1.

Marea
2. Un visător
3. (Tu- cenușă & eu- vânt și furtună)
4. Mai toarnă
5. Zâmbetul mi se estompează
6. Dragi flori,
7. Ai fost o lecție
1. Marea

Marea oglindește sufletele muritorilor.

Eu privesc în mare și îți vad chipul
Blând, tânăr, pur, frumos, real.
Te văd plutind pe o barcă
În depărtare.
Te văd înotând la mal
Dintr-o suflare.
Privesc marea și simt doar dor,
Dor de mine, dor de nisip,
Dor de mare, dor de tine
Dor de puritate, eleganță și splendoare.
DOR DE TINE, ȘI DE ALTĂ LUME!
De fiecare dată când un val se sparge la mal,
Simt cum tu te spargi
În mii de cioburi, căci ești fragilă, din sticlă.
Văd cum eu te sparg și asta e crud.
Văd cum iubirea mea moare înecandu-se,
Văd cum se îneacă la mal
Fără s-o pot salva.
O văd pierdută,
Fără nicio speranță
Și simt doar dor!
Atât de mult dor!
Sunt melancolic, privind apa din care sper sa reapari,
Dar tu n-o faci.
Aștept și aștept, tu nu apari.
Sper că poate ai sa vii
Într-o după-amiază de vară
Și ai să-mi spui ca ți-a fost dor de mine,
De marea asta albastră,
Ce-ți oglindește sufletul întra-l meu,
De iubirea pe care ți-o port
Și căreia nu i-ai dat crezare.
Dor de vara ce-a trecut,
Dor de dor.
Speranța e din sticlă.
Prea fragilă s-o poți atinge,
Prea frumoasă să nu vrei s-o atingi....
2. Un visător

Soarele îți aruncă fâșii aurii

În părul întunecat
Și eu, ca un simplu muritor de rând
Mă pierd în ochii tăi adânci.
Atât de fragedă, te-asemeni
C-o floare albă de cireș,
Ce așteaptă să-nflorească
În gradina Edenului.

Noi suntem oceane nemărginite

Și stele nemuritoare,
Împărțind totodată și același sentiment contradictoriu: DRAGOSTEA

Fără vreun avertisment

Aș crede că tu ești cea care
Din senin sau ... dintr-un vis,
Mi-ai arătat că dragostea nu moare,
Doar stă ascunsă, așteptând
Un suflet drag, gingaș, plăpând
Care te face tremurând
Să simți că trăiești.
Uneori te simt atât de tristă
Încât te-aș ruga să-mi rupi
Din propria-mi fericire.
Aș aduna toate stelele de pe cer
Și le-aș vinde ca să-ți cumpăr fericirea,
Să te ating cu buze fine,
Să te iubesc pân-am să mor,
Să simt magia clipelor,
Să știu că tu ești doar a mea
Și eu doar al tău, un visător...

Hai să ne ținem de mână

Fără să fim împreună.
 Hai pur și simplu să fim.
Să ne cunoaștem, să sperăm, să iubim
Fără promisiuni și speranțe.
Hai pur și simplu să trăim
Fără amăgiri, resentimente sau dorințe.
Hai pur și simplu că ne bucurăm de ceea ce avem în acest moment
Fără să ne mai gândim că într-o secundă putem pierde totul...
Hai, pur și simplu să visăm,
Și să ne lăsăm purtați de val.
Pur și simplu să sărim în prăpastia asta
Ținându-ne de mână
Fără să ne gândim dacă vom mai supraviețui și unui nou mâine

Cât timp va răsări soarele

Eu te voi aștepta cu patimă și ardoare
La miezul nopții, când luna se arată de prin nori
Și, în păr, voi avea flori
Aceleași flori pe care mi le-ai dăruit
În acea seară
Și pe care le-am găsit
Ascunse chiar de mine
Printre pagini de poezii, pe care mâine
Le voi reciti, în memoria ta...

Fă liniște și uită-te în gol

Te-am iubit cu dor,
Dar de acum, eu mă sting, mor
Că doar sunt un simplu muritor
Putea fi nemuritor,
Dar am preferat să te iubesc pe tine
Și să mă las deoparte pe mine...
Iubindu-te pe tine
Am pierdut veșnicia,
Dar nu îmi pare rău, tu ai acoperit-o cu iubirea
Ce mi-o porți mereu
Să știi că te iubesc și eu...

3. (Tu- cenușă & eu- vânt și furtună)

 Mi-a dat lumea peste cap doar să te văd plecând
Aveai în ochi o tristețe covârșitoare
Pe care nici acum n-o pot înțelege,
Te fereai de a mea privire, făceai pașii mari și grei
De parcă ți-era frică să te uiți în urmă
La cea care ți-a dat totul și a rămas în urmă cu nimic.
Ți-era frică de tot ce-am însemnat noi
Și te pot înțelege și mie mi-a fost frica de noi,
Deveneam din ce in ce mai puternici împreună,
Dar am fost prea mici și slabi pentru iubirea noastră mare.
Am fost prea slabi pentru durerea pe care ne-o provocam.

(Tu- cenușă & eu- vânt și furtună)

Ne eram unul altuia corolă de spini

Tu erai luna și eu soarele-
Făcuți să nu ne ajungem niciodată.
Acum după ce ai plecat
Încă mă dor plămâni de plâns.
Mi-am sădit în suflet o sămânță din tine
Sper să-i crească rădăcini Și să înflorească.
Ochii-mi sunt inutili când mintea-mi-e oarba
Și dorul ăsta pare să nu mai piară.
Când cred c-am scăpat, se întoarce.
Și uneori mă doare, mă doare, mă stoarce
De ultima fărâmă de nădejde:
Tu nu te vei întoarce vreodată la mine
Și cumva mi-aș dori să mă-nșel
Dar mai bine rămâi unde ți-e cel mai bine,
Mai bine te uit,
Știam de când te-am întâlnit
Prăpastia asta e fără fund- dar am sărit...

4. Mai toarnă

Mai toarnă alcool

Să uit de dor,
Să-mi înec amarul ăsta...
Tu nu știi, dar îți spun eu
De cate ori am vrut să te sun,
Să-ți spun că regret tot
Și că te vreau înapoi,
Dar n-am putut.
Mereu ceva m-a oprit,
Poate era moralitatea,
Ultima fărâmă de moralitate,
Căci pe restul ai luat-o tu
Sau poate era un strop de nepăsare
De tot, inclusiv de tine.
Am vrut să te sun,
Dar prietenele m-au oprit.
Am vrut să pun adresa ta pe Uber,
Era deja salvată, dar deja aveam ochii sticloși
Și nu mai puteam vedea nimic.
Greșeli peste greșeli,
M-am saturat să greșesc,
Dureri peste dureri,
M-am săturat să doară.
Mi-e dor de nepăsarea ta
Mi-aș dori s-o pot avea și eu,
Dar sunt construită altfel.

Te rog, nici tu nu mă mai suna când ți-e dor de mine

Nu mă mai face să-mi doresc să dau timpul înapoi
Nu mă face să-mi doresc să te repar,
Să mă sparg pe mine în bucăți și să te lipesc pe tine.
Ce-a fost a fost,
Poate e mai bine dacă plângi,
A durut, încă doare
Sunt răni adânci
Eram atât de bine împreună
Altfel era atunci.
Mi-aș dori să fii și tu bine
Să treci peste, așa cum am făcut-o eu.
A durut, încă doare
Rănile nu se vindecă așa ușor.
Mi-aș dori să te poți privi în oglindă
Și să zâmbești,
Căci frumusețea ta e trecătoare
Însă mintea ta e uimitoare:
Un puzzle pe care n-am putut să-l întrepătrund niciodată

Dar pe zi ce trece simt că mă otrăvesc tot mai tare

Atât de mult alcool, atâtea țigări și atâtea femei
 Nimic nu-mi ia gândul de la tine.
Ești constant aici, prezentă în amintirile mele
Tu și acum îmi mai apari in visele lucide
Ce nu mă lăsa să (a)dorm
Te caut cu disperare în toate femeile din jurul meu
Nimic nu-mi alină dorul
Te văd în toate și niciuna nu e cum ești tu.
Mă scoți din sărite, mă umpli de furie
Simt c-o iau razna FĂRĂ TINE
Și n-am ce face, n-am ce-ți face.
Poate asta e răzbunarea ta după cât rău ți-am făcut
Să te țin printre regrete lângă inima mea
pentru totdeauna...

5. Zâmbetul mi se estompează

El nu iubește ca toată lumea.

Copiii fără părinți percep altfel iubirea.
El nu te mângâie cu vorbele,
El nu te iubește cu privirea!
El nu a avut parte de așa ceva,
El e stângaci în a oferi iubire
Și perfecționist în a răni,
În a-ți împușca sufletul!

El nu te pupă pe frunte
Și nu te ține în brațe;
El nu arată că te iubești
Și poate nici n-o face...
El nu știe ce e aia iubire;
Nu-i vorbi de dragoste
Căci nu știe s-o definească,
N-a simțit niciodată o afecțiune pură
Din partea unui părinte;

El nu știe să iubească,
Eu încerc să-l învăț,
Dar mă rănești atât de tare,
Încât nu cred că voi mai trăi mult;
Mă sparge în bucăți
Și nu mă ajută să le adun,
Nu le lipește la loc!
Îmi ia toată dragostea și fericirea
 Și nu-mi dă nimic în schimb...
Mă ia, mă amăgește și apoi mă lasă goală
Sângerând în fața lupilor.

El nu înțelege ce face,
Nu înțelege unde greșește!
Eu nu mai am glas să-i spun că nu poate iubi
Că-mi provoacă doar durere și neîmplinire...
Că mă ucide lent și că-mi provoacă numai lacrimi!!
Eu nu îi pot spune că îmi piere zâmbetul
În fiecare zi tot mai mult,
Se estompează, nici nu îmi mai pot ridica colțurile gurii
Din cauza brutalității săruturilor lui.

Tu, dragul meu, mă iubești carnal

Și nici măcar aia nu e iubire
Eu te iubesc în toate felurile posibile
Și te-aș iubi la infinit,
Dar sufletul îmi moare în fiecare zi
Tot mai mult
Și nu cred că va mai avea mult timp cine să te iubească
Voi muri
Și probabil tu mă vei uita la fel de repede
Precum uiți numărul paharelor de vin.

6. Dragi flori...
7. Ai fost o lecție

În momentul în care m-am bucurat

Privindu-te cu o altă fată de mână
Am înțeles că rănile mi s-au vindecat.
În momentul în care va priveam iubirea
Înfloritoare și zâmbeam de fericire
Am înțeles că am trecut peste
Și că vreau tot ce e mai bun pentru tine,
Indiferent de ce mi-ai făcut tu mie.
Mereu mi-am dorit ca oamenii să fie fericiți,
Dacă eu nu le pot oferi fericire,
Atunci sunt bucuroasă ca ei s-o găsească in altcineva.
Ce a fost în trecut, acolo trebuie să rămână,
Hai să uităm ce-a fost,
Ce s-a întâmplat,
Cât am plâns
Și cât am suferit,
Uităm nopțile albe
Și indiferența lor,
Uităm tot și ne bucuram de acest moment,
Ne bucurăm de sufletele noastre tinere,
De fericire,
Cu toate că eu nu sunt,
Dar mi-e bine așa,
Mi-e bine să vă văd pe voi fericiți.

Tu, dragă iubire din trecut, meriți să fii fericit,

Meriți pe cineva care să te domolească
Atunci când te aprinzi prea repede,
Meriți pe cineva să te iubească
Așa cum îți dorești tu,
Iar eu n-am reușit.
Meriți tot ce e mai frumos,
Căci și sufletul tau e frumos.
Sub toate calitățile și defectele tale
Se ascunde un suflet, un suflet frumos,
Căruia îi doresc multă dragoste.
Voi privi de la depărtare cum dragostea voastră înflorește
Voi fi martor la ea, fără măcar ca voi sa știți
Și voi spera sincer să fiți fericiți,
Și atunci când e soare Și atunci când fulgera și tună.
Zâmbesc când vă văd fericirea,
Căci știu că sufletele voastre merită iubire
Și mai ales vindecare.
Zâmbesc căci știu că tu ai fost o lecție
Și că în sufletul meu nu mai e loc de
Resentimente,
Răzbunare,
Ură,
Invidie.
Azi sunt împăcată cu trecutul
Și va doresc vouă toată fericirea mea,
Toată fericirea ce mi se cuvine mie
Vi-o dau vouă,
Azi vă iubesc sufletele fragile,
Mâine nu știu ce va mai fi...

VĂ MULȚUMESC!