Descoperirea lagărelor de concentrare naziste a arătat întreaga oroare a planurilor lui

Hitler de a extermina evreii din Europa şi alte minorităţi, iar dezvălurile făcute de media
au şocat lumea întreagă.

Alegerea datei de comemorare a Holocaustului este legată de eliberarea lagărului de la

Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice, în după-amiază zilei de 27
ianuarie 1945 şi a fost decisă de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin rezoluţia
60/7 din 1 noiembrie 2005.

„Negarea faptelor istorice, şi în special în privinţa unui subiect atât de important

cum este Holocaustul, nu este acceptabilă. Cum nu este acceptabilă nici
eliminarea unui stat sau a unei populaţii. Aş dori să văd respectat acest principiu
fundamental, atât în retorică cât şi în practică, de către toţi membrii comunităţii
internaţionale” - Ban Ki-moon.

Să ne amintim!
Este îndemnul unei rugăciuni evreieşti, pentru ca tragedia Holocaustului să nu se mai
repete niciodată şi umanitatea să nu uite ce înseamnă umanitatea.

Hitler în ascensiune

Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust, „soluţia finală a problemei
evreieşti”cum a fost numit programul de exterminare plănuit şi executat de regimul
naţional-socialist din Germania condus de Adolf Hitler.

Cifra cel mai frecvent notată de istorici este de şase milioane.

Holocaustului se adaugă şi peste cinci milioane de alte victime ale atrocităţilor naziste:
circa trei milioane de polonezi, o jumătate de milion de sinti şi roma, mai mult de 15 mii
de homosexuali, persoanele cu handicap şi adepţii au sectei "Martorii lui Iehova", toţi
etichetaţi drept „duşmani ai statului german”. Au fost ucişi în total 1,5 milioane de copii.

1933 - Nazismul la putere

În ianuarie, Adolf Hitler a fost numit cancelarul coaliţiei de guvernământ, iar partidul său
devenea cel mai important din parlament.

Până în martie, primul lagăr de concentrare era înfiinţat la Dachau, nu pentru detenţia
evreilor, ci a disidenţilor politici. S-au dat legi care îi vizau pe evrei, de restricţionare a
locurilor de muncă şi revocare a cetăţeniei. A crescut sentimentul antisemit, pe măsură
ce evreii au fost din ce în ce mai mult blamaţi pentru problemele recente sau din istoria
Germaniei.
1935- Antisemitismul ca lege

La adunarea anuală a Partidului Naţional Socialist au fost decretate Legile Nuremberg,

Legea de Protecţie a Sângelui German şi Legea Onoarei Germane, care i-au redus pe
evrei la statutul de cetăţeni de mâna a doua, din cauza sângelui lor aşa zis impur.

Prin aceste legi, evreu era acela care avea cel puţin trei bunici evrei, iar german, acela
cu toţi patru bunicii germani. Definiţi mai mult de religia bunicilor decât de propriile
credinţe, evreii erau văzuţi ca având o moştenire ereditară impură. Prin aceste lege au
fost interzise căsătoriile şi relaţiile extraconjugale între evrei şi germani sau angajarea
evreicelor sub 45 de ani ca menajere, iar prin Legea Cetăţeniei aveau drepturi şi erau
declaraţi cetăţeni ai Germaniei doar cei cu sânge german pur.

Noile legi au fost predate în şcoli, iar cei mai mulţi dintre germani nu au protestat şi au
păstrat tăcerea. A escaladat şi persecuţia altor minorităţi: poliţiei i se dăduse puterea de
a-i aresta pe homosexuali, iar avorturile erau administrate obligatoriu femeilor
considerate a avea o ‘ereditate bolnavă’.

1938 - intensificarea persecuţiei evreilor

În martie, Germania a invadat Austria şi în septembrie, părţi din Cehoslovacia, câștigând

noi teritorii sub regimul nazist . Trupe SA şi SS au devastat casele evreilor, circa 8000 de
magazine evreieşti şi 1.660 de sinagogi lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de
la geamurile sparte — de unde şi originea numelui Kristallnacht, sau noaptea sticlei
sparte.

În această perioadă au fost omorâţi în bătaie circa 400 de evrei, iar peste 30 de mii au
fost trimişi în lagăre, de unde au fost eliberaţi doar cei care au promis să părăsească
teritoriul Germaniei. Britanicii au fost de acord să adăpostească copii evrei, 10 mii de

minori, dar nu ş-au schimbat politica faţă de evreii adulţi.

1939 - lumea în război

Până la sfârşitul lunii, SS-ul, a început să facă planuri pentru deportarea evreilor în
Polonia. A fost primul pas către crima sistematică care avea să urmeze. Pe lăngă
aceasta, Hitler a aprobat un nou program de euthanasiere pentru exterminarea
handicapaţilor şi a bolnavilor psihic.

1940 - persecuţii naziste în toată Europa

Forţele germane invadaseră continentul, iar unele dintre tările ocupate au capitulat şi au
aplicat imediat politicile naziste. Altele au rezistat mai mult. Pentru prima dată au fost
create special lagăre pentru evrei, cu condiţii cu mult mai rele decât în celelalte, cu
intenţia ca deţinuţii să moară acolo.
În Polonia, un număr mare de evrei au fost relocaţi în ghetouri, iar fermieri polonezi, care
deşi nu erau evrei, au fost siliţi să-şi părăsească casele şi satele pentru a face loc
etnicilor germani puri care urmau să populeze aceste teritorii.

1942 - uciderea în masă

În acest an au fost ucişi mai mulţi evrei decât în oricare an al Holocaustului, majoritatea
în nou createle lagăre de exterminare. Din cei 430 de mii trimişi în primul lagăr al morţii
de la Bełżec, în Polonia, doar doi oameni au supravieţuit. 700 de mii au fost ucişi la
Treblinka, în doar cinci luni.

În iulie, Heinrich Himmler, concomitent şef al SS-ului a ordonat ca toţi evreii din Polonia,
cu excepţia celor necesari muncilor esenţiale, să fie ucişi până la sfârşitul anului. Ceea
ce s-a și întâmplat

La sosirea în lagăr, oamenii erau sortaţi de medicii SS în funcţie de vârstă şi starea

sănătăţii, dar nou-sosiţii ne ştiind despre ce este vorba spuneau că suferă de diverse
boli, în speranţa unui tratament mai blând. Astfel îşi semnau singuri condamnarea la
moarte. La dreapta erau trecuţi cei lăsaţi să trăiască, un timp. La stânga treceau cei care
sfârșitul le bătea la ușă.

1943 - rebeliunea evreiască

Evrei păstraţi în viaţă, pentru a scăpa de trupurile celor morţi şi pentru a le sorta bunurile,
au înţeles că numărul noilor sosiţi în lagăre era din ce în ce mai mic şi că urmau şi ei să
fie omorâţi. Revoltele s-au înmulţit şi în Polonia pe măsură ce tinerii evrei, ale căror
familii fuseseră deja ucise, au început să reziste opresiunii naziste.

În aprilie 1943, Witold Pilecki, a evadat de la Auschwitz cu informaţii care au servit unui
raport trimis apoi Biroului de Servicii Strategice din Londra. Erau date detalii despre
camerele de gazare, despre selecţia deţinuţilor şi despre oribilele experimenţe medicale.
Autorul spunea în raport: "Istoria nu cunoaşte o distrugere a vieţii umane comparabilă cu
aceasta." Acest raportul a fost clasificat, pentru că sursa nu a fost considerată de
încredere, dar în presa britanică au apărut tot mai multe articole despre rebeliuni şi
ucideri în masă, iar situaţia din lagărele de exterminare nu a mai putut fi ignorată.

1944 - lungul marş către Germania

Zeci de mii de evrei au fost trimişi în marş forţat către Berlin pentru a nu fi găsiţi de Aliaţi.
Conştienţi că lumea aflase de ororile din lagărele de exterminare, naziştii intenţionau să
distrugă toate dovezile. În iunie, forţele sovietice au eliberat primul mare lagăr,
Majdanek, în Lublin, Polonia.
Naziştii incendiaseră coşul crematoriului, dar nu reuşiseră să distrugă şi camere de
gazare sau barăcile. Doar câteva sute de deţinuţi au mai fost găsiţi în viaţă. În schimb,
sovieticii au găsit în barăci peste 200 de mii de pantofi ai celor ucişi în lagăr.

27 ianuarie 1945 - Sfârşitul ororilor de la Auschwitz

Au fost salvaţi doar 7.500 de deţinuţi care păreau mai mult morţi decât vii. Mai mult de un
milion patru sute de mii de oameni fuseseră ucişi aici.

Pentru a acoperi urmele crimelor comise la Auschwitz, înaintea atacului Armatei Roşii,
SS-ul a detonat camerele de gazare şi a început să mute supravieţuitorii în alte lagăre,
eliberate ulterior de către soldaţii britanici. Alţi deţinuţi au fost încolonaţi şi obligaţi să
pornească la drum, zi şi noapte, iar cei care rămâneau în urmă erau ucişi pe loc. 56.000
de deţinuţi au plecat de la Auschwitz în "marşul morţii" şi pentru aproape 15.000 dintre

ei a fost ultimul drum.

1945 - dezvăluirea ororilor

Aliaţii au găsit în lagăre o situaţie de coşmar, iar comandantul suprem al armatelor aliate,
a ordonat strângerea cu atenţie a tuturor dovezilor pentru ca cei vinovaţi să fie aduşi în
faţa justiţiei. Hitler şi alţi responsabili nazişti, inclusiv Himmler şi Goebbels, s-au sinucis.

Ororile petrecute în lagăre nu au ajuns imediat la urechile publicului, ci abia începând din
aprilie 1945 au apărut primele relatări la serviciul german al BBC, când supravieţuitorii au
început să povestească la radio iadul prin care trecuseră.

În noiembrie, la Nuremberg începeau procesele liderilor nazişti capturaţi.

Concluzionând, cum poți caracteriza această politică inumană prin care oameni nevinovați
au suferit numai pentru că erau etnici evrei, că erau persoane incomode pentru cei care nu
înțelegeau rostul și rolul acestei comunități la cultura și civilizația românească. Este incredibil
că NOI, cei de astăzi, ori de câte ori ajungem la această pagină de istorie ne cutremurăm
auzind faptele săvârșite. Indiferent de câte exerciții de imaginație, de scenarii ne-am face,
mintea noastră nu poate ști cu adevărat ceea ce s-a întâmplat, dar poate evita astfel de
politici, de fapte antisociale, de crime împotriva unor etnii incomode.
Așadar, suntem datori să eliminăm, cât putem, orice acțiune cu caracter antisemit și xenofob
pentru a trăi într-o lume frumoasă, liniștită, tolerantă și bazată pe bună înțelegere.