Holocaust

De: Apetrei Răzvan Mihai

Hînțari Ștefan
Cotos George
Moroșan Dominik
Prutean Sebastian
 Supraviețuitori ai Holocaustului, în ziua
Holocaust este termenul care reprezintă cel mai mare masacru din istorie. În timpul eliberării din lagărul Buchenwald de
celui de-al Doilea Război Mondial au fost asasinați circa șase milioane de evrei de către trupele americane. Al șaptelea, în
toate vârstele, majoritatea din Europa dar, ca parte din „soluția finală a problemei cel de-al doilea rând de jos este
evreiești” au fost persecutați și asasinați evrei și în Asia și nordul Africii, conform
laureatul Premiului Nobel pentru
programului de exterminare a evreilor plănuit și executat de regimul național-socialist
din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia. Între victime, s-au Pace Elie
numărat 1,5 milioane de copii. Termenul de „Holocaust” se referă exclusiv la Wiesel, evreu din România (Transilvania
masacrarea evreilor, și nu la alte asasinate - fasciștii și acoliții lor au asasinat și ne de Nord).
evrei, precum romi, polonezi, cetățeni sovietici și alte grupuri etnice slave, prizonieri
de război, homosexuali, Martori ai lui Iehova, negri, adversari politici ai naziștilor și
handicapați fizic și mental Aktion T4. Se estimează că peste 200.000 de asasini au
comis crime asociate Holocaustului. Toate ramurile birocrației de stat în regimurile
fasciste, sub coordonarea SS, cu îndrumări din partea conducerii Partidului Nazist au
fost implicate în logistica și în punerea în aplicare a acestei politici criminale.
Uciderile au fost comise în toată Europa ocupată de germani, precum și în Germania
Nazistă propriu-zisă și în teritoriile controlate de aliații acesteia. Circa 42.500 de
centre de detenție au fost utilizate la concentrarea victimelor în scopul comiterii de
încălcări flagrante ale drepturilor omului.
Persecuțiile au fost efectuate pe etape, culminând cu politica de
exterminare denumită „Soluția Finală a problemei evreiești”. În
urma accederii la putere a lui Hitler, guvernul german a adoptat
legi prin care evreii erau excluși din societatea civilă, cele mai
cunoscute fiind Legile Nürnberg din 1935. Începând cu anul 1933,
naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre de
concentrare. După izbucnirea războiului în 1939, evrei germani și
străini au fost înghesuiți în ghetouri. În 1941, când Germania a
început să se pregătească să cucerească noi teritorii înspre est, toate
măsurile antievreiești s-au radicalizat. Unități paramilitare
specializate, denumite Einsatzgruppen, au omorât circa două
milioane de evrei în execuții în masă în mai puțin de un an. În
prima fază s-a folosit uciderea cu gloanțe, metodă considerată de
eficiență scăzută pentru exterminarea unui popor deci, s-a trecut la
transporturile cu Trenurile morții - vagoane de vite supra încărcate
- spre lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau
călătoriei erau uciși sistematic prin camere de gazare și incinerare
în cuptoare special concepute. Aceasta a continuat până la sfârșitul
celui de al Doilea Război Mondial în Europa în aprilie–mai 1945.
„Selecția” evreilor maghiari pe rampa de la Auschwitz-II
(Birkenau), Polonia în timpul ocupației germane, mai/iunie
1944. Evreii au fost trimiși fie la muncă, fie la camera de
gazare. Fotografia face parte din colecția cunoscută sub
numele de Albumul Auschwitz. Vezi Albumul Auschwitz, Yad
Vashem: „Albumul Auschwitz este singura dovadă vizuală care
a supraviețuit a procesului care a condus la asasinarea în
masă la Auschwitz-Birkenau”. Colecția în ansamblu a fost
publicată pentru prima dată ca The Auschwitz Album în 1980 în
Statele Unite, Canada și în alte părți, de către vânătorul de
naziști Serge Klarsfeld, dar imagini individuale au fost publicate
înainte de aceasta – de exemplu, în timpul procesului de la
Auschwitz din 1947 în Polonia și procesele de la Frankfurt
Auschwitz din 1963–1965. Nu se știe când a fost publicată
prima dată această imagine.
Rezistența armată evreiască, deși a existat, a fost
limitată. La revolta din ghetoul Varșovia din 1943
mii de luptători evrei neînarmați au rezistat patru
săptămâni împotriva armatei naziste. Circa 20.000–
30.000 de partizani evrei au luptat activ împotriva Imagine din timpul revoltei
naziștilor și colaboratorilor acestora în Europa de
din ghetoul Varșovia.
Est, în Franța (în Rezistența Franceză, care a dus o
campanie de gherilă atât împotriva naziștilor cât și
împotriva autorităților franceze de la Vichy) și în
alte locuri. Numai în Europa au fost menționate
peste o sută de insurecții armate evreiești.
Etimologie și definiții
Cuvântul original grecesc (holókauston) este o
traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă
„ardere de tot” și care denumește vechiul ritual
iudaic de sacrificiu în care bucăți de animale sau
plante erau arse pe altar pentru Iahve (Elohim)
căruia, după Cartea Leviticului (a treia carte a
Pentateuhului), îi era plăcut mirosul acestor jertfe.
Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a
denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre
deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în
masă de oameni de către alți oameni”), cuvântul holocaust se
putea referi și la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de
exemplu, l-a folosit înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial,
iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul
Război Mondial.
Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă și este folosită astăzi doar cu
referire la masacrarea evreilor de către naziști în ajunul și în timpul celui de Al
Doilea Război Mondial.

Cuvântul biblic șoa (‫)שואה‬, cu sensul de „calamitate” a devenit termenul

standard în ebraică pentru holocaust încă din anii 1940, în Ierusalim într-o
carte numită Sho'at Yehudei Polin (Holocaustul evreilor din Polonia). În
primăvara anului 1942, istoricul Ben Zion Dinur (Dinaburg) din Ierusalim a
folosit termenul șoa pentru a descrie exterminarea evreilor din Europa,
denumind aceasta o catastrofă care simboliza situația unică a evreilor.
Începând din anii 1950, termenul „holocaust” se referă, de regulă, la genocidul
evreilor.
Termenul german oficial pentru exterminarea
evreilor în perioada nazistă era Endlösung der
Judenfrage („Soluția finală a problemei evreiești”).
În germană, ca și în alte limbi, printre care engleza,
termenul soluția finală este folosit ca alternativă la
cel de holocaust. În România, Conducătorul
Antonescu a folosit sintagma „curățirea terenului”.
Ideologia și scara genocidului
Istoricul Yehuda Bauer afirmă că Holocaustul s-a bazat mai degrabă pe ideologie și pe
mituri decât pe considerații practice. Eberhard Jäckel afirmă că o trăsătură distinctivă
a Holocaustului a fost aceea că pentru prima oară în istorie un stat și-a pus întreaga
putere în spatele declarației că un întreg popor trebuie eliminat complet și fără
excepție, cât mai repede posibil. Richard J. Evans a observat „obsesia” și „dorința de
comprehensivitate” a germanilor în timpul Holocaustului în timp ce încercau să
elimine evreii din toată lumea, nu doar din Germania. Dogma nazistă era că evreii
sunt, așa cum afirmă David Bloxham, „un popor parazit, poluant”, coroziv față de
orice interacționează cu ei. Alte „rase” sau grupuri erau și ele considerate inferioare,
dar nu în același grad ca evreii. Printre aceste grupuri se numărau romii și negrii,
precum și persoanele cu handicap, infractorii și alți neadaptați sociali.
Uciderile au fost efectuate sistematic în practic Evrei pe rampa de selecţie de la
toate zonele teritoriului ocupat de germani în
Auschwitz, mai 1944
peste 20 de țări ocupate. Aproape 3 milioane de
evrei din Polonia ocupată și între 700.000 și 2,5
milioane de evrei din Uniunea Sovietică au fost
uciși. Sute de mii de alți evrei au murit în restul
Europei ocupate de Germania. Discuțiile de la
Conferința de la Wannsee arată limpede că
„soluția finală a problemei evreiești” cuprindea și
Regatul Unit și toate statele neutre din Europa,
cum ar fi Irlanda, Elveția, Turcia, Suedia,
Portugalia și Spania. Peste 200.000 de oameni se
estimează că au participat la comiterea crimelor
Holocaustului. Fără ajutorul colaboratorilor locali,
germanii nu ar fi putut extinde Holocaustul
complet peste mare parte din Europa.
 Cadavre transportate
Omorul pe scară industrială
spre îngropare
în Lagărul de
Utilizarea lagărelor de exterminare echipate cu camere de gazare pentru concentrare
exterminarea sistematică în masă a oamenilor a fost o trăsătură fără Gusen din Mühlhausen/
precedent a Holocaustului. Ele au fost construite cu scopul expres de a Thüringen - Linz, Austri
a.
ucide milioane de oameni, în principal prin gazare. Instalațiile construite
în scopul exterminării în masă au rezultat din experimente anterioare
efectuate de naziști cu gazele toxice în timpul programului secret Aktion
T4 de eutanasie a bolnavilor psihic.

Numărul evreilor uciși

După 1945, cifra cel mai des folosită pentru numărul de evrei uciși a fost
cea de șase milioane. Centrul de comemorare al Holocaustului,
Autoritatea Yad Vashem de Amintire a Eroilor și Martirilor Holocaustului
din Ierusalim, comentează:
“Nu este cunoscut numărul exact al evreilor uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă este cea
de șase milioane, avansată de Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-ului. Majoritatea
cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci și șase milioane. Primele
estimări plasau numărul la între 5,1 milioane (Profesorul Raul Hilberg) și 5,95 milioane (Jacob
Leschinsky). Cercetări mai recente, ale Profesorului Yisrael Gutman și Dr. Robert Rozett în
Enciclopedia Holocaustului, estimează numărul de morți între 5,59 si 5,86 milioane, iar potrivit
unui studiu coordonat de cercetătorul german Wolfgang Benz numărul estimativ este de 5,29
până la 6 milioane.

Principalele surse pentru aceste statistici sunt comparațiile dintre recensămintele de dinainte
de război și cele postbelice. A fost folosită și documentația nazistă cu date parțiale privind
diversele deportări și asasinate. Se estimează că centrul de comemorare și documentare Yad
Vashem are în prezent peste patru milioane de nume ale victimelor.
În a treia ediție a lucrării sale în trei volume, The Destruction of the European Jews, Raul Hilberg a estimat numărul evreilor omorâți în Holocaust la 5,1 milioane. Această cifră include "peste 800 000" care au murit din cauza "ghetoizării și privațiunilor"; 1 400 000
uciși prin "împușcare în aer liber"; și "până la 2 900 000" pieriți în lagăre de concentrare (Konzentrationslager). Hilberg estimează numărul de morți în Polonia la "până la 3 000 000".

Cifrele avansate de cercetătorul Hilberg sunt, în general, considerate a fi o estimare minimală, întrucât, de regulă, el includea numai cazurile mortale pentru care există dovezi certe și evita orice ajustare statistică. Istoricul britanic Martin Gilbert a folosit o
abordare similară în lucrarea sa Atlas of the Holocaust, dar a ajuns la un număr de 5,75 milioane de evrei morți, deoarece a estimat numere mai mari de evrei uciși în Rusia și în alte locuri.
Lucy S. Dawidowicz a folosit date din recensămintele de dinainte
de război pentru a estima numărul evreilor omorâți la 5,934
milioane.

Unul dintre cei mai reputați cercetători germani ai Holocaustului,

Wolfgang Benz, de la Universitatea Tehnică Berlin, citează între 5,3
și 6,2 milioane de victime în Dimension des Volksmords, iar Yisrael
Gutman și Robert Rozett estimează, în Encyclopedia Holocaustului
(1990), numărul victimelor ca fiind între 5,59 și 5,86 milioane.
În teritoriile controlate direct sau indirect de naziști au trăit între 8 și 10 milioane de evrei.
Incertitudinea apare din lipsa de informații privind numărul de evrei domiciliați în Uniunea Sovietică.
Cele 6 milioane de victime ale Holocaustului reprezintă, astfel, între 60% și 75% dintre evreii europeni.
Au fost exterminați peste 90% din evreii polonezi, care fuseseră în număr de 3,3 milioane. Aceeași
proporție se înregistrează și în țările baltice Letonia și Lituania, dar mare parte din evreii din Estonia au
fost evacuați la timp. În Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Iugoslavia, au fost uciși peste 70%. Peste 50%
au fost uciși în Belgia, Ungaria și România. Este posibil ca o proporție similară să fi murit în Belarus și
Ucraina, dar cifrele pentru aceste țări sunt mai puțin sigure. Printre țările cu mortalitate mai mică în
Holocaust se numără Bulgaria, Danemarca, Franța, Italia și Norvegia. Dintre cei 750 000 de evrei care
trăiau în Germania și Austria în 1933, au supraviețuit doar aproximativ un sfert. Înainte de 1939 s-au
refugiat din Germania foarte mulți evrei, însă în majoritate și-au ales locuri de refugiu în Cehoslovacia,
Franța și Olanda, de unde, ca urmare a ocupării acestor țări de armata hitleristă, au fost deportați în
lagăre și, în mare parte, uciși.
Numărul celor uciși în principalele lagăre de muncă forțată și exterminare este estimat
după cum urmează:

Auschwitz-Birkenau: 1,4 milioane; Belzec: 600 000;

Chełmno: 320 000;Lagărul de exterminare Majdanek: 360 000; Maly Trostineț: 65 000;
Sobibór: 250 000; și Treblinka: 870 000.

De aici rezultă un total de peste 3,8 milioane; dintre aceștia, 80%–90% se estimează că au
fost evrei. Numai în aceste șapte lagăre au murit jumătate din numărul total de evrei uciși
în întregul Holocaust. Practic întreaga populație evreiască a Poloniei a murit în aceste
lagăre.
Cel puțin o jumătate de milion de evrei au murit în alte lagăre, inclusiv în marile lagăre de
concentrare din Germania. Acestea nu erau lagăre de exterminare propriu-zise, însă au avut în
diverse momente un număr mare de prizonieri, îndeosebi în ultimul an al războiului, când naziștii s-
au retras din Polonia. Aproximativ un milion de oameni au murit în aceste lagăre și, deși proporția de
evrei nu este cunoscută cu certitudine, a fost estimată la 50%.

Alți între 800 000 și 1 milion de evrei au fost uciși de unitățile speciale de lichidare, numite
Einsatzgruppen, în teritoriile sovietice ocupate (cifră aproximativă, deoarece omorurile comise de
Einsatzgruppen erau adesea nedocumentate). Mulți alții au murit prin executare ori din cauza bolilor
și malnutriției în ghetourile din Polonia, înainte să fi putut fi deportați.
ORIGINEA
Viziunea lui Hitler asupra lumii
Originea și prima expresie a antisemitismului lui
Hitler rămân subiect de dezbateri.Ideea centrală a
filosofiei lui Hitler era expansiunea și lebensraum
(spațiul vital) pentru Germania.Hitler își arăta
deschis ura față de evrei și subscria majorității
stereotipurilor antisemite. De la începutul anilor
1920, Hitler punea semnul egal între evrei și
microbi și susținea că trebuie tratați exact la fel.
Hitler considera marxismul o doctrină evreiască și
proclama că luptă împotriva „marxismului
evreiesc”. El credea că evreii creaseră comunismul
în cadrul unei conspirații ce viza distrugerea
Germaniei. În anii 1920, ziaristul Joseph Hell
susținea că atunci când l-a întrebat pe Hitler ce va
face evreilor odată ajuns la putere, el a răspuns că
„prima și cea dintâi sarcină va fi anihilarea evreilor”.
Antisemitism și rasism
De-a lungul Evului Mediu european, evreii au fost supuși
antisemitismului bazat pe teologia creștină, care îi blama
pentru respingerea și uciderea lui Isus. Chiar și după
Reformă, catolicismul și lutheranismul au continuat să-i
persecute pe evrei, acuzându-i de omoruri rituale și
supunându-i pogromurilor și expulzărilor. A doua jumătate a
secolului al XIX-lea a adus apariția în Germania și Austro-
Ungaria a mișcării Völkisch dezvoltată de gânditori ca
Houston Stewart Chamberlain și Paul de Lagarde. Mișcarea
îmbrățișa un rasism pseudoștiințific și îi considera pe evrei o
rasă ai cărei membri erau într-o luptă pe viață și pe moarte cu
rasa ariană pentru dominarea lumii.
Antisemitismul în Germania: la 1
aprilie 1933, SA a cerut boicot
național al afacerilor evreiești.
Aici, ei sunt în fața Magazinului
Israel din Berlin. Pe pancarte
scrie: „Germani! Apărați-vă! Nu
cumpărați de la evrei!”
(„Deutsche! Wehrt Euch! Kauft
nicht bei Juden!”) Magazinul
avea să fie devastat
de Kristallnacht în 1938, apoi
transferat unei familii
neevreiești.
Soluția finală

Conferința de la Wannsee
Copie a minutei Conferinței de la
Copie a minutei Conferinței de la Wannsee; această pagină listează Wannsee; această pagină listează
numărul de evrei din fiecare țară europeană. numărul de evrei din fiecare țară
europeană.
SS-Obergruppenführer Reinhard Heydrich, șeful Biroului Principal de
Securitate al Reich-ului (Reichssicherheitshauptamt sau RSHA), a convocat
ceea ce avea să rămână cunoscut drept Conferința de la Wannsee la 20
ianuarie 1942 la o vilă, am Grossen Wannsee Nr. 56/58, din Wannsee, o
suburbie a Berlinului. Întâlnirea fusese programată pentru 9 decembrie
1941, și la 29 noiembrie s-au trimis invitațiile, dar a fost apoi amânată.
Christian Gerlach susține că Hitler și-a anunțat hotărârea de anihila evreii
în preajma zilei de 12 decembrie 1941, probabil pe 12 decembrie într-un
discurs ținut liderilor Partidului Nazist. Aceasta se întâmpla a doua zi după
ce a declarat război Statelor Unite și la cinci zile după atacul de la Pearl
Harbour lansat de Japonia. Joseph Goebbels, ministrul propagandei,
comenta despre discursul lui Hitler: „îi avertizase pe evrei că dacă vor mai
declanșa încă un război mondial, se va ajunge la distrugerea lor. ... Acum s-
a ajuns la război mondial. Distrugerea evreilor trebuie să fie consecința
necesară.”
ELIBAREA Prizonieri înfometați din lagărul Mauthausen,
Primul lagăr mare, Lagărul de exterminare Majdanek, a fost Ebensee, Austria, eliberat de Divizia 80
descoperit de sovietici la 23 iulie 1944. Auschwitz a fost Infanterie a Statelor Unite la 5 mai 1945.
eliberat tot de Armata Roșie la 27 ianuarie
1945; Buchenwald - de americani la 11 aprilie; Bergen-
Belsen - de britanici la 15 aprilie; Dachau - de americani la 29
aprilie; Ravensbrück - de sovietici în aceeași
zi; Mauthausen - de americani la 5 mai; și Theresienstadt de
sovietici - la 8 mai. Treblinka, Sobibór, și Bełżec nu au fost
niciodată eliberate, deoarece fuseseră distruse de naziști în
1943. Colonelul William W. Quinn din Armata a Șaptea
americană a spus despre Dachau: „Acolo trupele noastre au
găsit imagini, sunete și miasme mai oribile ca orice
imaginație, cruzimi atât de enorme, că sunt de neînțeles
pentru mintea normală”.
În majoritatea lagărelor descoperite de sovietici, cei mai mulți
deținuți fuseseră evacuați, rămânând abandonați doar câteva
mii în viață. De exemplu, 7.000 de deținuți au fost găsiți la
Auschwitz-Birkenau, inclusiv 180 de copii pe care medicii
făcuseră experimente. Divizia a 11-a blindată britanică a găsit
circa 60.000 de deținuți în lagărul de la Bergen-Belsen,
13.000 de cadavre erau neîngropate. Dintre supraviețuitorii
găsiți au murit, în următoarele câteva săptămâni, de tifos sau
malnutriție circa zece mii. Britanicii au forțat gardienii SS
rămași în lagăr să adune cadavrele și să le îngroape în gropi
comune.