1918 ÎNTR-UN TÂRG TRANSILVAN-LUDUŞ

Drd. Antoniu-Ioan Berar, drd. Marcela Berar, UMFST Tîrgu Mureş

Rezumat. Luduşul este o străveche aşezare din sudul Câmpiei Transilvaniei, atestată documentar la
1333. Pe parcursul Evului Mediu şi până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, localitatea a fost
un simplu sat de iobagi. Evoluţia localităţii avea să se schimbe după anul 1870 când în zonă sunt
construite căi de comunicaţie care vor impulsiona agricultura şi comerţul în zonă. La scurt timp,
Luduşul devine un important târg de cereale şi animale, renumit în toate colţurile Imperiului Austro-
Ungar. Dezvoltarea economică a atras în zonă un număr însemnat de evrei care s-au aşezat în zonă
dezvoltându-şi afaceri în domeniul comerţului. Creşte numărul populaţiei, localitatea devine comună
rurală, centru de plasă, cu instituţii specifice. Localitatea este supusă politicii de colonizare cu etnici
maghiari, deoarece populaţia majoritară o formau până la 1850 românii. La cumpăna secolelor XIX-
XX, românii luduşeni s-au implicat în toate evenimentele importante care au vizat obţinerea drepturilor
naţionale, culminând cu participarea la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde luduşenii
prezenţi alături de ceilaţi românii au înfăptuit Unirea de la 1 Decembrie 1918.

Cuvinte cheie: Luduş, Gheja, unire, România, Alba Iulia

Evoluția localității Luduș din cele mai vechi timpuri și până la 1 Decembrie 1918
Ludușul este o străveche așezare situată în sudul Câmpiei Transilvaniei, în S-V judeţului Mureş.
Localitatea este atestată documentar în anul 13331. Factorii fizico-geografici favorabili au creat
condițiile necesare de locuire încă din cele mai vechi timpuri. Confluența Pârâului de Câmpie cu
Mureșul, luncile celor două ape curgătoare, solurile fertile și relieful format din dealuri domoale au
reprezentat factorii determinanți în evoluția economică a zonei. 2 De la cele mai vechi urme de locuire
descoperite în vatra localităţii3 și până la momentul 1 Decembrie 1918, Ludușul a făcut parte succesiv
din: Dacia, Imperiul Roman, din formațiuni statale specifice începutului de Ev Mediu, din voievodatul
Transilvaniei dominat de nobilimea maghiară (sec. XII-XVI), din Principatul Transilvaniei aflat sub
suzeranitate otomană (sec. XVI-XVII), din Imperiul Habsburgic (sec. XVII-XIX) și din Imperiul
Austro-Ungar (1867-1918).

1 Denumirea localității Luduș este menționată pentru prima dată în anul 1333, într-un process verbal scris în limba latină.
Documentul original se află la Biblioteca Széchenyi din Budapesta. Vezi și Iosif Andreica et alii, Monografia Orașului
Luduș, Ed. Nico, Târgu-Mureș, p.91
2 Antoniu Berar et alii, Premise fizico-geografice în dezvoltarea orașului Luduș, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2018, p.9-10
3 Dovezile în acest sens sunt: colecțiile arheologice (vase, unelte, arme, podoabe), izvoarele documentare și cartografice
păstrate în muzee din: București, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Budapesta, Tîrgu-Mureș, etc. Cele mai vechi urme de locuire pe
teritoriul administrativ al Ludușului datează din perioada eneoliticului târziu. În zona fostei Fabrici de Spirt s-au descoperit
fragmente ceramice aparținând culturii Bodrogkeresztúr, vezi Adrian Mihai Olaru, Luduș, o istorie neterminată, Ed. Sfântul
Ierarh Nicolae, Brăila, 2016, pp.13,14
1
 Timp de câteva secole, Ludușul a vut statutul de sat. Potrivit documentelor de arhivă, Ludușul a
purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri, dintre care amintim: Ludas (1333), Marosludas, Maros
Ludas (până în anul 1918). După Marea Unire, localitatea a avut următoarele denumiri: Luduș-Murăș,
Ludoșul de Murăș (1920) și Luduș (1928), formă care nu s-a menţinut până în zilele noastre.4
Târgul Ludușului la cumpăna secolelor XIX şi XX
Începând cu a doua jumătate a secolul XIX, Luduşul s-a caracterizat printr-o dezvoltare
economică și demografică. Principalii factori ai evoluției localității au fost construirea căilor ferate
Războieni-Târgu-Mureș și Luduș-Bistrița, precum și reconfigurarea drumului Turda-Târgu-Mureș care
traversa localitatea. Aceste căi de comunicație au favorizat dezvoltarea comerțului, stabilirea în
localitate a unui număr mare de comercianți, în majoritate evrei. Începând cu anul 1862 Ludușul a
primit dreptul de a organiza târguri bi-anuale (în 4 mai și 4 octombrie), iar din anul 1868 s-au organizat
târguri săptămânale fără întrerupere, până în zilele noastre.5 Târgurile ţinute aici, mai ales cele de
animale şi cereale, au devenit atât de cunoscute, încât negustorii negustori din toate părţile Imperiului
Austro-Ungar nu ezitau să vină aici pentru a face negoţ. 6 Alături de plugari, comercianţii, meseriaşii şi
intelectualii au contribuit la ridicarea Luduşului.7 Noul statut economic pe care l-a dobândit Ludușul în
a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost pus treptat în evidență prin apariția unor instituții specifice
localităților mai dezvoltate. După anul 1850, Ludușul a devenit comună rurală și centru de plasă. În
anul 1851 s-a introdus cadastrul iar în anul 1852 s-a înființat poșta. La cumpăna dintre secole au fost
construite: biserici, școli, un hotel, restaurante. Exista o farmacie, un cabinet medical și o formațiune de
pompieri voluntari. În centrul de plasă își desfășurau activitatea: primăria, pretura plasei, postul de
jandarmi, judecătoria, circumscripția financiară și Trezoreria Regală Maghiară.
Orbán Balázs descria astfel Ludușul acelor vremuri:
„Luduşul a renăscut din propria-i cenuşă precum pasărea Phoenix, după ce a devenit portul
principal al transportului de lemn şi cereale pe Mureş şi mai ales după ce târgul Viişoarei s-a
mutat aici. Din acest moment dezvoltarea localităţii a fost rapidă, astfel încât acum are oficiu
poştal, farmacie, cerc de lectură şi pension de fete. Sunt foarte căutate şi târgurile anuale şi
săptămânale şi din această cauză tot mai mulţi comercianţi şi meşteşugari se mută aici. Zilnic

4 Până în anul 1931, comuna Gheja, atestată documentar în anul 1366, a făcut parte din județului Alba, plasa Ocna Mureș.
Din anul 1931, aparține administrativ de comuna Luduș. În anul 1960 Luduşul este declarat oraş.
5 Adrian Mihai Olaru, Luduș, o istorie neterminată, Ed. Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016, p.228
6 Iosif Andreica et alii, Monografia oraşului Luduş, Ed. Nico, Târgu-Mureş, 2008, p.76
7 Grigore Ploieşteanu, Momente din trecutul Luduşului în Luduş-600, Foaie volantă editată de Comitetul Orăşenesc Luduş,
1977, p.2
2
 se ridică case mai frumoase, hanuri, aşa că mai devreme sau mai târziu va avea toate condiţiile
pentru a deveni oraş...”8
În aceeaşi lucrare, Gheja era prezentată astfel:
„Pe malul stâng al Mureşului se află Gheja, sat mărunt. […] Din documente se poate observa
că mai demult existau Gheja bătrână sau de jos, Gheja nouă sau de sus și lângă ele cătunul
Macău, iar acum toate trei sunt înghesuite într-un singur loc, formând satul mare, iar printre
colibele împrăștiate ies în evidenţă conacele aparţinând contelui Toldi și baronului Splényi.”9
Creşterea demografică a Luduşului, care devenise un adevărat târg de cereale, de lemne şi
animale este demonstrată de datele statistice. De la 2301 locuitori menţionaţi la 1850, populaţia ajunge
la 4101 locuitori în anul 1900.10 Evoluţia structurii populaţiei Luduşului pe naţionalităţi în perioada
1850-1910 a fost una interesantă. Dacă în anul 1850, Luduşul avea o populaţie românească în
majoritate absolută (91,33%), maghiarii reprezentau 2,91%, alte naţionalităţi 5,74% iar Gheja avea o
situaţie asemănătoare, cu 84,39% români, 5,43% maghiari, 10,17% alte naţionalităţi, în anul 1900 în
Luduş, numărul maghiarilor (1351) devine aproximativ egal cu cel al românilor (1359) 11. În anul 1910,
situaţia se schimbă, numărul românilor (2321) fiind mai mic decât cel al maghiarilor (3532). Sub raport
confesional, situaţia era următoarea: din 6026 locuitori, 286 erau ortodocşi, 2177 greco-catolici, 758
romano-catolici, 1991 reformaţi, 38 evanghelici, 49 unitarieni şi 727 izraeliţi. 12 Cauzele care au dus la
schimbărea majoră a structurii naţionale a populaţiei în această perioadă de timp au fost stabilirea unui
însemnat număr de evrei în localitate, aceştia ocupându-se cu comerţul şi politica statului maghiar de
colonizare cu etnici maghiari în partea de nord a localităţii Luduş, între anii 1902-1905. În acest
interval de timp au fost înfiinţate coloniile:13 Internă (Belső-telep), Andrássy-telep (actualul cartier
Roşiori), Eckzen-telep (actualul cartier Avrămeşti) şi Albis-telep (actualul cătun Fundătură). Acestea au
fost înfiinţate pe terenurile comunei, pe terenurile cumpărate de la doi dintre marii moşieri ai vremii,
Eckzen Sándor şi contele Andrássy Gyula jr. precum şi pe terenuri aparţinând comunei Bogata.14
Manifestarea sentimentului naţional în cadrul populaţiei româneşti din zona Luduş, în a
doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX

8 Apud Iosif Andreica et alii, op.cit., p.77 / Orbán Balázs, A Székelyföld leírása történelmi, régészeti, természetrajzis
népismereti szempontból, 1868-1873, vol. 5, http://mek.oszk.hu/04800/04804/html/188.html
9 Apud Adrian Mihai Olaru, op.cit. p.232 / Orbán Balázs, op. cit.
10 Adrian Mihai Olaru, op.cit., pp.399,404
11 În Gheja, situaţia populaţiei în anul 1900 era următoarea: 852 români, 308 maghiari, 5 germani, 52 alte naţionalităţi.
12 Adrian Mihai Olaru, op.cit., pp.399,407
13 Neoficial, scopul acestor colonizări în sudul Câmpiei Transilvaniei era acela de a crea zone maghiare în localităţile cu
populaţie românească, extinderea comunităţilor maghiare minoritare şi realizarea unui culoar din Ungaria până în secuime,
de-a lungul râurilor şi în Câmpia Transilvaniei, pentru ca mai târziu acest proces să continuie şi în celelalte localităţi cu
populaţie majoritară românească.
14 Iosif Andreica et alii, op.cit., p.95
3
 Principalul ţel al liderilor români transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost
autonomia politică. Era o dorinţă apărută în timpul Revoluţiei de la 1848, când au cerut tuturor
românilor din Imperiul habsburgic să se unească într-un „ducat românesc”, avându-l pe împăratul de la
Viena ca Mare Duce. Înfăptuirea dualismului austro-ungar din anul 1867 a spulberat speranţele
românilor din Transilvania privind autonomia. Transilvania a încetat să mai fie entitate politică
separată. Astfel, românii au devenit dintr-o populaţie majoritară în Transilvania, una din minorităţile
existe în Ungaria Mare.15 În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, luduşenii au fost prezenţi la o serie
de evenimente importante pentru istoria nostră naţională. În anul 1868, prin semnătura lui Ioan Graur,
luduşenii au aderat la Pronunciamemtul de la Blaj, o succintă declaraţie de principii, prin care se viza
restaurarea autonomiei Transilvaniei, cerând aplicarea legilor adoptate de Dieta Transilvaniei între anii
1863-1864, prin care românii erau recunoscuţi ca naţiune. Atât la Luduş cât şi în localităţile învecinate
se citeau gazetele naţionale, documentele programatice ale mişcării naţionale, precum Memorandumul
din 1892, precum şi opere de seamă, ca „Părţi alese din Istoria Transilvaniei” de George Bariţiu.
Înţelegând importanţa pentru întreaga naţiune română a obţinerii independenţei României la
1877, luduşenii, alături de alţi români transilvăneni au contribuit prin donaţii la susţinerea armatei
române, cu speranţa, desăvârşirii, într-un viitor apropiat a unităţii naţionale.
Înstaurarea dualismului austro-ungar a influenţat şi viaţa românilor din părţile Luduşului
deoarece au fost aplicate şi în această zonă legile şi hotărârile guvernului de la Budapesta, care au lovit
în fiinţa neamului românesc, în identitatea naţionlă a românilor majoritari. Aici a existat, cu siguranţă, o
viaţă politică. În anul 1881, când au fost unificate cele două partide româneşti: P.N.R. din Banat şi
Ungaria şi PNR din Transilvania, la Luduş a fost plasat sediul Cercului electoral al Luduşului de
Mureş.16 În anul 1894 din mai multe localităţi de lângă Luduş a fost exprimată solidaritatea cu
memorandiştii. În această perioadă, din rândul luduşenilor s-au desprins figuri reprezentative, ca
medicul Teodor Rece, protopopul şi profesorul Nicolae Solomon, învăţătorul Vasile Morariu, avocatul
dr. Ioan Olteanu şi preotul poet George Simu. Au fost organizate, îndeosebi din iniţiativa lui N.
Solomon, numeroase manifestaţii cultural-artistice, au fost create reuniuni care au avut un rol important
în păstrarea şi cultivarea limbii naţionale, a muzicii, dansului şi portului tradiţional. Astfel au luat fiinţă:
Reuniunea de cântări din Luduş (1888), Despărţământul Mureş-Luduş al „Astrei” (1891), Bibliotecă
poporală (1895), Reuniunea învăţătorilor români greco-catolici (1895), Comitetul filial al Societăţii

15 Keith Hitchins, România 1866-1947, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013, p.208

16 Iosif Andreica et alii, op.cit., p.94
4
pentru crearea unui fond de teatru român (1909). Alături de activitatea bogată din şcolile româneşti
luduşene s-a remarcat activitatea despărţământului Mureş-Luduş al “Astrei”.17
Românii din plasa Luduş au înfiinţat în anul 1891 un despărţământ al Asociaţiunii Transilvane
pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Fondatorul a fost Vasile Suciu, preot în
Căpuşul de Câmpie. Adunarea generală de constituire s-a ţinut la 24 februarie 1891 la Luduş, director
al despărţământului XXV fiind ales protopopul greco-catolic Nicolae Solomon. În 1899, teritoriul
despărţământului acoperea cercul administrativ (plasa) Murăş-Ludoş, precum şi comunele Aţintiş,
Gheja, Găbud, Orosia, Petrilaca, Sîniacob din plasa Uioara (Ocna Mureş), comitatul Alba de Jos. În
anul 1910, Gheja şi Găbud au fost trecute la despărţământul Uioara. În anul 1911, existau 3 agenturi în
Luduş, Lechinţa şi Chimitelnic; 7 biblioteci în Luduş (300 vol.), Velcheriul de Câmpie (200 vol.),
Şeulia (45 vol.), Lechinţa (45 vol.), Chimitelnic (41 vol.), Vaidei (35 vol.), Dateş (35 vol.), plus 33 de
biblioteci parohiale şi şcolare.18
Luduşenii şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918
În toamna anului 1918 Luduşul a fost şi el cuprins de febra evenimentelor revoluţionare. La 31
octombrie 1918 a fost creat la Budapesta Consiliul Naţional Român Central, din reprezentanţii
Partidului Naţional Român şi din cei ai Partidului Social Democrat din Transilvania. La 2 noiembrie
1918, Consiliul Naţional Român Turda a hotărât ca românii recrutaţi din plasa Luduş să nu fie
încorporaţi, „căci din ei se va constitui armată naţională”, înştiinţându-l pe pretorul plasei în acest
sens.”19 De altfel, aceste consilii au fost organizatorii unei intense activităţi de propagandă în jurul ideii
de unire a Transilvaniei cu România şi mai ales a modalităţii de realizare a acestui act. În acest sens, un
rol deosebit l-a avut presa. Pe lângă ziarele existente, în luna noiembrie s-au editat o serie de ziare ca
organe ale consiliilor naţionale. În acelaşi sens au acţionat şi organele de presă editate de biserică:
„Telegraful Român”, „Biserica şi şcoala”, „Foaia diecezană” şi „Unirea”.20
Vicarul capitular Vasile Suciu, îl informa pe protopopul greco-catolic de Luduş că, la Arad,
Consiliul Naţional Român Central a decis la 2/15 noiembrie 1918 să convoace o Mare Adunare
Naţională la Alba Iulia. Erau invitaţi toţi conducătorii de Oficiul Protopopesc să participe la 1
Decembrie 1918, orele 10 a.m. şi câte „un emis din toate reuniunile învăţătoreşti confesionale
române”.21

17 Grigore Ploieşteanu,op.cit., p.2

18 Adrian Mihai Olaru, op.cit. p.256-257
19 Adrian Mihai Olaru, op.cit. p.281
20 Aurel Galea, Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din
Ungaria, Editura Tipomur, Tîrgu-Mureş, 1996, p.79
21 Scrisoarea, redactată la Blaj în data de 23 noiembrie 1918, adresată protopopului greco-catolic din Luduş, Enea Pop
Bota, era însoţită de un credenţional care urma a fi prezentat „Comisiunei de verificare a Credenţionalelor delegaţilor la
5
 La apelul Consiliului Naţional Român Central, românii din Luduş şi Gheja au reactivat Cercul
electoral şi au creat organismele auto-conducerii locale: Consiliul Naţional Român şi Garda Naţională.
În acţiunile Cercului electoral (circumscripţia electorală) s-au implicat preoţii greco-catolici şi
ortodocşi, învăţătorii, avocaţii, negustorii, agricultorii, ş.a. Marea lor majoritate erau de confesiune
greco-catolică. Dintre membrii Cercului electoral au făcut parte şi clericii greco-catolici: protopopul
greco-catolic Enea Pop Bota şi preotul greco-catolic Ioan Modrigan din Gheja.
La Luduş s-a constituit Consiliul Naţional Român, sub conducerea avocatului dr. Ioan Oltean,
precum şi Garda Naţională Română, compusă din 40 de persoane, condusă de Iulian Uţiu. În aceeaşi
perioadă s-a constituit Consiliul Naţional Maghiar şi Garda Naţională Maghiară, care au colaborat cu
instituţiile similare româneşti pentru asigurarea liniştii şi ordinii în localitate.22
În luna noiembrie 1918, în gara Luduş s-a instituit „inspecţia permanenta” a Gărzii Naţionale
Române. Potrivit ordinului semnat de maiorul Vlad şi de locotenentul Rimbas, “Inspecţia aceasta e
îndatorată: 1. să primească şi să dea orientările de lipsă ostaşilor români; 2. să le dea tot sprijinul; 3.
să-i joare pe Consiliul naţional român”. Pe frontispiciul cladirii a fost arborat tricolorul românesc.23
La 6 noiembrie 1918 se constituie Comitetul Naţional Român şi Garda Naţională Română din
Gheja:
„PROTOCOL luatu în adunarea poporului român din localitatea Gheja la 6 noiembrie 1918
sub preşedinţia preotului Ion Modrigan, fiind delegaţi din partea Comitetului Naţional din M.
Ludoş Vasile Morariu şi preotul ortodox Andrei Badiu.
Prezenţi: tot poporul. Obiectul: Constituirea şi arangearea afacerilor interne comunale după
întemeierea Comitetului Naţional Român Central.
La propunerea lui V. Morariu este ales un comitet de 12 inşi: Ion Nicoară, Ion Modrigan, baron
Bánffi János, Acsinte Baghiu, Alex. Blaga, Niculae Pantea, Iosif Vodă, Petru Blaga, Ion
Andreşan, Simion Mâlnă, Pantea Constantin, Filimon Nicoară.
La propunerea lui I. Modrigan sunt aleşi 27 feciori pentru Garda Naţională, pentru menţinerea
ordinii. Membrii Gărzii Naţionale se organizează în două grupe, fiecare cu comandant. Unul
este comandant peste toţi. Se vor cere arme şi soldă. Garda va purta numele Garda Naţională
Română din M. Gheja şi, spre deosebire, se va purta pe braţul stâng banda naţională tricolor şi
va sta întru toate sub porunca Consiliului Comunal de 12 inşi.”24
În luna noiembrie 1918 au avut loc alegeri pentru Marea Adunare Naţională a Românilor din
Transilvania şi Ungaria, organizate conform legii electorale din anul 1910. Cei 1228 de membri au fost
aleşi astfel: câte 5 din fiecare cerc electoral (600 de membri în total), respectiv 628 de reprezentanţi ai

adunare”. ANR-DJM, Fondul Protopopiatul Greco-Catolic Luduş, Dosar 146/1918, ff.1-2

22 Adrian Mihai Olaru, op.cit. p.287
23 Mircea Gheborean, 1918, Plasa Luduş, zonă curat românească, în Cuvântul liber nr. 680, Tg. Mureş, 26.11.2010
24 Adrian Mihai Olaru, op.cit. p.282
6
diferitelor orgaizaţii sociale, culturale şi profesionale. La 24 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român
din Luduş şi reprezentanţii celor 25.000 de români din Cercul electoral Luduş au adoptat documentul:
HOTĂRÂREA NOASTRĂ
“Obştea poporului român din Luduşul de Mureş, din îndemn propriu şi fără nicio silă sau
ademenire din vreo parte, dă la iveală dorinţa fierbinte, ce însufleţeşte inima fiecărui român şi
declară că voinţa sa nestrămutată este: voim să fim alăturaţi, împreună cu teritoriile româneşti
din Ardeal, Banat, Ungaria şi Maramureş, la Regatul României, sub stăpânirea Majestaţii Sale,
Regelui Ferdinad I. În această hotărâre a noastră aşternem ce au dorit strămoşii noştri, tot ce
ne încălzeşte pe noi, cei de faţă şi tot ce va înălţa pururea pe fiii şi nepoţii noştri. Asa să ne
ajute Dumnezeu.”25
Această hotărâre a fost luată cu girul liderilor politici români din Cercul electoral al Luduşului.
În aceeaşi zi au fost desemnaţi cei cinci delegaţi deputaţi care să îi reprezinte la Marea Adunare
naţională de la Alba Iulia: dr. Vasile Cerghizan, preot în Cocu de Câmpie (Pădureni), dr. Ioan Oltean,
avocat în Luduş, Vasile Morariu, învăţător în Luduş, Nicolae Vulcu, proprietar în Iclandu Mare,
Dumitru Inclănzan, econom în Iclandu Mare. Alături de aceştia au mai fost aleşi cinci delegaţi
supleanţi. Au beneficiat de delegaţii speciale protopopul greco-catolic Enea Pop Bota26, preotul ortodox
Andrei Badiu, ambii din Luduş precum şi Emil Cormoş Alexandrescu, mare proprietar în Grebenişul de
Câmpie, preşedintele Consiliului Naţional Român din Comitatul Turda-Arieş. 27 Aceşti preoţi din Luduş
au participat în fruntea unei delegaţii de 50 de oameni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din
1 Decembrie 1918.28 Dintre cei paticipanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia s-au aflat şi
Ioan Modrigan, Olivia oltean, Procopie Şofron, Iacob Blaga. O parte dintre ei au mers cu trenul. Cei
mai mulţi au mers călare, în frunte cu preoţii români Enea Pop Bota şi Andrei Badiu, având alături
steaguri confecţionate de femeile din sat. Întorşi acasă ei au relatat cu căldură despre tot ce au văzut şi
ceea ce au simţit în ziua Marii Uniri. La întoarcerea acasă, participanţii la Marea Adunare Naţională
împreună cu localnicii „s-au încins în patru cercuri concentrice, au dansat şi au cântat Hora Unirii,
până noaptea. Scena s-a repetat câteva zile la rând”. Ajuns la o vârstă înaintată în anul 1977, unul
dintre participanţi, Iacob Blaga mărturisea „A fost cea mai mare trăire românească, o sărbătoare pe
25 Mircea Gheborean Luduşenii şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în Cuvântul liber, nr.230, 27.11.2014
26 Enea Pop Bota s-a născut la 22 martie 1875 în localitatea Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Provenea dintr-o familie vestită
care în anul 1666 a primit titlul de nobil. În data de 14 aprilie 1922, preotul Enea Pop Bota a fost promovat ca protopop al
Districtului Luduş, funcţie pe care a ocupat-o până la pensionare în anul 1945. În urma alegerilor parlamentare din anul
1919 a fost ales senator de Turda. A fost preşedintele organizaţiei locale PNŢ, membru în Consiliul Judeţean Turda (1926-
1930), preşedintele Despărţământului din Luduş al ASTREI, preşedintele Consiliului Judeţean Turda (1931-1934). Pentru
întreaga sa activitate a fost distins cu „Crucea de Merit” clasa I şi medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică” clasa a II-a. A
publicat poezii, schiţe, nuvele şi articole în „Revista Ilustrată”. A decedat în anul 1954.
27 Iosif Andreica, et alii, op.cit., p.110
28 Sorin Valer Russu, Monografia Parohiei Greco-catolice Luduş “Sfântul Apostol Petru”, Casa de editură “Mureş”,
Târgu-Mureş, 2010,p.77
7
care noi, românii, am aşteptat-o de secole. Aşa ceva am trăit şi sunt mândru că am fost de faţă”.29 În
zilele următoare, trupele româneşti au pătruns în Tîrgu-Mureş în ziua de 2 decembrie 1918, înaintând
pe Valea Mureşului până la Luduş.30 În ziua următoare, la ora 7 dimineaţa „pe drumul vicinal dela
Ludoş cu 28 de vagoane, au înaintat până la Bistriţa”31.
Concluzii
Luduşul, străveche vatră de locuire aflată în sudul Câmpiei Transilvaniei, a fost de-a lungul
Evului Mediu un modest sat de iobagi români. Secolul al XIX-lea a reprezentat un moment important
în evoluţia aşezării, care s-a caracterizat printr-o evoluţie economică, administrativă şi demografică.
Românii din Transilvania şi implicit cei din Luduş şi-au apărat cu cea mai mare tărie identitatea
naţională. În secolul al XIX-lea, populaţia românească din Luduş a participat activ la toate
evenimentele istorice importante pentru naţiunea română: Revoluţia de la 1848-1849, au aderat la
Pronunciamentul de la Blaj (1868) protestând împotriva abolirii autonomiei Transilvaniei, au spijinit
armata română în Războiul de Independenţă al României (1877-1878), au protestat alături de
memorandişti împotriva politicii de maghiarizare (1892) şi au participat la măreţul eveniment de la 1
Decembrie 1918 care a culminat cu formarea României Mari. Hotărâtă în mod democratic, Unirea de la
1918 s-a constituit într-un moment de culme al istoriei naţionale a românilor. Împreună cu întreaga
Transilvanie, Luduşul a revenit acolo unde îi era locul de drept, în statul naţional unitar numit România.

Bibliografie
1. Andreica, Iosif et alii, Monografia oraşului Luduş, Ed. Nico, Târgu-Mureş, 2008
2. Balázs, Orbán, A Székelyföld leírása történelmi, régészeti, természetrajzis népismereti
szempontból, 1868-1873, vol. 5
3. Berar, Antoniu, et alii, Luduş, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2012
4. Berar, Antoniu et alii, Premise fizico-geografice în dezvoltarea orașului Luduș, Ed. Mega, Cluj-
Napoca, 2018
5. Galea, Aurel, Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi
Ţinuturilor Româneşti din Ungaria, Editura Tipomur, Tîrgu-Mureş, 1996

29 Iosif Andreica, et alii, op.cit., p.113

30 La 3 decembrie 1918, Dr. Ioan Oltean, avocat din Luduş, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba iulia, a
organizat primirea festivă a trupelor române ajunse la Luduş. În faţa militarilor, ioan oltean a rostit un înflăcărat cuvânt de
bun venit.
31 Sorin Valer Russu, Unirea de la 1918 reflectată în paginile ziarului „Unirea” de la Blaj, editura Mega, Cluj-Napoca,
2015, pp.155-156
8
6. Gheborean, Mircea, 1918, Plasa Luduş, zonă curat românească, în Cuvântul liber nr. 680, Tg.
Mureş, 26.11.2010
7. Gheborean, Mircea, Luduşenii şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în Cuvântul liber,
nr.230, 27.11.2014
8. Hitchins, Keith, România 1866-1947, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013
9. Hichins, Keith, Scurtă istorie a României, Editura Polirom, Bucureşti 2015
10. Ploieşteanu, Grigore, Momente din trecutul Luduşului în Luduş-600, Foaie volantă editată de
Comitetul Orăşenesc Luduş, 1977
11. Adrian Mihai Olaru, Luduș, o istorie neterminată, Ed. Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016
12. Russu, Sorin Valer, Monografia Parohiei Greco-catolice Luduş “Sfântul Apostol Petru”, Casa
de editură “Mureş”, Târgu-Mureş, 2010
13. Russu, Sorin Valer, Unirea de la 1918 reflectată în paginile ziarului „Unirea” de la Blaj,
editura Mega, Cluj-Napoca, 2015
14. Arhivele Naţionale ale României-Direcţia Judeţeană Mureş, Fondul Protopopiatul Greco-
Catolic Luduş, Dosar 146/1918