CRISTINA LOGOFĂTU

File din istoria comunei

Vișina

Această lucrare de istorie locală

a fost tipărită în 160 de exemplare
pentru elevii școlii și comunitate
de S.C. Agromec Vișina S.A. prin Directorul
General al Societății, Ec. Ștefan Stănescu.

1
2
 CUPRINS
Argument.................................................................................................................. 5
1.Cadrul natural....................................................................................................… 7
1.1 Poziţia geografică.................................................................................….......... 7
1.2. Relieful.............................….............................................................................. 8
1.3. Clima...........................................................................................................…. 10
1.4. Hidrografia...................................................................................................….12
1.5. Flora și fauna...............................................................................................…. 14
1.6. Solurile..........................................................................................................…18
2. Istoria aşezării..........................................................................…........................19
2.1. Vișina în epoca străveche și veche……………….................................…… 19
2.2. Vișina în epoca medievală..........................................................................…. 34
2.3. Reînființarea comunei Vișina ..................................................................…....60
2.4. Vișina de la reînființare până la primul război mondial..........................….....83
2.5. Vișina în primul război mondial..........................................................….…..107
2.6. Vișina în perioada interbelică................. .................................................…..121
2.7. Vișina în al doilea război mondial............................................................…..142
2.8. Vișina în perioada comunistă................................................................….…162
2.9. Vișina din 1989 până în prezent.................................................................…176
Anexe 1 - Vișina în diverse lucrări............…………………………................. 221
1. “Dicționar geografic al județului Romanați”, Const. I. Locusteanu, București,
anul 1889, pag.215-216.....................................................................................…....221
2. Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură
1925-1926, Editura Rudolf Mosse S.A., pag.1529...................................…..............223
3. Monografia județului Romanați - contribuțiuni-, Ștefan N. Ricman,

3
 Editura Ramuri, 1928, pag. 362-363.......................................................................224
4. Viața bisericească în Oltenia, Anuarul Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1941,
pag. 665-666........................………………………………………………….…...225
5. Județul Olt, colectivul de autori Constantin Gheorghe, V. Boteanu, I. Curta,
Gh. Mărunțelu, pag. 374-376....……………………......................…….............225
6. Dicționarul istoric al localităților din județul Olt (P-V), Ed. Alma, Craiova,
2009, pag. 332-335, ..............................................................................................227
Anexe 2 - Diverse liste, tabele, informații................................................... 234
1. Lista cu eroii din comuna Vișina ce și-au pierdut viața în primul război
mondial (1916 - 1918)...............………………………………………….............233
2. Lista cu eroii din comuna Vișina ce și-au pierdut viața în al doilea război
mondial (1941-1945)....................….......……................................................…..238
3. Lista cu locuitori ai comunei Vișina sau născuți în Vișina identificați de
IICCMER drept victime ale comunismului ...............................… ................…..241
4. Listă cu primarii din intervalul 1990-2022 și realizările lor...................................245
5.1.Fii și fiice ale satului cu realizări deosebite din trecut................................…......248
5.1. Ștefan Ricman...........................… …....................................................…......248
5.1.2. Ion Ricman....................................................................................…............252
5.1.3. Dumitru Ilie.....................................................................................…..........254
5.1.4. Elena Vicică..................................................................................................259
5.1.5. Petre Stavre..........................................................................................…......260
5.1.6. Florian P. Vlad........................................................................................…..262
5.1.7. Anatolie Paniș.........................................................................................…...263
5.1.8. Florea Ion.......................................................................................................265
5.1.9. Foști primari..........................................................................................…....270
5.2. Fii și fiice ale satului cu realizări deosebite din prezent......................................271
5.2.1. Petre Prioteasa........................................................................................…..271
5.2.2. Dorin Mărghidanu...............................................................................…......273
5.2.3. Primari și politicieni din prezent..............................................................….278
6. Știați că?...........................................................................................................…...284
Anexe 3 - Documente și fotografii.................................................................. 303

4
 Bibliografie......................................................................................................... 418
Concluzii.....................................................................................…..................... 420
Monografie (prof. Theodor Zuga, 1994)...............….................…...................... 424
În prezent construim viitorul - din strategia de dezvoltare locală....................486
Balada “Dezrobirea Vișinei”...................................................................................507

ARGUMENT

Alegerea acestei teme poate fi considerată pe deplin justificată, deoarece s-a

realizat o monografie a localității o singură dată, în 1995, iar de atunci pe de o parte a
trecut mult timp, în care s-au produs multe schimbări, iar pe de altă parte acea lucrare a
fost cunoscută doar într-un cadru restrâns.
În 1995 domnul profesor Theodor Zuga, în acel moment profesor de istorie al
Grupului Școlar Agricol Corabia și fost profesor de istorie al Școlii cu clasele I-VIII
Vișina, a realizat și susținut lucrarea de doctorat “Monografia comunei Vișina din
județul Olt”, lucrare coordonată de d-nul lector univ. dr. Vlad Nistor, unica monografie
a comunei.
Monografia anterioară a fost inclusă la final din mai multe motive, din care
redau câteva: 1. oferă informații interesante și abordează teme precum etnografia,
folclorul, locuințe, obiceiuri, prezintă noțiuni de metodica predării istoriei etc teme ce
nu fac obiectul prezentei monografii, 2. are informații interesante și numeroase calități,
în consecință merită să fie cunoscută (nu a fost tipărită, au existat doar două-trei
exemplare și ulterior a circulat pe suport electronic), 3. prezintă interes istoriografic,
reprezintă abordarea subiectului în momentul scrierii ei, un tablou al realităților și
mentalităților după anul 1989.
O monografie istorică care să relateze echilibrat toate epocile istorice, în
măsura în care pot fi găsite informații pentru spațiul pe care-l prezintă, este absolut
necesară. Cu ocazia acestui demers, în perioada de documentare, am studiat
monografiile orașelor Corabia și Caracal și cele ale altor sate din zonă.
Puține sunt localitățile care nu au monografie, majoritatea orașelor și
comunelor au astfel de lucrări tipărite, postate pe paginile de internet ale primăriilor și

5
încărcate pe diverse biblioteci digitale, toate acestea datorită preocupării și interesului
unor reprezentanți ai comunităților respective.
Am apreciat munca celor ce le-au întocmit şi mi-a reţinut atenţia opinia
domnului profesor Preda Ion, autorul monografiei satului Urzica şi colaborator la
monografia satului Ştefan cel Mare: ‘Monografia este necesară, este vitală. Un sat, o
localitate fără monografie este ca un copil fără identitate, ca un copil fără părinţi.
Cunoscându-ne trecutul ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, iar urmaşii noştri ne vor
cunoaşte pe noi, cei de azi şi evident pe ei înșişi.’ Pe lângă necesitatea unei monografii
pentru fiecare localitate, care să-i prezinte istoria și specificul, realizarea ei e o muncă
nobilă, care oferă o satisfacție profesională deosebită și aici îl citez iarăși pe d-nul
Preda Ion: “Un om trebuie să lase în urma lui pe acest pământ ceva: o casă, un arbore,
o idee, o...carte.”
Realizarea monografiei se impune şi datorită faptului ca multe informaţii se
pierd odată cu dispariţia unor vârstnici ce au amintiri de nepreţuit, cunoştinţe ce nu pot
fi găsite în niciun muzeu, arhivă sau bibliotecă. Deja generaţia celor ce au trăit
războaiele mondiale e tot mai puţin reprezentată. Trebuie culese aşadar măcar
informaţiile deţinute de cei ce au trăit impunerea comunismului, marea tragedie a
colectivizării, blamarea chiaburilor etc.
Gândul ni se îndreaptă în mod special către copiii și tinerii din prezent, ce
cresc folosind de mici telefoane smart, tablete și divice-uri și conștientizăm
responsabilitatea de a face tot posibilul pentru a-i face interesați de aspectele vechi,
istorice, de rădăcinile lor, de strămoși, în aceeași măsură în care sunt interesați de
tehnologie și tot ce e nou în societate.
Dincolo de necesitatea existenţei unei monografii, cât mai bogată în date și
mai interesantă, pentru fiecare localitate, întocmirea monografiei de către profesorul de
istorie poate fi considerată o sarcină din fişa postului, o îndatorire de care fiecare
trebuie să se achite cât mai onorabil.

6
 1. CADRUL NATURAL
1.1. POZIŢIA GEOGRAFICĂ
Aşezarea Vișina se situează pe paralela de 43 grade 51 minute 59 secunde
latitudine nordică şi pe meridianul de 24 grade 28 minute 56 secunde longitudine
estică (fig.1).

7
 Fig.1. Localizarea geografică

Comuna Vișina are următorii vecini:

- la nord comuna Brastavăţu, 70,34 km pătrați, 4830 locuitori
- la vest comuna Vișina Nouă, 30 km pătrați, 1767 locuitori
- la sud orașul Corabia, 92,84 km pătrați, 16 441 locuitori

8
 - la est comuna Cilieni, 53,66 km pătrați, 3244 locuitori
Populația indicată este conformă recensământului din 2011.
Comuna vecină la vest, Vișina Nouă, a fost înfiinţată în anul 2004 prin
ridicarea la rang de comună a satului Vişina Nouă, sat ce până atunci a făcut parte din
comuna Vădastra.
În sud comuna Vișina se învecinează cu Tudor Vladimirescu, un sat ce
anterior purta numele de Principele Mircea și a fost înființat în moșia comunei Vișina,
în jurul anului 1896, depinzând de ea. Acesta s-a arondat prin decretul nr. 968 din 26
decembrie 1962 Corabiei și este din 1963 parte a acestui oraş.
Vișina are o suprafaţă de 35,01 km pătrați și o populaţie de 2930 locuitori. Ea
are o poziție deosebit de avantajoasă, fiind situată pe una din arterele principale ale
județului, DN 54, iar în localitate există o haltă a căii ferate. Atât drumul național cât și
calea ferată leagă orașul Corabia, situat la 11 km sud de Vișina cu orașul Caracal,
situat la 30 de km nord de aceasta. Cele două orașe prezintă o importanță deosebită
pentru localitatea Vișina, între altele și pentru că mulți locuitori își desfășoară
activitatea acolo, iar navetismul, după o perioadă de decădere, are iarăși o oarecare
amploare.
Axa de comunicație dublă (rutieră și feroviară) nord - sud nu este singura din
comună, Vișina este legată rutier spre est prin DJ 604 de localitatea Cilieni, iar spre
vest de DJ 642 de Vișina Nouă, Vădastra șamd.

1. 2. RELIEFUL

Vișina este un sat tipic de câmpie și se află în unitatea morfologică a Câmpiei

de terase a Oltului şi Dunării, racordarea teraselor celor două ape este chiar în zona
localității. La nord se învecinează cu Câmpia Caracalului, câmp înalt, neted, ce se
apleacă în pantă uşoară (1-1,5m/km) de la VNV la ESE şi local de la N la S, câmp
mărginit la est de terasa Oltului și la sud de terasa Dunării.
Altitudinea Câmpiei Caracalului se menţine în general peste 100 m în nord şi
numai în partea sudică coboară, 95 m la Caracal, 77 m la Traian, 61 m la Vișina Nouă.

9
Vișina cu 54 m altitudine se situează la sudul acestui câmp mai înalt, în zona de terase,
dar puțin mai sus față de Cilieni și Corabia care au 49-50 m altitudine.

Fig. 2 Imagine din satelit cu localitatea Vișina

Un element caracteristic zonei este prezența măgurilor, mai dese în Câmpia

Caracalului, dar întâlnite şi-n zona teraselor, de fapt pe întreg teritoriul românesc,
măguri, movile, gorgoane sau tumuli (au chiar mai multe denumiri decât am menționat)
de origine antropică, ce printre altele scopuri au avut şi rolul de a delimita hotarul
dintre proprietăţi.
Pe teritoriul Vișinei și în zonele învecinate există măguri precum Măgura Popa
în nord, Măgura Dadului și Măgura La Răscruce în sud, Măgura Vișina Nouă la nord-
vest, Măgura Tîmpa și Măgura Foișorul la vest, Măgura Șteviei etc (fig. 4).

10
 O formă minoră a reliefului antropic este cea a canalelor de irigaţii, foarte
frecvent întâlnite în această zonă, canale care au fost construite în perioada comunistă,
dar și recent.

1. 3. CLIMA

Poziţia geografică şi relieful determină existența climei temperat continentale

cu influențe continental-excesive, mai ales vara când se înregistrează temperaturi de
35-40 grade. Vara este timp senin, uscat, secetos și cad ploi puține. Anotimpurile mai
ploioase sunt primăvara și toamna. Cantitatea de precipitații se situează în jurul valorii
de 500 mm, o analiză pe ultimii 80 de ani indică variații zonale între 435 mm la
Corabia și 515 mm la Slatina.
Regimul termic al aerului este strâns legat de condiţiile generale întâlnite în
partea de sud a câmpiei, unde temperaturile au oscilaţii importante de la iarnă la vară.
Astfel se remarcă o creştere a temperaturilor până în luna iulie când soarele
încălzeşte cel mai mult și este o izotermă de 23oC, în contrast cu luna ianuarie, când
izoterma lunii indică: -2oC). Izoterma anuală de 11 oC trece prin apropiere.
Un reper important îl reprezintă apariţia îngheţului, respectiv încetarea acestui
fenomen. Prima zi de îngheț se înregistrează de regulă între 1 şi 11 noiembrie, iar
ultima zi de îngheţ se plasează între 1 şi 11 aprilie.
Este foarte important sa fie cunoscute datele producerii îngheţului, pentru că în
cazul apariţie acestuia sunt periclitate culturile, în special cele de legume.
Zilele cu temperaturi sub 0 grade predomină cum este firesc în lunile de iarnă,
mai multe zile fiind în ianuarie (aproximativ 14) și o medie de 6 zile în celelalte luni
de iarnă. Canicula, fenomenul opus îngheţului, adică zilele cu temperaturi peste 30
grade, numite şi zile tropicale, este întâlnită vara, luna cu cele mai multe astfel de zile
fiind iulie (aproximativ 16) urmată de lunile august și iunie. Destul de rar se întâlnesc
zile caniculare şi în alte luni, când câteva ore pe zi se înregistrează temperaturi de
peste 30 de grade.

11
 Bruma este specifică toamnei, primele zile de brumă apar la sfârșitul lunii
octombrie, precum și anotimpului primăvara, ultimele zile de brumă întâlnindu-se
chiar și la final de aprilie.
Nebulozitatea, adică acoperirea cerului cu nori, este întâlnită în cea mai mare
parte a timpului, doar 130 -140 de zile fiind senine, restul fiind cu cer parţial sau total
acoperit. Nebulozitatea predomină în zilele de iarnă, când sunt doar 4 – 6 zile senine şi
16 – 18 zile cu cer acoperit, şi este mai puţin întâlnită în lunile de vară când sunt 16 –
18 zile senine şi doar 2 – 6 zile cu cer acoperit.
Precipitaţiile sunt sub formă lichidă, ploi, cât și solidă, ninsoare. În această
regiune se înregistrează anual un număr de 15 – 20 de zile cu ninsoare. În urma
ninsorilor se forma un strat de zăpadă ce acoperă solul aproximativ 40 – 60 zile pe an,
în ultimii ani, probabil și datorită fenomenului încălzirii globale, a existat un număr
mult mai redus de zile cu strat de zăpadă. În general prima ninsoare se înregistrează
între 1 – 10 decembrie, iar ultima între 10 – 30 martie. Chiciura e întâlnită în lunile
decembrie şi ianuarie (în medie mai puțin de o zi pe lună).
Vânturile dominante care se resimt în zonă sunt crivăţul care bate din direcţia
nord – est, provocând viscole puternice şi troienind zăpada; austrul, care bate din sud –
vest contrar crivăţului, provocând geruri iarna şi uscăciune vara ( de aici denumirea de
sărăcilă sau traistă goală, căci afectează culturile agricole); băltăreţul ce bate o
perioadă mai scurtă dinspre Dunăre, transportând mase de aer umede.
Presiunea atmosferică se situează între 738 mb și 770 mb.
În zonă se resimt influențe tropicale vara, anume temperaturi mai scăzute
noaptea, rouă mai intensă, ceață și brumă frecvente, iar vara furtuni, ploi torențiale și
grindină. Pentru combaterea grindinei la Vișina funcționează de câțiva ani un sistem
antigrindină, pentru a fi protejate culturile și a se evita pierderile sau scăderea
producției la hectar.
Așadar Vișina este situată atât pe izoterma de 11 grade cât şi pe izohieta de
500 mm, iar daca în privinţa temperaturii este în zona cea mai călduroasă în privinţa
precipitaţiilor este într-o zonă secetoasă comparativ cu majoritatea zonelor ţării.
Analizând principalele elemente climatice se ajunge la concluzia că există condiţii
favorabile locuirii şi desfăşurării de activitaţi economice.

12
 1.4. HIDROGRAFIA

Reţeaua hidrografică din această zonă este formată din ape curgătoare: fluviul
Dunărea și reţeaua de afluenți, dintre care principalul este Oltul; ape stătătoare, adică
bălți și iazuri și ape subterane.
În privința apelor curgătoare în orizontul local observăm două mari repere
hidrografice: Dunărea, aflată în sud la o distanţă de aproximativ 12 kilometri şi Oltul,
situat în est, aproximativ la aceeaşi distanţă, râu ce se varsă în Dunăre la Islaz. De râul
Olt satul este legat direct, deoarece prin Vișina trece cel mai sudic afluent din partea
dreaptă a Oltului, pârâul Obârşia ce este alimentat din Balta Obârşia situată la vest de
Vișina.
Râurile mai mici și pâraiele seacă uneori vara datorită evaporaţiei accentuate,
care depaşește cu mult aportul precipitaţiilor în acest anotimp. Numai la ploi foarte
intense apare la suprafaţă, scurgerea superficială şi uneori apar și viiturile. Atunci se
acumulează apa şi în micile văi din zonă. Cernoziomurile levigate cu permeabilitate
mare contribuie la reducerea scurgerii superficiale şi a viiturilor. Condiţiile geologice
favorizează acumularea apei subterane la baza depozitelor loessoide, lacul Obârşia şi
balta Cruşov se alimentează din astfel de izvoare.
Cele mai importante din punct de vedere hidrologic pentru aşezarea Vișina
sunt lacul Obârşia, ce alimentează pârâul ce trece prin localitate, pârâul Obârşia ce
traversează satul de la vest la est şi apele subterane din primul, chiar al doilea strat
acvifer ce alimentează fântânile locuitorilor și rețeaua locală de apă.

13
 Fig. 3. - Pârâul Obârşia în localitate

Pârâul Obârşia (fig. 3) este singurul curs permanent din raza comunei Vișina.
Pârâul pornește din lacul Obârşia şi îşi continuă cursul pe direcţia NV – SE până în
dreptul localităţii Izbiceni, unde se varsă în Olt. Cursul acestui pârâu este paralel cu
celelalte văi cu scurgere intermitentă din sudul Câmpiei Romanaţilor: Comanca,
Vlădila, Fântânele şi Cruşov la nord și Valea Seacă și Valea lui Sneag la sud. Aceste
pâraie sunt singurele ochiuri cu apă, dacă exceptăm canalele de irigaţie. Debitul apei
acestui pârâu este tot mai redus, pe lângă scăderea cantității de precipitații și folosirea
apelor lui la irigat, la scăderea cantității de apă contribuie amenajarea de bălți la
Vădastra și Vișina Nouă, stăvilarele acestora reținând cea mai mare parte a apei.
Apa primului strat acvifer este folosită de locuitori, care ajung la ea prin
forarea de fântâni. Majoritatea gospodăriilor au fântâni proprii cu apă potabilă, de
bună calitate. Adâncimea apei în fântâni era cuprinsă între 12 si 25 metri, în perioada
recentă tot mai mulți locuitori beneficiază și de o a doua sursă de apă, rețeaua
comunală de furnizare a apei.
În ultimii ani se constată coborârea pânzei freatice la adâncimi mai mari
(dovadă fiind că majoritatea locuitorilor îşi adâncesc fântânile sau fac altele noi),

14
probabil şi datorită scăderii cantităţilor de precipitaţii, ultimii ani fiind secetoşi, şi din
cauza aridizării generale a climei. În plus se observă că perioadele cu precipitaţii sunt
urmate fie de vânturi, fie de temperaturi ridicate, astfel că cea mai mare cantitate de
precipitaţii ajunge să se evapore.
Potenţialul hidrogeologic al zonei este destul de bogat, rocile magazin fiind
reprezentate prin: nisipuri, pietrişuri, bolovănişuri fluvio-lacustre şi fluviatile, cu strat
argilos situate la diferite adâncimi. În această parte a câmpiei este o zona de colectare,
sub formă de izvoare bogate care apar la zi în versantul Oltului.

1.5. FLORA ȘI FAUNA

În privința componenţei floristice şi faunistice teritoriul studiat se încadrează

în zona de stepă. Vegetaţia naturală este răspândită pe suprafeţe reduse din cauza
faptului ca majoritatea suprafeţelor au fost transformate în suprafeţe arabile. Dintre
graminee se remarcă colilia, negara, pirul, păiuşul, firuţa cu bulbi, laptele cucului,
specii specifice stepei.
Pentru o imagine mai completă trebuie amintite numeroasele plante ce se
întâlnesc în culturi, unde cresc spontan, aşa numitele buruieni, dar de asemenea se
întâlnesc pe marginea drumurilor, pe lângă căile ferate, pe lângă garduri, prin curţi, pe
terenuri virane, pe păşuni degradate, plante dintre care amintim: urzica (Urtica dioica),
urzica mică (Urtica urens), troscot (Polygonum aviculare), loboda sălbatică (Atriplex
tatarica), loboda (Atriplex patula), ştir (Amaranthus retroflexus), neghina
(Agrostemma githago), mac roşu (Papaver rhoeas), rapiţa (Brassica rapa), traista
ciobanului (Capsella bursa pastoris), mur de mirişte (Rubus caesius), măzăriche (Vicia
cracca), borceag (Vicia panonica striata), laptele cucului (Euphorbia virgata), trei frați
pătaţi (Viola arvensis), cucuta (Conium maculatum), volbura (Convolvulus arvensis),
nu mă uita (Myosotis arvensis), urzica moartă (Lamium album, Lamium amplexicaule,
Lamium purpureum), izma (Mentha aquatica, Mentha arvensis), pătlagina (Plantago
major), romaniţa de câmp (Anthemis arvensis), muşeţel (Matricaria chamomilla,
Matricaria inodora), pelin (Artemisia absinthium), pălămida (Cirsium arvense), brustur
(Arctium lappa), păpădie ( Taraxacum officinale).

15
Fig. nr. 4. Harta hidrogeologică a zonei Vișina, se observă și măgurile din zonă
(Mgr. Popa în nord, Mgr. Dadului și Mgr. La Răscruce în sud, Mgr. Vișina Nouă
la nord-vest)
(După Institutul de geologie şi geofizică)
----- 10 ----- adâncime nivel hidrostatic
____40___ hidroizopieze

16
 O parte din plantele amintite apar în asociaţii primavara, în anumite culturi sau
pe anumite suprafeţe restrânse.
Stepa nu este pură, există și silvo-stepă, adică există în zonă, dar nu la Vișina,
pâlcuri de păduri, resturi ale unor codri ce înainte aveau o extindere mai mare, dar din
care în prezent au rămas suprafețe restrânse.
Exista pâlcuri de pădure la Corabia, în sud, la Vlădila, Cruşov, Grădinile, în
nord şi la Obârşia în vest. Aceste păduri cuprind exemplare din urmatoarele specii:
ştejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), ştejar pufos (Quercus pubescens), păr
pădureț (Pirus piraster), arţar ( Pelae grifolia), tei alb (Tilia tomentosa), jugastru (Acer
campestrae) şi frasin ( Frasinus excelsior).
Vișina nu a avut în ultimele decenii pădure, a existat și există un parc, copaci
pe marginea şoselelor şi drumurilor, pe marginea pârâului, în curţile oamenilor, dar un
număr redus de exemplare comparativ cu importanța lor. Arborii de pe marginea
drumurilor, plopi (Populus tremura şi Populus alba) și alte specii au fost parțial
eliminați, uneori înlocuiți cu alți arbori tineri, în urma numeroaselor lucrări din
comună: asfaltări, realizarea rețelei de apă, realizarea rețelei de canalizare și de irigații,
lucrări ce au presupus săpături și modificări aduse peisajului, inclusiv vegetației.
Finalizarea lucrărilor va aduce probabil refacerea zonei verzi, unde acest lucru este
posibil, dacă oamenii vor înțelege importanța și beneficiile aurului verde, cum mai este
numită pădurea.
Importanța pădurii a fost înțeleasă în trecut, așa s-a născut expresia “codru-i
frate cu românul”, iar în prezent este înțeles faptul că pădurea-i plămânul verde al
planetei. În consecință s-au făcut împăduriri atât în localitate, unde s-au plantat 30
hectare de pădure de salcâm în partea de NE a comunei, cât și în zonă, de exemplu
Vișina Nouă, Urzica, în această din urmă localitate pădurea fiind plantată pentru a fixa
un teren nisipos. Așadar există speranță, optimism, dar e nevoie de mai multe inițiative
de acest gen, județul Olt fiind codaș la suprafețele de pădure, cu puțin peste 9% din
suprafață.
Revenind la vegetația din Vișina, pe lângă pădurea de salcâm tip perdea
forestieră amenajată în 2011, care între timp a evoluat de la stadiul inițial de plantație,
există și vegetaţie de luncă, cu plante iubitoare de apă de-a lungul pârâului ce străbate

17
localitatea. Se întâlnesc trestia (Phragmites comunis), papura (Tipha), pipirigul
(Scirpus), rogozul (Carex pseudocyperus), menta de apă (Mentha acvatica), salcia, iar
dintre plantele plutitoare lintita (lemna trisulea) şi iarba broaştei (Mydrocharis morsus
ranae). Pe lângă aceste plante superioare, în lacuri se găsesc şi plante inferioare
precum ciupercile şi algele, plante ce au o importanţă deosebită, ele formând hrana
microorganismelor cu care se hrănesc peştii.
Se poate considera că acestui subiect, vegetația, i s-a acordat o importanță prea
mare, dar nu este așa, există multe argumente în acest sens, nu voi insista acum, decât
cu un argument de istorie locală. Ștefan Ricman, fiu al satului și autor al “Monografiei
județului Romanați” publicată în 1928, explică în paginile acestei lucrări, în capitolul
dedicat silviculturii, că numele localității, Vișina, provine de la cuvântul viș, care
înseamnă foarte înalt, iar Vișina ar avea semnificația de pădure cu copaci înalți. Ștefan
Ricman argumentează existența și importanța pădurilor în zonă în vechime, prin
toponime precum Vișina, dar și Brezuica, Teișu, Spineni, Ciungu, Prisaca, Bârza,
Braneț, Runcu și își exprimă regretul pentru amploarea defrișărilor și scăderea
suprafețelor de pădure.
Fauna părţii de sud a Câmpiei Romanaţilor este mai puţin variată şi bogată în
specii. Ea se încadrează în fauna caracteristică zonelor joase de câmpie.
Mamiferele caracteristice stepelor sunt rozătoarele, dintre care cel mai
reprezentativ este popândăul (Citellus citellus). Arealul său de răspândire corespunde
cu cel al agriculturii intensive şi este destul de dăunător. Alte rozătoare sunt: hârciogul
(Cricetus cricetus), şoarecele de câmp (Microtus arvalis), şobolanul de câmp
(Apodemus agrarius), iepurele de câmp (Lepus europaeus). Cu toate aceste rozătoare
se hrănesc unele mustelide: dihorul de stepă (Mustella eversmani), nevăstuica
(Mustella nivalis), dihorul (Mustella putorius). Se întâlnește tot mai mult și vulpea
(Canis vulpes).
Dintre păsări se întâlnesc: prepeliţa (Coturnix coturnix), potârnichea (Perdix
perdix), guguştiucul (Streptoptelia decaocto), ciocănitoarea mare (Dendrocops major),
ciocârlia ( Alauda arvensis), graurul (Sturnus vulgaris), piţigoiul mare (Parus major),
ciocârlia de câmp (Melancoyfa calandra), vrabia de casă (Passer domesticus), pupăza
(Upupa epops), sticletele(Carduelis carduelis), privighetoarea (Luscinia luscinia),

18
cioara de semănătură (Corvus frugilegus), rândunica (Hirundo rustica), barza (Ciconia
ciconia), etc. Dintre păsări unele sunt sedentare, iar altele sunt doar oaspeţi de vară.
Fauna acvatică este reprezentată în zonă, inclusiv în arealul pârâului Obârşia
prin: păsări iubitoare de apă: raţe, egrete, stârci, fluierari, iar în apă prin specii de peşti:
crap, caracuda, roşioara, plătica. În nămolul pârâului trăiesc melci de baltă, scoici,
lipitori, broaşte etc. Sunt reprezentate și reptilele și amfibienii: broasca țestoasă din
Oltenia, șopârla cenușie, gușterul, broasca râioasă verde, șarpele de casă etc. Există și
numeroase insecte: furnici, gândaci, fluturi, libelule etc.

1.6. SOLURILE

Vișina se situează în zona cernoziomurilor levigate, cele mai răspândite soluri

cernoziomice, formate în condiţiile climei de silvostepă, cu un grad variat de
continentalism, fertile şi răspândite pe suprafeţe extinse în zonă.
Cernoziomurile levigate au în general o textură lutoasă şi lutoargiloasă.
Conţinutul în humus este cuprins între 2,8 si 4,8 %. Ph-ul acestor soluri este cuprins
între 6-7 în funcţie de gradul de levigare.
Cernoziomurile levigate sunt formate pe loess şi depozite loessoide, ceea ce le
mărește fertilitatea şi în unele cazuri pe depozite nisipoase de origine eoliana.
Solurile din această grupă sunt potrivite obţinerii unor mari producţii de grâu,
porumb, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, lucerna, legume etc, dar necesită lucrări
agrotehnice pentru distrugerea buruienilor, precum şi pentru acumularea şi păstrarea
umezelii în sol.
Pe lângă cernoziomuri există soluri de luncă și alte tipuri de soluri, dar care au
o răspândire mai redusă.

19
 2. ISTORIA AŞEZĂRII

2.1. VIȘINA ÎN PERIOADA STRĂVECHE ȘI VECHE

Oferind condiţii favorabile, spaţiul geografic în care se situează Vișina a fost

locuit din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice efectuate în zonă, au dus la
identificarea unui număr mai mic sau mai mare de aşezări în toate epocile, existând
chiar mărturii ale locuirii neîntrerupte de cel puţin 6000 de ani. Așezări precum
Vădastra, Celei, Crușov se încadrează în categoria așezărilor cu locuire continuă și
permanentă, iar alte așezări apar locuite doar în anumite perioade.
În ceea ce priveşte Vișina și alte localități, nu există dovezi ale locuirii în
epoca străveche și există parțial pentru epoca veche. În acest context se fac
presupuneri, bazate pe logică, adică se consideră că fiind aproape de așezări locuite,
ele la rândul lor nu au fost pustii, ci a existat și acolo locuire sau exploatare de la
distanță a resurselor sau cel puțin pășunat și tranzitare a teritoriului. Nu au existat nici
descoperiri întâmplătoare sau dacă au existat nu au fost comunicate, publicate sau
poate fi vreun articol în vreuna din numeroasele reviste de studii de arheologie,
numismatică etc la care nu am ajuns în timpul documentării.
Dată fiind situația aceasta, întâlnită și de alți autori de monografii, în acest
punct al demersului există trei opțiuni, fie să nu se scrie deloc despre această perioadă,
fie să se scrie despre descoperiri aflate în zonă, mai departe, la câțiva km distanță, fie
să se scrie generalități, toate cele trei opțiuni fiind justificate, dată fiind situația.
Voi aminti autorii unor monografii din zonă și abordarea lor pentru partea cea
mai veche a istoriei așezărilor pentru care au realizat monografii. M-am oprit asupra
monografiei județului Romanați, a monografiilor celor două orașe mai apropiate,
Corabia și Caracal, menționate pentru apropierea teritorială, istoria bogată și relevanța
respectivelor așezări pentru întreaga zonă, apoi asupra monografiilor unor sate precum
Ianca, Cilieni, Urzica, Izbiceni, Giuvărăști, Vădastra și Brastavățu.
Ștefan Ricman în monografia județului Romanați1 în capitolul istoric
introductiv prezintă generalități, erele, subdiviziunile cuaternarului, amintește unul din
primii cercetători, anume pe Niculae Densușianu, apoi trece la Cezar Boliac, pasionat

20
 Fig. nr. 5. Harta descoperirilor arheologice din judeţul Olt indică în zonă
descoperiri din diferite epoci

de arheologie și interesat de descoperirile aparținând culturii Vădastra, se referă la

măguri pe care le desemnează cu mai multe denumiri, iar apoi trece la legende, pelasgi,

21
Ahile preferând să mențină aura de mister a perioadei și-n final face și o propunere
autorităților, cea de înființare a unui muzeu județean care să adune vestigiile zonei.
Autorii monografiei Caracalului2 au optat pentru prezentarea unei descoperiri
paleolitice, resturi fosile animaliere, mai concret oase de mamut, aflată în muzeul din
localitate. Apoi au fost amintite descoperiri aparținând aspectului cultural neolitic
Cârcea-Grădinile și descoperiri ale culturii Vădastra. Se menționează descoperiri
locale inedite, deținute de muzeu și se precizează în notele din subsolul paginii locul
săpăturilor și autorii. După acest episod s-a trecut la epoca bronzului și fierului, deci
traco-geți în perioada Hallstat și geto-daci în perioada La Tene. Se menționează
localități învecinate, cu șantiere arheologice (Hotărani, Fărcașele, Studina, Grădinile),
dar descoperiri există și local pe malul pârâului și în parc. Pentru epoca romană se
face referire la Romula (Reșca), aflată la doar 9 km, dar sunt și descoperiri la marginea
orașului. În RAN (Repertoriul Arheologic Național) există situri la Caracal
nr.125481.04, în sud-estul municipiului, de-o parte și de alta a pârâului Gologan,
pentru epoca bronzului, epocă romană și epocă modernă și nr. 125481.03 pentru
perioada romană, în plus există drumul roman nr. 125481.02 în RAN.
Autorii monografiei Corabiei3 amintesc locuirea milenară și permanența
așezării de la Celei și fac trimitere la descoperirile culturii neolitice Vădastra (mileniul
al IV lea î. Ch.) din punctul Malul Bălții și din alte puncte. Sunt enumerate descoperiri
ale culturii Vădastra precum locuințe de suprafață, ceramică, unelte de silex, râșnițe de
piatră, resturi de oase de animale și pești, iar apoi se trece la Cultura Sălcuța
Gumelnița ( prima jumătate a mileniul al III lea Î. Ch.) ce s-a dezvoltat în același loc.
Autorii monografiei enumeră culturi și aspecte culturale neolitice și din perioada de
trecere spre epoca bronzului: orizontul cultural Cernavodă, grupul cultural Celei,
cultura Coțofeni și menționează între descoperiri țesătura textilă de in găsită în 1978,
descoperire unicat în Europa. Din epoca bronzului e amintită cultura Glina III și ajung,
cronologic, la descoperirile din perioada Hallstatt din epoca fierului, cultura Basarabi
apoi la La Tene, deci geto-daci. În Repertoriul Arheologic Național Corabia are nu mai
puțin de zece situri, cele mai vechi fiind din neolitic și continuând cronologic până-n
perioada medievală.

22
 Autorul monografiei comunei Ianca4, prof. Stelian Ghigeanu, amintește de
condițiile prielnice din zonă, de grindurile din baltă, ce ofereau primitivilor condiții să
dezvolte o civilizație omenească încă din epoca pietrei, apoi amintește de descoperirea
unor ciocane neolitice șlefuite și de vestigii ale culturii Vădastra. Sunt amintite între
vestigiile locale niște vase de cult, descoperiri ale culturii Gârla Mare sau cultura
Câmpurilor cu urne, din epoca bronzului (nr. 127279.01 în RAN), descoperite pe
faleza fostei bălți Potelu, apoi trece la geți și romani.
Autorul monografiei comunei Urzica5, prof. Ion Preda menționează cele mai
vechi vestigii locale, niște așchii de piatră ce se află în muzeele din Caracal și Corabia,
obiecte ce pot fi atribuite paleoliticului superior. Autorul amintește de cultura neolitică
Vădastra și de un vas al acestei culturi, dar nu reiese dacă e vorba de o descoperire din
Urzica. Se trece la epoca romană, pentru această epocă există o inscripție deosebită
găsită pe teritoriul comunei și resturi de cărămizi și țigle, ce ar putea indica existența
unei villa rustica, dar în RAN nu există vreun sit în localitatea Urzica.
Autorul monografiei comunei Cilieni6, Ion Cocoloș, începe capitolul de istorie
direct cu Dacia romană.
Autorul monografiei comunei Izbiceni7, Lincă Belu, începe tot cu epoca
romană, referindu-se la teritorium Sucidavense, la drumul roman paralel cu Oltul și
apoi trece la atestarea documentară.
Autorul monografiei comunei Giuvărăști8, Marin Cojoc, pornește lucrarea sa
de la atestarea documentară de la finalul secolului al XVI lea.
Pentru autorii monografiilor comunei Brastavățu9, Alexandru Barbălată și
Marcel Logofătu și cea a comunei Vădastra10, Cristina Logofătu, au existat numeroase
informații legate de săpăturile arheologice de la Crușov și Vădastra, debutul istoric al
celor două așezări fiind chiar mai devreme de cultura neolitică Vădastra.
Domnul profesor Theodor Zuga, autorul monografiei anterioare, ce poate fi
consultată la anexe, începe introducerea la capitolul de istorie cu referiri generale la
Romanați, chiar Oltenia și trece la izvoare scrise târzii din secolele al XVII lea, al
XVIII lea, apoi revine la descoperiri arheologice din zonă făcute de pionierii
arheologiei naționale, ajungând pe această cale la Vădastra, Sucidava (Celei), drumul
roman, Oltenia romană, deci marile repere istorico-arheologice ale zonei.

23
 Revenind la Vișina, în lipsa izvoarelor arheologice pentru epoca preistorică,
străveche, putem menționa doar situarea într-un loc prielnic viețuirii. De altfel dovezi
ale viețuirii vreunei comunități în zonă, lipsesc sau sunt foarte firave pentru paleolitic
și mezolitic.
Există localități ce și-au făcut debutul pe scena istoriei în neolitic, eneolitic sau
epoca bronzului existând urme ale unor culturi arheologice, în special culturile
Vădastra și Sălcuța, dar și altele, mai târzii. În cazul neoliticului avem în zonă așezări
la Vădastra, Crușov, Celei unde s-au realizat numeroase campanii de săpături și s-au
găsit obiecte multiple și diverse. Pentru Vișina în această perioadă și-n epoca metalelor
nu există izvoare arheologice. În epoca bronzului, apoi în epoca fierului, cu cele două
perioade, Hallstat și La Tene, alte localități din zonă prezintă urme de locuire și istoria
lor se scrie pornind de atunci, adică vorbind de comunitățile ce locuiau acest spațiu
atunci, de la traci sau geto-daci.
Unele sate își au începutul în epoca romană (adică sunt vicus sau pagus) sau
prezintă pe teritoriul lor vreo villa rustica (precum Vlădila și Frăsinet -Gară). Alte sate
sunt medievale, multe din cele de la Olt, iar altele sunt foarte tinere pe scara istoriei,
începuturile lor fiind la finalul secolului al XIX, când multe sate s-au întemeiat pentru
însurăței, adică tinerii căsătoriți primeau un loc de casă și un lot de pământ, în acest
scop fiind proiectate și întemeiate localități în moșii mai vechi (exemplu Vișina Nouă).
Vișina își face debutul în istorie în epoca romană, căci în vestul localității, la
mică distanță de haltă, se află drumul roman ce urcă de la Sucidava spre Romula și
mai departe spre nordul provinciei Dacia, atestat arheologic în numeroase puncte.
Drumul apare în Repertoriul Arheologic Național cu numărul 129905.01, fiind
singurul obiectiv din localitate ce apare în acest repertoriu. Drumul roman este
prezentat în detaliu în lucrarea lui Dumitru Tudor, “Oltenia romană”. Istoricul explică
faptul că de la Dunăre și până la Romula (Reșca), au existat două sectoare ale
drumului, o parte a urmat malul Oltului de la Islaz spre nord, iar cealaltă a traversat
drept câmpia din Romanați de la Sucidava la Romula, pentru ca de la Romula spre
nord să existe o singură arteră. Pe traseul drumului în prezent se poate observa o dâră
de pietriș alb, iar în unele locuri străbătute de drum, terenul nu poate fi arat.

24
 Pe acest drum romanii au plasat stâlpi militari. Dintr-un total de opt stâlpi
militari cunoscuți în întreaga Dacie, pe acest drum s-au păstrat și găsit un număr de
patru, unul în Vîlcea și trei în județul Olt la Băbiciu, Gostavăț și Celei.
Drumul a fost construit cu pietriș mare adus din Olt, pus într-un strat de 50 cm
grosime, are 6 m lățime, e construit pe un strat de pământ bătut cu maiul, e bombat la
mijloc pentru scurgerea apelor în lateral, e flancat de tumuli funerari, iar în perioada
medievală apare ca hotar pentru moșii, proprietăți.
Redăm mai jos prezentarea traseului drumului roman, de la Sucidava spre nord,
exact cum a făcut-o Dumitru Tudor în lucrarea lui.
“Calea dintre Romula şi Sucidava era drumul negustorilor şi al satelor agricole
din câmpia romănăţeană. De la Dunăre pînă la Romula se vede şi azi la suprafaţa
terenului cu unele întreruperi. Ea se foloseşte şi acum pe o lungime de cîţiva km, în
vecinătatea Celeiului, ca drum de car. Vechile noastre hărţi militare o notează pe lângă
latura estică a cimitirului actual din Celei, la 40 m E faţă de Măgura Săpatele (cota
38,4), la 70 m E faţă de cota 46 etc.
De la Celei, drumul roman se orientează în linie dreaptă spre N şi trece pe la
măgurile: Movila Mare, Crucea de Piatră şi Măgura Dadului, taie drumul dintre satele
Vişina Veche şi Vişina Nouă, la cîteva sute de metri V de calea ferată, în punctul
numit Măgura Niţulescu (j. Olt). De la Vişina pînă la marginea de răsărit a satului
Cruşovu (j. Olt) merge paralel cu calea ferată Corabia-Caracal, la o depărtare de 2 -
300 m spre apus.
Lângă acest sat, la 300 m N de Măgura Verde, drumul roman este tăiat de calea
ferată, trece pe la E de satul Grădinile, pe lângă marginea răsăriteană a satului Studina,
unde a doua oară se întretaie cu drumul de fier. De la Studina spre N, drumul roman
merge între calea ferată şi soseaua naţională, taie satul Studiniţa, gara Frăsinet (j. Olt),
iar la pârâul Pîrlita, în vecinătatea Măgurii lui Moş Gane, pentru a treia oară se
întretaie cu calea ferată.
Apoi drumul antic poate fi văzut la răsărit de calea ferată, trecînd pe lângă Deveselu,
Comanca; atingînd pârâul Caracal, la punctul numit „Podul de pămînt", pe la ferma de
stat de la răsărit de gara Caracal, ca la Măgura Mare, la un km S de Romula, să se
încrucişeze a patra oară cu drumul de fier. Calea romană pătrundea în oraşul antic pe

25
poarta de la S şi se unea cu drumul care venea de la Islaz, lângă podul de peste Teslui.
De aici şi pînă la N de Carpaţi va fi o singură şosea romană.
Ea ieşea pe poarta de la NE a cetăţii Romula, urma malul înalt dintre Reşca şi
Fălcoi (j. Olt) , trecea pe la E de satul Potopin, tăia valea Gânsacului, peste râpa Ruşca,
cobora în lunca de la gara Vlăduleni, prin viile satului Fălcoi, şi în vecinătatea podului
de cale ferată de peste Olteţ se încrucişa cu aceasta. De la gara Vlăduleni, prin Văleni,
peste pârâul Visteriei, pe la E de satul Brîncoveni, peste pârâul Bugalia şi satul Piatra,
drumul roman este în cea mai mare parte încălecat de şoseaua modernă. După ce taie
satul Piatra, drumul roman atinge castrul roman Arcidava dintre satele Enoşeşti şi Sîrbi
(j. Olt) .
De la castrul Acidava drumul roman urmează spre N culmea vechiului mal
apusean al Oltului, peste pârâul Enoşeşti, locul numit Piatra Spurcată, pârâul Corniş,
pe la răsărit de satul Corniş, până la satul Găneasa (j. Olt), unde se întîlneşte cu
şoseaua modernă. De la Găneasa şi pînă la satul Petculeşi (corn. Grădinari, j. Olt),
actuala şosea naţională îl încalecă complet.”11
Am alocat un spațiu mai larg acestui obiectiv, drumul roman, deoarece este
unic pentru Vișina. Între drumul roman și Vișina este o legătură specială. Dincolo de
faptul că Vișina nu are alt sit sau monument, de aici unicitatea, prima atestare a
numelui așezării Vișina apare într-un document care este și prima atestare medievală a
drumului roman. Se știe că odată cu migrațiile a existat o perioadă îndelungată fără
izvoare scrise autohtone, totuși în memoria colectivă a rămas acest drum cu numele de
drumul roman, drumul vechi, drumul de piatră, drumul sării etc, dovadă că întâlnim
referiri la existența lui la peste un mileniu de la construcția sa.
Astfel, în momentul în care domnitorul Mihai Viteazul a cumpărat moșii în
Romanați, într-un act și-a întărit aceste proprietăți “de la Fărcașe și Devesel în jos,
până la apa Dunării, la vadul Corăbii...satul Vișina întreg și cu tot hotarul din Măgura
Dudului până în Măgura Borduhului şi până în piatră la Orupşoara şi până în Măgura
Radului; şi din Măgura Radului până în Răscruci şi până în Măgura Badiului şi din
Măgura Badiului până la Groapă şi până în drumu de piatră şi din drumu de piatră

26
Fig.nr. 6 și 7 Hărți cu repertoriul arheologic național preluate de pe site-ul
https://map.cimec.ro/, site ce aparține Ministerului Culturii, Institutul Național al
Patrimoniului -În ambele hărți linia roșie orientată nord-sud reprezintă drumul roman

27
până la Măgura Dadului”12 prin acest text fiind amintite pentru prima dată atât reperele
întinderii Vișinii, cât și “drumu de piatră”, adică drumul ce datează de la romani.
Istoricul Dumitru Tudor, pe lângă “Oltenia romană”, din care am preluat
fragmentul referitor la drumul roman, a scris și “Sucidava”, o lucrare în care prezintă
pe larg așezarea și zona în epoca romană, lucrare din care am preluat harta cu teritoriul
Sucidavei (fig. nr. 13). Dar harta nu e singura ce prezintă interes pentru Vișina, în
această lucrare istoricul a scris că “Lângă Vișina Veche (jud. Olt) se înregistrează
numeroși tumuli funerari situați pe lângă drumul roman. Din “Măgura lui Ghiță”,
săpături clandestine au scos din inventarul unui mormânt (din secolul III e. n.): două
ulcioare și o fibulă de bronz. Se mai citează ca descoperire și o monedă de la Filip
Arabul. În lipsa unei anchete amănunțite, nu s-a putut stabili încă locul așezării
rurale.13 “ Tot în zonă, la mijlocul distanței dintre Cilieni și Vișina s-au găsit zidării
romane ce ar putea indica o villa rustica14. Aceste descoperiri și cele de la Bechet,
Dăbuleni, Potelu, Hotaru, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Gîrcov, Islaz, Doanca, Tia,
Cilieni, Vădastra, Vădăstrița, Brastavățu etc, prezentate amplu alături de descoperirile
din Sucidava, indică intensitatea locuirii și nivelul civilizației în epoca romană.
Am menționat anterior abordări diferite în monografiile zonei și nu numai,
referitor la tendința și tentația de a scrie la general sau referitor la zonă, când nu există
dovezi pentru propria așezare, localitate. Voi face același lucru pentru că nu se poate
trece mai departe fără a aminti cultura neolitică Vădastra, numită astfel în urma
descoperirilor din satul Vădastra, aflat la doar 7 km mai la vest. De asemenea mă voi
referi la Sucidava (cartierul Celei din Corabia), aflat la 14 km depărtare, cetate getică,
apoi romană.
CULTURA VĂDASTRA
Cultura Vădastra15 este una dintre cele mai reprezentative culturi neolitice din
spațiul românesc, cu numeroase așezări cercetate, cu un inventar bogat, mai ales
ceramică.
Descoperirile culturii neolitice Vădastra oferă indicii despre ocupaţiile
principale ale locuitorilor: creşterea vitelor şi cultivarea pământului, dovadă pleava şi
paiele din pasta vaselor de lut, cenuşa păioaselor şi pietrele de râşniţă. Pentru nevoi
gospodăreşti se prelucrau piatra, osul şi lutul, de exemplu din piatra se făceau

28
răzuitoare, lame, toporaşe. Oasele descoperite indică faptul că bovinele erau utilizate la
tracţiune. Existau gropi de bucate. Locuinţele de atunci erau dintr-un schelet de lemn
cu pereţii din nuiele împletite, lipite cu lut amestecat cu paie şi pleavă. Uneltele au fost
numeroase şi lucrate îngrijit: percutoare, răzuitoare, lame, toporaşe de piatră.
Ceramica e în cantitate mare, o noutate în domeniu este prezenţa capacelor de
vase, iar plastica e reprezentată şi ea printr-un număr relativ mare de fragmente din
figurine antropomorfe de lut, ornamentate cu aceleaşi motive întâlnite pe ceramică.
Olarii culturii Vădastra au lăsat cele mai desăvârşite complexe de ceramică excizată şi
încrustată masiv cu substanţă albă provocând admiraţia arheologului Corneliu
Mateescu, care a săpat la Vădastra, ce o considera de “o splendoare nemaiîntâlnită
până atunci în mediul neoliticului mijlociu”16 Ulterior frumuseţea ceramicii de
Vădastra l-a determinat pe Vladimir Dumitrescu să aprecieze în lucrările sale ‘ Arta
preistorică în România’ şi ‘Arta neolitică în România’ că alături de ceramica pictată a
culturii Cucuteni, olăria culturii Vădastra constituie cea mai înaltă expresie a artei
decorative a ceramicii din tot neoeneoliticul european17.
Ceramica culturii Vădastra are o mare varietate de forme: castroane, străchini,
pahare, vase cilindrice, vase tronconice cu buza puternic evazată, vase bitronconice de
mărimi diferite, cupe cu picior şi fără picior, oale cu profilul bombat sau bitronconic
cu partea superioara uşor arcuită iar buza dreaptă şi puţin răsfrântă, ceşti, vase cu
picior tronconic, vase bitronconice cu gât şi patru proeminenţe pe rotund, vase
piriforme cu gâtul cilindric şi arcuit în afară, vase mari de provizii cu pereţii groşi,
vase cu profil în forma literei ‘s’, vase fructieră cu picior, vase sferice.
În tehnica ornamentală a culturii Vădastra se folosesc incizia, pliseurile
(canelurile), impresiunile de puncte şi excizia. Incizia este fină şi uneori mai largă cu o
tendinţă evidentă spre excizie iar spaţiile rămase sunt umplute cu alb. În cea mai mare
parte ceramica este ornamentată cu motive decorative geometrice rezultate prin
crestare.
Motivele esenţiale sunt în special spiralele şi meandrele dar se întâlnesc şi
triunghiurile ‘ dinţi de lup’, succesiunile de romburi şi pătrate, tabla de şah. Spirala ia
forme diferite precum spirala în S culcat, elemente spiralice, fărămiţări de spirală.
Meandrele evoluează în meandroizi şi zig-zaguri orânduiţi în sisteme verticale sau

29
orizontale. Spaţiul dintre ornamente este haşurat în reţea. O alta categorie de ornament
este canelura organizată în zig-zaguri, unghiuri, linii orizontale şi oblice, căpriori şi
spirale.

Fig. nr. 8, 9, 10, 11, 12 Ceramică – cultura Vădastra

Fig. 8 Fructieră, Fig.9 Altar de cult, Fig.nr. 11 Figurină
neolitică îmbrăcată în costumul din zonă

În evoluţia ornamentării s-au produs permanent schimbări, dar cele mai mari
au avut loc în tehnica şi motivele ornamentale ale ceramicii fine. Aici se trece la
excizarea totală a câmpului liber dintre ornamente şi încrustaţia acestuia cu pastă albă
mărind efectul artistic al motivelor. Decorul e format din romburi sau hexagoane,

30
meandre şi spirale. Combinaţia acestor motive, lustrul, incrustaţia cu alb, roşu crud dau
un efect ornamental cu totul deosebit, necunoscut până atunci în neolitic în zonă.
Uneltele sunt următoarele ca importanţă în inventarul arheologic. Osul a fost
prelucrat de asemenea din belşug pentru confecţionarea de unelte şi podoabe. A fost
folosit pentru dăltiţe şi sule de ornamentare a ceramicii, ace ce pot fi puse în legătură
cu împletitul şi confecţionarea veşmintelor, ace cu urechi crestate în patru pentru
răsucirea firelor, străpungătoare cu vârf alungit şi ascuţit, cutite pentru tăiat, răzuit,
scobit, un harpon pentru pescuit. Exista şi unelte din lut ars: fusaiole şi greutăţi
întrebuinţate la războiul de ţesut. Dintre descoperirile arheologice făcute mai reţin
atenţia bordeiele, vetrele, gropile de provizii, mormintele etc. ce ne oferă informaţii
despre cultura materială.
Mai numeroase şi cu semnificaţii deosebite pentru cultura spirituală sunt
reprezentările antropomorfe şi zoomorfe: câteva figurine cu capul şi figura feţei redate
foarte schematic, diverşi idoli, o figurină pe care este indicată clar fota, statuete cu cap
stilizat, cele mai remarcabile, cu păr pieptănat cu cărare şi în bucle, măşti umane ce-i
reprezintă pe cei dispăruţi.
Cultura Vădastra este subiectul a numeroase cercetări și studii, așadar cei
interesați pot găsi ușor mai multe informații.
Deasupra stratului Vadastra II se afla stratul Sălcuţa, o cultura din regiunea
Dunării inferioare ulterioară Culturii Vădastra, înrudită cu Gumelniţa. Materialul
arheologic este puţin şi sărăcăcios. Ceramica acesteia este lucrată dintr-o pastă mai
puţin îngrijita, cu nisip grosolan, mici pietricele, uneori pleavă şi dintr-o pastă bună cu
nisip mărunt. Vasele, arse la temperaturi joase, au în general culoare neagră cenuşie.
SUCIDAVA18
Numele Sucidavei provine de la cuvântul “suci”, ce desemnează un trib al
geților și de la cuvântul “dava”, loc întărit, cetate, deci Sucidava ar însemna cetatea
sucilor. Aici a existat o locuire intensă și de lungă durată, în perioada geto-dacă.
În această zonă în timpul geto-dacilor au existat aşezări numeroase cu un
inventar bogat. S-au descoperit urme de gropi pentru cereale şi chiupuri de dimensiuni
mari pentru păstrarea acestora precum şi râşniţe, toate acestea fiind dovezi ale
cultivării cerealelor şi a obţinerii de cantităţi apreciabile de produse. La Obârşia s-au

31
găsit monede histriene şi din Callatis, iar la Gura Padinii monede macedonene din
timpul lui Alexandru Macedon. La Orlea s-au descoperit amfore greceşti, toate acestea
indică un nivel economic avansat şi schimburi comerciale19. Geto-dacii începând cu
secolul IV î. Ch şi-au bătut propriile monede şi există în zona şi descoperiri izolate de
astfel de monede, iar în nordul judeţului chiar tezaure. În secolele I. î. Ch – I d. Ch s-a
folosit denarul roman.
La Sucidava în timpul geto-dacilor au existat două niveluri de locuire, mai
întâi o așezare nefortificată, deschisă, ce a fost distrusă, dar pe același loc, de data
aceasta fortificat cu val de pământ și șanț de apărare, s-a reluat locuirea până la
cucerirea romană. Din inventarul perioadei geto-dacice s-au păstrat unelte, râșnițe,
podoabe, ceramică autohtonă și de import.
Cucerirea de către romani a acestei zonei o precede pe cea a zonei muntoase
și a capitalei Sarmizegetusa. Romanii s-au instalat și organizat în zonă după primul
război daco-roman (101-102), ei cunoscând zona chiar de mai devreme, din timpul
expedițiilor militare întreprinse în timpul împăratului Domițian.

Fig.nr. 13 Harta publicată de D. Tudor în anul 1959

32
 După cucerirea romană, anul 102 pentru teritoriile de la sud de Carpaţi, acest
teritoriu a fost inclus mai întâi Moesiei Inferior, până în 118-119, apoi Daciei Inferior,
iar din 167-169 până la retragerea romanilor a facut parte din Dacia Malvensis. Dată
fiind importanța zonei s-au construit fortificații, chiar un castru și și-au făcut simțită
prezența legiuni și cohorte. A existat și o așezare civilă romană. Numeroşi veterani au
fost împroprietăriţi în zona şi s-au organizat formând un consiliu de curiales condus de
doi quinquenales (doi membri ai consiliului aleşi pe 5 ani). Cea mai mare autoritate o
avea însa comandantul militar local. În jurul Sucidavei se afla Territorium Sucidavense
ce se învecina în nord cu Territorium Romulense. Acesta cuprindea numeroase aşezari
rurale de tip roman din categoria pagus-urilor sau de tip vicus. Toate aşezarile din zonă
ce existau atunci, inclusiv Vișina, iar acestea au fost numeroase (vezi harta - fig. 13),
au făcut parte din acest Territorium Sucidavense.
La sud de Dunăre s-a aflat așezarea cu rang de colonie Oescus, iar la nord s-a
dezvoltat Romula, de care Sucidava era legată prin drumul roman, deci Sucidava a
făcut parte dintr-o zonă urbanizată a imperiului. Începând cu secolul al III lea s-a
construit cetatea romano-bizantină, iar până-n secolul al VI lea au fost ridicate diverse
obiective: clădirea cu hypocaust, fântâna secretă, bazilica. Dacă pentru o mare parte a
terioriului fostei provincii Dacia stăpânirea romană încetează odată cu retragerea
aureliană, în această zonă aceasta s-a menținut și în timpul lui Constantin cel Mare.
În timpul împăratului Constantin cel Mare s-a controlat teritoriul de la nordul
Dunării, până la brazda lui Novac, chiar s-a construit podul Oescus-Sucidava în anul
328 și s-a refăcut drumul roman spre Romula. Drumul de la Sucidava spre nord, de
care am mai amintit, a fost un drum solid, cum numai romanii ştiau să facă şi a fost
folosit până în perioada modernă, când s-a construit ceva mai la est de el şoseaua
actuală. Drumul a rămas în memoria localnicilor ca “drumul lui Traian” sau “drumul
sării”, pe lângă “drumul de piatră” şi cea mai bună dovadă este apariţia sa în cea dintâi
hartă românescă a zonei, harta stolnicului Constantin Cantacuzino. S-a numit în mod
greșit “drumul lui Traian”, spre sfârșitul secolului al XIX lea, începutul secoului al XX
lea s-a clarificat că drumul lui Traian a fost la Drobeta, iar drumul Sucidava -Romula a
fost construit ulterior domniei lui Traian de un urmaș al lui. Drumul a fost recunoscut
la fața locului de eruditul italian Marsigli, care a călătorit pe Dunăre în 1691 şi apare şi

33
pe harta lui Schwantz întocmită când Imperiul Habsburgic a stăpânit Oltenia între
1718-1739. Pe acest drum au mers revoluţionarii de la 1848 de la Islaz la Caracal, tot
el a fost explorat în 1865 de Cezar Bolliac împreună cu arheologii francezi Boissiere și
Baundry, trimiși de împăratul Napoleon al III lea20.
În condițiile valurilor diferite de migratori barbari ce au început să străbată
Europa începând cu secolul al III lea d. Ch, stăpânirea și civilizația romană alternează
cu pierderea controlului roman și distrugerile barbare. Ultima revenire a Imperiului și
ultima refacere a cetății a fost în timpul lui Iustinian. După acest moment, în veacurile
ce au urmat, au existat urme ale populației autohtone, daco-romane, ce locuia în
bordeie și era purtătoarea unei civilizații modeste comparativ cu cea dacică sau romană.

1. Stefan Ricman ; Monografia judeţului Romanaţi, Editura Arte Grafice, Craiova, 1928,
pag 16- 20
2. Dana Roxana Dincă, Vera Grigorescu, Sabin Popovici, Monografia municipiului
Caracal,
2011, pag 38-39
3. Florea Bâciu, Ion Vârtejaru, Monografia oraşului Corabia, 2001, pag. 14-16
4. Stelian Ghigeanu, Monografia comunei Ianca, Editura Sitech, Craiova, 2001, pag. 21-22
5. Ion Preda, Monografia comunei Urzica, (judetul Olt), Editura “Alutus”, 2010, pag.17-18
6. Ion Cocoloș, Cilieni - județul Olt - monografie, 2005, pag. 13
7. Lincă Belu, Izbiceni. O părticică de istorie și de pământ românesc. Monografie, Editura
Alutus, Slatina, 2006, pag. 102 - 103
8. Marin Cojoc, Monografia comunei Giuvărăști județul Olt (Romanați), Editura Hoffman,
Caracal, 2018, pag 9
9. Alexandru Barbălată, Marcel Logofătu, Monografia comunei Brastavățu, Editura
Hoffman,
Caracal, 2017, pag. 30-35
10. Cristina Logofătu , Monografia Comunei Vădastra Olt, Editura Arves, 2007, pag 20-30
11. Dumitru Tudor, Oltenia romană, Editura Academiei R.S.R., București, 1968, pag 53-55
12. Buletinul comisiunii monumentelor istorice, 1911, anul IV, pag 109 și D.R.H., B.Ţara
Românească, vol. XI, (1593-1600), Domnia lui Mihai Viteazul, Editura Academiei R.S.R.,
1975, pag. 425-429
13. Dumitru Tudor, Sucidava, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1974, pag 60

34
 14. ibidem, pag 58
15. Cristina Logofătu , Monografia Comunei Vădastra Olt, Editura Arves, 2007, pag 21-30
16. Corneliu N. Mateescu, Săpături arheologice la Vădastra, în Materiale şi cercetări
arheologice, vol. IX, pag 71
17. Vladimir Dmitrescu, Arta preistorică din Romania, Editura Meridiane, Bucuresti, 1974,
pag. 54
18. Florea Bâciu, Ion Vârtejaru, Monografia oraşului Corabia, 2001, pag. 16-19
19. M. Ghiţulică, Judeţele patriei, Olt, Editura Sport –Turism, 1980, pag.38
20. Buletinul comisiunii monumentelor istorice, 1911, anul IV, pag 110

2.2. VIȘINA ÎN PERIOADA MEDIEVALĂ

Pentru perioada medievală există fie descoperiri arheologice ce dovedesc

existenţa unei aşezari, fie hrisoave sau alte dovezi.
În ce privește săpăturile arheologice, nu au existat șantiere arheologice în
localitate. Prin urmare și pentru perioada medievală vom face referire la săpăturile de
la Vădastra, aflată în apropiere, dat fiind că nu puteau exista diferențe de civilizație
între așezări contemporane aflate la o distanță atât de mică, ceea ce s-a găsit într-un loc
era probabil caracteristic zonei. La Vădastra s-au descoperit un bordei, o groapă de
cereale, fragmente ceramice, oase, câteva obiecte de fier, o monedă pentru secolul al
XIV lea, un bordei cu şanţ, o groapă mai mică în care s-au gasit resturi de grâu
carbonizat, un ac întrebuinţat drept undiţă şi o monedă pentru final de ev mediu.
Bordeiul a fost descoperit de arheologul Corneliu Mateescu în campania din
1961, după ce în 1948 a fost descoperit parţial. El era orientat NNE- SSV şi avea
dimensiuni destul de mari: 7,60 m pe 3,10 m.Groapa era adânca pana la 0,93 m de la
suprafaţa solului. Partea îngropata reprezenta 1/3 iar bordeiul se ridica deasupra solului
cu 2/3 din total. Era construit din lemn de stejar iar resturile carbonizate ale furcilor
indică faptul că acoperişul era în două ape1.
Bordeiul avea intrarea printr-un gârlici aflat în colţul de sud-est. În prima
încăpere se afla vatra iar în a doua, desparţită printr-un primez de lemn, era o mică
banchetă de pământ întrebuinţată ca laviţă. În bordei s-au gasit mai multe fragmente de

35
vase, un vârf de săgeata de fier, câteva cuie şi oase de cornute mici şi mari întregesc
inventarul2. Bordeiului cu gârlici s-a întalnit în zona până în prima jumatate a secolului
al XX lea, cei ce doresc să vadă un astfel de bordei pot vizita unul în cadrul muzeului
național din Golești, județul Argeș, un complex muzeal cu mai multe secții, între care
și un muzeu al satului, viticulturii pomiculturii.
În apropiere de bordei, spre nord s-a descoperit o groapă de bucate, gropile de
bucate erau specifice zonei, erau modul cel mai frecvent de păstrare a cerealelor în
lipsa magaziilor.
Importante sunt şi cuptoarele descoperite ce datează din a doua parte a
secolului al XVIII lea, ce reprezintă cel mai simplu tip de cuptor cunoscut şi arată o
continuitate a tradiţiei culturale pe linia cuptoarelor tronconice săpate în pământ în
neoliticul mijlociu. Aceeaşi continuitate rezultă şi din tradiţia tehnicii de construcţie a
bordeiului cu vatră sau din tradiţia gropilor ‘de bucate’ , deopotrivă folosite din
neolitic până de curând la Vădastra şi în regiune, ca şi din tradiţia motivelor decorative
de pe unele piese de port ce se recunosc pe figurine din faza mai nouă a culturii
Vădastra3.
Arheologia, cu descoperirile ei prezentate mai sus, ajută la reconstituirea
satelor medievale din zonă: locuințe, obiecte, activități, așadar înțelegem cum se
desfășura viața strămoșilor cu cinci sute - o mie de ani în urmă.
În privința documentelor scrise, trebuie precizat că cel mai adesea este vorba
de hrisoave sau zapise în evul mediu în spațiul românesc, dat fiind că această epocă
are ca specific organizarea și funcționarea întregii societăți având în centru pământul,
proprietatea asupra pământului, iar hrisoavele sunt actele de proprietate ale acelor
timpuri.
În cazul nostru, cele mai importante din acest punct de vedere, sunt hrisoavele
în care apare numele Vișina. Primul astfel de document din punct de vedere cronologic
reprezintă atestarea documentară, adică prima apariție a numelui Vișina în scris într-un
act păstrat. Oricând poate fi descoperit un document anterior cu numele localității și
atunci atestarea se modifică. Ulterior alte hrisoave reprezintă tot atâtea reconfirmări ale
existenței moșiei. Când este vorba de hrisoave medievale trebuie o atenție sporită,
pentru a identifica cu precizie Vișina, dat fiind că există încă două Vișine, ambele

36
atestate în evul mediu, un sat în județul Dâmbovița și o mănăstire la Bumbești-Jiu, la
14 km de Târgu Jiu, în județul Gorj. În cele mai multe cazuri hrisoavele se referă la
proprietăți, moșii și atunci sunt date repere pe teren, ceea ce înlătură confuzia.
Precizăm faptul că în epocă existau sate libere, ale țăranilor liberi, sate
boierești sau domnești și sate mănăstirești, aceste trei categorii fiind locuite de rumâni
sau țărani iobagi, țărani ce în schimbul unui lot de pământ prestau diverse munci pe
moșia proprietarului. Vișina, din ceea ce atestă documentele, a fost sat liber, apoi din
această a doua categorie, fiind a domnitorului Mihai Viteazul, pentru ca în final să fie
a mănăstirii Cozia. Totuși nu există documente până la Mihai Viteazul care să se
refere la sat, căci Vișina apare ca hotar, ca vecin în primele acte, deci nu este exclus să
fi fost sat liber până la Mihai Viteazul.
Este cunoscut faptul că Mihai Viteazul a achiziționat un număr mare de sate în
Romanați în timpul în care a avut dregătorii în Oltenia. Domnitorul pomenește în
hrisovul ce și l-a dat de “truda” și “munca” sa. Prin aceste vorbe adesea era vorba de
convingeri, intimidări, constrângeri, presiuni, forțări asupra cuiva de a vinde sau dacă
era vorba de sat de oameni liberi, la fel, presiuni pentru a-i accepta stăpânirea. Sau
pentru ambele categorii e vorba de oferirea unei așa zise protecții.
În cele ce urmează redau actul de atestare documentară și documentele
ulterioare, începând cu secolul al XVI lea, ce menționează moșia Vișina.
La 1 iunie 1545, domnitorul Mircea Ciobanul, a emis un document de
proprietate referitor la mănăstirea Bistrița, în care enumeră proprietățile acesteia, prilej
cu care apare toponimul Vișina, ca vecinătate a satului Vădastra. Textul hrisovului a
început cu o introducere religioasă în care s-a citat din sfânta scriptură apoi s-a referit
la emitent, domnitorul, cu titulatura completă a acestuia și cu calitatea sa de slujitor al
lui Hristos și a maicii sale.
În calitate de creștin domnitorul a apreciat gestul unor boieri, Barbu Banul
Craiovei cu frații săi jupan Pârvu marele vornic, jupan Danciul marele armaș și jupan
Radul, care au ridicat din temelie mănăstire pe râul Bistrița și au înzestrat-o donând
sate și venituri. În text sunt enumerate averile mănăstirii: “i-au dăruit satele anume:
Plăviceni pe Șoaș cu tot hotarul și viile și cu zeciuială din vinărici, cât se cuvine și
viile de la Rîmnic și cu locul cât îl au și Gândenii și Vădastra, pe care au cumpărat-o

37
de la Vladul pentru 15000 de aspri și pe câmp, unde se cheamă Vișina, pe unde au fost
fătăciunile Vădăstrenilor și Potelul cu Balta Albă și jumătate din Celeiu cu Săliștioara
(...) și Pîrîul tot și Tupșa și Jupîneștii toți și Răzlovul și Obârșia Deșului și Răchita și
Mălenii și Gura Comăștenilor și Mălurenii toți și Bogdăneștii de la Codmeana toți și
Milostea toată și din Sîrbești partea lui Dan și jumătate din Băbeni și jumătate din
Tismana și Tîrsa cu tot hotarul (...)Stroeștii toți (...) Muncelul tot”4 și lista continuă cu
mori, vii, țigani, cărora domnul le adaugă cășărit și alte privilegii acordate satelor
enumerate fiindcă “le-am slobozit de toate slujbele și dăjdiile, afară de dare și de
oaste”.
La 5 iulie 1550, cancelaria domnească a domnitorului Mircea Ciobanul a emis
un document prin care se întăresc niște proprietăți la Crușov și Brastavățu, prilej cu
care este amintită Vișina la hotar. În act s-a scris lui “Manea cu frații săi și cu fiii săi și
lui Cernica cu frații săi și cu fiii săi și lui Cîrstea cu fiii săi (...) să le fie ocină în
Crușov, în câmpul de jos, din Dijma lui Paico două funii și iarăși să le fie ocină din
Dijma lui Urdea dincolo până la hotarul Vișinei 3 funii”5 și se continuă cu proprietăți
în Brastavăț, Redea, Săliște, Fântânele și Islaz. Documentul continuă specificând că
bunicul domnitorului, domnitorul Vlad Călugărul a emis acte că sunt averi drepte
respectivele proprietăți, de aceea el, Mircea voievod și domn, le întărește și le
înnoiește. Sunt reluate informațiile detaliind cât deține fiecare, o parte sau jumătate de
parte, de la cine și cu ce preț au cumpărat respectivii, câți pași lungime și cât lățime au
proprietățile și apar și repere precum măgura, balta și via. La final s-au enumerat
martorii și s-a precizat că a scris actul Barbu Gramaticul în București.
La 13 mai 1573 s-a emis de către cancelaria domnească a domnitorului
Alexandru al II lea Mircea un hrisov referitor la proprietatea moșiei Seliștioara. În
document s-a scris “Din mila lui Dumnezeu, Io Alexandru voievod și domn a toată
țara Ungrovlahiei, fiul marelui și preabunului Mircea voievod. Dă domnia mea această
poruncă a domniei mele lui Mareș cu fiii săi și lui Neagoe cu frații săi (...) să le fie
ocina și satul anume Seliștioara, toată, de peste tot hotarul. Și hotarele să se știe: la
apus până la hotarul Celeiului și de către răsărit până la hotarul Izbicenilor și până la
hotarul Gârcovului și partea dinspre miazănoapte, de la malul Dunării, până la hotarul
Vișinei.”6 După Mareș și Neagoe erau adăugați mulți alți proprietari, iar după ce s-au

38
notat hotarele, acești proprietari sunt iarăși enumerați fiecare cu dreptul lui, unitatea de
măsură fiind funia. În document s-au precizat și fostele proprietare ce au vândut,
Marina și Neacșa, fiicele lui Staico vornic, iar la final, conform tipicului, sunt
enumerați câțiva mari boieri cu dregătorie ca martori, iar cel ce a scris și-a trecut
numele, Văsiiu și a scris data și locul.
Domnitorul Mihai Viteazul (1593-1601) a fost foarte legat de Oltenia, de
județul Romanați, unde a și cumpărat numeroase proprietăți. Din timpul lui există
numeroase hrisoave dintre care unul și l-a dat sie și enumeră proprietățile achiziționate
cu hotarele, ceea ce astăzi ar fi echivalentul cadastrului și foștii proprietari, care i-au
vîndut domnitorului, precizând spre final că acei proprietari i-au înmânat vechile cărți,
adică acte de posesie și s-a făcut recunoașterea pe teren cu martori.
La 6 septembrie 1598 domnitorul Mihai Viteazul a emis un hrisov “ca să se
știe, să fie domniei mele și fiilor (...) toate satele ce le-am cumpărat domnia mea din
județul Romanaților”7 , document în care apare de mai multe ori toponimul Vișina și
pe care l-am mai amintit când am pomenit de prima atestare a drumului roman, de
piatră. În continuare voi reda parțial din hrisov, pentru a se cunoaște proprietățile
achiziționate de domn și părțile din document ce amintesc de Vișina, dar și pentru a
omite șirul foștilor proprietari, care au vândut, hotarele proprietăților mai îndepărtate,
prețurile și alte informații ce nu prezintă interes pentru lucrarea noastră. Așadar “am
cumpărat domnia mea din județul Romanaților anume: satul Fărcașul tot (...), Slăvenii
toți și cu tot hotarul (...), satul Gostavățul tot și cu tot hotarul (...), Băbiciul tot și cu tot
hotarul (...), Scărișoara toată și cu tot hotarul (...), Rusineștii toți și cu tot hotarul (...),
siliștea Crăceștilor lui Danciul toată (...), Celianii toți și cu tot hotarul (...), Tiha toată și
cu tot hotarul: însă hotarul de sus, din Gârla lui Laiu, până în hotarul Vișinei și hotarul
de jos, iar din Gârla lui Laiu și până în hotarul Vișinei, de la Lupa și Dragomir și (...)
pentru 35000 de așpri. Și iar a cumpărat domnia mea Izbicenii toți și cu tot hotarul (...),
satul Plăviceanii toți (...), Seliștioara toată (...), satul Vișina toată și cu tot hotarul: din
Măgura Dudului, până în Măgura lui Borduh și până în Piatra în Gropșoara și până în
Măgura lui Radul și din Măgura lui Radul până la Răscruce și pînă la Măgura lui
Badiu și până la Groapa și până în Drumul pietrii și din Drumul Pietrii, iar până în
Măgura lui Dadul, de la Ion și Sârbul și popa Radul și Nedelco și Cîrstea și Bucur și

39
Junca și Dîmbocea și Rancea și Pătru și Lepa și Bogoslav și Bratul și Lepa și Bălan și
Badea și Ranga și Vlaicul și Lăudat și Mirea și Manea și Văsiiu și Frîncul și Stanciul
și Mușat și Staico și Radul și Neacșu și Lăudat și Mihnea și Dumitru și Mitrea și Giura
și Raia și Stavăr și Tudor și Ignat și Moș și Mircea și Drăgan și Tursan și popa Tihul
stânjeni...pentru 65000 de așpri. Și iar a cumpărat domnia mea satul Crușovul tot și cu
tot hotarul (...), satul Studina de Jos și cu tot hotarul și hotarul din drumul Vișinei și
până la Măgura Vornicului și până la măgura din capul bălții și până în Copaci și până
în capul Rotundei și până în Măgura Vișei și din Măgura Vișei până în piatră, la
Lăculeț, de la (...), satul Studina Mare și cu tot hotarul (...), Studenița toată(...),
Frăsinetul de Jos și cu tot hotarul (...), Frăsinetul de Sus și cu tot hotarul (...), Vlădila
toată, cu tot hotarul (...), Deveselul tot (...), Reda toată (...), Comanca toată (...). Și au
vândut domniei mele acești mai sus-ziși oameni aceste mai sus-zise ocine și sate, în
zilele lui Mihnea voievod și în zilele lui Ștefan voievod, când am fost domnia mea
mare stolnic și mare postelnic și mare agă și mare ban al Craiovei, din truda și din
slujba pe care am slujit-o domnia mea și din averile domniei mele, din dajdia satelor și
a țiganilor, pe care le-am cumpărat domnia mea, atunci când am fost domnia mea boier.
Și și-au dat și cărțile lor vechi la mâna domniei mele. Și după aceea am hotărnicit mai
sus zisele sate ale domniei mele cu hotarnic și cu 12 boieri din țară.” La final a
binecuvântat domnitorii ce vor urma și vor înnoi hrisovul și i-a blestemat pe domnii ce
vor urma și nu vor înnoi hrisovul, a enumerat boierii martori și și-a dat numele și cel
ce a scris actul în cetatea de scaun Târgoviște, Stan Săvescul.
În secolul al XVII lea s-au înmulțit documentele referitoare la Vișina și pentru
că s-a petrecut o schimbare de proprietar, ce trebuia menționată și confirmată în acte.
Astfel în timpul domnitorului Mihai Viteazul moșia Vișina a fost proprietatea sa, adică
sat boieresc și ulterior domnesc, dar după moartea domnului nu a revenit urmașilor, ci
a devenit sat mănăstiresc, contextul fiind relatat în hrisoave.
Astfel s-a scris la 16 septembrie 1601, “zapisul boiarilor care a dat moșiia
Vișina mănăstirii Cozia” căci un grup de boieri dintre care “jupan Radu cluceriu și
jupan Stoica postelnic și jupan Radu postelnic” au dat carte, adică un document de
proprietate “sfintei mănăstiri ce se cheamă Cozia, ca să-i fie satul Vișina tot cu tot
hotarul, pentru că au fost luat Mihai voivod aspri 20.000 gata împrumut ca să-i

40
plătească, iar el n-au plătit, ci l-au ajunsu vremea de a fugit și au rămas Mihai Vodă
datoriu mănăstirii acești bani”. În hrisov se explică mai departe că “ noi boiarii și țara
și mic și mare, au avut mare nevoe ci au luat plumbu foarte mult. Deci am socotit
pentru acei aspri și pentru plumbu de am dat acest sat ce mai sus scrie la sfânta
mănăstire, ca să fie pomană lui Mihai voivod”8.

Fig. nr. 14. Mănăstirea Cozia, înzestrată cu numeroase moşii între care şi Vișina

În anul următor, 1602, există trei documente. Pe 8 ianuarie 1602, la

Târgoviște, domnitorul Simeon Movilă întărește cele declarate în documentul anterior
de boieri. Documentul începe cu formula consacrată “Din mila lui Dumnezeu, Io
Simeon Moghilă voevod și domn. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele
sfintei și dumnezeeștii mănăstiri ce se chiiamă Coziia, unde iaste hramul sfânta troiță,
ca să fie ei satul Vișina, pentru că acel sat a fost cumpărat de Mihai vodă”...și s-au
scris informațiile despre așpri și plumb apoi domnul dă poruncă “și voi, rumănilor, în
vreme ce veți vedea aciastă carte a domniei mele, iar voi să ascultați de oamenii sfintei

41
mănăstiri, orice vă va da învățătură și să poșlușiți ce va trebui. Și altu felu să nu fie
peste cuvântul domnii mele.”9
La doar câteva luni, în 6 aprilie 1602, cancelaria aceluiași domnitor a emis un
nou act, cu aceleași informații, dar și cu unule noi, de exemplu aflăm că a fost vorba de
“20 cântare de plumb” și că “domnia lui așa a zis și așa a făgăduit, dacă nu va plăti
domnia lui (...) să dea satul Vișina (...) să fie sfintei mănăstiri de ohabă și pomană
domniei lui.” Față de precedentele acte, în acesta la final sunt enumerați câțiva
dregători martori: “jupan Dan mare logofăt și Pană vistier și Ștefan comis și...stolnic și
Gherghina paharnic și jupan Dumitrache mare postelnic. Ispravnic Dan mare logofăt.
A scris Stoica în cetatea Târgoviște.”10
În fine, în data de 7 octombrie 1602, s-a scris a treia carte din acel an,
probabil și pentru că între timp s-a schimbat domnitorul și a existat o practică, după
schimbarea domnului, noul domn să recunoască și să întărească prin zapise
proprietățile. Așadar avem formula clasică la începutul actului “Din mila lui
Dumnezeu, Io Radu voevod și domn”, dar cu noul nume, Radu, iar în privința satului
acesta e localizat aproximativ “să fie ei (mănăstirii) satul Vișina la gura Oltului, tot cu
tot hotarul și cu toți rumânii”, și se mai spune că “au avut țara mare greotate de tătari și
de moldoveni”11, în rest sunt aceleași informații despre aspri și plumb.
În anul următor, pe 22 aprilie 1603, domnitorul a emis un act mai cuprinzător,
în care a oferit mai multe informații. Mai întâi a renunțat la formula simplă, clasică de
introducere și a început cu o formulă mai dezvoltată, în care s-a definit ca creștin și a
enumerat titlurile și posesiunile sale: “În Hristos Dumnezeu binecredinciosul și
binecinstitorul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul și de Dumnezeu unsul Io
Radu voevod, nepot răposatului Io Băsărab voevod, din mila lui Dumnezeu și cu darul
lui Dumnezeu stăpânind și domnind peste întreaga țară a Ungrovlahiei și încă al
părților de peste munți Amlaș și Făgăraș, herțeg”, apoi a redat informația cu
împrumutul de bani, dar a venit cu ceva în plus, anume “acest sat a fost cumpărat de
dedină de răposatul Io Mihail voevod”. Așadar am aflat că domnitorul Mihai Viteazul
l-a cumpărat la rândul lui, deci satul a avut anterior alt proprietar. Acest hrisov a
amintit în continuare contextele în care s-au luat banii și plumbul: “când s-a întâmplat
de a trecut răposatul Mihail voevod în Țara Ungurească, de a învins și a ucis pe

42
Andreiaș craiul și a luat toată Țara Ardealului, atunci a luat însuși răposatul Mihail
voevod dela sfânta dumnezeiasca mai sus spusa mănăstire aspri 20.000. Și iar, când a
trecut la Nicopole și l-a bătut, așa a zis și a făgăduit că va da două sate sfintei
dumnezeeștei mănăstiri care e mai sus spusă, pentru mai sus zișii așpri și pentru plumb
și pentru sufletul domniei lui. Apoi a dăruit și a miluit însuși răposatul Mihail voevod
cu acest mai sus spus sat sfânta dumnezeiasca mai sus zisa mănăstire, pentru mai sus
zișii așpri și pentru plumb și încă să dea și celălalt sat.” În continuare sunt scrise câteva
blesteme pentru cei ce nu ar respecta hrisovul: “dacă nu cinstește și nu întărește și nu
înnoește acest hrisov al domniei mele, ci-l calcă și-l rușinează și-l strică, pe acela
Domnul Dumnezeu să-l calce și să-l rușineze și să-l ucidă aici cu trupul lui, iar în
veacul viitor sufletul lui și să aibă parte cu Iuda și Arie.”12, apoi sunt amintiți martorii,
câțiva dregători, iar la final că hrisovul a fost scris de Eremia logofăt.
Din 10 iulie 1631 datează un document prin care un locuitor de atunci al
satului a trecut de la statutul de rumân, adică țăran dependent al mănăstirii, la statutul
de om liber. Pentru a face acest lucru a îndeplinit mai multe condiții: reprezentanții
mănăstirii au fost de acord, cineva i-a preluat locul și obligațiile și nu degeaba, ci
pentru două iepe cu mânjii lor, iar întreaga comunitate de rumâni din Vișina și-a dat și
ea acordul. Actul a fost întocmit la Siliștioara și în el s-a scris așa: “Adecă eu Nedelco,
rumânul sfintei mănăstiri Coziei, din sat din Vișina, scris-am al meu zapis să fie de
credință în sfânta mănăstire Cozia, cum că m-am tocmit cu sfânta mănăstire de m-au
ertat de rumânie și am pus în locul meu pre Liica, feciorul Radului din Dudești, din
județul Elhovului, ca să fie rumân sfintei mănăstiri, el și feciorii lui și nepoții și
strănepoții în veci neclătiți.
Și m-am tocmit eu Nedelco, feciorul lui Neagoe din Vișina, de a mea bunăvoe,
însă m-amu tocmit de a mea bunăvoe de amu eșit din sat fără moșie și cu voia tuturor
rumânilor din satu din Vișina. Și am tocmit pre acestu rumânu, ce e mai sus scris, ca să
fie rumân în locul miu. Și i-am dat eu Nedelco acestui rumân ce e mai sus-scris 2 iape
forte frumose cu mânzii alături.(...) eu să fiu în pace și feciorii mie și nepoți și
strănepoți în veci neclătiți.”13 La finalul documentului sunt enumerați martorii
începând cu “igumen Vasilie eromonah ot Bistrița i popa Badea ot Drăghiceni i
Baraghină i Marco ot Seliștora i Stanciul Drăgăncescul ot Izbiceani i Neagoe al

43
Romcăi ot Celei i Stroe al popei i Stan Măcărău i Voina pușcașul i Davîd ot Vădăstrița
i Bogdan ot Vișina.” și s-a adăugat “aceast-am scris noi dinaintea noastră în sat în
Seliștora la mâna egumenului Dionisie ot Coziia și la tot săborul și cu voia tuturor
rumânilor din Vișina. Iar cine va strica această tocmeală să fie proclet(...)”
Din 5 iulie 1633 datează un răvaș emis de cancelaria domnească a lui Matei
Basarab, prin care domnul a solicitat unui număr de “ 6 boieri să adevereze hotarul
Vișinii” dintre care “Radu postelnic ot Farcaș i Pătru ot Fălcoiu i Stan ot Balș (…) să
căutați și să adevărați cu sufletele voastre pentru hotarul dîntre Siliștioară și dîntre
Vișina, să caută dîn Măgura Radului pînă în Măgura lui Burduh și până în Gropșoară,
să caute și să adevereze pre unde va afla hotarul. Ci cum veți afla cu sufletele voastre,
așa să tocmiți. Iar carele nu va căuta cu dreptate, ci va fățări, să fie proclet și afurisit dă
vlădica Hristos și de 318 sfinți părinți de la Nicheia.”14 Cu alte cuvinte limita dintre
cele două moșii a necesitat o clarificare și au fost desemnați boieri în acel scop, unii
dintre ei din apropiere, respectiv Fărcașele, Fălcoiu și Balș, iar datoria lor a fost să-și
îndeplinească corect misiunea, altfel vor avea de suferit fiind procleți, afurisiți, adică
blestemați, nelegiuiți.
O perioadă nu mai apar informații precum cele de mai sus în hrisoave,
explicația logică și probabilă fiind că moșia nu și-a schimbat proprietarul, adică
mănăstirea Cozia, nu s-a făcut nici un schimb sau nicio altă tranzacție. În schimb au
existat informații în condicele mănăstirii Cozia despre moșia Vișina, ca și despre alte
moșii precum Studinița, Frăsinet, Golești, Jiblea, Lotru, Mamina, Bratovăești,
Bogdănești, Brezoi și lista poate continua cu moșii, părți de moșii, vii, mori, vămi etc,
Cozia având multe proprietăți și venituri. Există condice ce acoperă intervalul 1387-
1825, condice ce pot fi consultate inclusiv pe siteul arhivamedievala.ro, dat fiind că
documentele medievale au făcut obiectul unora dintre multiplele programe de
digitalizare și creare de arhive și biblioteci digitale.
Pentru perioada medievală putem exprima opinia argumentată, că există un
început și un final asemănător, caracterizat prin instabilitate și probleme de tot felul și
o perioadă de mijloc ceva mai stabilă, cea a domniilor pământene, adică de la Basarab
I (1310-1352) la Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

44
 Așadar până la primele formațiuni din zonă, cnezatele lui Ioan și Farcaș
menționate în Diploma cavalerilor Ioaniți din 1247, au existat valuri de migratori: goții,
hunii, gepizii, avarii, slavii și bulgarii, pecenegii și cumanii, încheind și culminând cu
mongolii sau tătarii ( mare invazie din 1241), iar trecerea lor a însemnat distrugeri,
pustiiri, retragere spre munți și codri, pierderi de vieți omenești, diverse impuneri.
În timpul domniilor fanariote, adică intervalul 1714-1821, instabilitatea
revine: criză politică, domnii scurte, fiscalitate excesivă, spargeri de sate, războaie
ruso-turce sau ruso-austro-turce, ocupație militară, jafuri, molime, pierderi teritoriale
etc.
Referitor la pierderile teritoriale, Țara Românească prin pacea de la
Passarowitz din 21 iulie 1718 încheiată în urma războiului austro-turc (1716-1718) a
pierdut Oltenia, care a trecut sub stăpânire austriacă. Vișina, sat oltenesc a făcut parte
şi ea din Imperiul Habsburgic în intervalul 1718-1739. Prin pacea de la Belgrad din 18
septembrie 1739 încheiată în urma războiului ruso-austro-turc, Oltenia a revenit la
Ţara Românească.
În perioada cât s-a aflat sub stăpânire austriacă Oltenia a fost reorganizată
politic şi economic. Imperiul Habsburgic s-a ocupat în primul rând de sistemul fiscal, a
stabilit şapte staţiuni vamale conduse de vameşi, ceea ce dovedeşte că înainte de toate
dorea să exploateze cât mai bine noua provincie.
Cu ocazia stăpânirii habsburgice pentru Oltenia a existat un amplu proces de
cartografiere și catagrafiere, ce ar fi trebuit să servească exploatării austrice, dar n-a
avut prea mare succes, în schimb ne ajută în prezent să fim mai informați în privința
acestei provincii.
Se pare că Imperiul habsburgic nu a reușit să obțină câștiguri și foloase
suficient de mari încât să își dorească să mențină provincia, dimpotrivă. Aceasta este
concluzia unui articol ce-l are ca autor pe Victor Bârsan, “Oltenia habsburgică: prima
tentativă de integrare europeană a românilor”, articol ce poate fi consultat pe platforma
contributors.ro, ce încearcă să explice de ce România acum, Oltenia atunci, au fost
altfel.
Autorul consideră că încorporarea Olteniei în Imperiul Habsburgic a fost
prima tentativă de integrare a unei provincii cu populație aproape complet românească

45
într-o structură politică multinațională de factură vest-europeană. Fenomenul este
extrem de interesant și bine documentat, din cauza bogatelor și ordonatelor arhive
austriece.
Habsburgii în secolul al XVIII lea aveau ca model de stat absolutismul
iluminist și puneau accent pe administrație, finanțe și activitatea productivă, scopul
fiind asigurarea fericirii, securității și bunăstării obștești, prin creșterea numerică a
populației, prin activități productive și prin schimburi de produse.
Cea mai fericită guvernare, după politologii austrieci iluminiști, era monarhia
luminată, care urmărea limitarea privilegiilor aristocrației, îngrădirea forței acesteia și
a clerului, îmbunătățirea stării țărănimii. Pătura cea mai numeroasă și cea mai
importantă producătoare de bunuri, considerată a fi țărănimea, trebuie eliberată de
servitute personală, luminată prin învățământ și ridicată economic, chiar e luată în
calcul posibilitatea transformării latifundiilor în mici proprietăți țărănești.
Modelul de guvernare a Olteniei propus de boieri austriecilor este cât se poate
de simplu: conservarea și extinderea privilegiilor, inclusiv al monopolului dregătoriilor,
împăratul având un rol decorativ; continuarea netulburată a cultului și menținerea
privilegiilor mânăstirilor, fără vreun amestec din afară. În modelul de stat boieresc, nu
există nici o preocupare vizând îmbunătățirea stării țărănimii, a meșteșugarilor, a
micilor negustori; a infrastructurii, a sănătății publice, a educației.
Cu greu am putea imagina două politici mai ireconciliabile decât cele două.
O problemă a fost dacă boierimea locală era asemeni aristocrației din restul
imperiului și se putea bucura de privilegii. Austriecii au considerat că nu există
nobilime la români, pentru că familiile străvechi s-au stins din pricina turcilor și a
vicisitudinii vremurilor. Boierii de atunci erau considerați slujbași ai voievodului,
mulți străini și de obârșie prea joasă. Nobilimea care a câștigat gloria pe câmpul de
luptă pierise sau sărăcise. Era una din consecințele amare ale abandonării treptate a
luptei pentru libertate, devenită sinucigașă, în confruntarea cu Semiluna.
La fel a văzut lucrurile istoricul român P. P. Panaitescu, care a explicat că
după o primă perioadă, în secolele XIV–XV, în care s-a constatat existența unor mari
domenii feudale cu imunitate, a urmat o vreme de întărire a autorității centrale,
desfacerea imunităților și destrămarea marilor domenii. În veacul al XVII-lea, sărăcia

46
și criza economică a țării a dus la ridicarea unui mic număr de boieri, care a profitat de
decăderea generală și a ocupat dregătorii la curtea domnului și care, după sistemul în
vigoare atunci, a avut parte la veniturile statului, luînd fiecare venitul unui ținut și fiind
răspunzători de strângerea unor anumite dări.
S-a ajuns la ridicarea unor familii boierești, care au adunat în mâna lor un
mare număr de moșii risipite pe toata întinderea țării. Nu mai era vorba de domenii
unitare cu imunitate, ci de o aristocrație de moșieri, care urmărea câștig bănesc din
exploatarea moșiilor lor și a avut conducerea politică a țării.
Austriecii au refuzat să identifice această „aristocrație de moșieri” cu
nobilimea, iar pretenția boierilor de a se sustrage de la impozitare era inacceptabilă
pentru ei. În plus deși menținuți în dregătorii, boierii au sabotat, de regulă cu mare
succes, politica austriecilor. Conform filozofiei politice austriece, bunăstarea poporului
putea fi atinsă, cum am spus, printr-o exploatare eficientă a resurselor și printr-o
fiscalitate corectă, funcționând în cadrul unui stat de drept. Conform concepției și
practicii boierilor, și a majorității egumenilor, singurul scop al politicii este
consolidarea bunăstării proprii, indiferent de mijloacele folosite și de efectele nocive
asupra poporului. Aceste concepții ireconciliabile au generat o luptă dusă în principal
în domeniul fiscalității, între administrația habsburgică pe de o parte, și boieri sau
egumeni, pe de alta.
Provincia avusese mult de suferit în timpul războiului austriaco-turc, prin
devastările pricinuite de operațiile militare și prin luarea în robie de către turcii și
tătarii în retragere a aproximativ 30–40.000 de oameni, cam echivalentul populației
capitalei. Din cele 977 de așezări omenești consemnate în prima hartă modernă a
provinciei, realizată de von Springfelds, 201 erau sate părăsite cu totul, iar multe alte
localități suferiseră pierderi mari de populație, ceea ce l-a determinat pe autorul hărții
să considere că Olteniei nu îi lipsește nimic, cu excepția oamenilor. Cea mai mare
parte a locuitorilor aflați încă în provincie erau țăranii ascunși în păduri, ori civilizația
nu așa se putea construi.
Repopularea Olteniei era o prioritate. Austriecii au înțeles că o cauză a
depopulării unui număr mare de sate, mai însemnată decât războiul, era fiscalitatea
excesivă, care genera fuga țăranilor pe alte moșii, în păduri și în munți sau chiar la

47
sudul Dunării. Ei au încercat să stabilizeze populația prin măsuri fiscale, agrare și
demografice. Pentru asigurarea fixării sarcinii fiscale și adaptării ei la numărul și
venitul contribuabililor, era, evident, necesară o riguroasă evidență a populației și a
capacității ei fiscale.
Politica de impozitare austriacă, în principiu echitabilă, a fost sabotată
sistematic de gravele abuzuri ale aparatului fiscal local, format în cea mai mare parte
din boieri. Așadar, ne aflăm în situația surprinzătoare în care ocupantul apără poporul
de propriile „elite”. Au existat mai multe metode folosite de boieri pentru sabotarea
legalității austriece începând cu atragerea țăranilor pe moșiile boierilor care controlau
administrația, prin contribuții mai mici, iar câștigul boierilor se realiza prin evaziune
fiscală, prin falsificarea recensămintelor, făcând imposibilă cunoașterea numărului
real al contribuabililor.
În acest fel, fostele sate domnești, devenite „sate fiscale”, aparținând acum
împăratului, „au fost pustiite” de către boieri, notează un raport austriac din 1723, deci
boierii s-au dovedit foarte eficienți în sabotarea legalității.
A doua metodă de atragere a fost „protecția”, prin care se realiza o anumită
obligație contractuală între boier și țăran. „Protecția” furniza inițial un oarecare avantaj
țăranului, dar avea să se transforme rapid în cea mai severă formă de aservire – în
rumânie; ea a produs o depopulare puternică a satelor mânăstirești, moșnenești și ale
boierilor neagreați de administrație.
A treia a fost, pur și simplu, mutarea prin forță, sunt documente că țărani
liberi au fost transformați în iobagi.
În ce privește proprietatea mănăstirească a existat o slabă administrare și
înstrăinare a proprietăților sau câștigurilor de către egumeni, încât la zece ani de
stăpânire a Olteniei austriecii au constatat că mănăstirile nu au adus deloc venituri la
visteria imperială.
Veniturile Episcopiei Râmnicului s-au ridicat prin 1730, la 8–10.000 de
florini anual. Apartenența Olteniei și a Transilvaniei la același imperiu permit o
comparație simplă: domeniul Blajului a produs cam 9000 de florini anual prin 1755,
din care erau întreținute trei unități de învățământ (primar, gimnazial, liceal), evident
în limba română, cu 300 de elevi, cu un corp profesoral relativ numeros. În plus, s-au

48
acordat burse de studii consistente, la Viena și la Roma, așadar în orașe scumpe,
pentru absolvenții cei mai buni; s-au editat cărți, se suportau cheltuielile curente ale
episcopiei etc.
În acea perioadă în Oltenia a existat o singură figură luminoasă printre
notabilitățile Olteniei habsburgice, episcopul Damaschin al Râmnicului, învățat, știutor
de latină și slavonă, patriot, ce a devenit episcop de Râmnic, urmând lui Antim
Ivireanul. A fost singurul care a cerut deschiderea a două școli: una românească,
pentru pregătirea preoților la Râmnic, sub îngrijirea episcopului, susținută financiar de
mânăstiri și preoți, și una de învățământ laic, la Craiova, înființată și finanțată de
administrație, boieri și provincie. Coabitarea habsburgilor cu oltenii a fost un mariaj
nefericit, în care fiecare a sperat să găsească în celălalt ceea ce acesta era incapabil să-i
ofere.
Habsburgii ofereau un stat de drept, de factură iluministă. Boierii olteni
așteptau un protector sub care să exploateze netulburați resursele provinciei. Nicio
tabără nu a găsit vreo soluție, boierii nu puteau scăpa de tot de Habsburgi, austriecii nu
aveau cu cine-i înlocui, neexistând știutori de carte pentru a angaja o administrație
nouă.
Habsburgii nu au găsit în Oltenia un partener prin care să-și promoveze
modelul statului iluminist, întrucât nu au putut alcătui o administrație locală corectă.
Eșecul total al proiectului iluminist pune în lumină costurile exorbitante ale inculturii.
Nu putem ști dacă boierimea olteană a premeditat sabotarea școlilor,
educației, care ar fi produs o administrație onestă și ar fi limitat abuzurile, cert e că nu
a făcut nici un efort în sensul dezvoltării învățământului.
Pentru această perioadă a ocupației habsburgice trebuie amintită și existența
fenomenului haiduciei, ce a luat o amploare deosebită. Existau mai multe cete
haiducești, iar atmosfera generală era de nesiguranță. Acest fapt este menționat de
aproape toți călătorii străini, anume că drumurile erau nesigure și exista o mare
probabilitate de a fi atacat și jefuit, de aceea era recomandat transportul într-un grup
cât mai mare.
Autoritățile austriece, confruntate cu fenomenul, au încercat să rezolve
problema angajând personal pentru menținerea bunei orânduieli. Evident că primii

49
care s-au prezentat au fost cei ce știau să mânuiască arme, adică exact haiducii,
problema a fost că nu s-au lăsat de jobul anterior și erau, cum am spune noi “și popă și
hoț”. Mai mult, pe lângă activitatea de pe teritoriul provinciei, haiducii olteni dădeau
lovituri de anvergură și în alte zone ale imperiului și nu ezitau să atace chiar
transporturi cu banii strânși din taxe pentru visteria imperială. Cert e că problema nu a
fost rezolvată și cumva austriecii au ajuns la concluzia că provincia nu e guvernabilă și
au renunțat.
Aşadar, de-a lungul evului mediu Vișina a fost probabil sat liber, cei 40-45
proprietari, enumerați că au vândut lui Mihai Viteazul fiind capii familiilor din sat, a
devenit sat domnesc, prin cumpărarea sau supunerea ei de către Mihai Viteazul. Deci
așezarea a fost locuită de ţărani liberi, apoi aceiași țărani și urmașii lor, dar dependenți
de domn, iar după cedarea moșiei către mănăstire a rămas tot sat dependent, dar
mănăstiresc.
În concluzie, aşezarea ar fi putut fi a unor țărani liberi în vechime, dar nu
există date pentru acea perioadă. Apoi a fost locuită, începând cu anii în care Mihai
Viteazul a fost ban, de ţărani dependenţi ce lucrau pământul ce aparţinea
proprietarului, adică pe rând boierului, domnului, mănăstirii şi în schimbul loturilor în
folosinţă primite de la proprietar, aveau binecunoscutele obligaţii feudale: darea în
muncă, în produse şi mai târziu cea în bani. A cunoscut, ca întreaga Oltenie, în
intervalul 1718-1739 stăpânirea habsburgică.
Perioada de final de ev mediu a adus cea mai mare tragedie a acestui spațiu,
dispariția satului, comunității de la Vișina. Nu există sau nu sunt cunoscute publicului
izvoare istorice pentru a identifica momentul când a avut loc acest episod, e posibil să
existe vreo notiță prin vreo arhivă sau prin vreun manuscris ce nu a fost încă tradus sau
cercetat.
Deocamdată se cunoaște doar ceea ce a scris Șt. Ricman15 în 1928, adică o
legendă “păstrată în balada “Cele trei sate bogate”, cântată de lăutari. Din păcate n-o
mai știe nimeni astăzi în forma ei poetică, așa cum o cântau lăutarii acum 30-40 de ani.
Doar atât se mai știe, că aici a fost în vechime un sat bogat, cu același nume, care a
fost ars și pustiit de o invazie turcească ( la fel Vădastra și Obârșia după unii, sau

50
 Fig. nr. 15. Detaliu din harta Karte von Banat und der Wallachey, apărută la
Viena în 1719, în care se observă Vișina cu grafia Wischina

Urzica și Polovnia- Vârtopul de astăzi - după alții), în ziua de Paște. Fetele și femeile
s-au aruncat de spaimă în fântâni, iar oamenii au fost robiți. S-au găsit într-adevăr, cu
prilejul diverselor săpături, mormane de oseminte și de monede din salbe. Era aici și
un boier mare Vișanu sau Vișineanu, a cărui culă a fost arsă și dărâmată: o mică
moviliță din colțul de S.-V. al satului, lângă calea ferată, indică locul culei. Mulți
vișinari își au vetrele cuptoarelor pardosite cu cărămizi late, scoase din cula
Vișineanului.”

51
 Pentru a identifica sau aproxima momentul distrugerii satului există mai multe
indicii. Mai întâi trebuie cunoscute informațiile generale. În acest sens lucrarea
“Devălmășia valahă (1718-1828): o istorie anarhică a spațiului românesc” aparținând
lui Bogdan Bucur este un punct de plecare bun, fiind o sistematizare și sinteză a
informațiilor interne din epocă și a bogatei colecții “Călători străini despre Țările
române”. Apoi trebuie corelate informațiile din aceste lucrări cu alte izvoare, cu hărțile
din epocă etc. Dincolo de luptele dintre cele trei armate: turcești, rusești, austriece,
dincolo de haiducie, de arnăuți, de eteriști și de mercenari, de lăcuste, ciumă și alte
molime ce ar fi putut distruge satul, opinia mea este că cea mai mare probabilitate o
are varianta distrugerii satului de către oastea pașei Pazvantoglu din Vidin, rămas
pentru posteritate și cu numele de Pazvante Chiorul. Există informația, e de cercetat
veridicitatea ei, că pașa a căpătat numele acesta în urma pierderii unui ochi într-o luptă
cu Iancu Jianu, mic boier, dregător și totodată haiduc din Romanați.
Pașa Pazvantoglu a fost un mercenar care și-a strâns o armată cu care a stăpânit
zona Vidinului nerecunoscând autoritatea otomană, bătând monedă și stabilind relații
diplomatice, rezistând în 1798 încercării sultanului de a-l învinge prin trimiterea unei
armate. Răzvrătirea a alternat cu perioade în care sultanul l-a iertat și l-a recunoscut ca
pașă de Vidin. A făcut dese expediții de jaf la nord de Dunăre, în care a ars numeroase
localități, de exemplu în 1800 a jefuit și ars Craiova, din 7000 - 8000 de case scăpând
neatinse de foc doar 300. Bogdan Bucur în lucrarea sa nota că acest pașă “a copleşit, a
înspăimântat şi a prigonit ani la rândul Ţara Românească”, el “dicta legea”. “În
preajma anilor 1800, principatul valah a cunoscut una dintre cele mai grave ameninţări
la adresa securităţii sale interne…lunga şi trista problemă de la Vidin” . Pașa
Pazvantoglu “trata Ţara Românească ca pe propria sa magazie şi în afară de livrările în
grâne stabilite, îşi rezerva dreptul de a lua din principatul valah”16 cam tot ce dorea.
Pot fi enumerate aici multe fapte și amănunte, dar nu acest pașă este subiectul lucrării.

52
Fig. nr. 16. Detaliu din harta cu numele Mappa Specialis Walachiae a lui Ferdinand
Joseph Ruhedorf, apărută la Viena în 1788, în care se observă Vișina cu grafia
Vischna

Concluzionând, cercetarea izvoarelor ne indică faptul că Pazvantoglu în

deceniul 1797-1807 a făcut numeroase incursiuni în special în Oltenia, dată fiind
vecinătatea, dar și dincolo de Olt, spre București.
Revenind la problema distrugerii satului Vișina se poate concluziona că acest
lucru nu s-a întâmplat în timpul ocupației habsburgice în intervalul 1718-1739, satul
fiind trecut pe diverse hărți austriece. După 1739, chiar dacă a cedat Oltenia, Imperiul

53
Habsburgic a continuat să fie interesat de această zonă și date fiind numeroasele
confruntări și campanii militare, e interesat de hărțile zonei și comandă topografilor

Fig. nr. 17. Detaliu din harta cu numele Topographische Karte der Grossen und
Kleinen Wallachey, apărută la Viena în 1812, în care nu mai există Vișina

hărți cât mai exacte, prin urmare există mai multe hărți ulterioare stăpânirii, între care
cele din 1788, 1812, 1824 și 1828 selectate și inserate în acest text.
Pe de altă parte nu există informații despre sat în timpul revoluției lui Tudor
Vladimirescu, adică 1821, satul nu apare în Catagrafia Țării Românești din 1831 și
nici nu e menționat cu ocazia revoluției de la 1848 deși era pe traseul Caracal -
Corabia și în apropiere de Islaz, toate trei centre importante pentru revoluția de la 1848.
În concluzie, satul a fost distrus cândva între 1788-1790 și 1807, poate chiar la
1800, când s-a incendiat Craiova, deci în linii mari în perioada în care pașa Pazvanoglu
a stăpânit Vidinul și a făcut numeroase incursiuni în Oltenia.

54
 Pentru că hărțile vechi sunt atât de frumoase, interesante, unele extrem de
precise, iar realizarea lor necesită știință, calcule, mai zăbovesc puțin asupra hărților
acestei zone din sudul Romanațiului unde se situează Vișina. Ele ne oferă indicii în
problema dispariției satului, dar studierea hărților 15-21 inserate în text poate deruta
prin faptul că Vișina nu este în harta din 1812, dar apare în hărțile din 1824 (Mappa
Specialis Valachiae) și 1828 (Karte des grosten Theils des Europaeisch Osmanischen
Reichs enthaltend die Moldau, Bessarabien, Wallachey, Bulgarien und Rumelien).
Hărțile, în special austriece, dar și franceze, rusești, arată interesul pentru
principate. Sigur că admirăm avansul civilizației din țările respective, mai ales a celei
apusene și constatăm că hărțile românești au apărut destul de târziu, primele fiind harta
lui Constantin Cantacuzino pentru Țara Românească și a lui Dimitrie Cantemir pentru
Moldova. Aceste prime hărți n-au fost prea exacte sau detaliate, iar de la hărțile lor la
apariția următoarelor și la tipărirea și folosirea lor pe scară largă a mai trecut ceva timp.
Totuși trebuie observat și constatat faptul că și o hartă occidentală poate fi cu erori,
chiar dacă e vorba de experiență și prestigiu al cartografilor, editorilor etc. Astfel,
hărțile din 1824 și 1828 menționează Vișina, care atunci nu mai exista, ceea ce
înseamnă că ele copiază hărți anterioare.
Harta din 1824 o copiază pe cea din 1788 atât ca nume, Mappa Specialis
Walachiae, cât și ca grafie - Vischna. Cea din 1824 are un nume referitor la Imperiul
otoman, de care depindea Țara Românească atunci și propune grafia Viszna. În ambele
cazuri a fost vorba de copiere, neactualizare, cele două hărți oferindu-ne informații
greșite în privința existenței Vișinii în 1824 respectiv 1828.
Un document important pentru acea perioadă este “Catagrafia obștească a
Țării Românești din 1831”17 în care sunt prezentate pe plase satele și moșiile din
județul Romanați, cu proprietarul, numărul de familii, numărul feciorilor de muncă. La
prezentarea plasei Mijlocul se regăsesc vecinii Vișinii și sate din zonă precum
Vădastra, Crușovu, Brastavățu, Vlădila, Studina, Obârșia, iar la prezentarea plasa
Bălții de Jos sunt prezentate satele vecine în sud Siliștioara, Dașova, Siliștea Corabia,
dar și Izbiceni, Giuvărești etc. În acest document nu apare deloc menționată Vișina, o
dovadă în plus că satul nu mai exista în acel moment.

55
 Fig. nr. 18 și 19
Fig. nr.18 Detaliu din harta apărută la Viena în 1824, în care se observă Vișina cu
grafia Vischna Fig. nr. 19. Detaliu din harta , apărută la Viena în 1828, în care se
observă Vișina cu grafia Viszna

56
 Fig. nr. 20 și 21. Hărți românești Fig. 20. Detaliu dintr-o hartă apărută la Iași în
1860, Charta Principatelor Unite ale României Fig. 21. Detaliu dintr-o hartă cu căile
de comunicație, apărută la București în 1867.

57
 Fig. nr. 22 Harta lui Friedrich Schwantz din anul 1722, prima imagine
cuprinzând un spațiu mai mare, a doua o zonă restrânsă, în ambele Vișina este
în extrema sudică

58
 Revenind la hărți, este de remarcat faptul că hărțile românești din 1860 și
1867, bine realizate și detaliate, prezintă în mod realist zona, fără localitatea Vișina, în
schimb sunt înșirate la est toate satele de pe valea Oltului, în sud apar Celeiu, Corabia,
Dașova, Siliștioara, în prezent toate acestea formând orașul Corabia, la vest Vădastra,
la nord Brastavățu ș.a.m.d.
Pentru că am obținut mai greu și mai tîrziu cea mai cunoscută hartă austriacă,
harta lui Friedrich Schwantz din 1722, o inserez la final. În ea este redată Vișina, dat
fiind că în 1722 vechiul sat exista. Urme ale acestui vechi sat ies încă la iveală.
Domnul profesor de istorie Cristian Smarandache, fiind în contact cu persoanele din
sat ce achiziționează materiale de construcții spre a executa diverse lucrări, a aflat de
la diverși locuitori din sud-estul satului, că la lucrări ce presupuneau săpături în
adâncime au găsit diverse urme de locuire, obiecte, inclusiv rămășițe dintr-un vechi
cimitir.
Așadar debutul secolului al XIX găsește moșia Vișina fără sat. Pandurii lui
Tudor anterior și la 1821 când au făcut revoluție, pașoptiștii și popa Radu Șapcă la
1848 cu guvernul lor revoluționar, unirea lui Cuza sunt tot atâtea momente și
evenimente ce implică oameni din zonă, dar nu și vișinari, pentru că satul, comunitatea
a dispărut. Eventualii supraviețuitori ai vechiului sat, dacă au existat, s-au risipit prin
satele vecine. Însă în 1879, în timpul domniei lungi și fructuoase a lui Carol I, satul a
fost reînființat. Satele din jur, care poate au primit anterior vișinari prin căsătorii,
cumpărări, mutări etc au întors serviciul, contribuind cu oameni la refacerea
comunității.

1. Corneliu N. Mateescu, Săpături arheologice la Vădastra, Materiale şi cercetări

arheologice, vol. VII, 1961, pag. 61
2. ibidem
3. Corneliu N. Mateescu, Săpături arheologice la Vădastra, Materiale şi cercetări
arheologice, vol. VII, 1962, pag. 190 şi Corneliu N. Mateescu., Cuptoare de ars oale din a
doua jumătate a secolului al XVIII –lea descoperite la Vădastra, Contribuţie la studiul
cuptoarelor tronconice săpate în pământ, S.C.I.V, 19, 4, 1968
4. D.R.H.,B. Ţara Românească, vol. IV, (1536-1550), Editura Academiei R.S.R., 1981,

59
 pag. 222 - 223
5. D.R.H.,B. Ţara Românească, vol. IV, (1536-1550), Editura Academiei R.S.R.,1981, pag.
352-353
6. D.R.H.,B. Ţara Românească, vol. VII, (1571-1575),Editura Academiei R.S.R.,1988, pag.
178-180
7. D.R.H., B.Ţara Românească, vol. XI, (1593-1600), Domnia lui Mihai Viteazul, Editura
Academiei R.S.R.,1975, pag. 425-429
8. D.I.R. (Documente privind istoria României veacul XVII), vol I, B. Ţara Românească,
(1601- 1610), Editura Academiei R.P.R, 1951, pag. 21
9. ibidem, pag. 28
10. ibidem, pag. 36
11. ibidem, pag. 63
12. ibidem, pag 79-81
13. D.R.H., B. Ţara Românească, vol. XXIII, (1630-1632), București, 1969, pag. 405-406
14. D.R.H., B. Ţara Românească, vol. XXIV, (1633-1634), 1974, pag 154-155
15.Stefan Ricman ; Monografia judeţului Romanaţi, Editura Arte Grafice, Craiova, 1928,
pag. 362-363
16. Bogdan Bucur, Devălmășia valahă (1718-1828): o istorie anarhică a spațiului românesc,
Editura Paralela 45, pag. 72
17. Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Catagrafia obștească a Țării Românești din
1831, Editura Helios, Craiova, 1999, pag 55-64

60
 2.3. REÎNFIINȚAREA COMUNEI VIȘINA

Reapariția comunei Vișina s-a datorat pe de o parte Legii rurale din 14 august
1864, deci lui Alexandru Ioan Cuza, domnul ce a dat o lovitură de stat și a impus
domnia autoritară, pentru a realiza proiectul împroprietării țăranilor, iar pe de altă parte
inițiativei guvernului din 1876-1878, de a aplica două articole ale legii lui Cuza ce nu
au fost aplicate.
Cuza este cel ce a pus bazele statului român modern prin numeroase legi.
Domnia lui Cuza și reformele lui au avut un rol benefic în toate sectoarele societății:
economie, legislație, justiție, învățământ, armată, finanțe etc.
Revenind la Legea rurală, trebuie amintit contextul apariției ei, mai ales
situația proprietății asupra pământului înaintea promulgării și aplicării acestei legi.
Astfel în 1864 existau în România acelui moment, adică doar teritoriul din Moldova și
Valahia unite în 1859, aproximativ 9 905 208 ha pământ arabil, din care marii
proprietari dețineau 7 210 291 ha, statul deținea 1 894 917 ha, în mare parte obținute
prin secularizarea averilor mănăstirești, iar țăranii liberi (răzeși, moșneni) aveau 800
000 ha1. În urma reformei agrare un număr de 406 429 țărani au primit 1 654 969 ha
din proprietățile statului sau ale marilor moșieri și în continuare 4510 mari proprietari
dețineau 6 016 010 ha2. Situația era mai bună față de perioada anterioară, 30% din
pământ ajungând să aparțină celor ce-l munceau și 70% marilor proprietari și statului,
dar era departe de a fi mulțumitoare pentru țărani.
Articolele 5 și 6 din legea rurală se refereau la însurăței sau statornici,
categorie ce prin lege urma să fie împroprietărită din moșiile statului. Pentru că legea
din 1864 se referea la împroprietărirea clăcașilor și nu toți locuitorii satelor erau
clăcași, au fost formulate aceste două articole care se referă la neclăcași. Articolul 5 îi
vizează pe locuitorii care “prin învoieli speciale cu proprietarul moșiei” posedau
numai “casă și grădină în sat fără a fi clăcași”3. Articolul 6 preciza că mai aveau
dreptul de a se “strămuta pe moșiile statului cele mai apropiate foștii clăcași rămași
fără pământ din cauza strâmtimii moșiilor”4 precum și însurățeii ce nu vor avea locuri.
Acest termen de însurăței s-a încetățenit, dar beneficiarii legii nu sunt toți în această
categorie, adică tineri căsătoriți, ci termenul a căpătat în acest context al legii un sens

61
mai larg, cuprinde și alte categorii. Aceste categorii urmau să primească pământ pe
calea vânzării de loturi mici, maxim 12 pogoane pentru o familie, din domeniile
statului, la prețul de 5 galbeni pogonul, pământ ce urma a fi plătit în următorii 15 ani și
nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani, decât la alte familii de săteni5
Timp de 12 ani aceste două articole nu au fost aplicate6, dar în 1876 guvernul
a decis aplicarea lor și a trecut la formarea comisiilor de împroprietărire la nivel de
județe. Aceste comisii s-au constituit și și-au desfășurat activitatea, rezultatul fiind că
au identificat și împroprietărit 48 342 de însurăței cu 228 328 ha în perioada 1878-
18817. În instrucțiunile guvernului către prefecții de județe, la articolul 3 se adauga o
nouă categorie, pe lângă cei prevăzuți în lege la articolele 5 și 6, anume cei aflați sub
steaguri, adică în armată, în momentul legii agrare, adică în august 18648.
În 20 iunie 1878 s-a promulgat un “Regulament de aplicațiune pentru
executarea art. 5 și 6 din legea rurală”9 în care s-a prevăzut înființarea de comune noi
acolo unde sătenii au primit loturi pe alte moșii decât cele pe care locuiau. Se preciza
că statul avea dreptul să ia pământul înapoi în cazul în care țăranii nu-și îndeplineau
obligația de a se strămuta. Pentru că și-n cazul acestor împroprietăriri au existat
abuzuri, în 5 martie 1887 s-a dat o lege prin care s-au înființat comisii de verificare a
aplicării regulamentului din 187810.
În ce privește Vișina, în urma distrugerii vechiului sat, nu mai exista o vatră,
locuitori, ci doar pământul, terenul, moșia. Moșia am întâlnit-o cu numele Vișina sau
Vădastra - Vișina, a fost pământ mănăstiresc, cum am arătat anterior și a trecut în
proprietatea statului ca urmare a secularizării averilor mănăstirești din 1863.
Existând solicitări de împroprietărire a sătenilor din satele din zonă, comisia
de împroprietărire din județul Romanați a decis împroprietărirea unor locuitori în
satele existente, în moșiile acelor sate, dar și înființarea mai multor comune noi, printre
acestea și Vișina. Simultan cu împroprietărirea la Vișina, s-au realizat împroprietăriri
la Bucinișu, Potelu, Dranovăț, Studina etc. Dintre locuitorii ce s-au stabilit în noua
așezare, demarcată și parcelată ceva mai la vest de cea existentă anterior pe drumul
roman, un mare număr au provenit din Scărișoara și Redea, dar au existat solicitanți și
de la Brastavățu, Vădastra, Dașova, Tia, Potlogeni, Izbiceni, Giuvărăști etc.

62
 Am amintit faptul că existau trei categorii de persoane ale căror cereri erau
eligibile: însurățeii, statornicii și cei aflați în armată în 1864. Cei ce se considerau
îndreptățiți adresau cereri comisiei de împroprietărire, numită și ad hoc, în latină
“pentru aceasta”, cu alte cuvinte comisia pentru aceasta, pentru acest scop. Comisia
analiza cererile și apoi solicita dovezi că cele susținute în scris sunt adevărate, fie la
primăria comunei unde domiciliau solicitanții, fie autorităților militare, fie direct
persoanelor solicitante. Pentru a afla dacă solicitanții îndeplinesc condițiile de
împroprietărire, membrii comisiei trimiteau adrese primăriilor, iar primarul, ajutorul de
primar, consilierii și alți locuitori, martori, încheiau un proces verbal în care scriau
despre situația solicitanților, dacă au casă, pământ, dacă aveau teren despre ce
suprafață era vorba etc, iar la final procesul verbal era semnat de către toți. Comisia
citea răspunsul primăriei apoi formula propriul răspuns cu verdictul “admite”, “de
acord” sau “nu admite”, “respinge” etc. La fel, cei ce au fost în armată trebuiau să
dovedească cu documente. Unele cereri sunt individuale, unele sunt comune pentru 2-
3 persoane, chiar un grup mai mare, unele se adresau comisiei, altele prefectului sau
altor autorități și erau redirecționate.
Pe lângă primirea și înregistrarea cererilor, comisia a desemnat un inginer
hotarnic (adică un agronom specialist în măsurători și cadastru) pentru ca acesta să se
ocupe pe teren de desemnarea loturilor în sat și în câmp, dar și a drumurilor, a
centrului localității, unde se rezerva teren pentru primărie, școală, biserică.
La arhivele județene s-au păstrat multe documente referitoare la înființarea
satului: cereri de împroprietărire, procese verbale întocmite în comune ca răspuns la
solicitările comisiei de împroprietărire referitoare la situația solicitanților: statut,
proprietăți, situație familială, comunicate referitor la venirea pe teren a inginerului
hotarnic, procese verbale de înmânare a actelor de proprietate etc, din care vom insera
cîteva în text sau la anexe.
Dintre numeroasele cereri individuale citez și postez cererea unui locuitor din
Scărișoara din categoria celor ce au fost în armată: “Domnule prefect, după cum se
constată din alăturatul act că am fost luat sub drapel încă din anul 1856, unde m-am și
eliberat în anul 1862, și după lege am și eu dreptul la împroprietărire pe moșiile
statului și voind a mă împroprietări și eu cu numărul de pogoane hotărâte pe moșia

63
 Fig. nr. 23 Cerere în care doi locuitori din Giuvărăști, Pătru Dobre Vicică și
Cotelin Florea arată faptul că au dreptul la împroprietărire pe moșiile statului și
“voim a ne împroprietări pe moșia statului Vișina”

statului Vișina, vă rog ca prin îndeplinirea tuturor formelor prescrise de regulamente să

faceți de a fi pusu în posesiune. Devotat Nicolae Nica Curelariu din comuna Scărișoara
și actualmente în Corabia “ în josul paginii este scris cui se adresează, adică
“Domnului Prefect Local”11.
Tot din Scărișoara patru săteni explică cum au ratat precedenta împroprietărire:
“nu ni s-a dat pământ ca la ceilalți locuitori fiindcă noi nu am știut a ne prezenta la
comisia respectivă în acel an” și continuă “alergăm la mila domniilor voastre și vă

64
rugăm ca prin onorata Comisie Adhoc să dispuneți împroprietărirea noastră cu
numărul de pogoane hotărât pentru care vom plăti regulat către stat dreptul de
răscumpărare conform legii”12. În josul paginii citim că cererea e adresată domnilor
administratori ai Domeniilor statului, iar semnatari sunt Radu Olteanu, Marin Petrișor
etc.
Tot din Scărișoara un grup scrie o cerere: “având dorința a ne împroprietări pe
moșia statului Vișina vă rugăm respectuos să admiteți împroprietărirea de vreme ce
întrunim condițiunile”13 și se semnează: Preda Guțu, Radu Guțu, Toma Orzață,
Dumitru Popa Stan, Nica Crăciun, Oprea Crăciun, Iancu Coderie etc.
Comisia nu dădea soluția de admis sau respins pentru împroprietărire fără a se
adresa autorităților, care să confirme situația solicitanților, dintr-o astfel de solicitare
cităm: “În ședința de astăzi luându-se în vedere petițiunea dată de ....din com Tia
Mare...comisia decide să se cerceteze care a fost motivul...nu s-a împroprietărit cu
ceilalți locuitori și rezultatul să-l comunice, când totodată va pune în vedere celorlalți
doi locuitori anume Nicolae Sincu și Mitroi Sincu ca să aducă acte din partea
primarului prin care se atestă ...actele depuse nu se pot lua de bază...sunt date de
locuitori”.14
Dintre răspunsurile oferite de primăriile comunale pentru lămurirea situației
solicitanților, am selectat două ale comunei Scărișoara. Textul procesului verbal începe
cu menționarea datei 2 aprilie 1880 apoi “Noi ajutorul subprefecturii Ocolu de
Romanați, avînd în vedere ordinul domnului prefect local nr 3149 prin care cere să
cercetăm dacă Radu Olteanu, Marin Petrișor și Petru Ioan Ciuciu din comuna
Scărișoara care au cerut a se împroprietări pe Moșia Statului sunt fii de săteni, foști
clăcași sau de moșneni precum asemenea și dacă dispun de vreo parte de pământ prin
moștenire, prin cumpărare sau zestre și în ce condițiuni se află. Venind în localitate ne
încredințarăm de la primari, ajutori, consilieri și locuitorii notați mai jos, că locuitorii
de mai sus se găsesc în condițiile acestea, adică...Radu Olteanu și Marin Petrișor nu
sunt fii de moșneni. Că nu au pământ în această comună nici cumpărare nici zestre și
nici moștenire. Cum asemenea și Petcu Ion Ciuciu, că este fiu de clăcaș fiind tată-su
Ion Ciuciu, trecut în tabelă litera A la nr. 19 cu loc de casă și grădină, că n-are pământ

65
Fig. nr. 24. Cerere individuală. Niculae Nica Curelariu din Scărișoara
solicită împroprietărirea pe moșia statului Vișina

66
în câmp, decât o jumătate de stânjen pentru loc de casă (...) În fine din încredințările ce
luarăm de la domnii primari, consilieri și locuitori notați mai jos în acest proces verbal,
constatându-se că numiții locuitori de mai sus sunt fii de clăcași și nu dispun de niciun
fel de pământ am realizat acest proces verbal pe baza încredințărilor și răspunderea
celor de mai sus. Care sub semnat de noi și toți cei prezenți se va înainta domnului
prefect local ca rezultat al ordinului de mai sus.”15 Urmează semnătura subprefectului,
a primarului din Scărișoara - B. Dădulescu, ajutorul Ion Crăciun, doi consilieri: Marin
Curelariu și Liță Odagiu, doi locuitori care au făcut încredințarea: Florea Stancu Popa
și Marin Ion Dode și martori apoi se încheie procesul verbal.
Un alt proces verbal debutează cu notarea datei - 21 decembrie 1880, apoi a
locului, precizând că sunt prezenți la localul primăriei, “conform ordinului domnului
prefect local 12503 prin care ni se pretinde ca să cercetăm și să ne încredințăm dacă
indivizii notați în dosul ceapusului (respectivului) ordin posedă sau nu vreo bucată de
pământ ca moștenire, cumpărată sau zestre. În asistența atât a primarului cu consilierii
respectivi, precum și a altor locuitori, am intrat în cercetarea acestei chestiuni și ne-am
încredințat că toți cei 43 locuitori nu posedă nicio palmă de pământ - ci numai parte
dintre dânșii au câte un loc de casă - iar cei care posedă câte o mică cantitate de
pământ osebit de locurile caselor sunt aceștia”16 și urmează numele și numărul de
pogoane, în general un pogon sau două.
În anul 1879 o parte din locuitorii noului sat urmau să își ia loturile în primire
și să le cultive, iar restul terenului urma să fie cultivat ca și-n anii anteriori de un
arendaș, autoritățile trimit preventiv dispoziții: “vă rog a lua energice măsuri ca
locuitorii împroprietăriți până acum pe moșia Vișina și Vădastra în număr de 85
locuitori să se așeze în ordinea cuvenită, grupați unul lângă altul - așa ca pământurile
ocupate de locuitori atât în vatra satului, precum și în țirină să fie grupate la un loc, iar
cele neocupate încă de locuitori să rămână în masă iarăși la un loc, spre a se putea
cultiva fără împiedicare de domnul arendaș. (...) Pentru a se evita orice neînțelegeri și
daune ce s-ar cauza din neaducerea la îndeplinire a dispozițiunilor acestei
administrațiuni luate încă de anul trecut, vă rugăm domnule prefect a da ordin serios și
precis primarilor pentru aducerea la îndeplinire, cunoscând că această administrațiune
își declină orice responsabilitate.”17

67
 Fig. nr. 25 Cerere a unui grup “vă rugăm respectuos să admiteți
împroprietărirea”Semnatari: Preda Guțu, Radu Guțu, Toma Orzață, Dtru
Brîncoveanu, Dtru Popa Stan, Nica Crăciun, Oprea Crăciun etc

68
Fig. nr. 26 Cerere individuală. Hristea Iorga din Brastavățu
solicită împroprietărirea pe moșia statului Vișina

69
 Neînțelegerile nu au lipsit în alte părți, avem și dovezi în acest sens. Astfel un
grup de săteni a fost împroprietărit pe moșiile statului Studina și Studinița și după
măsurarea pământului cei mai mulți au semănat grâu de toamnă. În noiembrie 1879
revenind pe teren cu inginerul hotarnic și cu delegatul comisiei, au observat în tabelă
că doar trei dintre ei figurează în continuare, iar în locul celorlalți șase au fost
împroprietăriți alți șase locuitori din Rusănești și alte comune ce primiseră pământ la
Vlădila. Semnatarii și-au exprimat în scris mirarea “sub ce motiv ne-au respins pe
subsemnații nu știm, fiind pământ măsurat și arături și semănături făcute”18 și au
solicitat prefectului prin mijloacele ce dispune să facă-n așa fel încât să fie puși în
posesie.
Într-un document emis de Administrația Generală a Domeniilor și Pădurilor
Statului, Serviciul Împroprietăririi Sătenilor și adresat prefectului județului Romanați,
anexat la finalul lucrării, s-a scris “Una din dispozițiile regulamentului adoptat pentru
aplicarea art. 5 și 6 din legea rurală, publicată în Monitorul nr. 135 din 1878, este că
satele noi ce se înființează cu ocazia împroprietăririi însurățeilor, fie alăturea cu satele
vechi fie în alt loc, să se formeze după planuri regulate. În acest scop această
administrație a prevăzut în contractele încheiate pentru delimitarea pământurilor pe
cari s-a împroprietărit însurățeii, că domnii ingineri delimitatori sunt datori, pe lângă
delimitarea pământurilor de țirină -delimitare care se face nu numai în total ci și în
parcele deosebite pentru fiecare locuitor, așa ca fiecare să aibă o proprietate certă și
nediscutată - să reguleze vatra satului după un plan sistematic, și să statornicească pe
plan și pe fâșia pământului, prin semne mușuroaie, stradele, piețele, locurile comunale
și locurile pentru casă și grădină ale fiecărui sătean.
Planul fiecărei comune se face în trei exemplare spre a se depune unul la
primăria locală, altul la Comitetul Permanent și al treilea la Administrația Domeniilor.
Vă rugăm dar, domnule prefect, să binevoiți a da instrucții autorităților
comunale să se aibă în vedere:
a) ca clădirile din îngrăditurile sătenilor să se facă fără a ieși afară din liniile însemnate
pentru regularea stradelor - Drumurile sunt proprietate publică cari trebuie respectate
ca și oricare proprietate -

70
b) a se păstra semnele mușuroaie prin cari s-a însemnat liniile stradelor și hotarele
pământurilor însurățeilor, atât cele despărțitoare între dânșii cât și cele către alte
proprietăți, -recomandând locuitorilor de a le întreține și reînoi la trebuință și ca mijloc
de a păstra mai bine hotarele, să planteze fiecare locuitor pe hotarele locului său arbori
la distanțe rari -
Domnule prefect, comunele noi trebuie să fie comune de model, atât în
interesul înfloririi acestor comune, precum și în vederea bunei influențe, ca exemplul
acestor comune trebuie să se exercite asupra celorlalte comune din țară.
Această administrație a făcut a se studia și a întocmi alăturatele două planuri
de case sătești de pe care vă trimitem câte 40 exemplare, ca să binevoiți a le pune în
vederea sătenilor și a lucrătorilor de case. Este de prisos a mai adăugi că aceste planuri
se pun în vederea locuitorilor numai ca titlul unei bune sfătuiri ce li se dă, ca acei cari
vor avea putiință a-și face o casă, să-și facă cu aceeași cheltuială o casă bună în loc de
una rea. Nu este obligatorie pentru locuitori decât dispoziția privind alinierea ulițelor.
Domnia voastră însă și domnii membri ai consiliului județean, prin autoritatea
sfatului dumneavoastră binevoitor, puteți ai convinge că sunt datori către dânșii și
către copii lor, să-și facă casă deasupra pământului, iar nu bordeie, stăruind a-i
încredința că este dăunător sănătății lor și mai cu seamă a copiilor de a locui în bordeie.
Locuința în bordeie este cauza principală că atât de puțini copii cresc în satele noastre.
Deși mare parte din locuitori sunt fără mijloace, unii dintre ei sunt cu mijloace. Cel
puțin aceștia ați putea dobândi de a-i îndrepta să-și facă case, iar nu bordeie, spre a
servi de exemplu și celorlalți.”19 Așadar se observă implicarea autorităților în cel puțin
două probleme: menținerea drumurilor așa cum au fost proiectate, fără încălcări ale
acestui spațiu public și recomandarea renunțării la locuitul în bordeie, în favoarea
locuințelor de suprafață.
Pornind de la textul de mai sus merită aici amintit faptul că bordeiele au fost
locuințele specifice ale populației de agricultori din zonă din neolitic până-n secolul al
XIX lea. Îngropate sau semiîngropate, bordeiele prezentau câteva avantaje: se
construiau ușor, pereții fiind formați în cea mai mare parte din pământ lutuit, deci nu
presupuneau materiale de construcții greu de procurat, erau acoperite cu paie, trestie,

71
 Fig. nr. 27, 28, 29, 30, 31. Primele patru sunt imagini cu bordeie surprinse
din diverse unghiuri. Pot fi văzute la Muzeul Satului din București și la Muzeul Golești,
lângă Pitești. Imaginea 31 reprezintă biserica bordei din Stoicănești. Am acordat
atenție bordeiului pentru că a reprezentat locuința tipică în zonă din neolitic în sec al
XIX lea

72
stuf pe un schelet de lemn, deci ieftine și ușor de realizat. Un mare avantaj era faptul
că așezările din bordeie nu se observau prea bine, bordeiele având doar acoperișul la
nivelul solului, erau bine camuflate. O zicere spunea că cete de călăreți puteau trece în
fuga cailor pe lângă un sat fără a-l observa, desigur, dacă cei din bordeie nu făceau foc
să-i trădeze fumul, ceea ce era un mare avantaj în timpurile de instabilitate a
migrațiilor și războaielor. Fiind în mare parte în pământ erau răcoroase vara. Dat fiind
că perioadele de stabilitate și pace au fost reduse comparativ cu cele de nesiguranță,
invazii, război, ocupație militară, strămoșii noștri au avut prea des ca singur obiectiv
supraviețuirea, nu au avut răgazul de a dezvolta o tradiție a locuinței durabile. Până și
bisericile zonei au fost multe în categoria bisericilor bordei.
Din piatră, durabile, erau doar unele biserici și culele boierilor din zonă.
Revenind la bordei, acest gen de locuință intrase în tradiție, în firesc, așa că era normal
ca primul gând al locuitorilor noii comune să fie cel de-a construi bordeie. În plus ei
porneau în noua viață de la zero, ba chiar de la un mare minus, căci aveau datorii timp
de 15 ani pentru lotul de pământ, deci era firesc să fie tentați să-și facă bordeie. Acest
lucru sunt îndemnați de autorități să îl evite, deși autoritățile cunosc situația: “mare
parte din locuitori sunt fără mijloace, unii dintre ei sunt cu mijloace” și speră ca măcar
aceștia să evite bordeiele și să folosească proiectele de casă propuse.
De la un moment dat, când împroprietărirea era destul de avansată și se dorea
încheierea și raportarea ei, avem următoarea adresă: “Domnule prefect, la adresa
dumneavoastră numărul 348 am onoarea a răspunde că se aprobă împroprietărirea
făcută de domniile lor maior D. Gheorghiu, inginerul statului în unire cu primarele
comunei - împroprietărire săvârșită în temeiul delegației dată d-nului maior Gheorghiu
de a forma comuna Vișina, adică de a completa împroprietărirea numărului de familii
ce urmează a compune acea comună - lucrare care nu mai putea fi supusă la nicio
amânare deoarece trebuie a se prezenta raportul general și definitiv al împroprietăririi.
Așadar domnul maior Gheorghiu este însărcinat a săvârși și restul împroprietăririi ce
mai este de efectuat până la completarea comunei Vișina cu numărul de 400 capi de
familie din care urmează a fi compusă acea comună, vă rugăm dar a da domnului
Gheorghiu concursul dumneavoastră”. Textul continuă indicând ca soluție pentru
situația împroprietăririi unei persoane de două ori “a rămâne împroprietăritului numai

73
o dată, excluzîndu-se unul din acele. Actele de împroprietărire trimise acum pe lângă
adresa menționată mai fiind trimise încă o dată la Administrație câte un exemplar, vi le
înapoiem rugându-vă a dispune să se păstreze la Comitetul Romanați.”20
Împroprietărirea s-a făcu probabil în două, trei, chiar patru etape. La arhive s-
au păstrat listele cu 85 de nume de locuitori21 ce au ales să devină vișinari. La final
documentul este semnat de ajutorul subprefecturii Balta și de primarul comunei
Vădastra, dat fiind că atunci era cea mai apropiată localitate.
În prima pagină, la ultima coloană a tabelului, la rubrica observații este notat
și că trei dintre locuitori și-au construit case: Radu Matei Bușcă, Stoeana, soția
decedatului Mitru Florea și Buciu/Bîciu ? Florea Dan, primii locuitori cu casă în sat.
Nu este un scris de mână caligrafic sau măcar citeț, dar pot fi identificate mai
multe nume întâlnite în localitate: 2. și 42. Stoica, 4. și 62. Crușovean, 6. și 57.
Păsculescu, 14. Ciu, 15. Miu, 16. Nețoi, 17. Tudor, 19. Oprea, 20. și 69. Stan, 27.
Neacșu, 30. Colarez, 31. Bojica, 50. Pomană, 51. Stănoi, 61 Guță, 66. Gogoașă, 68.
Costea, 70. Stancu, 41 și 73. Cojocaru, 75. Ruță, 81. Rusănescu. Pe de altă parte e
posibil ca mulți să nu fi îndeplinit condiția de a se strămuta în termen de trei ani sau
vreo altă condiție sau au amânat și în final renunțat la Vișina, dar nu au renunțat la
ideea împroprietăririi și strămutării într-un sat nou și au folosit ocazia următoare, adică
înființarea comunei Vișina Nouă câțiva ani mai târziu, căci întâlnim în tabel nume ce
nu se întâlnesc la Vișina, dar apar la Vișina Nouă: 10. Ciorecan, 33. Logofătu, 34.
Pârșiu, 40. Gălan Mirea, 71. Dobre, 77 și 79. Marancea, 83. Gâscă. Satul Vișina
Nouă înființat în mod asemănător un deceniu mai târziu, a ținut până în 1923 de
primăria Vișina, iar în 1923 a devenit comună separată, cu propria primărie. Trebuie să
ne amintim acest fapt de câte ori întâlnim în actele de până în 1923 nume de locuitori
sau funcționari ce nu ne sunt cunoscute ca aparținând Vișinei.
Să nu uităm că procesul înființării comunei a avut loc în paralel și imediat
după războiul de independență din 1877-1878, iar cei ce nu făceau parte din categoriile
eligibile pentru împroprietărire și erau de acord cu aventura părăsirii Olteniei, aveau
opțiunea stabilirii în Dobrogea, provincie nou lipită la România. Pentru că documente
în această direcție apar în dosarul împroprietăririi pe moșia Vișina și e vorba de un
demers contemporan cu începutul comunei Vișina, menționăm și acest eveniment:

74
“Ministerul zilnic primește petiții din partea locuitorilor cari au servit în armată și prin
care ei cer a li se da pământ pe moșiile statului, cei mai mulți din aceștia neavând
dreptul de a fi împroprietăriți după art. 5 și 6 din legea rurală, am propus Consiliului
Miniștrilor prin anexatul în copie referat ca să se ia în privire (vedere) serviciul lor și
interesul ce are statul de a se împopula Dobrogea cu elementul român, și dar să li se
dea câte 12 pogoane pământ în această provincie, unde posedăm întinse domenii
nelocuite.
Această propunere aprobându-se de Consiliul Miniștrilor în ședința din 28
februarie trecut, vă fac cunoscut și vă invit, să o comunicați primarilor din comunele
rurale cu îndatorire de a o pune în vederea acelora ce au servit în armată, și le veți
notifica că acei care vor dori a se strămuta în Dobrogea să facă declarațiunile cuvenite
la primăriile respective, după care și dumneavoastră apoi să întocmiți un tablou pe care
îl veți înainta Ministerului spre cea mai departe lucrare.”22 Textul citat e semnat de
ministrul Mihail Kogălniceanu.
În referat scrie: “considerăm că serviciurile aduse țării urmează a fi răsplătite
și având în vedere că statul posedă proprietăți întinse în Dobrogea și pământuri rămase
de la cerchezi și tătari în urma părăsirii lor cu ocazia războiului din urmă...o
împroprietărire...ar înmulți elementul român în noua noastră provincie, ar mări
prosperitatea și veniturile statului…” 23
Revenind la sat, se remarcă faptul că încă de la întemeierea satului s-a avut în
vedere școala, iar într-o adresă către prefect, Administrația Generală a Domeniilor și
Pădurilor Statului, Serviciul Împroprietăririi Sătenilor, propune două planuri tip de
școli, cu devizele lor, în 20 de exemplare fiecare, unul pentru comune cu mijloace,
altul pentru comune mai modeste și dă indicații referitor la procurarea lemnului și
autorizarea tăierii lemnului necesar construcției școlii. Administrația încheie scriind
“credem de prisos, Domnule Prefect, a mai adăogi ceva în privința neapăratei și
urgentei necesități de a înzestra comunele cu case de școli, după un plan conform
trebuințelor școlii, ca prima condiție de la care atârnă de a se întemeia existența
școlilor și de a le pune în putință a da rezultate serioase și repede”.24
Ceea ce se întâmpla la Vișina nu era unic în județ, comisia adhoc se ocupa de
împroprietăriri în mai multe moșii și cunoaștem stadiul realizării împroprietării la nivel

75
de Romanați, la un moment dat, anume 18 ianuarie 1880, când s-au centralizat datele
și s-a constatat pentru câte familii mai există teren disponibil. Atunci exista teren
pentru încă 624 de familii și s-a luat decizia comunicării acestui fapt în județ și în
județele limitrofe în vederea completării neîntârziate a tuturor locurilor disponibile.
Cele 624 familii urmau a fi identificate și repartizate: 315 la Vișina și Vădastra, 167 la
Bucinișu Prapor, 126 la Potel, 15 la Orlea și 1 la Băbiciu, pentru ca împroprietărirea
din acea etapă să se încheie.25
Faptul că au rămas 315 locuri din cele 400 ne indică faptul că tabelul cu cei 85
de locuitori și cu observația că cei de la numerele 1, 21 și 32 și-au făcut case, este într-
adevăr tabelul cu prima împroprietărire.
Exact un an mai târziu există documente: adrese, procese verbale, înaintate de
inginerul maior Gheorghiu ce menționează înaintarea actelor de împroprietărire pentru
un număr de 154 locuitori, deci s-au mai adăugat față de prima etapă.
La anexele acestei lucrări sunt fotografii după multe din documentele citate,
dar și după alte acte referitoare la procesul întemeierii satului.
Înainte de încheierea capitolului revenim la Regulamentul publicat în
Monitorul oficial numărul 135, ce acoperă intervalul 20 iunie - 2 iulie 1878, publicat și
el la anexe, pentru a menționa câteva prevederi ce țin de comunele nou înființate.
Articolul 4, referitor la aceste comune precizează: “ se vor înființa de preferință pe
moșiile de câmp...se vor întocmi după planuri regulate...se vor statornici întotdeauna în
pozițiuni sănătoase și cu izvoare de apă...un număr îndestulător de ingineri se va
orândui deîndată spre a întocmi planurile noilor comune...În comunele noi de pe
moșiile întinse dar puțin populate, loturile de pământ vor fi egale pentru fiecare
locuitor, de câte un pogon în vatra satului, pentru casă și grădină și de câte 10 pogoane
pământ de hrană în țarină...În fiecare comună nouă se va regula, în întinderea cuvenită
locurile trebuitoare pentru drumuri, piețe publice, primărie, școală, biserică, cimitire,
precum și un loc de patru pogoane rezervat în vatra satului...Asemenea se va rezerva în
țarină 17 pogoane pentru preotul bisericii și 17 pogoane pentru învățătorul sătesc “.
Articolul 6 se referă la identificarea potențialilor săteni ce urmează a se împroprietări:
“Locuitorii în drept ce vor voi a se așeza într-o comună nouă, trebuie să adreseze o
cerere scrisă către prefectul județului unde se află domiciliați, arătând comuna unde

76
voiesc a se așeza. Pe lângă locuitorii vor subscrie și un act după formularul imprimat
ce se va da de Administrațiunea domeniilor, prin care se obligă ca până în curs de doi
ani de la punerea în posesiune a pământurilor lor, să se strămute cu toată gospodăria în
comuna unde li s-a dat pământ și unde vor fi trecuți și cu datoriile către stat.” Art. 7
menționează : “Dacă nu se vor ocupa acum toate locurile destinate noilor comune,
Administrația domeniilor și prefecturile respective, vor publica prin foi volante, în
toate satele din țară, locurile rămase disponibile, și doritorii în drept, împlinind formele
prescrise mai sus, vor putea și mai târziu să fie împroprietăriți și așezați în aceste
comune.”
Art. 8 precizează că nestrămutarea în timp de doi ani duce la pierderea
terenului cu care a fost împroprietărit respectivul sătean. Art. 9 menționează emiterea
actelor de împroprietărire. Art. 14 precizează emiterea titlurilor provizorii de
proprietate și ulterior a titlurilor definitive. Art. 15 indică Administrației domeniilor să
facă procese verbale cu propuneri de forări de fântâni în vatra satului și în câmp, dacă
satul nou înființat nu are izvoare de apă și înființarea făntânilor e necesară, să se scrie
numărul acestora și cheltuiala necesară și să se facă acest lucru din fondul destinat
pentru executarea art. 5 și 6 din legea rurală. Regulamentul în introducere menționează
că cele precizate în regulament au fost discutate în consiliul de miniștri din 13 iunie,
are în total 17 articole, e datat 14 iunie 1878, și semnat și promulgat de regele Carol I .
Sper că am reușit să evidențiez aspectele cele mai importante ce au ținut de
legislația, pașii, procedurile și acțiunile efective ale reînființării satului. Pentru fiecare
locuitor împroprietărit a existat o cerere de solicitare, documente prin care dovedea că
se încadrează într-o categorie eligibilă pentru împroprietărire, iar dacă nu avea,
primăria de unde provenea scria un proces verbal în care autoritățile locale și unii
martori scriau despre situația respectivului. Rolurile principale, active, în acest proces
le-au avut prefectul, membrii comisiei de împroprietărire, inginerul hotarnic,
subprefectul plasei ce a fost adesea pe teren și a semnat procesele verbale din
comunele de baștină ale solicitanților, primarul din Vădastra etc. Împroprietăriții au
avut atât un rol activ, trebuind să facă cereri, să completeze formulare, să se prezinte la
măsurători, la punerea în posesie, să își ridice actele de împroprietărire, titlul

77
provizoriu, apoi titlul definitiv, să se strămute, dar și un rol pasiv, de multe ori fiind
obligați să aștepte, căci întregul proces a fost destul de îndelungat.
Cei ce s-au strămutat au avut condiții grele de viață la început. În primul rând
nu existau garduri, împrejmuiri, ar fi fost costisitor să împrejmuiești de la bun început
un pogon și existau alte priorități pentru noii locuitori. Tot satul era în teren deschis, în
care au răsărit una câte una case și anexe printre care colindau animale. Fântânile erau
rare, deserveau multe familii, poate chiar un sfert de sat și apa era cărată pe distanțe
mari. Pârâul a fost deviat pentru a nu intersecta zona cu loturi de casă. Această măsură
a devierii pârâului s-a luat ca urmare a constatării problemei de către subprefectul
plășii Balta în procesul verbal din data de 26 februarie 1880: “Am venit în comuna
Vădastra la localul primăriei, de aici însoțit de domnul Zaharia Protopopescu, primarul,
am mers la fața locului în noua comună ce s-a înființat pe moșia statului Vișina și prin
cercetări și observări pe fața pământului am constatat că pârâul a avut scurgerea chiar
prin vatra noii comune cum este regulată în plan de domnul inginer.”26 Se precizează
că pârâul ar putea rămâne pe traseul inițial dacă s-ar canaliza, dar inginerul nu a lăsat
spațiu în acest sens, adică pentru canalizare.
Există corespondență bogată pe tema pârâului, a fost înaintat un plan al
canalului și s-a transmis ca după ridicarea produselor de pe câmp să se treacă la
exectuarea planului, prin înțelegeri și sfătuiri cu locuitorii noii comune, care urmau să
presteze un număr de zile de muncă cu brațele, așa apare descrisă munca în astfel de
situații, cu brațele, adică munca fizică a unui om cu diverse unelte, exista și munca cu
carele cu boi. Se mai scrie să fie locuri largi, câțiva stânjeni pe ambele maluri, spre a
se putea adăpa vitele satului, spre a se putea bucura de aceste îmbunătățiri tot satul, nu
numai locuitorii de pe marginea apei.27
Probabil s-a recurs la soluția devierii, cert e că pârâul nu trece prin curtea
niciunui locuitor. Traseul pârâului este de la haltă, punctul de apropiere de sat, spre
sud, ocolind toate loturile intravilane, apoi se îndreaptă spre est, spre Olt, mărginind și
ocolind localitatea pe la miazăzi .
În prezent există case în Vișina la sud de pârâu, pe DJ 54 și de asemenea pe
strada Câmpului, acestea însă sunt construcții ulterioare planului inițial al satului, care
era un pătrat ce avea pârâul în exterior. Și acum vechea formă se menține în linii mari,

78
dar poziția favorabilă oferită de DJ 54 a determinat extinderea spre sud, spre Corabia,
unde există aproximativ 8 -10 case pe fiecare parte a șoselei și un depozit de lemne,
iar spre nord de asemenea există o prelungire. La nord se află, dincolo de cimitirul ce
constituia cândva marginea satului, o societate: Agromec Vișina SA, o vulcanizare
auto, o piață de legume, două spălătorii auto, o benzinărie etc.
Revenind la reînființarea comunei, cert este că în 1882 satul s-a constituit în
linii mari și primăria a început să funcționeze, dovadă existența stării civile. Dar
subiectul îl abordăm pe larg în capitolul următor.
Autorul monografiei satului Izbiceni, col. rez. Lincă Belu, în lucrarea sa a
dedicat un capitol de 15 pagini onomasticii, numelor de familie, poreclelor și
toponimiei locale, capitol foarte interesant, a cărui lectură m-a determinat să abordez și
eu aici problema numelor și poreclelor. Fiind sat nou, au venit la Vișina atâtea familii,
purtătoare ale atâtor nume și porecle, căci în lumea satului românesc acestea erau cele
ce ajutau la identificarea oamenilor mai mult decât o făceau numele de familie. Fiind
așezare nouă, multe din vechile porecle nu aveau semnificație în noua comunitate, așa
că oamenii capătă porecle noi.
Onomastica în localitate este ca peste tot la români, inspirată din religie și
calendar: Ioan, Gheorghe, Nicolae, Petru, Mihai, Andrei, Marin, cu corespondentele
feminine. Sunt astfel de nume și fără corespondent feminin: Toma, Ilie, Filip, cum sunt
și nume numai feminine: Elena, Ana, Ecaterina. Există și nume inspirate de marile
sărbători: Crăciun, Pascu (Paște), Florea (Florii). Numele laice s-au inspirat în mare
parte din natură: Viorel, Narcis, Mugur, Bujor, Margareta, Sânziana, Păun, Puiu, Sorin
(de la soare), Stela (de la stea), Venera (de la Venus), Luminița sau de la un substantiv
comun Doru, Doina. Multe nume vechi au căpătat forme noi, Florea a devenit Floricel
sau Florin, Anghelina a devenit Angela etc. Au apărut și nume noi, de oraș sau chiar
străine, aduse de pe alte meleaguri sau inspirate din filme, muzică, sport: Robert,
Ramon, Eduard, Albert, Evelin, Mario, Ines, Fernando.
În ce privește numele, în localitate sunt reprezentate, ca peste tot, numele cu
sufixul tipic românesc “escu”, care înseamnă “al lui”: Stănescu = al lui Stan,
Șerbănescu = al lui Șerban etc și numele cu sufixul “eanu” care arată originea,
înseamnă de la: Bîrlădeanu = de la Bîrlad, Crușoveanu = de la Crușov, Gîrcoveanu=

79
de la Gîrcov, Rezeanu = de la Redea etc. O altă sursă de inspirație o constituie profesia,
ocupația unui înaintaș, nume ce adesea se termină cu “u”, dar nu întotdeauna: Curelaru,
Dorobanțu, Aprodu, Preoteasa și altele. Multe nume se referă la defecte ale înaintașilor:
Surdu, Șchiopu, Mutu, iar și mai multe se inspiră din natură, obiecte: Trandafir, Șoimu,
Lupu, Soare, Gogoașă, Colac, Minciună șamd.
Revin la monografia comunei Izbiceni, unde autorul face o categorisire a
poreclelor, demarcând categorii de inspirație precum fauna: Mielu, Găină, Ciochiță;
unelte: Iță, Furculiță, Piron, Tigaie; meserii: Ceraru, Aghentu; floră: Mugurel, Ciulin;
popoare: Muscalu, Francezu; mâncăruri: Cococi, Magiun și explică faptul că porecla
poate fi de la o întâmplare din viața omului: Înecatu, Arsu, Degeratu, Trăsnitu și că
adesea poreclele au devenit nume autentice.
Poreclele sunt și mai interesante în cazul Vișinii pentru că fiind sat nou, cu
locuitori cu proveniență diferită, rar s-a întâmplat să se impună poreclele vechi legate
de întâmplări din alte locuri, căci ele nu spuneau nimic noilor consăteni. Mare succes
au avut în schimb în astfel de sate de însurăței, știu și de la Vișina Nouă, poreclele ce
arătau originea, atât timp cât nu erau mulți cu acea origine. De exemplu Scărișoreanu
ca poreclă nu ar fi avut eficiență și succes, fiind mulți de la Scărișoara, nu ar fi făcut
individualizarea necesară, în schimb Gropădeanu (de la Gura Padinii) sau
Ghimpețeanu (de la Ghimpați), Daniceanu (de la Daneț) Trăileanu (de la Traian),
Tianu (de la Tia), Băbiceanu (de la Băbiciu) s-au folosit.
Porecle culese din sat: ale Bou, Calmuc, Cinci Ouă, Cotoc, Fâțoi, Frânaru,
Gâraie, Glavacioc, Hurmuzache, Maca, Oloagă, Prian, Puțulan, Sugaru, Vacă, Zâd,
Zăcan.
Voi prezenta câteva porecle ale căror povești le știu, culese din sat, de la câțiva
dintre colegi sau de la elevii școlii.
- ale Rouă - eleva Ana Șerbănescu (porecla familiei)
Trebuie spus că în satul românesc era foarte apreciată hărnicia și un semn de
hărnicie era trezitul foarte devreme. De exemplu era foarte apreciată femeia ce umplea
funia cu haine spălate încă de cu noapte, zorile să le găsească aproape uscate, la fel era
de apreciat dacă răsăritul soarelui te găsea deja pe tarla cu sapa în mână, la moară sau
unde mai era de treabă. Strămoșul de la care a rămas porecla nu era amator de trezit

80
devreme, așa că a căpătat porecla ale Rouă cu sensul că deja pe pământ se punea roua
la trezirea respectivului. Semenii au fost drăguți, putea căpăta o poreclă mai puțin
plăcută, e însă o poreclă originală, pornind de la un element al naturii. Unii folosesc
pornind de la aceeași poveste, dar pe vreme rece și ale Brumă, nu doar ale Rouă.
- ale Mareșalu - eleva Alexia Stanca (porecla familiei)
Strămoșul n-a fost mareșal. Se știe că în sat s-au ridicat oameni valoroși,
profesioniști, în multe domenii, pornind de la strămoși cu o situație modestă în urmă
cu 140 de ani, adică familii având principala avere 11 pogoane de pământ, dar un
mareșal din sat sau cu origini în sat nu avem cunoștință să existe, poate în viitor.
Mareșal în acest caz are conotație de comandant, șef, iar porecla a fost atribuită
deoarece un strămoș era mezinul și unicul fiu într-o familie cu fete și fiind iubit și
ocrotit a prins curaj în a da tot felul de ordine și porunci celor ai casei și așa s-a născut
porecla.
- ale Colăcea -
Tot Alexia Stanca mi-a spus despre o altă poreclă a unor rude (stră-
străbunicul unui verișor de gradul 2). Se numesc Smarandache, iar porecla este ale
Colăcea. Porecla a fost căpătată pentru că acel strămoș era un om bun, iubit de
comunitate și împărțea colaci copiilor. El lucra la primărie și mergea frecvent la
biserică. Trebuie menționat că în trecut magazinele, cel puțin cele rurale, nu erau
ticsite de o multitudine de dulciuri ca în prezent, unele dulciuri le descopereau copiii
doar la oraș sau la bâlci, dacă părinții aveau dare de mână să le cumpere. Mulți
ajungeau adulți fără să fi mâncat ceva dulce cumpărat. Știm că tradițional la
colindători se dădeau mere, nuci și colaci, asta și pentru că acestea erau produsele
dulci destinate copiilor în acele vremuri. Revenind la strămoșul generos, menționăm că
a căpătat porecla pentru că împărțea copiilor dulciurile timpului, colacii, și așa a ajuns
ale Colăcea.
- ale Șchiopu - de la d-na învățătoare Pița Ioana, născută Crăciun (porecla
familiei Crăciun)
Între împroprietăriți a existat un veteran al războiului de independență care
s-a întors de pe câmpul de luptă fără un picior sau șchiopătând, exact nu se mai știe,

81
oamenii satului l-au identificat prin acest defect fizic, nu prin altceva, acesta fiind cel
mai la îndemână, cel mai vizibil și așa s-a născut porecla.
- ale Piedică, (porecla familiei Simion)
Un strămoș al familiei când a îmbătrânit și nu mai era bun de muncă, a
început să își petreacă o mare parte a timpului la poartă privind lumea ce trecea pe
acolo. Moșul însă nu s-a mulțumit doar cu privitul, după salutul nelipsit, intra în vorbă
și urmau întrebări, discuții și astfel se informa, mai vorbea cu lumea, mai trecea timpul.
Ceilalți însă au început să constate că moșul îi reținea și îi întârzia din treburile lor, era
o piedică în drumul și treaba lor, deci nu s-au sfiit să-l numească chiar așa, astfel s-a
născut porecla Piedică.
- ale Frânaru (familia Sincu)
Porecla vine de la străbunicul familiei Sincu (foștii elevi Janina și Marian
Sincu) și a fost căpătată pentru că respectivul era cu căruța la câmp și a fost lovit de
tren. A supraviețuit pentru că mecanicul trenului a frânat și întâmplarea nu a avut alte
consecințe, decât că i-a adus porecla ale Frânaru.
- ale Cinci Ouă (eleva Ungureanu Ines)
Stră-străbunicul era copilandru și era cu mai multă lume la poartă,. Dintr-o
dată și-a amintit că ar trebui să meargă să culeagă “producția” de ouă a zilei. A anunțat
motivul plecării, a lăsat lumea de la poartă în treaba ei și a dat fuga la cuibare. A dat o
raită, a adunat ouăle și le-a pus la locul lor și a revenit în grupul din care plecase. Cei
de acolo și-au amintit motivul lipsei lui și l-au întrebat câte ouă a găsit...răspunsul:
“Cinci Ouă” a devenit poreclă.
- ale Vrenicu (eleva Cojocaru Lavinia)
Porecla vine de la un strămoș mutat în Vișina din Brastavățu, care era
foarte harnic. De la această însușire, hărnicia sau vrednicia, oamenii se refereau la el
ca Vrednic, dar au pronunțat cuvântul fără “d”, Vrenicu!
- ale Tigru și ale Leu ( eleva Stoian Ema)
Povestea poreclei datează din copilăria stră-străbunicului și a luat naștere
dintr-o joacă de copii. Fiind la joacă, cei mici au început să se compare cu diverse
animale și evident s-au gândit la cele mai puternice. Stră-străbunicul Emei s-a gândit la

82
tigru, iar prietenul lui la leu. De atunci s-au păstrat din tată-n fiu poreclele ale Tigru și
ale Leu.
- ale Șuncă
Cum am menționat anterior, în sat a existat școală imediat după înființarea
satului, deci copiii satului știau să scrie. Un copil a avut ideea de a scrie la poartă un
afiș cu textul “Șuncă de vânzare”. Anunțul a atras atenția, oamenii au oprit, interesați
de marfă, să ceară amănunte. După ce au descoperit că nu e nicio șuncă de vânzare i-
au numit pe cei din acea familie (a copilului care a scris anunțul), ale Șuncă.
-ale Japon (eleva Colarez Maria)
Un strămoș al familiei, copil find nu era prea iubitor de școală, în schimb
avea tot felul de preocupări mai exotice. Chiulea de la școală, dar construia machete de
avioane și alte obiecte, citea lucruri mai trăsnite etc. N-a durat mult până ce lumea a
observat că e ceva mai special, așa că la un moment dat cineva a zis că “ăsta parcă n-ar
fi de pe-aici, e japonez de-ăla, japon”...și-așa a rămas porecla ale Japon.

1. Gheonea Mirel, Constantin Cristian. Chestiunea agrară în România. Considerații (1859-

1907), în Hiperboreea. Journal of History, vol. 1, 2014, pag. 59-60
2. ibidem, pag. 59-60
3. Gheorghe Tănase, Împroprietărirea însurățeilor pe moșiile statului din județul Neamț
(1878-1879), Memoria Antiquitatis. Acta Musei Petrodavensis, II 1970, varianta
electronică pe http://www.muzeu-neamt.ro / http://cimec.ro
4. ibidem
5. ibidem
6. Vasile M. Kogălniceanu, Legislația agrară și măsurile luate în favoarea agriculturii de la 1864 și
până azi, București, 1902, pag. 27
7. Florin Nacu, Mihaela Bărbieru, Aspecte privind aplicarea legii rurale din 1864, Anuarul Inst. de
Cercet. Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor”, vol. XV, 2014, pag. 102
8. Vasile M. Kogălniceanu, Legislația agrară și măsurile luate în favoarea agriculturii de la 1864 și
până azi, București, 1902, pag. 27
9. ibidem
10. ibidem
11. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura jud. Romanați, dosar 5/1880, fila 73
12. ibidem, fila 27

83
13. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura jud. Romanați, dosar 6/1880, fila 1
14. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura jud. Romanați, dosar 5/1880, fila 86
15. S. J. A. N. Olt, fond Prefectura județului Romanați, dosar 6/1880, fila 164 și 164 verso
16. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura jud. Romanați, dosar 5/1880, fila 77 și 77 v
17. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Pref. jud. Romanați, dosar 6/1880, fila 80 și 80 verso
18. Serviciul Jud. Arhivele Naț. Olt, fond Prefectura jud. Romanați, dosar 5/1880, filele 3, 3 verso și 4
19. S. J. A. N. Olt, fond Pref. Jud. Romanați, dosar 5/1880, fila 46, 46 verso, 47 și 47 verso
20. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura județului Romanați, dosar 5/1880, fila 88
21. ibidem, fila 124, 124 v și 125
22. ibidem, fila 101
23. ibidem, fila 102 și 102 verso
24. ibidem, fila 48 și 48v
25. ibidem, fila 9 și 9 v
26. ibidem, fila 70
27. Serviciul Jud. Arhivele Naț. Olt, fond Prefectura jud. Romanați, dosar 3/1881, filele 278 și 279

2.4. VIȘINA DE LA REÎNFIINȚARE PÂNĂ LA PRIMUL

RĂZBOI MONDIAL (1914-1918)

Satul odată proiectat și alocate loturile intravilane și extravilane, a început să

prindă viață. Așa cum erau condiționați, împroprietăriții, deveniți vișinari, în decursul
anilor 1880-1882, cel târziu 1883, și-au construit case și s-au mutat.
Un factor favorizant pentru dezvoltarea localității a fost accesibilitatea, poziția
foarte bună, pe traseul căii rutiere Sibiu-Corabia, cât și faptul că în intervalul 1879-
1887 s-a construit calea ferată Piatra Olt - Caracal - Corabia, inaugurată în data de 1
aprilie 1887.1
La puțin timp după întemeierea satului s-a organizat prima instituție: biserica.
Biserica fiind prezentă și având un rol important în momentele cheie: naștere,
botez, căsătorie, moarte și înmormântare, iar locuitorii fiind toți creștini, nu a durat
mult până la găsirea unui păstor pentru turmă, în persoana preotului Nicolae Ricman,
1882 și ridicarea unei biserici, 1885-1886. Satul tânăr, preotul tânăr! Nicolae Ricman

84
era născut pe 26 august 1860, avea o soție, Elena, iar în 1884 îl găsim în calitate de
tată în actele de stare civilă, declarând doi copii gemeni născuți pe 11 august, Ioan și
Maria, vor urma și alți copii.
În arhive s-a păstrat răspunsul preotului satului la un chestionar2 cu întrebări
ale superiorilor săi, ceea ce ne permite să aflăm câteva informații despre sat la doar
câțiva ani după constituirea lui. Respectivul document redactat și semnat în decembrie
1892 menționează că starea bisericii este completă, hramul este Buna Vestire, el a fost
hirotonisit pe seama bisericii din Vișina în 22 decembrie 1882, a devenit duhovnic în
1883, a făcut 4 clase la seminar, are salariul 17 lei lunar, iar comuna are 300
contribuabili.
El a adresat superiorilor săi mai multe cereri pentru a se muta la Caracal,
între motive fiind și faptul că nu avea o casă parohială. La un moment dat i s-a răspuns
că “timp de 17 ani a putut întâmpina toate greutățile în ce privește locuința, iar acum
nu. Cu puțină răbdare s-ar putea înlătura nemulțumirile sale”3. A primit răspuns
negativ la solicitările sale, argumentul superiorilor fiind acela că nu se poate muta
cineva de la o biserică din mediul rural la una din mediul urban, în consecință a
continuat să slujească la Vișina.
Preoții periodic întocmeau rapoarte în care prezentau starea morală și starea
materială a comunității. Un astfel de raport4 scris în data de 30.09.1898 s-a păstrat și
așa aflăm că “Relațiunile preotului și întregului personal sunt bune atât cu autoritățile
cât și cu tot soborul obștii din această comună. Locuitorii acestei parohii nu urmează
la biserică decât de la cifra 10-12 familii...Hoții s-au făcut în luna iulie furându-se 5 cai
locuitorilor Mitru S. Mircea și Aligică (sau Migică, scris greu descifrabil) Șoimu,
concubinagiu au fost una, botezați 36 și morți 17. Autoritatea comunală nu urmează la
biserică. Învățătorul vine regulat cu copiii la biserică”. În partea referitoare la starea
materială scrie la nevoi despre un sfânt potir, un steag pentru botez și un steag pentru
înmormântare, iar la final semnează preotul Nicolae Ricman și epitropii G. Dumitrescu
și Toma Orzață.
Pentru că este documentată, revenim la dorința primului preot de a schimba
parohia, așa cum e rezumată de un secretar al episcopului: ”S-a primit de către noi din
partea preotului N. Ricman din comuna Vișina petițiunea înregistrată la...prin care în

85
 Fig. nr. 32 Text scris de preotul localității, Nicolae Ricman, în 1892 în care
răspunde unor întrebări ale superiorilor săi. Aflăm că biserica este completă, hramul
bisericii, Buna Vestire, că e preot pe seama bisericii din 1882 și duhovnic din 1883, că
are salariu de 17 lei lunar și sunt 300 contribuabili în comună

86
 Fig. nr. 33 a și b Texte scrise ca răspunsuri la solicitările
preotului localității, Nicolae Ricman, de a se transfera în altă parohie, este refuzat
“pentru că un preot rural nu se poate transfera la o parohie urbană” și i se răspunde
că “timp de 17 ani a putut întâmpina toate greutățile în ce privește locuința, iar
acum nu. Cu puțină răbdare s-ar putea înlătura nemulțumirile sale”

87
culori destul de negre descrie viața sa în acea comună în decurgerea de 17 ani de când
a fost hirotonisit. Nicio mângâiere n-a întâmpinat în acea comună, locuitorii nu s-au
ținut de angajamentul luat la hirotonisirea sa de a-i construi casă de locuință și aceasta
din pricina relelor lor porniri, cum și instigați de autoritatea comunală. Cuvântul
Domnului predicat de petiționar este neascultat și biserica este pustie de auditori pe
când localurile publice sunt foarte frecventate. Pe lângă nemulțumiri în activitatea sa
pastorală vin alte griji casnice, care tulbură silințele care își dă pentru educarea copiilor
săi. Toate acestea îl silesc să ceară îmbunătățirea soartei sale, fie prin cedarea unui loc
pe veșnicie spre a-și construi casă, fie prin construirea unei case parohiale de către
locuitori, aceasta fiind cu neputiință, să fie permutat în urbea Caracal.”5 Într-un
răspuns din 26 ianuarie 1898 s-a scris “economisind oricare mijloace și-a cumpărat
casă în Caracal și și-a neglijat locuința din com. Vișina spre a avea un motiv de a cere
transferarea”.6
Nu știm ce și-a dorit în ultimii ani de viață preotul, cert este că nu a mai
plecat din Vișina, iar locul lui de veci se află la câțiva pași de zidurile bisericii în care
a slujit. Preotul a avut mai mulți copii, dintre care s-au remarcat trei fii. Anticipez un
pic și scriu despre cei trei fii: Ștefan Ricman, născut în 1887, de formație învățător,
stabilit la Caracal și devenit o personalitate a orașului, cu multe proiecte și realizări în
mișcarea cooperatistă și în publicistică, ziarul “Vremea”, cea mai cunoscută
monografie a județului, alte lucrări; Ion Ricman, născut în 1893, avocat, șeful mișcării
legionare din Corabia și primar al acestui oraș în timpul regimului legionar, urmărit
pentru orientarea sa politică în 1937, în regimul antonescian și în cel comunist și
Vasile Ricman, medic. Despre acest fiu am găsit două anunțuri7 în presa caracaleană,
ambele în publicația “Romanațul”, unul din 1926, care anunța susținerea cu succes a
tezei de doctorat în data de 16 decembrie 1926, după o practică de un an și jumătate la
spitalul Pantelimon din capitală, iar al doilea anunț din 3 aprile 1927 referitor la
deschiderea unui cabinet medical în Caracal.
Casă parohială tot nu s-a făcut, după cum arată alte propuneri8 ale lui și
documente9 ulterioare. Cereri pe tema aceasta au existat mai multe, într-una scria:
“Preacucernice părinte, după toată străduința depusă ca să fac casă parohială în această
comună este imposibil, deoarece obștea spune să îmi fac eu cu propriile mele mijloace,

88
zicând că nu au bani ca să facă casă popii, asemenea și consultu domnilor epitropi.
Prin urmare subscrisul vin a vă încunoștiința că am donat 15000 cărămidă arsă la casa
parohială și tot nu voiesc să contribuie pentru a înființa una casă parohială. În vederea
acestora dar respectuos vă rog să binevoiți a interveni locului competinte, arătându-vă
raua stare în care mă găsesc, fiindcă casa s-a deteriorat cu desăvârșire și nu cumva să
ne omoare prin uzurpare, rugându-vă a interveni și către comună”10, cererea continuă
propunând și varianta de a construi singur, dar să i se ofere pământ sau aceea de a
pleca în altă parohie, dar nici având acele cărămizi, cerința nu i s-a rezolvat. Superiorii
i-au răspuns: “s-a pus în cunoștință primăriei respective a lua măsuri a construi o casă
parohială ținându-se seama și de cele 15000 cărămizi ce oferiți sau ca din contră a vă
oferi pământ spre a vă construi singur casă. Dacă această intervenire nu va avea
rezultat, vi se recomandă parohia Izbiceni sau Câmpeni unde veți cere permutarea”.11
Dacă nu a reușit să construiască, în schimb a fost nevoit să demoleze. Un
document12 din 13 ianuarie 1896 arată că: “clopotnița ce s-a construit la biserica din
comuna Vișina...nu întrunește condițiunile cerute. Vă invităm a pune în vedere
epitropiei respective, care a îngăduit asemenea lucrare, că este îndatorată a o dărâma
și reconstrui alta din nou după un plan arhitectonic aprobat de chiriarhie”. Acest lucru i
s-a transmis urmat de adresa: “vă invit a ne raporta asupra demersurilor ce veți lua în
această privință”.13
Dintr-o situație14 din 1894 aflăm personalul complet al bisericii, pe lângă
preot fiind scrise numele celor doi cântăreți de la biserică din acel moment: cântăreț 1
Barbu Dănciulescu și cântăreț 2 Stan Dumitrescu. Acestea sunt câteva informații
despre biserică, ce au putut fi reconstituite cu ajutorul informațiilor găsite în dosarele
protoieriei Romanați.
În ce privește învățământul, nu știm exact când a început să funcționeze o
școală în sat, dar se poate deduce. Dicționarul lui Locusteanu din 1889 susține că
atunci nu exista, iar în 1893 s-a construit un local de școală conform monografiei lui
Ricman, în plus documente ulterioare menționează această construcție din 1893. Se
poate ca școala să fi funcționat și anterior în casa vreunui localnic, era o practică în
acea vreme, cum e posibil și să fi debutat după construcția localului, cert este că
începuturile școlii au fost în jurul anului 1893.

89
 Fig. nr. 34 Jurământ făcut de învățători la angajare în prezența
preotului, Nicolae Ricman, și a prefectului Gheorghe Protopopescu

Trebuie menționat faptul că în învățământul românesc au existat fie școli

mixte, fie școli de băieți și școli de fete, deci separate, până după al doilea război
mondial. În cazul Vișinei informațiile indică o școală de băieți și una de fete. Fiindcă
suntem la subiectul școală, abordez și pe cel al spațiilor școlare, menționez faptul că au
existat cinci localuri, dar doar patru dintre ele mai există acum.
Primul, cel din 1893, cel mai vechi, ce nu mai există în prezent, a avut un
plan des întâlnit, anume două săli de clasă cu un hol și o cancelarie și a existat în
curtea școlii, între localurile existente în prezent, dar ceva mai în spate, unde era o
fântână și acum e sala de sport. Acolo a funcționat și grădinița la înființarea ei, până să
aibă local propriu. Clădirea aceasta, cea mai veche, s-a demolat în jurul anului 1960.
După primul local s-a construit un al doilea în 1913, astfel școala de băieți a fost în
localul nou și școala de fete în cel din 1893.
Localul din 1913 există și în prezent, are două săli de clasă și Centrul de
Documentare și Informare, într-un spațiu ce anterior era ocupat de două clase, este
clădirea cu un nivel, poziționată la sud, spre primărie.

90
 Al treilea local ce aparține școlii, în care a funcționat o sală de clasă până în
jurul anului 2000, este o clădire veche aflată într-un plan mai îndepărtat față de
celelalte două existente la șosea, în prezent folosită ca magazie de lemne. În această
clădire a locuit într-o perioadă Ștefan Ricman, apoi familia de cadre didactice
Maximenco, de două ori refugiată din Basarabia, în 1941 și 1944. Nu trebuie să
surprindă locuirea într-un spațiu școlar, e oarecum asemănător cu existența caselor
parohiale pentru preoți, locuințe de serviciu ale acelor timpuri, în lipsa altor soluții, nu
ca o regulă.
Clădirea a patra a fost construită de cealaltă parte a șoselei prin 1953, avea
trei săli de clasă, cancelarie și un spațiu de depozitare a materialului didactic ce
comunica cu cancelaria. La un moment dat a ieșit din inventarul școlii și a fost
destinată detașamentului de pompieri (Garda nr. 2 de intervenție Vișina) înființat în
comună în anul 2008.
Clădirea a cincea este cea cu etaj, datează din 1966 și are în prezent, după
recompartimentare la parter 3 săli de clasă, cancelarie, două birouri, iar la etaj 5 săli de
clasă și spațiu de depozitat manuale, iar pe ambele niveluri există grupuri sanitare.
Așadar au existat în total cinci localuri, dintre acestea unul a fost demolat,
unul și-a schimbat destinația fiind sediu al pompierilor, un local e spațiu de depozitare
și magazie de lemne, iar două, cel din 1913 și cel din 1966, sunt actualele spații de
învățământ.
Pe lângă clădirile amintite, în prezent există în inventarul școlii și spațiul în
care funcționează grădinița, construcție situată pe strada perpendiculară pe DN 54
(unde sunt școala, primăria etc), lângă biserică, poștă, terenul de fotbal etc, precum
există și o sala de sport, situată chiar în spatele localului școlii construit în 1913.
Faptul că școala a funcționat anterior anului 1894 este confirmat și de un
anunț din presă. Astfel Lupta din 24 noiembrie 1894 are un mic articol în care se
anunță încetarea funcționării școlii din cauza unei epidemii de scarlatină. Vișina nu era
singura în această situație, fiind enumerate și alte școli din Dolj și Romanați.
Revenind la începuturile școlii și la primul preot al satului, Nicolae Ricman,
am găsit la arhive și consider interesante aceste documente, jurăminte făcute de

91
învățători la angajare, în fața prefectului și în prezența unui preot, întocmai cum în
prezent fac acest lucru miniștrii și primarii.
Jurământul unui învățător, Elliesscu, s-a făcut în 7 decembrie 1882 în
prezența preotului Ricman și a prefectului județului Romanați, Gheorghe Protopopescu
și era astfel : “Jur în numele preasfintei treimi că voi servi cu râvnă, cu credință și cu
dreptate în funcțiunea ce mi s-a încredințat și că nu mă voi abate din datoriile prescrise
și că voi respecta cu sfințenie legile și instituțiile patriei mele. Jur credință Majestății
sale, regelui Carol I și dinastiei sale. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.15
Primăria s-a organizat după înființarea satului, iar în 1882 deja funcționa. De
la Constantin Locusteanu aflăm că bugetul anului 1886/87 a fost de 2084 lei la venit și
1881 lei la cheltuieli16, deci la câțiva ani după înființare primăria funcționa și avea
gestiune. De la Ștefan Ricman aflăm că localul primăriei a fost zidit în 190217 și câteva
nume de primari: primul - Ion M. Nețoi, apoi Toma Băltărețu și Ilie Gavrilescu.
Documentele de stare civilă din intervalul 1882-1892 existente la Arhivele de
la Slatina sunt o sursă de informare sigură și credibilă și ne oferă informații despre
începuturile comunei. Astfel există registre cu născuți, căsătorii și decese înregistrate
la primăria Vișina, începând cu anul 1882, care indică următoarea situație:
Anul Nașteri Căsătorii Decese
1882 37 3 18
1883 46 5 14
1884 68 6 29
1885 83 8 26
1886 79 9 36
1887 85 15 47
1888 90 13 50
1889 73 12 45
1890 87 14
1891 73 25
1892 82

Fig. nr. 35 Grafic întocmit în urma consultării Registrelor de stare civilă ale comunei
Vișina pentru intervalul 1882-1892

92
 Constatăm la o simplă analiză că în primii ani numărul nașterilor varia între
68 și 90. Știm că autoritățile și-au propus fixarea unui număr de 400 de familii, dar
acest număr nu a fost atins, preotul în darea de seamă scrie de 300. Dacă raportăm
nașterile la numărul de 300 rezultă că anual se năștea un copil la o familie din 3 sau la
o familie din 4. Observăm și că nașterile sunt aproximativ duble față de decese, ceea
ce asigura sporul natural, deci creșterea numerică a comunității.
Alte dovezi de organizare și funcționare a primăriei, ce rezultă tot din
studierea documentelor de stare civilă, sunt: existența ofițerului stării civile în
persoana primarului, existența unui notar, care în cazul vreunui martor neștiutor de
carte consemnează acest lucru și semnează, apariția și folosirea ștampilei începând cu
anul 1885.
Pe lângă toate aceste informații, aflăm și numele primilor funcționari locali:
primarii Costandin Gheorghiță (1882), Florea Băltărețu (1884), Ion Guțulescu (1887-
1889), Gălan Gavrilescu (1890) și Marin Neicu (1892); ajutorii de primar Stan Guicin
(1885) și Ion Guțulescu (1892); notarul M. Rusănescu.
Din această perioadă datează și primele inspecții, cel puțin pe partea financiară.
Așa a rămas dosarul18 18/1886 numit “Aspecte privitoare la verificarea și lichidarea
gestiunii comunei Vișina”, care conține 7 pagini, dintre care pagina 2 verso, 3 și 3
verso sunt cu sume de bani și calcule (scrie de zecimi comunale, bilete de vite,
prestații, balanță, tablou al debitului, ieșiri etc). Dosarul conține un proces verbal scris
de primarul Stan Guicin pe 22 iunie 1886 în mai multe exemplare, o cerere a casierului
comunal din primii ani 1882-1883 și 1883-1884, Florea Băltărețu, ce are ca răspuns
recomandarea de a se cerceta socotelile comunale, pentru a se comunica rezultatul,
cererea a determinat un nou dosar pe aceeași temă.
Între colegi sunt relații și relații, de la prietenie și sprijin, la antipatie,
respingere, șicane și acuze. Așa a fost și la primărie la doar câțiva ani de funcționare.
Dosarul 8/1887 numit tot “Aspecte privitoare la verificarea și lichidarea gestiunii
comunei Vișina”19 conține 12 pagini ce relatează despre conflictul dintre doi casieri ai
comunei. Florea Băltărețu este cel care a scris o plângere, acuzând că la destituire a
predat situația și banii lui Gheorghe Dumitrescu, casierul ce l-a înlocuit, dar i se cere
iarăși suma de 1827,80 lei, bani nepredați, după spusele succesorului. Autoritățile au

93
stabilit data de 5 martie 1887 pentru o înfățișare a celor doi, în care sa-și pledeze
fiecare cauza cu probe și martori în fața subprefectului. Din data respectiva avem o
declarație a primarului Ion Guțulescu despre domnul casier Gheorghe Dumitrescu că
“nu poate părăsi patul, fiind rău bolnav”. În luna mai s-au clarificat lucrurile și s-a
explicat acea suma, în josul paginii semnând pe lângă cei doi casieri, primarul și patru
consilieri: Nicolae Fica, Petcu Toma, Crăciun Cioară și Nicolae Tudor Mic.
Tot din perioada de început a satului mai amintesc cîteva aspecte, pentru că
arhivele păstrează informații pe aceste teme. Mai întâi despre servitori, un dosar20
oferă informații despre numărul, naționalitatea și ocupația servitorilor din județ, prilej
cu care aflăm că la Vișina nu se afla nici un servitor, așadar pentru primii ani locuitorii
și-au menținut condiția modestă, nimeni nu se ridicase atât de mult încât să își permită
servitori. Pe de altă parte unii dintre locuitori este posibil să fi lucrat în alte părți ca
servitori sau argați, pentru a-și completa veniturile, de exemplu în însemnările
prefectului județului Romanați aflăm de un angajat la proprietatea sa, un vișinar,
Bojica.
Alt subiect îl reprezintă creșterea viermilor de mătase. Este cunoscut faptul
că această activitate era practicată, fiind aducătoare de venituri, în plus, borangicul,
țesătura casnică din fir depănat de pe gogoșile viermilor de mătase, era folosit de femei
pentru ii și năframe. Așadar, sericicultura era practicată în multe localități, duzii fiind
bine adaptați acestei zone. Aflăm că în anul 1900 și vișinarii au practicat această
ocupație21, astfel 50 de locuitori din Vișina au luat 450 grame sămânță ( în tabel așa e
considerată ), dat fiind că în comună existau 480 duzi și au obținut 240 kg gogoși, iar
85 locuitori din Vișina Nouă, care atunci aparținea de Vișina, au luat 950 grame
sămânță în baza celor 300 de duzi pe care-i aveau și au obținut 760 kg gogoși. În tabel,
activitatea din acel an este apreciată cu “bine” la Vișina, alții au apreciat creșterea
viermilor de mătase cu “binișor” sau cu “rău”, ceea ce îi plasează pe o poziție bună pe
vișinari .
Foarte interesant este faptul că la Vișina la doar câțiva ani de la fondarea satului s-a
înființat și a funcționat o școală profesionlă pentru adulți22. Președintele consiliului de
administrație al școlii a fost Florea Florescu, învățătorul diriginte al școlii din Vădastra,

94
cel mai de seamă proprietar al satului Vădastra. Am mai amintit de rolul Vădastrei în
înființarea satului, dat fiind că era cel mai apropiat sat și că moșia

Fig. nr. 36 Creșterea viermilor de mătase la Vișina și în satele învecinate în 1900

adesea apărea cu numele Vădastra-Vișina sau Vișina - Vădastra, deci nu este de

mirare implicarea celor de la Vădastra, dat fiind că era o școală profesională pentru
adulți și puteau beneficia și cei din satele din jur. Procesele verbale păstrate chiar
indică prezența în consiliu a altor cadre didactice din zonă, pe lângă Florea Florescu de
la Vădastra, anume M. Florescu din Obârșia și T. Rușcă din Vădăstrița, dar procesul
verbal e semnat și de alte persoane. Consiliul de administrație, constatând lipsa celor
necesare, a apelat la prefectură, de unde Florea Florescu a ridicat cu chitanță 500 lei,
pe care urma apoi să îi justifice. Acei bani s-au folosit pentru achizițiile menționate,
dat fiind că școala “a luat comenzi pentru a lucra diferite obiecte, atât pentru școlile
din județ, cât și pentru locuitori și că din lipsă de material nu poate satisface
obligațiunile ce și le-a luat (...) această stare de lucru ar împiedica bunul mers al școlii
și prin urmare ar fi în prejudiciul elevilor, fapt care ar avea ca rezultat desființarea
școlii.”23 În același proces verbal s-a scris că: “pentru a ne forma convingerea despre

95
mersul școlii, am cerut domnului diriginte să ne justifice sumele cheltuite și materialul
confecționat ce i s-a încredințat și am văzut că dânsul a lucrat cu multă sinceritate și
folositor pentru școală.”24
Există păstrate mai multe facturi, liste cu obiecte cumpărate pentru școală din
mai multe surse, adică magazine de profil din Corabia și Caracal, obiecte precum:
nicovală, ciocane, șurubelnițe, chei, burghie, ferestrău, pile, bardă, pensulă, pânze de
ferestraie, fier potcoavă, glaspapir, clei, vopsea, foraibere mari și mici, cârlige pentru
ferestre și alte asemenea. În procesul verbal de înaintare către prefectură a actelor
justificative a cheltuielilor școlii pe materiale, este scris faptul că școala a fost mutată
la Balș, deci a avut o viață scurtă la Vișina. Necesitatea unor astfel de școli nu poate fi
negată. De exemplu în pragul celui de-al doilea război mondial, deci ani mai târziu, cu
ocazia unor statistici ale premilitarilor referitoare la meseriile acestora, în Romanați, la
nivelul unei plăși, în marea masă de plugari, abia există câte 5-6 croitori, cizmari sau
fierari, iar mecanicii sau electricieni sunt și mai rari, doar 1-2. Așadar înființarea școlii
a fost o inițiativă frumoasă, dar existența ei, deși necesară, a fost din păcate scurtă.
Un document25 emis de primărie, anume un tabel redactat pe 27 iulie 1913, cu
cei 218 locuitori mobilizați în al doilea război balcanic, tabel semnat de primar G. St.
Irimin și notarul E. Florescu, ne oferă multe informații interesante.
Înainte de a prezenta și analiza tabelul redactat de primărie, trebuie prezentat
acest război despre care publicul larg știe mai puțin. În anul 1913 România a intrat în
război împotriva Bulgariei, deoarece între aceasta și Bulgaria exista o dispută în
privința Dobrogei și o rivalitate pentru statutul de putere locală. România era
nemulțumită și de cum erau tratate minoritatea românească și aromânii în Bulgaria (la
fel era și în Serbia și Grecia). În acel moment, Bulgaria aliată cu Grecia, Serbia și
Muntenegru, învinsese Imperiul Otoman, în primul război balcanic, 1912-1913. Apoi
Bulgaria și-a atacat foștii aliați, Grecia și Serbia, din dorința de a obține partea leului
de pe urma războiului, adică cât mai multe teritorii în Macedonia și Tracia. Rusia,
aliată atât a Bulgariei cât și a Serbiei, nedorind să piardă poziția pe care o avea pentru
ambele, a tergiversat negocierile în trei,cu cele două țări, pentru a nu le supăra și a nu-
și îndepărta niciuna din ele.

96
 Acest război a însemnat pentru noi începutul îndepărtării de Tripla Alianță și
al apropierii de Antanta, mișcările diplomatice și militare ale părții române fiind
susținute de Rusia, Franța, dar și Austro-Ungaria, care urmărea să arate bunăvoință în
această chestiune, nu în problema Ardealului. Așadar cu acordul puterilor amintite,
România a declarat război Bulgariei, iar armata a trecut Dunărea în ajutorul Greciei și
Serbiei, calculând că o Bulgarie mare și puternică la sud de Dunăre și cu pretenții
asupra Dobrogei nu e de dorit. Armata română a mobilizat 437000 soldați, a pierdut
mai puțin de 100 de soldați în luptă, dar a fost puternic afectată de o epidemie de
holeră, s-au îmbolnăvit 11586 soldați, din care au murit 1611. Învinși de greci și sârbi
și atacați de români de la nord, bulgarii au cerut pacea, iar negocierile de pace au avut
loc la București. Noile granițe stabilite la București nu aveau cum să mulțumească, nu
degeaba Balcanii au fost considerați butoiul de pulbere al Europei, Serbia a primit
teritorii, fiind un ghimpe pentru Austro-Ungaria, iar Romania a luat Cadrilaterul
(județele Durostor și Caliacra din sudul Dobrogei românești) de la Bulgaria, dar în
urma acestei modificări teritoriale, nu și-a îmbunătățit relația cu vecinul de la sud,
dimpotrivă rivalitatea s-a accentuat.
Revenind la tabelul primăriei, acesta reprezintă o adevărată frescă a satului
la 30 de ani de la înființare. Pe lângă coloana cu numele și prenumele, mai sunt alte
coloane, cum ar fi starea civilă, numărul de copii, dacă au părinți, vârsta părinților,
dacă sunt valizi părinții și ce avere are mobilizatul. Fiecare rubrică este deosebit de
interesantă și ne aduce informații. Astfel, constatăm că avem 212 mobilizați, dacă
scădem din tabel pe cei 2 trecuți din eroare și pe cei patru mutați. Apoi în prima
rubrică vedem numele și prenumele, constatăm că majoritatea numelor au existat la
înființare și se regăsesc și în prezent, o minoritate au dispărut, prin lipsă de urmași sau
urmași doar pe linie feminină. Prenumele observăm că sunt majoritatea tradiționale,
specific românești, întâlnite în trecut și în prezent: Ion, Gheorghe, Dumitru, Nicolae,
Marin, Petre, Ilie, dar și unele mai rar folosite în prezent Florea, Stan, Haralambie,
Costache, Paraschiv, Păun, Preda, Grigore, Iancu.
Rubrica de stare civilă ne informează că aproape 100% sunt căsătoriți, doar
trei din lista de 218 nu sunt căsătoriți. Rubrica următoare ne informează în legătură cu

97
98
99
100
101
102
103
104
 Fig. nr. 37 Tabel cu mobilizații din Vișina în iulie 1913, cu prilejul
celui de al doilea război balcanic

numărul de copii, între 1 și 8 și pe baza informațiilor se pot alcătui statistici cât la sută
au 2, 3 sau 4 copii etc, de exemplu 35 dintre ei, adică 16% au câte 4 copii.

105
 Aflăm apoi despre existența generației părinților mobilizaților, dacă trăiesc, ce
vârstă au și dacă sunt valizi, adică independenți în ceea ce privește munca. În final,
ultima rubrică indică averea, deci statutul socio-economic al mobilizaților și putem, ca
și în cazul copiilor, să numărăm și să calculăm câți sunt și cât reprezintă cei ce nu au
nimic, ce au doar casă, ce au un singur hectar, ce au o profesie. Fără calcule, la o
simplă observație, se constată că domină agricultorii fără pământ sau cu puțin pământ,
un singur mobilizat are moară cu motor și 20 ha, iar peste 5 ha au doar 17 mobilizați.
În privința profesiei, constatăm că în afară de plugari și de morar, sunt doar trei
învățători Grigoraș Constandin, Ricman Ștefan (în tabel Ricmănescu) și Rădulescu
Florea.

Fig. nr. 38 Imagine din centrul satului Vișina, cu sediul primăriei,

iar în fața acesteia, monumentul ridicat în 1913

Locuitorii trecuți în tabel s-au întors acasă după această mobilizare și acest
război scurt, mulți dintre ei însă vor fi iarăși mobilizați în primul război mondial și vor
deveni eroi. În urma acestui război din 1913, ce a durat mai puțin de o lună, s-a
construit în centrul satului, în fața primăriei, un monument închinat eroilor, singurul
monument din sat, monument ce nu figurează pe lista monumentelor istorice.
Despre acest monument au scris Doina Leulescu și Denissa Guțică Florescu în
lucrarea “Monumente și eroi în județul Olt”, apărută la Editura Măiastra în 2018, în

106
care sunt inventariate și prezentate succint monumentele existente în județ. Cel de la
Vișina este descris la paginile 346-347, iar o imagine a lui este publicată la pagina 662.
Textul despre monument menționează: “Monumentul a fost ridicat pe cheltuiala
locuitorilor din Vișina în toamna anului 1913, din inițiativa lui D.T.T. Oroveanu, care
a fost prefect în acel an, așa cum reiese din inscripții. A fost amplasat în fața primăriei
din localitate și are o înălțime de cca. 3 m. Pe o platformă pavată cu dale de beton se
află un postament pe plan pătrat care are în cele patru colțuri stâlpișori paralelipipedici
legați între ei cu bare metalice, formând un gard protector.
Pe postament se ridică un soclu de piatră cu decorațiuni în basorelief în formă
de cruce și o coloană, cu baza în trepte de plan pătrat și capitel, care susține o cruce. Pe
fațada principală a coloanei se află un medalion sculptat, încadrat de o jerbă din ramuri
de stejar legate cu o panglică.
Pe monument sunt trecute următoarele inscripții:
1. “Monument ridicat în amintirea vitejilor români morți pentru patrie în campania
din 1913”
2. “Generația tânără din 1913 admiră și slăvește avântul bravilor români pe câmpiile
bulgare. Pentru patrie să murim”
3. “Sub domnia regelui (cuvânt lipsă) Carol al (Rom)ân(iei)”
4. “Acest monument s-a ridicat din inițiativa D.T.T. Oroveanu fost prefect în 1913”
Eroii comunei: 1. Marin Gavrilă Băndică, sergent Reg. 9, Artilerie, 2. Dumitru D.
Crușoveanu, soldat, reg. 2 Călărași.
Starea de conservare (2009): bună.”
Cu acest text citat din lucrarea menționată mai sus, încheiem capitolul dedicat
evoluției satului de la începuturile lui (1879-1882) până la începutul marelui război,
cum a fost numit primul război mondial până la izbucnirea celui de-al doilea război
mondial.

1. Dana Roxana Dincă, Vera Grigorescu, Sabin Popovici, Monografia municipiului Caracal,
2011, pag. 54 și Memoria Oltului și Romanațiului nr. 2, aprilie 2012
2. Serviciul Județean Arhivelor Naționale Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 55/1893,
nenumerotat
3. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 8/1895, nenumerotat

107
 4. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Protoieria Romanați dosar 90/1898, pag. 128-
adresa de înaintare, 129-procesul verbal propriu zis
5. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 90/1898, nenumerotat,
număr de înregistrare 1088 din 16 aprilie 1898
6. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 90/1898, nenumerotat
7. “Romanațul”, numere din decembrie 1926 și aprilie 1927
8. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 55/1896, nenumerotat,
cerere din 6 martie 1896, răspuns 7 martie 1896
9. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 11/1942, capitolul
VIII, Biserici, nu are casă parohială
10. S. J. A.N. Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 55/1896, nenumerotat
11. S. J. A. N. Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 55/1896, nenumerotat
12. S. J. A. N. Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 55/1896, nenumerotat
13. Ibidem
14. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Protoieria Romanați, dosar 58/1894, pag. 384
15. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Județului Romanați, 12/1882,
Corespondență pe probleme de învățământ, fila 21
16. Const. I. Locusteanu, Dicționar geografic al jud. Romanați , București, anul 1889, pag. 215-216
17. Ștefan N. Ricman, Monografia jud. Romanați, Editura Ramuri, 1928, pag. 362- 363
18. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Județului Romanați, 18/1886
19. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Județului Romanați, 8/1887
20. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Județului Romanați, 54/1901
21. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Județului Romanați, 50/1909
22. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Județului Romanați, 69/1901,
nenumerotat
23. Ibidem
24. Ibidem
25.Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Județului Romanați, 37/1913

2.5. VIȘINA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

(1914-1918)

Nu putem prezenta elementele de istorie locală, fără o mică referire la

evenimentele de ansamblu, ce s-au petrecut în spațiul european, românesc și zonal.

108
 Așadar, în 1914 a izbucnit războiul în Europa între Puterile Centrale (Tripla
Alianță) și Antanta (Tripla Înțelegere). România, care aderase în 1883 la Tripla Alianță,
analizând situația și constatând că nu a fost casus belli, s-a declarat neutră. Uzate de
război, ambele tabere au curtat și poftit România să intre în alianța lor, făcând diverse
promisiuni. Un cuvânt greu de spus a avut opinia publică, iar aceasta era favorabilă
Antantei. Așa s-a ajuns la intrarea în război în august 1916. Cu ceva timp înainte,
bărbații din contingentele dintre 1892 și 1915 au fost mobilizați și concentrați pentru
pregătire în unitățile militare din întreaga țară.
În după-amiaza zilei de 14/27 august goarnele jandarmilor au sunat în toate
comunele urbane și rurale mobilizarea generală. Textul declarației de război înaintate
de România Austro Ungariei, în care era precizată motivația, libertatea fraților
subjugați (Austro-Ungaria deținea teritorii românești) și idealul național, proclamația
regelui și a guvernului, ordinul de zi al armatei, toate au ajuns prin intermediul
gazetelor la cunoștința oamenilor și erau comentate intens și cu entuziasm.
Înaintarea trupelor noastre în Ardeal în primele zile ale războiului și primirea
lor cu bucurie de către românii de acolo, primele reușite și fapte de vitejie, au trecut
repede și au urmat evenimente mai puțin plăcute, începând cu căderea frontului sudic
în urma înfrângerii de la Turtucaia. Această înfrângere a determinat retragerea din
Ardeal și menținerea frontului aproximativ pe vechea graniță, cu lupte îndârjite și
succese schimbătoare, cu numeroși morți, răniți și prizonieri, de o parte și de alta, la
punctele de trecere de peste Carpați.
Dintre toate punctele de trecere spre sud, generalul Falkenhayn, comandantul
forțelor germane și austro-ungare a decis forțarea văii Jiului, ceea ce s-a și întâmplat,
armatele străine pătrunzând spre sud. Următoarea ofensiva s-a declanșat pe 29
octombrie/11 noiembrie și s-a încheiat pe 4/17 noiembrie cu străpungerea rezistenței
românești în bătălia de la Târgu Jiu. A fost o altă mare înfrângere după Turtucaia.
Trupele germane venite dinspre Ardeal urmăreau curățirea Olteniei de trupe
românești, trecerea Oltului și avansarea spre București, acțiune ce urma să se
sincronizeze cu cea a trupelor feldmareșalului Mackensen, ce au traversat Dunărea pe
la Zimnicea. Podul de la Slatina a fost distrus și toate încercările germanilor de a trece
Oltul cu bărci sau alte mijloace au fost respinse de pe malul estic, apărat de români și

109
s-au soldat cu multe victime. S-a încercat și apărarea Romanațiului în nord, pe un front
de la est la vest de 40 km. Pe 9/22 noiembrie nemții au atacat cu intenția de a ocupa
un pod de peste Olt, ceea ce le-a și reușit, obținând podul de la Stoenești. Escadronul
românesc lăsat în apărare a avut ordin să distrugă podul în caz de retragere, dar
explozia doar l-a avariat ușor. Pe acest pod și pe un al doilea construit alături, germanii
au putut trece Oltul chiar a doua zi după ocuparea podului. La 11/24 noiembrie trupele
germane au ocupat două treimi din Romanați.
În sudul județului se aflau în retragere de la vest la est, paralel cu fluviul, după
ce cedase Orșova pe 13 noiembrie după lupte intense, Detașamentul Dunărea, condus
de colonelul Văitoianu și grupul Cerna, condus de colonelul Demetriade. Aceste trupe
au trecut prin numeroase lupte și peripeții, au atacat Severinul și au fost mereu hărțuite
de trupe germane și maghiare. Au trecut Jiul sub bătaia tunurilor, la Sadova au găsit
bulgari ce au jefuit conacul și instalațiile Domeniilor Coroanei și au luat prizonieri 150
de bulgari, târându-i după ei. Apoi s-au grăbit spre Olt pe trei coloane, pe șoseaua
Dăbuleni, Celei, Corabia și mai la nord de aceasta, cu scopul de a relua legătura cu
armata română. La 8/21 noiembrie au ajuns la Celei, Vârtop, Vișina. La Vișina au
respins un atac de artilerie, atac ce a avut loc pe linia căii ferate1. Probabil cu această
ocazie au murit doi soldați inamici și au fost îngropați în apropiere de locul morții, iar
ulterior, au fost mutați în cimitirul satului. Au ajuns la Olt și s-au regrupat pe 9 /22
noiembrie, erau aproximativ 5000 de oameni. La Corabia, batalionul maiorului
Nicoleanu a distrus vasele “Sava” și “Maros” și a alungat trupele transportate de aceste
vase. În zilele de 10/23 și 11/24 trupele au fost cantonate în satele de pe malul Oltului
în așteptarea refacerii podului de la Izbiceni, cei mai mulți au fost cantonați la Izbiceni,
iar ariergarda la Tia Mare. Între timp grupul Szivo a înaintat dinspre Vișina și Caracal
și după o luptă cu detașamentele românești a ocupat satul Cilieni. În dimineața de
10/23 noiembrie a fost atacat satul Potlogeni, iar batalionul de milițieni ce se afla să-l
apere s-a predat. Tot atunci noi trupe au debarcat la Corabia și au pornit pe la sud de
Tia Mare, dar au fost întâmpinați de artileria românească a Brigăzii 2 de la Izbiceni.
Artileria inamică pe de altă parte a acționat și ea, ținta fiind podul de la Izbiceni.
Acesta avea o spărtură și comandantul Demetriade a decis umplerea ei cu material
improvizat, sub focul inamicului și în condiții grele, apele fiind învolburate de ploi.

110
Era singura opțiune, podul de la nord, de la Stoenești fiind deținut și apărat de multe
forțe germane, iar cel de la Islaz la fel, în plus avea și sprijin în apărare de pe vasele de
pe Dunăre și de pe malul bulgăresc.
În timp ce românii reparau podul și rezistau, erau înconjurați din toate părțile
de noi și noi forțe ostile: flotă austro-ungară debarcată, trupe de uscat austro-ungare,
bulgari și trupe de căi ferate germane. Pentru că a rezistat, satul Tia Mare a fost
bombardat cu artileria, fiindcă nu au reușit să spargă încercuirea deși au încercat de
două ori, iar legătura cu Izbiceniul a fost tăiată, trupele din Tia Mare s-au predat. Mult
dorita trecere a Oltului nu s-a produs, în schimb și la Izbiceni a avut loc un consiliu al
ofițerilor: colonel Stavarache, colonel Tăutu, colonel Critodulo, maior Protopopescu,
căpitan Corciu și locotenenții Tănăsescu, Papadopol și Nicolaescu, consiliu ce a decis
încetarea focului și discutarea termenilor capitulării. Cu această capitulare s-a încheiat
lupta de apărare a Romanațiului și a început ocupația.
Zonele în care au avut loc operațiuni militare, în nord Popânzălești, Bojoiul,
Robănești, Golfinul, iar în sud Celei, Corabia, Vișina, Cilieni, Izbiceni, dar mai ales
Tia Mare au rămas afectate de distrugeri, în unele localități fiind distruse o treime din
clădirile existente.
Ocupația a durat 2 ani și a însemnat o perioadă deosebit de grea. Principalul
scop al ocupanților a fost exploatarea economică și l-au realizat cu perseverență și
metodă. În fiecare comună s-a constituit o comisie ce avea ca scop strângerea
recoltelor, transportul acestora și rechiziționarea lor. Prin lege, în acea perioadă se
înțelegea sistemul de ordonanțe militare emise de ocupant. În fiecare comună existau
patrule de 6-8 persoane, obligând populația la supunere și urmărind îndeplinirea
ordinelor. Învățământul a avut de suferit atât prin faptul că numeroase localuri ale
școlilor au găzduit unități militare de ocupație sau spitale pentru răniții lor și au suferit
pagube, dar mai ales prin faptul că menirea școlii a fost cu totul neglijată, dovadă că în
anul școlar 1916-1917 nu a existat activitate școlară în mediul rural, iar în 1917-1918
aceasta a fost sporadică și cu participare sub 50%. Oricum, ar fi fost greu ca
învățământul să funcționeze, dat fiind că mulți învățători au fost concentrați sau
refugiați și nu au existat suficienți suplinitori.

111
 Exploatarea economică s-a făcut în multe moduri. Mai intâi a existat o captură
de cereale, aproximativ 50% din recolta anului 1916, precum și multe alimente în
portul Corabia ce nu au fost transportate de autoritățile române, din cauza vitezei cu
care s-au precipitat lucrurile, dar care au prins foarte bine autorităților germane și
austro-ungare ce cunoșteau lipsuri după doi ani de război. O altă metodă a reprezentat-
o cea a rechizițiilor, pentru sume mult sub valoarea produselor sau pe bilete lipsite de
valoare, completată de prohibiția exportului. Altă modalitate de exploatare a
reprezentat-o mobilizarea la muncă și corvezi, deși era vorba de o populație
predominant feminină, copii și vârstnici, populație ce a fost nevoită să asigure aceleași
munci ce se făceau anterior când concentrații și refugiații erau acasă, ba chiar acum
suprafețele de cultura erau mai mari și erau mai multe corvezi la reparat drumuri,
încărcat și transportat marfuri și materiale de război etc. Neefectuarea muncii se
pedepsea cu amenzi și închisoare. Pentru a se înțelege condițiile grele de muncă
trebuie amintit faptul că efectivele de bovine și cabaline au scăzut în acei ani cu peste
25000, ceea ce însemna compensarea cu efort uman. În zootehnie rechizițiile și
decaderea acestui sector s-au observat comparând efectivele de dinainte de ocupație cu
cele de după ocupație. Astfel în anul 1889 în Romanați au existat 377116 capete
animale, în 1916 au existat 407285 capete animale, iar în anul 1919 doar 211788
capete animale. Un factor în decăderea efectivelor l-a reprezentat jafurile bulgarilor
care treceau Dunărea și luau cirezi întregi de vite. A fost exploatat nemilos și fondul
forestier prin exploatarea celor mai valoroase exemplare, defrișări pe suprafețe mari,
distrugerea prin pășunat excesiv. În plan financiar au fost emiși bani numiți impropriu
lei și s-a făcut un mare împrumut împărțit apoi județelor ocupate, Romanațiului
revenindu-i cota de 24 milioane lei. Se adaugă distrugeri de localuri, furturi, jafuri,
amenzi, rechiziții si împrumuturi, care urcă suma daunelor la nivelul județului
Romanați la aproximativ 116 milioane lei.
La capitolul pierderi, dincolo de cele materiale, cele mai dureroase sunt
pierderile de vieți omenești. Populația județului a scăzut cu 10% ca urmare a soldaților
decedați pe front sau în lagăre, a dispăruților și refugiaților ce nu s-au mai întors. La
nivel de județ au existat 8000 de orfani din cei 350000 la nivel de țară. Mortalitatea în

112
anii ocupației a depășit-o pe cea din ceilalți ani, din cauza traiului greu și numeroaselor
lipsuri.
Informațiile din acest capitol sunt în mare parte din lucrarea “Județul
Romanați în anii primului război mondial 1914-1918”, publicată de Diana Gheorghiu
Zăuleanu și Ion Zăuleanu, completate cu unele informații din “Istoria războiului pentru
reîntregirea României”, lucrare vastă și amănunțită a lui Constantin Kirițescu, în care
sunt prezentate scheme, imagini, unități militare, fapte de arme, lucrare de unde am
aflat amănunte despre luptele de pe valea Jiului, de la Târgu Jiu și despre grupul Cerna.
Informații despre luptele din sudul Romanațiului și ocupație se găsesc și în monografia
Corabiei și-n cea a Izbiceniului, lucrări de care am mai amintit la începutul lucrării.
Cele patru lucrări pot fi consultate de cei ce doresc să afle mai multe, eu am concentrat
la maxim câteva din informațiile pe care le oferă, pentru a fi cunoscute mișcările de pe
front când linia frontului s-a aflat chiar în zonă .
O informație interesantă, ce necesită documentare suplimentară, este că în
intervalul 15 august- 1 decembrie 1916 spitalul din Caracal a funcționat la Vișina. În
fondul Serviciul Sanitar al jud. Romanați apare cu nr. 17/1916 un “Dosar
corespondență dintre Marele Cartier General al armatei serviciul sanitar cu spitalul
Caracal care funcționa temporar la Vișina 15 august - 1 decembrie”, dosar ce din
păcate nu l-am putut consulta, pentru că nu exista fizic, dar faptul că apare în lista de
inventar dosarul cu acest nume, ne oferă informația prețioasă că în comună a fost
găzduit spitalul, temporar, ca o haltă în retragerea lui în Moldova.
Între documentele ce ne ajută să reconstituim epoca, există păstrat un proces
verbal2 de inspecție a primăriei pe care îl redau: “Astăzi 28 iunie 1918. Noi N. I.
Șerbănescu, administrator al plășii Dunărea din județul Romanați, inspectând comuna
Vișina am constatat următoarele. În localul primăriei prezintă funcționari comunali.
Ordinele ce se dau se execută la termenul fixat și în regulă. Jurnalul de masă al
notarului este la curent. Registrele cu acte de stare civilă sunt la curent înregistrându-se
la născuți 36, la morți 64 și la căsătoriți 20. Starea sanitară a locuitorilor satisfăcătoare,
nu există nicio boală epidemică, de asemenea și starea animalelor bună. Starea igienică
a comunei bună. Locuitorii se ocupă cu seceratul grâului și săpatul porumbului. Școala
funcționează regulat. În termen de trei zile îmi veți înainta un tablou de numărul

113
locuitorilor și de cantitatea de produse necesare pentru a interveni către Administrația
militară a le procura. Paza de zi și de noapte se face conform cu regulamentul de
poliție rurală. Domnul primar împreună cu domnul șef al postului vor forma tabloul de
gardă și-l vor înainta pentru aprobare Administrației plășii. Pentru cele constatate am
încheiat prezentul proces verbal.” Urmează semnăturile Administrator N.I. Șerbănescu,
primar Fl. R. Ilie, Notar M.I. Strinu. Așadar, chiar și sub ocupație și cu lipsuri, viața îți
urma cursul, din cele relatate în procesul verbal nu este nimic deosebit, dacă nu ar fi
data și nu ar fi scris despre Administrația militară, nu ne-am da seama că este întocmit
în timpul ocupației.
Efectele și consecințele războiului au fost totuși vizibile și reies din alte
documente. Cercetarea arhivelor aduce dovezi că Vișina a fost afectată chiar mai mult
decât alte comune la capitolul vieți omenești. Astfel într-un tabel3 cu comunele
județului în care sunt notate numărul de carnete eliberate victimelor războiului (deci un
carnet reprezintă o victimă, o persoană) și sumele plătite, Vișina figurează cu 189
carnete, deci 189 văduve sau orfani și 24891 lei plătiți, depășită doar de Dăbuleni. În
tabel sunt 11 comune cu peste 100 carnete, 70 comune au între 10 și 99 carnete, 8
comune au sub 10 carnete iar 28 comune nu au furnizat date. Faptul că mulți locuitori
ai satului au fost afectați de război: eroi căzuți pe front, văduve, orfani, invalizi, o
confirmă și multe alte documente.
Într-un alt dosar4 s-au păstrat documente, redate mai jos, de la revenirea
administrației românești, între care tabele întocmite și semnate în data de 3 decembrie
1918 de primarul comunei, Ion I. Nane. Un tabel prezintă femeile celor morți în război,
lipsite de hrană și conține 64 de nume, iar în dreptul numelor sunt trecuți și membrii
familiei, totalizând 280 persoane. Un alt tabel este cu femeile a căror soți sunt
mobilizați, nu se știe de ei, iar femeile sunt lipsite absolut de hrană, cu membrii
familiei, acest tabel totalizând 129 rubrici pentru tot atâtea femei și 606 persoane. Al
treilea tabel îi înfățișează pe cei prezenți în comună lipsiți de hrană, cu membrii
familiei, conținând 65 familii cu 250 membri.

114
115
Fig. nr. 39 Tabel întocmit în decembrie 1918, la revenirea administrației românești,
cuprinzând 64 de văduve lipsite de hrană
Data - 3 decembrie 1918, Primăria Vișina, primar Ion I. Nane

116
117
118
Fig. nr. 40 Tabel întocmit în decembrie 1918, la revenirea administrației românești,
cuprinzând 129 soții ale mobilizaților (soldați despre care nu există informații) și
numărul membrilor familiilor. Aceste famililii sunt lipsite de hrană.
Data - 3 decembrie 1918, Primăria Vișina, primar Ion I. Nane

119
Fig. nr. 41 Tabel cu cei prezenți în comună, cu numărul membrilor familiei,
care sunt lipsiți de hrană.

120
 În primul tabel stă scris la poziția 7: orfan Sincu Stan, familie de 4, clar nu
exista o văduvă, altfel ar fi fost scrisă ea, așadar un copil cu 3 frați mai mici, poate
vreun bătrân și trei copii, oricum o situație grea, la fel la poziția 10: orfan Tomescu
Matei, două persoane, poziția 34: orfani Oprea St Ciucu, 5 persoane, în același tabel
apare la poziția 11: mamă Iacob Bojica, familie de 9 persoane, la poziția 8: mamă
Oprea Stancu, 12 persoane, la poziția 14: mamă Achim Paraschiv, 5 persoane, în total
64 familii rămase fără suportul unui bărbat adult, în putere.
După revenirea administrației românești s-au solicitat mai multe situații pentru
a fi lămurită cât mai clar perioada de ocupație și ce a însemnat ea, între altele s-a
păstrat un memoriu relativ la pagubele, rechizițiile, distrugerile, furturile, jafurile,
impuneri de dări și diferite amenzi ce au suferit comuna de pe urma inamicului,
întocmit de primarul Ion I. Nane, din care prezint în cele ce urmează câteva fragmente:
“doi copii de 6-7 ani găsind o grenadă cu care s-au jucat în urma exploziei au fost
omorâți pe loc (ai lui Pene M. Sârbu și G. M. Sârbu). Din această comună au fost luați
ostatici doi inși pe timp de o lună anume Ion I. Nane și D-tru St. Mircea, asta a fost în
timpul secerii... au pierdut munca. Toate rechizițiile s-au făcut prin organele de
ocupație sub formă de plată imediată însă prețuri foarte mici. Rechizițiile s-au făcut
prin agenții lor rămași în teritoriul ocupat care erau evrei. Cuantumul rechizițiilor de la
locuitori de la cereale, vite mari, oi, porci, brânză, ouă, păsări, băuturi, vehicole, în
total după cum se probează cu declarațiile de despăgubire se ridică la suma de trei
milioane opt sute de mii.” La subtitlul cuartiruirea forțată de inamic este scris: “Școala
a fost rechiziționată pentru spital, pentru care a întrerupt cursul școlar, pentru asta nu s-
a plătit nimic. Stricăciunea adusă localului școlii - Spargerea geamurilor, arderea
(indescifrabil) sfărâmatul băncilor și a tot mobilierul. Paguba este de 38 000 lei.”
Autorii, precizează primarul în memoriu, au fost trupele de ocupație austro-ungare.
Urmează subtitlul - Distrugeri, furturi și jafuri, din care aflăm că au fost distruse
documente de stare civilă și se precizează că e vorba de născuții în 1906 și tot la
această rubrică este scris că au spart casa de bani a Băncii Populare. La rubrica Crime,
violări și silnicii este scris : “Trupele germane în timpul retragerii au împușcat pe
locuitorul Ion Ștefan Pro(dan?) de 18 ani și au bătut în mod grav pe Nicolaie D. Bou,
Ion Guțulescu, D-tru (...), Ion V. Diaconu, D-tru V. (..) și Ion R. St (..) de la

121
austrieci.“ Urmează rubrica Impuneri de dări și amenzi: “Fiecare om de la 15 ani în sus
dă câte 0,50 bani pentru answais - suma la 2000 lei. Taxa pentru câini se plătesc 10 lei
de fiecare, iar suma încasată este de 7000 lei. Ca impuneri de cheltuieli în seama
comunei era un tălmaci pe care-l plătea comuna cu 60 lei lunar. Amenzi s-au dat de
locuitorii comunei 11 000 lei pentru câini, că nu au adus brânză, ouă și altele și că nu
au executat garda”. Documentul a fost semnat pe 14 ianuarie 1919. Acest memoriu și
multe alte informații interesante se găsesc în dosarul 7/1919 al Preturii Plășii Corabia,
dosar imens, cam cât două bibliorafturi, nenumerotat, dar care are dezavantajul că în
urma legării o zonă pe margine de 2-3 cm., nu poate fi citită. Nu reiau informația
scrisă de primar în memoriu și în tabele, fiind clar faptul că Vișina și-a adus
contribuția de sacrificiu și suferință pe toate planurile în Marele Război.
În concluzie, anii primului război mondial au fost niște ani cumpliți, cu
plecarea majorității bărbaților la război, cu pierderi de vieți omenești pe front sau din
cauza epidemiei de tifos exantematic, cu regim de ocupație străină și exploatare.
Aceste suferințe n-au fost însă în zadar, a urmat bucuria realizării României întregite,
pentru prima dată (exceptând vremelnica stăpânire a lui Mihai Viteazul), toate
teritoriile locuite de români se aflau în cadrul acelorași granițe. Iar regele Ferdinand,
după numeroasele încercări prin care a trecut, după ce a declarat război țării sale natale,
condusă de rudele sale, a binemeritat numele de Ferdinand Întregitorul sau Ferdinand
cel Loial.

1. Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru reîntregirea neamului, vol I, pag. 478
2. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Jud. Romanați, dosar 13/1918, pag 156
3. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Jud. Romanați, dosar 6/1918, pag 123-124
4. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Prefectura Județului Romanați, dosar 47/1918

2.6. VIȘINA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Perioada interbelică a fost una dintre cele mai frumoase și fructuoase din
istoria țării. România era în hotarele ei firești, i se recunoscuseră noile granițe, avea

122
cea mai mare suprafață și populație, existau numeroase minorități, ceea ce oferea
diversitate și pitoresc, fără a anula unitatea și elementele comune tuturor provinciilor.
S-au realizat reforma agrară și cea electorală, promise anterior. Existau
premise de dezvoltare în toate domeniile, ceea ce s-a și realizat.
Voi prezenta câteva aspecte din viața satului în această perioadă, în funcție de
documentele și materialele descoperite în presă, arhive etc.
Înainte de altele, trebuie amintit faptul că în 1923 s-a înființat comuna Vișina
Nouă, așadar după ce Vișina a fost înființată în intervalul 1879-1882, în moșia ei și
depinzând de ea, s-au născut la câțiva ani distanță, satele Principele Mircea
(actualmente cartierul Tudor Vladimirescu din Corabia) și Vișina Nouă, actualmente
comuna Vișina Nouă. Dacă în documentele anterioare existau la starea civilă, în liste și
tabele, referiri la cetățeni din Vișina Nouă, de acum înainte acestea nu vor mai exista,
documentele de la Vișina de după 1923 se referă doar la satul Vișina și la Principele
Mircea.
Încep demersul prezentării Vișinei interbelice cu informațiile din publicații
periodice, gazete, presă în general.
Astfel, în anul 1924, de Înălțare/Ziua eroilor au avut loc la Vișina
manifestări despre care aflăm, deoarece autoritățile au trimis însemnări1 revistei Cultul
eroilor noștri, organ al Societății Mormintele Eroilor, însemnări publicate în revista
din iunie-iulie 1924, la pagina 24, scanată și anexată mai jos. Aflăm că în acel an,
autoritățile locale și comunitatea s-au implicat în reînhumarea în cimitir a rămășițelor
pământești a doi soldați germani care în timpul războiului au fost înmormântați
aproape de locul morții, adică lângă șoseaua ce străbate comuna de la nord la sud. Sunt
trecute personalitățile locale participante: preotul Nicolae Ricman, primarul
I.Gavrilescu, învățătorul Petre I. Vlad, șeful postului de jandarmi Vișina, Ion Bejenariu,
învățătorii Alexandru Predățianu și Ion I. Ciucă și o mulțime de elevi și săteni,
apreciată la 300 de persoane. S-a relatat cu destule amănunte programul zilei și s-au
menționat secvențe din programul artistic susținut de elevi ( cântece, piesă de teatru).
Nu dezvolt subiectul, dat fiind faptul că am atașat articolul mai jos și este lizibil, deci
amănunte pot fi aflate direct din articolul sursă.

123
Fig. nr. 42 Articolul publicat în Cultul eroilor noștri, organ al Societății
Mormintele Eroilor, în numărul din iunie-iulie 1924

124
 În text este amintit corul școlii și serbarea elevilor întru cinstirea și amintirea
eroilor, ceea ce reprezintă un prilej de a ne opri asupra școlii din sat din această
perioadă și de a trece la un alt articol din presa interbelică ce a avut legătură cu Vișina.
Este vorba despre un foarte interesant articol scris de Ștefan Ricman în ziarul Vremea,
ce ne aduce multe informații valoroase. Articolul, “I. G. Duca ministru al școalelor
Amintiri”, a fost publicat în data de 7 ianuarie 1934, probabil și datorită sărbătoririi Sf.
Ion, dar mai ales că era la o săptămână distanță de asasinarea primului ministru I. G.
Duca, în data de 30 decembrie 1933. Pe lângă omagiul adus acestei personalități
politice, interesant este că aflăm despre autor și activitatea lui ca învățător la Vișina.
Așadar Ștefan Ricman a scris: “Venise ca ministru al instrucțiunii publice în 1914. Îl
cunoscusem și mă cunoscuse cu câțiva ani înainte, pe când se afla în fruntea centralei
băncilor populare. Ne vedeam des. Mă aprecia și-l iubeam. Îl iubeam cu pasiunea și
devotamentul tinereții încurajate, atunci când primele ei avânturi sunt luate în seamă și
sunt stimulate de cei mai mari.
Pe vremea aceea învățătorii aveau alt câmp de activitate, decât cei de astăzi.
Pe vremea aceea noi nu ne tocmeam entuziasmul tinereții la ușa prefecturii pentru câte
un loc în consiliul județean sau pentru postul de “primar central” ca acuma, după
război. Lupta noastră de întrecere era și atunci pasionată, dar către alte obiective: în
activitatea intrașcolară care să dea la examenele de fine de an un procent de absolvenți
mai mare și cu medii mai ridicate, care să avem biblioteci sau muzee școlare mai
bogate, care să avem un mobilier mai frumos, un local mai curat, o grădină mai bine
cultivată, care să dovedim în conferințele școlare o mai competentă pregătire didactică
expusă într-o formă cât mai literară.
În activitatea extrașcolară pe tărâmul cooperației, ne luam la întrecere care
izbutea să cucerească într-o mai mare măsură încrederea satelor, solidarizând plugarii
în jurul cooperativelor de consum, al băncilor populare sau al obștilor sătești,
contribuind astfel la înflorirea economiei naționale și cultivând spiritul de înfrățire și
de ajutor mutual între săteni.
Toate acestea, ca să dobândim buna apreciere a șefilor noștri, care se rezuma
la o mulțumire oficială la sfârșitul anului, la un proces verbal de inspecție ceva mai
elogios și eventual la o distincție ministerială.

125
 Într-o astfel de luptă frumoasă de întrecere mă găseam eu, la Vișina Veche,
cu admirabilii mei camarazi de la Vișina Nouă, frații Constantin și Florea Rădulescu
(acesta din urmă actual președinte al Asociației corpului didactic romănățean) a căror
lăudabilă și exemplară activitate scolastică, precum și conduită cetățenească îmi
serveau drept exemplu și emulație, ei fiind mai vechi în învățământ decât mine.
Aveau între altele, acești eminenți camarazi și prieteni ai mei, un muzeu
școlar de pomină în județ, realizat atât prin sacrificarea modestei lor pungi de dascăli
săraci și insuficient plătiți, cât și prin dexteritatea ce și-o căpătaseră, atingând
perfecțiunea în meșteșugul împâiatului păsărilor și animalelor.
Ministrul școalelor, defunctul I. G. Duca îi cunoștea, îi aprecia mult pentru
activitatea lor intra și extrașcolară și le dăduse “Răsplata Muncii” la amândoi.
Sinceritatea e frumoasă. De ce să ascund dar că, în mic, gloria celor doi Miltiade de la
Vișina Nouă, nu lăsa pe Temistocle de la Vișina Veche să doarmă. Munceam zi și
noapte cu o râvnă fanatică. Conduceam extrașcolar, cele mai puternice instituții
cooperative din județ: banca populară și sindicatul agricol din această bogată și
frumoasă comună iar intrașcolar, cu concursul frățesc al Răduleștilor înjghebasem și
eu un frumos muzeu școlar, o tot atât de frumoasă bibliotecă, iar mai presus de toate,
profitând de autoritatea de care mă bucuram în comună, dispuneam de budgetul
primăriei, trântindu-mi un mobilier pentru școală, cu care tăiam chiar pe cele mai bine
înzestrate școli primare urbane.
În ciuda acestei activități însă, datorită temperamentului meu prea
independent, cu toate procesele verbale elogioase ce căpătasem la inspecțiile șefilor
mei, mi-am atras într-o împrejurare oarecare, pedeapsa cenzurării salariului pe o zi din
partea revizorului școlar de atunci, un om de o bunătate sufletească excepțională.
Pedeapsa însă era complet nedreaptă și desigur, am reacționat, plângându-
mă direct Ministerului și cerând anchetă, care n-a întârziat să vie foarte curând. Mi s-a
făcut dreptate, căci pe atunci nu se amestecau prefecții și deputații în chestiunile
școlare, pe care le conduceau oameni ca Haret și Duca, iar nu facțiuni politice de
duzină, și mi s-a ridicat pedeapsa, bietul revizor primind în schimb (mărturisesc cinstit
că spre regretul meu) observațiuni în scris, pentru lipsă de tact în raporturile cu
subalternii.

126
 Dar chitanța cenzurată de salariu pe care o înaintasem Ministerului în luna
februarie, când se petrecuse faptul, nu-mi mai venise înapoi nici la sfârșitul lui mai,
când exasperat de atâta așteptare, mă adresez de data aceasta personal ministrului.
Duca, luându-mi îndrăzneala, a cărei singură scuză nu putea fi decât tinereasca
nechibzuire, să-i scriu că: “mai bine mă mulțumeam cu nedreptatea cenzurei pe o zi,
care mă costa 3-4 lei, decât cu dreptatea ridicării ei, care mă costă toată leafa, de 120
lei.” Dar nu trec decât câteva zile și aflu că ministrul nostru face vizite în județ. Așezat
cu școala în drumul cel mai bătut, pe șoseaua națională, eram sigur că nu voi fi ocolit,
ceea ce s-a și întâmplat. După ce s-a minunat de buna stare a localului nou și a
mobilierului, cercetând și gradul de cunoștințe al școlarilor, se întoarce sprinten ca o
cinteză, așa cum era în firea lui, către mine: “Te-am văzut în școală, vreau să te văd și
în casă.“ Locuiam în clădirea vechiului local, în aceiași curte. Mergeam fericit, cu
pălăria în mână, pe lângă el, încredințat dinainte că, în modestele mele încăperi dacă
nu va găsi nimic de preț, va găsi o desăvârșită rânduială și curățenie. După ce
examinează până și bucătăria, se întoarce tot așa de sprinten să-mi adreseze câteva
cuvinte de laudă, dar eu îl opresc și-l rog să-mi facă cinstea să ia un pahar cu apă în
casa mea.
Când i s-a servit dulceața și cafeaua, s-a uitat la mine, zâmbindu-mi
dojenitor: “Vezi, dacă-mi dai tu puțină miere, în loc de dulceață, îți dau și eu ție “clasa
I a”.”
În timp ce eu bâjbâiam să-i explic că nu le prea priește albinelor prin partea
noastră, dar că îmi voi procura neapărat și stupi, el fixase ochii la o fotă țărănească,
transformată în necesar și agățată lângă oglinda spălătorului. Se apropie de ea, o
admiră și mă întrebă dacă e lucrată prin partea locului.
“Dacă vă place, Excelență, eu sunt fericit să v-o dăruiesc ca amintire.” A
primit-o bucuros, a vârât-o cu grijă în servietă, iar când să plece, scoțând portofelul din
buzunar, îmi întinde, spre marea mea surprindere, chitanța cu pricina și mă întreabă:
“Apropo, câți copii ai? - “Niciunul, Excelență” - “Bre, bre, bre!…” și eu când ți-am
citit scrisoarea mă gândeam ce dificultăți financiare trebuie să-ți fi aprins sângele, ca
să-mi scrii așa cum mi-ai scris…”

127
 Am simțit usturimea ironiei până-n sfârcul urechilor, roșindu-mă ca focul.
Dar bunul și prietenosul ministru Duca m-a mângâiat repede cu câteva laude și
mulțumiri, strângându-mi mâna cu căldura unui frate mai mare și sărind sprinten pe
pernele mașinii.
Toamna, “Buletinul oficial” din luna noiembrie publica și numele meu
printre al acelora pe care acest vrednic și inimos urmaș al marelui Haret înțelegea să-i
îndemne la muncă, oferindu-le medalia “Răsplata muncii clasa a II a” pentru
sârguințele lor. Eram cel mai tânăr dintre ei. N-aveam nici definitivatul.
Așa știa Ion G. Duca să răsplătească pe cei pe care avea prilejul și
posibilitatea să-i aprecieze direct, prin ochii lui proprii.
Mai târziu, resortul excepționalelor lui însușiri l-au împins la situații și
răspunderi tot mai înalte (...). Punând punct aici amintirilor acestea frumoase, depun și
o lacrimă stoarsă din cea mai curată duioșie, pe mormântul acestui suflet excepțional,
care n-a putut săvârși niciun rău nimănui din propria lui pornire.”
Un text care te lasă fără cuvinte! Dincolo de talentul de povestitor, de
captarea interesului cititorului, textul dezvăluie o lume de mult apusă, în care
învățătorii chiar erau lumină pentru cei din jur. Ce oameni! Ce preocupări! Cum să
știe omul simplu de economisire și depuneri la bancă, de apicultură, de muzeu, de
bibliotecă, de orice altceva? Televiziune încă nu era, radioul a început să fie folosit
începând cu deceniul trei, deci încă nu ajunsese la țară! Dar învățători existau și se
bucurau de respect și prestigiu în ochii comunității, deci pentru a introduce obiceiuri
noi, folositoare, era suficient ca învățătorii să le pornească, iar ceilalți și le însușeau.
În ziarul Curentul din 15 noiembrie 1936 a existat un articol despre
“Fixarea centrelor de învățământ practic” în care sunt enumerate pe regiuni centrele de
învățământ practic ce urmau să funcționeze pe lângă școlile primare. Acestea erau
clase de maestre, maiștri și agronomi, iar în cazul județului Romanați maestre erau la
Dăbuleni, Știrbei, Slătioara, Celar, Vișina, iar agronomi la Stoenești, Morunglav,
Dioști, Redea, Traian, posturi de maiștri nu s-au înființat în județ, nici în regiunea
Craiova, doar în alte zone ale țării. Așadar s-a înființat un post și în curând s-au putut
vedea influența benefică a cadrelor didactice de care menționam câteva rânduri mai
sus, deci roadele înființării postului de maestră, căci în Curentul, dar în numărul din 26

128
iulie 1938, s-a publicat o frumoasă fotografie, redată mai jos, sub care era notat
“Expoziția de lucru a școalei primare de fete din com. Vișina Veche, jud. Romanați,
sub conducerea d-șoarei maestre Roza Mâniosu (Georgescu)”.

Fig. nr. 43 Fotografie cu eleve de la Vișina și rodul muncii lor, publicată în

Curentul pe 26 iulie 1938

Tot referitor la școală, avem din presă informații despre un alt aspect,
mișcarea cadrelor didactice. În prezent există o metodologie și un site titularizare.ro
pentru consemnarea acesteia. În anul 1939 aceasta se publica în ziar. Astfel în
Universul din 16 iunie 1939 au fost notate sub titlul “Transferări în învățământul
primar”, diferite mutări de pe un post pe altul și motivul. Așa aflăm că în acel an două
familii de cadre didactice au părăsit localitatea Vișina, familia Iliescu, Elena și Mihail,
ambii învățători, s-au mutat la Zvorsca și familia Vlad, Maria și Petre, s-au mutat la
Caracal (părinții generalului și medicului militar Florian P. Vlad, prezentat la rubrica
Fiii satului). În locul lor au venit din Brădești, Dolj, familia Rădulescu, Ioana și
Claudian, din Vlădești, Vîlcea, Ștefănescu Anica și din Temerești, Severin, Iordache
Marin. Așadar un sfârșit înseamnă un început, unii își vor continua activitatea pe alte
meleaguri, alții se stabilesc sau stau temporar la Vișina.

129
 Școala, educația după cum observăm erau subiecte de interes, de presă. Dar
dat fiind profilul agricol al localității și zonei, nu lipsesc în presa vremii informații
legate de diverse aspecte legate de agricultură.
În Cuvântul din 5 ianuarie 1925, într-un articol de la rubrica “Plângeri și
lămuriri”, Pentru d. ministru al Agriculturii, scria: “Locuitorii din comuna Vădastra-
Vișina, județul Romanați ni se plâng că la sfârșitul lunii octombrie 1924, d. agronom
regional Surcel însoțit de d. agent agricol Popescu a făcut împărțirea unui teren agricol
de 52 hectare din acea comună, în mod nelegal, dându-se precădere celor ce au pământ
suficient de muncă, celor ce n-au inventar agricol, celor ce n-au copii minori de
întreținut etc. Locuitorii s-au plâns Casei Centrale a împroprietăririi, dar până acuma,
consilierul agricol de Romanați delegat cu cercetarea n-a ajuns în localitate. Rugăm pe
d. ministru al agriculturii să binevoiască a ordona urgentarea anchetei.”
În Dimineața din 29 iunie 1929, într-un articol intitulat “Cum stau
semănăturile” a fost relatată situația pe provincii, iar pentru Muntenia și Oltenia s-a
scris: “Muncile câmpului se execută pretutindeni cu multă activitate, continuându-se
cu prășitul porumbului și al sfeclei, cu săpatul, legatul și stropitul viilor etc.
Semănăturile de toamnă rămase neîntoarse se prezintă slab, situația celor de primăvară
este însă în general mulțumitoare. În Oltenia omizile au atacat bună parte livezile de
pomi, astfel că recolta de fructe va fi redusă. În acest timp, în regiunea Vișina
(Romanați) pâlcuri de greieri negri de câmp pricinuiesc pe alocurea pagube lanurilor
de grâu.”
Școală, agricultură...dar politică? Avem și politică și încă două versiuni, a
puterii și a opoziției, referitoare la aceleași fapte, evident din perioada când atmosfera
se încinge mai mult, anume în prag de alegeri...nimic nou sub soare! Astfel puterea și-
a exprimat punctul de vedere în Lupta din 30 iulie 1932, în articolul “Bătăușii
domnului Goga maltratează pe jandarmi și funcționarii statului”, subtitluri “Ce s-a
petrecut la Rusăneștii de Jos și Vișina” și “Barbaria de la Brâncoveni Romanați”.
Referitor la campania din Vișina s-a scris: “În timpul turneului său electoral d. Goga
însoțit de d-nii Ianculescu, Florescu, Stere Ionescu și alții s-au oprit și în comuna
Vișina Veche. Aici s-au oprit în șosea vorbind locuitorilor. Primarul comunei sosind
le-a atras atenția că nu sunt permise întrunirile în șosea și să intre într-o curte. La

130
aceste observațiuni d. Ianculescu s-a repezit la primar, i-a rupt hainele, fără ca primarul
să reacționeze.” Fragmentul face parte dintr-un articol mai lung care relata turneul lui
Octavian Goga, cunoscut ca poet, dar și politician, în județul Romanați, articol ce
relatează trecerea echipei lui Goga prin Cilieni și Rusăneștii de Jos, înainte de a vizita
Vișina, iar apoi Jieni, Scărișoara, Brâncoveni etc și versiunea puterii despre agresiuni
comise de echipa de campanie. Menționăm că din echipa de susținători a lui Octavian
Goga făcea parte și Ștefan Ricman, de care am mai amintit.
Viitorul din 25 iunie 1932, reprezentând punctul de vedere al opoziției, a
relatat cu totul altceva. Articolul “Abuzurile și ilegalitățile guvernului” cu subtitlul
“Acțiunea partidelor de opoziție pentru apărarea libertății alegerilor”, a prezentat
discuțiile purtate și asocierea partidelor de opoziție în demersul de a trimite o delegație
la ministrul justiției, mai mult a fost trimisă regelui o telegramă, prezentată în ziar:
“Aducem respectuos la cunoștința M.V. (adică Maiestății Voastre) că în județul
Romanați bande organizate de prefect, au împiedicat prin violențe ținerea întrunirilor
politice ale opoziției brutalizând candidații. Asemenea procedee s-au întrebuințat față
de președintele partidului național-agrar, d. Octavian Goga, în comunele Vișina,
Scărișoara, Jieni, Rusăneștii de Jos și Cilieni și față de candidatul partidului poporului,
d. Șerban Oteteleșteanu în diferite alte comune” și telegrama continuă cu un apel ca
regele să intervină. Așa erau relatate faptele, a fost cum au prezentat unii sau e
adevărat ce au scris ceilalți, nu se mai poate afla, în lipsa altor dovezi încheiem cu un
truism, adevărul e undeva la mijloc.
Din același an mai există o informație politică cu referire la Vișina Veche în
presa centrală în Dimineața din 23 ianuarie 1932, unde s-a relatat despre Congresul
partidului țărănesc din Romanați. Din articol aflăm că întrunirea s-a ținut în grădina
Apolo din Caracal, duminică la ora 11 și de eveniment au fost interesați peste 2000 de
săteni și orășeni, iar după deschiderea lucrărilor congresului, prezidat de domnul
Varlam, magistrat pensionar, primul invitat să țină o cuvântare în cadrul congresului a
fost un învățător de la Vișina, Th. Rădulescu. Așadar țărănismul, curent politic
justificat prin existența unei mari mase țărănești, era reprezentat la Vișina, unde și-a
câștigat un adept din rândul învățătorilor locali.

131
 Astăzi se fac bani frumoși din anunțuri și publicitate, dar nu este ceva absolut
nou, în peroada interbelică era la fel. Același Viitorul, amintit mai sus, a avut și spațiu
de anunțuri, iar în numărul din 12 ianuarie 1936 s-a publicat un anunț de vânzare al
judecătoriei mixte Corabia referitor la Spiru Aligică din Vișina Veche, debitor, căruia i
se scoteau la licitație diverse bunuri mobile, instalații de moară și accesoriile lor. Spiru
Aligică a fost morar și proprietar de pământ și a ajuns în acea situație pentru o datorie
de 1362,60 franci elvețieni (nici în trecut nu era de glumă cu francul elvețian!, cine nu
învață istoria, riscă să o repete!) plus dobânzi, cheltuieli de executare și onorariu de
avocat. În partea a doua a anunțului erau enumerate bunurile scoase la licitație.

Fig. nr. 44 Anunț în presa centrală, referitor la un locuitor al satului, Spiru G.

Aligică, morar și proprietar (iarna 1935-1936)

Informații interesante găsim și cercetând arhivele și în ce privește școala. Un

fapt interesant și mai puțin cunoscut referitor la școala din perioada interbelică este că
părinții plăteau amenzi dacă elevii aveau absențe. În adresa revizoratului școlar a
județului Romanați numărul 36 din 1934 s-a scris: “În tot județul, încasatori ai
amenzilor date de comitetele școlare, sunt casierii comunali. Unii dintre aceștia refuză

132
să încaseze sau tergiversează încasarea. Procedeul acesta fiind dăunător intereselor
școlii, vă rugăm a dispune ca acești oameni sa-și facă datoria, pentru a nu fi admiși
înaintea instanțelor judiciare conform art. 29 din legea învățământului primar. În
interesul lor, cred că ar fi nimerit ca, pe

Fig. nr. 45 Primăria răspunde unei solicitări a Preturii Plășii Dunărea

Corabia privitoare la amenzile școlare, suma fiind 25000 lei

lângă cele de mai sus, să-i avizați ca să citească cu atenție îndatoririle ce au în legea
învățământului primar, pe care o găsesc oricând la școală”.2
Primăria Vișina a emis o adeverință în 10 decembrie 1934 prin care certifica
faptul că în comună s-au dat amenzi ce însumează 25000 lei pentru că elevii au
absentat. În unele adrese ale autorităților se explică faptul că ministerul are înțelegere
față de nevoia familiilor de a-i folosi pe copii la muncile din gospodărie și vacanțele
sunt stabilite în acest sens, plus că la nivel local se pot solicita suspendări ale cursurilor

133
în anumite perioade de munci agricole, de aceea nu înțelege absența elevilor de la
cursuri.
Din același an, de fapt primul document din dosar3, este o solicitare de fonduri
adresată domnului prim pretor al plășii Dunărea, Corabia, scrisă de reprezentanții
școlii. Petiția are scris și răspunsul în pagina următoare, dar și pe colțul cererii, anume
că s-au virat cotele cuvenite, probabil era o încercare de a obține fonduri peste suma
convenită. Tot din acea perioadă aflăm că școlile erau arondate pădurilor din zonă
pentru cota de lemne de încălzit pe timp de iarna, iar școala de fete și cea de băieți de
la Vișina erau arondate pădurii Braniștea Catârilor din Obârșia.4
Răsfoind dosarele de procese verbale întocmite în cadrul comitetului școlar
județean la Caracal, reședința județului Romanați (de care aparținea Vișina), constatăm
că în ședințele acestui comitet era aprobată componența comitetelor școlare locale,
erau aprobate propuneri referitoare la amenzi (suma pe zi sau un maxim lunar), erau
aprobate bugetele trimise de fiecare școală din județ în parte sau erau aprobate
deschideri de credite etc. Astfel în data de 16.11.1923 între altele este aprobat bugetul
școlii de 54 585 lei atât la venituri, cât și la cheltuieli5.
Câțiva ani mai târziu, în 1929 a existat un buget de 161 165 lei, veniturile și
cheltuielile fiind detaliate6. În 1930 s-a aprobat un buget de 724 219 lei din care 454
770 pentru împrumuturi și 181934 pentru construcții. În acest caz avem notate câteva
surse de venit, de exemplu 14% din venitul comunei - 50 000 lei, o treime din arenda
cârciumilor - 6 000 lei, arenda terenului școlii 5 ha- 5 000 lei, plus 8,5 ha ale școlii din
satul Principele Mircea - 8 500 lei, amenzi școlare - 20 000, venit din vânzarea unor
salcâmi din curtea școlii - 4 000 lei etc7. Sunt trecuți și membrii comitetului școlar
Stan Logofetescu - primar, Nae Ivanovici - fierar, Pantelie Liciu - plugar, Roman
Sincu - plugar, Tudor Miu - plugar, președinte preotul Teodor Ștefănescu, iar secretar
Ion Gr. Ionescu - învățător director.
Așadar preotul era președintele comitetului școlar. Nu era singura funcție, el
era și comandantul subcentrului de pregătire premilitară Vișina, fiind locotenent în
rezervă. În această calitate s-a ocupat de evidența și supravegherea instruirii tinerilor

134
 Fig. nr. 46 Adeverințe și declarații referitoare la activitatea premilitarilor

premilitari, confirmând prin eliberarea de adeverințe activitatea lor. În arhive8 s-au

păstrat câteva declarații și adeverințe, pe care le redăm mai jos, mai ales că una dintre
ele aparține unui erou, Constantin Curelaru.

135
 Într-o adeverință Teodor Ștefănescu a confirmat faptul că a activat la pregătirea
premilitară caporalul Curelaru M. Constantin, contingentul 1936, cu un total de 24
ședințe din 24, deci prezență 100%, respectiva adeverință servind la scutirea de
concentrare. A doua adeverință a fost scrisă pentru Guicin Ion, caporal din
contingentul 1935, care a funcționat ca instructor, a avut și două cursuri de formare la
Caracal și a fost un element bun, de ale cărui servicii a fost nevoie.
Altă adeverință menționa că Smaranda I. Matei, sergent Regimentul 19
Infanterie, contingentul 1935, a activat la pregătirea premilitară și a avut în anul 1937-
1938 din 46 ședinte, 41 prezente, 3 absențe motivate și 2 nemotivate, iar în anul 1938-
1939 din 27 ședințe a fost prezent la 26 și absent nemotivat la una. Toate aceste
adeverințe fiind dovada unei implicări și munci serioase în această direcție.
Pe lângă adeverințe de la comandantul pregătirii premilitare, au existat și
declarații pe proprie răspundere, date de cei în cauză, așa cum se observă mai sus, că
nu au avut absențe sau că a fost instructor, dar nu doar atât, în aceeași declarație fiind
un angajament: “mă oblig a activa în mod regulat de acum înainte.”
Pregătirea premilitară se făcea în urma unor demersuri. Mai întâi
subinspectoratul solicita primăriei să realizeze recensământul și să realizeze tabele, de
exemplu născuții în anul 1922 formau contingentul 1945, iar cei născuți în 1923,
formau contingentul 1946, iar apoi aceștia erau îndrumați pentru vizită și supravizită la
medic. În anul 1941, când începea instrucția celor două serii amintite, trebuiau să
meargă la doctorița Daria Ciobotaru, căreia îi erau arondate comunele Vișina Veche -
3635, Vișina Nouă - 1907, Vădastra - 1992, total 7534 locuitori. Nu putem să nu
observăm ce mulți locuitori reveneau unui medic, în Romanați erau 33 circumscripții,
unele cu comune arondate ce însumau 15000 locuitori. Abia după ce obțineau de la
medic verdictul de apt de armată, adică încorporabil, începeau pregătirea propriu-zisă.
Scriind despre comitetul școlar și despre pregătirea premilitară, l-am pomenit
pe al doilea preot al satului, Teodor I. Ștefănescu.
Primul preot, Nicolae Ricman, a murit în data de 6 septembrie 1925, la 65 de
ani (născut în 26 august 1860), după 44 de ani de activitate la Vișina.

136
 Fig. nr. 47 În Universul din 20 septembrie 1925 s-au publicat aceste anunțuri
despre moartea primului preot al satului

Preotul Teodor I. Ștefănescu era originar din Amărăștii de Jos, născut în

1898 și hirotonit în 1921. Nu doar el s-a stabilit în sat, fratele lui, Ilie Ștefănescu,
născut în 1905, a devenit și el vișinar și a fost învățător la școala din sat. Soția lui Ilie,
Anica Ștefănescu, născută în 1912, a fost și ea învățătoare la școală, așadar o familie
de învățători.
În perioada interbelică, la fel ca și înainte de război, au existat guvernări
liberale. I. G. Duca, ministrul pomenit anterior că a vizitat școala din Vișina, era
liberal. Fiind la putere, liberalii au tipărit la un moment dat o lucrare cu realizările lor,
o carte bilanț, evident și cu scop electoral, doar orice partid se gândește și la acest
aspect, cartea “Aspecte din activitatea și gospodăria romănățeană 15.11.1933-
15.11.1937”, realizată de Ion E. Veleanu, prefectul județului și Edgar Const. C. Russu,
inginerul șef al județului.
Din lucrarea celor doi aflăm despre realizările din cei patru ani, construcții și
renovări de primării și alte localuri administrative, de școli, de biserici etc, pentru
fiecare obiectiv fiind notate sursele de finanțare, adică stat, județ, comună. La Vișina
apare suma de 15000 lei dată de stat pentru repararea localului școlii, a fost reparat
localul bisericii cu 5000 lei oferiți de județ și a fost reparat localul primăriei cu 4500
lei, bani de la comună.

137
 Au fost doar lucrări de reparații, în zonă au existat și investiții mai mari. De
exemplu în acea perioadă s-a realizat școala de la Vișina Nouă, care a costat 328000
lei (15000 lei de la stat, 13000 lei de la județ, 300000 lei de la comună).
Dincolo de alte activități și determinând acele activități, de mare importanță
este economia. Știm din monografia scrisă în 1928 de Ștefan Ricman că exista o bancă
populară, numită “Libertatea economică” cu 278 membri, 512 500 lei capital social,
414 000 lei depuneri și 1 837 000 lei împrumuturi.
Exista și o cooperativă, “Cooperativa Sf. Ilie” ce făcea operațiuni de
aprovizionare și desfacere în comun. Ambele instituții au fost inițiate de reprezentanți
ai familiei Ricman, o dovadă în plus a importanței activității acestei familii în
localitate.
Dincolo de acestea, economia Vișinei din perioada interbelică a avut același
profil predominant agricol existent și înainte și după această perioadă, s-au cultivat
cereale și alte culturi, s-a înnoit inventarul agricol, s-a vândut și cumpărat pământ, s-au
crescut și comercializat animale etc. Locuitorii mai înstăriți, întreprinzători, își sporeau
averea căutând să-și desfacă mărfurile la prețuri bune în alte zone ale țării, mai ales la
munte unde nu se cultivau cereale, își făceau relații, aduceau și comercializau lemne,
animale, în general produse care nu existau la câmpie, câștigând mai mult decât dacă
ar fi vândut cerealele în port la Corabia.
A continuat așadar stratificarea socială, iar în rândul țărănimii s-au afirmat
câteva familii ce prin diferite inițiative și comerț au acumulat banii necesari pentru a-și
îmbunătăți statutul socio-economic.
“Anuarul României Comerț, industrie, meserii și agricultură” pe 1925-1926 ,
din care am prezentat integral în anexă textul referitor la Vișina și în fotografie alături,
oferă informații pentru fiecare localitate din țară în domeniile ce apar în titlu. În Vișina
aflăm că există mai multe servicii: avocați, bănci, mori, negustori de vite, băcănii,
cârciumi, dar și meseriași precum: cizmari, croitori, dulgheri, constructori de
acoperișuri, vopsitori, fierari, împletitori de coșuri, tâmplari, rotari și evident
agricultori și grădinari. Pentru unele servicii și meserii există câte o singură ofertă,
pentru altele chiar 2-3 practicanți. Aflăm și de cei mai înstăriți locuitori, de exemplu
Crăciun Oprea I. Grigore avea în acel moment 35 ha (conform anuarului), dar a

138
continuat să achiziționeze pământ, fiind acesta, cel mai valoros bun pentru țăran.
Există păstrate de urmași, iar eu le-am consultat, numeroase acte de vânzare -
cumpărare, cumpărător fiind Crăciun Oprea I. Grigore pe numele lui

Fig. nr. 48 Fragment din Anuarul României, an 1925-1926

sau cumpărând pe numele fiilor, există și testamente, toate indicând grija de a forma o
proprietate ce să asigure bunăstarea proprie, apoi, în viitor și a urmașilor, după
divizarea proprietății părinților în momentul împărțirii ei între frați.
Pe lângă cei ce au acumulat pământ și erau ocupați cu munca lui, cu
valorificare recoltelor, cu animalele, pe lângă cei ce practicau meserii, erau desigur și
din cei ce aveau insuficient pământ pentru subzistență și trăiau foarte modest,
cunoscând lipsurile. Astfel, în atare condiții, unii au acționat incorect și așa au ajuns la

139
ziar, dar nu pentru fapte de ispravă. Vremea din 29 iunie 1927 relata la știri diverse că
“Gheorghe St. Ciobanu din Vișina Veche, a prins noaptea la coteț furând găini pe
Const. F. Nămoianu, căruia aplicându-i două lovituri la cap cu o sapă, a fost predat
autorităților a doua zi în agonie.”
Atunci ca și acum, lume fel de fel!
Un document din 1933 ne informează despre culturile acelui an agricol, anume
1423 ha porumb, 30 ha orz, 44 ha ovăz, 1703 ha grâu, 155 ha plante furajere și 17 ha
grădină.9
O confirmare în plus a specificului eminamente agricol, o avem cu prilejul
alegerilor din 1935. Atunci primăria a întocmit liste10 de alegători cu cei 704 locuitori
cu drept de vot ai comunei, tabele ce conțineau următoarele rubrici: număr curent,
numele și prenumele (dar fapt mai rar întâlnit, este invers, în tabel apare primul
prenumele, o pagină de Dumitru, una de Gheorghe, două pagini de Mărin etc),
domiciliul, ocupația, anul nașterii, comună, județ, deputați, senat, etatea. Listele, 12
pagini, sunt scrise cu un scris de mână citeț, motiv pentru care aș fi tentată să le inserez,
dar totuși comparativ cu alte liste sunt sărace în informații, așa că nu o fac, dar redau o
pagină ca mostră. Revin la motivul menționării lor, în liste apar doi morari, Constantin
Ilie și Dumitru Ilie și un meseriaș, Constantin Fl. Iacob (toți pe pagina redată), iar în
rest agricultori. Nu apar învățători, preot, e posibil ca cei ce le-au întocmit să nu fi
acordat prea multă atenție rubricii cu ocupația sau să se fi gândit că oricine, chiar cu
profesie și loc de muncă, cultivă o suprafață de pământ, deci poate fi considerat
agricultor.
Satul Vișina în perioada interbelică era asemeni majorității satelor din regat,
depinde spre ce aspect ne îndreptăm atenția. Dacă prin cine știe ce magie sau mașină a
timpului l-am surprinde într-o zi de sărbătoare cu vreme superbă, în care de la mic la
mare, toți poartă cele mai frumoase haine și chiar și pe masa săracului există bucate
aburinde, am fi tentați să concluzionăm că totul este idilic. Dacă am surprinde o zi
mohorâtă, după o săptămână ploioasă, în care ulițele sunt înfundate și e greu să
înaintezi prin noroaie, iar mulți n-aveau pe masă decât mămăligă cu ceapă și doar vreo
firimitură de brânză, iar copiii absentau sau mergeau pe rând la școală, că dacă erau
mai mulți, nu existau încălțări și cojoace pentru toți,

140
Fig. nr. 49 Una din cele 12 pagini ale listei locuitorilor cu drept de vot în 1935

141
am concluziona că era o viață de coșmar, mai ales că inerent, noi proiectăm asupra
trecutului, fără să vrem, imaginea prezentului, comparația cu prezentul.
În interbelic erau multe elemente întâlnite în prezent: șosea principală, haltă și
tren, primărie, biserică, școală (atunci doar primară), post de jandarmi (în prezent post
de poliție), cârciumi și mici magazine.
Pe de altă parte satul nu semăna: nu avea curent electric, se foloseau lumânări
sau lămpi cu gaz, nu exista telefon (în unele perioade a fost, că era post de telefonist,
dar în 1935 exista la Vișina Nouă, în general era un post telefonic la 2-3 comune), nu
exista grădiniță, cămin cultural, iar în ce privește sănătatea, dispensarul, nu semăna
deloc situația, atunci unui medic îi reveneau două, trei, chiar patru comune, iar în sat
erau cel mult una-două persoane cu școală de infirmieri, ce puteau da primul ajutor.

1. Cultul eroilor noștri, organ al Societății Mormintele Eroilor”, anul al V lea, nr 3-4, iunie-iulie
1924, pagina 24
2. Serviciul Județean Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, 35/1934, Corespondență
diversă. Școală, fila 4
3. S.J.A.N. Olt, fond Pretura Plășii Corabia, 86/1934, Corespondență diversă. Școală, fila 1 și 2
4. S.J.A.N. Olt, fond Pretura Plășii Corabia, 86/1934, Corespondență diversă. Școală, fila 28
5. S.J.A.N. Olt, fond Comitetul Școlar al Județului Romanați, 165/1920-1923, nenumerotat
6. S.J.A.N. Olt, fond Comitetul Școlar al Județului Romanați, 155/1930-1935, nenumerotat
7. Ibidem
8. S.J.A.N. Olt , fond Subinspectoratul de pregătire militară Romanați, 2/1939-1940, pag. 45, 46,
139,169
9. S.J.A.N. Olt, fond Pretura Plășii Corabia, 30/1933, fila 5
10. S.J.A.N. Olt, fond Prefectura județului Romanați, dosar 44/1935

142
 2.7. VIȘINA
ÎN ANII CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1939-1945)

Voi acorda atenție, în cele ce urmează, perioadei celei de-a doua conflagrații
mondiale. Această conflagrație mondială și-a avut rădăcinile în nemulțumirile
învinșilor din primul război mondial, în marea criză economică mondială din 1929-
1933, în apariția regimurilor totalitare: în URSS (comunism), Italia (fascism),
Germania (nazism) etc.
Dacă în primul război mondial România s-a poziționat de partea Antantei și
circumstanțele au fost favorabile României, ceea ce l-a determinat pe Petre P. Carp să
spună “România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”, căci și-a
obținut teriotoriile locuite de români de la Austro-Ungaria (adversar) și de la URSS,
înainte Rusia (aliat), în acest război nu avea cum să se poziționeze pentru o ieșire din
război favorabilă.
Ca și atunci când a aderat la Tripla Alianță în 1883 și de această dată în primul
rând a contat vecinătatea Rusiei, mereu în expansiune, de data aceasta cu o față și mai
odioasă, comunismul. Teama de Rusia și comunism a determinat opțiunea pentru
Germania. Neutralitatea nu era o opțiune, nu eram Elveția! Rezervele de petrol și
grânele, potențialul uman, deci și militar erau tot atâtea contraargumente pentru
neutralitate. Așadar România s-a plasat în tabăra ce nu avea cum să învingă, dacă
comparăm resursele de care dispunea, cu resursele celeilalte alianțe. În plus a mai fost
identificată și cu tabăra răului datorită regimurilor politice totalitare și antisemitismului.
Și comunismul și-a avut “procesul” lui, i s-a relevat adevărata față, dar mai târziu,
atunci aliații (SUA, Marea Britanie, Franța etc) aveau nevoie de Armata Roșie, de
potențialul uman uriaș al spațiului sovietic și au închis ochii la realitatea politică și
ideologică, pompând în schimb armament și echipamente.
În concluzie, România nu avea cum să opteze pentru cealaltă tabără, avea
afinități cu Franța și Marea Britanie, dar cunoștea prea bine URSS-ul, iar elita noastră,
opinia publică era anticomunistă, dovadă poziția insignifiantă a partidei comuniștilor
în politica de la noi până la venirea Armatei Roșii. Acesta era contextul general, așadar
am fost aliații Italiei și Germaniei. Aliații nu ne-au menajat, am pierdut teritorii prin

143
deciziile lor, iar apoi tot ei au îndemnat la participarea la eliberarea uneia din
provinciile pierdute, Basarabia, așa încât în 1941 generalul Antonescu a mobilizat
armata și a dat cunoscutul ordin: “Ostași, vă ordon treceți Prutul! (...) Dezrobiți din
jugul roșu al bolșevismului pe frații voștri cotropiți”
Revenind la război, acesta a început în anul 1939, dar în afară de invadarea
Poloniei de către Germania și de războiul de iarnă ruso-finlandez, nu au existat prea
multe evenimente, de unde și numele de războiul ciudat, folosit pentru primele luni ale
conflagrației. E adevărat că înaintarea declarațiilor de război era ușoară, dar
mobilizarea, înarmarea, pregătirea soldaților, realizarea lanțului de aprovizionare, nu
erau la fel de ușor de făcut ca o declarație de război. Nu am amintit de anul 1939 în
acest capitol și pentru că în acest an războiul încă nu ne-a afectat prea mult, în afara
dramei refugiaților polonezi, dintre care mulți au tranzitat țara noastră sau au rămas
aici, războiul și relele lui păreau departe.
O cu totul altă situație a fost în 1940, an ce poate fi considerat cel mai tragic
din istoria noastră. Atunci au avut loc mai multe pierderi teritoriale: Basarabia și
nordul Bucovinei în iunie, nord-vestul Ardealului în august, Cadrilaterul în septembrie,
a avut loc un cutremur mai mare în data de 10 noiembrie și două mai mici, Carol al II
lea a abdicat și s-a instaurat o dictatură militaro-legionară, s-a proclamat un stat
național-legionar și a început lupta pentru putere între Antonescu și Legiune, au avut
loc mai multe asasinate și acțiuni antisemite comise de legionari. Din teritoriile
ocupate, mulți români s-au refugiat în țară și trebuiau cazați și sprijiniți. În anii
următori, 1941-1942, situația a devenit și mai grea după declanșarea războiului contra
URSS, mobilizarea armatei și purtarea războiului având mari costuri umane și
materiale.
Pe lângă tragediile de pe plan național, în plan local oamenii se confruntau cu
probleme, lipsuri și alte necazuri, iar autoritățile veneau cu tot felul de noi solicitări.
Răsfoind arhivele ce păstrează documente ale acelor ani, găsim pentru Vișina și satele
vecine solicitări cum ar fi: munca cu brațele sau cu carele cu boi, colecte în natură (de
obicei cereale) pentru refugiați, subscripții pentru înzestrarea armatei, produse și sume
de bani pentru refugiați, concentrați, cantine școlare, diverse cazuri sociale, obiecte de
îmbrăcăminte pentru concentrați, să fie ajutate la munca pământului familiile

144
mobilizaților, în plus prefectura avea tot felul de cereri, de exemplu ca vinul donat să
fie valorificat și sumele obținute să fie trimise în numerar1.
În plus existau proiecte pentru care s-au solicitau fonduri, de exemplu
construcția bisericii din Vădastra2, care s-a înălțat în acea perioadă. Autoritățile au
trimis o adresă comunelor din zonă, nr. 3638/2.09.1941 a Preturii Plășii Dunărea prin
care s-a adus la cunoștință de proiectul bisericii din Vădastra primăriilor, iar acestea
au răspuns dacă și cât au adunat, majoritatea răspunsurilor fiind că nu s-a colectat. Au
existat și proiecte mai îndepărtate și care probabil au rămas la stadiul de proiect:
mănăstirea regina Maria3 și un monument pentru Carol I despre care se menționează în
arhive.
Pe lângă acestea erau organizate diverse evenimente al căror scop era tot
adunarea de fonduri, de exemplu ceaiuri literare cu bilet de intrare 35 lei4, fondurile
fiind în folosul concentraților, fiecare primărie era obligată să distribuie cel puțin 4
bilete, în caz contrar li se reținea din salariu, sărbătorirea Zilei marinei, prilej cu care s-
a organizat colectă publică benevolă, intrarea 20 lei, iar pentru elevi 10 lei, miting de
aviație “Botezul avionului Romanați” eveniment pentru care s-au vândut bilete.
Până și premilitarii adunau și predau banii adunați cu ocazia sărbătorilor de
Crăciun și Anul Nou: colindat, sorcovă, plugușor5. E de apreciat mobilizarea și
implicarea, pe de altă parte nu putem să nu ne gândim ce multe li se cereau unor
oameni al căror trai era asigurat doar de un lot de 4-5 hectare de pământ, chiar mai
puțin, că între timp proprietatea inițială s-a fărâmițat, săteni care trăiau, cum spunea o
anecdotă locală, cu putina cu varză, lacra cu mălai, hambarul cu făină și porcul de
Crăciun, acestea fiind CEC ul olteanului6.
În ceea ce privește Vișina știm de existența mai multor situații dificile.
De exemplu dintr-o situație7 din 1940 aflăm că existau orfani: Minciună F.
Tudor și Minciună F. Alexandru, de 17, respectiv 14 ani. O femeie, Ioana Toma, soția
concentratului Toma Ion, soldat din contingentul 1930 s-a adresat prefectului în 24
iulie 1940, cerere înregistrată cu nr. 20475 solicitând un ajutor, pentru că nu a primit,
așa cum au primit alte femei în situația ei8. Într-un proces verbal9 a fost amintit drumul
Vișina - Leu în stare de împietruire foarte rea, se va căuta a fi împietruit de locuitori
benevol. Plantațiile se vor executa în primul rând pe drumul național 12, pe acest drum

145
s-au mai plantat în toamnă 400 puieți salcâmi. La zece familii de concentrați urmează
să se facă muncile de primăvară gratuit.
Știm și faptul că locuitorilor le-au fost rechiziționați cai pentru nevoile armatei,
într-un tabel fiind trecuți locuitorii din pretură care au fost convocați pe 11 ianuarie
1940 pentru a primi plata chiriei pentru cai de la Regimentul 19 Infanterie, 46 locuitori
între care și doi de la Vișina Veche, Matei Păsculescu și Ștefan N. Pascu.10
Printr-o adresă din 7 decembrie 1940 s-a stopat distribuirea ajutoarelor către
familiile concentraților, între altele datorită cheltuielilor necesare pentru reparații după
cutremur, celor cu cazuri mai grele fiindu-le recomandat să se orienteze către ajutorul
legionar. Pentru că am pomenit ajutorul legionar, trebuie făcută o paranteză pentru a
discuta despre această mișcare, mai ales că a fost reprezentată la Vișina.
Mișcarea legionară a fost o mișcare de extremă dreaptă la fel cum au fost cele
din Germania, Italia, Ungaria, chiar dacă există câteva nuanțe diferite, de exemplu
fundamentalismul religios creștin-ortodox, promovarea ortodoxismului naționalist,
misticismul, cultul morții. Are însă multe elemente comune extremei drepte europene:
anticomunismul, antisemitismul, apelul la teroare, violență, asasinat (victime au fost
prim ministrul I.G. Duca, istoricul Nicolae Iorga, economistul Virgil Madgearu etc,
numeroși evrei). E o mișcare antidemocratică, antimasonică și a persecutat pe lângă
evrei și alte categorii: creștinii neortodocși, declarați sectari, homosexualii etc,
pretinzând că fac o curățare morală și o purificare. S-au declarat o școală și o oaste,
mai degrabă decât un partid politic, aveau uniforme sau măcar cămăși verzi cu
diagonală și pistol la șold, salutul era precum cel nazist, erau organizați în cuiburi de
3-13 persoane.
Dintre aspectele pozitive ar fi de remarcat taberele de muncă ( biserici,
catedrale, restaurări de mănăstiri, diguri, poduri, clădiri cu destinații obștești) și munca
voluntară cu caracter obștesc sau de ajutorare a familiilor sărace. Asemeni naziștilor
lui Hitler și-au creat o imagine prin propagandă, cu ajutorul marșurilor, imnurilor,
spectacolelor, dar și procesiunilor religioase, miracolelor, personalității carismatice a
lui Corneliu Zelea Codreanu, ce a făcut inclusiv din nunta sa un spectacol
propagandistic.

146
 Fig. nr. 50 Legionari din Vișina (înainte de război) și prima pagină a publicației
legionare ce aduce între altele informații despre cuiburile de la Vișina

O lucrare bogată în informații și imagini despre “Mișcarea legionară în

Romanați” a scris Tiberius Domozină- Romanați, lucrare în care a prezentat preoții
implicați în mișcare sau cu simpatii pentru aceasta, alte personalități legionare și

147
activitatea lor, ziarul legionar romănățean, documente. Șeful mișcării pentru orașul
Corabia a fost Ioan Ricman, care a fost și primar cât au fost legionarii la putere, iar
pentru zona Corabia, șef a fost Alexandru Ștefănescu, iar această zonă era considerată
cea mai activă din județ, a unor cuiburi fruntașe.
Exista presă numeroasă, chiar și un ziar local: “Buletinul legionar al județului
Romanați”, sub îngrijirea lui Petre Stroe (a apărut în 1937-1938, apoi două numere în
toamna anului 1940). Din acesta aflăm despre împărțirea pe sectoare, Corabia fiind
sectorul XI, din cele 13 existente. Sectoarele și cuiburile aveau note, obținute în
funcție de activitatea desfășurată. Nu avem numele persoanelor din cuiburile legionare
de la Vișina, dar avem un clasament pe județ din care aflăm numele cuiburilor și nota
obținută. Astfel pe luna octombrie 1940 a existat un cuib fruntaș, Mihai Viteazul, cu
nota 7,5 (poziția 32), cuibul Avram Iancu cu nota 6 (poziția 119), cuibul Ștefan cel
Mare, nota 5,5 (poziția 151), iar în luna următoare clasamentul indică note mult mai
mici Mihai Viteazul - nota 2,64, Avram Iancu - nota 2,55, Ștefan cel Mare - nota 2,44,
dar apar două nume noi de cuiburi: Tudor Vladimirescu - nota 1,31 și Virgil
Teodorescu - nota 0, 51. Aceste note aveau probabil legătură cu activitățile desfășurate:
întâlniri pentru a citi presa legionară și pentru a învăța cântece și poezii legionare,
strângerea cotizațiilor, fapte precum participarea la tabere de muncă și șantiere
legionare, la diverse manifestații, adunarea de materiale reciclabile (hârtie, fier vechi),
plantări, curățări de șanțuri, reparații de biserici, înălțarea de troițe, ajutorarea unor
elevi săraci, văduve, vârstnici, cotizarea pentru ajutorul legionar etc.
După ce au fost înlăturați de la putere, activitatea lor a fost urmărită, astfel un
document din 2 aprilie 1941 redactat de șeful poliției din Caracal, Gheorghe Elisievici,
adresat prefectului județului Romanați, scrie că: “În comunele Studina, Studinița,
Vișina, Vădastra și Vădăstrița, legionarii continuă activitatea ocult și țin ședințe de
cuib.”, ceea ce indică faptul că au ignorat ordinile lui Antonescu și și-au continuat
întâlnirile.11
Antonescu, guvernul lui, doreau liniște, nu politică, nemulțumiri, agitație, în
acest sens a limitat și controlat multe activități din precauție, în consecință pentru orice
era nevoie de aprobare. Așa se explică aprobarea acordată de serviciul administrativ de
la Prefectură, transmisă prin postul de jandarmi din Vișina Veche: “Raportului nr. 22

148
din 1941 al Comitetului Școlar din acea comună, vă facem cunoscut că am aprobat
ținerea adunării generale a acelui comitet pentru ziua de 15 iunie anul curent, în localul
școalei primare de băieți, cu condițiunea să nu se facă nici un fel de manifestare.
Pentru orice abatere va fi direct responsabil inițiatorul și solicitatorul adunării.
Binevoiți a comunica această aprobare celor în drept, iar dumneavoastră (adică
jandarmii), veți lua măsuri de supraveghere.”12
Legionari în Vișina au fost: Ignat I. Irmin, Crușoveanu Florea (Tabic), Dobre
Ion, Dîră Alexandru, Ilie Anghel, Istrate Nicolae, Popa Marin (zis Maranga), probabil
și mulți alții, dar pentru aceștia există în fișele lor penale și această informație,
apartenența la mișcarea legionară, consemnată.
Închei prezentarea acestui aspect al vieții politice din timpul războiului
(promovarea mișcării, ascensiunea ei la putere la final de 1940 - început de 1941, apoi
revenirea la starea de partid supravegheat) cu două fotografii: o fotografie cu legionari
de la Vișina, ce a apărut în cartea lui Tiberius Domozină Romanați, chiar dacă nu este
prea clară pentru o eventuală recunoaștere a strămoșilor și alta cu prima pagină a
ziarului legionar local.
Revenind la situația din țară, am amintit de anul 1940, an extrem de dificil
( pierderi teritoriale, cutremur, înlocuirea regelui Carol al II lea cu Ion Antonescu,
devenit conducător al statului, acțiuni antisemite ale legionarilor, numeroși refugiați
etc) și trebuie precizat că în rândul politicienilor, armatei, opiniei publice erau
nemulțumiri pentru cedarea teritoriilor. S-a discutat despre reîntregire, iar acest
deziderat și atingerea lui se puteau realiza pe calea armelor, în consecință armata
trebuia dotată.
În acest context, al dotării armatei în vederea recuceririi provinciilor pierdute
s-a înființat Casa Autonomă a Fondului Apărării Naționale, care a pus în circulație în
anii 1940-1945 bonuri în valoare de 100 lei și la orice operațiune (vânzări de cereale,
vînzări de vite, plata impozitului) se aplica un bon pentru înzestrarea armatei. Totuși
sumele strînse nu au fost suficiente. În 1941, când a pornit războiul, în cadrul
Ministerului Finanțelor s-a înființat “Împrumutul Reîntregirii din 1941”, o subscripție
țărănească, adică s-au emis obligațiuni de 1000 lei și pentru a fi o reușită s-a spus că

149
sumele vor fi restituite peste 5 ani și în plus vor fi trageri la sorți anuale cu câștiguri în
utilaje agricole (2653 premii anual)13.

Fig. nr. 51 Locuitorii din Vișina, ca și ceilalți locuitori ai țării au contribuit la

înzestrarea armatei. Bonuri de 100 lei din 1940
A existat un Registru de subscrieri și vărsămintele la împrumutul de
reîntregire pe anul 194114 în care sunt înregistrate sume cuprinse între 1000 și 15000
lei, donate de locuitori, chiar repetat de 2-3 ori, în cazul Vișinei existând în jur de 80
de donatori (imaginea nr. 37). Din tabelul respectiv enumerăm câțiva donatori: Rihard
Rohliceck (morar de etnie cehă) - două donații, de 10000 lei, apoi de 15000 lei, Spiru
Aligică, trei donații - 8750 lei, 10000 lei, 8800 lei, Grigore I. Crăciun - 5000 lei,
Nicolae Corbu - 3000 lei, Zaharia D. Crușoveanu - 3000 lei, preotul T. Ștefănescu -
2000 lei, Ion C. Stănescu - 2000 lei, Elena P.D. Simion - 2000 lei, Oprea Șt. Simion -
2000 lei, Aristide Nețoi - 5000 și 4400 lei, Florea N. Raicu - trecut de două ori în tabel
cu diverse sume etc.
Din 15 mai 1942 s-a păstrat un proces verbal de inspecție la primărie, realizată de
pretorul Plășii Corabia, Ion Cârnu, din care redau: “Localul primăriei Conform
ordinului dat

150
151
152
 Fig. nr. 52 Tabel cu locuitorii din comună care au donat și sunt trecuți în
Registrul de subscrieri și vărsămintele la împrumutul de reîntregire pe anul 1941

la inspecția subsemnatului din 30 aprilie 1942, s-a văruit și biroul precepției. Lipsuri:
Nu s-au văruit biroul casierului, unde trebuie și o reparație la tavan, biroul băncii
populare și una cameră de păstrat diferite bunuri. Măsuri luate: Dacă în cinci zile
acestea nu se vor vărui, primarul, ajutorul de primar și notarul vor fi pedepsiți cu cinci
zile pierderea salariului.
Gospodăria comunei” La acest capitol se spune că s-au plantat 900 puieți de salcâm
între km 5 și 13 al șoselei naționale, dar nu s-au putut pune apărători din lipsă de
lemne, se dă termen de 30 zile pentru executare. Școala Scrie despre loturile școlii cu
ce sunt cultivate. Biserica Scrie că “reparațiile ce necesită nu s-au putut executa, fiind
în valoare mare de aproximativ 700 000 lei și necesită fonduri. Măsuri luate La
fondurile existente va mai strânge anul acesta prin colectă și fonduri bugetare.

153
Căminul Cultural Am hotărât înființarea unei tabere de premilitari care să continue
facerea de cărămizi necesare construirii unui cămin cultural, în care local să fie și
localul postului de jandarmi, cum și cărămizi pentru cele două closete, la școli plus
unul la primărie. Situația agricolă” Scrie cum era planul de cultură și cât era realizat,
dă suprafața pe culturi etc Drumurile După ce prezintă ce drumuri există și în ce stare
și ce lucrări necesită, trece la Posibilități de lucru Sunt în comună 300 prestatori cu
carele care trebuie fiecare să transporte fiecare în 5 zile câte 4 metri cubi fiind total
1200 metri cubi piatră și 264 prestatori cu brațele care trebuie să sape câte 50 m liniari
de șanț (...) sfatul comunal va fixa toate echipele și cine le conduce (...) Trasări de
teren și fixarea măsurei de lucru ce trebuie efectuat de fiecare locuitor” Urmează
Gestiunea comunală, Inspectarea satului Principele Mircea, Situația Împrumutului
Reîntregirii, Starea sanitară și Starea de spirit. Așadar procesul verbal a cuprins o
multitudine de aspecte și citindu-l observăm stilul de lucru, cunoștințele în diverse
domenii, abordarea problemelor și găsirea soluțiilor.
Au existat adrese cu instrucțiuni de luare în evidență a refugiaților din
provinciile pierdute de România și a coloniștilor evacuați din Dobrogea de sud.
Așadar locuitorilor li se cerea participarea la război, ceea ce putea însemna
pierderea vieții, donații în bani, muncă la drumuri și pe ogoarele concentraților,
găzduirea refugiaților.
În acea perioadă, cât a fost regimul legionar apoi cel antonescian, s-a pus un
accent mare pe educația religioasă și patriotică. Religia era un element de diferențiere
față de comuniști, bolșevici, așa că încurajarea sentimentului religios era încurajarea
opoziției, rezistenței față de inamic. Aveau loc în mod frecvent programe religioase,
culturale, artistice, la biserici, școli, căminele culturale. Un astfel de program15 din 17
octombrie 1941, desfășurat în Căminul Cultural “Voevodul Mihai” s-a păstrat și astfel
aflăm detalii despre evenimentele de acest gen.
Programul debuta cu Educație economică între 15:00 și 15:20, ce consta într-o
conferință despre însemnătatea și rostul “Împrumutului de Reîntregire” susținută de
preotul satului T. Ștefănescu, ce era și directorul căminului. De la 15:20 la 15:40
învățătorul Claudian Rădulescu vorbea despre Datoria de a însămânța cât mai mult
grâu și a munci metodic și național pentru satisfacerea nevoilor armatei și populației.

154
 Fig. nr. 53 Program la Căminul Cultural “Voevodul Mihai” - 19.10. 1941

Programul continua cu educație fizică de la 15:40 la 16:10, Conferința despre

Îndrumări și sfaturi pentru curățenia individuală și colectivă: corpul, casa, curtea,
gospodăria (Săptămâna Igienei), domnul agent sanitar (moașă) 20-26 octombrie, de la

155
16:10 la 16:30 - educație sufletească: lecturi, poezii, cântece, elevi și eleve, învățătorii,
16:30 la 16:45 - educația morală - Despre Asistența Socială, colecte și ajutoare pentru
soldați, răniți și nevoiași ai mobilizaților de preot T. Ștefănescu, 16:45 la 17:00 -
educația patriotică, Despre eroismul ostașilor și datoria de a ne îngriji de urmașii lor de
d-na directoare, 17:00 la 17:30 cântece patriotice, închiderea ședinței. A semnat
preotul Teodor Ștefănescu și a certificat primarul Tudor Stancu.
Dintr-un proces verbal al unei inspecții la primărie, înregistrat cu numărul
1751 din 1 iunie 1941, răspuns la adresa 2255 a preturii Corabia din 31.05.1941,
aflăm că școala de băieți are 4 săli cu 292 elevi, 7 învățători și un agronom, iar școala
de fete are 2 săli, 246 eleve, 4 învățătoare și o maistră. Ambele localuri erau afectate în
urma cutremurului din 1940 și necesitau reparații.
În procesul verbal găsim informații ce i-ar mira pe contemporani, anume:
“Tudor Stancu, primar din 1938, cinci clase primare, 46 ani, căsătorit, 4 copii, 24
pogoane pământ teren arabil, casă de locuit cu 5000 m pătrați, sergent, contingent
1915; Gheorghe Belu, ajutor de primar din 1939, patru clase primare, 35 ani, căsătorit
cu 5 copii, caporal contingent 1928, 22 pogoane teren arabil, casă de locuit cu 2500 m
pătrați loc de casă; Mihalache Ionescu, casier, cinci clase primare, 51 ani, căsătorit,
șase copii, sergent, contingent 1918, 12 pogoane teren arabil, casă de locuit cu 5000 m
pătrați loc de casă; Iacob Pană, telefonist, 5 clase primare, 43 ani, căsătorit cu patru
copii, sergent contingent 1920, 8 pogoane pământ teren arabil, casă de locuit cu 2000
m pătrați loc de casă“.16
Poate uimi faptul că sunt atât de multe informații personale, că se pune accent
pe viața de familie, că apare situația proprietății asupra pământului, dar nu este
nicidecum o surpriză pentru cei ce cunosc prioritățile inspecțiilor de până-n 1944. La
loc de cinste erau morala și imaginea în comunitate, atât pentru funcționari, cât și
pentru învățători, preoți etc.
Din același proces verbal mai aflăm că pe islazul comunal exista un aeroport
complet amenajat și că satul avea un teren de vânătoare arendat societății de vânătoare
Prepelița din Corabia pentru 300 lei anual.
Despre modul în care se făcea agricultura atunci sunt grăitoare câteva date
privitoare la situația inventarului agricol din comună: 322 perechi de boi, 57 cai, 305

156
pluguri, 112 secerători simple, 6 trioare , 17 mașini de treierat, 2 tractoare, o
semănătoare, 56 vaci, 2927 oi. Suntem încă în perioada în care aproape fiecare familie
avea o pereche de boi, cu ei se făceau aproape toate muncile, nu degeaba pictorul
nostru național, Nicolae Grigorescu a pictat atâtea care cu boi. Cu prechea de boi se
ara, se cărau recoltele acasă, se mergea la moară, la pădure după lemne, se participa la
muncile obștești la drumuri. Doar cei mai săraci nu aveau boi, dar desigur ei nu aveau
pământ de muncit sau aveau foarte puțin și-l munceau cu ajutorul rudelor sau vecinilor
ce aveau boi. Această realitate tradițională a satului românesc a dispărut odată cu
colectivizarea și mecanizarea agriculturii. Precizez acest aspect, pentru că cei mai
tineri nu își pot imagina lumea bunicilor și străbunicilor, lumea de acum 70 - 80 de ani,
de aceea m-am bucurat nespus de fotografiile reprezentându-l pe Voicu Nețoi cu
perechea de boi, cu opincile, cu îmbrăcămintea de atunci. Atmosfera de atunci (viața
socială, structura socială, relațiile oamenilor, cum se raportau la autorități, preoți,
învățători, statutul celor mai înstăriți, respectul sau disprețul cu care se tratau unii pe
alții) este greu de reconstituit, ca să nu spun imposibil, dar măcar putem reconstitui cu
ajutorul fotografiilor cum arăta acea lume.
Participarea armatei române la luptele de pe frontul de est a adus, pe lângă
fapte de eroism și glorie și partea hidoasă a războiului, moartea, așadar ofițeri și
soldați ce au devenit eroi. Ziarele erau citite cu înfrigurare și pentru a afla cine și-a
pierdut viața în luptă, iar negăsirea numelor în lista decedaților era dătătoare de
speranță.
După doar două luni de la începerea războiului, pe 24 august 1941, a murit
caporalul Constantin M. Curelaru, anunțul fiind publicat în “Lista numărul 19 de grade
inferioare (trupă) morți pentru Patrie”, în Curentul din data de 8 octombrie 1941.
Linia frontului s-a tot deplasat spre est, armata română a eliberat Basarabia și
Transnistria, dar nu s-a oprit după eliberarea teritoriilor românești. Germania, aflată în
război din 1939, cu un front în est atât de îndepărtat, nu a mai avut resurse să susțină
războiul, iar noi, ca aliați ai lor eram direct afectați. Sovieticii în schimb aveau un

157
potențial uman imens și erau dotați cu armament și muniție de americani. Războiul

Fig. nr. 54 Fii ai satului eroi pe frontul de est. Cenotafe pentru Oprea Costea, Marin
N. Stănescu, Ștefan Dănciulescu, Nicolae C. Pița, Ion I. Stănoi și Dumitru P. Simion și
necrolog pentru Haralambie P. Mitru, morți pe front în 1941 - 1942

158
secera în continuare viețile ofițerilor și soldaților români în timp ce, în condițiile
epuizării resurselor materiale și umane ale Reichului, linia frontului s-a tot mișcat în
sens invers, spre Europa, țara riscând să fie ocupată.
De exemplu în Curentul din 8 decembrie 1943 era comemorat de rude un alt
erou de la Vișina, caporalul Haralambie P. Mitru, de la a cărui moarte, a trecut un an,
deci a trecut în neființă în 1942 și-l plângeau trei familii: Mitru, Rusănescu și Străinu.
Tot în 1942 și-a pierdut viața pe frontul de est, eroul soldat Stănescu N. Marin, mort în
Crimeea la doar 22 de ani, din a cărui scrisoare de adio câteva fragmente sunt scrijelite
pe crucea cenotafului aflat în cimitirul satului. Eroul a fost frate cu Constantin
Stănescu, primar al satului timp de trei mandate, iar reprezentanți ai generației foarte
tinere a familiei, elevi ai școlii, mi-au povestit din cele aflate în familie, că eroul
Stănescu N. Marin, ar fi fost cu propriul cal pe front, fiind încorporat la călărași, iar
animalul a reușit să se întoarcă acasă.
Și câți alți și alți eroi, din Vișina sau din alte localități și-au lăsat rămășițele
pământești și au pus capăt planurilor și proiectelor de viață în acele zone îndepărtate!
Numărul exact încă nu se cunoaște, s-a estimat că s-au pierdut pe frontul de est 72 000
vieți, iar 283 000 au fost dispăruți și prizonieri. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor
are ca scop identificarea tuturor eroilor României din toate războaiele și investighează
țară cu țară, cimitir cu cimitir, pentru a se realiza un tablou final, cât mai complet a
celor ce au dat țării jertfa supremă, propria viață. Baza lor de date cuprinde numele și
prenumele și locul morții/ înmormântării, așa că nu a ajutat prea mult la identificarea
vișinarilor, pentru că nu e menționat locul nașterii sau domiciliul, dar munca lor este
de apreciat și poate, după identificarea tuturor, baza de date va fi completată cu alte
informații.
Întorcându-ne la război și evoluția lui, în martie 1944 frontul era pe linia
Cernăuți - Botoșani -Iași - Chișinău - Tighina și în aceste condiții regele Mihai după
consultări cu partidele a decis actul de la 23 august 1944, în fond o lovitură de stat
pentru că a fost îndepărtat și arestat conducătorul statului, mareșalul Ion Antonescu, pe
de altă parte o revenire a monarhiei la rolul ei tradițional, după 4 ani în care a avut un
rol pur decorativ. Concomitent cu îndepărtarea mareșalului Antonescu, s-a schimbat

159
politica de alianțe, România a ieșit din alința cu Puterile Axei, a declarat război
Germaniei și Ungariei și a încetat unilateral ostilitățile împotriva aliaților.

Fig. nr. 55 Fii ai satului eroi pe frontul de vest Cenotafe pentru Ilie Nămăianu,
Dumitru Sincu, Ion D. Mitroi, morți pe front în 1945

Așadar, începând cu data de 23 august 1944, armata română a încetat să se

opună armatei sovietice, iar după 7 septembrie 1944 când s-a semnat armistițiul cu
U.R.S.S., a luptat alături de armata U.R.S.S.-ului, Armata roșie, mai întâi până la
granița de vest, în 25 octombrie 1944,( zi devenită ziua armatei), fiind eliberat ultimul
petec de pământ românesc, iar apoi a continuat să lupte în Ungaria, Slovacia și Austria.
Lupta aceasta, cunoscută ca lupta pe frontul de vest (pentru armata română),
față de cea anterioară în est, a nu se confunda cu frontul vestic germano-francez, a
adus noi victime, armata română primind ordin de la un comandament sovietic ce nu
avea niciun gând de a o menaja, dimpotrivă dorea o Românie cât mai slabă, cărei să-i
poată impune “binefacerile” comunismului.

160
 Așa cum în primul război mondial instituții românești s-au retras din zona
ocupată spre Moldova, în cadrul retragerii fiind amintita instalare temporară a
spitalului din Caracal la Vișina, în cazul anului 1944, multe instituții din Moldova au
fost relocate în zonă, pentru a nu fi surprinse pe linia frontului. La Corabia s-au aflat în
1944 bunuri și persoane depinzând de instituții evacuate din Basarabia, Câmpulung
Moldovenesc, Huși, Galați (școli, spitale, șantier naval) și peste 1000 de persoane.
Odată cu apariția sovieticilor în zonă, în toamna anului 1944, a început și
însușirea de bunuri de către aceștia, înființarea de comendamente militare sovietice,
trimiterea în U.R.S.S a bunurilor și oamenilor din Basarabia. Nu este exclus,
dimpotrivă este chiar probabil, ca soldați din trupele românești să fi luat diverse
obiecte de dincolo de Nistru, căci în documentele jandarmeriei din acea perioadă,
întocmite după ce s-a transmis populației să predea obiectele luate din U.R.S.S, erau
liste17 de inventar cu acestea, obiectele și copii ale inventarelor, jandarmeria predându-
le mai departe spre repatriere (mașină de cusut de mână sau de picior, patefon, icoană,
bufet, șifonier), dar am devansat, aceste liste sunt din 1947. Oricum aceste obiecte
reprezentau o cantitate și valoare infimă comparativ cu ceea ce s-a luat fără
despăgubire populației locale și țării de către U.R.S.S.
În plus și-n Vișina ca-n întreaga țară există amintiri ale celor ce au trăit acele
timpuri, amintiri ce se încadrează în ceea ce am putea numi un tipar, căci există o
asemănare izbitoare, indiferent din ce zonă a țării au fost culese. Relatările pomenesc
de soldați ce intrau înarmați și amenințători în casele oamenilor după mâncare și mai
ales după băutură, fete ascunse sau îmbracate cu hainele bătrânelor, îmbrobodite și
murdărite pe față să nu atragă atenția (dintre care unele tot n-au scăpat nesiluite și
bătute), scandaluri iscate de soldații ruși beți, ce se terminau adesea cu consecințe
nefaste pentru civilii sau soldații români. În prezent zâmbim ascultând textele
umoristice ale lui Constantin Tănase cu “Davai ceas, davai palton”, dar pentru
generația bunicilor nu era deloc amuzant, era un coșmar să fii la cheremul oricărui rus
înarmat, care te putea opri pe stradă să te deposedeze de bunuri, să te dezbrace sau să
te descalțe. Și mai grav a fost faptul, neconștientizat imediat, ci mai târziu; atenția,
concentrarea, efortul fiind îndreptate spre front; că statul român a devenit captiv celui

161
sovietic. Sovieticii au început extinderea rețelei de comuniști fideli Moscovei,
eliminarea adversarilor și a început o propagandă intensă și preluarea puterii în țară.

1. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 56/1940, nenumerotat,
ordinul
nr. 4464 din 14 martie 1940 semnat de prefectul Dobriceanu
2. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 45/1941, nenumerotat
3. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 56/1940, nenumerotat
4. ibidem
5. ibidem
6. Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Viața lui Ceaușescu Ucenicul
partidului
Adevărul Holding, 2012, pag 26
7. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 56/1940, nenumerotat
tabel cu orfanii din pretura Corabia
8. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 58/1940, pag.33
9. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 58/1940, pag 47,47 verso,
48
10. Serviciul Jud. Arhivele Naționale Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 56/1940, nenumerotat
11. Tiberius Domozină-Romanați, Mișcarea legionară din Romanați, Caracal, 2021, pag. 562
12. Tiberius Domozină-Romanați, Mișcarea legionară din Romanați, Caracal, 2021, pag. 419-446?
13. Lincă Belu, Izbiceni O părticică de istorie și de pământ românesc Monografie, Ed. Alutus,
Slatina, 2006,
pag. 462 - 463
14. S. J. A. N. Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 62/1941
15. S. J. A. N. Olt, fond Pretura Plășii Corabia, dosar 45/1941, nenumerotat
16. ibidem
17. S. J. A. N. Olt, fond Legiunea de Jandarmi Romanați, dosar 25/1947, nenumerotat

162
 2.8. VIȘINA ÎN PERIOADA COMUNISTĂ

Am explicat opțiunea României la intrarea în război, alianța cu Italia și

Germania din teamă față de Rusia/URSS. Se poate spune că de ceea ce s-a temut,
România nu a scăpat, iar puterea ocupantă a fost cu atât mai nemiloasă, cu cât știa că
are în față o societate ce i s-a împotrivit. Chiar dacă în ultimul moment regele Mihai cu
acordul partidelor a dat o lovitură de palat, înlăturându-l și arestându-l pe
Conducătorul statului, Ion Antonescu, în condițiile în care Armata sovietică deja
intrase în țară, situația nu s-a îmbunătățit cu mult, iar România nu a fost considerată în
tabăra învingătoare.
Întoarcerea armelor împotriva Axei de către români a ajutat și a scurtat
războiul cu șase luni, Germania fiind nevoită să evacueze Grecia, Albania, mare parte
din Iugoslavia și a rămas fără o sursă de bază de combustibil. Toate acestea însă nu au
cântărit mult la negocierile de pace. Armata română a luptat alături de cea sovietică și
nu a fost deloc menajată, dimpotrivă “aliatul” a avut grijă ca soldații români să fie în
cele mai grele puncte ale frontului, iar prizonierii aflați în lagăre în URSS au fost
eliberați foarte târziu, după ce au fost exploatați cât mai mult.
Țările mici, interesele lor și eforturile lor nu au contat. Înțelegerile s-au făcut
între marile puteri și s-au stabilit noile sfere de influență, iar România era în sfera
Moscovei. Indiferent de ce doreau românii urmau 45 de ani de comunism, iar “fratele
mai mare” de la răsărit urma să tragă toate foloasele posibile din această situație, iar
România trebuia să plătească și a plătit enorm într-o multitudine de direcții.
A plătit cu teritorii, fiind pierdută iarăși Basarabia, dar URSS a vrut și a luat
și nordul Bucovinei și ținutul Herța. Ar fi luat mai mult, chiar zona unde e Putna, dacă
unitățile militare române aflate în zonă nu ar fi încălcat ordinile și nu ar fi apărat
hotarul. Și s-a pierdut Cadrilaterul. S-a pierdut odată cu teritoriul, populația de acolo
(puțini s-au refugiat în țară) și s-a pierdut populație și pentru că unele categorii, de
exemplu sașii din România, dar și români din Basarabia și Bucovina au fost duși în
Siberia sau alte zone din URSS pentru a fi exploatați pe termen lung acolo.
S-au pierdut sume mari în contul despăgubirilor de război ce trebuiau achitate
de România URSS-ului. S-a pierdut pentru că au fost înființate SOVROM-uri,

163
societăți sovieto-române, prin intermediul cărora sovieticii controlau și exploatau
economia românească.
S-au pierdut elitele. A avut loc o bulversare a societății cum nu s-a mai
întâmplat! Elita politică de dinainte, liberali și țărăniști, (făuritori ai României Mari
precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Brătianu, Onisifor Ghibu, Pantelimon
Halippa, Constantin Argetoianu) a ajuns în închisorile comuniste. Au fost arestați,
hărțuiți, marginalizați atât cei de la nivel central, cât și cei de la nivel local. La fel,
social democrați, legionari, dar și comuniști, în partid existând lupte pentru putere.
Preoți, pastori, reprezentanți ai bisericilor, au umplut de asemenea temnițele comuniste,
indiferent de religie sau confesiune, au arestat imparțial de la toate, iar biserica greco -
catolică a fost unită forțat cu cea ortodoxă. Biserica a fost în cea mai mare parte supusă,
aservită. Au fost desființate numeroase mănăstiri (decretul 410 din 1959). Armata a
fost epurată. Elita culturală a părăsit țara, iar cea rămasă a fost arestată ( Nichifor
Crainic, Radu Gyr, Bartolomeu Anania, Nicolae Steinhardt, Dumitru Stăniloae,
Vladimir Ghica, Mircea Vulcănescu, Petre P. Panaitescu, Vasile Voiculescu).
În toate domeniile încet, încet, au fost înlăturați cei ce nu s-au adaptat noilor
vremuri. Oricum, orice înscriere la orice școală, liceu, facultate, loc de muncă se făcea
cu dosar care să probeze originea socială “sănătoasă”, copiii celor ce au avut înainte un
statut bun fiind excluși, pe considerentul că e vremea altora. La vremuri noi, oameni
noi! Doar lupta de clasă era o idee de bază a acelei ideologii! Cei ce au fost privilegiați
înainte, au supraviețuit vânzîndu-și din bunuri (dacă nu le-au fost confiscate), au
ocupat de nevoie servicii dintre cele mai modeste, unii au pornit o viață nou în câte un
loc unde nu erau cunoscuți, să li se piardă urma.
Toate acestea pot părea departe, că nu au afectat Vișina, dar nu este așa,
dovada lista celor de la Vișina arestați în primii ani ai comunismului identificați de
I.I.C.C.M.E.R. (victimilecomunismului.ro) (vezi lista în anexe). De exemplu Ioan
Ricman, fiul primului preot, a murit în închisoare în 1953, la fel Dobre Ion în 1960, iar
ceilalți din listă au făcut închisoare de la câteva luni la câțiva ani. De asemenea există
în arhiva C.N.S.A.S (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității) un
dosar pe a cărui copertă stă scris “Persoane cu trecut politic reacționar, foști
exploatatori - propuși a fi internați în colonii de muncă Craiova și Pitești” în care

164
figurează câteva sute de persoane din Oltenia și zona Argeș - Câmpulung, în mai multe
liste și în care la numărul 71 din prima listă este trecut vișinarul Spiru Aligică, iar la
numărul 102 în aceeași listă, este scris Aristide Nețoi. Unitățile de muncă sau coloniile
de muncă au fost înființate după model sovietic prin decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950
al Prezidiului Marii Adunări Naționale, cu scopul de a reeduca prin muncă persoanele
care prin originea socială, poziția economică și trecutul istoric reprezentau o
amenințare la adresa socialismului românesc. Așadar erau destinate acestor lagăre:
Periprava, Salcia, Cernavodă, Gherla, Dej, Cavnic, Baia Sprie și altele, persoane
considerate de regim periculoase, indezirabile, sau putem folosi alte epitete, ideea este
că erau persoane fără condamnări, fără probleme cu justiția, deci reținute fără vreo
justificare.
Transcriu mai jos cele scrise în cazul celor doi vișinari neagreați de noul regim.
La Spiru Aligică după număr curent și nume și prenume, scria locul și data nașterii,
adică Vișina Veche, 25 februarie 1899, domiciliul, la fel Vișina Veche, origine socială
- țăran sărac. Urma rubrica profesiune, iar acolo scria - agricultor, 15 ha, mașină treer,
tractor etc și rubrica apartenență politică, unde scria idem, el ca și cei de la numerele
anterioare din listă fiind cu P.N.L - Brătianu. Rubrica următoare se referea la timpul
propus pentru încadrare în unități de muncă și era notat 2 ani, iar dedesubt cu scris de
mână 18 luni. Tot documentul și toate rubricile au fost dactilografiate la mașină de
scris, dar în cadrul acestei rubrici peste tot s-a intervenit cu un scris de mână care a
copiat ce s-a dactilografiat sau a notat un termen nou sau a scris “de acord”. În cazul
lui Spiru Aligică, scrisul de mână a notat “18 luni” sub “2 ani”. Ultima rubrică este
cea de “motive” și aflăm că a fost “cunoscut exploatator, afacerist și speculant al
țărănimii muncitoare. Lansează zvonuri și instigă populația de a nu se înscrie la
colectiv. În anii de secetă a speculat la maximul țăranii din comună” După această
rubrică același scris de mână a repetat “18 luni “. Pentru Aristide Nețoi notez doar
conținutul, fiind cunoscută rubricația, așadar: 102; Nețoi Aristide; Vișina Veche,
Romanați, 24 august 1895; Vișina Veche Romanați; chiabură; chiabur 20 ha și
geambaș; P.N.L. Brătianu; trec peste rubrica termenului și redau motivele: “cunoscut
afacerist și speculant. Sabotează însămânțările și colectările, instigând țărănimea să nu
se înscrie în colectiv. A adus injurii guvernului și tov. Stalin.” În privința rubricii cu

165
termenul este invers decât la Spiru Aligică, adică a fost scris 1 an și 6 luni și s-a
corectat cu scris de mână, de două ori, la rubrica cu termenul și după motive încă o
dată, “2 ani”.
Fiind regim nedemocratic nu trebuie să ne mirăm de arbitrariu, că securiștii au
decis trimiterea la muncă fără judecată, fără condamnare, doar din ce știau ei de la
jandarmerie sau pe baza notelor informative.
Așadar doi fruntași locali au fost propuși pentru muncă silnică un an și
jumătate sau doi ani. Comparativ cu ei, fruntașii Ilie Gavrilescu, Dumitru Orzață și Ilie
Constantin, ce au apărut în ziar în 10.07.1952 în articolul “Țărănimea muncitoare
demască uneltirile chiaburești” din România liberă, au scăpat ieftin cu oprobiul public
și alte șicane.
Dar cel mai dureros a fost pentru țăran faptul că noul regim i-a luat pământul.
Iar țăranul fruntaș, harnic, dinamic, întreprinzător ce fusese până atunci baza societății,
a căpătat eticheta de “chiabur” și a devenit dușman al regimului. Iar elemente de la
polul opus au fost propulsate în față, dat fiind că respectivii s-au înscris primii în
colectiv, pământul puțin ce-l aveau nu le permitea să se întrețină, și cu el și fără el era
totuna, iar acum lipsa pământului le oferea un atu .
Să nu omitem faptul că era un regim totalitar, deci propaganda avea un loc de
seamă. Partidul și-a făcut auzit glasul în fel și chip: presă (o vor monopoliza rapid,
presa independentă sau de alte orientări dispare), afișe, radio, cărți trimise în toate
instituțiile, ședințe de partid etc.
Un alt element cheie al regimurilor totalitare este poliția politică, aceasta nu a
lipsit, a apărut securitatea, pe modelul NKVD-ului sovietic. Și să nu uităm natura
umană cu contribuția ei, au apărut oportuniștii, cei ce au înțeles mersul, faptul că eram
în puterea URSS-ului, turnătorii. S-au activat și mai mult comuniștii ce au existat și
înainte în organizații de tip conspiraționist. Aceștia i-au adus în partid pe toți
cunoscuții lor și noi adepți, doar Moscova și organizațiile ei comuniste i-au finanțat,
iar acum culegeau roadele, aveau oameni prin care să-și facă politica dorită. Apar și
eroi cu destine deosebite, ce au luptat în munți cu arma în mână, opozanți din
convingere. Apar și naivi, asta spunem noi acum, că știm realitatea împărțirii în sfere
de influență, ei atunci așteptau americanii să elibereze țara de comunism și cine știe ce

166
gândeau la auzul sloganului “Unde sunt americanii/ S-au ascuns ca șobolanii!” sau
“Ana Pauker și cu Dej/ Au băgat spaima-n burgheji” și câte asemenea!
De la plecarea regelui, după proclamarea republicii în 30 decembrie 1947, și
umplerea pușcăriilor cu crema societății de până atunci și până în 1963 când noul
regim a devenit sigur pe putere și a golit temnițele de deținuți politici, au fost cei mai
grei ani.
Justiția nu a mai reprezentat ceea ce ar fi trebuit să fie în societate, au apărut
așa numite tribunale ale poporului unde judecata nu era după lege, ci după sloganuri și
idei de partid, iar în tribune era “public” ce știa ce are de făcut, nu lăsa “dușmanii
poporului” să vorbească, să se apere, huiduia, striga verdicte etc. Oricum condamnările
erau opționale, se stătea în arest și fără condamnări, doar regimul dispunea cum dorea
de oameni, îi muncea unde dorea, în deltă la stuf, în mine, la canal (Canal Dunăre-
Marea Neagră).
Sper că am reușit să prezint succint regimul pentru perioada lui de început. Au
fost câțiva ani mai buni, 1963-1971, dar în esență tot comunism era. Au urmat pentru
perioada 1971-1989 alte direcții: industrializarea chiar dacă nu existau resurse;
sistematizarea satelor; energia electrică, apa, gazul raționalizate (funcționau doar într-
un anumit interval orar); lipsa produselor din magazine (cozi pentru carne, lapte, unt,
zahăr, pâine pe cartelă); frig în locuințe. S-a făcut plata datoriei externe cu mari
privațiuni pentru populație; sistemul sanitar era subfinanțat; elevii, studenții, armata
luau parte la muncile agricole; presa, radioul, televiziunea acordau cea mai mare parte
din spațiu de tipar sau de emisie propagandei, realizărilor, congreselor PCR,
discursurilor tovarășului Nicolae Ceaușescu. Se consumau mari resurse pentru
Cântarea României, defilări, omagii și alte forme ale cultului personalității familiei
conducătoare. Existau intruziuni chiar în viața intimă ( interzicerea avortului, partidul
recomanda nașterea unui număr de cel puțin 4 copii, în urma acestui act mii de femei
și-au pierdut viața în urma unor avorturi provocate clandestin). Securitatea a reușit
chiar distrugerea ideii de familie, existând numeroase cazuri când s-au denunțat unii pe
ceilalți părinți și copii, soț și soție etc. În regimul comunist, pe toată durata lui, mii de
oameni au murit încercând să treacă granița, mai ales granița către Iugoslavia, în
special pe Dunăre.

167
 Mai trebuie să amintesc ceva în încercarea de a trasa tușele acestui regim,
aspectele pozitive. Există și acum nostalgici ai regimului pe motiv că atunci “te luau
de pe stradă și îți dădeau servici” sau alte motive. Este adevărat că s-au facut fabrici,
uzine, Transfăgărășanul, hidrocentrale, s-au construit multe blocuri, primeai locuință,
mobilă, butelie și multe altele. Partidul, regimul a fost un tătuc bun și generos ( și câți
încă visează ca cineva să le dea!, acea perioadă a schimbat în rău mentalitatea, a
distrus spiritul de inițiativă). La argumente de acest gen se poate explica faptul că
progresul era firesc, în condiții normale lumea progresează. De exemplu țările
democratice au progresat, chiar mai mult decât noi și fără minusurile amintite mai sus,
adică elitele nu făceau pușcărie, nimeni nu era împușcat că trecea granița fraudulos,
circulația fiind liberă, elevii nu erau scoși forțat la muncă în câmp să înghețe la
încărcat sfeclă la final de noiembrie și în general în democrații nu există impuneri,
constrângeri de niciun fel.
Revenind la Vișina, putem afirma că acest regim politic a afectat satul
românesc tradițional și valorile lui. Pământul, bunul cel mai de preț și cel ce asigura
traiul țăranului a fost trecut la C.A.P., iar cei mai harnici, mai gospodari, fruntașii
satului au ajuns să fie blamați, marginalizați, arestați, hărțuiți.
Pentru colectivizare și înțelegerea întregului proces al acesteia, cu multiplele
aspecte: legislație, practici, categorii de proprietate și proprietari, cote și obligații
fiscale există o lucrare excelentă, de peste 500 de pagini, lucrarea de doctorat a colegei
Jeana Pătru, profesoară de istorie la Colegiul Național Ioniță Asan Caracal,
“Colectivizarea agriculturii în județele Olt și Romanați (1949-1962) Transformări
economice și sociale în lumea satului”.
Am mai amintit faptul că în România până la al doilea război mondial,
comuniștii nu erau simpatizați de opinia publică. Pentru a înțelege cum funcționa
P.C.R. atunci, finanțat de Moscova, pot fi aflate multe informații din lucrarea “Viața
lui Ceaușescu Ucenicul partidului”. Cert e că în 1944 la venirea sovieticilor în țară în
Romanați P.C.R. avea doar 92 de membri, cu un nivel politic scăzut1, ori partidul
trebuia să crească, să obțină puterea și să execute politica Moscovei, în consecință a
înființat școli pentru pregătirea viitoarelor cadre de partid în fiecare județ, și-a
intensificat activitatea de atragere și înscriere a noilor membri, iar numărul acestora

168
era raportat lunar. Astfel în vara anului 1945 partidul comunist avea filiale în 35 de
comune iar în alte 48 comune organizațiile aveau 1- 4 membri, iar numărul membrilor
de partid a crescut de la 1410 în iulie la 2700 la sfârșitul anului, populația județului
Romanați fiind puțin peste 300000 locuitori2 .
Un rol important în organizarea P.C.R la nivelul județului Romanați a avut Ion
Popescu-Puțuri, original din Castranova, iar pentru P.S.D. doctorul militar Mihai
Macavescu, repartizat la Caracal cu scopul de a organiza partidul. Strategia P.C.R. a
fost să colaboreze cu P.S.D în cadrul F.N.D. Cele două partide au întemeiat organizații,
întâi în mediul urban, apoi și în rural. Acest proces a fost facilitat de existența unor
persoane ce au avut legături cu partidul sau vreun lider al acestuia. A fost și cazul
Vișinei, în sat locuind Ivanovici, fost muncitor la Uzinele Malaxa și timp de patru ani
și jumătate membru al P.S.D. București. Astfel de lucrători în capitală au existat și la
Leu (Stoenescu, 8 ani la Atelierele Grivița București, coleg cu I.C. Frimu) și Slătioara
(Iovanovici, al cărui tată a lucrat la Timpuri Noi București). O altă personalitate din
zonă a fost Ștefan Voitec, originar din Corabia, ministrul Educației Naționale în
perioada 4.11.1944 - 27.12.1947.
Preluarea puterii de către comuniști nu s-a făcut totuși lin, chiar dacă au avut
suportul sovieticilor. Legionarii, persecutați și anterior, aveau reprezentanți care
continuau activitatea și erau adversari ai comuniștilor, având organizații împotriva
acestora, între acestea fiind în zona noastră grupul inginerului Ion Nicola din Rotunda,
din care făcea parte și un vișinar, Crânguș Nicolae. În grup erau în jur de 20 de
persoane din Bucinișu, Obârșia, Brastavățu, iar în procesul verbal din 15 iulie 1950 ce
conține concluziile anchetei lotului Nicola, stă scris de căpitanul de securitate
Constantin Oancă: “Inculpații (...) rămășițe ale fostei mișcări legionare pline de ură
față de regimul de democrație populară din țara noastră în care se construiește
socialismul, parte au pornit la reorganizarea mișcării legionare (...) aveau drept scop
răsturnarea prin violență a actualei ordini sociale democratice existentă în R.P.R. și să
instaureze la conducere regimul burghezo-moșieresc de tristă amintire.” 4
Comunismul însemna în rural colectivizare, în raionul Corabia în anul 1950
încep să apară gospodării colective, prima la Ursa, “Steagul roșu”, apoi și în alte sate,
cu denumiri precum, “Dezrobirea” (Ștefan cel Mare), “Drumul lui Lenin” (Tia Mare),

169
“Drumul socialismului” (Grojdibod), “Partizanii păcii” (Vădăstrița). Tot în anul 1950,
pe 2 iulie, a fost înființată și la Vișina o gospodărie agricolă colectivă, “Republica”, cu
59 țărani și 217,01 ha3. A fost doar începutul, nu era altă cale, inevitabilul s-a produs
odată cu venirea marelui frate de la răsărit și preluarea puterii.
În 1961 colectivizarea s-a declarat încheiată. Raionul Corabia a fost
colectivizat (98,6% dintre familii și 98, 9% din teren) și au rămas în afara acestei
structuri 344 familii cu 803 ha. Între cele două momente a existat propagandă,
legislație, dar și abuzuri precum: acuzația deținerii ilegale de arme, înscenări,
descinderi în timpul nopții, bătaia și demascarea publică, amenințări și șantaj,
confiscări de bunuri, închisoarea, vizitarea repetată a țăranilor de către “comisiile de
lămurire”, noile cadre de conducere, promisiuni, presiuni economice (cote, impozite).
Un act legislativ din multitudinea de acte a fost H.C.M. 308 din 1953 ce prevedea
trecerea în proprietatea statului a pământului categoriilor sociale cu nu puteau să-l
lucreze singure. În cazul Vișinei acest act a mai adus Gospodăriei Agricole Colective
din localitate 16, 62 ha5.
Odată încheiată colectivizarea, s-a trecut la propagandă prin presă, radio,
televiziune. Pe un ton triumfalist se prezentau realizările, producțiile mari la hectar,
întrecerile socialiste, acordarea de diplome, distincții și medalii și era prezentată
mulțumirea și satisfacția ce exista în rândurile colectiviștilor, dar și în ansamblul
societății.
Nu neagă nimeni munca, realizările, prezentăm doar practicile și trăsăturile
regimului. Mai jos este redat un articol din 10 iulie 1963, din “Înainte” (Organul
comitetului regional Oltenia al P.M.R.), ce se numește “Recoltatul este gata”; “Vișina
Veche - (prin telefon de la tov. Marin Vrancea, președintele gospodăriei colective)
“Îndrumați de organizația de partid, mobilizați de brigadieri, membrii gospodăriei
colective din Vișina Veche, raionul Corabia, au reușit să termine recoltatul păioaselor
în timpul optim. Așa se face că până în prânzul zilei de 8 iulie, toate culturile păioase,
de pe o suprafață de 1340 ha., au fost recoltate. Acum se efectuează lucrările de
balotare a paielor, arăturile și însămânțarea culturilor duble. Până acum au fost
efectuate arături de vară pe o suprafață de peste 100 ha din care 30 ha. au și fost
însămânțate cu plante furajere în cultură dublă. În mod deosebit s-au evidențiat

170
 Fig. nr. 56 Vișina în presa comunistă locală. Articol în ziarul “Înainte” din 10 iulie
1963; știre în cadrul “Agendei zilei” și fotografie în “Oltul” din data de 5 mai 1968

colectiviștii din brigăzile conduse de Gheorghe Vlad, Marin I. Ungureanu și

Constantin Crușoveanu.” În 1968 în “Oltul” (Organ al Comitetului Județean Olt al

171
P.C.R. și al Consiliului popular județean provizoriu) din data de 5 mai s-a scris că “În
comuna Vișina hărnicia locuitorilor își spune cuvântul în numeroasele acțiuni
întreprinse pentru înfrumusețarea comunei. Din suma de 294 140 lei chibzuită să
reprezinte plafonul din anul 1968 al acestor acțiuni, s-au realizat până astăzi lucrări în
valoare de 74 432 lei, reprezentând munca cetățenească pentru amenajarea a 20 de
fântâni, plantarea a peste 5000 de arbori și pomi fructiferi, un nou parc alături de
căminul cultural etc.” și în aceeași pagină este pusă imaginea cu hala de reparații a
S.M.T. Vișina.
Pentru a înțelege structura socială a satului am întocmit un tabel cu date
referitoare la ani din intervalul 1970 -1989. Observăm că populația totală se menține
pe parcursul celor 19 ani între un minim de 3633 și un maxim de 3831. Dintre aceștia
cei mai mulți sunt membri CAP, dar numărul acestora nu este constant, este în scădere
puternică la început, de la 1999 la 1452 și apoi la 1250, apoi s-a stabilizat între 1208 și
1250. Urmează categoria elevilor și cea a angajaților, la început salariații mai numeroși
( în 1970, 1975), apoi a avut loc o decădere puternică a numărului angajaților, 392 în
1980, apoi o revenire la 487, ca ulterior să tot scadă. Pentru elevi există un maxim de
715 în 1980, apoi scădere constantă. Cu tot accentul pus pe industrializare, în sat în
industrie a lucrat un număr insignifiant de persoane raportat la total (între 3 și 16),
lucrau mai mulți în industrie, dar erau navetiști.

1970 1975 1980 1985 1986 1987 1988 1989

Populația 3633 3716 3831 3771 3779 3762 3706 3735
Salariați total 612 581 392 487 428 415 411 333
Din care în industrie 3 5 13 8 8 16 8
Nr. membrilor C.A.P. 1999 1452 1250 1226 1219 1208 1238 1210
Elevi 571 577 715 505 453 554 461 311
Personal didactic 25 31 29 26 26 24 23 23
Medici 1 1 1 2 2 3 3 2
Personal sanitar mediu 4 4 4 4 4 4 4 5

Fig. nr. 57 Grafic întocmit în urma a consultării caietelor statistice din anii
1970-1989

172
 Cumva populația s-a adaptat și la acest nou regim. După niște ani în care s-a
făcut pușcărie politică, au suferit cei ce nu au vrut colectivizare, s-a mers la canal etc,
oamenii au înțeles ce era periculos și care erau bunele practici și au început să
acționeze în consecință.
A apărut comportamentul dublu, în societate și în privat. În societate de mic
mergeai la grădiniță și erai șoim al patriei, apoi pionier, apoi UTC-ist, mergeai la
practică, apoi venea momentul obținerii unui loc de muncă, dacă era vorba de altă
localitate se găsea internat sau cămin de nefamiliști, apoi urma căsătoria și trecerea pe
listă de așteptare pentru locuință, butelie etc. Oficial fiecare era mulțumit și
recunoscător partidului, sistemului, societății comuniste, care evident nu greșea, oferea
gratuit educație, sănătate, oferea posibilitatea cumpărării în rate a mobilierului,
electrocasnicelor, autoturismelor, chiar excursii și vacanțe prin sindicat sau ONT.
În privat, neoficial, s-au ascultat posturi de radio străine, mai ales Europa
liberă și Vocea Americii, s-au spus bancuri, s-au exprimat nemulțumiri față de cozi etc.
Peste tot acest spațiu, limbaj și narativ dublu veghea securitatea, care supraveghea și
spiona, racola colaboratori, viola corespondența, mai ales dacă era din străinătate,
aranja vînzarea unor cetățeni, evrei către Israel, sași către RFG.
Aceasta era în mare realitatea, dar desigur există multe moduri de percepere,
depinde de locul ocupat în societate, de locul de muncă, educație, familie etc.
În comunism în cele mai multe familii din Vișina au existat câteva tipare de
familie. Unele familii erau oarecum tradiționale, cu trei generații, cei în vârstă CAP-
iști, se ocupau și cu munca în gospodărie și cu grija copiilor, cei tineri aveau servicii,
adesea navetiști. Un alt model era întâlnit în alte familii, anume rămâneau singuri cei
mai în vârstă, iar tinerii erau la Caracal sau Corabia la bloc cu copii lor și veneau
adesea la țară. În alte familii cei tineri mergeau mai departe, în orașe mari, iar
legătura cu familia se reducea la vizite mai rare.
În general locuitorii își asigurau hrana, unii chiar își completau veniturile cu
ceea ce dețineau în gospodărie: culturi de legume, păsări, porci, capre, vie, pomi
fructiferi.
Faptul că populația Vișinei nu a crescut și numărul copiilor s-a redus în timp,
indică satul drept un mediu neatrăgător. Foarte mulți plecau, deci s-a pierdut populație

173
datorită migrației interne. Politica pronatalisă a regimului a eșuat, cu toată propaganda
și titlurile de mamă eroină pe de o parte și riscurile unui avort pe de altă parte. Altă
explicație pentru numărul în scădere a copiilor în sat, a fost faptul că populația era tot
mai îmbătrânită, în legătură directă cu faptul că nu prea existau locuri de muncă în
afara agriculturii, iar tinerii nu aveau cum să fie încadrați toți la C.A.P. și S.M.T.
Fiind o perioadă mai recentă, multă populație care a trăit în acei ani se poate
să nu spună nimic din ceea ce am scris eu, ci cu totul altceva. Este foarte probabil ca
oamenii să-și amintească duminicile, sărbătorile, nunțile, adevărate evenimente la catre
participau, “invitați și neinvitați”, meciurile și percepția să fie că erau timpuri bune și
frumoase pentru că le asociază cu tinerețea lor. Pentru ce era rău sau urât se poate ca
mulți să nu fi căutat vinovați, să fi acceptat fără întrebări faptul că trebuia cumpărată
pâine de la oraș cu sacul, faptul că săptămâna de muncă avea șase zile chiar șapte,
faptul că nu prea aveai ce citi în ziare și reviste, predominând propaganda, faptul că
mașinile circulau pe rând, doar cele cu număr par apoi cele cu număr impar, că era
coadă să încarci butelia, că în tren se călătorea infernal. S-au uitat ședințele de partid
sau U.T.C și timpul pierdut cu acestea sau că se organizau lecturi la școală din
cuvântările congreselor.
Dincolo de lucrurile bune și rele din perioada respectivă, precizate anterior la
general, trebuie amintite câteva transformări ce au contribuit la schimbarea aspectului
localității. În primul rând înfățișarea caselor și gospodăriilor. Dacă înainte au existat
bordeie, case de paiantă și case de chirpici, după al doilea război mondial cele mai
multe construcții s-au realizat din cărămidă, mai ales că în sat exista fabrică de
cărămidă. Așadar casele sunt mai înalte, mai semețe, mai luminoase și mai solide. În
reportajul din Flacăra din 1965, redat în anexe, cineva menționa această realitate,
anume construcția de case mai bune și mai trainice. Acest demers edilitar nu a existat
doar la nivelul populației, a fost o perioadă de construcție a unor clădiri de interes
public cu diferite destinații: școală, cămin cultural, magazin universal. Reportajul din
1965 amintește și de iaz și de drumuri refăcute.
Înainte însă de construcțiile enumerate, satul a început să cunoască beneficiile
aduse de electricitate, electrificarea satului s-a produs în 1952. Tot noutăți pentru

174
Vișina în acea perioadă au fost telefonia și radioul, acestea deși existau în țară de mai
mult timp, la oraș, nu erau răspândite în mediul rural.
Informații în acest sens ne oferă și textul despre județul Olt din 1975 (anexat) ,
anume că în 1972 satul era electrificat 86,1%, existau 502 abonamente radio și 230
abonamente TV, dar aflăm și de grădiniță, bibliotecă, cinematograf și că erau în
proiect un dispensar și o baie comunală. Pe lângă toate acestea în nordul comunei,
începând cu 1966 s-a înălțat pornind de la zero, o unitate economică, SMA (Secția de
Mecanizarea Agriculturii), director al acesteia fiind inginerul Florea Ion, cel care după
ce a înființat unitatea, a și dezvoltat-o în intervalul 1966-1993. Așadar față de primii
locuitori ai satului de la reînființarea acestuia, coordonatele vieții erau cu totul și cu
totul altele și nu doar pentru o elită, ci pentru marea masă.
Am mai amintit faptul că au fost niște ani de dezgheț după golirea pușcăriilor
de cei arestați politic în 1963, ani ceva mai buni ca nivel de trai, cu magazine
aprovizionate, cu realizarea unor unități economice ce contribuiau la dezvoltarea țării.
O schimbare în rău s-a produs după vizita lui Ceaușescu în 1971 în China, Coreea de
Nord, Vietnamul de Nord și Mongolia și tezele din iulie, iar apoi situația s-a agravat
odată cu decizia de achitare a datoriei externe. Această decizie, fără precedent, a
determinat multe privațiuni și subfinanțarea multor sectoare de activitate, determinând
nemulțumiri în rândul populației.
Anii de după 1980, spre 1989, când s-a reușit plata integrală a datoriei
externe, au fost grei, cu lipsuri și cozi pentru multe produse și servicii: benzină, butelie,
carne, lapte, ouă, ulei, zahăr, unt, portocale etc. În agricultură lucrau tot mai puțini și
era o populație îmbătrânită, astfel că necesarul de forță de muncă era completat cu
soldați, elevi, studenți și alte categorii profesionale, ceea ce determina noi nemulțumiri.
Au existat și multe alte motive, ce au dus la ieșirea în stradă, la proteste, în decembrie
1989. Au existat și anterior proteste, ale minerilor din valea Jiului în 1977 și ale
muncitorilor de la Brașov în 1987.
Nefiind un regim viabil, comunismul a eșuat, s-a încheiat în urma revoluției
din decembrie 1989, an în care comunismul a căzut și-n alte țări, dar prin revoluții de
catifea, cum s-au numit revoluțiile fără vărsare de sânge.

175
 În rândul victimelor revoluției există și un vișinar, soldatul în termen Surghe
Doru, care a fost ucis cu alți 36 de soldați la Otopeni în 23 decembrie 1989. Acolo a
existat o ambuscadă, o eroare, pe fondul dezinformării și s-a ajuns ca soldații în termen
chemați în ajutor la Otopeni, să apere aeroportul, să fie considerați teroriști și să fie
împușcați chiar pe cei pe care veniseră să-i ajute.
Așadar, după 45 de ani, regimul impus țării odată cu venirea Armatei Roșii i
s-a pus capăt prin revoluție, dar după ce mii de români au părăsit țara fugind de
comunism, după ce mii au murit în temnițele comuniste și după ce s-a produs o
bulversare a societății.

1. Jeana Pătru, Colectivizarea agriculturii în județele Olt și Romanați (1949-1962) Transformări

economice și sociale în lumea satului, pag. 170, 177, 178
2. Ibidem
3. Jeana Pătru, Colectivizarea agriculturii în județele Olt și Romanați (1949-1962) Transformări
economice și sociale în lumea satului, pag 290
4. Tiberius Domozină - Romanați, Mișcarea legionară în Romanați, Caracal, 2021, pag 205-206
5. Jeana Pătru, Colectivizarea agriculturii în județele Olt și Romanați (1949-1962) Transformări
economice și sociale în lumea satului, pag 474

176
 2.9. VIȘINA DIN 1989 PÂNĂ ÎN PREZENT

După euforia primelor zile ale revoluției au urmat ani grei, cu sărăcie și lipsuri.
Multe unități economice care susțineau societatea în trecut au început să aibă
probleme datorită destructurării vechiului C.A.E.R. și a vechilor relații de schimb.
Marfa autohtonă nu se mai căuta, nu mai avea piață de desfacere sau au fost alte
motive ce au dus la închiderea unui mare număr de unități economice, iar cei ce se
orientaseră înainte spre naveta la Corabia și Caracal nu mai aveau unde să se îndrepte.
În agricultură C.A.P.- ul a fost desființat, iar oamenii și-au reluat pământul de
la colectiv. În primii ani a existat o fărâmițare și o exploatare pe suprafețe mici,
neperformantă, de subzistență.
Au început mici încercări de privatizare, au apărut comercianți și magazine,
întreprinzători ce aduceau marfă din Turcia, de la sârbi. Erau încercate fel de fel de
afaceri și activități, dar succesul se lăsa așteptat, societatea parcă era înțepenită.
Era și abundență: de ziare, de partide, au lipsit în comunism și acum își luau o
binemeritată revanșă. Primul deceniu s-a caracterizat prin stagnare, chiar regres,
diverse unități tot restrângându-și activitatea până la închidere. Au fost mineriade,
greve și reticență față de nou. Occidentul, care ar fi putut investi, a fost primit cu
sloganul “Nu ne vindem țara”. Românii ce veneau din vest, de exemplu Ion Rațiu sau
cei ce petrecuseră mulți ani în închisorile comuniste, precum Corneliu Coposu au fost
întâmpinați cu respingere și neîncredere.
Școlile, spitalele rămăseseră la nivelul dotărilor din anii 1970-1980, nu a mai
existat nicio îmbunătățire. În școală erau aceleași bănci de ani de zile, încălzire cu
lemne, cu foc în sobă, giurgiuvele ce lăsau să pătrundă frigul, grup sanitar în curte.
La fel era în dispensar și primărie, niciun semn de noutate, de modernitate.
Centrala telefonică era cea de pe timpuri, cereai operatoarei numărul cu care doreai să
vorbești.
Dar încet, încet a început să pătrundă noul: televizoare color, combine
muzicale, casetofoane, c.d.-uri, apoi un mare pas înainte l-a reprezentat apariția PRO
TV și a altor posturi private, apoi apariția televiziunii prin cablu.

177
 Au apărut bănci ce ofereau împrumuturi și tot felul de electrocasnice și
obiecte de care oamenii nu avuseseră parte înainte și erau de dorit și de cumpărat.
O schimbare s-a simțit odată cu aderarea la N.A.T.O și apoi un mare pas
înainte a adus aderarea la Uniunea Europeană. Odată cu posibilitatea de a călători și
munci în vest, lumea românească, întâi cu pași timizi, apoi tot mai siguri, a început să
se alinieze și integreze vestului. Indiferent de munca prestată peste graniță, românii,
între ei și vișinarii au descoperit o lume diferită din care au preluat întâi elemente din
partea materială: amenajarea bucătăriei (după 1989 existau bucătării/încăperi cu vatră
și/sau țăst) și a băii (după 1989 majoritatea aveau veceu în curte), living, amenajări și
mobile noi, mașini din vest (ce luau locul Daciilor și autoturismelor A.R.O.). De
asemenea în toate domeniile descopereau unelte și utilaje noi, de calitate, performante.
Încet coasa a fost înlocuită cu motocoasa, fierăstrăul cu drujba, burghiul cu bormașina.
Odată cu intrarea în U.E au apărut supermarketuri și reprezentanțe ale unor
firme din Occident. Încet, încet românii au ajuns să cunoască beneficiile unei societăți
de consum, să își umple și ei coșul în supermarket, să meargă în călătorii și în vacanțe,
să-și amenajeze și doteze casele și apartamentele modern și confortabil.
Partea materială a fost cel mai ușor de împrumutat, mai greu este cu
mentalitatea, gândirea, abordarea unor situații, crearea unor bune practice, dar sunt
semne și în această direcție: campanii anticorupție și de nediscriminare, de protecția
animalelor, dezvoltarea voluntariatului, a O.N.G.-urilor, a societății civile.
Vișina din prezent nu mai seamănă deloc cu cea din 1989.
Casele sunt în cea mai mare parte spațioase, confortabile, cu living, bucătărie,
baie și dormitoare, cu apă curentă, fie de la rețeaua publică fie din sursă proprie
(fântână) și cu rețea de canalizare sau fosă proprie.
Școala, grădinița, dispensarul, primăria, căminul cultural, poliția,
detașamentul de pompieri funcționează în clădiri moderne, izolate, cu toate facilitățile,
racordate la electricitate, rețeaua de apă și canalizare, cu încălzire cu centrale termice
și cu acces la internet.
Magazinele sunt și ele mai atrăgătoare, mai amenajate, cu mărfuri variate și
oferte, nu seamănă cu dughenele primilor ani de privatizare. Există Profi, La doi pași,
multe

178
Fig. nr. 58 Articol din Olt Press din 26 septembrie 2002

179
magazine mixte, de materiale de construcții, funerare, fito-sanitare, cofetărie, farmacie
umană și veterinară. Este reprezentat și sectorul serviciilor: poștă, cabinet stomatologic,
fast food, vulcanizare auto, spălătorie auto, vidanjă și o unitate ce oferă mobilier,
biciclete și cauciucuri second hand.
Biserica și-a schimbat și ea complet aspectul. Nu mai există clădire publică
nereparată. În schimb există clădiri noi: sala de sport și blocul de apartamente.
Am scris câteva idei despre ultimii ani, idei cu care cititorul poate sau nu să
fie de acord, vreau să spun prin aceasta că față de perioadele mai vechi, comunismul și
mai ales postcomunismul sunt prea aproape de prezent pentru a fi istorie. Așa cum
unele documente se desecretizează după 50 de ani, faptele și procesele istorice au
nevoie de timp și detașare pentru a fi analizate. Dacă nu lăsăm să treacă ceva timp
putem fi acuzați de părtinire, ori cu 2000 de ani în urmă istoricul Tacitus a recomandat
să se scrie istoria Sine ira et studio, adică fără ură și părtinire. Așadar voi urma
îndemnul lui Tacitus și nu voi folosi cuvinte extreme la adresa administrațiilor ce s-au
succedat la Vișina, nu le voi numi catastrofale, cum nu le voi categorisi drept
extraordinare. În acest domeniu e greu să mulțumești pe toți și e ușor să te alegi cu
critici. Cert este că s-a perseverat pas cu pas pe drumul realizării unor proiecte diverse,
s-au acumulat realizări, iar înfățișarea comunei confirmă acest fapt. Desigur în ce
privește aspectul comunei, locuitorii și-au adus contribuția lor semnificativă, nu există
contrast, adică clădiri publice renovate versus case private părăginite, dimpotrivă
există zeci de case noi sau renovate, cu aspect plăcut, arhitectură deosebită.
În continuare voi posta articole din presă din intervalul 1995-2022, care vor
reflecta transformările din sat. În cadrul articolelor, prezentate cronologic, sunt câteva
interviuri cu primarii Constantin Stănescu și Gelu Marița, dar și cu Bogdan
Crușoveanu, cu interpretul Ionel Marcu și relatări despre diverse proiecte și realizări.
Pe ansamblu aceste relatări constituie o cronică a comunei pentru ultimii ani.

26 mai 1995 - Olt Press - Dan Praida - Rubrica Viața la țară - Vișina

Un titlu de mândrie pentru această frumoasă și bogată așezare rurală este acum
noul local, cu două nivele, amplasat în parcul din centrul localității, în care primăria

180
comunei s-a instalat nu de mult. Construcția s-a realizat cu bani de la buget (23
milioane) dar și cu contribuția în muncă a localnicilor. În preajma primăriei și în
instituție - deși ne aflăm “la o oră de vârf”, în zi de lucru - e liniște; nu vezi, ca în mai
toate localitățile județului, mulțime de nemulțumiți de modul de aplicare a “legii
pământului” veniți să-și reclame drepturile. D-nul Petre Oprea, fost milițian și șef de
post într-o comună din județ, reântors, la pensie, în satul natal și ales primar la
scrutinul din 1992, ne informează că aici nu s-a mai întâmplat de mult să vină oamenii
cu jalbe la Primărie.
La instalarea sa ca primar a găsit într-adevăr, o situație “explozivă”; vechea
comisie locală “de împărțire” a pământului, lăsase încurcături de nedescris. La o
adunare cu întreaga comună, s-a hotărât înființarea altei comisii. Membrii acesteia,
propuși chiar de săteni, s-au dovedit oameni corecți și cinstiți. Proprietățile asupra
terenurilor agricole s-au reconstituit cu cea mai mare grijă, după înscrisurile din
registrele agricole. O palmă de pământ nu s-a rătăcit, toate nemulțumirile au fost
soluționate. La ora actuală, din cei 1145 proprietari, 900 și-au primit titlurile de
proprietate. Pentru restul de 245, aceste documente sunt trimise la județ pentru semnat.
Sunt incluși aici și cei 13 veterani de război care vor primi, cf legii 44-1994, câte 1 ha
teren. În sfârșit, s-a întregit, în hotarele sale de altădată, izlazul comunal, în suprafață
de 107 ha.
Pe plan edilitar - gospodăresc, primăria ar dori să facă multe - ne asigură d-nul
primar. A fost reparat și dat în folosință un fost local de școală (cu trei săli de clasă și
un laborator) care a stat în paragină vreo 15 ani de zile. S-a reușit, totodată, repararea,
în interior, a căminului cultural. Pentru exteriorul imobilului ar mai fi nevoie de circa
10 milioane lei. De la buget s-au alocat 235 milioane lei pentru asfaltarea a 1,1 km de
drum comunal, 50 milioane au fost deja consumate pentru asfaltarea primilor 200 m.l.
din drumul amintit.
Privatizarea a demarat, și la Vișina, în stil turco - oriental: bodegile, barurile,
care comercializează băutură, țigări, gumă de mestecat și alte mărfuri de calitate
îndoielnică, au apărut ca ciupercile după ploaie. În schimb, niciun întreprinzător
particular nu s-a apucat de o treabă productivă sau din sfera prestărilor de servicii.

181
 La agricultorii particulari, cumpărate cu banii jos, sau pe credit, există în
prezent 43 de tractoare și 3 combine C12. Gospodăriile țărănești dețin 2800 oi și 241
vaci cu lapte. În comună nu există însă punct de colectare a laptelui pentru
industrializare.
Consiliul local are în componență 13 consilieri: PDAR - 2; FSN - 2; Convenția
Democratică - 2; PSM - 1; independenți - 6 . Majoritatea - ne spune d-nul primar - sunt
simpli figuranți. În afară de doctor și încă vreo doi, ceilalți nu au nicio contribuție la
rezolvarea problemelor localității.

20 februarie 2013 - Linia Întâi - Dumitru Sârghie - Primari care fac cinste
județului nostru, Vișina - Constantin Stănescu - un primar pentru inima omului!

La cele peste șapte decenii parcurse în această viață, la o turație maximă,

primarul Constantin Stănescu de la Vișina este – cu siguranță – cel mai înțelept primar
din județul Olt. Sprinten la trup și la minte, Seniorul Stănescu și-a îndeplinit toate
profețiile, în cele două mandate întregi și începutul celui de-al treilea, petrecute în
fruntea comunei Vișina: o localitate curată și administrată după toate regulile
civilizației, cu utilitățile pe care o comunitate rurală trebuie să le aibă, un fiu (cel mare)
– președinte al Consiliului Județean Olt și președinte PSD Olt, iar celălalt – proaspăt
deputat în Parlamentul României.

Ați putea să vă întrebați, stimați cititori: oare ce-i lipsește domnului Stănescu,
de nu s-a retras liniștit, după cele două mandate de primar, ca să-și savureze în liniște
amurgul? Încercăm să vă răspundem noi la această întrebare, utilizând, totuși,
„materialul clientului”, adică al domnului primar Stănescu. Cu ceva timp în urmă,
exasperat de plecarea tineretului român în străinătate, Constantin Stănescu nu s-a putut
abține și a exclamat: „Ce țară mai e asta? De la 1 ianuarie și până acum, am semnat
300 de cereri de plecare în Germania!”

Cât despre rolul unui primar în comunitate, liderul comunei Vișina are, de
asemenea, un punct de vedere original: „În viață țin cont de trei chestii: să nu mă laud,
să nu mint și să nu vorbesc mult. Pe mine nu m-a apucat ora 7:30 să nu fiu la primărie.

182
Nu a venit vreun angajat înainte ca eu să nu fiu aici. Chiar și duminica vin, de cele mai
multe ori. În comună, se întâmplă fel și fel de minuni. Dacă nu este conducătorul aici,
cine știe ce poate să se întâmple… Poliția, să mă ierte, pleacă vinerea și vine lunea, dar
eu – ca primar – trebuie să fiu aici. Când vine un om în primărie și plânge trebuie să fii
de partea lui și să încerci să-i rezolvi problema. Dacă el plânge și tu râzi, ești un tâmpit.
Să nu-l sfidezi. Sau, dacă omul râde și tu stai încruntat, cu pixul în hârtii, prefăcându-
te că ești intelectual, iar ești tâmpit. Eu spun că un primar trebuie să fie în inima
omului. Râde el, râzi și tu. Are o problemă și plânge, rezolvă-l în lumina legii. Dacă nu
ești alături de el, nu ai făcut nimic!”

Nu-i așa, oameni buni, că un primar cu o astfel de mentalitate nu poate sta

departe de oameni, nu poate să fie decât în slujba celor mulți și necăjiți?

27 februarie 2014 - Ziarul de Olt - Alin Dorobanțu - Interviu cu Constantin

STĂNESCU, primarul comunei Vişina

„Pentru mai multe locuri de muncă ar trebui să ne mai lase în pace alţii, începând de
sus, din Bucureşti! Ne-am săturat de piedici, de refuzuri şi de promisiuni”

Constantin Stănescu este un om în afara legilor ce guvernează fiinţa omenească în

prezent. Echilibru, onestitate, înţelepciune sunt câteva dintre punctele forte ale unui
primar oltean care ştie şi are suficiente argumente pentru a demonstra. În sine,
Constantin Stănescu poate oricând să predea o lecţie despre ce înseamnă raţiune,
educaţie şi nevoia de a ne regăsi pe sine.
Interviul care urmează este o lecţie de viaţă. Un material didactic bun de aprofundat de
toţi cei care ştiu că trebuie să se regăsească pe sine, înainte de a cere celor de lângă ei
mai mult decât sunt în stare să dea.

– Ce a însemnat anul 2013 pentru localitatea Vişina, din punct de vedere al

lucrurilor care s-au petrecut, în bine, pentru membrii comunităţii în fruntea
căreia vă aflaţi?
– În anul 2013, am avut realizări destul de bune, iar aici mă refer, în special, la

183
agricultură, ramura de bază a zonei, le-am amenajat oamenilor o piaţă comunală, să
aibă unde să vândă produsele, am chemat investitori pentru desfacere, plus multe alte
facilităţi în domeniu. Îmi aduc aminte că uneori era mai mare preţul unei cutii pentru
depozitare şi transport decât cel al roşiilor. Iar asta chiar nu era normal. În felul ăsta, îi
facem pe oameni să nu mai producă, îi îndepărtăm şi afundăm agricultura. Revenind la
problema desfacerii, nu ştiu ce se întâmplă la noi, la nivel de ţară, dar lucrurile din
punct de vedere al comerţului nu merg aşa cum ne-am dori. Nu-mi explic ce se
întâmplă, dar vreau să ştiţi şi să reţineţi că, din păcate, stăm foarte prost cu desfacerea
la produse! Noi vrem să muncim pentru că ştim cu toţii că dacă nu munceşti nu ai, iar
banii nu vin aşa uşor.

– În ce fază sunteţi cu lucrările la canalizarea din localitate?

– Proiectul este depus, lucrările se vor demara în luna mai a anului în curs, iar lucrul
ăsta înseamnă foarte mult pentru localitatea noastră. Mai departe, în ceea ce priveşte
alimentarea cu apă, trebuie spus că am finalizat proiectul, sunt 27 de kilometri de
conductă în toată comuna şi totul merge perfect.

– Care sunt perspectivele pentru anul în curs? Ce vreţi să faceţi în comuna Vişina,
exceptând începerea efectivă a lucrărilor de canalizare?
– Lăsând de-o parte canalizarea, proiectul numărul unu pe anul 2014, mai avem un
centru de colectare a laptelui, la care lucrăm deja şi veţi vedea ulterior utilitatea lui în
partea asta de judeţ, unde numărul crescătorilor de animale este în creştere.

– Sunt crescători de vite care să vină cu lapte pe piaţă?

– Sunt crescători, au fost şi vor mai fi. Poate că nu la fel de mulţi acum, dar şi aici
apare problema desfacerii, atâta timp cât omul nu are cui vinde laptele. De ce sa mai
faci lapte dacă n-ai cui să-l vinzi? Acelaşi lucru se-ntâmplă şi la oi. Degeaba se
chinuiesc oamenii, degeaba le cresc, având în vedere că doar le mulg vreo două luni de
zile pentru ca mai apoi să le rămână doar carnea. Pielea o aruncă, lâna o aruncă, iar noi
ne amintim ce interes era cândva şi câte maşini veneau de la Sibiu după lână şi blănuri.
Astăzi, nimic…

184
– Cum sunt grânele pentru recolta din vara anului 2014?
– La ora actuală, şi ne dorim aşa să fie tot anul, grânele noastre sunt foarte bune.
Desigur, mai e o mică pată la orz, dar sper şi sunt convins că o să fie un an destul de
bun!

– Despre preţ, ce ne puteţi spune? Astă-vară, cel puţin la grâu, preţul a fost unul
mic, poate prea mic în comparaţie cu munca şi cheltuielile făcute…
– Preţurile la grâu şi la porumb au fost într-adevăr mai mici, dar trebuie să ne ferim de
şmecherii care adună de la noi cu bani puţini şi vând ulterior pe bani mai mulţi. Numai
că, ne place sau nu, asta e România.

– Cum aţi comenta dumneavoastră ceea ce se întâmplă la nivel de centru, cearta

aceasta continuă dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta? Cine câştigă de pe urma
acestui conflict?
– Oamenii ăştia, atunci când vorbesc, spun şi tâmpenii. Eu n-am nimic şi nu mă cert cu
nimeni, dar ei ar trebui să se gândească la faptul că vorbesc pentru întreaga ţară, nu
pentru ei. Atunci când judecă ceva acolo sus, la Bucureşti, judecă România, judecă
ţara asta care nu mai suportă şi care s-a săturat de circul ăsta politic. Din punctul meu
de vedere, lucrurile erau simple: „Băi, frate, am pornit un proiect, mergem până la
capăt! Unul preşedinte, altul premier şi hai să-i dăm drumul la treabă!” Era astfel şi
linişte, şi înţelegere, fără bârfe, fără atacuri şi toate cele.

– Are dreptate Crin Antonescu atunci când îi cere lui Victor Ponta să plece? Să
lase scaunul de premier şi să îşi vadă de treabă…
– E o tâmpenie şi treaba asta. Păi, cum să ceară plecarea unui om mai competent şi mai
deştept ca el? La mine dacă va fi să vină unul mai bun să candideze pentru primar n-
am cum să-l dau de-o parte. Este o competiţie, iar cel mai bun câştigă. Dacă e cazul,
plec, căci trebuie să ne gândim la oameni, la ţară şi nu la noi, nu la afaceri personale.
Buna colaborare, cuvântul şi competenţa ar trebui întotdeauna să primeze. Spre
exemplu, acum o săptămână am fost la Bucureşti, m-am întâlnit cu multă lume, dar şi
cu deputatul Ştirbu, ministrul de la Cultură, cel care, deşi este în PNL, m-a luat în braţe
şi mi-a demonstrat ce înseamnă să fii om şi să colaborezi în interesul cetăţenilor. Din

185
păcate, d-asta stagnează România, din cauza politicii, a celor care nu fac ce trebuie şi
caută doar avantaje personale. Eu, întotdeauna, am spus că nu-mi doresc politică aici,
la Vişina, că vreau să fie înţelegere şi interes pentru localitate şi oamenii din zona
noastră.

– Se mai poate da vina, la aproape doi ani de când USL-ul e la putere, pe

preşedintele Traian Băsescu? Că din cauza lui nu se întâmplă lucruri bune
pentru ţara asta?
– Are şi a făcut greşelile lui. Sunt multe de spus, dar una peste alta, că ne convine sau
nu, Traian Băsescu este preşedintele ales de noi. Mai are mandat până în luna
noiembrie şi vom vedea ulterior pe cine vom vota. Iar dacă îl vom vota din nou pe cel
mai slab, pe cel care nu merită, atunci ne merităm această soartă şi trebuie s-o
acceptăm în consecinţă. La fel stau lucrurile şi aici, la primărie: dacă lumea consideră
că eu nu am făcut treabă, că nu mai sunt capabil să fac treabă, să mă trimită acasă!
Totul în urma votului, căci pe omul ales nu poţi să-l dai afară! În concluzie, domnul
preşedinte Traian Băsescu ar trebui să se ducă acasă, în noiembrie 2014! Cu bună
înţelegere şi fără duşmănie…

– Vă fascinează ţara asta?

– Cunosc România de la zero, m-am născut în anul 1938, iar la optsprezece ani
dormeam pe rogojină. Când am terminat liceul am avut bani pentru o damigeană de
gaz şi-un sac de sare, şi credeam că sunt cel mai bogat om. Aşa erau vremurile, dar nu
se plângea nimeni şi nu exista egoismul şi cearta din ziua de azi…

– Ce credeţi dumneavoastră că se mai poate face pentru zona aceasta de sud?

Cum se mai pot atrage locuri de muncă?
– Pentru mai multe locuri de muncă ar trebui să ne mai lase în pace alţii, începând de
sus, din Bucureşti! Ne-am săturat de piedici, de refuzuri şi de promisiuni. Să fie lăsate
în pace judeţele, căci unele au industrie, altele au agricultură, unele au staţiuni, altele
au zăcăminte… Spre exemplu, la noi se pot face multe, având în vedere că avem un
judeţ extraordinar de bogat, în toate domeniile menţionate.

186
– Pământul de la Vişina, ne spuneaţi în urmă cu ceva vreme, este un dar de la
Dumnezeu, că poate fi pus pe pâine. Este pământul acesta cel care poate aduce
bunăstarea oamenilor din zonă?
– Cu siguranţă, da. Cred că nicăieri nu este un pământ mai bun decât cel de la noi din
zonă. Îmi menţin afirmaţia de care aminteaţi: „Pământul de la Vişina este, într-adevăr,
un pământ de pus pe pâine, deosebit de bun! Indiferent de ce ai pune în el, creşte de ţi-
e mai mare dragul. Baza agriculturii de succes rămâne pământul roditor, gras şi
sănătos. La noi cresc roşiile, ardeii, castraveţii, porumbul din câmp.. Dacă mergeau şi
irigaţiile, atunci era într-adevăr o frumuseţe. Cel mai important lucru este să pregăteşti
terenul şi, bineînţeles, să pui la timp cultura. Mă gândesc şi acum la vremurile în care
făceam până la douăzeci de tone de porumb la hectar, cu îngrăşăminte în capul locului
şi apă de la irigaţii.

– Dar astăzi se mai poate face ceva pentru a reveni la recoltele din vremurile
acelea?
– Se pot face multe şi astăzi. Voință să fie! Aşa cum s-a putut atunci, aşa se poate şi
astăzi, mai ales dacă am ţine cont de faptul că omenirea a avansat şi sunt atâtea
tehnologii moderne.

– Păi, mulţi continuă să spună că pe timpul acela n-a fost prea bine. Ba că a fost
rău, ba că nu s-a ajuns, ba că a fost Ceauşescu prea dur…
– Cine spune asta fie nu ştie ce spune, fie vorbeşte de altceva ori nu cunoaşte România.
Păi, ceea ce a făcut Ceauşescu pentru această ţară nu va mai face nimeni. Ceauşescu
venea odată pe lună la Vişina, se interesa să vadă cum merge agricultura, să vadă la
faţa locului cum se prezintă orzul, porumbul sau grâul. Din păcate, astăzi, preşedintele
statului nu ştie unde se află judeţul Olt pe hartă. Concluziile le trageţi dumneavoastră!
Mai departe, lui Ceauşescu dacă nu-i convenea ce vede la Vişina chema ministrul
agriculturii de urgenţă să-l tragă la răspundere. Iar asta spune multe…

– Aşadar, vreţi să spuneţi că, până la urmă, nu ne putem ajuta decât noi pe noi?
– Doar noi pe noi, fără să vină cineva să ne ajute. Dar este obligatoriu să fim lăsaţi în
pace ca să ne facem aşa cum trebuie datoria!

187
– Impozitele care s-au pus pentru cei care-şi muncesc în clipa de faţă pământul vi
se par a fi corecte?
– Înainte de toate, aş vrea să ştiţi că eu, Constantin Stănescu, de când sunt primar al
comunei Vişina, nu am mărit impozitele niciodată. Eu, cum le-am găsit, aşa le-am
lăsat. Păi, ce să-i mai ceri unui om amărât care are decât un hectar de pământ sau două
pogoane, cum se mai spune la noi? Mai mult decât atât, poate că omul nu are venit, iar
statul nu îi oferi irigaţii şi nici desfacere. În cazul acesta, ar fi un mare păcat. Cum să-i
mai cer eu bani dacă abia trăieşte de pe o zi pe alta? Haideţi să fim aproape de oameni,
să-i ajutăm şi să le arătăm că nouă într-adevăr ne pasă! Sunt cazuri, prin alte zone, în
care, din cauza neplăţii impozitului pe pământ, oamenilor nu li se dă o simplă
adeverinţă pentru a merge la spital. Păi, cum să faci aşa ceva? Aia e treabă? Omul se
simte rău, moare în casă, iar tu nu-i dai o simplă adeverinţă pentru că n-a plătit
impozitul? De altfel, eu le-am si spus celor din Primăria Vişina: în caz că nu sunt eu
aici, dacă un om vă cere adeverinţă, şi aflu că nu i-aţi dat-o, vă trimit ca să i-o duceţi
acasă! Dar, una peste alta, oamenii ne înţeleg, ne sunt aproape, iar noi, la rândul nostru,
îi ajutăm pe fiecare în parte şi căutăm să-i sprijinim în tot ceea ce fac…

25 mai 2015 - Gazeta de Sud - Mirela Marinescu - Agricultură și zootehnie

performante în comuna Vișina

Comuna Vişina din județul Olt, situată în Câmpia Română, la 28 de kilometri

de oraşul Caracal, este locul în care se află una dintre puținele ferme de îngrășare a
porcilor. Oamenii locului se mândresc și cu legumele pe care le cultivă în solarii, dar și
cu brânza de capră pe care o prepară în propriile gospodării. Am ajuns în comuna
Vișina din județul Olt într-o dimineață de luni. Era forfotă mare în centrul comunei,
pentru că în fiecare zi de început de săptămână aici are loc un târg. La mare căutare în
ziua trecerii noastre pe aceste meleaguri oltenești erau răsadurile de legume. Pe
marginea drumului, în lădițe sau pur și simplu așezate pe cutii de carton, firele de
răsad așteptau să fie cumpărate. Comercianții veniți din comunele învecinate afișau în
zi de târg prețuri pentru toate buzunarele. Răsadul de ardei capia putea fi achiziționat
la prețul de 20 de bani, la fel și cel de varză. Cel de ardei iute se vindea cu 10 bani.
Răsadurile de roșii, țelină și ardei gras puteau fi găsite la 20 de bani. Ceva mai scumpe

188
erau răsadurile de vinete – 30 de bani. Deși marfa se vânduse bine, comercianții nu
erau atât de încântați. „Nu prea merită munca la prețurile acestea mici la care le dăm.
Dar, vedeți, altă sursă de venit nu avem! Cu asta ne ocupăm din tată în fiu. Facem
solarii, dar nu avem piață de desfacere, deși produsele noastre sunt eco, fără
îngrășăminte, ca-n Germania, Spania, Franța. E muncă multă, cheltuială mare. În
decembrie începem să punem răsadurile și încălzim solariile. Ne ducem apoi acolo
unde sunt târguri. Mai luăm azi 100 de lei, mâine 50. Dar tot ce luăm pe mere dăm pe
pere“, explică David Ghică, un comerciant venit la târg din comuna Giuvărăști.
Peste drum, găsim la târg alt comerciant, care pe lângă răsadurile la mare
căutare încearcă să-și atragă clienții cu produse precum fasole şi cartofi, toate din
producția proprie de anul trecut, dar și cu câteva sticle de ulei presat la rece, pe care îl
laudă pentru calitatea sa. „E ulei natural. E mai gras decât cel pe care îl cumpărăm în
mod obișnuit din magazine, dar mult mai bun calitativ. O linguriță de ulei dimineața e
bună pentru digestie. Îl vând cu cinci lei kilogramul. La noi aici, la Vișina, pun mai
mulți floarea-soarelui și nu merită să vii la târg cu un astfel de produs, așa că deseori
mă duc cu el la Avrig, Tălmaciu, Călimănești. Merg cu mașina pentru că e consumul
mic“, spune Dorin Mărghidan.

În solariile din Vișina

Răsadurile cumpărate din târgul săptămânal sau achiziționate de la legumicultorii mai

experimentați din comuna Izbiceni își găsesc locul în solariile care încep să se dezvolte
și în Vișina. Ne-am oprit și noi la intrarea unui solariu. Picăturile de ploaie ne-au
îndemnat să pășim degrabă înăuntru. În primele rânduri, căpșunele roșii, frumoase,
așteptau să fie culese. Vecine le erau câteva fire de ardei gras, de roșii și de varză. „Le-
am pus ca să le consumăm noi, să nu mai cumpărăm“, spune Petruța Tutunaru. În
restul solariului, cât vedeam cu ochii erau numai vinete. „Fiul meu nu are serviciu și se
ocupă de solariu. Îl mai ajutăm și noi, deși suntem bătrâni și bolnavi. Uneori mai
tocmește lume că nu poate să facă față. Nu ne este frică de muncă, doar că nu mai
putem. Odată cu pensia au venit și bolile. E muncă multă și uneori vremea ne joacă
feste. Deunăzi a venit un vânt și ne-a rupt toată folia. A trebuit să o înlocuim. Asta e!
Acum am intrat să prășesc iarba, pentru că, vedeți dumneavoastră, dacă porumbul și

189
plantele nu merg, ierbii îi priește de minune. Sperăm să facem vinete bune și frumoase.
Anul trecut am rugat lumea să vină să ia vinete pe degeaba, că au rămas. Mai pleacă
băiatul cu ele pe la București, Vâlcea, dar muncești pe o parte și dai pe altă parte“,
spune Costică Tutunaru.
Legumele produse în Vișina își fac timid intrarea pe piața românească. Pentru unii
localnici din comună, aceasta este sigura cale pe care au găsit-o ca să-și poată întreține
familiile și să ducă un trai decent.
Și dacă într-o gospodărie legumele cresc cu sudoarea frunţii în solarii, în gospodăria
învecinată creșterea caprelor este principala îndeletnicire. 30 de capete numără averea
acestei familii. Din laptele lor fac brânza pe care o comercializează în piețele din
apropierea comunei. „E plecat soțul cu ele. Trebuie să umbli, să le duci să pască.
Muncim destul, dar vedeți, vindem brânza atât de ieftin, cu 8-9 lei kilogramul. Nici nu
știu dacă merită truda noastră“, își varsă năduful unul dintre crescătorii de animale din
Vișina.

În vizită la ferma de îngrășare a porcilor

La ieșirea din comuna Vișina, situația pare să fie mai bună la ferma de creștere
a suinelor. România a fost până în 1989 un exportator de carne de porc. Prin
distrugerea complexurilor mari în ultimii 20 și ceva de ani, ne-am transformat în
importator. Fondurile europene au venit ca un sprijin pentru refacerea capacităţilor de
producţie, de această dată ancorate în sistemele concurenţiale, unde tehnologia şi
organizarea fac diferenţa între pierdere şi profit. Un exemplu este ferma pentru
îngrăşarea porcilor. Proiectul derulat pe parcursul a trei ani a fost finanţat prin Fondul
European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Investiţia realizată cu sprijinul Uniunii Europene şi al Guvernului României, în
valoare de aproximativ un milion de euro, a fost finalizată în vara anului 2012. Ferma
din Vişina a fost populată cu 1.900 de capete de porci din Olanda. „În 2000-2001 s-a
început construcția și s-a finalizat la începutul anului 2002, când a fost și prima
populare. Ferma are două hale, cu 20 de boxe, în care se găsesc aproximativ 1.900 de
porci, silozuri, moară. Purceii sunt aduși din Olanda. Avem și noi unele probleme cu
mortalitatea. Purceii se îmbolnăvesc pe drum. Fac patru zile până la Vișina. Mai vin

190
uneori cu probleme și de acolo. Avem în hale două boxe, unde sunt tratați de medicul
veterinar“, explică Bogdan Dumitrescu, șeful fermei de îngrășare a suinelor.
Într-o perioadă de 90 de zile, datorită materialului genetic, purceii din Olanda
ajung de la 30 de kilograme la o greutate de 100 de kilograme. Sunt crescuți cu cereale
de bază, grâu, porumb, orz, șrot de soia, de floarea-soarelui, câteodată mazăre și un
supliment alimentar, care conține multe vitamine. „Cresc într-un timp atât de scurt
pentru că aceasta este gena lor. Sunt renumiți pentru carne. De exemplu, la un porc de
150 de kilograme sunt doar două – trei kilograme de grăsime“, primim lămuriri.
După ce le facem purceilor o scurtă vizită, pentru că accesul în hale este
permis doar personalului autorizat, din motive de siguranță a sănătății suinelor, intrăm
în camera de comandă a morii și a halelor. Acolo se selectează temperatura, ridicarea
sau coborârea prelatelor din hală, care le asigură un mediu propice de creștere, tot
astfel cum de la alte butoane din panoul de comandă moara este programată să își ia
automat cerealele din buncăre, în funcție de rețeta introdusă în calculator. Totul este
automatizat. Mâncarea se prepară în moară și se duce automat în hale.
În speranța că piața românească de carne își va reveni, proprietarii fermei
privesc cu încredere în viitor, sperând că nu au făcut o alegere greșită atunci când au
pus bazele acestei afaceri.

Nostalgia vremurilor trecute

Bătrânii din Vișina, care au văzut și au trăit destule, nu mai pot privi cu
optimism în viitor. Nostalgia vremurilor trecute e mai puternică. „La noi la țară au
rămas bătrânii, că tineretul s-a dus la oraș. Pătimim acasă singuri. Oile le-a vândut
lumea, nu mai taie nimeni coceni, nimic. Lumea a sărăcit. Ăia la București s-au
pricopsit, nu noi. Nu mai are lumea animale așa cum avea odinioară. Eu sunt născut în
‘27, ce să sper că mai pot face? Am dat și pământul pe la asociație, iar ei îmi dau ce
vor. Am rămas să plătim impozite și câte și mai câte. Plătim pe toate părțile, de unde
să ajungă banii?“, spune Ion Stănoi.
La poarta altei gospodării, aplecată de greutatea anilor, am întâlnit-o pe Floarea
Ghe. Oprea, după cum se prezintă, specificându-ne că această prescurtare din nume
este foarte importantă, căci „în comună sunt mai multe Floarea Oprea, dar Floarea Ghe.

191
Oprea, una singură“. A ieșit să taie iarba de la poartă pentru porcii și iezii din
gospodărie. „Decât să stau în pat bolnavă, mai bine tai iarba să o dau la porc. Mai am
și niște iezi, un măgar. De pe urma lor trăim. Mai am și trei capre, pe care le-am dat la
cioban. O dată pe lună iau și eu lapte și îl închegăm și trăim din el, că nu avem bani să
cumpărăm. Pensia e mică, omul mi-a murit… E greu în viață! Lumea a îmbătrânit și
nu mai poate. Comuna Vișina era comună văzută altădată. Atunci, fetele se măritau
după cum aveau zestre, iar zestrea consta în pogoane de pământ. Avea câte una și zece
pogoane, cinci hectare de pământ. Oarbe, șchioape, se măritau, că le mărita pământul,
iar care erau mai sărace nu căutau, luau unul mai sărac“, povestește Floarea Ghe.
Oprea. Odată ce termină de umplut cu iarbă găleata, ne urează cele bune și se scuză:
„Mai am multe treburi de făcut“.
Îi răspundem politicos și luăm și noi drumul spre casă. Lăsăm în urmă comuna
Vișina cu poveștile ei de viață, cu oamenii și locurile pe care le-am descoperit acolo.

18 ianuarie 2016 - Ziarul de Olt - Alin Dorobanțu - Interviu cu Bogdan Ionel

Cruşoveanu, consilier judeţean şi membru CJEX PNL Olt şi preşedinte PNL Vişina

„Modelul politic este poate în fiecare liberal care gândeşte în spiritul democratic al
ideii de dezvoltare economică, prosperitate, şcoală, familie, protecţie socială şi
cultură”

Bogdan Cruşoveanu, preşedintele PNL Vişina, ar trebui să primească un premiu

special din partea dreptei româneşti. Să gândeşti şi să acţionezi liberal într-o localitate
care a dat preşedintele PSD Olt, un deputat social-democrat în Parlamentul României
şi, până mai ieri, primarul localităţii, tot de pe stânga, este un act de cutezanţă. Bogdan
Cruşoveanu are de partea sa tinereţea, dar şi libertatea de gândire, pe care şi-a luat-o de
la sine, fără să ceară voie unora sau altora. Se încăpăţânează să vadă judeţul Olt ca pe
un teritoriu unde se poate face politică de dreapta fără să accezi în această zonă cu
frică şi cu gândul că într-o zi va trebui să faci compromisuri. Într-un fel, tânărul de la
Vişina nu ar trebui să fie un caz unic, ci doar un model de a înţelege şi a face politică.
Atâta tot.

192
– Cine este Bogdan Ionel Cruşoveanu?
– Sunt Bogdan Cruşoveanu, am 31 de ani, am propria afacere în comuna Vişina, sunt
căsătorit şi am doi copii.

– De ce aţi ales PNL şi nu alt partid?

– Sunt simpatizant al dreptei de mult timp şi cred în valorile liberale, în principiile şi
tezele liberalismului.

– Cum e să fii liberal la Vişina, comuna natală a preşedintelui PSD Olt, Paul
Stănescu?
– Trăim într-o societate democratică, unde, pe scena politică, regăsim atât partide de
stânga, centru-stânga, cât şi partide de dreapta, liberale, iar rezultatele ultimelor alegeri
au demonstrat faptul că populaţia din Vişina are simpatii şi afinităţi şi către oamenii de
dreapta .

– Oltenii tot votează stânga, de 26 de ani încoace , de ce nu convinge, majoritar,

mesajul dreptei?
– De 26 de ani, de când se votează stânga preponderent în sudul ţării, rezultatele
dezastroase se văd: suntem pe ultimul loc din punct de vedere economic ca şi regiune a
României, pe ultimul loc la absorbţia fondurilor europene, avem cea mai slabă
infrastructura din România, despre elemente esenţiale ale calităţii vieţii (apă, canal)
încă se mai discută. Iar dacă celebrul analist politic Silviu Brucan a afirmat la
începutul aniilor ’90 că Romania are nevoie de 20 de ani pentru a intra pe culoar de
dezvoltare economică, iată, acum, după 25 de ani, suntem regiunea cea mai săracă din
România, cu o rată a şomajului ridicată şi multe ajutoare sociale. Acesta a fost efectul
votului către stânga pentru judeţul nostru .

– Fiecare politician, la început de drum , îşi alege un model. Care este cel asumat
de dumneavoastră?
– Modelul politic este poate în fiecare liberal care gândeşte în spiritul democratic al
ideii de dezvoltare economică, prosperitate, şcoală, familie, protecţie socială şi cultură.

193
Fondatorii Partidului Naţional Liberal ar trebui să fie modelul nostru în politică şi
astăzi.

– Suntem în prag de alegeri parlamentare . De ce PNL şi nu altceva?

– Să parcurgem mai repede timpul în care stânga a ţinut pe loc această ţară, să venim
cu reforme reale în domeniul educaţiei, al familiei, pentru investiţii în infrastructură, în
sănătate, pentru a relansa instituţiile în toate domeniile de activitate.

– Principiul fundamental al liberalismului românesc este: „Prin noi înşine!“.

Cum interpretaţi dumneavoastră acest crez?
– Valorile umane şi materiale din aceasta ţară sunt inepuizabile. Prin noi înşine,
împreună să punem temelia unei societăţi corecte, unde cetăţeanul să fie respectat, să
se bucure de un nivel de viaţă mai bun, să îţi crească copiii în linişte şi bunăstare,
numai noi putem împreună să dobândim aceste valori.

– Iohanis a promis : „România lucrului bine făcut!”. Se ţine de cuvânt?

– Este pe un drum bun, va trebui să aibă un guvern de dreapta pentru a se ţine de
cuvânt, să înceapă reforme în mai multe domenii de activitate .

– Care sunt obiectivele tânărului politician Bogdan Cruşoveanu. Unde vă vedeţi

din punct de vedere politic peste ani?
– Prin toate acţiunile mele politice, cât şi în calitate de consilier judeţean, voi agreea
orice iniţiativă menită să aducă bunăstare pentru locuitorii acestui judeţ, în timp îmi
doresc să cresc odată cu partidul şi la momentul oportun să fiu un exponent al
liberalismului la Olt.

– Guvernul Dacian Cioloş este cea mai potrivită soluție, la zi , pentru România?
– Guvernul Dacian Cioloş a fost cea mai bună alegere pentru România, a încercat să
aducă încredere cetăţenilor în instituţii, a venit cu un model transparent în faţa
cetăţenilor şi cel mai important lucru şi-a asumat demersurile făcute în toate direcţiile
în care a acţionat.

194
– Dreapta a câştigat alegerile în România atunci când a dat dovada de unitate.
Anul acesta, pe dreapta, sunt ALDE , PMP. De ce nu a fost posibil un proiect
comun al acestor partide?
– Orgoliile politice nu aduc nimic constructiv. Deocamdată, dreapta este PNL, rămâne
în viitor să vedem dacă se va cristaliza un pol de dreapta, partidele enumerate sunt
undeva în centrul şi foarte puţin spre dreapta, din păcate .

– Românii au impresie proastă despre clasa politică în ansamblu. Ce trebuie

schimbat în activitatea politicienilor pentru a reformula aceasta percepţie?
– Dacă dumneavoastră vedeţi jumătate dintre parlamentarii cercetaţi penal, miniştrii
implicati în cazuri de coruptie, directori de instituţii care nu sunt în sluja cetăţenilor,
abuzuri comise de diferite organe de control, nepăsare, minciună, oameni care nu îşi
pot dovedi averiile dobândite peste noapte, ce părere ai putea să ai despre clasa politică?
Toate partidele ar trebui să se reformeze, să se bazeze mai mult pe elite, pe intelectuali ,
pe oameni curaţi, morali cu care să poată purta o discuţie fără nici o teamă.

– Cum îi veţi convinge pe locuitorii comunei Vişina să voteze la alegerile

parlamentare?
– Votul oamenilor va fi important, ei sunt deja dezamăgiţi, văd şi condiţiile de viaţă,
au familii dezbinate pentru ca mulţi sunt plecaţi în străinătate, au lipsuri şi sunt sătui de
minciuni şi-am convingerea ca vor vota oameni cu o altă gândire, candidaţii partidului
naţional liberal.

29 ianuarie 2016 - Grupul Vișinarii - Claudia Cocoş -16 ani de cântec autentic
oltenesc

Ionel Marcu şi Grupul „Vişinarii“ din Vişina Veche, judeţul Olt, bucură cu
melodiilor lor toţi iubitorii de folclor, căci au în repertoriu doar cântece autentice
olteneşti. I-am cunoscut şi noi, iar ei ne-au împărtăşit din tradiţiile zonei din care vin,
dar mai ales povestea grupului lor. Aceştia sunt mari iubitori ai folclorului, lucru pe
care îl transmit şi celor din jurul lor.
Cu multă veselie de fiecare dată când urcă pe scenă, alături de Grupul

195
„Vişinarii“, Ionel Marcu, cel care a pus bazele acestui proiect, este totdeauna atent la
detalii. Aşa că mereu le dă sfaturi colegilor săi, deoarece consideră că doar prin ajutor
reciproc şi prin comunicare grupul poate avea succes. „Mă ocup de la Revoluţie de
activitatea culturală din comuna Vişina. M-am ocupat şi de grupuri de copii care
dansau pentru că la noi se pune mult accent pe jocuri populare. Grupul l-am înfiinţat în
2004, iar de atunci mă bucur de activitatea noastră şi sunt mândru de colegii mei“, a
spus Ionel Marcu, coordonatorul Grupului „Vişinarii“ din judeţul Olt.
Doar opt dintre cei 25 de participanți la preselecţia organizată, în 2004, de
Ionel Marcu, au reuşit să intre în singurul grup de bărbaţi din zona lor, care bucură
oamenii prin cântecul popular autentic. „Suntem opt persoane în formula de bază,
pentru că mai sunt şi alţi membri, care momentan sunt plecaţi la muncă în străinătate“,
a adăugat coordonatorul grupului.
Florin Tănase, unul dintre membrii grupului, a spus că se bucură de
spectacolele pe care le are, de 16 ani, împreună cu grupul: „Sunt membru al grupului
încă de când acesta s-a înfiinţat. Ne-a ales domnul director pe sprânceană şi pe
calităţile vocale. Chiar dacă la început nu am avut susţinere din partea primarului de
atunci, mai apoi ne-am bucurat de sprijinul primarului Constantin Stănescu, care ne
ajută în continuare, ne sponsorizează şi ne promovează şi căruia îi mulţumim“.

„Venim de acolo, din ţărână, şi am crescut cu folclorul oltenesc“

Ionel Marcu merge împreună cu grupul „Vișinarii“ la evenimentele la care sunt invitaţi.
Sărbători câmpeneşti sau zile ale comunelor, ei merg cu drag să îi facă fericiţi pe cei
care apreciază folclorul autentic. „Chiar dacă noi nu suntem profesionişti, ci amatori,
iubim foarte mult cântecul popular. Suntem de la ţară, venim de acolo, din ţărână, şi
am crescut cu folclorul oltenesc pe care vrem să îl ducem mai departe“, a spus Ionel
Marcu.
Ionel Marcu a absolvit Şcoala Populară de Artă din Craiova în urmă cu aproape
35 de ani. Încă de atunci, la îndemnul unui profesor, s-a gândit să înfiinţeze un grup de
bărbaţi care să ducă mai departe cântecul popular. Au trecut anii, iar Ionel Marcu a
înfiinţat şi alte grupuri, fie de dansatori, fie de interpreţi. „Mi-a plăcut mult mai mult să
organizez decât să mă afirm. Acum am ceva regrete că nu am făcut mai multe pentru

196
mine, pentru cariera mea, însă îmi găsesc mulţumirea în succesul pe care îl am cu acest
grup şi cu tinerii din Vişina care se îndreaptă către folclor“, a spus Ionel Marcu.

7 septembrie 2016 - Linia Întâi - Sîrghie Dragoș - Și adversarii politici trebuie

asumați, deoarece există posibilitatea ca, în strigătul lor, să aibă dreptate! - interviu cu
d-nul Gelu Marița
D-le primar, cadastrarea gratuită este un fenomen benefic pentru oameni. Cum stați
cu acest proces?

Din acest punct de vedere, suntem cu un pas înainte, datorită faptului că

facem parte din Programul Pilot – Cadastrarea tuturor suprafețelor de teren intravilane
și extravilane! Până la această dată, s-au făcut măsurătorile în toată localitatea. Se
speră ca, într-o lună, să se finalizeze terenul extravilan și să depună documentația. În
etapa următoare, terenul intravilan. Dar mai avem o etapă: confruntarea populației cu
realitatea rezultată din măsurători. În cazul în care oamenii vor fi nemulțumiți, se vor
face alte măsurători. Pe raza localității, avem drum național, cale ferată, drum
județean… Apele Române au un pârâu, toate au suprafețe ocupate, care protejează
aceste căi rutiere și ape. Acolo vom vedea cum vom reuși, pentru că nici Drumurile
Naționale, nici Apele Române, nici Drumurile Județene nu au cadastrare pe aceste
drumuri ale lor. Sunt toți apărați de o lege, care spune că, în conformitate cu articolul
cutare, drumul este format din atâția metri de asfalt, atâția metri – suprafață de
protecție. Ori, până când nu avem documente, ne vedem pe undeva pe la contestații.
Intuim că vom avea probleme cu Căile Ferate și cu Drumurile Naționale. Dacă cu
Drumurile Județene am rezolvat treaba, ne-au răspuns la aviz, celelalte instituții –
CNADR și Căile Ferate nu ne-au răspuns. Ne-au dat o lege după care să ne ghidăm.

Ce sume avansați pentru această operațiune?

Operațiunea de cadastrare pe noi, ca unitate administrativ teritorială, nu ne

costă niciun leu, datorită faptului că există un master-plan la nivel național, un proiect
pilot la nivelul fiecărui județ, și totul este suportat de OCPI, de guvern, de Ministerul
Dezvoltării.

197
Oamenii trebuie să-și demonstreze proprietățile…

Este o problemă uriașă că cetățenii nu și-au definitivat masa succesorală după

defuncți, suprafețe imobile, terenuri în speță. Nu vom ști cum vom rezolva. Inițial,
OCPI a avut o discuție cu Uniunea Notarilor, prin care au vrut să negocieze un preț pe
fiecare succesiune pe care notarul să o facă, pentru faptul că se eliberează cartea
funciară pe numele celui care este proprietar la ora aceasta, care are un document de
proprietate, titlu de proprietate sau act de vânzare-cumpărare. Dar dacă persoana este
decedată și nu s-a făcut succesiunea? Următoarea etapă ar fi succesiunea. Dacă OCPI
ar găsi înțelegere la Uniunea Notarilor să facă succesiunea, ar fi foarte bine. Încă se
negociază. Noi suntem pregătiți, tot personalul lucrează, chiar și la această oră,
măsurătorile sunt gata, colaborăm cu firma care execută cadastrul, solicităm
documente pentru alte suprafețe. Avem o colaborare bună, este eficientă și este zilnică.

Aveți de reproșat ceva fostei conduceri a primăriei?

Nu, nu avem nimic de reproșat, deoarece cu fostul primar, Constantin

Stănescu, am avut o colaborare bună, datorită faptului că am fost viceprimar două
mandate. Avut o colaborare foarte bună cu dumnealui, a dat dovadă de înțelepciune pe
tot parcursul mandatelor pe care le-a avut. Au fost și mici disensiuni, așa cum există în
fiecare familie, dar le-am dus la capăt cu brio. La ora aceasta, suntem prieteni. În
situații în care mă depășesc anumite probleme, apelez la dumnealui întotdeauna.

Ce faceți acum la primărie?

Facem o reabilitare a clădirii, schimbăm instalația electrică, deoarece a fost

prost executată la acea vreme. Introducem senzori de fum, protejând astfel clădirea de
un eventual incendiu. Suntem obligați, conform legislației în vigoare, să introducem și
un sistem de alarmă, în special pe casierie, pe partea statistică, pe secretariat – unde
avem documente juridice. Sunt lucruri care trebuie făcute, sunt obligatorii. Toate
aceste modernizări le facem cu bani din bugetul propriu, numai că avem o chestiune
inedită – punem noi materialele și toată execuția se face în regie proprie, cu oameni
din sat. Am apelat la toți meseriașii din sat. Toți au venit și au ales câte un birou sau

198
două. Am apelat la toți, nu am obligat pe nimeni. Chiar au venit și nechemați, care
auziseră că vrem să renovăm primăria și ne-au oferit ajutorul lor. Asta înseamnă
comunitate, comunicare. La Legea 416, avem doar 24 de dosare.

Cum stați cu școlile, cu reparațiile, având în vedere că începe anul școlar?

Suntem pregătiți pentru începerea anului școlar. Mai avem mici retușuri la
grădiniță. Școala este în regulă. Zilele trecute, am avut Comisia Județeană care a făcut
inspecția la aceste puncte școlare. Comisia a fost formată din câte un reprezentant de la
Prefectură, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar, de la Direcția Sănătatea Populației,
de la Primărie și un polițist din localitate. S-a format această comisie și au verificat
toate instituțiile de învățământ de pe raza localității. Școlile nu necesită reabilitări sau
modernizări, pentru că au fost realizate anterior.

Cadrele didactice sunt din localitate?

Majoritatea cadrelor didactice sunt navetiste. O să le dăm banii pe navetă, nu

este o sumă colosală, aproximativ 8000 lei. Zic că se impune, deoarece sunt de la
Corabia, Caracal. Nu am întâmpinat niciodată probleme. Am o colaborare foarte bună
cu învățătorii, profesorii, cu directorii. Vom încerca să facem niște lucruri inedite după
începerea anului școlar, să facem un grup de dansuri de fete sau băieți. Vrem, cumva,
să reînviem tradiția.

GOVIA se mai face?

Se face anual, a doua zi de Paște. Nu avem documente din care să spunem de

când ar fi datată Govia, dar bătrânii satului spun că a fost dintotdeauna. Avem o
monografie a localității. Prima monografie a fost scrisă în 1970. Mai veche de atunci
nu avem. Ea a fost actualizată, scheletul de bază este realizat după cea din 1970, care a
ajuns până la d-l primar Stănescu.

Care este mesajul d-voastră pentru locuitorii comunei, pentru cei care v-au votat,
dar și pentru cei care nu v-au votat? Consider că ați avut și inamici.

199
 Este necesar ca, într-o comunitate de acest gen, să fie și oameni potrivnici. Se
impune acest lucru, pentru că, altfel, dacă toată lumea te aclamă, devii dictator. Se
întâmplă ceva… Este bine ca, în momentul în care ți-ai asumat o funcție de genul
acesta, cineva să strige și la tine. Și adversarii politici trebuie asumați, deoarece există
posibilitatea ca, în strigătul lor, să aibă dreptate! Mesajul către locuitorii localității este
sloganul din campania electorală: Evoluăm împreună! Deci, vom evolua cu toții…

26 ianuarie 2017 - Ziarul de Olt - Alin Dorobanțu - Interviu cu Gelu Marița,

primarul comunei Vișina

„Așteptăm învestitorii, infrastructura și alimentarea cu apă sunt puse la punct, energia

e disponibilă”

La Vișina, în iune 2016, schimbarea s-a făcut altfel! Constantin Stănescu,

primarul ales și reales pentru performanțele sale, atâția ani, în localitate, a… ales să se
retragă și să predea ștafeta. În locul său, aflat destul de aproape în perioada de mandat
a primului, a venit, edil în fruntea obștii, Gelu Marița. Un bun cunoscător al
administrației locale în care a lucrat atâta vreme…
În consecință, proiectele mari din Vișina merg mai departe! Căci, acest lucru
este posibil și datorită unor conjuncturi extrem de favorabile pentru oamenii locului.
Alexandru Stănescu – deputat, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură, este fiu
al satului, iar unul dintre greii PSD la nivel central, partidul care a câștigat, zdrobitor,
alegerile din decembrie, este tot din Vișina: Paul Stănescu.
Gelu Marița are agenda sa, proiectele sale, care-i fac mapa de primar al comunei
Vișina, în viața de zi cu zi….

– Care sunt așteptările dumneavoastră de la anul 2017, ținând cont de faptul că

alegerile parlamentare din decembrie au fost câștigate de cei din PSD?
– Așteptările mele, ca și reprezentant al comunei Vișina sunt așteptări normale,
generale, pe care le are orice locuitor al comunei Vișina. Pornim aici de la tânărul de
18 ani care are drept de vot, până la bătrânul care vede situația politică actuală și are

200
puterea să aleagă. Pe de altă parte, recunosc, așteptările sunt mari, atât timp cât avem
un guvern politic cu greutate, un guvern care își asumă în totalitate conducerea acestei
țări și cu un program de guvernare complet… Așadar, așteptările de la anul 2017 sunt
foarte mari, iar noi, ca și localitate, după ce am dat un vot de încredere Parlamentului
României, și implicit Guvernului Grindeanu, sperăm că vom avea și rezultatele dorite.
Una peste alta, să respecte și să mențină ceea ce au promis în campania electorală și
totul va fi bine!

– Care sunt inițiativele primarului Gelu Marița, pentru comuna pe care azi o
conduce?
– La nivel local, ne prop unem să atingem cât mai multe paliere. Astfel, pe lângă cele
administrative pe care ne dorim și suntem obligați să le facem, trebuie să atingem și
laturi culturale, sportive și sociale, pentru că satul românesc este îmbătrânit, tinerii
migrează către orașe, iar noi suntem nevoiți să găsim cele mai bune soluții pentru a-i
face să rămână acasă, alături de părinții și de prietenii lor. Spre exemplu, la 50-60 de
decese pe raza comunei Vișina se nasc doar 5-6, maxim 7 copii și nici nu vreau să mă
gândesc încotro ne îndreptăm. De aceea, avem grijă, prin compartimentul de asistență
socială, de toți cei care se află în mare dificultate, de bătrânii localității noastre, de
copiii care provin din familiile cu dificultăți materiale și așa mai departe… Mai mult,
avem vreo 15 familii care nu se pot gospodări singure, iar în aceste zile geroase le-am
dus oamenilor cele necesare, le-am oferit lemne de foc și, una peste alta, căutăm să-i
ajutăm cu ce putem și cât putem de mult.

– Aminteați mai sus de partea culturală. Ce ne puteți spune despre această

ramură?
– Pe partea culturală avem, la Vișina, Ansamblul – „Oltenașul”, un grup folcloric ce
pune accent pe dansurile tradiționale locale, ba chiar am adus în urmă cu aproximativ
o lună de zile un instructor ce a făcut și o selecție, de la grădiniță și până la clasa a
VIII-a. Ne propunem să promovăm și să susținem această activitate, să găsim talente
cu care să ne mândrim și care să fie apreciate atât la nivel local, cât și național. Drept
urmare, pentru atingerea acestui obiectiv ne propunem să finalizăm lucrările de
reabilitare și de modernizare ale Căminului Cultural din Vișina, să achiziționăm

201
costumele populare și să participăm la cât mai multe evenimente pe raza Oltului și nu
numai…

– Vorbeați de latura sportivă. Mai exact, domnule primar?

– Avem la Vișina o echipă de fotbal formată doar din băieți ai satului, începând de la
antrenor și terminând cu băieții de mingii. Avem și sponsori locali cu ajutorul cărora
le-am achiziționat echipamentul sportiv necesar, în anii anteriori, prin GAL, s-a făcut
și modernizarea bazei sportive, e totul în regulă, au apă caldă, au căldură, depinde doar
de ei dacă vor face performanță.

– Că tot ați adus în discuție: așteptările în ceea ce privește canalizarea și apa

potabilă sunt mari. În sensul acesta, ce ne puteți spune ?
– Pe latură administrativă, aș vrea să se știe faptul că în comuna Vișina există, în
totalitate, alimentare cu apă pe o rețea de aproape 30 de kilometri. Prețul apei este sub
doi lei, metrul cub, consiliul local are un compartiment de utilități publice prin care se
face administrarea proprie și totul merge fără probleme. În ceea ce privește calitatea
apei avem autorizație sanitară de funcționare, suntem deja în anul patru și mai deținem
și un contract cu Direcția de Sănătate a Populație prin care, periodic, se recoltează
probele necesare de apă.

– Mai departe… canalizare?

– Canalizarea este și ea executată pe aproape zece kilometri, iar asta nu e de loc puțin,
reprezentând jumătate din localitatea noastră. Am făcut recepția finală în luna a 5-a a
anului 2016, dar ea funcționează doar temporar, din cauza faptului că nu s-au racordat,
încă, toți cetățenii. Chiar și așa, sperăm ca într-un viitor apropiat să crească și numărul
de abonați. În altă ordine de idei, mai avem un proiect mare, prin ADI Oltul – pentru
extindere rețea publică de apă, mai avem un singur aviz de la Drumurile Naționale și
sperăm ca în primăvara anului 2017 să scoatem la licitație și execuția pe extinderea
canalizării.

– Alte proiecte, domnule primar?

– Desigur, avem prin Măsura 7.2 un proiect pe infrastructura rutieră din localitate, pe o

202
distanță de 5,6 kilometri, proiect ce prinde și zona branșată la sistemul de evacuare al
apelor uzate. Mai departe, mai avem un proiect și pe Măsura 4.3 privind infrastructura
rutieră agricolă, pe 6,5 kilometri, mai exact un drum agricol ce face legătura între DN
54 și DJ 604. Una peste alta, se poate spune că acest drum, care va fi asfaltat, se
transformă și într-o centură ocolitoare a localității, în partea de sud a comunei Vișina.

– Așteptările oamenilor, sunt date, totuși, și de crearea locurilor de muncă. Ce se

poate face în această direcție, la Vișina?
– Avem o problemă cu locurile de muncă la Vișina, iar asta din cauza faptului că ne
aflăm într-o zonă preponderent agricolă – axată pe cultură mare și legumicultură. Noi
încercăm să-i atragem pe tineri prin proiectele PNDR, le aducem consultanță în zonă și
sperăm ca fiecare să-și deschidă o mică afacere la ei acasă. Variante ar fi. Pe de o parte,
proiecte agricole, pe sere și solarii, proiecte non-agricole, pe diferite prestări servicii.
Avem și Piața Agroalimentară și ne dorim acolo înființarea unui centru de legume și
fructe. Pentru asta așteptăm investitorii, infrastructura și alimentarea cu apă sunt puse
la punct, energia e disponibilă și ea, mai ducem și canalizarea în zonă și totul e gata de
început. De asemenea, mai avem o altă zonă cu suprafețe de teren puse la dispoziția
consiliului local –fosta zootehnie, care beneficiază de aceleași condiții și poate fi
transformată, oricând, într-un parc industrial la Vișina. Suntem dispuși să le asigurăm
facilități fiscale, forță de muncă se găsește atât la noi, cât și în satele vecine, dar numai
să vină cineva să demareze treaba!

– Există, până în clipa de față, o investiție care vă aparține și care vă este cel mai
aproape de suflet?
– De la data înființării, localitatea Vișina n-a avut, niciodată, o zonă de pădure. Și,
totuși, prin Administrația Fondului de Mediu am reușit să cultivăm o suprafață de 30
de hectare de salcâm, suntem în anul șase, sunt destul de groși și de înalți, iar
primăvara, când înflorește floarea de salcâm, mirosul și peisajul este deosebit. Aveam
nevoie de așa ceva la Vișina, aveam nevoie de oxigen curat și de un microclimat în
zonă. Din păcate, nu avem mai multe zone la dispoziție pentru a cultiva și alte
suprafețe ceva mai mari și sunt convins că altfel ar arăta comuna noastră, locul în care
trăim, muncim și ne simțim acasă..

203
– Unde este sistemul de irigații la Vișina de astăzi și unde poate fi el în viitorul
apropiat? Vă întreb asta pentru că Alexandru Stănescu, un fiu al satului, chiar
militează pentru lucrul acesta?
– Cunoaștem implicarea domnului deputat Alexandru Stănescu, știm funcția pe care o
ocupă în Camera Deputaților, dar vreau să știți că în comuna Vișina există o asociație a
utilizatorilor pentru apă, au fost modernizate și stațiile de irigat, s-au cumpărat și
echipamente pentru rețeaua subterană, dar atât timp cât Guvernul României și-a luat
mâna de pe aceste asociații, ele se află într-o lungă și tristă așteptare. Ba, mai mult,
neavând personal să le păzească, multe au fost distruse, altele se degradează și asta
doare, căci Vișina duce, în clipa de față, mare nevoie de apă. Sigur, sistemul de irigații
e depășit de trecerea timpului, necesită alte soluții, căci, una peste alta, consumul de
apă și cel de energie se regăsesc în suma cerută la hectar…

– Dar oamenii ce spun, cum îi simțiți, referitor la toate acestea?

– Cu oamenii mai avem de lucru. Cetățeanul trebuie să înțeleagă că va răzbi numai în
forme asociative. Mai exact, dacă ei s-ar asocia cumva și împreună vom pune umărul,
este posibil să facem funcțional sistemul de irigații, dar dacă unii vor trage în stânga,
iar alții vor trege dreapta, nu vom realiza nimic! Rețineți un lucru: numai uniți vom
câștiga și vom obține succesele dorite!

– Govia merge mai departe?

– A fost o perioadă în care Govia nu a funcționat, dar domnul Constantin Stănescu –
primarul de la data respectivă a readus-o la viață. Ne bucurăm și ne mândrim cu asta,
iar datoria noastră este aceea de a o duce pe mai departe. Mai mult, împreună cu
grupurile noastre pe care le inițiem în aceste taine ale folclorului autohton vom reuși s-
o creionăm și să o punem, în fiecare an, în scenă, în amintirea persoanelor în vârstă
care au strâns atâtea amintiri din tinerețea dumnealor…

22 august 2017 - Gazeta Oltului - Ilie Bâzoi - La Vișina, peste 6000 de

imobile vor fi cadastrate gratuit

204
 Comuna Vişina face parte din prima licitație organizată de Agenția
Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru începerea lucrărilor de
înregistrare sistematică la nivelul întregului UAT (unitate administrativ teritorială), în
cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF),
alături de unitățile administrativ-teritoriale Vișina Nouă, Vădastra, Brastavățu, Oboga
și Milcov, care vor fi finalizate în perioada următoare.

În acest sens, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) OLT

anunță că în perioada 21 august – 19 octombrie 2017 vor fi publicate la sediul
Primăriei comunei Vişina, documentele tehnice ale cadastrului care constituie temeiul
înregistrării gratuite a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară. Cererile de
rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se formulează în termen de 60 de
zile de la data afișării și sunt însoțite de documente doveditoare. În urma recepției
documentelor tehnice, în comuna Vişina au rezultat un număr de 6.141 imobile.
„Lucrările de înregistrare sistematică desfășurate în cadrul acestor unități
administrativ-teritoriale, se diferențiază de lucrările finanțate conform prevederilor
OUG nr.35/2016 de modificare și completare a Legii cadastrului și publicității
imobiliare nr.7/1996 republicată, prin faptul că lucrările se desfășoară la nivelul
întregii unități administrativ-teritoriale și nu pe sectoare cadastrale din extravilan. Pe
această cale, OCPI OLT face un apel către toți proprietarii și posesorii de imobile din
UAT Vişina, să participe la verificarea documentelor tehnice publicate la sediul
primăriei”, a precizat Dorina Cristina Mihăilescu, purtătorul de cuvânt al OCPI Olt.
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri,
clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei,
dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum
de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă
de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.

205
 27 noiembrie 2017 - Gazeta Oltului - Ilie Bîzoi

Locuitorii comunei Vișina și-au primit vineri, 24 noiembrie, extrasele de carte

funciară pentru case și terenuri. Lucrările de cadastru au fost realizate gratuit, în cadrul
unui program derulat la nivel național de Agenția Naţională de Cadastru și Publicitate
Imobiliară (ANCPI). În urma recepției documentelor tehnice, în comuna Vișina a
rezultat un număr de 6.175 imobile. Oamenii și-au exprimat mulțumirea față de acest
demers, care i-a ajutat să economisească sume importante și le-a pus ordine în
documentele de proprietate. Lucrările de înregistrare sistematică în Vișina au început
ca urmare a primei licitații organizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate
Imobiliară, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023
(PNCCF). La înmânarea documentelor de proprietate de la Vișina au luat parte șefi ai
instituțiilor implicate în acest program național de cadastru, parlamentari de Olt, dar și
reprezentanți ai administrației publice locale. Este vorba despre directorul general al
Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), Radu Codruţ
Ștefănescu, deputaţii Alexandru Stănescu şi Dan Ciocan, consilierul din cadrul
Ministerului Agriculturii, Emil Marinescu, directorul Oficiului de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară Olt, Gigel Chiriţă, şi bineînţeles primarul comunei Vişina, Gelu
Mariţa.

12 decembrie 2017 - Olt TV- Dana Mihăilă - Parc de 70000 de euro la Vișina

Pe lângă drumuri asfaltate, rețea de apă și canalizare, primarul din comuna

Vișina se gândește și la relaxarea cetățenilor. Acesta vrea să amenajeze un parc pentru
cetățenii de toate vârstele. Copiii să aibă un loc de joacă sigur, tinerii să poată face
mișcare, iar bătrânii să joace table. Investiția va fi realizată anul viitor. Din 2018,
comuna Vișina va avea un parc imens în centrul localității. Edilul spune că s-a gândit
la acest proiect încă de la preluarea mandatului, pentru ca locuitorii să nu ducă lipsă de
nimic. Investiția va fi realizată din fonduri europene. Lucrările ar putea începe în
primăvară, iar în vară parcul ar putea fi inaugurat. Edilul spune că acesta va avea
locuri de distracție pentru toate vârstele. Valoarea proiectului se ridică la 70.000 de
euro.

206
 28 decembrie 2017 - Olt TV - Simona Vârban - Tradiții și daruri de Crăciun,
la Vișina

Satul oltenesc este locul în care tradițiile și obiceiurile populare ocupă încă
un loc de cinste. Au demonstrat acest lucru copiii și autoritățile locale de la Vișina,
comuna în care s-a organizat astăzi un spectacol superb, de Crăciun. Copiii au colindat,
au cântat și au dansat, vestind momentul mult așteptat al Sărbătorilor de iarnă. Moș
Crăciun a oferit daruri tuturor copiilor din comună.

„Am plecat să colindăm”, au spus astăzi în cor elevii, profesorii și autoritățile

din Vișina, la spectacolul de Crăciun încărcat de semnificații. Evenimentul a fost
găzduit și organizat de Căminul Cultural Vișina, cu sprijinul primăriei. Pe lângă aceste
momente artistice care promovează tradițiile populare specifice Sărbătorilor de iarnă,
copiii din Vișina, îndrumați de profesorul Ionel Marcu, și-au demonstrat și talentul de
dansatori populari.
Spectacolul a fost urmărit din sală de șeful Centrului pentru Conservarea și
Promovarea Culturii Tradiționale, Florian Dumitrescu, și vestitul coregraf Nichita
Dragomira.
Momentele artistice au fost urmărite cu interes de toată suflarea satului. Copii, părinți
și bunici, cu toții s-au bucurat din suflet de spectacolul de Crăciun. Spectacolul de
Crăciun de la Vișina a fost pregătit din timp de conducerea Căminului Cultural. S-a
aranjat decorul, iar momentele artistice au fost bine puse la punct. Autoritățile din
Vișina vor susține în continuare toate activitățile artistice, atât de apreciate de oamenii
din comună.

3 ianuarie 2018 - Olt TV - Simona Vârban - Vișina, o comună în dezvoltare

Cu fonduri din bugetul local, administrația locală din Vișina a reușit să bifeze
investiții importante pentru cetățenii din comună. Un cămin cultural refăcut complet,
iluminat public modern și lucrări importante la școli și grădinițe sunt doar câteva
dintre proiectele importante finalizate recent în această comună. Cu multă determinare,
dar și chibzuință, bugetul unei comune poate deveni o sursă de venituri, nu doar pentru

207
funcționarea școlilor și a dispensarului sau pentru salariile celor din primărie, ci chiar
pentru investiții importante. Nu sunt vorbe mari, ci lucruri concrete, care s-au realizat
la Vișina. Administrația locală a încheiat anul 2017 cu mai multe proiecte finalizate.
Un alt proiect important este cel de renovare a căminului cultural. O clădire
degradată a devenit un loc în care se adună, cu diferite ocazii, toată suflarea din
comună, la distracție și voie bună. Alte investiții, absolut necesare în Vișina, mai sunt
iluminatul public și igienizarea cimitirului.

7 februarie 2018 - Olt TV - Simona Vârban - Asfalt și canalizare la Vișina

În comuna Vișina, 2018 este anul investițiilor mari. Autoritățile au semnat

un contrat pentru asfaltarea a 12 kilometri de drum și așteaptă să înceapă, pe fonduri
europene, lucrările la rețeaua de canalizare. Tot anul acesta trebuie să înceapă și
construcția unul bloc de locuințe ANL, iar prin intermediul Grupului de Acțiune
Locală, va fi depus un proiect de modernizare a parcului din localitate.

Cu multă muncă și determinare, marile proiecte pot fi implementate și la sat. O

dovedesc autoritățile din Vișina, care au reușit să acceseze sume consistente pentru
investiții, prin programe europene sau guvernamentale. Primăria Vișina va primi, prin
intermediul Ministerului Dezvoltării, fonduri pentru implementarea altor două proiecte
de investiții. Celălalt proiect pe fonduri guvernamentale, în valoare de aproximativ
500.000 lei, vizează modernizarea dispensarului comunal și a centrului de permanență
de la Vișina. Vor fi refăcute instalații electrice și sanitare, finisajele interioare, iar
clădirea va fi izolată termic, în totalitate. O altă investiție care stă să înceapă este
amenajarea unei rețele de canalizare, în prelungirea celei existente. Edilul din Vișina a
spus că, în ceastă perioadă, se fac ultimele calcule pentru stabilirea bugetelor necesare
fiecărei investiții. Toate aceste proiecte au nevoie de fonduri pentru cofinanțare.

27 septembrie 2018 - Linia Întâi - Dumitru Sârghie - Constantin Stănescu,

tatăl vicepremierului Paul Stănescu: Înaintașii mei au avut probleme cu Securitatea
comunistă!

208
 Știam mai de demult că demnitatea și credința în Dumnezeu ale lui Paul
Stănescu, încă vicepremierul României și ministrul Dezvoltării, vin din neam, iar
pentru a arăta și opiniei publice această convingere, în urmă cu câteva zile, am fost
acasă la părinții lui, Aristița și Constantin, doi oameni cu frica lui Dumnezeu, români
adevărați, ospitalieri, iubitori de dreptate și adevăr. Aristița și Constantin Stănescu ne-
au primit în foișorul acela cochet, cu o masă lungă, din lemn masiv, și scaune destule,
pentru toată familia și, de asemenea, cu un TV pe sticla căruia se derulau secvențe cu
Liviu Dragnea, în momentul în care acesta îi interzicea Vioricăi Dăncilă să vorbească
cu ziariștii. Am rămas puțin siderat, când gazdele mele mi-au urat „La mulți ani”!
„Știți, când ne-ați anunțat că veniți la noi, am realizat că astăzi, 25 septembrie, se
celebrează Ziua Sfântului Cuvios Serghie de la Radnej, care se ocupa de vindecarea
trupească și sufletească. Acest ascet, care nu a ținut seama de slava omenească, a fost
și a rămas un exemplu pentru monahi”, ne-a spus mama Aristița, adică mama
vicepremierului Paul Stănescu. Habar nu aveam de Sfântul Cuvios Serghie de la
Radnej, dar le-am mulțumit pentru urare și le-am promis că nu voi uita niciodată ziua
de 25 septembrie, o altă zi din calendar, înaintea celei de pe 26 octombrie, când se
celebrează Sfântul Dumitru. Mama Aristița ne-a servit cu bucate alese, cu țuică de
împărtășanie și cu un vin demisec alb din podgoriile Drăgășanilor. Am vorbit despre
unele, despre altele, despre nepoți, despre realizările d-lui Stănescu senior, din cele trei
mandate de la Primăria Vișina, despre câte-n lună și-n stele, tot gândindu-mă să iau
„taurul de coarne”.
– D-le Stănescu, băieții ăștia ai dumitale (Paul – vicepremier și Sandu – deputat) te
mai bagă în seamă, de când au ajuns așa de sus?
– Domnule Sârghie, noi suntem o familie unită și cu aplecare spre Dumnezeu. Ne
întâlnim aproape în fiecare duminică aici… Eu, Artistița, copiii noștri cu copiii lor și,
câteodată, avem și musafiri, oameni simpli ca noi sau chiar persoane din cele mai
înalte cercuri politice și administrative de la București. Chiar și Liviu Dragnea a fost
aici de mai multe ori.
Paul are o fată și un băiat, iar Sandu are doi băieți. Copii cu carte, studioși și foarte
respectuoși. Niciunul dintre ei nu s-a molipsit de năravurile ăstea din ziua de azi,
niciunul nu s-a rătăcit și, mai mult decât atât, sunt ca și noi, ca și părinții lor,

209
credincioși. Parcă-i aud cum strigă, încă de la poartă: „Mămăiță, ne e foame!” Mergem
cu toții la Biserică și apoi venim aici la masă, mâncăm, bem un pahar cu vin și punem
țara la cale, cum se spune.
– Cum e viața după primărie, d-le Stănescu?
– Să știți că mai stau și acum pe acolo. Fiindcă, după ce am plecat eu, n-au mai venit
gazele. Actualul primar, care mi-a fost vice, e băiat bun, dar… vorba ceea, îi mai
trebuie un pic de viteză. Înainte de a veni eu la primărie, erau două becuri în toată
comuna: unul la gară și unul în centru. Odată, Aristița, nevasta mea, a avut tensiunea
22. Moarte de om, nu altceva… Erau doi medici, cu asistente, la dispensar pe care îi
găseai rar. În două săptămâni am obținut aprobările pentru un Centru de Permanență,
pe care l-am și făcut în toată regula.
Unui om, săracul, i-au ars casa, calul și vaca și atunci am făcut demersuri pentru
înființarea unei unități de pompieri. Mă durea sufletul… Am luat toate aprobările de la
București, dar președintele CJ Olt de atunci, Jenel Copilău, mi-a spus că va face
această unitate de pompieri la Corabia. Eu i-am spus, mai în glumă mai în serios, că-
mi dau foc și i-am și argumentat de ce e mai bine la Vișina: pentru că e un loc central,
la care pot avea acces și comunele Vișina Nouă, Rusănești, Brastavățu, Cilieni. Până la
urmă Copilău a rupt hârtiile cu Corabia și mi-a zis: „Bine, domnule, fă aici, la Vișina,
unitatea de pompieri!” Și am făcut-o. Acum avem două mașini de intervenție și trei
salvări, mai ceva ca la oraș.
Am făcut o piață agro-industrială și una comunală, sală de sport mare, școli dotate
european, cămin cultural. Am mutat sediul de poliție de la Vădăstrița aici, la noi. Dacă
am fost bun, lumea vă spune. Și copiii de clasa I mă salută și îmi spun și acum
„domnule primar”. Mai merg, din când în când, pe la primărie să-mi dau cu părerea.
– Hai mai taci, nu te mai lăuda atâta! Fii mai smerit!, se aude glasul mamei Aristița.
Ai 80 de ani. Mai lasă și pe alții să facă! Eu, maică, am 78 de ani și nu mi-e teamă
decât de un singur lucru: acela, ca unul dintre noi, să rămână singur… Asta rămâne la
voința lui Dumnezeu.
– Un lucru mă întristează rău, revine seniorul Stănescu. Natalitatea scăzută, domnule.
Așa cum, e în toată România, e și la noi la Vișina. Mor 50-60 de oameni pe an și se
nasc 3-4. Începând cu 2004, până în prezent, din 3728 de locuitori, comuna noastră

210
mai are 2700. Nu prea mai e lume pe stradă ca înainte și nu mai auzi glasuri de
copilași cum era odată. La două zile, moare un om…
– D-le Stănescu, am informații că bunicul și tatăl dvs. au suferit rigorile Securității
comuniste… Ce ne puteți spune despre acest lucru?
Bunicul meu, Constantin Stănescu, zis Maca, avea 10 copii, 8 băieți și două fete.
Mâncau 36 de oameni la masă, atunci: feciori, gineri, nurori, nepoți. Da, înaintașii mei
au avut probleme cu securitatea comunistă. Bunicul meu a murit în pușcărie la Caracal.
Mi-aduc aminte că tata avea o batoză de treierat și un nepriceput, din neștiință, i-a dat
foc și a ars aproape în întregime. Tata, săracul, plângea și nu știa ce să mai facă. Dar
bunicul l-a bătut pe umăr și i-a zis: „Lasă, bă, că o să cumpărăm noi altă batoză.
Acuma bucură-te că ți s-a născut un băiat!” Eu eram băiatul acela, Constantin Stănescu,
pe numele bunicului meu.
Bunicul a fost aghiotant de jandarmi, avea o echipă de 12 jandarmi, care mergea călare
în 17 comune. L-au arestat pentru că nu a vrut să devină comunist… Trece omul prin
multe în viața lui, domnule Sârghie. Doamne, câte a mai tras și tata! Îl duceau la
Securitate și-l băteau ca pe un câine. Comandantul Securității, unul Nica, cel care-l
bătea pe tata, a murit, Dumnezeu să-l ierte!, în mijlocul străzii, la Corabia. Nu l-a iertat
Dumnezeu. Dar urmașii lui Nica sunt astăzi la SRI. Tata nu era în niciun partid. Dar
fiindcă era notar la primărie (eu i-am găsit hârtii, documente din timpul lui), aceștia îl
obligau să fie turnător. Și tata n-a vrut, nici în ruptul capului să-și toarne consătenii la
Securitate. Odată a venit acasă bătut rău și m-a rugat să urc în pod cu el să-mi
povestească cele întâmplate. A murit la 61 de ani și am rămas în urma lui șapte copii.
A fost un om foarte serios și gospodar. Curtea noastră era plină de mașini de treierat,
de acele combine tip vapor, de batoze, vite, grâne, păsări. Până au venit comuniștii.
Aveam 18 ani, când a venit la mine președintele CAP, contabilul și doi securiști. Unul
dintre securiști mi-a pus pistolul în piept și apoi ne-au luat tot: combine, batoză, vite,
căruță… dar Dumnezeu i-a luat și pe ei, după aceea, foarte repede.
20 februarie 2018 - Gazeta Oltului - Constantin Smedescu

„Cât timp ştie ce are de făcut şi are în subordine un aparat profesionist, orice
primar poate privi cu detaşare înainte” – interviu cu GELU MARIŢA, primarul
comunei VIŞINA

211
 Formată din satul cu acelaşi nume, comuna Vişina ocupă o suprafaţă de 35 de
km pătraţi, în Câmpia Romanaţiului, de-a lungul drumului naţional DN 54. Este
străbătută şi de calea ferată Caracal-Corabia. Se învecinează la nord cu Brastavăţu şi
Rusăneşti, la est cu Cilieni, la vest cu Vădastra, iar în sud cu oraşul Corabia, de care o
despart 14 km. Între Slatina şi Vişina sunt 70 de km. Prin hrisovul din 11 iunie 1545,
Mircea Ciobanu întăreşte mănăstirii Bistriţa toate satele şi bălţile pe care le are, între
care şi satele Vişina şi Siliştioara care i-au fost dăruite de Barbul, banul Craiovei, cu
fraţii săi. După perioade de restrişte, momentul renaşterii comunei Vişina este
reprezentat de anul 1879, când 400 de familii din satele Redea, Studina, Izbiceni,
Orlea etc. au fost împropietărite cu câte 5 hectare de pământ în locul „unde se cheamă
Vişina” – preluând şi noi exprimarea din hrisovul domnesc de la 1545. În biserica din
comuna vecină, Brastavăţu, există un document cu următoarea însemnare: „Cu ajutorul
lui Dumnezeu şi sub domnia lui ASR Carol I s-a fondat la anul o mie opt sute şapte
zeci şi nouă una cincisprezece ale lunii aprilie în dinora cossa satul Vişina situatu pe
proprietatea Vădastra-Vişina din comuna Vădastra plasa Balţei judeţul Romanaţi care
să fie compusu cu 400 familii”. În 1973, populaţia comunei era de 3.678 de locuitori.
În 2011, au fost înregistraţi 2.930 de locuitori.

Din 2016, primar în comuna Vişina este Gelu Mariţa, succedându-i lui Constantin
Stănescu, sub îndrumarea căruia s-a iniţiat şi s-a experimentat în tainele administraţiei
locale timp de două mandate, ca viceprimar, în perioada 2008-2016. S-a născut la 10
februarie 1968 în Vişina. După absolvirea Liceului Agroindustrial Scorniceşti, a lucrat
la circumscripţia veterinară din comuna natală, ca tehnician veterinar, până în 2008,
când a devenit viceprimar. Conduce un Consiliu Local format din 6 consilieri PSD, 2
PNL, 2 PMP şi 1 UNPR. Viceprimar este Marian Mihail Stănescu.
– D-le primar, cum este să urmaţi în funcţie unui primar precum Constantin
Stănescu?
– Într-adevăr, este mai uşor să străbaţi o pădure prin care ai mai trecut. O pădure
virgină este plină de necunoscut, pericolele pândesc la tot pasul. Dar când cineva a
croit deja nişte cărări, e mai uşor să te avânţi pe ele, să le urmezi şi să cauţi tu însuţi să
croieşti altele. Şi nu vorbesc în dodii. Administraţia locală este ca o pădure în care cel

212
ce intră în ea trebuie să aibă tot timpul grijă să nu i se întâmple să nu vadă pădurea din
cauza copacilor sau să nu vadă copacii din cauza pădurii. Asta am învăţat, în principal,
de la d-l Stănescu: să merg tot timpul pe mijlocul drumului, să nu alunec în nicio
extremă.
– Este Vişina o comună privilegiată?
– De ce ar fi privilegiată? Că vicepremierul României şi ministru al Dezvoltării
este Paul Stănescu, din Vişina? Că vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură din
Camera Deputaţilor este Alexandru Stănescu, din Vişina? Nu, d-le, comuna noastră
este tratată la fel ca toate comunele din judeţul Olt, nu beneficiază de niciun fel de
privilegii. A, că avem oameni din Vişina în Guvernul şi Parlamentul României, da,
este o mândrie pentru toţi vişinarii, ceva fără precedent în toată istoria comunei. Dar
asta nu înseamnă că suntem scutiţi de a sta la rând la depunerea proiectelor sau că am
primi ceva puncte în plus la evaluarea proiectelor. De fapt, nici noi nu ne-am simţi
bine să sărim peste rând şi să fim priviţi chiorâş de ceilalţi, care îşi respectă rândul.
– Totuşi…
– Vă rog să nu insistaţi, căci vă spun adevărul. Faptul că d-l Paul Stănescu este
ministrul Dezvoltării nu ne avantajează în mod special. Apoi, dacă sunteţi un ziarist
echidistant, şi cred că sunteţi, amintiţi-vă că-n toate funcţiile pe care le-a deţinut, d-l
Paul Stănescu nu a manifestat faţă de nimeni favoritisme. De pildă, ca preşedinte al CJ
Olt, a avut grijă ca toate comunele şi oraşele judeţului să aibă acces la fondurile
europene şi/sau guvernamentale. Nu s-a ghidat după criterii sentimentale. Acum, că
pentru comuna sa natală inima îi bate mai tare, este ceva firesc, ţine de natura
lucrurilor, de latura sa umană şi nimeni nu-l poate condamna pentru asta. Chiar dacă a
ajuns atât de sus, nu şi-a uitat rădăcinile şi nu ameţeşte când se uită în jos. Dimpotrivă,
sunt convins că cel mai bine se simte când se întoarce acasă, la sfârşit de săptămână şi
petrece o zi, două în mijlocul familiei, printre prieteni şi consăteni.
– Care vă sunt principalele realizări, d-le primar?
– Prima mea realizare de suflet, de care m-am ocupat direct, ca viceprimar, a fost
înfiinţarea unui trup de pădure de salcâm, în suprafaţă de 30 de ha, prin Administraţia
Fondului Funciar, proiect finalizat în 2011. Din păcate, a rămas singurul trup de
pădure de care dispune comuna Vişina. Să veniţi la primăvară şi să inspiraţi aerul pe

213
care-l emană această pădure. Un adevărat plămân prin care respiră întreaga comună.
Nu mai vorbesc de timpul în care încep să înflorească salcâmii. O feerie! Ce n-aş da
să mai dispunem de o suprafaţă aşa de mare şi să mai înfiinţăm un trup de pădure!
– Vă rog să vă referiţi la perioada de când sunteţi primar.
– Ca primar, am continuat modernizarea sediului Primăriei, dotându-l inclusiv cu
senzori antifum şi alarmă pentru efracţie. Acum este unul dintre cele mai moderne
sedii de primărie din judeţ, în faţa căruia am început şi amenajarea curţii, străduindu-
mă să-i imprim o estetică deosebită. La primăvară vom începe să plantăm şi primele
răsaduri de flori, precum şi arbuşti ornamentali. În 2016, am înfiinţat o echipă de
dansuri populare, „Oltenaşul”, cu copii de la grădiniţă şi de la şcoală, foarte talentaţi,
de care e sigur că se va auzi în ţară şi nu numai, baza de selecţie fiind reprezentată de
toţi cei 50 de copii de la grădiniţă şi 170 de la şcoala gimnazială. Pentru ca activitatea
culturală din comună să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, am renovat căminul
cultural şi l-am dotat cu tot ce trebuie pentru a servi şi ca loc de desfăşurare a unor
festivităţi ocazionale. Reţeaua de alimentare cu apă este realizată în totalitate, pe o
lungime de 30 de km. În legătură cu canalizarea, partea cea mai importantă a acestei
lucrări, pe o lungime de 9,6 km, s-a finalizat, acum fiind racordate la reţea toate
instituţiile publice din comună. Pentru ceilalţi 14-15 km, toată reţeaua de canalizare
trebuind să măsoare, în final, circa 25 de km, avem un proiect depus la Ministerul
Dezvoltării şi urmează, într-un viitor apropiat, să-l implementăm şi pe acesta. De fapt,
cam cu aceasta ne-am ocupat, în principal, până acum: să depunem proiecte pe diferite
programe. Prin PNDL 2 avem aprobată finanţarea a două proiecte: „Reabilitare şi
modernizare Dispensar general şi Centru de permanenţă”, în valoare de 501.645 lei şi
„Modernizarea drumurilor de interes local şi a drumurilor comunale”, în valoare de
9.675.255 lei. De asemenea, prin PNDR, suntem în evaluare cu un proiect de asfaltare
a unui drum de exploataţie agricolă, în lungime de circa 6 km, care face legătura între
DN 54 şi DJ 604. Implicit, acest drum va putea fi socotit şi ca centură ocolitoare a
localităţii, pe partea ei sudică.
– Vişina este într- o zonă cerealieră şi legumicolă, intens irigată în trecut. Acum se
mai irigă?

214
– În trecut, a existat aici un sistem de irigaţii foarte bine pus la punct. După 1989 a
urmat degradarea şi ruina acestui sistem. Cine să mai irige când preţul la apă şi energie
era aşa de mare? De, economie de piaţă şi preţuri libere, ce să vă spun! Apoi, încet,
încet, au început să apară încercări timide de readucere la viaţă a unor porţiuni din
sistem. S-a înfiinţat o societate a utilizatorilor de apă, s-au modernizat nişte staţii de
irigat, s-au achiziţionat nişte echipamente pentru reţeaua subterană şi… cam atât.
Costurile extrem de mari la apă şi energie electrică i-a făcut pe mulţi să renunţe şi totul
stătea să alunece iarăşi pe panta ruinei. Abia în ultimul timp se simte din nou un
interes pentru irigaţii. Dar este nevoie ca oamenii să acţioneze mai hotărât în direcţia
asocierii – un îndemn pe care în repetate rânduri ni l-a adresat d-l deputat Alexandru
Stănescu. Numai prin asociere vom putea accesa mai uşor fonduri europene şi vom
putea face din nou funcţional sistemul de irigaţii din Vişina.
– În noiembrie, anul trecut, aţi distribuit primele cărţi funciare…
– Da, în noiembrie 2017 am înmânat locuitorilor comunei, gratuit, peste 6.000 de
cărţi funciare, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. În prezent, am
finalizat cadastrul general pe ambele componente, intravilan şi extravilan, şi suntem la
stadiul de emitere a tuturor cărţilor funciare. Nu a fost deloc o muncă uşoară. A trebuit
să identificăm foarte clar toate suprafeţele şi toţi proprietarii. Încă o dată am constatat
cu această ocazie un lucru deja ştiut: că mulţi dintre tinerii noştri şi-au vândut
terenurile moştenite de la părinţii lor şi încă la un preţ mic în comparaţie cu cel pe
care-l pretind acum străinii, la revânzare: 4000-5000 de euro hectarul.
– Aţi făcut din Vişina o localitate foarte frumoasă. În multe privinţe se apropie de
condiţiile de la oraş. Şi totuşi… puţini investitori.
– Da, acesta este un capitol la care suferim. Dacă ne pleacă tinerii, o fac pentru
că în ţară la ei nu găsesc locuri de muncă bine plătite. Aşa, plătite în bătaie de joc mai
găsesc ei, dar acum au alternativa locurilor de muncă din străinătate şi nu se mai
angajează în orice condiţii. De asemenea, au şi alternativa deschiderii propriilor afaceri.
Unii dintre tinerii noştri din Vişina chiar au reuşit în acest sens, devenindu-şi proprii
investitori. Noi îi încurajăm şi-i ajutăm, punându-le la dispoziţie consultanţă şi
învăţându-i să facă proiecte pe sere şi solarii, pe diferite prestări servicii, pe proiecte
non-agricole. Programul „Tomata” s-a dovedit de succes. Până acum avem 30 de

215
beneficiari. În continuare, aşteptăm lansarea sesiunilor de selecţie, prin PNDR, ca să
depunem noi proiecte. Totodată, ne străduim să atragem investitori. Punerea la punct a
infrastructurii localităţii, cu drumuri asfaltate, apă, canalizare, posibil în viitor şi reţea
de gaze, este un prim aspect pe care eventualii investitori l-ar putea avea în vedere.
Adică, dacă vin aici, să ştie că au asigurate astfel de condiţii la care se adaugă şi o serie
de facilităţi fiscale, inclusiv forţă de muncă disponibilă. Toată suprafaţa de teren care a
aparţinut cândva zootehniei este încă la dispoziţia Consiliului Local, aici putându-se
înfiinţa oricând un parc industrial. Cei mai recenţi investitori de la noi sunt cei de la
PROFI. Au înfiinţat aici un magazin şi le merge foarte bine, atrag cumpărători şi din
alte comune, de pe o arie destul de largă.
– E grea munca de primar în Vişina?
– Cât timp ştie ce are de făcut şi are în subordine un aparat profesionist, orice
primar poate privi cu detaşare înainte. Aşa cum v-am spus la începutul interviului, n-
am intrat aici ca într-o pădure virgină. Am găsit nişte cărări deja croite, am mers pe ele,
am croit şi eu altele, căutând să am tot timpul cerul liber deasupra mea, să văd de unde
răsare soarele şi spre ce punct se îndreaptă ca să apună.
– Vă mulţumesc, d-le primar.

2 noiembrie 2018 - Gazeta Oltului

Zeci de profesori din județul Olt au vizitat, vineri, Parlamentul României,
unde s-au întâlnit cu preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera
Deputaţilor, deputatul PSD de Olt Alexandru Stănescu. Cele aproximativ 40 de cadre
didactice de la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” din Corabia şi Şcoala Gimnazială
Vişina au discutat cu parlamentarul de Olt despre actualul sistem de învățământ din
România, precum și despre posibilitățile de îmbunătățire ale acestuia. „Astăzi, am avut
bucuria de a fi vizitat de un grup de 36 de profesori din județul Olt, aparținând
Colegiului Național «Alexandru Ioan Cuza» din Corabia, a Școlii Gimnaziale din
Vișina precum și profesori din diverse instituții de învățământ din Slatina. În cadrul
vizitei am purtat discuții despre actualul sistem de învățământ din România, precum și
despre posibilitățile de îmbunătățire ale acestuia”, a precizat deputatul Stănescu.

216
 6 mai 2019 - Gazeta Oltului

În acest an se vor pune bazele pentru încă două noi staţii antigrindină în
localităţile Tia Mare şi Vişina. Patru astfel de stații au devenit funcționale anul trecut
în comunele Sâmbureşti, Grădinile, Poboru şi Cilieni. Primul punct de lansare
antigrindină din județul Olt a fost inaugurat în 2016 la Dobroteasa. Conform șefului
Direcţiei Agricole Olt, Dragoş Drăghicescu, sistemele antigrindină sunt foarte utile,
deoarece în aceste zone sunt suprafeţe agricole întinse, podgorii şi livezi, iar pierderile
materiale sportate de fermieri în cazul în care fenomenul de grindină se va desfășura
masiv pot fi foarte mari. În cursul anului trecut, s-au fost lansate rachete antigrindină
numai din staţia de la Dobroteasa.

30 mai 2019 - Gazeta de sud - Mariana Butnariu - Olt: Tir de rachete

antigrindină filmat la Vişina

Nori negri s-au strâns miercuri seară deasupra comunei oltene Vişina, în
apropiere de Corabia, ameninţând să abată asupra localităţii grindina. Tirul de rachete
antigrindină tras la Vişina a împrăştiat norii, pentru a proteja culturile agricole.
„Multumim Stației Antigrindina Vişina pentru promptitudine, reacție contra
timp, mulţumim Guvernului actual, pentru iniţiativa prin crearea punctelor de lansare.
Prin lansarea celor 17 rachete antigrindină, s-au salvat culturile, imobilele şi mobilele
pe o rază de 10 km. FELICITĂRI BĂIEŢI”, a fost mesajul postat pe pagina de
facebook a Primăriei Vişina.

3 iunie 2020 - Olt Alert - Costel Mirea

Și comuna Vișina va beneficia de extinderea reţelelor de

canalizare. Compania de Apă Olt a semnat deja contractul de lucrări care va fi finanţat
cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM).
Valoarea contractului este de 8.746.013,35 lei, fără TVA, fiind atribuit, în cadrul unei
licitații publice, asocierii SC Top Decon SRL – SC Scadt SA Slatina, se arată într-un
comunicat transmis de CAO. 85% din suma totală reprezintă finanţare nerambursabilă
de la Uniunea Europeana, 13% constituie co-finantare naţională si 2% constituie co-

217
finantare de la buget local. Durata de execuţie a contractului este de 37 luni. Prin
intermediul contractului se vor realiza extinderea rețelei de canalizare menajeră pe o
lungime de 15,5 km, construirea a două staţii pompare de apă uzată și montarea de
conducte de refulare noi pe 1,3 km. Obiectivul POIM în judeţul Olt se armonizează cu
obiectivul general al POIM – protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a
standardelor de viaţă a locuitorilor, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-
ului de mediu.

21 decembrie 2020 - Gazeta Oltului - Ilie Bâzoi

Campionii banilor de la A.P.I.A. Olt Cine sunt beneficiarii

Mii de fermieri, persoane fizice și juridice, din Olt, au beneficiat de subvenții agricole
în anul 2019. Cei mai mari zece beneficiari de subvenţii din agricultură, persoane
juridice, au încasat împreună în campania agricolă din 2019 aproape 40 de milioane de
lei ( n.red. mai exact 39.732.547 lei), potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi
Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Olt. Pe primul loc în acest top se situează
EXPLOITDĂNEASA SRL care a primit în 2019 peste 5,6 milioane lei sprijin
financiar pe suprafața agricolă de la APIA Olt. Al doilea cel mai mare beneficiar de
subvenție este SC LONGIN SRL cu o subvenție de 5,2 milioane de lei, iar pe locul trei
se află societatea societatea REDIAS REDEA SA care a încasat o subvenție de peste 4
milioane de lei, potrivit datelor transmise de APIA, la solicitarea Gazeta Oltului.
Potrivit directorului executiv al APIA Olt , Doru Daniel Neacșu, primele zece
persoane juridice, după valoarea drepturilor de plată stabilite aferente campaniei 2019
sunt: 1.EXPLOITDĂNEASA SRL – 5.602.206, 37 lei; 2. SC LONGIN SRL –
5.227.301, 36 lei; 3.REDIAS REDEA SA – 4.313.748, 59 lei; 4. SC RENCI SRL –
4.216.810, 79 lei; 5. SC ZAHĂR CORABIA – 3.910.918, 36 lei; 6. SC
EUROSPATIAL SRL – 3.531.250, 19 lei; 7. AGRO CHIREA SRL –3.508.593, 31 lei;
8. SC AGROMEC VIȘINA SA –3.440.649, 91 lei; 9. SC RURAL CAPITAL SRL-
3.263.080, 8 lei; 10. ENERGIA VERDE CEREALE SA –2.717.987,91 lei

218
12 iulie 2021 - Semnalul Ora-s - Georgiana Leulescu - Olt. Marian Stănescu de la
Vișina, un exemplu de manager incontestabil

Localitatea Vișina din județul Olt poate fi dată ca exemplu de dezvoltare

rurală în orice context, în care foarte mulți dintre noi ne-ar plăcea să locuim și să ne
dezvoltăm o afacere. Altfel spus, cei care au condus destinele acestei localități nu au
făcut ,,umbră pământului, degeaba!”, fiind oameni implicați și determinați, inteligenți
cu simț gospodăresc, gata oricând să găsească soluții pentru dezvoltarea comunei dar,
mai ales pentru îmbunătățirea nivelului de trai al locuitorilor.
Că la cârma localității a fost Constantin Stănescu, sau Gelu Marița proiectele
lor de investiții au prins contur, au fost continuate și dezvoltate și nu au făcut altceva
decât să reflecte seriozitatea de care au dat dovadă cei doi edili.
Din păcate, cel de-al doilea primar de la Vișina, Gelu Marița a avut probleme cu
ANI, pentru deținuse anterior o firmă, pe vremea când era viceprimar. Și cum această
instituție inventată anume să-și bată joc de acei oameni care știu să facă administrație,
să fie buni manageri, anul trecut în iunie acesta a fost suspendat din funcție, iar locul
său a fost preluat de actualul primar, Marian Mihail Stănescu.
Astfel că în 2020, l-a susținut pe prietenul său, Marian Mihail Stănescu și acum
sunt o echipă formidabilă care lucrează împreună pentru a duce mai departe proiectele
și investițiile începute și necesare comunității locale.
Așa se face că pe lângă investițiile în infrastructură de alimentare cu apă,
canalizare, asfaltare, reabilitări dispensar, primărie, școli și grădinițe, în Vișina există
un bloc de nefamiliști construit de curând, o sală de sport modernă, un supermarket,
etc.
Primarul Stănescu spune că singura investiție importantă și foarte necesară este
introducerea gazelor naturale, însă cum bani nu prea mai sunt, nici în bugetul local și
nici în cel de stat, a trebuit să facă un împrumut de 1,5 milioane lei pentru a avea
cofinanțarea necesară accesării fondurilor europene.
Edilul din Vișina, Marian Stănescu este nemulțumit de faptul că Garda de
Mediu Olt a făcut mai multe controale la primăriile din județ, printre care și în
localitatea sa, pe care le-a amendat pentru că nu se depozitase gunoiul menajer într-un

219
spațiu special amenajat. Așadar, anul trecut Comisariatul Județean Olt al Gărzii
Naționale de Mediu a sancționat Primăria Vișina cu o amendă în valoare de 15.000 de
lei pentru deșeurile din apropierea fabricii de cărămidă care era răspândit pe o
suprafață de 300 de metri pătrați.
Primarul spune că nici nu avea cum să depoziteze gunoiul legal, pentru că nu
există o groapă de gunoi conformă. Singurul depozit de gunoi se află la Bălteni, adică
la peste 100 de km, însă și aceasta are încă probleme cu autorizațiile. Așa că a cerut
celor de la Garda de Mediu o soluție, pe care n-a primit-o nici acum… Dar banii pe
amendă au fost luați!

1 februarie 2022 - Gazeta publică - Anca Spiridon - Vișina: pe trenul gropii

de gunoi vor fi plantați salcâmi

Edilul comunei Vișina, Marian Stănescu împreună cu consilierii locali au luat

hotărârea de a da o nouă înfățișare terenului de la groapa de gunoi a localității. Astfel,
pe o suprafață de aproximativ 1 ha vor fi plantați salcâmi: “În sedința de Consiliul
Local al Comunei Vișina, din data de 28.01.2022, s-a hotarât pe terenul amenajat de la
groapa de gunoi a localității, plantarea de salcâmi pe o suprafață de aproximativ 1 ha.
După cum se vede în filmul prezentat, suprafața este pregatită, venim cu rugămintea la
cetățenii Comunei Vișina, în zona respectivă să nu mai depoziteze gunoi de nici o
natură.
Haideți să fim să dăm dovadă de spirit civic, să respectăm mediu.” a declarat
edilul Stănescu.

2 mai 2022 - Gazeta nouă - Ionuț Jifcu

A fost semnat contractul pentru extinderea și reabilitarea facilităților de tratare
a apei uzate pentru aglomerările Corabia și Vișina, proiect derulat de Compania de
Apă Olt, cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Infrastructura Mare
(POIM). Practic vor fi reabilitate şi modernizate staţiile de epurare din cele două
localităţi. Unul dintre cele 26 contracte de lucrări din cadrul proiectului, respectiv
contractul CL 09 „Extinderea și reabilitarea facilităților de tratare a apei uzate pentru

220
aglomerările Corabia și Vișina” a fost semnat la data de 28 aprilie 2022. Contractul CL
09 a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, cu respectarea prevederilor
legislației românești în domeniu, asocierii SENGHER SISTEME SRL- IPA SA -
VALORIS SRL – ALMER PROIECT SRL - NEW MAXI CONSULTING AND
CONSTRUCTION, lider de asociere fiind SENGHER SISTEME SRL. Valoarea
contractului este de 16.942.026,00 lei fără TVA, din care, conform schemei de
finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13%
constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din bugetul
local. Valoarea totală a proiectului, pentru tot judeţul, este de 1.147.116.622,49 lei
fără TVA.
Durata totală de execuție este de 34 luni (6 luni durata de execuție a proiectului, 25 de
luni perioada efectivă de executare a lucrărilor, 3 luni perioada de teste), la care se
adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor. Prin intermediul contractului,
se va realiza proiectarea și execuția lucrărilor pentru reabilitarea și extinderea a două
stații de epurare: 1.Stația de epurare Corabia – stația de epurare va fi prevăzută cu o
stație de pre-epurare nouă, o treaptă de dozare reactiv pentru eliminarea chimică a
fosforului, o treaptă de îngroșare și deshidratare a nămolului biologic in exces, o stație
de dozare var și un depozit intermediar de stocare nămol deshidratat; 2.Stația de
epurare Vișina – se va menține în funcțiune stația existentă și se va extinde capacitatea
existentă. „Obiectivul POIM în județul Olt se armonizează cu obiectivul general al
POIM - protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă a
locuitorilor, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de mediu”, transmit
reprezentanţii CAO.

5 septembrie 2022 - Gazeta Oltului - Florentina Ștefan Ciobanu

Au început lucrările pentru înființarea rețelei de gaze din comuna Vișina

Au început lucrările pentru înființarea rețelei de gaz din comuna Vișina, luni, 5
septembrie, fiind efectuate primele șanțuri pentru introducerea țevilor. „Vă anunțăm că
azi 5 septembrie 2022, am început execuția proiectului ÎNFIINȚARE REȚEA

221
DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE, în Comuna Vișina județul Olt. Sperăm ca acest
început să fie de bun augur”, a anunțat primarul din comuna Vișina, Marian Stănescu.

ANEXE 1
VIȘINA ÎN DIVERSE LUCRĂRI

1. “Dicționar geografic al județului Romanați”, Const. I. Locusteanu, București,

anul 1889, pag. 215-216

Vișina: com. rur. pl. Balta - Oltu-de-Jos, j. Romanați, e formată numai din
satul cu acelaș nume, situat pe un teren șes pe șoseaua Corabia - Caracal, 11 k la Nord
de Corabia și 27 k la Sud de Caracal. Altitudinea terenului d’asupra nivelului mărei
este de 122 m. Are 264 de contrib., 306 capi de fam. și o populație de 1252 locuit, din
cari 637 bărb. și 651 fem., 581 căsăt. și 571 necăsăt., 59 sciu carte și 1193 nu sciu.
Budgetul com. pe 1886/87 a fost de 2084 lei la venit și 1881 lei la cheltuieli.
Locuitorii se ocupă cu agricultura și creșterea vitelor. În 1887 s-a cultivat 1100 hect.
cu grîu și 1100 cu porumb. Vite mari a fost 3510, vite mici 2090 și porci 500. Aci se
fac două bîlciuri pe an 1) La maiu 18 și altu la sept. 11, fiecare țin 3 zile și sunt
înființate nelegal la 1886, pe proprietatea comunei. Are 11 cârciumi, școală nu este,
dar are o biserică (Buna Vestire) cu 1 preot și 2 cântăreți

2. Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură, 1925-1926,

Editura Rudolf Mosse S. A. București, pag. 1529
Comună rurală în județul Romanați, 3345 locuitori. Tribunal: Caracal,
Judecătorie de Ocol: Brastavăț. (Simbol tren) Vișina la 2 km. (Simbol poșta) Obârșia.
Primărie, percepție fiscală, școală primară.
Avocați (avocats): Ionescu Eugenia, Recman N. Ion
Acoperitori de case (couvreurs): Bacă D. Stan, Bacă Șt. Oprea, Bumcă C.
Ilie, Candri Ilie.

222
 Băcănii (epiceries): Dumitrescu M. Gheorghe, Florescu Alexandru, Ionescu
Ioan, Opriș Florea Stan.
Bănci (Banques): Banca Populară “Libertatea economică”
Cârciumari (débits des vin): Aligică Gh. Spiru, Dumitrescu Spiru Nicolae,
Florescu Alex., Mitru I. Petre, Stancu A. Elisabeta
Cismari (cordonniers): Pârlogea R. Ioan, Stănescu C. Ioan
Coșuri, împletitori de (vanniers): Matei C-tache
Croitori (tailleurs): Miu Tudor, Popa I. Oprea
Dulgheri (charpentiers): Mărghidan Măruță
Fierari (forgerons): Florin I. Stan, Ivanovici Nicolae, Stănescu C. Ștefan,
Zamfir Niță
Grădinari (jardiniers): Aligică Gh., Aligică Spiru, Curelaru M., Crușoveanu
Dumitru, Cojocaru Ștefan, Ionescu Ioan, Negrilă Tudor, Prodana Ștefan
Mori (moulins): Dumitrescu Spiru, Frumosu Ion zis, Ciorecan Ilie R. Florea
Rotari (charrons): Iorga Șt. Nicolae, Mărghidan Marin, Stoian D. Ilie
Tâmplari (menuisiers): Mărghidan M. Aristide, Orzață Gheorghe, Orzață
Mărin, Orzață T. Ilie, Roșu St. Stan
Vite, negustori de (marchands de bétail): Botea Gh., Dănciulescu P. Ioniță,
Dobre A. Dumitru, Donciu Stan, Găla M. Andrei, Marița St. Ion, Nețoi Voicu, Stan
P.N.I. Dumitru, Stan P.N.I.
Vopsitori (teinturiers): Boca D. Stan
Agricultori (agriculteurs): Crăciun Opr. I. Grigore - 35 ha, Ilie R. Florea -
70 ha, Mitru I. Petre - 40 ha, Nonei Ilie Ioan - 70 ha, Nonei Ilie - 30 ha.
3. Monografia județului Romanați - contribuțiuni-, Ștefan N. Ricman, Editura
Ramuri, 1928, pag. 362-363

COMUNA VIȘINA
Știri date de d. Șt. Ricman, născut în comuna Vișina

Așezare. Este situată pe dreapta și stânga șoselii naționale Corabia - Sibiu, care o
taie drept pe mijloc. Are stație de C.F.

223
 Depărtare de capitala județului, 30 km.
Cătunele pendinte: Principele Mircea, situat la 7 km. spre M.-Z.
Data înființării și populația. A luat ființă în anul 1879, având astăzi o populație de
circa 3000 de suflete.
Cătunul s-a înființat la anul 1912, prin de imitatea bunurilor de mână moartă,
espropriate la acel an și are o populație de 600 de suflete.
Biserica și preotul comunei. Biserica cu hramul “Buna Vestire” s-a zidit în anii
1885-1887, din contribuția locuitorilor, stimulați de primul paroh al comunei,
decedatul Pr. Nicolae Ricman. Astăzi parohul comunei este Pr. Teodor Ștefănescu.
Biserica cătunului. În Principele Mircea s-a ridicat în anii 1925-28 o micuță dar
foarte frumoasă biserică, zidită deasemenea din contribuția locuitorilor. Preot n-are
încă.
Școala și personalul didactic.În comuna Vișina sunt două localuri de școală unul
zidit prin anul 1893 în perfectă stare, și altul mare, spațios, cu 4 clase, zidit în anul
1913. Directorul școalei este d. Petre I. Vlad, iar titularii celorlalte posturi, D-na M
Vlad, d. I. Gr. Ionescu, D-ra E. Stănculescu, d-l Constantin Popescu și d-na Elena C.
Popescu.
Școala și personalul didactic în cătun. Cătunul n-are local propriu de școală, dar
e în proect, fiind pusă temelia. Are un singur post, al cărui titular e d. Dem.
Teodorescu.
Primăria. Are local propriu, zidit în anul 1902. Primari cu un trecut mai
important în viața comunei au fost: Ion M. Nețoi, decedat și d. Toma Băltărețu.
Actualul primar e d. Ilie Gavrilescu, notar d. M.Fl. Rusănescu-Trușe, secretar d. Tache
Ionescu, casier comunal d. Tudor Fl. Drăghici.
Banca Populară “Libertatea Economică” e înființată în anul 1904 din inițiativa
Preotului N. Ricman, fost președinte, Const. Grigoraș fost casier, învățător, Ion M.
Nețoi decedați și domnii Gh. Dumitrescu, Tache Ionescu și M. Fl. Rusănescu. Actualul
consiliu e compus din d-nii M. Strinu, I. Ricman, avocat, M. M. Rusănescu, P.P.Vlad,
Al. Bostangiu, și M. Crușoveanu. Casier d. Mihai Ionescu, contabil d. Gh. Drăghici.
Are un capital social de 512.500 lei și un număr de 278 membrii societari;
depuneri 414.000, împrumuturi 1.837.000

224
 Cooperativa. “Sf. Ilie”, înființată în anul 1915 de d. Ștef. Ricman, D-tru Nețoi,
Ion. T. Marița, Ion Fl. Simion, P.I. Mitru, face operații de aprovizionare și desfacere în
comun, având astăzi ca diriginte pe d. Lache Irimin.
Monumente: În comuna Vișina, la șosea și-n fața bisericii, stă ridicat monumentul
pentru pomenirea eroilor căzuți în campania din 1913. E ridicat pe cheltuiala
locuitorilor, chiar în toamna acelui an.
În curtea bisericii mai e un monument funerar, masiv și sobru, la căpătâiul
cavoului Preotului Nicolae Ricman.
Istoric: Comuna Vișina, una din cele mai frumoase și mai bogate comune ale
județului, cu străzi largi, drepte și perfect aliniate, își are și ea legenda ei, păstrată în
balada “Cele trei sate bogate”, cântată de lăutari.
Din păcate n-o mai știe nimeni astăzi în forma ei poetică, așa cum ni-o cântau
lăutarii acum 30-40 de ani. Doar atât se mai știe, că aici a fost în vechime un sat bogat,
cu acelaș nume, care a fost ars și pustiit de o invazie turcească ( la fel Vădastra și
Obârșia după unii, sau Urzica și Polovnia- Vârtopul de astăzi - după alții), în ziua de
Paște.
Fetele și femeile s-au aruncat de spaimă în fântâni, iar oamenii au fost duși în
robie. S-au găsit în adevăr, cu prilejul diverselor săpături, mormane de osăminte și de
monete din salbe.
Era aci și un boer mare Vișanu sau Vișineanu, a cărui culă a fost arsă și dărâmată:
o mică moviliță din colțul de S.-V. al satului, lângă calea ferată, indică locul culei.
Mulți vișinari își au vetrele cuptoarelor pardosite cu cărămizi late, scoase din cula
Vișineanului.
La 1877 când au trecut spre Siliștioara trupele ruso-române, pe locul înfloritoarei
comune de astăzi erau bălării întinse și pustietate. Un singur bordei ban, al moșului
Ivan Nane, oferea adăpost drumeților.

4. Viața bisericească în Oltenia, Anuarul Mitropoliei Olteniei, Tipografia Sf.

Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinului, Craiova, 1941, pag. 665-666

225
VIȘINA VECHE

Alcătuită din 843 familii, 3052 suflete. Situată la 3 km. de gara Vișina, la 10 km.
de oficiul poștal Obârșia și la 29 km. S. de Caracal, pe șoseaua Caracal - Corabia.
Biserica parohială cu hramul “Buna Vestire”, construită din zid în 1886, reparată în
1928 și 1936, avariată de cutremurul din 1940, are nevoie de reparație, asigurată la 300
000 lei. Casă parohială nu este. Are 7 ha, pământ de la 1879 și un cimitir, administrat
de consiliul parohial.
Cor bisericesc nu este. Biblioteca parohială are 339 volume și 100 cetitori.
Căminul cultural înființat 1939, afiliat F.R., preotul e director. Starea religios-morală
mulțumitoare. Sectanți nu sunt. Intelectuali ridicați din parohie: 1 preot, 5 profesori, 9
învățători, 1 doctor, 1 avocat, 5 ofițeri, 6 aviatori, 7 funcționari, din ei 3 fii de preot, 3
de învățător, restul de săteni. Pentru reparația bisericii și nevoile cultului, enoriașii au
jertfit 250 000 lei anual. Săracii s-au ajutat cu 200-400 lei anual. Cantina școlară
alimentează iarna 20 elevi săraci.
Paroh, pr. iconom stavrofor Teodor I. Ștefănescu, născut 1896, în comuna
Amărăștii de Jos, Romanați, hirotonit 1921, licențiat în teologie. Cântăreți: Ion Opriș,
născut 1891, școala de cântăreți, numit în 1908, Marin Marinescu, născut 1911, școala
de cîntăreți, numit în 1931.

5. Județul Olt, colectivul de autori Constantin Gheorghe, Valeriu Boteanu, Iuliu

Curta, Gh. Mărunțelu, Editată de Comitetul județean Olt al P.C.R. în cinstea
aniversării a 30 de ani de la eliberarea patriei de sub jugul fascist și a celui de-al XI -
lea Congres al partidului, pag. 374-376
Vișina
Comuna Vișina este situată în partea de sud a județului, în Câmpia Caracalului,
la o distanță de 70 km de orașul Slatina și 14 km de Corabia. Are o suprafață de 35
km2.
În componența comunei intră un singur sat - Vișina, care este menționată la 11
iunie 1545, într-un hrisov prin care Mircea Ciobanul întărește mănăstirii Bistrița toate
satele și bălțile pe care le are, între care și un loc “unde se cheamă Vișina”.

226
 Drumul național Corabia-Slatina leagă comuna de reședința județului. Cea mai
apropiată stație de cale ferată este halta Vișina Veche, situată la o distanță de 1 km față
de consiliul popular comunal.
În cadrul comunei există două stații de autobuz, transportul cu mijloace auto
asigurând legătura cu orașele Slatina, Caracal și Corabia.
Populația la 1 iulie 1973 era de 3678 locuitori (1819 bărbați și 1859 femei).
În comună funcționează o fabrică de cărămidă, o brutărie și o moară. Prestările
de servicii către populație sînt asigurate de 6 unități cooperatiste: un atelier cizmărie, 2
ateliere tîmplărie, 2 ateliere croitorie și o frizerie.
În anul 1972, în unitățile din comună, lucrau 550 salariați. Agricultura dispune
de 3193 ha (92,1% din suprafața totală), din care 3158 ha suprafață arabilă și 35 ha vii
și livezi. Din suprafața arabilă, 448 ha sînt amenajate pentru irigat.
Pe teritoriul comunei își desfășoară activitatea o stațiune de mecanizarea
agriculturii, 2 ferme agricole de stat și o cooperativă agricolă de producție.
Îndrumarea tehnico-economică a cooperativei agricole de producție este
asigurată de 4 ingineri, un medic veterinar și 3 cadre cu pregătire agricolă medie.
Cooperativa agricolă de producțieha teren arabil cuprinde 1875 membri
cooperatori, apți de muncă, proveniți din 1460 familii care dețin 2739 teren agricol,
din care 2734ha suprafață arabilă. În structura suprafețelor cultivate, ponderea o dețin
culturile de porumb, grâu, floarea soarelui și legumele.
Efectivul de animale la începutul anului 1973 număra: 771 bovine, 1513
porcine, 2258 ovine, 98 caprine, 25 cabaline, 9835 păsări și stupi de albine.
Rețeaua comercială a cooperației de consum este formată din: 1 magazin
universal, 3 magazine mixte, 1 magazin alimentar, 2 bufete.
Procesul de învățământ se desfășoară într-o grădiniță și o școală de cultură
generală, în care, în anul școlar 1972/1973 au fost cuprinși 60 copii și 538 elevi,
instruirea lor fiind asigurată de 25 cadre didactice.
În comună își desfășoară activitatea un cămin cultural, un cinematograf cu
bandă îngustă și 2 biblioteci publice.
În anul 1972, numărul abonamentelor la radio era de 502 iar la televiziune
230. Există de asemenea un oficiu PTT.

227
 Pentru ocrotirea sănătății populației există o circumscripție sanitară, deservită
de un medic și 6 cadre cu pregătire sanitară medie și elementară. Necesitățile de
spitalizare sînt asigurate de unitățile sanitare din orașul Corabia.
Fondul locativ cuprinde 891 locuințe. Comuna este electrificată, ponderea
gospodăriilor consumatoare de energie electrică, în 1972, față de total gospădării fiind
de 86,1%.
În perioada 1971-1975, se va construi și da în folosință un magazin universal
sătesc și un bufet - din fondurile cooperativei de consum - iar din contribuția voluntară
a locuitorilor, un dispensar uman și o baie comunală.

6. Dicționarul istoric al localităților din județul Olt (P-V), Academia Română,

Institutul de cercetări socio-umane “C.S. Nicolăescu Plopșor” , Editura Alma,
Craiova, 2009, pag. 332-335
Comuna Vișina
S-a mai numit Vișina Veche. Localitate situată în sudul Câmpiei Caracalului, la
69,4 km sud de municipiul Slatina și 14 km nord de orașul Corabia. Prin localitate
trece șoseaua și linia de cale ferată Corabia-Rm. Vîlcea.
Vecini: nord - comunele Brastavățu și Rusănești, est - com. Cilieni, sud - orașul
Corabia, vest - comuna Vădastra și Vișina Nouă.
Suprafața totală - 3500 ha.
Relieful: câmpie joasă (Câmpia Caracalului) cu dune fixate, solificate și foarte
lungi, paralele și orientate pe direcția vest-nord-vest, est-sud-est. Numeroasele văi seci,
paralele imprimă reliefului un aspect larg vălurit. În cadrul acestora se întâlnesc
gorgane și mici ochiuri de apă ale iazurilor.
Clima: temperat-continentală, cu temperatura medie anuală de ăpeste 11 grade
Celsius și precipitații medii anuale 500 mm. Vânturile caracteristice: crivățul care bate
dinspre est, aducând viscol și zăpădă iarna, iar vara secetă și austrul vânt secetos din
direcția sud-vest.
Hidrografia: iazuri. Pânza de apă freatică se află la adâncimi de 5-10 m.
Vegetația: stepă reprezentată prin grupări de peliniță de stepă (Artemisia austriaca),
pir gros (Cynodon dactylon), firuță cu bulbi (Poa bulbosa), la care se adaugă unele

228
specii de negară (stipa capillata), pir crestat (Agripyron Cristatum), păiuș (Festuca
valesiaca) ș. a.
Fauna: carnivore - dihorul (Putorius putorius), nevăstuica (Mustella Sivalis),
hermelina (Mustella erminea), rozătoare - hârciogul (Cricetus cricetus), popândăul
(Citellus citellus), șoarecele de câmp (Apodemus agrarius), iepurele de câmp (Lepus
europeanus); păsări -prepelița (Coturnix coturnix), ciocârlia de câmp (Melancoryfa
calandra), barza (Ciconia alba); reptile - șerpi, șopârle, gușteri; insecte.
Solurile: cernoziomuri levigate.
Resurse naturale: terenuri arabile valorificate prin culturi agricole diverse.
Evoluția administrativă: Comună înființată prin legea administrativă din 31 martie
1864. Înregistrată în județul Romanați, plășile Balta-Oltul de Jos (1864-1912),
Dunărea (1912-1950), regiunea Craiova, regiunea Oltenia (1950-1968), raionul
Corabia (1950-1968). A fost formată din satele Vișina (1864-1912, 1965 - prezent),
Vișina, Vișina Nouă (1912-1932), Vișina Veche, Principele Mircea (1932-1952),
Tudor Vladimirescu (1952-1965).
Economia: În anul 1898, locuitorii aveau 3510 vite mari, 2090 vite mici și 500
porci; în anul 1912 - o bancă populară, două obști de arendare, o cooperativă de
coonsum, o moară cu aburi, o moară pe benzină, 5 cârciumi; în anul 1928 - o bancă
populară “Libertatea economică” (înființată în anul 1904), o cooperativă de consum,
un birou percepție fiscală, o moară pe benzină, o moară cu aburi, 5 cârciumi; în anul
1973 suprafața agricolă a comunei a fost de 3193 ha din care 3158 ha suprafață arabilă,
35 ha vii și livezi; efectivul de animale număra 771 bovine, 1513 porcine, 2258 ovine,
98 caprine, 25 cabaline, 9835 păsări, 8 stupi de albine; în același an, în comună se
găseau o cooperativă agricolă de producție (1875 membri, 4 ingineri, un medic
veterinar, 3 cadre cu pregătire agricolă medie), o fabrică de cărămidă, o brutărie, o
moară, un atelier de cizmărie, două ateliere tâmplărie, două ateliere croitorie, o frizerie,
un magazin universal, 3 magazine mixte, un magazin alimentar, 3 bufete; în anul 1983,
suprafața comunei era de 3501 ha din care 3263 ha suprafață agricolă (3217 ha teren
arabil, 46 ha vii); efectivul de animale număra 987 bovine, 4240 porcine, 633 ovine și
caprine. În același an în comună se găseau o cooperativă agricolă de producție (1211
membri, dispunea de 2911 ha suprafață arabilă cultivate cu 540 ha grâu și secară, 967

229
ha porumb, 210 ha sfeclă de zahăr, 125 ha floarea soarelui, 125 ha legume), o moară, o
brutărie, ateliere de prelucrarea lemnului, cismărie, croitorie, 3 magazine nealimentare,
un magazin universal, un bufet; în anul 2005, suprafața totală a comunei a fost de 3500
ha din care 3262 suprafață agricolă (3162 ha suprafață arabilă, 35 ha vii și pepiniere
viticole, 65 ha pășuni, 1397 ha cultivate cu grâu și secară, 1177 ha cu porumb, 18 ha
cu cartofi, 520 ha cu floarea soarelui, 50 ha cu legume); efectivul de animale număra
277 bovine, 1791 porcine, 2069 ovine, 23200 păsări.
Evoluția demografică: În anul 1898 în comună erau 1252 locuitori; în anul 1912 -
3783 locuitori (1931 M, 1852 F), 618 clădiri locuite, 23 clădiri nelocuite, 642
gospodării; în aNUL 1941 - 843 familii, 3052 locuitori; în anul 1973 - 3678 locuitori
(1819 M, 1859 F), 891 locuințe; în anul 1983 - 3809 locuitori, 987 clădiri; în anul
2005 - 3481 locuitori (1681 M, 1800 F), 1052 locuințe ( o locuință în proprietate
publică, 1051 locuințe din fondurile private), 48869 m2 suprafață locuibilă (27 m2
suprafață locuibilă proprietate publică, 48833 m2 suprafață locuibilă fonduri private).
Numărul mediu de salariați a fost de 103 (24 în agricultură, 43 în industrie, 6 în
transporturi, depozitare, poștă, comunicații, 1 în activități financiar-bancare și de
asigurări persoane, 1 în administrația publică, 23 în învățământ, 5 în sănătate și
asistență socială).
Instituții: În anul 1898 în comună se găseau o școală și o biserică, în anul 1912 -
primărie, un post de jandarmi, un birou percepție fiscală, un post telefonic, 2 școli, 2
biserici; în anul 1941- o biserică, un cămin cultural (înființat în 1939), o bibliotecă
parohială (339 volume); în anul 1973 - o grădiniță (60 copii), o școală (538 elevi, 25
cadre didactice), un cămin cultural, două biblioteci publice, un cinematograf, un
dispensar (deservit de un medic și șase cadre cu pregătire sanitară medie), o agenție
P.T.T.; în anul 1983 - o grădiniță (frecventată de 120 copii), o școală (frecventată de
624 copii, 25 cadre didactice, 13 săli de clasă și laboratoare), un cămin cultural, un
cinematograf, o bibliotecă publică, un dispensar (un medic, 4 cadre cu pregătire
sanitară medie); în anul 2005 - o grădiniță (80 copii, 4 cadre didactice), o școală (270
elevi, 18 cadre didactice, 14 săli de clasă și cabinete școlare), două biblioteci (una
publică), o agenție P.T.T.R. (576 abonamente radio, 587 abonamente T.V., 252
abonamente telefonice), un dispensar (2 medici, 3 cadre cu pregătire sanitară medie).

230
Vișina, Vișina Veche, sat
Evoluția administrativă: A făcut parte din comuna Vișina (1864- prezent).
Într-un act din 1941, se menționează despre satul Vișina Veche că “s-a înființat pe
terenurile date însurățeilor după legea de împroprietărire din anul 1879“
Arheologia: La Vișina au fost descoperite fragmente ceramice neolitice ce aparțin
culturilor Boian și Gumelnița. Tot aici au fost cercetate și urmele unei așezări romane
și a unei necropole tumulare (în care s-au găsit ceramică, fibule de bronz datate în sec.
III d. Chr., precum și o monedă emisă de Filip Arabul).
Atestare documentară: Satul este menționat într-un document emis la 1 iunie
1545 prin care Mircea Ciobanul întărește Mănăstirii Bistrița, bălți, țigani și mai multe
sate între care și Vișina. Satul mai este menționat și în alte documente emise în sec.
XVI-XVII.
Evoluția proprietății: La 6 septembrie 1598, Mihai Viteazul a cumpărat satul
Vișina “toată și cu tot hotarul” de la 43 megieși cu 65000 aspri. Cu această ocazie sunt
menționate și hotarele “din Măgura Dadului până în Măgura lui Burduh și până în
piatră în Gropșoară și până în Măgura lui Radul și din Măgura lui Badiul până la
Groapă și până în Drumul Pietrii și din Drumul Pietrii iar până ân Măgura lui Dadul.”
În timpul domniei sale Mihai Viteazul a împrumutat suma de 20000 de aspri de la
Mănăstirea Cozia, de la care a luat și o cantitate de plumb, promițând că va da în
schimb mănăstirii, două sate. Astfel, la 16 septembrie 1601, satul Vișina intră în
stăpânirea mănăstirii. La 8 ianuarie 1602, drepturile aceleiași mănăstiri asupra satului
sunt reconfirmate de către Simion Movilă, reconfirmare dată la sfârșitul aceluiași an și
de către Radu Șerban. Satul a rămas în stăpânirea mănăstirii până în anul 1863. La 5
iulie 1633 Matei Basarab a poruncit unor boieri să aleagă “hotarul dinspre Siliștoară și
dintre Vișina, să caute în Măgura Radului până în Măgura lui Burduh și până în
Gropșoară” . Prin legea secularizării averilor mănăstirești moșia a trecut în proprietatea
statului. În anul 1906, statul deținea 1850 ha iar 280 locuitori 3526 ha. În anul 1921 au
fost expropriate 214 ha, 105 ha rămânând pe seama Casei Centrale. În același an au
fost împroprietăriți 43 țărani cu loturi de 4 ha. Localitate complet colectivizată în anul

231
1961. Începând cu anul 1990, sătenilor le-a fost restituită proprietatea în limitele Legii
18/1991, Legii 1/2000 și Legii 10/2001.
Economia: Principala ocupație a locuitorilor a fost agricultura cu ramurile sale
conexe. În anul 1887, s-au cultivat 1100 ha cu grâu și 1100 ha cu porumb; efectivul de
animale număra 3510 vite mari, 2090 vite mici și 500 porci.
În anul 1885, funcționau fără aprobare două bâlciuri, fiecare de câte 3 zile, la 18
mai și 11 septembrie. Mai funcționa încă un bâlci pe 6 august. În anul 1889 primăria
comunei Vișina a solicitat aprobarea pentru bâlciurile de la 18-21 mai și 11-14
septembrie. În tabelul statistic din 1903 privind bâlciurile și târgurile din județul
Romanați, la Vișina sunt înregistrate două bâlciuri, între 15-21 mai și 10-14
septembrie, cu vînzări de vite și manufactură. În perioada 1919-1940, funcționa un
singur bâlci anual, la 21 mai. După anul 1944, funcționa un singur bâlci anual la 6
august. În anul 1912, se găseau o bancă populară, 2 obști de arendare, o cooperativă de
consum, o moară cu aburi, o moară pe benzină, 3 cârciumi.
Evoluția demografică: În anul 1598, în sat erau 43 familii; în anul 1887 - 1252
locuitori, 306 familii; în anul 1912 - 2492 locuitori (1261 M, 1231 F), 402 clădiri
locuite, 10 clădiri nelocuite, 416 gospodării; în anul 1930 - 2655 locuitori; în anul
1941 - 3003 locuitori, 568 clădiri; în anul 1956 - 3362 locuitori; în anul 1977 - 3704
locuitori, 962 clădiri.
Participare la evenimente: Locuitorii din satul Vișina au participat la războiul de
independență (soldații Voicu Bocai și Nicolae Popescu din Regimentul 4 linie au fost
uciși).
Instituții: În anul 1898, în sat se găsea o școală (înființată în anul 1900, din
inițiativa învățătorului Popescu a luat pentru “lucru de mână, noțiuni de lemnărie și
fierărie”. Ministerul Instrucțiunii a hotărât ca, de la 1 septembrie 1901 această școală
să fie mutată la Balș, urmând ca să-i fie acordată o subvenție de 1000 lei pe an); în
anul 1912 - un birou percepție fiscală, un post de jandarmi, o școală, o biserică.

Principele Mircea, sat

Evoluția administrativă: S-a înființat în anul 1914. A făcut parte din comuna
Vișina (1932-1952).

232
 Evoluția demografică: În anul 1930, în sat erau 456 locuitori, 84 clădiri; în anul
1941 - 619 locuitori, 140 locuitori.

233
 ANEXE 2
DIVERSE LISTE ȘI TABELE

1.Lista cu eroii din comuna Vișina ce și-au pierdut viața în primul război
mondial (1916-1918)

Nr. Corpul sau

crt. Numele serviciul unde Observații
și prenumele Gradul a luat parte în
campanie
1 Ion Gâlă soldat Reg. 10. Inf.
2 Iancu Safciu soldat Div. Tren
3 Nicolae Neicu soldat Reg. 14. Art.
4 Eremia Strinu soldat Reg. 59. Inf.
5 Filip soldat Reg. 19. Inf.
6 Ștefan Gherasim soldat Reg. 13 Art.
7 Stan Iorga soldat Reg. 59. Inf. Contingent 1892
(soție Elena)
8 Odagiu Marin soldat Reg. 59. Inf. (posibil prizonier
Germania)
9 Scarlat Diaconu soldat Reg. 59. Inf.
10 Grigore Olteanu soldat Reg. 59. Inf.
11 Petre Sincu soldat Reg. 15. Art.
12 Petre Belciug soldat Reg. 19. Inf.
13 Gheorghe Belciug soldat Reg. 59. Inf.
14 Aristide Belciug soldat Reg. 3. Art. Contingent 1916 sau 1906
(soție Ecaterina)
15 Ion Simion soldat Div. I. Tren
16 Nicolae Pavel soldat 5 Vânători
17 Ion Stan soldat Reg. 19. Inf.

234
18 Tudor Odagiu soldat 14 Obuziere
19 Florea Orzață soldat Reg. 59. Inf.
20 Iacob Bojica soldat Reg. 59. Inf.
21 Oprea Popescu caporal Reg. 50. Inf.
22 Alexandru Oprea soldat Reg. 19. Inf.
23 Nicolae Cealacu soldat Reg. 19. Inf.
24 Iancu Cotelin soldat Reg. 19. Inf. Pe un tabel apare la Reg.
59. Inf și posibil prizonier
în Germania
25 Filip Cotelin soldat Reg. 19. Inf.
26 Nicolae Guță soldat Reg. 59. Inf.
27 Ion Marcu soldat Reg. 59. Inf.
28 Ion Tutunaru soldat Reg. 59. Inf.
29 Constantin Sima soldat Cercul
recrutare
30 Oprea Știrbu soldat
31 Gheorghe Lungu soldat Reg. 59. Inf.
32 Ion Vlad soldat Reg. 59. Inf.
33 Dumitru Drăghici soldat Reg. 59. Inf. (posibil prizonier
Germania)
34 Barbu Costea soldat Reg. 19. Inf.
35 Spiridon Licurici soldat Reg. 19. Inf.
36 Mihail Motohonu soldat Reg. 19. Inf.
37 Ion Mircea soldat Reg. 59. Inf.
38 Oprea Neață soldat Reg. 19. Inf.
39 Gheorghe Mândruță soldat Reg. 59. Inf.
40 Iancu Nuță soldat Reg. 59. Inf. (posibil prizonier
Germania)
41 Dumitru Constantin soldat Reg. 59. Inf. Contingent 1896
(soție Penolopia)

235
42 Ion Medeleț soldat Reg. 19. Inf.
43 Ilie Medeleț soldat
44 Nica Zanfir soldat Reg. 59. Inf.
45 Nicolae Badea soldat Reg. 59. Inf.
46 Oprea Stanciu soldat Reg. 59. Inf.
47 Nicolae Marancea soldat Reg. 59. Inf.
48 Aristide Stancu soldat Reg. 1. Art.
49 Iancu Prioteasa soldat Reg. 80. Inf.
50 Gheorghe Stoian soldat Reg. 19. Inf.
51 Gheorghe Petroi soldat
52 Florea Lia soldat Reg. 59. Inf. Contingent 1907
(soție Stana)
53 Stanca Sincu soldat Reg. 80. Inf.
54 Nicolae Tudor soldat Reg. 59. Inf.
55 Ștefan Delcea soldat Reg. 59. Inf.
56 Stan Toma soldat Reg. 59. Inf. Contingent 1908
(soție Gheorghița)
57 Ion Barbu soldat Reg. 59. Inf.
58 Ion Băltărețu soldat Reg. 59. Inf.
59 Ion Vlad soldat Reg. 59. Inf. (posibil prizonier
Germania)
60 Petre Tale soldat Reg. 19. Inf.
61 Ilie Rusănescu caporal Reg. 19. Inf.
62 Nica Nicolae sergent Reg. 9. Inf.
63 Ion Surghie soldat Reg. 59. Inf.
64 Spiridon soldat Reg. 19. Inf.
Dănciulescu
65 Ion Mărghidanu soldat Reg. 59. Inf.
66 Ilie Orzață soldat Reg. 59. Inf.
67 Trofin Luparu soldat Reg. 59. Inf.

236
68 Nicolae Popa soldat Div. 2 tren
69 Marin Smaranda soldat Reg. 59. Inf.
70 Ion Smaranda soldat
71 Marin Neicu soldat Reg. 19. Inf.
72 Paraschiv Achim soldat Reg. 59. Inf.
73 Nicolae Achim soldat Reg. 59. Inf.
74 Sterian V. soldat Reg. 59. Inf.
75 Oprea Leța soldat Reg. 59. Inf.
76 Petre Tobă soldat Reg. 59. Inf.
77 Constantin Piți s. instr. Reg. 59. Inf.
78 Petre Toma soldat Reg. 59. Inf. Conting. 1917, 2 orfani
(Dumitru Toma Petre)
79 Zaharia Stănoi soldat Reg. 59. Inf.
80 Marcu Rezeanu soldat Reg. 59. Inf.
81 Nicolae Dobre
82 Gheorghe Pavel
83 Ștefan Pavel
84 Nicolae Dițu
85 Ilie Gh. Pavel
86 Carol Gh. Pavel
87 Oprea V. Ciucu
88 Ștefan Stănoi
89 Dumitru Toma
90 Ristea D. Toma
91 Alexandru Mitroi
92 Ion Stănoi
93 Sterian Vârban
94 Florea Smarandache
95 Nicolae D.
96 Ion Naidin

237
97 Ștefan Bouleanu
98 Nicolae Aligică
99 Nicolae Șoimu
100 Constantin
Paraschiv
101 Dumitru Paraschiv
102 Marin Grădinaru
103 Tudor Marin
104 Tudor Nămoianu
105 Ion D. Barbu
106 Marin Pițulea
107 Marin Tănase
108 Ion Tănase
109 Oprea Matei
110 Ion Op. Matei
111 Ion Cuțulescu
112 Florea Orzață soldat Reg. 59. Inf. Contingent 1913 (soție
Maria); Altă sursă 1
Grăniceri, posibil prizonier
în Germania
113 Marin Drugă
114 Petre Tutunaru
115 Spiru Tudor
116 Marin Zanfir
117 Ion Șt. Prodan
118 Profir Ghiță
119 Ștefan Neacșu
120 Ion Șt. Neacșu
121 Dumitru Băluță
122 Florea Opriș

238
123 Florea Safciu
124 Mihalache Gâlă
125 Marin Rusănescu
126 Belciug Tudor
127 Drăghici Ion
128 Drăghici Spiridon
129 Iorga Ion
130 Iorga Eftenie

2.Lista cu eroii din comuna Vișina ce și-au pierdut viața în al doilea război
mondial (1941-1945)

Nr. Numele și Gradul Contin Unitatea Locul morții Data

crt. prenumele -gent militară decesului
Etatea
1 Dănciulescu I. soldat 26 ani Reg.19 Carpova 19.VII.1941
Ștefan Inf. Ucraina
2 Lia Gh. Ion soldat 28 ani Reg. 2 Buldinovca 22.VIII.1941
Călărași Ucraina
3 Pârșu N. Constantin sergent 24 ani Reg.19 Gara Carpova 20.IX.1941
Înhumat în Cimitirul Dorobanți Ucraina
eroilor din comuna
Calantaevca, regiunea
Odessa, Ucraina

4 Cioară N. Petre fruntaș 24 ani Reg. 2 Comuna 26.IX.1941

Înhumat în Cimitirul Călărași Celibest
Comunei Mihailovka
regiunea Zaporojie,
Ucraina

5 Simion P. Dumitru soldat 22 ani Corp Iuniebea 08.X.1941

Ambulant
moto 44

239
6 Curelaru Constantin caporal 27 ani Corp Vigoda 23.08.1941
batalion
pionieri
7 Stănescu N. Marin soldat 23 ani Reg. 2 Scheitedi, 09.01.1942
Călărași Crimeea
8 Pană D. Marin caporal 30 ani Reg. 82 Varvarovca 21.05.1942
Inf.
9 Mircea M. soldat 23 ani Reg.1 Spital
Constantin Dolj Inf. Timișoara
10 Nămoianu F. Ion soldat 33 ani Reg. 26 Bogdanova 17.05.1942
Dorob.
Inf.
11 Negrilă fruntaș 25 ani Reg. 2 23.08.1942
N. Nicolae Vițu Contingen Călărași
t1941
Înhumat în Cimitirul
eroilor diviziei 8
Cavalerie, de lângă
localitatea Stary Krim
peninsula Crimeea

12 Simion O. Nicolae soldat 30 ani Reg.3

Roșiori
13 Ilie D. Petre aviator Regim.
Aviație
14 Mitru caporal 25 ani Reg.2 Calmucia 9.12.1942
D. Haralambie Călărași Ichi
Sargachini
15 Bou O. Ion fruntaș /22 ani
16 Stănoi I. Ion soldat /22 ani Reg.19 Cotul Donului decembrie
Inf. 1942
17 Toma O. Ilie soldat /21 ani
18 Odagiu Gh. Aristide soldat Grupul Tren sanitar 10.11.1943
Înhumat în Cimitirul 18 nr. 2

240
 din curtea bisericii Călărași
orașului Golta,
regiunea Nikolaev,
Ucraina

19 Drăghici D. Ion caporal Reg. 31

Dorob.
20 Bostangiu I. Marin acasă 27.V.1943
21 Pița Marin sergent 1931/ Reg. 53 16.08.1943
Art.
22 Rusănescu M. soldat 1933/ Reg. 3 03.07.1943
Constantin Roșiori
23 Dumitru Barbu învățător Com. 24.08.1944
Bălănești bombă
Jud. Lăpușna
24 Irimin Ig. Toma spital 1944
25 Ciorecan T. Filip soldat 21 ani 15.06.1944
26 Mitroi D. Ion sergent 23 ani Cehoslovacia 10.02.1945
27 Bostangiu I. Ion subofițer 1944
28 Enescu I. Gheorghe 1944
29 Neață St. Marin 1944
30 Orzață M. Dumitru caporal 1941/ Reg.2 Spital 1944
25 ani Călărași Tîrnăveni
31 Mircea F. Tudor 1944
32 Surghe D. soldat Reg.19
Constantin Inf.
33 Crușoveanu Oprea
34 Costea R. Oprea 28 ani 1942
35 Pița C. Nicolae Sergent 28 ani 1942
major

241
 3. Lista cu locuitori ai comunei Vișina sau născuți în Vișina identificați de
I.I.C.C.M.E.R. drept victime ale comunismului ( site-ul victimilecomunismului.ro)

Crearea site-ului victimilecomunismului.ro este cel mai mare proiect de

cercetare desfășurat de IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
și Memoria Exilului Românesc). Informațiile culese din documentele din epocă sunt
ordonate pentru prima dată într-o bază de date imensă. Fișele matricole penale
(documente create de Direcția Generală a Penitenciarelor la încarcerarea victimelor)
sunt disponibile pe site și pot fi consultate, ele oferă cea mai importantă sursă de
informații biografice despre foștii deținuți.

1. Cercel Anghel
- 3 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 27.07.1945, Vișina, Olt; adresa
Vișina, Olt; origine socială: săracă; studii elementare; cetățenie română; naționalitate
română; profesie la arestare: agricultor; apartenență politică la arestare UTC (UTM);
apartenență politică în trecut; data arestare 09.02.1961; durata condamnare - 60 luni;
penitenciar - Mărgineni, Pitești, Jilava; perioada penitenciar 09.02.1961-21.04.1962;
data eliberare 21.04.1962

2. Crușoveanu Florea (Tabic)

- 4 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 19.03.1904, Vișina, Olt; adresa
Vișina, Olt; origine socială: țăran sărac; studii primare; cetățenie română, naționalitate
română; profesie în trecut - agricultor; la arestare - agricultor; apartenență politică la
arestare neîncadrat, apartenență politică în trecut Mișcarea Legionară; 2 copii; data
arestare 05.11.1958; durata condamnare - 9 ani; încadrare condamnare - uneltire; nr.
hotărârii judecătorești încadrare 98/1959; instituție încadrare - TM Craiova,
penitenciar - 64, 26, 191, 76; data eliberare 26.01.1963; tip eliberare D.5/1963

3. Diaconeasa Tudor
- 4 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 02.01.1931, Vișina, Olt; adresa
Tudor Vladimirescu, Olt; origine socială țăran sărac; studii primare; cetățenie română,

242
naționalitate română; profesie în trecut -zidar, la arestare - zidar; apartenență politică
la arestare UTC (UTM); apartenență politică în trecut neîncadrat; 0 copii; dată arestare
16.10.1951; durata condamnare - 1 an; încadrare condamnare - tâlhărie și deținere de
armă; nr. hotărârii judecătorești încadrare 5705/1952; instituție încadrare - Curtea
Craiova; descriere fapta - În anul 1951 a furat o capră și fiind prins a făcut uz de pistol;
penitenciar - 197, 14, 48, 70; data eliberare 22.10.1952; tip eliberare - la termen

4. Dîră Alexandru
- 1 fișă; născut 14.06.1892, Vișina, Olt; adresa Vișina, Olt; origine socială țăran
mijlocaș; studii elementare; cetățenie română, naționalitate română; profesie la
arestare - plugar; apartenență politică la arestare - ; apartenență politică în trecut
Mișcarea Legionară; număr copii - 1; dată arestare 30.06.1959; durata condamnare -
36 luni; penitenciar - 0830 Periprava; perioada penitenciar 30.06.1959 - 07.04.1960;
data eliberare 07.04.1960

5. Dobre Ion
- 1 fișă; născut 16.01.1901, Vișina, Olt , adresa Vișina, Olt; origine socială țăran
mijlocaș, studii elementare; cetățenie română, naționalitate română; profesie la
arestare - agricultor; profesie în trecut - agricultor; apartenență politică la arestare;
apartenență politică în trecut Mișcarea Legionară; număr copii - 7; dată arestare
30.06.1959, durata condamnare - 24 luni; penitenciar - 0830 Periprava; perioada
penitenciar 30.06.1959 - 15.02.1960; tip eliberare - decedat

6. Fulguleț Ilie
- 4 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 12.05.1934, Vișina, Olt, adresa
Iecea Mică, Timiș; origine socială țăran mijlocaș, studii primare; cetățenie română,
naționalitate română; profesie în trecut: agricultor; la arestare: agricultor; apartenență
politică la arestare UTC (UTM); apartenență politică în trecut - neîncadrat; număr
copii: 2; data arestare 17.06.1960; durata condamnare - 3 ani și 6 luni; încadrare
condamnare - tentativă de trecere a frontierei; nr. hotărârii judecătorești încadrare

243
326/1960; instituție încadrare - TM Timiș; penitenciar - 93, 48, 64, 44; data eliberare
31.12.1963; tip eliberare D.5/1963

7. Irmin Ignat
- 3 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 02.05.1900, Vișina, Olt; adresa
Vișina, Olt; origine socială: țăran mijlocaș; studii -; cetățenie română, naționalitate
română; profesie în trecut -plugar; la arestare - plugar; apartenență politică la arestare
neîncadrat; apartenență politică în trecut: Mișcarea Legionară; număr copii 1; data
arestare 02.04.1959; durata condamnare - 7 ani; încadrare condamnare - uneltire; nr.
hotărârii judecătorești încadrare 433/1959; instituție încadrare - TM Craiova;
penitenciar - 26, 62, 191; data eliberare 23.04.1962; tip eliberare D.295/1962

8. Ilie Anghel
- 6 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 26.02.1920, Vișina, Olt; adresa
Vișina, Olt; origine socială: țăran mijlocaș; studii elementare; cetățenie română,
naționalitate română; profesie în trecut -agricultor, la arestare - agricultor; apartenență
politică la arestare; apartenență politică în trecut Mișcarea Legionară; număr copii 0;
data arestare 28.08.1957; durata condamnare - 18 ani; încadrare condamnare - crima
de uneltire; nr. hotărârii judecătorești încadrare 406/1958; instituție încadrare -
Tribunalul Suprem; penitenciar - 26, 62, 191, 63, 39, 48; data eliberare 22.06.1964; tip
eliberare D. 310/1964

9. Ilie Ion
- 1 fișă; născut 12.02.1924, Vișina, Olt , adresa Municipiul București; origine socială
țăran sărac, studii primare; cetățenie română, naționalitate română; profesie la arestare
- cizmar, profesie în trecut -cizmar; apartenență politică la arestare -neîncadrat;
apartenență politică în trecut - neîncadrat; număr copii - 2; dată arestare; antecedente
penale; prevenție 25.03.1963; durata condamnare; penitenciar - 99; descriere faptă -
uneltire contra ordinii sociale; perioada penitenciar; data eliberare 18.09.1963

244
10. Istrate Nicolae
- 6 fișe; născut 23.01.1910, Vișina, Olt , adresa Pecineaga, Constanța; origine socială
țăran mijlocaș, studii elementare; cetățenie română, naționalitate română; profesie la
arestare - agricultor, profesie în trecut -agricultor; apartenență politică la arestare -
neîncadrat, apoi PCR/PMR; apartenență politică în trecut - Mișcarea Legionară; număr
copii - 5, apoi 6; dată arestare - 12.09.1958; încadrare condamnare - uneltire, apoi
participare la organizație subversivă; nr. hot. judecătorești încadrare - 813/1948,
913/1949; instituție încadrare - TM Constanța; durata condamnare - 10 ani, apoi 36
luni; penitenciar - Formațiunea 0967 Constanța, Culmea, Periprava, 191, descriere
faptă - în anul 1948 a dat ajutor legionar 100 lei (organizație subversivă); perioada
penitenciar 18.09.1948 - 07.09.1957 și 12.09.1958 - 16.09.1961; data eliberare
16.09.1961; tip eliberare D. 72/1950

11. Jianu Ilie

- 3 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 14.02.1910, Vișina, Olt, adresa
Vișina Nouă, Olt; origine socială țăran mijlocaș, studii: - ; cetățenie română,
naționalitate română; profesie în trecut -plugar, la arestare - plugar; apartenență
politică la arestare; apartenență politică în trecut Mișcarea Legionară; număr copii 2;
data arestare 03.08.1959; durata condamnare - 24 luni; încadrare condamnare - uneltire;
nr. hotărârii judecătorești încadrare 433/1959; instituție încadrare - TM Craiova;
penitenciar - Craiova, Periprava, Salcia; data eliberare 22.09.1960

12. Netoiu Aristide

- 1 fișă; născut 15.08.1895, Vișina, Olt , adresa Vișina, Olt; origine socială chiabur;
cetățenie română, naționalitate română; profesie la arestare - agricultor, profesie în
trecut - agricultor; apartenență politică la arestare - neîncadrat; apartenență politică în
trecut - neîncadrat; număr copii - 0; dată arestare 29.05.1950, durata condamnare - 24
luni; penitenciar - Castelul; perioada penitenciar 29.05.1950 - 21.02.1953; observații -
Internare majorată cu 24 de luni prin Dec. 515/1952

245
 13. Pârlogea Gheorghe
- 6 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 02.09.1921, Vișina, Olt, adresa
Pitești, Argeș; origine socială chiabur, țăran mijlocaș, studii liceale; cetățenie română,
naționalitate română; profesie la arestare - locotenent major/ofițer activ; profesie în
trecut -sublocotenent/elev; apartenență politică la arestare - neîncadrat; apartenență
politică în trecut - neîncadrat; număr copii 2; data arestare 25.09.1955; durata
condamnare - 5 ani; încadrare condamnare - sustragere de documente militare, nr.
hotărârii judecătorești încadrare 674/1953; instituție încadrare - TMR II M București;
penitenciar - 0, 200, 48, 16, 4, 99; data eliberare 27.10.1955; observații - fișa matricolă
penală din data de 14.05.1953, ridicat de MSS penitenciar Jilava

14. Popa Marin ( Zis Maranga)

- 3 fișe, câte una pentru fiecare penitenciar; născut 06.07.1899, Vișina, Olt, adresa
Vișina, Olt; origine socială țăran mijlocaș, studii primare; cetățenie română,
naționalitate română; profesie în trecut -agricultor, la arestare - colectivist;
apartenență politică la arestare neîncadrat; apartenență politică în trecut Mișcarea
Legionară; număr copii 3; data arestare 13.06.1961; durata condamnare - 8 ani;
încadrare condamnare - uneltire; nr. hotărârii judecătorești încadrare 155/1961;
instituție încadrare - TM Craiova; penitenciar - 26, 62, 191; data eliberare
23.04.1962; tip eliberare D.295/1962

4. LISTĂ
CU PRIMARII DIN PERIOADA 1990-2022
ȘI REALIZĂRILE LOR

Nr Nume - Mandate Obiective realizate

crt prenume
1 MARINESCU 1990-
ION 1992
2 PÂRLOGEA 1996-
ILIE 2000

246
3 OPREA 1992- - Construire sediu Primărie
PETRE 1996
- Asfaltare Linia Mare 1100 ml
4 VLAD ILIE 2000-
2004
5 STĂNESCU 2004- - Înființare rețea publică de apa potabilă 28
CONSTANTIN 2016
km.
- Înființare piață agroalimentară
- Înființare piață comunală
- Pavare alei pietonale
- Sală de sport- 145 locuri.
- Înființare 30 ha pădure de salcâm
- Reabilitare școală și grădiniță
- Înființare rețea publică de apă uzată - 9,8
km
- Reabilitare cămin cultural
- Achiziție, reabilitare și modernizare sală
evenimente
- Amenajare bază sportivă
- Achiziție buldoexcavator
6 MARIȚA 2016- - Reabilitare dispensar comunal și centru de
GELU 2020
permanență
- Reamenajare parc comunal
- Reamenajare teren sport școală
- Construire bloc ANL- P+3E, 12 unități
locative: 4 garsoniere, 6 apartamente cu 2
camere, 2 apartamente cu 3 camere.
- Cadastrare sistematică a localității
( intravilan și extravilan)
- Realizare Plan Urbanistic General al

247
 Comunei Vișina
- Reabilitare iluminat public cu led
- Stema Comunei Vișina

- Modernizarea drumurilor de interes local și

a drumurilor comunale din com. Vișina,
jud. Olt - 9,8 km.
- Garaj la detașamentul de pompieri

7 STĂNESCU 2020- - Înființare distribuție gaze naturale

MARIAN prezent - Operațiuni de rambleiere și redarea în circuitul
MIHAIL
agricol a terenului neproductiv în suprafață de
41.283 mp ( groapă gunoi - depozit temporar
deșeuri)
- Extindere rețea de canalizare în aglomerarea
Vișina
- Modernizare drumuri de interes local și
drumuri comunale
- Consolidare și modernizare Biserica cu hramul
“Buna Vestire” și construire anexă socială

248
 5. Fii și fiice ale satului cu realizări deosebite.
Pornesc acest demers de la vișinarii prezentați de domnul Dumitru Botar în “Fiii
Romanațiului” și voi încerca să completez lista dumnealui
5.1.1. Ștefan Ricman
După ce face clasele primare în comuna Vișina, unde s-a născut în anul 1887,
absolvă școala normală și devine învățător. Nu rămâne însă în învățământ pentru că în
anul 1924 îl găsim director al Federalei “Romanați” devenită mai târziu “Dacia”, care
reunea 48 cooperative din județ și lucra în conformitate cu principiile statornicite de
Spiru Haret, urmând stimularea asociațiilor agricole.
Atras de gazetărie editează între 1928-1929 ziarul “Vremea” al cărui director a
fost, publicație ce se dovedește a fi cea mai bună din Caracal, la ea colaborând oameni
de diferite profesii din oraș sau din alte localități. Ziarul a găzduit polemici interesante
pe teme literare, sociale și estetice, directorul semnând cu pseudonimul Sillex, atacând
în câteva articole și pe edilii orașului nepăsători la ceea ce se petrecea în urbe.
Romănățenii rețin însă numele lui și în calitate de coautor la “Monografia județului
Romanați”, apărută la Craiova în anul 1928. Deși conține unele erori științifice,
lucrarea are o mare valoare documentară fiind bine structurată și prezentată citindu-se
pe nerăsuflate. De la el ne-a rămas de asemenea o broșură despre “Revoluția de la
1848” și un manuscris care cuprinde traducerea lucrării “Carol al XIII lea” de Victor
Hugo, dăruit bibliotecii Liceului “Ioniță Asan” din Caracal. Tot acestei biblioteci i-a
dăruit în anul 1947 întreaga colecție a gazetei “Vremea”.
Avea o ținută masivă, atletică în ciuda blândeții sale și a unui zâmbet luminos
pentru fiecare. Poseda o superbă bibliotecă cu cărți frumos legate, casa lui fiind locul
de întâlnire a unor distinși gazetari și scriitori ai vremii. Cu unul dintre aceștia,
Octavian Goga, avea nu numai relații politice, dar și de suflet.
Era un pamfletar și un epigramist excelent, dar și un rafinat și subtil autor de
răvașe de plăcintă. Ne-a părăsit în anul 1948, fiind înmormântat în cimitirul orașului
Caracal.
(“Fiii Romanațiului” pag. 248-249)
Textul de mai sus aparține domnului Dumitru Botar, profesor de istorie în
orașul Caracal și autorul multor articole și studii pe teme de istorie locală. Pe lângă

249
cele scrise mai sus, adaug faptul că certificatul lui de naștere există la registrul cu
născuții anului 1887, la numărul 49. Nașterea a avut loc vara, în 12 iulie. Prenumele
pruncului apare într-un loc cu grafia Stephanu, iar în alt loc Ștefan. Numele familiei
apare și el în certificatele de naștere ale copiilor mereu scris altfel Ricmănesku,
Richmănescu sau Rigmănescu, sufixul reflectând tendința de românizare a unor nume.
Pe certificatul de naștere s-a adăugat ulterior pe margine, cu scris mărunt, cerneală
neagră, faptul că tot la Vișina s-a căsătorit pe 30 decembrie 1912.

250
251
Fig. 1, 2 și 3 Fotografii cu Ștefan Ricman așa cum apar în cartea “Fii Romanațiului”
respectiv în ziarul “Vremea” , un articol din Universul din 20 iulie 1929 despre
principala sa operă, și certificatul de naștere emis de primăria Vișina

252
 5.1.2. Ion Ricman
Ion Ricman s-a născut pe 13.05.1893, fiind fiu al preotului Nicolae Ricman. A
studiat dreptul și a ajuns avocat, dar în 1925 a fost exclus din barou. În primul război
mondial l-a cunoscut pe generalul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul, după război
politician fruntaș de extremă dreaptă. De la acesta a primit în 1935 însărcinarea de a
organiza partidul în județul Romanați. Dar manifestările sale în favoarea extremei dreptei,
opiniile sale politice și le-a exprimat din 1933, 1934, când și-a început activitatea politică
și a avut primele probleme cu legea din cauza politicii. Astfel în 1933 la o percheziție i s-
au găsit manifeste L.A.N.C. (Liga Apărării Național Creștine), ceea ce nu e de mirare, el
fiind candidat pentru un mandat de deputat pe lista partidului legionar.
După asasinarea primului ministru I.G. Duca a fost reținut în lagărul de la
Caracal și anchetat, la fel ca mulți alți extremiști reținuți în toată țara, dar în lipsa
dovezilor de implicare în asasinat, a fost eliberat la scurt timp. De asasinarea lui I. G.
Duca mai este legat un episod din biografia lui din 1934, când a primit o condamnare de
o lună cu suspendare și o amendă de 1000 de lei. Acestea s-au întâmplat și pentru că la
proces a purtat în piept o insignă cu chipurile celor trei asasini ai primului ministru Duca
și repede și brusc a înfipt o asemenea insignă și în pieptul altui avocat prezent în sală. A
motivat că nu voia să atragă atenția sau să provoace, dar cei trei erau prieteni de-ai lui, iar
partidul său, Totul pentru Țară, era aprobat de Ministerul de Justiție. După acest episod a
participat la București la cursuri de organizare cu mai mulți șefi ai Gărzii de Fier,
inclusiv Corneliu Zelea Codreanu. Între 1933 și 1938 a activat în cadrul partidului Totul
pentru Țară și a mai trecut printr-un lagăr politic, cel de la Vaslui. Au avut loc și episoade
neplăcute pe plan intern, legionar, nu doar extern, din această categorie fiind luptele
interne și demiterea sa de către C. Z. Codreanu pe motiv de lipsă de activitate.
Nu i s-a putut nega vechimea, faptul că s-a implicat în organizarea bazelor
partidului, cuiburilor în județ, iar în 1940 a fost numit primar al orașului Corabia.
Numirea a făcut-o locotenent colonelul T. Căpitănescu, prefectul județului Romanați,
prin decizia nr. 114 din 14.10.1940, după ce prin decizia nr. 113 prefectura a luat la
cunoștință de demisia precedentului titular al postului. În actul respectiv scrie: “Având în
vedere că domnul Ioan Ricman, avocat din Corabia, îndeplinește condițiunile cerute de
legea administrativă pentru a ocupa postul de primar al orașului Corabia, fiind o persoană

253
cunoscută de noi și demnă de cinstea și încrederea ce se cere pentru ocuparea acestui
post” (…) și urmează art. 1 cu numirea și art. 2 ce menționează că decizia de aplică prin
serviciul administrativ.
În calitate de primar a fost responsabil pentru acțiunile antisemite săvârșite de
legionari în Corabia, precum: confiscarea mărfurilor din magazinele evreilor,
amenințarea și gonirea evreilor, organizarea unei manifestări antisemite când evreii au
revenit să intre în posesia caselor și magazinelor lor, determinând plecarea lor definitivă,
iar pe lângă evrei victime au fost și fostul primar Protopopescu și secretarul primăriei,
umiliți în public. Se pare că Ioan Ricman era mai moderat și principalul conducător
legionar implicat și responsabil pentru cele întâmplate la Corabia a fost Alexandru
Ștefănescu. Acesta, născut la Orlea, cu numeroși ani de închisoare politică, nu s-a lepădat
de trecutul legionar, iar spre finalul vieții a devenit monahul Atanasie de la mănăstirea
Petru Vodă, unde stareț i-a fost Iustin Pîrvu, coleg de temniță. Cele câteva luni cât Ioan
Ricman a fost primar au coincis parțial cu o perioadă de boală ce l-a obligat să se
interneze la București și să lipsească din urbe. În ziarul “Romanațul” din 25 octombrie
1940, în articolul “Instalarea noului primar al orașului Corabia” ce relatează ceremonia
instalării primarului Ioan Ricman, acesta a și menționat în discursul său starea sănătății,
dar și-a exprimat speranța îndeplinirii acelei sarcini grele. Ioan Ricman a fost căsătorit
cu Constanța Ricman (născută Ștefănescu), profesoară, la rândul ei șefă de cuib de femei
legionare. Cei doi au avut un fiu.
A deținut funcția de primar până în iunie 1941, apoi în intervalul 1941-1949 nu a
mai făcut politică, ceea ce nu l-a scutit de arestare în 1952. Fișa penală arată clar noua
realitate, noua epocă, Ricman - fost avocat, actual plugar, soția - fostă profesoară, în
prezent casnică. A fost condamnat la 24 luni de închisoare, dar nu a rezistat, decedând la
30.05.1953 la închisoarea Văcărești, de anghină pectorală. S-ar putea considera că nu
este locul lui Ioan Ricman între personalitățile satului, că dincolo de deținerea funcției de
primar, nimic nu îl recomandă, că a comis greșeli față de comunitatea evreiască din
Corabia și nu numai.
Am ales să scriu despre Ioan Ricman pentru că destinul lui, ca și cel al lui
Dumitru Ilie, sunt ilustrative pentru acea epocă. Ambi au avut vieți grele, cu suferințe și

254
sacrificii, afectate și scurtate de regimuri politice nefavorabile libertății și bunăstării
oamenilor.
Și am ales să scriu și pentru necesitatea înțelegerii faptului că viața noastră
depinde enorm de vremuri, iar vremurile le putem determina prin educația, conștiința și
civismul de care dăm dovadă.

5.1.3. Dumitru Ilie

Dumitru Ilie, zis și Miu ale Matrozu, s-a născut la Vișina în 23.08.1913, într-
o familie de țărani înstăriți, părinții lui se numeau Florea și Maria, mai avea frați și
surori fiind șase copii în familie și a trăit până pe 15 iulie 1968. A urmat școala
primară în sat între 1920 și 1924, apoi liceul teoretic Nicolae Bălcescu din Craiova în
intervalul 1924-1928, apoi a învățat la Oradea între 1929 și 1931 la un liceu comercial,
iar în final a urmat școala de aviație din Cluj începând din 1932. Merită amintit între
fiii de seamă ai satului pentru talentul lui de pilot și curajul de care a dat dovadă în al
doilea război mondial, dar și pentru destinul special al vieții lui.
Dumitru Ilie a fost unul dintre așii aviației române în al doilea război
mondial. El a făcut parte din Grupul 6 Vânătoare, format în iunie 1940, ce zbura pe
avioanele PZL P24E, avioane depășite. În ianuarie 1941 un grup de 8-9 piloți, între
care și Dumitru Ilie, s-au perfecționat în pilotaj la aerodromul Pipera, la Școala de
Vânătoare Germană, cu specialiști nemți. În prima parte a războiului misiunile de
luptă erau împotriva bombardierelor sovietice ce atacau Ploieștiul și Bucureștiul.
Din 1941, odată cu campania de pe frontul de est, unitatea a fost mutată în
zona Odessa unde a doborât 11 avioane sovietice, 5 în aer, 6 la sol. Grupul a revenit în
țară pentru antrenamente, unii, între care și Dumitru Ilie, au făcut parte apoi, în
intervalul 1942-1944, din Grupul 8 Vânătoare, primul grup ce a avut în dotare
avioanele românești IAR-80. În septembrie-decembrie 1942 grupul a acționat la
Stalingrad cu mai multe avioane IAR-81, de pe aerodromul Tusov, apoi Morozovskaia,
Tatchinskaya, Bacovskaya și Pereleasovsky. În acest interval au fost numeroase ieșiri,
loviri de ținte, vânătoare liberă, escortă a bombardierelor He-111 românești și Stuka-
uri germane, o activitate intensă ce a atras atenția și a determinat atacarea
aerodromului Morozovskaia, pe care îl foloseau atunci. Din ianuarie 1943 au folosit

255
aeroportul de la Rostov, dar temperaturile scăzute au cauzat probleme motoarelor
avioanelor, așa că s-a decis o perioadă de refacere.
Bilanțul războiului era: 138 zile pe front din care 81 zile de luptă, 255
misiuni, 718 ieșiri, din care 30 au fost misiuni de atac în picaj, 22.6 tone de bombe
lansate şi 26 victorii aeriene confirmate, iar alte două probabile. 11 IAR-uri au fost
pierdute în luptă (8 în lupte aeriene şi 3 doborâte de antiaeriană).
În februarie 1943 grupul şi-a început deplasarea la aerodromul Târgşor, în
România, unde s-a reintegrat în sistemul de apărare al Văii Prahovei. În 1943 și până
la 23 august 1944 au exista mai multe lupte, piloții români folosind IAR-80B și IAR-
81C. Din aprilie 1944 pe lângă adversarii sovietici, s-a luptat și împotriva americanilor.
În septembrie 1944, după schimbarea alianței, au luptat deasupra orașului Turda contra
germanilor și au fost doborâte 4 avioane Luftwaffe.
În aceste lupte Dumitru Ilie a avut mai multe momente dificile. Primul a fost
în septembrie 1942, când avionul IAR nr. 163 pe care-l pilota s-a avariat în timpul
aterizării. Altul a fost pe 23 iunie 1944 când a fost rănit împreună cu un coleg, dar a
fost norocos, alți doi piloți au murit în lupta în care românii au doborât patru B-17, dar
au suferit de pe urma intervențiilor Mustangurilor americane.
Dumitru Ilie a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică de război cu
spade clasa cavaler pe 4 noiembrie 1941, moment la care avea “14 ieșiri la front cu
cinci avioane sovietice sigur doborâte și unul probabil. De două ori lovit cu gloanțe și
schije”. A fost avansat la gradul de adjutant-maior aviator și a primit aceeași decorație,
Ordinul Virtutea Militară, clasa Cavaler cu două barete pe 6 octombrie 1944. Ambele
decorații le-a primit prin decrete regale și au fost consemnate în Monitorul oficial.
Ordinul Virtutea Militară a fost primit doar de 25 de piloți în timpul
războiului. La fel de interesant este destinul lui de după război. După război a stat mai
mult în București, dat fiind că în 1946 s-a căsătorit cu o tânără consăteancă, Elena Ilie
(născută Gavrilescu), licențiată a Facultății de Litere și Filozofie din capitală și care
lucra în București din 1939.
Destinul lui a luat o altă turnură în 24.05.1948, când Dumitru Ilie a fost unul
din cei trei autori ai unuia din zborurile de evadare din țară. Un mic avion civil
aparținând Institutului Național al Cooperației cu un pilot și doi inspectori a aterizat pe

256
aerodromul ce exista în sudul Vișinii, spre satul Tudor Vladimirescu, sat unde
Dumitru Ilie avea o soră căsătorită. Acolo cei doi inspectori au fost obligați să coboare,
iar Ilie Dumitru și alt pilot, Romeo Neacșu, le-au luat locurile. Ei au zburat la înălțime
joasă de-a lungul Dunării și peste Marea Neagră, în Turcia, iar a doua zi Dumitru Ilie a
vorbit la radio, din Ankara.
După acest episod soția lui și-a părăsit locul de muncă fără a anunța, a fost
urmărită ca soție de fugar, a avut probleme specifice, iar la presiunea securității a
divorțat. Nu a renegat însă familia soțului, dimpotrivă, s-a implicat în creșterea și
educarea unor nepoți și nepoate ale soțului. După moartea lui Dumitru Ilie
supravegherea și persecuțiile s-au diminuat, iar ea s-a reprofilat și a lucrat ca asistentă
medicală.
Dumitru Ilie din Turcia a ajuns în SUA la Cleveland, Ohio, și a obținut
cetățenia americană. A tot încercat să ia legătura cu familia, dar se știu practicile acelui
timp: că era interceptată corespondența, că familia era spionată. Dorul de casă a învins
și după un timp a decis să vină ca turist, ulterior ca repatriat.
Astfel ca turist s-a întors în satul natal în 1966, lăsând o impresie cu totul și
cu totul deosebită datorită mașinii mari, puternice, americane pe care o conducea,
datorită aparatului foto Polaroid, ce făcea poze la minut și altor obiecte străine dăruite
rudelor. În plus era un bărbat frumos, atletic, plăcut, sociabil și făcea cinste la bar, cu
generozitate, atât cunoscuților cât și celorlalți clienți.
A revenit ca repatriat în 1968, de data aceasta era bolnav de cancer. A lăsat
mașina cu acte unui nepot, a revăzut satul și cunoscuții, iar la scurt timp a murit și a
fost condus pe ultimul drum de o mare mulțime de oameni. Nu doar soția lui a avut
probleme, fratele lui a avut de asemenea probleme, fiind dintre fruntașii satului,
gospodar înstărit, cu pământ și batoză de treierat cu vapor. La fuga lui, în 1948, au fost
reținuți toți membrii familiei, cu excepția unei surori însărcinate.
Aceasta este reconstituirea reușită de mine cu ajutorul unor surse precum:
worldwar2.ro, Romanian Armed Forces in the Second World War, unde i se dedică o
pagină, rumaniamilitary.ro, articol despre grupul 6 vînătoare, pagina de wikipedia
dedicată lui Ilie Dumitru, articolul Evaziuni aeriene 1944-1948: recuperarea
avioanelor românești ajunse în Turcia, articol publicat în culoriletrecutului.ro de Sorin

257
Turturică, informații de pe diverse site-uri dedicate aviației și de la foști și actuali
localnici ce cunosc povestea.

258
Fotografii diverse cu Dumitru Ilie, adunate din diverse surse

259
5.1.4. Elena Vicică
Născută la 17 februarie 1922 în comuna Vișina- Veche, localitate în care
urmează școala primară. După absolvirea liceului se înscrie la Conservatorul de
muzică din București.
Activând ca profesoară la diferite licee din capitală, s-a remarcat prin calitățile
sale dirijorale. S-a preocupat îndeosebi de alcătuirea corurilor școlare cu care a obținut
rezultate foarte bune la concursurile bucureștene.
A condus Corul de copii al Radiodifuziunii române, formație cu care a
participat la diverse manifestări interne și internaționale, obținând numeroase premii și
aprecieri elogioase. A decedat în anul 1994. (“Fiii Romanațiului” vol. 2)

Căutând informații suplimentare despre Elena Vicică am găsit un articol

aniversar, publicat în februarie 2022, la 100 de ani de la nașterea acestei personalități a
muzicii corale, articol publicat de rador (Radio România Agenția de presă). Din acest
articol am aflat că aceasta a fost fiica plutonierului Vicică Marian (1897 - 1943), care a
fost numit mai apoi, în 1928, comandant al Plutonului 2 Grăniceri Mangalia. Astfel
Elena Vicică a ajuns în Mangalia. Ca învăţătoare în acest oraş, în 1940, a înfiinţat, la
Casa Culturală “Vasile Pârvan”, primul cor de copii, ea era şi prim-solistă a Corului
Bisericii “Sf. Gheorghe”, condus de renumitul doctor Constantin T. Giurescu.
Începând cu anul 1946, a urmat cursurile Facultăţii de Pedagogie şi Dirijat
Coral al Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, unde a avut profesori
personalităţi de excepţie precum Dumitru D. Chiriac, Maria Fotino, Dumitru D. Botez,
Ion Vicol ş.a. Bucurându-se de preţuirea acestora şi datorită talentului, la absolvirea
Conservatorului, în 1952, a fost repartizată ca dirijor la Corul de Copii, inițial dirijor
secund, apoi în anii 1960 – 1970, primul dirijor.
În evoluția corului, Ion Vanica și, după aceea, Elena Vicică, au ridicat formația
la un standard de profesionalism greu egalabil de alte coruri din țară. În 1945, corul a
pornit cu 12 copii, sub conducerea unui dirijor care avea să facă istorie, maestrul Ion
Vanica. Numărul copiilor a crescut în timp, în 1947 formaţia s-a lărgit, numărînd 47 de
corişti, iar renumele și valoarea Corului de Copii Radio creşteau permanent. Au fost
concerte, turnee, înregistrări, premii. În anii 1951 și 1953 Corul de copii Radio a ajuns

260
la Festivalul Mondial de Tineret, unde a devenit laureat.
Elena Vicică s-a aflat la conducerea ansamblului coral al Radiodifuziunii între
anii 1952-1982, având, sub conducerea dirijorală, Ansamblul Coral, format din 120 de
copii și a susţinut numeroase concerte, atât în ţară, cât şi peste hotare. La 15 iulie 1956,
Corul de copii Radio, condus de doamna Vicică, a concertat în celebra Catedrală
Bizantină “Sf. Sofia” din Istanbul, Turcia., unde a cântat imnul de laudă închinat
Fecioarei Maria, “Ave Maria” de Franz Schubert. Înregistrările de atunci, datorită
rezonanţei şi acusticii marelui edificiu, au uimit lumea muzicii.
Între anii 1960 – 1970, corul de copii a susţinut concerte în Bulgaria, Ungaria,
Danemarca, Iugoslavia, Cehoslovacia, Japonia, Turcia şi U.R.S.S., concerte de înaltă
ţinută artistică, înregistrând şi 5 discuri de referinţă. Alte concerte, festivaluri şi turnee
internaţionale: la Weimar şi Eisenach – în anul 1959, în Cehoslovacia şi Ungaria – în
1966 şi în China – în anul 1967.
Elena Vicică a trecut la cele veşnice la 7 mai 1985. Corul de Copii Radio este
un grup vocal recunoscut atât pe plan național, cât și internațional, iar activitatea
acestuia se întinde pe durata a aproape opt decenii și pe cuprinsul mai multor țări și
continente.
După cum se observă, cele două surse oferă date diferite pentru deces.

5.1.5. Petre Stavre

Mama, pe nume Maria era din Vișina Veche, iar tatăl, Ștefan, din Corabia.
Aflați într-o vizită la rude în comuna Plopii Slăvitești (Teleorman), pe Maria o
apucă durerile facerii și dă naștere copilului Petre. Era 27 aprilie 1934. Școala
primară o urmează la Corabia (Nr. 2 Dașova), între 1942-1946 și tot aici gimnaziul
la “Ștefan Popescu” (1946-1949). Clasele liceale le frecventează între anii 1949-
1953 la Liceul Teoretic din același oraș după care în anul 1958 devine licențiat al
Facultății de Matematică Mecanică din Universitatea București.
Din data de 4 mai 1973 este doctor în matematică, specialitatea geometrie
diferențială a Universității “Babeș Bolyai” din Cluj.
A parcurs toate treptele ierarhiei didactice, de la profesor de liceu
(Corabia 1958-1961) până la profesor universitar în 1975 și în prezent. Este șeful

261
Catedrei de “Matematici aplicate în economie” a Facultății de Matematică -
Informatică a Universității Craiova, membru al Consiliului profesoral și al
Senatului Universitar. Pentru rezultate deosebite obținute de studenții săi la
Concursul Național de matematică “Traian Lalescu”, i s-a acordat de către
Ministerul Învățământului în anul 1989 titlul de “Profesor universitar evidențiat”.
Este membru în următoarele societăți științifice: “American Math Society” din
1974, ”Tensor Society din Japonia”, 1987, “Societatea de Științe Matematice”,
1959, “Societatea Matematicienilor români”, din 1991, anul înființării. Face de
asemenea parte din comitetele de redacție ale următoarelor publicații: Analele
Facultății de Matematică - Informatică din Craiova, referent la “Collectana
Mathematica Univeritat de Barcelona”, referent la “Indian Jurnal of Pure an
Applied Mathematics - Indoian Science Academy”.
A făcut stagii de specialitate și documentare la Facultatea de matematică -
Universitatea din Iași (1963-1964), la Catedra de Geometrie, la Facultatea de
Matematică, Universitatea București două luni în anul 1968 și la Universitatea
Libre de Bruxelles (19 aprilie -1 mai 1993). În anul 1991 a organizat la Craiova o
Conferință națională de Geometrie și Topologie. Perioada cea mai fecundă din
activitatea sa a fost între anii 1960 - 1968 când obține rezultate deosebite în
legătură cu ecuațiile lui Gauss- Codazzi, pentru Vn-1 și Vn, prezentate la
Conferința Institutului Politehnic București (1968) și apărute în “Buletinul
Institutului Politehnic București” (1970), prin care se ridica celebra restricție din
teoria lui Thomas, rezultate recunoscute de matematicienii străini drept contribuție
de bază. De aceea această teoremă este coitată și cunoscută ca teorema “Thomas-
Stavre-Vârlan” și a fost remarcată de asemenea cu ocazia colocviului româno-
japonez (1984) fiind trecută și în cursurile matematicienilor străini. Are de
asemenea contribuții importante în teoria conexiunilor proiective, trasând o nouă
linie modernă de introducere a acestora, remarcată la Conferința Națională de
Geometrie și Topologie (1991), fiind apreciată și de matematicienii de la
Universitatea Lobacevski (1992).
A publicat peste 100 de lucrări în țară și străinătate dintre care 35 sunt
citate în lucrările unor matematicieni români și străini.

262
 Numele lui este trecut în “Istoria științelor din România”, Editura Academiei
1981, precum și în cartea “The Geometry of Lagrange Spaces”, Editura Kluwer
Academic Public SUA 1984. (“Fiii Romanațiului” pag. 266-267)

5.1.6. Florian P. Vlad

L-am cunoscut într-o frumoasă zi de aprilie a anului 1980. De la Gara de
Nord până la Spitalul Militar Central am venit pe jos, iar de la poarta spitalului m-a
preluat un medic militar, pentru că eram așteptat și m-a condus la comandantul
instituției, generalul maior Vlad Florian. Nefiind punctual, a trebuit să mai aștept
câteva minute, apoi ușa s-a deschis și în prag l-am vazut pe omul, militarul și medicul
pe care venisem să-l cunosc și care-mi acordase această audiență. Fiu al județului
nostru, născut la 20 august 1924 în comuna Vișina Veche, a păstrat toată viața în
gândul și inima sa locurile natale, satul copilăriei, ducându-l pretutindeni pe traseul
vieții. Era fiul profesorului Vlad Petre și al învățătoarei Vlad Maria, cursurile primare
făcându-le în comuna natală sub îndrumarea neuitaților dascăli Ignătescu și Iliescu,
oameni de suflet și adevăr, cu dragoste de copii, ale căror imagini s-au gravat pentru
totdeauna în amintirea generalului medic de mai târziu. De fapt meleagurile natale au
constituit pentru medicul Vlad Florian acel loc de taină netulburat de nimeni, unde în
timpul liber se retrage și stă de vorbă cu ai săi. Cu câtă emoție îmi spunea: “Domnule
profesor, sunt mulți ani de când am plecat din comuna mea și oriunde m-a purtat
viața, n-am uitat că-mi trag seva de acolo. Când privesc un pom sau un fir de iarbă,
sufletul mi se dechide ca o carte în care-mi văd satul și pe cei dragi.”
După terminarea liceului militar din Craiova în 1943, urmează cursurile
Facultății de Medicină din București pe care le finalizează în 1949 când devine medic.
De atunci și până la plecarea lui în lumea umbrelor a fost medic la diferite unități și
comandamente, iar în spital a urcat toată ierarhia profesională: medic extern, intern,
specialist, primar etc. Între anii 1959-1962 a fost comandantul Spitalului Militar din
Craiova, trăind acolo adevărate momente de satisfacție și împlinire profesională pentru
că sincer vorbind, dezvoltarea și modernizarea acestui spital, înalta lui ținută medicală
a fost asigurată în acei ani, realitate recunoscută de colegii și colaboratorii lui. În anul
1975, ca o confirmare a profesionalismului său, obține doctoratul în medicină.

263
 Plecând de la conducerea Spitalului Militar Craiova, a îndeplinit funcții
importante în conducerea serviciului medical al Armatei iar din 1977 până în 1982 a
fost comandantul Spitalului Militar Central București, unde a continuat inițiativa pe
linia noului și modernului, aplicate cu succes la Craiova. De fapt, preocupat numai și
numai de activitatea profesională căreia i-a fost credincios fără menajamente, a făcut
din Spitalul Militar Central o a doua casă, pentru că de dimineața până seara nu putea
fi găsit decât în saloanele acestei instituții medicale. A publicat peste 50 de lucrări
științifice despre morbiditate și prevenirea îmbolnăvirilor, a participat la diferite
congrese interne și internaționale, iar în 1973 a contribuit activ la organizarea și
desfășurarea Congresului de Medicină și Farmacie Militară de la București în calitate
de vicepreședinte. Pentru întreaga activitate medicală, pentru rezultatele deosebite a
fost distins cu diferite ordine și medalii, între care Ordinul Meritul Sanitar și altele. În
anul 1979 a fost avansat general-maior, urcând deci și în ierarhia militară treapta cea
mai înaltă. La mai bine de 30 de ani de activitate medicală își amintea de un moment
care a rămas pentru totdeauna în memoria sa: ”Eram extern la Eforia Spitalelor civile
și mă găseam la primul contact cu bolnavii. A venit la mine un soldat pe care după ce
l-am consultat i-am pus diagnosticul pe care l-am considerat eu. Ceva mai târziu,
academicianul N.G. Lupu, profesorul meu, m-a luat de braț și mi-a spus: colega ai pus
un diagnostic bun.” A fost trecut la cerere, în rezervă, la 1 decembrie 1982. A încetat
din viață sâmbătă, 6 iulie 1985 la spitalul din Câmpina, unde fusese transportat de la
Breaza în urma unei congestii cerebrale. Înmormântarea a avut loc marți, 9 iulie, la
București, în cimitirul militar Ghencea.
Viața și activitatea generalului maior medic Vlad Florian a evidențiat cu
siguranță o personalitate de excepție a medicinii militare românești dar desigur nu
numai a acesteia.
(“Fiii Romanațiului” pag. 311-312)

5.1.7 Anatolie Paniș

Anatolie Paniș s-a născut pe 01.02.1932 și a murit pe 01.02.2007 și a locuit
temporar la Vișina. Părinții lui, refugiați din Basarabia, au fost în prima fază

264
repartizați aici ( în acei ani refugiații nu se stabileau unde doreau în țară) și au avut
posturi la școală.
Anatolie Paniș a fost un scriitor, deținut politic, silvicultor și neobosit luptător
pentru corectitudine și dreptate. A inițiat, editat, sponsorizat și scris publicația
“Snagov” (1996-2006) - 400 de numere și a scris peste 20 de cărți. Am preluat și
postat mai jos textul despre Anatolie Paniș din “Dicționarul biografic al literaturii
române”, dicționar întocmit de Aurel Sasu și publicat la Paralela 45, pentru a afla
astfel mai multe despre Anatolie Paniș.
Din opera lui am citit din volum de proză scurtă de debut, “Frumoasa mea
Sandynn”, două povestiri savuroase, Leon și Pogonul de la Comanca, texte inspirate
din viața trăită de el în comunitatea de la Vișina. În Pogonul de la Comanca sunt
prezentate diverse pățanii și întâmplări din lupta pentru supremație în ce privește
averea, puterea și influența dusă de două familii din sat, Aligică și Orzață. Citind,
descoperim viața satului de atunci și descoperim că Paniș a găsit la Vișina echivalenții
lui Montague și Capulet.
Părinții lui au locuit aproximativ 15 ani în Vișina, tatăl a fost profesor de
română, iar mama învățătoare, avea și o soră Văluța (de la Valeria?), au stat cu chirie
la o familie, Corbu, în apropiere de centrul satului.
Prin faptul că în scrisul lui a transpus realitățile satului în care a petrecut câțiva
ani în copilărie, Anatolie Paniș merită un loc în galeria fiilor satului.

265
5.1.8. Florea Ion
(27.10.1938 - 13.01 2006)
Florea Ion nu a fost vișinar, dar prin munca și inițiativa sa a realizat enorm
pentru sat. Tot ce există pe șosea la nord de cimitir a fost gândit și proiectat de Florea
Ion, iar șantierul, executarea lucrărilor, recepția, iar apoi folosirea spațiului unității,
întreținerea, extinderile succesive, s-au făcut ani de zile sub coordonarea și conducerea
lui. Toate acestea deoarece i-a fost încredințată funcția de director la S.M.A. Vișina în

266
1966. Unitatea s-a dezvoltat foarte mult, s-a extins sub conducerea lui Florea Ion, iar
activitatea mai bogată însemna necesar de personal, deci s-au făcut angajări.
Bunul mers al unității și toată munca, timp de aproape trei decenii, căci a fost
director în intervalul 1966-1993, i se datorează.
Florea Ion s-a născut în orașul Craiova la data de 27 octombrie 1938 și a fost
absolvent al Liceului Nicolae Bălcescu, după care a urmat facultatea tot în Craiova,
specializarea lui fiind mecanizarea agriculturii - Facultatea de Mecanizarea
Agriculturii, 1955-1960. În 1959 s-a căsătorit, în 1960 s-a născut fiul său, în intervalul
1960-1966 a lucrat ca inginer la S.M.T. Șimian, Mehedinți.
Din 1966 a locuit la Vișina în incinta unității pe care a dezvoltat-o, căci s-au
construit, cu fațadă la șosea, inclusiv locuințe de serviciu pentru angajați, în complexul
de clădiri și anexe dezvoltat de S.M.A. Soția lui a lucrat de asemenea la Vișina, iar fiul
lui a urmat școala în sat, deci a fost cu totul conectat la viața satului.
În intervalul 1985-1989, directorul S.M.A., inginerul Florea Ion a reprezentat
zona în cadrul Marii Adunări Naționale (aceasta a fost denumirea legislativului în
perioada comunistă, echivalentul parlamentului de astăzi).

Placă comemorativă în incinta Agromec Vișina, ce arată că nu a fost uitată

contribuția inginerului Florea Ion

În intervalul 1993-1998 a lucrat ca șef grup service la Slatina, iar în 1998 a

urmat o binemeritată pensionare.
Dincolo de excelența profesională, de omenia ce l-a caracterizat și despre care a
menționat orice persoană ce l-a cunoscut, a avut pasiuni precum electronica, pictura,

267
muzica. În facultate și-a construit un magnetofon, desena, picta, caricaturiza, cânta la
acordeon și voce.
În cele ce urmează redau câteva fragmente din interviuri, pentru că vorbele
reflectă personalitatea celui ce le-a rostit, e de apreciat răspunsul la obiect, coerența,
logica, faptul că nu folosea limbajul politic din epocă, ci dimpotrivă conținutul e strict
profesional.
În plus, în presa acelor ani, în numeroase articole, erau reflectate multiple
aspecte ale activității S.M.A. și sunt informații despre numărul de combine și tractoare
din anumiți ani, suprafețele lucrate, despre culturile duble, despre recorduri și
performanțe, așadar lucruri interesante ce țin de istoria unei unități economice
reprezentative a localității.
1. Scânteia, 6 iulie 1984
În acest articol Florea Ion a fost citat, explicând cum reușea să mobilizeze
oamenii din subordine: “Pentru a stimula activitatea mecanizatorilor ce lucrează pe
combine, am organizat o întrecere cu obiective precise - ne spune inginerul Ion Florea,
directorul S.M.A. Vișina. Cu deosebire urmărim realizarea și depășirea normei pe
fiecare combină, evitarea oricăror pierderi de recoltă, reglarea corespunzătoare a masei
combinei pentru ca miriștea să rămână cât se poate de mică, iar pentru combinele C12
- strângerea unei cantități cât mai mare de pleavă. Seară de seară se stabilesc
câștigătorii întrecerii, care primesc stimulente. În ziua de 2 iulie, bunăoară, cea mai
mare cantitate de grâu - 46 tone - a fost recoltată de mecanizatorul Ion Belciug de la
Secția I Vișina Veche, al doilea a fost Florian Stănuț de la Secția 5 Vișina Nouă, care a
recoltat 40 tone, pe locul 3 s-a situat Marin Predescu cu 38 tone.” Întrecerea între
combinieri a contribuit la realizarea și depășirea vitezei zilnice planificate la
recoltare.(...) În continuare în articol este redată suprafața recoltată din cea totală.
2. Scânteia, 15 iunie 1985
Într-un articol despre seceriș și culturi duble este menționat: “Pe
terenurile unităților agricole din consiliul unic agroindustrial Vișina, întâlnim o
animație deosebită, specifică secerișului. Toate cele 86 de combine, organizate pe
formații și module, se află în brazdă. De la directorul stațiunii pentru mecanizarea
agriculturii Vișina, tovarășul Ion Florea, am aflat că aici orzul a fost recoltat de pe 650

268
hectare, din cele 1390 hectare cultivate. La cooperativele agricole Vădastra și Vișina
Nouă s-a încheiat această importantă acțiune, iar combinele de aici lucrează acum pe
ogoarele unităților agricole vecine - Vădăstrița și Vișina Veche - din cadrul aceluiași
consiliu unic agro industrial. Pentru ca suprafețele recoltate să fie însămânțate cu
maximul de operativitate se lucrează în flux continuu, organizându-se și schimbul doi
la executarea arăturilor și pregătirea terenului. Cu maiștrii și mecanicii de atelier, cu
șoferii și motopompiștii de la cooperativele agricole, aici, în consiliul unic
agroindustrial Vișina, s-a format schimbul doi la un număr de peste 100 de tractoare.
În acest fel s-a reușit ca din cele 650 hectare recoltate până acum, peste 200 să fie și
însămânțate cu porumb în cultură dublă”
3. Scânteia, 11 iulie 1981
Cam ce se scrie în articolul precedent (despre schimbul doi și însămânțarea
imediată cu cultura a doua), a apărut, pe scurt și într-un articol din 1981, deci aceasta
era o rețetă a succesului. “Ne-am organizat de așa natură munca încât de la recoltarea
păioaselor până la însămânțarea culturilor duble să nu treacă mai mult de două zile, ne
spune tovarășul Ion Florea, directorul S.M.A. Vișina. La 78 de tractoare am organizat
schimbul doi la pregătirea terenului. În acest fel am putut “ține pasul” cu recoltarea
reușind să însămânțăm peste 1450 hectare cu porumb, legume și plante furajere.”
4. Flacăra, 23 octombrie 1987
“Unul dintre deputații comunei, Ion Florea, directorul S.M.A.-ului, a venit
aici în urmă cu 21 de ani. N-a zărit, pe locul unde ar fi trebuit să fie sediul unității la
care fusese repartizat, decât un lan de porumb. S-a uitat iute în mersul trenurilor,
primul gând fiind acela de-a pleca repede de tot din Vișina. Acum zâmbește acestor
amintiri. Acum când S.M.A. -ul Vișina efectuează lucrări pe 26.000 hectare, în zece
C.A.P.-uri, dintre care patru sunt deja Eroi ai noii Revoluții Agrare. A rămas pentru că
s-a apropiat de oameni. A văzut pensionându-se mecanizatori care lucrau de pe vremea
când primele tractoare abia își făcuseră apariția pe acolo.”
Aș putea asemeni articolelor de mai sus să adaug zeci de articole, pentru că
astfel de articole există, S.M.A.-ul și C.A.P.-ul fiind atunci reprezentative, adică
unitățile ce făceau agricultură, iar agricultura a fost mereu principala activitate
economică. De exemplu numai în Scânteia tineretului din noiembrie 1972 sunt trei

269
articole. Un articol, Exemplul există: S.M.A. Vișina, are pe lângă text mai multe
imagini cu: Florea Ion, Marin Orzață, Stancu Șerbănescu și alți lucrători ai S.M.A. sau
în alte unități din județ. Nu voi mai adăuga informații noi, considerând că ceea ce am
scris și citatele redate reușesc să creioneze personalitatea acestui fiu adoptiv al satului,
atât profesionistul, cât și omul.

Fotografii cu Florea Ion în diferite ipostaze în viața de familie

270
5.1.9. Foști primari

Petre Oprea

Petre Oprea a fost primul primar ales democratic în 1992. Fusese șef de post la
Miliția comunei Leu-Dolj și a fost foarte apreciat de localnici. Fiind pensionar (născut
în 1935) s-a retras în comuna natală, unde și-a construit o casă. În cei 4 ani de mandat
s-a dovedit foarte gospodar și destoinic.
S-a ocupat de construirea unui nou sediu de primărie, care se afla în mijlocul
unui adevărat parc cu mulți pomi fructiferi și flori. A fost foarte apreciat pentru
destoinicia și iscusința lui în rezolvarea problemelor sătenilor legate de moșteniri și
delimitări de terenuri și gospodării individuale. L-ar fi ales sătenii și în mandatul
următor, dar n-a mai vrut. Era epuizat de cât se zbătuse pentru comună și săteni în
mandatul 1992-1996. L-a pregătit și susținut ca succesor pe Ilie Pîrlogea. (Informații
de la d-nul Petre Prioteasa)

Ilie Pîrlogea

Ilie Pîrlogea este un vișinar pe care l-am adăugat în această galerie a fiilor satului
pentru că și-a adus contribuția la viața comunității, îndeplinind între altele funcția de
inginer șef la C.A.P. apoi pe cea de primar și viceprimar.
S-a născut la 1 octombrie 1954 și a făcut școala primară între 1961-1965, școala
gimnazială între 1965-1969 și liceul între 1969-1973, după care a efectuat stagiul
militar.
A fost angajat inginer agronom la C.A.P. în 1977, după absolvirea Facultății de
Agronomie, urmată în intervalul 1973-1977.
Viceprimar a fost în perioada 1992-1996 și primar a fost în intervalul 1996-2000.

271
 Ilie Pîrlogea în perioada în care primar fiind, era și ofițer al stării civile

5.2. Fii și fiice ale satului cu realizări deosebite din prezent

5.2.1. Petre Prioteasa

Născut la 28 ianuarie 1943 în comuna Vișina, județul Olt, unde urmează
cursurile primare și gimnaziale, apoi Școala Pedagogică din Craiova, revenind în sat
ca învățător (1963), aceasta fiind de fapt adevărata sa vocație. Cu mijloace de
investigare proprii alcătuiește în 1968 o “Monografie” a comunei natale și o “Culegere
de creații, datine și obiceiuri folclorice” (1970) cu aportul deosebit al consătenilor.
În anul 1972 absolvă Facultatea de Filologie din cadrul Institutului
pedagogic de 3 ani din Constanța, iar în 1975 pe cea a Universității din București.
Paralel cu activitatea didactică s-a preocupat la modul cel mai serios de activitatea
cultural artistică și sportivă din comună, obținând rezultate frumoase și meritorii la
nivel de județ și țară (în anul 1968 a fost considerat cel mai bun handbalist al județului
Olt). Remarcabilă a fost și orchestra de acordeoniști a Căminului cultural din Vișina în
perioada când el a fost directorul acestuia, care număra la un moment dat 32 de elevi,
vestiți în tot județul.

272
 Preocupări literare a avut încă de copil, dar debutul s-a produs când era elev
în clasa a VI a la “Scânteia pionierului” cu poezia “Vine Oltul spumegat”, obținând
locul I pe țară, dublat de o ședere de două săptămâni la mare. Mai târziu a publicat în
“Familia”, “Urzica”, “Suplimentul literar artistic”, “Scânteia tineretului”, “Steaua”,
“Ramuri”, obținând și locul I la proză (concurs de debut) cu un volum depus în anul
1988, organizat de Editura Scrisul românesc și revista “Ramuri” la Craiova.
După 1990 este din nou prezent în publicațiile județene “Glasul adevărului”,
“Olt Press”, “Romanațiul liber”, “Agora literar-artistică”, “Scorneala”, “Magazin” etc.
Timp de zece ani a fost sufletul cenaclului literar “Danubius” al Casei de cultură
Corabia (sprijinit de directorul acesteia prof. Jan Dașoveanu), un adevărat “cuib de
talente” de unde mai târziu au zburat și au publicat volume Viorel Padina, Gil
Păsculescu, Alexandru Tănase, Dumitru Nicodim etc., precum și alți condeieri
talentați care s-au risipit prin diferite publicații: Dorin Mărghidanu, Ilie Gârcoveanu,
Doru Mircea, Dumitru Chițu și Liviu Pavlovschi.
În prezent este profesor de limba franceză la Școala Generală nr. 3 din
frumosul oraș al teilor de pe malul Dunării. (“Fiii Romanațiului” pag. 131-132)

Completez cele scrise de d-nul Dumitru Botar cu faptul că pe parcursul scrierii

acestei cărți am apelat cel mai adesea la domnul Petre Prioteasa și dânsul de fiecare
dată mi-a răspuns documentat, cu răbdare, cu amabilitate.
A publicat două cărți în 2015, “Poezie și proză” și “Doar poezii”, iar în 2016
alte două cărți “Poezii” și “Epigrame și poeme”. A publicat în diverse periodice, este
membru activ în diferite cenacluri: “Cenaclul epigramiștilor olteni din Craiova” și
“Cafeneaua Băniei” și colaborator permanent pentru diferite publicații literare:
“Armonii culturale” și “Passion4life’.
Unele versuri aparținând lui Petre Prioteasa au fost publicate în câteva pagini
din volumul III al MILENARIUM, Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la
începutul mileniului al III-lea. Versuri ce-i aparțin au fost puse pe muzică de Marcel
Morărescu, iar romanța “S-a stins pe cer o stea” ce a rezultat, este cântată de Larisa
Ungureanu și a deschis festivalul Romanța de argint, Chișinău, 2022.

273
5.2.2 Dorin Mărghidanu

Profesor de matematică la Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” din

Corabia. Doctor în științe matematice, specialitatea informatică. S-a născut la 17
februarie 1951 în comuna Vișina Veche, localitate în care frecventează cursurile
primare și gimnaziale, apoi la Corabia pe cele liceale (1965-1970), la liceul teoretic,
iar studiile universitare la Facultatea de matematică a Universității din București
(1970-1974).
După absolvirea facultății, a funcționat ca profesor de matematică la Liceul
nr. 2 Caracal până în anul 1976, când se transferă la actuala unitate de învățământ
din orașul Corabia.
În anul universitar 1990-1991 a fost asistent la Facultatea de matematică -
Universitatea din Craiova, la catedra de “Logică și teoria mulțimilor”, în paralel cu
activitatea de profesor la liceul din Corabia. Susține teza de doctorat în februarie
1998 la Facultatea de matematică - Universitatea din București, în fața unei comisii
condusă de prof. univ. dr. Constantin Niță, din care mai făcea parte academicianul
Solomon Marcus și profesorii universitari Constantin Popovici, Mircea Târnoveanu
și Vlad Boicescu.
Activitatea sa științifică este destul de bogată și diversă, concretizându-se
într-un număr apreciabil de publicații:
-” Cinci modalități logice de excludere”, în Studii și Cercetări Matematice, tom
34/1982
- “O logică de excludere pentru complementarea unei teorii”, în Studii și Cercetări
Matematice, tom 35, Editura Academiei, București, 1983;
- “Modal logics of exclusion” - 7th International Congress of logic Methodology
and Philosophy of Science, Salzburg, Austria, în Abstracts of the Congress, 1983;
- “Logica modală în România”, referat nepublicat;
- “Groupe d’operateurs dans la logique propositionnelle et modale”, VIII
International Congress of logic, Methodology and Philosophy of Science Moscow,
Section - General Logic, in Abstracts of the Congress, 1987;

274
 - “Sur deux classes d’operateurs logique modaux”, dans Revue des Sciences
Sociales, Serie de Philosophie et Logoique, tom 33, l’Edit. de l’Acad., București,
1989;
- “Configurations paradigmatique semio-logiques”, dans Revue Roumaine de
Linguistique, tom XXXV, Cahiers de Linguistique Theorique et Appliquee, tom
XXXVII, l’Edit. de l’Acad. Roum, București, 1990;
- “Operatori, relații, structuri în logici propoziționale și modale și modale” teza de
doctorat elaborată în 1996 și susținută la 24 februarie 1998 la Facultatea de
matematică, Universitatea București;
- “Operatori, relații, structuri în logici propoziționale și modale și modale”
rezumatul tezei de doctorat, Editura Universității, București, 1998.
În curs de apariție:
- “Asupra unor configurații asambliste”;
- “Extra propositional and intra propositional logical operator in classical logics”.
(“Fiii Romanațiului” vol. 2)
Am descoperit textul domnului Dumitru Botar după ce am realizat propriul
portret, așa că-l adaug în continuare și pe acesta.
Dorin Mărghidanu s-a născut la Vișina Veche la data de 17 februarie 1951 și
a absolvit școala generală în localitatea natală. A urmat liceul la Corabia, iar în
perioada 1970-1974 a fost student al Facultății de Matematică a Universității din
București. A devenit doctor în matematică în anul 1998 cu specializarea Logică
Matematică, cu teza “ Operatori, relaţii, structuri în logici propoziţionale şi
modale”.
A fost profesor de liceu la Caracal și asistent universitar la Craiova, dar cea
mai mare parte a activității a desfășurat-o la liceul din Corabia, care a avut diverse
denumiri: Liceul real-umanist Corabia, Liceul industrial de chimie, Liceul teoretic,
Colegiul Naţional ‘A.I. Cuza’, liceu al cărui director a fost timp de 6 ani.
Dorin Mărghidanu este membru în Consiliul Național al Societății de Științe
Matematice din România, membru în colectivul de redacţie al revistelor: "Modern
International Journal of Pure and Applied Mathematics", "R.M.T"- revista de
matematică din Timișoara, "Arhimede", "Creaţii Matematice – seriile A și B ",

275
"Axioma" , "Revista de Matematică și Informatică" (Constanța) , "Cardinal"
(Craiova) , membru în "Research Group in Mathematical Inequalities and
Applications",(RGMIA), membru în "Working Group on Generalized Convexity",
membru în "The Association of Logic, Language and Information ", (FoLLI),
membru în "Centre national de Recherches de Logique" (CNRL), Belgique,
membru în numeroase grupuri de matematică sau alte științe conexe.
De asemenea a fost responsabil al Cercului Pedagogic de matematică –
zona Corabia, președinte al Societăţii de Știinţe matematice – filiala Corabia,
organizator de concursuri şi manifestări matematice: olimpiade, Concursul
interjudețean « Danubius », concursuri sau manifestări locale, simulări examene de
‘Testare naționala’ și ‘Bacalaureat’, administrator / moderator al grupurilor
Facebook : “Short Mathematical Idea”, “IMO-Do you speak Mathematics? ”,
“Matematica libre con amor” , “Olimpiada pe Şcoală (The School Yard Olympiad)”,
Mathematical Inequalities”, “Math Garage”, “Solving the Inequality”.
Este autorul cărților: “Operatori, relaţii, structuri în logici propoziţionale
şi modale”, Editura Universităţii din București, 1998; “Probleme de logică”, vol XI,
“Ontologie, semantică, pragmatică “(volum colectiv), Editura Academiei Române,
Bucuresti, 2004; “Matematica, Exerciţii şi probleme pentru liceu” (clasele IX-XII),
(volum colectiv, sub coordonarea conf. univ. dr. Andrei Vernescu), Editura
Pantheon, București, 2007; “Matematică pentru pregatirea examenului de
bacalaureat” clasele IX-XII, (volum colectiv, autori: Marius Perianu, Dorin
Mărghidanu, Gabriela Ionică, etc, col. BAC 2007, ART Grup Editorial, Bucureşti,
2007; Matematica, Exerciţii şi probleme pentru liceu (clasele IX-XII), (volum
colectiv, sub coordonarea conf. univ. dr. Andrei Vernescu), Editura Pantheon,
București, 2008; “Matematică, clasa a IX – a, Breviar teoretic cu exerciţii şi
probleme propuse și rezolvate. Teste de evaluare. Teste sumative.” (volum colectiv),
Editura Niculescu, București, 2012, 2013, 2014; “Matematică, clasa a X – a ,
Breviar teoretic cu exerciţii şi probleme propuse și rezolvate. Teste de evaluare.
Teste sumative.” (volum colectiv), Editura Niculescu, București, 2012, 2013, 2014;
“Matematică, Exerciţii şi teste de evaluare pentru bacalaureat”, (volum colectiv),
Editura Niculescu, București, 2012, 2013 și “Mistuiri răscolite. Concursul

276
interjudeţean «Danubius»”, Ediţiile I - IV, colecția – Matematică pentru concursuri
– numărul -VI -, Alexandru Popescu-Zorica, Cristinel Mortici, Andrei Vernescu,
Dorin Mărghidanu, Cătălin Șterbeți, Nicolae Tomescu, Lucian Tuțescu, Editura
Sitech, Craiova, 2013.
A propus exerciții și probleme ce au fost tipărite în “Advance calculus”,
“The American Mathematical Monthly” (S.U.A.), “Arhimede” (Bucureşti),
“Argument” (Baia Mare), “The art of Mathematics”, “AXIOMA –supliment
matematic” (Ploieşti), “Calculus4u”, “challenge in maths”, “The College
Mathematics Journal” (S.U.A.), The “Competitive Mathematics”, “Crux
Mathematicorum”(Canada), “Crazy for Mathematics”, “Easy Beautiful Math”, “The
Mathematical Spectrum” (Marea Britanie), “Creații matematice - serile A și B -
Suceava”, “Recreații matematice” (Iaşi), “ Revista de matematică a elevilor” (Galaţi),
“Revista de matematică cardinal ” – (Craiova), “ Revista de matematică din
Timișoara ” – (Timișoara), “ Revista de matematica MINIMATH” (Dr. Turnu-
Severin), “Revista de matematică Grigore Moisil” (Alexandria) “ Revista de
matematică și informatică ”(Constanţa) și multe altele pe care nu le mai enumăr, căci
ar fi necesare 2-3 pagini pentru o redare completă a acestora.
Articolele în reviste de specialitate, publicate în țară și străinătate, în jur de sută
și articolele ecou, ce analizează și comentează articolele, problemele, abordările
domnului profesor Dorin Mărghidanu, numeroase și valoroase, ar necesita alte 4-5
pagini pentru a le enumera. Dat fiind că ceea ce am scris ilustrează activitatea în
domeniu a matematicianului Dorin Mărghidanu, nu insist asupra acestora, scriu totuși
câteva nume din ambele categorii (articole proprii și articole ecou), pentru a se observa
varietatea preocupărilor: An Inequality with Nested Radicals, From Triangle Inequality
to Inequality in Triangle, A Sum of a Double Series, Curious Irrationality in Square,
Integral of a Piece-wise Function, An Inequality in Triangle, An Inequality with Finite
Sums, An Inequality with Exponents from a Calculus Lemma, Two-Sided Inequality -
One Provenance, From The Sum of Angles To The Sum of Sines, Divergence of the
Harmonic Series (Details), Dorin Marghidanu's Cyclic Inequality in Three Variables,
Dorin Marghidanu's Tribute to Descartes, Cinci modalităţi logice de excludere, Trei
demonstraţii pentru inegalitatea mediilor (Cauchy), O logică de excludere pentru

277
 complementara unei teorii, Opérateurs, relations, structures dans la logique, Groupes
d’opérateurs dans la logique propositionnelle et modale, Les formules avec des
modalités simples sur des propositions binaries et leurs groupe d’opérateurs logiques,
New Proofs for AM – GM and Pondered AM – GM Inequalitie, Inegalitatea lui
Lagrange este echivalentă cu inegalitatea mediilor, Două medii care rafinează
inegalitatea mediilor etc.
Domnul profesor Dorin Mărghidanu este foarte bun cunoscător și utilizator
a limbilor franceză și engleză, dar și cunoscător al limbilor italiană și rusă, limbi în
care citește și publică. Realizările în domeniul profesional nu au fost singurele realizări,
domnul profesor fiind căsătorit și tată a trei copii.
Dorin Mărghidanu este un pasionat filatelist și numismat și de asemenea
colecționar de obiecte de artă, așadar are interese și cunoștințe în domenii variate.
N-ar fi deloc exagerat, dacă am aprecia, că idealul renascentist al omului
universal, total, e realizabil, iar un fiu al satului, profesorul Dorin Mărghidanu îl
întruchipează, având atâtea realizări profesionale și nu numai.
Ca o recunoaștere a valorii și muncii domnului profesor doctor Dorin
Mărghidanu, care i-au adus prestigiu personal, dar și orașului Corabia, i-a fost acordat
titlul de cetățean de onoare.

278
5.2.3. Primari și politicieni din prezent

Constantin Stănescu
Cu trei mandate de primar (2004-2016), Constantin Stănescu nu poate fi trecut
cu vederea la alcătuirea listei fiilor satului. Provenind dintr-o familie cu 8 copii, din
care cel dintâi fiu, Marin Stănescu, a devenit erou, pierzându-și viața pe frontul de est,
Constantin Stănescu a trăit și muncit întreaga viață în Vișina. A fost cel mai vârstnic
primar și mulți îl numeau cu simpatie Tita.
A lucrat la S.M.A. Vișina, devenit apoi Agromec Vișina, unde a ocupat mai
multe poziții: șeful secției de mecanizare, la aprovizionare, la protecția muncii.
În cei 12 ani cât a fost la primărie, s-au realizat multe în comună, mai ales
după anul 2007, anul aderării la Uniunea Europeană.

O familie ce a trăit și văzut multe din istoria satului, iar Constantin Stănescu a ocupat
un loc în prim plan, fiind primar al Vișinei timp de 12 ani

Paul Stănescu
S-a născut la 25 august 1957 la Vișina și a frecventat școala din localitate. În
intervalul 1977-1981 a studiat la Facultatea de Agronomie din Craiova, obținând
diploma de inginer agronom. După absolvire a ocupat succesiv diverse locuri de

279
muncă în domeniu: 1982-1987- director la Fabrica de conserve Caracal, 1988-1991-
director la I.A.S Studina, 1992-2008 - director la Agromec Vișina.
În 2008 Paul Stănescu s-a implicat în politică și a fost ales președinte al
Consiliului Județean Olt, mandat reînnoit în 2012, așadar a ocupat această poziție
până-n 2016, când a fost ales senator. Astfel, din politician cunoscut pe plan local,
județean, a devenit membru al Parlamentului României și cunoscut la nivel național.
Paul Stănescu a fost membru al Partidului Social Democrat, pe care l-a
reprezentat și pentru care a candidat, partid în care a deținut funcții la nivel local, apoi
la nivel național, culminând cu cea de secretar general al partidului.
În ce privește funcțiile în Parlament și guvern, a deținut din februarie 2022
funcția de vicepreședinte a Senatului, iar în guvern pe cea de ministru al Dezvoltării
Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și totodată vicepremier, în
2017 - 2019, în guvernele Tudose și Dăncilă.

Politicianul Paul Stănescu, un vișinar cu notorietate

Pagina oficială a Parlamentului ne indică pentru legislatura 2016-2020, patru

inițiative legislative, anume: L599/2020 -Proiect de Lege pentru acordarea unui
stimulent de risc pentru personalul din învăţământ în contextul situaţiei

280
epidemiologice determinate de răspîndirea coronavirusului SARS-CoV-2, L474/2022 -
Propunere legislativă pentru completarea articolului 103 din Legea 53/2003 - Codul
muncii, L393/2022 - Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.360/2002
privind Statutul poliţistului și L473/2022 - Propunere legislativă pentru modificarea
art.21 alin.(1) din Legea nr.223/2015 privind Pensiile militare de stat și trei moțiuni de
cenzură.
Activitatea parlamentară în ansamblu cuprinde 25 inițiative legislative, din
care 9 au devenit legi, 24 declarații politice, 13 luări de cuvânt în plen, activitate de
chestor și membru în diverse comisii și grupuri parlamentare de prietenie.
Pe lângă activitatea profesională, Paul Stănescu se poate mândri cu viața de
familie, fiind căsătorit și tată a doi copii: un fiu și o fiică. Chiar dacă lucrează în
capitală, a rămas conectat la comunitatea locală fiind prezent la diverse evenimente ale
satului și frecventând biserica din sat duminicile și-n zilele de sărbătoare.

Alexandru Stănescu
S-a născut la 6 decembrie 1961 la Vișina, a frecventat școala din localitate apoi în
intervalul 1976-1980 a urmat liceul la Corabia. În intervalul 1981-1986 a studiat la
Institutul Politehnic București, la Facultatea Mecanică Agricolă, iar după susținerea
licenței a lucrat ca inginer la Agromec Vișina (1986-1993) și ca director general la
Agromec Bucinișu (1993-2012).

Alexandru Stănescu, deputat (două mandate)

281
 În anul 2012 a candidat din partea Partidului Social Democrat și a fost ales ca
deputat în circumscripția electorală numărul 30 Olt, alegere urmată în 2016 de o
realegere, astfel Alexandru Stănescu cumulând două mandate de deputat în
Parlamentul României.
În calitate de deputat a avut o activitate bogată, fiind cunoscut mai ales pentru
prestația în calitate de membru, vicepreședinte, apoi președinte a Comisiei pentru
agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. Activitatea din
primul mandat se poate rezuma astfel: 4 luări de cuvânt, 44 propuneri legislative, din
care 18 devenite legi, secretar sau membru în trei grupuri parlamentare de prietenie cu
alte țări, iar în al doilea mandat: 56 luări de cuvânt în 41 de ședințe, 110 propuneri
legislative inițiate, din care 50 promulgate legi, membru în patru grupuri parlamentare
de prietenie cu alte țări și semnatar a 7 moțiuni.
Dintre legile la care și-a adus contribuții substanțiale amintim câteva legate
de agricultură și domenii conexe, anume: cea de instituire a zilei produselor
agroalimentare românești, cea privitoare la programul de susținere a aviculturii,
diminuarea risipei alimentare, stimularea angajării tinerilor în agricultură, susținerea
crescătorilor de taurine, reglementarea pieței cerealelor, susținerea producătorilor din
sectorul pescuitului și acvaculturii, înființarea centrelor de colectare a fructelor de
pădure și plantelor medicinale, îmbunătățiri funciare etc dar și finanțarea Institutului
Cantacuzino și alte legi în domenii diverse.
Pe lângă activitatea profesională a primilor ani, în domeniile mecanică și
agricultură și cea de politician și legiuitor, în cele două mandate, Alexandru Stănescu
cunoaște și bucuriile viații de familie. Este căsătorit, soția, Camelia Stănescu, deține
funcția de directoare a școlii din Vișina, iar cei doi au doi fii.

282
 În perioada în care a fost parlamentar domnul deputat Alexandru Stănescu a
facilitat vizitarea Parlamentului de diverse grupuri a alegătorilor pe care i-a
reprezentat, aici cadre didactice din zona Corabia

283
Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti, adoptată printr-o lege inițiată
și votată de deputatul Alexandru Stănescu, a fost sărbătorită la Vișina

284
 5. Știați că?
Diverse informații, fapte diverse și curiozități despre sat și istoria lui

1. Prin Vișina a trecut drumul roman ce pornea de la Sucidava (Celei) spre nord?
Acesta se unea cu drumul ce venea pe lângă Olt de la Islaz la Reșca, iar de acolo
pornea spre nord, spre Sibiu, cam același traseu cu șoseaua și calea ferată existente
în prezent.
2. Satul și moșia Vișina au aparținut lui Mihai Viteazul? Acesta l-a cumpărat
pentru 65000 de așpri de la mai multe familii care dețineau satul.
3. Satul și moșia Vișina au aparținut mănăstirii Cozia? Mihai Viteazul s-a
împrumutat de la mănăstire, iar la moartea lui, în 1601, moșia și satul au trecut în
posesia mănăstirii în contul datoriei și a fost al acesteia până în 1863, când a fost
secularizarea averilor mănăstirești, atunci satul nu mai exista, iar moșia a trecut în
proprietatea statului.
4. Vechiul sat Vișina a fost distrus. El se situa în sud-estul actualului sat. Adesea
când locuitorii din acea parte a satului efectuează săpături la adâncime, găsesc urme
ale vechiului sat sau ale vechiului cimitir. Istoria nu consemnează evenimentul.
Există istorii, texte ale unor români sau impresii de călătorie a unor călători străini,
dar aceștia au scris impresii generale și s-au referit la orașe, nu la Vișina. Așadar
rămâne doar legenda, anume că turci, posibil aliați cu tătari au jefuit satul Vișina și
încă două sate, deoarece acestea erau cele mai bogate sate și astfel jefuitorii au fost
tentați de prăzile bogate. Fetele erau așa speriate încât de frică s-au aruncat în
fântâni. Mulți au fost uciși, iar altă parte a populației a fost robită. Pe de altă parte
în anul 1800 Craiova a fost atacată și incendiată. La sfârșit de secol XVIII, început
de secol XIX, la Vidin a fost un pașă, Osman Pazvantoglu (mort în 1807), ce a
făcut numeroase incursiuni în Oltenia și Muntenia, el fiind cel ce atacat și jefuit
Craiova. Este o mare probabilitate ca în timpul acestui pașă să se fi întâmplat
distrugerea Vișinei. Este posibil și să se descopere prin arhive, de exemplu în cele
ale mănăstirii Cozia sau vreo notiță altundeva, despre distrugerea Vișinei și să
trecem de la speculații la certitudini.

285
5. Satul actual a fost înființat în 1879, cei împroprietăriți au avut obligația de a se
muta în noul sat, altfel pierdeau locul de casă și pământul primit (11 pogoane, unul
în sat și zece în câmp). Așadar în anii 1880-1881 s-au mutat familiile
împroprietărite, iar începând cu 1882 a funcționat primăria, dovadă existența stării
civile ( eliberarea de certificate de naștere, căsătorie, deces)
6. În anul 1882 în sat și-a început activitatea Nicolae Ricman, primul preot al
satului, iar în anii 1885-1886 s-a înălțat biserica
7. În Vișina a fost în 1914, I. G. Duca, în calitate de ministru a învățământului,
vizitând școala și locuința învățătorului Ștefan Ricman, situată în incinta școlii. I.G.
Duca a fost un fruntaș al P.N.L., care după moartea lui Ionel Brătianu a condus
partidul și a fost prim ministru. A fost asasinat de legionari în 1933 pe peronul gării
din Sinaia.
8. În timpul primului război mondial, în 1916, în sat a funcționat câteva luni
spitalul din Caracal, iar tot atunci, în noiembrie au fost lupte inclusiv în sat,
grupul Cerna al armatei române încercând să reziste și să treacă Oltul pe la Islaz.
Acest grup și-a desfășurat efectivele de la Vișina spre sud pe valea Oltului la
Cilieni, Izbiceni, Giuvărăști, Islaz. Nu s-a reușit trecerea Oltului și s-au predat. În
cursul luptelor doi soldați germani au murit și au fost îngropați lângă șosea, iar în
1924 au fost reînhumați în cimitir.
9. În Vișina a fost în 1932, Octavian Goga. Poetul a fost implicat în politica
românească, deținând și funcția de prim ministru. În 1932 el a participat la Vișina la
discuții cu locuitorii în cadrul campaniei electorale.
10. În Vișina a trăit o familie de cehi ? Se numeau Rohiceh și au avut o moară.
Tatăl era Richard, mama Despina, iar copiii erau Romeo și Julieta. Casa lor a fost
ulterior cumpărată de Cornel Popescu, originar din Coteni, cadru didactic și director
al școlii. Ei s-au integrat în comunitate, s-au apropiat de unii săteni, astfel au ajuns
să boteze o fetiță din neamul ale Rouă cu numele fiicei lor, adică Julieta.
11. În Vișina au ajuns refugiați din Basarabia după ocuparea Basarabiei de
U.R.S.S.? Între refugiați au existat două familii de cadre didactice care au profesat
o vreme la școala din sat, familiile Paniș și Maximenco. Familia Paniș a avut doi
copii, o fiică și un fiu, Anatolie, care a ajuns scriitor și a prezentat în opera sa

286
aspecte din viața satului. Familia Maximenco, Elena și Maxim, a avut un singur fiu,
care s-a mutat ulterior la Craiova.
12. În unele sate până în perioada interbelică au existat separat, școală de fete și
școală de băieți, iar în unele sate exista școală mixtă. Vișina a făcut parte din prima
categorie, adică existau două școli. La documente poate fi văzut un certificat de
absolvire eliberat de școala de băieți în 1945. Cele două școli s-au unificat după al
doilea război mondial, cândva în intervalul 1948-1952.
13. Primăria a avut ca sediu clădirea situată unde se află stația de autobuz, între
actualul local al primăriei și școală, sediul din prezent a început să fie construit în
1988-1989 și a fost finalizat în 1992
14. Centrala telefonică a satului a funcționat în casa naționalizată a familiei Irimin
Ignat (Irimin Ignat este una din persoanele din Vișina identificată ca victimă a
comunismului), apoi a funcționat la Căminul Cultural și ulterior în clădirea unde se
află în prezent poșta și grădinița
15. În sat a existat o familie, Merișescu, și atât soțul cât și soția au ocupat
funcția de primar? Domnul Merișescu Teodor (Doru) a fost de profesie veterinar,
iar soția, născută Medeleț, a fost educatoare, directoare de grădiniță, iar apoi
primăriță. A fost singura femeie ce a ocupat vreodată funcția de primar la Vișina.

16. Amza Pellea la Vișina - povestită de Petre Prioteasa

Nea Mărin, popularul personaj creat şi interpretat de Amza Pellea, era în
vogă. Se ştia de el prin orice colţişor al ţării. La serbările şcolare sau programele
artistice de la căminele culturale apăreau pe scenă fel de fel de Sucă, Veta, Naş
Pandelică şi, bineînţeles, Nea Mărin care, fie că reproduceau, fie că inventau
întâmplări care de care mai hazlii, stârneau râsul de zdârnăiau geamurile în
giurgiuvele. Având un prieten în comuna Vişina-Olt, pitorescul personaj îşi rupse
din timpul dintre filmări, înregistrări ori spectacole şi-i onoră rugămintea de a fi
prezent în mijlocul vişinarilor măcar câteva ore, mai ales că i se spusese că o să
vadă ce n-a mai văzut: un ,,Nea Mărin” în carne şi oase, cu voce şi ticuri identice.
În ziua cu pricina satul fierbea. Aşa eveniment nu mai trăiseră vişinarii. Până
să înceapă spectacolul, Amza Pellea se afla în cancelaria şcolii, în mijlocul unui
colectiv didactic entuziast, pus pe glume şi dornic de autografe. Tocmai discuta

287
 despre cartea „Să râdem cu...Amza Pellea” cu o învăţătoare tinerică, frumuşică şi
foc de gureşă, când uşa se deschide zgomotos şi, cum se obişnuieşte ori de câte ori
se deschide o uşă, toate privirile se aţintiră asupra celui care dădu buzna. Un puşti
care abia ajungea la clanţă, scoase din pieptu-i toată disperarea de care era în stare
spre învăţătoarea cu care se întreţinea actorul:
- Doamna, hai repede afară că Zagale de la a X a îl bate pe Pricoliciu de la
noi din clasă! În liniştea care se produse se auzi vocea baritonală a lui Amza Pellea
care încercă s-o scoată din încurcătură pe învăţătoarea vădit stânjenită, înciudată de
întreruperea discuţiei:
- Fugi şi-i spune Pricoliciului să reziste până vine doamna!
Spectacolul începu, Nea Mărin stătu de vorbă cu publicul în delir, ba, mai mult, se
întreţinu pe scenă „în direct” cu „geamănul” său care-i căzu simpatic şi pe care-l
puse să prezinte „în premieră” evenimente din sat. Ionel ale Ivan, căci aşa se numea
interpretul amator, nu pierdu din vedere nici întâmplarea din cancelaria şcolii:

- Bă fraţilor, auzirăţi ce dandanaua supărării dete peste Pricoliciu, băiatu lu

Godârlici aldeŢârcăiete? Obţinu mă, săracu, un autograf de la frate-miu şi huiduma
lu Zagale ale Clocitoru vru să i-l ia pe forţatelea. Păi nu se putu, bre, cu hapca şi se
luară la harţă. Băi, să fie, cred că rezistă Pricoliciu şi-acum, că învăţătoarea nu s-a
mai dus să-l scape...

17. Lipsuri după război - Povestită de Petre Prioteasa

Ilie a lu` Dure e un copil simpatic. E cel mai mic din familie, are vreo 6 ani,
dar mai are și trei frați și două surori. Iar mama, tușa Leana, văduvă de război,
săracă, a crescut, cum oare, șase copii (Ionel, Costel, Lenuța, Mărin, Petruța și Ilie)!
Toți educați, modești și respectuoși, dar, vizibil, neîndestulați și neajutorați. Într-o zi,
cu dimineață cețoasă de toamnă, Ilie primise un cartof copt de la o vecină. Bucurie
mare pe Iliuță al nostru! Cocoțat în vârful gardului (cine mai avea ca el?), mușca
mândru, cu poftă, din cartof. Pe drum tocmai trecea Mărin ale Pene, șofer la C.A.P.

- Naș Mărine, ghiși șe-am în gură?

- Un c…t, zise Mărin, zgribulit și îngândurat, fără să-l bage în seamă.

- Nu, nu, catof, un catof!

288
 Întâmplarea se petrecea prin 1952, an secetos și greu, ca după război, iar eu
am povestit-o ca să reamintesc vremurile prin care am trecut noi, părinții și bunicii
celor care, azi, huzuresc, pur și simplu, iar cursurile școlare online fac din ei
analfabeți funcționali. Vremurile s-au schimbat, iar oamenii, în capitalism, aleargă
după bani, înavuțire prin nemuncă, se invidiază, se pârăsc, folosesc orice mijloace,
dintre cele mai josnice, spre a agonisi cât mai mult. Nu se gândesc la cei săraci și
truditori...

18. Școala și povestea tristă a Argentinei Neagu - povestită de Petre Prioteasa

Anul școlar 1967/1968 a găsit Școala Generală cu Clasele I-VIII Vișina Veche,
Raionul Corabia, Regiunea Oltenia nu numai în strai nou (clădire modernă, cu etaj), ci
și cu o curte aranjată după chipul și asemănarea conducerii: terenuri de
handbal/minifotbal, volei și tenis de câmp la standarde olimpice, folosite pentru
competiții inter clase sau inter școli vecine (Vișina Nouă, Vădastra, Vădăstrița,
Brastavățu).
Avea Școala Vișina chiar echipă de handbal competitivă la nivel regional.
Dar…ce păcat că la înapoierea de la Craiova, unde fetele avuseseră meci, eleva Neagu
Argentina (având astm bronșic, n-a mai avut aer, în compartiment, unde s-a deschis
geamul în timpul mersului trenului) și-a dat obștescul sfârșit! A fost doliu în școală,
unde era premianta clasei dintr-a-ntâi-a până-ntr-a șaptea. A plâns-o tot satul, iar
amintirea ei a rămas pe o cruce de mormânt, în cimitirul satului unde, mulți ani, i s-au
pus flori proaspete. Era în clasa a VIII-a. Și-acum o consider un înger, de-a dreapta
Celui de Sus, și rog să-i fie odihna veșnică și somnul lin.

19. Școala și modalități de motivare a învățării - povestită de Petre Prioteasa

Prin 1966 ne-am mutat în școală nouă, cu etaj. Totul strălucea de curățenie,
prospețime și lumină. Am avut, atunci, mai multe inițiative, în funcția de Comandant-
Instructor al Unității de Pionieri: se intra în clase cu papuci; în fiecare clasă, banca din
față, rândul din mijloc, cu eticheta ”Banca de Onoare”, era ocupată de cei mai
merituoși pionieri din săptămâna precedentă. Între clase era, săptămânal, un concurs,
știut de toți elevii, învățătorii și profesorii, ”Clasa Model”, după rezultatele la

289
învățătură și disciplină, după curățenie și flori la ferestre, după pavoazarea sălii de
clasă și articolele de la ”Gazeta de Perete”.

Uniforma școlară, purtarea cravatei roșii cu tricolor, a insignei de pionier și a

șnururilor de comandat de grupă sau de detașament erau obligatorii. La evenimente
sărbătorite pe plan național, județean sau local învățătorii și diriginții purtau uniforma
de Comandant-Instructor de Detașament. Se făceau fotografii care apăreau la Gazeta
de Perete a Școlii și era un entuziasm de nedescris, o atmosferă de studiu, disciplină și
curățenie în care îți era drag să trăiești. Vizitatorii călcau cu smerenie, teamă și respect
pe coridorul școlii, dovedind prețuire și respect pentru tot ce însemna act școlar.
Ajunsese școala să aibă peste 450 de elevi, cu câte trei serii la unele clase de la I-VIII
și chiar clasele a IX-a și a X-a cu elevi rămași în comună și cei adunați din comunele
vecine: Vișina Nouă, Vădastra, Brastavățu (plus satul Crușovu).
Se făcea carte pe atunci, se făceau și cursuri de alfabetizare cu părinții și
bunicii.
20. Text scris de Marinela Belu Capșa, născută în Vișina, care a fost bibliotecară
în sat, apoi a făcut facultatea la Iași și a devenit profesoară de limba română la
Rîmnicu-Vîlcea. Pe lângă activitatea la catedră a desfășurat o bogată activitate literară
și culturală, fiind autoarea unor lucrări, dintre care India, dincolo de timp, a fost
premiată drept cea mai bună carte a anului 2021. (despre Marinela Belu Capșa știu de
la domnul Petre Prioteasa, ar fi trebuit să scriu o rubrică la fii și fiicele satului, dar
deocamdată redau acest text prin care aflăm de trecerea Mariei Lătărețu prin comună).
Text preluat de pe art-emis.ro Dincolo de faptul că este textul unei vișinence, aflăm
descrierea căminului, despre spectacol ș. a. deci istorie locală).

În vara anului 1970, într-o seară plăcut călduroasă, cu un cer senin pe care se jucau
stelele şi strălucea fericit Luna cu ciobăneii ei, la Căminul Cultural era vânzoleală mare -
concertul Mariei Lătăreţu şi al altor nume celebre ale cântecului nostru popular. Sătenii se
întorceau mai devreme de la câmp, linişteau orătăniile prin ogradă, se îmbrăcau curat şi se
grăbeau să ajungă la timp la spectacol s-o vadă pe „măiastra cântecului gorjean". Căminul
Cultural se înălţa în mijlocul satului, fiind o clădire nouă, cu etaj, în care se aflau o sală de
spectacole, pentru film şi pentru şedinţe, o bibliotecă cu sală de lectură şi depozit de cărţi,
o sală de proiecţie pentru film şi biroul directorului. Vara, pe platoul din faţa Căminului se

290
ţinea hora, unde se întâlneau sătenii, tineri sau bătrâni, gătiţi de sărbătoare, vorbind
despre ce se mai întâmpla prin sat sau despre care fată se mai mărită cu cine... În ziua
aceea, evenimentul care întreţinea discuţiile era acel spectacol de muzică populară, aşa
cum nu mai fusese până atunci pe la ei.
Neavând cabine pentru artişti, aceştia au fost instalaţi în biroul directorului, ca să se
pregătească pentru concert. Acolo s-au machiat, s-au îmbrăcat cu frumoasele lor costume,
au făcut vocalize, iar din când în când se auzeau râsete, ceea ce demonstra că nu erau
deranjaţi prea tare de condiţiile vitrege în care trebuiau să se descurce. Aşa e la ţară,
pentru artiştii amatori, adică pentru tinerii ţărani care făceau parte din echipa de dansatori
ai comunei, nu era nevoie de cabine speciale. Talentul şi pasiunea pentru cântec erau mai
puternice decât spaţiul unde se pregăteau pentru evenimentul satului, important era ca
spectatorii să plece mulţumiţi pe la casele lor. Alături de biroul directorului era depozitul de
cărţi al bibliotecii unde Elena, bibliotecara, aştepta să înceapă spectacolul. Nerăbdătoare,
aranja cărţile pe care le primise înapoi de la cititori în ziua aceea şi, ca să treacă timpul mai
uşor, a început să fredoneze un cântec, aşa cum făcea adeseori când era singură.
„Mă dusei, păi mă dusei să trec la Olt...
Cu a mea, cu a mea , cu a mea mândră cu tot,
Tra la, la, la..."
Prin pereţii subţiri se auzea cântecul ei şi în celelalte încăperi, fără ca fata să ştie.
Ea era încântată că va auzi muzică autentică şi că va mai învăţa şi ea câte ceva de la nişte
artişti atât de mari pe care-i asculta cu mult drag la radio. Şi, mai ales, îi va vedea în carne
şi-n oase. Când fusese elevă la liceu, avusese ocazia să cânte şi ea pe scena din Predeal,
acompaniată de o orchestră din Braşov. Doamne, câte emoţii avusese atunci! Unii ziceau
că are voce, dar ea nu-i credea. Era adevărat, de mică a cântat prin duzii şi prunii din
grădină, încât o certa mama că sperie găinile, dar ea tot cânta pentru că asta îi plăcea
foarte mult. Acum, deodată a simţit că e bucuroasă că sunt alături, dincolo de zid, nişte
artişti importanţi şi a început să cânte, fără să observe că uşa s-a deschis uşor şi un cap
de bărbat, curios şi atent, o asculta uimit.
- Bună seara! Deranjez? a întrebat-o, politicos, bărbatul, când fata a făcut o pauză. Elena a
scos un ţipăt scurt şi s-a întors spre el, tare speriată.
- Bună seara! Nu, nu deranjaţi, vă rog să mă scuzaţi, a răspuns ea mirată, privindu-l atent
pe străinul care intrase în bibliotecă.
- Cântaţi foarte frumos, v-am auzit de dincolo şi am venit să văd cine are un glas atât de
plăcut, a continuat vizitatorul. Eu sunt Gigi Bouleanu, dumneavoastră?
- Eu sunt Elena, bibliotecara, şi acum ştiu cine sunteţi, v-am auzit de multe ori cântecele la
radio.
- De fapt, am venit să vă invit în camera cealaltă pentru că vrea să vă cunoască doamna

291
Maria Lătăreţu, dânsa m-a trimis să vă caut, şi a zâmbit galant artistul.
- Eu, eu să vin la Doamna Maria Lătăreţu? Glumiţi, şi s-a dat un pas înapoi ca şi cum un
pericol era pe aproape.
- Vă rog să veniţi până la dânsa, nu glumesc deloc. V-a auzit cântând şi vrea să vă
cunoască. Nu rataţi această ocazie. Şi uşor a împins-o spre uşă. Când au intrat în biroul
directorului, s-a făcut linişte şi mulţi ochi o priveau curioşi. Pe un scaun era aşezată
doamna Maria Lătăreţu, pe un altul se găsea Alexandru Grozuţă, interpretul de romanţe, în
picioare stăteau Maria Cornescu, Dumitru Zamfira şi maestrul Busuioc, dirijorul Orchestrei
„Doina Oltului" din Craiova. Inima fetei bătea cu putere, iar obrajii i se coloraseră când roşu,
când galben. Iată, această domnişoară cânta aşa frumos dincolo, a făcut prezentările Gigi
Bouleanu.
- Bună seara! s-a auzit şi glasul pierdut al Elenei.
- Bună seara! a răspuns Doamna cântecului gorjenesc. Cântă-mi şi mie ceva, vreau să te
aud aici, aproape, şi o măsura pe fată din cap până-n picioare. O tânără slăbuţă, timidă rău,
cu o faţă albă, rotundă, ochi pătrunzători, gură mică şi buze roşii, nas cârn şi două codiţe
pe spate, îmbrăcată cu o rochiţă înflorată de stambă, imaginea unei fetiţe cuminţi de la ţară.
De emoţie nu mai ştia niciun cântec în clipa aia. Cum să cânte ea în faţa acestor artişti
adevăraţi şi mai ales în prezenţa doamnei! Nu se cade. Bănuind ce se petrece în sufletul
fetei, Alexandru Grozuţă a luat-o uşor de mână şi a aşezat-o pe genunchii lui.
- Hai, domnişoară, cântă-ne ce vrei, doar un refren , nu se întâmplă nimic rău. Vreau şi eu
să te ascult, dincolo fredonai foarte frumos, a încurajat-o talentatul artist, mângâind-o uşor
pe spate.
Văzându-se încolţită din toate părţile, Elena s-a hotărât să zică ceva, să scape
mai repede de acolo. A tuşit puţin, s-a concentrat ca la examen şi a început să cânte uşor:
„Azi am să crestez în grindă,/Jos din cui acum oglindă,/Mama-i dusă-n sat, cu dorul/Azi e
singur puişorul/Şi-am închis uşa la tindă/Cu zăvorul"...
Şi a tăcut. După câteva secunde, aplauzele au trezit-o ca după un leşin.
- Bravo! Ai cântat frumos, deşi nu-i un cântec oltenesc. Cred că ştii şi altele. Ai un timbru
plăcut, dar trebuie educat. Ce zici, maestre Busuioc, o angajăm la noi la orchestră? s-a
adresat Maria Lătăreţu către dirijor.
- O angajăm, şi eu cred că are viitor domnişoara, şi i-a strâns mâna fetei ca şi cum ar fi
bătut palma pentru o înţelegere importantă.
- Hei, ce zici, vii la noi! Eu te aştept şi te ajut să devii o bună interpretă de muzică populară,
a promis doamna, privindu-i pe ceilalţi care urmăreau curioşi scena.
- Ştiţi, eu aş vrea să vin, dar nu ştiu ce vor zice părinţii mei, trebuie să-i întreb, a răspuns
complet uimită tânăra fată. Acum chiar că era complet dezorientată. În sinea ei se bucura
foarte tare pentru propunerea făcută, simţea că era o mare şansă să ajungă interpretă de

292
muzică populară, mai ales cu ajutorul Doamnei, dar un răspuns nu putea să dea.
- Te înţeleg, aşa e normal, trebuie să-ţi întrebi părinţii, eu te aştept mâine la hotelul din
Corabia, unde suntem cazaţi, să-mi spui da sau ba. De acord? a încheiat dânsa, apoi s-a
îndreptat spre ceilalţi. Hai să începem, oamenii sunt în sală, ne aşteaptă.
Concertul a fost extraordinar, aplauzele au ţinut minute în şir, sătenii au cântat
alături de artişti, iar pe Doamna Maria Lătăreţu au ovaţionat-o şi i-au umplut braţele de flori.
Numai Elena sta îngândurată pe scaun, nu ştia cum să facă să-i anunţe pe părinţi de
propunerea primită în seara aceea. Tare mult îşi dorea ca ei să fie de acord. Ajunsă acasă
destul de târziu, aceştia o aşteptau cu masa. Niciodată nu mâncau fără ea. S-au aşezat şi
fata a început să le povestească cum a fost la spectacol. Lume multă, veselie, au cântat cu
toţii, cântăreţii aveau nişte costume populare foarte frumoase, spectatorii au aplaudat mult,
mult. Cu inima strânsă a adăugat•
- Tată şi mamă, astă seară mi s-a întâmplat ceva. Până să înceapă spectacolul, eram în
bibliotecă şi, aşa cum fac uneori, am început să cânt, că eram singură. Însă prin pereţi s-a
auzit şi în biroul directorului, unde erau artiştii, şi m-au chemat la ei. Acolo, doamna Maria
Lătăreţu m-a pus să cânt ceva, apoi mi-a propus să merg la Craiova că mă angajează la ei
ca solistă. Eu le-am spus că le dau răspunsul după ce vorbesc cu dumneavoastră. Mâine
trebuie să mă duc la Corabia să le spun ce-am hotărât. Ce ziceţi de asta? Eu aş vrea să
mă duc. Şi a tăcut, aşteptând hotărârea părinţilor. Aceştia s-au oprit din mâncat, s-au uitat
unul la altul, apoi tatăl fetei a schiţat un zâmbet şi a răspuns sarcastic
- Femeie, ne-am pricopsit de acum. Nu mai muncim, nu ne mai necăjim, o să mergem cu
fata noastră pe la nunţi, cu lăutarii după noi, şi-o dăm dracului de facultate, ce ne mai
trebuie atâta osteneală. Noapte bună! şi-a plecat nervos să se culce. Verdictul a fost dat.
Mult a plâns Elena în camera ei, dar ştia că nu poate să-şi supere părinţii.
După câţiva ani, studentă în Craiova, fosta bibliotecară s-a întâlnit cu fluieraşul
Dumitru Zamfira, student şi el. Şi-au amintit de seara aceea de vară când Maria Lătăreţu i-
a promis c-o ajută să devină interpretă de muzică populară.
- Fată dragă, cum ai putut să dai cu piciorul la un aşa noroc, s-o refuzi pe regretata Maria
Lătăreţu? Toţi te-am invidiat atunci şi toţi am fost surprinşi când am auzit că ai refuzat, a
apostrofat-o artistul pe Elena. Vei fi o bună profesoară, dar puteai fi o renumită artistă. Mai
ştii?!
S-au despărţit, în urma lor rămânând o umbră de regret..

293
 21. Lista preoților satului, reconstituire din amintiri scrisă de unul dintre aceștia,
Nețoi Ion
Am apelat la părintele Nețoi Ion pentru a realiza un inventar al preoților ce au
slujit în biserica acestei comunități, succedându-se de la 1882 până-n prezent. Am
aflat că primul preot a fost Nicolae Ricman, cel al cărui mormânt se află lângă
biserică. A fost urmat de preotul Teodor Ștefănescu, din Amărăști, absolvent de
Teologie, căsătorit cu Eugenia Florescu, cu care a avut doi fii și o fiică. Fiica
preotului Teodor Ștefănescu s-a căsătorit cu preotul Gâlă Marin, absolvent de
seminar, al treilea preot al satului.
O perioadă de aproximativ trei ani a fost preot Mărdălescu I., absolvent de
Teologie, mutat din zona Severinului în perioada de relații dificile cu regimul
comunist din Serbia lui I. B. Tito. A urmat un preot originar din Vișina, având ca
părinți pe Gheorghița și Chivu Rusănescu, preotul Rusănescu Nica, absolvent de
Teologie. Acest preot era fratele unui medic renumit, Marin Rusănescu. Următorul
preot a fost Băjeu Traian, de origine din Jieni, care ulterior s-a mutat la parohia
Dașova și a cărui fiu, tot preot, slujește și în prezent la acea parohie. A urmat
preotul Nețoi Ion, cel ce mi-a trimis notițele pe baza cărora scriu acest text. Nețoi
Ion este un fiu al satului, fiul Elisabetei și al lui Vasile Nețoi și a fost hirotonit în
1969. După slujirea în sat a urmat cea de la catedrala din Corabia și funcțiile de
protoiereu și inspector eparhial. După pensionare s-a stabilit la București. A urmat
preotul Rusu Constantin, de origine din Ianca, transferat la Corabia. Următorul
preot este din Vișina, anume preotul Iorga Puiu. Mai apar în lista părintelui Nețoi
două nume de preoți, Velica și Cazacu, iar în ce privește cântăreții bisericești sunt
amintiți Opriș Niță și Marița Marinache.
Tot ce am scris mai sus, am precizat, sunt informații de la fostul preot al
satului Nețoi Ion. În continuare voi prezenta doi dintre preoții de mai sus, cu
informații de la Petre Prioteasa.
Preotul Nică Rusănescu a fost căsătorit cu fiica preotului din Rusănești,
Maria. Locuia în apropierea preotului Gâlă și era bolnav de TBC, motiv pentru care
a și trăit puțin, dar a fost plâns de sat fiind inteligent, modest, comunicativ, cu o
voce cu un timbru atrăgător. Soția lui a fost profesoară de biologie în sat. Cei doi au

294
avut un fiu surdo-mut, născut la câteva luni de la moartea preotului, fiu ce a studiat
la școli speciale, de surdo-muți.
Chiar dacă în acest text este vorba despre preoți, adaug câteva cuvinte despre
Marin Rusănescu, fratele mai mic al preotului Nică Rusănescu, de profesie medic.
Acesta a fost absolvent al Facultății de Medicină din București și avea numeroase
calități: calm, răbdător, echilibrat, comunicativ, modest. A avut numeroase realizări
pe plan profesional, iar cei de acasă îl apreciau și respectau, revenirile în sat fiind
pentru amici adevărate sărbători.
Preotul Ion Nețoi a fost coleg de clasă și uneori și de bancă cu Petre
Prioteasa. În 1949 li s-a confiscat o parte din avere, fiindcă erau considerați chiaburi,
iar în casa lor era sediul Gospodăriei Agricole Colective “Republica”, ei fiind
nevoiți să se mute (pe ulița ale Medeleț, pe lângă Mărinache ale Trițu). A terminat
seminarul de cântăreți bisericești de la Mofleni, lângă Craiova, apoi Facultatea de
Teologie de la Sibiu. A fost mulți ani preot în Vișina, iar soția lui, Rodica Nețoi, era
profesoară în sat. Ulterior s-au mutat la Corabia, Nețoi Ion a fost protopopul
Protoieriei Corabia, având în subordine numeroase parohii, iar soția a fost angajată
apoi directoare a Casei de Copii Școlari Fete din Corabia. După pensionare preotul
și soția s-au mutat la București, aproape de cele două fiice farmaciste.
22. Daniela Nane este pe jumătate vișineancă
Am aflat despre acest fapt cu câțiva ani în urmă când elevi ai școlii au
participat la o competiție de teatru pentru elevi, Atelierele de teatru, iar un elev
foarte talentat, Ciu Adrian, mi-a spus despre talentul lui, că poate e vorba de o
moștenire din familie, fiind rudă cu actrița Daniela Nane. Pomenindu-i domnului
Petre Prioteasa de Daniela Nane, acesta s-a oferit să discute cu tatăl actriței, Paul
Nane și să-mi furnizeze informații.
Paul Nane a fost fiul unui țăran înstărit, Arion Nane. În 1952 Arion Nane,
a fost urcat pe scenă și hulit că nu și-a plătit cotele, iar Tente, gornistul satului, cerea
condamnarea lui la pușcărie pe viață. Paul Nane fiind fiu de chiabur, nu a putut
merge la liceu, așa că s-a îndreptat spre o școală profesională, a ales una cu
specializarea petrol-chimie, nou înființată la Craiova. A continuat parcursul
profesional cu o școală la Câmpina apoi angajare la Săvinești. S-a mutat la Iași unde

295
 a fost absolvent al TCM și a lucrat ca inginer la Antibiotice Iași (fabrica de
medicamente), apoi a revenit la petrol și gaze. La Iași s-a căsătorit și a avut o fiică.
După pensionare s-a mutat cu soția la București, pentru a fi mai aproape de unica
fiică, Daniela Nane, câștigătoare a unor concursuri de frumusețe și cunoscută actriță,
căsătorită cu istoricul Adrian Cioroianu.
23. Anunțurile în trecut se făceau prin gorniști. De-a lungul timpului au fost mai
mulți gorniști, între care Ciucuneanu. Alteori se bătea clopotul, iar oamenii înțelegeau
că este vorba de un anunț și se strângeau la primărie, unde li se comunica motivul
convocării.
24. Despre un fiu al satului Petre Prioteasa - căsătorie și copii
Pentru că este un fiu al satului, fost profesor pentru sute de vișinari și de
mare ajutor în acest demers al meu de a scrie despre Vișina și istoria ei, am să scriu
câteva rînduri despre domnul Petre Prioteasa. Dânsul s-a căsătorit în 1968 cu
Lucreția Ghețoiu. Soția era fiica unor refugiați din Basarabia, cu rădăcini în comuna
Barta, județul Ismail, în prezent teritoriu ucrainean. Tatăl era preot, Mihail Ghețoiu,
iar mama, Sofroneanu înainte de căsătorie, provenea dintr-un neam de vază, unchiul
ei fiind ministru, Ghelmegeanu. S-au refugiat în Crâmpoia, apoi Orlea, apoi Corabia.
Familia Prioteasa a locuit la Vișina, apoi la Corabia, iar după pensionare la
Craiova. Au un fiu în New York și o fiică în Craiova, iar în ce privește generația
foarte tânără, au o nepoată în SUA, iar în România o nepoată la liceu, handbalistă și
un nepot care după liceu face studii la o școală prestigioasă în Anglia.

25. Ghețărie la Vișina În prezent folosim frigidere, congelatoare, combine

frigorifice și nu ne putem imagina ce foloseau strămoșii în trecut în același scop
(răcirea băuturilor și alimentelor).
Am să redau povestea așa cum a scris-o Petre Prioteasa: “Prin 1953, pe când
Florea Prioteasa era casierul Cooperației, apoi președintele Cooperației de Consum,
iar sediul era lângă moară și școala nouă de pe colț, unde acum e sediul pompierilor,
s-a făcut ghețăria pentru cârciuma care se afla în aceeași clădire cu cooperația, dar în
partea din față, la șosea. Ghețăria s-a făcut după un plan bine întocmit: s-a săpat din
toamnă o groapă lungă de 6 m, lată de 5 m și adâncă de 4 m, s-a băgat o scară solidă

296
din lemn, până aproape de fundul gropii, iar la suprafață au pus acoperiș din legături
de coceni. Iarna, după ce s-a tasat zăpada și se puteau lua cu lopata bucăți mari de
zăpadă înghețată s-au cărat cu carele și căruțele tone de zăpadă. Se punea un strat de
un metru de zăpadă înghețată, apoi un strat de paie până s-a umplut groapa. S-a
închis ghețăria spre primăvară și s-a deschis odată cu căldurile. Cheia o avea
cârciumarul, iar gheața o scotea cu târnăcopul și lopata în găleți de 10-12 litri.
Băuturile reci atrăgeau clienții, ghețăria fiind secretul succesului. De gheața
beneficiau și copiii, care cereau să o folosească la înghețată de casă. S-a făcut an de
an ghețărie până s-a construit magazinul universal nou, modernizat, care avea
inclusiv ustensilele necesare pentru răcirea și păstrarea alimentelor: carne, pește,
băuturi.
26. Balta - sursa d-nul Petre Prioteasa
Mărin Vrancea a a venit ca președinte al C.A.P. cu idei noi, benefice comunei.
Printre altele a fost ideea construirii unui heleșteu pentru pește pe canalul adânc de
3-4 m ce traversa balta de la un capăt la altul, iar pe margini să planteze sălcii
pentru a înființa un atelier de confecționat coșuri din răchită. A fost o perioadă
înfloritoare între 1958-1964 în privința asta, balta avea pește de-l prindeam când ne
scăldam, era raiul copiilor. Apoi treaba s-a stricat, iar balta de la haltă s-a astupat.

27. Puierniță și alte activități ale C.A.P.

D-na Paulina Prodan mi-a spus despre existența unei puiernițe în partea de
sud-est a satului. I-am cerut informații despre acest subiect și d-nului Petre Prioteasa
care mi-a scris următoarele Puiernița a fost construită tot la inițiativa lui Marin
Vrancea, ca președinte al C.A.P. A găsit locul cel mai potrivit pe cursul pârâului, în
partea de sud a comunei, la o tarla distanță de șosea. A fost construit un adăpost,
destul de mare, din chirpici, cu separeuri pentru rațe, gâște și găini, având vreo 6-8
angajați care lucrau în schimburi, fiind retribuiți cu zile de muncă. Balta, destul de
mare, se albea de la cârdurile de rațe și gâște ce se scăldau toată ziua, iar noaptea se
retrăgeau în adăposturi. La chioșcul din curtea C.A.P. se vindeau ouă, păsări vii, pe
lângă alte produse agricole: lubeniță, pepeni, varză, roșii, ardei, vinete etc.

297
 Avea C.A.P.-ul și un saivan de vreo 500 oi. În apropiere era pășunea și un lot de
câteva hectare de lucernă și trifoi, care secerate constituiau hrana de iarnă a
animalelor.
28. Creșterea viermilor de mătase în comunism, am pomenit această activitate și
anterior, în jurul anului 1900 - textul aparține d-nului Petre Prioteasa
Prin anii 1968-1970 luase mare avânt la Vișina creșterea viermilor de
mătase. C.A.P.-ul lui Marin Vrancea chiar înființase o livadă de duzi în partea de
sud a comunei, aproape de șosea, dar și satul era împânzit de duzi. Greul cel mare îl
duceau elevii și profesoarele de biologie-agricultură că trebuia să asigure frunzele,
mai ales pe perioada vacanței de vară când foarte rar mai prindeai elevi pe la școală.
Nebunia a durat vreo 8-10 ani, profesorii trebuind să facă un compromis:
lăsau elevi corigenți ca să vină, chipurile, la meditații sau pregătire pentru a-și însuși
materia. Dar, de fapt, acești elevi erau victimele unei afaceri bănoase a statului.
Randamentul cel mai bun la cules frunze îl dădeau elevii din clasele mici: III-IV și
V-VI, alături de învățătoare și diriginți. Gogoșile erau predate la un centru de
achiziții din Corabia, iar cu banii care erau retribuite școlile se procurau materiale
didactice.
Nu se știe cum și de unde a apărut o molimă: omida păroasă a dudului
care n-a putut fi combătută. Niște fluturi frumoși depuneau ouă în dosul frunzelor de
dud, iar viermișorii, cum apăreau, se protejau, cu un înveliș protector prin care nu
putea pătrunde nimic. Scăpai de ei doar dacă rupeai crenguța și-i călcai în picioare.
După ce a decimat liziera de duzi și toți duzii din zonă, omida păroasă s-a adaptat la
orice era verde: pomi fructiferi, viță de vie, chiar și la frunzele de nuc sau porumb.
A fost o nenorocire.

29. Vizite ale tovarășului Nicolae Ceaușescu la Vișina

Tovarășul Nicolae Ceaușescu ( în comunism se folosea termenul
“tovarășul”), deținător al funcției de secretar general al Partidului Comunist Român
și președinte al Republicii Socialiste România, acestea erau principalele funcții
deținute, a vizita anual județul Olt și de mai multe ori a trecut și pe la Vișina în:
1981, 1984, 1985 și 1987.

298
 În 1981 a vizitat trei obiective: complexul de îngrășare tineret taurin
(unitate distinsă cu Ordinul Muncii clasa I), loturi experimentale cu diferite plante
de cultură și o porțiune din sistemul de irigare Sadova - Corabia (Scânteia - 6 iunie
1981 și Steaua roșie - 6 iunie 1981 ).
În 1984, președintele consiliului unic agroindustrial Vișina, Florea Voinea,
a informat despre pregătirea campaniei de vară și a estimat că strângerea recoltelor
se va face în patru zile la orz și rapiță și în zece zile la grâu (Scânteia, 16 iunie 1984).
În 1985 Nicolae Ceaușescu a fost informat cu ocazia vizitei despre
existența la ferma Vișina a I.A.S. Corabia a unor instalații eoliană, solară și de
biogaz, ce asigurau nevoile de energie ale fermei (Scânteia, 24 mai 1985).
În 1987 a vizitat Ferma nr. 15 Vișina din cadrul I.A.S. Corabia, unde a
văzut lanuri de orz, grâu și porumb și combine ce efectuau seceratul orzului și
simultan balotatul paielor. Tot atunci a vizitat și Ferma nr. 1 a C.A.P. Obârșia din
cadrul Consiliului agro-industrial Vișina (Scânteia, 26 iunie 1987) .

30. Vișina în Oltul în 1975 - știri din ziare

- 22 februarie - Pe scena Căminului Cultural din localitate s-a prezentat montajul
literar-muzical “Mândru mă prezint la vot”, spectacol susținut de recitatori ai Casei
de cultură Caracal
- 8 martie - Într-un articol ce prezenta obiective economice noi în județ este
menționată pentru Vișina o secție de deshidratare a furajelor verzi
- 19 aprilie - într-un articol se menționează că sunt avansate la semănatul
porumbului unitățile agricole aflate în raza S.M.A. Vișina
- 17 mai - La rubrica Cronica locală este menționat faptul că la Vișina se execută
lucrările de final la construcția băii comunale. Mai concret echipa de lucrători ai
EGCL Corabia lucra la instalații și tencuieli exterioare
- 10 iunie - Reportaj despre fabricile de cărămidă din județ, cea din Vișina este trecută
în rândul celor fruntașe, unde sau presat între 1 și 1,5 milioane cărămizi
- 17 iunie - Articol despre întrecerea patriotică între comune Pentru Vișina este citat
Virgil Streinu, vicepreședinte al consiliului popular comunal Vișina: “Datorită unei
mobilizări permanente a cetățenilor de către deputați, la înfăptuirea angajamentului

299
asumat în întrecere, în prima etapă am reușit să realizăm prin muncă patriotică lucrări
edilitar - gospodărești și de înfrumusețare a comunei în valoare de 324 000 lei, cât ne
prevăzusem pentru întregul an. În ce s-au materializat eforturile obștești? În
continuarea construirii băii populare ce va fi dată în folosință peste 5 luni, în dalarea cu
plăci de beton a 3 km de trotuare, întreținerea parcurilor și a celorlalte zone verzi.”
- 2 septembrie Articol despre educația materialist - științifică Sunt citați responsabili
din diverse localități între care și Dumitru Vancă pentru Vișina. ‘Pentru a combate
prejudecățile religioase cu privire la apariția vieții și a omului pe pământ - ne-a relatat
tov. Dumitru Vancă, președintele consiliului comunal F.U.S. din Vișina - noi am
organizat periodic la căminul cultural, acțiuni în cadrul cărora au fost ținute expuneri:
“Cine au fost strămoșii omului?”, “Când a apărut viața pe pământ?”. Cu prilejul unor
astfel de întâlniri, participanții au pus o serie de întrebări la care profesorii de biologie,
de fizică, medicii umani și veterinari au dat răspunsuri pe înțelesul cetățenilor.”

31. Curentul, 10 august 1938

Scânteile de la mașina de treierat au provocat două incendii în comune din
Romanați
Azi dimineață pe la ora 10, la o arie a săteanului Petre Ivan Lupu, focul a
mistuit recolta de pe 17 pogoane grâu, așezată în marginea comunei Grădinile. A ars
deasemeni, batoza de treierat, proprietatea locuitorului Nicolae Stănescu. Pagubele
se ridică la 140 00 lei. La ora 18. 00, a fost anunțată prefectura locală, de către
primăria comunei Celaru, că un alt foc a izbucnit la o arie din acea comună. D.
subprefect Nicolae Predescu a luat măsuri imediat, dând ordine să plece la Celar,
auto-pompa pompierilor militari din localitate și cisterna tinerilor premilitari, aflată
la fundațiile Dioști. Ambele au sosit la timp, reușind să stingă focul înainte de a lua
proporții mari mari. Au ars circa 800 d.d. grâu, proprietatea locuitorilor Iancu
P.Radu și G. M. Ispașca, din Celar precum și batoza. Pagubele sunt mari. Batoza,
proprietatea d-lui Gh. Pârjolescu din comuna Amărăștii de Sus, nu era asigurată.
(Într-un interviu al d-nului primar Constantin Stănescu este pomenit această
poierdere a strămoșului său.)

300
32. De la Constanța Predica
Întrebând-o pe d-na Constanța Predica despre strămoși eroi mi-a relatat următoarele:
“Tata nu a făcut războiul, era născut în 1927, dar a fost luat la război fratele lui,
Predica Dumitru. Locuia în aceeași casă cu tata, o soră, bunica și soția. Avea 27 de
ani și 4 copii când a plecat. Pe ultimul copil, unchiul l-a dus în brațe până la haltă,
era o fetiță de două săptămâni, Lelioara, trăiește încă. Urmașii unchiului sunt
Predica Costică, Predica Lucian, cu copiii și nepoții lor, crescuți de mătușa Irina,
rămasă sigură. Unchiul a murit la Stalingrad...Și în fața casei părintești și în spatele
casei părintești sunt case cu eroi, case din care au plecat bărbați pe front și nu s-au
mai întors…”

33. Florin Piersic și Rodica Popescu Bitănescu au susținut un spectacol în sat

Domnul Nicolae Prodan mi-a povestit că actorii mai sus amintiți, după o
reprezentație la căminul cultural, au fost ospătați chiar într-o sală a căminului. Au
fost aduse bucate și băuturi, iar cei doi și alți actori s-au simțit foarte bine, s-au pus
pe povești și au zăbovit multe ore povestind, glumind cu cei câțiva localnici ce le-au
ținut companie și le-au pus masa.

34. Profesori de istorie (calificați) la Vișina

În 1948 a avut loc o reformă a învățământului prin care s-au realizat multe
modificări. În mare parte reforma a servit comunizării țării. Dar a fost și o măsură ce
poate fi considerată bună, locul școlilor primare a fost luat de școli de șapte ani,
adică creștea perioada școlarizării, marea masă nu rămânea cu patru clase, ci
continua studiul o perioadă mai îndelungată.
Prin această reformă a avut loc și desființarea școlilor de băieți respectiv fete
și înființarea școlilor mixte, ceea ce s-a petrecut și la Vișina.
În acest context pe lângă învățătorii de la clasele mici, s-au conturat
colective de profesori pentru gimnaziu. Evident că în primii ani nu exista personal
calificat și mulți învățători au suplinit pe catedre de gimnaziu. Golul de cadre a fost
completat încet-încet prin apariția IP3-urilor ( Institutelor Pedagogice de trei ani).

301
 La Vișina primul profesor calificat de istorie a fost Theodor Zuga, din
Corabia, care ulterior a predat la liceu în orașul său.
Au urmat Gheorghe Tătaru de la Orlea și Gheorghe Vîrban din Vlădila. Tot
din Vlădila, a fost profesor pentru puțin timp, Patranîc Mihnea. A urmat domnișoara
Florina Liea din Corabia și Cristina Logofătu .

35. Oreste Teodorescu la Vișina

A fost la Vișina la inaugurarea C.D.I. (Centrul de Documentare și Informare).
De asemenea a fost prezent, a vorbit și a impresionat grupul cadrelor didactice din
Vișina și zona Corabia, ce au vizitat Parlamentul. Cele două evenimente s-au datorat
prieteniei existente între cunoscutul jurnalist și Alexandru Stănescu.
Anexez fotografii cu Oreste Teodorescu și cu momente de la inaugurarea
celui de-al 27 lea Centru de Documentare și Informare din județul Olt la Vișina,
inaugurare ce a constituit ocazia vizitei.
În imagini sunt reprezentanți ai conducerii școlii, ISJ Olt, CCD Olt, primăriei
Vișina, bisericii din localitate și a televiziunii/presei locale.

302
Oreste Teodorescu la școala Vișina la inaugurarea CDI și alte fotografii de la
evenimentul menționat

303
 ANEXE 3
DOCUMENTE ȘI FOTOGRAFII

Fig. 1. Document de arhivă. AGDPS, Serviciul Împroprietărirea Sătenilor, despre

îndatoririle inginerilor delimitatori și instrucțiuni “vatra satului după un plan
sistematic”

304
Fig. 2. Document de arhivă. Administrația Generală a Domeniilor și Pădurilor
Statului înștiințează prefectul despre mersul împroprietăririi de la Vișina

305
Fig. 3. Cerere comună. Patru locuitori din Scărișoara solicită împroprietărirea:
(Radu Olteanu, Marin Petrișor, Iancu Matei Dragu, Deciu Ion Iacov)

306
307
Fig. 4 a și b. Proces verbal încheiat de autoritățile locale din Scărișoara pentru a
informa Comisia de împroprietărire cu privire la situația unor locuitori

308
Fig. 5. Proces verbal prin care Comisia adhoc (de împroprietărire) solicită
autorităților locale informații cu privire la situația unor locuitori

309
310
Fig. 6 a și b. Proces verbal încheiat de autoritățile locale din Scărișoara pentru a
informa Comisia adhoc (de împroprietărire) cu privire la situația unor locuitori

311
312
313
Fig. 7 a, b și c. Liste cu numele a 85 locuitori împroprietăriți în prima etapă,
fiecare cu câte 11 pogoane

314
315
316
 Fig. 8 a, b și c. Ministerul de Interne a primit la rândul lui solicitări de
împroprietărire, ceea ce l-a determinat pe ministrul Mihail Kogălniceanu să înainteze
guvernului propunerea împroprietăririi în Dobrogea (ceea ce s-a și aprobat) Pentru
transmiterea în teritoriu s-a făcut o adresă către prefecturi, scrisă caligrafic de mână
în mai multe exemplare, jos cu altă grafie este scris Romanați, la adresă s-a adăugat
un rezumat. Adresa și rezumatul așa cum s-au păstrat

317
318
319
320
Fig. 9 a, b, c și d. Proces verbal întocmit de primăria Scărișoara pentru a
certifica situația unor locuitori

321
322
 Fig.10 a și b. Instrucțiuni referitoare la școlile din comunele nou înființate:
înzestrarea cu pământ, proiect de construcție tip și procurarea lemnului de construcție

323
324
 Fig.11 a și b. În urma centralizării datelor s-a constatat pe 18 ianuarie 1880
că în județul Romanați se mai pot face 624 împroprietăriri, dintre care 315 pe moșia
Vișina-Vădastra, 167 la Bucinișu - Prapor, 126 la Potelu, 15 la Orlea și 1 la Băbiciu

325
Fig. 12 Ca să fie împroprietărit solicitantul trebuie să dovedească că a fost în
armată. Certificare a faptului că Matei Gheorghe Diaconu Florea a fost în
armată, făcută de locotenentul de la compania din Bechet

326
Fig. 13. Preoții periodic întocmeau rapoarte în care prezentau starea morală și
starea materială a comunității. La final semnează preotul Nicolae Ricman
și epitropii Dumitrescu și Toma Orzață

327
Fig 14 Certificat de absolvire eliberat de Școala de băieți Vișina Veche la
absolvirea claselor primare în 1945, semnează la final directorul Ilie
Ștefănescu

328
 Fig. 15. Certificat de absolvire din 1955, școala de 7 ani
Observați stema și denumirea R.P.R. (Republica Populară Română)
Observați apariția notarea după model sovietic cu note de la 1 la 5 și introducerea
studiului limbii ruse

329
330
331
Fig. 16 a, b, c Trei documente fiscale aparținând lui Curelaru Andrei primele două (e
de fapt un document față verso) referitor la impozitul din 1956, al treilea se referă la
obligația de a preda struguri/vin ca urmare a deținerii unei vii

332
 Presa comunistă
- câteva mostre pentru înțelegerea acelor timpuri -

Fig. nr. 17 a, b, c Articole din România liberă 17 a. din 20.02.1952 (Țăranii

muncitori predau cotele de carne), 17 b. 30.12.1956 (Bogată activitate agitatorică) și
17 c. din 16.03.1952 (O adunare populară în comuna Vișina Veche)

1. (17. a) “Țăranii muncitori predau cotele de carne”

Caracal (de la corespondentul nostru) În urma susținutei munci politice duse de
sfatul popular al raionului Corabia, țăranii muncitori se prezintă în mare număr la baza
de recepție și-și predau cu drag cotele de carne. Situându-se în fruntea acestei acțiuni,

333
colectiviștii de la gospodăriile agricole colective din raion dau și cu această ocazie un
bun exemplu pentru țăranii muncitori. Gheorghe Vrancea de la gospodăria agricolă
colectivă de la Vișina Veche, care este și președintele comitetului executiv al sfatului
popular comunal, Mincu T. Ioan și Pandele Safciu, sunt primii care și-au predat cota
de carne în întregime, pe tot anul, obținând chitanța numărul 1 pe raion. Exemplul lor a
fost urmat de numeroși țărani muncitori din comuna Vișina Veche și din comunele
vecine, care se prezintă în convoaie la baza de recepție penytru a preda cotele de carne.

2. ( 17. b) Bogată activitate agitatorică

În satele și orașele regiunii Craiova se desfășoară o rodnică muncă de agitație în
vederea alegerilor de deputați în Marea Adunare Națională. La aceasta își dau
contribuția din plin cei peste 28 000 de agitatori de la sate, care desfășoară în rândurile
țăranilor muncitori o susținută muncă de popularizare a legii electorale, a realizării
regimului nostru democrat popular. Utilizând cele mai variate forme de agitație
politică, agitatorii își axează întreaga lor muncă pe problemele concrete care frământă
astăzi viața satulelor. Desfășurând o largă muncă de lămurire cu privire la avantajele
muncii în formele agriculturii cooperatiste, agitatorii Ghiță Vrancea și Sofia Popescu
din comuna Vișina Veche, raionul Corabia, au reușit să convingă un număr de 5
familii de țărani să se înscrie în întovărășire. (...)

3. ( 17. c) O adunare populară

La propunerea țăranilor muncitori, comitetul executiv al sfatului popular al comunei
Vișina Veche din regiunea Dolj a organizat o adunare populară, în cadrul căreia s-au
discutat posibilitățile ce pot fi folosite pentru înflorirea comunei. După darea de seamă
prezentată de Gheorghe Vrancea, președintele comitetului executiv, care a arătat
sarcinile ce stau în fața sfatului popular privind consolidarea succesului reformei
bănești, au luat cuvântul numeroși țărani muncitori. În discuțiile purtate țăranii
muncitori au criticat unele lipsuri constatate în activitatea comitetului executiv, făcând
totodată prețioase propuneri și sugestii. I. Ruță de pildă a propus să se studieze
posibilitățile pentru construirea unui nou local de școală și a unui cămin cultural.
Sprijinind această propunere I. Miu și-a luat angajamentul de a participa voluntar la

334
lucrările necesare și de a dona 250 lei pentru procurarea materialului necesar.
Exemplul lui I. Miu a fost urmat și de alți țărani muncitori care și-au luat angajamentul
să sprijine înfăptuirea acestei construcții. Adunarea a propus constituirea unui comitet
de inițiativă format din Gh. Vrancea, N. Iovanovici, Alex Stimu, M. Ceorecanu, I.
Manea, Nicolae Pană și Pantele Dănciulescu, care să se ocupe de organizarea acestei
acțiuni.
În continuare, în cadrul adunării populare, țăranii muncitori au discutat și au
făcut comitetului executiv al sfatului popular propuneri privind buna desfășurare a
campaniei însămânțărilor de primăvară și intensificarea valorificării produselor
agricole prin cooperative.

335
Fig. nr. 18 a, b, c, d, e. Articole din România liberă 16 a. din 10.07.1952 (Țărănimea
muncitoare demască uneltirile chiaburești), 16 b din 09.08.1955 (Comune fruntașe la
treieriș), 16 c din 25.12.1958 (Bazine de acumulare…), 16 d din 05.10.1956 (A
“confundat” avutul obștesc…), 16 e din 13.04.1956 (Grupe de într-ajutorare)

1. (18 a) Țărănimea muncitoare demască uneltirile chiaburești

Demascarea și sdrobirea de către Comitetul Central al Partidului a devierii
de dreapta și a grupului de deviatori de la linia partidului nostru a avut un puternic
ecou în rândul oamenilor muncii. A crescut și mai mult încrederea maselor muncitoare
în capacitatea partidului și statului nostru de a demasca și sdrobi orice încercare de
frînare a construcției socialiste în patria noastră.
Oamenii muncii dela sate, plini de ură față de chiaburi, le demască cu și mai
multă tărie uneltirile. Numărul crescând de scrisori ce ne sosesc la redacție oglindește
creșterea vigilenței revoluționare a țărănimii muncitoare, atitudinea sa necruțătoare
față de dușmanul de clasă. În corespondența sa intitulată “Când chiaburii devin oameni
buni”, tovarășul Victor Ionescu din raionul Corabia, arată cât de periculoasă este
masca pe care și-au pus-o chiaburii pentru a înșela vigilența organelor de stat. Mulți
chiaburi din comunele raionului Corabia - ne scrie Victor Ionescu - vrând să saboteze
campania de strângere a recoltei au găsit că cea mai bună soluție este să devină
“oameni săraci”. După cum au gândit au și făcut. Bunăoară chiaburul Vasile Zamfir a
vândut mai pe nimica batoza nereparată țăranului sărac Florea Firoiu. Aceiași
“bunătate” l-a apucat și pe chiaburul Simion Ruță din Corabia, cae a dat batoza
țăranului Ion Bunică din comuna Vișina Veche. La fel de “darnici” au fost și chiaburii

336
Ilie Gavrilescu, Dumitru Orzață, Ilie Constantin din Vișina Veche și încă mulți alții.
Lipsa de vigilență a organelor de stat din raionul Corabia a avut grave consecințe. Pe
deoparte chiaburii nu și-au reparat batozele pentru treeriș. Pe de altă parte în urma
văicărelilor chiaburilor aceștia au fost scoși din categoria chiaburilor și trecuți în
rândul țăranilor muncitori. Apoi cu “bunăvoința” referentului fiscal din comună
chiaburilor li s-au fixat impozite mai mici, cote la fel de mici etc.

2. (18 b) Încă de la începerea muncilor de treieriș raionul Corabia s-a situat printre
raioanele fruntașe din regiunea Craiova. Datorită desfășurării în bune condițiuni a
muncilor de treieriș, prin asigurarea transportului tuturor snopilor de la câmp pe arie și
organizarea treierișului pe cete, batozele au lucrat cu întreaga lor capacitate de lucru.
Aceasta a făcut ca viteza zilnică de lucru la treieriș, atât pe comune, cât și pe întregul
raion să fie nu numai realizată, ci chiar depășită. În comuna Orlea, bunăoară, cele trei
batoze treieră zilnic între 17000 - 19000 kb. De asemenea în comuna Vîrtopu, viteza
de lucru la treieriș este depășită în fiecare zi.
Fruntașă pe raion s-a situat comuna Ianca. Datorită muncii bine organizate,
treierișul pe cele trei arii a luat sfârșit pe data de 4 august. Pe ziua de 5 august treierișul
a fost terminat și în comunele Urzica și Ștefan cel Mare, iar în zilele acestea treierișul
va lua sfârșit în comunele Vîrtopu, Vișina Nouă, Vișina Veche și altele.

3. (18 c) Bazine de acumulare pentru irigații și creșterea peștilor

Comitetul executiv al sfatului popular raional Corabia a luat în studiu
posibilitatea de folosire a unor pâraie aflate în cuprinsul raionului. Pe baza studiului
întreprins, în comunele Brastavățu, Vișina Veche și altele au fost inițiate lucrări de
amenajare a unor bazine de acumulare a apei provenită din aceste pâraie. Pe lângă
faptul că toate aceste bazine se vor popula cu pește, în perioada de secetă apa va putea
fi folosită la irigații.
Două bazine de acumulare care au și fost terminate în comuna Brastavățu, de
pildă, cuprind o suprafață de 6 ha. Cu apa ce se va aduna aici se vor putea iriga circa

337
250 ha de teren. Pentru amenajarea lor țăranii întovărășiți din comună au prestat
muncă voluntară, săpând circa 30 000 metri cubi de pământ.
Un bazin asemănător a fost terminat și în comuna Vișina Veche, iar în comuna
Vișina Nouă se lucrează la amenajarea unui alt bazin care va permite irigarea unei
suprafețe de 130 ha.

4 (18 d) A ‘confundat” avutul obștesc cu proprietatea personală

Colectivistului Ion Logofetescu i se încredințase de către conducerea
gospodăriei colective “Republica” din comuna Vișina Veche, raionul Corabia, munca
de magazioner al gospodăriei colective. “Confundând” avutul obștesc al colectiviștilor
cu proprietatea sa personală, Ion Logofetescu a sustras și și-a însușit din magazia
gospodăriei colective cantitatea de 797 kg mazăre și 586 kg orz. Judecat pentru fapta
sa Tribunalul popular raional Corabia l-a condamnat la 6 luni închisoare corecțională,
iar Tribunalul regional i-a menținut pedeapsa.

5 (18 e) Grupe de într-ajutorare

Grupa de într-ajutorare din Vișina Veche, este condusă de chiar deputatul
circumscripției, Marin Ciorecanu. Odată cu primele zile bune de lucru, grupa de într-
ajutorare a pornit la treabă. În primele zile de muncă bunăoară, Aristide Ciorecanu
care are vite de muncă, i-a ajutat lui Marin Ciorecanu, Marin Pîrvu, Ioniță Florescu la
grăpatul semănăturilor pe ogoarele de toamnă. De asemenea, Ștefan Monea i-a ajutat
lui Pantelie Logofetescu să are 4 pogoane de pământ. Și în ceelalte circumscripții
electorale din comună grupele de într-ajutorare alcătuite desfășoară o rodnică activitate.
Iată de ce țăranii muncitori din comuna Vișina Veche s-au situat printre primii pe raion
la lucrările de primăvară.

338
România liberă - 17 iulie 1952 România liberă - 6 august 1964

Fig 19 a și b Două articole din România liberă

339
 Articol România liberă, 20 ianuarie 1965
Fig. 20 Articol despre alegeri

Fig. 21 Articol Flacăra

Mai jos....Reportaj realizat la Vișina publicat în Flacăra - 12 iunie 1965

340
341
342
343
344
345
 9. Marin Iorga se duce la moară
Pe drumul ce duce spre moară, în fruntea carului cu boi, pășește unul din cei
mai harnici țărani din Vișina: Marin Iorga. Ca să-i pară drumul mai scurt, omul
fredonează: “Macină întruna moara/ grâu frumos de astă vară” Omul are de ce să fie
mulțumit. Anul trecut pentru zilele-muncă făcute de el și familia sa a primit 6100 kg
porumb, 2382 kg grâu, 14656 lei, fasole, zahăr etc.
- Ce mai faci nea Mărine?
- Păi făcui casă. Cu multe camere, că-mi adusei ginere și am două nepoate.
Marin Iorga își continuă drumul spre moară fredonând.

10. Gică Amzulescu are clienți puțini

La Vișina Veche, ca în toate comunele există un post de miliție. Șeful,
plutonierul Gică Amzulescu, ne vorbește despre necazuri mai vechi.
- Aveam un client, Eftenie Gavrilescu, care mi-a dat mult de lucru. Avea darul
suptului și-i plăceau scandalurile. Ani de zile mi-am bătut capul cu el. I-am rugat pe
tovarășii din brigada artistică de agitație să-mi dea o mână de ajutor. Și mi-au dat.
Duminici la rând l-au urzicat cu cântece și strigături. Am o mare bucurie. Azi Eftenie e
în rândul oamenilor. Mai bea el, dar cu măsură și nu mai face scandal.
Aflăm de la milițian că tot mai puțini sunt “clienții” dumisale scandalagii,cei
certați cu păstrarea avutului obștesc etc. Conferințele de la Căminul cultural, opinia
celor mai înaintați oameni din comună, folosirea celor mai variate mijloace de educație
și-au spus și continuă să-și spună cuvântul cu bune consecințe.

346
347
 Am redat reportajul așa cum se găsea în revistă, dar două paragrafe (9 și 10) le-am transcris,
pentru că textul nu era vizibil, era întrerupt, fiind cotorul revistei pe text. Sunt 13 texte și 13 imagini,
urmăriți numerele să asociați corect textul cu imaginea. Sper ca cititorii să-și regăsească bunicii sau
cunoscuții în imagini și să descopere realitatea acelor vremuri.

348
Fig. 22 Articol din Steaua roșie din 6 iunie 1981

349
Fig. 23 Articol din Scînteia din 21 august 1986

350
Fig. 24 Articol din Scînteia din 21 octombrie 1986

351
Fig. 25 Articol din Scînteia din 11 februarie 1988

352
Fig. 26 Articol din România liberă din 25 decembrie 1986

353
 Transcrierea articolului (nu este lizibil în imaginea de mai sus )
C.A.P. Vișina Veche, județul Olt
Răspundere maximă în aplicarea tehnologiilor
A nins și peste câmpiile Oltului. Mult așteptata zăpadă s-a așternut,
acoperind semănăturile de toamnă. Oamenii, cei care au pregătit bine recoltele de
grâu și de orz ale anului ce vine, sânt acum mai liniștiți. Firavele plante au un strat
protector, au și umiditate...
La Vișina Veche, cooperativa distinsă cu înaltul titlu “Erou al noii revoluții
agrare” pentru producția de grâu obținută în vara anului trecut - 8063 kg la hectar -
doar contabilii se găseau prin birouri. Încheie un bilanț bogat. Președintele Ion
Smarandache și inginerul șef Ilie Pîrlogea erau în sectorul zootehnic.
Începem discuția prin prezentarea de către interlocutori a câtorva date
generale despre cooperativă. Are 2940 hectare, toate amenajate pentru irigat, trei
ferme de câmp, una legumicolă, una în zootehnie și o fabrică de cărămidă. Forța de
muncă este reprezentată de 500 de cooperatori prin a căror muncă unitatea va realiza
în acest an circa 45 milioane lei venituri. În 1985, pentru cele 4063 kg soia la hectar
cooperatorii din Vișina au primit “Meritul agricol clasa I”. Anul 1986 a însemnat
recolte mari la majoritatea culturilor. La grâu, pe 819 ha, s-a realizat o recoltă medie
de 8063 kg, la orz 7500 kg la hectar pe 170 ha, la porumb 23200 kg știuleți pe 859 ha,
la floarea soarelui 3080 kg în medie pe 100 ha, la sfeclă de zahăr aproape 46 de tone la
hectar pe fiecare din cele 255 ha cultivate. Sânt, să recunoaștem, recolte foarte bune.
Dar care nu au venit de la sine. Mai ales în condițiile de secetă de anul acesta. Este
adevărat că s-a irigat, dar sânt și alte unități beneficiare ale sistemelor de irigații care,
neudând la timp, au obținut recolte mult mai mici. Aici, un udător bun câștigă în
perioada cât se irigă 2500-3000 de lei lunar. Rezultatele cooperatorilor din Vișina
Veche sunt numai rezultatul muncii lor, al aplicării întocmai a tehnologiilor, al
executării fiecărei lucrări la timp. Vorbindu-ne de tehnologia pe care au folosit-o la
grâu am reținut, pe lângă o serie de elemente comune și unele care diferă.
Plantele premergătoare pentru cele 810 hectare au fost leguminoasele (pe 50%
din suprafață), prășitoarele (pe 20%) și grâu după grâu în primul an pe 30%. Arăturile
s-au făcut din vreme, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale, buna răsturnare a

354
brazdelor. La pregătirea terenului, la primul disc (executat cu grapa cu discuri în
agregat cu grapa reglabilă și lamă nivelatoare), s-au administrat 200 kg îngrășăminte
complexe în substanță activă. Înainte de semănat s-a mai trecut cu discul și apoi cu
combinatorul. Soiurile folosite au fost F25, Doina, Ceres și Malva. Pe 300 ha, ținând
cont de uscăciunea solului, s-a făcut o irigare de aprovizionare, iar pe celelalte
suprafețe s-a aplicat o udare după semănat. Densitatea la însămânțări a fost de 650
boabe germinabile la metru pătrat, iar distanța între rânduri a fost de 8,33 cm. După
semănat s-a executat o lucrare de tăvălugire pentru ca sămânța să intre în contact mai
bun cu solul și pentru a se evita fenomenul descălțării ei în timpul iernii. În anotimpul
rece pe toată suprafața grâul a intrat răsărit și înfrățit. Începînd cu a doua jumătate a
lunii ianuarie s-au administrat încă 120 kg azot substanță activă la hectar, iar
ierbicidarea s-a făcut în perioadă de vegetație. În primăvară s-a mai irigat o dată pe
500 hectare. Recoltarea s-a declanșat la începutul lui iulie și a durat 10 zile.
Spuneam că pe cele 810 hectare cultivate recolta a fost de 8063 kg la hectar.
Au fost însă și parcele mai ales în ferma condusă de Florea Asenică, pe care recolta a
ajuns la 8500kg. Împreună cu contabilul șef al unității, Roman Sima, am făcut câteva
calcule de eficiență a culturii grâului. Costurile de producție pe tonă s-au ridicat la 961
lei, iar prețul mediu de vânzare a tonei de grâu a fost de 1877 lei. Asta înseamnă că, la
fiecare tonă, beneficiul a fost de 916 lei. Pe total cultura de grâu a adus unității un
beneficiu de aproape 6 milioane de lei. Beneficii s-au obținut și la cultura porumbului.
La fiecare tonă s-au câștigat 533lei. O activitate cu adevărat rentabilă soldată cu
câștiguri mari pentru unitate și pentru membrii acesteia. Gustul recoltelor mari a prins
bine aici. Ștacheta nu trebuie coborâtă. Dimpotrivă! Așa se face că și în toamna
acestui an s-a pus un accent deosebit pe cultura orzului și grâului. Semănatul celor 780
hectare ocupate acum cu grâu s-a terminat la 10 octombrie, într-un teren bine pregătit,
îngrășat cu 200 kg îngrășăminte complexe în substanță activă. Pe 400 hectare s-a
aplicat și o udare de aprovizionare. Spre deosebire de toamna lui 1985 lucrarea de
semănat s-a efectuat concomitent cu tăvălugirea. Semănătorile SUP-29 au fost
modificate pentru ca distanța dintre rânduri să fie de 8,33 cm și au fost dotate cu
corpuri de tăvălugire. Acum grâul arată foarte bine. Cei de aici se gândesc din nou la o
recoltă de peste 8 tone la hectar. De fapt, la toate culturile anului ce vine vor să-și

355
depășească propriile realizări din 1986. Starea de emulație care caracterizează aceste
zile de iarnă, când fiecare cooperator muncește cu răspundere la locul său, este o
confirmare că aspirațiile lor la alte recorduri pot fi realizate.

356
357
358
 Fig. 27 Articol din Flacăra din 23 octombrie 1987

Voicu Nețoi - o viață de om în imagini - (13 septembrie 1929 - 6 iunie 2015)

Voicu a lui Trache ale Ghimpețeanu a fost vișinar, om ca toți oamenii, dar în
același timp unic, așa cum e fiece om ce se naște-n lumea largă. S-a născut și a
crescut în sat, s-a căsătorit și a avut două fiice. A iubit viața în vechile ei tipare:
familia, gospodăria cu tot ce însemna ea: pământul, casa, grădina, perechea de boi,
precum și prietenii, libertatea, sărbătorile și petrecerile.
A suferit odată cu impunerea comunismului. În 1949, a simțit deja
constrângerile regimului politic și a scris pe spatele unei fotografii cu prietenii
următoarele versuri:“Cât am fost și am trăit /Cu prietenii m-am cinstit,/Că cu ei am
haiducit,/Numai miei și purcei fripți./Nu ne-am dus că n-am avut,/Dar ne-am dus că
ne-a plăcut,/Era timp de petrecut,/Ori pe unde ai fi trecut./Dar acum e.../Libertate tu
nu ai!”
Am ales să fac publice prin această lucrare fotografiile de mai jos și pentru că
sunt foarte valoroase pentru întreaga comunitate, pentru reconstituirea vieții din
Vișina, nu doar pentru familie. Dincolo de chipurile celor fotografiați, pot fi observate

359
multe alte lucruri: activitățile economice, locuința, gospodăria, casa, îmbrăcămintea
și încălțămintea, ce ne oferă informații despre apartenența socială, nivelul de trai și
multe altele.
Astfel într-o fotografiile din copilărie este cu oile, iar alta ne înfățișează pe Voicu
cu perechea de boi a familiei. Aceste animale erau nelipsite în gospodărie, muncile
agricole nu se puteau face atunci fără aportul lor, agricultura nu era mecanizată ca
acum. În altă imagine observăm doi copii cu hainele bune, de sărbătoare, cu flori la
pălărie, întinși pe iarbă, o notiță de pe spatele fotografiei ne informează că poza este
din 1943. Urmează fotografii cel mai probabil făcute la bâlciuri.
Impresionează fotografia din anul 1956, an greu, din perioada colectivizării,
mai ales comparativ cu cea din 1951, deci doar 5 ani mai devreme, în care sunt mire
și mireasă... Chipurile trase, îmbătrânite prematur vorbesc despre suferința pierderii
pământului, rostului, statutului, mai mult decât ar face-o sute de cuvinte. Probabil că
între timp au înțeles că nu se mai poate reveni la ce a fost înainte, la democrație,
despre care Churchill a spus că nu e un sistem perfect, dar este cel mai bun cunoscut
de omenire...Democrația “populară” din 1956, nu era democrație și regimul nu putea
fi schimbat, își anihilase toți opozanții, de aceea acele chipuri expresive...
Bucurați-vă și de celelalte fotografii ale lui Voicu Nețoi sau ale altor vișinari!
Mi-aș dori cât mai mulți din cei ce privesc fotografiile să recunoască chipuri ale
cunoscuților.

360
Fotografie cu Voicu Nețoi copil, lângă bunicul lui și alți membri ai familiei,
aproximativ 1937-1939

În 1940 în gospodărie, cu animalele, aici cu oile

361
În 1940 în gospodărie, cu animalele, aici cu perechea de boi

În 1943, pe locul unde acum se află grădinița

362
În centrul satului cu haine de sărbătoare la vârsta adolescenței

Cu diverși prieteni în sezonul rece ( se purtau opinci)

363
Imagini din 1948 - 1949 cu diverse prietene și din 1952 când a fost soldat
în termen în armată

364
În 1951 cu soția și în 1956 cu soția și fiica, apoi în 1967 cu familia extinsă

365
 La o nuntă

În 1980 cu tatăl și alte rude

366
În 1991 - zi de sărbătoare (Paște) De sărbători, mai ales de Paște și Păresimi
la Vișina sătenii ies la poartă, mulți chiar pun masa în drum

În 1993 cu nepoții la bâlciul din sat (14 septembrie)

367
Spre finalul vieții Voicu Nețoi a ajuns în Franța cu ocazia unei colaborări
între primăriile Vișina și cea a unei localități franceze, Vif

Tot legat de colaborarea româno-franceză, ce a presupus vizite reciproce

368
 Alte fotografii făcute în Vișina sau cu vișinari

Comunitatea din Vișina în zi de sărbătoare la biserică - (aproximativ 1935-1940) Fotografia a aparținut familiei
Nețoi: Voicu Nețoi (amintit în anuarul din 1925-1926), și fiul Aristide Nețoi (categorisit chiabur și arestat în
primii ani de comunism) și/sau alți membri ai familiei sunt probabil în fotografie

Primari liberali din județul Romanați la o întâlnire la Caracal. Între ei probabil și primarul
Vișinei, fotografie ce a aparținut lui Aristide Nețoi

369
 Fotografie din 28 iunie 1944 dintr-un spital militar (sau în care erau predominant
soldați), între ei și Simion Motohonu, soldat din Vișina, ce fusese rănit

Fotografie din prima perioadă a războiului. Un soldat român (Andrei Curelaru - 6 ani
mobilizat) și un soldat neamț erau responsabili de transportul corespondenței/
poștei militare

370
Soldați români la Odessa. Fotografie pe care eleva Popa Antonia o are de la străbunica ei,
Mitroi Ioana. Între cei patru sunt și vișinari, de exemplu Mărin Bâltac

Fotografii de la d-na Constanța Predica, cu familia Sincu, născuți în jurul anului 1898,
prima din 1923, a doua din 1936, mama cu fiul și două fiice: Paulina (n. 1928)
căsătorită Predica și Vergica (n. 1931), căsătorită Gîrcoveanu

371
Ingineri agronomi și personal ce și-a desfășurat activitatea în Vișina în agricultură:
Dan Pompiliu, Ilie Pârlogea, Florea Striinu etc

Primarul Petre Oprea și funcționari din cadrul primăriei in mandatul 1992-1996

372
Primarul Petre Oprea în picioare în centru și funcționari din cadrul primăriei, pe
scaun viceprimarul Ilie Pîrlogea

Nunta din Vișina la care a cântat interpreta Maria Ciobanu

373
 Nunta din Vișina la care a cântat interpreta Maria Ciobanu

Elevii clasei a II a B
împreună cu învățătoarea Crușoveanu Ana în curtea școlii în anul 1969

374
 Aceeași clasă , același loc, dar pionieri

Aceeași clasă la gimnaziu, cu diriginta, profesoara de fizică Popescu Violeta

375
 Eleve la ora de sport în anul 1975

Eleve în uniforme în curtea școlii și profesoara de fizică Popescu Violeta în 1975

376
 Elevi și profesori, așezați: Popescu Cornel (director, matematică), Florescu Gabriela (biologie),
Petrișor Ștefan (matematică). Bărbulescu Emilia (geografie), Străinu Marin (sport), în picioare
Prioteasa Petre (franceză )

Elevi și profesorii: Străinu Marin (sport), Cotelin Gheorghe (română) și Petrișor Ștefan
(matematică), fotografie făcută după moartea elevei Argentina Neagu, colega și prietena ei,
Corbu Anisia, poartă doliu

377
Copii la grădiniță cu educatoarele: Șuică Elisabeta, Stela Străinu și Florina Merișescu

Diriginta clasei, Ștefănescu Mia (nora preotului Teodor Ștefănescu), cu fiica ei, Ștefănescu
Simona și elevi, dintre care amintim Nețoi Paulina, Pârlogea Ecaterina (Stela), Rusănescu
Lucia, Negrilă Rodica, Sîrmon Florina,Vlad Floriana, Ciobanu Valeriu - aproximativ 1965

378
 Învățătoarea Popescu Corina cu elevi între care Stănescu Gelica, Ivanovici Gabriela,
Străinu Marin - aproximativ 1965-1966

Elevi și profesori în 1975 În picioare Popescu V, Petrișor Șt, Prioteasa P, așezați Bolborea Petre,
Bărbulescu Emilia, Popa Ioana, Pîslaru Lelioara, Prioteasa Lucreția și Popescu Ionela

379
Profesorul Bolborea Petre (profesor de limba română) și elevi ai școlii

Învățătoarea Pasăre Violeta și elevi în anul 1972

380
 Clasa a V a la Sucidava cu diriginta Căpruciu Camelia în 1983

Învățătoarea Vlad Lucica cu clasa pe care a coordonat-o în intervalul 1983-1987

381
Învățătoarea Vlad Lucica cu clasa pe care a coordonat-o în intervalul 1983-1987

Elevi ai școlii și învățătoarea Popa Elena

382
Elevi ai școlii și profesoara de sport Căpruciu Camelia în 1983

Elevi ai școlii la ora de sport în 1984

383
 Elevi ai școlii jucând fotbal în 1984

O clasă de elevi cu învățătoarea Irina Tunaru 1988-1992

384
 Elevii școlii în excursie în 1989

În prima fotografie sunt Străinu Marin, Stănescu Valentin, Pârciu Puiu și Drugă
Gheorghe aproximativ 1960 , iar în a doua Mărghidanu Ramona și Sincu Gheorghe -
aproximativ 1986

385
Învățătoarea Lucica Vlad, profesoara de limba franceză Pîrlea Iulica, mămici și elevi s-au
deplasat la muzeul din Scornicești pentru un moment special, primirea cravatei roșii,
simbolul trecerii în rândul pionierilor - 1984

386
 În prima imagine salutul pionierilor. Cravata roșie, cămașa albă, pantalonii
bleumarin pentru băieți și fustele bleumarin pentru fete, centura și basca albă
alcătuiau uniforma de pionier. Uniforma era purtată la diferite activități. În imagine
la Sucidava - 1984

387
Tot activități ale pionierilor, prima la monumentul din sat (observați și arborii din
plan secund), aproximativ 1984-1988

388
 Clădirea cu etaj a școlii cu plopi în față și aspect ușor diferit, cu ceva ani în urmă

Clasă de elevi la nivel primar în perioada 1986-1990, învățătoare Stănescu Camelia

389
 Nicolae Prodan (contabil), preotul Puiu Iorga și preotul Vladimir Dima

Elevi și profesorii Bolborea Petre (română), Căpruciu Camelia (sport), Popa Jana
(biologie), Orzață Petre (matematică, director), Orzață Ioana (română), Prioteasa
Lucreția, Prioteasa Petre, între elevi diriginta Bărbulescu Emilia în 1987

390
 Diriginta Bărbulescu Emilia cu băieții clasei- născuți aproximativ 1974

Învățătoarea Lucica Vlad cu o clasa de elevi ai școlii -seria 1983-1987 (clase primare)

391
 Premierea elevilor la final de an - 1987

Învățătoarea Ruscu (născută Nețoi) Sevastica (Silvia) cu o serie de elevi: 2000-2004

392
 Învățătoarea Ruscu Silvia cu o clasă de elevi: 2000-2004

Învățătoarea Ruscu Silvia cu o clasă de elevi - clase primare 1994-1998

393
Învățătoarea Pița Ioana cu elevi în clase primare 2000-2004

Învățătoarea Pița Ioana la o premiere la sfârșit de an școlar

394
 Învățătoarea Pița Ioana cu o serie de elevi - 1998-2002

Clasa de elevi aflată la ciclul primar în perioada 2001-2005, cu învățătoarea lor,

Aprodu Anamaria

395
Clasa de elevi aflată la ciclul primar în perioada 2001-2005, cu învățătoarea lor,
Aprodu Anamaria

Iancu Jianu, obicei de Anul Nou,

în imagine Belciug Daniel, Bîrlădeanu Cristian, Simion Marius, Simion Nicușor,
Sîrbu Ion

396
 Cu francezii la familia Petrișor (familie de profesori din Vișina)
A existat o colaborare cu francezii și mai multe vizite reciproce și activități după 1989

Plimbare cu căruța cu francezii la vii și la câmp

397
 Francezi și români în fața primăriei Vișina

Reprezentanți ai primăriei Vișina implicați într-un proiect transfrontalier

cu Bulgaria în 2005

398
Delegația ce a participat la proiectul transfrontalier cu Bulgaria în 2005 la trecerea
Dunării

Aceeași delegație în Bulgaria

399
Căminul cultural - imagine de pe site-ul primăriei

Parcul comunei - imagine de pe site-ul primăriei

400
 Parcul comunei și terenul de fotbal în planul îndepărtat -
imagine de pe site-ul primăriei

Vedere spre strada ce duce la haltă - imagine de pe site-ul primăriei

401
În așteptarea Crăciunului, cu steaua, cu sorcova, cântând colinde

Ionel Marcu și câțiva vișinari interpretând la fluiere

402
Ionel Marcu și grupul Vișinarii

Formația de dansuri

403
Formația de dansuri

Formația de dansuri

404
Diplome din perioada 2007-2015

405
Diplome din perioada 2015-2018

406
Diplome din perioada 2018-2019

407
Diplome din anul 2022

408
 Fotografii cu Petre Prioteasa
Prima fotografie - Petre Prioteasa cu învățătoarea lui, Diaconu Constanța și
sora lui, Maria
A doua fotografie cu Petre Prioteasa și Xenia Ștefănescu în anul 1956
Fotografii cu Petre Prioteasa - la diferite vârste

409
Fotografii cu soldatul Ion Simion, Regimentul II Călărași, Prima fotografie este din
1939, a supraviețuit, dar a fost invalid de război. Fratele lui, eroul Nicolae Simion, a
murit în război In a doua imagine este Loghina Simion, Marinică Simion, fiul lui
Marin Simion si Antonica Simion

410
 Fotografii cu familia Simion Marin
În prima este Gheorghița Simion (bunica maternă a preotului Marin Gâlă) cu doi
nepoți: Ionel și Marian, o fetiță refugiată, iar cea mică, fiica lui Ion și a Loghinei,
Mărioara. A doua imagine este din ianuarie 1945, Marin Simion, văduv, cu copiii lui:
fiica Elena, Mărinică Simion (cel mai mare), Ionel, Paul și Florian (cel mai mic)

411
 Familia Stănescu în anul 1937 - părinții : Constantin și Leanca și cei zece
copii ai lor, 8 băieți și 2 fete, între ei eroul Marin Stănescu (primul, în picioare),
următorul, cu mustață, Nicolae Stănescu, tatăl primarului Constantin Stănescu

Fântână făcută de familia Stănescu (ale Maca)

Leanca (Elena) Stănescu a venit de la câmp de la secerat cu floare de mac la
ureche ceea ce a atras atenția, că nu mai era tânără și a fost poreclită Baba Maca și
așa s-a născut porecla ale Maca

412
Ștefan Stănescu, fiul lui Constantin Stănescu, medic dentist în grad de ofițer în armată,
A participat la ambele războaie mondiale, a fost prizonier
A avut 6 copii, odihnește în cimitirul satului

Eroul Marin Stănescu ucis pe frontul de est (cu calul său ce a supraviețuit
războiului și s-a întors singur acasă) și cenotaful său din cimitirul satului

413
S.M.T...S.M.A....Agromec....zeci de ani de agricultură la Vișina....începuturile

414
S.M.T...S.M.A....Agromec....zeci de ani de agricultură la Vișina....începuturile

415
S.M.T...S.M.A....Agromec....zeci de ani de agricultură la Vișina....începuturile

416
S.M.T...S.M.A....Agromec....zeci de ani de agricultură la Vișina....prezentul

417
 Familia Stănescu în 1937 și urmașii
Un notar (Nicolae Stănescu), un jandarm (Constantin Stănescu - care făcea și
agricultură deținând 2 batoze de treierat, un vapor de treierat, un tractor Lanz
Bulldog de 45 CP, plug, grapă, semănătoare etc), un medic dentist (Ștefan Stănescu),
un preot (Vatică Stănescu cu încă un urmaș preot - Simi Stănescu de la Celei și chiar
un al treilea preot Stănescu în Elveția), doi arestați de comuniști, Constantin și
Nicolae, pe motiv că-s chiaburi ...o familie cu multe multe povești și 904 urmași

418
 BIBLIOGRAFIE
1. Stefan Richman ; Monografia judeţului Romanaţi, Editura Arte Grafice,
Craiova, 1928
2. Constantin Locusteanu, Dicţionarul geografic al judeţului Romanaţi,
Bucureşti, 1889
3. Viața bisericească în Oltenia, Anuarul Mitropoliei Olteniei, Tipografia Sf.
Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinului, Craiova, 1941
4. Petre V. Cotet si Urucu Veselina; Judeţul Olt, Monografie, Editura
Albatros, Bucuresti, 1975
5. Maria Ghiţulica; Judeţele patriei. Olt; Editura Sport Turism, 1980
6. Florea Bâciu, Ion Vârtejaru, Monografia oraşului Corabia, 2001
7. Constantin Gheorghe, Valeriu Boteanu, Iuliu Curta, Gh. Mărunțelu, Județul
Olt, 1975
8. Dana Roxana Dincă, Vera Grigorescu, Sabin Popovici, Monografia
municipiului Caracal, 2011
9. Stelian Ghigeanu, Monografia comunei Ianca, Editura Sitech, Craiova, 2001
10. Ion Preda, Monografia comunei Urzica, (judetul Olt), 2005
11. Marin Cojoc, Monografia comunei Giuvărăști județul Olt (Romanați),
Editura Hoffman, Caracal, 2018
12. Alexandru Barbălată, Marcel Logofătu, Monografia comunei Brastavățu,
Editura Hoffman, Caracal, 2017
13. Cristina Logofătu , Monografia Comunei Vădastra Olt, Editura Arves, 2007
14. Ion Preda, Monografia comunei Urzica, (județul Olt), Editura “Alutus”, 2010
15. Ion Cocoloș, Cilieni - județul Olt - monografie, 2005
16. Lincă Belu, Izbiceni. O părticică de istorie și de pământ românesc.
Monografie, Editura Alutus, Slatina, 2006
17. Dumitru Berciu, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1966
18. M. Petrescu Dimbovita, Hadrian Daicoviciu, Dan Gh Teodor, Ligia Barzu,
Florentina Preda, Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII
lea, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti , 1995

419
19. Vladimir Dumitrescu si Alexandru Vulpe, Dacia înainte de Dromihete,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988
20. Dumitru Tudor, Oltenia romană, Editura Academiei R.S.R., București, 1968
21. Dumitru Tudor, Sucidava, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1974
22. Şerban Papacostea, Oltenia sub stăpânire austrică, Bucureşti, Editura
Academiei, 1970
23. Diana Gheorghiu Zăuleanu, Ion Zăuleanu, Județul Romanați în anii primului
război mondial 1914-1918, Editura Fundației “Universitatea pentru toți”,
Slatina, 2002
24. Bogdan Bucur, Devălmășia valahă (1716-1828) O istorie anarhică a
spațiului românesc, Ed. Paralela 45, Pitești, 2008
25. Vasile M. Kogălniceanu, Legislația agrară și măsurile luate în favoarea
agriculturii de la 1864 și până azi, București, 1902
26. Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Catagrafia obștească a Țării
Românești din 1831, Editura Helios, Craiova, 1999
27. Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru reîntregirea României, 3 vol,
Atelierele Cartea românească, București, 1925
28. Doina Leulescu, Denissa Guțică Florescu, Monumente și eroi în județul Olt,
Editura Măiastra, 2018
29. Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Viața lui
Ceaușescu Ucenicul partidului , Adevărul Holding, 2012
30. Jeana Pătru, Colectivizarea agriculturii în județele Olt și Romanați (1949-
1962) Transformări economice și sociale în lumea satului, Editura Hoffman,
Caracal, 2017
31. Tiberius Domozină - Romanați, Mișcarea legionară în Romanați, Caracal,
2021
32. Dumitru Botar, Fiii Romanațiului, Editura Lotus - co, Craiova, 1996
33. Ion E. Veleanu, prefectul județului și Edgar Const. C. Russu, inginerul șef al
județului, Aspecte din activitatea și gospodăria romănățeană 15.11.1933-
15.11.1937

420
 Concluzii

Ce-ar fi de spus la final? Lucrarea aceasta are plusuri și minusuri. Cum am

scris și la argument mi-am propus o monografie, pe parcurs mi-am dat seama că
aceasta nu poate fi scrisă în acest stadiu. Monografia necesită documentare pentru
fiecare instituție din sat: dispensar, poștă, poliție, pompieri, fostul C.A.P. și S.M.A. și
multe altele despre care nici nu știu în momentul de față că au existat. O monografie
necesită prezentarea evoluției demografice, necesită mai multă muncă, pentru că nu
poți sări peste ceva pe motiv că nu ai găsit material, așa că am amânat proiectul
monografiei, fiind vorba de ceva complet și complex.
În luarea deciziei de a renunța la monografie pentru un text de istorie pe epoci
și o culegere de informații, documente și fotografii, a contat faptul că la Serviciul
Județean Arhivele Naționale Olt din Slatina, nu au fost depuse arhivele principalelor
instituții din comună. A fost chiar frustrant să găsesc în listele de inventar un șir lung
de primării: primăria X, Y, Z, primăria Vișina nu, apoi la fel și la parohii: parohia X, Y,
Z, parohia Vișina nu, la școli la fel: școala X, Y, Z, Vișina nu și tot așa. Arhivele
instituțiilor din localitate ar fi oferit informații și ar fi ușurat munca de documentare,
așa au fost luate date doar din corespondență și situații trimise către prefectura
Romanați, plasa Corabia și diferite instituții județene.
Am decis ca-n loc de monografie să scriu “file de istorie” și să adun file de
istorie scrise de alții. Ce am reușit? Am reușit să ofer un text sintetizat, cronologic, mai
ales pentru partea veche, am realizat o culegere de materiale și texte apărute în timp
despre Vișina, postate la anexe. Am reușit o culegere de imagini, am schițat portretul
unor personalități locale, am reușit să reconstitui procesul reînființării satului și să
adun o parte din articolele despre Vișina din presa locală și centrală.
Nu am reușit și rămâne de făcut în viitor situația eroilor. Am adunat informații
din mai multe surse: biserică, liste din arhive, textul pietrelor funerare din cimitir, liste
cu eroi de la Oficiul National pentru Cultul Eroilor. Dar pentru a căuta toate sursele și
a lua informații de peste tot pentru a face o mică fișă cu datele fiecărui erou și a afla
unde și-a găsit sfârșitul și unde este înmormântat este încă mult de muncă (eventual s-
ar putea introduce datele din toate sursele și crea un program informatic să le selecteze

421
după nume și criterii diverse). Așadar lista cu eroii este de fapt o ciornă, la unii am
adăugat informații, la alții nu avem decât un nume.
Nu am reușit să descopăr date despre dispariția vechiului sat. Suntem doar cu
un pas avans față de ce ne-a lăsat legenda și balada, adică am găsit hărți care confirmă
existența satului sau care indică faptul că acesta nu mai exista. Și am corelat datele
oferite de hărți cu evenimentele din epocă ajungând la deducția logică a dispariție
satului în jurul anului 1800, probabil opera trupelor pașei din Vidin, la care s-au
adăugat jefuitori tătari. În acea perioadă exista în Occident presă, dar la noi nu, cele
mai multe informații din epocă sunt din textele călătorilor străini. Ei scriau, asemeni
unor turiști, despre capitală, mari orașe, drumuri, moravuri, alimente, e puțin probabil
ca vreunul să fi aflat și scris că turcii au ars Vișina și au robit populația. S-a scris
despre fenomenul acesta, de incursiunile pașei Pazvantoglu (Pazvante Chiorul), dar nu
cu localizarea satelor distruse.
Nu am reușit să adun mai mult material fotografic vechi. Mulți îmi spun că nu
au așa ceva, că nu au păstrat pozele vechi ale bunicilor și străbunicilor sau că strămoșii
lor nu au avut poze. E de înțeles, nu toți sunt sentimentali sau au astfel de interese,
totuși sper să mai găsesc fotografii și îmi propun să ajung la cei ce mai dețin astfel de
fotografii. Doresc să alcătuiesc un album foto cronologic, măcar cu 30 - 40 fotografii
pentru fiecare decadă. Acest text este și un demers, o invitație de a mă sprijini, m-aș
bucura să mă contactați, iar eu vă scanez fotografiile și vi le returnez. Așa le păstrați în
continuare, dar în același timp se bucură și alții de ele și văd aspecte din trecutul
satului și viața comunității.
Nu am reușit să aflu despre toți fii și toate fiicele satului realizați, cu succese și
povești de viață de excepție. Există fii și fiice ale satului ajunși oameni de valoare,
buni profesioniști. Acolo unde merg ei fac cinste comunității și trebuie cunoscuți,
prețuiți, dați exemplu tinerelor generații. Este o vorbă: “pleci din familie, dar nu poți
scoate familia din tine” sau “pleci din țară, nu poți scoate țara din tine “ e valabilă
pentru orice comunitate, adică cine se naște vișinar, cât va trăi va purta amintiri de aici,
va purta genele strămoșilor și va fi continuatorul lor, va duce gânduri, vorbe, obiceiuri,
imagini, atitudini, preluate de acasă.

422
 Dintre fii și fiicele satului am scris despre puține persoane, rămâne pe viitor de
făcut un inventar al celor ce nu au fost prezentați în această lucrare și realizată o
prezentare pentru realizările și succesele fiecăruia.
Nu am făcut și ar fi foarte interesant, tot pe tema aceasta, a potențialului uman
al comunității, să realizăm calcule, câți oameni s-au născut din 1882 (de când este
starea civilă) și până-n prezent la Vișina. Am descoperi că în cei 140 de ani de
existență cu o medie de 50 de nașteri pe an, s-au născut 7 000 de vișinari, mulți plecați,
puțini rămași...am dat un exemplu, am făcut o estimare, dar ar fi interesant un calcul
real, că media poate nu este 50. Starea civilă și recensămintele sunt foarte, foarte
interesante de studiat și am explorat doar o mică parte din date.
Sunt multe instituții care au apărut, funcționat și dispărut și a căror istorie și
reconstituire se poate face dificil și sunt instituții ce există și a căror istorie nu este
scrisă. Nu există istoria bisericii, a primăriei sau a școlii, nu există liste complete cu
primarii, preoții sau directorii școlii, așadar există un câmp larg de cercetare pentru
viitor.
Lucrarea aceasta este rezultatul câtorva luni de adunat și sintetizat informații.
Practic nu mai puteam continua să adun noi și noi materiale, era necesară publicarea,
pentru a trece la nivelul următor, în care să adun și public informații noi, nepublicate
în prima fază.
Iar acum să scriu despre oamenii cărora le datorez enorm, căci reprezintă o
piesă în acest mare puzzle al acestei lucrări. Datorez mult personalului de la S.J.A.N.
Slatina și domnului Cornel Manolescu, autorul multor lucrări de istorie locală, pe care
l-am cunoscut acolo, la sala de lectură și care, foarte amabil, mi-a trimis pe mail multe
materiale și mi-a dat sugestii valoroase. Prin dânsul am ajuns la un schimb de mailuri
și cu istoricul Ion Tîlvănoiu, fondatorul revistei Memoria Oltului și Romanaților, care
la fel m-a îndrumat spre surse foarte bune și mi-a trimis mailuri cu idei folositoare.
Foarte multe informații am obținut din discuțiile cu Petre Prioteasa, fost
profesor al școlii, o persoană cu o personalitate atât de plăcută și cu o memorie de
invidiat, ce vorbește cu atâta pasiune despre activitatea sa la școala din sat și oamenii
și locurile copilăriei. Pe plan local colegii Curelaru Adrian, Bîrlădeanu Cristian și

423
colegele Ruscu Silvia și Pița Ioana au căutat și mi-au dat documente vechi și fotografii
și au sprijinit cu entuziasm demersul meu.
A răspuns solicitărilor mele și mi-a oferit fotografii și informații și familia
Prodan, Paulina și Nicolae. Prin colega Silvia Ruscu am ajuns la Motohonu Niculina,
născută în 1927 ale cărei amintiri le-am ascultat. La fel l-am întrebat multe lucruri pe
Curelaru Jenică, născut în 1933. Fotografii și informații mi-a oferit și Străinu Stela, iar
domnul Mărghidanu Dorin, o somitate în domeniul matematicii, mi-a oferit c.v.-ul
domniei sale și o lista a publicațiilor. Preotul Paul Iorga mi-a oferit lista eroilor
existentă la biserică, iar colegul Smarandache Cristian, profesor de istorie și fiul al
satului m-a îndrumat în căutarea unor informații.
Un rol esențial a avut Simona Șerbănescu, profesoară de istorie de origine din
Crușov, căsătorită la Vișina, cu care am făcut primele drumuri la Slatina la arhive, căci
întotdeauna începutul e cel mai greu, a fost plăcut să fim împreună pe acest drum al
explorării istoriei Vișinei.
Domnul primar Stănescu Mirel și domnul administrator public Marița Gelu m-
au încurajat să scriu, asigurându-mă de sprijinul primăriei în privința tipăririi lucrării.
Au mai fost persoane ce m-au ajutat, sper să nu se supere că nu le enumăr aici.
Multe informații, fotografii, diplome mi-a oferit Ionel Marcu în privința
formațiilor de dansuri populare și a activității acestora, a Goviei, a activității în
domeniul cântecului popular și a activității grupului Vișinarii.
Elevii școlii m-au ajutat cu povestea poreclelor din Vișina și cu fotografii ale
părinților lor de pe timpul când erau elevi.
La finalul lucrării am atașat, așa cum mi-am propus inițial, dar doar parțial,
monografia scrisă de domnul profesor Theodor Zuga. Anexele nu le-am putut folosi și
nici o parte din note, fiind insuficient de clare, dar am recuperat și rearanjat textul de
bază și bibliografia.
Mulțumesc tuturor și sper ca răsfoirea și citirea cărții să nu dezamăgească, iar
dacă totuși o face, dezamăgiții să-mi aducă documente, fotografii, informații mult mai
interesante pentru a crește măcar valoarea lucrării următoare. O variantă ar fi și să
întocmească o lucrare pe aceeași temă și le garantez din partea mea interesul și bucuria
de a o cerceta.

424
 MONOGRAFIA COMUNEI

VIȘINA - JUDEȚUL OLT

realizată în 1994 de Theodor Zuga

(primul profesor de istorie calificat al școlii din sat)

1. Introducere

2. Capitolul I - Repere geografice

3. Capitolul II - Comuna în aria unei străvechi civilizații

4. Capitolul III - Comuna Vișina în evul mediu

5. Capitolul IV - Comuna Vișina în epoca modernă

6. Capitolul V - Comuna Vișina între cele două războaie mondiale

7. Capitolul VI - Comuna Vișina în anii autoritarismului comunist.

1989 - anul prăbușirii dictaturii

8. Capitolul VII - Etnografie, folclor, monumente

425
 INTRODUCERE

Există în evoluția omenirii aspecte și fenomene care nu pot fi înțelese pe deplin fără a
cunoaște condițiile în care s-au născut și s-au dezvoltat. Datorită faptului că societățile
omenești și locurile respective prezintă între ele anumite "legături naturale" cu schimbarea lor
continuă, căpătând ritmuri și dinamici noi adaptate altor condiții fizice sau social economice,
ele sunt tot mai mult studiate împreună în mod egal. În aceste studii se încadrează și
monografiile unor zone sau localități geografice mai întinse sau mai reduse, în funcție de
materialul avut la îndemână. Lucrarea noastră de față, are acest caracter de monografie.
Astfel că noi am realizat prin ea un gen de istorie globală a comunității umane de pe
teritoriul comunei Vișina, privită în mod complex ca expresie a unei unități geografîco-
istorice. Folosind atât date istorice propriu-zise, studii și rapoarte de săpături arheologice,
lucrări de istorie generală și de referință la spațiul istoric în cauză, materiale de arhivă locală
cât și date geografice, dar și folosite și în studiul istoriei: hărți geografico-militare ale vremii,
elemente ale geografiei fizice, repartizarea așezărilor omenești în funcție de climă și relief,
teritorial-adminstrativ, faună si floră, date ale statisticii și geografiei economice: repartiția de
culturi animale și vegetale, starea igienică și demografică și parametriii săi de constatare în
teritoriu, am privit în retrospectivă istorică evoluția comunei Vișina de la cele mai vechi
prezențe umane pe teritoriul său până în zilele noastre.
Se realizează în prezent în planul cercetărilor istorice universale o istorie globală a
lumii prin includerea fenomenului istoric local în spațialitatea geografică, cu o multitudine de
factori luați în calcul.
În Franța școala din jurul revistei "Analles", în Germania, Anglia, SUA s-au constituit
asemenea optici și studii. Cităm aici pe Fernand Brandel, pentru francezi și A. Baker pentru
școala anglo-saxonă, Lucian Boia de la Universitatea din București mai recent la noi.
În consecință, pentru atingerea scopului propus, monografia comunei Vișina - am
recurs la lucrări de geografie fizică și geografie istorică pentru stabilirea cadrului natural,
climei și formei de relief și influența acestora asupra preocupărilor locuitorilor, a celor mai
vechi mențiuni a zonei oltene și a localității Vișina cu hărți. Am utilizat colecția de documente
istorice, unele documente inedite de arhivă, mărturii din registrele Primăriei, bisericii comunei

426
Vișina și bisericii Brastăvățu, comună apropiată, am utilizat metoda anchetei în teren, am
inclus date etno-folclorice pentru completarea vieții materiale și spirituale a localității.
Lucrarea are șapte capitole de bază: primul capitol prezintă cadrul natural cu
principalele repere geografice: așezare, relief, climă, hidrografîe, sol, faună, vegetație.
Al II lea capitol cercetează comuna Vișina în aria unei străvechi civilizații ( de la cele
mai vechi prezențe umane până la stăpânirea romano-bizantină inclusiv) punând în lumină
multiple aspecte ale culturii materiale de tip Vădastra, apărută în acest spațiu geografic și
având puternice și întinse influențe, includerea apoi într-o arie de civilizație mai întinsă -
civilizația romană - teritoriul cetății Sucidava-Celei, ce și-a pus amprenta și asupra denumirii
județului din care face parte comuna Romanați. Al treilea capitol se referă la comuna Vișina
în Evul Mediu. Prin punerea de acord și compararea datelor arheologice cu mărturiile
documentere, credem că am reușit în acest capitol să atestăm continuitatea structurilor
politico-economice medievale și rolul unor domni români în această zonă - Mihai Viteazul -
sau a unor instituții mănăstirești, de care ținea la un moment dat comuna Vișina, starea socială
a locuitorilor, prezența unor regimuri străine de stăpânire politică turc, austriac, fanariot.
Capitolul al patrulea se referă la istoricul comunei în epoca modernă, dispariția ei,
datorită incursiunilor și jafurilor turco-tătare, oglindite și în folclorul local, reforma din 1864
și refacerea comunei în baza ei în anul 1879, participarea populației la războiul de
independență, războiul balcanic și primul război mondial.
Capitolul V privește viața socială și economică a comunei între cele două războaie
mondiale, mișcarea demografică, personalități din județ și din comună, mișcarea cooperatistă
pe aceste meleaguri, participarea locuitorilor la al doilea război mondial. Capitolul VI se
referă la istoricul comunei în anii dictaturii comuniste, până în prezent, după revoluția din
1989. Aici am realizat o serie de anchete la fața locului și cu martori, date din registrele
Primăriei și bisericii, dar și din ale C.A.P.-ului de aici pentru produse animaliere, locuințe, etc.
Am utilizat și materiale din Arhivele Statului filiala Slatina județul Olt. Capitolul VII
se referă la etnografia, folclorul și monumentele din comuna Vișina.
Am utilizat o bibliografie de specialitate asupra zonei geografice Olt din care face
parte comuna, date din monografia redusă ca număr de pagini și aflată în manuscris după
posibilitățile epocii scrisă de preotul Gîlă Marin, dar care mi-a pus-o la dispoziție cu mult
suflet. Preotul Gîlă Marin a realizat această unică monografie (studiu monografic, câteva
principale diagrame demografice între cele două războaie mondiale) pe care le-am inclus la
capitolul respectiv despre comună. Am mai inclus o scurtă privire, asupra valorificării
elementelor de istorie locală în metodica predării istoriei.

427
 La sfârșitul lucrării am trecut o serie de anexe: xeroxuri după hărți și documente ce
privesc comuna și istoricul său, planuri, diagrame și fotografiile unor monumente din zonă
olteană apropiată și din comuna care cinstesc și amintesc evenimente istorice deosebite.
Lucrarea se încheie cu lista bibliografiei globale utilizate, cuprinzând lucrările date la
notele bibliografice de la finele fiecărui capitol în parte și lucrări de sinteză care ne-au permis
să construim ansamblul monografiei.
Dorim să fi realizat prin această monografie o contribuție la cunoașterea uneia din
micile societăți umane de la scara istoriei locale ce au participat la scrierea civilizației
românești.
Scriind această lucrare m-am achitat și de o datorie fată de locuitorii comunei Vișina,
care ne-au primit cu dragoste și încredere în 1967, fiind primul profesor de istorie calificat.
Ne obligăm să o punem la îndemâna școlii comunei studiate și să o folosim la orele de
predare a istoriei și acum având foarte mulți elevi din comuna Vișina.
Noile mărturii și concluzii aduse de noi pentru fiecare din perioadele cercetate au
menirea de a delimita de multe ori legendele de adevărul istoric, de a controla și a reuși prin
comparație cu cercetările documentare și săpături arheologice punerea uneori de acord a unor
legende locale cu adevărul istoric.
Rezultatele noastre în studierea istoriei comunei Vișina vor constitui și o contribuție la
îmbogățirea lecțiilor de predare a disciplinei istoriei. Ele vor servi drept detalii: exemplificări
în plan local a unor etape și evenimente istorice, vor servi la cunoașterea personalităților
locale și la extensiunea evoluției proceselor istorice datorită includerii a încă unui mic
segment de societate umană.

CAPITOLUL I - REPERE GEOGRAFICE

Așezarea
Comuna Vișina - sau comuna Vișina Veche cum i se mai spune spre a se deosebi de
comuna Vișina Noua din apropiere - este așezată în partea de sud a județului Olt, în partea de
Sud-Est a Câmpiei Olteniei, pe dreapta si pe stânga Șoselei naționale Corabia-Sibiu, la 12 km.
depărtare de orașul Corabia și la 30 km. de orașul Caracal.
Această localitate a oferit din cele mai vechi timpuri istorice condiții favorabile vieții
și activității omenești, legate de configurația formei sale de relief: o câmpie binecuvântată -
Câmpia Caracălului sau a Romanaților străbătută de o bogată rețea hidrografică aparținând
Văii Oltului și afluenților săi și coborând în terase spre luncile și bălțile fluviului Dunărea.

428
 De altfel întreg județul în care este plasată comuna - actualul județ Olt - și anterior
celui de-al doilea război mondial - județul Romanați ( parte din actualul județ Olt) iese în
evidența prin condițiile sale favorabile de locuire datorate configurației reliefului. Județul Olt
este al 24- lea ca mărime între celelalte împărțiri administrativ-teritoriale. Este străbătut în
partea vestică de meridianul de 24° longitudine estică, iar în partea de sud de paralela 44°
latitudine nordică. El se suprapune aproximativ pe suprafețele vechilor județe Olt și Romanați,
ultimul cuprinzând la început și comuna Vișina. Numele acestor vechi județe reflectă strânsa
lor legătură cu relieful și existența unei străvechi și compacte arii de locuire românească.
Toponimul Olt vine de la numele preroman Aluta al râului Olt, iar denumirea Romanați indică
originea latină a populației. Fostul județ Romanați cuprindea și sate din actualul județ Dolj
(Leu, Dioști, Dăbuleni) sau din județul Teleorman (Islaz).
Dată fiind importanța economică și istorică a așezărilor umane din unele împărțiri
administrativ-teritoriale mai vechi - ca și legăturile strânse dintre ele de-a lungul timpului,
apartenența la actuala împărțire apare forțată, ba chiar artificială, fiind făcută în anii dictaturii
comuniste în urma așa-zisei orientări de armonizare a raporturilor social-economice. S-a
trecut cu tăvălugul peste date și sentimente de istorie străveche, peste legături ancestrale între
așezări umane. Sate romănățene de răsunet istoric - Islaz, și altele, au fost trecute forțat la alte
județe. Orașe de influență tradițională, Caracal, Balș, Corabia - unele foste reședințe de județ
sau plasă au fost subordonate localității Slatina, care împreună cu o anume localitate din
apropiere - Scornicești - au trecut pe primul loc față de alte așezări umane din județul Olt.
Relieful
Din punct de vedere al reliefului, comuna Vișina aparține Câmpiei Române - numită
zonal Câmpia Olteană, mai restrâns Câmpia Caracălului sau Câmpia Romanaților, Câmpia
Româna împreună cu Podișul Getic formează cele două mari unități de relief ale județului Olt.
Pe raza comunelor Vișina - Brastavățu - Studina - Deveselu se face contactul Văii Oltului,
prin afluenții săi cu câmpul Leu - Rotunda și cu terasele și luncile Dunării spre Corabia.
Relieful a contribuit la înființarea așezărilor umane pe aceste locuri și le-a orientat
deprinderile și activitățile economice. Valea Dunării orientată de la Vest la Est, cu versantul
drept al podișului Prebalcanic (Moesic) înalt și abrupt domină șesul coborât al Dunării, cu
terase întinse pe malul românesc. Albia Dunării se bifurcă în numeroase brațe, care închid
ostroave ca: Păpădie, Grădiștea, Dragoveni, Băsiu, Calnovăț. Lunca ajunge la o lățime
maximă de 8-9 km. în dreptul localității Potelu și se îngustează în dreptul orașului Corabia. Se
întinde și pe malul bulgăresc. în partea de sud-vest a județului această luncă are caracter de

429
câmpie aluvială fertilă, desecată și drenată printr-un sistem de canale și diguri, cu un
microrelief de depresiune și dune de nisip.
Terasele
Terasele se desfășoară în trepte, începând cu linia Ianca - Orlea - Corabia Gârcov până
la marginea Câmpului Leu - Rotunda. Ele sunt înalte de 80, 50, 30 și 15, 20 metri, aceasta din
urmă, numita terasa Corabia fiind cea mai extinsă. Către nord terasele Dunării se racordează
cu terasele Oltului. Partea de nord a luncii Oltului a fost legată de Câmpia și terasele Dunării
printr-un sistem de irigație care pornește de le localitatea Stoenești și trece prin comuna
Vișina, acest sistem fiind actualmente cel mai mare sitem de irigații din județ, cuprinzând o
suprafață de peste 16 000 ha.
Terasele Oltului sunt reprezentate de terasele superioare (Coteana și Slatina); terasele
medii (terasa Caracal, cea mai întinsă din județ) ce se racordează în zona comunei Vișina cu
terasa similară a Dunării; terasele inferioare, ce încep la Sud de valea Tesluiului (Hotărani și
Stoenești, legate prin sistem de irigații de Vișina) și ajung în Sud în apropiere de Corabia și
Islaz. Pe partea stângă terasa Stoenești se prelungește spre Viișoara, Comani și Drăgănești-Olt.
Văile Oltului, Oltețului, Tesluiului ca și văile secundare se remarcă printr-o alternanță
de lunci și terase. Din a doua grupa fac parte acele de pe Câmpul Leu-Rotunda, care au
devenit de-a lungul timpului văi seci, dar au fost în perioada contemporană - pentru a preveni
acțiunea de deșertificare de către vânturi - amenajate prin lucrări hidro și agroameliorative.
Interfluviile (spațiile dintre văi) există atât în Câmpia Română cât și în Podișul Getic.
Altitudinea lor în câmpie este între 100-180 m. iar în podiș intre 180-400 m. Interfluviile din
câmpie se numesc câmpuri, adică suprafețele cele mai înalte care domină prin altitudinea lor
văile ce le mărginesc. Aceste câmpuri înalte din județul Olt sunt: câmpul Leu-Rotunda, în
vestul văii Oltului și câmpul Boianu în estul acesteia.
Câmpul Leu-Rotunda se remarcă pe teritoriul județului Olt prin latura lui estică,
reprezentată de linia localităților Sud - Osica, Frăsinetu - partea de est a orașului Caracal -
Deveselu - Vlădila - Studina - Brastuvățu - Vișina - Vădastra. El cuprinde în afară de văile
seci și paralele numeroase gorgane, măguri și mici ochiuri de apă ale unor iazuri. Numele unei
astfel de măguri pare a fi la originea comunei Vișina.
Clima
Clima județului Olt - și deci și a comunei în discuție - aparține tipului temperat -
continental, cu aspecte aride aici în Sud. Aici se petrec o serie de perturbări ale precipitațiilor
meridionale cu scăderi de la Nord spre Sud, cu temperaturi situate la extreme.

430
 Temperaturile minime absolute ajung în ianuarie în zona Caracal-Corabia la -31° C- -
32° C, iar cele maxime absolute între 40.5°C - 42°C. Primele zile cu îngheț s-au înregistrat la
stațiile Corabia la 2 octombrie ale anului (Vișina fiind la 10 km. depărtare) și la Caracal la 25
octombrie (30 km. distanță). Ultimele zile cu îngheț, au fost la 3 aprilie la Corabia și la 7
aprilie la Caracal. Durata intervalului anual fără îngheț este de 204 zile la Caracal și de 213
zile la Corabia, influențând în consecință, durata perioadei de vegetație și a lucrărilor agricole.
Precipitațiile atmosferice variază între 453 mm. la Vădastra (situată la 3 km. de
comuna Vișina) deci sub media de 500 mm. și 567.7 mm. la Studina.
Vânturile scot și ele în evidență caracterul de zonă de interferență de contact a
așezărilor din sudul județului Olt. Aici activează crivățul (vânt dominant din sectorul estic) și
austrul (vânt dominant din sectorul vestic).
Există contraste mari din punct de vedere termic și pluviometric între vară și iarnă.
Vara se caracterizează prin vreme senină, uscata și călduroasă, cu temperaturi de peste 40°C
datorate maselor de aer cald continental uscat-fierbinte din Est și maselor de aer tropical din
Sud, cu numeroase perioade de secetă.
Iarna se caracterizează prin temperaturi sub 0°C până la peste -32°C și prin prezența
stratului de zăpadă frecvent viscolit sub influența Crivățului. Grosimea medie de cădere a
zăpezii variază între 0-15 cm. și este mai mare la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii
februarie.
Aceste diferențe mari de la vară la iarnă sunt manifestări ale tipului de climat excesiv
continental, predominant în sudul județului Olt, respectiv în cazul comunei Vișina.
Hidrografia
Lipsa precipitațiilor pluviometrice este suplinită de existența unei bogate rețele
hidrografice, cuprinzând câteva lacuri naturale și un număr mare de iazuri și lacuri
predominant antropice
Și comuna Vișina beneficiază de existența unor asemenea iazuri sau gârle - de tip
liman fluviatil - mult modificate de om, situate pe marginea estică a Câmpului Leu-Rotunda.
Prin latura de est a comunei Vișina trece Pârâul cu balta - așa i se spune de către
localnici - Obârșia - Vădastra. Aceasta face parte din bazinul hidrografic al părții drepte a
Oltului și trece prin comunele Obârșia - Vișina. Locuitorii comunei au amenajat după anul
1960 aceste ape într-un iaz, folosit atât pentru piscicultură cât și pentru irigarea a 35 ha. de
grădină a gospodăriei agricole "Republica" din localitate.
Pe latura sud-vestică a comunei mai curge un pârâiaș nesemnificativ, denumit și
"Pârâul Norilor" cu un debit foarte variabil. Poate din această cauză se numește astfel.

431
 Solurile
Solurile județului Olt sunt variate. Se disting două mari fâșii marginale, una legată de
zona de pădure și alta legată de zona de silvo-stepă și stepă, separate printr-o fâșie de mijloc,
cu caracter de tranziție. Geografic ele se împart în mai multe unități. Zonele și intra-zonele,
care constituie potențialul pedologic, valorificat pentru amenajarea culturilor de cereale,
grădinărit, pomicultură, viță de vie.
Solurile zonale cuprind cernoziomurile, cernoziomurile levigate, solurile brun-roșcate
și solurile argilo-fluviale și brun podzolite.
Cernoziomurile se întâlnesc în părțile sudice și sud-vestice. Ele sunt cele mai fertile
soluri ale județului, cu atât mai mult cu cât sunt formate pe loess și pe depozite loessoide, fapt
ce le mărește fertilitatea. Orizonturile componente se prezintă astfel: orizontul A, bogat în
humus (3-5%) și azot, orizontul C, care conține multi carbonați. Ele se desfășoară gradat de la
sud la nord, începând cu cernoziomul ciocolatiu, ca o fâșie îngustă de la Corabia către Islaz.
Ele se întretaie în Câmpia Caracalului cu solurile slab dezvoltate (regosolurile
nisipoase) și cu solurile de luncă (eluviurile și solurile aluviale).
În comuna Vișina se observă această interferență de soluri. Până la adâncimea de un
metru se află pământ humus, iar stratul subiacent este argilos. Ogoarele sunt situate în sud -
estul comunei și sunt vecine cu comunele Vișina Nouă, Principele Mircea, Cilieni și Vădastra.
Vegetația
Din punctul de vedere al vegetației, comuna împreună cu sudul județului Olt se
situează la întâlnirea subzonei de silvostepă, cu zona de luncă și acvatică. Se întâlnesc stejarul,
gârnița, teiul alb, jugastrul, frasinul, vegetația erbacee de stepă ca: pelinița, pirul gros, obsiga,
negara, sălcii, răchite, rogozul, pe lacuri și iazuri - broscorița.
Fauna
Fauna prezintă aceleași caractere de interferență. În păduri se întâlnesc lupii, înspre
văi și lunci șerpii, șopârlele, gușterii, broaștele, pe câmp dihorul, nevăstuica, hârciogul,
șoarecele de câmp, șobolanul de câmp.

CAPITOLUL II - COMUNA ÎN ARIA UNEI STRĂVECHI CIVILIZAȚII

Condițiile naturale ale acestei unități geografico-administrative au fost dintotdeauna

prielnice întemeierii de așezări umane.
Cercetările documentare și arheologice întreprinse asupra localităților din fostul județ
Romanați în particular, și asupra Olteniei în general, au permis atât identificarea și

432
reconstituirea istorică a stadiilor de întemeiere a așezărilor omenești pe aceste locuri, a
procesului de formare a poporului român și a limbii române cât și elucidarea unor probleme
ale istoriei universale.
La sfârșitul secolului al XVII-lea stolnicul Constantin Cantacuzino a întocmit o hartă
a Țării Românești în care a trecut imaginea unui pod roman ridicat în vremea împăratului
Constantin cel Mare, cu mențiunea că în acest loc a fost cândva un pod. Pornind de la el
stolnicul a trasat un drum roman trecând spre Valea Oltului și spre Aritina (Romula Maior)
unde ar fi existat curțile domnești ale legendarului Ler-împărat. De acest împărat a amintit și
domnul și cărturarul român Dimitrie Cantemir în Hronicul vechimei a romano - moldo -
vlahilor. În limitele aceleiași perioade de timp italianul Luigi Fernando de Marsigli, ofițer în
armata română și asiduu cercetător al monumentelor antice romane a întreprins o călătorie de-
a lungul Dunării în timpul războiului austro-turc din anii 1689-1691 și a descris ruinele
orașului și ale cetății romane Sucidava, localizată la localitatea Gieli (Celei) în fața localității
Gegende (Ghighi, corect) de pe malul bulgăresc al Dunării. Mersigli a menționat, de
asemenea, existența unui drum pavat cu pietriș, ce se unește la un moment dat cu cel al
împăratului roman Traian și care se întind de-a lungul Oltului până în Transilvania.
Peste câțiva ani compatriotul său Anton Maria del Chiaro a fost și el impresionat de
ruinele cetății romano-bizantine Sucidava, dar a localizat aici podul ridicat de Apollodor din
Damasc în timpul războaielor de cucerire a Daciei de la Drobeta. Lucrul pare explicabil,
datorită faptului că la podul construit în secolul al IV-lea aici s-au folosit planurile identice ale
podului de la Drobeta. Del Chiaro a folosit harta stolnicului Cantacuzino.
Inginerul militar Friedrich Schwantz a alcătuit în anul 1722 după ocuparea și anexarea
Olteniei de către austrieci la 1718, a doua hartă importantă a Olteniei după stolnic. Ea este
intitulată Tabula Valachiae cis Alutane per Frieder Schwntzum Regiminis Meisteriani
Capitaneum A 1722. Harta este însoțită de un raport descriptiv foarte amănunțit despre
Oltenia, compus din 22 capitole. Aici simt descrise locurile, bogățiile și locuitorii provinciei.
Mai cuprinde un indice alfabetic al localităților de pe hartă (878 în Oltenia, 70 în Banat, 80 în
Serbia, 37 în Bulgaria și 72 în Valahia Turcească).
Harta originală și raportul se află la Arhiva de război din Viena, ca documente secrete
de interes militar. Un exemplar există însă la Cabinetul de manuscrise al Academiei Române.
În anul 1723 inginerul militar Benndt a făcut o copie a acestei hărți, adăugând stemele
județelor.
Între anii 1790-1791 în timpul armistițiului dintre habsburgi și turci, ofițerii Marelui
Cartier General, sub direcția lui Spedit, au întocmit o altă hartă, atât a Olteniei cât și a

433
Munteniei. Un exemplar al ei se află la Cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei
Române. Colonelul Vladimir de Blaremberg a efectuat între anii 1835-1836 primele săpături
arheologice, dar cu caracter particular, pentru colecția de antichități a banului Mihalache
Ghica și au privit ruinele cetății romane bizantine de la Celei. În vara anului 1845 August
Treboniu Laurian a vizitat localitatea și a identificat așezarea antică de aici cu aceea cu
numele Sycibida descrisă de istoricul bizantin Procopius în lucrarea sa De aedificis. Cu
această ocazie Laurian a achiziționat o sumă importantă de monede antice. Dar câte se vor fi
pierdut la diverse persoane până la el! În prima jumătate a secolului al XIX-lea în timpul
războiului ruso-turc din anii 1806-1812 și anii 1828-1829 ca și în perioada regulamentară
ofițerii, cartografii și funcționarii ruși au efectuat cercetări amănunțite asupra Țărilor Române
și au întocmit rapoarte minuțioase și hărți militare, administrative și mineralogice, cuprinzând
localități urbane și rurale -unele dispărute azi sau fiind incluse în alte unități geografîco -
administrative. În anul 1860 inginerul Al. Popovici a cercetat Celeiul și ruinele antice,
vorbind atunci despre ruinele portalului de Sud al podului roman, care se mai putea vedea
atunci. Maiorul Dimitrie Papazoglu, colecționar și iubitor de antichități a cercetat timp de doi
ani ruinele antice ale Celeiului, le-a descris în însemnările sale și a strâns numeroase obiecte.
Cele dintâi săpături arheologice sistematice au fost efectuate la Celei în anul 1865 de către G.
Boissiere și Ch. Boudry membrii unei misiuni științifice franceze. Între anii 1869-1873 Cezar
Bolliac pasionat al cercetărilor de antichități a întreprins o serie de săpături, descoperind
necropolele romane de pe platoul cetății și din zona porții de nord a orașului antic,
identificând templul la vest de șanțul de apărare al cetății și a unui oficiu vamal în vecinătatea
capătului de nord al podului, a cărei atestare s-a găsit într-o inscripție închinată împăratului
Commodus. Tot în acea inscripție se vorbește și de drumul roman care mergea spre Antonino
sau Caracal. Atât din săpăturile efectuate cât și de la localnici, Cezar Bolliac a colecționat
numeroase obiecte ca: vase ceramice, opaițe, cărămizi ștampilate, bronzuri, monede, aflate
actualmente în patrimoniul Muzeului Național de Antichități. În anul 1877 Alexandru
Odobescu a adunat într-o primă monografie, Antichitățile județului Romanați, materialele
referitoare la datele arheologice din câmpia de sud - est a Olteniei. Între anii 1893-1909
Grigore Tocilescu și P. Polonic au efectuat cercetări în Câmpia Olteniei în zona Drobeta-
Bumbești, Răcari-Sucidava. Rădăcinești și s-a realizat o primă hartă arheologică a Olteniei.
Vasile Pârvan a publicat în Analele Academiei Române câteva inscripții descoperite
în aria cetății Sucidava.

434
 Profesorul Dumitru Tudor a preluat după primul război mondial campaniile de
cercetări arheologice din Oltenia și mai ales de la Sucidava-Celei, desfășurate pe câteva zeci
de ani: 1935-1981, la început singur, iar din anul 1949 în colaborare.
Astfel cercetarea arheologică a zonei Celei și apoi a altor localități din perimetrul ei
antic și din sud-estul Olteniei a devenit sistematică. Datele și materialele culese au fost
prelucrate și prezentate de către profesorul Tudor și ceilalți cercetători în minuțioase studii și
lucrări de referință.
Săpăturile au scos la iveală străvechi urme de locuire umană din epoca veche a pietrei,
peste care s-au suprapus alte straturi pentru toate perioadele istorice aproape neîntrerupte,
evidențiind aici o importantă cultură pentru epoca orânduirii primitive: cultura Vădastra, cu
mai multe faze, după numele comunei oltene unde s-au efectuat cercetările, aflată la cca. 3 km.
distanță de comuna Vișina. De altfel, comuna Vișina, se află în această arie geografico-
istorică peste care s-au aplecat spre studiere atâția cărturari și istorici. Aici s-au aflat urme ale
culturii Vădastra. Comuna a făcut parte în epoca romano-bizantină din teritoriul cetății
Sucidava (Celei).
Via Traiana dintre Sucidava (Celei) - Reșca (Romula) - defileul Oltului este trasat cu
precizie pe harta lui Fr. Schwartz din anul 1722 trecând prin estul satului Vișina Veche -
Grădinele - la est de Frăsinet - Devesel - la est de Comanca.
Dumitru Tudor arată în Oltenia romană că acest traseu este indicat și în vechile hărți
militare românești, aici fiind trecute și alte localități: satele Vișina Veche si Vișina Nouă,
create ulterior după reforma agrară din 1864. Drumul roman de la Celei este orientat în linie
dreaptă spre nord, pe la măgurile Movila Mare, Crucea de Piatră, Măgura Dadului - taie
drumul dintre satele Vișina Veche și Vișina Nouă la câteva sute de metri de calea ferată, până
la punctul numit Măgura Nițulescu. De la Vișina până la marginea de est a satului Crușovu
drumul merge paralel cu calea ferată Corabia - Caracal la cca. 2-300 m. către vest. Drumul se
întretaie de cca. patru ori cu calea ferată între Studina - Studinița -Frăsinet - Devesel - pe
lângă ferma de stat de la est de gara Caracal - pe la Măgura Mare la 1 km. sud de Romula -
intră pe la Sud prin Romula și se unea cu drumul ce venea de la Islaz lângă podul de pe Teslui.
Drumul roman iese pe poarta de nord-est a cetății Romula numită și "Poarta lui Filip
Arabul " trece pe la Reșca - coboară în lunca de la gara Vlăduleni - prin comunele Vădeni,
Brâncoveni și Piatra la castrul roman Acidava dintre satele Enoșești și Sârbi. Localnicii
numesc drumul dintre Brâncoveni și Piatra Olt "drumul roman" sau "Calea lui Traian" sau
"drumul sării", întrucât pe aici mergeau la Dunăre carele cu sare extrasă la Ocnele Mari.

435
 La Cilieni sat în apropiere de comuna Vișina (Veche) s-au descoperit urme de zidării
romane (Villa rustica), ceramică și monede romane. Lângă comuna Vișina sunt măguri cu
morminte romane - scria Dumitru Tudor în anul 1978. Dintr-o astfel de măgură numită și
"măgura lui Ghiță" s-au scos în prima jumătate a secolului al XX-lea de către săteni două
ulcioare romane și o fibulă de bronz, lângă un schelet omenesc, care au fost datate (în colecția
lui Gheorghe Georgescu din Corabia) în secolul III e.n. În anul 1922 s-a descoperit o monedă
a lui Filip Arabul ce a intrat în colecția lui Ilie Constantinescu.
Cercetările arheologice sistematice întreprinse de Dimitrie Berciu, Vasile Barbu, Gh.
Poenaru-Boredea, Gheorghe Papilian, Cristian Vlădescu, Corneliu Tătulea, Eugen Comșa
între cei mai reprezentativi arheologi și instituțiile care le-au susținut diferitele șantiere.
Institutul Național de Arheologie din București, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul
orașului Corabia și Muzeul Porților de Fier au dat la iveală existența unor vetre temeinice și
perpetue de locuire în spațiul de sud-est al Olteniei aparținând paleoliticului în care este
cuprinsă și comuna Vișina și în baza cercetărilor arheologice s-a evidențiat în acest spațiu o
cultură materială extrem de originală pentru epoca neoliticului, care va continua și în epocile
următoare ale bronzului și fierului. Ea este cunoscută în literatura arheologică de specialitate
sub numele de Vădastra I și Vădastra II, dar are în realitate patru faze de dezvoltare.
Purtătorii culturii Vădastra care cuprinde și perimetrul Vișina (3 km. de Vădastra)
locuiau în așezări deschise, aflate în imediata apropiere a unor izvoare sau ape curgătoare, pe
înălțimile din vecinătatea acestora. Tipul de locuință a fost bordeiul săpat în pământ, mai
târziu și locuința de suprafață. S-au folosit unelte din piatră șlefuită, toporașe. Oamenii se
ocupau cu cultivarea plantelor și creșterea animalelor domestice, a cornutelor mari mai ales.
Se practica olăritul cu vase de forme și decoruri variate. Arderea vaselor se făcea în gropi.
Predomină ceramica de culoare neagră-cenușie, cu reflexe plumburii. Se folosea pentru
ornamentație tehnica exciziei, de multe ori cu mâna, și a incrustatiei cu culoare albă și roșie,
dar și tehnica mai avansată a canelurilor "plisate" executându-se astfel motive meandrice,
triunghiuri, semicercuri, paralele, benzi, figurinele antropomorfe feminine apar frecvent.
Faza mai înaintată a culturii Vădastra prezintă o ceramică excizată și încrustată cu o
materie făinoasă albă, dar câteodată și roșie. Se evidențiază caracterul spiromeandric al
ornamentației.
Cultura Vădastra s-a format pe fondul și în interiorul vastei arii a culturii Vinga-
Turdaș. A suferit și influențe central europene și mediteraneene, dacă ne referim la
descoperirea unui vas cu corpul sferic și gâtul cilindric, care are pe el o "mască umana" după

436
modelul cetății Troia. Cultura Vădastra s-a individualizat puternic și s-a extins și pe malul
stâng al Oltului, după cum atestă descoperirile de la Slatina.
În timpul stăpânirii romane în Dacia, teritoriul fostului județ Romanați, până la linia
Dunării inclusiv a fost puternic romanizat prin includerea lui în aria unor puternice cetăți -
cum au fost cele de la Sucidava (Celei) și Romula (Reșca), a Olteniei Malvensis, prin așezarea
unor coloniști în sate, construirea de fortificații militare- castre și valuri de apărare.
Dumitru Tudor a considerat - în baza unor monede republicane romane din secolul al
II -I î.e.n. și a unora de bronz din timpul împăratului Augustus din anii 31 î.e.n -14 e.n. că
Sucidava a fost inițial o construcție geto-dacă. Epoca ei romană datează din prima jumătate a
secolului al II-lea e.n., după cucerirea Daciei de către Traian. Vestigiile ei cele mai importante
s-au găsit în grădina și în jurul actualei școli generale din Celei: o fortificație patrulară de
pământ, care a fost înconjurată de ziduri, șanțuri de apărare și un val de pământ de-a lungul a
2-3 secole. Fortificarea așezării s-a făcut în cursul secolului al Il-le a e.n. Acum s-a construit
un puteus, o fântână în formă de puț circular, zidită cu cărămidă, adâncă de 15 m. și largă de
0.84 m. Restaurat, este folosit actualmente de către școala din Celei.
Din această perioadă ștampilele de pe cărămizi dau numele cohortei I Lingonum, care
a luptat sub împărații Domițian și Traian împotriva regelui Decebal.
La începutul secolului III e.n localitatea a fost din nou fortificată, între val și șanț
construindu-se un zid de apărare, gros de l m. și lucrat din piatră și mortar. Săpăturile
arheologice au relevat existența unor turnuri de apărare patrulatere, la poarta de Nord prin
care se făcea legătura cu Romula Malva cu un drum lat de 6m.
La mijlocul secolului III e.n. Sucidava a fost din nou fortificată. Datorită deselor
atacuri ale carpilor (daci liberi) și goților, zidurile de apărare au atins o grosime de 1.80 m. De
la est la vest s-a construit un nou zid de apărare în locul vechilor turnuri patrulatere s-au
ridicat unele circulare, mai puternice, cu un diametru de 9 m. Noul zid împărțea orașul în două,
avea o temelie groasă de 2.25 m. și un zid lat de 1.80 m. Noul zid avea și el turnuri circulare,
cu un diametru de 12 m. Pe mijlocul noii laturi de apărare, lângă școala elementara de azi, s-a
ridicat o poartă cu intrare dublă, lată de 7.50 m. închisă cu porți duble de stejar și flancată de
două turnuri de apărare semicirculare. De la această poartă începea strada principală, lată de 6
m. și acoperită cu un pavaj de blocuri gros de 0.30 m. Pe laturile străzii au fost descoperite
urme de locuințe, un atelier de turnat obiecte mici din bronz. S-au mai descoperit urmele unui
templu cu coloane, morminte și zgură de la o topitorie de redus fierul.
Din punct de vedere administrativ, a arătat profesorul D. Tudor, Sucidava n-ar fi
primit titlul de municipium sau colonia și ar fi rămas în starea de vicus sau pagus centru al

437
unui bogat teritorium rural. El era condus - după o inscripție privind restaurarea templului
zeiței Nemesis - de un consiliu de curiales, deputați din satele vecine, care se întrunea la
Sucidava sub autoritatea a doi quinquenales similari unor primari, aleși pe cinci ani. Șeful
absolut era comandantul militar local. Atât în cetate cât și în teritoriul ei s-a așezat o populație
formată mai ales din veterani de război din legiunea I Italica de la Novae (Șiștov de azi), din
legiunea V Macedonica de la Oescus, din legiunea III Flavia, a X-a Gemina, a XIII-a Gemina,
a VII-a Claudia, Cohors Varinia, din rândurile localnicilor chiar între secolele VI-VII și unii
migratori - sarmați, vizigoți, huni - mercenari romani. În secolele III-IV e.n. pentru a asigura
apa pe vreme de asediu s-a construit o "fântână secretă" refăcută apoi în secolul al VI-lea e.n.
Ea s-a construit în afara zidului de apărare din sud, în subteran, prin captarea unui izvor și
săparea acolo a unui puț circular de 5 m. adâncime, prevăzut cu o scară, de unde pe sub zidul
cetății pornea un gang lung de 26 m., prevăzut și el cu scări de piatră și cărămidă. Gangul era
înalt de 1.95 m. și lat de l m., putându-se circula în doua sensuri. Dintre popoarele migratoare
doar slavii și avarii și-au dat seama de existența și importanța ei și în consecință au dărâmat-o,
prin distrugerea bolților de la gang și puț. În anii 1946-1947 s-a descoperit la Sucidava și o
bazilică creștină în colțul de nord-vest al cetății, cu morminte, cruciulițe, opaițe, vase de cult
cu texte creștine.
În jurul cetății se afla Territorium Sucidavense între Dunăre, Jiu și Olt, vecin în nord
cu Territorium Romulense. Acest teritoriu rural cuprindea un număr mare de sate - pagi, ce
asigurau aprovizionarea orașului și garnizoanei cu produse agricole, aproape în totalitate pe
vechile căi de comunicație geto-dace. Urme de așezări Villa rusticae sau pagus s-au identificat
la linia Dunării: Siliștioara (azi cartier al orașului Corabia), Potelu, Bechet, mai sus în câmpie
satele de azi Vârtop, Vădăstrița, Vișina Veche, Vădastra, Obârșia, Bucinișu, Brastavățu,
Crușovu, Tia Mare, spre vest, Ianca, Grojdibod, Dăbuleni, Urzica, Amărăștii de Jos,
Locusteni, Drobotești. Pentru certificarea acestor date am anexat la sfârșitul lucrării harta
întocmită de către Octavian Toropu și Corneliu Tătulea, autorii valoroasei monografii
Sucidava-Celei, în 1987.
Viața economică a populației din acest teritoriu rural a fost legată de agricultură în
special și creșterea vitelor, pescuit în general. Se pare că împăratul Traian a împiedicat
constituirea aici a marilor latifundii, în scopul de a-și asigura venituri din impozitele puse
asupra proprietarilor de pământ (Villae rusticae) și comunităților sătești autohtone rămase pe
vechile vetre. Forța de muncă a sclavilor se folosea mai puțin. Romanii au preferat populația
autohtonă, care și-a păstrat dreptul de folosință asupra pământului în schimbul unei
importante părți din recoltă.

438
 Locuitorii procedau la fel și pe pământurile donate de statul roman proprietarilor de
pământ. Populația teritoriului Sucidavei a avut și ocupații meșteșugărești, după urmele găsite:
cuptoare de ars ceramică, cărămidării, tipare pentru confecționarea opaițelor și teracotă,
obiecte din fier de uz curent, cuie, scoabe, prelucrarea lemnului și a pieilor de vite (cojocăritul
fiind și azi o ocupație ancestrală predilectă în satele oltene).
Legenda și faima acestui teritoriu oltenesc a fost dată și de alte vestigii importante în
afară de cetatea Sucidava.
Este vorba de podul constantinopolitan care a legat Sucidava de sudul Dunării. Acesta
a fost în secolul al XVII-lea confundat cu podul lui Traian de la Drobeta (Turnu Severin).
Despre el s-a scris în lucrările romane. Săpăturile arheologice din vara anului 1968 au permis
datarea podului, după monedele bătute cu ocazia ridicării portalului de nord al acestuia la
Sucidava: anul 328 e.n. Pe amplasamentele săpăturilor efectuate de Gr. Tocilescu și Pamfil
Polonic s-au găsit monede (7) cu chipul împăratului Constantin, diademat și drapat de două
zeițe Victoria, protejat de zeul Danubius și pe revers cu dotarea portalului podului inaugurat
în iulie la Oescus.
În secolul al IV-lea, în timpul migrațiilor gotice și hunice, cetatea și podul de la Celei
au fost distruse și arse. Se pare că nici imperiul roman nu mai dorea ca barbarii să treacă pe
aici, așa că l-au lăsat ruinat. Împăratul Justinian deabia, dorind să refacă măreția imperiului
din timpul lui Constantin cel Mare, a reconstituit în secolul al VI - lea fortărețele Drobeta și
Sucidava și podul constantinopolitan și a putut controla din nou Dunărea. La sfârșitul
secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea locurile și cetatea Sucidava au fost distruse
și prădate definitiv. Dăm în anexă figura cu portalul de Nord al podului roman de peste
Dunăre.
Al doilea vestigiu este drumul roman din câmpia romănățeană, dintre cele două cetăți
-orașe, Sucidava și Romula Malva. El a fost folosit continuu din vremea romană până la
construirea șoselei moderne, acum aproape un secol prin Corabia - Vișina - Studina - Caracal.
În jur s-au creat numeroase legende. Localnicii îi spun "drumul de piatră" sau "drumul lui
Traian". Dimitrie Cantemir l-a perceput de la aceștia ca drumul legendar al "Domnului de
Rouă". "Domnul de Rouă" ar fi fost un prinț care ar fi trăit sub tărâmurile cetății Celei. De
acolo ieșea numai în timpul nopții, se plimba pe podul de peste Dunăre sau călătorea pe
drumul de "piatră" din Câmpia Romanațiului, spre cetatea Antina (Romula Malva) la fiica lui
Ler-împărat, de care se îndrăgostise. În popor Ler-împărat este identificat cu împăratul roman
Aurelian. Într-o noapte prințul a adormit în brațele iubitei și a fost surprins de razele soarelui,
care l-au topit și l-au transformat în pârâul Potopin, ce curge în apropiere de cetatea Antina.

439
 Alte păreri îl identifică pe Aurelian ca "Domn de Rouă", conducător slab, care ar fi
admis retragerea romană din Dacia.
În anul 1913 s-a descoperit pe marginea acestui drum un stâlp militar, a cărui
inscripție releva refacerea sa de către Constantin cel Mare și cei doi fii ai săi.
Drumul este marcat și pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino. Marsigli l-a
cunoscut și el mergând pe acolo către Romula Malva. În dimineța zilei de 10 iunie 1948
revoluționarii care citiseră "Proclamația" la Islaz au pornit pe el de la Celei până la Caracal.
Profesorul Tudor scria în 1979 "cu regret ușor de ghicit" că în ultimii ani brăzdarele
puternice ale tractoarelor au reușit să spargă masa puternică de pietriș a acestei legendare căi.
Acest drum este aproape tot atât de vestit ca valul de pământ din partea nordică a
Olteniei care se lasă și înspre Dunăre în jos, numit Brazda lui Novac (trece pe la Robănești,
localitate din fostul județ Romanați și se întretaie cu calea ferată Piatra Olt - Corabia și
șoseaua ce duce spre Caracal), datat cu aproximație din secolul al IV-lea e.n.

Capitolul III - COMUNA VIȘINA ÎN EVUL MEDIU

Marile atacuri ale hunilor, avarilor și slavilor în sud-estul câmpiei Olteniei din sec.IV-
VI nu au întrerupt viețuirea umană. Populația autohtonă, îmbogățită cu elemente române
asimilate a continuat să locuiască mai departe pe vechile vetre.
La locul numit " Valea Sneagului " în apropiere de platoul fostei cetăți romano-
bizantine de la Sucidava-Celei s-au descoperit resturi de locuințe, bordeie, fragmente
ceramice, două vase amforidione lucrate la roată din pastă fină de culoare roșie decorate cu
caneluri sau incizii orizontale, de proveniență sud-dunăreană, la fel cu câteva monezi din
timpul împăratului bizantin Mihail al IV-lea 1034-1041.
Marea invazie tătară din 1241 a ajuns pe aceste locuri, dar populația nu și-a părăsit
vetrele. Descoperirile din ultimele cinci decenii au dat la iveală așezări medievale în zona
Celei-Bechet-Corabia-Caracal: locuințe, majoritatea de suprafață la Celei, bordeie
semiîngropate ce au reprezentat în secolele XV-XVII tipul de locuință al țăranilor olteni din
câmpie, ceramică uzuală nesmălțuită, de culoare roșie sau neagră-cenușie - forma cea mai des
întâlnită fiind oale-borcan pentru pregătirea mâncărilor, dar și oale și cănuțe cu o toartă,
ulcioare smălțuite cu o toartă și gât înalt, vase talere cu smalț galben sau verzui ornamentate

440
cu motive geometrice, florale și aviforme, vase reprezentative pentru ceramica românească cu
influență bizantină din secolul XIV.
Autorii care s-au preocupat de istoricul Olteniei în evul mediu, au relevat faptul că în
secolele XI-XIII s-au întemeiat puternice nuclee politice românești numite cnezate și
voievodate.
Bogăția economică și umană a meleagurilor oltene era cât pe ce să le prefacă într-un
teritoriu de cruciadă, după afirmația marelui istoric Nicolae Iorga. În secolul XIII, Oltenia este
donată de către regele Ungariei Bela IV, căruia îi erau vasali cnezii de aici: Ioan, Farcaș și
Seneslau, de la Țara Severinului până la Olt și la Dunăre, cu munții, câmpiile, clădirile,
semănăturile și fânețele, pășunile, iazurile, în afară de pescuitul pe Dunăre și de pescăriile de
la Celei, ale căror venituri și le abrogă numai el, regele. Stăpânii de pământ, boierii, sunt
numiți maiores terrae, iar țăranii, rustici. În anii 1251 și 1253 papa Inocențiu IV le reconfirmă
cavalerilor stăpânirea. În anul 1257, se pare că a încetat stăpânirea cavalerilor asupra Olteniei.
Bineînțeles că meleagurile actuale ale comunei Vișina au avut destinul Olteniei, fiind
cedate Ioaniților sub stăpânire și exploatare economică, întrucât și fostul teritoriu al Celeiului,
de care a aparținut zona Vișinii, adică câmpiile, fuseseră date cavalerilor. Celeiul n-a
redevenit în epoca medievală numai o așezare civilă, el s-a transformat într-o fortăreață cu
caracter strategic, care se pare că a fost integrată în sistemul de apărare a liniei Dunării de
către domnul Țării Românești, Mihai Viteazul. »

Rezultatele cercetărilor arheologice din anii 1977-1982 au dus la presupunerea

existenței unei cetăți feudale amenajată între sfârșitul secolului XIII și mijlocul secolului XIV.
Pe temelia unui turn antic, cu ziduri groase de 1,50 m din secolele III-IV e.n. s-a constatat
ridicarea unui bastion feudal. El folosea zidurile exterioare, din faza paleo-bizantină, la care
erau atașate pe un traseu puțin deviat ziduri interioare groase de l,25m lucrate din piatră și
cărămizi subțiri zidite în "casetă" și legate cu mortar, tehnică asemănătoare celei folosite la
construcția bisericilor sân Nicoară din Cîmpulung-Muscel și de la Vodița din cetatea
Severinului din secolul XIV. Pe latura de sud a platoului s-au găsit bucăți de zidărie prăbușite
probabil dintr-un al doilea bastion, amestecate cu resturi de locuință feudală.
Cetățuia era înconjurată de un mare șanț de apărare care a fost identificat și cercetat pe
direcția nord-est și sud-vest care închidea colțul de sud-est al platoului cetății Sucidava. El era
săpat în formă de pâlnie, având așezate la bază pietre de mari dimensiuni, avea o lățime
apreciată la 4-4.5 m și o adâncime apreciată la 4,30 m față de nivelul feudal. Pe fundalul
șanțului s-au decoperit mai multe fragmente de căni și oale borcan considerate a aparține
secolelor XIII-XIV.

441
 Fortificația de la Celei a fost datată a fi după harta anexă de la Codex Latinus
Parisinus, întocmit de italienul Paulus Sanctinus Ducensis, cel mai probabil, arată I. Dimitriu
Snagov, în preajma bătăliei de la Nicopole din anul 1396. Această fortificație apărea pe hartă
ca un puternic punct fortificat românesc în dreapta Oltului, nu departe de vărsarea lui în
Dunăre. Probabil că a avut un rol important în apărarea liniei Dunării în timpul lui Mircea del
Bătrîn. Dumitriu Snagov a publicat datele acestui Codex în 1979 incluzând aici și o vignetă
reprezentând fortificația medievală Celei.
Aceste date schimbă fundamental părerea privind Celeiul și zona din jur, Dunărea
împreună cu câmpia olteană. Deci între epoca dintre Diploma cavalerilor Ioaniți și anul 1530,
când a fost atestat Celeiul într-un document din 25 iunie 1530 de la Vlad Înecatul, ca danie
către mănăstirea Bistrița, nu a fost o întrerupere de viață economică și politică sau o reducere
a ei. S-ar fi putut ca aici să fi existat un puternic centru feudal defensiv, iar forțele militare să
fi recrutat ca odinioară cetatea romano-bizantină din teritoriul tradițional, în care am putea
include și aria comunei Vișina, așa cum a fost în timpul Daciei romane.
Octavian Toropu și Corneliu Tatulea au valorificat informațiile din Codex Latinus
Parisinus în 1987, cu atât mai mult cu cât ale au coincis cu datele arheologice din teren, dând
în ilustrație și vigneta fortificației medievale în discuție. O prezentăm și noi în anexă la finele
lucrării.
Noi suntem de părere că în orice caz zona Dunării a fost în atenția cnejilor olteni și
apoi a banilor Craiovei. Credem de asemenea că sistemul defensiv al complexelor feudale a
păstrat și folosit un nucleu de așezări umane pentru munci agricole și activități de apărare,
între ele s-ar fi aflat satul Vișina după denumirea actuală. Din documentele ce le-am avut la
îndemână emise în general de către domnie - se vede că acest sat a aparținut ori băniei ori
domnilor Țării Românești, care uneori au avut și funcție de ban.
La Arhivele Statului din București se află un document în limba slavă pe pergament și
cu pecete atârnată căzută, din 1 iunie 1545, care a fost publicat în fotocopie, ca document de
veche atestare a comunei Vișina într-o monografie din 1986 a județului Olt. Documentul este
de la domnul Mircea Ciobanul și el întărea mănăstirii Bistrița satele Vișina și Siliștioara, ce-i
fuseseră dăruite de Barbu, banul Craiovei cu frații săi "cum se vede din cartea de danie a
banului Barbu din 1491, septembrie 1, 1492 august 31. Îl dăm în anexă la finele lucrării.
Comuna Vișina a avut continuitate de locuire în perioada medievală. Într-un document
din 13 mai 1573 satul Vișina era menționat alături de satele Potel, Vădastra, Izbiceni, Gîrcov
ca hotar de moșie. În iulie 1550 satele Vișina și Brastavăț, din imediata apropiere, sunt trecute
ca limită de hotar pentru alte moșii oltene. În orice caz suntem de părere că se află în situația

442
socială de rumânie, ele sunt ale banului, ale domnului sau ale mănăstirii. În anul 1598 domnul
Mihai Viteazul, fost de asemenea mare ban al Olteniei, poseda moșii întinse și în câmpia
Romanaților în fața așezărilor soției sale de la Plăviceni. Între moșiile și satele sale se aflau și
Vișina, Crușovu, Tia, Cilieni, Studina de Jos și Studina Mare, între Corabia și Caracalul de
astăzi, cu Deveselul- Redea și Comanca. Trei documente, unul din 1601, altul din 1602 și
unul din 1603, atestă că la scurt timp după 1598, comuna cu moșia Vișina a fost dată
mănăstirii Cozia pentru datoriile rămase neplătite de către Mihai Viteazul: "Jupan Radu
Cluceru și Jupan Stoica postelnic și Jupan Radu postelnic (dăm) a noastră carte Sfintei
Mănăstiri, ce se cheamă Cozia, ca să-i fie satul Vișina tot cu tot hotarul, pentru că au fost luat
Mihai Voievod asprii 20000 gata împrumut ca să-i plătescă. Dau documentul în anexă la
finele lucrării.
Domnul Simion Movilă, în aprilie 1602, reconfirmă această danie a susnumiților
boieri: " Dăm domnia mea această poruncă a domniei mele egumenului și sfintei
dumnezeiești mănăstiri Cozia unde e hramul sfânta Troița, ca să fie satul Vișina, tot cu toți
vecinii și cu toată ocina și cu tot hotarul din câmp și din pădure și din apă și de pretutindeni
pentru că acest mai sus scris sat a fost împrumutat de Mihai Voievod. Iar apoi Mihai Voievod
a luat asprii 20000 gata însă cu împrumut, încă a mai luat și 20 cântare de plumb, domnia lui a
zis și așa a făgăduit: dacă nu va plăti domnia lui acești aspri și acel plumb care e mai sus scris,
domnia lui să dea satul Vișina pentru ca să fie Sfintei mănăstirii de ohabă și pomană domniei
sale.”
Dăm anexa la finele lucrării.
La 7 octombrie 1603 domnul Radu Vodă dădea și el poruncă: Sfintei și dumnezeieștei
mănăstiri Cozia ca să fie satul Vișina de la gura Oltului tot cu tot hotarul și cu toți rumânii. De
vreme ce au fost acest sat de moștenire al răposatului Mihai Voievod până când au fost viu,
dar domnia lui a luat oarecare bani 20000 de asprii de la mănăstire, îl anexăm deasemenea la
finele lucrării. Unii țărani se pare că au fost "cotropiți" pe nedrept de către Mihai Viteazul și
în consecință mai multi "megieși" din satul Vîrtopul și Vișina au fost eliberați la sfârșitul lui
decembrie 1611 de către voievodul Radu Mihnea.
Situația socială a majorității țăranilor romănățeni era de rumânie, țăranii liberi
constituind câte o mică insulă în masa unor proprietăți boierești. În secolele XVI-XVII până la
reformele lui Constantin Mavrocordat, când o serie țărani s-au putut răscumpăra, asistăm la
acumularea de mari averi boierești.
Legarea de glie a lui Mihai Viteazul lăsase puteri depline familiilor de boieri. Una din
cele mai puternice familii, care și-a format un mare domeniu feudal a fost familia

443
Brîncovenilor: Preda bunicul domnului Constantin Brîncoveanu, Papa, tatăl acestuia și
domnul Constantin Brîncoveanu au fost socotiți cei mai bogați boieri din Țara Românească.
Constantin Brîncoveanu a deținut 171 de proprietăți în Țara Românească, din care o cincime
în fostul județ Romanați și altele 8 în Transilvania. Mănăstirile au deținut și ele sate în stare
de rumânie.
Războaiele austro-turce din a doua jumătate a secolului XVIII-lea și consecințele lor,
prin intrarea Olteniei sub administrația imperiului habsburgic între 1718-1739, apoi reformele
domnului fanariot Constantin Mavrocordat, au schimbat starea economico-socială a Țării
Românești cât și a locuitorilor săi de la sate. Pierderile în vieți omenești provocate de războaie,
fuga și migrația accentuată a populației spre zone mai sigure și mai puțin spoliatoare prin
fiscalitate și stare socială, în consecință nevoia administrației austriece și apoi a celei fanariote
de a-și asigura bogăția de forțe umane de lucru, au schimbat situația social-economică a
țăranilor olteni. Iobăgirea țăranilor s-a făcut de multe ori după expresia unor documente prin
"cotropirea pe nedrept", profitându-se de contextul intern și extern al epocii ( un proces
cvasigeneral de șerbie a țăranilor, mai ales după legătura lui Mihai Viteazul, uneori punerea
sub protecția unor mari boieri contra altor cotropiri interne sau turcești. Unii domni dau acte
de eliberare unor "megieși" - Radu Mihnea la 28 decembrie 1611 care a fost "cotropit pe
nedrept de Mihai Viteazul fiind chiar din satele Vîrtopul și Vișina. La baza șerbirii țăranilor se
poate să fi stat și buna lor situație economică, într-o legendă Vișina fiind amintită între "Cele
trei sate bogate" (Urzica, Vișina și Polovina). Unii țăranii s-au răscumpărat, astfel și cu bani:
la 1746 rumânii din comuna Vădastra, din apropierea Vișinei, dând fiecare mănăstirii Cozia
câte 10 taleri.
Conjunctura militar diplomatică de la sfârșitul secolului XVII și începutul secolului
XVIII a favorizat punerea în aplicare a intereselor și veleităților de expansiune ale Austriei și
în Țara Românească. Izbucnirea ostilităților austriaco-otomane în primăvara anului 1716,
incursiunea militară austriacă în Oltenia și defecțiunea boierilor olteni, contra lui Nicolae
Mavrocordat, domnul fanariot impus de Poartă, cu scopul de a-1 instala pe tron pe Gheorghe
Cantacuzino, fiul lui Șerban Cantacuzino și înfrângerea puterii militare otomane la Belgrad,
au condus la intrarea Olteniei, prin semnarea tratatului de pace de la Passarowitz iulie 1718,
sub stăpânire habsburgică.
Faptul s-a întemeiat pe situația creată prin aplicarea pricipiului uti posidetis. Timp de
două decenii, Oltenia, o porțiune a teritoriului Țării Românești, a avut o altă autoritate și ale
cărei urmări administrative și sociale au fost deosebite și au pregătit într-un anumit fel
trecerea spre reformele lui Constantin Mavrocordat. În primul rând autoritățile militare și de

444
stat austriece au luat puterea fiscală și administrativă din mîinile marii boierimi oltene. Curtea
de la Viena a contestat dreptul acesteia la autonomie, menținerea instituției voievodale, a
instituției băniei, a dregătoriilor și privilegiilor legate de acestea: scutirea de dări, dijme, bir.
Provincie la graniță cu Imperiul Otoman, Oltenia a fost așezată împreună cu alte provincii
recent smulse dominației otomane sub autoritatea Comisiei neoaquistică formată din
reprezentanți ai camerei aulice și ai consiliului de război. Comandamentul suprem austriac
cumula autoritaea militară și politică sub titulatura de Director suprem al Olteniei (principatus
Valachise Cesalutanae supremus director).
Conducerea militară austriacă de la Sibiu îmbina comandamentul asupra trupelor din
Transilvania și a celor din Oltenia. Directorul Suprem numea dregătorii județeni din tabelele
înaintate de Administrația craioveană, întocmea instrucțiunile pentru activitatea organelor
locale, verifica gestiunea financiară și relua în apel procesele judecate la Craiova.
Între anii 1719-1737 au funcționat ca directori supremi ai Olteniei:
Stephan Steinville - 1719-1721
Damian Virmond - 1721-1722
Karl Konigsegg - 1722-1730
Franz Anton Wallis - 1730-1737
În fața acestei situații boierii olteni au căutat totuși să pătrundă în organele locale ale
adminstrației. Astfel un grup de patru mari boieri au devenit consilieri prezidați de banul
Gheorghe Cantacuzino și au căutat să conducă Oltenia conform instrucțiunilor imperiale. La
vremea respectivă rezultatul era considerat foarte puțin mulțumitor și era văzut de
contemporani precum în citatul de mai jos al cronicarului Radu Popescu " au rânduit și
Gheorghe beizadea să se cheme banii Craiovei, iar nu domn sau guvernator, din cal l-au făcut
măgar și au rânduit și pe patru conțiliari din boierii cei mai de jos ca să fie lângă banul
Gheorghe. Iar cei ce avea nădejde să fie și ei mai mari, i-au lăsat în deșert de s-au rușinat ca
niște oameni proști ce au cercat cămila să-și pună cercei la urechi, apoi și urechile le-au tăiat.
Acest fel de bine s-au dobândit cu mintea lor de la nemți".
Austriecii au început să impună inițierea unei evidențe riguroase a populației și
capacității ei fiscale. Era bine știut că boierii, prin scutire legală a unor categorii de locuitori
de pe moșiile lor poslusnicie și prin tăinuire a altora, lipsiseră visteria statului de venituri
importante. Organizarea acestor evidențe fiscale a avut caracterul unei adevărate reforme
fiscale în haotica conducere a domeniilor feudale românești. Ea s-a făcut concomitent cu
unele măsuri de reformă socială, care au îngrădit privilegiile clasei boierești dominante și au
modificat raporturile sociale ale acesteia cu principala lor forță de muncă și de venit:

445
țărănimea și mai ales țăranii dependenți. Întreaga masă rurală a fost regrupată și fixată în
centre sătesti statornice și sistematizate. Înfrângând rezistența boierimii, care au căutat să
tăinuiească domenii și sate întregi, administrația austriacă a făcut o serioasă evidență a
populației, apoi a simplificat structurile categoriilor de locuitori intrați sub fiscalitatea
imperială. Ansamblul țărănimii dependente- rumâni și oameni cu învoială au fost supuși
acelorași obligații economice. Din punct de vedere judiciar i-a scos pe locuitorii țăranii
dependenți de sub autoritatea stăpânilor lor și i-a trecut sub autoritatea unor noi instanțe
juridice controlate de autoritățile de la Sibiu și Viena.
Treptat întreg aparatul adminstrativ central și la nivel de județe a fost germanizat sau
controlat direct de elementul germanic. Bănia a fost și ea desființată în anul 1726. Acțiunile
administrației austriece au urmărit în primul rând să oprească depopularea Olteniei ca urmare
a primejdiei și insecurității datorate războaielor, dar și a obligațiilor feudale și apoi să caute să
o repopuleze pintr-o politică demografică încurajatoare, pentru a-și asigura populația "avuția
principiilor și a țării". Schwantz von Springfels, ofițerul care a întocmit o hartă a Olteniei
imediat după luarea acesteia în stăpânire de către austrieci și unul din directorii ei și generalul
Konigsegg constataseră criza acută demografică din județele Mehedinți și mai ales din părțile
dunărene, unde tătarii prinseseră și deportaseră cu ei un mare număr de țărani din Oltenia.
Comuna Vișina avea să dispară potrivit unor legende, confirmată de un cântec popular la
sfârșitul secolului XVIII sau începutul secolului XIX în urma unui astfel de atac turco-tătar.
În 1719 instrucțiunile de la Viena către autoritățile militare din Oltenia indicau că "de
nimic nu are această provincie lipsă, decât de locuitori". Un număr important de "sârbi"
(probabil bulgari populație din sudul Dunării ) au făcut învoieli în condiții avantajoase, de a se
stabili în Oltenia: scutiri de dări pre doi ani și neincluderea între contribuabili o perioadă de
timp. S-au așezat în Oltenia circa 7000 de familii contribuabile. Situația se îmbunătățise
simțitor din punct de vedere demografic dacă ne gândim că ofițerul Schwantz înregistrase
inițial pe harta sa circa 273 sate pustii în cinci județe oltene: Vîlcea 50, Gorj 33, Dolj 48,
Romanați 46 și Mehedinți 96.
Între anii 1722-1728 s-a făcut conscripția populației oltene, cunoscută după numele
comandantului austriac conscripția Virmond . Cu această ocazie s-a poruncit sătenilor risipiți
prin bordeie în păduri, de teama atacurilor și dărilor să se adune în satele cu biserici, să-și
fixeze și să-și întemeieze așezări și case de cel puțin 25 la număr. În 1727 tabelele înaintate de
către vornici, ispravnici și consilieri locali au fost controlate și revizuite constatându-se că
aceștia procedaseră la tăinuirea satelor față de fiscul imperial, în Romanați circa 24, iar în
Vîlcea cel mult 66 sate. Imaginea satelor oltene, așa cum ne-au lăsat austriecii în prima

446
jumătate a secolului XVIII, era net în defavoarea lor față de așezările rurale medievale
germane, țăranii locuiau în grupuri risipite de câte trei, patru sau cinci case, mai mult sau mai
puțin construite din împletituri lipite cu lut. Uneori locuiau în bordeie semiîngropate în
apropiere de sau în păduri de teama zapciilor pentru a se ascunde și a fi gata de fugă.
Rapoartele imperiale constatau că nici unul din domnii români, nici chiar principele
Constantin Brîncoveanu, deși a stat 25 de ani și s-a străduit în toate chipurile nu a putut afla
numărul familiilor de locuitori.
Autoritățile habsburgilor arătau că la efectuarea conscripției de 21000 de oameni buni
de dajdie mai rămăseseră numai 1200 de oameni restul fiind tăinuite fie de boieri fie de
ceilalți locuitori. Ani de-a rândul foile de mărturisire " fossiones specifîcationes " le-au apărut
boierilor ca o inovație extrem de periculoasă pentru interesele și prestigiul lor. În cele din
urmă îndatorirea impusă boierilor de a declara pe propria răspundere și sub amenințarea celor
mai grave sancțiuni numărul exact al locuitorilor satelor lor, investigațiile sistematice au
determinat recuperarea unui mare număr de contribuabili și sporirea încasărilor statului. Cu
toate măsurile luate de încurajare a sporului demografic de către autoritățile austriece,
regiunea de câmpie a Olteniei până la Dunăre era mereu golită de populație. Iar stăpânitorii de
moșii dinspre munți îi atrăgeau spre a-și spori numărul brațelor de muncă.
Ordinele directorilor supremi din anii de ocupație ai Olteniei indicau între primele
urgențe: căutarea " cu sârguință " și prinderea țăranilor fugiți în munți și în păduri și
pedepsirea lor fără cruțare, întrucât fără reîntoarcerea acestora roadele vor rămâne pe câmp și
se vor strica. Inspectorul cameral Redel scria într-un raport din anul 1737 că "întreaga țară s-a
năpustit spre munți părăsindu-și gospodăriile, astfel că nici în sate și nici în Craiova nu mai e
de găsit vreun om ". Între județele cu fugari erau amintite Romanați, Dolj, Mehedinți, Gorj de
acolo fugiseră de fiecare dată cu miile de familii (în Romanați fugiseră odată 2300 familii). În
cele din urmă au fost nevoiți să solicite măsuri adminstrației austriece pentru a opri fuga
țăranilor, rumânii mai ales dintr-un județ în altul și dintr-un sat în altul.
În martie 1735 autoritățile respective au dat poruncă căpitanului de călărași să pună la
dispoziție un călăraș la ordinele unui pârcălab trimis de vornicul de Romanați " și la care se
vor găsi oameni de cei fugiți, să ia pe pârcălabul de acolo să-l ducă aicea și să-i puie la arest,
și pe oamenii să-i aducă în urma lor ca să-și plătească contreboționul lor acolo de unde sunt",
Măsurile adminstrației militare austriece pentru asigurarea brațelor de muncă și câștigurilor
economice s-au răsfrânt și asupra unor stăpâni de moșii boieri și în special mănăstiri.
Mănăstirea Cozia de care aparținea satul Vișina arată după părerea adminstraației " slabă

447
chiverniseală " și aducea prea puțin folos, cu atât mai mult cu cât era cunoscută pentru moșiile
și câștigurile sale.
Timp de un deceniu și mai bine 1725-1736 mănăstirile au fost în atenția și sub supravegherea
austriecilor pentru extinderea suprafețelor cultivate.
Locuitorii județului Romanați cultivau cereale, mai ales grâu. În 1736 județul avea
cota cea mai mare de grâu impusă de adminstrație a fi vândută 20000 de oboroace, față de
Dolj 15000, Mehedinți 11000, Vâlcea 4000, Gorjul fiind omis. Tot în câmpia Romanaților se
mai cultivau orzul și ovăzul, cerealele se păstrau în gropi. În 1732 vornicul de Romanați
descoperise numeroase gropi cu grâu părăsite de către țăranii fugari și oferise grâul unităților
militare staționate în județul Romanați. El fusese refuzat pe motivul deprecierii lui prin
păstrarea în asemenea condiții.
În iunie 1737 vornicii olteni au fost avertizați să vegheze la înregistrarea tuturor
ceralelor pentru a nu mai fi ascunse în gropi. Pentru a păstra calitatea cerealelor, austriecii au
organizat " magazine, magazii la Craiova și Rîmnicul-Vîlcea. Locuitorii din câmpia
dunăreană se mai ocupau cu creșterea animalelor cornute mari și mici, ovine, porci, cu
agricultura și pescuitul. Dunărea și Bălțile ei erau stăpânirea boierilor și a mănăstirilor, în
special datorită rolului ocupat de pește în alimentația călugărilor chiar și funcționarii austrieci
au păstrat daniile și privilegiile acordate anterior mănăstirilor, de către domni. Credem că aici
se încadra și dania satului Vișina, cu ogoarele și balta ce o mărginea. Ne exprimăm ipoteza că
adminstrația austriacă să nu se fi atins de acest venit funciar al mănăstirii Cozia. Vânatul, o
însemnată sursă de hrană în economia locuitorilor olteni care nu posedau pământuri agricole
sau bălți, a fost supus interdicției imperiale. Administrația a hotărât publicarea de către vornici
în toate satele fiecărui județ, a interzicerii vânatului cu ogari, cu câini sau cu puști, de orice fel
ar fi: zburător sau nezburător, contravenienții urmând a fi arestați și pedepsiți.
În Oltenia o importantă sursă de venituri a fost sub administrația germană și extracția
sării. Ea era efectuată în primul rând de către robii țigani ai mănăstirilor Cozia și Govora, iar
producția era transportată de către măglași, locuitori din satele învecinate.
Drumul de la Valea Oltului către Dunăre trecea și prin satele sud-dunărene, respectiv
prin satul Vișina unde drumul, actualmente șoseaua națională Corabia-Sibiu, mai era numit și
drumul sării, care se exportă pe Dunăre. Bogățiile oltene au fost atât de însemnate pentru
adminstrația habsburgică, încât a impus interdicția la exportul ( de grîu, boi, cai, ovine)
bovine în sudul Dunării, mai ales către turci vinderea produselor fiind liberă numai după
îndestularea habsburgilor. Uneori când condițiile climatice au fost defavorabile, exportul de
grâu a fost oprit cu totul ( în anii 1730 și 1731). Marii stăpâni de moșii, la rândul lor

448
constatând posibilitatea de a obține venituri mari prin plata dublă sau întreită a nemților la
cereale, față de turci, au început să refuze de a primi de la țărani cotele de produse cerute de
austrieci, obligându-i pe aceștia să- le achite în bani conform taxei (prețului) stabilite. De
altfel stăpânii de moșii, deveniți între timp consilieri, vornici și "alți puternici" (praepotentes)
au fost principalii furnizori de produse: grâu, orz, fân pentru trupele austriece. Situația a
devenit cunoscută curții de la Viena. În consecință într-un script imperial din 27 aprilie 1729
de reorganizarea Olteniei, s-a prevăzut interdicția de substituire a țăranilor, boieri, mănăstiri și
dregători județeni la livrarea cotelor de produse agricole.
Stăpânirea austriacă în Oltenia a pregătit reforma lui Constantin Mavrocordat.
Autoritățile habsburgice au căutat să obțină asimilarea rumânilor de pe moșiile boierești și
mănăstirești cu oamenii cu" învoială". Pornind de la interese economice fiscale austriecii au
cerut boierilor să-și justifice prin acte pretențiile de stăpânire asupra rumânilor și au constatat
că mulți țărani fuseseră reduși la condiția servilă prin acte de silnicie, de " rumânie în silă "
prin danii și diverse schimburi, încă de la început s-a refuzat cerea boierilor de a aplica
rumânilor din Oltenia regimul iobagilor din Transilvania. Generalul Virmond răspundea în
decembrie 1721 că " oamenii dependenți sau iobagii nu se recunosc nimănui în Oltenia, cu
excepția țiganilor, iar dreptul stăpânilor de moșii de a-și judeca rumânii fusese abolit încă din
22 februarie 1719 pintr-un decret imperial, ce-și avea originea într-o propunere a principelui
Eugeniu de Savoia. Din punct de vedere juridic s-a făcut în Oltenia un pas înainte, socotindu-i
pe țărani rumâni liberi, excluși din categoria lucrurilor, obiectelor de propietate ".
Din punct de vedere al obligațiilor economice ale țăranilor rumâni față de boieri sau
de mănăstiri sistemul de dijmă tinde să fie înlocuit cu regimul de clacă și sporirea obligațiilor
în zilele de lucru, de clacă. Marii stăpâni de moșii întâmpinând greutăți în obținerea de
venituri de la țăranii care se deplasau în masă datorită insecurității și spolierii micilor lor
câștiguri, au încercat să sporească și să generalizeze regimul muncii de clacă săptămânală.
Adminstrația străină acceptă în cele din urmă ca dublul regim de dijmă și de clacă să fie
folosit de către boieri și egumenii mănăstirilor care aveau sate dăruite. Mulți țărani au căutat
însă să se sustragă regimului de clacă. Dacă administrația austriacă a căutat să intervină și să
limiteze relația dintre țăranii dependenți și stăpânii de moșii, ea și-a rezervat "contribuționul
dajdea împărătească" sau birul pe gospodărie și odată pe an. Această contribuție asupra
Olteniei a fost destul de apăsătoare, fiind împărțită în două titluri principale.
Contribuția ordinară exprimând tributul propriu zis al provinciei și contribuția
extraordinară exprimând suma destinată întreținerii aparatului adminstrativ. Mai existau și alte
obligații legate de furnizarea de cai și găzduirea slujitorilor civili și militari în trecere -

449
varspam (praejunctura) suportate de satele așezate de-a lungul drumurilor principale.
Locuitorii acestor sate - forspănașei trebuiau scutiți pentru serviciile lor de contribuție. În
practică însă numărul slujbașilor a fost mare și se exercita un fel de dus întors permanent în
satele și pe drumurile Olteniei. La ele s-au mai adăugat muncile și construcțiile la drumuri și
căzănii. În 1736 aceste obligații de interes militar au fost desființate și înlocuite cu muncă
plătită un fel de muncă salariată numită "banii de lucru ". Pentru aceasta însă locuitorii
trebuiau să plătească ei însăși suma de răscumpărare.
Stăpânirea austriacă în Oltenia s-a încheiat după două decenii în urma unui complex
de evenimente internaționale: succesiunea la tronul Poloniei după decesul regelui August al
IlI lea, implicarea Rusiei în presiunile otmane de la nordul Dunării pe teritoriul Olteniei.
Aliații principali ai turcilor erau tătarii. În noiembrie 1737 cea mai mare parte a Olteniei ieșise
practic de sub controlul autorităților austriece, care de altfel se retrăseseră către munți. Pin
pacea de la Belgrad încheiată la 1 septembrie și ratificată la 18 septembrie 1739 Austria
confirma renunțarea la Bosnia, Serbia, Oltenia, ocupate deja de trupele și autoritățile otomane.
Populația Olteniei, atât boierii cât mai ales țăranii n-au manifestat vreun atașament special
față de habsburgi. Și unii și alții erau nemulțumiți de sistemul lor fiscal și adminstrativ, atât de
minuțios organizat, de prestațiile mărite datorită evenimentelor de război. La acestea s-au
adăugat panica creată în fața invaziei tătare (tătarii fiind mereu aliații și profitorii jafurilor
otomane ).
Majoritatea locuitorilor din câmpie și de pe lunca Dunării au fost retrași în munții. Cu
această ocazie multe sate s-au pustiit. Bănim că acum în acești ani sau în orice caz în cursul
intrării trupelor tătare și turcești în Țara Românească în secolul XVIII-lea s-a petrecut și
arderea și jefuirea satului Vișina amintită de cântecul" Cele trei sate bogate " de o mărturie
scrisă pe care am aflat-o la fața locului.
Șerban Papacostea utilizează în monumentala sa lucrare: Oltenia sub stăpânirea
austriacă " un document din Arhivele Statului de la Sibiu emanat de la " Chezoriceasca
Adminstrație " o scrisoare din 12 iulie 1737 a ultimului director general Vallis care cere
consiliului format din cei 24 boieri să ia măsuri de pază stricte și să dea dezmințirii față de
zvonul invaziei tătare, să "pună vătășei să păzască noaptea pe ulițe ca să nu mai scoată cineva
afară de aicea ceva". Temerile de invaziile turco-tătare și amintirile lor au rămas însemnate în
tradițiile orale ale țăranilor din Oltenia de sud-est: cântece, povestiri din bătrâni. După unii pe
aceste locuri ar fi domnit un mare boier Vișanu sau Vișineanu, a cărui culă a fost arsă și
dărâmată de țărani în urma unui conflict între el și aceștia. Se spune că mica movilă din colțul
de sud-vest al satului de lângă calea ferată, numită și carantină, ar indica locul culei boierești.

450
 Din documentele ce le-am prezentat am constatat că satul Vișina a aparținut banilor
sau mănăstirilor oltene: Bistrița și apoi Cozia. S-ar fi putut ca mai târziu de vremea acestor
acte să fi intrat în stăpânirea vreunui boier sau să fi fost exploatată fiscal de acesta, având
dregătorie în acest sens. În timpul administrației austriece, datorită măsurilor acesteia, multe
raporturi boieri-țărani s-au deteriorat unii țărani putându-se răscumpăra și ieși în general de
sub autoritatea juridică a stăpânilor de moșii. Multi locuitori și-au îmbunătățit starea
economică prin comerțul cu grâne, multe din ele ascunse în gropi, de ochii vornicilor și
fiscului, comerțul cu vite, pescuit.
Din datele furnizate de moșul Stan A .Neață, cel mai bătrân om din sat pe care l-am
cunoscut am aflat că vechiul sat Vișina se afla situat în sud-estul comunei de astăzi și era un
sat bogat, cu oameni harnici și cinstiți. Ei locuiau în bordeie cu una două camere, acoperite cu
paie. Se ocupau mai mult cu creșterea vitelor decât cu agricultura. În jurul satului erau
sânaturi-pășuni întinse pe care își pășteau în voie turmele de vite. Probabil că ei s-au așezat
de-a lungul vremii alături de țăranii agricultori. Pământul îl arau cu pluguri de lemn care se
toceau și se rupeau repede. Pe timp de iarnă vitele erau închise în bordeie, în camera vecină
oamenilor. În timpul nopții țăranii aveau grijă ca animalele să nu înghețe de frig și le lăsa
deschisă ușa dintre camere ca să le vină căldură. Locuitorii se hrăneau cu lapte, brânză, carne
și mămăligă, țineau posturi de Crăciun, Paști și alte sărbători religioase.
La partea de vest a satului se afla cula marelui boier Vișineanu, un conac bine întărit.
Nemaiputând suporta exploatarea și abuzurile boierului țăranii din Vișina s-au răsculat.
Atunci boierul a omorât pe doi dintre răsculați. Acesta a fost semnalul unui tragic
deznodământ. Noaptea conacul boieresc a fost cuprins de flăcări mistuitoare, slujitorii
boierului arși de vii, boierul reușind să fugă cu o trăsură spre Craiova sau București. Boierul
Vișineanu s-a răzbunat, chemându-i pe turci să jefuiască, și să robească Vișina.
Se spune ca într-o zi de Paști, la hora din marginea satului, unde se aflau copii, tineri
și vârstnici a venit o cioară care s-a rotit deasupra horei cu mult zgomot. În apropiere au
apărut turcii, tătarii călări, au jefuit și ars satul; fetele s-au aruncat în fântâni. Pe locul satului
au crescut bălării. Sătenii scăpați s-au risipit în satele vecine: Vădastra, Brastăvăț, Crușov,
Izbiceni.
Elisabeta Pavel Toma venită din comuna Tia Mare în Vișina la vârsta de 26 ani,
bunicul ei dinspre tată, Mihai Duică care a trăit 105 ani i-a povestit că satul Vișina fusese
pustiit și robit de o ceată de tătari.
Mărturia ei se întâlnește cu mărturia generalului austriac referitoare la panica unei
invazii de tătari. Bunicii ei locuiau în bordeie în păduri la Izbiceni probabil tot de frica unei

451
invazii, într-una din seri s-au pomenit cu o ceată de tătari care au venit cu robi de la Vișina și
din alte două sate ( Studina și Polovina). Între robi erau două surori: una de 3 ani și alta 12 ani
pe care le-au băgat în bordeie. Bunicul său Mihai Duică a ascuns-o pe cea mare într-o groapă
de cereale timp de 6 săptămâni și apoi a plecat s-o ducă în satul ei, dar Vișina era arsă. Lângă
o fântână însă la găsit pe un moș rudă a fetiței, căruia i-au lăsat-o în grijă. Peste 3 ani de la
această întâmplare, într-o zi de bâlci la Rîureni bunicii ei au întâlnit fata pe care o scăpaseră și
care acum era măritată. Aceasta le-a mulțumit și i-a primit în casa ei. În orice caz în timpul
unor evenimente vitrege incursiuni turco-tătare pe care le situăm cu aproximație în secolul
XVIII ori la retragerea adminstrației austriecce ori mai către sfârșitul secolulului - satul Vișina
dispăruse fizic și juridic. Foștii ei locuitori s-au așezat probabil de teama unor noi asemenea
întâmplări, pe alte locuri, moșii, cele mai apropiate fiind cele câteva sate menționate mai sus:
Vădastra, Crușovu, Brastavățul, Izbiceni. Mulți au fost uciși sau duși în robie. Probabil că au
scăpat foarte puțini.
Satul Vișina avea să refacă în epoca modernă către sfârșitul secolului XIX, în 1879.
Moșiile, mai precis ogoarele fostului sat au intrat și ele în componența satelor învecinate.

CAPITOLUL IV: COMUNA VIȘINA ÎN EPOCA MODERNĂ

Pe locul satului Vișina au crescut timp de un secol bălării. Dar pe ogoarele sale au
continuat să lucreze țăranii olteni din comunele apropiate.
Fiscalitatea și administrația austriacă a fost înlocuită cu fiscalitatea și administrația
fanariotă sub suzeranitate turcească. Între marii stăpânitori de moșii din zona Romanaților în
perimetrul apropiat satului Vișina, în satele Vădastra, Obârșia, la nord către Caracal și spre
sud se afla familia Jienilor. Biserica cu hramul Maicii Domnului din Caracal era ctitoria lor.
Cel mai mic dintre cei patru frați ai paharnicului Jianu era Iancu. Familia Jienilor încasa dările
pentru fanarioți. În anul 1816 Iancu Jianu s-a răzvrătit contra ispravnicilor fanarioți. Dar în
1817 pare că se "cumințise " căsătorindu-se cu Sultana Găleșeasca, fiică de boieri.
Tot atunci a devenit subprefect de Romanați, cu reședința în comuna Obârșia, la cca.
10 km de satul Vișina. Iancu avea din nou să-și rezerve mânia asupra fanarioților cu ocazia
revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, când i s-a alăturat acestuia împreună cu
cei 21 de oameni ai săi, originari tot din satele așezate între Corabia și Caracal și o serie de
sârbi și bulgari refugiați de peste Dunăre în aceste locuri.

452
 Amintirea lui Iancu Jianu și a faptelor sale este și în prezent vie în memoria satelor
oltenești din sud de pe malul Dunării. Cântecele lui sunt cântate de lăutari la diverse ocazii.
La 9 iunie 1848 pe câmpia de la Izlaz revoluționarii pașoptiști au citit celebra
"Proclamație" care a inițiat revoluția de la 1848 din Țara Românească. Pe drumul spre
București, revoluționarii s-au oprit și la Caracal, unde pe locurile unde se țineau târgurile
săptămânale, au citit-o din nou populației. Proclamația a și fost tipărită aici la Caracal spre a fi
făcută cunoscută și în alte părți.
Între revoluționarii romănățeni sunt binecunoscuți preotul Radu Șapcă de la Celei,
ofițerul Nicolae Pleșoianu, Gheorghe Magheru, care a devenit ulterior ocârmuitorul (prefectul)
județului Romanați. Generalul Gheorghe Magheru a organizat mobilizarea unei armate
revoluționare la Râureni din rândurile a numeroși dorobanți din cadrul regimentului I recrutați
din Romanați.
Țărănimea din Oltenia "pământul clasic al mișcărilor revoluționare" s-a alăturat
revoluției de la 1848, era interesată în desființarea clăcii regulamentare și pentru
împroprietărire.
În deceniul 4 al secolului XIX, mulți țărani se răzvrătiseră contra arendașilor. Spre
exemplu în comunele Amărăștii de Jos, Amărăștii de Sus pentru că îi asuprise peste măsură cu
datoriile de bani și le luaseră vitele.
La 13 septembrie 1848, două sute de soldați din regimentul II Romanați (infanterie) ar
fi participat, după datele lui Ștefan Ricman, la apărarea, alături de pompieri, a cazărmii din
Dealul Spirii, contra trupelor otomane.
La 14-26 august 1864 s-a decretat Legea rurală în România. Primul capitol se intitula
semnificativ "Despre împroprietărirea țăranilor clăcași". Titlul și țelul acestei legiuiri era
înlăturarea relațiilor feudale din agricultură și împroprietărirea clăcașilor. Al doilea capitol
prevedea plata unor despăgubiri pentru desființarea obligațiilor de natură feudală, în funcție
de numărul vitelor fiecărui sătean. Al treilea capitol stabilea modalitățile practice de
despăgubire a stăpânilor de moșii. Capitolul patru prevedea modalitățile de vânzare a
pământului către țăranii așezați pe moșiile statului sau pe cele ale particularilor. Se pare că în
limitele acestui capitol a intrat și refacerea satului Vișina, prin împroprietărirea unor locuitori
din satele apropiate. Proiectul era însoțit de Dispozițiuni generale și Dispozițiuni tranzitorii.
Se fixa ca termen de aplicare a legiunilor data de 1-13 aprilie 1866.
Sfera beneficiarilor legii s-a lărgit la propunerea lui Mihail Kogălniceanu printr-un
jurnal al Consiliului de Miniștri din 7 octombrie 1864 cu toți "sătenii aflați sub steaguri" cei
care făcuseră clacă înainte de a pleca în armată, cei care nu fuseseră însurați înainte de

453
încorporare, unor însurăței care solicitaseră locuri de hrană înainte de apariția legii rurale să
fie împroprietăriți ca și ceilalți clăcași oriunde vor cere ei.
În multe județe lucrările de împroprietărire s-au desfășurat greoi, mai ales că se
adunaseră și listele cu însurăței și se comiseseră unele inadvertențe în lucrări. Moșia Vișina -
Vădastra figurează în documentele de arhivă cu asemenea inadvertențe: în tabele erau trecuți
400 de cetățeni, iar în registrul de parcelare numai 87. Așa se și explică renaștere comunei
Vișina abia în anul 1879. Anul 1879 este dat ca an de refacere al comunei. În biserica din
comuna Brastavățu noi am găsit într-o carte o însemnare referitoare la acest moment deosebit,
pe care o dăm xeroxată în anexă la finele lucrării.
Cităm din textul inedit: "Cu ajutorul lui Dumnezeu și sub domnia M.S.R. Carol I, s-a
fondatu la anul o mie opt sute șapte deci și nouă ziua cincisprezece ale lunii aprilie în dinora
cossa satul Vișina situatu pe proprietatea Vădastra-Vișina din comuna Vădastra plasa Bălții
județul Romanați, care să fie compusu cu 400 de familii."
Familiile erau ale unor țărani din satele învecinate: Redea, Studina, Izbiceni, Brastavăț,
Crușov, Vădastra, Celei, Orlea. Au primit câte 5 ha. de pământ de familie.
Între anii 1885-1887 a fost construită o biserică cu hramul "Buna vestire" prin
contribuția locuitorilor stimulați de primul preot al comunei Nicolae Ricman.
În anul 1893 s-a construit prima școală cu două săli de clasă și o cancelarie. Acest
local nu mai există astăzi, dar el se afla în fața fântânii din curtea școlii actuale. Pe la 1890
existau vreo 7-8 cârciumi în comună. Se cunosc și numele cârciumarilor: Dumitrache, Nica
Stancu si Ilie Nane. În 1902 se construiește un local propriu pentru primărie, iar în 1913 este
gata noul local de școală, mai spațios cu 4 săli de clasă.
Modul de viață al locuitorilor era încă simplu, legat de tradiție și starea economică.
Multe case erau încă bordeie după tipul obișnuit de locuință din zonă. Dar în jurul anului 1900
oamenii încep să-și construiască locuințe la suprafață din paiantă (paie lipite cu lut).
Romanațiul a dat comandanți renumiți: colonelul Ene Băleanu, mai devreme la
înființarea armatei în 1830-1831, Radu Golescu, în 1848-1849 Gheorghe Mărculescu între
1877-1883. Trecerea oștilor române peste Dunăre în timpul războiului de independență s-a
făcut pe la Siliștoara, actualmente cartier al orașuluiu Corabia. Companiile 3, 6 și 7 din
Regimentul II Romanați au fost între primele trupe românești intrate în Plevna. în toamna
anului 1878, Drapelul Regimentului II Romanați infanterie de linie a primit de la domnul
Carol "Crucea trecerii Dunării", Regimentul 19 Dorobanți a participat cu drapelul și o
delegație, condusă de căpitanul Ghizdavescu la ceremonia de încoronare ca rege a principelui
Carol.

454
 Regimentul II infanterie linie și Regimentul 19 Dorobanți au fost unificate într-unul
singur. Cu ocazia unui marș de aplicație de 150 km. pe ruta Caracal - Craiova și retur a fost
remarcat de regele Carol I ca unul din cele mai bune "regimente mărșăluitoare".
Ostași romănănțeni au participat la campania războiului balcanic din 1913, în Caracal
există un monument ridicat în cinstea locuitorilor căzuți în Bulgaria. În timpul primului război
mondial s-a înregistrat o deosebită participare a locuitorilor Romanațiului la cele mai mari și
grele bătălii și încleștări. La 15 august 1916 Regimentul Romanați II a primit ordinul
mobilizării generale. La 20 august el se afla la Caracal gata de a pleca în zona București-
Târgu Jiu. S-a distins în luptele de pe Valea Oltului, Valea Jiului, a participat la bătălia de la
Najlov. După întoarcerea nemților în Muntenia, trupele oltene au fost încartiruite în județul
Vaslui. Condițiile au fost grele, s-a locuit în bordeie săpate în zăpadă, s-au înregistrat câte 35
decese zilnic din cauza tifosului exantematic.
După terminarea campaniei în 1918, trupele au revenit în București în noiembrie
1918. La 7 mai regimentul s-a întors la Caracal. La 20 iunie 1919 el a fost din nou mobilizat
contra Republicii bolșevice condus de Bella Kum în Ungaria. După campania din Ungaria a
urmat o campanie în Basarabia. Trupele regimentului romănățean au fost folosite și la
reprimarea răscoalelor țărănești din 1907, în special în Moldova, în zona Pașcani, Iași, Bacău,
Roman. Din punct de vedere al dezvoltării vieții economice în ajunul primului război mondial,
județul Romanați a fost între primele care au încurajat și organizat reînfiițarea de societăți de
credit și economie, de bănci populare. În condițiile dezvoltării relațiilor de producție
capitaliste în agricultura României după 1864 lipsa de capital a favorizat fenomenul cametei
la sate provocând pagube și suferințe țăranilor. Pentru înlăturarea acestui fenomen s-au făcut,
începând din 1870 numeroase încercări de organizare a unor instituții de credit popular, atât
prin intermediul unor asociații constituite pe principii cooperatiste, cât și prin intervenția
statului.
Prin legea din 16 iunie 1881 s-au creat la inițiativa statului casele de credit agricol
județene, pentru a efectua operații de finanțare a gospodăriilor țărănești. Statul le-a vărsat și
2/3 din capital, 1/3 urmând să o dea județele.
Până în 1893 când au fost lichidate, aceste case au dat împrumuturi de 358.5 milioane
lei, dar puține pentru țărani. În 1893 în locul lor s-a format creditul agricol cu capital vărsat în
totalitate de stat. În 1906-1907 a fost pus și el în lichidare, în urma dezvoltării mișcării de
constituire a băncilor populare.
În baza unei legi din 4-17 aprilie 1908 s-a înființat casa rurala pentru finanțarea
țăranilor ce doreau să participe la cumpărarea moșiilor scoase la vânzare de către proprietarii

455
lor și la arendarea unor terenuri ale statului. Țăranii încurajați de preoți și învățători au început
să se organizeze în obști sătești de arendare și creditare. Acțiunea de organizare a țăranilor în
asemenea societăți s-a dezvoltat între cele două războaie mondiale.
În județul Romanați, unul dintre cele mai mari județe producătoare și exportatoare de
cereale această acțiune a provocat multe și vii agitații.

CAPITOLUL V: COMUNA VIȘINA ÎNTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE

Importante informații privind situația economică, socială, natalitate, îmbătrânire, stare

culturală etc am preluat dintr-o lucrare mini-monografică un mic studiu în manuscris, realizat
de către un om legat de aceste meleaguri și cercetător neobosit al lor, preotul Gâlă Marin. El
mi-a pus la dispoziție în speranța de a-mi folosi acele informații. La Arhivele statului filiala
Slatina-Olt am făcut o serie de investigații, apoi în arhivele primăriei din comuna Vișina.
Astfel am reușit la câteva decenii de un demn reprezentant al comunei, Ștefan M. Ricman, fiu
al unei familii ce s-a impus în viața comunei la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului
XX, să refac traseul evoluției istorice a comunei Vișina (care a făcut de fapt lucrarea
monografică despre județul Romanați, pe care am mai folosit-o aici). Din datele Arhivelor
statului Slatina pentru recensământul din anul 1930 dăm următoarele tabele statistice privind
starea civilă și de instrucție (culturală) a locuitorilor.

ANUL TOTAL TOTAL LOCUITORI

ROMÂNI ȚIGANI
1930 2,650 2,603 46

Limba vorbită:
ROMÂNĂ SÂRBO-CROATĂ ȚIGĂNEASCA
2,613 1 36

Starea civilă:
TOTAL BARBATI FEMEI
LOCUITORI
TOTAL NECASA CASATO VĂDUVI DIVORȚAȚI TOTAL NECASA CASATO VĂDUVE DIVORȚATE
TORITI RITI TORITE RITE
2,650 1,337 771 538 28 4 1,313 650 552 102 1

456
Instrucție (stare culturală):
TOTAL ȘTIUTORI PROCENTE INSTRUC-ȚIE INSTRUC-ȚIE INSTRUC- INSTRUC- UNIVERSI- ALTE SCOLI
POPULAȚIE DE CARTE EXTRASCO- PRIMARA ȚIE ȚIE TARI SUPERIOARE
PESTE 7 ANI LARA SECUNDA - PROFESIO-
2025 RA NALA
B F B F B F B F B F B F B F
990 1,035 778 470 61.6% 16% 16 12 731 436 25 20 2 2 1 3

Neștiutori de carte:
»

TOTAL INTRE 7-12 INTRE INTRE PESTE

777 ANI 13-19 ANI 20-64 ANI 65 ANI
B F B F B F B F B F
212 565 15 19 27 93 137 408 31 40

După datele preotului Gâlă Marin la 1940 în sat erau 2878 de locuitori din care erau
675 bărbați,713 femei, 817 băieți și 673 fete.
În comună existau un număr de 550 de case. Dintre acestea 30% erau construite din
cărămidă iar 70% din paiantă și chirpici. Case cu o singură odaie erau 13.5%, cu două odăi
erau 78% și cu 4 odăi 9.4%. Preotul nu a luat în calcul, după cum reiese din planurile anexate,
bucătăria, ea fiind trecută sub numele de foc (adică vatră), ca și odaia din prelungirea
balconului, acum închisă contra intemperiilor numită sală.
Majoritatea odăilor și bucătăriile în general sunt lipite cu pământ pe jos, un procent de
14.5% au altă pardoseală.
În comună existau 2 mori și 10 cazane pentru făcut țuică, 6 băcănii și 3 cârciumi,
negustorii fiind săteni.
Existau 2 școli primare, una de băieți cu 320 de elevi și alta de fete cu 230 de eleve.
Biserica s-a refăcut după anii 1926.
Starea igenică a populației, era după aprecierea preotului Gâlă, bună pentru acei ani.
În comună se construiseră 121 de fântâni, revenind una la 4-5 case.
Pe ansamblu preotul considera starea de sănătate bună, înregistrând însă 26 de cazuri
de malarie, 4 cazuri de tuberculoză si un caz de sifilis ereditar. Se remarcă totuși că, în
opoziție cu rezistența adulților, mortalitatea în rândul copiilor era foarte ridicată. Pentru
aceasta a și făcut două grafice de mișcare a populației, natalitatea și mortalitatea infantilă în
comuna Vișina, pentru perioada 1929-1938, grafice pe care le prezentăm în anexele lucrării
unde mai dăm și un grafic cu împărțirea terenului în comună pe grupe de locuitori în procente.

457
 De la primăria comunei am obținut unele date care relevă situația economică a
locuitorilor în funcție de numărul de animale și păsări , al producției medii la hectar, al
construcțiilor și al stării culturale. Din acestea dăm mai jos situația populației, în funcție de
sus-numiții factori pentru anul 1938.
Animale:
ANUL NUMĂR DE
BOI OI CAI VACI PORCI PĂSĂRI STUPI
1938 210 752 18 61 314 3,818 -

Vegetale:
ANUL GRÂU PORUMB
1938 760 1,100

Starea culturală:
ANUL NR NR SCOLI NRPOST NR NR SĂLI DE 4 ANI NR NR NR
ANALFABETI (LOCAL) ÎNVĂȚĂTORI ELEVI SI CU CURS BIBLIOTECI VOLUME CLASE
SUPRA-PRIMAR
1938 303 2 8 420 2 1 120 4

Începută în primul deceniu al secolului XIX acțiunea de încurajare a agriculturii în

România prin organizarea instituțiilor de credit destinate să finanțeze agricultura, ia după
primul război un avânt deosebit.
Încă din 1903 pentru a se veni în sprijinul gospodăriilor țărănești în scopul cumpărării
și arendării de terenuri, a aprovizionării cu instrumentar agricol, a organizării vânzării
produselor, s-au adoptat o serie de decrete-legi privind înființarea Casei Centrale a Băncilor
Populare și a Cooperativelor țărănești. Cea mai importantă a fost aceea din 3 ianuarie 1919
referitoare la înființarea pe lângă Ministerul Agriculturii și Domeniilor a Casei Centrale a
Cooperației și împroprietăririi sătenilor, care trebuia să aibă în vedere lucrările reformei
agrare. Această Casă Centrală a Cooperației avea 3 secții cooperatiste: Centrele Băncilor
Populare, Centrele Cooperativelor Sătești de Producție și Consum, Centrala Obștilor sătești și
a Exploatării Agricole.
Cooperativele s-au grupat voluntar în alte asocieri numite Federate, ca organizație de
gradul II. Ele adunau la un loc băncile populare, cu scopul de a sprijini și înlesni operațiile de
credit ale unităților oficiale. Treptat federatele și-au extins sfera de activitate, îndeplinind o
"operă pozitivă" de sprijinire a satului românesc.
Încă din primul deceniu al secolului al XX-lea în județul Romanați, atât în orașe cât și
la sate s-au înființat bănci populare românești: Amărăști, Redea, Balș, Vișina.

458
 În 1904 preotul Nicolae Ricman și învățătorul Constantin Grigoraș au pus bazele unei
asemenea instituții de credit la Vișina, iar în 1915 s-a organizat la Caracal o asociație de bănci
sub numele federației "Dacia". Directorul ei între 1918-1921 a fost Ștefan Ricman, fiul
preotului din Vișina.
Această familie s-a afirmat între personalitățile din cler, învățământ, economie,
medicină la Caracal și Corabia. Federala "Dacia" a avut o susținută activitate încheind
contracte de furnituri, vânzând cereale pe piața externă și importând bumbac, diverse
manufacturi, unelte și mașini agricole, procurând și împrumutând credite bancare. În urma
unor neînțelegeri Ștefan Ricman a plecat de la federala Dacia și în 1924 a pus bazele și a
devenit directorul federalei "Romanați".
Banca de la Vișina se numea sugestiv "Libertatea economică". În primul consiliu,
condus de preotul Nicolae Ricman intrau: casier - Constantin Grigoraș, membri - Ion M.
Nețoi, Gheorghe Dumitrescu, Tache Ionescu, M. FI. Rusănescu.
În 1928 după monografia asupara Romanaților a lui Ștefan Ricman în consiliul băncii
erau: M. Strinu, avocat I. Ricman. M.M. Rusănescu, casier Mihai Ionescu și contabil
Gheorghe Drăghici. Capitalul social era de 512 500 lei provenind de la 278 membri societari;
depunerile erau în valoare de 414 000 lei, iar împrumuturile în valoare de 1 837 000 lei.
În 1915 se înființase și o cooperativă sătească "Sfântul Ilie" care asigura
aprovizionarea și desfacerea produselor din și în comuna Vișina. Fondatorii au fost Ștefan
Ricman, Dumitru Nețoi, Ion Marița, Ion Fl. Simion, P.I. Mitru.
În perioada interbelică județul Romanați s-a remarcat printr-un mare număr de medici.
Pe țară 549 medici proveneau din Oltenia. Pentru județul Romanați cităm pe Marinescu Băloi
(Dumitru) care a devenit conferențiar la Facultatea de Medicină, Demetrescu-Virgil-Duval din
Caracal, care a ajuns inspector șef la Ministerul Sănătății din București, Cilianu Paul din
Obârșia, ajuns medic militar la București, Gramatopol Demostene din Corabia, devenit medic
secundar la spitalul Brâncovenesc din București. Din comuna Vișina au provenit Radulescu
Constanța în calitate de medic la spitalul de Boli Nervoase din București, Rădulescu
Gheorghe, devenit medicul orașului Curtea de Argeș, Vasile Ricman ajuns medicul stației de
cale ferată din orașul Caracal. Reprezentativ pentru viața culturală a comunei a fost Ștefan
Ricman, autorul unei monografii utilizate de noi. A participat la majoritatea acțiunilor de
înființare a unor instituții culturale de credit, dar și la organizarea presei romănățene. Sub
redacția lui au apărut jurnalele Romanațul și apoi Vremea din decembrie 1926 până în mai
1928. Între cele două războaie mondiale viața economică și politică a României a cunoscut
unele crize, așa cum a fost aceea din 1929-1933, legată și de criza pe plan mondial. Astfel că

459
în aceste condiții au fost și nemulțumiri și încercări de mișcări sociale. În anii 1930-1931
situația învățătorilor se înrăutățise, mulți dintre ei neprimindu-și salariile. Sub influenta unor
curente și cercuri socialiste și ale mișcărilor revendicative muncitorești, care și-au făcut
simțită prezența și în județul Romanați, au fost momente când a existat pericolul izbucnirii
unor conflicte mai mari. Învățătorul Teodosie Predețeanu din Brastavăț scria în ziarul
"Vremea" la 8 februarie 1930: " dacă azi când toate organizațiile muncitorești de tot felul, dau
termene pentru încetarea oricărei activități, nu este cazul a înceta și noi activitatea închizând
școlile dacă țara nu ne poate plăti?”. În 1931 circa 7000 de învățători au fost în pericol de a
deveni șomeri. în consecință ei au venit la București să-și ceară drepturile. între ei se afla și
învățătorul Nicolae Popescu din Vișina. În anii 1931-1932 "Asociația învățătorilor din județul
Romanați" a solicitat de mai multe ori plata salariilor restante. La 7 mai 1932 s-a alcătuit și un
memoriu, care a circulat prin satele de pe Valea Dunării, pentru a fi semnat de învățători.
"Colegii de la Gura-Padinii să semneze protestul și până seara, 9 mai să-l trimită prin curier
special la Orlița și la Orlea. De la Orlea să ajungă la Celei tot prin curier special mâine
dimineață 10 mai. Colegii de la Celei vor semna și expedia imediat la Vîrtop iar la Vîrtop
până seara să ajungă la Vișina" La căderea guvernului în 1932 se pare că a contribuit și
conflictul cu învățătorii. La 21 mai 1932 în sala Teatrului din Caracal a avut loc Adunarea
generală a învățătorilor din Romanați, unde s-a discutat salarizarea învățătorilor. La 29 mai
1932 s-a desfășurat la Atheneul Român, Congresul extraordinar al Federației Corpului
didactic. Aici au participat și 100 de învățători din județul Romanați. Discuțiile au avut o
violență neobișnuită. Sspune că după Congres, cei care au luat cuvântul au fost arestați. în
urma unor demonstrații de stradă ei au fost eliberați. Tulburările generale au dus la căderea
guvernului. În general datele referitoare la mișcări sociale, acțiuni socialiste și comuniste
reprezentanții ai așa numitei mișcări comuniste trebuie privite cu circumscripție, verificate,
întrucât nu știm cât adevăr și câtă fabulație există în lucrările care s-au ocupat de aceasta, fiind
scrise după al doilea război mondial. Adesea numărul membrilor socialiști si comuniști a fost
umflat artificial, s-au făcut speculații numeroase.
În timpul celui de-al doilea război mondial locuitorii comunei Vișina și-au adus
contribuția la apărarea României vărsându-și sângele atât pe teritoriul ei cât și al altor țări, pe
care le-au eliberat până la declararea încetării războiului. Încadrați majoritar în acele unități de
infanterie zise și "mărșăluitoare" ei au luptat în primele linii ale frontului, au stat în tranșee, au
traversat munții și câmpiile s-au bătut de multe ori pentru eliberarea unor orașe, stradă cu
stradă,casă cu casă din mâinile sovieticilor dar și din mâinile fasciștilor din România, Ungaria,
Cehoslovacia și Austria. Despre ei, îndeosebi modești și tăcuti, au vorbit alții în memoriile de

460
război și cifrele statistice ale Ministerului de război privind numărul de răniți, morți sau
decorați.
Din datele Primăriei Vișina și a anchetei noastre între săteni, am aflat un număr de 81
de veterani de război între care Stănoi Florea, Smarandache M. Ilie, Vladu Ion, Firicel Ion,
Tutunaru Ghiță, Barbu S. Andrei, Curelaru Andrei, Marcu Gh. Oprea, Monea Ștefan, Neagu
St. Irimin, Iorga Ion, Filimon Paul, Ocoleanu Ion, Irimin Ștefan.
20 de femei din Vișina sunt văduve de război, între care Predica Irina, Piță Ioana,
Sincu Maria, Neață Eleonora, Odagiu Anica. Pentru faptele lor de arme au primit medalia
"Virtutea militară" Vladu Gheorghe care a luptat pe frontul de vest, Stănoi Ion a luptat
deasemenea în vest, Barbu Andrei, care a luptat în est și în vest, Barbu Ion a luptat în vest. Cu
"Bărbăție și credință" au fost decorați Crederiu Nicolai, Ghinea Ilie și Negrilă Mihai, pentru
faptele lor de arme pe frontul din vest. Toți aceștia au luptat în afara granițelor României.
Memoriile din război ale generalului locontenent în rezervă Marin Manefu, intitulate
sugestiv "Pe pământul Băniei" prezintă fapte de arme eroice ale ostașilor olteni, rezistența
eroică pentru apărarea și eliberarea teritoriilor oltene, în special de al Dunăre (între care și
comuna Vișina de nemți, după întoarcerea armelor de către România împotriva Germaniei
naziste).
Divizia 7 infanterie, sub comanda generalului de brigadă Gheorghe Manoliu, a dat
lupte grele în sectorul Corabia-Izlaz-Caracal între 23-31 august 1944.
Gruparea Clinceni din corpul 4 teritorial a participat la acțiunile de curățire a
teritoriului Clinceni-Vișina Veche de trupe germane. Gruparea Caracal Regimentul 2 Călărași
și Regimentul 19 infanterie au suferit pierderi grele în soldați și ofițeri pe zona Slatina - Pitești
- Rîmnicu Vâlcea. Aceste regimente formate din locuitori ai satelor romănățene.
Legiunea de jandarmi Romanați condusă de maiorul Florescu s-a comportat eroic în
luptele cu nemții în zona Traian-Oboga-Broșteni din sudul Olteniei.
Nicolae Alecu, general maior în rezervă, în lucrarea memorialistică "Dorobanții
regimentului Olt" are și el aprecieri asupra spiritului de sacrificiu al militarilor,
comportamentul acestui regiment în luptele grele pe care le-a dat în zona aeroportului Otopeni,
pentru eliberarea Bucureștiului, în luptele de pe Valea Oltului și din Transilvania. Încleștările
cu inamicul german de la Sîngeorgiu și mai ales cele de la Oarba de Mureș când s-a luptat la
baionetă și au fost numeroși morți și răniți sunt amintite și cinstite în cărțile de istoria patriei.
Comportamentul și acțiunile Regimentului 3 Olt au fost evidențiate prin ordinul de zi
nr. 112 din 3 noiembrie 1944 de către generalul Dăscălescu, "Ostașii olteni au mărșăluit prin
Europa până la declararea încetării războiului. în momentul respectiv mulți erau în tranșee sau

461
în spitale de campanie ca răniți în Ungaria, Cehoslovacia, Austria a rămas câte ceva din ființa
lor”.

CAPITOLUL VI - COMUNA VIȘINA ÎN ANII AUTORITARISMULUI COMUNIST

1989- ANUL PRĂBUȘIRII DICTATURII

În condițiile ocupării României de către trupele sovietice și instalării cu sprijinul lor a

regimului totalitar comunist și în comuna Vișina ca și în alte sate românești s-au distrus
instituțiile și gospodăriile de bază ale agriculturii românești.
După al doilea război mondial exista la sate o diferențiere economică și socială:
gospodării fruntașe și mijlocii, ale țăranilor cu pământ puțin și chiar fără pământ. Dar prin
împroprietăriri (cea mai întinsă a fost aceea din 1921), majoritatea țăranilor erau stăpâni pe
proprietățile lor funciare și-și puteau obține hrana pentru familiile lor și pentru animalele de
muncă.
Numeroși intelectuali români proveniseră de la sate între cele două războaie mondiale.
În ciuda distrugerilor din cel de-al doilea război mondial - zona Vișina existând un
adevărat câmp de bătaie pentru alungarea trupelor germane, iar mai târziu secetei și foametei
din 1946-1947 - zona olteană romănățeană și-a asigurat necesitățile pentru trai. Aici au sosit și
au fost primiți cu înțelegere și căldură mulți refugiați de război cehi, polonezi, basarabeni.
Foarte multe familii s-au refugiat din Moldova înfometată și au primit în satele
dunărene hrană și chiar locuri de casă. Unii s-au căsătorit și au rămas aici pentru totdeauna.
Cu ajutor extern și prin fraude electorale, prin procese intentate cercurilor și partidelor politice
românești tradiționale, prin violență, s-a instalat în orașele și satele României regimul
comunist totalitar.
Consecințele sale au fost dezastruase pentru instituțiile și principiile de conviețuire
tradiționale: primării, prefecturi, proprietăți agricole și industriale, înfeudarea economiei
României greu încercată de război, de către Uniunea Sovietică.
S-a încercat de către comuniști atragerea unei părți a țărănimii, prin legea reformei
agrare din martie 1945. Dar împropietărirea nu s-a făcut pentru toți participanții la război. Pe
nedrept acei țărani care luptaseră pe frontul de est contra Uniunii Sovietice și văduvele lor au
fost excluși. Împreună în comunele Vișina Veche și Vișina Nouă un număr de 185 de țărani
au primit 275 ha de teren agricol.
După abdicarea forțată a regelui Mihai de Hohenzolern și izgonirea lui și a familiei
sale din țară, puterea politică a fost luată de Partidul Comunist, zis PMR și transferată unui

462
grup susținut de Uniunea Sovietică. Îndată acesta a trecut la desființarea oricărei proprietăți
inclusiv a celei țărănești.
Sub masca întrajutorării, adunării la un loc a pământului pentru a fi cultivat mai bine
și a asigura o așa zisă egalitate a țăranilor, a început la sate procesul colectivizării forțate.
Țăranii au fost siliți prin metode de constrângere " bătaie, închisoare și chiar omoruri în
locurile unde nu erau de acord, să formeze gospodării agricole colective, mai apoi numite
cooperative agricole de producție, mai pe scurt "colective " după modelul colhozurilor
sovietice. Toate pământurile lor, bineînțeles și acelea primite de curând, în 1945, atelajele:
care, pluguri, secerători, treierători, animale mari: boi, vaci, cai și animale mici: oi, au fost
trecute în zestrea colectivă. De multe ori sediile acestor colective sau a unor magazine de
aprovizionare s-au instalat în gospodăriile mai îngrijite ale sătenilor și pe terenurile lor de casă,
intrate și acestea în patrimoniul primăriilor comuniste. La Vișina sediul C.A.P.-ului a fost
casa lui Nețoi de pe șoseaua pricipală. S-au introdus normele de lucru, diferențierea de clasă a
țărănimii: colectiviștii și chiaburii ( foarte mulți din rândul gospodarilor mijlocași) care
primiseră prin împroprietărire 4-5 ha de teren și loc de casă ) aceștia fiind împovărați cu cote
foarte mari și diverse impozite și obstrucționați să-și trimită copii la școli superioare.
Intelectualii satelor, preoții și învățătorii care făcuseră adevărate acțiuni de apostolat
pentru apărarea și ridicarea satelor țărănești între cele două războaie mondiale au fost
violentați și arestați. Astfel, copii preotului Ion și Nușa Gîlă nu au fost primiți la liceul din
Corabia și au mers tocmai la Mica Sas pentru a li se pierde urma și au absolvit o școală
profesională agricolă, iar părintele a fost persecutat.
După 1962 situația s-a ameliorat, s-a oprit așa numita luptă de clasă, s-a făcut un fel de
"iertare" a chiaburilor ei primind dreptul, de fapt obligația, să se înscrie în colective.
Rezistența țăranilor români în fața vitregiilor sorții este binecunoscută. O parte din ei
au plecat la orașe, mai ales tinerii, făcându-se o politică de atragere a forței de muncă în
fabrici la orașe. Dar unii țăranii au rămas și au lucrat din greu pe terenurile CAP-urilor, în
general însă pentru a susține îmbogățirea unei aristocrații roșii formată din cadrele de colectiv
și partid, care îi conduceau. Din producția agricolă era prevăzut a se da o mare parte statului.
Existau planuri cincinale. În consecință țăranii erau împovărați cu noi sarcini: introducerea
plantelor industriale: in, bumbac, tutun, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, rapiță. Au scăzut
efectivele de animale de tracțiune: boii, caii fiind înlocuiți cu tractoare și mașini de teren. S-au
trecut de multe ori cifre false ale producției agricole, în realitate țăranii neprimind nici cei
câțiva lei înscriși pe hârtie și nici produse (grâu și porumb). Mulți bărbați s-au angajat, mai
ales pentru sezonul de iarnă pe șantiere, oltenii cutreierând țara în lung și în lat, producând un

463
adevărat fenomen de migrație a populației. Fenomenul este constatat în datele
recensământului.
Într-un articol din 1968, D. Buga arâta că dacă la recesământul din 1899 se constatase
o creștere a populației Olteniei cu peste 12% datorită deplasării unor locuitori din zonele de
deal și munte, în special din Banat și Transilvania, către o zonă cerealieră binecunoscută și cu
multiple posibilități de comerț, iar la aceea din 1930, creșterea populației în Oltenia fiind de
peste 10% - 130 000 de locuitori ardeleni- s-a ajuns în anii dictaturii comuniste la un indice
negativ. După 1948 Oltenia era socotită între zonele cu spor negativ de populație, ritmul
mediu anual de creștere a populației rurale oltene fiind în perioada anilor 1956-1966 de 6,3°/00
cu toate că sporul natural al populației s-a menținut la un procent mai mare pentru nașteri în
Oltenia decât în alte provincii românești. În 1971 rata natalității era de 19,5 °/00. în același
timp datorită fenomenului de îmbătrânire a populației indicele mortalității a fost relativ mare
10,3 °/00 . Astfel că în urma diferenței sporul natural a fost în realitate de 8-9 °/00.
Renumitul specialist demograf Vladimir Trebici, pe baza unor parametrii universali
recunoscuți a relevat unele date pentru Oltenia după al doilea război mondial în special în
zonele de câmpie cum este județul Romanați actualmente inclus în județul Olt. El a constatat
un fenomen de îmbătrânire în agricultură, de feminizare (crește ponderea femeilor ) la sate și
pierderea stocurilor de învățământ (suma anilor de studii parcurși de o persoană sau o grupă
de populație) prin plecarea tinerilor de la sate către centrele urbane. Vl. Trebici a constatat,
conform recesământului din 1977 un spor negativ de populație pe ansamblul județului Olt.

Recensământul din 1977

Populația pe județe născută recenzată soldul
Oltenia 2612397 2354265 258132
județul Olt 603191 518804 84393
județul Dolj 769098 750028 18770

Cele mai intense deplasări s-au făcut în cadrul deplasărilor ritmice ale populației
rurale spre orașele în care lucrează.
Pe ansamblul județului Olt media este de 60% pentru lucrul zilnic pe distanțe în jur de
o jumătate de oră cu trenul sau cu autobuzul. Pe lângă nucleele mai mari industrial orășenești
Craiova, Slatina există o puternică mișcare de deplasare zilnică către centrele urbane Caracal-
Balș-Corabia din comunele din câmpia românățeană, între care și comuna Vișina.

464
 După anii ‘60 ai secolului XX în județul Olt se practică așa numita echilibrare a
economiei prin instalarea unor mari unități industriale la Corabia: Fabrica de Zahăr, Tăbăcăria
minerală, întreprinderea de fibre și fibre sintetice, Fabrica de Mobilă, la Caracal:
întreprinderea de Conserve, întreprinderea Textilă, Fabrica de Cauciucuri, la Balș:
întreprinderea de Reparat Utilaj Agricol și întreprinderea de Osii și Boghiuri pentru vagoane
și mai ales la Slatina ( așezată în apropiere de Scornicești ), întreprinderea de Cabluri
Electrice, întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului, întreprinderea de Utilaj Alimentar și
Frigorific, întreprinderea de textile.
În comuna Vișina, cooperativizarea a început în anul 1950, când 73 de familii au avut
192 ha teren agricol în cadrul Gospodăriei agrcole colective " Republica". În 1960
cooperativizarea era încheiată, adunând la un loc 1176 familii cu o suprafață totală de 3270 ha,
iar mai apoi prin irigări de 3501 ha. După datele Primăriei Vișina în anul 1950 fondul de bază
al acestei unități a fost de 30047 lei și a avut un număr de animale de 14 boi și o vacă.
În 1963 fondul de bază a fost de 3658000 lei iar în 1964 de 4610192 lei, crescând la
sfârșitul anului 1966 la suma de 5671814.60 lei.
Șeptelul de animale în 1963 a fost de 264 boi de muncă, 131 vaci de lapte, 282 junci și
vițele, 1588 capete de oi, 554 capete de porci, 1100 păsări.
La sfârșitul anului 1964 șeptelul a fost de 228 boi de muncă, 169 vaci, 346 junci și
vițele, 1386 porci dintre care 132 scroafe de prăsilă, 890 oi și 1560 păsări.
Primii care au intrat în G.A.C. au fost Vrancea I. Gheorghe cu 1,5 ha, Safciu Pantelie
cu 3,25 ha, Odagiu Ion cu 2 ha, Miu T.Ion cu 2,75 ha, Opriș St.Ion cu 3,88 ha, Dincă Ion cu
0,5 ha, el fiind și primul contabil al gospodăriei.
În 1964 s-a înființat Stațiunea de Mașini Agricole din comună.
Pentru a se face față lipsei precipitațiilor și a se îmbunătăți starea recoltelor s-a trecut
la construcția de sisteme de irigații. în zona Vișinei s-a construit începând din 1966 sistemul
de irigații Stoenești-Vișina, care se întindea în județ pe circa 16000 ha teren. Acest sistem nu
a fost însă prea bine conceput, astfel că între anii 1976-1980 comuna Vișina a avut problemele
degradării solului, aflându-se în fața unui dezastru ecologic, nivelul pânzei freatice oscilând
între 0,10 m si 0,80 m. In 1972 a intrat în exploatare și sistemul de irigații terasa Corabia.
Comuna Vișina a beneficiat prin urmare de următoarele stații de punere sub presiune:
SPPj Vișina-Veche -160 ha din amenajarea Stației Vișina
SPP2 Vișina-Veche -160 ha Stația Vișina
SRPPj Crușov - 90 ha la Stația Vișina.
SPP19-459 ha din 1986

465
 SPP20 - 180 ,ha din 1986
SPP21 -117 hadin 1982
SRPP9 - 350 ha din 1972 amenajarea Terasa Corabia.
De asemenea există o amenajare pentru irigarea cu motopompe pe 410 ha din
amenajarea sistemului Stoenești-Vișina.
Echipamentul mobil de udare este de tipul HAM cu mutare manuală, echipamentele
cu posibilitate proprie de schimbare a poziției de irigat de tipul I.A.T. 300 și I.A.T.F.
nerezistând datorită fiabilității scăzute și a lipsei de calificare a personalului de deservire.
Terenul de 3501 ha al comunei Vișina este repartizat în modul următor:
arabil 3057 ha
viță de vie - 20 ha
curți-construcții - 75 ha
pășuni - 107 ha
pământul bisericii - 5 ha
drumuri tarlale - 79 ha
canale - 25 ha
unități - 30 ha

Mișcarea populației și a gospodăriilor luată în calcul pentru o medie a situației

prezente o avem pe aceea a anilor 1960. Conform datelor Primăriei și CAP Vișina
Anul Total Bărbați Femei

1-18 peste 19 1-18 peste 19

1960 3983 660 1302 626 1395

Am avut la dispoziție date din 1950. Pentru gospodării situația se prezintă astfel:
Gospodarii mici Gospodarii mijlocii Gospodarii chiaburi Total
460 577 5 1042

După numărul de animale:

Anul Nr. boi Nr. vacilor Nr. cai Nr. păsări Nr. porci Nr. stupi
1960 385 69 13 6223 595 52

Producția medie la ha:

Anul Griu Porumb
1960 1200 kg 2350 kg
Pentru starea culturală a comunei:

466
Anul Instrucția Căminul cultural

analf Nr. Nr. Nr. Nr. Nr. Curs Nr. Bibli Cărti local Voi.
abeți școli pos- elevi stu- școli sup. cls oteci în bib. cărți Ap. Pate-
turi denți 4 cls. bibli radio foane
învăță oteci
mânt
1960 28 2 17 520 4 2- 7 2 1580 2 2579 22 16

între anii 1950 și 1964 pentru construcții clădiri avem următoarea situație:
între anii 1950- 1960 s-au ridicat 93 case din cărămidă și 16 case paiantă.
în 1964 s-au ridicat 165 case cărămidă și numai 6 case paiantă.
Observăm că materialul de construcție pentru case a început să fie cărămida în locul
celei de paiantă. De astfel la Vișina s-a construit o fabrică de cărămidă, aparținând
cooperativei agricole.
Mai avem unele date pentru recolta din 1966: 7537 Kg/ha ( boabe ) pentru grâu, 4382
Kg boabe/ha porumb, 24498 kg/ha sfeclă, 1592 kg/ha floarea soarelui.
Ne întrebăm totuși, în condițiile în care multe cifre s-au raportat fals, dacă acestea au
fost producția reală. Valoarea fondului de bază al CAP-urilor era în 1966 evaluat la
5671814,6 lei.
SMA Vișina a început să se dezvolte din 1966 devenind unul dintre cele 11 mari
unități de acest gen din județ deservind și alte cooperative agricole.
Sectorul zootehnic al CAP-ului a fost înzestrat prin munca locuitorilor comunei cu 7
grajduri, 2 maternități de porci, un complex de îngrășare și trei puiernițe amplasate în partea
de sud a comunei la marginea ei. Ele aveau instalație electrică și apă curentă.
În centrul acestor construcții era Casa zootehnistului, înzestrată cu aparatura și
personalul necesar. La sfârșitul anului 1966 - an de vârf al producției CAP Vișina, averea
acesteia se estima la 1811 porci din care 280 scroafe, 378 de oi, 792 de bovine din care 193
vaci de la care se obține în medie 2058 litri de lapte anual, 3754 păsări. Venitul total pe 1966
a fost de 7832763 lei. Averea obștească a sporit ajungând la 10059509,60 lei iar producția
globală la hectar a fost estimată la 13518565,75 lei. Prin munca locuitorilor comunei s-au
reparat și construit două localuri de școală, o clădire a cooperației de consum, magazin
universal, nivelul sporului cultural în comună s-a ridicat, de la persoane cu studii primare la
persoane cu studii universitare de specialitate. Astfel că în anii 1992-1993 în comună ereau

467
înregistrați 315 elevi din care 169 pentru cursul primar în clasele I-IV și 146 pentru cel
gimnazial sau secundar clasele V-VIII.
În anul 1993-1994 erau 171 elevi în cursul primar și 139 în cursul secundar. Cadrele
didactice numărau 4 educatoare (există în Vișina și ogrădiniță ) 7 învățători și 10 profesori.
Pentru zootehnie și agricultură în comună s-au angajat mai mulți specialiști.
Dacă în 1938 nu exista în medie decât un medic veterinar în fosta plasă Corabia, în
1967 în comuna Vișina lucrau un medic veterinar și doi tehnicieni veterinari și un inginer.
Până la înființarea CAP în urma prăbușirii sistemului politic economic comunist în decembrie
1989 au lucrat în comună șapte specialiști: inginerii Pîrlogea Hie, Prodan Paul, Iancu
Gheorghe, Toma C. Mariana, Irimin Florea, Mielu Xenia, Petru Gheorghe. Toți aceștia mi-au
fost elevi în anii 1967-1970.
Dar atât munca acestor specialiști cât și a locuitorilor comunei era încadrată în acele planuri
de constrângere contractate și proiectat cu statul cea mai mare parte din producția satelor
scurgându-se în afară. Cei mai exploatați au fost țăranii, ei fiind un gen de salariați agro-
industriali plătiți mizerabil cu câțiva lei pe zi și înfometați, produsele de gnu și porumb
dânduli-se târziu si în cantităti insuficiente. Si la Vișina ca si în alte sate românești țăranii
veneau cu alimente de la oraș, în special cu pîine. Aceia dintre țărani care nu mai rezistau și
luau câte o poală sau o traistă de boabe din produsele fostelor lor pământuri erau incriminați
drept sabotori și hoți ai avutului obștesc în consecință au fost judecați și arestați, între ei
aflându-se și multe femei în vârstă (pentru că ele arau forța de muncă a satului). Atunci când
forțele de muncă ale satului îmbătrâniseră și numai putea face față activităților au fost scoși la
munci voluntare de recoltare sortare elevi, studenți, militari și în general toată masa
salariaților (muncitori și intelectuali).
În urma politicii de industrializare forțată și accelerată a României, sectorul
agriculturii ajunsese într-o stare aberantă, în pragul prăbușirii în ciuda așa zisei folosiri a
tehnicii moderne (tractoare, combine, etc).
Conform parametrilor universali stabiliți, referitori la împărțirea structurală a unei țări,
sectorul agricol este socotit sector primar, există aici sectorul primar care privește agricultura
și industria extractivă, sectorul secundar - industria prelucrătoare, energia, sectorul terțiar
( serviciile de transport antrepozite, lucrări publice).
Conform datelor statistice oferite de recensăminte, în special acela din 1977 populația
activă în România a crescut în sectorul secundar cu 46%, peste 800 mii persoane, iar în
agricultură a scăzut cu 18,7%, cu 1358191 locuitori, înregistrându-se anual o pierdere de
136000 persoane.

468
 Cel mai puternic nivel de migrare de forță de muncă s-a petrecut în Oltenia. În
repartizarea pe județe, Oltenia se situează pe primul loc, cu cea mai mare propensiune pentru
migrația populației. Deținem un tabel interesant cu procente pe zone în care au plecat olteni,
cei din județul Olt fiind majoritari, ca și cei din județul Vîlcea. În București 37%,
Județul Hunedoara 8,75%, Județul Timiș 7,6%, Județul Argeș 7,4%, Județul Caraș-
Severin 6,6%, Județul Constanța 5,8%, Județul Sibiu 4,9%, Județul Brașov 3,4%, Județul Iași
10,8%.
Astfel se explică și permanenta înrăutățire a aprovizionării populației în general și a
nivelului de trai în România dinaintea revoluției din decembrie 1989. Politica de
industrializare și modernizare, de așa zisa echilibrare a județelor a fost haotică și aberantă, în
realitate urmărindu-se scoaterea de profit cât mai mult, de exploatare a muncii, fără a investi
în mijloacele de susținere și întreținere a forțelor de muncă și a mijloacelor tehnice de
producție, cu mari terenuri agricole, animalele CAP-urilor au început să moară de foame din
lipsă de nutrețuri și să se îmbolnăvească de tuberculoză și alte boli. Recolta afost lăsată pe
câmp să se deprecieze. Așa zisa muncă voluntară a salariaților și copiilor nu mai era de folos
în condițiile unei proaste organizări și gestionări și lipsei de încredere a populației în sistemul
aberantei proprietăți obștești colective.
De aceea când a izbucnit revoluția din 1989 toți erau dornici să aibă o un loc al lor cu
un venit sigur și demn pentru o viață de muncă. Dorințele țăranilor colectiviști de a avea
petecul lor de pământ a fost atât de disperate încât au stricat bunurile fizice ale CAP-urilor,
clădiri, grajduri, sisteme de irigații, luîndu-și cu ei și o parte din vite și atelaje de muncă.
În comuna Vișina sistemul de irigații a fost deteriorat și devastat în timpul izbucnirilor
de mânie ale locuitorilor. Astfel că în anii de secetă ce au urmat, în special 1992-1993,
recoltele mai ales porumb, au fost compromise. Ulterior după ce mânia a trecut, locuitorii au
căutat să refacă și să păstreze ceea ce le era folositor, și au reparat sistemele de irigații - vitale
pentru câmpia Olteniei.
Totuși suprafața irigată a scăzut de la 2980 ha la 2380 ha. întreținerea irigațiilor costă foarte
scump, mai scump decât ceea ce câștigă țăranii.
În prezent comuna Vișina ca și alte sate, are nevoie acută de de bani pentru susținerea
exploatărilor funciare și îmbunătățirea activității lor.
Locuitorii comunei vor să-și creeze o viață mai bună. Ei și-au construit după revoluție
locuințe noi: în număr de 10 în anul 1991, 18 în anul 1992, 17 în 1993, 5 în 1994 ( în primele
6 luni ) asfel că la recesământul din 1992 s-au înregistrat 985 clădiri la o populație de 3567
persoane.

469
 S-au reparat prin grija primarului Oprea Petre ( ales în 1992) și munca cetățenilor
Căminul Cultural și clubul tineretului. S-a construit un nou local de primărie cu etaj.
Comuna are și un loc de parcare și manifestări sportive: un stadion de 500 locuri. Până
în prezent ( 1 iulie 1994 ) s-au eliberat 400 titluri de propietate, 750 de dosare cu
documentația făcută s-au înaintat la județ în vederea eliberării titlurilor. La un număr de 25
dosare a rămas de întocmit documentația. Această activitate se face totuși anevoios și încet.
Pământul este lucrat induvidual sau în asociații agricole. Lipsa brațelor de muncă, mai
ales a celor tinere, a utilajelor, tractoarelor, semănători, combine, etc. i-a determinat pe țăranii
să se asocieze. Situația locuitorilor întimpină aceleași greutăți ca ale întregii societăți
românești de după 1989.
Comună Vișina pare însă să fi renăscut a doua oară după" învierea" din 1879.
Mărturie stau casele cu etaj, înzestrate cu instalații electrice, sanitare curente,
primăria construită după 1990 și altele.

CAPITOLUL VII:
ETNOGRAFIE, FOLCLOR, MONUMENTE

Din punct de vedere etnografic locuitorii comunei Vișina au trăsături proprii,

particulare ale zonei, evidențiate în modul lor de trai și de exprimare emoțională încă din
timpul celor mai vechi prezențe umane aici. Tipul de locuință, de port, de instrumentar casnic
de lucru, credințele și miturile păgâne legate de zona de locuire și de ocupație care s-au
perpetuat în timp și s-au împletit cu mitologia creștină prezintă elemente care s-au
permanentizat până aproape de epoca contemporană, multe dintre ele existând și în prezent.
Majoritatea cărturarilor și călătorilor prin Oltenia au notat existența și continuitatea
istorică a unor vechi și strânse "legături naturale" etnografice care se deosebesc de alte regiuni.
Tipul, costumul, dialectul olteanului, mai ales a celui din zona câmpiei din sud, de la
Dunăre, prezintă particularități care nu se găsesc în alte părți. În aceste particularități străbate
elementul antic roman. Chiar planurile arhitecturale ale satelor și orașelor, cu ulițe trasate
drept, neîntortocheat cu care rectangulare impresionează călătorul care va face imediat o
diferență între alte zone, unde locuințele simt risipite sau străzile greu de străbătut. Ochiul
observă imediat claritatea vechiului constructor roman, chiar dacă mult timp locuința
țăranului oltean a fost un bordei. Între bordeie ulițele sunt drepte.

470
 Antropologic, fizic, populația din Oltenia din câmpie în special, se deosebește de alte
tipuri. Aici predomină un fizic mai degrabă înalt decât mijlociu cu craniul sferic, cu părul și
ochii negri -deși se găsește și tipul cu părul blond sau șaten - cu umerii largi, robuști. O
dovadă de robustețe o constituie prezența țăranilor de pe aceste locuri în unitățile de infanterie
și de marș ale infanteriei.
Tipul de locuință cel mai răspândit în câmpia Olteniei a fost locuința semiîngropată în
pământ - bordeiul. S-ar părea că factorul climatic - diferențele mari de temperatură de la vară
la iarnă ar fi influențat acest tip de locuire. Pe de altă parte încercarea de a se ascunde și ocroti
ființa umană în zona deschisă de câmpie, în fața unor cuceritori, ca și slaba putere economică
să aibă explicație. În mod sigur în epoca României medievale situația economică și-a pus
amprenta.
Administrația austriacă în Oltenia a rămas negativ impresionată de modul cum acești
țărani locuiau în gropi sub pământ, ca animalele sălbatice și împreună cu acestea. Este vorba
aici de obiceiul țăranului de a-și îngriji vitele și de a le adăposti și oferi căldura vetrei sale în
una din cele două încăperi ale bordeiului.
La începutul secolului XX bordeiul era pe cale de dispariție, el îndeplinind de acum
funcția de celar, de cămară. Țăranul își abandonaeză cu greu însă vechile obișnuințe. în
paralel cu bordeiul, au existat și locuințe de suprafață, lucrate din paiantă sau din zid. În
antichitate erau acele villa rustica, iar în epoca medievală culele boierești, care au fost și în
Oltenia. La Vișina tradiția vorbește de cula vișinarului, boierul Vișan sau Vișineanul.
Datele arheologice au constatat prezența concomitentă a locuințelor de suprafață și a
bordeiului, încă din timpul orânduirii comunei primitive, în perioada neolitică. În urma
săpăturilor efectuate în Oltenia pe teritoriul dintre Izlaz- Grindurile Simion - Gârla Mare -
Balta Verde - Vădastra - Vișina - Obârșia Veche și Obârșia Nouă - Câmpul Părului s-au
constatat pentru cele doua faze ale culturii Vădastra două tipuri de locuire: bordeiul și locuința
de suprafața.
În stratul din faza Vădastra I de la "Măgura fetelor" în Vădastra s-au găsit gropi
bordeie, în formă aproape rectangulară. În zona câmpului de la Leu pentru această fază s-au
scos la suprafață restituiri de lipitură arsă din locuințe de suprafață.
În faza Vădastra II în comuna Crușovu din apropierea Vișinei, s-a găsit o parte dintr-o
locuință de suprafață construită din schelet de pari, împletitură de nuiele și lipitură de lut
amestecată cu multă pleavă, paie de grâu și orz. Pentru această fază și la Vădastra s-a
descoperit o asemenea construcție de suprafață. Aceasta avea și o podină, o platformă din
trunchiuri de lemn întregi sau despicate, peste care era întinsă o lipitură de lut cu paie.

471
Aceasta avea cele două încăperi tipice, una mare și alta mică. Cea mică avea o vatră în mijloc,
vatra era înconjurată de o gardină de lut.
Cercetările demografice în zona Romanaților au concluzionat că bordeiul a fost aici
locuința predominantă până la sfârșitul secolului XIX pentru țăranul cu stare materială medie.
Cel mai vechi tip care este expus în aer liber la muzeul satului din București are două încăperi,
una mică și alta mare cu o prispă de-a lungul fațadei. Existau însă și bordeie cu mai multe
încăperi, în funcție de numărul de persoane din familie. De obicei prima încăpere servea drept
vatră, de bucătărie și era locuința de bază. A treia sau a patra încăpere era ori un celar (cămară
de alimente sau obiecte casnice) ori o încăpere ce se păstra curată pentru ocazii.
În unele părți ale celarului îi mai spunea chițiboreia. De multe ori în camera mare a
bordeiului se făcea cârciumă. Majoritatea bordeielor aveau gârlici, un fel de adăpost - intrare
în trepte în bordei.
La 1879 când s-a reînființat comuna, în urma împroprietăririi, țăranii și-au tras vatra
satului cu lanțuri și funii și și-au construit case în pământ, în formă de cruce. Aceste case erau
un fel de bordeie, mai mari cu 3-4 camere, una de locuit, bucătărioara la mijloc, o cameră "de
curat" în care se țineau lucrurile bune și obiectele de podoabă, iar în spate o cameră magazie
pentru proviziile de iarnă. Acoperișul acestor case în pământ era din paie. Multe vetre au fost
pardosite cu țigle luate din cula boieruluiu Vișineanu. Locuințele erau luminate cu o feștilă în
untură sau seu într-un opaiț sau chiar ciob de oală. Lămpile cu gaz au apărut târziu, spre
primul război mondial.
Bordeiele erau rare, depărtate unul de altul prin locuri virane, prin care pășteau și se
păstrau de obicei vitele. Apa era luată din două fântâni. După știința noastră era o fântână la
Ion Medeleț la jumătatea distanței dintre două ulițe, alta era la Istrate, în partea sud -estică a
satului la 4 km. distanță de vatra lui și acolo se afla o stână a ciobanilor ungureni veniți de
peste munți. Peste câteva zeci de ani locuitorii și-au făcut fântâni îngrădite cu bolovani mari
de piatră.
Din povestirile localnicilor știm că locuitorii se hrăneau cu lapte, produse din lapte și
mămăligă. O dată sau de două ori pe săptămână mâncau pâine. În posturile de Crăciun și de
Paști se hrăneau cu zeamă de varză, murături, ceapă cu sare și mămăligă. Nu lipsea în schimb
băutura, satul fiind înconjurat de vii. Pentru nevoile familiei țăranii foloseau mai mult
porumbul pentru mămăligă. Grâul era cultivat pe suprafețe mici, țăranii oprind pentru ei 8-10
bănicioare, restul fiind vândut sau schimbat pe produse ale muntenilor, ce veneau cu carele
prin satele de câmpie și pe instrumentar casnic și agricol. Mori de măcinat n-au avut de la
început, folosind râșnița. Un anume Petru Ungureanu de la munte (unii zic că a venit dinspre

472
Sibiu ) le-a adus moară luând în schimb mari cantități de grâu. Morile au fost instalate pe
pârâul Obârșia - Vădastra care până acum 35-40 de ani trecea prin centrul comunei Vișina,
vărsându-se prin lacurile unde se află astăzi Căminul Cultural și magazinul universal.
Pământul era arat cu pluguri de lemn. Nu aveau unelte de tehnică avansată pentru lucratul
pământului și strânsul recoltei. Grâul era secerat cu mâna. La secerat veneau și femeile. După
ce era strâns grâul era pus în gropi nu prea adânci și călcat de vite pentru a fi scuturat de
boabe. Într-un manuscris al bisericii s-a făcut o descriere tip monografie a comunei de la 1879
până prin anii 40 ai secolului XX. După acest manuscris suprafața cultivată de grâu era de
2300 pogoane, cu porumb 1600 pogoane și cu viță de vie 100 ha pentru cele 400 de familii.
Țăranii cultivau grâu alb și cel roșu, rămânea și porumb din soiurile "dinte de cal" și românesc.
Vița de vie provenea din soiurile devenite tipice pentru această zonă: zaibăr și ananas. Vitele:
boi - erau de rasă moldovenească, aduși aici de către geambași. Înainte de al doilea război
mondial creșterea vitelor a trecut pe plan secundar față de cultivarea cerealelor, lucru valabil
nu numai pentru boi ci și pentru vaci de lapte, cai, porci și animale mici: oi, capre. Țăranii
olteni considerau un lucru rușinos - pentru cei de la câmpie - de a avea asemenea ocupații
mărunte și "necurate". Ei se mândreau cu numele de cultivatori de grâu. De obicei ungurenii
sau cei veniți de la deal sau munte se ocupau cu creșterea și vânzarea vitelor și chiar a
fructelor, în această zonă cultivâdu-se doar poamele de țuică.
În afară de bordeie, în care locuiau țăranii din câmpia olteană în majoritate și-au
construit și case de suprafață. Cele mai vechi tipuri de locuință de acest gen erau făcute tot pe
tipul celor două încăperi, la care se adăuga o prispă de-a lungul fațadei.
De multe ori ansamblul locuinței de suprafață cuprindea casa mică, unde era camera
de locuit, cu vatră și sobă și încă o odaie numită cămară. Casa mică mai era numită și
bucătărie. Alături sau în prelungirea ei era construită casa mare. La unele case, care nu erau
formate din complexul casă mică -casă mare, ci numai o locuință cu două camere, din care
una cu vatră și sobă, lipită de casă era bucătăria, de vară de obicei cu o dosadă numită dolie -
aplecător - apărătoare, de asemenea cu vatră.
Locuințele mai mari aveau prispă înaltă cu stâlpi la laturi sau în mijloc, care acum se
numea balcon. Casele ridicate mai târziu la sfârșitul secolului XIX sau între cele două
războaie mondiale aveau prispă cu balustradă sau balconul închis cu ușă și geamlâcuri.
Se câștiga astfel o încăpere în plus numită salon uneori rămasă deschisă în față și
închisă cu geamlâcuri numai pe laturile exterioare, folosită astfel mai ales vara, când familia
se strângea la unele activități de tors, de împletit (femeile) sau unde bărbații își puneau la cale
treburile cu diverși alți săteni. O astfel de locuință era numită și casă cu salon. De obicei

473
materialul folosit era paianta, chirpiciul, dar pentru cei mai înstăriți și cărămida, pământul
bătut și lipit pentru podele. Casele se acopereau cu stuf, paie, coceni, uneori carton. Familiile
înstărite puneau tablă sau țiglă.
În perioada muncilor agricole sau a culesului la vie în toamnă se ridica un bordei, de
obicei deschis în față, acoperit cu coceni sau paie, îi mai zicea în unele locuri pătuiag sau
foișor, dar nu are nimic cu foișorul caselor de locuit. Dacă acolo se îngrijeau și vite în timpul
intemperiilor acea construcție se mai numea târlă.
De obicei - așa cum au povestit și localnicii- locuințele erau neîmprejmuite,
distanțele dintre ele apărând ca niște terenuri virane. Din loc în loc pe ele se ridica câte un
bordeiaș pentru vite, i se mai zicea și coșară sau cavarcă. Uneori vitele erau ținute în timpul
nopții într-un fel de obor sau târlă (dacă era vorba de oi) făcut din împletituri de nuiele.
În afară de grâu care de obicei se punea în gropi acoperite, alte produse se țineau pe
terenul casei, sub cerul liber. Paiele de grâu erau adunate în șură. Cocenii de porumb în glugi
sau baghei, iar fânul în căpițe. Mai există un fel de covercă sau covergă pe două furci de lemn
unde se țineau foile de porumb, pleava, paie mărunțite sau chiar butoaie cu vin sau țuică.
Gardurile au început să se ridice abia în ultimii ani ai secolului XIX.
De multe ori locuința cu anexele ei era înconjurată de un fel de gratie din nuiele
împletite. După primul război mondial au apărut gardurile din uluci (scânduri lungi și înguste).
Între sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX produsele agricole au început
să fie scoase din gropi și depozitate în pătule făcute din nuiele sau ștacheți și ridicate de la
pământ pe pari de lemn nefasonați; în ele se punea mai ales porumbul.
S-au construit din lemn și magazii pentru grâu. Sub ele se construia o pivniță sau un
beci.
În prelungirea acoperișului pătulului șoprul sau șofrul, o construcție ridicată de furci
de lemn, de asemenea acoperită uneori cu tablă sau țiglă ( la cei înstăriți) și deschisă pe lături.
Păsările creșteau lângă casă, în obor și noaptea se urcau pe pătule, pomi sau sub șopru.
De obicei sub șopru, odată cu dezvoltarea economică a gospodăriilor au început să fie
ținute uneltele pentru munca câmpului: pluguri în atelaje, care, căruțe, furci, coase, etc.
Către anii 40 ai secolului XX unele gospodării țărănești au început după modelul
fermelor model să planteze viță de vie, pomi fructiferi în curți, mai ales duzi, a căror frunză se
folosea la creșterea viermilor de mătase, una din noile ocupații.
Grădinăritul se făcea și pe terenuri separate mai ales de către populația venită din
Sudul Dunării cărora lumea le zicea "bulgari" dar care erau de multe ori din această etnie.
După ce s-au făcut sisteme de irigații, după al doilea război mondial, pe pământul secetos al

474
câmpiei oltene au început să fie cultivate grădini de legume și zarzavaturi în jurul casei sau pe
locuri amenajate special, și cu solarii.
Instrumentarul de bucătărie pentru pregătirea și coacerea mâcărurilor împreună cu
bucătăria - vatră prezintă trăsături diferențiate de alte zone ale țării.
Multe gospodării păstrează și în prezent, cu toată pătrunderea plitei cu gaz sau chiar
electrice - casa mică cu bucătărie și vatră și cu țăst. În ultimii 10-15 ani Muzeul Satului și
Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române au realizat câteva importante anchete
etnografice în Oltenia, în județele Romanați, Dolj, Mehedinți, Olt. În general s-a evidențiat
ingeniosul sistem de coacere al pâinii și unor mâncăruri al țestului sau "Cuptorului mobil".
Sistemul se păstrează din cele mai vechi timpuri. El este păstrat pe vatră, de obicei
sprijinit de perete sau este legat cu lanțul cornului de la vatră, pentru a putea fi manevrat mai
ușor de către gospodine. Tehnica prelucrării țestului însemnează o sută de acte ritmale, de
factură magică-religioasă care sunt un prilej și un scop de protejare a celor care o execută și a
familiilor lor. În prezent multe din simboluri și-au pierdut înțelesul, dar sărbătorile păgâne,
împletite cu cele creștine ținute cu ocazia actului de prelucrare a țestului se țin prin satele
oltene.
Țesturile erau lucrate numai de către femei, de gospodine într-o anumita zi numită și
"ziua țesturilor" care era socotită începând din a 3-a săptămână după Paști, într-o zi de marți,
imediat după Rusalii, cu cele două zile de marți după Srodul sau Sreadul Rusaliilor sau putea
începe și în prima zi de vineri după Paști, în unele locuri, iar serbarea lor se face tot într-o
vineri în ziua a 24-a după sărbătorile de Paște. Întreg complexul de activități legate de
prelucrarea țestului se numea Ropotina, Ropotinul țestelor sau Ropotinale. În ziua respectivă
nu se făcea altă muncă în gospodărie, altfel nu era bine pentru familie, se putea lovi cineva.
Femeile care aveau un deces în familie nu aveau voie un an de zile să facă țesturi,
altfel se punea pământul în spinarea celui plecat dintre vii și se îngreuna pe lumea cealaltă.
Nici colacii de pomană n-ar mai fost primiți de către răposați.
Femeile gravide nici ele nu aveau voie să facă țest ca să nu iasă copilul țestos sau un
nelumatic și leneș. Și în prezent tot femeile lucrează țesturile, așa precum se mai ocupă și cu
făcutul capacelor de sobă de la vatră, spoitul caselor și refacerea podelelor de lut. Fiecare
comună arată cercetările etnografice, are un loc special unde se face țestul și un anume fel de
pământ.
În Amărăștii de Jos, Vădastra, Vișina el se face dintr-o humă albă, la Castranova dintr-
un pământ și roșu la culoare în afară de alb, la Goicea Mică și Oradelu din lut galben. Creasta
țestului se străpunge ușor cu un băț sau o coadă de sapă, facându-se un orificiu pentru a fi

475
legat de lanțul hornului de la vatră. Urma apoi netezirea prin răzuirea lui exterioară cu tesla.
După această operație țestul se spoia cu un amestec de pământ și apă sau chiar se văruia cu
bidineaua. Pentru a fi dătător de noroc și belșug se împingeau în creastă flori și se stropea cu
vin. Vinul rămas îl beau femeile înveselindu-se. Se ornamenta când era încă ud, făcându-se cu
mâna diverse iscălituri, flori sau alte forme. Dacă în ziua respectivă ploua, țestul respectiv se
făcea într-un loc acoperit și se lăsa tot acolo pentru uscare. Uscarea se făcea în 2-3 săptămâni,
dar și mai mult. Dacă devenea albicios la culoare și suna la lovire ca o oală, însemna că este
uscat. Dacă era vinețiu se prelungea uscarea. Se lua apoi de pe mușuroi locul unde se lucra și
se punea în "chilie" spoindu-se apoi interiorul său. Pentru a fi mai rezistent se recomanda să
nu se folosească aproape un an. Urma apoi operația de ardere, care se făcea dublu, adică o
dată era pus cu creasta pe vatră la vale și corpul la deal și se încingea focul în jurul lui să se
coacă. Apoi se întorcea cu gura în jos, să se facă arderea și pe dinăuntru. După ce era gata se
lega cu lanțul de hornul vechi și era ținut la perete, pe creastă. Vatra era căptușită cu cărămizi,
peste care se bătătorea pământul.
Pentru coacerea alimentelor se foloseau tulpini de floarea-soarelui, coceni de porumb
uneori și paie. Prima pâine pregătită în țestul proaspăt nu era mâncată, era aruncată de
gospodine la câini. În căpistere (albie de lemn) cu cruce pe ele se făcea aluatul. După ce era
gata dospit se punea pe cârpător (lopată de lemn) și se introducea în țestul gata pregătit, încins,
uneori aluatul era acoperit cu frunze de nuc și se punea în tăvi mari de metal. Se ținea pâinea
cca. o jumătate de oră, în zilele de post se cocea azimă nedospită.
Mâncărurile de scoici, varză cu pasăre, iahnie de fasole se cocea tot în țest în talere
întinse și ușor înălțate din lut în genul oală-ghiveci. Bucatele sunt simple dar pregătite gustos.
Instrumentul de bucătărie este și el simplu și până acum 50 de ani era cioplit în
general din lemn. Nu numai lada de făină și mălai sau laița pentru odihnă erau din lemn, dar și
căldările cu apă, vedrele, găvanul de sare, covata sau capetul pentru făină, dulapurile colțare
sau cu uși de lemn în firide din perete.
În zilele noastre vasele fabricate din metal și smălțuite au înlocuit aproape în totalitate
pe cele din lemn. Străchinile de lut smălțuite au rămas pentru diverse alimente. Măsura pentru
grâu este tot băniciorul din lemn prins în cercuri și scoabe de fier.
Costumul romănățean pentru bărbați era sobru, hainele se făceau din dimie, se purtau
cojoace și pieptare lucrate în centre recunoscute pentru cojocărit. Unul din ele era comuna
Vișina. Cojocul era ornamentat cu motive străvechi: spirala, valul, rozeta, vârtejul alb pe
negru. Pentru femei cromatica și modelele erau mai vii și mai fanteziste. Se purta costumul cu

476
catrințe perechi și zăvelcile. Culoarea zăvelcii era roșie, cu alesături multicolore și cu motive
vegetale și zoomorfe dispuse orizontal.
Materialele folosite erau cânepa, inul, borangicul de la sfârșitul secolului XVIII și
bumbacul. Pentru perdele și ștergare s-a folosit foarte mult borangicul, se dădeau ca pomană
și ca zestre prosoape lungi de aproape doi metri din borangic cusute cu motive geometrice și
florale. Se lucrau la războaiele de țesut scoarțe și covoare renumite, tip "covorul oltenesc"
Obiceiurile sunt un ansamblu de rituri și ceremonii păgâne și creștine legate de modul
de viață, muncile câmpului și sărbătorile creștine. Între ele amintim: govia, păresimile,
colindele de Crăciun și de Anul Nou, steaua, buhaiul, călușul, caloianul, paparudele, împețirea
la căsătorie și dăruirea cojocului ca zestre (zona Obârșia - Vădastra - Vișina).
Dimitrie Cantemir, Lazăr Seineanu, Barbu Oprișan, Mircea Eliade, Gheorghe
Popescu- Județ sunt scriitori, istorici, culegători și critici de folclor și artă populară, profesori
și etnografi care au cercetat miturile și obiceiurile românești.
La torsul inului, duminica și la sărbători la diverse evenimente în familie se cântau
cântece bătrânești: cele trei sate bogate, Iancu Jianu (sau cântecul Iancului), se jucau hore,
sârbe, rustemul, alunelul, bătuta, galaonul, floricica.
În Oltenia se fac un fel de preliminarii de căsătorie: împețierea adică cererea fetei în
căsătorie. Pețitorii se duc la casa fetei cu plosca de vin sau țuică fac cererea respectivă oferind
de băut părinților. Dacă aceștia refuză cererea trebuie să umple la loc plosca. Chemarea la
nuntă se face de 2-3 flăcăi, fie singuri fie împreună cu viitorul soț, cu muzică și lăutari.
Aceștia parcurg satul și oferă de băut din ploscă. Acela care bea este considerat invitat. Se
face apoi un ceremonial asemănător cu logodna, se poartă bradul cu lăutari, se face petrecere
fie la logodnică fie la naș sau la un martor al viitorului soț. De multe ori se ia fata cu lăutari la
casa viitorilor socri, până la nuntă aceasta constituie o forță de muncă în casă la munca
câmpului.
Legat probabil de un ritual de purificare, tânăra căsătorită trebuie să aducă o doniță,
care treptat a fost înlocuită cu o cană cu apă și s-o verse la picioarele cailor sau să meargă cu
ea în alai prin sat însoțită de rude și lăutari și apoi să stropească pe soț și pe naș cu o rămurică
de busuioc purtată în cana cu apă.
Călușul care se joacă în curtea unui gospodar este legat de un cult al soarelui și este
socotit aducător de noroc și destin pozitiv atât pentru cel care-1 găzduiește cât și pentru cei
care participă. Culorile multicolore ale bețelor de la costum, clopoțeii de pălărie și de la opinci
alungă spiritele rele ca să rămână în locul lor sănătate și belșug.

477
 Asemănări ale caloianului se întâlneau la romani care aruncau în Tibru 24 păpuși de
lut ardei pentru chemarea ploilor. Caloianul este legat de cultul vegetației și reînvierii naturii.
La hotarul satului sau într-un puț părăsit o ceată de fete sau femei, uneori copiii aruncau 1-2
păpuși de lut sau chiar mai multe ce reprezentau pe tatăl soarelui și mama ploilor și se cânta
"cântecul caloianului" un fel de bocet-invocare. La o casă de gospodari se făcea un gen de
pomenire cu mâncare, băutură și lăutari, se juca o horă petrecându-se până seara târziu:
" Căluiene, frate Căluiene Nu te punem în pânză Să putrezești
Ci te punem să-nverzești Că te plâng copilele Pe toate cărările.
Aoleu, tată de soare Mort te punem în vâltoare
Mai schimbă razele călduroase Și dă pe pământ ploi mănoase."
Între cântecele și poveștile Oltului, Elisabeta Moldoveanu publică în 1979 un cântec-
baladă "Celor trei sate bogate". Probabil el a apărut îndată după tragedia satului Vișina,
invadat, jefuit și ars de către turci sau tătari.
" Fruzuliță d-avrămeasă Ascultați masă frumoasă
Să vă cânt un cântecel S-ascultați cu drag la el
Că nu e vreun lucru mare Numai cântec de-ascultare.
Muriei si-a dudiei
Cam pe Valea Galbinei Sunt trei sate lăudate în visterie nebăgate
N-au dat birul la domnie De-mpărat nu vrea să știe!
De vă pare-nșelăciune Eu pe nume vi le-oi spune
Una-mi este Vișina Crescut-a tufani pe ea
Și mai este Urzicuța Pus-au oamenii vii pân ea
Și mai este Polovina Cosesc oamenii fân pân ea
Dar birul și dajdia Cine focul mi-1 scotea? Tot din sat din Vișina?
Frunzuliță peliniță Pârcălabu Negoiță Tot din sat din Vădăstrița
Păi ce mânca câte - o găsculiță Să vezi lume drăguță
Pârcălabul ce-mi făcea? Până-n ziuă se scula Bastonul din cui își lua
Și prin sate Doamne pleca Unde bani de bir cerea
Vișinarii ce-mi făcea? Cu pari în goană-l gonea
Pârcălabul le spunea zapciilor: Măi profese dumneata
Iute-ntoarce trăsura Că te-o simți Vișina
Nici cu viață n-oi scăpa Tot din sat din Vișina.

478
 Veneau turci și tătari într-o zi de Paști și-i legau pe bărbați, le jefuiau pe femei și fete,
multe se aruncau în fântâni, în Vișina au rămas numai moșnegii. Povestea mai spune că un
anume Stan din Slăviște a dezrobit o parte din sătenii Vișinei din robia tătarilor.
În cinstea jertfei de sânge pe care au dat-o locuitorii comunei atunci când au fost
chemați sub drapel, în timpul războaielor pe care România le-a avut există în parcul de lângă
primărie un monument dedicat eroilor care au participat și au căzut în Bulgaria în campania
din 1913. El a fost ridicat la inițaitiva prefectului de atunci al județului DTT Oroveanu. El are
patru însemnări: la vest în amintirea vitejilor români morți pentru patrie în campania 1913, la
nord Dumitru D. Crușoveanu - soldat Regimentul 2 Călărași, la est acest monument s-a ridicat
din inițiativa DTT Oroveanu fost prefect în 1913, la sud Marin Gavrilă Băndică - sergent
regimentul 9 artilerie.

CAPITOLUL VIII -VALORIFICAREA ELEMENTELOR DE ISTORIE LOCALĂ

ÎN METODICA PREDĂRII LECȚIILOR DE ISTORIE

Informațiile de istorie locală constituie un material deosebit de prețios în metodica

predării lecțiilor de istorie. Ele sprijină prin modalitatea lor de transmitere orală și vizuală și
prin ceea ce reprezintă în sine - un mijloc și în consecință îmbogățirea și îmbunătățirea
predării disciplinei istoriei la elevi.
În cadrul lecțiilor privind apariția și evoluția societății omenești, în cadrul comunei
primitive pe teritoriul țării noastre la clasa a -Xl a avem un mijloc de a susține predarea lecției
respective prin exemplificarea cu elemente locale ale culturii materiale.
Prezentăm elevilor un scurt rezumat al celor mai importante cercetări arheologice din
zonă, care au încadrat zona locală într-o anume cultură materială în cazul nostru - cultura
Vădastra cu etapele și pentru epoca pietrei și apoi a metalelor, aria ei de influență în alte zone.
Încercăm să exemplificăm și vizual unele vestigii materiale ale culturii respective: mostre de
ceramică, tipuri de unelte, planșe cu tipuri de locuință bordei sau de suprafață și le propunem
și sugerăm elevilor vizitarea vestigiilor istorice apropiate care se referă la materialul în
discuție.
La lecțiile care privesc pătrunderea civilizației romane pe teritoriul Daciei și
romanizarea acesteia, putem încadra în timpul explicațiilor și teritoriul local. Cu această

479
ocazie le putem prezenta elevilor o expunere îmbogățită și concretă asupra permanenței și
continuității în localitatea și aria geografică înconjurătoare.
Cu ajutorul unor planșe, cu hărți istorice, planuri de construcții - case, cetăți, căi de
comunicații, fortificații, mostre de ceramică, unelte casnice, inscripții pe diverse obiecte,
cărămizi ștampilate cu simbolurile legiunilor și altor trupe romane, monumente funerare și de
amintire a ridicării unor drumuri și poduri, putem reconstitui în mintea elevilor procesul
pătrunderii și stabilirii romane în plan local.
Noțiunile abstracte se concretizează astfel cu ajutorul unui material analogic și a unor
planșe și planuri. Putem folosi atât harta fizică a României cât și hărți istorice sau harta
județului Olt pentru a le arăta elevilor centrele cele mai apropiate de zona și localitatea în care
trăiesc, ale romanității, le putem trasa pe hartă cu aproximație principalele căi de comunicație
ale epocii care se intersectează sau se suprapun adesea arterelor actuale ale drumurilor.
Cetatea Sucidava - Celei reprezintă unul din mijloacele concrete și la îndemână. Aici
avem la îndemână și rezultatele cercetărilor arheologice de decenii ale specialiștilor, fotografii
și materiale de reclamă turistică locală, care se referă la acest centru de civilizație.
Prin aceste modalități oral-vizuale, datele lecției respective nu numai că se
înregistrează ușor în memoria elevilor, dar le deschide dorința de a vizita, cu o proximă ocazie
centrul istoric prezentat și deci de a-și îmbogăți cunoștiințele și impresiile asupra istoriei lor
locale, dintr-o dată lecția de istorie a devenit o cauză, un mijloc și un scop într-un proces de
învățământ.
Mai avem la îndemână în urma investigațiilor pe care le-am făcut atunci când ne-am
pregătit lecția respectivă, o serie de date din folclorul și tradiția locală. Cu o incursiune orală
în legendele și povestirile care circulă în zonă și folosirea comparației cu adevărul istoric,
stabilim și delimităm în mintea elevilor pricipalele evenimente și momente petrecute pe
meleagurile lor. În cazul nostru avem frumoasele legende ale Domnului Rouă și ale lui Ler
împărat identificate cu personajele reale ale împăratului Aurelian. Cetățile din legendă sunt
Sucidava-Celei și Romula (Reșca-Malva).
Comuna noastră făcea parte în timpul Daciei romane din teritoriul cetății Celei, iar
drumul domnului de Rouă, trecea pe vechiul drum roman, care se îndrepta de la Dunăre către
Valea Oltului și care trecea prin satele de azi românățene, prin locurile așezării noastre de azi.
Am realizat astfel o lecție documentată și imaginativă incitând elevii ca în programul lor
turistic să includă și obiective și monumente ale istoriei locale. La lecțiile privind orânduirea
feudală pe teritoriul țării noastre atât acelea privind feudalismul timpuriu cât și acelea privind
întărirea și dezvoltarea sa, cu luarea în stăpânire a unei baze economice întinse de către

480
proprietarii feudali (boieri, mănăstiri, domnie) formate din terenuri și țărani rumâni sau iobagi)
avem cazul exemplificator al comunei Vișina, caz de istorie locală la îndemână.
Includem în expunerea lecțiilor prezentarea vizuală a unor documente în copii sau
original, care relevă existența și starea socială și economică a localității, anii când este
amintită în documente, dacă acestea sunt ale unor boieri sau sunt acte ale domnilor, care fac
danii unor mănăstiri sau persoane - de aici decurgând starea socială - populația liberă sau
"megieșă", rumânii sau iobagii, clăcași. În cazul comunei Vișina pentru atestarea existenței
sale folosim hărți istorice ale secolului XVIII, hărțile cartografiate în timpul stăpânirii
austriece, hărți care la vremea respectivă erau însoțite și de unele vignete sau simboluri ale
zonei geografice cercetate.
Documentele de istorie locală și vestigiile arheologice aduc mărturii și despre sistemul
de apărare al țărilor române în lupta antiotomană, în anumite puncte strategice, între care și
linia Dunării. Subliniem din nou rolul fortificațiilor de la Dunăre și potențialul uman din
această zonă, incluzând pentru explicarea lecțiilor privind rolul Țărilor Române în oprirea
ofensivei otomane în Europa în timpul secolelor XV-XVI, în special în timpul domniei lui
Mihai Viteazul.
Capitolul închinat istoricului comunei Vișina din lucrarea noastră poate servi ca
material auxiliar explicativ la o asemenea lecție, ce are în planul ei subiectul de mai sus. Cu
această ocazie se poate atrage atenția elevilor asupra metodei comparației - a documentelor și
a colaborării interdisciplinare cu arheologie, geografie istorică etc.
În cadrul lecțiilor de istorie modernă a patriei în cadrul planului ce se referă la
legislația și reformele acestei perioade, care au adus schimbări și îmbunătățiri în structurile
sociale, între țărani și stăpânii de moșii, putem exemplifica cu date ale istoriei locale.
Textul legii reformei agrare din 1864 și cifrele statistice ale împroprietăririi țăranilor
le clarificăm și realizăm cu o cvasitrăire concretă a situației prin citirea în clasă a
documentului parțial sau în întregime - din 1879 de refacere a comunei Vișina prin
împroprietărirea a 400 de familii de țărani. Contactul auditiv-vizual-imaginativ al
documentului respectiv va întipări lecția despre reforma agrară în mintea elevilor.
Afirmarea conștiinței naționale prin faptele de arme săvârșite în cadrul unor
evenimente internaționale - războaiele balcanice, primul război mondial, al doilea război
mondial atunci când există elemente de istorie locală cunoscute, poate fi explicată mai larg și
cu exemple concrete de personalități, figuri de eroi, imortalizate uneori prin monumentele pe
lângă care elevii au trecut adeseori până la lecția profesorului. Povestirile și memoriile de
război, fotografiile de eroi și monumente cu atât mai mult cu cât sunt legate și de istoria locală

481
trezesc emoții și respect față de înaintași, față de meleagurile natale. Numeroși participanți la
al doilea război mondial sunt în viață, elevii îi cunosc uneori prin relații de familie, i-au auzit
vorbind despre faptele lor de arme, despre decorațiile primite "Virtutea militară", "Bărbăție și
credință".
Uneori asemenea personalități pot fi invitate la acest gen de lecție, contactul cu
evenimentele facându-se de către elevi prin participanții lor direcți.
La temele privind situația economică pentru a doua jumătate a secolului XIX și mai
ales pentru secolul XX putem folosi analiza demografică-economică prin statistici și diagrame,
rezultate ale recensămintelor populației, clădirilor și veniturilor pentru o anume perioadă de
timp. Știința istorică și-a însușit în ultimele decenii rezultatele cercetării științei demografice
(sau știința populației). Cercetarea istorică studiază structura economică. Elevii vor învăța la
astfel de lecții să studieze istoria, societatea în general, nu numai după principiul strict
cronologic ci și al principiilor și factorilor luați în calcul de alte discipline.
Elevii, împreună cu profesorul pot face ei înșiși un chestionar al stării populației
localității lor sau a unui cartier al localității lor, cu referire la rata natalității, rata sporului
cultural (de învățământ) număr de absolvenți pe tipuri de școli: primare, secundare,
profesionale, superioare, rata îmbătrânirii populației într-o anume zonă, mai pregnant, rata
feminizării populației (în fapt a scăderii numărului de bărbați adulți ocupați în economia unei
localități, țări), rata procesului de urbanizare, rata migrației populației spre o provincie sau
alta, spre ocupații de tip industrie, comerț. Aceste noțiuni nu sunt de obicei în lecție, dar
profesorul le poate vorbi și explica despre ele în planul local, concret și îi poate implica
sugerându-le o anume temă și seturi de minichestionare. Minichestionarele individuale ale
elevilor pot face subiectul unei lecții speciale privind modul de cercetare a vieții economice și
a stării sociale a populației, a modului în care dezvoltarea civilizației de tip urban- industrial
poate schimba tipul de ocupație și starea socială a unor locuitori.
Istoria contemporană, a epocii dictaturii comuniste, se pretează la explicarea prin
metoda statistic-demografîcă. În condițiile în care pentru lecțiile privind această etapă am avut
la îndemână o serie de date fals - apologetice, trebuie să încercăm să le explicăm elevilor și în
același timp să-i reapropiem de istorie prin calea adevărului, a elucidării multor aspecte și
întrebări pe bază de anchete personale, verificări în registrele și arhivele instituțiilor și
localităților.
Cifrele privind terenurile colectivizate forțat ale țăranilor, structuri sociale a populației
și veniturile lor trebuie cunoscute. Trebuie cunoscut - noi încă nu am reușit acest lucru -
cuantumul real al plății unui membru CAP pentru o zi de muncă, cuantumul pensiei unui țăran

482
fost cooperator, trebuie sesizat și arătat fenomenul negativ al migrării populației de la sate la
orașe, din cauza lipsei de pământ și a hranei necesare, ar trebui știute nu numai din povestiri -
numărul țăranilor pedepsiți cu arestul sau chiar uciși pentru împotrivirea față de colectivizare.
Profesorii și învățătorii pot realiza și folosi cu îndemânare unele lucrări, cei mai mulți
au fost implicați la activități de recenzare a populației și la întocmirea unor fișe chestionare
speciale. De aceea aceste fișe pot fi utilizate la lecțiile de istorie contemporană.
Lecțiile de istoria culturii pot fi îmbogățite cu date personale din biografia unor
personalități locale, unele dintre ele afîrmându-se în diverse evenimente istorice de interes
național. Cu ajutorul lor se poate corecta o imagine falsă a elevilor despre unele categorii de
populație: clerici, învățători, profesori, militari din armata interbelică. Se cunosc foarte puține
lucruri și adesea ele au fost falsificate despre intelectualii satului din perioada interbelică.
Elevii nu știu că mulți dintre ei au făcut apostolat, și-au început cariera cu mijloace modeste și
cu obstacole, ei au evoluat odată cu meleagurile lor și au intervenit pentru schimbarea fizică și
materială a localității lor. De multe ori o familie a avut 2-3 generații de personalități angajate.
Ei au fost adesea un model de urmat de ceilalți locuitori, s-au străduit să îmbunătățească viața
localității lor. Conștiința națională și participarea unor locuitori dintr-un anume sat sau oraș la
evenimente de importanță majoră s-a datorat adesea credinței și învățăturii în care au fost
crescuți și educați.
Elementele de etnografie (costume, obiceiuri, rituri) și folclor pot fi incluse în planul
lecțiilor despre cultură sau despre manifestări spirituale ale unei civilizații pe epoci istorice.
Exemplificările pot fi făcute atât de profesor cât și de elevi, care pot aduce elemente inedite
culese de ei.
În concluzie, recunoaștem si subliniem valoarea și utilitatea folosirii elementelor și
datelor de istorie locală: vestigii arheologice, documente, hărți, povestiri și legende folclorice,
prezentarea personalităților istorice locale, date etnografice, materiale ale altor discipline:
hărți geografice, tabele statistice, diagrame de recensăminte ale populației.
Toate acestea sunt un material ajutător și explicativ venit din imediata apropiere a
elevilor și de aceea cu atât mai sugestiv și posibil de reținut. Lecția de istorie capătă în acest
mod valoare mai mare, este mai edificatoare și mai concretă, face "legătura naturală" cu
realitatea istorică apropiată. Procesele și evenimentele istorice sunt mai bine înțelese de către
elevi, iar la rândul lor aceștia sunt antrenați în cercetarea istorică și devin posibili viitori
specialiști, dacă vor fi interesați în cunoașterea aprofundată a disciplinei istorie.

483
 NOTE BIBLIOGRAFICE ȘI BIBLIOGRAFIE

OCTAVIAN TOROPU: Romanitatea tîrzie și străromânii în Dacia Traiană - sud-

carpatică, Craiova, 1976, pag.150-172.

AURELIAN SACERDOȚEANU: Oltenia medievală, în volumul Oltenia, Craiova, 1943,

pag. 283-296.

ION DONAT: Datele principale din istoria Olteniei în volumul Oltenia,

pag. 299-340.

ȘTEFAN RICMAN și Contribuțiuni la monografia județului

VASILE ENESCU: Romanați, 1928

PREDA GRIGORE și Monografia raionului Corabia, pag. 13-14

BONZESCU C-TIN: Monografia Olteniei, București, Ed. Sport Turism, 1980,
pag.44

OCTAVIAN TOROPU și Sucidava - Celei, București, 1987, pag. 194-208 și pag.

C.TATULEA: 227-228.

V.BOTEANU, CONSTANTIN Monografie, 1986, pag.274

GHEORGHE, D.TUDOR, Documente privind istoria României vol IV.
MIHAI BUTOI: Monografia raionului Corabia, pg. 18.

ION DONAT:
Datele principale din istoria Oleniei în volumul Oltenia,
1943, pag.337
Hrisovul din 1598 al lui Mihai Viteazul a fost publicat
de St.Nicolaescu în 1931 în arhivele "Olteniei"
Documentul nr.24: 1601 (7110), septembrie 16 în
"Documente privind istoria României secoluluiXVI, Țara
Românească, vol.I, pag.421.
Documentul nr.43, 1602 (7110), aprilie Tîrgoviste, în
aceeași lucrare.
Documentul nr.76, (7111)7 octombrie în aceeași lucrare.
Monografia orașului Corabia, pag. 16.

IOLANDA TIGHILIU: Domeniul lui Constantin Brâncoveanu, București,

Editura Academiei, 1989, pg.74-94.
Monografia orașului Corabia, pg. 16-17.

484
ȘERBAN PAPACOSTEA: Oltenia sub stăpânire austriacă (1718-1739), București,
Editura Academiei, 1971, pg. 13 -21.
Ibidem, pg.28-29.
Ibidem, pg.30-31.
SERBAN PAPACOSTEA: Opera citată pg.38-41.

ANA TOSA TURDEANU:

9
Lucrări de recenzare a populației și a așezărilor din
Oltenia în secolul XVIII," Revista de statistică " XX,
1971, 8, pag.69-71.

SERBAN PAPACOSTEA: Opera citată, pag.48-50

Ibidem, pag.55
Ibidem, pag.51 după Arhivele Statului sibiu I, fila
5/203.
Ibidem, pag.70-104
Ibidem, pag. 190-192
Ibidem, pag.205-247
Ibidem, pag.306-307

Mărturia moșului Stan D.Neață din comuna Vișina.

Mărturia Elesabetei Pavel Toma născută Dincă din
comuna Tia Mare și măritată în comuna Vișina.

D.Bugă Populația Olteniei la sfîrșitul secolului XIX și în secolul XX în

" Revista statistică " 1968 nr. 06, pag.58-60.

P. Coteț și V.Urucu Județul Olt pag. 62-66

Vladimir Trebici Populația României și creșterea economică ( Studii de

demografie economică), București, Ed.politică, 1971, pag. 27,
74, 110, 205-289.

V.Trebici, Ilie Demografia teritorială a României, București Ed. Academiei,

Hristache 1968, pag.29, 44,73,83-124.

P.Coteț, V.Urucu Opera citată pag.70-71

Ancheta noastră după datele primăriei și CAP Vișina.
Idem aceleași surse
Idem
Aceleași surse

V.Trebici Populația României, pag.217-218

Demografia teritorială a României pag. 122-129

V.Trebici, I.Hristache
Ancheta noastră.

485
Adăniloaie Nichita, Dan Reforma agrară din 1867, București, Ed.Academiei,
Berindei 1967.

Alecu Nicolae Dorobanții Regimentului 3 Olt.

Memorii de război ( 23 august 1944-8 mai 1945),
București, Ed. Militară, 1968

Alecsandrescu C. Geografia județului Romanați. Craiova, Laser, 1881

Băicoianu C.I. Dunărea. Privire istorică economică și politică,

București, 1915.

Barbu Paul Contribuții privind evoluția arendășiei în Oltenia în

perioada regulamentară (1831-1848 )
Arhivele Olteniei, 1985, nr. 4, pag. 91- 99

Berciu Dumitru
Contribuții la problema neoliticului în România în
lumina noilor cercetări, București, Ed. Academiei, 1961

Berciu-Drăghicescu Les participants au trafic commercial en Oltenia, în

Adina, Ciobotea Dinică Analele Universității București, Istorie, t.36, 1987,
pag. 48-58

Berciu-Drăghicescu Structuri administrative, fiscale și socio-demografice în

Adina, Ciobotea Dinică Oltenia la începutul secolului XVIII, Istorie, t.37, 1988,
pg.81-89.

Bîrlea, Ovidiu
Folclorul românesc , vol.I, București, Ed.Minerva, 1981.

Boia, Lucian Probleme de geografie istorică, București, Tipografia

Universității, 1985.

Bugă Dragoș Populația Olteniei în secolul XIX și XX, revista

statistică, t.17, 1968, nr.6, pg.57-63.

Butoi, Mihail Noi descoperiri arheologice în orașul Slatina, în

Revista Muzeelor, t.10,1973, nr.2, pg. 137-139.

Chișu, Stefan Tezaurul monetar de la Drăghiceni ( Caracal), în

Revista Muzeelor, t.8, 1974, nr.1-2, pg. 100-101.

486
 Am ținut să adaug monografia domnului profesor de istorie Theodor Zuga,
pentru a exista și o altă versiune despre trecut și a fi publicată acum, iar pentru a o
include am eliminat masiv din ea diverse anexe, păstrând doar textul. Unii ar spune că
am mutilat lucrarea inițială și au dreptatea lor, îmi asum.
Și recidivez. Am primit documentul de mai jos și am selectat din el doar o mică
parte, ce am considerat eu mai interesant, eliminând mult, se vede acest fapt, căci am
păstrat cuprinsul. Multe din proiecte au devenit între timp realitate, fiind vorba de un
document proiectiv ceva mai vechi, dar este cu atât mai valoros, se vede că multe din
vorbe au devenit fapte.
Iar din cele scrise mai jos și încă nerealizate îmi plac nespus proiectele cu
muzeul, turismul, agroturismul, broșuri, promovare, centre de zi pentru copii și tineri
și abia aștept realizarea lor.

STRATEGIA LOCALĂ DE DEZVOLTARE

DURABILĂ A COMUNEI VIȘINA

2020-2026

(prezentare parțială)

487
 CUVANT INANTE

In perioada de tranzitie la economia de piata spre o societate

democratica deschisa, comunitatile locale se confrunta cu probleme de ordin
economic si social. Comunitatile sunt puse in situatia sa gaseasca solutii noi
pentru problemele cu care se confrunta, lucru dificil in conditiile schimbarii
continue a valorilor, in lipsa unor capacitati si abilitati necesare intr-o societate
libera si o economie de piata. Si mai ales in cazul unei infrastructuri locale
aproape distruse si a unei crize economice mondiale care devine tot mai vizibila
la nivel national.
Apatia si dezinteresul locuitorilor pentru prezentul si viitorul comunitatii
lor, pune sub semnul intrebarii insasi supravietuirea comunitatii noastre.
Pentru a elimina aceasta incertitudine, este necesara mobilizarea
eforturilor si resurselor locale, incurajarea participarii active a populatiei la
viata comunitatii, asumarea nemjlocita a responsabilitatii pentru destinul
localitatii, pentru destinul generatiilor actuale si cel al generatiilor viitoare.
Dezvoltarea durabila a comunitatii locale reprezinta o provocare si o
prioritate in acelasi timp. O provocare , pentru ca o comunitate trebuie sa fie
receptiva la transformarile si schimbarile externe si interne care o pot afecta,
adaptandu-se acestor schimbari prin actiuni si initiative strategice locale. O
prioritate , pentru ca modul in care se dezvolta localitatea ii afecteaza
prezentul si sansele de viitor.
Dezvoltarea durabila raspunde necesitatilor generatiilor actuale fara a
compromite abilitatea generatiilor viitoare de a raspunde propriilor necesitati.
Dezvoltarea durabila abordeaza conceptul calitatii vietii in
complexitate, sub aspect economic, social si de mediu, promovand ideea
echilibrului intre dezvoltarea economica, echitatea sociala, utilizarea eficienta
si conservarea mediului inconjurator.
Dezvoltarea durabila are ca obiective majore protejarea mediului,
eradicarea saraciei, imbunatatirea calitatii vietii, dezvoltarea si mentinerea
unei economii locale viabile si eficiente.
O comunitate durabila este cea care detine controlul asupra procesului
de dezvoltare, a deciziilor pe care le elaboreaza si le adopta, asigurand
durabilitatea la nivel local. Aceasta comunitate durabila poseda o structura
sociala activa – actori, grupuri, asociatii si institutii capabile sa se mobilizeze
pentru actiuni comune de lunga durata si sa-si asume responsabilitatea pentru
acest proces continuu de dezvoltare.
Comunitatile durabile prospera pentru ca populatia lucreaza in
colaborare si parteneriat pentru imbunatatirea calitatii vietii. Ea isi mobilizeaza
capacitatile pentru a asigura servicii medicale calitative, un nivel de viata
ridicat pentru toti rezidentii sai prin limitarea deseurilor, prevenirea poluarii,

488
maximizarea conservarii si prin dezvoltarea resurselor locale si a utilizarii
eficiente a lor pentru revitalizarea economiei locale.
Dezvoltarea durabila are la baza identificarea nevoilor si problemelor
locale printr-un consens din partea comunitatii.
Comuna Visina a avut importanta economica in judet pana in anul 1990,
in perioada de tranzitie unitatile economice importante au disparut si datorita
lipsei unei abordari strategice care sa implice toti factorii interesati, locuitori,
autoritati, investitori, care sa valorifice la capacitate maxima oportunitatile de
dezvoltare si domeniile mai putin exploatate de la nivelul comunei s-a ajuns ca
in acest moment sa ne aflam intr-o situatie de subdezvoltare economica, situatie
care necesita o abordare inovatoare, durabila.
Comunitatea trebuie sa faca fata provocarilor si problemelor generate
de intrarea in Uniunea Europeana, transformarilor generate de aderare dar si
celor generate de criza economica mondiala actuala.
Numai impreuna ne putem crea un viitor mai bun atat pentru noi, cat si
pentru generatiile urmatoare.

Primar,

CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV..............................................................................................
PREZENTARE METODOLOGICĂ: cum și de ce am realizat Strategia de
Dezvoltare...............................................................................................................................6
CAPITOLUL I. PREZENTARE SOCIO-ECONOMICĂ A COMUNEI VIȘINA
1. Localizare geografică: delimitarea teritoriului....................................................................7
2. Potențial natural: relief, climă, hidrografie, vegetație, faună, sol, resurse naturale.............8
3. Scurtă incursiune în evoluția istorică a Comunei Visina…................................................10
4. Situația economică a Comunei Visina…............................................................................10
5. Populaţia și nevoile sociale.................................................................................................11
6. Sănătate: infrastructura sanitară și personalul medical.......................................................13
8. Educație: infrastructura educațională, elevi înscriși, cadre didactice, abandon școlar ......13
9. Cultură: infrastructură culturală și tradiții culturale locale.................................................13
10. Infrastructură de transport și dotari tehnico-edilitare........................................................14

489
11. Instituții de interes public și guvernare locală..................................................................14
CAPITOLUL II. ANALIZA SWOT A COMUNEI VISINA
1. Prezentarea metodei SWOT și a modului de utilizare.........................................................16
2. Puncte tari............................................................................................................................17
3. Puncte slabe..........................................................................................................................17
4. Oportunități...........................................................................................................................18
5. Amenințări............................................................................................................................18
CAPITOLUL III.
STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALA A COMUNEI VIȘINA
1. Etapele implementării strategiei – metoda de management..................................................19
2. Documente de programare care stau la baza Strategiei........................................................20
3. Structura Strategiei de Dezvoltare a Comunei Vișina….................................................. ...22
CAP. IV. DEZVOLTAREA RURALĂ – COMPONENTĂ PRIORITARĂ A UNEI
DEZVOLTĂRI DURABILE
1. Caracteristici generale ale mediului rural............................................................................47
2. Caracteristici ale sistemului agricol din Uniunea Europeană..............................................49
3. Politica de dezvoltare rurală.................................................................................................51
CONCLUZII...........................................................................................................................61
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................62

PREZENTARE METODOLOGICĂ

Realizarea acestui document strategic este rezultatul voinței comunităţii locale din
Vișina, care are la bază colaborarea dintre membrii comunității și reprezentanții administrației

490
publice. Obiectivul acestei Strategii este de a susține eforturile viitoare de dezvoltare ale
comunei, prin stabilirea unor direcții strategice care au la bază analiza a 4 factori importanți:
resurse, puncte slabe, oportunităti si amenintări cu care se confruntă localitatea.
Acest material a fost conceput ca un instrument care să vină în ajutorul tuturor
membrilor comunităţii locale, adresându-se deopotrivă administratiei publice, mediului de
afaceri, instituțiilor publice, organizaţiilor neguvernamentale, dar și cetăteanului simplu
interesat de evoluția viiitoare a comunității sale. Se prevede că acest instrument va fi deosebit
de util în programarea viitoarelor investiţii dar și în atragerea resurselor financiare (naţionale
și europene) pentru realizarea unor proiecte de anvergură pentru comuna Vișina.
Metodologia folosită în elaborarea Strategiei respectă următoarele principii:
 validitate știintifică – procesul de elaborare a documentului trebuie să respecte
cerinţele tehnice ale planificării strategice;
 principiul coerenței – acesta se referă la corelarea stategiei locale cu documentele de
planificare de rang superior (Strategia Judeţeană, Strategia Regională, Planul Naţional
de Dezvoltare) precum și cu documente locale;
 principiul parteneriatului – dezvoltarea unei relații de colaborare între administrație și
membrii comunităţii locale, element deosebit de important atât în etapa de elaborare a
strategiei cât și în cea de implementare;
 implicarea comunităţii - procesul trebuie să fie deschis tuturor celor interesați din
comunitate;
 transparență și obiectivitate - procesul trebuie să fie transparent și să reflecte
interesele comunităţii ca întreg;
 coerentă și continuitate - construcţia documentului de planificare nu înseamnă
finalizarea procesului strategic; acest document trebuie să rămână deschis ideilor si
completărilor viitoare (adaptarea periodică a documentului în functie de modificările
care se produc la nivelul comunităţii).

491
ANALIZA SOCIO-ECONOMICĂ A
COMUNEI VISINA

1. LOCALIZARE:
Comuna Vișina este situată la limita
de Sud a Câmpiei Române, în subdiviziunea
ce poartă numele de Câmpia Caracalului, din
Câmpia Olteniei, fiind intersectată de
următoarele coordonate geografice: paralela
de 43 grade, 50 minute şi 0", latitudine
nordică şi
meridianul de 24 grade, 27 minute şi 0",
longitudine estică.
Comuna Vișina este situată în judetul
Olt, la circa 30 kilometri, spre sud de
municipiul Caracal și la circa 100 de kilometri, spre sud de Municipiul Slatina.
Localităţile aflate în imediata învecinătate sunt: Vișina Nouă și Brastavățu, spre vest,
Cilieni, Rusănești, Jieni, spre est, orașul Corabia spre sud, Studina, Vlădila, spre nord. Vișina
este constituită dintr-un singur sat.
Aceasta localitate a oferit din cele mai vechi timpuri istorice condiții favorabile vieții
și activității omenești. Legat de configurația formei sale de relief, este o câmpie binecuvântată
– Câmpia Caracalului sau a Romanaților străbătută de o bogata rețea hidrografică aparținând
Văii Oltului și afluenților săi și coborând în terase spre luncile și bălțile fluviului Dunărea.
Din punct de vedere administrativ, Vișina este o localitate administrativă de rangul II.

2. POTENȚIAL NATURAL: relief, clima, hidrografia, vegetația, fauna, resurse

naturale:
2.1. Relieful:
Din punct de vedere geografic, teritoriul comunei Vișina se înscrie în zona de câmpie.
În ceea ce privește poziționarea geografică, este deosebit de important să avem o
imagine de ansamblu a reliefului judeţean, cu principalele sale puncte de referință: este centrat
pe valea inferioară a Oltului şi teraselor sale şi este format din câmpii şi dealuri nu prea înalte.

492
De la limita de nord a judeţului până în apropiere de Slatina se întâlneşte zona de dealuri,
aparţinând Podişului Getic şi care ocupă o treime din suprafaţa judeţului.
La sud de Slatina până la Dunăre se desfăşoară o parte a Câmpiei Române, cu
următoarele subunităţi de câmpie: Câmpia Romanaţilor, Câmpia Boianului şi Câmpia
Burnazului. Altitudinea reliefului coboară în pantă lină de la Vitomireşti, către Dunăre până la
Corabia, ceea ce conferă o expoziţie sudică însorită. Valea Dunării, orientată est-vest, domină
malul românesc şi prezintă terase întinse. Valea Oltului reprezintă o adevarată axă a
teritoriului judeţului.
Comuna Vișina aparține Campiei Române – numită zonal Câmpia Olteană, mai
restrâns Câmpia Caracalului sau Câmpia Romanaților. Pe raza comunei Vișina-Brastavățu-
Studina-Deveselu se face contactul Vaii Oltului, prin afluenții săi cu câmpul Leu-Rotunda și
cu terasele și luncile Dunarii spre Corabia.
Relieful a contribuit la înființarea așezărilor umane pe aceste locuri și le-a orientat
deprinderile și activitățile economice.
Astfel, sub aspect fizicogeografic, județul Olt este un județ unde predomină relieful de
câmpie.
2.2. Clima:
Clima zonei aparține tipului temperat continental, exprimat de valorile anuale ale
temperaturii anului (10,6 C) și prin precipitațiile medii anuale cu valori sub 515,7 mm.
Temperaturile medii lunare au o evoluție normală, cu o ascendentã în prima jumatate a
anului, cu maxim în luna iulie +22,1C și cu o descreștere spre sfârșitul și începutul anului, -
0,5C în luna februarie.
Precipitațiile atmosferice variază între 453 mm la Vădastra (situată la 3 km de comuna
Vișina) –deci sub media de 500 mm- și 567,7 mm la Studina.
Vânturile scot și ele în evidență caracterul de zona de interferență, de contact a
așezărilor din sudul județului Olt. Aici activează crivățul și austrul.
Exista contraste mari din punct de vedere termic si pluviometric între vară și iarnă.
Vara se caracterizează prin vreme senină, uscată și călduroasă, cu temperaturi de peste 40oC ,
cu numeroase perioade de secetă. Iarna se caracterizeaza prin temperaturi sub 0oC și prin
prezenta stratului de zăpadă frecvent viscolit sub influența crivățului.
Amplitudinea termicã medie este de 24,8 C. Aceastã valoare ne permite să includem
zona Vișina în regiunile cu amplitudini anuale relativ mari, care corespund unui climat
temperat continental moderat.
Temperatura medie anualã la Vișina este de 10,6 C.

493
2.3. Regimul hidrografic:
Lipsa precipitatiilor pluviometrice este suplinita de existenta unei bogate retele
hidrografice, cuprinzand cateva lacuri naturale și un numar mare de iazuri și lacuri
predominant antropice. Și comuna Vișina beneficiaza de existența unor asemenea iazuri sau
gârle – de tip liman fluviatil – mult modificate de om, situate pe marginea estica a Câmpului
Leu-Rotunda.
Prin latura de est a comunei trece Pârâul cu balta – asa i se spune de catre localnici –
Obârșia-Vădastra. Aceasta face parte din bazinul hidrografic al părții drepte a Oltului și trece
prin comunele Obârșia-Vișina. Locuitorii comunei au amenajat dupa anul 1960 aceste ape
într-un iaz, folosit atât pentru piscicultura cât și pentru irigarea a 35 ha de gradină a
gospodăriei agricole.
Pe latura sud-vest a comunei mai curge un pârâiaș nesemnificativ, denumit și Pârâul
Norilor, cu un debit foarte variabil.

2.4. Solurile:
Solurile din zona cuprind o gama de soluri cu diferite clase de fertilitate. Solurile
zonale cuprind cernoziomurile, cernoziomurile levigate, solurile brun-roscate si solurile
argilo-fluviale si brun podzolite.
Cernoziomurile se întâlnesc in parțile sudice și sud-vestice. Ele sunt cele mai fertile
soluri ale județului, cu atat mai mult cu cât sunt formate pe loess și pe depozide loessoide, fapt
ce le mărește fertilitatea.
Ele se întretaie în campia Caracalului cu solurile slab dezvoltate (regosolurile
nisipoase) și cu solurile de lunca (eluviurile si solurile aluviale).
În comuna Vișina se observa aceasta interferenta de soluri. Pana la adancimea de 1 m
se afla pamânt humus, iar stratul subiacent este argilos. Ogoarele sunt situate în sud-estul
comunei și sunt comune cu comunele: Vișina-Nouă, Tudor Vladimirescu, Cilieni și Vădastra.

2.5. Flora si fauna:

Din punct de vedere al florei, comuna împreuna cu sudul judetului se situeaza la

intalnirea subzonei de silvostepa, cu zona de luncă. Se intalnesc stejarul, garnuta, teiul alb,
jugastrul, frasinul, vegetatia erbacee de stepa ca: pelinita, pirul gros, obsiga, negaru, salui,
rachite, rogozul, pe lacuri si iazuri-broscorita.

494
 Fauna prezinta aceleasi caractere de interferenta. In paduri se intalnesc lupii, inspre vai
si lunci serpii, soparlele, gusterii, broastele, pe camp dihorul, nevastuica, harciogul, soarecele
de camp, sobolanul de camp.

3. SCURTĂ INSCURSIUNE ÎN EVOLUŢIA ISTORICĂ A COMUNEI VISINA

Într-un document, datat 13 mai 1573, satul Vişina era menţionat alături de Potelu,
Vădastra, Izbiceni, Gârcov, ca hotar de moşie. În iulie 1550, satele Vişina şi Brastavăţu sunt
trecute ca limită de hotar pentru alte moşii şi sate oltene. Anul 1879 este anul de renaştere a
comunei Vişina. În biserica din comuna Brastavăţu, din imediata apropiere, există o
însemnare într-o carte ce face referire la acest moment: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi sub
domnia lui A.S.R. Carol I s-a fondatu la anul o mie opt sute şapte zeci şi nouă una cinsprezece
ale lunii Aprilie în dinora cossa satul Vişina situatu pe proprietatea Vădastra-Vişina din
comuna Vădastra plasa Balţei judeţul Romanaţi care să fie compusu cu 400 familii”.
Cele 400 de familii erau ale unor ţărani din satele învecinate: Redea, Studina, Izbiceni,
Brastavatu, Cruşov, Vădastra, Celei, Orlea. Aceste familii au fost împroprietărite fiecare cu
câte 5 hectare de pământ.
Transformările structurale din societatea românească de după 1990 au condus la
mutaţii semnificative şi în fenomenele economice şi sociale la nivelul comunei Vişina. Astfel,
dacă în trecut cea mai mare parte a populaţiei active era angajată în activităţi din diverse
sectoare economice – în special în afara localităţii – astăzi, datorită tranziţiei prelungite,
procentul acestora a scăzut simţitor.

4. SITUATIA ECONOMICĂ
4.1. Agricultura: activitătile specifice zonei sunt: cresterea animalelor, albinaritul
siagricultura.
Situatia terenurilor din comuna Visina este următoarea:
 Suprafață totală a terenurilor din comuna Vișina: 3500 ha.
 Suprafață arabilă – 3259 ha
 Suprafață pășuni – 77 ha
 Suprafețe păduri și alte terenuri forestiere: 30 ha
 Suprafețe de terenuri cu ape și drumuri: 112 ha
 Suprafețe ocupate de căi ferate: 13 ha
 Suprafețe de terenuri ocupate cu construcții și curți: 117 ha

495
 Culturile vegetale cele mai importante care se regăsesc pe teritoriul comunei sunt:
cerealele, legumele, cartofii, plantele tehnice și furajere.
Zootehnia este reprezentată de creşterea porcilor, creşterea bovinelor în ferme mici si
individual, precum si creşterea ovinelor.
În ceea ce priveste creşterea animalelor, întâlnim la nivelul comunei Visina
următoarea situatie:
 porcine: pe teritoriul comunei Vișina numărul porcinelor din gospodăriile individuale
ale populației este de 1963
 ovine: numărul de ovine din gospodăriile populaţiei este de 1746
 păsări: numărul de păsări din gospodăriile populaţiei este de 22 321
 cabaline: numărul de cai de pe raza comunei este de 362
 bovine: numărul de bovine de pe raza comunei este de 69
O altă activitate agricolă este reprezentată de albinărit, care este practicat de un număr
nu foarte mare de persoane pe raza comunei.
4.2. Agenți economici
În prezent pe raza comunei Vișina se găsesc un număr de 12 unități comerciale, 6
societăți de prestări servicii ( 2 firme de prestari servicii în construcții, o moara, o presă ulei,
o vulcanizare, spălătorie auto, service), doua societăți de producție agricolă cu aproximativ
115 angajați), o statie peco, o farmacie umană, o farmacie veterinară și un cabinet de
medicină dentară.

5. POPULAŢIA
5.1. Consideratii generale privind populaţia:
Procesul de mobilitate în ceea ce privește populația localitatii este continuu, în ultimii
ani un numar semnificativ de persoane achizitionandu-și gospodării pe raza comunei sau
întorcându-se la “Vatra satului” de unde plecaseră în perioada de industrializare a țării. Acest
fenomen se datorează în mare parte zonei agricole situate în lunca Dunării, cernoziomuri de
cea mai buna calitate.
5.2. Structura populaţiei:
La recensământul populaţiei din anul 2002 comuna Vișina avea o populație stabilă de
3686 de locuitori. În ceea ce privește distribuția pe sex, înregistrăm o situație echilibrată,
numărul de femei și bărbați fiind aproape egal:
 2003 populație de sex feminin;
 1683 populație de sex masculin.

496
5.3 Structura etnică a populaţiei:
Structura etnică a populaţiei din comună a cunoscut semnificative modificări de-a
lungul timpului. În prezent, populaţia majoritară este formată din români.
Conform Directiei Judetene de Statistică, rromii din județul Olt sunt cel mai mult
răspândiți în localități precum Piatra Olt, Draganești Olt , Caracal, Corabia, Slatina.
5.4. Structura religioasă a populaţiei:
Din punct de vedere a religiei, cea mai raspandită religie este în prezent religia ortodoxă.
5.5. Structura populaţiei pe grupe mari de vârstă:
Grupa 0-19 ani Grupa 20-34 ani Grupa 35-54 ani Peste 55 de ani
515 549 1531 1091

În figura alăturată avem o reprezentare grafică a modului în care se distribuie populaţia

din Comuna Vișina pe grupe mari de vârstă:

5.6. Populaţia ocupată pe domenii de activitate:

Rata șomajului la nivelul populației active de pe raza comunei Vișina este de 0,5%.
Din totalul populaţiei active, în agricultură procentul de ocupare este de 80%, în industrie este
de 15%, iar restul în circulația mărfurilor, învăţământ, sănătate și alte sectoare.
Puțini reprezentanți ai populației active din localitate sunt beneficiari ai legii 416
(ajutorul minim garantat).
De remarcat ar mai fi faptul ca odată cu închiderea fabricilor de zahăr, tăbăcărie, fire
textile de pe lângă comună (la o distanță de aproximativ 11 km ) majoritatea celor care au
rămas fără un loc de muncă nu și-au găsit o alta sursă de venit, trăind din munca terenurilor

497
agricole proprietate, creșterea animalelor, legumicultură, munci sezoniere, ajutorul minim
garantat sau din vânzarea diferitelor produse (fructe, legume, cereale, etc) din producțiile
proprii.

6. SĂNĂTATE

Infrastructura de sănătate este compusă din:

1 centru de permanență
1 dispensar uman;
1 cabinet stomatologic
1 farmacie umană
Populaţia este deservită de un personal medical constituit din: 2 medici de familie și 3
asistenți medicali.
Cel mai apropiat spital se află la o distanță de 11 Km în orașul Corabia.

7. EDUCAȚIE
La nivelul comunei Vișina există o gradiniță și o școală primară unde își desfașoară
activitatea 20 de cadre didactice. Nu există învăţământ liceal. Situatia copiilor înscriși la
unitățile de învăţământ este următoarea:
 copii înscriși la gradinita – 60;
 elevi înscriși în învăţământul primar și gimnazial- 180.
Nu există abandon școlar.
Procentul elevilor care după terminarea învățământului primar obligatoriu (primele 8
clase primare) continuă o forma de învățământ este de aproximativ 75%, datorită situației
financiare precare a familiilor din care provin acești copii.
La nivelul comunei funcționează 2 biblioteci: biblioteca comunală și biblioteca scolară.

8. CULTURĂ
Cu o istorie seculară, comuna Vișina, în ceea ce priveşte infrastructura culturală, are
un cămin cultural, acestea fiind reabilitat, modernizat și dotat recent (în anul 2016).
Dintre sărbătorile și tradițiile cu specific local, amintim în special următoarele:
 Govia– se organizează în fiecare an în cea de-a treia zi de Paște și reprezintă o
manifestare cultural-folclorică reprezentativă pentru comuna Vișina

498
 De asemenea, în Comuna Vișina s-a păstrat obiceiul organizării de târguri în diferite
perioade ale anului, după cum urmează: 14 septembrie bâlci comunal, în zilele de sambătă și
luni ale saptămânii târguri comunale.
În anul 2006 s-a înființat grupul folcloric Oltenașul, dansuri populare specifice zonei,
copii– adulți, fete- baieți, grup bărbătesc.

9. INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT SI DOTĂRI TEHNICO-EDILITARE

9.1. Infrastructura de transport:
Lungimea totală a drumurilor din comuna Vișina este de 30.575 km, există cale ferată
pe raza comunei și o stație CFR. În localitatea Vișina există două stații de autobuz pentru
cursele regulate care fac legătura între Corabia– Vișina– Caracal– Slatina.
9.2. Dotări tehnico-edilitare:
În comuna Vișina
există rețea publică de
alimentare cu apă pe o
lungime de 28 km, rețea de
apă uzată, canalizare și stație
de epurare pe o lungime de
9,6 km. Pentru alimentarea
cu gaz s-au făcut demersurile
necesare de înființarea
acestora. În ceea ce privește
alimentarea cu energie electrică, toată localitatea este racordată la sistemul naţional de energie
electrică.
În privința accesului la rețelele de comunicare, în comuna Vișina există un număr de
213 abonați telefonici.
Pe raza comunei există acoperire din partea tuturor companiilor naționale de telefonie
mobilă.

10. INSTITUȚII DE INTERES PUBLIC

10.1. Primăria Comunei Vișina

Primăria Comunei Vișina are un număr de 22 angajați.

499
 La nivel local se urmarește
obținerea de finanțări prin fonduri
europene. Comuna VIȘINA face parte ca
membru sau partener din urmatoarele
forme de organizare
asociative: ASOCIAȚIA GRUP DE
ACȚIUNE LOCALĂ ECOLEG OLT
INFERIOR, ASOCIAȚIA GRUP DE
ACȚIUNE LOCALĂ ECOLEG OLT
DUNĂRE, ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ADI
OLTUL.
10.2. Politica locală de taxe
În ceea ce privește politica de taxe, la nivelul anului 2014 colectarea impozitelor și
taxelor locale s-a realizat în procent de 81,7%.
 Categoriile de venituri: sunt constituite din venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri
din capital, subvenții de la bugetul de stat, venituri din activitatea autofinanțată,
venituri din afara bugetului local.
 Categoriile de cheltuieli: sunt alcătuite din cheltuieli pentru autorități executive;
transferuri din bugetele locale pentru instituții de asistenţă socială pentru persoanele cu
handicap; transferuri din bugetul local către bugetul asigurărilor sociale de sănătate;
protecție civilă și protecția contra incendiilor; învăţământ; sănătate; cultură, recreere și
religie; asigurări și asistenţă socială; servicii și dezvoltare publică: locuințe, mediu și
ape; protecția mediului; agricultură, silvicultura; drumuri și poduri; străzi.

10.3. Alte instituții de interes public: la nivelul Comunei Vișina există:

 Secția 10 Poliție
 1 post de poliție
 Subunitatea de Pompieri Vișina a Grupului de Pompieri Matei Basarab Olt
 un oficiu poștal

500
10.4. Investiții locale
 "Modernizarea infrastructurii rutiere locale in Comuna Visina, Județul Olt" și
Modernizarea infrastructurii rutiere agricole
 reprofilare cu piatră străzi interioare;
 sistem de colectare și transport a deșeurilor menajere.
 Extindere canalizare, sistematizare interioară
De asemenea, sunt avute în vedere următoarele proiecte investiționale:
 executare lucrări la drumurile comunale care fac legătura între localităţile învecinate.
 Înființarea unei asociații de dezvoltare intercomunitară împreună cu alte primarii ale
localitaților învecinate
 Realizarea unor locuri de joaca pentru copii
 Construirea unui centru de zi pentru copii
 Înființare rețea distribuție gaze naturale
 Înființare de perdele forestiere protective
Studii de fezabilitate existente
In momentul de fata primaria dispune de studii de fezabilitate care au fost realizate
pentru înființare retea de canalizare și statie de epurare, intoducere gaze natural, modernizare
DC129A Modernizarea infrastructurii rutiere locale subs 7.2, Modernizarea
infrastructurii rutiere agricole subs 4.3, Asafaltare drum comunal 129 B, Asafaltare drum
comunal 129 A, Asfaltare străzi comunale, Modernizare, reabilitare și dotare Cămin Cultural,
bloc ANL, înființare perdele forestiere, reabilitare parc comunal și extindere zona verde.
Studii de fezabilitate necesare în viitor
 Reabilitare strazi comunale
 Reabilitarea drumuri agricole de exploatație
 Valorificarea resurselor regenerabile de energie
 Extindere rețea de canalizare
1. Viziunea de dezvoltare durabilă a comunei Vișina:
“Vișina – o comuna pentru oamenii săi”
2. Obiectivul general al strategiei:
„Îmbunătațirea nivelului de trai pentru toți locuitorii Comunei Vișina”.
3. Obiective strategice de dezvoltare pentru comuna Vișina:
 Dezvoltarea infrastructurii;
 Dezvoltarea economiei și a turismului rural;
 Dezvoltarea unui sistem social integrat și a resurselor umane.

501
  Dezvoltarea serviciilor socio-culturale.
4. Priorităţi de dezvoltare durabilă a Comunei Vișina(14 priorităţi):
1.1. Dezvoltarea infrastructurii de transport;
1.2. Amenajarea teritorială și dezvoltarea sistemului de utilităţi edilitare;
1.3. Marketing teritorial și creşterea atractivităţii comunei Vișina;
1.4. Îmbunătățirea infrastructurii serviciilor sociale, educaționale, culturale și sportive
1.5. Dezvoltarea infrastructurii de comunicare.
2.1. Atragere de investiţii noi în comunitate;
2.2. Inovare și competitivitate pentru toate sectoarele economice;
2.3. Servicii de calitate oferite agenţilor economici și cetațenilor;
2.4. Creșterea mobilității cetățenilor comunei Vișina;
3.1. Promovarea resurselor umane și valorificarea potențialului uman;
3.2. Creşterea calităţii vieții membrilor comunității;
3.3. Accesul la locuri de muncă decente;
3.4. Îmbunătățirea serviciilor de asistență socială și protecția copilului;
3.5. Creșterea calității serviciilor educaționale din localitate
 se asigurã pietruirea, reabilitarea, modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes
local clasate;
 extinderea posibilitãtilor de acces ale populației la magistralele rutiere și feroviare;
 îmbunãtãțirea condițiilor de transport al persoanelor și produselor prin mãrirea vitezei
de circulație a vehiculelor;
 îmbunãtãțirea aprovizionãrii piețelor orãșenești cu produse agricole;
 facilitarea intervențiilor de urgențã în mediul rural.
 amenajarea intersecţiilor cu alte drumuri, acostamentelor, corecţia elementelor
geometrice, execuţia de şanţuri colectoare şi de dirijare a apelor pluviale;
 construcţia de poduri şi podeţe, ziduri de sprijin şi consolidãri de taluzuri.
 Înființarea rețelei de alimentare cu apă în toată comuna ;
 Înființarea rețelei de canalizare în toată comuna;
 Înființarea și dezvoltarea infrastructurii de gestionare a apelor și a deșeurilor;
 Amenajarea teritorială și reabilitarea unor clădiri de utilitate publică: (târguri, instituții
publice, cămine culturale, școli, dispensare etc);
 Amenajarea de spații verzi și a unor locuri de agrement, în conformitate cu normele
europene (reamenajarea parcului, înfiintarea a de parcuri de joaca pentru copii )
 Agroturism

502
 Administraţia publică
își propune ca direcții de
acțiune în acest sector să
identifice și să consolideze o
“marcă locală” care să poată
reprezenta pentru turistul care
vizitează localitatea sau
pentru investitorul interesat de
potentialul local un adevarăt
punct de reper al comunei comparativ cu celelalte localități.
Construirea acestei mărci locale va porni de la resursele de care dispunem în
prezent și va culmina cu promovarea la nivel internaţional a comunei noastre prin
parteneriate și contacte peste hotare. Aceasta se va realiza prin implementarea de
programe de “Înfrățire” cu alte localități din UE și nu numai și prin acțiuni specifice.
Una dintre posibilități este dezvoltarea unui brand local cu privire la țuica locală,
diferite feluri de mâncare tradițională din zonă, de anumite sărbători locale, personaje
inedite cu poveștile lor, monumente istorice etc.
Dintre principalele măsuri avute în vedere în acest domeniu, amintim:
 Atragerea unor investitori care sa dezvolte agroturismul în zonă;
 Păstrarea și valorificarea potențialului natural și cultural;
 Intensificarea activităţilor culturale și dezvoltarea continuă a relațiilor internaţionale
(înfrățirea cu localități din Bulgaria și alte țări);
 Dezvoltarea marketingului teritorial prin crearea unor brand-uri locale.
 Înființarea unui parc industrial,
 Înființarea unui punct de informare turistică
Dintre principalele măsuri avute în vedere în acest domeniu, amintim:
 Înființarea unui muzeu;
 Renovarea căminului cultural
 Modernizarea bazei sportive din comuna Vișina
 Înființarea unui ansamblu de dansuri tradiționale
Atragerea de noi investiţii locale și crearea de locuri de muncă pentru populaţia
comunei Vișina reprezintă un principal factor de dezvoltare. Aici se are în vedere atât
atragerea de investitori străini, cât și susţinerea micilor producători locali, prin dezvoltarea
unei infrastructuri corespunzătoare, crearea și stimularea unui mediu competitiv și dinamic.

503
 Trebuie avut în vedere că investiţiile străine directe constituie o sursă esenţială pentru
creşterea şi modernizarea economiei. Investitorii străini creează locuri de muncă, care
contribuie la scăderea şomajului generat de procesul de restructurare a economiei, dar în
acelaşi timp ei oferă o piaţă pentru bunurile şi serviciile furnizate de IMM-urile româneşti. În
general în zone destul de dezvoltate, caracterizate printr-un bun nivel de dotare tehnico-
edilitară, locaţii adecvate, accesibilitate, o forţă de muncă diversificată şi calificată.
Având în vedere aspectele prezentate mai sus, comuna Visina trebuie să dezvolte o
politică sustenabilă de atragere a investitorilor străini, care să ţină cont atât de potenţialul local
cât şi de dinamica de dezvoltare naţională şi europeană.

Principalele tipuri de măsuri se referă la:

 Crearea de noi locuri de muncă;
 Dezvoltarea unei politici sustenabile de atragere a investitorilor;
 Înființarea unui parc industrial
 Dezvoltare Business to Business;
 Dezvoltare Business to
Consumer;
 Dezvoltarea unei
infrastructuri de afaceri –
aceasta are în vedere în
special servicii de
consultanţă, asistenţă în
domeniul
managementului şi
marketingului şi

504
 realizarea de activităţi de formare şi reconversie profesională, pentru atragerea de
investitori noi şi pentru a sprijini activităţile deja existente.
Măsurile avute în vedere se referă la:
 Dezvoltarea și creşterea calităţii activităţilor în domeniul agricol:
 Susţinerea micilor agricultori și dezvoltarea de servicii de asistenţă pentru aceștia
 Diversificarea producţiei agricole și dezvoltarea unei agriculturi alternative
 Dezvoltarea unor structuri pentru susţinerea activităţilor agricole și profesionalizarea
modului de comercializare a produselor (exemplu: Bursa de mărfuri agricole);
 Dezvoltarea capacităţii de prelucrare a produselor agro-zootehnice;
 Susţinerea micilor producători locali;
 Crearea și amenajarea obiectivelor turistice;
 Atragerea și sprijinirea investitorilor în vederea dezvoltării agroturismului;
 Sprijinirea micilor producători în vederea asocierii pentru promovarea produselor și
creșterea eficientei producției.
 Realizarea unor materiale de informare și promovarea alternativă a ofertelor turistice
prin diferite surse de comunicare.
 Realizarea unor site-uri de promovare a turismului și a valorilor locale
 Înființarea unui centru de informare turistică
Promovarea ofertei turistice va urmări folosirea alternativă a unor canale de comunicare,
prin adresarea mai multor tipuri de public țintă. Această activitate cuprinde următoarele
demersuri:
 definirea unei mărci locale și crearea de activități pentru susţinerea
acestuia;
 elaborarea de materiale de promovare, unitare și de calitate (tematice sau diversificate,
multilingvistice): postere, broșuri, materiale informative, cataloage cu produse și
servicii, hărți, calendare ale evenimentelor etc;
 diseminarea materialelor de promovare prin centre de informare turistică locale și
naţionale, prin birourile de turism din străinătate și în localităţile din străinătate;
 promovarea on-line și crearea de legături între site-urile internet existente;
 susţinerea de activități de promovare în mass-media;
În vederea sprijinirii micilor agricultori locali se va promova asocierea acestora în
vederea înființării unei asociații de producători care să promoveze produsele acestora către
publicul larg și totodata să dezvolte un brand care să promoveze imaginea comunei.
 Modernizarea stațiilor de autobuz de pe raza comunei

505
  Introducerea transportului școlar
 Creșterea numărului de prestatori de servicii de transport care au rute ce trec prin
localitate
 Cuprinderea comunei Vișina în lista de priorități a județului pentru modernizarea
infrastructurii de transport.
3.1. Promovarea resurselor umane și valorificarea potențialului uman
 Parteneriate
 Educație și cultură
 Sectorul ONG
3.2. Calitatea vieții în comunitate
 Sănătate și protecție civilă
 Incluziune socială și protecție socială, dar nu numai
 Alimentație (mod de viață)
3.3. Locuri de muncă care să asigure bunăstarea economică
 Pregătire profesională
 Acces la informație
 Mobilitatea fortei de muncă
3.4. Îmbunătățirea serviciilor de asistență socială și protecția copilului;
 Proiecte care să vizeze educația pentru sănătate
3.5. Creșterea calității serviciilor educaționale din localitate
 Reabilitarea școlii și construcția unei săli de sport
 Formarea cadrelor didactice și dotarea școlilor din localitate
 Diminuarea absenteismului în rândul copiilor romi și prevenirea segregării
 Reabilitarea infrastructurii educaţionale;
 Promovarea învățării pe parcursul vieții;
 Creşterea accesului la educație, în special pentru categoriile dezavantajate (romi);
 Prevenirea abandonului școlar;
 Asigurarea calităţii serviciilor educaţionale în educația timpurie și în învăţământul
pentru copiii și elevii cu cerinţe educaţionale speciale;
 Creşterea calităţii actului de predare;
 Susţinerea dezvoltării organizaţiilor nonguvernamentale;
 Dezvoltarea de parteneriate cu mediul nonguvernamental
 Dezvoltarea de parteneriate cu AJOFM în vederea organizării unor cursuri de formare
 Dezvoltarea infrastructurii sociale

506
  Creşterea calităţii serviciilor de sănătate publică;
 Dezvoltarea unor servicii de combatere a excluziunii sociale;
 Promovarea unui stil de viată sănătos;
 Creşterea accesului la informații pentru locuitorii Comunei Vișina;
 Construcția de locuințe sociale pentru romi, tineri și grupuri dezavantajate;
 Creșterea accesului la locuri de muncă decente;
 Înființarea unui club al tinerilor;
 Dezvoltarea unor servicii de protecție civilă.
 Înființarea de parcuri de joacă și modernizarea parcului existent
 Intensificarea măsurilor active de ocupare, în special în ceea ce privește etnicii romi și
vârstnicii;
 Dezvoltarea serviciilor de consiliere, orientare profesională și informare privind
cariera;
 Dezvoltarea unor programe de antreprenoriat;
 Facilitarea accesului la cursuri de formare și perfecționare continuă;
 Înființarea unui azil pentru bătrâni
 Proiecte care să vizeze educația pentru sănătate
Educația este cel mai important factor care influențeaza dezvoltarea unei comunități.
Până în prezent Comuna Vișina a fost cuprinsa în o serie de programe și proiecte care vizau
îmbunătățirea calității educației în școli.

507
 BALADA

Am amintit de balada despre distrugerea satului Vișina. O simplă căutare pe google

sau youtube cu cuvintele “balada Vișina” duce la un cont, Fabr1s, care a postat o baladă a lui
Mihai Căpățână. Mulți vișinari știu de ea și mi-au spus. Cântecul de pe youtube are părți
comune cu cel amintit de Theodor Zuga ( vezi pag. 470) și cu cel de mai jos.
Chiar după ce am făcut ultima verificare a textului și am zis că așa rămâne, nimic nu
mai adaug, am dat de o monografie din Tia. Răsfoind-o, am dat de câteva pagini de folclor,
mai concret este amintit un lăutar, Ion Marcu născut la Doanca pe 26 decembrie 1915, care a
cules balade din zonă. Apare apoi numele și textul baladelor. Între ele, Dezrobirea Vișinei, așa
că m-am întors la text și am adăugat balada, (vezi mai jos).
Comunicând cu domnul Petre Prioteasa, mi-a confirmat că balada era cântată la
nunțile și petrecerile din sat în forma în care este redată mai jos și/sau pe youtube (sunt
asemănătoare). Petre Prioteasa a povestit că fiind de vreo 6 ani, a fost luat de părinți la nunta
la niște vecini, Ioana și Ștefan Irimin ( Lache și Oana lui Lache), vecinii fiind socri mici, iar
mireasă fata lor, Viorica, farmacistă la Craiova. În casa lor (fam Irimin) a fost o vreme sediul
poștei (peste drum de Mariana Crăciunescu Tutunaru). La acea nuntă, își amintește Petre
Prioteasa, bătrânii insistau să li se cânte Dezrobirea Vișinei, fapt ce a atras atenția și
curiozitatea copilului Petre. A cântat taraful din comună, condus de Nică Feraru și alcătuit din
membri ai familiei lui de lăutari. Copilul nu a înțeles mare lucru atunci, dar a rămas
impresionat de liniștea deplină și atenția acordată cântecului de către toți cei prezenți și de
insistențele bătrânilor de a li se cânta. Domnul Prioteasa mai spune că a avut scrisă o variantă
mai cizelată, mai șlefuită, apropiată de varianta lui Marin Căpățână, zis Căleață.

DEZROBIREA VIȘINEI

Oră-n cata bocăei, / În gura hărăboiei, / Cam pe valea Galbinei

Sântum nene, sântum dragă,/ Sunt trei sate, acuma sate / În vistirie nebăgate.
N-au dat biru la domnie, / Nici haraci la-mpărăție, / De-mpărat nu vor să știe.
Nu vă pară înșelăciune, / Eu pe nume vi le-oi spune. / Una mi-este Vișina
Și-alta mi-e Urzicuța / Spusai Oanii, vii prin ea? / Pe-aci, Polovina
Crescut-au tufani prin ea. / Dar biru și dajdia, / Cine făcu, c-o scotea
Tot din sat , din Vișina! / Pârcălabul Negoiță / Mânca câte-o gâsculiță

508
Doamne câte-o turtuliță / Să vezi de-o lume drăguță. / Toată ziua că-mi umbla,
Tot în sat, în Vișina, / Unde bani de bir cerea. / Dară ei ce îmi făcea!
Cu parii-n goană-l gonea, / Pân-afar din sat mi-l da, / Sărăcuț de maica mea.
Pârcălabul ce-mi făcea / Când așa că mi-i vedea ! / Acas’ doamne se trăgea,
Bastonu-n cui mi-l punea / Și prin sat nu mai umbla. / Nu știu, trei zile trecea(u)
Mare ordin că-mi venea. / Ordin de la -mpărăție / Să vedeți, cu grea urgie,
Profezu că mi-s venea. / La pârcălab că-mi trăgea. / Și din gură așa-i zicea:
- Pârcălabe, dumneata, / Gata îți este dajdia, / Dajdia și milica
C-o poftește domnia. / Pârcălabul răspundea, / Amărât precum s-afla:
- Măi profeze, dumneata / Iute-ntoarce trăsura, / Că te-o simți Vișina,
Nici cu viață n-oi scăpa. / Până-ntorcea trăsura, / Că mi-l simția Vișina,
Cu pari în gooană-l gonea / Până - afar’ din sat mi-l da. / Dar profezu ce-mi făcea
Când așa că mi-i vedea? / La-mpărat că se ducea / De departe-ngenunchia
Mâna, poala-i săruta / Și din gură așa-i zicea: / - Împărate, luminate
Dumnezeu să-ți facă parte, / De ochi și de sănătate, / De-o lumioară la moarte,
Vișina s-a-mbogățit, / Face arme ferecate, / Cere oaste să se bată
Unde-n lume nu se poate. / Face săbii de argint / Ce-n lume nu s-a pomenit.
Da-mpăratul ce-mi făcea / Când așa că-mi auzea ? / În cameră Doamne intra,
Scria cărți în toate părți / Și răvașe prin orașe. / Multă oaste s-adunase
Vin pe drumuri, totuși drumuri, / Pe vâlcele, stegurele / Und’ te uiți din deal în vale
Parcă te ia de-o grea jale, / Ca nisipul Nistrului / Ca iarba pământului,
Ca stelele cerului, / Ca frunza vizdeiului. / Și mai sunt la Lisăndrie
Vreo optzeci de mii să-mi vie , / Tot la Vișina să-mi vie, / Lasă de se aduna.
Cu oastea cine-mi pleca? / Săvai tătaru mazdrac, /Cu mazdracu cât mârtacu.
În capul mârtacului / Mi - e pus fierul plugului / Ca fierea pământului.
Da-n ce vreme-i nimerea? / Cam în ziua Paștelui, /Când mi-este lumea gătită.
Doamne și mi-e spovedită / Că de moarte mi-e gătită / Dar Vișina ce-mi făcea?
Ce obicei că-mi avea? /Lăutărași că-și tocmea, / Butii cu vin că-și cumpăra,
La o măgură ieșea, / Lăutarii le cânta. / Ăi tineri că mi-s juca(u),
Ăi bătrâni că mi-i privea(u), / Horă mare se făcea, / Totodată că-mi venea,
Trei ciori mari că mi-ș venea, / Bălegi de cal că-mi lua, /Și prin horă mi-arunca,
Nimeni seama nu băga. / Dar cine seama băga? /Ăi uncheși, moșnegi bătrâni.
Genele, sprâncenele / Le-au cuprins vederile. / Le săltau cu cârjele
De-și priveau nurorile. / D-ăi bătâni că ce făcea(u)? / La ăi tineri că se ducea(u).

509
Și din gură le zicea(u): / Măi băieți, aste semne de se fac / Nu sunt semne de trăit,
Sunt semne de răfuit / Vișina s-a pustiit / Da’ ăi tineri ce-mi făcea?
Nici în seamă nu-i băga. / Nu știu, trei ceasuri trecea / Iacă tătaru-mi sosea!
Începea tătaru a bătea, /De-o grea ceată că-mi cădea, / Curgea(u) gloanțe ca ploaia
Ca ploaia primăvara, / De urla și cățeaua / Tot în sat, în Vișina
Începe tătaru a bătea, / P-ăi tineri că mi-i robea, / Cot la cot că mi-i lega,
La pachet că mi-i ducea, P-ăi bătrâni că mi-i tăia. /În Vișina cin’ rămânea
Ăi unchieși, moșnegi bătrâni. / Genele, sprâncenele / Le săltau cu cârjele
De-și priveau cărările / Și toate drumurile. / Începea tătaru a bătea
Fete mari cu bani pe cap, / Tot gata de măritat. / Sălbișoare le-au luat,
Prin fântâni le-au aruncat / De se găsesc și-acuma / Tot în sat, în Vișina.
Dar în urma Vișinei / Să vezi că cine-mi sosea / Era Stan de la Stănești
Căci ’ncalecă cât clipești / La ăi unchieși că se ducea / Și din gură-așa-mi zicea:
- Măi, unchieși, moșnegi bătrâni, / Ce-mi dăruiți de-ăl colac / să dezrobesc Vișina,
Să fac sat precum era. / D-ăi bătrâni că-i răspundea(u), / Amârâți precum s-afla(u):
- Mă, Stănică, dumneata / Îți dăm vii, îți dăm moșii, / Care fată ți-o plăcea,
Tot din sat din Vișina, / Tu Stănică, ți-oi lua, / Să-ți mai dăm pe Galbina,
Dezrobește Vișina, / Rău ne-a secat inima. / Să vezi Stan, că ce-mi făcea
Când așa că-i auzea! / Mâna-ntr-o traistă băga, / Un pui de bici că-mi scotea
Și pe cal mi-l fluștura. / Se punea murgu pe coate, / Să scape voinici de moarte,
Cu coada fuior în vânt, / Așa fugea de-amărât. / Pe tătar mi-l ajungea,
De departe că-i striga: / Măi tătare, dumneata / -’Ți crucea și legea /
Ia uită-te la stânga! / Calul ți s-a deschingat, / Șaua pe gât i-a venit
Nu ți-e frică de trântit? / Pe lângă tătar de da, / Paloșu că mi-l scotea,
Frumos capu-i reteza, / Vișina o dezrobea, / P-aci se șpărgăluia,
P-aci pe la Vădastra. / Și p-aci pe la Mircea, / Făcea sat precum era.
Mai ziceți moșule, amin. / Mi-a fost cântecul deplin / Și mai am o mie-n sân
Dacă ăsta nu vă place / Șapte sute vom mai face / Și mai dați cu băutura,
Ca să ne mai udăm gura / Și mai dați cu stropitoarea, să mai udăm-nghițitoarea.

510
511