JUDECATA DE APOI
Primele reprezentări ale Judecăţii de
Apoi sunt simple, având la bază doar
cuvintele Mântuitorului din
Evanghelia după Matei (25, 31-46),
în care Hristos foloseşte ca imagine
a Judecăţii despărţirea oilor de
capre.
Însă, cu trecerea timpului, scena s-a
modificat, s-a îmbogăţit şi cu alte
elemente preluate din paginile
Sfintei Scripturi şi din învăţăturile
Sfinţilor Părinţi, devenind complexă
şi datorită capacităţii creatoare a
meşterilor zugravi care, pentru a o
face mai impunătoare şi
înfricoşătoare, au adăugat elemente
noi, cu bogate semnificaţii
simbolice.
În Erminie Judecata de Apoi beneficiază de o
amplă descriere, cu o sumedenie de amănunte:
Iisus Hristos stând pe un tron de foc, înveşmântat
în alb, venind în slavă; cetele îngereşti stau
înspăimântate înaintea Lui; cu mâna dreaptă
binecuvântează sfinţii, iar cu stânga arată
păcătoşilor, chinurile veşnice. În partea dreapta se
află Fecioara Maria, iar în partea stângă Sfântul
Ioan Înaintemergătorul care I se închină, alături
stau cei doisprezece apostoli pe tronuri (după cum
li s-a făgăduit), în dreapta lor sfinţii poartă ramuri
în mâini, ca simbol al faptelor celor bune:
strămoşii, patriarhii şi proorocii, apoi ierarhii,
mucenicii şi sihaştri şi, în al treilea rând, împăraţii,
muceniţele şi cuvioasele. Însuşi titlul este
impunător: „Judecata viitoare a toată lumea (care)
[se zugrăveşte în slonul bisericii], DIONISIE DIN FURNA, Erminia
picturii bizantine, Ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 215.
VORONEŢ
 În partea stângă a lui Hristos se văd păcătoşii, împreună cu diavolii şi trădătorul
Iuda, regii tirani, închinătorii la idoli, antihriştii, ereticii, ucigaşii, care ţipă, îşi smulg bărbile
şi îşi rup îmbrăcămintea. În faţa iudeilor, Moise ţine în mână un filacter pe care scrie:
„Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi Mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe
Acela să-L ascultaţi” (Deut. 18, 15).
MOLDOVIŢA
 VIEŢILE SFINŢILOR

În cadrul programului iconografic al

picturii exterioare se află scene
inspirate din vieţile sfinţilor, cum ar fi
cele ale Sfântului Nicolae, Sfântul Ioan
cel Nou de la Suceava, Sfântul Antonie
cel Mare, Sfântul Pahomie. Pe faţada
de vest de la Arbore sunt reprezentate
cele mai multe ansambluri cu vieţi de
sfinţi (Sfântul Dumitru, Sfântul
Gheorghe, Sfântul Nichita Romanul şi
Sfânta Parascheva). La Voroneţ, pe
faţada sudică a pridvorului, într-o
reprezentare de adevărat tablou, este
zugrăvit Sfântul Gheorghe, iar
deasupra viaţa Sfântului Ioan cel Nou
de la Suceava, care reprezintă cea mai
amplă reprezentare a temei, şi viaţa
Sfântului Nicolae.

HUMOR
VORONEŢ
SCARA VIRTUŢILOR a Sfântului Ioan Sinaitul

SUCEVIŢA
 CARTEA FACERII

SUCEVIŢA
FILOSOFII

SUCEVIŢA
 MOTIVAŢII ALE PICTĂRII
EXTERIOARE A BISERICILOR
Cea mai facilă şi de bun-simţ motivaţie o constituie aceea că pictura
exterioară are un important rol şi în educarea credincioşilor, care urmau a „citi”
icoanele pereţilor din moment ce nu puteau citi slova cărţii, din pricina
analfabetismului atât de des menţionat, ca o incontestabilă motivare a existenței
icoanelor. Astfel, urmărindu-se un principiu general valabil în arta creştină, acela de
a înfăţişa credincioşilor „un fel de sumă a adevărurilor religiei creştine”, s-a recurs
la transformarea bisericilor în adevărate tratate de lectură teologică, morală,
spirituală, într-un cuvânt, catehetică, dorinţa de educaţie religioasă fiind cea care a
determinat această „schimbare de principii” estetice ce a bulversat, într-un fel,
universul creştin.
Astfel că, la întrebarea de ce meşterii moldoveni ai secolului XVI nu au
păstrat structura decorativă a bisericilor din timpul Sfântului Ştefan cel Mare, din
moment ce oferea o textură şi o cromatică atât de bogate în semnificaţii, răspunsul
ar putea consta în bogăţia de semnificaţii a picturii bizantine, dintre care cea
teologică este deosebit de importantă.
 Cu toate că nu ne mai bucurăm de vederea podoabei raiului, frumuseţea celor
nevăzute poate fi pregustată în lumea aceasta, dat fiind faptul că are chip şi icoană în
frumuseţile lumii materiale, astfel că, privindu-le pe cele de aici, ni le putem închipui şi
pe cele viitoare. Iar dintre cele materiale, spaţiul eclesial, prin frumuseţea sa –
arhitectura, sculptura, pictura, broderia, cântarea psaltică, oratoria –, este cel mai
potrivit pentru a evoca raiul cel pierdut şi a trimite către Împărăţia cerurilor. În acest
sens, referindu-se la necesitatea existenţei ierarhiei bisericeşti, Sfântul Dionisie
Areopagitul afirmă că „nu poate mintea noastră să ajungă până la imitarea şi vederea
(contemplarea) nematerială a celor cereşti dacă nu se foloseşte de călăuzirea materială
potrivită ei, privind frumuseţile arătate… şi luminile materiale ca înfăţişări văzute ale
dăruirii luminii nemateriale.”

„Dacă cele trecătoare sunt aşa, cum vor fi cele veşnice? Dacă cele văzute sunt
aşa de frumoase, cât de frumoase vor fi cele nevăzute? Dacă măreţia cerului depăşeşte
măsura minţii omeneşti, ce minte omenească va putea descoperi natura celor veşnice?
Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos şi de mare, dacă este
iute în mişcare şi-şi face cu atâta regularitate mişcările sale de revoluţie, dacă are o
mărime cu dreaptă mărime în univers, iar prin frumuseţea lui este un ca un ochi
strălucitor, aşa cum se cuvine creaţiei, dacă nu te mai poţi sătura de a-l privi, cât de
strălucitor în frumuseţe trebuie să fie Soarele dreptăţii? (Mal. 3, 2)”,
 Biserica-locaş de cult a fost privită întotdeauna ca fiind icoana supremei frumuseţi. Sfântul
Gherman al Constantinopolului (650-733) vede biserica „mireasă a lui Hristos care cheamă
poporul la pocăinţă şi la rugăciune… gătită ca o mireasă (s.n.)”, iar Sfântul Simeon al
Tesalonicului consideră că biserica este frumoasă „pentru că Cel care a venit către noi cu
frumuseţea ca Unul fără prihană este frumos şi Mire, şi Biserica cea nuntită Lui este
frumoasă ca o nespurcată”.

Troparul care se cântă

în momentul înnoirii
unei biserici
accentuează şi el
coordonata estetică a
acesteia: „ca bună
podoabă a tăriei celei
de sus, ai arătat şi
frumuseţea cea de
jos, a sfântului locaş
al slavei Tale
Doamne”.