Draga mea Veronicuță,
Eminescu:
Dulcea mea amică, sunt incapabil de a gândi
ceva și mii de idei care mai de care mai
curioase îmi străbat capul. Un lucru știu și
voi hotărât să fii a mea pentru totdeauna.
Nici nu-mi pot închipui altă viață decât în
apropierea ta și numai sub condiția aceasta
voi în genere să trăiesc, altfel la ce aș mai
târâi o existență de care mi-a fost silă, de la
care n-am avut nimic decât dureri . Știu că-ți
scriu lucruri fără legătură și aș vrea mai bine
să te țin de mână decât să-ți scriu. Dar tu
știi toate, ce să-ți mai spun ceea ce știm
demult amândoi, ceea ce pururea vom ști.
Mihai, Botoșani, 1879
Veronica:
Scumpul și mult iubitul meu Titi.
Dacă ai ști tu cât doresc să fiu lângă tine.
Mi-e lehamete de lumea asta care nu mă
lasă-n pace și care mă hărțuie. Am
momente atât de jalnice că văd viața
alandala și aș vrea să mor. Și-n aceste clipe
de slăbiciune îmi spun: Dacă Titi s-ar afla
lângă mine poate gândul de a muri nu m-ar
încerca adesea. El ar alunga din sufletul
meu acest gol pe care îl simt și pe care-l văd
în jurul meu. Știi tu, scumpul meu, că
întreaga mea viață a fost o născocire pentru
lumea în care eu râd, glumesc și sunt
socotită o persoană foarte veselă și inima
mea sângeră că uneori plâng în timpul
nopții și numai Dumnezeu știe căruia îi
deschid inima mea și care cunoaște mai
bine decât oricine durerea ce-mi sfâșie
inima.
La revedere ,Titi.
Te îmbrățișez de mii și mii de ori!
Nu mă uita. Veronica.
Decembrie 1871
Eminescu:
Sunt cinci ceasuri de dimineață și eu ,
luându-mă cu lucrul, n-am putut închide
ochii încă. Acum după ce am sfârșit câte
aveam de făcut, îmi închei ziua gândid la
tine, pasărea mea sprintenă. Știu că dormi
în acest moment, iar eu mă
uit în lumânare și gândesc la tine . Dormi și
nu te trezi, draga mea Nicuță , că eu te
păzesc tocmai de aici. Căci tu ești regina
stelelor din cerul meu și regina gândurilor
mele.
Al tău Emin
Veronica:
Scumpul meu Eminescu, în minutu-n care-ți
scriu sunt atât de supărată cum nu-ți poți
face idei. De când am sosit în Iași necontenit
am neplăceri și certuri și pe lângă toate
acestea tăcerea ta mă omoară. De atâtea
zile de când ți-am scris și aștept un răspuns
de un rând măcar, dar geaba, nici nu mai
știu unde mi-i capul, mă întreb de m-ai
putut uita așa curând și câte-mi mai trec
prin minte știe numai unul Dumnezeu.
Dorindu-te, te sărut.
Veronica
23 octombrie 1879
Eminescu:
Îngerul meu blond ,
Te-aș acoperi toată cu sărutări dacă ai fi
lângă mine. Pentru mine viața s-a încheiat.
Nu mai sunt în stare și nu voi mai fi de-a iubi
nimic în lume , afară de tine. Dacă ai ști tu
cu câtă neagră și urâtă gelozie te iubesc , nu
mi-ai mai face imputarea că nu-ți scriu
uneori o vorbă de amor. Te rog mult să nu
mă uiți deloc .
Al tău Emin
Veronica:
Dragul meu, scriu așa repede, că mă tem să
nu pierd poșta, te sărut dulce și nu-ți cer
nimic în chimb, decât să-ți ții făgăduielile.
Mâine e ziua numelui tău , îmi pare destul
de rău că nu pot măcar să te sărut pe ochii
tăi cei frumoși, să te pot săruta cât mai
îngrabă și să pot a-ți cere iertare, dacă
poate, din prostie , te-am jignit cu ceva. Tu,
de mă iubești , mă vei ierta și vei veni să ne
mai îmbătăm unul de altul. Telegrafiază-mi
de vii, te sărut, dorindu-ți toată fericirea
lumii.
Eminescu:
Eu ți-am răspuns la scrisoarea ta din urmă.
Mă mir foarte mult cum de n-ai primit-o.
Iartă-mă. Fiindcă nu poți bate poșta care
mi-a irosit scrisoarea , bate-mă pe mine, că
tare mi-ar plăcea să umblu bătut de tine.
Când te culci , gândește-te la mine, pui
dulce și drăgălaș ce ești.
Veronica:
Scumpul meu, eu știu bine că te iubesc și
anii care au trecut n-au contribuit decât să
mărească această pasiune. Lasă-te convins
de acest adevăr și scrie versuri cu toată
căldura din sufletul tău. Eu mă socot fericită
de a te iubi cu această iubire care
pedepsește și iartă, care întristează și
mângâie, care n-aș vrea niciodată să se
sfârșească. Tu ai umplut golul care veșnic l-
am simțit în sufletul meu. Pe scrisoarea ta
am văzut urme de lacrimi, de ce-ai plâns
când eu te iubesc ? De ce te îndoiești de un
lucru care a existat, există și va exista .
Eminescu:
Ți-am spus , Nicuța, că urâtă să fii, tot dragă
ai să-mi rămâi și nici nu se poate altfel , căci
tu ești cel dintâi amor al meu și vei fi unicul
și cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o
mângâiere pentru singurătatea ta, dacă te
poate mângâia jurământul meu sfînt că nu
iubesc și nu voi iubi niciodată pe nimeni
afară de tine, dacă te poate mângâia
mărturisirea că negră mi-e ziua în care nu te
văd, și pustie viața fără tine, atunci, crede-le
căci adevărate sunt și mângâie-te măcar cât
de puțin. Te rog să crezi în statornicia și
iubirea mea . Crede în mine și nu vei fi
amăgită , afară doar dac-oi muri. Te sărut și
te rog , liniștește-te , căci starea ta mă
doare mai mult decât mizeriile mele proprii.
Al tău Emin
Veronica:
Tu ești o lună , eu sunt un soare
Eu sunt un flutur, tu ești o floare
Eu sunt un templu, tu ești un zeu
Eminescu:
Tu ești o odă, eu sunt o zare
Eu sunt un țărm, tu ești o mare
Tu ești o noapte , eu sunt o stea
Tu ești o frunte, eu sunt o stemă
Eu sunt un geniu, tu o problemă
Privesc în ochi-ți să te ghicesc
Și te iubesc (Eminescu)
Și te iubesc (Veronica)
Iubita mea (Eminescu)
Iubitul meu (Veronica)