Sunteți pe pagina 1din 37

CONSERVAREA COLECŢIILOR

INFODOCUMENTARE
DIN BIBLIOTECI, MUZEE ŞI
ARHIVE.
SIMPTOMATOLOGIA
COMPLEXULUI DE
DEGRADARE

DR. VASILE A. DEAC


CONSERVAREA COLECŢIILOR
INFODOCUMENTARE
DIN BIBLIOTECI, MUZEE ŞI ARHIVE.
SIMPTOMATOLOGIA COMPLEXULUI DE
DEGRADARE

Dr. Vasile A. DEAC

CENTRUL DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ ÎN CULTURĂ


CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

CPPC © 2008
Reproducerea totală sau a unor fragmente din această lucrare, prin orice mijloace
tehnice, în alte situaţii şi moduri decât cele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,
fără consimţământul exprimat în scris al Centrului de Pregătire Profesională în Cultură,
constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii.

Colectivul de investigatori: dr. Vasile DEAC, ing. Vasile ŢUŢUIANU, Remus


HULBAN, Alin MAGHIAR.
Culegere: Ing. Vasile ŢUŢUIANU, Teodor CÂRCIUMARU.
Corectura: Mariana BARNA

Editor: Ozana-Raluca Niţulescu


DTP&Design: Mihaela Murgoci

Editura CENTRUL DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ ÎN CULTURĂ


Piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3, intrarea 2, camera 410,
sector 1, Bucureşti
tel. (021)310.08.15 / (021)310.08.16
e-mail: editura@cppc.ro
www.cppc.ro
CUPRINS

ARGUMENTE .............................................................................................. 9

I. NOŢIUNI GENERALE DE CONSERVARE, PREZERVARE ŞI


RESTAURARE ALE COLECŢIILOR DIN BIBLIOTECI, MUZEE ŞI
ARHIVE......................................................................................................... 11
1.1. Noţiuni generale privind conservarea infodocumentelor ....................... 11
1.2. Noţiuni generale de prezervare a infodocumentelor ............................. 13
1.3. Noţiuni generale privind restaurarea colecţiilor din biblioteci, muzee
şi arhive ....................................................................................................... 14
1.4. Prezentarea digitizării din punct de vedere al aplicaţiilor în bibliotecă .. 15
1.4.1. Ce este digitizarea? ........................................................................... 15
1.4.2. Modalităţi tehnice de digitizare ........................................................... 16
1.4.2.1. Imaginea digitală ............................................................................. 16
1.4.2.2. Textul digital ............................................................... .................... 16
1.4.3. Avantajele digitizării: acces şi prezervare .......................................... 17
1.4.4. Dezavantajele digitizării documentelor .............................................. 18

II. DEGRADĂRILE COLECŢIILOR DE INFODOCUMENTE, SUB LUPA


CERCETĂRILOR FUNDAMENTALE ........................................................... 20
2.1. Hârtia, pergamentul şi pielea - simptome (forme) şi factori de
degradare ..................................................................................................... 22
2.1.1. Degradări produse de factorii fizici .................................................... 23
2.1.2. Degradări produse de factorii mecanici .............................................. 23
2.1.3. Degradări produse de factorii chimici ................................................. 23
2.1.4. Biodegradări produse de ciupercile şi bacteriile celulozolitice ........... 24
2.1.5. Degradări produse de insecte (papiricole, xilofage şi sinantrope)
şi rozătoare (şoareci şi şobolani) ................................................................ 24
2.2. Consideraţii privind comunicarea riscului generat de factorii de
degradare specifici locaţiilor şi colecţiilor de bibliotecă, muzeu şi arhivă ..... 25

III. CERCETĂRI PRIVIND INCIDENŢA FACTORILOR FIZICI


(UMIDITATEA RELATIVĂ, TEMPERATURA ŞI LUMINA) ÎN INSTALAREA
ŞI DEZVOLTAREA DEGRADĂRILOR ŞI DETERIORĂRILOR COLEC-
ŢIILOR ŞI LOCAŢIILOR DIN BIBLIOTECI, MUZEE ŞI ARHIVE................... 28
3.1. Studiul, prin balanţa cauze-efecte, în cercetarea degradărilor
(deteriorărilor) colecţiilor infodocumentare din biblioteci, arhive şi muzee
produse de agenţii fizici microclimatici (temperatura, umiditatea relativă,
lumina).......................................................................................................... 28
3.2. Incidenţa factorilor fizici (temperatura, umiditatea relativă şi lumina) în
instalarea şi dezvoltarea degradării colecţiilor infodocumentare din
biblioteci, muzee şi arhive, în funcţie de rezultanta acţiunii factorilor
favorabili şi nefavorabili ............................................................................... 31

IV. CERCETĂRI PRIVIND INCIDENŢA FACTORILOR MECANICI ÎN


INSTALAREA ŞI DEZVOLTAREA DEGRADĂRILOR ŞI DETERIORĂ-
RILOR COLECŢIILOR ŞI LOCAŢIILOR DIN BIBLIOTECI, MUZEE ŞI
ARHIVE ........................................................................................................ 35
4.1. Studiul factorial, prin balanţa cauze-efecte, în descifrarea degradărilor
– deteriorărilor produse de agenţii mecanici în colecţiile de infodocumente
din biblioteci, muzee şi arhive....................................................................... 36

5
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

4.2. Incidenţa factorilor mecanici în instalarea şi dezvoltarea degradărilor


locaţiilor şi colecţiilor de documente din biblioteci, muzee şi arhive, în
funcţie de rezultanta acţiunilor factorilor favorabili şi nefavorabili ................ 36

V. CERCETĂRI PRIVIND INCIDENŢA FACTORILOR (AGENŢILOR)


CHIMICI ÎN INSTALAREA ŞI DEZVOLTAREA DEGRADĂRILOR ŞI
DETERIORĂRILOR COLECŢIILOR DE INFODOCUMENTE DIN
BIBLIOTECI, ARHIVE ŞI MUZEE ................................................................ 39
5.1. Particularităţile proceselor şi reacţiilor chimice specifice colecţiilor de
infodocumente din biblioteci, muzee şi arhive .............................................. 39
5.2. Consideraţii privind aciditatea infodocumentelor din biblioteci, muzee
şi arhive ........................................................................................................ 41
5.3. Determinarea pH-lui hârtiei; metode; dispozitive experimentale; trata-
mente de neutralizare .................................................................................. 44
5.3.1. Definiţii, importanţă, sursele şi efectele acidităţii papetare; alte
informaţii ....................................................................................................... 44
5.3.2. Metodologii de măsurare a acidităţii hârtiei prin determinarea pH-ului .. 47
5.3.2.1. Determinarea pH-ului hârtiei prin metoda clasică, cu indicatori de
pH (culori de viraj) ....................................................................................... 47
5.3.2.2. Determinarea pH-ului hârtiei din soluţii lichide – elaborarea
metodologiei de lucru privind utilizarea pH-metrului Hanna ......................... 47
5.3.2.3. Determinarea pH-ului hârtiei prin determinări de suprafaţă ............ 48
5.3.2.4. Dispozitivul elaborat şi aplicat pentru efectuarea determinărilor de
aciditate papetară, prin utilizarea pH-metrului model NORONIX PHT 1140. 50
5.3.2.5. Rezultatele ştiinţifice obţinute - analiza variantelor de lucrări ........ 51
5.3.2.6. Concluzii şi recomandări ................................................................. 61
5.4. Studiul factorial, prin balanţa cauze-efecte, în prezentarea degra-
dărilor de etiologie cimică specifice infodocumentelor din biblioteci, muzee
şi arhive ........................................................................................................ 93
5.5. Incidenţa factorilor (agenţilor) chimici în instalarea şi dezvoltarea
degradării infodocumentelor din biblioteci, muzee şi arhive în funcţie de
rezultanta acţiunilor factorilor favorabili (factori de activare) şi nefavorabili
(factori de blocare) ....................................................................................... 97
VI. CERCETĂRI PRIVIND INCIDENŢA CIUPERCILOR ŞI
BACTERIILOR (FUNGILOR SAU MICEŢILOR) ÎN INSTALAREA ŞI
DEZVOLTAREA BIODEGRADĂRILOR COLECŢIILOR INFODOCU-
MENTARE ŞI LOCAŢIILOR DIN BIBLIOTECI, MUZEE ŞI ARHIVE .......... 100
6.1. Caracterele generale ............................................................................ 100
6.2. Particularităţile biodegradative ale complexului fungic celulozolitic
identificat în locaţiile şi colecţiile infodocumentare din biblilioteci, muzee şi
arhive ........................................................................................................... 101
6.3. Principalele însuşiri de degradare ale agenţilor patogeni din biblioteci,
muzee şi arhive ............................................................................................ 103
6.4. Consideraţii privind biodegradările produse de bacteriile specifice
locaţiilor şi infodocumentelor din biblioteci, muzee şi arhive ........................ 104
6.5. Patologia colecţiilor infodocumentare din biblioteci, arhive şi muzee:
aspecte generale, conţinut, definiţii, alte aspecte domeniale ....................... 108
6.6. Studiul factorial, prin balanţa cauze – efecte, în prezentarea
biodegradărilor produse de ciopercile şi bacteriile celulozolitice identificate
în colecţiile infodocumentare şi locaţiile din biblioteci, arhive şi muzee ....... 110
6
6.7. Incidenţa complexului fungic (ciuperci şi bacterii celulozolitice) în
instalarea şi dezvoltarea biodegradărilor infodocumentelor şi locaţiilor din
biblioteci, arhive şi muzee, în funcţie de rezultanta factorilor favorabili
(factori de activare) şi nefavorabili (factori inhibitori – de blocare) ............... 110
6.8. Simptomatologia biodegradărilor colecţiilor de infodocumente şi
locaţiilor din biblioteci, muzee şi arhive - prezentarea simptomelor de
biodegradare produse de ciupercile (macromicete şi micromicete) şi
bacteriile celulozolitice sub forma imaginilor foto color ................................ 111

VII. INVESTIGAŢII PRIVIND BIODEGRADĂRILE PRODUSE DE FAUNA


DE INSECTE (BIBLIOFAGE-PAPIROFAGE, XILOFAGE, SINANTROPE)
ŞI ROZĂTOARE (ŞOARECI ŞI ŞOBOLANI) ÎN COLECŢIILE INFODO-
CUMENTARE ŞI LOCAŢIILE DIN BIBLIOTECI, MUZEE ŞI ARHIVE .......... 114
7.1. Aspecte generale - scurt istoric ............................................................. 114
7.2. Studiul multifactorial privind dimensiunea unei populaţii de ciuperci,
bactrii, insecte şi rozătoare, din colecţiile şi locaţiile de bibliotecă, arhivă şi
muzeu .......................................................................................................... 115
7.3. Studiul factorial, prin balanţa cauze-efecte, în prezentarea biode-
gradărilor locaţiilor şi colecţiilor de infodocumente din biblioteci, muzee
şi arhive ........................................................................................................ 121
7.4. Incidenţa factorilor biologici (fauna de insecte şi rozătoare) în insta-
larea şi dezvoltarea biodegradărilor colecţiilor de infodocumente şi
locaţiilor din biblioteci, muzee şi arhive ........................................................ 121
7.5. Simptomatologia biodegradărilor colecţiilor de infodocumente şi
locaţiilor din biblioteci, muzee şi arhive – prezentarea simptomelor de
biodegradare produse de insecte şi rozătoare pe diferite medii organice,
sub forma imaginilor foto color ..................................................................... 121

VIII. BIBLIOGRAFIE ..................................................................................... 123

Anexe ........................................................................................................... 129

7
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

8
Dr. Vasile A. DEAC

ARGUMENTE

Tema pe care o propun spre analiză se adresează în special studenţilor şi


cadrelor didactice de la specializările Biblioteconomie, Bibliologie şi ştiinţa
informării, Muzeografie şi Arhivistică, dar şi personalului din biblioteci, muzee şi
arhive, responsabil cu gestionarea şi păstrarea în condiţii optime a colecţiilor
infodocumentare.
Investigaţiile privind starea de conservare a colecţiilor infodocumentare din
biblioteci, muzee şi arhive capătă conotaţii ştiinţifice moderne, conturate în
funcţie de tendinţele şi ofertele prezentului, spre o mai bună cunoaştere a
viitorului.
Această temă generoasă în câmpuri, module şi ipoteze analitice poate oferi
discuţii, dar şi proiecte benefice pentru politicile şi strategiile de protecţie
(conservare, prezervare şi restaurare) ale spaţiilor şi colecţiilor din biblioteci,
muzee şi arhive.
Tema oferă spre analiză suportul ştiinţific de ipoteze, variante şi dispozitive
experimentale verificate în teorie, dar mai ales în practica conservării colecţiilor
din biblioteci, muzee şi arhive, atât la Oradea, cât şi în alte prestigioase biblioteci
şi arhive ale României. Multe din aceste ipoteze de lucru au primit girul ştiinţific
al conservatorilor şi restauratorilor români, dar şi al specialiştilor protecţionişti
de la Biblioteca Naţională a Franţei, cu care avem permanent schimburi de
informaţii domeniale.
Prin urmare, suportul ştiinţific de prezentare are girul profesional necesar
pentru analize şi aprofundări care conturează o structură domenială viabilă de
discuţii şi poziţii profesionale multiple.
De ce această temă?, sau mai corect spus, care este importanţa temei,
oportunitatea şi motivaţia ei în politicile şi strategiile moderne de protecţie a
colecţiilor infodocumentare din biblioteci, muzee şi arhive?
Operaţiile macroscopice şi microscopice foarte complexe, de investigare a
stării de conservare ale colecţiilor infodocumentare pe diferite suporturi materiale
organice sau anorganice, reprezintă cheia succesului în prezentarea etiologiei
şi dimensiunii complexului factorilor de degradare, etape fundamentale pentru
diagnosticarea corectă a bolii (degradării) fără de care nu se poate realiza un
sistem integrat de intervenţie printr-o profilaxie eficientă, în care metodele
preventive să cuprindă o pondere mare, în dauna celor curative.
„Fotografierea” degradării nu este îndeajuns pentru a contura ştiinţific studiul
factorilor, prin balanţa cauze – efecte, dar nici a incidenţei factorilor activi (de
activare) sau inhibitori (de blocare) în instalarea şi dezvoltarea simptomelor
ascunse (latente), microscopice.
Prin investigaţiile efectuate pe structura fizică şi chimică (structură
morfologică) a documentului avem posibilitatea tehnică de descifrare
(decriptare) a simptomelor ascunse şi vizibile, care acumulate şi studiate în
relaţia cauze – efecte, concură la dezvoltarea unei ştiinţe: Simptomatologia
bolilor (degradărilor) colecţiilor.
Această ştiinţă oferă informaţii fundamentale privind totalitatea manifestărilor
de laborator ale unei degradări, care permit diagnosticarea degradării respective
şi diferenţierea ei de alte degradări. Mai simplu, simptomatologia reprezintă
partea fundamentală a conservării şi, ca atare, a Biblioteconomiei, Muzeografiei
şi Arhivisticii, care studiază simptomele degradării (bolilor) spaţiilor, mobilierului
şi colecţiilor din biblioteci, muzee şi arhive.

9
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

Prezenţa şi utilitatea investigatorului de bibliotecă, de muzeu şi de arhivă


este demonstrată ştiinţific în marile laboratoare de protecţie a colecţiilor, pentru
că în baza buletinului de analiză eliberat de specialistul investigator se produc
toate demersurile tuturor operaţiunilor dintr-o bibliotecă, muzeu sau arhivă, cum
ar fi: investigaţii privind starea de igienizare a spaţiilor; investigaţii privind
fundamentarea, elaborarea şi aplicarea proiectelor de amplasare a colecţiilor
într-un mediu abiotic exogen (locaţie, depozit, etc.); investigaţii privind starea de
conservare a colecţiilor infodocumentare; investigaţii privind fundamentarea şi
aplicarea sistemelor integrate de intervenţie (tratamente), precum şi a
programelor de carantină ale colecţiilor şi locaţiilor biodegradate.
În structura de funcţiuni a unui laborator de conservare (prezervare,
restaurare) prezenţa investigatorului asigură, în baza buletinului de analiză
elaborat, garanţia reuşitei tuturor operaţiunilor de intervenţie şi eradicare a
factorilor de degradare, dar şi suportul ştiinţific necesar pentru fundamentarea,
elaborarea şi aplicarea programelor anuale (semestriale, trimestriale, lunare,
curente) de conservare şi igienizare a colecţiilor şi spaţiilor de bibliotecă, muzeu
şi arhivă. Viza profesională a investigatorului, în elaborarea şi aplicarea acestor
programe, conferă legitimitatea tuturor operaţiunilor pe care le execută
conservatorul, specialistul în prezervare, restauratorul, dar şi managerul – în
calitatea sa de garant pentru finalizarea tuturor strategiilor, programelor şi
proiectelor specifice acestor instituţii.
Învăţământul superior de specialitate este chemat, prin abordarea
programelor universitare moderne, să asigure cadrul universitar propice în
formarea specialiştilor protecţionişti: conservatori, investigatori, restauratori,
specialişti în prezervarea colecţiilor.
Acţiunea factorilor fizici, mecanici, chimici, fungici (microbiologici – ciuperci
şi bacterii celulozolitice) şi entomologici (insecte papiricole-papirofage, insecte
xilofage, insecte sinantrope, şoareci şi şobolani) în spaţiile şi colecţiile de
bibliotecă, muzeu şi arhivă reprezintă expresia simptomelor şi proceselor de
degradare iniţiate şi dezvoltate în funcţie de factorii abiotici – microclimatici şi
biotici sau altfel spus, în funcţie de factorii exogeni şi endogeni care conferă
condiţii de instalare şi dezvoltare pe diferite materiale-suport de text sau de
imagine. Relaţia dintre aceşti factori şi mediile materiale organice sau anorganice
este extrem de dinamică şi interesantă, datorită complexităţii legăturilor, unele de
simbioză a factorilor, altele de antagonism al factorilor total sau parţial.
Studiul relaţional dintre factorii care produc degradarea (deteriorarea,
corodarea), într-un cuvânt, al bolilor colecţiilor infodocumentare din biblioteci,
muzee şi arhive şi structura morfologică (fizică, mecanică şi chimică) a
suporturilor (mediilor) materiale, oferă multe secrete care aşteaptă a fi decriptate.
Descifrând tiparele intime specifice proceselor criptice, ascunse, nevăzute
şi nebănuite nici măcar de ochiul format al expertului conservator, specialistul
investigator elimină o barieră între două lumi aparţinând aceluiaşi ecosistem
antropic (cum este biblioteca, muzeul sau arhiva), deconspirând procese şi
fenomene, altă dată interzise ochiului şi minţii specialistului protecţionist.
Ajutat fiind de indispensabilul complex tehnic al mileniului trei – aliatul cel mai
de preţ sau duşmanul cel mai nemilos, după angajamentul profesional al
specialistului în mânuirea tehnicilor moderne de laborator – specialistul
investigator dispune de ipoteze care în timp devin, într-o proiecţie ştiinţifică mai
elaborată, instrumente de lucru adaptate la particularităţile specifice ale
colecţiilor şi spaţiilor din biblioteci, muzee şi arhive.

10
Dr. Vasile A. DEAC

I . NOŢIUNI GENERALE DE CONSERVARE, PREZERVARE


ŞI RESTAURARE A COLECŢIILOR DIN BIBLIOTECI, MUZEE
ŞI ARHIVE
1.1. Noţiuni generale privind conservarea infodocumentelor
Funcţia de conservare a fondului general de documente a fost atribuită
bibliotecii, muzeului şi arhivei odată cu acumularea unui fond documentar
specific.
Elementul tehnic sau infrastructura tehnică de laborator utilizată în practica
conservării, prezervării şi restaurării infodocumentelor reprezintă veriga tehnică
fundamentală utilizată în proiectarea sistemelor operaţionale din aceste
laboratoare, prin faptul că dezvoltă logistica tehnică şi metodologică operabilă,
atât în procesele de investigare-evidenţiere a cauzelor şi efectelor complexului
de deteriorare cu mai mulţi factori specific bunurilor purtătoare de informaţii, atât
pe suport papetar – tradiţional, cât şi pe suport numeric – electronic, precum şi
în fundamentarea, elaborarea şi aplicarea noilor metodologii privind
monitorizarea, controlul, intervenţia şi eradicarea factorilor de degradare de
etiologie fizică, mecanică, chimică şi biologică (fungică şi entomologică).
A conserva înseamnă a proteja, a preveni de schimbare sau distrugere1.
Sub aspect teoretic, activitatea de conservare a colecţiilor de bibliotecă,
muzeu şi arhivă însumează un ansamblu diversificat de metodologii şi tehnici
incluse în programe administrative (anuale, semestriale, trimestriale, lunare,
curente) menite să asigure o păstrare raţională şi de durată a fondului general
de documente, să prevină şi să trateze, la nevoie, factorii de deteriorare specifici
acestor valori.
Din punct de vedere practic, conservarea colecţiilor de bibliotecă, muzeu
şi arhivă presupune crearea şi menţinerea unui ambient corespunzător, în funcţie
de normele de conservare şi igienizare a fondului general de documente,
precum şi a spaţiilor adaptate la specificul fiecărei instituţii: amplasamentul şi
mărimea localului, salubritatea acestuia, dotări, structura şi valoarea colecţiilor.
În teoria dar şi în practica conservării colecţiilor infodocumentare din
biblioteci, muzee şi arhive se utilizează două concepte moderne de investigaţii
şi intervenţii: conservarea preventivă (ansamblul activităţilor care se aplică
pentru prevenirea apariţiei şi răspândirii degradărilor colecţiilor) şi conservarea
curativă (un domeniu al conservării care se ocupă cu tratarea şi eradicarea
degradărilor). Aceste două concepte sunt instrumente de lucru utile pentru
specialistul protecţionist, care se completează fără să se excludă mai ales în
condiţiile prezenţei unui complex de degradare cu mai mulţi factori.
În abordarea politicilor de conservare a colecţiilor se utilizează atât în teoria,
cât şi în practica acestei ştiinţe noţiunea de conservare preventivă a colecţiilor,
pornindu-se de la premiza logică că este mai uşor, mai util şi mai eficient să se
aplice o strategie preventivă în demersul stocării, păstrării şi cercetării
infodocumentelor.
Conservarea preventivă deţine un patrimoniu ştiinţific şi lucrativ vast. Acest
patrimoniu stă la baza fundamentării, elaborării şi aplicării politicilor şi strategiilor
de conservare preventivă în vederea diminuării intervenţiilor asupra structurii
colecţiilor. Desigur, prevenţia intervenţiilor pe document reprezintă actul

1. To conserve - to protect something and prevent it from changing or being damaged. În Dicţionary
of Contemporary English / [director Della Summers ]. New edition. [ s.l] : Longman., 2003, p. 330.
11
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

decizional al conservatorului din bibliotecă, muzeu sau arhivă, care prin justeţea
demersului profesional în a alege, a prevedea şi a aplica, deconspiră metode şi
tehnici noi menite să acţioneze în acelaşi scop: identificarea, adaptarea,
optimizarea şi aplicarea soluţiilor. Concret, monitorizarea şi dirijarea
microclimatului din biblioteci, muzee şi arhive, a mediului de depozitare, şi
punerea la punct a unor condiţii de stocare, în funcţie de structura fondului
general de documente şi de cerinţele documentelor faţă de condiţiile de păstrare,
constituie primele măsuri preventive care vin să prelungească viaţa colecţiilor de
infodocumente pe suport papetar sau pe suport anorganic (documente
electronice).
Sintetizând, putem defini conceptul de conservare, în primul rând, prin
prisma măsurilor preventive ca o totalitate a măsurilor având drept scop
prelungirea vieţii documentelor, prin prevenirea degradării sau distrugerii
(deteriorării) lor. Conservarea acestor valori implică un microclimat constant în
spaţiile de depozitare, mobilier adecvat, manipulare şi transport în condiţii de
deplină securitate, măsuri igienice şi profilactice în spaţiile de bibliotecă, muzeu
şi arhivă. În afara măsurilor preventive, conservarea poate include şi activităţi
curative, minore, menite să prelungească existenţa documentului, respectiv să
evite intervenţiile ulterioare profunde.

Conservarea curativă reprezintă ansamblul de intervenţii efectuate în


structura morfologică a documentului, în vederea stopării şi eradicării
complexului de factori de degradare identificaţi – factori fizici, factori mecanici,
factori chimici, factori biologici (fungici şi entomologici). De regulă, intervenţiile
(tratamentele) curative se realizează prin utilizarea tehnicilor şi metodelor
nepoluante, încadrate în sisteme integrate adaptate factorilor şi nivelurilor de
degradare investigate. De mare utilitate sunt metodele ecologice fizice,
mecanice şi biologice. În ultimă instanţă se utilizează metodele chimice –
chimioterapia – chiar dacă acestea prezintă mai multe neajunsuri cunoscute de
specialiştii avizaţi.
La alegerea unui sistem de intervenţie adaptat particularităţilor morfologice
ale documentului, accentul trebuie pus pe justeţea echilibrului între sistemul
preventiv şi sistemul curativ de intervenţie, punându-se accent mai cu seamă
pe metodele preventive (monitorizarea şi dirijarea microclimatului, igienizarea
spaţiilor de bibliotecă, muzeu şi arhivă, punerea la punct a unui program de
multiplicare pentru infodocumentele cele mai consultate2).
În ceea ce priveşte fundamentarea, elaborarea şi aplicarea programelor de
conservare şi igienizare a colecţiilor şi spaţiilor de bibliotecă, muzeu şi arhivă,
acestea vizează un ansamblu de măsuri practice ce cuprind module de activităţi
sezoniere: anuale, semestriale, trimestriale, lunare, decadale şi curente (zilnice).
Programul este gândit într-un sistem integrat, pornind de la achiziţia, evidenţa şi
administrarea documentelor, continuând cu etapa de elaborare şi aplicare a
strategiilor eficiente de investigare, monitorizare, raportare şi remediere a
factorilor abiotici exogeni şi biotici endogeni ce induc, în timp, degradarea
documentelor, spaţiilor şi mobilierului din aceste instituţii.
Pentru parcurgerea operaţiunilor specifice de conservare a
infodocumentelor sunt necesare informaţii şi deprinderi multidisciplinare, cum ar
fi: tehnici de legare şi restaurare a colecţiilor, chimia hârtiei, chimia suporturilor

2. POPESCU, Cătălin Aurelian. Conservarea preventivă, o opţiune ce se impune? În: Sănătatea


Cărţilor. An 1, Nr. 2, Decembrie 2002. Oradea : Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai” Bihor,
Oradea, p. 10-11.
12
Dr. Vasile A. DEAC

materiale anorganice, biodegradările specifice documentelor clasice sau


numeric-electronice, tehnici de microscopie, bio-ecologia agenţilor biologici,
cunoştinţe de patologie şi entomologie, cunoştinţe de bio-chimie, etc.
Activităţile de conservare ale documentelor clasice şi numerice includ
operaţii tehnice pretenţioase, specifice unei expertize, cum ar fi:
• examinarea şi investigarea;
• documentarea;
• fundamentarea şi aplicarea profilaxiei preventive;
• fundamentarea şi aplicarea tratamentelor curative;
• controlul eficienţei intervenţiilor (tratamentelor);
• cercetarea domenială şi educaţia utilizatorilor.
Activităţile practice specifice laboratorului de conservare sunt:
• curăţirea şi recondiţionarea hârtiei, pergamentului şi pielii;
• recondiţionarea structurii morfologice a documentului;
• refacerea colţurilor îndoite;
• curăţirea şi recondiţionarea copertelor;
• recondiţionarea şi repararea balamalelor;
• reînvelirea;
• verificarea stării de conservare a structurii documentelor, tranşă, cap, picior,
cotor, coperţi, nervuri, forzaţ, cap forzaţ, tranşă, foaie de gardă, „capital
band”, muchie.
• investigaţii privind starea de conservare a colecţiilor şi igienizarea spaţiilor
şi mobilierului;
• igienizarea documentelor din biblioteci, muzee şi arhive;
• efectuarea tratamentelor de dezacidifiere a colecţiilor;
• proiectarea şi executarea casetelor individuale de protecţie;
• efectuarea tratamentelor preventive şi curative privind combaterea şi
eradicarea biodegradărilor specifice colecţiilor pe suport papetar (ciuperci şi
bacterii celulozolitice, insecte papiricole, insecte xilofage, rozătoare);
• efectuarea tratamentelor de igienizare a spaţiilor şi colecţiilor din biblioteci,
muzee şi arhive.

Prin urmare, activităţile complexe privind conservarea şi igienizarea


colecţiilor şi locaţiilor din bibliotecă, muzee şi arhive oferă şi conferă protecţia
unei umbrele, deoarece acoperă orice activitate de protecţie (intervenţie) care
implică grija faţă fondul de infodocumente din aceste instituţii.

1.2. Noţiuni generale de prezervare ale infodocumentelor


A prezerva înseamnă „a salva ceva pentru a nu fi stricat sau distrus “3
Prezervarea reprezintă domeniul de protecţie a colecţiilor din biblioteci,
muzee şi arhive care s-a desprins din activităţile specifice conservării, fără să
anuleze legăturile cu această ştiinţă. Elaborând o definiţie generală, prezervarea
colecţiilor reprezintă ansamblul măsurilor preventive aplicate pentru a întârzia şi
preveni deteriorarea acestora. Prezervarea implică activităţi de monitorizare a
microclimatului din spaţiile acestor instituţii, precum şi activităţi care descriu
condiţiile de utilizare şi cercetare a documentelor. Utilizarea unor tratamente
speciale, având caracterul preventiv, reprezintă o tendinţă modernă a prezervării,
cu scopul de a menţine colecţiile valoroase într-o stare nealterată, pe o durată
îndelungată de timp.

3.To preserve – “to save something from being harmed or destroyed”. Dictionary of Contemporary
English / [Della Summers]. [s.l.] : Longman., 2003, p. 1292.
13
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

În cazul colecţiilor valoroase, documente vechi şi rare apărute înainte de


anul 1830, prezervarea poate include şi operaţiuni specifice de digitizare, adică
de transfer al informaţiei de pe suportul papetar (tradiţional), pe suportul numeric
– electronic (CD, DVD, etc.). Prin activităţi care minimalizează deteriorările fizice,
mecanice, chimice şi biologice în vederea prevenirii pierderilor ireversibile ale
conţinutului informaţional, prezervarea asigură, în primul rând, protecţia
proprietăţii culturale a informaţiei.
Obiectivul final al operaţiunilor de prezervare constă în prelungirea existenţei
proprietăţii intelectuale, înglobând toate intervenţiile cu caracter preventiv care
asigură prelungirea rezistenţei documentului ca unitate fizică, precum şi al
conţinutului informaţional.
Activităţile practice ale prezervării sunt:
• monitorizarea şi dirijarea parametrilor fizici microclimatici din spaţiile de
bibliotecă, arhivă sau muzeu;
• reparaţii pe corpul documentului;
• legarea documentului;
• pregătirea colecţiilor pentru dezastre;
• fundamentarea, elaborarea şi aplicarea programelor de boxing (protecţia
individuală a documentelor cu valoare de patrimoniu cultural naţional);
• educarea utilizatorilor;
• administrarea fondului general de documente sub aspectul protecţiei
intelectuale a informaţiilor;
• elaborarea şi aplicarea programelor speciale de protecţie a infodocumen-
telor valoroase;
• digitizarea – schimbarea formatului – transferul informaţiei de pe suportul
clasic (hârtia), pe suportul numeric – electronic (CD, DVD, etc.);

Activităţile de prezervare ale documentelor pot fi:


• preventive;
• retrospective.
Activităţile preventive (controlul parametrilor fizici microclimatici), ca şi cele
retrospective (repararea, înlocuirea sau reformatarea documentelor clasice sau
electronice) reduc şi, în unele cazuri, elimină intensitatea prezenţei complexului
factorilor de degradare, atât pe documentele tradiţionale, cât şi pe documentele
numeric-electronice.
Prezervarea reprezintă ştiinţa protecţiei colecţiilor cu o aplicabilitate mai
generoasă decât conservarea acestor valori. Această ştiinţă include o mai largă
varietate de obiective şi abordări domeniale care concură spre asigurarea
permanenţei şi accesibilităţii conţinutului intelectual-informaţional din colecţiile
de bibliotecă, muzeu şi arhivă.

1.3. Noţiuni generale privind restaurarea colecţiilor din biblioteci,


muzee şi arhive
Restaurarea reprezintă un segment foarte important de protecţie a colecţiilor
de infodocumente, prin care se urmăreşte în final refacerea structurii materiale
şi a informaţiei, prin parcurgerea unui complex de intervenţii de „chirurgie
papetară”, respectându-se normele de restaurare elaborate de către şi pentru
specialiştii care intervin direct asupra documentului, norme care prevăd
următoarele principii fundamentale: 4
4. IOANID, Emil Ghiocel; PĂRPĂUŢĂ, Dorina Emilia. Aplicaţii ale plasmei reci de înaltă frecvenţă
în domeniul restaurării – conservării. Iaşi : Editura Performantica, 2005, p.5-6.
14
Dr. Vasile A. DEAC

• principiul „primum non nocere” (în primul rând să nu vătămăm), prevede


că nici un bun de patrimoniu nu trebuie să fie afectat în cursul procesului de
restaurare;
• respectarea integrităţii documentului – intervenţia nu trebuie să înlăture,
diminueze sau falsifice valoarea documentului;
• folosirea unor materiale similare celor originale, sau a unor substituenţi ai
acestora, cu proprietăţi fizice, mecanice şi chimice cât mai apropiate;
• folosirea de materiale şi substanţe reversibile;
• folosirea de substanţe şi materiale testate o perioadă mai îndelungată,
având un comportament cunoscut;
• lizibilitatea intervenţiei – toate intervenţiile pe document să fie sesizabile
direct sau cu ajutorul documentaţiei;
• restaurarea nu are voie să creeze un document de bibliotecă sau de arhivă
nou, scopul acesteia fiind numai de a reda aspectul iniţial;
• restaurarea ca intervenţie ştiinţifică încetează acolo unde începe ipoteza.
Analizând literatura de specialitate din ţările europene cu vechi tradiţii în
preocupările de protecţie a colecţiilor infodocumentare (Anglia, Italia, Franţa,
Germania, S.U.A., Canada, etc.) se constată o tendinţă, care devine treptat o
cerinţă firească pentru laboratoarele de restaurare, de a transforma treptat
restaurarea în conservare, noţiunea de restaurare fiind absorbită de cea de
conservare, devenind similară cu aceasta. A interveni cât mai puţin agresiv în
viaţa unei cărţi, a unui document sau a unei stampe de exemplu, a devenit crezul
restauratorului dar şi al conservatorului de bibliotecă5.
Sintetizând prin puterea argumentelor ştiinţifice, putem dovedi că
restaurarea nu înseamnă aplicarea negândită a unor metode de lucru, ci o
evaluare corectă a stării de conservare, din care derivă, de la caz la caz,
procedee specifice de lucru adaptate particularităţilor documentelor în cauză.
Specialiştii restauratori consideră că restaurarea te obligă la o perpetuă
căutare, scotocire, în lada cu vechituri a acesteia, pentru că pe măsură ce
materialele folosite devin mai sofisticate şi consecinţele utilizării lor repetate sunt
mai greu de controlat în timp.

1.4. Prezentarea digitizării din punctul de vedere al aplicaţiilor


în biblioteci
1.4.1. Ce este digitizarea?
Pe scurt, digitizarea transformă datele din format analog (care poate fi citit
de către oameni), în format digital (reprezentat prin cifre sau numere, ce poate
fi citit doar de maşină)6. Biblioteca Universităţii Cornell (New York) defineşte
imaginile digitale ca fiind: poze electronice scanate după documente precum
fotografii, manuscrise, texte tipărite, opere de artă.7 Fiecărui pixel8 i se atribuie
o valoare (negru, alb, nuanţe de gri sau color), valoare reprezentată în cod binar
(zero şi unu). Unitatea binară „bit”9 pentru fiecare pixel este stocată de computer
într-o secvenţă sub formă comprimată (redusă) la o reprezentare matematică.

5. PISICĂ, Gabriela. Problematica restaurării materialului papetar prin metode nedistructive. În


Sănătatea Cărţilor. An 1, Nr. 2, Decembrie 2002. Oradea : Biblioteca Judeţeană ”Gheorghe
Şincai” Bihor, Oradea, p.15.
6. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998.
7. KENNEY, Anne R. Moving Theory into Practice: Digital Imaging Tutorial. Cornell University
Library. 2003-2004.
8. Pixel – unitatea cea mai mică din care se compune o imagine în format digital (numeric).
9. Bit, biţi, bit-ul – cea mai mică unitate de măsură pentru informaţia în format digital (numeric),
poate fi o cifră 1 sau 0.
15
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

Digitizarea analizează toate tipurile de documente şi se poate realiza


plecând de la diferite suporturi materiale: hârtie, microformate (microfişe,
microfilme), fotografii, casete video / audio.
Într-un mediu de bibliotecă şi de arhivă, digitizarea presupune: fotografierea
item-urilor analoage precum cărţi valoroase, hărţi, corespondenţă, manuscrise,
etc., care fac parte din colecţii rare, unice, de regulă extrem de fragile şi apoi
transferarea acestor fotografii într-un mediu digital.
Prezint o sinteză a informaţiilor necesare digitizării infodocumentelor
valoroase.10

1.4.2. Modalităţi tehnice de digitizare


În literatura şi practica domenială privind digitizarea documentelor pe suport
papetar se cunosc două modalităţi tehnice de intervenţie: o modalitate tehnică
în care prin scanarea documentului de bibliotecă sunt produse imagini digitale11
şi o modalitate care merge mai departe, prin transformarea imaginilor digitale în
text digital.

1.4.2.1. Imaginea digitală.


Digitizarea documentului de bibliotecă prin care se obţine, ca produs final,
imaginea digitală, reprezintă cea mai uşoară şi mai puţin costisitoare modalitate
tehnică, fiind la îndemâna fiecărei biblioteci. Imaginile digitale se obţin prin
fotografierea fiecărei pagini din document, generând astfel o copie a
documentului original în facsimile electronice12.
Pentru facilitarea accesului la documentul digital sub formă de imagine se
impune o descriere bibliografică completă.
Inconvenientele acestui mod de lucru derivă din faptul că imaginile digitale
ocupă mult loc pe suport, şi din faptul că fără indexare şi fără cuvinte cheie,
informaţiile de pe imaginile digitale sunt mai greu de accesat de către utilizatori.

1.4.2.2. Textul digital.


Imaginea digitală este prelucrată cu ajutorul unui program de recunoaştere
optică a caracterelor13. Această tehnică permite recuperarea conţinutului
documentului sub formă de text. Astfel este posibilă căutarea în text sau
„navigarea prin document”14 şi accesul uşor şi direct al utilizatorilor (mai mult sau
mai puţin familiarizaţi cu domeniul) la informaţie.
Câteva inconveniente apar şi la această tehnică, în principal datorate
programelor de recunoaştere optică a caracterelor care:
• modifică aşezarea originală în pagină;
• generează anumite greşeli de recunoaştere ale caracterelor15;
• nu recunosc caracterele din alfabete nelatine, semne diacritice şi scrisorile
manuscrise.

10. POPOVICI, Adriana Viorica. Digitizarea – O nouă tehnică de prezervare a fondului documentar
cu valoare de patrimoniu: Lucrare de licenţă, coordonator ştiinţific dr.Vasile Deac. Universitatea din
Oradea, Facultatea de Litere, specializarea Biblioteconomie, Oradea, 2004, p. 36-40.
11. Imaginea digitală – nu permite căutarea în text.
12.Facsimilele electronice – reprezintă un limbaj binar.
13.OCR - Optical Character Recognition, program ce recunoaşte optic caracterele, în proporţie de
80-95%.
14.„Navigarea” în document – operaţiune ce permite accesarea – deplasarea rapidă prin
informaţie, de exemplu de la cuprins spre un capitol sau altul.
15.Greşelile de recunoaştere optică a caracterelor – implică verificarea (relecturarea) textului şi
corectarea lui, operaţiune adesea anevoioasă şi obositoare
16
Dr. Vasile A. DEAC

În general calitatea finală a documentului digital de bibliotecă depinde de


doi factori, şi anume:
• calitatea documentului original – cerneala de tipar, suportul material
papetar şi contrastul, ce se pot degrada în timp;
• calitatea scanării / fotografierii.

1.4.3. Avantajele digitizării: acces şi prezervare


În anul 1999, Charlette Buresi, un cunoscut specialist francez în digitizare,
analiza într-un articol de-al său16 dacă faptul că se vorbeşte mult despre
digitizare este un demers al modei sau al necesităţii. Cercetările ulterioare au
demonstrat ştiinţific că digitizarea aduce multe avantaje şi devine din ce în ce mai
mult o necesitate.
Foarte schematic se poate spune că digitizarea se realizează de la caz la
caz, după cum urmează:17
• în interes ştiinţific – pentru conţinutul ştiinţific al documentelor;
• în interes patrimonial – prin stocarea informaţiei pe mai multe suporturi şi
valorificarea ei;
• pentru conservarea şi prezervarea documentelor originale care se află în
stare critică de conservare (fragile, casante);
• pentru facilitarea accesului la distanţă – informaţia digitală de pe web
permite utilizatorilor căutarea şi regăsirea rapidă şi clară a colecţiilor, oricând şi
oriunde;
• pentru a încuraja şi a stimula activitatea de cercetare multidisciplinară;
• pentru a spori accesul la informaţie – în special la documentele valoroase.
Digitizarea oferă avantaje unice: informaţia poate fi oferită utilizatorului de
la distanţă, calitatea imaginii poate să fie destul de bună, posibilitatea căutării „full
text”, flexibilitatea materialelor digitale. Aceasta din urmă se reflectă în faptul că
informaţiile nu sunt fixe ca cele tipărite pe hârtie, fiind ca atare uşor de reformulat.
Mai mult, digitizarea oferă posibilitatea accesului unui număr mare de utilizatori
la colecţiile unice sau speciale (care de regulă puteau fi consultate doar de o
singură persoană), fapt ce reprezintă aplicaţia practică cea mai atractivă a
proiectului de digitizare. Accesul unui public larg la copiile digitale ale materialelor
originale aduce un mare serviciu bibliotecii şi, în egală măsură, utilizatorilor
acestei instituţii.
Accesul sporit favorizează consultarea (cercetarea) documentelor digitale
de oriunde şi la orice oră a zilei; utilizatorii pot mări imaginile electronice astfel
încât acestea să poată fi văzute cât mai citeţ; accesul sporit al utilizatorilor poate
oferi timpul necesar personalului de bibliotecă în vederea pregătirii profesionale,
a realizării rapoartelor, indicilor de lectură, indicilor de circulaţie ai documentelor,
etc.
Digitizarea nu numai că valorifică resursele dar poate aduce un suflu nou
într-o bibliotecă clasică. Expunerea colecţiilor pe Internet şi prin aceasta sporirea
accesului la aceste documente, reprezintă şi un procedeu de semnalare şi
promovare a colecţiei într-o bibliotecă virtuală fără graniţe.
Un alt avantaj al producerii şi utilizării surogatelor digitale este că se reduce
manipularea repetată a materialului-suport de text şi imagine vechi şi fragil,
asigurându-se astfel o extindere a duratei de viaţă a originalului.
16 .BURESSIM, Charlette, Apropos de la numerisation. 1999. Sursă:
<http://www.sup.adc.education.fr./bib/Acti/Num/num2.htm>
17. POPOVICI, Adriana. Prezervarea documentelor prin digitizare – de la teorie la practică. În:
Sănătatea Cărţilor, An 3, Nr. 2 (8), Iunie 2004, Oradea: Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai
“ Bihor, p. 26-30.
17
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

Prezervarea prin digitizare implică următoarele aspecte: documentele nu


mai sunt manipulate şi cercetate în mod repetat, fapt ce reduce uzura şi
distrugerea originalelor.
Digitizarea ajută în prezervarea documentelor de bibliotecă valoroase,
punând la dispoziţia utilizatorului imagini digitale de calitate. Aceste copii digitale
nu trebuie însă văzute ca o înlocuire a pieselor originale. Fişierele digitale nu
sunt permanente, ca atare ele trebuie menţinute şi transferate periodic în formate
numerice – electronice noi.
Dacă prezervarea colecţiilor reprezintă o mare prioritate, atunci prin
intermediul digitizării se pot obţine documente digitale pentru care aciditatea
papetară nu mai este un pericol - acestea pot fi utilizate în locul originalelor, iar
originalele pot fi conservate prin metode moderne.
În concluzie, principalele motive pro digitizare sunt: sporirea accesului şi
îmbunătăţirea prezervării documentelor de bibliotecă. Digitizându-şi colecţiile
valoroase, instituţiile de bibliotecă cu patrimoniu cultural naţional îşi fac
accesibile informaţiile într-o bibliotecă virtuală fără graniţe, informaţii care până
atunci erau disponibile unui grup restrâns şi privilegiat de cercetători.

1.4.4. Dezavantajele digitizării documentelor


În pofida avantajelor pe care digitizarea le poate realiza, apar şi câteva
motive întemeiate de a analiza mai atent acest domeniu. Întâi, nu orice colecţie
merită să fie digitizată. Este o cale lungă până la realizarea visului conform
căruia toate bibliotecile, muzeele şi arhivele vor putea fi accesate complet online,
proiect care în opinia multor specialişti este imposibil de realizat.
Numai în cazul în care se vor evalua foarte atent colecţiile şi se vor digitiza
documentele de interes local şi naţional, proiectele digitale pot fi încununate de
succes.
Proiectele digitale sunt de altfel costisitoare: nevoia de personal specializat
şi de resurse suplimentare implică adesea cele mai mari costuri din proiect. De
asemenea, se alocă mult timp pentru instruirea personalului direct implicat în
derularea proiectelor şi selecţia item-urilor ce trebuie digitizate. Costurile pentru
digitizare continuă chiar şi după finalizarea proiectului, deoarece toate fişierele
digitale trebuie întreţinute pentru a se asigura citirea lor în viitor. Iar majoritatea
încercărilor de recuperare a costurilor reprezentării digitale, prin taxe impuse
utilizatorilor, nu au acoperit integral efortul financiar consumat.
Pe de altă parte, digitizarea nu este încă un modul de prezervare care să se
bazeze pe un mediu de stocare stabil pe termen lung18 şi mediu, stocare ce nu
este posibilă cu performanţele tehnologice actuale. Singurul mediu de stocare
acceptabil pe termen lung este hârtia de calitate sau microfilmul.
De multe ori, accesul la surogatele digitale de succes încurajează utilizatorii
să consulte documentul original, fapt care produce servicii şi costuri suplimentare
pentru telefoane, scrisori, cereri de reproducere a documentelor originale. Ca
atare, copiile trebuie să fie de bună calitate pentru a corespunde standardelor
calitative impuse de utilizatorii-consumatori de informaţii.
În concluzie, înainte de a demara un proiect de digitizare a documentelor de
bibliotecă este indicat să se cunoască răspunsul la o serie de întrebări precum:
• ce se va câştiga prin digitizarea documentelor valoroase din biblioteci,
muzee şi arhive?

18. Mediile electronice de stocare actuale nu rezistă în timp – CD-urile sunt garantate maxim 10-
20 de ani.
18
Dr. Vasile A. DEAC

• cum se va plia acest proiect în activităţile (scopurile) instituţiei?


• ce costuri impune proiectul şi care sunt beneficiile care se vor obţine?
• care va fi impactul proiectului la publicul avizat?
• care sunt metodele de verificare a eficienţei proiectului, dacă a avut sau nu
succes?

19
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

II. DEGRADĂRILE COLECŢIILOR DE INFODOCUMENTE


SUB LUPA CERCETĂRILOR FUNDAMENTALE

Complexul de factori de degradare din biblioteci, muzee şi arhive implicat în


instalarea şi dezvoltarea degradărilor şi deteriorărilor colecţiilor de
infodocumente este evidenţiat în literatura de specialitate domenială sub
denumirea de factori exogeni şi endogeni. O altă grupare a factorilor implicaţi în
producerea biodegradărilor colecţiilor este analizată sub forma factorilor abiotici
şi biotici. Această ultimă grupare de factori asigură proiecţii analitice
fundamentale în instalarea şi dezvoltarea biodegradărilor produse de agenţii
biologici (ciuperci şi bacterii celulozolitice, insecte papiricole-papirofage, insecte
xilofage, insecte sinantrope, rozătoare).
Calitatea actului de conservare şi prezervare a colecţiilor din biblioteci,
muzee şi arhive implică fundamentarea, elaborarea şi aplicarea unui sistem
complex de investigare şi intervenţie în vederea protejării acestor valori faţă de
acţiunea factorilor de stres ce le pot compromite, în timp, integritatea.
Analizând totalitatea pierderilor posibile în procesele de conservare şi
prezervare a colecţiilor, pot fi identificate şi cuantificate două mari categorii de
pierderi: cantitative şi calitative (fig. 1).
Din categoria pierderilor cantitative, enumerăm (fig. 1):
• pierderi de natură biologică – instalarea şi dezvoltarea ciupercilor şi
bacteriilor celulozolitice, instalarea şi dezvoltarea insectelor papirofage, xilofage
şi sinantrope, pierderi cauzate de activitatea rozătoarelor, pierderi produse de
factorul uman;
• pierderi de natură chimică – pierderi datorate activităţii diferiţilor agenţi
chimici poluanţi în prezenţa unui microclimat puternic oscilant, cât şi cele cauzate
de efectuarea tratamentelor biologice şi chimice fără discernământ profesional;
• pierderi de etiologie fizică – cauzate de instalarea şi perpetuarea unui
ambient microclimatic necorespunzător, cu valori în exces, puternic oscilante,
ale temperaturii, umidităţii relative şi intensităţii luminii;
• pierderi de natură mecanică – cauzate de transportul, stocarea,
manipularea şi utilizarea (cercetarea) colecţiilor din biblioteci, muzee şi arhive în
condiţii necorespunzătoare.
• pierderi cauzate de producerea dezastrelor naturale: inundaţii, incendii,
mişcări ale scoarţei pământului (cutremure).

Analizând natura pierderilor calitative în colecţiile infodocumentare (fig. 1),


evidenţiem încadrarea în această grupă a factorilor biologici, chimici şi fizici.
Pierderile cantitative produse în colecţiile de infodocumente, de către toţi
agenţii de degradare cunoscuţi, pot fi identificate organoleptic şi cuantificate
matematic, într-un stadiu avansat al degradărilor documentelor, prin determinări
directe: cântăriri, determinări dimensionale, determinări morfologice, determinări
microscopice.
Factorii ce produc degradări calitative ale textului în colecţiile din biblioteci,
muzee şi arhive, sub forma nivelurilor incipiente, avansate şi de restaurare-
recondiţionare, afectează calitatea textului de a fi lizibil. Aceşti factori pot fi
investigaţi şi evidenţiaţi numai prin determinări macro şi microscopice, cum ar fi:
degradarea enzimatică a celulozei şi materialelor proteice, alterări cromatice,
degradarea produsă de cernelurile instabile şi acide, dinamica evoluţiei acidităţii
în materialul-suport de text şi imagine, etc.
20
Dr. Vasile A. DEAC

Fig. 1. Cuantificarea pierderilor în procesul de stocare, păstrare, conservare-prezervare


a bunurilor culturale din biblioteci, arhive şi muzee.

21
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

Sintetizând, se pot grupa factorii de degradare din biblioteci, muzee şi arhive


în trei clase fundamentale:
a) Clasa factorilor naturali exogeni ai mediului ambiant şi poluanţii.
Din această clasă fac parte:
• factorii de reacţie: umiditatea, oxigenul şi poluanţii (dioxidul de sulf, oxizii
de azot, ozonul, amoniacul, formaldehida, etc.) - aceşti factori stau la baza
reacţiilor şi proceselor chimice întrucât se combină atât între ei, cât şi cu anumite
elemente din structura morfologică a documentelor, dar şi a proceselor biologice
favorizând, în mod direct, instalarea organismelor biologice;
• factorii de activare: temperatura şi lumina - asigură energia de activare
necesară iniţierii şi producerii reacţiilor şi proceselor chimice şi biologice,
reprezentând minimum de energie pe care reactanţii trebuie să o aibă pentru a
forma produşi, respectiv bioenergia necesară dezvoltării ciclurilor biologice ale
ciupercilor, bacteriilor, insectelor şi rozătoarelor din biblioteci, arhive şi muzee.
b) clasa factorilor biologici este constituită din agenţii macro şi microbiologici
care determină producerea biodegradărilor în toate mediile de bibliotecă, muzeu
şi arhivă, după cum urmează: ciuperci şi bacterii celulozolitice (celulolitice);
insecte papiricole-papirofage (insecte care se hrănesc cu hârtia, pergamentul
şi pielea); insecte xilofage (insecte specifice lemnului degradat); insecte
sinantrope (insecte specifice spaţiilor insalubre); rozătoare (şoareci şi şobolani).
c) implicarea factorului uman. Factorul uman reprezintă elementul cel mai
important care acţionează, în mod direct sau indirect, la instalarea şi dezvoltarea
complexului de degradare cu mai mulţi factori specific spaţiilor şi
infodocumentelor din biblioteci, arhive şi muzee, prin operaţiile executate
necorespunzător în mânuirea, ambalarea, etalarea, depozitarea, conservarea,
prezervarea, restaurarea, cercetarea sau fotografierea infodocumentelor.
d) producerea dezastrelor naturale. Mişcările tectonice ale scoarţei terestre
(cutremure), inundaţiile produse datorită revărsărilor unor surse permanente de
apă, dar şi producerea unor incendii devastatoare, sunt calamităţi naturale ce
afectează, în egală măsură, bunurile şi spaţiile din biblioteci, muzee şi arhive.

2.1. Hârtia, pergamentul şi pielea – simptome şi factori de degradare


Factorii care determină predispoziţia la degradare (sensibilitatea crescută
sau receptivitatea suporturilor materiale faţă de anumiţi factori de degradare) a
suporturilor materiale organice (hârtia, pergamentul şi pielea) sunt următorii:
structura şi compoziţia suporturilor; elementele constitutive, inerente sau
adăugate în procesul de fabricare; lipsa de omogenitate morfologică din punct
de vedere fizic, mecanic şi chimic.
Structura şi compoziţia suporturilor materiale organice purtătoare de
informaţii. Hârtia, mai ales, este instabilă: ea rezultă din asocierea şi combinarea
anumitor elemente (hidrogen, carbon şi oxigen) unite prin legături chimice slabe,
care se scindează sau se desfac uşor la acţiunea a numeroşi factori.
Din toate clasele de materiale organice purtătoare de informaţii, hârtia este
suportul material cel mai reprezentativ, care are în compunere elemente
constitutive, inerente sau adăugate în procesul de fabricare. Aceste elemente cu
structuri chimice diferite acţionează negativ asupra integrităţii şi conservării
colecţiilor de infodocumente: substanţe de încleiere; resturi de lignină; cerneluri
acide, etc.
Lipsa de omogenitate din punctul de vedere al caracteristicilor fizice,
mecanice şi chimice. Această deficienţă evidenţiată la toate suporturile materiale
organice, dar mai cu seamă la hârtie, determină instabilitatea structurilor

22
Dr. Vasile A. DEAC

morfologice, precum şi o accentuată afinitate la efectele de degradare ale


factorilor abiotici şi biotici exogeni. Rigidizarea hârtiei şi pierderea elasticităţii
sale, precum şi efectele de „umflare” (creştere dimensională) reprezintă
simptomele specifice păstrării documentelor papetare într-un mediu
microclimatic puternic oscilant, cu valori de temperatură şi umiditate deficitare
sau excedentare. Simptomele degradării suporturilor materiale organice (hârtia,
pergamentul şi pielea) pun în evidenţă forme sau tipare incipiente sau
dezvoltate, în funcţie de specificul structurii colecţiilor infodocumentare şi reacţia
acestora la impactul complexului de factori de degradare.

2.1.1. Degradări produse de factorii fizici


- Valori ale umidităţii relative foarte mici (U.R. 20-40%). Efecte: pierderi
semnificative ale conţinutului de umiditate higroscopică a suportului papetar,
proces ce determină pierderea elasticităţii suportului papetar, apariţia rigidizării
şi, în ultimă instanţă, fragilizarea acestuia.
- Creşterea în volum a documentului, „umflarea” documentului datorită
umidităţii relative foarte mari (U.R. peste 65%).
- În anumite condiţii de umiditate relativă excesivă şi permanentă (valori de
U.R. peste 70%), paginile unui document se lipesc între ele, transformând
documentul într-un bloc compact, sudat pe toată suprafaţa de contact.
- Simptome de degradare specifice pergamentului: ondulări şi încreţituri,
rezultate ale variaţiilor de umiditate; rigiditatea cornoasă şi deformările la
umiditate scăzută; putrezire, în condiţiile unor valori mari de umiditate.
- La piele, simptomele de degradare cel mai des întâlnite sunt: pielea devine
rigidă, casantă, sfărâmicioasă sau poate putrezi în condiţiile unei umidităţi
crescute (valori mai mari de 70% umiditate relativă)

2.1.2. Degradări produse de factorii mecanici


- Degradare mecanică prin mânuirea brutală şi neglijentă a hârtiei sau a altor
suporturi materiale organice (piele, pergament) care se găsesc într-o stare
avansată de rigidizare şi fragilizare (fragilizare: constituţie delicată, cu tendinţe
de fărâmiţare; „hârtia poate plesni”, „hârtia este coaptă” rigidizarea exprimă
starea de fragilizare a suporturilor materiale organice).
- Rupturi, sfâşieri, plesnituri, îndoituri cu caracter permanent, ,,tăieturi” în
zonele de îndoire, lipsa unor porţiuni (fragmente) mai mari sau mai mici din
corpul documentelor.
- Majoritatea formelor de deteriorare a legăturii documentelor cercetate este
rezultatul uzurii şi a degradărilor mecanice provocate de modul de folosire a
documentelor: rupturi; rosături; deformări ale scoarţelor; dezmembrări parţiale
sau fragmentări în fascicule.

2.1.3. Degradări produse de factorii chimici


a) Simptome specifice pe suportul papetar:
- Pete de natură diferită: pete de natură grasă, lăsate de degete în timpul
manipulării şi cercetării documentelor, pete de sânge, pete de cerneală, rugină,
funingine, clei, muşte, pete de cafea, pete de grăsimi specifice produselor
alimentare, etc.
- Îngălbenire generală datorată degradării provocate celulozei de către acizi
atunci când pH-ul unui extract apos de hârtie este de 5,5 sau chiar 6 unităţi de
Ph (ritmul deteriorării hârtiei creşte pe măsură ce scade pH-ul); pete făcute prin
aplicarea ştampilelor străine documentului original; deteriorarea chimică a

23
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

substanţelor de încleiere; pete de foxing (pete ruginii) instalate şi dezvoltate pe


informaţia scrisă (textul scris) datorită utilizării cernelurilor acide.
b) Simptome specifice pergamentului.
Putrezirea pergamentului datorită unor procese chimice favorizate de
umiditatea crescută.
c) Simptome specifice suportului material din piele.
Pielea devine rigidă, casantă, sfărâmicioasă sau poate putrezi ca rezultat al
unor procese chimice favorizate de umiditatea crescută.

2.1.4. Biodegradări produse de ciupercile şi bacteriile celulozolitice


a) Simptome specifice suportului papetar
Atacul ciupercilor şi bacteriilor celulozolitice produce hârtiei o pigmentaţie a
cărei culoare depinde de ciupercile şi bacteriile care o provoacă şi de gradul de
aciditate al hârtiei: zmeurii, liliachii, violacee, roze; maronii; brune; albăstrii;
portocalii. etc.
b) Simptome specifice pergamentului
Pergamentul poate putrezi ca rezultat al atacului complexului bacterian
favorizat de umiditatea crescută (U.R. peste 70%).
c) Simptome specifice suportului din piele
Pielea devine rigidă, casantă, sfărâmicioasă sau poate putrezi ca rezultat al
instalării şi dezvoltării complexului bacterian specific suporturilor materiale
organice cu umiditate peste 70%.
d) Simptome specifice degradării mobilierului din lemn
Instalarea şi dezvoltarea ciupercii lignicole Merulyus lacrimans: vetre de
atac, superficiale sau profunde, a miceliului cu pigmentaţie de culoare închisă.
e) Simptome specifice spaţiilor insalubre afectate de infiltraţii şi umiditate
ascensională
Dezvoltarea macromicetelor – ciuperci (mucegaiuri) specifice spaţiilor
insalubre: vetrele de atac dezvoltate pe mediile cu exces permanent de apă, cu
micelii închise la culoare (perete, tavan, mobilier, etc.).

2.1.5. Degradări produse de insecte (papiricole, xilofage şi sinantrope)


şi rozătoare (şoareci şi şobolani)
a) Simptomele de degradare specifice infodocumentelor pe suport papetar
- Înţepături şi galerii de atac superficiale sau profunde ale insectelor
papiricole (papirofage), mai ales pe linia de unire a corpului documentului cu
cotorul şi coperţile.
- Galerii de atac superficiale sau profunde produse de insectele xilofage
(de lemn) pe coperţile din lemn ale documentelor (cărţilor) vechi.
- Rosături ale şoarecilor şi şobolanilor pe structura exterioară a
documentelor (coperţi, nervuri, cotor, muchie, tranşă, corpul documentelor).
b) Simptome de degradare specifice altor suporturi organice: pergament şi
piele
- Înţepături şi galerii profunde de atac şi înmulţire în structura organică a
materialelor, produse de insectele papiricole şi sinantrope din cauza prezenţei
aminoacizilor esenţiali în nutriţie.
- Rosături produse de şoareci şi şobolani, din exterior spre interiorul
documentelor.
c) Simptome de degradare specifice mobilierului şi modulelor din lemn,
vechi şi deteriorat
- Galerii profunde produse de insectele xilofage.

24
Dr. Vasile A. DEAC

- Rosături ale şoarecilor şi şobolanilor.

2.2. Consideraţii privind comunicarea riscului generat de factorii de


degradare specifici spaţiilor şi colecţiilor de bibliotecă, muzeu şi arhivă
Mediul în care sunt păstrate şi conservate documentele din biblioteci, muzee
sau arhive reprezintă un ansamblu de factori ce acţionează asupra sănătăţii
documentelor purtătoare de informaţie producând degradări fizice, mecanice,
chimice, fungice şi entomologice. O categorie aparte de degradări sunt produse
atât de utilizatori – consumatori de informaţii diverse – cât şi de personalul din
aceste instituţii.1
Relaţia dintre mediul unei biblioteci, muzeu sau arhivă şi sănătatea
documentelor, dar şi a utilizatorilor şi a bibliotecarilor, este complexă. Această
complexitate este analizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, conform căreia
această complexitate rezidă în mare parte din modul larg în care este înţeles şi
analizat mediul: mediul de viaţă, mediul de muncă şi mediul în care se
desfăşoară activităţile recreaţionale (inclusiv cele culturale – de lectură).
Pentru specialiştii din biblioteci, muzee şi arhive, dar şi pentru comunitatea
în slujba căreia sunt angajaţi, cunoaşterea complexului factorilor de risc, a
pericolelor ce implică persistenţa acestuia, precum şi a efectelor lui, reprezintă
o condiţie socio-profesională fundamentală în elaborarea şi aplicarea pe termen
scurt şi mediu a programelor de monitorizare şi anihilare a factorilor ce induc
forme grave de dereglare şi degradare a stării de sănătate în toate mediile din
instituţiile info-culturale (biblioteci, muzee şi arhive) şi comunitare (şcoli, spitale,
etc.)2.
Pornind de la faptul că întreaga comunitate poate fi o sursă de informaţie în
problemele de sănătate ale spaţiilor şi colecţiilor, identificarea şi comunicarea
prezenţei complexului de factori de degradare cu risc sanitar din biblioteci,
muzee şi arhive, precum şi din alte aşezăminte comunitare, oferă posibilitatea
ca membrii comunităţii să participe la fundamentarea deciziilor privind
programele de conservare, prezervare şi igienizare ale colecţiilor şi spa iilor
acestor instituţii. Această nouă orientare, întâlnită mai cu seamă în ţările
civilizate, prin care se pun bazele unui parteneriat solid între bibliotecă, muzeu,
arhivă şi comunitate, este benefică într-un sistem viabil de colaborare, astfel:
• paleta de servicii oferite de bibliotecă, muzeu şi arhivă se structurează în
funcţie de comenzile venite din partea membrilor comunităţii;
• beneficiarul serviciilor oferite de aceste instituţii poate participa la finanţarea
unor programe de interes local şi de impact pentru viitorul instituţiei (prin
susţinere financiară, proiecte, sponsorizări, cum ar fi ecologizarea serviciilor,
achiziţionarea documentelor şi a infrastructurii tehnice necesare optimizării
serviciilor).
Comunicarea riscului prezenţei complexului de degradare specific spaţiilor
şi colecţiilor din biblioteci, muzee sau arhive cu implicaţii grave asupra sănătăţii
bunurilor culturale, dar şi a factorului uman direct implicat în gestionarea,
conservarea şi cercetarea acestora, este definită ca orice schimb deliberat de
informaţii cu privire la repercusiunile factorilor de mediu abiotici şi biotici din
bibliotecă, muzeu şi arhivă sau din afara acestor instituţii asupra producerii
mutaţiilor semnificative de sănătate.

1. DEAC, Vasile. Degradările documentelor de bibliotecă sub lupa cercetărilor teoretice


fundamentale. În: Sănătatea Cărţilor. An 3. Nr. 1(7), Oradea : Biblioteca Judeţeană „Gheorghe
Şincai “ Bihor, Martie 2004, p. 27.
2. Ibidem, p. 28.
25
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

Dacă ar fi să definim din punct de vedere biblioteconomic, arhivistic şi


muzeografic înţelesul cuvântului „risc”, de bună seamă că acesta îmbracă forme
structurale multidimensionale, care în domeniul conservării şi prezervării
colecţiilor infodocumentare (operaţiuni tehnice analizate sub aspectul
consecinţelor factorilor abiotici, exogeni, şi biotici, endogeni, specifici spaţiilor
antropice, asupra sănătăţii colecţiilor infodocumentare şi a spectrului uman direct
angajat în gestionarea, utilizarea şi cercetarea acestora), încorporează simultan
trei elemente fundamentale de analiză domenială:
• în bibliotecă, arhivă sau muzeu a fost identificată şi persistă o situaţie
periculoasă, definită prin activitatea unui complex de factori agresiv;
• acest complex activat poate produce dereglări majore, cu consecinţe dintre
cele mai grave asupra stării de conservare a valorilor culturale, a sănătăţii
personalului din biblioteci, muzee sau arhive, cât şi a sănătăţii utilizatorilor
serviciilor oferite de aceste instituţii;
• există dovezi ştiinţifice prin care se pot analiza gradele de certitudine în
ceea ce priveşte producerea consecinţelor, şi anume: dacă sunt constituite
condiţiile de activare a complexului de factori de degradare, cine sau ce va fi
afectat (categorii de documente, mobilier, spaţii, personalul de specialitate,
utilizatorii consumatori de informaţii, etc.) şi cât de importante vor fi consecinţele
producerii acestor dereglări pentru sănătatea bunurilor şi oamenilor din
bibliotecă.3
Pe acest fundal tridimensional de elemente analitice ce definesc
componentele de mediu ale unei biblioteci, putem „risca” o definiţie aproximativă
a riscului de mediu: riscul, privit din punct de vedere biblioteconomic, arhivistic
şi muzeografic (admiţând că ştiinţa conservării şi prezervării spaţiilor şi colecţiilor
din aceste instituţii constituie un segment foarte important de cercetare
fundamentală şi aplicativă, domenială), reprezintă probabilitatea proiectată
matematic ca o serie de evenimente caracterizate prin activarea şi dezvoltarea
complexului de factori de degradare să producă, într-o anumită perioadă de timp,
un prejudiciu care are o anumită semnificaţie în sănătatea spaţiilor şi colecţiilor,
a personalului de specialitate şi a comunităţii.
Pentru ca riscul din aceste instituţii să facă obiectul unor comunicări
pertinente, acesta trebuie cercetat. Dispozitivul de cercetare utilizat trebuie să
cuprindă obligatoriu cele mai importante coordonate.
a) Identificarea complexului de factori ce generează riscul, monitorizarea şi
evaluarea componentelor factorilor. Această etapă determină elaborarea
prognozelor apariţiei unui pericol specific, concluziile fiind utile şi pentru
fundamentarea, elaborarea şi aplicarea măsurilor preventive sau curative de
intervenţie şi control.
b) Evaluarea complexului de degradare specific spaţiilor şi colecţiilor de
bibliotecă, arhivă sau muzeu, prin determinarea sau estimarea efectelor
calitative şi cantitative ale degradării colecţiilor şi spaţiilor. Toate informaţiile
obţinute în etapele anterioare sunt analizate, prelucrate şi procesate într-un
sistem integrat, pregătit să ofere toate informaţiile pe traseul cauze-efecte ce
caracterizează instalarea şi dezvoltarea riscului specific mediilor de bibliotecă,
muzeu sau arhivă.4
Se naşte întrebarea firească: ce facem cu aceste informaţii obţinute cu atâta
migală în cursul monitorizării şi evaluării factorilor de risc? Aşa cum sunt

3. Ibidem, p.29.
4. Ibidem, p.31.
26
Dr. Vasile A. DEAC

dezvoltate, informaţiile obţinute oferă un câmp generos de analiză a factorilor ce


compun riscul în protecţia colecţiilor de infodocumente, dar nu au tăria unor
instrumente de lucru de decizie managerială.
c) Ca atare, etapa care urmează monitorizării şi evaluării factorilor care
definesc riscul din aceste instituţii este reprezentată (într-o ordine logică) de
managementul gestionării factorilor şi efectelor riscului în protecţia spaţiilor şi
colecţiilor de bibliotecă, muzeu sau arhivă.

27
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

III. CERCETĂRI PRIVIND FRECVENŢA FACTORILOR FIZICI


(UMIDITATEA RELATIVĂ, TEMPERATURA ŞI LUMINA) ÎN
INSTALAREA ŞI DEZVOLTAREA DEGRADĂRILOR ŞI
DETERIORĂRILOR COLECŢIILOR ŞI SPAŢIILOR DIN
BIBLIOTECI, MUZEE ŞI ARHIVE

Colecţiile unei biblioteci, muzeu sau arhive sunt documentele cunoscute ca


fiind cele mai răspândite suporturi materiale purtătoare de informaţii în
comunicarea interumană, indiferent de forma pe care o au: carte, manuscris,
document de arhivă, fotografie, lucrare grafică, CD, DVD, etc. Oricum ar fi grupat
complexul activ de factori în producerea degradărilor colecţiilor de bibliotecă,
arhivă sau muzeu, factorii fizici abiotici microclimatici sunt direct implicaţi în
instalarea şi dezvoltarea tuturor degradărilor de natură fizică, mecanică, chimică
şi biologică.
Implicarea factorilor fizici (temperatura, umiditatea relativă şi lumina) în toate
clasele de procese fizice, mecanice, chimice şi biologice, face ca umiditatea
ambientală, temperatura şi lumina să fie factorii determinanţi în instalarea
degradărilor complexe.

3.1. Studiul prin balanţa cauze-efecte din cercetarea degradărilor


(deteriorărilor) colecţiilor infodocumentare din biblioteci, arhive şi muzee
produse de agenţii fizici microclimatici (temperatura, umiditatea relativă,
lumina)
Pentru evidenţierea proceselor de degradare şi pentru cuantificarea
acestora, un rol important îl are aparatul de investigare al degradărilor de pe
suport clasic (hârtia) sau electronico-numeric (CD, DVD), elaborat şi utilizat de
specialistul conservator.
Ideea de bază de la care s-a pornit în elaborarea aparatului de investigare
este că toţi factorii de degradare identificaţi şi cercetaţi trebuie analizaţi sub
incidenţa cauzelor şi efectelor instalării şi dezvoltării agenţilor abiotici şi biotici.
Condiţia de factori (prin activare sau inactivare) poate prinde un contur
ştiinţific solid numai atunci când în ecuaţia instalării şi dezvoltării degradărilor
întâlnim cauzele şi efectele, ca elemente distincte de analiză şi proiecţie. Deci,
bilanţul factorilor poate fi lesne definit prin sistemul de operare: cauze – efecte.
Ca să avem o platformă practică a fundamentului teoretic prezentat, dezvolt o
sinteză argumentativă a balanţei cauze-efecte în prezentarea degradărilor
colecţiilor infodocumentare produse de agenţii fizici microclimatici (fig. 2).
Analizând cauzele instalării şi dezvoltării acestor degradări, se evidenţiază
prezenţa în studiul factorilor a două categorii de cauze: interne (endogene) şi
externe (exogene).
Din categoria cauzelor interne (endogene) enumăr: materia primă şi
tehnologia de fabricare a hârtiei, structura şi compoziţia hârtiei, lipsa de
omogenitate a hârtiei din punctul de vedere al indicilor fizici, mecanici şi chimici,
etc.
Din categoria factorilor externi (exogeni) ce cauzează instalarea şi
dezvoltarea complexului de degradare a spaţiilor şi colecţiilor de bibliotecă,
arhivă şi muzeu, amintesc: variaţiile semnificative de temperatură, umiditate
relativă şi lumină, calitatea spectrală a surselor de iluminat, intensitatea
luminoasă (nivelul de iluminare), umiditatea ascensională (igrasia), infiltraţiile,
funcţionarea necorespunzătoare a instalaţiilor din dotarea spaţiilor (instalaţii
28
Dr. Vasile A. DEAC

termice, instalaţii electrice, instalaţii sanitare etc.), producerea dezastrelor


(inundaţii, incendii, cutremure).
Pe baza acestui plan se poate realiza o investigare corectă a complexului de
factori de etiologie fizică implicat în declanşarea degradărilor şi deteriorărilor
colecţiilor şi spaţiilor din aceste instituţii.
Factorii fizici microclimatici reprezintă categoria de factori cea mai importantă
în raport cu ceilalţi factori implicaţi în procesele de degradare a mediilor
anorganice şi organice din biblioteci, muzee şi arhive. Iată câteva argumente
ştiinţifice fundamentale:
• temperatura ambientală, umiditatea relativă şi lumina sunt factorii implicaţi
în toate clasele de procese de degradare-deteriorare (procese fizice, chimice,
biologice şi mecanice);
• dacă factorii fizici microclimatici din spaţiile de bibliotecă, muzeu şi arhivă
ar fi menţinuţi constant în „zona de siguranţă”,s-ar produce astfel şi doar astfel
efecte pozitive în conservarea colecţiilor de documente, cum ar fi: prevenirea
instalării ciupercilor şi bacteriilor celulozolitice (mucegaiurilor), prevenirea
infestărilor cu insecte papirofage (papiricole), xilofage şi sinantrope, prevenirea
infestării cu rozătoare (şoareci şi şobolani), reducerea numărului şi ratei
proceselor fizice, chimice, fotochimice şi biochimice;
• valorile crescute, fluctuante sau mici ale factorilor fizici microclimatici
determină instalarea unui disconfort ambiental pentru utilizatorii serviciilor oferite
de bibliotecă, muzeu şi arhivă, precum şi formarea unui microclimat periculos şi
agresiv în procesele de conservare şi prezervare a infodocumentelor pe
suporturi materiale organice şi anorganice;
• în sezonul rece al anului, temperatura şi calitatea spectrală a surselor de
iluminat, precum şi nivelul de iluminare (intensitatea luminoasă) sunt agenţi fizici
extrem de costisitori în condiţiile în care nu sunt exploataţi în regim de siguranţă,
pentru conservarea colecţiilor, şi în regim economic, pentru încadrarea în
bugetul alocat instituţiei;
• în sezonul cald al anului, umiditatea relativă ambientală, temperatura şi
nivelul de iluminare – intensitatea luminoasă, sunt factorii fizici ce trebuie
monitorizaţi pentru o exploatare în regim de siguranţă, dar şi în regim economic.
Atunci când complexul de factori cauzali interni şi externi este prezent,
efectele produse prin activarea proceselor fizice de degradare sunt multiple, cu
urmări grave asupra conservării informaţiei, precum şi asupra conservării
suportului material, procese ireversibile ce afectează în timp integritatea
infodocumentelor.
Analizând segmentul degradărilor produse de factorii fizici, vă propun o
trecere în revistă, simptomatologic vorbind, a efectelor de degradare induse de
agenţii fizici, atât pe şi în colecţii, cât şi în spaţiile ce deţin infodocumente (fig. 2).
Enumăr principalele efecte investigate în colecţiile de documente: modificări
dimensionale ale materialelor organice, dilatarea, contractarea, rigidizarea şi
pierderea elasticităţii hârtiei, modificări ale proprietăţilor fizice ce afectează
rezistenţa şi elasticitatea materialelor organice, fragilizarea suporturilor
materiale, producerea degradărilor fotochimice, spaţii de bibliotecă, muzeu sau
arhivă insalubre datorită infiltraţiilor şi umidităţii ascensionale, etc..

29
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

Fig. 2. Studiul factorial prin balanţa cauze – efecte în prezentarea degradărilor colecţiilor
de bibliotecă produse de agenţii fizici: umiditatea relativă, temperatura, sursa şi nivelul
de iluminare.

30
Dr. Vasile A. DEAC

3.2. Prezenţa factorilor fizici (temperatura, umiditatea relativă şi lumina)


în instalarea şi dezvoltarea degradării colecţiilor infodocumentare din
biblioteci, muzee şi arhive, în funcţie de rezultanta acţiunilor factorilor
favorabili şi nefavorabili
Pentru a evidenţia prezenţa factorilor fizici în instalarea şi dezvoltarea
degradărilor colecţiilor şi locaţiilor de bibliotecă, propun un studiu original privind
rezultanta factorilor favorabili - de activare, în corelaţie directă cu factorii
nefavorabili – inhibitori (fig. 3).
Enumăr principalii factori de activare – catalizare – în instalarea proceselor
fizice de degradare a spaţiilor şi colecţiilor din biblioteci, muzee şi arhive: regimul
microclimatic variabil, infiltraţiile şi umiditatea ascensională, excesul sau deficitul
de umiditate relativă, excesul sau deficitul de temperatură ambientală, efectele
dăunătoare ale iluminatului, calitatea spectrală a surselor de iluminat,
intensitatea şi durata de iluminare, conţinutul de lignină, prezenţa impurităţilor
(fier, cupru), materia primă şi tehnologia de fabricare a hârtiei, fiabilitatea
instalaţiilor, salubrizarea spaţiilor de bibliotecă, muzeu şi arhivă, stabilitatea
microclimatică a spaţiilor şi depozitelor din aceste instituţii, etc..
Factorii de intervenţie inhibitori au rolul de a bloca unul sau mai mulţi agenţi
de activare – catalizare – a proceselor fizice cu acţiune reversibilă sau
ireversibilă. În cele ce urmează, prezint pentru argumentare cei mai importanţi
factori de intervenţie, care inhibă sau blochează procesele fizice specifice
spaţiilor de bibliotecă, muzeu şi arhivă: utilizarea instalaţiilor generale de
climatizare, folosirea aparatelor de condiţionare locală, eliminarea excesului de
umiditate şi temperatură, compensarea deficitului de umiditate şi temperatură,
utilizarea substanţelor higroscopice tampon, scăderea temperaturilor în care se
păstrează fondul de documente valoroase de bibliotecă, îmbunătăţirea izolării
termice a depozitelor, alegerea sursei de iluminat cu cel mai slab efect
fotochimic, reducerea intensităţii/nivelului de iluminare, reducerea expunerii sau
expunerea prudentă a colecţiilor de bibliotecă sensibile la acţiunea nocivă a
ultravioletelor (UV), fiabilitatea instalaţiilor, verificarea funcţionării acestora din
urmă în vederea evitării producerii dezastrelor (inundaţii, incendii).
Studiul factorilor prezentat dă rezonanţă implicărilor, prin faptul că se justifică
monitorizarea, controlul şi dirijarea factorilor (agenţilor) nefavorabili – inhibitori,
pentru a se putea bloca (unde sunt create condiţii optime) sau încetini procesele
fizice de degradare.
Prin utilizarea acestui studiu în practica conservării şi prezervării colecţiilor
de bibliotecă, se pot fundamenta, elabora şi aplica metodologii şi tehnici, care să
servească intereselor specialiştilor protecţionişti din biblioteci, muzee şi arhive.
Ca atare, în baza acestui studiu al factorilor fundamentat în funcţie de
particularităţile fiecărei biblioteci, muzeu sau arhive (starea de conservare a
fondului general de documente purtătoare de informaţii şi structura acestuia,
spaţiile şi dotările cu utilităţi tehnice, modulele de stocare, păstrare şi conservare
utilizate, etc.) se pot elabora şi utiliza metode şi tehnici cu o largă aplicaţie
practică în conservarea şi prezervarea colecţiilor din biblioteci, muzee şi arhive.
Studiul de faţă propus spre analiză dezvoltă sugestiv „foaia de parcurs” a
instalării şi producerii degradării colecţiilor şi spaţiilor, în care agenţii fizici,
mecanici, chimici şi biologici sunt analizaţi în ipostaza unei balanţe.
Prezenţa factorilor activi – favorabili – instalării şi dezvoltării proceselor şi
reacţiilor de degradare, în competiţie cu factorii de intervenţie – agenţii de
inhibare şi blocare – este prezentată tot sub forma unei balanţe, care oferă
sugestii practice pentru o paletă diversificată de intervenţii şi tratamente (fig. 3).

31
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

Prezenţa factorilor fizici, mecanici, chimici şi biologici implicaţi în producerea


degradărilor colecţiilor şi spaţiilor implică, într-un concept biblioteconomic,
muzeografic şi arhivistic modern de protecţie, elaborarea intervenţiilor preventive
şi curative care să ţină cont de diversificarea factorilor implicaţi, precum şi a
efectelor (simptomelor) investigate în toate mediile acestor instituţii.
Modelul propus spre analiză oferă un fundament ştiinţific accesibil
specialiştilor din biblioteci, muzee şi arhive. Sistemul de schematizare utilizat
(tip balanţă) este mult mai uşor de asimilat, atât în explicarea cauzelor, cât şi a
efectelor instalării şi dezvoltării degradărilor specifice colecţiilor infodocumentare.
Echilibrul fragil, sugerat grafic, între tendinţele de activare ale factorilor
catalizatori ai proceselor şi reacţiilor, în opoziţie cu cele ale factorilor de blocare
– inhibare, pun în evidenţă tiparele, uneori nevăzute în stadiile incipiente, ale
complexului de degradare investigat.
În mişcare, balanţa poate să fie activă sau pasivă, în funcţie de direcţia şi
sensul de mişcare a braţelor: când echilibrul se înclină spre factorii activi, atunci
se întrunesc condiţiile optime de instalare şi dezvoltare a proceselor şi reacţiilor
de degradare de etiologie fizică, mecanică, chimică şi biologică, şi invers, când
echilibrul se dezvoltă spre sensul factorilor de inhibare a acestor procese şi
reacţii, se produce blocarea sau reducerea impactului agenţilor (catalizatorilor)
de instalare. Ca atare, în conceptul propus, se poate dezvolta un sistem de
intervenţie eficient şi flexibil, prin utilizarea factorilor (agenţilor) inhibitori în
practica conservării şi prezervării colecţiilor din biblioteci, muzee şi arhive.
Cum se utilizează acest concept? Pornim de la premiza cunoscută că factorii
(agenţii) fizici (temperatura ambientală, umiditatea relativă şi iluminatul) sunt
direct implicaţi în instalarea şi dezvoltarea tuturor categoriilor (grupelor) de
degradare şi deteriorare ale colecţiilor şi spaţiilor (degradări fizice, mecanice,
chimice şi biologice). Mai cunoaştem din studiul factorilor, prin balanţa cauze-
efecte, care sunt factorii exponenţiali în instalarea acestor degradări şi ce
încărcătură simptomatologică (impactul efectelor) prezintă factorii identificaţi în
urma investigaţiilor efectuate. Ca orice factor fizic microclimatic activat din
spaţiile de bibliotecă, muzeu şi arhivă, cu valori peste zona de siguranţă,
dezactivarea lui sau aducerea lui în limitele şi zonele de siguranţă se produce
prin utilizarea unui agent fizic inhibitor, sub forma unor mecanisme sau intervenţii
tehnice. Această acţiune reprezintă esenţa intervenţiilor pentru eliminarea
valorilor excedentare. Acelaşi raţionament se poate utiliza atunci când factorul
fizic se află la valori deficitare, valori care iniţiază procesele fizice de degradare
a colecţiilor şi spaţiilor din biblioteci, muzee şi arhive.
Un exemplu concret ar facilita utilizarea conceptului propus în practica
protecţiei colecţiilor şi locaţiilor. Cunoaştem impactul negativ pe care îl are
regimul microclimatic variabil în conservarea colecţiilor. Stabilitatea condiţiilor
microclimatice în limitele şi zonele recomandate reprezintă premiza benefică
fundamentală în procesele de conservare şi prezervare a colecţiilor de
documente pe suport organic. Instabilitatea microclimatică definită, în primul
rând, prin oscilaţiile semnificative ale temperaturii şi umidităţii relative
ambientale, reprezintă complexul de factori fizici foarte agresivi în instalarea
degradărilor. Principalele mecanisme de alterare care determină modificarea
stării colecţiilor în condiţiile microclimatului variabil sunt procesele fizice.
Acestora trebuie să le adăugăm şi efectele specifice care se produc în condiţiile
de umiditate şi temperatură crescută sau scăzută(fig. 3).
Procesele fizice, ca de exemplu adsorbţia şi desorbţia, exercită o acţiune
fizică puternică asupra stabilităţii dimensiunilor şi a proprietăţilor fizice ale

32
Dr. Vasile A. DEAC

Fig. 3. Incidenţa factorilor fizici în instalarea şi dezvoltarea degradărilor colecţiilor de


bibliotecă, în funcţie de rezultanta acţiunii factorilor favorabili şi nefavorabili.

33
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

materialelor de natură organică: hârtia, pergamentul, pielea, adezivii naturali,


lemnul, fibrele textile, etc.
De altfel, toate suporturile materiale higroscopice se umflă sau se contractă
ca urmare a oscilaţiilor agenţilor fizici microclimatici. Rezultă modificări
dimensionale succesive şi de formă, care afectează în final, rezistenţa şi
elasticitatea acestora.
Pentru a contracara efectele de degradare ale umidităţii şi temperaturii
ambientale, apelăm la studiul prezentat în figura 3, privind prezenţa factorilor
fizici în instalarea şi dezvoltarea degradărilor colecţiilor şi spaţiilor de bibliotecă,
muzeu sau arhivă, în funcţie de rezultanta factorilor favorabili – factori de activare
– şi nefavorabili – factori de inhibare. Avem posibilitatea să identificăm soluţia
tehnică de intervenţie, prin inhibarea, blocarea sau reducerea activităţii agenţilor
fizici excedentari. În cazul unui microclimat puternic oscilant, singura şi cea mai
eficientă metodă de intervenţie pentru inhibarea şi blocarea agenţilor fizici este
utilizarea instalaţiilor generale pentru condiţionarea aerului sau folosirea
aparatelor de condiţionare locală.
Aerarea sau condiţionarea aerului reprezintă aplicaţii tehnice ale agenţilor
fizici folosite în scopuri benefice: aducerea şi stabilizarea microclimatului în
limitele şi zona de siguranţă. Această activitate finală este benefică deoarece,
după cum ştim, agenţii fizici microclimatici sunt implicaţi în toate procesele şi
reacţiile de degradare a colecţiilor şi locaţiilor de bibliotecă, muzeu şi arhivă. Ca
atare, prin aducerea şi stabilizarea factorilor fizici microclimatici în limitele şi
zonele de siguranţă, blocăm sau limităm factorii de reacţie şi activare specifici
tiparelor de degradare a colecţiilor diverse. Efectele finale? Reducerea sau
blocarea (în condiţii ideale) tuturor proceselor fizice, mecanice, chimice şi
biologice de degradare specifice colecţiilor şi spaţiilor de bibliotecă, muzeu sau
arhivă.
În concluzie, noul concept prezentat în acest studiu poate deveni un
instrument de lucru util pentru fundamentarea, elaborarea şi aplicarea politicilor,
strategiilor şi intervenţiilor (tratamentelor) de conservare şi prezervare a
colecţiilor din biblioteci, muzee şi arhive.

34
Dr. Vasile A. DEAC

IV. CERCETĂRI PRIVIND IMPORTANŢA FACTORILOR


MECANICI ÎN INSTALAREA ŞI DEZVOLTAREA
DEGRADĂRILOR ŞI DETERIORĂRILOR COLECŢIILOR ŞI
SPAŢIILOR DIN BIBLIOTECI, MUZEE ŞI ARHIVE

Ponderea degradărilor colecţiilor de bibliotecă, muzeu şi arhivă produse de


agenţii mecanici este importantă, cu predilecţie într-o bibliotecă, muzeu sau
arhivă care oferă servicii solicitate de utilizatori. Ca atare, există riscul asumat
de aceste instituţii ca fondul de documente solicitat, mai ales prin împrumut la
utilizatori, să fie afectat prin apariţia simptomelor mai mult sau mai puţin grave
ale degradării mecanice, cu predilecţie în corpul documentului, pe structura
informaţiei. Sublinieri, decupări, diferite însemnări, lipsa fragmentelor din corpul
unui document împrumutat, îndoiturile cu caracter permanent, etc. sunt
consecinţele circuitului bunului cultural pe relaţia instituţie - utilizator şi invers. Se
pune întrebarea, pertinentă de altfel: unde se produc cele mai multe degradări
în acest circuit? Desigur, în ambele ipostaze, colecţiile suportă degradări atunci
când aceste bunuri culturale sunt tratate doar ca bunuri de consum. Pornind de
la premiza că biblioteca, muzeul şi arhiva sunt instrumente inventate de om
pentru a cerceta şi utiliza cuceririle gândirii şi creaţiei sale, atunci se cuvine ca
factorul uman să evite sintagma: omul este factorul activ în degradarea colecţiilor
de infodocumente. În caz contrar, putem discuta despre criza în politicile de
protecţie ce afectează integritatea structurilor infodocumentare pe suporturi
papetare sau pe suporturi numerico-electronice.

Că factorul uman este implicat, cu mult mai mult decât se crede, în derularea
tuturor proceselor şi reacţiilor de degradare complexă a structurilor
infodocumentare este un fapt cunoscut. Intervenţiile agresive ale pseudo-
specialiştilor sau non-intervenţiile acestora, lipsa de educaţie, indiferenţa,
indolenţa, obtuzitatea ce se manifestă la o anumită categorie de utilizatori sunt
factorii care contribuie din plin la crearea condiţiilor de criză în protecţia valorilor
infodocumentare din biblioteci, muzee şi arhive.
Există principiul de drept: să-ţi exerciţi drepturile tale, astfel încât să nu aduci
atingere drepturilor celorlalţi.1 Distrugerea structurilor infodocumentare clasice –
pe suport papetar, sau moderne – pe suport numeric (electronic) va bloca
accesul celorlalţi utilizatori civilizaţi la dreptul fundamental de a se informa.

Dacă mânuirea neglijentă a documentelor, îndoirea colţurilor sau chiar a


foilor, decuparea unor articole de interes, ruperea şi sustragerea fragmentelor din
corpul documentelor, etc. reprezintă urmele lipsei de civilizaţie a unor semeni
de-ai noştri prea bine ancoraţi într-o societate ce prosperă din sloganurile
materialelor publicitare, atunci cu adevărat, facem paşi fermi spre consecinţele
uneori nebănuite ale unei crize de identitate şi respect pentru structura şi
protecţia infodocumentelor din biblioteci, muzee şi arhive. Împăcarea cu
biblioteca, muzeul şi arhiva se va produce numai prin cunoaşterea şi respectul
faţă de creaţiile şi valorile umane. Sau din respectul faţă de lege şi prin forţa ei.

1. DUMITRESCU Luminiţa. Omul – factor activ în degradarea documentelor de bibliotecă. În:


Sănătatea cărţilor, An 1, Nr. 3-4 (5-6), Oradea: Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor,
Noiembrie 2003. p. 27-29.
35
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

4.1. Studiul factorilor, prin balanţa cauze-efecte, în descifrarea


degradărilor – deteriorărilor produse de agenţii mecanici în colecţiile de
infodocumente din biblioteci, muzee şi arhive
Studiul factorilor, prin balanţa cauze-efecte, în descifrarea degradărilor
produse de agenţii mecanici este evidenţiat sintetic în figura 4. Inventarierea
cauzelor care generează riscuri, prezentate prin efectele – simptomele de
degradare – investigate în colecţiile infodocumentare, oferă imaginea uneori
dezolantă a unui tablou care concepe foaia de parcurs a investigatorului.
Practic, acest studiu poate fi asemănat, sub aspectul riscurilor şi
consecinţelor, cu un carnet de sănătate al instituţiilor şi colecţiilor
infodocumentare.
Dacă biblioteca, muzeul şi arhiva, dar şi valorile infodocumentare gestionate
de aceste instituţii, vor fi mai sănătoase (păstrate, conservate şi prezervate în
condiţii corespunzătoare, conturate prin norme), de bună seamă că şi studiul
factorial, prin balanţa cauze-efecte, va fi mult mai sărac în informaţii. Ideal ar fi
să ne situăm în această ipostază fericită.
Dar adevărata „faţă” a bibliotecilor, muzeelor şi arhivelor – să le numim
clasice – este cu totul alta. În aceste condiţii grave, desigur şi „carnetul de
sănătate“ va fi mai bogat în observaţii, pertinente prin adevărul ştiinţific pentru
prezentul şi viitorul instituţiilor posesoare de fond documentar de interes local şi
naţional.

4.2. Importanţa factorilor mecanici în instalarea şi dezvoltarea


degradărilor spaţiilor şi colecţiilor de documente din biblioteci, muzee şi
arhive, în funcţie de rezultanta acţiunilor factorilor favorabili şi nefavorabili
Soluţiile tehnice utile în fundamentarea unui program managerial de
intervenţie sunt evidenţiate în figura nr. 5, unde se analizează importanţa
factorilor mecanici în instalarea şi dezvoltarea degradărilor spaţiilor şi colecţiilor
de bibliotecă, în funcţie de rezultanta acţiunilor factorilor favorabili – de activare,
şi nefavorabili – de inhibare şi blocare.
Paleta măsurilor de intervenţie, prin utilizarea factorilor de inhibare, este
dată de următorul raţionament logic: factorii de activare excedentari sau
deficitari, cuantificaţi prin norme, pot fi contracaraţi prin utilizarea factorilor de
inhibare-blocare aparţinând aceleaşi clase (sau unei clase de factori apropiate)
cu cea a factorului activat. Multe dintre aceste soluţii de intervenţie preventivă
sunt la îndemâna noastră şi fac parte din coordonatele majore, adesea neglijate,
ale educaţiei.2
Mediul cultural şi cel educaţional au o influenţă importantă în dezvoltarea
personalităţii utilizatorului consumator de informaţii diverse. Şcoala,
universitatea, biblioteca sunt componentele de bază ale mediului, care
stimulează interesul pentru lectură, pentru acumulare informativă. Împreună
acţionează sub raport educativ asupra normelor morale, estetice, asupra
idealurilor şi aspiraţiilor, formulează anumite valori sociale, politice, economice,
conturează o anumită mentalitate, o anumită personalitate.
Pe lângă obiectivul fundamental urmărit de bibliotecă, muzeu sau arhivă –
atragerea utilizatorilor spre serviciile furnizate – întâlnirile acestor instituţii cu
utilizatorii trebuie să reprezinte modalităţi educative pentru anularea anumitor
deprinderi negative, deja formate, în manipularea şi cercetarea documentelor,
pentru neutralizarea şi înlăturarea acestor automatisme. Pe relaţia bibliotecă,
2 BARNA Mariana. Coordonate majore, adesea neglijate, ale educaţiei. În: Sănătatea Cărţilor, An
3, Nr. 1 (7), Oradea: Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor, Martie, 2004, p. 20-21.
36
Dr. Vasile A. DEAC

muzeu sau arhivă – utilizatori de servicii se consumă activităţi multiple din sfera
socio-profesională, care trebuie să fie benefice într-o relaţie de parteneriat: un
parteneriat strategic deschis pentru o colaborare multiplă în relaţia serviciilor
infodocumentare, în care fiecare participant să aibă de câştigat.

Fig. 4. Studiul factorial, prin balanţa cauze-efecte, în prezentarea degradărilor de etiologie


mecanică a colecţiilor din biblioteci, arhive şi muzee.

37
CONSERVAREA COLECŢIILOR INFODOCUMENTARE

Fig. 5. Incidenţa factorilor mecanici în instalarea şi dezvoltarea degradărilor colecţiilor de


infodocumente, în funcţie de rezultanta acţiunilor factorilor favorabili şi nefavorabili.

38