ziua Mărțișorului, ca simbol al Sosirii Primăverii -
Zână frumoasă cu flori pe masă!
26.01.2023
~ 119 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
LIDIA STOIA
~ 120 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cu suflete de prunci... (autor, Lidia Stoia,

variantă, 3o-aprilie-2o23)
...Mă gândesc deseori,

cum, am fi, dacă-am fi, așa, cum ne-a clădit Cuvântul...?
Atunci,
la Începuturi, cu primele Porunci,
încă din primii Zori,
din Taina Veșniciei,
EL, a trimis în lume ÎNGERII Albi,
DUMNEZEULUI nostru Albastru,
cântându-i Oda Bucuriei
dintr-un curcubeu măiastru,
cu cele șapte culori transformate-n
corzi tocmai bune unei lire
cu rădăcini adânci în comori de Iubire!
Din curcubeu, să bem APĂ din două izvoare,
potolindu-ne setea și foamea care ne miră în infinitul
nemărginirii-mpărțită la DOI,
și-apoi, Botezați în Iordan,
să Creștem an după an,
trăind ca copacii-n mireasma frunzelor noi,
primind viața-n piept, întotdeauna-n picioare!
Învăluiți de Vibrații
ce leagă Materii și Energie-n SUNET,
cele două izvoare ne unesc desuet, pe OM, cu Cerul,
și CERUL, cu-alte Spații, definind
Misteru-mplinirii prin Cuvântul Iubirii
ce-a pornit ceasul Viu în ecoul din pieptul Făpturii,
să respirăm Aerul în care se află toate pe-o margine
de moarte trimisă din ceruri, pe ea bătându-ne pașii
ca pe-o limbă de coasă și-asemeni cu iarba,
să-i înfruntăm rînjetul gurii, larg căscată, nesățioasă,
lupta, știindu-și mai dinainte prada, dinainte, știind,
cine învinge, de-aceea, tot Moartea, mereu bucuroasă...
Noi...?
Noi, să nu trăim pe Pământ degeaba,
ne reinventăm repetat, după o matriță care, și dansa
s-a copiat
~ 121 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ascultând de Glasul ce vine din Simțuri
ca să trezim în viscere roiuri de fluturi,
ca un acord de vioară pornit din Adâncuri
în firescu-ntâlnirii, Îngeri Cuminți
întâlnindu-se-aici cu Pământul!
...De-am fi... Dacă-am fi, așa, cum ne-a clădit CUVÂNTUL,
am fi curați la Suflet, cuminte ne-ar fi GÂNDUL
născut sub corole de Sfinți,
luminați în SUFLET de raze ce fac mănunchi liniști
din nopți topite în zori,
s-aducă PACEA în Cuget, fără frica, că,
odată, cândva, ai să mori...!
De-am fi... Dacă-am fi așa cum ne-a croit CUVÂNTUL,
am fi precum Aerul pe care-l unduie VÂNTUL
stâmpărați de Sete, cumpătați la Foame și atenți la Zâmbet,
i-am iubi pe SFINȚI cum ni-i iubim pe părinți,
i-am iubi și pe Îngeri, cu Raiul din inimi
i-am săruta pe Suflet neștiutori de patimi
ce fac fărădelegi, și-n loc de-atâtea plângeri,
ne-am găsi Armonia-n blândeți de Lioară
ca-n simfonii tăcute a unui miez de vară,
când, aerul tremură în văzduh, cu duhul lui incolor,
mlădiat de soare, sărutat de viață, viață să însemne,
tot ce poa' să-nsemne dragoste și dor
iubilor eterne, la nesfârșit, fără de sfârșit,
ca întâia oară, când VIAȚA,
cu ETERNUL s-a-ntâlnit, și, pe oameni, curați i-a găsit,
necondamnați, acceptați...
De-am fi SĂ FIM ca din FACERI
Liberi și Puri, cu RAIUL revărsat la picioare,
fără motive să fim iertați
precum în tâlcul poveștii
pictat pe ICOANĂ, unde,
nici PRUNC, nici MAMĂ, nu-s rezumat la vreo toană
a vreunui Părinte acuș-acuș constipat,
ci, expresia teribilă a unui rezultat dintr-o dramă
care-a scos OMENIRII la iveală propriul ei PĂCAT, uriaș...
De-am fi... Dac-am fi așa cum ne-a dorit CUVÂNTUL,
ne-am asculta inimii Cântul, și CONȘTIINȚEI adâncul,
unde se află PRIMA CURĂȚIE pusă ACOLO de VEȘNICIE,
azi sub mormane de întuneric ascunsă,
ce o țin prizonieră forțat...
De-am fi cum AM FOST, am fi veseli în menire și-n rost...!
~ 122 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
...Atunci, și numai ATUNCI, am străluci în LUMINĂ
cu suflete de prunci adunate ca-ntr-o mare de Sori...
Valori adevărate...
În MAREA cea MARE, picături vii pentru
Viața Florilor VIITOARE...
NOI, întorși la originea Bunului Mers,
ne-am îmbrăca Credința în sfinte și albe sutane
ce-ar bucura inimile și conștiințele TRĂITOARE sub SOARE!
...Și-am răsplăti și VIAȚA
cinstindu-i DARUL cu-Alt Dar dat de NOI VEȘNICIEI,
potrivind UNIVERSUL UMAN într-un ALT Univers,
mulțumind Întâmplării De-a Fi, cântând cu ÎNTÂMPLAREA
Oda Bucuriei, iubindu-ne-n VIAȚĂ VIAȚA, văzând că are SENS...
Înviați ca din morți, să-i fim VIEȚII cel mai frumos VERS
ce-a băut APĂ din Două Izvoare... între ele, PĂCATUL,
sorbind-ne... Iadul, speriindu-ne...
Câtă furie...! Ce forfotă...!
Suficient spre-a răstigni ca o punte-n răscruce o Cruce de Om
pe care singur și-o duce din Golgotă-n Golgotă, și sub CARE,
DE-ATUNCI,
plâng în tăcere jertfe... sacrificii eterne, fără cununi și jerbe...
Între CER și oameni, inimi sfărâmate cu suflete de prunci...
Și strigi cât poți din rărunchi,
DE CE...!? De ce avem nevoie de asta...?! Poți tu,
să răspunzi, omule? Dar... Cine să ne ÎNTREBE,
când Dumnezeul nostru pe toate le vede, cum vede și Păcatul
făptuit de oricine, după care, dintr-o singură răsuflare, unii, spun
grăbit ,,Tatăl Nost", sperând să-i fie bine, să-i fie iertată năpasta
cum i-au mai
fost iertate vreo mie, dar, oare, așa trebuie ca să fie...? Omul,
curcubeul ce bea Apă din cele două izvoare, plătind pentru
amândouă de-o veșnicie, încât... de mult a uitat cum să fie,
și-atunci... privește cu bucurie spre florile viitoare,
singurele inimi, cu suflete de prunci... dragă și gingașă salvare...
Neprețuită valoare ce crește mare în umbre sure de cruci...
STOIA LIDIA,
Timișoara,
08-12-2015.
~ 123 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Internetul este sursa tuturor fotografiilor folosite în această lucrare
~ 124 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CUPRINS
- Prefață / 3
START ÎN LUMEA POVESTIRILOR / 6

AURELIA RÎNJEA / 7
- Aventurile lui tigruț / 8

- Copilăria ei / 10
- De-a școala / 12
- Bombonica / 14
- Secretul / 16
- Fetița cu căprițele / 17
- Cățelușul șchiop / 18
- Puii / 19
- Aripile sufletului / 20
ANA RUSU / 22
- Căpriorul rănit / 23
- Mama cea vitregă / 24
- Alături la bine și la rău / 27
KESSY-ELLYS NYCOLLAS / 29
- Micuța croitoreasă / 30
- Căprioara și puiul / 32
- Omul de zăpadă / 35
- Isprăvile Amei / 38
- Primăvara / 40
- Cere și ți se va da / 42
- Vreau putere / 45
- Ancuța, fetița timidă și fricoasă / 47
VALENTINA MOROȘANU / 50
- Povestirile bunicii /51

- Elza / 51
- Povestea inelului / 53
- Buruiana de leac / 56
- Fata cea înțeleaptă / 59
- Lăcomia / 61
- Comoara din perete / 64
- Oameni uriași / 66
GABRIEL VĂLEANU / 69
- Izvorul fermecat / 70
~ 125 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Firicel / 72
- Cavalerul și Prințesa / 73
START ÎN LUMEA POEZIEI / 77

MIOARA LOBODĂ / 78
- Printre frunzișurile toamnei / 79

- Spune-mi, Bunico! / 80
- Nu te grăbi să crești copile / 81
- Citind ai să găsești / 82
- Am plecat în primii zori / 83
- Vreau să merg cu ele-n târg / 84
- Ce n-am da pentru un zâmbet / 85
- Nu fi supărat copile / 86
- Lasă ploaia să te ude / 87
- Căutând fericirea / 88
- Copile! / 89
GABRIEL VĂLEANU / 90
- Decor / 81
- Un înger / 93
VALENTINA MOROȘANU / 94
- Ridichea / 95
- Fata babei și fata moșului / 97
- Nică la cireșe / 110
- Ulciorul cu galbeni / 112
- Martie / 115
- Legenda mărțișorului / 117
LIDIA STOIA / 120
- Cu suflete de prunci / 121
~ 126 ~
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
~ 127 ~

Antologia Povestiri Si Poezii Pentru Copii 2023

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Antologia Povestiri Si Poezii Pentru Copii 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Povestiri și poezii pentru copii

Redactare: Kessy-Ellys Nycollas

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Toate drepturile asupra versiunii în limba română,

Comenzi pentru această lucrare se primesc la:

...Poeziile, cât și povestirile pentru copii,

Aurelia Rînjea, Ana Rusu, Mioara Lobodă, Gabriel Văleanu, Lidia

Veți găsi aici povestiri și poezii interesante, minunate și variate, pe care

Lumea modernă a zilelor noastre consideră că învățatul pe de rost al

Pentru cei mici - de vârstă preșcolară - poeziile ajută la dezvoltarea

Puteți foarte bine să luați versuri separate și să faceți asocieri semantice

Niciodată nu este suficient să ne bazăm doar pe rima folosită în poezie,

Pentru unii dintre dumneavoastră poate părea o „muncă de chinez”

Am făcut această paranteză, tocmai pentru a exemplifica, cât de

Ca un ultim aspect în această prezentare țin să vă adresez îndemnul de

Acum, după ce v-am prezentat certitudinea unei influențe pozitive a

Vă dorește lectură plăcută,

Kessy Ellys Nycollas

Poetă, prozatoare, artist plastic, fondatoarea revistei LUCEAFĂRUL DIN

AVENTURILE LUI TIGRUȚ

botezat Iulia, când m-a luat de la mama mea, unde

ascultam pe nerăsuflate: „Copilăria mea,

faţă pianul cel mic și roşu, pe post de catedră.

bărbaţii din familie obişnuiesc să se strângă în jurul unui păhărel, prilej

cu guleraş alb, pe care naşul

nevăzute, împletesc culorile în raze, pe nisipul proaspăt trezit. Un pescăruş

Sursa foto: internet

Într-o zi, bătrânul ia un cărucior din curtea casei și merge în codru să

Împreună cu băbuța lui, i-au

Într-o zi de iarnă, când bătrânii priveau din casă pe fereastră la capriorul

- Cu ce ocazie pe la poarta mea voinicule ?

- Am văzut în curtea dumitale un căprior tare frumos, ți-aș da oricât mi-ai

Bătrânul îi răspunse că la anii lui nu are nevoie de averi, dar dacă

Intră voinicul în curte, încearcă să se apropie de căprior, dar capriorul

În viață, orișicât de bogat ai fi, poți cumpăra orice, dar nu suflete.

MAMA CEA VITREGĂ

Tot întrebând prin lume dacă cineva cunoaște

Însoțit de omul ce-l întâlnise, merse împreună la femeia văduvă și căzură

Într-una din zile, tatăl văzându-și fiica tristă ce slăbea pe zi ce trece, o

Când ajunsese să aibă vreo zece

Prințul nu mai avea răbdare, ținând morțiș să meargă în ziua stabilită.

Când ajunse lângă ea, a rămas fermecat de frumusețea ei. A întrebat-o

Sper că v-a plăcut povestea mea.

copil pe nume Ionel, venea

- Tu, de ce nu ai adus banii pentru excursie?

- Am vorbit cu părinții mei și mi-au promis că voi merge în următoarea

Auzind ceea ce a spus colegul lor, ceilalți

- Nu pot fi bucuros să mergem în excursie fără colegul nostru, că nici

„La nevoie, prietenul bun, se cunoaște...”

liniștit dar căruia îi plăcea băutura, o mamă destul de

Viața lor, de familie, le era destul de grea și lipsită

Mama, își petrecea și ea ziua, lucrând croitorie,

Măriuca, micuța noastră croitoreasă, pe măsură ce se scurgea timpul,

Mama, o privea cu o tristețe în ochi, îi explica și apoi îi spunea:

-Draga mamei! Tu să faci bine să înveți și să nu ai nevoie să te chinui ca

Pentru acest om minunat timpul nu a fost niciodată suficient.

foarte mult, zăpada se depuse-se în

În grădina din fața blocului, un vecin

Vecină cu apartamentul lui, locuiește

Vreme a trecut! Ea a crescut mare, merge la grădiniță acum. Privind pe

Acum, pentru că a nins destul de mult, fetița

Ziua se sfârși într-o veselie maximă. După ce s-a bucurat de noul ei

După ce a servit masa, Amalia își scoase cărțile și caietele pe birou și

Deodată, o rază de soare îi mângâia fața chemând-o la joacă. Amalia,