Memorialul Evreilor Din Huedin

Cuvânt înainte
La inițiativa consilierului local Marius Farkas din Huedin, s-a luat decizia ca o dată pe an
să se aducă aminte de ceea ce cândva era comunitatea evreilor din Huedin. Această comunitate
prosperă într-o perioadă de maximă dezvoltare socio-economică, cu contribuții însemnate în ceea
ce privește contribuția la bunăstarea zonală și-a găsit sfârșitul tragic în perioada anilor 1940-1944
când majoritatea membrilor comunității evreiești din Huedin, cât și din restul Transilvaniei de
Nord aau fost deportatți spre lagărele de concentrare și exterminare. Puținii supraviețuitori s-au
mai întors pentru scurt timp la Huedin, după care au preferat să-și găsească speranța în Israel sau
alte țări. Nu au uitat însă de locurile natale, de prieteni de școală, de vecini și de cei cu care au
conviețuit până la momentul deportărilor. Au înființat asociații ale evreilor originari din Huedin,
au stabilit contacte, au scris istorii personale, au dat mărturii și sunt dornici să revină la Huedin
pentru a rememora trecutul și a construi viitorul bazat pe cunoaștere, întelegere și respect reciproc.
Studiul problematicii Holocaustului în România a devenit în ultimele decenii un subiect
extrem de vast, fiecare zi aducând un plus de noutate în cercetarea fenomenului atât de complex.
Preocupările cercetătorilor în acest domeniu s-a extins la un nivel ridicat, din dorința de a afla
adevărul istoric și de a-l face cunoscut generațiilor care vor urma. În acest sens apar săptămânal
materiale educaționale referitoare la istoria tumultoasă a celui de-al Doilea Război Mondial, la
deportarea evreilor din Transilvania de Nord și suferințele îndurate de acest popor milenar în
timpul Holocaustului. Dacă până în 1989 subiectul problematicii Holocausului era unul tabu atât
în mass-media cât și în sociatate, după căderea comunismului cei care au fost martori oculari sau
chiar puținii supraviețuitori ai Shoah au început să mărturisească, iar cercetătorii să fie din ce în
ce mai activi și dornici de cunoaștere.
În contextul comemorării a 70 de ani de la deportările evreilor din Transilvania de Nord
este salutară această inițiativă de a stabili o zi de aducere aminte, o zi în care tineri și vârsnici să
stea împreună pentru a depăna amintiri, pentru a se transmite mai departe din generație în generație
tot adevărul istoric cunoscut și pentru a-i omagia pe cei cărora destinul le-a fost curmat tragic.
Această carte vine să completeze din punct de vedere istoriografic, contribuția deja
existentă despre subiectul Holocaust și credem că va reprezenta o sursă de documentare valoroasă
pentru cei interesați de acest aspect și pentru cei care vor să cunoască frânturi din istoria orașului
Huedin.
Daniel Stejeran
Director Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord-Șimleu Silvaniei
MEMENTO
CAPITOLUL 1
Este o mare ironie a sorții că în ciuda faptului că istoric și cultural evreii

aflați în Transilvania, erau legați mult mai tare de Ungaria decât de România,
după cedarea Ardealului în 1940, aceștia au avut o soartă mult mai rea în
zona cedată, decât în zona rămasă României. După unele surse, în
momentul cedării Ardealului de Nord, numărul evreilor din Transilvania era
de aproape 200.000 din care aproximativ 164.000 se aflau în zona cedată
Ungariei.
Mulți din aceștia aveau mici afaceri de comerț, profesii liberale, sau
lucrau în număr destul de mare în administrația publică locală. În prima fază
a retrocedării mulți evrei transilvaneni au crezut că anexarea Transilvaniei la
Ungaria va fi urmată de o adevărată perioadă de dezvoltare, de bunăstare,
asta până când guvernul maghiar a trecut la implementarea politicilor și
legislației anti-semite, care funcționau deja în Ungaria, unde evreii erau
considerați renegați și oameni de rangul doi. O sută treizeci şi una de mii
şasesute treizeci şi trei de suflete evreieşti, cetăţeni maghiari, printre ei cu
miile participanţi la primul război mondial în armata austro-ungară, care şi-
au dat sângele pentru patrie, au fost umiliţi şi eliminaţi din această așa zisa
patrie.
A fost suprimată orice formă a culturii evreiești, orice ziar sau asociație
au fost închise, dar lovitura cea mai mare au primit-o în plan economic și
educațional. Dacă cei care practicau profesii libere au reușit să se mai
descurce, cei care lucrau în administrație au fost dați fără excepție afară, iar
elevii și studenții au fost excluși din învățământul de stat și odată cu ei și
toate cadrele didactice.
Mulți dintre evrei au fost duși în detașamente de muncă forțată, unde
aceștia erau obligații să muncească până la moarte (erau recrutați în aceste
detașamente în mod preferențial cei bogați, oameni care erau lideri de opinie
în comunitățile lor, profesioniști). Azi nu se stie exact numărul celor morți în
aceste detașamente (munkaszolgálat) introduse de maghiari în 1939.
Înrolările în aceste așa zise detașamente de muncă, care sunt de notorietate
publică şi nu este necesar să fie dovedite; aveau un caracter de persecuţie
individuală, oamenii fiind selecţionaţi pe baza recomandărilor diferitelor
organizaţiuni extremiste, cum a fost Societatea Baross, Organizaţia Imrédy,
Szálasy, etc. Scopul chemărilor, înrolărilor, a fost îndepărtarea din viaţa
publică şi economică a unor elemente de evrei sau români indezirabili.
Scurt: scopul a fost exterminarea lor. De asemenea este de notorietate
publică că, dintre aceşti oameni chemaţi, 90% au pierit, nu din cauza
factorului de risc cauzat de războiuli, ci din cauza tratamentului special
acesta tinzând la exterminarea lor.
Douzeci de mii de membri ai detaşamentelor de muncă au fost trimişi
la moarte pe frontul de Est şi împreună cu evreii din Transilvania de Nord,
declaraţi „străini” şi executaţi la Kamenetz-Podolsk.
În ciuda acestor fapte, încă, evrei din Transilvania credeau că se afla
în siguranța fizică, aflați sub protecția guvernului ungar, asta până la 19
martie 1944 când a început aplicarea așa zisei soluții finale.
Detaliile soluției finale și deportării evreilor au fost stabilite la 4 aprilie
1944 și au fost adoptate prin decretul 6163/1944 la 7 aprilie sub semnătura
lui Laszlo Baky, decret care cuprindea toate detaliile ce trebuiau realizate în
cadrul campaniei soluției finale de rezolvare a chestiunii evreiești din
teritoriile aflate sub stăpânirea Ungariei. Transilvania de Nord cuprindea
districtele jandarmerești 9 și 10 și era cunoscuta ca Zona Operațională nr. 2.
La 1 aprilie 1944, guvernul Sztójay emite ordonanţa cu nr. 1240/1944 prin
care îi obligă pe toţi evreii de la vârsta de 6 ani la purtarea semnului distinctiv,
a stelei galbene. Peste câteva zile în ziua de 7 aprilie 1944, Endre Ladislau
şi Baki Ladislau emit o ordonanţă cu nr. 6163/1944 res. fără nicio autorizaţie
din partea forurilor superioare pe care, în mod confidenţial, o înmânează
şefilor autorităţilor administrative.
Iata conţinutul scurt al acestui ordin confidenţial:
“Guvernul, în scurt timp, va curăţa ţara de evrei. Evreii, fără
considerare de sex şi vârstă, vor fi transportaţi în lagărele de concentrare
designate. Strângerea evreilor va fi făcută de poliţie şi jandarmerie.
Autorităţile locale să designeze lagărele corespunzătoare. Evreii vor fi
deportaţi. Transportarea lor se va face pe tren, ca prizonieri. Evreii nu vor
avea dreptul de a lua cu ei decât îmbrăcămintea ce este pe corpul lor, cel
mult un schimb de lenjerie, alimente cel puţin pe 14 zile, şi greutatea
pachetului maximum de 50 de kg. Nu vor avea dreptul de a duce cu ei bani,
bijuterii sau obiecte de valoare. Conform aliniatului ultim, acest ordin a fost
comunicat tuturor subprefecţilor, primarilor, comandanţilor legiunilor de
jandarmi, prefecturilor, poliţiei, etc.” După numirea sa ca secretar de stat,
Baky (antisemit notoriu), în conducerea Ministerului de Interne Ungar, a
declarat cu cinism și fără nici un echivoc: "Sarcina mea privește stârpirea
totală și definitivă a ticăloșiilor evrei și a aripii stângi. Sunt convins că
Guvernul va reuși să ducă la bun sfârșit această misiune copleșitoare, care
este de-o colosală importanță”
Sub acoperirea unui recensământ necesar stabilirii și regularizării unor
rații alimentare necesare comunității evreiești, au fost inventariați toți evreii
(fără deosebire de sex sau vârstă) ,întocmindu-se adevărate liste, în 4
exemplare. Evrei trebuiau concetrați în comunități mari aflate în depozite
goale, fabrici părăsite, clădiri ale comunitătii evreiești, etc. Toate acestea
trebuiau să se afle în apropierea unei căi ferate pentru a putea fi deportați
rapid.
Planul director elaborat de experţii antievrei germani şi maghiari
recomandă ca ghetoizarea şi concentrarea evreilor să se facă în mai multe
etape distincte:
1.Evreii din comunităţile rurale şi din oraşele mai mici urmau să fie adunaţi
şi transferaţi temporar în sinagogi sau în clădiri aparţinând comunităţii.
2.După primele investigaţii în căutare de obiecte valoroase, în aceste
“ghetouri locale”, evreii adunaţi din comunităţile rurale şi din oraşele mici
urmau să fie transferaţi în ghetourile din oraşele mai mari aflate în vecinătate,
de regulă în reşedinţele de judeţ.
3.În oraşele mari, evreii urmau să fie adunaţi şi transferaţi în zone special
desemnate are puteau servi ca ghetou – total izolate de celelalte părţi ale
oraşului. În unele oraşe, ghetoul urma să fie stabilit în cartierul evreiesc; în
altele, în fabrici abandonate sau în stare de nefuncţionare, în depozite,
cărămidării sau sub cerul liber.
4. Evreii urmau să fie concentraţi în centre care dispuneau de facilităţi de
cale ferată, pentru a putea fi repede îmbarcaţi şi deportaţi.
Evrei erau pregatiti pentru ducerea in lagarele de munca din
Germania,autoritatile ungare considarand ca in acest mod contribuiau la
efortul de razboi si in acelas timp Ungaria scapa de aceste elemente
straine,in acceptiunea lor.
Astfel la 26 aprilie 1944 este elaborat sub conducerea lui Jaross Andor,
ministrul de interne, și aprobat la 28 aprilie, de către Consiliul de Ministri,
decretul de ghetoizare. Evreii trebuiau deportați din sate și comunitățiile mici
în orașele mari, unde autoritățile trebuiau să găsească zone speciale pentru
ei.
Tot sub acoperirea acestui decret autoritățile ungare trebuiau să pună
sub pază în siguranță toate bunurile de valoare ale evreilor (bani, aur,
bijuterii, obiecte de arta, etc) pe care aceștia erau obligați să le predea. Dacă
evrei deportați încercau să păstreze unele bunuri erau aspru pedepsiti, unele
pedepse mergând până la moarte.
Ghetoizarea în Transilvania de Nord, teritoriu aflat sub ocupație
ungară, a început în data de 3 mai 1944 și a fost condusă de un
comandament general de deevreizare aflat la Cluj. Comanda operațională
imediată era exercitată de colonelul de jandarmi Tibor Paksy-Kiss, și
colonelul Jenö Péterffy.
În ghetouri, departe de a fi protejați, cum li s-a comunicat, a început o
adevarată campanie de exterminare a evreilor. Multe dintre ghetouri se aflau
sub cerul liber, unde oamenii stăteau fără nici un fel de adăpost. După
primele zile de ghetoizare a apărut prima mare problemă, hrana. Aceasta
era insuficientă și consta dintr-o supă subțire, care se servea o dată pe zi
sau deloc. Lipsa oricăror condiții de igienă, lipsa apei în mod constant, și aici
nu vorbim de apă de spălat ci de apă de băut, au cauzat boli grave dintre
care amintim dizenteria și febra tifoidă.
În Transilvania de Nord, zona cedată Ungariei, au existat mai multe
ghetouri importante: Cluj, Dej, Simleu Silvaniei, Satu Mare, Baia Mare,
Bistrita, Oradea, Țara Secuilor, Târgu Mureș, Reghin, Sfântu Gheorghe și
Sighetu Marmației.
Date deportarilor din ghetou Ghetoul Numarul

deportatilor
May 25, 1944 Ocna Slatina 3317

June 2, 6 1944 Bistriţa 5981
May 28, June 6-8 Dej 7674
May 19, 21, 23, 25 Vişeul de Sus 12074
May 25, 29, 31, June 3, 8, 9 Cluj 16148
May 16, 18, 20, 22 Sighetu Marmaţiei 12849
May 27, 30, June 8 Târgu Mureş 7549
May 23, 25, 28, 29, 30 Oradea 27215
May 17 Okormezo 3052
May 31, June 5 Baia Mare 5917
June 4 Reghin 3149
May 19, 22, 26, 29, 30, June 1 Satu Mare 18857
May 31, June 3, 6 Şimleul Silvaniei 7851
Total 131633
Evreii de la sate, din zona rurală au fost adunați în clădirile comunității,

cei din orașe în puncte mai mici, pe urmă toți au fost duși în principalele
ghetouri arondate zonei lor. La fiecare mutare erau supuși unor proceduri
extrem de barbare. Neutralitatea și pasivitatea cu care erau tratate aceste
fapte, de către noua administrație instaurată s-a reflectat cel mai bine în
atitudinile caracteristice ale capilor Bisericilor creştine din Transilvania de
Nord, aşa cum se reflectă în comportamentul lui János Vásárhelyi, episcop
calvin, şi al lui Miklós Józan, episcop unitarian.Conducătorii naționali ai
bisericilor maghiare nu au încercat niciodată să ridice opinia publică
împotriva nedreptăților pe care le îndurau evreii. Un singur preot maghiar, la
18 mai 1944, în plin dezmăț antievreiesc, Marton Aron a cuvântat la Biserica
Sf. Mihai din Cluj pentru apararea evreilor ghetoizați.
În Transilvania operațiunea de ghetoizare s-a desfășurat extrem de
rapid, a început pe 3 mai, când au fost adunați aproximativ 8000 de evrei, la
5 mai erau 16200, la 6 mai 72400, iar la 10 mai 98000. Evreii erau adunați
în viteză, de multe ori nici nu aveau timp să-și ia nici cele necesare vieții, și
erau duși pe jos în locul destinat ghetoizării.
Condițiilor de viață, extrem de grele din ghetouri li se mai adaugă și
comportamentul barbar, violent al ofițerilor și jandarmilor care conduceau
ghetoul. Jandarmii horthyști acționau doar la ordinile și indicațiile centrale
superioare, prin metode de opresiune, de provocări și acțiuni banditești doar
împotriva românilor și evreilor și a tuturor celor bănuiți de sentimente
antihorthyste sau a celor care erau pro-evrei. Jandarmi unguri erau, fără
îndoială, cel mai odios, cel mai feroce organism al sistemului de reprimare
și exercitare a terorii pus pe picioare de regimul de la Budapesta. Corpul de
ofițeri de jandarmi era recrutat din rândurile marilor propietari de pământ, ale
ofițerilor din rândul armatei, care exprimau tendințele celor mai reacționare
cercuri ale claselor dominante și avea un dublu rol: militar și polițienesc.
Acestora li se mai adăugau și voluntarii ungurii, celebri nylași locali. În fiecare
ghetou exista celebra monetărie, locul unde jandarmii și detectivii unguri
torturau și chinuiau evreii pentru a afla unde și-au ascuns aceștia lucrurile
de valoare. Metodele erau de obicei foarte crude și vizau tortura fizică și
morală a deținutului. Erau torturați copii în fața părinților și invers, soțiile erau
abuzate în fața familiei. Evrei erau legați de bănci și bătuți la tălpi cu
bastoane de cauciuc sau lemn, de multe ori în bestialitatea lor jandarmii și
detectivii ungurii loveau victimele până acestea își pierdeau cunoștiința sau
mureau. Bărbații erau loviți de obicei în zona testicolelor, iar femeile erau
supuse unor percheziții vaginale și anale extrem de brutale și dureroase.
Aceste torturi duceau de multe ori la nebunie și moarte pentru victime.
Ghetoul din Cluj, unde au fost deportați și evreii din Huedin, a fost unul
din cele mai mari ghetouri din Transilvania, după Oradea. A fost înființat la 3
mai 1944 în urma unui anunț semnat de Lajos Hollóssy-Kuthy, adjunctul
şefului poliţiei, în zona Iris într-o fostă fabrica de cărămizi. În el au fost aduși
toți evreii din Cluj, Huedin, Gherla, Borșa, Hida și Nădășdia și a avut în el
aproximativ 18.000 de suflete. La 2 mai 1944, primarul municipiului Cluj, dr.
VÁSÁRHELYI LADISLAU convoacă pe cei 150 funcţionari ai municipiului
Cluj şi, într-o şedinţă la care au luat parte şeful poliţiei, comandantul
circumscripţiei de jandarmi, a dat citire instrucţiunilor lui Endre Ladislau
îndemnând pe funcţionari ca, începând de la 3 mai 1944, să procedeze la
strângerea evreilor şi internarea lor într-un lagăr pe care l-a înfiinţat
Vásárhelyi pe teritoriul fabricii de cărămidă IRIS din Cluj.
Iată cum descrie martorul Kovács Ştefan cazarea:
”Locul pentru dormit era aşa de redus, încât oamenii stăteau în
grămadă şi făcea imposibilă orice odihnă; pe un teritoriu de 6 mp erau
îngrămădiţi 9 persoane cu bagaje cu tot. La o populaţie de aproximativ
17.000 de evrei, primăria a instalat o conductă de apă cu proximativ 15
robinete de la care trebuia să se ia apă pentru spălat, pentru fiert, pentru
curăţit. Aceste robinete funcţionau din când în când. De cele mai multe ori
erau însă închise chiar pe o zi întreagă, simulându-se defecțiuni.”
Din această cauză, cea mai mare parte dintre evrei ghetoizați sufereau
de sete şi nu se puteau spăla şi îngriji de curăţenia şi igiena specială.Lumea
era silită să fure apa şi nu rareori s-a întâmplat că în timp ce cineva lipsea
pentru o clipă de la baracă pentru a-şi procura lemne de foc i se fura apa
destinată mâncării. Mâncarea se primea numai o dată pe zi, încât erau
nevoiţi să-si ne completeze hrana cu mâncare fiartă de ei în limita
posibilităţilor. Nici pentru copii şi nici pentru adulţi nu s-a distribuit lapte, iar
acea puţină cantitate de lapte pe care spitalul evreiesc a reuşit să-l introducă
în ghetou era mult prea insuficientă pentru cel puţin 1.000 de copii mici şi
oameni bolnavi.
Pentru necesităţile fiziologice s-au construit cca. 4 şanţuri care făceau
serviciul de latrine: 2 erau pentru bărbaţi şi 2 pentru femei. Aceste latrine
erau construite astfel pe nişte stâlpi a fost aşezată o scândură la margine
de şanţ şi oamenii îşi făceau necesităţile unul lângă altul în număr de 20 inşi
care încăpeau pe scândură. Şanţurile erau deschise şi împrejmuite cu
scânduri. Pe timp de ploaie şi căldură atmosfera era îmbibată de mirosul ce
exala din aceste şanţuri. Bolnavi au fost mulţi... Era o casă infirmerie în care
erau trataţi bolnavii şi femeile însărcinate erau adăpostite pentru caz de
naştere.
Privitor la strângerea, modul de transportare şi preluare a evreilor în
ghetou, Vásárhelyi Ladislau asemenea a dat instrucţiunile cele mai barbare.
Dacă oricare funcţionar ar fi încercat să se eschiveze de îndeplinirea acestei
sarcini, ar fi fost ameninţat cu amplificarea măsurilor drastice. Persoanal şi
cu ameninţări serioase a ordonat percheziţie vaginală tuturor evreilor de sex
feminin transportaţi pe teritoriul ghetoului; ridicarea în condiţiuni cât se poate
de neumane a lucrurilor de valoare deposedate, furate în mod sistematic din
ordinul primarului, transportul făcându-se de foarte multe ori cu căruţa de
transportat gunoiul. Comandantul ghetoului, însărcinat cu ordinea publică, a
fost poliţistul Urban Ladislau, în grad de ofiţer de poliţie cu 2 stele, originar
din Miskolc sau din Komárom, în vârstă de 30-31 de ani, având şi diplomă
de inginer. A fost în serviciul comandat la Cluj, fiind un element special
instruit pentru ghetouri. El a fost şeful unei grupe speciale de schinjuire. Cu
privire la activitatea grupei speciale, se stie că anchetatorii au fost jandarmi
îmbrăcaţi în civil, vaietele victimelor se auzeau pana departe, iar când
victimele ieşeau din camerele de interogatoriu erau sprijinite de două
persoane atât de mult erau zdrobite si chinuite, multe persoane a doua zi au
fost puse direct în vagoane şi deportate în această stare de sanatate
disperată la Auschwitz. Au fost văzuţi mai mulţi scoşi pe targă după ce au
fost schingiuiţi de către grupa specială de anchetă. Era o vedere specială
masa masiva de cărucioare de copii şi a mijloacelor de transport al infirmilor
cu care au fost transportaţi în ghetou. Comandanţii unguri spuneau că la
Auschwitz copiii si infirmii nu vor mai avea nevoie de cărucioare.
Oficialii maghiari din Cluj au primit asistenţă de specialitate pentru
atacul împotriva evreilor de la SS-Hauptsturmführer Strohschneider,
comandantul local al serviciilor germane de securitate. Ghetoizarea s-a făcut
în ritm rapid. La 10 mai, populaţia ghetoului ajunsese la 12.000 de persoane.
Responsabili de ghetoizarea din Cluj sunt : József Forgács, secretarul
general al judeţului Cluj, reprezentându-l pe adjunctul prefectului; Lajos
Hollóssy-Kuthy, adjunctul şefului poliţiei; Géza Papp, un ofiţer de poliţie de
rang înalt; Kázmér Taar, un angajat cu rang înalt al biroului primarului.
Comanda generală a procesului de ghetoizare în judeţul Cluj, cu excepţia
oraşului Cluj, a aparţinut lui Ferenc Szász, adjunctul prefectului judeţului
Cluj, şi lui József Székely, primarul oraşului Huedin. Dr. SZÉKELY
IOSIF, fostul primar al comunei urbane Huedin din judeţul Cluj, pe baza
ordinului ilegal al subprefectului Szász Francisc, la 3 mai 1944, a ordonat
strângerea evreilor din orăşelul Huedin.
Precum rezultă din nenumarate depoziții, această operaţiune a fost
executată în mod neomenos de către organele poliţieneşti a noii administrații
instalate după cedarea Transilvania de Nord, şi de către dr. Boldizsár Paul
consilier cu aprovizionarea oraşului Huedin. Acesta din urmă este acuzat că
a participat la această samavolnicie cu exces de zel şi este autorul celor mai
multe brutalităţi. A umblat tot timpul cu biciul în mână şi a lovit tot timpul în
oameni nevinovaţi, ordonând percheziţionarea tuturor persoanelor, inclusiv
a copiilor sugari şi de leagăn. Din partea poliţiei noii administrații din Huedin
au executat aceste măsuri, în frunte cu şeful poliţiei, dr. Orosz Iosif, Menyhárt
Francisc, ofiţer de poliţie (rendőrfelügyelő), Szentkuti Andrei detectiv,
Lakatos Andrei ofiţer de poliţie, şi Ojtozi Alexiu, comisar de poliţie. Ofiţerii de
poliţie au făcut ancheta atât la populaţia evreiască cât şi la populaţia creştină
care a vrut să păstreze unele obiecte, ca să le scape de jaful organizat al
hitleriştilor: astfel, poliţistul Orosz Iosif, a bătut cu o bâtă până când bâta s-a
rupt din cauza loviturilor aplicate cu ea pe Pocsai Alexandru. Poliţistul
Menyhárt Francisc a lovit cu sabia testiculele aceluiaşi om până când acesta
a leşinat.
BOLDIZSÁR PAUL, MENYHÁRT FRANCISC, OROSZ IOSIF şi
SZENTKUTI ANDREI, după transportarea evreilor în ghetoul de la Cluj, în
fiecare dimineaţă s-au prezentat la comandantul ghetoului şi au început
anchetarea evreilor din Huedin, ancheta desfășurată la detaşamentul special
de schingiuire al ghetoului din Cluj. După fiecare anchetă evreii au fost scoşi
cu targa în stare de inconştienţă, din camera de schingiuire.
Una dintre victimele schingiuirii cu numele de Fischer Margareta,
relatează astfel procedeul schingiuirilor:
“Când a intrat sora mea în birou, Boldizsár Paul a întâmpinat-o
cu o întrebare: «Mă cunoşti dumneata? » Sora mea a răspuns în mod
natural cu «Da». La acestea Boldizsar a răspuns râzând: «Da de
unde, nu mă cunoşti, tu curvă de jidancă, ai să mă cunoşti abia de
acum înainte» şi a întrebat-o unde şi-a ascuns obiectele de valoare, la
care sora mea a răspuns că nu le-a ascuns nicăieri. La acestea
Boldizsar i-a dat două palme, din care cauză doi dinţi din faţă i-au
căzut. Atunci a luat o listă şi de acolo, a început să citească inventarul
obiectelor predate locuitorului Ilvai Carol, din Huedin, după aceea, fără
să aştepte, vreun răspuns, a prins-o de păr, a trântit-o la pământ
călcând-o cu picioarele. Sora mea, de durere, a început să se vaiete
când Boldizsar a dat ordin să-şi dezbrace ciorapii cu care i-a astupat
gura, iar picioarele goale le-a bătut cu{un baston de} cauciuc. Atunci,
sora mea şi-a pierdut cunoştinţa, iar după ce şi-a revenit, la ordinul lui
Boldizsar i-au aşezat creioane între degete şi i-au strâns mâinile astfel
că în urma chinurilor a căzut leşinată. Când şi-a revenit a fost deja în
baracă. Sora mea a fost ameninţată de Boldizsar că va mai continua
cercetările peste câteva zile, dar n-a venit rândul ei, pentru că între
timp a fost deportată.”
Ca și număr după comunitatea evreiască din Cluj, ceea mai mare

comunitate de evrei deportati din ghetou, erau din Huedin, evrei care au fost
adunaţi sub comanda şi supravegherea lui József Székely, Pál Boldizsár,
ofiţerul responsabil cu aprovizionarea în oraş, József Orosz, şeful poliţiei şi
a ofiţerilor de poliţie şi detectivilor Ferenc Menyhért, András Szentkúti,
András Lakatos şi Sándor Ojtózi.
Conducerea pe plan intern a ghetoului a fost încredințată comunității
evreiești, care s-a organizat într-un Comitet Evreiesc. Acesta era condus de
József Fischer, şeful comunităţii Neologice a oraşului, şi îi includea pe
rabinul Akiba Glasner, József Fenichel, Gyula Klein, Ernö Marton,
redactorul-şef al publicaţiei Új Kelet („Estul Nou”), Zsigmond Léb şi rabinul
Mózes Weinberger (ulterior, Carmilly-Weinberger). Secretar general era
József Moskovits, şi secretarul Dezsö Hermann.
Ghetoul din Cluj a fost evacuat repede, în șase transporturi,
desfășurate pe o perioadă cuprinsă între 25 mai și 9 iunie. Fiecare tren
transporta aproximativ 3000 de persoane, în vagoane de marfă. În fiecare
vagon erau înghesuiți aproximativ 70-80 de evrei, care aveau la dispoziție
doua găleți, una de apă și una pentru necesități. Evreilor li s-a permis să ia
cu ei doar un număr limitat de bunuri pentru durata “călătoriei”. Le era strict
interzis să aibă bani lichizi, bijuterii sau bunuri de valoare. Imediat înainte de
mutarea lor din ghetou pe platformele de îmbarcare au fost supuşi unor noi
percheziţii, pentru a li se descoperi bunurile de valoare. Brutalitatea cu care
au fost făcute aceste percheziţii a variat, dar toate au fost la fel de umilitoare.
Oficialii germani şi unguri care au răspuns de Soluţia Finală au relatat
operaţiune de îmbarcare şi deportare în rapoarte zilnice. Ferenczy şi-a
înaintat raportul către Secţia XX a Ministerului de Interne. Rapoartele
Eichman-Sonderkommando i-au fost trimise lui Otto Winkelmann, şeful SS
şi al Poliţiei din Ungaria, care, în mod curent, le înainta mai departe, nu doar
către RSHA, ci şi – via Edmund Veesenmayer, plenipotenţiarul lui Hitler în
Ungaria – Ministerului de Externe german.
Soarta evreilor deportaţi în lagărele de nimicire din Auschwitz, şi în
alte lagăre este de notorietate publică. Azi se ştie că 90% din cei deportaţi
nu s-au întors, nu s-a reîntors nici macar un copil.
Munca de exterminare, extrem de rapidă a fost efectuată în lagărul
nimicirii prin selecţionare. Cei găsiţi tineri şi apţi pentru muncă au fost trecuţi
la dreapta, iar copiii, bătrânii, bolnavii şi aceia care au avut o înfăţişase slabă,
precum şi mamele care nu s-au despărţit de copiii mici au fost trecuţi în
stânga. Cei trecuţi în dreapta au fost dezbrăcaţi în pielea goală, trecuţi prin
etuvă în scop de dezinfectare, îmbrăcaţi în uniforme de ocnaşi, şi trimişi în
diferite lagăre de muncă.
Cealaltă categorie a fost trimisă la stânga. Ei au fost înghesuiţi în
camere amenajate pentru exterminare cu gaze. Au fost omorâţi cu gaze, iar
cadavrele lor incinerate în crematoriile din Birkenau-Auschwitz.
Legile noastre nu cunosc o pedeapsă destul de aspră, care ar putea
să fie adecvată crimelor săvârşite de acesti criminali.
Trenurile de deportaţi din Transilvania de Nord care au trecut prin
Kassa (Kosice) în 1944 cu data gara de plecare (ghetoul) si numărul de
persoane transportate:
16 mai 1944 Sighetu Marmaţiei 3 007 evrei

17 mai 1944 Ökörmezö (azi, în Ucraina) 3 052 evrei
19 mai 1944 Vişeu de Sus 3 032 evrei
19 mai 1944 Satu Mare 3 006 evrei
23 mai 1944 Oradea 3 110 evrei
25 mai 1944 Cluj 3 130 evrei
25 mai 1944 Aknaszlatina 3 317 evrei
27 mai 1944 Târgu Mureş 3 183 evrei
28 mai 1944 Dej 3 150 evrei
30 mai 1944 Târgu Mureş 3 203 evrei
31 mai 1944 Baia Mare 3 073 evrei
31 mai 1944 Şimleu Silvaniei 3 106 evrei
1 iunie 1944 Oradea 3 059 evrei
1 iunie1944 Satu Mare 2 615 evrei
2 iunie 1944 Bistriţa 3 106 evrei
2 iunie1944 Cluj 3 100 evrei
3 iunie1944 Şimleu Silvaniei 3 161 evrei
4 iunie 1944 Reghin 3 149 evrei
5 iunie 1944 Baia Mare 2 844 evrei
6 iunie 1944 Dej 3 160 evrei
6 iunie 1944 Bistriţa 2 875 evrei
6 iunie 1944 Şimleu Silvaniei 1 584 evrei
8 iunie 1944 Dej 1 364 evrei
8 iunie 1944 Cluj 1 784 evrei
8 iunie 1944 Târgu Mureş 1 163 evrei
9 iunie 1944 Cluj 1 447 evrei
Fără colaborarea cu Poliția și Jandarmeria maghiară, nemții nu ar fi

avut cum să-și atingă scopurile în Ungaria, Conlucrarea lui Eichmann cu
Endre si Baky, în special cu ofițerul de poliție László Koltay și ofiterul de
jandarmi László Ferenczy a fost perfectă.
Și totodată nu trebuie să-I uităm pe cei care au luptat împotriva acestor
crime la adresa umanității:
Pál,Ana
Pál, Jenő Ana Pál (născută Kudor), născuta în Huedin, în România, s-a
mutat la Cluj, în Transilvania de Nord (pe atunci Ungaria), unde a lucrat ca
croitoreasă. Prin munca ei, ea a întâlnit familia Rózsa, a cărui fiică Edith
Nissel a rămas singura cu fiul ei, Andrei in varsta de 6 ani , dupa ce sotul ei
Mathias a fost trimis pe frontul de est la munca forțata în cadrul armatei
maghiare.La începutul lunii mai 1944, când a început ghetoizarea evreilor
din Transilvania de Nord, Nissel a decis să fugă în România și să se ascundă
acolo, și a cerut Anei să-l ascundă pe baietelul ei. Ana și soțul ei, Jenő, au
fost de acord să ascundă copilul, deși exista riscul de a fi prins ascunzand
evrei. Jenő Pál a fost un muncitor de cale ferată, de stânga, și un om cuprins
de valori umanitare. Ana a spus vecinii ei că copilul era o rudă de la
Budapesta. . O lună mai târziu, când Nissel a fost pus în imposibilitatea de
a găsi adăpost, el a decis ca copilul sa se alăture părinților lui în ghetou și a
trimis pe cineva să aducă pe fiul lui acolo. FamiliaNissel a fost salvat atunci
când acestea a fost luata pe "trenul Kasztner." Pe 25 aprilie 1996, Yad
Vashem a recunoscut pe Ana și Jenő Pál ca Drepți între Popoare.
CAPITOLUL 2
Cedarea Transilvaniei de Nord a fost o zi de bucurie și pentru evreii
aflați în teritoriile cedate. Ziua în care trupele maghiare au intrat în localitatea
Huedin, a fost transformată instantaneu în zi de sărbătoare.Ungurii, la care
se adaugă și populația evreiască, în mare parte filo-ungară, au așteptat cu
speranță și bucurie în suflet această zi. Nimeni nu știa ce avea să urmeze.
Așteptările erau mari. Toți credeau că alipirea la Ungaria va aduce
numai beneficii, mai ales că mulți evrei din Huedin, erau chiar veterani
decorați, ai Primului Război. Erau și văduve, și orfani și eroi de război din
rândul comunității evreiești, dar în ciuda așteptărilor paradoxal, se pare că
nimeni, din noua administrație instalată, nu dorea să vadă acest lucru. Tot
sângele vărsat de evrei pentru Ungaria, toată suferința îndurată de aceștia
pe front, tot ce a jertfit această comunitate pentru ceea ce credeau ei, că
este patria lor, totul dispăruse de parcă niciodată nu s-ar fi întâmplat nimic,
totul fusese șters de parcă evreii nici n-ar fi existat. Nu mai existau cei 74 de
evrei care au luptat pe front înrolați sub steagul Ungariei (din care 8 nu s-au
mai întors acasă). Nu mai existau nici Jakab Mendel, Grosaman Ignatz,
Jakab Joska, Jakab Marci, Reise Ignatz, Frankovits Henrih, Roth Avram și
mulți alți veterani de război, nu mai existau nici Mose, Jozsef, Simon, Israel
și alții decedați pe front.
Degeaba urmașii acestora au îmbrăcat haine de sărbătoare în aceea
zi, degeaba au spus că și ei se bucură, degeaba. Nu era sărbătoarea lor, și
li s-a spus acest lucru, era sărbătoarea ungurilor și ei nu erau unguri, erau
ca și românii din zonele ocupate, erau altceva, erau oameni de rangul doi,
erau ceva ce deranja noua administrație, erau ceva care, la fel ca românii,
trebuiau să dispară într-un fel sau altul din Transilvania de Nord.
Și acest lucru a început să se simtă din ce în ce mai tare. Au dispărut
și s-au destrămat, prietenii care durau de generații. Nu mai conta că erau
vecini de când se știau, nu mai conta că până mai ieri se ajutau unul pe altul,
nu mai conta decât un singur lucru: erau evrei. Prietenii vechi se făceau că
nu-i mai cunosc, și chiar mai mult, îi ocoleau. Evreul nu înțelegea de ce
vecinul în loc să-l salute apleacă capul și se uită în pământ, sau se face că
nu-l vede. Clopotele bisericii maghiare din Huedin au bătut de bucurie, în
acea zi, pentru unguri și a jale și moarte pentru evrei. Micii negustori evrei
din oraș au început să nu mai aibă ce să vândă, autoritățile dăduseră un
ordin ca aceștia să nu mai fie aprovizionați decât cu marfă de calitate
inferioară refuzată de negustorii unguri. În oraș comunitatea evreiască avea
un mic ziar, o mica foaie care apărea regulat sub conducerea lui Mozes
Kalman. Deranja. A fost închisă. Evreii erau reduși la tăcere, fără scrupule,
cu brutalitate și sălbăticie, orice încercare de nesupunere și împotrivire, fiind
aspru pedepsită prin folosirea de mijloace specifice de intimidare, dislocare
și internare în lagăre și închisori, denaționalizare, teroare și asasinat . Atunci
o parte dintre evrei au început să vadă că ocupația ungară e începutul
sfârșitului, dar era tarziu. Mulți au încercat și unii au și reușit să fugă, să
treacă granița în România.
Cei rămași au trebuit să facă față unor lucruri din ce în ce mai rele.
Era riscant să circuli pe stradă și să saluți un ungur, care de altfel înainte ți-
a fost prieten bun, fiindcă acesta în încercarea lui de a apărea ca și un bun
patriot, care nu avea legături cu dușmanii regimului, populația de rangul doi,
te denunța, motive se găseau destule, și de fapt singura vină a celui care
saluta era că era evreu. În acest fel mulți evrei din oraș au fost arestați și
internați în lagăre, de unde erau trimiși în detașamente de muncă, care de
fapt erau adevărate detașamente ale morții (Abrahám Laji, Ábrahám Emil,
Löb Tujzi, Ziherman Béla, Nass Ernő, Czobel Hermus, Mihály Heszkel,
Hirsch Hersu, Farkas Tibi, Bikszenspán Jona Dávid și fratele său Jeheszkel,
Heilprin Sanyi, Berkovits Ávrám,etc).
Paranoia și ura populației ungare față de evreii și românii rămași în
oraș după cedare, tindea să atingă forme maxime. Nu trebuie uitat cazul
preotului (protopop) român Aurel Munteanu, un om care în toate
documentele rămase din acea vreme, apărea ca un om calm, liniștit un
pacifist care milita pentru o bună înțelegere între oameni indiferent de nație,
de fapt unii dintre cei mai buni prieteni ai lui cu care își bea cafeaua în
cafeneaua din centrul orașului (Kozponti) erau Katz Solomon ,Lob Zoltan și
Reisz Ignatz. Acest preot a fost bătut până aproape de moarte, i s-a smuls
barba, a fost tras într-o țeapă și pe urmă îngropat, deși după cum mai spun
unii martori, mai respira, împreună cu un ofițer român de jandarmi ,executat
si el în același mod barbar. Singura lor vină a fost faptul că erau, la fel ca
evreii, oameni de rangul doi, care deranjau și trebuiau să dispară.
Ce este mai cutremurător este faptul că aceste lucuri făcute împotriva
evreilor și românilor erau facute de multe ori de oameni simpli,conduși într-
adevăr de reprezentanții noii administrații, oameni care mai înainte te salutau
și respectau și care acum te ucideau și pe urmă beau, cântau și sărbătoreau
acest lucru pe mormântul tău, și se mai și mândreau și se lăudau cu acest
lucru. Din păcate noua administrație se pricepea de minune să trezească
aceste sentimente urâte și întunecate, în sufletele oamenilor, și să le
acopere toate abuzurile și violentele pe care le comiteau.
Străzile orașului răsunau vocile hortyștilor care cântau un cântec foarte
la moda în acea vreme, poate fi considerat într-un fel imnul ocupării
Ardealului de Nord “Dulce Ardeal, noi suntem aici”. Dacă unui nylaș îi plăcea
casa unui evreu, evreul era pur și simplu aruncat afară, împreună cu familia
din casa lui (cazul lui Fogel Itzhac care deși avea o familie destul de
numeroasă a fost aruncat în stradă), fiind nevoiți să pribegească dintr-un loc
în altul, asta până când erau prinși și deportați.
Prima etapă de exterminare a evreilor din Huedin, nu au fost executată
în ghetouri și pe urmă lagăre, ci în acele detașamente de muncă unde era
luat cu forța sau, se înrola singur în baza promisiunii mincinoase ca familia
lui nu va fi deportată, dacă va face acest lucru. Această etapă a început în
1942 odată cu emiterea ordinului de invazie a Rusiei. Evreii au plecat pe
front, înrolați în acele detașamente ale morții, fără nici un fel de echipament,
doar cu ce apucaseră fiecare să ia cu el de acasă. Nu conta ce fel de
pregatire aveau, ei trebuiau să facă cele mai grele și primejdioase muncii.
Nu de puține ori au fost trimiși la plimbare în câmpurile de mine, pentru că
prin aruncarea în aer a acestora să se deschidă drum trupelor de asalt.
Prima stație a detașamentului de muncă cu evreii din Huedin a fost
garnizoana hortystă din Baia Mare. Acolo ei trebuiau să facă o scurtă
pregătire, o mică instrucție pentru ce va urma pe front, dar lucrurile au stat
cu totul altfel. Soldații unguri le-au luat și bruma de lucruri cu care au venit
de acasă, erau bătuți și înjosiți tot timpul din simpla plăcere animalică a celor
ce făceau acest lucru. Mulți dintre ei au decedat din cauza acestui lucru
înainte de a se apropia măcar de front.
În funcție de pregătirea fiecăruia au existat și cazuri în care plecarea
într-un detașament de muncă a însemnat scăparea pentru o scurtă perioadă,
și aș aminti aici cazul curelarului Schvarcz Andor care a fost dus datorită
profesiei lui să facă hamuri pentru armata ungară, dar chiar și el a fost mai
târziu deportat la Buchenwald, de unde a reușit să se întoarcă în viața, iar
urmașii lui traiesc și azi în Huedin, fiul lui fiind unul din stâlpii comunității
locale, având un rol important în organizarea Zilei Comunității Evreiești din
Huedin, sărbătoare, care se va desfășurată, în localitate, în fiecare an la data
de 6 mai.
În luna ianuarie 1943 evreii au fost mutați de la Baia Mare în mai multe
locuri din țară cei mai norocoși, iar cei ghinioniști, pe frontul rusesc sau pe
câmpurile minate din Serbia. Cei mai mulți evrei proveniți din Huedin au fost
mutați în localitatea Boszenfa, judetul Somogy. Astfel au ajuns aici Katz
Joska, Grunfeld Vili, Czobel Smilko, Katz Laci, Rosenfeld Nandi, Klein
Chajem, Deutsch Lalo, Klepner Latsi și mulți alții. Este un fapt dovedit că
majoritatea morții evreilor în aceste detașamente se datorează cruzimii
soldaților și autorităților, dominate de instincte sălbatice și barbare, decât
gloanțelor sau exploziilor. Viața evreului în aceste detașamente depindea de
cele mai multe ori de dispoziția în care se afla comandantul garnizoanei.
A doua, și cea mai dură, etapă de exterminare a început în martie
1944. Trupele germane pierdeau pe toate fronturile, se aflau într-o continuă
retragere și au lasat în mare parte problema lichidării evreilor pe seama
trupelor locale maghiare, asistate de trupe SS. În zona Huedinului, ca de
altfel în toată Transilvania de Nord, de această muncă s-au ocupat trupele
de jandarmi maghiari. De multe ori ardoarea, plăcerea, zelul și sălbăticia cu
care aceștia îndeplineau aceste ordine i-au surprins chiar și pe germani.
Persecuțiile împotriva familiilor evreiești au început să ia amploare, se
întâmplau lucruri pe care nimeni nu ar fi crezut că sunt posibile. A devenit
obligatorie purtarea stelei galbene, evrei nu aveau voie să umble pe stradă
sau să-și facă cumpărături decât între anumite ore. Dar chiar și între aceste
ore era periculos și riscant pentru un evreu să umble pe stradă. Nu puține
au fost cazurile când deși se aflau în intervalul de ore permis circulației lor,
evreii au fost atacați și bătuți chiar și de populația civilă maghiară obedientă
noii administrații instalată după cedarea Ardealului de Nord. Este cunoscut
în Huedin, cazul lui Jozsef Mendi și a fiului său care și-au taiat în lacrimi
bărbile pentru a scăpa, sau cazul lui Stern Jekli bătut și chinuit în plină strada
pentru simplu fapt că era evreu.
Nu toată populația era ostilă evreilor. Au fost cazuri când oamenii
simpli au încercat să ajute comunitatea evreiască din Huedin, în special
oamenii mai săraci și cei care erau considerați la fel ca evreii oameni de
gradul doi, românii. Dar cei care au facut sau încercat acest lucru au fost
aspru pedepsiți de către autorități, nu de puține ori au fost bătuți sau chinuiți
să spună de ce au ajutat evreii să-și ascundă bunurile.
Populația civilă era asmuțită asupra evreilor prin tot felul de mijloace
propagandistice, ziare, afișe transmisii radio. Totuși au fost și in Huedin
evrei, care cu ajutorul unor oameni de bună credință s-au ascuns și au reușit
să scape de ghetou, din păcate foarte puțini. Se cunosc doar cazurile familiei
lui Steinberger Matyi și a familiei lui Fulop Zoltan. În cazul acesteia din urmă
Dumnezeu și colectivul Spitalului Radioului Cluj au făcut o minune. În rest
nu prea mai sunt consemnate nume ale evreilor din Huedin, care ar fi reușit
să scape celebrului ordin din 1944: “toate sufletele evreiești, bătrân,copil sau
bolnav, fără excepție, să-și părăsească locuința. Pot să ia cu ei niște
îmbrăcăminte și alimente. Nu pot lua cu ei nici un lucru de valoare”.
Apocalipsa în Huedin a început pe 3 mai 1944. Primele afișe despre
ghetoizare au fost puse din 2 mai, dar nimănui nu-i venea să creadă că
primejdia adusă de acestea e reală. Doar cei bătrâni simțeau dezastrul care
plutește în aer. În dimineața zilei de 3 mai, jandarmi unguri, cu lovituri de bici
și bocanci au început adunarea evreilor. Cei care se așteptau la lucrul acesta
au apucat să-și adune câte ceva, iar restul, cei mai mulți, luați pe nepregătite
abia au apucat să se îmbrace. Nimeni nu credea că așa ceva ar putea fi
posibil, erau oameni nu animale. Uimirea se putea citi pe fețele lor. De ce
erau loviți cu biciul sau cu bâtele, de ce erau mânați ca vitele, de ce? Nimeni
nu avea răspunsul la această întrebare, au aflat răspunsul mai tarziu, fiindcă
erau evrei.
Toți evreii au fost adunați în curtea bisericii evreiești, sinagoga, unde
se aflau deja evreii din alte localități limitrofe Huedinului. În câteva ore orașul
a rămas fără evrei, au scăpat doar cei care nu se aflau în oraș în acele
momente sau cei care au reușit să se ascundă, aceștia din urmă fiind foarte
puțini, îi puteai număra pe degetele unei mâini. Autoritățile locale în frunte
cu primarul localității și câțiva funcționării SZÉKELY IOSIF, Boldizsár Paul,
Orosz Iosif, Menyhárt Francisc, Szentkuti Andrei, Lakatos Andrei, Ojtozi
Alexiu, se plimbau mândri prin oraș spunând că au rezolvat problema
jidovilor și oamenii să se bucure. În afară de ei și acoliții lor nimeni nu se
bucura. Chiar și cei care în prima fază au fost cu ei, acum s-au îngrozit când
au văzut atrocitățile săvârșite de aceștia. În acest mod barbar și-au potolit
orgoliu de hortyst, dar a mai rămas de potolit lacomia. Nu era de ajuns ca
evrei au fost nevoiți să renunțe la toate lucrurile lor, uneori adunate prin
muncă de generații întregi, autoritățile prin reprezentanții lor au început o
percheziție în incinta sinagogii. În a doua cameră erau separați bărbații și
femeile au fost dezbrăcați complet și perchezitionați. Două femei, din
comunitatea maghiară, făceau percheziții vaginale și anale la femei, asta în
prezența primarului de atunci. De acest lucru nu au scăpat nici fetițele mici
sau copii ale căror țipete de durere se auzeau până departe. Mulți oameni
din oraș și-au astupat urechile atunci, îngrozindu-se și încercând să se spele
de vină spunând că nu e vina lor. Greșit. Mulți localnici, după ce vecini lor
evrei au fost deportați, au intrat în casele acestora și au furat tot ce le-a picat
în mâna. Unul din factorii care au stat la baza persecuțiilor evreilor de către
oamenii simpli, a fost invidia. În general evrei erau oameni care aveau o
anumită stare materială, dobândită prin muncă, lucru pe care cei care se
declarau ‘mari luptători ‘ nu-l aveau, și vedeau prin uciderea evreilor un mod
simplu de acapara averea acestora.
La percheziții evreii au fost obligați să-și predea până și verighetele,
iar dacă din întâmplare uitau în buzunar câțiva bănuți, care erau găsiți ulterior
la percheziție, erau bătuți până erau lăsați inconștienți sau mureau în scurt
timp din cauza rănilor. Este de notorietate cazul unui băiețel care avea în
buzunar o sumă infimă, și care pentru acest fapt a fost bătut până a ramas
inconștient. Dacă un evreu era cunoscut ca o persoană înstărită, era chinuit
să spună unde și-a ascuns averea și lucrurile de valoare. Acestui tratament
au căzut victime și mulți români suspectați că au ascuns lucrurile evreilor sau
i-au ajutat pe aceștia. Văduve cu copii, bătrâni nu conta vârsta sau sexul, nu
conta că soțul sau tatăl copiilor a murit pe front înrolat în detașamentele
ungurești, nu conta că bătrânii erau singuri nu aveau pe nimeni, fii lor murind
în război pentru Ungaria, nu conta nimic în afară faptului că erai evreu! Toată
această grozăvie, toate aceste atrocități au durat până seara, când au venit
nemții cu câteva camioane și au dus toți evreii în ghetoul de la Cluj.
Mulți din cei urcați în acele camioane, aproape toți, vedeau pentru
ultima data orașul Huedin. Peste 90% din cei deportați nu au supraviețuit.
Cei vinovați de acest lucru, trebuie să nu poată uita țipetele și plânsetul
copiilor, să-i apese acest lucru, să-i vadă zilnic în fața ochilor pe cei morți din
cauza lor, să nu poata ieși pe stradă fără să fie arătati cu degetul, trebuie sa
cunoască oprobiul oamenilor. Și mai trebuie ca adevărul oricât de dureros
să fie cunoscut de toată lumea, pentru ca aceste lucruri să nu se mai repete
niciodată.
Cu patru–cinci luni înainte de eliberarea orașului de sub ocupația
maghiară, acesta a fost golit de evrei. Autoritățile ungare au pus în aplicare
soluția finală deși știau că vor pierde războiul, sau poate chiar acest lucru i-
a motivat și au comis aceste lucruri cu un profesionalism care i-a uimit si pe
germani. Doar câțiva din cei aproximativ 1200 de evrei din Huedin s-au întors
acasă, să supraviețuiască și să ne povestească tot ce au patimit. Este de
datoria noastră să transmitem mai departe tot ce am auzit, pentru că noi și
copiii noștri să avem grijă să nu se mai repete acest lucru, să promitem că
vom lupta întotdeauna ca aceste atrocități să nu se repete. Holocaustul va fi
anatema care va apăsa întotdeauna asupra istoriei secolului XX. Țipetele
copiilor despărțiti de părinți, urletul părinților care știau că nu-și vor mai vedea
copii niciodată, vaietul fratelui despărțit de sora lui, toate acestea nu trebuie
să se mai repete.
Evrei din Huedin au fost duși la ghetoul Cluj și de acolo după o scurtă
staționare de câteva zile au fost deportați în lagărele de exterminare. După
plecarea lor din Huedin cu camioanele germane, în ghetoul din Cluj, calvarul
evreilor nu s-a sfârșit. Zilnic, câteva dintre autoritățile locale din Huedin,
veneau în ghetoul de la Cluj, unde sub acoperirea faptului că interoghează
pe evrei din Huedin, își dădeau liber instinctelor sălbatice și îi chinuiau și
torturau pe aceștia din urmă. Faptul că percheziționau evreii în vederea
găsirii de valori nedeclarate, după ce aceștia au fost percheziționati deja de
câteva ori, era de fapt acoperire pentru placerea sadică de a chinui oamenii.
Azi autorităților maghiare nu doresc să se mai afle aceste lucruri, dar
nici nu pot motiva faptul că nu au urmat exemplul altor state care nu și-au
predat populația evreiască și s-au opus și au făcut tot posibilul să împiedice
genocidul.
Transportul evreilor spre lagărele de exterminare în masă s-a facut cu
trenuri de marfă. Fiecare tren avea aproximativ 30 de vagoane, iar în fiecare
vagon erau înghesuiți 80 de oameni. Ușile vagoanelor se închideau și sigilau
la plecare și nu se mai deschideau decât la sosirea în lagăr. Aerul era
înăbușitor, fiecare vagon avea două geamuri mici, pe unde intra doar putin
aer.
A urmat Auschwitz-Birkenau, Dachau, Sobibor, Buchenwald,
Ravensbrusk, Mauthausen, Gusen, Flossenburg, Sachsenhausen,
Mittelbau-Dora, Neuengamme, etc.
Acolo toată lumea intra pe poartă și ieșea pe cos. Au scăpat mai puțin
de 100, și mulți din aceștia au ales să nu se mai întoarcă în oraș. Amintirile
erau prea dureroase pentru ei. Și mai mult decât orice nu doreau să se
întâlnească cu cei care îi scuipau pe stradă, îi loveau sau batjocoreau.
Aceasta este pe scurt istoria deportării comunității evreiești din Huedin.
ÎNCHEIERE
Azi în Huedin nu mai sunt evrei, sau cel puțin la ultimul recensământ
nimeni nu s-a declarant evreu. Cei mai bătrâni au murit, cei tineri au plecat,
urmele lor s-au pierdut încet, odată cu trecerea timpului. Mai sunt doar două
cimitire care ne aduc aminte de cei ce nu mai sunt, și pe care nu trebuie să-
i uităm. Ei au facut și fac parte din istoria acestui orașel. Au fost 1200 de
suflete, azi nu știm câți mai sunt. Puțini s-au adunat în Israel, unde prin
muncă au reușit să ridice un Monument al Martirilor din Huedin, loc de
comemorare și aducere aminte. Trebuie să-I amintim:
Membrii comisiei administrative:
Klepner Eliezer,
KleinErnest,
Mendel Gávriel,
Léb Slomo,
MarkovitsItzhák,
Groszman Szimchá,
Lichtenstein Dudi,
Z.L. Heilprin Mendu
E greu să concepi că în 3 zile o comunitate mare, aproape 25% din

populația orașului, dispare în totalitate. E greu să explici cum a fost posibilă
nimicirea tuturor evreilor maghiari din Transilvania de Nord. Pe masură ce
încerci să afli mai multe lucruri despre aceste fapte, realizezi tragedia și
infernul prin care au trecut acești oameni. Lucruri cutremuratoare ies încet la
iveală, lucruri care odată cunoscute te marchează pentru tot restul vieții.
Un masacru greu de explicat săvârșit de fasciști unguri, ajutați de
naziști, într-un moment când războiul se apropia de sfârșit, trupele sovietice
se apropiau de granițele Ungariei, iar armatele aliate înaintau pe fronturile
din vestul Europei.
Istoria, oricât a încercat și s-a străduit, nu a găsit motivele pentru care
fascistii unguri s-au grăbit să colaboreze cu atâta zel și profesionalism cu
Sonderkommadou-rile pentru exterminarea evreimii maghiare din Ungaria și
Transilvania de Nord.
Mulți încearcă azi să nege aceste lucruri, dar știm sigur că Holocaustul
împotriva evreilor, și nu numai, ci și împotriva românilor din Transilvania de
Nord a fost făcut de către horthyști, și în perioada ocupației horthyste. Azi ei
spun că lagărele și camerele de gazare nu au existat, că atrocitățile comise
sunt doar fanteziile unor bătrâni senili. Îi întreb atunci unde au dispărut atâtea
milioane de oameni. Nu trebuie să negăm istoria, trebuie să o cunoaștem și
să nu repetăm greșelile trecutului. Trebuie ca aceste fapte să fie cunoscute
de noi toți, trebuie să le povestim mai departe copiilor noștri și ei la rândul lor
copiilor lor, pentru ca ele să nu se repete. Generațiile trec și uitarea tinde să
acopere aceste lucruri. Nu trebuie să permitem aceasta! De multe ori când
citesc despre Holocaust sau când privesc poze de atunci, mă trezesc cu
ochii plini de lacrimi. De fiecare dată zic că nu o să mă mai uit la ele fiindcă
sunt groaznice și mă cutremură, dar nu am voie să fac asta. Atâta timp cât
mă vor cutremura, atâta timp știu că voi face tot ce pot ca aceste lucruri să
nu se mai repete. În loc de fețe vesele de copii, văd niște schelete vii, în loc
de familii fericite văd munți de cadavre, văd fumul din coșul crematoriilor, văd
camera de gazare, văd lucruri groaznice. Dar ce mă zguduie cel mai mult e
faptul că lângă toate acestea văd soldați care râd și zâmbesc, văd veselia și
bucuria brutelor. Și vreau să-i întreb cum au putut merge liniștiți acasă să se
joace cu copiii lor, când cu puțin timp înainte au ucis zeci sau sute de copii,
îngerași nevinovați, pentru un singur motiv: erau evrei. Toate acestea trebuie
spuse și nu uitate.
Am încercat să i-au legătura cu urmașii celor care au supraviețuit, să
aflu ce le-au povestit părinți, să aflu direct de la ei prin ce au trecut acești
oameni și am observat un lucru uluitor. Nimeni sau aproape nimeni nu mai
dorea să-și amintească de acele vremuri, și prea puțini le-au povestit copiilor
prin ce au trecut.
Am încercat să găsesc documente, poze, orice ceva legat de
comunitatea evreiască din Huedin, și atunci am observat ce efecient se
lucrase la exterminarea lor, nu am găsit aproape nimic, totul dispăruse sau
fusese distrus.
Trebuie să cinstim memoria acestora și poate să ne cerem iertare în
numele societății, că nu am făcut destul, ca societatea de atunci nu a făcut
destul, să împiedice aceste lucruri. Pot să încerc să simt ce simțeau evreii,
atunci când erau încărcați ca vitele în camioanele germane, și vedeau pentru
ultima oară orașul, când soldații unguri despărțeau familiile, când germanii îi
triau la intrarea în lagăr și vedeau cum familiile lor era trimise la moarte și el
scăpa, dar cu prețul unor coșmaruri și sentimente de culpabilitate care îi vor
urmării tot restul vieții.
Stau azi pe un deal aflat undeva la marginea urbei, de unde se vede
tot Huedinul, și încerc să-mi închipui cum ar fi arătat orașul dacă hortyștii nu
ar fi deportat pe cei 1200 de evrei și urmașii lor ar fi trăit în continuare aici.
Nu voi ști niciodată acest lucru. Niște brute mi-au luat orice șansa să aflu
acest lucru. Pentru toate acestea și pentru a evita că aceste lucruri să se
mai întâmple vreodată scriu aceste rânduri. Vremurile în care mila,
compasiunea, solidaritatea au fost înlocuite cu voința de putere și
superioritatea rasei nu trebuie să se mai repete și să-și facă loc în istorie.
Generațiile ce vor urma, să le citească și să învețe din ele, și la rândul lor să
încerce să le transmită mai departe, acele lucruri nu trebuie uitate!
TABEL CU TOȚI EVREII DIN HUEDIN DEPORTAȚI ȘI UCIȘI ÎN LAGĂRE
PRELUAT DIN CARTEA LUI KLEPNER ELIEZER LACI
TABLE WITH ALL THE HUEDIN JEWS DEPORTED AND KILLED IN CAMPS
TAKEN FROM KLEPNER ELIEZER LACI’S BOOK

DEPOZITII ALE EVREILOR SCAPATI CU VIATA DIN LAGARELE DE
EXTERMINARE SI INTORSI ACASA
DEPOZIŢIA
martorei soţia lui Nóti Geza

casnică; etatea: 30 ani; domiciliul: Huedin - Cluj
15 luna Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Menţin în întregime declaraţia mea scrisă în limba maghiară, aflătoare la dosar,
completând-o şi depunând următoarele.
Sunt una dintre persoanele care, în anul 1944 la 3 Mai, am fost internată în ghetou. În ziua
de 3 Mai 1944, a fost dată o dispoziţie anunţată prin tobă că , în această zi, nici un evreu nu are
voie să părăsească locuinţa. În dimineaţa acestei zile, echipe de civili, soldaţi şi poliţişti umblau
pe la locuinţele evreilor cu care ocazie ne-au strâns şi ne-au depus în curtea bisericii evreieşti din
localitate. Strângerea evreilor din oraşul Huedin a ţinut trei zile. Când echipa care ne aduna ajungea
la casele noastre, ne spunea să ieşim afară din casă, nelăsându-ne să ne luăm lucrurile necesare.
După ce ne scoteau în stradă, casa era sigilată, iar când erau adunaţi toţi evreii, din strada
respectivă, erau duşi grămadă în curtea bisericii evreieşti. Strângerea noastră s-a produs într-un
mod brutal şi neomenesc, prin faptul că eram înjuraţi, eram batjocoriţi spunându-ne cuvinte urâte,
iar unii dintre noi au fost bruscaţi. După ce am fost depuşi în curtea bisericii evreieşti, unde am
fost luaţi în primire de către dr. Boldizsar Paul. Şeful oficiului de aprovizionare din Huedin, care
benevol s-a angajat în calitate de comandant al internării noastre în ghetou. Persoanele, atât
feminine cât şi bărbaţii, precum şi copiii au fost percheziţionaţi sub patronajul lui dr. Boldizsar
Paul. Femeile au fost percheziţionate de către două femei, una moaşă iar cealaltă infirmieră la
spitalul din localitate. Aceste percheziţii au decurs în modul cel mai brutal posibil. Femeile erau
examinate într-o cameră a unei case din curtea bisericii. Fiecare trebuia să se dezbrace în pielea
goală, de asemenea şi fetiţele. Percheziţiile s-au făcut la organele genitale, percheziţii vaginale,
executate într-un mod dur şi brutal, atât asupra femeilor mature cât şi asupra copilelor. Când erau
examinate copilele, ţipetele acestora se auzeau până afară în curte. După ce am trecut peste această
percheziţie, un prim transport, femei şi bărbaţi au fost puşi în opt camioane germane, unul în
spinarea altuia şi aşa am fost transportaţi în ghetoul central din Cluj. Transportarea evreilor din
ghetoul din Huedin la Cluj s-a executat în timp de trei zile. Eu voiam să merg cu mama, care era
bătrână şi bolnavă, ca să o însoţesc în acelaşi camion, dar când am voit să mă urc în camion,
Boldizsar Paul m-a trântit la o parte, cu toate că îl cunoşteam mai dinainte, spunându-mi:„Takarodj
innen te büdös zsidó kurva, mert úgy seggbe rugglak hogy tulipán lesz belőled.“ [„Şterge-o de
aici curvă de jidan împuţită, că îţi dau un picior în cur de lalea te fac” - trad.n].
După ce am ajuns la ghetoul din Cluj, au început cercetările, interogările şi maltratarea
noastră pentru ca să divulgăm secretul că la cine am predat obiectele noastre de valoare. Aici a luat
parte şi Boldizsar Paul în calitate de comandant al evreilor din Huedin, care şi-a adus şi soţia şi pe
secretara sa numită Czenk Elisabeta, distrându-se asupra situaţiei noastre mizerabile. A luat parte
tot timpul şi a patronat interogările evreilor din Huedin, făcute în camere de schingiuire special
instalate în acest scop aşa că, după fiecare interogator luat vreunui evreu indicat ca învinuit, mulţi
erau aduşi leşinaţi pe câte o targă arătând oribil. La fel a fost schingiuită sora mea, Fischer
Margareta, care a fost interogată chiar de către Boldizsar Paul care, ca intimidare, i-a dat doi pumni
aşa de puternici în gură, de i-au căzut doi dinţi, apostrofând-o cu cuvinte murdare. După aceea a
făcut-o să se culce pe o bancă, şi cu un baston a lovit-o peste tot corpul şi la organele genitale până
când a leşinat. În timp ce era bătută, sora mea, zbiera de durere iar el a forţat-o să-şi dea jos ciorapii
de pe picioare apoi cu aceştia i-a astupat gura, continuând să o bată la tălpile picioarelor cu un
baston de cauciuc. După ce şi-a revenit din leşin, din ordinul lui Boldizsar schingiuitorii care mai
erau prezenţi, - şi anume din Huedin Szentkuti Andrei detectiv, - i-au pus nişte creioane între
degetele de la mâini strângându-i mâna în aşa mod că, din cauza durerii a leşinat din nou şi aşa am
dus-o afară în baracă. Sora mea Margareta, nu s-a mai reîntors din deportare. Felul acesta
neomenos şi brutal l-au practicat asupra tuturor evreilor bogaţi din Huedin pentru a-i determina pe
aceştia să divulge persoanele şi locul unde şi-au ascuns lucrurile de valoare.
Dintre cei care s-au reîntors din deportare şi care au fost schingiuiţi în ghetou amintesc pe
Brumberg Lotti domiciliată în Cluj strada 6 Martie nr. 13, Czabel Emanuele, Czabel Samune, Roth
Jakabné, Katz Sandorné domiciliaţi în Huedin, Jakab Nandorné, Fülöp Zoltanné domiciliată în
Cluj, Lebovits Margareta domiciliată în Huedin, Hirsch Rozalia domiciliată în Huedin şi alte
persoane de care momentan nu-mi amintesc.
După citire stăruie şi semnează.
Acuzator public Martor

Indescifrabil Nóti Gezané
DEPOZIŢIA
martorei soţia lui Roth Iacob

casnică; etatea: 35 ani; domiciliul: Huedin
15 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Prima oară, evreii din oraşul Huedin au fost adunaţi de la casele lor de către nişte echipe
de detectivi. La mine a fost o echipă condusă de către detectivul Szentkuti Andrei şi apoi am fost
depuşi în curtea bisericii evreieşti din localitate.
Înainte de a fi dusă la Cluj, am fost percheziţionate toate femeile de către două moaşe. Cel
care a supravegheat percheziţiile a fost Boldiszár Pavel, Orosz Iosif, Menyharth Francisc. În tot
timpul percheziţiei am fost ameninţate ca să spunem unde ne sunt obiectele de valoare. Femeilor
li s-au făcut percheziţii vaginale de asemenea şi copilelor mici. Acestea au fost făcute într-un mod
brutal şi dureros. Până şi gura ne-a fost deschisă căutându-ne sub limbă. De aici am fost transportaţi
în ghetoul din Cluj cu camioane în care eram puşi câte 50-60 de persoane.
La Cluj în ghetou, evreii mai bogaţi au fost interogaţi din nou fiind torturaţi şi maltrataţi
până la leşin prin mijloacele binecunoscute pentru a-i forţa să spună unde şi-au ascuns obiectele
de valoare. Interogatoriile evreilor din Huedin au fost patronate şi în mare parte făcute de către
Boldiszár Pavel şi detectivul Szentkuti Andrei. Una dintre maltratările făcute de aceştia, menţionez
cazul lui Diamantstein Nandor căruia, cu ocazia interogării i-a fost smulsă barba aşa că rana
provocată astfel am văzut-o, că era legat cu o basma peste cap. Menţionez şi cazul lui Fischer
Margareta pe care au scos-o din camera de tortură leşinată, având doi dinţi scoşi în urma modului
cum a fost lovită în gură cu pumnul de către Boldiszár Pavel. Nusbacher Clara aşa a fost zdrobită
în bătaie, că pe drum a şi murit. Goldstein, originar tot din Huedin, de asemenea a fost bătut într-
un mod oribil tot de către Boldiszár. Cu ocazia interogării lui în ghetou aşa că acesta a murit pe
drum. Pe Ghidali Ludovic l-au adus din camera de interogatoriu într-un cearşaf şi era aşa de rău
zdrobit în bătaie că toată noaptea a ţipat de durere.
Acesta a fost sistemul practicat de către învinuiţii amintiţi mai sus pentru a determina pe
evrei să mărturisească unde şi-au ascuns obiectele de valoare, care în cazurile dacă ar fi fost găsite
erau însuşite de către aceştia. Primarul oraşului Huedin de atunci a fost Székeli Iosif care a lucrat
şi aranjat împreună cu ceilalţi învinuiţi deportarea noastră în urma instrucţiunilor primite de la
Endre László în conferinţa avută în acest scop la Sighet, încă cu două săptămâni înainte de
deportarea noastră.
Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.
Indescifrabil Roth Jakabné
DEPOZIŢIA
martorei soţia lui Czobel Emanuil

casnică; etatea: 44 ani; domiciliul: Huedin
15 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În anul 1944, 3 Mai, pe la orele 10 a.m. s-a prezentat la locuinţa mea din strada Mare nr.
21 o echipă condusă de către Szentkuti Andrei, declarându-ne arestaţi. După aceasta ne-au făcut
percheziţie, învinuitul purtându-se foarte dur şi brutal cu noi, nelăsând să ne luăm nici un fel de
bagaj şi nici alimentele necesare. După aceasta ne-a sigilat locuinţa şi ne-a scos în stradă aducându-
ne în curtea bisericii evreieşti. Aici ni s-a făcut percheziţie corporală de către o moaşă, trebuind să
ne dezbrăcăm în acest scop în pielea goală. Am fost supravegheate de către Ojtuzi şi Menyharth
Francisc care de asemenea s-au purtat dur cu noi ceea ce consta în aceea că ne înjura, ne batjocorea
şi ne arunca dintr-un colţ într-altul, iar unii care erau mai slabi îndeosebi bătrânii şi copii, care nu
se puteau mişca aşa repede cum doreau dânşii, erau bătuţi.
După 24 ore cât am fost ţinuţi aicea, am fost transportaţi cu camioanele în ghetoul din Cluj.
În ghetoul din Cluj am fost interogaţi şi cercetaţi din nou sub supravegherea şi conducerea lui
Boldizsár Paul şi Szentkuti care au venit împreună cu soţiile ca să se distreze asupra modului cum
erau batjocoriţi şi bătuţi. Şi pe mine personal aceştia doi m-au bătut punându-mă pe o masă iar
apoi dându-mi 25 lovituri cu bastonul de cauciuc în tălpile picioarelor. M-a bătut atât Boldizsár
cât şi Szentkuti. După aceasta mi s-au pus creioane între degetele mâinilor; tot aceşti doi învinuiţi,
strângându-mi mâna, mi-au produs nişte dureri foarte mari aşa că, în urma acestei torturi nu am
mai putut ţine nimica cu mâna vreo săptămână. Tot cu mine, în acelaşi timp, a mai fost bătută de
către aceşti doi învinuiţi femeia soţia lui Judovits Calman, care, după această bătaie, timp de trei
săptămâni a fost tot bolnavă, iar pe drum spre Auschwitz a şi murit. De asemenea în urma bătăii
primite tot de la aceştia, Frankovits Iacob a murit şi el pe drum. Acesta era lovit de către Boldizsár
cu pumnii peste obraz până îl năpădea sângele iar după aceea învinuitul i-a dat o batistă să se
şteargă iar după ce se ştergea din nou era lovit cu brutalitate.
Acuzator public MartorCzobel Emanuilné

DEPOZIŢIA
martorului Lazar Matei

agricultor; etatea: 51 ani; domiciliul: Huedin
16 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În luna anul 1944 luna Mai, am fost internat şi eu în ghetou. În această zi dimineaţa, pe la
orele 7, au venit la locuinţa mea din Huedin, strada General Moşoiu nr 53, o echipă formată din
poliţişti, un soldat german şi câţiva civili funcţionari de la Primărie, conduşi de către şeful poliţiei
locale Orosz Iosif. Ne-au declarat arestaţi, Orosz Iosif somându-ne să predăm bijuteriile şi toate
obiectele de valoare ce le aveam asupra noastră. Am dat unele lucruri ce le aveam la noi, iar după
aceea ne-a dat 5 minute pentru ca să ne pregătim de plecare. În timpul acesta eram apostrofat cu
cele mai urâte cuvinte, aşa aveam o fetiţă de 16 ani căreia Orosz Iosif i s-a adresat cu cuvintele
„curva” spunându-i că: la ce-şi mai ia bagaj, că nu-i trebuie deoarece nici aşa nu mai venim noi
înapoi.
După aceasta am fost escortaţi în curtea bisericii evreieşti. În curtea bisericii evreieşti ne-
au separat unii de alţii, bărbaţii într-o parte şi femeile în altă parte iar copii de asemenea, separat.
După aceasta, poliţiştii ne-au dat ordin să ne dezbracăm în pielea goală făcându-ni-se percheziţii
corporale. Cu ocazia percheziţiei, la mine au găsit o monedă de 2 pengő pentru care motiv am fost
luat la bătaie de către Orosz Iosif care m-a bătut cu palmele până ce am căzut jos iar după aceea s-
a urcat cu picioarele pe mine atât Orosz Iosif cât şi nişte poliţişti lovindu-mă şi călcându-mă. Mulţi
au fost bătuţi pentru diferite lucruri mărunte de către Orosz Iosif, şeful poliţiei, care s-a purtat faţă
de noi cu o duritate şi brutalitate dintre cele mai groaznice. După aceea, am fost puşi în camioane
până la 60-70 persoane într-un camion şi transportaţi la ghetoul din Cluj. După ce am fost adunaţi
toţi evreii din Huedin, la câteva zile au venit la ghetoul din Cluj Orosz Iosif, Boldiszar Paul cu
soţia lui şi secretara lui, Czenk Elisabeta domiciliată în Cluj. Aceştia au participat tot timpul dând
lămuriri şi uneori conducând chiar ei personal interogările şi torturile contra evreilor mai bogaţi
pentru a-i determina să divulge locul unde şi-au ascuns lucrurile de valoare sau să spună persoanele
la care le-au dat în păstrare. Persoanele maltratate cu această ocazie de către dânşii sunt:
Diamantstein Ferdinand pe acesta l-au bătut atât de rău smulgându-i şi barba, că a murit în vagon
când eram transportaţi către Auschwitz; Feintuch Isac, brutar din Huedin, la fel a fost maltratat;
Gidali Ludovic, atât de rău a fost bătut de către Boldizsár Paul şi Orosz Iosif încât şi-a pierdut
memoria. L-am văzut eu personal când a fost adus afară din camera de tortură într-un cearşaf fiind
aruncat afară de unde noi, vreo 10 persoane, am mers şi l-am ridicat de jos ducându-l în interiorul
ghetoului. Paneth Carol, de asemenea a fost bătut. Soţiei lui Iudovits Coloman i-au pus creioane
între degetele de la mâini apoi i-au strâns astfel mâinile încât, atunci când a ieşit afară, toată mâna
îi era umflată şi nu-şi putea mişca degetele. Aceste torturi se întâmplau zilnic, timp de trei
săptămâni cât am stat în ghetoul din Cluj.
Orosz Iosif împreună cu Boldizsár Paul veneau la două zile în ghetou, cu care ocazie făceau
interogările şi torturile cunoscute. Uneori venea şi Szentkuti Andrei, participând şi el la maltratările
ce se făceau într-o cameră special instalată.
Primarul oraşului Huedin, în timpul când am fost noi deportaţi, a fost Szekeli Iosif.
Altceva nu mai am de spus.
După citire, stăruie şi semnează.
Preşedinte Martor
Indescifrabil Lazar Matei
DEPOZIŢIA
martorei Hirsch Rozalia

comerciantă etatea: 39 ani; domiciliul: Huedin-Cluj
16 Mai 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
În anul 1944, în 3 Mai, după masă s-a prezentat la locuinţa noastră din strada Regală nr 8,
o echipă condusă de către Szentkuti Andrei de la politic declarându-ne arestaţi şi cerând să le
predăm toate obiectele de valoare. De aici ne-au dus în curtea bisericii din localitate unde, la
intrare, pe tatăl meu - care era un om bătrân de 77 ani şi care nu se putea mişca aşa repede ca
ceilalţi - un poliţist al cărui nume nu îl ştiu l-a primit cu nişte pumni.
Aici, ordinele şi dispoziţiunile erau date de către Boldizsar Paul care, imediat ce am ajuns
în curtea bisericii evreieşti a dat ordin să ne dezbrăcăm în pielea goală şi apoi nişte femei
particulare ne-au percheziţionat peste tot corpul, făcându-ne şi percheziţii vaginale care erau uneori
brutal făcute din lipsa de experienţă şi cunoştinţe a femeilor care le făceau. Şi copilele mici au fost
percheziţionate în acest mod. Aici am stat o noapte, în care timp a venit de ne-a vizitat primarul
oraşului Székely Iosif care numai s-a uitat printre noi şi apoi a plecat. De aici am fost transportaţi
la Cluj, în ghetoul de acolo. La o săptămână după ce am fost aduşi, am fost interogată de către
Boldizsar Paul, Szenkuti Andrei şi de către Czenk Elisabeta, forţându-mă să recunosc la cine am
dat în păstrare obiectele de valoare ce le aveam. Am şi recunoscut şi le-am spus în urma bătăii ce
am primit-o de la Szenkuti Andrei, ajutat de către un poliţist. Prima oară mi-au dat doi pumni, iar
după aceasta m-au aşezat pe o canapea şi m-au bătut la tălpile picioarelor cu un baston aşa de rău
că nu am mai putut sta în picioare. Tot timpul interogării am fost batjocorită şi umilită cu cele mai
urâte şi murdare cuvinte pronunţate la adresa mea. Cuvântul de “curvă” l-au pronunţat de 100 de
ori.
Altceva nu mai am de spus

Indescifrabil Hirsch Rozalia
DECLARAŢIE
privind pe cetăţenii din Huedin

dr. Boldizsar Pal, fost consilier pentru alimentaţia publică
Menyhart Ferenc inspector de poliţie
Szentkuti Andras, detectiv
Subsemnata Jakab Nandorné depun următoarea declaraţie:

La 3 mai 1944 am fost escortată sub pază severă în curtea sinagogii de la Huedin cu scopul
de a mă duce în ghetou. Deja înainte cu o lună au sosit în oraşul nostru oameni ai Gestapo-ului
care prin diferite procedee ne-au speriat de moarte.
La 3 mai, când conform ordonanţei am fost strânşi, dr. Boldizsar Pal şi Menyhert Ferenc
au dat dispoziţia brutală să fim dezbrăcaţi la pielea goală copiii şi adulţii deopotrivă şi să fim
examinaţi în interior, executarea acţiunii fiind încredinţată, la ordinul sus-numiţilor, moaşei şi unei
surori medicale din localitate. Examinarea s-a desfăşurat prin pătrunderea în organele sexuale şi
anus până şi la fetele foarte tinere, în căutarea de aur; bineînţeles, nu au găsit nimic după cum
speraseră, evreii fiind deja atât de timoraţi încât se străduiau să-şi salveze doar viaţa. În timpul
examinării, când au apărut cei doi acoliţi ai fasciştilor auzeam îngroziţi întrebările lor grosolane:
„Cât aur aţi găsit la bestiile astea?” Iar când li s-a raportat că nu au găsit nimic, ne-au ameninţat în
termenii cei mai duri.
Am văzut când Menyhert Ferenc l-a lovit de mai multe ori cu biciul pe Kanner Jenő din
localitate, un bărbat de 45 de ani, cinstit şi respectat de toată lumea, pe care în furia lui l-a snopit
în bătăi cu piciorul, în timp ce îl insulta cu cele mai josnice expresii.
Pe atunci dr. Boldizsar Pal era consilierul orăşenesc pentru alimentaţia publică şi nu-i intra
în atribuţii această acţiune, totuşi a participat la ea în modul cel mai zelos fiind autorul moral al
brutalităţilor.
Când ne aflam în ghetoul de la Cluj a executat torturi groaznice, colaboratorii săi fiind
Menyhart Ferenc şi Szentkuti Andras.
Cu respect,
Jakab Nandorné
DECLARAŢIE
privind pe foştii cetăţenii din Huedin

Orosz Jozsef, fost şef al poliţiei
28 Martie 1945
Subsemnata Varga Janosné n. Peter Kata fac următoarea declaraţie:

La 9 mai 1944 am fost trasă la răspundere de către Orosz Jozsef pentru a declara ce fel de
lucruri am preluat pentru păstrare de la evreii luaţi cu sila de aici. Conform adevărului, am declarat
că la mine nu se află nici un fel de lucruri. Urlând, Menyhert Ferenc m-a ameninţat [spunându-
mi nn] să nu neg, pentru că ei ştiu că Heilprim Marton din localitate mi-a predat pentru păstrare
bijuterii şi argintărie. Heilprim Marton a mărturisit acest lucru în cursul interogărilor din ghetou.
La care eu am răspuns că asta-i imposibil, deoarece nici eu nici soţul meu nu am primit
nimic de la Heilprim Marton şi nici de la altcineva.
Atunci, a scos o bâtă mare spunându-mi: „Vezi bâta asta, te croiesc cu ea dacă mai
îndrăzneşti să negi”. Cum eu continuam să neg, mi-a spus urlând: „Taci din gură că-ţi dau un picior
în p…ă că vei sparge peretele”, la care eu am râs la gândul că aşa arată un domn funcţionar al
statului ungar.
Atunci s-a răstit la mine: „De ce râzi? Crezi că şi acum stai rezemată de stâlpul porţii?”
După ce toate încercările acestui tip vulgar au rămas fără vreun rezultat, am fost lăsată să plec
acasă.
Huedin, 28 martie 1945
Cu respect,
Vajda Janosné
DECLARAŢIE
privind pe foştii cetăţenii din Huedin

SzentkutiAndras, detectiv
dr.Boldizsar Pal, fost comisar pentru alimentaţia publică
Urban fost inspector de poliţie, comandantul ghetoului din Cluj
4 August 1945
Subsemnatul Knop Samu, din Huedin, str. Kiraly nr. 35, declar următoarele referitor la
sus-numiţii:
Cu ocazia ghetoizarii, la Huedin în ziua de 4 mai 1944 a apărut în locuinţa mea, împreună
cu doi poliţişti necunoscuţi, detectivul Szentkuti Andras care în modul cel mai josnic, necruţător
m-a somat să împachetez în 15 minute două rânduri de lenjerie de schimb, o pereche de şosete,
două batiste şi nimic altceva, nepermiţând să duc cu mine un costum de haine în afară de cel în
care eram îmbrăcat. El a scos din pachet obiectele mele de cult [cu] care obişnuiam să-mi spun
rugăciunile conform prescripţiilor religiei, spunându-mi : „jidan împuţit, de astea nu vei mai avea
nevoie” nepermiţându-mi să le iau cu mine. Cât a durat împachetarea a folosit expresiile cele mai
ordinare şi grosolane.
În ghetoul de la Cluj au apărut după câteva zile dr. Boldizsar Pal, Menyhert Ferenc şi
Szentkuti Andras, m-au chemat din lagăr în biroul poliţiei unde era prezent şi comandantul
lagărului, Urban. Mai întâi Menyhart Ferenc m-a condus într-o altă încăpere unde a început
aplicarea metodei sale cele mai josnice de interogare, întrebându-mă: „Evreule, unde ţi-ai ascuns
valorile, banii şi alte obiecte. Tu eşti acel jidan renumit care a întreţinut relaţii bune cu dr. Nagy
Miklos şi intelectualitatea (hoarda) valahă. La cine ţii ascunse lucrurile, destăinuieşte!”
Eu afirmam că nu am ascuns nimic, că ceea ce am predat era şi declarat. Nefiind mulţumit cu
răspunsul, a chemat un poliţist care mi-a tras o palmă.
În ghetoul de la Cluj, am fost chemat nu mai puţin de cinci ori şi, cu fiecare ocazie dr.
Boldizsar Pal, detectivul Szentkuti Andras, Menyhert Ferenc m-au interogat şi insultat în modul
cel mai brutal.
Cu două zile înainte de evacuarea noastră din ghetou, Urban, comandantul lagărului, m-a
chemat în camera poliţiştilor şi m-a supus iarăşi unui interogatoriu, spunându-mi: „Iată o adresă în
care poliţia din Huedin te somează să declari următoarele: «evreu nemernic, comedia s-a terminat,
îţi dau un minut – se uită la ceas – mărturiseşte unde ai ascuns cei 100.000 de pengő, la dr. Nagy
Miklos sau la vreun valah», la care am răspuns că domnul inspector poate spune cu acelaşi drept
să scot 200.000 de pengő, eu nu am predat nimănui bani pentru a fi ascunşi. La care, Urban a pus
să fiu aruncat într-o încăpere din pivniţă, fără lumină şi aer, unde, de la ora 7 seara până la 7
dimineaţa a trebuit să stau în picioare, neexistând nici scaun nici bancă. La ora 7 dimineaţa mi s-
a făcut rău din cauza cardiopatiei mele organice, am început să bat în uşa temniţei de unde am fost
scos cu greu în stare de leşin. Deja la interogatoriu îi semnalasem comandantului de lagăr că sunt
bolnav de teamă de brutalităţi, dar n-avea a face, am fost tratat cu cea mai josnică rea-voinţă.
Boldizsar Pal, Menyhart Ferenc şi Szentkuti au desfăşurat neîncetatele interogatorii cu
fraţii mei evrei în modul cel mai brutal, în mod expres sadic pentru a afla unde şi la cine şi-au
ascuns valorile.
[…......................................................................................................................................]
Cu respect,
Knop Samu
DECLARAŢIE
privind pe
dr.Boldizsar Pal, fost comisar pentru alimentaţia publică
SzentkutiAndras, detectiv
14 Mai 1945
Subsemnata Szabo Gyulané, n Hada Kata din Huedin depun următoarea plângere
împotriva sus-numiţilor:
La câteva zile după evacuarea evreilor din localitate, am fost dusă sub escortă la
comandamentul poliţiei în faţa lui Boldizsar Pal şi Menyhart Ferenc. Menyhart m-a somat să
prezint bunurile evreieşti şi eu am enumerat fără nici o împotrivire, tot ce primisem pentru păstrare,
cunoscând ororile interogatoriilor desfăşurate până atunci.
Dar ei nu s-au mulţumit cu atât şi Menyhert Ferenc insista să prezint bijuteriile şi banii
primiţi, s-a apropiat de mine urlând şi a spus că, {poate} vreau să mă bată măr şi pe mine ca pe
celelalte bestii – fără să înceteze a-mi adresa expresiile cele mai urâte.
Am repetat că la mine nu se află nici un fel de valori.
Boldizsar, care de asemenea era prezent, a spus să mărturisesc ce este cu cei 100.000 de
pengő primiţi, deoarece soţul meu a şi mărturisit.
Bineînţeles am declarat că asta-i imposibil, deoarece nici eu nici soţul meu nu am preluat
de la nimeni bani.
Menyhart Ferenc m-a întrebat, folosind cele mai obscene cuvinte :„Dumneata eşti din
Huedin? Să-ţi plesnească obrazul de ruşine bestie josnică, murdară. Nu-i aşa, [că] atunci când
evreii erau duşi, ai plâns cu lacrimi cât pumnul? Aşa sunt ţăranii din Huedin. Marş în pivniţă la
câine, acolo vei mărturisi”.
M-au ţinut două zile şi jumătate acolo, când Menyhart Ferenc a venit iarăşi încercând să
mă facă să mărturisesc; eu bineînţeles repetam că la mine nu există nimic, el mă ameninţa cu
internarea şi alte condamnări, apoi văzând că nu obţine nimic, m-a trimis acasă ca, într-o jumătate
de oră să duc la poliţie bunurile evreieşti aflate la mine. Procedând întocmai, m-au lăsat acasă până
la noi dispoziţii cărora nu le-a mai venit rândul.
Am făcut declaraţia de faţă conform adevărului, conştientă fiind de răspunderea mea în faţa
legii.
Cu respect,
Szabo Gyulané
DEPOZIŢIA
martorului Mendelovits Leb

comerciant; etatea: 45 ani; domiciliul: Huedin
15 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Cu ocazia deportării evreilor din Huedin în ghetou, întâmplată în anul 1944, luna Mai, 3,
şi eu am fost ridicat de acasă cu întreaga mea familie de către o echipă condusă de către Szentkuti,
care, prezentându-se la mine ne-a declarat arestată întreaga familie. Un băiat al meu era bolnav în
spital mai dinainte cu trei luni, iar atunci când Szentkuti s-a prezentat la mine pentru motivul că
nu am scos pe acest băiat al meu din spital am fost bătut de către acesta cu palmele. După aceasta
ni s-a făcut percheziţie nelăsându-ne să ducem cu noi decât hainele care erau pe noi. Deasemenea
şi o parte din alimente ni le-a dat afară din bagaj. După aceasta, am fost escortaţi în curtea bisericii
evreieşti. Aicea, după ce am fost adunaţi mai mulţi, am fost supuşi unei percheziţii generale cu
toţii căutând obiecte de valoare pe care pretindeau că le-am ascuns. Cel care a condus aceste
percheziţii a fost Szentkuti, căci comandantul însărcinat cu deportarea noastră din Huedin era
plecat în altă parte. Szentkuti Andrei cu ocazia percheziţiei ce ni s-a făcut, găsind la un copil al
meu de 16 ani doi pengő de metal într-un buzunar despre care nici copilul meu nu ştia, a fost bătut
de către acesta până ce l-au durut palmele, iar după ce a obosit a spus unui poliţist să dea şi el
zicând că el este obosit. Tot aşa a păţit şi Kohn Haim la care a găsit 10 pengő fiind şi acesta bătut.
Copilul meu a fost aşa de rău bătut că a ameţit nemaiştiind de el aşa că eu l-am dus afară. După ce
am fost percheziţionaţi, am fost trimişi la ghetoul din Cluj cu nişte camioane. În ghetoul din Cluj
s-au făcut interogări şi cercetări speciale în nişte camere de tortură care erau la intrarea în ghetou
unde după sistemele bine cunoscute prin metodele aplicate căutau să stoarcă celor torturaţi
declaraţii despre bijuteriile şi lucrurile de valoare ascunse. Evreii de la Huedin erau interogaţi şi
torturaţi sub supravegherea sa personală de către Boldizsar Paul, Szentkuti Andrei şi Orosz Iosif
pe care îi vedeam aproape în fiecare şi în ghetou şi care deveniseră spaima ghetoului. Între
persoanele torturate de aceştia l-am văzut personal pe Malek Salomon care, când a fost dus la
interogatoriu a fost bătut iar mâna i-a fost strânsă între uşă în aşa mod că toate degetele erau vinete
şi umflate.

Indescifrabil Mendelovits Leb
DEPOZIŢIA
martorului Ambrus Ioan Timár

plugar; etatea: 57 ani; domiciliul: Huedin
16 Mai1946
[……………………………………………………………………………………………………]
Îmi menţin în întregime declaraţiile date şi luate la chestura poliţiei Huedin, în limba
maghiară şi care se găsesc ataşate la dosar, cu completările următoare:
Soţia mea Veres Elisabeta, pentru obiectele evreieşti depuse în casa noastră spre păstrare,
a fost aşa de rău maltratată la poliţia Huedin, încât după ce a venit de la interogatoriu, a fost
tulburată la minte fiind nevoit să o transport cu salvarea la Clinica Psihiatrică din Cluj. A fost tot
bolnavă din această cauză timp de un an şi jumătate în aşa măsură şi {atât de} grav, că nu putea fi
lăsată singură acasă, iar după un an şi jumătate a decedat. Nu-mi pot închipui şi nu-mi dau seama
ce mijloace de tortură i-au aplicat la poliţie pentru ca să stoarcă de la ea unele lucruri în legătură
cu obiectele evreieşti, căci după cum am amintit mai sus, din acel moment nu am mai putut să
vorbesc pe înţeles cu dânsa.
Când am venit seara de la lucrul câmpului, l-am găsit la mine acasă pe Szentkuti care ieşea
din curtea mea însoţit de un alt poliţist. După deportarea evreilor din Huedin, la cîteva zile au venit
la fosta locuinţă a deportatului Nusbacher Ludovic care a locuit în casa mea, Boldizsar Paul însoţit
de alte persoane şi au rupt sigiliul de pe uşă ducând din casa deportatului mai multe obiecte. Eu
am atras atenţia lui Boldizsar Paul asupra faptului că pentu ce a rupt sigiliul iar acesta m-a înjurat
şi apostrofat cu cuvinte urâte aşa că am plecat în casă nemaivoind să văd ce lucrează.

Indescifrabil Ambrus Ioan Timár
DENUNŢUL
supravieţuitoarei Noti Gezané
5 Februarie 1946
DECLARAŢIE
Privind cazul lui dr. Boldizsar Pal, fost consilier

pentru alimentaţia publică din Huedin
Subsemnata Noti Gezané, n. Fischer Iren din Huedin, str. Kossuth nr. 86 depun următoarea
acuzaţie penală împotriva lui dr. Boldizsar Pal:
La 3 mai 1944, cu ocazia ghetoizării desfăşurate la Huedin, Boldizsar Pal, ca organizator
al operaţiei respective şi-a început activitatea deja la data sus-amintită.
1. La indicaţiile sus-numitului au fost efectuate examinări interne ale tuturor femeilor şi
copiilor, subliniez că acea examinare brutală a fost executată până şi asupra bebeluşilor. Până
şi în ziua de azi îmi sună în urechi ţipetele copilaşilor.
2. El nu a omis să-şi manifeste brutalitatea nici cu ocazia transportării noastre de la Huedin
efectuate pe camioane germane tot la indicaţiile sale. Când mama mea care era bolnavă a fost
aşezată în maşină şi am dorit să mă sui lângă ea, Boldizsar Pal mi-a dat un brânci spunând:
„Dispari de aici curvă împuţită de jidancă, că-ţi dau un picior în cur că te faci lalea”.
3. Aflându-ne în ghetoul de la Cluj, într-o zi am aflat îngrozită că Boldizsar Pal şi-a făcut
apariţia. La câteva minute după ce aflasem, prezenţa lui Boldizsar Pal s-a şi făcut simţită. A
venit rândul la interogarea evreilor de la Huedin aflaţi în ghetou. După fiecare interogare
victimele inconştiente în urma bătăilor erau scoase pe targă.
Printre victime se afla şi sora mea, Fischer Margit care după torturile respective a fost scoasă
de asemenea în stare de inconştienţă. După ce şi-a revenit, la îndelungatele mele insistenţe a
povestit grozăviile îndurate în cursul audierii, respectiv {al} interogării de către Boldizsar.
Detaliile interogării sunt următoarele: La intrarea surorii mele în birou, Boldizsar Pal a
primit-o cu întrebarea „Mă cunoşti?” la care sora mea a răspuns, în mod firesc, cu da. La care
Boldizsar i-a spus râzând: „Nici vorbă să mă cunoşti curvă evreică, doar acum mă vei cunoaşte”,
apoi a întrebat-o unde a ascuns obiectele de valoare, la care sora mea a răspuns că nu le-a ascuns
nicăieri. Atunci Boldizsar i-a croit două palme uriaşe încât din gura surorii mele au sărit doi dinţi,
apoi a scos o listă şi a dat citire inventarului privind obiectele de valoare predate pentru păstrare
de către sora mea lui Ilosvai Karoly din Huedin, întrebând-o de ce nu a mărturisit asta de la bun
început, apoi fără să aştepte vreun răspuns, a apucat-o de păr, a trântit-o la podea şi a început să
dea în ea fără milă cu piciorul, iar când sora mea a început să se vaite de durere, Boldizsar i-a
ordonat să scoată ciorapii pe care i-a înghesuit în gură, apoi a pus ca picioarele ei goale să fie lovite
cu ciomagul de cauciuc; între timp şi-a pierdut cunoştinţa, apoi, când şi-a revenit, la ordinul lui
Boldizsar a trebuit să se ridice în picioare şi a pus să i se bage creioane între degetele de la mâini
pe care i le-au strâns; din cauza torturii iar a leşinat, iar când şi-a revenit deja se afla în baracă. Dar
domnul Boldizsar nu a omis să afirme că în curând se vor întâlni din nou, ceea ce nu s-a mai
întâmplat deoarece la câteva zile după interogatoriu am fost deportaţi din ţară.
Solicit organele în drept să facă posibil ca sus-numitul să-şi poată respecta promisiunea,
deci să ne putem întâlni într-adevăr azi când legislaţia socială ne-a reaşezat în drepturile noastre
fireşti şi cu ajutorul acestor legi îl voi putea trage la răspundere pe Boldizsar Pal pentru nelegiuirile
comise în trecut cu sora mea şi atâtea alte sute de fraţi de ai noştri.
În speranţa că declaraţia mea va ajunge în mâinile unei autorităţi care va judeca faptele
umane în fond,
Cu respect,
Noti Gezané
Huedin, 14 iunie 1945
PLÂNGERE
împotriva unor funcţionari ai poliţiei din Huedin

făcută de către supravieţuitorul
Ambruş Janos
2 Iulie 1945
Subsemnatul Ambrus Janos, din Huedin, str. Nagy depun următoarea plângere împotriva
foştilor localnici din Huedin: Menyhert Ferenc - inspector de poliţie, dr. Orosz Jozsef- şeful poliţiei
şi Szentkuti Andras - detectiv care, în anul 1944 au lucrat la poliţia din oraşul nostru, conducând
investigarea bunurilor ascunse şi predate ale evreilor deportaţi.
După evacuarea evreilor din localitate, conducerea oraşului, prin baterea tobei, a adus la
cunoştinţa populaţiei că trebuie predate autorităţilor toate bunurile mobile preluate de la evrei
pentru păstrare, refuzul având drept consecinţă internarea.
Luând la cunoştinţă cele de mai sus, soţia mea s-a dus la primărie şi a declarat că, la cererea
localnicei evreice Nussbacher Klari, deportată, am preluat pentru păstrare diferite obiecte. A primit
indicaţia să plece acasă, să întocmească o listă privind bunurile respective pe care să o predea.
Soţia mea a procedat întocmai, dar în timp ce întocmea lista au apărut la noi Szentkuti Andras, un
detectiv din localitate însoţit fiind de poliţistul Csaki. Şi, în ciuda faptului că soţia mea le-a explicat
că tocmai pregăteşte lucrurile pentru a fi predate, Szentkuti a ameninţat-o grav, printre altele că ni
se va lua toată averea şi vom fi internaţi pentru a fi preluat bunuri evreieşti, apoi a pus să
împacheteze toate lucrurile care au fost luate, iar soţia mea fost escortată la poliţie.
În scurt timp soţia mea s-a întors acasă, a strâns toate obiectele lipsite de valoare primite
de copiii noştri în dar, şi speriată de moarte a luat din mâinile copilului cele două creioane dăruite
fetiţei noastre şcolăriţe .şi le-a dus şi pe acelea la poliţie.
Mai târziu, când s-a întors de la poliţie, soţia mea era ieşită din minţi. Din acel moment nu
a mai fost în stare să-mi poată împărtăşi evenimentele care au avut loc la poliţie în legătură cu
interogarea ei şi cărora le căzuse victimă ea şi cei doi copii care-şi pierduseră mama.
[ ………………………………………………………………………………………….. ]
Solicit ca autorităţile democratice să creeze posibilitatea ca cei responsabili pentru gravele
prejudicii aduse mie şi familiei mele să fie judecaţi de către Tribunalul Poporului din localitate
[din Cluj - nn] pentru a primi pedeapsa cuvenită.
Ambrus Janos
Semnătura
Indescifrabilă
DECLARAŢIE
Subsemnatul Hunyadi Istvan, şeful gării din Huedin, depun următoarea plângere privind
atitudinea injurioasă a dr. Karpati Jozsefné fostă locatară din Huedin, dr. Orosz Jozsef fost
comandant al poliţiei din Huedin şi Menyhart Ferenc fost şef de grup la poliţie, care în 1944, sub
regimul fascist, au pus în aplicare în modul cel mai brutal dispoziţiile regimului.
Depunerea declaraţiei mele nu este determinată nici de o răzbunare personală nici de vreo
influenţă externă – ea fiind provocată de comportamentul susnumiţilor lezând demnitatea umană.
Susnumiţii domni şi-au exprimat ura lor de rasă cu ocazia ghetoizării evreilor din localitate
şi - folosindu-se de situaţia produsă prin deportarea acelor nefericiţi - şi-au pus în aplicare intenţiile
jefuind bunurile mai valoroase ale acelor evrei, vânzându-le sau luându-le cu ei.
Voi dovedi aceste fapte prin cele întâmplate mie şi familiei mele:
Cu ocazia ghetoizării, mai mulţi evrei, cunoştinţe bune de ale noastre, conştienţi de
atitudinea mea democratică mi-au predat din locuinţele lor pentru păstrare diferite obiecte de
valoare.
Vecinii noştri, dr. Karpati Jozsef şi soţia, care au avut prilejul să cunoască situaţia, m-au
denunţat {fapt} în urma căruia am fost escortaţi la poliţie unde Menyhart Ferenc şi Orosz Jozsef
personal ne-au luat în modul cel mai brutal la interogatoriu. Întrucât soţia mea a făcut o criză de
nervi şi plângea spasmodic, eu am declarat ce obiecte am preluat pentru păstrare de la evreii
deportaţi. După ce am dat declaraţia, la ordinul celor de mai sus soţia mea a fost pusă să aducă
lucrurile păstrate în locuinţa mea. Pentru a căra lucrurile la poliţie, în mod ruşinos a trebuit să facă
mai multe drumuri prin oraşul unde până atunci mă bucurasem de respect general. La poliţie,
Menyhart Ferenc a întrebat-o pe soţia mea de ce a vrut să păstreze aceste lucruri ale evreilor cu
trecut murdar, la care soţia mea a răspuns că proprietarii respectivi îmi promiseseră că, dacă situaţia
se va schimba, mă vor recompensa pentru favoarea făcută; la care, Menyhart Ferenc ameninţând-
o cu biciul, i-a spus râzând: „Bestie comunistă, nu apuci tu ca hoarda rusească, tovarăşii tăi să
calce pe aici”. Ca urmare, am fost internaţi, însă, la intervenţia avocatului budapestan dr. Albrecht
Ferenc soţia mea a reuşit să obţină puţină libertate pe motiv că s-a constatat că suferea de
cardiopatie organică.
Eu am fost ţinut în detenţie timp de o săptămână la Huedin, de aici am fost transferat la
penitenciarul de la Cluj, unde am stat cinci săptămâni, apoi am fost azvârlit pe zece zile într-o
pivniţă de la Budapesta ca pe urmă să stau opt săptămâni în închisoarea de la Nagykanizsa,
datorând eliberarea noastră definitivă preluării puterii de către glorioasa Armată Roşie.
Mai doresc să menţionez că, o mare parte, cea mai valoroasă a bunurilor evreilor deportaţi,
se află la dr. Karpati Jozsefné la care poliţiştii le cărau seara, în geamantane mari, din dispoziţia
lui Orosz şi Menyhert. Am văzut efectuarea acestor transporturi, locuinţa noastră aflându-se vizavi
de [cea] a familiei Karpati.
De asemenea am aflat personal că Boldizsar Pal, fost consilier local în domeniul
alimentaţiei publice, şi Kiraly Istvan fost inginer al oraşului cu o ocazie au declarat într-o societate
mai mare că pentru crima mea nu am primit pedeapsa cuvenită. Că aş fi meritat să fiu împuşcat în
cap şi totodată că Orosz Jozsef şi Menyhart Ferenc copoi la poliţia locală au preluat şi transportat
în altă parte obiectele de mare valoare jefuite de la evrei.
Menyhart Ferenc, care după deportarea evreului Kanner Jenő s-a mutat în locuinţa acestuia,
după plecare a luat cu el întregul echipament bogat aflat în acea locuinţă.
Pe Szentkuti, care s-a mutat în locuinţa lui Halberg Bernat tot din localitate, l-am văzut de
mai multe ori purtând hainele acestuia, iar la refugiu a luat cu el valorile găsite în casă.
Rog autorităţile competente să tragă la răspundere, pentru crimele lor, pe aceste elemente
fasciste şi să facă posibil ca să fie condamnaţi acolo unde au comis crimele, deoarece numai în
acest fel ar oferi justiţia satisfacţie populaţiei împilate de către mercenarii germanilor.
Huedin, 11 august 1945

Semnat:
Hunyadi Istvan,
preşedintele P.S.D. din oraşul şi plasa Huedin
şi al sindicatului C.F.R
Hunyadi Istvanne,
vicepreşedintele secţiei din oraşul şi plasa Huedin al F.N.D.
TRANSLATED FROM THE ROMANIAN BY DAN NEGRUT
MEMENTO
CHAPTER 1
It is highly ironical that, historically and culturally, the Jews in Transylvania were more
closely connected to Hungary than Romania; after the ceding of Transylvania in 1940, they had a
lot worse fate in the ceded area than in the area which remained in Romania. According to some
sources, when Northern Transylvania was ceded, the number of the Jews in Transylvania was
almost 200, 000 of which about 164, 000 were in the area ceded to Hungary.
A lot of them had small trading business, liberal professions, or quite a lot of them were
working in the local public administration.
In the first phase of the restitution, many of the Jews in Transylvania believed that the
annexation of Transylvania to Hungary would be followed by a real period of development and
welfare that until the Hungarian government started implementing the anti-Semitic policies and
legislation that already worked in Hungary, where Jews were considered renegades and second-
rank citizens.
131,633 Jews, Hungarian citizens, among them thousands of participants in World War I
in the Austro-Hungarian army, who gave their blood for their country, were humiliated and
removed from the so-called homeland.
All forms of Jewish culture were suppressed, all newspapers and associations were closed,
but the greatest blow was to be felt in the economic and educational areas. Whereas the ones who
had liberal professions managed to get along, those working in the administration were fired
without exception and students, together with them all teachers, were excluded from the state
public education.
A lot of Jews were taken to forced labor service, where they were forced to work to death
(rich people who were leaders in their communities, professional people, were preferentially
recruited in these brigades). Today no one knows the exact number of those killed in these labor
services (munkaszolgálat) introduced by Hungarians in 1939. Enrollment in these so called labor
services, which are of public notoriety and need not be proven, were meant for individual
persecution, people being selected on the basis of recommendations of various extremist
organizations, such as Baross Society, Imrédy, Szálasy Organizations, and so on. The purpose of
these enrollments was the supersession from public and economic life of undesirable Jewish and
Romanian elements. Briefly: the purpose was to exterminate them. Also it is of public notoriety
that 90% of the enrolled people died, not because of the risk factor caused by the war, but because
of the special treatment meant for their extermination.
20,000 members of labor services were sent to die on the Eastern front and, together with
the Jews in Northern Transylvania, they were declared “aliens” and were executed at Kamenetz-
Podolsk.
Despite these facts, the Jews in Transylvania still believed that they were physically safe,
being under the protection of the Hungarian government, that until March 19, 1944 when they
started enforcing the so called Final Solution.
Details of the final solution and the deportation of Jews were established on April 4, 1944
and were adopted by Decree 6163/1944 on April 7 under the signature of Laszlo Baky, a decree
that included all details that had to be achieved in the final solution campaign to solve the Jewish
question in territories under Hungarian domination. Northern Transylvania included Gendarmerie
Districts 9 and 10 and was known as Operational Area No. 2. On April 1, 1944, Sztójay
government issued ordinance no. 1240/1944 obliging all Jews over 6 years to wear the distinctive
sign, the yellow star. A few days later, on April 7, 1944, Endre Ladislau and Baki Ladislau issue
ordinance no. 6163/1944 res. without any authorization from higher forums which they
confidentially hand over to the heads of administrative authorities.
Briefly, here are the contents of this confidential order:
“The Government will quickly free the country of Jews. Jews, regardless of sex and age,
will be transported to the designated concentration camps. Gathering the Jews will be
carried out by the police and gendarmerie. Local authorities will designate appropriate
camps. Jews will be deported. They will be transported by train, as prisoners. Jews will be
allowed to take with them only the clothes on their bodies, at most one extra set of
underwear, food for at least 14 days and a maximum package weight of 50 kg. They will
not be allowed to carry with them money, jewelry or valuables. According to the last
paragraph, this order was communicated to all sub-prefects, mayors, commanders of
legions of gendarmes, prefectures, police, etc.”
After his appointment as Secretary of State in the Hungarian Ministry of Interior, Baky (a
notorious anti-Semite) said cynically and unequivocally: “My task concerns the total and
permanent eradication of Jewish wickedness and of the left wing. I'm convinced that the
Government will carry out this overwhelming mission which is of a colossal importance”.
Under the cover of a census needed to establish and regularize food rations necessary for
the Jewish community all Jews were inventoried (regardless of sex or age), and real lists were
drafted in 4 copies. The Jews had to be concentrated in large communities located in empty
warehouses, abandoned factories, in buildings of the Jewish community, etc. All of these had to
be located close to a railway so that they could be quickly deported.
The master plan elaborated by the Anti-Jewish German and Hungarian experts
recommended that ghettoization and concentration of Jews should follow several distinct stages:
1. Jews in rural communities and small towns were to be rounded up and temporarily
transferred to synagogues and community buildings.
2. After the first investigation in search of valuables at these “local ghettos”, Jews
rounded up in rural communities and small towns were to be transferred to ghettos
in the larger cities in the vicinity, usually in the county seats.
3. In large cities, Jews were to be rounded up and transferred to specially designated
areas that could serve as a ghetto - totally isolated from other parts of the city. In
some cities, the ghetto was to be established in the Jewish district; in others, in
abandoned or inoperable factories, in warehouses, brickyards or outdoors.
4. Jews were to be concentrated in centers with adequate rail facilities to be quickly
embarked and deported.
Jews were prepared for transportation to labor camps in Germany, the Hungarian
authorities considering that that they way contributed to the war effort and also, in their acceptance,
Hungary could get rid of these foreign elements.
Thus on April 26, 1944, the ghettoization decree is drafted under the direction of Jaross
Andor, the Minister of the Interior, and approved on April 28 by the Council of Ministers. Jews
were to be deported from villages and small communities to major cities where authorities had to
find special areas for them.
Also under the cover of this decree, the Hungarian authorities had to place under safe guard
all Jewish valuables (money, gold, jewelry, art objects, etc.) which they were required to hand
over. If Jewish deportees tried to keep some property, they were severely punished, some even by
death penalty.
Ghettoization in Northern Transylvania, which was under Hungarian occupation, started
on May 3, 1944 and was led by a general command of de-Jewishization located in Cluj. Immediate
operational command was carried out by Gendarmerie Col. Tibor Paksy-Kiss and Colonel Jenõ
Péterffy.
In the ghettos, far from being protected, as they were told in the beginning, there started a
real campaign to exterminate the Jews. Many of the ghettos were in the open air, where people had
no shelter. After the first day of ghettoization, the first great problem appeared: food. This was
insufficient and consisted of a weak soup that was served once a day or not at all. The lack of any
hygiene conditions, the constant lack of water and we’re not talking about washing water, but
drinking water, caused serious illnesses, of which we mention dysentery and typhoid fever.
In Northern Transylvania, the area ceded to Hungary, there were several important ghettos:
Cluj, Dej, Simleul Silvaniei, Satu Mare, Baia Mare, Bistrita, Oradea, Tara Secuilor, Targu Mures,
Reghin, Sfantu Gheorghe and Sighetul Marmatiei
Date of deportations from the Central Ghetto Number of people

ghetto
May 25, 1944 Ocna Slatina 3317
June 2, 6 1944 Bistriţa 5981
May 28, June 6-8 Dej 7674
May 19, 21, 23, 25 Vişeul de Sus 12074
May 25, 29, 31, June 3, 8, 9 Cluj 16148
May 16, 18, 20, 22 Sighetu Marmaţiei 12849
May 27, 30, June 8 Târgu Mureş 7549
May 23, 25, 28, 29, 30 Oradea 27215
May 17 Okormezo 3052
May 31, June 5 Baia Mare 5917
June 4 Reghin 3149
May 19, 22, 26, 29, 30, June 1 Satu Mare 18857
May 31, June 3, 6 Şimleul Silvaniei 7851
Total 131633
Jews in the villages, in the rural areas, were gathered in community buildings, those in the
cities in smaller areas, then all were taken to the major ghettos assigned to their area. With each
transfer, they were subjected to extremely barbaric procedures. The neutrality and passivity with
which these things, facts were treated, by the newly established administration was best reflected
in the characteristic attitudes of the heads of Christian churches in Northern Transylvania, as
reflected in the behavior of Calvin Bishop János Vásárhelyi and Unitarian bishop Miklós Jozani.
National leaders of the Hungarian churches never tried to raise the public opinion against the
injustices that the Jews endured.
On May 18, 1944, in full anti-Jewish ordure, only one Hungarian priest, Marton Aron,
spoke at St. Michael Church in Cluj in defense of the ghettoized Jews.
In Transylvania the ghettoization operation took place very quickly. It began on May 3,
when they gathered about 8000 Jews, on May 5 there were 16,200, on May 6, 72,400 and on May
10, 98,000. Jews were gathered speedily, often having no time to take the necessities of life, and
they had to walk to the ghetto.
To the extremely difficult living conditions in the ghettos there also added the barbaric,
violent behavior of the officers and gendarmes who supervised the ghetto. Horthyst gendarmes
acted only following higher, central orders and indications, through methods of oppression,
provocation and banditry only against the Romanians and the Jews and all those suspected of anti-
Horthyst feelings or those who were pro-Jewish. Hungarian gendarmes were undoubtedly the most
odious, the most ferocious body of the system of repression and terror set by the regime in
Budapest. The Corps of Gendarme officers were recruited from the ranks of the great landowners,
military officers who expressed the tendencies of the most reactionary circles of the ruling classes
and circles had a double role: military and police.
To them were also added Hungarians volunteers, the famous local nylasi. In every ghetto
there was the famous mint, where Hungarian gendarmes and detectives tortured the Jews to find
out where they had hidden their valuables. Methods were usually very cruel and were aimed at the
physical and moral torture of the prisoner. Children were tortured in front of their parents and vice
versa, wives were abused in front of the family. The Jews were tied to the benches and foot
whipped with rubber or wooden batons; often in their bestiality Hungarian gendarmes and
detectives hit their victims until they lost consciousness or died. Men were usually hit in the
testicles area, and women were subjected to extremely brutal and painful vaginal and anal searches.
These tortures often led to insanity and death.
The Cluj ghetto where the Huedin Jews were also deported, was one of the largest ghettos
in Transylvania. It was founded on May 3, 1944 after an announcement signed by Lajos Hollóssy-
Kuthy, deputy police chief, in the Iris area, in a former brick factory. In it there were brought all
the Jews in Cluj, Huedin, Gherla, Borsa, Hida and Nadasdia and it accommodated circa 18,000
souls. On May 2, 1944 the mayor of Cluj, Dr. VASARHELYI LADISLAU convened the 150
officials in Cluj and in a meeting attended by the chief of police, by the district commander of the
gendarmerie, he read Endre Ladislau’s instructions, urging the officials to proceed, starting with
May 3, 1944, to the gathering of the Jews and to intern them in a camp established by Vásárhelyi
on the territory of the IRIS brick factory in Cluj.
Here’s how witness Kovács Ştefan describes the accommodation:
“The sleeping place was so small that people were flocked and it was impossible to rest;
on an area of 6 square meters there were huddled 9 people with luggage and all. For a population
of about 17,000 Jews, the city installed a water pipe with about 15 taps, wherefrom we had to take
water for washing, cooking and cleaning. These taps operated from time to time. Most often,
however, they were even closed all day, due to simulated failures.
Because of that, most of the ghettoized Jews were suffering from thirst and could not wash
and take care of their health and special hygiene. People were forced to steal water and quite
frequently it so happened that while someone left the barrack for a moment to procure firewood,
their cooking water was stolen. Food was received only once a day, so they were forced to
supplement their food with cooked food whenever possible. They did not distribute milk either for
children or for adults, and the little amount of milk the Hebrew Hospital managed to get into the
ghetto was insufficient for at least 1,000 small children and sick people.
For physiological needs they built about 4 trenches which served as latrines: 2 for men and
2 for women. These latrines were built as follows: a board that could accommodate about 20 people
was placed on some pillars at the edge of the trench, and people relieved themselves alongside one
another. The trenches were open and fenced with boards. During rain and heat the atmosphere was
imbued with the smell that exhaled from those trenches. There were a lot of sick people... There
was a nursing home where they treated the sick and pregnant women were housed in case of birth.”
Regarding the rounding up, transportation mode and taking over the Jews in the ghetto,
Vásárhelyi Ladislau also gave the most barbaric instructions. If any official had tried to shirk this
task, he would have been threatened with amplification of drastic measures. He ordered, personally
and with serious threats, vaginal searches of all female Jews transported to the ghetto, gathering in
the most inhuman conditions of the dispossessed valuables, systematically stolen by order of the
mayor; transport being done often times with the garbage cart. The ghetto commander, in charge
of public order, was policeman Urban Ladislau, a 2-star police officer, born in Miskolc or
Komárom, aged 30-31 years, with an engineering degree. He served in Cluj, being an element
specially trained for ghettos. He was the commander of a special group of torture. With regard to
the activity of the special group, it is known that investigators were policemen dressed as civilian;
the victims’ wailing could be heard from far away, and when the victims came out of the
interrogation rooms they were supported by two persons, so much were they broken and tortured;
the next day a lot of people were placed directly into carriages and deported to Auschwitz in that
desperate state of health. A lot of people were seen taken out on a stretcher after being tortured by
the special investigation team. There was a special sight: the massive mass of baby carriages and
of means of transportation for the infirm people, with which they were transported to the ghetto.
The Hungarian commanders said that at Auschwitz children and infirm people would not need any
carriages.
The Hungarian officials in Cluj received specialized assistance for the attack against the
Jews from SS-Hauptsturmführer Strohschneider, the local commander of the German security
services. Ghettoization was done rapidly. On May, 10, the ghetto population had reached 12,000
people. Responsible for the ghettoization in Cluj are: József Forgács, general secretary of Cluj
County, representing the deputy prefect; Lajos Hollóssy-Kuthy, deputy police chief; Géza Papp, a
senior police officer, Kázmér Taar, a high rank employee in the mayor’s office. General
commander of the ghettoization process in Cluj county, except for the city of Cluj, was Ferenc
Szasz, deputy prefect of Cluj county, and Székely Iosif, mayor of Huedin.
On May 3, 1944, Dr. SZÉKELY IOSIF, former mayor of Huedin in Cluj County, on the
basis of the illegal order of sub-prefect Szasz Francisc, ordered the gathering of the Huedin Jews.
As follows from numerous depositions, that operation was performed inhumanely by the
police forces of the new administration installed after ceding Northern Transylvania, by Dr. Paul
Boldizsár, public food service counselor in Huedin. The latter is accused of participating zealously
in this iniquity and is the author of several brutal actions. He always walked with a whip in his
hand and always hit innocent people, ordered searches of all persons, including babies and young
children. On behalf of the police of the new administration in Huedin these measures were
enforced, under the command of the Chief of Police, by Dr. Orosz Iosif, Menyhárt Francisc police
officer (rendőrfelügyelő), Szentkuti Andrei detective, police officer Lakatos Andrei and Ojtozi
Alexiu, Police Commissioner. Police officers investigated both the Jewish population and the
Christian population who wanted to keep some objects, to save them from the organized looting
of the hitlerites: therefore, police officer Orosz Iosif beat Alexander Pocsai with a bat until the bat
broke because of the blows inflicted with it. Police officer Menyhárt Francisc hit the same man in
the testicles with a sword until he fainted.
BOLDIZSÁR PAUL, MENYHÁRT FRANCISC, OROSZ IOSIF and SZENTKUTI
ANDREI, after transporting Jews to the Cluj ghetto, used to come every morning the commander
of the ghetto and begin investigating the Huedin Jews, the investigation being held in the special
torture brigade of the Cluj ghetto. After each investigation, Jews were taken out of the torture
chamber unconscious, on a stretcher.
One of the torture victims, named Fischer Margareta, reports the torture procedures as
follows:
“When my sister came into the office, Boldizsár Paul greeted her with a question:
«Do you know me? » My sister naturally answered «Yes». Boldizsar then answered
laughing : «Nay, you do not know me, you Jewish whore, you will know me from now on»
and asked her where she had hidden her valuables. My sister replied that she had not
hidden them anywhere. Boldizsar slapped her twice over the face, and my sister lost two
front teeth. Then he took a list and began to read the inventory of items handed over to
Ilvai Carol in Huedin, then, without waiting for any reply, he caught her by the hair, threw
her down and trampled on her. My sister started to lament in pain when Boldizsar ordered
her to take off her stockings and he used them to cover her mouth and he foot whipped her
with a rubber {baton}. Then my sister lost consciousness, and when she came to, Boldizsar
ordered pencils to be placed among her fingers and they squeezed her hands and she fell
unconscious because of the ordeal. When she came to, she was already in the barrack. My
sister was threatened by Boldizsar that investigations would continue in a few days, but
that never happened, because meanwhile she was deported.”
In terms of numbers, after the Jewish community in Cluj, the largest community of
deported Jews in the ghetto was from Huedin, Jews who were gathered under the command and
supervision of József Székely, Pál Boldizsár, the public food service counselor, József Orosz
police chief and police officers and detectives Ferenc Menyhért, András Szentkúti, András Lakatos
and Sándor Ojtózi.
Internal command of the ghetto was entrusted to the Jewish community, which was
organized in a Jewish Committee. It was led by József Fischer, head of the city’s Neolog
community, and it included Rabbi Akiba Glasner, József Fenichel, Gyula Klein, Ernö Marton,
Editor-in-chief of Új Kelet (“The New East”), Zsigmond Léb and Rabbi Mózes Weinberger (later
Carmilly-Weinberger). General Secretary was József Moskovits and Secretary Dezsö Hermann.
The Cluj ghetto was evacuated quickly, in six transports, carried out between May 25 and
June 9. Each train carried about 3,000 persons in freight cars. In each carriage were huddled about
70-80 Jews, who had two buckets, one for water and one for necessities. Jews were permitted to
take with them only a limited number of items for the “journey”. They were strictly forbidden to
have any cash, jewelry or valuables. Immediately prior to their removal from the ghetto, on the
boarding platforms, they were subjected to another search for valuables. The brutality with which
the searches were conducted varied, but all were equally humiliating. German and Hungarian
officials in charge of the Final Solution reported the boarding and deportation operation on a daily
basis. Ferenczy reported to Section XX of the Ministry of Interior. The Eichmann-
Sonderkommando reports were sent to Otto Winkelmann, Chief of SS and Police in Hungary, who
routinely forwarded them not only to the RSHA, but also - via Edmund Veesenmayer, Hitler’s
plenipotentiary in Hungary – to the German Foreign Ministry.
The fate of Jews deported to Auschwitz extermination camps and other camps is public
knowledge. Today it is known that 90% of those deported never returned, not even a child returned.
The extremely rapid extermination work destruction was carried out in the extermination
camp by selection. Those who were young and able to work were moved to the right, and children,
the elderly, the sick and those who had a poor appearance, and mothers who could not separate
from their babies were moved to the left. The ones on the right past were stripped naked, passed
through the oven for disinfection, dressed in uniforms of convicts, and sent to various labor camps.
The other group was sent to the left. They were crammed into rooms designed for gas
extermination. They were killed with gas and their bodies were incinerated in the crematoria of
Birkenau-Auschwitz.
Our laws do not provide a harsh enough penalty that could be appropriate for the crimes
committed by these murderers.
Deportation trains from Northern Transylvania which passed through Kassa (Kosice) in
1944 with the date of the departure from the station (ghetto) and the number of persons carried:
May 16, 1944 Sighetu Marmaţiei 3 007 Jews

May 17, 1944 Ökörmezö (today, in Ukraine) 3 052 Jews
May 19, 1944 Vişeu de Sus 3 032 Jews
May 19, 1944 Satu Mare 3 006 Jews
May 23,1944 Oradea 3 110 Jews
May 25, 1944 Oradea 3 148 Jews
May 25, 1944 Cluj 3 130 Jews
May 25, 1944 Aknaszlatina 3 317 Jews
May 27, 1944 Târgu Mureş 3 183 Jews
May 28, 1944 Dej 3 150 Jews
May 29, 1944 Cluj 3 417 Jews
May 30, 1944 Târgu Mureş 3 203 Jews
May 31, 1944 Cluj 3 270 Jews
May 31, 1944 Baia Mare 3 073 Jews
May 31, 1944 Şimleu Silvaniei 3 106 Jews
June 1, 1944 Oradea 3 059 Jews
June 1, 1944 Satu Mare 2 615 Jews
June 2, 1944 Bistriţa 3 106 Jews
June 2, 1944 Cluj 3 100 Jews
June 3, 1944 Şimleu Silvaniei 3 161 Jews
June 4, 1944 Reghin 3 149 Jews
June 5, 1944 Baia Mare 2 844 Jews
June 6, 1944 Dej 3 160 Jews
June 6, 1944 Bistriţa 2 875 Jews
June 6, 1944 Şimleu Silvaniei 1 584 Jews
June 8, 1944 Dej 1 364 Jews
June 8, 1944 Târgu Mureş 1 163 Jews
Without collaboration with the Hungarian Police and Gendarmerie, the Germans would
not have achieved their goals in Hungary, co-operation between Eichmann Endre and Baky, in
particular police officer László Koltay and gendarmerie officer László Ferenczy was perfect.
And also we should not forget those who fought against these crimes against humanity:
Pál, Ana, Pál, Jenő Ana Pál (nee Kudor), born in Huedin, in Romania, moved to Cluj, in Northern
Transylvania (then Hungary), where she worked as a seamstress. Through her work, she met the
Rózsa family, whose daughter Edith Nissel was left alone with her 6-year old son, Andrei, after
her husband Mathias was sent to the Easter Front to forced labor in the Hungarian army. In early
May 1944, when the ghettoization of Jews in Northern Transylvania began, Nissel decided to flee
to Romania and hide there, and asked Ana to hide her son. Ana and her husband, Jenő, agreed to
hide the child, although there was a risk of being caught hiding Jews. Jenő Pál was a leftist railway
worker, and a man of humanitarian values. Ana told her neighbors that the child was a relative
from Budapest. A month later, when Nissel was unable to find shelter, he decided for the child to
join his parents in the ghetto and sent someone to bring his son there. Nissel family was saved
when they were taken on the “Kasztner train.” On April 25, 1996, Yad Vashem recognized Ana
and Jenő Pál as Righteous Among the Nations.
CHAPTER 2
The ceding of Northern Transylvania was also a day of joy for the Jews in the ceded
territories. The day when the Hungarian troops entered the town of Huedin was instantly
transformed into a holiday. Hungarians and the Jewish population, largely pro-Hungarian, waited
for that day with hope and joy. Nobody knew what was to follow.
Expectations were high. All believed that annexation to Hungary would bring only
benefits, especially as many Jews in Huedin were decorated WWI veterans. There were widows
and orphans and war heroes from among the Jewish community, but despite expectations,
paradoxically, it seems that no one of the new administration wanted to acknowledge that. All the
blood shed by Jews for Hungary, all the suffering endured by them on the front, everything that
this community had sacrificed for what they believed to be their homeland, everything disappeared
as if it had never happened, everything had been wiped off as if the Jews had never existed.
Everybody forgot about the 74 Jews who fought on the front under the Hungarian flag (of which
8 never returned home). There were no more Jakab Mendel, Grosaman Ignatz, Jakab Joska, Jakab
Marci, Reise Ignatz, Frankovits Henrih, Roth Avram and many other war veterans, there was no
Mose, Jozsef, Simon, Israel and others who had died on the front.
In vain their descendants dressed in holiday clothes that day, it was in vain that they said
they were happy too, everything was in vain. It was not their holiday and they were told that; it
was a Hungarian holiday and they were not Hungarians, they were like the Romanians in the
occupied areas, they were something else, they were second rank citizens, they were something
disturbing for the new administration, they were something which, like the Romanians, had to
disappear in one way or another from Northern Transylvania
And that began to be felt increasingly worse. Friendships which had lasted for generations
disappeared and crumbled. It did not matter anymore that they had been neighbors all their lives,
it did not matter that until recently they had been helping each other, only one thing mattered: they
were Jews. Old friends pretended not to know them anymore, and even more, they avoided them.
The Jew did not understand why his neighbor, instead of greeting him, lowered his head and looked
down, or pretended not to see him. That day the bells of the Hungarian church in Huedin rang with
joy for the Hungarians and with mourning and death for the Jews. Small town merchants Jews had
no merchandise to sell; authorities had issued an order that they be supplied only with low-quality
merchandise refused by Hungarian traders. The Jewish community in town had a small newspaper,
a small sheet that appeared regularly under the leadership of Mozes Kalman. It was annoying. It
was closed. The Jews were silenced, without any scruples, brutally and savagely, any attempt at
disobedience and resisting being severely punished by the use of specific means of intimidation,
displacement and internment camps and prisons, denationalization, terror and murder. It was then
when some of the Jews began to see that Hungarian occupation was beginning of the end, but it
was too late. Many tried and some managed to escape, crossing the border into Romania.
Those remaining had to deal with ever-worse things. It was risky to walk on the street and
say hello to a Hungarian, who before was had been your best friend, because he, trying to appear
like a good patriot, who had no ties to enemies of the regime, with second rank population, would
denounce you; one could find plenty of reasons, and in fact the only fault of the saluting person
was that he was a Jew. That way many Jews in the city were arrested and sent to camps, where
they were sent to labor services, which in fact were true death squads: (Abrahám Laji, Ábrahám
Emil, Löb Tujzi, Ziherman Béla, Nass Ernő, Czobel Hermus, Mihály Heszkel, Hirsch Hersu,
Farkas Tibi, Bikszenspán Jona Dávid and his brother Jeheszkel, Heilprin Sanyi, Berkovits Ávrám,
etc).
The Hungarian population’s paranoia and hatred against Jews and Romanians who
remained in the town after the ceding tended to reach the climax. We should not forget the case of
the Romanian priest (protopope) Aurel Munteanu, a man who in all remaining documents of the
time, appeared as a calm, quiet man, a pacifist who militated for a better understanding among
people regardless of nation, in fact some of the his best friends with whom he would drink his
coffee in the downtown cafe (Kozponti) were Solomon Katz, Lob Zoltan and Reisz Ignatz. This
priest was beaten almost to death, his beard was pulled off, he was impaled and then buried,
although as some witnesses testify, he was still breathing, along with a Romanian Gendarmerie
officer who was also executed in the same barbaric way. Their only fault was that they were, just
like the Jews, second rank people, who were troubling and had to disappear.
What is terrible is that these actions against Jews and Romanians were often carried out by
simple people, indeed led by the representatives of the new administration, people who previously
used to salute and respect you before and who would kill now and then they would drink, sing and
celebrate on your grave, and they would even boast and take pride in that. Unfortunately the new
administration was great in arousing these ugly and dark feelings in the souls of men, and in
covering up all the abuse and violence they committed.
The town’s streets echoed with Horthyst voices singing a very fashionable song at that
time, which can be considered in a way the anthem of the occupation of Northern Transylvania
“Sweet Transylvania, we are here.” If a nylas liked a Jew’s house, the Jew was simply thrown out
together with his family (Fogel Itzhac’s case who, although he had a sizable family, was thrown
into the street), being forced to wander from one place to another, until they were caught and
deported.
The first phase of the extermination of Huedin Jews was not carried out in ghettos and then
concentration camps, but in those labor services were they were taken by force or where they
would enroll voluntarily under the false promise that their family would not be deported if they
did that. That phase began in 1942 together with the issuing of an order for the invasion of Russia.
The Jews went to the front, enrolled in those death squads, without any other equipment, but what
they could take from their homes. Regardless of the type of training they had, they had to carry
out the most difficult and dangerous works. Quite frequently they were sent to walk in mine fields,
so that, by their blowing up, they would make way for the assault troops. The first stop for the
labor service of the Huedin Jews was the Horthyst garrison in Baia Mare. There they were to
undergo a short training, a little training for what would follow on the front, but things were
different. Hungarian soldiers took what little things they ever came with; they were beaten and
constantly humiliated for the mere animal pleasure of those who did that. Many of them died
because of that before even approaching the front.
Depending on their training, there were cases in which leaving a labor service meant escape
for a short period, and I would point here to the case of Schvarcz Andor, a harness maker, who
was taken because of his profession to make harnesses for the Hungarian army, but even so, he
was later deported to Buchenwald, wherefrom he made it back alive, and his descendants live
today in Huedin, his son being of one of the pillars of the local community, having an important
role in organizing the Jewish Community Day in Huedin, a celebration which is held in the town
every year on May 6.
In January 1943, the luckiest Jews were moved from Baia Mare to several places in the
country, and the unlucky ones to the Russian front or mine fields in Serbia. Most Jews coming
from Huedin were moved to the town Boszenfa, Somogy County. Thus Katz Joska, Grunfeld Vili,
Czobel Smilko, Katz Laci, Rosenfeld Nandi, Klein Chajem, Deutsch Lalo, Klepner Latsi and many
others arrived here. It is a proven fact that most Jews died in these squads due to the cruelty of
soldiers and authorities, dominated by savage and barbaric instincts than because bullets or
explosions. The life of a Jew in these squads often depended on the mood of the garrison’s
commander.
The second and the hardest stage of extermination began in March 1944. German troops
were losing on all fronts, were in constant retreat and left the issue of Jews liquidation largely on
account of local Hungarian troops, assisted by SS troops. In the Huedin area, as well as throughout
Northern Transylvania, that work was dealt with by the Hungarian troops. Quite often the ardor,
pleasure, zeal and savagery with which they fulfilled these orders surprised even the Germans.
Persecution of Jewish families began to amplify, things were happening that nobody would have
thought possible. It became compulsory to wear the yellow star, Jews were allowed to walk on the
street or do their shopping only between certain hours. But even during those hours it was
dangerous and risky for a Jew to walk on the street. There were numerous cases where even though
they were in the allowed range of hours, the Jews were attacked and beaten even by the Hungarian
civilian population obedient to the new administration, established after the ceding of Northern
Transylvania. It is known, in Huedin the case of Jozsef Mendi and his son who, in tears, had to
shave their beards, in order to save themselves, or the case of Stern Jekli beaten and tortured in the
street simply because he was a Jew.
Not all the population was hostile to the Jews. There were cases when ordinary people tried
to help the Jewish community in Huedin, especially poorer people and those who were considered
just like the Jews second rank citizens, the Romanians. But those who did or tried that were
severely punished by the authorities; quite frequently they were beaten or tortured to tell why they
had helped the Jews to hide their assets.
Civilian population was set against the Jews through all sorts of means of propaganda,
newspaper, posters, radio transmissions. Yet there were Jews in Huedin, unfortunately very few,
who, with the help of honest-minded people, hid and managed to escape the ghetto. We know only
the cases of Steinberger Matyi and Zoltan Fulop’s families. In the latter case, God and the staff of
the Radio Cluj Hospital performed a miracle. For the rest, there are rarely recorded names of Jews
in Huedin who had managed to escape the famous decree of 1944: “All Jewish souls, old men,
children or sick people, without exception, will leave their homes. They can take with them some
clothing and food. They cannot take with them anything of value.”
Apocalypse in Huedin began on May 3, 1944. The first posters about ghettoization were
put on 2 May, but nobody could believe that the danger was real. Only the old felt disaster in the
air. On the morning of May 3, Hungarian gendarmes began gathering Jews with lashes and kicks.
Those who were expecting that had managed to gather some things, and the rest, most, of them,
unprepared could barely put some clothes on their backs. Nobody thought that something like that
was possible, they were people not animals. Astonishment could be seen on their faces. Why were
they hit with a whip or sticks, why were they driven as cattle, why?, Nobody had an answer to that
question, they found the answer later, because they were Jews.
All Jews were gathered in the yard of the Jewish church, the synagogue where there were
already Jews from other localities neighboring Huedin. In a few hours the town remained without
Jews, there escaped only those who were not in town at that time or those who managed to hide,
the latter being very few, one could count them on the fingers of one hand. Local authorities, led
by the mayor and some officials SZÉKELY IOSIF, Boldizsár Paul, Orosz Iosif, Menyhárt
Francisc, Szentkuti Andrei, Lakatos Andrei, Ojtozi Alexiu, proudly strolled through town saying
they had solved the problem of Jews and that people should be happy. No one was happy besides
them and their acolytes. Even those who sided with them in the first phase now were horrified
when they saw the atrocities committed by them. That barbaric way they allayed their Horthyst
pride, but their greed was yet unsatisfied. It was not enough that Jews were forced to give up all
their assets, sometimes gathered through the work of generations, through their representatives,
authorities began a rough search inside the synagogue. In two separate rooms, men and women
were stripped naked and searched. Two women from the Hungarian community performed vaginal
and anal searches on women, in the mayor’s presence. They did not spare little girls or children,
whose screams of pain could be heard far away. Many people in town covered their ears, then,
terrified and trying to wash the guilt saying it was not their fault. Wrong. Many locals after their
neighbors Jews were deported, entered their houses and stole everything they could find. One of
the factors that led to the persecution of Jews by ordinary people was envy. Generally Jews were
well-to-do people who had acquired their wealth through work, a thing which those who called
themselves “great fighters” did not have, and saw the killing of Jews an easy way to grab their
property.
During searches Jews were forced to surrender even their wedding rings, and if by chance
they forgot some money in their pockets, which was later found in search, they were beaten until
they were rendered unconscious or soon died from injuries. It is famous the case of a little boy
who had a tiny sum in his pocket, who was beaten until he was rendered unconscious. If they knew
a Jew to be a wealthy person he was tortured to tell where he had hidden his wealth and valuables.
The same treatment was applied to many Romanians suspected to have hidden Jews’ things or to
have helped them. Widows with children, old people, regardless of age or sex, regardless of the
fact that her husband or the father of the children had died on the front enrolled in Hungarian
squads, it did not matter that old people were alone with their sons having died in war for Hungary,
nothing mattered, except for the fact that you were a Jew! All that horror, all the atrocities lasted
until evening, when the Germans came with several trucks and drove them all the Jews to the Cluj
ghetto.
Many of those who got on those trucks, almost all of them, saw Huedin for the last time.
Over 90% of those deported did not survive. Those guilty of that should not forget children’s
screams and crying, they should oppressed by that, they should see every day the ones who died
because of them, they should not go out on the street without being pointed at, they should lose
esteem of all people. And no matter how painful the truth is, it must be known by everyone, lest
such things should happen again.
Four to five months before the liberation of the town from Hungarian occupation, it had
been emptied of Jews. Hungarian authorities implemented the final solution even if they knew they
would lose the war, or maybe that motivated them to commit those things with a professionalism
which surprised even the Germans. Only a few of the approximately 1,200 Jews in Huedin returned
home to survive and tell us everything they had endured. It is our duty to pass on what we have
heard, for us and our children to take care not to repeat it, to promise that we will always fight
these atrocities will not be repeated. Holocaust will be the anathema that will always press on the
history of the 20th century. The screams of children separated from parents, the roaring of parents
who knew that they would not see their children again, the wailing of the brother separated from
his sister, all of these must not be repeated.
The Huedin Jews were taken to the Cluj ghetto and from there after a short stay for several
days they were deported to extermination camps. After they left the Huedin on German trucks to
the Cluj ghetto, the Jews’ ordeal was not over. Every day, some of the local authorities in Huedin
went to the Cluj ghetto, where under the cover of interrogating the Huedin Jews they let go of their
savage instincts and tormented and tortured the latter. The fact that they searched the Jews in order
to find the undeclared valuables, after they had already been searched several times, was actually
a cover for their sadistic pleasure of tormenting people.
Today the Hungarian authorities do not want these things to be known, but they cannot
justify the fact that they did not follow the example of other countries who have not surrendered
their Jewish population and opposed and did everything possible to prevent the genocide.
Transportation of the Jews to mass extermination camps was carried out with freight trains.
Each train had about 30 carriages and 80 people were crammed in each carriage. The carriage
doors were closed and sealed upon departure and opened only upon on arrival in camp. The air
was stuffy, every carriage had two small windows, which allowed only a little air to come in.
There followed Auschwitz-Birkenau, Dachau, Sobibor, Buchenwald, Ravensbrusk,
Mauthausen, Gusen, Flossenburg, Sachsenhausen, Mittelbau-Dora, Neuengamme, etc.
There everyone came in through the gate and went out through the chimney. Less than 100
escaped, and many of them chose not to return to the town. The memories were too painful for
them. And more than anything they did not want to meet those who spat on them on the street,
who hit or humiliated them. This is the short history of the deportation of the Jewish community
in Huedin.
FINAL REMARKS
Today in Huedin there are no Jews, or at least at the last census no one declared to be
Jewish. The old people died, the young left, their traces were lost slowly over time. There are only
two cemeteries which remind us of those who are no more, and who we must not forget. They
were and still are part of the history of this town. There were 1,200 souls, today we do not know
how many there are. Few gathered in Israel, where through their work they managed to erect a
Monument of the Martyrs in Huedin, a place of commemoration and remembrance. We must
mention them:
Administrative committee members:

Klepner Eliezer,
Klein Ernest,
Mendel Gávriel,
Léb Slomo,
Markovits Itzhák,
Groszman Szimchá,
Lichtenstein Dudi,
Z. L. Heilprin Mendu
It’s hard to think that in three days a large community, about 25% of the city population
disappears completely. It’s hard to explain how it was possible to destroy all Hungarian Jews in
Northern Transylvania. As you try to find out more about these facts, you realize the tragedy and
the inferno these people went through. Disturbing things are slowly revealed, things that once you
know will scar you for the rest of your life.
A massacre which is hard to explain, committed by Hungarian fascists, helped by the Nazi
at a time of when the war was coming to an end, Soviet troops were approaching the borders of
Hungary and the Allied armies advanced on the fronts in western Europe.
History, regardless of how much it tried, found no reasons for which the Hungarian fascists
rushed to collaborate so zealously and professionally with the Sonderkommados to exterminate
the Hungarian Jews in Hungary and Northern Transylvania.
Many people today try to deny these things, but we know that the Holocaust against the
Jews, and not only, but also against the Romanians in Northern Transylvania was carried out by
the Horthysts and during the Horthyst occupation. Today they say that camps and gas chambers
did not exist, that atrocities are just fantasies of the old and senile. Then I ask them where millions
of people have disappeared. We must not deny history, we must know it lest we should repeat past
mistakes. These facts must be known by all of us, we have to pass them on to our children, and
they in turn to their children, lest they should be repeated. Generation follows generation and
oblivion tends to cover these things. We must not allow this! Often when I read about the holocaust
or when watching pictures from those times, I find myself with tears in my eyes. Every time I say
that I won’t look at them again because they are awful and I shudder, but I am not allowed to do
that. As long as they horrify me, I know that I will do everything lest these things should happen
again. Instead of children’s happy faces, I see alive skeletons, instead of seeing happy families I
see mountains of corpses, I see the smoke from the crematory chimneys, I see the gas chamber, I
see horrible things. What shakes me most is the fact that above all I see soldiers laugh and smile,
I see the brutes’ joy and gladness. And I want to ask them how they could quietly go home to play
with their children, when shortly before they had killed tens or hundreds of children, innocent little
angels, for one reason: they were Jews. All of these things must be said and not forgotten.
I tried to get in touch with their descendants, to find out what their parents have told them,
to hear directly from them what these people went through and I noticed an amazing thing. No one
or almost no one wanted to remember those times, and too few have told their children what they
had been through.
I tried to find documents, pictures, anything about the Jewish community in Huedin, and
then I noticed the high efficiency of the extermination work, I found almost nothing, everything
had disappeared or had been destroyed.
We must honor their memory and maybe apologize on behalf of the whole society for not
having done enough, for the society then not doing enough to prevent those things. I can try to feel
what the Jews felt, when they were loaded like cattle in German trucks, and saw the town for the
last time, when Hungarian soldiers separated families, when the Germans selected them at the
camps’ entrance and they saw how their families were sent to death and they escaped, but at the
cost of nightmares and feelings of guilt that followed them for the rest of their lives.
Today I stand on a hill located somewhere on the outskirts of the town, wherefrom you can
see all Huedin, and I try to imagine how the town would have looked like if the Horthysts had not
deported 1,200 Jews and their descendants would have continued to live here. I will never know
that. Some brutes stole all chances to find that out. For all of these reasons and in order to prevent
these things from ever happening again I am writing these lines. Times when mercy, compassion,
solidarity were replaced with will to power and racial superiority must never happen again in
history. Future generations should read about them and learn from them!, and in their turn they
should try to pass them on; those things must never be forgotten!
DEPOSITIONS OF THE JEWS WHO SURVIVED THE EXTERMINATION CAMPS AND

RETURNED HOME
THE TESTIMONY
of witness Nóti Geza’s wife

housewife; age: 30 years; home: Huedin - Cluj
May 15, 1946
[…………………………………………………………………………………………………. ]
I fully maintain my statement written in Hungarian, which is found in the file, completing
it and submitting the following.
I am one of those who, on May 3, 1944, were admitted in the ghetto. On May 3, 1944, a
provision was given, announced by drum that, that day, no Jew was allowed to leave the house. In
the morning of that day, teams of civilians, soldiers and policemen came to the Jews’ houses,
gathering us and placed us in the yard of the local Jewish church. The gathering of Jews in Huedin
lasted for three days. When the gathering team reached our homes, they would tell us to get out of
the house, without letting us take our necessary things. After they threw us in the street, the house
was sealed, and when all Jews from that the street were gathered, they were taken to the yard of
the Jewish church. They gathered us in a brutal and inhuman ways, swearing at us, humiliating us,
uttering bad words, and some of us were bullied. After being deposited in the yard of the Jewish
church, we were taken over by Dr. Boldizsar Paul, public food service counselor in Huedin who
voluntarily committed as commander of our internment in the ghetto. People, both women and
men and children were searched under the patronage of Dr. Boldizsar Paul. Women were searched
by two women, a midwife and a nurse at the local hospital. These searches were performed in the
most brutal way possible. Women were examined in a room of a house in the churchyard. Each
had to strip naked, little girls too. Searches were made to the genitals, vaginal searches, executed
in a rough and brutal manner, both on mature women and the little girls. When young girls were
examined, their screams could be heard out in the yard. After I was searched, the first transport,
women and men were huddled in eight German trucks, and so we were transported to the central
ghetto in Cluj. Transportation of Jews from the ghetto of Huedin to Cluj was carried out in three
days. I wanted to go with my mother, who was old and sick, to accompany her in the same truck,
but when I wanted to get in the truck, Boldizsar Paul threw me aside, although I had known him
before, saying “Takarodj innen Büdös zsido kurva, mert úgy seggbe rugglak hogy Tulipán lesz
belőled.” [“Get out of here, you Jewish whore, or I’ll kick you in the ass and turn you into a tulip”
– our translation].
After we arrived at the Cluj ghetto, there began investigations, interrogations and our
mistreatment, to force us to disclose the secret place where we had put our valuables. Boldizsar
Paul also took part as commander of Jews in Huedin, and brought his wife and his secretary named
Czenk Elizabeth and had fun at our miserable situation. He participated all the time and conducted
the interrogations of the Huedin Jews, carried out in special torture chambers especially installed
for this purpose, and after each interrogation of a suspected Jewish person, many Jews were
brought on by a stretcher unconscious and looking horrible. My sister Fischer Margareta was also
tortured like that and she was questioned by Boldizsar Paul himself who, in order to intimidate
her, punched her twice so powerfully that she lost two teeth, telling her dirty words. Then he made
her lie down on a bench, and hit her with a stick all over her body, even her genitals until she
fainted. While she was beaten, my sister screamed in pain and he forced her to take off her
stockings and then he shoved them into her mouth, continuing to beat the soles of her feet with a
rubber baton. After she regained consciousness, Boldizsar ordered the torturers who were still
present - namely detective Szentkuti Andrei in Huedin - to place some pencils between her fingers
and squeezed her hand in such a way that she fainted again because of the pain and so I took her
to the barracks. My sister Margareta never returned from deportation. They applied the same
inhuman and brutal treatment to all wealthy Jews in Huedin to make them tell the names of the
persons and the places where they had hidden their valuables.
Of those who returned from deportation and were tortured in the ghetto I mention
Brumberg Lotti domiciled in Cluj, no. 13, 6 March Street, Czabel Emanuele, Czabel Samune, Roth
Jakabné, Katz Sándorné domiciled in Huedin, Jakab Nandorné, Fülöp Zoltánné domiciled in Cluj,
Lebovits Margareta domiciled in Huedin, Hirsch Rozalia domiciled in Huedin and other people
who I momentarily do not remember.
After reading she perseveres and signs.
Public prosecutor Witness

Indecipherable Nóti Gezané
THE TESTIMONY
Of witness Roth Iacob’s wife

housewife; age: 35 years; home: Huedin
15 May 1946
[…………………………………………………………………………………………………. ]
The first time, the Jews in the town of Huedin were gathered from their houses by some
detective squads. To my house there came a squad led by detective Szentkuti Andrei and then we
were placed in the yard of the local Jewish church.
Before being taken to Cluj, all women were searched by two midwives. Boldiszár Pavel,
Orosz Iosif, Menyharth Francisc supervised the searches. While being searched, we were
threatened to tell where our valuables were. Women and little girls were subjected to vaginal
searches. These were carried out in a brutal and painful way. They even opened our mouths and
searched under our tongues. From there we were transported to the Cluj ghetto by trucks, putting
about 50-60 persons in a truck.
In the Cluj ghetto, the richer Jews were interrogated again and tortured and ill-treated to
unconsciousness, by the known means, to force them to tell where they had hidden their valuables.
Interrogations of the Huedin Jews were largely supervised and made by Boldiszár Pavel and
detective Szentkuti Andrei. One of mistreatments made by them: I mention Diamantstein Nandor’s
case, whose beard was pulled out during interrogation, and I saw the wound, as his head was tied
with a scarf. I also mention Fischer Margareta’s case who was taken out of the torture chamber
unconscious, having two teeth removed after she was punched in the mouth by Boldiszár Pavel.
Nusbacher Clara was beaten so cruelly that she died on the way. Goldstein, also originating from
Huedin, was also beaten in a horrible way all by Boldiszár during his interrogation in the ghetto
so he died on the way. Ghidali Ludovic was brought from the interrogation room in a bed sheet
and was so badly beaten that he screamed in pain all night.
Thus was the system practiced by the above mentioned defendants to make the Jews
confess where they had hidden their valuables, which would have been taken by them if they had
been found. Mayor of Huedin then was Székeli Iosif who also arranged with the other defendants
our deportation following Endre László’s instructions in the conference they had for this purpose
in Sighet, two weeks before our deportation.
Having been read the testimony and declaring it to be accurate, the witness signs.
Indecipherable Roth Jakabné
THE TESTIMONY
of witness Czobel Emanuil’s wife

housewife; age: 44 years; home: Huedin
May 15, 1946
[…………………………………………………………………………………………………. ]
On May 3, 1944, about 10 a. m., a squad led by Szentkuti Andrei came to my house in 21,
Strada Mare, telling us we were under arrest. Then he searched us, the accused behaving very
roughly and brutally with us, not letting us take any necessary luggage or food. Then he sealed the
house and took us out in the street bringing us to the yard of the Jewish church. There we were
body searched by a midwife and we had to strip naked. We were supervised by Ojtuzi and
Menyharth Francisc who also behaved brutally with us, cursing us, humiliating us and throwing
us from one corner to another, and people who were weaker, especially the old and the children,
who could not move as fast as they wanted, were beaten.
After being held there for 24 hours, we were transported by trucks to the Cluj ghetto. In the
Cluj ghetto we were interrogated and investigated again under Boldizsár Paul and Szentkuti’s
supervision and guidance, who came together with their wives to have fun at the way were
humiliated and beaten. These two beat me personally by putting me on a table and then foot-
whipping me 25 times with a rubber baton. Both Boldizsár and Szentkuti beat me. After that they
placed pencils among my fingers; these two defendants also squeezed my hand and gave me very
great pain and after this torture I could not hold anything in my hands for a week. Together with
me the two defendants beat Judovits Calman’s wife who, after this beating, was ill for three weeks
and died on her way to Auschwitz. Also, after being beaten by these two, Frankovits Iacob died
on the way. He was punched in the face by Boldizsár until he bled, and then the defendant gave
him a handkerchief to wipe and after he wiped himself he was again brutally hit.
Public prosecutor Witness Czobel Emanuilné

THE TESTIMONY
Of Witness Lazar Matei

farmer; age: 51 years; home: Huedin
May 16, 1946
[…………………………………………………………………………………………………. ]
In May 1944, I was also interned in the ghetto. That morning, about 7 o’clock, there came
to my house in Huedin, 53, General Moşoiu street, a squad of police officers, a German soldier
and a few civilian officials from the City Hall, led by the local police chief Orosz Iosif. They said
we were under arrest, Orosz Iosif ordering us to hand over the jewelries and all valuables we had
on us. We gave some things we had on us, and then he gave us 5 minutes to prepare for departure.
During that I was told the ugliest words; I had a 16 years’ old daughter who Orosz Iosif addressed
the words “whore” telling her there was no use taking any luggage because we would never come
back.
After that we were escorted to the yard of the Jewish church. In the yard of the Jewish
church they separated the men and the women, and children were also placed separately. After
that, the police officers ordered us to strip naked and they body searched us. During the search,
they found 2 pengő coin on me for which reason Orosz Iosif beat me until I fell down and then
Orosz Iosif and some cops trampled on me and kicked me. Many were beaten for various little
reasons by Orosz Iosif, the police chief, who behaved towards us with a toughness and brutality
of the worst kind. Then they put up to 60-70 people in a truck and transported to the Cluj ghetto.
After all the Huedin Jews were rounded up, in a few days there came to the Cluj ghetto Orosz Iosif,
Boldiszar Paul with his wife and his secretary Czenk Elisabeta residing in Cluj. They attended all
the time, giving explanations and sometimes even personally conducting interrogations and torture
against wealthier Jews to make them reveal where they had hidden their valuables or to give the
names of people they had given their valuables for storage. People abused on this occasion by
them are: Diamantstein Ferdinand who they beat so badly tearing his beard that he died in the
carriage when we were transported to Auschwitz; Feintuch Isac, a baker in Huedin, was also
abused, Gidali Ludovic was so badly beaten by Boldizsár Paul and Orosz Iosif that he lost his
memory. I personally saw him when he was brought out of the torture chamber in a sheet being
thrown out, wherefrom we, about 10 people, picked him up and took him inside the ghetto. Paneth
Carol was also beaten. They placed pencils among Coloman Iudovits’ fingers and then squeezed
her hands so powerfully that when she came out, her whole hand was swollen and she could not
move her fingers. These tortures happened daily, for three weeks while I was in the Cluj ghetto.
Orosz Iosif together with Boldizsár Paul came every two days to the ghetto, for the known
interrogations and tortures. Sometimes Szentkuti Andrei came too, participating in the ill-treatment
performed in a specially installed room.
When we were deported, Szekeli Iosif was mayor of the town of Huedin.
I have nothing else to say.
After reading he perseveres and signs.
President Witness
Indecipherable Lazar Matei
THE TESTIMONY
of witness Hirsch Rozalia

saleswoman age: 39 years; home: Huedin-Cluj
16 May 1945
[…………………………………………………………………………………………………. ]
In the afternoon of May 3, 1944, a squad led by Szentkuti Andrei from the Political Bureau
came to our house on 8, Regală street, telling us we were under arrest and demanding we hand
over all valuables. From there they took us to the local churchyard where, at the entrance, my
father – a 77 years’ old man who could not move as fast as the others – was punched by a police
officer whose name I do not know.
Here orders and commands were given by Boldizsar Paul who, immediately after we
arrived at in the yard of the Jewish church ordered us to strip naked and some women searched us,
performing vaginal searches which were sometimes brutally carried out because of lack of
experience and knowledge of the women who were performing them. Even little girls were
searched that way. We stayed there for a night and we were visited by the town’s mayor Székely
Iosif who only took a look at us and left. From there we were transported to the Cluj ghetto. A
week later I was interrogated by Boldizsar Paul, Szenkuti Andrei and Czenk Elisabeta, who forced
me to tell them the name of the persons I had given my valuables to. I admitted and told them after
being beaten by Szenkuti Andrei, helped by a police officer. First they punched me twice, and after
that they placed me on a couch and foot-whipped me with a baton so badly that I could not stand
anymore. During interrogation I was constantly dishonored and humiliated with the ugliest and
dirtiest words addressed to me. They pronounced the word “whore” 100 times.
I have nothing else to say.

Indecipherable Hirsch Rozalia
DEPOSITION
Regarding the Huedin citizens

dr. Boldizsar Pal, former public food service counselor
Menyhart Ferenc police inspector
Szentkuti Andras, detective
The undersigned Jakab Nandorné file the following deposition:

On May 3, 1944, I was escorted under strict guard to the Huedin synagogue courtyard in
order to send me to the ghetto. One month before Gestapo men had already arrived in our city and
by various processes they scared us to death.
On 3 May, when we were gathered according to the order, Dr. Boldizsar Pal and Menyhért
Ferenc gave the brutal order for children and adults alike to be stripped naked and cavity searched,
the action being entrusted, they ordered, to the midwife and a local nurse. The examination was
conducted by entering sexual organs and the anus even in the case of very young girls in search of
gold; of course, they found nothing they had hoped, the Jews being already so intimidated that
they were only trying to save their lives. During examination, when the two fascist acolytes came,
we were horrified to hear their rude questions: “How much gold have you found on these beasts?”
And when they reported that they found nothing, they threatened us in the strongest possible terms.
I saw when Menyhért Ferenc whipped several times the local Kanner Jenő, a 45 years’ old
man, honored and respected by everyone, whom he kicked in his fury while insulting him with the
most despicable expressions.
Dr. Boldizsar Pal was then public food service counselor and this action was not his
responsibility, still, he participated in the most zealous way, being the moral author of the
brutalities.
When we were in the Cluj ghetto, he performed horrific tortures, his collaborators being
Menyhart Ferenc and Szentkuti Andras.
Respectfully,
Jakab Nandorné
DEPOSITION
Regarding former Huedin citizens

Orosz Jozsef, former chief of police
March 28, 1945
The undersigned Varga Janosné n. Peter Kata file the following deposition:
On 9 May 1944 I was called to account by Orosz Jozsef to declare what things I took for
storage from the Jews who had been forcibly taken away. According to truth, I said that I had no
such things. Screaming Menyhért Ferenc threatened me [telling me - our note] not to deny, because
they knew that the local Heilprim Marton gave me jewelry and silverware for storage. Heilprim
Marton testified that during the interrogation in the ghetto.
I answered that that was impossible because neither my husband nor I received anything
from Heilprim Marton or anyone else.
Then he drew a big bat and told me: “Do you see this bat? I will hit you with it if you dare
deny again”. As I continued denying, he yelled at me: “Shut up or I will kick you in your c…t so
hard that you will break the wall”, and I laughed thinking that that’s the way an official of the
Hungarian state looked like.
Then he snapped at me: “Why are you laughing? Do you think you are still leaning against
the gate post?” After all the attempts of this vulgar person remained without any result, I was
allowed to go home.
Huedin, March 28, 1945
Respectfully,
Vajda Janosné
DEPOSITION
Regarding former Huedin citizens

SzentkutiAndras, detective
dr. Boldizsar Pal, former public food service commissioner
Urban former police inspector, commander of the Cluj ghetto
August 4, 1945
The undersigned Knop Samu, from Huedin, 35, Kiraly str., declare the following
regarding the above-mentioned persons:
On the occasion of ghettoization, in Huedin on May 4, 1944 there came to my house,
together with 2 unknown police officers, detective Szentkuti Andras who, in the most vile, ruthless
manner ordered me to pack in 15 minutes two sets of exchange clothes, a pair of socks, two
handkerchiefs and nothing else, not allowing me to take with me another suit in addition to the one
I was wearing. He pulled out of my package my objects of worship [with] which I used to say my
prayers according to the prescriptions of my religion, saying: “Stinking Jew, you will not need
these” not allowing me to take them with me. During packaging, he used the most atrocious and
rude expressions.
In the Cluj ghetto dr. Boldizsar Pal, Menyhert Ferenc and Szentkuti Andras appeared after
a few days, called me from the camp to the police office where Urban, the camp commander was
also present. First Menyhart Ferenc took me to another room where he started applying the lowest
form of interrogation, asking me: “Jew, where have you hidden your valuables, money and other
objects? You are the famous Jew who had good relations with dr. Nagy Miklos and the Wallachian
intellectuals (horde). With whom have you hidden your things, confess!”
I said that I had not hidden anything, that what I handed over was also what I declared.
Unsatisfied with the answer, he called a police officer who slapped me.
In the Cluj ghetto, I was called no less than 5 times and, on every occasion, dr. Boldizsar
Pal, detective Szentkuti Andras, Menyhert Ferenc interrogated and insulted me in the most brutal
way.
Two days before we were evacuated from the ghetto, Urban, the camp commander, called
me to the police officers’ room and interrogated me again, telling me: “Here is an order by which
the Huedin police summons you to declare the following: «You Jewish bastard, the comedy is
over, I’ll give you a minute – he took a look at his watch– confess where you have hidden the 100.
000 de pengő, with dr. Nagy Miklos or another Wallach», and I answered that the inspector can
simply tell me to come up with 200. 000 de pengő, I did not give anyone money to hide. Urban
had me thrown in a room in the basement, without any light and air, where I had to stand from 7
p.m. to 7 a.m., as there was no chair or bench. At 7 a.m. I felt sick because of my organic
cardiopathy, I started pounding in the door of my jail and I was taken out unconscious. During
interrogation I had told the camp commander that I was sick for fear of brutality, but to no avail, I
was treated with the basest malevolence.
Boldizsar Pal, Menyhart Ferenc and Szentkuti performed incessant interrogations on my
Jewish brothers in the most brutal, expressly sadistic way to find out where and with whom they
had hidden their valuables.
[…...................................................................................................................................... ]
Respectfully,
Knop Samu
DEPOSITION
regarding
dr. Boldizsar Pal, former public food service commissioner
Szentkuti Andras, detective
May 14, 1945
The undersigned Szabo Gyulané, n Hada Kata din Huedin file the following complaint
against the above mentioned:
A few days after the evacuation of Jews from town, I was taken under escort to police
headquarters in front of Boldizsar Pal and Menyhart Ferenc. Menyhart ordered me to present the
Jewish objects and I enumerated, without any opposition, everything I had received for storage,
knowing the horrors of the interrogatories carried out until then.
But they were not satisfied with that and Menyhert Ferenc insisted that I should present the
received jewels and money, he approached me screaming and said that, {maybe} I want to be
beaten like the other beasts - without ceasing to address me the worst words.
I told them repeatedly that I had no valuables upon me.
Boldizsar, who was also present, told me to confess about the 100. 000 de pengő we had
received, as my husband had already confessed.
Of course I declared that that was impossible, as neither my husband nor I had received
money from anyone.
Menyhart Ferenc asked me, using the most obscene words: “Are you from Huedin? You
should be ashamed of yourself you vile, dirty beast. Didn’t you cry your heart out when the Jews
were taken? That’s the way the peasants in Huedin are. Go to the basement, with the dog, there
you will confess”.
They kept me there for two and a half days, when Menyhart Ferenc came again trying to
make me confess; of course I repeated that I had nothing stored, he threatened me with internment
and other convictions, then, seeing he could not obtain anything, he sent me home to bring to the
Police the Jewish valuables I had, within half an hour. As I did exactly as they told me, they sent
home until further notice which never came.
I have given this statement according to the truth, being aware of my responsibility before
the law.
Respectfully,
Szabo Gyulané
THE TESTIMONY
Of witness Mendelovits Leb

salesman; age: 45 years; home: Huedin
May 15, 1946
[…………………………………………………………………………………………………. ]
Upon deportation of the Huedin Jews to the ghetto, which happened on May, 3, 1944, my
family and I were also picked up by a team led by Szentkuti, who told us that our entire family
was arrested. One of my boys had been hospitalized for three months and when Szentkuti came to
me he slapped me because I had not discharged my boy from the hospital. After that we were
searched and they allowed us to take with us only the clothes we had on our backs. He also took a
part of the food out of our bags. After that we were escorted to the yard of the Jewish church.
There, after more people were gathered, we were subjected to a general search, they were looking
for valuables which they claimed we had hidden. Szentkuti led these searches, for the Huedin
commander in charge of our deportation had gone elsewhere. During this search, Szentkuti Andrei
found two metal pengő in my 16-years’ old child’s pocket, which he knew nothing about, and he
slapped him until his hands hurt and after he got tired, he told a police officer to beat him, saying
that he was tired. The same also happened to Kohn Haim on whom they found 10 pengő and he
was beaten. My son was so badly beaten that he got dizzy so I took him out. After being searched,
we were sent to the Cluj ghetto by some trucks.
In the Cluj ghetto special interrogations and investigations were carried out in some torture
chambers which were situated at the ghetto entrance, where through the famous systems, through
the applied methods, they wanted the tortured one to confess about hidden jewelries and valuables.
The Huedin Jews were interrogated and tortured under personal supervision by Boldizsar Paul,
Szentkuti Andrei and Orosz Iosif who I could see almost daily in the ghetto and who had become
the terror of the ghetto. Among people tortured by them I personally saw Malek Salomon who was
beaten when they took him for interrogation and his hand was squeezed with the door in such a
way that all his fingers were blue and swollen.

Indecipherable Mendelovits Leb
THE TESTIMONY
Of witness Ambrus Ioan Timár

ploughman; age: 57 years; home: Huedin
May 16, 1946
[……………………………………………………………………………………………………]
I fully maintain all statements made at the Huedin police headquarters in Hungarian and
which are attached to the file, with the following additions:
My wife, Veres Elisabeta, was so badly abused by the Huedin police, for the Jewish objects
placed for storage in our house, that, after she came from the interrogatory, her mind was troubled
and I had to take her by ambulance to a psychiatric clinic in Cluj. Because of that she was so
seriously ill for a year and a half that she could not be left alone at home, and after a year and a
half she passed away. I cannot imagine and I do not understand what means of torture the police
applied to extort from her some things about the Jewish objects, because as I mentioned above,
from that moment on I could not communicate with her anymore.
I the evening, when I came from working the land, I found Szentkuti coming out of my
yard accompanied by another police officer. After the deportation of Huedin Jews, a few days
later, Boldizsar Paul accompanied by other people came to the former home of deportee Nusbacher
Ludovic who had lived in my house and they broke the seal on the door taking several objects
from the deportee’s house. I asked Boldizsar Paul why he had broken the seal and he told me such
bad words that I went home as I did not want to see what he was doing.

Indecipherable Ambrus Ioan Timár
THE INFORMATION
Of survivor Noti Gezané
5 February 1946
DEPOSITION
Regarding the case of dr. Boldizsar Pal, former food service counselor
in Huedin
The undersigned Noti Gezané, n. Fischer Iren din Huedin, 86, Kossuth str., file the
following criminal charge against dr. Boldizsar Pal:
On May 3, May 1944, on the ghettoization carried out in Huedin, Boldizsar Pal, as
organizer of the respective operation, had already begun his activity at the above mentioned date.
1. At his indications internal examinations were performed of all women and children, I
emphasize that that brutal examination was performed even on babies. Even today I can hear
the babies screaming.
2. He manifested his brutality upon our transportation from Huedin by German trucks at his
indications. When my mother who was ill was placed in the truck, and I wanted to sit near her,
Boldizsar Pal pushed me and said: “Get out of here, you Jewish whore, or I’ll kick you in the
ass and turn you into a tulip”.
3. One day, in the Cluj ghetto, I found out terrified that Boldizsar Pal came there. A few minutes
after I had found out, Boldizsar Pal’s presence was already felt. It was the turn of the Huedin
Jews in the ghetto to be interrogated. After each interrogatory, the unconscious victims were
taken out on a stretcher.
My sister, Fischer Margit, was among the victims and she was also taken out unconscious after
the respective tortures. After she came to, after I had insisted a lot, she told me the horrors she had
endured during the hearing and interrogation by Boldizsar.
Details of the interrogation are the following: when my sister entered the office, Boldizsar
Pal asked her “Do you know me?” which my sister naturally answered “Yes”. Boldizsar told her
laughing: “Nay, you do not know me, you Jewish whore, you will know me from now on” and
asked her where she had hidden her valuables. My sister replied that she had not hidden them
anywhere. Then Boldizsar slapped her twice over the face so powerfully that my sister lost two
teeth, then he took a list and began to read the inventory of items handed over to Ilosvai Karoly in
Huedin, asking her why she had not confessed that from the very beginning, then, without waiting
for any reply, he caught her by the hair, threw her down and started to kick her and when my sister
started to lament in pain, Boldizsar ordered her to take off her stockings and he used them to cover
her mouth and he foot whipped her with a rubber {baton}; in the meantime my sister lost
consciousness, and when she came to, Boldizsar ordered pencils to be placed among her fingers
and they squeezed her hands; because of the torture she fell unconscious and when she came to,
she was already in the barrack. Mr. Boldizsar did not omit saying that they would meet again,
which never happened because several days after the interrogation we were deported.
I ask the rightful authorities to make it possible for the above mentioned to be able to keep
his promise, so for us to meet again today when social legislation restored us to our natural rights
and with the help of these laws I will be able to hold Boldizsar Pal accountable for the
transgressions committed in the past against my sister and many hundreds of our brothers.
In the hope that my statement will get in the hands of an authority that will judge human
actions au fond,
Respectfully,
Noti Gezané
Huedin, June 14, 1945
COMPLAINT
Against some police officials in Huedin

Made by survivor
Ambruş Janos
July 2, 1945
The undersigned Ambrus Janos, from Huedin, Nagy str., file the following complaint
against former locals from Huedin: Menyhert Ferenc - police inspector, dr. Orosz Jozsef- chief of
police and Szentkuti Andras – detective, who, in 1944 worked in our city police, leading the
investigation of the goods hidden and handed over by the deported Jews.
After the evacuation of Jews from the city, the city management, by drumbeat, informed
the population that all movable property taken from the Jews must be handed over to the authorities
for storage, refusal resulting in interment.
Acknowledging the above mentioned facts, my wife went to the mayor’s office and said
that, upon the request of the local Jewish deportee Nussbacher Klari, we took different objects for
storage. She was instructed to go home and make a list of those goods which she should hand over.
My wife did exactly, but while making the list there came Szentkuti Andras, a local detective,
accompanied by police officer Csaki. And despite the fact that my wife explained that she was just
preparing things to be handed over, Szentkuti seriously threatened her, among other things that all
our assets will be taken from us and we will be interned for having Jewish property, then he ordered
her to pack all the things that were taken, and my wife was escorted to the police.
Shortly my wife returned home, gathered all the worthless items received by our children
as gifts, and scared to death, she took the two pencils our girl had received as a gift and took them
to the police.
Later, when she returned from the police, my wife was out of her mind. From that moment
on, she was not able to share with me the events that had taken place at the police station in relation
to her interrogation, an interrogation she and the two children who had lost their mother had fallen
victims to.
[ ………………………………………………………………………………………….. ]
I ask the democratic authorities to create the possibility so that those responsible for serious
damage brought against me and my family can be judged by the local People’s Court [in Cluj - on]
to receive due punishment.
Ambrus Janos
Signature
Indecipherable
DEPOSITION
The undersigned Hunyadi Istvan, station master in Huedin, file the following complaint
regarding the insulting attitude of dr. Karpati Jozsefné former tenant of Huedin, dr. Orosz Jozsef
former chief of police in Huedin and Menyhart Ferenc former police group chief, who in 1944,
under the fascist regime, implemented the orders of the regime in the most brutal way.
Filing my deposition is determined neither by a personal vendetta nor by any external
influence - it is caused by the aforementioned persons’ behavior which violated human dignity.
The abovementioned gentlemen expressed their racial hatred upon the ghettoization of the
local Jews and – profiting from the situation produced by the deportation of those unhappy people
- implemented their intentions, stealing the most valuable assets of those Jews, selling them or
taking them with them.
I will prove those deeds by what happened to me and my family:
Upon ghettoization, several Jews, some of them good friends of ours, aware of my
democratic attitude, gave me different valuables from their homes for storage.
Our neighbors, dr. Karpati Jozsef and his wife, who knew the situation, informed against
us, and we were escorted to the police where Menyhart Ferenc and Orosz Jozsef personally
interrogated us in the most brutal way. Since my wife had a fit and wept spasmodically, I declared
the objects I took for storage from the deported Jews. After I gave the statement, at the order of
the above mentioned, my wife was asked to bring the things kept in my home. To carry things to
the police, shamefully she had to make several trips through the city where until then I had enjoyed
general respect. At the police, Menyhart Ferenc asked my wife why she had wanted to keep these
things of the Jews with a dirty past, and my wife replied that their respective owners had promised
me that if the situation changed, I would be rewarded for my favor; and Menyhart Ferenc
threatening her with the whip, said laughing: “You Communist beast, you will not see the Russian
horde, your companions, walking here.” Consequently, we were hospitalized, but after the
intervention of a lawyer in Budapest, Dr. Albrecht Ferenc, my wife managed to get a little freedom
on the grounds that it was found that she suffered from organic cardiopathy.
I was kept in detention for a week in Huedin, from here I was transferred to the Cluj
penitentiary, where I stayed for five weeks, then I was thrown for ten days in a cellar in Budapest
and then I stayed for eight weeks in Nagykanizsa prison, owing our release to the final takeover of
power by the glorious Red Army.
I also want to mention that a great part, the most valuable part of the things of the deported
Jews, is to be found with dr. Karpati Jozsefné to whose house police officers transported them in
the evening, in large suitcases, at the orders of Orosz and Menyhert. I saw those transports being
performed, our home being opposite to the house of the Karpati family.
I also personally found out that Boldizsar Pal, former food service counselor, and Kiraly
Istvan, former city engineer, on one occasion declared in a larger group that I had not received the
appropriate sentence for my crime. That I should have been shot in the head and that Orosz Jozsef
and Menyhart Ferenc, local police officer, took and transported somewhere else the valuables
stolen from the Jews.
Menyhart Ferenc, who after the deportation of Jew Kanner Jenő, moved into his house,
upon his departure took with the entire rich equipment from that house.
Several times I have seen Szentkuti, who moved in the house of Halberg Bernat also a
local, wearing the latter’s clothes, and when he left he took with him all the valuables he found in
the house.
I ask the competent authorities to hold these fascist elements accountable for their crimes,
and to make it possible for them to be convicted there where they had committed the murders
because only that way justice would provide satisfaction to the population oppressed by the
German’s mercenaries.
Huedin, August 11, 1945

Signed:
Hunyadi Istvan,
President of P.S.D. in the town of Huedin and of
C.F.R union
Hunyadi Istvanne,
Vice-president of F. N. D. section in the town of Huedin
INTRAREA TRUPELOR UNGURESTI IN HUEDIN
SCHVARCZ ANDOR ,EVREU DEPORTAT,SCAPAT CU VIATA SI
DOCUMENTELE DE ELIBERARE DIN LAGAR
HUEDINUL IN PERIOADA DEPORTARILOR
TARANI ROMANI DIN HUEDIN
PERGAMENT DE BINECUVANTARE ,AFLAT IN ORICE CASA
EVREIASCA DIN HUEDIN
MONUMENTUL EVREILOR MARTIRI DIN HUEDIN AFLAT LA TEL AVIV

ISRAEL
HARTA CU OBIECTIVELE EVREIESTI DIN HUEDIN REALIZATA DE UN
SUPRAVITUITOR AL HOLOCAUSTULUI ,DOMNUL KLEPNER ELIEZER
LACI
RECENSAMANTUL POPULATIEI DIN HUEDIN ,INAINTE DE
DEPORTARI
recensământul Structura confesională
Greco- Romano- Alte

Anul Populația Ortodocși Reformați Mozaici
catolici catolici confesiuni
1850 1.939 1 44 115 1.713 62 4
1857 2.449 65 197 2.048 116 23
1869 3.283 16 153 334 2.460 299 21
1880 3.152 44 136 371 2.312 243 46
1890 3.666 55 208 397 2.580 365 61
1900 4.482 86 305 463 2.834 745 49
1910 5.194 133 412 542 2.984 1.073 50
1930 5.401 465 772 395 2.626 1.026 117
1941 5.121 274 555 543 2.673 960 116
1992 9.460 5.754 169 219 2.954 364
2002 9.475 5.756 122 168 2.904 489
RECUNOASTERE
CONSILIUL LOCAL HUEDIN
PROIECT DE HOTARARE
Subsemnatul Farkas Marius in calitate de consilier local,si lider al grupului de

consilieri locali USL, în temeiul art.46 alin.(5) din Legea nr.215/2001 privind administratia
publica locala cu modificarile si completarile ulterioare
AVAND IN VEDERE:
- Necesitatea recunoasterii importantei semnificative pe care a avut-o in

dezvoltarea orasului comunitatea evreiasca
- Recunoasterea adevarului istoric privind deportarile care au avut loc in
orasul nostru ,precum si aducerea unui omagiu celor deportati
- Faptul ca comunitatea evreiasca la un moment dat numara aproximativ
1200 de oameni
- Deportarile au inceput in data de 3 mai si au durat proximativ 3 zile
depun prezentul
PROIECT DE HOTARÂRE
Art. 1 .
Ziua de 6 Mai sa fie,considerata ,si cuprinsa in calendarul oficial al orasului, sarbatorita
si recunoscuta ca si Ziua Comunitatii Evreiesti din Huedin
Art.2.
Initiatorul acestui proiect se va ocupa de organizare si va suporta cheltuielile prilejuite
de desfasurarea acestui eveniment
INITIATOR Marius Farkas

Memorialul Evreilor Din Huedin

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Memorialul Evreilor Din Huedin

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuvânt înainte

Este o mare ironie a sorții că în ciuda faptului că istoric și cultural evreii

Date deportarilor din ghetou Ghetoul Numarul

May 25, 1944 Ocna Slatina 3317

Evreii de la sate, din zona rurală au fost adunați în clădirile comunității,

Ca și număr după comunitatea evreiască din Cluj, ceea mai mare

16 mai 1944 Sighetu Marmaţiei 3 007 evrei

Fără colaborarea cu Poliția și Jandarmeria maghiară, nemții nu ar fi

E greu să concepi că în 3 zile o comunitate mare, aproape 25% din

TAKEN FROM KLEPNER ELIEZER LACI’S BOOK

martorei soţia lui Nóti Geza

Acuzator public Martor

martorei soţia lui Roth Iacob

martorei soţia lui Czobel Emanuil

Acuzator public MartorCzobel Emanuilné

martorului Lazar Matei

martorei Hirsch Rozalia

Acuzator public Martor

privind pe cetăţenii din Huedin

Subsemnata Jakab Nandorné depun următoarea declaraţie:

privind pe foştii cetăţenii din Huedin

Subsemnata Varga Janosné n. Peter Kata fac următoarea declaraţie:

privind pe foştii cetăţenii din Huedin

martorului Mendelovits Leb

Acuzator public Martor

martorului Ambrus Ioan Timár

Acuzator public Martor

Privind cazul lui dr. Boldizsar Pal, fost consilier

împotriva unor funcţionari ai poliţiei din Huedin

Huedin, 11 august 1945

TRANSLATED FROM THE ROMANIAN BY DAN NEGRUT

Date of deportations from the Central Ghetto Number of people

May 16, 1944 Sighetu Marmaţiei 3 007 Jews

Administrative committee members:

DEPOSITIONS OF THE JEWS WHO SURVIVED THE EXTERMINATION CAMPS AND

of witness Nóti Geza’s wife

Public prosecutor Witness

Of witness Roth Iacob’s wife

of witness Czobel Emanuil’s wife

Public prosecutor Witness Czobel Emanuilné

Of Witness Lazar Matei

of witness Hirsch Rozalia

Public prosecutor Witness

Regarding the Huedin citizens

The undersigned Jakab Nandorné file the following deposition:

Regarding former Huedin citizens

Regarding former Huedin citizens

Of witness Mendelovits Leb

Public prosecutor Witness

Of witness Ambrus Ioan Timár

Public prosecutor Witness

Against some police officials in Huedin

Huedin, August 11, 1945

MONUMENTUL EVREILOR MARTIRI DIN HUEDIN AFLAT LA TEL AVIV

recensământul Structura confesională

Greco- Romano- Alte

1850 1.939 1 44 115 1.713 62 4

1857 2.449 65 197 2.048 116 23

1869 3.283 16 153 334 2.460 299 21

1880 3.152 44 136 371 2.312 243 46

1890 3.666 55 208 397 2.580 365 61

1900 4.482 86 305 463 2.834 745 49

1910 5.194 133 412 542 2.984 1.073 50