IMNUL ACATIST

PREZENTAREA CELOR
24 DE STROFE/SCENE

Îngerul cel mai întâistătător, din cer a fost

trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te! Şi împreună cu glasul cel
netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne,
întrupat, s-a spăimântat şi a stat, strigat
către dânsa unele ca acestea…
Văzându-se pe sine Sfânta întru curăţie, a
zis lui Gavriil cu îndrăznire: glasul tău
preamărit se arată a fi cu anevoie primit
sufletului meu; cum vesteşti mie naştere cu
zămislire fără sămânţă, strigând: Aliluia?
Înţelesul cel greu de pătruns căutând
Fecioara să-L înţeleagă, a strigat către cel
ce slujea: Din pântece curat, cum este cu
putinţă să se nască fiu, spune-mi? Iar el a
zis către ea, cu frică, strigând aşa:
Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre
zămislire, pe ceea ce nu ştia de nuntă, şi
pântecele ei cel cu bună roadă, ca o ţarină
dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să
secere mântuire, când vor striga aşa:
Aliluia!
Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a
alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia, îndată
cunoscând închinarea ei, s-a bucurat, şi cu
săltările în pântece, ca prin nişte cântări, a strigat
către Născătoarea de Dumnezeu
Vifor de gânduri necuviincioase având în sine,
înţeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se spre tine
cea neamestecată cu nunta, gândind că eşti
furată de nuntă, ceea eşti fără de prihană; iar
dacă a cunoscut că zămislirea ta este de la
Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!
Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea
lui Hristos în trup şi, alergând ca la un
păstor, L-au văzut pe Acesta ca pe un Miel
fără de prihană în braţele Mariei, pe care
lăudând-o au zis
 Steaua cea cu dumnezeiască mergere
văzând-o magii, au mers pe urma luminii
ei; şi, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa
căutau pe Împăratul cel tare; şi, ajungând
pe Cel neajuns, s-au bucurat strigându-I:
Aliluia!
 Au văzut pruncii haldeilor în mâinile Fecioarei
pe Cel ce a zidit pe oameni cu mâna; şi,
cunoscându-L a fi Stăpân, măcar de a şi luat
chip de rob, s-au grăbit cu daruri a-I sluji Lui şi
a striga celei binecuvântate:
 Vestitori purtători de Dumnezeu făcându-
se magii, s-au întors în Babilon, săvârșind
proorocia Ta; şi, mărturisindu-Te pe Tine,
Hristoase, tuturor au lăsat pe Irod ca pe un
mincinos, că nu ştia să cânte: Aliluia!
Strălucind Tu în Egipt lumina adevărului, ai
izgonit întunericul minciunii; că idolii lui,
Mântuitorule, nerăbdând tăria Ta, au căzut;
iar cei ce s-au izbăvit de dânșii strigau
către Născătoarea de Dumnezeu:
Vrând Simeon să se mute din acest veac
înşelător de acum, Te-ai dat lui ca un
prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui şi ca
Dumnezeu desăvârșit; pentru aceea s-a
mirat de înţelepciunea Ta cea nespusă,
strigând: Aliluia!
 Arătat-a făptură nouă, arătându-Se
Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuţi de
Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de
sămânță şi păzindu-l întreg, precum a fost,
ca, văzând minunea, să o lăudăm pe dânsa,
strigând
 Văzând naştere străină să ne
înstrăinăm din lume, mutându-ne
mintea la cer; că pentru aceasta
Dumnezeu cel preaînalt pe pământ S-a
arătat om plecat, vrând să tragă la
înălţime pe cei ce strigă Lui: Aliluia!
Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de
sus, nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel
necuprins; că dumnezeiască pogorâre a
fost, iar nu mutare din loc, şi naştere din
Fecioară primitoare de Dumnezeu, care
aude acestea
 Toată firea îngerească s-a minunat de
lucrul cel mare al întrupării Tale; că pe Cel
neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om
apropiat tuturor, petrecînd împreună cu noi
şi auzind de la toţi: Aliluia!
 Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem tăcând ca nişte
peşti fără de glas, despre tine, Născătoare de
Dumnezeu; că nu se pricep să spună în ce chip şi
fecioară ai rămas şi ai putut naşte. Iar noi,
minunându-ne de o minune ca aceasta, cu credinţă
strigăm:
Vrând să mântuiască lumea, Împodobitorul
tuturor a venit la ea, aşa cum Însuşi
făgăduise; şi, păstor fiind, ca Dumnezeu,
pentru noi S-a arătat om ca noi; căci cu
asemănarea chemând pe cel asemenea,
ca un Dumnezeu, aude: Aliluia!
 Zid eşti fecioarelor, Născătoare de
Dumnezeu Fecioară, şi tuturor celor ce
aleargă la tine; că Făcătorul cerului şi al
pământului te-a gătit pe tine, Curată,
sălăşluindu-Se în pântecele tău şi învățând
pe toţi să strige
Împărate sfinte, de Ţi-am aduce cîntări şi psalmi la
număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se
cuvine, căci se biruieşte toată cîntarea care se
îndreaptă către mulţimea milelor Tale celor multe,
pe care le-ai dat celor ce-Ţi strigă Ţie: Aliluia!
 Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sUnt
întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară;
că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc,
îndreptează spre cunoştinţa cea dumnezeiască pe
toţi, şi luminează mintea cu raza şi cu chemarea
se cinsteşte cu acestea:
Vrând să dea har datoriilor celor de demult,
dezlegătorul tuturor datoriilor omeneşti a
venit singur la cei ce se depărtaseră de
harul Lui, şi, spărgând zapisul, aude de la
toţi: Aliluia!
Cântând naşterea ta, te lăudăm toţi, ca pe o
Biserică însufleţită, Născătoare de
Dumnezeu; că, locuind în pântecele tău,
Domnul, Care ţine toate cu mâna, a sfinţit, a
slăvit şi a învăţat pe toţi să strige către tine:
 O, Maică prealăudată, care ai născut pe
Cuvântul, Cel ce este mai Sfânt decât toţi
sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveşte
de toată ispita şi scoate din munca ce va să
fie, pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia!
 SCENELE
ÎNVECINATE
IMNULUI
ACATIST

Există două reprezentări ce însoţesc mai întotdeauna Imnul Acatist în

pictura moldovenească, şi anume Rugul aprins şi Asediul Constantinopolului.
Explicaţia decurge din legătura intimă existentă între particularitatea mesajului
teologic al Imnului – centrat pe Întrupare, cu toate consecinţele fireşti ale acestui act
– şi cel al scenelor Rugului (care trimite la chenoza Fiului lui Dumnezeu şi minunea
naşterii dintr-o Fecioară) şi al Asediului (legat de atributul Maicii Domnului de a fi
permanent ocrotitoare şi sprijinitoare).
 RUGUL APRINS

Tema este simbolul

Întrupării şi al pururea
fecioriei Maicii Domnului,
căci precum rugul văzut de
Moise ardea şi nu mistuia,
tot aşa şi Maica Domnului
a purtat în pântece focul
cel ceresc, pe Fiul lui
Dumnezeu, fără a se arde.

Scena este o ilustrare a unor versete din cartea Ieşirea: „În vremea aceea, Moise păştea oile lui
Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele
lui Dumnezeu, la Horeb; Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi
a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise şi-a zis: «Mă duc să văd această arătare minunată:
că rugul nu se mistuieşte.» Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din
rug şi a zis: «Moise! Moise!» Şi el a răspuns: «Iată-mă, Doamne!» Şi Domnul a zis: «Nu te apropia aici! Ci
scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!» Apoi i-a zis iarăşi: «Eu
sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!» Şi şi-a
acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu” (Ieş. 3, 1-6).
De regulă, Moise este înfăţişat de două,
uneori chiar de trei ori: în momentul în care
zăreşte îngerul, lepădându-şi încălţările, şi
eventual în adorare în faţa Rugului, sau în
faţa Tablelor Legii ce se ivesc din cer.
ASEDIUL CONSTANTINOPOLULUI
 Stabilirea momentului istoric şi a
identităţii cetăţii respective a generat
vii discuții, având în vedere ineditul
temei iconografice, dar şi
inconsecvenţa redării momentului
istoric. Este o temă nouă, ce nu apare
prescrisă în Erminii şi care constituie
„una din scenele cele mai originale ale
picturii moldoveneşti. Nu am auzit
vorbindu-se nicăieri în altă parte
despre asemenea temă, care nu
există în nici un manual şi nu se
întâlneşte decât în cele câteva biserici
din secolul al XVI-lea pierdute la
 La Probota, Humor, Moldoviţa, Baia
apare înfăţişată o cetate mare, înconjurată de
ziduri puternice, atacată şi pe mare şi pe uscat. În
interior, pe zidurile cetăţii, se desfăşoară o
procesiune cu Sfânta Maramă (icoana nefăcută de
mână omenească) şi cu icoana Maicii Domnului,
procesiune la care participă tot poporul în frunte cu
împăratul şi împărăteasa, patriarhul, episcopii şi
dregătorii de frunte. În afara oraşului este
dezlănţuită o furtună care scufundă vasele
atacatorilor, în timp ce, din cer, o ploaie de foc se
revarsă asupra lor. Numele cetăţii este indicat în
scris, Constantinopol, iar prezenţa turcilor şi a
tunurilor ar conduce către ideea reprezentării
asediului din 1453.
La Arbore, în schimb, nu apar nici
tunuri, nici turci, iar inscripţia
precizează momentul istoric: “În 6035
împăratul Kosroi a venit cu perşii şi cu
sciţii şi cu libienii şi cu idolatrii
împotriva Constantinopolului cu
armate, în zilele împăratului Erakli
(Heraklius). Rugăciunile au atras
asupra lor mânia Maicii Domnului, şi
Dumnezeu a trimis peste ei tunetul, şi
ploaia, şi focul şi i-a înecat în mare”.
„DE TINE SE BUCURĂ, CEEA CE
EŞTI PLINĂ DE HAR…”
ARBORELE LUI IESEI

Tema este o reprezentare simbolică

a genealogiei lui Iisus Hristos, atât
în iconografia apuseană, cât şi în cea
răsăriteană, ortodoxă. Sunt
reprezentaţi Iesei şi Isaia Proorocul,
din textul căruia se inspiră pictura: „O
mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi
un lăstar din rădăcinile lui va da”
(Isaia 11,1). Tema este prezentă şi în
cântările Bisericii (Catavasiile
Crăciunului, peasna a IV-a), unde
Iesei e comparat cu rădăcina sau
tulpina unei viţe din care a odrăslit, ca
o mlădiţă tânără, Hristos Mântuitorul
prin Sfânta Fecioară: „toiag din
rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul,
Hristoase, din fecioară ai odrăslit”
(Minei pe decembrie).
MOLDOVIŢA
MOLDOVIŢA
VORONEŢ
VORONEŢ
 Scena înfăţişează pe Iesei,
tatăl lui David, culcat,
dormind. Din pieptul lui
răsare tulpina unei viţe, din
care se desfac trei ramuri
principale, pornind fiecare în
direcţii diferite, încolăcindu-
se din loc în loc în
medalioane cu frunziş sărac
sau în corole de flori, în care
sunt zugrăvite miniatural
chipurile câtorva dintre
principalii strămoşi după trup
ai Mântuitorului, enumeraţi în
cartea genealogiei Sale –
până la David, fiul lui Iesei, şi
Iesei, „rădăcina” (Matei 1, 1-
17 şi Luca 3, 23-38);
totodată, apar zugrăvite şi
chipurile proorocilor care au
prezis Întruparea şi Naşterea
Domnului Iisus Hristos dintr-
o Fecioară. PROBOTA
SFANTUL GHEORGHE SUCEAVA