Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Teologie Ortodoxă ,, Justinian Patriarhul’’

Artă Sacră în Contemporaneitate

EPITRAHILul DE LA DOBROVĂŢ 1504

-Referat-

Prof. Coordonator: Masterand:

Conf. Univ. Dr. Vasile Marian Niculae Ana- Maria Daniela

Bucureşti 2021

1
 CUPRINS

1. ISTORIC ( DATARE, PROVENIENŢĂ, ŞCOALĂ, DONATORI ETC.)................. 3

2. INTERPRETARE TEOLOGICĂ A PIESEI ( SEMNIFICAŢIE, SIMBOLISTICĂ,

ROLUL LITURGIC ..................................................................................................... 4

3. REALIZAREA ARTISTICĂ ( DESCRIERE COMPOZIŢIONALĂ )..................... 6

4. REALIZAREA TEHNICĂ ( MATERIALE, BRODERIE ) ..................................... 7

BIBLIOGRAFIE

2
 Epitrahilul de la Dobrovăţ donat de către Ştefan cel Mare şi Maria
Voichiţa

1. Istoric

Deţinător : Muzeul Naţional de Artă al României-

Bucureşti
Domeniu : Artă decorativă
Nr. Inventar : 15895/B250
Tip : epitrahil
Titlu : Apostoli, evanghelişti şi portrete de donatori
Şcoală : Atelier din Moldova
Material : Broderie cu fie de argint, argint aurit, mătase
colorată pe suport din mătase
Tehică : Brodare; ţesere
Material/ Tehnică : Broderie cu fie de argint, argint aurit, mătase
colorată pe suport din mătase, brodare, ţesere

3
 Datare : 1504 ( se datează după data la care a fost
terminată mănăstirea Dobrovăţ )
Fişă întocmită de : Niculae Ana- Maria Daniela
Ordin de clasare : 2532/25.02.2003- Tezaur1

2. Interpretare teologică

Epitrahilul este cel mai important veşmânt al slujbelor preoţeşti. Acesta este o piesă
vestimentară purtată de preoţii ortodoxi la slujbă. Decorul este brodat pe mătase sau catifea şi
reprezintă chippuri de apostoli, sfinţi sau sărbători. Uneori, în partea inferioară poate să apară
imaginea donatorului.

Donatorul este o persoană care a contribuit la realizarea uneoi opere. Actul donaţiei se
poate înregistra sub forma unei inscripţii din reprezentarea figurii. Donatorul este înfăţişat de
obicei în atitudine de rugăciune, bust, sau întreg şi se regăseşte pe mai multe tipuri de obiecte
liturgice, pictură, broderie, manuscrise sau orfevrărie.

Simbolismul epitrahilului urmează direcţiile indicate de Sfântul Gherman I, patriarhul

Constantinopolului şi de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului. Pornind pe de o parte de la faptul
că epitrahilul epitrahilul este purtat după grumaz, i se atribuie semnificaţia ,, jugului’’
(sarcinii)- slujirea până la jertfă2.

În sfârşit, în sensul cel mai corespunzător derivă din însăşi întrebuinţarea epitrahilului
şi anume că el simbolizează harul coborât de sus asupra preotului şi puterea dobândită astfel
de a- l comunica credincioşilor prin Sfintele Taine şi alte ierugii, de unde a şi intrat în practică
obiceiul de a- l pune pe capul creştinilor la anumite servicii, asa precum odinioară Sfinţii
Apostoli îşi puneau mâinile pe capetele lor3 .

Epitrahilul ce face obiectul acestei comunicări, este parte din bogata colecţie de obiecte
liturgice a Secţiei de Istorie a Muzeului Naţional de Artă al României. Acest epitrahil face parte
din tezaurul restituit de URSS.

1
Cimec.ro
2
http://ro.orthodoxwiki.org/Epitrahil
3
http://ro.orthodoxwiki.org/Epitrahil

4
 Urmărind creaţiile artistice de la sfârşitul domniei lui Stefan cel Mare, mai ales în
domeniul arhitecturii, se subliniază un numar de modificări esenţiale. În broderie, desenul este
mai sintetic decât în pictură, de aceea realizarea trupurilor drapate, zvelte şi pline de eleganţă,
rămâne apanajul marilor artişti din epoca lui Ştefan cel Mare. Uneori, chiar în această vreme,
în broderie, din pricina dificultăţilor de ordin tehnic, apar şi siluete mai scunde, lipsite de
spontaneitate şi eleganţă a mişcării, care au toate aceeaşi calitate deosebită- preocuparea
artistului de figurile donatorilor. Interesul principal se concentrează mai ales în expresia
ochilor, a gurii, a bărbiei, asa cum sunt, de pildă, portretele lui Ştefan şi al Mariei de pe –
Epitrahilele de la Dobrovăţ-. 4

Una dintre broderiile contemporane ce au păstrat chipul lui Ştefan cel Mare aşa cum îl
regăsim în pictură este epitrahilul de la Dobrovăţ.

În piesa de la Dobrovăţ, voievodul apare în

picioare, încoronat, purtând haina lungă, cu mâneci
foarte largi cu care este reprezentat în toate tablourile
votive, în mâna stângă poartă o cruce, iar în dreapta
face obişnuitul gest de ofrandă. În epitrahilul de la
Dobrovăţ, într-o stilizare ce mai păstrează doar
contururile esenţiale, artistul a obţinut o figură vie,
deosebit de pregnantă. Cu toată simplitatea lui, acest
chip brodat al lui Ştefan cel Mare poate figura alături
de cele mai reuşite din galeria portretelor ce ni s-au
păstrat de la el. Epitrahilul, patrafirul, un cuvânt
românesc des folosit, aminteşte misticilor ştergarul
legat la gâtul lui Iisus, de care îl trăgeau cei ce-l
duceau să-l răstignească. Veşmânt esenţial şi însemn al preoţiei, el este purtat şi de episcop.
Lung până la 2,50 m, e format din două benzi late de circa 9- 10 cm., cusute laolaltă sau unite
cu ajutorul unor nasturi sau clopoţei.5

4
Acta Moldaviae Meridionalis, XXVIII- XXXIX, 2007- 2008, p. 263
5
Ene Braniste, Liturgică generală, Ed. Episcopiei Dunării de jos, Galaţi, 2002

5
 3. Realizarea artistică

Descrierea compoziţională a lucrării

Iconografic, piesa face parte din grupa epitrahileor

cu Apostoli şi Evanghelişti şi ilustrează tema Deisis.
Compoziţia se desfăşoară pe verticală, într-o suită de opt
registre figurative şi unul decorativ.

În ultimul registru figurativ apar donatorii. Ştefan

cel Mare şi soţia Doamna Maria – înveşmântaţi în granatza,
purtând pe cap coroană şi în mână crucea, însemne ale puterii
şi credinţei. Portretul voievodului poate fi considerat ultimul,
Ştefan cel Mare murind în 1504.

Motivele decorative sunt specifice broderiilor

moldoveneşti din timpul domniei lui Ştefan cel Mare- flori şi
frunze de acant dispuse pe vrejuri sinuoase şi semipalmete
din repertoriul ornamental oriental, dar şi motive goticizate-
medalioane polilobate şi arcade terminate în arc frânt în care
sunt reprezentate personajele.

Piesa a intrat în circuitul valorilor culturale

universale prin participarea la expoziţii internaţionale.

6
 4. Realizarea tehnică

Din punct de vedere al structurii, epitrahilul este un obiect special datorită formei sale
care impune un anumit tip de abordare a imaginii şi a compunerii imaginilor între ele.
Epitrahilul este piesa pe care apar figuri unice fie că sunt personaje în picioare, fie că sunt
reprezentare doar busturile personajelor. Modul de abordare al compoziţiei, proporţiile
corpului uman, tipul de încadrare ai persoanei se apropie mai mult de icoană dar se diferenţiază
de aceasta, datorită specificului tehnicii şi materialului în care se manifestă imaginea.6

Epitrahilul de la Dobrovăţ 1504 este într-un fel o prezenţă singulară între broderiile
epocii lui Ştefan. Medalioanele polilobate care conţin portrete bust ale sfinţilor şi decorul
vegetal cu maniera sa de stilizare fac o notă separată în stilul broderiilor din epoca lui Stefan
cel Mare. Acesta este şi principalul motiv care îl face pe Emile Turdeanu să considere pe bună
dreptate că acest epitrahil, împreună cu epitaful de la Mănăstirea Dobrovăţ, au fost lucrate în
ateliere diferite de cele de la Putna. El consideră că aceste două importante broderii destinate
Mănăstirii Dobrovăţ au fost lucrate în atelierele de curte de la Suceava, ateliere supravegheate
chiar de doamna Maria Voichiţa.7

Stilistic epitrahilul de la Dobrovăţ este puternic marcat de amprenta realistă a vieţii.

Mişcarea şi libertatea răzbat din felul în care sunt prezentaţi sfinţii, eleganţa desenului nu este
a unui credincios supus misterului religios ci a unui credincios animat de elan artistic, cu
sensibilitate umanistă influenţată de arta Italiei. Maniera de stilizare a elemnetului vegetal
prezent în registrul inferior este de natură să întărească această afirmaţie. Acesta este epitrahiul
pe care apar Maria Voichiţa şi Stefan în chip de donatori.8

Ca gen artistic decorativ, broderiile au origini foarte îndepărtate de-a lungul istoriei, o
evoluţie foarte complexă, iar pe teritoriul ţării noastre sunt legate puternic de influenţa
broderiilor bizantine cu canoane iconografice bine stabilite. Broderia medievală românească a
asimilat în mod creator, pe un fond autohton, tradiţii bizantine şi orientale, elemente ale
renaşterii şi goticului mai târziu. Originală şi pură din punct de vedere spiritual, mai ales în
faza ei culminantă, cuprinsă între cea de a doua jumătate asecolului al XV-lea şi prima jumătate

6
Marian Vasile, Epresivităţi plastice ale artelor textile în spaţiul liturgic ortodox, Ed. Ars Academica, 2009, p.77
7
Ibidem, p. 85
8
Ibidem, p. 86

7
a secolului XVI- lea, broderia veche românească reprezintă o mărturie a moştenirii noastre
culturale, reflectând concepţia artistică şi nivelul diferitelor epoci istorice.

Broderia veche bizantină era realizată într-o tehnică complexă, cu diferite materiale
organice- fire din mătase naturală vopsite cu coloranţi naturali, fire din bumbac sau in
nevopsite, precum si anorganice- fire metalice preţioase din aur, argint, arint aurit, sub formă
de bandă, sârmă sau răsucite pe miez textil din mătase naturală, pietre semipreţioase, sticlă,
perle, elemente metalice decorative etc.

Suportul broderiei din mătase naturală, satin sau brocart, vopsit cu coloraţi naturali,
dublat cu o ţesătură din in culoare naturală, ambele impregnate cu adeziv apret organic,
formează o suprafaţă rezistentă perfect întinsă, fixată în gherghef, care are ca scop realizarea
tehnică în bune condiţii a punctelor de broderie.

Pe suportul întins, compoziţia iconografică este desenată şi conturată prin coasere cu

diverse fire colorate din mătase naturală, suprafeţele ce urmau să fie brodate erau acoperite cu
fire de in, în diferite sensuri şi grosimi, peste care treceau firele din argint aurit întinse, prinse
bine la capete cu acul, şi apoi cu un alt ac se realiza o diversitate de puncte, în funcţie de formele
compoziţiei, creând efecte decorative preţioase de lumină şi umbră, dând expresivitate maximă
compoziţiei iconografice. Punctele de broderie, diferă după suprafeţele ce necesită sa fie
acoperite, ele având un rol important si în efectul cromatic al broderiei.9

9
Capodopere2019.ro

8
 Bibliografie

1. Acta Moldaviae Meridionalis, XXVIII- XXXIX, 2007- 2008, p. 263

2. Ene Braniste, Liturgică generală, Ed. Episcopiei Dunării de jos, Galaţi, 2002

3. http://ro.orthodoxwiki.org/Epitrahil

4. Marian Vasile, Epresivităţi plastice ale artelor textile în spaţiul liturgic ortodox, Ed.
Ars Academica, 2009, p.77
5. Marian Vasile, Epresivităţi plastice ale artelor textile în spaţiul liturgic ortodox, Ed.
Ars Academica, 2009, p.85
6. Marian Vasile, Epresivităţi plastice ale artelor textile în spaţiul liturgic ortodox, Ed.
Ars Academica, 2009, p.86
7. www.capodopere2019.ro
8. www.cimec.ro