ELEMENTELE

LIMBAJULUI
PICTURAL
 Arta înseamnă comunicare
(s.n.), poate cel mai frumos mod
de a crea drumul către ceilalți:
arta formează opinii, naște dileme și
controverse, reflectă și modelează
destine, trăind în proximitatea
socialului, a moralei, eticii sau
religiei, așa cum a demonstrat-o de
fapt, întreaga istorie a ei.”

„Homo simbolicus, omul creator

de artefacte culturale, este în egală
măsură şi homo aestheticus, dar şi
homo communicans, adică fiinţă
înzestrată cu abilitatea de a filtra
„estetic” realitatea, de a o
transfigura, recrea şi comunica.
 Complexitatea comunicării prin
limbajul vorbit. Deşi majoritatea
oamenilor cred că doar cuvintele
sunt capabile să poarte un
mesaj, în realitate, „orice gest,
mimică, stil vestimentar, culoare,
contribuie la crearea dispoziţiei
în care omul primeşte cuvintele,
în care mişcările corpului,
expresiile faciale, variaţiile de Există mai multe trepte de comunicare,
voce, sunt toate modalităţi de plecând de la cea verbală, scrisă, la cea
comunicare nonverbală prin care vizuală, pictată, după cum sunt şi
individul transmite mesaje formele de limbaj specifice.
altora.”
 1. ramură a artelor plastice
SPECIFICITATEA PICTURII care interpretează realitatea
în imagini vizuale, prin forme
colorate, bidimensionale,
desfăşurate pe o suprafaţă
plană. 2. lucrare artistică
executată de un pictor:
tablou, pânză. Ansamblul
creaţiilor plastice care
definesc personalitatea unui
pictor. Ansamblul operelor,
stilurilor şi procedeelor
specifice pictorilor dintr-o
ţară, dintr-o epocă, dintr-o
şcoală etc. 3. (fig.) descriere
sugestivă (într-o operă
beletristică) a fizicului şi a
caracterului personajelor, a
unor scene din viaţa reală şi
din natură etc. ” DEX,
http://dexonline.ro/definitie/pictura, accesat 16 sept. 2011.
 „Modalitate de expresie prin
mijloace comunicabile vizual,
căreia, indiferent de genul ei
(monumentală, de şevalet,
ornamentală, de ilustraţie) sau
de tehnica şi de materia în care
este efectuată (frescă, ulei,
guaşă, pastel, etc), indiferent
de suportul pe care este lucrată
(zid, lemn, pânză, carton,
hârtie, mătase, porţelan,
ceramică) şi indiferent de
viziunea şi concepţia care se
află la baza ei, îi sunt
caracteristice prezentarea
bidimensională (s.n.), pe o
suprafaţă plată, a unor forme
colorate.” (*** Dicţionar de estetică
generală, p. 267.)
Pictura bizantină se
încadrează în sfera „clasică”,
în sensul că se pliază pe
suprafeţe, plane sau curbe, din
categoria celor ce pot fi
desfăşurate, rezultând o mare
varietate de forme. Dar
acestea nu reprezintă decât
suportul ei, baza pe care se
aşează formele picturale care,
în esenţă, nu se pot raporta
decât la bidimensionalitate.
ELEMENTELE LIMBAJULUI PICTURAL
Alături de elementele nonverbale (mimică,
gesturi, poziţii corporale, mişcări) şi de cele
paraverbale (sunete, intonaţii, variaţii de intensitate
şi înălţime a tonului) în centrul comunicării umane se
află limba, limbajul.
Elementele limbajului plastic se constituie într-un „ansamblu
vizual-artistic ce reuneşte punctul, linia, suprafaţa, forma, culoarea,
valoarea şi volumul.” (M. J. BARTOS, Compoziţia în pictură, p. 119.)

Paolo Lomazzo consideră că „smintit este cel ce crede că poate

fi pictor fără a şti măcar să scrie şi să citească, aceasta fiind temelia
oricărei cunoaşteri, deoarece e singurul mijloc de a afla tot ce s-a spus şi
s-a înfăptuit”, citându-l pe Pino. (Gian Paolo LOMAZZO, Ideea templului picturii, în vol. Manierism, artă şi teorie,
Traducere Oana Busuioceanu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982, p. 102.)

Se cuvine deci ca pictorul să cunoască, nu

atât limbajul scris/vorbit, cât şi pe cel
plastic/vizual.
.
 PUNCTUL

În desenul
tehnic, punctul nu există
independent, ci el
reprezintă intersecţia a
două drepte, depinzând
invariabil, de acestea.
 Punctul a fost
definit de Alberti ca
fiind o
„reprezentare
grafică ce nu poate
fi divizată în părţi
componente, care
nu este localizată
undeva, pe o
suprafaţă, astfel
încât ochiul să o
poată vedea.
Leon Battista ALBERTI, On Painting, p. 19.
_
__________________________________________
 LINIA
Dacă punctul este,
prin însăşi structura sa,
imposibil de prins, ca atare
indescriptibil, linia poate fi
socotită „principalul element
de limbaj al desenului.”
Totuşi, linia rămâne
dependentă de punct, acesta
este cel care o generează,
motiv pentru care se afirmă,
mai în glumă, mai în serios, că
o linie este un punct care a
plecat la plimbare. M. J. BARTOS,
Compoziţia în pictură, p. 120.