Proiect la

istorie
HOLOCAUST

1933-1945
Ce este holocaustul
●
Holocaustul este rezultatul
politicii antisemite duse de statul
nazist.
●
Simbolul nazist se
numeşte ,,Svastică”
●
Evreii erau numiţi semiţi şi
consideraţi inferiori.
●
Evreii erau obligaţi să poarte un
semn distinctiv ,,Steaua lui
David”.
 Începutul
Legile de la Nürnberg și emigrarea evreilor
●

●
La 15 septembrie 1935, Reichstagul a adoptat Legea Cetățeniei
Reichului și Legea pentru Protejarea Sângelui German și Onoarei
Germane, denumite legile de la Nürnberg. Prima stipula că numai cei de
„sânge german sau înrudit” pot fi cetățeni. Oricine avea trei sau mai mulți
bunici evrei era clasificat ca evreu. A doua lege specifica: „căsătoriile
între evrei și cetățeni de sânge german sau înrudit sunt interzise”.
Relațiile sexuale în astfel de cupluri erau și ele incriminate; evreilor li s-a
interzis să aibă ca angajate în casele lor femei german de vârstă sub 45
de ani.Legile se refereau la evrei, dar se aplicau și romilor și negrilor.
●
Politica rasială nazistă avea ca obiectiv forțarea evreilor să emigreze.
Cincizeci de mii de evrei germani plecaseră din Germania la sfârșitul lui
1934, și până în 1938, aproximativ jumătate din populația evreiască din
Germania părăsise țara.
Printre cei mai de seamă evrei care au plecat s-a numărat dirijorul Bruno
Walter, care a fugit după ce i s-a spus că sala Filarmonicii din Berlin va fi
arsă din temelii dacă el va mai dirija un concert acolo. Albert Einstein,
care era în străinătate când Hitler a venit la putere, nu s-a mai întors
niciodată în Germania. El a fost exclus din Societatea Kaiser Wilhelm și
din Academia Prusacă de Științe, iar cetățenia i-a fost revocată. Alți
oameni de știință germani, între care Gustav Hertz și Erwin Schrödinger,
și-au pierdut posturile de profesori și au plecat din țară.

În martie 1938, Germania a anexat Austria. Naziștii austrieci au spart

prăvăliile evreilor, au furat din casele și din afacerile evreiești, și i-au
obligat pe evrei să presteze munci uoare, cum ar fi spălatul caldarâmului
sau curățatul toaletelor. Afacerile evreiești au fost „arianizate” și s-au
impus restricțiile legale în vigoare în Germania. În august, Adolf
Eichmann a fost însărcinat cu conducerea Agenției Centrale pentru
Emigrarea Evreilor. Circa 100.000 de evrei austrieci plecaseră din țară în
mai 1939, între care Sigmund Freud și familia sa.
 Kristallnacht
●
La 7 noiembrie 1938, Herschel Grynszpan, un evreu polonez, l-a asasinat pe
diplomatul german Ernst vom Rath la Paris ca represalii pentru expulzarea
părinților săi din Germania. Când vom Rath a murit la 9 noiembrie, guvernul s-a
folosit de moartea sa ca pretext pentru a instiga un pogrom împotriva evreilor
din al Treilea Reich. Deși guvernul a susținut că pogromul a fost unul spontan, el
a fost de fapt planificat și comandat de Hitler și Goebbels, dar, conform lui David
Cesarani, nu avea un obiectiv bine definit; acesta din urmă scria că rezultatul a
fost „crime, viol, jaf, distrugere de proprietăți și o teroare pe o scară fără
precedent.
●
Cunoscute sub titulatura de Kristallnacht („Noaptea Sticlei Sparte”)] atacurile au
fost comise de către SS și SA, deși au luat parte și germani care nu erau
membri ai niciuneia din cele două grupări. În unele zone, violențele au început
chiar înainte de sosirea SS-ului sau a SA-ului. Peste 7500 de magazine
evreiești (din 9000) și peste 1000 de sinagogi au fost fie avariate, fie distruse.
Pagubele au fost estimate la 39 de milioane de mărci.
 Soluțiile teritoriale și relocările
●
Înaintea celui de al Doilea Război Mondial, liderii naziști
planificaseră o deportare în masă a evreilor din Germania și,
ulterior, din toată Europa. Printre zonele luate în calcul pentru
relocare s-au numărat Palestina Britanică și Madagascarul
Francez. După începutul războiului, liderii germani au vehiculat
ideea deportării evreilor europeni în Siberia.
●
Palestina a fost singura locație unde planul german a fost - parțial
- pus în aplicare, în urma Acordului de la Haavara între Federația
Sionistă din Germania și guvernul german. Acest acord a dus la
transferul a circa 60.000 de evrei germani și a 100 milioane de
dolari din Germania în Palestina, dar a luat sfârșit odată intervenția
și acordurile de colaborare dintre Hitler și muftiul Ierusalimului,
Hadj Amin al-Husseini.
 În mai 1940, Madagascarul a devenit direcția eforturilor germane
de deportare pentru că acolo condițiile de viață erau nefavorabile și
ar fi grăbit moartea celor deportați.Unii lideri germani au început să
discute ideea în 1938 și biroul lui Adolf Eichmann a primit ordin să
treacă la punerea în aplicare a planurilor de relocare, dar nu există
dovezi că asemenea planuri ar fi existat înainte de ocuparea
Franței în iunie 1940. Eșecul german în a înfrânge Marea Britanie
a împiedicat transportul evreilor peste mări, și la 10 februarie 1942
Planului Madagascar a fost abandonat.
 Trăsături distinctive
●
Autorul holocaustolog Saul Friedländer scrie că: “Niciun grup social, nicio comunitate religioasă,
nicio instituție academică sau profesională din Germania sau din Europa nu și-a declarat
solidaritatea cu evreii.”Friedländer mai arată că unele biserici au spus că unii evrei convertiți trebuie
priviți ca parte a comunității creștine, dar și aceasta doar până la un punct. Friedländer
argumentează că aceasta face Holocaustul să fie deosebit, deoarece politicile antievreiești au putut
să se desfășoare fără intervenția unor forțe potrivnice de felul celor care apar în mod normal în
societățile avansate, cum ar fi industria, întreprinderile mici și mijlocii, bisericile și alte culte religioase
sau alte grupuri de presiune și grupuri de interese.

Michael Berenbaum scrie că Germania devenise un stat genocidar.Fiecare ramură a birocrației

sofisticate a acestei țări a fost implicată în procesul asasinatelor în masă. Bisericile parohiale și
Ministerul de Interne au furnizat liste de nașteri care arătau cine este evreu; Poșta a livrat ordinele
de deportare și denaturalizare; Ministerul de Finanțe a confiscat proprietățile evreiești; firmele
germane au concediat muncitorii evrei și au exclus acționarii evrei; universitățile au refuzat să admită
studenți evrei, au refuzat să acorde diplome celor înmatriculați și au concediat profesorii evrei; oficiile
guvernamentale de transport au pregătit trenurile de deportare; companiile farmaceutice germane au
testat medicamente pe prizonierii din lagăre; alte companii au licitat pentru contracte de construcție a
crematoriilor; liste detaliate de victime au fost alcătuite folosind mașinile de pontaj ale companiei
Dehomag, care au făcut înregistrarea meticuloasă a omorurilor. Când intrau în lagărele morții,
prizonierii erau obligați să-și predea toate obiectele personale, atent catalogate și etichetate înainte
de a fi trimise în Germania pentru a fi valorificate. Berenbaum arată că “soluția finală a problemei
evreiești” era “în ochii făptuitorilor... cea mai mare realizare a Germaniei.”
1.În Europa au fost înființate ghetouri în care evreii au fost închiși înainte de a fi trimiși în
lagăre de concentrare.
2.Naziștii au înregistrat metodic desfășurarea Holocaustului în mii de rapoarte și
documente. În imagine, transcrierea de către un serviciu militar britanic de interceptare și
descifrare a telegramei lui Hermann Höfle transmisă în ianuarie 1943 lui Adolf Eichmann;
Höfle raporta că 1 274 166 de evrei fuseseră uciși în cele patru tabere ale operațiunii
Operațiunea Reinhard în anul 1942.
 Ideologia și scara genocidului
●
Istoricul Yehuda Bauer afirmă că Holocaustul s-a bazat mai
degrabă pe ideologie și pe mituri decât pe considerații
practice.Eberhard Jäckel afirmă că o trăsătură distinctivă a
Holocaustului a fost aceea că pentru prima oară în istorie un stat
și-a pus întreaga putere în spatele declarației că un întreg popor
trebuie eliminat complet și fără excepție, cât mai repede posibil.
Richard J. Evans a observat „obsesia” și „dorința de
comprehensivitate” a germanilor în timpul Holocaustului în timp ce
încercau să elimine evreii din toată lumea, nu doar din
Germania.Dogma nazistă era că evreii sunt, așa cum afirmă David
Bloxham, „un popor parazit, poluant”, coroziv față de orice
interacționează cu ei. Alte „rase” sau grupuri erau și ele
considerate inferioare, dar nu în același grad ca evreii. Printre
aceste grupuri se numărau romii și negrii, precum și persoanele cu
handicap, infractorii și alți neadaptați sociali.
●
Uciderile au fost efectuate
sistematic în practic toate zonele
teritoriului ocupat de germani în
peste 20 de țări ocupate.
Aproape 3 milioane de evrei din
Polonia ocupată și între 700.000
și 2,5 milioane de evrei din
Uniunea Sovietică au fost uciși.
Sute de mii de alți evrei au murit
în restul Europei ocupate de
Germania.
●
Discuțiile de la Conferința de la
Wannsee arată limpede că „soluția
finală a problemei evreiești”
cuprindea și Regatul Unit și toate
statele neutre din Europa, cum ar fi
Irlanda, Elveția, Turcia, Suedia,
Portugalia și Spania. Peste
200.000 de oameni se estimează
că au participat la comiterea
crimelor Holocaustului. Fără
ajutorul colaboratorilor locali,
germanii nu ar fi putut extinde
Holocaustul complet peste mare
parte din Europa.
 Omorul pe scară industrială
●
Utilizarea lagărelor de exterminare echipate cu camere de gazare
pentru exterminarea sistematică în masă a oamenilor a fost o
trăsătură fără precedent a Holocaustului.Ele au fost construite cu
scopul expres de a ucide milioane de oameni, în principal prin
gazare. Instalațiile construite în scopul exterminării în masă au
rezultat din experimente anterioare efectuate de naziști cu gazele
toxice în timpul programului secret Aktion T4 de eutanasie a
bolnavilor psihic.
Numărul evreilor uciși
●
După 1945, cifra cel mai des folosită pentru
numărul de evrei uciși a fost cea de șase
milioane. Centrul de comemorare al
Holocaustului, Autoritatea Yad Vashem de
Amintire a Eroilor și Martirilor Holocaustului din
Ierusalim, comentează:
●
“Nu este cunoscut numărul exact al evreilor
uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă este
cea de șase milioane, avansată de Adolf
Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-ului.
Majoritatea cercetărilor confirmă că numărul
victimelor s-a situat între cinci și șase milioane.
Primele estimări plasau numărul la între 5,1
milioane (Profesorul Raul Hilberg) și 5,95
milioane (Jacob Leschinsky). Cercetări mai
recente, ale Profesorului Yisrael Gutman și Dr.
Robert Rozett în Enciclopedia Holocaustului,
estimează numărul de morți între 5,59 si 5,86
milioane, iar potrivit unui studiu coordonat de
cercetătorul german Wolfgang Benz numărul
estimativ este de 5,29 până la 6 milioane.”
 Principalele surse pentru aceste statistici sunt comparațiile dintre recensămintele de
dinainte de război și cele postbelice. A fost folosită și documentația nazistă cu date
parțiale privind diversele deportări și asasinate. Se estimează că centrul de comemorare
și documentare Yad Vashem are în prezent peste patru milioane de nume ale victimelor.

În a treia ediție a lucrării sale în trei volume, The Destruction of the European Jews, Raul
Hilberg a estimat numărul evreilor omorâți în Holocaust la 5,1 milioane. Această cifră
include "peste 800 000" care au murit din cauza "ghetoizării și privațiunilor"; 1 400 000
uciși prin "împușcare în aer liber"; și "până la 2 900 000" pieriți în lagăre de concentrare
(Konzentrationslager). Hilberg estimează numărul de morți în Polonia la "până la 3 000
000".

Cifrele avansate de cercetătorul Hilberg sunt, în general, considerate a fi o estimare

minimală, întrucât, de regulă, el includea numai cazurile mortale pentru care există dovezi
certe și evita orice ajustare statistică.[30] Istoricul britanic Martin Gilbert(d) a folosit o
abordare similară în lucrarea sa Atlas of the Holocaust, dar a ajuns la un număr de 5,75
milioane de evrei morți, deoarece a estimat numere mai mari de evrei uciși în Rusia și în
alte locuri.
 Lucy S. Dawidowicz a folosit date din recensămintele de dinainte de război pentru a
estima numărul evreilor omorâți la 5,934 milioane.

Unul dintre cei mai reputați cercetători germani ai Holocaustului, Wolfgang Benz, de la
Universitatea Tehnică Berlin, citează între 5,3 și 6,2 milioane de victime în Dimension des
Volksmords, iar Yisrael Gutman și Robert Rozett estimează, în Encyclopedia
Holocaustului (1990), numărul victimelor ca fiind între 5,59 și 5,86 milioane.

În teritoriile controlate direct sau indirect de naziști au trăit între 8 și 10 milioane de evrei.
Incertitudinea apare din lipsa de informații privind numărul de evrei domiciliați în Uniunea
Sovietică. Cele 6 milioane de victime ale Holocaustului reprezintă, astfel, între 60% și
75% dintre evreii europeni. Au fost exterminați peste 90% din evreii polonezi, care
fuseseră în număr de 3,3 milioane. Aceeași proporție se înregistrează și în țările baltice
Letonia și Lituania, dar mare parte din evreii din Estonia au fost evacuați la timp. În
Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Iugoslavia, au fost uciși peste 70%. Peste 50% au fost
uciși în Belgia, Ungaria și România. Este posibil ca o proporție similară să fi murit în
Belarus și Ucraina, dar cifrele pentru aceste țări sunt mai puțin sigure. Printre țările cu
mortalitate mai mică în Holocaust se numără Bulgaria, Danemarca, Franța, Italia și
Norvegia. Dintre cei 750 000 de evrei care trăiau în Germania și Austria în 1933, au
supraviețuit doar aproximativ un sfert. Înainte de 1939 s-au refugiat din Germania foarte
mulți evrei, însă în majoritate și-au ales locuri de refugiu în Cehoslovacia, Franța și
Olanda, de unde, ca urmare a ocupării acestor țări de armata hitleristă, au fost deportați
în lagăre și, în mare parte, uciși.
 Numărul celor uciși în principalele lagăre de muncă forțată și exterminare este estimat după cum
urmează:

Auschwitz-Birkenau: 1,4 milioane; Belzec: 600 000; Chełmno: 320 000; Lagărul de exterminare
Majdanek: 360 000; Maly Trostineț: 65 000; Sobibór: 250 000;și Treblinka: 870 000.

De aici rezultă un total de peste 3,8 milioane; dintre aceștia, 80%–90% se estimează că au fost
evrei. Numai în aceste șapte lagăre au murit jumătate din numărul total de evrei uciși în întregul
Holocaust. Practic întreaga populație evreiască a Poloniei a murit în aceste lagăre.

Cel puțin o jumătate de milion de evrei au murit în alte lagăre, inclusiv în marile lagăre de
concentrare din Germania. Acestea nu erau lagăre de exterminare propriu-zise, însă au avut în
diverse momente un număr mare de prizonieri, îndeosebi în ultimul an al războiului, când naziștii s-
au retras din Polonia. Aproximativ un milion de oameni au murit în aceste lagăre și, deși proporția
de evrei nu este cunoscută cu certitudine, a fost estimată la 50%.

Alți între 800 000 și 1 milion de evrei au fost uciși de unitățile speciale de lichidare, numite
Einsatzgruppen, în teritoriile sovietice ocupate (cifră aproximativă, deoarece omorurile comise de
Einsatzgruppen erau adesea nedocumentate). Mulți alții au murit prin executare ori din cauza bolilor
și malnutriției în ghetourile din Polonia, înainte să fi putut fi deportați.
 Al Doilea Război Mondial
●
Când Germania a invadat Polonia în septembrie 1939, a căpătat
control asupra a circa 2 milioane de evrei din teritoriul ocupat.
Restul Poloniei au fost ocupat de Uniunea Sovietică, care controla
restul populației dinainte de război de 3.3–3.5 milioane de evrei
polonezi. Planurile germanilor pentru Polonia erau să excludă
polonezii neevrei din unele zone mari, de a restricționa accesul
evrilor și de a coloniza zonele eliberate cu germani. Pentru a ajuta
acest proces, Reinhard Heydrich, șeful Biroului Principal de
Securitate al Reichului, a ordonat ca „clasa conducătoare” din
Polonia să fie ucisă și evreii să fie expulzați din zonele poloneze
anexate de Germania Nazistă.
 Polonia sub ocupație germană
●
Germanii au demarat politica de a trimite ●
Teritoriile poloneze anezate de Germania
evreii din toate teritoriile recent anexate Nazistă, și de URSS, cu teritoriul
(Austria, Cehoslovacia și vestul Poloniei) în Guvernămânul General cu galben, 1939–
partea centrală a Poloniei, denumită de ei 1941
Guvernământul General. Acolo, evreii erau
concentrați în ghetouri în marile orașe,
alese după conexiunile lor feroviare, pentru
a facilita deportările ulterioar. Proviziile de
hrană erau restricționate, igiena publică
dificilă, iar locuitorii erau adesea puși la
muncă forțată. În ghetouri și în lagărele de
muncă au murit cel puțin o jumătate de
milion de evrei de foame, boli și din cauza
condițiilor grele de trai. Jeremy Black scrie
că ghetourile nu se doreau, în 1939, a fi un
pas către exterminarea evreilor. Ele erau
văzute ca parte a politicii de creare a unei
rezervații teritoriale care să-i cuprindă.
 Alte țări ocupate
Germania a invadat Norvegia în aprilie 1940 și în luna iunie reușise să ocupe țara în
întregime Existau circa 1800 de evrei în Norvegia, deja persecutați de naziștii norvegieni.
Spre sfârșitul lui 1940, evreii au fost excluși de la anumite ocupații și în 1941 toți evreii
erau obligați să-și înregistreze proprietățile la guvern.Tot în 1940, Germania a invadat
Danemarca.Țara a fost ocupată atât de rapid încât nu a apucat nici să organizeze vreo
rezistență. Ca urmare, guvernul danez a rămas la putere, iar germanilor li s-a părut mai
ușor să lucreze cu el așa. Din această cauză, înainte de 1942 nu s-au luat prea multe
măsuri împotriva evreilor danezi.
Germanii au invadat Țările de Jos, Luxemburgul, Belgia și Franța în mai 1940. În Țările
de Jos, germanii l-au instalat în postul de Reichskommissar pe Arthur Seyss-Inquart, care
a început rapid să persecute pe cei circa 140.000 de evrei olandezi. Evreii au fost
înlăturați de la locurile lor de muncă și obligați să se înregistreze la guvern. Cetățenii
olandezi neevrei au protestat împotriva acestor măsuri și au organizat în februarie 1941 o
grevă care a fost înăbușită rapid. După capitularea Belgiei la sfârșitul lui mai 1940, ea a
ajuns să fie administrată de un guvernator militar german, Alexander von Falkenhausen,
care a implementat măsuri antievreiești împotriva celor circa 90.000 de evrei din Belgia,
dintre care mulți erau refugiați din Germania sau din Europa de Est. Franța avea circa
300.000 de evrei, împărțiți între partea nordică a Franței, ocupată de Germania, și zonele
sudice, neocupate, dar administrate de guvernul colaboraționist al regimului de la Vichy.
Regiunile ocupate erau sub controlul unui guvernator militar, și acolo măsurile
antievreiești au fost puse în aplicare mai lent decât în zonele controlate de Vichy. În iulie
1940, evreii din părțile Alsaciei și Lorenei ce fuseseră anexate de Germania au fost
expulzați în Franța regimului de la Vichy.
●
Iugoslavia și Grecia au fost invadate în aprilie 1941, și ambele țări
au capitulat înainte de sfârșitul lunii. Germania și Italia au împărțit
Grecia în zone de ocupație, dar nu au eliminat-o ca țară. Iugoslavia
a fost dezmembrată, regiunile din nord fiind anexate de Germania,
iar cele de-a lungul coastei fiind făcute părți ale Italiei. Restul țării a
fost împărțită între un stat-marionetă al Croației, oficial aliat cu
Germania, și Serbia, guvernată printr-o combinație de
administratori militari și de poliție. La data invadării Iugoslaviei,
acolo se aflau 80.000 de evrei. Partidul la putere din Croația,
Ustaše, s-a lansat într-o campanie de crime nu numai împotriva
evreilor, ci și împotriva musulmanilor și ortodocșilor sârbi. O
diferență între germani și croați a constat în faptul că Ustaše a
permis evreilor și sârbilor să se convertească la catolicism pentru a
scăpa de moarte. Serbia a fost declarată țară fără evrei în august
1942.
 Aliații Germaniei
●
Italia a introdus unele măsuri antisemite, dar acolo antisemitismul
era mai slab ca în Germania, iar țările sub ocupație italiană au fost
în general mai sigure pentru evrei decât cele sub ocupație
germană. În unele zone, autoritățile italiene au încercat chiar să
protejeze evreii, ca în zonele croate din Balcani. Dar, deși forțele
italiene din Rusia erau mai puțin agresive cu evreii decât germanii,
nici nu au încercat să oprească atrocitățile Germaniei. Evreii italieni
nu au fost deportați în Germania cât timp Italia a rămas aliată cu
aceasta. Finlanda a fost presată să-și predea evreii (în număr de
circa 200) Germaniei in 1942, dar dată fiind opoziția în rândul
populației și a guvernului, acest lucru nu s-a întâmplat. Opt evrei
străini au fost deportați spre sfârșitul lui 1942, dar acesta a fost
singurul caz. Evreii finlandezi au luptat chiar în armată pe când
țara lor era aliată cu Germania.Japonia avea foarte puțin
antisemitism în societate, și nu i-a persecutat pe evreii din teritoriile
controlate. Evreii din Shanghai au fost restricționați, dar în ciuda
presiunii germane, ei nu au fost uciși.
●
România a implementat măsuri antievreiești în mai și iunie 1940 ca parte a
eforturilor sale de a obține o alianță cu Germania. Evreii au fost eliminați din
slujbele publice, s-au comis pogromuri, și în martie 1941 toți evreii își pierduseră
locurile de muncă sau li se confiscaseră proprietățile.După ce România s-a
alăturat invaziei Uniunii Sovietice în iunie 1941, cel puțin 13.266 de evrei au fost
uciși în pogromul de la Iași, iar trupele românești au comis masacre în teritoriul
ocupat, cum ar fi masacrul de la Odesa în care au murit 20.000 de evrei din
Odesa spre sfârșitul lui 1941. România și-a înființat propriile lagăre de
concentrare în Transnistria, unde au fost deportați 154.000–170.000 de evrei
între 1941 și 1943. În decembrie 1941, au apărut câteva cazuri de tifos
exantematic în lagărul de concentrare de la Bogdanovca din Transnistria, unde
erau ținuți captivi 50 000 de oameni. Administrația românească a districtului și
comisarul român de district, la propunerea unui consilier german au decis să
asasineze toți deținuții. Masacrul a început la 21 decembrie, și a fost dus la
îndeplinire de jandarmi și soldați români, ajutați de polițiști și civili ucraineni din
Golta și etnici germani localnici, sub ordinele comandantului poliției ucrainene,
Kazachievici. Mii de deținuți bolnavi au fost împinși în două grajduri încuiate,
care au fost stropite cu kerosen și aprinse. Toți cei dinăuntru au fost arși de vii.
Alți deținuți au fost conduși în grupuri la o prăpastie dintr-o pădure din apropiere
și împușcați în gât. Restul de evrei au săpat gropi cu mâinile goale în frig, și le-
au umplut cu cadavre înghețate. Mii de evrei au murit de frig.

Cadavre scoase dintr-un tren al morții cu
evrei români după Pogromul de la Iași.
●
S-a făcut pauză de Crăciun, dar
uciderile au fost reluate pe 28
decembrie. Până pe 31 decembrie,
peste 40 000 de evrei fuseseră
asasinați.
●
Măsuri antievreiești s-au introdus și în
Slovacia, care avea apoi să-și
deporteze evreii în lagărele germane
de concentrare și exterminare.
Bulgaria a introdus măsuri antievreiești
în 1940 și 1941, inclusiv obligativitatea
de a purta o stea galbenă, interdicția
căsătoriilor mixte și confiscarea
proprietății.
 Bulgaria a anexat Tracia și Macedonia, iar în februarie 1943 a acceptat să
deporteze 20.000 de evrei la Treblinka. Toți cei 11.000 de evrei din teritoriile
anexate au fost trimiși la moarte, și s-au făcut planuri pentr deportarea a încă
6000–8000 de evrei bulgari din Sofia pentru a îndeplini cota asumată. Când
planurile au devenit publice, Biserica Ortodoxă Bulgară și mulți cetățeni bulgari
au protestat, iar regele Boris al III-lea a anulat deportarea evreilor autohtoni din
Bulgaria.Ei au fost însă mutați în interiorul țării, până la alte ordine.
Deși Ungaria i-a expulzat pe evreii fără cetățenie din teritoriile anexate în 1941,
ea și-a deportat majoritatea evreilor abia după invazia germană a Ungariei în
martie 1944. Între 15 mai și 9 iulie 1944, 440.000 de evrei maghiari au fost
deportați la Auschwitz. În Budapesta, aproape 80.000 de evrei au fost uciși de
batalioanele Crucii cu Săgeți spre sfârșitul lui 1944.Mai multe lagăre pentru evrei
au fost înființate în Libia sub ocupație italiană. Aproape 2600 de evrei libieni au
fost trimiși în lagăre, unde 562 au murit.Guvernul francez de la Vichy a
implementat măsuri antievreiești în Algeria Franceză și în protectoratele
franceze Tunisia și Maroc.Tunisia avea 85.000 de evrei când au ajuns germanii
și italienii acolo în noiembrie 1942. Circa 5000 de evrei au fost puși la muncă
forțată.
 Lagărele de muncă și de concentrare (1933-1945)
●
Al Treilea Reich a utilizat pentru prima
dată lagărele de concentrare ca locuri
de încarcerare extrajudiciară a
adversarilor politici și altor „dușmani ai
statului”. Evreii nu au fost trimiși în
număr mare în aceste lagăre decât
după Kristallnacht în noiembrie
1938.Deși mortalitatea era mare,
aceste lagăre nu erau centre de
ucidere sistematică.După izbucnirea
●
Todesstiege („scările morții”) la cariera
războiului în 1939, s-au înființat noi
de granit de la lagărul de concentrare
lagăre, unele în afara Germaniei, în
Mauthausen din Austria (deschis în
Europa ocupată. În ianuarie 1945, SS
1938); deținuții erau obligați să care
raporta că are peste 700.000 de
pietre grele pe scări.
deținuți, dintre care aproape jumătate
aveau să moară până la sfârșitul lui
mai 1945.
 Majoritatea prizonierilor lagărelor nu erau germani, ci aparțineau
țărilor sub ocupație germană. Se estimează că germanii au înființat
peste 42.000 de centre de detenție în toată Europa, inclusiv
ghetouri, lagăre de concentrare, lagăre de prizonieri de război,
lagăre de muncă, și lagăre de exterminare.După 1942, funcțiunile
economice ale lagărelor, care până atunci jucaseră un rol secundar
față de funcțiunile penale și de teroare, au trecut în prim plan.
Munca forțată a deținuților din lagăre a devenit ceva obișnuit, iar
companiile foloseau această forță de muncă ieftină.Gardienii au
devenit mult mai brutali, și rata deceselor a crescut deoarece
gardienii nu doar că îi băteau și înfometau pe deținuți, ci îi și
omorau mai des.
●
Exterminarea prin muncă a devenit o politică—deținuții lagărelor erau
literalmente munciți până mureau, sau până la epuizarea fizică, după care erau
gazați sau împușcați. Germanii estimau că durata de viață medie a unui deținut
într-un lagăr de concentrare era de trei luni, din cauza lipsei de hrană și
îmbrăcăminte, a epidemiilor constante, și a frecventelor pedepse drastice pentru
cele mai mici abateri.Schimburile erau lungi și implicau adesea expunerea la
materiale periculoase.
●
Transportul deținuților între lagăre se efectua adesea cu camioanele de marfă,
în care deținuții erau înghesuiți. Aveau loc întârzieri mari, în timp ce deținuții
erau ținuți în mașini cu zilele. La jumătatea lui 1942, lagărele de muncă au
început să impună noilor veniți să stea patru săptămâni în carantină.Unele
lagăre, dar nu toate, tatuau deținuților un număr de identificare la sosire.Deținuții
purtau pe uniforme triunghiuri colorate în culori care reprezentau motivul
încarcerării. Roșu însemna deținut politic, martorii lui Iehova aveau triunghiuri
violet, „asocialii” și infractorii purtau negru sau verde. Însemnele erau roz pentru
homosexuali și galbene pentru evrei. Evreii aveau un al doilea triunghi galben,
purtat peste cel de bază, formând o stea a lui David.
VIATA IN LAGARE
Auschwitz
●
A fost cel mai mare lagăr de
concentrare și de exterminare din
Germania nazistă.Situat în sudul
Poloniei,era compus din trei lagăre:un
lagăr închisoare,unul de exterminare și
unul de muncă forțată.
●
Auschwitz I a fost rezervat
prizonierilor politici,în principal polonezi
și germani.
●
Auschwitz II (Birkenau) era un uriaș
complex de lagăre de concentrare și
de exterminare, care includea 300 de
barăci pentrU deținuți,săli de baie în
care prizonierii erau uciși prin gazare,
pivnițe în care erau depozitate
cadavrele celor gazați, cuptoare pentru
arderea cadavrelor.
 Auschwitz III a devenit un lagăr de muncă forțată care furniza forța de
muncă pentru uzinele chimice și de fabricare a cauciucului sintetic din apropiere
ale concernului IG Farben.

La Auschwitz și-au pierdut viața între 1,1 și 1,5 milioane de oameni,90% dintre
ei fiind evrei.Printre morți s-au numărat 83.000 de polonezi și circa 19.000 de
țigani.

Trupele sovietice au eliberat lagărul la 27 ianuarie 1945.Această zi a fost

declarată Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului.
Buchenwald
●
A fost unul dintre cele mai mari lagăre
de concentrare din Germania.
●
Deținuții erau folosiți pentru munca
forțată în fabricile locale de armament.
●
Aceștia erau evrei, deținuți politici,
homosexuali, rromi, deținuți religioși,
criminali și prizonieri de război.
●
Până în 1942 majoritatea deținuților
politici erau comuniști, ulterior
ponderea deținuților politici crescând
considerabil.
●
Printre deținuți se numărau scriitori,
medici, artiști, foști nobili și o prințesă
italiancă.
 • italiancă. ​

• Veneau din țări diferite, printre care Rusia, Polonia, Franța, Germania, Austria, Cehoslovacia,
Olanda, Belgia, Norvegia, Danemarca, Spania și Italia.
• Majoritatea deținuților politici proveneau din țări ocupate și erau membri ai rezistenței.
• Din 238.380 deținuți, au murit 56.000.
• Veneau din țări diferite, printre care Rusia, Polonia, Franța, Germania, Austria,
Cehoslovacia, Olanda, Belgia, Norvegia, Danemarca, Spania și Italia.​
• Majoritatea deținuților politici proveneau ți, au murit 56.000. ​

Deţinuţi de la Buchenwald
în ziua eliberării, 16 aprilie
1945. Elie Wiesel este pe
rândul doi de jos, al
șaptelea de la stânga.
 Dachau
Peste 200.000 de prizonieri din peste 30
de țări au fost internați la Dachau, dintre
care aproape o treime erau evrei. 25.613
de prizonieri se crede că au murit în lagăr
și alți aproape 10.000
în sublagărele acestuia, în primul rând
din
cauza bolilor, malnutriției și sinuciderilor.
La începutul lui 1945, mulți dintre
deținuți au murit datorită
unei epidemii de tifos.

„Calul de pedeapsă”
 Belzec
Între
430.000 şi 500.000 de
evrei se crede că
au fost ucişi la Belzec,
împreună cu un
număr necunoscut de
polonezi şi rromi.
 Treblinka
La Treblinka I, lagăr de muncă
forțată, între iunie 1941 şi 23 iulie
1944, jumătate din cei 20.000
de deţinuţi au murit prin execuție,
de epuizare sau rele tratamente.
La Treblinka II, lagăr de
exterminare, între 23 iulie
1942 şi 19 octombrie 1943,
aproximativ
850.000 de bărbaţi, femei şi copii
au fost ucişi. Această cifră include
mai mult de 800.000 de evrei ,
precum şi câteva mii de țigani.
 Chelmno
Cel puţin 152.000 de oameni au
fost ucişi în lagăr, în principal
evrei polonezi împreună cu
rromi, evrei maghiari,
cehi şi prizonieri de război
sovietici . Cele mai multe dintre
victime au fost ucise prin gazare.
Tabăra a servit scopului
de experimentare şi dezvoltare
timpurie a unor metode de
ucidere în masă, unele dintre ele
fiind aplicate în fazele
ulterioare ale Holocaustului.
 Sobibor
Între 200.000 și 250.000
de evrei au fost uciși în
acest lagăr: din Polonia,
Franța, Germania,
Olanda, Cehoslovacia și
prizonieri de război
sovietici.

Monument comemorativ
la Sobibor
 Majdanek
Tabăra de operat de la 1
octombrie 1941 şi până în
22 iulie
1944. Deşi concepută ca
lagăr pentru
muncă forţată şi nu ca
un lagăr de exterminare,
peste 79.000
de persoane au murit
acolo (59.000 fiind evrei
polonezi).
 Mauthausen
Prizonierii erau forţaţi să ducă
un bloc de granit 186 de trepte până
în partea de sus a carierei.
Activitatea din cariere se
desfășura de multe ori în căldură
insuportabilă sau la temperaturi cât
mai scăzute (-30°C).
Sute de prizonieri au fost
infectați cu holeră şi tifos, cu scopul
de a testa vaccinuri
experimentale, 1.500 decedând
din această cauză.
 Ravensbrück
Este un cunoscut lagăr de
concentrare pentru femei. Din peste
130.000 de prizoniere, majoritatea
poloneze, au supravieţuit între
15.000 şi 32.000. Deținuții au
suferit foarte mult: condiții de viață
subumane, mii au fost împușcați,
ștrangulați, gazați, îngropați de vii,
epuizați prin muncă, supuși
experimentelor
medicale: transplantul de organe de
la un om la altul fără anestezie
(piele, mușchi, oase, nervi,
măduvă), infectare cu bacterii,
sterilizare etc.
 Gross-Rosen
• Este cunoscut
pentru tratamentul dur
aplicat deținuților, în special
în cariera de piatră.
• În 1942, pentru deținuții politici
timpul de supraviețuire a fost
de mai puțin de două luni.
• Dintr-un total de 125.000 de
prizonieri, de
diferite naționalități, se
estimează că 40.000 au murit.
 Natzweiler-Struthof
Numărul total al deţinuţilor a
ajuns la 52.000 provenind din
diferite ţări: Polonia, Uniunea
Sovietică, Ţările de
Jos,Franța,
Germania, Norvegia.
Munca asiduă,
experimentele
medicale, nutriţia proastă şi m
altratarea de către poliţiştii SS
au dus la aproximativ 25.000
de decese.
 Neuengamme
A funcţionat între 1938-
1945. Până
la sfârşitul războiului, mai
mult de jumătate din cei
106.000 prizonieri au murit.
Cel puţin 50.000 au cedat
la condiţiile inumane din
tabără, munca manuală
grea, alimentaţia insuficientă, c
ondiţiile extrem de neigienice,
epidemii, şi violenţa gardienilor.
 Nordhausen
A fost un lagăr de exterminare
pentru deținuții bolnavi. Nu a
existat nicio cameră de
gazare dar, în Nordhausen,
prizonierii au murit de
foame şi de lipsă totală de
îngrijire medicală. Nu
existau instalații sanitare,
iar deţinuţii trebuiau
să rămână în
hangare nopţi şi zile, fără
hrană, până când mureau.
 Sachsehausen
A fost un lagăr de concentrare
utilizat în
principal pentru deţinuţii politici
din 1936 până la sfârşitul celui al
treilea Reich în luna mai, 1945.
Din aproximativ 200.000
de detinuți circa 100.000 au
murit de epuizare, boli,
malnutriție sau
pneumonie. Mulţi au fost execut
aţi sau au murit ca rezultat
al experimentelor medicale
brutale.
 Stutthof
Stutthof este 34 km de
la Danzig. Între 2
septembrie 1939 şi 10
mai 1945, au fost
înregistrați 127 mii de
prizonieri.
Se estimează că
numărul
victimelor este de
85.000.
 Terezin
Mai mult de 150.000 de evrei au
fost trimişi acolo şi, deşi nu a fost
un lagăr de exterminare,
aproximativ 33.000 au murit mai
ales din
cauza condiţiilor îngrozitoare care
decurg din
suprapopulare (capacitatea maximă
fiind de 11.000). 88.000
de prizonieri au fost deportaţi la
Auschwitz şi în alte lagăre de
exterminare. La sfârşitul războiului,
au fost 17.247 supravieţuitori.