Xilogravura ca ilustrație de carte din Moldova în perioada secolelor XVII-

XIX

Abstract
In activitatea de conservare restaurare a cărților apărute în perioada sec XVII-XIX, unde
deseori foaia de titlu este deteriorată sau chiar lipseste, ilustratiile care însoțesc textul constituie
un element deosebit de important în datarea cărții respective, localizarea tipografiei, etc. Deși
gravorii preferau să rămână anonimi, totuși, multe din gravurile întîlnite în cărțile bisericesti sunt
semnate, discret, de către aceștia, oferindu-ne astăzi un valoros instrument cu ajutorul căruia
putem obține informații necesare întocmirii documentației știintifice care însoțeste orice
activitate de conservare restaurare a unui bun cultural. Lucrarea iși propune să prezinte, pe scurt,
activitatea gravorilor care au activat în zona Moldovei și ale căror lucrări le-am întâlnit în cărțile
conservate și restaurate în cadrul laboratorului de restaurare carte al Facultății de Teologie
ortodoxă din Iași.

Inceputurile gravurii de carte în Moldova

Gravura din Moldova este un domeniu din istoria artelor mai puţin studiat şi cunoscut.
Chiar dacă de-a lungul timpului au apărut numeroase publicaţii consacrate ilustrării cărţii vechi,
majoritatea cercetătorilor şi-au orientat preocupările asupra textelor sau decorațiilor miniate şi
mai puţin asupra gravurilor.
Dealtfel, in spatiul Moldovei au circulat foarte multe manuscrise (sunt cunoscute
renumitele scoli de caligrafie de la Manastirile Neamt, Putna, Dragomirna), asa incat necesitatea
tiparului apare mult mai tarziu decat in celelalte provincii romanesti, iar in perioada de început,
cartea tipărită imita manuscrisele atât prin tăietura literei, cât şi prin ilustrare, frontispicii, iniţiale,
vignete.
Dezvoltarea gravurii de carte în Moldova a fost o consecinţă a apariţiei tipografiilor în
această regiune. Domnitorului Vasile Lupu şi Mitropolitului Petru Movilă li se datorează
înființarea primei tipografii din Moldova, pe lângă Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi (1642).

1
 Împreună cu presa de tipar, Mitropolia primeşte şi o parte din gravurile de lemn, realizate
de călugărul Ilia şi considerate printre cele mai reuşite stampe ale ediţiilor din Kiev şi Lvov între
anii 1639-16701. Gravurile acestui meşter ilustrează prima carte tipărită la Iaşi în 1643 – Cazania
sau Carte românească de învăţătură scrisă de Mitropolitul Varlaam.

Cartea românească de învăţătură, numită şi Cazania lui Varlaam, din 1643, ilustrată cu
xilogravuri realizate de Ilia Anagnoste, artist de reputaţie internaţională, necesită o atenţie
specială. Respectivul meşter execută pentru această carte două Cadre de foaie de titlu care
împodobesc în mod diferit cele două tiraje scoase în cadrul aceleiaşi ediţii şi numeroase ilustraţii,
15 dintre ele semnate Ilia sau Ilia A., unele fiind datate în 1641 şi 1642.

Este evident că anumite gravuri care evocă crâmpeie din istoria bisericească a Moldovei
au fost concepute anume pentru această foarte frumoasă carte ieşeană. În acest sens pledează cele
două Cadre de foaie de titlu în care figurează, printre alţi sfinţi, Sfântul Ioan cel Nou de la
Suceava, precum şi gravura care o înfăţişează pe Sfanta Cuvioasa Paraschiva (fig 1).
In prima variantă, titlul cărții este încadrat într-o xilogravură, în care sunt reprezentați:
sus, în centru, Iisus Hristos, în cele patru colțuri ale chenarului - cei 4 evangheliști încadraţi în
medalioane, cu câte o carte în mâini şi simbolurile lor evanghelice: Matei (înger), Marcu (leu),
Luca (taur), Ioan (vultur), în dreapta textului, Sf. Apostol Pavel și Sf. Paraschiva, în stânga - Sf.
Ap. Petru și Sf. Ioan-cel-Nou, iar jos, Sf. Trei Ierarhi.

1
Stavila Tudor, Xilogravura religioasă în Moldova medievală interferențe occidentale și regionale, Revista de
Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă „Akademos” Numărul 4(11) / 2008 / ISSN 1857-0461

2
 Fig 1 Cele două variante de foi de titlu ale Cazaniei lui Varlaam, gravuri realizate de către Ilia Anagnoste

A doua variantă a foii de titlu prezintă în partea superioară un medalion cu Sf Trei Ierarhi,
în colţul dreaptă sus – Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, în colţul stângă sus, Sfântul
Gheorghe. În părţile laterale nişte coloane stilizate cu elemente vegetale.
In ambele variante, individualizarea fiecărui personaj după vârstă, vestimentație, expresia
feței transpusă cu mințiozitate dovedesc îndemânarea artistului gravor. Desigur, pentru alte
ilustraţii, cum ar fi Intrarea lui lisus în Ierusalim, Învierea (Coborârea la iad), Coborârea
Duhului Sfânt (Rusaliile), Duminica tuturor sfinţilor, Iisus în templu, Naşterea lui Iisus, Tăierea
împrejur, Botezul Domnului, Bunavestire, Întâmpinarea Domnului, Schimbarea la faţă,
Adormirea Maicii Domnului, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, etc , iscusitul gravor a
preluat în mod creator diferite elemente existente în xilogravurile ucrainene sau în cele germane.
Astfel, el conjugă procedeele de tradiţie bizantină cu cele de sorginte apuseană.

3
 Fig 2 Naşterea lui Iisus Hristos, Cazania lui Varlaam, 1642 Fig 3 Figura 3 Tăierea capului Sf. Ioan, Cazania lui Varlaam

Specificul gravurilor Cazaniei este constituit nu atât de originalitatea iconografică a

motivelor evanghelice, cât de expresivitatea stângace şi naivă a tratării, imaginile lui fiind
apropiate de operele de artă populară2. Acest aspect se ilustrează elocvent prin scena Naşterea lui
Iisus Hristos (fig 2 ) unde cei doi păstori sunt îmbrăcaţi în costume moldoveneşti specifice
secolului al XVII-lea și prin gesturile lor firești exprimă o profundă evlavie față de Pruncul Iisus
sau prin scena Tăierea capului Sf. Ioan (fig 3) unde călăul este îmbrăcat cu cămaşă, cu iţari şi
este încins cu bete ca ţăranii vremii, iar Salomeea, Irod şi Irodiada par nişte domni şi domniţe
aidoma celor ilustrați în pictura moldovenească3.

Gravurile pentru frontispicii întâlnite în Cazania lui Varlaam poartă aceleaşi particularităţi
stilistice ca şi iniţialele din text fiind utilizate modelele din manuscrise sau tiparul imaginii „alb
pe negru” şi invers4. Letrinele, de mai multe mărimi, sunt decorate cu elemente vegetale, motive
florale ce formează ramuri, cununi, ghirlande etc. Unele sunt neîncadrate, unele alcătuite din
împletituri ca în vechile manuscrise moldoveneşti (litera K), altele alcătuite din motive botanice
cu îngeri, ramuri cu frunze stilizate, etc.

Pe parcursul secolelor XVIII şi XIX cartea lui Varlaam a fost retipărită de 12 ori, fiecare
ediţie suportând devieri considerabile în ceea ce priveşte ilustrarea5. Gravurile din cărţile tipărite

2
Tatai -Baltă C., Incursiune în xilogravura românească. Secolul XVI-XIX // „Apulum‖, Alba Iulia, 1979.
3
Chiaburu, E, Carte și tipar în Țara Moldovei, Ed UAIC, 2010, pg 36
4
Stavila Tudor, Icoana basarabeana, din secolul XIX – Ed ARC, Chisinau, 2009, pg 99
5
Savițchi I, Gravura Moldovei medievale în contextul artei europene. Studiu istoriografic, Arta,
Academia de stiinte a Moldovei, Chisinau, 2011, pg 52
4
la Mănăstirea Sf Trei Ierarhi purtau amprenta influenţelor ucrainene, având fondul închis şi, în
acelaşi timp, păstrau un caracter tradiţional, specific miniaturii lui Anastasie Crimca. Ornamentul
geometrizat a fost înlocuit cu cel vegetal, stilizarea formelor devenind mai pronunţată.

După Cazania lui Varlaam, la Iaşi se tipăreşte Pravila lui Vasile Lupu (1646) şi Liturghia
(1672) ilustrată de gravorii Grigore şi Sandu. De asemenea, după apariţia Cărţii româneşti de
învăţătură este cunoscută activitatea unui alt gravor care a activat la Iași, Ioan Moldoveanul,
despre care se presupune că ar fi aceeaşi persoană cu Ioan Bacov, adică Ioan din Bacău,
cunoscutul gravor care a lucrat în Ţara Românească6.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, un gravor renumit a fost Damaschin Gherbest.
La fel ca mulţi tipografi, Damaschin a început să lucreze în tipografiile de la Iaşi, colaborând cu
ieromonahul Mitrofan la imprimarea Dumnezeieştii Liturghii (1679) şi a Psaltirii slavo-române
(1681). A pregătit ilustraţiile pentru lucrarea În contra ereziilor (1683), după care a plecat în Ţara
Românească, la Bucureşti, unde a lucrat la Evanghelia din 1682, Apostolul şi Evanghelia din
16837.
In anul 1679 Dosoftei obţine sprijinul lui Nicolae Milescu Spătaru şi a Patriarhului
Moscovei Ioachim, prin intermediul cărora cumpără o nouă tipografie pentru Sf Trei Ierarhi şi
care este instalată de tipograful Vasile Stadniţchi de la Uniev. În perioada ulterioară aici se
tipăresc traducerile şi scrierile lui Dosoftei: Dumnezeiasca Liturghie (1679), Molitvenicul
denţăles (1681) şi Viaţa sfinţilor (1682-1686).

Concomitent cu dezvoltarea tiparului şi evoluţia gravurii de carte în secolul XVII, la

mănăstiri continuă să fie realizate mai multe manuscrise, decorul cărora purtând, evident,
influenţa gravurii de carte, miniaturile, frontispiciile şi iniţialele fiind executate în culori
monocrome, după cum o demonstrează manuscrisele slave târzii ale lui N. Milescu Spătaru
(Descrierea Chinei) şi ale lui Dimitrie Cantemir (Descrierea Moldovei, 1705).

În tipăriturile apărute la Iaşi spre sfarsitul sec al XVII-lea (Dumnezeiasca Liturghie, 1679;
Psaltirea slavoromână, 1680; Vieţile sfinţilor, 1686) elementele ornamentului renascentist sunt
îmbogăţite cu forme baroce. Motivul ce domină ornamentica manuscriselor din această epocă

6
Chiaburu, E., Carte și tipar în Țara Moldovei, Ed UAIC, 2010 pg 276
7
Chiaburu, E., Carte și tipar în Țara Moldovei, Ed UAIC, 2010, pg 282
5
este viţa de vie în formă de spirală, care înconjoară medalioanele sfinţilor, iar frunzele şi strugurii
se utilizează pentru decorul frontispiciilor şi a iniţialelor sau însoţesc textul (figura4).

Figura 4 Psaltire, Iași, 1680, Pagina de titlu http://www.tipariturivechi.ro/document/psaltire-8

De notat că în 1682 se înființează, prin strădaniile patriarhului Dositei al Ierusalimului, o

tipografie grecească la Mănăstirea Cetățuia de lângă Iași, în care s-au tipărit mai multe cărți
grecești, mai cu seamă pentru apărarea Ortodoxiei în Țara Sfântă, atacată de misionarii catolici ai
timpului. În acea tipografie de la Cetățuia a lucrat Mitrofan, un meșter tipograf cunoscut, care va
deveni apoi conducătorul tipografiei de la București și în atelierul căruia se va forma și viitorul
tipograf Antim Ivireanul.

Ilustratia de carte din Moldova in perioada sec al XVIII-lea

În anul 1714, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, la sfatul Patriarhului Hrisant
Notara al Ierusalimului, la Iași, în cadrul Mănăstirii Sf Sava şi-a deschis cursurile Academia
Domneasca din Iaşi şi a luat fiinţă o tipografie slavo-română şi o bibliotecă, care din anul 1744,
prin Patriarhul Silvestru al Antiohiei, a tipărit şi în limbile greacă şi arabă. 8Această tipografie a

8
Tătărucă C., Sf Sava-mănăstire, tipografie,bibliotecă, școală, Biblos, 3,1996, pg 13
6
funcționat până în anul 1821. Conform cercetarilor in domeniu tipografia Manastirii Sf. Sava din
Iasi continuă activitatea tipografiei de la Cetatuia, care avea in dotarea sa litere grecesti aduse de
la Venetia .

Apariţia, funcţionarea pentru scurt timp şi dispariţia neaşteptată şi inexplicabilă a

tipografiei episcopiei de la Rădăuţi (1744-1746) a suscitat multe controverse în istoriografie9.
Aici s-au tipărit doar 5 cărți. O fineţe deosebită a artei xilogravurii medievale moldoveneşti este
caracteristică pentru tipografii-gravori Grigore şi Sandu, care tipăresc și ilustrează aici, în anul
1745, Ceaslovul. Două dintre gravurile care însoţesc textele – Iisus Hristos la masa Cinei de
Taină (fig 5 a ) Bunavestirea (fig 5 b) şi cu semnăturile ambilor gravori reflectă o elegantă
structură compoziţională şi o măiestrie aparte a tehnicii xilografice, având pe la colţuri alte patru
medalioane mai mici cu imaginile lui Iacov, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigore, înscris
pe fondul întunecat şi completate ornamente florale reprezintă o compoziție complexă,
echilibrată, deosebit de elaborată.

9
Mîrza, M. Tipografia Mitropoliei Moldovei la mijlocul secolului al XVIII
lea: ipoteze, îndreptări, consideraţii, Analele Putnei, 49-72, 2014, 2, p.49
7
 Fig 5.a Iisus Hristos la masa Cinei de Taină si Fig 5.b Bunavestire și semnăturile celor doi tipografi
monogramelor celor doi tipografi gravori gravori

Gravura executată de acești tipografi-gravori, Grigore şi Sandu, atestă o măiestrie

deosebită a punerii în pagină şi a fineţii desenului, în aplicarea haşurii pe fundal întunecat şi
deschis10.

La începutul secolului al XVIII-lea, în gravura de carte se constată o pondere mai mare a

ornamentului de factură barocă şi eliminarea motivelor renascentiste. În decorarea foilor de titlu,
câmpul gravurii devine mai lat, se utilizează frecvent imagini de flori şi de fructe11.

Gravura de carte, în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII, a fost marcată de
personalitatea celui mai reprezentativ gravor al epocii – Mihail Strilbiţchi (semnat adesea Ierei
Mihail, Protoierei Mihail, Popa Mihail), care se stabileşte la Iaşi în 1750. Din 1756, când
gravorul realizează prima lucrare şi până în 1807/ 08, el devine cunoscut ca autor a aproximativ
200 de gravuri, care includ foile de titlu, frontispiciile, scenele biblice şi imaginile
evangheliştilor, precum şi diverse viniete şi iniţiale. Adesea lucrează împreună cu fiul său,
Policarp. Mihail Strilbiţchi, desi nu a realizat lucrari deosebit de valoroase din punct de vedere
artistic, a fost unul ditre cei mai prolifici tipografi (activand la Iasi, Movilau, Dubasari, Neamt),
traducatori de carti bisericesti și ilustratori de carte.

10
Savițchi I, Gravura Moldovei medievale în contextul artei europene. Studiu istoriografic, Arta,
Academia de stiinte a Moldovei, Chisinau, 2011, pg 52
11
Stavila T., Icoana basarabeana, din secolul XIX – Ed ARC, Chisinau, 200, pg 102
8
 Mihail Strilbiţchi folosea tehnica gravării în lemn cu umbre şi lumini. În unele dintre
ilustraţii, Mihail Strelbiţchi se inspira din realitatea înconjurătoare sau din credinţa populară. N.
Iorga îl considera pe Mihail Strelbiţchi „un spirit occidental, amator de cărţi frumoase, elegant
legate, de rafaelici îngeraşi grăsuţi şi dornici de a se juca până şi cu insignele episcopale” 12

13
Fig 6a Vignetă Fig 6b Stema si initialele tipografului Mihail Strilbițchi

Dintre cele 50 de titluri de cărţi tipărite la Iaşi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, 33 de
titluri aveau orientare religioasă, iar 17 conţinut laic14. După 1796 Mihail Strilbiţchi transferă tipografia
de la Dubăsari la Movilău, unde aceasta va funcţiona până în anul 1800.

Evoluția ilustratiei de carte din Moldova sec al XIX-lea

Preotul Mihail Strilbiţchi, fiind cunoscut starețului Dosoftei Calmuschi, a fost chemat de
acesta la mănăstirea Neamț. Mihail Strilbiţchi a răspuns pozitiv și a venit la Neamț cu tot cu
tipografia sa. Astfel, în anul 1805 își începe activitatea una dintre cele mai importante centre

12
Iorga, Tipografia la romani, în Scrieri despre artă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1968. pg 215
13
https://tiparituriromanesti.wordpress.com/tag/mihail-strilbitchi/
14
Stavila T., Xilogravura religioasă în Moldova medievală interferențe occidentale și regionale, Revista
de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă „Akademos” Numărul 4(11) / 2008 / ISSN 1857-0461, p 44
9
tipografice din spațiul românesc. Cea dintâi tipăritură ieşită de la Neamţ a fost o broșură ruso-
românească „Istoria sfintelor icoane şi despre autocefalie”15.

O contribuţie majoră în activitatea acestei tipografii îi este datorată Mitropolitului

Veniamin Costachi care, stabilindu-se pentru o perioadă la această mănăstire, a adus utilaj
tipografic de la Mitropolie. Stareţul Ioan, fiind încurajat de Mitropolitul Veniamin Costachi, a
iniţiat o vastă activitate de traducere şi tipărire a literaturii bisericeşti. Tipografia avea să fie
folosită și de monahi din Țara Românească precum Gherontie și Grigorie Dascălul. Ceea ce
aceștia traduceau din marea literatură patristică, Mitropolitul Veniamin tipărea la Neamț. Așa s-
au tipărit peste 100 de cărți cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, dar și cu cheltuiala sa,
atât la Neamț, cât și la Iași. Astfel, Mănăstirea Neamţ devine cel mai de valoare centru editorial
al acelor timpuri, iar N. Iorga il numeşte „atelierul cel mare de lucru pentru Biserică”16.

Sunt cunoscute mai multe nume de meșteri tipografi la Neamț, toți lucrând sub
îndrumarea stareților în vremea respectivă, între care se remarca starețul Neonil, cel care a
sprijinit intens activitatea tipografică și, în același timp, cel care a trimis foarte multe cărți
episcopului de atunci, Andrei Șaguna, pentru că în 1848-1849 revoluționarii maghiari ai lui
Kossuth au distrus foarte multe cărți de slujbă aflate în bisericile românești17.

Şcoala de gravori de aici s-a impus cu autoritate nu doar datorită lui Mihail Strilbiţchi, ci
şi meşterilor Simeon, Ghervasie, Teodosie şi Damian, Nicalai și Simeon fratele.

Simeon Ierei lucreaza pentru tipografia din Iasi iar apoi, timp de 20 de ani (1808-1829)
pentru tipografia Mrii Neamt. Gravurile sale au fost imprumutate si tipografiei din Bucuresti
(Acatistul din 1823 este ilustrat cu multe din matritele realizate de Simeon). Gravurile semnate de
Simeon Ierei se remarcă printr-un echilibru deosebit, prin atentia acordata chipurilor, prin finetea
taieturii. Gravorul propune una dintre cele mai fine tehnici ale gravurii în lemn, care poate fi
comparată doar cu gravura pe metal. În acelaşi timp, Simeon include textul religios în compoziţia
gravurii.

15
Moldoveanu, I., Tipografii eparhiale și mănăstirești în secolele 18-19 , Ziarul Lumina, 25 feb 2016
16
N. Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, vol. II , Bucureşti 1995, pg 219
17
M.Pacurariu, Tiparul în Biserica Ortodoxă Română – privire generală, http://www.editura-
andreiana.ro/produs/tiparul-in-biserica-ortodoxa-romana-privire-generala/
10
Fig. 7 Scara preacuviosului parintelui nostru egumenul Sfintei manastiri a Sinaiului, gravura apartinand lui Simeon
Ierei,1814 si detaliu cu semnatura gravorului

In 1821 se tipareste la Neamt prima Evanghelie ilustrată din spatiul romanesc, la care au
lucrat Simeon Ierei (Sf Evanghelisti Matei, Marcu, Luca) și Ghervasie monahul (ilustratia foii de
titlu, scena Ispitirea Lui Iisus, Schimbarea la fata, etc ) și

Ghervasie a fost unul dintre cei mai talentati gravori, desenul sau este elaborat, dinamic,
linia este aspră și plină de energie. Ghervasie a împodobit cu gravuri Noul Testament (1818), una
dintre cele mai frumoase cărţi româneşti. A lucrat pentru cea dintâi Evanghelie ilustrată,
tipăritură monumentală ieşită din teascurile de la Neamţ în 1821, dar a realizat si multe matrite
utilizate, de-a lungul timpului, la ilustrarea cartilor. Dintre aceste scene gravate se remarcă,
Mironositele la mormant, Sfanta Treime, Buna Vestire, Pogorarea de pe cruce, Maica Domnului.

11
Ghervasie posedă o tehnică fină a gravurii în lemn, modificând racursiul figurilor, al gesturilor şi
ritmizând consecvent compoziţia.
Teodosie monahul a lucrat peste 30 de ani la ilustrarea cartilor dar si la realizarea gravurilor
destinate multiplicarii icoanelor. Lucrarile sale sunt realizate cu grijă, migală, bună cuviință și
discreție.

Fig 8a Cadru de foaie de titlu Fig 8b foaia de titlu a cartii Minei pe Fig 8c semnatura gravorului
Iunie, 1846 realizată de Teodosie

Damian ieromonah, este activ la Neamt in perioada 1857-1860. Dintre lucrările sale se
remarcă Maica Domnului (1857, 1858), Proorocul David (1859), Sf Ioan Gura de Aur (1860).
Arta sa este strict decorativă Libertatea structurală a imaginii, proporţiile alungite ale chipurilor
se aseamănă cu cele mai reuşite miniaturi şi picturi exterioare ale secolului al XVI-lea18 .

18
Savițchi Iarina, Gravura Moldovei medievale în contextul artei europene. Studiu istoriografic, Arta,
Academia de stiinte a Moldovei, Chisinau, 2011
12
 Fig 9 Psaltirea, 1859 ilustrata de Damian

Imparatul David Sf Ioan Gura de Aur

Un alt nume de gravor întâlnit pe cărțile tipărite la Neamț este Necolai, care a realizat in
special frontispicii pentru Minee.
In anul 1860 activitatea gravorilor de la Manastirea Neamț a încetat, însă matrițele au fost
utilizate cu certitudine până în 1874 și chiar după această dată19 De exemplu, Noul Testament,
tipărit la Mrea Neamț în 1937 este ilustrat cu gravuri realizate de Simeon Ierei in 181820 .
Dealtfel, gravurile lui Simeon, ale lui Ghervasie sau ale lui Teodosie au fost copiate la sfarsitul
sec al XIX-lea de catre diferiti desenatori și utilizate, cu ajutorul zincografiei ( procedeu de tipar
pentru ilustrații în care se folosesc clișee obținute prin fotografiere și gravare pe plăci de zinc) , la
decorarea cărților.

19
Racoveanu Gheorghe, Gravura in lemn la manastirea Neamt, Bucuresti 1940, pg 19
20
Racoveanu Gheorghe, Gravura in lemn la manastirea Neamt, Bucuresti 1940, pg 16

13
Gravura de carte ca icoană
Sfârşitul secolului al XVIII-lea a mai cunoscut, în afară de gravura de carte şi gravura pe
hârtie, răspândită ca icoane, multe dintre ele fiind produse ale gravorilor de la Mănăstirea Neamţ.

Despre existenţa xilogravurii-icoană aflăm că la „...sfârşitul secolului al XVIII–lea şi

aproape întreg veacul XIX se cunoaşte gravura izolată, de mari proporţii, care s-a răspândit ca
icoană, în multe mii de exemplare; colorată (cu mâna, pe lângă liniile conturilor), sau
necolorată”21.

Prima xilogravură-icoană apărută la Mănăstirea Neamț este Adormirea Maicii Domnului

(1821, 160 x 238 autor Ghervasie)22, după care urmează gravurile în lemn ale lui Teodosie
monahul. Maica Domnului gravată pe lemn în 1827 este urmată de Înălţarea Domnului (1831) şi
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1852). O lucrare unica, de proporţii, este şi Catapeteasma
realizată la Neamţ în 1821, care repetă întocmai scenele din tradiţionalul iconostas ortodox,
semnat de Ghervasie.

Este posibil că, în calitate de icoane mai puteau fi utilizate şi gravurile pentru cărţi.
Totodata, fiind multiplicată, gravura de carte a avut o mai amplă răspândire decât operele de
pictură, favorizând o influenţă puternică asupra icoanelor din această perioadă de timp. Astfel, în
icoană prevalează o manieră şi un stil grafic accentuat, în care domină linia dură a conturului,
coloritului revenindu-i un rol secundar, dar fără intervenții majore în tipurile iconografice
ilustrate23.

Caracteristicile gravurii de carte realizată în Moldova

Gravorii de la Mănăstirea Neamț au utilizat tehnica xilogravurii, folosind lemnul de păr și

de buxus (adus din pădurile din Caucaz). Grosimea plăcilor era de 20-23 mm. Clişeul din astfel
de esenţe avea o rezistenţă deosebit de mare, permiţînd un număr de imprimări cuprins între
25000 şi 30000. Astfel se explică folosirea aceleiaşi gravuri în cărţi diferite imprimate în cadrul

21
Savițchi Iarina, Gravura Moldovei medievale în contextul artei europene. Studiu istoriografic, Arta,
Academia de stiinte a Moldovei, Chisinau, 2011, pg 53
22
Stavila Tudor, Icoana basarabeana, din secolul XIX – Ed ARC, Chisinau, 200, pg 116
23
Stavila Tudor, Icoana basarabeana, din secolul XIX – Ed ARC, Chisinau, 200, pg 99

14
aceluiași atelier. Se obişnuia frecvent schimbul de materiale între tipografii, dar şi folosirea
clişeelor de lemn mai vechi. De exemplu, ilustraţiile pentru Liturghia din 1672 şi Apostolul din
1756, cu semnăturile tipografilor Grigore şi Sandu, au ca suport aceleaşi clişee. Similare sunt şi
ornamentele lucrate de M. Strilbiţchi pentru Prăvălioara, tipărită la Iaşi în 1784, şi care au fost
reluate în mai multe cărţi. Penticostarionul tipărit la Bucureşti în 1800 de Stanciul Thomovici şi
Penticostarionul imprimat la Blaj în 1808 şi semnat de Petru Râmniceanul conţin aceleaşi
imagini, dovadă că ambii gravori au avut ca model un original mai vechi.
Deși în alte tipografii din acea vreme, gravorul realiza desenul, insă nu întotdeauna realiza
și placa din lemn, aceasta fiind dată “tăietorilor de forme”, gravorii din Neamț efectuau tot
procesul.24Dealtfel, gravura de la Neamt este caracterizată printr-o rigoare deosebită, monahii
gravori trăind învățătura Bisericii în forma sa cea mai autentică. Iconografia ortodoxă, imnografia
bisericească și sinaxarele cărților de slujbă erau singurele reperele după care se ghidau. Imaginile
realizate de ei nu aveau doar scopul de a înfrumuseța textul, ci mai ales acela de a fi un
comentariu în imagini al acestuia. Aici nu apar elemente inutile, necanonice sau imprumutate din
alte domenii artistice.

Concluzii
Pe teritoriul Moldovei mănăstirile au fost primele ”focare” de iluminare culturală. Unul din
lăcașurile care a lăsat o importanta amprentă în domeniul artei tipografice a fost Mănăstirea
Neamț. Călugării din această ”lavră” duhovnicească au realizat adevărate opere de arte. Clișeele
utilizate la ornamentarea și înfrumusețarea cărților erau executate de însăsi călugării erudiți.
Din păcate multe gravuri ale cărților scrise la Mănăstirea Neamț rămân anonime, lucru care
poate fi argumentat prin faptul că truda și sîrguința cu care au fost realizate sunt rezultate ale
canonului de ascultare. Imaginile sunt foarte reprezentative pentru textul pe care îl însoțesc, iar
chipurile umane sunt realizate în conformitate cu canonul iconografic.
La începutul secolului al XIX-lea, gravura de carte rămâne unul dintre cele mai avansate
genuri, în ambianţa căreia se constituie alte domenii ale artei plastice: tabloul istoric, portretul,
peisajul etc. Prin contribuţia ierarhilor Bisericii din Ţara Moldovei, cât şi a stareţilor Mănăstirii
Neamţ tipografia nemţeană a scos de sub teascurile sale numeroase titluri de carte bisericească,
atât de utile creştinilor. Acestea pot fi întâlnite şi în prezent în bisericile din tot spațiul românesc,
dar și în Basarabia. Aria de circulaţie a cărţilor este destul de vastă, iar Mănăstirea Neamţ devine
unul dintre cele mai remarcabile focare de cultură şi spiritualitate românească.

24
Racoveanu Gheorghe, Gravura in lemn la manastirea Neamt, Bucuresti 1940, pg
15
Bibliografie
1. Bibliografia românească veche (1508-1830), https://biblacad.ro/bnr/brv.php

2. Stavila Tudor, Xilogravura religioasă în Moldova medievală interferențe occidentale și

regionale, Revista de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă „Akademos” Numărul 4(11) / 2008
/ ISSN 1857-0461

3. Tatai -Baltă C., Incursiune în xilogravura românească. Secolul XVI-XIX // „Apulum‖,

Alba Iulia, 1979.
4. Chiaburu, E, Carte și tipar în Țara Moldovei, Ed UAIC, 2010

5. Stavila Tudor, Icoana basarabeana, din secolul XIX – Ed ARC, Chisinau, 2009
6. Savițchi I, Gravura Moldovei medievale în contextul artei europene. Studiu istoriografic,
Arta, Academia de stiinte a Moldovei, Chisinau, 2011
7. Tătărucă C., Sf Sava-mănăstire, tipografie,bibliotecă, școală, Biblos, 3,1996
8. Mîrza, M. Tipografia Mitropoliei Moldovei la mijlocul secolului al XVIII-
lea: ipoteze, îndreptări, consideraţii, Analele Putnei, 49-72, 2014
9. Iorga, N., Istoria Bisericii Româneşti, vol. II , Bucureşti 1995, pg 219
10. Iorga,N., Tipografia la romani, în Scrieri despre artă, Bucureşti, Editura Meridiane,
1968
11. Moldoveanu, I., Tipografii eparhiale și mănăstirești în secolele 18-19 , Ziarul Lumina, 25
feb 2016
12. M. Pacurariu, Tiparul în Biserica Ortodoxă Română – privire generală,
http://www.editura-andreiana.ro/produs/tiparul-in-biserica-ortodoxa-romana-privire-
generala/
13. Racoveanu Gheorghe, Gravura in lemn la manastirea Neamt, Fundația regală pentru
literatură și artă, Bucuresti 1940
14. https://tiparituriromanesti.wordpress.com/tag/mihail-strilbitchi/

16