Sunteți pe pagina 1din 9

Fisă de conservare

Date generale

Denumirea obiectului: Sfeşnic;

Autor: necunoscut;

Posesor: Colecţie privată

Dimensiuni:

 Lungime totală: 102 centimetri


 Lăţimea bazei: 24,5 centimetri
 Primul registru: 24 centimetri
 Al doilea registru: 20 centimetri
 Al treilea registru: 16 centimetri
 Al patrulea registru: 19,5 centimetru

Numar de inventor: necunoscut;

Datare: cca secolul XVII-XVIII;

Descriere iconografică

Sfeşnicul este sculptat în lemn fiind format din patru registre ce alcătuiesc fusul şi baza. Fusul
este modulat iar soclul trilobat este terminat la capete cu câte o bilă. De asemenea, pe întreaga
suprafaţă a sfeşnicului este aplicată foiţă de schlagmetal (de aur şi de argint) pe bolus, iar griul si
albastrul provenite în urma repictării sunt folosite ca şi nuanţe intermediare.

Fig. 1.
În cadrul primului registru (fig. 1) sunt predominante motivele decorative geometrice dispuse
sub formă de şirag circular. Suportul lumânării este plan, circular, având la bază un şir de
ornamente vegetale.

Fig. 2.

Al doilea registru (fig. 2) este mult mai bogat ornamentat in comparaţie cu primul registru;
predomină elemente de tip vegetal, scupltura reprezentând frunze de acantă dispuse în trepte.
Acest tip de elemente sculpturale sunt specifice secolului al XVII- lea şi al XVIII-lea.
Fig. 3.

Al treilea registru are dimensiunea de 16 centimetri (fig.3) şi are o compoziţie sculpturală clară,
reprezentând o floare, iar pe măsura ce se subţiază, tulpina sa. Aşadar şi acest registru invocă
motive florale, complementând si completând în continuare obiectul de artă.

Fig. 4.
Al patrulea registru (fig. 4) are o volumetrie clară, bombată, motivele decorative de tip vegetal
venind in completarea sa.

Fig. 5.

Baza sfeşnicului ( fig.5) este cea mai puternic stilizată. Soclul trepied este format din trei
faţete identice şi se sprijină pe trei sfere argintate. Sculptura îmbină elemente decorative vegetale
şi antropomorfe. Elementele decorative antropomorfe îşi fac apariţia sub forma unor capete de
îngeri (mascaroni, mascherone sau putti) centrate sub formă de medalion oval pe fiecare faţetă.
Elementele de natură vegetală reprezintă frunze de acantă şi sunt dispuse pe marginile celor trei
medalioane ale soclului formând volute. Prin urmare, analiza estetica demonstrează că sinteza
artei româneşti a reuşit sa unească elemente atât de factură renascentistă cât şi de factură barocă
într-un mod armonios şi plăcut din punct de vedere estetic.

Stare de conservare

Suportul
Suportul din lemn prezintă numeroase degradări. Degradările pot fi provocate si de factorul
social, de manevrarea necorescpunzătoare a obiectului. Dupa cum se poate observa in figura
numărul unu, fisura poate fi provocată de un asemenea factor ce se poate să fi condus chiar la
desprinderea unei părţi a sfeşnicului urmată de o operaţiune de alipire.

Fig. 1. Fisura a suportului de lemn

O altă pierdere a mesei sculpturale poate fi observată in figura numărul doi si figura numarul trei:

Fig.3. Desprinderi ale sculpturii


Fig. 3. Putti- desprindere a sculpturii

Stratul pictural

Din punct de vedere al stării de conservare primul registru prezintă depuneri aderente si semi
aderente de ceară aceasta formă de degradare fiind des întâlnită în randul obiectelor de cult
(Fig.1).

Fig. 1. Depuneri de ceară

De asemenea, o altă formă de degradare sunt lacunele până la nivelul bolusului de culoare
roşiatică (fig. 2) al grundului şi chiar până la nivelul suportului de lemn. Astfel foiţa de
slaghmetal creează un dezechilibru estetic puternic în urma stării de conservare constatate.

“Folosirea metalelor in stare aproape pură a fost frecventă in cazul metalelor nobile precum
aurul si argintul. Acestea au fost folosite pentru confectionarea armelor, sculelor, monedelor si
de asemenea pentru lucrări de artă.
Metalele sunt însă sensibile la acţiunea factorilor de degradare. În funcţie de tipul de metal,
factorii fizici, chimici şi biotici manifestă o agresivitate inegală.

Factorii chimici precum poluarea si salinitatea denaturează structura si aspectul metalelor,


adesea, până la compromitere. Forma cea mai activă de acţiune a factorilor chimici o constituie
coroziunea. Din puncul de vedere al proprităţilor metalului sau aliajului, coroziunea exprimă o
pierdere mai mică sau mai mare de substanţă, cu alterarea generală sau locală a formei ,
aspectului şi rezistenţei.”1

Fig. 2. Corodarea foiţei de schlagmetal

Distribuţia zonelor în care foiţa de aur a fost afectată este foarte densă, fiind de asemenea şi
una dintre cele mai răspândite forme de coroziune.

În zonele marcate din figura cu numărul doi se poate observa forma de degradare ce a avut un
efect agresiv asupra foiţei de schlagmetal, factorii cauzali fiind de factură fizică şi chimică.
Stratul pictural de culoare albastră nu prezintă însa urme de degradare. În urma acestei constatări
singura cauză viabilă ar fi faptul ca repictarea a avut loc recent.

1
Florea Oprea “Etiopatogenia Operei de Artă şi a Materialelor Structurale”, Editura OSIM, Bucureşti 2010
Propuneri de restaurare

Obiectul necesită un tratament cu o substanţă biocidă ce va preveni atacurile biologice. Este de


asemenea necesară controlarea mediului de păstrare in vederea prevenirii riscurilor de degradare;
astfel, “mediul de conservare cu compoziţie normală, lipsită de praf şi factori de poluare, are
parametri de microclimat care se incadrează în limite normale – temperaturi de 15 sau 25 de
grade Celsius şi umiditate relativă a aerului de 50 – 60 %. Într-un asemenea mediu nu există
dăunători biologici.” 2

Propunerile de restaurare constau în următoarele operaţiuni de restaurare si se vor efectua in


aceeaşi ordine:

1. Consolidarea locală a desprinderilor şi a tendiţelor de desprindere. Consolidarea


profilactică cu foiţă japoneză;
2. Completarea cu lemn a suportului în zonele ce prezintă pierderi ale sculpturii;
3. Chituirea completărilor cu lemn;
4. Continuarea operaţiunii de consolidare a stratului pictural. Îndepărtarea foiţei japoneze;
5. Îndepartarea depunerilor superficiale. Decaparea stratului de schlagmetal;
6. Aducerea la nivel a lacunelor stratului pictural prin imitarea aspectului suprafeţei;
7. Vernisarea general;
8. Integrarea cromatică prin metoda velatura şi tratteggio;
9. Vernisarea finală;

2
Florea Oprea – Etiopatogenia Operei de Artă şi a Materialelor Structurale, Editura OSIM, Bucureşti 2010