VALORIFICAREA POTENŢIALULUI

TURISTIC
AL JUDEŢULUI SIBIU

CUPRINS:
INTRODUCERE………………………………………………………………… 3

CAPITOLUL I
PREZENTAREA GENERALĂ A JUDEŢULUI SIBIU..........................
1.1.Delimitari geografice......................................................................................... 5

1.2. Istoricul judetului ……………………………………………………….. 6

CAPITOLUL II
POTENŢIALUL TURISTIC AL JUDEŢULUI SIBIU ..............................
2.1. Resurse turistice naturale........................................................................... 9

2.2. Resurse şi atracţii turistice antropice......................................................... 15

2.3. Forme de turism practicate la nivelul judeţului Sibiu ............................... 32

2.3.1. Turismul montan................................................................................... 32

2.3.2. Turismul balnear................................................................................... 33

2.3.3. Agroturismul şi turismul rural în judeţul Sibiu................................... 34

2.3.4.Turismul cultural..................................................................................... 36

CAPITOLUL III
ANALIZA SWOT A TURISMULUI DIN JUDEŢUL SIBIU ...............
3.1. Punctele forte ale turismului sibian ...... ................................................... 37

3.2. Punctele slabe al turismului sibian ........................................................... 38

3.3. Oportunităţi pentru dezvoltarea turismului din judeţul Sibiu ..................... 39

3.4. Ameninţări ................................................................................................ 40
CONCLUZII .................................................................................................. 41
BIBLIOGRAFIE............................................................................................ 42
 INTRODUCERE

Turismul este un domeniu important de dezvoltare pentru judeţul Sibiu drept

pentru care una din priorităţile Consiliului Judeţean Sibiu o reprezintă dezvoltarea
durabilă a acestui sector de activitate, în perioada 2010 – 2020.
Cele mai importante resurse naturale ale judeţului Sibiu se concentrează în zona
de sud, în cadrul grupelor de munţi Cindrel, Lotru şi Făgăraş, cu menţiunea că doar
anumite perimetre – Bîlea, Răşinari - Păltiniş, zona Avrigului – sunt exploatate la un
nivel rezonabil din punct de vedere turistic. Acestora li se alătură, în rândul atracţiilor
naturale majore, factorii curativi din cele două staţiuni turistice de interes local, Ocna
Sibiului şi Bazna. Ca potenţial natural merită să menţionăm de asemenea zonele din
reţeaua „Natura 2000” din nord-estul şi estul judeţului (o mare parte din suprafaţa
Podişurilor Hîrtibaciului şi Tîrnavelor).
Atracţiile turistice antropice au fost clasificate la fel, în majore şi secundare.
Cele majore se regăsesc în municipiile Sibiu şi Mediaş (ansambluri arhitecturale
urbane medievale), Mărginimea Sibiului (Sălişte – Sibiel – Gura Rîului), Cisnădie -
Cisnădioara şi comunele Biertan şi Valea Viilor monumente UNESCO.
Dintre cele secundare amintim: zonele etnofolclorice cu tradiţiile, gastronomia
şi meşteşugurile specifice (cea mai importantă din punct de vedere al exploatării
turistice este Mărginimea Sibiului, însă potenţial au şi Ţara Oltului, Valea
Hîrtibaciului, Valea Tîrnavelor şi Podişul Secaşelor), bisericile fortificate (cu o
concentrare în jumătatea nordică judeţului), palatele / castelele / fortificaţiile
răspândite prin judeţ, muzeele (Brukenthal şi ASTRA se află între cele mai importante
cinci muzee ale României), evenimentele/festivalurile (de teatru, de muzică, folclorice,
meşteşugăreşti, medievale, sportive, ş.a.), domeniul schiabil1 etc.
În urma inventarierii structurilor turistice existente la nivelul judeţului, s-a
constatat o creştere a numărului unităţilor de cazare în perioada 2006 – 2007
(premergătoare evenimentului Sibiu – Capitală Culturală Europeană) şi continuarea
1
Masterplan pentru domeniul turismului în judeţul Sibiu, Cap. I.4., Descriere sintetică a resurselor turistice
antropice, pag. 15 – 24.
investiţiilor în municipiul Sibiu şi după această perioadă, inclusiv a unor lanţuri
hoteliere internaţionale de renume (Ramada, Golden Tulip, Hilton şi Continental).
Comparativ cu judeţele limitrofe aflate în zona de sud a Transilvaniei, judeţul
Sibiu ocupă locul doi din punct de vedere al numărului de structuri turistice de primire,
cu funcţiuni de cazare, după judeţul Braşov.
 CAPITOLUL I
PREZENTAREA GENERALĂ A
JUDEŢULUI SIBIU

1.1 Delimitări geografice

Judeţul Sibiu face parte din Regiunea Centru alături de judeţele Alba, Braşov,
Covasna, Harghita şi Mureş.
Cele opt Regiuni de Dezvoltare ale României sunt zone care cuprind teritoriile
judeţelor în cauză, constituite în baza unor convenţii încheiate de reprezentanţii
consiliilor judeţene conform Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională2.

Fig.nr. 1 Harta judeţului Sibiu

Judeţul Sibiu, situat în centrul României, în partea de sud a Transilvaniei,

străjuit de munţii Făgăraşului, Cibinului şi Lotrului, la o distanţă de 273 km de
Bucureşti, capitala ţării, se încadrează între următoarele coordonate:
- între 45.28’’ şi 46.17’’ latitudine nordică, localităţile extreme fiind satul Prod,
comuna Hoghilag, în nord şi satul Paltin, comuna Boiţa, în sud;

2
www.inforegio.ro – Documente – Documente strategice - POR Document de Programare RO.doc (pag.5).
 - între 23.35’’ şi 24.57’’ longitudine estică, la extreme situându-se comuna Jina
în vest şi satul Ţeline, comuna Brădeni, în est.
Încadrându-se între judeţele de mărime mijlocie, judeţul Sibiu ocupă o parte a
Podişului Transilvaniei cu o suprafaţă de 5433 km², ceea ce reprezintă 2,3 % din
teritoriul ţării, clasându-se pe locul 24 din acest punct de vedere, şi 15,9 % din
teritoriul Regiunii Centru. Organizarea administrativă a judeţului cuprinde: 2 municipii
(Sibiu şi Mediaş), 9 oraşe (Agnita, Avrig, Cisnădie, Copşa Mică, Dumbrăveni,
Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Sălişte, Tălmaciu) şi 53 de comune.

1.2 Istoricul judeţului

Ţinutul Sibiului, prin poziţia sa la răscrucea unor vechi drumuri comerciale,
situate pe malurile râurilor, a constituit, de milenii, leagănul unor culturi străvechi
atestate de vestigiile arheologice deosebit de bogate (începând din Paleolitic şi
Neolitic). Locuirea dacică şi mărturiile din epoca romană surprind prin valoarea
istorică a dovezilor arheologice. Urmele de drumuri, cetăţi, obiecte de uz casnic dar şi
unelte ale populaţiei autohtone daco-romane dovedesc atât continuitatea populaţiei pe
aceste meleaguri, dar şi gradul de civilizaţie atins.
Donariumul de la Biertan, datat în secolul al IV-lea, cuprinde pe lângă
monograma lui Christos şi o inscripţie latină cu numele donatorului: „Ego Zenovius
votum posui” (Eu Zenovie am pus această ofrandă) şi semnalează existenţa unor
comunităţi de creştini în spaţiul intercarpatic.
Din epoca feudală ţinutul Sibiului moşteneşte o istorie foarte bogată în
evenimente dar şi un patrimoniu cultural valoros. Începând cu sec. IX, ungurii pătrund
şi cuceresc treptat Transilvania, marile resurse naturale existente determinând
colonizarea graduală. Regii unguri, sub motivaţia apărării „pământului regesc” de
valurile migratoare din est şi sud, au adus coloniştii saşi, începuturile colonizării
saşilor datând din perioada regelui Geza al II-a (1141-1162). Zona Sibiului a fost şi
cea mai intens colonizată, din sec. XIII fiind recunoscut voievodatul Transilvaniei.
Provincia Sibiului (cu 10 scaune), împreună cu districtele Braşov şi Bistriţa, a
format între 1486 şi 1876, Universitas Saxonum (obştea saşilor), cunoscând o
dezvoltare economică deosebită, faima breslelor sibiene şi comerţul întreţinut de
acestea fiind cunoscut în toată Europa. Cetatea Sibiului a devenit capitala Transilvaniei
(între 1703-1717 şi 1732-1790), iar în timpul revoluţiei de la 1848, este cel mai
important centru naţional, politic, cultural al românilor din Transilvania. De altfel, aici
s-a stabilit şi sediul Comitetului Naţional Român (condus de marile personalităţi ale
Revoluţiei din Transilvania: Simion Bărnuţiu, Axente Sever, August Treboniu
Laurian, Avram Iancu).
Sibiul şi ţinutul cunosc treptat o activitate efervescentă atât în plan cultural cât
mai ales în plan economico-social, de aceste meleaguri fiind ataşate o serie de realizări
remarcabile în variate domenii (ştiinţă, educaţie, industrie, transporturi si comunicaţii).
Structura şi nivelul învăţământului local: german, maghiar şi românesc a fost
remarcabilă şi foarte apreciată, şcolile sibiene fiind frecventate şi recomandate.
Modelul de convieţuire autohton a unor populaţii etnice diferite, fiecare cu o cultură
proprie distinctă, a condus treptat la o multiculturalitate specifică, potenţând toate
marile realizări ale epocilor trecute.
Aici a stabilit episcopul Andrei Şaguna sediul Mitropoliei Ortodoxe a
Ardealului şi al Institutului Teologic, şi tot aici comunitatea săsească a stabilit sediul
Consistoriului Evanghelic (după ce acesta se afla de aproape trei secole la Biertan).
Aici s-au înfiinţat instituţii emblematice pentru destinul naţional: Asociaţiunea
ASTRA dar şi Banca Albina.
Sfârşitul sec. XIX a prefaţat, prin activitatea politico-economică momorandistă
locală, Marea Unire de la 1918. Sibiul a fost desemnat la Marea Adunare Naţională de
la Alba Iulia drept sediu al viitorului guvern românesc provincial, reprezentat prin
Consiliul Dirigent3.
Sec. XX-lea a reprezentat pentru întregul ţinut o epocă a dezvoltării industriale,
susţinută într-o primă fază de forţele creatoare ale capitalismului (se poate consemna
transformarea Sibiului şi a localităţilor urbane din centre meşteşugăreşti în oraşe
industrialagrare), iar în faza a doua, după 1948, prin instaurarea Republicii Populare
Române şi „revoluţia comunistă” prin transformarea radicală a bazelor şi structurilor
societăţii sibiene.

3
Repere istorice – sursa: Monografia judeţului Sibiu, Editura Sport – Turism.Bucureşti, 1981, pag. 54 – 97.
 Din punct de vedere economic, judeţul Sibiu a cunoscut o creştere continuă,
întreprinderile industriale edificate pe diferite specializări (atât în industria grea cât şi
uşoară) susţinând acest trend. Din punct de vedere politico-social, evenimentele
revoluţionare din 1989 au descătuşat energiile populaţiei sibiene, Sibiul fiind alături de
Timişoara şi Bucureşti în prim planul manifestărilor, optând pentru libertate şi
democraţie.
Perioada de după 1990 poate fi definită ca o perioadă de tranziţie spre economia
de piaţă, cele cinci decenii de transformări comuniste punându-şi amprenta asupra
mentalităţii colective dar şi constituind obstacole serioase în dezvoltarea armonioasă şi
integrarea în economia europeană. Evoluţia societăţii sibiene postdecembriste este
specifică tuturor ţărilor din Europa de est, care au ales calea democraţiei şi a integrării
în structurile de apărare euroatlantice (NATO - 2004) şi în Uniunea Europeană (2007).
Anul 2007 a reprezentat, pentru Municipiul Sibiu şi întreg judeţul o revitalizare
atât a activităţilor cultural-turistice, cât şi a celor economice, prin Programul “Sibiu –
Capitală Culturală Europeană”.
 CAPITOLUL II
POTENŢIALUL TURISTIC AL
JUDEŢULUI SIBIU

2.1. Resurse turistice naturale

Relieful judeţului coboară de la sud, din zona montană care ocupă aproximativ
30% din suprafaţa judeţului, reprezentată de Munţii Făgăraşului unde se întâlnesc
înălţimi ce depăşesc 2.500 m (vf. Negoiu 2.535 m, vf. Vânătoarea lui Buteanu 2.508
m), munţii Cibinului şi ai Lotrului cu suprafeţe plane uşor vălurite chiar la altitudini de
peste 2.200 m (masivul Cindrelului şi Ştefleşti), cu ridicat potenţial turistic şi de
dezvoltare a zootehniei, spre nord unde se întinde pe aproximativ 50% din suprafaţa
judeţului zona de podiş (podişurile Hîrtibaciului, Secaşelor şi Tîrnavelor) cu relief
deluros cu înălţimi ale dealurilor între 490 m şi 749 m. Între zona montană şi cea de
podiş trecerea se face printr-o zonă depresionară de contact (depresiunea Făgăraşului
sau Ţara Oltului, Sibiului, Săliştei şi Apoldului sau Secaşului) care se desfăşoară
aproape continuu între cele două trepte de relief şi ocupă cca 20% din suprafaţa
judeţului, propice culturilor agricole.
Munţii

În judeţul Sibiu există trei masive muntoase din lanţul Carpaţilor Meridionali şi
anume : Masivul Făgărăşului , Munţii Cindrel şi Munţii Lotrului.

Masivul Făgăraşului

Masivul Făgăraş, de la est la vest măsoară în linie dreaptă, aproximativ 70 de km

iar de la nord la sud circa 45 km. Munţii Făgăraşului seamănă cu o imensă coloană
vertebrală orientată de la est la vest având „coastele” (culmile) orientate către nord şi
respectiv, sud. Culmile din partea nordică sunt cu mult mai scurte şi mai abrupte decât
cele din partea sudică, care sunt foarte lungi şi domoale.
Munţii Făgăraşului sunt delimitaţi la vest de Valea Oltului, iar la est de Bârsa
Groşeţului şi Râul Dâmboviţa. La nord sunt delimitaţi, printr-un mare abrupt tectonic, de
Depresiunea Făgăraşului, cunoscută şi sub denumirea de Ţara Oltului. Înspre nord, pe o
distanţă de doar 8–10 km, diferenţa de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud,
delimitarea este mult mai puţin accentuată, fiind făcută, după culmi lungi 30–40 km
(Olanului, Robiţa, Scărişoara, Nisipuri, Zârna, etc.), de şirul depresiunilor Câmpulung,
Brădetu, Arefu şi Jiblea.
Suprafaţa totală acoperită de munţii Făgăraşului este peste 2.400 km², fiind, spre
comparaţie, de circa 7,5 ori mai mare decât a munţilor Bucegi. Pe cuprinsul întinderii
masivului Făgăraşului se găsesc 8 vârfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu
2.544 m, Negoiu cu 2.535 m, Viştea Mare cu 2.527 m, Călţun-Lespezi cu 2.522 m,
Vânătoarea lui Buteanu cu 2.507 m, Cornu Calţunului cu 2.510 m, Hârtopu cu 2.506 m,
Dara cu 2.501 m. Există, de asemenea, 42 de vârfuri având peste 2.400 m şi mai mult
de 150 de vârfuri de peste 2.300 m4.Aceste vârfuri sunt separate între ele prin şei
adânci, unele coborând până sub 2000 m altitudine (Curmătura Zârnei: 1.932 m).
Această densitate de culmi, abrupturi, vârfuri şi înălţimi, i-au atras masivului şi
denumirea de Alpii Transilvaniei, expresie atribuită savantului francez Emmanuel de
Martonne.
Din creasta masivului se desprind către nord şi sud, ca nişte puternice
contraforturi de piatră, un mare număr de spinări prelungi (picioare de munte) dispuse
aproape perpendicular pe creastă. Ele au lungimi şi mai ales înfăţişări diferite, după
cum sunt orientate spre nord sau spre sud. Ramificaţiile nordice sunt în mare parte
abrupte şi stâncoase în apropierea crestei, domolindu-se numai sub mantia pădurilor de
conifere, care apar imediat ce înălţimea scade sub 1.700 m. O altă caracteristică a
acestor ramificaţii constă în aspectul lor de muchie foarte îngustă şi pe alocuri zimţată
(de exemplu Muchia Albota).

4
www.welcometoromania.ro
 Creasta principală şi ramificaţiile nordice ale Făgăraşului supuse acţiunii
curenţilor, precum şi dezagregărilor produse de îngheţ şi dezgheţ, formează în unele
locuri custuri foarte înguste, şei crenelate, cum sunt :Portiţa Arpaşului cu Fereastra
Zmeilor, şeile dintre văile Şerbotei (nord), izvoarele Scara şi Negoiu (sud).
O altă caracteristică a acestor munţi o constituie numeroasele circuri glaciare,
precum şi lacurile alpine situate la mari altitudini. Unele din aceste lacuri sunt
alimentate de izvoare subterane.
Văile care coboară către nord (Transilvania), urmează în marea lor majoritate o
direcţie aproape perpendiculară faţă de linia crestei, iar apele lor sunt silite - din cauza
pantei foarte înclinate - să coboare în salturi, formând numeroase cascade. Printre văile
cele mai pitoreşti se numără: văile Moaşei, Şerbotei, Bâlei, Brezcioarei, Ucei Mari şi
Ucişoarei, Sâmbetei.
Numeroşi munţi din lanţul masivului Făgăraş poartă două denumiri: una pentru
versantul nordic şi alta pentru versantul sudic. Astfel: Muntele Buda (sud) este acelaşi
cu Muntele Arpaşul Mic (nord); Muntele Cocoriciu (sud) cu Muntele Moaşa(nord);
Muntele Moldoveanu (sud) cu Muntele Viştea (nord); versantul sudic al Muntelui
Arpaşul Mare sau Vârtopul poartă denumirea de Muntele Vârful Mircii; Muntele
Ciortea este cunoscut în satele ardelene şi sub numele de Muchea Avrigului5.
Munţii Făgăraş sunt traversaţi de cea mai înaltă şosea din România,
Transfăgărăşanul.
Munţii Cindrel

Munţii Cindrel au un relief glaciar reprezentat prin circuri glaciare, care

adăpostesc tăuri glaciare. Vârfurile acestor munţi au altitudini peste 2000 m, dintre care

5
Maniţiu. O., ”Făgăfaşul”, Editura de cultură fizică şi sport, 1963, pg. 9.
se detaşează, cu o altitudine de 2.245 m, vârful cu nume omonim munţilor, Vârful
Cindrel. Pe valea Orăştiei, la altitudinile joase la acestor munţi, se află cetatea dacă
Sarmizegetusa.
Munţii Lotrului

Pătrunzând în teritoriul administrativ al judeţului Sibiu, dinspre sud – vest, cu

extremitatea lor nordică, Munţii Lotrului sunt mărginiţi, în est, de proeminentul
Defileu al Oltului, la sud de Valea Lotrului, la nord de Valea Sadului, la Vest de
pâraiele Pravăţ – afluent al Lotrului , şi Salanele , tributar Frumoasei.
“Identitatea de construcţie, asemanarea orografică şi chiar cea morfologică
de detaliu, inclusiv aceea de utilizare, apropie atât de mult cele două unităţi
montane – Cindrelul şi Lotru, încât uneori au fost cuprinse sub un singur nume cel
de Munţii Sibiului, adică aflaţi în apropierea municipiului Sibiu şi folosiţi cutumiar
(chiar daca nu în totalitate) de locuitorii satelor Mărginimii.”
Culmea Ştefleşti se desfăşoară pe 12 – 15 Km spre sud până spre Pasul
Tărtărău, iar spre est cca. 25 – 30 km, până la Defileul Oltului. Singura urmă marcantă
a glaciaţiunilor din acest masiv se află sub Vârful Ştefleşti, pe latura sa estică. Culmile
şi platourile cu înălţimi ce variază între 1300 – 1650 m ocupă cea mai mare parte a
masivului. Adoptând un sistem unitar în vederea aplicării semnelor de marcaje
turistice, Comisia Centrală pentru Sistematizarea Marcajelor şi Ocrotirea Muntelui, în
consens cu acordul comisiilor judeţene, a stabilit ca normă recunoaşterea fiecarui
masiv prin creasta sa principala (somitală) şi potrivit normelor internaţionale (ale
F.I.T.) aplicarea benzii roşii ca marcaj al acestora, legăturile dintre masivii (cum este
cazul Cindrel – Lotru, sau Cindrel – Şureanu etc.) apropiaţi , urmând a se face prin alte
semne şi chiar culori (cruce roşie, de obicei albastră sau galbenă). Până în acest an a
predominat ideea parcurgerii culmilor somitale ale Carpaţilor României, de la nord la
sud, cu banda roşie, urmărindu-se crearea unei “magistrale” turistice “unitare şi
continue”.
Lacuri
Lacul Bâlea este un lac glaciar (format în circ glaciar) situat la o altitudine de
2040 m, în Munţii Făgăraş, Judeţul Sibiu. Dimensiunile lacului sunt: 360 m în lungime,
suprafaţa de 46508 m2 şi adâncimea de 11,35 m. În anul 1932 lacul Bâlea şi o suprafaţă
de circa 180 ha în jurul lacului au fost declarate rezervaţie ştiinţifică.

Lacul Bâlea se află la circa 77 km de la oraşele Sibiu, 68 km Făgăraş şi 85 km de

la Curtea de Argeş. În timpul verii se poate ajunge cu automobilul, pe drumul
Transfăgărăşan, iar în restul timpului cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă” din
apropierea cascadei Bâlea. În Munţii Făgăraş se mai află şi lacurile Capra, Podragu mic,
Podragu Mare, Avrig, Urlea, etc.
Prima Cabană la Lacul Bâlea a fost ridicată in anul 1904 de către Societatea
Carpatină Transilvăneană (Siebenburgischer Karpaten Verein „S.K.V.”) şi inaugurată
la 29 august19056.
În anul 2006 a fost construit în apropierea lacului Bâlea primul hotel de gheaţă din
Europa de Est în forma unui iglu de 16 locuri.

6
http://balealac.3x.ro
 Alte lacuri: Avrig, Podragu (lacuri glaciare), Sadu, Hârtibaciu Cibin, (lacuri de
baraj).

Rezervaţii Naturale
Iezerele Cindrelului: rezervaţia cuprinde lacurile glaciare Iezerul Mare,
situat la o altitudine de 1999 m, suprafaţa fiind de 3 ha, iar adâncimea maximă 13,30
m. Forma aproape ovală a lacului măsoară 320 m în lungime şi 189 m lăţime. Iezerul
Mic este situat la 1946 m altitudine, are o formă aproape dreptunghiulară, măsurând
doar 80 m lungime, 58 m lăţime şi având o adâncime maximă de 1,7 m.
Lacul fără fund : Ocna Sibiului
Situat în Parcul Public al Oraşului Ocna Sibiului, în imediata apropiere a staţiei
C.F.R., ”Lacul fără fund” a mai fost cunoscut sub numele de ”Lacul Lemnelor” şi
”Lacul Francisc”. Face parte din complexul lacustru de natură antropogenă care
acoperă aici o mare dolină a stratului de sare din zăcământ.

În cadrul complexului lacustru salin, constituit din 52 de lacuri, ”Lacul fără

fund” face parte din categoria lacurilor de mărime mijlocie.
S-a format pe locul fostei saline Francisca, închisă şi abandonată din anul 1775.
Tavanul salinei se află la cca. 10-13m sub nivelul solului. Prăbuşindu-se datorită
infiltraţiilor şi lipsei elementelor de susţinere, s-a creat un crater care în timp a
acumulat apă.
Are o formă ovală, un diametru de 40-50m, o suprafaţă a luciului de apă de
1655mp şi un volum de 11.114mc. În pofida denumirii, are doar 33-34m adâncime
maximă. Recordul adâncimii lacurilor saline îl deţine însă vecinul său din sud, Lacul
Avram Iancu, cu 132.5 m, conform studiului cercetătorului Al. Maxim din 1931.
Concentraţia sării în apă este de 318 g/l la adâncime în timp ce la suprafaţă atinge
doar 96 g/l.

2.2. Resurse şi atracţii turistice antropice

Monumente Istorice
 Podul Minciunilor

Podul a fost inaugurat în anul 1860, la un an după

confecţionare. Este primul pod din fonta de pe actualul teritoriu al
Romaniei. Elementele de rezistenta ale podului sunt formate din
patru traverse metalice arcuite, decorate cu rozete si cu cate un
brau de elemente inscrise in cercuri.
Cercurile cu diametru maxim sunt decorate cu stema Sibiului
pe latura sudică, iar pe cea nordică poartă inscripţiile “1859”,
respectiv “FRIEDRICHS/ HUTTE”.
Cele patru piedestale de la capătul podului, mai robuste,
realizate din piatră, susţin corpuri de iluminat din fontă turnată.
 Bustul lui George Bariţiu din Parcul Astra
 Opera sculptorului Oskar Späthe, inaugurată în 1912, bustul a fost amplasat iniţial
în curtea şcolii civile de fete ASTRA. În 1924 bustul a fost relocat în actualul spaţiu.
Membru fondator al Academiei Române (1867), George Bariţiu este întemeietorul
ziaristicii româneşti ardelene, istoric, militant pentru emanciparea naţională a
românilor din Transilvania.
 Statuia lui Georg Daniel Teutsch

Situată în curtea Bisericii Evanghelice din Sibiu, statuia episcopului Georg

Daniel Teutsch a fost realizată în 1899 fiind opera sculptorului Adolf von Donndorf.
Aflată pe un soclu de granit, statuia înaltă de 3,5 m este strajuită de 4 medalioane de
bronz cu efigiile colaboratorilor lui Georg Daniel Teutsch şi anume: comitele
Konrad Schmidt, secretarul Franz Gabbel, episcopul Paul Binder şi consilierul J.
Schuller.
Georg Daniel Teutsch este una dintre personalităţile marcante ale comunităţii
săseşti din Transilvania la sfârşitul secolului 18. Născut în 1817 la Sighişoara şi-a
desfăşurat activitatea atât în localitatea natală dar şi în Sibiu ca episcop evanghelic al
salilor evanghelici din Transilvania.
 Bustul lui George Coşbuc
 Bustul poetului George Cosbuc (1866-1918), a fost instalat pe un postament din
piatră cioplită, în iulie 1933, în faţa Consiliului municipal şi este opera sculptorului
Corneliu Medrea, născut în Miercurea Sibiului. George Cosbuc a fost chemat la Sibiu
de Ioan Slavici, pentru a lucra la redacţia ziarului ”Tribuna”. Şi-a petrecut aici, după
cum singur mărturiseşte, ”anii cei mai rodnici” (1887-1889), publicând unele dintre
cele mai reuşite creaţii ale sale: ”Nunta Zamfirei”, ”Rada” şi ”Numai una” 7.
Monumente de artă şi arhitectură
 Turnul Sfatului Sibiu – Piaţa Mică nr. 1

Unul din cele mai cunoscute monumente ale oraşului, reconstruit în 1588, face
legătura între Piaţa Mare şi Piaţa Mică. Îţi trage numele de la faptul că era aşezat lângă
Sfatul Orăşenesc. A fost ridicat în sec. al XIII-lea şi era poarta de intrare în cetate în
cadrul celei de-a doua centuri de fortificaţii. Din turnul iniţial s-a păstrat doar nucleul
ridicat până la nivelul primului etaj. Prin renovarea din 1824 i s-a dat aspectul de
astâzi, când turnul se ridică pe înălţimea a şapte etaje.
Accesul în interior este posibil printr-o uşă mică, de unde, prin intermediul unei scări
spiralate, se ajunge la etajele superioare. La penultimul etaj se poate observa mecanismul
ceasului şi de la ultimul nivel, prin cele patru ferestre dechise către toate cele patru direcţii se
poate admira astâzi panorama oraşului.
7
Avram A., Crişan. V., ”Sibiu ghid cultural-turistic” - Editura FF Press, Bucureşti, 1998.
  Bastionul Haller - Bdul Corneliu Coposu

Construcţia lui a fost iniţiată în timpul primariatului lui Petru Haller. Bastionul
este construit din caramidă şi umplut cu pământ, zidurile având lungimea totală de
223m şi înălţimea de 9 m. Zidurile erau prevăzute cu distanţiere pentru a impiedica
instalarea scărilor de asediu. Cinci dintre deschiderile cazematelor pentru tunuri se mai
păstrează şi astăzi. În 1771, pe acest bastion s-a construit şcoala de călărie (manejul)
iar în primul deceniu al secolului trecut a apărut edificiul şcolii de moaşe. De la
bastionul Haller porneşte latura de nord a cetăţii cu zidurile păstrate de-a lungul străzii
Manejului până la Biserica Ursuline.
 Biserica Evanghelică – Piaţa Huet

Se află în Piaţa Huet şi a fost construită în secolul al XIV-lea (1371-1520), pe

locul unde există o veche biserică romană, şi păstrează până în prezent picturi murale
foarte vechi. Este una dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu.  Clădirea este
dominată de turnul pe 7 nivele cu cele patru turnulete pe colţuri, semn ca oraşul avea
dreptul de condamnare.
Pe peretele interior de nord al corului se află o valoroasă pictură murală veche
din anul 1445, care reprezintă scena răstignirii. Partea cea mai veche a edificiului o
reprezintă corul, atestat din 1371. În cor, în axul bisericii se află una din cele mai
frumoase cristelniţe de bronz existente în ţara noastră care se spune că a fost turnată
din bronzul tunurilor turceşti capturate de către sibieni în 1437. Orga care se găseşte în
această biserică este cea mai mare din S-E Europei.
Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudică după 1474, când s-a hotărât
transformarea bazilicii într-o biserică-hală. Spaţiul interior al bisericii a fost secole de-
a rândul folosit drept necropolă pentru personajele importante ale comunităţii sibiene:
primarii, comiţii sau alte personalităţi. Din 1796 s-au interzis înhumările în biserică dar
s-a făcut o singură excepţie, în anul 1803 când au fost aduse aici rămăşiţele pământeşti
ale baronului Samuel von Brukenthal.
 Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime - Str. Mitropoliei nr. 33

A fost construită între anii 1902-1906 în timpul împaratului Francisc Iosif I în

stil bizantin şi resimte influenţa arhitecturii bisericii Sfânta Sofia din Istanbul. Ideea
ridicării unei catedrale ortodoxe în oraşul de reşedinţă al Mitropoliei - Sibiu, a
aparţinut, iniţial, marelui mitropolit Andrei Şaguna.
Construcţia este monumentală, expresia arhitecturală fiind determinată de
finisajele exterioare -  caramidă în două culori, invelitori de cupru.
Spaţiul interior urmează tradiţia bizantină şi se remarcă prin amploarea
naosului. Cupola şi altarul au fost pictate de Octavian Smighelschi, cel mai
reprezentativ pictor sibian al epocii.
  Sinagoga - Str. Constituţiei nr. 19

A fost construită în 1898 de către comunitatea evreiască din Sibiu. Aceasta a

obţinut banii necesari prin diligenţele depuse de Josef Schwartz, preşedintele
comunităţii, care l-a însărcinat pe arhitectul Szalay Ferenc să construiască edificiul
sinagogii. A fost restaurat cu sprijinul financiar al statului israelian şi inclusă din anul
2007, în circuitul turistic şi cultural. La festivalul de teatru de la Sibiu, în fiecare an au
fost inviate trupe de teatru din Israel iar din 2007, sinagoga din Sibiu a fost propusă să
devină un sediu accesibil pentru desfăşurarea unor evenimente culturale.
 Mănăstirea Cisterciană de la Carta (la 47 km de Sibiu).

Cea mai veche construcţie în stil gotic din România. Întemeiată de călugării
cistericeni (ordin călugăresc originar din Franţa) în 1202, a fost devastată şi incendiată
în timpul năvălirii tătarilor (1241 - 1242), dar ulterior a fost reconstituită.
 Biserica de la Cisnadioara,
 Cea mai veche biserică romanică din ţara noastră, datând din 1223, este
considerată a fi şi ”cel mai însemnat monument al arhitecturii ecleziastice săseşti”.
 Biserica fortăreaţă de la Biertan,

Remarcabil şi impunător monument de artă gotică, ce a fost realizată între 1520

– 1522 şi înconjurată cu turnuri şi ziduri puternice. Păstrează azi o colecţie de vechi
covoare orientale.

Edificii culturale
 Palatul Brukenthal

Cel mai vechi muzeu din ţară şi unul dintre primele din Europa (deschis pentru
public în 1817). A fost înfiinţat în 1780 de Samuel Brukenthal, consilier intim al
Mariei Tereza şi guvernator al Transilvaniei. Colecţiile iniţiale s-au contopit cu cele
ale muzeului Astrei, precum şi cu cele ale Muzeului Societăţii Carpatine rezultând
unul dintre cele mai bogate muzee din România. Cuprinde secţii de: artă (pictură,
grafică, gravuri şi sculpturi realizate de renumiţi artişti), istorie, ştiinţele naturii, artă
populară, precum şi o bibliotecă cu cărţi preţioase.

Rezervaţii şi monumente ale naturii

 Vulcanii noroioşi de la Haşag

Rezervaţia geologică Vulcanii noroioşi se află la o distanţă de 21 km de Sibiu.

Este o rezervaţie geologică interesantă, reprezentată de ”vulcani” în miniatură.
Datorită constituţiei geologice şi existenţei în subsol a hidrocarburilor şi gazelor de
zăcământ, ca şi apelor care dizolvă masa argiloasă şi o transformă în noroi, gazele de
adâncime ies la suprafaţă, antrenând noroiul şi făcându-l să ”fiarbă” la locul de ieşire.
Noroiul evacuat la suprafaţă a format conurile prin care iese apa, în care bolboroseşte
gazul metan.
 Calcarele de la Cisnădioara

Calcarele cretacice de la Cisnădioara au o vechime de 65 milioane de ani fiind

integrate în Rezervaţia geologică de la Cisnădioara. Cunoscută pe plan naţional pentru
varietatea de fosile marine, rezervaţia a fost cercetată încă din a doua jumatate a
secolului XVIII. Recent, în 1999, Andrei Mihai, student al facultaţii de jurnalistică
Sibiu şi pasionat paleontolog, a descoperit la Cisnădioara, aproape de Rezervaţie,
fosile ale arborelui de Sequoia, milenarul arbore care mai creşte încă în California. De
atunci, Rezervaţia constituie un punct fosilifer integrat în circuitul turistic european.
Fosilele descoperite în micul sat au o valoare de patrimoniu fiind unice în România.
 Calcarele de la Turnu Roşu

Calcarele de la Turnu Roşu (Porceşti) sunt foarte aproape de defileul Oltului, judeţul
Sibiu.
Considerate o rezervaţie geologică de vârstă eocenă, Calcarele adăpostesc o bogată faună,
peste 180 forme de foraminiferi, coralieri, viermi, bivale, gasteropode, reptile şi peşti. Tot
aici, s-au descoperit peste 60 de specii de rădăcini şi diverse moluşte. Calcarele fosilifere de la
Turnu Roşu se întind pe o suprafaţă de 26,4 hectare.
Palate şi Cetăţi
 Palatul Brukenthal
Palatul Brukenthal se află în Piaţa Mare din judeţul Sibiu. Acesta este cel mai
reprezentativ edificiu al oraşului Sibiu. Deosebirea faţă de celelalte palate  pe care o
redă acest palat este limitarea sa faţă de existenţa parcelelor iniţiale.
Construirea palatului a fost realizată pe fostul loc a două case medievale, una
dintre ele aparţinând familiei Kloknem. Palatul a reuşit să achiziţioneze şi clădirea
aflată înspre nord, aceasta fiind fosta proprietate a senatorului Offner.
Planul adoptat este unul închis, cu o curte interioară, punându-se accentul pe
primul etaj al palatului, unde există amplasate la faţadă cele mai deosebite şi
importante încăperi. Încăperile din flancuri sunt frumos decorate cu elemente orientale.
În perioada anilor  1786 - 1788 este finalizată şi cea de a doua curte care era rezervată
grajdului şi spaţiilor gospodăreşti. O atenţie specială se îndreaptă către măestria cu
care au fost realizate toate elementele artistice, elementele de pietrărie, lucrărilor de
sculptură şi a portalurilor.
Ancadramentul de piatră care se afla la parter, este frumos decorat cu elemente de
plastică, dintre care putem remarca cu uşurinţă blazonul aurit al lui Samuel von
Brukenthal. Accesul spre interiorul palatului este relizat cu ajutorul portalului principal
care duce spre curte ; de aici se găseşte un al portal ce asigură şi respectă organizarea
principalului portal.
Primul etaj găzduieşte apartamentul proprietarului şi apartamente pentru oaspeţi,
cel de-al doilea etaj este rezervat pentru colecţii, biblioteci care erau situate iniţial în
aripa transversală. Supraportele realizate din lemn de tei sculptat în relief şi aurit se
găsesc în număr de doisprezece şi se numără printre cele mai valoroase elemente ale
palatului.
Muzee
 Muzeul Asociţiunii ”ASTRA”
Beneficiind de anii efervescenţi ce au urmat inaugurării sale, Muzeul
”Asociaţiunii” a ajuns ca, imediat după încheierea păcii consecutive primului război
mondial ,să poată raporta deţinerea a cca 100.000 piese şi chiar (modeste) laboratoare
de restaurare. După întregirea României însă, priorităţile şi locurile în care fuseseră
consacrate centrele culturale transilvane s-au schimbat şi astfel muzeul sibian, până la
razboi instituţie cu reprezentativitate naţională, nu şi-a văzut împlinite nădejdile. Cu
toate acestea, oameni dedicaţi activităţilor etnomuzeografice îşi continuă activitatea, îşi
extind relaţiile în întreg regatul, îşi reîmprospătează expoziţiile, îşi diversifică formele
de acţiune.
 Muzeul Asociţiunii ”ASTRA”
Prin prestigiul său, prin comorile creaţiei romăneşti tradiţionale pe care le deţinea
şi le expunea, după instaurarea comunismului în România, muzeul s-a dovedit nu doar
indezirabil ,ci şi periculos pentru regim, aşa încât, printr-o decizie abuzivă a
Ministerului Artelor şi Comunicaţiilor , a fost evacuat din spaţiul care i-a fost destinat
de creatorii săi şi ai edificiului în care se află. În anul 1950, piesele sale au fost
înglobate în colecţiile Muzeului Brukenthal.
 Muzeul de Etnografie ”Franz Binder”
Muzeul de Etnografie Universalã „Franz Binder” îşi are sediul în Piaţa Micã, nr.
11, Sibiu, România. Municipiul Sibiu este unul dintre cele mai vechi oraşe atestate în
Transilvania. Sibiul este un important centru economic şi cultural - turistic din
România, un exemplu al convieţuirii multi-etnice şi multi-culturale. Muzeul „Franz
Binder” este singurul muzeu de etnografie extra-europeanã din România, ocupând prin
valoarea excepţională a patrimoniului sãu, un loc important în cadrul reţelei muzeale
naţionale

Muzeul „Franz Binder” este parte integrantã a Complexului Naţional Muzeal

„ASTRA” Sibiu, - care cuprinde şi alte secţii de etnografie româneascã, sãseascã,
rromã. Colecţiile exotice ale Muzeului „Franz Binder” sunt structurate în douã mari
categorii: colecţiile vechi constituite în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea prin donaţiile unor cãlãtori săi transilvăneni cãtre
Societatea Transilvană pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu; colecţiile noi, realizate prin
schimburi de colecţii, repartiţii, donaţii, achiziţii etc. Aşadar fondul de etnografie
exoticã al muzeului nostru, începând cu mumia egipteanã cu vechime multimilenarã şi
sfârşind cu cele mai noi achiziţii de artizanat, se înscriu într-un foarte divers cadru
istoric, geografic etno-cultural şi antropologic. Sediul muzeului este monument istoric
actuala “Casa Hermes”, denumitã iniţial “Casa Asociaţiei Micilor Meseriaşi” (Burger-
und Gewerbeverein-Haus) a fost construitã între anii 1865-1867 şi inauguratã la 24
noiembrie 1867, devenind sediul administrativ al acestei Asociaţii, precum şi un loc
destinat desfãşurãrii unor activităţi diverse, cum ar fi cele de club, bibliotecã,
scolarizare a calfelor şi expoziţii de produse mesteşugãreşti. În ultima perioadã,
clãdirea a avut diverse destinaţii şi abia în anul 1990 a devenit sediu al noului muzeu
etnografic, dobândindu-şi adevãrata menire de propagare a valorilor autentice de
civilizaţiie materialã şi spiritualã.
 Muzeul de Etnografie şi Artă Populara Săsească ”Emil Sigerus”
Proiectul de înfiinţare, în cadrul Complexului Naţional Muzeal „ASTRA”, a
unei unităţi muzeale de artă populară săsească a debutat în anul 1997 cu deschiderea
expoziţiei de bază Cahle transilvănene. Secolele XV-XIX şi a avut ca scop
valorificarea, salvarea, conservarea şi promovarea patrimoniului cultural material şi
imaterial aparţinând acestei minorităţi etnice, dat fiind faptul că Sibiul a reprezentat un
spaţiu primordial de rezidenţă pentru saşi.

Muzeul de Etnografie şi Artă Populara Săsească ”Emil Sigerus”

 Baza colecţiilor Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil

Sigerus” a constituit-o patrimoniul etnografic aflat în proprietatea Muzeului Carpatin
(Siebenbürgischer Karpatenverein), care a funcţionat în perioada anilor 1895 – 1920.
Un rol important în formarea şi organizarea primului muzeu cu profil etnografic săsesc
l-a avut colecţionarul Emil Sigerus, care a donat  peste 500 de obiecte valoroase
cuprinzând textile, mobilier pictat, sticlă, cositor, argintărie, dar cu precădere ceramică
transilvăneană.
 Patrimoniul Muzeului „Emil Sigerus” s-a îmbogăţit de-a lungul anilor prin
donaţii şi achiziţii, însumând la ora actuală un număr de 8.900 de piese, conservate în
trei colecţii: port – textile - broderii, mobilier pictat  şi  ceramică.
Colecţia de port – textile – broderii însumează un număr de 4.500 de obiecte
extrem de valoroase şi rare în colecţiile muzeale din ţară şi străinătate, piese care
datează din secolele XVII – XX. Textilele decorative, precum ştergarele de paradă,
ştergarele de sobă, ştergarele de culme, feţele de masă, feţele şi căpătâiele de pernă,
cuverturile de pat, paramentele bisericeşti, păretarele etc., au fost folosite pentru
împodobirea interiorului din gospodăriile ţărăneşti, fiind achiziţio-nate în mare parte
din zonele Sibiu şi Bistriţa datorită unicităţii, autenticităţii şi valorii lor artistice.
 Casa Altemberger : Muzeul de Istorie
Cunoscută astăzi drept Casa Altemberger, după numele primului său proprietar,
clădirea a fost cumpărată în anul 1545 de magistratura oraşului, devenind sediul
Primăriei pentru 400 de ani (până în 1948).

Casa Altemberger : Muzeul de Istorie

Cele zece unităţi arhitectonice, la care se adaugă turnul de apărare, structurează

împreună unul dintre cele mai impresionante ansambluri de arhitectură gotică civilă
din România şi chiar din Europa de Sud Est; cea mai veche parte o constituie turnul-
locuinţă, construcţia acestuia fiind iniţiată la sfârşitul secolului al XIII-lea 8.
Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt
întâmpinaţi în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce
ilustrează tipologiile orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul,
cavalerul, bancherul, măcelarul, crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi
menestrelul.

8
http://www.rovt.ro/cities/sibiu/sibiu_ro
 În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de
sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în
piatră ale unor bărbaţi, elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente
de influenţă renascentistă.
 Muzeul de Arme si Trofee de Vanatoare
Muzeul de Vânătoare poartă numele uneia dintre personalităţile importante ale
oraşului Sibiu la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea:
colonelului August von Spiess, vânător al Casei Regale a României în timpul regelui
Ferdinand I.

Muzeul de Arme şi Trofee de Vănâtoare

Deschis în anul 1966, muzeul a fost primul cu acest profil la nivel naţional,
fiind găzduit în reşedinţa Von Spiess, donată de fiicele colonelului în acest scop.
Colecţia cuprinde un număr de aproximativ 1600 piese.
În spatele clădirii se află o curte amenajată în scopul relaxării în aer liber şi
pentru
desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică a elevilor, cu atât mai mult cu cât
găzduieşte un câine, peşti şi o broscuţă ţestoasă.
 Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, com. Cârţişoara
Biserica veche are mai multe straturi de pictură: primul strat datează din anul
1300, iar al doilea din 1310. Aceste straturi au fost identificate, după pigmenţii din
pictură, de către pictorul C. Boambes, între anii 1987-1988. Al treilea strat se află pe
arcada dintre naos şi pronaos, cu text din anul 1377, stratul al patrulea datează din anul
1450, al cincilea - din anul 1600, al şaselea din 1741 şi al şaptelea - din anul 1809.
 Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
  Mănăstirea a fost părăsită timp de 100 de ani. La 20 august 1762, aşezământul a
fost lovit de Bukow cu tunurile, mănăstirea fiind cel mai puternic centru ortodox din
Transilvania.
Refăcută în anii următori, mânăstirea a fost din nou distrusă de armata imperială
habsburgică, la 23 decembrie 1785. În 1826 aşezământul a fost transformat în biserica
de mir şi redevine mănăstire în 1932, prin strădăniile călugărului Evloghie Ota. În
1955, aşezământul este transformat în mânăstire de maici, dar în 1960 este desfiinţat şi
devine cabană turistică.
 Mânăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, com. Nocrich-Hârtibaci

Mănăstirea Nocrich, Hartibaci a luat fiinţă în anul 1990, pe locul unui

asezământ monahal distrus de generalul Bukow. În anul 2004 s-a început construcţia
unei biserici de cărămidă la Mănăstirea Nocrich.
 Mânăstirea „Sfânta Treime”, com. Orlat
Sfânta  Mănăstire Orlat se află în apropiere de Sibiu, la 5 km. de Săcel. Aşezată 
parcă de  Dumnezeu de la întemeierea  lumii în acest minunat loc, îşi revarsă  liniştea
şi binecuvântarea  peste  aceste ţinuturi până în depărtări. Este strajuită ca într-o palmă
de falnicii munţi  ce-şi pleacă cu dragoste frunţile spre acest lăcaş, iar în depărtare
batrânul munte Făgăraş, cu fruntea albă şi senină, priveşte cu admiraţie spre această
frumoasă  stea, parcă şi el bucurându-se.
Întreaga mânăstire a fost ridicată de curând, fiind atât de îngrijită şi de frumos
pictată, iar locul în care a fost construită, atât de bine ales incât iţi încântă  şi ochii şi
inima, la fel  ca un lăcaş vechi, incărcat de istorie.

Mânăstirea „Sfânta Treime”

Maica Dionisia este stareţă , maica  Paisia egumenă  iar Prea Cuviosul  Sofian
este duhovnicul Sfintei Mănăstiri. Împreună cu cei dragi, în concediu sau în pelerinaj 
treceţi  şi pe la Orlat. Vă veţi  închina, veţi admira munţii şi întreg peisajul şi vă veţi 
linişti inima şi gândurile în acest colţ de rai.
 Schitul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, Staţiunea Păltiniş
Schitul Păltiniş este situat la poalele Munţilor Cindrel, la o distanţă de 500 de
metri distanţă de şoseaua Păltiniş-Sibiu. Din Sibiu se circulă pe o şosea asfaltată care
şerpuieşte printre dealuri şi munţi spre sud-vest 32 de kilometri până în apropierea
schitului.
Schitul Păltiniş este o mică bisericuţă ctitorită de mitropolitul Nicolae Bălan, în
jurul anului 1930. Schitul este alcătuit dintr-o mică bisericuţă din lemn, recent pictată,
şi o casă de odihnă pentru salariaţii Bisericii Ortodoxe.
 Schitul „Schimbarea la Faţă a Domnului”
Schitul Păltiniş aparţine Arhiepiscopiei Sibiului şi este ctitoria pururea
pomenitului Mitropolit Doctor Nicolae Bălan al Ardealului. Biserica a fost construită
din lemn de brad, între anii 1925 şi 1927, cu ajutorul Ministerului Cultelor,
Ministerului Sănătăţii şi al altor instituţii. Bisericuţa din Păltiniş a fost ridicată de către
un grup de meşteri din Răşinari - localitate aflată în apropierea locului, nu departe de
Sibiu. Executantul principal al acestei construcţii a fost meşterul Şerban Cruciat din
Răşinari, sub conducerea unui alt arhitect. Sfântul Altar şi catapeteasma au fost
executate de Societatea Autonomă Stil din Bucureşti.
Fresca ce îmbracă interiorul micut al bisericii este opera lui Ovidiu Preotescu.
Pictura iconostasului a fost realizata de pictorul Vasilescu in anul 1944.
 Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Foltea, oraşul Sălişte
  Este situat la 5 km vest de satul Saliste şi se ajunge la el urcând prin pădure, pe
un drum carosabil. Pentru cei mai grăbiţi, dar şi mai în putere, se poate merge pe izvor
până la cascadă şi apoi pe o potecă la dreapta, pe care se ajunge la schit după ce s-au
parcurs nouă serpentine.

Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”

Dacă suntem atenţi la un luminiş cu 100 m înainte de schit, privind în jos ni se

oferă un tablou pitoresc cu oraşul aşezat între dealuri şi mai în depărtare câmpia şi râul
Cibin. Ansamblul monahal este construit pe un platou de deal înconjurat de dealuri
mai înalte acoperite cu păduri din specii foioase dar şi pâlcuri de brazi în zona fântânii
Foltea de lângă schit. La circa 10 km de aici, în zona Santa, este o poiană cu multe
flori şi o cabană turistică.
 2.3. Forme de turism practicate la nivelul judeţului Sibiu

Din analiza elementelor potenţialului turistic al judeţului rezultă existenţa

condiţiilor favorabile dezvoltării unor diverse forme de turism.

2.3.1. Turismul montan

Păltinişul este o opţiune interesantă pentru un weekend prelungit destinat
sporturilor de iarnă sau plimbărilor prin rezervaţia Iezerele Cindrelului la faimoasele
lacuri glaciare. Odată ajuns la Păltiniş, nu ai cum să te plictiseşti. Poţi să schiezi, să
urci crestele împădurite din apropiere pe trasee accesibile sau doar să admiri panorama
care ţi se deschide în faţă.
Staţiunea a fost întemeiată de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor -
SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein) în 1894 fiind cea mai veche staţiune
montană din România9.
Staţiunea este situată pe coasta de nord-est a munţilor Cindrel (Carpaţii
Meridionali), în mijlocul unei păduri de conifere, la 32 km SV de Sibiu, de care este
legată printr-o sosea modernizată. Este staţiunea montană situată la cea mai mare
altitudine (1442m) din ţară.
Climatul montan, cu aerul ozonat, recomandă staţiunea pentru tratarea
asteniilor, a bolii Basedow, a sechelelor pulmonare, surmenaj, hipertiroidie benignă.
Temperatura medie anuală este de +4 grade Celsius (media lunii iulie este de 12 grade
C, iar a lunii ianuarie de - 6 grade C).
Ploile sunt frecvente, dar de scurtă durată, iar stratul de zapadă este prezent 120
zile pe an. Un fenomen meteorologic frecvent întâlnit la Păltiniş este inversiunea
temperaturii.
Condiţiile de schi sunt excelente începând din decembrie şi până în aprilie. Pârtiile din
staţiune sunt accesibile pentru toţi împătimiţii sporturilor de iarnă.

9
www.turism.sibiu.ro
 2.3.2. Turismul balnear
Turismul balnear este practicat datorită apelor cu proprietăţi curative din
staţiunile balneo – climaterice Ocna Sibiului şi Bazna care sunt recomandate pentru
tratarea diferitelor afecţiuni.
La începutul secolului al XIX- lea o comisie de medici şi chimişti din Viena au
sosit în Bazna pentru a studia efectele sării de Bazna precum şi a climatului (acesta
fiind unul propice curelor balneare). Totusi, fundamentul acestei staţiuni a fost
reprezentat de initiativa unor medieşeni, care au reuşit ca în următorii ani să atragă un
număr mare de simpli turişti sau turişti sosiţi pentru cura balneară. Rezultatul a fost
tratarea cu succes a sute de persoane cu diverse afecţiuni. La începutul secolului XX
staţiunea a cunoscut o perioadă de creştere din punct de vedere al infrastructurii
întampinând cu caldură si ospitalitate numeroşii turişti care au păşit pe aceste
meleaguri.
În prezent staţiunea Bazna se află într-o perioadă de renaştere din punct de
vedere turistic. Resursele sale naturale precum şi tezaurul lăsat în urmă de germani
reprezintă o atracţie tot mai mare pentru diversele categorii de turişti, fie ca sunt turisti
interesaţi să cunoască noi obiceiuri şi tradiţii fie că sunt turişti care sosesc pentru cura
balneară. Staţiunea este vizitată anual de turişti care urmează cura de Bazna de ani
buni şi care au nevoie de acest tratament care se dovedeşte benefic cel puţin o data pe
an.
Staţiunea Ocna Sibiului, denumită şi litoralul Ardealului, este situată la o
altitudine de 400 m faţă de nivelul mării în partea nord-vestică a Depresiunii Sibiului,
la 15 km de orasul Sibiu. Zona se încadrează în climatul temperat continental de deal
şi de podiş cu unele nuanţe locale (inversiuni de temperatură iarna, calm atmosferic,
insolaţie puternică) particularităţi climatice care au un rol important în prevenirea şi
tratarea unor boli10. Ocna Sibiului a fost prima data atestata documentar in anul 1263
desi zona este locuita inca din vremea dacilor.
Procesul de transformare a minelor în ochiuri de apă sărată a fost continuu şi
inevitabil. Minele au fost abandonate rând pe rând, în ciuda eforturilor susţinute ale
minerilor, apa de ploaie şi pânza freatică având câştig de cauză în final.

10
http://www.turism.sibiu.ro/ro/ocna.htm.
 În timp, sub influenţa factorilor climaterici, prăbuşirea pereţilor devenea un fapt
iminent, salinele transformându-se în lacurile de astăzi, principala atractie a statiunii.
Proprietatile curative ale apei sunt mentionate pentru prima data in anul 1598 cand
ambasadorul împăratului Rudolf al II-lea a descoperit efectul terapeutic al lacurilor,
când în drum spre Constantinopol poposeşte aici pentru a face băi. În anul 1820,
medicul Pataky Samuel, face pentru o analiză a apei din punct de vedere chimic,
dovedind astfel, în mod ştiinţific, puterea vindecătoare a apei datorită diferitelor
elemente terapeutice existente. La Ocna Sibiului se trateaza, cu rezultate deosebite,
bolile aparatului locomotor, reumatismele degenerative cronice, preartrozele si
artrozele, spondilozele, precum si diferite afectiuni ginecologice.
Elementul hidrologic este bogat reprezentat prin salba de lacuri ce însumează o
suprafaţa hidrologică de 35.700 metri pătraţi şi un volum de 265.700 metri cubi. Cele
mai importante lacuri sunt: „Lacul fara fund", declarat monument al naturii, cu cel
mai puternic fenomen de heliotermie, „Lacul Ocna pustie" care are 160 m adâncime
fiind cel mai adânc lac antroposalin din România si „Lacul Brâncoveanu”, lacul cu
cea mai mare salinitate din statiune,(310 g/l salinitate).
În prezent Complexul Balnear Ocna Sibiului este refăcut în întregime, în
urma unui proces intens de restaurare ce a urmat îndeaproape linia arhitectonică
originală a arhitecţilor vienezi (doar pavilionul central a fost demolat din cauza stării
avansate de degradare în care ajunsese nemaiputând fi astfel restaurat).

2.3.3. Agroturismul şi turismul rural în judeţul Sibiu

Mărginimea Sibiului11 este o zonă etnografică unică în Romania situată la vest
de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde
18 localităţi: Boiţa, Sadu, Rau Sadului, Tălmaciu, Tălmacel, Răşinari, Poplaca, Gura
Răului, Orlat, Fântănele, Sibiel, Vale, Săliste, Gales, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi
Jina. Pozitia geopolitică a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara
Românească şi în proximitatea Sibiului, puternic centru mesteşugăresc şi comercial, au
oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii.
Localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creşterea
animalelor şi mesteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit. Cea mai mare
11
http://www.turism.sibiu.ro/ro/marginime.htm
parte a satelor din zona au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice. Deşi
progresiv construcţiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiţionale, atmosfera în
Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată.
Costumele de sărbătoare de o eleganţă rară, brodate în negru şi alb sunt
purtate cu mândrie de sărbători iar meşteşugurile moştenite din moşi strămoşi sunt
practicate cu succes şi azi. Încă din cele mai vechi timpuri, aceste populaţii de oieri au
fost şi sunt maestri în prelucrarea lânii şi a pieilor. Pe aceste meleaguri aveţi
posibilitatea să găsiţi biserici vechi, muzee (Muzeul Sibiel, unde există cea mai mare
colecţie de icoane pe sticlă din Europa, Muzeul Sătesc Răşinari, ce cuprinde piese
uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti, Muzeul
din Galeş, cu o impresionantă colecţie de costume populare şi Muzeul Parohiei
Ortodoxe din Saliste , ce cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult), case memoriale şi
construcţii tradiţionale ţărăneşti.
Cu timpul, Mărginimea Sibiului a devenit un punct important al turismului
rural românesc, aici dezvoltându-se numeroase pensiuni ce vă pot oferi condiţiile
necesare petrecerii unui sejur de neuitat. Atmosfera tipic ţărănească, păstrarea intactă a
tradiţiilor şi obiceiurilor, ospitalitatea sătenilor măresc atractivitatea pentru aceste
locuri.

2.3.4. Turismul cultural

 În Sibiu sunt peste 100 de atracţii de importanţă naţională şi, adunându-le şi pe
cele din împrejurimi, aria de interes depăşeşte 140 de centre. Oraşul Sibiu este
înconjurat de sătuleţe încântătoare, cu biserici fortificate şi case frumos colorate.
În Cisnădioara există biserică în stil roman şi o citadelă situate pe vârful unui
deal la 70 m
deasupra nivelului satului. Biserica a fost construită în perioada 1162 - 1223.
Peisajele înconjurătoare ale Cisnădiei au favorizat aşezarea localnicilor încă din
perioada antică. Aici au fost descoperite urme ale civilizației încă din epoca bronzului,
monede greceşti, mărturii ale civilizaţiilor dace şi romane.
Printre elementele de interes din Răşinari, se numără:
- Biserica Ortodoxă cu hramul Sf. Paraschiva - a fost construită în perioada
1725 – 1758 pe locul unei aşezări în stil bizantin ridicată în 1383.
- Casa Episcopiei (1710), Biserica ortodoxă cu hramul Sfinta Treime (1800 -
1814), Muzeul Etnografic (1952), Castelul Feudal (secolele 13 - 14).
- Lânga Valea Stează, se află Mausoleul Mitropolitului Andrei Şaguna (1808 -
1873), în apropierea Bisericii Ortodoxe, cu hramul Sfinta Treime, construită în 1877.
- Casa Memorială Octavian Goga, amenajată în casa în care s-a născut poetul,
construită în secolul 1880, este un monument istoric.
În zona Orlat au fost identificate vestigii importante, dovezi ale faptului că
acest loc a fost locuit încă din paleolitic. Castelul Mic şi Castelul Lung, în apropierea
localităţii, păstrează urme ale fortificaţiilor şi aşezărilor din perioada neolitică până în
Evul Mediu, cât şi din perioada dacilor şi romanilor.
 CAPITOLUL III
ANALIZA SWOT A TURISMULUI DIN
JUDEŢUL SIBIU

3.1. Punctele forte ale turismului sibian

Punctele forte ale turismului sibian vizează:
Statutul oraşului Sibiu de Capitală Culturală Europeană în 2007;
Mărginimea Sibiului este o zonă etno-folclorică şi agroturistică consacrată;
Susţinerea dezvoltării turismului de către autorităţile locale (realizarea de
materiale de promovare; iniţiativă locală puternică în promovarea turismului;
promovarea de noi trasee, dezvoltarea reţelei de centre de informare turistică);
Numeroase iniţiative, publice sau private, ce urmăresc popularizarea zonelor
mai puţin cunoscute ale judeţului;
Existenţa unui specific pentru multe dintre localităţile diferitelor zone („pâinea
de la Gura Râului”, „berzele din Cristian”, „mături de Fofeldea”, „cazane la
Brateiu” etc.);
Ofertă turistică bogată în raport cu alte zone din România;
Gastronomie recunoscută (brânzeturi, specialităţi din carne);
Poziţionarea în mijlocul ţării pe rute majore de transport şi existenţa
aeroportului internaţional de la Sibiu;
Numeroase zone naturale au rămas în stare bună de conservare;
Două monumente UNESCO;
Siturile Natura 2000 acoperă aproape jumătate din teritoriul judeţului;
Interes internaţional pentru anumite zone din judeţul Sibiu (diverse organizaţii
din Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franţa, etc.);
Deschiderea în Sibiu a Biroului Institutului European pentru Itinerarii Culturale;
Primii paşi spre diversificarea ofertei de legături aeriene directe din Sibiu (de
exemplu introducerea curselor Sibiu – Londra);
Profilul turistic al judeţului Sibiu include unele dintre principalele elemente
generale de atractivitate ce se constituie în tendinţe în turism la nivel european
(patrimoniu cultural, gastronomie).

3.2. Punctele slabe al turismului sibian

Punctele slabe ale turismului din Sibiu sunt:
Inexistenţa unor plăcuţe explicative la monumente, a unor ghiduri audio în mai
multe limbi;
Pregătire insuficientă privind antreprenoriatul şi managementul turistic a unor
proprietari de pensiuni;
Sărăcia din anumite localităţi;
Probleme legate de personalul din turism (grad scăzut de instruire a
personalului din turism / lipsa personalului calificat);
Inexistenţa unei instituţii specializate pentru formarea personalului în turism;
Legendele, evenimentele istorice, breslele nu sunt foarte cunoscute;
Lipsa promovării resurselor turistice „alternative”, precum biodiversitatea
faunei şi florei;
Inexistenţa informaţiilor complete integrate asupra obiectivelor / traseelor
turistice din judeţ în format digital / on-line · Acoperire limitată a cererii de
suveniruri de calitate;
O serie de monumente istorice sunt în stare avansată de degradare;
Infrastructură deficitară în unele zone rurale;
 Numărul încă relativ redus de producători agricoli certificaţi „bio” (chiar dacă
activităţile agricole desfăşurate tradiţional întrunesc, de principiu, condiţiile
necesare în cazul multor locuitori ai zonelor rurale);
Măsurile pentru creşterea siguranţei produsului turistic montan sunt încă în faze
incipiente (între direcţiile unde ar fi nevoie de îmbunătăţiri menţionăm
amenajarea refugiilor montane, creşterea eficienţei serviciilor Salvamont,
instruirea unui număr mai mare de de ghizi montani, semnalizarea şi marcarea
corespunzătoare a tuturor traseelor montane).

3.3. Oportunităţi pentru dezvoltarea turismului

din judeţul Sibiu
Principalele oportunităţi vizează:
Oportunităţile sunt reprezentate de posibilităţile de valorificare a potenţialului
turistic într-o anumită zonă. În Sibiu întâlnim nenumărate oportunităţi, printre care:
Fructificarea superioară a unor nişe în turism (sporturi extreme, ecoturism);
Extinderea domeniului schiabil atât în Cindrel, cât şi în Făgăraş;
Diversificarea serviciilor turistice / dezvoltarea serviciilor de divertisment şi
agrement;
Valorificarea gastronomiei locale;
Fructificarea istoriei bogate a zonei;
Promovarea legendelor şi a obiceiurilor populare;
Accesarea fondurilor structurale disponibile în domeniul turismului;
Existenţa parteneriatelor externe şi interne de colaborare în domeniul
turismului.

3.4. Ameninţări
 Ameninţările sunt reprezentate de riscurile care apar şi care pot deveni puncte
slabe ale turismului într-o anumită zonă. În Sibiu, acestea sunt reprezentate de
următoarele:
Lipsa coeziunii / comunicării între autorităţile locale în privinţa programelor
comune axate pe dezvoltarea turismului;
Depopularea şi populaţia îmbătrânită din zonelor rurale;
Distrugerea mediului natural prin reglementarea şi controlul limitat al activităţii
umane şi prin lipsa infrastructurii tehnice (canalizare / staţii de epurare);
Creşterea decalajului de dezvoltare între oraşele mici şi Sibiu;
Disparitatea creată prin neintegrarea socială a romilor;
Creşterea ponderii turismului ilicit ca efect al crizei economice;
Instabilitate legislativă.

CONCLUZII
 Turismul, reprezintă pentru judeţul Sibiu, domeniul care poate fi valorificat în
mod superior prin realizarea unor proiecte care să vizeze modernizarea structurilor
turistice existente, calificarea personalului angajat in turism si promovarea intensa a
acestui judeţ, ca destinaţie turistică pe piaţa înternaţională.
Referitor la oferta de cazare, cea mai mare pondere, în totalul structurilor
turistice de primire cu funcţiuni de cazare o deţin pensiunile turistice rurale cu o
pondere de 37,22% din totalul structurilor turistice existente la nivelul judeţului Sibiu.
Pe locul doi se situează hotelurile şi motelurile care deţin o pondere de 22,62% din
totatlul structurilor.
Referitor la circulaţia turistică, în anul 2009, numărul turiştilor care au ales
judeţul Sibiu, ca destinaţie turistică, a scăzut cu 26% comparativ cu anul 2008.
Numărul turiştilor sosiţi în structurile de primire turistică din judeţul Sibiu în
anul 2009 a fost de 244.000 persoane, în scădere cu 26 %) faţă de anul 2008.
Din numărul total al turiştilor cazaţi în judeţ, 77,2% au fost turişti români
(74,9% în 2008) , respectiv 22,8% turişti străini ( 25,1% în 2008)12.
În aceiaşi perioadă, sosirile vizitatorilor străini în structurile de primire
turistică din judeţ , a fost de 55.808 persoane, în scădere cu 16369 persoane (- 22,7%)
faţă de anul 2008. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini s-au înregistrat din
Germania (36,8%), Italia (6,9 %), Austria(6,4%), şi Franţa (6,3%).
Pe categorii de unităţi, sosirile în hoteluri deţin , o pondere de 70,6% ,
preferinţa turiştilor pentru pensiuni turistice şi agroturistice fiind de 13,8% din totalul
sosirilor în structurile de primire turistică .
Pentru a atrage în viitor un număr semnificativ de turişti, întreprinzătorii
din turismul sibian ar trebui sa adopte strategii de dezvoltare a produselor
turistice pe care le comercializează astfel încât sa poată satisface exigenţele
manifestate pe piaţa turistică în prezent.

BIBLIOGRAFIE

12
Direcţia Judeţeană de Statistică Sibiu, Comunicat de presă – Activitatea turistică în judeţul Sibiu în anul
2009, Sibiu, 31 martie 2010.
 Adăscăliţei, V., Introducere în Marketing relaţional, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti. 2007.
Balaure V., Cătoiu I., Vegheş C., Marketing turistic, Editura Uranus, Bucureşti,
2005.
Baron T., Korka M, Pecican E., Stanescu M., Statistica pentru comerţ şi turism,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucuresti 1981.
Biji E., Baron T., Tovissi L., Statistică teoretică şi economică, Editura didactică şi
pedagogică Bucureşti, 1991.
Cianga N., România, Geografia Turismului (Partea întâi), Presa Universitara
Clujeana, Cluj-Napoca, 2001.
Cianga N., Turismul din Carpatii Orientali, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-
Napoca, 1998.
Cândea M., Şimon T, Potenţialul turistic al României, Editura Universitară,
Bucureşti, 2006.
Cocean P., Geografia Turismului, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca, 1999.
Cocean P., Geografia Turismului Românesc, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca,
1997.
Cocean, P., Vlasceanu, Gh., Negoescu, B., Geografia generala a turismului,
Editura Meteora Press, Cluj-Napoca, 2002.
Glăvan, V., Georgrafia turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2005.
Glăvan, V., Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2006.
Iordan I., Bonifaciu S., România - ghid turistic, Editura Garamond, Bucureşti,
2006.
14. Neacşu, N., Băltăreţu, A., Neacşu M., şi Drăghilă M., Resurse şi destinaţii
turistice - interne şi Internaţionale, Editura Universitară, Bucureşti, 2009.
15. Neacşu,N., Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 2000.
16. Neacşu N., şi colectiv, Economia Turismului, Editura Pro-Universitaria,
Bucureşti, 2006.
17. Neacşu, N., Băltăreţu A., Neacşu M., Economia turismului - studii de caz -
statstici - legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008.
18. Nenciu, D.,S., Strategii de marketing pentru dezvoltarea turismului românesc,
Ed. EX PONTO, Constanţa, 2009.
*** Consiliul Judeţean Sibiu, Strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu pentru
perioada 2010 – 2013 şi direcţiile de dezvoltare ale judeţului pentru perioada 2014 –
2020, Sibiu, 2010.

Link-uri:

www.inforegio.ro
www.welcometoromania.ro
http://www.rovt.ro/cities/sibiu/sibiu_ro
http://www.ghidulturistic.ro
http://balealac.ro