Holocaust

Holocaustul reprezintă una dintre cele mai înspăimântătoare atrocități care au

avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpului
Holocaustului, aproximativ șase milioane de evrei au fost uciși, conform
planului elaborat de regimul nazist din Germania. „Soluția Finală a problemei
evreiești” s-a desfășurat pe toate teritoriile controlate de germani.

Holocaustul reprezintă unul dintre cele mai cumplite genociduri din istoria
umanităţii. Termenul de Holocaust vine de la „holos” („totul” în greacă)
şi kaein („a arde” în greacă). Acesta definea în Antichitate jertfirea unui
sacrificiu oferit zeilor prin ardere.

Holocaustul a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-
1945), in timpul conducerii lui Adolf Hitler. Ţinta acestui genocid au fost
evreii, consideraţi a fi o rasă inferioară (sub-umană) de către regimul nazist.
Aceştia erau duşi în aşa-zisele lagăre de concentrare, unde erau ucişi, de cele
mai multe ori utilizându-se metode extrem de crude. În timpul Holocaustului
se estimează că ar fi murit aproximativ 6 milioane de evrei, de toate vârstele,
majoritatea acestora provenind din state europene.

Lagărele de concentrare au fost gândite şi construite de către nazişti pentru a

lichida fizic adversarii regimului, indiferent de etnie, religie or convingeri
politice. Iniţial, lagărele de concentrare au avut scopul de a izola opozanţii
politici ai regimului nazist, fiind numite lagăre de arest preventiv (Dachau,
Buchenwald, Ravensbruck). În doi ani (1933-1935) regimul totalitar german a
arestat în mod abuziv aproximativ 318.000 de persoane, dintre care 4.200 au
fost executate fără nicio judecată. Odată cu începerea celui de-al Doilea Război
Mondial, obiectivul lagărelor se schimbă radical: deţinuţii fiind obligaţi la
muncă silnică. Deţinuţii urmau să nu mai iasă niciodată din lagăre, ei trebuind
să moară în interior pentru a nu putea dezvălui informaţii despre atrocităţile
ce se petreceau în aceste închisori de stat. Orice persoană care intra în lagăr
era considerată a fi automat vinovată de trădare de ţară.

Situaţia deţinuţilor era deplorabilă, aceştia neprimind îndeajunsă mâncare şi

îngrijire medicală.

Alfred Rosenberg a fost unul dintre principalii responsabili pentru declanşarea

furiei antisemite. Acesta, alături de alţi teoreticieni nazişti, au promovat idei
radicale, precum supremaţia rasială a poporului german (arian), pe premisele
igienei rasiale şi ale luptei antibolşevice, antiliberale şi antireligioase. Astfel,
adversarii nazismului erau în principal evreii, care ar fi fost vinovaţi de crearea
şi menţinerea unor regimuri opuse fascismului de tip german. Lucrarea de
bază a doctrinei hitleriste a fost Mein Kampf, carte în care Hitler deplângea
faptul că Primul Război Mondial a fost pierdut de către nemţi din cauza
trădării populaţiei iudaice din Germania. Rasismul era înţeles ca
superioritatea rasei ariene, condamnând-o irevocabil pe cea evreiască,
purtătoare a unei blestem etern. Astfel, caracteristica rasistă a ideologiei
naziste va deveni în curând unul dintre cele mai inalienabile puncte din cadrul
ideologiei hitleriste.

Integrarea evreilor în societatea germană a reprezentat dintotdeauna o

problemă. Diferenţele de limbă, religie, tradiţii şi etnie au creat de multe ori
conflicte între germani şi evrei.

Numai oamenii care puteau dovedi faptul că 3 din 4 bunici ai lor aparţineau
uneia dintre cele 5 rase considerate a fi germanice puteau primi cetăţenia.
Astfel, doar aceştia aveau acces la drepturile cetăţeneşti, politice şi economice.
Prin aceste legi rasiste, regimul totalitar german proclama şi promova
inegalitatea dintre oameni bazată, pe originea lor.

Nu numai în Germania evreii au fost arestaţi şi duşi în lagărele de concentrare,

dar şi în ţările ocupate de nemţi. Aceştia erau pe urmă obligaţi să muncească
în folosul industriei germane. Lagărele cel mai infame au fost cele de la
Auschwitz, Buchenwald, Ravensbruck, Mauthausen, Birkenau şi Flossenburg.
Aici a fost închisă o populaţie de 9-12 milioane de oameni, de diverse etnii
(evrei, ţigani, slavi) şi religii (creştini, iudaici, martori ai lui Iehova). Pentru
amplul proces de exterminare., Metoda cea mai dens întâlnită a fost aceea a
gazării.

Printre gazele folosite a fost întrebuinţat şi Zyklon B, folosit iniţial la

distrugerea insectelor parazitare. Deţinuţii erau duşi în camerele de gazare
dezbrăcaţi. Aceştia mureau aproape imediat după ce se dădea drumul gazului
în încăperi. Per total, utilizarea gloanţelor era mai costisitoare decât folosirea
gazului. Alegerea metodei de ucidere a deţinuţilor a fost puternic influenţată
de criteriul economic. De asemenea, toate posesiunile celor exterminaţi erau
confiscate de către regimul criminal.

Cu toate că lagărele erau foarte bine păzite, au luat fiinţă şi reţele de rezistenţă
care aveau menirea de a ajuta deţinuţii. Unii dintre aceştia au reuşit chiar să
evadeze. Pentru a preveni astfel de situaţii, deţinuţii de drept comun
(denumiţi Kapo) aveau rolul de a le preda deţinuţilor politici regulile
obligatorii de comportare în lagăre. În caz de nesupunere, deţinuţii Kapo
aveau dreptul de a bate şi chiar a ucide fără să dea socoteală nimănui pentru
aceste crime.

Un eveniment important a avut loc în primăvara anului 1943 în ghetoul de la

Varşovia. Aflând de faptul că autorităţile germane plănuiau să îi extermine,
deţinuţii au procurat arme prin acţiuni clandestine şi au declanşat o revoltă în
19 aprilie 1943. Lupta a durat 27 de zile, iar în ciuda dârzeniei răsculaţilor, mai
bine echipatele trupe nemţeşti au învins. Drept pedeapsă, întreg ghetoul a fost
lichidat. Numărul total al evreilor ucişi ridicându-se la 56.000, un adevărat
măcel.

SS-istul era văzut drept un supraom, educat şi modelat în acest sens. Germanii
erau pervertiţi ideologic încă de mici, învăţând la şcoală despre faptul că
poporul iudaic era unul meschin şi care dorea răul naţiei germane inocente şi
harnice. Astfel, se poate explica prăpastia săpată între membrii SS şi oamenii
care aparţineau aşa-ziselor rase inferioare, consideraţi a fi sub-oameni de
către nazişti.

Odată cu sfârşitul celei de-a Doua Conflagraţii Mondiale, supravieţuitorii

lagărelor au fost eliberaţi de către trupele aliate, care au fost oripilate de
condiţiile în care deţinuţii au fost ţinuţi şi de felul în care au fost trataţi. Cu
toate că există dovezi care atestă faptul că ţările aliate (SUA, Anglia şi URSS)
cunoşteau de mult despre atrocităţile ce se petreceau în aceste lagăre ale
morţii, acestea nu au recunoscut niciodată acest lucru.

La procesul de la Nurnberg (1945-1946), marii criminali de război nazişti au

fost judecaţi şi găsiţi vinovaţi, fiind spânzuraţi ulterior. Nou-formatul stat al
evreilor, Israelul, a dus o politică internaţională activă de răspândire a
informaţiilor şi poveştilor legate de Holocaust (şoah). Memoria Holocaustului
nu va fi niciodată ştearsă din mentalul colectiv al umanităţii, rămânând una
dintre cele mai groaznice crime împotriva umanităţii comise vreodată.