Proiect la istorie

HOLOCAUST
1941-1945
Ce este holocaustul
● Holocaustul este rezultatul
politicii antisemite duse de
statul nazist.
● Simbolul nazist se
numeşte ,,Svastică”
● Evreii erau numiţi semiţi şi
consideraţi inferiori.
● Evreii erau obligaţi să poarte
un semn distinctiv ,,Steaua
lui David”.
 Începutul
●
Legile de la Nürnberg și emigrarea evreilor
● La 15 septembrie 1935, Reichstagul a adoptat Legea Cetățeniei
Reichului și Legea pentru Protejarea Sângelui German și Onoarei
Germane, denumite legile de la Nürnberg. Prima stipula că numai cei
de „sânge german sau înrudit” pot fi cetățeni. Oricine avea trei sau
mai mulți bunici evrei era clasificat ca evreu. A doua lege specifica:
„căsătoriile între evrei și cetățeni de sânge german sau înrudit sunt
interzise”. Relațiile sexuale în astfel de cupluri erau și ele incriminate;
evreilor li s-a interzis să aibă ca angajate în casele lor femei german
de vârstă sub 45 de ani.Legile se refereau la evrei, dar se aplicau și
romilor și negrilor.
● Politica rasială nazistă avea ca obiectiv forțarea evreilor să emigreze.
Cincizeci de mii de evrei germani plecaseră din Germania la sfârșitul
lui 1934, și până în 1938, aproximativ jumătate din populația
evreiască din Germania părăsise țara.
Printre cei mai de seamă evrei care au plecat s-a numărat dirijorul
Bruno Walter, care a fugit după ce i s-a spus că sala Filarmonicii din
Berlin va fi arsă din temelii dacă el va mai dirija un concert acolo. Albert
Einstein, care era în străinătate când Hitler a venit la putere, nu s-a mai
întors niciodată în Germania. El a fost exclus din Societatea Kaiser
Wilhelm și din Academia Prusacă de Științe, iar cetățenia i-a fost
revocată. Alți oameni de știință germani, între care Gustav Hertz și
Erwin Schrödinger, și-au pierdut posturile de profesori și au plecat din
țară.

În martie 1938, Germania a anexat Austria. Naziștii austrieci au spart

prăvăliile evreilor, au furat din casele și din afacerile evreiești, și i-au
obligat pe evrei să presteze munci uoare, cum ar fi spălatul
caldarâmului sau curățatul toaletelor. Afacerile evreiești au fost
„arianizate” și s-au impus restricțiile legale în vigoare în Germania. În
august, Adolf Eichmann a fost însărcinat cu conducerea Agenției
Centrale pentru Emigrarea Evreilor. Circa 100.000 de evrei austrieci
plecaseră din țară în mai 1939, între care Sigmund Freud și familia sa.
 Kristallnacht
● La 7 noiembrie 1938, Herschel Grynszpan, un evreu polonez, l-a
asasinat pe diplomatul german Ernst vom Rath la Paris ca represalii
pentru expulzarea părinților săi din Germania. Când vom Rath a murit
la 9 noiembrie, guvernul s-a folosit de moartea sa ca pretext pentru a
instiga un pogrom împotriva evreilor din al Treilea Reich. Deși
guvernul a susținut că pogromul a fost unul spontan, el a fost de fapt
planificat și comandat de Hitler și Goebbels, dar, conform lui David
Cesarani, nu avea un obiectiv bine definit; acesta din urmă scria că
rezultatul a fost „crime, viol, jaf, distrugere de proprietăți și o teroare
pe o scară fără precedent.
● Cunoscute sub titulatura de Kristallnacht („Noaptea Sticlei Sparte”)]
atacurile au fost comise de către SS și SA, deși au luat parte și
germani care nu erau membri ai niciuneia din cele două grupări. În
unele zone, violențele au început chiar înainte de sosirea SS-ului sau
a SA-ului. Peste 7500 de magazine evreiești (din 9000) și peste 1000
de sinagogi au fost fie avariate, fie distruse. Pagubele au fost
estimate la 39 de milioane de mărci.
● Numărul morților a fost dat oficial ca
fiind 91, dar poate fi mai mare. 30.000
de oameni au fost trimiși în lagărele de
concentrare de la Dachau, Buchenwald
și Sachsenhausen, dar mulți au fost
eliberați după câteva săptămâni. Doar
2000 dintre ei mai erau în lagăre la
începutul lui 1939. Evreimea germană
ca grup a fost făcută responsabilă
pentru repararea daunelor rezultate în
urma pogromului, și a fost obligată să
plătească și o „taxă de ispășire” de
peste un miliard de mărci. Asigurările
pentru daunele asupra proprietăților au
fost confiscate de guvern. În 12
noiembrie, un decret îi excludea pe
evrei din toate celelalte profesii din
care nu fuseseră încă excluși. După
Kristallnacht, evreii rămași în al Treilea
Reich și-au intensificat eforturile de a
pleca din țară.
 Soluțiile teritoriale și relocările
● Înaintea celui de al Doilea Război Mondial, liderii naziști
planificaseră o deportare în masă a evreilor din Germania și,
ulterior, din toată Europa. Printre zonele luate în calcul pentru
relocare s-au numărat Palestina Britanică și Madagascarul
Francez. După începutul războiului, liderii germani au vehiculat
ideea deportării evreilor europeni în Siberia.
● Palestina a fost singura locație unde planul german a fost -
parțial - pus în aplicare, în urma Acordului de la Haavara între
Federația Sionistă din Germania și guvernul german. Acest
acord a dus la transferul a circa 60.000 de evrei germani și a
100 milioane de dolari din Germania în Palestina, dar a luat
sfârșit odată intervenția și acordurile de colaborare dintre Hitler
și muftiul Ierusalimului, Hadj Amin al-Husseini.
În mai 1940, Madagascarul a devenit direcția eforturilor germane de
deportare pentru că acolo condițiile de viață erau nefavorabile și ar fi
grăbit moartea celor deportați.Unii lideri germani au început să discute
ideea în 1938 și biroul lui Adolf Eichmann a primit ordin să treacă la
punerea în aplicare a planurilor de relocare, dar nu există dovezi că
asemenea planuri ar fi existat înainte de ocuparea Franței în iunie 1940.
Eșecul german în a înfrânge Marea Britanie a împiedicat transportul
evreilor peste mări, și la 10 februarie 1942 Planului Madagascar a fost
abandonat.
 Trăsături distinctive
● Autorul holocaustolog Saul Friedländer scrie că: “Niciun grup social, nicio comunitate religioasă,
nicio instituție academică sau profesională din Germania sau din Europa nu și-a declarat
solidaritatea cu evreii.”Friedländer mai arată că unele biserici au spus că unii evrei convertiți
trebuie priviți ca parte a comunității creștine, dar și aceasta doar până la un punct. Friedländer
argumentează că aceasta face Holocaustul să fie deosebit, deoarece politicile antievreiești au
putut să se desfășoare fără intervenția unor forțe potrivnice de felul celor care apar în mod
normal în societățile avansate, cum ar fi industria, întreprinderile mici și mijlocii, bisericile și alte
culte religioase sau alte grupuri de presiune și grupuri de interese.
Michael Berenbaum scrie că Germania devenise un stat genocidar.Fiecare ramură a birocrației
sofisticate a acestei țări a fost implicată în procesul asasinatelor în masă. Bisericile parohiale și
Ministerul de Interne au furnizat liste de nașteri care arătau cine este evreu; Poșta a livrat ordinele
de deportare și denaturalizare; Ministerul de Finanțe a confiscat proprietățile evreiești; firmele
germane au concediat muncitorii evrei și au exclus acționarii evrei; universitățile au refuzat să admită
studenți evrei, au refuzat să acorde diplome celor înmatriculați și au concediat profesorii evrei; oficiile
guvernamentale de transport au pregătit trenurile de deportare; companiile farmaceutice germane au
testat medicamente pe prizonierii din lagăre; alte companii au licitat pentru contracte de construcție a
crematoriilor; liste detaliate de victime au fost alcătuite folosind mașinile de pontaj ale companiei
Dehomag, care au făcut înregistrarea meticuloasă a omorurilor. Când intrau în lagărele morții,
prizonierii erau obligați să-și predea toate obiectele personale, atent catalogate și etichetate înainte
de a fi trimise în Germania pentru a fi valorificate. Berenbaum arată că “soluția finală a problemei
evreiești” era “în ochii făptuitorilor... cea mai mare realizare a Germaniei.”
 În Europa au fost înființate ghetouri în care evreii au fost
închiși înainte de a fi trimiși în lagăre de concentrare.

Naziștii au înregistrat metodic

desfășurarea Holocaustului în mii
de rapoarte și documente. În
imagine, transcrierea de către un
serviciu militar britanic de
interceptare și descifrare a
telegramei lui Hermann Höfle
transmisă în ianuarie 1943 lui
Adolf Eichmann; Höfle raporta că
1 274 166 de evrei fuseseră uciși
în cele patru tabere ale operațiunii
Operațiunea Reinhard în anul
1942.
 Ideologia și scara genocidului
● Istoricul Yehuda Bauer afirmă că Holocaustul s-a bazat mai
degrabă pe ideologie și pe mituri decât pe considerații
practice.Eberhard Jäckel afirmă că o trăsătură distinctivă a
Holocaustului a fost aceea că pentru prima oară în istorie un
stat și-a pus întreaga putere în spatele declarației că un întreg
popor trebuie eliminat complet și fără excepție, cât mai repede
posibil. Richard J. Evans a observat „obsesia” și „dorința de
comprehensivitate” a germanilor în timpul Holocaustului în timp
ce încercau să elimine evreii din toată lumea, nu doar din
Germania.Dogma nazistă era că evreii sunt, așa cum afirmă
David Bloxham, „un popor parazit, poluant”, coroziv față de
orice interacționează cu ei. Alte „rase” sau grupuri erau și ele
considerate inferioare, dar nu în același grad ca evreii. Printre
aceste grupuri se numărau romii și negrii, precum și persoanele
cu handicap, infractorii și alți neadaptați sociali.
● Uciderile au fost efectuate
sistematic în practic toate
zonele teritoriului ocupat de
germani în peste 20 de țări
ocupate. Aproape 3 milioane
de evrei din Polonia ocupată
și între 700.000 și 2,5
milioane de evrei din
Uniunea Sovietică au fost
uciși. Sute de mii de alți evrei
au murit în restul Europei
ocupate de Germania.
● Discuțiile de la Conferința de
la Wannsee arată limpede că
„soluția finală a problemei
evreiești” cuprindea și
Regatul Unit și toate statele
neutre din Europa, cum ar fi
Irlanda, Elveția, Turcia,
Suedia, Portugalia și Spania.
Peste 200.000 de oameni se
estimează că au participat la
comiterea crimelor
Holocaustului. Fără ajutorul
colaboratorilor locali,
germanii nu ar fi putut
extinde Holocaustul complet
peste mare parte din Europa.
 Omorul pe scară industrială
● Utilizarea lagărelor de exterminare echipate cu camere de
gazare pentru exterminarea sistematică în masă a oamenilor a
fost o trăsătură fără precedent a Holocaustului.Ele au fost
construite cu scopul expres de a ucide milioane de oameni, în
principal prin gazare. Instalațiile construite în scopul exterminării
în masă au rezultat din experimente anterioare efectuate de
naziști cu gazele toxice în timpul programului secret Aktion T4
de eutanasie a bolnavilor psihic.
Numărul evreilor uciși
● După 1945, cifra cel mai des folosită pentru
numărul de evrei uciși a fost cea de șase
milioane. Centrul de comemorare al
Holocaustului, Autoritatea Yad Vashem de
Amintire a Eroilor și Martirilor Holocaustului
din Ierusalim, comentează:
● “Nu este cunoscut numărul exact al evreilor
uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă
este cea de șase milioane, avansată de
Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt
al SS-ului. Majoritatea cercetărilor confirmă
că numărul victimelor s-a situat între cinci și
șase milioane. Primele estimări plasau
numărul la între 5,1 milioane (Profesorul
Raul Hilberg) și 5,95 milioane (Jacob
Leschinsky). Cercetări mai recente, ale
Profesorului Yisrael Gutman și Dr. Robert
Rozett în Enciclopedia Holocaustului,
estimează numărul de morți între 5,59 si
5,86 milioane, iar potrivit unui studiu
coordonat de cercetătorul german Wolfgang
Benz numărul estimativ este de 5,29 până
la 6 milioane.”
Principalele surse pentru aceste statistici sunt comparațiile dintre
recensămintele de dinainte de război și cele postbelice. A fost folosită și
documentația nazistă cu date parțiale privind diversele deportări și
asasinate. Se estimează că centrul de comemorare și documentare Yad
Vashem are în prezent peste patru milioane de nume ale victimelor.
În a treia ediție a lucrării sale în trei volume, The Destruction of the
European Jews, Raul Hilberg a estimat numărul evreilor omorâți în
Holocaust la 5,1 milioane. Această cifră include "peste 800 000" care au
murit din cauza "ghetoizării și privațiunilor"; 1 400 000 uciși prin
"împușcare în aer liber"; și "până la 2 900 000" pieriți în lagăre de
concentrare (Konzentrationslager). Hilberg estimează numărul de morți
în Polonia la "până la 3 000 000".
Cifrele avansate de cercetătorul Hilberg sunt, în general, considerate a fi
o estimare minimală, întrucât, de regulă, el includea numai cazurile
mortale pentru care există dovezi certe și evita orice ajustare statistică.
Istoricul britanic Martin Gilbert a folosit o abordare similară în lucrarea sa
Atlas of the Holocaust, dar a ajuns la un număr de 5,75 milioane de
evrei morți, deoarece a estimat numere mai mari de evrei uciși în Rusia
și în alte locuri.
Lucy S. Dawidowicz a folosit date din recensămintele de dinainte de război pentru a
estima numărul evreilor omorâți la 5,934 milioane.

Unul dintre cei mai reputați cercetători germani ai Holocaustului, Wolfgang Benz, de la
Universitatea Tehnică Berlin, citează între 5,3 și 6,2 milioane de victime în Dimension
des Volksmords, iar Yisrael Gutman și Robert Rozett estimează, în Encyclopedia
Holocaustului (1990), numărul victimelor ca fiind între 5,59 și 5,86 milioane.

În teritoriile controlate direct sau indirect de naziști au trăit între 8 și 10 milioane de

evrei. Incertitudinea apare din lipsa de informații privind numărul de evrei domiciliați în
Uniunea Sovietică. Cele 6 milioane de victime ale Holocaustului reprezintă, astfel, între
60% și 75% dintre evreii europeni. Au fost exterminați peste 90% din evreii polonezi,
care fuseseră în număr de 3,3 milioane. Aceeași proporție se înregistrează și în țările
baltice Letonia și Lituania, dar mare parte din evreii din Estonia au fost evacuați la
timp. În Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Iugoslavia, au fost uciși peste 70%. Peste
50% au fost uciși în Belgia, Ungaria și România. Este posibil ca o proporție similară să
fi murit în Belarus și Ucraina, dar cifrele pentru aceste țări sunt mai puțin sigure. Printre
țările cu mortalitate mai mică în Holocaust se numără Bulgaria, Danemarca, Franța,
Italia și Norvegia. Dintre cei 750 000 de evrei care trăiau în Germania și Austria în
1933, au supraviețuit doar aproximativ un sfert. Înainte de 1939 s-au refugiat din
Germania foarte mulți evrei, însă în majoritate și-au ales locuri de refugiu în
Cehoslovacia, Franța și Olanda, de unde, ca urmare a ocupării acestor țări de armata
hitleristă, au fost deportați în lagăre și, în mare parte, uciși.
Numărul celor uciși în principalele lagăre de muncă forțată și exterminare este estimat după
cum urmează:
Auschwitz-Birkenau: 1,4 milioane; Belzec: 600 000;Chełmno: 320 000;Lagărul de exterminare
Majdanek: 360 000;Maly Trostineț: 65 000;Sobibór: 250 000; și Treblinka: 870 000.
De aici rezultă un total de peste 3,8 milioane; dintre aceștia, 80%–90% se estimează că au fost
evrei. Numai în aceste șapte lagăre au murit jumătate din numărul total de evrei uciși în întregul
Holocaust. Practic întreaga populație evreiască a Poloniei a murit în aceste lagăre.

Cel puțin o jumătate de milion de evrei au murit în alte lagăre, inclusiv în marile lagăre de
concentrare din Germania. Acestea nu erau lagăre de exterminare propriu-zise, însă au avut în
diverse momente un număr mare de prizonieri, îndeosebi în ultimul an al războiului, când
naziștii s-au retras din Polonia. Aproximativ un milion de oameni au murit în aceste lagăre și,
deși proporția de evrei nu este cunoscută cu certitudine, a fost estimată la 50%.

Alți între 800 000 și 1 milion de evrei au fost uciși de unitățile speciale de lichidare, numite
Einsatzgruppen, în teritoriile sovietice ocupate (cifră aproximativă, deoarece omorurile comise
de Einsatzgruppen erau adesea nedocumentate). Mulți alții au murit prin executare ori din
cauza bolilor și malnutriției în ghetourile din Polonia, înainte să fi putut fi deportați.