În funcţie de

distanţele dintre
oameni, convenţiile,
relativ recunoscute în
plan psihologic, au
convenit că există mai
multe tipuri de relaţii
interumane:

• Mai puţin de 15 cm ‒ contactul fizic.

• Între 15-45 cm ‒ spaţiul intim.
• Între 45-120 cm ‒ spaţiul personal.
• Între 120-360 cm ‒ spaţiul social.
• Peste 360 cm ‒ spaţiul public.
După cum între oameni există mai multe tipuri
de relaţii, tot aşa şi între elementele
constitutive ale icoanei, precum şi între cele
ale limbajului plastic, putem avea trei situaţii,
cu variantele respective:
RELAŢIILE DINTRE ELEMENTE
CONSTITUTIVE ALE ICOANEI
DIALOGUL QUASI-PERFECT
(SIMBIOZA)
Cum vi se pare?
În cadrul icoanei, aripile, prin
forma lor ascuţită, constituie
un element agresiv la adresa
celorlalte forme, ca atare,
orânduirea lor în forme
unduitoare este o soluţie
fericită. În cazul de faţă.
O dispunere echidistantă şi echilibrată a îngerilor şi a profeţilor, în acord şi cu formele
arhitecturale, conduce către citirea plăcută a întregului spaţiu arhitectural/pictural.
 Dar aceasta,
cum vi se pare?
JUXTAPUNEREA SAU
„DIALOGUL” PARALEL
(MONOLOGUL)

Elementele componente ale

icoanei de faţă nu sunt leagate
între ele în nici un fel, fapt care
transformă icoana într-un soi de
spaţiu de „stocare” a lor, fără o
raportare estetică unul la altul.
Sfinții de pe margine nu se leagă de Maica
Domnului cu Pruncul, ci ei pot glisa sus-jos,
fără a se raporta în vreun fel la icoană.
Datorită proastei
gestionări a suprafeţei
scenelor de pe margine,
sipetul cu scena centrală
pare că „muşcă” din ele
câte un colţişor.
 În icoana de faţă, una
aparţinând celor cu cadru
având sfinţi sau scene, se
trece de la o tematică la
alta, fără discernământ şi
fără o logică vizuală între
ele.
În general, icoanele cu
teme ample, de
anvergură, sunt greu
de gestionat.
Multitudinea de
informații vizuale,
dacă nu este coerent
compusă, riscă să le
transforme într-un
conglomerat de date.
 Alegerea nefericită a unui cadrul circular pentru Mântuitorul, unul care să se
raporteze la demnitatea Sa de Atotţiitor, nu a ţinut cont de cadrul general al
icoanei, unul dreptunghiular.
Din acest motiv, cele două forme, cea circulară şi cea dreptunghiulară, nu
reușesc să intre într-un dialog corespunzător, aşa cum ar fi fost dacă s-ar fi optat
pentru forma pătrată, una în care cercul s-ar fi încadrat perfect.)
E ceva în neregulă?
 LIPSA DIALOGULUI (CONFLICTUL)

Sfânta Cruce şi însemnele

Patimilor din mâna îngerilor, se
îndreaptă ameninţător către La fel se întâmplă şi cu lancea
aureola Maicii Domnului, de Sfântului Gheorghe, care înţeapă
parcă ea ar trebui a fi străpunsă. textul cu numele.
Îngerii care dănţuiesc în jurul Mântuitorului par a fi „lipiţi” de cercul cadrului, alcătuind
şase elemente dezordonate şi care, prin agitaţia lor, anulează armonia cerească pe care
tocmai ei fi fost indicat să o exprime.
În icoana Adormirii Maicii
Domnului
o problemă o constituie
serafimii care Îl însoţesc pe
Iisus Hristos şi care, prin
dispunerea lor nefericită,
riscă să inducă o notă uşor
comică, într-un cadru atât
de solemn.
 O altă problemă o
constituie scrisul care,
atunci când nu este bine
amplasat, riscă să „înţepe”
aureola, sau alte elemente
constitutive ale icoanei.
În general,
medalioanele sau
cartușurile cu numele
lui Iisus Hristos, al
Maicii Domnului și al
sfinților, prin forma
lor, circulară sau
rectangulară, pot fi
elemente de dialog,
monolog sau conflict.
În concluzie, nu uitaţi faptul că îndeosebi forma aripilor îngerilor şi modalitatea lor de combinare
poate conduce către armonie sau contrariul ei, adică către exprimare ordinei cereşti sau nu.
 Aşa DA…

Aşa NU…
Aşa ar fi CEL MAI BINE!