Deşi ştiinţa încearcă să ne convingă că trăim într-un univers infinit, fără delimitări şi

bariere…
… în realitate nu ne simţim
confortabil într-o lume fără delimitări
materiale, de parcă am fi o casă
lăsată de izbelişte, în câmp.
Motiv pentru care, între un ditamai conac,
fără un gard care să-i delimiteze arealul,
şi o umilă căsuţă, bine încadrată totuşi de
nişte stinghii, privite ca limite ale
proprietăţii, este preferată ultima variantă.
Ceea ce este gardul pentru o casă…
… sau rama pentru tablou…
…este CADRUL PENTRU ICOANĂ .
 CADRUL
1. marginea sau rama unui tablou;
2. ambianţa sau spaţiul ca parte a
unei relaţii de artă, mediul cu care
se confundă o operă de artă.

1. În sens larg, „suprafaţa delimitată

de marginile operei plastice
bidimensionale, unde se desfăşoară
«lumea» imaginată sau re-creată de
artist cu ajutorul formelor, valorilor şi
culorilor. 2. Element mobil destinat
să asigure prezentarea şi protejarea
operelor de artă bidimensionale sau
care înconjură o oglindă şi chiar un
element arhitectonic. Dicţionar de În dicţionare, CADRUL trimite la
artă, vol. I, p. 83. RAMĂ
şi reciproc.
 Termenul de cadru a fost
aplicat, la început, unei
margini din lemn, ipsos,
metal, ceramică etc., de
formă rectangulară, însă
el devine, începând cu
mijlocul sec. 18 şi, mai
ales, din sec. 19, termenul
generic aplicat oricărui
contur exterior (poligonal,
rotund, oval etc).

RAMA reprezintă bagheta

de lemn, de regulă
vopsită, ce mărgineşte un
tablou clasic, cu scopul de
protejare şi de izolare faţă
de spaţiul din jur.
Renaşterea preferă cadrul
circular, ca unul potrivit principiilor
or sale de echilibru, armonie şi
centralitate/stabilitate.
Barocul se raportează la încadrarea
ovală, elipsoidală, neclar delimitată,
ca una ce permitea transcederea
graniţelor.
 Dacă în sec. 13, cadrul făcea parte din panoul pictat, cu timpul el a devenit un
element individual, având o importanță crescândă, imitând motivele stilului vremii.
Acelaşi tablou poate avea o multitudine de rame, schimbate în funcţie de moda vremii.
În prezent, avem o
multitudine de rame.
Orice poate fi
înrămat în… orice.
„OARE ADEVĂRAT SĂ FIE CĂ DOMNUL VA LOCUI CU OAMENII
PE PĂMÂNT? CERUL ŞI CERUL CERURILOR NU TE ÎNCAP, CU
ATÂT MAI PUŢIN ACEST TEMPLU PE CARE L-AM ZIDIT
NUMELUI TĂU…” (3 Reg. 8,27)
CADRE DE ICOANE

Minunea naşterii tale a covârşit

orice minte căci Cel neapropiat şi
necircumscris cu firea, cu trupul
circumscris făcându-Se…
În timpul disputei iconoclaste,
Sfântul Teodor a făcut distincția
ortodoxă între NATURĂ si
PERSOANĂ, arătând că Ființa
divină este necuprinsă, iar
ființa omenească este
cuprinsă. În Iisus Hristos s-a
unit ipostatic divinitatea cu
umanitatea, deci Hristos are
două feluri de atribute: divine si
umane. Potrivit atributelor
divine, este necuprins, iar celor
umane, cuprins, iar din punctul
de vedere al umanităţii,
Mântuitorul poate fi zugrăvit în
icoană.

Iar din punct de vedere estetic,

zugrăvirea Mântuitorului are
o delimitare, reprezentată de
cadrul icoanei Sale.
ICOANELE SĂPATE SAU „CU SIPET” PREZINTĂ UN „CADRU NATURAL”
CADRUL nu este tot una cu
FORMA blatului, care reprezintă
delimitarea exterioară a acestuia.
Deşi, cel mai adesea, el urmează forma blatului respectiv, se pliază după acea
 Nu există icoane fără un cadru, mai mult sau mai puţin potrivit, exceptând cele
care l-au pierdut de-a lungul secolelor, cadru care s-a şters sau a fost îndepărtat prin
micşorarea dimensiunilor icoanei.
CADRE DE ICOANE CU
SFINŢI SAU SCENE

O particularitate o prezintă
icoanele care prezintă un cadru
realizat dintr-o înşiruire de mici
scene din viaţa
sfântului/sfinţilor reprezentaţi
în icoană.
O particularitate o
prezintă icoanele
Mântuitorului şi ale
Maicii Domnului şi
care au cadrul
format din icoanele
apostolilor respectiv
profeţilor.
…în variante clasice sau
în unele moderne, ca cele
de faţă.
Uneori putem avea un
cadru dublu.