Organizarea în bresle a meșteșugarilor din Transilvania

Breasla – caracter profesional

Breslele = corporații meșteșugărești de tip feudal constituite în vederea reglementării producției, a

desfacerii produselor meșteșugărești, a procurării materiei prime, a înființării de noi ateliere, în
vederea reglementării concurenței, în vederea apărării intereselor profesionale ale meșteșugarilor.

A. Organizarea breslei

Breasla este administrată de un consiliu de meșteri. Breslele cuprindeau pe meșterii calificați din
aceeași branșă, practicând aceeași meserie sau din branșe înrudite. Conducătorii breslei, doi sau mai
mulți, erau aleși și se numeau staroști.

Breasla își avea statutele, elaborate, dezbătute și adoptate în adunarea generală a membrilor ei.
(Statute de breastă) – statutele au fost întărite de sfatul orașului.

Breasla își avea tribunalui propriu, unde se judecau pricinile și neînțelegerile dintre meșterii breslași sau
între calfe și meșteri, dar mai ales abaterile de la dispozițiile statutelor.

Casa breslei – se țineau adunările, se organziau ospețele și petrecerile. Pe frontispiciul casei era
sculptată stema breslei. Breslele mai puteau deține mori, grădini, cuptoare de topit, vii, heleștee, situate
la marginea orașului.

Fiecare breaslă avea câte un sigiliu propriu și un steag propriu, cu elementele caracteristice gravate.

Ierarhia breslei – staroste, foștii staroști, meșterii bătrâni (urmau meșterii după vârstă), meșterii
tineri.

Pentru a deveni membru al breslei trebuia parcurs un traseu lung și greu – ucenicia și călfia

a. Ucenicia – ucenicul trebuia să învețe un număr de ani la un meșter breslaș.

Condițiile de primire a tinerilor devin tot mai restrictive odată cu trecerea timpului
- Să fie de sex bărbătesc.
- Să fie născut din familie legitimă.
- În orașele săsești, din sec. XV, să fie de origine germană.
- În contextul răspânirii Reformei religioase în Transilvania – religia catolică.

Sunt eliberate certificate copiilor (de la 10-12 ani) care deveneau ucenici, iar copii de meșteri erau
privilegiați.

Înainte de a fi acceptat ca ucenic, candidatul trebuia să facă un timp de probă, de cca 2-4 săptămâni.
Dacă era acceptat trebuia să plăteacă anumite taxe în bani și în natură. După ce candidatul devenea
ucenic, el trecea de sub autoritatea părintească sub aceea a meșterului. Ucenicul trebuia să servească pe
stăpân nu numai în meseria aleasă, ci și în treburile gospodărești.
Ucenicul putea să schimbe stăpânul dacă era înfometat, dacă era trimis să lucreze la alți meșteri, dacă
era bătut. După terminarea uceniciei, i se elibera ucenicului un certificat despre învățarea
meșteșugului, plătind o taxă de 25 de dinari breslei. Pe baza acestui certificat ucenicul putea fi angajat
calfă.

b. Călfia

Prin obținerea certificatului de ucenicie, ucenicul devenea calfă.

Existau două posibilități – să rămână în oraș și să se angajeze la un meșter sau să călătorească prin alte
centre urbane pentru a-și însuși mai bine meseria. Timpul de călfie varia între 2-4 ani. De acum putea să
și vândă forța de muncă unui meșter în schimbul unui salariu, fixat de breaslă.

Ca și ucenicul, calfa aparținea familiei meșterului, primind îngrijire și adăpost pentru timpul angajării
sale. Majoritatea statutelor de breaslă nu permiteau căsătoria calfelor.

Cu timpul se organizează asociații de calfe, aflate sub controlul breslelor. Conducătorii asociaților de
calfe se alegerau anual, iar adunările se țineau de două ori pe lună. Asociațiile calfelor aveau și funcții
religioase. Se formază uniuni de asociații de calfe.

În viața calfelor, două momente aveau o deosebită importanță – călătoria, anii de plimbare, și lucrarea
de măiestrie. În timpul anilor de călătorie, calfa vizita și lucra în mai multe orașe. Când sosea într-un oraș
nou, calfa se prezenta la părintele calfelor cu cartea de calfă, pentru a fi repartizat unui meșter.

Examenul de meșter (lucrarea de măiestrie)

Calfa trebuia să prezinte în prealabil

- Un certificat de naștere,
- Un certificat de ucenicie,
- Un certificat de moralitate,
- Cererea personală a calfei care dorea să devină meșter.

Examenul consta într-o probă practică, o lucrare de măiestrie sau o capodoperă. Lucrarea isprăvită era
prezentată breslei, care alegea o comisie de examinare. Dacă lucrarea era apreciată de comisie,
candidatul era declarat meșter și trebuia să dea o masă meșterilor din breasla respectivă. Tânărul
meșter putea să și deschidă atelier, după ce depunea jurământ în fața judelui orașului că va respecta
statutele breslei și va contribui la înflorirea orașului. Acesta trebuia, de asemenea, să se căsătorească.

Lupta dintre calfe și meșteri

- stagiu de ucenicie devine tot mai lung

- meșterul exploata prin constrângere economică pe calfă (cu tentă ideologică comunistă)

Răzvrătirea calfelor exploatate, lupta lor, s-a sfârșit prin înfrângerea acestora.
 c. Meșterii

După îndeplinirea tuturor condițiilor și după depunerea jurământului în fața judelui, noul meșter
devenea membru al breslei = cei care lucrau în breasla respectivă și aveau un atelier propriu.

- Un singur atelier, un singur meșteșug, un singur meșter și familia sa.

d. Staroștii și conducerea breslei

În fruntea breslei stateau staroștii aleși în adunarea generală în fiecare an cu unanimnitate de voturi din
partea meșterilor breslași, și care îndeplineau funcții de conducere – economice, administrative, juridice
etc. Numărul staroștilor la început era 2, ulterior ajunge la 4. Un staroste putea să fie reales dacă își
îndeplinea atribuțiile cu cinste. Cel mai în vârstă dintre staroști se numea starostele bătrân sau părintele
breslei.

Obligațiile și drepturile staroștilor

- Convocau și conduceau adunările breslei,

- Administrau averea breslei,
- Aveau sarcina controlului calității produselor meșteșugărești și a inspectării atelierelor,
- Conduceau registrele breslei (registrul pedepselor, al ședințelor, al declarării de meșteri, al
aprozilor etc),
- Primeau ucenicii, îi repartizau meșterilor breslași,
- Păstrau sigiliul oficial al breslei, scrisorile, pe care le depuneau în lada breslei,
- Atribuții judecătorești.

La conducerea și organizarea breslei mai contribuiau și părintele calfelor, meșterii controlori și

supraveghetori, consiliul celor bătrâni, meșterul de serviciu etc. Breasla avea un notar sau diac, ce
redacta certificatele și documentele necesare și ținea contabilitatea breslei.

Adunările breslei. Breasla ținea de obicei 4 adunări pe an în casa starostelui sau în casa breslei.

B. Evoluția breslei în Transilvania, secolele XIV-XVI

La început organizarea este mai simplă, patriarhală, pentru a deveni tot mai rigidă, severă, mai
exclusivistă, pe măsura dezvoltării meșteșugurilor.

În primele timpuri, breslele au jucat un rol progresist, în sensul dezvoltării tehnicii, al disciplinei în
producție, însă pe parcurs încep să joace un rol limitativ prin îngrădirea inițiativelor (sec. XVI)
La început breslele nu puneau piedici la primirea copiilor de iobag la ucenicie, însă când concurența
începe să constituie un pericol, copiii de țărani și mai ales aceia ai iobagilor nu mai erau primiți la
învățătură. Pe parcurs taxele de intrare în breaslă și la ucenicie sporesc. Sporesc, pe parcurs, și anii de
ucenicie (variază între 3 și 5 ani). În orașele germane, tinerii de neam maghiar sau de neam român nu
erau primiți sau erau primiți foarte greu în breaslă, din secolul al XVI-lea mai ales. Titlul de meșter se
obține cu tot mai mare dificultate.

Condițiile morale – naștere, origine socială, etnie. Condițiile tehnice – anii de ucenicie, de călfie, de
călătorie, lucrarea de măiestrie. Condițiile materiale – taxa de înscriere ca ucenic, taxa plătită la sfârșitul
uceniciei, taxa de meșter, masa pentru meșteri, cotizațiile la asociația calfelor, la biserică devin TOATE
tot mai constisitoare.

La început, membrii breslelor, atât cei bătrâni, cât și cei tineri se bucurau de drepturi egale. Pe parcursul
sporirii numărului meșterilor și a creșterii concurenței, meșerii bătrâni îi exclud pe cei tineri de la
conducere.

Prețurile produselor meșteșugărești sporesc începând din secolul al XV-lea. Trepatat, în mediul urban se
formează o oligarhie meșteșugărească, al cărei membri ocupă funcții politice de conducere în
comunitate.

C. Activități în cardul breslei

Membrii breslei erau obligați să participe la slujbele și la procesiunile religioase, îmbrăcați în haine de
sărbătoare, cu steagul breslei pe care era cusută stema ei.

În breaslă se organizau petreceri periodice comune ale membrilor săi.

D. Caracteristici ale breslei

 Breasla impunea unele metode uniforme de fabricație.

(ex tipul de lemn pentru tâmplari sau dimensiunile postavului și a pânzei pentru croitori etc)
 Breasla a reprezentat o organizație de ajutor reciproc, se plătea o taxă de înscriere și apoi
cotizații periodice.
 Breasla, caracter militar
(membrii prestau serviciu de garnizoană, iar în război constituiau o unitate militară separată,
membrii breslei trebuiau să apere zidurile orașului și turnul repartizat în caz de primejdie).
 Breasla își trimitea reprezentanții în conducerea orașelor respective, dominând viața politică a
acestora, alături de negustorii bogați și alte elemente urbane.
 Conflicul dintre dintre feudalul nobil și orașeanul meșteșugar.
Uniunile inter-urbane ale breslelor

Treptat, breslele de aceeași specialitate din mai multe orașe se asociază. La baza acestor uniuni
breslașe stăteau interesele materiale ale meșterilor din breslele asociate – procurarea materiei prime,
procesul de producție, prețurile produselor, desfacerea produselor, controlul asupra calfelor. Izolarea
economică și juridică este depășită. Asocierea breselor se face în adunări speciale, la care erau
reprezentate, prin delegați, toate bresele ce intrau în uniune.

*Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (1387-1437), rege al Germaniei (1410-1437), împărat al

Sfântului Imperiul Roman de Națiune Germană (1433-1437) ia măsuri ca toate orașele să fie înconjurate
cu ziduri, pentru a fi mai ușor apărate împotriva dușmanilor. Aceste ziduri erau prevăzute cu turnuri de
apărare de jur împrejur. Zidurile orașelor, turnurile, bastioanele erau încredințate spre apărare și
întreținere breslelor.

Breslele meșteșugărești, 40 – 50, în orașele mari în secolul al XVI-lea, în Transilvania.

Exemple de bresle – aurarii, blănarii, cizmarii, șelarii, croitorii, lăcătușii, tâmplarii, zugravii,
ferestregii, tăbăcarii, căruțașii, rotarii, olarii, bărbierii, pielari, strungarii, săbierii, curelarii,
arcarii, scutarii, etc.