HOLOCAUSTUL

In 1933 aproximativ nouă milioane de evrei trăiau în Europa, mai puțin de 2% din totalul populației. Cea
mai mare parte a populației evreiești trăia în Polonia, în partea de vest a Uniunii Sovietice, în România și Statele
Baltice. În aceste zone, evreii constituiau între 5% și 10% din totalul populației. În Germania, populația evreiască a
fost de aproximativ 500.000 de persoane, reprezentând aproximativ 0.75% din totalul populației. În teritoriile
românești, care între 1918-1940 au inclus și Transilvania, Basarabia și Bucovina, evreii au atins cel mai mare
număr de până atunci, apropiindu-se de un milion de suflete spre sfârșitul perioadei interbelice. Conform
recensământului din 1930, ei reprezentau puțin peste 4% din totalul populației.
După primul război mondial, Germania a pierdut suprafeţe mari de teritoriu, în conformitate cu termenii
impuși prin Tratatul de Pace de la Versailles. Statul german a fost, de asemenea, obligat să plătească o
compensaţie imensă Aliaţilor, care au considerat Germania responsabilă pentru pagubele suferite, alături de ţările
asociate ei. În 1923 Germania a fost lovită de hiperinflaţie, banii s-au devalorizat şi mare parte din populaţie
a devenit foarte săracă.
După prăbușirea Bursei de Valori din SUA în 1929, aproape şase milioane de germani și-au pierdut locurile
de muncă. Mulţi au căutat un vinovat pentru situația creată, astfel că Hitler a găsit în “evreu” ţapul ispăşitor
perfect.

La începutul anilor 1930, încrederea acordată lui Adolf Hitler și Partidului Nazist era în creștere. Mulți germani
își pierduseră credința în democrație și nu credeau că partidele existente ar mai putea schimba situația. O mare
parte a populației a considerat că Hitler este un lider puternic și au văzut în el omul capabil să restabilească fosta
glorie a statului german. În discursurile sale, Hitler spunea că Germania trebuie să recupereze teritoriile pierdute în
perioada războiului și să dobândească mai mult “spațiu de locuit” pentru a se putea dezvolta. Vorbea despre o
luptă împotriva “capitalismului de pradă” și a comunismului, susținând că, arian, alb sau german este “rasa” care
este superioară tuturor celorlalte “rase”. Cea mai joasă “rasă” a fost considerată cea evreiască, văzută de Hitler ca
parazitară și periculosă. În timp ce îi disprețuia pe evrei, îi considera, de asemenea, o amenințare enormă și
susținea că evreii doresc să conducă lumea și să controleze celelalte popoare. Ideile sale despre “evreul” sinistru
și amenințător proveneau din tradiția creștină antievreiască, unde se susținea că evreii l-au ucis pe Iisus . Pentru a
păstra ”rasa” albă ariană pură, germanii trebuiau să evite cu orice preț contactul cu evreii.

Noile legi de excludere a evreilor din societate au fost adoptate aproape imediat după preluarea puterii. Cu
timpul au apărut sute de astfel de legi. Unele dintre acestea interziceau evreilor să viziteze băile publice, parcurile
sau restaurantele, altele le îngrădeau dreptul de a lucra în guvern, în presă sau în instituții de cultură.
Discriminarea s-a acutizat treptat. Curând, copiii evrei nu au mai putut merge la școală, medicii și avocații de
origine evreiască nu au mai putut trata sau pleda pentru ne-evrei. Conform legii evreii erau cetățeni de mâna a
doua.

În toamna anului 1938, autoritățile naziste au decis să expulzeze toți evreii care dețineau cetățenie poloneză.
Mulți dintre ei au trăit în Germania de generații. Aproximativ 15.000 de persoane au fost afectate de această
decizie. Autoritățile poloneze nu au vrut să-i primească, deși aveau cetățenie poloneză, astfel că i-au plasat în
lagăre de refugiați, la granița dintre Germania și Polonia.
 Se presupune că aproximativ 400 de evrei au fost uciși în timpul nopții din 9 spre 10 noiembrie, dar numărul
total de morți din perioada pogromului din noiembrie a fost estimat la aproximativ 1.500 de persoane. Aproape
300 de sinagogi au fost incendiate și în jur de 30.000 de evrei au fost arestați și trimiși în lagăre de concentrare,
fără nici un alt motiv decât pentru faptul că erau evrei. Guvernul nazist a decis că evreii din Germania trebuie să
plătească un miliard de mărci germane, ca o compensație pentru daunele produse de pogrom.Sute de mii de evrei
au fost transportați cu trenul în lagărele de exterminare din Polonia, aduși din țările ocupate de Germania. În
aceste patru lagăre, aproape două milioane de persoane au fost ucise.

Două lagăre, Auschwitz-Birkenau și Majdanek, au fost construite pentru a servi atât ca lagăre de exterminare
cât și ca lagăre de concentrare, unde oamenii urmau să fie uciși sau închiși.Lagărul de concentrare de la
Auschwitz a fost înființat în 1940, în orașul polonez Oswiecim, folosind vechile cazărmi unde fuseseră închiși
deținuții politici polonezi și prizonierii de război sovietici. Când numărul deținuților a crescut, barăcile existente nu
mai erau suficiente, astfel că SS-iștii au decis să se extindă și să construiască un alt lagăr, mai mare, în satul
Birkenau (Brzezinka în poloneză), la aproximativ 3 km distanță de Auschwitz. În Birkenau sau Auschwitz II, cum a
fost numit oficial, a fost construit un lagăr de exterminare cu camere de gazare. Începând cu primăvara anului
1942, Auschwitz-Birkenau a fost o combinație de lagăr de muncă și lagăr de exterminare.Aproximativ patruzeci de
lagăre de muncă forțată au fost construite în jurul Auschwitz-ului și multe firme germane au profitat de pe urma
acestei forțe de muncă ieftine. Atunci când trenurile ajungeau în lagăr, evreii nu aveau nici o idee cu privire la ce
urma să se întâmple. Totul era haotic, soldații SS dădeau ordine, câinii latrău, iar deținuții desemnați de SS
încercau să descarce trenurile cât mai repede posibil. Bătrânii, copiii și cei bolnavi erau trimiși direct la camerele
de gazare. Restul prizonierilor treceau printr-un proces de selecție, unde medici SS stabileau care persoane sunt
apte de muncă, trimițându-i pe ceilalți la camerele de gazare. Condițiile de la Auschwitz-Birkenau au fost atât de
grele încât mulți deținuți au supraviețuit doar câteva săptămâni. Camerele de gazare au funcționat până în
noiembrie 1944, timp în care aproximativ un milion de evrei au fost uciși la Auschwitz-Birkenau.

Evadarea din unul din aceste lagăre a fost practic imposibil. În lagărele de exterminare de la Sobibor și
Treblinka prizonierii au încercat să se revolte. Câteva zeci de deținuți au reușit să evadeze, dar cei mai mulți dintre
ei au fost prinși, torturați și uciși. De asemenea, la Auschwitz-Birkenau prizonierii s-au revoltat și au dat foc la una
dintre camerele de gazare. Doar câțiva deținuți au reușit să scape, dar revoltele au dat speranță celor închiși și au
creat îngrijorare conducerii naziste.La sfârșitul războiului, toate facilitățile din Chelmno, Belzec, Sobibor și
Treblinka au fost distruse. Naziștii nu voiau ca lumea să știe ce s-a întâmplat în lagăre și numărul de prizonieri
uciși. Au dezgropat gropile comune, încercând să ardă rămășițele și să răspândească cenușa în pădurile și râurile
din jurul lagărelor.

În iulie 1944 trupele sovietice au avansat rapid spre vest și au eliberat lagărul de la Majdanek. Retragerea
germanilor s-a petrecut atât de repede încât nu a mai fost timp să distrugă toate documentele și elementele
incriminatoare din lagăr. Acest lucru a oferit muzeului de la Majdanek un material arhivistic extrem de valoros.Din
ianuarie până în mai 1945, lagărele de concentrare și de muncă forțată din întreaga Germanie, din Polonia
ocupată și din Austria au fost eliberate de trupele sovietice, britanice și americane. Chiar dacă, la acel moment,
lumea știa deja că milioane de evrei au murit în “abatoare umane”, situația îngrozitoare din lagărele eliberate a
șocat oamenii din întreaga lume. Mai multe fotografii și articole au fost difuzate cu această ocazie.

După război au avut loc mai multe procese în Nuremberg, unde naziști de rang înalt au fost condamnați la
moarte sau la închisoare pentru crime împotriva umanității. Mulți alți criminali nu au fost însă niciodată
pedepsiți.Nu există date exacte despre câți evrei au fost uciși de naziști, dar aproximativ cinci – șase milioane de
evrei au fost omorâți, reprezentând două treimi din evreii europeni. Această cifră se bazează parțial pe
înregistrările din arhivele germane. Astăzi, aproximativ un milion și jumătate de evrei trăiesc în Europa.

Exterminarea evreilor din Europa a ajuns să fie cunoscută sub numele de Holocaust.