Autor: Costelaş Vlad

Clasa a VII a C

HOLOCAUSTUL

În 1933 aproximativ nouă milioane de evrei trăiau în Europa, mai

puțin de 2% din totalul populației. Cea mai mare parte a populației
evreiești trăia în Polonia, în partea de vest a Uniunii Sovietice, în România
și Statele Baltice. În aceste zone, evreii constituiau între 5% și 10% din
totalul populației.

În Germania, populația evreiască a fost de aproximativ 500.000 de

persoane, reprezentând aproximativ 0.75% din totalul populației. În
teritoriile românești, care între 1918-1940 au inclus și Transilvania,
Basarabia și Bucovina, evreii au atins cel mai mare număr de până atunci,
apropiindu-se de un milion de suflete spre sfârșitul perioadei interbelice.
Conform recensământului din 1930, ei reprezentau puțin peste 4% din
totalul populației.

Hitler și ideologia nazistă

După primul război mondial, Germania a pierdut suprafeţe mari de

teritoriu, în conformitate cu termenii impuși prin Tratatul de Pace de la
Versailles. Statul german a fost, de asemenea, obligat să plătească o
compensaţie imensă Aliaţilor, care au considerat Germania responsabilă
pentru pagubele suferite, alături de ţările asociate ei. În 1923 Germania a
fost lovită de hiperinflaţie, banii s-au devalorizat şi mare parte din
populaţie a devenit foarte săracă.
După prăbușirea Bursei de Valori din SUA în 1929, aproape şase
milioane de germani și-au pierdut locurile de muncă. Mulţi au căutat
un vinovat pentru situația creată, astfel că Hitler a găsit în “evreu” ţapul
ispăşitor perfect.
În timp ce îi disprețuia pe evrei, îi considera, de asemenea, o
amenințare enormă și susținea că evreii doresc să conducă lumea și să
controleze celelalte popoare. Ideile sale despre “evreul” sinistru și
amenințător proveneau din tradiția creștină antievreiască, unde se susținea
că evreii l-au ucis pe Iisus . Pentru a păstra ”rasa” albă ariană pură,
germanii trebuiau să evite cu orice preț contactul cu evreii.
La alegerile din noiembrie 1932, Partidul Național Socialist
Muncitoresc a primit mai mult de o treime din voturi. Politicienii
conservatori l-au convins pe președintele german, Paul von Hindenburg, să
îl pună pe Adolf Hitler în fruntea unui guvern minoritar, format din
partidele conservatoare și naționaliste. Naziștii au reușit rapid să dejoace
planurile celorlalte partide, chiar primind sprijinul unui partid central
pentru reformarea unor legi, care au dus apoi la abolirea democrației.
Încet, dar sigur, evreii au fost eliminați din societate. Ei au trebuit
să-și predea casele și bunurile de valoare statului. Evreii care dețineau
magazine sau întreprinderi au fost obligați să transfere dreptul de
proprietate pentru o sumă foarte mică de bani. Mulți au încercat să plece,
dar vizele de intrare în alte țări erau greu de obținut. Cu o legislație
greoaie, Suedia nu a fost o excepție de la această regulă. Doar câteva mii de
evrei au fost acceptați în Suedia înainte de 1939.
În toamna anului 1938, autoritățile naziste au decis să expulzeze toți
evreii care dețineau cetățenie poloneză. Mulți dintre ei au trăit în Germania
de generații. Aproximativ 15.000 de persoane au fost afectate de această
decizie. Autoritățile poloneze nu au vrut să-i primească, deși aveau cetățenie
poloneză, astfel că i-au plasat în lagăre de refugiați, la granița dintre
Germania și Polonia.
Una dintre familiile afectate de această decizie a fost familia
Grynszpan. Ei trăiau în Germania din anul 1911. Când fiul lor, Herschel, în
vârstă de 17 ani, care fugise la Paris, a auzit că părinții și sora lui trăiau în
condiții foarte grele într-o tabără de refugiați, a făcut rost de o armă, după
care s-a dus la Ambasada Germaniei și a împușcat un diplomat, pe Ernst
vom Rath. Două zile mai târziu, pe data de 9 noiembrie, vom Rath a
murit. Ministrul Propagandei, Joseph Goebbels, a folosit această faptă ca o
scuză să înceapă o campanie organizată împotriva evreilor din Germania,
pentru a “răzbuna” crima comisă.
În seara zilei de 9 noiembrie 1938, un atac violent și sângeros a fost
lansat împotriva populației evreiești din Germania, așa-numitul Pogrom
din Noiembrie. Violențele au durat câteva zile. Mii de vitrine au fost sparte,
iar magazinele evreiești jefuite. Sticla căzută pe străzi dădea impresia de
cristale, din această cauză, probabil, pogromul a primit numele de Noaptea
de Cristal. O serie de bărbați și femei au fost bătuți, împușcați sau omorâți în
bătaie. Situația a fost atât de dramatică încât unii au ajuns să se sinucidă.
Se presupune că aproximativ 400 de evrei au fost uciși în timpul nopții
din 9 spre 10 noiembrie, dar numărul total de morți din perioada
pogromului din noiembrie a fost estimat la aproximativ 1.500 de persoane.
Aproape 300 de sinagogi au fost incendiate și în jur de 30.000 de evrei au
fost arestați și trimiși în lagăre de concentrare, fără nici un alt motiv decât
pentru faptul că erau evrei. Guvernul nazist a decis că evreii din Germania
trebuie să plătească un miliard de mărci germane, ca o compensație pentru
daunele produse de pogrom.
1939-1942 – Mutarea în ghetouri
În septembrie 1939 Polonia a fost atacată, prima dată de Germania,
iar mai târziu de Uniunea Sovietică. În urma unui acord încheiat între
cele două state, acestea și-au împărțit Polonia între ele. Aproape două
milioane de evrei trăiau în partea germană. Ei au fost priviți de către liderii
naziști ca având un statut chiar mai jos decât evreii germani. În scurt
timp, s-au realizat planuri de evacuare a evreilor din mediul rural și de
trimitere spre orașe. Autoritățile au vrut să creeze zone speciale, în care
evreii să fie forțați să trăiască, respectiv așa-numitele ghetouri. Aceste zone au
fost, de cele mai multe ori, amplasate în cartiere unde locuiau deja mulți
evrei. Ne-evreii care locuiau acolo au fost obligați să se mute. Relocarea în
ghetouri s-a făcut, adesea, în condiții extrem de brutale.
Un gard sau un zid a fost construit în jurul zonei de ghetou. Toți
evreii au fost forțați să poarte un semn distinctiv pe haine, pentru a putea fi
identificați ca evrei. Acest însemn putea fi o stea galbenă cu șase colțuri, o
banderolă galbenă purtată pe braț sau o panglică albă cu o stea albastră cu
șase colțuri. Evreilor le era strict interzis să iasă din ghetou. Cei care
încearcau să se ascundă depindeau de un ajutor extern pentru a
supraviețui. Pedepse grele erau aplicate de germani oricui era prins
ajutând un evreu. Situația a făcut ca unii evrei să fugă din ghetou pentru a
scăpa de persecuție și suferință.
Sute de transporturi cu evrei au fost trimise, atât din Germania cât și
din restul Europei de Vest, către ghetouri din locuri îndepărtate, ca, de
pildă, la Riga în Letonia sau la Minsk în Belarus. Au fost, de asemenea, și
unele transporturi cu romi în câteva dintre ghetouri. Un număr important
de persoane au fost duse la muncă forțată. În final, ghetourile au fost
lichidate, iar cei care nu erau considerați apți de muncă au fost uciși în
masă sau duși în lagăre de exterminare.

1942-1945 – Punerea în aplicare a Holocaustului

Sute de mii de evrei au fost transportați cu trenul în lagărele de
exterminare din Polonia, aduși din țările ocupate de Germania. În aceste
patru lagăre, aproape două milioane de persoane au fost ucise.
Două lagăre, Auschwitz-Birkenau și Majdanek, au fost construite
pentru a servi atât ca lagăre de exterminare cât și ca lagăre de
concentrare, unde oamenii urmau să fie uciși sau închiși.
Lagărul de concentrare de la Auschwitz a fost înființat în 1940, în
orașul polonez Oswiecim, folosind vechile cazărmi unde fuseseră închiși
deținuții politici polonezi și prizonierii de război sovietici. Când numărul
deținuților a crescut, barăcile existente nu mai erau suficiente, astfel că SS-
iștii au decis să se extindă și să construiască un alt lagăr, mai mare, în satul
Birkenau (Brzezinka în poloneză), la aproximativ 3 km distanță de
Auschwitz. În Birkenau sau Auschwitz II, cum a fost numit oficial, a fost
construit un lagăr de exterminare cu camere de gazare. Începând cu
primăvara anului 1942, Auschwitz-Birkenau a fost o combinație de lagăr de
muncă și lagăr de exterminare.
Aproximativ patruzeci de lagăre de muncă forțată au fost construite în
jurul Auschwitz-ului și multe firme germane au profitat de pe urma acestei
forțe de muncă ieftine. Atunci când trenurile ajungeau în lagăr, evreii nu
aveau nici o idee cu privire la ce urma să se întâmple. Totul era haotic,
soldații SS dădeau ordine, câinii latrău, iar deținuții desemnați de SS
încercau să descarce trenurile cât mai repede posibil. Bătrânii, copiii și cei
bolnavi erau trimiși direct la camerele de gazare. Restul prizonierilor
treceau printr-un proces de selecție, unde medici SS stabileau care persoane
sunt apte de muncă, trimițându-i pe ceilalți la camerele de gazare.
Condițiile de la Auschwitz-Birkenau au fost atât de grele încât
mulți deținuți au supraviețuit doar câteva săptămâni. Camerele de gazare
au funcționat până în noiembrie 1944, timp în care aproximativ un milion
de evrei au fost uciși la Auschwitz-Birkenau.
La Majdanek, aflat în afara orașului Lublin, în estul Poloniei
ocupate de germani, aproape de granița cu Uniunea Sovietică, a fost
construit un lagăr de concentrare și exterminare similar. Un număr mare
de intelectuali polonezi, oponenți politici și prizonieri de război sovietici au
fost închiși la Majdanek. De asemenea, evreii din ghetoul din Varșovia au
fost duși la muncă forțată în lagărele din jurul Lublinului. Peste 50.000 de
oameni au fost gazați și mulți alții au fost împușcați.
Evadarea din unul din aceste lagăre a fost practic imposibil. În
lagărele de exterminare de la Sobibor și Treblinka prizonierii au încercat
să se revolte. Câteva zeci de deținuți au reușit să evadeze, dar cei mai mulți
dintre ei au fost prinși, torturați și uciși. De asemenea, la Auschwitz-
Birkenau prizonierii s-au revoltat și au dat foc la una dintre camerele de
gazare. Doar câțiva deținuți au reușit să scape, dar revoltele au dat
speranță celor închiși și au creat îngrijorare conducerii naziste.
La sfârșitul războiului, toate facilitățile din Chelmno, Belzec, Sobibor
și Treblinka au fost distruse. Naziștii nu voiau ca lumea să știe ce s-a
întâmplat în lagăre și numărul de prizonieri uciși. Au dezgropat gropile
comune, încercând să ardă rămășițele și să răspândească cenușa în pădurile și
râurile din jurul lagărelor.