Holocaustul

Cuvântul Holocaust provine din grecescul holo (întreg) şi caustos (ars) care, la începuturile
utilizării, se referea la ofrandele aduse zeilor sau la sacrificiile religioase ce presupuneau arderea. Cu
referire la cel de-al Doilea Război Mondial, termenul definește exterminarea sistematică de către
Germania nazistă şi colaboratorii acesteia a unui număr de circa 6 milioane de evrei din Europa. Unii
istorici folosesc și termenul de Shoah, cuvânt ebraic care înseamnă „anihilare, cataclism, dezastru,
ruină, pustiire“.
Antisemitism este definit drept atitudinea de ostilitate și discriminare față de evrei; denumire
pentru un tip de rasism, provenită de la termenul de „semiți”, folosit pentru a desemna grupul etnic și
lingvistic care-i cuprinde pe evrei, dar și pe arabi.
Holocaustul a fost cel mai mare genocid din istoria omenirii. În afara evreilor, victime ale
naziştilor au fost și opozanţi ai regimului, romi, germani cu dizabilităţi psihice sau fizice, homosexuali,
prizoni- eri de război, dizidenți religioși (adepți ai altor religii decât cea a majorității) etc. Deși
practicată siste- matic în aproape toate teritoriile ocupate sau controlate de nazişti, uciderea evreilor s-a
concentrat mai ales în Europa Centrală şi de Est, unde, în 1939, trăiau peste şapte milioane de evrei.
Așa-zisa soluție finală, hotărâtă curând după debutul atacului asupra URSS și instrumentată prin
intermediul Protocolului de la Wannsee din anul 1942, a reprezentat apogeul politicii antisemite
(împotriva evreilor) susținute de ideologia rasistă și promovate de regimul nazist.
Conferința de la Wannsee (1942) a avut drept scop informarea oficialilor nazişti şi a
reprezentanților guvernamentali despre planurile de aplicare a soluţiei finale a problemei evreieşti. Cu
acest prilej au fost făcute cunoscute liste care cuprindeau numărul de evrei care urmau să fie
exterminați, defalcat pe țări.
În punerea în aplicare a politicii antisemite, naziștii au folosit ghetourile și lagărele. Ghetourile
erau cartiere destinate exclusiv evreilor în timpul persecuțiilor naziste în țările ocupate de hitleriști, pe
care aceștia nu aveau permisiunea de a le părăsi. Cel mai mare ghetou al evreilor a fost în Polonia, la
Varșovia, și găzduia peste 400 000 de evrei. Sistemul de lagăre cuprindea lagăre de concentrare, lagăre
de muncă și, după adoptarea soluției finale, lagăre de exterminare. Localizate mai ales în Germania,
lagărele de concentrare erau centre de detenţie, de muncă forțată şi pentru uciderea unor grupuri mici,
de exemplu lagărele de la Dachau şi Belsen. Lagărele de muncă forţată au fost înfiinţate în toate ţările
ocupate de Germania, cu scopul de a exploata prin muncă prizonierii de război. Apărute după 1942, mai

1
cu seamă pe teritoriul Polo- niei ocupate, lagărele de exterminare erau adevărate fabrici ale morții
(Auschwitz, Chelmno, Treblinka, Sobibor, Belzec).
Omenirea a aflat despre Holocaust după război, deși au existat indicii și avertismente ale
luptătorilor polonezi antinaziști încă din 1941, ignorate însă de marile puteri. Lagărul de la Auschwitz a
fost eliberat de armata americană în 1945, iar dramele victimelor au devenit, în sfârșit, cunoscute lumii
întregi.
Pentru a rezolva problema antisemitismului în Europa, dar și pentru a recunoaște dreptul
evreilor la o patrie proprie, comunitatea internațională a acceptat, în mare parte, dreptul poporului evreu
de a-și constitui un stat în Palestina, un teritoriu cu valoare istorică, religioasă și simbolică atât pentru
comunitatea iudaică, cât și pentru creștini și musulmani. În 1948, a fost înființat Statul Israel. Germania
a plătit, după război, despăgubiri și pensii victimelor și urmașilor evreilor uciși în Holocaust. A fost
instituită o Zi Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la data de 27 ianuarie a
fiecărui an, iar în România există o Zi Națională de Comemorare a Holocaustului, în fiecare an, la 9
octombrie.

Holocaustul în România

Antisemitismul era un fenomen care se manifesta în societatea românească încă din secolul al
XIX-lea, inclusiv în cercurile politice și culturale. Forțele politice naționaliste din perioada interbelică
au inclus antisemitismul în ideologiile lor, inspirate și de fascismul european. Primele legi antisemite au
apărut odată cu guvernul Goga-Cuza, în 1937. O manifestare violentă de amploare împotriva evreilor a
fost pogromul de la București (21-23 ianuarie 1941), organizat de legionari, în timpul căruia au fost
executați circa 120 de evrei. Evreii din România locuiau majoritatea la oraș și erau funcționari,
intelectuali, negustori, bancheri, industriași etc., ceea ce îi plasa, economic, deasupra multor țărani sau
muncitori români, alimentând antisemitismul acestora. În plus, influența nazismului și a fascismului
asupra societăților europene a încurajat apariția antisemitismului violent.
Cu doar câteva zile înainte de începerea Operațiunii Barbarossa, atacarea URSS de către
Germania, a fost declanșat planul de purificare etnică al lui Antonescu. Pe 22 iunie 1941, în Iași, s-au
pus afișe ce instigau la pogrom, distrugerea populației evreiești.
În dimineața zilei de 29 iunie, convoaiele de evrei din Iași au fost îndreptate spre Chestura de
Poliție, unde a început masacrul. În timpul masacrului de la Chestura din Iași și în „trenurile morții” se

2
estimează că au murit peste 13 000 de evrei. Supraviețuitorii masacrului de la Chestură au fost duși la
gară și înghesuiți în vagoane de marfă, așa-numitele „trenuri ale morții”. În primul tren care urma să
plece în direcția Călărași au fost urcați 5000 de evrei, din care au supraviețuit 1011, în timp ce dintr-un
număr de 2700 de evrei îmbarcați în trenul cu direcția Podu Iloaiei au supraviețuit doar 700.
Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea și deshidratarea.
Nu toți românii au avut o atitudine de respingere a evreilor, iar unii dintre ei s-au solidarizat cu
cauza acestora, încercând prin orice mijloace să le vină în ajutor. Sprijinul oferit a dus la atribuirea
numelui de Drepți între popoare și menționarea lor în cadrul Institutului Yad Vashem din Israel:
Viorica Agarici, Regina-Mamă Elena, Dumitru Beceanu, Traian Popovici ș.a.
Sub conducerea mareșalului Antonescu și cu cooperarea legionarilor și a trupelor germane,
mulți evrei români au fost arestați, uciși pe loc sau deportați în Transnistria, o zonă de ocupație militară,
unde li se dădea domiciliu forțat sau erau puși la muncă. Alături de evrei au fost deportați și rromi,
mulți dintre ei nemaireușind să se întoarcă. Conform estimărilor făcute de diferiți istorici, în timpul
Holocaustului din România au murit între 100 000 și 380 000 de evrei și peste 11 000 de rromi. În plus,
evreii din teritoriile românești aflate sub administrație maghiară au fost exterminați în lagărele
germane.