Toleranța

Definiție:

Toleranța este un termen social, etic și religios aplicabil unei

colectivități sau unui individ, care definește respectul libertății
altuia, al modului său de gândire și de comportare, precum și al
opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).

Istorie:

Noțiunea de toleranţă apare în istoria culturii europene la

începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea
umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în
efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi
care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în
confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost
John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing
(1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranței" ("A
Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranța ca
reacție față de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce
este contrar uzantelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza,
considerată deviză a toleranței: "Je n'aime pas vos idées, mais je
me battrai jusqu'? la mort pour que vous puissiez les exprimer"
("Detest ideile voastre, dar voi lupta până la moarte pentru ca voi
să le puteți exprima"). În drama "Nathan înțeleptul", Lessing apăra
libertatea religioasă.

1
 Opusă toleranței este
intoleranța, care poate merge
până la fanatism.

Holocaustul
Holocaustul ( holo=întreg; caustos=ars,gr.) reprezenta iniţial
un ritual religios prin care o ofrandă adusă zeilor era arsă în
întregime. În zilele noastre cuvântul face legătură mai ales cu
exterminarea aproape în totalitate a evreilor din Europa de către
Germania nazistă.

2
 În secolul XIX evreimea din Europa devenea din ce în ce mai
emancipată şi, în majoritatea ţărilor, ajunsese să aibă o situaţie
egală cu restul populaţiei. Totuşi, din când în când evreii erau
defăimaţi şi hărţuiţi de grupări antisemite care-i considerau o „rasă”
străină, ce nu putea fi asimilată în interiorul culturii europene; însă
acestea nu au iniţiat niciodată cu adevărat o campanie antisemită
coerentă.

Cruciada împotriva evreilor în Germania nazistă a fost

răspândită de către dictatorul nazist, Adolf Hitler. Odată cu preluarea
puterii în anul 1933, el a introdus diferite legi care erau clar împotriva
evreilor. O asemenea lege a fost Legea Nuremberg în care evreilor
li se lua cetățenia germană. Oamenii de știintă ce au studiat
holocaustul, se referă la acea Germanie nazistă ca și "Statul
Holocaustului", ceea ce înseamnă că fiecare birocrat nazist a fost
implicat în această conspirație într-un fel sau altul.

Rolul crucial îl avea religia bunicilor unei persoane. Oricine

avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat de aceeaşi
confesiune, indiferent de apartenenţa la comunitatea evreiască.
Cei pe jumătate evrei deveneau evrei numai dacă aveau aceeaşi
religie sau dacă erau căsătoriţi cu o persoană cu această religie. Toţi
ceilalţi jumătate-evrei şi persoanele cu un singur bunic evreu erau
denumiţi Mischlinge (corcituri, hibrizi). Evreii şi Mischlinge erau
„non-arieni”. În doctrina nazistă o astfel de subliniere a
descendenţei era privită ca o confirmare a „rasei”, dar scopul
principal al acestor categorisiri era de fapt delimitarea unei ţinte a
legilor şi directivelor discriminatorii.

Între 1933 şi 1939 s-au făcut eforturi deosebite din partea

Partidului Nazist, agenţiilor guvernamentale, băncilor şi a lumii
afacerilor pentru eliminarea evreilor din viaţa economică. Non-
arienii erau eliberaţi din posturile publice iar avocaţii şi medicii
evrei îşi pierdeau aproape toţi clienţii. Firmele evreieşti fie erau
lichidate şi patrimoniul lor era confiscat, fie erau cumpărate la

3
preţuri mult mai mici decât adevărata lor valoare de către companii
care nu aparţineau sau nu erau conduse de evrei. Transferul prin
contract al întreprinderilor evreieşti către patroni germani era
denumit „arianizare”. Câştigurile oricăror
vânzări, precum şi economiile tuturor
evreilor erau supuse unor taxe de
proprietate speciale. Angajaţii evrei ai
firmelor lichidate sau arianizate îşi
pierdeau locurile de muncă.

Adolf Hitler
Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria — d.
30 aprilie 1945, Berlin) a fost un om politic, lider al Partidului
Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al
Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al
Germaniei. Ajuns la putere în 1933, liderul mișcării naziste, Hitler, a
dus o politică de pregătire și de declanșare a celui de-al Doilea
Război Mondial, precum și de punere în aplicare a unui plan
naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor
„indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor
politici din Germania. În anul 1938 americanii l-au declarat omul
anului.

Ce nu se ştia despre Hitler

4
 Nu pot fi date uitării atrocităţile săvârşite de nazişti sub
comanda lui Adolf Hitler, însă multe evenimente din viaţa sa au
rămas nişte mistere, potrivit Listverse.

Unele dintre faptele ce i-au influentat viaţa Führer-ului au

rămas intrigante pentru mulţi oameni.

Iată câteva dintre lucrurile mai puţin cunoscute din biografia lui
Hitler:

 Se pare că Hitler a fost inspirat de majorete în efectuarea

salutului nazist, însoțit de sintagma "Heil Hitler". Salutul a
devenit obligatoriu pentru toți civilii din anul 1933. Gestul a
fost adoptat dupa un vechi salut roman. Potrivit
documentelor spionilor de la Biroul de Servicii Strategice,
Hitler s-a inspirat de fapt de la majoretele din fotbalul
american.
 Dictatorul nazist a avut un scris feminin. Un eminent
psiholog, Carl Jung, atunci cand a fost rugat să interpreteze
scrisul lui Hitler, el l-a apreciat drept unul "tipic feminin".
 Nazistul ura să meargă la dentist. Printre numeroasele fobii
ale oamenilor se numară paianjenii, întunericul, broaștele,
dar și teama de a merge la dentist. Așa s-a întâmplat și cu
Hitler, care a avut oroare de dentiști, el avand o operație
chirurgicală care a durat peste opt zile.
 Hitler suferea de insomnie acută. Istoricii spun că în timp ce
unii lideri, precum Margaret Thatcher, dormeau foarte puţin,
doar patru ore pe noapte, Hitler nu se ridica din pat până la
ora 11 dimineaţa, cel mai devreme, iar acest aspect îi afecta
puterea de judecată.
 Acest lucru ar putea fi explicat prin faptul că dictatorul
suferea de insomnie şi de multe ori adormea la patru
dimineaţa.

5
 Greu de crezut, dar prima iubire a lui Hitler a fost o evreică.
În adolescenţa sa, Hitler s-a îndrăgostit de o fată evreică la
Viena, pe nume Stefanie Isak. Conform unui prieten apropiat
al lui Hitler, acesta dorea să o răpească pe fată şi să se
omoare amândoi, aruncandu-se în Dunăre. Isak a declarat
mai tarziu, că tânăra evreică nu a ştiut de sentimentele lui
Hitler.
 Istoricii au mai aflat că Hitler obişnuia să consume cocaină.
Medicul Theodor Morell a început să-i prescrie liderului
nazist cocaină în 1944. Hitler lua cocaină cu ajutorul unui
inhalator, de două ori pe zi.

Începutul exterminării

6
 Soluția finală a problemei evreiești în Europa (în limba
germană: Die Endlösung der Judenfrage) se referă la planul
germano-nazist de executare a genocidului sistematic împotriva
evreilor europeni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Termenul a fost folosit pentru prima oară de Adolf Eichmann.
Punerea în practică a „soluției finale” a dus la Holocaust. Expresia
reflectă credința conform căreia populația evreiască europeană este
o „problemă” în sine.

Chiar și înainte de punerea în definitivă în practică a

planurilor soluției finale în 1942, au fost uciși în masă aproximativ
un milion de evrei, dar numai după ce s-a luat decizia eradicării
întregii populații evreiești în lagărele de exterminare au început cu
adevărat măcelul. Decizia de a ucide în mod sistematic evreimea
europeană a fost luată cu puțin timp înainte sau în timpul
conferinței de la Wannsee, care a avut loc în Berlin, în vila
Wannsee, pe 20 ianuarie 1942. În timpul conferinței a avut loc o
discuție în cadrul unui grup de oficiali naziști chemați pentru a lua o
decizie asupra „Soluției finale a problemei evreiești”. Stenogramele
și minutele încheiate la sfârșitul acestei întruniri au fost găsite
intacte de Aliați la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și au
fost folosite ca dovezi la procesele de la Nürnberg. Începând cu
primăvara anului 1942, a fost declanșată Operațiunea Reinhard –
exterminarea sistematică a evreilor – deși trebuie amintit că și până
în acel moment, sute de mii de evrei fuseseră uciși în diferite
pogromuri. În discursul său de la Posen de pe 6 octombrie 1943,
Himmler a prezentat pentru prima oară tuturor liderilor naziști în
mod detaliat, brutal și fără ocolișuri modul de rezolvare a
„problemei evreiești”.

7
 Auschwitz
Lagărul, născut drept unul de carantină şi triere a polonezilor
- militari, opozanţi politici, intelectuali - deţinea şi evrei, dar în
număr limitat şi arestaţi ca opozanţi politici. Numai cu începere din
1942 Auschwitz a devenit locul primar de exterminare a evreilor
din Europa: 1.100.000 de evrei deportaţi, dintre care aproape
1.000.000 asasinaţi. În total, au existat 200.000 de deportaţi care
nu erau evrei.

8
 Lagărul a fost construit la marginea oraşului Auschwitz, un
nod feroviar situat lângă căile de comunicaţie principale. Auschwitz,
în poloneză Oswiecim, era un oraş important, care în cursul istoriei
trecuse de mai multe ori de la dominaţia germană la cea poloneză.
Având o populaţie majoritar evreiască, era un important centru de
cultură religioasă ebraică, astfel că era numit "Ierusalimul de la
Oswiecim".

Odată cu ocupaţia nazistă a Poloniei, evreii din întreaga

regiune au fost aduşi în oraş. În aprilie 1940, atunci când s-a decis
construirea lagărului, ei au fost folosiţi la lucrări. Încă de la început
a fost conceput ca lagăr foarte mare, de 40 km pătraţi, destinat să
primească 10.000 de prizonieri. În mai 1940, ofiţerul SS, Rudolf
Höss, a fost numit şeful lagărului.

Auschwitz I a reprezentat primul nucleu al celui care urma să

devină un adevărat oraş de concentrare, format din trei lagăre şi 39
de sublagăre. La începutul lui 1942, s-a adăugat Auschwitz II
(Auschwitz-Birkenau), destinat în principal exterminării evreilor. În
octombrie 1942, a fost creat Auschwitz III (Auschwitz-Monowitz),
destinat prizonierilor folosiţi ca sclavi în uzina grupului industrial
chimic german, IG Farben. Acesta se instalase la Auschwitz în
1941, transferându-i şi pe angajaţii întreprinderii, cu familiile lor.

Localitatea a fost transformată într-un model de oraş

modern, de avangardă din punct de vedere urbanistic. Simultan
toţi evreii din oraş au fost închişi în ghetouri de unde au fost
deportaţi la Auschwitz-Birkenau.

Gazarea cu Zyklon B, un compus pe bază de cianură, a fost

introdusă la Auschwitz I, la 3 septembrie 1941, pe 600 de prizonieri
de război sovietici şi 250 de polonezi bolnavi, iar ulterior adoptată
în întreg complexul Auschwitz. În 1943, lagărul de la Auschwitz-
Birkenau a devenit centrul principal de exterminare a evreilor.
Gazările au fost întrerupte în noiembrie 1944, iar lagărul a fost
eliberat de trupele sovietice la 27 ianuarie 1945.

9
 Perioada dintre iunie 1940 şi începutul lui 1942 a fost
destinată în principal prizonierilor polonezi, în total 150.000 dintre
care 75.000 nu au supravieţuit.

Prima mărturie directă din lagăr este cea a ofiţerului din

armata poloneză Witold Pilecki, care a supravieţuit Auschwitz-ului,
fiind însă acuzat de spionaj şi asasinat de comunişti în 1948. El s-a
lăsat arestat în septembrie 1940 pentru a putea intra în lagăr şi a
organiza aici rezistenţa. A rămas până în 1943, când a reuşit să
evadeze. Lui îi aparţin rapoartele furnizate încă din noiembrie 1940
guvernului polonez în exil şi guvernelor aliate privind condiţiile
dure ale lagărului.

10
Unde a avut loc Holocaustul?
Majoritatea surselor care dau informații cu privire la
holocaust sunt datate din 1941 până în 1945. În afară de
Germania, alte țări implicate în masacrarea evreilor sub
îndrumarea naziștilor, sunt: Polonia, Austria, România, URSS,
Belgia, Cehoslovacia, Ungaria, etc. Perioada dintre 1942 și 1945 a
fost marcată de atrocități și exterminări de evrei în tabere de
concentrare ale naziștilor. Acest plan sistematic a început în 1933,
o dată cu instaurarea nazismului in Germania. Întregul progres al
holocaustului poate fi categorizat în mai multe activități, ce includ
identificarea și segregarea evreilor, relocarea evreilor în tabere de
concentrare a holocaustului si exterminarea acestora la o scară
mare. În realitate, mulți dintre oficialii ce erau implicați în acet plan
nu au fost conștienți de mărimea aceestei operații.

După o perioadă lungă în care au fost subiectul opresiunii

naziste, violența s-a declanșat în noaptea de 7 noiembrie 1938.
Interesant este că noaptea de 7 noiembrie, când actele violente

11
împotriva evreilor au început, este cunoscută ca și Kristallnacht
(Noaptea de cristal). În zilele ce au urmat, evreii au fost adunați
din toate regiunile ocupate de naziști și aduși în tabere de
concentrare, unde aveau condiții mizere. Mulți evrei au murit în
timpul transportării în aceste tabere, alții au murit în condițiile
mizere din tabere, iar cei care au reușit să supraviețuiască au fost
exterminați. Naziștii au dus crimele până la extrem, omorând evreii
în masă, prin gazare. Acest eveniment tragic a ajuns la sfârșit în
1945 când forțele Germaniei au fost înfrânte în cel de-al Doilea
Război Mondial. Această înfrângere a venit prea târziu pentru cei
6.000.000 de evrei.

Prin termenul de holocaust cel mai adesea se înțelege

uciderea celor 6 milioane de evrei, însă unii oameni de știință cred
că ar trebui să cuprindă și alte milioane de oameni de diferite rase
ce au fost omorâți într-o manieră similară.

Urmări ale holocaustului

La sfârșitul războiului, milioane de evrei, slavi, țigani,

homosexuali, martori ai lui Iehova și alte categorii considerate ținte
ale naziștilor muriseră în Holocaust. Numărul evreilor morți depășea
5.000.000: circa 3.000.000 în lagăre, 1.400.000 în execuţii prin
împuşcare şi peste 600.000 în ghetouri. Unele estimări depășesc
chiar suma de 6.000.000 de oameni.

 Băncile elveţiene şi Holocaustul

Înaintea şi în timpul războiului era un lucru des întâlnit ca

oamenii să treacă în Elveția, alungaţi de persecuțiile naziştilor,
pentru a-şi depune valorile pe care le aveau în conturi elveţiene.

12
Practicile bancare permisive şi legile stricte cu privire la secretul
bancar favorizau ascunderea averilor din calea naziştilor. Băncile
elveţiene permiteau oamenilor să deschidă conturi şi să depună
valori în conturi identificabile numai printr-un număr sau înfiinţate
sub nume false, pe numele unor corporaţii, sau pentru terţi. În timp
ce aceste reguli făceau mai uşoară ascunderea bunurilor înainte şi
după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, recuperarea lor
după aceea devenea aproape imposibilă. Deoarece multe dintre
aceste conturi nu aveau informaţii esențiale, cum ar fi chiar
numele adevărat al posesorului bunurilor, devenea foarte dificilă
revendicarea lor de către victimele Holocaustului sau de către
moştenitorii acestora dupa terminarea războiului. Legile cu privire
la secretul bancar au făcut şi ele ca orice încercare de recuperare a
bunurilor pierdute să fie aproape inutilă. Evreilor care trăiau în ţările
comuniste de după razboi le-a fost şi mai greu să-şi revendice
valorile din cauza restricţiilor de călătorie la care aceștia erau
supuşi.

 Evreii supravieţuitori şi înfiinţarea Israelului

Un rezultat neprevăzut al luptei antisemite din Europa a fost

înfiinţarea unui stat evreu. Holocaustul a adâncit dorinţa
supravieţuitorilor şi a zioniștilor (naționaliștii evrei) de a stabili
Palestina ca stat capabil să apere toţi evreii rămaşi în lume. S-au

13
exercitat presiuni asupra Aliaţilor pentru a se înfiinţa aici un refugiu
permanent pentru evreii supravieţuitori.

În cele din urmă Adunarea Generala a ONU a recomandat

împărţirea Palestinei în state arabe şi evreieşti separate şi crearea
unor enclave internaționale care includeau Ierusalimul şi
Bethleemul, ambele având locuri cu o deosebită importanţă
religioasă pentru musulmani, evrei şi creştini. În timp ce planul de
împărţire a fost acceptat de majoritatea evreilor, arabii din
interiorul şi din afara Palestinei au găsit această soluţie ca fiind
inacceptabilă. Până în zilele noastre ostilitatea produsă de crearea
Israelului ameninţă pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu.
Înfiinţarea Israelului la trei ani după înfrângerea Germaniei a fost
astfel un efect întârziat al Holocaustului.

14