Liter-Club, VIII, Nr. 2-3 (29-30), Apr.-Sept. 2023

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul VIII, nr. 2-3(29-30),

aprilie – septembrie
2023
Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

2
PRO DOMO
Biblioraft
Din cărțile prietenilor revistei:
• Mihaela Albu, Corespondență în era

internetului, Buc., Ed. Eikon, 2023 (culegere);
• Constantin Călin, Întoarceri la
Alecsandri: fragmentarium, Bacău, Ed. Babel,
2023 (eseuri);
• Daniel Corbu, Moartea ultimului cititor,
cuv. însoțitor de Nichita Danilov, Iași, Ed.
Junimea, 2023 (proză scurtă);
• Vasile Fluturel, Pagini despre, de și
pentru Grigore Vieru, ed. a II-a, rev. și adăug.,
Iași, Princeps Edit, 2023 (diaristică);
• Episcopul Ignatie (Trif), Cristian
Pătrășconiu, Pâinea și lumina vieții. Două
dialoguri despre Crăciun și Paști, Buc., și Huși,
Ed. Spandugino & Horeb, 2023 (teologie);
• Emilian Marcu, Clipa de înveșnicire, Iași,
Ed. Doxologia, 2022 (poezie);
• Menuț Maximinian, Ultimul înger,
Apahida (Cluj-Napoca), Ed. Neuma, 2023
(poezie); ilustrații de Marcel Lupșe;
• Marcel Miron, Raze de lumină, prefață
de Maria Trandafir, Buc., Ed. Rawex Coms,
2023 (poezie);
• Tudor Nedelcea, Printre cărți și oameni,
IX, Craiova, Ed. Sitech, 2023 (publicistică și
eseu contemporan);
• Ana Opran, Treptele înserării, prefață de
Valeriu Stancu, Iași, Ed. CRONEDIT, 2022
(poezie);
• Florentin Popescu, Eu v-am citit pe toți!,
Târgoviște, Ed. Bibliotheca, 2023 (critică
literară);
• Adrian Dinu Rachieru, Emisfere de
Bucovina, vol. I, Iași, Ed. Junimea, 2023
(eseistică);
• Cassian Maria Spiridon, Pietre albe,
pietre negre, pietre roșii, Iași, Cartea
Românească Educațional, 2022 (poezie);
• Valentin Talpalaru, Desculț prin lumină,
cuv. însoțitor de Cristian Livescu, Iași, Ed.
Junimea, 2023 (antologie lirică);
• Radu Ulmeanu, Sub fruntea lui
Dumnezeu, Strâmtura-Maramureș, Ed. Ninis,
2023 (poezie); grafică: Elena Ilash.

3
La aniversarã...
Petruş ANDREI
(Puieşti, Bârlad)
Autobiografică
Puteam să fug de-aici cât mai departe

Și poate că aș fi trăit mai bine,
Mai toate mie îmi erau străine
Și soarta darurile nu-și împarte.
Aveam însă încredere în mine

Și tot atâta dragoste de carte
Convins că voi avea odată parte
Și cinstea care după asta vine.
Coșbuc ne spune că „o luptă-i viața”

De vrei, într-adevăr, să-i simți dulceața
Și am luptat și lupt cu nepăsarea.
Azi văd că se-nmulțesc analfabeții

Și sunt mai mulți decât anahoreții
Dar eu nu fug și-amân mereu plecarea.
Per astra… ad arta

Maestrului Teodor Pracsiu,
la aniversare
Tu ai muncit ca robii la galere

Ca locului să îi aduci sfințire
Și-n loc de ură, tu ai pus iubire
Și-n loc de silă, tu ai pus plăcere.
Cu sânge ți-ai scris cartea de citire

Cât timp în tine ai avut putere
Și arta ți-a fost singura avere
Și binecuvântare și menire.
Dar s-or uni să mi te denigreze

Toți lașii cocoțați pe metereze
Ca-n versurile eminesciene.
S-or ralia făpturile terestre

Și opera-ți vor sfâșia, maestre,
Un stol de corbi și-o haită de hiene.
Şapte
Celor doi liter-clubiști la
împlinirea vârstei de 77
Şapte zile-n săptămână,

Şapte stele în fântână
Ca şapte mistere.
Şapte ramuri are pomul
Şi vieţi şapte are omul

4
Toate efemere.
Şapte coarde are lira,

Şapte drumuri spre Palmyra,
Cum înveţi la şcoală,
Dacă pui mâna pe carte,
Tot în şapte se împarte
Ordinea morală.
Trandafirul rupt din soare
Tot şapte petale are
Până nu îngheaţă
În raiul copilăriei.
Şapte-s anii bucuriei
Şi nu-i uiţi o viaţă.
Şapte note are gama,

Dragoste cât şapte – mama
Când o cearcă dorul.
Cu blândeţe-şi spune cântul
Să înconjure pământul
Până-adoarme-odorul.
Şapte-i cu puteri depline

Şi în casele creştine
Şapte sunt penaţii,
De mergi zi şi de mergi noapte
Şi la Mecca faci tot şapte
Circumambulaţii.
Dintre multele păcate,

Capitale-s numai şapte,
Inima-i doar una
Şi de-aceea ţi-o dau ţie
Să o ţii în custodie
Pentru totdeauna.
N.R.: Data nașterii scriitorilor-prieteni, co-

fondatori ai revistei „Liter-Club”: Petruș
Andrei – 1 iunie 1946; Teodor Pracsiu 2
iunie 1946.
Culturale, literare…
Marian NENCESCU
(Bucureşti)
Eminescu, omagiat la New

York
În suita de manifestări
dedicate omagierii Zilei
Culturii Române și lui Mihai
Eminescu, în organizarea Academiei
Oamenilor de Știință din România, Filiala
America, a UZPR, Departamentul Cultural, a
Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două
5
Americi și a Institutului Român de Teologie

și Spiritualitate Ortodoxă din New York,
sâmbătă, 14 ianuarie s-a desfășurat în
Astoria, New York, a XXX-a ediție a
Simpozionului International „Mihai
Eminescu”, având ca temă: Educația și
cultura română de azi. Evaluare și direcții.
La invitația organizatorului acestei
manifestări, părintele-profesor dr. Theodor
Damian, parohul Bisericii „Sfinții Apostoli
Petru și Pavel”, au răspuns, din țară, direct pe
platforma zoom, prof. dr. Adrian Badea,
președintele Academiei Oamenilor de Știință
din România, academicianul Theodor
Codreanu, profesorii universitari Nicolae
Georgescu și Anca Sârghie, jurnalistul
cultural Marian Nencescu, profesorii
universitari Doina Banciu, Ecaterina
Andronescu, Vasile Sârbu, Ivan Cizmaru și
Sorin Ivan, de la AOSR, iar din New York,
directorul ICR, Dorian Branea, prof. univ.
Valentina Ciaprazi, LaGuardia College, N.Y.
ș.a. Moderator al Simpozionului a fost
doamna prof. Nicole Smith, iar asistența
tehnică a fost asigurată de Andrei și Claudia
Damian, și de Sorin Lazăr. Au fost de față și
reprezentanți ai presei locale, reporterul
Cristi Boghian, de la postul RomanianTv,
New York, și fotoreporterul Alex Marmara,
de la revista „Lumină Lină”/Gracious Light”.
În deschidere, potrivit protocolului
academic instituit, prin tradiție, de părintele-
profesor Theodor Damian, invitații și
asistența au intonat imnul Când a fost să
moară Ștefan, în amintirea victoriei lui Ștefan
cel Mare, în bătălia de la Vaslui - Podul Înalt,
din 10 ianuarie 1475, cea mai strălucită
victorie românească împotriva oștilor
otomane conduse de Suleiman Pașa, apoi
imnul Gaudeamus Igitur, iar artista lirică Lia
Lungu a interpretat, în direct, melodia
Rugăciune, pe versuri de Mihai Eminescu.
Au rostit alocuțiuni prof univ. dr. Adrian
Badea, președintele AOSR, și (prin vocea
părintelui Theodor Damian)
Înaltpreasfințitul dr. Nicolae Condrea,
Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor
Unite și Mitropolitul Celor două Americi, cu
sediul la Chicago, ambii omagiind
personalitatea lui Mihai Eminescu, „un dar
făcut de Dumnezeu poporului roman”, cum a
subliniat Părintele-Mitropolit dr. Nicolae
Condrea, în Cuvântul său de binecuvântare.
Au urmat comunicările propriu-zise
susținute de: Acad. Theodor Codreanu -
6
Filosofia lui Eminescu, implicații în viziunea

asupra școlii, Prof. univ. dr. Nicolae
Georgescu - Eminescologia, o știință
interdisciplinară, Prof. univ. dr. Anca Sârghie
- Școala „cea aievea”, ca instituție identitară
în viziunea publicistului Mihai Eminescu, dr.
Marian Nencescu - Actualități eminesciene:
Școala, între educație și cultură, preot Prof.
univ. dr. Theodor Damian - Actualitatea
relevanței viziunii lui Eminescu asupra
educației și Prof univ. Valentina Ciaprazi -
Critica imitației snoabe în poezia „Ai noștri
tineri”, de Mihai Eminescu. În final, criticul
literar Alex Ștefănescu a făcut un pertinent și
acid comentariu asupra poeziei Doina, de
Mihai Eminescu, în opinia sa „o lectură
subversivă” și azi, câtă vreme nu avem
dimensiunea reală a dramei națiunii
românești, resimțită acut de Eminescu, și
perpetuată până în zilele noastre.
În încheierea manifestării, Lia Lungu a
interpretat poezia Revedere, pe versuri de
Mihai Eminescu.
Complete, inedite și adecvate temei,
comunicările susținute în cadrul
Simpozionului au subliniat fie aspecte mai
puțin cunoscute din biografia Poetului
Național, ce ar merita promovate public,
chiar și numai pentru a corecta unele
„legende” ce persistă în critica noastră
oficială, fie interpretări ale tezelor
eminesciene privind starea și condiția
învățământului românesc, indirect a
condiției spirituale a neamului, acum un
secol, și întotdeauna. S-a subliniat ideea că,
fără să fie un pedagog, în sensul modern al
termenului, Mihai Eminescu a avut inclusiv o
cultură pedagogică vastă, constituită în anii
de studenție, și consolidată în scurta sa
experiență la catedră și, în administrație, ca
revizor/ inspector școlar, toate aceste
cunoștințe și informații fiind dezvoltate în
publicistica sa, începută la Iași și continuată,
timp de 6 ani, la București, la ziarul „Timpul”.
Ecouri ale experienței sale pedagogice
transpar și în creația literară, în poezie, ca și
în nuvelele fantastice. În acest context,
inițiativa părintelui-profesor Theodor
Damian de a se concentra anul acesta, în
cadrul Simpozionului Internațional „Mihai
Eminescu” asupra unor aspecte ce vizează
inclusiv școala românească de azi, sunt nu
doar bine-venite, cât așteptate, ca soluții
viabile, și de mulți intelectuali preocupați de
viitorul educației românești.
7
Dan ANGHELESCU
(București)
Vintilă Horia –
Cunoaşterea ca
esenţă a Poeticii
Un document esenţial pentru o viitoare

(autentică şi completă) istorie a literaturii
române l-a reprezentat apariţia antologiei
poetice Culorile tăcerii (Vintilă Horia, Ed.
Vremea, 2018) datorată prof. univ. dr.
Mihaela Albu, personalitate bine cunoscută
între cercetătorii ce s-au dedicat studierii
literaturii şi publicisticii exilului românesc.
Antologia, deschisă cu un cuvânt înainte
intitulat Coincidentia oppositorum, reuneşte
cele şase volume de poezie publicate de
Vintilă Horia de-a lungul existenţei sale: în
ţară (Procesiuni – 1936, Cetatea cu duhuri -
1939, Cartea omului singur – 1941) şi în exil
(A murit un sfânt – 1952, Jurnal de copilărie –
1958 şi Viitor petrecut – 1976).
Se oferă astfel o deschidere în peisagistica
aparte a liricii horiene, dar şi în estetica unei
amplexiuni a poeziei cu filosofia, istoria,
teologia şi ştiinţele, reunind astfel un nou tip
de cunoaştere sub lumina aurorală a
sincretismului antic. Gânditor subtil, autorul
lui Dieu est né en exil consideră că romanul,
ca şi poezia nu mai pot fi înţelese altfel decât
ca instrumente ale cunoaşterii! Ca atare şi în
judecarea propriilor creaţii lirice
cunoaşterea devine principiu esenţial.
Semnificativ devine astfel textul Postfaţă la
un deceniu personal, precum şi reflecţiile
asupra rosturilor poeziei. Apreciabile devin
includerea în anexele antologiei a Cuvântului
înainte scris de Vintilă Horia pentru
Antologia poeţilor români în exil (Colecţia
„Meşterul Manole”, Buenos Aires, 1950),
precum şi Introducere la Poesia românească
nouă, ce deschide antologia editată de Vintilă
Horia în Colecţia „Meşterul Manole”
(Publicaciones de la Asociación Hispano-
Rumana, Salamanca, 1956). Acestea pun în
lumină luciditatea, rigoarea, spiritul polemic
şi profunzimea cu care poetul şi analistul
Vintilă Horia aborda fenomenul literar,
considerând că numai odată cu Blaga şi
Barbu s-a reluat tradiţia eminesciană a
poeziei înţeleasă ca instrument de
cunoaştere. Asemenea întemeieri dau
conturul precis şi asupra non-poeziei. Astfel

8
se ilustrează şi starea (realitatea) poeziei (?!)

din Rusia şi România post-belică,
comentatorul accentuând că aceasta, supuse
politicului devin un altceva care „nu mai
serveşte pentru a cunoaşte, deci pentru a
permite o normală evoluţie a spiritului către
un adevăr/.../, ci pentru a opri pe loc, pentru
a îngheţa faustic o perioadă pe care o
anumită grupare politică o confundă cu
infinitul, o consideră definitivă”.
Pentru Alexandru Ciorănescu, Vintilă
Horia este cel mai important dintre scriitorii
români ai exilului, opera lui fiind „un șoc și
pentru cititori și pentru critici” şi pentru că
în scrierile horiene cunoaşterea e prezentă
aproape obsesiv. Astfel, Introducción a la
literatura del siglo XX, un foarte amplu studiu
al său, se deschide cu semnificativul capitol
intitulat: La literatura como método de
conocimiento... şi două subcapitole pe
măsură: Una epistemologia de las
epistemologias? ca şi La téhnica del
conocimiento y la novela.
Inefabila pradă a scrierilor lui Vintilă
Horia rămâne într-un de-ne-atins – ca aerul şi
lumina – ori într-un de-ne-povestit, cum
numai în muzică se poate întâlni. Cât despre
poemele lui, acestea au inocenţa celor care
nu se explică, pentru care viaţa este totodată
un mister şi o claritate totală. Specificitatea
poemelor horiene constă în faptul că ea „nu
este o manieră de a cânta, ci o manieră
specială de a gândi”, devenind un a priori în
sensul pe care Mikel Dufrenne îl acordă
poeziei ca „inteligibilitate imediată” şi
incontestabilă „glorie a apariţiei sensibile” (v.
Poeticul, Buc., Ed. Univers, 1971, p. 7).
Ca şi la Horia Stamatu, celălalt mare poet
al exilului, poemele din Culorile tăcerii
adăpostesc marea presimţire a
transcendenţei aşa cum o gândise Rudolf
Otto: un cu totul altul absolut (das ganz
Anderes). Dar să le ascultăm în ritmica lor
suavă: „Trece lopătând greu/ Stolul ales/
Către miazăziua lui Dumnezeu/ Unde din
rădăcini nu se mișcă nicio arătare./ Cum
satul, cu biserică, cu pâine, cu sare,/
Îngenunche în înserare,/ Cum cina, semnul
crucii, apa’n fântână/ N’au nici gust nici
rostire’n română./ .../ E bine cum a fost să ne
fie./ Laudă omului pentru limba din vie./
Pentru aproape, departe, laudă Ție” (În vie).
Vintilă Horia scrie sub fascinaţia proto-
istoriilor Poeticului, acolo unde acesta era
supus acelei stări cu totul speciale care e
9
rugăciunea. Iar mărturia este limpede: „Am

învățat să mă rog pretutindeni,/ Pe stradă, în
scris, în somn,/ Unde o cât de măruntă
ieșire/ Pare a duce spre tine./ În zgomot, în
tăcere, în aducere-aminte” (Exegeză).
E dimensiunea privilegiată de care
amintea abatele Brémond gândind originea
poeziei în rugăciune, ca itinerarium mentis in
Deum, ascensiune către misterul hipernoetic
din supraesenţa Fiinţei.
Dar să ne oprim puţin şi asupra titlului
antologiei, deosebit de inspirată şi
semnificativă alegere a Mihaelei Albu:
Culorile tăcerii. Poemul cu acest titlul apare
în ciclul al III-lea, Austral din volumul A murit
un sfânt. Privitor la respectiva sintagmă,
autorul spune: „Culorile tăcerii ies în calea/
Păstorilor de singurătăţi”. Ceva mai departe,
Culorile sunt văzute „ca un semn de viaţă al
morţii înconjurătoare”. Poezia vădeşte
aducerea lumii în limbaj, ridicare în
inteligibil a tot ceea ce (cum spunea
Heidegger) îl întâmpină (begegnet) pe om şi
răspuns adecvat la toate aceste întâmpinări
(dem Begegnenden entgegnen). Se explică
astfel şi forţa acelui tip de energie cu care
este ea încărcată. Ca şi strania ei capacitate
de a se situa mereu sub semnul a ceea ce
Kierkegaard numea aedificatio, tinzând, deci,
să construiască, să determine în orizontul
fiinţei noastre realizarea unui raport
spiritual decisiv.
Poemele lui Vintilă Horia devin un jurnal
al iubirii de lume şi de Dumnezeu: „Ce e viu și
nou în astre/ Este Nazaret și număr,/
Pitagoric prins pe’un umăr/ Marca rosturilor
noastre./ Ce e vechi din bazaltine/
Întunerecuri purcede,/ Revoluții patrupede/
Pentru spaime bizantine./ Grotă sau bordei
de paie /Locu-i pretutindenesc,/ Înghețări în
jur domnesc /Concentrate pe văpaie” (Locul
cu Iisus).
Nimic livresc, ci numai trimiteri pasionale
către luminile credinţei, ale culturii, filosofiei,
ale muzicii, ale cunoaşterii sau ştiinţei
quantice. Iată un sonet intitulat Teleologie:
„Cu nume adâncit în inițiale,/ Ondulatoriu v,
din Planck cetire,/ Corpuscularul b în
devenire/ Pulsând în spațiu ruperi în
semnale, /.../ Păienjenești cu noimă osebită/
Mă leg să intru în vârtejul criptic/ Și deci,
fidel ieșirii din ispită./ Nici devenind, nici
înghețat în quantic,/ Împreunat cunoașterii,
rodită/ Idee-mi fac de crez apocaliptic.”

10
Vibraţie aparte a sensibilităţii sale,

asemenea prezenţei lui Jung ori a lui Planck
într-un sonet, îi vom mai descoperi în
antologie pe Nietzsche, Kierkegard, Rilke,
Hölderlin, Blaga, Bach, Wagner, Reger. Îi vom
regăsi şi în memorii şi în erudita sa eseistică,
precum şi în romane unde apar Platon, El
Greco, Juan della Cruz, toate emanând –
filosofic vorbind – o orientare specific
existenţială. A fost curentul ce a dominant şi
a impus în Europa ideea cunoaşterii fiinţei
umane, acuzând metafizica tradiţională de
uitarea fiinţei (Heidegger – Seinvergesenheit).
Gândirea europeană se radicaliza şi, prin
exigenţele impuse de către un Nietzsche sau
Dilthey, aducea în centrul atenţiei umanul.
Vintilă Horia, el însuşi un Cavaler al
resemnării, pleda pentru o nouă naştere
spirituală şi morală a individului pe care se
întemeia aşa numita Existenzphilosophie prin
Kierkegaard, Karl Jaspers, Martin Heidegger
sau Gabriel Marcel.
Ataşamentul faţă de această filosofie se
mărturiseşte explicit şi în poeme. Iată-l pe cel
intitulat Langelinie şi subtitrat Comentariu la
„Jurnalul unui seducător”, scriere datorată lui
Sören Aabye Kierkegaard. În text apare şi
numele celei care tulburase, îndurerându-l,
sufletul marelui filosof, Regine Olsen:
„...Regine Olsen, ai iubit/ Nu trup uitat, ci
gând cioplit,/ Die Existenzphilosophie/ Peste
a avea ți-a scris a fi./…/ Întoarsă-n moarte
sau în nord/ Te-ai prins cu Söoren
Kierkegaard/ Post scriptum la un alt a fi/
Realitet Categorie”.
Cunoaşterea, evident, ţine de tragic, iar
„tragicul, aşa cum afirma Heidegger (din care
citează adesea), este de aflat acolo unde
domină spiritul, într-atât de mult încât
tragedia supremă se petrece pe tărâmul
cunoaşterii şi în sfera celui care cunoaşte”.
(v. Heidegger, Despre eterna întoarcere a
aceluiaşi, Buc., Humanitas, 2014).
Poemele cuprinse în această antologie
sunt deschideri către o nouă filosofie, o nouă
estetică şi, inevitabil, o nouă etică. În numele
acesteia din urmă Vintilă Horia se adresează
contemporaneităţii reluând la fel de tragica
interogaţie a lui Hölderlin: „La ce bun poeți
pentru vremi de cădere/ Când din steaguri
cad putrede culorile’nfrângerii?” (La ce bun
poeți).
Poemele din Culorile tăcerii reintră în
actualitatea noastră literară într-un timp în
care tulburările indigenţei, puţinătatea şi
11
mizeria spirituală, timpul sărac al gândurilor

despre care, cândva vorbea Hölderlin,
persistă în fiecare din noi şi în cei din jur.
In memoriam
Rodica LĂZĂRESCU
(București)
Niculae Gheran
„Marţea sunt trei ceasuri rele. Să nu le

ratăm!” Consecvent cu sine, nu le-a ratat. La
al treilea ceas al amiezii, marţi, 4 aprilie
2023, Păgubaşul, care a făcut o artă din acest
atribut, şi-a dat întâlnire cu aceea pe care şi-
o imagina, şi-o dorea, tânără şi frumoasă.
„Ştii tu că tipa vine cu vreo coasă şi nu cu o
duzină de prezervative, să ştie omul măcar
de ce moare, goală-goluţă, sub un mantou de
blană?”
Curtenitor cum a fost toată viaţa, nu a
putut-o refuza – au plecat împreună…
„Poza
mea cu
pălărie,
unde
mă
gândesc la
învierea
morţilor.”
S-a retras acolo unde nu e întristare, nici

durere. Nu înainte de a-şi ţine promisiunea:
„Mai că-mi vine să scriu şi eu un cuvânt de
«la revedere», să nu las popii să mă slujească
(«nespovedit, neîmpărtăşit»), înainte de a ne
despărţi zâmbind, cu madame Piaf în urechi,
fiindcă nici eu «je ne regrette rien»”.
Ceruse cândva unui prieten bistriţean,
preot şi poet totodată, ca slujba să fie scurtă,
să rămână timp pentru băutură. Scurtă a fost.
La fel de scurt a fost şi mobilierul, cu rol de
catafalc, pe care a fost aşezat sicriul în
mijlocul bisericii – fix jumătate de copârşeu
plutea în aer precum asistenta maestrului în
numerele de iluzionism ale lui Josefini.
Dispus nu doar „să fluture o batistă la
despărţire”, hâtrul Niculae Gheran a făcut să
fluture prin aerul înmiresmat de tămâie şi-un
zâmbet, poate poznaş, cu siguranţă amar,
foarte amar… „Nu mă întreba când a trecut
vremea. Ne jucăm de-a viaţa şi plecăm
tocmai când ne-a venit mintea la cap!” Sau
poate a ţinut, în felul său unic şi inimitabil, să
12
transmită un soi de „nici nu ştiţi ce pierdeţi”

mărimilor din fruntea breslei, care au
considerat că coroana (chiar aşa!) trimisă
prin curier le poate ţine locul la căpătâiul
confratelui... „Pe vremuri, dacă Muntele nu se
ducea la Mahomed, venea Profetul la Munte.”
De trei luni, bunul său prieten, olteanul de

geniu D.R. Popescu, îşi doarme somnul etern
la Bellu… cam într-o rână, înghesuit în coasta
tânărului Coşovei, la margine de ţintirim
scriitoricesc, iar nu academic. Niculae Gheran
s-a retras la locul cu verdeaţă, betonat, dintr-
un cimitir de la margine de Bucureşti… N-a
fost să fie nici Dobricul la care sperase –
„Mănăstire, maici, chef”. Sfântul locaş nu avea
cimitir!
Dacă nepieritorul său spirit nu s-a lăsat
îngenunchiat de niciun regim („Salariat am
fost, slugă niciodată”), mă gândesc că
muritorul lui trup ar fi trebuit să-şi găsească
odihna de veci la picioarele lui Rebreanu.
Poate la şapte ani, când îi va fi suficient să îl
încapă un săculeţ de pânză, va ajunge, în fine,
acasă…
În timpul vieţii, fotoliile academice s-au
dovedit neîncăpătoare… „Dumnezeu să-i
ierte, că are ce ierta!”
Notă biografică: Niculae Gheran (n. 14
octombrie 1929, București - d. 04 aprilie 2023,
Bucureşti) – scriitor român, editor, critic și istoric
literar.
Vicu MERLAN
(Huși)
Economistul Aurel Cordaș (1952-2022)
Aurel Cordaș, originar din

zona Hușilor, s-a născut la
data de 8 mai 1952 în satul
Stuhuleț, comuna Rânceni,
unde a și absolvit clasele
primare și gimnaziale, iar apoi
Liceul „Cuza Vodă” din Huși. A
urmat cursurile Facultății de
Studii Economice, secția Finanțe-
Contabilitate, din cadrul Universității „Al. I.
Cuza”, Iași.

13
Deși avea dublă specializare, a optat

pentru domeniul financiar bancar,
funcționând ca inspector-economist la Banca
Agricolă Huși.
A fost căsătorit cu dna profesor de limba
franceză, Maria Cordaș, cu care a avut doi
copii: Irina și Felix; ambii au absolvit studii
superioare în România, iar astăzi sunt
stabiliți în SUA.
Aurel Cordaș a fost pasionat de istorie și
literatură, participând, încă din timpul
studiilor liceale, la Cenaclul de proză și
poezie Mihai Eminescu din Huși, condus de
regretatul profesor Ion Alexandru Angheluș.
Autor de articole și cărți din domeniul
istoriei economice, macroeconomiei, a
introdus cititorii în noțiuni economice de
bază cu privire la PIB, dobîndă de politică
monetară, deficit bugetar, inflație etc.
A colaborat la revista hușeană „Lohanul,”
încă din anul 2009, fiind, peste 10 ani
referent științific al acesteia, la capitolul
Economie.
De asemenea, Aurel Cordaș a avut și o
activitate politico-socială, fiind consilier
municipal în orașul Huși din partea PNL, apoi
membru în Consiliile de Administrație ale
unor unități economice, membru fondator al
Asociației Generale a Economiștilor din
România (AGER), asociație care a pus bazele
apariției revistei „Economistul”.
A editat peste 10 cărți și a
scris zeci de articole de
profil. A fost pasionat de
istoria artei și de istoria
antică românească.
Fiind fost elev al
Colegiului „Cuza Vodă” din
Huși, conducerea a consimțit
să-l includă în rândul
Oamenilor de cultură, pe Panoul ce
patronează intrarea de la Cancelaria
profesorilor din instituția școlară.
Pe dl. Aurel Cordaș l-am cunoscut cu peste
10 ani în urmă, urmând astfel să avem o
colaborare de durată, fructuoasă. Mai mult
decât atât, am devenit și vecini, pe aceeași
stradă din Huși, din zona Moțoc din Huși.
Fiind stabilit de ceva timp în Iași, atunci
când nu reușeam să distribui în totalitate
revistele „Lohanul”, la unele biblioteci sau
colaboratori ieșeni, îl delegam spre a face
acest lucru, acțiune pe care o realiza cu
plăcere, ajutându-mă astfel ca aceasta să
ajungă în timp optim la destinație. Avea, de
14
asemenea, o plăcere deosebită, să mergem

împreună la colaboratorii noștri celebri, spre
a purta discuții pertinente, adesea științifice.
Unii erau de origine din zona Hușilor,
precum academicianul Constantin Toma din
Gugești, prof. Corneliu Văleanu din Curteni,
poetul Ioan Broască din Podolenii de Sus, dar
și la decanii Ioan Ciupercă, Corneliu Iațu, I.
Brânzilă, asistentul univ. Bogdan Rățoi, prof.
univ. Paul Țibuleac ș.a.
A participat la diverse manifestări
culturale dedicate aniversării revistei
„Lohanul”, din cadrul Bibliotecii din Huși,
unde, alături de alți oameni de cultură, locali
și din împrejurimi, a ținut discursuri
electrizante, impactante, menținând flacăra
vie a culturii și științei hușene.
Fiind legat sufletește de locurile hușene,
din dorința expresă a acestuia, a fost adus de
la Iași și înmormântat la cimitirul „Sf. Toma”
din Huși.
Filigranãri
Lina CODREANU
(Huși)
Semne testamentare
De fiecare dată, când noi

(și mulți alții), ne aflam în
vizită la arhimandritul Mina
Dobzeu, în chilia din incinta Catedralei
Episcopale din Huși, îl auzeam rostind
cuvinte de învăţătură duhovnicească.
Întotdeauna era dornic să primească
vizitatori ca să le împărtăşească şi să le
transmită povețe desprinse din viaţa sa de
mucenic al Domnului.
Adesea ne mărturisea părintele dorul său
de plaiurile natale, nu îndepărtate, dar
interzise decenii la rând pentru vizite între
„frați”. După „dezghețul” nouăzecist și-a
împlinit visul revederii locurilor natale și a
neamurilor, la două treceri peste Prut fiind
părtași. Pe la sfârșitul anului 2004, ne-a cerut
să călătorim împreună în Basarabia. În luna
octombrie, a venit un bun creştin basarabean
cu o maşină să-l poarte pe părintele Mina
spre locurile dragi, unde a copilărit şi a
ucenicit și la o sfințire de locaș creștin
ortodox. Ne-a invitat şi pe noi, pe mine și pe
Theodor. Tăcut și smerit, șoferul a mers
peste tot fără să aibă vreo grimasă ori vreun
15
reproş de nemulţumire pentru lungile

aşteptări la care a fost supus. Din cele ce ne-a
destăinuit (cu zgârcenie), am înţeles că, în
urmă cu doi ani, pe el și pe copilul său numai
bunul Dumnezeu i-a salvat dintr-o cumpănă
uriaşă. Cu evlavie făcea cruce în dreptul
fiecărei troiţe ori biserici şi cu smerenie a
participat la toate slujbele religioase ca o
umbră în urma părintelui.
La prima vizită în Moldova, am trecut pe
la Uniunea Scriitorilor din Chișinău, unde,
cam devreme fiind, nu-mi amintesc să fi găsit
vreun scriitor pe-acolo. De îndată, pe aceeaşi
stradă, vizavi, puţin mai la nord-vest, am
intrat la Mitropolia Basarabiei și Bucovinei,
primiți fiind de către Î.P.S. Petru Păduraru
(mai puțin entuziasmat de întâlnire decât
părintele nostru, mi s-a părut). Apoi, în
cursul zilei, am adăstat la sfinţirea celor trei
clopote și a Mănăstirii Sireţi (r. Strășeni), în
inima Basarabiei. Pe scurt: slujbă - sub
cupola lăcașului de cult, luminate fețe
bisericești și credincioși smeriți din toate
ungherele Moldovei. Prânz pantagruelic!
La întoarcerea spre Huși, am trecut și pe
la Mănăstirea Hâncu cu hramul „Sf.
Gheorghe”, unde părintele a binecuvântat
măicuțele (plăcut uimite de prezența
inopinată a monahului) și a donat un rând de
manuale de religie pentru micii școlari.
A doua oară, pe 21 decembrie 2004, Iurie
Roșca (atunci, președintele PPCD) delegase
un parlamentar care să ne ducă (pe părinte și
pe noi) la Chișinău pentru a participa la o
festivitate de recunoștință și reavivare a
relațiilor între românii de pe cele două
maluri de Prut. Am luat strictul necesar și
fără grabă ne-am pornit spre graniţa Albița,
cale de vreo 18 km. În vamă, părintele Mina a
constatat că, în graba plecării, şi-a uitat
paşaportul în chilie, aşa că am făcut cale-
ntoarsă, dar, fie că şoferul era conciliant, fie
că părintele a mai glumit, nici n-am simţit cât
de repede ne-am întors la Episcopia Huşilor.
Abia atunci am luat micul dejun, ce rămăsese
neatins şi am pornit din nou spre Chișinău,
peste podul-graniță de la Prut, peste
dealurile Hușilor, prin pădurea Tigheciului...
Calea spre Chişinău arată și azi ca o
autostradă neoficial declarată, dar care n-ar
avea impedimente majore pentru a deveni. O
singură localitate (Cristeşti), pe mărgioara
căreia se trece. Altfel, şoseaua taie de-a
dreptul, urcă şi coboară printre vii, livezi şi,
mai ales, printr-un codru de o frumuseţe
16
magică. Fie orice anotimp, copacii uriaşi

înnebuniţi de azur deschid culoarul ca o
gardă voievodală.
La Chișinău, aveam să participăm la o gală
de premiere bine regizată de Iurie Roșca,
preș. PPCD, aflat în campanie electorală,
unde puțini „de-ai noștri” erau prezenți. Abia
a doua zi, la Uniunea Scriitorilor, ne-am
întâlnit cu Gr. Vieru, M. Cimpoi, Gh. Vodă,
Nicolae Rusu și alți scriitori basarabeni.
Dornic, la întoarcere, să revadă
Mănăstirea Hâncu, unde și-a început
apostolatul, vădit obosit, abia trecut printr-o
criză renală, părintele Mina Dobzeu a
suportat deplasarea cu stoicism. Totuși,
revărsa tihnă și lumină către cei din preajma
lui. Pieziș, se înnopta și peisajul dispărea cu
încetul. Nu ne-am mai putut abate pe la
mănăstirea Hâncu. Pe bancheta din spate, la
unison cu vrednicul monah Mina, am alungat
monotonia drumului spre Albița, într-o suită
de recitări și cântece „din toți bojocii” pe
versurile lui Eminescu. De neuitat!
„Uită răul, rabdă mult, iartă totul!” ne-a
rostit nouă (celor invitaţi la una din
aniversările Sfinţiei sale), adică pe 5
noiembrie 2006, când împlinea 85 de ani şi l-
am „sărbătorit” în familiara şi totdeauna
primitoarea chilie a mânăstirii de la
Episcopia Huşilor. Se știa că părintele era
nespus de bucuros când venea cineva la
dânsul pentru o binecuvintare, o spovadă, un
sfat duhovnicesc, dornic fiind să „stea de
vorbă”. Atunci parcă îi înflorise sufletul a
primăvară, deşi se apropia Crăciunul…
Jubileul a rămas „uitat/ascuns” de unii,
dar părintele și-a așteptat prietenii de suflet.
Aşa că s-a pregătit voiniceşte să dea o masă
de bună gazdă, acolo, în incinta mânăstirii. A
procurat „un peşte”, sub propria-i dezlegare
(era în postul Crăciunului), plănuind să-i
omenească, după datină, pe oaspeţii din
Chişinău, din Iaşi şi din Huşi. Acţiunea a
căpătat amploare şi numărul invitaţilor a
depăşit cu mult lista pe care o programase
părintele. Gândea că, după pilda
Mântuitorului, se putea înfrupta toată
adunarea dintr-un peşte şi două pâini, mai
ales că avea pregătit şi destul vin, adică trei
litri, din care nu gustase. Greu de digerat de
mai marii ierarhici de-atunci. Aşa că nu i-au
aprobat închirierea sălii de oaspeţi, încât
părintele a hotărât să-i ospăteze pe bunii
prieteni culturali în propria-i chilie, unde, de

17
obicei abia încăpeau, cu îngăduinţă, 4-5

persoane…
Intimitatea chiliei şi sfinţenia atmosferei a
umplut toate golurile de amărăciune, încât
părintele a povestit şi iar a povestit despre
anii de teroare comunistă, cum s-a revoltat
când s-a scos religia din programa şcolară,
când a stat în închisoare, cum l-a botezat pe
Nicu Steinhardt, cum a vorbit şi a glumit la
telefon cu părintele Bartolomeu Anania
despre vârsta înaintată (erau între cei mai
vârstnici ierarhi, stâlpi neclintiţi în vântoasa
comunistă). Apoi ne-a cântat din psalmi, dar
și pe versuri eminesciene, cu vocea firavă ca
un firişor de arnici care dă prospeţime şi
culoare iei româneşti.
La mijlocul lui decembrie 2009, părintelui
trebuia să i se lanseze două cărţulii, apariţii
editoriale care îi mângâiau sufletul,
cuprinzând imagini plastice ale unor
sculpturi şi câteva interviuri date în timp,
având şi un bogat album de fotografii.
Noi (subsemnata, bibliotecarul Constantin
Donose, Theodor Codreanu și Rosaura
Angheluș) i-am alcătuit un volum aniversar:
Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu – 90, Iaşi,
2011, 72 p. Cărticica omagială (fără
descrierea biblio-tehnică de rigoare) include
în cele şapte secvențe amintiri, medalioane
literare, evocări semnate de N. Steinhardt
(fragment reprodus din vol. Jurnalul fericirii),
acad. Alexandru Zub, Theodor Codreanu,
Nicolae Dabija, Marian Aciobăniţei,
Constantin Donose, încheindu-se cu un
trialog la o „masă rotundă”, la care au
participat părintele arh. Mina, Theodor
Codreanu şi Iurie Roşca (iniţiator).
Consistenta conversație a apărut în presa
vremii.
Îndemnul monahului Mina Dobzeu – „Uită
răul, rabdă mult, iartă totul!” – are substanță
testamentară și dă oricui / oricând prilej de
meditație. Pentru urmași, părintele rămâne
„Sfântul” din Patrimoniul spiritual al Hușilor.
Notă: Mina Dobzeu (n. 5 nov. 1921, Grozeşti,

Lăpuşna, în Basarabia – d. 7 iunie 2018, Episcopia
Huşilor) – arhimandrit. Uns ca monah în 1948 la
Mănăstirea Brădiceşti, s-a stabilit din 1969, la
Mânăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, la
Episcopia Huşilor. Pentru convingerile sale
creştin-ortodoxe a stat în închisorile comuniste
de mai multe ori între anii 1948-1962 şi în 1988.
La Jilava, l-a botezat în ritul ortodox pe evreul
Nicolae Steinhardt.

18
P o e s i s (1)
Ioan Mâcnea
VETRIȘANU
(Vetrișoaia, Huși)
Somnul fără vise
Spre somnul celui ce întâia oară

mi-a zis poet, abată-se furtuna
Și trăsnete cumplite întotdeauna!
Să aibă somn ca mine
Și să-l ducă.
Să caute în noapte rima și cuvântul
Să aprindă lumina în minți întunecate
Să doarmă fără vise în nopțile furate!
Lăsați viorile să cânte
Opriți fanfaronii, distrugeți rachete

Și fumul din tun,
Legați-i pe savanții ce vor să le facă
Și puneți benzină pe regii nebuni!
Căci soarele e roșu pe creste

Așteaptă albine să zboare
Și fetele să guste mierea din pumni.
Opriți fanfaronii și regii nebuni!
Vetrișoaia
Poate-am fost un strop de rouă

Rătăcit pe val de Prut
Peste timpul care vine
Peste clipa ce-a trecut.
Mă întreb de ce-am venit
Din albastru infinit?
Și cu cer m-am învelit
Cu rădăcini de pământ
Apă băută din Prut.
M-am topit precum și ploaia
În grădina Vetrișoaia.
Vetrișoaia mea icoană,
Te-am cântat, te-am chiuit,
Te-am bocit și te-am iubit
Și cu soare și cu lună
Vetrișoaia, mamă bună,
Mă rog la zei și ție
Să-mi rămâi o veșnicie
Să te privesc cu mult dor
Dintr-o toartă de ulcior!
(din vol. Un trecător prin cerul spart, 2021)

19
Mihaela ALBU
(Craiova)
Decontaminare
M-am urcat pe colțul lunii

vrând să privesc lumea de sus.
De jos am tot văzut-o deja

de ani, de decenii...
E așa … cum să spun...
De fapt, nici nu are rost să o povestesc.
O vedem fiecare
sau
credem cu tărie că o vedem:
Flori albe de cireș
peste nepăsare
peste iluzii
peste necredința în frumos.
Tone de cuvinte
o îmbracă în haine de sărbătoare
trâmbițe acopăr neliniștile
surle clamează triumful iluștrilor idioți
tichia din capul lor – bătută cu pietre
sclipitoare
hora de frăție
călcând peste toate
bătând pasul
luând totul (sau aproape totul) în stăpânire…
Eu mă agăț cu putere de colțul de sus

cât mai departe de viruși…
O bucată de hârtie
Părinților mei
Fotografia ține în brațe

strâns
Timpul
Nu-i mai dă drumul
Hotărâtă să-i rămână așa, încărcat cu toate
câte au fost …
Un chip mă privește
cu zâmbetul – aproape de enigma Giocondei
–
la o amintire, la un „Evrika” întâmplat o dată
în viață
sau… la ceea ce credea că va să fie
și poate niciodată nu a fost…
Nimic nu se pierde!
Credea!
20
De transformat… doar spre un roz pal

o idee de fericire
trecătoare ca fulgerul ce nu așteaptă
dezlănțuiri
decât cu întârziere…
Elina COJOCARU
(Galaţi)
Tangențe, mereu...
Mereu ne-așteaptă un punct

decât noi înșine mai greu –
pe linia tangentă, pe scurt,
între ce-am trăit și ce nu.
Pe creasta malului abrupt,
lumea cu pete sângerată
acolo sfârșește, în repaos mut.
Și tot acolo alta se arată –
ascunsă pată-ntunecată.
Mereu ne aflăm într-un

asemenea nod obtuz,
fie că e ora zero,
un țărm de mare,
traseul desenat de obuz,
fie muchia zariștei
ori steaua dintre ani.
Și tot așa, în voia sorții,
limita e fuga de-acasă,
secunda iubirii dintâi,
prima zi de coasă,
ori primul click de maus,
clipirea-n raza dimineții
legănând pe geană
ori intrarea definitivă
în somnul-icoană...
Cu aer nobil ori plebeu
le cumpănim pe toate
într-o infimă tangență –
clipa luptei de dor –
grea cât nedormita noapte...
Dar, poate, cineștiecum,

citind printre rânduri
acest vers al meu
chiar în punctul de-acum,
– graniță-ntre secunde –
ne-om înălța prin gânduri
spre-un cineștiecând,
spre-un cineștieunde...

21
Nicuşor DĂRĂBANĂ
(Huși)
Basarabiei
De vorbe răpuși,
La poalele serii,
În locul durerii –
Departe de ruși
Ne-așteptă Brâncuși
La masa tăcerii.
Daniela OATU
(Vaslui)
Vârsta aceea
numai bună de amestecat

în curcubeu
după ce s-a-mpărțit
picătura de ploaie în
șapte,
gata să apese pedala greșită
prin sufletul plin de indicatoare,
vârsta piruetelor pe gheața subțire a iubirii

sărutând pe frunte povestea,
înainte de culcare,
legată cu ață, uitată pe sârmă,
de-ar fi din albume într-o zi alungată

cu bulgări de zăpadă, cu pietre
vârsta aceea o voi repet
Dincolo de capătul lumii
Cu tine aș merge dincolo de capătul lumii

desculță
fluierând printre lupi
încolăcită de șerpi veninoși
cât soarele mă apără

de umbra mea
Alexandru CAZACU
(Bucureşti)
French can-can
Noaptea se derulează lent

peste străzile
bulevardului aglomerat
nu departe de muzeul de istorie
unde arginții trădării fac să sufere
salonul de numismatică
O cruciadă a promisiunilor
22
în camera cu o mie de ferestre

unde lumina abia are loc să încapă
iar viață și viață se dispută
ca o actrița de la Moulin Rouge costumată
sclipitor în costum de baie
și pantof cu toc
plină de paiete și impecabile zâmbete
trimite tuturor bezele
până când cineva dintr-o mașină scumpă
cu geamul lăsat se apropie încet
și îi face semn să vină
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
(Huşi)
Numere în labirint
[2004]
11 496. 8 iulie. Curtea

Supremă a Drepturilor
Omului a dat câştig de
cauză grupului Ilie Ilaşcu, somând
autorităţile moldovene şi transnistrene să-i
pună în liberate pe ultimii doi deţinuţi
politici, iar Chişinăul şi Moscova să plătească
despăgubiri morale de 800 000 de euro. În
închisoare, se mai află Andrei Ivanţoc şi
Tudor Petrov Popa. Să vedem cum vor
reacţiona Chişinăul şi Moscova.
11 497. Reacţia Moscovei la decizia CEDO
este de sfântă consternare. N-a văzut, n-a
auzit nimic despre ce s-a întâmplat, sub
oblăduirea ei, la Tiraspol.
11 498. Foloseşte pronumele Eu numai
atunci când n-ai încotro.
11 499. 9-11 iulie. Zilele „Duiliu
Zamfirescu”, la Focşani. Prilej de reîntâlnire
cu prieteni ca Zoe Dumitrescu-Buşulenga,
D.R. Popescu, Mihai Cimpoi, Ion Rotaru,
Cezar Ivănescu, Ion Filipciuc, Adrian Dinu
Rachieru, Mircea Dinutz, Viorel Dinescu,
Gheorghe Neagu, Ioan Dumitru Denciu. Fac
cunoştinţă cu Liviu Ioan Stoiciu, Ion Popescu-
Brădiceni ş.a. scriitori. Inflaţie de premii:
vreo 40 la număr.
11 500. Fenomen de pancronism. Ion
Popescu-Brădiceni de la Târgu-Jiu e uimit să
întâlnească pe cineva care a gândit, simultan
cu el, la o nouă paradigmă culturală:
transmodernismul. Ne angajăm să publicăm,
în coautorat, o carte pe această temă.

23
11 501. Singurul lucru sigur, izbăvitor la

bătrâneţe, este independenţa materială. Cine
n-a aflat-o din vreme n-a avut dram de
înţelepciune.
11 502. Diferenţa dintre prognozele
meteorologului ştiinţific şi ale celui empiric
este că ale primului rareori se împlinesc.
11 503. Fiind atât de slab şi de mincinos,
omul crede că se poate sprijini pe el însuşi.
11 504. Vintilă Horia: „Ajunge să privim
chipurile actualilor şefi ai omenirii ca să ne
dăm seama de adâncimea decăderii noastre.”
(Vintilă Horia, Jurnal, 8 ianuarie 1965).
11 505. Pământul e ca un pepene uriaş
din care un noian de „seringi” sug gaze,
petrol, minereuri, cărbune, apă etc. Într-o
bună zi însă, pântecele acesta generos şi
răbdător se va goli şi se va zvârcoli în dureri
groaznice, repezind în cer vulcane (vorba lui
Eminescu), după care va urma colapsul unei
găuri negre. Nimeni nu va putea opri
catastrofa.
11 506. „Democraţii” actuali sunt jivine
linguşitoare ale „maselor” de alegători, din
patru în patru ani, „mase” ignorante pe care
ei le dispreţuiesc şi le încalecă tâlhăreşte câte
trei ani şi jumătate.
11 507. 29 iulie. De o săptămână, sunt cu
Lina la Techirghiol, unde ne înnămolim. Azi,
vremea e înnourată, aşa că n-am mai plecat
din Basarabi (Murfatlar), unde suntem
găzduiţi la fratele meu Dumitru. La
Techirghiol, mizerie ca peste tot în România
locurilor de „agrement” şi tratament. Pungile
de plastic şi peturile or să ne sufoce, în cele
din urmă. Păcat de acest splendid dar al
naturii care este lacul Techirghiol. El, care ne
dă sănătate, e îmbolnăvit de mizeria
egoismului primitiv al indivizilor needucaţi.
11 508. E întotdeauna un „război” între
cititor şi operă. Numai că, spre deosebire de
războaiele dintre oameni, aici victoria e de
ambele părţi.
11 509. Era de aşteptat ca scandalul
închiderii şcolilor româneşti din Transnistria
să fie pus pe seama României, de către
Vladimir Voronin, care dă vina pe
transnistreni că luptă pentru limba română,
nu pentru cea… moldovenească. Vor predare
în limba română cu grafie latină! iată
rătăcirea lor.
11 510. 4 august. Totuşi, la presiunea
opiniei publice, Chişinăul, secundat de
România, s-a hotărât să instituie sancţiuni
economice Tiraspolului. Ca răspuns, acesta a
24
blocat calea ferată, după metoda din 1992, cu

ajutorul rusoaicelor, atrăgând atenţia
comunităţii internaţionale. La rându-le, un
grup de dascăli români a pichetat ieri, 3
august, ambasada Federaţiei Ruse de la
Bucureşti. Tiraspolul însă e tare la
propagandă: acuză Chişinăul că se pregăteşte
de un nou război.
11 511. 5 august. Am revenit la Huşi.
Estimp, prin majoritatea regiunilor ţării au
fost ploi furioase, cu mari pagube. Huşul însă,
ca şi Techirghiolul, a fost ferit de mânia
naturii.
11 512. S-ar putea ca destinul să fie
ocolirea mistificatoare a propriei
responsabilităţi.
11 513. Artur Silvestri vrea să scoată o
nouă revistă de cultură: „Columna lui
Traian”. Asta, după o tăcere de 14 ani. Va
avea să se confrunte cu biruitorii oficiali din
cultură.
11 514. Mugur Vasiliu mă anunţă că a
obţinut fonduri pentru editarea cărţii mele
Eminescu şi criza sacrificială. Asta după ce şi
Cezar Ivănescu, de la Junimea, spune că
aşteaptă subvenţia ministerială pentru Mitul
Eminescu. Va trebui să retrag varianta de la
Editura „Scara”, pe care o consider depăşită.
11 515. Iată o definiţie ideală, avant la
lettre, a poeziei postmoderniste, dată de
Lucian Blaga în Elanul insulei: „Când într-o
poezie sau într-o operă de artă esenţele mor,
periferialul şi decorativul cresc ca părul şi
unghiile morţilor.”
11 516. Eu şi Ion Popescu-Brădiceni
încercăm să ducem la bun sfârşit o carte, în
coautorat, despre transmodernism. Probele
trimise însă de colaborator pariază pe o
sofistică terminologică menită să
compromită ideea. Încep să mă îndoiesc că
proiectul va putea fi dus la bun sfârşit. La
mine se conturează o carte de sine
stătătoare. Este vorba de Transmodernismul,
carte ca va inaugura colecţia „Ananta. Studii
transdisciplinare”, la Editura Junimea, 2005.
11 517. 10 august. Anatol Vidraşcu îmi
trimite, în sfârşit, exemplarele de semnal ale
cărţii Duminica Mare a lui Grigore Vieru. A
ieşit o carte frumoasă şi din punct de vedere
editorial.
11 518. 11 august. Veste grea pentru
familie: s-a stins din viaţă Gheorghe Ionică,
fratele mai mare al Linei, profesor, de o viaţă
la Mândreşti, coautor, cu doi specialişti în
materie de la Cluj-Napoca, al unei exemplare
25
monografii a locurilor de baştină (Valea

Mărului, Mândreşti). Gheorghe Ionică s-a
bucurat de prietenia specială a prozatorului
gălăţean Apostol Gurău.
Dumnezeu să-l odihnească!
11 519. În Unul şi Universul (1945),
Ernesto Sábato reţine calculul „riguros”,
bazat pe o îndelungată studiere a Genezei,
făcut de prorectorul Universităţii din
Cambridge, doctorul Joseph Lightfoot, cu
privire la data când Dumnezeu l-a creat pe
Adam: 23 octombrie 4004, ora 9. Aşadar,
curând, omul va împlini tânăra vârstă de
6000 de ani! Iluzie matematică, neconfirmată
de ştiinţă. Şi nici de Biblie.
11 520. S-ar putea susţine că
postmodernismul nu s-a născut nici în
Europa şi nici în Statele Unite, ci în
Argentina, cu Borges şi înaintaşii săi. Alt
argentinian, Evaristo Carriego (1883-1912)
este considerat drept unul dintre principalii
precursori ai postmodernismului din această
ţară.
11 521. Dacă nu ai geniu, îţi trebuie o
mare doză de naivitate să continui a scrie
poezie după 35 de ani.
11 522. Morţii tac cu adevărat numai în
visele urmaşilor.
11 523. Morţii se bucură de lacrimile de
durere ale celor rămaşi în viaţă. Sunt
necuvintele lor de dragoste.
11 524. La căderea lui Cuza, în 1866,
boierul rusofil Nicolae Roznovanu, ajutat de
mitropolitul Calinic Miclescu, a încercat o
mişcare separatistă, având sprijin rusesc.
Lascăr Catargiu şi 60 de militari au pus capăt
rebeliunii. Fostul episcop de Huşi, Calinic
Miclescu, a scăpat adăpostit de diaconul Ion
Creangă, în bojdeuca din Ţicău. Clericii nu-l
puteau ierta pe Cuza pentru secularizarea
averilor mânăstireşti, chit că multe dintre
acestea aparţineau grecilor de la Sf. Munte
Athos.
11 525. Între cele şase surori (celelalte
fiind Maghiţa, Frăsina, din prima căsătorie a
bunicului dinspre mamă, Gheorghe
Gheorghiu, Mărioara, Lina, decedate, şi
Aglaia, mezina), mama e singura care o
moşteneşte pe bunica Maranda Gheorghiu,
care s-a stins la 96 de ani. Mama va împlini
90 de ani, păstrând intactă bucuria de viaţă,
deşi a trecut prin mari „cumpene”, muncind,
ca văduvă de război, la colectivă, când a fost
muşcată, rău de tot, de un câine, la un picior,
apoi împunsă de un bou, în burtă, în timp ce
26
căra, ca un bărbat, coceni de porumb, cu

carul.
11 526. Aceste însemnări, ca „numere în
labirint”, se constituie într-un haosmos,
dominat de hazard, cum e viaţa însăşi. Ce
legătură logică, deterministă, poate să fie,
bunăoară, între însemnările 11 525 şi 11
526? Doar o succesiune matematică, în
balans cu simultaneitatea dinamică a tuturor
celorlalte.
11 527. Jurnalul intim al lui Marin Preda e
construit, cu migală, de redactor, sub
privirile coordonatoare ale lui Eugen Simion.
Alături de pasaje la înălţimea celor mai bune
scrieri prediene, mult frunziş uscat.
11 528. Când păcatul e prea mare, tăcerea
e mai elocventă decât rugăciunea.
Epos
Elena NETCU
Misterul ceairului de la
Trei Fântâni
Există în Orașul dintre

drumuri un loc unde orice
localnic ar vrea să ajungă, cel
puțin o dată la șapte zile. Ceairul de la Trei
Fântâni. Acolo se spune că un sfânt musulman
din vechime ar fi poruncit să iasă apă din
stâncă și a ieșit. Musulmanii din Orașul dintre
drumuri l-au revendicat. Cât au fost stăpâni, era
spațiul lor sacru pentru rugăciune. Fie că era
Kurbam-Baiaram, fie că era Ramazan, bătrânul
Reșit Abdula se înființa la apusul soarelui și
mânuia dintr-o țibulcă un cântec tânguitor. În
turnul din moscheia aflată în centrul orașului,
un muiezin chema musulmanii la rugăciune.
După Unirea Dobrogei cu Regatul, când
turcii și-ai restrâns pretențiile, rușii au luat în
primire ceairul și prima horă s-a numit
rusească. Românii nu mai aveau rând. După
1897, când a fost o inundație de pluteau toate
prin ceair, lucruri luate de-a valma din
gospodării, ce vrei și ce nu vrei, inclusiv
animale înecate, lucrurile s-au schimbat.
Autoritățile românești au dat libertate
românilor să acapareze ceairul, fie pentru
desfacerea mărfurilor, fie pentru târgul de vite.
Acolo românii au făcut un iarmaatoc, încât
celelalte etnii au rămas în minoritate, dar nu-i
împiedeca nimeni să-și găsească un loc sau să
participe la horă.
Dar când dădeau năvală apele, totul lua o

27
întorsătură neașteptată. Câteva bătrâne de

diferite etnii au căzut de acord că ceairul este
un loc plin de capcane, dar mai ales, se născuse
credința că acolo spiritele întunecate țâșnesc
din pământ, dând semn că vin apele înfuriate
ale Dunării și că în drumul lor apulberă suflete
nevinovate,
― Aici nu e lucru curat.
― Așa o fi! Numai hora de duminică va reuși
să împrăștie forțele întunecate.
Ideea asta cu îmblânzirea sufletului prin
cântec și joc era în mintea omului de când e
lumea, lume! Este la fel ca flautul lui Orfeu care
îmblânzea fiarele. Orice cântec ar fi, în orice
limbă, aduce bucurie, descuie inimi întristate,
împrăștie supărarea. Prosperitatea din Orașul
dintre drumuri aducea după sine și o nevoie de
a sărbători, de a ieși în lume. Acest iureș de
bucurie se consuma în ceairul de la Trei
Fântâni. La început erau doar niște gropi, trei la
număr, la egală distanțăm făcute de o echipă de
câțiva gospodari, un turc, un hahol și un român,
sub îndrumarea lui Terteș, care era mai în
putere. Toți s-au apucat să scoată apă din
pământ, cu gândul că acolo izvorăște apă când
nici nu te aștepți. Vestea că se slobozesc apele
pământului i-a speriat pe localnici care în
fiecare primăvară țineau piept puhoaielor.
Femeile în frunte cu Marinka nu puteau lipsi
de la această lucrare a lui Dumnezeu.
― Aici e tot mâna Evdochiei. Dar ne vrea
binele, să nu vă mai aud!
― Locul ăsta e hărăzit. Dacă n-o fi, musai,
trebuie să-l sfințim!
― Încleștarea cea mare aici e!, spuse
Marinka. Voi nu vedeți suratelor, că nu e horă
să nu se termine cu o înjunghiere, uneori îl
răpune pe băiat sau fată, alteori îi cruță.
― Numai apele sunt de vină. Ele aduc
moartea. Evdochia nu e străină de jocul afurisit
al apelor.
― Să tăceți, când vă spun eu! Numai mâniați
pe dumnezeu! Fata asta are har!
Cu toate că puneau la cale tot felul de
practici ezoterice, oamenii se trezeau
primăvara cu apele prin curți, fără putința de a
le stăvili. Pe tot cursul Dunării, apa dădea pe
dinafară, rostogolindu-se ca un vălătuc peste
străzi, case, maidanuri, pădurea cu sălcii.
Înainta amenințător, mai ales pe timp de
noapte.
Păsările cerului invadau văzduhul, rotindu-
se pe deasupra ceairului. Oameni priveau cu
deznădejde, pentru că năvala apei lovea, mai
ales, în casele negustorilor, de parcă le căuta
înadins. O făceau pe muțește, făra prea mare
vuiet, de parcă s-ar răzbuna. Ziua oamenii
mergeau cu barca, se rugau la Dumnezeu
28
pentru retragerea apelor, dar noaptea năvăleau

cu mai multă furie.
― Ferească Dumnezeu de furia apelor,
oameni buni! Haideți să stăm la pândă noaptea.
Să vedem ce se întâmplă, de unde vine atâta
apăraie.
― Fraților, în orașul nostru stihiile își fac de
cap. Aici nu e lucru curat!
Noaptea era revărsare de păcate, spuneau
bătrânele, rugându-se în legea lor, fie
musulmani, fie pe rit vechi sau nou, bătrânele
aveau lumânări aprinse ca să lumineze peste
tot să prindă vreun fir, să dezlege nebunia.
Erau convinși că orașul e bântuit de duhuri rele
și că pentru necazul ăsta care s-a abătut asupra
lor, izbăvirea trebuie s-o aducă Iopi și
Evdochia.
― Ei sunt salvatorii noștri!
― Nu facem nimic, măi oameni buni, suntem
vânduți diavolului.
Bătrâna Marinka privea făra să se mire. Ea
avea rolul să urmărească cum se alege grâul de
neghină. Urmărea dacă oamenii își dau seama
că răul vine de la ei.
― Nu vă mai văitați, până la urmă primăvara
vă curățește sufletul Oare n-ați înțeles că mai
presus de orice se află bunătatea, milostenia,
credința și iubirea semenilor?
Zi și noapte vă e gândul la bani, avere și
toate alea sub puterea diavolului. Sunteți
lacomi, nu vă mai săturați să înșelați pe ce
necăjiți.
― Măi oameni buni, aici e mâna diavolului.
Eu v-am mai spus și văd că nu mă ascultați,
încheie bătrâna Marinka, întunecată la chip.
Leahu ieși în fața tuturor și gesticula sigur pe
el:
― Chiar ieri a plecat frate-miu. El a dezlegat
misterul.
― Leahule, scutește-mă cu misterele tale!
Nu e clar că noi suntem de vină? spuse cu
hotărâre Terteș, ridicând mâna ca să-l vadă
toată lumea.
Fără să-l bage în seamă, Leahu continuă:
― Ce credeți că numai la noi e nenorocirea
asta? În toată țara unde sunt râuri. S-au topit
zăpezile. Dar nu asta e buba. ci luna plină în
fecioară. Toate belelele se varsă pe pământ.
Cine are mai multă putere? Apa! Potopul lui
Noe!
Darka, o ucraineancă strașnică, ieși cu greu
dintre oamenii înghesuiți în ceair, cocoțați pe o
platformă de pământ unde apa nu apucase să
ajungă.
― Hai să punem la pândă fetele și băieții.
Sunt suflete neprihănite.
― Mai ales Aniușka mea, mânca-o-ar mama!
strigă deasupra tuturor Chiriacița, cu o voce de
29
tunet, de spuneai că se află în clopotnița

bisericii rusești. Acolo se afla o clopotniță de
bronz care se auzea tocmai în mahalaua
cerchezească. La capătul celălalt al orașului.
Mulțimea încuviință printr-o mișcare a
capului. Tot Leahu se făcu purtătorul lor de
cuvânt:
― Lor o să li se arate ceva, nu se poate, ori e
neagră, ori e albă!
Chiriacița făcu un pas înainte ca s-o vadă
lumea că are o fată neprihănită. Făcu un gest
categoric, lăsând să se înțeleagă că nimeni nu
mai are voie să mai vorbească după ea.
Însă pânda din a doua noapte mai tare a
încins spiritele. Băieții o vedeau pe Evdochia,
pășind deasupra apelor ca o vâlvătaie învelită
într-o perdea de apă, cerul bolborosea, apa
venea de peste tot, de parcă Evdochia descuia
poarta cerului. Fetele însă îl vedeau pe Iopi
alergând de colo-colo călare pe o baghetă,
împingând apele spre locuri mai puțin
inundate. Dimineața apele creșteau cu încă
jumătate de metru. Băieții și fetele își
pierduseră graiul. Nu mai puteau vorbi.
Amuțiseră cu toții.
În a treia noapte n-a mai stat nimeni la
pândă, apele s-au retras, dar au lăsat prăpăd în
urmă. Viața a revenit la normal, dar bieții
oameni cu mic cu mare scoteau totul din noroi
și așteptau ca soarele să zvânte totul.
Apoi au început căldurile de aprilie
― Zici că te afli în luna lui cuptor. Cele mai
multe gospodării au fost prinse sub mâlul
transformat în lut închegat, încât oamenii erau
nevoiți să folosească caii și boii pe care îi
înhămau ca să poată urni mâlul clisos.
Pământul mustea de apă. Toate creșteau peste
noapte cât un stat de om. De atunci a ieșit
vorba „crește ca din apă” .
(Va urma)
P o e s i s (2)
Mihai APOSTU
(Dodeşti, Bârlad)
Umblu absent
Umblu absent,
pământul parcă-i coală albă
când eu cânt.
Cu pașii desenez cuvânt!
Parcă e drum spre altă lume
și drumul parcă-i spre mormânt.

30
Aștept să văd
în urma mea iubire,
dar și durere mă aștept să văd
și chipuri de părinți plecați în rai
dar și strămoși uitați
aș vrea ca să revăd...!
Anii s-au transformat în praf

pe drumul meu,
iar eu defel nu mai sunt eu,
sunt răsăritul altui veac
dar sunt și asfințitul greu
Umblu absent,
absenți sunteți și voi
ce veac nebun azi împărțim
nici nu mai stăm gramadă la nevoi,
doar ziduri între noi azi construim.
Și povestim despre-o iubire tristă,

despre un vânt, despre o ploaie,
și povestim despre un cuvânt
care ne apără de-acea iubire
povestim despre acea tristețe,
povestim despre acel necuvânt!
Umblu absent prin mine,

prin tine, prin voi
mă strecor absent printre noi!
Trecerea
Prima dată am învățat să mă nasc

și m-am născut în complicitate cu mama,
m-am născut din drag și dor
apoi tata, m-a învățat să beau apă
dintr-un ulcior!
Am mers, am vorbit, am cântat,
apoi am iubit și am fost înrolat,
am învățat să trăiesc, să fiu
de câte ori... nici nu mai știu...
am învățat să plâng,
am învățat să zbor,
iar într-o zi am să învăț să mor.
Apoi un nu știu care cititor

va răspândi un zvon despre mine,
un zvon despre o trecere,
despre o neființă care inevitabil
se va transfera în el trecător,
în el cititor și visător!
dar până atunci...!

31
Ana OPRAN
(Pădureni – Huşi)
Umbra ta
Hai, șterge-mi acum bobul

de rouă
din ochi
cu penelul tău de pictor
nebun
așterne un grăunte de-albastru-cobalt
sub genele învinse de-adormire
adâncul de cer să-l adun
curcubeu
ofrandă privirilor tale
când te apleci în vis spre mine
și-atâta sete-mi este
să-ți sorb, tăcută, umbra.
Poate…
Poate nici nu m-am desprins

din, caldă, placenta maternă
adie încă, tandru prelins,
un murmur confuz de abis
presimț de zbatere eternă.
Poate mai rătăcesc indecis

prin hăuri de abur pufoase
mi-e carnea-nsetare de vis
mi-e dorul un cântec nezis –
și noaptea îmi doarme în oase.
Palpită lichidul duios

și-o voce umblă prin mine
mă strigă prin umbre de os
cum marea țipă-n albatros
…Și ziua mă soarbe în Sine.
Marcel MIRON
(Huși)
Vinotecă
Închise în sticle
primăverile
și toamnele târzii
dorm
ca frumoasa din pădurea adormită.
Mi-e teamă
să deschid sticla
cu vinul tinereții noastre.
Ce subțire erai iubito

când culegeai strugurii!

32
Multe fete
băieți ștrengari
cu coșurile pline
roiau prin via
beată de soare.
Trăgeam cu coada ochiului

la sânii tremurând
a feciorie
când harnică
rupeai poama toamnei blânde
ca bunica
din bucătăria
unde gogoșile sfârâiau
în untdelemnul încins.
Tata
Biserica noastră cu gât de girafă
Biserica noastră
este înaltă
are o turlă ca un gât de girafă.
Ea nu-și pleacă niciodată capul.
Mi-a spus un unchieș

că ea se hrănește cu iarbă albastră
de dincolo de nori.
Niște copii au încercat să urce

din clopotniță
către capul girafei
dar s-au oprit în limba clopotului
omușorul care închide orice ascensiune.
Girafa noastră necheză

cu glas de aramă
atunci când înghite în sus câte un om
de asta girafa nechează cu glas dureros de
aramă.
O doare și plânge
când varsă câte un suflet
pe pajiștea albastră în care
ea paște
dincolo de nori.
Martin CATA
(Huşi)
Căutătorul de cuvinte
Iar
Caut cuvântul ce știe un drum spre izvoare,
Să rupă vechi praguri, și mâluri, rătăcite
zăpoare,
33
Încerc
Să găsesc un cuvânt ce calea o știe
Spre vise ce scot fade vieți din crudă
zădărnicie,
Cad
În străfunduri de seci și uscate pământuri,
Cuvântul să-l scot mlădiindu-l în scăpărate
gânduri,
Rup
Din culori pete suave pictate în minte,
Ocoale întregi să adun de învrăjbite cuvinte,
Din
Cânt mireasmă de floare-n fetie-n ispită,
Cuvânt să aud cum urlă-n silabă strivită,
Clădesc
Pe zigurate, încet, zdrobitul cuvânt,
În litere tăcute, greu regăsite-n șuieratul de
vânt,
Rănesc
Fără plăcere, ură, orgolii înfundate,
Scot din striviri cuvântul din guri
neîncercate!
Film
Au dispărut poveștile cuvântului

iubire viață moarte
sărac este cuvântul dar
au apărut vampirii grimii
călătorii din alte lumi dinozaurii clonați
în laboratoarele pământului
superfluă este viața pământeană
a sărăcit cuvântul
(din vol. Cuvânt pe Calea Timpului)
George IONIŢĂ
(Bucureşti)
lovindu-mă de
noapte
ascult cum trece

timpul
acum când ochii mei
acelaşi întuneric văd
ascuns sub pleoapele lăsate
a dispărut pământul
nici cer nu e
de care luna să se-agaţe
nici candelabre-n care stelele să ardă
doar vântu-aruncă ploaia
şi stropii se preling pe geam
desprinse de pe ramuri
34
frunzele foşnesc în şoapte

iar eu atârn ca un pendul
lovindu-mă de noapte...
se-adună anii
se-adună anii împovăraţi de zări

pe frunzele-arămii
lumina cade cenuşie
din cerul răscolit de nori
şi atât de aproape
în care şi-au înfipt
ca nişte rădăcini vârfurile lor
copacii
mă simt străin şi fără rost

şi-acea oglindă caut
cu chipul ce mi-a fost odată mie
nisipul în clepsidră grăbit se scurge

tot mai anost
iar clipa ce se naşte
e deja târzie...
(din vol. Leagănul toamnei)
Timpuri, timpuri...
Livia ANDREI
(Bârlad)
„Ce vremi şi ce
oameni”!...
„Stau câteodată şi-mi aduc
aminte ce vremi şi ce
oameni mai erau în părţile noastre…”
(Ion Creangă)
Copilăria petrecută în cartierul Munteni,

din Bârlad îmi lasă umbre și lumini în inimă.
Umbrele au fost puține, căci nu pricepeam
eforturilor părinților și ale bunicii (Iaia)
pentru a ne face viața mai bună, în vremuri
destul de grele. Amintirilor luminoase mi-au
rămas, însă pentru totdeauna în suflet. Una
dintre aceste amintiri este legată de Doamna
Fluture..
Când mergeam la școală treceam prin fața
unei case vechi, cu fața la stradă. În fața casei,
pe o băncuță stătea mereu o doamnă în
vârstă, cu un șal croșetat pe umeri (chiar
dacă afară era foarte cald), îmbrăcată cu
haine vechi de catifea, uneori alături de un
domn prezentabil, îmbrăcat cu cămașă albă
și o vestă din piele de căprioară.
35
Circulau tot felul de povești prin cartier

despre cei doi. În ce măsură erau adevărate,
nu am de unde să știu, dar că fuseseră bogați
asta e o certitudine, pentru că în camera
mare în care se intra direct din stradă și
unde am intrat de câteva ori, erau lucruri de
valoare, acoperite de patina vremii.
Ca orice copil bine educat, trecând pe
lângă cei doi, dădeam „Bună ziua!” și, într-
una din zile, în loc de răspunsul obișnuit, am
auzit-o pe Doamna Fluture spunându-mi: „Ce
mai faci, Zâmbet de primăvară?” M-am mirat,
dar am răspuns politicos și de atunci mă
opream de fiecare dată și stăteam de vorbă
cu ea. Avea o educație și o cultură pe care n-o
mai întâlnisem până atunci la vecinii și
cunoscuții din cartier.
Totdeauna îmi făceam timp să stau de
vorbă cu doamna și uneori cu domnul
Fluture.
Apelativul „Zâmbet de primăvară” era
ceva nou pentru mine și mă gândeam, uneori,
de unde i-a venit doamnei să-mi spună așa? E
drept că eram un copil vesel tot timpul, iar
mai târziu o adolescentă plină de viață și tot
timpul cu zâmbetul pe buze, dar de unde
acest „Zâmbet de primăvară”?
Eram studenți în anul IV, când Petruș a
venit prima oară la Bârlad. Și mergând în
oraș, am trecut prin fața casei Doamnei
Fluture. Domnul nu mai era, dar doamna, pe
băncuța ei, cu șalul nelipsit pe umeri m-a
întâmpinat cu aceeași întrebare „Ce mai faci,
Zâmbet de primăvară?”
Am stat de vorbă mai mult, iar mai târziu,
mult mai târziu, când Petruș a scris o carte
pentru copii a intitulat-o „Zâmbet de
primăvară”.
Ce frumoasă amintire, ce deosebit omagiu
pentru un om pe care l-am cunoscut și cu
care am locuit în același cartier ani la rândul!
Și atunci să nu revin la humuleșteanul
nostru: „Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce
vremi şi ce oameni mai erau in părţile
noastre”, prin cartierul copilăriei mele, cu
umbre și lumini ce le voi purta în suflet până
la sfârșit?!...

36
Ana OPRAN
O după-amiază într-o lume a magiei
Și arde-o lumânare vie

Pe Trupul Tău de sfântă pâine
Și-n pâlpâieri albastre-adie
Lumina Învierii-n Sine…
A fost pe 2 aprilie la Cercul Militar Iași în
cadrul Cenaclului de pictură „Octav Băncilă”
și a Uniunii creatorilor de artă din Iași.
Vernisajul unei expoziții de excepție cu
tablouri încărcate de culoare și semnificații
grele, picurând în suflet emoții, când diafane,
când răscolitoare: Miracolul Învierii-trezirea
conștiinței creștine. Afișul, el însuși o operă
plastică executată de Eugen D. Nicanor,
ademenește privirile. Între expozanți,
pictorii: Calistrat Robu, Mihaela Berari, Paul
Robu, Anastasia Gărneață, Maria Frangopol,
Eugen Nicanor, Rita Maxim, Romeo Romila…
Pașii te poartă
cu sfiiciune prin
sala primitoare,
privirile se fixează
îndelung pe
miracolul de forme
și culori, gândul
adastă asupra
limbajul lor. Dar,
când vorbește
pictura, cuvintele
tac. Ele devin
neîndestulătoare sau, de-a dreptul, stângace.
Te pierzi în fața câte unui tablou uitând de
tine, absorbit de acea vrajă unică a culorii
vorbitoare sau a gestului alegoric, a ochilor
care-ți sorb ochii și te fac prizonierul unei
lumi de dincolo de conturul obrazului, de
dincolo de conturul unei petale, a unei
frunze, a siluetei subțiri a unui arbore
singuratic sau a reflexelor de lumină ale unei
cruci înconjurată de un halou de întuneric.
O expoziție ca aceasta e o călătorie inedită
într-o multitudine de lumi, cu care lumea ta
se intersectează; încă nu ești sigur de
impactul acestei întâlniri, știi doar că ai vrea
să mai rămâi acolo, în spațiul acela țesut din
infinite irizări, din bucurii pe care nu le poți
categorisi, din emoții pe care nu poți și nici
nu vrei să le numești. Te trezești puțin
buimac, cu un sentiment de respect aproape
religios față de ființele acelea pământene
care sunt chiar la doi pași de tine și care au
putut să-ți reveleze atâtea miracole

37
nebănuite, ascunse în chiar lumea din jurul

tău, în chiar sufletul tău… Numai că tu nu le
vedeai până ce pictorul nu a îndepărtat
orbirea de pe ochii tăi. Și atunci ele,
imaginile, au devenit o pădure de foșnete
cântătoare, duioase sau tragic, aspre sau
mângâietoare, întunecate sau luminoase…
Privitorule, dacă vei trece pe acolo – și eu
te sfătuiesc s-o faci – nu vei scăpa de acest
cântec de sirene închipuit din linii
șerpuitoare și culori gânditoare!
Arena râsului serios

Vasile LARCO
(Iași)
Epigrame
Unui epigramist
Îți spun discret un adevăr:
Ai poante trase mult de păr,
Dar este rău că-s trase toate
De „părul” unui bun confrate!
Apreciere lingvistică
E limba noastră ca un lan de grâu
Ce unduieşte-n soare, curge râu,
Dar, din păcate, uneori suspină
Că-i năpădit cu fire de neghină.
Femeia de basm
Ar vrea să fie alintată,
Frumoasă ca Şeherezada,
Cu pielea fină, delicată
Şi mult mai... Albă ca Zăpada!
Nora şi soacra
N-or să se mai ciondănească,
Cică s-or iubi-ntre ele,
Când or fi să se-ntâlnească…
Două drepte paralele.
Ultima dorință
Statuia mea pe roib călare
S-o amplasaţi în gura văii,
Dar nu o dăltuiţi în sare
C-or năvăli pe ea lingăii!

38
Conexiuni. Album
• Bârlad, 16 aprilie 2023, la Centrul
„Mihai Eminescu” – activitatea literară:
„Recital liric”. Invitat special - poeta Daniela
Oatu (Vaslui) la întâlnirea cu cititorii.
• Iași, 20-22 aprilie 2023, Filiala Iaşi a

Uniunii Scriitorilor din România – „Zilele
Revistei Convorbiri Literare”, ed. a XXVII-a.
Între activități: a) la Casa cu Absidă (sediul
Filialei) - simpozionul „«Poesii» de Mihail
Eminescu – ediția Princeps” (140 de ani);
Simpozionul „Dimitrie Cantemir (1673-
1723)”; lansări de carte; b) în Sala „Vasile
Pogor” a Primăriei Municipiului Iaşi -
acordarea premiilor anuale ale
Revistei „Convorbiri Literare”. Între
distincțiile acordate: Premiul de Excelență –
pentru eminescologul Nicolae Georgescu și
Premiul Naţional „Titu Maiorescu” pentru
critică literară pentru acad. Mihai Cimpoi,
decernat după un Laudatio susținut de acad.
Theodor Codreanu.

39
• Mânăstirea Neamț, 27-29 aprilie

2023 - Centrul Cultural „Sfântul Paisie”. La
activitatea culturală „Caravana Scriitorilor”,
ed. a III-a, cu tema „Creștinismul în literatura
românã”, au participat scriitorii: Varujan
Vosganian, Cristian Livescu, Valeria Manta
Tãicutu, Petruș Andrei, Emilian Marcu,
Lucian Strochi, Dumitru Brãneanu, Cornel
Paiu, Dorina Stoica.
• Chișinău, 18 mai 2023 – Festivalul

Internațional de Poezie „Grigore Vieru”,
ediția a XV-a (partea a doua), inițiat de fam
Filomena și Daniel Corbu, desf. în perioada
16-19 mai 2023 și susținut prin
coparteneriat de Primăriile din Iași și
Chișinău și alte instituții publice. Activități
reprezentative la Chișinău: flori și omagiu la
bustul poetului din Grădina Publică „Ștefan
cel Mare şi Sfânt”, Aleea Clasicilor; conferință
științifică și lansări de carte în Aula mică a
Academiei de Științe a Moldovei; Gala

Premiilor – 2023 și spectacolul omagial
„Numele tău, Poezie” la Universitatea
Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din
Chișinău. Premiul de excelență pentru critică
literară al Institutului Cultural Român din

40
Chișinău a fost conferit acad. Theodor

Codreanu.
• Chișinău, 12 iunie 2023, Centrul

Academic Internațional „Mihai Eminescu”:
„În raza gândului etern”. S-a desfășurat
simpozionul „Revenirea la Eminescu prin
Eugen Simion” (90 de
ani de la naștere),
moderat de Elena
Dabija (director), când
au susținut comunicări
academicienii: Mihai
Cimpoi, Valeriu Matei,
Theodor Codreanu ș.a.;
după lansările de carte
și momentul poetic, au
fost acordate premiile: „Victor Teleucă”,

ediția I – 2023, proiect inițiat și susținut de
fam. Dumitru și Mariana Gabura: Premiul
pentru exegeză critică - acad. Theodor
Codreanu; Premiul de excelență - acad. Mihai
Cimpoi; Premiul pentru creație - Traian
Vasilcău (poet).
• Botoșani, 14-16 iunie 2023, Biblioteca

Județeană „Mihai Eminescu”: „Zilele
Eminescu - 2023”. La festivitatea de
premiere și înmânare a medaliilor „Teiul de
aur” și „Teiul de Argint”, poetului Petruș
Andrei i-a fost decernată Medalia „Teiul de
argint” pentru promovarea operei
eminesciene

41
• Dumbrăveni – Suceava, 15-16 iunie

2023, Centrul Cultural „Acad. Eugen Simion”
– Dumbrăveni: Festivalul Literar
Internațional „Mihai Eminescu”, ediția a XVI-
a. Au participat academicienii: Maia
Simionescu, Mihai Cimpoi, Mircea Martin,
Theodor Codreanu, Jean-Jaques Askenasy
(Izrael); Pavăl Șușară (critic și istoric de
artă), copilul Rareș Prisăcariu (7 ani;
câștigătorul concursului „Românii au talent”,
2023), scriitori/ cercetători/ oameni politici
- Angela Martin, Dinu Flămând, Emilian
Marcu, Dumitru Brăneanu, Petre Roman,
Serafim Urecheanu, Ioan Cristescu, Gh. Bâlici,
Mihai Vicol ș.a.
S-a derulat premierea copiilor

participanți la concursul de creație și
interpretare „M. Eminescu” iar directorul
Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu”
Dumbrăveni, prof. Adriana Duceac, a
înmânat premii elevilor de elită ai liceului.
42
În salonul central a fost organizată

expoziția de artă plastică și au fost
interpretate piese folk și instrumentale
(orchestra condusă de Damian Drăghici).
Primăria Dumbrăveni din județul Suceava,
organizator al festivalului, prin implicarea
eficientă a edililor Ioan Pavăl – Primar și
Mihai Chiriac – secretar, a decernat diplome
de Cetățean de Onoare al com. Dumbrăveni,
alte diplome și trofee.
CUPRINS
B i b l i o r a f t ................................................ 2
La aniversarã..................................................... 3
Petruş ANDREI .................................................... 3
Autobiografică ..................................................... 3
Per astra… ad arta .............................................. 3
Şapte ........................................................................ 3
Culturale, literare… ....................................... 4
Marian NENCESCU ............................................. 4
Eminescu, omagiat la New York ................... 4
Dan ANGHELESCU ............................................. 7
Vintilă Horia – Cunoaşterea ca esenţă a
Poeticii .................................................................... 7
In memoriam ................................................. 11
Rodica LĂZĂRESCU ........................................ 11
Niculae Gheran ................................................. 11
Vicu MERLAN .................................................... 12
Economistul Aurel Cordaș (1952-2022) 12
F i l i g r a n ã r i ........................................... 14
Lina CODREANU .............................................. 14
Semne testamentare ...................................... 14
P o e s i s (1) ................................................... 18
Ioan Mâcnea VETRIȘANU............................. 18
Somnul fără vise............................................... 18
Lăsați viorile să cânte .................................... 18
Vetrișoaia ............................................................ 18
Mihaela ALBU.................................................... 19
43
Decontaminare ................................................. 19
O bucată de hârtie ........................................... 19
Elina COJOCARU ............................................... 20
Tangențe, mereu... ........................................... 20
Nicuşor DĂRĂBANĂ ....................................... 21
Basarabiei ........................................................... 21
Daniela OATU .................................................... 21
Vârsta aceea....................................................... 21
Dincolo de capătul lumii ............................... 21
Alexandru CAZACU ......................................... 21
French can-can ................................................. 21
Însemnãri cu staif ......................................... 22
Theodor CODREANU...................................... 22
Numere în labirint .......................................... 22
E p o s ............................................................ 26
Elena NETCU ..................................................... 26
Misterul ceairului de la Trei Fântâni ....... 26
P o e s i s (2) .................................................. 29
Mihai APOSTU................................................... 29
Umblu absent .................................................... 29
Trecerea .............................................................. 30
Ana OPRAN ........................................................ 31
Umbra ta ............................................................. 31
Poate… ................................................................. 31
Marcel MIRON................................................... 31
Vinotecă............................................................... 31
Biserica noastră cu gât de girafă ............... 32
Martin CATA ...................................................... 32
Căutătorul de cuvinte .................................... 32
Film ....................................................................... 33
George IONIŢĂ.................................................. 33
lovindu-mă de noapte.................................... 33
se-adună anii ..................................................... 34
Timpuri, timpuri... ........................................... 34
Livia ANDREI..................................................... 34
„Ce vremi şi ce oameni”!... ............................ 34
Ana OPRAN ........................................................ 36
O după-amiază într-o lume a magiei ....... 36
Arena râsului serios ...................................... 37
Vasile LARCO ..................................................... 37
Epigrame ............................................................. 37
Conexiuni. Album .......................................... 38
Nota redacţiei: Revista „Liter-Club” apare cu sprijinul

financiar al colaboratorilor.
Liter-Club
Fondatori: Lina şi Theodor Codreanu, Livia şi Petruş
Andrei, Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu, Elena şi

44
Inimã foarte caldã si

minte foarte rece se cer de
la un patriot, chemat sã
indrepteze poporul sãu...
Mihai Eminescu
Liter-Club
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Colegiul redacţional
Theodor Codreanu
Petruş Andrei
Daniela Oatu
Teodor Pracsiu
Email: linacod@yahoo.com
literclub2016@gmail.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
• Materialele trimise vor avea 1-2 pagini A4,

Times New Roman, cu literă de 12 la un rând
sau până la 1500 de cuvinte.
• Manuscrisele primite nu se returnează
• Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conţinutul articolelor revine exclusiv
semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

Liter-Club, VIII, Nr. 2-3 (29-30), Apr.-Sept. 2023

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Liter-Club, VIII, Nr. 2-3 (29-30), Apr.-Sept. 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Anul VIII, nr. 2-3(29-30),

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

• Mihaela Albu, Corespondență în era

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

Puteam să fug de-aici cât mai departe

Aveam însă încredere în mine

Coșbuc ne spune că „o luptă-i viața”

Azi văd că se-nmulțesc analfabeții

Per astra… ad arta

Tu ai muncit ca robii la galere

Cu sânge ți-ai scris cartea de citire

Dar s-or uni să mi te denigreze

S-or ralia făpturile terestre

Şapte zile-n săptămână,

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

Şapte coarde are lira,

Şapte note are gama,

Şapte-i cu puteri depline

Dintre multele păcate,

N.R.: Data nașterii scriitorilor-prieteni, co-

Eminescu, omagiat la New

Americi și a Institutului Român de Teologie

Filosofia lui Eminescu, implicații în viziunea

Un document esenţial pentru o viitoare

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

se ilustrează şi starea (realitatea) poeziei (?!)

rugăciunea. Iar mărturia este limpede: „Am

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

Vibraţie aparte a sensibilităţii sale,

mizeria spirituală, timpul sărac al gândurilor

„Marţea sunt trei ceasuri rele. Să nu le

S-a retras acolo unde nu e întristare, nici

transmită un soi de „nici nu ştiţi ce pierdeţi”

De trei luni, bunul său prieten, olteanul de

Aurel Cordaș, originar din

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

Deși avea dublă specializare, a optat

asemenea, o plăcere deosebită, să mergem

De fiecare dată, când noi

reproş de nemulţumire pentru lungile

magică. Fie orice anotimp, copacii uriaşi

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

obicei abia încăpeau, cu îngăduinţă, 4-5

Notă: Mina Dobzeu (n. 5 nov. 1921, Grozeşti,

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

Somnul fără vise

Spre somnul celui ce întâia oară

Lăsați viorile să cânte

Opriți fanfaronii, distrugeți rachete

Căci soarele e roșu pe creste

Poate-am fost un strop de rouă

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

M-am urcat pe colțul lunii

De jos am tot văzut-o deja

Eu mă agăț cu putere de colțul de sus

Fotografia ține în brațe

De transformat… doar spre un roz pal

Mereu ne-așteaptă un punct

Mereu ne aflăm într-un

Dar, poate, cineștiecum,

Liter-Club Anul VIII, nr. 2-3(29-30), apr.-sept. 2023

numai bună de amestecat

vârsta piruetelor pe gheața subțire a iubirii