AXIS LIBRI
44, septembrie 2019
Toamna – început sau sfârșit?
O rice toamnă este un nou început - începe o
nouă lună, septembrie, un nou an bisericesc,
un nou an de grădiniță, școală, liceu, studenție...
Este momentul (8 septembrie) când se prăznuieşte
un început al mântuirii noastre prin Naşterea Maicii
Domnului. Dar tot acest anotimp autumnal poate
fi gândit ca un nou sfârşit - al verii, al vacanței, al
adulmecării aromei amintirilor și al melancoliei
pentru gustul dulce amărui al fructelor acestora.
Fiecare frunză, care-și părăsește în ritm de vals
creanga, ne amintește de efemeritate, de trecerea
rapidă a timpului, de tic-tacul sufletului, de mirosul
de fructe mai parfumate ca în orice alt anotimp, de
rezultatul muncii din an, dar mai ales din timpul
verii, pentru că da, toamna este momentul culegerii
roadelor și al numărării bobocilor.
Vântul ne flutură gândul și ne trezește
simțămintele, ne trimite la citit, dacă vine însoțit și
de ploaie – cristale de durere a verii care pleacă -,
ne alungă frământările, prin cufundarea în lectură,
pentru ca apoi să ne trezească din când în când cu
aroma ademenitoare a plăcintei cu dovleac sau a
gutuilor aurii coapte în cuptorul casei.
Covorul arămiu de frunze ne face să fim actori
pe scena vieții precum vedetele la marile festivaluri,
foșnetul metalic al acestuia ne determină să ne
trezim la viață, iar argintiul brumei ne trimite cu
gândul la părinți și bunici – oameni cu înțelepciune.
Deci, iată că acest anotimp poate fi și unul al
bilanțului pentru respect, în toate formele sale - de
la respectul pentru cei mai mari decât noi, la cel
pentru semeni sau la respectul pentru carte (citită
în clasă sau în bibliotecă) și toate acestea ca rod al
educației - sora geamănă a înțelepciunii - dobândită
prin și cu ajutorul lecturii.
Zgomotul cristalin al copiilor în joaca impusă de
vacanță se pierde încet, încet în eter, fiind luat de
clinchetul clopoțelului ce anunță planurile pentru
coronițele de pe creștet pe care boboceii, și nu
numai, le vor purta la sfârșitul anului școlar care
va să vină. Și uite așa, toamna poate fi gândită ca
nou început atât al umanului, cât și din perspectiva
plantelor care cer odihnă pentru a-și aduna seva
pentru un alt ciclu al vieții.
An XII, nr.
editorial
Dacă instituțiile de învățământ își recapătă suflul
prin prospețimea celor ce-i pășesc pragul - de la
preșcolari la studenți - același lucru poate fi afirmat
și pentru cetățile culturii, care nu pot fi răpuse
de nicio armă – Bibliotecile – aici, unde forfotul
glasurilor omenești se amestecă, se întrepătrund cu
cele ale personajelor din cărți, realizând la unison
cât de necesare le sunt prieteniile și faptul că lectura
fără lector nu există, iar cititorul dispare când nu are
ce să citească, să studieze, să cerceteze.
Și, pentru că e timpul melancoliei, haideți să
facem puțin exercițiu cu memoria: vă mai aduceți
aminte când v-ați simțit ultima oară abandonați
de griji datorită mrejelor în care v-a prins o carte?
Minunatul sentiment este de neînlocuit când ești
părtaș la dragoste, iubire, bunătate, satisfacţie
sau orice stare determinată de lectura preferată
sau studiul ales și numai marea descoperire a
lui Gutenberg sau, mai nou, cititul pe diferite
suporturi specifice erei Zuckerberg ți-l poate oferi.
Biblioteca, prin tot ceea ce deţine, încurajează
lectura şi documentarea, este cea care ne ajută să
evadăm de la ritmul fiinţării. Parafrazând, putem să
concluzionăm: spune-mi cum şi ce citești ca să-ți
spun din ce eră şi cine ești!
Toamna aceasta este în mod clar una bogată în
noutăți - un nou început în care marca culturală
Axis Libri nu numai că va continua, ci va fi supusă
unei dezvoltări pe mai multe paliere de interes. E
adevărat că timpul e uneori în defavoarea noastră,
că ne încătușează într-o rutină epuizantă, dar vă
garantăm că cititul este - pentru fiecare om, ca
individ - făcut să relaxeze, să dezvolte pentru a
putea să-ți redimensioneze universul, care uneori
poate părea strâmt sau mai puţin flexibil.
În discursul de la primirea Premiului Nobel din
1987, poetul Iosif Brodski spunea că adevărata crimă
împotriva literaturii este necititul: „Pentru asta, un
om plătește cu viața, iar o nație, cu istoria ei”. Vă
aşteptăm, așadar, la Biblioteca „V.A. Urechia” pentru
că nu este niciodată prea târziu să schimbi ceva
pentru binele tău, al nepotului sau propriului copil!
E un nou început sau un nou sfârșit? E toamnă iar!
Redactorul-șef al revistei Axis Libri
3
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
biblio-breviar

Scriptoriu

Floarea darurilor – Fiore di virtù

Î n țările române, în perioada incunabulară (1474, Veneția), grație

cartea manuscrisă postelnicului Gherman Valahul, sol al lui Ștefan
este mai des întâlnită cel Mare, care a tradus-o direct din italiană în jurul
ca o alternativă la cea anului 14801. Se pare însă că această primă traducere
imprimată, întrucât tiparul s-a pierdut și altele s-au răspândit, ulterior, realizate
era sub monopolul bisericii după traducerile din versiunile sârbești sau grecești.
și al domniei. Începând Acel manuscris redactat în limba bogdănească, cum
cu secolele al XVII-lea și, mai era denumită româna din Moldova, a stat ca bază
îndeosebi, al XVIII-lea, pentru versiunea slavonă, de redacție ucraineano-rusă,
cărturarii, tălmăcitorii și după care s-a făcut apoi și o versiune de redacție sârbă
copiștii abordau genuri și resaviană păstrată într-o copie la Muzeul Național din
specii literare ale literaturii Praga, datată între 1650-16752. Alte traduceri s-au
Letiția Buruiană universale, paralel cu făcut după versiunile sârbești, prima fiind inclusă în
bibliotecar, Biblioteca tipăriturile bisericești. Ca culegerea de texte cunoscută sub numele de Codex
„V.A. Urechia”
diversificare, pe gustul unei Neagoeanus, alcătuită de Ion Românul, la 1620. Cea
pături mai largi de cititori, au circulat cărți populare, mai răspândită traducere este cea realizată de Filotei
cronici istorice, cronici versificate, literatura de Sfântagoreațul, intitulată: Floarea darurilor, carte
idei și cărțile de înțelepciune. În această ultimă foarte frumoasă și de folos fieștecăruia creștin, carele va
categorie intră și „Floarea darurilor”, care cunoaște vrea să se împodobească pre sine cu bunătăți. Aceasta a
multe versiuni, traduceri succesive din original fost tipărită de Antim Ivireanul la 1700.
sau din limbi intermediare, rămase peste timp în În Bibliografia analitică a cărților populare laice3,
manuscrise și ediții tipărite. sunt descrise 33 de versiuni în manuscris, datate
Povestea acestei cărți de succes,
cea mai veche dintre cărțile
populare cu caracter moralizator,
care s-a difuzat și în țările române
în diverse versiuni de copii
manuscrise, atât înainte, cât și după
apariția tiparului lui Guttenberg,
este pe cât de sinuoasă, pe atât de
interesantă. Desigur, după apariția
tiparului au apărut și alte ediții,
influența ei fiind resimțită atât
la nivelul mentalităților, cât și în
literatura populară și cultă.
Fiind una dintre cele mai
populare cărți ale Evului Mediu
(sec. al XIII-lea), „Fiore di virtu”,
atribuită lui Tommaso Gozzadini,
cu răspândire largă, în spațiul
european, pe o perioadă de câteva
secole, a pătruns și în țările române
cu două secole mai târziu, foarte Frontispiciu colorat. În: Floarea darurilor. Scoasă de pe grecie rumânește întâi: [text
aproape de momentul tipăririi ei manuscris], Pentru dragoste, cap. 1, f. 1, verso. 14,4x9,5. Cota BVAU: Ms. I/6
2
AXIS LIBRI
începând cu sfârșitul sec. al XVI-lea până în sec.
al XIX-lea, cu arie geografică de răspândire în
toate cele trei țări române. Nu se află menționat în
această lucrare de referință manuscrisul conservat
de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, scris
înainte de 17654, ca de altfel în nicio altă lucrare
dedicată acestei capodopere a genului parenetic
de largă răspândire europeană, ca proces de
„volgarizzamenti” pentru promovarea înțelepciunii
Frontispiciu monocrom și ex-libris: Ioan Berariu, diacon, 830
(centru și dreapta, sus). În: Floarea darurilor. Brașov, 1807: [ediție
tipărită]. Pentru dragoste, cap. 1. 16,4x10,7. Cota BVAU I - 45
universale prin intermediul limbii vorbite, care în
Europa de est și de sud-est se produce cu decalaj, în
secolele XVI – XVII.
Versiunea originală este structurată pe 35 de
capitole, în care sunt ilustrate simetric 17 virtuți
și 17 vicii, ultima virtute – „moderația”, neavând
corelativ, deoarece este considerată o sinteză a
tuturor virtuților. Versiunile în limba română
păstrează această structurare. Ceea ce diferă de la o
versiune la alta este lexicul și dimensiunea textului,
apărând uneori și variații de conținut. Astfel,
remarcăm diferite variante pentru denumirile
virtuților sau viciilor în funcție de influența limbii
din care au fost traduse. De exemplu, la texte
realizate după versiunile slave apare „liubov”
pentru virtutea dragostei și „zavistie” pentru viciul
An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar
corelativ, care în multe alte versiuni este redat prin
„pizmă” sau „invidie”.
Fiecare capitol cuprinde definirea virtuții sau a
viciului, care sunt comparate, simbolic, cu calitățile/
defectele unui animal și ilustrate cu pilde și maxime
din autorii antici (Platon, Socrate, Aristotel,
Pitagora, Ovidiu, Cicero, Seneca, Tuliu), precum
și din autori evangheliști sau creștini medievali (Sf.
Augustin).
Însemnare în limba română cu scriere chirilică: Ispitit acest
condei în zilele preaînălțatului anu 1865. În: Floarea darurilor:
[text manuscris], f. 1 recto. Cota BVAU: Ms. I/6
Biblioteca „V.A. Urechia” deține atât manuscrisul
mai susmenționat, cât și o ediție tipărită la Brașov
în 1807. Textul ambelor cărți este aproape identic,
ceea ce probează ipoteza originii transilvănene a
manuscrisului. Diferențele între cele două sunt
minore, de ordin lexical. Astfel, în versiunea
manuscrisă întâlnim la final expresia „Sfârșit și lui
Dumnezeu mărire”, în timp ce pe versiunea tipărită
apare cuvântul „laudă” în loc de ”mărire”. Cele două
rarități bibliofile păstrate în colecțiile Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” sunt probabil versiuni
provenite din traducerea din limba greacă de la
Snagov (1700).
La manuscris, titlurile de capitole sunt scrise
cu cerneală roșie. De asemenea, colontitlul și
inițialele majuscule sunt evidențiate tot cu cerneală
3
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
biblio-breviar
roșie. Frontispiciul este colorat și ornamentat.
Numerotarea paginilor este realizată cu caractere
chirilice, din două în două pagini, poziționarea
cifrei fiind în partea de stânga sus a paginii din
dreapta. Colontitlul este dispus pe ambele pagini,
în oglindă, având primul cuvânt „Floarea” – pe
stânga, și „darurilor” – pe dreapta. Scrisul este
caligrafic, realizat de aceeași persoană, ușor de
descifrat, cu corecturi foarte puține. Deși starea de
conservare este foarte bună, lipsește foia de titlu
și capitolul „Capetele acestei cărți” (cuprinsul), iar
copertele sunt din carton.
Cartea mai conține un text intitulat „Istoria
sfântului Iechima” (f. 105 – 112), precum și o
însemnare manuscrisă pe prima foaie, care dă
indicii pentru datare: „Ispitit acest condei în zilele Pagină de titlu (verso) și predoslovie transcrise manual. În: Floarea
preînălțatului anu 1765”. darurilor. Brașov, 1807: [ediție tipărită]. Cota BVAU I - 45
Ediția tipărită la Brașov, 1807, are lipsă pagina
de titlu și predoslovia din versiunea originală, care 143) – Păcatul trufiei (143-148), Darul ținearei (149-
sunt reconstituite manuscris. 151) - Păcatul nesațiului (adică lăcomia) (151-154),
Pe coperta I, interior, întâlnim o însemnare de Pentru fecioria, adecă curăția (154-158) – Păcatul
apartenență: „Dintre cărțile lui Ioan Berariu, emerit curviei (158-165), Pentru măsurarea (165-173).
teolog și diacon 830”. De asemenea, la pagina 1 Numerotarea paginilor este dublă: chirilică
dreapta, sus apare și semnătura olografă a aceluiași pentru capitole și arabă pentru paginație.
deținător: „I. Berariu, diacon 830”. Colontitlul conține în dreapta „cap.”, iar în stânga
Pe coperta 2, în interior: semnătura în clar a lui numerotarea capitolului cu caractere chirilice, în
Emilian Micu, cel care a procurat exemplarul și l-a timp ce numerotarea paginii este cu cifre arabe.
expediat lui Vasile Alexandrescu Urechia. Tot în Foarte răspândită și iubită de oamenii din popor,
manuscris este completată și Predoslovia, în 8 f. (7 cartea a folosit ca sursă de inspirație atât în literatura
pag). Capitolele cuprinse respectă structura originală populară, cât și în cea cultă (Coresi, Varlaam,
a lucrării: Pentru dragoste (pp. 1-23) – Păcatul Ienăchiță Văcărescu, A. Pann, M. Sadoveanu etc.).
pizmii (pp. 23-27), Pentru bucurie (27–28) – Păcatul Pasaje disparate s-au folosit pe larg în cuvântări și în
întristărei (28–33), Pentru pace (34–37) – Păcatul manualele școlare atât în Occident, cât și în Răsărit,
mânierii (37–44), Pentru milostenie (44-48) - Pentru contribuind la fondul comun al paremiologiei
păcatul nemilostivirii (48-51), Pentru îndurare (51- popoarelor europene.
60) - Păcatul scumpietii („este oarecum au zis Tulie: să
caute să câștige multe, au direapte, au nedireapte, și să Note:
ție aceea care să cade să dea altuia”, pp. 61-65), Pentru 1. La Biblioteca de Stat din Moscova se află un manuscris
direptarea (66-69) – Păcatul înbunării („după cum al „Florii darurilor”, considerat o copie a traducerii din
zice Andronic, sunt cuvintele cele dulci cu oarecare românește în slavonă realizată de ieromonahul Veniamin
cădeare a bunătății, ca să scoață mintea altuia spre Ruskin, după tălmăcirea din italiană în română a lui Gherman
dobânda lui”, pp. 69-72), Pentru înțelepție (72-79) – Valahul, pârcălab la Cetatea Albă. Apud Pandele Olteanu,
Păcatul nebuniei (79 – 83), Pentru direptate (83-89) – Floarea darurilor sau Fiore di virtu, Editura Mitropoliei
Păcatul strâmbătății (90-97), Pentru îndireptarea (94- Banatului, Timișoara, 1992, p. 118.
97) – Păcatul înșălăciunii (97-103), Pentru adevărul 2. Ibidem.
(103–107) – Păcatul minciunii (107-111), Pentru 3. V. Bibliografia analitică a literaturii române vechi.
puteare (111-115) – Păcatul teamerii (115-118), Pentru Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976-1978.
bărbăția sufletului (118-120) – Păcatul înălțării (120- În: Vol. 1, Bibliografia analitică a cărţilor populare laice. Partea
123), Pentru întărire (123–126) – Păcatul neîntărirei a 2-a, 1978, 265-306.
(126-128), Pentru socotință (128 – 135) – Păcatul 4. Paul Păltănea. Catalogul manuscriselor și scrisorilor din
nesocotinței (135-137), Darul înțelepției smerite (137- Biblioteca „V.A. Urechia”. Galaţi : S.n., 1979, p. 43.

4
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar

Din Colecțiile Bibliotecii

O istorie a popoarelor nordice din secolul al XVI-lea

Magnus, Olaus. Historiae de gentibus
septentrionalibus

B iblioteca „V.A.
Urechia” deține o
valoroasă colecție de carte
de fratele său Johannes Magnus, arhiepiscop de
Uppsala, când această țară a devenit protestantă (în
timpul Reformei). După moartea fratelui său, a fost
străină veche ce cuprinde numit arhiepiscop de Uppsala, dar nu și-a exercitat
tipărituri care se disting niciodată această funcție, deoarece nu s-a mai întors
prin vechimea, raritatea, niciodată acasă. Din cauza îndatoririlor față de
frumusețea ornamentației, Biserică și de Rege a călătorit în țările din nordul
legături, suportul material Europei, în Suedia, Norvegia și nordul Finlandei și,
pe care au fost imprimate, mult mai târziu, în Europa Centrală și de Sud. Ca
mărcile de proprietate om al Renașterii, Magnus a înregistrat foarte atent
aplicate de iluștrii lor tot ce a văzut și auzit despre oameni, locuri și natură
posesori sub formă de în călătoriile sale. Sub influența savanților pe care i-a
Camelia Bejenaru semnătură autografă, cunoscut în Italia, printre care și cartografi, a decis
bibliotecar, Biblioteca
„V.A. Urechia” ștampilă, timbru sec să-și transpună cunoștințele despre Europa de Nord
sau etichetă, dar și prin pe o hartă, pe care o va începe în 1527 și o va termina
conținut, de la incunabule până după doisprezece ani. Este vorba
la producțiile tipografice de la despre Carta marina et descriptio
jumătatea secolului al XVIII- septentrionalium terrasrum, o
lea. Colecția are un pronunțat adevărată enciclopedie plină de
caracter istoric, cuprinzând imagini color cu monștri marini,
lucrări reprezentative pentru creaturi mitice și minuni ale
istoria europeană, istoria Turciei naturii. Deși autorul nu a lăsat
și istoria românilor. nici o informație despre sursele
Una dintre marile valori ale sale, se pare că ar fi folosit atât
colecției este lucrarea - Magnus, surse cartografice vechi, cât și
Olaus. Historiae de gentibus contemporane, cum ar fi harta
septentrionalibus, Antverpiae: lui Ptolomeu din Geographia sau
apud Ioannem Bellerum, (1558 harta țărilor nordice publicată la
sau 1562), o lucrare monumentală Strasbourg, în anul 1532, de Jacob
în care sunt descrise pentru Ziegler. Harta a fost considerată
prima dată în detaliu ținuturile mult timp o legendă, până când
necunoscute ale Europei de Nord. a fost descoperit un exemplar la
Autorul acestei lucrări, Olaus München, în 1886. Un alt exemplar
Magnus1, al cărui nume este de a fost găsit în Elveția în 1962 și se
fapt Olof Månsson, a fost un erudit preot catolic care află acum la Universitatea din Uppsala din Suedia.
a plecat din Suedia (țara natală) în exil, mai întâi În completarea acestei hărți, Magnus a publicat
la Lübeck și mai târziu în Italia, la Roma, alături la Roma, în anul 1555, o lucrare voluminoasă

5
An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar
în limba latină - Historia de
gentibus septentrionalis - in
4°, cu 815 pagini ilustrate cu
foarte multe xilogravuri, multe
dintre ele fiind executate chiar
de autor. În această lucrare,
autorul a descris în detaliu
geografia, fauna sălbatică și
obiceiurile popoarelor nordice,
uimind întreaga Europă. Cartea
a fost reeditată de mai multe
ori, la Veneția în 1565 și Bale în
anul 1567, apoi a fost tradusă
în germană, engleză, italiană
și olandeză. A devenit foarte
cunoscută și o variantă restrânsă
a lucrării, publicată în limba
latină la Anvers (1558 și 1562),
la Amsterdam (1586), Amberg
(1599), Franckfurt (1618) și la
Leiden (1652)2.
Exemplarul existent în colecția de carte
străină veche a Bibliotecii „V.A. Urechia”, al
cărui titlu complet este - Historiae de gentibus
septentrionalibus, aucthore Olao Mano, Gotho,
Arhiepiscopo Upsalensi & Gothiae Primate, a
Cornelio Scribonio graphaeo, în epitomen redacta.
Libri XXII - a fost tipărit la Anvers, în tipografia
lui Ioannem Bellerum, în anul 1558 sau 1562, in
octo, cu 4 f. nenumerotate + 512 p. cu gravuri + 28
f. nenumerotate. Coperta volumului este realizată
dintr-un pergament pe care este înscris un text
în limba latină. Pe forzațul volumului se află
două însemnări de proprietate din care se poate
citi Jacobus Walter și Johannis Waltieri, și între
ele, o însemnare autografă V.A. Urechia -
Biblioteca Urechia Galați N. 5963.
Textul propriu-zis al lucrării este precedat
de o dedicație către Viglio Zuichemo,
semnată de celebrul editor și tipograf
francez, Christophe Plantin. Referitor
la conținutul textului, se poate observa
că există puțină istorie în sensul narativ
cronologic în Historia lui Olaus Magnus,
lucrarea fiind, mai mult un eseu etnografic,
ce tratează o mare varietate de subiecte, de
la vânturi violente, clima rece și peisajele
minunate din nord, alfabetul gotic, păsări,
animale domestice și sălbatice, războaie
navale, obiceiuri, ritualuri și superstiții,
până la animale gigantice și șerpi de mare.
6
AXIS LIBRI
Autorul scrie și despre capturile
bogate de pește din largul
coastelor norvegiene, curenții
marini, stilul de viață din nordul
Scandinaviei și despre monștri
marini care sfâșie oamenii cu
dinții lor puternici. Potrivit lui
Olaus Magnus, oamenii știau să
folosească natura în avantajul lor,
iar gheața, zăpada și frigul au creat
un popor tare care se distinge
prin curaj, putere și vitejie.
Cartea este decorată cu
minunate ilustrații, unele cu rol
pur decorativ, cum ar fi inițialele
ornate cu motive vegetale
sau vinietele, iar altele cu rol
funcțional, documentar, redând
imagini legate de text pe care îl
explică și îl completează.
Mult timp după aparție, Historia lui Olaus
Magnus a fost cea mai importantă sursă de
cunoaștere a Europei de Nord. În prezent, descrierile
vii și ilustrațiile din volum oferă o imensă bogăție
de informații referitoare la navele, practicile de
pescuit, vânătoarea de balene, tehnicile agricole
și miniere, metodele de luptă, ocupațiile zilnice și
practicile religioase ale vechilor scandinavi.
Note:
1. Nouvelle biographie générale dépuis les temps
les plus reculés jusqu’a nos jours. Tom. 32. Paris:
Firmin Didot Frères, Éditeurs, 1860, p.. 734.
2. Ibidem.
AXIS LIBRI
De Ziua Iei
s-a deschis Biblioteca Estivală
B iblioteca Estivală
şi-a
pentru a şaptea oară
deschis
porţile către cetăţenii
oraşului Galaţi, într-o zi
de sărbătoare naţională,
Ziua Iei (24 iunie), de
această dată într-o nouă
locaţie, respectiv Grădina
Publică, şi a demarat cu
Andreea Iorga lansarea unor programe
responsabil, Împrumut la educativ-recreative,
domiciliu pentru adulţi,
Biblioteca „V.A. Urechia”
funcţionând până în data
de 29 august în fiecare zi
a săptămânii, mai puţin sâmbăta, în intervalul orar
10:00–18:00, iar duminica între orele 8:00-13:00.
Înainte de deschiderea oficială, Ziua Universală
a Iei a fost celebrată printr-un moment artistic
deosebit, cu participarea reprezentanţilor de la
Centrul Cultural Dunărea de Jos din Galaţi.
Cu acelaşi prilej, la Biblioteca Estivală a avut loc
şi vernisajul expoziţiei „Portul dunărean, simbol
al oraşului Galaţi”, fotografii ce au putut fi admirate
An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar
în perioada 24 iunie-15 iulie, invitând cititorii şi
iubitorii oraşului natal să rememoreze parfumul de
altădată al oraşului şi al portului dunărean.
La Biblioteca Estivală au fost puse la dispoziţia
publicului cititor un număr de aproximativ 2000 de
cărţi şi periodice (10 titluri), iar pe lângă carte, care
reprezintă esenţa unei biblioteci, au fost asigurate şi
facilităţi pentru jocuri de şah, rummy, scrabble, go,
domino, jocuri pentru copii, puzzel-uri, jocuri de
strategie şi îndemânare; de asemenea şi participarea
la diferitele programe organizate de Biblioteca „V.A.
Urechia”:
Lectură în natură în fiecare zi de luni, începând
cu ora 10.30;
Clubul Curioşilor în fiecare zi de miercuri,
începând cu ora 10:30;
Cafeneaua Culturală în fiecare zi de joi, între
orele 10:30 – 12:00;
Tabăra de creaţie AXIS LIBRI, eveniment central
al Bibliotecii Estivale, care s-a desfăşurat marţea între
orele 10:30-12:00 pentru categoria mică de vârstă
(7-12 ani) şi vinerea pentru copii cu vârsta cuprinsă
între (12-16 ani), în acelaşi interval orar.
7
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
biblio-breviar
Tabăra de creaţie de poezie şi eseuri
Axis Libri este un în cadrul a 3 ateliere
program educativ- pentru fiecare cate­
recreativ care a gorie de vârstă.
început pe data de 2 Lucrările copiilor
iulie şi s-a desfăşurat au intrat automat
pe toată perioada într-o competiţie,
vacanţei de vară, cu pe cele trei secţiuni,
câte două întâlniri menţionate mai sus şi
pe săptămână, fiind pe cele două categorii
structurată pe trei de vârstă. Biblioteca
secţiuni: artă plastică, „V.A. Urechia” a oferit
artă fotografică şi cărţi şi diplome de
creaţie literară, pe participare celor mai
câte două categorii de creativi, dar şi mai originali dintre copii. Copiii
vârstă – 7-12 ani şi 12-16 ani. Tabăra de creaţie a și tinerii participanți la această activitate, care s-a
atins şi urmărit următoarele obiective: desfășurat pe o perioadă de aproape trei luni, au
1. Dezvoltarea capacitatilor de comunicare avut posibilitatea să vadă implicarea bibliotecarilor
vizuală a unui grup de copii şi adolescenţi care au și al managerului Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”,
ales să îşi petreacă timpul liber în Grădina Publică Corina Emanuela Dobre, la fiecare întâlnire din
din municipiul Galaţi, prin realizarea unor serii de cadrul taberei, dar şi al invitaților de seamă prezenţi
planşe în creion şi acuarelă, cât şi prin realizarea în cadrul atelierului din diferite arii profesionale:
unor obiecte hand-made (lanţuri, brăţări, origami), pictori, maeştri în artă fotografică, profesori şi nu
pe parcursul a 4 ateliere de creaţie în aer liber, sub numai.
îndrumarea unei persoane avizate. Realizările au
fost afişate în cadrul unei expoziţii organizate la
Biblioteca Estivală, cât şi prin realizarea obiectelor
hand-made (lanţuri, brăţări, origami) confecţionate
în timpul atelierelor.
2. Dezvoltarea capacităţilor vizuale ale unui
grup de copii şi adolescenţi prin instruirea unui
număr de aproximativ 40 de copii şi adolescenţi/
per întâlnire, în arta fotografică, printr-o serie de
sesiuni de informare, dar şi sesiuni foto şi ateliere.
3. Dezvoltarea capacităţilor de creaţie literară
prin realizarea unor poveşti de vacanţă, compunerea

8
AXIS LIBRI
Clubul de Vacanță „Clubul Curioșilor”
ediția a IX-a
Program educaţional de vacanţă pentru copii
P romovarea ser­
viciilor pentru
copii și adolescenți
se realizează printr-o
permanentă colaborare
cu celelalte instituţii de
educaţie şi cultură, prin
realizarea unor activităţi
culturale şi de loisir:
proiecte educaționale pe
diverse teme, vizite de
prezentare a bibliotecii
Maricica şi a serviciilor acesteia,
Târâlă-Sava lansări de carte, întâlniri
responsabil, Împrumut la cu autorii de carte
domiciliu pentru copii, pentru copii, cluburi de
Biblioteca „V.A. Urechia” vacanţă și concursuri
tematice, expoziţii şi
microexpoziţii tematice etc.
Clubul de vacanță Clubul Curioșilor este un
proiect educațional de vacanță, inițiat și organizat
de Secţia Împrumut la Domiciliu pentru Copii din
cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia”, Galați, încă din
anul 2010.
Programul educaţional se adresează copiilor
cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani și cuprinde o
bogată ofertă de activități specifice vacanței de
vară. Promovarea şi înscrierea la club s-a efectuat
An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar
în perioada 20 iunie-15 iulie 2019. Programul se
desfășoară săptămânal, în fiecare zi de miercuri,
orele 10.30-12.00, în perioada 03 iulie-28 august
2019, la Biblioteca Estivală, în Grădina Publică.
Prin continuarea acestui proiect dorim să
stimulăm interesul pentru lectură și să promovăm
colecțiile pentru copii și imaginea Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia”.
Încă de la deschidere, clubul s-a bucurat de mult
interes atât din partea copiilor și părinților, cât și a
cadrelor didactice voluntare și a elevilor voluntari.
La prima întâlnire, ne-au încântat cu un superb
concert membrii Trupei de rock „Blue Bandanas”
de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu”,
formată din elevii: Iftimie Florin-Nicolae, Lazăr
David, Nedelcu Liviu-Gabriel, Băncilă Ana-Maria
și Crihană Cristina Denisa. Doamna profesor
Mădălina Mihai de la Liceul de Arte „Dimitrie
Cuclin” a susținut un moment folk alcătuit din
cântece pentru copii. În partea a doua a programului,
doamna Letiția Buruiană, trainer QilinGong, a
desfășurat un Atelier de tehnici qigong. Prezente
la eveniment au fost și cadrele didactice voluntare:
prof. Agripina Crihană, prof. înv. primar Crucianu
Mirela, bibliotecar Mariana Patron, bibliotecar
Tănase Victorița și elevii voluntari ai Bibliotecii.
Pe data de 10 iulie, la club au fost prezente
îndrăgitele scriitoare de carte pentru copii: Olimpia
9
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
biblio-breviar
Sava, Cezarina Adamescu și
coordonatoarea Cenaclului
„Destine Junior”, poeta Vera
Crăciun. S-a lansat volumul de
poezii „Notițe pentru mai târziu”,
autor Vera Crăciun, Editura
Olimpias, 2019.
La următoarea întâlnire, din
17 iulie a fost prezentată cartea
„Motanul cel cu șapte vieți...”,
autor Claudia Partole, ilustrată
de Violeta Zabulica-Diordiev,
apărută la Editura Prut, Chișinău,
2019. Aceast volum a fost
Cartea-surpriză, oferită gratuit
copiilor – vizitatori ai Salonului
Internațional de Carte pentru
Copii și Tineret, ediția a XXIII-a, Chișinău, care s-a totodată, micuții și-au prezentat cărțile citite sau au
desfășurat în perioada 11-14 aprilie 2019. În partea povestit impresii de călătorie din locurile vizitate în
vacanța de vară.
Pe data de 28 august 2019, a avut loc încheierea
programului educațional cu premierea celor
mai fideli membri ai clubului de vacanță Clubul
Curioșilor. La final, poeta Vera Crăciun a prezentat
un moment poetic, iar elevii Școlii Gimnaziale Nr.
1 Fîrțănești, Galați, coordonați de prof. Crihană
Agripina și Trupa „Blue Bandanas”, au susținut un
frumos program artistic.
Putem spune că a fost o vară bogată și fructuoasă
atât în activități, cât și în lecturi plăcute. Așa că,
dragi copii, părinți, bunici și stimate cadre didactice
și voluntari ai Bibliotecii, vă mulțumim că ați fost
a doua a întâlnirii, copii au învățat arta de a picta alături de noi în această vară fierbinte și vă așteptăm
împreună cu doamna prof. Miruna Drăgușin. cu drag și anul viitor!
O interesantă activitate a avut loc și pe data de
24 iulie 2019, când membrii Clubului Curioșilor au
participat la jocuri de dezvoltare personală
cu actrița Ramona Păuc de la Teatrul de
Păpuși „Gulliver”, Galați. Din programul
activităților derulate pe toată perioada
de vară mai menționăm: întâlnirea cu
mici și mari sportivi campioni, alături
de antrenorii lor, ora de șah susținută de
instructorul de șah Adrian Smărăndoiu
de la Clubul sportiv „Șah Club”, Galați,
un atelier de creativitate, în care copiii au
învățat tehnici de origami și quilling și
multe ale jocuri interactive și distractive.
La fiecare întâlnire, membrii clubului
au primit recomandări de lectură de
la bibliotecarii Secției pentru copii și,
10
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar

O ALTFEL de vacanță
la bibliotecă!

P roiectele cultural-
educative și re­creative
concepute și implementate
veselie, bucurie, relaxare prin joc, ateliere de creație
care au stimulat și pus în valoare imaginația fiecărui
participant, dovadă fiind elementele de noutate
de-a lungul timpului de realizate de copii, care au transformat fiecare
Filiala nr. 2 ,,Paul Păltănea” activitate într-o experiență unică.
din cadrul Bibliotecii Astfel, fiecare atelier a fost dezvoltat și
Județene „V.A. Urechia”, adaptat tematic după nevoile și vârsta copiilor,
în colaborare cu Fundația urmărind dezvoltarea anumitor abilități, precum:
,,Andreiana Juventus”, imaginația, creativitatea, concentrarea, simțul
Cătălina Şoltuz au convins utilizatorii artistic, încrederea în forțele proprii și dezvoltarea
responsabil, Filiala Nr. 2 din partea de nord-vest a abilităților de comunicare cu cei din jur.
„Paul Păltănea” municipiului Galați și nu Anul 2013 a fost anul de debut al acestui program
numai, că atât biblioteca, cât de recreere care s-a dovedit ulterior o necesitate, dar
și bibliotecarii țin pasul cu schimbările majore ce au și o idee inedită, întrucât zona unde este amplasat
loc în societatea actuală. acest centru cultural nu oferă publicului tânăr
Prin activități diverse, evenimente și oportunități diversificate de recreere și informare.
manifestări culturale, Filiala nr. 2 ,,Paul Păltănea” Derularea acestui proiect pe perioada vacanţei
își face simțită prezența în comunitatea gălățeană a fost gândită, conturată şi aplicată, astfel încât
printr-o serie de proiecte educative și recreative, activităţile propuse să constituie o sursă de învăţare
destinate micilor utilizatori, dornici de petrecere şi descoperire a unor abilităţi şi talente în funcţie de
a timpului liber în mod plăcut, util și creativ în vârsta fiecărui participant.
acest cadru benefic socializării și informării sub Ţinând cont de nevoile extrem de variate ale
diverse forme. copiilor, biblioteca vine în ajutorul acestora cu un
„Vacanţa ALTFEL la bibliotecă!”, program spaţiu modern unde să poată socializa, să petreacă
educativ-recreativ iniţiat de timpul liber într-un mod
Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, plăcut prin joc, cunoaştere,
aflat la cea de-a VII-a ediţie, experiment şi dezvoltare
în acest an, s-a desfășurat în personală şi nu în ultimul
perioada 01 iulie - 30 august, rând să descopere biblioteca,
de luni până joi, între orele poartă către cunoaştere şi
09.00-13.00, la sediul filialei. dezvoltare personală.
Spre bucuria părinților și De ce a fost, este și va fi
îndeosebi a copiilor, Clubul nevoie de derularea acestui
de vacanță a devenit deja o proiect în spațiul bibliotecii?
tradiție, urmare a numărului Schimbările care au loc
semnificativ de participanți, în societatea actuală, dar și
fapt ce ne-a determinat să includem în acest cerințele tot mai variate ale utilizatorilor moderni
program, activități variate, concepute în funcție de obligă biblioteca, implicit bibliotecarul, spre noi
vârsta fiecărui copil. servicii, activități culturale și proiecte recreative,
Pe parcursul celor șase ani de activitate a filialei, menite să contribuie la dezvoltarea informațională a
participanții înscriși la Clubul de vacanță au avut utilizatorilor de toate vârstele din municipiul Galați,
parte de „ALTFEL de vacanțe”, dominate de dar și la petrecerea timpului liber într-un mod

11
An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar
plăcut și util. Scopurile urmărite, în acest context,
sunt următoarele:
- atragerea de noi utilizatori către universul
bibliotecii, al cărţilor şi familiarizarea acestora cu
Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, cu colecţiile şi serviciile
ei, precum şi cu celelalte locaţii ale bibliotecii
judeţene;
- asigurarea condiţiilor optime, pentru
desfăşurarea de activităţi cultural-educative şi
recreative, gratuite, în cadrul filialei;
- cultivarea gustului pentru lectură, pentru
frumos, exersarea limbajului, a comportamentului şi
a unui dialog pozitiv între elevi, elevi-părinţi, elevi-
profesori şi nu în ultimul rând elevi-bibliotecari;
- dezvoltarea laturii sociale, morale şi artistice a
copiilor.
Beneficiarii acestui program de vară au fost
copiii înscrişi la bibliotecă (fie la sediul central, fie
la filialele sale) care locuiesc în zona de nord-vest
a municipiului, şi nu numai, maxim 20 de copii/
activitate, cu vârstă între 6-9 ani, respectiv 10-14 ani,
sub îndrumarea bibliotecarilor şi voluntarilor filialei.
Activitățile care s-au desfăşurat în cadrul
Clubului de vacanţă, ediția 2019, au fost noi, inedite,
pline de surprize și voie bună. Printre acestea pot fi
enumerate ateliere, precum:
Creativitate, inventivitate și... magie!
Întrucât imaginația copiilor nu are limite, iar
ideile creative vin la pachet, putem să conturăm o
poveste, a celor mai năstrușnici copii care vin să ne
demonstreze că își pot pune amprenta pe un lucru
realizat de ei. Atelierele de creație desfășurate au
constituit adevărate provocări pentru participanți,
care au avut ocazia să își pună în valoare talentele
artistice, într-un mod inventiv, util și distractiv.
Atelierele au cuprins o serie de activități practice
menite să dezvolte îndemânarea, imaginația precum
și învățarea diferitelor tehnici de lucru. Nu au lipsit
activitățile de pictură, desen, modelaj, magie, dar
și activități în care copiii au realizat diverse obiecte
din plastic, textile, hârtie, având la bază ideea de
reciclare. Temele propuse au avut diferite grade de
dificultate, iar modalitățile de lucru au fost adaptate
în funcție de vârsta fiecărui copil.
Mișcarea înseamnă viață, sportul înseamnă
sănătate!
În zilele noastre nu mai este o noutate sau un
secret că mișcarea și sportul dezvoltă trupul și
mintea într-un fel armonios. Copiii sunt foarte activi,
cei mai mulți dintre ei practică un sport preferat sau
12
AXIS LIBRI
la indicațiile părinților. Însă câți dintre copii cunosc
beneficiile sportului, spiritul de competiție aplicat
în mod corect și onest?
Pe lângă distracție și relaxare, copiii au avut
ocazia să descopere anumite pasiuni, să socializeze,
să creeze relații de prietenie, să afle secretele unui
sport sănătos, alături de profesioniști. Pe lângă toate
acestea, activitățile sportive incluse în cadrul clubului
de vacanță le-au oferit copiilor multă distracție, atât
în aer liber, cât și într-un spațiu adecvat, dotat cu
echipamentele necesare desfășurării activităților
propuse. Atelierul a fost coordonat în colaborare cu
Clubul Sportiv Sakura Kiai Galaţi.
Joc și joacă, laolaltă!
Jocurile educative, atât cele practice, cât și
cele online, sunt resursa principală de atragere a
copiilor de toate vârstele în activități de învățare
prin joacă a anumitor lucruri, ce aduc un plus de
informare și îmbogățire a cunoștințelor din diferite
domenii. Cu ajutorul jocurilor educative, copiii
au reușit să-și descopere și să-și dezvolte anumite
abilități și pasiuni.
De la jocurile în aer liber care oferă o
energie maximă şi o stare de bucurie precum
Țară, țară vrem ostași!, Șotron, Frunza, Telefonul
fără fir, Mima etc., copiii au descoperit jocurile
Minecraft, axate pe creativitate și construcție,
permițând participanților să construiască, cu
ajutorul cuburilor texturate diferite lucruri și
obiecte. Atelierul a fost coordonat în colaborare cu
cadre didactice voluntare.
Filiala nr. 2 ,,Paul Păltănea’’ - Bibliotecă
Municipală contribuie în mare măsură la educaţia
copiilor, tinerilor, dar şi adulţilor prin proiecte
culturale, educative și recreative ce le oferă prilejul
de a descoperi o altfel de bibliotecă, privit ca un
spațiu de informare plăcut, util și educativ.
Clubul de vacanţă „Vacanţa ALTFEL la
bibliotecă!” a venit și în acest an cu noi provocări
adresate cu precădere copiilor, care cu siguranță
au avut parte de experiențe distractive, în care
imaginația și creativitatea au fost cuvintele de ordine
din cadrul atelierelor și nu numai.
Prin aplicarea şi continuarea acestui program
recreativ, în fiecare an, ne propunem o diversificare
a serviciilor oferite copiilor, astfel încât biblioteca
să devină un loc de „cultivare” a gustului pentru
lectură, un loc al stimulării creativităţii şi socializării,
dar şi locul ideal de a petrece momente plăcute într-
un spaţiu modern şi valoros cultural.
AXIS LIBRI
Clubul de vacanță
BUCURIA
C lubul de vacanță
BUCURIA
un program de educaţie
este
nonformală, axat pe
lectură, pe descoperirea și
dezvoltarea potențialului
copiilor, precum și o
alternativă atractivă pentru
petrecerea timpului liber.
Se desfășoară la Filiala
nr. 5 „Hortensia Papadat-
Bengescu” a Bibliotecii
Violeta Opaiț
responsabil, Filiala Nr. „V.A. Urechia”, de două ori
5 „Hortensia Papadat- pe săptămână, în zilele de
Bengescu”- Bibliotecă marți și joi , între orele 11.00
municipală
și 13.00, în perioada 18 iunie
– 30 august 2019.
De ce să avem un club de vacanță?
Studiile efectuate pe parcursul ultimilor 3 ani în
România au dovedit faptul că mai mult de jumătate
dintre români nu au citit nicio carte în 2018, doar
3% citind mai mult de 10 cărți. (Mediafax – 2018).
Aproximativ 42% dintre elevii români
cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani sunt
analfabeți funcțional și doar 8 din 100
dintre aceștia citesc și alte lecturi în afară
de cele din bibliografia școlară. (Mediafax –
2016, 2017, 2018).
An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar
În consecință, obiectivele noastre sunt:
încurajarea și conștientizarea rolului cititului în
plan personal și social; educarea copiilor, într-un
mediu atrăgător şi prietenos, prin lectură, activități
cultural-educative și ateliere interactive; petrecerea
timpului liber îmbinând plăcutul cu utilul.
Copiilor le place la Clubul de vacanță și, după
cum ne-au mărturisit, de abia așteaptă zilele de
marți și joi ale săptămânii pentru că și-au făcut
prieteni noi și împreună citim cu glas tare din cărțile
pe care le-au ales prin vot, spunem sau citim glume,
anecdote, ghicitori, povestim ce fapte bune am făcut
în ziua respectivă, cântăm, învățăm lucruri noi la
atelierele interactive de Bune maniere, de Istorie, de
Cunoaștere de sine și dezvoltare personală. Copiii
își descoperă hobby-urile, le manifestă, își dezvoltă
încrederea în propriile capacităţi, le crește stima de
sine, învață să comunice între ei, își dezvoltă spiritul
de echipă. Și noi suntem bucuroși și mulțumiți
pentru că putem contribui cu resursele noastre
spirituale și materiale la creșterea gradului de
satisfacție al oamenilor din comunitate, Biblioteca
fiind un centru de
educație și loisir. A
fost o vară cu multe
bucurii!
13
An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru”
10 ani de activitate
în slujba comunității cititorilor
F iliala nr. 4 „Grigore
Vieru” a
inaugurată în 15 iunie 2009,
fost
cu prilejul comemorării
poetului național Mihai
Eminescu, în prezența
oficialităților locale precum
și a unui numeros public.
Evenimentul a fost marcat
Celozena Volovăț printr-un program cultural
responsabil, Filiala nr. 4 ce a reunit scriitori gălățeni,
„Grigore Vieru” profesori, elevi şi bibliotecari
care, împreună, au evocat
personalitățile şi operele celor doi poeți, Mihai
Eminescu și Grigore Vieru, contribuția adusă
pentru reîntregirea și trăinicia poporului român în
vatra noastră strămoşească, România Mare.
Filiala a fost deschisă în urma demersurilor
directorului Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
prof. dr Zanfir Ilie, prin Proiectul său managerial
privind dezvoltarea de filiale în cartierele gălățene
aprobat de Consiliul Județean Galați.
Biblioteca este un monument viu închinat
memoriei poetului basarabean Grigore Vieru,
14
AXIS LIBRI
născut pe 14 februarie 1935 în localitatea Pererâta,
județul interbelic Hotin, Regatul României, în
familia lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic,
decedat în urma unui tragic accident în 18 ianuarie
2009 la Chișinău.
Bardul Grigore Vieru s-a implicat în Mişcarea
de Eliberare Naţională din Basarabia postbelică
și renaşterea culturii române, oficializarea limbii
române şi revenirea la alfabetul latin, la prima Mare
Adunare Naţională din 27 august 1989. A pledat
pentru oficializarea limbii române și revenirea la
alfabetul latin. În urma demersurilor susținute
alături de oamenii de cultură din Basarabia, la 15
iunie 1989, a apărut primul număr în grafie latină al
săptămânalului „Literatura şi Arta”.
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” este amplasată într-o
locație inedită, Gara CFR Călători Galați, etajul
1, unde întâmpină cititorii cu o colecție bogată de
documente de bibliotecă și accesul la informații și
baze de date oferite prin Internet la calculatoare
moderne.
În cei 10 ani de activitate, 15 iunie 2009 – 15
iunie 2019 biblioteca a desfășurat pe lângă serviciile
de bibliotecă pentru public și numeroase activități
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
biblio-breviar
Împreună cu Liceul Tehnologic
de Marină, reprezentat de prof.
Adriana-Nicoleta Ilie şi bibliotecar
Ionica Călin am organizat activități
culturale cu elevi basarabeni care
studiază în Galați

Am realizat proiecte de educație

culturale de promovare a nonformală împreună cu
valorilor culturii scrise și a Colegiul Național „Al.
colecțiilor de bibliotecă, a I. Cuza” - prof. Oana
culturii gălățene. Damian, prof. Violeta
Am derulat numeroase Stanciu și bibliotecar Livia
proiecte cultural-edu­ Enea.
cative în parteneriat cu În perioada vacanțelor
școli și licee din orașul de vară am organizat
Galați și din localități ale pentru copiii din
județului Galați, ne-am comunitățile defavorizate
implicat și implementat din cartierul Valea
proiecte culturale și orașului, în colaborare
de voluntariat la nivel cu Fundația Cuvântul
național. Întrupat, Centrul de zi La
vale, activități de educație nonformală
prin jocuri și lecturi active.
În spațiul socio-cultural am
organizat vernisarea de expoziții
tematice, concursuri și dezbateri pe
teme de interes pentru tineret, am
vernisat nenumărate expoziții prin care
am promovat cultura gălățeană.
Activitățile și evenimentele noastre
au fost prezentate în presă, social media
precum și publicațiile profesionale
ale Bibliotecii (Axis Libri, Asociația,
Buletinul Fundației Urechia). Am
fost invitați să împărtășim rezultatele
proiectelor de lectură activă în
comunități defavorizate, la conferințele
organizate de asociațiile profesionale ale
bibliotecarilor ANBPR și ABR.

15
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Salonul Literar AXIS LIBRI

Salonul literar Axis Libri

la sfârșitul sezonului de primăvară 2019

Î n acest an, sesiunea

de primăvară
continuat cu ediția de
a
contributors.ro, bookhub.ro, scrisulfacebine.ro,
edupedu.ro, republica.ro, sucitoruldeminti.ro.
Întrebat fiind, într-unul din interviurile sale, despre
salon literar din 4 aprilie, munca de la catedră, „educatorul de oameni”, Doru
avându-l ca invitat special Căstăian, afirma că este „genul de om exact cum aș
pe profesorul și scriitorul vrea să îi văd pe ei devenind la final. Să fiu uman,
Doru Căstăian. Prelegerea cald, serios, interesat de ce fac. Să fiu un soi de
sa a avut ca punct de pornire exemplu viu că se poate.”
prezentarea cărților lunii: Având ca punct de plecare al discuțiilor din
Silvia Matei „Compromisul: O istorie această seară de aprilie, cele trei cărți propuse
șef serviciu, Săli de lectură, politică și filozofică”, autor spre prezentare, participanții la acest salon au
Biblioteca „V.A. Urechia” Alin Fumurescu; „Cum să asistat la o prelegere interesantă, dar și incitantă
te inventezi. Viața secretă despre compromis, despre dragoste și Dumnezeu.
din creierul adolescenților”, autor Sarah-Jayne Schimbul de idei dintre Doru Căstăian și prof. Ghiță
Blakemore și „Dumnezeu după metafizică. O teologie Nazare sau Gabriel Gherbăluță a pornit, inevitabil,
estetică”, autor John Panteleimon Manoussakis. de la compromisul național, ajungându-se până la
Și pentru că seara se anunța încă de la început compromisul făcut adeseori în dragoste, dar și la cel
interesantă, momentul făcut în relația dintre elev și
artistic prezentat de elevii profesor sau cel dintre părinți
secției de artă vocală și copii. Și pentru că totul în
din cadrul Liceului de viață e legat de compromis
Arte „Dimitrie Cuclin” și temele abordate ne-ar
și coordonați de prof. fi dus cu discuțiile până
Ștefania Stamate au târziu în noapte, epigramele
încântat auditoriul scriitorilor Vasile Manole,
prezent în număr Ionel Jecu și Ioan Fărcășanu
mare în sala „Mihai au pus punct discuțiilor, au
Eminescu”. Moderatorii destins atmosfera, lăsând loc
acestei ediții de salon, altor interpretări și
Geta Eftimie, directorul adjunct al teme de meditație
Bibliotecii și A.G. Secară, scriitor, pentru fiecare
ne-au introdus în atmosferă printr-o dintre cei prezenți
scurtă prezentare biobibliografică a în această seară
invitatului special. Doru Căstăian, de joi la Salonul
profesor de filosofie la Liceul de literar.
Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați În ediția de
și profesor „Merito” în 2018, joi 11 aprilie,
binecunoscut traducător, publicist invitați de marcă
și animator cultural, a publicat în ai Salonului literar
2018, la editura Ratio et Revelatio au fost jurnalistul
din Oradea, volumul „Cum şi de ce (mai) educăm”. și scriitorul Victor Cilincă, preotul Eugen Drăgoi și
Doru Căstăian este de asemenea autor al mai multor profesorii de istorie Ghiță Nazare și Sorin Langu.
texte despre educaţie pentru diferite platforme: Titlurile cărților anunțate a fi lansate în cadrul

16
AXIS LIBRI
acestui eveniment ne-au dus rapid cu gândul că
vom avea parte de o seară cu multă istorie, istorie
locală, dar și națională. Volumele lansate au fost::
„Saga neștiută a Galaților. 1917-1918”, autor Victor
Cilincă, „Catedrala Dunării de Jos” și „Amintiri
din viața marelui episcop
Melchisedec”, ediții îngrijite
de preot Eugen Drăgoi și
„Drumul înfăptuirii Marii
Uniri: Culegere de articole”,
coordonatori: Ghiță Nazare
și Sorin Langu. Deschiderea
serii a fost făcută cu un scurt
moment coral susținut de
corul Seminarului Teologic
„Sfântul Apostol Andrei“
condus de arhid. prof.
Adrian Marin.
Moderatorii serii au fost Geta Eftimie, directorul
adjunct al Bibliotecii și A.G. Secară, scriitor. Aceștia
ne-au făcut scurte prezentări biobibliografice ale
autorilor și ne-au introdus în tematica serii prin
recenziile bibliotecarelor Denisa Albescu, Elena
Magadan, Violeta Moraru și Leonica Roman.
Autorii au fost invitați să-și prezinte operele literare,
aceștia fiind susținuți și apreciați și de alți invitați
din sală precum Camelia Nenu, inspector școlar de
specialitate sau ing. Radu Moțoc.
„Saga neștiută a Galaților 1917-1918”, cartea
semnată de Victor Cilincă și prezentată în această
seară de salon literar, este o carte despre „onoarea
Galațiului la Centenar” și prezintă o serie de povești
adevărate, crude, tulburătoare, eroice, dar și mai
puțin cunoscute. Cartea este dedicată, după cum
afirmă autorul, „celor 10 eroi gălățeni care au căzut,
în ianuarie 1918, pentru apărarea Galațiului, a
țării și a Europei”. În susținerea povestirilor, Victor
Cilincă ne-a invitat să asistăm și la un scurt moment
artistic desfășurat de tineri voluntari din Asociația
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI
„Tinerii și viitorul”, îndrumați de prof. Ștefania
Tristiana Cojocaru.
Și, ca de fiecare dată, seara s-a încheiat cu
momentul umoristic susținut de epigramiștii:
Vasile Manole, Ioan Fărcășanu, Ionel Jecu și Teodor
Buhăescu.
Ediția din 18 aprilie
poate fi declarată din start
„seara brăileană” a acestui
sezon, Salonul literar Axis
Libri al bibliotecii gălățene
fiind gazda scriitorilor
prieteni, veniți din orașul
vecin, Brăila. Invitații
noștri din această seară au
fost scriitorii: Viviana Ioan
și romanul său sensual
„Traveling”, Petru Pintilie cu monografia romanțată
„Brăila”, îngrijită de Viorel Coman, și Valentin
Popa cu studiul său de geografie culturală „Eliade și
brăilenii”. Așa cum ne-au obișnuit, organizatorii au
pregătit în deschidere un moment artistic susținut
de elevi ai clasei a XI-a A din cadrul Liceului de
Arte „Dimitrie Cuclin”, coordonați de prof. Daniela
Lăcrămioara Nistor care au interpretat un fragment
din piesa „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian.
După scurta prezentare biobibliografică făcută
autorilor de către dna Geta Eftimie, directorul
adjunct al Bibliotecii și moderator al serii alături de
scriitorul A.G. Secară, au fost prezentate recenziile
„cronicarilor” Bibliotecii, Nicoleta Mazilu, Cecilia
Manolescu și Tena Bezman. În desfășurătorul
deja cunoscut al saloanelor literare, autorii au fost
invitați să-și prezinte operele, trăirile și sentimentele
stârnite prin scrierile lor, aparent diferite, dar legate
printr-un fir comun, cel al locurilor natale, Brăila.
După o scurtă pauză în derularea edițiilor
saloanelor literare de joi (datorată sărbătorilor
17
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Salonul Literar AXIS LIBRI
Pascale și de 1 Mai), acestei întâlniri au fost
Salonul literar Axis Libri cunoscutul eminescolog
și-a reluat activitatea Nicolae Georgescu,
într-o zi de sărbătoare criticul literar Viorel
europeană, joi, 9 mai, Coman și scriitoarea
când ne-am întâlnit cu Doina Rizea, directoarea
o pleiadă de 5 autori editurii „Floare albastră”.
gălățeni și 7 cărți lansate. A fost o seară
În această seară, dedicată marelui poet
invitați ai salonului Mihai Eminescu, o seară
literar au fost scriitorii de poezie și muzică,
Vasile Ghica cu volumul ambientul muzical fiind
biografic „Ecaterina/ asigurat de elevii Liceului
Cocuța Conachi-Vogoride”, Constantin Oancă cu de Arte „Dimitrie Cuclin” (Cristian Duminică,
volumele „Și a fost o dimineață...: Bucurii simple” Angelo Andrei Stanciu și Robert Sebastian Lazăr)
și „Mihai Eminescu și Nichita Stănescu”, Marin coordonați de prof. Manuela Călărași.
Oanea cu volumul de povestiri Hoinar printre Și așa cum ne-am obișnuit, seara s-a încheiat
amintiri, Grigore Postelnicu cu romanul Discordia cu binecunoscutul moment umoristic susținut de
și Ioan Toderiță cu romanul „Amintiri la capăt de epigramiștii Vasile Manole, Ioan Fărcășanu și Ionel
vis: Fântâni în arhetipuri” și volumul de versuri Jecu și ședința de poze și autografe.
„Perpetuu-antrop”. După un maraton cultural-artistic de aproape 4
Recenziile cărților lansate au fost prezentate de (patru) luni, iată-ne ajunși la finalul unui sezon plin
bibliotecarii Dorina Bălan, Otilia Badea, Violeta de evenimente, surprize și schimbări. Mulțumim
Opaiț, Andreea Iorga, Camelia Labeș și Andrei participanților fideli sau celor în devenire că au fost

Parapiru. Au urmat prezentările autorilor, care alături de noi în acest sezon și vă lansăm invitația
au alternat cu momente artistice în interpretarea călduroasă de a fi din nou alături la noi, la alte
profesorului și scriitorului Marin Oanea și provocări, în sezonul de toamnă 2019!
momentele umoristice create de epigramiștii „de
serviciu” Vasile Manole, Ioan Fărcășanu, Ionel Jecu
și Teodor Buhăescu.
Seara s-a încheiat cu oferirea diplomelor de
participare scriitorilor lansați și cu mult așteptata
sesiune de autografe.
Pe 16 mai a avut loc ultima ediție din acest sezon
a Salonului literar Axis Libri care l-a avut ca invitat
pe editorul Aurel Ștefanachi, director al Editurii
Tipo Moldova din Iași și noua sa colecție editorială:
Mihai Eminescu în 200 de ediții. Invitații speciali ai

18
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: Recenzii

Grossu, Silvia. Mitropolitul Gurie - operă zidită

în destinul Basarabiei
Chișinău: Epigraf, 2016

V olumul îngrijit
și coordonat de
Silvia Grossu se referă la
basarabene. Realizările cărturărești și nu numai
ale Mitropolitului ajung astfel pentru prima oară
reunite între coperțile aceluiași volum. Perspectiva
cadrul istoric, istoriografic obișnuită asupra Rusiei apare destul de modificată
și religios al creștinismului față de percepția de pericol, larg răspândită în
din Basarabia, iar publicul românesc. Imperiul țarist este prezentat
autoarea acestei compilări ca protector al ortodoxiei din cele mai răsăritene
a documentelor de ținuturi românești atunci când guvernele ce se
o asemenea natură succed aici își permit să devină abuzive pe linia
întreprinde o amănunțită autorității spirituale sau a patrimoniului eclesiastic.
cercetare în domeniile Vastitatea operei acestui înalt prelat lasă loc,
Andrei Parapiru vizate, tinzând spre totuși, cu generozitate continuării de către noile
bibliotecar, Biblioteca exhaustiv. Mitropolitul generații a mișcării de ridicare a ortodoxismului
„V.A. Urechia”
Gurie este urmărit în românesc pe teritoriul național. Polivalența
prodigiosul său efort revitalizator, promotor al Mitropolitului Gurie este evidentă și pe plan
ortodoxiei basarabene, de substanță profund pedagogic, nu doar pe cel religios sau teologic,
românească, într-o neobosită expansiune de urmărind dezvoltarea învățământului primar din
cărturar apărător al spiritualității României. Printre rezonanța transformării vieții, într-o adevărată
lucrările sale cele mai importante se pot considera: Evanghelie a națiunii. Bine ilustrată în privința
Istoria Mânăstirii Noul Neamț, Câteva extrase din acestei deschideri, lucrarea păstrează un caracter
arhive despre școlile bisericești din Basarabia, înaintea lămuritor fără precedent, în folosul unui plus decisiv
anexării ei de către Rusia, Starea clerului în Basarabia de relevanță adresată explicit cititorului neavizat.
în timpul Mitropolitului Bănulescu-Bodoni,
Cugetări despre călugărie, Sfântul Ioan Botezătorul,
Rugăciunile și lămurirea lor, Despre cinstirea sfintelor
icoane, Cartea pastorală, Bucoavna ș.a. În tabloul de
epocă dintre jumătatea secolului al 19-lea și prima
parte a secolului al 20-lea, monografia extinsă a
Silviei Grossu își realizează pe deplin scopul propus,
clar configurat prin propriile sale cuvinte: Procesul
de reconsiderare și revalorificare a unor domenii
vitale ale dimensiunii noastre identitare, reluat de
la declararea independenței statului nostru, este
preconizat ca o pavăză în calea uitării. Uitării de
valori, care este extrem de periculoasă, deoarece lasă
loc pentru dominarea valorilor false și a nonvalorilor.
Cartea se compune din mai multe părți
bine delimitate prin tematica lor, deși puternic
conexate între ele, legate de viața, activitatea
și opera Mitropolitului Gurie. Dezideratul
restaurator al Silviei Grossu urmărește misiunea
de credință a acestei proeminente personalități

19
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: Recenzii
Ilie, Zanfir. Studenție eternă în Micul Paris
Galați: Axis Libri, 2019
V olumul „Studenție
eternă în Micul
Paris”, scris cu nostalgie
și emoție de către omul
de litere Zanfir Ilie,
înmuindu-și condeiul
în valurile pătimașe ale
fluviului ce ne străjuiește
de secole, pare să marcheze
o posibilă cotitură în ceea
ce priveşte viața omului cu
Dorina Bălan sevă dunăreană. Această
șef birou, Catalogarea afirmație are la bază faptul
colecțiilor. Control de
autoritate,
că astăzi, copilul său
Biblioteca „V.A. Urechia” întru cultură, Festivalul
Internațional de Carte Axis
Libri își primește tatăl spiritual într-o nouă calitate
- cea de invitat, de invitat de onoare. frumoasă și mai importantă etapă din parcursul
Înzestrat cu un bogat simț al umorului, șăgalnic
prin definiție și beneficiind de marea admirație și
nu numai a soției domniei sale, hotărăște din senin
să realizeze un periplu prin anii studenției și o
surprinde, invitând-o pe doamna
Ilie ca la o oarecare promenadă...
la pas „amândoi de mână, ca doi
studenți” prin anii tinereții, ani
care au hotărât profesia ambilor
subiecți ai lucrării de memorii a
autorului.
Pentru străjerul Cetății cărții
gălățene, la a cărei cârmă a stat
timp de peste un deceniu, dr.
prof. Zanfir Ilie, și pentru soția
sa, distinsa doamna Ilie, studenția
a reprezentat o punte, construită
cu pași mărunți, dar siguri, spre
culmile unde au ajuns numai prin
studiu și dedicare și pe ale căror
urme s-au întors după ani, 40 la
număr, „într-un alt timp, ca într-o
lume paralelă în care propriile
(...) ființe să se poată regăsi,
mai puternice, mai înțelepte și mai apropiate ca
niciodată”.
20
AXIS LIBRI
Intrând ca într-o catedrală în Facultatea de
Litere a Universității din București, filmul admiterii
îi invadează amintirile cu omul rămas reper ca
personalitate și modestie - Ovid S. Crohmălniceanu
- șeful comisiei de examinare, care reușește să
spulbere emoția tânărului printr-o formulă magică:
„Hai, colega, curaj!”. Pentru cine îl cunoaște pe
Omul cu adevărat Om din Ilie Zanfir înțelege gestul
cât o mie de cuvinte făcut mai târziu de către acesta,
pe propria cheltuială – „o placă comemorativă de
marmură pe care, în prezența unor oficialități și a
celor mai inimoși scriitori din Galați”, a așezat-o pe
zidul casei unde s-a născut criticul și istoricul literar
care, printr-o singură frază, a reușit să-l remonteze
pe studentul în devenire.
Indubitabil, cine a trecut prin studenție,
retrăiește, citind, viața de student care este cea mai
unui om, fiind plină de evenimente diverse, cel mai
mare pas - acela de a lua hotărâri pe cont propriu,
de a merge spre necunoscut, părăsind, totodată,
aripile protectoare ale familiei și trecând pe mâna
șlefuitorilor de diamante în ale
profesiei, cum sunt în cazul de
față: Eugen Simion sau Maya
Simionescu – nume a căror
pronunțare te determină să te
ridici în picioare.
O lucrare inedită ca prezentare
pentru că nu ne găsim în fața
unui simplu gen al literaturii
autobiografice, ci în specia de
memorii, căci în periplul său,
locurile străbătute sunt redate cu
propria istorie, cercetată cu sârg
de către vrednicul de admirat
scriitor, Zanfir Ilie, care ne
transpune prin condeiul său vrăjit
în mirificul București de acum și
de altădată printr-o documentare
minuțioasă, cu o scriitură care
curge ca o apă lină prin sufletul
cititorului, lăsând mirosul diafan al tinereții și
frumuseții timpului, timpurilor.
AXIS LIBRI
Salonul Literar AXIS LIBRI: Recenzii
Christi, Aura. Din infern, cu dragoste
București: Ideea Europeană, 2017
D eși
obișnuit
ne-am
întâlnirile noastre cu
ca
scriitoarea Aura Christi
să fie mijlocite de poezie,
iată că autoarea își
lansează un volum de
proză sugestiv intitulat
„Din infern, cu dragoste”.
În cele 576 de pagini care
conțin 46 de eseuri, sunt
Catrina Căluian conturate cu măiestrie în
bibliotecar, Biblioteca stil publicistic și literar
„V.A. Urechia”
realitățile timpurilor
noastre dramatice, dar și frumoase atunci când sunt
trăite dintr-o perspectivă spirituală. Nonconformistă
din fire, autoarea așază sub semnul „normalității”
curajul literar de a spune lucrurilor pe nume.
Astfel se arată indignată, dar în același timp și
îngrijorată, de societatea românească care are ca
fațadă democrația și ca fond „dictatura în toată
regula”, de criza receptării care a dat naștere crizei
de modele, de cultura română, o realitate dramatică,
în care scriitorii incomozi cu statut de „leproși
culturali” sunt îngropați în tăcere, iar literatura este
transformată într-o afacere, de neînțelesul „război
de gherilă” dus împotriva valorilor naționale ale
României și implicit a propriei identități în ultimii 28
de ani, de supraviețuirea și astăzi a homo sovieticus,
de încurajarea anticulturii, marginalizarea valorilor
și lipsa reperelor, de dictatura libertății absolute,
eliminarea excelenței din toate domeniile științei
și culturii, de implementarea unui capitalism fără
Dumnezeu. Cu dibăcie și eleganță literară, scriitoarea
creează un echilibru între frumosul și urâtul cotidian,
alternând proza publicistică cu cea literară în care
vorbește despre valorile reale: credința, identitatea,
istoria, limba, tradiția, unitatea culturală și națională,
despre „viațamoartea” tratate ca „pe o mare unitate”,
două realități care „se hrănesc una din cealaltă” și
despre regăsirea de sine și cunoașterea „omului din
om” prin călătorii spirituale în inima ființei, „locul
unde se întâmplă lucrurile cu adevărat importante”,
An XII, nr. 44, septembrie 2019
unde „e bine, e cald, miroase a hârtie și a gutuie
răscoaptă” și „ai șansa de a citi într-o liniște divină
din fabuloasa carte a universului”.
Născută, crescută „din suferință, muzică și cărți”
și formată în Basarabia aflată sub ocupație sovietică,
Aura Christi gândește și creează în cele două culturi:
română și rusă, însă iubește doar românește, și acest
lucru se vede pe tot parcursul volumului de proză
unde pentru România folosește cu dragoste cuvintele:
„țara mea”. De 25 de ani, prin revista Contemporanul,
unde scrie publicistică literară de un radicalism
asumat, duce un război literar pentru promovarea
în România a literaturii naționale reprezentată atât
de clasicii români, „exponenți identitari de vârf ai
României”, dar și de scriitorii contemporani de certă
valoare care, din păcate, nu-și găsesc locul în „noua
tablă de valori acceptate”, pentru a susține și a apăra
„valorile fondatoare ale României”, conștientă fiind
de faptul că cel mai greu lucru este să rămâi un bun
scriitor în condiții ostile culturii.
Din proza autobiografică, scrisă cu o dezarmantă
sinceritate, ni se dezvăluie omul-scriitor purtat
de vocația sa, care a trecut peste multe „hopuri
existențiale” cu o „rară sete de viață”, un om care vede
întruchiparea perfecțiunii în sunetul clopotelor
mânăstirilor vechi și prăjitura favorită a copilăriei
și adolescenței, un om echilibrat și liber pentru
care scrisul rămâne, în esență, manifestarea nevoii
de a iubi și de a fi iubită într-o lume care seamănă
tot mai mult cu un infern, un scriitor modest care
și-a asumat promovarea literaturii române peste
hotare și totodată postura de scriitor incomod în
țara sa, deoarece crede în „misia națiunii române
și a literaturii acestui neam” care a supraviețuit de
secole ca popor unitar, în același loc, doar printr-o
credință puternică și neclintită.
În aceste zile, când mai tot omul contemporan
se află într-o goană nebună pentru agonisirea celor
trecătoare ale lumii acesteia, scriitoarea cu nume
literar luminos, Aura Christi, își îndeamnă cititorii să
trateze „viața ca pe un dar care se face o singură dată”
și să se bucure de tot ce li se întâmplă pentru că viața
este „clipă de clipă, uimitor, neverosimil de frumoasă”!
21
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Salonul Literar AXIS LIBRI: Recenzii

Ene, Alexandru. Ecoul amintirilor

Brăila: Editura Lucas, 2019

D omnul Alexan­
dru Ene este
o prezență discretă
natal, locuitorii, părinții, dascălii, școala și locul de
joacă numit „maidanul”.
„Sătucul meu din Bărăgan,
în peisajul literaturii Cu oameni buni și gospodari
române contemporane Ești pentru mine ca un mac în lan,
și aceasta doar pentru că Ești cântecul tradiției cu lăutari!”
dumnealui este un om Apoi ne povestește diferite întâmplări din
sensibil, foarte reținut, copilăria și adolescența sa: „După vacanța de
modest în viața de zi cu vară când nu puteam să mă satur de joacă, a
zi. venit toamna și din nou trebuia să merg la școală.
Cartea cu titlul „Ecoul Dar în vacanță am trecut printr-o altă serie de
Anca Stan amintirilor”, apărută aventuri. În primul rând m-am accidentat la cap
bibliotecar, Biblioteca
„V.A. Urechia” la Editura Lucas din foarte grav. Cum s-a întâmplat: într-o zi mă aflam
Brăila în anul 2019, este în curte la Fănel Mănăilă, împreună cu Tibileață,
alcătuită din 78 de povestiri care aparțin genului cu Andruș și cu Gigel, nepotul lui Fănel, venit în
memorialistic justificat de prezentarea la persoana vacanță de la Buzău. Cu toții am căzut de acord să
I a narațiunii. ne jucăm de-a ascunselea pe la șurele cu nutreț,
Personajul principal al cărții este însuși autorul, (care nu erau puține), în acea curte. Eu, când am
Alexandru Ene, fiu al satului Plăsoiu din comuna vrut să mă ascund într-o șură de paie, din fugă
Vișani, județul Brăila. m-am lovit cu capul de un stâlp cu cuie mari pe
„Ecoul amintirilor” ne oferă o relatare detaliată el, pe care-l pusese nea Anton tatăl lui Fănel să
a primilor ani de viață și a adolescenței sale, cu sprijine căpița aceea buclucașă. M-am înfipt cu
amănunte privind peisajul social al universului capul într-un cui, văicărindu-mă și cerând ajutor.
copilăriei, descriind relațiile dintre eroul principal Am rămas cu capul înfipt în acel cui, în vreme
și diversele persoane cu care interacționează și ce sângele șiroia pe față. Abia târziu au realizat
care își lasă amprenta lor pozitivă sau negativă, ceilalți copii ce mi se întâmplase și au intervenit,
contribuind astfel la maturizarea autorului de la o smulgându-mă din cuiul cu pricina.”
vârstă fragedă în satul Plăsoiu. Autorul folosește mai mult monologul pentru a
„Ecoul amintirilor” s-a născut din dragostea exprima cugetările și sentimentele sale. Textul este
autorului față de satul natal, dragoste izvorâtă din remarcabil prin utilizarea unui vocabular presărat
dorința de a revedea un loc iubit și drag. cu mult umor, caracteristic țăranului român.
„Pe malul Buzăului învolburat Descrierea universului copilăriei ca realitate, cât
Unde se-ntind câmpii mănoase, și accentul pus pe tradiție, sunt în strânsă legătură
Se vede-n zare un micuț sat cu satul său natal și cu regiunea înconjurătoare.
Cu pitoreștile lui case. Apreciez că volumul „Ecoul amintirilor” este
o lucrare extrem de sensibilă, deplină și valoroasă
Aici eu m-am născut, în același timp, fapt pentru care îl așteptăm
Aici mi-am legănat copilăria cu nerăbdare pe domnul Alexandru Ene și cu
Și-am colindat neabătut următorul volum. Îl felicit și îl asigur de întreaga
Simțind sub tălpi cum fremăta câmpia.” noastră prețuire!
Povestirile nu sunt așezate la întâmplare, ci
autorul a urmărit cu prioritate să evidențieze satul

22
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: Recenzii

Guriță, Doina. Lacrimi de sticlă

Iași: Timpul, 2019

D octor în științe
economice
(marketing), doamna
flegmatic taumaturg” (Am adunat din vreme
timp), „Vorbim despre viitor/ iar viitorul nu există”
(Vorbim despre viitor), „Trecutul care fuge” (Trecutul
Doina Guriță debutează care fuge), „Una câte una, zilele se scurg/…/ Una
editorial în anul 2018, câte una, zilele se cern/…/ Una câte una zilele
cu lucrarea Gânduri pleacă/…/ Una câte una zilele dispar” (Una câte
din Abis, apărută la una) „Cuvintele nerostite/ au luat timpul de mână”
Iași, la editura StudIS, (Cuvinte nerostite), „Într-un popas, la capăt de
aceasta fiind prima sa timp/…/ Am evadat și-am zăbovit la celălalt capăt
carte de poezii în care de timp”, (Enigma), „Se duce/ Un trecut ce urmează”
„își prezintă trăirile și (Nu cred), „Nu mai am timp, de-atâta veșnicie” (Lui
Leonica Roman suferințele vieții de zi cu Cezar Ivănescu).
bibliotecar, Biblioteca zi”, așa cum menționa Timpul este un element important din viața
„V.A. Urechia”
jurnalistul ieșean Dan noastră și contează enorm de mult cum îl petrecem.
Teodorescu. Ar trebui să luăm în considerare îndemnurile din
Poeta Doina Guriță se ghidează după motoul: poezia Degeaba: „În graba noastră prin viață/ Uităm
„Poezia este lacrima sufletului sculptată prin cuvânt să ne uităm în jur/ Să privim frumosul ce ne trece
și dăruită necondiționat oamenilor!” prin față,/ Să admirăm o floare,/ Să mângâiem un
Buchetul de versuri Lacrimi de sticlă reprezintă suflet nefericit/ Ah! cât iubesc oamenii…/ Degeaba
cel de-al treilea volum de poezie ieșit de sub lumina ne grăbim,/ Degeaba regretăm,/ Degeaba căutăm,/
tiparului sub semnătura poetei Doina Guriță. Degeaba așteptăm/ Dacă uităm/ Să ne bucurăm de
Lucrarea se deschide cu prefața Prin vămile Prezent/ și să ne iubim.”
tristeții spre paradisul morții în care criticul Ioan
Holban menționează printre altele faptul că
sentimentul religios „transpus subtil în poeme”
„nu transferă formulele de amvon și nici tonalitatea
psalmilor sau troparelor”, ci „se asociază paradigmei
eminesciene”, oferind „vârful valoric al poeziei
Doinei Guriță”. Volumul continuă cu o pagină de
Metafore de însoțire ale poetului Horia Zilieru.
Între copertele cărții sunt zugrăvite 64 de poeme,
cel de-al optulea fiind cel care dă titlul volumului.
Poemele sunt presărate cu sfaturi creștine: „De
vrei fericirea,/ poart-o mereu în gând” (Poartă
fericirea în gând), „Cu un surâs discret/ zâmbește
zilei de mâine/ Nu lăsa tristețea să îți învăluiască/
Simțurile” (Zâmbește), „Nu te dezbrăca de speranță,/
Nu o agăța în cui!” (Nu cred), „Doar, cu speranță,/
dragoste și iertare/ vom găsi/ Veșnicia.” (Să ne
inunde lumina).
Timpul capătă diverse valențe: „Simțeam cum
timpul se comprimă” (Izvorul din deal), „Un vis
viitor al unui trecut amânat” (Nădejdea), „Timpul,

23
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Salonul Literar AXIS LIBRI: Recenzii

Antoche, Sibiana Mirela. Clipe și îngeri

Brăila: Editura Lucas, 2018

P rintr-o puternică
resuscitare a sen­
sibilității neoclasice,
pentru valorile permanente, căpătate în creație din
această moștenire:
„Eminescu-i poezia scrisă-n dragul nostru cânt,
poeta Sibiana Mirela Eminescu-i cerul, glia, dor de neamul nostru
Antoche propune sfânt.’’
volumul de față Clipe și Cartea Clipe și îngeri a Sibianei Mirela Antoche
Îngeri, ca pe o continuare este o reîncântare a stilului neoclasic de nuanță
specifică liricii feminine romantică, favorizat și de Mihai Eminescu,
din România. Ideatica cel onorat, direct sau indirect prin toate aceste
din armonia ei își trăiește versuri. Fascinația limbajului eliberator e tot așa de
viața la impact de prezent mișcătoare, precum tratarea temelor preferate.
Elena Magadan cu ființa ce-o receptează. În cele din urmă, însă, armonia se transformă la
bibliotecar, Biblioteca Pe această linie, alte impactul cu viața reală a lectorului, odată ce acesta
„V.A. Urechia”
creații, în versuri ale se lasă absorbit în noul univers, al noii plăceri de a
artistei sunt: Viața în doi, 2016; Stropi de rouă, 2017; fi.
Buchetul de iubire, 2018; Anotimpuri pastelate, 2018.
Volumul Sibianei Mirela Antoche, Clipe și
îngeri, reconsideră fericit structurile armonioase ale
stilului clasic, respectând prozodia și muzicalitatea.
Titlul se referă la atmosfera puternic spiritualizată a
inspirației poetice ce se reflectă în abudența figurilor
de stil.
În poezia la fel intitulată, ca lucrarea însăși,
nesațul unei asemenea vieți iradiază într-o grație
ludică, eliberată de constrângerile realului îngust:
„Fluturi mari de credință prin al soarelui foc
De-a cruța din al vremii mădular de plângeri
Juruiesc lăcomia de-a mă prinde în joc
Veșnicia de patimi, de clipe și îngeri!’’
Tematica volumului este diversificată, în funcție
de marile dimensiuni ce atrag, prin gravitația lor,
atenția sensibilă a poetei. Recunoașterea apoteotică
a valorii eminesciene e una dintre aceste dimensiuni,
pe lângă expresia iubirii, experiența religioasă
sublimată, natura transfigurată, spectacolul
supranaturalului estetic, ireductibilitatea ființei
umane, mai ales a celei dragi ș.a.m.d.
Volumul este totuși consacrat lui Mihai
Eminescu și-o dovedește chiar prin cvasirepetarea
numelui marelui poet, din versurile denumite
Eminescu… totala recunoștință a tot ce-i românesc,

24
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: Recenzii

Popescu, Veronica. Din nicăieri te aștept

Galați: InfoRapArt, 2018

V eronica Popescu,
o poetă
marcă, ale cărei poezii
de
ne-au pătruns în suflet
și în care ne-am regăsit,
ne oferă o bucurie prin
publicarea unui nou
volum de versuri, la
editura InfoRapArt,
intitulat „Din nicăieri te
aștept...”, apărut în anul
Raluca Bîgu 2018.
bibliotecar, Biblioteca La o primă lectură a
„V.A. Urechia”
volumului, remarcăm că
acesta cuprinde 67 de poezii în care autoarea atinge
în primul rând o temă sensibilă – dragostea, dar nu
numai.
Volumul de versuri „Din nicăieri te aștept...”
începe cu poezia „Femeia”, în care Veronica Popescu
punctează semnificația femeii prin versurile cele
mai potrivite:
„Ție, cea mai minunată din tot ce-i pământesc/
Și pentru că tu naști, tot neamul omenesc!/
Ce îi dai lumii sensul și viața pe pământ/
Asemeni unui înger pe pământ.”
Majoritatea poeziilor se învârt în jurul iubirii
sau așteptării iubirii să se întoarcă, după ce s-a
consumat și s-a dus departe, cuprinzând, astfel,
trăiri pe care le poate experimenta un om în acest
sens, cum ar fi: dorul, plecarea, singurătatea,
despărțirea, lupta cu timpul, lacrima, așteptarea și
altele.
Atracția pentru modelul suprem al poeziei
românești „Mihai și Veronica”, mai ales a prototipului
romancierului perfect, a determinat-o pe Veronica
Popescu să scrie o poezie cu același titlu și să își
dorească a fi o altă Veronica, iar el, bineînțeles,
Mihai. Chiar dacă există o potrivire a prenumelor,
cel al marii iubiri a lui Eminescu, cu cel al autoarei,
aceasta ne dezvăluie prin cuvintele sufletului, că nu
trăiesc ca ei povestea lor:
„Degeaba sunt eu Veronica și tu, Mihai te
cheamă/ Căci nu trăim ca ei povestea, mai mult,
chiar îmi e teamă/ Că eu sunt cea care te-așteaptă
sub plopii ce-i privesc/ Și nu-mi împărtășești iubirea
și numai eu iubesc./”
Autoarea versifică cu ușurință pe diverse teme:
- dragostea („Te rog în astă seară, nu pleca acasă!/
Afară-i vânt și ploaia bate-n geam” – versuri din
poezia „Nu mai pleca”);
- condiția femeii („Meriți să ți se aducă mărire
și cu slavă/ Ție, cea mai minunată din tot ce-i
pământesc” – versuri din poezia „Femeie”);
- credința („Să mă asculți tu Doamne în vreme
de răstriște/ Când nimănui nu-i pasă și nimeni nu
m-ascultă” – versuri din poezia „Ruga”);
- trecerea timpului („Tu nu mai vezi cum păsările
zboară/ Nici florile ce pun la căpătâi” – versuri din
poezia „Aicea timpul trece”);
- sau natura („Te-ai dezbrăcat de haină, natură
minunată/ Și coapsele se văd, în vântul toamnei
reci” – versuri din poezia „Natură minunată”).
O poezie care se distinge e chiar cea care dă titlul
volumului „Din nicăieri te aștept” și din care reiese
motivul așteptării. Poeta este ambițioasă, vrând să
afle toată lumea de iubirea ei:
„Aș vrea să fiu cu tine, ca tine să fiu stea/
Și-n universul mare, pe bolta înstelată/
Cu stele luminoase, să scriu iubirea mea/
Să știe tot pământul și galaxia toată.”
Pe parcursul călătoriei sale, în căutarea păcii
interioare, Veronica Popescu își găsește alinarea în
amintirile de acasă:
„S-ascult iară doina, cântec din caval/
Cu piciorul gol, să calc iarba deasă,/
Prin pădurea verde, să merg iar pe deal,/
Să îmi găsesc pacea, să fiu iar acasă!” – versuri
din poezia „Du-mă, du-mă pasăre în zbor”!
Felicitări autoarei pentru versurile frumoase și
așteptăm să ne încânte cu un nou volum de versuri
în curând.
25
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: Recenzii
Valegvi, Valeriu. Eva printre degete
București: Detectiv literar, 2018
D omnul Valeriu
Valegvi, scriitor
prolific, de altfel, după
cum am mai avut ocazii
să sesizăm, încântă
cititorii cu un alt volum
ce îi dezvăluie, încă o
dată, latura profundă,
sensibilă și, nu în ultimul
rând, stilul scriitoricesc,
plin de talent aparte.
Florica Șerban Autorul se tratează
bibliotecar, Biblioteca
„V.A. Urechia” de „Eva printre degete”,
lucrare ce adună poezii,
apărută în colecția „Clynamen” a Editurii Detectiv
Literar, în toamna anului 2018.
Volumul uimește asemenea motoului la care
autorul apelează, aparținându-i lui Eugéne Ionesco:
„Uimirea este starea de spirit în care o anumită
conștiință este sfărâmată, în care o altă conștiință
apare ori este pe cale de a apărea sau n-a apărut încă.”
Textele, într-adevăr, surprind prin ingenuozitate a
viziunii, prin complexitate, prin sondarea visului
și a visării, prin subiectivitatea viziunii și, totodată,
prin universalitatea acestora.
Structurat în trei părți (Când credeam că am
scăpat-o pe Eva – Șapte scrisori către Oana,
În transa uimirii și Te părăsește timpul – Din
ultimele poeme înainte de după) „păzit” de o prefață
și de o postfață elogioase, semnate de scriitorul
Daniel Corbu, respectiv de către poetul Firiță Carp,
volumul debutează cu o lirică epistolară adresată,
adresată cui?!... Aplicând o grilă autobiografică
care aici nu face decât să știrbească din farmecul
volumului, ne-am putea întreba cine este Oana,
destinatara scrisorilor. Cu toate acestea, interogația
se impune a rămâne suspendată, căci... instanța
auctorială se dorește și trebuie să se distingă.
Poetul ni se arată într-o varietate surprinzătoare
de ipostaze: de copil (p. 60 – Nu-i lipsește nimic
mamei), a se vedea spiritul ludic al unor creații
precum (p. 28 – Dorință, p. 68, Pe drumul
dimineților), în cea din urmă, observându-se
potențarea valorii stilistice a sunetelor, de iubit, de
26
AXIS LIBRI
tată, de bunic, de individ ajuns la senectute. (p. 50
– Scrisoare, p. 61. - Te părăsește timpul....), prin
onirism (p. 33 – Povestea poveștilor), în și prin
poezie. Gramatica, sintaxa, punctuația, în acest
circuit al simțirii, nu-și mai au rostul, fapt pentru
care sunt abolite. Simplitatea pare și este mult mai
sugestivă.
Poetul Valeriu Valegvi, prin particularitățile
textuale încifrate liricii sale, nu numai că face opere,
Face Lumi, asemenea, poate, simbolisticii presupuse
de prenumele Eva.
Dintre teme și direcții, atragem atenția asupra
condiției femeii, a bărbatului, a omului, în general,
asupra temporalității.
Autorul Valeriu Valegvi pare a jongla cu o
aparentă ușurință cu marile texte ale lumii după
cum se observă în poezii ca: p. 38 - Nu ne mai
încăpeau nici cuvintele/ Ce muzici din adânc–
1001 nopți, p. 48 – Peștele cel Mare - Iona, p. 50
– Scrisoare... Biblia ș.a.
Volumul cuprinde și texte lirice ce sunt însoțite
de varianta în lumba engleză, ca: A patra scrisoare,
Veghe, Fără cusur, Rucsacul doldora de poeme,
Să-nconjori roata, Marșul nocturn al mugurilor,
ș.a..., probabil, domnul Valeriu Valegvi, dorind a
sublinia nuanțe semantice (de sens) și fonetice (de
sunet) pe care le considera mai rezonante și mai
aproape de lectorii zilelor noastre. Pe lângă valențele
metaforice, poate ce ating ușor sfera religioasă,
autorul vizează, după cum am menționat anterior,
și prezentul imediat (p. 34 – Te părăsește timpul)
„Te părăsește timpul
nu-i poți pune piedică
Dar odată și odată și el
O să fie răpus de timpul lui.
Hienele o să-i vină de hac
și-atunci să vezi
nici o mie de mii de cuvinte
nu vor decide pe unde
armiile timpului vor trece.”
În încheiere, doresc autorului putere de creație
în continuare, iar pe cititori îi invit la lectură.
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
România. galațiul citește

Colecţia „Biblioteca pentru toţi”

în Editura Librăriei Leon Alcalay (II)

N u sunt neglijaţi nici

scriitorii clasici din
Anglia, Germania, Spania,
- Ion Bianu, Momente culturale. (217)
- Nicolae Iorga, Oameni şi fapte din trecutul
românesc. (220)
Rusia. - Rădulescu-Motru, Ştiinţă şi energie. (241)
Un loc aparte în această - Flammarion Camille, Fenomenele
colecţie este rezervat spiritismului. (269)
unor lucrări cu caracter - Ferière, Darwinismul. (340)
enciclopedic precum: - Flammarion Camille, Ce este cerul? (357-
- Wilkius, Antichitatea 359)
romană. Obiceiuri, Ori­ - Dimitrie Onciul, Din istoria României. (361-
Radu Moțoc ginea societăţii (14) 362)
inginer, publicist - Din biografiile oame­ - Mic Atlas de zoologie. (367-372)
nilor celebri. Cu gravuri - P. Ispirescu, Isprăvile şi viaţa lui Mihai
(26) Viteazul, cu o prefaţă de Odobescu.(388)
- Mahaffy, Antichitatea greacă. Cu 20 gravuri. - N. Bălcescu, Puterea armată la Români şi
(27) Mişcarea Românilor din Ardeal, 1846. (393)
- Pecaut şi Beaude, Convorbiri despre artă. - Mihai Kogălniceanu, Dezrobirea ţiganilor.
(50, 56) Ştergerea privilegiilor boiereşti. Emanciparea
- Minunile Universului. Istoria naturală. (67, ţăranilor. (394)1.
68, 69) Din această complexitate de teme abordate,
- G.T. Buzoianu, Egiptul. Cugetări asupra precum lucrări literare, istorice, discursuri,
popoarelor vechi. (72) dicţionare, filozofie, legende, cod civil etc.,
- Gh. Adamescu, Din biografiile scriitorilor semnalăm o lucrare specială pentru această perioadă
români. (85) de sfârşitul secolului al XIX-lea, care a fost publicată
- G.T. Buzoianu, Berberii – Hesperidele. (87) în Biblioteca pentru toţi la poziţia 139. Este vorba de
- Gastineau, Geniile ştiinţei şi industriei. (91) Poezii populare din Basarabia, intitulate Suspine şi
- Mic vocabular militar, româno – francezo – care au fost îngrijite de G. Madan2.
ruso - turc. (105-106) Un volum interesant şi deosebit de util şi
- Müller, Animale celebre. (108) în prezent, de peste 300 pagini (nr. 387), care
- Gloriile muzicii. Cu portrete. (110) caracteriza atmosfera şi preocupările societăţii
- Morand, Introducere la studiile ştiinţei româneşti din perioada respectivă, se referă la „Cum
fizice. (112-113) trebuie să se poarte omul în toate ocaziile vieţii”.
- M. Blok, Mamele celebre. (123) Cu alte cuvinte, Buna cuviinţă pe care autoarea
- Lubboc, Întrebuinţarea vieţii. (124) G. Adina o prefaţează cu următoarele îndemnuri
- Hamangiu. Codul civil adnotat. (128-137, adresate cititorului: „Viaţa cere multe. Ca să reuşeşti
139-148) trebuie să ştii să te porţi. Câţi trec pe lângă fericire şi,
- Hamangiu, Legea judecăţii de pace adnotat. pentru că au părut stângaci, lipsiţi de educaţie, viaţa
(149-151) i-a aruncat din drumul înflorit pe care fiecare vrea
- Zaloni, Despre fanarioţi. (152-155) să meargă. Să ştii să te porţi, iată ştiinţa mare a vieţii.
- Ploetz – Leist, Mic dicţionar francez – Poţi să ai toate calităţile sufleteşti şi ale inteligenţei,
român. (166-178) ele nu vor preţui nimic dacă nu se vor înfăţişa sub
- Calligari D., Dicţionar englez – român. aspectul celei mai perfecte bune cuviinţe. Aceasta
(204-215) în primul rând se învaţă. Prejudecăţile sociale şi

27
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
România. galațiul citește
uzanţa au introdus o mulţime de reguli, fără de care sau caută a se
eşti pierdut. Oricât le-ai şti, trebuie să-ţi le aminteşti pune în contact
din când în când şi să le controlezi, dacă n-au fost sufletesc cu marii
schimbate”3. noştri scriitori
Din aceiaşi categorie de educaţie face parte şi naţionali, ale
volumul intitulat „Arta de a vorbi în societate căror opere s-au
şi la diferite ocazii” (nr. 865-866). Din capitolele publicat ori
cele mai interesante, am putea cita: debuturile în se vor publica
arta vorbirii, glasul oratorului, rostirea, articulaţia, aproape toate în
dicţia, punctuaţia, toate în timpul şi după discurs4. Biblioteca pentru
Semnalăm şi alte volumele, cu tematici care toţi”6.
preocupau societatea românească la vremea Din păcate,
Sigla Librăriei Leon Alcalay, varianta I
respectivă: editura nu
- Educaţia fetelor, autor Fenelon. (nr. 948- obişnuia să con­semneze anul apariţiei şi din acest
949) motiv este dificil a departaja cu exactitate trecerea
- Higiena sufletului, autor Feuchtersleben. (nr. firească de la o editură la alta. Un alt motiv care
764-765 bis.) îngreunează această delimitare o constituie
- Secretul scrisului. Cum şi ce să scrii mai reeditările care nu sunt consemnate totdeauna cu
marilor şi mai micilor tăi în toate împrejurările acelaşi număr urmat de „bis”, cum se practică în
vieţii. (nr. 1123-1126) unele cazuri la această colecţie. Totuşi, printr-o
- Despre educaţie. Regulile cele mai însemnate analiză efectuată pe un număr restrâns de volume
ale artei pedagogice5. (aflate în biblioteca personală), putem identifica
trei edituri care au preluat succesiv această
IV. Evoluţia în timp a colecţiei „Biblioteca colecţie.
pentru toţi”.
După un debut spectaculos în anul 1895, editura IV-a. Prima care a şi iniţiat colecţia Biblioteca
Librăriei Leon Alcalay din Bucureşti „mărturiseşte” pentru toţi este Editura Librăriei Leon Alcalay
cu mândrie succesul acestei colecţii pe care o din Bucureşti, care a editat un număr de volume
îmbogăţeşte săptămânal. Dar să vedem acest estimate la un număr de 893 volume. La această
text publicat în numărul 292: delimitare s-a ţinut cont şi de
„Sprijinită de numeroşii săi cititori preţul imprimat pe volum, care
şi încurajată de toţi oamenii de era fixat la 30 bani.
bine care apreciază înalta ei menire Dar să analizăm coperta, care
culturală, Biblioteca pentru toţi sugerează un mesaj cultural în
îşi urmează drumul ce şi-a croit concordanţă cu politica editurii.
şi continuă a publica săptămânal Imaginea ne sugerează un „Arc de
opere literare, ştiinţifice, pedagogice triumf ”, care în partea superioară
şi de popularizare, scrise de cei mai are amplasat un buchet de lauri
de seamă scriitori români şi străini. înfăşurat cu o eşarfă pe care stă
Prin varietatea lucrărilor scris mare „BIBLIOTECA”. Tot
publicate şi prin ieftinătatea la partea superioară, pe traversa
volumelor sale, biblioteca aceasta monumentală, sunt amplasate
a izbutit să-şi câştige, an de an, sub formă de raft de bibliotecă un
pături tot mai largi de cititori, aşa număr de 15 cărţi.
încât astăzi ea se găseşte introdusă Pe aceste cărţi stă scris cu
în toate clasele sociale. Toţi o cerneală neagră „PENTRU TOŢI”.
citesc: de la şcolarul care buchiseşte Pe colţuri, amplasate în partea
încântat poveştile şi istorioarele superioară a coloanelor laterale,
pentru copii, până la omul cult, care sunt două făclii aprinse. Ambele
reciteşte în traducere românească Editurii Librăriei Leon Alcalay, au flăcările îndreptate nefiresc,
vreo celebră operă literară străină, varianta II spre interior. În interiorul acestei
28
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
România. galațiul citește
arcade, în partea stângă, există un raft suspendat introdusă în acest cadru neinspirat, fiind alăturată
care susţine patru cărţi. unui creion care nu utilizează cerneală;
La partea inferioară, pe un suport care sugerează - masa este susţinută de două picioare care
o masă de scris pe toată lungimea arcadei, stau sugerează că sunt mult mai înalte pentru a da
rezemate în stânga trei cărţi, iar pe masă, o carte posibilitatea unei poziţii comode de scris.
deschisă pe care stă scris Litere, Ştiinţă, Artă. Din aceste două tipuri de coperţi descrise, se
Sub carte, se poate observa o peniţă de scris sub poate trage concluzia că, la această Editură a Librăriei
formă de pană. Masa de scris este susţinută lateral Leon Alcalay, au fost practicate două coperţi, dar este
de două picioare scurte. În interiorul volumului, pe dificil de a fi departajate, singurele elemente comune
pagina de titlu, apare sigla editurii stilizată, care are sunt preţul practicat de 30 bani şi editorul.
ca element filigranat litera A.
Acest aranjament al copertei se regăseşte la
numerele: 152-155, 415-416, 570, 660, 697, 893.
Aici, se poate
constata o eroare de
numerotare, care nu
precizează la 152-
155 faptul că este o
reeditare care ar fi
trebuit semnalată cu
„bis”. De fapt, aceste
trei volume sunt
reeditate în anul
1909, aşa cum este
Sigla Editurii Librăriei Leon
menţionat chiar pe
Alcalay, varianta II
coperta interioară.
Toate aceste elemente care compun coperta sunt
importante, pentru că, în timp, ele suferă modificări
pe care le vom semnala ca elemente de departajare
ale etapelor de editare.
Credem că iniţial această copertă avea unele
elemente modificate, care reflectau un anumit
grad de preţiozitate. Aceste elemente, care sunt
imprimate pe coperta numerelor 248, 537-538, 802,
Editura Librăriei „Universala” Alcalay & Co.
sunt următoarele:
- făcliile sunt stinse; Note:
- numărul cărţilor, din raftul superior, este de 1. Ibidem, pp. 166-174
24 volume; 2. Ibidem, p. 169.
- coloanele sunt desenate diferit, având şi o 3. I. Turghenef, Op. cit., p. 105.
grosime puţin mărită; 4. Dostoiewski, Suflet de copil, colecţia „Biblioteca
- pe masa de scris există o carte închisă pe pentru toţi”, Ed. Librăria „Universala” Alcalay & Co.
care stă scris Artă, Literatură, Ştiinţă; Bucureşti, nr. 509-510, p. 173.
- sub carte, într-o poziţie asemănătoare cu 5. Tudor Vianu, Trei critici literari (T. Maiorescu,
pana de scris, este amplasat de data aceasta un creion M. Dragomirescu, E. Lovinescu), Colecţia „Biblioteca
cu secţiune hexagonală, pe care stă scris KOH- pentru toţi”, Editura „Biblioteca pentru toţi”
I-NOOR, urmat de un semn care simbolizează Bucureşti, nr. 1550, p. 2.
mineritul şi în final M30; 6. Emil Gârleanu, Odată! Amintiri, Schiţe şi
- în partea dreaptă a mesei este reprezentată Nuvele, Colecţia „Biblioteca pentru toţi”, Editura
o sticluţă de cerneală cu dop, pe care stă scris: Librăriei Leon Alcalay, Bucureşti, nr. 292, p. 2.
Cerneală Reform Günther Wagner, cerneala este
(Va urma)
29
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: epigrame
Vasile Manole
epigramist
Flirt între cofetari
Cu vecina de la patru
Zilnic ne-mpărţim bezele,
Dar eu cred că joacă teatru,
Prea miros a... minciunele.
La medicul cardiolog
E atât de generos...
Îţi consultă miocardul,
Făr’ a fi pretenţios:
Îi dai PIN-ul, îi dai cardul.
Regret optimist
De multe ori îmi pare rău,
Că nu am fost eu soţul tău,
Dar ce noroc avui cu tine,
Că m-ai ales amant pe mine.
La o lansare de carte
Cărţile le-a dat cadou,
Interesul să-l stârnească
Şi să aib-un vag ecou,
Barem titlul să-l citească.
Jurnaliştii
Lumea meditând se-ntreabă:
Dacă nu era cuvântul,
Să le dea şi lor de treabă,
Mulţi şomeri avea pământul!
Alertă meteo
Praful ăsta african
Ce la noi n-a prea rămas,
Pare-a fi columbian,
Că prea mulţi l-au tras pe nas.
30
AXIS LIBRI
Consecvenţă
În stare de ebrietate
Adorm la bar şi uit de toate,
Dar mă trezesc într-un târziu
Tot faţă-n faţă c-un rachiu.
Din politică
Meseria nu-i vrăjeală,
Te va face om bogat
Dacă ai puţină şcoală
Şi măcar un plagiat.
Depanator cosmic
Pământul nu rămâne-n pană
El nu se-opreşte niciodată,
Că Luna e aşa umană
Şi-n permanenţă îi dă roată.
Născut în zodia Leului
Şi-a făcut un obicei
Făr’ să ştie soaţa lui...
Când e vorba de femei,
El vrea „partea leului”.
Unui umorist
Când în vorbe pui umor,
Dacă e de calitate,
Şi-l distribui tuturor
Râsu-i o... formalitate.
La al treilea mariaj
Duce-o viaţa „paralelă”
Cu a doua lui soţie...
Prima i-a rămas fidelă,
Se-ntâlnesc la berărie.
Autocaracterizare
Am fost un om aşa cinstit...
Când cu amicii mă-ntâlneam,
Oricât voiam ca să evit,
Mereu cinsteam.
Relaţii transumane
Dacă eşti om cu relaţii
Poţi obţine orice vrei,
Că acum se fac mutaţii...
Mulţi bărbaţi devin femei.
AXIS LIBRI
Salonul Literar AXIS LIBRI: epigrame
Ioan Fărcășanu
epigramist
Scriitoarei Gulșah Süder Uzunmehmetoglu
autoarea cărții „Femeile cu miros de flori”
O fată când e domnișoară
Miroase-a flori de primăvară;
După ce-a devenit soție
Miroase a bucătărie...
În lumea noastră aiurită,
După ce fata se mărită
Și-apar probleme-n căsnicie,
Soțul ia drumul haiduciei...
Doamnei Viviana Ioan din Brăila, autoarea cărții
„Traveling – roman senzual”
Citind titlul cărții am rămas surprins;
Pronunți „senzual” și te vezi „aprins”;
Cred că erotismu-i bine definit:
Asta doar din titlu, cartea n-am citit ...
Scriitorului Vasile Ghica din Tecuci, autorul
volumului „Ecaterina (Cocuța) Conachi Vogoride”
Cocuța – nume de păpușă –
Prin faptele de glorie,
A deschis spre orizont o ușă
Și-a intrat în istorie...
Domnului Aurel Ștefanachi director al Editurii
Tipo Moldova din Iași cu ocazia prezentării
celei a 200-a ediție a operei lui Mihai Eminescu
„Omagierea poetului Mihai Eminescu”
În scurta viață n-a avut un trai tihnit;
Nici azi denigratorii nu s-au potolit:
Că „nu-i corect politic” ne-amețesc
Fiindc-a iubit poporul românesc...
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cu cât ne-ndepărtăm mai mult în timp,
Cu-atât se-nalță Zeul din Olimp;
Iar steaua lui nicicând n-o să apună
Cât timp noi vom vorbi limba română.
Scriitorului Valeriu Valegvi, autorul volumului
„Eva printre degete”
Orice Evă la-nceput de drum
Te copleșește cu al ei parfum,
Dar odat-îndrăgostit de ea
Te joacă pe degete cum vrea...
Grupului de scriitori din Brăila: Dumitru Anghel,
Virgil Andronescu, Valentina Balaban și Lucia
Pătrașcu, cu ocazia prezentării ultimilor creații
literare, în cadrul Salonului literar Axis Libri, din
Galați, în ziua de 28 martie 2019
Brăila și Galați – orașe-n floare
Se mândresc cu scriitori de valoare;
Totuși există aici și un „așa dar”:
Galațiul e centru universitar...
De secole Brăila și Galați
S-uniți de Dunăre ca niște frați;
Cu-a lor vocație spirituală
Îmbogățesc cultura națională.
Festivalul Internațional de Carte Galați – 2019
Cândva „orașul roșu” poreclit,
Azi Centrul de Cultur-a devenit;
Și faima sa iat-a ajuns departe
Prin Festivalul anual de carte...
Salonul Literar Axis Libri Galați
E-o oază de cultură literară;
E-un unicat în acest colț de țară,
Unde-și prezintă operele scriitorii
Și dau piept cu critica și cu cititorii...
Revista culturală Axis Libri
Că-i un album de artă îți pare la-nceput;
Creații de valoare găsești în conținut;
C-o grafică aparte și plină de culoare,
E-o perlă a cetății și-a spiritului floare...
31
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: epigrame
Ionel Jecu
scriitor
Rondelul săpunului
E tare bun la spălat
Cu arome și parfum
Când de ceva ești pătat
Ori când vii de la un drum.
Murdării a curățat
Poți spune că nu-i oricum,
Că este bun la spălat
Cu aromă și parfum.
Dar unii l-au ignorat.
Igiena lor e-un fum
Care s-a evaporat
Și nu-i bine că acum
Este săpun de spălat.
Rondelul unui om de cultură
El este om de cultură
Și de muncă iubitor.
Nu dorește aventură,
Dar ce face-i uimitor.
Totul e în stare pură,
La ce face are spor
Căci este om de cultură,
Ce face e uimitor.
Aici e o-ncurcătură:
El este agricultor
Și face agricultură
Rar și de cărți cititor,
Dar este om de cultură.
Rondelul unei gări
Într-un oraș, într-o gară
Multe trenuri vin și pleacă,
Unii urcă sau coboară
Iar mulți vin ca să petreacă.
De e ziuă, de e seară,
Chiar și noaptea pot să treacă,
Într-un oraș, într-o gară
Multe trenuri vin și pleacă.
Acum nu-i picăm cu ceară,
32
AXIS LIBRI
Dar nereguli sunt oleacă,
Vrem ca cei ce-o dau în bară
Mersul mai bun să îl facă
Într-un oraș, într-o gară…
Rondelul feței
Mereu pe om îl trădează
De e trist sau bucuros,
Când la bogății visează
De urcă sau cade jos.
Când îl impresionează
Un lucru ce-i valoros
Pe om fața îl trădează
De e trist sau bucuros
De-aceea-n viață contează
Chipul să-l ai luminos
Chiar dacă griji te presează
Fă-te că ești bucuros
Și fața nu te trădează.
În primăvară
Cum mă simt încă zglobiu
Un fluture aș vrea să fiu
Și cât e ziua de mare
Eu să zbor din floare-n floare.
Aparatul de radio
L-am închis, c-ascult frecvent
Fără să plătesc curent
Două posturi – „hăis” și „cea” –
Nevasta și soacră-mea.
Se spune că...
Bărbații ce nu vorbesc
După o vreme slăbesc.
Bun exemplu de la ei
Pot lua multe femei.
Culinară
Despre Cartea de bucate
Cu soața am stat de vorbă
Văzând că le știu pe toate
M-a pus să gătesc o ciorbă.
Zicală
„De-ar ști omul ce-ar păți,
Dinainte s-ar păzi!”
Își aminti târziu asta
Un tip ce-l lovi nevasta.
Soțul zice soaței bolnave:
– Să mergem prin magazin
Poate că îți face bine!
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: epigrame
– Da, zice ea bucuroasă, Doamnei Aura Christi la cartea: „Ostrovul învierii”
Deja mă simt sănătoasă!... În viață
O iubire de trăim
Când sunt necazuri Și-i simțim dulceața mierii
La necazurile toate, Ostrov putem s-o numim.
Preadistinsa mea soție, Dar, Ostrovul învierii.
Să le facă față poate
Că mi le pasează mie. Domnului Cezar Amariei, autorul cărții „Zilele
noastre mărunte”
Un soț La vârsta a treia
Întruna dânsul creează În oglindă m-am văzut
Versuri dulci doar pentru soață. Observ firele cărunte,
Aceasta îl premiază Ce repede au trecut
Trimițându-l des la piață. „Zilele noastre mărunte!”

Una e, alta e!... Domnului director Zanfir Ilie, autorul cărții

Una e atunci când spui: „Wuhan – Viteza clipei”
„Uite-o pe nevasta lui!” Remarcă
Alta e când spui așa: Domn’ director e om bun,
„Uite-o pe nevastă-mea!” Acesta îmi este crezul,
Însă astăzi pot să spun
Când eram tânăr Că o face pe chinezul.
Nu mă-mpăcam cu ideea
Mai presus că e femeia Apariția unei cărți noi
Dar de când sunt însurat Este cum ar fi o pâine
M-am împăcat. Plină cu arome fine
Scoasă proaspăt din cuptor
Soțiile De brutarul autor.
Unele nu-s deloc calme
Despre soți spun vorbe grele Domnului Constantin Costache, la cartea
Că-n loc să le țină-n palme „Dragoste deșertică”
Aceștia beau cu ele. Sfat
Un bătrân mi-a spus azi: – Taică,
Clarvăzătorul Ce-o s-auzi e lucru cert:
În fiecare iezișoară De te-nsori c-o arăboaică
Vede-o viitoare capră Dragostea e în deșert.
Și-n fiecare fetișoară
Vede-o viitoare soacră. Domnului Ioan Dan Pintilie, la cartea „Natura –
triumful imanenței”
La cartea „Robotul chinezesc”, autori Ma Na și Omul
Wang Horgperg Deși mereu a luptat
Cu o chinezoaică Ca să aibă de-ale gurii,
Am vrut cândva să mă însor, Nu-i el cel ce-a câștigat,
Neînțelegând că o ador, Este triumful naturii.
Eu m-am retras să nu stârnesc
Cumva vreun robot chinezesc. Domnului Marius Chiru la cartea „Morgen”
Morgen
Vocea chinejilor „Morgen” mie parcă-mi spune
Vocea lor parcă-i de foc, Că răsare, nu apune.
Iar a noastră parcă-i fiartă, Așa e mereu în viață
N-aș avea curaj deloc Răsăritu-i dimineață.
Să mă iau cu ei la ceartă.

33
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Galeria de artă

Noi pagini ale unei monografii vizuale

Expoziția „Pro Boholț”, ediția a VII-a, 2018

T abăra de creație Gheorghe Miron la vernisaj, „măiestria artistică a

„Pro Boholț”, inițiată celor mai în vârstă să fie împărtășită celor tineri”.
în 2012 de inginerul- Lucrările de pictură, grafică și sculptură
colecționar Vasile Joantă realizate, care mai întâi au fost expuse la Muzeul
în satul natal (Boholț, Țării Făgărașului „Valer Literat” din orașul Făgăraș,
comuna Beclean, județul au putut fi vizionate acum și de iubitorii de frumos
Brașov) cu scopul de a din orașul nostru în expoziția deschisă în Sala „Ioan
realiza lucrări în vederea Simion Mărculescu” a Muzeului de Artă Vizuală.
înființării unui muzeu de Sunt lucrări executate într-o varietate de tehnici: ulei
Corneliu Stoica artă contemporană în casa pe pânză, pastel, acuarelă, grafit pe hârtie, pix, tuș,
scriitor, critic de artă părintească, a continuat sepia, linogravură, acvaforte, acvatinta. Ele dau și
în 2018 cu ediția a VII-a, particularitatea ediției din 2018 a taberei, în cadrul
organizată într-o formă deosebită față de edițiile căreia preponderența a fost deținută de grafică.
anterioare, inedită chiar. Facem această precizare, Prezent pentru a treia oară la Boholț, Cornel
deoarece alături de artiștii profesioniști Cornel Corcăcel (n. 17 septembrie 1972, Negrești, Vaslui),
Corcăcel, Lucian Prună și Liviu-Adrian Sandu, profesor la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, asistent
membri ai Societății Artiștilor Figurativi din universitar, din 2018, la Facultatea de Arte din
România, au fost invitați Irina Șelaru și Sebastian cadrul Universității „Dunărea de Jos” și doctorand
Ștefan, studenți la Universitatea de Artă și Design din același an la Școala Doctorală a Universității de
din Cluj-Napoca, precum și elevele Denisa Ionela Arte „George Enescu” din Iași, este semnatarul a
Andreiu (clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 3 nouă lucrări, realizate în pastel pe hârtie, tuș, grafit,
„Alexandru D. Ghica” din sepia și gravură. Cunoscut
satul Căciulați, comuna ca un veritabil portretist,
Moara Vlăsiei, Ilfov), el atrage atenția și în
Olimpia Corcăcel (clasa această expoziție prin felul
a VIII-a, Liceul Teoretic cum a imortalizat chipul
„Emil Racoviță” Galați) și unor bătrâni ai satului
Smaranda Mănduc (clasa în tablourile „Emilia din
a VII-a, Colegiul Național Boholț”, „Poarta sufletului”,
„Radu Negru”, Făgăraș, „Umbra timpului” și „E.
Brașov). Așadar, participanți Hașu – martiră”. Artistul
cu vârste cuprinse între 13 este un fin observator al
– 50 de ani. De asemenea, Vernisaj ființei umane, studiază cu
pentru prima oară s-au executat în tabără lucrări atenție personajele, știe să pătrundă în forumul lor
în tehnica gravurii și în pix pe hârtie. Rațiunea interior și să concentreze în expresia figurii acestora
organizatorului a fost aceea de a da posibilitatea trăsături morale precum suferința, îngândurarea,
efectuării unui schimb de experiență fructuos între seninătatea și bucuria unei vieții trăită în cuplu,
generații, de a-i obișnui și pe cei care bat la porțile dârzenia, sensibilitatea sau robustețea și curățenia
artei cu atmosfera taberelor de creație, de a participa sufletească. Portretele sale sunt realizate cu
direct la documentarea la fața locului și la discuțiile minuțiozitate, cu elemente de detalii care scapă
asupra modalităților de abordare plastică a celor adesea ochiului. Sunt chipuri de țărani ardeleni
văzute sau, așa cum menționa pictorul-muzeograf autentici, obișnuiți cu munca câmpului, pe fața

34
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
galeria de artă
cărora timpul și-a lăsat pe deplin amprentele, uneori căror materialitate sau transparență este bine pusă
îmbrăcați în portul popular specific zonei, alteori în valoare, sunt conturate în spirit hiperrealist,
doar în veșminte destinate treburilor gospodărești. cromatica este vie, cu străluciri de smalț.
În peisajele prezentate, Cornel Corcăcel a Sculptorul Liviu-Adrian Sandu (n. 3 ianuarie
reținut aspecte în centrul cărora se află biserica 1968, Galați), lector universitar la Facultatea de Arte
din sat și casele din jurul acesteia („Turlă din din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, membru
Boholț”, „Dătătoarea de viață”) sau, folosindu-se din 2013 al Societății Sculptorilor Portretiști
de expresivitatea culorilor, a surprins momentul Figurativi din Americi, secțiunea Internațional,
înserării la Boholț („Spectacolul inițiator și fondator în 2016 al
serii”) și opoziția dintre ceea ce Societății Artiștilor Figurativi din
este vechi și nou în sat („Contrastul România, din motive de ordin
timpului”), totul învăluit în culori tehnic nu a reușit să finalizeze
închise, armonizate cu pete de alb și compoziția alegorică „La început a
griuri colorate. Remarcabilă este și fost Cuvântul”, concepută pentru a
natura statică cu mere intitulată „Roșu fi executată în tehnica teracotei și
de Boholț”, o compoziție echilibrat dedicată omagierii dascălilor satului
paginată, de o mare forță realistă. și Școlii din Boholț, instituție care în
Bucureșteanul Lucian Prună (n. 2015 a aniversat împlinirea a 250 de
15 februarie 1990, Drăgănești, Olt), ani de existență. El este însă prezent
absolvent al Facultății de Teologie în expoziție cu tabloul „Uliță la
Ortodoxă din București, Secția Artă Boholț”, în care a înfățișat o imagine
Sacră – Restaurare, beneficiar în 2015 a centrului acestui sat. Casele, cu
a unui stagiu de studii la Academia de Cornel Corcăcel, Emilia din Boholț, acoperișuri țuguiate, învelite cu
Artă din Florența (Italia), participant pastel pe hartie olane roșii, sunt așezate de o parte

Lucian Prună, Parfum oranj Liviu-Adrian Sandu, Ulița din Boholț

și la ediția din 2017 a taberei de la Boholț, figurează
în expoziție cu cinci uleiuri pe pânză, toate
reprezentând naturi statice, unele purtând titluri
metaforice: „Parfum oranj”, „Gusturi românești”, „În
tihnă”, „Cloșca cu pui” și „Natură moartă cu lămâi”.
Recuzita utilizată este compusă din vase din sticlă
și din ceramică (unele având motive ornamentale
simple), fructe, legume, cărți vechi bisericești,
ștergare și obiecte de uz în bucătărie. Compozițiile
nu sunt încărcate, elementele sunt astfel ordonate
pe suportul de pânză încât să creeze o perspectivă
spațială în adâncime și o atmosferă de liniște și pace
adâncă, de cămin armonios. Formele obiectelor, a
și de alta a drumului, care la un moment dat
șerpuiește la stânga, lăsând ca în fundal să se vadă
coama unui deal acoperit cu vegetație abundentă.
Liviu-Adrian Sandu dovedește că nu este numai
un foarte bun mânuitor al dălții și ciocanului, un
modelator desăvârșit al lutului, ci și un pictor de
factură realistă, capabil să creeze lucrări care să
emoționeze și să facă sufletul să vibreze, ipostază
deloc singulară, întrucât artistul a mai expus pictură
și în cadrul unor manifestări ale Filialei Galați a
U.A.P.R.
Studenții Irina Șelaru (n. 26 mai 1997, Galați)
și Sebastian Ștefan (n. 11 decembrie 1998, Galați),
35
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Galeria de artă
absolvenți ai Liceului de Artă „La bunici”, „Drumul copacilor”);
„Dimitrie Cuclin”, studiază ambii la Olimpia Corcăcel a lucrat în acuarelă
Universitatea de Artă și Design din („Venirea ploii”, „Casă la intrarea în
Cluj-Napoca, secția Grafică, Irina în sat”) și grafit („Galopul”); în aceleași
anul III, Sebastian în anul II. Ei au în tehnici a desenat și Smaranda
palmaresul lor multe participări la Mănduc („Mere din grădină”, „Casă
expoziții de grup și premii obținute veche”, „Bătrâna satului”). Candoarea
la concursuri și olimpiade naționale și prospețimea vârstei se simt în felul
de Arte Vizuale. Irina a beneficiat în cum și-au ales motivele figurate în
perioada 2018–2019 și de o bursă de creațiile lor, în linia desenului, ca
studii prin programul „Erasmus +” și în coloristica din care poezia nu
la Universitatea Granada din Spania. lipsește. Suntem siguri că prezența
Tablourile lor din actuala expoziție lor în tabără a fost de bun augur, că au
lasă să se vadă că ei se exprimă cu Irina Șelaru, Mama Doina avut multe de învățat și că vor căuta
claritate și că sunt stăpâni pe mijloacele tehnicilor cu mai multă stăruință să pătrundă în tainele artei.
în care și-au realizat lucrările, Irina folosind pixul Catalogul expoziției a apărut în excelente condiții
pe hârtie, acuarela și uleiul pe pânză, iar Sebastian grafice, este tipărit pe hârtie cretată și cuprinde
– gravura în acvaforte și linogravura. Irina Șelaru informații biografice despre participanți, portrete ale
a fost inspirată de șurile vechi, aflate multe pe acestora, imagini din timpul activităților desfășurate
cale de dispariție („Trecător”), de casele și porțile în tabără și reproduceri după aproape toate lucrările
gospodăriilor țărănești („Drumuri spre casă”, „Mai realizate. Prelucrarea imaginilor, concepția,
mult decât pare”), dar și de femeile satului. Dacă realizarea coperților și machetarea catalogului
lucrarea „Harnica” (pix pe hârtie) ipostaziază o aparțin sculptorului Liviu Adrian Sandu, care
bătrână mergând, ținând în mâna dreaptă o pălărie semnează și un admirabil text („Tot ce-i românesc nu
de paie, cu bor mare și panglică la mijloc, specifică piere”) în care se referă îndeosebi la importanța pe
portului din Țara Făgărașului, „Mama Doina” aduce care Tabăra de Creație de la Boholț a avut-o în viața
în prim plan portretul unei femei de vârsta a treia, organizatorului și finanțatorului ei, inginerul Vasile
a cărei cămașă și ilic sunt reprezentative pentru Joantă, a locuitorilor satului, dar mai cu seamă a
portul popular de aici. Irina este o bună desenatoare, artiștilor prezenți la cele șapte ediții de până acum.
linia ei este viguroasă, iar cromatica aparține unui Cât despre câștigul tuturor celor trei categorii de
registru de culori sobre. Sebastian Ștefan este participanți, sculptorul a ținut să evidențieze „relația
autorul a patru peisaje („Uliță la Boholț I și II”, de colaborare dintre elevi, studenți și artiști, aceștia
„Biserica din Boholț”, „La Cetate”) și a compoziției din urmă angajându-se în dialoguri constructive,
„Năluca”. Peisajele sunt de largă respirație, cu secondate de mici demonstrații menite să aducă
desfășurări spațiale ample, deși ca suprafață sunt de clarificări de ordin tehnic sau compozițional”. Ceea ce
mici dimensiuni. „La Cetate” este un omagiu grafic nu poate decât să bucure, iar lucrările din expoziție
adus Cetății Făgărașului, cunoscută ca existând de confirmă pe deplin.
la începutul secolului al XIV-lea, care de-a lungul
timpului a avut diferite destinații, iar în prezent fiind
sediul Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat” și
al Bibliotecii Municipale.
Cele trei eleve, Ionela Denisa Andreiu (n. 4
noiembrie 2005, București), Olimpia Corcăcel (n.
1 septembrie 2004, Galați) și Smaranda Mănduc
(n. 17 noiembrie 2005, Făgăraș), deși sunt încă la
ciclul gimnazial, ele sunt posesoarele unor reale
aptitudini pentru arta plastică și dacă acestea vor
fi cultivate prin studii sistematice, de specialitate,
vor putea îmbrățișa în viitor cariera de artist plastic.
Lucrările semnate de Denisa Ionela Andreiu sunt
Ionela Denisa Andreiu, Curte din Boholț
realizate în grafit pe hârtie („Curte din Boholț”,
36
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
galeria de artă

Salonul de vară 2019

al Filialei Uap Galați

S alonul de vară 2019

al Filialei UAP Galați
oferă un bogat evantai
Astfel, Eduard Costandache, a cărui coerență și
profunzime a căutărilor în domeniul structurilor
spațiale am avut ocazia să le remarc de-a lungul
stilistic și în acest an. Se anilor, expune o inventivă compoziție în inox.
poate spune că dubla Lucrarea sa, „Patruped duocefal”, prin curbele
orientare spre tendințe elansate, suple, ocupând spațiul cu eleganță, dar și
înnoitoare sau spre repere cu un firesc al organicității ce rupe simetriile, este
ale trecutului, constituie o prezență ținând atât de soliditatea structurilor
o permanență a Filialei
noastre. Întâlnim numeroase
Mariana Tomozei deschideri către orizonturi
Cocoș
critic de artă de înțelegere actuală,
contemporană, a mesajului
estetic; destul de important este și segmentul atașat
de postimpresionism sau de anumite tendințe
abstracte. Pe de altă parte, un alt segment bine
definit își manifestă opțiunea pentru un stil minuțios
descriptiv, ceva între academism și un realism ușor
idealizat.
Mă voi opri la căteva dintre împlinirile acestui
salon.
O lucrare de mici dimensiuni, dar de o forță
plastică deosebită, este cea a Lilianei Negoescu,
intitulată „Templu - Reconfigurări”, etalând
pe suprafața compoziției, într-o bine gândită
intersectare de planuri, o îndrăzneață trecere între
real și imaginar.
Cu dezinvoltura cunoscută în a aprofunda
valențele artistice ale acuarelei, Jana Andreescu
prezintă în „Interferențele” ei, nu o simplă natură
statică, ci un adevărat univers cu conotații
simbolistice complexe.
Compoziția Corneliei Burlacu dezvoltă, în
finețea valorațiilor și a complicatelor perspective,
un ambient nu lipsit de o notă suprarealistă. David
Sava se distinge prin expresivitatea cromatică, în
timp ce Gheorghe Andreescu configurează unul
dintre imaginarele sale peisaje, iar Ioan Tudor ne
reține privirea prin forța gestualismului.
S-a individualizat în ultimii ani, în cadrul Filialei
UAP Galați, un grup de tineri creatori ale căror
demersuri au o semnificație specială din punct de
vedere a actualității limbajului plastic. Eduard Costandache, Patruped duocefal

37
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Salonul Literar AXIS LIBRI: epigrame
arhitecturale, cât și de lumea vie, a plantelor sau a
umanului; realizată cu sensibilitate, ea are în același
timp o trimitere în zona psihicului sau, mai bine
spus, semnalează impalpabila, dar existenta relație
între componenta fizică și cea psihică.
Cristiana Culiță își continuă investigațiile
AXIS LIBRI
părtași la mistere ale visului („Treapta subiectului”).
Artista are capacitatea de a crea prin scenografiile
concepute, dar mai ales prin calitățile cromatice ale
lucrării o atmosferă onirică ciudată, stranie, dar în
aceeași măsură atrăgătoare.
O metaforă a „Micului prinț”, a lumii sale stelare
și afective în același timp, este sculptura lui
Valentin Popa, „Dor de evadare”. Artistul
configurează, în stilul lui bine definit, acel
joc între plinuri și goluri, sugerând un fel de
victorie a fragilității poetice asupra forțelor
telurice.
În ansamblul expozițional se
individualizează și lucrarea ușor barocă în
ritmurile ei dinamice, o reușită a sculpturii
lui Lucian Jitariuc („Fluture”). După cum
merită o atenție deosebită compoziția
sensibilă și plină de expresivitate al Mihaelei
Brumar sau „Căutările” lui Tudor Șerban,
unul dintre cei mai buni desenatori ai filialei
UAP din Galați.

Andreea Ionașcu, Treapta subiectului

Cristiana Culiță, Proces

artistice în ceea ce ea numește

„efectul psihologic al culorii”, dar
și în raportul subtil dintre formă și
culoare, între minimal perceptibilele,
dar importante deviații de la simetrie,
care evocă în ansamblul numit
„Proces” o interiorizare, o regăsire a
sinelui într-o pauză, într-un efort de
detașare de bombardamentul cotidian
de informații; mi se pare important
faptul că lucrarea face parte dintr-o
suită mai amplă și unitară stilistic,
ceea ce denotă maturitate ca tip de
elaborare a mesajului plastic.
O altă reprezentantă a tinerei
generații, Andreea Ionașcu,
imaginează o lume mirifică, parțial
basm, parțial joc, într-o compoziție
ce cucerește în special prin subtilități
cromatice reci, dar luminoase,
printr-o lumină difuză ce ne face

38
AXIS LIBRI
Înființarea Episcopiei de Ismail sub denumirea
Eparhia Dunărei de Jos (VI)
1.8. Salarizarea
personalului bisericesc al
Eparhiei Dunării de Jos
După secularizarea
averilor bisericești, sala­
rizarea clerului era
o responsabilitate a semnat de protoiereul Ioan Severin, conține
Guvernului prin Ministerul
Drd pr. Neculai Cultelor și Instrucțiunei
Sava Publice.
Am găsit corespondențe,
între diverși clerici superiori ai așezămintelor
bisericești și Ministerul Cultelor și Instrucțiunei
Publice, prin care se solicitau plățile restante ale
salariilor cuvenite pentru clerici și neclerici din
subordinea acestora.
Menționez că aceste corespondențe, la care fac
mai sus referire, le-am descoperit în dosarele cu
documente aparținătoare ținutului Covurlui, una
dintre zonele păstorite de Episcopia Dunării de Jos.
Aș dori să arăt că în statele de salarii trimise către
Ministerul Cultelor și Instrucțiunei Publice, sunt
însemnate funcțiile publice, de la simplu slujitor
bisericesc, la protoiereu și arhiereu.
Voi reda câteva dintre statele de salarii mai
reprezentative și am să încerc să aduc transformarea
monetară la cursul zilei pentru a face o comparație
cu valoarea salarizării clerului din acea perioadă, cu
cel din prezent.
Salariile aflate pe statul de prezență pentru
luna decembrie a anului 1864, pentru următoarele
persoane și funcții avute fiecare, astfel:
1. Arhiereulu Melchisedecu – Locot. Episcopu
= 2500 lei;
2. Vasilie Mandinesculu – Directore = 700 lei;
3. Ierod. Benedictu Cyrilu – Diaconu = 300
lei.1
Salariile avute la decembrie 1864 a slujitorilor
Bisericii Sfinții Voievozi din Galați:
1. Leon Login – Îngrijitoru (preot paroh) =
150 lei;
2. Dimitrie Muntenu – Preotu = 150 lei;
3. Teodosie Chebacu – Ierodiacon = 150 lei;
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Localia
4. Ștefan Ursachi – Cântărețu I-iu = 100 lei;
5. Pavăl Balmuș - Cântărețu II a = 66,262/3;
6. Vasile Popoviciu – Paraclisiarc (paraclisier)
= 50 lei.2
Un stat de prezență pentru funcționarii din
Protoieria Districtului Covurlui pentru trimestrul
IV al anului 1864, adică pentru trei luni cumulat,
următoarele date:
1. Icom.(Iconom) Grigori Paladi – Proestosu
(protosinghel) = 300 lei;
2. Preot M. Dragomir – Idemu = 300 lei;
3. Icon. A. Iftimi – Idemu = 300 lei.3
Pe protoiereul Ioan Severin l-am găsit pe
statul de prezență a întregului an 1864, a Bisericii
Mavramol din Galați, împreună cu ceilalți slujitori,
după funcțiile lor, astfel:
1. Icon. I. Severinu – Superioru = 4.500 lei
(375 lei/lună);
2. Icon. Ghe. Theodorescu – Superioru = 4500
lei (375 lei/lună);
3. Ionu Lefteru – Preotu = 1000 lei (100 lei/
lună);
4. Ionu Thoma – Idem = 1000 lei (100 lei/lună);
5. Ștefanu Paladi – Idem = 1000 lei (100 lei/
lună);
6. Calistratu – Diaconu = 1800 lei (150 lei/
lună);
7. Spiridonie Popoviciu – Cântărețiu = 1800
lei (150 lei/lună);
8. Ștefanu Corciovă – Idem cântăr. = 1200 lei
(100 lei/lună);
9. Ioanu Dimitriu – Idem (Au fost și profesoru)
= 1200 lei (100 lei/lună);
10. Gheorghie Păunu – Paracliseriu = 600 lei
(50 lei/lună);
11. Ionu Nicolau – Idem paraclis. = 600 lei (50
lei/lună);
12. Costachi Grigoriu – Paracliseriu = 600 lei
(50 lei/lună);
13. Gheorghe Sandu – Idem paraclis. = 600 lei
(50 lei/lună);
14. Costandinu Bularda – Servitoriu = 400 lei
(33 lei și 30 parale/lună).4
39
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Localia
Salariile menționate mai sus, după felul funcțiilor
avute în cadrul slujirilor bisericești, sunt exprimate
la valoarea cursului din anul 1864.
În Dosarul 199/1859 al Ministerului Cultelor și
Instrucțiunei Publice, aflat la Arhivele Naționale
din București, la pagina cu numărul 3, se află
Adresa cu nr. 3191/1859 a ministrului de finanțe
către ministrul cultelor și instrucțiunei publice
prin care îl informează cu privire la atenția către
„Înaltulu decretu alu M. Salle Domnului No. 363
dată la București în 2 septembrie 1859... se aprobă
priimirea în cassele publice a tutuloru moneteloru
pe prețurile adoptate...” pe care îl trimite în copie
și în care se menționează faptul că Domnul solicită
efectuarea unei lucrări științifice asupra ratelor de
schimb valutar, iar până la definitivarea lucrării
se arată modalitatea evaluării prețurilor valutelor
structurate după componența metalelor prețioase,
așa:
„Monete de auru
galbenu austriacu: lei 31 parale 20 - trei zeci și
unu pr. doe zeci.
lira sterlingă: lei 67 - sesse zeci și septe.
lyra turquescă: lei 60 parale 30 – sesse deci pr.
trei zeci.
R. Imperialu Russu: lei 54 - cinci zeci si patru.
Napoleon de 20 franci: lei 54 - cinci zeci si patru.
Monete de argintulu
Zuanzigulu vechiu: lei 2 pr. 10 - duoi pr. zece.
Idem nuou: lei 2 pr. 10 - duoi pr. zece.
fiorinulu nuou: lei 6 pr. 12 – sesse pr. duoe spre
zece.
½ idem idem: lei 3 pr. 6 – trei pr. sesse.
¼ idem idem: lei 1 pr. 23 – unu pr. doue zeci și
trei.
5 franci: lei 13 pr. 20 – trei spre zece pr. doue zeci.
Rubla: lei 10 pr. 20 – zece pr. doue zeci.
Talerulu de 6 zuanzigulu: lei 13 pr. 20 – trei spre
zece pr. doue zeci.
Icosarulu turcescu: lei 12 - doi spre zece.”
Am trecut intenționat documentul în care sunt
trecute ratele de schimb valutar, însă am să mă
opresc asupra unui singur curs de schimb, anume
galbenul austriac/leu, deoarece mai sus am prezentat
și o diurnă asigurată arhiereilor care s-au deplasat
la Ismail cu ocazia ceremoniei de deschidere a
Episcopiei Dunărei de Jos, diurnă care a fost plătită
în galbeni în sumă de 22.
Făcând un calcul matematic, 22 galbeni x 31,20
lei (rata de schimb) = 686,40 lei reprezenta diurna
pentru un arhiereu.
40
AXIS LIBRI
Dacă ținem cont că Banca Comercială Română
vinde Ducații de aur austrieci care au o puritate de
986% și greutăție de 3,49 g (cu prețul de 543 lei)
și 13,96 g (2.195 lei)5, putem face calculul pentru
raportarea la valoarea leului din zilele noastre, astfel:
22 galbeni x 543 lei = 11.943 lei – cursul din
zilele noastre;
11.943 lei / 686,40 lei = 17,4 ori, este valoarea
mai mare față de anul 1864, în acest caz al diurnei
acordate arhiereilor.
Continuând jocul matematic asupra salariilor,
prin împărțirea sumelor cuvenite la valuta de
referință, adică galbenul austriac, obținem:
Salariul arhiereului/lună – 2500lei (în anul
1864) / 31,20lei (rata de schimb galben austriac-leu
1864) = 80 galbeni x 543 lei (curs BCR în anul 2014)
= 43.440lei (în 2018), iar dacă rezultatul obținut îl
transformăm în moneda euro, avem: 43.440lei /
4.6646 (curs de schimb euro-leu la 17.03.2018)6 =
9.313 euro.
Cu toate că obținem o așa mare valoare, totuși
nu este una realistă, deoarece salarizarea clerului se
face în baza Legii nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, publicată în
Monitorul Oficial nr. 492/2017, în vigoare de la 1
iulie 2017, Anexa nr. 3 – culte.
Note:
1. Arhivele Naţionale Bucureşti, Fondul
Ministerul Cultelor şi Instrucțiunei Publice, Dosar
876/1864, Pentru banii ce se eliberă Episcopiei
Dunărei de Jos, pag. 7.
2. Arhivele Naţionale Bucureşti, Fondul
Ministerul Cultelor şi Instrucțiunei Publice, Dosar
575/1864, Pentru Biserica Sfinții Voievozi din
Galați, plata lefurilor amploiaților și Cheltuielile
bisericei, pag. 17.
3. Arhivele Naţionale Bucureşti, Fondul
Ministerul Cultelor şi Instrucțiunei Publice,
Dosar 609/1864, Pentru Protopopiile Districtului
Covurlui, pag. 24.
4. Arhivele Naţionale Bucureşti, Fondul
Ministerul Cultelor şi Instrucțiunei Publice, Dosar
552/1864, Pentru Mrea Mavromolu, plata lefurilor
funcțonarilor și cheltuielile mărunte pe anul 1864,
pag. 25.
5. https://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/
investitii-bcr-monede-aur-22380.html.
6. https://www.cursbnr.ro/.
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Localia

Cetatea Tirighina-Bărboși și mormântul lui

Innocens, restaurate din fonduri europene

„P unerea în va­
loare a sitului
arheologic Tirighina -
descoperită în Bulgaria. În vechime, Castrul de la
Tirighina-Bărboși asigura legătura între Moesia
Inferioară și partea de nord-est a Daciei Romane,
Bărboşi” este unul dintre „urmând linia Siretului, a Trotușului și a Oituzului,
cele mai importante până la așezarea Brețcu, în Transilvania”.
proiecte, pe care și Așezarea de la Bărboși a fost - până în feudalismul
le-a propus Primăria târziu - cap de pod și cu o altă vestită cetate din
Municipiului Galați. Dobrogea - Dinogeția - aflată astăzi pe teritoriul
După ani de așteptare județului Tulcea. Reiese că punctul de legătură de la
în paragină, vechiul sit Tirighina-Bărboși era cunoscut înainte de cucerirea
Maria Stanciu arheologic, de cultură și romană și el era la îndemâna locuitorilor daci, dar și
jurnalist civilizație daco-romană, a negustorilor greci.
a primit girul Uniunii Săpăturile arheologice din ultima jumătate de
Europene pentru a fi restaurat. În acest scop, veac au confirmat faptul că vechea cetate dacă -
a fost atrasă la Galați o finanțare în valoare de „davă”- a avut o viață social-economică și militară
15.416.890,99 lei, prin Programul Operațional deosebite. Așezarea nu și-a pierdut din importanță
Regional 2014-2020. nici în vremea Imperiului Roman de Răsărit, de la
„Cu această sumă vom reda viață sitului care comunitatea gălățeană, și nu numai, păstrează
arheologic Tirighina-Bărboși din marginea drept moștenire un „castrum-casttelum”. Vechiul
municipiului Galați, care era într-un mare anonimat. sit arheologic, în parte, a fost scos, la lumină de
Restaurarea și conservarea sitului Tirighina-Bărboși arheologi între anii 1976 și 1979, sub conducerea
se va face, potrivit proiectului, în doi ani de la istoricului I.T. Dragomir. În anul 2017, cercetările
semnarea contractului de finanțare, după care va fi pentru restaurarea sitului de la Bărboși-Tirighina
repus în circuitul turistic”, ne-a spus
domnul Ionuț Pucheanu, primarul
municipiului Galați.
Castrul roman Tirighina-Bărboși
este situat la periferia municipiului
Galați și este declarat monument de
patrimoniu de categoria A, potrivit
Ordinului Ministrului Culturii nr.
2361/2010. Acest centru poartă încă
urmele vechii „dave” dacice, dar
și ale „castrului” roman, ridicat pe
vechea „davă”, după cucerirea Daciei
de către romani, între anii 101-102 și
105-106.
Despre importanța economică și
cultural-spirituală a vechii așezări
daco-romane aflăm și din Diploma
militară, din anul 140 după Hristos,
41
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Localia
au fost reluate, sub conducerea profesorului dr.
Florin Topeleanu.
În urma cercetărilor din anii 1976-1979,
realizate de Muzeul Județean de Istorie Galați, în
colaborare cu Institutul de Istorie și Arheologie „A.
D. Xenopol” – București, la Bărboși, au fost scoase
la lumină șaisprezece morminte romane, între
care, cel cu numărul șapte este „cel mai valoros
mormânt, judecat atât din punct de vedere al
bogatului său inventar, cât mai ales al ritului său
de înhumare”, observa istoricul și arheologul Ion
T. Dragomir, fost director al Muzeului Județean de
Istorie – Galați, și cel căruia îi datorăm cunoașterea
și aprofundarea acestei istorii.
În mormântul daco-roman paleocreștin, cu
numărul șapte, a fost descoperit trupul întreg al
primului creștin de pe întreg teritoriul românesc,
pe nume „Innocens”, datat cronologic cu monede
romane de la Claudiu al
II-lea Goticul (268-270),
precum și alte obiecte de
rit funerar daco-roman.
Cel mai important
artefact este o fibulă
de argint, găsită în
mormântul șapte, care
are încrustat numele
Innocens, numele celui
care odihnea în acest
mormânt. Innocens
înseamnă «cel nevinovat»
și desemna persoana
care se pregătea să fie botezată în Biserica Primară
Creștină. Se crede că „Nevinovatul” era un general
al Armatei Imperiului Roman de Răsărit. În același
mormânt, s-au mai găsit, între altele, un pahar
„asemănător cu cel de la Apahida și căţuia dacică,
elemente care atestă vechile practici de înmormântare
ale comunităţii daco‑romane, abia în formare, în
veacul III creştin. Întărește acest fapt, modul în care
au fost aşezate mâinile lui Innocens, se presupune că
erau încrucişate pe piept - una dintre ele fiind căzută
de pe piept, din motive de degradare a trupului
după moarte. Apoi, orientarea celui mort cu faţa
spre răsărit este un alt element că „Nevinovatul” -
„Innocens” - era creștin, în Biserica Primară.
În anul 2017, când s-a pus problema reluării
cercetărilor la castrul Bărboși–Tirighina, sub
îndrumarea profesorului dr. Florin Topoleanu și a
istoricilor și arheologilor de la Muzeul Județean de
Istorie „Paul Păltănea” din Galați, acesta a constatat
42
AXIS LIBRI
că „după situl arheologic de la Sarmizegetusa, cel
de la Bărboși-Tirighina este cel mai important
ca descoperire arheologică, relevanţă şi potenţial
turistic din țara noastră”.
Dar, acest spațiu din marginea Galaților
are și o însemnătate de referință pentru istoria
creștinismului românesc, și nu numai. Pe aici și-a
purtat pașii Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul
Galaților (din 1992) și al românilor (din 1997) care
a propovăduit cuvântul Evangheliei prin părțile
noastre, încă din primul veac creștin. Istoricul Mircea
Păcurariu ne înștiințează că Apostolul Andrei a fost
însoțit în misiunea sa în Scythia Minor (Dobrogea
și Cadrilaterul) și de Sfântul Apostol Filip. Despre
acest moment, în veacul al XVIII, Meier - un călător
(colonel, după Bogdan P. Hașdeu) rus prin părțile
de sud ale Moldovei - relata, că la Șerbești, așezare
din apropierea Tirighinei-Bărboși, exista „cea
dentâi biserică creștină”
închinată Sfântului
Apostol Andrei. Această
informație a fost preluată
de scriitorul și etnologul
gălățean Tudor Pamfile
și publicată în volumul
Sărbătorile la români.
Recenta finanțare
europeană a Primăriei
Galați, legată de
așezarea Tirighina-
Bărboși este deosebit de
importantă. Ea vizează
nu doar cercetarea, ci și „conservarea, protecția
și valorificarea patrimoniului natural și cultural”,
istoric și arheologic din județul Galați, odinioară,
parte a limesului de nord al fostului Imperiu Roman
de Răsărit. Proiectul are în vedere și îmbunătățirea
mediului urban și integrarea, în circuitul turistic,
a sitului daco-roman de la intrarea în municipiul
Galați, cum vii dinspre Tecuci. Pe lângă conservarea
vestigiului, va fi construit un muzeu care va pune
în valoare bogăția de artefacte scoase la iveală de
arheologi, atât între anii 1973-1976, cât și din 2017
și până în prezent, de actuala echipă de arheologi și
istorici.
De mai bine de o lună, Primăria Galați a
atribuit lucrările de cercetare arheologică Muzeului
de Istorie „Paul Păltănea” din Galați, valoarea
contractului fiind estimată la 400.860 lei, fără TVA.
Proiectul va fi finalizat spre finele anului 2020.
AXIS LIBRI
Morile pe plute – mori umblătoare
N u se ştie cam în
ce epocă au fost
instalate primele mori
umblătoare1 pe albiile
râurilor ce brăzdează ori
mărginesc Moldova de
sud-est şi nici măcar câte
au fost. Cea mai veche
atestare găsită de noi a
unor astfel de instalaţii
Eugen Holban tehnice apare pe albia
etnolog
Bârladului, în anul 1649,
când Matei Basarab v.v.
Moldovei „cumpără şi dăruieşte mănăstirii satul
Urseşti cu mori umblătoare pe Bârlad” (CDM II,
1649, 8 octombrie, Iaşi).
Pe albia Prutului, deşi apar atestări ale unor mori
de apă, menţiunea, „mori (sau moară) umblătoare”
lipseşte.
Ceea ce contrariază, la o primă analiză, este
faptul că nici urmele celuilalt tip de moară, bazat
tot pe forţa hidraulică, nu apare într-o frecvenţă
semnificativă. Astfel, pe cursul inferior al Prutului,
din dreptul comunei Rânzeşti – fostul judeţ Tutova
– şi până la vărsarea râului în Dunăre, apar doar
vreo câteva toponime care atestă prezenţa morilor
de apă. Este vorba, desigur, de urmele celuilalt tip
de moară de apă ce se fixa definitiv într-un spaţiu
de pe albia râului.
Dacă în cazul morilor de vânt şi a morilor de apă –
obişnuite, „clasice” – toponimia a jucat dintotdeauna
un rol important în stabilirea numărului de
instalaţii care au existat cândva, morile umblătoare
nu au lăsat urme în memoria locului, deoarece nu
au fost lăsate niciodată prea mult în acelaşi spaţiu.
Logic, chiar şi absenţa toponimelor care ar fi relevat
prezenţa morilor obişnuite presupune sau chiar
atestă existenţa morilor umblătoare, presupunere
confirmată şi de unele documentele istorice şi de
arhivă.
Una dintre semnalări apare şi în condica lui
Constantin Mavrocordat pe 1741–1742, unde
este notată următoarea poruncă a domnitorului
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Localia
moldovean: „A se strânge dajdea morilor pe tombuze
(pe plute - n.n.) câte se vor afla în apa Prutului, a
Şiretului şi a Nistrului (...)” (N. Iorga, Studii şi
documente, privind istoria României, vol. IV,
Bucureşti, 1904, p. 221). Nota respectivă atestă deci
prezenţa morilor pe cele trei mari ape ale Moldovei.
Nu se ştie precis câte erau.
Referindu-se la astfel de instalaţii tehnice, Cornel
Irimie nota: „Morile pe vase situate pe cursurile
Oltului, Someşului iar în trecut pe Siret şi pe Dunăre,
mai erau reprezentate în 1957 de 35 de exemplare.”
(Cornel Irimie, Anchetă statistică în legătură cu
reţeaua de instalaţii tehnice, în „Cibinium”, Sibiu,
1967-1968, p. 423.).
În hărţile care însoţesc acest studiu, în cuprinsul
judeţului Galaţi se află un singur simbol, plasat pe
albia Bârladului, cam prin zona Tecuci – Tutova,
fapt ce nu mai lasă nici o îndoială referitoare la
prezenţa morilor umblătoare şi pe Bârlad.
Nici pentru segmentul uşor arcuit al Dunării,
care se reazemă pe un petec de loess covurluian nu
apar menţiuni referitoare la existenţa acestui tip de
moară.
În Arhiva Inspectoratului General al Navigaţiei
şi Porturilor (I.G.N.P.) sunt semnalate mori în alte
zone, bunăoară: în Ostrov – un grup de patru mori
periclitau navigaţia – proprietarii fiind somaţi să
le mute în altă parte (I.G.N.P., D. 2/1902, f. 19).
De asemenea, un proprietar cere permisiunea de
a muta o moară de la Vidin la Hârşova, ceea ce
demonstrează marea posibilitate de deplasare a
acestui tip de moară (I.G.N.P., D. 3/1903, f. 36).
Morile de apă amplasate pe albia Prutului în
secolul al XIX-lea au fost în cea mai mare parte mori
umblătoare şi au fost desfiinţate în a doua jumătate
a acestui secol. În art. 16 din Convenţia încheiată
la 3–5 decembrie 1866 între guvernele României,
Austro-Ungariei şi Rusiei, privind navigaţia pe
Prut, se interzicea construirea oricărui obstacol care
ar fi periclitat buna desfăşurare a navigaţiei, iar cele
existente să fie demolate.
(Problema regularizării albiei Prutului în
vederea navigaţiei a fost pusă ceva mai înainte, de
43
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Localia
Regulamentul Organic). Interesant în acest caz este
faptul că oficialităţile nu pun problema asigurării
măcinatului pentru comunităţile săteşti cărora li se
demolau morile de pe Prut. Să fi existat oare în aceste
comunităţi alte mori – de vânt sau de apă – capabile
să satisfacă necesarul de făină al populaţiei? Din
păcate însă, dosarul cu reclamaţiile proprietarilor,
cărora li s-au demolat morile de pe Prut şi în care
se puteau găsi şi eventuale măsuri sau recomandări,
lipsește. Arhiva judeţului Covurlui, dintr-o anume
perioadă de timp, a fost arsă de un prefect care
nu putea suporta prezenţa documentelor vechi în
arhiva Prefecturii.
În ceea ce priveşte obstacolele care ar fi putut
periclita navigaţia pe Prut sunt citate în primul rând
morile umblătoare a căror iezături „se prelungesc
până în mijlocul albiei”. Roţile folosite pentru irigat,
deşi reprezentau şi ele obstacole periculoase pe şenal,
au fost parţial tolerate
(A.N.G., 2/1871- 1879, f.
128 CMP).
După cum reiese din
unele documente aflate
în dosarele comisiei
mixte a Prutului,
construirea morilor
umblătoare nu era prea
scumpă: „(...) materialele
morii, în afară de pietre,
costă, de la 25 la 30 de
galbeni” (2/1871-1879, f.
128 CMP).
Instalaţia consta
dintr-o plută ancorată
provizoriu pe talweg. Curgând cu o anume viteză,
apa râului lovea paletele unei roţi pe care o punea în
mişcare. Paletele erau asemănătoare zbaturilor unui
vapor, zbaturi care nu funcţionau însă în registrul
motor (puse în mişcare de o sursă de energie din
interiorul plutei), ci în registrul generator, puse în
mişcare de cursul de apă, sursă de energie exterioară
plutei, pentru a obţine funcţionarea morii.
Proprietarii instalau morile pe talweg, pentru a
utiliza un curent de apă cu o viteză cât mai mare, iar
pentru a obţine randamentul maxim, mai adăugau
şi difuzoare de curent sub forma unor diguri
improvizate.
Deşi, după cum reiese din marea cantitate
de corespondenţă care a circulat între Comisia
Mixtă a Prutului şi Ministerul de Externe sau de
Interne şi prefecturile afectate – s-a manifestat
44
AXIS LIBRI
o oarecare înţelegere – amânându-se termenul
demolărilor, nu am găsit în adrese modul în care
s-a rezolvat totuşi, până la urmă, problema
măcinatului în satele afectate. Acest lucru s-ar
putea explica şi prin faptul că, bunăoară, mai
existau şi alte tipuri de mori în spaţiul respectiv –
adică de vânt ori mori instalate pe mici pârâiaşe;
iar dacă nu existau sau existau în număr mic, au
fost construite altele probabil într-un timp scurt,
chiar cu banii primiţi de la stat ca despăgubiri
pentru morile demolate.
La insistenţa Ministerului de Externe, prefectul de
Covurlui răspunde prin telegrama 19966 că pe râul
Prut, „în parcursul acestui judeţ nu se mai află nici o
moară, fiind desfiinţate de mai mulţi ani”. Ordinele
Ministerului de Interne „pentru desfiinţarea morilor
se află din 1861, la care se găsesc şi reclamaţii din
partea proprietarilor morilor” (A.N.G., 2/1871-1879,
Moară pe plute
f. 133 CMP). Din păcate, aşa cum am spus şi mai
sus, acest dosar nu mai poate fi găsit şi, de asemenea
nu poate fi găsit niciun tabel, nicio situaţie din care
să reiasă numărul morilor umblătoare de pe Prut,
înainte de a începe demolarea sau chiar în timpul
demolării lor. Dispunem însă de date referitoare
la numărul celor care mai existau însă pe cursul
superior al Prutului, în anul 1871. Cunoscând aceste
cifre, ne putem face o idee aproximativă asupra a
ceea ce a fost şi pe cursul inferior al Prutului, adică
în porţiunea ce mărgineşte judeţul Covurlui. Astfel:
Iaşi, 26 de mori; Ştefăneşti, 23 de mori; judeţul
Dorohoi, 81 de mori. (A.N.G., 2/ 1871-1879, f.127,
130, 132, CMP).
În anul 1904, în Iaşi mai exista o moară – la
Bivolari – iar în Botoşani, 10 mori. (A.N.G.,
23/1904, f. 72).
AXIS LIBRI
Am citat datele statistice de pe tot cursul
Prutului, deşi cea mai mare parte sunt din afara
zonei noastre, pentru a ne da seama cu aproximaţie,
cam ce număr de mori ar fi putut exista şi pe cursul
inferior al Prutului, înainte de a fi demolate.
Că au existat mori umblătoare şi în albia
Prutului din zona noastră, ne-o demonstrează
adresa nr. 8050/ianuarie 1875, trimisă de Prefectura
de Covurlui către Ministerul de Externe ca răspuns
la telegrama acestuia, nr. 19966 (citată şi mai sus)
prin care se cerea desfiinţarea tuturor morilor de pe
cursul Prutului şi în care se spune că pe râul Prut, în
parcursul acestui judeţ nu se mai află nici o moară,
fiind desfiinţate de mai mulţi ani. Răspunsul trimis
de prefectul de Cahul ministrului de externe, prin
adresa nr. 9250 f.l. f.z., face cunoscut că în judeţul
respectiv n-au existat mori de apă, ci numai mori de
vânt. (A.N.G., 2/1871-1879, f. 133 CMP). Aceasta,
în contradicţie cu ceea ce era pe cursul superior
al Prutului, în judeţul Dorohoi, bunăoară, unde,
în scrisoarea prefectului din 4 ianuarie 1874 se
spune că „mult mai multe mori sunt construite de
basarabeni, că iezăturile lor se prelungesc până în
mijlocul Prutului”.
În legătură cu vechimea morilor, în aceeaşi adresă
se menţionează că din cele 81 de mori existente în
judeţul Dorohoi, doar câteva sunt construite după
1868. Restul au fost făcute înainte. Tot în legătură
cu vechimea morilor, reiese din tabelele trimise că
cele 23 de mori din plasa Ştefăneşti erau făcute între
anii 1860-1874 (A.N.G., 2/1871- 1879, f. 131 CMP).
Observăm deci că puţine mori erau foarte vechi, că
la foarte puţine din ele data construirii coboară sub
1850. Să fi avut oare acest tip de moară o viaţă chiar
atât de scurtă?
Mai este posibil ca vârsta declarată a morilor să
nu fie cea adevărată şi asta ar putea fi în legătură
cu despăgubirile care se puneau din partea statului,
ca o compensaţie, în urma demolărilor. Logic, o
moară mai veche era evaluată la o sumă ceva mai
mică decât una nouă.
Din tabelele şi adresele trimise de prefecturile
celor trei judeţe am aflat şi felul de proprietate
asupra morilor. Astfel, în plasa Ştefăneşti, un singur
proprietar – boier, se pare – avea trei mori; un altul
avea două mori. Restul aveau doar câte o moară.
După cum reiese din unele adrese – şi după cum
este şi logic – morile umblătoare se amplasau acolo
unde albia râului era strâmtă, pentru a folosi mai
bine debitul de apă. De asemenea, primul lucru care
s-a impus în momentul hotărârii de a pregăti albia
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Localia
râului pentru navigaţie a fost desfiinţarea acestor
mori.
Referitor la locul ideal de amplasare temporară,
precum şi la practica deplasării morilor dintr-un loc
în altul, următorul fragment, extras dintr-o adresă
trimisă către I.C. Brătianu, la data de 27 iulie 1904,
este edificator: „(...) în adevăr, lărgimea Prutului şi
mai cu seamă aceea a şenalului navigabil este prea
mică pentru a mai permite funcţionarea de mori şi
cum aceste mori se înfig tocmai în trecătorile cele mai
strâmte, acolo unde curentul este mai tare, ca să le
pună bine în mişcare, ele devin adevărate stăvilare
şi obstacole foarte temute de bastimentele plutitoare.
Mai cu seamă când apele sunt scăzute, ca în est timp
de pildă, morarii construiesc dige alături de morile
lor, pentru a concentra şi mai mult curentul apei.
Aceste dige se împotmolesc adeseori şi împiedică
astfel desfăşurarea navigaţiei pe râu. Când moara
este schimbată din loc, ceea ce se întâmplă adeseori,
aceste dige rămân pe loc, moara îşi construieşte
alte dige şi în acest mod, kilometri întregi din albia
Prutului sunt astupate de resturi de dige” (A.N.G.,
24/1904/. 60 CMP.).
În iernile foarte geroase, când apa îngheţa,
morile de apă nu mai funcţionau o vreme şi atunci
oamenii apelau la morile de vânt sau, după cum ne-a
spus moş Radu Bercan din satul Şiviţa - comuna
Tuluceşti (inf. din anul 1978) „vara mergeam la
moară, la gârlă, iarna când îngheţa apa dădeam
boabele la râşniţă”. Dar, după cum ne-a spus tot el,
„cu peşte de la undiţă şi cu mălai de la râşniţă, nu te
mai vezi niciodată sătul!”
Gluma lui moş Radu Bercan - 94 de ani - este
numai pe jumătate glumă. Măcinatul boabelor de
cereale era totuşi o problemă dificilă în trecut, mai
ales iarna.
În anul 1856, februarie 6, Alexandru Ioan Cuza
face cunoscut Sfatului administrativ că populaţia
duce lipsă de pâine, deşi târgul este plin de grâu. „Şi
această lipsă provine din pricina puţinelor mori ce
sunt şi care iarna mai nici nu macină”. În continuare,
viitorul domn cere îngăduinţa de a instala o moară
de vapori în târgul Galaţi. (Tezaur doc. gălăţean,
Bucureşti; 1988, p. 129).
Note:
1. Precizăm că am menţionat doar aproximativ
jumătate din ele, adică pe cele din partea românească
a Moldovei de atunci.
45
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Localia
Înființarea societății comerciale ,,Crucea de Aur”
la Galați (1877-1878)
I storia bancară își are
originile încă din
perioada antică, atunci
când apar primele societăți
ce acordau împrumuturi
în grâne comercianților.
Treptat-treptat, a apărut
o activitate relativ
cămătărească în cadrul
Imperiului Roman, pentru
Dr. Ana-Maria Cheșcu ca, în perioada medievală,
cercetător independent
să avem primele instituții
de credit. În spațiul românesc, banul a fost un lux
uzitat mai mult de către cercurile nobiliare, nu de
către populația săracă, astfel încât primele instituții
bancare apar relativ târziu, spre deosebire de
occidentul Europei.
La Galați, centru negustoresc, necesitatea unei
activități bancare a fost o realitate intrinsecă, ce s-a
impus, prin însăși spiritul negustoresc al orașului,
precum și prin prezența străinilor în acest spațiu.
Prin urmare, apariția societății de credit ,,Crucea
de Aur”, aici, e lesne de înțeles. În rândurile ce
urmează, vom prezenta câteva amănunte despre
aceasta, pe baza informațiilor găsite în paginile
ziarului Vocea Covurluiului1. Astfel, în numărul din
15 ianuarie 1878, suntem informați de organizarea
unei întruniri făcute de către membrii unei societăți
financiare de la Galați, întrunire ce avea loc la școala
publică nr. 1 din oraș, cu scopul de a alege adunarea
generală, biroul și consiliul de administrație2. La
28 ianuarie, același an, aflăm că această instituție
își alesese un casier, în persoana dlui Calciurescu,
persoană care trebuia acceptată de membrii acestei
46
AXIS LIBRI
societăți3. Din păcate, în numărul din 31 ianuarie
1878, eram informați de absența acestor membri la
mai sus-numita întrunire, astfel încât, pe data de 4
februarie 1878, acționarii erau invitați, cu insistență,
de către vice-președintele societății, M. Bahaciu, să
își aleagă casierul4. Din datele corelate observăm că
această societate are o activitate profitabilă. Astfel,
după 4 luni de activitate eram informați că profitul
acestei case atinsese suma de 1,437 lei și 57 de
bani, după ce, la înființare, avusese doar un capital
de 10 lei, iar în mai 1878, aceeași societate, avea
un profit de 14,897 de lei și 52 de bani. Membrii
societății erau aleși prin vot și aveau un mandat
bine delimitat. La 3 luni de la înființare, acționarii
erau înștiințați de finalizarea mandatului casierului,
de către secretarul N.I. Petrescu. Din relatări, aflăm
că această societate își continua activitatea, cu mare
succes, astfel că, la un de la înființare, pe data de
14 septembrie 1878, acționarii erau invitați la
Catedrala „Sf. Nicolae”, pentru oficierea unei slujbe
inaugurale5. Acestea fiind spuse, putem afirma, fără
îndoială, că Galațiul deținea un fond muncitoresc și
negustoresc de bună calitate, din moment ce existau
societăți de credit, burse de cereale, societăți axate
exclusiv pe bani. Rămâne de văzut, în alte numere,
în ce mod a evoluat activitatea bancară din orașul
nostru, în deceniile următoare.
Note:
1. Vocea Covurlului, an 1878.
2. Ibidem, 15. 01. 1878.
3. Ibidem, 25.01.1878.
4. Ibidem, 4.02. 1878.
5. Ibidem, 2 iulie 1878.
AXIS LIBRI
Kaspar Hauser la Galați
Bogdan-Alexandru
Stănescu, Copilăria lui
Kaspar Hauser, Polirom,
2017
În ziua de 26 mai 1828,
în orașul Nürnberg apare ca
din senin un adolescent, de
16 ani, supranumit de către
unii l’orphelin de l’Europe...
A.G. Secară Originea sa, într-un fel și
bibliotecar, Fundația moartea sa, vor rămâne
Andreiana Juventus
învăluite de mister: este
asasinat la numai 21 de ani, tot de un necunoscut,
dacă este să cităm ceea ce scrie pe obeliscul ridicat
la locul crimei, în parcul castelului Ansbach - Hic
occultus occulto occisus est.
Adolescentul era Kaspar Hauser, care va deveni
un fel de legendă, dar și un simbol, nu numai al
copilului crescut de „lupi”, aici lupii fiind cei din
dictonul latin homo homini lupus. La promovarea
romanului s-a pus oarecum accent pe „motivul
literar al copilului crescut” de către alte animale, dar
savoarea întregului este dată abia după ce termini și
ultimul text, unde spiritului unui Pasolini, amintit
la pagina 214, i se face, într-un fel, dreptate.
Nominalizat acum la Premiul Uniunii
Europene pentru Literatură (EUPL) pentru anul
2019, împreună cu Tudor Ganea, pentru „Porci”,
din partea României calificându-se în concurs
și Augustin Cupșa, cu „Așa să crească iarba pe
noi”, Bucureşti (Humanitas), Alina Pavelescu,
„Sindromul Stavroghin”, Bucureşti (Humanitas)
și Tatiana Țibuleac, „Grădina de sticlă”, Chișinău
(Cartier), romanul care s-a construit din proze
scurte Copilăria lui Kaspar Hauser ține și de
copilărie, dar sunt și texte care nu mai au de-a face
cu copilăria personajului Bobiță, decât în măsura
în care, să spunem, aduce aminte și de aforismul
aproximativ avertisment care spune să nu te
maturizezi deoarece este o capcană, deși copiii
vor mai fi personaje și în acele texte care cuprind
aspecte ale vieții maturului sau studentului,
adolescentului întârziat.
An XII, nr. 44, septembrie 2019
personalia
Tom și Jim din „Duhul din lampă”, aducând
aminte de salingerianul Teddy, din „Nouă povestiri”,
Laura, fetița norvegiană de nouă ani, cu sindromul
Down, din „Knossos”, textul și lawrencedurrellian,
dar și antidurrellian, din final, poate cel mai teribil
pariu literar al cărții, o carte scrisă și pe frunzele
de smochin, nu ale unui smochin oarecare, ci ale
aceluia despre care se presupune că ar fi fost pomul
cunoașterii binelui și răului, amintit și într-o aluzie
la un poem al lui Edward Hirsch (p. 233)...
Dincolo de faptul că literatura poate fi pentru
Bogdan-Alexandru Stănescu Labirint, dar în care se
țese-proiectează „eleganță, tradiție, puritate” (p. 82),
dar și disperare lucidă, toate opuse „literaturii lipsite
de imaginație, săracă, scrâșnită și plină de clișee” a
multora dintre „contemporani”, pseudo-literatură
de fapt, amintită la p. 239, cartea nu este numai un
omagiu adus memoriei lui Kaspar Hauser, simbol
și al, dacă vreți, poporului român, apărut din senin
pe străzile Occidentului, popor mutilat de către
accesele de nebunie ale Istoriei...
În lumina aceluiași text „Knossos”, în căutarea
mitologiei personale, pardon, a firului Ariadnei,
cartea poate fi dedicată și Pasiphaei, „regina Cretei,
fiică a Soarelui, mama Ariadnei și a Fedrei, arhetipul
femeii nefericite, îndrăgostită de taurul alb dăruit
de Poseidon lui Minos (...) ființa cea mai tragică
din mitologia greacă, victima pasiunii ei nefirești,
mama monștrilor”, p. 234, mama tuturor monștrilor
care au apărut mai apoi în istoria Europei (a nu se
confunda cei doi tauri: cel în care se preschimbase
Zeus, când o răpește pe Europa, cu cel de care
este îndrăgostită Pasiphae! Totuși, Minos este
rodul iubirii dintre Europa și Zeus!), monștri ai
condiției umane cu bot și apucături de lup, care îi
fac educația... și sentimentală lui Bobiță al nostru,
personajul principal, care crește în „cel mai trist
oraș din lume” (p. 155), Bucureștiul, în „cea mai
bună dintre toate lumile posibile” (p. 157 și 168)...
Saga și de familie, sau de căutare continuă a unei
familii... funcționale, a unei atmosfere de familie,
figura Tătuțului (tată adoptiv) fiind poate cea mai
marcantă, Cartea, tușând și o anume estetică a
mizeriei (în sens... vitalist amintită la p. 150), are o
47
An XII, nr. 44, septembrie 2019
personalia
anumită „cutremurare”, înrudită cu „strălucirea” lui
King, limpezind, într-un fel, într-o anumită scenă (p.
245), începutul unei ere și în ceea ce privește istoria
culturală și literară, dincolo de agonia nesfârșită a
post-modernismului.
Suntem la începutul epocii de după căderea...
Turnurilor Gemene, încă încercăm să ne dezmeticim,
demonii istoriei par iarăși să forfotească, Bogdan-
Alexandru Stănescu demonstrează clar că literatura
mai poate avea sânge-n ce vreți dumneavoastră,
mai poate avea cruzimea necesară pentru a învinge
lupii, falșii lupi, monștrii, se mai poate vrea să se
iubească (sunt pagini superbe despre căutarea iubirii,
și prin relatarea unor povești de iubire, cu personaje
feminine de neuitat, precum Irina, Tania, Alina; să nu
uităm nici de Mamă!! Dacă la E. Hirsch se vorbește
de tema imposibilității credinței religioase, poate la
B.A.S., în această carte este vorba de imposibilitatea
credinței în iubirea perfectă, îmbinată cu o predică
nedogmatică asupra nenumăratelor feluri în care
pierdem inocența și apoi o regretăm, vezi și p. 111),
deși ne împărțim din ce în ce mai mult clipele și cu
virtualul, a se citi și „Ninge în Tyria”, politicul ne poate
angaja („Playing it hard” - este relatată implicarea
într-o campanie electorală, asemănătoare, prin umor,
care există și el în carte, cu aceea descrisă de A. Velea
în romanul „#Agora”), dar Dualitatea, mai ales în
ceea ce privește pe cei care iubesc literatura, o trăiesc,
este normală...
Pe coperta a IV-a se poate citi: „Roman de
maturizare, roman al deformării, 12 povestiri cu
acelaşi narator, toate aceste variante sînt corecte şi,
în acelaşi timp, departe de a descrie cu exactitate
Copilăria lui Kaspar Hauser... Romanul lui Bobiţă,
AXIS LIBRI
pasager al tramvaielor ceauşiste, explorator al
vechilor crematorii şi al şantierelor din Berceni,
este şi unul dedicat Bucureştiului, surprins în
perioada sa de trecere de la socialismul luminos
la democraţia originală. Dar cea mai importantă
rămîne explorarea memoriei într-o proză ce se
hrăneşte din materia vîscoasă a melancoliei.”
Nu sunt uitați nici niște ani... de ucenicie
literară, unde se schițează, poate, și o artă poetică:
„..publicasem niște poeme destul de slabe, încărcate
de metafore, și căutam o cale mai directă, mai puțin
literară de a comunica starea aceea de disperare ce
mă însoțea de la trezire până la somnul pe care-l
amânam pe cât posibil.” (p. 149)
Cu literatura pre literatură călcând, Bogdan-
Alexandru Stănescu, cunoscând gustul autentic al...
chemării străbunilor sau sângele real care ar trebui
să curgă prin tiparnițe și pagini, (re)descoperă
Calea, Adevărul, Viața, poate scrie, fără a ne adânci
în labirintul dintre narator și scriitor: „Mă țineam
departe de cercurile de tineri scriitori, pentru că
citeam în ochii lor aceeași sete de sânge pe care o
aveau în copilărie șefii de trib de la scara blocului,
gata oricând să omoare pentru a urca în ierarhia
haitei. Mă feream din instinct de animalele prinse
în circuitul competiției, de cei care se hrănesc din
propriul succes ca niște vulpi prinse-n capcană,
care-și rod laba pentru a scăpa. Mirosul sângelui
reușește să le șteargă orice automatism cultural...
Supraviețuirea în ierarhia literară nu mi se părea
atunci departe de cea a Bercenilor copilăriei mele,
doar că acum mi se dădea șansa de a sta departe, nu
trebuia să trec printre ei pentru a-mi afișa penajul
colorat.” (p. 151)

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, preşedintele Festivalului Internaţional de
Literatură de la Bucureşti (FILB). A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe când era junior editor al 
Ziarului de Duminică. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” de la Editura ART. În 2010, a publicat,
împreună cu Vasile Ernu, volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca
poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), nominalizat la premiile revistei Observator
cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013, a publicat la Editura ART volumul Enter Ghost. Scrisori
imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Cartea Românească), nominalizat
la premiile Radio România Cultural. Din 2012, este doctor în literatură, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din
Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch şi Paul Auster.
Premiul Uniunii Europene pentru Literatură se acordă anual, începând din anul 2009, tinerilor scriitori contemporani
din literaturile emergente (ţările sunt selectate prin rotație pentru participarea în competiția EUPL). Premiul este coordonat
de un consorțiu format din: European and International Booksellers Federation (EIBF), European Writers’ Council (EWC) și
Federation of European Publishers (FEP). Consorțiul înființează jurii naționale care au rolul de a nominaliza autorii propuși
pentru premiere. Membrii juriilor sunt nominalizați de organizațiile naționale membre ale consorțiului EUPL din fiecare
dintre țările participante.
Trei scriitori români au fost recompensați până în prezent cu acest premiu: Claudiu Mihail Florian (2016) pentru Vîrstele
jocului. Strada Cetăţii (Polirom), Ioana Pârvulescu (2013) pentru Viaţa începe vineri (Humanitas) și Răzvan Rădulescu
(2010) pentru Teodosie cel Mic (Polirom).

48
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Reflecții dialogice

Invitatul ediției, Livia Ciupercă,

profesor, eseist, editor, istoric și critic literar
Interviu

L ivia Ciupercă, reputat istoric și critic literar, eseist, poet și editor, profesor
de înaltă ținută profesională, s-a născut în județul nostru, la Berești, în anul
1947. Este autoarea unei impresionante opere de restituire pentru contemporaneitate
a multor personalități covurluiene - prelați, demnitari, cadre didactice, scriitori,
publiciști, oameni de știință și de cultură, periodice ale vremurilor trecute etc. Astfel,
Livia Ciupercă și-a concentrat preocupările științifice pentru punerea în valoare a
unor personalități precum: Alexandru Papadopol-Calimach, Calistrat Hogaș, Ion
Petrovici, Tudor Pamfile, Constantin C. Buzdugan, Cornelia Buzdugan-Hașeganu,
Alexandru Lascarov-Moldoveanu, Paul Bujor, Gheorghe Bujoreanu, B. Iordan etc.
De asemenea, ne-a adus în prim plan periodice gălățene, de la cele apărute în secolul
al XIX-lea până la cele de azi, dintre care amintim: Zburătorul, Revista Dunării,
Ghiţă Nazare Concordia, Galații, Vocea Covurluiului, Poșta, Amicul pedagogiei, Biserica și Școala,
profesor, publicist Catedra, Orizonturi, Dunărea, Pagini dunărene, Incandescențe, Viața nouă, Viața
liberă, Școala gălățeană etc.
Filolog de profesie, absolventă a Universității București, Livia Ciupercă este membră a Uniunii Scriitorilor şi
a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a unor organizații și asociații profesionale. A debutat publicistic
în anul 1982, iar editorial în anul 1996. Este autoarea a zeci de lucrări științifice și a sute de studii și articole
de specialitate și de metodică didactică, de istorie și critică literară. Pentru bogata sa activitate publicistică și
editorială, Livia Ciupercă este răsplătită cu zeci de premii și diplome de excelență.

Ghiță Nazare: Doamna Ciupercă, aveți o parte dintre profesorii mei de Limba şi Literatura
biobibliografie impresionantă. Cum au fost posibile Română, cu precădere: prof. Theodor Creangă – din
asemenea rezultate? Destăinuiți-ne ceva din regimul și anii de gimnaziu; prof. univ. dr. Constantin Parfene
ritmul dumneavoastră de muncă. (1929-2003) şi prof. Harry Zuppermann (m. 1997) –
Livia Ciupercă: Sunteţi prea din anii de liceu; prof. univ. dr. Nicolae
amabil, dar, să nu vă fie cu supărare, Manolescu sau prof. univ. dr. Eugen
exageraţi! Deloc „impresionantă”, Simion – coordonatorul lucrării mele
având în vedere anii care şi-au revărsat de licenţă! Despre acești eminenţi
marama asupra fiinţei mele. Fără dascăli aş putea scrie o carte… Inima-
vorbe mari! Nu le merit! Întotdeauna mi lăcrimează gândind la frumuseţea
mi-am cunoscut limitele. Însă nu am de caracter a dlui Creangă – cel de la
lăsat niciodată timpul să se risipească, care am învăţat „abc”-ul Gramaticii,
călăuzindu-mă după principiul rostit, posibil imbol de a-i călca pe urme! Dar
cândva, de filosoful Constantin Noica Domnul Harry Zuppermann? La 45
– „Nulla dies sine laetitia”. de ani de la absolvirea liceului… Eram
Gh.N.: Dar să o luăm cu începutul. pe Edgar Quinet… chiar la intrarea în
Ce vă mai amintiți din anii de școală, Universitate, grăbită, cu privirea înspre
despre colegi, despre profesori, despre Livia Ciupercă înainte (semn bun?!), mă simt privită.
primele întâlniri cu cartea? Oprire bruscă. Cine credeţi că era la
L.C.: Pentru fiecare dintre noi, cu certitudine, doi paşi de mine? Dl. Harry Zuppermann. Superbul
„începutul” se conservă în ierbarul imaginarului nostru, nostru fost Profesor de Liceu. La fel de vertical, sobru,
cu o doză de afecţiune – pentru colegi, iar în ceea ce mă distant – şi totuşi, un gentleman. Cu acelaşi timbru
priveşte, un buchet de flori de „nu-mă-uita”, pentru o apăsat, uşor cantant, disipit în nimicnicia prăfuită a

49
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Reflecții dialogice
mediului (nu-i nimic exagerat), rosteşte: „D-ş. Ciu- aduceri aminte. Vă rog, să comentați realismul sau
per-că?!” Cu vocea stinsă şi sugrumată de emoţie, ficțiunea unei asemenea atitudini.
de surpriză, de uimire, dar şi de plăcerea revederii, L.C.: E adevărat, ne place să poetizăm trecutul,
răspund: „Domnule Profesor, ce plăcereee!...” posibil, din dorinţa de a ne considera, neapărat, unici.
O plăcere nesperată, deşi n-ar fi trebuit să mă Am convingerea, Domnul ne hărăzeşte parcursul
mire. Locul Domniei-sale a fost – ar fi trebuit să existenţial – cu suficiente povârnişuri, fulgere şi
fie, dintotdeauna – în inima Capitalei… Cum de tunete. Nici nu s-ar putea altfel. Doar soare şi cer
s-a rătăcit (în anii adolescenţei mele) într-o urbe senin?! Imposibil! Personal, am învins neprevăzutul
moldavă… Domnul le ştie! Dar, poate, n-aş mai – nu neapărat cu mult calm, dar, în mod cert, cu
fi avut marea şansă… să-i cunosc severitatea şi nădejde şi credinţă. Îmi place să păstrez în memorie
piscul de cunoştinţe, impresionant! Şi-atunci tot ce-mi este de folos – şi şterg cu buretele tot
avut-am parte de câteva sfaturi de neuitat! ceea ce m-ar putea afecta. Între realitate şi ficţiune,
Începuturile, stimate domnule profesor Ghiţă postez raţionalul. Doar astfel vom înflori – frumos şi
Nazare, îşi păstrează parfumul lor. Neîntinat! Se armonios.
poate uita vreodată acea senzaţie a trecutului meu Gh.N.: În context, nu de puține ori presa noastră
de licean?! În banca întâi. Pe mijloc. Când doream taxează cu necruțare multe aspecte din viața
să răspund la vreo întrebare, Dl. Profesor îmi școlii: slaba pregătire a prea multor elevi/ studenți,
atingea cu degetul arătător creasta frunţii şi-apoi abandonul școlar, lipsa de interes a multor elevi și
îmi rostea numele. Era cea mai pură atingere, gest părinți față de școală, incoerențe privind planurile,
de afecţiune, al omului de la care – în cei doi ani programele și manualele școlare, gravele carențe din
de liceu – manualul era fondul, dar baza o forma educația elevilor/ studenților, a tinerilor. Exagerează
suma relatărilor Domniei sale, zbor necurmat presa sau școala nu mai are propriile instrumente
(depăşind mult programa acelui timp-netimp) pentru evitarea situațiilor respective?
prin oaza Istoriei literaturii române (interbelice, L.C.: Nu vreau să fiu dură, nu vreau să mă
cu precădere)! socotească cineva atotştiitoarea, dar în Învăţământ se
Gh.N.: Cum ați transformat dragostea de carte, cuvine să rămână DOAR cei care simt că au chemare.
de istorie, de literatură într-o profesiune de credință a Asemenea, şi-n fruntea Ministerului de profil şi
întregii vieți? a Inspectoratelor şcolare. De acolo începe totul.
L.C.: Simplu. Nesperat de simplu. Prin prezenţa la Organizarea. S-ar impune reîntoarcerea la metodele
catedră a unor dascăli geniali. implementate de „Şcoala
Şi-acum, după mai bine de un haretiană”! Gimnazişti, liceeni,
secol de la plecarea sufletului studenţi nepregătiţi vor deveni
său spre zările nemuririi, falşi absolvenţi cu diplomă,
nu-l pot uita pe Dl. Profesor masterat, doctorat etc. Fără a
Constantin Parfene. Da, intra în alte detalii. Cine are
peste ani, ne vom regăsi la urechi de auzit… să ia aminte!
Iaşi. Domnia sa – profesor- Gh.N.: Doamna Ciupercă,
examinator la examenele, să schimbăm registrul tematic
periodice, de „perfecţionare”, 5 octombrie 2002. Casa Corpului Didactic Iaşi. al discuției noastre. Sunteți
Prof. univ. dr. Constantin Parfene prezintă lucrarea
adevărate examene, cu bilete, Alternative didactice... (Ed. „Spiru Haret”). În prim- un reper în istoria și critica
note, medii… Ehehei!... Ce plan, prof. Mihaela Vlioncu şi... autoarele cărţii. literară din România, cărțile
timpuri! Mai târziu, fost-a dumneavoastră excelând prin
pentru mine, prefaţatorul unei lucrări de metodică restituirea pentru contemporaneitate a multor valori
sau prezent cu studenţii – la orele de practică ale științei, didacticii, literaturii, ale culturii românești,
pedagogică… Dar şi invitat de onoare la prezentarea în general, ale celei gălățene, în special. De unde
vreunei cărţi, precum în imaginea alăturată. Prin asemenea preocupare în acest sens?
anii 2000, am fost invitată în mijlocul familiei L.C.: Spuneam, zilele trecute, la Festivalul
Domniei sale – pentru a depăna amintiri şi a vorbi Internaţional al Cărţii „AXIS LIBRI”, Galaţi, 7 iunie
despre manuscrisele care… Domnul ştie! – odihnesc 2019, că – nu de puţine ori – am fost întrebată (deloc
neajutorate… de atâta timp!... ironic!) de ce mă preocupă scriitorii covurluieni, aflaţi
Gh.N.: De la înălțimea unei bogate experiențe de pe treapta uitării iremediabile. E adevărat, o mare
viață și de creație, vă rog să „judecați” zicerea multor parte din rodul muncii mele de istoric şi critic literar
vârstnici că „pe vremea noastră…”, după care urmează, este dăruită acestei vechi provincii de la Dunărea de
în contrast cu timpurile noastre, numai frumoase Jos, de unde-mi trag şi eu rădăcinile. Şi nu simt defel
50
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Reflecții dialogice
adâncire în magma inferiorităţii, Așa cum se procedează cu revista
prin libera mea alegere, deoarece „Şcoala gălăţeană”, pentru care
fiecare provincie îndeplineşte o aveți și sprijinul Inspectoratului
funcţie morală, iar fiecare scriitor Școlar Județean Galați. O
– definit iresponsabil (îmi asum colaborare fructuoasă, meritorie.
afirmaţia) – mediocru este un fals. Într-un mod asemănător ar trebui
Şi răspunsul meu îl întăresc cu să se întâmple și în cazul celorlalte
o afirmaţie a unui înţelept, mult reviste. Colaborare cu Bibliotecile
încercatul Nicolae Steinhardt. Județene din țară și cu alte foruri
Aşadar, spun tare şi răspicat: fiecare de cultură municipale și județene.
scriitor reprezintă o bună parte a Aș îndrăzni să spun că unora dintre
domeniului sufletesc din care și-a De la stânga la dreapta: Dan Plăeșu, revistele nominalizate de Dvs.
hrănit copilăria, adolescenţa şi Coriolan Păunescu, Livia Ciupercă, le lipsește promovarea. Sugerez
maturitatea. Am (avem) obligaţia Corneliu Goldu, Corneliu Panaite, site-urile UZPR și AGENȚIA DE
să ne cunoaştem TOŢI înaintaşii – Apostol Gurău CARTE, cel puțin. Asemenea,
socotiţi ei mici, mediocri sau reprezentativi – pentru „Viaţa liberă” ar putea avea o rubrică – lunară –
că sinuozitatea evoluţiei fiecăruia dintre ei a evoluat pentru promovarea amintitelor publicaţii.
(într-un timp anume) spre împlinirea intelectuală a Gh.N.: Axis Libri a devenit un brand al culturii
epocii respective. De la fiecare avem a învăţa ceva. gălățene. Revista, Editura, Salonul literar, Librăria,
De la fiecare. Festivalul International de Carte poartă același nume,
Gh.N.: Veniți deseori la Galați, la diferite Axis Libri, toate sub cupola Bibliotecii Publice „V.A.
manifestări culturale, literare (lansări de carte, Urechia”. De fapt, și discuția noastră va fi consemnată
festivaluri, simpozioane etc.). Aveți aici multe în revista Axis Libri. Cum se văd din țară, de la Iași,
cunoștințe, mulți prieteni. Ca urmare, în cunoștință de aceste fapte literare din urbea Galațiului?
cauză, vă rog să faceți câteva considerații referitoare L.C.: Slăbuţ. Şi e mare păcat. Galaţiul (nu poate) ci
la viața literară din Galați (autori/ scriitori, opere, chiar este un model pentru multe oraşe din ţară. De
manifestări culturale etc.). altfel, scriitorii şi editurile ieşene vă vizitează destul
L.C.: Revin mereu în Oraşul de la Dunăre cu de des. Ce dovedeşte aceasta? Un plus pentru Galaţi.
aceeaşi plăcere, pentru că AICI atmosfera este Gh.N.: Extinzând aria discuției noastre, vă
caldă, primitoare, prietenoasă. Îmi doresc să fiu rog să creionați câteva dintre trăsăturile definitorii
purtător de Istorie în acest Oraş – fost – PORTO ale literaturii românești postdecembriste. Există o
FRANCO, în acest Oraş, unde Dl. Zanfir Ilie a zidit o literatură de provincie și o alta de centru, de capitală?
CĂRĂMIDĂ la edificiul numit Biblioteca Judeţeană L.C.: E falsă afirmaţia. Există persoane care, voit,
„V.A.Urechia” din Galaţi. În această instituţie unde, lasă în umbră Provincia. Există (cu regret o spun)
periodic, scriitori şi iubitori de literatură (de cultură, grupuri şi grupuleţe de interese. Ceea ce mă doare
în general) devin o frumoasă familie. În această este depărtarea de substanţa morală a unor scrieri
instituţie, unde personalul (în mare majoritate, literare. Aici e marea durere. Tocmai de aceea pledez
doamne bibliotecare), fiecare, cu o responsabilitate pentru revigorarea scriitorilor interbelici, care s-ar
precisă, dă dovadă de profesionalism. Aici îmi place cuveni să redevină model pentru tinerii noştri
să vorbesc auditoriului despre figuri reprezentative creatori.
ale fostei aşezări covurluiene. Cu precădere. Gh.N.: Doamna Ciupercă, în finalul dialogului
Gh.N.: Apar la Galați câteva apreciate reviste de nostru, pentru consistența căruia vă mulțumesc,
cultură și de educație: Antares, Axis Libri, Dunărea vă rog să vă referiți la proiectele dumneavoastră pe
de Jos, Boema, Porto Franco, Școala gălățeană etc. La termen scurt și mediu. Când urmează să ne invitați la
majoritatea dintre acestea colaborați și dumneavoastră. lansarea unei noi cărți semnată Livia Ciupercă?
Deși cu multe sacrificii revistele respective există, au L.C.: Cu regret, nu-mi place să-mi dezvălui
deja o tradiție. Considerați că acestea sunt rodul unui proiectele. Să nu credeţi că sunt superstiţioasă.
mediu cultural oportun sau rezultatul entuziasmului Însă, îmi plac surprizele. Dacă devin, cu adevărat
unor oameni pasionați? surprize. Oricum, vă mulţumesc, respectuos, pentru
L.C.: Răspunsul înfloreşte în chiar întrebarea amabilitatea de a mă fi luat partener de dialog –
Dvs. O revistă nefinanţată nu trăieşte oricât drag pentru cititorii revistei „AXIS LIBRI”, revistă pe care
şi bună-voinţă ar avea cineva. În interbelic, existau o apreciez şi căreia-i doresc recunoaştere naţională şi
„proprietari”, iar lupta cea mare era găsirea de abonaţi. internaţională. O merită pe deplin!

51
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Faţa nevăzută a vieţii în azil (IV)
P e 30 decembrie
m-a ţinut de vorbă
Darius până la 3 dimineaţa
pe whatsapp. I-am spus
că nu mai rezist şi m-a
întrebat dacă mă defineşte
statutul de dezertoare. Nu,
nu mă defineşte, dar ştiu să
pun şi viaţa mea mai presus
de fericirea altora. Sunt
Marcela Barbu mamă şi am mamă. Am şi
publicistă eu obligaţiile mele.
Când am revenit în
Galaţi, era ca şi cum m-aş fi întors din junglă. Prea
mulţi oameni, prea multă viaţă, maşini… Prea mult
pentru două luni de izolare.
Probabil nu ştiam să mă port, nu ştiam să mă
mai port.
Am intrat în mall şi am ieşit în 10 minute. Eram
în pragul unui atac de panică.
Lumea venea spre mine ameţitor şi ameninţător,
iar eu nu eram pregatită pentru aglomeraţie, pentru
socializare.
Darius era conştient că mi se întâmpla asta şi
ştia foarte bine de ce.
Ar fi vrut să îmi cunoască cele mai intime secrete,
tot ce mă caracteriza. Psihic, fizionomic, fiziologic,
anatomic.
Eram preocuparea lui permanentă.
Îl enervam când îi răspundeam tăios ce simt sau
ce cred despre el ca şi medic, dar ca şi bărbat.
Aşa cum s-a întâmplat când i-am spus că vreau
să fug şi să mă ascund de el şi voi reuşi să o fac
pentru totdeauna.
— Darius, câteodată te urăsc şi te urăsc când mă
nedreptăţesti sau te răţoieşti la mine.
Ştii ce am făcut în acea duminică la prânz când
ţipai la telefon? Am îndepărtat telefonul de ureche.
Îl ţineam în mână şi am întins mâna cât puteam de
tare. Nu doream să te aud, dar nici nu îmi permiteam
să îţi închid. Era modul meu de a te ignora.
— Bebe, nu îţi permit, nu îţi permit să faci asta.
— Tu esti cel care greşeşte faţă de mine şi eu te
apar Darius, dar tu nu vezi sau poate nu simţi.
52
AXIS LIBRI
Eu îţi completez în fişe şi registru starea
pacienţilor, eu îţi fac programările în agendă şi tot
eu ţi le onorez, eu îți fac pontajul, iar tu uiţi uneori.
Şi uiţi că nu sunt un robot.
O zi aici ar trebui să aibă 40 de ore şi eu am reuşit
să o comprim în 24, iar tu continui să îţi reverşi
asupra mea fluviul de neîmpliniri.
Tu ai decis să devii doar un medic de ţară şi să
îngrijeşti doar săraci, să umbli în bocanci, neras,
cu pulovere aspre din lână netoarsă şi să te tunzi o
singură dată pe an.
Apoi nu înţelegi de ce nu eşti iubit şi înţeles şi de
ce nu se potriveşte Vivaldi cu viaţa de la ţară, de la
confluenţa Munteniei cu Oltenia.
Nici eu nu te pot iubi, Darius, nu mă pot obişnui
cu tine şi cu viaţa asta alături de tine, nu vreau să
mă irosesc ca tine.
— Nu îţi permit, Bebe!
— Atunci nu încerca să mă transformi în ceea
ce eşti tu. Suntem diferiţi şi avem cu totul alte
motivaţii.
Stătea în picioare în pragul uşii cabinetului
medical, iar minunaţii lui ochi albaştri contrastând
cu pielea smeadă, dar ieşind în evidenţă şi din
pricina părului des, creţ şi cărunt, dar şi a obrazului
neras, scânteiau.
Ciudat, era unul din momentele când îl plăceam
pe Darius, îmi plăcea masculinitatea lui.
Îmi plăcea şi când ne abandonam amândoi
în moliciunea canapelei crem din sufrageria
pavilionului central şi când discuţiile despre
pacienţi se împleteau cu discuţiile despre noi,
despre trăirile şi dorinţele noastre până foarte
târziu în noapte.
Safta trăgea cu urechea şi ca un paianjen pervers
ţesea poveşti cu intrigi şi minciuni pe care apoi
le împărtăşea Aniţei de la bucătărie şi patroanei
căreia îi plăcea să scormonească adeseori în vieţile
particulare ale angajaţilor.
Oricum, ochiul şi urechea acestei femei de o
forţă atipică oamenilor se îndreptau spre mine şi
spre Darius din două unghiuri opuse ale sufrageriei,
unghiuri în care erau amplasate camerele de luat
vederi.
AXIS LIBRI
Se lingea pe buzele-i cărnoase când îl vedea pe
Darius, un bărbat încă tânăr la cei 46 de ani, mustind
de virilitate şi sănătate, în trupul său robust.
Era o femeie de aproape 61 de ani care reuşea
întotdeauna să uimească.
A venit în cabinet să îmi ceară absorbante.
Aveam la dormitor, dar în cabinet era un pachet
cu absorbante pentru femeile cu incontinenţă
urinară. Am întrebat-o de ce îi trebuie. Nu ajunsese
la menopauză, aşa cum nici în părul său lung şi
des care i se revărsa în valuri mari de culoarea
mahonului nu existau decât câteva fire albe, aproape
insesizabile.
Era uimitoare această evreică plină de viaţă, de
energie şi de sănătate.
Avea patru copii, dar regreta că se mulţumise
doar cu patru.
Încă nu se dădea în lături de la a mai da naştere
unui copil.
Era conştientă că acea legătură care apăruse
între mine şi Darius era benefică pentru cămin si
afacerile ei, dar îl dorea pe Darius în aşternuturile
ei şi a reuşit să îl aibă.
Când în drumul spre Bucureşti sau venind de
la Bucureşti spre cămin a început să facă popasuri
lungi şi dese în casa lui Darius, comportamentul lui
Darius faţă de mine s-a rigidizat.
Nici el nu mai era confidentul meu, nu mai
credeam în el.
Cu o seară înainte de a muri „tanti Săndina”,
trebuia să mergem să o vedem.
Ea şi doamna Arbelgeff erau colege de cameră,
iar starea lor de sănătate era critică.
Ambele cu neoplasm în fază terminală, cu
dureri, cu disconfort, cu gemete, colege de suferinţă
incapabile să comunice una cu alta.
Pe la 17.30 le văzusem pe amândouă. Stare
generală alterată, dar stabile, afebrile, tensiune
arterială normală.
Am tratat escara Săndinei care, dintr-un crater,
ajunsese cât o fistulă.
Pentru prima dată, a cooperat cu mine. M-a
ascultat. Am rugat-o să nu plângă şi să nu geamă şi
a tăcut, a fost atât de liniştită.
Pentru prima dată, ne-a fost mai bine
amândurora la toaletarea escarei şi schimbarea
pansamentului.
Era vineri şi era zi de consultaţii pentru Darius.
Nu am mai fost la cele două paciente care erau
prioritare. Darius a considerat că informaţiile mele
care au fost obiective îi erau de ajuns.
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Am consemnat în fişă vizita lui la ele. O minciună
care a atârnat greu pe umerii şi conştiinţa mea.
Când eram dublată, mai dormeam o jumătate de
ora în plus dimineaţa.
Aşa era şi în acea zi. Mariana cobora la cabinet la
7.30, iar eu la 8.00.
La 7.40, intra în fuga în dormitor peste mine
Mariana.
— Vino, vino repede, am găsit-o moartă pe
doamna Săndina.
— Care Săndina? Erau două cu acelaşi nume. La
cea care trăia, ar fi fost foarte greu să dau familiei o
asemenea veste.
— Cea de lângă doamna Arbelgeff.
Era pe acelaşi nivel cu dormitorul nostru.
Treceam prin faţa uşii ei ori de câte ori mergeam la
dormitor. Ferestrele erau orientate către scară.
Am îmbrăcat repede halatul de baie peste pijama.
Pe coridor era şi Cristian, roşu la faţă şi alertat.
A deschis uşa şi a intrat primul. Femeia era cu faţa
în sus, cu gâtul puţin strâmb, ochii îi erau închişi, dar
gura deschisă. Probabil murise strigând pe cineva.
I-am zis lui Cristian să îi inchidă gura. Era rigidă.
Echilibrul meu interior deja precar era total
distrus.
Mariana ieşea din tură a doua zi dar, fiind
sâmbătă şi sărbătoarea „Sf. Andrei” dorea să plece
în acea zi cu părinţii ei la o petrecere la Bucureşti.
Puţin după orele prânzului, aş fi rămas cu
adevărat singură. Era cumplit cu atât mai mult cu
cât eu eram asistenta şefă şi pe umerii mei cădeau
toate îndatoririle.
Din punct de vedere legal, nu eram îndreptăţită
să declar decesul. Nici măcar nu aveam dreptul să
pronunţ acest cuvânt.
I-am dat telefon patroanei şi apoi managerului.
Pentru ei erau lucruri banale, fireşti. Cadavrul
rămânea câteva ore în pat cum a fost găsit, iar apoi
era mutat într-o altă cameră, evident de locuit în
care venea medicul legist şi făcea ce era de făcut,
apoi urma să fie spălată, îmbrăcată şi dusă la o
capelă sau direct la cimitir.
Am coborât la mine în cabinet şi am scris repede un
raport către conducere şi Darius în care am menţionat
că la ora 7.40, când am intrat în camera ei, anunţată de
Mariana, bătrâna nu mai prezenta semne vitale, era
rece, rigidă, tegumente palide uşor vineţii.
Se pare că decesul avusese loc cu mai multe ore în
urmă, dar, deşi am încercat să anchetez, îngrijitorul
care supraveghea pe parcursul nopţii şi ar fi trebuit
să meargă pe la fiecare pacient din oră în oră, nu
53
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
a vrut să recunoască ora ultimei vizite şi la ora 6
a ieşit din serviciu fără să predea situaţia detaliat
conform regulamentului de ordine interioară.
Mariana şi Cristian, fiind angrenaţi în relaţii, ea
casatorită, el într-o coabitare consensuală, stăteau şi
stau în continuare la cămin în primul rând pentru a
se bucura de dragostea lor.
Făceau dragoste pe furate, făceau dragoste
oricând, în orice colţ şi oricât de puţin.
Între două cuie bătute de el, între două tratamente
administrate de ea.
Asta se întâmplase în acea dimineaţă. Au vrut
să facă dragoste înainte ca activitatea în cămin să se
intensifice.
Era ideal la etaj în camera unor muribunde
care nu ar fi putut să îi vadă bine şi nici nu erau
considerate ca având discernământ, din cauza
vârstei şi tratamentului care li se administra.
S-au aşezat pe pat lângă cadavrul care pentru
prima dată nu ţipa, nu gemea, nu protesta.
În mod obişnuit, ea zăcea cu faţa în sus, avea o
escară de circa 7-8 cm pătraţi în zona lombară, o
escară infectată pe care reuşisem să o tratez până
a ajuns cât o fistulă, şi parcă mă durea sufletul de
ciudă că Darius nu apucase să vadă cum am reuşit
să o vindec.
Striga permanent, în permanenţă solicita
ajutorul. Nu avea puterea de a acţiona butonul
de panică şi bănuiesc că nimeni, niciodată, nu i-a
spus unde era amplasat. Se afla deja în anticamera
morţii.
„—Fetiţo!”, „Florico!” sau „Doamnă asistentă!”
erau strigătele permanente ale femeii.
Problemele din cămin mă împiedicau să răspund
permanent chemărilor ei, iar dacă eu nu reuşeam
restul lumii o ignora complet.
Femeia nu avea tratament psihiatric şi era
perfect lucidă.
Zilnic, la ora 14 îi administram un comprimat
de Aspenter.
Când au început să facă dragoste, lui Cristian i-a
atras atenţia liniştea aparentă şi rigiditatea batranei.
— Mariana, i-a, uită-te puţin la doamna Săndina.
Au verificat rigiditatea ei şi și-au dat seamă că fac
dragoste în pat alături de un mort. Asta i-a speriat
cumplit.
Din clipa aceea, cei doi au ieşit complet din
ecuaţie şi am rămas eu.
Am administrat medicaţiile şi mi-am ţinut orele
de gimnastică şi recuperare veselă şi vioaie cum
mi-a impus conducerea, chiar dacă deasupra mea
54
AXIS LIBRI
era un cadavru în aşteptarea legistului şi a celor de
la servicii funerare.
Între cele două ore de gimnastică, mi-a ieşit in
cale Sebastian.
Este unul din bărbaţii de care nu m-aş putea
ascunde niciodată.
Un bărbat de 67 ani cu aerul şi fizicul unui
bărbat de 45 de ani. Cald, blând, manierat, un
bărbat care te privea în ochi, dar îţi citea muzica de
pe portativul sufletului.
Era un om de afaceri prosper din Bucureşti
dar nu genul „patron de boutique”, nici genul de
„găinar” sau care să umble după „tunuri”.
Sebastian pleca cu săptămânile prin marile oraşe
ale lumii, avea acţiuni la mai multe firme cu renume
din România.
Eleganţa potrivită fiecărui moment îl evidenţia
pe Sebastian. Atât la propriu, cât şi la figurat se
poate spune că Sebastian e genul de bărbat care se
poartă cu mănuşi.
Provenea dintr-o familie de ardeleni serioşi, în
care valorile morale şi educaţia au fost litere de lege.
Oriunde ar fi apărut Sebastian, era un conte.
Ca oameni, ne iubeam enorm. Eram dependenţi
unul de altul, amândoi de mama lui care de dragul
meu s-a ridicat din pat la 95 de ani şi jumătate şi a
învăţat să joace baschet cu mine.
Mama lui era cealaltă Săndină.
Sebastian era atent la detalii. Când părul meu
datorită, luminii şi-a schimbat puţin nuanţa, m-a
întrebat când am reuşit să îmi vopsesc părul. Aşa
cum a observat şi când mi-am schimbat şamponul.
Citea în gesturile mele, citea în privirile mele,
citea în culoarea hainelor mele.
— Marci, ce se întâmplă? Azi nu eşti tu. Ştii cât
te iubesc şi cât contează starea ta pentru mine.
Nu aş vrea ca mama să te preceapă cum eşti
acum.
Cu tandreţe, Sebastian a cuprins faţa mea între
palmele lui calde şi fine. M-a privit în ochi.
— Marci, ai sufletul atât de greu. Ai obosit, draga
mea.
Deşi îmi este greu să nu te ştiu aici, trebuie să
pleci câteva zile acasă să te odihneşti.
Eram perfect de acord cu el.
Regulamentul de ordine interioară mă împiedica
să vorbesc cu aparţinătorii. Cu atât mai mult, să
corespondăm la telefon.
Călcam regulamentul şi nu regretam. Eram
fericită şi mă simţeam ocrotită cu chipul revărsat
între palmele lui Sebastian.
AXIS LIBRI
În timp ce scriu, simt că Sebastian se îndreaptă
spre Bucureşti, în maşina sa argintie şi elegantă,
îmbrăcat cu puloverul lui roşu de caşmir fin şi
cu mănuşi din piele de căprioară. A fost în vizită
la mama sa şi s-au bucurat împreună de 2 ore de
intimitate sorbind din cafeluţa lor, aşa cum au facut
întreaga existenţă.
Doar că acum cafeluţa mamei e doar orz prăjit
solubil.
Sebastian a apucat să îmi spună că atunci când
decid să merg câteva zile acasă să îl anunţ şi va veni
să mă ia şi să mă ducă la Gara de Nord.
Trebuia să simuleze o vizită matinală la mama
sa şi lăsând să pară a fi o coincidenţă, să ieşim
împreună pe poartă, deşi orice intrare şi ieşire era
monitorizată şi raportată patroanei.
Ca să nu spun ceea ce nu trebuia, m-am scuzat şi
am alergat spre cabinet.
Sebastian ştia multe răspunsuri, iar eu eram
conştientă.
Zâmbeam amar şi mă gândeam la cadavrul
abandonat într-o cameră şi la ancheta în care
trebuia să fiu implicată.
Telefonul a sunat, accelerand bătăile inimii mele.
Era portarul.
— Doamnă, a venit maşina de la servicii funerare.
Când am ieşit la alee, maşina morbidă era acolo
cu un sicriu semideschis din pricina vitezei mari cu
care a rulat.
Un sicriu lacom care urma să găzduiască veşnic
trupul mutilat de boală şi de viaţă al Săndinei.
Le-am spus că maşina nu trebuie să rămână pe
aleea centrală pentru a nu fi văzută de bătrâni şi de
familiile acestora.
Era ora 12 şi bătrânii priveau la televizor în sala
de mese.
Am urcat scările, conducând medicul la camera
în care de cel puţin 7-8 ore zăcea fără viaţă tanti
Săndina.
Medicul, un bărbat scund, elegant, sigur pe el şi
pe mişcările sale, îmi impunea respect, dar îmi crea
repulsie.
Toate aceste lucruri se întâmplau în acel moment
sub privirea demnă şi resemnată a doamnei
Arbelgeff care îşi aştepta şi ruga sfârşitul.
Era dură şi puternică. Refuzase împărtăşania
preotului înainte de Crăciun, aşa cum refuzase
prezenţa preotului şi afirmase cu hotărâre că vrea
să fie incinerată.
A urcat şi şoferul maşinii, iar eu am coborât.
Evitam să asist la ceea ce urma să se întâmple.
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Îmi făceam de lucru la cabinet, sperând să scap
de orice lucru neplăcut.
Relu, managerul căminului, a intrat în cabinet şi
mi-a spus:
— Mergi cu dosarul sus la cameră. Ai de răspuns
la nişte întrebări. Ştiu cât de greu îţi este, dar doar
tu eşti cea care trebuie să o facă.
Deşi dosarul era subţire şi uşor, a fost cel mai
greu lucru pe care l-am ţinut vreodată în mână. Un
dosar din plastic cu coperţi negre. Ultima dovadă a
existenţei acelei femei.
În capul scărilor, mă aştepta patroana.
— Ai fost aseară cu Darius la ea?
Înseamna că Darius nu apucase să vorbească cu
ea. Darius avea telefonul stricat.
— Da. Era ok.
Am minţit în primul rând în favoarea lui Darius
şi trebuia să îl informez că am făcut-o, dar cum?
— Fiul doamnei întreaba dacă a murit cu
lumânare. E bine pentru noi dacă spunem că da. Ar
aprecia mai mult implicarea noastră.
— E o minciună periculoasă şi gravă pentru un
creştin ortodox. Dacă pentru dumneavoastră nu
contează acest lucru pentru noi e foarte important.
Nu pot minţi.
— Unde duci dosarul?
— L-a solicitat legistul.
— Dosarul are voie să ajungă doar la Darius.
Medicul legist a ieşit din cameră. Avea mânecile
cămăşii suflecate, iar pe una din mâini purta o
mănuşă din cauciuc.
—Doamnă, puteţi intra cu dosarul?
M-am lipit de perete, conştientă de paloarea
mea şi de atacul de panică prin treceam.
Patroana mi-a spus să îl sun imediat pe Darius.
Abia am apucat să aud vocea lui Darius, când
mi-a smuls telefonul din mână.
— Darius, medicul legist are voie să se uite în
dosarul nostru?
— Da. Am vorbit cu fiul doamnei. E o moarte
pur naturală. Dosarul va rămâne la fiul doamnei
după ce se uită medicul pe el. Amyra, vreau să
vorbesc şi eu cu legistul.
Mâna legistului pur şi simplu a înhăţat telefonul
meu şi a dispărut închizând uşa în spatele lui.
Conversaţia a durat 2-3 minute, dar pentru mine
a fost o veşnicie.
Când mi-a întins telefonul, nu am îndrăznit
să îl iau. L-a luat Amyra. A reajuns în mâna mea,
dupa ce ea l-a şters foarte bine cu alcool sanitar în
cabinetul medical. (Va urma)
55
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
După căderea băncilor (III)
P rivii uluită spre
mătușa Nadia,
dar nu putui să-i susțin
privirea, simțind că obrajii
îmi ard ca focul. Lăsai
ochii în farfurie ca un
copil prins cu mâța în sac,
neștiind ce să fac sau cum
să neg că aș fi spus așa ceva.
Nu știam dacă gândisem
sau rostisem cu voce tare
Grigore Postelnicu acele gânduri, dându-mă
scriitor singură în vileag. În orice
caz nu-mi trecuse prin
cap expresia „cariatide butucănoase”! Mai mult ca
sigur mătușa Nadia mă urmărise cu atenție prin
intermediul camerei de luat vederi și a înțeles sau
mai degrabă a intuit ce gândeam după cum am
reacționat sau pur și simplu după exclamațiile mele.
— Cariatidele sunt minunate, excelență, reușii
eu să spun pentru a drege mohorul, iar statuile
sunt impresionante cu aerul lor de filozofi antici.
Probabil e vorba de Platon, Aristotel, Socrate și
toată pleiada care a urmat. Am rostit totul clar și
precis, devenind probabil foarte palidă de data
asta. Bătrâna aristocrată mă privi cu asprime un
timp, apoi se ridică în baston și se apropie de prima
statuie.
— După cum v-am explicat anul trecut, eu trăiesc
în America de la vârsta de șase anișori. America e
țara unde mi-am făcut averea materială. Avuția mea
spirituală vine totuși din marea Rusie. Prima statuie
de aici îl reprezintă pe Nicolae, cel ucis de bolșevici.
Mai sunt câțiva, unchi, veri, care au fost miniștri,
consilieri, oameni de vază la curtea Țarului. Toți
munceau pe brânci și nu precupețeau niciun efort
pentru binele țării. Deci nu-i vorba nici de Platon,
nici de Aristotel, dragii mei nepoți și nepoate!
— Retrag un plic sau două pentru Mauritania,
excelență?
— Deocamdată niciunul, Pavlușka! Toți au pierit
în vâlvătaia revoluției sau au luat drumul exilului.
Acesta este fratele bunicului meu după mama,
marele prinț Ivan Constantinovici Iakovlev, care
a fost, după cum îmi spunea mama, un mare om
56
AXIS LIBRI
de cultură, un șoarece de bibliotecă în adevăratul
sens al cuvântului. În această calitate a ajutat
mulți oameni de știință și artiști săraci, o trăsătură
pe care eu am moștenit-o cu vârf și îndesat.
Citea în neștire, pândind cu răbdare momentul
prielnic pentru punerea pe hârtie a propriilor
invenții și descoperiri. Probabil ar fi ajuns un
nou Mendeleev dacă nu-l împușcau soldații roșii
chiar în biblioteca în care se refugiase. Acesta este
tatăl meu, director de ziar înainte de 1917, care a
murit de inimă rea în exil, încercând să procure
mijloacele pentru mama și pentru mine. Ah,
ce soartă de martir a avut! Așadar nici vorbă de
filozofi, mai spuse ea, suspinând și ștergându-și
cu o batistă argintie o lacrimă apărută în colțul
ochiului. Ci de înaintași apropiați, care au avut
cultul valorii, al responsabilității, spre deosebire de
plebea fără carte și fără orizont. Iată-l pe Andrei
Ivanovici Leskov, carismaticul meu văr după
mama, care prin încercarea de coagulare a forțelor
opoziției și prin felul de-a scrie se anunța un
adevărat Turgheniev al timpurilor moderne. Din
păcate n-a mai apucat să ajungă în floarea vârstei
și a creativității, fiind găsit la Zurich într-o baltă
de sânge, mai mult ca sigur ucis de mâna lungă a
lui Beria. Of, Andrușa, Andrușa, prima mea mare
dragoste, n-am să te uit niciodată… Ah, Pavlușka,
ajută-mă să mă așez. Tu nu ești Pavlușka, iar eu am
spus Pavlușka, făcu ea cu asprime spre Dave, care
sărise să o ajute. România a schimbat iar macazul
și a intrat în Uniunea Europeană, întorcând cu
nonșalanță spatele marelui popor rus, nu-i așa?
spuse cu asprime, adresându-se lui Dave, de parcă
el era vinovat pentru schimbarea de macaz a
României.
— Așa este, excelență, făcu scurt Dave, plecând
capul.
— Retrag un plic sau două, excelență?
— Aha, o țărișoară cu ifose, țipă ea fără să-l mai
audă pe majordom. O astfel de țărișoară, care a avut
insolența să atace pravoslavnicul popor rus alături
de naziștii germani nu se dezminte niciodată, în
ciuda avertismentelor.
— O greșeală plătită scump de bietul popor
român, excelență.
AXIS LIBRI
Nu am putut să mai rabd duritatea cu care era
tratat Dave, dialogul absurd și răuvoitor și graba lui
Pavlușka de-a retrage plicuri pentru Mauritania!
Am tușit ca să nu mă înăbuș de furie, mi-am dres
glasul și am demarat cu mare consum de energie
nervoasă: Uniunea Sovietică a atacat prima în 1940,
excelență, smulgând din trupul țării printr-un
ultimatum mișelesc Basarabia, Bucovina și Ținutul
Herței, am spus eu cu năduf, trântind cu zgomot
cuțitul și furculița pe masă.
— Rusia stăpânea aceste ținuturi din 1812, după
o înțelegere cu Napoleon.
— Băștinașii stăpâneau aceste pământuri de mii
de ani, excelență.
— Rusia a primit aceste teritorii în urma unor
războaie plătite cu sânge de marele popor rus. Mi
se pare o nedelicatețe să uităm acest lucru și să
bocănim cu tacâmurile.
— Excelență, izvinite minea, e vorba de o
neînțelegere, am încercat eu să-mi înghit nodul
care mi se așezase în gât. Mă simțeam din ce în
ce mai umilită de turnura discuției și de faptul că
bătrâna aristocrată nu mi se adresa direct, ci prin
intermediul lui Dave. Să zicem că a fost o înțelegere
cu Napoleon! Poftim! Dar s-au cerut prin ultimatum
și ținuturi care n-au fost niciodată în componența
Rusiei înainte de 1940, înghițite totuși hulpav de
Colosul de la Răsărit. Totul în urma unei alianțe
cu aceiași naziști germani în timp ce românii se
străduiau cum-necum să reziste în fața lui Hitler.
Pe urmă iar am simțit pișcătura lui Dave și m-am
așezat cu nasul în farfurie, strângând din pumni
pe sub masă. Toți mă priveau cu uimire mută și
așteptau să vadă ce se întâmplă.
— Să-mi fie cu iertare, excelență, am continuat
eu surprinzând o licărire de interes și înțelegere
în ochii cumnatului Jeremy. Se pierde totuși din
vedere soarta atâtor basarabeni și bucovineni
cotropiți, deportați, deznaționalizați prin teroare și
sânge. Pentru cineva care provine exact din această
zonă nu mai e vorba de nedelicatețe, ci de multă și
nedreaptă suferință, excelență. Căci una-i să-ți verși
sângele sărind gardul ca să iei cu japca de la vecin
și alta-i să-ți dai sângele apărându-ți familia și ce-i
al tău.
— Concepții cam simpliste, antice și de demult,
care vin spre noi ca un foc din preistorie. Urmând
dâra de cenușă ne-am întoarce, dragii mei, cu
siguranță la buza peșterilor unde hibernau strămoșii
noștri. (Îmi răspundea mie bineînțeles, dar nu
catadicsea să privească spre mine. De fapt nu onora
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
pe nimeni cu privirea, căci ținea ochii țintă în
direcția statuilor.) Bineînțeles că suferința e de cele
mai multe ori nedreaptă. (Aici se ridică în baston și
se îndreptă spre țarul Nicolae, în fața căruia făcu o
plecăciune și suspină îndelung.) Dar dacă vecinul
își lasă gospodăria în părăsire, nu trimite copii la
școală (ceea ce, fie vorba între noi, umple lumea
de mătrășiți și oropsiți ai vieții) și în plus își bate
nevasta ori de câte ori se îmbată criță, se cheamă
că sărim gardul pentru a lua cu japca? Poporul rus
a sărit mereu gardul ca să fie bine, adică pentru o
misiune civilizatoare. Căci el știe mai mult intuitiv ce
planuri are Dumnezeu cu mătrășiții și oropsiții vieții.
Preaînaltul n-a mai suportat să ne vadă țopăind cât
e ziulica de mare din creangă în creangă, iar iarna
să ne vadă îngrămădindu-ne claie peste grămadă
prin peșteri. Fapt pentru care s-a hotărât să împingă
lumea înainte. Voi ce credeați, că Dumnezeu coboară
pe un covor roșu cu pene de struț la pălărie ca să fie
recunoscut și urmat de toți gură-cască de pe uliți? El
acționează prin impulsuri… Cum să explic eu ca să
înțelegeți… Un fel de bobârnace date lumii, dar ceea
ce eu numesc bobârnac este de fapt acel vizionar, care
iluminat de voința Domnului, ne arată calea. Așa
lucrează Dumnezeu. Din păcate, marele nostru țar
Nicolae nu a fost lăsat să-și ducă la bun sfârșit sarcina
civilizatoare pe care Dumnezeu în bunătatea Sa i-o
încredințase. (Iarăși făcu o plecăciune și suspină
îndelung.) Dave, la următoarea întrunire te-aș ruga
să nu mai vii împreună cu soția din România! O fi
ea freelancer pentru numeroase edituri, dar esența
influenței rusești civilizatoare asupra lumii, după
cum văd, nu a priceput-o.
— Retrag un plic sau două pentru liceul din
Mauritania, excelență? exclamă impasibil Pavlușka.
— Deocamdată numai unul, Pavlușka.
Dave rămase mut și nu-i venea să-și creadă
urechilor. Am înțeles, excelență, spuse într-un târziu
plin de amărăciune și lăsă capul în farfurie. Iarăși
simții un nod în gât și abia reușii să-mi stăpânesc
lacrimile. Nu știu ce era mai dureros pentru mine,
lipsa mea de tact, (era oare vorba de lipsă de
tact?), nedreptatea bătrânei sau supunerea plină de
servilism cu care Dave acceptase să-i facă pe plac.
— Nu vorbi neîntrebată, îmi șopti Dave,
încercând să mă tempereze, și mai ales nu-ți arăta
sentimentele. Nimic nu face o impresie mai proastă
ca spălarea rufelor în public. Fără efuziuni, Laura,
înțelege naibii odată!
— Lucrurile nu stau chiar așa, am ridicat eu
glasul, privind țintă în ochii bătrânei, cu curajul
57
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
celui care nu mai are nimic de pierdut. Îmi place
să cred că marele popor rus e un popor mărinimos
și cu frica lui Dumnezeu. Îmi închipui că, dacă a
sărit gardul, a făcut-o numai când a fost manipulat.
Eram hotărâtă să spun tot ce aveam pe suflet, ceea
ce mă făcea să ignor semnele prin care Dave mai
încerca să mă tempereze. Mă dezlănțuisem și puțin
îmi mai păsa acum de părerile bătrânei aristocrate
și de averea ei. Nu mai voiam să mă opresc până
nu puneam lucrurile la punct, căci ideea de înger
salvator mi se părea o iluzie mai găunoasă ca oricând.
(Cine mai văzuse oare înger salvator care să se ridice
împotriva celor oropsiți, sprijinind ideea de împilare
și jaf?) Cine suntem noi, excelență?, am rostit eu
clar, încercând să mă mențin în limitele calmului.
Cine suntem noi să știm gândurile și planurile lui
Dumnezeu? Uneori cunoaștem momente de cruntă
dezamăgire, excelență, pentru că Preaînaltul nu știe
să se facă înțeles și se supără din te miri ce. Deci
nu-i vorba deloc să coboare sub formă de papagal
roșu, cu pene de struţ ca să fie observat și urmat
de mulțimea de gură-cască. Din păcate, excelență,
în ultimul timp Dumnezeul ăsta al nostru e cu
totul și cu totul absent. În special în momentele de
cumpănă și de durere își întoarce fața de la noi. Dar
ce mă îngrijorează pe mine cel mai mult nu-i că a
ajuns nepăsător la suferința lumii, ci că, neputând
să-i facă pe cei drepți să fie puternici, excelență,
îi lasă pe cei puternici să aibă mereu dreptate. Mă
iertați, excelență, nu vreau să monopolizez discuția,
dar vă sunt recunoscătoare că mi-ați dat voie să mă
exprim și ați avut bunăvoința să mă ascultați.
— Excelență, dumneavoastră știți ca nimeni
altul să puneți punctul pe i, sări Dave să-i dea
dreptate mătușii sale, ignorând cele spuse de mine și
nelăsându-i pe ceilalți să aprofundeze vorbele mele
despre cei drepți și cei puternici. Eu unul cred cu
tărie că e nevoie de bobârnace care să fie date lumii,
cum să nu, cine ar putea să susțină altceva? Un astfel
de bobârnac a fost vizionarul prin excelență, care
vine din întunecatul nord și a arătat ca nimeni altul
încotro să se îndrepte omenirea. Acest vizionar a
fost Adam Smith, marele economist scoțian.
— Bravo, David, spuse mătușa, care era ochi și
urechi, poți să dezvolți un pic ideea de-a ști în viață
să pui punctul pe i?
Cum să nu, Dave abia aștepta să ne vorbească de
bani, de bursă, de afaceri și de tot felul de aspecte
economice ale vieții. Nu uită bineînțeles să dea și
citatul din Lenin, vizionarul iubit și ascultat de cei
din Est, care, constrâns de realitățile revoluționare, a
58
AXIS LIBRI
decretat NEP-ul, pricepând în sfârșit că economicul e
esența politicului. Apoi, cu modestie, Dave ne atrase
atenția că nu vrea să abuzeze de timpul excelenței
sale, ținându-ne o expunere despre ce a însemnat
Iluminismul Scoțian în filozofie, gândirea politică,
administrarea comunităților și în organizarea
statelor. Și totuși făcu această expunere, întinzând
la maximum nervii celor prezenți, profitând că toți
ascultau în tăcere și lăsau să se creadă că sunt foarte
interesați de marele economist scoțian Adam Smith.
Eu una eram obișnuită cu expunerile lui Dave și
știam cât de mult se străduia la întruniri informale
să împingă discuția spre zonele economice, lucru
pe care cei mai mulți îl găseau nespus de plictisitor.
În sfârșit, Dave sesiză momentul de monotonie
maximă și schimbă ritmul expunerii prin câteva
întrebări așa zis retorice. Era partea care, după
cum se vedea de la o poștă, îi dădea cele mai mari
satisfacții. Bineînțeles, nu exista niciun pericol ca
cineva să încerce să dea vreun răspuns în marele
salon cu statui și cariatide, preocupați fiind de
propriile gânduri și de farfuriile pe care Pavlușka
le aducea cu neabătută regularitate. Ajunseserăm
deja la omleta din ouă de prepeliță. Mă simțeam
mai flămândă ca la început, dar nu-mi mai ardea de
nimic și privind la farfuria enormă și la cele două,
trei ouă cât unghia, am scos un imens suspin de
resemnare.
— Se spune despre părinții fondatori că au fost
mari vizionari, nu-i așa? perora Dave. Dar cât
de mari au fost ei la urma urmelor? Nu-i cumva
momentul să mai reducem din proporții, căci
marii noștri vizionari au luat totul mură-n gură de
la Adam Smith? Nu cumva adevăratul fondator al
națiunii americane a fost marele vizionar din nord?
Altminteri de unde ideea separării puterilor în
stat, de unde ideea de contract social între popor
și guvernanți, de unde ideea că obligațiile statului
trebuie să fie trei mari și late: apărarea ordinii și a
țării, educarea generațiilor viitoare și asigurarea
unei justiții independente, garantul unui nivel
de dreptate acceptabil în societate. Căci fără o
minima nădejde de dreptate socială omenirea n-ar
supraviețui, chiar dacă ar fi îndopată doar cu ouă
de prepeliță ca acestea, care sunt minunate. Aici mă
privi insistent ca și cum mă ruga totuși să mănânc
și-și lipi piciorul de al meu în sensul că nimic nu-i
pierdut încă definitiv.
Mă oprii din oftat și luai în mână bucățica de pâine
pe care erau înșirate câteva icre negre. Cuvintele lui
despre nădejdea în dreptate erau balsam pentru
AXIS LIBRI
biata mea inimă! Privii cu recunoștință spre scumpul
meu Dave, care se pricepea ca nimeni altul să dea
Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i
al lui Dumnezeu. Aș fi vrut să cer din nou iertare
bătrânei aristocrate, să-i vorbesc de situația noastră
disperată de oameni care-au rămas pe drumuri, dar
Dave îmi ghici intenția și mi-o luă înainte.
— Să ne iertați, excelență, făcu el cu mare
emoție în glas, că în situația grea în care suntem,
ne cramponăm de idei care pot părea uneori ușor
învechite. Dar arătați-mi pe cel care mai stă astăzi
alături de cel oropsit, de cel întristat și părăsit, de cel
care moare cu dreptatea în brațe, iar eu îl voi purta
în inimă toată viața. America a devenit modelul
necontestat al lumii încercând din răsputeri
să asigure un minim nivel de justiție socială și
morală. Fără să neglijeze totuși motorul economic,
garantarea și apărarea proprietății și spiritul de
initiativă antreprenorial, după cum a lăsat cu limbă
de moarte marele vizionar din Nord. (Mă tem că
nu-și va duce ideea pân la capăt și va vira iar spre
economie! Poftim, iar vorbește de marele economist
Adam Smith!)
— Adam Smith își tipărește scrierile, dar ele nu
au prea mare ecou în Europa, iar în Europa Centrală
și de Est, scrierile sale rămân practic necunoscute.
În schimb au mare trecere la publicul de peste
ocean, iar pentru elita americană, proaspăt devenită
conducătoarea coloniilor independente, ele devin
literă de lege. Așa a fost America îndreptată într-o
anumită direcție, rupându-se de trecut și lăsând în
urmă Europa. Nu peste multe decenii apare celălalt
mare vizionar, pe care Europa îl îmbrățișează cu
mare înfocare. Mai ales Europa Centrală și de Est.
În frunte cu Rusia. E vorba, excelență, de Marx. Un
adevărat bobârnac dat acelei părți de lume.
— Ce bobârnac, se auzi o fetiță chicotind, e vorba
de un adevărat șut în fund.
— Se poate spune și așa, continuă netulburat
Dave, deși expresia mi se pare cam tare. Marx nu-
și prea menționează înaintașul vizionar, dar scrie
cu gândul la el, și nu are plăcere mai mare decât
a demonta piesă cu piesă sistemul economic al
lui Adam Smith pentru a construi un alt sistem, o
lume nouă, mai dreaptă mai bună, fără drepturi și
privilegii din naștere, fără exploatare, unde vom
fi toți egali și vom trăi ca frații. În mare e același
sistem, dar așezat cu susul în jos. Proprietatea nu
mai e sfântă, ci izvorul tuturor relelor din lume,
iar sfinți sunt cei care renunță de bunăvoie la ea.
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Așa se edifică sub ochii noștri noul rai construit
nu în ceruri, ci chiar aici, pe pământ. Și care se va
împlini nu la sfântul așteaptă, ci începând chiar din
momentul când ne încolonăm toți ca la comandă.
Astfel, după ce renunță fiecare la tot ce e al său,
să aștepte în liniște și supunere ca reprezentanții
poporului, desemnați și aleși de un comitet de
oameni înțelepți, să se îngrijească de nevoile fiecărui
individ. Și dacă a fost posibil o dată să-l faci pe om
să-ți cedeze de bunăvoie o portocală din coșul lui,
de ce să nu îndrăznești să-i ceri toate portocalele în
schimbul unei viitoare lumi mai bune? Davai ceas,
davai moșie, davai și hazaika mie. Harașo tovărășie!
Așa ceva nu e posibil printre alte viețuitoare de
pe fața pământului. Spune-i unui cimpanzeu să-ți
dea portocala fiindcă tu îi arăți deasupra unui nor
o ființă puternică, dreaptă, care o să țină cont și-i
va da înzecit în ceruri, mai târziu, când va muri.
Cimpanzeul nu te va crede și nici într-un caz nu-ți
va da portocala. De hazaika lui nici vorbă, chiar dacă
are un adevărat harem. Omul e singura ființă care
crede și-ți va ceda portocala, poate chiar tot coșul
cu portocale. Omul e prin urmare așa de credul,
așa ușor de dus cu zăhărelul? Dave ajunsese din
nou la partea lui preferată cu întrebări retorice și își
plimba ochii pe deasupra capetelor celor prezenți,
dominându-i.
— Cu zăhărelul nu, dar cu preșul și hazaika la
iarbă verde da, se auzi iar o voce de copil.
— E vorba de credulitate, naivitate nătângă?
continuă Dave, ignorând ideea de preș, hazaikă
și de iarbă. Sau e vorba de cu totul altceva, mai
profund, mai greu de înțeles? Rusia a evoluat așa
cum a evoluat, iar America a evoluat așa cum a
evoluat. Lumea a primit un bobârnac, de fapt două
care s-au numit bobârnacul Adam Smith pentru
America și bobârnacul Karl Marx pentru Rusia și
Europa de Est. Ce a urmat cunoaștem cu toții din
cărți, excelență: unii cu folosul, ceilalți cu ponosul.
Bine că trăim pe aceste meleaguri binecuvântate
de Dumnezeu, în țara tuturor posibilităților. Cât
despre cei care s-au învățat să fie umiliți și obidiți,
n-au decât să rabde cnutul și cizma împilării pe
gâtul lor în continuare. Deși, omenește vorbind, ar
fi de dorit să se ridice toți ca unul pentru a înlătura
coruptul strat al cleptocraților obsedați de putere și
bani, urmând exemplul pe care America îl dă de mai
bine de două sute de ani, prin asigurarea nădejdii
că măcar un minim standard de dreptate și justiție
socială se înfăptuiește.
59
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Cerullean blue, puțin ratat din fabricație
P e Isabelle o chema
chiar așa, cu doi
de „l”, și nu Isabela, cum
îi spuneau greșit de o
viață alții, spre marea ei
disperare.
Isabelle nu avusese
nimic deosebit, până la
vârsta despre care scriu eu
acum, în-afară de o gripă
foarte grea, una japoneză,
Stela Iorga care era mai să o trimită
scriitoare pe altă lume, dar de care
scăpase cu bine, laolaltă
cu un număr foarte mare de oameni, de pe planeta
Pământ.
Isabelle știa că are un nume de prințesă, datorită
dublului „l”, care putea suna și ca un clopoțel, dar
tot așa de bine putea induce în eroare, deoarece
Isabelle, ca om, nu arăta ca o Isabelle prințesă, ci
mai întâi ca om.
Nimic deosebit nu era de găsit la ea, mădularele
toate își aveau rostul și erau la locul lor, în-afară de
ochii ei albaștri, a căror culoare era imposibil de
definit în câteva cuvinte. Ochii Isabellei erau un
albastru de o nuanță cam deschisă. Dar nici nu prea
deschisă, încât să fie apoși și inexpresivi, ca de gâscă.
Dar nici de una mai închisă, aproape de aceea care îți
atrage atenția cu apele lor de safir. Culoarea ochilor ei
era ceva între și între, mai mult ca o a treia, despre care
mereu se vorbea foarte greu, fiindcă Isabelle „scotea”
nuanța aceea, când era foarte flămândă, ori când era
foarte emoționată. Cum în prima ipostază era puțin
greu de văzut culoarea de toți, în a doua era un pic și
mai greu, fiindcă se știe bine că oamenilor nu le place
chiar orice, prin aceasta Isabelle nedeosebindu-se cu
nimic de restul femeilor din lume. A treia nuanță însă,
de care se vorbea foarte rar, ori deloc, era un albastru
senin, ca un cerullean blue, puțin ratat din fabricație.
Când devenea posesoarea acelei culori, Isabelle
devenea și ea interesantă foc, deoarece culoarea
începea să se „asorteze” în sfârșit, cu numele ei cu
doi de „l” și cu o latură a personalității ei, cuprinsă
undeva între foame și emoție.
60
AXIS LIBRI
Pe lângă dublul „l” din nume și culoarea ochilor
greu de dibuit, Isabelle avea acum o problemă mare.
Se trezise peste noapte, în țara uneia Lu, dracu’ știa
cine mai era și asta, auzise de la locuitori, că ar fi
vreo prințesă, dar Isabelle renega absolut instinctiv
orice formă de monarhie.
În acea zi, de fapt Isabellei i se întâmplase că
îi căzuse cu tronc Victor, dacă nu care cumva,
ghidându-se după continuitatea simptomelor, nu se
și cam îndrăgostise de el. Isabelle și Lu erau două
paralele, egale, inegale, nu contează, ideea era că
Isabelle se trezise întrebându-se într-o zi, netam-
nisam, ce e cu ăla, Victor, și tot gândindu-se la el,
chiar își călcă pe inimă și îl sună, cu toate că băiatul
îi dăduse, finuț, numai numărul de mobil, să îi mai
tempereze din elanul cu care-l felicitase, după ce
citise prima lui carte.
De fapt, aici Isabelle avea o coincidentia
oppositorum, deoarece pe contabila-șefă din ea
o trăsnise plăcerea estetică a lecturii așa de tare,
încât putea confunda una cu alta, ori, și mai rău, pe
ambele cu un sentiment pe nume iubire.
La așa nume frumos și culoare a ochilor greu
de prins în doar câteva cuvinte, Isabelle era
numai contabilă, mult departe de orice poezie a
numelui ei și departe de tot de ideea de dragoste
la prima vedere cu un scriitor, care își pusese
viața pe hârtie într-un moment de nebunie,
așa cum fac toți scriitorii de altfel și-i dăruise,
puțin condescendent, domnișoarei Isabelle, un
exemplar din cartea lui, exact când mai era în
perioada când mai putea scrie despre fosta lui
viață de marinar.
Isabelle, ca orice femeie iubitoare de frumos,
dar în sensul cel mai delicat al expresiei, simțise că
leșină de emoție, când Victor îi scrisese dedicația pe
carte, el cu mintea cam aiurea, de fapt și de drept cu
mintea exact la subiectul ultimului reportaj, care ar
fi putut ieși foarte bine dacă…
Isabelle își aducea aminte acum, în Țara lui Lu, că
nu i se cășunase pe bietul scriitor cu nimic, așa cum
nu i se cășunase până atunci nici pe alții până la el și
plecase acasă, doar foarte emoționată de atmosfera
lansării de carte și nimic mai mult.
AXIS LIBRI
Beleaua începuse din seara, când, după ce și-a
pus ochelarii de lectură și a început să citească
aventurile lui Victor, a simțit că i se ridică părul
pe ceafă, ca atunci când pisica maică-si se urca din
greșeală pe ea, în absența stăpânei, cu care de fapt
era foarte rareori confundată. Isabelle avu deodată
sentimentul, citind rândurile scrise de dl. Victor, că
i s-a urcat o mâță caldă și cumsecade – cum o fi o
pisică „cumsecade?”, își aduce aminte că s-a întrebat
Isabelle la ceasul acela de noapte – exact pe ceafă,
dar o mâță a ei, de parcă de ani de zile îi era locul
acolo și acum și-l găsise, ori re-găsise, nici ea nu
putea identifica prea clar sentimentul. Fiind obosită
și neapucând să termine cartea, Isabelle o închise,
lăsând pe seara următoare oceanul și Africa, despre
care scrie dl. Victor, și senzația de pisică pe gât
dispăru încetul, cu încetul.
A doua seară reluă lectura, își puse ochelarii și îl
urmări pe Victor în călătoria lui pe oceanul de sub
cerul lui african. Acum Isabelle nu mai înțelegea
chiar nimic din rânduri, nu fiindcă nu erau ochelarii
buni, ci doar fiindcă pisica aceea mare și cumsecade
i se instalase iar pe ceafă și torcea, torcea, băgând-o
pe Isabelle în toate răcorile, de excitație. Cu fiecare
rând pe care-l citea din carte, se apropia din ce în
ce mai mult de dl. Victor, despre care nu știa mai
nimic, mai puțin o fotografie micuță, nereușită din
ziar, în care individul avea barbă și care îl făcea de
nerecunoscut în realitate. În realitate chiar avusese
probleme cu identificarea autorului, la a cărui lansare
de carte participase, din marea ei dragoste pentru
frumos și când îl văzuse pășind în față modest și
cam bondoc, ba chiar și cu fața aceea rotofeie, de
tătic cu patru copii, ținându-și cumințel degetele de
la o mână, cu degetele de la cealaltă mână și ea cu
degete scurte și bondoace, chiar că simțise că este
puțin deziluzionată, cu toate că Isabelle era o șefă-
contabilă fără prejudecăți și cu prea mare dragoste
de oameni, în general, ca să ia seama la asemenea
mici detalii.
Dar citind cartea lui, femeia și le reamintea acum
pe toate, cu pisica aceea uriașă și blândă pe ceafă, și
din ce torcea creatura mai molcom, din aia Isabelle
simțea că dau toate năbădăile în ea. Pur și simplu îi
veni în toiul nopții să îl sune pe om și să îl întrebe, ce
face? Dar, cum era o persoană bine-crescută, Isabelle
firește că nu a făcut acest gest necugetat decât mai
târziu, când și-a permis, profitând de întâlnirea lor
accidentală pe stradă, să-i ceară permisiunea de a-l
suna vreodată, mărturisindu-i cu umor, că devenise
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
peste noapte „fan” al lui, ceea ce nu era deloc departe
de adevăr.
Nu era chiar cel mai fericit început să încerci să
te apropii de un artist, spunând asemenea tâmpenie,
dar Isabelle avea o voce cam înecată și o dăduse
puțin în culoarea aceea deosebită a ochilor ei, care
putea reține un pic atenția unui marinar trecut prin
așa ciur și dârmon ca Victor, așa că acesta își păstră
o părere bună despre capacitățile ei intelectuale, dar
rezervând totuși un semn de întrebare.
Până să îl sune mai trecuse ceva timp, fiindcă
Isabelle era o contabilă cu mult bun-simț și nu
numai: mai fusese la lansări de carte, mai palpitase
alături de personajele romanelor scriitorilor, i se
mai năzărise că face un cóup de foudre pentru
vreunul, dar o dată cu stingerea lămpii de noapte, se
stingea și interesul pentru ei ca oameni și rămâneau
în mintea ascuțită de lecturi greu accesibile, numai
personajele acestora, mai mult sau mai puțin bine
realizate.
De fapt a convins-o să dea telefon doar prezența
pisicii, care torcea lăfăită cam demultișor pe ceafa ei,
mai exact de când cu prima carte a lui Victor, căruia
deja îi și spunea pe numele mic, așa că la telefon
se auzi cu stupoare că cere cu Victor, sărind peste
numele lui de familie, cum ar fi impus uzanțele.
Noroc că omul nu era idiot deloc și nu se șifonă,
ba chiar o și invită să-i spună numai Victor, așa cum
îi spunea toată redacția. Aici Victor a mințit puțin,
să o menajeze, fiindcă toți din redacție îi spuneau
de fapt Victoraș, iar Isabelle a mințit și ea mai mult,
fiindcă de când cu pisoiul pe ceafă și ea tot Victoraș
îi spunea. Noroc de buna ei creștere și de reflexele
create de-a lungul timpului, că dacă ar fi auzit
Victor că femeia aceea îi spunea „Victoraș”, după ce
se declarase „fan” al lui, e drept zâmbind și ea de
caraghioslâcul apelativului, ar fi inventat un pretext
și evita cu siguranță întâlnirea.
Întâlnirea lor a fost extrem de plată, ca toate
momentele pe care le aștepți mult și le visezi
frumos. Mai întâi că Isabelle s-a întâlnit cu un fost
vecin de al ei, care când dă de ea vorbește de-l uită
Dumnezeu, pe lângă care are și un „rrr” vibrant, cu
care cam scuipă. Altminteri e băiat cumsecade, dar
se ține ca rrrâia de tine și te acroșează exact când nu
e momentul, mai ales că acum i-a crescut și inestetic
o burtă, de zici că va făta un băiat și i s-a cam lăsat
sarcina în jos.
Victoraș a apărut cam târziu după gustul Isabellei
și din direcția fix opusă din care-l aștepta ea să vină.
61
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Florrrin îl cunoștea pe Victorraș, cu care s-a așezat
la vorbă, pe Isabelle o cam luase frigul și știa că se
indispune invariabil, dacă îi îngheață mâinile, ori
picioarele, dar într-un final și-au putut lua o direcție
amândoi: Isabelle întrebându-se ce dracu’ căuta ea
în ceață la ora aceea, iar Victoraș, dacă cucoana are
bani să-și plătească consumația, că el era puțin lefter
și înainte de salariul de bugetar.
Poate că totul s-ar fi terminat fără atâta tăvăleală
prin nu știu ce Țară a lui madam aia, Lu, dacă
Victoraș nu i-ar fi oferit galant brațul, să nu alunece
pe bucățile de gheață, care se ițeau viclean, de unde
nu te aștepți, de sub zăpadă.
Isabelle se dezechilibrase deja de câteva ori, așa
că numai la gândul că ar putea veni tumba în sus,
își strecură mâna sub cotul lui Victoraș, ziaristul
pe care-l știa tot orașul și simți cum i se înmoaie
deodată genunchii de fericire: motanul acela uriaș,
mă rog, măricel, dar spre foarte mare, mai corect,
era iar pe gâtul ei și torcea de mama focului, cât îl
ținea ea de braț pe Victor.
Isabelle înghiți cu greu saliva lipsă și încercă tot
soiul de metode să nu se gândească la motan. Că nu
e, că nu a mai avut contact sexual cam demultișor
și de aceea hormonii, că acela…, o fi la fel?, că i-au
sărit mințile din loc și a dat în obsesie pe bietul om,
că de fapt îi plăcuse stilul lui, că tot mai are gripă
japoneză și sechele, că orice, numai că nu era în
Țara lui Lu, nu.
Victoraș, la rândul lui, simțise că femeia se
cam înmuiase la brațul lui și nu se gândea decât la
bărulețul unde urma să o depună, să nu cadă aia
pe stradă – nu știi cu ce isterice te întâlnești astăzi!
-, nu mai conta cine plătește, numai să nu simtă
dogoarea aceea nefirească venind dinspre ea, spre el,
luându-l total nepregătit și înainte de salariu : dacă
avea nevoie de asistență medicală, de unde bani?
Dar, uite, că ar fi ieșit un reportaj bunișor, numai
să nu fi fost el la mijloc. Dacă i s-ar fi întâmplat asta
lui Trifonie, colegul lui care mergea de parcă nu știi
când urcă și când coboară, totul ar fi avut chiar și
sens. Lui însă, nu.
Cu cuvântul din poveste, înainte mult nu mai
este, căci Isabelle a suportat cu stoicism motanul
de pe ceafă, Victoraș căldura care venea de la cot
în sus, către umărul lui înțepenit de la o altercație,
de pe vremea când era marinar, și când au ajuns
la bar au văzut, pe lângă cele ce au discutat, de
care niciunul nu-și aduce aminte vreodată ce : un
mops deștept, care bea bere la halbă, un barman
62
AXIS LIBRI
care dădea pe datorie la artiștii de cuvânt, fum
de-l tăiai cu cuțitul, o femeie îndrăgostită lulea, cu
șal de cașmir pe după umeri, cochetând cu unul,
care părea a fi nou în slujba de soț - Victoraș i-a și
confirmat Isabellei intuiția ei feminină : ăia doi se
ceruseră chiar de Înviere, când îi lăsase patronul
pe cei mai de-ai casei singuri în birt, și cei doi
au profitat de situație și acum sunt căsătoriți -, o
garoafă albă, sterilă, într-o baltă de bere, un grup
de rockeri frondeuri, mult în urma modei din
Occident, cu lobii urechilor full de cerceluși, care-i
făceau să pară de fapt și mai tineri decât erau deja,
un calorifer care se cam plimba pe sub mese, să
încălzească picioarele clienților, multe pahare,
multe sticle și nu la urmă deloc, numai ochii lui
Victor, verzi, foarte mari, foarte migdalați și foarte
frumoși. Cruzi. Nu de un verde crud, ci de om care
văzuse moartea de prea multe ori și de bărbat bine
exersat în artele amorului de orice fel, care știe că
femeile așa ca Isabelle sunt frumoase numai, dar
că ele creează complicații, despre care nici nu-și
aducea aminte de când nu mai scrisese.
Cât timp s-a vorbit, Isabelle l-a urmărit cu atenție
pe Victor ăla, care-i pusese netam-nisam motanul
pe ceafă și s-a uitat adânc în el. În el a găsit fiecare
rând pe care îl scrisese cu cea mai mare onestitate,
într-adevăr, precum și ceva de care ea era străină și
la care nu putea ajunge, nu fiindcă Victoraș i-ar fi
interzis, ci fiindcă nu era ea pregătită.
„Ceva”-ul acela pe care nu-l putuse identifica, în
pofida faptului că simțurile ei înregistrau absolut
totul, l-a găsit întâmplător în o altă carte a lui. Acolo
a re-găsit fără de greș până și mersul lui aparent
greoi, puțin șchiopătat de un picior, dar totuși
făcând priză puternic cu pământul, mers de om greu
de dat la o parte din viață, iar de dezechilibrat încă
și mai greu, blândețea aparentă a motanului, care-i
torcea pe ceafă și, mai ales, Țara lui Lu. Isabelle nu
voise să ajungă în nicio țară, a niciunei Lu. Pe ea nu
o interesa altă femeie nicidecum, că era de orientare
sexuală normală, așa că Lu asta îi încurca planurile
rău. Nu voise nici urmă de motan cuibărit pe ceafă,
mai ales că ea iubea strict câinii și nu dihăniile
alea pisicoase, care se alintă pe lângă picioarele cui
le dă de mâncare primul. Aflase chiar că Victoraș
avea o pisică, „un motan?”, și se blocase așa de tare,
că holbase puțin ochii la el, până îi ieșise culoarea
aceea greu de definit, care îl avertizase pe Victor, că
Isabelle se apropie foarte repede de el, chiar și prin
încheietura cotului, nu avea importanță, încă nu.
AXIS LIBRI
Dar Isabelle era deja prizoniera lui Lu, căreia
Victor îi dedicase cea mai bună carte a lui. L-ar fi
rugat sa-i dea și ei o șansă, dar era prea orgolioasă.
Seara, când recitea povestirile ei favorite, cu
motanul blând torcând la maximum, îl invita în
gând să se întâlnească iar, dar Victor nu venise
niciodată, nici măcar de chichirez, să vadă ce
motan produseseră rândurile lui de marinar
șchiopătând ca pe uscat, dar mergând înfipt ca
pe punte. Isabelle renunțase la Victor, dar nu și la
motan și din ziua de când a început să îi dea de
mâncare, a intrat în Țara lui Lu.
Povestea se apropie de sfârșit și va avea happy-
end.
Isabelle nu o va accepta pe Lu, aia, de prințesă
și nici nu va voi să facă vreodată cunoștință cu ea.
Isabelle va hrăni motanul lui Victor, căruia nu-i
mai spune nici în gând Victoraș, până la adânci
bătrânețe. Sau, cine știe?
Victoraș se va întâlni însă cu Isabelle, în Țara lui
Lu, și-i va spune, uitându-se în ochii ei, de culoarea
a treia, greu de definit:
— Nu vezi ce urâtă ești? Ți-a crescut o carapace
groasă pe spate. Ești greoaie, abia scoți capul să
vezi lumea și atunci îl miști dizgrațios, stânga,
dreapta, parcă tot ferindu-te să nu îți dea careva
una cu ghioaga în cap. Pui greu pas, cu pas, nu ai
témpo în mișcare, nu ai „zvâc”, cum spunem noi,
bărbații, și stilul acesta amfibie al tău este departe
de a fi sexy și inviting, pentru un bărbat de apă ca
mine.
— Uită-te la tine, Isabelle, cu ochi albaștri, pe tine
nu te voi inventa eu, Victor, marinar, îndrăgostit de
una, Lu, căreia i-am dedicat cea mai bună carte a
mea de scriitor provincial, ci unul Ahile cel iute de
picior, care te va prinde într-un paradox, despre
care vor vorbi toți învățații, mai puțin eu, căci eu o
vreau pe Lu a mea, nu o femeie mai iute ca Ahile, pe
care nu am chef să îl cunosc deloc și o filozofie de
care sunt sătul.
— Nu sunt rău, dar tu ești doar o țestoasă, care
s-a întâmplat să cadă cu carapacea în sus, din cauza
lui Lu, asta, a mea. Te-am întâlnit, când nu puteai
să te redresezi. În rest, tu întotdeauna vei fi cea mai
iute de picior, iar eu o voi iubi pe Lu, a mea.
— O femeie, dacă nu este inventată de un bărbat,
nu există, Isabelle, să știi. Eu, Victor, nu vreau să te
inventez pe tine, chiar dacă am ascultat împreună
„Taraful de la 10 Prăjini” și am văzut că l-ai înțeles.
Eu o aștept pe Lu.
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Isabelle era cam pe la mijlocul Țării lui Lu, când
Victor i-a spus toate acestea, poate că i-a spus și
mai multe, dar ea le-a ținut minte numai pe ele.
S-a uitat în oglindă, așa cum a zis el și a văzut, într-
adevăr, că acolo o inventa un filosof grec, lângă care
mai era unul care alerga degeaba după una, Lu, ea,
Isabelle se făcea că era în urma lui și tot înaintea lui
ajungea, suficient de înainte, să îl aștepte într-o zi
la ușa lui reală, din cartierul vecin cu al ei, în care,
contrar statisticilor, cei doi nu copilăriseră fără să
știe unul de altul, ca mai târziu să se întâlnească
și să se iubească, uite că nu. Îl va aștepta la ușa lui
reală, într-o seară a oricărui anotimp, când el o va
găsi acolo, venind de la serviciu și, după ce își va
ascunde cu bună-cuviință uimirea, o va întreba ce
face?
Iar atunci Isabelle, îi va lua din mână cheile de la
ușă, o va deschide, îl va pofti cu un gest maiestuos
înăuntru și îi va spune:
— Bine ai venit în Împărăția mea, supus Victor,
al meu. Eu, Prințesa Isabelle, care am sărutat atâtea
dihănii să te transform în prinț, de la o vârstă m-am
plictisit și am început să sărut pe săritelea, îmi
recunosc greșeala, că te-am omis Prințule Broscoi
și am devenit și eu o broască, la rândul meu, numai
bună pentru speculații filosofice.
Și ea îl va săruta, înainte ca Victor, scriitorul, să
își revină din uluire și să se întrebe, dacă femeia nu
e chiar o sărită periculoasă. Isabelle se va apropia
fără prea mari fasoane de Victor și de ifosele lui de
marinar, îl va săruta cu gingășie, dar fix pe gură,
iar Victor se va transforma repede din Victor, în
Victoraș, apoi iar în Victor și cam la sfârșit, într-un
mare pisoi cumsecade și hazos, aproape de statura
lui, cu un zâmbet numai zahar pe sub mustățile
lungi, de motan corcit în rasă cu vreo rătăcită
siameză, cu ochii verzi, pe care motan, amândoi
suflecându-și mânecile straielor de mătase, îl
vor hrăni cuviincios până la adânci bătrânețe,
urmând ca în fiecare seară, la culcare, Isabelle să
repete până la sfârșitul veacurilor, ceea ce spun
toate nevestele „Dragă, nu mai ai de gând să te
culci o dată, că îmi bate lumina aia fix în ochi?”,
iar Victoraș va închide veșnic cu un oftat mașina
de scris și se va transforma într-un motan mare,
blând și hazos, cuibărindu-se lângă Prințesa lui,
Isabelle, să doarmă torcând fericit cu ea în brațe,
până la adânci bătrânețe, ba chiar și mai mult dacă
se poate.
63
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Mă iartă, mamă!
Moto: Uneori, dragii noştri blajini se întorc la noi cu mâinile întinse,
Numai aceasta le-astâmpără foamea pe lungul drum al Nemuririi.
M ama nu mi-a
spus niciodată că
mă iubeşte şi nici nu m-a
alintat cu acele diminutive
drăgălaşe. Nu m-a sărutat,
nu m-a mângâiat. Dar
eu… totdeauna am
simţit dragostea ei. Toate
problemele existenţiale şi
nevoile mele elementare de
Năstase Marin copil, mi le rezolva mama,
scriitor
fără să-i cer, fără să mă rog
de ea sau de altcineva. Şi mi
se părea că aşa e firesc, aşa e normal. De aceea, în
copilărie, eu n-am cunoscut anormalul copilului
orfan, sau cu mamă vitregă, ori mamă anormală.
Nu voi da o definiţie a mamei anormale, pentru că
nu am cunoscut-o. „Normalul” meu, totdeauna mi
l-a asigurat biata mama, cu priceperea şi efortul ei,
drămuite în puţinul timp, sfâşiat de atâtea treburi
şi griji. Dar le făcea pe toate, fără nici un ajutor din
partea cuiva, pentru că era energică şi destoinică.
Toate femeile ştiu ce-nseamnă grija casei, a
bărbatului şi a copiilor, pe lângă muncile necesare
subzistenţei, care le rup o halcă substanţială de timp.
Nu avea un anume serviciu cu program fix. Alături
de tata, ea se ocupa cu maşinile agricole (dărac de
lână şi bumbac, maşină de egrenat bumbac, maşină
de decorticat ricin, trioare de selecţionat grâul,
başca lucrările agricole pe patru hectare şi o vie de
25 de ari. Iar printre toate astea… eu şi copilăria mea
fericită. Când am crescut mai mărişor, mă punea să
fac unele mici treburi. Instructajul era ultrascurt:
mă, ia fii atent!... Dacă vedea că n-am făcut, sau am
făcut prost, observaţia era tot scurtă: vrei să-ţi băşic
fundul? Iar eu… mă chinuiam să-mi imaginez: cum
este când ai fundul băşicat? Dar mă străduiam să fac
mereu aşa cum trebuie şi nu aflam niciodată chestia
asta.
64
AXIS LIBRI
cerându-ne o fărâmă de Neuitare.
Dacă o supăram prea tare cu ceva, se repezea la
mine cu pumnii strânşi, şuierând: „Mă, te omor,
mă! Cu mâinile mele te omor!” Şi iar încercam
să-mi imaginez: cum e când te omoară mama cu
mâinile ei? Mă străduiam să nu o mai supăr şi, uite-
aşa, n-am aflat niciodată cum e.
Târziu, când m-am făcut mare, am întrebat-o:
„De ce nu mi-ai băşicat niciodată fundul, mamă?
Sau… măcar o dată, să mă fi omorât cu mâinile
tale.” A zâmbit trist, dând din mână, parcă alungând
astfel de gânduri: „dacă ai fost ascultător, mă!”
Acum, stau şi mă-ntreb: chiar am fost aşa de
ascultător? Şi imediat mi-am adus aminte de o fază
cu o încăpăţânare stupidă, care ar fi făcut să crape
de invidie orice măgar sau catâr ce se respectă.
Cred că aveam vreo trei sau patru anişori. Era o
zi frumoasă, cu soare blând şi pomi înfloriţi. Tinerii
mei părinţi, săraci, dar voioşi şi fericiţi, doreau să
se plimbe la Piatra, satul natal al mamei. Să viziteze
rudele, pe care nu le mai văzuseră de când făcuseră
nunta. De, voiau şi ei să se laude, că au o căsnicie
fericită, cu doi copii frumoşi şi sănătoşi, dar, mai
ales, cuminţi şi ascultători. Că aşa sunt tinerii
părinţi care se iubesc. Tata făcuse rost de la un vecin
de un car cu boi şi trebăluia prin curte cu pregătirea
de plecare. În acest timp, mama se chinuia în casă
cu „primenirea” noastră. Reuşise s-o amăgească
pe soru-mea, dar cu mine nu i-a mers. Degeaba se
ruga de mine cu hăinuţa-n mâini. Botos, o refuzam
ţinând strâns mâinile pe piept. Mormăiam într-
una: da, de ce să mă-mbrac? Cu vocea blândă,
aproape plângând, mama mi-a explicat: s-o vedem
pe ma’marea, măă! Că n-ai văzut-o niciodată! Am
răspuns ţâfnos: şi ce dacă! Da’, se ruga mama de
mine, eu n-am văzut-o de multă vreme, măă! Şi ce
dacă! răspundeam impasibil.
— Hai, mă, că e frumos la Piatra! mă îmbia blând,
ca un iscusit agent de turism. Ai să vezi acolo… Şi
mi-a înşirat toate minunăţiile pe care am să le văd pe
AXIS LIBRI
acel tărâm de basm: căţei, pisoi, mânji şi iezi jucăuşi,
găini moţate şi bibilici, ăhăă! Ascultam grav, cu
ochii holbaţi. Nu văzusem niciodată bibilici şi am
întrebat-o cu vocea sugrumată: chiar şi bibilici? Da,
şi bibilici! a răspuns voioasă mama, cu un licăr de
speranţă în ochi. Am răspuns calm şi răspicat: nu
merg! Neajutorată, a-nceput să plângă: nu ţi-e milă
de mine, mă? Cu un cinism, demn de cel mai sadic
criminal, i-am răspuns nepăsător: de ce să-mi fie?
Mama a-nceput să plângă cu hohote, când a intrat
tata, care a ţipat:
— Ce-i bâlciul ăsta? Îmbracă-te, mă, imediat, că
acu’ te…
— Să nu dai! a ţipat mama, apărându-mă cu
braţele. Bietul tata… a ezitat, iar eu am prins curaj:
nu v-am spus, mă, că nu merg cu voi? N-aveţi decât!
— Şi ce faci singur în casă? m-a întrebat tata
foarte calm.
— Treaba mea!
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Au reluat rugăminţile cu promisiunile, că…ce-
am să văd eu la Piatra…şi, ce-o să mi se dea acolo…
Văzând că-mi cresc acţiunile, am tăiat aerul cu
mâna: dacă am spus că nu merg, nu merg! Ce nu-
nţelegeţi, mă? Fermitatea mea a pus capac răbdării
lui tata, care m-a pocnit fulgerător peste botul ăla
hotărât, de mi-a dat sângele pe nas. Mama iar a ţipat
şi m-a luat în braţe: nuu! lasă-l! Tata m-a lăsat, că
aşa sunt bărbaţii iubitori: îşi ascultă nevestele. Dar
mi-a şoptit mieros: nu-i aşa că acum vrei?
Cu botul plin de sânge, i-am răspuns tăios: nu
ţi-am spus, mă, că nu vreau? Abia atunci a explodat.
Palmele grele ale lui tata au început să lipăie în neştire
pe trupuşorul meu cel gingaş, care mustea de atâta
încăpăţânare. În final, m-a aruncat în car, ca pe un
buştean noduros ce nu se lăsa despicat, în bocetele
mamei şi ale soru-mii. Le-a spus şi lor, scurt: hai şi
voi! În car! Comandă executată în viteză. Tata a dat
bice boilor şi a mers pe jos o bună bucată de drum.
65
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Apoi a oprit boii şi s-a adresat blând celor din car:
toată lumea liniştită?
— Toată! a îngăimat mama.
Suit în car, tata mi-a arătat peisajul câmpului,
tulburător de frumos, cu valurile verzi de grâu, abia
crescut de-o palmă, dar care se unduia la alintarea
vântului. Apoi, cum cântă ciocârliile, înălţându-se
în albastrul imens al cerului şi pomii înfloriţi din
depărtări, ca nişte fantome de zăpadă. Cu gura
căscată, scăpam din când în când câte un „ăă!”. Şi le
făceam pe mama şi pe soru-mea să râdă cu hohote.
A fost cea mai fericită excursie din viaţa mea, în
acel car plin cu veselie şi râsete. Da, mamă, ai avut
dreptate, am fost un copil foarte ascultător!
Acum, când mi-am amintit de faza asta, l-am
chemat la ordin pe dumnealui, EU-l meu. Am
rămas uluit când l-am văzut cum arată: ca un copil.
L-am întrebat mirat:
— Bine, bă, au trecut atâţia ani peste noi şi tu
n-ai crescut deloc?
— Da’, ce, tu ai mai crescut? mi-a întors întrebarea,
ca un obraznic ce este. Vă-nchipuiţi că-mi venea
să-l articulez cu un dos de palmă peste nasul acela
ridicat pe sus… Dar, mi-a fost milă de el, că era prea
mic. Am schimbat vorba:
— De ce i-ai supărat, mă, pe tata şi pe mama? A
răspuns mirat: eu, mă? Când i-am supărat?
— Oho, de câte ori (a făcut ochii mari). Ai uitat
excursia de la Piatra?...Faza cu…Mormăie cu
ochii-n pământ: daa!... mi-aduc aminte…
— De ce, mă, de ce?
— Aşa… ca să-ntrebe proştii.
Ei, spuneţi şi dumneavoastră, nu merita cârpit?
L-am iertat. Că a rămas tot mic. Dar, eu?... Eu
m-am făcut mare după atâţia ani trăiţi?.. I-am cerut,
oare, vreodată, iertare mamei, atunci când am
supărat-o?... Când am supărat-o? Că nu mi-a spus
niciodată. Nici atunci când spunea că mă omoară
cu mâinile ei. Doar ofta şi ţinea supărările în ea. Şi
atunci se ducea la focărie, aprindea focul pe vatră şi
rămânea cu privirile agăţate de rotocoalele de fum
care se ridicau spre horn. Aşa am surprins-o odată
şi am întrebat-o: la ce priveşti, mamă?
— Ei, na, a zâmbit ea, la fumul ăsta, care se duce
şi nu ştiu und’ se duce! Avea ochii umezi…
Dar odată, a răbufnit… Era prin anul 50 al
secolului trecut. Mă făcusem un adolescent, de!
Citisem câteva cărţi comuniste şi începusem să cred
că sunt deştept. La masă, gura mea se trezeşte că
vorbeşte, fără nicio comandă de la creier:
66
AXIS LIBRI
— Bă, ştiţi ceva? Eu nu mai cred în Dumnezeu,
pentru că… nu există Dumnezeu.
Au încremenit toţi, cu îmbucătura-n gât.
— Cum aşa? a-ntrebat palid tata.
— Uite-aşa! am răspuns eu, cu deşteptăciunea
şiroind pe nas, pe gură, chiar şi prin urechi. Am citit
câteva cărţi despre materie. Ăhăă! Dac-aţi şti voi
câte cărţi am citit! Romanul „Aşa s-a călit oţelul”,
Istoria partidului bolşevic. Da’ câte cărţi am citit
eu…
— Te-ai deşteptat, carevasăzică! a murmurat tata,
lăsând lingura-n farfurie. Mama nu a spus nimic.
S-a sculat de la masă… În focărie aveam o nuia
după uşă, cu care băteam covoarele. A intrat în casă
cu ea şi s-a năpustit asupra mea… Dădea cu sete.
Aşa cum o ştiam de la prăşit la vie, când dădea cu
sapa ca să stârpească pirul şi pălămida. Nu scotea o
vorbă, doar icnea. Dar şi eu m-am ţinut tare. După
fiecare lovitură scoteam doar un „ă!”, scurt. Tata s-a
speriat şi a strigat: Ce-ai, fă? Ai înnebunit?
— Nu eu, mă, ăsta a înnebunit! Eu l-am făcut
creştin şi cărţile otrăvite l-au făcut diavol. Gâfâind,
m-a întrebat: acum, crezi în Dumnezeu, mă?
— De ce să cred, dacă nu există?
A-ncetat să mă mai bată. A aruncat nuiaua şi s-a
dus în camera alăturată. Am crăpat uşa să văd ce
face. Plângea şi se ruga la icoană, unde Mântuitorul
se ruga în grădina Ghetsemani. O vreme nu mi-a
mai vorbit, dar mi-a dat să mănânc, rufe şi haine
curate. Cred că mă iertase şi aştepta ca Domnul
Hristos să-i împlinească ruga. A fost răbdătoare, că,
până la urmă, i-a îndeplinit-o.
— La faza asta, nu mă mai chemi, mă? Am
tresărit. Cu mâinile în buzunare, pişicherul meu de
EU îmi râdea-n nas: he, he, he, te credeai marele
deştept, că ai citit şi tu vreo trei cărţi proaste. Adică,
erai băiat mare, de! Ia să-mi faci pantofii cu cremă!
Nu l-am mai cârpit, pentru că ştiam că mama
m-a iubit întotdeauna. Nimeni nu ştie cât îşi iubesc
mamele, băieţii!...
Când am terminat facultatea, am trecut pe-acasă
şi le-am spus că plec cu serviciul la Galaţi.
— Aşa departe? a oftat mama. Şi noi… când te
mai vedem?
— Fii fără grijă, i-am spus nepăsător, o să vin şi
pe-acasă. Din când în când.
A oftat din nou, privind în gol: din când în când…
din când în când… Am liniştit-o, spunându-i că am
găsit o fată frumoasă „din părţile alea”, căreia i-am
promis că mă-nsor cu ea. Aşa, da! s-a înseninat.
AXIS LIBRI
După ce am ajuns la Galaţi şi am văzut câte fete
frumoase erau la în treprinderea unde lucram, am
cam uitat de promisiunile făcute „fetei frumoase”
din Bucureşti, în ultimul an de facultate. Adică…
am amânat cererea-n căsătorie, gândindu-mă să mă
mai bucur de plăcerile tinereţii. Dar m-am pomenit
cu scrisoare de la mama: ce faci, mă, cu fata aia, nu
te mai însori? I-am răspuns în doi peri: o să mă-nsor
eu! Am primit un răspuns rapid: auzi, tu? Eu te-am
făcut un om, mă, nu o tinichea! Dacă i-ai promis
că te-nsori cu ea, apoi, nu mai amăgi fata, însoară-
te cu ea imediat! Atârnăule! Mereu ai atârnat, când
trebuia să faci ceva. Însoară-te, că!... M-a amuzat
teribil. Nu-mi mai spunea că mă omoară. De, acum
eram mare! Însă, chestia cu „atârnatul”… cam avea
dreptate. Aşa am fost mereu. Totdeauna am lăsat
pe grăbitul timp să-mi tragă preşul vieţii de sub
picioare.
Când m-am dus acasă cu mireasa, a chemat-o
deoparte şi a-ntrebat-o: ai, fa? Îţi place de băiatul
meu? Îmi place, mămico! Da’, el te iubeşte? Mă
iubeşte! Şi eu îl iubesc. Aşa! Să vă iubiţi, mamă!
Mereu să vă iubiţi!
De atunci, soţia mea nu a avut niciodată soacră,
ci o a doua mamă, simţindu-se iubită de ea, ca şi
mine. Deşi, nu i-a spus niciodată că o iubeşte.
Împlinise doar 73 de ani când s-a îmbolnăvit
de cancer. Aflase chiar în luna când trebuia să facă
nunta primul ei nepot de la Bucureşti. Doctorul
îi spusese să facă imediat operaţie. Ea ne-a spus:
lasă!... după nuntă, să nu-i stric fericirea. Dar era
prea târziu când s-a internat. Am alergat într-un
suflet la Bucureşti. Am stat de vorbă cu ea până la
miezul nopţii. Calmă, mi-a spus că nu mai scapă.
Mi-a derulat tot filmul vieţii ei, cu momente mai
mult triste, deşi mi-a spus, zâmbind senin: ştii ce,
mă? eu am fost fericită în viaţa asta. N-am realizat
prea multe, dar am fost fericită cu tac’-to…V-am
făcut pe voi… Am făcut şi o casă frumoasă…dar
au venit comuniştii şi ne-au stricat rostu’…ne-
au sărăcit… ne-au chinuit… dar până la urmă,
v-aţi făcut şi voi un rost… vă iubiţi, aveţi şi voi
copii… asta e important. Însă… viaţa asta e aşa de
scurtăă… E, asta e! Toţi murim. Acu’, o să mă duc
şi eu…
A doua zi dimineaţă, doctorul mi-a spus că
s-ar putea să n-o opereze: pe lângă cancer, mama
dumitale suferă şi cu inima. Nu cred că rezistă.
— Mai bine, mi-a spus cu un calm dezarmant,
hai acasă! Barem mor pe patul şi pe perna mea.
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
După trei luni, soră-mea îmi dădea telefoane
disperate: vino repede că mama moare! Are dureri
cumplite. Era sfârşit de an, cu inventare şi lucrări
de închidere, când lucram până noaptea târziu.
Directorul îmi spusese că nu mă poate învoi, până
nu terminăm lucrările. Am dat telefon să mai aştepte
cu moartea. Şi soru-mea i-a spus să mai amâne.
— Bine, mai aştept…dar să vină. Nu pot muri
până nu vine, chiar dacă mă chinuie durerile.
Trebuie să-l văd… Să-i văd… După câteva zile: dă-i,
fa, telefon, că nu mai pot să-l aştept! Să lase treburile
şi să vină, că mor fără să-l mai văd.
I-am spus soru-mi că plec a doua zi. Bine, s-a
liniştit ea, da’ să se grăbească, să mă mai apuce, că
s-ar putea să plec fără să-l mai văd. A doua zi, sufletul
ei deja îşi făcuse bagajele, chiar de dimineaţă şi se
grăbea ca să părăsească trupul cel chinuit de boală
şi golit de putere. Sufla din greu. Chinurile o sfâşiau:
ia vezi, fa, de ce nu vine ? Mai dă un telefon!
Se prefăcea că dă telefon. O minţea: trebuie să
pice din moment în moment. Mai ai răbdare!
— Bine!... Respira din greu… din ce în ce mai
greu... Întreba din minut în minut:
— N-a venit, fă, ăla? Uită-te pe drum, poate
se vede! Când a auzit câinele lătrând şi gălăgie la
poartă, chipul i s-a înseninat. Sosise sora mea şi
cumnatul de la Bucureşti. Când i-a văzut, atât a mai
spus: şi… ăla?
— Vine cu trenul, mămico. Mai aşteaptă!
În acel moment a dat ochii peste cap şi mâinile
i-au căzut moi. Sufletul i-a părăsit trupul, obosit de
atâta aşteptare şi iubire zadarnică. Toţi din familie
m-au certat că am chinuit-o cu întârzâierea mea.
I-am privit chipul liniştit, cu ochii închişi şi mâinile
pe piept. Dar îi simţeam privirea plină de reproş:
Atârnăule, tot moşmondit ai rămas! Îmi venea să
urlu ca un lup căzut în capcană: iartă-mă, mamă!
Mă iartă, mămicuţa mea!... Ăst-am fost, ăst-am
rămas!
De multe ori când mă duc la biserică şi încerc
să aprind o lumânare pentru ea, flacăra se agită la
cea mai mică adiere. Semn că e supărată pe mine
şi mă respinge. Simt că mă podidesc lacrimile, dar
mă abţin cât pot. Este lume-n jurul meu. Atunci
ţip în gând, să se-audă până-n străfundul cerului:
mă iartă, mamăă! Şi iubeşte-mă aşa cum m-ai iubit
toată viaţa ta, chiar dacă te-am necăjit de atâtea ori!
Flacăra se linişteşte, semn că mama a primit lumina
sufletului meu. Şi m-a iertat. Ea mă iubeşte şi Acolo,
pentru că tot copilul ei am rămas.
67
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Cutia de rezonanță

O clipă de lac

C hiar plecăm la
pescuit! Intru pe
bac cu nervii încordaţi.
pentru o ţuică adevărată. O boare de mulţumire se
aşază peste noi doi, cei interesaţi.
— Nu mâncaţi ceva?... întrebă neinspirat
Până mă poziţionează la cumnăţica.
locul meu mă trec toate — Încetează, zic, nu avem timp. Pentru noi
năduşelile. Sfârşitul lui fiecare minut contează. Manda, tu nu înţelegi care-i
iulie este nefericita noastră magia pescuitului! Să simţi un peşte vibrând în
perioadă de escapadă. undiţă merită tot sacrificiul!
În fiecare an două zile — Bine, vă aştept la ora unu cu masa pusă.
de pescuit la Băltenii de Ne schimbăm în grabă pe unde apucăm. Eu am
Sus, unde fratele meu nimerit în bucătăria laterală. În timpul „travaliului”
Viorel Crăciun şi-a amenajat o căsuţă, a caut disperat unde Radu ţine sticluţe stinghere cu
scriitor
devenit o rutină. ţuică. Cu o mână trag pantalonii de camuflaj pe
Nu ne pupăm în bot ultimul crac, iar cu cealaltă… camuflez uşa şi trag
să nu ne stricăm botul, dar ceva intim ne leagă cu nesaţ două - chiar patru - înghiţituri de parcă
misterios. ar veni sfârşitul lumii. Ochii ieşiţi din orbite ca
După o acostare cu zgâlţâituri cânt hazliu: „Tu, doi melci se lipesc de lentilele ochelarilor. Sunt
Zaclău, tu, Zaclău”, iată c-am venit! strigat insistent din curte, dar nu mai am aer să
— Încetează. răspund. Căldura prostească îmi încetineşte orice
— Mamă, am trecut Dunărea. raţionament. Frăţiorul se uită hazliu la noi. Îmi dă
— Doar n-ai trecut… Rubiconul! cheia bărcii, ramele şi indicaţiile pe care nu le mai
— Au, ce clasică eşti. ascult. În vânzoleala asta nebună nici nu ştiu când
— Am o stare de stres ce nu-mi dă pace. Ne-am am plecat spre lac.
umplut de undiţe, cisme şi mii de alte daravele c-am Am în cârcă două rame grele, un bol cu momeală
sufocat ditamai break-ul… dar groaza de a atinge şi apă. Apa am încercat s-o înlocuiesc cu bere. Am
nămolul nu m-a părăsit. Te rog doar atât: orice dar pierdut la vot.
fără nămol! Mergem uşor, că mergem la vale. Nevastă-mea ţine
Mai trag din muci şi mă înscriu la o viteză câteva undiţe răjghinate de umple tot drumul. În
constantă în traficul deja aglomerat. Raiul visat faţa lotcii Lenuş scapă beţele din mână. Până la barcă
aseară se înpotmoleşte în „fixaţia” nevestei. Boală sunt doi metri de nămol. Arunc tot harnaşamentul
grea! în barcă şi o descui de la gardul de nuiele. Mă întorc
Drumul spre Tulcea nu-mi provoacă nicio la… uscat să transport consoarta. Pregătise câteva
nedumerire. Îl ştiu pe de rost. De la Isaccea au scâncete, dar o apuc scurt de fese şi cu ea în cârcă,
început telefoanele. gemând uşor, o transfer în barcă.
— Venim, venim, nu scăpaţi de noi! Din tinereţe am învăţat să trag la rame. Mă
E doar un telefon de control. deplasez uşor. Pentru că nu aveam mult timp
Trec de Tulcea, acest oraş încâlcit şi opresc hotărâm să staţionăm lângă un stufăriş apropiat şi
la capătul lui - dinspre deltă. Cutiuţele de râme să ne legăm barca din ambele părţi.
proaspăt cumpărate le dosesc la umbra puţină care Căldura vine nebună. Toate mişcările încetinesc.
o mai găsesc în maşină. Au trecut doar câteva minute şi am rupt undiţa cea
Am ajuns! Pupări cu chiote. Radu, fratelo, îmi ia mai bună agăţând-o sub o frunză de nufăr. Din
din bagaje cu ochii „mânjiţi” de semnul întrebării. apa asta clocită deja nu poţi scoate decât câţiva
Dau din cap scurt spre dreapta. Rânjeşte pozitiv. centimetri de solzi lipiţi la un cap ce pare a fi de
Am trecut pe la Niculiţelu, conform înţelegerii, peşte.

68
AXIS LIBRI
— Hai să mergem, nu se poate
respira.
— Ce ai cucoană, eu am venit
să admir lacul. Ne întoarcem la
ora stabilită.
— Tu nu vezi că nu mai ai cu
ce pescui?
— Inprovizez eu ceva. Sper că
nu vrei apă.
— Chiar vreau.
— Am uitat sticla la soare, mai
are puţin şi fierbe. Tu pescuieşte,
firfirici cum sunt, că la anul nu ştii
dacă mai vezi nuferi.
Aşează undiţa uşor în interiorul
bărcii. Semn rău!
— Am ceva să-ţi spun.
— Tu pustie, pe căldura asta!
— Viorel, să nu mai faci figura
de anul trecut cu vecinul Vania.
Mai clocit decât apa din bidon, mă revolt
nedumerit. În spatele gardului dinspre Dunăre,
Radu are un vecin - Vania. Lipovean clasic, să zic
aşa, cu părul şaten pârlit de soare, calm la vorbă şi
la gesturi.
Aproape regulat când are musafiri frate-miu
apare peste gard cu o pungă de plastic ponosită
plină de caraşi proaspeţi. Ştie că de aici îşi ia zilnic
porţia de ţuică, combustibilul tuturor pescarilor.
O căţea jegărită, neagră, cu o pată albă în bot are
cuşca lipită de gardul despărţitor. Mirosurile de la
grătarul limitrof o înnebunesc. Chiţăie rotind lanţul
în jurul gâtului până la sufocare. Nevasta lui Vania,
zbârcită şi cocoşată la nici patruzeci de ani fuge prin
toată curtea cu şi fără folos, clănţănind bezmetic
pentru orice lucru care nu-i convine. Când începe
„repertoriul” căţeaua o acompaniază instantaneu cu
lătrături scurte şi ascuţite.
Lipoveanul, cu vocea lui de bas, întrerupe
„circul” din curte cu un sever: „Taci dracului din
gură”! Liniştea se aşează pe tăpşan. Cinci minute.
— Care figură, mamă?
— Când stăteai la masă pe veranda, tu, cu berea-n
freză, strigai spre gardul vecin formula magică pentru
linişte.
— Ai văzut, întâi a tăcut căţeaua şi apoi cealaltă!
— Mă laşi, vecinul când te-a văzut azi - ca speriat
de bombe- l-a chemat la gard pe frate-tu şi l-a rugat
să nu mai intervii că deja a trecut la lucruri mai
grave. Ultima soluţie a rămas… bătaia.
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
— Unde ai văzut tu lipovean cu simţul umorului?
Încerc să improvizez o undiţă din bucăţi.
Borboane de sudoare picură din nas pe genunchii
goi. Întind vârful undiţei spre Lenuş să-mi lege
cârligul. Vede mai bine.
Privesc fără reacţie ţânţarul aşezat pe picior. Suge
dobitocul până la neputinţă. Umflat, de abia îşi mai
ţine echilibrul. Suflu uşor peste el şi cade ca un
bolovan în apa sălcie din fundul bărcii.
— Boul bălţii, zic încet doar pentru mine.
— După cum planifici partidele de pescuit...
— Vorbeam de gândacul ăla negru care ţi-a in­
trat în cismă.
Pun o ultimă râmă. Moleşit de căldură mâinile
nu mă mai ajută şi nimeresc în stufărişul din faţă.
Trag în stânga şi dreapta. Cârligul se propteşte mai
abitir. O smulg supărat pe soartă cu toată puterea.
Am rămas cu băţul gol înjurând lipoveneşte. Singura
pe care o ştiu pe ruseşte.
— Hai să mergem!
— Ce ai madam, nu mai am undiţă dar mi-a
rămas lacul. Aici e atâta linişte. Închid ochii şi parcă
intru în transă. Vântul uşor mişcă plăci de argint
pe suprafaţa apei ca pe nişte licurici de ziuă. Un
răţoi colorat împinge cu ciocul agresiv consoarta
în stufăriş. Nu se aştepta să aibă martori. Broscoiul
care mi-a urmărit în ultima vreme pluta roşie e
acum satisfăcut. Ţine în gură o libelulă expandată.
Ochii bulbucaţi indică tuturor că pe acest lac el este
şeful. Cu ultimul băţ fără fir îi trag una-n cap.
— Hai să mergem că te-ai tâmpit de tot!
69
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
— N-a venit încă ora, păpuşa lu’ tata.
Mirat, o privesc cum îşi strânge undiţa şi o aşază
în barcă.
— Dacă tot mai e ceva timp să mai discutăm de
una, de alta.
— De alta, că o ţii una şi bună cu băutura.
— Acasă n-ai timp să mă asculţi şi fugi la celălalt
televizor. În maşină n-am voie că încurc circulaţia.
Aici e locul cel mai potrivit!
Mă ridic în picioare să mă desmorţesc un pic.
Nu trece dracului nimeni să-l salut; să-i fac o bezea.
Natura a intrat în moarte clinică, dar nevastă-mea
mai are putere să vorbească.
— Te rog să nu mai bei atâta bere până la miezul
nopţii.
— Ne vedem şi noi o dată pe an...
— Când vin aici, în cele două zile, nu dorm decăt
câteva minute.
— Pentru un pescuit frumos se fac sacrificii...
— Stăm în aceeaşi cameră de opt ani. Te scoli
din oră în oră să te duci la budă. Aprinde naibii
lumina că mereu te împiedici de dulap de i-ai luat
smalţul.
— Ce vrei, mamă, gură mare „versus” vezică
mică!
— Băi omule, de opt ani n-ai învăţat că uşa se
deschide spre interior?
— Cum nu.
— Atunci de ce împingi încontinuu în cealaltă
parte.
— Din cauză de urgenţă! În cele din urmă îmi
aduc aminte.
— După ce-ai sculat şi orătăniile vecinilor.
— Mai ai ceva de reproşat?
— Nu mai pot să dorm. Mă uit după tine unde
vrei să ajungi.
— Păi ce, nu-mi ştii destinaţia?
— Ba da, dar nu foloseşti cărarea dreaptă de
beton până la wc.
— Merg după urechea internă. Drumul drept mă
ameţeşte!
Îşi lasă mâinile în poală sfârşită de toropeală.
După o pauză lungă scot „marmelada” dintre noi şi
fără s-o gâdil sub bărbie, o întreb:
— Dar vine o vreme când dormi şi tu, mami.
— Vine pe naiba! La trei şi ceva încep guguştiucii.
La patru e ora cocoşilor. Gâştele lui Vania fac
rondul grădinii impulsionate de căţeaua aia zdrelită.
Zgomotul se transmite peste drum. Cârduri de curci
cloncăne până în zori...
— Gata, e timpul să plecăm.
70
AXIS LIBRI
Trag cu ultima suflare de vâsla care ne lipeşte la
gardul de nuiele. Faţă de dimineaţă uscatul a mai
cucerit patru, cinci metri. Crucită, Lenuş nu mai are
nici o reacţie.
— Natura a hotărât! încerc să-i explic unei
„mumii” fără piramidă.
Mă uit nefericit la distanţa până la mal, dar
îmi revin primul. Pun cizmele verzi în picioare
şi reduc lamentaţiile nevestei care indică, fără
glas, cu mâna spre locul uscat. Sar din barcă şi-i
ordon sever să se agaţe în spinarea mea. Stă în
expectativă. Îşi pune cizmuliţele roz-bonbon cu o
încetineală revoltătoare. Îmi vine să vomit numai
cât le văd. Aştept „povara”. Glodul mai are câţiva
centimetri să-mi inunde cismele. S-a urcat în sfârşit
în spatele meu. Era mai „pufoasă” acum câţiva ani.
Instantaneu m-am afundat încă zece centimetri.
Râd ca o vită. Scufundarea continuă. Barca nu mai e
atât de aproape să las „bagajul”. Simţind panica din
glasul meu, Lenuş cere disperată s-o întorc. Fac o
piruietă conform instrucţiunilor. Mă strânge de gât
ca pe ultimul colac de salvare. Sufocat, cad pe spate
cu „marfă” cu tot. Trei secunde de linişte totală.
Eliberat de povară am un foarte scurt moment de
satisfacţie. Foarte scurt. Am zis să râd ca în copilărie
când ceva ni se întâmpla neobişnuit. Mi-a trecut.
S-a desprins mai repede din mocirlă ca mine. Cu
cismele ei, tot roz, a reuşit să ajungă la drumul cu
macadam. Eu am renunţat la cisme, undiţe, peşti
din barcă, să-i iau urma. Apuc să iau cele două
rame şi cheia bărcii prinsă într-o plută rotundă de
setcă. Cu picioarele acum goale sufăr îngrozitor.
Pietricele ascuţite îmi sfâşie tălpile. Am s-o ajung
într-un târziu. Lutul din spatele ei, din păr până la
tălpi, începe să se usuce. O strig să se oprească să
ne mai aranjăm. Crăcănat peste grohotişul colţuros
încerc să ţin ritmul. În nădragii îmbibaţi cu noroi
care-mi stau să cadă transpir abundent. Vulcani
noroioşi în miniatură plesnesc scandalos unde nu
trebuie.Trecători locali întorc capul zâmbind. După
eforturi disperate o ajung la poartă. Oricum nu ştia
s-o deschidă. M-am apropiat de ea şi ne-am privit
în ochi. „N-o să facem din asta o tragedie” i-am
transmis sever din priviri. Am intrat după sforţări
chinuitoare ale balamalelor grele şi ruginite. După
doi paşi s-a oprit să priceapă unde poate descărca
„blestemăţia” de pe ea. Variante puţine.
Cumnăţica Manda întoarce ultima porţie de
friptură pe grătar şi fără să ne privească strigă
cristalin:
— Ei, cum a fost?!
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță

Poeme

Partea nevăzută Fără de hotare

În vale Că de nu s-ar afla
o adunare de bolovani nu s-ar povesti
mai la vale ce a fost cine să creadă
un flăcău cu ispita-n brațe ce a urmat nu te privește
dincolo hăt de vale se făcea cum o apă mare
holograma visului roade pe la subțiori
pe acel fecior din stâncă
Mușcata ce a fost cine să nu creadă
Mușcata din fereastră de nu s-ar povesti
Valeriu Valegvi e pe placul ce a urmat doar te privește
poet amiezilor colcăind și de nu s-ar mai afla
în trup survol despre acea apă
peste zile și nopți. fără de hotare
rătăcește
chipul vârstei de aur
prin venele constrânse Doar muzici
să dea piept cu sângele. Doar muzici nalte
capătul e departe dinspre mările din sud
ecourile scad și cum alergi pe întinderea lor
în apropierea morții nu știi să răspunzi
(într-o zloată atâtor răsărituri
de zgomote contempli mai vine o maree din spate
locul nașterii) amiezi amiezi

71
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
precum o invazie
de lăcuste dezorientate
Printre rânduri
Printre rânduri doar printre rânduri
ale asfințitului eresuri și câte
și mai câte nonsensuri alese
pe sprânceană tot aduni
flăcău tomnatic
lăsați-l în seama noastră ciripesc
păsări vesel pe la colțuri
nu-l atingeți nici măcar
cu ironia unei nopți șoptește
convins şi ultimul cerșetor
din pustiitul oraș
Duce-m-aș
Câte oare se vor mai naște
în bătaia crivățului?
mai mult decât șoimul
îmi place al tău trup
să-l cutreier în trena simțurilor.
cine-mi spune dacă odată și odată
vremurile se vor toarce fără cusur?
mai puțin decât toaca
înverzită-n dimineți
zâmbetul tău îmi zice
să nu mă duc în cele șapte zări.
duce-m-aș cu spor
Senectutea liniștii
Să fi încercat
a zâmbi urii
ce fumegă între noi
să fi spus
drum bun
câinelui din tine
aburii proiectelor
împleticitu-mi-au mersul
pe drumul desfundat de ploi
te-am urmărit atent
să nu risipești ceva
din senectutea liniștii
Respirația unui yoghin
Dacă peisajele aspirate de ochi
nu s-ar molipsi
72
AXIS LIBRI
de răzvrătirea celui
uitat printre contemporani
(o neșansă pentru ochii
asurziți din loc în loc
de avalanșa dimineților).
peisaje invocate adesea
în respirația unui yoghin
și tu cu nerăbdarea de a nu uita
mai mult decât o albină
E toamnă
Devii pe zi ce trece
o pasăre cu zborul întors
spre înăuntru
te uimesc
plăsmuirile clipei
din viitorul învecinat
prin preeriile memoriei
faci un gest
de lehamite
și bătăile din aripi ale șoimului
cum se-adună
într-un cerc magic
și sângele
cum se-ngroașă
în venele comunicante
e toamnă toamnă toamnă
pentru totdeauna?
Cuvinte în zadar
Ingrat
e cel care moare
înainte să meargă desculț
pe versanții imaginari dar
și cel care râde
după toate regulile
haiduciei printre eresuri ehei
ingrat
e cel care așteaptă
cu emoțiile-n gât
până către foarte târziu
nașterea primului poem
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță

Poeme
CHEMARE NOSTALGIE

Trec anii fără să se- E noapte-acum şi dorul mă cuprinde,

ntoarcă, Singurătatea îmi şopteşte-ncetişor,
Trec luni în şir, trec nopţi Tu eşti departe, dar te văd oriunde,
şi zile, Şi-aş vrea să vii, să ma săruţi cu dor.
Îngândurat şi singur sunt
de parcă Se-aud acorduri de chitară,
M-am exilat printre Ce mă-nfioară ca mai ieri,
aceste file. Tu îmi revii în gândul meu
Victor Dumitriu Ca-n serile cu primăveri.
poet Pentru tine exist şi pentru
al tău chip, Nu mai respect a versului cadenţă,
Plin de mistere şi de gânduri tăinuite, Tu mă-nţelegi chiar dacă mai greşesc,
Mă nasc din nou şi parcă mă-nfirip, E şi firesc, e doar adolescenţă,
Când te revăd în clipe fericite. Ce mult, ce mult te preţuiesc!

Ciudaţi suntem şi nu-mi pot explica, Mă uimeşte trecutul cu-atâtea frumuseţi,

Cum pot să sper de-atât-amar de vreme, Mă regăsesc nostalgic prin cetate,
De ce m-alungi din calea ta Încerc să fur condeiul olimpilor poeţi,
Şi nu-mi laşi inima să te mai cheme? Şi să îmi fac din orice om un frate.
20 iulie 1990, Galați
Compun acum, gândindu-mă la tine,
Tu eşti departe şi poate vei fi mereu,
IUBIRE Te voi păstra cu grijă, bine
În tainiţele sufletului meu.
IUBIRE, tu eşti zbor de vis, 30 iunie 1989, Buzău
Pe aripi de speranţă şi credinţă,
Tu calea eşti spre paradis,
Tu eşti virtute şi voinţă. MĂRTURISIRE

IUBIRE, nestemată sfântă, În noianul de griji care mă înconjoară,

Tu luminezi suflarea toată, Cu glasul stins, pe-un pergament şi cu o pană,
Şi farmecul tău mă încântă, Voi încerca acum, întâia oară
Făcându-mi viaţa mai curată. Să meditez la cuvântul  « mamă ».

IUBIRE, eşti parfum divin, Mă fură gândul redeşteptând o amintire,

Trimis în sufletul ce plânge, Pe unde spirituale, în ceasuri de amurg,
Tu lupţi mereu cu al meu chin Învie glasul mamei prin versuri de iubire,
Şi-mi cureţi rana inimii de sânge. Dar gura mi-e-ncleştată şi lacrimile curg.

IUBIRE, sora mea cea bună, Tot ce-ai făcut cu dragoste fierbinte,
Izvor de bunătate şi iertare, De mic copil când somnul mi-l vegheai,
Primeşte-mă în seri cu lună Când îmi spuneai să fiu băiat cuminte
Şi paşii du-mi pe-a Ta cărare. Şi doar pe ochi din când în când mă sărutai.
13 martie 1991, Galați
73
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Cum pot să uit când tu m-ai învăţat,
Să stau ca tine în genunchi, smerit,
Cu mâinile împreunate să mă rog curat,
Să mă închin pios spre răsărit?
Şi-acum cu dor îmi amintesc,
De chipul tău de zâmbet plin,
Eu doar pe tine te iubesc,
Şi cu recunoştinţă-n faţa ta mă-nclin.
Mi-e inima plină de iubirea ta, mamă
Şi mă întreb mai sincer ca oricând,
Cu mâna dreaptă pe-a sufletului rană:
Ce mângâiere să-ţi aduc acum când plâng?
O lacrimă, un zâmbet, o speranţă,
Un suflet mare pentru mine eşti,
Tu ai ceva divin vibrând cu rezonanţă,
În universul liturghiilor cereşti.
Pentru mine rămâi mai mult decât un sfânt,
Şi îţi voi preţui iubirea-n chip sublim,
Un vers stângaci şi-un dulce cânt,
În semn de mulţumire acum eu îţi închin.
14 februarie 1989, Buzău
ADEVĂRATA IUBIRE
Într-o sală superbă
Din Teatrul Foarte Mic
Se dă o luptă acerbă,
Ori viaţă, ori nimic.
Un singur trist actor
Străbate-ntreaga piesă,
În sală-i doar un spectator,
Un dulce zâmbet de prinţesă.
Actoru-şi maschează tristeţea,
E dramă în sufletul lui,
Îşi caută iar tinereţea,
Pierdută în actul întâi.
Priveşte în jur, marţial,
Se face că-i sobru şi rău,
Dar fata-i citeşte-n final
Iubirea din sufletul său.
E clipa de luptă finală.
Coboară uşor de pe scenă,
74
AXIS LIBRI
Îşi pune costumul de gală
Şi-ncepe iubirea eternă.
30 martie 1991
DORINȚĂ
Aş vrea să mă topesc de fericire-n ochii tăi
Şi-o coroniţă să-ţi împletesc din florile de mai,
Pe-un câmp de fete plin şi de flăcăi
Aş vrea sărutul crud şi dulce să mi-l dai.
Aş vrea să ne ascundem prin păduri virgine,
Privighetoarea şi greierele să ţină loc de ceteraşi,
Iar eu voi plânge fericit că sunt cu tine,
Şi-n jurul nostru fi-vor mii de îngeraşi.
Păzi-vor ei pe veci iubirea-mi sfântă,
Seara-n amurg sub cerul infinit,
Inima mea în vers doar pentru tine cântă,
O serenadă lină fără de sfârşit.
24 septembrie 1990, Galați
ŞOAPTE
Vorbim atât de oficial
Ca la o bancă de schimb,
Când tu-mi aduci numai impresii,
Iar eu tăcut în jurul tău mă plimb.
Fac paşi neliniştiţi în jur,
Sunt sobru, parcă, sau doar par,
Tu vii cu sufletul plin de căldură
Din noaptea lumii fără de hotar.
Accept să fiu cu tine,
Să te-nsoţesc oriunde spui,
Dar sunt atât de rece,
Mă simt al nimănui.
31 martie 1991, București
ACROSTIH
Mirific vis de dor idilic mă cuprinde,
Intrus mă simt acum în lumea ta de vis,
Hoinar printre destine, pe aripe de vânt,
Alerg grăbit la tine cu sufletul deschis.
Eşti steaua mea polară şi-n versuri vreau să-ţi
cânt,
La țărmul mării însorite de valuri secondat,
Aş vrea iubirea să mi-o dai printr-un sărut de
neuitat.
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță

Poeme
Vis descendent pe ochii unui om.
Mai greu de pătruns aievea erau
Coboram în spirală zece Logica, Morala, Sinteza, Dihotomia
trepte, la stânga, Că toate se sfârșesc, sfârșind anatomia.
numai zece trepte. Mă
întâlneam cu un popă... În piață cumpăr castraveți, viață fără sentimente
O fi de la Biserica Sfântu’ murături, înjurături, griji și nevoi
Nicolae, ori poame aromate în ierbi violente
de la spital, îmi spun. Și, Și, pretutindeni, diviziunea unului în doi
urmărind spirala Învățam pe drumul dintre rău și bine
în pământ mă scufundam Cum se străbate cartea, rezemat de tine:
Ioan Toderiță într-un butoi pe loc, ori la pas
scriitor
cu săpun, în lumea de apoi. Desigur, ca-n Horațiu: Aurea mediocritas.
Când pasul al nouăsprezecelea sfârșea treapta
douăzeci, un bătrân cerșetor, cerșea în dreapta.
Acolo unde spirala făcea umbră și piatra mucegai, Noapte de vară
cu fața la soare, cu fruntea în rai.
Dați-mi... păr, pâine, dați-mi... Satana cu voi! Îmbrăcat de concert cu mine iar petrec
...cerșetorul stând ,,fix” Mâna Maicii Domnului evlavioasă,
pe lumea din ,,piață”, ca un obelisc. Presară ninsori de petale pe casă,
Am auzit cum fărâma de pâine uscată Și se destramă inima în trupul întreg.
din mâna mea i-a căzut rostogolindu-se pe fiecare
treaptă: Nu mă vrea! Nu mă vrea!
Aveam să întâlnesc și o bătrână, la mijlocul scării Neadormiții scriu poeme sonore...
Și un milițian într-o cămașă Greierul descântă cetatea sublimă...
de cioban, care-mi strigă: În cântec sfârșește și-ncepe o rimă,
— De unde vii, mă? Iar ceasul petrece destoinice ore.
— De la școală, încercai să mă apăr de o confuzie
eventuală
Nu se poate, n-ai uniformă și nici ecuson Inima recită sonete de Shakespeare
și nici insignă de utecist. Păi, nu vezi, dorm! Și mintea deșiră absurd joc secund. Trupul
de preț se răstoarnă, slăvind echivocul
Neliniști de strajă în ,,creste agreste” se-nșir.
De aur este calea de mijloc

Învățam, stând în picioare, la geam Spectacol de gală pe-ntinderi oculte

Vedeam din când în când grădina neudată Din cer se coboară o stea să asculte,
a soarelui tolănit pe maidan infima vioară, cu glas ancestral,
Și, o parte necunoscută, din câte ne arată a ,,gâzei” ascunse în ierbi de opal.
bătrânul lucifer, în materia creată.

Apoi săream, prin închipuire, un gard Tata și mama

în galaxie. Dovadă că citeam
Fizica. În care n-ai nevoie decât de — Tu nu știi să vorbești! Tu vorbești urât!
creion și hârtie, ca să spargi o lentilă Așa, cum ți-a dat Dumnezeu pofta de mâncare,

75
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
pofta de băutură.
Scuipi vorbele din gură
și atât.
Nu rumegi întâi învățăturile ascunse...
Nu guști otrava și mierea celor nespuse...
Nu le amesteci în cuvinte,
care să te pomenească de-acu’ înainte...
Așa se sfădea tata cu mama, vă jur.
Apoi, din șicană în șicană, din cusur în cusur,
se împăcau dormind pe prispă, sub Calea Lactee
ca-ntr-o placentă maternă, pangee
Tata uita ,,cuțitele” mamei, undeva,
în cana cu vin și în piept,
răbdându-și menirea de a fi bărbat,
certat pe nedrept.
Și făcea din sine, necuvântând, un sfânt
ce a vorbit, cândva, prea mult, în gând.
Sfertul de ceas
În cincisprezecimea ceasului-panoplie
s-a-ntâmplat să ningă cu veșnicie
Îmi cerșesc ființa dintr-un bob de ghindă
și din lăcrimarea clipei în oglindă.
Se enumeră, cu râvnă, pe sine,
sfertul de ceas circumzecime:
Unde, când, pe cine, care?
De ce? Cum?, cuvinte bizare...
La ce-ți trebuie alfabetul ce-l știi
când toate-s scrise în ziua dintâi?
Și o parte neconvingătoare, însemnată,
În ultima scrisoare recomandată.
Dovediți de mâna care i-a atins
în circumzecimea ceasului de piatră
Vinovați de viață poleită-n vis
Par a fi și alții, nenăscuți vreodată.
Tai fărâma timpului în două
E ora șapte, șapte treizeci
Întregul se divide în mii de poteci
Iar partea din parte e veșnică, nouă.
Silogisme
Oameni buni! Avem destulă pâine
pe ziua de azi. Nu vă-nghesuiți, fără temei...
76
AXIS LIBRI
Dar ei voiau să năvălească-n ei.
Ni se anunță o penurie de păcură
la nivel planetar. Nu-mi fac griji, să-nceapă...
Mașina mea se hrănește cu apă.
Un câine latră în bătătură
la un vecin, rătăcit în ea, de aseară...
Greu se separă omul de fiară.
Cartea își deschide o altă fereastră
Ca să privească în noi infinit...
Viața-numai-are o margine de-mplinit.
Mașini futuriste
Calculatoare și alte mașini futuriste
viața ne umple în... scumpe
Slujba mea de ,,trecere”, ținută de un capelan
într-o capelă de termopan
elogia în esență
o inimă de om flavescentă
Petrecem în cabarete nopțile-n delir
ignorând obârșia celor vii
mâncând din mâna unui fachir
împrumutându-ne conjuncția ,,și”.
Nu știe electronul desprins de atom
că sârma din sârmă avea o hibă:
magnetul ce transformă unda...
a vorbei simfonie, o va împlini hibridă
Mă-ntind în cântecul de chitară pe moarte
Inima să-mi bată în note picurate.
Iarba celestă
Migrau ierbile pe pământ:
iarba bălții, în baltă
iarba văzduhului, în văzduh
ierbile trupului, în trup
iarba cuvântului, în cuvânt
iarba ispitei, de a fi iubit
iarba păcatului neîmplinit
iarba din tristețea ce-n viață ne ține
iarba născătoare de rușine
iarba din fapta necugetată
iarba afrodisiacă.
AXIS LIBRI
Cânepă, cucută, ambrozie, mac
opiu și heroină în vrac
iarba panaceu
iarba înțelepciunii - eu
Calu’ își paște ochiul din iarbă
să vadă ce este
dincolo de descălecatul lui în grabă
câmpiile ierboase celeste
Și omul, ființă pribeagă
prin dracilă și măcieși suie
pe frunți de stele bătute în cuie
zăplazul în ceruri să dreagă.
Jertfit jovial
Jertfit jovial în hăuri jidovine
El din cer, pe pământ, se întorcea acasă.
Uitase un sărut pe masă
și inima-și uitase în obștime.
Privirea nu învățase linia dreaptă
ocolea omul și floarea șerpuit
ca un șarpe viclean încolăcit
pe tulpina amurgului de piatră.
Suflete de câine, suflete de pisică
lătrau și mieunau ce lume fericită,
în locuința de vară a unui om pe moarte
a unei gestații, mereu vegetate.
Exuberanță..., demult,
Inima mă urmărește, ca tata, în câmp
să-mi știe calul trupului slobod
în feeria de gheață a polului nord.
Spaimă, la vie
Așa, cu ochi albaștri ca sineala
era tata un uriaș, înspăimântat de mama
care avea ochi căprui
și părul ca pana corbului,
sprâncene drepte și groase de țărancă
și fără… de fecioară și maică.
Doar era o Basalâc din Babadag
Și creștea copii ca pe omul drag
Rușii, rușii-s de vină! Încet, încet ne iau tot!
Nu vezi cum ne păzesc la capăt de vie
din patul postului de pândă ca o năsălie
Stând pe rând cu binoclu la ochi
Să ne vadă cum ne descântăm de deochi
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Chiar și în pădure stă atentă pe noi
O mitralieră din ultimul război
Au acolo ascunsă cât pentru încă două
războaie mondiale, spuse tata, călcând în rouă...
Scrisoare
Uite noi, iubite Manole,
în afară de vacă și doi boi,
nu mai putem ține nimic.
Andone a vândut la târgul de joi
cățeaua cu tot cu potăi
ca să-și cumpere un alambic
că n-avea cum să-și fiarbă durerea din piept
că n-avea în ce să-și fiarbă supărarea
și o parte din vremea rea
vinul stat din fiert.
O! nu-i ușor să fii în viață
în iarna asta, fără fâneață!
Apoi, mama, se uită în ochii lui
cam tulburi pe dinafară și șui
Ei care cândva erau de culoare albastră
Azi, n-aveau curajul să o privească…
Uite, unchiul tău face pomeni cu găleata
Mai mult pentru cei vii. Pentru cei morți
le azvârlea în cimitir: Mă, voi ați fost tonți
de ați plecat în noaptea când vă înșela nevasta?
Conștiința timpului trecut
Apa era la mare preț, acolo în cer,
Și turta de făină de la o moară din...
îmi îmblânzeau setea și foamea dinăuntru
pentru a trăi încă un pas în mister.
În liniștea foșnitoare a sufletelor-toate
un ceas se zbătea departe-aproape
Într-o inimă smulsă dintr-un timp...
se desena, cu un compas, portretul lui Dumnezeu.
Mi-am ferit ochii de ghilotina soarelui din nuc
și urechile de necuviințele timpului trecut
,,Stai înăuntru!” auzeam șoapta-sfat a furtunii
ce se pornise în mine de la începutul lunii.
Un uriaș zdrobea în palmă, un bob de poamă,
pentru a se vindeca de strănut și... toană
Că marea izbândă a cerului e apa
din care se hrănește nesfârșitul și viața.
77
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Cutia de rezonanță

Poeme
greta oto nu avea copii pentru că îi aminteau de puii de leu
greta oto nu a fost femeie poate că nici pe ea nu se mai avea
nu a fost nici măcar ultima dată când am văzut-o
un alt concept de fizică îşi îmbrățişa hidro-delirul
cuantică luase forma apei
deşi ştim cu toții şi vorbea despre ea la persoana a iii-a
că era plină 
de singurătăți şi noyade
singularități ți-am zis 
că apa va profana 
Raluca-Maria Panait greta oto ținea la piept fiecare umbră fără contur 
elevă, Liceul Teoretic puii de leu şi nu m-ai crezut
,,Mihai Viteazul”, Caracal şi se temea
că îi va răni uită-te în jur 
nu la fel de mult nu-ți spun nimic 
cum se temea toți oamenii ăştia 
de eleroanele din ’72 care trec pe lângă noi 
prin noi 
greta ota ştia să-i coasă unui suflet căutând fiecare 
nasturii căzuți perfuzii 
ştia să gătească să calce şi să facă curat brichete 
dar nu ştia cum să facă toate astea şi carioci
pentru un copil
de fapt nu ştia nimic despre copii mie da 
aşa că îi lua şi pe ei îmi spun că 
îi punea la piept luna nu are cordon ombilical 
lângă puii de leu şi nisipul 
şi le cânta tuturor nu poate ascuți suficiente stele 
până adormeau îmbrățişați cât să primim toți 
un botez
greta oto ştia structura chimică a paracetamolului
ştia cum să amestece pastilele cu vodka  uită-te acum la mine 
ştia să împletească funii nu vezi 
ştia să taie vene că timpul meu respiră gazul sylviei 
dar nu ştia să taie sau să împletească inimi că îmi bat liniștea în cuie 
şi o atârn de pereți 
greta oto era o insomnie de sticlă ca pe un şarpe ce a muşcat 
şi umbla doar în cămaşă de forță din mărul putrezit

ultima dată când am văzut-o fiecare fum 

îşi îmbrățişa transparența fiecare noapte spoită sub retină 
undeva în apropierea digului taie cablurile 
şi cred că în îmbrățişarea aia dintre tine şi lumânare
ar fi încăput dintre mine şi pod
toți copiii şi puii de leu
dar cum ziceam sunt o arteră sângerândă 
greta oto sub cuțitele digului 
era plină de singurătăți şi singularități şi se închid spitalele 
nu avea prieteni pentru că îi aminteau se termină țigările 
de eleroanele din ’72 îngerii îşi vor înapoi 
cariocile
78
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
suntem singurele flăcări ce respiră zăpadă la tine în inimă nu mirosea nici a sânge nici a poezie
când m-ai întrebat  doar a iarbă crudă şi a ploaie de primăvară
cum aş vrea să mor iarna asta  am închis ochii şi am adormit lângă o respirație 
credeam că o să urmeze  care îmi lipea somnul de venele tale
nişte nopți la fel de previzibile  când m-am trezit balconul era deasupra cerului
ca o migrenă  cerul era deasupra ta
şi nu ți-am răspuns tu erai deasupra poeziile mele nou-născute 
care plângeau în continuare
de atunci şi așteptau să fie șterse de sânge
luna îşi tot sparge gheața  iar eu eram
între măsele  undeva
o scuipă în insomnii albastre dincolo de albastru
iar frigul devine de tine
un cuvânt topit pe retină şi de mine
respirasem atât de mult tu
dimineața  încât îl confundasem cu acel mâine
mă găseşti cu o jumătate de inimă  care m-a aruncat de la balcon
uitată în scrumieră 
un fel de fulg cu marginile arse  novocaină
şi-mi spui că ți-ai face injecții cu zâmbetele mele  când ne-am cunoscut 
ca să păstrezi mereu în vene  toți oamenii erau frații 
amintirea fumului câinelui orb
care mușcă din lună
dar eu nu îți spun niciodată  pentru că nopțile îi atârnă 
că nu mai ştiu să respir  prea greu sub pleoape
nici măcar când se crapă buzele stelelor 
că desenul nostru cu țurțuri  sufletele noastre
are cinci puncte cardinale  erau singurele care funcționau 
iar ultimul este o constelație de semne întrebătoare pe o doză infinită
de novocaină
probabil fumez prea multă zăpadă 
dacă mi se pare că doar la polul stâng  ți-am spus atunci
al eternității  uite
vei aprinde o ninsoare caldă am un strigăt albastru
închis în piept
deasupra în interiorul
eram hotărâtă să îmi arunc nopțile de la balcon unei bucăți de şrapnel
dar ai venit tu şi te-ai apucat să îmi povestești  uneori îl vopsesc 
de ce albastrul este un mâine care a respirat prea cu nuanțe invizibile
mult cer cu poezii
nu aveai nimic cu tine în afară de un zâmbet şi un dar după apare amorțirea
bisturiu  se deschide cutia pandorei
le-ai folosit pe amândouă ca să mă diseci ușa verde, 46 de ani
în toate modurile posibile şi imposibile hades mă întreabă 
la final aveam în interiorul inimii o sală de dacă mi-e frică
așteptare  de întunericul lui
din care se auzeau doar plânsetele unor poezii nou- şi o iau razna
născute
tu le ştergeai de sânge şi mi le puneai în brațe  mă strâng umbrele de gât 
eu plângeam când le vedeam  îmi număr pastilele cu pumnul
şi îți spuneam să le arunci de la balcon alerg pe deasupra apelor
odată am vrut să merg şi eu în interiorul inimii tale fără să mă înec 
am luat cu mine doar un zâmbet şi un bisturiu  văd tipi de peste 60
le-am folosit pe amândouă ca să te disec care se masturbează 
în toate modurile posibile şi imposibile în fața manechinelor

79
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Cutia de rezonanță
din magazine se face şi praf, şi blesteme
şi toate astea sunt şi vopsea pentru foarfeci
ca înțepătura unei albine pentru că nu ți-am scris niciodată ție
în locul unde te-ai tăiat înainte  deși ți-ai imprimat trupul
de 100 de ori peste fiecare cuvânt pe care îl voi rosti vreodată 
înțelegi? am scris mereu
pentru mine şi pentru sufletul meu
după asta ca o fantomă 
câinele orb a înghițit toată luna care se întoarce din morți 
şi-a lăsat un dinte pe cer pentru a-şi privi asasinul în ochi
oamenii nu au mai fost niciodată  cu diferența că
frații lui eu nu am părăsit niciodată
le-au crescut nopți sub pleoape  locul crimei
au continuat să creadă
că luna apare când sufletele nu
își înfig seringa pentru anestezie De când te-ai aplecat
în ochi peste vară
şi ai înfipt țăruși 
iar tu ai fost singurul care a știut  în nopțile impare,
că luna & câinele & oamenii  existența mea
erau toți silabe este 
din întrebarea despărțirea în silabe
la care nu mi-ai mai răspuns  a poemului despre tine
niciodată pe care nu apuc
niciodată
same old story să îl scriu până la capăt,
am strâns în poemul ăsta  pentru că
toate verile pun mereu
care s-au legănat  gânguritul pruncilor
între coastele mele şi puroiul 
fără să le pot atinge în același sac incolor,
toate supradozele înnod
paharele cu alcool şi mă aștept 
țigările, urletele ca nimeni să nu îl desfacă,
cuvintele psihiatrilor dar tu
care spun aștepți de fiecare dată
că rămânem blocați  undeva la marginea minții mele, 
la vârsta traumelor noastre îmi speli cămășile de forță
cărțile de psihologie  şi când încerc 
care nu consideră persoane să mă aplec peste sufletul tău,
bebelușii şi bolnavii psihic să-ți înfig silabe
le-am scuturat de naftalină în anii pari,
şi ți le-am înfipt în spate desfaci nodurile
iar în loc de cuie cu un singur cuvânt,
am bătut lacrimi şi atacuri de panică cel pe care nu ți l-am zis niciodată
doar ca să știi  şi-mi legi fiecare silabă
şi să nu mă mai întrebi niciodată  cu faşe de tifon.
de ce
pentru că
identitatea e o pânză de păianjen 
în care sunt agățați
N.R.: Raluca-Maria Panait a obținut Marele Premiu la Concursul
toți oamenii mici
de creație literară „Scriitori de ieri, de azi și de mâine”, ed. a XI-a,
care se joacă de-a oamenii mari din cadrul Festivalului Internațional al Cărții „Axis Libri”, Galați, 5-9
pentru că iunie 2019.
sângele se face apă

80
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță

Poeme
Ardere
Îmi ard genele Noapte fără stele
O sută de lacrimi de graffiti E noapte fără stele
Şi încă mii de drumuri spre Mă izgoneşte întunericul...
iris...
Alerg pe câmpuri
Distrug miracole, Îngheţ focuri
Atârn vise. Merg pe frânghie
Stau în umbre, Leg şireturi.
Pierd gânduri scumpe.
Petra Mirică-Bobiț Aud lupii
elevă, Școala Gimnazială
Nr. 28, Galați Trag sfori, Sparg pahare
Inventez păcate. Fug de lume
Arunc cu zarul, Calc în altare.
Paralel cu fapte.
Stau sub lună
Pierd iubirea Ard memoriale
Câştig veşnicia... Cânt cu chitara
Visuri minimale.
Modern
Ştiu atât de multe Atârn de cruce
Metafore cosmice, Las ochiul să se culce.
Când în autobuz
Stau Rugăminte
Cu genunchii împreunaţi Nu mai aştepta
Şi la căşti În nicăieri,
Îi aud Căci eu te aştept
Numai pe criticii mei. La frontiera
Flori ofilite Dintre apus şi răsărit.
Lângă cărţile mele
Fără titlu. Te aştept
Flori ofilite Ca pe un refren,
Lângă măştile prietenilor mei. Notele mele preferate
Îmi strâng visele Dormitând
În cufăraşul de pe jos. În linia ta melodică.
Ele se fac
Din ce în ce mai mici Încă te aştept
Cu fiecare lacrimă. Într-un catren
Am umplut Ascunsă în câteva cuvinte
Norii cuvintelor Pe care
Cu cerneală albă Numai tu le înţelegi.
Să nu vadă nimeni
Albul adevărat.
Uneori
N.R.: Petra Mirică-Bobiț a obținut „Premiul pentru stil” la
Îmi strâng sufletul în păduri, Concursul de creație literară „Scriitori de ieri, de azi și de mâine”, ed.
Alteori a XI-a, din cadrul Festivalului Internațional al Cărții „Axis Libri”,
Cânt tonuri de violet. Galați, 5-9 iunie 2019.

81
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
O poveste ce o ia mereu de la capăt
C e înseamnă
știi? Ce înseamnă
să cunoști? Cum devii
să
atotștiitor? Să știi înseamnă
în primul rând să înțelegi.
Să cunoști un lucru măreț
înseamnă înainte de toate
să te cunoști pe tine însuți
și tot ce este simplu pentru
Marina Irina Suvac că din „simplu” s-a născut
elevă, Colegiul Național „complicat”.
„Vasile Alecsandri”, Sunt multe feluri de a te
Galați cunoaște, de a-ți cunoaște
sinele interior, dar există doar un mod prin care și
el să te cunoască pe tine. Exteriorul se leagă ușor de
interior, dar interiorul se unește cu exteriorul doar
prin magia lecturii, prin cultura inspirată de niște
pagini prăfuite și poate chiar uitate.
Am auzit des ideea că fiecare om este unic, dar
s-a gândit cineva că orice formă a materiei este
unică? De aici apare întrebarea: „De ce cartea are
acest dar?”.
Ea, nu povestea ascunsă, creează o legătură,
o „unire” între trup și suflet. Cartea este singurul
obiect capabil să perceapă ambele lumi, cea
ficțională și cea reală și să le îmbine într-o operă
artistică; acesta fiind unul dintre motivele pentru
care în unele culturi se întâlnește asocierea „carte
– cheie”.
Cred că acum se înțelege mult mai bine legătura
dintre carte și cunoaștere. Ea este dată de dorința
oamenilor de a se cunoaște. Poate nu toată lumea
vrea să citească și poate nu toți simt nevoia să-și
deschidă sufletul în fața propriei persoane, dar cred
că majoritatea vrem să cunoaștem, deci trebuie să
urmăm acești pași. Poate nu mă credeți pe cuvânt,
că totul a început cu o carte, pentru că abilitatea de
a cunoaște oferă informații în toate domeniile, dar
îmi pot demonstra teoria.
Cu toții vrem cunoaștere, ceva greu de dobândit,
dar știe cineva ce este cunoașterea? Să cunoști
reprezintă a înțelege, dar cunoașterea însăși...
Ea este mult mai mult decât putem crede sau
decât o poate defini dicționarul, însă în cuvinte
simple este doar o „trambulină”. Înainte de adevărata
semnificație, eu am scris „doar”, ceea ce este prea
puțin spus pentru o trambulină. Acest obiect este
82
AXIS LIBRI
printre puținele ce te înalță, dar îți arată că există
și posibilitatea de a cădea, deoarece în viață după
un mare câștig, în loc să „ne umflăm în pene”, ar
trebui să ne gândim că putem oricând să eșuăm, și
după ce am căzut, o trambunină ne ridică iar, atât
de tare pe cât ne dorim să creștem, pentru că odată
cu voința, la un moment dat, va apărea și reușita.
Astfel, trambulina, din locuri atât de cunoscute,
semnifică cunoașterea ce te înalță, dar te poate și
coborî, dacă nu știi cu cine să o folosești. Deci, la
urma urmei, cartea este o trambulină de undeva,
dar, nu de oriunde.
Am spus că o simplă carte are o mare legătură cu
înțelegerea și cunoașterea, deci nu poate fi un obiect
de oriunde. Cunoașterea reprezintă un centru, un
nucleu, prin urmare și cartea este unul. O sursă a
puterii supreme trebuie să facă parte dintr-un loc
suprem, un loc imens, ca lumea, și cum este vorba
despre o trambulină, aceasta trebuie să fie într-un
spectacol, spectacolul lumii.
Acum încep să mă întreb dacă spectacolul lumii
merită cartea și cunoașterea, și înțeleg cât este de
special acest spectacol. Lumea reprezintă o nesfârșită
poveste, una mare ce cuprinde multe altele mici, dar
nimeni nu le poate ști pe toate fără să fie legate între
ele. Pentru aceasta există și un spectacol, pentru a
lega micile povestioare într-una mare, unită, într-o
carte a vieții pe care să nu o poți lăsa din mână până
nu o termini.
Acum am ajuns la final și am uitat de unde am
pornit, pentru că așa cum ar spune matematicienii,
povestea mea nu este formată din semne de rezultă,
ci din semne de echivalent. Cred că ați observat că o
carte poate însemna cunoaștere, cunoașterea să fie
de fapt doar o trambulină, și totuși ceva complicat,
trambulina sa fie spectacolul lumii, și în final
spectacolul lumii să fie chiar cartea de la care am
plecat.
Această istorisire este, cum ar spune fizicienii,
un circut electric închis, dar este în același timp și
o compunere, deci o poveste fără sfârșit, iar eu pot
„încheia” doar spunând: „Cartea este o trambulină
în spectacolul lumii!”.
N.R.: Marina Irina Suvac a obținut „Premiul pentru originalitate”
la Concursul de creație literară „Scriitori de ieri, de azi și de mâine”,
ed. a XI-a, din cadrul Festivalului Internațional al Cărții „Axis Libri”,
Galați, 5-9 iunie 2019.
AXIS LIBRI
Un suflet și o viață
T răia odată o fată
minunată numită
Rachelle. Era interesată foarte
mult de modă și era visătoare
ca o corabie pierdută în largul
mării... Locuia în podul
facultății Academy True și nu
avea un trai îndestulat, dar știa
să se bucure de fiecare clipă pe
care i-o oferea viața. Asculta
trilurile păsărelelor care se
Maria Victoria Chifu
elevă, Școala Gimnazială adăposteau la fereastra sa,
Nr. 28, Galați cânta îngerește alături de ele,
alerga desculță prin ploaie, se
rostogolea prin iarba înrourată și verde ca smaraldul, îi
ajuta, cât putea ea, pe cei nevoiași, știa să alunge tristețea
de pe chipurile celor năpăstuiți cu surâsul său bălai...
Părinții ei muriseră pe când era foarte mică. Din
momentul acela, a trebuit să se descurce singură. Fiind
mare iubitoare de haine și cunoscătoare a tuturor
noutăților în domeniul modei, știa tot Wall Street-ul, pe
care îl colinda în fiecare după-amiază în căutarea unor
modele noi, pe care avea posibilitatea doar să le admire,
să le privească, cu multă curiozitate, cu nasul lipit de
geamul rece al vitrinei. Aceasta era marea ei plăcere: să
se plimbe pe străzile pline de magazine luxoase și să le
admire cu răsuflarea tăiată... Aștepta mereu schimbarea
manechinelor din vitrine și știa cu exactitate momentul
când acestea purtau un nou veșmânt...
Trecu mai mult timp și a reușit să o contacteze
o profesoară de la facultate care se ocupa de haine
moderne. A anunțat-o profesorul Dragoni să se
prezinte în biroul lui. Acolo, o aștepta, nerăbdătoare,
doamna Wormwood, profesoara care avea o renumită
casă de modă. Crezând că a greșit cu ceva, Rachelle se
îndreptă rușinată către biroul domnului profesor. După
ce ajunse acolo, se simți și mai rușinată dând ochi în
ochi cu profesoara de care știa că este renumită pentru
realizările ei în domeniul modei.
— Am auzit că îți plac hainele, am dreptate? îi spune
doamna Wormwood.
— Da… aveți dreptate! răspunse rușinată Rachelle.
Doamna Wormwood îi întinse brațul plin de haine
moderne și frumoase cum Rachelle nici nu visa să aibă
vreodată.
— Uite, acestea sunt pentru tine! îi spune ea. Știu
prin ce treci, și eu am trecut prin asta odată, așa că
te-aș ruga să vii cu mine să urmezi cariera pe care știu
că ți-o dorești demult! i-a spus doamna Wormwood.
— Da!!! exclamă Rachelle, cu bucurie. Și ochii
micuței se umplură de lacrimi mari și rotunde ca niște
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
picături de rouă din diminețile în care visa să ajungă
o mare creatoare de modă... Fața ei roșie și senină se
înveseli și o privi cu admirație pe doamna care îi oferea
o nouă viață...
Apoi, ea urmă să meargă la Paris alături de doamna
Wormwood pentru a crea modelele de haine la care
visase toată copilăria sa.
Cariera ei a început cu o simplă rochie de dantelă,
apoi, urmară niște pantaloni Lowen Gray. Și tot așa,
totul continuă și Rachelle deveni faimoasă.
Mai târziu, au apărut, însă, și problemele... Doamna
Wormwood nu mai era acolo să o sprijine, trebuia să
confecționeze hainele în cel mai scurt timp; deși era
bogată și avea toată aparatura la îndemână, nu reușea
să țină pasul cu acele comenzi.
Și mai târziu, apărură probleme de sănătate...
Până într-o zi, când a simțit momentul să spună stop!
Deja avea probleme foarte mari ce nu mai puteau fi
rezolvate... S-a întors în America, la vechea ei viață. A
vorbit cu domnul Dragoni și a lăsat-o să se reîntoarcă la
studii și să stea în continuare în podul facultații. Nimeni
nu mai știa ce se întâmplă cu Rachelle, doar doamna
Wormwood mai știa de ea și era dezamăgită... Deja
profesoara venise personal să îi spună aceste lucruri:
— Ar trebui să te întorci la cariera ta din Paris! spuse
ea îmbufnată.
— Da, ce aș putea spune, e drept să te distrugi pentru
bani și carieră! răspunde Rachelle calmă.
— Ce vrei să zici prin asta?
— Păi neavând niciun avantaj spiritual, nu știu
dacă asta mă încântă... a fost visul meu... s-a realizat
datorită dumneavoastră... dar cel mai important, în
această viață, este să te bucuri de ea... Nu-i de ajuns să
fii cel mai bun... trebuie să ai mereu timpul necesar să
respiri mireasma florilor de tei, să alergi prin grădinile
înrourate, să zâmbești sincer fiecărei raze de soare și să
iubești... Aceasta-i viața care îmi place mie, doamnă
Wormwood... Și cu bucurie în suflet vă spun că mă
opresc puțin din drumul meu să mai pot asculta, ca în
trecut, foșnetul firav al firelor de iarbă, să mă las alintată
de trilurile păsărelelor de la fereastra mea, să iubesc
lumea cu tot universul ei deschis spre cer...
Doamna Wormwood o privi impresionată și îi
șterse lacrimile mari de pe obraz știind că acestea sunt
de bucurie... Înțelesese acum și ea sensul vieții...
N.R.: Maria Victoria Chifu a obținut Premiul Revistei „Axis Libri”
la Concursul de creație literară „Scriitori de ieri, de azi și de mâine”,
ed. a XI-a, din cadrul Festivalului Internațional al Cărții „Axis Libri”,
Galați, 5-9 iunie 2019.
83
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
O stea căzătoare și o dorință...
A cum ceva vreme,
s-a născut un copil
cosmic sau cum îmi place
mie să spun, o stea a fugit
din cer, dornică să înțeleagă
ce e cu toată agitația aceasta
numită omenire. Prin
urmare, s-a născut un băiat
numit Sirius, care strălucea
atât de tare, încât nu aveai
Ligia Valentina Cehan cum să nu-l observi. Puteai
elevă, Liceul Teoretic
„Emil Racoviță”, Galați adulmeca parfumul puterii
sale și, atunci când te aflai
în preajmă, energia statică se condensa atât de
intens, că parcă o aud cum îmi pârâie în urechi.
Știți care este ironia vieții? Am impresia că-l cunosc
de o viață. Este un sentiment ciudat, familiar. Ați
simțit vreodată că pur și simplu sunteți conectați cu
cineva? Înălțător sentiment ce mă întoarce în timp,
la haosul primordial, la origini. Sunt de părere că
exista trei tipuri de origini: cea religioasă, în care
suntem creațiile lui Dumnezeu, strămoșii lui Adam
și ai Evei, cea științifică, fiind creată prin intermediul
exploziei Bing Bang și a evoluției maimuțelor, așa
cum explica bătrânul Darwin și ultima, dar nu
cea din urmă, originea stelară. Se spune că din
Constelația Orion apar aceste stele căzătoare, dar
ele nu reprezintă altceva decât nașterea acestor
copii cosmici care au rolul să schimbe lumea până
se întorc acasă, căci da, se întorc la locul lor în cer,
vegheați de lună, lasând loc unei alte stele tinere și
curajoase să se pogoare în infernul oamenilor.
Așa se face că într-o seară răcoroasă de vară,
pe la sfârșitul lui august, tânărul Sirius a venit pe
Pământ. La prima vedere nu ai fi observat nimic
ieșit din comun. Era doar un adolescent slăbuț, cu
o înălțime medie, cu părul de culoarea ciocolatei
cu lapte și cârlionțat. La o privire mai atentă, ai fi
început să sesizezi anomaliile. Ochii îl trădau cel mai
tare. Ochii săi erau cutremurători, intenși și puteai
citi vâlvătaiele focului ce se ascundeau în spatele
lor. Culoarea ochilor săi ilustra o întreagă paletă de
maroniuri, de la caramel până la ciocolata amăruie,
dar auriul, auriul ce înconjura maiestuos pupila în
84
AXIS LIBRI
firișoare fine era într-adevăr lucrarea zeilor. Din
ei puteai deduce uimirea, inocența, curiozitatea,
entuziasmul și dramul de nebunie ce-l alcătuiau.
Pentru prima dată, era cu adevărat liber.
Toată tensiunea ce-i apăsa umerii a dispărut cu o
pocnitură din deget, toată frica ce-i invadase trupul
s-a disipat. Singur, cum era în mijlocul pădurii,
într-o lume complet străină, s-a simțit mai fericit
și mai încrezător ca oricând. Drumul său inițiatic
a început, un călător singuratic mereu pe drumuri,
nelegat de sentimente pătimașe și interzise ca iubirea
și dorința, ce avea un singur țel: să se găsească pe
sine. Avea să o ia de la început pentru că în sfârșit i
se oferise o șansă. Avea să părăsească trecutul fară să
întoarcă privirea, lăsând în urmă tot, de la amintiri,
visuri și temeri, până la lacrimi, iubiri neîmpărtășite
și durere. Avea să dea totul uitării, să le arunce în
colțurile cele mai întunecate și neumblate ale minții,
unde vor rămâne veșnic adormite, acoperite de praf.
A petrecut noaptea în pădure pentru a nu da
nimic de bănuit, urmând ca, în zori, să se confrunte
cu orice avea umanitatea să-i ofere. Se întinse sub
un copac sub care se simțea protejat și somnul l-a
cuprins aproape imediat. Când se iveau timide
primele raze ale dimineții, Sirius fu trezit de o
împunsătură. Clipi des, crezând că visase, când
urmă încă una. Deschise ochii larg de această
dată și lumina soarelui îi răni puternic ochii. Ce
ironie să nu se gândească în ce manieră avea să-l
afecteze toată viața petrecută în întuneric! Strânse
ochii puternic și, fară permisiunea sa, lacrimile
au început să-i curgă șuvoi pe obrajii săi palizi. Pe
cine crezuse el că păcălește? Voise să fie stăpânul
propriului destin, rupându-se de tot ceea ce știa
și, fară să-și dea seama, se aruncase în hăul infinit
al singurătății. Cum stătea așa singur, plângând
cu mâinile la ochi și îmbrăcat într-o robă neagră,
ponosită, Perseus, stăpânul bățului ce provocase
împunsăturile îl privea pe sub ochelarii săi fumurii,
confuz și intrigat.
— Ce ești tu? Vreun soi de strigoi?
— Nu, nici pe departe, zise Sirius încercând să
schițeze un zâmbet slab. Doar că… nu mă așteptam
să fie așa puternic soarele. În poveștile spuse de
AXIS LIBRI
poporul meu când eram copil îl prezentau slab,
îngâmfat…
— Poftim, ține ochelarii să te poți holba cât
dorești la dușmanul tău, soarele… Cine știe, poate
faceți și un concurs de clipit. Și ce-i cu uniforma
asta parcă scoasă din romanele ,,Harry Potter’’? Ai
fugit de undeva? Ar trebui să mă tem pentru viața
mea în preajma ta? rosti Perseus. Glumele și ironia
erau mecanismul său de apărare în lupta cu viața.
Ascundea orice întrezărire de vulnerabilitate cu
sarcasm.
Îi înmână ochelarii și acum că își recăpătase
vederea, Sirius se trezi holbându-se la un tânăr
înalt, cam de aceeași vârstă cu el, blond și cu ochii
albaștri ce puteau fi reci precum oceanul înghețat
sau deschiși și blânzi asemenea cerului pe timp de
vară. Degaja superioritate și puteai traduce aroganța
ce părea să-i fie trăsătura definitorie de caracter.
— Îți mulțumesc din suflet, spuse Sirius. Și nu, nu
este nevoie să te temi de mine. Mi-ai arătat bunătate
și nu voi uita asta, dar oricum nu am venit aici să
fac rău nimănui. Îmi doresc doar să trăiesc pașnic în
lumea voastră. Toți oamenii sunt așa, asemeni ție?
— Adică mă întrebi dacă toți oamenii hoinăresc
din zori prin pădure, sperând să dea peste tot felul
de creaturi?! Nu, cred că sunt doar eu, deși nu m-aș
numi chiar om în toată regula, dar tu, tu ce ești mai
exact? Nu reușesc să-ți identific energia.
— Pot spune același lucru. Eu sunt o stea ce am
decis să mă rup de familia mea și legile semenilor
mei. Care este numele tău?
— Perseus.
Se așternu liniștea. Dar nu era acea liniște
apăsătoare și supărătoare… era acea liniște pe care o
simți atunci când ești în siguranță… e liniștea aceea
când simți că ești exact unde trebuie, alături de cine
trebuie. Este momentul întâlnirii dintre coincidență
care ar spune ,,Oh, ia uite peste cine am dat’’ și
soarta care ar flirta ,,Te rog, asta a fost menit să se
întâmple’’.
— Ai unde să stai? Sau plănuiești să rămâi în
pădure?
— Nu am absolut niciun plan. Cred… nu știu ce
cred.
Căderea din cer a fost tulburătoare și revelatoare.
Acasă fusese învățat că oamenii sunt mici păpuși ce
trebuie învățate cum să se comporte. Erau descriși
firavi, naivi și deloc inteligenți în timp ce ei, copiii
cosmici, aveau datoria să le fie călăuză în întuneric.
Nimic nu este considerat mai puternic în cer decât
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
lumina unei stele, dar coborând aici descoperă cu
uimire că oamenii sunt creaturi curioase și curajoase
care știu să-și asume riscul și mai mult decât orice
sunt capabile de empatie, iubire și bunătate, ceea
ce o stea nu a oferit niciodată. Constată că oamenii
nu i-au fost niciodată inferiori, ci poate chiar
într-o nuanță subtilă superiori. Sirius se simțea
deznădăjduit, pierdut și învins. Ochii săi aurii în
care înainte traduceai ușor curajul și încăpățânarea,
acum erau șterși, devenind gri și parcă învăluiți în
ceață.
În mijlocul uraganului de gânduri în care
pătrunse, uitase complet de Perseus care îl studia în
detaliu, încercând să-i deslușească toate secretele.
— Poți să locuiești cu mine până te pui pe
picioare, dar să știi că tot va trebui să stabilim niște
reguli! spuse Perseus, afișând un zâmbet leneș, dar
provocator. Roba trebuie să dispară. Plânsul de
milă, de asemenea. Ai venit aici pentru libertate și ai
primit-o. Că nu a fost ce te-ai așteptat tu să fie, asta e
altceva, deși, să-ți mărturisesc, libertatea nu există.
În numele libertății au început atâtea războaie
și demnitatea sa a fost apărată cu sânge, dar să fim
sinceri: am luptat, am ucis și am suferit pentru o
iluzie timp de secole. Libertatea absolută nu există.
Totul este limitat. Ia, de exemplu, oceanul care se
consideră nemărginit, dar are totuși limite, țărmuri.
Gândurile tale, de asemenea sunt limitate. Mintea
ta este constrânsă de mediul în care trăiești și de
persoanele pe care le ții aproape, de tradițiile pe care
le respecți, de cărțile pe care le citești și de muzica
pe care o asculți.
— Pari să posezi informații ispititoare și marcante
despre trecut care au lăsat urme. Ți-au găsit căile
neștiute ale inimii și le-au incendiat, lăsând să
supraviețuiască doar căile regale ale rațiunii. Câți
ani ai, Perseus și ce ești tu?
— Mai în vârstă decât par! Și ce sunt eu nu este
treaba ta. Acum ia, zi-mi, vrei ajutorul meu sau nu,
că nu am toată ziua la dispoziție?
Și fară alte cuvinte, Sirius se ridică și plecară
împreună spre casa misteriosului Perseus. Tot
drumul nu se putea gândi decât la faptul că nu putea
înțelege de ce are așa multă încredere într-un străin.
Chiar nu învățase nimic din greșelile trecutului?
Dar era ceva cu acest băiat, ceva ce nu putea deduce
acum, dar simțea că timpul îl vă demasca. Cam după
treizeci de minute de mers, Sirius se regăsi privind o
căsuță modestă, în inima pădurii.
— Am ajuns, bun venit în nouă ta casă!
85
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Cutia de rezonanță
Intrând cu pași timizi în bucătăria minusculă,
dar totuși foarte curată, găsi o fată ce spăla vasele.
— Ah, ea este sora mea, Amelia. Amelia, el este
Sirius și va locui cu noi pentru o vreme.
Tânăra îl privi întrebătoare, îl cercetă din creștet
până în tălpi și pufni nemulțumită:
— Perseus, am mai discutat, nu ne permitem
să facem acte de caritate. Ne-a luat ani să facem
acest loc nedetectabil și tu parcă îți dorești să-l pui
în pericol la fiecare două secunde! Ești incredibil!
Tinere domn, spuse întorcându-se brusc la Sirius,
nu știu ce ți-a spus fratele meu, dar nu te putem ajuta.
Îmi pare r…, dar nu-și termină fraza. Mai inspiră
încă o dată adânc, după care în ochii săi albaștri,
identici cu cei ai lui Perseus, se citi groază… Ce... ce
anume ești tu? Nu ești din neamul nostru, dar nici
om nu ești. Porți o mască!
— Draga mea, pot spune același lucruri și despre
tine. Te ascunzi în spatele unor ziduri clădite din
secrete. Nu știu de ce anume te temi, dar pot vedea
cu ochiul liber că îți omoară spiritul. Simt că vrei
să fii liberă, să iubești și să mergi oriunde dorești,
dar ești nevoită să te ascunzi și să înduri suferințe
și sacrificii. În această privință pot spune că ne
asemănăm. Libertatea este ceea ce-mi doresc și
eu. De aceea, am fugit, am decăzut din locul meu
din cer și am luat înfățișarea acestui tânăr. Sunt o
stea, familie îmi este Constelația Orion, născătoare
de copii cosmici, dar simt că destinul meu nu este
doar acela de a le oferi îndrăgostiților lumină în
noapte și în suflet, căci în acest mod aș rămâne
veșnic în întunericul care m-ar devora. Dacă nu
sunt indiscret, acum pot ști și ce sunteți voi… și mai
mult, de ce doriți să mă ajutați?
— Păi, noi…
— NU! PERSEUS! AMINTEȘTE-ȚI PRIMA
REGULĂ: SĂ NU AI ÎNCREDERE ÎN NIMENI! A
venit aici și ne-a spus o poveste frumoasă. De unde
știm că putem avea încredere în el? O stea? Pfu,
acesta e doar un mit, o minciună!
— Amelia, calmează-te… și noi tot un mit
suntem pentru ceilalți, dar totuși existăm, trăim
această viață mizerabilă. Noi măcar ne avem unul
pe altul, dar el… el este singur, nu poți să-l lași așa.
Știu că ți-e teamă… și mie îmi este, dar simt că
putem avea încredere în el și plus… nu ne-ar strica
o mână de ajutor în gospodărie.
— Of, fie, dar la cea mai mică îndoială, nu am să
ezit să-ți rup gâtul, să știi.
—Acum, dacă a terminat toată  lumea cu
amenințările, spuse Perseus pe un ton cald, hai
86
AXIS LIBRI
să lămurim și povestea noastră. Noi suntem
niște creaturi pe jumătate oameni și pe jumătate
divinități. Purtăm numele de nefilimi, dacă asta
îți sună cunoscut. Mama noastră, Diana, a fost
o simplă muritoare de rând, dar tatăl nostru a
fost un înger. Cred că a fost menționat și în Biblie
o dată, Samuel. S-au iubit, dar iubirea lor a fost
interzisă și privită ca o monstruozitate deoarece
aparțineau lumilor diferite, incompatibile. Au fugit,
s-au ascuns, dorindu-și cu disperare libertatea să
iubească. Noi am fost rodul pasiunii lor, pentru care
și-au consumat sufletul, dar asemenea unei țigări
de proastă calitate s-a terminat prea repede și s-au
înecat. Au fost capturați și pedepsiți. Torturați, apoi
uciși în chinuri. Noi am fost aruncați în râu și lăsați să
ne înecam, ei crezând că nu am căpătat nicio putere
de la tatăl nostru. Am reușit să ajugem în viață la mal,
unde un bătrânel căuta nuferi. Suferința, traumele și
durerea prin care a trecut fiecare a creat inevitabil
o conexiune între noi și omul Acela. Mathew ne-a
devenit tată. Fiind totuși un simplu muritor, boala
l-a răpus rapid, lăsându-ne singuri să ne ascundem
și să purtăm povara dragostei adevărate pe umerii
noștri. Ne-am promis să începem o revoltă, pentru
părinții noștri, pentru toți cei asemeni lor, pentru
iubire, pentru libertate... dar nu putem de unii
singuri. Avem nevoie de ajutor. Și aici intri tu. Noi
te putem ajuta, dar trebuie să ne ajuți și tu pe noi!
— EU???
— EL?! Doar nu crezi că el… dar nu, este
imposibil!
— Ce anume ?!! Ce nu sunt eu? Să mă lămurească
și pe mine cineva! aproape că țipă Sirius confuz.
— Este o profeție, începu Amelia… care spune
că Alesul va reuși să facă dreptate pentru nefilimi
și pentru toate creaturile ce au fost nevoite să se
ascundă de brutalii îngeri.
Cuvintele Ameliei păreau doar simple vorbe în
vânt, dar se pare că l-au inspirat pe tânărul nostru
Sirius. Le-a privit ca pe un semn. Poate că aceasta e
menirea sa. Poate acesta a fost motivul căderii sale,
motivul pentru care deținea blestemăția asta de
putere… poate… spera el… acesta este scopul său,
menirea sa. Era posibil ca drumul său spre adevăr,
călătoria sa spre descoperirea sinelui să se arate așa
repede?...
N.R.: Ligia Valentina Cehan a obținut „Premiul pentru
originalitate” la Concursul de creație literară „Scriitori de ieri, de azi
și de mâine”, ed. a XI-a, din cadrul Festivalului Internațional al Cărții
„Axis Libri”, Galați, 5-9 iunie 2019.
AXIS LIBRI
Expresii celebre
„Săgeata lui Tell“
„La flèche de Guillaume Tell“
„(Wilhelm) Tell’s arrow“
D rama „Wilhelm Tell”
(1804), de Friedrich
von Schiller (1759‑1805),
este inspirată dintr‑o pagină
memorabilă a istoriei
Elveţiei. Acţiunea piesei
are loc în anul 1315, vreme
când comunitatea helvetică
Theodor Parapiru înfruntă agresiunea tiranică
profesor, scriitor a casei de Habsburg,
conduse de Albrecht, rege
al Austriei şi împărat al Germaniei. Fără a fi văzut
vreodată ţara‑scenă a acţiunii, Schiller îi scrie drama
naţională, surprinzând admirabil spiritul oamenilor
de aici şi descriind emoţionant peisajul natural.
Guvernatorul imperial Gessler, pârcălab al
cantoanelor Schuytz şi Uri, impune o măsură de
despot oriental. El îşi aşază pălăria în vârful unei
prăjini, având pretenţia să fie onorată de elveţieni ca
o înaltă oficialitate, sub ameninţarea unor pedepse
foarte grave, cuvenite pentru crima de les‑majestate.
„Crainicul: …Şi‑aşa vă porunceşte pârcălabul/
Ca pălăriei voi să‑i daţi aceeaşi/ Cinstire ca şi lui.
Să‑ngenuncheaţi/ Descoperiţi în faţă‑i. În ăst fel/ Îşi
va cunoaşte regele supuşii./ Cine‑o călca porunca
va cădea,/ Cu‑averea lui cu tot, ca şerb la rege.”
(Fr. Schiller, Wilhelm Tell). Insolenţa ocupantului
se vrea umilitoare, reuşind numai să solidarizeze
pe adversari şi să‑i pregătească pentru acţiunea de
eliberare: Leuthold (un mercenar, străjer, n.n.): „Vin
doar golani să scoată cuşme rupte:/ Se vede bine că‑şi
bat joc de noi./ Iar cine‑i cumsecade, înconjoară/
Mai iute locul tot, decât să facă/ O temenea în faţa
pălăriei.” (op. cit.).
Wilhelm Tell este un dulgher iscusit şi arcaş
vestit. Printr‑un act de mare curaj, el salvează
viaţa lui Baumgarten, un patriot urmărit de
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Confluențe culturale
oamenii pârcălabului, însă este de părere că „un
om e sigur numai cu el însuşi” şi de aceea nu se
alătură cauzei generale, când aceasta este în faza
de plan tainic, argumentând: „Eu nu sunt om să
chibzuiesc prea mult;/ Dar dacă vreţi pe unul bun
la fapte,/ Chemaţi‑mă, şi‑atunci am să răspund.”
El este convins că Gessler îi va ocoli, pentru că îl
surprinsese într‑un moment de mare slăbiciune
însă Hedwig, soţia sa, este de părere că, tocmai din
această cauză, pârcălabul nu‑l va cruţ cruţa când va
greşi. Şi acest fapt se întâmplă.
Trecând prin Altdorf, Tell nu respectă penibilul
ritual impus de Gessler şi este arestat. În schimbul
eliberării, guvernatorul are ideea diabolică de a‑i
propune să probeze dibăcia sa legendară de arcaş,
străpungând un măr aşezat pe creştetul fiului său,
Walther, de la optzeci de paşi. În repetate rânduri, Tell
refuză, asistenţa protestează, imploră, dar satrapul
rămâne pe poziţie: „În ţinte‑obişnuite nimeresc/ Şi
alţii; însă meşter e acela/ Ce‑şi dovedeşte oriunde
meşteşugul,/ Fără să‑i tremure vreodată mâna.” (op.
cit.). Sub semnul unei stări tensionale paroxistice,
Tell trece de această încercare teribilă, stârnind
admiraţia tuturor. Un personaj spune profetic:
„Despre arcaşu Tell s‑o povesti,/ Cât or fi munţii
noştri în picioare.” Guvernatorul îi cere să explice
de ce pregătise a doua săgeată. Răspunsul este
edificator pentru personalitatea eroului: „Tell: De‑aş
fi lovit copilul cu săgeata/ Dintâi, v‑aşi fi străpuns
cu cea de‑a doua./ Şi zău n‑aş fi greşit a doua ţintă!”.
Lovind mărul de pe capul copilului său, viteazul
arcaş intră în istoria patriei sale şi a luptei pentru
libertate.
„Săgeata lui Tell” semnifică mijlocul prin
care se realizează o performanţă extraordinară,
datorită unor calităţi personale admirabile.
87
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Scena și ecranul
Cinema
O capodoperă uitată
M
„Taras
ai puțin reușita
superproducție
Bulba”, 2009
(distrusă în parte de
intoleranța pe care o
degajă, în parte de coloana
sonoră total nepotrivită)
l-a adus din nou în atenția
publicului pe Vladimir
Bortko, regizor rus de mare
clasă. Din garda veche,
școlit în anii ’70 la Kiev,
Adrian Buzdugan este autorul miniseriilor
scriitor „Idiotul”, 2003 (ce a reușit
să pună în umbră teatrala
ecranizare a lui Piriev din ’58) şi a „Maestrului şi
Margareta”, 2005 (teleserie care s-a bucurat de un
real succes și la noi!).
Celebrul regizor (alături de Pavel
Ciukrai și Pavel Lunghin, printre
puținii care mai reușesc să pună în
valoare marile opere ale literaturii
ruse) a realizat în 1988 o peliculă
de excepţie, „Собачье сердце”
(„Inimă de câine”). Impecabila
ecranizare a romanului omonim
scris de Mihail Bulgakov atrage
atenția nu doar prin cadrele fără
cusur (în sepia) ori interpretarea
actoricească remarcabilă, ci și prin
faptul că reprezintă o deosebit
de actuală punere sub semnul
întrebării a capacităţilor creatoare
ale oamenilor de ştiinţă!
În Moscova anilor ’20, eminentul
doctor Filip Filipovici Preobrajenski
(Evgheni Evstigneev) având ca asistent pe mai tânărul
său coleg Bormenthal (Vladimir Tolokonikov)
transplantează o hipofiză umană unui câine.
Într-un fel, rezultatele experimentului depăşesc
aşteptările, câinele se metamorfozează într-o fiinţă
88
AXIS LIBRI
bipedă; treptat, pilozitatea i se reduce şi aparent
devine o fiinţă umană. Eforturile lui Bormenthal de
a-i inculca un vocabular îngrijit, dublat de maniere
alese, sunt însă sortite eşecului, pornirile animalice
şi caracterul josnic dovedindu-se a fi înnăscute şi
dominante. Doctorul Preobrajenski văzându-şi mica
sa lume dată peste cap (apartamentul său populat de
apropiaţi decenţi reprezintă o oază de normalitate
în tulburele ocean bolşevic) îşi face mereu procese
de conştiinţă vizavi de făptura pe care a umanizat-o.
O scenă memorabilă este cea în care bipedul Şarik
îşi revendică dreptul la cetăţenie, drept distinctiv
pentru o persoană, el doreşte să se numească
Poligraf Poligrafovici Şarikov (o altă ironie a lui
Bulgakov, Şarik însemnând Copilul Domnului).
De la consideraţiunile lui Şarik privind oamenii
şi precaritatea traiului său printre ei, trecând prin
peripeţiile acestui câine vagabond metamorfozat
în omul nou sovietic şi până la
finalul neaşteptat, avem de-a face
cu un discurs coerent (în dulcele
stil clasic), cu o istorisire fantastică
captivantă plină de înţelesuri
şi subînţelesuri. De-a dreptul
savuroase sunt şi intervenţiile
Comitetului de bloc condus de
Preşedintele Schwonder.
Și „Inimă de câine” este doar
una din zecile de capodopere ale
cinematografiei ruse, capodopere
ce zac uitate sub vraful de DVD-
uri cu pseudoartă venită de peste
ocean…
Ca o curiozitate, romanul lui
Bulgakov a fost dramatizat şi pe
scena Naţionalului bucureştean
(2005), avându-i în rolurile principale pe Victor
Rebengiuc (Profesorul Preobrajenski), Marius
Manole (Şarik) şi Şerban Ionescu (Schwonder), iar
ca regizor pe cunoscutul Iuri Kordonski.
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Eveniment

Festivalul Internațional al Cărții „Axis Libri”

Ediția a XI-a, 5-9 iunie 2019

Î n perioada 5-9 iunie 2019, Biblioteca Judeţeană

„V.A. Urechia” Galați şi Consiliul Judeţean
Galaţi, cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei
Galaţi, Cristian Căldăraru, directorul Bibliotecii
„Panait Istrati” din Brăila, Dragoş Neagu, oaspeţi
din Republica Moldova, Cătălin Negoiţă de la
Municipiului Galaţi, al Fundaţiei Andreiana Direcţia Judeţeană pentru Cultură, noua directoare
Juventus, al partenerilor, precum și al mass-mediei a Bibliotecii „V.A. Urechia”, Corina Emanuela Dobre,
locale și naționale, în colaborare cu: Centrul directorul adjunct al acestei instituţii, Geta Eftimie
Cultural „Dunărea de Jos”, Direcția Județeană şi alte personalităţi, prezentator fiind jurnalista şi
pentru Cultură, Inspectoratul Şcolar, Palatul scriitoarea Angela Ribinciuc.
Copiilor, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Programul Festivalului a oferit participanților,
Leonard”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Teatrul printre altele, şi două lansări speciale de carte, ale
de Păpuşi „Gulliver”, Universitatea „Dunărea de Jos”, unor volume nominalizate la Premiile Uniunii
Universitatea „Danubius”, Muzeul Istoriei, Culturii şi Europene pentru Literatură, „Sindromul Stavroghin”
Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, Muzeul de Alina Pavelescu şi „Copilăria lui Kaspar Hauser”
de Istorie „Paul Păltănea”, Complexul Muzeal de de Bogdan-Alexandru Stănescu, ateliere de creaţie
Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, Muzeul de şi concursuri cu premii pentru copii şi tineret,
Artă Vizuală, Casa de alte zeci de lansări de
Cultură a Sindicatelor, carte, fiind invitaţi
Casa de Cultură a din Franţa, Republica
Studenţilor și cu alte Turcia, Republica
instituții de cultură Moldova, Australia,
și de învățământ spectacole, un concert
gălățean – a organizat al formaţiei Kalofonis,
şi a desfăşurat a XI-a una dintre puţinele
ediţie a Festivalului formaţii româneşti
Internațional al specializate în muzica
Cărții AXIS LIBRI veche românească şi
– ediție dedicată nu numai, un moment
Anului Cărţii, adresat special al Grupului de
iubitorilor de carte și
lectură, atât cititori, cât şi creatori, editori şi
difuzori.
Dedicat tuturor, evenimentul a avut loc, ca
de obicei, pe Aleea „Axis Libri” (Zona „P”-
urilor spre Elice), unde s-a realizat un complex
expozițional cu aproximativ 40 de standuri
mobile outdoor, cuprinzând produsele
editurilor româneşti şi străine prezente,
deschiderea oficială fiind miercuri, 5 iunie
2019, orele 11:00, printre cei prezenţi aflându-
se preşedintele C.J. Galaţi, Costel Fotea, Marius
Humelnicu, din partea Primăriei Galaţi,
directorul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”

89
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Eveniment
copii „Voces”, care a cucerit de curând, la San Remo,
„Delfinul de Argint”, recitaluri de poezie, alte genuri
de muzică, tombolă și alte surprize.
Nu a lipsit nici „Carnavalul cărţii pentru copii”,
ajuns la ediţia a XXXIX-a, Personajele la rampă,
prima zi fiind rezervată în proporţie serioasă
micilor cititori, Victoriei Furcoiu, din Braşov,
alăturându-i-se scriitoarele gălăţene Olimpia Sava
şi Cezarina Adamescu. Momentul liric brăilean
a permis reîntâlnirea cu scriitorii Sibiana Mirela
Antoche, Valentina Balaban, Virgil Andronescu şi
Alexandru Ene.
Editura Detectiv Literar, care a fost una dintre
editurile vedetă ale acestei ediţii, a avut în prima
zi lansările cărţilor lui Florin Dochia, 36 de zile
cu Lilith şi Noptalgii, în zilele următoare având
printre invitaţi pe Firiţă Carp, deloc întâmplător
chiar directorul editurii, Valeriu Valegvi, Luiza
Cala, Daniel Dincă, Iulian Moreanu, Mioara Bahna,
Florentina Loredana Dalian, Grigore Postelnicu.
Moderator neobosit: Dorel Vidraşcu!
Printre oaspeţii obişnuiţi au mai fost Carmen
Muşat Coman, Ion Muscalu, Gheorghe Marcu,
Luminiţa Potîrniche, Ionel Jecu, Vasile Manole,
Valentin Popa, de la Muzeul de Istorie Brăila,
gălăţeanul nostru profesor Merito, Doru Căstăian,
cu două lansări: Despre ce ne desparte și ce ne apropie,
2019; Cum și de ce (mai) educăm, 2018, ambele
la editura orădeană Ratio & Revelatio, Filomena
Corbu şi Daniel Corbu, ultimii doi, cu Editura
Princeps Multimedia, fiind printre recordmanii
care au fost la toate ediţiile
Festivalului!
Pentru prima oară
(a fost) Editura Gri, cu
Viorel Ilişoi în vervă, cu o
lectură publică de neuitat
din povestirile sale „din
copilărie” şi cu o lansare
a „celor mai frumoase
reportaje” ale lui.
Editura Polirom a fost
deosebit de activă, prin următoarele lansări: Zilele
noastre mărunte, autor Cezar Amariei. Invitaţi:
Viorel Ilişoi, Doru Căstăian, A.G. Secară; Copilăria
lui Kaspar Hauser, autor Bogdan-Alexandru
Stănescu, invitaţi: Cezar Amariei şi A.G. Secară;
Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi
cărţile?, autor Valeriu Gherghel. Moderatori: Nona
Rapotan, jurnalist cultural, editor coordonator
Bookhub şi Doru Căstăian.
90
AXIS LIBRI
Sâmbătă a fost ziua editurilor Humanitas
şi Eikon: Sindromul Stavroghin, autor Alina
Pavelescu. Invitaţi: Doru Căstăian şi A.G. Secară;
Colecţia Jurnale şi Memorii (ediţii îngrijite de
Alina Pavelescu și de Georgeta Filitti): Nebiruita
flacără a vieţii. Amintiri, 1867-1952, autor Anna
Kretzulescu-Lahovary; Memoriile unui pașoptist-
model. Amintiri politice şi diplomatice: 1848-1903,
autor Iancu Bălăceanu, traducător Georgeta Filitti
(colecţia Memorii/Jurnale). Invitat special: Cătălin
Negoiţă, care a prezentat în aceeaşi zi şi o culegere
de articole ştiinţifice - Mediamorfoze 4: Și presa a
creat România..., apărută la Editura Tritonic.
De la Eikon a sosit directorul editurii,
Valentin Ajder, însoţit de Vianu Mureşan, printre
numeroasele cărţi prezentate fiind şi cea a gălăţencei
Stela Iorga, „Poveşti mici pentru oameni mari”.
Doi autori Nemira, aflaţi în turneu, au fost „prinşi”
în programul Festivalului într-o seară specială, fiind
prezentă şi o coordonatoarea de colecţie, Eli Bădică;
Marian Coman şi Horea Sibişteanu, cu două cărţi
remarcabile: Omuleţul din perete, respectiv Fetiş.
Editura Muzeului de Istorie Galați a fost prezentă
cu două lansări: Notes sur la guerre roumaine (1916-
1917): Însemnări despre războiul românesc (1916-
1917), autor Nicolae Petrescu Comnen şi Galați în
cărți poștale ilustrate = Galati in illustrated postcards,
autori: Laurențiu Drăgușin, Neculai Miloșovici, Ilie
Negrea, Iulian Panait, Florențiu-Valentin Tanascov,
prezentator fiind directorul instituţiei, Cristian
Căldăraru.
Valul Tritonic a fost cu o
premieră mondială, Block 46,
autoarea, Johana Gustawsson,
fiind şi ea prezentă la lansare,
dar şi cu Femeia din portbagaj,
autori Lucian Dragoș Bogdan și
Jacky Schwartzmann, precum
şi cu alte surprize, prezentate
de către Bogdan Hrib.
AXIS LIBRI
Momente deosebite au fost cele ale lansării
revistei Argo, primul număr printat, (redactori
Codrin Vasiloancă, Cristian Florea, Bogdan Silion),
ale cărţii Scrisul ca formă de Tăcere, de foarte tânăra
Petra-Ana Mirică Bobiț, prelegerea asupra istoriei
liricii turcești, susţinută de Gülten Abdula Nazare,
preşedinte al Filialei Galaţi a Uniunii Democrate
Turce din România. Gălăţeanca devenită şi ieşeancă,
Livia Ciupercă, a venit cu B. Jordan: monografie,
fiind însoţită de o poetă promiţătoare, Doina Guriţă,
care a lansat la… Dunăre Lacrimi de sticlă. Alidada,
autor Violeta Craiu, cartea de poezie drumărească,
a fost lansată cu invitaţii a.g. secară şi Valeriu
Valegvi. Special a fost şi momentul lansării a două
antologii bilingve, Delegaţia Română a Asociaţiei
Rencontres Européennes–Europoésie Paris - Negrăita
frumuseţe a vântului - Antologie de poezie franceză
contemporană, Galați, 2018; Tombe en celebrant la
Paix - Anthologie de poesie roumaine contemporaine,
Edition Thierry Sajat, Paris, 2018. Coordonator Oana
Dugan. Invitat Victor Cilincă. Oaspeţii
de dincolo de Prut au punctat în program
astfel: noutăţi ale editurii Epigraf: Artiști
notorii ai scenei lirice naționale: soprana
Anastasia Dicescu, autori: Victor Ghilaș,
Aurelian Dănilă. Au prezentat dr. hab.
Victor Ghilaș și dr. hab. Aurelian Dănilă.
Invitat Manuela Popescu, strănepoata
Anastasiei Dicescu; Folclor muzical din
nordul Republicii Moldova: repertoriul
violonistic, autor Nicolae Slabari, doctor
în studiul artelor și culturologie; Arta
decorativă din RSS Moldovenească,
autor Constantin Spînu. A prezentat dr.
hab. Victor Ghilaș. Mitropolitul Gurie.
Procesul și apărarea mea. Denunțarea
complotului Apocaliptic, coordonatoarea ediției
Silvia Grossu. Au prezentat Silvia Grossu, doctor
conferențiar, Departamentul Comunicare și Teoria
Informării, Facultatea Jurnalism și Științe ale
Comunicării, Universitatea de Stat a Moldovei, alături
de Igor Grosu, strănepotul Mitropolitului Gurie.
Editura Cetatea de Scaun a lansat: Sub povara
marilor decizii. România și geopolitica Marilor
Puteri 1941-1945, ediția a 3-a, coord. Constantin
Corneanu; Sovietland. Utopia eșuată, Sovietland.
Țara Gulagului, autor Antoaneta Olteanu; Între Hitler
și Stalin. Instrucționiștii ucraineni, autor Alexander
Gogun. Invitat a fost Constantin Corneanu. Editura
Multicart, printre altele: Vibrația, calea către sine,
autor Ioana Orleanu.
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Eveniment
Cenaclul Noduri și Semne a participat la fiestă
cu o lectură publică și prezentări de carte ale unor
membri: În fața tirului, autor Dorian Stoilescu;
Ultimul amant al Mariei Tănase, autor Gabriel
Gherbăluţă.
Momentul literar tecucean a cuprins următoarele
lansări: Strada cu lavandă, autor Mihaela Gudană,
Editura Ștef, Iași, 2019; Natalia Negru. Dispuneri
ocazionale, Editura StudIS, 2019 şi Secvențe de
filozofie românească, Editura Ideea Europeană,
București, 2018, autor Ionel Necula; Ecaterina
Cocuța Conachi-Vogoride, autor V. Ghica, Editura
StudIS, Iași, 2018; Photoaphorismes, autori: V.
Ghica, Bruno Tofanno, Editura Nobo, Paris, 2018.
Grup Editorial Art a lansat: Aventurile Piratului
Ket, autor Alis Popa.
Editura Carminis: Timpul din adâncuri, album
de pictură, autor Mihai Coţovanu. Invitaţi: Carmen
Iordăchescu şi Alina Iordăchescu.
Nu a lipsit nici tradiţionalul concurs literar
Scriitori de ieri, de azi şi de mâine, coordonat de
către Letiţia Buruiană.
Ziua de duminică a fost rezervată gălăţenilor, cu
următorul program:
O istorie a evreilor din Galați. File de cronică de
la începuturi până la marea emigrare, 2 vol., autori
Lucian Zeev Herșcovici, Violeta Ionescu, Editura
Hasefer. Invitat a fost Dan Plăeşu, iar moderator,
Geta Eftimie.
Universităţile gălăţene şi scriitorii. Galaţi
University Press de la Universitatea Dunărea de
Jos: noutăţi editoriale prezentate de prof. dr. Elena
Mereuţă şi Mioara Voncilă. Cenaclul Universităţii
Danubius: invitaţi scriitorii şi profesorii George Lateş
şi Coriolan Păunescu. Prezentarea cărţilor Planetă
91
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Eveniment
liberă şi sumbră, Ed. InfoRapArt şi Iar tu stai blând
şi drept, Ed. Universităţii Danubius, autor Coriolan
Păunescu
Cărţi şi publicaţii ale editurilor instituţiilor
de sub egida Consiliului Judeţean Galaţi:
Centrul Cultural Dunărea de Jos Galaţi;
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi;
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi; Complexul
Muzeal de Științele Naturii „Răsvan
Angheluţă” Galați.
Editura Axis Libri: Oameni în memoria
Galațiului, Aniversări 2018-2019. Anuarul
ştiinţific al Bibliotecii „V.A. Urechia” din Galaţi
(nr. 5/2018), Buletinul Fundaţiei Urechia (nr.
19/2018), Revista „Axis Libri” (nr. 43/2019),
Album centenar. Au prezentat: Camelia
Toporaş, Violeta Moraru, Dorina Bălan,
Camelia Bejenaru. Studii și articole – Istorie,
educație, cultură, nr. 4/2019, Editura Axis
Libri. Coord: Ghiță Nazare și Sorin Langu, sub
egida Asociației Profesionale Școala Gălățeană
(ultima publicaţie s-a lansat sâmbătă).
Studenție eternă în micul Paris, autor Zanfir
Ilie, Galaţi, Axis Libri, 2019; Error: neoevanghelii,
parabole, romane, autor Theodor Parapiru, Călăraşi,
Senior, 2018. Invitaţi Ion Manea şi a.g. secară.
Dintre momentele artistice amintim cele
susţinute de:
Ansamblul artistic Doiniţa Covurluiului,
instructor prof. I. Horujenco.
Ansamblul artistic Olympos al Comunităţii Elene
Galaţi, preşedinte Rodoclia Zamfiropol. Coregrafi:
Cristina şi Alexandru Spiridon.
Moment artistic realizat de Palatul Copiilor
Galați, director Barbu Charlotte. Formația Fluierașii
(prof. Ștefan Negură); Muzică ușoară și populară
(prof. Eliza și George Niță).
Moment teatral susţinut de copiii de la
Palatul Copiilor. Trupa profesorului Elena Creț,
dramatizări după Dl. Goe, Bubico și Portretul
colegei de bancă.
De la San Remo la… Axis Libri!!! Moment
artistic cu grupul muzical Voces, premiat cu
Delfinul de Argint la San Remo 2019 (îndrumător
prof. Monica Măciuceanu), Ansamblul folcloric
Doina Covurluiului de la Centrul Cultural Dunărea
de Jos.
Muzică de promenadă interpretată de Fanfara
Valurile Dunării de la Centrul Cultural Dunărea de
Jos.
92
AXIS LIBRI
Cupa amicală de șah a Festivalului „Axis Libri”
(în organizarea Clubului de șah al Palatului Copiilor
Galați, prof. Lucian Jugaru) s-a organizat şi ea în
premieră, în continuarea unui alt concurs, devenit
şi el tradiţional, la care se speră că se va reveni în
ediţiile următoare.
Expozițiile din timpul Festivalului nu au
lipsit nici ele, prin strădania bibliotecarelor şi a
colaboratorilor:
La târg, pe Aleea Domnească:
Suveniruri Dunărene – expoziţie organizată de
Promo Cart Design Galați;
Flori printre cărți - expoziţie florală „Flori printre
cărți” organizată de Complexul Muzeal de Științele
Naturii „Răsvan Angheluţă” Galați;
Copiii de altădată - expoziție de fotografie,
realizată din fondul Colecțiilor speciale de la
Biblioteca Județeană „V.A Urechia”;
Crâmpeie din viaţă - expoziție de fotografie,
realizată din fondul Colecțiilor speciale de la
Biblioteca Județeană „V.A Urechia”.
La Filiala Nr. 1 „Costache Negri”:
Dor de copilărie! - expoziție cu desene realizate
de elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”.
La Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea”:
Gheorghe Lazăr (5 iun. 1779 - 17 sept. 1823)
pedagog, teolog și traducător român, fondatorul
învățământului în limba română din Țara
Românească: 240 de ani de la naștere.
La Filiala Nr. 4 „Grigore Vieru”:
Scriitori gălățeni contemporani în colecțiile
bibliotecii - expoziţie de documente de bibliotecă.
Redacţia „Axis Libri”
AXIS LIBRI
Laureații Concursului de creație literară și eseistică
„Scriitori de ieri, de azi și de mâine”, ed. a XI-a, 2019
D esfășurat ca în fiecare an, în buna tradiție a
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, în cadrul
Festivalului Național al Cărții „Axis Libri”, 5-9 iunie
2019, concursul de creație literară și eseistică s-a
bucurat de atenția condeierilor din grupurile ținte
vizate, adică tinerii până în 21 ani și copii cu vârste
cuprinse între 8-14 ani. În acest an, la Secțiunea I,
concurenții au participat, conform regulamentului,
cu creaţii literare originale aparținând diferitelor
specii și genuri: poezie (cu o subcategorie specială -
„poezii cu formă fixă”), proză, teatru. La Secțiunea a
II-a, au realizat compuneri/eseu pe tema „Cartea - o
trambulină în spectacolul lumii”, pentru a marca Anul
Cărții în România. O altă categorie de eseuri s-a axat
pe tema „Români în Europa”, în scopul evidențierii
personalităților române din diaspora (scriitori, artiști,
inventatori etc.) care s-au remarcat prin contribuțiile
aduse culturii mondiale. Din juriu au făcut parte:
Viorica Isaia – profesoară, Luminița Potîrniche –
poetă, Denisa Lepădatu - elevă, scriitoare, Tudor
Neacșu – jurnalist și scriitor, Petre Rău - scriitor
și editor, director al Revistei „Boema”. Din partea
instituției organizatoare, coordonatorul concursului
a fost prof. Letiția Buruiană. Textele premiate vor fi
publicate selectiv în revistele „Axis Libri” și „Boema”.
Lista câștigătorilor, imaginile și impresiile de la
Festivitatea de premiere, care a avut loc în data de 9
iunie 2019, ora 10:30, pot fi consultate și la pagina:
https://www.facebook.com/concursbvau/
Premianții Categoriei I de vârstă (8 – 14 ani):
• Premiul Revistei „Axis Libri” - Horia David
Munteanu, 14 ani, Colegiul Național Iași; Maria
Chifu, 8 ani, Școala Nr. 28, Galați
• Premiul Revistei „Boema” – Andreea Laura
Antohi, 14 ani, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”,
Galați
• Premiul „Euterpe” (poezie cu formă fixă) –
Luminița Murguleț, 10 ani, Școala Gimnazială
„Dimitrie Sturdza”, Tecuci
• Premiul pentru stil – Ana-Maria Hogea, 11
ani, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați;
Petra Mirică-Bobiț, 13 ani, Școala Nr. 28, Galați și
Alexandra Moldovan, 12 ani, Școala Gimnazială Nr.
1, Bistrița
• Premiul pentru originalitate – Elena Angelina
Terchi, 12 ani, Scoala „St. O. Iosif ”, Tecuci și Marina
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Eveniment
Suvac, 12 ani, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”,
Galați
• Premiul pentru compunere/eseu – Ioana Sava,
12 ani, Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Galați și
Mihaela Cimpoca, 13 ani, Colegiul Național „Al. I.
Cuza”, Galați
• Mențiuni – Maria Chiru, 8 ani, Școala Nr. 26,
Galați; Diana Movilă, 14 ani, Școala „Miron Costin”,
Galați și Alexia Costache, 12 ani, Școala Nr. 1,
Grivița, Galați.
Premianții Categoriai a II-a de vârstă (15-21 ani):
• Marele Premiu – Raluca-Maria Panait, 17 ani,
Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Caracal, Olt;
• Premiul „V.A. Urechia” (eseu) – Vasile-Rareș
Prodescu, 17 ani, Liceul „C-tin Brâncoveanu”,
Horezu (Vâlcea) și Ionuț Răducan, 19 ani, Seminarul
Teologic „Sf. Apostol Andrei”, Galați;
• Premiul „Mnemosyne” (eseu) – Maria Dimofte,
Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Galați și Alexandra
Mihailopol, 15 ani, Colegiul Național „Vasile
Alecsandri”, Galați;
• Premiul pentru originalitate – Ligia Valentina
Cehan, 18 ani, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Galați
și Loredana Alexandra Agapi, 15 ani, Colegiul
Național „Vasile Alecsandri”, Galați;
• Premiul Revistei „Axis Libri” - Elena Ana-Maria
Andrei, 15 ani, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”,
Galați și Ioana-Ștefania Neagu, 17 ani, Colegiul
Național „Vasile Alecsandri”, Galați;
• Premiul Revistei „Boema” - Simona-Ștefania
Panait, 16 ani, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”,
Caracal (Olt) și Diana Hamza, 18 ani, Liceul Teoretic
„Emil Racoviță”, Galați;
• Mențiuni pentru creație literară – Denisa Teodora
Șmil, 15 ani, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”,
Galați, Diana Gabriela Pasat, 15 ani, Liceul Teoretic
„Mircea Eliade”, Galați, Miruna Surugiu, 15 ani,
Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați, Denisa
Dorosan, 17 ani, Liceul Economic „Virgil Madgearu”,
Galați, Monica Fătu, 16 ani, Colegiul Național „Al. I.
Cuza”, Galați;
• Mențiuni pentru eseu – Diana Țăruș, 20 ani,
Facultatea de Științe Juridice, Universitatea Dunărea
de Jos, Galați și Alexandra Hulubei, 16 ani, Liceul
Teoretic „Emil Racoviță”, Galați.
Felicitări laureaților și tuturor participanților!
Redacţia „Axis Libri”
93
An XII, nr. 44, septembrie 2019
Eveniment
Cartea Festivalului „Axis Libri”
Ediţia a XI-a, 5-9 iunie 2019
Impresii
Cartea ne deschide o lume a imaginației și a cunoașterii,
este ghidul nostru în necunoscut, ne eliberează și ne face
mai puternici.
Acest festival unește două lumi a cititorilor și a celor
care hrănesc această pasiune pentru lectură.
Felicit din toată inima organizatorii acestui festival al
cărții!
Costel Fotea
• scriitorii brăileni au fost la înălțime, onorând frumoasa
Mă bucur împreună cu cititorii din Galați, pentru
împlinirea ediției a XI-a a Festivalului Internațional al
Cărții „Axis Libri”.
Felicitări organizatorilor și vizitatorilor.
Eugenia Bejan,
director adjunct – Biblioteca Națională pentru Copii
„Ion Creangă” Chișinău
• aceeași poziție plecăm din ea. Ideal ar fi să trăim vertical:
La mulți ani!
Festivalul „Axis Libri”, festivalul internațional este un
model de succes al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.
Mulțumiri prietenului și colegului Ilie Zanfir pentru
promovarea acestui festival și pentru întreaga sa activitate!
Succes noii echipe, pentru că doar în echipă poți atinge
perfecțiunea!
Să îndemnăm copiii spre citit pentru că doar așa vor
cunoaște tainele vieții!...
Cu stimă și respect,
City manager Municipiul Galați
Marius Humelnicu
(vremelnic în această postură)
• Felicitări și la mai mare!
Mă simt deosebit de onorată să particip la Festivalul
Internațional al Cărții „Axis Libri”. Reprezint Biblioteca
Națională a Republicii Moldova prin care menționăm
că promovarea cărții și lecturii prin diverse mijloace
contribuie la dezvoltarea comunităților și accesul la
cunoașterea prin lectură și deschide noi orizonturi.
Ecaterina Dimitrie,
șef secție - Biblioteca Națională a Republicii Moldova
O inițiativă admirabilă,
Felicitări tuturor!
Cezarina Adamescu
• Galați!”
Mulțumesc gazdei noastre, Biblioteca „V.A. Urechia”
Galați, doamnei director adjunct Geta Eftimie, domnului
critic literar Adi Secară, doamnelor bibliotecare pentru
cronicile deosebite realizate la volumele mele.
Mult succes și aștept cu plăcere invitația de anul viitor!
Sibiana Mirela Antoche
94
AXIS LIBRI
Mulțumesc din suflet Bibliotecii „V.A. Urechia” Galați
și tuturor organizatorilor!
Vă mulțumesc!
Valentina Balaban
•
Am participat și în acest an la acest important târg de
carte 2019 „Axis Libri”.
Aștept cu bucurie și ca în fiecare an, de fiecare dată
invitație!
Felicitări organizatorilor, felicitări participanților și
tuturor scriitorilor prezenți!
Mulțumim și așteptăm viitoarele invitații!
Lucia Pătrașcu
•
Nuclee aforistice: „Intrăm în viață orizontal și în
Verticala unește cele două orizonturi.”
Virgil Andronescu
5 iunie 2019
•
Pentru minunata „întâmplare” care este de ani buni
„Axis Libri” un dar de poezie: „tu ești aripa de lumină a
zborului care sunt!”
Cu aleasă considerație, Florin Dochia
Festivalul „Axis Libri” îmi dă în fiecare an ocazia de
a fi simultan în cele două locuri care mă pot face fericit:
printre cărți și acasă. Îi urez viață lungă, să crească și să
devină tot mai frumos și mai cu rost.
Prof. Doru Căstăian
•
Festivalul național și internațional „Axis Libri” s-a
născut din generozitatea, talentul și spiritul de inițiativă
al domnului (director) Zanfir Ilie căruia îi adresez calde
mulțumiri pentru acest demers patriotic, mândrie a
culturii gălățene și nu numai!
Îi doresc acestui festival viață lungă, să trăiască cât
va trăi Galațiul. Să strălucească la butoniera Galațiului
nostru și să-i mărească prestigiul cultural.
La mulți ani, Festival „Axis Libri”, „La mulți ani
Cezar Amariei
6 iunie 2019
•
Un festival tare ca fierul în orașul oțelului, „spațiu
al oțelarilor”, o întoarcere repetată la lectură, cea care
forjează minți.
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Eveniment
Voi reveni cu drag, mai ales că am mulți cititori în Din nou și din nou la Festivalul Internațional de carte
Galați. „Axis Libri” de la Galați.
Viorel Ilișoi Iată, începe o nouă decadă a acestui proiect cultural al
6 iunie 2019 Bibliotecii „V.A. Urechia” de la Galați.
• Felicitări tuturor colegilor din clanul Bibliotecii și mult
succes managerului Corina Dobre!
„Axis Libri” - Să trăiești ani mulți, să-ți reverși Cristian Căldăraru
beneficiile estetice asupra tuturor participanților, spre 6 iunie 2019
bucuria publicului avizat pe care l-am întâlnit aici!
Felicitări și multe valoroase ediții! •
Luiza Cala, Fiind un împătimit al cărților mă bucură foarte mult
6 iunie 2019, Galați când ajung la un festival care celebrează cultura și cărțile,
în special cum este și acesta.
• La cât mai multe ediții și cititori!
...„Axis Libri”: un festival frumos și generos, care ar Cu mult drag, Ciprian Brașoveanu
putea fi spectaculos și chiar generator de polemică, un 6 iunie 2019
festival de referință.
Succes! •
Codrin Vasiloancă Ca în fiecare an am avut parte de un Festival „Axis
Libri” care mi-a prilejuit bucurii și reîntâlniri fericite. Mă
• bucur că trăiesc în Galați!
În condițiile în care acest târg de carte ar putea atrage Mult succes și pe mai departe, dragi organizatori!
mai multe edituri de prestigiu, ar putea pune Galațiul pe Luminița Potârniche
harta României la acest capitol. Este nevoie de oameni
implicați, de management, de viziune, spațiul în care se •
desfășoară fiind inspirațional. Colaborarea cu Biblioteca „V.A. Urechia” și cu festivalul
Urări de succes! de carte „Axis Libri” mi-a oferit moral prilejul de a mă
Cristian Florea simți onorată ca om și autor de carte. Tot ce doresc e
ca acest festival și târg de carte, care din an în an crește
• în număr de autori prezenți și al editurilor prestigioase
Am multe amintiri frumoase de la acest târg. Și din țară și străinătate, să devină o tradiție în cultura
întâlnirile semnificative cu oameni frumoși și deștepți gălățeană. Mult noroc și împliniri organizatorilor!
mă fac să cred că acest festival reușește să își atingă Fiți fericiți iubiți scriitori și poeți!
scopul: să pună Galațiul pe harta culturală a României. Abdula Nazare, Gülten
Doresc să crească în valoare și în număr de edituri
prezente la acest festival, pe măsura ambițiilor celor •
care-l realizează. O alee cu tei transformată în bucurie, lumină și
Succes! dragoste de carte și frumos!
Bogdan Silion Vă mulțumesc pentru dragul vostru și pentru oaza de
normalitate într-o lume nebună!
• Carmen Mușat Coman
O reală plăcere să mă aflu la acest festival în calitate 7 iunie 2019
de traducător pentru prima oară în viață. Mă bucură
profund să văd oameni care țin vie literatura și chiar •
însăși cartea. În orașul de la „Dunărea de Jos”, într-o zi însorită
La cât mai multe ediții și să ne revedem curând! – ca sufletul nostru avid de frumos, de rememorare
Claudia Dionisie a unor timpuri care nu sunt de poveste, ci de evocare
memorialistică. Vă felicităm și vă dorim frumoase
• realizări ale Festivalului!
A gigantic „Thank you” for inviting me here to talk Livia Ciupercă
about my first novel „Block 46 ”. It was such an honour to
share the path and the stories that led me to make it.
•
I hope to visit you again very soon. Merci! În acestă zi minunată încărcată de emoție și mare
Johana Gustawsson bucurie am lansat volumul de poezii „Lacrimi de sticlă”,
6 iunie 2019 lângă oameni frumoși ca florile și buni ca apa de izvor.
Felicitări tuturor și succes Festivalului!
• Doina Guriță
Un Festival Internațional al Cărții în care „cuvântul
plutește și inimile se deschid în lumina gândului”. •
Cu prețuire, Vera Crăciun Mulțumiri Bibliotecii Județene (cu spirit „național”
06 iunie 2019 extrem de pregnant) pentru ideea de „Cultură” dusă pe
culmi înalte!

95
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Eveniment
Mulțumiri Festivalului Internațional al Cărții „Axis Cea mai frumoasă lansare a lui Kaspar de pe ambele
Libri” pentru rampa de lansare a atâtor și atâtor scriitori, maluri ale Dunării!
mai mult sau mai puțin „în toată puterea cuvântului.” Bogdan Alexandru Stănescu
Vivat! Crescat! Floreat!
Oana Dugan •
7 iunie 2019 Să tot revii acasă cu asemenea prilejuri. Vivat Axis
• Libri!
Nona Rapotan
Cu ocazia lansării antologiilor centenare publicate 7 iunie 2019
în cadrul Anotimpului Franța – România de Delegația
Română ARE EUROPOESIE, PARIS aducem sincere
•
mulțumiri organizatorilor Festivalului Internațional al După 34 de ani, emoționat de revederea orașului și a
Cărții „Axis Libri”, ed. a XI-a pentru buna organizare oamenilor minunați.
a evenimentului și posibilitatea de a promova cartea Valeriu Gherghel
editată în stânga Prutului. Sentimentele noastre 7 iunie 2019
de recunoștință, succes în continuare și viață lungă •
Festivalului.
Dr. hab. Victor Ghilaș Biblioteca „V.A. Urechia” face parte din viața mea, o
Chișinău, Institutul Patrimoniului Cultural parte din viața noastră, a gălățenilor. E o carte de vizită
7 iunie 2019 culturală, plină de emoție!
Langu Sorin
• 8 iunie 2019
Mă simt profund onorată de a fi invitată în cadrul
festivalului de carte „Axis Libri” - este o ocazie •
minunată atât pentru cunoscători, cât și pentru Cu mulțumiri pentru prima mea prezentare la un
căutători, de a găsi răspunsuri și sensuri – culturale, festival de carte.
spirituale, umane. Dorian Stoilescu
Mulțumesc organizatorilor pentru sprijin, pentru 8 iunie 2019
căldura primirii, pentru susținerea umană și căldura
întâmpinării! •
Fiind aici prima mea lansare, emoțiile mi-au putut Dragă Corina,
fi demolate doar de prietenia dnei Geta și a dlui Secară, E un festival frumos,
cărora le mulțumesc pentru „ochiul critic” plăcut și Dar poate fi genial!!!
prietenos. Îți doresc să schimbi
La mulți ani înainte! Ceea ce nu merge
Ioana Orleanu, autor „Vibrația – Și să câștige cultura
Calea către sine”, Ed. Prestige Cu prietenie,
Andrei Velea
•
Sunt profund onorat de prezența mea la Galați, la •
acest târg de carte, de atmosfera și de bucuria dialogului Din Basarabia venim, cu dor, cu drag de frați...
cu cititorii care iubesc istoria! Vă mulțumim din suflet pentru buna găzduire, pentru
Felicitări organizatorilor și mult succes în edițiile calda primire...
viitoare! Venim an de an la acest minunat târg, cu lansări
Constantin Corneanu de carte, cu prezentări de activități culturale pentru că
Galați, 7 iunie 2019 în acest circuit al neuitării trebuie mult efort ca să ne
• menținem, mai ales în timpurile grele pentru cultură, a
unui consumerism exacerbat.
Ca în fiecare an, de un timp încoace, Biblioteca Silvia Grosu
„V.A. Urechia” organizează târgul de carte „Axis Libri”. 8 iunie 2019
Interesantă mi s-a părut organizarea acestui festival, •
faptul că există un public fidel ce urmărește cu atenție
prezentările. Moment minunat, tei înfloriți, oameni aleși, suflete
Valentin Popa calde.
Galați, 7 iunie 2019 Mihaela Gudană
• •
Excelentă realizare. Felicitări fondatorilor acestui Târg de Carte, cel mai
Triumful cărții pe malul Dunării. funcțional din țară!
Felicitări! Felicitări și continuatorilor care au preluat cu succes
Nicolae Bacalbașa ștafeta!
Vasile Ghica

96
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Eveniment
Găsesc extraordinară ideea ca oamenii ce ies să se A fost o compatibilitate perfectă între „Festival” și
plimbe pe aceste alei îmbătați de aromele tari ale teilor, „Vreme”. Bogăția Programului Festivalului și Vremea
să găsească pe mese/tarabe cărți noi, autori de care poate excelentă au asigurat succesul deplin al manifestărilor.
nu au auzit încă, iar pe unii chiar să-i poată întâlni în Felicitări organizatorilor, felicitări colaboratorilor,
persoană și să schimbe cu ei o vorbă. felicitări tuturor participanților!
Mult succes și ediții din ce în ce mai bune! Cu considerație, Ghiță Nazare
Vianu Mureșan 8 iunie 2019
9 iunie 2019 •
• Axis Libri 2019 – Târg de carte, dar mai ales loc de
Doamnei Dobre Corina întâlnire și de împărtășire a ideilor, opiniilor.
Propunere Se vinde cartea, azi? Se cumpără? Se citește? Nu știu.
Oricărui bun cetățean, Știu doar că se scrie... Cunosc scriitori care nu se opresc,
Ca în inimi să-i rămână, indiferent de situație, pentru că iubesc cartea și au făcut
Festivalul gălățean, din aceasta un mod de a fi.
Să dureze-o săptămână. Felicitări tuturor celor care au muncit pentru a
Vasile Manole organiza un asemena eveniment de anvergură la Galați!
9 iunie 2019 Cu dragoste pentru bibliotecă și pentru toți slujbașii ei,
Violeta Ionescu
•
•
Galați, a doua zi după Înălțarea Domnului.
La Festivalul „Axis Libri”, pe esplanada dinspre Festivalul/Sărbătoare a Cărții „Ex Libri” [sic!] își
Dunăre, cu flori de tei și mișcarea lor, cu emoții și gânduri urmează cursul firesc, an de an, în același iunie al florilor
– gânduri despre toți scriitorii ce-și prezintă cărțile, despre de tei. Universitatea „Danubius” onorează festivalul cu
discursurile de poezia română și de-aiurea, despre noi regularitate și multă prețuire. Ne onorează invitațiile și le
înșine cu devenire. onorăm cu toată prețuirea posibilă!
Venim aici în fiecare an cu o neviclenită bucurie. La multe, cât mai multe ediții festivaliere!
Galațiul e un oraș în care cartea își află locul printre George Lateș
cititori. Afluența lor în cele cinci zile ale târgului e o 9 iunie 2019
dovadă și o altă emoție.
Urăm ediții nenumărate Festivalului, iar •
organizatorilor (care au un mod specific de a ne primi și Toată stima și prețuirea noastră pentru strădania de
onora), sănătate și noi forțe culturale. a oferi, iubitorilor de literatură, de carte frumoasă, un
Daniel Corbu nou festival internațional „Axis Libri” care reflectă pulsul
Galați, 8 iunie 2019 scrisului românesc în urbea noastră dunăreană.
Mulțumirile noastre!
• Coriolan Păunescu
Timpul din adâncuri. 9 iunie 2019
Un spațiu natural sub lumina clară a soarelui așa cum
în antichitate în Grecia se făceau legi sub cerul senin, încât
•
legile să fie drepte. Un număr cu semnificații puternice - 11. Și a 11-a ediție
Acest timp în care a fost prezentat albumul sub bolta a acestei minunate și folositoare manifestări culturale pe
senină, alături de poeta Angela Ribinciuc, doamna care Biblioteca „V.A. Urechia” din Galați reușește să o
Carmen Iordăchescu și doamna dir. Geta Eftimie, a fost organizeze pentru lumea literelor gălățene și nu numai.
un moment adânc sub vibrația artistică naturală. Atmosfera literelor, ideilor, poeziilor și a cercetărilor pe
Mulțumesc că am avut privilegiul de a fi la târgul de care organizatorii le promovează cu succes, susținând
carte la Galați! dialogul cultural atât de necesar pentru ca o comunitate
Mihai Coţovanu precum Galațiul să supraviețuiască „vremurilor” și să
8 iunie 2019 proiecteze viitorul orașului de la Dunăre.
Cu mulțumiri pentru găzduirea Editurii Universității
• „Dunărea de Jos” la tribuna festivalului,
Cu mulțumiri și adâncă prețuire... Nu, nu este bine. Ion Cordoneanu, Galați, 2019.
Oameni frumoși, vă mulțumesc pentru tot ceea ce
faceți, vă admir tenacitatea și perseverența și vă prețuiesc P.S. L-am evocat pe profesorul Sergiu Tofan, cel care
sincer! i-a „moșit” pe mulți dintre tinerii de carte și știință care
Nu-mi plac cuvintele mari și frazele pompoase, așa că astăzi reprezintă vocile generațiilor în Galați și în țară,
vă spun doar atât: YOU ROCK!!! „bătrânul” socratic care ajunsese, până într-o zi de 9 iunie,
Celei mai tari echipe, cu mulțumiri pentru Biblioteca să respire prin cărți și idei și care mi-a lăsat reprezentarea
Județeană V.A Urechia. „utilității” cărților scrise și alese cu grija celui care abia
Cu drag, intra în viață.
Oana Arion

97
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI
Sumar

Cuprins

2019 - Anul Cărţii în România Coperta 2

2019 - Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)
și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al
traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română Coperta 2

Editorial
Toamna – început sau sfârșit? 1

biblio-breviar
Letiţia Buruiană - Floarea darurilor – Fiore di virtù 2
Camelia Bejenaru - O istorie a popoarelor nordice din secolul al XVI-lea. Magnus, Olaus.
Historiae de gentibus septentrionalibus 5
andreea Iorga - De Ziua Iei s-a deschis Biblioteca Estivală 7
Maricica Târâlă-Sava - Clubul de Vacanță „Clubul Curioșilor”, ediția a IX-a 9
Cătălina Șoltuz - O ALTFEL de vacanță la bibliotecă! 11
Violeta Opaiț - Clubul de vacanță BUCURIA 13
Celozena Volovăț - Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” - 10 ani de activitate în slujba
comunității cititorilor 14

SALONUL LITERAR „AXIS LIBRI”

Silvia Matei - Salonul literar Axis Libri la sfârșitul sezonului de primăvară 2019 16

SALONUL LITERAR „AXIS LIBRI”: RECENZII

Andrei Parapiru - Grossu, Silvia. Mitropolitul Gurie - operă zidită în destinul Basarabiei
Chișinău: Epigraf, 2016 19
Dorina Bălan - Ilie, Zanfir. Studenție eternă în Micul Paris. Galați: Axis Libri, 2019 20
Catrina Căluian - Christi, Aura. Din infern, cu dragoste
București: Ideea Europeană, 2017 21
Anca Stan - Ene, Alexandru. Ecoul amintirilor. Brăila: Editura Lucas, 2019 22
Leonica Roman - Guriță, Doina. Lacrimi de sticlă. Iași: Timpul, 2019 23
Elena Magadan - Antoche, Sibiana Mirela. Clipe și îngeri. Brăila: Editura Lucas, 2018 24
Raluca Bîgu - Popescu, Veronica. Din nicăieri te aștept. Galați: InfoRapArt, 2018 25
Florica Șerban - Valegvi, Valeriu. Eva printre degete. București: Detectiv literar, 2018 26

România. Galațiul citește

Radu Moțoc - Colecţia „Biblioteca pentru toţi” în Editura Librăriei Leon Alcalay (II) 27

SALONUL LITERAR „AXIS LIBRI”: EPIGRAME

VASILE MANOLE 30
Ioan fărcăşanu 31
Ionel Jecu 32

GALERIA DE ARTĂ
Corneliu Stoica - Noi pagini ale unei monografii vizuale. Expoziția „Pro Boholț”,
ediția a VII-a, 2018 34
Mariana Tomozei Cocoş - Salonul de vară 2019 al Filialei uap Galați 37

98
AXIS LIBRI An XII, nr. 44, septembrie 2019
Sumar

LOCALIA
Neculai Sava - Înființarea Episcopiei de Ismail sub denumirea Eparhia Dunărei de Jos (VI) 39
Maria Stanciu - Cetatea Tirighina-Bărboși și mormântul lui Innocens,
restaurate din fonduri europene 41
Eugen Holban - Morile pe plute – mori umblătoare 43
Ana-Maria Cheșcu - Înființarea societății comerciale ,,Crucea de Aur”
la Galați (1877-1878) 46

Personalia

a.g. secară - Kaspar Hauser la Galați 47

Reflecţii dialogice
Ghiță Nazare - Invitatul ediției, Livia Ciupercă, profesor, eseist, editor, istoric
și critic literar 49

Cutia de rezonanţă
MarcelA Barbu - Faţa nevăzută a vieţii în azil (IV) 52
Grigore postelnicu - După căderea băncilor (III) 56
Stela Iorga - Cerullean blue, puțin ratat din fabricație 60
Năstase Marin - Mă iartă, mamă! 64
Viorel Crăciun - O clipă de lac 68
Valeriu Valegvi - Poeme 71
Victor Dumitriu - Poeme 73
Ioan Toderiță - Poeme 75
Raluca-Maria Panait - Poeme 78
Petra Mirică-Bobiț - Poeme 81
Marina Irina Suvac - O poveste ce o ia mereu de la capăt 82
Maria Victoria Chifu - Un suflet și o viață 83
Ligia Valentina Cehan - O stea căzătoare și o dorință... 84

Confluențe culturale
Theodor Parapiru - „Săgeata lui Tell“ / „La flèche de Guillaume Tell“ /
„(Wilhelm) Tell’s arrow“ 87

scena şi ecranul
Adrian Buzdugan - O capodoperă uitată 88

Eveniment
Festivalul Internațional al Cărții „Axis Libri”, ediția a XI-a, 5-9 iunie 2019 89
Laureații Concursului de creație literară și eseistică „Scriitori de ieri, de azi și de mâine”,
ed. a XI-a, 2019 93
Cartea Festivalului „Axis Libri”, ediţia a XI-a, 5-9 iunie 2019. Impresii 94

99
An XII, nr. 44, septembrie 2019 AXIS LIBRI

Editura „AXIS LIBRI”

a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi
semnalează următoarele apariții:
2017
Bucătăreasa și prezumția de nevinovăție, Vol. II,
Torna, Torna, Fratre! / Grigore Postelnicu
Ceremonii în travesti / Gheorghe Gurău
Magia pietrei / Petru Todoran
Cartea copilăriei / Petru Todoran
Gardienii: Adevărul / Raluca Daniela Răghină
Emigranţii / Costel Crângan
Sidex, o viață de om, vol. 1: Mărirea / Petru
Todoran
Sidex, o viață de om, vol. 2: Pe val / Petru
Todoran
Sidex, o viață de om, vol. 3: La vale în goana după
profit / Petru Todoran
Oameni în memoria Galațiului: Aniversări 2016
Cine a golit Prutul de pește / Katia Nanu
2018
Oameni în memoria Galațiului: Aniversări 2017
Povestea Unirii / Viorel Baciu
Înscrisuri pe un bob de rouă / Gheorghe Gurău
Galațiul, acum și pururea! / Zanfir Ilie
Raftul cu prieteni / Ion Manea
Aripi de gând... : Antologie de proză scurtă și
eseuri / Colegiul Național „Costache Negri”
Galați
Dumnezeu, Diavolul, Îngerii și creația lor - Omul /
Sam D. Oprea
O viață într-o carte / Dumitru Tiutiuca
Pro Boholț ediția a V-a
Oameni de lângă noi - O istorie a vieții sanitar
medicale din Vrancea și Ținutul Putnei (1800-
1960) / Cezar Cherciu
Mihai Eminescu - gândirea religioasă arheică /
Dumitru Tiutiuca
Destine artistice / Corneliu Stoica
Elemente de geriatrie / Aurelia Romila
Umorul salută poezia / Anton Stanciu
Insomnii pentru weekend / Dumitru Tiutiuca
Prea târziu, în iarnă / Constantin Vremuleţ
Sclavii iluziilor / Gheorghe Marcu

N.R.: În numărul următor, vom prezenta informații privind manifestările culturale prilejuite de
evenimentele „Noaptea în Bibliotecă la Galați” și Zilele Bibliotecii.

Publicație editată și realizată cu sprijinul financiar

al Consiliului Judeţean.

Lucrarea de artă grafică de pe coperta I a fost realizată de artistul

Gheorghe Andreescu.

Director fondator: ZANFIR ILIE

Redactor-șef: Dorina Bălan Revista Axis Libri este membră ARPE
Secretar general de redacţie: A.G. Secară
Redactori: Silvia Matei, Camelia Toporaş, Violeta Moraru, (Asociația Revistelor, Publicațiilor şi
Catrina Căluian, Ioana-Monica Chicu, Letiția Buruiană Editurilor).
Corectură: Violeta Moraru, Dorina Bălan
Tehnoredactare: Sorina Radu
Ilustraţia revistei a fost realizată după colecţiile
Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi.
Adresa: Galaţi, str. Mihai Bravu, nr. 16.
Tel: 0236/411037, Fax: 0236/311060 Responsabilitatea asupra conținutului intelectual
E-mail: axislibri@gmail.com
Web: http://www.bvau.ro/axislibri/ al articolelor aparține în exclusivitate autorilor.
ISSN: 1844-9603

100