Sunteți pe pagina 1din 3

Draga mea Veronicuță,

Eminescu: Sunt cinci ceasuri de dimineață și eu ,


Dulcea mea amică, sunt incapabil de a gândi luându-mă cu lucrul, n-am putut închide
ceva și mii de idei care mai de care mai ochii încă. Acum după ce am sfârșit câte
curioase îmi străbat capul. Un lucru știu și aveam de făcut, îmi închei ziua gândid la
voi hotărât să fii a mea pentru totdeauna. tine, pasărea mea sprintenă. Știu că dormi
Nici nu-mi pot închipui altă viață decât în în acest moment, iar eu mă
apropierea ta și numai sub condiția aceasta uit în lumânare și gândesc la tine . Dormi și
voi în genere să trăiesc, altfel la ce aș mai nu te trezi, draga mea Nicuță , că eu te
târâi o existență de care mi-a fost silă, de la păzesc tocmai de aici. Căci tu ești regina
care n-am avut nimic decât dureri . Știu că-ți stelelor din cerul meu și regina gândurilor
scriu lucruri fără legătură și aș vrea mai bine mele.
să te țin de mână decât să-ți scriu. Dar tu
știi toate, ce să-ți mai spun ceea ce știm Al tău Emin
demult amândoi, ceea ce pururea vom ști.
Mihai, Botoșani, 1879

Veronica:
Scumpul și mult iubitul meu Titi.
Dacă ai ști tu cât doresc să fiu lângă tine.
Mi-e lehamete de lumea asta care nu mă
lasă-n pace și care mă hărțuie. Am
momente atât de jalnice că văd viața
alandala și aș vrea să mor. Și-n aceste clipe
de slăbiciune îmi spun: Dacă Titi s-ar afla
lângă mine poate gândul de a muri nu m-ar Veronica:
încerca adesea. El ar alunga din sufletul Scumpul meu Eminescu, în minutu-n care-ți
meu acest gol pe care îl simt și pe care-l văd scriu sunt atât de supărată cum nu-ți poți
în jurul meu. Știi tu, scumpul meu, că face idei. De când am sosit în Iași necontenit
întreaga mea viață a fost o născocire pentru am neplăceri și certuri și pe lângă toate
lumea în care eu râd, glumesc și sunt acestea tăcerea ta mă omoară. De atâtea
socotită o persoană foarte veselă și inima zile de când ți-am scris și aștept un răspuns
mea sângeră că uneori plâng în timpul de un rând măcar, dar geaba, nici nu mai
nopții și numai Dumnezeu știe căruia îi știu unde mi-i capul, mă întreb de m-ai
deschid inima mea și care cunoaște mai putut uita așa curând și câte-mi mai trec
bine decât oricine durerea ce-mi sfâșie prin minte știe numai unul Dumnezeu.
inima. Dorindu-te, te sărut.
La revedere ,Titi. Veronica
Te îmbrățișez de mii și mii de ori! 23 octombrie 1879
Nu mă uita. Veronica. Eminescu:
Decembrie 1871 Îngerul meu blond ,
Te-aș acoperi toată cu sărutări dacă ai fi
Eminescu: lângă mine. Pentru mine viața s-a încheiat.
Nu mai sunt în stare și nu voi mai fi de-a iubi când eu te iubesc ? De ce te îndoiești de un
nimic în lume , afară de tine. Dacă ai ști tu lucru care a existat, există și va exista .
cu câtă neagră și urâtă gelozie te iubesc , nu
mi-ai mai face imputarea că nu-ți scriu Eminescu:
uneori o vorbă de amor. Te rog mult să nu Ți-am spus , Nicuța, că urâtă să fii, tot dragă
mă uiți deloc . ai să-mi rămâi și nici nu se poate altfel , căci
Al tău Emin tu ești cel dintâi amor al meu și vei fi unicul
și cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o
Veronica: mângâiere pentru singurătatea ta, dacă te
Dragul meu, scriu așa repede, că mă tem să poate mângâia jurământul meu sfînt că nu
nu pierd poșta, te sărut dulce și nu-ți cer iubesc și nu voi iubi niciodată pe nimeni
nimic în chimb, decât să-ți ții făgăduielile. afară de tine, dacă te poate mângâia
Mâine e ziua numelui tău , îmi pare destul mărturisirea că negră mi-e ziua în care nu te
de rău că nu pot măcar să te sărut pe ochii văd, și pustie viața fără tine, atunci, crede-le
tăi cei frumoși, să te pot săruta cât mai căci adevărate sunt și mângâie-te măcar cât
îngrabă și să pot a-ți cere iertare, dacă de puțin. Te rog să crezi în statornicia și
poate, din prostie , te-am jignit cu ceva. Tu, iubirea mea . Crede în mine și nu vei fi
de mă iubești , mă vei ierta și vei veni să ne amăgită , afară doar dac-oi muri. Te sărut și
mai îmbătăm unul de altul. Telegrafiază-mi te rog , liniștește-te , căci starea ta mă
de vii, te sărut, dorindu-ți toată fericirea doare mai mult decât mizeriile mele proprii.
lumii. Al tău Emin

Eminescu:
Eu ți-am răspuns la scrisoarea ta din urmă.
Mă mir foarte mult cum de n-ai primit-o.
Iartă-mă. Fiindcă nu poți bate poșta care
mi-a irosit scrisoarea , bate-mă pe mine, că
tare mi-ar plăcea să umblu bătut de tine. Veronica:
Când te culci , gândește-te la mine, pui
dulce și drăgălaș ce ești. Tu ești o lună , eu sunt un soare
Eu sunt un flutur, tu ești o floare
Veronica:
Eu sunt un templu, tu ești un zeu
Scumpul meu, eu știu bine că te iubesc și
anii care au trecut n-au contribuit decât să
Eminescu:
mărească această pasiune. Lasă-te convins
de acest adevăr și scrie versuri cu toată
Tu ești o odă, eu sunt o zare
căldura din sufletul tău. Eu mă socot fericită
Eu sunt un țărm, tu ești o mare
de a te iubi cu această iubire care
Tu ești o noapte , eu sunt o stea
pedepsește și iartă, care întristează și
mângâie, care n-aș vrea niciodată să se
Tu ești o frunte, eu sunt o stemă
sfârșească. Tu ai umplut golul care veșnic l-
Eu sunt un geniu, tu o problemă
am simțit în sufletul meu. Pe scrisoarea ta
Privesc în ochi-ți să te ghicesc
am văzut urme de lacrimi, de ce-ai plâns
Și te iubesc (Eminescu)
Și te iubesc (Veronica)
Iubita mea (Eminescu)
Iubitul meu (Veronica)

S-ar putea să vă placă și