IOANA DUMITRĂCHESCU

FERICIREA MEA E SCRISUL

INEXISTENTĂ

Mă înfioraţi cu ale voastre vorbe

Pline de cenuşă şi ceaţă
Mă faceţi să cutremur o întreagă poezie
Căutând un loc mai cu verdeaţă

Mă doare tot trupul

Inexistent şi el din păcate
Sunt doar o umbră
O fărâmă născută în inutilitate

Ce dacă vorbesc prostii

Ce dacă mă înjosesc
Voi aţi mai putea să existaţi
Cântând la pereţi?

Vreau să înviu, să fiu o eroină

O femeie plăcută, o femeie divină
Dar până atunci, ascultaţi un ecou
O lipsă de plăcere, la televizor
POEZIE ANONIMĂ

Starea mea de fulgere şi tunete se adună

M-am obosit să lupt cu mine ca o nebună
Nu am nicio şansă, prosperitatea moare
Chiar dacă Universul e infinit de mare
Dacă gândesc pozitiv, totul se va schimba
Dar ce mai spuneţi când totul se va îneca
Nu într-o mare moartă şi nici neagră, sunt sigură
Însă lumina vieţii mă lasă atât de singură
Vreau să ştie toată lumea cine sunt
Talentul din mine iese afară dar s-a rupt
Când a văzut că nimănui nu îi pasă
Şi toţi care mă citesc spun doar: lasă!
Le place să fie doar cititori fideli
Nu să mă încurajeze, să îmi spună că am un ţel
Văd că nu le pasă, trăiesc printre oameni invizibili
Egoişti şi plini de praful cel vizibil
Doar pentru ei totul, ei să aibă bani şi avere
Vor vedea când viaţa totul înapoi le va cere
Atunci vor îngenunchea şi mă voi preface că nu îi văd
Cum au făcut şi ei cu mine, atunci la început!
ECOU DE TOAMNĂ

Toamna şi-a extins grădina

Chiar acum plouă afară
Iar în sufletul meu cerne
O rouă de lacrimi

A învins vântul de afară

Tot mai mult el sufla peste noi
Vremea s-a tulburat, norii sunt negri
Iar soarele deja a apus
MI-AI TRIMIS IUBIREA

Eşti dulce, eşti perfect, eşti totul pentru mine

Când te văd mă sting sub lacrimi de ruine
Nu pot să mă abţin, aprind zâmbete rând pe rând
Dar mă vede singurătatea şi mă doboară la pământ

Iar mă chemi şi iar mă alungi, doare foarte tare

Şi sunt secată în abisuri căutând o altă zare
Florile nu mă împacă, sunt o tirană înşelătoare
Le spulber şi visele şi speranţele sunt moarte

Vise cu tine am când vreau să te uit o clipă

Şi nu-mi doresc ca să revii, te ascund într-o ispită
Neputinţa mă ocoleşte, sunt puternică şi te prind
De sub ziduri dărâmate, sfâşiate de un colind

Iarna îngheaţă tot pământul doar inima mea e caldă

Văd în spate o lumină care luceşte într-o cascadă
Mă dau la o parte dar în suflet îl aşez uimită
E dragostea ta care îmi transmite cât sunt de dorită

Tu nu eşti aici însă simt în inima un foc

Când mi-ai trimis iubirea am ştiu că nu e joc
Şi chiar dacă în apă ar fi să mă înec acum
Ai da valurile la o parte şi m-ai scoate teafără în drum

Chiar şi căzută să fiu sub munţii cei înalţi

Ai coborâ în râpă sub soare să mă încalţi
Şi veştejita să mă vezi, m-ai reînvia cu un sărut
Când totul pe lume-i pustiu şi tot ce-i frumos s-a pierdut
SIMŢURILE

Mi-ai atins toate simţurile

Toate vibrează şi strigă după tine
Nu le auzi? Nu vrei să le înţelegi
Îţi vorbesc din nou prin mine
Mă culeg de jos şi mă sparg în bucăţele mici
Fiecare dintre ele vor să îţi aparţină
Ce păcat că eşti rece ca şi iarna când e ger
Şi nu înţelegi câtă nevoie am de lumină
O SERENADĂ LA BALCON

Eva, femeie frumoasă, la fereastră se uită cu dor

Încă nu a venit prinţul care să îi dea mai mult amor
Galbenă şi delicată precum floarea care abia înmugureşte
Se roagă ca să primească ce în suflet îşi doreşte
“Doamne, ascultă-mi rugăciunea, îl vreau pe Adam al meu
Îţi promit că n-am să îl cert şi îl voi asculta mereu
Nu voi trece peste cuvântul ce bărbatul mi-l va adresa
Voi fi supusă şi cuminte, caldă şi moale ca o catifea
Am să îl iubesc, îi voi călca, îi voi face şi mâncare
Zi de zi îndrăgostiţi ne vom duce la plimbare
Dar te rog nu mă lăsa, în singurătate să mă mai zbat
Căci simt cum sufletul îmi piere dacă nu îmi dai un bărbat
Demult tare nu am mai fost atinsă şi am uitat cum e, să ştii
Nu mai vreau amărăciunea să îmi stea în cale zi de zi
Moartea cea rece şi crudă va dispărea din gândul meu
Dacă va ajunge aici, curând şi Făt Frumos al meu!”
Nu termină rugăciunea căci aude un glas senin
Un băiat cânta cu jale sub un des şi mare anin
“Doamne, dă-mi o fată bună, să o strâng în braţe tare
N-aş mai lăsa-o niciodată, lângă mine n-ar avea stare
Doar adu-mi-o, îţi promit lacrimi nu îi vor apărea
Jur pe sufletul meu, că îi voi dărui doar dragostea
Nu o voi atinge nici măcar cu un trandafir
Orice rău ar vrea să îmi facă, eu cu dor am să o alin
Nu vreau nici mâncare, nici apă ci doar iubirea ei
Te rog, Doamne, te rog ascultă, căci toţi suntem fii tăi”.
Nu trecu mult timp şi iată, cei doi se privesc tăcuţi
Parcă ar vrea să spună ceva deodată dar se simt pierduţi
Băiatul urca la geam şi o priveşte cu duioşie
“Draga mea, eşti chiar tu, femeia ce am aşteptat-o de-o vecie”
Fata, timidă îi răspunde cu un glas tremurător
“Eşti chiar tu, băiatul pe care l-am aşteptat cu atâta dor”
Fericiţi ei îşi zâmbesc şi se sărută atât de fierbinte
Nici focul făcut cu lemne, atât de tare nu s-ar aprinde

...

Trec zilele şi lunile şi anotimpurile zboară din calendar

Tinerii sunt reci şi nici nu e iarna afară măcar
Nu se mai privesc, nu îşi vorbesc ca la început
Tot ce îşi spun sunt doar reproşuri şi de promisiuni uit
Ce repede a trecut totul, dragostea s-a stins uşor
Fata plânge îndurerată, băiatul e tare nepăsător
Se gândeşte cum să facă rost de altă iubire mare
Iubita lui îl priveşte şi se întreabă de ce oare
Poate ea mai simte încă acel fior minunat
Dar el rece o priveşte şi îi spune: s-a terminat!
Şi-a luat hainele şi uşa a deschis-o cu o viteză mare
Aceasta e povestea ce o ştim toţi că răsare
La început e totul bine şi ei ne promit marea cu sarea
Finalul e ucigător căci nu mai rămâne nici măcar marea
Se iau şi pleacă şi dau peste ceva ce nu există
Şi o păţesc şi ei ca noi, ajung cu inima tristă!
IMPOSIBILA ÎNTOARCERE

E imposibil
Inuman
Să mă faci să iubesc un străin
Nu e chip să te văd
Nu îndrăznesc,
Nici nu vreau
Căci ştiu ce mă aşteaptă acum

E grotesc
Nefiresc
Să plutesc iar în valuri de iubire
Nu doresc să tresar
Nici acum
Nici mai târziu
Pentru că ştiu că nu e rost de mai bine

E vulgar
Palpitant
Să te simt iar în mine
N-am să uit
N-am să plâng
De un amar
Şi o întoarcere ce nu o văd apropiindu-se de real
LA MALUL MĂRII

La malul mării, am încercat să îmi opresc iubirea

Era atât de gingaşă şi delicată, îmi spunea mereu: lasă-mă să mai rămân
Însă fugeam, fugeam printre valurile strivite de sărutul meu
Şi îmi răspundea printre picăturile sărate care mă atingeau
Ah... dulce fior! Cât te iubesc şi iar de el îmi aminteam
Era rece şi furios căci am oprit la timp nebunia unei iubiri pierdute
Mi-a dat mâna şi m-a strâns, se uita la mine şi îmi zicea: du-te
Nu mai suportam ironia şi tiranica lui iubire
Vroia doar să îi aparţin dar nu pentru o veşnicie
Am plecat de lângă el, căutând un soare mai strălucitor
Care să mă încălzească şi de care, să nu îmi fie atât de dor
Până la urmă suntem doar o fărâmă din acest Univers
Iar marea din nou tace în timp ce eu... oftez!
IUBIND UN SINGUR SUFLET

Iubesc un singur suflet

Pătimaş
Visător
Nebun
Plin de dor
Un suflet pribeag
Călător
Cuceritor
Şi te iubesc pentru că exişti
Şi ştii să mă faci fericită
Precum soarele încălzeşte Pământul
Şi marea ne udă gândul
Aşa încălzeşti şi tu al meu suflet
În eternitatea cruntă
ADIO SAU BUN VENIT

De ce iubesc un suflet străin?

Mă întreb de mii de ori...
Oare l-aş putea uita... într-o zi?
Mi-e greu să cred că nu poţi să iubeşti
Spui că e prea devreme, nu vrei să te grăbeşti...

Sufletul meu nu poate aştepta...

Dar continua să iubească
De ce oare?
Nu ştiu răspunsul...
Şi chiar de l-aş ştii...
Nu aş putea răspunde...

Mai rămâi... rămâi...

O clipă în sufletul meu
Sau pleacă...
Pentru totdeauna
Nici eu nu ştiu ce vreau...

De m-ai putea iubi aş fi cea mai fericită

Dar nu poţi... şi mă doare...
Sper ca într-o zi o să îţi dai seama
Că ai pierdut ceva...
Ce niciodată nu mai poţi recupera...

Rămâi... sau pleacă...

Adio sau bun venit...
PLOAIE VS SOARE

Ploaia mă plictiseşte iar şi iar

E prezentă mereu când nu avem nevoie
Vreau soarele cel blând şi cald
Să îmi mângâie cu razele lui simţurile
Ploaia nu se lăsă şi porneşte
Soarele se ascunde printre nori
De ce avem doar un gând care ne orbeşte
De ce nu mai credem în noi?
Ploaia e nervoasă, vine şi mai tare
Şi mai mult şi mai puternic, soarele dispare
Din nou, e întuneric deşi afară e ziuă
Dar ea nu se opreşte, tot continuă, continuă.
MI-AM JURAT

Mi-am jurat că nu te voi mai vedea

Şi te vei pierde în amintiri
Mi-am jurat că nu voi mai iubi
Aşa cum te-am iubit
Eşti doar un suflet rătăcit
Prin vise şi speranţe
Orgolios şi fericit
Şi totuşi eşti departe
Căci pentru noi nu mai există
Cuvântul aproape
E tot mai trist, să simţi
Cum depărtarea e aproape
Când eu te văd şi tu mă vezi
Să fim ca doi străini
Să nu mai simţi, să nu mai simt
Că ne-am cunoscut ieri
Aşa va fi şi din păcate
Inima mea e sfărmată
Căci am iubit, şi încă iubesc
O iluzie spulberată.
MÂNGÂIAŢI-MI PRIVIREA

Voi, ochii frumoşi şi atât de trişti

De ce priviţi atât de mult în urmă
Nu ştiţi că fericirea nu mai vine înapoi
Merge înainte ca o brumă

Sunteţi nemângâiaţi şi lacrimi cad

Plouă pe voi cu amintiri fierbinţi
Nu căutaţi în urma celui drag
Căci ce găsiţi, doar umbre care zac

El a plecat şi voi vreţi să îl vedeţi

Dar orbiţi în neştiinţa celui drept
De ce când iar în minte el apare
Voi tremuraţi şi vă visaţi în al său piept

De ce sunteţi atât de stăruitori

De lacrimile ce cad ca un izvor
Nu ştiţi să le ştergeţi doar priviţi
Spre o eternitate de neoprit

Mâine va fi o nouă zi pentru noi

Hai să lăsăm tristeţea deoparte!
E fără sens, e umilitor
Să tot plângeţi păcatele curate
TU

Tu..
Cine te crezi tu, oare?
Un tip necunoscut îmi eşti acum
Un tip pe care nici nu mai vreau să îl cunosc
Nici să îl văd...

Răul făcut a rămas aici...

În sufletul meu rănit
Nici nu încerca să mă priveşti
Nu ai să reuşeşti

Am suflet şi caracter
Tu nu ai aşa ceva...
Dacă aveai, nu te întâlneai cu ea
Ea, prietena mea...

Cât am plâns şi am suferit

Nici nu ţi-a păsat
Dar roata se învârte şi vei simţi
Ignoranţa ce a rămas în mine...

Vei simţi...
Ploaia care cade cu lacrimile mele
De câte ori vă voi vedea împreună
Şi le vei şterge...

Dar va fi târziu...
Mult prea târziu.
MOMENT DE TOAMNĂ

Scânteie de soare
Răsare în vale
Se rupe tăcerea
El blesteamă vremea

Un copil curat ca lacrima

Primeşte în curte o cădere hazlie
Bunica vine spre el cu mătura
Băiatul fuge înspre vie

Toamna îşi arata colţii

Îndurerată că mai e puţin şi pleacă
Câmpul e pustiu şi rece
Încă odată, timpul repede mai trece
IUBIRE

El vine la mine într-o zi în care soarele abia a răsărit

Se bagă în pat, mă aşteaptă ca pe o floare
Se uită la mine, e cald şi timid, e limpede că dragostea nu moare

Mă atinge încet, încet şi eu cad, prada gândurilor sale

Aş vrea să fug, să fac cumva să scap
Căci poate într-o zi nu va mai răsări acelaşi soare

Mă vrea la el în braţe, eu mă mişc încetişor

Şi mă întorc cu spatele la el, tremurătoare
Ce vrea? Ce vreau? E un mister, ca o caleaşcă înşelătoare

Sunt ca o prinţesă iar el e prinţul meu

Cel pe care l-am aşteptat o viaţă întreagă
Aş da orice, să mor acum cu el, dar să nu ştiu că m-a trădat odată
1 DECEMBRIE

Ţara mea, România

Îşi pregăteşte straiele de sărbătoare
Azi tot poporul laudă şi cânta
Trăiască naţia aceasta mare!

Tinerii se uită, militarii gonesc

Poporul acesta prea mult îl iubesc
E sângele nostru, scrie pe el mândrie
De ziua naţională chiar şi morţii învie

Popor român, popor iubit

Prin multe războaie ai fost prigonit
De la Mircea cel Bătrân la Mihai Viteazu
Astăzi toţi îţi cântă: trăiască ţara unde am domnit!

Ştefan cel Mare de sus el priveşte

Şi mândru de România, vesel zâmbeşte
Chiar şi Cuza şi Ferdinand I
Strigă către ţară: popr ca a nostru nu-i

Veselie în ţară, la Alba Iulia-i unirea

Toţi cânta veseli, trăiască România
Şi ce îşi doresc toţi, o ţară minunată
Condusă de un preşedinte, cum nu a fost vreodată!
PORTRET

Mă strângi în braţe când vreau să îţi vorbesc

Timid
Şi vocea ta răsuflă în urechile mele sensibile
Mă topesc
Îndur atâta răutate din partea tuturor
Ca şi muştele care vor să se facă auzite
Vreau să îţi văd ochii cei frumoşi
Şi goi
Dar tu mă priveşti cam diabolic şi stupid
Mâinile tale vorbesc despre noi
Dar ce contează, când eşti atât de mic
Ironic şi sfios mă îndepărtezi
Ai vrea să fumezi măcar o ţigară
O laşi
Eu te sfătuiesc să nu mai îndrăzneşti
Să mă priveşti când mă dezbrac în prag de seară.
Iar poveşti! Poeziile s-au răsfirat
Şi scriu grăbită aceste pagini de ziar încins
Mă cuprinde teama
Probabil că ai uitat iar să vii în gândul meu de artistă a tuturor.
MIHAI EMINESCU

Poet desăvârşit,
De mare neam
Care ne-a lăsat poezii pe val
Îndrăgostit pe veci de marea cea iubita
Şi iubind un singur suflet, scumpa Veronică
A lăsat poezii ce alţii nu pot întrece
“Luceafărul” e printre stele şi de sus priveşte
Dorul lui cel prea mare şi scrisorile umbrite
Ne amintesc de un om care a crezut prea mult în vise
Ne-a lăsat “dorinţa” în “lacul codrilor albastru”
Şi o poveste în versuri, Călin cel măiastru
Care n-a pierit nici azi, toţi şcolarii îl citesc
Iar poetul nostru va trăi aici în veci!
ADORAŢI IUBIREA

Iubirea – un cuvânt cam sacru şi trist

E scump să iubeşti şi să fii iubit într-o societate
Uitată de atâta timp.
FERICIREA

Fericirea a bătut la uşa mea

I-am spus bună
Ai venit să îmi aduci pe cineva?
Nu-mi răspunde
Aştept totuşi nervoasă
Vreau să ştiu ce are în plasă
Mai bate odată, îi deschid
O întreb bucuroasă
Unde e prinţul meu
Ea îmi răspunde: lasă!
Nu-mi dau seama ce vrea
Şi îi închid uşa în nas
Neştiind că avea să îmi aducă
Iubirea care mi-a rămas!
ÎNGER PIERDUT

Pierd zi de zi o iubire neîncepută

O iubire pricepută
O iubire ce încă mă mistuie
Eşti un înger care îmi cere prea multe
Şi iubire
Şi mister
Dar iubesc acest înger tocmai pentru că e aşa cum cer
AŞ VREA

Aş vrea să fie iarăşi vară

Să retrăim ce-a fost odinioară
Doar tu şi eu pe o plajă goală
Şi dragostea ne îmbrăţişa a mia oară

Aş vrea să fie iar un cer senin

Să regăsim ce am lăsat în urmă
Soarele cald şi nisipul fin
Şi trupurile noastre ude în brumă

Aş vrea să fie iar ca la început

Când mă iubeai şi te iubeam aşa de mult
Dar trenul a plecat şi am rămas hoinară
Pe lungul drum al vieţii, într-o gară

Poate nu ai să ştii cine am fost

Am dispărut aşa, căci n-are rost
Să lupt cu mine, mintea mi-e nebună
Şi eu te aştept şi azi sub clar de lună
FERICIREA E UN VIS

Fericirea e visul suprem

Din care nu te mai poţi trezi, căci
Arzi, arzi până la ultima picătură
Din lacrima uscată a soarelui
Fericirea e un vis frumos şi împlinit
Pe care nu o mai poţi salva, deloc
Nici nu ai ce căuta în ea, aprins
Eşti tulburat că tot ce azi există
Mâine s-a dus trist.
IUBIREA ÎN NOUL MILENIU

Iubirea astăzi nu mai e ce a fost odată

Deschizi calculatorul, acel tiranic instrument
Te loghezi pe un site de dating
Şi aştepţi momentul să apară cineva perfect
Care să te cunoască şi să te iubească aşa cum eşti
Fără prea multe întrebări şi răspunsuri
Defectele să se piardă în Univers
Şi calităţile să înrobească monitorul

Toţi de acolo fac mereu doar bine

Nu recunosc greşelile care ar putea să existe
Dar tu eşti genul de om care crezi în oameni
Cum ar putea cineva de departe să te păcălească?
Îţi spune doar cât te iubeşte şi îţi oferă un trandafir virtual
Dacă vrei să îl priveşti ai opţiunea web
Şi totul e atât de clar şi de frumos, încât iubirea
A devenit dintr-o dată posibilă la kilometri depărtare

Când vine momentul să vă întâlniţi în sfârşit

Realitatea-i mult mai reală decât pare
El, genul de om gentlemen
Iar tu, o bucăţică ascunsă de soare
Vă potriviţi, vă iubiţi, povestea de dragoste e făcută!
Personajele există, autorul va încânta
Şi vă regăsiţi în cărţi aflate la edituri mari
Acum e timpul vostru, Romeo şi Julieta dispar!
MONDEN

Aş vrea să fiu un star

Să apar şi eu la televizor
Să invadez şi eu lumea amară
Cu puţină culoare şi dor

Aş vrea să fiu o cântăreaţă

Să ciripesc pe limba mea
Cui i-ar plăcea să mă audă
Şi cine m-ar vrea

Aş vrea să fiu o simplă fată

Care să înnebunească lumea
Cu tot ce spune, tot ce face
Şi nu îi e totuna

Dar mai bine aş fi o scriitoare

Care să vindece totul prin cuvinte
Graiul lor şi sentimente
Negăsite, neîntâlnite
NOAPTE DE AMOR

Plutind prin întunericul de dor

Ai apărut şi tu, mi-ai dat primul fior
Nu ştiam cine eşti şi nici de unde vii
Dacă eşti real sau eşti un vis sau... cine poate ştii?
Te-am aşteptat şi ai revenit pe cai demult ascunse
Căutând zi de zi pe alei nepătrunse
M-ai prins de mână şi mi-ai dat un sărut pe fugă
L-am savurat şi ţi-am cerut să îmi mai dai încă...
Douăzeci de mii sau milioane de săruturi aprinse
Dar tu ai vrut să te opreşti, aveai gândurile stinse
Şi mi-ai spus, oftând aşa uşor: nici tu, nici eu...
Nu ştim ce înseamnă cu adevărat o noapte de amor
DOARE

Mă doare lumina care vine de la soare

Tare, tot mai tare
Mă doare şi întunericul care mă năpădeşte
Şi mă usucă, moale, moale
IUBIRE POETICĂ

Mă scufund în apele inspiraţiei adânci şi clare

Am foaia în faţă, stau dreaptă şi aştept următoarea mişcare
Ceva îmi distrage atenţia şi nu pot să mai continui
E chiar el! Prinţul din povestea scrisă acum câteva luni
Se prezintă, se apleacă şi îmi spune că eu l-am creat
Şi a venit acum la mine să îl prezint părinţilor drept o comoară
Rămân uimită! Un personaj vine să îmi ceară iubirea?
El însă mă săruta şi nu îmi lasă aerul cel drag să-l mai respir
Aşa încins cum e, mă ameţeşte ca un fir de trandafir
Eu vreau să plec, aşa nu se mai poate! E prea ciudat
Dar el nu vrea să mă lase, mă îndreaptă înspre pat
Sărutul lui cel dulce mă lasă fără prea multe cuvinte
Inspiraţia a plecat spre un alt poet mult mai versat
Iar eu continui să mă gândesc la băiatul pe care chiar eu l-am creat!
NIMIC ÎNTÂMPLĂTOR

Nimic nu-i întâmplător

Mi-am zis a suta, mia oară
Totul exista cu un scop
Totul în lumea asta e un moft
Lumea nu răzbeşte
Nu îi interesează de nimic
Decât viaţa lor trufaşă
Decât pofta de a fi
Nimeni nu se întreabă oare
De ce doare cuvântul nespus
De ce câteodată apusul
Vine cu un aer răpus
Totul se întâmplă cu un scop
Şi eu mă mut de aici, de tot
Undeva, să fiu o stea
Şi să îmi văd iar viaţa grea!
INVADATĂ

Blândă luna se vede de la fereastra mea

Eu ies pe balcon la o gură de aer
Însă... vai ce soartă rea!
Băieţii se opresc uitându-se că la o zână bună
Îmi fac semn să cobor şi să le dăruiesc un zâmbet dulce
Însă sunt cam mulţi, cum să mă pot duce?
Îmi zic cât sunt de irezistibilă şi de frumoasă
Aşa răsărită pe balcon ca o crăiasă
Dar eu am doar o iubire ce o păstrez în suflet
Şi nu o dau pe nimeni, nici pe al meu cuget
Tot ce simt e pentru tine, dulcea mea iubire!
Chiar dacă munceşti cam mult şi uiţi mereu de mine.
CENUŞA DE VIS

M-am născut dintr-un vis în care aş intra iar

Şi nu aş mai ieşi
Decât atunci când totul s-ar termina
Cu aripi sau fără
Cu dispoziţie sau ambiţie
Cu ploaie sau soare
Aş sta puţin să vă ascult şi v-aş da sfaturi
Apoi respectos v-aş spune că am treabă
Şi aş pleca iar şi iar pe al vieţii drum.
DURERE POETICĂ

Mă inund lângă sticle şi borcane goale

Cad peste ele, îmbătata de mirosul unei flori
Mă doare trupul, tot ce e al tău mă doare
Căci ce e al meu s-a rupt demult.

Mă revărs în nemaigăsite valuri

Pline de iubire magică şi Divină
Unde e eternul din mine să te vadă?
Dar nemurirea ta pitică?

Te doare? Ţipi? Loveşte-mă cât poţi

Te aud în gând cum mă înjuri de Sfinţi
Deşi te-am iubit la fel de mult urăsc acum
Această iluzie pierdută-n fum.
ELOGIU

Vă spun rămas bun, dragi stele căzătoare

Când vă privesc şi ştiu cât de rău doare
Vă spun că vă iubesc şi vă doresc să străluciţi mereu
La fel ca acum
Soare şi luna, voi îmi sunteţi ca şi o cunună
Când văd cum apăreţi mereu pe cer pentru noi
Nu aş vrea să mai dau înapoi
Vă spun rămas bun, pământ şi planete
A fost o plăcere să fiu pe aici
Dar e timpul să zbor spre alte meleaguri
Cu îngeri şi demoni înveliţi în ştreanguri
Rămas bun, rămas bun
E tot ce a mai rămas din scrum!
DUŞMANUL NUMIT TIMP

Văd culori aprinse şi norii plutind pe un cer inundat

De timp.
Vise şi iluzii toate pier în Univers
Avem doar o singură forţă şi un singur vers.
Iubitule, nu e minunat, tot ce avem?
Poate alţii caută în zadar şi noi de dor nu mai putem.
Gândeşte-te! E poate doar o altă zi pierdută
Dar să nu o terminăm în ceartă
Nu vreau o durere obscură.
Tic tac, îl aud... e chiar el! Duşmanul nostru!
Aveam o speranţă nebănuita dar m-a dezamăgit
E un monstru.
Nu mai am nevoie de el, să plece în noapte cu bine!
Căci singurul gând care apare, e că te vreau lângă mine.
IARNA

Iarna cea rece şi geroasă

Îşi face acum loc în casă
Caloriferul arde dar nu îl simt
E inundat de timp

Frigul bate acum la uşă

Nu îi deschid dar intră oricum
Şi vrea să mă aibă prizoniera lui
Să deger dar să îşi pună pofta în cui

Sania o iau din pod

O scutur de praf şi o pun pe zăpadă
E atât de moale şi de caldă
Mă simt un înger zburând pe ea

Crăciunul se apropie şi îl ador

Chiar dacă iarna nu o mai măsor
Tot ce contează e că suntem toţi împreună
În această lume nebună, nebună
SEMNĂTURA

Semnez pe o frunză colorată

De toamna cea nedreaptă
Mă semnez, sunt o nouă poetă
Care scrie ca să respire
Şi respire ca să scrie
Semnez pe un fir de curcubeu
Sunt aici din nou, vă jur
Eu poeta, scriitoarea
Care mă semnez pe o coală albă
Din vise înşirate în iarbă
PIERDEREA

Am pierdut şi ochii mei frumoşi

Căci de atâta durere au preferat să rămână la tine
Şi braţele mele gingaşe te ţin strâns în timp ce mănânci
Nu te lasă să înghiţi pâinea cea de toate zilele
Mâinile mele te mângâie uşor şi când vrei să mergi la duş
Parcă nici nu poţi să laşi apa să curgă, de o teamă pierdută
Poate mă vezi lângă tine deşi sunt cam invizibilă
Tot corpul e la tine doar sufletul arde mocnit
Într-o baltă de iubire.
PĂRERI DE RĂU

La douăzeci de ani regretam că nu sunt mai mare

Acum regret că am crescut
Cine să mă mai înţeleagă
Ba vreau să fiu mică, ba vreau să fiu mare
Ba vreau să cresc, ba vreau să rămân nemuritoare
Ce e cu mine?
Ce nu vă convine?
Plec şi nu mă mai întorc
Rămas bun de tot
Dacă eu nu mă mai înţeleg nu am pretenţia
Să o facă altcineva
POATE ÎNTR-O ZI

Ce vrei de la viaţă? Bani, fericire, iubire?

Nu sunt eu de ajuns?
Vrei flori de vis şi isterie?
Poate alta să îţi dea mai multe ca şi mine?
Frumuseţea stă într-o stea
Şi o prinzi de păr, iubire
Împăcată sunt, poate într-o zi mă vei alege pe mine
Urâtă sau murdară
Goală sau plină de păcate
Neagră de furie sau albă de iubire
Nu contează cum, sunt doar eu!
Calităţile şi defectele se pierd când răbdarea intervine
Şi aşteptarea ia sfârşit
Într-un parc cu un ideal mocnit
MII DE NUANŢE

Frumuseţea mea constă în puritatea sufletului

Ştiu că sunt frumoasă
Ştiu că sunt modestă
Ştiu că trecerea timpului nu va schimba nimic
Tot eu voi fi şi peste zece ani
Poate mai matură sau mai cunoscută
Acum sunt doar plină de vise şi speranţe
Sunt o tânără cu douăzeci de mii de nunaţe
STAŢIA DE TREN

O staţie două... trenul iar opreşte

Şi mii de călători aşteaptă să coboare regeşte
Nu ştiu ei că ar putea să fie ultima aventură
Sunt fericiţi deşi în suflet se găseşte doar ură
O fată frumoasă pe banca din gară se opreşte
Priveşte spre cer, se roagă, să nu fie totul pierdut
Ce ar mai avea de spus? O scrisoare scrie în grabă
Şi aşteaptă ca trenul să fie anunţat că pleacă
Nu mănâncă, nu bea, e singură şi tristă
Dar trenul nu porneşte, el refuza ea insistă
Şi atunci amintindu-şi de o ultimă cale
Pe un pod din oraş apare zâmbitoare
Îşi face avânt, inspiră şi cade
Lăsând în urma doar feţe întrebătoare
Avea un băiat însă el a părăsit-o pentru alta
Şi fata iubindu-l şi-a făcut singură soarta
Tristeţea ne cuprinde şi o lacrimă apare subtil
Ce n-aş da să aflu de ce sfârşitul e în staţia
Din care coborâm inutil.
EGOISMUL

Bestia începe să iasă la iveală, privesc şi simt cum viaţa mea

Va fi nenorocită
Nu mă pot concentra şi nu vreau să vină la mine
E prea târziu
Deja l-a apucat urletul şi nu e bine deloc
Te rog pleacă!
Nu înţeleg de ce vii la mine când nu te mai vreau
De ce nenorocită de senzaţie?
Bestie nebună!
Bestie străbună!
Nu mai pot să fac niciun pas, eşti în spatele meu
De ce exişti?
Preferam să pleci şi să nu te mai văd niciodată
Vroiam să ştiu că ai dispărut de pe pământ!
Că te-ai evaporat precum aerul pe care îl respir
Preferam să cred că te-ai dus demult
Şi tot ce simt acum e doar o iluzie nebună
Dar mă ţii de mână
Mă ţii strâns şi ştiu că numele tău e pe buzele mele
Al dracului, egoism!
TĂCERE

Zecile de furnici ce stăpânesc pământul

Mă ating de nebune şi năvălesc pe mine
Eu aşteptându-te ca şi o prinţesă în castel
Mă rog să vii din nou în a mea lume
Să fii aici, să îţi răspund la tot ce-i bun

Privirea ţi-e de piatră şi nu-mi mai vorbeşti

Oh cât aş vrea din nou în mare să te întâlnesc
Printre meduze şi alge şi scoici şi peşti
Şi plante degeneratoare

Mâinile îţi tremură dar nu vrei să le lipeşti de-a mele

Te-am supărat şi mă cerţi cu a ta tăcere
Ştiu că am greşit şi las iar gâzele să mă încolţească
Drept pedeapsă că ţi-am fost necredincioasă

Universul mi-a zâmbit.

JOC ABSURD

Sunt prinsă într-un joc absurd

Unde amândoi am trăit odată
Vânaţi de melancolie şi idei nebune
Am visat de atâtea ori, ce nu pot spune

M-ai iertat sau m-ai iubit sau amândouă

Dar fericirea e ca şi un strop de rouă
Aşa cum vine, aşa de repede şi pleacă
Nu mai vrea să fie ce a fost încă odată

Neputinţa s-a strecurat în vene

Şi inima mea doar puţină iubire cere
Nu vrea să înţeleagă că totul e pierdut
Îmi cere să o iau de la capăt, spre un nou început
PASĂREA

O pasăre mică şi vioaie îmi trece calea

O iau în braţe
Îi ofer căldură din căldura mea
O îmbrăţişez senin
Îi arăt cerul şi toate câte sunt sus
Iar ea doar ciripeşte şi vrea să zboare
Dar aripa îi este frântă, de la soare
A căzut din cuibul său şi acum plânge
Mă roagă să o duc înapoi
La mama ei

Îi promit că voi avea grijă de sănătatea ei

Şi că va fi bine curând
O duc acasă fericită că am un suflet nou lângă mine
Cutiuţa în care o pun e mare şi îi oferă căldură
Ea însă ciripeşte mereu şi mereu
Vrea să fie liberă, să zboare
Să îşi caute de mâncare
Dar nu am curajul să o las încă
Ştiu că pisica ar aştepta-o la colţ înfometată
Mă pun în pat să dorm jumate de oră
Când mă trezesc ea nu mai era în cutie ci pe jos
Mă imploră să o duc afară
Am dus-o
Şi acolo am lăsat-o în voia ei, să facă tot ce simte
Dar să nu se piardă în nemurirea ei
IUBIREA M-A ÎNTREBAT

Iubirea m-a întrebat într-o zi

Plină de suferinţă şi culoare
Până când voi mai păta cu atâta suflet
Trupul acesta ce odată moare
Şi tu tocmai atunci te pregăteai să pleci
Sufletul mi-a fost secat pe veci
Iar iubirea râdea de mine ca nebuna
“Ţi-am spus eu că odată vei rămâne doar cu luna”
DE ZIUA MEA

De ziua mea, Doamne îţi mulţumesc din suflet

Căci m-am născut vara şi soarele a fost martor absolut
Când eram mică şi credulă, tot soarele mi-a zâmbit
Făcându-mă mai bună.

Dar când am început să cresc

Eu tot uităm, de soarele cel ceresc
Şi de el eu mă feream
Ca să nu mai înroşesc
Să nu mai pribegesc

Adolescentă când eram, deja uitasem demult

Bucuria de a trăi şi fericirea din jocurile copilăriei
Le uitam şi mă pierdeam în scrieri nevrotice
În gânduri şugubelnice şi deochiate
Ba chiar cunoscusem iubirea, dacă putea fi numită aşa

Păcat că nu bucuria Ta, căci uităm de tot ce era mai frumos

Natura, soarele, cerul
Şi mă afundam în acţiuni complicate şi fără rost
Care îmi ascundeau felul.

Doamne, dacă ai putea să mă ierţi cândva

Căci am greşit de multe ori asupra ta
Dă-mi acum calea fericirii, învaţă-mă taina Iubirii
Şi dacă poţi dă-mi inspiraţia Divină

Vreau să scriu sute şi mii de poezii, poveşti de toate felurile

Pentru copii, adulţi şi bătrâni
Pentru căţei, pisici şi alte animale
Pentru trandafiri, garoafe şi alte flori
Pentru Soare, Lună şi Stele
Pentru tot Pământul acesta rătăcitor şi chiar alte planete.
LASĂ-MĂ SĂ PLEC

Să mă laşi să plec odată, îţi cer

Căci de vei mai rămâne am să te prind în joc
Şi am să te leg de amintirea mea mereu
Nici vrăjitoarele nu vor putea dezlega ce fac eu
Nu e nici mister nici puteri paranormale
E doar o iubire cât un cer senin de mare
Care nu vrea să te părăsească absolut deloc
Mereu va fi în inima asta care doare
Bate întruna şi nu mai vrea să se oprească
Dar îţi spune doar un lucru: nu va înceta să te iubească
ACEST MOMENT

Momentul mult aşteptat astăzi a sosit

Te-am văzut venind grăbit
Erai certat cu viaţa ta amară
Şi ai sosit vesel într-o gară

Te-am aşteptat, te-am sărutat şi ţi-am spus

Îmi dai nouă vieţi în plus
Când te văd atât de îndrăgostit
Nu-mi pare rău că îmi eşti sortit

Zilnic îţi sărutăm poza

Dar a trecut vremea când doza,
O luăm şi dădeam şi înapoi
Iată, a venit vremea pentru noi

Te iubesc şi mă iubeşti la fel de mult

Hai să lăsăm totul în trecut
Să ne căţărăm pe o scară
Şi să zburăm cu gândul că nu o să doară
INOCENTĂ SPERANŢĂ

Mă cutremur doar când aud glasul tău

Un glas ce demult mă răscoleşte
Aş vrea să fiu măcar o parte din vocea ta
Să mă preling pe buzele tale asemeni unei salive
Şi să aud cum şopteşti tandru şi duios
Acel te iubesc ce înmoaie orice inimă nemuritoare
O speranţă că vei iubi acest suflet până la moarte
Iar după ea, o inocenţă va stăvili suav corpul meu
Îl va dărui iar şi iar, a suta sau a mia oară
De ce iubirea e atât de dureroasă uneori?
De ce când vreau să o mai potolesc, ea nu se lasă înduplecată?
Când ne certăm vine la mine şi îmi spune:
Eşti o proastă! Băiatul te iubeşte, tu ce faci?
Eşti o marionetă! Eşti o egoistă!
Dar mai presus de toate, eşti o biată fată inocentă!
NECAZUL

Liniştea mă apăsa, tremur de un dor cumplit

Fericirea e departe, necazule, bine ai venit
Graiul mi-e secat, de apă mi-este dor
Şi limba amorţită pronunţa încetişor...
“Ai grijă de viaţa ta, doar una ai în vizor!”
ÎNCERCARE

Mă pun la laptopul stâlcit de atâta tastat

Îmi fac cruce cu mintea mea sublimă
Las imaginaţia să cadă pradă aventurii

Poezie, încercare, viaţă, moarte, iubire

Poezia e viaţa
Iubirea e moartea
Trupul se sfâşie, se toceşte ca şi un pantof aruncat de la etaj
Se zbate, înghite în sec cuvinte pierdute
În imensul Univers mult uitat

Cuvinte, cuvinte, dor şi amar

Eminescu se învârte în mormânt
Totul e în zadar!

O pisică îmi taie calea şi mă lasă uimită în filele albe

Zboară gândurile în depărtare
Zboară încercarea-mi moartă!
RĂZBOI CU SUFLETUL

Nu, nu mai vreau să simt

Încetează şi lasă-mă să mă mint
Nu, nu vreau să mai suferi
Şi neîncetat să plângi
Suflete!
Înţelege că totul e doar o iluzie
Când iubim suntem cuprinşi de o confuzie
Iar ne-am certat! Şi ce dacă?
Mâine va veni o zi mai frumoasă
Nu contează cât de multe vorbe rele s-au spus
Contează ce simţim în acest moment
Şi nu vreau ca despărţirea să ia locul iubirii
Nici să mai stau şi să plâng în neştire
Încetează!
M-am săturat să îţi tot explic
Totul e doar o pierdere de timp
El nu te înşeală, el e lângă tine
Nu vorbeşte cu alta, te iubeşte pe tine
Suflete, dacă nu poţi să crezi asta
Spune-mi şi încerc să rezolv eu năpasta
Dacă tot pe una o ţii
Înseamnă că e inutil a mai gândi
Deja e prea de tot, m-am săturat
La cât de multe lacrimi am vărsat
Nu, nu mă doare, nu, nu mai simt nimic
Pe el vreau doar să îl văd fericit
Şi în plus de el mă leagă atâtea amintiri
Tu ştii cât de mult l-am aşteptat să vină
Încetează să plângi, sufletul meu drag!
Toată suferinţa în două o sparg.
E gata? Te-ai convins? Uite, mă strânge în braţe
Şi îmi spune că mă iubeşte şi mă sărută încet
Vezi? Nu trebuia să suferi, suflet cald şi bun şi bleg!
POEM DE VISĂTOARE

Cristale pierdute în timpul anost

Iubiri ce nu mor împăcate
Pierdută în fapte, gândiri şi remuşcări
Iz de somn şi păcate
O inimă bate tare într-un piept
O alta încetează a bate
Un imn se aude, în depărtare, încet
Într-o ţară cu obiceiuri ciudate
Trenul iubirii şuieră în cap
Opreşte la o staţie zdrobită
Călătorii opresc iar timpul uitat
Şi la peron, mulţimea irita
Unul nervos sparge un geam
O sticlă de bere se varsă
Pe bluza mea nou cumpărată
Stau agăţate cuvinte străbune
Nu te opri! Eşti o visătoare!
IUBIREA MEA

Logodnicului meu, Cornel

Tresar când ochii tăi mă cheamă

Şi lin se limpezesc cu a mea iubire
Se arătă în chipul tău cel pământesc
Cât de mult ai început ca să iubeşti

Dacă nu erai un om, te-aş fi iubit?

Cine ştie, dacă ne-am fi întâlnit
Dar şi dacă erai o petală de trandafir
Te luam în mână şi te sărutăm fin

Când ne-am întâlnit sufletul meu s-a opus

Nu mai vroia o altă suferinţă
Iată că tu mi-ai adus o nouă dorinţa
Ştiu cum e să iubeşti şi să fii iubit

Eşti al meu, iubitule, ce bine

Te iubesc şi n-am să uit nicicând de tine
Vreau să murim amândoi deodată
Şi lumea să ştie că a fost o dragoste curată

Vreau să avem doi copilaşi frumoşi

Care să semene mai mult cu tine
Nu e destul să te am în mintea mea
Vreau să fii parte din mine

E dureros când ne certam şi plâng

Căci doar atunci mă pot spăla de păcate
Ştiu că greşesc şi îmi pare rău
Dar iubirea schimbă doar pe jumate

Dacă nu veneai la mine poate uitam

Ce înseamnă să iubeşti cu adevărat
Dar ai venit, eşti aici, e minunat
Suferinţa a dispărut în paginile de roman.
CORTINA M-A INFRANT

Şi ieri am alergat
Şi azi alerg
Spre un ţinut mai fermecat
Dar tot nu vreau să pierd

Dacă ai vrea să mai revii

Cum am fost şi ieri
Şi zilele trecute
Ţi-aş dedica o poezie, din versurile astea multe

Scriu neclintită şi mă doare

Inspiraţia e înfloritoare
Aş vrea să îi dau un nume
Dar mă pierd şi rătăcesc printre postume

Curând va mai pleca din el o parte

Ce vrea să îmi dea? O iluzie aparte?
El nu mai e, stiloul a căzut
Şi eu am spus iar stop gândului pierdut

Mai trece o zi şi eu nu am aflat cine sunt

Ce caut aici, ce fac, ce am făcut
Mă văd într-o oglindă prea murdară
Şi rătăcesc privind lumea de afară

Şi ce am vrut să îţi spun, tot nu am spus

Cortina m-a înfrânt, dar ce folos?
Actorii iar aleargă de pe o scenă pe alta
Şi eu rămân a nimănui, uitată gata
2010

Câmpul e inundat
Ţara se răzbună pe stradă
Copii de internet sunt fascinaţi
Toată lumea e cuprinsă de o boală

Sălbăticia e parcă mai frumoasă

Animalele plâng înfometate
Copacii sunt tăiaţi, aer abia avem
Iar cei care ne conduc, ne lasă în pustiul etern
CAUTĂ-MĂ

Hai caută-mă iar, caută-mă acolo

Unde am fost cândva dar am pierdut controlul
Caută-mă în poveşti de catifea
Citite lângă o sobă şi o ceaşcă de cafea

Caută-mă în buzunarul de la geacă

Poate am ajuns acolo, poate a fost o greşeală
Caută-mă în lumea de pe stradă
Cineva, cândva, m-a prins de umăr, m-a dat afară

Caută-mă printre stelele pierdute

Poate am ajuns acolo, înfruntând zări nevăzute
Şi ce dacă nu mai vrei? Eu sunt o stea
Şi tot am ajuns departe înaintea ta

Caută-mă prin baie şi bucătărie

Poate am învăţat să gătesc, cine mai ştie?
Caută-mă prin cărţile din librării
Am ajuns o eroină, din cauza ta, să ştii

Caută-mă în nemaicăutate locuri

În alte ţări, în alte lumi, în soare şi pe tocuri
Îţi voi răspunde, într-o zi chemării tale
Dar ştii când? Când nu va mai durea atât de tare

Caută-mă în portbagaj când deschizi maşina

Sunt tot eu, sunt acolo, când umpli benzina
Dar nu mă duce cu viteză până la port
Nu e o problemă, dar nu ştiu să înot

Sau mai bine caută-mă în gândul tău

Acolo sigur îţi răspund, acolo sigur sunt eu
Şi când te plictiseşti, alungă-mă iar
Şi caută-mă pe plajă, ah pe litoral
RĂMAS BUN

Cerşesc un ultim cuvânt de la tine

Vreau o iubire, vreau o iubire
Dacă nu mi-o poţi oferi, hai du-te
Şi nu uita că ai pierdut multe

Vinul e pe masă şi mâncarea ne aşteaptă

Dar nu vreau să fie ultima pentru noi
Şi mâine e o zi şi vreau să stau trează
Ca să te aştept pe tine iar să vii

Îmi spui “rămas bun” şi începe să mă doară

Inima şi tot ce mă înconjoară
Toţi îţi spun să mai stai puţin, să mai stai puţin
Hai să umplem o cană de vin

Nu vrei să mă mai vezi, zici că pleci de tot

Eu n-am să te opresc dar tu ştii că te iubesc
Nu are rost să îţi mai spun, cuvinte ce le ştii deja
Deci ia-ţi bagajul şi când pleci, pleacă şi din inima mea!
DĂRUIRE
Într-o lume în care doar eu mai cred
Ai apărut şi tu
Şi amintirile cele vechi se şterg
Pe o foaie de caiet, am un vis întreg
Ţi-l dăruiesc doar ţie
Suflet drag şi cald şi drept
Ai venit când nu mai credeam
Că voi apuca acest moment
Eşti raţiune, eşti simţire, eşti un tot complet
Exact cum mi-am închipuit
Te-am pictat pe un tablou
Mult prea vechi şi prăfuit
Ţi-am desenat şi fruntea şi ochii tăi senini
Ţi-am făcut şi un portret, în care dulce mi-ai zâmbit
Şi când te-am văzut sosind, nimeni nu a mai contestat
Eşti chiar tu, băiatul pe care mi l-am imaginat
Pe o foaie de hârtie, pe un colţ de vis uitat!
HAIKU

În inima mea
Un strop de iubire pluteşte
Cu lacrimi pe obraz

Cerul albastru
Primeşte comanda norilor
Străbătând câmpia

Universul priveşte
Oamenii sunt într-o poveste
Prevestind sfârşitul

Dealul se înalţa
Florile dau bună dimineaţa
Soarelui care a răsărit
DINCOLO DE VIAŢĂ

Răscolind trecutul am încercat să găsesc

Un mod de a căuta ceva atât de ceresc
Privirea ta şi n-am ştiu cum, dar mă grăbesc
Căci e inutil să stau şi să cerşesc

Mi-e teamă, dar e o teamă incomparabilă

Ce voi găsi acolo, dincolo de viaţă
Când voi păşi prin tunelul ce duce la nemurire
Tu prinde-mă de mână, nu mă lăsa în neştire

Un înger sau chiar doi vin să îmi vadă viaţa

Ce trist că n-am reuşit să spulber speranţa
Poate ai crezut că acolo îmi va fi mai bine
Dar nicăieri nu e ok, decât aproape de tine

Şi uite aşa, am ajuns cu bine sus

Nu e rău dar aş avea cam multe de spus
Şi mă îngheaţă trupul ce e în pământ băgat
Doar sufletul reînvie lângă acest băiat!
MAMA MEA

M-ai îngrijit cum ai ştiut mai bine

Şi mai învăţat cum să iubesc
Mamă, un singur lucru în cap îmi vine
Faptul că eşti un înger lumesc

Nicicând nu m-am simţit mai frumoasă

Decât atunci când tu mă ţineai în braţe
Şi mă legănai şi îmi şopteai încetişor
Că sunt cel mai drag al tău puişor

Când am crescut mi-ai spus să învăţ

Doar prin carte pot ajunge cineva
Nu te-am ascultat dar ceva tot iubeam
Cartea şi acum e parte din inima mea

Am ajuns mai mare şi m-am îndrăgostit

Dar tu îmi ştergeai cu drag lacrimile
Îmi spuneai că băieţi mai sunt şi vor mai fi
Aveai tare mare dreptate

Acum ce pot să spun e doar “îţi mulţumesc”

Şi sper să crezi din nou în mine
Căci am iubit şi am să iubesc
Cărţile şi scrisul care îmi sunt divine!
STRĂLUCEŞTE

Vreau să te văd strălucind lângă mine

Egoistă sunt dar nu e vina mea
Vreau să împărţim şi cearşeaful şi perna
Şi luna zâmbitoare din cafea

Vreau să te văd cerşind un lucru sfânt

Iubirea mea chiar dacă o ai deja
Şi când mă vezi căzută la pământ
Să zburăm amândoi spre o stea

Vreau să te văd iubind cum n-ai iubit

O scumpă fată, o dulce mireasă
Poate chiar şi prinţul din poveşti
E gelos când tu mă ai acasă

Vreau să te am, vreau să te ating

Şi tot ce vreau azi se împlineşte mâine
Vreau să te vad şi scump şi fericit
Lângă sufletul meu ca al unei zâne

Şi când iubirea va pieri în zări

Tu să nu uiţi că ai iubit o fată
Gingaşă şi atât de delicată
Încât şi soarele s-ar topit la privirea ei

Privirea ta îmbrăţişează sufletul meu

E atât de dulce, tot ce simt, iubire
Aş vrea să simt mereu acest sentiment
Atât de pur, de sfânt şi efemer
TATĂ DRAG

Ştiu că mă iubeşti cel mai mult pe lume

Ţi-ai dat viaţa pentru mine
Plângi când eu te necăjesc
Când eu sunt rea şi nu mă mai opresc
Ştiu că suferi şi că ţi-am făcut multe
Dar dragostea de tată poate să înfrunte
Furtuni şi tornade ca apoi să vină soarele
Şi să îndepărteze răul pricinuit
Cu o singură raza
Atât de mult aş vrea să reuşesc, tată
Să fiu o scriitoare internaţională
Să fii cel mai mândru de mine
Pentru că mereu spuneai că ce fac nu e bine
Dar omul un singur vis în viaţa are
Şi al meu e să devin o scriitoare
Să mă citească tot Pământul
Să pot lansa carte după carte
La fel cum fac, zi de zi când scriu
Mai am o dorinţă şi tu o ştii, tată
Să mă căsătoresc o singură dată
Şi poate să îţi dăruiesc şi un nepoţel
Care mândru să fie de al său bunic frumos
Ah, tată, frumos ai fost şi frumos eşti
La fel ca prinţul din poveşti!
COPILĂRIE

Când eram mai mică, doar mă jucam

Inventam povesti
La bârfe mai stăteam
Citeam
Scriam
Eram cu prietenii mei
Acum la nevoie, unde mai sunt ei?
Tot ce mi-a rămas e amintirea
Şi locurile dragi
Şi imaginile din mintea mea
Şi toate îmi spun că am crescut
Sunt adult
Sunt...
Sunt...
Sunt...
Copilărie, am nevoie de tine!
Mai vino încă odată, să te mai privesc
Să mă joc cu tine
Să te necăjesc
Dar nu se mai poate, în zadar îmi mai doresc
Copilăria e moartă
Abia o mai zăresc.
PRIETENIA TA, ADONIS

Eşti cel mai scump căţel din lume

Când te văd, parcă aş fi alta
Tu mă faci să îmi pară viaţa
Doar în culori
Boticul tău cel mic îmi cere de mâncare
Şi privirea ta de cerşetor
Mi-aş dori să te am pentru eternitate
Iar dacă nu, mă bucur să te am acum
Vrei să ne jucăm şi să ai grijă de mine
Latri dacă cineva e pe scară
A nu ştiu câta oară, am observat
Că eşti un paznic minunat!
Nu poţi vorbi dar ne vorbeşti oricum
Şi ştii să preţuieşti
Mult mai bine decât toţi oamenii din lume
Prietenia pe care ne-o oferi
Nu se compară
Cu un suflet pierdut de vară!
SUFLET DE ARTIST

Am un suflet de artist
Ştiu să fiu sensibilă
Ştiu să transmit sentimente
Prin această filă

Sunt datoare vieţii

Sufletul îmi vorbeşte iar
Ştiu că acum citeşte cineva
O poezie scrisă în zadar

Vreau să scriu cât pot de bine

Natura să o pictez
Sentimentele trădate
Să ştiu să le evidenţiez

Iar mă scutur de necazuri

Iar mă închin când vin la mine
Ce voi face, dacă mâine
Voi m-aţi prinde între ruine

Aş scrie despre multe

Aş scrie despre toţi
Dar în sufletul meu
Artiştii invadează tot!
DREPTUL DE A IUBI

M-ai atins în locuri nepermise şi stricate

Ca o maşină care nu porneşte pe zăpadă şi viscol
M-ai dus pe ţărmuri magice şi neumblate
Care m-au prins într-un vârtej de amor nebun

Te-am urât pentru o clipă căci nu puteam să scriu

Şi mă durea când vedeam foaia albă, nescrisă
Ce mi-ai făcut? Inspiraţia a plecat pe alt drum
Şi sunt nevoită să o caut prin Universul ascuns

Îmi dai mâna şi îmi spui că totuşi mă iubeşti

Chiar dacă mă cerţi când stau şi îţi spun poveşti
Viaţa mea cuprinde poezii şi romane scrise în grabă
Fără a conta cuprinsul lor şi povestea în sine

Mă târguiesc cu tine să mă laşi ca să mai stau

Vroiam să spun ceva foarte interesant
Dar spui că pleci dacă eu nu te privesc
Şi că iubirea uitată într-un colţ s-a supărat
Simţi că tot ce ai iubit, s-a scufundat!
RIME ŞI IUBIRE

Rime, versuri albe, poezii nescrise

Respiraţia ta încinsă şi fierbinte
Zgomotul maşinii recent pornite
Cafeaua care mă aşteaptă cuminte

Nu ştiu ce urmează după foaia albă

Pixul îmi tremură în mâna dreaptă
Tu, eşti jos şi îmi spui să mă grăbesc
Plecăm undeva departe în Univers

Foaia îmi face semne să rămân

Am atâtea de spus şi de scris
Însă tu eşti nerăbdător să mă vezi
Şi nu mă laşi să te chem doar în vis!
FERICIREA MEA E SCRISUL

Fericirea mea e scrisul...

Scump izvor de gânduri revărsate
Idealuri ascunse în peniţa de stilou
Ce vor să iasă la iveală din gingaşa mea mâna

Ah! Scrisul... fericirea mea supremă!

Dacă aş putea, aş împărţi timpul în 60 de ore
Şi atunci aş scrie neîncetat, căci 60 de ore
Ar fi puţine, pentru un scris ne fabricat

Aş îngrămădi în cuvinte, fapte şi sentimente

Iubiri şi alte vise preţuite în filmul vieţii
Dacă aş putea aş scrie câte o carte în fiecare zi
Şi nimic şi nimeni nu m-ar putea opri

Fericirea mea constă în cuvinte cu sens unic

Şi tot ce iubesc s-ar transforma în fapte
Personaje pe care le-aş atinge cu o simplă dorinţă
Şi care ar rămâne neîncetată neputinţă

Iubesc să scriu, ador să citesc

Cartea vreau să o iau în mână, să o răsfoiesc
Credinţa mea e nestrămutată, voi învinge
Într-o zi tot ce scriu în cărţi vor ajunge!