Meșteșugurile și breslele meșteșugărești din Bistrița

Breslele mesteșugărești erau organizații ale meșterilor ce munceau în aceeași branșă

meșteșugărească sau în una înrudită, în cazul în care cei din branșa în cauză nu puteau forma
singuri o breaslă.

Întrucât producția meșteșugărească s-a dezvoltat foarte repede, iar numărul de meșteri ce
practicau același meșteșug creștea considerabil, formarea breslelor a fost necesară în vederea
îndepărtării concurenței, astfel meșterii fiind protejați.

Înainte de a pătrunde într-o breaslă, tinerii erau supuși multor privațiuni și umilințe, iar
pregatirea lor dura mai mulți ani. Pentru a deveni ucenici, aceștia trebuiau să facă probă o
perioadă de timp în atelierul meșterului pentru a le fi testate aptitudinile. Odată ce treceau
această probă, ucenicii puteau fi angajați de către meșteri doar în schimbul unor taxe ce variau
în funcție de perioadă sau breaslă. Anii de ucenicie nu erau deloc ușori, iar odată încheiați
ucenicul primea un certificat ce atesta învățarea meșteșugului, pe baza căruia putea fi angajat
calfă. Apoi, pentru a deveni membru al unei bresle, era necesară parcurgerea a mai multor
pași. În primul rând, calfa trebuia să aleagă între a rămâne la meșterul de la care a învățat și
între a călători în orașele unde meșteșugul respectiv era mai dezvoltat, timp de aproximativ 4
ani. După încheierea călătoriei, calfele urmau să dea un examen, iar apoi, pentru a deveni
membre ale breslei trebuiau îndeplinite alte câteva condiții: trebuiau să ofere o masă bogată
meșterilor ce făceau parte din breasla respectivă și trebuiau să se căsătorească. În urma acestor
demersuri, tinerii erau liberi să iși deschidă propriul atelier și erau primiți în breaslă.1

Bistrița aflându-se printre orașele cu cea mai dezvoltată viață economică, este printre primele
orașe în care apar breslele. Cu toate că nu este cunoscut cu exactitate anul în care au apărut, în
secolul al XIV-lea aceastea sunt pomenite pentru prima dată în documente ce vizau
organizarea acestora și rezolvarea problemelor legate de concurența dintre meșteri. Astfel,
dintr-un document de la începutul anului 1367 cunoaștem existența unor asociații
meșteșugărești la Bistrița. Magistratul orașului Bistrița ia la 6 ianuarie 1367 unele măsuri cu
privire la activitatea meșteșugarilor din oraș hotărând că orice lucare de meșteșugar fie mică,

1
Ancuța Berendea, Breslele meșteșugărești și dezvoltarea economică a Ardealului, Editura U.T.Press, 2015, pp.
44-45
fie mare, trebuie să respecte legea veche.2 Cu alte cuvinte, breslele au apărut cu mult timp
înaintea anului 1367 din moment ce exista deja o lege valabilă până în acel an.

Numărul breslelor din Bistrița a ajuns chiar până la 25, oscilând în funcție de economie.La
sfârșitul secolului al XVI-lea, numarul mesterilor era unul destul de ridicat, însă a scăzut
foarte mult în urma ciumei din anii 1602-1603. Printre breslele care au jucat un rol foarte
important pentru economie se numară: Măcelarii, Brutarii, Pielarii, Tăbăcarii, Cizmarii,
Fierarii, Blănarii, Cojocarii, Mănușarii, Cuțitarii, Sumănarii, Pălărierii, Funarii, Țesătorii de
lână, Țesătorii de pânză, Butnarii, Arcarii, Olarii, Croitorii și Trăistarii3. Restul branșelor
meșteșugărești, deși foarte însemnate, nu aveau suficienți membri pentru a forma o breaslă.

Cetatea orașului cuprindea mai multe turnuri apărate și întreținute de către unele bresle
precum: Turnul Dogarilor, Turnul Rotarilor, Turnul Curelarilor, Turnul Croitorilor, Turnul
Fierarilor, Turnul Șelarilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Aurarilor, Turnul Tâmplarilor și
Turnul Funarilor. Șefii breslelor aveau un cuvânt important de spus în deciziile Bistriței de
altădată.

Datorită abundenței de materii prime, meșteșugurile de prelucare a lemnului au fost grupate in

mai multe bresle si branșe: dogărit-butnărit, rotărit-căruțărit și tâmplărit-dulgherit. Registrul
orașului consemnează între 1461-1462 meseriile de dogari, rotari-căruțari, strungari în lemn,
măsari și tâmplari. Cea mai complexa branșă a meșteșugului o reprezentau strungarii care
puteau să execute piese de mobilier, roți dințate pentru mori, ceasuri și alte elemente din lemn
utile industriei medievale. Meșteșugarii lemnului erau implicați în protejarea laturii de sud a
cetății unde se afla Turnul Rotarilor cu Portița Broaștelor și Turnul Dogarilor. Dulgherii,
tâmplarii sau măsarii aveau produse folositoare, însă acestea acopereau doar nevoile
orășenilor bogați sau ale feudalilor, întrucât restul populației își procura astfel de obiecte de la
meșteșugarii “clandestini” sau sătești. Așadar ca sferă de activitate aceste branșe nu erau
foarte deosebite, sub numele de tâmplari aflându-se și dulgherii și măsarii. Pe la sfârșitul
secolului al XVI-lea existau in jur de 20 de măsari, iar în urma ciumei din 602 numărul a
coborât la 13.4

2
Ștefan Pascu, Meșteșugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea, Editura Academiei Republicii Populare
Române, 1954, p. 82
3
P.Zimmermann, Urkundenbuch Zur Geschichte Der Deutschen in Siebenburgen, I, Sibiu, 1892, pp. 449-453,
apud: Bistrița: Istorie, Oameni și Cultură, Editura Regio, Bistrița, 2011, pp. 44-45
4
Ștefan Pascu, op.cit., p. 187
Meșteșugurile alimentare au cunoscut o dezvoltare ascendentă continuă. Una dintre cele mai
importane bresle era cea a măcelarilor, aceștia fiind foarte numeroși și puternici. În anul 1361,
în documente este menționat faptul că măcelarii intră într-un conflict cu postăvarii din cauza
faptului că nu erau mulțumiți cu câștigul obținut din vânzarea cărnii și în cadrul măcelăriilor
se mai vindea și postav. Așadar, aceștia erau foarte puternici și bogați. În plus față de
activitatea dintre zidurile orașului, aceștia întrețineau legături cu Moldova, de unde cumpărau
atât carne, cât și postav, însă în urma plângerii depuse de către postăvari regelui Ludovic
acestora le este interzis să îl mai vândă. Există o foarte mare certitudine că măcelarii erau deja
constituiți în breaslă în acel an, însă nu se știe cu exactitate. În secolul al XV-lea orașul devine
un centru economic de mare importanță, iar aceștia își dezvoltă activitatea în legătură cu
nevoile orașului și joacă un foarte important rol în viața orașului.5 Din rândul acestora s-au
ales jurați sau juzi, în Familia Fleischer (Tirman) fiind 3 membri care au deținut funcția de
jude în intervalul anilor 1460-1514.6

O altă breaslă foarte dezvoltată bazată pe un meșteșug alimentar a fost cea a

brutarilor.Produsele brutarilor bistrițeni erau foarte cunoscute și apreciate, în special pâinea
albă și jimbele, acestea consumându-se la masa principelui ardelean. Printre cei ce lăudau
produsele brutarilor bistrițeni se numără Alexandru Lăpușneanu. Unul dintre jurații ce au
participat la conducerea orașului este Laurențiu brutarul, menționat în 1533.7

La fel ca și brutăritul, berăritul era foarte apreciat de către Alexandru Lăpușneanu, acesta
cerându-le deseori bistrițenilor să îi trimită meșteri berari pricepuți.8 În secolul XV este
atestată familia Brewer (Bierbrauer) care a avut de doua ori funcția de jude al orașului în
intervalul anilor 1465-1468.Această familie plătea unul dintre cele mai mari impozite ale
vremii pentru a își arăta puterea financiară.9

Cel mai dezvoltat meșteșug ce ținea de îmbrăcăminte era pielăritul, ce se împarte in mai multe
branșe. Una dintre acestea este cea a tăbăcarilor, ce aveau o uriașă putere economică, în anul
1460 fiind jude tăbăcarul Gheorghe Eiben cel bătrân. Aceștia încep să se organizeze abia în
secolul al XVI-lea, cand obțin 7 privilegii pentru a își asigura interesele în fața concurenței.

5
Ștefan Pascu, op.cit., p.59
6
Konrad G. Gündich, Patriciatul orășenesc până la începutul secolului al XVI-lea, în „File de istorie” IV, 1976,
pp.181-191, apud: Bistrița: Istorie, Oameni și Cultură, Editura Regio, Bistrița, 2011, p. 48
7
Ștefan Pascu, op.cit., p.106
8
Hurmuzaki-Iorga, Documente, XV, 1, pp.577-578, 623, apud: Ștefan Pascu, Meșteșugurile din Transilvania
până în secolul al XVI-lea, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1954, p. 108
9
Bistrița: Istorie, Oameni și Cultură, Editura Regio, Bistrița, 2011, p. 49.
La sfârșitul acestui secol existau 67 de meșteri, însă în urma ciumei au mai rămas doar 9.10
Pielăritul propriu-zis rămâne totuși meșteșugul ce le leagă pe toate celelalte. Exista însă o
foarte mare concurență între pielari și cizmari, concurență ce a dus la un proces ce a durat 8
ani, între 1512 și 1520.Acesta s-a încheiat cu interzicerea cizmarilor de a vinde și prelucra
piele, aceștia putând să prelucreze pielea doar pentru familiile lor.11 Cizmarii formau totuși o
breaslă foarte importantă, fapt ce reiese în special din faptul că unul dintre turnurile principale
era întreținut de către aceștia. Această branșă este importanta și pentru că va da o personalitate
foarte importantă a secolelor XV-XVI - Andreas Beuchel – acesta fiind cel care introduce
elementele renascentiste în Bistrița și proprietar al Casei Ion Zidaru.

O altă branșă ce ține de pielărit este cea a blănaritului sau cojocăritului. Blănarii au jucat și ei
un rol important în viața politică, între juratții orașului aflându-se în anul 1432 Blasiu
blănarul. La sfârșitul secolului al XVI-lea existau 48 de meșteri blănari-cojocari, iar după
ciumă au supraviețuit doar 14. Această breaslă a fost cea mai puternică breaslă de blănuri din
Transilvania, Bistrița fiind bogată în materii prime necesare acestui meșteșug. Timp de 24 de
ani, juzii orașului au fost reprezentanți ai acestei bresle, între 1521 și 1545.12

Deși celelalte branșe ale pielăritului satisfăceau nevoi limitate și s-ar putea spune că nu erau
foarte importante, în jurul anului 1465 unul dintre turnurile de apărare era al șelarilor și altul
al curelarilor, iar curelarul Andrei Reimer conduce orașul în calitate de jude între 1412 și
1419. Mai târziu, în anul 1523 alți reprezentanți ajung la conducere în calitate de jurați.13

Deoarece în Bistrița lâna oilor se găsea în abundență, a început să se dezvolte țesătoria și

postăvăritul. Postăvarii erau organizați în breaslă încă din 1361, iar din faptul că aveau în grijă
un turn reiese că formau o breaslă puternică. Un reprezentant al acestora a ocupat funcția de
jurat în anul 1413.14

Un meșteșug strâns legat de cel al țesătoriei este croitoria. Breasla croitorilor apare în secolul
XV, din rândul careia ajung sa aibă funcții importante în conducerea orașului mai multe
familii.

10
C. Negruțiu, Din istoria Bistriței, în “File de istorie”, 1909, nr. 26, p.2, apud: Ștefan Pascu, Meșteșugurile din
Transilvania până în secolul al XVI-lea, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1954, p. 111
11
Ștefan Pascu, op.cit., p.114.
12
Ibidem, pp.122-126.
13
Ibidem, pp 129-140
14
Ibidem, pp. 146-150
Breasla funarilor era una dintre cele mai importante, membrii acesteia fiind menționați în
documente începând cu anul 1461. Aceștia administrau un turn al orașului, iar în 1522 unul
dintre reprezentanții acestora devine jude al orașului.15

Fierarii, săbierii, cuțitarii, turnătorii de cuie, turnătorii de clopote, căldărarii și armurierii sunt
atestați la Bistrița din secolul al XV-lea. Lăcătușii producători de piese de feronerie,
încuietori, lacăte, ceasuri și arme de foc, sunt atestatați din secolul XVI. Datorită acestor
meșteșuguri de prelucrare a metalului, în vechiul burg se produceau toate tipurile de
armament, inclusiv plumb, puști și ghiulele de diferite calibre, iar moara de pulbere a orașului
vindea mai multe sortimente de praf de pușcă în Transilvania și Moldova.

Aurarii și argintarii din Bistrița au realizat piese de orfevrărie cunoscute încă din secolul al
XIV-lea. În anul 1456 aurarii, constituiți într-o breaslă, apărau unul dintre turnurile cetății
orașului. Minele de argint Rodna au oferit bistrițenilor materie primă pentru produsele de
orfevrărie.

Majoritatea breslelor se dezvoltă, iar unele chiar apar în secolul XV. Pornind de la breslele
mai vechi și mai dezvoltate, se desprind o mulțime de bresle noi. Vor apărea noi ocupații
precum cele de bărbier, pălărier sau cărăuș. De asemenea, apar breasla săpunarilor și breasla
pantofarilor. Se vor dezvolta lumânăritul, cărămiditul, olăritul, pietrăritul și zidăritul. Pe lângă
acestea, odată cu dezvoltarea transporturilor a crescut și importanța breslei rotarilor.

Începând cu secolul XV, are loc un foarte mare avânt economic, putându-se discuta chiar și
despre existența unei clase intelectuale, atestată între anul 1461 și 1522 ca platitoare de taxe,
fapt ce arată că se bucurau de o situație foarte bună.16

Olarii bistrițeni erau grupați într-o asociație profesională, de la sfârșitul secolului al XV-lea,
iar în 1530 făceau parte dintr-o uniune a breslelor de olari din centrele urbane ale
Transilvaniei. Breasla îi cuprindea pe meșterii care făureau vase, ulcioare, căni, dar și sobarii,
cărămidarii și țiglarii solicitați în Moldova. Olarii foloseau ca materie primă luful din Dealul
Cărămizilor sau Dealul de ardezie, azi dealul Codrișor din partea sudică a orașului.
Meșteșugul a fost practicat în satele din apropiere, iar ceramica de Bârgău realizată de
meșterii români concura ceramica meșterilor sași din Bistrița în secolele XVIII-XIX.

15
Op.cit., p.49.
16
Ibidem, pp.52-53.
Breslele meșteșugărești din Bistrița au fost printre cele mai dezvoltate și puternice bresle din
Transilvania și au avut un rol foarte important în dezvoltarea societații de azi.
ANEXE

LISTĂ IMAGINI

1. Sigla breslei strungarilor

2. Sigla breslei dogarilor
3. Turnul Dogarilor
4. Sigla breslei rotarilor
5. Sigla breslei tâmplarilor
6. Sigla breslei măcelarilor
7. Sigla breslei tăbăcarilor
8. Sigla breslei cizmarilor
9. Sigla breslei blănarilor
10. Sigla breslei șelarilor
11. Sigla breslei țesătorilor
12. Sigla breslei croitorilor
13. Sigla breslei fierarilor
14. Sigla breslei aurarilor
15. Sigla breslei săpunarilor
IMAGINI
1.Sigla breslei strungarilor
2. Sigla breslei dogarilor
3. Turnul Dogarilor
4.Sigla breslei rotarilor
5. Sigla breslei tâmplarilor
6. Sigla breslei măcelarilor
7. Sigla breslei tăbacarilor
8. Sigla breslei cizmarilor
9. Sigla breslei blănarilor
10. Sigla breslei șelarilor
11. Sigla breslei țesătorilor
12. Sigla breslei croitorilor
13.Sigla breslei fierarilor
14. Sigla breslei aurarilor
15. Sigla breslei săpunarilor