Monografia Comunei Raci

MONOGRAFIA COMUNEI RACI
1967
LUCRARE PERSONALĂ pentru Gradul I

a învăţătoarei Răceanu Ecaterina
Comuna Raci, Raionul Strehaia,
Regiunea Oltenia
CUPRINS
PAG.
TOC \* MERGEFORMAT
CUPRINS............................................................................................................
. PAGEREF _Toc62561786 \h 2
INTRODUCERE............................................................................................................
.. PAGEREF _Toc62561787 \h 3
1. CONDIŢII FIZICO-GEOGRAFICE..........................................................................
PAGEREF _Toc62561788 \h 3
1.1. Aşezarea geografică a
comunei......................................................... PAGEREF _Toc62561789 \h 3
1.2. Relieful
comunei.................................................................................. PAGEREF
_Toc62561790 \h 6
1.3. Evoluţia
geologică................................................................................ PAGEREF
_Toc62561791 \h 8
1.4.
Clima......................................................................................................
1.5.
Hidrografia............................................................................................
1.6. Solurile..................................................................................................
1.7. Vegetaţia
naturală................................................................................ PAGEREF
_Toc62561795 \h 12
1.8. Fauna
naturală...................................................................................... PAGEREF
_Toc62561796 \h 14
2. GEOGRAFIA ECONOMICĂ A COMUNEI RACI....................................................
2.1.
Populaţia................................................................................................
2.2.
Agricultura............................................................................................
2.2.1. Suprafaţa
agricolă.................................................................. PAGEREF
_Toc62561800 \h 20
2.2.2. Cultura plantelor....................................................................
2.2.3. Creşterea
animalelor............................................................. PAGEREF
_Toc62561802 \h 24
2.2.4. Economia
forestieră............................................................... PAGEREF
_Toc62561803 \h 24
2.2.5. Vânătoarea şi
pescuitul......................................................... PAGEREF
_Toc62561804 \h 25
2.3.
Industria................................................................................................
2.4.
Comerţul................................................................................................
2.5. Căi de
comunicaţie............................................................................... PAGEREF
_Toc62561807 \h 27
3. ISTORIA COMUNEI RACI.......................................................................................
3.1.
Istoricul..................................................................................................
3.2.
Etimologia.............................................................................................
3.3. Pături
sociale......................................................................................... PAGEREF
_Toc62561811 \h 32
3.4. Împărţirea ad-
tivă................................................................................ PAGEREF
_Toc62561812 \h 36
3.5. Viaţa
socială.......................................................................................... PAGEREF
_Toc62561813 \h 37
3.6. Perioada războaielor
mondiale.......................................................... PAGEREF _Toc62561814 \h
38
3.7. După
1944............................................................................................ PAGEREF
_Toc62561815 \h 40
3.8.
Învăţământul.........................................................................................
3.9.
Cultura...................................................................................................
3.10.
Religia....................................................................................................
4.
NOTE:........................................................................................................................
INTRODUCERE
Aceste cercetări prezintă o deosebită importanţă pentru faptul că scot la
lumină moştenirea culturală din trecut, dar mai ales pentru informaţiile pe care
ni le oferă asupra vieţii oamenilor pe pământul patriei noastre.
În această lucrare, pe baza studierii unor documente găsite în arhive
istorice precum şi din unele luate din “arhiva vie a poporului”, îmi propun să
încerc a stabili succesiunea în timp a evenimentelor petrecute în viaţa
oamenilor care au trăit şi au muncit pe teritoriul actualei comune RACI.
Această problemă este tratată pentru prima dată în lucrarea de faţă şi
insist asupra faptului că a fost foarte dificil de analizat aceste evenimente
deoarece pentru reconstituirea lor se simţea nevoia unui mai mare număr de
jaloane.
1. CONDIŢII FIZICO-GEOGRAFICE.
1.1. Aşezarea geografică a comunei

Comuna Raci este aşezată în partea de nord a raionului Strehaia, regiunea
Oltenia la 26 km de oraşul Strehaia, pe linia Livada (Borăscu) – Raci - Negomir –
Tg-Jiu. E cuprinsă între 20˚ 65’ longitudine estică şi 44˚65’ latitudine nordică.
Este aşezată pe direcţia nord – sud şi se întinde pe o lungime de 10 km de-
a lungul pârâului Jilţul, afluent al Jiului pe partea dreaptă.
Comuna Raci din raionul Strehaia se învecinează:
• spre nord cu comuna Negomir din raionul Gorj;
• la sud cu comuna Borăscu tot din raionul Strehaia;
• la est cu comunele Urdari şi Gârbov din raionul Filiaşi, de care e
despărţită prin dealurile: dealul Urdarilor şi dealul Strâmbei;
• la vest cu comunele Bolboşi şi Drăgoteşti din raionul Strehaia, de
care e despărţită prin dealurile: dealul Ohăbii şi dealul Bolboşilor.
Comuna are o suprafaţă totală de 2914 ha şi cuprinde satele:
1. Artanu, care se compune din cătunele:

• Ursoiţa, aşezat pe şoseaua comunală începând de la hotarul
dinspre nord;
• Artanu, aşezat în continuare, tot pe şoseaua comunală;
• Valea Casei, aşezat spre vest de şoseaua comunală, la 800 m
peste apa Jilţului;
• Valea Artanului, aşezat tot spre vest de şoseaua comunală,
2. Orzu, aşezat o parte pe şoseaua comunală pe o lungime de 1 km, o
parte pe şoseaua spre comuna Urdari şi o parte pe dealul dinspre
vest de şoseaua comunală denumit Turuiaua;
3. Paltinu, aşezat pe dealul Paltinului, spre vest de şoseaua comunală,
la 500 m de şosea pe o întindere de peste 1 km;
4. Valea Racilor, aşezat pe valea cu acelaşi nume, începând de la
şoseaua comunală pe direcţia vest – est;
5. Condeeşti, aşezat pe şoseaua comunală întinzându-se pedistanţa de
1 km;
6. Raci, cuprinde cătunele:
• Raci, aşezat dealungul şoselei comunale, şi
• Brânzăneşti, Ţogoieşti şi Băcâţi, aşezate peste apa Jilţului la 500 m
spre apus, paralel cu şoseaua comunală;
7. Nucet (Strâmba Mică), aşezat pe şoseaua comunală pe o lungime de
2,5 km până la pădurea statului;
8. Baniu, aşezat pe şoseaua comunală de la pădure până la hotarul cu
comuna Livada (Borăscu) pe distanţa de 4 km;
9. Antoneşti, aşezat pe dealul Antoneştilor pe direcţia vest-est, la 500 m
de şoseaua comunală, la hotarul cu comuna Livada (Borăscu).
1.2. Relieful comunei.
Pe baza studierii hărţilor întocmite şi publicate de Institutul de Geologie şi
Geografie al Academiei RSR, se constată că această comună este aşezată în
podişul Getic şi face parte din
districtul “Piemontului deluros”, caracterizat prin văi strâmte, cu unele
povârnişuri repezi erodate de torenţi.
Aceste dealuri au înălţimi ce variază între 150 - 200 m, ajungând la
aproape 400 m în unele locuri 1).
De-a lungul comunei, atât spre est cât şi spre vest, se află câte un şir de
dealuri, toate cu direcţia nord – sud:
• Spre est se afla dealurile: Duşa, Dâmbu, Măiagul, Valea Grânelor,
Lazu şi Ciocârlia – denumite în general dealul Urdarilor şi dealul
Strâmbei;
• Spre vest se găsesc dealurile: dealul Drăgoteştilor, dealul Bolboşilor
şi dealul Ohăbii cu următoarele denumiri pe versantul dinspre Raci:
Comorâşte, Turuiaua, Coteţul, Slabciu, Răchiţi, Valea Stejarului, Piscul
Calului, Săliştea, Valea Baniului şi Bocea.
Aceste dealuri fac parte din dealurile de sinclinal, pe structură
monosinclinală şi cutată de tip Cândeşti 2).
De o parte şi de alta a pârâului Jilţul se întinde lunca Jilţului. Această luncă
are o laţime medie de 400 m. Cea mai mare lăţime o are în dreptul satului
Baniu unde ajunge la 600 m.
1.3. Evoluţia geologică.
La sfârşitul pliocenului, când Carpaţii au suferit o puternică înălţare
epirogenetică, întreg sectorul depresiunii getice a fost acoperit cu o cuvertură
groasă de prundişuri, nisipuri şi argilă, cunoscută în literatura geologică sub
numele de “nisipuri de Cândeşti”3).
Se găsesc adevărate depozite de cochilii de scoici de origină marină, mai
ales pe dealurile dinspre est. Există un asemenea strat în punctul “la pietriş” la
400 m spre est de şosea şi pe dealul Antoneştilor la 450 – 500 m spre est de
şoseaua comunală, unde are denumirea “la scoicari”.
În subsolul acestei comune se găsesc bogate zăcăminte de lignit. În foarte
multe locuri, pe dealuri şi văi, datorită alunecărilor de straturi au rămas
descoperiţi aceşti cărbuni. Sătenii i-au folosit şi-i folosesc pentru arsul cărămizii.
În explorările făcute în anul 1963 în cătunul Artanu la poalele dealului
dinspre apus, s-a constatat că stratul începe la o adâncime de 40 m şi are o
grosime de 8 m.
1.4. Clima.
Comuna Raci are o climă temperată, cu o nuanţă mediteraneeană, cu ierni
blânde şi veri calde. Temperatura medie anuală este de 10˚C.
Temperatura aerului (˚C) în medii lunare4):
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2,9 0,5 4,7 10,4 15,8 19,4 21,5 20,4 16,5 10,7 4,8 0,0
Temperatura înregistrată în comuna Raci o putem împărţi astfel:

a) Perioada rece cu o temperatură medie sub 0˚C (este perioada de la
18 decembrie până la 8 februarie);
b) Perioada fără îngheţ cu o temperatură de peste 0˚C (de la 13 aprilie
la 18 octombrie);
c) Perioada de căldură cu o temperatură medie de 20˚C (de la 19
iunie la 31 august).
Cele mai ridicate temperaturi în anii 1966 şi 1967 s-au înregistrat în lunile
iulie şi august, când temperatura s-a ridicat la 35,9˚C.
Vântul care se resimte mai puternic peste întinderea comunei este “vantul
mare”. El bate din direcţia vest-est dinspre dealul Bolboşilor şi topeşte zăpada.
În timpul iernii se resimte crivăţul dar datorită faptului că satul este aşezat
între dealuri, nu viscoleşte zăpada.
Mai bat şi vânturi dinspre nord, sud şi est, care aduc ploaie în orice
anotimp.
Pe teritoriul comunei Raci cad precipitaţii atmosferice în tot timpul anului.
După datele climatografice, annual cad cca. 600 mm5).
Cea mai mare cantitate de apă din ploaie cade în lunile aprilie, mai şi iunie,
când sunt ploi torenţiale care produc inundaţii.
Stratul de zăpadă atinge grosimea medie de 50-60 cm şi uneori – cum a
fost în anii 1954 şi 1965 – chiar peste 1m.
În lunile iulie şi august 1967 nu au căzut precipitaţii atmosferice decât într-
o cantitate micá.
Uneori în lunile iunie şi începutul lui iulie cade grindină
Primăvara şi toamna, stratul de brumă care acoperă pământul este gros.
1.5. Hidrografia
Dealurile comunei Raci sunt bogate în izvoare care alimentează pârâul
Jilţul.
Pârâul Jilţul izvorăşte din cătunul Bohorelul, comuna Negomir, raionul Gorj:
intră în comuna Raci în cătunul Ursoiţa din satul Artanu şi curge în direcţia nord-
sud, aproape paralel cu şoseaua comunală; iese din comună în partea de sud,
mai curge pe teritoriul comunei Livada (Borăscu) 2 km şi apoi se uneşte cu Jilţul
Mare care vine de pe valea Bolboşilor şi se varsă în Jiu.
Pe teritoriul comunei Raci, Jilţul primeşte în partea dreaptă pârâiaşul Valea
Artanului, care în timpul verii seacă.
Tot pe partea dreaptă primeşte pârâul Matca Paltinului care curge în
direcţia vest-est, între dealul pe care este aşezat satul Paltinu şi dealul
împădurit Slabciu. Acest pârâiaş îşi are izvorul în Obârşia Paltinului şi este
alimentat de multe izvoare puternice, amenajate pentru alimentarea satului cu
apă.
Tot pe partea dreaptă, Jilţul mai primeşte apă de la un pârâu ce este
alimentat de la izvoarele din Valea Băcâţilor.
Pe partea stângă primeşte apă de la izvoarele “de la moară” la Artanu şi
pârâul Matca Dâmbului. Primeşte apoi pârâiaşul “Matca Văii Racilor”, care curge
prin mijlocul satului cu acelaşi nume şi se varsă în Jilţ la 200 m spre vest de
şosea. În continuare, alte izvoare captate în fântâni se varsă în Jilţ pe partea
stângă astfel:Fântâna Condeştilor, Ţuţurul Condeştilor, Fântâna Dascălului,
Fântâna Mare din satul Strâmba Mică (Nucet), ş. a.
Ieşind din comuna Raci, Jilţul curge pe teritoriul comunei Livada (Borăscu)
încă 4 km în direcţia vest-est şi apoi se uneşte cu Jilţul Mare care vine dinspre
Valea Bolboşilor.
Nivelul obişnuit al apelor Jilţului este de 80 cm iar albia are o lăţime medie
de 4 m şi o adâncime de 2m.
Pârâul Jilţul are fundul nisipos, malurile argiloase şi îmbrăcate pe alocuri cu
tufişuri de sălcii.
Când se topeşte zăpada, când sunt ploi abundente, în special în lunile mai
şi iunie, vin torenţi de pe dealuri, pâraiele se umflă şi Jilţul se revarsă peste
maluri aducând pagube sătenilor, inundând pe cca. 50-60 m mai mult pe partea
stângă. În aceste perioade nivelul apei trece de 3 m. Astfel de inundaţii au avut
loc de multe ori, iar în anul 1957 inundaţiile au făcut victime omeneşti.
Apa Jilţului îngheaţă la suprafaţă în timpul iernii.
Legătura între sate peste apa Jilţului se face pe următoarele poduri:
• podul ce leagă cătunul Artanu de cătunul Valea Artanului;
• podul de la Orzu peste care trece şoseaua comunală principală;
• podul peste care trece şoseaua spre Urdari;
• podul Radului;
• podul peste care trece drumul care leagă satul Paltinu de comuna
Raci;
• podul peste care trece Drumul Băcâţilor;
• podul Bibăniţei peste care trece şoseaua spre Bolboşi şi pe care se
face legătura între satul Raci şi şoseaua principală.
Trecerea peste Jilţ se mai poate face şi pe punţi peste care se trece numai
cu piciorul iar în unele locuri, se mai poate trece şi prin vad.
1.6. Solurile.
Zonele de sol care caracterizează solul comunei Raci sunt:
• sol brun de pădure şi sol brun de pădure podzolit;
• soluri formate din depoziţie sedimentară afânată, argilă lutoasă şi
luto-nisipoasă6);
• soluri cu eroziune foarte puternică şi excesivă, ogaşe şi ravene cu
alunecări frecvente7).
Din memoriul agrichimic asupra probelor de laborator luate de pe tarlalele
comunei Raci reies următoarele situaţii:
• Calculându-se media pe tarla a reacţiei solului, a reieşit că toate
tarlalele au reacţie slab acidă;
• În ce priveşte condiţiile naturale de nutriţie a plantelor pe solurile
comunei, s-a stabilit că starea de aprovizionare a solului cu azot este
în general slabă;
• Toate tarlalele sunt insuficient aprovizionate cu fosfor asimilat;
• Calculându-se media pe tarla a gradului de aprovizionare cu potasiu
mobil, apar mediu aprovizionate tarlalele 1 şi 2 iar restul tarlalelor
sunt insuficient aprovizionate8).
1.7. Vegetaţia naturală

În trecut, atât dealurile care aparţin azi comunei Raci cât şi valea şi lunca
Jilţului erau acoperite cu păduri seculare de stejar şi fag.
Se mai văd şi azi asemenea copaci prin pădurile ce acopăr dealul Urdarilor,
dealul Strâmbei şi valea Baniului.
Unii dintre aceşti stejari care au peste 400 ani sunt declaraţi monumente
ale naturii, cum sunt:
- stejarul din colţul pădurii statului de la Baniu, pe partea de est a şoselei;
- stejarul din satul Baniu, peste drum de şcoala Baniu ( vezi foto mai jos);
- mulţi stejari de pe valea Baniului şi valea Stejarului.

Tot pe valea Stejarului se află butura unui stejar, care s-a pietrificat şi care
dovedeşte că acest copac avusese peste 1 m diametru.
Cărbunii de pământ – lignitul – care se găsesc în straturi numeroase pe
teritoriul comunei, sunt mărturie că şi în trecutul îndepărtat erau păduri pe
aceste locuri.
Pădurile care acopăr azi o parte din dealurile comunei se întind pe o
suprafaţă de 722,36 ha.
Printre esenţele de arbori care formează aceste păduri sunt: stejarul,
frasinul, cerul, fagul, teiul, plopul.
Se găsesc păduri de salcâmi la marginea satului Nucet (Strâmba Mică) spre
est, spre est de satul Baniu şi izolat printre locurile de muncă de pe dealuri.
Pe lunca Jilţului sunt zăvoaie de sălcii şi plopi.
Pe dealul Paltinului cresc din abundenţă: cornul, alunul, maceşul.
Pe dealuri, pe marginea drumurilor de tarla, cresc rugi de mure.
Pe dealuri, ca şi pe valea Jilţului sunt fâneţe bogate ce se întind pe o
Prin poieni şi păduri cresc fragi iar prin tufărişuri şi poiene se găsesc
măceşe şi mure.
Printre arborii din pădure, pe dealuri, izolaţi cât şi prin grădini, creşte foarte
bine dudul.
Începând din anul 1965, s-au plantat mulţi duzi pe marginea şoserlei
comunale.
Atât pe dealuri, cât şi prin păduri şi pe luncă, cresc ca vegetaţie naturală o
mulţime de plante medicinale: pojarniţa (sunătoarea), romaniţa (muşeţelul),
coada şoricelului, izma (menta), nalba, patlagina, socul, umbrişorul, rostopasca,
etc.
1.8. Fauna naturală

Dezvoltarea animalelor ca şi a plantelor, reflectă legile evoluţiei mediului
geografic impuse de ritmicitatea climatică.
În general, mamiferele cuaternare au avut o largă răspândire pe teritoriul
României. Dintre formele criofile cităm Mammuthus primigenius, întâlnit atât la
interiorul cât şi la exteriorul Carpaţilor.
Se poate dovedi că asemenea animale au trăit şi pe teritoriul comunei Raci,
cu fotografiile prezentate mai jos:
1. Un fragment de femur în grosime de cca. 15 cm, găsit pe dealul
Fânului în 1943 de Alex. Cauc;
2. Un fragment de coastă de cca. 3-4 cm grosime, găsit de C-tin
Geamănu în Dâmbu, în 1967;
3. Măsea în greutate de cca. 2 kg, găsită pe valea Stejarului în 1931 de
C-tin Alexianu (vezi foto mai jos).
După mărturiile unor săteni, se vede că aceste animale au trăit în număr
mare pe aceste locuri, căci ei au văzut resturi de oseminte în diferite puncte,
astfel:
• Constantin Geamănu a găsit o rotulă în râpa din Valea Racilor în anul
1965;
• Gridaru Ion din satul Artanu a văzut oase groase în Duşa;
• Nicolae Ţogoe a găsit o măsea mare în satul Baniu în anul 1966 când
a săpat o fântână.
În prezent, fauna acestei comune este foarte bogată:
Dintre mamifere, aici trăiesc:căprioare, mistreţi, lupi, vulpi, jderi, bursuci,
dihori,iepuri, şobolani, şoareci, arici;
Dintre păsări, putem enumăra: porumbelul sălbatic, graurul, mierla, uliul,
bufniţa, cioara, coţofana, dumbrăveanca, privighetoarea, ciocârlia, pupăza,
cucul, turtureaua, barza, vrabia, rândunica.
În apa Jilţului trăiesc: pesti (mreana, nisiparniţa, zvârluga, cleanul, soreaţa),
raci, broaşte, scoici.
2. GEOGRAFIA ECONOMICĂ A COMUNEI RACI
2.1. Populaţia
Populaţia din comuna Raci a înregistrat la recensământul din martie 1966
un număr de 2125 locuitori, dintre care 936 bărbaţi şi 1189 femei.
Raportat la suprafaţa comunei se observă o densitate de 72 locuitori pe
km2.
Din tabelul de mai jos se poate vedea numărul populaţiei pe sexe şi
numărul familiilor din satele care compun comuna Raci:
Satul Numărul Numărul total M. F. Temporarabsenţi

Familiilor al populaţiei M. F.
Antoneşti 10 21 6 15 1 2
Baniu 65 192 89 113 10 3
Nucet 114 316 127 189 - -
Raci 91 250 127 123 - -
Condeşti 81 240 112 128 5 3
Valea Racilor 50 130 58 72 7 -
Paltinu 85 272 117 155 1 1
Artanu 172 512 221 291 10 4
Orzu 66 192 79 113 6 2
TOTAL 724 2125 936 1189 40 15
Analizând dinamica populaţiei obţinem următoarea situaţie:
Numărul Numărul Numărul deceselor

Anul
naşterilor deceselor la copii sub 3 ani
1936 36 27 10
1946 31 28 6
1956 73 27 4
1966 30 20 3
1967
50 12 2
(de la 1.I – 1.IX)
Se observă că numărul deceselor scade de la an la an iar numărul

naşterilor variază.
Mortalitatea generală a scăzut continuu având în 1966 procentul de 8% din
numărul total al populaţiei.
Mortalitatea infantilă avea în anul 1936 procentul de 28% din numărul
copiilor născuţi. În anul 1966 mortalitatea infantilă scade, având procentul de
10% din numărul născuţilor.
În perioada 1957 – 1966 majoritatea familiilor se rezumau la 1 – 2 copii. S-a
redus astfel numărul naşterilor în această perioadă ajungând în anul 1959 la 17
copii născuţi.
În anul 1967, ca urmare a Decretului 954 din 1966, a crescut cu mult
numărul naşterilor. Datorită prevederilor acestui decret de a se plăti câte 1 000
lei familiilor care dau naştere la al treilea copil, s-a plătit de la 1.I - 1.IX 1967, în
comuna Raci, suma de 25 000 lei.
Dacă studiem componenţa socială a populaţiei, se observă o transformare
simţitoare în ce priveşte creşterea numerică a categoriei muncitori.
Se poate vedea aceasta din tabelul următor, care înregistrează situaţia
socială a populaţiei comunei Raci, după recensământul din martie 1966:
Numărul populaţiei Numărul Grupa TOTAL

Populaţiei
Total M. F. socială
majore
2125 936 1189 1386 Muncitori 79
Ţărani 1 221
Funcţionari 48
Meşteşugari 35
Alte situaţii 3
Comparând situaţia din anul 1966 cu situaţia din anul 1946 când erau în
toată comuna un număr de 5 muncitori calificaţi, se observă că numărul
muncitorilor a crescut de peste 15 ori.
Perioada vârstei, la 1 septembrie 1967, se prezintă astfel:
M. Ani F.
- 90-94 5
3 85-89 5
8 80-84 9
12 75-79 11
20 70-74 25
37 65-69 51
40 60-64 82
53 55-59 84
47 50-54 66
56 45-49 79
66 40-44 79
71 35-39 95
51 30-34 59
68 25-29 69
61 20-24 65
76 15-19 108
150 10-14 184
106 5-9 86
85 0-4 81
În trecut nivelul de trai al populaţiei era scăzut.

Locuiau în căsuţe cu o cameră sau două, acoperite în cele mai multe din
cazuri cu paie.
Dormeau în paturi fără saltea, cu capul pe un ”căpătâi” umplut cu paie, se
acopereau cu o ”cergă” din cânepă şi numai cei mai înstăriţi se acopereau cu
pătură de lână.
Ca îmbrăcăminte foloseau şi iarna pe cea făcută din cânepă şi rar pe cea
din lână şi se încălţau cu opinci. Ei mâncau la masa rotundă, din străvechea
strachină de pământ, cu lingura de lemn. Alimentaţia era sărăcăcioasă.
Mămăliga şi turta continuau să rămână alimentul de bază completat cu ceapă şi
ştir iar în timpul iernii consumau fasole şi varză acră.
Ouăle, puii şi alte produse erau prefăcute în bani pentru a plăti dările.
În prezent oamenii locuiesc în case bune cu mai multe camere, construite
în proporţie de 50% din cărămidă, cu temelie de beton (vezi foto mai jos).
În multe case găseşti mobilă nouă, aparate de radio.

Casele sunt frumos împodobite atât în exterior cât şi în interior. Cel puţin
40% din familii se învelesc cu plapuma, dorm pe cearşafuri şi perne de puf.
Ţăranii de toate vârstele se îmbracă bine, folosind iarna îmbrăcăminte
călduroasă din lână sau fibre sintetice şi poartă încălţăminte de fabrică.
Alimentaţia este substanţială. Pâinea se foloseşte ca aliment de bază în
proporţie de peste 50%. Fiecare familie are în cămară o cantitate considerabilă
de făină albă din care se pregătesc adesea dulciuri.
Puterea de cumpărare a ţăranilor a crescut şi ei se aprovizionează cu multe
alimente de la magazinul Cooperaţiei de Consum: peşte, brânză, ulei, paste
făinoase, zahăr, marmeladă, etc.
Analizând situaţia în ce priveşte asistenţa sanitară, se constată
următoarele:
Dacă în judeţul Gorj n-a existat până în secolul al XIX-lea organizaţie
sanitară decât ”bolniţa” de la Tismana în care călugării se devotau îngrijirii
bolnavilor, deducem că şi comuna Raci – care făcea parte din judeţul Gorj – era
lipsită de asistenţă medicală. Spitalul din Tg-jiu, care s-a înfiinţat în 1846,
devine în 1866 spital judeţean.
În 1925 erau în sate 60 agenţi sanitari pe tot Gorjul, dintre care Gheorghe
Mărgineanu îşi desfăşura munca în cadrul comunei Raci. Munca aceasta se
reducea la unele vaccinări şi puţine tratamente medicale prescrise de medicul
de la spital, celor care puteau merge la Tg-Jiu la distanţa de 45 km.
Cei mai mulţi săteni nu cunoşteau foloasele ştiinţei medicale. Ei se adresau
babelor doftoroaie cum erau Teodora Mircea şi baba Trăncoanea care îi “ajutau”
prin descântece şi buruieni de leac.
Procedeele prin care se “tratau” bolnavii din Raci în trecut reies şi din
versurile:
“Că n-am pe nimeni cu drag,
Să-mi pună mâna sub cap,
Să mă-ntrebe de ce zac.
Să-mi dea buruieni din oală
Să mă scoale de pe boală.” 9)
În anul 1934 a luat fiinţă un dispensar denumit “Dispensarul Raci”, dar

datorită influenţei politice a prefectului Emanoil Săvoiu, care avea moşie în
comuna Borăscu (Livada), dispensarul a funcţionat la Borăscu, deservind şi
populaţia din Raci.
Începând cu 1938 s-a numit “Dispensarul Borăscu” şi a funcţionat în local
propriu. Acest dispensar a fost încadrat cu personal puţin şi nu putea face faţă
cerinţelor, astfel că pe o perioadă îndelungată, populaţia din comuna Raci a
rămas să sufere de pe urma bolilor, în special a bolilor endemice.
După 1944, prin grija ce s-a acordat pentru sănătatea oamenilor muncii, au
fost încadrate la dispensarul Borăscu un număr sporit de cadre medicale. În
prezent medicul de circumscripţie vizitează comuna o data pe săptămână şi dă
consultaţii la punctul fix sanitar, conform planului de muncă stabilit.
Acum lucrează în comună un agent sanitar, o moaşe şi o asistentă
medicală.
În cadrul dispensarului funcţionează şi o casă de naşteri, se fac tratamente
gratuit şi se dau primele ajutoare bolnavilor.
Datorită măsurilor luate pentru aplicarea tratamentelor în mod organizat,
numărul bolnavilor de boli endemice a scăzut simţitor:
Denumire Anul Cazuri Anul Cazuri Anul Cazuri

a bolii înregistrate înregistrate înregistrate
Sifilis 1950 14 1950 2 1966 1
Pelagră 1950 57 1950 11 1966 -
T.B.C. 1950 32 1950 6 1966 3
Guşă 1950 126 1950 4 1966 2
Concluzie: Datorită condiţiilor bune de trai, ca urmare a măsurilor luate de

statul nostru pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor muncii,
precum şi măsurile de asistenţă medicală şi socială, a scăzut procentul de
mortalitate generală şi în special procentul de mortalitate infantilă, care a fost
în 1965 de 0%.
2.2. Agricultura
2.2.1. Suprafaţa agricolă
Comuna Raci are o suprafaţă de 2914,22 ha şi după cum reiese din evidenţa
funciară, este împărţită astfel:
Arabil 1639,18 ha
Livezi de pruni 4,98 ha
Vii 38,67 ha
Fâneţe 49,11 ha
Păşuni 318,07 ha
Neproductiv 73,45 ha
Teren silvic 722 ha
Curţi 69,10 ha
2.2.2. Cultura plantelor
În trecut agricultura era ramura de bază în economia ţării noastre. Deşi

produsele agricole ocupau primul loc la export, agricultura era înapoiată, starea
de înapoiere a agriculturii fiind cauzată de existenţa rămăşiţelor relaţiilor
feudale (clacă, dijmă, etc.).
Aceasta era situaţia şi în comuna Raci. Ţăranii aveau pământ puţin şi erau
exploataţi sângeros de moşieri şi chiaburi.
Pământul ce-l deţineau ţăranii din Raci avea cea mai scăzută productivitate
şi era muncit în cea mai mare parte cu pluguri de lemn sau cu sapa. Prin
reforma agrară din 1864 s-au făcut împroprietăriri şi la Raci. În satul Baniu,
ţăranii au primit pământ din proprietatea lui Leoveanu, în Strâmba-Mică (Nucet)
au fost împroprietăriţi de pe moşia Mânăstirii Strâmba iar la Artanu, din
proprietatea familiei Urdăreanu.
Pentru a vedea raportul dintre suprafaţa deţinută de ţărani şi cea deţinută
de moşieri, se poate vedea situţia din anul 1898, în satul Artanu:
”Are o suprafaţă de 70 ha din care:
• 5 ha pădure, 16 ha locuri de cultură, fâneţ şi păşune,
proprietate a domnului Sandu Urdăreanu;
• 40 ha arabile, 1 ha vie şi 8 ha pruni sunt ale locuitorilor.
Are o populaţie de 62 familii cu 321 suflete”. 10)
Ca şi în restul ţării, reforma agrară din 1921 a fost realizată în Raci numai
cu numele: puţinii ţărani care au primit pământ, l-au primit în locurile cele mai
îndepărtate de sat: în valea Grânelor, în Slabciu, unde pământul era foarte
sărac, unde nu creştea nici măturica.
În anul 1940 erau în Raci un număr de 605 gospodării ţărăneşti, cu o
suprafaţă arabilă de 907 ha, revenind fiecărei gospodării ţărăneşti o suprafaţă
de 1,5 ha teren.
Şi acum cea mai mare suprafaţă de pământ era deţinută de moşierii:
1. Iancu Schinteie, la Artanu, deţinea 400 ha;
2. Iulia Mihăileanu, în Condeşti, deţinea 150 ha;
3. Pârvulescu, la Orzu, deţinea 200 ha.
După Conferinţa din octombrie 1945, PCR a deschis drum luminos
agriculturii noastre, arătând ţăranilor muncitori calea cea mai sigură pentru
obţinerea recoltelor bogate, pentru ridicarea bunăstării lor, calea dezvoltării
agriculturii socialiste.
Urmând calea leninistă, s-a respectat principiul liberului consimţământ şi în
felul acesta, ţărănimea a participat din convingere la realizarea socializării
agriculturii.
Prima întovărăşire agricolă din comuna Raci a luat fiinţă în anul 1955 în
satul Artanu. Ea cuprindea un număr de 97 membri, avea o suprafaţă de 168,42
ha teren arabil şi 2,1 ha livezi.
Treptat, s-au înfiinţat şi în satele Paltinu, Raci şi Baniu întovărăşiri agricole.
Pentru a avea o vedere de ansamblu dăm mai jos tabelul cu întovărăşirile
agricole care au luat fiinţă în comuna Raci.
Denumirea Data Suprafaţa

Satul Livezi
întovărăşirii înfiinţării arabilă
Pacea Artanu 1955 165,42 ha 2,01 ha
Timpuri Noi Paltinu 1959 81,86 ha 1,40 ha
30 Decembrie Condeşti 1959 70,09 ha -
Al III-lea Congres Raci 1959 123,25 ha -
1 Mai Baniu 1959 104,06 ha -
Datorită unor condiţii obiective, pământul fiind nerentabil, deşi existau

încă din 1962 un număr de 420 cereri pentru gospodăria agricolă colectivă, în
comuna Raci nu este CAP, întrucât 73,45 % din suprafaţa de 2914,22 ha a
comunei este neproductiv. Din memoriul agrochimic asupra probelor de
laborator luate de pe tarlalele comunei Raci reies următoarele situaţii:
• starea de aprovizionare a solului cu azot este în general slabă;
• toate tarlalele sunt insuficient aprovizionate cu fosfor asimilat;
• tarlalele 1 şi 2 sunt mediu aprovizionate cu potasiu mobil iar restul
tarlalelor sunt insuficient aprovizionate (vezi harta).
Pe baza analizelor agrotehnice se fac următoarele recomandări

orientative:
Gunoiul de grajd se va folosi de preferinţă la porumb în doză de 20 t/ha.
Pe parcelele îngrâşate cu gunoi de grajd, se vor da la porumb cca. 100 kg
azotat de amoniu cu cca. 200 kg/ha superfosfat;
Îngrăşămintele chimice se vor da, de preferinţă la grâu, în doză de 100-
150 kg/ha azotat de amoniu cu 200 kg/ha superfosfat.11)
Ţăranii din comuna Raci îşi muncesc individual pământul cultivând
următoarele plante:
În locurile de şes, în lunca Jilţului şi chiar pe dealuri, se cultivă cereale.
Dintre cereale este răspândit porumbul, apoi grâul, orzul, ovăzul. Porumbul dă o
producţie medie de 1500 kg/ha.
Pe dealuri şi prin livezile de pe lângă casă se cultivă prunul. Suprafaţa cu
livezi de pruni din comuna Raci este de 4,98 ha. Dintre varietăţile de prune, mai
răspândite sunt prunele roşioare şi prunele vinete. În ultimul timp s-au plantat
livezi de pruni altoiţi din varietăţile: Tuleu gras, D’argent precum şi livezi de
mere şi vişini altoiţi.
Prin grădini cresc mulţi meri de vară şi peri de vară şi de toamnă şi gutui.
Date fiind condiţiile climatice, simţindu-se influenţa mediteraneeană, nucul
creşte din abundenţă şi dă producţii mari pe toată întinderea comunei dar mai
ales în Paltinu şi Condeşti, unde unii nuci dau anual 12 – 15 mii de nuci.
Izolaţi prin grădini şi pe Valea Cârsteştilor, cresc smochini.
Viile cuprind suprafaţa de 38,67 ha, dau producţii mari şi vinuri de
calitate. Nu se cultivă viţă nobilă ci hibrizi de varietăţile: ananas, novă,
Napoleon, zaibăr, italiană, terasă, blanc. Şi în trecut se cultivau vii pe suprafaţa
comunei Raci. Probabil suprafaţa însemnată cultivată cu vii şi calitatea vinurilor
din Raci, au făcut ca generalul von Bauer, în memoriile sale, să menţioneze în
1778: „Razi (adică Raci), sat cu biserică şi vii”. 12)
Ca plante industriale se cultivă pentru nevoile casnice: cânepa, inul,

floarea soarelui. Dacă aceste plante s-ar cultiva pe suprafeţe mai mari şi după
metode ştiinţifice, ar da rezultate mai bune.
Tutunul, ca plantă industrială, se cultivă în comuna Raci încă din anul
1927. Cele mai multe gospodării ţărăneşti fac contracte anuale cu statul şi se
angajează să cultive suprafeţe de 5-15 ari cu tutun de soiul „Virginia”. Ei obţin
venituri bune, deoarece se produce tutun de bună calitate.
Prin grădini, pentru nevoile gospodăreşti, se cultivă şi sfecla furajeră.
Se cultivă şi plante furajere ca: lucernă şi trifoi. Deoparte şi de alta a
Jilţului şi pe lângă izvoarele din Valea Racilor şi Paltinu, sunt grădini de zarzavat
care satisfac nevoile locuitorilor iar surplusul îl vând pe piaţă la Bâlteni.
2.2.3. Creşterea animalelor
Relieful şi natura solului din comuna Raci sunt favorabile pentru creşterea
animalelor.
Suprafaţa de 318,07 ha păşune reprezintă 9,1 % din suprafaţa comunei
iar cele 49,11 ha de fâneţe reprezintă 5,9 % din auprafaţa comunei. Aceste
suprafeţe oferă hrană suficientă creşterii animalelor.
În ultimii ani, ţăranii din comuna Raci, văzând că prin creşterea animalelor
de rasă obţin venituri mai mari în gospodăriile lor, şi-au selecţionat rasele de
animale.
În comună se cresc vaci de rasă brună, oi ţurcane, merinos şi ţigăi, porci
York, mangaliţă şi basna. După recensământul animalelor efectuat în anul 1967,
şeptelul se prezintă astfel:
Felul animalelor Numărul total Numărul animalelor

contractate
Boi şi vaci 594 14
Tineret bovin 265 119
Oi şi tineret ovin 1070 12
Capre şi tineret caprin 561 -
Cai 33 -
Porci 561 43
Stupi 177 -
Femeile din comună se ocupă cu cresterea viermilor de mătase. Ele
primesc sămânţă de viermi de mătase de la stat prin D.C.A. şi se angajează prin
contract, să predea gogoşile. În anul 1965 s-au crescut viermii rezultaţi din 600
g sămânţă iar în 1967 s-au crescut viermi de mătase de la 720 g de sămânţă.
Unele femei cresc 2 serii în timpul verii.
2.2.4. Economia forestieră
Pădurile seculare care acopereau teritoriul comunei Raci au fost tăiate

fără socoteală în timpul regimurilor trecute, făcându-le să dispară în bună parte.
În prezent, exploatările forestiere au la bază principiul socialist de
exploatare, adică se taie din fiecare pădure numai volumul ce corespunde
creşterii acelui an.
Toate pădurile din comuna Raci au fost inventariate şi s-au planificat cote
anuale de tăiere de 4-7 ha. S-a prevăzut în plan şi refacerea lor, atât prin
creştere naturală cât şi prin plantarea puieţilor de arbori crescuţi în pepinieră.
Se găsesc astfel de plantaţii de stejar pe dealul dinspre Urdari şi pe dealul
Bolboşilor în suprafaţă de 4 ha.
În prezent comuna posedă 722,36 ha de pădure.
Tăierile din pădure se fac în mod organizat de către săteni cu ajutorul
”drujbelor” cât şi cu securea.
Lemnele rezultate se sortează pe categorii: buştenii, traversele, doagele
se transportă conform planificării iar lemnele de foc, o parte se transportă spre
depozite iar altă parte se repartizează sătenilor pe bază de bon, contra-cost,
după necesităţi.
2.2.5. Vânătoarea şi pescuitul
Pe teritoriul comunei Raci şi în special în păduri, se găseşte mult vânat.

De aceea un număr de 17 săteni posedă arme de vânătoare. În mod organizat
ei merg să vâneze respectând timpul şi categoriile de vânat, conform
instrucţiunilor primite prin filiala de vânătoare.
2.3. Industria
Una din rocile carbonifere foarte răspândită în Oltenia este lignitul, care
formează un strat neîntrerupt din dealul Bujorăscului, Plopşor, Rovinari, Roşia.
Prima cercetare a subsolului comunei Raci s-a făcut în 1938 de către
Societatea ’ASTRA ROMÂNĂ’.
În trecut, lignitul nu se exploata din cauză că era socotit nerentabil, greu
de transportat, şi având calorii puţine.
În prezent, şi în Raci, datorită cercetărilor geologice făcute de specialişti
în anul 1963, s-au stabilit resursele minerale existente, varietatea lor, precum şi
cantităţile în care se găsesc şi în viitor ele vor fi exploatate.
Până la începutul secolului al XX-lea, în comuna Raci, cetăţenii îşi măcinau
grăunţele la râşniţe de mână sau la morile de pe apa Jilţului.
Au funcţionat astfel de mori de apă în Artanu, în dreptul Paltinului, în
dreptul satului Valea Racilor unde a rămas denumirea de “Piscu-Morii”, în
Strâmba Mică (Nucet) şi la Baniu.
În anul 1912, proprietarul Victor Urdăreanu de la Artanu, văzând că de la
moară poate avea un venit mare şi sigur, a făcut prima moară de foc.
Au mai funcţionat şi alte mori de foc şi circulau în satele Condeşti şi Baniu.
În satul Artanu, între anii 1940-1954 a funcţionat o moară cu valţuri, o
presă de ulei şi un gater, fiind proprietatea moşierului Iancu Schinteie.
În anul 1954 după raionare, atât valţurile cât şi presa de ulei şi gaterul cu
motorul respectiv, au fost duse în alte comune ale raionului Strehaia. În prezent,
în satul Artanu funcţionează o moară cu 2 pietre, dirijată de întreprinderea
“Partizanul” Strehaia.
Printre sătenii din comuna Raci se află meşteşugari care practică
individual următoarele meserii:
• Tâmplărie 5
• Dulgherie 12
• Zidărie 9
• Croitorie 4
• Dogărie 5
În trecut ca şi astăzi, funcţionează în Raci cazane pentru fabricat ţuică.
Industria casnică a fost dezvoltată în comuna Raci din cele mai vechi timpuri.
Din lână s-au ţesut şi se ţes:
• Dimii pentru confecţionarea hainelor;
• Pături pentru acoperit;
• Macaturi pentru aşternutul paturilor;
• Covoare, scoarţe pentru împodobit pereţii.
Tot din lână s-au ţesut si se mai ţes încă: vâlnice şi zăvelci, catrinţe
(oprege), brăciri (bete) care completează costumele de sărbătoare.
Din borangic se ţes cârpe (marame) cu care îşi împodobesc femeile capul.
Pentru vremea rece, femeile împletesc din lână flanele şi ciorapi călduroşi.
Cânepa şi inul sunt prelucrate cu multă pricepere de femeile din comună.
Ele ţes din aceste fire diferite pânzeturi pentru confecţionarea
îmbrăcămintei din zilele de lucru, pânză pentru confecţionarea sacilor, saltelelor
precum şi a cergilor.
2.4. Comerţul
Alături de celelalte ramuri ale economiei naţionale, comerţul îndeplineşte
un rol destul de împortant, căci prin comerţ mărfurile trec de la producător la
consumator, se stabilesc legături între sat şi oraş, între diferite regiuni ale ţării
precum şi între ţări.
În trecut, comerţul ducea la îmbogăţirea negustorilor şi speculanţilor. În
Raci, sătenii cumpără lucruri de strictă necesitate: petrol lampant, chibrituri,
sare, puţine articole de manufactură, tutun şi băuturi alcoolice.
În anul 1911 se înfiinţează în Raci banca populara “Ţăranul” cu fond social
subscris de 200 lei şi vărsat numai 50 lei. A funcţionat până în 1948 cînd a
fuzionat cu Cooperativa de Consum înfiinţată în acest an.
În 1913 ia fiinţă cooperativa „Ţăranii Uniţi” cu un fond social de 500 lei,
care a funcţionat până în 1928 când a fost lichidată deoarece avea capital social
mic, personal de conducere necorespunzător şi o circulaţie de mărfuri mică.
În trecut, la conducerea cooperativei se găseau cei bogaţi şi urmăreau să-
şi satisfacă interesele lor, ale familiei lor şi ale prietenilor.
Astăzi, populaţia din comuna Raci este deservită de 3 unităţi ale
Cooperativei de aprovizionare şi consum, care are un fond de peste 65.000 lei
aparţinând unui număr de 760 membri şi rulează anual un fond de mărfuri în
valoare de peste 920.000 lei.
În cadrul cooperativei lucrează personal calificat sau îndrumat prin cursuri
de calificare. În cadrul comerţului de stat se organizeazaă contractări de
animale. În anul 1967, sătenii din Raci au contractat: 14 boi, 119 viţei şi juninci,
12 berbeci şi 43 porci.
2.5. Căi de comunicaţie

Şoselele prin care se făcea legătura cu comunele vecine erau în trecut
prost întreţinute şi în timpul sezonului ploios erau greu de folosit.
În prezent, şoseaua comunală, care leagă comuna Raci cu comuna
(Livada) Borăscu spre sud şi cu comuna Negomir din judeţul Gorj sore nord, este
pietruită şi bine întreţinută atât prin contribuţia cetăţenilor din comună, care au
transportat şi transportă pietriş precum şi din fondurile dirijate de Direcţia
raională de drumuri şi poduri.
S-au construit un număr de 3 poduri peste care trece şoseaua spre
comuna Borăscu.
Legătura cu centrul raional Strehaia se face cu autobuzul IRTA pe direcţia
Slivileşti-Bolboşi-Strehaia. Pentru aceasta, sătenii se deplasează peste deal la
staţia din comuna Bolboşi. Legătura cu oraşele Tg-Jiu şi Craiova se face cu
autobuzul IRTA de pe ruta Tg-Jiu – Filiaşi, care trece prin comuna Urdari. Sătenii
din Raci trebuie să se deplaseze peste deal la staţia Urdari pentru a folosi acest
autobuz.
Cea mai apropiată gară este la 26 km de comună şi anume – gara
Strehaia.
Primul telefon a fost instalat la primăria comunei în 1927. În prezent,
legăturile telefonice se stabilesc prin oficiul Livada (Borăscu), numărul de
convorbiri particulare fiind într-o continuă dezvoltare: în 1950 au fost 26, în
1960 au fost 114 iar în 1964 au ajuns la 218.
Dacă în anul 1945 în comună nu existau decât 3 aparate de radio, astăzi
în toată comuna sunt 49 aparate alimentate din baterii.
3. ISTORIA COMUNEI RACI
3.1. Istoricul
Săpăturile arheologice făcute în regiunea Oltenia pe Valea Dârjorului şi
Valea Olteţului au scos la iveală vechi urme de viaţă şi muncă şi au fost
prezentate de C. S. Nicolaescu-Plopşor în comunicări făcute Academiei RPR.
Valea Jilţului, bogată în ape, cu o luncă fertilă, flancată de dealuri cândva
acoperite cu păduri pline de vânat, a fost favorabilă dezvoltării unor aşezări
omeneşti încă din perioada de sfârşit a neoliticului.
Astfel, în punctul ”Dâmbul”, deasupra Văii Racilor, locuitorul Borugă
Teodor a descoperit un topor de aramă cu braţele ”în cruce”, care datează din
perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului13) (cca 1900 – 1750 î.Ch.).
Tot din această vreme datează şi o râşniţă de mână care a fost descoperită pe
raza comunei Raci şi care aparţine probabil culturii Coţofeni14).
În anul 1966, într-o carieră de piatră pe dealul Antoneştilor, în punctul
”Scoicărie”, situat la est de centrul comunei Raci, a fost descoperit un ciocan
lucrat în granit, cu tăişul lat, fiind prevăzut cu un şănţuleţ pentru fixarea cozii de
lemn (16x10 cm). Asemenea ciocane, frecvente în Oltenia, au fost folosite
pentru sfărâmarea minereurilor şi pentru extragerea sării şi ele datează din
perioada de început a epocii bronzului15).
În acelaşi loc a fost descoperit un topor din piatră şlefuită (10,5x4 cm) cu
gaură de înmânuşare transversală (diam. 2 cm), cu 2 tăişuri paralele. Acest tip
de topor datează, de asemenea, din perioada de început a epocii bronzului16).
În punctul ”Paltinul”, în cursul lunii iunie 1967, au fost descoperite

întâmplător de către locuitorul Const. V. Geamănu mai multe fragmente de
ceramică atipică, în totalitatea lor lucrate cu mâna. În majoritatea ei, ceramica
este lucrată din pastă grosolană folosindu-se ca degresant nisipul cu bobul
mare. Culoarea straturilor superficiale este cărămizie ori roşie- cărămizie în
exterior şi neagră în interior. În spărtură, ceramica are culoare neagră ori
cărămiziu-deschis. Câteva fragmente sunt ornamentate cu brâu alveolar cu
”apucători” ori proeminenţe mici în formă conică. Această ceramică aparţine
primei epoci a fierului17).
În vatra satului Raci a fost descoperit un fragment atipic de ceramică
lucrată cu mâna, groasă în spartură de 2 cm, de culoare cărămiziu-deschis pe
stratul superficial din exterior şi cărămiziu-închis pe cel din interior. În spărtură,
ceramica are culoare vânătă. Pasta este bine frământată folosindu-se ca
degresant nisipul fin. Ca ornamentaţie este folosită o proeminenţă în relief care
traversează vertical fragmentul, o linie slab sinuoasă formată din puncte
incizate şi proeminenţe înconjurate de un cerc cu puncte incizate, în interiorul
căruia, pe proeminenţă, a fost executată prin imprimare, o rozetă.
Decoraţia cu şirul de rozete, de tipul descris, se întâlneşte pe vasele
lucrate la roată ce aparţin culturii ”Latène” geto-dacice18), căreia îi aparţine şi
fragmentul în discuţie.
Concluzia firească este că pe raza comunei Raci, începând de la sfârşitul

neoliticului şi până în preziua formării statului sclavagist dac, au existat aşezări
omeneşti, fapt dovedit de resturile de cultură materială descoperite pe raza
comunei19). Deşi după această dată, până în veacul al XV-lea, de când datează
un vârf de săgeată lucrat în fier, de tipul cu lamă plată cu 2 aripioare şi cu tub
de înmănuşare (lung. 6 cm), descoperit la 24 iunie 1966 de locuitorul Al. Cauc,
în punctul Măiag20), nu mai avem, în actualul stadiu al cercetărilor, dovezi de
locuire pe teritoriul comunei, credem că viaţa nu s-a întrerupt şi numai lipsa de
descoperiri şi cercetări arheologice, ne pune în imposibilitatea de a urmări
dezvoltarea vieţii comunităţilor umane de pe raza comunei Raci, în vremurile ce
urmează epocii fierului.
Alexandru Ştefulescu scrie în lucrarea ’GORJUL ISTORIC ŞI PITORESC’:

”Dacii, locuitori ai Gorjului înainte de romani, au trebuit să fie învinşi cu arma în
mână şi desfiinţaţi ca stat pentru ca să cedeze pământul lor ce-l stăpâneau de
abia 4 secole. Cei care nu s-au supus dominaţiunii romane s-au retras în munţi,
prin păduri, unde îi vedem şi azi în strănepoţii lor. ... portul este o mărturie”.
Nicolae Iorga arată în ’STUDII ŞI DOCUMENTE III-XXIX’: „”... la 1247, Liton
Vodă stăpânea ambele laturi ale Jiului. De la izvorul său din regiunea Haţeg,
prin Gorj, până la revărsatul în Dunăre, întregul curs al acestuia, caracterizând
până mai târziu ’Cuibul Basarabilor’ ”.
Şi Ion Filitti în articolul ’Banii şi caimacanii Craiovei’ din ’Arhivele Olteniei’
nr. 1,face o analiză a vechimii şi originii Basarabilor: ”Origina Basarabilor,
aceeaşi cronica (cronica lui Radu Popescu – n.n.) o trage din Romani, care au
descălecat la Tr.Severin, s-au întins peste toată Oltenia şi au ales dintr-înşii
boieri care au fost de neam mare şi puseră banoveţi un neam ce se zice
Basarabii să le fie cap”.
În aceste locuri, primele aşezări omeneşti au fost răzleţe, prin păduri şi pe
dealuri.
În pădurile din apropierea comunei Raci există locuri care poartă denumiri
ce sunt legate de aşezări omeneşti ca: ”Ograda lui Băiuţ” spre vest de centrul
comunei, ”Bordeiul lui Bobocică” în valea Baniului, ”Conacul lui Alecu”, ”Via
Pităresei” şi ”Via Mărinichii” spre nord-est de centrul comunei, ”Valea
Cârsteştilor” spre vest, ”Pivniţa lui Petrică” spre est, ”Ogrăzi”, ”La meri”, etc.,
care însă sunt târzii, probabil din perioada orânduirii feudale.
Existenţa unor aşezări omeneşti, în veacul al XV-lea, pe raza actualei
comune Raci, dovededită de descoperirea vârfului de săgeată sus-amintit, este
atestată documentar la 1467 şi 1472, când sunt menţionaţi locuitori din aceste
părţi în lapidara expresie ”toţi de la Jilţ”21).
La 1498, Radu cel Mare întăreşte unor boieri, printre care Ion şi Dan,
stăpânirea asupra satelor cuprinse de la „... Trestioara şi de la Brădet şi Gura
Jilţului ... toate, pentru că le este dreaptă şi veche ocină ...”22).
3.2. Etimologia
Până la jumătatea veacului al XVI-lea, numele aşezării de la Raci nu este
menţionat în nici-un document.
În legătură cu etimologia cuvântului care numeşte comuna Raci,
raportându-ne la elementele de legendă populară, se spune că pe valea bogată
în ape unde este aşezat satul, trăiau foarte mulţi raci de o mărime neobişnuită.
Fosile ale acestor crustacee au fost găsite imprimate în argilă23). În apa râului Jilţ
mai trăiesc şi azi mulţi raci. De altfel, una din ocupaţiilor locuitorilor, încă din
vechi timpuri, era şi pescuitul24).
Fără a minimaliza importanţa informaţiilor legendei sus-amintite credem
însă că numele satului Raci trebuie să vină de la un strămoş care a pus bazele
vetrii satului şi care se numea Racu ori Racea, urmaşii acestuia numindu-se
Racii sau Răcenii.
Documentar, denumirea Raci apare pentru prima dată în anul 1548. Cu
ocazia unei hotărnicii din 9 iulie 1743, moşnenii Diatco cu ceata Suveţii şi Pătru
cu ceata lui Oproiu, prezintă un act emis de cancelaria domnească la 1548, în
care se arată că aceştia au moşie de moştenire de la moşii lor, Stanciu,
Scânteia şi Dobri ”... având aceşti moşteni moşia numai în hotarul Racilor de
Sus ...”25). În aceeaşi împrejurare, Alexie cu ceata lui prezintă un hrisov de la
Mihnea, din anul 1570, prin care se dovedeşte că are moşie de cumpărătură în
Raci26).
Începând de la 1548, numele aşezării Raci apare din ce în ce mai frecvent
în documentele vremii.
Este interesant de reţinut faptul că Racii la 1548 apar sub denumirea de
Racii de Sus iar la 30 iunie 1609, într-un hrisov dat de Radu Şerban, aflăm că
voevodul dă Mânăstirii Strâmba „... pentru ca să-i fie moşie în Raci în hotarul de
jos, ce se cheamă Stejarul de Jilţ ...”27). Aceasta dovedeşte că, încă de la
început, la Raci există două sate şi anume: Racii de Sus, lucru confirmat şi de
hrisovul din 30 iunie 1609 menţionat mai sus, în care se afirmă că Mânăstirea
Strâmba a cumpărat „... partea lui Pătru Coleşiu, toată, peste toate hotarele ori
cât se va alege din Racii de Sus cu 1200 asprii ...”28), şi Racii de Jos, această
denumire fiind întâlnită şi la 10 decembrie 1749, când moşnenii din Raci îşi
hotărnicesc moşiile din Raci şi Stejarul, ocazie cu care se afirmă că „... s-au ales
şi dania din partea fieştecăruia într-amândouă hotarele şi am dat toată partea la
un loc în hotarul Racilor de Jos ...”29). Hrisovul lui Radu Şerban din 30 iunie 1609
face precizarea că Racii de Jos se mai numesc şi Stejarul de Jilţ, satul apărând
frecvent în documente sub denumirea din urmă. Astfel, la 1749, patru boieri au
fost aduşi de moşnenii din Raci pentru a stabili părţile de proprietate din satul
Raci şi Stejarul după apa Jilţului, hotărnicia amintind în chip expres: „ Noi patru
boieri ce am fost luaţi de toţi moşnenii din Raci ... ca să ne hotărâm şi să
împărţim moşia Raci şi Stejaru după apa Jilţului ...” . În satul Baniu există şi
30)
astăzi un stejar multisecular, care a fost declarat monument al naturii şi credem

că satul Stejarul de pe Jilţ a luat numele de la stejarii ce se găseau acolo pe
vremea întemeierii satului. Mai mult încă, poziţia satului Racii de Jos este în
josul văii Jilţului în raport cu satul Racii de Sus şi documentele, după cum am
văzut, vorbesc de Racii de Sus şi de Racii de Jos, ultimul sat fiind acelaşi cu
Stejarul de Jilţ, mai târziu primind numele de Baniu pe care-l poartă şi astăzi,
înglobând însă şi o parte din Strâmba Mică (Nucet).
3.3. Pături sociale
Racii de Sus este un sat de moşneni şi se menţine în această situaţie până
târziu, în veacul al XIX-lea. Cu toate acestea, n-au lipsit încercările din partea
unor feudali vecini, de cotropire a pământurilor moşneneşti. Încă de la 1570 unii
moşneni încep să-şi vândă, sub apăsarea dărilor către stat, părţile lor de moşie,
după cum dovedeşte o hotărnicie a moşiei din Raci din 9 iulie 1743 în care se
menţionează că “… s-au ales şi partea lui Alexie cu cetaşii lui, moşie de
cumpărătură precum arată cartea Mihnii cu leat 7078 şi alte zapise
cumpărătoare ce s-au văzut de noi bune şi drepte …”31). Deşi de data asta
cumpărătorii erau moşneni, curând, unele părţi de moşie ale moşnenilor din
Racii de Sus vor fi cumpărate de Mânăstirea Strâmba. Astfel, la 30 iunie 1609, o
poruncă a lui Radu Şerban precizează că “… Şi iarăşi a cumpărat sfânta
Mânăstire de la Strâmba … partea lui Pătru Coleşiu, toată, peste toate hotarele
ori cât se va alege din Racii de Sus …”32). În anul 1743 constatăm, din hotărnicia
din 9 iulie, că Mânăstirea Strâmba îşi măreşte moşia din Racii de Sus, unde are
o moşie de cumpărătură şi o danie de la un moş din partea lui ”Diatco cu
Suveţii” şi a lui ”Pătru cu ceata Oproiu”33). La această dată se cunosc moşnenii:
Diatco cu Suveţii, Pătru cu ceata lui Oproiu şi Alexie cu ceata lui, ultimul având
în Racii de Sus moşie de cumpărătură34).
Racii de Sus, care apare după cum aminteam în unele documente sub
denumirea de Stejarul de Jilţ, este un sat în care alături de pământurile
moşneneşti există şi domenii feudale, hotarele dintre acestea cunoscând o
fluctuaţie.
La 15 iunie 1586, Mihnea voevod dă lui Dan cu fraţii săi şi lui Martin cu
fraţii săi şi cu fii lor, mai multe trupuri de moşie printre care şi „... satul Stejaru,
cu tot cu hotarul ... de la gura Strâmbei pe izvorul Puturoasei până la Hotăroasa,
drept în vârf şi de aci la ... şi de aci în sus pe piscul Coteţului la hotarul
Racilor”35). Acest document conduce spre concluzia că întreg satul Stejarul era
la 1586 aservit. Documentele din vremurile următoare însă infirmă aceasta.
Probabil la sătenii aserviţi din Racii de Jos se referă porunca lui Alexandru Vodă
Iliaş din 17 august 1628 prin care se iau pe seama domniei mai multe moşii ale
lui Stoica vistiernicul, după moartea acestuia şi care referindu-se la Raci, afirmă
„... pentru că acest sat a fost tot vecin de moştenire şi cumpărat de Stoica
vistierul din zilele răposatului Mihai Voievod de la boierii ce au fost moştenii
satului”36).
La 11 mai 1607, Radu Voevod întăreşte lui Petru Armaşu şi soţiei sale
Anca moşie la Şerbeşti şi la Stejaru una din limitele moşiei fiind „... vârful
dealului la hotarul Racilor”37).
Până în anul 1609 satul Racii de Jos apare ca un sat aservit. Dacă la 1586
el aparţinea lui Dan şi lui Martin şi rudelor lor, prin vânzări, acest sat ajunge în
timpul lui Mihai Viteazul în stăpânirea lui Stoica vistiernicul iar din 1607, părţi
ale acestui sat se află în stăpânirea lui Pătru Armaşu şi a soţiei sale Anca.
Credem că susnumiţii stăpâneau numai părţi din hotarul Racilor de Jos deoarece
la 30 iunie 1609 Radu Şerban dă Mânăstiri Strâmba „... să-i fie ocină la Raci în
hotarul de jos ce se cheamă Stejarul din Jilţ, însă partea lui Cârstea şi a vărului
lui Dan şi a nepotului său Dan, toată ... pentru că a cumpărat Sfânta Mânăstire
de la Cârstea şi de la Dan şi de la alt Dan, drept 7500 asprii şi din partea ... şi
din partea Cudescului a patra parte drept acel preţ mai sus zis şi iarăşi a
cumpărat Sfânta Mânăstire Strâmba, partea Barbului nepotul lor 1400 asprii şi
cu o oaie ... şi iar au cumpărat Sfânta Mânăstire din Strâmba moşie în hotarul
Stejarului partea lui Dan Bobrinţoaiei şi a femeii lui, drept 2200 asprii”38), ceea
ce dovedeşte că la 1609 existau la Racii de Jos numeroşi moşneni care îşi vând
părţile lor de moşie. O parte din moşneni îşi păstrează pământurile lor după
cum dovedeşte hotărnicia din 9 iulie 1743 care consemnează, pe lângă
posesiunile Mânăstirii Strâmba, moşia lui Alexie cu ceata lui39). Cu această
ocazie cetaşii lui Alexie îşi împart moşia pe care o stăpâneau în devălmăşie
separându-se astfel: Alexie cu fraţii, Udriştea sin Iacob cu fraţii, Vasile feciorul
lui Ivaşco şi Fira fata lui Gherghel, documentul precizând că s-a dat „... această
carte a noastră Sfintei Mânăstiri Strâmba ca să stăpânească această parte ... în
pace de către toţi moşnenii”.
Desigur că prezenţa domeniului unui feudal ca Mânăstirea Strâmba
printre loturile moşnenilor nu convenea acestora deoarece proprietatea lor era
ameninţată de a fi înghiţită de marele domeniu pe calea cumpărărilor ”nesilite”
ori pe alte căi. Documentele de mai sus consemnează de altfel vânzările de
pământ făcute de moşnenii din Racii de Jos pe care îl achiziţionează Mânăstirea
Strâmba. Dat fiind această situaţie, la 10 decembrie 1749 intervine o nouă
hotărnicie a moşiei Racilor şi Stejarului. Am văzut că Mânăstirea Strâmba
poseda pământuri atât în Racii de Jos cât şi în Racii de Sus, pământuri în ambele
sate posedând şi unii moşneni cum era Alexie cu ceata lui. Această hotărnicire
se face la cererea expresă a moşnenilor care solicitaseră la scaunul Băniei din
Craiova o comisie de boieri pentru stabilirea drepturilor de proprietate în cele
două sate, lucru consemnat în documente: „Noi patru boieri ce am fost luaţi de
toţi moşnenii din Raci ... ca să ne hotărâm şi să împărţim moşia Raci şi Stejarul
după apa Jilţului”40).
Prin această hotărnicie, Mânăstirea Strâmba primeşte: „... toată partea la
un loc în hotarul Racilor de Jos”41), fără a mai avea moşie în Racii de Sus,
moşnenii stăpânind însă în viitor loturi atât în Racii de Sus cât şi în Racii de Jos,
printre aceştia numărându-se: Diatco cu fiul său Dumitraşcu, Pătru cu toţi fraţii
şi verii, Gheorghe şi fratele său Oproiu şi verii lor, Pătru cu cetaşii ce se trag din
Dobrin şi Mihai, cu ai vărului său Mihai Dondoaie cu cetaşii lui ce se trag din
Borugi. De remarcat că documentul face deosebirea între „... părţile moşnenilor
celor vechi ...” stăpânite de moşnenii sus-amintiţi, care părţi credem că se aflau
în Racii de Sus şi părţile „... cumpărătorilor după zapisele ce le-au avut ...”,
printre aceştia fiind Alexie cu fraţii şi cetaşii lor, Vasile fiul lui Ivaşco cu fraţii lui,
Udrişte fiul lui Iacob, Gheorghe fiul lui Giurgi, Udrişte fiul lui Dumitraşco şi vărul
său Ion şi vărul său Matei fiul lui Coandă cu fraţii şi verii lor. 42) Credem că
aceştia din urmă îşi aveau părţile în Racii de Jos.
Deşi începând de la 1749 documentele nu mai fac deosebire între Racii de
Sus şi Racii de Jos, acestea fiinţează separat, Racii de Jos fiind aservit Mânăstirii
Strâmba, în bună parte până la 1864, deşi în 1746 rumânii din Racii de Jos
fuseseră ”eliberaţi” şi transformaţi în clăcaşi.
La 27 mai 1759, Scarlat Ghica dă o poruncă prin care clăcaşii Mânăstirii
Strâmba, printre aceştia fiind menţionaţi şi cei din Raci, sunt obligaţi „... a clăcui
pe an câte 12 zile ... de la începutul primăverii până la sfârşitul toamnei”, claca
putând fi convertită în bani, dar numai la iniţiativa Mânăstirii, cuantumul fiind
„... câte un zlot pe an ...”43). Numărul zilelor de clacă este cel stabilit prin
reforma lui Constantin Mavrocordat din 5 august 174644).
Clăcaşii mai erau obligaţi la dijmă din toate semănăturile, la plata taxei
pentru păşunatul vitelor pe moşia Mânăstirii, la plata pentru stupi,la zeciuiala
din peşte, aceasta putţnd fi înlocuită cu o taxă. Mânăstirea avea prin această
poruncă monopolul asupra vânzării vinului şi rachiului45).
În afară de Mânăstirea Strâmba, în Racii de Jos a mai avut moşie familia
boierului Urdăreanu, după cum afirmă un document din 180446), un membru al
acestei familii, Ion Urdăreanu, numărându-se printre cei patru boieri care la
1749 au procedat la împărţirea pământurilor din Raci şi Stejarul de Jilţ47). Boierul
Ion Urdăreanu şi egumenul Mânăstirii Strâmba, în 1745 au încercat să ia asupra
lor drepturile lui Ioan fiul lui Preda logofăt Udrescu, asupra unor pământuri din
hotarul Stejarului şi Artanului, cauza fiind însă câştigată de Ion Udrescu. Fiul
acestuia, Gruia, este chemat în judecată în anul 1813 de egumenul Mânăstirii
Strâmba sub motiv că ar fi încălcat hotarul moşiei Mânăstirii 48), Gruia însă, care
este moşnean49), afirmă în faţa Divanului Craiovei că „... Mânăstirea încalcă din
moşia lui ...” iar el „... nu ştie ... să fi călcat vreodată moşie a Mânăstirii ...” 50).
Conflictul dintre Mânăstirea Strâmba şi Gruia continuă, astfel că la 21 martie
1821, egumenul Mânăstirii Strâmba reclamă din nou pe Gruia pentru tulburare
de hotar .
51)
Satul Racii de Jos începând cu anul 1825 apare sub numele de Baniu
(Baneo), dată la care avea 5-20 familii52), iar Racii de Sus va fi numit simplu
Racii, la începutul secolului XIX având 84 familii53).
Racii la sfârşitul sec. XIX continuă să fie un sat format din moşneni. Astfel,
la 28 martie 1879, Ion Mihai Strehăianu vinde o bucată de pământ lată de 5
stânjeni în hotarul Racilor, lui Constantin Broştină „... în lungime despre cum
merge hotarul şi la ceilalţi moşneni ...” 54).
Satul Artanu este menţionat în hotărnicia din 10 decembrie 1749, ca
limită a trupurilor de moşie ce trebuiau împărţite55).
În 1804 o parte din hotarul Artanului este disputată de Gruia, moşnean
din Raci şi Ianache, ocazie cu care moşnenii din Raci afirmă că Artanul a fost
stăpânit de „... neamul Urdărenilor dupe cum stăpânesc şi acum ...”56). Deşi un
moşnean ridică pretenţii la o parte din pământurile ce intră în hotarul Artanului,
probabil la această dată satul era format din clăcaşi.
La 1859 Artanul este sat, sub această denumire apărând şi în noiembrie
186057), deşi la 3 octombrie 1860 fusese amintit ca şi comună58).
O sentinţă a Tribunalului districtual Mehedinţi din ianuarie 1864, vorbind
despre fixarea hotarului moşiei Artanu, afirmă că este „… a dumnealor
moşnenilor”59). Probabil acest sat era format din moşneni la această dată,
alături de care însă stăpânesc părţi din sat, în devălmăşie, unii boieri, deoarece
într-o hotărâre a Tribunalului districtual Gorj din 25 august 1865 se afirmă că în
1814 se stăpâneau părţi de moşie – în devălmăşie – în satul Artanu, de către
Stanca, Ioniţă şi Zamfir Urdăreanu împreună cu verii lor Ioan, Constantin şi
Dina60).
De reţinut faptul că la 7 februarie 1814, o parte din sus-numiţii fac uz de
dreptul de ”protimisis”, contestând o vânzare61).
În 1837 Artanul era în proprietatea lui ”Dumitrache Urdăreanu şi parte a
doamnei Stanca Schinteoaica şi Tudorache Teodor şi Zamfir Urdăreanu” .
62)
Alături de moşneni, în satul Artanu au existat şi clăcaşi. În acest sens, un

act de partaj din sec. XIX prin care Sandu Urdăreanu şi M. G. Schintee, care
posedau în devălmăşie trupul de moşie numit Artanul, procedează la împărţirea
proprietăţii în două părţi egale, urmând ca în viitoarele două luni să se împartă
şi ţarina „... măsurând şi alegând deoparte suma de pogoane cuvenită foştilor
chiriaşi ai noştri după această moşie ...” 63).
La 5 iulie 1867, un inginerul hotarnic Frederich Petşelu, în procesul verbal
încheiat cu ocazia ”regulării hotarelor moşiei Urdăreanu cu vecinii răzeşi”,
numeşte satul Artanu, mahala a comunei Raci64).
3.4. Împărţirea ad-tivă
Artanu, sat de clăcaşi şi moşneni, de cele mai multe ori depinde de
comuna Raci, câteodată însă are o administraţie proprie fiind consemnat în
documente şi ca o comună de sine stătătoare. În anul 1925 Artanul era comună
cu conducere proprie iar din 1951 este sat al comunei Raci.
Satul Paltinu, deşi nu este amintit în chip expres ca aşezare omenească,
este pomenit încă din 1749 când „... dealul Paltinului ...” şi „... obârşia Paltinului
...” constituie limite de hotar . Credem că la această dată satul exista.
65)
Satul Orzu este amintit la finele veacului al XIX-lea ca aparţinând comunei

Urdarii de Sus66), de care depinde până la 190567).
Satul Antoneşti s-a dezvoltat ca sat de clăcaşi pe moşiile boierilor Scafeş
şi Saidac din satul Calapăru (comuna Borăscu).
Satul Strâmba Mică a aparţinut Mânăstirii Strâmba, locuitorii acestuia
depinzând de Mânăstire. Mai târziu, o parte din Strâmba Mică împreună cu Racii
de Jos au constituit satul Baniu.
Satul Condeeşti este format din urmaşii familiei moşneneşti Coandă,
Matei fiul lui Coandă fiind pomenit la 174968).
Satele de pe raza comunei Raci au făcut parte din fostul judeţ Gorj, cu
excepţia unei perioade când Racii au aparţinut judeţului Mehedinţi.
Tot documentele arată că satele ce compun azi comuna Raci au făcut
parte din plasa Jiul. Totuşi, T. G. Bulat în lucrarea ’Diviziunea proprietăţii rurale
în Oltenia’, pe lista satelor din plasa Tismana, la nr. 6, menţionează şi satele
Artanu şi Raci.
Specific văii Jilţului în ceeace priveşte economia, până în veacul al XIX-lea,
îi este cultivarea viţei de vie, solul corespunzând acestei culturi. Astfel, încă de
la 1607 avem menţiuni despre existenţa unei vii călugăreşti 69). În 1749 sunt
amintite: via Popii, via Coandei, viile lui Pătrache, via lui Dumitru, via lui Pătru şi
via lui Slepciu70). În 1778, memoriile generalului von Bauer înregistrează „ Razi,
sat cu biserici şi cu vii71).
De asemenea, în Racii de Jos exista o baltă folosită pentru pescuit,
hotărnicia din 1749 indicând ca hotar al moşiei Mânăstirii Strâmba „... mejdina
Siliştii la vale, drept în scursura bălţii, apoi drept în capul bălţii pă din sus, pân
sec ...” . Balta putea fi folosită pentru pescuit şi de clăcaşii de pe moşia
72)
Mânăstirii cu obligaţia însă de a plăti zeciuială: „... din zece peşti un peşte sau
din 10 bani 1 ban, dupe obicei” 73).
În veacul al XIX-lea, pe apa Jilţului, Sandu Urdăreanu poseda o moară cu
două pietre74).
3.5. Viaţa socială

Deşi nu vor fi lipsit, nu avem documentate mişcări sociale pe raza
comunei Raci până în anul 1821.
În acest an, lupta maselor din Ţara Românească s-a transformat într-o
mişcare revoluţionară a cărei conducere a avut-o Tudor Vladimirescu. Cuvintele
proclamaţiei de la Padeş s-au răspândit mai întâi în satele şi oraşele Olteniei iar
apoi în cele de la răsărit de Olt. Sute de mii de ţărani s-au încadrat în marea
armată a mişcării revoluţionare.
Chemarea lui Tudor a avut răsunet şi în rândurile sătenilor din Raci, care
sub conducerea boierului Dumitru Urdăreanu s-au înrolat în armata pandurilor.
Printre sătenii din Raci care au plecat la luptă alături de T. Vladimirescu s-au
numărat şi Alexe Tudor, Brânzan Dină, Vicol Gheorghe şi alţii (informaţie primită
de la Petre Ţogoe de ani 78 şi Tudorescu dumitru decedat în 1959, ambii din
comuna Raci).
Printre căpitanii lui Tudor documentele menţionează pe ”Dumitru
Urdăreanu, boernaş din Urdari”75).
Tudor Vladimirescu pentru a asigura disciplina şi a înlătura pericolul
jafurilor din partea pandurilor, dă un ordin „... făcându-i să înţeleagă că oştirea
cea mai vitează, fără disciplină, este învinsă, oricare ar fi numărul ei”. Cu toate
ordinele severe, mulţi panduri se dădeau la jafuri şi de multe ori principalii
vinovaţi erau cei din rândurile păturilor avute care căutau a-si mări averea şi
totodată a compromite mişcarea în faţa maselor. Printre cei care nu s-au supus
disciplinei impuse de T. Vladimirescu este şi Dumitru Urdăreanu care furase o
tavă de argint. ”Tudor ordonă să adună pe cei patru căpitani, doi dintrânşii se
ascunseseră, iar trimişii aduseră numai pe Enescu şi Urdăreanu” . Cei doi
76)
căpitani excortaţi sunt duşi în apropiere de foişorul taberei unde vine şi Tudor
care ”ordonă să-i spânzure pe Enescu şi Urdăreanu ca rebeli şi hoţi” 77).
După moartea lui Tudor, cetele de panduri au dus lupte îndârjite cu
detaşamentele turceşti atât pe teritoriul Munteniei cât şi al Olteniei şi probabil
în aceste lupte au căzut pandurii din satul Raci, deoarece nu mai există nici-o
menţiune că aceştia s-ar fi întors.
Spre sfârşitul sec. al XIX-lea , datorită marilor obligaţii fiscale, pentru a-şi
plăti datoriile, o parte din sătenii comunei Raci sunt siliţi să-şi vândă din puţinul
pământ iar cei care vor cumpăra aceste loturi vor fi cei din familia Urdăreanu.
Tot în această vreme satul Raci devine comună, în 1892 compunându-se
din cătunele Raci, Artanu şi Baniu cu o populaţie de 467 familii şi 1722 de
locuitori78).
Cu ocazia marii răscoale ţqrăneşti din 1907, în satul Raci nu a existat o
mişcare propriu-zisă ci numai o încercare a câtorva săteni de a ridica pe ţărani
la luptă. Printre „instigatori” erau: V. Lupu, Mihai Vicol şi Gh. Luican, arestaţi
pentru instigarea sătenilor la răscoală. Această încercare are loc după
înfrângerea răscoalei în ţară, deoarece în acel moment, în sat se găsea o
unitate militară din regimentul 18 Gorj iar o baterie de tunuri se afla cu ţevile
îndreptate spre sat pe dealul dinspre Bolboşi, unde avuseseră loc frământări
ţărăneşti. Arestaţii au fost eliberaţi în secret de soldaţii care erau din acele
părţi.
Din rândul intelectualităţii săteşti s-a ridicat în acel moment învăţătorul C.
Alexianu, om cu vederi progresiste care datorită adeziunii faţă de răscoală a
fost suspendat de la catedră pe perioada 1907-1909.
Învăţătorul Alexianu era abonat la „Mişcarea socială”. Redacţia îi cere
achitarea abonamentului, la care Alexianu răspunde la 7/19 octombrie 1887,
anunţând că a expediat pe adresa redacţiei suma de 5 lei, costul abonamentului
pe un an79). Acesta, probabil, răspândea printre săteni ideile militanţilor
progresişti ai vremii.
3.6. Perioada războaielor mondiale

În timpul războiului pentru desăvârşirea unităţii naţionale, satul Raci a
fost martorul unor lupte care s-au dat pe dealul dinspre Bolboşi între armata
română şi cea austro-germană. La lupta angajată aici a participat regimentul
colonelului Tăut în componenţa căruia intrau şi soldaţi răceni. Deşi încercuiţi,
românii au dat dovadă de abnegaţie şi mult curaj, după cum recunosc în
memoriile lor câţiva ofiţeri germani. Ei au reuşit să rupă încercuirea.
Iată o informaţie în legătură cu acest episod a unui ofiţer german: ”Veni
ştirea că inamicul, ajutat de ceată trecuse pe un drum nearătat pe hartă,
respingând linia noastră închisă ... o bună parte din cară fură găsite arse, mulţi
oameni şi cai răniţi, morţi şi alţii dispăruţi” 80).
Câţiva ostaşi care scăpaseră din încercuirea din noiembrie 1916 de la Jiu,
conduşi de locotenent de rezervă Victor Popescu, trecând prin Raci, vor încerca
să organizeze un detaşament de partizani pentru a lupta împotriva
cotropitorilor. Acesta va încerca să arunce în aer comandamentul german
instalat în una din casele comunei dar intenţia îi va fi divulgată (printre alţii şi
de către primarul Petrache Popescu), fiind nevoit să se retragă cu oamenii săi,
retragere după care mulţi săteni din Raci vor fi schingiuiţi pentru a arăta locul
unde se ascunsese detaşamentul lt. Victor Popescu. Din solidaritate şi ură,
ţăranii răceni nu vor mărturisi nimic.
În vederea organizării detaşamentului de partizani, lt. Popescu a lansat un
apel către ţărani prin care arăta: ”Trăim timpuri grele şi vom trăi şi mai rău
dacă nu ne vom uni. Şi dacă ne vom pârâ unii pe alţii germanilor, va fi rău.
Arătaţi fiecare din voi că mai aveţi sânge românesc în vinele voastre. Puneţi
mâna pe topor, coasă, sapă şi pari. Decât prizonieri schingiuiţi şi cu familiile
batjocurite de duşmani, mai bine în codru cu arma în mână, făcându-ne datoria
pentru ţară ca strămoşii noştri sau să murim. Iar voi, soldaţi pe care norocul v-a
despărţit de fraţii voştri, nu vă predaţi inamicului căci rău va fi de voi. Nu vă
îndoiţi de vitejia armatelor noastre” 81).
Cu tot eroismul soldaţilor şi al celor care s-au înrolat în detaşamentul lui
Victor Popescu, mersul evenimentelor n-a putut fi oprit.
În timpul ocupaţiei germane în comuna Raci se afla un comandament care
strângea cereale, lapte, lână, etc. pe care le transporta la Cărbuneşti pentru
întreţinerea trupelor de ocupaţie din această zonă. Barany, şeful
comandamentului din comuna Raci în timpul ocupaţiei germane, obliga
populaţia să predea aceste produse comandamentului şi totodată să le
transporte cu carele la staţia din Cărbuneşti.
În perioada celui de-al II-lea război mondial, populaţia a avut mult de
suferit. Femeile au muncit forţat în locul bărbaţilor care luptau pe frontul de
răsărit.
După întoarcerea armelor împotriva hitleriştilor, populaţia din Raci a
sprijinit acţiunea de urmărire a acestora, ajutând la transportul muniţiilor de la
Urdari până în Banat, cu un număr de 124 care cu boi.
3.7. După 1944

În vederea înfăptuirii reformei agrare din anul 1945, în comuna Raci s-a
format un comitet sătesc de împroprietărire din care au făcut parte: Constantin
I. Răducanu, Ion Saregă, Constantin Vitcu, Grigore Gh. Brânzan şi Constantin
Ţandără din comuna Raci, sprijiniţi de un delegat al muncitorilor numit Purec
Dumitru. Cu această ocazie au fost expropiate moşiile următorilor proprietari:
Schintee, Pârvulescu şi Iulia Mihăilescu. Au fost împroprietărite un număr de
250 familii de ţărani care au primit 620 ha pământ, revenind fiecărei familii în
medie 2,5 ha.
În anul 1955 sătenii comunei au înfăptuit o întovărăsire agricolă însă
datorită faptului că solul este puţin fertil şi impropriu lucrării cu maşini agricole,
nu s-a putut înjgheba o cooperativă agricolă de producţie.
3.8. Învăţământul
Învăţământul în comuna Raci a început să se organizeze abia în prima
jumătate a sec. al XIX-lea. Astfel, în anul 1836 este fondată în comuna Raci o
şcoală care era frecventată de 35 de elevi82).
Până în anul 1887 nu mai avem ştiri despre şcoala din Raci, deoarece
arhiva şcolii a ars.
În anul 1887, învăţător la şcoala din comuna Raci era C. Alexianu. Acesta
aproviziona pe elevi cu cărţi de la Librăria Constantin M. Dănăricu din Tg-Jiu,
care scrie la 18 septembrie 1887 învăţătorului C. Alexianu că i s-au expediat
prin poştă cărţile cerute, în valoare de lei 41,20. Dintre acestea nu a avut să
expedieze patru cărţi de istorie naturală, 6 evanghelii şi 7 cărţi de sisteme
metrice83). Se observă din aceste sărace informaţii că printre disciplinele
predate în şcoală erau: ştiinţele naturale, matematica, nelipsind religia, de
altfel, o trăsătură specifică instrucţiei vremii.
În anul şcolar 1893-1894, şcoala funcţionează cu 4 clase (I-IV) şi cu 50 de
elevi înscrişi, din care au promovat 37.
Din cataloagele şi materialele din anii următori se constată că erau
înscrişi puţini copii pentru a urma la şcoală, din aceştia, frecventând regulat
numai 50%.
În anul 1894-1895 au funcţionat clasele I-IV cu 40 de elevi înscrişi din care
au rămas repetenţi 15, cei mai mulţi datorită frecvenţei slabe.
În anul 1900-1901 au funcţionat clasele I-V cu 50 de elevi înscrişi, dintre
ei au promovat 37 de elevi.
În anul 1905-1906 au funcţionat aceleaşi clase cu un număr de 95 elevi
înscrişi, dintre care 17 n-au frecventat şi au promovat toţi ceilalţi.
Între 1906-1909 nu s-au gasit documente privitoare la funcţionarea şcolii.
Probabil procesul de învăţământ a fost întrerupt ca urmare a frământărilor
sociale din această zonă.
În anul şcolar 1909-1910 au fost înscrişi 65 elevi din care au frecventat 55
şi au promovat 30.
În anul şcolar 1915-1916 la clasele I-V frecvenţa a fost sub 50%.
În anii 1920-1934, se menţine aceeaşi situaţie: mulţi neşcolarizaţi,
frecvenţă foarte slabă şi rezultate slabe la învăţătură. Se observă şi o mare
fluctuaţie de cadre. Învăţătorul Alexianu ieşise la pensie şi au funcţionat la
şcoala din comuna Raci următorii învăţători; Grigore Mircea, N. Popescu,
Bâldea, I. Trestianu, I. Păunescu, I. Militaru şi alţii.
Începând din anul 1934 îl găsim director pe învăţătorul I. Berca. De la
această dată şcoala funcţionează în local propriu cu două săli de clasă, construit
din fondurile date de Prefectura judeţului Gorj, la care s-a adăugat contribuţia
cetăţenilor din comună.
Elevii erau nevoiţi a veni de la distanţe de 5-6 km până la şcoala din
comună.
În satul Artanu funcţionează din anul 1925 o şcoală cu un post de
învăţător iar la Baniu începe din 1934 să funcţioneze o şcoală, de asemenea, cu
un post de învăţător, situaţie care se menţine până în anul 1944. La şcoala Raci,
începând din anul 1940, funcţionează 2 învăţători.
În anul şcolar 1940-1941, din 177 elevi înscrişi, 61 au fost neşcolarizai iar
din cei care au frecventat au rămas repetenţi 16 elevi.
Începând cu anul şcolar 1937-1938, şcoala de la Raci a funcţionat cu 7
clase. În perioada 1948-1956 au funcţionat la toate şcolile din Raci câte 4 clase.
S-a observat în această perioadă o preocupare serioasă din partea cadrelor
didactice pentru şcolarizarea tuturor elevilor cât şi pentru obţinerea de rezultate
bune la învăţătură.
Începând din anul şcolar 1957-1958, la şcoala din Raci au funcţionat 7
clase iar în anul 1959-1960 au absolvit 17 elevi şapte clase şi cei mai mulţi s-au
prezentat la concursul de admitere şi au reuşit la licee.
În satul Paltinu, începând cu anul 1958-1959 a funcţionat o şcoală cu un
post de învăţător într-un local închiriat iar din anul 1960 în satul Orzu
funcţionează o şcoală frecventată de elevii din satul Orzu şi Paltinu. Pentru
această şcoală s-a construit un local nou din fondurile contribuţiei voluntare a
cetăţenilor din Raci.
În trecut, peste 65% din locuitorii satului erau analfabeţi şi în special
femeile. Această racilă a fost înlăturată prin eforturile susţinute ale cadrelor
didactice din comună ajutate de organele locale ale puterii de stat.
În prezent, la şcoala generală de centru funcţionează clasele I-VIII cu un
număr de 279 elevi. Procentul de şcolarizare este de !00%, frecvenţa este
foarte bună la clasele I-IV şi bună la clasele V-VIII. La această şcoală
funcţionează 14 cadre didactice iar la şcolile din Artanu, Orzu şi Baniu există
câte 2 învăţători84).
La toate şcolile din comună se munceşte în condiţii foarte bune. Există
mobilier nou în majoritatea sălilor de clasă iar la şcoala de centru s-a construit
un local nou, în 1963, cu patru săli de clasă (vezi foto mai jos).
Cadrele didactice din comună sunt permanent preocupate pentru a-şi

îmbunătăţi mereu activitatea. Dintre acestea, 6 cadre sunt înscrise la
învăţământul superior fără frecvenţă. Toţi membrii corpului didactic din Raci
folosesc toate formele metodice, studiază şi depun toate stăruinţele pentru
ridicarea nivelului la învăţătură al elevilor. Rezultatele muncii se oglindesc în
procentul de promovabilitate care, pe şcoală, este de 96%.
3.9. Cultura
Căminul cultural, ca formă de activitate cultural-educativă de masă, nu şi-
a îndeplinit misiunea în trecut. La Raci exista formal căminul cultural ”Dumitru
Plopşoreanu” dar în cadrul acestei instituţii nu s-au desfăşurat nici un fel de
activitate.
În comuna Raci a luat fiinţă în anul 1948 căminul cultural ”Lumina
poporului”. La început a funcţionat în localul şcolii de centru unde s-au
prezentat programe artistice, s-au ţinut conferinţe, s-au distribuit cărţi din
fondul primit în cadrul căminului, etc.
În prezent, în comună funcţionează, în satul Raci, căminul cultural care-şi
desfăşoară munca fiind condus de un director de cămin, având un local propriu
construit în anul 1958 din fondurile contribuţiei voluntare a sătenilor (vezi foto
mai jos).
În cadrul echipelor artistice mulţi tineri din sat sunt antrenaţi şi

desfăşoară cu entuziasm o activitate de artişti amatori. Există pe lângă căminul
din comuna Raci o echipă de teatru, o brigadă artistică de agitaţie, o echipă de
dansuri, recitatori, solişti de muzică populară şi uşoară, instrumentişti, etc.
Duminica se ţin conferinţe, jurnale vorbite iar începând din anul 1961
funcţionează şi un cinematograf sătesc unde se prezintă câte 1-2 filme
săptămânal.
În satele Baniu şi Artanu funcţionează de asemenea câte un cămin
cultural.
În cadrul comunei Raci există şi o bibliotecă sătească dotată cu 5400
volume şi care înregistrează 576 cititori anual.
3.10. Religia
În satul Artanu există o biserică ce a fost declarată monument istoric.
Aceasta, după cum ne informează o însemnare cu litere chirilice de pe spatele
unei icoane, „... s-a făcut cu toată cheltuiala dumnealui coconul Ioniţă
Urdăreanu cu soţia sa Dumitrana” în anul 1759. Ctitorul acestei biserici a murit
în anul 1760 după cum ne informează un pomelnic scris pe piatră în biserica din
Urdari. Această biserică a fost refăcută după anul 1814. La 10 septembrie 1814,
Divanul Craiovei obliga pe câţiva membri ai familiei Urdăreanu „... să refacă
biserica ce se coprinde acolo” , datorită faptului că aceştia încălcaseră
85)
principiul dreptului de ”protimisis” (vezi foto mai jos).
În satul Raci există o biserică construită în anul 1912, din zid cu temelia
din piatră cioplită, acoperită cu tablă. Aceasta este construită în stil bizantin cu
influenţe sârbeşti transpuse aici de meşterii macedoneni care au lucrat la
construcţia ei (vezi foto mai jos).
4. NOTE:
1) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa V – Harta ’Energia maximă
a reliefului’;
2) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa XI – Harta geomorfologică;
3) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; pag. 100;
5) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa XVI;
6) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa XX – Harta solurilor;
7) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa XXII – Raionarea proceselor
de eroziune a solurilor;
9) Culeasă de la Maria Cauc în anul 1939;
10) George Leoveanu – Marele dicţionar geografic al României, vol. I, fasc. I,
pag. 132;
11) Planul de cercetare agrichimic – dosar nr. 94 / 1963;
12) Arhivele Olteniei, nr. 15, sept.-oct. 1924, art.: ’Oltenia după memoriile lui
von Bauer’ de C. I. Caradja;
13) Pentru tipologie şi cronologie vezi: D. Berciu în Arhivele Olteniei, nr. 101-
103, anul XVIII, ian.-iun. 1939, pag. 80-85 şi Al. Vulpe în SCIV, tomul XV,
1964, nr. 4, pag. 460 (vezi şi pag. 458-463 pentru bibliografie).
Toporul se află în posesia descoperitorului;
14) Materialele arheologice descrise se află în posesia noastră;
15) D. Berciu, Op. cit. Pag. 86-88 şi fig. 103-104 de la pag. 89-90; ibidem,
Despre apariţia şi dezvoltarea patriarhatului pe teritoriul RSR, în SCIV, nr. 2,
1950, pag. 67;
16) D. Berciu, Arhivele Olteniei, nr. 101-103, pag. 88 şi urm.;
17) Ibidem, Arhivele Olteniei, nr. 104-106, anul XVIII, iul.-dec.1939, pag. 302,
314 (fig. 204), 319 (fig. 214-215); V. Pârvan, Getica, Buc. 1926, pag. 425-
429 (fig. 297);
18) D. Berciu, Zorile Istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Buc. 1966, pag. 277-278 şi
nota 1 de la pag. 278;
20) Pentru datare vezi: Materiale şi cercetări arheologice, vol. VI, Buc. 1959,
pag. 738 (fig. 11/2) şi vol. VIII, Buc. 1962, pag. 58 (fig. 15/3);
21) Doc. Priv. Ist. Rom. B, XIII-XV, vol. I, pag. 395;
22) Ibidem, pag. 321;
23) Informaţie de la Teodorescu Dumitru (1879-1959) şi Ţogoe Petre (78 ani)
din com. Raci;
24) C. C. Giurescu, Ist. Pescuitului şi a pisciculturii în România, I, Buc. 1964,
pag. 306;
25) Arh.St.Buc., Episc. Râmnicului, C/35;
26) Ibidem;
28) Ibidem;
29) Ibidem, C/39;
30) Ibidem;
31) Ibidem, C/35;
32) Ibidem, C/15;
33) Ibidem, C/35;
34) Ibidem,;
35) Doc. Priv. Ist. Rom., B., Vol. V, pag. 243;
36) Ibidem, pag. 321; Bibl. Academiei RSR, doc. XCV/61, conf. Al. Ştefulescu,
Istoricul Mânăstirii Strâmba,1906;
37) Doc. Priv. Ist. Rom., B., Vol. XVII, pag. 263;
39) Ibidem, C/35;
41) Ibidem;
42) Ibidem;
43) Al. Ştefulescu, Istoricul Mânăstirii Strâmba,1906;
44) Ist. României, III, Buc. 1964, pag. 438-446;
46) Ibidem, (Bibl. Acad. RSR, doc. XCIII/21);
48) Ibidem, C/59;
49) Ibidem, C/60;
50) Ibidem, C/59;
51) Bibl. Acad. RSR, doc. XCIII/148;
52) C. C. Giurescu, Principatele Române la începutul sec. XIX, Buc. 1939;
53) Ibidem,;
54) Manuscris, doc. orig. în posesia noastră;
58) Ibidem;
59) Ibidem;
60) Ibidem;
61) Ibidem;
62) I. G. Bulat, în Arh. Olteniei, an IV, nr. 17, ian.-feb.1925, pag. 107;
64) Ibidem;
66) G. Lahovary, Marele Dicţionar Geografic al României, vol. IV, Buc. 1901,
pag. 606;
67) Informaţie de la Gh. Răceanu şi C. Şurcă din com. Raci;
71) C. I. Caradja, în Arh. Olteniei, nr. 15, sep.-oct. 1924, pag. 417;
75) C. D. Aricescu, Istoria revoluţiunii române de la 1821, Buc. 1873, pag. 235;
76) Ibidem;
77) Ibidem;
78) G. Lahovary, Op. cit., vol. IV, pag. 606;
80) Revista „Cultul Eroilor noştri”, 1920, pag. 31;
81) N. Bolocan, Cei zece martiri executaţi la Tr-Severin, Timişoara, f.a.;
82) G. Lahovary, Op. cit., vol. I, fasc. I;
84) Arhivele şcolii generale din com. Raci;
85) Manuscris, doc. orig. în posesia noastră.
MONOGRAFIA COMUNEI RACI
1967
LUCRARE PERSONALĂ pentru Gradul I

a învăţătoarei Răceanu Ecaterina
Comuna Raci, Raionul Strehaia,
Regiunea Oltenia
CUPRINS
PAG.
TOC \* MERGEFORMAT
CUPRINS............................................................................................................
. PAGEREF _Toc62561786 \h 2
INTRODUCERE............................................................................................................
.. PAGEREF _Toc62561787 \h 3
1. CONDIŢII FIZICO-GEOGRAFICE..........................................................................
1.1. Aşezarea geografică a
comunei......................................................... PAGEREF _Toc62561789 \h 3
1.2. Relieful
comunei.................................................................................. PAGEREF
_Toc62561790 \h 6
1.3. Evoluţia
geologică................................................................................ PAGEREF
_Toc62561791 \h 8
1.4.
Clima......................................................................................................
1.5.
Hidrografia............................................................................................
1.6. Solurile..................................................................................................
1.7. Vegetaţia
naturală................................................................................ PAGEREF
_Toc62561795 \h 12
1.8. Fauna
naturală...................................................................................... PAGEREF
_Toc62561796 \h 14
2. GEOGRAFIA ECONOMICĂ A COMUNEI RACI....................................................
2.1.
Populaţia................................................................................................
2.2.
Agricultura............................................................................................
2.2.1. Suprafaţa
agricolă.................................................................. PAGEREF
_Toc62561800 \h 20
2.2.2. Cultura plantelor....................................................................
2.2.3. Creşterea
animalelor............................................................. PAGEREF
_Toc62561802 \h 24
2.2.4. Economia
forestieră............................................................... PAGEREF
_Toc62561803 \h 24
2.2.5. Vânătoarea şi
pescuitul......................................................... PAGEREF
_Toc62561804 \h 25
2.3.
Industria................................................................................................
2.4.
Comerţul................................................................................................
2.5. Căi de
comunicaţie............................................................................... PAGEREF
_Toc62561807 \h 27
3. ISTORIA COMUNEI RACI.......................................................................................
3.1.
Istoricul..................................................................................................
3.2.
Etimologia.............................................................................................
3.3. Pături
sociale......................................................................................... PAGEREF
_Toc62561811 \h 32
3.4. Împărţirea ad-
tivă................................................................................ PAGEREF
_Toc62561812 \h 36
3.5. Viaţa
socială.......................................................................................... PAGEREF
_Toc62561813 \h 37
3.6. Perioada războaielor
mondiale.......................................................... PAGEREF _Toc62561814 \h
38
3.7. După
1944............................................................................................ PAGEREF
_Toc62561815 \h 40
3.8.
Învăţământul.........................................................................................
3.9.
Cultura...................................................................................................
3.10.
Religia....................................................................................................
4.
NOTE:........................................................................................................................
INTRODUCERE
Aceste cercetări prezintă o deosebită importanţă pentru faptul că scot la
lumină moştenirea culturală din trecut, dar mai ales pentru informaţiile pe care
ni le oferă asupra vieţii oamenilor pe pământul patriei noastre.
În această lucrare, pe baza studierii unor documente găsite în arhive
istorice precum şi din unele luate din “arhiva vie a poporului”, îmi propun să
încerc a stabili succesiunea în timp a evenimentelor petrecute în viaţa
oamenilor care au trăit şi au muncit pe teritoriul actualei comune RACI.
Această problemă este tratată pentru prima dată în lucrarea de faţă şi
insist asupra faptului că a fost foarte dificil de analizat aceste evenimente
deoarece pentru reconstituirea lor se simţea nevoia unui mai mare număr de
jaloane.
1. CONDIŢII FIZICO-GEOGRAFICE.
1.1. Aşezarea geografică a comunei

Comuna Raci este aşezată în partea de nord a raionului Strehaia, regiunea
Oltenia la 26 km de oraşul Strehaia, pe linia Livada (Borăscu) – Raci - Negomir –
Tg-Jiu. E cuprinsă între 20˚ 65’ longitudine estică şi 44˚65’ latitudine nordică.
Este aşezată pe direcţia nord – sud şi se întinde pe o lungime de 10 km de-
a lungul pârâului Jilţul, afluent al Jiului pe partea dreaptă.
Comuna Raci din raionul Strehaia se învecinează:
• spre nord cu comuna Negomir din raionul Gorj;
• la sud cu comuna Borăscu tot din raionul Strehaia;
• la est cu comunele Urdari şi Gârbov din raionul Filiaşi, de care e
despărţită prin dealurile: dealul Urdarilor şi dealul Strâmbei;
• la vest cu comunele Bolboşi şi Drăgoteşti din raionul Strehaia, de
care e despărţită prin dealurile: dealul Ohăbii şi dealul Bolboşilor.
Comuna are o suprafaţă totală de 2914 ha şi cuprinde satele:
1. Artanu, care se compune din cătunele:

• Ursoiţa, aşezat pe şoseaua comunală începând de la hotarul
dinspre nord;
• Artanu, aşezat în continuare, tot pe şoseaua comunală;
• Valea Casei, aşezat spre vest de şoseaua comunală, la 800 m
• Valea Artanului, aşezat tot spre vest de şoseaua comunală,
2. Orzu, aşezat o parte pe şoseaua comunală pe o lungime de 1 km, o
parte pe şoseaua spre comuna Urdari şi o parte pe dealul dinspre
vest de şoseaua comunală denumit Turuiaua;
3. Paltinu, aşezat pe dealul Paltinului, spre vest de şoseaua comunală,
la 500 m de şosea pe o întindere de peste 1 km;
4. Valea Racilor, aşezat pe valea cu acelaşi nume, începând de la
şoseaua comunală pe direcţia vest – est;
5. Condeeşti, aşezat pe şoseaua comunală întinzându-se pedistanţa de
1 km;
6. Raci, cuprinde cătunele:
• Raci, aşezat dealungul şoselei comunale, şi
• Brânzăneşti, Ţogoieşti şi Băcâţi, aşezate peste apa Jilţului la 500 m
spre apus, paralel cu şoseaua comunală;
7. Nucet (Strâmba Mică), aşezat pe şoseaua comunală pe o lungime de
2,5 km până la pădurea statului;
8. Baniu, aşezat pe şoseaua comunală de la pădure până la hotarul cu
comuna Livada (Borăscu) pe distanţa de 4 km;
9. Antoneşti, aşezat pe dealul Antoneştilor pe direcţia vest-est, la 500 m
de şoseaua comunală, la hotarul cu comuna Livada (Borăscu).
1.2. Relieful comunei.
Pe baza studierii hărţilor întocmite şi publicate de Institutul de Geologie şi
Geografie al Academiei RSR, se constată că această comună este aşezată în
podişul Getic şi face parte din
districtul “Piemontului deluros”, caracterizat prin văi strâmte, cu unele
povârnişuri repezi erodate de torenţi.
Aceste dealuri au înălţimi ce variază între 150 - 200 m, ajungând la
aproape 400 m în unele locuri 1).
De-a lungul comunei, atât spre est cât şi spre vest, se află câte un şir de
dealuri, toate cu direcţia nord – sud:
• Spre est se afla dealurile: Duşa, Dâmbu, Măiagul, Valea Grânelor,
Lazu şi Ciocârlia – denumite în general dealul Urdarilor şi dealul
Strâmbei;
• Spre vest se găsesc dealurile: dealul Drăgoteştilor, dealul Bolboşilor
şi dealul Ohăbii cu următoarele denumiri pe versantul dinspre Raci:
Comorâşte, Turuiaua, Coteţul, Slabciu, Răchiţi, Valea Stejarului, Piscul
Calului, Săliştea, Valea Baniului şi Bocea.
Aceste dealuri fac parte din dealurile de sinclinal, pe structură
monosinclinală şi cutată de tip Cândeşti 2).
De o parte şi de alta a pârâului Jilţul se întinde lunca Jilţului. Această luncă
are o laţime medie de 400 m. Cea mai mare lăţime o are în dreptul satului
Baniu unde ajunge la 600 m.
1.3. Evoluţia geologică.
La sfârşitul pliocenului, când Carpaţii au suferit o puternică înălţare
epirogenetică, întreg sectorul depresiunii getice a fost acoperit cu o cuvertură
groasă de prundişuri, nisipuri şi argilă, cunoscută în literatura geologică sub
numele de “nisipuri de Cândeşti”3).
Se găsesc adevărate depozite de cochilii de scoici de origină marină, mai
ales pe dealurile dinspre est. Există un asemenea strat în punctul “la pietriş” la
400 m spre est de şosea şi pe dealul Antoneştilor la 450 – 500 m spre est de
şoseaua comunală, unde are denumirea “la scoicari”.
În subsolul acestei comune se găsesc bogate zăcăminte de lignit. În foarte
multe locuri, pe dealuri şi văi, datorită alunecărilor de straturi au rămas
descoperiţi aceşti cărbuni. Sătenii i-au folosit şi-i folosesc pentru arsul cărămizii.
În explorările făcute în anul 1963 în cătunul Artanu la poalele dealului
dinspre apus, s-a constatat că stratul începe la o adâncime de 40 m şi are o
grosime de 8 m.
1.4. Clima.
Comuna Raci are o climă temperată, cu o nuanţă mediteraneeană, cu ierni
blânde şi veri calde. Temperatura medie anuală este de 10˚C.
Temperatura aerului (˚C) în medii lunare4):
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2,9 0,5 4,7 10,4 15,8 19,4 21,5 20,4 16,5 10,7 4,8 0,0
Temperatura înregistrată în comuna Raci o putem împărţi astfel:

a) Perioada rece cu o temperatură medie sub 0˚C (este perioada de la
18 decembrie până la 8 februarie);
b) Perioada fără îngheţ cu o temperatură de peste 0˚C (de la 13 aprilie
la 18 octombrie);
c) Perioada de căldură cu o temperatură medie de 20˚C (de la 19
iunie la 31 august).
Cele mai ridicate temperaturi în anii 1966 şi 1967 s-au înregistrat în lunile
iulie şi august, când temperatura s-a ridicat la 35,9˚C.
Vântul care se resimte mai puternic peste întinderea comunei este “vantul
mare”. El bate din direcţia vest-est dinspre dealul Bolboşilor şi topeşte zăpada.
În timpul iernii se resimte crivăţul dar datorită faptului că satul este aşezat
între dealuri, nu viscoleşte zăpada.
Mai bat şi vânturi dinspre nord, sud şi est, care aduc ploaie în orice
anotimp.
Pe teritoriul comunei Raci cad precipitaţii atmosferice în tot timpul anului.
După datele climatografice, annual cad cca. 600 mm5).
Cea mai mare cantitate de apă din ploaie cade în lunile aprilie, mai şi iunie,
când sunt ploi torenţiale care produc inundaţii.
Stratul de zăpadă atinge grosimea medie de 50-60 cm şi uneori – cum a
fost în anii 1954 şi 1965 – chiar peste 1m.
În lunile iulie şi august 1967 nu au căzut precipitaţii atmosferice decât într-
o cantitate micá.
Uneori în lunile iunie şi începutul lui iulie cade grindină
Primăvara şi toamna, stratul de brumă care acoperă pământul este gros.
1.5. Hidrografia
Dealurile comunei Raci sunt bogate în izvoare care alimentează pârâul
Jilţul.
Pârâul Jilţul izvorăşte din cătunul Bohorelul, comuna Negomir, raionul Gorj:
intră în comuna Raci în cătunul Ursoiţa din satul Artanu şi curge în direcţia nord-
sud, aproape paralel cu şoseaua comunală; iese din comună în partea de sud,
mai curge pe teritoriul comunei Livada (Borăscu) 2 km şi apoi se uneşte cu Jilţul
Mare care vine de pe valea Bolboşilor şi se varsă în Jiu.
Pe teritoriul comunei Raci, Jilţul primeşte în partea dreaptă pârâiaşul Valea
Artanului, care în timpul verii seacă.
Tot pe partea dreaptă primeşte pârâul Matca Paltinului care curge în
direcţia vest-est, între dealul pe care este aşezat satul Paltinu şi dealul
împădurit Slabciu. Acest pârâiaş îşi are izvorul în Obârşia Paltinului şi este
alimentat de multe izvoare puternice, amenajate pentru alimentarea satului cu
apă.
Tot pe partea dreaptă, Jilţul mai primeşte apă de la un pârâu ce este
alimentat de la izvoarele din Valea Băcâţilor.
Pe partea stângă primeşte apă de la izvoarele “de la moară” la Artanu şi
pârâul Matca Dâmbului. Primeşte apoi pârâiaşul “Matca Văii Racilor”, care curge
prin mijlocul satului cu acelaşi nume şi se varsă în Jilţ la 200 m spre vest de
şosea. În continuare, alte izvoare captate în fântâni se varsă în Jilţ pe partea
stângă astfel:Fântâna Condeştilor, Ţuţurul Condeştilor, Fântâna Dascălului,
Fântâna Mare din satul Strâmba Mică (Nucet), ş. a.
Ieşind din comuna Raci, Jilţul curge pe teritoriul comunei Livada (Borăscu)
încă 4 km în direcţia vest-est şi apoi se uneşte cu Jilţul Mare care vine dinspre
Valea Bolboşilor.
Nivelul obişnuit al apelor Jilţului este de 80 cm iar albia are o lăţime medie
de 4 m şi o adâncime de 2m.
Pârâul Jilţul are fundul nisipos, malurile argiloase şi îmbrăcate pe alocuri cu
tufişuri de sălcii.
Când se topeşte zăpada, când sunt ploi abundente, în special în lunile mai
şi iunie, vin torenţi de pe dealuri, pâraiele se umflă şi Jilţul se revarsă peste
maluri aducând pagube sătenilor, inundând pe cca. 50-60 m mai mult pe partea
stângă. În aceste perioade nivelul apei trece de 3 m. Astfel de inundaţii au avut
loc de multe ori, iar în anul 1957 inundaţiile au făcut victime omeneşti.
Apa Jilţului îngheaţă la suprafaţă în timpul iernii.
Legătura între sate peste apa Jilţului se face pe următoarele poduri:
• podul ce leagă cătunul Artanu de cătunul Valea Artanului;
• podul de la Orzu peste care trece şoseaua comunală principală;
• podul peste care trece şoseaua spre Urdari;
• podul Radului;
• podul peste care trece drumul care leagă satul Paltinu de comuna
Raci;
• podul peste care trece Drumul Băcâţilor;
• podul Bibăniţei peste care trece şoseaua spre Bolboşi şi pe care se
face legătura între satul Raci şi şoseaua principală.
Trecerea peste Jilţ se mai poate face şi pe punţi peste care se trece numai
cu piciorul iar în unele locuri, se mai poate trece şi prin vad.
1.6. Solurile.
Zonele de sol care caracterizează solul comunei Raci sunt:
• sol brun de pădure şi sol brun de pădure podzolit;
• soluri formate din depoziţie sedimentară afânată, argilă lutoasă şi
luto-nisipoasă6);
• soluri cu eroziune foarte puternică şi excesivă, ogaşe şi ravene cu
alunecări frecvente7).
Din memoriul agrichimic asupra probelor de laborator luate de pe tarlalele
comunei Raci reies următoarele situaţii:
• Calculându-se media pe tarla a reacţiei solului, a reieşit că toate
tarlalele au reacţie slab acidă;
• În ce priveşte condiţiile naturale de nutriţie a plantelor pe solurile
comunei, s-a stabilit că starea de aprovizionare a solului cu azot este
în general slabă;
• Toate tarlalele sunt insuficient aprovizionate cu fosfor asimilat;
• Calculându-se media pe tarla a gradului de aprovizionare cu potasiu
mobil, apar mediu aprovizionate tarlalele 1 şi 2 iar restul tarlalelor
sunt insuficient aprovizionate8).
1.7. Vegetaţia naturală

În trecut, atât dealurile care aparţin azi comunei Raci cât şi valea şi lunca
Jilţului erau acoperite cu păduri seculare de stejar şi fag.
Se mai văd şi azi asemenea copaci prin pădurile ce acopăr dealul Urdarilor,
dealul Strâmbei şi valea Baniului.
Unii dintre aceşti stejari care au peste 400 ani sunt declaraţi monumente
ale naturii, cum sunt:
- stejarul din colţul pădurii statului de la Baniu, pe partea de est a şoselei;
- stejarul din satul Baniu, peste drum de şcoala Baniu ( vezi foto mai jos);
- mulţi stejari de pe valea Baniului şi valea Stejarului.

Tot pe valea Stejarului se află butura unui stejar, care s-a pietrificat şi care
dovedeşte că acest copac avusese peste 1 m diametru.
Cărbunii de pământ – lignitul – care se găsesc în straturi numeroase pe
teritoriul comunei, sunt mărturie că şi în trecutul îndepărtat erau păduri pe
aceste locuri.
Pădurile care acopăr azi o parte din dealurile comunei se întind pe o
Printre esenţele de arbori care formează aceste păduri sunt: stejarul,
frasinul, cerul, fagul, teiul, plopul.
Se găsesc păduri de salcâmi la marginea satului Nucet (Strâmba Mică) spre
est, spre est de satul Baniu şi izolat printre locurile de muncă de pe dealuri.
Pe lunca Jilţului sunt zăvoaie de sălcii şi plopi.
Pe dealul Paltinului cresc din abundenţă: cornul, alunul, maceşul.
Pe dealuri, pe marginea drumurilor de tarla, cresc rugi de mure.
Pe dealuri, ca şi pe valea Jilţului sunt fâneţe bogate ce se întind pe o
Prin poieni şi păduri cresc fragi iar prin tufărişuri şi poiene se găsesc
măceşe şi mure.
Printre arborii din pădure, pe dealuri, izolaţi cât şi prin grădini, creşte foarte
bine dudul.
Începând din anul 1965, s-au plantat mulţi duzi pe marginea şoserlei
comunale.
Atât pe dealuri, cât şi prin păduri şi pe luncă, cresc ca vegetaţie naturală o
mulţime de plante medicinale: pojarniţa (sunătoarea), romaniţa (muşeţelul),
coada şoricelului, izma (menta), nalba, patlagina, socul, umbrişorul, rostopasca,
etc.
1.8. Fauna naturală

Dezvoltarea animalelor ca şi a plantelor, reflectă legile evoluţiei mediului
geografic impuse de ritmicitatea climatică.
În general, mamiferele cuaternare au avut o largă răspândire pe teritoriul
României. Dintre formele criofile cităm Mammuthus primigenius, întâlnit atât la
interiorul cât şi la exteriorul Carpaţilor.
Se poate dovedi că asemenea animale au trăit şi pe teritoriul comunei Raci,
cu fotografiile prezentate mai jos:
1. Un fragment de femur în grosime de cca. 15 cm, găsit pe dealul
Fânului în 1943 de Alex. Cauc;
2. Un fragment de coastă de cca. 3-4 cm grosime, găsit de C-tin
Geamănu în Dâmbu, în 1967;
3. Măsea în greutate de cca. 2 kg, găsită pe valea Stejarului în 1931 de
C-tin Alexianu (vezi foto mai jos).
După mărturiile unor săteni, se vede că aceste animale au trăit în număr
mare pe aceste locuri, căci ei au văzut resturi de oseminte în diferite puncte,
astfel:
• Constantin Geamănu a găsit o rotulă în râpa din Valea Racilor în anul
1965;
• Gridaru Ion din satul Artanu a văzut oase groase în Duşa;
• Nicolae Ţogoe a găsit o măsea mare în satul Baniu în anul 1966 când
a săpat o fântână.
În prezent, fauna acestei comune este foarte bogată:
Dintre mamifere, aici trăiesc:căprioare, mistreţi, lupi, vulpi, jderi, bursuci,
dihori,iepuri, şobolani, şoareci, arici;
Dintre păsări, putem enumăra: porumbelul sălbatic, graurul, mierla, uliul,
bufniţa, cioara, coţofana, dumbrăveanca, privighetoarea, ciocârlia, pupăza,
cucul, turtureaua, barza, vrabia, rândunica.
În apa Jilţului trăiesc: pesti (mreana, nisiparniţa, zvârluga, cleanul, soreaţa),
raci, broaşte, scoici.
2. GEOGRAFIA ECONOMICĂ A COMUNEI RACI
2.1. Populaţia
Populaţia din comuna Raci a înregistrat la recensământul din martie 1966
un număr de 2125 locuitori, dintre care 936 bărbaţi şi 1189 femei.
Raportat la suprafaţa comunei se observă o densitate de 72 locuitori pe
km2.
Din tabelul de mai jos se poate vedea numărul populaţiei pe sexe şi
numărul familiilor din satele care compun comuna Raci:
Satul Numărul Numărul total M. F. Temporarabsenţi

Familiilor al populaţiei M. F.
Antoneşti 10 21 6 15 1 2
Baniu 65 192 89 113 10 3
Nucet 114 316 127 189 - -
Raci 91 250 127 123 - -
Condeşti 81 240 112 128 5 3
Valea Racilor 50 130 58 72 7 -
Paltinu 85 272 117 155 1 1
Artanu 172 512 221 291 10 4
Orzu 66 192 79 113 6 2
TOTAL 724 2125 936 1189 40 15
Analizând dinamica populaţiei obţinem următoarea situaţie:
Numărul Numărul Numărul deceselor

Anul
naşterilor deceselor la copii sub 3 ani
1936 36 27 10
1946 31 28 6
1956 73 27 4
1966 30 20 3
1967
50 12 2
(de la 1.I – 1.IX)
Se observă că numărul deceselor scade de la an la an iar numărul

naşterilor variază.
Mortalitatea generală a scăzut continuu având în 1966 procentul de 8% din
numărul total al populaţiei.
Mortalitatea infantilă avea în anul 1936 procentul de 28% din numărul
copiilor născuţi. În anul 1966 mortalitatea infantilă scade, având procentul de
10% din numărul născuţilor.
În perioada 1957 – 1966 majoritatea familiilor se rezumau la 1 – 2 copii. S-a
redus astfel numărul naşterilor în această perioadă ajungând în anul 1959 la 17
copii născuţi.
În anul 1967, ca urmare a Decretului 954 din 1966, a crescut cu mult
numărul naşterilor. Datorită prevederilor acestui decret de a se plăti câte 1 000
lei familiilor care dau naştere la al treilea copil, s-a plătit de la 1.I - 1.IX 1967, în
comuna Raci, suma de 25 000 lei.
Dacă studiem componenţa socială a populaţiei, se observă o transformare
simţitoare în ce priveşte creşterea numerică a categoriei muncitori.
Se poate vedea aceasta din tabelul următor, care înregistrează situaţia
socială a populaţiei comunei Raci, după recensământul din martie 1966:
Numărul populaţiei Numărul Grupa TOTAL

Populaţiei
Total M. F. socială
majore
2125 936 1189 1386 Muncitori 79
Ţărani 1 221
Funcţionari 48
Meşteşugari 35
Alte situaţii 3
Comparând situaţia din anul 1966 cu situaţia din anul 1946 când erau în
toată comuna un număr de 5 muncitori calificaţi, se observă că numărul
muncitorilor a crescut de peste 15 ori.
Perioada vârstei, la 1 septembrie 1967, se prezintă astfel:
M. Ani F.
- 90-94 5
3 85-89 5
8 80-84 9
12 75-79 11
20 70-74 25
37 65-69 51
40 60-64 82
53 55-59 84
47 50-54 66
56 45-49 79
66 40-44 79
71 35-39 95
51 30-34 59
68 25-29 69
61 20-24 65
76 15-19 108
150 10-14 184
106 5-9 86
85 0-4 81
În trecut nivelul de trai al populaţiei era scăzut.

Locuiau în căsuţe cu o cameră sau două, acoperite în cele mai multe din
cazuri cu paie.
Dormeau în paturi fără saltea, cu capul pe un ”căpătâi” umplut cu paie, se
acopereau cu o ”cergă” din cânepă şi numai cei mai înstăriţi se acopereau cu
pătură de lână.
Ca îmbrăcăminte foloseau şi iarna pe cea făcută din cânepă şi rar pe cea
din lână şi se încălţau cu opinci. Ei mâncau la masa rotundă, din străvechea
strachină de pământ, cu lingura de lemn. Alimentaţia era sărăcăcioasă.
Mămăliga şi turta continuau să rămână alimentul de bază completat cu ceapă şi
ştir iar în timpul iernii consumau fasole şi varză acră.
Ouăle, puii şi alte produse erau prefăcute în bani pentru a plăti dările.
În prezent oamenii locuiesc în case bune cu mai multe camere, construite
în proporţie de 50% din cărămidă, cu temelie de beton (vezi foto mai jos).
În multe case găseşti mobilă nouă, aparate de radio.

Casele sunt frumos împodobite atât în exterior cât şi în interior. Cel puţin
40% din familii se învelesc cu plapuma, dorm pe cearşafuri şi perne de puf.
Ţăranii de toate vârstele se îmbracă bine, folosind iarna îmbrăcăminte
călduroasă din lână sau fibre sintetice şi poartă încălţăminte de fabrică.
Alimentaţia este substanţială. Pâinea se foloseşte ca aliment de bază în
proporţie de peste 50%. Fiecare familie are în cămară o cantitate considerabilă
de făină albă din care se pregătesc adesea dulciuri.
Puterea de cumpărare a ţăranilor a crescut şi ei se aprovizionează cu multe
alimente de la magazinul Cooperaţiei de Consum: peşte, brânză, ulei, paste
făinoase, zahăr, marmeladă, etc.
Analizând situaţia în ce priveşte asistenţa sanitară, se constată
următoarele:
Dacă în judeţul Gorj n-a existat până în secolul al XIX-lea organizaţie
sanitară decât ”bolniţa” de la Tismana în care călugării se devotau îngrijirii
bolnavilor, deducem că şi comuna Raci – care făcea parte din judeţul Gorj – era
lipsită de asistenţă medicală. Spitalul din Tg-jiu, care s-a înfiinţat în 1846,
devine în 1866 spital judeţean.
În 1925 erau în sate 60 agenţi sanitari pe tot Gorjul, dintre care Gheorghe
Mărgineanu îşi desfăşura munca în cadrul comunei Raci. Munca aceasta se
reducea la unele vaccinări şi puţine tratamente medicale prescrise de medicul
de la spital, celor care puteau merge la Tg-Jiu la distanţa de 45 km.
Cei mai mulţi săteni nu cunoşteau foloasele ştiinţei medicale. Ei se adresau
babelor doftoroaie cum erau Teodora Mircea şi baba Trăncoanea care îi “ajutau”
prin descântece şi buruieni de leac.
Procedeele prin care se “tratau” bolnavii din Raci în trecut reies şi din
versurile:
“Că n-am pe nimeni cu drag,
Să-mi pună mâna sub cap,
Să mă-ntrebe de ce zac.
Să-mi dea buruieni din oală
Să mă scoale de pe boală.” 9)
În anul 1934 a luat fiinţă un dispensar denumit “Dispensarul Raci”, dar

datorită influenţei politice a prefectului Emanoil Săvoiu, care avea moşie în
comuna Borăscu (Livada), dispensarul a funcţionat la Borăscu, deservind şi
populaţia din Raci.
Începând cu 1938 s-a numit “Dispensarul Borăscu” şi a funcţionat în local
propriu. Acest dispensar a fost încadrat cu personal puţin şi nu putea face faţă
cerinţelor, astfel că pe o perioadă îndelungată, populaţia din comuna Raci a
rămas să sufere de pe urma bolilor, în special a bolilor endemice.
După 1944, prin grija ce s-a acordat pentru sănătatea oamenilor muncii, au
fost încadrate la dispensarul Borăscu un număr sporit de cadre medicale. În
prezent medicul de circumscripţie vizitează comuna o data pe săptămână şi dă
consultaţii la punctul fix sanitar, conform planului de muncă stabilit.
Acum lucrează în comună un agent sanitar, o moaşe şi o asistentă
medicală.
În cadrul dispensarului funcţionează şi o casă de naşteri, se fac tratamente
gratuit şi se dau primele ajutoare bolnavilor.
Datorită măsurilor luate pentru aplicarea tratamentelor în mod organizat,
numărul bolnavilor de boli endemice a scăzut simţitor:
Denumire Anul Cazuri Anul Cazuri Anul Cazuri

a bolii înregistrate înregistrate înregistrate
Sifilis 1950 14 1950 2 1966 1
Pelagră 1950 57 1950 11 1966 -
T.B.C. 1950 32 1950 6 1966 3
Guşă 1950 126 1950 4 1966 2
Concluzie: Datorită condiţiilor bune de trai, ca urmare a măsurilor luate de

statul nostru pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor muncii,
precum şi măsurile de asistenţă medicală şi socială, a scăzut procentul de
mortalitate generală şi în special procentul de mortalitate infantilă, care a fost
în 1965 de 0%.
2.2. Agricultura
2.2.1. Suprafaţa agricolă
Comuna Raci are o suprafaţă de 2914,22 ha şi după cum reiese din evidenţa
funciară, este împărţită astfel:
Arabil 1639,18 ha
Livezi de pruni 4,98 ha
Vii 38,67 ha
Fâneţe 49,11 ha
Păşuni 318,07 ha
Neproductiv 73,45 ha
Teren silvic 722 ha
Curţi 69,10 ha
2.2.2. Cultura plantelor
În trecut agricultura era ramura de bază în economia ţării noastre. Deşi

produsele agricole ocupau primul loc la export, agricultura era înapoiată, starea
de înapoiere a agriculturii fiind cauzată de existenţa rămăşiţelor relaţiilor
feudale (clacă, dijmă, etc.).
Aceasta era situaţia şi în comuna Raci. Ţăranii aveau pământ puţin şi erau
exploataţi sângeros de moşieri şi chiaburi.
Pământul ce-l deţineau ţăranii din Raci avea cea mai scăzută productivitate
şi era muncit în cea mai mare parte cu pluguri de lemn sau cu sapa. Prin
reforma agrară din 1864 s-au făcut împroprietăriri şi la Raci. În satul Baniu,
ţăranii au primit pământ din proprietatea lui Leoveanu, în Strâmba-Mică (Nucet)
au fost împroprietăriţi de pe moşia Mânăstirii Strâmba iar la Artanu, din
proprietatea familiei Urdăreanu.
Pentru a vedea raportul dintre suprafaţa deţinută de ţărani şi cea deţinută
de moşieri, se poate vedea situţia din anul 1898, în satul Artanu:
”Are o suprafaţă de 70 ha din care:
• 5 ha pădure, 16 ha locuri de cultură, fâneţ şi păşune,
proprietate a domnului Sandu Urdăreanu;
• 40 ha arabile, 1 ha vie şi 8 ha pruni sunt ale locuitorilor.
Are o populaţie de 62 familii cu 321 suflete”. 10)
Ca şi în restul ţării, reforma agrară din 1921 a fost realizată în Raci numai
cu numele: puţinii ţărani care au primit pământ, l-au primit în locurile cele mai
îndepărtate de sat: în valea Grânelor, în Slabciu, unde pământul era foarte
sărac, unde nu creştea nici măturica.
În anul 1940 erau în Raci un număr de 605 gospodării ţărăneşti, cu o
suprafaţă arabilă de 907 ha, revenind fiecărei gospodării ţărăneşti o suprafaţă
de 1,5 ha teren.
Şi acum cea mai mare suprafaţă de pământ era deţinută de moşierii:
1. Iancu Schinteie, la Artanu, deţinea 400 ha;
2. Iulia Mihăileanu, în Condeşti, deţinea 150 ha;
3. Pârvulescu, la Orzu, deţinea 200 ha.
După Conferinţa din octombrie 1945, PCR a deschis drum luminos
agriculturii noastre, arătând ţăranilor muncitori calea cea mai sigură pentru
obţinerea recoltelor bogate, pentru ridicarea bunăstării lor, calea dezvoltării
agriculturii socialiste.
Urmând calea leninistă, s-a respectat principiul liberului consimţământ şi în
felul acesta, ţărănimea a participat din convingere la realizarea socializării
agriculturii.
Prima întovărăşire agricolă din comuna Raci a luat fiinţă în anul 1955 în
satul Artanu. Ea cuprindea un număr de 97 membri, avea o suprafaţă de 168,42
ha teren arabil şi 2,1 ha livezi.
Treptat, s-au înfiinţat şi în satele Paltinu, Raci şi Baniu întovărăşiri agricole.
Pentru a avea o vedere de ansamblu dăm mai jos tabelul cu întovărăşirile
agricole care au luat fiinţă în comuna Raci.
Denumirea Data Suprafaţa

Satul Livezi
întovărăşirii înfiinţării arabilă
Pacea Artanu 1955 165,42 ha 2,01 ha
Timpuri Noi Paltinu 1959 81,86 ha 1,40 ha
30 Decembrie Condeşti 1959 70,09 ha -
Al III-lea Congres Raci 1959 123,25 ha -
1 Mai Baniu 1959 104,06 ha -
Datorită unor condiţii obiective, pământul fiind nerentabil, deşi existau

încă din 1962 un număr de 420 cereri pentru gospodăria agricolă colectivă, în
comuna Raci nu este CAP, întrucât 73,45 % din suprafaţa de 2914,22 ha a
comunei este neproductiv. Din memoriul agrochimic asupra probelor de
laborator luate de pe tarlalele comunei Raci reies următoarele situaţii:
• starea de aprovizionare a solului cu azot este în general slabă;
• toate tarlalele sunt insuficient aprovizionate cu fosfor asimilat;
• tarlalele 1 şi 2 sunt mediu aprovizionate cu potasiu mobil iar restul
tarlalelor sunt insuficient aprovizionate (vezi harta).
Pe baza analizelor agrotehnice se fac următoarele recomandări

orientative:
Gunoiul de grajd se va folosi de preferinţă la porumb în doză de 20 t/ha.
Pe parcelele îngrâşate cu gunoi de grajd, se vor da la porumb cca. 100 kg
azotat de amoniu cu cca. 200 kg/ha superfosfat;
Îngrăşămintele chimice se vor da, de preferinţă la grâu, în doză de 100-
150 kg/ha azotat de amoniu cu 200 kg/ha superfosfat.11)
Ţăranii din comuna Raci îşi muncesc individual pământul cultivând
următoarele plante:
În locurile de şes, în lunca Jilţului şi chiar pe dealuri, se cultivă cereale.
Dintre cereale este răspândit porumbul, apoi grâul, orzul, ovăzul. Porumbul dă o
producţie medie de 1500 kg/ha.
Pe dealuri şi prin livezile de pe lângă casă se cultivă prunul. Suprafaţa cu
livezi de pruni din comuna Raci este de 4,98 ha. Dintre varietăţile de prune, mai
răspândite sunt prunele roşioare şi prunele vinete. În ultimul timp s-au plantat
livezi de pruni altoiţi din varietăţile: Tuleu gras, D’argent precum şi livezi de
mere şi vişini altoiţi.
Prin grădini cresc mulţi meri de vară şi peri de vară şi de toamnă şi gutui.
Date fiind condiţiile climatice, simţindu-se influenţa mediteraneeană, nucul
creşte din abundenţă şi dă producţii mari pe toată întinderea comunei dar mai
ales în Paltinu şi Condeşti, unde unii nuci dau anual 12 – 15 mii de nuci.
Izolaţi prin grădini şi pe Valea Cârsteştilor, cresc smochini.
Viile cuprind suprafaţa de 38,67 ha, dau producţii mari şi vinuri de
calitate. Nu se cultivă viţă nobilă ci hibrizi de varietăţile: ananas, novă,
Napoleon, zaibăr, italiană, terasă, blanc. Şi în trecut se cultivau vii pe suprafaţa
comunei Raci. Probabil suprafaţa însemnată cultivată cu vii şi calitatea vinurilor
din Raci, au făcut ca generalul von Bauer, în memoriile sale, să menţioneze în
1778: „Razi (adică Raci), sat cu biserică şi vii”. 12)
Ca plante industriale se cultivă pentru nevoile casnice: cânepa, inul,

floarea soarelui. Dacă aceste plante s-ar cultiva pe suprafeţe mai mari şi după
metode ştiinţifice, ar da rezultate mai bune.
Tutunul, ca plantă industrială, se cultivă în comuna Raci încă din anul
1927. Cele mai multe gospodării ţărăneşti fac contracte anuale cu statul şi se
angajează să cultive suprafeţe de 5-15 ari cu tutun de soiul „Virginia”. Ei obţin
venituri bune, deoarece se produce tutun de bună calitate.
Prin grădini, pentru nevoile gospodăreşti, se cultivă şi sfecla furajeră.
Se cultivă şi plante furajere ca: lucernă şi trifoi. Deoparte şi de alta a
Jilţului şi pe lângă izvoarele din Valea Racilor şi Paltinu, sunt grădini de zarzavat
care satisfac nevoile locuitorilor iar surplusul îl vând pe piaţă la Bâlteni.
2.2.3. Creşterea animalelor
Relieful şi natura solului din comuna Raci sunt favorabile pentru creşterea
animalelor.
Suprafaţa de 318,07 ha păşune reprezintă 9,1 % din suprafaţa comunei
iar cele 49,11 ha de fâneţe reprezintă 5,9 % din auprafaţa comunei. Aceste
suprafeţe oferă hrană suficientă creşterii animalelor.
În ultimii ani, ţăranii din comuna Raci, văzând că prin creşterea animalelor
de rasă obţin venituri mai mari în gospodăriile lor, şi-au selecţionat rasele de
animale.
În comună se cresc vaci de rasă brună, oi ţurcane, merinos şi ţigăi, porci
York, mangaliţă şi basna. După recensământul animalelor efectuat în anul 1967,
şeptelul se prezintă astfel:
Felul animalelor Numărul total Numărul animalelor

contractate
Boi şi vaci 594 14
Tineret bovin 265 119
Oi şi tineret ovin 1070 12
Capre şi tineret caprin 561 -
Cai 33 -
Porci 561 43
Stupi 177 -
Femeile din comună se ocupă cu cresterea viermilor de mătase. Ele
primesc sămânţă de viermi de mătase de la stat prin D.C.A. şi se angajează prin
contract, să predea gogoşile. În anul 1965 s-au crescut viermii rezultaţi din 600
g sămânţă iar în 1967 s-au crescut viermi de mătase de la 720 g de sămânţă.
Unele femei cresc 2 serii în timpul verii.
2.2.4. Economia forestieră
Pădurile seculare care acopereau teritoriul comunei Raci au fost tăiate

fără socoteală în timpul regimurilor trecute, făcându-le să dispară în bună parte.
În prezent, exploatările forestiere au la bază principiul socialist de
exploatare, adică se taie din fiecare pădure numai volumul ce corespunde
creşterii acelui an.
Toate pădurile din comuna Raci au fost inventariate şi s-au planificat cote
anuale de tăiere de 4-7 ha. S-a prevăzut în plan şi refacerea lor, atât prin
creştere naturală cât şi prin plantarea puieţilor de arbori crescuţi în pepinieră.
Se găsesc astfel de plantaţii de stejar pe dealul dinspre Urdari şi pe dealul
Bolboşilor în suprafaţă de 4 ha.
În prezent comuna posedă 722,36 ha de pădure.
Tăierile din pădure se fac în mod organizat de către săteni cu ajutorul
”drujbelor” cât şi cu securea.
Lemnele rezultate se sortează pe categorii: buştenii, traversele, doagele
se transportă conform planificării iar lemnele de foc, o parte se transportă spre
depozite iar altă parte se repartizează sătenilor pe bază de bon, contra-cost,
după necesităţi.
2.2.5. Vânătoarea şi pescuitul
Pe teritoriul comunei Raci şi în special în păduri, se găseşte mult vânat.

De aceea un număr de 17 săteni posedă arme de vânătoare. În mod organizat
ei merg să vâneze respectând timpul şi categoriile de vânat, conform
instrucţiunilor primite prin filiala de vânătoare.
2.3. Industria
Una din rocile carbonifere foarte răspândită în Oltenia este lignitul, care
formează un strat neîntrerupt din dealul Bujorăscului, Plopşor, Rovinari, Roşia.
Prima cercetare a subsolului comunei Raci s-a făcut în 1938 de către
Societatea ’ASTRA ROMÂNĂ’.
În trecut, lignitul nu se exploata din cauză că era socotit nerentabil, greu
de transportat, şi având calorii puţine.
În prezent, şi în Raci, datorită cercetărilor geologice făcute de specialişti
în anul 1963, s-au stabilit resursele minerale existente, varietatea lor, precum şi
cantităţile în care se găsesc şi în viitor ele vor fi exploatate.
Până la începutul secolului al XX-lea, în comuna Raci, cetăţenii îşi măcinau
grăunţele la râşniţe de mână sau la morile de pe apa Jilţului.
Au funcţionat astfel de mori de apă în Artanu, în dreptul Paltinului, în
dreptul satului Valea Racilor unde a rămas denumirea de “Piscu-Morii”, în
Strâmba Mică (Nucet) şi la Baniu.
În anul 1912, proprietarul Victor Urdăreanu de la Artanu, văzând că de la
moară poate avea un venit mare şi sigur, a făcut prima moară de foc.
Au mai funcţionat şi alte mori de foc şi circulau în satele Condeşti şi Baniu.
În satul Artanu, între anii 1940-1954 a funcţionat o moară cu valţuri, o
presă de ulei şi un gater, fiind proprietatea moşierului Iancu Schinteie.
În anul 1954 după raionare, atât valţurile cât şi presa de ulei şi gaterul cu
motorul respectiv, au fost duse în alte comune ale raionului Strehaia. În prezent,
în satul Artanu funcţionează o moară cu 2 pietre, dirijată de întreprinderea
“Partizanul” Strehaia.
Printre sătenii din comuna Raci se află meşteşugari care practică
individual următoarele meserii:
• Tâmplărie 5
• Dulgherie 12
• Zidărie 9
• Croitorie 4
• Dogărie 5
În trecut ca şi astăzi, funcţionează în Raci cazane pentru fabricat ţuică.
Industria casnică a fost dezvoltată în comuna Raci din cele mai vechi timpuri.
Din lână s-au ţesut şi se ţes:
• Dimii pentru confecţionarea hainelor;
• Pături pentru acoperit;
• Macaturi pentru aşternutul paturilor;
• Covoare, scoarţe pentru împodobit pereţii.
Tot din lână s-au ţesut si se mai ţes încă: vâlnice şi zăvelci, catrinţe
(oprege), brăciri (bete) care completează costumele de sărbătoare.
Din borangic se ţes cârpe (marame) cu care îşi împodobesc femeile capul.
Pentru vremea rece, femeile împletesc din lână flanele şi ciorapi călduroşi.
Cânepa şi inul sunt prelucrate cu multă pricepere de femeile din comună.
Ele ţes din aceste fire diferite pânzeturi pentru confecţionarea
îmbrăcămintei din zilele de lucru, pânză pentru confecţionarea sacilor, saltelelor
precum şi a cergilor.
2.4. Comerţul
Alături de celelalte ramuri ale economiei naţionale, comerţul îndeplineşte
un rol destul de împortant, căci prin comerţ mărfurile trec de la producător la
consumator, se stabilesc legături între sat şi oraş, între diferite regiuni ale ţării
precum şi între ţări.
În trecut, comerţul ducea la îmbogăţirea negustorilor şi speculanţilor. În
Raci, sătenii cumpără lucruri de strictă necesitate: petrol lampant, chibrituri,
sare, puţine articole de manufactură, tutun şi băuturi alcoolice.
În anul 1911 se înfiinţează în Raci banca populara “Ţăranul” cu fond social
subscris de 200 lei şi vărsat numai 50 lei. A funcţionat până în 1948 cînd a
fuzionat cu Cooperativa de Consum înfiinţată în acest an.
În 1913 ia fiinţă cooperativa „Ţăranii Uniţi” cu un fond social de 500 lei,
care a funcţionat până în 1928 când a fost lichidată deoarece avea capital social
mic, personal de conducere necorespunzător şi o circulaţie de mărfuri mică.
În trecut, la conducerea cooperativei se găseau cei bogaţi şi urmăreau să-
şi satisfacă interesele lor, ale familiei lor şi ale prietenilor.
Astăzi, populaţia din comuna Raci este deservită de 3 unităţi ale
Cooperativei de aprovizionare şi consum, care are un fond de peste 65.000 lei
aparţinând unui număr de 760 membri şi rulează anual un fond de mărfuri în
valoare de peste 920.000 lei.
În cadrul cooperativei lucrează personal calificat sau îndrumat prin cursuri
de calificare. În cadrul comerţului de stat se organizeazaă contractări de
animale. În anul 1967, sătenii din Raci au contractat: 14 boi, 119 viţei şi juninci,
12 berbeci şi 43 porci.
2.5. Căi de comunicaţie

Şoselele prin care se făcea legătura cu comunele vecine erau în trecut
prost întreţinute şi în timpul sezonului ploios erau greu de folosit.
În prezent, şoseaua comunală, care leagă comuna Raci cu comuna
(Livada) Borăscu spre sud şi cu comuna Negomir din judeţul Gorj sore nord, este
pietruită şi bine întreţinută atât prin contribuţia cetăţenilor din comună, care au
transportat şi transportă pietriş precum şi din fondurile dirijate de Direcţia
raională de drumuri şi poduri.
S-au construit un număr de 3 poduri peste care trece şoseaua spre
comuna Borăscu.
Legătura cu centrul raional Strehaia se face cu autobuzul IRTA pe direcţia
Slivileşti-Bolboşi-Strehaia. Pentru aceasta, sătenii se deplasează peste deal la
staţia din comuna Bolboşi. Legătura cu oraşele Tg-Jiu şi Craiova se face cu
autobuzul IRTA de pe ruta Tg-Jiu – Filiaşi, care trece prin comuna Urdari. Sătenii
din Raci trebuie să se deplaseze peste deal la staţia Urdari pentru a folosi acest
autobuz.
Cea mai apropiată gară este la 26 km de comună şi anume – gara
Strehaia.
Primul telefon a fost instalat la primăria comunei în 1927. În prezent,
legăturile telefonice se stabilesc prin oficiul Livada (Borăscu), numărul de
convorbiri particulare fiind într-o continuă dezvoltare: în 1950 au fost 26, în
1960 au fost 114 iar în 1964 au ajuns la 218.
Dacă în anul 1945 în comună nu existau decât 3 aparate de radio, astăzi
în toată comuna sunt 49 aparate alimentate din baterii.
3. ISTORIA COMUNEI RACI
3.1. Istoricul
Săpăturile arheologice făcute în regiunea Oltenia pe Valea Dârjorului şi
Valea Olteţului au scos la iveală vechi urme de viaţă şi muncă şi au fost
prezentate de C. S. Nicolaescu-Plopşor în comunicări făcute Academiei RPR.
Valea Jilţului, bogată în ape, cu o luncă fertilă, flancată de dealuri cândva
acoperite cu păduri pline de vânat, a fost favorabilă dezvoltării unor aşezări
omeneşti încă din perioada de sfârşit a neoliticului.
Astfel, în punctul ”Dâmbul”, deasupra Văii Racilor, locuitorul Borugă
Teodor a descoperit un topor de aramă cu braţele ”în cruce”, care datează din
perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului13) (cca 1900 – 1750 î.Ch.).
Tot din această vreme datează şi o râşniţă de mână care a fost descoperită pe
raza comunei Raci şi care aparţine probabil culturii Coţofeni14).
În anul 1966, într-o carieră de piatră pe dealul Antoneştilor, în punctul
”Scoicărie”, situat la est de centrul comunei Raci, a fost descoperit un ciocan
lucrat în granit, cu tăişul lat, fiind prevăzut cu un şănţuleţ pentru fixarea cozii de
lemn (16x10 cm). Asemenea ciocane, frecvente în Oltenia, au fost folosite
pentru sfărâmarea minereurilor şi pentru extragerea sării şi ele datează din
perioada de început a epocii bronzului15).
În acelaşi loc a fost descoperit un topor din piatră şlefuită (10,5x4 cm) cu
gaură de înmânuşare transversală (diam. 2 cm), cu 2 tăişuri paralele. Acest tip
de topor datează, de asemenea, din perioada de început a epocii bronzului16).
În punctul ”Paltinul”, în cursul lunii iunie 1967, au fost descoperite

întâmplător de către locuitorul Const. V. Geamănu mai multe fragmente de
ceramică atipică, în totalitatea lor lucrate cu mâna. În majoritatea ei, ceramica
este lucrată din pastă grosolană folosindu-se ca degresant nisipul cu bobul
mare. Culoarea straturilor superficiale este cărămizie ori roşie- cărămizie în
exterior şi neagră în interior. În spărtură, ceramica are culoare neagră ori
cărămiziu-deschis. Câteva fragmente sunt ornamentate cu brâu alveolar cu
”apucători” ori proeminenţe mici în formă conică. Această ceramică aparţine
primei epoci a fierului17).
În vatra satului Raci a fost descoperit un fragment atipic de ceramică
lucrată cu mâna, groasă în spartură de 2 cm, de culoare cărămiziu-deschis pe
stratul superficial din exterior şi cărămiziu-închis pe cel din interior. În spărtură,
ceramica are culoare vânătă. Pasta este bine frământată folosindu-se ca
degresant nisipul fin. Ca ornamentaţie este folosită o proeminenţă în relief care
traversează vertical fragmentul, o linie slab sinuoasă formată din puncte
incizate şi proeminenţe înconjurate de un cerc cu puncte incizate, în interiorul
căruia, pe proeminenţă, a fost executată prin imprimare, o rozetă.
Decoraţia cu şirul de rozete, de tipul descris, se întâlneşte pe vasele
lucrate la roată ce aparţin culturii ”Latène” geto-dacice18), căreia îi aparţine şi
fragmentul în discuţie.
Concluzia firească este că pe raza comunei Raci, începând de la sfârşitul

neoliticului şi până în preziua formării statului sclavagist dac, au existat aşezări
omeneşti, fapt dovedit de resturile de cultură materială descoperite pe raza
comunei19). Deşi după această dată, până în veacul al XV-lea, de când datează
un vârf de săgeată lucrat în fier, de tipul cu lamă plată cu 2 aripioare şi cu tub
de înmănuşare (lung. 6 cm), descoperit la 24 iunie 1966 de locuitorul Al. Cauc,
în punctul Măiag20), nu mai avem, în actualul stadiu al cercetărilor, dovezi de
locuire pe teritoriul comunei, credem că viaţa nu s-a întrerupt şi numai lipsa de
descoperiri şi cercetări arheologice, ne pune în imposibilitatea de a urmări
dezvoltarea vieţii comunităţilor umane de pe raza comunei Raci, în vremurile ce
urmează epocii fierului.
Alexandru Ştefulescu scrie în lucrarea ’GORJUL ISTORIC ŞI PITORESC’:

”Dacii, locuitori ai Gorjului înainte de romani, au trebuit să fie învinşi cu arma în
mână şi desfiinţaţi ca stat pentru ca să cedeze pământul lor ce-l stăpâneau de
abia 4 secole. Cei care nu s-au supus dominaţiunii romane s-au retras în munţi,
prin păduri, unde îi vedem şi azi în strănepoţii lor. ... portul este o mărturie”.
Nicolae Iorga arată în ’STUDII ŞI DOCUMENTE III-XXIX’: „”... la 1247, Liton
Vodă stăpânea ambele laturi ale Jiului. De la izvorul său din regiunea Haţeg,
prin Gorj, până la revărsatul în Dunăre, întregul curs al acestuia, caracterizând
până mai târziu ’Cuibul Basarabilor’ ”.
Şi Ion Filitti în articolul ’Banii şi caimacanii Craiovei’ din ’Arhivele Olteniei’
nr. 1,face o analiză a vechimii şi originii Basarabilor: ”Origina Basarabilor,
aceeaşi cronica (cronica lui Radu Popescu – n.n.) o trage din Romani, care au
descălecat la Tr.Severin, s-au întins peste toată Oltenia şi au ales dintr-înşii
boieri care au fost de neam mare şi puseră banoveţi un neam ce se zice
Basarabii să le fie cap”.
În aceste locuri, primele aşezări omeneşti au fost răzleţe, prin păduri şi pe
dealuri.
În pădurile din apropierea comunei Raci există locuri care poartă denumiri
ce sunt legate de aşezări omeneşti ca: ”Ograda lui Băiuţ” spre vest de centrul
comunei, ”Bordeiul lui Bobocică” în valea Baniului, ”Conacul lui Alecu”, ”Via
Pităresei” şi ”Via Mărinichii” spre nord-est de centrul comunei, ”Valea
Cârsteştilor” spre vest, ”Pivniţa lui Petrică” spre est, ”Ogrăzi”, ”La meri”, etc.,
care însă sunt târzii, probabil din perioada orânduirii feudale.
Existenţa unor aşezări omeneşti, în veacul al XV-lea, pe raza actualei
comune Raci, dovededită de descoperirea vârfului de săgeată sus-amintit, este
atestată documentar la 1467 şi 1472, când sunt menţionaţi locuitori din aceste
părţi în lapidara expresie ”toţi de la Jilţ”21).
La 1498, Radu cel Mare întăreşte unor boieri, printre care Ion şi Dan,
stăpânirea asupra satelor cuprinse de la „... Trestioara şi de la Brădet şi Gura
Jilţului ... toate, pentru că le este dreaptă şi veche ocină ...”22).
3.2. Etimologia
Până la jumătatea veacului al XVI-lea, numele aşezării de la Raci nu este
menţionat în nici-un document.
În legătură cu etimologia cuvântului care numeşte comuna Raci,
raportându-ne la elementele de legendă populară, se spune că pe valea bogată
în ape unde este aşezat satul, trăiau foarte mulţi raci de o mărime neobişnuită.
Fosile ale acestor crustacee au fost găsite imprimate în argilă23). În apa râului Jilţ
mai trăiesc şi azi mulţi raci. De altfel, una din ocupaţiilor locuitorilor, încă din
vechi timpuri, era şi pescuitul24).
Fără a minimaliza importanţa informaţiilor legendei sus-amintite credem
însă că numele satului Raci trebuie să vină de la un strămoş care a pus bazele
vetrii satului şi care se numea Racu ori Racea, urmaşii acestuia numindu-se
Racii sau Răcenii.
Documentar, denumirea Raci apare pentru prima dată în anul 1548. Cu
ocazia unei hotărnicii din 9 iulie 1743, moşnenii Diatco cu ceata Suveţii şi Pătru
cu ceata lui Oproiu, prezintă un act emis de cancelaria domnească la 1548, în
care se arată că aceştia au moşie de moştenire de la moşii lor, Stanciu,
Scânteia şi Dobri ”... având aceşti moşteni moşia numai în hotarul Racilor de
Sus ...”25). În aceeaşi împrejurare, Alexie cu ceata lui prezintă un hrisov de la
Mihnea, din anul 1570, prin care se dovedeşte că are moşie de cumpărătură în
Raci26).
Începând de la 1548, numele aşezării Raci apare din ce în ce mai frecvent
în documentele vremii.
Este interesant de reţinut faptul că Racii la 1548 apar sub denumirea de
Racii de Sus iar la 30 iunie 1609, într-un hrisov dat de Radu Şerban, aflăm că
voevodul dă Mânăstirii Strâmba „... pentru ca să-i fie moşie în Raci în hotarul de
jos, ce se cheamă Stejarul de Jilţ ...”27). Aceasta dovedeşte că, încă de la
început, la Raci există două sate şi anume: Racii de Sus, lucru confirmat şi de
hrisovul din 30 iunie 1609 menţionat mai sus, în care se afirmă că Mânăstirea
Strâmba a cumpărat „... partea lui Pătru Coleşiu, toată, peste toate hotarele ori
cât se va alege din Racii de Sus cu 1200 asprii ...”28), şi Racii de Jos, această
denumire fiind întâlnită şi la 10 decembrie 1749, când moşnenii din Raci îşi
hotărnicesc moşiile din Raci şi Stejarul, ocazie cu care se afirmă că „... s-au ales
şi dania din partea fieştecăruia într-amândouă hotarele şi am dat toată partea la
un loc în hotarul Racilor de Jos ...”29). Hrisovul lui Radu Şerban din 30 iunie 1609
face precizarea că Racii de Jos se mai numesc şi Stejarul de Jilţ, satul apărând
frecvent în documente sub denumirea din urmă. Astfel, la 1749, patru boieri au
fost aduşi de moşnenii din Raci pentru a stabili părţile de proprietate din satul
Raci şi Stejarul după apa Jilţului, hotărnicia amintind în chip expres: „ Noi patru
boieri ce am fost luaţi de toţi moşnenii din Raci ... ca să ne hotărâm şi să
împărţim moşia Raci şi Stejaru după apa Jilţului ...” . În satul Baniu există şi
30)
astăzi un stejar multisecular, care a fost declarat monument al naturii şi credem

că satul Stejarul de pe Jilţ a luat numele de la stejarii ce se găseau acolo pe
vremea întemeierii satului. Mai mult încă, poziţia satului Racii de Jos este în
josul văii Jilţului în raport cu satul Racii de Sus şi documentele, după cum am
văzut, vorbesc de Racii de Sus şi de Racii de Jos, ultimul sat fiind acelaşi cu
Stejarul de Jilţ, mai târziu primind numele de Baniu pe care-l poartă şi astăzi,
înglobând însă şi o parte din Strâmba Mică (Nucet).
3.3. Pături sociale
Racii de Sus este un sat de moşneni şi se menţine în această situaţie până
târziu, în veacul al XIX-lea. Cu toate acestea, n-au lipsit încercările din partea
unor feudali vecini, de cotropire a pământurilor moşneneşti. Încă de la 1570 unii
moşneni încep să-şi vândă, sub apăsarea dărilor către stat, părţile lor de moşie,
după cum dovedeşte o hotărnicie a moşiei din Raci din 9 iulie 1743 în care se
menţionează că “… s-au ales şi partea lui Alexie cu cetaşii lui, moşie de
cumpărătură precum arată cartea Mihnii cu leat 7078 şi alte zapise
cumpărătoare ce s-au văzut de noi bune şi drepte …”31). Deşi de data asta
cumpărătorii erau moşneni, curând, unele părţi de moşie ale moşnenilor din
Racii de Sus vor fi cumpărate de Mânăstirea Strâmba. Astfel, la 30 iunie 1609, o
poruncă a lui Radu Şerban precizează că “… Şi iarăşi a cumpărat sfânta
Mânăstire de la Strâmba … partea lui Pătru Coleşiu, toată, peste toate hotarele
ori cât se va alege din Racii de Sus …”32). În anul 1743 constatăm, din hotărnicia
din 9 iulie, că Mânăstirea Strâmba îşi măreşte moşia din Racii de Sus, unde are
o moşie de cumpărătură şi o danie de la un moş din partea lui ”Diatco cu
Suveţii” şi a lui ”Pătru cu ceata Oproiu”33). La această dată se cunosc moşnenii:
Diatco cu Suveţii, Pătru cu ceata lui Oproiu şi Alexie cu ceata lui, ultimul având
în Racii de Sus moşie de cumpărătură34).
Racii de Sus, care apare după cum aminteam în unele documente sub
denumirea de Stejarul de Jilţ, este un sat în care alături de pământurile
moşneneşti există şi domenii feudale, hotarele dintre acestea cunoscând o
fluctuaţie.
La 15 iunie 1586, Mihnea voevod dă lui Dan cu fraţii săi şi lui Martin cu
fraţii săi şi cu fii lor, mai multe trupuri de moşie printre care şi „... satul Stejaru,
cu tot cu hotarul ... de la gura Strâmbei pe izvorul Puturoasei până la Hotăroasa,
drept în vârf şi de aci la ... şi de aci în sus pe piscul Coteţului la hotarul
Racilor”35). Acest document conduce spre concluzia că întreg satul Stejarul era
la 1586 aservit. Documentele din vremurile următoare însă infirmă aceasta.
Probabil la sătenii aserviţi din Racii de Jos se referă porunca lui Alexandru Vodă
Iliaş din 17 august 1628 prin care se iau pe seama domniei mai multe moşii ale
lui Stoica vistiernicul, după moartea acestuia şi care referindu-se la Raci, afirmă
„... pentru că acest sat a fost tot vecin de moştenire şi cumpărat de Stoica
vistierul din zilele răposatului Mihai Voievod de la boierii ce au fost moştenii
satului”36).
La 11 mai 1607, Radu Voevod întăreşte lui Petru Armaşu şi soţiei sale
Anca moşie la Şerbeşti şi la Stejaru una din limitele moşiei fiind „... vârful
dealului la hotarul Racilor”37).
Până în anul 1609 satul Racii de Jos apare ca un sat aservit. Dacă la 1586
el aparţinea lui Dan şi lui Martin şi rudelor lor, prin vânzări, acest sat ajunge în
timpul lui Mihai Viteazul în stăpânirea lui Stoica vistiernicul iar din 1607, părţi
ale acestui sat se află în stăpânirea lui Pătru Armaşu şi a soţiei sale Anca.
Credem că susnumiţii stăpâneau numai părţi din hotarul Racilor de Jos deoarece
la 30 iunie 1609 Radu Şerban dă Mânăstiri Strâmba „... să-i fie ocină la Raci în
hotarul de jos ce se cheamă Stejarul din Jilţ, însă partea lui Cârstea şi a vărului
lui Dan şi a nepotului său Dan, toată ... pentru că a cumpărat Sfânta Mânăstire
de la Cârstea şi de la Dan şi de la alt Dan, drept 7500 asprii şi din partea ... şi
din partea Cudescului a patra parte drept acel preţ mai sus zis şi iarăşi a
cumpărat Sfânta Mânăstire Strâmba, partea Barbului nepotul lor 1400 asprii şi
cu o oaie ... şi iar au cumpărat Sfânta Mânăstire din Strâmba moşie în hotarul
Stejarului partea lui Dan Bobrinţoaiei şi a femeii lui, drept 2200 asprii”38), ceea
ce dovedeşte că la 1609 existau la Racii de Jos numeroşi moşneni care îşi vând
părţile lor de moşie. O parte din moşneni îşi păstrează pământurile lor după
cum dovedeşte hotărnicia din 9 iulie 1743 care consemnează, pe lângă
posesiunile Mânăstirii Strâmba, moşia lui Alexie cu ceata lui39). Cu această
ocazie cetaşii lui Alexie îşi împart moşia pe care o stăpâneau în devălmăşie
separându-se astfel: Alexie cu fraţii, Udriştea sin Iacob cu fraţii, Vasile feciorul
lui Ivaşco şi Fira fata lui Gherghel, documentul precizând că s-a dat „... această
carte a noastră Sfintei Mânăstiri Strâmba ca să stăpânească această parte ... în
pace de către toţi moşnenii”.
Desigur că prezenţa domeniului unui feudal ca Mânăstirea Strâmba
printre loturile moşnenilor nu convenea acestora deoarece proprietatea lor era
ameninţată de a fi înghiţită de marele domeniu pe calea cumpărărilor ”nesilite”
ori pe alte căi. Documentele de mai sus consemnează de altfel vânzările de
pământ făcute de moşnenii din Racii de Jos pe care îl achiziţionează Mânăstirea
Strâmba. Dat fiind această situaţie, la 10 decembrie 1749 intervine o nouă
hotărnicie a moşiei Racilor şi Stejarului. Am văzut că Mânăstirea Strâmba
poseda pământuri atât în Racii de Jos cât şi în Racii de Sus, pământuri în ambele
sate posedând şi unii moşneni cum era Alexie cu ceata lui. Această hotărnicire
se face la cererea expresă a moşnenilor care solicitaseră la scaunul Băniei din
Craiova o comisie de boieri pentru stabilirea drepturilor de proprietate în cele
două sate, lucru consemnat în documente: „Noi patru boieri ce am fost luaţi de
toţi moşnenii din Raci ... ca să ne hotărâm şi să împărţim moşia Raci şi Stejarul
după apa Jilţului”40).
Prin această hotărnicie, Mânăstirea Strâmba primeşte: „... toată partea la
un loc în hotarul Racilor de Jos”41), fără a mai avea moşie în Racii de Sus,
moşnenii stăpânind însă în viitor loturi atât în Racii de Sus cât şi în Racii de Jos,
printre aceştia numărându-se: Diatco cu fiul său Dumitraşcu, Pătru cu toţi fraţii
şi verii, Gheorghe şi fratele său Oproiu şi verii lor, Pătru cu cetaşii ce se trag din
Dobrin şi Mihai, cu ai vărului său Mihai Dondoaie cu cetaşii lui ce se trag din
Borugi. De remarcat că documentul face deosebirea între „... părţile moşnenilor
celor vechi ...” stăpânite de moşnenii sus-amintiţi, care părţi credem că se aflau
în Racii de Sus şi părţile „... cumpărătorilor după zapisele ce le-au avut ...”,
printre aceştia fiind Alexie cu fraţii şi cetaşii lor, Vasile fiul lui Ivaşco cu fraţii lui,
Udrişte fiul lui Iacob, Gheorghe fiul lui Giurgi, Udrişte fiul lui Dumitraşco şi vărul
său Ion şi vărul său Matei fiul lui Coandă cu fraţii şi verii lor. 42) Credem că
aceştia din urmă îşi aveau părţile în Racii de Jos.
Deşi începând de la 1749 documentele nu mai fac deosebire între Racii de
Sus şi Racii de Jos, acestea fiinţează separat, Racii de Jos fiind aservit Mânăstirii
Strâmba, în bună parte până la 1864, deşi în 1746 rumânii din Racii de Jos
fuseseră ”eliberaţi” şi transformaţi în clăcaşi.
La 27 mai 1759, Scarlat Ghica dă o poruncă prin care clăcaşii Mânăstirii
Strâmba, printre aceştia fiind menţionaţi şi cei din Raci, sunt obligaţi „... a clăcui
pe an câte 12 zile ... de la începutul primăverii până la sfârşitul toamnei”, claca
putând fi convertită în bani, dar numai la iniţiativa Mânăstirii, cuantumul fiind
„... câte un zlot pe an ...”43). Numărul zilelor de clacă este cel stabilit prin
reforma lui Constantin Mavrocordat din 5 august 174644).
Clăcaşii mai erau obligaţi la dijmă din toate semănăturile, la plata taxei
pentru păşunatul vitelor pe moşia Mânăstirii, la plata pentru stupi,la zeciuiala
din peşte, aceasta putţnd fi înlocuită cu o taxă. Mânăstirea avea prin această
poruncă monopolul asupra vânzării vinului şi rachiului45).
În afară de Mânăstirea Strâmba, în Racii de Jos a mai avut moşie familia
boierului Urdăreanu, după cum afirmă un document din 180446), un membru al
acestei familii, Ion Urdăreanu, numărându-se printre cei patru boieri care la
1749 au procedat la împărţirea pământurilor din Raci şi Stejarul de Jilţ47). Boierul
Ion Urdăreanu şi egumenul Mânăstirii Strâmba, în 1745 au încercat să ia asupra
lor drepturile lui Ioan fiul lui Preda logofăt Udrescu, asupra unor pământuri din
hotarul Stejarului şi Artanului, cauza fiind însă câştigată de Ion Udrescu. Fiul
acestuia, Gruia, este chemat în judecată în anul 1813 de egumenul Mânăstirii
Strâmba sub motiv că ar fi încălcat hotarul moşiei Mânăstirii 48), Gruia însă, care
este moşnean49), afirmă în faţa Divanului Craiovei că „... Mânăstirea încalcă din
moşia lui ...” iar el „... nu ştie ... să fi călcat vreodată moşie a Mânăstirii ...” 50).
Conflictul dintre Mânăstirea Strâmba şi Gruia continuă, astfel că la 21 martie
1821, egumenul Mânăstirii Strâmba reclamă din nou pe Gruia pentru tulburare
de hotar .
51)
Satul Racii de Jos începând cu anul 1825 apare sub numele de Baniu
(Baneo), dată la care avea 5-20 familii52), iar Racii de Sus va fi numit simplu
Racii, la începutul secolului XIX având 84 familii53).
Racii la sfârşitul sec. XIX continuă să fie un sat format din moşneni. Astfel,
la 28 martie 1879, Ion Mihai Strehăianu vinde o bucată de pământ lată de 5
stânjeni în hotarul Racilor, lui Constantin Broştină „... în lungime despre cum
merge hotarul şi la ceilalţi moşneni ...” 54).
Satul Artanu este menţionat în hotărnicia din 10 decembrie 1749, ca
limită a trupurilor de moşie ce trebuiau împărţite55).
În 1804 o parte din hotarul Artanului este disputată de Gruia, moşnean
din Raci şi Ianache, ocazie cu care moşnenii din Raci afirmă că Artanul a fost
stăpânit de „... neamul Urdărenilor dupe cum stăpânesc şi acum ...”56). Deşi un
moşnean ridică pretenţii la o parte din pământurile ce intră în hotarul Artanului,
probabil la această dată satul era format din clăcaşi.
La 1859 Artanul este sat, sub această denumire apărând şi în noiembrie
186057), deşi la 3 octombrie 1860 fusese amintit ca şi comună58).
O sentinţă a Tribunalului districtual Mehedinţi din ianuarie 1864, vorbind
despre fixarea hotarului moşiei Artanu, afirmă că este „… a dumnealor
moşnenilor”59). Probabil acest sat era format din moşneni la această dată,
alături de care însă stăpânesc părţi din sat, în devălmăşie, unii boieri, deoarece
într-o hotărâre a Tribunalului districtual Gorj din 25 august 1865 se afirmă că în
1814 se stăpâneau părţi de moşie – în devălmăşie – în satul Artanu, de către
Stanca, Ioniţă şi Zamfir Urdăreanu împreună cu verii lor Ioan, Constantin şi
Dina60).
De reţinut faptul că la 7 februarie 1814, o parte din sus-numiţii fac uz de
dreptul de ”protimisis”, contestând o vânzare61).
În 1837 Artanul era în proprietatea lui ”Dumitrache Urdăreanu şi parte a
doamnei Stanca Schinteoaica şi Tudorache Teodor şi Zamfir Urdăreanu” .
62)
Alături de moşneni, în satul Artanu au existat şi clăcaşi. În acest sens, un

act de partaj din sec. XIX prin care Sandu Urdăreanu şi M. G. Schintee, care
posedau în devălmăşie trupul de moşie numit Artanul, procedează la împărţirea
proprietăţii în două părţi egale, urmând ca în viitoarele două luni să se împartă
şi ţarina „... măsurând şi alegând deoparte suma de pogoane cuvenită foştilor
chiriaşi ai noştri după această moşie ...” 63).
La 5 iulie 1867, un inginerul hotarnic Frederich Petşelu, în procesul verbal
încheiat cu ocazia ”regulării hotarelor moşiei Urdăreanu cu vecinii răzeşi”,
numeşte satul Artanu, mahala a comunei Raci64).
3.4. Împărţirea ad-tivă
Artanu, sat de clăcaşi şi moşneni, de cele mai multe ori depinde de
comuna Raci, câteodată însă are o administraţie proprie fiind consemnat în
documente şi ca o comună de sine stătătoare. În anul 1925 Artanul era comună
cu conducere proprie iar din 1951 este sat al comunei Raci.
Satul Paltinu, deşi nu este amintit în chip expres ca aşezare omenească,
este pomenit încă din 1749 când „... dealul Paltinului ...” şi „... obârşia Paltinului
...” constituie limite de hotar . Credem că la această dată satul exista.
65)
Satul Orzu este amintit la finele veacului al XIX-lea ca aparţinând comunei

Urdarii de Sus66), de care depinde până la 190567).
Satul Antoneşti s-a dezvoltat ca sat de clăcaşi pe moşiile boierilor Scafeş
şi Saidac din satul Calapăru (comuna Borăscu).
Satul Strâmba Mică a aparţinut Mânăstirii Strâmba, locuitorii acestuia
depinzând de Mânăstire. Mai târziu, o parte din Strâmba Mică împreună cu Racii
de Jos au constituit satul Baniu.
Satul Condeeşti este format din urmaşii familiei moşneneşti Coandă,
Matei fiul lui Coandă fiind pomenit la 174968).
Satele de pe raza comunei Raci au făcut parte din fostul judeţ Gorj, cu
excepţia unei perioade când Racii au aparţinut judeţului Mehedinţi.
Tot documentele arată că satele ce compun azi comuna Raci au făcut
parte din plasa Jiul. Totuşi, T. G. Bulat în lucrarea ’Diviziunea proprietăţii rurale
în Oltenia’, pe lista satelor din plasa Tismana, la nr. 6, menţionează şi satele
Artanu şi Raci.
Specific văii Jilţului în ceeace priveşte economia, până în veacul al XIX-lea,
îi este cultivarea viţei de vie, solul corespunzând acestei culturi. Astfel, încă de
la 1607 avem menţiuni despre existenţa unei vii călugăreşti 69). În 1749 sunt
amintite: via Popii, via Coandei, viile lui Pătrache, via lui Dumitru, via lui Pătru şi
via lui Slepciu70). În 1778, memoriile generalului von Bauer înregistrează „ Razi,
sat cu biserici şi cu vii71).
De asemenea, în Racii de Jos exista o baltă folosită pentru pescuit,
hotărnicia din 1749 indicând ca hotar al moşiei Mânăstirii Strâmba „... mejdina
Siliştii la vale, drept în scursura bălţii, apoi drept în capul bălţii pă din sus, pân
sec ...” . Balta putea fi folosită pentru pescuit şi de clăcaşii de pe moşia
72)
Mânăstirii cu obligaţia însă de a plăti zeciuială: „... din zece peşti un peşte sau
din 10 bani 1 ban, dupe obicei” 73).
În veacul al XIX-lea, pe apa Jilţului, Sandu Urdăreanu poseda o moară cu
două pietre74).
3.5. Viaţa socială

Deşi nu vor fi lipsit, nu avem documentate mişcări sociale pe raza
comunei Raci până în anul 1821.
În acest an, lupta maselor din Ţara Românească s-a transformat într-o
mişcare revoluţionară a cărei conducere a avut-o Tudor Vladimirescu. Cuvintele
proclamaţiei de la Padeş s-au răspândit mai întâi în satele şi oraşele Olteniei iar
apoi în cele de la răsărit de Olt. Sute de mii de ţărani s-au încadrat în marea
armată a mişcării revoluţionare.
Chemarea lui Tudor a avut răsunet şi în rândurile sătenilor din Raci, care
sub conducerea boierului Dumitru Urdăreanu s-au înrolat în armata pandurilor.
Printre sătenii din Raci care au plecat la luptă alături de T. Vladimirescu s-au
numărat şi Alexe Tudor, Brânzan Dină, Vicol Gheorghe şi alţii (informaţie primită
de la Petre Ţogoe de ani 78 şi Tudorescu dumitru decedat în 1959, ambii din
comuna Raci).
Printre căpitanii lui Tudor documentele menţionează pe ”Dumitru
Urdăreanu, boernaş din Urdari”75).
Tudor Vladimirescu pentru a asigura disciplina şi a înlătura pericolul
jafurilor din partea pandurilor, dă un ordin „... făcându-i să înţeleagă că oştirea
cea mai vitează, fără disciplină, este învinsă, oricare ar fi numărul ei”. Cu toate
ordinele severe, mulţi panduri se dădeau la jafuri şi de multe ori principalii
vinovaţi erau cei din rândurile păturilor avute care căutau a-si mări averea şi
totodată a compromite mişcarea în faţa maselor. Printre cei care nu s-au supus
disciplinei impuse de T. Vladimirescu este şi Dumitru Urdăreanu care furase o
tavă de argint. ”Tudor ordonă să adună pe cei patru căpitani, doi dintrânşii se
ascunseseră, iar trimişii aduseră numai pe Enescu şi Urdăreanu” . Cei doi
76)
căpitani excortaţi sunt duşi în apropiere de foişorul taberei unde vine şi Tudor
care ”ordonă să-i spânzure pe Enescu şi Urdăreanu ca rebeli şi hoţi” 77).
După moartea lui Tudor, cetele de panduri au dus lupte îndârjite cu
detaşamentele turceşti atât pe teritoriul Munteniei cât şi al Olteniei şi probabil
în aceste lupte au căzut pandurii din satul Raci, deoarece nu mai există nici-o
menţiune că aceştia s-ar fi întors.
Spre sfârşitul sec. al XIX-lea , datorită marilor obligaţii fiscale, pentru a-şi
plăti datoriile, o parte din sătenii comunei Raci sunt siliţi să-şi vândă din puţinul
pământ iar cei care vor cumpăra aceste loturi vor fi cei din familia Urdăreanu.
Tot în această vreme satul Raci devine comună, în 1892 compunându-se
din cătunele Raci, Artanu şi Baniu cu o populaţie de 467 familii şi 1722 de
locuitori78).
Cu ocazia marii răscoale ţqrăneşti din 1907, în satul Raci nu a existat o
mişcare propriu-zisă ci numai o încercare a câtorva săteni de a ridica pe ţărani
la luptă. Printre „instigatori” erau: V. Lupu, Mihai Vicol şi Gh. Luican, arestaţi
pentru instigarea sătenilor la răscoală. Această încercare are loc după
înfrângerea răscoalei în ţară, deoarece în acel moment, în sat se găsea o
unitate militară din regimentul 18 Gorj iar o baterie de tunuri se afla cu ţevile
îndreptate spre sat pe dealul dinspre Bolboşi, unde avuseseră loc frământări
ţărăneşti. Arestaţii au fost eliberaţi în secret de soldaţii care erau din acele
părţi.
Din rândul intelectualităţii săteşti s-a ridicat în acel moment învăţătorul C.
Alexianu, om cu vederi progresiste care datorită adeziunii faţă de răscoală a
fost suspendat de la catedră pe perioada 1907-1909.
Învăţătorul Alexianu era abonat la „Mişcarea socială”. Redacţia îi cere
achitarea abonamentului, la care Alexianu răspunde la 7/19 octombrie 1887,
anunţând că a expediat pe adresa redacţiei suma de 5 lei, costul abonamentului
pe un an79). Acesta, probabil, răspândea printre săteni ideile militanţilor
progresişti ai vremii.
3.6. Perioada războaielor mondiale

În timpul războiului pentru desăvârşirea unităţii naţionale, satul Raci a
fost martorul unor lupte care s-au dat pe dealul dinspre Bolboşi între armata
română şi cea austro-germană. La lupta angajată aici a participat regimentul
colonelului Tăut în componenţa căruia intrau şi soldaţi răceni. Deşi încercuiţi,
românii au dat dovadă de abnegaţie şi mult curaj, după cum recunosc în
memoriile lor câţiva ofiţeri germani. Ei au reuşit să rupă încercuirea.
Iată o informaţie în legătură cu acest episod a unui ofiţer german: ”Veni
ştirea că inamicul, ajutat de ceată trecuse pe un drum nearătat pe hartă,
respingând linia noastră închisă ... o bună parte din cară fură găsite arse, mulţi
oameni şi cai răniţi, morţi şi alţii dispăruţi” 80).
Câţiva ostaşi care scăpaseră din încercuirea din noiembrie 1916 de la Jiu,
conduşi de locotenent de rezervă Victor Popescu, trecând prin Raci, vor încerca
să organizeze un detaşament de partizani pentru a lupta împotriva
cotropitorilor. Acesta va încerca să arunce în aer comandamentul german
instalat în una din casele comunei dar intenţia îi va fi divulgată (printre alţii şi
de către primarul Petrache Popescu), fiind nevoit să se retragă cu oamenii săi,
retragere după care mulţi săteni din Raci vor fi schingiuiţi pentru a arăta locul
unde se ascunsese detaşamentul lt. Victor Popescu. Din solidaritate şi ură,
ţăranii răceni nu vor mărturisi nimic.
În vederea organizării detaşamentului de partizani, lt. Popescu a lansat un
apel către ţărani prin care arăta: ”Trăim timpuri grele şi vom trăi şi mai rău
dacă nu ne vom uni. Şi dacă ne vom pârâ unii pe alţii germanilor, va fi rău.
Arătaţi fiecare din voi că mai aveţi sânge românesc în vinele voastre. Puneţi
mâna pe topor, coasă, sapă şi pari. Decât prizonieri schingiuiţi şi cu familiile
batjocurite de duşmani, mai bine în codru cu arma în mână, făcându-ne datoria
pentru ţară ca strămoşii noştri sau să murim. Iar voi, soldaţi pe care norocul v-a
despărţit de fraţii voştri, nu vă predaţi inamicului căci rău va fi de voi. Nu vă
îndoiţi de vitejia armatelor noastre” 81).
Cu tot eroismul soldaţilor şi al celor care s-au înrolat în detaşamentul lui
Victor Popescu, mersul evenimentelor n-a putut fi oprit.
În timpul ocupaţiei germane în comuna Raci se afla un comandament care
strângea cereale, lapte, lână, etc. pe care le transporta la Cărbuneşti pentru
întreţinerea trupelor de ocupaţie din această zonă. Barany, şeful
comandamentului din comuna Raci în timpul ocupaţiei germane, obliga
populaţia să predea aceste produse comandamentului şi totodată să le
transporte cu carele la staţia din Cărbuneşti.
În perioada celui de-al II-lea război mondial, populaţia a avut mult de
suferit. Femeile au muncit forţat în locul bărbaţilor care luptau pe frontul de
răsărit.
După întoarcerea armelor împotriva hitleriştilor, populaţia din Raci a
sprijinit acţiunea de urmărire a acestora, ajutând la transportul muniţiilor de la
Urdari până în Banat, cu un număr de 124 care cu boi.
3.7. După 1944

În vederea înfăptuirii reformei agrare din anul 1945, în comuna Raci s-a
format un comitet sătesc de împroprietărire din care au făcut parte: Constantin
I. Răducanu, Ion Saregă, Constantin Vitcu, Grigore Gh. Brânzan şi Constantin
Ţandără din comuna Raci, sprijiniţi de un delegat al muncitorilor numit Purec
Dumitru. Cu această ocazie au fost expropiate moşiile următorilor proprietari:
Schintee, Pârvulescu şi Iulia Mihăilescu. Au fost împroprietărite un număr de
250 familii de ţărani care au primit 620 ha pământ, revenind fiecărei familii în
medie 2,5 ha.
În anul 1955 sătenii comunei au înfăptuit o întovărăsire agricolă însă
datorită faptului că solul este puţin fertil şi impropriu lucrării cu maşini agricole,
nu s-a putut înjgheba o cooperativă agricolă de producţie.
3.8. Învăţământul
Învăţământul în comuna Raci a început să se organizeze abia în prima
jumătate a sec. al XIX-lea. Astfel, în anul 1836 este fondată în comuna Raci o
şcoală care era frecventată de 35 de elevi82).
Până în anul 1887 nu mai avem ştiri despre şcoala din Raci, deoarece
arhiva şcolii a ars.
În anul 1887, învăţător la şcoala din comuna Raci era C. Alexianu. Acesta
aproviziona pe elevi cu cărţi de la Librăria Constantin M. Dănăricu din Tg-Jiu,
care scrie la 18 septembrie 1887 învăţătorului C. Alexianu că i s-au expediat
prin poştă cărţile cerute, în valoare de lei 41,20. Dintre acestea nu a avut să
expedieze patru cărţi de istorie naturală, 6 evanghelii şi 7 cărţi de sisteme
metrice83). Se observă din aceste sărace informaţii că printre disciplinele
predate în şcoală erau: ştiinţele naturale, matematica, nelipsind religia, de
altfel, o trăsătură specifică instrucţiei vremii.
În anul şcolar 1893-1894, şcoala funcţionează cu 4 clase (I-IV) şi cu 50 de
elevi înscrişi, din care au promovat 37.
Din cataloagele şi materialele din anii următori se constată că erau
înscrişi puţini copii pentru a urma la şcoală, din aceştia, frecventând regulat
numai 50%.
În anul 1894-1895 au funcţionat clasele I-IV cu 40 de elevi înscrişi din care
au rămas repetenţi 15, cei mai mulţi datorită frecvenţei slabe.
În anul 1900-1901 au funcţionat clasele I-V cu 50 de elevi înscrişi, dintre
ei au promovat 37 de elevi.
În anul 1905-1906 au funcţionat aceleaşi clase cu un număr de 95 elevi
înscrişi, dintre care 17 n-au frecventat şi au promovat toţi ceilalţi.
Între 1906-1909 nu s-au gasit documente privitoare la funcţionarea şcolii.
Probabil procesul de învăţământ a fost întrerupt ca urmare a frământărilor
sociale din această zonă.
În anul şcolar 1909-1910 au fost înscrişi 65 elevi din care au frecventat 55
şi au promovat 30.
În anul şcolar 1915-1916 la clasele I-V frecvenţa a fost sub 50%.
În anii 1920-1934, se menţine aceeaşi situaţie: mulţi neşcolarizaţi,
frecvenţă foarte slabă şi rezultate slabe la învăţătură. Se observă şi o mare
fluctuaţie de cadre. Învăţătorul Alexianu ieşise la pensie şi au funcţionat la
şcoala din comuna Raci următorii învăţători; Grigore Mircea, N. Popescu,
Bâldea, I. Trestianu, I. Păunescu, I. Militaru şi alţii.
Începând din anul 1934 îl găsim director pe învăţătorul I. Berca. De la
această dată şcoala funcţionează în local propriu cu două săli de clasă, construit
din fondurile date de Prefectura judeţului Gorj, la care s-a adăugat contribuţia
cetăţenilor din comună.
Elevii erau nevoiţi a veni de la distanţe de 5-6 km până la şcoala din
comună.
În satul Artanu funcţionează din anul 1925 o şcoală cu un post de
învăţător iar la Baniu începe din 1934 să funcţioneze o şcoală, de asemenea, cu
un post de învăţător, situaţie care se menţine până în anul 1944. La şcoala Raci,
începând din anul 1940, funcţionează 2 învăţători.
În anul şcolar 1940-1941, din 177 elevi înscrişi, 61 au fost neşcolarizai iar
din cei care au frecventat au rămas repetenţi 16 elevi.
Începând cu anul şcolar 1937-1938, şcoala de la Raci a funcţionat cu 7
clase. În perioada 1948-1956 au funcţionat la toate şcolile din Raci câte 4 clase.
S-a observat în această perioadă o preocupare serioasă din partea cadrelor
didactice pentru şcolarizarea tuturor elevilor cât şi pentru obţinerea de rezultate
bune la învăţătură.
Începând din anul şcolar 1957-1958, la şcoala din Raci au funcţionat 7
clase iar în anul 1959-1960 au absolvit 17 elevi şapte clase şi cei mai mulţi s-au
prezentat la concursul de admitere şi au reuşit la licee.
În satul Paltinu, începând cu anul 1958-1959 a funcţionat o şcoală cu un
post de învăţător într-un local închiriat iar din anul 1960 în satul Orzu
funcţionează o şcoală frecventată de elevii din satul Orzu şi Paltinu. Pentru
această şcoală s-a construit un local nou din fondurile contribuţiei voluntare a
cetăţenilor din Raci.
În trecut, peste 65% din locuitorii satului erau analfabeţi şi în special
femeile. Această racilă a fost înlăturată prin eforturile susţinute ale cadrelor
didactice din comună ajutate de organele locale ale puterii de stat.
În prezent, la şcoala generală de centru funcţionează clasele I-VIII cu un
număr de 279 elevi. Procentul de şcolarizare este de !00%, frecvenţa este
foarte bună la clasele I-IV şi bună la clasele V-VIII. La această şcoală
funcţionează 14 cadre didactice iar la şcolile din Artanu, Orzu şi Baniu există
câte 2 învăţători84).
La toate şcolile din comună se munceşte în condiţii foarte bune. Există
mobilier nou în majoritatea sălilor de clasă iar la şcoala de centru s-a construit
un local nou, în 1963, cu patru săli de clasă (vezi foto mai jos).
Cadrele didactice din comună sunt permanent preocupate pentru a-şi

îmbunătăţi mereu activitatea. Dintre acestea, 6 cadre sunt înscrise la
învăţământul superior fără frecvenţă. Toţi membrii corpului didactic din Raci
folosesc toate formele metodice, studiază şi depun toate stăruinţele pentru
ridicarea nivelului la învăţătură al elevilor. Rezultatele muncii se oglindesc în
procentul de promovabilitate care, pe şcoală, este de 96%.
3.9. Cultura
Căminul cultural, ca formă de activitate cultural-educativă de masă, nu şi-
a îndeplinit misiunea în trecut. La Raci exista formal căminul cultural ”Dumitru
Plopşoreanu” dar în cadrul acestei instituţii nu s-au desfăşurat nici un fel de
activitate.
În comuna Raci a luat fiinţă în anul 1948 căminul cultural ”Lumina
poporului”. La început a funcţionat în localul şcolii de centru unde s-au
prezentat programe artistice, s-au ţinut conferinţe, s-au distribuit cărţi din
fondul primit în cadrul căminului, etc.
În prezent, în comună funcţionează, în satul Raci, căminul cultural care-şi
desfăşoară munca fiind condus de un director de cămin, având un local propriu
construit în anul 1958 din fondurile contribuţiei voluntare a sătenilor (vezi foto
mai jos).
În cadrul echipelor artistice mulţi tineri din sat sunt antrenaţi şi

desfăşoară cu entuziasm o activitate de artişti amatori. Există pe lângă căminul
din comuna Raci o echipă de teatru, o brigadă artistică de agitaţie, o echipă de
dansuri, recitatori, solişti de muzică populară şi uşoară, instrumentişti, etc.
Duminica se ţin conferinţe, jurnale vorbite iar începând din anul 1961
funcţionează şi un cinematograf sătesc unde se prezintă câte 1-2 filme
săptămânal.
În satele Baniu şi Artanu funcţionează de asemenea câte un cămin
cultural.
În cadrul comunei Raci există şi o bibliotecă sătească dotată cu 5400
volume şi care înregistrează 576 cititori anual.
3.10. Religia
În satul Artanu există o biserică ce a fost declarată monument istoric.
Aceasta, după cum ne informează o însemnare cu litere chirilice de pe spatele
unei icoane, „... s-a făcut cu toată cheltuiala dumnealui coconul Ioniţă
Urdăreanu cu soţia sa Dumitrana” în anul 1759. Ctitorul acestei biserici a murit
în anul 1760 după cum ne informează un pomelnic scris pe piatră în biserica din
Urdari. Această biserică a fost refăcută după anul 1814. La 10 septembrie 1814,
Divanul Craiovei obliga pe câţiva membri ai familiei Urdăreanu „... să refacă
biserica ce se coprinde acolo” , datorită faptului că aceştia încălcaseră
85)
principiul dreptului de ”protimisis” (vezi foto mai jos).
În satul Raci există o biserică construită în anul 1912, din zid cu temelia
din piatră cioplită, acoperită cu tablă. Aceasta este construită în stil bizantin cu
influenţe sârbeşti transpuse aici de meşterii macedoneni care au lucrat la
construcţia ei (vezi foto mai jos).
4. NOTE:
1) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa V – Harta ’Energia maximă
a reliefului’;
2) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa XI – Harta geomorfologică;
5) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa XVI;
6) Monografia Geografică a RSR, Buc. 1960; Anexa XX – Harta solurilor;
9) Culeasă de la Maria Cauc în anul 1939;
10) George Leoveanu – Marele dicţionar geografic al României, vol. I, fasc. I,
pag. 132;
11) Planul de cercetare agrichimic – dosar nr. 94 / 1963;
12) Arhivele Olteniei, nr. 15, sept.-oct. 1924, art.: ’Oltenia după memoriile lui
von Bauer’ de C. I. Caradja;
13) Pentru tipologie şi cronologie vezi: D. Berciu în Arhivele Olteniei, nr. 101-
103, anul XVIII, ian.-iun. 1939, pag. 80-85 şi Al. Vulpe în SCIV, tomul XV,
1964, nr. 4, pag. 460 (vezi şi pag. 458-463 pentru bibliografie).
Toporul se află în posesia descoperitorului;
15) D. Berciu, Op. cit. Pag. 86-88 şi fig. 103-104 de la pag. 89-90; ibidem,
Despre apariţia şi dezvoltarea patriarhatului pe teritoriul RSR, în SCIV, nr. 2,
1950, pag. 67;
16) D. Berciu, Arhivele Olteniei, nr. 101-103, pag. 88 şi urm.;
17) Ibidem, Arhivele Olteniei, nr. 104-106, anul XVIII, iul.-dec.1939, pag. 302,
314 (fig. 204), 319 (fig. 214-215); V. Pârvan, Getica, Buc. 1926, pag. 425-
429 (fig. 297);
18) D. Berciu, Zorile Istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Buc. 1966, pag. 277-278 şi
nota 1 de la pag. 278;
20) Pentru datare vezi: Materiale şi cercetări arheologice, vol. VI, Buc. 1959,
pag. 738 (fig. 11/2) şi vol. VIII, Buc. 1962, pag. 58 (fig. 15/3);
21) Doc. Priv. Ist. Rom. B, XIII-XV, vol. I, pag. 395;
22) Ibidem, pag. 321;
23) Informaţie de la Teodorescu Dumitru (1879-1959) şi Ţogoe Petre (78 ani)
din com. Raci;
24) C. C. Giurescu, Ist. Pescuitului şi a pisciculturii în România, I, Buc. 1964,
pag. 306;
26) Ibidem;
28) Ibidem;
29) Ibidem, C/39;
30) Ibidem;
31) Ibidem, C/35;
32) Ibidem, C/15;
33) Ibidem, C/35;
34) Ibidem,;
35) Doc. Priv. Ist. Rom., B., Vol. V, pag. 243;
36) Ibidem, pag. 321; Bibl. Academiei RSR, doc. XCV/61, conf. Al. Ştefulescu,
Istoricul Mânăstirii Strâmba,1906;
39) Ibidem, C/35;
41) Ibidem;
42) Ibidem;
44) Ist. României, III, Buc. 1964, pag. 438-446;
46) Ibidem, (Bibl. Acad. RSR, doc. XCIII/21);
48) Ibidem, C/59;
49) Ibidem, C/60;
50) Ibidem, C/59;
52) C. C. Giurescu, Principatele Române la începutul sec. XIX, Buc. 1939;
53) Ibidem,;
58) Ibidem;
59) Ibidem;
60) Ibidem;
61) Ibidem;
62) I. G. Bulat, în Arh. Olteniei, an IV, nr. 17, ian.-feb.1925, pag. 107;
64) Ibidem;
66) G. Lahovary, Marele Dicţionar Geografic al României, vol. IV, Buc. 1901,
pag. 606;
67) Informaţie de la Gh. Răceanu şi C. Şurcă din com. Raci;
71) C. I. Caradja, în Arh. Olteniei, nr. 15, sep.-oct. 1924, pag. 417;
75) C. D. Aricescu, Istoria revoluţiunii române de la 1821, Buc. 1873, pag. 235;
76) Ibidem;
77) Ibidem;
78) G. Lahovary, Op. cit., vol. IV, pag. 606;
80) Revista „Cultul Eroilor noştri”, 1920, pag. 31;
81) N. Bolocan, Cei zece martiri executaţi la Tr-Severin, Timişoara, f.a.;
82) G. Lahovary, Op. cit., vol. I, fasc. I;
84) Arhivele şcolii generale din com. Raci;
85) Manuscris, doc. orig. în posesia noastră.

Monografia Comunei Raci

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Monografia Comunei Raci

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MONOGRAFIA COMUNEI RACI

LUCRARE PERSONALĂ pentru Gradul I

1.1. Aşezarea geografică a comunei

1. Artanu, care se compune din cătunele:

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Temperatura înregistrată în comuna Raci o putem împărţi astfel:

1.7. Vegetaţia naturală

- mulţi stejari de pe valea Baniului şi valea Stejarului.

1.8. Fauna naturală

Satul Numărul Numărul total M. F. Temporarabsenţi

Analizând dinamica populaţiei obţinem următoarea situaţie:

Numărul Numărul Numărul deceselor

Se observă că numărul deceselor scade de la an la an iar numărul

Numărul populaţiei Numărul Grupa TOTAL

În trecut nivelul de trai al populaţiei era scăzut.

În multe case găseşti mobilă nouă, aparate de radio.

În anul 1934 a luat fiinţă un dispensar denumit “Dispensarul Raci”, dar

Denumire Anul Cazuri Anul Cazuri Anul Cazuri

Concluzie: Datorită condiţiilor bune de trai, ca urmare a măsurilor luate de

2.2.1. Suprafaţa agricolă

În trecut agricultura era ramura de bază în economia ţării noastre. Deşi

Denumirea Data Suprafaţa

Datorită unor condiţii obiective, pământul fiind nerentabil, deşi existau

Pe baza analizelor agrotehnice se fac următoarele recomandări

Ca plante industriale se cultivă pentru nevoile casnice: cânepa, inul,

2.2.3. Creşterea animalelor

Felul animalelor Numărul total Numărul animalelor

2.2.4. Economia forestieră

Pădurile seculare care acopereau teritoriul comunei Raci au fost tăiate

2.2.5. Vânătoarea şi pescuitul

Pe teritoriul comunei Raci şi în special în păduri, se găseşte mult vânat.

2.5. Căi de comunicaţie

3. ISTORIA COMUNEI RACI

În punctul ”Paltinul”, în cursul lunii iunie 1967, au fost descoperite

Concluzia firească este că pe raza comunei Raci, începând de la sfârşitul

Alexandru Ştefulescu scrie în lucrarea ’GORJUL ISTORIC ŞI PITORESC’:

astăzi un stejar multisecular, care a fost declarat monument al naturii şi credem

Alături de moşneni, în satul Artanu au existat şi clăcaşi. În acest sens, un

Satul Orzu este amintit la finele veacului al XIX-lea ca aparţinând comunei

3.5. Viaţa socială

3.6. Perioada războaielor mondiale

3.7. După 1944

Cadrele didactice din comună sunt permanent preocupate pentru a-şi

În cadrul echipelor artistice mulţi tineri din sat sunt antrenaţi şi

principiul dreptului de ”protimisis” (vezi foto mai jos).

LUCRARE PERSONALĂ pentru Gradul I

1.1. Aşezarea geografică a comunei

1. Artanu, care se compune din cătunele:

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Temperatura înregistrată în comuna Raci o putem împărţi astfel:

1.7. Vegetaţia naturală

- mulţi stejari de pe valea Baniului şi valea Stejarului.

1.8. Fauna naturală

Satul Numărul Numărul total M. F. Temporarabsenţi

Analizând dinamica populaţiei obţinem următoarea situaţie:

Numărul Numărul Numărul deceselor

Se observă că numărul deceselor scade de la an la an iar numărul

Numărul populaţiei Numărul Grupa TOTAL

În trecut nivelul de trai al populaţiei era scăzut.

În multe case găseşti mobilă nouă, aparate de radio.

În anul 1934 a luat fiinţă un dispensar denumit “Dispensarul Raci”, dar

Denumire Anul Cazuri Anul Cazuri Anul Cazuri

Concluzie: Datorită condiţiilor bune de trai, ca urmare a măsurilor luate de