Buletinul Ştiinţific

al Universităţii "Politehnica" din Timişoara

Istoria arhitecturii românești

Potaissa – o explorare a evoluției așezării

stud. arh. Varga Bettina - Evelin

Abstract

Viața Potaissei a fost una trepidantă: cu o producție meșteșugărească diverisificată și de mare

intensitate, o activitate agricolă deosebită și relații comerciale foarte întinse, Potaissa rămâne
oglinda faciesului urban al civilizației daco-romane, rezultatul proceseului romanizării și totodată
focar de romanizare. Potaissa devine un oraș roman grație locuitorilor săi, autohtoni, daci și
coloniști, „topiți” de-a lungul veacurilor rând pe rând, laolaltă în masa poporului daco-roman,
plămada etnică a viitorului popor român. Dezvoltarea așezării este condiționată în cel mai înalt grad
de prezența Legiunii V Macedonica: aceasta a sosit într-un sat și va pleca, un secol mai târziu, dintr-
un oraș din care iradiază civilizația romană provincială spre lumea rurală înconjurătoare.i

Keywords: dacia romană, castru, Legiunea V Macedonica, Turda, evoluție

1. Preliminarii. Context istoric. o atracție coloniștilor; nu în ultimul rând, a tras în

În urma celor două războaie dintre Decebal
și Traian (101-102 și 105-106), oparte din
teritoriile locuite de daci sunt incorporate
Imperiului Roman, constituindu-se provincial
Dacia. Și pentru Potaissa, anul 106 înseamnă
începutul unei noi epoci. Pe măsura apropierii
statului roman de Dunăre, unele aspect material,
dar și spiritual ale acestei civilizații nu erau
tocmai străine autohtonilor. Începând însăși cu
vara anului 106, într-un timp foarte scurt, se
întreprinde o adevărată explorare a teritoriilor
înglobate Imperiului: înregistrarea punctelor
strategice, a resurselor natural, amenajarea rețelei
de drumuri, stabilirea garnizoanelor și
construirea fortificațiilor. Imediat după cucerirea
romană de la 106 e.n. a teritoriului actualului
Turda (județul Cluj), o așezare rurală a fost
fondată de un nucleu de coloniști, veniți din
diferite zone ale Impreiului Roman, „din toată
lumea”, cum zice Eutropius ex toto orbe Romano.
Cariere de piatră și păduri pe de-o parte, terenuri
propice agriculturii pe de altă parte au constituit
cumpănă poziția Potaissei, pe drumul imperial
principal al provinciei. ii
Începerea conflictelor marcomanice
(războaie între Romani și diferite triburi
germanice) au determinat Roma să trimită în jurul
anului 168 Legiunea a V-a Macedonica din
Moesia, la Potaissa pentru a întări defensiva
nord-vestică a Daciei romane. Leagiunea a
construit aici, la Dealul Cetății, sediul unității
legionare până în perioada aureliană, cel mai
mare castru cu funcționare îndelungată din
această provincie romană.iii
Viața Potaissei romane a fost una
trepidantă: o producție meșteșugărească
diverisificată și de mare intensitate, o activitate
agricolă deosebită, desi este greu de delimitat
teritoriul rural al legiunii de cel al orașului; de
asemenea, au existat relații comerciale foarte
întinse, cu localități din Dalmația, Peninsula
Balcanică, Asia,Syria, Ionia, o circulatie
monetară ce reflect situația politică și economică
a localității.
„Orașul roman se stinge cu încetul”iv 382m)v permitea controlul văii Arieșului. Castrul,
Retragerea aureliană, dupa 271, a constituit un prin dimensiunile sale de 573 x 408 m, el se
element major cu consecinte deosebite de ordin înscrie în categoria castrelor mijlocii din Imperiul
politic, demografic, economic, social si Roman. Cu laturile lungi (de nord și de sud) de
administrativ, insă fără să cauzeze încetarea vieții 573 m și cele scurte (de est și de vest) de 408 m,
daco-romane pe acest teritoriu. Cu toate acestea, uriașul dreptunghi pe care-l descrie ocupă o
activitatea economica s-a restrâns, s-au produs suprafață de 23,4 ha și adăpostea 5.000 de
mari schimbări în plan demografic, se revine militari.
încet dar sigur la economia naturală, viața se
ruralizează și în acest fel, dupa părăsirea zonei,
castrul începe să cadă în ruină.
Sunt dovezi obținute prin descoperirile
arheologice, ele confirmând pe deplin că la
Potaissa a existat continuitate de viață, populația
autohtonă a rămas pe loc. Descoperirile
monetare, de obiecte mărunte, reamenajările
modeste pe latura vestică a horreum-ului,
mormintele de înhumație, seriile evolutive ale
unor categorii de materiale (fibule, opaițe)
elementele de factură creștină arată că, până la
invazia hunică, în pragul ultimul sfert al veacului
al IV-lea, viața a continuat la Potaissa. După
secolul al V-lea, în mijlocul acesteia sau alături
se așează elemente aparținând popoarelor în
migrațiune (apar urme sporadice de factură
germanică). Aceste populații vor conviețui cu
elemente autohtone daco-romane.

2. Condiții geomorfologice. Avantaje

geostrategice.
Alegerea terenului pe care s-a construit
castrul a fost condiționată de corelarea
necesităților strategice (expuse de teoreticienii
military antici) cu factorii ce compun mediul
ambiant.
Cadrul natural
Zona castrului roman de la Potaissa se
încadrează din punct de vedere geomorfologic în
depresiunea Turda, subunitate a drepresiunii
Transilvaniei, situate la piciorul Munților
Apuseni. Castrul este situate pe o terasă a văii
Arieșului, care are caracter de interfluviu,
separând două pârâie ce o delimitează (Racilor și
Sândului). Platoul Dealului Cetății era greu
accesibil dinspre nord, est și sud; din castru (cota
375) se deschidea o perspectivă largă spre
teriroriul înconjurător. În momentele ideale,
drumul imperial spre Napoca putea fi observat pe
o porțiune întinsă, iar un eventual turn de
observație situate pe dealul Șuia (cota max
Img.1 – plan de situație – reconstruire personal după mai multe
ilustrații aparținând lui M. Bărbulescu
Hyginus este de părere că porta decumana
trebuie plasată în punctul cel mai înalt din
castruvi, ceea ce la Potaissa s-a putut respecta.
Observația aceluiași Hyginus privind existența
unui drum de-a lungul laturilor castruluivii s-a
verificat: drumul care trece prin porta principalis
dextra coboraă de-a lungul laturii sudice a
castrului, îndreptându-se spre spre orașul antic;
castrul era astfel legat de principalul drum ce
străbătea Dacia și, prin intermediul acestuia, de
marile căi terasate ale Imperiului Roman.
Apropierea de o apă este o recomandareviii,
respectată în cazul Potaissei.
O pădure în apropierea castrului este o vecinătate
periculoasă, care trebuie evitată.ix Platoul de la
vest de castru, care urcă în pantă ușoară spre N-
V, nu pare să fi prezentat pericole din aceste
puncte de vedere. Totuși, pentru mai multă
siguranță, în acestă zonă înaltă este posibil să fi
existat un turn de pază și de semnalizare.x
Castrul este ferit de torenți.xi
La toate aceste recomandări și precauții, Vegetius
adaugă necesitatea de a avea în apropiere lemn și
furajexii. Mai mult, un aspect de negligjat
reprezintă apropierea salinelor și a carierelor de
piatră, un factor care a contribuit la construirea
castrului: numai pentru incintă au fost necesari
vreo 20.000 m3 piatră.
Oragnizarea internă. Edificii.
O rețea de drumuri fusese stabilită în
interiorul castrului chiar din momentul trasării
sale pe teren după ritualurile vremii, via
principalis și via praetorian, având un rol
deosebit în organizarea spațiului întregului
castru, comparabil cu kardo și decumanus din
structura urbană romană. Via principalis unește
porțile de pe laturile de nord și sud ale castrului
(principales), străbătând fortificația cu o lățime
de 10,30m. Miezul acestru drum, pe o porțiune
lată de 5,75 m, este alăctuit dintr-un strat de turf
volcanic de 20cm grosime. Deasupra și în
extremități s-a depus piatră de râu și pietriș. Via
Praetoria conducea de la poarta praetorian, de
pe latura estică, spre edificiul comandamentului,
situate lângă via principalis, având o lățime de
9,30m.
Img.2 – castrul de la Potaissa. Organizarea spațiului. 1- clădirea
comandamentului (principia), 2 – complexul termal (palestra), 3 – canalul
din colțul de nord-est de evacuare a apelor reziduale din castru, 4 –
bastionul din colțul de N-V, 5- bastionul de curtină, 6- poarta de pe latura
de vest (porta decumana), 7 – complexul de horrea
Una din cele mai însemnate aedificia publica din
Potaissa era, fără îndoială, amfiteatrul, care nu
putea lipsi dintr-un centru military de asemenea
amploare. Oricât de curios ar părea, urmele sale
nu au fost sesizate pe teren până în present (caz
similar la Apulum). Sanctuarele mithraice sunt
tot atât de firești la Potaissa ca și amfiteatrul. În
acest sens, un cap colossal al lui Mithras, poate și
mâna dreaptă a aceleiași statui uriașe descoperite
nu puteau proven decât din vreun mithtaeum
săpat în pantile Dealului Cetății.
Pantele Dealului Cetății nu par să fi fost locuite
decât după construirea castrului. Anterior puteu fi
folosite în unele zone pentru înmormântări.xiii Pe
terenul dinspre Dealul Zânelor, Arieș și Valea
Sândului, densitatea de locuințe a fost
remarcabilă; pereții interiori erau tencuiți iar pe
jos se afla un pavaj din cărămizi (36x25cm). Pe
pantile estice ale Dealului Zânelor s-a localizat
unul din cartierele meșteșugărești ale Potaissei,
cu ateliere de olari și pietrari.xiv
În latus praetorii sinistrum, între grupul de barăci
și via singularis se află un complex de grânare
(horrea). Complexul are formă dreptunghiulară,
cu trei compartimente; identificare acestor
construcții drept grânare este sigură datorită
prezenței elementelor specifice (contraforturi,
ziduri sau piloni în interior pentru susținerea
podelelor) și prin locul ocupat în castru.
Img.3 – complexul horrea. Imagine preluată din Mihai Bărbulescu –
Potaissa. Studiu Monografic
Locuințele soldaților, numite „barăci” sau
„cazărmi”, ocupau cea mai mare parte din
suprafața castrului. Într-un castru de legiune se
aflau 64 de „barăci”. Ele erau desinate fiecare
unei centurii (numele antic al „barăcii” era din
acest motiv centuriaxv) și se impărțeau în încăperi
(contubernia). Un grup de barăci era situat între
principia și complexul de horrea. Această baracă 3. Cronologia castrului de la Potaissa –
(Baraca V) are o lungime de 65,90 m și este etape distincte
compusă dintr-un șir de 11 încăperi, dintre care
zece de dimensiuni aproximativ egale (zece
Există 3 mari momente care marchează pe deplin
contubernia)xvi
devenirea așezării. În prima jumătate a secolului
Cercetările din 1993 în praetentura dextra au al II-lea, au existat 2 nuclee de locuire; un vicus
depistat o construcție impunătpare, cu ziduri de o format, foarte probabil, din populația autohtonă și
masivitate neobișuită. Unele încăperi aveau siutat, așa cum o demonstrează răspândirea
pardoseală impermeabilă, iar câteva spații monedelor din prima parte a veacului amintit, pe
fuseseră aceperite cu bolți de beton roman, Dealul Zânelor, dar cu o evidentă extindere a ariei
construite pe o structură de tuburi de teracotă. Cel spre nord și nord-est, în Valea Sândului; un
mai imporant edificiu cercetat în castru este posibil conventus civium Romanorum, plast la
clădirea comandamentului (principia). Acest sud-est de Potaissa, respective la poelele Dealului
edificiu ocupă osuprafață de 0.89 ha, ceea ce Zânelor, pe drumul imperial.
înseamnă 3,8% din suprafața castrului. În jurul Odată cu instalare Legiunii a V-a Macedonica în
unei curți cu portice, se dispun încăperi pe 3 zonă, cel mai devreme în 168, începe o nouă fază
laturi; în locul celei de-a patra laturi se află o mare din evoluția așezării. Prezența trupelor legionare
sală acoperită, din care se trece în ultimul șir de aici și ridicarea castrului au avut drept consecință
încăperi, cu sanctuarul castrului (aedes dezvoltarea fără precedent a localității: a sporit
Principiorum) la mijloc. Spre vest de curte se afla numărul de cetățeni, s-a impulsionat viața
marea sală – basilica. Lungimea ei (72m) econimică, s-au extins zonele de locuit, a crescut
reprezintă lățimea întregului edificiu. La spectaculos cifra locuitorilor și, în cele din urmă,
extremitățile de nord și sud alea basilicii s-au s-a acordat statutul municipal sub Septimus
descoperit două construcții simetrice (tribunalia). Severus (municipium Septimium Potaissense).
Cele două podiumuri (suggestus) erau sitauate „Nici o altă localitate din provincial Dacia nu a
desupra unor spații de 24, respectiv de 26m2, fost atâtxvii de marcată în evoluția sa de elementul
închise de ziduri foarte puternice. Latura care militar”
închide construcția spre vest cuprinde în centru Însfârșit, un al treilea moment în devenirea
sanctuarul castrului – aedes Principiorum. Potaissei îl constituie apariția coloniei. Datele
puține și destul de contradictorii menționează
ridicarea lui Patavissensium vicus direct la
statulul de colonia tot sub Septimus Severus;
există o singură atestare epigrafică a Potaissei cu
acest statut juridic superior. O altă inscripție
atestă prezența municipiului după Septimius
Severus, respective sub Caracalla. Din aceste
două ipoteze, putem avansa la concluzia că doar
o unitate administrativ-teritorială din Potaissa a
primit rangul de colonia, respective primul viscus
daco-roman. Astfel, Potaissa ar fi, după Apulum,
un exemplu de dualitate urbană în Dacia. „Dacă
lucrurile stau în acest mod, atunci avem o altă
dovadă a marii dezvoltări urbanistice a provinciei
în vremea Severilor – momentul de apogee al
stăpânirii romane la nord de Dunăre”xviii
În această perioadă, scutirea cetăţenilor
Potaissei de impozitul funciar încuraja activităţile
agricole. Aducerea legiunii V Macedonica la
Img.4 – edificiul comandamentului (principia) din castrul leginuinii V Potaissa a reprezentat un factor determinant
Macedonica. Reconstrucție axonometrică preluată din Mihai Bărbulescu
– Potaissa. Studiu Monografic
pentru încurajarea vieţii economice şi intensitatea
schimburilor; disponibilităţile băneşti importante
au permis dirijarea unei părţi generoase a averii
locuitorilor cetăţii spre domeniul spiritual de la
manifestările religioase, lumea (domeniul)
funerară, urbanism și diferite aspecte ale vieţii
cotidiene. Potaissa era un oraş bogat, cosmopolit;
arta era prezentă deopotrivă în oraş (arta publică)
şi în casa cetăţeanului.
În anul 274 Legiunea a V-a Macedonica,
împreună cu celelalte trupe romane, s-a retras din
Dacia, ulterior pietrele zidurilor fiind folosite de
locuitori pentru a construi clădirile și bisericile.
Castrul a continuat să fie utilizat multi timp
după retragerea romană din anul 274 așa cum stau
mărturie numeroasele materiale arheologice din
secolele IV-V și VIII-X descoperite în perimetrul
castrului. Ruinele castrului au rămas în picioare
până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate
din castrul roman au fost folosite pentru
construcția a numeroase clădiri din centrul Turzii.
În castru au fost descoperite mai multe obiecte
vechi (piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri,
inscripții pe piatră, monede, obiecte mărunte),
cele mai multe dintre ele găsindu-se acum în
diferite colecții și muzee din țară, printre care și
în Muzeul de Istorie Turda, sau din străinătate,
majoritatea la Budapesta și Viena.
i x
M. BARBULESCU, Din istoria militara a daciei romane
ii
ibidem
iii
BALÁZS ORBÁN, Torda város és környéke ("Orașul
Turda și împrejurimile sale"), , Budapesta, 1889
iv
MIHAI BĂRBULESCU, Potaissa. Studiu Monografic.
1994, Muzeul de istorie Turda
v
A. CĂTINAȘ, M. BĂRBULESCU, în ActaMN, XVI,
1979
vi
De munitionibus castorum, p. 56
vii
ibidem
viii
HYGINUS, VEGETIUS, Epitoma rei militaris, I, 22;
III, 8
ix
HYGINUS, 57; Iulius Africanus,VI, p.76
Încheiere
Legiunea a V-a s-a instalat în Dacia într-un
moment de răspântie a istoriei Impreiului Roman.
Pax romana instaurată de Augustus se dovedise a
nu fi veșnică, iar relativul echilibru și stabilitatea
lumii romane erau adânc zdruncinate.
Castrul de la Potaissa a constituit nu numai
o pavăză a vieții romanexix ci, așa cum am descis
în această lucrare, a fost un focar de iradiere a
romanității începând cu însăși existența, în inima
Daciei, a unei fortificații tipic romane,
exemplare.
Și, timp de un secol, legiunea înrolat
provincialii din Dacia, dintre care unii erau
indigeni, și i-a învățat să fie pe deplin romani.
Redați Daciei ca veteran, ei au vehiculat, până în
îndepărtate așezări rurale, modul de viață roam și
au împrăștiat sămânța roditoare a limbii latine.xx
I. TÉGLÁS, ArchErt, XXXII, 1912, p. 93-95
xi
HYGINUS, 57, Vegetius I, 22; III, 8
xii
Epitoma rei militaris, I, 22; III, 8
xiii
MIHAI BĂRBULESCU, Potaissa. Studiu monografic.
1994, Muzeul de istorie Turda
xiv
ActaMN, VI, p.522
xv
H.V. PETRIKOVITS, Innenbauten, p.36
xvi
MIHAI BĂRBULESCU, Potaissa. Studiu monografic.
1994, Muzeul de istorie Turda
xvii
ibidem
xviii
ibidem
xix
ibidem
xx
ibidem