Sunteți pe pagina 1din 104

31 0 de ani

de existentă

REVISTĂ CULTURALĂ
Biblioteca
Județeană „V.A. URECHIA”
TRIMESTRIALĂ
editată de Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia“ Galaţi
I
AX S
EUGEN HOLBAN

L IBRI
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603
Arămescu Anderson

Anul XIII, Nr. 48,


septembrie 2020
Georgeta
Eugen Holban

(
Georgeta (Gigi) Aramescu Anderson
- 110 de ani de la naștere -
- 85 de ani de la naștere -
artist plastic, etnograf, publicist
artist plastic 26 iulie 1935, localitatea Vâlcele, judeţul Buzău
25 iulie 1910, Galați – aprilie 1994, Miami, Florida

Studii: Studii:
Georgeta (Gigi) Florica Arămescu a absolvit Școala Ortodoxă din Galați (clasele
primare și liceul), apoi și-a continuat studiile la Facultatea de Drept și Economie Eugen Holban este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae
Politică, Universitatea din Grenoble (Franța) – specializarea științe comerciale Grigorescu”, Bucureşti, Secţia Artă Monumentală, clasa profesorului Costin Ioanid
(1928-1933), urmate de studii doctorale. În plan artistic, a făcut studii de pictură și (1967).
desen la Școala Publică „Lindsey Hopkins” Miami, cursurile de vară din Woodstock ale
Şcolii de artă „Art Student’s League”, New York, la clasa profesorului Sigmund Menkes
(1953-1957) şi un curs de desen şi pictură la Universitatea din Miami, Florida (1954). Activitate profesională:

Activitate profesională: După finalizarea studiilor universitare, Eugen Holban s-a stabilit la Galaţi,
Preocupările artistice ale Georgetei Arămescu Anderson nu sunt întâmplătoare, alături de soţia sa, pictoriţa Angela Tomaselli; astfel, a început parcursul său de
ea provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali gălăţeni: tatăl ei, Gheorghe Arămescu cercetător şi muzeograf - dintâi, la Muzeul de Artă Vizuală (la acea dată, Muzeul de
a fost profesor, membru al Societăţii culturale „V.A. Urechia”, mama, Elena Arămescu Artă Românească Modernă şi Contemporană), apoi ca metodist la Centrul Judeţean
Madgearu, muziciană, iar fratele său, Constantin Ticu Arămescu, a fost sculptor. de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă (astăzi, Centrul
Activitatea sa artistică a început în SUA., unde s-a stabilit alături de cel de-al
doilea soţ, inginerul Pierson Anthony Anderson. Debutează artistic în anul 1953, cu trei Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale) şi muzeograf la Muzeul de Istorie
lucrări în stil cubist, la „Lowe Gallery” (Universitatea din Miami). Tablourile sale sunt „Paul Păltănea” Galaţi, până la momentul pensionării.
impregnate de forme sculpturale, fiind puternic influenţate de arta populară Eugen Holban este un pasionat cercetător al arhitecturii tradiţionale
românească, de desenele de pe scoarţele, lăicerele şi iile româneşti, motivele din pictura româneşti, al caselor ţărăneşti din zona etnografică a Covurluiului şi a Tecuciului.
exterioară a mănăstirilor din nordul Moldovei; o dovadă în acest sens este expoziţia de Profesia sa de muzeograf şi cercetător la Muzeul Judeţean de Istorie Galaţi i-a oferit
icoane pictate pe lemn, în stil ţărănesc, de la Grove House, din Miami (aprilie, 1966).
ocazia să studieze în detaliu arhitectura ţărănească, obiceiurile, datinele şi costumele
În 1962, a început să expună, alături de fratele ei, prima expoziţie comună fiind
cea de la Norton Gallery (West Palm Beach, Florida), apoi de la Colegiul Drury, 1967 populare din zona etnoculturală a Covurluiului şi a Tecuciului – astfel, a publicat
(Springfield, Missouri), dar şi altele; în 1968, expune pentru prima dată în România, numeroase articole în revista Dunărea de Jos, a Centrului Cultural omonim din
fiind invitată la Galaţi, Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Galaţi, dar şi în alte periodice: Akademia, Antares, Axis Libri, Călăuza ortodoxă,
A predat cursuri de pictură la Grove House, Merrick Experimental Community Datini şi sinteze, Porto-Franco, Şcoala gălăţeană, Viaţa liberă ş.a.
School, Miami Dade Junior Community College, Drury College şi a realizat Cercetările sale în teren i-au dat prilejul să descopere o serie de ţesături
demonstraţii de pictură în diferite colegii şi universităţi americane.
Georgeta Arămescu Anderson a donat Muzeului de Artă Vizuală Galaţi o mare tradiţionale, aferente localităţilor Bălăbăneşti, Cavadineşti, Cerţeşti, Corni, Corod,
parte din lucrările sale şi ale fratelui său (1972, 1990), acestea fiind prezentate publicului Cudalbi, Gohor, Matca, Ţepu, pentru care a depus toate eforturile, încât să fie
într-o expoziţie în 1991, iar în 1992 a fost organizată o retrospectivă „Fraţii Arămescu”. achiziţionate şi să intre în colecţiile Muzeului de Istorie; costumul tradiţional specific
De asemenea, a donat Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” un număr însemnat de lucrări acestei zone etnografice a fost reconstituit tot pe baza cercetărilor sale.
originale, precum și câteva dosare personale de arhivă cu manuscrise, extrase din presă, A contribuit în mod substanţial la înfiinţarea şi organizarea Muzeului Satului
scrisori, fotografii etc.
„Petru Caraman” din pădurea Gârboavele, prin participarea la elaborarea
Lucrările artistei se regăsesc în colecţiile permanente ale unor muzee din SUA,
Canada, Israel, Austria, Spania, Turcia, Argentina; de-a lungul timpului, a fost membră documentaţiei necesare fondării şi organizării acestei instituţii.
a mai multor cluburi şi asociaţii ale artiştilor plastici, mai ales din Statele Unite. În anul 1974, a publicat albumul Arta populară din judeţul Galaţi, împreună
Creaţiile sale au fost apreciate prin acordarea mai multor premii: Premiul „The cu Angela Tomaselli Holban, iar în 2010, alături de Grigore Băcanu şi Ioan
Public’s Choice” (1953), Premiul I din partea Departamentului de Artă al Universităţii Horujenco, a elaborat Horelor, surorilor, o antologie de jocuri populare din judeţul
din Miami (1954), Premiul Naţional acordat de Liga Artiştilor Profesionişti din
Galaţi, publicată în 2010, la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi.
America (1954), Premiul I pentru tablourile expuse la Coral Gables Art Club (1953,
1954) sau Premiul I pentru desen al Muzeului de Artă din Fort Lauderdale, Florida Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” deține câteva dintre fotografiile etnografice
(1966) etc.; criticul Petru Comarnescu le-a dedicat celor doi fraţi Arămescu o realizate pe parcursul cercetărilor sale de pe teren.
monografie, publicată în anul 1972, la Editura Meridiane – „Fraţii Arămescu”. Artistul Eugen Holban este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, secţia
Memoriile pictoriţei au fost publicate în anul 1978, cu titlul „De la Pacific la Pictură, din 1996 şi a participat la mai multe expoziţii colective de profil. În anul
Dunăre… fraţii Arămescu”, la Editura Junimea din Iaşi, 1914. decembrie 2016, a fost distins cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la
prima ediţie a Galei Premiilor U.A.P. - Filiala Galaţi.
Ioana Chicu, bibliotecar, Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
Cuprins
3 Pandemia COVID-19 versus pandemia de incultură
Dorina Bălan
Profesional

5 Minunile Fecioarei Maria, de Agapie Criteanul: 200 ani de la


prima versiune tipărită în limba română
Letiția Buruiană

8
Terapie prin caligrafie: proiect educațional, inspirațional
on-line
Monalisa Livia Gheorghiu

10
Promovarea lecturii în mediul on-line
Anca-Ionica Georgescu

14 Evenimente literare de marcă


Geta Zeca, Denisa Albescu

16 Condeiul fermecat - concurs de creație on-line pentru copii


Maricica Târâlă-Sava

Condeiul fermecat

18 Dialogurile Mariei
Maria-Antonia Popa

20 Destin

21
Petra Mirică-Bobiț
Minciuna lui Aurel
Atena-Gabriela Zahei
Cronică

22 Flash-uri din viață cu Ghiță Nazare


Sorin Langu

24 Ciubotaru, Tudor George. Afaris. Umbre pe Aora.


Bucureşti: Prestige, 2018
Adina Milica

26 Necunoscuta iubire de Liliana Spătaru


Dumitru Anghel

29 Revenind la rolul Poetului...


Adrian Secară
Literatură

31 Poeme
Olimpia Sava

33 Poeme
Georgeta Muscă-Oană

35 Poeme
Ioan Toderiță
37 Poeme
Anca Șerban Gaiu

39 Count to ten
Sorina Rîndașu
40 Poem
Andreea Cărăușu
41 #Anafilaxie
Andrei Zbîrnea

42 Anul Șobolanului de metal

43
Vlad Mușat Ce este o plantație și de ce
avem nevoie de ea

46 Poem Leonard Matei


Toni Chira

48 Măști (II)
Iulian Mardar

50 Lolelia
Dimitrie Lupu
55 Jour fixe (III)
Violeta Ionescu

59 Despre importanța traducerilor Vlad Vasiliu

61
pieselor de teatru (I) Epigrame
Nona Rapotan Vasile Manole

62 Epigrame
Ioan Fărcășanu
63 Epigrame
Ionel Jecu

64 Profesorul, compozitorul și dirijorul Eugen-Dan Drăgoi


Ghiță Nazare
Restituiri

68 Ziua «z»
Theodor Parapiru
69 Ion Petrovici și tentațiile
filosofiei ca sistem
Ionel Necula

72 Din viața unui duhovnic: Preot iconom


stavrofor Petru Gh. Savin
Livia Ciupercă

76 Apa în culturile și religiile diferitelor popoare (III)


Gülten Abdula-Nazare

79 Gabriel Badea-Păun (I)


Radu Moțoc

84 Ce cauți lebădă între gâște? Aghiuță cel viclean


Eugen Holban

86 Ultimele teorii privind originea limbii române


Năstase Marin
Artă

88 Miruna Drăgușin – Realitate și metaforă


Corneliu Stoica

92 Eduard Costandache
Mariana Tomozei Cocoș
Eveniment

94 Eugen Holban - Între pictură și etnologie


Corneliu Stoica

99 Editura Axis Libri - 10 ani de activitate


Dorina Bălan
ditorial

Pandemia COVID-19
versus pandemia de
incultură
Contemporanul istoric și viitorolog, Noah Harari, spune că „oamenii
gândesc în povești“ și, așa cum îi stă în fire, acesta se întreabă: „Cum ai putea trăi
într-o eră a minunilor, când toate vechile povești au căzut și nici o poveste nouă
nu și-a făcut apariția pentru a le înlocui?“ Dar, parafrazându-l, iată că povestea
nouă a venit - pandemia de COVID-19 - o poveste reală, și nu ne rămâne decât
să sperăm într-o eră a minunilor care va să vină curând pentru ne salva și de
pandemia de incultură.
Da, a sosit virusul SARS-CoV-2 atunci când ne așteptam mai puțin, nu
numai noi, românii, pentru că noi niciodată nu suntem pregătiți, ci întreg
mapamondul. Porțile bibliotecilor au fost închise. Cultura și-a pus lacăt. Cheia
era la bibliotecari. În fața provocării de a găsi soluții, am înlocuit „distanțarea
socială” impusă cu „distanțarea fizică”, în propriul său înțeles. Și subliniez asta,
pentru că, de curând, a fost „Ziua Limbii Române”, care este marcată de fapt în
fiecare an pentru a ne aminti să o respectăm. Regula „distanțării sociale” care
se cerea a fi respectată, era cinică și nu reflecta esența a ceea ce se voia, era
tradusă „mot à mot”. Evident, ne puteam da seama de sensul dorit al sintagmei
numai după ce aflam ceea ce se dorea și numai cu o condiție - să știm limba
română „ca la DEX”, limbă pe care noi, oamenii puși în slujba cărții, trebuie s-o
apăram și s-o cinstim, nu numai în ziua dedicată ei. Tălmăcind sensul sintagmei,
bibliotecarii din biblioteca noastră, ca toți ceilalți din țară, au găsit cheia spre
sufletul utilizatorilor, au aflat secretul pătrunderii spre inima cititorilor. Da, prin
nerespectarea distanțării sociale, dar prin distanțare fizică, cu ajutorul mediilor
de socializare și al tuturor serviciilor care pun la dispoziție comunicarea mediată.
Ne-am trezit că vorbim mai mult, că ne comunicăm mai multe, că împărtășim
impresii personale și profesionale, că ajutăm cititorii să-și găsească informațiile
de care au nevoie, pe suport accesibil la distanță. Ne place să credem că am reușit
în mare parte să fim împreună cu cei pe care îi deservim, cu întreaga comunitate
gălățeană, și nu numai. Dar, știm că cititorii noștri sunt stăpânii noștri și ei ar
trebui să ne spună, poate, măsura reușitei.
Sigur, ca oameni care avem pretenția că citim, ne ducem în istorie, pentru
că așa am fost învățați: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care

septembrie 2020 3
nu-și cunoaște părinții”, nu așa ne spunea Nicolae Iorga? Ne vin în memorie alte
catastrofe mondiale prin care a trecut omenirea: Ciuma neagră care a decimat,
în secolul al XIV-lea, între 30-60% din populația Europei, Gripa spaniolă, de la
finele Primului Război Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât războiul.
Ca să fim optimiști, gândim că viața a învins de fiecare dată. Dar numai pentru
cei care au rămas personaje vii în cartea ei... Și chiar aceste personaje ne dau
speranța că trebuie să existe cultură și după trecerea acestei pandemii.
Poate că mergând în istorie, în sensul matricei noastre de bibliotecari
gălățeni, trebuie să ne reamintim de cuvântul rostit de V.A. Urechia, la data
deschiderii Bibliotecii care-i poartă cu onoare numele, acum 130 de ani, la 11
noiembrie 1890, și care acoperă cu asupra de măsură conceptele sale despre
cultură, carte și rolul social al instituțiilor statului în domenilul educației:
„Cartea este și dânsa armă puternică. La lumina și învățătura cărții se deșteaptă
conștiința națională, iară deșteptăciunea conștiinței naționale este singura cetate
pe care n-o răpune dușmanul.”
Efectele pandemice ale SARS-CoV-2 sau „noul coronavirus” s-au dovedit
a fi, într-un alt sens, benefice culturii. Cartea (a se citi învățătura) a devenit o
„armă”. Ne-am redescoperit plăcerea activităților culturale: lectura, studiul,
interesul pentru rețelele de socializare cu teme culturale, vizionarea de filme și
teatre prin intermediul internetului, audierea muzicii, vizite virtuale, activități
multiple dedicate copiilor etc. Este ceea ce Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”
a oferit în tot acest timp prin intermediul rețelelor de socializare, singurele
prin care bibliotecarii puteau comunica cu utilizatorii. Astfel, virusul invizibil
al ignoranței nu a reușit să pună stăpânire pe cultură, ci ne-a determinat să
abordăm o strategie pentru nevoile imediate, identificate ale utilizatorilor. Noi
l-am tratat ca pe un prieten, pentru că ne-a ajutat să ne reinventăm și, chiar dacă
va continuă să ucidă vieți, nu trebuie să ucidă și cultura!
Sunt convinsă că pandemia COVID-19 a venit, își va găsi un remediu, un
tratament, un vaccin și va trece, dar pandemia de incultură, dacă se va instala,
va face cu siguranță ravagii. Pentru că „Un popor fără cultură poate fi izvorul
sau râul fără apă, o fântână seacă, casa fără temelie, omul fără trecut, o ţară
cu tineri şi copii sacrificaţi, bătrâni îngenunchiaţi, o populaţie fără viitor”, cum
concluziona filosoful Viorel Muha, iar această stare de fapt - incultura - va putea
afecta nu numai România, ci întreg mapamondul, în mod deosebit generația
tânără, cea care va trebui să scrie viitorul omenirii.

Dorina Bălan,
redactor-șef al revistei „Axis Libri”

4 Axis Libri
rof esional

Minunile Fecioarei Maria,


de Agapie Criteanul
200 ani de la prima versiune tipărită
în limba română

Anul 1820 a îmbogățit cultura română, aflată încă sub influență


grecească, cu o nouă tipăritură, una dintre cele mai populare cărți
de spiritualitate creștină - „Minunile Fecioarei Maria”, de Agapie
Landos (sau Criteanul). Fiind considerată, totodată, o carte
populară anonimă, afirmăm că aceasta s-a alcătuit cumva singură
de-a lungul timpurilor, din mărturii colective transmise pe cale
orală. Relatările despre miracolele Sfintei Fecioare circulau deja în
rândul credincioșilor încă din zorii creștinismului. Acestea s-au
cristalizat apoi în cicluri, iar între secolele VII – X d. Hr. au apărut și
culegeri cunoscute sub denumiri generice precum „Legenda aurea”
sau „Carmen aura cum”.
O colecție de 69 de „minuni” provenite din Franța, pe filieră
italiană, vehiculând teme de largă
circulație în literatura Evului
Mediu, a fost inclusă ca a treia
parte a unui volum alcătuit de
către Agapie Landos (Criteanul),
de la Athos, apărut la Veneția,
în anul 1641-1642, sub titlul
„Mântuirea păcătoșilor”. După
cum afirmă protosinghelul
Nicodim Măndița, editor
contemporan al unei versiuni
Letiția Buruiană
bibliotecar, Biblioteca recente1, îmbogățită și adusă la
Județeană zi, este posibil ca o primă ediție
„V.A. Urechia” în limba română să fi fost tipărită
în a doua jumătate a sec. al
XVIII-lea. Pentru că informația
provine din surse secundare2 și
1
Nicodim Măndița. Minunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea
Fecioara Maria. [Bacău], Ed. Bunavestire, 1997, 492 p;
2
Sulzer , F. J. Ghedichte des transalpinischen Daciens, vol. III, Wien I, 82, p. 38.
La nr. 23 se menționează o tipăritură românească de la 1782, sub titlul Minunile
Maikii Pretscheste. Apud. Cartojan, N. Cărțile populare în literatura românească:
Epoca influenței grecești. București, Ed. Enciclopedică Română, 1974, p. 156;

septembrie 2020 5
rof esional
în absența unui exemplar drept din grecește în românește a
dovadă, autorul emite ipoteza ieromonahului Rafail, din
că ar putea să fie vorba de o Râmnicu-Vâlcea. Se pare însă, că
traducere de la 1787, după un dat fiind unele deosebiri ce reies
manuscris de la 1696, a unei alte chiar din titlu, comparându-l cu
culegeri, „Cer nou, făcut cu stele descrierea din BRV7, aceste două
noi...”, întocmită de ucraineanul exemplare fac parte dintr-o serie
Ioanichie Galeatovski, care a diferită a ediției. Exemplarele
adunat 400 de „minuni” și le-a Bibliotecii „V.A. Urechia” au
tipărit în volum, în 1665. Ipoteza gravura ce o reprezintă pe
aceasta ar putea fi confruntată și, Fecioară înconjurată de cete de
eventual, confirmată de o sursă îngeri și sfinți, plasată la finalul
necunoscută protosinghelului, precuvântării, spre deosebire
conform căreia, la Mănăstirea de cele descrise în BRV, unde
Neamțul, unde se va tipări, în apare pe pagina de titlu, verso.
1847, de către arhimandritul Structura versiunii de la Galați
Neonil, Starețul mănăstirilor este următoarea: Scara la carte
Neamțul și Secul, împreună cu (cuprinsul), Cătră pravoslavniani
ieromonahul Cleopa și monahul cetitori, de Rafail Ieromonah
Nichita o ediție adăugită și corectată3, exista deja Prot senghel, Slujba laudei, „minunile” și Canon.
un exemplar tradus al „Minunilor” lui Landos în Un exemplar are copertele în carton, cu cotor și
biblioteca Starețului Paisie Velcicovschi4. colțuri în piele, iar cel de-al doilea este incomplet,
Se poate afirma însă cu certitudine că, înainte fără coperte. Primul exemplar conține și însemnări
de tipărirea culegerii lui Agapie Landos, cartea a manuscrise (Ex.: f. 1-4, însemnare a shimonahii
circulat în manuscris, în diferite forme și alcătuiri. Piropiia, din schitul Giurgeni, datată: 1840 ghenari
Al. Piru5 menționează prezența ciclului de legende în 26; f. 2-5, „Aciastă carte este a ...[șters] și cei ce va
într-unul din cele 30 manuscrise ale „Mântuirii înstreina-o să fi[e] supt neertat canon și de Maica
păcătoșilor” a lui Agapie Criteanul, copiat de lui Dumnezeu blestemat pînă o va întoarci”).
Ieromonahul Silvestru (Ms. 1284 din 1691), iar Referitor la conținut, Al. Piru semnala
Nicolae Cartojan semnalează peste 20 de manscrise, „că opera lui Agapie Landos e o compilație din
aflate în colecțiile Bibliotecii Academiei Române, Metafrast, sinaxare și penticostare [...] și culegerile
printre care există și un tip combinat între colecțiile italiene de povestiri despre Minunile Maicii
lui Landos și ale lui Galeatovschi. Domnului, „Miracola della gloriosa Vergine Maria”
În colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia” există (sec. al XIV-lea și „Libri del cinquanta miracole
două exemplare ale ediției din 18206, în tălmăcirea della Vergine zisă și „Libro del Cavaliere” (sec. al
3
Agapie Criteanul. Carte prea frumoasă numită Minunile XV-lea)”. Istoricul literar consemnează existența
Maicii Domnului... adunată în limba grecească de monahul unei puternice influențe a trei dintre miracolele
Agapie Criteanul aghioritul. Și tălmăcită în limba rumânească Fecioarei, asupra literaturii și folclorului european.
mai nainte și tipărită la Râmnic. Tipografia Mănăstirii Neamț,
1847, 16 p, 152 f., grav., cota BVAU III 14988; mnezeu, și PURUREA FECIOAREI MARIEI. / Care puține din
4
La Mănăstirea Neamț s-au tradus și copiat pe vremea ceale, ne numărate s-au luat în/scris de la fealuri de Dascăli de
starețului Paisie Velcicovschi (1722-1794) un număr însemnat Agapie,/care tălmăcindu-să pre limba românească spre/folosul
de texte (literatură patristică, scriitori clasici și filosofi antici, cel de obște de Rafail Ieromonah Protosinghelul./Acum întâiaș
cărți populare etc.), printre care se află și „Minunile Maicii dată s-au dat în tipariu,/ în zilele prea luminatului nostru
Domnului”. În: Lăudat, I.D. Istoria literaturii române vechi, Domn/Io Alexandru Nicolae Șuțul Voevod/Cu blagoslovenia
București: Editura Didactică și pedagogică, 1968, p. 95; iubitoriului de D(u)mnezeu Chiriu Chir Galaction, episcopul
5
Al. Piru. Op. cit., p. 250; Râmnicului/Leat 1820/ de Dimitrie Popovici tip(ograf)
6
Notița bibliografică nu a fost inclusă în catalogul „Carte veche Rîm(nicean)”. Pentru descrierea din BRV v.: https://biblacad.
românească”, întocmit de Gh. Hâncu. Prima transliterare ro/bnr/brmautori.php?aut=a&page=280&limit=10 , nr. 281,
completă a titlului a fost publicată de Dan Râpă-Buicliu în Agapie Criteanul, aghiorit; Cota BVAU: CRV II 140;
„Bibliografia românească veche. Additamenta I (1536-1830)”, 7
Agapie Criteanul, Minunile Fecioarei Maria, traducere de
Galați, Alma Galați, 2000, p. 415: „Minunile ceale mai pre sus Rafail ieromonahul, Râmnic 1820. În: BRV, vol. 3, nr. 1063,
de fire ale Prea Sfintei/Stăpânei noastre Născătoarei de D(u) pp. 325-326;

6 Axis Libri
Într-una dintre acestea (în vol. nostru: Minunea
1. Pentru jidovii cei ce s[-]au orbit și pentru cela ce
s[-]au tăiat mâinile, și după ce au crezut în Hristos,
de Născătoarea de Dumnezeu s[-]au vindecat),
Fecioara îi pedepsește pe necredincioșii care vor
să-i răstoarne racla în timp ce-o purtau spre locul
de înmormântare, orbindu-i și tăindu-i mâna
din încheieturi celui care a vrut să atingă siciriul.
O altă „minune” despre o călugăriță, urmărită de
Richard al Angliei, care grație Maicii Domnului
și-a recăpătat ochii sacrificați pentru a-și păstra
castitatea, a fost inclusă în culegerea Fiore di virtu
(Floarea darurilor) și în Albinușa românească
(1620)8 (în vol. nostru: Minunea XII, Pentru cea ce
ș-au scos ochii, ca să-și păzească curăția și fecioria) 9.
Sub aspect bibliofil, remarcăm anluminura
tipăriturii, sobră, austeră în comparație cu ediția
realizată la 1847 de arhimandritul Neonil, din
care Biblioteca „V.A. Urechia” deține un elegant
exemplar, cu patru gravuri ale Maicii Domnului,
cu numeroase ornamente (letrine cu ornamente grav. pag. 6), în afară de aură mai apare și o coroană
florale, frontispicii cu ornamente vegetale și care semnifică poziția înaltă a Maicii Domnului în
monogramă, viniete – la final apare vinieta raport cu ceilalți sfinți, aceea exprimată în limbajul
tipografică a lui M. Strilbițki), coperte în piele, pe creștinului ortodox prin sintagmele Împărăteasă a
cea din față având imprimată la cald icoana Maicii tuturor sfinților și Mijlocitoare a neamului omenesc
Domnului cu pruncul și pe ultima o vinietă și în fața lui Dumnezeu.
însemnul de proprietate „Paisie Shimonah 1875”. Deși cultul Fecioarei Maria este prezent în
Mai remarcăm deasupra vinietei tipografice și o toată creștinătatea, există poziționări diferite în
însemnare manuscrisă aparținând unei doamne din interpretarea textelor biblice, care de-a lungul
Galați: „Citită cu toată credința și dragostea. Sevasta timpului s-au accentuat. Un indiciu al marcării
Ionescu. 929 - iulie în 28 – Galatz”. Lucrarea conține diferențelor de perspectivă, în cazul nostru,
doar o singură gravură, despre care am menționat este exprimat chiar în schimbarea din titlu,
anterior. Începutul fiecărei „minuni” este marcat de de la „Pururea Fecioara Maria”, din versiunea
letrine, iar titlul care apare în capul paginilor este traducătorului ieromonahului Rafail (1820), la
încadrat de motive ornamentale simple. Gravura „Maică a Domnului”, în versiunea îndreptată și
o reprezintă pe Fecioară și pe Arhanghelul Gabriel adăugită, tipărită la Mănăstirea Neamțul (1847).
care-i vestește miraculoasa concepție. Deasupra Tipărirea oarecum târzie a acestor ediții, în
veghează Duhul Sfânt întruchipat de porumbel. două importante centre tipografice mânăstirești, în
Capul Fecioarei, cu broboadă simplă, este încadrat condițiile în care textele cunoșteau deja o intensă
într-o aură asemeni Arhanghelului. Spre deosebire circulație pe cale orală10, precum și în manuscris, s-a
de aceasta, observăm că, la gravurile ediției din înscris în rândul măsurilor clericilor de a impune
1847, unde Maica Domnului apare înconjurată de limba română în biserici, întrucât printre enoriași
mai multă slavă, redată prin scene sau simboluri erau și mulți oameni simpli, neștiutori de carte, de
(cete de îngeri și sfinți, sceptru, biserică, scară, cultură și dogme religioase. „Minunile” aduceau,
pod, corpuri cerești etc. - Icoana Maicii Domnului astfel, literatura religioasă la un nivel comun de
cu emblemele proorocești, după Epiloma, 1816; v. înțelegere și lărgeau, totodată, accesul la mijloace și
8
Al. Piru. Literatura română veche. Ed. a 2-a. [București], resurse de aleasă învățătură.
Editura pentru literatură, 1962, p. 251;
9
V. și N. Cartojan. Minunile Maicii Domnului. În: Cărțile
populare în literatura românească: Epoca influenței grecești. 10
v. S. Fl. Marian, Legendele Maicii Domnului. Studiu
București, Editura Enciclopedică Română, 1974, pp. 143-149; folcloristic. Ed. Academiei Române, 1904. 343 p.

septembrie 2020 7
rof esional

Terapie prin caligrafie


Proiect educațional, inspirațional on-line

Scrisul poate fi considerat una dintre invențiile cele mai


importante din istoria umanității, fiind mijlocul de transmitere
cu cea mai mare acuratețe a informației peste generații. Astfel,
descoperirile, invențiile, conștientizările, ideile au putut fi
transmise de-a lungul timpului pentru a fi folosite în procesul
evolutiv al societății umane. Datorită procesului intern complex
care stă în spatele acțiunii de a scrie, analiza scrisului de mână
a fost și a rămas chiar și în prezent unul dintre cele mai exacte
teste de personalitate, grafologul (specialistul în analiza
caracteristicilor scrisului de mână) putând „citi” zeci de trăsături
ale comportamentului uman. Aș îndrăzni să concluzionez că prin
educarea, corectarea și imprimarea unei forme mai armonioase
scrisului, se determină o modificare sensibilă și în trăsăturile
comportamentale ale titularului.
Un fundal sonor armonios și calmant, un toc cu peniță și o
călimară cu cerneală, stăpânirea mâinii și a gândului sunt cele
trei ingrediente care, puse laolaltă, ne ajută să deschidem poarta
fermecată a caligrafiei – arta scrisului frumos sau, altfel spus, arta de

Monalisa Livia
Gheorghiu
bibliotecar, Fundația
Andreiana Juventus

8 Axis Libri
a da formă semnelor de scris într-un mod expresiv, în zona asiatică, preocuparea pentru găsirea
armonios și elegant. unor explicații științifice pentru îmbunătățirea
Dacă pe continentul asiatic această tonusului emoțional, amplificarea percepției
preocupare pentru scrierea caracterelor specifice și a memorării la persoanele care practică arta
fiecărui neam a avut continuitate, în Europa caligrafiei datează de peste trei decenii.
interesul pentru caligrafie a avut o sincopă, Aceasta a fost intenția colectivului Filialei
resuscitarea venind destul de târziu, la sfârșitul Nr. 2 a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, în
secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, putem colaborare cu Fundației „Andreiana Juventus”,
spune că nivelul artiștilor europeni poate fi lesne când a inițiat printr-un proiect social-educativ
comparat cu cel al celor de pe alte continente și că deschiderea clubului „Terapie prin caligrafie”.
astăzi există un curent clar conturat de exprimare Într-o perioadă solicitantă, mai ales sub aspectul
artistică prin intermediul caligrafiei, inclusiv în stresului, când crearea unor stări de frică,
țara noastră. neîncredere, chiar disperare se realizează atât de
Rolul terapeutic atribuit desenului și ușor prin intermediul, în special, al mass-mediei,
picturii poate fi extins cu ușurință și asupra am considerat că este necesară apariția unui
caligrafiei. Caligrafia presupune integrarea minții, moment de detașare de cotidian, de armonizare
corpului și caracterului practicantului într-un interioară, de autocontrol, de mindfulness.
proces dinamic. Ea implică percepția vizuală, Prin acest club intenționăm să aducem
structurarea spațială, planificarea cognitivă și alături persoane doritoare de schimbare în sensul
manevrarea instrumentului de scris (fie el toc îmbunătățirii calității spirituale personale, al
sau pensulă) pentru realizarea configurației schimbării polilor de interes prin conștientizarea
specifice a caracterelor. Poate tocmai de aceea, și exersarea frumosului și a autodisciplinei.

septembrie 2020 9
rof esional

Promovarea lecturii
în mediul on-line

Activitatea bibliotecilor din România, asemenea celor din


întreaga lume, a fost profund afectată de apariția și răspândirea cu
rapiditate a virusului SARS-CoV-2. Multe biblioteci au sistat temporar
atât serviciile pentru public, activitățile de educație permanentă, cât
și activitățile culturale, pentru a contribui la eforturile conjugate ale
autorităților, ale persoanelor juridice, precum și ale cetățenilor de
limitare a răspândirii bolii. Pe fondul incertitudinilor alimentate de
pandemia COVID-19, fiecare bibliotecar trebuie să ia decizii dificile
cu privire la modul de îndeplinire a misiunii bibliotecilor în condiții
de criză. Bibliotecile se află astăzi în situația de a decide cum pot oferi
în continuare acces la informații, nepericlitând, însă, în niciun fel,
siguranța utilizatorilor și a personalului bibliotecii.1 Situația actuală
a generat idei noi în domeniul bibliotecilor, în special a celor publice,
pentru că acestea se adresează unui segment larg de utilizatori. În
secolul al XXI-lea, bibliotecile publice, cum este și Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia” din Galați sunt prezente și în mediul virtual, prin
intermediul blogurilor, site-urilor, paginilor virtuale pe rețelele de
socializare. Adresele virtuale ale Bibliotecii noastre sunt următoarele:
• Site-ul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”: www.bvau.ro;
• Instagram: https://www.instagram.com/vaurechia/?hl=ro;
• Pinterest: https://ro.pinterest.com/vaurechia/;
• Scribd: https://ro.scribd.com/user/20065402/Biblioteca-V-
A-Urechia-Gala%C5%A3i;
Anca-Ionica
• Facebook: https://www.facebook.com/bibliotecagalati; Georgescu
• Pagina virtuală a Filialei nr.1 „Costache Negri”- Bibliotecă bibliotecar, Biblioteca
Municipală pentru Copii: https://www.facebook.com/pg/Filiala- Județeană „V.A. Urechia”
nr1-Costache-Negri-Biblioteca-Municipal%C4%83-pentru-Copii-
Gala%C8%9Bi-179901555535020/about/?ref=page_internal;
• Pagina virtuală a Filialei Nr. 2 „Paul Păltănea” Galați -
Bibliotecă Municipală: https://www.facebook.com/BVAU-Filiala-
1
Comunicat de presă privind corona virus [on-line]. Accesat la 13.07.2020.
Disponibil pe internet la adresa: http://anbpr.org.ro/wp-content/uploads/2020/03/
comunicat-corona-virus_final.pdf?fbclid=IwAR0a07PQw4gZLHn30-cd3lT1EPLN
IFbnJDeYxacHXir2lQcNAydQKUqH-Ig.

10 Axis Libri
nr2-Paul-P%C4%83lt%C4%83nea-Gala%C8%9Bi- interval de timp o pagină de facebook: BJVAU Birou
Biblioteca-Municipal%C4%83-537902519608781/; Catalogare-Control disponibilă la adresa: http://
• Pagina virtuală a Filialei Nr. 4 „Grigore www.facebook.com/BJVAUCC1 care, printr-o
Vieru”: https://www.facebook.com/Bvau-Grigore- postare zilnică, aduce în atenția utilizatorilor săi și
Vieru-110741203965662/?__tn__=%2Cd%2CP- nu numai, cărți nou achiziționate sau le promovează
R&eid=ARDRiGoL3JU1pFpOEBmwrlarvTtni4m pe cele deja existente în colecții care tratează diverse
MdcQ-4Pe0HWLldvy1sLHOKuYH6HrwdeGaED subiecte de interes adresate tuturor categoriilor de
_9qNc71ph5rQM8; utilizatori:
• Pagina virtuală a Filialei Nr. 5 • dezvoltarea personală: 17 calități esențiale
„Hortensia Papadat-Bengescu – Bibliotecă pe care ar trebui să le aibă membrii unei echipe,
Municipală: https://www.facebook.com/BVAU- scrisă de autorul englez John C. Maxwell care se
Filiala-nr-5-Hortensia-Papadat-B engescu- referă la comportamentul de grup al adulților și
Bibliote c%C4%83-Municip a l%C4%83- dezvoltarea capacităților manageriale și a muncii în
304529726827534/?ref=search&__ echipă și Cum să-ți dezvolți inteligența emoțională,
t n _ _ = % 2 C d % 2 C P- R & e i d = A R C w D J A B 2 scrisă de francezii: Gilles Corcos, Corinne Vilder,
8 N g c A k H Z B V N p X 7 9 R w N T j d 2 y p Wy 9 - carte care ne învață cum să avem autocontrol, cum
J G n r 8 1 X 2 X r 7 l 3 T 3 p 9 _ U X X WS H g D m Z Y- să ne dezvoltăm inteligența emoțională și gândirea
nnvSgZ36wb7cT. pozitivă;
Prezența bibliotecilor în mediul on-line a
implicat și schimbarea tipurilor de produse de
informare din format tipărit în cel electronic
atât din rațiuni și costuri, dar și pentru a facilita
accesul la informație pentru un număr cât mai
mare de utilizatori. Acestea au un conținut
informațional dinamic, care poate fi actualizat
cu ușurință și sunt diseminate exclusiv on-line.2
În cadrul Bibliotecii Județene „V.A.
Urechia”, ca de altfel în toate bibliotecile,
promovarea lecturii este esențială pentru
procesul de atragere a utilizatorilor, iar
promovarea cărții poate influența opinia publică
cu privire la rolul important pe care biblioteca îl
are în comunitate. În această perioadă, în care
suntem cu toții afectați de vremurile pe care
le trăim, atragerea utilizatorilor la bibliotecă
poate fi și ea compromisă. Așa că venim în
sprijinul utilizatorilor promovând cărțile nou
achiziționate de Bibliotecă și mai mult, creând
noi căi de comunicare cu aceștia prin care
le furnizăm referințe bibliografice sau chiar
documente găsite gratuit în mediul on-line.
Acum, mai mult ca oricând, s-a simțit lipsa unei • educația, creșterea și dezvoltarea copii­
biblioteci virtuale disponibile pe site-ul Bibliotecii lor: Cum să crești un copil fericit, scrisă de autorii
noastre care să conțină cel puțin bibliografia școlară englezi Alexia Barrable și Jenny Barnett, adresată
obligatorie scanată. părinților, aducându-le informații de actualitate și
Bibliotecarii din cadrul Biroului Catalogarea studii de caz din domeniul parentingului;
Colecțiilor. Control de autoritate, au creat în acest • literatura de ficțiune: Laleaua neagră,
romanul scris de renumitul autor francez Alexandre
2
Tratat de Biblioteconomie. Vol. 2, partea a II-a: Managementul Dumas este readus în atenția cititorilor datorită
colecțiilor și serviciilor de bibliotecă. București: Asociația valorilor promovate de autor, care ar putea deveni
Bibliotecarilor din România, 2016, p. 451.

septembrie 2020 11
rof esional
ancore în lumea de azi, intoxicată de un relativism postate pe pagină: expoziția de cărți poștale ilustrate
absolut; intitulată Portul Galați în ilustrații vechi, realizată de
• filme educative pentru copii și către colegele noastre de la Compartimentul Colecții
adolescenți. Nu doar cărțile contribuie la educația Speciale, un film documentar despre Dunăre cu
și la formarea copiilor și adolescenților, ci și filmele. ocazia aniversării Zilei Internaționale a Dunării (29
Cititorii paginii noastre au avut acces la filmul Heidi, iunie), o pagină a proiectului Muzeului Țăranului

un film inspirat după cartea scriitoarei elvețiene Român – „Povești de seară mețeriste”, o serie de
Johanna Spyri, publicată în anul 1880, D-ale lui povesti audio pe care cei mai mici beneficiari ai
Păcală, resursă audio accesibilă și persoanelor cu paginii le pot asculta în fiecare seară de luni, miercuri
dizabilități vizuale, basmul „Sarea în bucate” de și vineri de la ora 20:00, și „MTR mă inspiră”, proiect
Petre Ispirescu, film on-line; dedicat familiilor cu copii;
• evenimente naționale și internaționale. • activități practice pentru copii: postările
Dintre evenimentele care au fost amintite și sunt adresate celor mici pentru a-i învăța să
aniversate enumerăm: Ziua Drapelului, sărbătorită
la data de 26 iunie, Ziua Internațională împotriva
Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri (instituită
de ONU în anul 1987), Ziua Internațională pentru
Sprijinirea Victimelor Torturii (proclamată de ONU
în anul 1997), Ziua Internațională de Colaborare
în Favoarea Păcii și Democrației (se aniversează
din anul 1995 și marchează ziua semnării Cartei
ONU, la 26 iunie 1945), 35 de ani de la moartea
inginerului român Gheorghe Cartianu-Popescu,
membru corespondent al Academiei Române (8
aug. 1907 - 26 iun. 1982), 25 de ani de la moartea
arhitectului român Grigore Ionescu, membru
titular al Academiei Române (11 ian. 1904 - 26 iun.
1992);
• site-uri cu filme documentare,
recomandări de proiecte și expoziții ale Bibliotecii
noastre sau ale muzeelor sau de emisiuni pe
teme culturale și educative. Dintre acestea, au fost

12 Axis Libri
confecționeze diferite animăluțe, peștișori sau
chiar și obiecte de ornament cum ar fi brățările, cu
ajutorul unor tutoriale video ce se găsesc pe aceste
site-uri;
• subiecte actuale educative sau
controversate: cartea „Ne facem bine”, inspirată din
emisiunea „România, te iubesc!, spune poveștile
unor români care dau din timpul și priceperea lor
pentru comunitate, bolnavi sau săraci. Sunt oameni
care au studiat și muncit foarte mult, s-au ridicat
deasupra propriei condiții și au ajuns în vârfurile
meseriei lor, plecând sau nu din România; „Selfie:
Cum am devenit atât de obsedați de sine și ce
efect are acest lucru asupra noastră?”, titlu semnat
de jurnalistul și scriitorul englez Will Storr, care
vorbește despre presiunile la care sunt supuși
oamenii de către societate, presiuni care constau în
cât de supli trebuie să fim, cât de prosperi, fericiți,
extravertiți, populari etc. și cum crește această
presiune socială rata depresiei și a sinuciderilor.
Ideile dezvoltate în mediul virtual în această
perioadă deosebită prin care trece societatea
românească și nu numai, au fost bine receptate de
utilizatori, fapt ce ne îndreptățește să continuăm
și să intensificăm acest tip de interactivitate cu
utilizatorii, promovând lectura și răspunzând cu
promptitudine solicitărilor acestora.
=IwAR1OjXMafgiDOQUEQoj7Ya-fJljO3WIAOR
Bibliografie și webliografie: MEHkJZ4hIet91ivssK7D3cm-E.
BARRABLE, Alexia; BARNETT, Jenny. Heidi [film on-line]. Disponibil pe
Cum să crești un copil fericit : Zece practici verificate. internet la adresa: https://www.youtube.com/
București: Humanitas, 2019, 170 p. watch?v=IwCdGMXC2UA.
Comunicat de presă ANBPR [on-line] Maxwell, John C. 17 calităţi esenţiale pe
Accesat la 13 iunie 2020. Disponibil pe internet care ar trebui să le aibă membrii unei echipe : Cum
la adresa: http://anbpr.org.ro/wp-content/ să devii coechipierul pe care oricine și l-ar dori.
uploads/2020/03/comunicat-corona-virus_final. București: Liera, 2019, 174 p.
pdf?fbclid=IwAR0a07PQw4gZLHn30-cd3lT1EPL Ne facem bine: O antologie de fapte
NIFbnJDeYxacHXir2lQcNAydQKUqH-Ig. extraordinare văzute și vorbite la „România te
CORCOS, Gilles; VILDER, Corinne. Cum iubesc”. București: Humanitas, cop. 2019, 225 p.
să-ți dezvolți inteligența emoțională : Cea mai Sarea în bucate [film on-line]. Disponibil
eficientă metodă pentru a reuși în viață. București: pe internet la adresa: https://www.youtube.com/
Litera, 2019, 219 p. watch?v=pewn_fXc-As.
D-ale lui Păcală [film on-line]. Disponibil STORR, Will. Selfie : Cum am devenit atât
pe internet la adresa: https://www.youtube.com/ de obsedat de sine și ce efect are acest lucru asupra
watch?v=pSyfmSAkmYU. noastră?. Bucureşti: Litera, 2019, 415 p.
DUMAS, Alexandre. Laleaua neagră. Bucu­ Tratat de biblioteconomie. Vol. 2, partea
rești: Corint Books, 2019, 272 p. a II-a : Managementul colecțiilor și serviciilor de
Dunărea și Delta Dunării – documentar bibliotecă. București: Asociația Bibliotecarilor din
[on-line]. Disponibil pe internet la adresa: https:// România, 2016, 587 p.
www.youtube.com/watch?v=9qGFXqJxo6k&fbclid

septembrie 2020 13
rof esional

Evenimente literare
de marcă

În realitate, literatura nu este un abstract al turnului de fildeș.


Ea presupune o intensă formare umană atât spiritual-personală, cât și
interactivă în plan social.
Cartea lui George Călinescu, „Istoria literaturii române
de la origini până în prezent”, reprezintă lucrarea prin excelență
reprezentativă a documentării, mărturiilor și informărilor literare de
bază ce formează temelia evenimentelor literare de marcă, bazate pe
trecut.

Geta Zeca
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

Denisa Albescu
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

14 Axis Libri
Evenimentele literare de Nu peste multă vreme, Mihai Eminescu l-a invitat pe Ion
marcă se referă la momentele Creangă la casa părintească din Ipotești: „Să vezi bădiță Ioane, că și la
deosebite, în care artiștii literari mine în sat sunt frumuseți vrednice de admirat.”
se remarcă prin contribuțiile lor Era rândul bădiței Mihai să povestească, așa cum obișnuiau ori
la viața culturală a comunității de câte ori se aflau împreună.
din care fac parte. Aceste detalii După mai multe clipe de tăcere, Eminescu a grăit încet și rar,
devin oricând bază de creativitate măsurat ca o mărturisire de taină, dar descriind, poetic, ceea ce se
la conexiunea dintre autorul petrecea în jurul lor, în acea fermecătoare înserare de vară:
literar și opera sa în optica „Somnoroase păsărele
inovativă și informativă ce vine Pe la cuiburi se adună,
în întâmpinarea cititorilor. Se ascund în rămurele-
Prin cunoașterea Noapte bună!...”
scriitorilor aduși în centrul După ce a ascultat și a șoptit și Ion Creangă poezia odată cu
atenției, înțelegem sursele lor Eminescu, s-a ridicat de jos și și-a îmbrățișat prietenul: „Minunat! Ești
de valoare din care se inspiră și un poet genial, bădiță Mihai!” „Nu știu cum sunt eu, dar știu că mata,
care transpar în operele lor și bădiță Ioane, ești un povestitor fără pereche.”
spontaneitatea prin care aceștia Noi românii, care ne desfătăm, de mai bine de un veac, cu cele
răspund cerințelor publicului, scrise de Ion Creangă și Mihai Eminescu, spunem că amândoi au avut
punându-le în valoare capacitatea dreptate.
de a puncta subiectele de interes Interacțiunile cu publicul și cu criticii de specialitate duc la
acolo unde apar și ori de câte ori continue reevaluări ale multor aspecte literare puse în discuție și la
apar, înțelegerea conexiunilor înnoirea tuturor perspectivelor pe care le abordează.
dintre biografiile celor invitați la
discuție și arta lor literară pe care
o desfășoară.
Un eveniment de marcă
important și drag inimilor
noastre este prietenia dintre : Ion
Creangă și Mihai Eminescu.
Amândoi scriitorii s-au
născut la țară. Seara, întorși
acasă, s-au așezat pe prispă și
au urmat neîntreruptele lor
povestiri.
Învăluit în frumusețea firii,
cuprins de duioșia amintirilor,
Creangă a îndreptat povestirea
spre întâmplări din viața lui:
„nu știu alții cum sunt,
dar eu, când mă gândesc la
locul nașterii mele...” Eminescu
îl asculta vrăjit. Când Creangă
a terminat vorba, el a zis cu
hotărâre: „Bădiță Ioane, mă
supăr tare pe matale, dacă nu
scrii aceste amintiri. Ele ar putea
alcătui cea mai atrăgătoare carte
de povestiri în limba română, s-o
citească și cei mici și cei mari.”

septembrie 2020 15
rof esional

CONDEIUL FERMECAT
Concurs de creație on-line pentru copii

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, 1 iunie 2020, Secția


Copii a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați a organizat un
concurs de creație on-line, intitulat sugestiv „Condeiul fermecat”,
ce s-a desfășurat în perioada 5 mai-22 iunie 2020. La concurs au
participat elevi din județul Galați, cu vârsta cuprinsă între 7 -14 ani.
Fiecare participant a prezentat maximum 2 creaţii literare (poezie
sau proză), cu temă la alegere sau inspirată din lecturile copilăriei. Au

Maricica
Târâlă-Sava
responsabil, Împrumut la
domiciliu pentru copii,
Biblioteca „V.A. Urechia”

16 Axis Libri
trimis creații literare 50 de copii.
Premiile propuse de Bibliotecă au
fost: Premiul „H.Ch. Andersen”-
cel mai bun text inspirat din
basme; Premiul „I. Creangă” - cel
mai bun text umoristic; Premiul
„Otilia Cazimir” - cel mai bun
text liric; Premiile I, II și III,
Mențiuni și diverse premii ale
revistelor literare. Juriul a fost
format din scriitorii: Angela
Ribinciuc, Denisa Lepădatu și
Petre Rău. Lucrările copiilor
au fost inspirate din lecturile
copilăriei și au surprins prin
originalitate, stil și creativitate.
Redăm câteva gânduri
transmise de doi membri din
juriu:
Îi felicit, deopotrivă, pe
concurenți și pe profesorii care i-au
îndrumat să participe la concurs.
Consider că au avut cu toții de
câștigat. Pentru mine, să fac
parte din juriu a fost o provocare
interesantă. Mă bucur să văd că
elevii citesc, le admir imaginația și
creativitatea. Am dat cinci note de
10, au fost lucrări care mi-au ajuns nerăbdare ziua în care voi citi prima carte scrisă de unul dintre voi!
la inimă. Mesajul meu pentru toți Angela Ribinciuc
participanții este următorul: Să Pentru mine, chintesența acestor lucrări se rezumă la un singur
nu vă opriți să visați, să cereți cuvânt - speranță. Speranța că acești tineri vor continua să meargă pe
mereu mai mult de la voi și de drumul ales, să-și fructifice potențialul și să aducă tuturor cititorilor,
la viață, să nu vă mulțumiți cu așa cum mi-au adus și mie, încrederea că viitorul literaturii este unul
puțin. Să continuați să citiți și să pe cât se poate de promițător. Denisa Lepădatu
scrieți, pentru că astfel veți evolua Cu sprijinul conducerii Bibliotecii, în data de 8 și 9 iulie 2020,
permanent. Depinde numai de voi am realizat premierea fizică a câștigătorilor. Elevii au primit câte
să vă numărați printre cei care vor o diplomă, o carte, dulciuri și multe aplauze. Sper să continuăm
lăsa ceva în urmă. E important acest concurs și la anul, cu cât mai mulți concurenți. Până atunci, vă
ce modele vă alegeți. Un model așteptăm la Bibliotecă, să citiți pentru a avea mai multă inspirație!
bun, încă din anii de gimnaziu,
contează mult pentru ceea ce veți
deveni mai târziu. Eu am încredere
în voi, așa cum și în mine au avut
încredere profesorii și părinții
mei. Am încercat mereu să nu-i
dezamăgesc, iar lucrul acesta m-a
ajutat să mă autodepășesc. Baftă
mai departe, tuturor, și aștept cu

septembrie 2020 17
Condeiul fermecat

DIALOGURILE MARIEI

Premiul „H. Ch. Andersen” - cel mai bun text inspirat din basme

Dialog cu VULPEA
(Sursă de inspirație: Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă)

— Bună ziua, cumătră Vulpe! Să ai poftă!


— Cine îndrăznește să mă deranjeze de la masă? Imediat găsesc
ac de cojocul tău!
— Ehee, știu prea bine! Ce i-ai făcut bietului Moș Martin...!
— Așa-i trebuie, dacă a fost lacom.
— Dar și dumneata ai fost nemiloasă...
— Nemiloasă? Ai putea spune... șireată. Așa sunt vulpile!
— Știu, știu, am fost și eu odată vulpe.
— Cum așa?
— Păi eram o vulpe actriță! Pe scenă! Am furat marionetele unui
teatru de păpuși! Și eram cochetă, elegantă, aveam blănuri, mărgele,
poșete...
— Interesant! Ei, atunci discutăm ca de la vulpe la... vulpe. Hai
la masă! Poftă bună!

Dialog cu SCUFIȚA ROȘIE


(Sursă de inspirație: Scufița Roșie de Charles Perrault)
Maria-Antonia Popa
— Bună ziua, Scufiță Roșie! elevă, Colegiul Național
— Mulțumesc frumos! Dar de unde mă cunoști? „Alexandru Ioan Cuza”
Galați
— Știu prea bine povestea ta! Iar cântecul tău îmi place mult: „O
scufiță roșioară dacă port adeseori...”
— Păi... vrei să fim prietene?
— Mi-ar face plăcere! Numele meu este Maria. Hai să ne jucăm
în iarbă, să culegem flori, să zburdăm...
— Dar știi că prin pădure ne putem întâlni cu lupul?!
— Nu te îngrijora! De data asta știm ce trebuie să facem ca să-i
venim de hac.

18 Axis Libri
— Ai dreptate! Acum suntem împreună, nu îi plac poveștile, după cum văd. Parcă ești o zână
mi-e teamă de nimic. Îți propun ca după joacă să mică.
mergem la bunicuța. Sigur a pregătit prăjiturele — Povestea ta e minunată! Mi-aș dori să o
pentru fetițe zglobii. Poate chiar și vreo scufiță! întâlnesc și eu pe zâna ursitoare, să îmbrac o rochie
— Ce idee minunată! Bunicuțele sunt mereu elegantă și să port pantofi de cristal.
pline de surprize! — E suficient să închizi ochii, să visezi și să
ai încredere. Te voi duce la palat, vei îmbrăca orice
rochie îți dorești, poţi gusta din toate bunătățile
Dialog cu FETIȚA CU CHIBRITURILE sau să te plimbi prin grădinile înmiresmate. Şi le
(Sursă de inspirație: Fetița cu chibriturile de Hans vei cunoaşte pe micile fiinţe care mi-au fost mereu
Christian Andersen) alături, nu m-au lăsat niciodată la greu: şoriceii,
păsărelele, gâzele...
— Fetiță dragă, ce faci aici? — Ai fost atât de bună cu ele!
— Mi-e frig! Mi-ar trebui niște chibrituri să — E frumos să ai prieteni. Datorită lor,
mă încălzesc. Le-am terminat! niciodată nu m-am simţit singură şi am reuşit să
— Dar copiii nu au voie să umble cu trec cu bine peste toate.
chibriturile! Cred că știu cine ești... o să te ajut și nu — Vezi? De aceea te admir! Aș vrea ca visul
vei mai avea nevoie de ele... acesta să dureze cât mai mult!
— Dar și tu ești tot o fetiță. Ești mică, cum
poți să mă ajuți?
— Nu mai sunt chiar mică; am crescut, am
șapte ani! Îți voi da rochițe, bluzițe, încălțări, ba
chiar o căciulă și un paltonaș. Nu o să-ți mai
fie frig.
— Tu știi povestea mea?
— Desigur. E foarte tristă. Dar de data asta
nu va mai trebui să privești gâsca în vis. Mama a
pregătit o friptură delicioasă! Cu legume!
— Îți mulțumesc! Chiar îmi este foame.
— Apoi ne vom juca împreună cu
păpușile, iar la final îți voi face cunoștință
cu bunica mea, care este bună și
iubitoare. Astfel, vei avea și tu bunică.
— Ești o prietenă minunată!

Dialog cu CENUȘĂREASA
(Sursă de inspirație: Cenușăreasa de
Frații Grimm)

— Cenușăreasa, ce surpriză!
Ești prințesa mea preferată!
— De ce mă placi atât de mult?
— Pentru că ești frumoasă, bună
și curajoasă. Ai reușit să le învingi pe
surori și pe mama vitregă.
— Așa este! Iar tu ești o
fetiță blondă și drăguță, căreia

septembrie 2020 19
Condeiul fermecat

Destin

Premiul „Otilia Cazimir” - cel mai bun text liric

Libertatea Iar oraşele sunt mari şi falnice.


Este un cuvânt frumos... Tremură mâinile lui Iisus
Atât. În palmele noastre.
Numai noi visăm la ea Nimeni nu mai are lacrimi
Cu ochi mari și inocenți Pe gerul acestei mentalităţi.
Privim spre soare îngâmfați de Ne-a îngheţat şi corneea
smerenie Şi apetitul,
Așteptând să tragă cineva Căci numai o bucată de sticlă
cortina, Decide mereu
Să ne cadă prelata peste orizont, Cum trebuie să arăţi.
Să ne putrezească inima în mână Şi vrei să arăţi bine
Și după... să ne ridicăm în Când totul arde.
picioare Stau cu frică
Și să aplaudăm. Atunci când lumea e albastră.
De când te-ai născut, ai lumea pe Nu vreau
umeri. Ca cineva să-mi arate
O car și eu și tu, O copie a lunii
În spatele ars, atârnat de coloană. Şi să mă prefac
Având doar impresia În lemn ieftin, rezistent
Că totul se rezolvă Şi să-mi moară hainele pe mine Petra Mirică-Bobiț
Rostind cuvinte de cafeină. Şi ochii şi inima, elevă, Școala Gimnazială
Mai bine mănânc zăpadă Târâtă pe jos, în vin. nr. 28, Galați
Decât ani ce trec în viteză
Pe şine imaginate.
Suntem jos, pe covorul cald
Şi zicem poveşti
Pe care nu le vom mai apuca.
Astăzi,
Frigul este doar un zefir,
Norii sunt grei şi cenuşii

20 Axis Libri
Condeiul fermecat

Minciuna lui Aurel

Premiul „I. Creangă” - cel mai bun text umoristic

De dimineaţă, mă trezeşte cocoşul vecinului. Vroiam şi eu să


dorm mai mult deoarece era duminică. A, era să uit! Trebuia să dau
de mâncare la găini. Acum nu mai sunt supărat pe el pentru că dacă
nu mă trezea, se supăra mama pe mine.
Hai să nu o mai lungim cu vorba! Ies în curte să mă mai
dezmorţesc şi văd poarta deschisă la coteţ. Mă gândeam că mama le-o
fi dat drumu’ prin curte. M-am gândit să-i dau de mâncare câinelui că
e şi el un suflet. Aduc mâncarea frumuşel şi când colo, nici o urmă de
găini! Eram speriat! Unde o fi găinile? Caut prin grajd, pe sub grajd.
Nici o găină! O întreb pe vecina, dar şi ea mă dezamăgeşte. Eram
convins că mama va observa... Dar îmi vine o idee bună. Aveam eu
bani puşi de-o parte, că cine ştie, poate voiam şi eu ceva. Mă duc în
târg şi găsesc un negustor care vindea fix ce voiam eu: 7 găini bătrâne.
Îl întreb:
— Nene, cu cât dai găinile?
— Tot ce ai tu e bine, spuse negustorul.
Nu eram de acord să dau tot ce aveam pentru 7 găini bătrâne,
dar ce să fac, mai bine decât să fiu fugărit prin curte.
Ajuns acasă, închid găinile în ţarc şi plec la joacă. Vin acasă pe
la 19:00. Mama ar trebui să ajungă din clipă în clipă. Intră în casă şi
mă întreabă:
Atena-Gabriela — Aurel, ale cui sunt găinile din curte?
Zahei
elevă, Şcoala „Dan — Ale noastre mamă, răspund eu înghiţind în sec.
Barbilian”, Galaţi — Minţi! Le-am tăiat de dimineaţă!
În acel moment, am luat-o la fugă prin casă. M-a fugărit puţin,
dar nu era supărată că am înlocuit găinile, ci că am minţit-o.

septembrie 2020 21
C

Flash-uri din viață


cu Ghiță Nazare

Pe lumea asta există cărți de diferite tipuri: unele memorabile


cu protagoniști extraordinari, în împrejurări extraordinare, altele care
nu sunt extraordinare, dar ajung în sufletul tău, au acel quelque chose,
altele foarte bine scrise sau care relatează situații perene, clasice, dar
există însă și cărți pe care le citești foarte repede, cărți care îți ating
o anumită coardă a sufletului și care îți provoacă amintiri exact ca
madlena lui Proust. O astfel de carte este ultima apariție editorială a
distinsului profesor și publicist Ghiță Nazare, și anume „De la cerneala
de boz la calculator. Amintiri recuperate”, care a apărut la prestigioasa
editură Eikon din București, în acest an, cuprinzând 190 de pagini.
Cartea este un amestec de amintiri personale presărate cu elemente
de ficțiune, sunt peste 40 de episoade mai scurte sau mai lungi, dar
care au o linie continuă, narativă, se subsumează toate aceluiași factor
subiectiv, iar prezența Bocănoaiei este ciclică pentru că o întâlnim
atât la început, în primul episod cât și în penultimul capitol al cărții.
Marea majoritate ale istorisirilor distinsului prozator, acum putem
să îi spunem și prozator, se încadrează în aria autobiografiei, sunt

Sorin Langu
profesor

Ghiță Nazare

22 Axis Libri
prezentate personaje din cercul autorului:
membrii familiei, prietenii, primele zile
de școală, rudele și alte elemente care i-au
reținut atenția.
Cartea, practic, se împarte în două
părți inegale: prima, cea mai consistentă,
este perioada care cuprinde copilăria și
adolescența, iar a doua este după terminarea
facultății, și cuprinde diferite episoade din
timpul activității profesionale. Prima parte,
din punctul nostru de vedere, este cea mai
reușită, episoadele sunt legate organic între
ele, iar portretele pe care autorul ni le
arată sunt pline de duioșie, de afectivitate.
Îmi imaginez că atunci când le-a scris
avea lacrimi în colțul ochilor, scrisul era
întrerupt deseori de lungi reverii; acum
este momentul în care aceste evocări fac
conexiune cu ale tale, creându-se un contact
cu cititorul deosebit, acum este partea care
declanșează un val de amintiri pentru că
tabloului înfățișat de autor îi suprapunem
în mintea noastră imediat tabloul primei
noastre zile de școală sau ale unor năzbâtii
copilărești. Nu lipsesc însă și aspectele
imediate ale cotidianului care dă buzna cu
bocancii în copilăria nevinovată și candidă,
așa cum este episodul cu Bocănoaia sau cel
cu carnea de cal sau cel în care tovarășul
Stalin a interzis pur și simplu Colindul și
Steaua, dar acestea nu reprezintă decât o minoritate sfârșit. Irina Boca, nu știm dacă a existat sau nu, dar
în ansamblul candid, duios și nevinovat al copilăriei. tipologia ei sigur a existat; arivistul care schimbă
În momentul în care adolescența se termină, se partidele, ideologiile doar în interes personal,
termină și duioșia: a doua parte este mai seacă, mai omul cu o multitudine de fațete, incultul care dă
obiectivă mai lipsită de nerv, se vede autorul practic, lecții, acesta este tipul reprezentat de personaj.
care la nivelul subconștientului se autocenzurează, Interesantă este și alegerea numelui, Boca având
nu se mai întâmplă ca în prima parte când șirul în onomastica românească spirituală o conotație
emoțiilor ne cuprinde, ci din contră manifestă o aparte reprezentată de Arsenie Boca; personajul
reținere vizibilă și de înțeles. A doua e cuprinsă din nostru este feminin și cu totul opus ca moralitate
elemente profesionale în care personajele se ghicesc, și conduită morală. În a doua parte, mai apare ca
dar din care emoția aproape lipsește; personal nu am personaj comun al mai multor episoade surorile
identificat prea multe dintre ele, dar sunt convins că Nescu care fac parte din aceeași categorie cu Irina
există cititori care vor citi această parte cu voluptate Boca, două inculte, orgolioase, ariviste și parvenite.
ca pe un puzzle încercând să deslușească cine se Reprezintă un personaj colectiv care rămâne în
ascunde în spatele unora dintre măștile zugrăvite în memorie.
carte. Reacția autorului este normală și se întâlnește și Dacă prima parte era bazată în special pe
la alte cazuri, de la Amintirile lui Creangă la Cișmigiu emoție, a doua parte este o alternare a planurilor
et Co/Bună dimineața, băieți!. comic-dramatic. Poate că aici e una din cheile
Legătura dintre cele două părți o face din nou pentru care cartea place.
Bocănoaia pe care o găsim și la mijlocul cărții și la

septembrie 2020 23
C

Ciubotaru, Tudor George


Afaris. Umbre pe Aora
Bucureşti: Prestige, 2018

Cartea lui Tudor George Ciubotaru, „Afaris. Umbre pe Aora”


a apărut la Editura Prestige din Bucureşti şi este un roman ambiţios
din categoria Fantasy aflat la granița cu science-fiction-ul, care, din
punct de vedere al calităţii naraţiunii, poate concura cu succes pe
piaţa editorială din România în cadrul seriilor „Young Adult”, cum ar
fi „Narnia” sau „Twilight”.
„Afaris. Umbre pe Aora” este primul volum dintr-o serie care
povestește aventura lui Afaris, un tânăr aorian care se confruntă cu
secretele întunecate ale universului în încercarea de a-și regăsi căminul
și de a se răzbuna pe cel care l-a lipsit de el.
Când protagonistul descoperă rămăşiţele unei nimfe în timpul
unei drumeții, el este aruncat direct într-un șir de evenimente
dramatice care vor tulbura pentru totdeauna liniștea Aorei, o lume
paradisiacă în care aorienii și nimfele trăiesc încă de la începuturi în
pace. Profeția tatălui său, Saraf, liderul aorienilor, este inevitabilă. Sub
influența unei energii malefice provenite din puţurile energetice care
sunt răspândite pe întreaga
planetă, cele două popoare vor
intra într-un război sângeros.
Familiile vor fi destrămate,
spiritele creatoare ale lumii vor
grăi, iar cei mai puternici vor
cădea. Încă de la primele pagini,
romanul ne pune față în față Adina Milica
cu o întrebare cutremurătoare: elevă, Colegiul Național
Când adevăratul inamic se „Vasile Alecsandri”
ascunde în umbre, cât de adânc
păsești în întuneric pentru a
salva lumina?
Narațiunea curge lin,
iar descrierile peisajelor și ale
scenelor, deși uneori marcate
de un limbaj simplist, reușesc
să surprindă atmosfera

24 Axis Libri
locurilor. Desfășurarea acțiunii este incitantă, de a transmite simțăminte profunde prin acestea.
spre mijlocul romanului căpătând un ritm alert Conversațiile sunt definite de exprimări rigide și
care prinde cititorul indiferent de vârstă; există destul de comune. Personajele nu sunt dezvoltate,
câteva întorsături de situație dramatice care îl vor rămânând la stadiul de schițe sau de pioni care
lăsa înmărmurit pe cititor, dar sunt altele care par trebuie să treacă prin anumite etape numai
grăbite și forțate. Cel mai interesant element al pentru a puncta în pioneze călătoria inițiatică a
povestirii este lumea în care se petrec evenimentele, eroului. Afaris este singurul personaj schimbat de
alimentând în mod constant curiozitatea cititorului. întâmplările prin care trece; la început este un tânăr
Aora este o lume atent construită de către autor, naiv, fricos, neexperimentat cu puteri limitate care,
complexă şi se remarcă prin joncțiunea excepțională sub povara destinului clasic al Celui Ales, devine,
care există între uman și necuvântător. Energia care ulterior, un erou adevărat, ce își descoperă realele
străbate această lume oferă aorienilor capacități talente printr-un aspru antrenament.
asemănătoare cu cele ale unor zeități. Nimfele, niște Astfel, romanul ,,Afaris: Umbre pe Aora” pune
creaturi inteligente cu o construcție ce amintește imaginația cititorului de orice vârstă în mișcare,
de cea a grifonilor, sunt capabile să comunice prin deschizându-i calea către o lume fantastică. Cu
telepatie, la fel ca aorienii. Din păcate, potențialul siguranță stilul și talentul scriitoricesc al lui Tudor
dezvoltat de acțiune și de lumea fascinantă a Aorei George Ciubotaru ne vor surpinde în continuare,
este redus de dialogul ușor banal și de personajele de-a lungul întregii serii.
unidimensionale. Replicile tuturor personajelor
sunt lipsite de esență, în ciuda încercării scriitorului

Tudor George Ciubotaru

septembrie 2020 25
C

NECUNOSCUTA IUBIRE
de Liliana SPĂTARU

Volumul „Necunoscuta Iubire”, Editura Asociaţiunii Astra –


Sibiu, 2018, 128 de pagini, în structură trilingvă (română, italiană,
engleză), semnat de poeta din Braşov, Liliana Spătaru, adună 26
de poziţionări lirice INDRIS, cu o copertă, foto, îngrijită de Cezar
Georgian Spătaru, cu un zid năruit al unei cetăţi medievale, pe care-l
poziţionează, identic, pe alte 25 de secvenţe, printre poemele din
cuprinsul cărţii.
În... regia editorială a prof. univ. dr. Dumitru Acu, traducerea în
limba italiană a fost asigurată de Miriana Petrov şi Elena Voinea, iar
în varianta engleză de Adriana Vânău şi Dora Cătălina Cocean; lista
colaboratorilor este completată cu prefaţa semnată de Al. Brumaru şi
Fabio Martini, iar postfaţa de Angela Moise.
Aşadar, un volum de versuri de o îndrăzneaţă şi acută
modernitate, între avantgardism literar şi o romantică delectare de
creator, pe care poeta Liliana Spătaru le punctează eficient, într-o
manieră rafinată, asezonată şi cu secvenţe de... modă agresivă, dar
a ştiut să se încadreze unui bun-simţ artistic, din care a rezultat o
formulă poetică cu drepturi depline de aderenţă pentru INDRIS,
TANKA sau HAIKU, venite dintr-o cultură şi literatură japoneză, mai
puţin cunoscută în Europa.
Doamna Liliana Spătaru a ales de la început şi a parcurs un drum
artistic, chiar de la debutul său literar, pe sindromul unui posibil... eşec,
dar a avut grijă să pondereze orice derapaj de accesibilitate printr-o
elegantă şi talentată formulă literară, care au ferit-o de... contaminări Dumitru Anghel
de tot felul. Când şi-a publicat primele volume de versuri... moderne scriitor
(?!), poeta Liliana Spătaru şi-a asumat sigur un risc... minor (!), în
limitele decenţei personale, dar probabil şi-a spus: „Fie ce-o fi!” şi a scris
alte cărţi: „Şi caut cale...”, Editura Helicon, Timişoara, 2000; „Existenţa
cere drum” (cu variantă în limba spaniolă), Editura „Junimea”, Iaşi,
2004; „Să mă ascund în semne”, Editura Europolis (Porto-Franco),
Galaţi, 2007.
Poetă avantgardistă, promovează o lirică de coloratură barocă,
din zona „Clavecinului bine temperat”, de I.S. Bach, pe care-l alătură
îndrăzneţ jovialităţii cordiale, nobile ori... „scorţoase” a manierismului

26 Axis Libri
nipon, cu toate nuanţările sale de etică
rigidă şi seniorială. Aşadar, o carte de lirică...
orgolioasă, trilingvă, însoţită de aceeaşi
imagine de arhitectură în... ruină maiestuoasă
pe fiecare a treia pagină (şi de pe copertă),
ca un laitmotiv muzical, uniform, dar cu
mereu altă simbolistică lirică, ca în celebrul
„Bolero” de Maurice Ravel, care-l solicită pe
cititor să găsească drumul spre linia melodică
a sentimentelor uşor nuanţate spre alte
zone de poezie, chiar cu riscul unei blocări
de înţelegere şi adeziune pentru formulele
lirice necunoscute şi, implicit, incomode în
perceperea prozodiei naţionale.
Liliana Spătaru este o poetă neliniştită,
ca, de altfel, toţi poeţii, care-şi arogă acest
statut profesional-artistic, şi are cel puţin
un singur argument tematic: dragostea, fior
incandescent, provocator de varii reacţii
umane: „Şi-am coborât în zorii vremurilor
de-atunci / Eram poveste de iubire, / parc-
atingeam / ...acea iubire / ... / Eram povestea
plină de iubire / cu pelerina lunii acopeream
pământul, / eram în vers al păsărilor cântec / şi
mângâierea zorilor prelungi” („Eram poveste
de atunci”, pag. 17). Şi are, în numele tuturor
fetelor aflate la prima iubire, o romantică şi
generoasă dorinţă de împlinire: „Romantică,
regală, /Doamne, iubirea aceea este / tot ce
în afara specificului românesc, european, al liricii
îşi doreşte-o fată / să i se întâmple” („Romantică”,
procesată de Vasile Alecsandri, George Coşbuc,
pag. 21), la dimensiunea percepută a existenţei, cu
Mihai Eminescu, Nichita Stănescu...
puritatea, cu inocenţa unei noi naşteri.
Din această perspectivă, deşi una personală,
Poeta Liliana Spătaru are o preocupare
sunt nevoit să apreciez insistent noul volum de
majoră, insistentă, pentru poezia de formă fixă,
versuri, chiar dacă-i recunosc mai ales succesul
cu nuanţări speciale, naţionale, prin raportarea
poetic al cărţilor sale de debut, chiar cele elaborate
la alte culturi literare sau prin adaptarea altora
în maniera versificaţiei nipone.
la maniera personală; iar în ultima vreme,
Aşadar, în volumul de versuri „Necunoscuta
preferinţele sale s-au îndreptat spre cultura lirică
Iubire”, elaborat în structuri poetice de inspiraţie
niponă, pentru care face un adevărat cult! Cu
prozodică orientală, pe care le-a promovat şi în alte
ceva timp în urmă, i-am sesizat în câteva recenzii
câteva cărţi publicate, scriitoarea Liliana Spătaru
aderenţa la specificul liric japonez: Indris, Tanka,
păstrează o constantă unitate tematică, poezia de
Haiku, ca şi în volumul de faţă. Şi în această carte,
dragoste, în formule moderne de realizare, prin
poetesa de pe meleaguri româneşti a poposit din
care şi-a asigurat, nuanţând-o până la detalii, linia
nou în zona de ritual uman, patriarhal şi poetic
melodică a liricii sale de avangardă prozodică,
nipon, deşi şi-a mai ponderat entuziasmul liric
din zona poeziei de formă fixă, care i-au nuanţat
de sorginte orientală şi a... punctat artistic în
apetenţele personale, între tradiţionala versificaţie
domeniul versificaţiei spre o zonă de compromis
românească şi un... „fie ce-o fi!”, din jocul
româno-japoneză, cu preferinţă pentru poezia de
originalităţii, care i-au indus şi o doză de impact
sorginte naţională, pentru că nu putea să rămână
spre eşec, deşi nu neapărat!?: „Distanţa dintre

septembrie 2020 27
cuvinte / este iubirea / neştiută de nimeni/ ... / tale ce peste margini mă poartă / Şi nu mai privi
Agonii răzvrătite / fi-vom când fără să ştiu, / asfinţi- înapoi” /... / „În urmă rămâne doar vina c-am fost /
vom în toate cuvintele / ... / din iubirea noastră / ... ... / Manifest de iubire nescris” („Indris”, pag. 61), ca
/ neştiută de nimeni” („Neştiută”, pag. 29), dintr-un o explozie violentă a pasiunii, înţeleasă ca meditaţie
poem cu nuanţa unei originale prozodii de formă asupra condiţiei umane spre o percepţie estetică.
fixă, pe care şi-a asumat-o în cartea sa. Modificând registrul emoţional, dar păstrând
Este indubitabil, „Necunoscuta iubire” este o fiorul cald al iubirii, chiar din zona eroticului
carte de poezie de dragoste, de iubire tumultuoasă, pasional, poeta are şi o poezie sinceră şi naivă
ca în muzica wagneriană din „Inelul Nibelungilor”: de recital la serbarea de sfârşit de an şcolar de la
„Eu cred că noi doi ne-am întâlnit / la poale de dor Grădiniţă, Şcoala Primară sau Liceu: „Îmi este atât
în noapte de mai / Tu, primăvară. Eu, în alai de de dor! / Iubeşte-mă! / Încă nu ştiu cum să te caut /
toamnă / ... / urmărite de luna iubirilor necunoscute ... / Cum să te strig / ... / iubeşte-mă ca pe un copil
/ ... / Ştii, eu cred că noi doi ne-am întâlnit / pe o / sau cum iubeşti pământul / ... / Altfel nu pot / ...
insulă în ram de măslin / Tu aprigă noapte, eu stea / să te-ating cu inima” („Cum să te strig”, pag. 65),
căzătoare / ... / În umbrele albastre ale unor iubiri” în gânduri pline de prospeţime, prin amploarea şi
(„Eu cred”, pag. 33), şi are orgoliul insolent ale intensitatea emoţiei.
adevărului erotic. Există în poezia de dragoste... totală a poetei şi
Poeta are cea mai agresivă şi emoţionantă o disperată nevoie de iubire: „Iubeşte-mă înlăuntrul
atitudine, cel mai cuminte, mai cald şi tradiţional frunzei / Înconjoară pământul cu mine / s-atingem
simţământ omenesc: „De mă vei gândi vreodată / să cerul. În braţe mă poartă / ... / fără ca timpul să ştie
mă salvezi de toamnă îţi cer / cu toate închipuirile de noi / ... / iubeşte-mă înlăuntrul frunzei / Este atât
mele de noi” şi pentru imaginea artistică a dragostei de frig şi întuneric afară / iubeşte-mă cum nu ai mai
şi a bunătăţii: „Ninge-mă odată cu poezia / braţelor iubit / ... / poate şi pentru ultima oară”. („Iubeşte-
mă”, pag. 73), ca în nefericita poveste „Romeo şi
Julieta” de William Shakespeare.
Nu putea lipsi din volumul „Necunoscuta
Iubire” poezia care răstoarnă toată puritatea,
sinceritatea şi sensibilitatea unei declaraţii de
dragoste, din toate timpurile şi din toate efluviile
sufleteşti, care a avut cel mai dramatic şi devastator
răspuns la sentimentul curat al iubirii, toată...
Istoria trădărilor din dragoste din Istoria poveştilor
de dragoste: „Mi-ai făgăduit că luna într-o noapte-o
/ să mă cheme, dintr-a cerurilor taine / cu a stelelor
straie s-o-nvelesc / Mi-ai făgăduit şi munţii, a
pădurilor duhului / ce ascund într-o iubire neatinsă
de cuvinte / roua nesorbită încă din-amiezilor
adâncuri / că-mi vei dărui lumina ce-mi va aşeza
colinda / .. / în a dorului margini să aştept” („Mi-ai
făgăduit”, pag. 89).
„Necunoscuta Iubire”, un volum de versuri
despre cea mai frumoasă opţiune umană, care
se încheie surprinzător şi categoric cu un Haiku
liniştitor, recuperator şi conciliant răspuns la cea
mai necunoscută şi dilematică opţiune umană: „Şi
zilele trec / Toamna mă pierde mereu / Singurătate”
(Op. cit., pag. 117).

Liliana Spătaru

28 Axis Libri
C

Revenind la rolul
Poetului...

Vlad Vasiliu, actorul care de aproape 50 de ani este legat de


destinele Galațiului... atât de teatral, cultural-politic, se întoarce, la
vreme de „holeră”, la altă mare dragoste a sa: Poezia. Parcă mai hotărât,
mai încrezător, atât în talentul său, cât și în muzele secrete sau nu! Dar
și mai polemic, parcă, gata să apere anumite valori căzute, pentru unii,
într-o umbră care pare să fie satanică.
Desigur, forma pe care o alege, dintr-o alt fel de dragoste (și pentru
Istorie.... culturală), poate da naștere la hermeneutici post-umaniste; dar
încrederea sa în destinul artiștilor în general, al său personal (sufletul
său unind trăirile actorului și scriitorului, dar și ale iubitorului de
Frumos în general), experiența sa, patriotismul său, Trăirile, poate chiar
filosofia sa de viață („sub vremi”, dar știind a lupta pentru curcubeul
acela cântat într-un poem, expresie a Frumuseții sacre, Sacrul Adevăr),
asigură un fond, o substanță pentru athanorul creației...
Bagheta Poeziei o îndreaptă între Dumnezeu și Om,
începuturile volumului fiind îndatorate psalmic Ortodoxiei, dialogul
cu omul, apropiat sau nu, căzând oarecum în plan secund, polemicul
împletindu-se cu omagiul: „…Dar azi, când totu-i simulacru,/ Uităm
de strămoşescul cânt,/ De ce e drept, de ce e sacru,/ De al strămoşilor
mormânt!...//…Să ne-amintim cu nostalgie/ De toţi cei dragi: bunici,
părinţi,/ Plecaţi în lunga pribegie/ Spre Raiul, unde sunt cei sfinţi!”
Mizând pe o dogmă a îndepărtării metaforei (inutile? Uneori
există antidotul: „În trupul cu muzică sfântă/ Pictează metafora vers;/
Cuvinte alese frământă/ Pentru-un înstelat univers.”), ca artă poetică
Adrian Secară înrudită cu arta icoanei, plătind tribut și unui minimalism sui generis,
bibliotecar, Fundația
Andreiana Juventus inscripționează pe zidurile ființei prea omenești: „În vinerea cu notă
gravă/ (Iartă-l, Doamne, pe-al tău rob!)/ Mielul este pus la tavă;/ Mă ocup
acum de drob;/ Cu satârul îl fac zob.// Ouăle sunt înroşite,/ Cozonacii-s
la cuptor./ Gospodine năduşite/ Scutur’ praful din covor/ Cu un zel
convingător.// Aerul de-odat’ vibrează,/ Clopotul răsună iar,/ Inima se-
nfiorează:/ Hai spre Evangheliar,/ Unde-s pildele cu har.// Roboteala
ni se curmă./ Schitul vechi ne cheamă-acum./ Grijile-s lăsate-n urmă/
De al smirnei cald parfum/ Şi al lumânării fum.// Burdihanul poa’
s-aştepte,/ Mai avem o zi de post!/ Astăzi Pravilele drepte/ Dau un sens
şi dau un rost/ Traiului diurn, anost.”

septembrie 2020 29
Grupajele de poeme „basarabene” au emoția mă amuz de ce-ar fi fost./ Astăzi speranţa nu mai
lor aparte, plasarea lor lângă alte poeme-cruciate fiind scurmă/ La rădăcini… că n-are rost.”
discutabilă. Virulența însă se învecinează cu Iubirea Nostalgia acestui don Quijote fugit parcă din
și Iertarea, tensiunea rezultată de aici amintind vag filmul lui Terry Gilliam, poate în semn de protest,
de clasici, moderni sau nu: „S-au adunat la Putna plutește, nor deloc abstract, în ultimă instanță,
norii/ Şi geme Ştefan în mormânt/ Că le pălesc deasupra acestui nou volum semnat de Vlad Vasiliu;
zimbrilor sorii/ Urlă şacalii pe pământ.// Clipeşte este o „nostalgie de... finit”, ce cu „iubire sfântă” duce
pal candela sfântă/ Icoanele iar plâng cu mir/ Că-n dorul Infinitului: „În primăvară-nmugureşte/ Iubirea
trupul ţării se împlântă/ Cuţitul celor ce strâng bir.// sfântă ce dă rod/ Şi care-ades te păstoreşte/ De la
Pătrund în codrii vechi, de veacuri/ Şi smulg stejari, botez pân’ la prohod.// Iubirile sunt anotimpuri/ Şi
paltini şi brazi...” să alegi, poate ţi-e greu/ Dar viscolele din răstimpuri/
Arghezian, Vlad Vasiliu apelează la estetica Ţi-aduc doar primăveri, mereu!”
urâtului, dând buboiului, puroiului, mâniei ceea ce În partea a doua a primului capitol
sunt ale lor, germenii pustiirii... Dar „Omu se înalţă/ (subliniindu-se și prozaicul existenței), quasi-
în suflet, nu pe hartă!/ Şi Dunărea ne ţese/ mereu abstractul este înlocuit de câteva poeme ale prieteniei
aceeaşi soartă,/ Cu-arnici în cruci şi romburi,/ cu și empatiei, solidarității, bucuriei, unde Paul Sân Petru,
irizări de soare;/ Iar Kogaionul sacru/ ne creşte… şi Săndel Spînu, o victimă aproape anonimă, Neagu
ne doare.// Avem ca rădăcină/ a moşilor morminte/ Djuvara, Mama devin parteneri de dialog liric...
Şi-i prăznuim adesea/ în rugi şi în cuvinte./ Dar Partea a doua, quasi decameronică, la aceste
cântă ciocârlia/ şi ne înseninează/ Cu doina vremuri de molimă, înfierează, râde, se distrează pe
românească./ Credinţa ne vegheză.” seama slăbiciunilor umane, de la politicul cel mai
Unul dintre cele mai reușite texte, „Vin înalt la instinctul cel mai josnic, nefiind însă uitat nici
trubadurii”, ne salvează această imagine a poetului Cupidon (și nici Dragobetele): „Și temută, și dorită,/
căutător Vlad Vasiliu: de trubadur întors din Săgeata lui Cupidon/ Nu a fost nicicând oprită;/ A
cruciadă, gata să plece iarăși pe drumul Ierusalimului, născut dulce canon.// Și iubirile nespuse,/ Sau cele cu-
învingând „trecătoarele iubiri” pentru frumusețea aranjament,/ De-Amoraș au fost aduse/ La statut de
luptelor, amintirilor... sentiment.// Lui îi datorăm copiii/ Zămisliți cu drag în
Cântând Prietenia perfectă, ca român verde, ani./ Misoginii, papugiii/ Erau doar niște Don Juani.//
nu putea să nu omagieze și poetul nostru național, Însă-n timp se rupse arcu’/ Și-a rămas numai reflex:/
cel mai bun prieten al românilor: „Când Eminescu va Azi te săgetează … Marcu…/ Iar iubirea e doar sex.”
muri/ Din codrii și din flori albastre,/ Pământul nu Se mai rătăcește și câte o doină a Dunării, imn
s-ar mai roti,/ Steaua s-ar stinge dintre astre.// Nici non-conformist, declarație de dragoste, înduioșătoare
plopii n-ar avea amurg,/ Iar lebedele-ar plânge lacul/ fiind rândurile din „Anuța și pisicuța”! Spre final,
Cu nuferi galbeni, ce se scurg,/ Uitând cum cântă așa cum observă și Violeta Ionescu în prefață,
pitpalacul.// Satul din vale-mbătrânit – / N-ar mai sunt două dintre cele mai reușite poeme: „Istanbul
avea poteci spre dealuri/ Unde izvorul ostenit,/ Și-ar seara” și „Poveste arabă”, exotismul prinzând bine,
pierde clinchetul în maluri.// Dar epigonii cântă azi/ rupând ritmul, arătând disponibilitatea și către
Doina cu dor de dezrobire/ Prin foșnetul de fagi și cosmopolitism, în contrast cu patriotismul accentuat.
brazi./ Sorbind Eminul cu iubire.” Caleidoscopic, fără a trage o concluzie,
Eternul feminin are parte și el de cinstita acest volum al lui Vlad Vasiliu este dovada unei
slăvire, în contrast cu strigătul de discipol al lui Ioan continuități, dovada clară a unei povești de dragoste
Botezătorul strigând împotriva metaforicelor (sau literară care are tragismul, dar și bucuriile ei. Poetul
nu) Sodoma și Gomora... Pentru bătrânul cavaler (ce își revendică scena sa, Actorul este gata să o împartă!
frumos ar fi dacă s-ar monta pe scena Dramaticului
un Don Quijote, unde Vlad Vasiliu s-ar re- Observații: grafia numelui Mântuitorului: în
descoperi!), Graal-ul este într-o anume negură: „Şi ortodoxie este Iisus Hristos, în manuscris apare altfel...de
cîteva ori
anii au trecut, puhoaie,/ Cu mici plăceri, speranţe C-un deget Domnu-a picurat
mari./ Iar dorurile-n muşuroaie/ Năşteau necontenit TRECĂTOARE IUBIRE
vlăstari.// Astăzi pădurea de speranţe/ Ţinută e de- folk, nu folck
un temnicer,/ Ce-o mângâie cu disonanţe./ Dar încă- Sunt mai multe, rog ca la bunul de tipar să mă mai
şi face loc spre cer.// Privesc cu nostalgie-n urmă/ Şi uit și eu o dată, pentru ultimele retușuri!

30 Axis Libri
P
O
E
Z
I
E
Poeme

Demult, cum poate-aţi auzit, Poporu-acesta păstorea


Pe locu-acesta a trăit Şi mari foloase obţinea,
Un neam de glie iubitor, Iar în păduri era vânat
Al dacilor iubit popor. În permanenţă şi bogat.

Viteaz şi harnic, îl ştiau Mult peşte apele dădeau,


Cu toţi din jur şi-l respectau. Din care dacii mai vindeau.
Un zeu, Zamolxis, îl iubea Şi, să mai spunem se cuvine,
Şi grija lui mereu avea. Vindeau şi miere de albine.

Oricât de mult te străduiai, Iar straiele ce le purtau


Un alt pământ nu mai găseai Asemănare nu aveau.
Ca şi acesta de frumos, Un neam aşa deosebit
De primitor şi de mănos. Nicicând nu s-a mai întâlnit.

Poporul credincios era De multe ori invidiat


Şi de aceea prospera, De cei din jur, înconjurat
Pământul său fiind bogat, De neamuri care au râvnit
Cu mii de turme presărat, La tot ce-avea, a trebuit

Iar în adânc adăpostea Să aibă grijă foarte mare


O bogăţie ce putea La propriile lui hotare.
La nesfârşit să întreţină Acuma cred c-aţi înţeles
Poporului o stare bună. De ce Zamolxis a ales
Olimpia Sava
poetă
Dar neamul dac nu risipea
Nimic ce de la zeu primea. Poporul dac neîntrecut
Deşi mult aur el avea, Să fie în acest ţinut.
Doar cu puţin se mulţumea. Un mare preot, Deceneu,
Să fie neamul tot mereu

Lucra pământul tot cu sârg, Puternic, demn de respectat,


Iar când era recolta-n pârg Când Burebista s-a aflat
O aduna de pe ogor, În fruntea Daciei, a spus,
Muncind cu dragoste şi spor. Și tot norodul s-a supus,

septembrie 2020 31
Ca viile să le stârpească, Misterele lui Zamolxis Să îmblânzească șerpi, în pace
Pe oameni să nu-i ispitească Un sclav ce-un roib a urmărit Cu ei adesea să se joace.
Prea multa băutură, care În Tracia a nimerit. Pytagoras, un prinț ce-avea
Să ducă la o degradare Pe-o fată care i-a plăcut, Aceeași vârstă, îl privea
Tot sclavă, tânărul a vrut
A personalității lor, Odată cum el se juca.
Știuţi fiind ca blând popor. S-o fure și a reușit, L-a îmbiat Zamolxis ca
Istoricii contemporani Când cu ulciorul a venit Ei împreună să se joace.
Au scris că față de dușmani La un izvor. Stăpân avea Crezând c-astfel un rău ar face,
Pe Mnesarchos, ce locuia
Nici pic de milă nu aveau.
Cu dragă inimă mureau La sudul Dunării, în Pont. Micuțul prinț a alergat
În lupte, glia apărând. De lipsa fetei, nimeni cont La tatăl său și a-ntrebat
Tot ei au scris că dacii, când Nu a ținut, căci robi avea De are voie, căci credea
Stăpânul ei... de nu-i știa. Că-n fața sa un sclav avea.
Mureau, deloc nu sufereau,
Ba, dimpotrivă, petreceau; O casă mică se găsea Că tatăl său e sclav, a spus
Gândeau că mortul a scăpat Pe-un râu și-acolo o ținea Zamolxis, însă nesupus,
De tot ce-avea de îndurat. Ascunsă. Timpul a trecut Deci liber poate el să fie,
Și-un prunc femeia a născut, Dar cu o mare bucurie

Ei mai degrabă se-ntristau Voinic, frumos și zâmbitor. Ar vrea cu prințul el să stea


Când copilași li se nășteau, O blană, spre mirarea lor, Ca slujitor, căci îl plăcea.
Căci greutăți aveau să-ndure, Întregul trup i-acoperea, Mult n-a trecut și un bărbat
O viață în condiții dure. Cu-a unui urs, asemenea. Veni să-l ducă la palat.

Războinicii se transformau Dar pe măsură ce creștea, Iar când Mnesarchos l-a-ntrebat


În lupi, cu toții venerau De blană el se despărțea De vrea să stea cu-al său băiat,
Această fiară și erau În timpul zilei, seara doar Cu dragoste și bucurie
Chiar ritualuri ce făceau Se-acoperea cu-aceasta iar. A spus că vrea lui sclav să-i fie.

Din tinerii cei iubitori Zamolxis basme povestea,


Voinici să bage în fiori Zamolxis el a fost numit. Ce de la mamă auzea,
Pe-oricine ar fi îndrăznit Adeseori, privea uimit Castele ziua construiau,
Cu gând murdar să fi venit La stele, ori se retrăgea Tot împreună se jucau.
Și rugăciuni cu sârg rostea.
Pe-al lor pământ. Era cinstit Crescând, la școală ei mergeau
Oricine lup era numit. Curând, pe tată-l însoțea Și multe lucruri învățau.
Stindardul lor se compunea La curtea-n care el slujea. Adeseori călătoreau
Din cap de lup ce se părea Pe malul unui râu stătea, Cu gândul, se îndepărtau
Aproape, până se-ntorcea
Că fioros se repezea
Asupra prăzii. Mai avea, Acasă cu al său părinte.
La fel de înfiorător Din pietre, construia, cuminte,
Fiind în focul luptelor, Cetăți, deși nu a văzut
Vreodată una. Ce-a făcut
Un corp ca de balaur, care
Făcea un zgomot foarte mare În timpul zilei, dărâma
Și încă asemănător La ceas de seară și urma
Cu urletele lupilor. Această joacă s-o reia
A doua zi. Ușor putea

32 Axis Libri
P
O
E
Z
I
E

Poeme

Sub pavăza voinței

Las tocul în cerneală și-ntrezăresc în pagini


Vâslind idei cărunte pe râul de imagini,
Iar flacăra dulceagă, în tresăriri blajine,
Îmi amintește drumul parcurs până la Tine...

Am străbătut deșertul, banalități străine,


Pădurea mult prea deasă și plină de jivine.
Pe cripta îndoielii însămânțam uitare
Și-n drumul izbăvirii nutream a mea schimbare.

Am subjugat durerea, tristețile perene,


Am spulberat furtuna ce clocotea în vene;
Am îmblânzit neșanse în focul biruinței
Și am trecut trăirea sub pavăza voinței.

Pe nuferi de speranță ce-am adunat din soare


Am stins zădărnicia și-am înfrunzit culoare,
Am dăruit trecutul tăcerilor din vină
Și am visat întruna spre ploaia de lumină.

Zăpezi îndoliate cernut-au peste mine


Când străbăteam rutina ca să ajung la Tine,
Georgeta Muscă- Dar n-aș fi-ajuns niciunde, în vechile veșminte,
Oană De n-ar fi fost credința ce-o înfloreai, Părinte!
poetă
Pe trupul verilor te scriu

Din răsuflarea zilei, miresme pastorale


Smulg iarba care scrie pasteluri estivale
Și-n miriștea secundei, lipsite de-ascultare,
Sub adieri nătânge trec entități călare.

Mustangii verii saltă pe pajiștea culorii,


Pe sub copite sfarmă solstiții iluzorii;

septembrie 2020 33
Din raze despletite pe vesele păioase Tăcerea nopţii mă străbate,
Inspiră auriul prin nările sfioase. În gânduri sumbre mă frământ,
Iar glasul ierbii mă-nfioară:
Mă prind în armonia născută într-o doară „Curând... Curând vei fi pământ...
Și caut amintirea ce n-ar vrea să mai doară.
Pe foi de anotimpuri, căzute din privire, Dar numele-ţi rămâne veşnic,
Cu iarba strălucindă te scriu într-o iubire. Urmaşii l-or purta cu drag;
Tu eşti ţăranul ce nu pleacă,
Pasăre albă Doar te-odihneşti pe-al ţării prag.”
Brodează amurgul cu ierburi celeste
Stai, clipă!
Grădini de miresme pe ape albastre,
Tresare în patimi o pasăre albă,
Din vene-astrale te inspir,
Hrănită cu taina din valuri salmastre.
Prin secundarul ce mi-e dat,
Făptură zămislită-n mir
E fiica luminii din inima zării,
Ce-mi scrii destinul dintr-odat’!
A clipei apuse în iedera verii;
E zborul din margini de libere vise,
Nu-ţi pot ghici suflul trecând
În treceri alerte spre pajiștea serii.
Prin minutarele ce bat;
Te duci când vii şi vii plecând,
Lavanda stelară destramă o umbră
Pân’ să te văd, te-am şi uitat!
Din care se-nfruptă secunda vorace,
Iubirea se-adapă din strigăt de lacrimi
Frumoasa mea cu chip senin,
Și stări violete râvnește să-mbrace.
Privesc plecarea ta, inert...
Cum nu pot şti să te reţin,
În vârful speranţei tronează chemarea,
De pleci, n-oi ști nici să te iert.
Un sunet de flaut trezește dorința,
Neliniștea moare în zodii cărunte
Îți este dor de rădăcină
Și cântul de înger atinge ființa...
Frumoasa mea cu trup de apă,
Culoarea adoarme în floarea de nalbă,
Cu ochii străbătuți de zare,
Amurgul e cale, eu - pasărea albă.
Imensitatea ta revarsă
Parfum de alge și de sare.
Iubire ancestrală
Trecut-au anii peste mine, Talazuri de trăiri sihastre
Mă simt mai trist, neputincios; Brodează văluri călătoare,
Simt áripi ce-şi doresc iar zborul, Pe chipul tău fără odihnă
Dar sunt de beteşuguri ros. Se-nclină razele de soare.

Privesc spre ţarina întinsă; Aud neantul cum respiră


În rana zilei mai ascult În freamătul fără-mpăcare,
Durerea brazdei răcoroase Plecarea ta și-acum vibrează
Şi-al rodniciilor tumult. Prin manuscrisele stelare...

Mă sprijin în bastonul serii Ești fiica cerului albastru,


Şi lacrima-mi fugară şterg; Din el ai picurat prin vreme;
Un gând sfâşietor mă-ndeamnă Povestea coborârii tale
Pe-ogorul îndrăgit s-alerg! O spune valul care geme.

Să-l simt pulsându-mi sub picioare În adâncimi porți veșnicia,


Şi mâna-ncet prin el să-mi trec; Privirea-ți este doar lumină
Să mai degust mirosu-i reavăn Și știi de ce nu ai astâmpăr?
Şi-apoi... sunt pregătit să plec. Îți este dor de rădăcină!

34 Axis Libri
P
O
E
Z
I
E
Poeme

Unde-i omul ...

Noapte de toamnă, de toamnă fecundă,


în livezi năpădite de ochii de orbi.
Prin gropi de-ntuneric mi-i glezna afundă
Pe margini de mlaștini, pe drumuri de robi.

— Unde?, mă-ntreabă mâna. Unde-i omul?


— Sus în dreapta lunii apuse-i răspund
Din senin, în cer, se stinge lampionul
stelei căzătoare-n care mă ascund.

Noapte de toamnă. Cumpăna-i uitată


la răscruce-n troița cioplită rar.
Când era lumina zilei de cleștar,
și Iisus, pe cruce, se schimba la față.

Unde? Dincolo de lume, e acest pustiu...


Singuri, fără stare, vom fi laolaltă,
pe nisipul undei, neînaripată,
a tăcerii ample-moartea celui viu.

Ioan Toderiță Trufia din asceze


scriitor
Avea destule povești să vă spună,
îndepărtarea mea de voi...
Inima în trup ar vrea să-mi rămână,
în covata timpului de apoi.

Printre atâtea nopți nedormite,


Dumnezeu găsise idoneu
nașterea voastră. Să vă alinte,
cu numele lui: El, Ea și Eu.

septembrie 2020 35
Așa mi-i dat să-mi fiu stăpân, Îmi stăpânesc dorința de-a fi alegoric.
să-nfrunt placentele-sinteze... Căci toate-s scrise de Dumnezeu, parabolic,
Ca smuls din mulți același să rămân, pe un papirus uitat într-un atelier de hieroglife
suind în lumi trufia din asceze. Din care îmi aleg sintagme neofite.

Pe Copernic să-l împăcăm cu Deo Dialog

Jules Verne n-a știut că cel mai ușor Mama mă privi cu băgare de seamă,
se înconjoară pământul, stând în pol. Lăsându-mă să intru în grădina
Cu un compas deschis pe Alaska, copilăriei mele.
și-nfipt cu nădejde-n „Cățelul” lui Kafka. O cărare ducea în ,,atunci”
alta, înăuntru, în mersul meu pe brânci.
Uite-așa, istoria-i stupidă,
de-i scrisă uniform pe o altă selidă. Înspre gardul de stuf, al cunoașterii
Cu cerneală turnată-n peniță, de sine, creștea ceapa,
pe ușa din dos din conștiință. usturoiul, ridichea, fasolea și dumada.
Dinspre oricine, bătea toaca, surd,
Să-l încarnăm pe Giordano Bruno... cu bătăi de cercei și pământ crud.
Să-i cerem iertare lui Galileo... Purtate la ,,nunta” unui om pe moarte,
Pe Copernic să-l împăcăm cu Deo Departe aproape, aproape departe...
Din motive divine. La mișto...
— A-nflorit mărul? Era uscat...
Din cauze dogmatice, nasul lui Kepler, — Da, minune mare, o viață l-am udat...
Mirosea, prin argint, în cosmos, eter.
Și stătea luna, cu o față la noi, Numai tu, mamă, m-ai privit înapoi..
ca, pe cea nevăzută, să trăiască, în doi, Nu am uitat de săpat grădina,
îngeri și demoni, într-o țară firească... de răsădit în cuvânt lumina.
Neverosimilă, totuși, puțin cam lumească. De alungat însingurarea vicleană
din mântuirea, pe om suverană.

Sintagme neofite — Da, da, da’ ultimul rost,


era să las grădina, așa cum a fost.
Rescriu filogenia misterului eu,
pe un papirus din vremea lui Ptolemeu.
Mă desenez întâi, din profil. Cu ochii-n-neant, Durerea îndoielii
cu buzele deschise pe Levant.
Să ținem în dinți pe „din” și ,,întru”
Ca să mă știu temeinic scrib, Să ne spovedim pe dinăuntru...
mă gândesc la tine și mă... inhib Din îndoială, să alungăm pe ,,însă”...
Ca să adun știri din lumea mea, Eu îți promit să vorbim fără ,,să”.
mă-nchin în privirea zeului Ra.
Durerea-sentiment inerent, roz,
Scriu despre puterea calului în spume, mă pătrunde ca un stent de argint,
despre voință și irațiune. făcut să dezlege omul de alint,
Despre tristețea judecății de apoi de-un semn de-ntrebare, abscons.
și veselia tristeții noastre în doi.

36 Axis Libri
P
O
E
Z
I
E
Poeme

FREE SOLO I cu ochii îngroșați de frică


vino să vezi
locuiesc de ceva vreme cum apa mării și tot nisipul
doar în gândurile mele s-au adunat lângă calorifer
fără să plătesc taxe cum plutesc papucii
fără să ud grădina halatul în carouri
florile de sârmă din balcon cum din tăieturile mici de pe
fără să-i ocolesc pe vecini față
fără să dau de mâncare din barba stăpânului meu
focilor din parcare au început să iasă iar
și mai ales trupului acela anii tinereții și femeile
lăbărțat
care îmbătrânește
și se face din ce în ce mai urât FREE SOLO III

gândurile mele se târâsc astăzi e sâmbătă


ca și mine cei de la salubritate sunt liberi
de pe azi pe mâine nu strânge nimeni
din oglinda de aici vrăbiile înghețate de pe trotuar
în cea de dincolo le-am văzut aseară
precum funiile spânzuraților cădeau cu tot cu crengi
din orașul le trosnea țeasta
in care nu se întâmplă niciodată când loveau bitumul
Anca Șerban Gaiu nimic niște popice mai mici
poetă
și doar soarele ar putea fi să le strângă dracu
îmblânzit careva
încă le mai aud
răpăială în hublourile verzi
FREE SOLO II sunt acum un fel de cutie de
rezonanță
In fiecare seară Cerber pentru furnici
câinele bătrânului meu vecin pentru șobolanii
deschide ușa care se apropie amenințător
și mă privește dar nu îndrăznesc

septembrie 2020 37
să despartă coastele înoată înoată supraviețuiește
să alunge amintirea verii noaptea asta crizantemele sunt negre
când ele erau sus sus și clopoțeii șarpelui ruginiți
un fel de pere cântătoare și mâinile s-au înnegrit și alunecă
ce se ciocneau ușor pe tăișul apei
în bătaia vântului și-ți răscolesc venele
oasele îmbătrânite de somn
înoată privește
FREE SOLO IV hai să vorbim despre noi
despre mirosul de otravă și orfani
poate la sfârșitul zilei din bucătărie
ne așteaptă dragonul despre bucățelele de crengi
cu mai multe rânduri de nări risipite în farfurie
azi e liniștit despre
aprinde orașul iubirea care are nevoie mereu
și flăcările luminează de scorneli și vicleșuguri
fețele trecătorilor despre adicțiile minunate
oamenii înoată înoată care ne înzdrăvenesc și ne aruncă
printre blocurile de granit pe interminabila
printre gunoaiele fantastica sârmă
pieței de sclavi care ne aruncă
copacii afară din decor
abia mai suflă ce icoane cu flori pictase
în asfaltul găurit femeia in alb
privește în afara ploii la intrare
un mod poetic al memoriei ne-am oprit o clipă
de a vorbi despre nemurire să privim sîngele
despre furia de dincolo cum țâșnește
înoată înoată ca dintr-o imensă fântână arteziană
aruncă ce a rămas din tine cum se scuge odată cu noi
crizantemele cu ochii bulbucați pe străzile orașului
și mirul cu miros de speluncă mătură păcura soarelui
urina patriarhului este mai prețioasă spală
decât slujitorii lui drege busuiocul
înoată ascunde-te nu te opri înoată
în labirintul blând al solzilor santinela are urechile
acolo tăcerile sunt mai clare și arse de ceață
pâinea cea de toate zilele și cântecul păsării
se coace după proriile reguli ți-a răcorit fruntea
înoată înoată rostogolește-te poate la sfârșitul zilei ne așteaptă
pe lângă rigolele bârlog mireasa
nu mai e mult și înghețată
varul de pe copaci înfometată
o să pleznească cu multe panglici pe frunte
o să lase în urmă poate la sfârșitul zilei ne așteaptă
anotimpul roditor dresorul
poverile ereziei cheia de la raiul de pe deal
era o vreme când făceam dragoste peste tot
și foșneam vreme îndelungată după

38 Axis Libri
„Jurnal poetic” este un grup de pe Facebook care promovează literatura scrisă de tinerii J
talentați. De asemenea, periodic selectăm fragmente din cele mai reușite poeme postate și U
realizăm stickere (pe care le puteți găsi pe pagina Jurnal poetic - R
https://www.facebook.com/jurnalpoetic/) N
(Alina Neculachi, responsabil rubrică, studentă, poetă) A
L
P
O
E
count to ten T
I
C

am dezvoltat un limbaj comun cu al agresorilor noștri.


(duc mâna dreaptă la frunte, sunt în pericol/ scutur mâna stângă, am
scăpat de pericol.)
gesturile identice îi induc în eroare, iar noi reușim să ne retragem.

au trecut zece zile. n-am văzut nicio femeie cu suflet binecuvântat


propovăduind adevărul pe stradă
și niciun bărbat suficient de atent cât să nu mă izbească în umăr
numai copii cu burți despicate, jucării, animale de companie
scheletice.

au trecut zece zile. singurele semne vitale au rămas


tutunul păstrat sub buza superioară, email-urile matinale de la DoR
și a fost mai mult decât suficient.

au trecut zece zile. aproapele meu îmi folosește al doilea nume


numele meu se pierde în aer
numele meu ca un picior proaspăt învinețit odihnindu-se la
marginea căzii.

Sorina Rîndașu
poetă

septembrie 2020 39
J
U
R
N
A
L
P Poem
O
E
T
I
C

ely e micuță și blondă


câteodată ochii ei sunt atât de negri încât
când îi privești tot ce povestește se transformă în filmul lăsat pe
fundal ca să nu te simți singur prin casă
are vocea puțin răgușită doar puțin și
buzele palide cu marginile lor îndreptate spre pământ

zâmbește foarte rar desigur


nu ar zice că e tristă mai degrabă amară
ca o carte bună cu final prost sau
o bere

ely are obiceiuri bizare se trezește noaptea și mângâie scaunul


biroului pe care nu se așează niciodată
o înțeleg cumva scaunul vechi din lemn cu spătarul un pic îndoit are
farmecul lui
mă face să mă gândesc la singurătate îmi spune ea
bănuiesc că e poetă în secret o chem în pat ea oftează se ghemuiește
pe podea și strânge un picior de scaun în brațe

dimineața când îmi aprind țigara mă ceartă indignată doamne


ce obicei dezgustător în timp ce-și caută cardul printre lucrurile
împrăștiate pe masă ca să-și facă două linii de speed e singura dată
când o văd zâmbind Andreea Cărăușu
mă bucur melancolic poetă

apoi mă întrerupe zgomotos când mușcă din mărul pe jumătate stricat


eu nu mă pot gândi decât la unghiile ei care se înfing în putregai fără
nici un stres
și aștept în orice clipă ca putregaiul să se cațere pe mâna ei pe obrazul
ei pe gura ei tristă să îi cuprindă tot corpul și să o transforme într-o
creatură dezgustătoare imposibil de iubit
eu oricum sunt stricată îmi zice ea cu gura plină
și mușcă din jumătatea rea

40 Axis Libri
J
U
R
N
A
L
#anafilaxie3 P
O
E
T
I
C

ultimul șoc anafilactic e în plină desfășurare


fluxul de știri se modifică la
fiecare treizeci de secunde
are ritmul zepelinului şi
consistenţa unui vector de imagine

ásha
soarbe din
cafea
vata de
sticlă îi împresoară
fiecare centimetru
pătrat de
piele

kazim
nu îi mai
recunoaşte chipul
(probabil că nu i l-a
văzut niciodată)
transfigurat
şi
vrea
Andrei Zbîrnea să
poet
fugă

ásha îşi etalează


-desantul policrom
sau
-mingea de break salvată printr-un passing-shot de rever

neurologul prescrie joy division pentru astfel de stări

septembrie 2020 41
J
U
R
N
A
L
anul
P
O
E
șobolanului de metal
T
I
C

nu am mai văzut goluri cu


exteriorul filmele sunt pline
de efecte speciale muzica
trap picturile din două linii

vândute cu milioane de €
teatrele care se închid
pentru că spectatorii și
actorii protestează pe străzi

împotriva abuzurilor încuiați


la minte de teamă să nu
ieșim din tipare și voi vreți ca
poeții să aibă poftă de viață

Vlad Mușat
poet

42 Axis Libri
P
L
A
N
Ce este o plantaȚie T
A
și de ce avem nevoie de ea Ț
I
A

Rubrica unei constante matriciale D


E
C
U
„Plantația de cuie”, poezia apărută în ‘45, în volumul „Plantații” I
(pentru care a primit Premiul Editurii Fundațiilor Regale pentru Literatură
și Artă, acordat tinerilor scriitori), o văd foarte nimerită în a da titlul
E
unui rubrici care să aducă în prim-plan poeții gălățeni. Poezia îi aparține
lui Constant Tonegaru, un poet marcant al „generației războiului”, cea
în care îi găsim pe Ben. Corlaciu, Iordan Chimet (amândoi gălățeni), pe
Marcel Gafton (din Pechea), dar și pe mai vizibilii: Dimitrie Stelaru, Geo
Dumitrescu și Ion Caraion. O „generație ucisă” care a fost prinsă în vortexul
istoriei: dictatura antonesciană, anii războiului și schimbările dramatice de
după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Inițial, poezia „Plantația de cuie” dădea și titlul singurului volum
antum, dar cenzura, potrivit lui Claudiu Komartin, sau influența editorului,
după Barbu Cioculescu, a făcut ca ultima parte să fie suprimată la tipărirea lui.
Neconcesiv, C. Tonegaru, nu se aliniază la cerințele comuniste,
încercând să ajute cu alimente, medicamente și îmbrăcăminte într-o
perioadă grea, de comunizare a țării și de sărăcie generată de secetă.
Asociația „Mihai Eminescu”, din care făcea parte, funcționa clandestin
pentru apărarea culturii și salvarea elitelor românești. Printre alții, îl ajută
pe scriitorul Teohar Mihadaș. Securitatea află și este ulterior condamnat
„pentru conspirație împotriva siguranței statului”, executând condamnarea
de doi ani la Aiud și alte opt luni la Bistrița. Bătăile din anchetă și condițiile
inumane din închisoare acutizează problemele cu inima și adaugă pe cele
cu plămânii. Moare la scurt timp după eliberare, în 10 februarie 1952, în
apropierea vârstei de 33 de ani.
Sunt trei momente pe care doresc să le relatez pentru a putea înțelege
Leonard Matei mai bine absurdul, grotescul, tragismul și morbiditatea vremurilor pe care
poet le trăiește C.T., dar și calitatea lui umană, ironia și felul reactiv de a apăra
Libertatea care se disipa himeric - amoral și imoral. Le voi povesti în ordine
cronologică.
Textele de memorialistică ale lui Pavel Chihaia și ale lui Iordan
Chimet (care au scăpat de închisoare pentru că C.T. nu a prununțat numele
lor în anchetă) își amintesc cu acuitate cele povestite de poet în momentul
arestării sale, în plină noapte, când a fost lovit cu cravașa pentru a mărturisi
unde ține pistolul, el răspunde uimit că nu deține nici un pistol. I se pune în
față o foaie luată de pe biroul lui. Era chiar titlul unei poezii la care lucra:
Pistolul lui Werther. Cine să înțeleagă despre ce e vorba?! I se cere bineînțeles
și adresa lui Werther.

septembrie 2020 43
La procesul aranjat de autoritățile staliniste ține să precizeze celor prezenți, să asigure pe judecător, că „pe
viitor va căuta să ocolească pe cât îi va sta în putință zonele muntoase ale țării și că va umbla cu predilecție pe câmp”
(trimitere spre acuzația principală care i se aducea în proces că ar fi ajutat prin coletele sale luptătorii din munți).
Sala izbucnește în râs.
Pavel Chihaia participă la priveghiul și zbuciumul familiei de a reuși să-l îngroape pe cel care a scris „Plantația
de cuie”. Lipsa banilor și piedicile, formalitățile mult prea lungi de primire a unui coșciug de la „sfatul popular”, fac ca
corpul său să intre în putrefacție. Modestul coșciug de brad primit „a trebuit înădit deoarece era prea scurt” iar apoi
prea lung nu a putut fi scos pe ușă, ci pe geam. Monica Lovinescu, „La apa Vavilonului”: „(…) cioclii au fost nevoiți
să se așeze pe capac spre a-l îndesa și a reuși să închidă sicriul. I se auzeau oasele trosnind. Era o zi de ger năprasnic,
iar la cimitir - mi s-a spus – nici urmă de scriitori. De parcă rezistența lui ar fi fost ca o lepră, s-ar fi putut lua”. Poetul
și prietenul albatrosist, Dimitrie Stelaru, scria la moartea „Lui Tonegaru”:
„Departe îngerii te-au dus,
Acolo în pământ, departe;
Povestea călătoriei e sus
Literă scrisă-ntr-o carte.

A mai rămas din tine în mine


Stea bătută în rubine”
În volumul „orașul decolorat glorios în rimă”, apărut în acest an, fac o modestă reverență lui Tonel (așa cum îi
spuneau prietenii) în poezia, „(cer/ numărul III)”:
„se merge în picioarele goale chiar acum prin camere sparte/
va dura foarte puțin și se vor pierde amintirile în alt corp/
picioarele vor imita un cerc și casa va fi dispărută și ea/
sunt lucruri care rămân încă puțin/ câteva zile/
și acelea sunt căutate de nepot și de câinele alb/
mirosite și indexate sub o umbrelă și apoi retrimise prin mms/
de exemplu aș putea spune de tonegaru că era un robot
(să îl ajut de data asta să nu-i mai rupă nimeni oasele)/
și cu siguranță un robot pictează o frumusețe
de care oamenii își vor aminti cu gura cascată/
câțiva desigur/ marea majoritate culeg cuiele
negândind cine le-a plantat/ ca și cum ar fi ale lor/
ca și cum ar fi pixuri și sunt pixuri prin care se semnează
la înscrierea în școala în care se dansează/
și în alte contracte unde se recită din prima cu rimă/”
Înțeleg în acest colț lucios de revistă să promovez și să reactualizez prezența și memoria unor poeți (ne)cunoscuți,
a căror naștere, momente din viață - trecere literară sau/și pământească - are consistența aerului respirat la Mila 80. Nu
este nicidecum o galopantă megalomanie locală, ci o încercare culturală de identificare în ethosul poetic al unei rădăcini
vibratorii atemporale, transcendentale, care ne face să percepem curgerea, strângerea în aceeași matrice stilistică. Cu
încredere deplină în posibilitățile cititorilor de poezie, de internalizare și de asimilare a spațiilor culturale comune, dar
și de percepție revoluționară în cei care consideră că nivelarea estetică, etică a cărărilor nebătătorite reprezintă o sursă
de spiritualizantă evoluție, deleg spre voi, celor fără de teama presiunii temporale, predispoziția spre emoție candidă
- nedisimulată, spre ludic (deci, joc superior caricatural), spre conviețuire cultural-degajată, spre luminoasă-curățenie
sufletească, în acest spațiu care este de aici, poetic - în felul lui cel mai (ne)pământesc de a se/ne tălmăci.

Rubrica nr.1 Plantaţia de cuie


Încep rubrica, Plantația de cuie, cât se poate de firesc, cu poetul-diapazon al acestei desfășurări trimestriale de
grupaje poetice. Constant Tonegaro, așa cum scria în buletin, se prezintă pe sine, donquijotesc, în „Cântec pe hârtie”: „Sunt
condotierul Tonegaru fără spadă/ Mi-am tocit-o ascuţindu-mi ultimul creion/ Să scriu cum am dat în poesie cu o grenadă.”
Născut la 13/26 februarie 1919, la Galați, el își începe cursurile primare în orașul natal și le finalizează la Brăila.
Potrivit propriei fișe autobiografice, înmânate lui Barbu Cioculescu pentru a-i face rost de un loc de muncă la ieșirea
din închisoare, în sesiunea școlară din iunie 1929/1930, el era deja mutat cu părinții săi în Brăila. Sfârșitul studiilor
îl prinde în București unde este, în liceu, „clasificat întâiul din promoție”, dar lipsa mijloacelor financiare îl opresc
să-și continue studiile.

44 Axis Libri
Poezia sa este construită cu efecte decorative puternic diferențiate, individualizate, iar cadrul romantic, supus P
presiunii timpului, are desfășurătorul plin de elemente artificioase, o zonă de material kitschos și teribilist foarte des L
întâlnită, mai târziu, în arta contemporană.
Barbu Cioculescu, în prefața antologiei de la Ed. Vinea: „Jocul cu moartea sare în ochi în lirica tonegariană,
A
unde, în fapt, moartea e un magnet irezistibil. Vom notifica însă că întregul univers al acestei lirici mortuare este de N
ordinul efectului, cauza rămânând enigmatică, nemărturisibilă.” T
A
Plantația de cuie pe Luna ca un ficat însângerat
rămas acolo pe rețea.
Ț
Ca niște mâini cu degetele tunse, I
de două ori răsucite sub o lucarnă din cer, Un lampagiu aprinse privirea fantasmei care rar A
în palme negre, tomnatice, peste tranșele lustruia sătulă pliscul de metal.
pomii cerșeau dez­rădăcinarea D
de la Marele Temnicer. Altădată de pe scaune înalte de bar
Așteptam - instruindu-mi pantofii în vreme de pace
E
așteptam să văd ce-o să se întâmple învățam pe zidul opus geografie sumară
prin regiunile astea singuratice. dintr-un peisaj tropical vopsit de-o mână stângace. C
„Os alb, spuneam - U
nu mai bate în stânga sub ultima coastă; În această singurătate vegheam prin largul de I
azi-mâine, rotund de plumb vei intra pe la tâmple. nisip
din postul meu de observație situat special pe
E
Caut acum pe domnul caporal pe platou - meridian -
... răsuflă, nu răsuflă, a murit? căutam benevol pasărea-rară și oamenii de lignit
Azi-mâine, se face ora să dăm atac la bastion. la umbra palmierilor care fremătau în ochean.
Când mă voi întoarce, dacă mă voi întoarce,
în contra fricei în loc să descântați cu păr de lup Fiecare cadavru ce-l aducea tempesta pe coastă
zăpada părului meu s-o topiți la chibrit. era o intenție ucisă pe asfalt de mă cuprindea mila
Mai de mult pe coada pianului din salon lângă palmierii veniți cu țărmul atât de aproape
împărțeam soldații de plumb aruncați în scrumieră; încât stăteau gata-gata să spargă lentila.
de obicei venea tulburat din somnul de cenușe
cu pleoapele întredeschise cât o butonieră. La sfârșit spectacolul pleca în vârful picioarelor
și de la oarecare distanță lăsa în urmă o pată;
Ascultând cu nepăsare povestea Vasului Fantomă de acolo se apropia ca o pânză gigantică de corabie
croiam din hârtie învingătorului o pelerină obsesia mea din clasa patra primară: rețeaua de
iar heruvimii părăseau demonstrativ în oglindă sârmă ghimpată.
de pe rama rococo penele lor de stearină.
Privirea fantasmei Scylla lucea ca o lamă de sabie
Mai târziu ceața legendei cu aburii sângelui călită și ciocănită pe nicovală.
își dădea mâna undeva pe câmpul de luptă, Din orbite un ochi îi sări cât o portocală
firește, peste sârma ghimpată de care în salon pe dar în loc s-o culeg îngropam în lut
covor cuiele ce ridicau sârma ghimpată pe pari
învățam să mă feresc târându-mă savant pe burtă. să răsară în altă decadă, lungi, cu vârfuri mari
pentru Cetățeanul Necunoscut.
În plină noapte ieșise năvodul din Infern
purtând pe spini cadavre mirosind a clor. Prin groapa din care himera venise din adânc
măruntaiele caporalului începură să cadă
La zece pași de mine domnul caporal pe un arhipelag cu nouă irozi
își clacsona prelung cu pompa biliară plecați călări la vânătoare cu țeste la oblânc.
ce-i atârna din pântec, verde, afară,
patrula nimicită la asalt. Până aici se auzeau trompetele cinegetice de la
antipozi!
Se liniști apoi pe spate ca-ntr-un stal Pe urmă o rachetă -
în glasul lui rupându-se o stambă. roșu-alb altă rachetă sălta pe nor;
Pământul tot* i se urca sub unghii — Iată îmi spuneam, începe cel mai mare atac la
și brațele zvâcneau vâslitul unei gropi cu smoală. baionetă,
Himera Scylla țâșni din ea în sfârșit, iată spuneam, e ceva să fii gladiator.
făcând escală cu ghearele înfipte între ghimpi

septembrie 2020 45
P
L
A
N
T
A
Ț
I
A
Poem
D
E
C
U
I Dacă am locui în burta unui bărbat imens,
E Ca-n procesiunile antice,
Când animalul era golit pe dinăuntru
Și umplut cu pietre,
Am recurge mult mai rar la gesturi disperate,
Din compasiune, nedorind ca,
Printr-o neatenție,
Să împiedicăm bunul său circuit gastric.

Livizi, dar – înainte de toate – foarte foarte


Înțelegători unul față de celălalt,
Am descoperi că ploaia este un eșec
Al bilei leneșe, un handicap din naștere,
Genul acela de mantră care te urmărește
Toată viața,
Iar – atunci când te găsește istovit –
Îți încetează orice activitate.

Am face tot ce ne stă în puteri să ne vedem micșorată gazda.


Nimic eco, doar gândul că, în fiecare zi,
Secreția ei, spumoasă și amară,
Aruncă deasupra noastră o nouă manta
De fulgere,
Toni Chira
O imagine simțită precoce, poet
Când am aruncat primul pumn de nisip în aer,
Iar acesta s-a împrăștiat mult prea repede.

Am lucrat cu repeziciune, după ce am copt merele,


le-am așezat pe masă și m-am făcut comod.
Toată ziua mă gândisem dacă ar trebui să urc în pod,
să scot la lumină aparatul de fotografiat, camerele

46 Axis Libri
video, bateriile reîncărcabile și trepiedele grele. Am vrut să construiesc o turnătorie de sceptici.
Am acoperit merele cu eșarfa și i-am făcut nod. Să pun în funcțiune șabloane vechi.
Când Ansi va reveni de la baie, cu părul ud, își va Să mi se ofere o clădire dezafectată
lăsa pletele Pe care să o acopăr cu panouri
în căldura camerei, va căuta ea, printr-un alt mod, Și-apoi să renunț la emfază.

să-mi astupe lipsa cu degetele, Deși nu te miști, iar eu nu ar trebui să te văd,


să-și treacă mâinile prin aer ca printr-un năvod. Simt cum te-mpiedici în drafturile ascuțite,
Ansi e femeia care-și spală părul cu lacrimi de iod. Cum cazi și cum rămâne din tine
Mi-a reproșat galanteriile, zicea că-mi fug ochii O haltă argintie.
după toate - . Văd, dincolo de Svetlana, fotografia din Biarritz
În care ești marcată de lumină,
Am lucrat cu celeritate, după ce am copt merele. Primele fulgere, prima ploaie de vară.

* Am vrut să construiesc o turnătorie de sceptici.


Să trăiesc din producția de pericol.
Zâmbești numai în poza cu Svetlana, Să fiu plătit pentru orice deranj,
Un zâmbet indispus, ușor auster, Dar, mai ales,
Dar până și sclipirea unui bec, noaptea, Să mă atașez de un om căruia să-i simt lipsa.
Reușește să deschidă o pantă de lumină.

Marin Năstase. Flotila romantică: Parcul Cișmigiu.


[București]: [Sn], 1972, fotogr.; 20 x 26,5 cm.

septembrie 2020 47
P
R
O
Z
Ă

Măști (II)

Valerian Bușmakev mergea călcând apăsat către liceul unde


era profesor. ”Douășpe minute până ce începe ședința. Am timp să
fumez și o țigară în spatele liceului”, gândi el, uitându-se la ceas.
Apoi se mai gândi la faptul că era doar profesor suplinitor. Nu făcuse
facultate pentru asta, dar aproape că terminase liceul înainte să se
angajeze la o pizzerie, ca dela-văru-boi. La început fusese delivery
boy, numai că străbunica lui, care ținea contabilitatea pizzeriei
respective, fiind angajată de nepotul ei, adică de tatăl lui Valerian
Bușmakev, nu avea deloc ureche pentru limba engleză și transforma
orice expresie sau cuvânt din engleză în română, pentru că așa îl
auzea. De la ea i se trăgea profesorului suplinitor porecla dela-văru-
boi, iar unii chiar nu se mai chinuiau să spună dela, așa că el fusese,
o vreme, doar văru-boi. Dar nu numai pe el îl afectau apucăturile
lingvistice ale străbunicii sale. Oricine se angaja la pizzeria aceea
începea să vorbească, la scurt timp, într-o limbă ciudată, un fel de
engleză românizată, în care cuvintele feișăneală și a șopăi, erau cele
mai puțin ciudate.
După ce își dădu demisia din funcția de delivery boy, deoarece
nu mai suporta să i se spună văru-boi, Valerian Bușmakev se angajă,
la începutul lunii iunie a anului 2025, pe un șantier, unde era fierar
betonist. De fapt era, pe rând, când fierar, când betonist, deoarece
nu reușea niciodată să le combine pe cele două, motiv pentru care
își dădu demisia și de acolo, la doar două zile după angajare și la o zi
după ce fusese dat afară. Urmară câteva săptămâni în care nu reuși Iulian Mardar
să se mai angajeze nicăieri, deoarece toate locurile de muncă pe care scriitor
le găsea în anunțuri erau formate din două cuvinte, uneori chiar trei,
iar el deja o pățise cu fierar-betonist: sculer matrițer, zugrav faianțar,
horticultor-zarzavagiu, crescător-îngrijitor (de cai, după câte își
aducea aminte), acoperitor țiglar, organizator informatician, șofer
de taxi, agent de pază, inginer de afaceri etc. Ba, la un moment dat,
se sperie de-a binelea când citi că o firmă căuta un conducător de
maşini pentru fabricare din industriile de mobilier şi a lemnului şi a
materialelor asociate. Atâtea cuvinte nu mai văzuse unul după altul
din școala generală, când citi pentru prima și ultima dată o carte.

48 Axis Libri
După o lună de căutări pe saiturile de mare, pus pe poarta întredeschisă a acestuia:
profil, lună în care nu ieși deloc din casă, urmă o Avem anunțuri noi, la avizierul din curtea școlii.
alta, la fel. În a treia se hotărâ să facă o plimbare. Citiți-le! Cum reflexul de a se conforma ordinelor
Își puse masca – dar nu numai – și ieși pe ușă. venite de la instituțiile statului era deja adânc
O dată ieșise și pe geam, dar nu din casa lui. înfipt în modelul comportamental al oamenilor,
Amintirea acelei întâmplări îi desenă un zâmbet Valerian Bușmakev se scutură de aminitrea cu
cu subînțeles pe sub masca din material nobil, pe Angela și intră pe poarta liceului. Se așeză la
care o primise cadou de ziua lui, cu trei săptămâni coadă. Erau cinci persoane care așteptau în fața
în urmă. Se întâmplase înainte de carantină, prin avizierului, la distanță de un metru și jumătate
2018. Pe atunci nu avea începutul de burtică și unul față de celălalt. Când îi veni rândul, înțelese
sfârșitul de chelie pe care le are acum. Înalt, cu de ce toți cei care citiseră anunțul înaintea
părul șaten tăiat scurt, militărește, cu osatura lată, lui înjurau focul de mamă. De fapt, înjurau de
dădea impresia de fost sportiv, deși, de douzeci și mama focului, dar tânărul șomer, în căutare de
șapte de ani, era un sedentar slăbănog. Adică de lucru, nu auzea bine cu urechea stângă, de când
la naștere. Dar tocmai impresia pe care o lăsa îi se întâmplă ca maică-sa să fie internată în spital
aducea, mai mult decât ar fi vrut alții, aventuri și să-l nască. Anunțurile noi sunt pe ușa liceului.
amoroase. Nu era pretențios, nu căuta neapărat Ne cerem scuze pentru inconvenient. Conducerea.
femei frumoase și nemăritate. Mergeau foarte Acordându-le, în sinea sa, scuzele cerute,
bine și cele măritate. Ba, mergeau chiar mai bine. Valerian Bușmakev se duse la ușa liceului, unde
Amalia fusese una dinte aventurile sale. Brunetă, se așeză din nou la coadă. După aproximativ
emanând sexualitate prin toți porii, Angela... Ah, zece minute, era în fața anunțului care avea să-i
da, Angela o chema. Brunetă, focoasă rău de tot schimbe viața și să-și recapete încrederea în
și măritată binișor, aceasta se folosi de o schemă profesii și meserii denumite cu mai mult de un
clasică pentru a-l atrage pe tânărul Valerian cuvânt: Angajăm profesor de latină. Nu e nevoie
Bușmakev la ea în apartament: îl întrebă dacă nu de experiență. Acceptăm și suplinitori. Vorbitorii
ar vrea să meargă la ea în apartament. ”Și, soțul?” nativi au prioritate. Știa și el că limba română
întrebă el, uitându-se insistent la verigheta de este o limbă latină, deci era nativ, într-un fel. Ce-
pe degetul ei lung, frumos, potrivindu-se de ar fi să încerce? La o adică, nu aveau nevoie de
minune cu celelalte. ”Are ședință. Se întoarce de- experiență și acceptau suplinitori. Ar fi putut să
abia după opt seara”, răspunse ea. Urmând o altă suplinească foarte bine. Chiar își aducea aminte
schemă clasică, soțul se întoarse mai devreme. câte ceva de la orele de latină: Aquila non facit
Ședința nu mai avu loc. Fusese anunțat telefonic barba, Filzofum non capit musca... Din astea. Cu
de faptul că un alt soț era acasă, fără șanse de a un silva-silvae și un copa-copaie, sigur termina
pleca ziua aceea la propria lui ședință, deoarece cu bine măcar un semestru. Dar să aibă și el, ca
era răcit cobză. Asta dădu planurile peste cap tot omul, de unde se-ntoarce acasă. Se hotărî,
tuturor soților care așteptau cu interes ședințele deci, să se prezinte la interviu. Era chiar a doua
acelea, soțiilor aferente și lui Valerian Bușmakev. zi.
Cu pantofii într-o mână și hainele la subraț, se Interviul fu unul care merită povestit și
cățără pe pervazul ferestrei și sări în grădina plină nepoților nepoților săi.
cu tufe de tot felul, de la tufe de liliac, autohtone, După interviu, era angajat. De atunci și până
cumpărate de la magazinul care vindea și tufe de azi, Valerian Bușmakev, fost delivery boy, fost fierar
liliac, la tufe de măceș sălbatic, apărute acolo sub și fost betonist, este profesor suplinitor, de limba
formă de floră spontană. Până la poarta pe care o latină, la liceul cu program sportiv din orașul său.
sări cu eleganță, după ce mai întâi se îmbrăcă și De ce se studia limba latină la un liceu cu program
se încălță, se gândi că nu știa dacă tufă de Veneția sportiv, nimeni nu putea să zică.
era doar o expresie, sau chiar era o plantă.
Cu gândul respectiv încă proaspăt în minte,
după aproape opt ani, fu cât pe ce să treacă pe lângă
liceul cu program sportiv fără să vadă anunțul
(Va urma)

septembrie 2020 49
P
R
O
Z
Ă

LOLELIA

Motto:
Pasionaţii sunt mulţi, dar pasiunea este una singură, vie şi
etern de-sine-stătătoare. În orice domeniu s-ar manifesta, ea îi va
alege şi pregăti din vreme pe cei ce urmează să se adauge şirului ei,
nesfârșit în timp.

Nu ştiu când şi cum a crescut şi s-a împlinit floarea aceea ciudată


care m-a pus în legătură cu Lolelia, deşi treceam măcar de două ori pe
săptămână prin dreptul ei. Adevărul e că nu prea observăm lucrurile
care iau naştere sub ochii noștri; şi-apoi eram şi foarte tânăr, iar strada
aceea, la fel ca toate celelalte asemenea ei, nu promitea nimic dincolo
de farmecu-i desuet, ca un sesterţ, o mahmudea ori altă monedă veche
văzută pe taraba vreunui numismat, la târgul colecţionarilor. Dar ea,
floarea, crescuse aproape sub ochii mei, îşi răsfirase lângă pământ, în
evantai, frunzele mari şi late ca ale brusturilor tineri, însă mult mai
netede şi mai lucioase, îşi înălţase lujerul cam cât lungimea braţului
meu, iar acum se pregătea să-şi deschidă corola.
Închiriasem o cămăruţă mobilată în partea de jos a oraşului: pat,
şifonier în două canate, din lemn masiv, masă confecţionată, cândva,
în gospodărie şi lavoar cu mic rezervor suspendat în perete, chiuvetă
şi găleată pentru zoi dedesubt. O mică nebunie rustică rătăcită în
marginea oraşului: pereţi din ceamur, gard din scânduri negeluite,
alee din cioburi de cărămidă arsă. Şi mai aveam şi Dunărea la doi paşi,
mult dincolo de port, unde malul încă n-a cunoscut piatra, cimentul Dimitrie Lupu
şi fierul, şi liniştea este la ea acasă. Mi se părea că iluminatul electric scriitor
destramă cumva farmecul rusticului, aşa că mi-am făcut rost de o
lampă cu gaz, umblând câteva dimineţi de duminică la rând prin
târgul de vechituri. Însă lampa mea ardea într-un colţ - nu rotund ca
la mama acasă - şi făcuse o pată maronie pe tavan, drept care buna
mea gazdă, Sofia pe nume, mi-a aruncat-o într-o bună zi la gunoi.
Binele fără de rău şi răul fără de bine îşi pierd sensul, spunea bunul şi
înţeleptul meu tată, dar zadarnic am încercat s-o conving pe doamna
Sofia că această aserţiune se verifică mereu până în cele mai mărunte
lucruri, fapte, întâmplări…

50 Axis Libri
Însă, curând, bucuria lampei cu gaz a fost Şi tocmai urcam treptele Aleei Gabierului, într-o
înlocuită cu descoperirea trecerii pedestre de la după amiază, când m-a strigat domnişoara Lolelia:
partea de jos a oraşului la cea de sus şi invers, prin — Domnu’! Domnu’!
ulicioarele strâmte, în trepte mai înguste ori mai Printre tufele înalte de bozie, date într-o parte
late, după cum impuseseră meandrele terenului. cu palma, apariţia-i subţire şi albă m-a oprit în loc
Piatră veche, dale granitice sau cuburi, alunecate in şi m-a lăsat fără grai, pe moment. Deasupra ei, un
corpore pe mici porţiuni ori chiar lipsind pe alocuri, vişin fragil, contorsionat ca vai de lume, îşi legăna
cu iarba răsărind printre ele, mai ales pe la îmbinările poamele sărace.
treptelor şi pe margini. Zdravene ziduri din beton — D-da, da? am reuşit să bolborosesc totuşi.
stau şi astăzi de ambele părţi ale acelor stradele, — Dacă sunteţi drăguţ, v-aş ruga să-mi daţi
paveze împotriva alunecării solului. Străzile înseşi floarea de colo, mi-a indicat direcţia cu bărbia.
par să curgă, oridincotro le-ai privi. Peste zidurile Zâmbea. Un zâmbet luminos şi trist totodată,
de strajă şi pe lângă ele vegetaţia ţâşnea năvalnică, adresat mai mult florii. Însă acolo, lângă zidul
acaparatoare; vechiul căzut în desuetudine, paragina opus, ascunsă în droaia de bălării, nu se afla decât
întinzându-şi atotcuprinzătoarele-i tentacule. Însă ceva care ar fi putut fi luat drept promisiunea unei
pentru mine tocmai această stare de lucruri emana un viitoare flori, în vârful lujerului înalt; o capsulă
anume farmec; sub aspectul în destrămare puteam să- prelungă, de un verde palid, cu marginile atinse
mi închipui în voie mândra fumuseţe de odinioară a de gălbenare, era secţionată longitudinal de câteva
cartierului. Se vedea că dincolo de strada Dogăriei, pe dungi roşii, nu mai late decât fețele unui pai de
panta care ceruse străduţele în trepte, a fost un cartier chibrit, uşor îngroşate spre vârf.
înstărit; soliditatea clădirilor mă ducea cu gândul la — Aceea? am întrebat prosteşte.
hărnicia şi încrederea acelor locuitori. Arhitecţilor — Da; dacă sunteţi drăguţ, vă rog.
vremii le trebuise ceva ingeniozitate; nu-i deloc simplu Am privit la planta din care doar lujerul cu
să ridici o locuinţă cu fason pe un teren înclinat; o parte bobocul din vârful lui făcea act de prezenţă, între
din uimirea şi admiraţia pe care mi-o stârnea locul li mulțimea de bălării, apoi la făptura ascunsă pe
se datora, cu siguranţă, şi încă una importantă. Panta jumătate de pavăza din beton dinspre partea ei. Ar
impusese soluţii unice, inspirate, cred, din trăinicia fi putut să-şi ia şi singură trofeul râvnit; câţiva paşi
barocului într-o vreme predominant clasică. Numai mai sus se găsea o portiţă ruginită din fier forjat, cu
pentru mine, etichetasem acel stil: baroc simplificat; trei trepte necesare coborârii în stradă. Ea aştepta.
baroc care îşi asumă clasicul, şi nu mă încurcam Şovăind, m-am întors cei câţiva paşi, până în dreptul
deloc în ambiguitatea expresiei. Dincolo de cuvinte, florii. Parcă nu-mi venea să frâng mândreţea aceea
partea aceea a oraşului emana un farmec aparte, un de lujer, mai ales că rodul lui nu era deocamdată
pitoresc numai al ei, şi clasificarea mea, numai pentru decât un ghemotoc prelung, crud.
mine, dădea glas doar senzaţiei din sufletul meu. — De ce vreţi s-o rup? am dat glas nedumerii
Diversitatea răspunsurilor arhitecturale la provocările care mă încerca.
terenului, fără ruperea unităţii locului, mi se părea Zâmbetul i-a apărut din nou pe faţa-i
de-a dreptul încântătoare. Încă se mai construiau blajină, dar acum conţinea o abia simţită undă de
locuinţe armonizate cu peisajul natural: terase, scări superioritate:
largi, temelii puternice, faţade luminoase împlinind şi — De ce se rup florile?
punând în evidenţă spaţiul. Spaţiul, aliat şi depozitar M-am gândit că aceea încă nu era o floare, am
inflexibil al vremurilor. vrut să i-o spun şi ei, însă am renunţat:
Când ieşeam în oraş după treburi ori numai — S-o rup de jos? am întrebat, deja aplecat
din pură dorință de hoinăreală, alegeam una dintre asupra plantei.
acele uliţe în trepte. Doar în caz de urgenţă luam — Da, de jos ar fi cel mai bine.
autobuzul care ocolea pe strada Portului, urcând De aproape mi se revelase forma tubulară
paralel cu Dunărea până ce cotea în centrala stradă a lujerului. L-am prins între degete. Îi simţeam
Domnească; mă puneam în acord cu adevăratul aer textura netedă, răcoroasă, plină de cili mărunţi, ca
al oraşului, cu seva lui, pentru a-l simţi în totala-i puful de pe bărbiile adolescenţilor care încă n-au
diversitate adunată prin timp. cunoscut lama sau briciul. Bobocului i-ar mai fi

septembrie 2020 51
trebuit câteva zile, poate chiar o săptămână întreagă, Escaladarea grilajului din metal ruginit mă
până să se deschidă. I-am spus acest lucru şi ei: ducea cu gândul la gagurile deopotrivă de ridicule
— Ştiu - mi-a răspuns -, dar se poate maturiza şi hazoase din comediile mute. Mă şi vedeam cu
şi în vază. cracul pantalonului sfâşiat în ţepuşa din vârful
— Pot veni şi în zilele următoare până aici, uneia dintre barele verticale, încercând să ajung
m-am oferit. Ar fi bine să-l lăsăm să-nflorească. acasă fără a stârni prea mult curiozitatea şi hazul
— Vă rog - a spus cu început de nerăbdare -, trecătorilor, ori chiar atârnând cu capul în jos, ca o
dacă vreţi să mi-o daţi, daţi-mi-o acum. Dacă nu, pulpă jupuită în cinghel. N-aş fi vrut s-o refuz, mai
am să aştept pe altcineva. ales la gândul că n-o să mi se mai ivească niciodată
Am apăsat uşor, îndoind tubul. Avea o ocazia de a vizita o astfel de locuinţă, însă nici nu
elasticitate medie, mi s-a părut, dar la un moment mă vedeam caţărându-mă pe poarta îngustă, ca un
dat a plesnit pe neaşteptate. Un pocnet plin, ca al fur. Nu exista şi o intrare normală în palma aceea de
aerului strivit între căuşele palmelor izbite scurt. curte? Însă ulterior am sărit de multe ori pe acolo.
Nu mai era nimic de făcut. M-am apropiat de ea Dezamăgit, am îngânat:
şi i l-am întins. Faţa i se luminase a mare bucurie. — Poate altă dată. Acum…
Mi-am ferit, vinovat, privirile; planta aceea suferise — Oricând doriţi! Oricând doriţi! Eu sunt
supliciul destinat celor din categoria ei înainte de mereu acasă.
vreme. Pe lângă ea, ochii mi s-au oprit asupra casei, Încăperile nu arătau atât de strâmte cum le-
strivită între alte două mai mari, mai impunătoare. ai fi crezut din afară. Se găsise loc chiar şi pentru
Arăta suplă, mândră cumva de punerea în valoare a un hibrid între un plan înclinat şi o scară melcată
spaţiului îngust destinat ei, sprijinită spre vale într-o în alcătuirea aceea de trei încăperi pe fiecare dintre
trenă din beton, acoperită cu un pospai de mozaic. cele trei paliere: un dormitor, o sufragerie şi o
— Ce stil e? am întrebat-o, uimit, după ce şi-a bibliotecă. Totul ar fi arătat simplu şi funcţional,
terminat efuziunile. dacă ai fi cunoscut planul clădirii. Însă eu n-aveam
— Casa?! a ridicat nedumerită din sprâncene. de unde să-l ştiu. L-am descoperit şi l-am înţeles
De unde să ştiu?! Nu mă pricep la construcţii. Vă singur, în timp.
place? La început, în unele după-amiezi, rătăceam
Îmi plăcea; o minte isteaţă concepuse o și câte un ceas în căutarea încăperii căutate prin
locuinţă frumoasă, bine armonizată în spaţiul strâmtul, interminabilul coridor dintre cele trei
puţin care i se pusese la dispoziţie. Proprietarul nivele. Deschideam o uşă şi alta şi alta, toate
avusese norocul să dea peste un architect bun, asemenea, însă nimeream mereu într-o debara, un
foarte inspirat; un adevărat peisagist care ştiuse dormitor, o sufragerie, o baie, ori în alveola rostuită
să aprecieze şi strâmtimea locului şi meandrele ca bucătărie a palierului respectiv; o chicinetă în
terenului şi locuinţele bogate din jur. Dincolo fapt, unde abia te-ai fi putut învârti, că te şi mirai
de cenuşiul adunat prin vreme, casa aceea arăta cum de încăpuseră acolo măcar cele strict necesare
întocmai ca o mireasă gata să păşească în faţa într-o bucătărie. Şi ceea ce le întrecea pe toate era
altarului, înconjurată de crinoline şi fracuri. faptul că odată rătăcit în coridor nu mai puteam fi
Domnişoara Lolelia - aveam să aflu mai sigur nici măcar la ce etaj mă aflam. Porneam, de
târziu că aşa se numeşte - mi-a văzut mirarea şi pildă, pe culoarul de la parter, în căutarea bibliotecii
curiozitatea; recunoştinţa, singurătatea în care trăia unde se aflau clasicii literaturii universale, însă
sau ceva care scăpa înţelegerii mele, i-a deschis când, în sfârşit, nimeream încăperea cu rafturi
amabilitatea: ticsite de cărţi constatam că mă aflu la primul etaj,
— Vreţi s-o vedeţi mai de-aproape? printre scrierile importanţilor autori moderni, ori
— N-aş îndrăzni să… la ultimul palier, între cărţile de aventuri de tot felul:
— Oh, dar vă rog! Mi-aţi făcut un serviciu 15 Lei, a - de la Aventura -, Cutezătorii, Scorpion,
nemăsurat! De nemăsurat! Şi cum eu mai şovăiam, Temerarii, Enigma, Delfin... rânduite pe colecţii şi
a continuat: Puţin mai sus este o poartă. Nu se autori, în ordinea numelor lor.
mai deschide - pământul cărat de ploi aproape a Peste vreo săptămână, când am reuşit să-
îngropat-o -, dar puteţi sări uşor peste ea. mi înving reticenţa şi am păşit pentru prima

52 Axis Libri
oară în casa-mireasă, domnişoara Lolelia mi-a — Îmi place să citesc, când am ocazia.
servit o ceaşcă de ceai în biblioteca de la parter, — Cărţi bune?
motivând că în sufragerie ar fi cam dezordine. Pe Am tăcut. Eram prea tânăr pentru a înţelege
masa scundă dintre noi, într-o vază prelungă, de că despre cărţi şi alte câteva lucruri se poate vorbi
cristal, la capătul lujerului înalt, trona floarea. Se deschis oricând şi oriunde, doar păstrând buna
deschisese în toată splendoarea ei: şase petale mari, cuviinţă şi necesarul dram de onestitate.
catifelate, pline de viaţă, în culoarea soarelui de — Sunt cărţile tatălui meu, a continuat ea.
vară pe jumătate ascuns la apus. Acum, dacă stau A fost şi el scriitor; unul mărunt, de provincie. Ca
să analizez secvenţă cu secvenţă întâmplarea, n-aş profesie, a fost medic. Poate ai să-l descoperi printre
putea jura că alesese biblioteca numai din motivul ceilalţi.
invocat: i-am văzut bucuria ţâşnită prin toţi porii — Îmi… îmi împrumutaţi cărţi?! am reuşit să
şi fulgerarea încântată a privirii când mi-a simţit îngaim.
uimirea şi aviditatea la descoperirea încăperii cu — N-am voie să împrumut cărțile tatei; n-am
pereții plini de rafturi cu cărţi. voie să scot nici o carte din casă. Dar poți veni
Habar n-am ce am vorbit în acea primă şi oricând să citești, în bibliotecă.
ultimă întâlnire tihnită a noastră. Ştiu că ea încerca — N-aş vrea să deranjez…
să lege un capăt de conversaţie, ca între oameni care Ce greu mi-am smuls aceste cuvinte din
abia s-au cunoscut, însă ochii mei umblau numai piept! Însă buna mea mamă, care cobora dintr-o
prin rafturile cu cărți, le cotrobăiau, şi le însuşeau familie decimată de democraţia populară, mi-a
deja. Pe urmă, în drumul spre casă, mi-a părut rău sădit în suflet convingerea că dacă nu te laşi strivit
că mă arătasem atât de prost-crescut, dar nu mă de tine însuţi ori de câte ori situaţia ţi-o cere, te vor
puteam întoarce din drum să-i cer iertare. M-am strivi alţii: răii, şarlatanii, ideologii de profesie…
consolat cu gândul că o să-mi repar cu prima ocazie profitorii de tot felul, transformând în gunoi tot ce
impoliteţea, însă ocazia aceea n-a venit prea curând, ai putea aduna bun şi frumos în tine.
apoi am uitat cu totul de ea. — N-ai să mă deranjezi; eu sunt bătrână şi
Oare cât am stat acolo, în faţa ceştii de ceai, bolnavă, îmi părăsesc foarte rar patul. Uşa casei
răsfoind în gând cărţile de pe rafturi? Hoffmann, rămâne mereu deschisă.
Baudelaire, Poe, Gogol, Villon, Călinescu, Sub zâmbetu-i abia schițat prindea contur
Ion Barbu, Esenin, Mateiu Caragiale, Istrati, rânjetul, însă în mine nu exista vreun simţ treaz care
Dostoievski… Ţin minte că o dată am furat Craii să-l observe. Tăceam. Tăceam, năuc de bucurie,
de Curtea Veche, pe care doream s-o am oricând năuc de insolitul situaţiei. Nici nu-mi trecea prin
la îndemână, am înfipt-o sub curea între cămaşă minte să mă întreb cum de trecuse o doamnă ca ea,
şi haină, însă în drum spre casă, pe la jumătatea atât de prevenitoare, atât de stilată, la pronumele
străzii-scară, am constatat că o pierdusem. Cu singular doar pe distanţa scurtă dintre pragul
sufletul la gură, am refăcut pas cu pas calea înapoi, bibliotecii şi cel al casei.
până la poarta ruginită şi până la uşa casei, grea — Poate ai să-l întâlneşti pe doctorul Pantazi
prin masivitatea şi feroneriile aferente, însă cartea - a reluat ea -; uneori, când îi căşună să mă aibă sub
dispăruse, şi pace. Şi nici n-aş putea spune în ochi un timp, rămâne şi el în bibliotecă, cu câte o
cuvinte cât de bucuros am fost în ziua următoare carte. Dar el citeşte mai mult literatură modernă, în
când - ce m-o fi îndemnat?!? - am căutat-o şi am biblioteca de la etajul întâi.
găsit-o la locul ei, în raft! Şi l-am întâlnit pe doctorul Pantazi. L-am
Când m-am îndurat să-mi dezlipesc privirile întâlnit chiar din prima zi când mi-am luat inima
de rafturile cu cărţi, în bibliotecă începuse a se în dinţi şi m-am dus să citesc. Măcar Hoffmann -
întuneca. Cred că de o bună bucată de vreme nici nu îmi spuneam -, o ediţie la cam şapte sute de pagini,
mai deosebeam unul de altul cotoarele lor, ci doar le legată în pânză cenuşiu-gălbuie, şi Poe, două
pipăiam în minte, pe rând, aşa cum le înregistrasem volume în pânză albă ca vela vechilor corăbii, cu
pe lumină. Mă ridicasem să plec când domnişoara supracopertă simplă, reuşită. Măcar Hoffmann şi
Lolelia m-a întrebat: Poe, alungaţi din biblioteci de avalanşa mâloasă a
— Sunteţi cititor? literaturii sovietice şi sovietizate.

septembrie 2020 53
— Cât ai citit pân-acum? m-a întrebat şi întemniţează, şi şi-l revendică. Nu omul se slujeşte
doctorul, după ce s-a lămurit ce-i cu mine. de legi, ci legile se slujesc de om, cum, cu amară
— Puţin, am recunoscut. ironie, zice domnul Valéry. Dar scriitura devenise
— Clasici? mai liberă, esteticul îşi putea etala gama aproape
— Nu, nu prea. De unde să-i fi luat? infinită. Păcat că nu se mai adresa în primul rând
— Ai citit dintr-astea, realismul ta-ta-ta-ta? inimii și sufletului!
— Am citit ce se găseşte. Cât să-mi fi luat cele două paliere? Desigur,
M-a cântărit un răstimp, găndindu-se. Sub ar trebui măsurat în ani, dacă nu chiar în decenii,
chica albită de ani, mi se părea că-i aud mintea punând la socoteală şi orele sau zilele în care am
ţăcănind asemenea angrenajelor unui vechi fost ocupat doar cu îngrijirea domnişorei Lolelia.
ceasornic cu arc. Dar cine să mai numere bucăţile în care am tot
— Dacă vrei un sfat - a spus în cele din urmă împărţit timpul? Ieri, când un tânăr s-a strecurat,
-, trebuie s-o iei de sus, de la cărţile adolescenţei, să timid, în biblioteca de la parter şi m-a privit ca pe
treci prin moderni şi abia la urmă să te-ncumeţi la cineva de rang înalt: - Bună ziua; sunteţi domnu’
universali, pentru a te alege cu ceva. doctor Pantazi? - am şovăit înainte de a-i răspunde.
— De la ultimul etaj?! am spus aproape M-am uitat la portretul din perete şi la figura
speriat. mea, în oglindă: aceeaşi umeri înguşti, barbişonul
— Nu sunt decât două. ascuţit, mustaţa împungând în lături, albită, obrajii
— Dar sunt… un vagon de cărţi! am protestat subţi, pomeţii reliefaţi, nasul o idée adus, chica
pierit. rărită serios. Îi semăn destul de bine. Pe manşeta
— Trei, trei vagoane, cu cel de aici, m-a îngălbenită de vreme a tabloului scrie cu aldine: Dr.
corectat el, liniştit. Dar nu trebuie să citeşti chiar Pantazi Ioanionou. Doar lavaliera şi vesta la două
tot; că nu ţi-ar ajunge nici trei vieţi să le termini. rânduri îmi lipsesc. Dar şi doctorului Pantazi pe
Iei o carte din fiecare gen, cea care te atrage prin care l-am cunoscut eu i-au lipsit; purta continuu
titlu, copertă, autor… iar aceea le cheamă pe cele cravată, dar cu vestă nu l-am văzut nici măcar când
care trebuie până îţi faci sau îşi fac ele suma, ai să m-a luat cu el la o festivitate literară unde trebuia să
vezi, şi nici nu-ţi dai seama când ai trecut la alt gen, prezinte cartea unui poet local. Eu n-am purtat pe
fără să numeri, fără să calculezi tu. Cititul folositor sub sau peste gulerul cămăşii nimic, niciodată, iar
e un ghem făcut din mai multe soiuri de aţă care de vestă nici să n-aud. O clipă m-am întrebat cine
se deşiră singur. Tu numai ascultă-ţi instinctul, sunt. Apoi am privit floarea cu roşul acela imposibil
chemarea. la o vegetală, apărută cu câteva zile în urmă pe masa
Cu inima îndoită am urcat la ultimul nivel. din bibliotecă şi am surâs.
Fleacuri: Winnetou, Contele de… Marchizul şi… La câţi ani o dată s-o fi deschizând o asemenea
Cavalerul… Crimă la… Moarte pe… Submarinul… floare?
Hiperboloidul inginerului… Nebuloasa din… În făptura tânărului începuse a-şi face loc
Dar fiecare gen avea ceva numai al lui, mă trecea îndoiala. Desigur, mi-aş fi putut declina numele
prin întâmplări, situaţii şi stări pe care numai el oarecare din certificatul de naştere, dar de ce să-l fi
le stăpânea şi putea să mi le desluşească folositor. încurcat şi mai mult pe bietul băiat? Se vedea bine
Unele, ca O Lume Dispărută, a lui sir Arthur Conan că îşi adunase tot ce era curaj în el pentru acest pas
Doyle, erau chiar foarte bine traduse, iar faptele, fie temerar.
oricât de insolite, întâlneau armonios frumosul, mă — Pantazi, am spus şi i-am întins mâna.
edificau şi pe planul inimii. Fâstâcit, şi-a şters mai întâi palma de
A urmat palierul intermediar: cărţile pantaloni:
aveau tot ce-mi puteam dori, mai puţin afectul, — Domnişoara a spus că s-ar putea să vă
demnitatea şi tăria omenescului din om. Le găsesc la etaj.
întâlneam uneori doar ca aluzie, de parcă omului — Ei, o să ne întâlnim cam peste tot din când
începuse a-i fi ruşine de structura lui spirituală; în când, o vreme. Cât ai citit până acum?
devenise calculat, pragmatic, se înconjurase de legi
ca de un zid, nedându-şi seama că ceea ce îl apără îl

54 Axis Libri
T
E
A
T
R
JOUR FIXE (III) U

Piesă în două acte

Demetru: Bine ați făcut. Auzi, ce mârșăvie! Să nu plătească


impozite la stat! Da ‚ unde se trezește dumnealui, în codru?
Chestorul: Dar dumneata plătești corect, coane Moscopulo?
Demetru (se îneacă,tușește): Eu? Păi... sigur că plătesc. Ce, nu-i
destul? (arată spre buzunarul chestorului; acesta face semn: destul): Ați
auzit ceva, că aș fi...
Chestorul: Hai, că te-am speriat!
Demetru: Nu, domnule chestor, cum să mă sperii și de ce? Eu
sunt un om onest.
Chestorul: Nu mă-ndoiesc, dragă domnule Moscopulo, am
vrut să te încerc. Nu te-ai supărat, nu? (râd amândoi)
Safta (bagă capul pe uşă): Scoboară coana mare… N-o pot opri!
(iese)
Chestorul (ridicându-se): Gata! Am plecat. Dacă mă prinde
coana Arghira aici, nu mai scap până-n seară. O să mă pună să-i
povestesc de toate tâlhăriile, scandalurile şi can-canurile urbei.
Violeta Ionescu Demetru: E cea mai informată; ştie tot ce se-ntâmplă-n târg sau
jurnalistă, scriitoare în lume. Dacă vreau să aud vreo bârfă, pe mama o-ntreb. Cum le află,
nu pricep, că de mult nu mai iese din casă.
Chestorul: Mi-ai dat o idee! Pe ’mneaei s-o întreb cine joacă pe
aici jocuri interzise… Dar nu acu’. Mă cheamă misia!
Demetru: Poftiţi! Oricând, cu plăcere! Uşa casei noastre este
deschisă, mai ales pentru amici. Şi vreau să cred că noi suntem
prieteni, nu-i aşa?
Chestorul: Suntem, domn’ Dimitri, suntem… atât cât pot
închide ochii! Că p-ormă, altcineva-i închide…
Demetru: Ce vrei să spui?
Chestorul: Te-am speriat?... Hai, c-am glumit!
Demetru: Glume d-astea… Te conduc.
Chestorul: Ai grijă! Mai rar prin locuri deochiate… Şi dacă afli
că joacă cineva cărţi, îmi raportezi!
Vlad Vasiliu
actor, dramaturg Demetru: Pe onoarea mea! (ies; pe uşa cealaltă intră Safta cu
Arghira)
Arghira: Cine-a fost?

septembrie 2020 55
Safta: Crez că conaşu… Melanie (intrând): Ce-i mamă?... Ce-ai păţit?
Arghira: Că-că, proasto!... Ce, Miti fuge de (Intră şi Safta cu o farfurie şi un pahar cu
mine? Nu te cred… vişinată; încercând să le ascundă la spate, varsă felia
Safta (o aşază în fotoliu, punându-i un de cozonac; se întoarce, bea vişinata, pune paharul
taburet la picioare. O învelteşte cu o pătură): Aşa, în şorţ, suflă peste felia de cozonac, punând-o pe
coană mare. Acum aşteaptă să-ţi aduc laptili cu farfurie)
miere. Arghira: Ia să vă citesc una nemaiauzită: cică
Arghira: Lasă laptele cu miere. Dă-mi mai o purcică a fătat doi purcei îmbrățoșați unul într’
bine o vişinată, de aia, ştii tu. (pendula bate ora11) altul. Voi aţi mai auzit așa ceva?
Aoleu!... Iar bat clopotele la radio!... Safta (îi dă farfuria): De un’ s-aud, cocoană?
Safta: Îi şiasu ista… Melanie: Păi or fi fost gemeni.
Arghira: Da? Şi cât e? Arghira: Gemeni-gemeni, da‚ ce fel de
Safta: Unşpi fix, cocoană! gemeni, că aveau amândoi același corp!
Arghira: Dimineața sau seara? Melanie: Ei, nu se poate!
Safta: Dimineața, cum să hie searî, Doamne Arghira: Ba uite că se poate. Stai să vezi!
păzește, că abia te scularăm! Aveau un cap, doi ochi în față și unu la ceafă, două
Arghira: Păi de und’ să ştiu dacă n-am urechi înainte și două dindărăt, opt picioare și două
mâncat? Adă o merdenea sau un coltuc de cozonac. cozi!...
Safta: Dacă ne vedi coniţa? Merdeneaua-i Safta (uimită, își face cruci mari): Ptiu! Ce
pentru mosafiri. drăcovenie o mai fi și aiasta?
Arghira: Io-s mai musafiră ca toţi musafirii. Melanie: Hai, mamă, că-mi sări inima!...
Fugi şi-mi adă merdeneaua. Da’ să n-o scapi pe jos! Eu nu-mi văd capu’ de trebi şi dumitale-ţi arde să
Pe urmă mi-aduci o cafea (Safta dă să plece): Ştii s-o ne citeşti invenţiile gazetarilor de scandal… Peste
faci, nu? puţin vin musafirele şi încă nu-s gata.
Safta: Cum să nu ştiu, coană mare! (iar vrea Arghira: Ai zi de vizită?
să plece) Melanie: Da. Jour fixe.
Arghira: Stai! Bine că ştii, da eu îţi mai spun Arghira: Ce bine. Asta cu purcica am să le-o
o dată: la patru linguriţe boabe cafea neagră, o spui și cocoanelor, când or veni, să vedem dacă se
linguriţă FRANK cafea, măcinate bine în râşniţa de sperie...
alamă. Melanie (ieşind): Safto, nu sta! Ai şters de
Safta: Da. Fra-cafea, da, râșnița di alarmă. praf bibiloaiele?
(iar vrea să plece) Safta: Acu’, cucoană. (scoate din şorţ o cârpă
Arghira: Stai! Pui apă proaspătă, de la canalul şi începe să şteargă praful)
din curte, nu clocită din bucătărie, şi o fierbi, da’ nu Arghira: Toanto! Mi-ai adus…
la maşină, la primus! Safta: Adus, coană mare. Iacă cozonacu’.
Safta: Proastăpă la primu, ştiu, că nu-s Arghira: Şi vişinata?
zăludă! Safta: Păi nu putui. Era cucoana.
Arghira: Ai grijă de caimac, să n-adormi Arghira: Marş de adă.
lângă el, să mi-l dai în foc! Safta: Da, coană mare. (iese)
Safta: Nu, coană mare, n-o să adorm. Arghira (citeşte): Iote ce zic ăştia în gazetă.
Arghira: Stai! Dă-mi jurnalele celea, să citesc Ha, ha, ha!... Melanie!
ce mai zic. Şi să nu te vadă noru-mea că-mi aduci Melanie (intră repede): Ce-ai păţit mamă?
vişinata Arghira: Nenorocire!... Cică milionarii
Safta (îi dă un ziar): Iacă… Vin amuş.(iese) se aruncă de la ferestrele zgârie norilor din
Arghira: Ei, ce fel de ceasuri au inventat ăştia, Manhattan.
care arată ora de două ori pe zi?... (frunzăreşte foile, Melanie: Lasă-mă mamă cu prostiile astea.
îndepărtându-le puţin; nu foloseşte ochelari): Io-te- (intră şi Safta; văzând-o pe Melanie, bea
te!... Ce chestie! (strigă): Melanie!... Safto!... Veniţi vişinata, ascunde paharul, şterge praful)
să vă zic una bună. Noră!...

56 Axis Libri
Arghira: Ce prostii? La Bursa newyorkeză Demetru: Intră, Săftică, liniştită. „Zmeoaica” T
au scăzut acţiunile în câteva ore cu o treime, iar nu-i aici. E
nebunilor li s-a urât cu binele. Safta (înaintează, se impiedică, dar ajunge cu A
Melanie: Gazetele astea! Exagerează! Ce, nu paharul): Iacă pişinata; dă-o pi gât răpidi, să duc T
ştii? păharu’… R
Arghira: Exagerează, exagerează. Dar oa­ Arghira: Împiedicato! Era să verşi bunătate U
menii zboară pe fereastră. de băutură.
Melanie: Păi, dacă le zboară şi agoniseala… Safta: Păi vărsai vreo trii păhare… hi, hi, hi
Ia mai lasă-mă. Ţi-am zis că am treabă. (iese) Demetru: Aoleo Săftică ai luat-o pe ulei. Te
Arghira: Safto, ce proastă eşti, mi-ai adus vede stăpân-ta…!
vişinata? Safta (cântă): Mie nu-mi pasă
Safta: Am adus-o, da’… Viaţa-i frumoasă (şterge praful)
Arghira: Fugi de ad-o. (răsfoieşte gazeta): Ei, Arghira: Atenție la bibiloaele lu’ noru-mea.
să lăsăm yankeii şi să vedem ce se mai petrece-n Să nu le înmulțești!...
ţară, că cămaşa-i mai aproape de piele. Safta (Cântă): Ce-mi pasă mie
Melanie (intrând): Mamă, vezi c-a fost De ce-o să fie!
chestorul pe aici. Chef şi beţie!
Arghira: Da?... Am simţit io miros de Melanie (intrând): Ai terminat, fată? Miti, tu
bărbat!... Ah! Dacă-l prindeam!... ce faci? Vrei să mănânci acum?
(intră şi Safta; văzând-o pe Melanie, bea Demetru: Da’ ce-i prânzu’, dragă?
vişinata, ascunde paharul, şterge praful) Melanie: Încă nu, dar mai târziu n-am timp
Melanie: Vrea să afle dacă se joacă aici cărţi. de tine.
Dacă revine să nu spui ceva! Demetru (mormăind): Când ai avut tu timp
Arghira: Noro, nu mă cunoşti?! Când vreau, de mine?
sunt mormânt. Melanie: Te plângi?
Melanie (ieşind): Așa să fie!... Demetru: Eu?... Doamne fereşte!
Arghura: Ce stai ca proasta? Unde-i Melanie: Numai eu am grija voastră: şi-a
vişinata. fetelor, şi-a casei, şi-a ta… (încet): şi-a maică-
Safta: Păi… era, da’… (ridică din umeri):… tii…
nu-ii ! Demetru: Am văzut cum ai grija fetii… Da’ a
Arghira: Marş de ad-o! văzut şi chestorul… Unde-a plecat?
Safta: Marş, Săftică! Marş Săftică! Melanie: Are întâlnire cu un brăilean… Nu-
Acuşica, băbuţică! ş-cine e… Trebuie să pui picioru-n prag, să-i treacă
Arghira: Ce-ai zis?... Vezi, să nu-ţi dau una! fumurile.
Safta (ieşind): Că-i una, că îs două, Demetru: Unde, când l-a cunoscut?
Că-s vr’o şaptizăşişînouă… Melanie: Habar n-am! De câteva săptămâni
Arghira: Etetee!... Încă nu i-am împlinit, iese… şi-i aiurită…
proasto! Să dea Domnu’ să-i apuc. Demetru: S-o fi-ndrăgostit… De!... Vârsta…
Demetru (intră grăbit; văzându-şi mama, se Melanie: Ce vârstă, ce-ndrăgosteală?!...
îndreaptă spre ea): Sărut-mâna. Ce faci, mamă?... N-auzişi că-i nu-ş-ce brăilean?
Eşti bine? (o sărută) Demetru: Dacă se iubesc şi-i băiat de treabă,
Arghira: Eii, băiatul meu… Bătrâneţea… n-am nimic împotrivă. Ea alege.
Bine, mulţumesc lui Dumnezeu! Da’ tu, ce caţi Melanie: Păi, da, tu o caţi în coarne. Ei,
acasă la ora asta? lasă-acu’, vorbim diseară. Hai, aşază-te să-ţi fac o
Demetru: Am avut puţină treabă-n oraş… gustărică; sau vrei nişte fasole?
Iau nişte hârtii şi plec. Demetru: Nu dragă, lasă. Mă duc la birou,
(se duce la scrin, caută în hârtii; Safta bagă găsesc eu ceva; doar magazinul nostru se cheamă
capul pe uşă) „Coloniale de lux”, nu? Vin pe la şapte, după ce
Safta: Pst!... Pst!... Coană mare, nu-i nimenea? termini cu vizitele.

septembrie 2020 57
Safta: Uliuuu! Cafeaua! Îi pi primus! (iese în familia Moscopulo se încalcă legea… Sărut mâna,
fugă) mamă! La revedere, Melanie!
Melanie: Ce are asta? A băut ceva? Melanie: Deci, nu vii la masă?
Arghira: Las-o, noro! A ameţit de-atâta dute- Demetru: Nu. (iese)
vino. Că o alergi într-una. Melanie: Bravo, de unu’ am scăpat… După
Melanie: N-o corcoli. Servitoarea, dacă te cum e ferchezuit în ultimul timp, nu m-aş mira să
înmoi, ţi se urcă în cap. calce pe de lături. Şi-o fi făcut vreo amantă-n târg.
Demetru: Gata, Melanie! Nu fi aşa nervoasă, Arghira: Crezi?
dragă! Fata o să-ţi vină acasă. O să-ţi iasă bine şi Melanie: Păi nu vezi, mamă? De amar de luni
sindrofia, că doar nu vin în vizită madamele de vine tot mai rar să ia prânzul acasă. (o vede pe Safta,
Pompadur… (schimbă tonul): Vă avertizez pe care o privea mirată): Şi tu ce stai şi te uiţi ca găina-n
amândouă. Mamă, fii atentă te rog!... Chestorul n-a lemne? Ai terminat de şters praful?
venit până aici degeaba. Are el vreo bănuială, vreo Safta: Mai am… un bibiloi și gata!...
informaţie. Melanie: Mişcă mai repede, bibilico! (Iese)
Melanie: Ce informaţie? Noi suntem familie Safta: Coanî mari, di şe-o zâs cocoana că
serioasă, nu… boieru’ şi-o făcut amantă?
Demetru: Şi ce? Vrei să spui că n-o să frecaţi Arghira: S-o fi săturat şi el de „binele” de-
foiţele? acasă.
Melanie: Noi? Nuuu… Poate doar aşa, de un Safta: Şi ’mneaei ştie şeva? Sau zâci doar aşe,
pamplezir! ca sî mă facî pi mini jeloasă?
Demetru: Jocurile de noroc sunt interzise Arghira (lasă ceaşca şi o priveşte lung): Safto,
prin lege! ce proastă eşti!
Arghira: Lasă mamă, că io-l ştiu de când era
mic. Lua bani de la toţi golănaşii de pe Maidanul lui Cade CORTINA
Tuluc. Şi la rişcă, şi „la liniuţă”. Un neisprăvit!
Demetru: Da’ acum s-a isprăvit, mamă.
Unde-i lege nu-i tocmeală.
Arghira: Când o mai veni, lasă-l pe mâna
mea! O să-i zic eu câteva, de-o să se sature de
informaţii. Că ştiu atâtea din tinereţea lui. O să
plece cu coada-ntre picioare.
(intră Safta cu cafeaua, se împiedică, varsă
puţin în farfurie, o toarnă înapoi în ceaşcă; o pune
pe măsuţă; ia paharul şi-l bagă în şorţ)
Safta: Uf! Iată cafeluţa, coană mare.
Melanie: Ce-ai ascuns acolo?
SAFTA: Io?... Nica, coană.
(Melanie bagă mâna în şorţ şi scoate cele patru
pahare)
Melanie: Ce-s astea, Safto?
Safta (naivă): Păhare.
Melanie: Miroase-a ţuică. Ai băut?
Safta: Io? Nuu, vai di mini, cum să…? Io, nuu…
Demetru: Las-o, Melanie. Eu l-am servit aici pe
chestor cu-n şpriţ, cu o… Probabil a strâns după noi.
Melanie: Da?... Hai, marş la treabă! (încet lui
Miti): Nu-i mai ţine partea că ni se urcă-n cap. Ce? Al. Michalescu în „Zile de sărbătoare” [Grafică].
O aperi parcă ţi-ar fi neam sau, poate… Bucureşti: Editura Ad. Maier & D. Stern [Sa],
Demetru: Hai, lasă prostiile. Trebuie să plec. c.p.il. ; 13,5 x 8,5 cm.
Nu uitaţi ce v-am zis. Nu vreau să se spună că în (Va urma)

58 Axis Libri
T
E
A
T
Despre importanța R
U

traducerilor pieselor
de teatru (I)

Mă tot gândesc de ceva timp încoace cât de mult mai contează


în zilele noastre traducerea în economia unui spectacol. În condițiile
în care limba și limbajele suferă schimbări drastice de la o zi la alta,
în condițiile în care nici teatrul nu mai pune atât de mult accent pe
poveste, mesaj și tramă, ci pe context și pe folosirea unor cu totul
alte mijloace teatrale, textul rămâne îngropat sau, în cel mai bun caz,
uitat pe drum, pierdut în jungla de idei a regizorului. Spun corect
junglă, din moment ce multe dintre spectacolele contemporane par
un conglomerat de idei, aruncate în ochii spectactorilor sub pretextul
„viața e complexă și nu trebuie cosmetizat nimic”, iar limbajul adeseori
este voit brut(al), cu foarte multe, nepermis de multe expresii de argou
și jargon, care împiedică mesajul să ajungă la public. Vulgaritatea,
duritatea și kitsch-ul fac parte din multe rețete de succes ale unor
spectacole contemporane, ceea ce spune multe despre ce mai înțeleg
unii a fi astăzi un act cultural.
Până nu demult, adică cam până prin 2000, mai toate
spectacolele aveau în echipa de producție un dramaturg. Și când spun
dramaturg, mă refer atât la cel care face adaptarea textului, o pune în
acord cu viziunea regizorală – de aceea cei doi trebuie să lucreze cot
la cot în ridicarea montării în sine -, dar mă refer și la dramaturgul
scenic, cel care are grijă să nu existe fracturi în montare, ruperi de
ritm sau cine mai știe ce alte probleme, cel care are grijă ca spectacolul
să iasă la scenă ca un întreg, nu ca o sumă de scene și momente, care
Nona Rapotan pot să nu aibă legătură între ele (nu mă refer la spectacolele gândite
profesoară
intenționat așa, despre ele vorbesc altădată). M-am uitat intenționat
la casetele tehnice ale multora dintre spectacolele scoase din arhivele
teatrelor românești în perioada de izolare, determinată de declanșarea
pandemiei de coronavirus; până în anii 2000 întâlnești deseori în echipă
dramaturgul, după aceea el aproape că dispare. Aceeași problemă este
cu traducerea textului. Aici e și o problemă de reducere a costurilor
de producție, ceea ce face ca regizorul să-și asume traducerea (mai cu
seamă în cazul textelor contemporane, relativ noi) și în felul acesta
despre dramaturg nici nu mai are rost să pomenească cineva. Dar...
asta duce de multe ori la o scădere a calității montării; oricât de bine ar

septembrie 2020 59
stăpâni limba, regizorului îi lipsește Iacoban, de la Teatrul Mic, are
adeseori rutina unui traducător traducerea textului asumată
de profesie. Când spun rutină mă de George Volceanov, iar cei
refer la exercițiu, la capacitatea și care ați văzut spectacolul știți
răbdarea de a sta pe un text până îl cât de contemporană este
simți că sună cum trebuie, până-i montarea, regizorul optând
prinzi toate sensurile. Subtilitățile pentru o viziune aproape
de limbaj redate scenic antrenează postumană, ceea ce impune
relațiile dintre personaje, îi dau și foarte, foarte multe
voie regizorului să construiască din adaptări ale textului, iar asta
unghiuri inedite situații și conflicte, nu se poate face decât în
ceea ce conduce la un succes de echipă, regizor și traducător.
casă, în mod evident. Dar cum să Era bine dacă ar fi fost și un
faci acest lucru când nu apelezi la un dramaturg angrenat, pentru
traducător și/sau la un dramaturg, că s-ar fi eliminat câteva
oameni care fac asta în mod obișnuit, dintre bâlbele și fracturile
care nu sunt obligați să-și dividă survenite în construcția
atenția în mai multe puncte de tramei, dar intervenția lui
interes, pierzând din această cauză Volceanov se simte „da capo
multe nuanțe. Ca să dau un exemplu al fine”.
concret, iau piesele lui Shakespeare. Tot încercând să dau
Nu cred că există regizor român cu Shakespeare’s dramatische Werke. de traducerile Ninei Cassian,
care să fi stat de vorbă în ultimii Band 6. Berlin: Druck und Verlag am rămas surprinsă de cât
ani și care să nu-mi pomenească von Georg Reimer, 1850. de multe traduceri în limba
de traducerile Ninei Cassian. Din română există pentru piesele și
păcate, eu încă n-am reușit să intru în posesia unei sonetele lui Shakespeare. De unii traducători n-am
traduceri (o să revin pe îndelete în numărul viitor), auzit în viața mea, pe alții îi știam că se ocupă de
dar, în stagiunile curente ale unor teatre din țară cu totul altceva, nicidecum cu traducerea textelor
există montări făcute pe baza traducerilor ei; dau invocate. Unele au apărut la edituri de renume, altele
doar un exemplu în acest sens – Furtuna de la la edituri mai mici, dar din păcate prea puține sunt
Teatrul Național Cluj-Napoca, în regia lui Gábor și reușite cu adevărat. Pomenesc doar de o serie de
Tompa. De altfel, el și la celebrul Hamlet, cel cu șapte volume, bilingvă, apărută la Editura Pandora
Adrian Pintea în rol principal, montat la începutul M, parte divizia Grupul Editorial Trei; multe dintre
anilor ´90 la Teatrul Național Marin Sorescu din aceste volume sunt în traducerea lui Dan Amedeu
Craiova, a lucrat tot cu traducerea Ninei Cassian. Și Lăzărescu, din păcate o traducere atât de slabă, încât
dacă dați o căutare pe youtube pe celebrul monolog nu poate fi folosită nicicum și niciunde. În următorul
al lui Hamlet, veți simți imediat diferența de limbaj! articol o să dau câteva exemple ilustrative, prin
E o încântare să auzi și să simți ritmul și rimele comparație cu alte traduceri – mai vechi sau mai
marelui Will prinse atât de bine în forme lingvistice noi – astfel încât să vă dați seama că am dreptate. O
românești de către Nina Cassian. Alte spectacole surpriză plăcută mi-a făcut-o în schimb traducerea
recente au la bază traducerile lui George Volceanov, Sonetelor pentru Editura Cartier realizată de către
cel care a realizat și integrala traducerilor la Editura Radu Ștefănescu – cu totul altă poveste (un volum
Tracus Arte, o muncă titanică, de ani de zile, soldată care face parte din colecția „Cartier de colecție”, una
cu un real succes, dar asta și pentru că Volceanov dintre cele mai bune colecții de poezie din lumea
este un traducător cu state vechi, care are în spate editorială românească).
ani și ani de muncă cu și pe texte mai vechi sau mai Așadar, avem nevoie de traducători buni și
noi, scrise în limba engleză. E genul de traducător foarte buni! Mai ales în domeniul dramaturgiei!
care simte evoluția limbii și o surprinde foarte bine Cum spuneam, data viitoare vorbim despre
în constructe lingvistice de o frumusețe atipică. farmecul traducerilor Ninei Cassian!
Viața și moartea lui Richard 2, în regia lui Radu (Va urma)

60 Axis Libri
E
P
I
G
R
A
M
Epigrame E

MINCINOSUL NERĂBDĂTORII
Îi cam place mult gargara, Oamenii ce nu muncesc
Adevărul ocoleşte, Sigur au justificare,
Tot la fel ca primăvara, Lucru absolut firesc:
El pe toate... „le-nfloreşte”. Pur şi simplu n-au răbdare.

UNUI PENAL „PROTECŢIA” MUNCII


Când sentinţa a aflat, Ca orice activitate
Lacrimile-i dând năvală, Are contraindicaţii,
Plâns-a pân’ a demonstrat Dac-o vreţi de calitate
Ce-i o „plângere penală”. Să feriţi de ea bărbaţii.

„DRAGOSTE ÎN VREMEA MINIFABULĂ


PANDEMIEI” Un lăstun neruşinat,
Oricât de mult voi v-aţi iubi, Cu tupeu şi plin de vicii,
În situaţia de-acuşi, Stând pe-o creangă, s-a uitat
Să n-apelaţi, orice ar fi, Sub rochiţa rândunicii.
Nici la „Sărutul” lui Brâncuşi.
RELATIVITATE
MICROBUL ŞI MICROBIŞTII A avut Einstein dreptate:
Face virusul prăpăd, Relative sunt cam toate,
Toţi ajung să recunoască... Chiar iubirea nesfârşită
Spectatorii nu se văd, Ţine numai o clipită.
Fotbalul rămâne mască.
COVID AL XIX-LEA
Vasile Manole AVANTAJUL STĂRII DE CUCERITORUL
epigramist URGENŢĂ Nici pe vremea Ducă-i Vodă
Cum suntem prea odihniţi Nu era aşa stricteţe...
Vom munci de-acum în tihnă De când virusu-i la modă,
Şi-astfel noi vom fi scutiţi Te cam temi de bătrâneţe.
De concedii de odihnă.
AMANTA
CHEIA FERICIRII E femeia vieţii tale,
Dacă nu ar fi femeia Cu ochi negri şi profunzi,
Punctul forte la bărbat, Ce uşor îţi iese-n cale...
Să-l întoarcă ea cu cheia, Dar ce greu e s-o ascunzi.
Ar rămâne-un încuiat.

septembrie 2020 61
E
P
I
G
R
A
M
E Epigrame

La piață, ca la biserică Virusul ucigaș


Când te duci în piața mare
Și vezi prețurile care Virusul „încoronat”...
Urcă tot mereu, năuce, Virusul „încoronat”
Te închini și îți faci cruce... Căci așa el se numește
Mii de vieți a secerat,
Supărat românul... Iar numărul lor tot crește...
Supărat românul pe viața ce-o are,
Plină de probleme-și pune Nu-și arată fața
o-ntrebare: Cu puteri nebănuite
— De ce nonvaloarea e-n frunte Lovește în toți și-n toate;
proptită, Victimele-s îngrozite:
Iar elita țării e disprețuită? Fața nu vrea să-și arate.

Sub cupola cea albastră... Origine


Sub cupola cea albastră Când din China a venit
Trăim toți în jungla noastră: Întreg globul s-a-ngrozit;
Oameni buni cu suflet mare, Face victime cu mii:
Inși cu-apucături de fiare... Bunici, părinți și copii...

Folclorul românesc Virusul ucigaș


O veste bună către zări plutește, E-un fir de praf mititel,
Folclorul românesc se- Cu ochi liberi nu-l zărești:
mbogățește De te-ai infectat cu el Ioan Fărcășanu
epigramist
Cu basmele moderne ce le-auzi Cu greu supraviețuiești...
peste tot
De la liderii politici înainte de Distanțarea socială
vot. Nu-i place „intimitatea”,
Ține la distanț-o lume,
„Jocul alegerilor” De-ți atacă sănătatea
Unii candidați înving, Stai în spital zile bune...
Alții ies bătuți din ring;
Totu-i ca-ntr-un joc frumos:
Unii-s sus și alții-s jos...

62 Axis Libri
E
P
I
G
R
A
M
Epigrame E

Epitaful unui grăbit Fără grijă


Sub această piatră grea Acuma, în prag de toamnă,
Zace unul ce muncea. De-atac de cord am scăpat.
El era zorit cu treabă Căci de curând la o doamnă
Iată unde duce graba. Inima toată i-am dat.

Epitaful unei cicălitoare Unui croitor de damă


Cea de-aici a cicălit Cu soața o duce greu,
Pe soț, până a murit. Căci ea are păreri juste
Acum în mormânt bocește Îi reproșează mereu
Că cine-l mai cicălește. Să se mai lase de fuste.

Epitaful unui prost Epigramistul


După cum ziceau doi popi, E sculptorul care cioplește
Era prost de dă în gropi. Produs finit din stâncă brută
Aici i s-a înfundat Cu o migală susținută
Ultima în care-a dat. Ci doar cu râs se răsplătește.

Epitaful unui șofer Meteo


Câte gropi a întâlnit Nu părea înnourat,
Pe toate le-a ocolit Dar întâlnind un cretin
De pe șosele ore în șir, A tunat și-a fulgerat
Nu și pe cea din cimitir. Din senin.
Ionel Jecu
epigramist Epitaful unui Don Juan Unui așa zis scriitor
Câte mândre a iubit Drept în ochi eu l-am privit
Acasă toate-au venit, Și nu părea bun de fel,
Ultima, la el în casă Cărțile nu i-am citit
A intrat având o coasă. În schimb l-am citit pe el.

Epitaful unui săpător Drumarii prin oraș


Fără sapă a săpat Umblând zilnic cu grămada
Și pe mulți a „îngropat” Ies de prin dărâmături
Dar gropari, cu hârlețul, Grăbiți ca să dreagă strada
L-au îngropat, nătăflețul! Și... înlocuiesc borduri!

septembrie 2020 63
I
N
T
E
R
V
PROFESORUL, COMPOZITORUL
I
U ȘI DIRIJORUL
EUGEN-DAN DRĂGOI

Eugen-Dan Drăgoi, o persoană deosebit de agreabilă în viața socială, o


personalitate în plină afirmare în cultura gălățeană și națională. Conferențiar
la Facultatea de Arte a Universității „Dunărea de Jos” și profesor la Seminarul
Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei”, dirijor la Teatrul Național de Operă și
Operetă „Nae Leonard”, Galați, doctor în Muzică cu „Magna cum laudae”,
compozitor recunoscut în țară și în străinătate, a răspuns cu deosebită
amabilitate invitației de a realiza acest dialog.

Ghiță Nazare: Domnule Drăgoi, în deschiderea dialogului nostru, spre


o cât mai bună informare a cititorilor, vă rog să-mi spuneți care sunt cele mai
semnificative repere ale evoluției dumneavoastră personale și profesionale, ale
carierei artistice?
Eugen-Dan Drăgoi: Reperele formării mele sunt familia, credința
și educația. Relația dintre aceste repere mă fundamentează ca om, artist și
formator. Am avut șansa de a crește într-o familie dedicată, în care exemplul
personal, credința, cultura și investițiile în educație și-au pus amprenta pe
ceea ce încerc eu să devin. Copilăria mea a fost un du-te-vino între slujbele
de la biserică, școală, orele de vioară (pe care le-am început la vârsta de 4
ani), cititul poveștilor „sub acoperire” (mascam cărțile cu manuale) și joaca
din spatele blocului, de la care nu m-aș fi oprit niciodată. A contat enorm
faptul că recompensa pentru efortul într-un domeniu sau altul a fost reușita
în sine. Mulți părinți fac greșeala să ofere copiilor recompense extrinseci
activității pentru care sunt recompensați. În timp, copiii își pierd motivația
și așteaptă soluții din afară, renunțând să lupte pentru ele.
În ceea ce privește educația, după un an la Școala 41, am urmat Școala
de muzică nr. 22 (actualul Liceu de Arte „Dimitrie Cuclin”, transformat Ghiță Nazare
atunci în gimnaziu cu clase de muzică). În anul 1989, am intrat la clasa profesor, publicist
de filologie a Liceului Pedagogic (Colegiul Național „Costache Negri”) iar
în anul 1990, am dat din nou admitere și am intrat la Seminarul Teologic
„Sfântul Andrei”, pe care l-am absolvit în anul 1995. Între anii 1995 și 2001
am studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, unde am
obținut două licențe (2000 - Dirijat de Cor Academic și 2001 - Muzică
Religioasă). În toamna anului 2001 am fost admis la doctorat și în anul
2007 am obținut titlul de doctor în muzică. Mai trebuie amintit că în anul
2002, am devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din
România și am câștigat o bursă UNESCO (am fost selectat pe baza creațiilor
muzicale trimise) și timp de trei luni am studiat la Banff Center of Arts din
Canada, alături de muzicieni de top din întreaga lume.

64 Axis Libri
G.N.: Într-o recentă emisiune tv. sunt doar un povestitor care transmit
ați vorbit foarte mult despre pasiunea felul în care, învățăturile primite de la
dv. pentru muzică. În contextul acestui profesorii mei, m-au ajutat să depășesc
dialog, vă rog să vă referiți, în ceea ce diferite obstacole ale vieții. În mintea
vă privește, la relația dintre pasiune și mea, fiecare sfat pe care îl zidesc la
profesionalism. Care este drumul de la temelia formării unui tânăr poartă
pasiune la profesionalism? numele unui mentor. Din punctul de
E.D.D.: Cele trei condiții vedere al informației transmise, cred că
pentru parcurgerea drumului de la profesorul este un fel de shortcut care
pasiune la profesionalism sunt: să studiază, ore, zile sau chiar ani pentru ca
conștientizezi darurile cu care te-a apoi, în cinci minute, să livreze o soluție
„echipat” Dumnezeu, să te afli în la o anumită problemă, salvând din
„vehiculul” educației și să parcurgi cu timpul elevului sau al studentului. Partea
mintea și inima deschisă „drumul” cu formarea e mult mai grea, fiindcă în
oportunităților. Sunt puțini oameni formare e nevoie de exemplul reușitei
care să aibă șansa descoperirii vocației personale. Între informare și formare
de la vârste fragede. Eu sunt unul dintre trebuie să fie o relație deplină, care are
aceste fericite cazuri. Sunt născut cu auz în centru, mai ales în învățământul
absolut (aproximativ unul din 10.000 Eugen-Dan Drăgoi vocațional, performanța (înfăptuirea).
de copii se nasc cu acest dar), am beneficiat de educație Personal, sunt prea necopt ca să le fiu profesor. Poate
atât în familie, cât și în școli și, grație creativității dar doar un absolvent care a învățat că școala te poate
și deschiderii pe care am moștenit-o și care mi-a fost ajuta să devii doar un bun absolvent; pentru a deveni
cultivată de mentorii mei, am avut șansa de a rata destul profesionist e nevoie de experiențe.
de puține oportunități. Mai mult, majoritatea ratărilor Cât despre felul în care sunt perceput de elevi și
au devenit bază de studiu pentru reorientarea gândirii de studenți, am câteva referințe haioase, ce-i drept mai
și a pregătirii. Așa se face că spiritul de autodidact (unul mult de la absolvenți. Cândva am să le scriu, dacă îmi va
dintre „echipamente”) m-a dus de la arealul clasic al dărui Bunul Dumnezeu timp și memorie. Până atunci
muzicii la muzica bizantină, corală, apoi muzica pop, le păstrez în inimă, la un loc cu cele mai dragi amintiri
muzica de jazz și de aici mi-a fost deschisă calea vastă ale tinereții lor și cu reușitele actuale, care mă bucură
spre muzica de teatru și film. Fiecare lucru nou învățat a nespus.
reprezentat un pas către o nouă oportunitate. Satisfacția G.N.: Cum apreciați climatul artistic din urbea
cea mai mare este atunci când reușești să-i „contaminezi” noastră, relațiile care există între principalele instituții
cu pasiune pe cei care se bucură de roadele muncii tale. artistice gălățene: Facultatea de Arte, Teatrul Național de
Nu poți fi un profesionist fără să ai ucenici. Abia atunci Operă și Operetă „Nae Leonard”, Teatrul Dramatic „Fani
când începi să predai într-un domeniu, începi să te Tardini”, Teatrul de Păpuși „Gulliver” și Liceul de Arte
sistematizezi, să nu rămâi doar la stadiul de simpatic, „Dimitrie Cuclin”?
ci să devii empatic cu elevii și studenții, să le transferi E.D.D.: Existența a trei teatre în orașul nostru este
din roadele pasiunilor tale, încurajându-i și ajutându-i o șansă uriașă, de care, dacă vom profita cu adevărat,
să reușească acolo unde tu nu ai reușit. Cred că reușitele vom avea doar de câștigat. Să nu uităm exemplul atât de
ucenicilor mei sunt cel mai frumos omagiu adus celor strălucit și concret al Sibiului care, datorită investiției în
care m-au format. cultură, a devenit un punct de referință în România și în
G.N.: De fapt, cum v-ați construit această Europa. Avem în Galați una dintre primele Universități,
impresionantă carieră? Ce a primat: talentul, munca, avem una dintre primele Arhiepiscopii ale Patriarhiei,
mediul familial, educația etc.? Sau toate la un loc? avem trei teatre recunoscute pentru performanță. Mai
E.D.D.: Nu aș putea spune care este „personajul” sunt câțiva pași, cu eforturile de coagulare aferente, până
principal în „partiturile” reușitelor de care am beneficiat. la transformarea Galațiului într-un oraș cu adevărat
Cred că, pe rând, toate – talentul, munca, mediul, universitar, cultural și religios și până la fuziunea cu
educația – au avut câte un solo. Dar de cele mai multe Brăila – un alt centru istoric și cultural important –
ori au cântat în ansambluri. într-o zonă de interes național. Cei care vor reuși această
G.N.: Ce învață elevii și studenții de la profesorul unitate, vor rescrie istoria demnității acestei zone,
lor, Eugen-Dan Drăgoi? Cum vă percep aceștia? Dar readucând-o la strălucirea pe care a avut-o. Așadar,
profesorul învață ceva de la studenții și elevii săi? nu e nevoie doar de existența teatrelor pentru a avea
E.D.D.: Constantin Noica spunea că școala ideală un oraș cultural, ci e nevoie de coagularea forțelor în
este atunci când nu se știe cine predă și cine învață. De finanțarea și promovarea valorilor culturale ale acestei
la mine, personal, elevii n-au învățat mai nimic bun. Eu zone. Când oamenii de cultură vor fi la fel de cunoscuți

septembrie 2020 65
gălățenilor așa cum sunt politicienii sau vedetele pe și radiouri naționale măcar la premiere sau să invităm
care le importăm prin intermediul mass-mediei, atunci directori de teatre, să facem proiecte comune cu teatrele
vom avea un oraș cultural. Când profesorii universitari care au vizibilitate mare, să invităm regizori de valoare și
vor fi cunoscuți și publicului larg, nu doar mediilor notorietate națională și să putem face proiecte de anvergură.
academice, atunci vom avea un oraș universitar etc. De Colectivele artistice cresc prin astfel de colaborări. Cred că
ce? Pentru că, prin finanțare și promovare, vor deveni atunci când artiștii teatrului vor fi recunoscuți pe stradă de
adevăratele modele. Dacă oamenii politici (care, față de cea mai mare parte a concitadinilor, atunci lucrurile se vor
„factorii politici”, au calitate umană) vor fi promovați schimba. Deocamdată sunt recunoscuți doar cei care au
preponderent prin reușitele culturale, artistice, sportive, apărut la emisiunile unor posturi naționale, prin eforturi
de cercetare, edilitare etc., disputele politice fără orizont proprii. Un rol important îl are și mass-media locală care
se vor restrânge, fiindcă nu vor mai fi de interes. Și vom face eforturi pentru care le sunt recunoscător, dar care nu
avea cu toții de câștigat. poate concura cu cea națională.
În ceea ce privește colaborarea teatrelor cu G.N.: Vă rog, să povestiți și cititorilor prestigioasei
Facultatea de Arte și Liceul de Arte, la care adaug reviste Axis Libri despre extraordinarul succes pe care
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei”, o l-ați înregistrat la Londra, în calitatea dv. de compozitor.
instituție cu activitate culturală remarcabilă, ea trebuie Despre ce concurs a fost vorba, ce premiu ați obținut, ce
realizată pe două paliere: pe scenă și în sală. Pe scenă juriu v-a acordat distincția respectivă?
funcționează, datorită proiectelor culturale comune. E.D.D.: „Film Music Contest” este o competiție
Mai trebuie lucrat la prezența elevilor și a studenților internațională dedicată, în principal, compozitorilor de
învățământului artistic la spectacolele teatrelor, mai ales film. Anul acesta, deschiderea concursului a avut loc la
că au gratuitate, în limita locurilor disponibile. Cred, de Londra, iar festivitatea de decernare a premiilor trebuia
asemenea, că întâlniri și discuții sincere – nu doar de să se desfășoare în sala Teatrului de Stat din Košice, o
dragul vizibilității – între viitorii artiști și cei angajați instituție cu 100 de ani de tradiție în Slovacia și Europa.
în teatre ar spori atât la creșterea nivelului artistic al Trebuia să fie o gală grandioasă, cu orchestră simfonică
spectacolelor, cât și a interesului pentru dezvoltarea și multe personalități. Orașul este, de asemenea, un alt
tinerilor. Am afla unii de la alții cum ne putem adapta exemplu de promovare prin cultură, dacă ne gândim că
pentru a fi mai buni. are 234.000 de locuitori și în anul 2013 a fost capitală
G.N.: Aveți ceva semnale privind modul în care culturală europeană, alături de Marsilia.
este percepută viața artistică gălățeană la nivel național? Am decis să particip la competiție când am văzut
Ce relații există între instituțiile noastre artistice, de componența juriului: deținători de premii Grammy,
spectacole sau de învățământ și cele din București, din alte compozitori premiați la Oscar, la Berlin, producători
orașe ale țării? muzicali ai unor hituri pentru artiști ca Andrea Bocelli,
E.D.D.: Perioada aceasta cu restricții, pe fondul Celine Dion, Duran Duran, Julio Iglesias, Michael
pandemiei, a fost un uriaș prilej de a viziona producții Jackson, Paul McCartney, Metallica, George Michael,
artistice extraordinare, gratuit. Am văzut foarte multe Oasis, Pink Floyd, Shakira, Stevie Wonder, Barbara
spectacole produse în țară și în străinătate, din care Streisand și mulți alții. Cu alte cuvinte, muzicieni de
am avut foarte mult de învățat. Înainte de pandemie, talie internațională de la Hollywood, Londra, Roma,
cred că barometrele cele mai importante ale legăturilor Tokio etc. O competiție în care concurezi cu producători
culturale cu instituțiile din țară au fost festivalurile muzicali și compozitori experimentați, cu resurse
naționale, unele cu participare internațională. Din tehnice impresionante și educați la instituții din țări cu
păcate, un produs local este cu adevărat apreciat doar tradiție muzicală, Anglia, Austria, Grecia, Italia, Statele
dacă valoarea este confirmată din exterior (național Unite etc. nu este deloc o competiție ușoară. Detaliile cele
sau internațional). „Proorocul nu este bine primit mai fine pot înclina balanța în favoarea sau defavoarea
în patria lui”. În învățământ este la fel. Evaluările și unei lucrări. Am avut emoții serioase, deoarece tehnica
în învățământul preuniversitar și în universitar sunt de care dispun pentru realizarea producției muzicale
centrate pe confirmări din afara comunității (publicații, este competitivă pe plan zonal, dar nicidecum pentru
conferințe, premii etc.) ale valorii cadrului didactic, nu un astfel de concurs. Și totuși miracolul s-a produs.
pe actul educațional în sine. Mai rău, în preuniversitar Muzica mea a obținut trofeul „Absolute winner” al
evaluarea este blocată în punctaj închis. Adică, dacă ai secțiunii „Theater Music”, una din cele cinci secțiuni ale
cinci olimpici sau 10 olimpici e același punctaj. „Film Music Contest”. Lucrarea trimisă va fi integrată în
Revenind la teatre, pot afirma cu tărie că felul în care premiera unui spectacol la Teatrul de Stat din Košice,
se face operetă la Galați este unic în țară, ceea ce s-a confirmat ceea ce nu poate decât să mă onoreze. Totodată, fiecare
în multe rânduri prin criticile și în cronicile de specialitate. câștigător al secțiunii a primit licențe la programe
Ceea ce ne lipsește este o promovare la nivel național profesionale de muzică și alte echipamente care să ne
care înseamnă să ne permitem să aducem televiziuni ajute în realizarea viitoarelor producții.

66 Axis Libri
G.N.: Premiul respectiv pe care, din lipsă de timp și spațiu,
reprezintă, fără îndoială, o nu i-am menționat.
recunoaștere internațională a G.N.: Se spune adesea că
meritelor dv. în arta componistică. așchia nu sare departe de trunchi.
V-aș ruga să oferiți un răspuns într- Ce ne puteți spune despre „așchia”
un context mai larg: ce momente dv.?
semnificative considerați că v-au E.D.D.: Fiica mea este
marcat activitatea de compozitor studentă la U.N.A.T.C., la Regie de
și interpret? film și, moștenind, pe de o parte,
E.D.D.: Dacă ar fi să creativitatea care mă frământă
răspund foarte pe scurt, întâlnirea și, de cealaltă parte, echilibrul,
cu publicul este refrenul care îmi seriozitatea și modestia care o
marchează, reprezentație de reprezentație, activitatea de caracterizează pe soția mea, reușește cu succes să se
muzician. Fie că e vorba de publicul specializat (colegii de exprime într-unul din cele mai dificile domenii artistice.
la Teatru, studenții și elevii alături de care lucrez), fie că e Cu scurt-metrajul musical „Crezi că-i grav” a obținut,
vorba de primii critici ai creațiilor mele (soția și fiica mea), anul trecut, o mențiune specială din partea președintelui
fie că e vorba de publicul din spațiile unde se aud creațiile juriului „Bucharest International Dance Film Festival”,
sau interpretările mele, toate aceste întâlniri în care muzica Peter Schneider, primul director al studiourilor Disney,
pe care o realizez sau cea pe care o interpretez reușesc, mai producător al unor filme precum Mica Sirenă, Regele
mult sau mai puțin, să tulbure liniștea sau neliniștea care îi Leu, Frumoasa și Bestia etc. Este un real privilegiu
acompaniază pe oameni în acele momente. pentru mine să colaborăm la diverse proiecte, așa cum
Făcând o selecție riguroasă, pot spune, cu este musicalul la care lucrăm, „Fata cu gropițe”, a cărui
recunoștință, că am avut șansa participării la multe turnee acțiune se desfășoară în perioada pandemiei.
în străinătate cu formația reprezentativă a Universității G.N.: Consemnam mai înainte că dialogul nostru
Naționale de Muzică din București (în care cântau studenți apare în revista Axis Libri a Bibliotecii Publice „V.A.
selectați din toți anii, alături de câțiva profesioniști de la Urechia”. Știu că există o relație privilegiată între această
Filarmonică, Radio, Operă, Operetă etc.). Am făcut parte Casă a Cărții și instituțiile artistice pe care le reprezentați.
din formația „Psalmodia”, condusă de Arhid. prof. univ. Vreți să concretizați?
dr. Sebastian Barbu Bucur, formație alături de care am Biblioteca este și trebuie să rămână un reper în
imprimat mai multe discuri la Electrecord și am participat devenirea culturală a tinerilor și în revenirea culturală
la slujbele și evenimentele culturale organizate în Israel, a celor care au mai multă experiență. Biblioteca ne
cu prilejul celor 2000 de ani de la nașterea lui Hristos vorbește prin cărțile sale dar, atunci când împrumută
(am întâlnit, față către față, lideri politici precum Yasser din strălucirea și specificul instituțiilor-surori, teatre,
Arafat, George Bush, Boris Elțîn). Am câștigat în anul universități, școli, biserici, muzee etc., activitatea se
2002 o bursă UNESCO și pentru trei luni am dirijat și am îmbogățește și atrage și alt tip de public decât cel care
compus lucrări interpretate de Patrick Gallois (artist al o vizitează constant. Am avut bucuria să particip la
poporului francez, flautist și dirijor, ucenic al lui Bernstein, numeroase activități culturale alături de soliștii și
Celibidache, Maazel, Boulez) și de absolvenți ai Juilliard, Corul Teatrului, Corul Seminarului, Corul „Camerata
Manhattan School of Music, Berklee, Santa Cecilia, Royal Juventus” etc. Fiecare nouă întâlnirea cu Biblioteca „V.A.
Academy of Music etc. Mi-au fost interpretate lucrări Urechia” este emoționantă și încărcată de semnificații
de către ansambluri prestigioase precum Filarmonica care, sper, rezonează în mințile și inimile cât mai multor
„George Enescu” din București, Corul Operei Naționale gălățeni.
din Iași, Corul „Te Deum Laudamus” din București și G.N.: În încheierea consistentului nostru dialog,
orchestra și corul Teatrului Național de Operă și Operetă pentru care vă mulțumesc, vă rog să divulgați câteva
„Nae Leonard” din Galați. Corul de copii „Vlăstarele dintre proiectele compozitorului Eugen-Dan Drăgoi
Orăștiei” mi-a interpretat lucrarea „Rugăciune pentru pe termen scurt și mediu. Cu ce ați dori să surprindeți
Măriuca” la Vatican, în prezența Papei Benedict al XVI- melomanii muzicii dv.?
lea (2009). Am obținut trofeul „Delfinul de Argint”, alături E.D.D.: Sunt câteva proiecte dragi care sper să
de grupul „Voces”, la secțiunea Musical a unui festival se concretizeze în cele mai bune condiții. Deocamdată,
internațional de la Sanremo, Italia (2015) și, cu același situația incertă, generată de pandemie, mă pune în
grup, trofeul Festivalului Național „Mamaia Copiilor” dificultate și nu pot estima data apariției lor. În plus,
(2013). Sunt multe alte repere importante, precum îmi place să vorbesc despre proiecte mai mult la timpul
colaborarea cu regretatul compozitor Adrian Enescu la trecut. Ceea ce pot spune este că promit să revin cu
câteva proiecte, printre care spectacolul Viforul, în regia detalii atunci când momentul va fi prielnic.
regretatului regizor Alexandru Darie. Îmi cer iertare celor

septembrie 2020 67
Restituiri
„Ziua «Z»”
„Le Jour «Z»”
„The «D» Day”

Litera „Z” închide alfabetul, acea formaţie ordonată a sunetelor


unei limbi. După „Z”, începe rostirea cuvintelor, a conferirii de sens
unor ansambluri sonore, ceea ce conduce la miracolul comunicării.
Când litera devine indicativul unei zile, faptul marcat capătă
importanţă deosebită, declanşând evenimente, situaţii complexe,
confruntări de amploare, experimente memorabile. Zilele „Z” nu
sunt limitate ca număr. După petrecerea lor, fiecare se aşază într‑o
ierarhie decisă de istorie, de ştiinţe, de arte etc. Scenariul unei astfel de
zile implică o gamă largă de sentimente, uriaşă tensiune, copleşitoare
răspundere, emoţie, teamă, nerăbdare, îndoieli, exasperare... ‑ toate la
cote paroxistice.
Una dintre cele mai cunoscute zile „Z” în istoria lumii a fost
cea a debarcării Aliaţilor anglo‑americani în Normandia ‑ 6 iunie
1944. Miza şi dimensiunile operaţiunii întreceau tot ce fusese până
atunci în domeniul militar: „Operaţia Overlord trebuia să contribuie
la scurtarea unui război pustiitor şi a hegemoniei unei dictaturi
neasemuite prin cinism şi cruzime.” (Giles Perrault, Secretul zilei
„Z”). Forţele angajate în conflict sunt enorme, sub toate aspectele:
militar, politic, ştiinţific, teritorial, ideologic. Pregătirea acţiunii trece
prin etape succesive: de planificare minuţioasă, de mistificare pentru
inamic, de informare asupra capacităţii de ripostă a adversarului, de
cunoaştere perfectă a circumstanţelor referitoare la starea vremii, de
dispunere a rezervelor, de repartizare a obiectivelor pentru fiecare
unitate, de repliere în cazul apariţiei unor elemente neprevăzute
etc. Operaţiunea reuşeşte printr‑un efort magnific şi prin sacrificiu
admirabil. Fortificaţiile germane (v. Zidul Atlanticului) sunt cucerite
Theodor Parapiru
după cea mai mare operaţiune navală, terestră şi aeriană, desfăşurată profesor, scriitor
vreodată: debarcarea are loc în Normandia, nu la Pas de Calais, cum
se aşteptau germanii; 5 400 de nave, 11 500 de avioane, sute de mii
de soldaţi aliaţi, ajutaţi de Rezistenţa franceză, contribuie decisiv la
deschiderea celui de‑al doilea front împotriva fascismului. În plan
strategic şi militar, ziua „Z” a debarcării Aliaţilor în Normandia se
constituie într‑un eveniment al superlativelor tactice, tehnice, umane.
„Ziua «Z»” este sintagma pentru desemnarea unui termen
stabilit în vederea declanşării unei acţiuni. Formula a fost adoptată
şi în alte domenii decât cel militar, dezvoltând subdiviziuni de
tipul: „ora Z”, „minutul Z”, şi chiar „secunda Z”.

68 Axis Libri
Restituiri

Ion Petrovici și tentațiile


filosofiei ca sistem

Dacă-i adevărat că deplina împlinire a unui filosof este plăsmuirea


unei viziuni filosofice originale și sistemice, atunci putem conchide că
puțini gânditori români au ajuns la această performanță, de a articula un
ansamblu de teze și idei într-o dispunere noncontradictorie și completă,
fără reziduuri și rămășițe necuprinse în act. Cel mai adesea, gânditorii
români s-au disipat în comentarii filosofice, în extracția sâmburului
metafizic dintr-un fapt de viață sau dintr-o perspectivare filosofică a unei
noi achiziții științifice. Filosofia are această capacitate de a se reinventa și
de a se reînnoi permanent, prin reașezarea gândului înalt și adânc într-o
mirare mai structurată și mai cuprinzătoare.
Nu toți gânditorii sunt vizionari, nu toți propun o viziune despre
lume și despre om și cred că Blaga avea dreptate când distingea cele două
coloane de gânditori – una constituită din gânditorii cu abilități vizionar-
constructive, interesați de priveliștea existenței ca totalitate, alta eclectică,
cuprinzând gânditorii interesați cu precădere de problemele omului.
Din acest punct de vedere, putem spune că Ion Petrovici a fost un
gânditor eclectic, deși visa la o mare construcție filosofică, având ca axe
rectangulare rațiunea și spiritul demiurgic, două paternuri factuale care ar
fi trebuit să configureze liniamentele unui sistem de gândire articulat.
N-a realizat-o. Lunga detenție în lagărele comuniste, sănătatea
deteriorată și vârsta înaintată i-au temperat elanul inițial și-a conferit
prioritate problemelor de supraviețuire. La data eliberării din închisoare
(2 octombrie 1958), după executarea celor zece ani de temniță grea și de
tratamente infernale, n-a mai avut elanul și dispoziția necesare pentru
a conferi o continuitate vechilor tentații, aceea de a plăsmui o viziune
sistemică. Avea 76 de ani, o sănătate șubrezită și purta stigmatul de
Ionel Necula dușman al poporului și de fost deținut politic – două pietre de moară atașate
profesor, scriitor
destinului său și restului de viață ce-i mai rămăsese de parcurs. În mai 1964,
după cunoscuta Declarație de independență a Partidului Comunist Român,
când s-a indus iluzia că s-a schimbat ceva și în politica statului român,
sursa Radu Rădulescu (unul din cei peste treizeci de turnători distribuiți
de securitatea comunistă pe urmele sale) raporta într-o notă informativă că
avea încă dispoziție pentru lucru intelectual și nu-și reprima orgoliul de a
arăta că profesorul și filosoful de altă dată e același ca intelect deși are 80 de
ani (ACNSAS, dosar 3080, vol.1, fila 53).
N-a arătat. Fără pensie și cu vederea slăbită, învățase din detenție
că trebuie să se mulțumească cu puțin și să supraviețuiască anonim

septembrie 2020 69
Restituiri
și marginalizat în lumea pe care-o simțea ostilă și să îmbie cerințele adânci ale tradiționalismului nostru
indiferentă la ceea ce reprezenta filosoful Ion Petrovici. ortodox cu exigențele majore ale raționalismului.
O singură dată i s-a oferit prilejul să se manifeste public Cred că această combinație de tradiționalism
– la 20 martie 1971, când s-au omagiat 130 de ani de și raționalism poate fi considerată ca una dintre
la nașterea lui Titu Maiorescu și Casa de Cultură Petofi statorniciile gândirii lui Petrovici, deși nu lipsesc nici
Sandor din București l-a invitat să conferențieze despre alte nuanțe aluvionare, preluate din gândirea universală.
fostul său profesor și model de reușită în viață. Într-un moment poate dificil, mai sublinia autorul de la
Au fost și intelectuali care l-au ajutat chiar și în Gândirea, când se sublinia atitudinea strict mistică a
acele condiții de suspiciune generalizată. Mihai Gafița, drepturilor imprescriptibile ale credinței, sau se afirmau
directorul Editurii pentru literatură, bunăoară, i-a propus pretențiile lucide ale rațiunii autonome, d-l Ion Petrovici
să-și redacteze memoriile risipite prin mai multe lucrări a încercat și a izbutit ceea ce noi înșine am încercat de
într-un singur volum, pe care l-a contractat contra unei a armoniza aceste divergențe într-o viziune de integrată
sume destul de generoasă pentru acea vreme. Așa s-a cuprindere. Este, desigur, una din caracteristicile
convenit asupra volumului memorialistic De-a lungul gândirii filosofice activate de Petrovici și le vom regăsi
unei vieți, constituit din comasarea mai multor lucrări deseori în dispunerile sale, inclusiv în critica filosofiei
de memorii publicate de-a lungul timpului. Apărută lui Blaga și în poziționarea sa față de Imaginea Marelui
în 1968, cartea s-a tras într-un tiraj hipopotamic și-a Anonim.
însemnat un succes de librărie imens. Saturată de Se știe că în centrul viziunii sale filosofice,
proletcultism, lumea a luat cu asalt librăriile pentru a Lucian Blaga așeza misterul incognoscibil și Marele
procura cartea lui Petrovici care cădea bine, ca o voce Anonim, identificat de Dumitru Stăniloaie și de alți
avizată despre trecutul interbelic la care ne raportam ca intelectuali, ca un substitut al divinității biblice, dar
la un azimut al evoluției noastre hurducate. cu mai puține atribute decât cele postulate de doctrina
În evaluarea lui Petrovici trebuiesc avute în teologică. Reacțiile au luat o amploare așa de mare încât
vedere toate ipostazele în care s-a implicat și care îl a împărțit cărturarii români în două tabere antitetice.
pot defini cât mai exact. Pentru că a fost deopotrivă Una, în frunte cu Dumitru Stăniloaie, C. Rădulescu-
poet, academician, dramaturg, orator, parlamentar și Motru și mulți alții erau împotriva lui Blaga, alta, din
ministru în mai multe guverne. care mai făcea parte Noica, Mircea Eliade, D. C. Amzăr
Cu mintea sa bine mobilată intelectual, a avut și alții care luau apărarea lui Blaga și subliau noutatea
o ascensiune rapidă și multe din partidele de după și îndrăzneala gânditorului de a elabora un sistem de
Războiul Întregirii și-ar fi dorit să defileze cu el, mai gândire articulat, original și închegat. Ion Petrovici,
ales după răsunătorul succes oratoric arătat la moartea cum se vede, s-a integrat primei tabere și-a luat atitudine
lui Delavrancea. A cedat, până la urmă greu, dar a cedat potrivnică față de viziunea filosofului din Lancrăm. Cu
insistențelor partidului averescan, dar numai după câțiva ani înainte, rostise răspunsul la Discursul lui
lungi pertractări cu Argetoianu, ca trimis personal al Blaga, cu prilejul primirii în Academia Română, dar
lui Al. Averescu. între timp relația a evoluat abraziv, iar Petrovici a rămas
Am făcut această introducere mai generoasă prin alături de C. Rădulescu-Motru și atunci când Academia
biografia sa, bogată în succese de tot felul, tocmai pentru Română a redactat o scrisoare de consolare pentru
a induce ideea că o încadrare corectă a gânditorului autorul Personalismului energetic - grav avariat de
într-o direcție filosofică consacrată trebuie să aibă în verbul necruțător al lui Lucian Blaga în cele câteva
vedere toate aceste ipostaze conjuncturale. pamflete incendiare. A fost unul dintre semnatari.
Trecea drept un gânditor creștin și un apărător Mai mult, în numărul 9, din noiembrie 1944,
al tradiției și al dreptei credințe ortodoxe, dar nu s-a al revistei Gândirea, Petrovici va publica studiul
statornicit în curentul tradiționalist reprezentat de Considerații cosmogonice, consacrat unei critici
Joseph de Maistre și de vicontele Du Bonald, cum ne- extrem de acide asupra filosofiei lui Blaga. Ca și D.
am fi așteptat, deși arăta mare respect față de gândirea Stăniloaie, filosoful tecucean este nemulțumit de
lor. A devenit profesor universitar la 26 de ani și în lecția imaginea conferită Divinului, căruia nu i se mai recunosc
de deschidere a anului universitar din 1905 a prezentat însușirile consacrate de doctrina creștinismului. După
o adevărată profesie de credință privind direcția de convingerea sa, n-ar exista nici o imposibilitate din
gândire asumată programatic. D-l Petrovici, se spunea partea Marelui Anonim (confundat cu Divinitatea) să
într-un articol din Gândirea (nr. 3 din 1942), și-a trasat se reproducă la nesfârșit, fără nici o scădere de forță și
cu preciziune liniamentele fundamentale ale unui mod perfecțiune. Ar fi suficient să se cugete pe sine și orice
propriu de a privi o problematică împrejurul căreia a act de autocugetare ar fi baza autoreproducerii sale
militat de treizeci de ani încheiați. Cu claritatea ce-i este aievea. Însă o atare zămislire de ființe egale sau chiar
atât de firească d-sa și-a desemnat viguros și sigur atât de altele prea puțin inferioare lui, i-ar periclita domnia
profilul spiritual, cât și modul original în care a știut liniștită cu centralismul stăpânirii sale. De aceea, de

70 Axis Libri
teama unor uzurpări posibile, el stăvilește singur forțele sistemul astfel conceput ar fi trebuit să legitimeze și un
creatoare, îngăduindu-și numai reproduceri degradante derivat moral, acesta ar fi fost împregnat de ideea de
și minimalizate. mântuire.
Într-adevăr, Marele Anonim blagian, considerat Constantin Micu a fost printre cei dintâi analiști
ca un substitut al Dumnezeului biblic, nu mai deținea care a girat aptitudinea sistemică a filosofiei lui Petrovici
aceleași potențe creatoare cunoscute din textul biblic și faptul că ulterior nu i s-a dat prea mare importanță
al Facerii, era obligat să-și repudieze actul creației din s-a datorat mai mult poziției sale de fost șef de cabinet
teama de a nu da naștere altor divinități cu care ar trebui al filosofului, în vremea când deținea portofoliul
să împartă puterea. Blaga specula o înfundătură logică Ministerului Culturii Naționale, ceea ce îl suspecta de
pe care vechii greci o rezolvaseră prin încredințarea obediență față de șeful său, deși observațiile sale privind
ei mitologiei. Cronos avea și această temere că va fi premizele unei gândiri sistemice erau pertinente și pline
nevoit să împartă puterea cu propriile sale progenituri, de substanță, de conținut. Lucrarea sa Cunoaștere și
dar nu-și reprima potențele creatoare, nu se autocastra, mântuire în problematica filosofică a d-lui I. Petrovici,
ci pur și simplu își devora propriile odrasle. Că Rheea publicată în 1942, la Tipografia Cărților Bisericești din
îl ascunde pe Zeus și-l salvează de hrăpărețul său tată București, rămâne o abordare referențială pentru cei
era o soluție, dar Blaga n-o împărtășește, ci preferă interesați de liniamentele gândirii celui ce figura drept
autocastrarea. alumnul cel mai fidel al lui Maiorescu.
Ulterior, părintele Stăniloaie a revenit asupra Petrovici a cochetat și el cu metafora, ca și Blaga,
criticilor sale acrite, atât de acrite încât a generat un pe care l-a amendat destul de acid pentru asta, pentru că
adevărat curent de opinie în care s-au prins nu doar abordase problemele filosofiei în manieră metaforizată,
preoți și instituții clericale, dar și mulți intelectuali de și nu adoptă ca premiză și punct de pornire triada
bună credință. A înțeles că imaginea divinității poate întrebărilor puse de Gorgias din Leontinoi – dacă există
fi dispusă și sub formă metaforică, fără să-și piardă ceva, în cazul când există, dacă poate fi cunoscut, în
atributele sale cunoscute. Rămânea în continuare cazul când poate fi cunoscut, dacă poate fi comunicat
atotputernic, veșnic și ubicuu. – ci de la triada întrebărilor puse de Elsa de Brabant,
Petrovici n-a avut această posibilitate, dar nici din opera Lohengrin a lui Wagner, logodnicului său
n-a revenit asupra opiniilor sale din vremea când era care se oferise să lupte pentru ea - cine ești, cum te
ministru la Culte și Învățământ. Oricum, atunci când cheamă și de unde vii. De aceea, filosofia sa are mai
a creat catedra de filosofie a culturii la Universitatea mult o tentă gnoseologică, dar cunoașterea nu urmează
din București, după modelul celei din Cluj, deținută epistemologia obișnuită, ci se convertește în reflecție
de Blaga, și-a instituit concurs pentru ocuparea ei, teologică, iar reflecția teologică se împlinește în ideea de
Comisia special constituită a dat câștig de cauză lui mântuire, de înfrânare a instinctelor care posibilizează
Ioan Zamfirescu și nu lui Noica, susținut de Lucian păcatul. Rațiunea umană luptă cu natura, cu natura
Blaga. Nu sunt dovezi că ministrul Petrovici a intervenit umană, cu instinctele, nicidecum cu divinitatea. În timp
pe lângă membrii comisiei pentru susținerea lui Ioan ce toate celelalte ființe se adaptau naturii și desfășurau
Zamfirescu, dar din cadrul comisiei special constituită, o activitate conformă scopurilor ei, omul apare pentru
Blaga era singurul în specialitate și în măsură să se a opri roata lumii pe loc și a o face să se învârtească
pronunțe asupra celui mai oportun dintre candidații într-un sens opus direcției ei naturale. Oriunde omul
prezenți la concurs. Și exact opinia lui a fost ignorată. apare în istorie, apare ca desfășurând o activitate opusă
Vorbim însă despre dimensiunea creștină a ordinii fizice a naturii (Op. cit., p. 12).
filosofiei lui Petrovici și despre tentația sa de a-și Și mai spune ceva Constantin Micu: Drama
structura ideile într-un sistem filosofic articulat, chiar Elsii de Brabant este drama din totdeauna a sufletului
dacă era conștient că vremea sistemelor încheiate și uman însetat de a pătrunde dincolo de vălul aparențelor
închise ermetic devenise între timp caducă și de glorie (Ibidem, p. 13). Înțelegem că toată zbaterea lui Petrovici
apusă. Cunoștea filosofia universală până la nivelul a fost îndreptată în direcția legitimări rațiunii în efortul
gânditorilor mărunți, de raft secund și-ar fi știut cum să ei de a înțelege natura ce i-a fost hărăzită prin actul
evite imitațiile sau influențele. biblic al Facerii, al armoniei și al Creatorului care a
Evident că n-a scris-o, dar putem evalua că generat-o. Era un filon și un ghem problematic din
de-ar fi elaborat-o ar fi așezat în centrul ei, ca piatră care se puteau desfășura firele unui sistem de gândire
unghiulară și concept fundamental, ideile subliminale articulat pe care Petrovici n-a mai avut răgazul să-l
de Dumnezeu și de Neant ca premize apriorice care desfășoare în întregime. Ceea ce putem desprinde din
se neagă și se presupun reciproc, se pun, se opun și opera filosofului sunt doar semne și indicii disparate
se compun într-o rostogolire cosmogonică nesfârșită despre ceea ce urmau să fie puse în rost și în dispuneri
generând existarea în toate atributele ei. Și, poate, complexe și structurate.
Constantin Micu a sesizat bine că în măsura în care

septembrie 2020 71
Restituiri

Din viața unui duhovnic


Preot iconom stavrofor
Petru Gh. Savin

În activitatea mea de cercetare istorico-literară, am fost însufleţită


de îndemnul de „a despleti” universul cel mic, cu răbdare şi perseverenţă,
convinsă fiind că în fiecare pagină de viaţă trăită pot descoperi veșmânt
binecuvântat pentru generaţiile de azi şi pentru generaţiile ce ne vor urma.
Pe tipsia cea mare a literaturii române îşi pot face loc toate fructele care
încrustează esteticul brodat pe valorile noastre creştine.
Reînviind un anumit timp istoric, intelectuali ai lumii satului
românesc, aflaţi în faţa altarului şi a catedrei, au vegheat puritatea Limbii,
moştenirea noastră cea mai de preţ, iar Biserica (glăsuieşte peste veacuri
Vasile Băncilă) „şi-a integrat întotdeauna şi forma cea mai înaltă a iubirii de
Neam”. Aşadar, dacă iubirea faţă de Dumnezeu înseamnă credinţă, iubirea
faţă de oameni devine un legământ. Sfânt legământ!
Astăzi îmi cobor privirea, datorie sfântă, spre un sat românesc de
la Dunărea de Jos, mai precis, în inima acelor săteni împresuraţi de griji
şi nevoi, şi aflu familia preotului sachelar Gheorghe Savin. Pentru toţi
conlocuitorii aşezării, numite Smulţi de Covurlui, anii sunt măsuraţi prin
respectarea datinilor şi tradiţiilor moştenite din veac în veac. Grija de căpătâi
sunt copiii. În familia preotului din sat, din treisprezece vlăstare doar patru
vor ajunge la maturitate: Ruxandra, Neculai, Ioan şi Petru. Băieţii vor învăţa
carte. Neculai – va absolvi Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi şi va
deveni învăţător. Ioan – va absolvi Facultatea de Teologie din Bucureşti,
cu studii postuniversitare în Germania, şi va ajunge un prestigios profesor
universitar doctor. Mezinul, Petru, asemenea, va avea o frumoasă evoluţie
ca preot, învăţător, profesor de religie, inspector şcolar, folclorist, publicist
şi scriitor, implicându-se cu profund simţ al responsabilităţii creştine în
viaţa cetăţii româneşti. Livia Ciupercă
Purtând cu respect iniţiala tatălui ca pe un talisman de mare preţ, scriitoare
Preot Iconom Stavrofor Petru Gh. Savin (Jorăști-Covurlui, 24.08.1891 –
26.05.1977, București) va urma, asemenea fratelui său mai mare, Neculai,
Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi, în perioada 1906-1914. Până se
va căsători şi va fi hirotonit, va obţine catedră de învăţător la Şcoala din
Zărneşti, judeţul Covurlui – pe baza diplomei obţinute la absolvirea Şcolii
Normale „Vasile Lupu” din Iaşi.
Din dorinţa de a se perfecţiona, continuă studiile la Facultatea de
Teologie din Bucureşti, asemenea fratelui său, Ioan. La 17 martie 1915, va
fi hirotonit preot chiar în satul natal, pe lângă Parohia „Sfinţii Împăraţi” din
Jorăşti, judeţul Covurlui, continuând cu acelaşi sârg munca hristică, precum

72 Axis Libri
tatăl său. „Cuvântul” rostit cu acel prilej, va fi publicat, Iorga. Mai târziu, când am ieşit preot în comuna Jorăşti,
în broşură, în acelaşi an, la Tipografia şi legătoria de am activat în partidul lui N. Iorga, iar în campania
cărţi „Neamul românesc” – Vălenii de munte. alegerilor, făceam propagandă printre cetăţenii din
În perioada cât a activat în satul natal (1915- comună, pentru a vota cu Iorga”. Mai mult chiar,
1930), Preot Iconom Stavrofor Petru Gh. Savin se va sfinţia sa ţine să precizeze: „N-am avut nicio demnitate
implica în viaţa comunităţii, prin restaurarea bisericii politică în acest partid, ba dimpotrivă, am fost de la
şi a şcolii. A fondat Căminul Cultural şi a preluat început persecutat de toţi prefecţii liberali avereşcani şi
preşedenţia Băncii „Izvorul Covurluiului” din comună. ţărănişti”. Acest mic detaliu nu avea cum să-l disculpe
Într-un articol publicat în duminicalul „Cultura – odată ce era deja întemniţat. Zguduitoare realităţi,
poporului”, aflăm că la 20 de ani de la înfiinţarea înfiorătoare declaraţie-document, pe care nu le-am fi
acestei Bănci populare, Părintele a oficiat o slujbă de cunoscut dacă Pr. Dr. Bogdan-Aurel Teleanu (Biserica
mulţumire – în numele celor 250 de membri prezenţi, „Sf. Pantelimon” Foişorul de Foc Bucureşti) nu ar fi
la care au participat oficialităţi de la judeţ, printre care, cercetat, în detaliu, acest segment dureros de viață.
învăţătorul Mitrea Frunză şi Eustaţiu Teodoru – unul După eliberare, pentru cei doi fraţi urmează ani
dintre fondatorii băncii (1914). La Jorăşti (Covurlui) i de cumplite privaţiuni. Până-n ultima clipă a vieţii,
se vor naște cei patru băieţi: Gheorghe, Aurel, Ovidiu doar rugăciunea le va fi singura alinare.
şi Dumitru. Au trecut decenii de tăcere, dar Domnul a voit
După absolvirea Facultăţii de Teologie, preotul- ca memoria Părintelui Petru Gh. Savin să cunoască
scriitor Petru Gh. Savin încearcă să se apropie cât redeşteptarea. De aceea, toată recunoştinţa noastră,
mai mult de Galaţi, îndeplinind mai multe funcţii preacucerniciei sale, pr. dr. Bogdan-Aurel Teleanu,
administrative (...). Din 1941, era deja transferat la istoricului George Enache şi cercetătorului Silviu-
Arhiepiscopia Bucureştilor, unde i se repartizează Constantin Nedelcu, pentru iubirea creştină faţă de
parohia „Sfântul Pantelimon” Foişorul de Foc. Anii cât jertfa înaintaşilor noştri, slujitorii de altar.
a slujit în acest cartier, 1941-1949, înscriu o frumoasă Împreună au organizat mai multe momente
pagină de preot duhovnic şi misionar. Aici va iniţia un omagiale şi expoziţii, având ca principală tematică,
„departament pentru tineri”, intitulat „Ateneul religios viaţa şi activitatea preoţilor slujitori la Biserica „Sf.
Sf. Pantelimon Foişorul de Foc Bucureşti”. Activităţile Pantelimon” Foişorul de Foc din Bucureşti.
întreprinse vor fi imortalizate în „Foaia parohială”, Părintele Petru Gh. Savin a slujit cu evlavie
subintitulată „Organ cultural al Parohiei şi al Ateneului Biserica Ortodoxă Română, motiv pentru care va fi
religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc Bucureşti”. înnobilat cu mai multe distincţii, printre care, „Răsplata
Despre instalarea ca preot II, la Biserica „Sfântul muncii pentru biserică”, la propunerea Episcopiei
Mare Mucenic Pantelimon” Foişorul de Foc Bucureşti, Dunării de Jos (1921) sau „Coroana României în grad
descoperim detalii în primul număr al revistei. Acestea de cavaler, pentru merite culturale” (1925).
sunt informaţii documentare de mare preţ, atât pentru În timpul pastoraţiei sale în fostul judeţ Covurlui,
istoricul parohiei, cât mai ales de completare a biografiei Părintele Savin a coordonat mai multe publicaţii sau a
preacuvioşilor preoţi Gh. Popescu şi Petru Gh. Savin. fost corespondent la multe publicaţii din ţară. În toate
Datorită unor conjuncturi politice binecunoscute, articolele şi textele sale ficţionale a pledat pentru o viaţă
după august 1944, părintele Petru Gh. Savin cere moral-creştină (…).
transfer la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Şi dacă vom răsfoi colecţia săptămânalului
din Constanţa, în speranţa că nu va fi supravegheat de „Cultura poporului” vom remarca suficiente luări de
securitate. Speranţă zadarnică! poziţie împotriva unor vicii umane, chiar de la prima sa
Asemenea fratele său, prof. univ. Ioan Gh. semnătură, începând din august 1921. De altfel, multe
Savin, acuzat de simpatie pentru guvernul prezidat de dintre textele semnate în publicaţia clujeană, se vor
Octavian Goga, şi Părintelui Petru Gh. Savin îi vor fi regăsi în volumele sale. Multe dintre aceste povestioare
formulate drept capete de acuzare, nemulţumirea sa sunt, de drept, plăsmuiri populare, dar cizelate de pana
faţă de „eliminarea sfintelor icoane din şcoli”, precum scriitoricească a părintelui-cărturar.
şi „simpatia pentru guvernul prezidat de Nicolae Iorga”. Afirmând că părintele Savin a fost un asiduu
Aşa că nu va fi scutit de cruntă detenţie, la Rahova 3 culegător de folclor, am exprima un adevăr doar pe
Ghencea şi la Văcăreşti, în perioada: 15 aprilie 1952-17 jumătate. În fapt, cuvioşia sa a înţeles că munca de
iunie 1954. fiecare zi a ţăranului român este sfinţită de poveste,
„Simpatia” pentru un partid sau altul, o ştim snoave şi cântece populare.
prea bine, nu constituie o infracţiune, dar în perioada Săteanul altor timpuri îşi mângâia aleanul
anilor 1950, orice era posibil. De altfel, singur, părintele povestind şi cântând. Chiar şi dansul, în zilele de
va fi obligat să declare în timpul anchetei că: „Încă de sărbătoare, era însoţit de grupaje de versuri sau
pe vremea când eram în seminar, am simpatizat cu N. strigături, tocmai pentru a-şi alina vălmăşagul de griji

septembrie 2020 73
Restituiri
şi poveri care-i apăsa fiinţa. Şi la bucurie – şi până la fi conservarea prenumelui tatălui – ca pe o sfântă
durere, satul de altădată fremăta de inventivitate – în îmbrăţişare – între numele de botez şi cel de familie,
simplitate şi primitivitate, dar și în curăţenie sufletească, precum cunoaştem: „Petru Gh. Savin”, „Ioan Gh. Savin”,
aş adăuga eu. „Teodor Al. Munteanu” etc.! Dar astăzi, în mileniul
Niciodată nu s-a pus semnul egalităţii între avutul al treilea mai vorbim de „apă cea vie” a moştenirii
lor personal şi bogăţia spirituală, moştenire genetică. creştine?!
Mai mult, cu docilitate, se arătau întru ascultare şi Şi precum exemplul oferit de „misionarul
atunci când preotul şi învăţătorul, figuri luminate şi Eparhiei Dunării de Jos”, aşa s-ar cuveni ca fiecare
respectate în viaţa comunităţii rurale, o cereau. În pericopă evanghelică lecturată în sfântă zi de sărbătoare
zile de sărbătoare, creştinul răspundea unei chemări să se coboare în viaţa obştei, cu exemplificări pilduitoare.
instructive. Bineînţeles, conferinţele pastorale îşi aveau Întru implementarea mesajului biblic, părintele Petru
rolul şi rostul lor, întru culturalizare. Tocmai de aceea, Gh. Savin obișnuia, cu vrednică folosință, pentru
acele texte se impuneau şi tipărite, pentru a fi lecturate enoriașii săi, să transforme pericopa evanghelică din
sau relecturate de marea comunitate creştină. În acest zilele marilor praznice în literatură.
sens, reţine atenţia broşura Două conferinţe pastorale, Harul povestirii îl va dovedi preotul Petru Gh.
unde sunt imortalizate două dintre (numeroasele) Savin într-un volum de basme pentru copii, intitulat,
teme abordate de predicator: Taina Sfintei Euharistii şi Mândrul florilor (1909-1914). Ultimul text din acest
Rolul bisericii în viaţa noastră naţională (1910). Pentru volum, Amintiri fericite din lumea poveştilor, reprezintă
cercetători, studiul Preotul în literatură rămâne util şi un corolar al imaginaţiei, care i-a împodobit autorului
astăzi, prin observaţiile formulate. Asemenea, piesele însăşi copilăria: „Hai poveste, poveste, urmează-
sale de teatru, publicate şi jucate, cu precădere, de elevii ţi rândul, ca omul gândul! Hai poveste, că înainte,
seminarişti, au avut un real impact asupra spectatorilor mândru şi frumos mai este! Poveste, poveste! De câte
din mediul rural. ori pentru tine n-am adormit în copilăria mea în poala
Părintele Petru Gh. Savin a colaborat la multe mamei cea dulce, ascultându-te şi minunându-mă de
publicaţii din ţară, în spaţii geografice mult mai tine şi de farmecele tale. De câte ori, tu, cu frumuseţile
îndepărtate oraşului Galaţi, acolo unde îndeplinea tale, nu faci să tacă copiii din plânset şi de câte ori nu
misiunea de „misionar eparhial al Eparhiei Dunării aduci tu pacea şi liniştea! / Liniştea aceea în care se
de Jos”. Aşa se face că prietenia cu învăţătorul-scriitor aude blând şi curgător glasul vreunei bunici, spunând
şi publicist Vasile Hondrilă, redactor al unei populare nepoţilor strânşi în jurul ei, ce o privesc cu ochii mari
reviste, „Astra” din Tg. Mureş, îl îmbie să-şi extindă şi cu smerenie ca pe o sfântă, ţinându-şi aproape şi
aria de cuprindere editorială. Un exemplu concludent răsuflările, să audă vorbele pline de farmec şi de viaţă:
este textul: La fântâna Samariei (1929), cu subtitlul / – A fost odată ca niciodată…”.
lămuritor, „Impresiuni de la cercurile culturale Vor fi voci care vor spune că totul ne aminteşte
preoţeşti”. Şi pentru că acest text nu a fost integrat de de Ion Creangă şi-ale sale Amintiri. Eu aş zice ceva mai
autor în vreun volum, s-ar cuveni să-l cunoaştem, mult: Amintirile care precedă volumul Poveşti, explică
însoţindu-l de câteva explicaţii. altceva – mai subtil: geneza poveştilor şi povestirilor
La fântâna Samariei, în concepţia naratologică sale cu filon împlântat în stirpea covurluiană, natală.
plăsmuită de părintele-scriitor, îşi are miezul ei Tonul sfătoşelnic, de tipul – „Hai poveste, poveste,
simbolic. Orice fiinţă umană poartă cu sine cuvântul, urmează-ţi rândul, ca omul gândul!...” – nu-i aparţine
adică vocabularul seminţiei sale. Dar cuvântul care va „povestitorului” – preot, ci alor săi, adică generaţiilor
împodobi fiinţa are nevoie de o cheie fermecată, pe care de „povestitori” de când e lumea şi pământul (cum se
o vom descoperi în frumuseţea de caracter, dobândită spune). Povestea a rămas – şi va continua să rămână
prin iubire şi credinţă statornică. – singura mângâiere, în împovărătoarele clipe de
Iubirea şi credinţa statornică sunt atribute pe restrişte, pe care fiecare generaţie le traversează, la un
care arareori le distingem în viaţa de zi cu zi. Şi nu moment dat, de vrem ori nu vrem. „Hai poveste că
avem a ne mira, defel. Vorbele-s măreţe, dar fapte-s înainte, mândru şi frumos mai este. Poveste, poveste!”
mult prea împuţinate. Preotul-scriitor sau fratele său, (Amintiri fericite din lumea poveştilor).
distinsul teolog, prof. univ. dr. Ioan Gh. Savin, precum Pentru tânărul preot, „povestea” auzită,
şi multe alte figuri de intelectuali ce aparţin, pare- prelucrată sau creată devine un gest de o demnitate
se, unui timp de poveste, şi-au scăldat fiinţa în acea sacră faţă de inteligenţa nativă a bunicilor şi stră-stră-
„apă vie”, de care vorbeşte Sfânta Scriptură, prin însăşi bunicilor noştri din spaţiul istoric, covurluian. În acest
numele ce-l poartă. context, „povestea” devine un cântec de leagăn duios şi
Şi-această „apă vie” se transmite din generaţie tandru. „De câte ori pentru tine n-am adormit eu în
în generaţie. Unul dintre miile de exemple ar putea copilăria mea în poala mamei cea dulce, ascultându-te şi
minunându-mă de tine şi de farmecele tale. De câte ori

74 Axis Libri
tu nu m-ai urmărit şi prin somn şi de câte ori cu vrăjile
<Cum aşa>? / <Hai cu mine, să te-nvăţ a trăi bine>! /
tale nu m-ai fermecat! De câte ori tu cu frumuseţile tale
Merg împreună la un han să ospăteze. / Dreptatea zise:
şi cu minunăţiile tale nu faci să tacă copiii din plânset şi
/ <Eu nu intru, că n-am bani>! / <Parcă eu am>, zise
de câte ori tu nu aduci pacea şi liniştea!”
Strâmbătatea, <dar hai să mâncăm, ba să ne scoatem
E cazul să înţelegem că „povestea” are darul de
şi bani de cheltuială>! / Intrară înăuntru şi începură a
a alina suferinţa, de a potoli zburdălnicia, deopotrivă,
cere Strâmbătatea mâncare şi băutură de la un băiat din
viforniţele sufleteşti etc. Dintotdeauna. Chiar, cu mult
prăvălie… / Dreptatea mânca şi nu prea, muncind-o
înainte de Abecedar, Carte de „cetire”, volume şi culegeri
gândul cum are să iasă din încurcătură… ” (Dreptatea,
de poveşti. Miezul cel înţelepţitor înfăşat în experienţele
Strâmbătatea şi o pungă cu bani).
curente, le-a cules creştinul din Sfânta Evanghelie, din
Ce-a pățit bietul băiat, numai el știe! „Îşi făcu
Vieţile sfinţilor şi din Pateric.
cruce, zicând amărât: / <Doamne, Dreptate, unde eşti
Povestea cu „a fost odată ca niciodată” a avut, la
să vezi şi să auzi cele ce se întâmplă aici>! / La care
începuturi, miez real. Şi ceea ce nu se poate uita este
întrebare, Dreptatea i-a răspuns în gând, înlemnită şi
vocea rostirii: „Liniştea aceia în care se aude blând şi
ea de cele ce văzuse: / <Aicea sunt, măi băiete, dar ce
curgător glasul vreunei bunici spunând nepoţeilor
să-ţi fac, dacă văd şi aud, câtă vreme am mâncat şi am
strânşi în jurul ei ce o privesc cu ochii mari şi cu
băut şi eu!”
smerenie ca pe o sfântă ţinându-şi aproape şi răsuflările
Povestea aceasta, dramatizată, a avut un real
să audă vorbele pline de farmec şi de vrajă”.
success și la Radio România, în jurul anilor 1940-1943.
Ei bine, datorăm prelucrarea acestor „vorbe pline
Ei – și cât succes ar putea avea și-n zilele acestea,
de farmec şi de vrajă” marilor povestitori români şi
firește, după un text ajustat acestui tumultuos prezent!
străini, care au încununat Istoria Literaturii Universale
Din bogăţia de naraţiuni și scenarii dramatice
(fără a-i mai numi, pentru că îi ştiţi domniile voastre
rămase moștenire de la părintele Petru Gh. Savin – și
foarte bine). Fiecare cu părticica lui de har!
al scriitorilor generației sfinției sale, multe bijuterii am
În ceea ce-l priveşte pe cuviosul părinte Petru
putea descoperi! Ar merita efortul.
Gh. Savin, „poveştile” sale, adevărate parabole. Ce
Lecturând – sau doar răsfoind monografia ce i-a
păcat, în presa timpului au rămas risipite multe texte
fost dedicată (Iași, Editura StudIS, 2020, și din care am
literare, semnate de părintele Petru Gh. Savin. Şi ele,
extras aceste fraze), vom descoperi că Părintele Petru
tare-şi mai cer dreptul la viaţă!
Gh. Savin s-a dovedit meşter ticluitor de poveşti. Atent
Scriitorul nu s-a mulţumit doar să prelucreze
observator al lumii satului, scriitorul a consemnat
poveşti şi întâmplări auzite, ci le va dărui chiar veșmânt
întâmplări sau scene de viaţă reală. Prezentarea lor
dramatic. Fondul arhivistic al Radiodifuziunii române
surprinde prin autenticitatea lexicului, a expresiilor,
deţine câteva texte semnate de preotul-scriitor Petru
prin tenta oralităţii, prin umorul lor nedisimulat. Toate
Gh. Savin, unele deja montate, şi care s-au bucurat de
textele sale oglindesc mentalitatea unui timp, în marea
un real succes, prin tenta lor profund moralizatoare.
lor diversitate caracterologică. Multe culese din ţinutul
Dintre acestea, amintim: Fata boierului, O pungă cu
Covurlui, pe care, în parte, le vom regăsi, sub o formă
bani, Zahei Vameşul, Vecinii etc.
sau alta, prelucrate şi la Tudor Pamfile sau Alexandru
Ne confruntăm în viața curentă cu antonimii –
Lascarov-Moldovanu (ambii originari din aceeaşi
şi antonimii. Una dintre acestea – foarte educativă – o
arie geografică). Cu măiestrie sunt surprinse calităţi
constituie Dreptatea şi strâmbătatea, la origine, Adevărul
şi defecte umane, necosmetizate, naraţiuni în care
şi Minciuna, aşa cum apare în revista „Aurora” (Galaţi,
domină dialogul şi concluzia moralizatoare.
decembrie 1903). Şi ce spune povestea – în versiunea
Redactor fiind al revistei „Credinţa
saviniană? „Dreptatea şi Strâmbătatea s-au întâlnit şi
Strămoşească”, cărturarul Petru Gh. Savin va publica
ele odată pe lumea asta şi atunci să vedeţi cum. Venea
mai multe „povestiri religioase”, povățuitoare, și-aș
Dreptatea de unde o fi venit, alungată de bună seamă şi
zice, extrem de actuale și-n acest mileniu. Și atunci, ca
oropsită şi flămândă şi necăjită de amorul ei sărmana!
și acum, temele majore care pot contribui la trăinicia
Iată, în drum, dă peste Strâmbătate, greoaie de saţ şi
moralității ființei umane (cinstea, sârguința în muncă,
îngâmfare, fudulă şi trufaşă ca una ce hălăduia bine de
bunătatea sufletească, verticalitatea etc.), preotul-
tot. / <Bun întâlnit cucoană>, zise Strâmbătatea. / <Bun
scriitor le-a experimentat cu folos. Frapează succesul
găsit, Strâmbătateo>, zise Dreptatea amărâtă. / <Ira, da
(în epocă) a două rubrici, aflate în antiteză, dar
de unde vii aşa de amărâtă, prăpădită şi zdrenţăroasă
pronunțat educative: „Fapte plăcute lui Dumnezeu” şi
– şi de ce cauţi aşa galeş. Ori n-ai mâncat azi?> / <De
„Fapte plăcute Diavolului”.
unde vin? De unde mă gonesc toţi oamenii şi adevărat
Cât de folos ar fi (preluând exemplul perioadei
ziseşi că nici n-am mâncat astăzi>. / <Ţi se cade>!
interbelice) – și în Presa actuală!
/ <De ce>? / <Păi dacă nu ştii să trăieşti în lume>! /

septembrie 2020 75
Restituiri

Apa în culturile și religiile


diferitelor popoare (III)

Unele dintre apele vindecătoare sunt importante datorită


proprietăților lor fizice, iar altele sunt spirituale. În jurul lor s-au
dezvoltat credințe, legende. Caracteristica de vindecare este cel mai
important factor în sfințirea apei. Obiceiul vechilor oguzi și mongoli
de a nu intra în apă și de a nu folosi apă nu a fost rezultatul unei simple
lene, cum ar fi să nu se supună curățeniei. Acest obicei și anumite
reguli impuse aveau rolul de a proteja apa de impurități. Una dintre
regulile din legea lui Genghiz impunea să nu se introducă în apă nici
măcar mâna, doar să se soarbă apa și cu ea să-și spele fața. (Inan,
1998: I / 494-495). Apa, care este frecvent întâlnită în textele scrise
și orale numită și „apa vieții”, conform unor legende din Altai, pe
vârful Muntelui Lumii (Dünya Dağı) care se înalță până la cel de-al
12-lea etaj al cerului, se ridică un fag la rădăcina căruia se află Apa
Vieții păzită de un duh sfânt. Această apă are darul să învie morții, să
vindece pe cei bolnavi, iar bătrânilor să le redea tinerețea (Ögel, 1993:
I/106-107).
În timp, pe parcursul vremii, popoarele au transferat aceste
funcții purificatoare și de revitalizare a apei, creând diferite legende
în jurul unor izvoare, lacuri, râuri, fluvii. Voi încerca să prezint, în
acest capitol, doar câteva dintre ele, din spațiul geografic anatolian și
românesc.
Sfântul Pavel din Tarsus este cea mai importantă figură în
răspândirea creștinismului. Fântâna „Sf. Paul” se află în grădina casei
unde se crede că s-a născut, iar pelerinii creștini veniți prin locurile Gülten
acestea beau apa din ea cu mult respect, considerând-o sacră. Abdula-Nazare
În localitatea Sirt, există o fântână numită „Apa Verde” (Yeșil scriitoare
Su) pe care localnicii o consideră la fel de sfântă ca și cea din Tarsus.
Conform unei legende povestite în regiune, într-o noapte, când
se îndrepta la rugăciunea spusă mortului (la musulmani, după ce
decedatul este înmormântat, după obiceiul locului, timp de trei sau
șapte seri la rând se citește din Coran în memoria celui decedat),
Sfântul Ismail Fakirullah Hazrat căzu într-un puț gol în care rămase
trei zile. La sfârșitul celor trei zile fu găsit de alți sfinți care-l scoaseră
de acolo. Îndată ce fu scos, fântâna se umplu cu apă. Sfântul Ismail

76 Axis Libri
Fakirullah nu se mai întoarse acasă. Își făcu o căsuță își continua drumul spre lumea subpământeană.
lângă acea fântână și trăi acolo, timp de opt ani, în Acest circuit îi conferea spiritual sacralitatea”.
post și rugăciune, hrănindu-se doar cu smochine Această credință a dominat veacuri întregi
uscate. Astăzi, femeile care doresc să aibă copii vin mitologiile din Asia Centrală. În continuare, vom
de beau apă din acea fântână și se spală cu apă din încerca să înțelegem mai bine de ce izvoarele
ea (Karakaș 2012: 2154). râului Orkhon sunt considerate sacre. În inscripția
Râurile sacre au avut un loc foarte important Tonyukuk, dușmanii care au atacat patria Göktürk au
în mitologia turcă. Chiar dacă, în timp, popoarele fost prinși și cu ajutorul zeului Umay și al spiritelor
de neam turcic s-au stabilit în regiuni geografice din apă au reușit să câștige lupta. Cred că această
diferite și au întemeiat mari state, nu au uitat inscripție este suficientă să înțelegem de ce populația
niciodată râurile care prin sfințenia lor i-au locului încă crede în sacralitatea celor două râuri.
însoțit de-a lungul vremii. Desigur, multe din
miturile legate de acestea s-au șters din memoria Lacul „Süt-Ak-Köl”
generațiilor, dar mitul legat de râul Irtiș a rămas
neșters, aducându-i-se cu mult respect închinare. Majoritatea popoarelor din Asia Centrală și
Pentru uiguri, râurile Orhun și Selenga Siberia credeau că lacul face parte din Paradis, iar
au jucat și joacă un rol important, deoarece marea era plină cu lapte. Prin urmare, turcii din
consideră că strămoșii lor s-au născut pe o insulă Altai numeau acest lac „Süt-Ak-Köl”, adică „Lacul
coborâtă din cer la intersecția celor două râuri. ca laptele”. Desigur, se pune întrebarea oare chiar
Acolo unde izvorăște râul Orhun este un loc cu acest lac era plin cu lapte sau pentru că apele sale
munți înalți acoperiți cu păduri bogate. Aici, erau atât de limpezi încât îi confereau ideea de
în aceste locuri minunate, multe secole la rând, sacralitate.
imperiile și-au întemeiat capitalele lor. Toate Conform credinței turcilor yacuți, „tronul lui
capitalele, „Ötügen, Ordu Balıg, Kara-Korum” Gok Tangri, adică Dumnezeul Cerului, era așezat
au fost așezate în această zonă. Râul Orhon nu pe un munte alb ca laptele pe care se afla o mare cu
este numai singura sursă de apă. În albia lui se apa de culoarea laptelui”. Dacă este să ținem cont de
strâng apele multor alte râuri, motiv pentru care culoarea albă a laptelui, este ușor să vedem că albul
oamenii l-au considerat sacru. este expresia sfințeniei, a sacrului.
În timpul lui Ginghiz Han, râurile Onan În mitologia turcilor din Altai, acest lac era
și Kerülek au ocupat un loc important în viața situat pe muntele Süro și toată natura cu flora și
celebrului conducător. Se spune că după ce Ginghiz fauna din jurul său erau considerate sacre.
Han a fost învins de Ong-Han, conducătorul
Kereyit-lui, acesta s-ar fi refugiat lângă râul Râurile Tigru și Eufrat
Balciuma împreună cu tovarășii lui, au băut apă din
râu și au jurat fără să știm cum și ce, dar de atunci Mă voi opri un pic mai mult asupra celor
și până azi râul „Balciuma” este un loc respectat două râuri, deoarece miturile și legendele țesute în
cu sfințenie și considerat sacru. Chiar și înainte de jurul lor sunt de o frumusețe inegalabilă.
acest eveniment istoric râul Balciuma era considerat Cel mai lung râu al Orientului Mijlociu, Râul
sacru și era respectat. Eufrat, hrănește și dă viață tuturor așezărilor din
Știm că turcii Kimek și turcii Kipceaci se jurul lui, fie din Turcia, fie din Siria, fie din Irak,
întindeau de la vestul munților Altai până în estul așezări unde oamenii trăiesc încă din vremurile
Rusiei. Râurile Lena și Yenisei aveau o importanță imemorabile ale umanității. Apele râului Eufrat au
deosebită pentru triburile vorbitoare de limbă oferit ogoarelor din regiunile Erzincan, Tunceli,
turcă (în diferite dialecte) din Siberia. Pentru ei, Elazig, Malatya, Diyarbakîr, Adîyaman, Gaziantep
„izvorul celor două râuri constituia începutul și și Şanlıurfa din sud-estul Turciei posibilitatea de a
sfârșitul vieții pe Pământ”, care se finaliza o dată cu fi fertile.
revărsarea în mare. Se considera că izvorul celor Să nu uităm că primele așezări umane - orașe
două râuri, coborâte din Eden după ce o perioadă și primele state organizate - s-au înființat în jurul
ar fi stat și udat pământul, curgea în mare după care celor două râuri Tigru și Eufrat. Descoperirile

septembrie 2020 77
Eufrat
recente de la Gobekli Tepe din Turcia sunt una când va trece unul din podurile de pe Tigru, Allah îl
dintre aceste dovezi. Să nu uităm nici mulțimea de va face răspunzător pe Omer.”
profeți care și-au dus la îndeplinire misiunea lângă Și Profetul Muhammed, numele fie-I lăudat,
aceste ape. continuă:
Se menționează în Tora că atunci când Adam „Allah a trimis pe Pământ cinci râuri. Este
a fost izgonit din Rai, a creat o grădină a Edenului vorba despre râul Seyhun, râul Ceyhun, râurile Tigru
pe Pământ, aici la gurile celor două râuri Tigru și și Eufrat și Nil în Egipt.”
Eufrat: „Dumnezeu a creat grădina Edenului și l-a Tigru și Eufrat sunt râuri cu ape sacre, apa lor
pus pe Adam aici. Din Eden izvorăște un râu care se fiind numită și apa vieții. Aceste râuri servesc ca o
împarte în patru ramuri. Cel de al treilea este Tigru, punte între lumea divină și cea pământeană (16,
iar al patrulea Eufrat.” (Geneza 2: 8-14). Și în alte 158; 616).
lucrări cu caracter religios sunt menționate aceste În prima vineri din săptămâna de după
râuri, cum ar fi în: Daniel 10: 4-5 și Ezra 4:10; 5: 3; Paşte, ortodocşii sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”.
6: ). În lucrările islamice, printre râurile Paradisului Sărbătoarea face referire la vindecarea miraculoasă
Tigru și Eufrat este menționat și râul Nil. Așa cum a unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce s-a
am menționat, mulți sfinți și-au desăvârșit misiunea spălat pe faţă cu apa dintr-un izvor aflat într-o
apostolică la marginea celor două râuri. În hadisuri pădure din apropierea Constantinopolului -
și în cărțile sfinte islamice vom găsi pomenit des Istanbulul de azi. Izvorul s-a păstrat până în zilele
figura sfântului Daniel. noastre. Credincioșii se pot închina și într-o biserică
„Allah (Dumnezeu) îi spuse Profetului Daniel: cu hramul Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul
Du-te la peștera de unde iese izvorul și cu al XIX-lea, la subsolul căreia există un paraclis ce
toiagul ce-l ții în mână trasează o linie. Apa va veni datează din secolul al V-lea și care adăposteşte un
după tine. izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului
Atenție, ca apa să nu provoace daune materiale Leon.
și sufletești. Ferește-i pe copii, pe orfani, pe văduve și Asemenea ape tămăduitoare sunt și în
săraci de urgia ei”. România, într-un număr destul de mare. Nu
Și Daniel, cu porunca primită de la Allah, voi aminti decât pe cele din Dobrogea: Lacul
reuși să ducă apa mai departe și pe unde apa trecea, Tekirghiol, Izvorul Dervent (jud. Constanța),
totul în jurul ei înflorea (5,57–58). Într-un alt hadis, Izvorul Tămăduirii din apropierea orașului Măcin
pe când Profetul Omer se plimba pe malul râului (jud. Tulcea) și izvorul de sub altarul bisericii
Tigru: „Dacă cumva piciorul unei capre va păți ceva „Izvorul Tămăduirii” din Brăila.

78 Axis Libri
Restituiri

GABRIEL BADEA-PĂUN (I)

Este un remarcabil istoric cu abordări în domeniul istoriei artei,


dar și cu studii interesante legate de Familia Regală.
S-a născut la Sinaia, în anul 1973, pe Furnica, în apropierea
Castelului Peleș.
Urmează studiile de istorie la Universitatea din București. În
toamna anului 1993, când era în anul III, Gabriel Badea-Păun avea
să mărturisească: „M-am dus plin de curaj peste drum, la Muzeul
de Istorie și Artă al Municipiului București, și i-am cerut o audiență
directorului adjunct, Adrian-Silvan Ionescu. Nu-l cunoșteam, dar îl
văzusem la o conferință și îmi inspira simpatie. I-am spus că nu este cu
putință să nu se facă nici o expoziție pentru a marca 150 de ani de la
nașterea Reginei Elisabeta. După o scurtă conversație, a fost de acord.
Așa am făcut în noiembrie 1993 prima expoziție dedicată unui membru
al Familiei Regale în România de după 1989. Un mare succes. Nu se mai
văzuse de mult atâta lume, care să calce pragul Palatului Suțu. Ea a fost
urmată de o alta, dedicată fiicelor Regelui Ferdinand și Reginei Maria”1.
Prima expoziție (noiembrie-ianuarie 1993) a fost intitulată:
Elisabeta, Doamna și Regina
României, 1843-1916.
A doua expoziție a fost
denumită: Principesele române (12-
29 mai 1994).
Tot la acest muzeu, în perioada
1 iulie - 1 august 1998, a organizat
Radu Moțoc expoziția Fotografie și documente.
inginer, publicist Relații româno-canadiene în primele
decenii ale sec. al XX-lea.
În anul 1998, a avut șansa să
obțină o bursă de istorie în Franța,
unde obține doctoratul cu „Magna
cum laude” în Istoria Artei la
Universitatea Paris IV – Sorbona, cu
teza: Antonio de La Gandara (1861- Gabriel Badea-Păun
1
Cultura, Gabriel Badea-Păun: „Cu mine, lucrurile sunt întotdeauna încurcate”,
2010

septembrie 2020 79
Restituiri
1917), un portraitiste de la Belle În Cuvântul înainte pe
Époque, obținut în anul 2005. care Gabriel Badea-Păun îl
Sfătuit de profesorul Bruno intitulează „UN STAR ÎN LA
Foucart, care era îndrumătorul tezei BELLE ÉPOQUE”, avea să facă
de doctorat, decide să abordeze ca unele precizări legate de Regina
subiect, portretistul Antonio de Elisabeta: „A început să publice cu
la Gandara, pe motiv că nu fusese o disciplină germană între două și
niciodată studiat până atunci. trei volume pe an. Peste cincizeci
Prima carte de autor, de volume aveau să apară astfel în
intitulată Monarhi europeni. Mari vreo zece limbi, inclusiv esperando,
Modele, 1848 - 1914, a apărut în ca de altfel și sute de articole în
1997, la Editura Silex din București, întreaga presă europeană. Lucrările
pe care a semnat-o în colaborare cu sale – unele adevărate bestseller-
Ion Bulei. uri, au fost încoronate cu premii
În anul 1998, a publicat o ale academiilor din lumea întreagă,
antologie adnotată din versurile lui inclusiv Academia Franceză pentru
Carmen Sylva: Versuri alese, care Les Pensées d’une reine (Cugetările
a apărut la Editura Eminescu din Carmen Sylva. 1843-1916
unei regine), publicată în 1888, la
București. Editura Calmann-Lévy”3.
Fascinat de personalitatea Reginei Elisabeta a Gabriel Badea-Păun avea să prezinte în finalul
României, Gabriel Badea-Păun avea să elaboreze cărţii cele 58 de lucrări scrise de Carmen Sylva, cu
o lucrare de mare succes dedicată acestei regine, pe precizarea anului de apariție al ediției originale și
care o considera scriitoare și protectoare a artelor evident editura unde au apărut. Semnalăm câteva
și literelor. dintre ele:
1. După un studiu bine elaborat, avea să - Povestea Peleșului, apărută la editura
finalizeze volumul consacrat reginei, pe care îl Ministerului de Culte și Instrucțiuni Publice,
intitulează: Carmen Sylva. 1843-1916. Uimitoarea București, în anul 1882;
Regină Elisabeta a României, care apare la Editura - Vârful cu Dor, baladă românească, editată
Humanitas, prima ediție în anul 20032. de Tipograful Curții Regale, București, în 1884;
Succesul acestei cărți l-a determinat pe autor - Visul poetului, Tipografia Carol Göbl,
să apeleze la traducători pentru a fi editată în limbile București, 1890. Lucrarea a fost citită de Carmen
franceză și germană, în anul 2011. Sylva într-o ședință publică a Academiei Române;

Gabriel Badea-Păun, pe urmele lui Carmen Sylva, în 2011

2
Această lucrare a fost revăzută și adăugită în anuii 2007, 3
Gabriel Badea-Păun, Carmen Sylva. Uimitoarea regină
2008, 2010 și 2012, la Editura Humanitas. Elisabeta a României, Ed. Humanitas, București, 2007, pag. 9

80 Axis Libri
- În
luncă, Socec, București, 3. În anul 2010, a apărut
1905; este o poveste fantastică la editura NOI Media Print un
dedicată lui George Enescu; volum semnat de Gabriel Badea-
- Insula Șerpilor (memorii), Păun, intitulat: „MECENA ȘI
Steinberg, București, 19184. COMANDITARI, ARTĂ ȘI MESAJ
2. O altă lucrare de mare succes, POLITIC”. Editată inițial în limba
fiind și premiată, este: Portraits de franceză, a fost tradusă în limba
société. XIX-XXèmes siècles, apărută română de Laura Guțanu din Iași.
la editura Citadelles & Mazenod, Lansarea cărții a avut loc la Muzeul G.
în limba franceză, în anul 2007. Enescu din București, în anul 2010.
Versiunea în limba engleză a fost În prefață, Gabriel Badea-
publicată la Londra și în Statele Unite. Păun avea să prezinte astfel acest
Lucrarea a fost distinsă cu volum: „Prezentul volum reunește
premiul: „Cercle Montherlant” al mai multe dintre articolele și studiile
Academiei de Arte Frumoase din mele publicate de-a lungul ultimilor
Paris, în valoare de 10.000 de euro,
Potraits de société. XIX-XX siècles zece ani, în limba franceză. Toate

Gabriel Badea–Păun cu Adrian-Silvan Ionescu și Dorin Matei

care recompensează în fiecare an autorul unei


lucrări originale consacrate artei, scrisă în limba
franceză. Juriul a considerat că lucrarea reprezintă
o premieră, care tratează portretele de la începutul
secolului al XIX-lea până în 1950.
Printre pictorii remarcați de Gabriel Badea-
Păun, putem să menționăm pe Antoon Van Dyck,
Philip De Laszlo, Diego Velazquez, Giovanni
Boldini, Francisco De Goya, Paul Delaroche,
Théodore Chassériau, James Tissot, Edouard
Manet, Claude Monet, Edgar Degas, Pierre-Auguste
Renoir, Giovanni Boldini, Antonio De La Gandara,
Salvador Dali etc.
Este de remarcat ilustrația de excepție, grupată
pe diferite stiluri de pictură, care este redată în cele
215 pagini ale albumului, care a fost astfel vândut
în peste 30.000 de exemplare, ceea ce constituie o
performanță pentru o carte de artă.
Mecena și comanditarii
4
Ibidem, pag. 286

septembrie 2020 81
Restituiri
sunt consacrate unor subiecte legate de istoriografia 5. După o documentare de excepție, Gabriel
de artă românească... Multe dintre operele citate Badea-Păun avea să editeze un alt album în anul
au fost distruse în timpul regimului comunist din 2012, pe care îl va intitula: „Pictori români în
România. Unele au rămas în posesia descendenților Franța. 1834-1939”.
familiilor pentru care au fost create”.5 Lucrarea este structurată pe două direcții:
Dintre capitolele prezentate în acest volum - Prima parte cuprinde subiecte legate de
menționăm câteva: Expoziția Universală de la Paris, 1867, Școala de
- Capela Bibescu-Brâncoveanu din cimitirul Belle-Arte, atelierele și academiile libere, sistemul de
Père-Lachaise burse, călătoriile de studiu, pictori români în saloane.
- Prințul Gheorghe B. Știrbei - A doua parte prezintă repertoriul pictorilor
- Corespondența inedită a lui Carmen Sylva români care au studiat, au expus și au călătorit în
cu Elena Bibescu și Emile Gallé Franța8.
- Jean-Jules-Antoine Lecomte Du Noüy. La Legat de Expoziția Universală de la Paris,
Curtea Regală a României autorul avea să menționeze: „La Paris pe 1 iulie 1867,
- Portretele Familiei Regale Române pictate sub cupola de sticlă a Palatului Industriei, pe o căldură
de Philip de Laszlo de foc, cei 20.000 de invitați privilegiați și eleganți,
- Regele Carol al II-lea și cultul Dinastiei. în prezența împăratului Napoleon al III-lea și ai
Momentul 19396. iluștrilor săi oaspeți străini precum: Sultanul, Prințul
Trebuie menționat și faptul de Walles și fratele împăratului
că autorul își exprimă profunda Japoniei, se desfășoară ceremonia
recunoștință față de M.S. Regele de decernare a premiilor de merit
Mihai, care i-a permis să reproducă din cadrul Expoziției Universale
portretele Familiei Regale realizate de Artă și Industrie. Ceremonia a
în 1937 de pictorul Philip de Laszlo, fost însoțită de un concert cu peste
care erau în posesia Sa7. 1.000 de interpreți, care la final
Această lucrare a fost distinsă interpretează un imn dedicat lui
cu Premiul „Alexandru Tzigara- Napoleon al III-lea și viteazului său
Samurcaș - Fundația Magazin popor, compus de Rossini”.9
Istoric din București, în anul 2010” Expoziția de la Paris, din
prin reprezentantul Fundației, 1867, a avut un succes imens,
Dorin Matei. pentru că timp de șapte luni a fost
4. O altă lucrare editată
în limba franceză și apărută la
prestigioasa editură franceză
Le style second empire
Citadelles & Mazenod din Paris, în
anul 2009, este intitulată: Le style second empire.
Architecture, décors et art de vivre.
Acest remarcabil volum, frumos ilustrat,
ne prezintă saloanele palatelor și hotelurilor
particulare, care constituie splendorile etapei
numite Second Empire, de renume internațional
precum: Palatul Tuilleries și Castelul din Saint-
Cloud.
Lucrarea a fost distinsă cu Prix Second
Empire de la Fondation Napoleon, în 2010.

Pictori români în Franța: 1834-1939


5
Gabriel Badea-Păun, Mecena și comanditarii, artă și mesaj
politic, Ed. NOI Media Print, 2010, pag. 5. 8
Gabriel Badea-Păun, Pictori români în Franța: 1834-1939,
6
Ibidem, pag. 7 Ed. NOI Media Print, București, 2012
7
Ibidem, pag. 4 9
Ibidem, pag. 7

82 Axis Libri
vizitată de șapte milioane de vizitatori, printre fiindu-i urmat în același an de Ion Heliade Rădulescu,
care și multe capete încoronate din Europa și din care a înființat o catedră de desen și caligrafie la
întreaga lume. Colegiul Sf. Sava, unde a deschis și primul muzeu
Acest eveniment a fost organizat la numai modest într-o sală a colegiului. Dar a lansat și burse
zece ani de la Războiul Crimeii, unde aportul de studii în străinătate, precum la Paris, Roma,Viena
Franței a fost decisiv, încheindu-se cu Tratatul de sau München. Această inițiativă a fost preluată de
la Paris, din 1856, unde Principatele Române au către Gheorghe Panaitescu-Bardasare (1816-1900),
beneficiat de multe avantaje. Așa se explică faptul că care a inițiat Școala Națională de Belle-Arte din Iași
viața pariziană capătă o dimensiune incontestabil și de Theodor Aman la București14.
politică, iar Expoziția devine prilejul unei vaste Primul pictor român sosit la Paris, în anul
întreprinderi de propagandă, în care viața pariziană 1834, a fost Ioan Negulici, care a beneficiat de
constituie unul dintre vectorii principali10. subvenții din partea câtorva boieri moldoveni.
Pentru prima dată, Principatele Române Parisul devenea monopolul mondial al
aveau să participe, la invitația guvernului imperial școlilor artistice, împreună cu celebra Școală de
francez, chiar dacă sub stindard otoman, cu propriul Belle-Arte și numeroase ateliere gratuite.
pavilion, într-o clădire modestă. Dar, pentru a depăși sistemul aleatoriu de
Pictorii români ieșeau ușor, ușor dintr-un trecut acordare a burselor de către un dregător sau de
foarte tăcut, avea să precizeze autorul: „Principatele o înaltă față bisericească, cum a fost cazul lui
Române încercau la începutul secolului al XIX- Grigorescu sau Tattarescu, Aman, directorul Școlii
lea o deschidere spre lumea occidentală. Mediile de Belle-Arte, a impus în Regulamentul pentru
intelectuale și cele înstărite s-au orientat încetul cu aceste școli din 1864, condițiile de acordare a
încetul și în mod aproape integral spre Franța, sora unei burse pentru studiu în străinătate și care
mai mare. Un argument adesea invocat pentru această erau obligațiile elevului. Printre acestea, elevul
apropiere avea să fie ascendentul roman comun, ca de era obligat să execute copii după picturi celebre
altfel și originea latină a limbii române. Începând cu aflate în marile muzee, care urmau să fie expuse
anul 1820, majoritatea tinerilor aristocrați și burghezi în Pinacoteca Statului. Primul concurs organizat
români au plecat să studieze la Paris, tineret care avea pentru acordarea unei burse a avut loc în anul
să formeze ulterior elita științei și vieții politice până la 1869, la care s-au prezentat patru candidați: Mihai
începutul anilor 1880”11. Ștefănescu, Mihail Dan, Sava Henția și Dumitru
Este cunoscut faptul că majoritatea familiilor Marinescu. Primul a câștigat și a plecat la Paris15.
din înalta societate aveau biblioteci cu cărți în Cu timpul, sistemul de acordare a burselor
principal de limbă franceză, iar librăriile din țară a venit în atribuțiunile statului. Începând cu anul
primeau comenzi pentru cărți din cultura franceză. 1920, când s-au înființat, la inițiativa lui Nicolae
Dar evoluția picturii la noi în țară avea să fie Iorga, Școlile române din Italia și Franța, s-au impus
prezentată de autor astfel: „Arta practicată în Principate secții de studii de istorie și filologie ale popoarelor
era exclusiv apanajul bisericii, indiferent dacă era vorba romanice, dar și o secție pentru cultivarea artelor.
de picturi murale, icoane, broderii sau manuscrise, Inițiativa lui Iorga era motivată și de dorința sa de
respectându-se strictele canoane de origine bizantină. a oferi un cadru îndreptat spre studiu și meditație,
Însă portretele ca semn al recunoașterii sociale formau departe de tentațiile Parisului, toți bursierii fiind
marea majoritate a comenzilor și au contribuit la obligați să fie prezenți noaptea în clădirea școlii,
schimbarea destinației artei”12. unde era interzisă prezența musafirilor în camere16.
Numeroasele comenzi de portrete au Această instituție școlară își va înceta activitatea
determinat apariția unor pictori străini în căutare de în 1940, când Parisul a fost ocupat de către trupele
comenzi, printre care merită a fi semnalați: Anton germane. Aceste burse de stat erau completate cu
Chladeck, Niccolo Livaditti, Giovanni Schiavoni, cele acordate de alte Instituții, precum Academia
care aduc moda portretului de tip Bidermeier13. Română, sau bursa Lecomte de Noüy pentru desen,
Gheorghe Asachi este cel care a făcut primul ori cele oferite de către persoane particulare17.
pas spre Academia Mihăileană, la 1837, exemplul
10
Ibidem, pag. 9
14
Ibidem, pag. 12
11
Ibidem, pag. 10
15
Ibidem, pag. 23
12
Ibidem, pag. 11
16
Ibidem, pag. 25
17
Ibidem, pag. 26 (Va urma)
13
Ibidem, pag. 12

septembrie 2020 83
Restituiri

Ce cauţi lebădă între gâşte?


AGHIUŢĂ CEL VICLEAN

Eroii unui neam nu devin eroi prin naştere. Se nasc şi ei la fel


ca oricare dintre noi şi, în condiţii normale, nu se deosebesc prea mult
– prin comportamentul civic – de ceilalţi membri ai comunităţii. Doar
în cazul în care viaţa îi pune în situaţii critice, speciale reacţionează...
specific. O ţară fără eroi este o ţară lipsită de orice demnitate istorică.
Fiecare epocă îşi are eroii ei, numărul lor fiind direct proporţional cu
amploarea evenimentelor care au marcat viaţa comunităţii în timpul
respectiv.
Nici lichelele şi nici potlogarii de toate nuanţele sau escrocii de
ultimă speţă, crema maidanului, nu fac excepţie de la această regulă. Se
nasc şi ei la fel ca toţi ceilalţi, adică fără vreun semn distinct, care le-ar
putea trăda „vocaţia” de mai târziu. Cu timpul însă şi, mai ales, în urma
unor fenomene destabilizatoare, fenomene în care eroii s-au remarcat
prin fapte nobile şi mari, prin sacrificii, ei se străduiesc să beneficieze
de cât mai mari avantaje, însuşindu-şi în primul rând meritele eroilor şi
autoproclamându-se ei înşişi eroi.
Nişte colegi şi buni prieteni din Germania, nemţi get-beget, mi-au
adus acum aproximativ treizeci de ani, cu ocazia unei călătorii de studii
prin ţara noastră, vestea uneia dintre remarcile cele mai insultătoare făcută
vreodată la adresa românilor. Chiar atunci apăruse în presa lor articolul
intitulat: „Mămăliga nu explodează!” Mi-au spus-o cu jenă, scuzându-se.
Nu ei scriseseră de fapt articolul.
M-am purtat în continuare ca o bună gazdă, deşi fusesem puternic
afectat. Le-am arătat muzee, cărţi, le-am pus la dispoziţie discuri, pentru a
audia muzică din toate genurile, demonstrând astfel virtuţile spiritualităţii
româneşti.
„Foarte bine!”, exclamau de fiecare dată. „Şi totuşi de ce nu faceţi şi în Eugen Holban
etnolog
plan social-politic ceea ce aţi făcut şi faceţi încă atât de bine în plan cultural-
artistic? Cei din Europa occidentală cred că aţi căzut într-un fel de letargie
politică”.
„Nu au dreptate”, ripostez eu. „Avem deja o binecunoscută dizidentă
şi mai avem şi personalităţile din exil”. „Într-adevăr, aveţi, se ştie asta foarte
bine, numele oponenţilor sunt stimate la noi – altfel ar fi dezastru – dar
sunt totuşi foarte puţine”. Apoi i-am numit pe cei aflaţi în ţară. Două
nume de femei şi vreo câteva de bărbaţi „Sunt foarte mulţi oponenţi ai
regimului în ţară, dar nu mai au curajul a se manifesta deschis”. „Adevăraţii
dizidenţi îşi afirmă opinia fără teamă, indiferent de consecinţe. Atitudinea

84 Axis Libri
lor mobilizează masele şi descurajează opresiunea”, cu încercările de corupere, manifestate de către Infern
ripostează nemţii, pedalând clar pe firul logicii. asupra populaţiei de aici. Dar cel mai ciudat”, continui
În primii ani de la instaurarea comunismului şi eu, „este Aghiuţă”. „Aghiuţă, de ce?”
românii au fost mult mai combativi, dar opresiunea a „Pentru că este un diminutiv al grecescului Aghios,
fost înfiorătoare. Sute de mii de oameni au înfundat care înseamnă sfânt. Tradus ar însemna Sfântuleţul”.
puşcăriile şi lagărele de exterminare. Mulţi dintre ei nu „Să fie oare o încercare de convertire a diavolului,
s-au mai întors niciodată şi nici nu se ştie măcar pe ilustrată în credinţele poporului român?”
unde au fost înmormântaţi. „Nu. În nici un caz”, spun eu. „S-ar putea să
Fiind zilele Crăciunului, adică „Vremea ilustreze mai degrabă încercarea de infiltrare a Răului
Colindelor”, i-am condus prin câteva sate ca să vadă în structurile Binelui, poate cea mai perfidă încercare
obiceiurile locului. În casa unui ţăran s-au adunat de substituire a Diavolului în postura Sfântului
mai mulţi vecini. Grupul format din femei şi bărbaţi a autentic. În raportul Rai-Iad, nu există decât un sens
cântat colinde. Ochii nemţilor străluceau de satisfacţie, şi anume cel de cădere. Sensul invers, de înălţare
de plăcere estetică. Ei ştiau multe despre folclorul nefiind cunoscut nici în religia creştină şi nici în
românesc, dar izbucnirea aceasta spontană de creaţie credinţele noastre populare. Diavolul îşi ascunde
autentică i-a uimit. „Admirabil!!!” propria lui identitate. El nu mai este El (Diavolul).
O femeie între două vârste s-a desprins din grup El este CELĂLALT, adică SFÂNTUL (opusul lui).
şi a cântat de una singură un cântec foarte vechi pe care Devenind „Sfânt” prin deghizare (schimbarea numelui
nu-l mai auzisem nici eu vreodată. Era vorba despre etc.), impostorul îi calomniază cu vehemență pe sfinţii
dragoste şi despre florile de salcâm. O voce puternică, autentici, instigând oamenii împotriva lor. Cu cât ura
curată, cu un timbru plăcut, fără excese. O adevărată pe care el o va stârni va fi mai mare, cu atât şansele
artistă! „E o ţărancă?” „Da, e o ţărancă”. ,,Dar unde de a nu fi demascat vor creşte, iar numărul propriilor
a făcut ea şcoala de canto?” „Aici în comună”. „Au simpatizanţi – adepţi – de asemenea. Pe de altă parte,
conservator?” „Da, au” – şarjez eu. „Conservatorul lor în plan simbolic s-ar putea ca prezența lui Aghiuţă să
se numeşte tradiţie”. „Oriunde vom merge, vom găsi ilustreze chiar impostura demascată şi trimisă la locul
folclor valoros şi astfel de «interpreţi»”. „Formidabil!” ei şi, totodată, un avertisment permanent, adresat
Gazda aduce o mămăligă fierbinte cu tochitură credincioşilor cei mai naivi. Unii comentatori au făcut
şi alte bunătăţi. „Este şi pentru noi?”, mă întreabă legătura între diminutivul Aghiuţă şi proverbul „Fă-te
discret nemţii. „Categoric, este pentru toţi cei de faţă, frate cu dracul până treci puntea”. Excelent proverb!
dar în primul rând pentru voi. Fiţi atenţi că mămăliga Dar interpretarea aceasta, oricât de frumoasă, nu poate
explodează!” epuiza complexele implicaţii ale „onomasticului”
S-au uitat bănuitori la mine. Băusem un pahar Aghiuţă.
de vin şi ei credeau că aş putea avea un acces de furie, Îmi amintesc deseori acest dialog şi trăiesc un
amintindu-mi – probabil – de articolul cu pricina. Stau sentiment de jenă când realizez că numărul celor
un timp în faţa lor foarte sobru, aproape încruntat. care au manifestat făţiş în acea perioadă împotriva
„Are însă explozie întârziată, aşa că puteţi mânca fără comunismului era atât de mic, deşi marea majoritate
grijă”; îi bat prieteneşte pe umăr, le zâmbesc, ei răsuflă gândeam la fel ca ei. Ei au devenit EROII neamului
uşuraţi şi râd în hohote. nostru, pentru că au avut curajul s-o spună deschis,
Revin după un timp: „Şi totuşi, de ce nu faceţi atunci. Eroi au devenit şi cei care au ieşit în stradă
mai mult?” cu piepturile goale, înfruntând gloanţele în primele
„Poate că încă nu a venit timpul, dar până la zile ale Revoluţiei. Iar când aud prin diverse locuri,
urmă, poporul va ieşi la luptă”, intervin eu, „dar să ştiţi, de obicei aglomerate, unele „persoane” aruncând
că la noi situaţia este deosebită faţă de cea din alte ţări. aşa... ca din „întâmplare”... cu voce tare aprecieri
Ghearele diavolului sunt împlântate mult mai adânc în dintre cele mai injurioase la adresa acestor oameni
spaţiul românesc”. minunaţi – printre ei aflându-se şi foşti deţinuţi
„Der Teufel?!” Se uită nedumeriţi la mine. politici care au înfruntat călăii închisorilor chiar şi
„Câte nume are diavolul în limba germană?” îi câte 15-20 de ani, nişte adevăraţi sfinţi, precum şi
întreb în continuare. „Der Teufel” răspund ei. „La noi oameni de cultură de prim rang – parcă i-aş întreba:
diavolul are foarte multe nume: Dracu, Michiduţă, „Cine vă angrenează în această infernală maşinărie
Scaraoschi, Sarsailă, Satan, Anticrist, Necuratul, Ucigă-l de defăimare a valorilor morale, culturale, etice
Toaca, Încornoratu’, Împieliţatul, Ducă-se pe Pustii, Cel şi politice ale neamului românesc, măi tovarăşi şi
de pe comoară, Spiriduşul casei, Scaloian cel Viclean şi tovarăşe?”. Dar mă abţin. Mă uit doar cu atenţie în
altele”. jur – aşa, din curiozitate – şi zic apoi în gând, doar
„Curios” – spun ei surprinşi. „dar de ce atâtea?” pentru mine: „Aghiuţă, Aghiuţă!”.
„S-ar putea ca numărul acesta să fie direct proporţional

septembrie 2020 85
Restituiri

Ultimele teorii privind


originea limbii române

În urmă cu peste o sută de ani, pe vremea regelui Carol I,


s-au descoperit celebrele tăbliţe de la Sinaia, cu ocazia săpăturilor la
fundaţia castelului Peleş. Unii specialişti afirmă că aceste tăbliţe au
fost scrise în limba geto-dacilor, descriind evenimente din istoria şi
cultura lor. Alţi specialişti au declarat că sunt falsuri care nu merită
a fi studiate. „Disputa” dintre specialişti durează de un amar de ani,
timp in care tăbliţele se fură, dispărând una câte una, întrucât nu au
fost inventariate, nu au fost date-n primire cuiva şi nu sunt gestionate.
Ele se păstrează la Muzeul de Istorie şi Arheologie Bucureşti, unde
au fost depozitate în nişte lăzi, lăsate-n grija nimănui. Din această
cauză, din cele 500 de tăbliţe aduse acolo au mai rămas… 24.
Diferenţa? Dar asta e altă poveste. Până una-alta, noi rămânem tot
în ceaţă cu originea limbii române, în timp ce posibile probe vor
dispărea definitiv.

Ciopraga şi limba daco-română


Nu pot să mă împac cu situaţia ambiguă a teoriilor privind limba
română. De aceea am căutat să aflu care este „ultima teorie” referitoare
la originea limbii române.
Am considerat că răspunsul la această întrebare este în volumul
„INTRODUCERE ÎN LIMBA ŞI LITERATURA DACO-ROMÂNĂ”
editat la Tipo-Moldova, Iaşi, în februarie 2010 (750 pagini), autor
Emil Alexandrescu, volum considerat de dr. Constantin Ciopraga
„singura carte care oferă imaginea globală a modului literar românesc Năstase Marin
pe traiectul a două milenii. Construcţie unicat fără termen de scriitor
comparaţie”. Deci, o sursă demnă de luat în seamă, din care redau
câteva citate semnificative:
• pag. 62, cap. „Permanenţa poporului daco-român”: „Romanii
îşi trăgeau numele de la daci, mai exact de la o ramură a lor, RAMANII
din Dobrogea, care, conduşi de Enea, vor emigra în peninsula italică
şi vor crea Roma…”
• pag. 64, acelaşi capitol: „Romanii nu au cucerit decât 14 la sută
din teritoriul Daciei şi n-au avut un rol civilizator ci unul distrugător.
Influenţa lor asupra limbii este o minciună, fiindcă romanii vorbeau

86 Axis Libri
limba ramanilor, adică limba dacilor sau latina tăbliţelor de la Sinaia”, cu exemplificări din
străveche dusă de Enea în Latium…” „traducerea” acestor tăbliţe. Deci, s-a dovedit că
• pag. 65, cap. „Permanenţa limbii daco- dacii cunoşteau scrisul, că li s-a descifrat alfabetul,
române”: „…Limba română, sau mai exact daco- că s-au citit tăbliţele de la Sinaia, în care sunt
română este limba vorbită neîntrerupt timp de peste descrise fapte din istoria lor? Că limba română este
opt milenii de strămoşii noştri cunoscuţi în istorie de fapt LIMBA DACO-ROMÂNĂ?
sub mai multe nume, aşa cum o spune Herodot…” Atunci, de ce atâta tăcere, atâta mistificare şi
„…această limbă proto-traco-dacă a generat contestare a identităţii românilor? De ce oficialităţile
idiomurile: etruscă, sabină, sanscrită, avestă, academice române nu acceptă ultima teorie? Nu pot
persană, ainu, macedoneană, iliră, hitită, aramaică, să răspund la această întrebare. De aceea, pentru
felahă, lidiană, albaneză, armeană, latina priscă, a-mi clarifica nelămuririle, îmi voi pune şi alte
slavona…” întrebări: care este originea cuvintelor româneşti?
„…Fondul principal de cuvinte şi structura Ce s-a spus şi s-a scris despre vorbele româneşti
gramaticală a limbii daco-române sunt din limba timp de peste două sute de ani? Dar acum, ce se
proto-traco-dacă, care, prin idiomul raman a crede despre etimologia cuvintelor româneşti?
generat limba latină priscă prin asimilarea de
termeni din idiomurile: etruscă, ligură, sabină, Care este originea cuvintelor româneşti?
veneţiană şi altele…” În zilele noastre, Dicţionarul Explicativ al
Limbii Române (DEX), editat de Academia Română,
Nodul gordian şi-a asumat şi responsabilitatea „explicării” originii
După aflarea acestor informaţii, mi-am pus cuvintelor româneşti.
întrebarea: atunci, cum rămâne cu teoria latinistă Trebuie să recunoaştem că această lucrare
a limbii române formulată de „Şcoala Ardeleană”? monumentală a reuşit să prezinte explicaţii clare,
Tot autorul mi-a răspuns la pag. 112, unde îi concise şi pertinente pentru cuvintele limbii
numeşte pe iluminiştii Şcolii Ardelene „gruparea române. În privinţa etimologiei cuvintelor,
iezuită a inchizitorilor de la Blaj” (am rezerve există, însă, multe rezerve şi discuţii care reflectă
faţă de această „definiţie”). Apoi face precizarea controversele din teoria latinistă a limbii române.
că: „în lucrările publicate de ei este cuprins De altfel, în prefaţa la ediţia întâi a DEX-ului, autorii
programul de mistificări asupra istoriei, limbii şi au făcut precizarea: „Pentru a respecta tradiţia
bisericii ortodoxe române…”. Şi enumeră 9 (nouă) din lexicografia naţională, Dicţionarul indică şi
mistificări prin care desfiinţează teoria latinistă originea cuvintelor înregistrate, deşi nu este un
şi pe corifeii săi. Va să zică… peste 200 de ani de dicţionar etimologic propriu-zis”. Cu alte cuvinte,
minciună şi confuzie privind identitatea românilor! suntem avertizaţi să nu punem bază pe etimologia
În sprijinul afirmaţiilor sale, autorul prezintă cuvintelor specificate în DEX, întrucât domniile lor
dovezi copleşitoare care nu suportă nici un contra- au „respectat” tradiţia şi… atât. Chestiune de bun
argument sau comentarii contradictorii. În sfârşit, simţ şi decenţă, pentru care trebuie să le acordăm
acest specialist dezleagă nodul gordian al originii tot respectul. Dar cu adevărul etimologic cum
limbii române! Dar, întrucât nu sunt specialist, pot rămâne?
afirma eu cu certitudine că are sută la sută dreptate?
Din postura de profan, nu pot face afirmaţii pro sau
contra. Asta este numai treaba specialiştilor. Sunt
sigur că acest volum va stârni aprige dispute între
aceştia. Deşi, în volum, autorul afirmă că dacii au
cunoscut scrisul şi prezintă dovezi în acest sens,
precum documentul „Rohonczi Codex” scris în
limba dacilor (?!), descifrat de eminenta lingvistă
specializată în arheologie şi paleografie, Viorica
Enăchiuc (pag. 630). De asemenea, la pag. 637,
face recenzia cărţii lui Adrian Bucurescu „Tainele

septembrie 2020 87
Miruna Drăgușin
Realitate și metaforă

După absolvirea instituțiilor de învățământ artistic superior din


București, Cluj-Napoca sau Iași, unii dintre foștii elevi ai Liceului de
Artă „Dimitrie Cuclin” din Galați au rămas în Capitală sau s-au stabilit
în alte localități din țară și de peste hotare, alții, dimpotrivă, s-au
reîntors în orașul natal, unde activează ca profesori în învățământul
preuniversitar sau la firme unde ocupă posturi care au tangență cu
arta. Așa s-a întâmplat și cu cea căreia îi consacrăm rândurile de față,
pictorița și graficiana Miruna Drăgușin, în prezent asistent universitar
la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității „Dunărea de
Jos”, dar și coordonator și profesor al unei instituții private, Școala de
Artă „Leonardo” din Galați.
Artista s-a născut la 26 aprilie 1980 în Galați. A absolvit Liceul
de Artă „Dimitrie Cuclin” (1999) și Universitatea Națională de Arte
din București, secția Pictură monumentală, clasa profesoarei Marilena
Preda Sînc (2003). Din 2017 urmează studii doctorale la aceeași
universitate. În paralel cu munca didactică, desfășoară și o bogată
activitate artistică în cadrul Filialei Galați a U. A. P. R., a cărei membră
este din anul 2018, secția
pictură. Expune cu
regularitate la Saloanele
acesteia, participând în
același timp la multe
manifestări colective
de profil organizate
pe plan național: Corneliu Stoica
scriitor, critic de artă
„Orașul”, expoziție de
fotografie, gravură
și pictură, Institutul
Goethe, București
(2003); Simpozionul
Internațional A. R. T. E.,
Universitatea „Dunărea de
Jos” Galați (2017); Salonul
Național de Plastică
Mică Brăila (2018, Miruna Drăgușin

88 Axis Libri
Miruna Drăgușin, România te iubesc, t. m., 14x14 cm, 2019 Miruna Drăgușin, Rădăcini, 60x60 cm

2019, 2020); „Dragobete Art.Ro”, Galeria de Artă prin deprinderea tehnicilor de desen, pictură, grafică
„Victoria”, Iași (2018, 2020); „Masca și Perla” și modelaj, să le dezvolte acestora capacitatea de a
expoziție organizată în cadrul celei de a III-a ediții comunica prin formă și culoare. Rezultatele muncii
a Bienalei Artelor „Poveștile inorogului” – in cu micii artiști au fost concretizate prin organizarea
memoriam Ioan Octavian Penda, Sala „Constantin unor expoziții, precum: „Culorile copilăriei”, Coșbuc
Brâncuși”, Palatul Parlamentului, București (2018); Bussines Centre, Galați (2014); Expoziția de icoane
Bienala Internațională de Arte Miniaturale, ediția pe sticlă „Icoana în sufletul copiilor”, Biblioteca „V.
a III-a, Timișoara (2018); „Atelierele marilor A. Urechia” Galați (2015); „Nicolae Tonitza și iarna
artiști”, Biblioteca Franceză „Eugene Ionesco”, portretelor de copii”, Biblioteca „V. A. Urechia” Galați
Galați (2018); Bienala Internațională de Artă (2018); „Magia picturii românești prin ochii micilor
Contemporană „Nicolae Tonitza”, ediția a II-a, artiști”, Biblioteca Franceză „Eugene Ionesco”, Galați
Bârlad (2018); „Dialoguri interculturale și artistice (2018).
– Centenar Theodor Pallady”, Iași (2018); „Valul
grecesc”, ediția a VII-a, Biblioteca Națională a
României, București (2019); „AD LIBITUM”,
expoziție organizată de Asociația Filiala de Artă
Plastică Religioasă și Restaurare (A. F. A. P. R. R)
din cadrul U. A. P. din România (2019); Expoziția
anuală de Artă Religioasă, A. F. A. P. R. R. a U. A.
P. R. (2019); Bienala Internațională „Alexandru
Ciucurencu”, Muzeul de Artă, Tulcea (2019);
Expoziția Internațională „Micul Prinț”, ediția
XXIV, Muzeul de Artă, Botoșani (2019); Expoziția
Bienalei de Pictură, ediția a VI-a, Muzeul de Artă
al Moldovei, Chișinău (16 mai - 23 iulie 2019) și
Palatul Culturii, Muzeul de Artă, Iași (2 iulie – 10
august 2019).
Din anul 2014, pictorița Miruna Drăgușin
îndeplinește funcțiile de coordonator și profesor
al Școlii de Artă „Leonardo” din Galați, instituție
privată care se adresează copiilor și care urmărește, ca Miruna Drăgușin, Enigma Otiliei, t. m., 40x40 cm

septembrie 2020 89
Miruna Drăguşin, Discuţii aprinse, acrilic pe pânză, 80x100 cm, 2018 Miruna Drăgușin, Extremis, Salonul P, 2018
Lucrările expuse de Miruna are originea și „Coloana infinită” de meșteri populari, vase
Drăgușin în cadrul manifestărilor a lui Brâncuși (prezentă și ea în liturgice, scara, pomul vieții,
artistice de profil lasă să se vadă spațiul plastic al tablourilor), motive antropomorfe și avimorfe
preocuparea pictoriței de a se obiecte de uz casnic confecționate etc. populează lucrările sale,
exprima într-un limbaj plastic
modern, figurativul și abstractul
coexistând deopotrivă în creația
ei ca moduri de materializare
vizuală a realității, a ideilor,
sentimentelor și gândurilor
care o frământă. Nu lipsesc
nici alunecările în expresionism
sau în suprarealism. Fie că
abordează tema frumuseților
României și a rădăcinilor noastre
rurale, fie că înalță o rugă a
omului către Divinitate pentru
a-i opri prăbușirea din drumul
spre mântuire, fie că figurează
mâna dreaptă a lui Iisus Hristos
în ipostaza de a binecuvânta
sau fie că încearcă să găsească
echivalențe plastice unor motive
livrești, Miruna Drăgușin recurge
la o reprezentare metaforică și
simbolică de o mare sensibilitate
și cu o mare încărcătură
ideatică și emoțională. Copaci
stilizați, forme de relief,
structuri geologice, elemente de
arhitectură populară în care își Miruna Drăgușin, Conștiința eului, t.m., 60x60 cm, 2019

90 Axis Libri
alcătuind compoziții unitare,
armonioase, echilibrate. În
lucrarea intitulată „Amin”, mâna
lui Iisus Hristos, figurată în
stilul iconografiei bizantine, în
gestica binecuvântării, se înalță
dintr-un vas liturgic, având pe
el înscrisă monograma Acestuia
(IC XC). Aceeași monogramă
o întâlnim și în „Pocal”, ca și
în „Conștiința eului”, ceea ce
ar putea semnifica „nimic nu
există fără Dumnezeu, fără El
nu am putea fi niciodată nimic”.
Compoziția „Sărutul” amintește
de sculptura lui Brâncuși
cu același titlu, prin modul
cum configurează personajul
masculin, și de „Domnișoara
Pogani”, în conceperea chipului Miruna Drăgușin, Umbra aurului, t. m., 81x101 cm, 2019
personajului feminin. „Ploaie de
vară” pare mai mult un spațiu banală, îi conferă semnificații de ordin moral. Există în creația
al recluziunii, decât unul al Mirunei Drăgușin o încărcătură semantică care se cere descoperită cu
fertilității și rodniciei; „Enigma răbdare, artista își ia o mare libertate în a desena și picta, de a compune
Otiliei” sugerează o atmosferă în imaginile după o logică proprie, încercând să-și închege un stil care
care domină discreția și misterul; să fie numai al ei și să o reprezinte. Într-o recentă corespondență
imaginile din „Discuții aprinse” electronică, ea îmi scria: „În lucrările mele încerc să rezolv problema
și „Umbra aurului” dobândesc eului, a interiorului. Abordez des motivul uman, fragmentat, ca fiind
valențe ale picturii suprarealiste. singura legătură naturală cu Divinitatea. Demersul meu artistic conduce
În compoziția „Paharul cu vin”, către un rezultat ce combină planul cromatic cu traseele compoziționale
unei scene la prima vedere de tip monumental și metafizic. Având o formație de monumentalist,
compozițiile mele se remarcă prin suprafețe delimitate ce redau volume
stilizate, pornind de la ideea umană, într-o cromatică
preponderent de tonuri reci”.
Chiar dacă artista, declarativ, este atrasă de
culorile reci, ea le utilizează și pe cele calde atunci
când este cazul. Formele sunt întotdeauna dinamice,
iar cromatica lucrărilor sale este proaspătă, vie,
strălucitoare, materia picturală este așezată uneori
în contraste puternice, juxtapuse, alteori doar într-o
combinație de griuri colorate. Lirismul ei este când
exuberant, exploziv, când meditativ și discret, în funcție
de natura subiectului și a stărilor prin care trece artista
în timpul actului de creație. Inventivitatea de care
dă dovadă pictorița, imaginația productivă, soluțiile
plastice propuse sunt tot atâtea motive pentru care
discursul plastic al acesteia trebuie urmărit în evoluția
lui.

Miruna Drăguşin, Paharul cu vin

septembrie 2020 91
Eduard Costandache

Privind retrospectiv modul cum a evoluat sculptura în cadrul


Filialei U.A.P. din Galați, vom observa că - deși având în timp
un număr mai mic de reprezentanți decât ai picturii - au existat
întotdeauna câteva repere/personalități interesante de-a lungul mai
multor generații. E suficient să ne gândim la Silviu Catargiu, Gheorghe
Turcu, Gheorghe Terescenco sau la Alexandru Pamfil.
Este ceea ce putem spune și despre artistul a cărui evoluție am
urmărit-o în ultimii 10-12 ani, Eduard Costandache.
Absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca,
având studii aprofundate de sculptură la Universitatea de Arte
București, fișa de activitate a lui Eduard Costandache oferă o activitate
bogată, prin participări numeroase ( începând
din 1998) la expoziții naționale și de grup din
Cluj-Napoca, București, Bacău, Buzău, Brăila,
Tecuci și fiind, bineînțeles, mereu o prezență
demnă de remarcat în cadrul manifestărilor
Filialei U.A.P. din Galați. A expus, de
asemenea, la manifestări internaționale, cum
ar fi prestigioasa „Dantesca”, Ravenna, Italia,
1997, și la expoziții de grup la Hovinkartano
Art Exhibition Centre, Finlanda, 2008, la St.
Gaudens, Franța, 2008 și cu gruparea Athanor
la Dreux, Franța, 2014.
Are o suită de premii și nominalizări
la diferite evenimente naționale: Premiul Mariana
juriului la „Bienala Artelor Ioan Andreescu”, Tomozei Cocoș
Buzău, 2009; Diploma de Excelență, critic de artă
Atelier 35 Național, Bacău 2009; Premiul
Colegiului Regal de Arte din Chișinău,
„Saloanele Moldovei”, Bacău – Chișinău,
2009; nominalizare la Bienala de Artă
Plastică „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ, 2009;
nominalizare la „Saloanele Moldovei”, Bacău
– Chișinău, 2010; Premiul revistei „Dunărea Eduard Costandache,
de Jos” - Centrul Cultural „Dunărea de Ochipedia

92 Axis Libri
„Orașe în așteptare”- 2013. Dacă amintim și faptul că a inițiat grupuri
cu proiecte moderne în domeniul artelor plastice - de exemplu grupul
„Athanor”- avem conturat profilul unui plastician dedicat creării unui
ambient plastic conectat la tendințele actuale, contemporane, din
acest domeniu.
Dar, desigur, însăși creația sa vorbește cel mai elocvent despre
această preocupare permanentă de a înțelege timpul nostru, atât
vizual cât și ca mesaj ideatic.
Demersul artistic al sculptorului este permanent modelat,
cizelat de o serioasă cultură plastică, unde preferința pentru stiluri
cum ar goticul sau Art Nouveau-ul se corelează cu semnificații
contemporane. Rezultatul este întotdeauna o compoziție modernă,
în care descifrăm un spirit iscoditor, mesaje actuale și mai ales
configurații spațiale armonios construite, având mereu acea doză de
noutate ce evită clișeul.
Ne vom opri la trei dintre piesele sale, expuse în ultimul an,
semnificative din punct de vedere stilistic și conceptual pentru
evoluția lui Eduard Costandache.
Realizată din inox, lucrarea „Ochipedia” face aluzie cu umor
la „Wikipedia”, desfășurând o construcție predominant geometrică,
dominată de goluri, înglobând spațiul ca element expresiv și având
în același timp mobilitatea ce ne trimite spre ideea de instalație.
Este o combinație îndrăzneață între structuri abstracte și elemente
cu conotații figurative (de factură suprarealistă), având o esență
conceptuală complexă: sugestia câmpurilor de căutare, a lumii virtuale
Eduard Costandache - O formă de viață
a computerelor, căpătând materialitate în sculptură, însoțită discret,
necunoscută
dar evident, de aspectul ludic specific operei de artă.
Jos”, Galați, 2013 - pentru O altă compoziție, „Patruped duocefal”, prin curbele elansate,
gruparea Athanor; Diploma de suple, ocupând spațiul cu eleganță, dar și cu un firesc al organicității ce
excelență a Centrului Cultural rupe simetriile, este o prezență ținând atât de soliditatea structurilor
„Dunărea de Jos”, Galați, 2013, arhitecturale, cât și de lumea vie, a plantelor sau a umanului. Realizată
pentru participarea în proiectul cu sensibilitate, ea semnalează impalpabila, dar existenta relație între
cArtEsențe și nominalizare la componenta fizică și cea psihică.
Bienala de Artă Plastică „Lascăr „O formă de viață necunoscută” pune în evidență acea corelare
Vorel”, Piatra Neamţ, 2019. A paradoxală – întâlnită adesea la Eduard Costandache - între
luat parte la numeroase tabere de organicitatea ușor capricioasă a formelor curbe și duritatea îmblânzită
creație de sculptură la: Șimleul a metalului din care sunt făurite, paradox ce creează tensiune și
Silvaniei, Câmpina, Breaza și la captează atenția prin relația vizuală dintre formele arhitecturale și cele
mai multe tabere de sculptură organice.
din Galați. Trebuie remarcate, Privind în ansamblu lucrările lui Eduard Costandache,
în această privință, calitățile constatăm că artistul își adâncește tot mai precis un anumit tip de
de curator ale lui Eduard investigație plastică unde inventivitatea și plăcerea pentru elaborarea
Costandache, manifestate nu atentă a materialului se îmbină, cizelând astfel caracteristici stilistice
numai în calitate de muzeograf ce-l definesc.
la Muzeul de Artă Vizuală, dar și Interesat de actuala tendință/problematică a artei contemporane,
ca organizator al unor tabere de postumanismul, Eduard Costandache elaborează în această perioadă
sculptură în Galați: „Alandala”- o nouă abordare a componentei dinamice în sculpturile sale, afirmând
2010, „Cușca - Evadarea”- astfel, încă o dată, una dintre permanențele dominante ale artei:
2011, a VI-a ediție a Taberei de necesitatea înnoirii limbajului plastic.
sculptură în metal Galați - 2012,

septembrie 2020 93
veniment

Eugen Holban
Între pictură și etnologie
(La împlinirea vârstei de 85 de ani)

Pictorul și etnologul Eugen Holban, decanul de vârstă al


artiştilor plastici gălăţeni, a împlinit în ultima decadă a lui Cuptor
85 de ani, o vârstă venerabilă, care constituie un bun prilej pentru
o retrospectivă a activității desfăşurată pe tărâmul culturii şi artei,
domenii pe care le-a slujit timp de peste 50 de ani cu profesionalism,
sinceritate, devotament, responsabilitate și în care a obținut rezultate
de notorietate națională și nu numai.
Artistul s-a născut la 26 iulie 1935, la Vâlcele, judeţul Buzău,
într-o familie de țărani cu șapte copii, Grigore și Olga Holban, oameni
simpli, dar cu foarte mare dragoste față de pământ și față de muncă.
Mama era vestită și într-ale țesutului. „Primele lecții de combinare și
de armonizare a culorilor, își amintește artistul, le-am primit lângă
războiul de țesut. Priveam firele de lână colorată în diverse tonuri și
nuanțe care erau strecurate cu ajutorul suveicii și al degetelor printre
firele de urzeală, scriitura miraculoasă care se zămislea treptat, și
imaginația mi se aprindea”.
După absolvirea școlii elementare, întrucât părinții îi fuseseră
declarați chiaburi de autoritățile comuniste venite la putere, singura
șansă de a-și continua studiile a fost înscrierea la Școala Medie
Tehnică Veterinară din Brăila, care funcționa în cadrul Grupului
Școlar Agricol. În vacanțe, pentru a se putea întreține (un loc asigurat
în internat și hrană pe tot timpul anului școlar), lucra la ferma agricolă
a acestei instituții de la marginea Brăilei. Un coleg de școală, care în
timpul liber scria firme și picta cărți poștale ilustrate pentru anumite
sărbători, îi stimulează dorința de a încerca și el. Mai întâi folosește
hârtia și culorile colegului, apoi, satisfăcut de ceea ce face și încurajat
de coleg, își cumpără și el hârtie, câteva tuburi de culori și vreo două
pensule. Realizează felicitări ilustrate pentru sărbătorile religioase.
Clientela îi este asigurată în special de colegele din Grupul Școlar
Agricol. Încet, încet, îndrăznește mai mult, face copii după tablouri
ale lui Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, pentru care va manifesta
și mai târziu o deosebită admirație.
După ce absolvă Școala Medie Tehnică Veterinară, timp de opt ani
a lucrat ca tehnician veterinar la ferma de porci a I.A.S. „Zorile” și în mai

94 Axis Libri
multe comune din fostul raion
Tecuci (Brăhășești,Țepu, Gohor,
Negrilești, Corod, Cerțești). În
toată această perioadă nu a încetat
să picteze. „Practicam meseria de
tehnician veterinar, dar camera
în care locuiam era un adevărat
atelier de pictură”, spune artistul.
Se hotărăște să dea examen la
Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” din București. Se
interesează de condițiile de
admitere și cu ajutorul tatălui
viitorului poet Cezar Ivănescu,
și el tehnician veterinar în
comuna Tutova din județul
Vaslui, ajunge să o cunoască pe
verișoara acestuia din București,
pictorița Cici Constantinescu,
absolventă a Institutului de Arte
Plastice „Nicolae Grigorescu” din
București. De la ea a luat primele
lecții de pictură și de la ea a înțeles
în ce fel se face pictura adevărată.
În urma susținerii
examenului de admitere, în
1961 este admis la Institutul
Eugen Holban
de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” din Bucureşti, În grupa de studiu din care făcea parte se afla și studenta Angela
secţia Artă Monumentală, clasa Tomaselli, cu care s-a împrietenit și cu care, în anul V de facultate,
profesorului Costin Ioanid. s-a căsătorit. La 31 martie 1967 li s-a născut unicul copil, Alexandru
Studiază, printre alții, cu (astăzi cunoscut instrumentist și cântăreț de muzică pe ritmuri
Gheorghe Popescu (artist care la napolitane și de blues). În vacanța de vară a anului universitar 1965 –
restaurarea din perioada 1950 – 1966, cei doi soți sunt cooptați într-o echipă care urma să restaureze
1957 a Catedralei Episcopale din pictura unei biserici din secolul al XVIII-lea din satul Jugur, comuna
Galați, împreună cu Niculina Poienarii de Muscel, județul Argeș. Sunt fascinați de frumusețea
Dona-Delavrancea, a executat picturii neobizantine pe care o descopereau după înlăturarea stratului
pictura în stil bizantin a acesteia), de negreală de pe suprafața pereților afumați. În zilele de duminică
Simona Vasiliu Chintilă, Ștefan și sărbătorile religioase fac vizite în gospodăriile țăranilor. Au
Szöny, Eugen Schileru, Adina prilejul să cunoască alte valori artistice, create chiar de ei: covoare,
Nanu. Costin Ioanid, un dascăl lăvicere, prosoape, fețe de pernă etc. De la aceștia află că în timpul
foarte aplicat, își îndemna marilor exproprieri din 1948, echipe de activiști au scos din conacele
studenții să frecventeze și boierești icoane și tablouri, dându-le foc la marginea satului. În
cursurile altor secții în atelierele același timp constată că în procesul de transformare a societății rurale
de ceramică, sculptură și textile contemporane se produce disoluția culturii arhaice țărănești și în
pentru a deprinde și alte tehnici. mintea lui Eugen Holban încolțește ideea că acolo unde va fi repartizat
Și tot el i-a îndrumat spre după terminarea facultății să înceapă o luptă de salvare a unor valori
studierea și înțelegerea valorilor care încă nu fuseseră distruse, mai ales că unele aspecte le cunoștea
spiritualității țărănești. încă din perioada când lucrase ca tehnician veterinar.

septembrie 2020 95
veniment
În 1967, după absolvirea Institutului de sau în cele locale traco-dacice, ale bradului, se află
Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, soții Holban, țesute în nenumărate variante simbolul solar, mai
la repartizarea guvernamentală, aleg posturile ales în acea formă geometrizată a rombului numit
de muzeograf de la Muzeul de Artă Modernă și de țărani „roată”, dovadă a însuși tipului inițial,
Contemporană din Galați, întemeiat în acel an prin rotund, al motivului”. Comentariul continuă,
schimbarea profilului Muzeului de Artă înființat cercetătorul conchizând că pictorii Eugen Holban
în 1956 și stabilirea sediului în Palatul Episcopal și Angela Tomaselli „au descoperit aceste scoarțe
din Strada Republicii (azi, Domnească), nr. 141. În și le-au dat prin aceasta un statut precis în familia
paralel cu activitatea de muzeograf, Eugen Holban mare a scoarțelor românești, punând scoarța de
începe să întreprindă o amplă cercetare a etnografiei Covurlui alături de cele oltenești, maramureșene
și artei populare din zonele Covurlui și Tutova, sau central-moldovenești” (Paul Petrescu, „Arcade
considerate de specialiștii de până atunci pete albe în timp”, Editura Eminescu, 1983, art. „Scoarța de
pe harta etnografică a țării. Ulterior, se transferă Covurlui”, pag. 73-75).
ca metodist la Centrul Judeţean de Îndrumare a Ca artist plastic, Eugen Holban a debutat la
Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă (azi, Galaţi în expoziţia interjudeţeană din septembrie-
Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Secția octombrie 1968, şi de atunci participă la Saloanele
Cercetare, Conservare și Valorificarea Creației și Filialei Galați a U. A. P. R. şi la alte manifestări
Tradiției Populare), iar mai apoi lucrează la Oficiul de grup sau colective ale acesteia. Şi-a deschis
Județean pentru Patrimoniul Cultural Național, doar două expoziţii personale la Galeriile de Artă
care funcționa în cadrul Muzeului Județean de „Nicolae Mantu” (1970; 2012) şi a participat la
Istorie. mai multe expoziții de grup cu caracter naţional;
În 1974, Eugen Holban, împreună cu soţia sa, „Promoţia 1967”, ediţia I, Bacău, Tg. Ocna (1973);
pictoriţa Angela Tomaselli, sub egida Comitetului de „Promoţia 1967”, ediţia a II-a, Suceava (1976);
Cultură și Educație Socialistă al Județului Galați și a „Salonul moldovenilor”, Galaţi (1991); Bienala de
Centrului Județean de Îndrumare a Creației Populare Grafică, Bucureşti (1993); „Saloanele Moldovei”,
și a Mișcării Artistice de Masă, au publicat albumul Bacău – Chișinău (1993, 1994); Salonul Naţional
„Arta populară din judeţul Galaţi”, cuprinzând de Grafică, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (1994);
secțiunile: „Țesături – Cusături” (Prosopul, Fața de „Sacru şi profan”, Galeriile de Artă „N. N. Tonitza”,
pernă, Prostirea); „Țesături – Alesături” (Lăicerul, Bârlad (2007); Expoziția „In activitas”, Muzeul
Scoarța sau „Covorul” / Păpuşăt); „Ceramica”. de Artă Vizuală, Galați (2014); „Mozaic plastic
Apariţia acestuia a constituit la vremea respectivă – Artiști etnici italieni și invitații lor”, Palatul
o adevărată revelaţie, fiindcă era pentru prima Parlamentului, București (2015); „Artiști gălățeni”,
oară când doi tineri cercetători demonstrau că Galeria de Artă „Ion Andreescu”, Buzău (2017).
judeţul Galaţi deţine un tezaur stilistic de mare În 1996, a devenit membru al U. A. P. R., Secţia
valoare în arta populară românească, contrazicând Pictură. Are lucrări în colecții de stat și private din
astfel părerile unor specialişti de la nivel naţional, România, Germania, Israel, Italia. Pentru meritele
care considerau zona Covurluiului ca fiind săracă sale, la Gala Artelor din 2016, a fost distins cu
sub aspect etnofolcloric. Etnologul Paul Petrescu, Premiul de Excelență al Filialei Galaţi a U. A. P. R.
cercetător științific la Institutul de Cercetări pentru întreaga activitate.
Etnologice și Dialectologice din București, scria Rezultatele muncii sale de cercetare a
după lecturarea albumului: „Pe dealurile domoale etnografiei și artei populare din Moldova de Jos,
dintre Siret, Prut și Dunăre, în satele răzășești de sub după publicarea albumului amintit, au îmbrăcat
poala codrilor moldovenești, de atâtea ori pavăză, forma unor studii și articole apărute de-a lungul
au fost descoperite splendide țesături, adevărate anilor în publicațiile „Viața liberă”, „Datini şi
tapiserii conținând istorii din vremi de demult, sinteze”, „Mioriţa”, „Şcoala gălăţeană”, „Akademia”,
populate cu o lume întreagă de ființe, oameni și „Călăuza ortodoxă”, „Danubius”, „Dunărea de
animale, plante și motive geometrice, ordonate într- Jos”, „Buletin cultural”, „Danubius Universitas”,
un anumit fel, mărturisind străvechi tradiții. Alături „Antares”, „Porto-Franco”, „Axis Libri”, „Buletinul
de arborele vieții, figurat în forme oriental-persane Fundației Urechia Galați”, „Anuarul Științific al

96 Axis Libri
Bibliotecii «V.A. Urechia Galați»” etc. În același Etnografic Român”, având astfel posibilitatea să-și
timp, în funcțiile îndeplinite ca metodist și extindă cercetările și în afara perimetrului județului,
muzeograf, a stăruit ca o serie de ţesături (covoare, în mod deosebit în sate din Moldova.
lăvicere, prosoape etc.) descoperite în satele Pe baza cercetărilor lui Eugen Holban a
Ţepu, Corod, Gohor, Matca, Cerţeşti, Cudalbi, fost reconstituit și costumul naţional specific
Bălăbăneşti, Cavadineşti, Corni să fie achiziţionate, zonei noastre, așa numitul „costum cu catrință”,
intrând astfel în colecţia Muzeului Judeţean de provenit din comuna Cerțești, dar a cărui existență
Istorie, instituție în cadrul căreia în decembrie îndepărtată a fost semnalată și la Suceveni,
1978, într-o clădire din Strada Domnească, nr. și la Șendreni. Ulterior, după 1990, etnologul
77, s-a înființat o secție care constituia doar şi-a adus substanţial contribuţia la elaborarea
nucleul a ceea ce trebuia să devină Muzeul de documentaţiei privind înfiinţarea şi organizarea
Artă Populară și Etnografie al Județului Galați. Muzeului Satului „Petru Caraman” de la Pădurea
Erau expuse numai țesături din lână (covoare) Gârboavele, instituţie care funcţionează în
și într-un număr mai mic și prosoape. Acțiunea cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” şi
este primită cu entuziasm de vestiți cercetători care reconstituie sub aspect etnografic tipul de
științifici în domeniu, cei care, în 1974, fuseseră locuinţă specific zonei noastre, prezentând trei
încântați de apariția albumului: Paul Petrescu, gospodării tradiţionale din comunele Corod,
Romulus Vulcănescu, Tancred Bănățeanu, Ion Măstăcani, Cavadineşti şi una din raionul Cahul
Ghinoiu de la București, sau Vasile Adăscăliței, (Republica Moldova).
Ion H. Ciubotaru, Lucia Cireș, de la Iași. Institutul Aceste preocupări de a cerceta şi de a face
de Istoria Artei din cadrul Academiei Române şi altora cunoscute valorile artei româneşti din
și Uniunea Artiștilor Plastici din București această zonă etnofolclorică, ignorată altădată, nu
organizează vizite la Galați pentru a viziona au rămas fără ecou în creaţia sa picturală, „spiritul
comorile descoperite de Eugen Holban. Poeta Ana modern al tablourilor lui Eugen Holban, subliniază
Blandiana, prezentă la inaugurare împreună cu Paul Petrescu în cartea amintită, hrănindu-se
soțul său, scriitorul Romulus Rusan, impresionată fără îndoială şi din rafinamentul şi din stilizarea
de ceea ce văzuse, scrie un articol laudativ în dusă uneori până la abstractizare a covoarelor
revista „România literară” din 11 ianuarie 1979, moldoveneşti”.
intitulat „O catedrală de lână la Galați”. În pictură, grafică și tapiserie Eugen Holban
Bucuria lui Eugen Holban nu avea să dureze a pendulat între temele de inspiraţie folclorică,
mult, fiindcă după aproape doi ani, în urma unor mitologică, istorică, legendară şi compoziţia
schimbări politice făcute la Comitetul de Cultură abstractă. Un timp, elementele din realitatea
și Educație Socialistă, secția avea să fie desființată concretă și citatul folcloric au fost pregnante şi
din dispoziția unor activiști locali ai P. C. R. care, lucrul acesta este foarte vizibil în uleiuri precum
în incultura lor, considerau exponatele „niște cârpe, „Festival folcloric gălăţean”, „Legendă”, „Baladă”,
niște zdrențe”, care n-au ce căuta într-un muzeu. „Sărbătoarea recoltei”, „Eliberarea ogoarelor”,
Eugen Holban, deși umilit, nu s-a descurajat, „Grup de femei”, „Sărbătoare la Roşcani”, „Zi de
și-a continuat munca și cu mai multă pasiune sărbătoare”, „Alaiul caprei”, „Măști populare” ş.a.
și determinare. Îl interesează în cercetările sale În „Baladă”, tablou pictat în ulei pe carton, într-o
nu numai țesăturile, dar și ceramica, arhitectura dominantă de griuri, pe lângă motive ca pomul
exterioară și interioară a locuințelor, uneltele folosite vieţii, calul şi călăreţul, păpuşi stilizate, rombul în
în industria casnică și muncile din diferite domenii cârlige, pictorul aduce în prim-plan şi imaginea
ale vieții satului, datinile și obiceiurile, ritualurile abia conturată a Cavalerilor Danubieni. Personajele
practicate în varii împrejurări, semantica unor din „Grup de femei” alcătuiesc o compoziţie
denumiri și cuvinte ieșite din uz etc. Este cooptat monumentală, fiind aşezate în pagină într-o formă
de conducerea Institutului de Cercetări Etnografice de piramidă. Broboadele mari, care reţin insistent
și Dialectologice (ICED) în colectivul de cercetători atenţia pictorului, îi dau posibilitatea folosirii unor
etnografi în campania de teren organizată pentru motive decorative specifice artei populare. Spațiul
documentarea în vederea elaborării „Atlasului plastic din „Festival folcloric gălățean” este împărțit

septembrie 2020 97
în registre verticale, iar motivele antropomorfe ale spiritului. Compozițiile rezultate au coerență,
sunt asociate cu cele zoomorfe și vegetale. Femeia sunt echilibrate, construite cu impecabilă știință,
din prim-plan are un chip care emană puritate, declanșează în sufletul privitorilor o claviatură de
frumusețe fizică și morală. În „Sărbătoare la sentimente care-i tonifică și le trezește interesul
Roșcani”, formele concrete, coborâte parcă de pe pentru cunoașterea culturii acestui popor.
suprafața scoarțelor moldovenești, stau alături de Prin lucrări ca „Urme traco-dacice”,
forme abstracte, care, prin sobrietatea lor, creează „Obiceiuri traco-dacice”, „Memoria pietrei” și
o atmosferă de solemnitate. Funcția lor simbolică „Muntele Sacru”, artistul ne poartă în timpuri
este evidentă. În alte lucrări ca „Germinație” imemoriale, pe vremea geto-traco-dacilor. Dacă
„Solstițiu”, „Echilibru”, „Primăvară”, „Dimineţi”, în primele două, formele sugerează rămășițe ale
„Mirabila sămânţă”, „Plăsmuiri interastrale”, „Vis unor vestigii arheologice sau evocă obiceiuri,
de luceafăr”, sau cele din ciclul „Jocuri secunde” în cea de a treia sunt prezentate printr-o suită
formele sunt abstractizate, doar ritmul de de imagini aspecte din timpul lui Decebal și a
desfăşurare a acestora şi masele cromatice sugerează confruntărilor cu romanii, iar în cea de a patra este
ideea cuprinsă în titlu. Exprimarea metaforică configurată imaginea misterioasă a muntelui sfânt
și simbolică îl preocupă într-un grad foarte înalt Kogaion, care adăpostea peştera în care marele
pe Eugen Holban. La fel procedează artistul şi în zeu Zamolxis şi mai apoi marele preot Deceneu
„Întâmplare cu Erinii”, lucrare în care el reuşeşte să se izolau pentru a medita în linişte şi singurătate,
sugereze ingenios dezlănţuirea unei furtuni, graţie încercând să afle cunoaşterea supremă. Folosind
acordurilor de negru, galben, roz şi albastru, culori o gamă de griuri rafinate şi forme care sugerează
aşezate cu virtuozitate în straturi transparente, de structura geologică a Muntelui Sfânt, Eugen
mare rafinament. Holban a reuşit să creeze acea atmosferă de mister
O bună parte a creației lui Eugen Holban a locului unde-şi aveau sihăstria cei doi, loc pe
este realizată în tehnici mixte (acrilic, acuarelă, care istoricii noştri au căutat să-l localizeze unii
tempera, creioane colorate) și în tehnica pastelului în Munţii Orăştiei, iar alţii în Munţii Bucegi, în
(„Vremea cuibăritului”, „Marţaloi şi Joimăriţa”, Masivul Ceahlău sau pe înălţimile altor munţi.
„Nelinişte I, II, III, IV”, „Zbor”, „Zbor întrerupt”, Valoarea simbolică a lucrării lui Eugen Holban
„Lebăda”, „Melancolie”, „Echinocțiu”, „Noaptea este evidentă, iar preocuparea lui pentru istoria
lupului”, „Sân Toader”, „Somnoroase păsărele”, neamului, pentru etnografie şi folclor, pentru tot
„Mărul discordiei”, „Noaptea licuricilor”, ce reprezintă cultura acestui popor îmbracă forme
„Precipitații”, „Linişte”, „Pasărea Măiastră”, artistice cu importante semnificaţii.
„Început de anotimp”, „Un basm se înfiripă”). Sunt La împlinirea celor 85 de ani, deşi fizic
structuri abstracte, multe avându-și sorgintea în simte povara vârstei și o boală nemiloasă a făcut
mitologia populară românească, aflate, prin textura să nu mai poată părăsi de câțiva ani domiciliul,
lor, în zodia poeticului. Sugestiile și trimiterile sale Eugen Holban dă dovadă de o robusteţe spirituală
la arta populară, la motivele întâlnite pe scoarțele remarcabilă, scrie, acordă interviuri și consultații
moldovenești, pe ștergare, pe fețe de pernă sau pe de specialitate celor care îl solicită, este prezent cu
vestimentația portului popular de la Dunărea de articole în paginile revistelor gălățene, valorificând
Jos sunt foarte discrete, făcute cu ingeniozitate. materialele și informațiile adunate în timpul
Ele abia mai pot fi sesizate în subtilităţile şi cercetărilor etnologice, elucidând multe aspecte
rafinamentele cromatice, în acordurile surdinizate inedite ale tradiţiilor artistice şi etnografice din
de griuri, în atmosfera de nobilă spiritualitate pe arealul Moldovei de Sud. De asemenea, pictura
care o creează. Eugen Holban plăsmuiește imagini și grafica sa ne bucură de fiecare dată şi ne înalţă
care să-i pună în valoare individualitatea stilistică, sufleteşte când îi întâlnim tablourile pe simezele
transpuse pe suportul de hârtie sau de carton Galeriilor de Artă „Nicolae Mantu” sau ale
cu mijloace sintetice, sensibile, de mare finețe, Muzeului de Artă Vizuală.
bazate pe simbol și metaforă plastică. Poetica sa
este a unui liric de substanță, care pune pe primul
plan reflexivitatea, înălțarea spre zonele rarefiate Corneliu Stoica
scriitor, critic de artă

98 Axis Libri
veniment

EDITURA „AXIS LIBRI”

Experienţa dobândită la Festivalul Naţional de Carte, cât şi


prodigioasa activitate culturală derulată în cadrul Salonului literar,
alături de revistă, au făcut necesară apariția, în anul 2010, a Editurii
„Axis Libri”, sub aceeaşi denumire cu brandul a cărui parte este, brand
înregistrat ca marcă la OSIM.
Editura „Axis Libri” a fost apreciată pentru studiile și cercetările
în domeniu, publicate sub egida ei, la Saloanele Internaționale de
Carte, dar și de asociațiile profesionale în domeniu. Astfel, la Salonul
Internațional de Carte de la Chișinău a primit, în anul 2011, Premiul
Biblos pentru producția editorială de carte din ultimul an; în 2012,
Premiul „Cartex” pentru producția editorială 2011-2012; Premiul
„Ștefan Luchian” pentru albumul „Teodor Vișan”, Editura „Axis Libri”,
2012 și Premiul I „Anul Caragiale” pentru albumul „Caragiale și
Galațiul”, Editura „Axis Libri”, 2012; Premiul pentru cea mai originală
publicație în domeniul biblioteconomiei - „Oameni în memoria
Galațiului” - acordat de Asociaţia Bibliotecarilor din Republica
Moldova, 2015; Diplomă de merit pentru cea mai bună lucrare de
specialitate - studii și cercetări sub formă de volum - publicației
«Rembrandt în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”», Editura Axis
Libri, 2015, acordată de Asociația Națională a Bibliotecarilor și
Bibliotecilor Publice din România în anul 2016.
Ca o garanție a calității, se poate spune că Editura „Axis Libri”
a publicat sub auspiciile sale aproximativ 180 de lucrări, iar 5 dintre
Dorina Bălan publicațiile editurii au apariție periodică, cu tematică culturală sau de
șef birou, Catalogarea profil biblioteconomic: publicația anuală de omagiere a personalităților
colecțiilor. Control de
autoritate, gălățene „Oameni în memoria Galațiului”; revista culturală cu apariție
Biblioteca Județeană trimestrială „Axis Libri”; revista anuală de profil biblioteconomic
„V.A. Urechia” „Buletinul Fundației Urechia”; publicația anuală „Anuarul științific
al Bibliotecii „V.A. Urechia” - serial științific de tip socio-uman;
„Asociația”, revista editată de ANBPR - Filiala Galaţi, care semnalează
atât evenimentele de tip biblioteconomic ale Bibliotecii „V.A. Urechia”,
cât și pe cele ale bibliotecilor din comunele județului Galați.
Având o experiență de zece ani în editare, vă așteptăm, dragi
iubitori de cultură, să publicați sub egida editurii noastre!

septembrie 2020 99
Axis Libri RedacŢia
Director Corina Emanuela Dobre
Redactor-șef Dorina Bălan
Redactor-șef adjunct Adi George Secară
Secretar de redacție Letiția Buruiană
Redactori Catrina Căluian
Ioana-Monica Chicu
Camelia Toporaș
Camelia Bejenaru
Machetare Sorina Radu
Fondator Zanfir Ilie

Colaboratori
Arte plastice Corneliu Stoica
Mariana Tomozei Cocoş
Film Bogdan Silion
Teatru, muzică şi dans Nona Rapotan
Victor Cilincă
Proză şi reportaj literar Tudor Neacşu
Cezar Amariei
Poezie Leonard Matei
Ion Zimbru
Alina Neculachi
Cronică literară Dimitrie Anghel
Dan Plăeșu
Romeo Aurelian Ilie
Andrei Velea
Interviu, istorie Ghiță Nazare
Radu Moțoc
Studii și cercetări Eugen Holban
Maria Stanciu
Epigrame Vasile Manole
Ioan Fărcășanu

Revista Axis Libri este membră ARPE (Asociația Revistelor, Publicațiilor şi


Editurilor).

Ilustrația revistei a fost realizată cu fotocopii după documente din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
din donația Năstase Marin, precum și din arhivele personale ale autorilor articolelor. Responsabilitatea asupra
conținutului opiniilor exprimate în articole revine în exclusivitate semnatarilor acestora.

Consiliul Județean Galați


BibliotecA JudeţeanĂ „V.A. Urechia”
Adresa: Galaţi, str. Mihai Bravu, nr. 16
Tel: 0236/411037, Fax: 0236/311060
E-mail: axislibri@gmail.com
Web: http://www.bvau.ro/axislibri/
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603
Eugen Holban

(
Georgeta (Gigi) Aramescu Anderson
- 110 de ani de la naștere -
- 85 de ani de la naștere -
artist plastic, etnograf, publicist
artist plastic 26 iulie 1935, localitatea Vâlcele, judeţul Buzău
25 iulie 1910, Galați – aprilie 1994, Miami, Florida

Studii: Studii:
Georgeta (Gigi) Florica Arămescu a absolvit Școala Ortodoxă din Galați (clasele
primare și liceul), apoi și-a continuat studiile la Facultatea de Drept și Economie Eugen Holban este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae
Politică, Universitatea din Grenoble (Franța) – specializarea științe comerciale Grigorescu”, Bucureşti, Secţia Artă Monumentală, clasa profesorului Costin Ioanid
(1928-1933), urmate de studii doctorale. În plan artistic, a făcut studii de pictură și (1967).
desen la Școala Publică „Lindsey Hopkins” Miami, cursurile de vară din Woodstock ale
Şcolii de artă „Art Student’s League”, New York, la clasa profesorului Sigmund Menkes
(1953-1957) şi un curs de desen şi pictură la Universitatea din Miami, Florida (1954). Activitate profesională:

Activitate profesională: După finalizarea studiilor universitare, Eugen Holban s-a stabilit la Galaţi,
Preocupările artistice ale Georgetei Arămescu Anderson nu sunt întâmplătoare, alături de soţia sa, pictoriţa Angela Tomaselli; astfel, a început parcursul său de
ea provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali gălăţeni: tatăl ei, Gheorghe Arămescu cercetător şi muzeograf - dintâi, la Muzeul de Artă Vizuală (la acea dată, Muzeul de
a fost profesor, membru al Societăţii culturale „V.A. Urechia”, mama, Elena Arămescu Artă Românească Modernă şi Contemporană), apoi ca metodist la Centrul Judeţean
Madgearu, muziciană, iar fratele său, Constantin Ticu Arămescu, a fost sculptor. de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă (astăzi, Centrul
Activitatea sa artistică a început în SUA., unde s-a stabilit alături de cel de-al
doilea soţ, inginerul Pierson Anthony Anderson. Debutează artistic în anul 1953, cu trei Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale) şi muzeograf la Muzeul de Istorie
lucrări în stil cubist, la „Lowe Gallery” (Universitatea din Miami). Tablourile sale sunt „Paul Păltănea” Galaţi, până la momentul pensionării.
impregnate de forme sculpturale, fiind puternic influenţate de arta populară Eugen Holban este un pasionat cercetător al arhitecturii tradiţionale
românească, de desenele de pe scoarţele, lăicerele şi iile româneşti, motivele din pictura româneşti, al caselor ţărăneşti din zona etnografică a Covurluiului şi a Tecuciului.
exterioară a mănăstirilor din nordul Moldovei; o dovadă în acest sens este expoziţia de Profesia sa de muzeograf şi cercetător la Muzeul Judeţean de Istorie Galaţi i-a oferit
icoane pictate pe lemn, în stil ţărănesc, de la Grove House, din Miami (aprilie, 1966).
ocazia să studieze în detaliu arhitectura ţărănească, obiceiurile, datinele şi costumele
În 1962, a început să expună, alături de fratele ei, prima expoziţie comună fiind
cea de la Norton Gallery (West Palm Beach, Florida), apoi de la Colegiul Drury, 1967 populare din zona etnoculturală a Covurluiului şi a Tecuciului – astfel, a publicat
(Springfield, Missouri), dar şi altele; în 1968, expune pentru prima dată în România, numeroase articole în revista Dunărea de Jos, a Centrului Cultural omonim din
fiind invitată la Galaţi, Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Galaţi, dar şi în alte periodice: Akademia, Antares, Axis Libri, Călăuza ortodoxă,
A predat cursuri de pictură la Grove House, Merrick Experimental Community Datini şi sinteze, Porto-Franco, Şcoala gălăţeană, Viaţa liberă ş.a.
School, Miami Dade Junior Community College, Drury College şi a realizat Cercetările sale în teren i-au dat prilejul să descopere o serie de ţesături
demonstraţii de pictură în diferite colegii şi universităţi americane.
Georgeta Arămescu Anderson a donat Muzeului de Artă Vizuală Galaţi o mare tradiţionale, aferente localităţilor Bălăbăneşti, Cavadineşti, Cerţeşti, Corni, Corod,
parte din lucrările sale şi ale fratelui său (1972, 1990), acestea fiind prezentate publicului Cudalbi, Gohor, Matca, Ţepu, pentru care a depus toate eforturile, încât să fie
într-o expoziţie în 1991, iar în 1992 a fost organizată o retrospectivă „Fraţii Arămescu”. achiziţionate şi să intre în colecţiile Muzeului de Istorie; costumul tradiţional specific
De asemenea, a donat Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” un număr însemnat de lucrări acestei zone etnografice a fost reconstituit tot pe baza cercetărilor sale.
originale, precum și câteva dosare personale de arhivă cu manuscrise, extrase din presă, A contribuit în mod substanţial la înfiinţarea şi organizarea Muzeului Satului
scrisori, fotografii etc.
„Petru Caraman” din pădurea Gârboavele, prin participarea la elaborarea
Lucrările artistei se regăsesc în colecţiile permanente ale unor muzee din SUA,
Canada, Israel, Austria, Spania, Turcia, Argentina; de-a lungul timpului, a fost membră documentaţiei necesare fondării şi organizării acestei instituţii.
a mai multor cluburi şi asociaţii ale artiştilor plastici, mai ales din Statele Unite. În anul 1974, a publicat albumul Arta populară din judeţul Galaţi, împreună
Creaţiile sale au fost apreciate prin acordarea mai multor premii: Premiul „The cu Angela Tomaselli Holban, iar în 2010, alături de Grigore Băcanu şi Ioan
Public’s Choice” (1953), Premiul I din partea Departamentului de Artă al Universităţii Horujenco, a elaborat Horelor, surorilor, o antologie de jocuri populare din judeţul
din Miami (1954), Premiul Naţional acordat de Liga Artiştilor Profesionişti din
Galaţi, publicată în 2010, la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi.
America (1954), Premiul I pentru tablourile expuse la Coral Gables Art Club (1953,
1954) sau Premiul I pentru desen al Muzeului de Artă din Fort Lauderdale, Florida Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” deține câteva dintre fotografiile etnografice
(1966) etc.; criticul Petru Comarnescu le-a dedicat celor doi fraţi Arămescu o realizate pe parcursul cercetărilor sale de pe teren.
monografie, publicată în anul 1972, la Editura Meridiane – „Fraţii Arămescu”. Artistul Eugen Holban este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, secţia
Memoriile pictoriţei au fost publicate în anul 1978, cu titlul „De la Pacific la Pictură, din 1996 şi a participat la mai multe expoziţii colective de profil. În anul
Dunăre… fraţii Arămescu”, la Editura Junimea din Iaşi, 1914. decembrie 2016, a fost distins cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la
prima ediţie a Galei Premiilor U.A.P. - Filiala Galaţi.
Ioana Chicu, bibliotecar, Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
31 0 de ani
de existentă

REVISTĂ CULTURALĂ
Biblioteca
Județeană „V.A. URECHIA”
TRIMESTRIALĂ
editată de Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia“ Galaţi
I
AX S
EUGEN HOLBAN

L IBRI
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603
Arămescu Anderson

Anul XIII, Nr. 48,


septembrie 2020
Georgeta