Istoricul de artă Heinrich Wolfflin, subliniază că tablourile își schimbă aspectul şi îşi pierd înțelesul atunci când le privim într-o oglindă. El a sesizat că aceasta se întâmplă deoarece picturile sânt „citite" de la stânga la dreapta, succesiunea schimbându-se, firește, dacă le inversăm.
Tot el a constatat faptul că
diagonala trasată din stânga jos spre dreapta sus este considerată ascendentă… …cealaltă diagonală fiind privită ca fiind descendentă. Ceea ce atrage în mod deosebit atenţia în legătură cu semnificaţiile elementelor este tensiunea pe care o propune Rubens, între semnificaţia oblicelor, ascendentă (imaginea 2) şi descendentă (imaginea 1), uşor observabilă, şi tema pe care o prezintă în aceste lucrări. Astfel, ridicarea crucii devine, datorită traseului oblic descendent, o "cădere" spre gol a omenirii, iar coborârea ei pe un sens ascendent o înălţare. (Rubens, Ridicarea crucii Catedrala din Anvers Charles Bouleaux, Geometria secretă a pictorilor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979, Iar în cazul Scării, se preferă a doua variantă, cea ascendentă şi din punct de vedere vizual. Cazul de la Suceviţa este o excepţie impusă de amplasarea scenei. Care variantă vi se pare mai potrivită? Între o direcţie oblică şi una verticală, este preferată cea din urmă. Din acest motiv, în icoanele în care apare sfânta Cruce, cea verticală are un impact vizual mult mai puternic decât cea oblică, transmiţând mai percutant mesajul spiritual al direcţiei drumului către cer, al verticalităţii comportamentului sfinților. Chiar dacă nu este clar marcată, însăşi direcţia verticală este cea care atrage atenţia asupra ei. Între o făclie oblică şi o cruce verticală, e de preferat a doua variantă. În prima, crucea pare a fi un soi de accesoriu (dar nu neapărat necesar), în ciuda gestului deosebit de elegant. Aceeaşi situaţie apare în cazul Evangheliilor ţinute în mână de Mântuitorul sau de sfinţii ierarhi. Verticalitatea cărţii sugerează o tocmai hotărârea necesară mărturisirii Cuvântului. Vi se pare ceva în neregulă? Totul e în regulă? O situaţie neplăcută apare în icoanele Mântuitorului Iisus Hristos, în care crucea prezentă în nimbul cruciger, nu respectă verticalitatea şi orizontalitatea. În cazul unor icoane de factură populară, această imperfecţiune nu supără în nici un fel, ea fiind specifică stilului respectiv, pe când într-o icoană cu valenţe aristocratice, imperfecţiunea devine o gafă, ce nu respectă geometria riguroasă a compoziţiei. De îndată ce omul a învățat să utilizeze unelte acționate mai bine cu o mână decât cu două, asimetria în folosirea mâinilor a devenit un avantaj; iar când gândirea secvențială a început să fie înregistrată într-un sistem liniar de scriere, unul din cele două sensuri laterale a ajuns să-l domine pe celălalt. Vorba lui Goethe, „cu cât e mai perfectă creatura, cu atât mai diferite devin părțile ei."
În concluzie, percepţia vizuală are anumite reguli, ce nu
pot fi nici ignorate şi nici anulate. Ele trebuie cunoscute, pentru a fi aplicate, în situaţiile potrivite, pentru a obţine rezultatele optime. Iar la toate situaţiile prezentate mai sus, mai trebuie adăugat faptul că NU SE POATE EMITE O REGULĂ STRICTĂ, CE TREBUIE URMATĂ ORBEŞTE, INDIFERENT DE CONTEXT.