Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale

literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce

dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de
a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau
speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru
literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce
constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor
sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia
reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează
inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ce nu-i insuflă, și nu este o
excepție junele de 17 ani care în anul trecut trimisese spre publicare un
caiet de poezii plin de "iluziuni pierdute asupra sexului frumos". În acești
oameni nechemați și nealeși predomnește calculul, ei iau pana în mână
fără a ști încă ce să cânte, se hotărăsc mai întâi să facă "o poezie" și apoi
își răsfoiesc mintea pentru a găsi o materie convenabilă, și astfel lucrarea
lor face o impresie tot așa de rece ca și reflecția din care a izvorât.
Nimic din toate aceste în poezia populară! Și ce ambiție calculătoare ar
putea îndemna pe simplul sătean ca să-și întrupeze simțirea în forma
poetică! Ceea ce abundanța tristeței sau bucuriei i-a scos din adâncul
inimei sale nu este niciodată al lui; în toate inimele își află un răsunet și la
toate le devine o proprietate: fapta lui devine fapta lor, el însuș piere
necunoscut. Cea mai adâncă simțire numai îl silește astfel a se arunca
afară din sine, și de aceea din poezia lui îți vorbește însăș durerea și însăș
bucuria, dar nu un individ care sufere, un individ care se bucură. Însă
tocmai aceasta este semnul adevăratei poezii, și ne putem explica cum
asupra Iliadei, atribuite lui Homer, s-a născut controversa dacă în adevăr
este compusă de un poet Homer, sau este numai un șir de balade populare
de autori necunoscuți, într-atât poetul celei mai frumoase epopee s-a
consumat și s-a pierdut fără vreo urmă a individualității sale în lucrarea ce
a produs-o.
Poporul când face poezie, nu face politică, când inima îi saltă, încetează
sarcina reflecției.
Sunt descries ocupațiile de zi cu zi a unui sătean.
 Un singur punct ne permitem încă să semnalăm atenției cărturarilor noștri:
cuvintele cele originale, care ne surprind mai pe fiecare pagină a acestor
poezii populare.