Borovszky Samu, Csanád vármegye története [Istoria comitatului Cenad], Budapest,

1897
(p. 72 ↓)

CENAD
Cetate şi oraş

MOROSWAR, URBS MORISENA: în preajma 1030 (?) Legenda Gerard 32. CHENAD: 1199. Hazai
okm. V. 4. SUNAD: în preajma 1200 Anonymus 17. CHVNAD: 1217. Váradi regest. [Regestele de la
Oradea] 1550. 25. CHENADINUM: 1219. Tot acolo. 26. 1400. Fejér X. 2. 790. 1402. Dl. 6687.
CHENADU: 1220. Váradi regest. [Regestele de la Oradea] CHANADINUM: 1242. Rogerius ed. Florianus
75. 1285. Dl. 322. § 24. 1319. Zichy-okm. [colecţia de documente Zichy] I. 167. 1345. Mon. Vat. I. 682.
1380. Dl. 6687. 1383. Acta post. advoc. 35. 41. 1384. Múz. lt. 1400. Tot acolo. 1407. Sztáray-okl. [Arhiva
Sztáray] II. 51. 1412. Dl. 6687. 1417. Temesm. okl. I. 532. 1422. Dl. 11188. 1427. Szepesi kápt. lt. [Arhiva
capitlului din Szepes] Misc. 9. 10. 1. 1436. Cornides, Dipl. VIII. 85. 1446. Acta Bosnae 200. 1456. Dl.
29286. 1479. Dl. 18190. 1491. Forgách lt. 1494. Pesty, Krassóm. III. 470. 1519. Dl. 23204. 1522. Múz. lt.
Dl. 25018. 1540. Gyulaf. lt. Cista Colos. 5. 9. 1551. Tört. Tár 1881. 51. 78. CHANAD: 1341. Zichy-okm. I.
632. 1424. Tot acolo VIII. 294. 1434. Múz. lt. 1435. Tot acolo. 1442. Kállay lt. 1469. Tot acolo 1478. Dl.
17276. 1514. Szerémi 70. 1517. Dl. 22884. 1523. Dl. 29659. 1527. Szerémi 156. 1528. Tot acolo 244. 1529.
Tot acolo 253. 266. 1550. Nádasdy lt. 1551. Tört Tár 1881. 64. 1559. NRA. 1763. 43. 1561. 1564. Dic. l.
1590. Eszterg. fők. lt. 67. 8. 11. 1664. Collat. eccl. II. 122. 1670. Tot acolo II. 232. CENADINUM: 1371.
Mon. Vat. I. 507. 1374. Tot acolo I. 482. CZANADINUM: 1410. Sitzungsberichte der böhm. Gesellsch.
der Wiss. 1885. 104. CHANADUM: 1434. Acta Bosnae 142. 144. CANAD: 1459. Theiner II. 320.
CIANADINUM: 1550. Verancsics VII. 147. 166. 108. 111. CHIANADINUM: 1550. Tot acolo VII. 136.
CHIANAD: 1551. Tört. Tár 1881. 66. CYANAD: 1551. Nádasdy lt. CHANADIUM: 1551. Tört. Tár 1880.
78. 270. TSCHANADT: 1551. Brüsszeli okm. II. 280. 281. 286. CANADYNUM: 1562. Péterfi, Concilia
II. 148. CIANADUM: 1595. Baranyai Decsi, Históriája 192. TSCHONAT: 1599. Brüsszeli okm. III. 135.
CSENAD: 1621. Török-magy. okm. I. 277. CENAD: 1650. Acta Bosnae 470. CSANAD: 1717.
Szentkláray, Százév 21.

Nu numai Legenda lui Gerard care a luat naştere la mijlocul secolului XIV.
denumeşte Cenadul ca Marosvár [Cetatea Mureşului] dar şi denumirea de marosvári
püspök [episcopul de Marosvár] folosit des în documentele de secol XII. dovedeşte acest
fapt. Astfel, acest nume vechi al Cenadului i-a fost dat după Mureşul care curgea lângă el.
Iar numele de Csanád [Cenad], fără îndoială, mai păstrează amintirea comesului Csanád,
fiul lui Doboka; prin urmare el este de asemenea un nume de persoană cum sunt şi Makó,
Tömpös, Kemecse etc.
CETATEA. Marosvár a fost un centru renumit deja în vremea Sfântului Ştefan. A
fost reşedinţa regiunii căpeteniei de trib Ajtony [Ahtum]; această regiune a avut ca hotar
dinspre nord Crişul, dinspre vest Tisa, de la sud Dunărea, iar dinspre est munţii ardeleni.
(pag. 73. ↓)
Pe atunci maghiarimea care trăia în corturi încă nu fusese aşezată în locuri permanente,
ocupaţia ei de bază a constat din creşterea animalelor; însă Ajtony [Ahtum] şi curtea
acestuia se stabilise deja. Ajtony [Ahtum] a adus în reşedinţa sa mureşeană din Grecia,
din preajma Viddin-ului, nu numai preoţi creştini ci probabil şi meşteri constructori care
i-au construit palate, mânăstiri şi biserici. Mureşul forma un drum de ţară natural dinspre
Transilvania, de unde comercianţii slavi, care s-au aşezat pe atunci în această regiune,
transportau nu doar produse animaliere ci şi aur şi alte metale din mine, dar în special
sare.
 Ajtony [Ahtum] a fost creştin numai pe faţă; este drept că s-a botezat conform
ritualului grecesc la Viddin, însă a făcut asta numai ca să-şi asigure prietenia împăratului
grec. Chiar şi după convertirea sa şi-a păstrat toate cele şapte neveste ale sale, deşi în
reşedinţa sa a pus să se construiască o mânăstire în cinstea Keresztelő sz. János [Sf. Ioan
Botezătorul], în biserica căreia serviciul divin a fost săvârşit de călugării greci. Nici aceşti
fraţi şi nici Ajtony [Ahtum] nu s-au gândit la răspândirea creştinismului, ba mai mult,
acesta din urmă când într-un mod mai făţiş, când mai pe ascuns se împrietenea cu
duşmanii regelui sfântul Ştefan. În afară de interesele politice aceasta a fost una dintre
cauzele pentru care sf. Ştefan a decis înfrângerea puterii lui Ajtony [Ahtum].
Voinţa regelui sfânt a fost dusă la îndeplinire de duşmanul personal al lui Ajtony
[Ahtum], de Csanád [Cenad]. În câmpia de la Nagyősz [Tomnatic] i-a nimicit puterea în
aşa măsură încât, în bătălie a căzut chiar însuşi şi Ajtony [Ahtum]. Sf. Ştefan a încorporat
regiunea acestuia în propria ţară şi a împărţit-o pe comitate. A dispus ca zona Marosvár-
ului [Morisenei] să fie un comitat aparte şi i-a încredinţat administrarea acestuia
comitelui Csanád [Cenad], poruncind ca noul comitat să fie numit pe veci comitatul
Cenadului, după Csanád [Cenad].
Un fapt şi mai important al sf. Ştefan a fost acela că tot atunci, respectiv în
preajma anului 1030, a desemnat Marosvár-ul [Morisena] drept reşedinţă episcopală. În
calitate de primul episcop de Cenad l-a numit pe Gellért [Gerard] şi prin aceasta a
asigurat nu doar convertirea Ungariei de Sud la credinţa creştină dar a pus şi bazele
înfloririi Marosvár-ului [a Morisenei]. Gellért [Gerard] a construit prima catedrală şi
primul palat episcopal, însă în afară de acestea a mai ridicat o clădire separată şi pentru
capitlu. Apoi a ridicat o mânăstire separată şi în cinstea Boldogságos Szűz [Preafericitei
Fecioare], lângă care de asemenea se înălţa o biserică. Toate aceste clădiri, pentru că în
zona Cenadului nu se găseşte piatră, au fost făcute din piatră adusă pe calea apei din
Transilvania, în majoritatea lor provenite din desfacerea/demolarea rămăşiţelor unor
construcţii romane.
(p. 74 ↓)
Gellért [Gerard] i-a chemat în ţară pe meseriaşii şi pe constructorii necesari din Italia şi
probabil că aceştia s-au stabilit aici, formând nucleul locuitorilor din Marosvár
[Morisena].
Tot aceşti meşteri constructori au ridicat, la porunca lui Csanád [Cenad], pe locul
cetăţii simple vechi, cetatea Csanád [Cenadului] din epoca sf. Ştefan, pentru serviciul
căreia regele cel sfânt a ordonat diferiţi slugi de cetate [castrenses]. Csanád [Cenad] şi-a
construit şi el un palat confortabil, şi fără îndoială că şi pentru uzul comes-ului curiaei dar
şi pentru ceilalţi ofiţeri ai cetăţii s-au pregătit locuinţe potrivite în cetate.
La cinci ani după moartea Sf. Ştefan Cenadul a devenit locul unui eveniment
important. În 1043 regele Aba Sámuel a sosit la Cenad să petreacă sărbătorile pascale
acolo. În acea vreme deja episcopul Gellért [Gerard] se supărase foarte tare pe el,
deoarece, fără nici un motiv, îi omorâse unul după altul consilierii săi. Conform acestora
regele nici nu a putut trage la palatul episcopal ci, probabil, s-a folosit de buna primire
venită din partea comesului. În ziua de Paşti Gellért [Gerard] a ţinut o foarte dură predică
şi a prevestit că în anul următor răzbunarea îl va răpune pe nemilosul rege. Proorocirea
lui s-a şi adeverit.
Pe urmă, când Péter a revenit pe tron din nou, şi nu a comis mai puţine acte de
cruzime decât Aba Sámuel, mai marii ţării s-au adunat la Cenad şi au hotărât că-i vor
chema acasă pe prinţii din dinastia árpádiană [descendenţii árpádieni], pe Endre şi pe
Levente, fiii lui Vazul, şi îl vor face rege pe unul dintre ei. Pare-se că şi episcopul Gellért
[Gerard] s-a situat de partea conspiratorilor.
Însă intrarea în ţară a fiilor árpádieni, cel puţin la început, nu a adus linişte în
suflete; lumina păgână a pâlpâit pentru ultima dată iar în 24 sept. 1046 Gellért [Gerard] a
căzut victimă a răscoalei lui Vata. Păgânii l-au aruncat de pe muntele Kelen aflat lângă
Buda şi corpul său defunct şi-a găsit loc de odihnă temporară în biserica din Pesta. În
1053 urmaşul său, episcopul Mór [Maurus] şi abatele Fülöp [Filip] din Cenad au
transportat acasă rămăşiţele sale şi în urma unor mari ceremonii funebre le-au depus în
camera mortuară [ţintirimul] a bisericii Boldogságos Szűz [Preafericitei Fecioare].
Deasupra sicriului de piatră care a conţinut rămăşiţele pământeşti au aşezat relicvele sale:
haina de călugăr cu glugă, în care a suferit martiriul, împreună cu gulerul făcut din păr de
cămilă, piatra pe care i-au spart capul, brâul şi biciul cu care îşi chinuia trupul.
În anul 1083 biserica l-a declarat sfânt pe Gellért [Gerard], împreună cu regele
István [Ştefan] şi cu prinţul Imre [Emeric], după ce în prealabil poporul deja îl considera
sfânt.
Oraşul Csanád [Cenad] s-a distins în rândul oraşelor ordinare prin faptul că
rămăşiţele sfântului răposau printre zidurile sale.
(p. 75. ↓)
Nu cunoaştem dacă cetatea Csanád [Cenadului] a suferit în urma incursiunii de
pradă din anul 1091 făcută de cumani în teritoriile din zona inferioară a Tisei. După
comes-ul Csanád [Cenad] nu mai cunoaştem nici o căpetenie de comitat din secolul XI.;
iar acei episcopi care au ocupat scaunul păstorului suprem în acest secol nu au lăsat în
urma lor nici un lucru demn de amintit.
În decursul secolului XII. putem întâlni mai multe personaje excepţionale aflate
atât în scaunul de comite al cetăţii cât şi în cel episcopal. În special episcopul Saul din
neamul Győr a fost o persoană proeminentă a Cenadului în această vreme, la sfârşitul
secolului el şi-a condus atât de înţelept bisericile încât, în 1192, de aici s-a ridicat în
scaunul arhiepiscopal de la Kalocsa. Sub el reşedinţa episcopală şi comitatensă a
dobândit o şi mai mare faimă pe ţară, despre ea notarul Anonymus, care scria în preajma
anului 1200, ştia deja şi faptul că mai demult ea a fost numită şi cetatea lui Ajtony
[Ahtum], însă acum poartă numele de Csanád [Cenad]1. Şi pe vremea energicului episcop
Dezső [Desiderius], la începutul secolului XIII., Cenadul a rămas un centru renumit. De
aici a provenit acel pristaldus cu numele de György [Gheorghe] care prin 1217 la Oradea
a apărat cauza locuitorilor din Pankota [Pâncota]2. În preajma anului 1219 fiii lui Joachim
au intentat un proces arhidiaconului Nömvalóhad (Numuolohod) şi fratelui acestuia,
locuitori în satul Vasvári, pe motivul că ei au participat la uciderea lui Joachim; însă
Kopáncsi Ábrahám şi arhidiaconul (de Cenad ?) Nuodum au garantat că nu aceştia sunt
vinovaţi ci o persoană numită Opodinus. Prin urmare, s-au înţeles că Nömvalóhad îl va
aduce să predea la Csanád [Cenad] pe Opodinus3.
Un document din anul 1211. pomeneşte prima proprietate cunoscută a cetăţii,
Bogár (Bocsár); în anul 1230 sunt pomeniţi ca atare şi: Pony, Jenő, Teleki, Csenej, Eköd,
Inád, Szőlős sau numit şi Újfalu [Satu Nou] şi Bátor; iar în 1231 Csika, în 1232 Bő şi în
final în 1238. din nou Bocsár4.
În acest secol Cenadul a suferit o mare distrugere. În primăvara anului 1241.
tătarii, veniţi de-a lungul Mureşului din Transilvania, sub conducerea lui Büdzsik, au
ocupat cetatea şi au distrus-o complet. Au ars toate casele construite din lemn ale
locuitorilor, au vandalizat bisericile, şi când Rogerius, canonicul de Oradea, a ajuns sub
Csanád [Cenad] el nu a mai găsit decât ruine fumegânde printre care cadavrele zăceau
neînmormântate5. Preoţimea, în frunte cu episcopul Bulcsu, s-a refugiat, şi se pare că au
dus cu ei şi relicvele sfântului Gellért [Gerard].
(p. 76.↓)
Episcopul Bulcsu, provenit din seminţia Lád, cel care după cumplitul dezastru s-a
reîntors la reşedinţa sa şi pe urmă a stat în fruntea diecezei mai bine de zece ani, a pus să
se reconstruiască oraşul şi clădirile bisericeşti ruinate. Şi locuitorii refugiaţi şi rămaşi în
viaţă s-au reîntors pe pogoanele lor distruse şi peste puţin timp oraşul lui Csanád [Cenad]
a revenit la vechea sa strălucire.
În ultimul sfert al acestui secol, în 1275, episcop de Cenad a devenit Gergely
[Grigore], cel care a fost omul de încredere al regelui László IV. [Ladislau Cumanul].
Această împrejurare explică faptul că atunci când în 19 iunie 1278. regele s-a aflat la
Cenad6, şi pe când cumanii l-au omorât cu cruzime, episcopul Gergely [Grigore],
cancelarul său credincios, i-a înmormântat rămăşiţele sale în catedrala de aici. Şi acest
lucru demonstrează că Csanád [Cenadul] a trecut deja peste distrugerile tătarilor şi atât
palatul episcopului cât şi catedrala au fost refăcute în vechea lor stare. Însă zidurile
cetăţii, chiar dacă au fost reconstruite atunci, după una sau două generaţii au început să se
degradeze.
Şi în cursul secolului următor a mai văzut Cenadul oaspeţi regali între zidurile
sale. Aici s-au aflat la 22 mai 1322. Robert Károly [Carol Robert]7, la 9 iulie 1366. Nagy
Lajos [Ludovic cel Mare]8, el a fost şi mai devreme, în 13 noiembrie 1394 9, apoi în 18
aprilie 1436. regele Zsigmond [Sigismund]10.
În timpul domniei lui Zsigmond [Sigismund] nu puţine au fost incursiunile
turceşti care ameninţau din ce în ce mai mult Cenadul. Marczali Miklós, în 1417, de patru
ori i-a bătut pe turci „în părţile timişene” însă aceste incursiuni au slăbit aşa de mult şi
domeniile episcopului de Cenad, încât regele, în 1421, a considerat că poate să
compenseze pierderile episcopului prin reînnoirea şi lărgirea donaţiilor făcute de regii
mai vechi.
Hunyadi János [Iancu de Hunedoara] şi în calitatea sa de comite suprem al
comitatului s-a aflat de mai multe ori la Cenad. Astfel, cunoaştem că în preajma de 6 ian.
1443. şi 7 martie 1444. a petrecut aici mai mult timp, ba mai mult, a şi prezidat scaunul
de judecată comitatens; însă şi mai târziu, de ex. în 16 apr. 1450, şi la finele lui
decembrie, precum şi în 4 ian. 1451. a mai vizitat Cenadul 11. Încă în timpul vieţii marelui
erou Cenadul a avut un oaspete deosebit de rar: în 23 sept. 1455. Kapisztrán János
[Giovanni da Capestrano] a trecut prin Cenad, fără îndoială că strângea aici cruciaţi
împotriva turcilor12. În 9 dec. 1456. a petrecut un timp la Cenad şi regele V. László
[Ladislau V.]13
Anul 1459. este un an însemnat în istoria Cenadului. Hangácsi Albert, episcopul
de atunci, întrevăzând că Dél-Magyarország [Ungaria de Sud] va fi prima scenă de război
în confruntarea cu turcii, şi dacă Cenadul nu va fi întărit, fără îndoială că va pieri
(p. 77. ↓)
împreună cu frumoasele sale biserici şi strălucitele sale clădiri, astfel a hotărât că va
înconjura Cenadul cu şanţuri şi cu ziduri de piatră. Cheltuielile pentru acestea i-au revenit
şi lui deoarece aici s-a ridicat palatul episcopal şi biserica catedrală; însă moşierul
oraşului fusese capitlul catedral şi acesta a trebuit să acopere cea mai mare parte a
cheltuielilor. La 11 oct. 1459, după ce a obţinut permisul din partea regelui Mátyás
[Matei], l-a rugat pe papă să constrângă capitlul ca şi acesta să contribuie cu partea lui la
construirea cetăţii14. Totul indică faptul că episcopul a surmontat greutăţile şi după câţiva
ani în locul vechii cetăţi s-au ridicat bastioane complet noi. În 17 aug. 1462, când regele
Mátyás [Matei] – în drumul său întreprins împotriva turcilor care şi-au ridicat tabăra în
Ţara Românească – a ajuns la Cenad, zidurile cetăţii au fost deja înălţate 15. În 30 martie
palatinul Gúti Országh Mihály aici i-a convocat pe nobilii comitatelor Cenad şi Timiş şi
aici a ţinut cu ei congregaţie16.
În perioada dintre 31 oct. – 2 nov. 1495. şi regele Ulászló [Vladislav] a petrecut
un timp la Cenad17.
Secolul XVI. însă a adus zile fatale asupra cetăţii Cenadului care a avut ocazia să
vadă atâtea serbări fastuoase în interiorul zidurilor sale. La sfârşitul lunii mai al anului
1514. a cucerit-o Dózsa György [Gheorghe Doja] şi a ars toate bisericile şi clădirile sale.
Cruciaţii sângeroşi nu s-au mulţumit cu faptul că prin chinuri alese au l-au omorât pe
episcop şi pe preoţii pe care i-au putut captura, ci precum tâlharii au pătruns în biserici şi
cu mâinile lor însângerate au acaparat tezaurele bisericilor, au distrus altarele şi
mormintele. Au împrăştiat şi moaştele sfântului Gellért [Gerard]18.
Din nou a fost nevoie de munca unor ani buni pentru reconstruirea oraşului şi a
cetăţii. Această datorie îi apăsa umerii tânărului episcop Csaholi Ferenc, care s-a apucat
cu atâta sârg de această reconstrucţie încât în 1552. cetatea Cenadului a fost din nou
reclădită. Din faptul că la 21 mai 1552. sunt amintiţi doi păzitori ai porţii, respectiv Jáné
János şi Horváth Péter19, deducem că cetatea a fost prevăzută cu două porţi.
În acele zile frământate care au urmat dezastrului de la Mohács s-au adunat din ce
în ce mai mult norii de furtună. Deşi în 1528. şi în 1529. regele János [Ioan] a vizitat
Cenadul în repetate rânduri20, totuşi, în 1530 de sărbătoarea Sfintei Treimi cetatea a ajuns
deja pe mâna germanilor21. Apoi din nou a revenit în stăpânirea regelui János [Ioan], care
la recomandarea lui Fráter György [Gheorghe Martinuzzi], l-a numit aici drept
comandant pe cumnatul acestuia, pe Perusics Gáspár.
(p. 78 ↓)
Perusics, totodată, a acaparat pentru el şi veniturile domeniilor episcopiei de Cenad; din
acestea îşi plătea mercenarii şi întreţinea în condiţii bune cetatea.
A şi fost nevoie de precauţii. Pentru că, cu cât s-a apropiat mai mult Fráter
György [Gheorghe Martinuzzi] de Ferdinand, cu atât i-a devenit un duşman mai mare
Petrovics Péter, comitele suprem de Timiş, cel care i-a rămas fidel familiei Szapolyai
[Zápolya]. Când regina Izabella şi Petrovics şi-au chemat adepţii la arme împotriva lui
Fráter György [Gheorghe Martinuzzi], atunci, la sfârşitul lunii sept. 1550. Cserepovics
Miklós, unul dintre căpitanii sârbi ai lui Petrovics, a pornit un asediu împotriva
Cenadului. Asediul, care a durat săptămâni întregi, timp în care zidurile cetăţii au fost
foarte mult deteriorate şi clădirile sale arse, s-a terminat prin zdrobirea completă a
armatelor lui Cerepovics şi eliberarea Cenadului de către Varkocs Tamás, comandantul
de Oradea, venit pentru salvarea lui Perusics.
La începutul anului 1551. Cenadul a primit un nou comandant în persoana lui
Nagy Péter care cu mari greutăţi a refăcut întrucâtva cetatea. Însă, atunci când în 28 sept.
al aceluiaşi an beglerbegul Mehmet a sosit cu cei 80.000 oameni ai săi, la ordinul lui
Fráter György [Gheorghe Martinuzzi], comandantul a predat cetatea fără să opună
rezistenţă. Deşi în preajma zilei de 28 noiembrie Cenadul a mai revenit odată în
stăpânirea lui Ferdinand22, iar el în 9 apr. al anului următor l-a mai îndrumat pe Báthori
András [Andrei Báthori] să pună aici un comandant potrivit23, totuşi după căderea
Timişoarei el a intrat definitiv în stăpânirea turcilor.
Începând de atunci cetatea Cenadului a devenit reşedinţa unui sangeac aparte, de
care a aparţinut nahia de Cenad şi la început şi cea de Vásárhely. Turcii au aşezat în
cetate când o garnizoană mai mare când una mai mică; în perioada 1590-91 sub
conducerea a doi aga au slujit în cetate 44 de mercenari călare şi 28 de pedestraşi care
aveau drept liber la pradă, în total 73 de oameni24.
După reluarea Boros-Jenő [Ineului], la sfârşitul lui 1595, Cenadul s-a eliberat de
sub dominaţia semilunii; însă în anul următor armatele auxiliare tătare l-au cucerit din
nou. În luna iulie 1596. Szelestei János, comandantul de la Lipova, a încercat să-l atace
dar fără succes, deoarece a suferit o înfrângere puternică din partea paşei de Timişoara
sosit în ajutorul asediaţilor. În toamna anului 1597. Borbély György, viteazul conducător
al lui Báthori Zsigmond [Sigismund Báthori] l-a recucerit din nou şi comisarii imperiali
au şi aşezat aici un comandant în persoana lui Lugosi Ferenc; acesta însă, în vara anului
1598, la apropierea serdarului Szaturdzsi Mehemet, s-a retras din cetatea în care din nou
şi-au făcut cuib turcii. În 13 aug. 1613. sârbii, cei din Lipova şi cei din Ineu au mai
reocupat odată Cenadul şi
(p. 79↓)
l-au adus pe bei-ul de Cenad în faţa lui Báthori Gábor [Gabriel Báthori]25, însă se pare că
Báthori le-a returnat cetatea turcilor şi aceasta le-a şi rămas apoi în stăpânire aproape
până către sfârşitul secolului.
În anul 1685. trupele imperiale au ocupat Szolnok-ul, Szarvas-ul şi Aradul. La
vestea căderii Aradului turcii s-au retras şi din cetatea Cenadului iar atunci cetatea a fost
ocupată de ostaşii maghiari numiţi „hajdú” [o parte a populaţiei maghiare din sec. XVI-
XVIII. care la început se ocupa cu supravegherea cornutelor mari iar mai târziu au
devenit o parte a armatei] şi soldaţii sârbi. În vara anului 1687, pe când turcii de la
Lipova – ca să le prade – au pândit căruţele transportatoare maghiare care duceau
alimente la Szeged, cca. opt sute dintre aceştia i-au surprins pe turcii aflaţi la pândă şi au
căsăpit vreo două sute dintre ei.
Degeaba a încercat în 1693. hanul tătar să ocupe Cenadul, nu a reuşit. Însă zilele
cetăţii au fost deja numărate; pacea de la Karlowitz, încheiată în 26 ian. 1699. a hotărât că
cetatea Cenadului împreună cu multe alte cetăţi din Ungaria de Sud trebuie demolată.
Această decizie a fost dusă la îndeplinire în 1701 de către contele Oettingen Farkas
[Wolfgang Oettingen] cameral imperial şi preşedintele consiliului curţii imperiale;
utilizând lucrători sârbi şi colaborând cu ofiţerii imperiali şi unele persoane din corpul
inginerilor a dărâmat şi a adus la nivelul pământului această fortăreaţă cu trecut istoric.
Comandanţii de cetate cunoscuţi până în prezent sunt următorii: 1522. diacul
Erdélyi Sáfár János26. 1537-1550. Perusics Gáspár27. 1551. Nagy Péter28. 1551. Paşa
Uláma29. 1552. Kászim30. 1581. Beiul Ferhád31. 1590-1591. Aga Hasszán32. 1598. Lugosi
Ferenc33. 1630 Abdullah34. 1691. Mehemed35.
ORAŞUL. Istoria Cenadului are o origine tot atât de veche precum este cea a
cetăţii. Legenda lui Gerard pe lângă denumirea maghiară de Moroswar36 foloseşte aceste
expresii: urbs Morisena, urbs Chanadina37. Pare să fie fără îndoială faptul că de la
început în jurul bisericii catedrale şi a palatului episcopal s-au stabilit servitori şi
meşteşugari, cei care ulterior au alcătuit nucleul locuitorilor oraşului de mai târziu.
În oraşul lui Csanád [Cenad] s-au ţinut târguri obişnuite şi pieţe săptămânale.
Dăm de urmele acestora deja în anul 133238, dar izvoarele noastre le mai amintesc şi în
138439 şi în 142440. Ziua de târg a lor a fost ziua de sâmbătă.
În 12 aug. 1421. regele Zsigmond [Sigismund], sub titlul de donaţie nouă,
donează bisericii din Cenad zece sesii iobăgeşti în oraşul Cenad; conform celor scrise în
document ele aparţin curţii episcopale41.
(p. 80 ↓)
În 13 apr. 1427 capitlul din Cenad donează cetăţenilor şi iobagilor oraşului Cenad dreptul
de a testa42. Că într-adevăr capitlul catedral este stăpânul oraşului reiasă şi din faptul că
atunci, când cetăţenii şi iobagii din Cenad se ceartă cu vicecomitele Tapsoni Anthimi
Miklós, iar Orbán, arhidiaconul de Arad, încheie o înţelegere între ei, atunci această
înţelegere este aprobată şi întărită de capitlu 43. Şi în 20 aprilie 1440. capitlul afirmă că
oraşul Cenad este al său (civitas nostra) 44. În 16 mai 1456 în numele capitlului de la
Cenad judecătorul acestuia întreprinde demersuri în cazul unei contestaţii în faţa
capitlului din Arad45.
În oraş a funcţionat şi un oficiu regal de sare separat, care în 1491 l-a avut ca
director pe Komjáti Pleska András46. În această vreme comerţul a fost derulat de sârbii
imigraţi din peninsula balcanică; în 1514. figurează un comerciant sârb din Cenad care a
luat parte la răscoala lui Dózsa [Doja]47. Comerţul a fost puternic susţinut şi de bacul de
pe Mureş care circula între oraş şi Apátfalva şi care este pomenit întâia oară în anul
152748.
În anul 1552. şi oraşul Cenad s-a supus turcilor iar în 1558. defterdarul de
Timişoara a făcut conscripţia locuitorilor săi. Conform acestuia pe atunci oraşul a fost
locuit de următorii 45 de capi de familie:
Judecătorul Balázs, Bakonyi Illés, Bencsik Albert şi András, Bikácsi Kálmán, Bors Gergely,
Csanádi Mihály, Csávás István şi Pál, Dakó Balázs, Demeter Lukács, Fésűs István, Fodor Mihály, Fogas
Imre, Gatló Balázs, Huszár Gergely, Kalász Mátyás, Kis Gergely şi János, Kocsis György, Kovács
Gergely, Kún Bálint, Lőrincz János, Márta Gergely, Mázsa Márton, Mézös Ambrus, Molnár Miklós, Nagy
Mihály, Nemes Lukács, Sánta Mihály, Sebes János, Szabó Bálint, Szécsi János, Szitás András, Szivós
János, Tar Bálint şi Mihály, Tót Ferenc (2), Gergely, László şi Máté, Vámos Jakab, Varga Márton şi
Mihály49.
Pe lângă faptul că săracii locuitori au fost chinuiţi de turci şi căpitanii de la Gyula
i-au mai obligat la plata tributului [impozitelor]. Astfel, în 1559 Bornemissza Benedek a
forţat adunarea a 95 de forinţi de la ei ca impozit; a stors de la ei un covor în valoare de
26 de forinţi şi o zăbală de 2 frt. Administratorul lui, demn de stăpânul său, i-a obligat să-
i plătească drept impozit 60 de frt. şi prin forţă a luat şi transportat de la ei un jilţ, o saltea
şi o plapumă, care probabil că fuseseră pregătite tocmai pentru turci50.
Cel care nota impozitul [dicatorul] din Gyula chiar şi în anul 1561 reuşeşte să facă
în aşa fel încât să adune un impozit de 48 de frt. şi 20 de denari de pe cele 44 de porţi
[porta fiscalis] ale capitlului din Cenad, aflate aici. Îi dă ca premiu douăzeci de denari
(p. 81↓)
judelui, pentru că a strâns impozitul şi l-a transportat dincolo de Mureş. În 1564 dicatorul
mai consemnează încă 42 de porţi cu 63 de forinţi; el aşa a aflat că porţile îl au ca stăpân
pe episcop - într-adevăr, pentru că în urmă cu mai mult de 10 ani capitlul s-a dizolvat
definitiv51.
 Fără îndoială că în timpul dominaţiei turceşti locuitorii maghiari au pierit total din
Cenad. În locul lor s-au mutat sârbii, însă nu ştim nimic despre condiţiile acestora. În 13
mart. 1686. la Szeged se află Mikó, fiul lui Andró, locuitor din Cenad, care îşi vinde via
sa din Szeged unui preot, numit János, pentru 6000 de ospora 52. Din aceasta se relevă că
unii dintre locuitorii sârbi s-au şi înavuţit; însă în general în privinţa numărului, populaţia
nu a crescut. Chiar şi conscripţia din anul 1717. a găsit doar 40 de case la Cenad53.
Cu ocazia organizării banatului timişean Cenadul a devenit reşedinţa aşa
numitului district de Cenad, unde a locuit un administrator separat. Iar după realipire a
fost realipit comitatului Torontal şi de el aparţine şi acum.
În a doua parte a secolului trecut, prin anii 1764. şi 1765. direcţiunea de la
Timişoara a colonizat aici imigranţi din Germania şi a trasat locuri de case separate
pentru ei. Atunci au apărut denumirile de Rác-Csanád [Cenadul Sârbesc] şi de Német-
Csanád [Cenadul German] care fac distincţia54. În 19 apr. 1768. localitatea a avut parte de
o mare surpriză: Joseph II. a trecut prin ea în drumul său către Timişoara55.
Cu o sută de ani în urmă Rác-Csanád [Cenadul Sârbesc] a fost încă odată mai
mare decât Német-Csanád [Cenadul German]. Asta cunoaştem, deoarece conform
conscripţiei din 10 dec. 1781 în Rác-Csanád [Cenadul Sârbesc] au existat: 51 de
proprietari cu sesie întreagă, 87 cu jumătate de sesie, 78 cu sfert de sesie, 107 cu o optime
de sesie, 48 de jeleri, numărul total a atins 371. În schimb în Német-Csanád [Cenadul
German] au fost găsiţi 24 de gospodari cu sesie întreagă, 84 cu jumătate de sesie, 10 cu
sfert de sesie, 25 cu o optime de sesie, 18 jeleri, adică numărul total al capilor de familie
a fost 16156. În 1788. numărul sârbilor a mai crescut cu încă vreo 16 familii care s-au
mutat aici57. În 30 iul. 1858. Szerb- şi Német-Csanád [Cenadul Sârbesc şi cel German] au
fost ridicate la rangul de oraşe-târg şi în amintirea acestui fapt încă în acelaşi an la 1.
noiembrie cele două oraşe s-au unit. Cenadul Sârbesc în 1864. s-a compus din 5200 de
locuitori de diverse naţionalităţi, Cenadul German avea 2139 de locuitori de limbă
germană58. Conform recensământului din anul 1890. în Cenadul German s-au aflat 1842
locuitori în 293 case, în Cenadul Sârbesc au fost 5585 locuitori în 963 de case.
Dintre mai marii Cenadului sunt cunoscuţi: 1417. judele István59, 1440. judele Kis
András , 1456. judele Kalmár Gál61,1558. judele Balázs62.
60

(p. 82 ↓)
În Cenadul German: 1783. judele Richter János, juraţii Koreth Antal şi Wolf János 63,
1859. notarul Augustin Péter, 1864. notarul Tötössy Nándor64.
Părţile de hotar ale Cenadului Sârbesc, pe care foarte rar l-au mai numit mai
demult şi Török-Csanád [Cenadul Turcesc], în 1864 au fost următoarele: Budovala,
Nevolina, Csura [Ciura], Hunka, Medgya şi Goldan; părţile de pădure ale sale: Bástyaluk,
Csicskét, Begova, Itató, Vér, Velika Pojana, Orlova şi Petro Budzsák. – Părţile de hotar
ale Cenadului German: Thiergarten, Kapellerfeld, Hirschfeld, Stierwiese, Vordere Ranka
(de la Aranca), Hintere Ranka, Gemeinde-Löcher65.
Dintre INSTITUŢIILE BISERICEŞTI ALE CENADULUI cea mai veche şi de
importanţă majoră a fost
Episcopia. După cum cunoaştem, ea a fost înfiinţată de către szent István [sfântul
Ştefan] în 1030. şi l-a pus în fruntea ei pe sz. Gellért [Sf. Gerard]. Patronul ceresc al
diecezei episcopale azi este szent Gellért [sfântul Gerard], în vechime fusese ucigătorul
balaurului şi martirul viteaz szent György [sfântul Gheorghe]. Este sigur că deja regele
szent István [sfântul Ştefan] a prevăzut din plin episcopia cu domenii, mai bine spus cu
popoare care să o servească, însă astăzi nu mai ştim ce sate a cuprins această donaţie.
Dintre regii de mai târziu puteau să prevadă donaţii pentru episcopie poate Róbert Károly
[Carol Robert] a cărui soţie, Erzsébet [Elisabeta] a fost deosebit de pioasă faţă de
amintirea sz. Gellért [sfântului Gerard], sau Nagy Lajos [Ludovic cel Mare]; nu doar
străduinţa excelenţilor pastori superiori (Telegdi Tamás, Bebek Domokos) care au trăit în
vremea acestora ne îndreptăţeşte să presupunem acest lucru, ci şi acea împrejurare prin
care urmaşul lor, regele Zsigmond [Sigismund] în 12 aug. 1421. emite un nou act de
donaţie în favoarea episcopiei pentru domeniile stăpânite mai demult de aceasta 66.
Conform acestui act de donaţie episcopul a stăpânit cinci sate în comitatul Csanád
[Cenad], un sat în comitatul Torontal, trei sate şi o pustă în comitatul Arad, zece sate în
comitatul Temes [Timiş]. Ulterior s-au înmulţit semnificativ aceste moşii.
La început episcopul a fost ales de capitlu, însă pentru această alegere a mai fost
nevoie şi de acordul regelui şi de întărirea venită din partea papei. Din 1417, începând de
la sinodul din Konstanz, dreptul de numire a episcopilor a fost exercitat de rege
menţinându-se totuşi ca o cerinţă necesară încuviinţarea papală67. Până când episcopul nu
a obţinut confirmarea papală el se semna doar ca episcop «ales» (electus). Din vremea lui
Sigismund ocuparea posturilor şi veniturilor bisericeşti a fost de asemenea un drept al
regelui; însă
(p. 83 ↓)
în secolul XVI. regii au transmis şi altora dreptul de patronat. Astfel, în 25 ian. 1515. l-a
primit acest drept comes palatii Palóczi Mihály, în 21 noiembr. 1527 episcopul Musinai
Gerván János; însă regele îşi păstrase pentru el dreptul de a-l numi pe prepozitul
capitlului catedral68.
Deja sz. István [sfântul Ştefan] a dat ordinul că locuitorii ţării sunt obligaţi să dea bisericii
zeciuială din vin, din producţia de grâu, mei, orz, secară precum şi după albine şi miei.
Mai târziu au fost scutiţi de această plată nobilii care au avut iobagi, zeciuiala îi apăsa
numai pe iobagi. Dreptul de colectare a zeciuielii al episcopului de Cenad s-a extins
asupra comitatelor Cenad, Arad, Keve [Kuvin] (mai târziu Torontal), Timiş, Caraş şi
comitatul Sebes, dispărut timpuriu. Episcopia din cele mai vechi timpuri a fost împărţită
în arhidiaconate; de ex. cel de Cenad sau cel al bisericii episcopale, cel de Timiş, de
Arad, de Maroselve, de Keve (mai târziu de Torontal), de Sebeş şi de Caraş. Fiecare
dintre acestea s-a subîmpărţit în două sau mai multe diaconate, însă numai despre
arhidiaconatul de Timiş cunoaştem că acesta a cuprins diaconatul de dincoace de Timiş,
pe cel dintre Timiş şi Borza şi districtul diaconal aflat între cele două Timişuri.
Locţiitorul episcopului de Cenad, în ale sufletului, în mod obişnuit a fost
canonicul-cantor; însă la noi au fost şi cazuri când această funcţie a fost ocupată de
arhidiaconul de Timiş.
Palatul episcopului se ridica în apropierea catedralei şi fără îndoială că trebuie să
fi fost o clădire mare şi confortabilă deoarece de mai multe ori a avut drept oaspeţi regi.
Episcopul, când emite un înscris aniversar, el însuşi spune că documentul său «datează
din palatul reşedinţei sale» (in palacio residencie nostre)69.
În rândul episcopilor de Cenad întâlnim nume strălucitoare. În afară de sz. Gellért
[sfântul Gerard] episcopii renumiţi, care s-au ridicat de aici, ori care au lăsat în urma lor
amintiri veşnice în alt mod, au fost următorii: în secolul XII. Saul din seminţia Győr, cel
care a devenit arhiepiscop de Kalocsa, iar după el János, care a trecut în scaunul
arhiepiscopal de Esztergom [Strigoniu]. În secolul XIII.: Dezső, pe care capitlul de la
Esztergom l-a ales ca arhiepiscop însă pe care l-a respins papa; Bulcsu din seminţia Lád,
cel care a supravieţuit migraţiei tătare şi care a reclădit Cenadul; în sfârşit Gergely, care a
fost cancelar regal. În secolul XIV.: Antal, care l-a încoronat pe regele Ottó şi care a
îndeplinit şi funcţia de cancelar regal; Jakab de Piacenza, cel care a ajuns episcop de
Zagreb, Büki István şi Galhárd De Carceribus, care amândoi au devenit episcopi de
Veszprém. Telegdi Tamás s-a ridicat mai întâi în scaunul arhiepiscopal de Kalocsa, mai
apoi în cel de Esztergom.
(p. 84↓)
Bebek Domokos a ajuns episcop de Oradea, iar episcopul Órévi Lukács, cel care a fost pe
lângă ep. János, devenit în 1386 episcop de Zagreb, a înfiinţat universitatea de la Óbuda
şi de la Cenad s-a transferat la Oradea. În secolul XV.: Marczali Dózsa a obţinut noi
donaţii pentru domeniile episcopiei, dar şi Marczali László, nepotul său, prin originea sa
strălucită a ridicat mult renumele Cenadului. [Episcopul] Péter a fost în Ţara Sfântă,
Hangácsi Albert a întărit Cenadul cu ziduri, Szokoli János, de origine aristocratică a
renunţat la cele lumeşti şi s-a retras într-o mănăstire paulină. Lukács, ridicat dintr-o
familie umilă, a ajuns episcop de Zagreb. În secolul XVI: se distinge Csáki Miklós, cel
care şi-a vărsat sângele în răscoala lui Dózsa [Doja]; Csaholi Ferenc a căzut la Mohács,
Bódy György a fost şi guvernatorul episcopiei de Eger. Kolozsvári János a fost unul
dintre delegaţii clerului maghiar la Conciliul Tridentin, celălalt, Dudics András, tot
episcop de Cenad, a trecut în fruntea diecezei de Pécs. Atât Gersei Melegh Boldizsár cât
şi Mathisy István au devenit episcopi de Vác. În secolul XVII.: Lósy Imre a ajuns episcop
de Oradea, iar Püsky János episcop de Vác, ba mai mult cel dinainte a devenit mai târziu
arhiepiscop de Esztergom [Strigoniu], iar cel din urmă arhiepiscop de Kalocsa.
Renumitul Szelepcsényi György a fost episcop de Pécs, de Veszprém, de Nyitra, apoi
arhiepiscop de Kalocsa şi în final de Esztergom; iar Szécsényi György a fost episcop de
Pécs, de Veszprém, de Győr, mai apoi arhiepiscop de Kalocsa şi în final, de asemenea şi
el, şi de Esztergom. Zongor Zsigmond a devenit episcop de Oradea, Tarnóczi Mátyás
episcop de Pécs, contele Pálffy Tamás a ajuns episcop de Eger, de Nyitra, contele Pálffy
Ferdinánd de Eger, contele Kéry János episcop de Vác, Balogh Miklós de asemenea de
Vác, Fenesi György de Eger, Dvornikovics Mihály de Vác şi, în final, Telekesi István
episcop de Eger. În secolul XVIII. a demonstrat merite deosebite episcopul Dolny Mihály
prin activitatea sa de recuperare a moşiilor episcopale, iar contele Nádasdy László a
reorganizat dieceza total distrusă în epoca dominaţiei turceşti. După el au urmat: baronul
Adalbert Falkenstein 1730-39, Nicolaus Stanislavich 1739-50, contele Franz Anton Engl
de Wagrein 1750-77, Imre Christovich 1777-98. În secolul prezent: Kőszeghy László de
Remete 1800-1828, Török Antal 1829-32, Lonovics József de Krivina 1834-50, cel care a
devenit mai întâi arhiepiscop de Eger iar mai apoi de Kalocsa; Csajághy Sándor 1851-60,
Bonnaz Sándor 1860-89, şi în final din 1890 Dessewffy Sándor de Csernek şi de Tarkeő
– acest păstor binefăcător şi cu suflet nobil, care prin simţămintele sale patriotice şi prin
susţinerea însufleţită a strădaniilor ştiinţifice şi de artă şi-a asigurat deja până acum o
amintire demnă de marii săi precursori.
(p. 85↓)
Începând din 1334. onorariul scaunului de episcop, suma pe care episcopul
trebuia să-l verse la vistieria papală în momentul ocupării postului, a fost de 900 de
florini. Însă, incursiunile de pradă turceşti, care au lovit atât de dureros dieceza după
moartea lui Mátyás [regelui Matei], şi obligaţiile pentru apărarea ţării, care au apăsat
umerii episcopului, au făcut atât de insuportabilă această mare obligaţie bănească încât, în
anul 1494, papa Alexandru VI. s-a văzut obligat să-o reducă la 500 de florini 70. Mai mult,
ca să sporească venitul episcopului de Cenad, a desfiinţat mânăstirea Boldogságos Szűz
[Preafericitei Fecioare] cea numită şi după sfântul Gerard de Cenad, şi a cedat episcopiei
veniturile acesteia. În perioada 1493-94 au scăzut deosebit de mult veniturile şi din cauză
că, Kinizsi Pál [Paul Chinezu] a reţinut dijma comitatelor din sudul Ungariei, probabil în
scopul întăririi Timişoarei71. Problema nu a găsit rezolvare nici în timpul episcopatului lui
Csáki Miklós; prin urmare, regele şi dieta ţării, cu aprobarea papei, au încercat să
amelioreze situaţia imposibilă a episcopului prin aducerea şi contopirea abaţiei de Egres
[de Igriş] în proprietăţile lăsate moştenire de sf. Gerard. În 1552, Cenadul a ajuns
definitiv în stăpânirea turcilor, proprietăţile episcopale au fost scoase la mezat. În 27
martie 1553. regele ar fi cedat sibienilor acele sate transilvănene care cândva au ţinut de
abaţia de Egres [de Igriş]: Cenad, Sorostély, Holdvilág şi Monora, dacă acestea ar fi fost
răscumpărate de la Meggyesi Ferenc, vicarul de Alba Iulia, şi de la Cserepovics Miklós 72.
Pentru că aceştia nu au fost de acord cu propunerea, în 18 apr. 1554. regele le-a zălogit
pentru folosinţă de doi ani lui Cserepovics Miklós contra sumei de 4000 de florini 73.
Astfel, episcopii fiind privaţi de bunurile lor din Ungaria de către turci, de cele din
Transilvania de către însuşi regele, nu este de mirare că demnitatea cândva atât de
strălucitoare s-a preschimbat într-o titulatură goală şi episcopii îşi duceau traiul în condiţii
relativ modeste. Astfel, s-a păstrat din 13 nov. 1563. testamentul episcopului Kolosvári
János în care se enumără următoarele bunuri mobile ale acestuia: «134 de monede de aur
maghiare, 50 de taleri, o cruce mică cu lanţ de argint, un inel de episcop, două perechi de
mănuşi, o mitră frumoasă de episcop, cu mărgele, un superpellicium, 12 linguri de argint,
trei furculiţe de argint, două sigilii din argint, o pereche de solniţă din argint, bazin cu
fusorium din argint aurit, cădelniţă din argint, potir şi două cupe din argint, o casulă, trei
covoare, două covoare mai ieftine, o cămaşă albă, un dolman alb, un cojoc îmblănit cu
blană de miel, trei şnururi pentru legat haina la umăr, doi pantaloni până la genunchi,
două buc. acelaşi din postav,
(p. 86↓)
două buc. de pallium ecclesiasticum, pături ţesute, o manta din postav, două haine mai
ieftine făcute din stofă numită „hernác”, 12 coturi de postav netăiat, o piatră mare de
beriliu, un toc de piaptăn, trei servicii de masă, patru pallium ecclesiasticum, şase perne,
o cuvertură nouă, 25 de şervete de masă, cinci şervete pentru ştergerea mâinilor, opt feţe
de perne, un ceas mic, o mensalia, un biretru mare, un crucifix făcut din os, un clopoţel, o
şubă veche. În sfârşit un cal înşeuat, un butoi plin cu vin şi un altul început pentru
consum74.»
În afară de obligaţiile pentru întreţinerea bisericii – precum am mai amintit – pe
umerii episcopului au mai fost aşezate şi însemnate poveri ale apărării ţării. Conform
ordinii militare formulate pentru apărarea ţării în anul 1430. episcopul de Cenad a fost
obligat să participe cu un banderiu separat împotriva turcilor; atunci acest banderiu a fost
compus din 200 de călăreţi75. Adunarea ţării din anul 1498. îl obliga pe episcop la
prezentarea a numai 100 de călăreţi, până ce, în final, adunarea ţării din anul 1504, care a
decretat răscularea generală [participarea armatei totale], a prescris ca obligatoriu pentru
episcop prezentarea a 50 de călăreţi sau, în locul lor, plata a 1500 de florini76.
Stăpânirea turcească a trecut pe deasupra capetelor episcopilor în aşa fel încât nu
le-a permis acestora nici exercitarea drepturilor lor de proprietate, nici îndeplinirea
obligaţiilor lor. Toată strădania lor pentru recuperarea moşiilor lor vechi a fost în zadar;
numai după izgonirea turcilor au reuşit, avansând pas cu pas, să primească în locul
moşiilor lor de odinioară unele noi. În 8 aug. 1702. neoacquistica comissia a ordonat să
fie cedate episcopului Dolny István zeciuiala a şapte localităţi populate şi a 55 de predii,
însă în privinţa arendei a stabilit dreptul de preempţiune pentru vistierie 77. În 1711.
contele Nádasdy László a primit ca donaţie regală, însă numai pe perioada vieţii sale,
zeciuiala prediilor de la Hód-Mező-Vásárhely şi de la Makó 78. În anul 1719., iarăşi numai
temporar, a primit şi oraşul Makó79, până când în final în 1742. Stanislavich Miklós a
obţinut prin donaţie regală, cu drepturi pe veci, acest oraş şi dependenţele ei, apoi a şi fost
instalat în acestea în împrejurări fastuoase la 10 ian. 174380. Iar la 1 martie 1743. i-a fost
expediat un nou document de donaţie în care au fost trecute şi cu numele lor prediile
situate în jurul oraşului Makó (Igács, Kopáncs, Csókás, Rákos, Dál, Szent-Lőrinc,
Tömpös şi Lele)81.
Însă după izgonirea turcilor străvechiul Cenad nu a mai devenit reşedinţă
episcopală; începând din 1724. episcopii de Cenad locuiesc la Timişoara, unde se înalţă
un palat episcopal şi o catedrală închinată în cinstea sfântului Gheorghe.
(p. 87↓)
În ceea ce priveşte istoria catedralei ne stau la dispoziţie doar câteva date
pierdute ici-colo. Chiar conform Legendei ea s-ar fi înălţat încă pe vremea lui Gellért
[Gerard]; regele sz. István [sf. Ştefan] i-a dat lui Gellért [Gerard] o mie de mărci, plătite
în rate anuale, pentru construirea catedralei82. Sigur că regele sfânt a ordonat pentru
slujirea bisericii şi slujitori cu diferite ocupaţii, deşi în privinţa acestora nu dispunem de
date certe83. Apoi catedrala construită de Gellért [Gerard] a existat până la invazia tătară,
când, împreună cu oraşul a fost şi ea complet distrusă. Însă pe urmă curând a fost
construită o nouă catedrală, care a primit donaţiile regilor IV. Béla şi în special ale lui IV.
László [Ladislau IV.] care, după cum pare, şi-a desemnat aici din timp mormântul său şi
care l-a avut în graţiile sale în mod special pe episcopul de atunci.
Această clădire a catedralei a dăinuit aproximativ o sută de ani. Regina Erzsébet
[Elisabeta], soţia lui Róbert Károly [Carol Robert], mama lui N. Lajos [Ludovic cel
Mare], a demonstrat o stimă deosebită faţă de memoria sz. Gellért [sf-lui Gerard]; a
reclădit în întregime catedrala şi anume, în stilul atunci aflat la modă, în stil gotic. A
împodobit din plin şi interiorul ei, i-a dăruit multe veşminte bisericeşti de valoare şi vase
sfinte de ceremonii. Pentru moaştele mai mari ale sz. Gellért [sf-lui Gerard] a pus să fie
făcut din aur şi din argint un dulap-relicvariu, pe care a ordonat să-l depună sub, sau în
faţa, altarului de marmură ridicat în mijlocul bisericii. Pare-se că această construcţie de
mari dimensiuni s-ar fi derulat în anii 1340-45; deoarece la 20 sept. 1343. papa VI.
Kelemen [Clement VI.] i-a permis episcopului de Cenad, să poată strânge pomeni, pentru
nevoile bisericii, în toată ţara84, iar atunci când măreaţa biserică a fost ridicată, la 16 oct.
1345. papa a permis ţinerea unui pelerinaj complet pentru vizitatorii bisericii ridicate în
cinstea mucenicului sfântul Gheorghe85. După toate acestea este mult mai plauzibil că,
catedrala ridicată de regina Erzsébet [Elisabeta] ar fi fost sfinţită la sfârşitul anului 1345.
sau la începutul celui 1346.
Catedrala ridicată cu mult fast a fost ocrotită cu mare grijă de episcopi. În secolul
XV. arhiereii proveniţi din familiile bogate, precum cei din familia Marczali, cu siguranţă
că au sporit în mod însemnat şi strălucirea externă a acesteia. Nu este de mirare că în
1459. episcopul Hangácsi Albert a făcut tot posibilul ca ea să poată fi apărată împotriva
unor eventuale pătrunderi ale turcilor de şanţuri şi de ziduri de piatră. Însă ea nu a fost
distrusă de armele turcilor; în 1514. a fost prădată şi aruncată în flăcări, împreună cu
întregul oraş, de cruciaţii lui Dózsa György [Gheorghe Doja]. Cu cheltuieli foarte mari
episcopul Csaholi Ferenc, a adus-o din nou sub acoperiş şi i-a înzestrat din nou interiorul.
(p. 88 ↓)
Însă pe urmă în mare grabă s-a apropiat căderea ei. În 27 sept. 1529., tocmai când
Cenadul nu a avut un păstor superior, a tăbărât asupra oraşului fără apărare Török Bálint
de Enying, a pus stăpânire pe catedrală şi împachetând comorile găsite în ea le-a
transportat la moşiile sale, la Szigetvár, dincolo de Dunăre86. Au venit mai apoi anii 1550-
52; turcii au ocupat cetatea şi au transformat catedrala din ea în moschee. În anul 1701,
când prin praf de puşcă cetatea a fost aruncată în aer, ofiţerii austrieci au crezut că
moscheea este o construcţie turcească şi au distrus-o şi pe aceasta.
S-au păstrat amintirile următoarelor altare ale catedralei: 1. altarul Boldogságos
Szűz [altarul Preafericitei Fecioare], ridicat încă de sz. Gellért [Sf. Gerard] în jurul anului
1038. Conform Legendei el a dispus să fie aşezat în faţa altarului o cădelniţă pe picioare,
făcută din argint, a ordonat pentru doi bătrâni ca în permanenţă să întreţină focul de sub
ea şi să-o alimenteze cu tămâie, astfel ca acolo nicicând să nu lipsească mirosul de
tămâie. Sfântul episcop trecea în faţa acestui altar în procesiune în fiecare dimineaţă şi
seară după fiecare rostire a sfântului psalm; iar în ziua de sâmbătă – care deja pe atunci a
fost o zi închinată Preafericitei Fecioare – de asemenea şi în ziua ridicării Mariei la
ceruri, rostea un imn compus dintr-o rugăciune cu nouă versete. În aceste zile obişnuia să
dispună împărţirea mai multor pomeni printre săraci decât în alte zile. – 2. Altarul lui
Szent Albert [altarul Sfântului Albert] fusese deja ridicat în 139387. – 3. Milostivirea
religioasă a ridicat altarul Szent Jakab [altarul Sfântului Iacob] probabil în anul 1400
deoarece la 1 dec. al acestui an acordă papa absoluţiune celor care se roagă în faţa acestui
altar88. – 4. Legat de altarul Szent Erzsébet [altarul Sfintei Elisabeta] apare o informaţie la
26 aug. 140289, el păstra probabil amintirea reginei Erzsébet [Elisabeta], mama lui N.
Lajos [Ludovic cel Mare]. – 5. Altarul credincioşilor decedaţi a fost înfiinţat şi prevăzut
cu bogate donaţii la 13 aug. 1412. de către cei din neamul Laczkfi de Kerekegyház 90.
Acest altar mai este amintit şi în 28 apr. 148691. – 6. Altarul Szent Katalin szűz [altarul
Sfintei fecioare Ecaterina] este amintit la 27 sept. 141292. – 7. Pentru altarul Szent Kristóf
vértanú [altarul martirului Sfântul Cristof] avem date din 6 oct. 1412 93. – 8. Altarul Szent
Dorottya [altarul Sfintei Dorothea] apare la 15 sept. 141994. – 9. Existenţa altarului Szent
Orsolya szűz [sfintei fecioare Ursula] a fost păstrată printr-un document datat la 29 iulie
142795. – 10. Se face referire la altarul papei szent Gergely [sfântului Grigore] la data de
7 mai 143496. – 11. În cinstea lui szent Balázs [sfântului Blasius] a ridicat un altar diacul
Keszi Balázs la 31 mai 1456., iar pentru plata preoţilor săi s-a obligat cu cele două sate
ale sale97.
(p. 89 ↓)
Capelă care să fi stat pe lângă catedrală cunoaştem doar una singură; aceasta este
capela Mindszentek [capela Tuturor Sfinţilor] care – conform documentului datat la 21
apr. 1494. – a fost ridicată în ţintirimul catedralei 98. Un alt document, datat la 7 iulie
1494., spune că ea a fost fondată în interiorul zidului de împrejmuire al bisericii mai
mari99.
Capitlul catedral de Cenad numit după Szent György [Sfântul Gheorghe] este de
aceeaşi vârstă ca şi episcopia. Este o fundaţie a lui sz. Gellért [sf. Gerard]. El a alcătuit
corpul canonic din primii treizeci de învăţăcei ai şcolii de la Cenad, cei care însă pe
atunci aveau un mod de trai comun cu episcopul. Deşi au locuit în case separate, totuşi au
dormit sub acelaşi acoperiş şi au mâncat împreună; însă după încetarea vieţii în comun
capitlul a devenit o corporaţie separată care, deşi a rămas sub autoritatea episcopului, îşi
organiza treburile în interiorul său, pe baza regulilor formulate de el şi încuviinţate de
episcop.
Capul capitlului a fost prepozitul după care au urmat pe rând canonicii lectori,
cantori şi custozi, cei şapte arhidiaconi, canonicii mai tineri (canonicii magisteri) şi în
final preoţii capitlului. La început numirea canonicilor a fost un drept ce ţinea de
autoritatea episcopului, dar în anumite cazuri şi capitlul a avut drept de alegere a
canonicilor. De la începutul secolului XIII. chiar şi papa a putut dona posturi unor
canonici, în mod obişnuit ante, pentru cazul când ele vor deveni vacante; aceştia în mod
ordinar au fost numiţi canonici cu bulă, după bula papală emisă pentru ei. De exemplu, la
finele secolului XIV. Veres Pál a fost ales canonic de către capitlu şi la 6 martie 1400.
alegerea a fost întărită de papa IX. Bonifác [Bonifaciu IX.]100; după doi ani episcopul
Gergely [Grigore] i-a acordat duhovnicului András din Sződ venitul unui post de canonic
şi acelaşi papă a încuviinţat şi această numire în 26 aug. 1402101.
De-a lungul vremii casele canonicilor, având fiecare locuinţă separată, probabil şi
la Cenad ca şi în alte părţi, s-au aflat în diferitele părţi ale oraşului, însă obligaţiile lor
oficiale i-au reunit zilnic pe aceştia în catedrală la slujbele divine şi la rugăciunile în cor,
sau în sacristie la discuţiile consistoriale, la cele de la locul de adeverire şi în cazul
rezolvării problemelor economice şi a celor interne102. Fiecare canonic a avut obligaţia
strictă de a locui în continuu în localitate, fapt ce trebuia păstrat cu multă stricteţe
deoarece în caz de lipsă nejustificată canonicul îşi pierdea complet veniturile.
Venitul anual al prepozitului a fost estimat în mod oficial la 50 de mărci de argint
(200 de florini)103; faţă de acesta însă „annalia” plătită de el a fost destul de mare,
respectiv 120 de florini104. În mod oficial venitul anual al canonicului-lector a fost estimat
la 100 de florini105,
(p. 90 ↓)
şi tot la această sumă a fost estimat şi venitul anual al arhidiaconului de Temes [Timiş]106.
Venitul anual al arhidiaconului de Arad fusese apreciat la aproximativ 120 de florini (29
de mărci)107. Nici veniturile [posturile] canonicilor nu au fost egale; ele au variat între 40
de frt.108, 48 de frt. (12 mărci)109, 60 frt. (15 mărci)110, 72 frt. (18 mărci)111 şi 80 frt. (20
mărci)112.
Referitor la istoria capitlului în sine dispunem de relativ puţine date. La începutul
secolului XIII., în urma multelor războaie şi a răutăţii ajunsă la dimensiuni deosebit de
mari, atât de mult i-au scăzut veniturile încât unii canonici au rămas complet fără
venituri. Prin urmare, episcopul şi capitlul s-au adresat papei ca să le permită majorarea
veniturilor canonicilor din venitul capelelor aflate în dieceză, până la data când se va
ameliora situaţia. La 17 noiembrie 1227. papa a ordonat arhiepiscopului de Esztergom
[de Strigoniu] să meargă personal la Cenad şi pentru remedierea situaţiei să ia legătura cu
episcopul şi cu capitlul113. Nu peste multă vreme însă sunt aduse învinuiri grave
prepozitului şi capitlului. Conventul de la Bizere, al cărui abate a fost ucis de către
oamenii episcopului Bulcsu, a depus o plângere la Roma despre faptul că prepozitul şi
capitlul, precum şi parohii lor hărţuiesc în mod nemilos călugării mânăstirii rămasă fără
căpetenie. Iar pentru că ei nu sunt de acord cu satisfacerea cerinţelor ilegale, au tăbărât cu
oameni înarmaţi pe mânăstire, i-au spart porţile, au dat năvală în sacristie de unde au luat
cu ei cinci vase preţioase, apoi prin forţă au acaparat cele trei documente de privilegiu ale
mânăstirii Bizere. Le-au adresat ameninţări grave şi fraţilor călugări, astfel că aceştia sunt
nevoiţi să-şi adreseze plângerea lor papei. La 3 sept. 1236. papa IX. Gergely [Grigore
IX.], prin abatele de Vetés şi de Zámbó din dieceza Veszprém-ului şi prin prepozitul de la
sz. Tamás din Esztergom, citează prepozitul şi capitlul de Cenad la Roma, poruncindu-le
ca nu cumva să îndrăznească să nu-şi trimită avocatul lor în faţa scaunului papal la timpul
convenit114. Nu cunoaştem dacă a apărut sau nu avocatul la Roma; însă, pentru că în acest
caz a fost amestecat bine şi episcopul de Cenad, cu greu putem să credem că fraţii necăjiţi
de la Bizere ar fi primit vreo satisfacţie.
În anii 1333-35. următorii membri ai capitlului au plătit zeciuială papală:
prepozitul Mihály, defunctul canonic-lector János şi urmaşul său canonicul-cantor
(Mihály), Miklós canonicul-custos, cel care a mai plătit şi pentru anul 1332, arhidiaconii
Miklós de Arad, Henrik de Maroselve, Henrik de Sebiş,
(p. 91 ↓)
Pál de Caraş, plebanii András şi Bálint de Cenad, plebanii de Timişoara Erdélyi Péter,
Fodor István, János, canonicii Mátyás, Paduai Péter, Váradi Miklós şi vice-cantorul
Tamás115.
În general membrii capitlului au servit cu fidelitate profesiile lor. Se numără
printre excepţii acel prepozit pe care papa, în 17 noiembrie 1391., l-a deposedat de
veniturile sale pentru că acesta a ordonat să fie capturat pe plebanul din Perjémes
[Periam?], l-a chinuit de moarte, până i-a stors 500 de florini; pe lângă acestea cu forţa şi-
a făcut ţiitoare soţia legitimă a unui laic şi astfel a făcut de ruşine ordinul preoţilor 116. Sau
acel arhidiacon de Temes [Timiş] pe care, la 17 iulie 1391., a trebuit să-l scoată din
funcţie pentru că a ucis doi oameni117.
Odinioară oamenii bisericii au avut ca datorie nu doar săvârşirea slujbelor ci ei au
fost obligaţi să participe şi cu arme în cazul în care ţara s-a aflat în primejdie. Astfel, în
1420. Rozgonyi István, comitele superior de Temes [Timiş], îl scuteşte de obligaţiile sale
militare pe Dancsfi László, canonicul de Cenad, având în vedere vârsta lui şi îi permite
să-şi poată reţine şi sluga sa pe lângă el 118. Iar în 1542. prepozitul de la Cenad, împreună
cu cel de Arad, i-au predat guvernatorului regal Fráter György [Gheorghe Martinuzzi],
200 de călăreţi pentru apărarea ţării119.
Capitlul a avut şi binefăcători care prin donaţii milostive au încercat dezvoltarea
acelui scop măreţ pentru serviciul căruia fusese destinată această comuniune. La 13 aug.
1412. Kerekegyházi Laczkfi László şi nepotul acestuia, Mihály, fondează un altar în
catedrală pentru mântuirea sufletelor credincioşilor decedaţi şi în acest scop îşi donează
via numită Csorva aflată în satul Kovászi din comitatul Arad, împreună cu nona din vin şi
cu o moară de pe Mureş construită pe propria sa cheltuială. Pentru cântatul slujbei îl
numeşte pe acel canonic-lector care va fi de-a lungul timpurilor 120. Pare-se că prin această
fundaţie cei din neamul Laczkfi ar fi vrut să-şi exprime dragostea lor manifestată pentru
ştiinţe deoarece şi conducerea şcolii a fost dată în grija canonicului-lector. Un alt renumit
binefăcător al capitlului a fost diacul Keszi Balázs, cel care i-a donat acestuia definitiv
numeroase părţi din moşiile sale deţinute în comitatele Arad şi Timiş, ca în schimbul lor
capitlul să ţină zilnic rugăciuni divine121. Însă această donaţie nu a primit consfinţirea
regală şi după moartea lui Keszi Balázs rudele au pus mâna pe lăsământ. În final, la 18
febr. 1489. văduva lui Dóczi László i-a donat capitlului partea ei aflată la Szentandrás
[Sânandrei] din comitatul Timiş122, însă pentru această parte de moşie capitlul a trebuit să
se judece cu fetele văduvei: cu soţia lui Haraszti Ferenc, cu soţia lui Ábrahámfi
(p. 92 ↓)
Sebestyén şi cu soţia lui Gúti Országh Lőrinc deoarece acestea, după moartea mamei lor,
nu au vrut să predea lăsământul123.
În comitatul Cenad capitlul a avut moşii în localităţile: Apátfalva, Bécs, Belesz,
oraşul Cenad, Csókás, Dálegyház, Mágócs, Mező-Kopáncs, Nemes-Keresztúr, Peres-
Kutas, Szecse şi Újváros. În afară de acestea, după cum cunoaştem, a mai avut moşii şi în
comitatele Arad, Csongrád, Külső-Szolnok [Solnocul Exterior] şi Timiş124.
Capitlul de Cenad a jucat un rol însemnat în istoria Ungariei de Sud şi în calitatea
sa de loc de adeverire. Locurile de adeverire au fost acele capitluri, conventuri sau
mânăstiri de călugări care au avut dreptul la sigilii autentice, au avut dreptul de a emite
documente prevăzute cu astfel de sigilii referitoare la moşiile locuitorilor ţării, au păstrat
aceste documente în arhivele lor publice, ei au avut şi dreptul de a delega din rândurile
lor membri trimişi în scopul de adeveriri [autentificări], la depuneri de mărturii şi la
îndeplinirea executărilor de hotărâri125. Aceşti delegaţi au fost aşa numiţii martori de
încredere (testimonium fidedignum). Jurisdicţia capitlului de la Cenad s-a extins asupra
întregii dieceze a Cenadului; însă în afară de el, în vremea dinaintea invaziei tătare, apar
ca locuri de adeverire şi mânăstirile de la Egres [Igriş] şi de la Rohonca. Înfiinţându-se
după 1132. şi capitlul de la Arad a luat parte la derularea activităţilor de adeverire. În
mod obişnuit capitlul îşi delega membrii dintre canonici sau dintre preoţii din cor numai
la ordinele întocmite în scris ale regelui, palatinului sau ale vreunei judecătorii pe ţară, în
funcţie de importanţa mai mare sau mai redusă a cazurilor. Câteodată ordinul
judecătoresc sublinia în mod special ca din partea capitlului catedral să fie delegată o
persoană care se deosebeşte de ceilalţi prin însăşi demnitatea sa 126. După care delegatul s-
a deplasat personal la locul delegaţiei sale – odinioară pe cal – împreună cu omul regelui
(homo regius) ori s-a întâlnit cu acesta acolo. Documentul regal întotdeauna anterior
desemna omul regelui din rândurile nobililor cu cea mai mare autoritate în regiune. Însă
misiunea deseori fusese dublată de pericol de moarte. De nenumărate ori s-a întâmplat ca
părţile litigioase nervoase să-şi verse actele de răzbunare asupra omului capitlului. Astfel,
la începutul anului 1370. Böldrei Jakab l-a atacat cu arme pe delegatul capitlului de
Cenad în câmp deschis, l-a prins, l-a târât la Böldre [Beodra], acolo i-a adresat cuvinte
injurioase, ba mai mult, l-a şi bătut cu cravaşa fără milă, luând cu forţa de la el scrisoarea
regelui127. În 10 oct. 1476. capitlul şi-a trimis doi dintre canonicii săi ca în urma hotărârii
judecăţii regale să preia jurământul care trebuia să fie depus de Nagylaki Jaksics István şi
Demeter, împreună cu cincizeci dintre oamenii lor în procesul acestora dus împotriva
căpitanului Bradács Gergely de la Nándorfehérvár [Belgrad]. Cei din familia Jaksics
precum
(p. 93↓)
şi nobilii care intenţionau să depună jurământul împreună cu ei s-au prezentat în
ţintirimul catedralei; însă în momentul în care canonicul Salyó István a început să afle
numele confraţilor de la jurământ, Jaksics István plin de furie l-a luat de piept, l-a pus la
pământ şi, trăgându-şi sabia, a vrut să-l omoare. Nobilii prezenţi doar foarte greu au
reuşit să-l elibereze pe săracul canonic din ghearele sale128.
Spre fericire acestea au fost doar cazuri izolate. Mai frecvent s-a întâmplat ca
martorul de încredere delegat să-şi piardă vremea cu explicarea ordinelor judecătoreşti
transmise la faţa locului. Astfel, în 18 octombrie 1516. arhidiaconul de Krassó [Caraş],
Pókaházi Orbán, a adus cetăţenilor din Lippa [Lipova] ordinul de citaţie al regelui; l-a
vizitat la primăria comunei pe judecătorul Kovács Péter şi i-a explicat, după cum putea
mai bine, atât acestuia cât şi concetăţenilor acestuia aflaţi acolo conţinutul documentului
regal «deoarece ei nu ştiau a scrie şi a citi»129.
Mai apoi, de obicei, canonicul-lector a întocmit documentul referitor la procedeul
urmat de martorii de încredere ai capitlului. Mai demult ele au fost scrise pe pergament,
doar când în secolul XIV. s-a trecut în mod obişnuit la folosirea hârtiei, au început să le
scrie adeverinţele de capitlu pe hârtie. De pe pergament atârna pe şnururi de mătase de
diferite culori marele sigiliu al capitlului aplicat în ceară, pe care putea să fie observat
Sfântul Gheorghe străpungând balaurul cu lancea. Legenda sigiliului este următoarea:
(p. 94 ↓)
† S CAPITVLI ECCLIE CENADIEN
Acest sigiliu, al cărui desen fidel poate fi văzut aici, l-a folosit capitlul din cele mai vechi
timpuri până la pieirea sa intervenită în anul 1550.
În linii mari în faţa capitlului s-au perindat următoarele pricini de judecată:
introduceri în posesie/instalări, proteste, înţelegeri, zălogiri, vânzări de moşii, cercetări,
citări şi evaluări. Pentru noi cele mai importante sunt introducerile în posesie pentru că
ele indică la ce zone de ţară s-a extins activitatea capitlului. În total am cunoştinţă despre
99 de instalări în posesie referitor la care s-au păstrat documente capitulare. Dintre
acestea 33 îi revin comitatului Timiş, 24 comitatului Cenad, 11 comitatului Caraş, opt
comitatului Zărand, şapte comitatului Arad, cinci comitatelor Keve [Cuvin] şi mai apoi
Torontal, patru comitatului Csongrád, două comitatului Békés, districtului de Sebeş două,
celui de Miháld două, comitatului Bodrog una130.
Arhiva capitlului a fost aşezată în sacristia catedralei sub turn şi încredinţată spre
păstrare canonicului-custode. În repetate rânduri, odată cu distrugerea catedralei, s-a
distrus şi ea; micile rămăşiţe ale ei au ajuns în arhivele capitlului de la Alba Iulia şi
împreună cu aceasta ele îmbogăţesc acum tezaurul arhivelor naţionale din Budapesta.
Capitlul colegial numit după Sfântul Mântuitor participa la activitatea de
adeverire alături de capitlul catedral. Biserica sa ridicată în cinstea sz. Üdvezítő [sfântului
Mântuitor] probabil că de asemenea fusese ridicată în cetate şi poate fusese construită
încă în timpul vieţii sz. Gellért [sf. Gerard]. Conducătorul său a fostul prepozitul care în
cadrul capitlului catedral obişnuia să îndeplinească funcţia de arhidiacon al catedralei;
„annalia” sa ajungea la 76 de frt.131 Corporaţia acestui capitlu a fost formată – în afară de
prepozit – de canonici, care au figurat deseori printre delegaţii martori de încredere.
Funcţia canonicilor din capitlul colegial a atras venituri mai modeste decât cele ale
canonicilor catedrali; astfel de ex. în 1393. venitul anual al unui post de canonic este
apreciat la 20 de frt.132 Acest capitlu a avut doar două moşii: Jenő şi Pap-Keresztúr.
Despre activitatea lui avem date până la distrugerea sa survenită în 1550.
Şi mânăstirea Boldogságos Szűz [Preafericita Fecioară] îşi socoteşte existenţa ei
din epoca lui sz. István [regelui sf. Ştefan]. Documentele o numesc pe aceasta şi
mânăstirea sf. Gerard, deoarece el a fondat-o şi tot aici au răposat la început şi osemintele
sale. Biserica ei a construit-o tot sf. Gerard şi în acest scop el a primit din
(p. 95 ↓)
partea regelui 500 de mărci de aur şi de argint, 10 valuri de ţesătură de purpură şi 40 de
valuri de catifea, iar din partea reginei patru valuri de ţesături de purpură şi patru de
pânză fină. Pentru serviciul Szent Szűz [Sfintei Fecioare], adulată cu pioşenie profundă
de el, Gellért [Gerard] a colonizat călugări din ordinul benedictin şi în testamentul lui a
dispus ca trupul său neînsufleţit să fie înmormântat aici. Această dorinţă a lui s-a şi
îndeplinit. Osemintele sale sfinţite prin martirajul său au răposat aici până în anul 1345.
când regina Erzsébet [Elisabeta] le-a mutat în catedrala frumos restaurată.
Cea mai veche moşie a mânăstirii a fost Nemeg, respectiv Németi de azi, de lângă
Ócsa, din comitatul Pest. Nu ştim de la cine a primit această moşie; însă este sigur că-o
stăpânise deja în perioada 1279-1297133. În 23 iunie 1363. un document de autenticitate
indubitabilă afirmă că acest sat este al abatelui de Cenad 134; în 27 aug. 1369. este amintit
şi administratorul abatelui, care nu este altcineva decât Miklós, căpitanul de cetate din
Óbuda135. În 24 oct. 1371. la ordinul regelui N. Lajos [Ludovic cel Mare] capitlul de la
Buda, în procesul contra vecinilor Wányi Egyed şi Mihály, îl citează pe abatele de Cenad
ca să prezinte documentele pe baza cărora el stăpâneşte satul 136. Iar în 10 mai 1383.
capitlul de la Buda defineşte hotarele acestui sat 137. În 30 iunie 1398. abatele de Cenad
face un schimb cu episcopul Péter de Vác, îi dă satul în schimbul satului Csiga din
comitatul Cenad, mai plăteşte şi 100 de frt. şi în afară de această sumă îi mai dă şi 20 de
cai şi un armăsar, «vulgo men nominatum»138.
Mânăstirea însă a mai avut şi multe alte proprietăţi. Astfel, în 1380. abatele Móric
[Mauriciu] îi adresează o plângere regelui N. Lajos [Ludovic cel Mare] în legătură cu
faptul că antecesorul său direct a zălogit şi a vândut, fără încuviinţare regală, diferiţilor
laici şi oameni ai bisericii mai multe sate, heleştee şi alte bunuri ale mânăstirii. Regele
anulează toate aceste vânzări-cumpărări şi ordonă să-i fie redate mânăstirii bunurile
înstrăinate139.
La 1 mai 1400. papa IX. Bonifác [Bonifaciu IX.] scoate mânăstirea sz. Gellért
[sfântului Gerard] de sub autoritatea episcopului de Cenad şi o aşează sub directa
autoritate supremă a arhiepiscopului de Esztergom [de Strigoniu]140.
Însă mânăstirea nu a apucat secolul XVI. în forma sa organizaţională veche. În 4
noiembrie 1493. papa VI. Sándor [Alexandru VI.] a anexat episcopiei de Cenad bunurile
acestei abaţii, ale cărei venituri anuale au fost estimate la 500 de florini, şi luând de la
benedictini mânăstirea abaţială şi biserica le-a predat acelui ordin al franciscanilor care
trăia din cerşit [franciscanii conventuali]141.
(p. 96 ↓)
Abaţii mânăstirii au fost: Fülöp [Filip] 1045-1054142, Balázs [Blasius] 1192143,
Mihály 1279-1297144, Miklós [Nicolae] 1333-1335145, Pál [Paul] 1363-1371146, Móric
[Mauriciu] 1380-1383147, Mátyás [Matei] 1398148, Lukács [Luca] 1400149, Imre [Emeric]
1402150, Miklós [Nicolae] 1412151, György [Gheorghe] 1450152 şi, în final, Péter [Petru]
1469153.
Pare-se că naşterea titulaturii de Szent György apátság [Abaţia sfântului
Gheorghe] poate fi datorată confundării acestei mânăstiri cu numele sfântului patron al
diecezei Cenadului. Pe la mijlocul secolului XVII. s-a ştiut că patronul vechiului Cenad
fusese mucenicul sf. Gheorghe, mai ştiau şi faptul că fusese aici o abaţie; prin urmare,
fără nici o altă cercetare le-au reunit pe cele două şi ca să se păstreze continuitatea de
drept, prin 1646. poate episcopul Zongor Zsigmond a readus în actualitate această
titulatură şi a convins regele ca de atunci încoace să doneze această titulatură merituoşilor
bărbaţi ai bisericii. Primul care a dobândit acest titlu la 19 martie 1647. a fost canonicul
de Győr, Újvári Mihály154. Întrucât documentul de numire nu îl aminteşte pe predecesorul
său, este verosimil ca titlul bisericesc să fi luat naştere atunci. După moartea lui, la 24
dec. 1664. l-a obţinut doctorul în teologie şi filozofie Strassoldo György, decan din
Edenburg155. După el au urmat: 4 ian. 1670. preotul de curte Ferrari Lukács 156. 4 febr.
1685. doctorul în teologie Gaus Péter, arhidiacon de Zengg şi canonic 157. În preajma
anului 1700. Glavinich Sebestyén, ulterior prepozit de Kaposfő158, 13 oct. 1716. Peichich
Kristóf, misionar apostolic şi canonic de Győr159, 24 dec. 1731. Polentári Ferenc canonic
de Oradea şi pleban160. Regele încă şi azi mai conferă această denumire; din 1876 ea este
purtată de marele prepozit de Szatmár [de Satu Mare], Novák Antal.
Biserici plebaniale au existat două în Cenadul vechi. Acestea se ridicau probabil
în afara zidurilor cetăţii, în oraş. Se pare că cea mai veche fusese 1.) Szent-Lélek-egyház
[Biserica Sfântul Duh], care apare numai o singură dată, respectiv în 13 aug. 1412. În
această zi fondează în catedrală magistrul Kerekegyházi Laczkfi László şi Mihály altarul
credincioşilor defuncţi şi îl obligă pe canonicul-lector din totdeauna la cântarea liturghiei
în zilele de luni. Dacă canonicul-lector ar neglija acest lucru, în acest caz prepozitul,
canonicul-cantor şi custosul, cei doi împreună ori unul dintre ei, sunt obligaţi să predea
plebanilor bisericii Sf. Duh cincizeci de denari din venitul fundaţiei de slujbe care, în
marţea ce urmează zilei neglijate, să cânte sfânta liturghie 161. În afară de această
informaţie nici nu mai avem alte date referitoare la ea. Cealaltă biserică plebanială a fost
2.) Szent-Erzsébet-templom [biserica Sfânta Elisabeta], pe care se pare că au sfinţit-o la
19 noiembrie 1399. Putem deduce acest lucru din faptul că
(p. 97↓)
în 20 febr. 1400. papa IX. Bonifác [Bonifaciu IX.] autorizează pentru vizitatorii bisericii
sz. Erzsébet [sf. Elisabeta] sărbătorirea hramului [ruga]162, ceea ce se obişnuia în cazul
când s-a terminat construirea vreunei biserici. Din păcate, nici în privinţa acestei biserici
nu dispunem de mai multe date.
Strălucita biserică de astăzi din Német-Csanád [Cenadul German] a fost construită
de episcopul Bonnaz Sándor în 1868-69 în cinstea lui sz. Gellért [sfântului Gerard] şi tot
el a şi sfinţit-o în anul 1870.
La fel ca şi în alte locuri peste tot, şi la Cenad sub oblăduirea bisericii s-a aflat
spitalul, casa săracilor. Pentru întreţinerea acestuia au fost emise bilete cu semnătură, în
care confratele semnatar se obliga că va pune anual, odată sau de mai multe ori, în cutia
milelor din biserică o zecime de aur. Un astfel de bilet s-a păstrat până în ziua de azi; este
datat în jurul anului 1520. şi este semnat de Megyerecsei Péter, commendatarius-ul şi
comisarul spitalului163.
Plebani în Cenad au fost: 1333. 1334. Péter [Petru]164, 1335. Bálint [Valentin]165,
1522. Bessenyői Ferenc şi Vásárhelyi János166. Conform unei informaţii de epocă în
1650. nu a fost pleban la Cenad 167; nici nu putea să fie deoarece atunci pe acolo stăpâneau
turcii. După izgonirea turcilor, la 1 sept. 1741. a fost instalat la Cenad primul pleban,
respectiv Sándor Pál, cel care a activat până în 1752 168. După el au urmat: 1753.
Sorgenfrey Jakab, 1761 Elsek József, 1767. Rogineschitz Fábian, 1796. Nadl Mátyás,
1799. Bukovics Imre, 1829 Arleth József, 1861. Killer Frigyes şi 1892. Farkass
Gusztáv169.
După ce astfel am făcut cunoştinţă cu instituţiile bisericeşti din Cenad putem să
trecem la una dintre excelentele lucruri renumite ale vechiului Cenad,
LA ŞCOALĂ. Ea se afla sub supravegherea şi conducerea capitlului catedral şi
întotdeauna a fost condusă de canonicul-lector. Deja sz. Gellért [sf. Gerard] a pus mare
accent pe faptul ca în centrul episcopatului său cei ce s-au pregătit pentru cariera de preot
să poată obţine educaţie. Legenda relatează că odată treizeci de bărbaţi i s-au înfăţişat lui
Gerard şi l-au rugat să îi înveţe pe copiii lor şi să-i educe, ca să devină preoţi. Episcopul a
aranjat o casă separată, potrivită acestui scop şi l-a însărcinat pe magistrul Valter să-i
înveţe pe elevi să citească şi să cânte. Mai târziu Valter nu a mai reuşit să facă faţă
educării elevilor care se prezentau în număr mare, atunci Gerard a chemat de la Székes-
Fejérvár un învăţător german, numit Henrik, care de atunci încolo a predat cititul, iar
Valter şi pe mai departe a rămas la predarea cântatului170.
(p. 98↓)
Legile bisericeşti i-au obligat pe arhidiaconi să facă conscripţia acelora din
arhidiaconatul lor care se prezintă să urmeze profesia de preot, pentru examinarea lor,
respectiv pentru completarea studiilor lor să-i prezinte în reşedinţa episcopală. În sate
plebanii s-au îngrijit de educaţia poporului; ei s-au străduit pe lângă câte un elev mai
capabil, apoi când au observat că străduinţa lor nu a fost degeaba, ei l-au atenţionat pe
arhidiaconul lor în legătură cu cei care se pregăteau pentru carieră ştiinţifică. Acestora,
mai cu seamă dacă au fost complet săraci, biserica le-a asigurat educaţie gratuită. În afară
de canonicul-lector, care a fost directorul şcolii, corpul profesorul s-a compus din vice
canonicul-lector şi canonicul-cantor, sau locţiitorul acestuia vice canonicul-cantor.
Obiectul predării au fost: gramatica, oratoria, logica şi recitarea – ca elevii să-şi
însuşească pronunţarea corectă a limbii latine. Bine înţeles, pe lângă acestea au avut un
rol important şi cântatul şi muzica; însă poetica a fost o disciplină excepţională 171.
Începând de la mijlocul secolului XV., când a încetat vechiul sistem scolastic, pe lângă
istoria, retorica şi poetica a ocupat un loc special şi cunoaşterea limbilor şi a operelor
clasice. Pe lângă ele au mai constituit obiectul predării şi astronomia, studiul vindecării şi
muzica172.
Elevii săraci au locuit în clădirea şcolii şi trăiau de pe o zi pe alta din pomenile
obţinute în urma cerşitului. Aceştia au fost numiţi mendicanţi. În acea epocă cerşitul nu a
fost o treabă înjositoare pentru elevi. În zilele de sărbătoare au luat la rând casele
aristocraţilor şi au cântat cântece sfinte; şi acesta a constituit una dintre sursele lor de
venit. Mai apoi din când în când le mai aduceau câţiva bănuţi şi înmormântările.
Pentru că în evul mediu jurul Cenadului s-au aşezat multe sate, au fost şi elevi
care au venit la şcoală din vecinătate. Unul dintre aceştia a fost şi acel Eligius fiul lui
Mihály pe care la 28 sept. 1402. papa l-a dezlegat de sub învinuirea omorului pentru că
din întâmplare şi-a omorât cu arcul un coleg.
Printre elevi au fost mulţi cei pe care părinţii lor mai avuţi, sau dacă ei au fost
săraci atunci patronii lor, i-au trimis în străinătate la vreo şcoală superioară ca să obţină
pentru ei o pregătire ştiinţifică superioară. Aşa a fost marea majoritate a acelora care s-au
ridicat în funcţii bisericeşti mai înalte.
Voi încerca să refac aici lista bărbaţilor renumiţi ai bisericii care au frecventat
şcoala de la Cenad. Şi anume, separat lista acelora care ulterior s-au remarcat ca arhierei
la Cenad, şi separat a acelora care nu la Cenad ci în alte părţi au deţinut funcţii bisericeşti
superioare.
(p. 99 ↓)
Au devenit arhierei de Cenad următorii elevi din Cenad: 1345. arhidiaconul de
Sebeş Csanádi György173; 1357 Zombori László, 1391. Gyulai András, 1397. Figedi
Miklós, 1398. Lippai István – ei au fost canonici. 1400. Lippai Péter a fost canonic-
cantor, vicar episcopal, 1408. canonicul Apátfalvi Miklós, 1423. prepozitul Csanádi
Balázs, mai apoi episcop transilvan; 1426. canonicul Keresztúri János, 1435. diaconul de
Timiş Temesvári István, 1440. prepozitul Csanádi Fülöp, 1446. Ohadi Gergely şi
Perjémesi János, 1462. Paznadi Domokos, 1464. Gyulai László, 1467. Újnépi Dávid – şi
aceştia sunt canonici. 1486. rector altaris Makófalvi László174, 1486. Battonyai János – de
asemenea. 1497. Szegedi Szerafin a fost canonic-lector, apoi prepozit al capitlului
colegial. 1497. Gyulai Mihály, 1507. Lippai Tamás (mai târziu arhidiacon de Sebeş),
1517. Ilyei Tiborcz – canonici. 1520. Nagybessenyői István a fost arhidiacon de
Maroselve. 1521. Szegedi János a fost arhidiacon de Temes, 1521. Egei István a fost
canonic. 1522. Bessenyői Ferenc şi Vásárhelyi János sunt plebani în Cenad, Csomorkányi
Mátyás este capelan episcopal. 1522. Gyulai Kelemen, Kovászi András – canonici. 1528
Temesvári János este preot liturgisitor175. 1536. Komlósi György este arhidiacon de
Timiş. 1536. Szegedi Gergely canonic şi Szegedi Zákány Imre este prepozit. 1537.
Szegedi Zákány Balázs este arhidiacon de Sebeş, Szentlőrinczi Kristóf canonic. 1541.
Orosházi Tóbiás este canonic. 1547. prepozit al capitlului colegial şi arhidiacon al
catedralei este Szegedi Zákány Gáspár. 1547. Haczaki János, 1549. Gyulai Péter sunt
canonici. 1552. Szegedi György este arhidiacon de Maroselve, 1562. Siri Mihály este
canonic.
Au devenit arhierei de Arad următorii bărbaţi care au studiat la Cenad: 1369.
Pécski János, 1394. Temesvári János, 1410. Gelidi János, Nagylaki Jakab, 1420. Kovászi
István, 1426. Kenézi Jakab, Kovászi Benedek, 1435. Kétfülűi Demeter, Szécsényi János,
1446. Basarági László, 1449. Perjémesi András, Szemleki László, 1453. Tervári Márton
şi Miklós, 1454. Zombori Illés, 1467. Csanádi Ambrus este canonic-lector, Kovászi
Mihály, Zombori Márton; 1469. Apátfalvi Gergely, 1491. Csanádi Máté, 1495. Toronyi
Kelemen este canonic-lector; 1501. Fellaki György, 1505. Kovászi Mátyás, 1510.
Makófalvi Gergely, 1516. Pécski Mátyás, 1520. Makai Imre, 1539. Kerekegyházi
Demeter, 1552. Szegedi Ferenc este canonic-custos, Szegedi Turcsin şi Tömpösi György.
(p. 100 ↓)
Aceştia toţi, dacă nu se specifică o altă calitate a lor, au fost canonici176.
În rândul arhiereilor de Oradea îi întâlnim pe următorii bărbaţi din dieceza
Cenadului: 1371. canonicii Makófalvi János şi Csanádi Péter, 1372. canonicul Temesvári
Péter, 1500. canonicul de Váradelőhegy [Promontorio Varadiensi, azi parte din Oradea]
Temesvári Bálint, 1553. Villányi Dénes, cel care a trecut acolo după căderea Cenadului şi
a devenit canonic al capitlului de la Váradelőhegy. 1557. Földeáki Péter de asemenea este
canonic acolo177.
Printre canonicii de la Nyitra este enumerat în 1496. Batonyai András, care mai
devreme fusese rector altaris la Cenad178.
În lista preoţilor superiori îi găsim pe următorii: 1428. Canonicul-cantor
Temesvári Miklós, 1453. canonicul-custos Lippai Mihály, 1528. canonicul Galádi
Miklós, 1532. canonicul Makófalvi Mihály, 1563. Siri Mihály, ultimul dintre canonicii de
la Cenad, care după decesul păstorului său superior a ajuns la Esztergom şi s-a ridicat
până la funcţia de canonic-custos179 .
Tinerii ieşiţi din şcoala de la Cenad au frecventat în general pe cea de la Viena,
dintre universităţile străine. Respectiv aici au fost înscrişi: 1383. Lippai Magyar László,
1388. Temesközi János, 1389. Maczedóniai András, 1391. Egresi Mihály, Tófői Pál,
Szombathelyi Magyar Mihály, Sződi Demeter, 1395. Becsei Márk, 1397. Temesvári
István, Csanádi János, Csanádi György, 1401. Nováki Kelemen, Nováki Imre, Krassói
Márton, Lippai Péter, Temesközi László, 1405. Temesvári János, 1411. Temesvári
Miklós, Becskereki Tamás, Csanádi György, Csanádi Ágoston, Csanádi Miklós, 1412.
Nagybessenyői Péter, 1413. Temesközi Adalbert, 1414. Lippai Lodicz Keresztély, 1415.
Becskereki János, Temesvári Zsigmond, 1416. Maczedóniai László, 1418. Magistrul
Temesvári Miklós la facultatea de drept, 1419. Ötvényi Mihály, Újbécsi Fülöp, prepozitul
Marczali László la facultatea de drept, 1421. Krassói István, Lippai Gellért, Lippai Péter,
1422. Becsei Demeter, Krassói Kelemen, 1423. Tivánteleki Tamás, 1427. Becskereki
György, 1428. Temesvári István, 1436. Máté fiul lui Mácsalaki András, cel care din
1446. a fost prepozit la Sebes180. 1436. Temesvári Antal, 1437. Temesvári János, 1438.
Temesvári Mihály, 1439. Becskereki Antal, 1441. Lippai Máté la facultatea de drept.
1442. Temesvári Máté, 1445. Csanádi Miklós, Lippai Imre, Apátfalvi István, Csanádi
Ambrus, Bácsai Pál, 1447. Pálfalvi István, el este identic cu mai sus amintitul Apátfalvi;
Keresztúri János, Csanádi Péter,
(p. 101↓)
1449. Temesvári István, Pitvaros Fábián din Cenad, Ohati Imre, Lippai Benedek, Csanádi
Máté, Csanádi Domokos, Temesvári György, Révkanizsai László, 1450. Temesvári
Ambrus, Temesvári János, 1451. Csanádi Fábián, Lippai Benedek, Csanádi Imre, 1455.
Temesvári Lőrinc, Temerkényi Bereczk István, Őszényi Péter, 1456. Kutasi János,
Temesvári Dénes, Kalacsai István, 1466. Nagybessenyői Gál, Szgedi János, Csanádi
Benedek,Temesvári László, Csanádi János, Aradi Péter, 1499. nobilul Serjéni János,
1500. Temesvári Kristóf, Lippai Tamás181.
Au studiat la universitatea din Cracovia: 1494. Temesvári Tamás, Cseri András,
1495. Makófalvi Mihály, 1499. Temesvári György, 1501. Temesvári Gáspár, Temesvári
Egyed, 1505. Karánsebesi Domokos, 1506. Csamai Tamás, 1507. Lippai Ferenc, 1510.
Csanádi István, 1515. Galádi Domokos, 1516. Makófalvi Imre, 1517. Temesvári János,
1525. Temesvári Demeter, 1532. Csanádi Péter, Kaszapereki Lőrinc, 1533. Temesvári
Mihály182.
În afară de acestea tinerii de la Cenad au mai studiat şi la alte universităţi. De ex.
la universitatea din Wittenberg în 1538 îl găsim pe Kisserjéni János şi în 1569 pe Csanádi
Benedek183; în 1410. la universitatea de la Praga pe Csanádi Gellért, cel care acolo a fost
promovat ca doctor al artelor libere184. De altfel el este acelaşi Csanádi Gellért care în
1408. a frecventat universitatea din Viena185. Şi în sfârşit, la universitatea de la Leipzig a
studiat în 1539. Nagylaki Jaksics János, cel care chiar dacă nu a fost elevul şcolii din
Cenad – deşi este posibil să fi fost – în orice caz probabil că a fost unul dintre cei mai
culţi bărbaţi ai comitatului Cenad186.
Dacă cineva ne-ar adresa întrebări privind profesorii şcolii din Cenad, este
deajuns să facem trimitere la lista de nume a canonicilor-lectori şi cantori. În 1544. aici a
activat Szegedi Kis István, renumitul reformator de mai târziu, despre a cărui activitate de
predare terminată în mod nenorocit am relatat amănunţit în primul volum al acestei
opere187.
1
Anonymus 17.
2
Váradi regestrum [Regestrul din Oradea] 25.
3
Idem.
4
Vezi vol. I. 41.
5
Rogerius f. 26.
6
Hazai okmánytár [Colecţia naţională de documente], VIII. 191.
7
Adattár III. 258.
8
Idem.
9
Zala várm okl. [Documentele comitatului Zala] II. 272.
10
Pesty, A ször. oláh kerül. [Districtele valahe din Severin] 65.
11
Adattár III. 258.
12
Idem, III. 261.
13
Idem, III. 259.
14
Theiner II. 339.
15
Adattár III. 260.
16
Dl. 18189.
17
Adattár III. 260.
18
Karácsonyi, Szt. Gellért 183.
19
Múz. lt. [Arhivele de muzeu].
20
Szerémi 244. 253.
21
Nádasdy lt. [Arh. Nádasdy]
22
Tört. Tár. 1881. 64.
23
Idem 1892. 143.
24
Defterek [Deftere] 382.
25
Tört. Tár. 1879. 362.
26
Múz. lt. [Arhivele de muzeu]
27
Istvánfi 230. şi Kolozsmon. lt. [Arhiva Cluj-Mănăştur] Com. Csanád 20.
28
Szalay, Négyszáz magyar levél [Patru sute de scrisori maghiare] 82.
29
Régi M. Költ. Tára III.. 38. 408.
30
Istvánfi 375.
31
Defterek [Deftere] II. 732.
32
Idem I. 382.
33
Pesty, Krassóm. [Comitatul Caraş] II. 1. 332.
34
Török-m. okm. [Arhivă turco-maghiară] II. 311.
35
Idem II. 189.
36
Legenda 323.
37
Idem 324.
38
Dl. 322. § 22.
39
Múz. lt. [Arhivele de muzeu].
40
Zichy-okm. [Arhiva Zichy] VIII. 294.
41
Dl. 11118.: ad curiam episcopalem spectantes.
42
Szepesi kápt. lt. [Arhivele capitlului din Szepes] Misc. 9. 10. 1.
43
Eszterg. főkápt. lt. [Arhivele capitlului superior din Strigoniu] 5. 6. 15.
44
Pesty, Krassóm. [Comitatul Caraş] III. 372.
45
Sztáray okl. [Arhivele Sztáray] II. 534.
46
Pesty, A ször. báns. [Banatul de Severin] III. 108.
47
Szerémi 70.
48
Idem 156.
49
Götting. defter.
50
NRA. 1763. 43.
51
Dic. l.
52
Török-m. okm. [Docum. turco-magh.]II. 339.
53
Szentkláray, Százév [O sută de ani din istoria mai nouă a Ungariei de Sud] 21.
54
Idem 266. şi Pesty, Hiv. Helyn.
55
Szentkláray 202.
56
NRA. 1865. 5.
57
Szentkláray 202.
58
Pesty, Hiv. Helyn.
59
Temesm. okl. [Docum. comit. Temes] I. 532.
60
Pesty, Krassóm. [Comitatul Caraş] III. 372.
61
Sztáray okl. [Arhivele Sztáray] II. 534.
62
Götting. deft.
63
NRA. 1865. 5.
64
Pesty, Hiv. Helyn.
65
Idem.
66
Dl. 11118.
67
Fraknói, Kegyúri jog [Dreptul patronal] 117.
68
Dl. 22653 şi Lib. reg. I. 15.
69
Acta Bosnae 200. Scrisoarea episcopului Péter din 1433.
70
Batthyányi 116.
71
Szerémi 51.
72
Hevenesi gyűjt. [Colecţia Hevenesi] 36. 109.
73
Lib. reg. III. 197.
74
Doc. eccl. 14. 7.
75
Fejér X. 7. 259. 265.
76
Bárány, Torontál, I. 130.
77
Eszterg. főkápt.lt. [Arhiva capitl. principal din Strigoniu] 67. 8. 16 şi Csanádi püsp. lt. [Arh. episc. ale Cenadului].
78
Csanádi püsp. lt. [Arh. episc. ale Cenadului] C. 9. 32.
79
Makó város lt. [Arh. oraşului Makó].
80
Csanádi püsp. lt. [Arh. episc. ale Cenadului] C. 6.
81
Collat. eccl. V. 222.
82
Legenda 340.
83
Karácsonyi, Szt. Gellért [Sf. Gerard] 120.
84
Theiner I. 657.
85
Idem I. 890.
86
Szerémi 266.
87
Mon. Vatic. III. 223.
88
Idem IV. 280.
89
Idem IV. 455.
90
Dl. 10023.
91
Forgách lt. [Arh. Forgách].
92
Múz. lt. [Arhivele de muzeu].
93
Zichy-okm. [Arhiva Zichy] VI. 189.
94
Idem VI. 554.
95
Sztáray okl. [Arhivele Sztáray] II. 263.
96
Múz. lt. [Arhivele de muzeu].
97
Dl. 15076.
98
Münch. lt. [Arh. din Münch.] 91.
99
Kállay lt. [Arh. Kállay].
100
Mon. Vat. IV. 176.
101
Idem IV. 454.
102
Bunyitay, A váradi püsp. [Episcopia de la Oradea] II. 14.
103
1403. Mon. Vat. IV. 495.
104
1370. Idem pag. 515, unde în urma venitului unei jumătăţi de an s-au socotit 60 de florini.
105
1392. Idem III. 186.
106
1391. Idem III. 163.
107
1394. Idem III. 264.
108
1397. Idem IV. 41.
109
1402. Idem IV. 454.
110
1402. Idem IV. 455.
111
1389. Idem III. 50.
112
1393. Idem III. 212. şi 1398. Idem IV. 59.
113
Theiner I. 70.
114
Idem I. 149. şi Árp. új. okm. II. 51.
115
Mon. Vat. I. 145. 149. 161.
116
Idem III. 173.
117
Idem III. 163.
118
Bárány, Temes várm. eml. [Amintirea comitatului Timiş] II. 4.
119
Knauz, Encyclop. III. 664.
120
Dl. 10023.
121
Oltványi, A csanádi püsp. birt.[Moşiile episcopiei de Cenad] 47.
122
Forgách lt. [Arh. Forgách].
123
Idem.
124
L. I. köt. [vezi vol. I.] 165.
125
Tört. Tár [Culegeri Ist.] 1855. 23.
126
1371.: unum ex vobis in ecclesia vestra a canonia maiori dignitate prefulgentem. Pesty, Krassóm. [Comit. Caraş], III.
119.
127
Idem, III. 94.
128
Kovachich, Formulae solennes styli 246.
129
Tört. Tár. [Culegere de docum. ist.] 1863. 86.
130
Am făcut în total 361 de regeste după documentele capitulare, în parte editate dar în marea lor majoritatea încă needitate,
dintre 1219 - 5 iunie 1549.
131
1368. Mon. Vat. I. 514, unde pentru jumătate din venitul său sunt socotiţi 38 de frt.
132
Idem III. 224.
133
Zichy-okm. [Arhiva Zichy] I. 43. În 1276 şi 1277 satul Nemeg, respectiv Neweg, este încă în proprietatea călugăriţelor de
la Nyúlsziget. Vezi Dl. 942. şi Dl. 976.
134
Dl. 5216.
135
Idem.
136
Idem.
137
Idem.
138
Dl. 8689.
139
Dl. 6678.
140
Mon. Vat. IV. 199.
141
Batthyányi, Series episc. 115.
142
Legenda 352.
143
Árp. új okm. VI. 184.
144
Zichy-okm. [Arhiva Zichy] I. 43.
145
Mon. Vat. I. 145. 149. 161.
146
Dl. 5216 şi Acta post advoc. 35-41.
147
Dl. 6687 şi Acta post advoc. 35-41.
148
Dl. 8689.
149
Idem.
150
Idem.
151
Dl. 6687.
152
Dl. 29489.
153
Rupp, Magyarorsz. helyr. tört. [Geogr. ist. descript. a Ungariei] III. 52.
154
Coll. eccl. I. 509.
155
Idem II. 122.
156
Idem II. 232.
157
Idem II. 496.
158
Idem IV. 240.
159
Idem IV. 240.
160
Idem IV. 606.
161
Dl. 10023.
162
Mon. Vat. I. 145. 149.
163
Dl. 36530.
164
Mon. Vat. I. 145. 149.
165
Idem I. 161.
166
Múzeumi lt. [Arhivele de muzeu].
167
Acta Bosnae 470.
168
Adattár I. 665.
169
Amabila informaţie a domnului pleban Farkass Gusztáv.
170
Batthyányi 328-331.
171
Bunyitay II. 18.
172
Frankl, XVI. száz. isk. [Şcoli de sec. XVI.], 19.
173
Natural, aici pot fi luaţi în considerare numai cei ai căror loc de naştere este cunoscut. Însă şi în cazul lor se cere
precauţie. Nu-i putem include aici toţi elevii care au purtat numele Csanádi [„de Cenad”], deoarece şi în comitatul Pest şi în
Transilvania a existat câte o localitate Csanád [Cenad]; aceasta din urmă (Scholten) probabil că asigura un contingent destul
de mare de elevi care au studiat în străinătate şi au avut numele de Csanádi (de Chanad). S-a întâmplat ca în unele cazuri
acesta să fie scris chiar Német-Csanád [Cenad German], însă de cele mai multe ori acest atribut lipseşte. Prin urmare, aici
puteau să fie luate în considerare numai cei despre care în mod special s-a spus că locuieşte în comitatul Cenad, apare în
tovărăşia tinerilor din comitatul Cenad, sau în sfârşit, în legătură cu el se poate demonstra că a avut vreo funcţie în dieceza
Cenadului.
174
Numele lui s-a strecurat din greşeală în lista canonicilor în vol. I. pag. 427; trebuie şters de aici.
175
Numele lui s-a strecurat greşit printre arhidiaconii de Maroselve în vol. I. pag. 413; arhidiaconul de atunci este Pereki
Albert care mai este încă şi în anul 1528.
176
Márki, Arad vármegye tört. [Istoria comitatului Arad] I. 371. şi următoarele.
177
Bunyitay II. 217. 222. 223.
178
Vagner, Adal. a nyitr. kápt. tört. [Contribuţii la ist. capitlului din Nyitra] 111.
179
Memoria Basilicae Strig. 130, 131, 138, 144.
180
Conform acestuia trebuie să i se corecteze numele în vol. I. pag. 418. Vezi Schrauf 81. 142.. 143.
181
Pe baza operei lui Schrauf, Bécsi tanulók [Studenţi la Viena] şi a lui Fraknói, Magy. tanulók és tanárok a bécsi
egyetemen [Profesori şi studenţi la universitatea de la Viena].
182
Pe baza lui Schrauf, A krakkói magy. tanulók háza [Casa studenţilor magh. din Cracovia]
183
Frankl, Külf. isk. a XVI. száz. [Şcoli străine în sec. XVI.] 296. 309.
184
Sitzungsberichte der böhmischen Gesellschaft der Wiessensch. 1885. 104.
185
Schrauf 28.
186
Frank, Külf. isk. 268.
187
Vezi vol. I. pag. 285. 393. 397.