Holocaustul

Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet” și kaustos, „ars”;

în ebraică:  este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei,
de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte
din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat
de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia.
 Între victime, s-au numărat 1.5 milioane de copii(d), iar totalul lor a reprezentat circa două
treimi din cei nouă milioane de evrei care trăiau anterior în Europa continentală. O definiție mai
largă a Holocaustului cuprinde și victimele care nu erau evrei, cum ar fi romii, polonezii(d),
alte grupuri etnice slave, și pacienți ai Action T4(d) uciși deoarece erau bolnavi mintal sau aveau
handicap fizic și persoane cu altă orientare sexuală non-heteronormativă. O definiție și mai largă
include cetățeni sovietici(d), prizonieri de război(d), homosexuali(d), martori ai lui
(d)
Iehova, negri , adversari politici ai naziștilor, și membri ai altor grupuri mai mici.
Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment
mai mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene. Sub
coordonarea SS(Schutzstaffel- organizație paramilitară), cu îndrumări din partea
conducerii Partidului Nazist, toate ramurile birocrației de stat a Germaniei au fost implicate în
logistica și în punerea în aplicare a acestei crime în masă. Uciderile au fost comise în
toată Europa ocupată de germani(d), precum și în Germania Nazistă propriu-zisă și în teritoriile
controlate de aliații acesteia. Circa 42.500 de centre de detenție au fost utilizate la concentrarea
victimelor în scopul comiterii de încălcări flagrante ale drepturilor omului. Peste 200.000 de
oameni se estimează că au comis crime asociate Holocaustului(d).
Persecuțiile au fost efectuate pe etape, culminând cu politica de exterminare denumită
„Soluția Finală a problemei evreiești(d)”. În urma accederii la putere a lui Hitler, guvernul german
a adoptat legi prin care evreii erau excluși din societatea civilă, cele mai cunoscute fiind Legile
Nürnberg din 1935. Începând cu anul 1933, naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre
de concentrare. După izbucnirea războiului în 1939, evrei germani și străini au fost înghesuiți în
ghetouri. În 1941, când Germania a început să se pregătească să cucerească noi teritorii înspre
est, toate măsurile antievreiești s-au radicalizat. Unități paramilitare specializate,
denumite Einsatzgruppen, au omorât circa două milioane de evrei în execuții în masă în mai
puțin de un an. Până la jumătatea lui 1942, victimele erau transportate constant cu trenurile de
marfă în lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși
sistematic în camere de gazare(d). Aceasta a continuat până la sfârșitul celui de al Doilea Război
Mondial în Europa în aprilie–mai 1945.
Rezistența armată evreiască a fost limitată. Cea mai cunoscută excepție o
constituie revolta din ghetoul Varșovia din 1943, când mii de luptători evrei slab înarmați au
rezistat patru săptămâni împotriva Waffen-SS. Circa 20.000–30.000 de partizani evrei(d) au luptat
activ împotriva naziștilor și colaboratorilor acestora în Europa de Est. Evreii francezi(d) au luat
parte la Rezistența Franceză, care a dus o campanie de gherilă atât împotriva naziștilor cât și
împotriva autorităților franceze de la Vichy. Au avut loc peste o sută de insurecții armate
evreiești.
Eliberarea

Prizonieri înfometați din lagărul Mauthausen, Ebensee, Austria, eliberat de Divizia 80

Infanterie a Statelor Unite la 5 mai 1945.
Primul lagăr mare, Lagărul de exterminare Majdanek, a fost descoperit de sovietici la 23
iulie 1944. Auschwitz a fost eliberat tot de Armata Roșie la 27 ianuarie 1945; Buchenwald - de
americani la 11 aprilie; Bergen-Belsen - de britanici la 15 aprilie; Dachau - de americani la 29
aprilie; Ravensbrück - de sovietici în aceeași zi; Mauthausen(d) - de americani la 5 mai;
și Theresienstadt de sovietici - la 8 mai.[341] Treblinka, Sobibór, și Bełżec nu au fost niciodată
eliberate, deoarece fuseseră distruse de naziști în 1943. Colonelul William W. Quinn din Armata
a Șaptea americană a spus despre Dachau: „Acolo trupele noastre au găsit imagini, sunete și
miasme mai oribile ca orice imaginație, cruzimi atât de enorme, că sunt de neînțeles pentru
mintea normală”.[342]

“ Am auzit o voce strigând repetat aceleași cuvinte în

engleză și germană: „Alo, alo. Sunteți liberi. Suntem soldați
britanici și am venit să vă eliberăm”. Cuvintele acestea încă le
mai aud în urechi. ”

— Hadassah Rosensaft, deținut la Bergen-Belsen.[343]

 În majoritatea lagărelor descoperite de sovietici, cei mai mulți deținuți fuseseră evacuați,
rămânând abandonați doar câteva mii în viață. De exemplu, 7.000 de deținuți au fost găsiți la
Auschwitz-Birkenau, inclusiv 180 de copii pe care medicii făcuseră experimente.[344] Divizia a
11-a blindată britanică a găsit circa 60.000 de deținuți în lagărul de la Bergen-Belsen,[345], 13.000
de cadavre erau neîngropate. Dintre supraviețuitorii găsiți au murit, în următoarele câteva
săptămâni, de tifos sau malnutriție circa zece mii.[346] Britanicii au forțat gardienii SS rămași în
lagăr să adune cadavrele și să le îngroape în gropi comune.[347]
Richard Dimbleby(d) de la BBC a descris scenele găsite de el împreună cu armata
britanică la Belsen:

“ Aici, aproape jumătate de hectar de pământ era plin de oameni morți sau
pe moarte. Nu se deosebeau unii de alții... Cei vii zăceau cu capetele sprijinite de
cadavre și în jurul lor rătăceau fără țintă procesiuni fantomatice de oameni
numai piele și os, care nu aveau nimic de făcut și nu aveau nicio speranță de
viață, incapabili să se dea la o parte din drum, incapabili să privească grozăviile
din jurul lor … Se născuseră copii acolo, mici făpturi ofilite ce nu puteau trăi …
O mamă, înnebunită, a țipat la un soldat englez să-i dea lapte pentru copil, și i-a
aruncat în brațe micul prunc... El a desfăcut fașa și a găsit că copilul murise de
câteva zile.

Această zi la Belsen a fost cea mai oribilă zi din viața mea.[348] ”