LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul IV, Nr. 3 (15), Aug. - Oct. 2019

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul IV, nr. 3(15),
iulie-septembrie
2019
PRO DOMO
Liter-Club Anul IV, nr. 3(15), iul.-sept. 2019
2
Biblioraft
Theodor CODREANU. Hyperionice, Iași,
Junimea, 2019, 372 p. (Studiu
eminescologic).
Din Cuprins (selectiv): NOTĂ ASUPRA
EDIŢIEI; I. ONTOESTETICE: Limba ca taină a
fiinţei; Poezia ca „poveste” a armoniei;
Sonetele eminesciene; Eminescu, Ioan Lupaş şi
Unirea românilor; „Eminescianismul” lui
Salazar; În viziunea lui Vintilă Horia;
Eminescu n-a fost singur; Constantin
Cubleşan: repere hyperionice; Antropogonie
eminesciană; II. PATOGRAFICE: O nouă
abordare a bolii lui Eminescu; Eminescu,
Eliade şi Robert D. Kaplan; III. DOUĂ
DIALOGURI [pe teme eminesciene].
Daniela Oatu. Anotimpurile Himerei,

Iaşi, Editura Timpul, 2019, 134 p. [Poezie].
Din Cuprins (selectiv): I. Anotimpuri
danteşti: Aş cosi marea... ; Poemul răpitor;
Creionul orb; Ultima corabie; Ţipătul narcisei;
Infernul-toboşar; Suflete spinoase; La capătul
tunelului; Apocalipsa; II. Anotimpurile
zâmbetului: Declaraţie tibetană; Fulguraţii;
Eu sunt apa ta vie...; Cu sufletul desculţ;
Boemă; Îmbrăţişare căruntă...; Insomnii; Tot
mai puţină poveste...; III. Anotimpurile
Himerei: Poemă navală; Am crezut în poeţi;
Colivia poemelor; O stea; Ultimul tren; Cuib de
stea; Ţinutul Himerei; Pe sârma vieţii…
Theodor CODREANU. Scriitori

basarabeni, Bucureşti, Editura Academiei
Române, 2019, 428 p. (Studii critice despre
scriitorii basarabeni).
Din Cuprins (selectiv): ANTE-SCRIPTUM; I.
POEŢI [Ion Druţă, Grigore Vieru, Victor
Teleucă, Anatol Codru, Ion Vatamanu,
Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Andrei
Ţurcanu, Leo Butnaru, Ion Hadârcă,
Traianus, Nina Josu]; II. DOI EPIGRAMIŞTI
[Efim Tarlapan, Gheorghe Bâlici]; III.
PROZATORI [Ion Druţă, Spiridon Vangheli,
Nicolae Rusu, Ion Iachim]; IV. TEORETICIENI,
CRITICI LITERARI [Nicolae Corlăteanu, Eugen
Coşeriu, Limba română pe Golgota
basarabeană, Limbă şi adevăr, Mihai Cimpoi,
Andrei Ţurcanu, Ana Bantoş, Claudia Matei];
ADDENDA: SCRIITORI BUCOVINENI [Vasile
Tărâţeanu, Ilie T. Zegrea, Ştefan Hostiuc].

3
Petruş ANDREI
(Bârlad)
De ziua drapelului naţional al României
Cinstim drapelul Ţării cu mândrie

Când flamura cea mare tricoloră
Se-nalţă peste-ntreaga Românie
Cu strălucire ca de auroră.
Au ochii-n lacrimi cei ce-o apărară

De toţi aceia care o râvniră
Și au scăpat mănoasa noastră Ţară
De cei ce-asupra ei se năpustiră.
Sunt trei culori: roș, galben și albastră

Când le vedem în lume înălţate
Din munţii-nalţi până la marea noastră
Aceeași inimă în piept ne bate.
Trăiască în vecie Tricolorul

Și imnul Țării fiii ei să-l cânte
Trăiască mândra Țară și poporul
Și Dumnezeu să ne binecuvânte.
Marta MICLESCU
(1920-2017)
Carul Mare cu doi boi

(Românilor basarabeni)
Din piscuri amorţite-n ger,

de fala iernilor cumplite
se nasc ace de mister
stând culcate în pirite.
Se opresc la Încheietura
codrului trist si stingher,
dând troienele de-a dura,
scot pelicanii din ungher.
Ca râul ce curge-n vale

şi nu poate da-napoi,
fraţii îşi unesc în zale
Carul Mare cu doi boi.
(din vol. Piatra cu aripi, 1996)

4
Evenimente culturale
Teodor PRACSIU
(Vaslui)
Un proiect cultural de
anvergură: Mihai
Eminescu
– 200 de ediţii
(urmare din nr. 14/2019)
Eminescologul Theodor Codreanu a

considerat, în preludiul discursului său, că
una dintre cele mai de seamă înfăptuiri ale
noastre în anul Centenarului Marii Uniri
(2018) a fost edificarea Catedralei Mântuirii
Neamului și ne-a reamintit că primul care a
avut ideea catedralei a fost însuși Eminescu;
prin această construcţie urma să fie omagiat
eroismul ostașilor români în războiul de
independenţă din 1877-1878. Nu trebuie să
uităm că bazele editologiei au fost puse de
criticul junimist Titu Maiorescu. Ediţiile sale
(11 la număr), cuprinzând poeziile
eminesciene, au produs prima ”răscolire”
spirituală în societate, propulsându-l pe poet
în prim plan. Odată cu accesul cercetătorilor
la manuscrisele eminesciene de la Academie
s-a produs o revelaţie: apare un nou
Eminescu, după cum a afirmat Nicolae Iorga.
Un al doilea moment important l-a
reprezentat ediţia Eminescu realizată de A.C.
Cuza în 1914, urmată de un studiu critic
amplu, gata încă din 1919, dar publicat abia
în 2010. În fine, se cuvine să așezăm la locul
meritat marea ediţie academică începută în
1939 de Perpessicius, continuată de o serie
de eminescologi reputaţi. Să nu uităm că cele
16 volume erau deja gata în 1989. După
Revoluţie s-a produs un fenomen bizar, pe
care l-am putea sintetiza în formula
”Lepădarea de Eminescu”. Detractorii
poetului naţional au atins apogeul pornirilor
lor nihiliste în faimosul număr negru 265 al
”Dilemei” din 1998. Aceștia propun nici mai
mult, nici mai puţin decât damnatio
memoriae, un fel de intrare în uitare, un
blestem al uitării lui Eminescu. Atacurile la
adresa monumentului spiritual Eminescu au
produs, însă, un efect invers, potenţând
interesul publicului larg pentru poezia
eminesciană. Dialectic, era firesc să se
întâmple așa. Theodor Codreanu a evidenţiat

5
în cuvântul său meritele imprescriptibile ale

lui Nicolae Georgescu în mai buna
cunoaștere a lui Eminescu: o teză de
doctorat, publicată în două volume -
”Eminescu și editorii săi” - reeditarea
ediţiilor Eminescu datorate lui I.E. Toronţiu,
Perpessicius, G. Bulgăr, polemica fertilă cu
Petru Creţia pe tema editării lui Eminescu,
definitivarea unei ediţii ne varietur a
antumelor eminesciene, analize pertinente
ale operei celui mai mare poet al românilor și
- nu în ultimul rând - evaluarea biografică și
estetică a ultimilor șase ani din viaţa
poetului.
Editologul Nicolae Georgescu a făcut o
analogie mitologică între domnia-sa și
Theodor Codreanu, pe de o parte, și Menelau
și Agamemnon, pe de altă parte, ambele
tandemuri fiind concepute inseparabil. Nu se
poate unul fără celălalt, primii în ”bătălia”
pentru Eminescu, ceilalţi în bătălia pentru
Troia. Problema de fond este aceea a celor
460 de poezii eminesciene. O procedură
riguroasă presupune alcătuirea a 460 de
dosare, în care cititorul viitorului să găsească
fiecare creaţie și toată armătura critică:
textul definitiv, variantele, notele,
comentariile privind poezia, prezenţa în
periodice și în volume, receptarea estetică
de-a lungul anilor, ecoul în timp și spaţiu.
Corelativ, fiecare ediţie dintre cele 200 va
avea dosarul său critic. Un asemenea proiect
implică obligatoriu o muncă de echipă, un
singur om neputându-l duce la capăt. Ceea ce
ne lipsește nouă, deocamdată, este coerenţa
instituţională în finalizarea marilor proiecte
culturale. Noi, românii, am ratat faza
enciclopedică a culturii naţionale din cauza
deceniilor de totalitarism comunist. Alte
naţiuni ale Europei au valorificat perioada
enciclopedismului creativ, dând lucrări de
referinţă: Franţa, Anglia, Germania, Italia.
Construcţiile enciclopedice impun într-o
cultură un sentiment de ordine, de rigoare,
de stabilitate și confirmă evoluţia necesară a
unui grup etnic de la populaţie la popor și
apoi la naţiune. Ediţiile lui Eminescu de până
acum sugerează starea de risipire și cu atât
mai de apreciat este ideea lui Aurel
Ștefanachi și a grupului de eminescologi de a
pune ordine în domeniul vast și complex al
ediţiilor eminesciene. Pentru a izbuti este
nevoie de coeziune, fidelitate și loialitate.
Pentru a fi mai explicit, voi da un exemplu:
bunăoară, că noi, românii, nu avem diaspora,
6
ci exil. Diaspora este unitară, coerentă,

puternică și păstrează legături
indestructibile cu ţara, ceea ce nu se poate
spune în cazul nostru. Pentru a izbuti ceea ce
ne-a propus avem nevoie de un institut
enciclopedic, singurul în măsură să
garanteze apariţia enciclopediei ediţiilor
Eminescu. Exemplul altor ţări este pilduitor:
Polonia, Ungaria, Bulgaria.
Ca și-n alte ocazii fericite, și de această
dată eminescologia românească s-a mutat
pentru o zi la Vaslui. A fost o zi fastă...
Poesis
Petruș ANDREI
(Bârlad)
Darul frumuseţii tale
Mai stai cu mine, nu pleca în pripă,

Să mi te-ntipăresc spre neuitare,
Mai stai o clipă şi-nc-un pui de clipă
Că asta-i cea mai dragă sărbătoare.
În ochii tăi aud ce-mi spune gândul

Prin roua de pe flori ce-n ei îţi creşte,
Tot iadul despărţirii luminându-l
Când flacăra iubirii înteţeşte.
Nici n-ai plecat dar doru-l simt că vine

Şi-n inimă el iute se strecoară
Să înnoreze zilele senine
Când câinii geloziei mă-nconjoară.
Dar n-am motive de îngrijorare,

Eşti nufăr preacurat la mine-n minte
Ca preoţii ce-n sfintele altare
La slujbe-şi pun odăjdiile sfinte.
Mi te-am cules din înflorita vale

Şi te iubesc cu-asupra de măsură
Iar darul scump al frumuseţii tale
E-n zâmbetul ce ţi-a-nflorit pe gură.
Cântecul nopţii
Îmbătată-i noaptea de lumini,

Cânturi multe zămislite-n sfere
Iar pe boltă înfloriţii crini
Umplu lumea largă de mistere.
În luceferi izvorăsc fântâni,

Dinspre rai un blând zefir adie
Şi-n cavalul argintatei stâni
Prinde viaţă dulce melodie.
7
E balsam pe sufletul rănit,

Cânt duios ce urcă până-n stele,
De-amăgiri şi suferinţi hrănit,
Izvorând şi-n lacrimile mele.
În clepsidră clipele se scurg

Şi mă rog asemeni unui cleric,
Implorând pe astrul Demiurg
Să-mi astâmpăr setea de-ntuneric.
Printre aştri şi eu un pulsar

Pentru lumea care va să vină:
,,Sorb în mine flăcări ce răsar
Şi viez din propria Lumină”.
Sărbătoarea cireșelor
Ca-n fiecare an e sărbătoare

Codrenii* la cireșe ne invită
În iunie recolta-i pârguită
Iar noi** gustăm a fructelor savoare.
Prietenia însă e ciuntită

Că dorul de Ion mereu ne doare,
Așa e soarta neîndurătoare,
Zadarnic ne mai facem pe ursită.
Ceilalţi ne revedem cu bucurie

Și ne-amintim iar de copilărie
De alt Ion și tușa Mărioara.
Dar ne-ngrijim și cealaltă grădină

Luându-ne lumină din lumină
Cât ne va mai îngădui Fecioara.
* Scriitorii Lina și Theodor Codreanu
** Livia și Petruș Andrei, Dana și Teodor Pracsiu,
Elena Pricop și pr. Marcel Miron
Daniela OATU
(Vaslui)
Duminici descărcate
Când fiarele pădurii se retrag în oameni

cei fără Dumnezeu îndreaptă spre mine
duminici descărcate
nimic nu mă doboară
numai dorul de tine

sfâşie din Paradisul meu
înc-o bucată

8
Gutuiul cu ochi albaştri
Un gutui cu ochi albaştri

a prins rădăcini înspre partea mea bună
când frunzele-i se vor schimba de vieţi

sufletu-mi
fremătând
va lua forma unui gutui
şi crengile-i se vor umple de îngeri
În lacrima fotografiei
În lacrima fotografiei
pe măsură ce trec anii întinereşti
Fetiţa aleargă
în urma fotografiei
praf de stele
poveştile i-au rămas mici

uneori o caută prin lume şchiopătând
alteori mor pe-ascuns
să n-o înghită hăul din mine
Pr. Marcel MIRON

(Huşi)
Poeţii
Poeţii sunt oameni

care duc în spate lumina.
Niște felinare
așezate în calea drumeţilor.
Orbesc
de atâta lumină
și nu se mai feresc
de grăbiţii care
îi îmbrâncesc.
Poliţia rutieră intervine

când un șofer grăbit
calcă o lumină
și notează în procesul verbal
la rubrica „observaţii”:
această lumină era oarbă.
Cel mai greu este

când sunt penalizaţi cu puncte.
Mulţi caută puncte în lumină

și orbesc.
Apoi
ca Oedip își plâng destinul

9
orb și el
de atâtea accidente luminoase.
Corabia cu visători
Am urcat pe vaporul
Cu pelerini
Pentru porturile Athosului.
Corabie vie de visători tineri

bătrâni
bărbaţi în toată firea
privesc ţărmurile pustii
ca în vremurile odiseice
când Ulise rătăcea
în drumul spre casă.
O taină ne cheamă către Athos

pe noi
bărbaţii
să retrăim
liniştea de dinaintea creaţiei Evei.
Pieptănăm cu privirea
ţărmurile pustii
plajele virgine
grotele tainice
cascadele înspumate.
Singurul loc de pe pământ

unde îl poţi vedea pe Dumnezeu
frământând lut
pentru a închide rana sângerândă
din coasta mea.
Elina COJOCARU
(Galaţi)
Fugare umbre
Toropită de odihnă frântă

deschid geana zorilor
ochi-mi caută-n
oglindă
umbra vieţii
semne de nesomn
adâncesc râuri pe frunte
Noaptea vicleană
din tindă veghind
mi-a vopsit somnul pe-o maramă
cu filmul pe care nimeni
dar nimeni nu l-ar închipui…
De-a valma pe canava –
eterice fecioare bolânde
eternul iubit decăzut

10
în fugă deşerturi la scalda

din valurile morţii
aripi în zboruri suferinde…
…şi ca un scai
se-agăţa de călcâie
mai albă decât toate fantomele
umbra-mi
turtită sub cenuşa unui nor
bolnav de dorul mării…
Aşa m-am hotărât

să nu mai visez nici noaptea.
Daniel GROSU
(Vaslui)
Membru al Uniunii
Scriitorilor din România.
Autor de poezie, proză,
eseistică; jurnalist.
Din volumele publicate (selectiv):
Eu şi Păcăliciul (1997)
Dincolo de iubire (2002)
Cu sufletul în palmă (2006)
Când norii se sărută (2007)
Profesorul de moarte (2010)
Dincolo de viaţă (2018)
Târziu şi devreme
De o vreme
nu mă mai sună decât fetele de la bănci
care în mod sigur nu mă iubesc
Fostele mele iubiri

par să participe la un concurs idiot
de omorât prin indiferenţă
iar viitoarelor iubiri
nici măcar nu mai ştiu ce să le ofer,
în afara datoriilor mele
Uneori mi se pare că se face târziu

iar alteori
nu ştiu dacă nu cumva e prea devreme
Precum
Te încruntai ca un buştean la joagăr.

Te sărutam ca pruncul sânul mamei
şi te iubeam ca un fugit din lagăr;
tu mă urai ca raza bezna cramei.
Te încruntai ca mielul la cuţit.

Te sărutam ca roua firul ierbii
şi te iubeam ca vântul ce-a murit;
tu mă urai ca vânătorul cerbii.
11
Te încruntai ca roata la piron.

Te sărutam ca fluturele-o floare
şi te iubeam ca pasărea un pom;
tu mă urai ca un nisip o mare.
Ana OPRAN
(Huşi)
Ascultare
Dimineaţă
când zorii roșeau pe
zare
am învăţat s-ascult
cum moare-n cântec o privighetoare
cum apele se subţiază în triluri albastre
și gâlgâie cascadele spumoase
In albe vârtejuri de lumină toarse
cum se colorează-n verde fraged
visul pătruns în frunziș
și gușa-i palpită să spargă
părelnicul de carne-nveliș
cum cerul se învăpăiazä
sorbindu-i încet polifonia
cum aerul reverberează
în molecule pure armonia...
In dimineaţa aceea
trezită în azur
am învăţat s-ascult
cu sufletul dincolo de privire
cum gândește Dumnezeu
în glasul de privighetoare.
Hotarul dinspre zări…
Doarme tăcut oraşul dintre vii

Culcat în somptuoasa toamnă
Visează-n somnu-nchis sub geană
Miracole în curgeri arămii.
Dealurile coapse galbene întind

În unduiri de căprioară,
Zările îngână legănând
Peste Prut un cântec de vioară
Amurg de jar îl ţese în descânt;

Tropot depărtat de cai sălbatici
Sub spuza zilelor ostatici –
Tresare din adâncuri de Pământ.
Din praf de raze se-ntrupează

Năluci de hoarde neştiute,
Chemarea zărilor descătuşează
Mocnite vuiete-adormite.

12
Doarme oraşul dintre vii

Sub el, mileniile dorm…
În struguri cu esenţe sângerii
E sete şi e vaier de nesomn.
Din vol. Reverberaţii în amurg (2018)
Martin CATA
(Huşi)
Uitări
Clătise orizontul fugar, un

gând rămas pe gânduri
Îşi renegase fala şoptind vechimi de mit,
Stârnise-ncet spirale-n subtile căi spre rit,
Dar amintiri furase din adormite cânturi,
Totemuri răsucite pe un toiag de-avânturi,

În runele uitate cioplit şirag ivit,
Învolburase vraja din clin de lemn plivit,
Vârtej în risipire din umede pământuri,
Uitarea se-ngroşase în mâl supus de-

adâncuri,
Toiagul singur sfarmă tot lutul adormit,
Şi ştima apei, vidra, s-o scoată din afunduri,
Descântul, zbor de iele, licornul fugărit,
Povestea, lupul sacru şi zmeul neştiut

În reîntoarceri crude spre veşnic început!
Şarpele
O unduire-ascunsă pe clipe întinate,

Fără dureri ia viaţă, se leapădă pe sine,
Poveşti din nemurire şi veşnicii divine,
Miracole pierdute, ispite vindecate,
Coloană răsucită în dublă-mpreunare
De solzi lucind mândria, smaraldul pur suflat,
Încrucişate goluri, abisul în sfidare
Doar aer, purul aer ţâşnind neîntinat…
E sacrul brâu pe oul, cast zugrăvind lumina

Împrăştiată fraged pe ape-n zvârcolire,
Culori din curcubee şoptindu-şi tainic vina,
În răsuflări smerite mereu în primenire,
Sub pragul casei cântă şi viaţa şi norocul,

Înţelepciune-adună pe vârf toiag se-nclină,
Luciri în ochi hipnotici, în şuierări sorocul
Şi din dureri veninul îl naşte-n vreme plină…
El, şarpele, veninul îl naşte-n vreme plină!

13
Cornelius DRĂGAN
(Vaslui)
Volumul de debut –
Muşcătura fluturelui
japonez, Editura
Junimea, Iaşi, 2016 – a
fost receptat pozitiv de
critica literară, autorului
acordându-i-se multe
premii.
Poezii publicate în presa literară din ţară şi
din străinătate.
###
Moto :
„nimeni nu moare pentru
că nimeni nu are sânge”
în dimineaţa rece pielea face

buburuze dincolo de orizont
cineva descoperă praful din
stele pantofii roșii devin
amintiri ale întâlnirii mele cu
tine atât de frumoasă aveai
zâmbet m-ai întrebat discret
„cumva te-ai rătăcit te ajut eu”
cu gândul ăsta cineva
trece acum în altă spaţialitate
###
cineva va fi trist
i se va zice
om trist
mor cânii de drum lung
liniile alb negru strivesc
percepţia
ritmul
un gând ciudat
un ultim soare pe pământul sterp
tu
singura
legătură cu libertatea
apoi
m-am întors în trupul mamei
şi m-am pregătit de somn
omul trist auzeam prin
vis
tu alergai
somnul meu alerga
###
nu sunt oameni numai
impulsuri mâine o
noua călcare cei din
urmă vor sărbători

14
înfrângerea cu lăptucă
şi miere
soldatul ca
omul de rând când
doare strigă
cineva îşi acoperă ochii
se gândeşte la suflet pereche
eu zic:
„imaginează-ţi dragoni
cu mine sufletul devine
fiabil turez motorul"
lătratul câinelui
ultima notă
Oana ANDREI
(Londra)
Sfat
Nu mă aștepta
să vin
eu sunt mereu
cu tine
ţine-mă in palma ta
puţin
și-o să ne fie bine.
Advise
Don't wait
for me
I am always
with you
take me in your palm,
hold tight
and we will be
alrigh
Elena Vlase
MUNTEANU
(Huşi)
Atunci am trecut
Atunci am trecut pe sub balcon

Floarea din glastră avea vocea ta
Mă striga "stimată domnișoară orhidee
Stimată jumătate a mea"
M-am speriat în primul rând de gânduri
Oare vântul m-a ciufulit,
Ploaia mi-a șters machiajul,
Fusta o fi prea strâmtă?
Pietrele albe se urcau la cer

15
Floarea din glastră tremura ca după o

mângâiere
Iar eu
Mai trec și mâine pe sub balconul tău
Până când ultimul ecou din voce
Urcă prin pietre magice la cer.
Aș fi bogată dacă ai arunca

De fiecare dată un bănuţ
În faţa mea.
***
A obosit pământul şi se roteşte mai încet?
Se prognozează sumbru menuet?
Glisează nebuneşte al lumii furnicar
Să bucure secunda scurtă cu-al vieţii
dar şi har.
Vei deveni pământ
Vei deveni pământ

Cu vrere, fără vrere
Dar nu fără durere .
În ape te vei pierde,
Pe sub câmpia verde
Și te vei face floare
Rotindu-te spre soare.
Și te vei face ram
Cu floare lângă geam
Vei deveni ţărână ,
Peste cărări stăpână
Ori galben-alb nisip
Fantoma fără chip
Vei fi purtat de vânt,
Cu foșnet și descânt ,
În galbena lumină,
În lujer de sulfină.
Tu vei foșni în valuri
Și vei cânta la maluri.
Ori vei urca pe munte,
Spre cer, înaltă punte.
Ori vei rămâne-n gând ,
Cu suflet fremătând....
O risipire-n toate…
Mai bine nu se poate .
De-a gândului durere

Vei dăinui prin ere…

16
Marian SIMILEANU
(Huşi)
Impresii XV
în încordare de ghepard flămând

parfumul florilor din grădini
aşteaptă trecători,
canicula stă tolănita pe
neputincioase şezlonguri umane
iar puţinii îndrăgostiţi pe
care-i întâlneşti pe stradă
se-mbrăţişează şi se sărută
în maraton perpetuu şi sublim.
Copilul din pădure
ssstt!!!
nu trezi întunericul din gura şarpelui
şi nu deranja somnul frunzelor din mlaştini!
ascunde-ţi privirea de sclipirea ciolanelor
şi pasul de urma vânatului!
guma de mestecat să nu-ţi fie timpul!

şi pocăinţa soarelui n-o scuipa!
copilul pierdut în pădure e Calea!
Filigranãri
Lina CODREANU
(Huşi)
Între Elenele
Bârladului
Mă opresc subit ca-n
faţa unei picturi executată în ploaie cu
tehnica acuarelei în încercarea de a o prinde
pe Doamna Elena Monu într-un crochiu.
Profilul mereu mişcător, fără posibilitatea să
i se cunoască marginile alungibile,
deformează schiţa iniţială, se disipează în
istorie şi, în final, mă trimite într-o frescă
neţărmurită. Asemenea, culoarea se densifică
acolo unde nu te-aştepţi ori se disipează
unde o consideri definitorie. Doar ochii
rămân pete de culoare (tonitziene) ce
scormonesc străfundurile semenilor.
Obrazu-i aparent palid e completat pe
dinlăuntru de spiritul efervescent, fiindcă
doamna Monu are proiecte, stârneşte reverii
şi speranţe, e locvace, combativă cu aplomb,
oricând gata să-şi apere cauza (liberală,
îndeosebi). În materie de genealogie,
preşedinta centenarei Academii Bârlădene e

17
imbatabilă, beneficiind de o memorie ageră

zidită în ani de cercetare despre
aşezămintele, casele şi destinele familiilor
boiereşti din altădata Bârladului: Manolachi
Kostaki Epureanu, Elena Bibescu (fostă
Kostaki Epureanu), Alecu Tuduri, Costache
Gh. Iamandi, Casa
Greceanu, spitalul
Elena Beldiman ş.a.
De aceea caut
urme nu-n culoare,
ci mai bine în forme,
ca fiind mai aproape
de ceea ce-mi
închipui eu că poate
fi persoana în cauză.
N-o ştiu decât de
vreo trei decenii, dar
atâta neschimbare
devine mirătoare.
Altfel, cum să
interpretez cuvintele
catifelate (de bon-
ton boieresc)
aşezate într-o teacă
încrustată modern precum cele cavalereşti?
Lănţişor, brăţară, cercei, rochie
personalizată, palton de epocă („al mamei”)
din stofă de calitate în culori indecise, de
acuarelă (vişină putredă)…, toate dintr-un
timp revolut. Corpul adolescentin croit în
linii fluide mişcă privirea rătăcită-n peisajul
autumnal, întărind ideea unei armonii a
vârstelor. Pe o femeie privirea unui bărbat o
întinereşte, o înzideşte în forme
tulburătoare. Aşa-mi închipui eu volutele
replicilor dintre Elena Monu şi Dada Zeletin.
*
Discretă, temporar sub aceeaşi umbrelă, o
altă Elenă, profesoară de limba franceză. S-ar
putea cârti că-i acord importanţă, mai mult
decât ea însăşi şi-o arogă. Cum să nu apreciez
modestia sa, azi, o calitate din ce în ce mai
rară? Alegerea pieselor de vestimentaţie
denotă un anume echilibru interior şi etic
menţinut de non-culorile alb şi negru, uneori,
în amestecuri nuanţate de griuri, care îi dau
alura unei doamne de la o şcoală de fete.
Elena Popoiu are buna educaţie a unei
absolvente de pension şi o atitudine
profesorală aidoma. Cumva, pare austeră,
greu de abordat, dar îşi dozează vorbele în
picături mici, doar atât cât dialogul să se
menţină în limitele decenţei şi certei

18
informaţii. Când participă la dialog, nu obrajii

doamnei Elena se înroşesc, ci vârfurile
degetelor, drept efect al unor emoţii ţinute în
frâu.
Împreună, cele două Elene, organizează
acţiuni culturale în
cadrul „Academiei
Bârlădene”,
pregătesc revista
omonimă,
reprezentativă
pentru urbe,
editează cărţi şi
reviste din veacul
trecut…
Ambele Elene
reavivează valorile
unor vremuri de referinţă. Una a încremenit
în stare de graţie, cealaltă îşi modulează
timbrul vocal şi-şi flexibilizează ţinuta în
funcţie de circumstanţe. Între linia expresiv-
retro cu volute romantice şi cea clasicizată se
aşază calm armonia, ca între două scânteieri
aflate pe raftul vremii în ne-hodină,
coagulând în jurul lor frământuri culturale
bârlădene.
(Din ciclul Filigranări)
Epos
Olguţa LUNCAŞU
TRIFAN
Frânturi de viaţă
Era ora trei

dimineaţa. Romelia
deschise ochii şi privi
către felinarul cu
lumină slabă, din colţul străzii, ce-şi dăruia
lumina dulce ca o binecuvântare, tocmai
cămăruţei acestei copile. Adusese în seara
trecută mai multe găleţi cu apă şi umpluse
cazanul pregătit pe plita de fontă, iar acum
trebuia să dea foc să o încălzească pentru
înmuiatul rufelor. Cu ochii încă mijiţi, se
îmbrăcă repede şi aprinse focul, îşi aşeză
patul şi sortă rufele pentru înmuiat. Privea la
focul care ardea trosnind în vatră şi o
năpădiră amintirile. Cât trecuse oare?
Trecuseră cinci săptămâni de când venise cu
mama şi tata la Craiova să-i cumpere cadouri
pentru faptul că luase premiul I. Mătuşa
insistase să i-o lase să mai stea la ei. Când
părinţii au plecat, Romelia a simţit că-i fuge
19
pământul de sub picioare, mama şi tata

aveau lacrimi în ochi, au plecat grăbiţi de
parcă-i alerga cineva, fără a privi înapoi, doar
mama avusese o încercare , dar tata a prins-o
de umeri, oprindu-i gestul a apropiat-o uşor
de el…şi au plecat. Romelia, parcă presimţind
ceva, a încercat să alerge după ei, însă braţul
ferm al Lenei a strâns-o, oprind-o în loc, a
împins-o în curte. La câteva zile, găsind-o pe
Romelia plângând Lena i-a strigat nervoasă
copilei:
– Nu are rost să te mai smiorcăi atât !
Gata ! Tu nu mai eşti fata lor… tu eşti fiica
noastră… tu eşti Romelia Petrescu. Te-am
adoptat… cu acte-n regulă, ar trebui să ne fii
recunoscătoare! Bagă-ţi bine asta în cap şi
treci la treabă că se face noapte!
Câteva zile, Romelia nu a putut scoate un
cuvânt, uneori simţea cum gândurile-i
năvălesc în minte cu o viteză năucitoare,
alteori simţea că mintea ei este un imens vid.
Se refugiase în muncă. Executa tot ce-i
spunea Lena, mecanic, cu dibăcie şi precizie
fără a protesta, fără greşeală, deşi nu erau
munci pentru un copil de vârsta ei. În această
linişte aparentă, în mintea ei se ducea o
luptă, o luptă infernală. Erau sentimente
amestecate… de silă pentru părinţi gândind
că nu au iubit-o, că au minţit-o dorind să
scape de ea. apoi întrebarea care o chinuia
cel mai mult: „Dar dacă am fost eu un copil
rău, dacă i-am supărat eu de m-au dat ? De ce
tocmai pe mine? Trebuie să-mi accept
pedeapsa. Dacă aş fi un copil bun, mătuşa nu
s-ar purta frumos cu mine ? Mătuşa…cum să-
i spun mamă? Nu este mama mea…” Lena îi
ceruse în nenumărate rânduri să-i spună
mamă, de câteva ori o trăsese şi de păr din
această cauză. Jocul limbilor de foc din vatră
mângâiau cu blândeţe lacrimile ce-şi croiseră
drum pe patru rânduri înnodându-se sub
bărbia fragedă a Romeliei, prea timpuriu
inundată în lacrimi amare. Tresări când în
plită trosni un lemn de salcâm, îşi şterse
repede lacrimile cu poala rochiţei şi băgă
două degete în cazanul cu apă. Se încălzise.
După înmuiatul rufelor, îşi şterse bine
mâinile de apă, luă sacoşa cu sticle şi fugi
repede la lăptăria din colţ, aşezându-se la
rând. La cinci venea maşina cu lapte. Reveni
repede cu sticlele cu lapte, intrând în grabă
în odaia ce îndeplinea atât rol de bucătărie,
camera ei, a Romeliei, dar şi cameră de zi.
Odaia nu era deloc frumoasă: tavanul scund,
ferestrele întunecoase, pereţii coşcoviţi şi
20
înnegriţi din cauza fumului. De când venise

Romelia, însă, încercă să o facă cât de cât
primitoare, având grijă să o menţină curată,
ordonată, să şteargă praful permanent.
Puse laptele la fiert şi aşeză pe ochiul
alăturat fiertura pentru porc. Privea cum
arde focul, gândindu-se la treburile pe care le
are de făcut în acea zi, atentă să nu scape
laptele în foc. Se obişnuise cu toate treburile
casei şi le făcea cu toată inima, în acest fel nu
mai avea timp să se mai gândească la ale ei.
– Hm! Ce faci? Dormi cu ochii deschişi? Ai
să scapi laptele-n foc, adormito! Nu pot avea
nicio bază pe tine ? Ce mama naibii visezi
acolo, copil prost? Ce mi-o fi trebuit? Şi capul
Romeliei, avu o tresărire bruscă-nainte sub
greutatea palmei Lenei, care tocmai îşi făcu
simţită trezirea şi prezenţa în bucătărie.
Romelia nu-şi putea exprima emoţia,
durerea şi tristeţea nici prin cuvinte, nici
prin lacrimi. Doar un sentiment de repulsie
nemărginită începuse să-i invadeze sufleţelul
încă crud, de câte ori Lena îi aplica aceste
corecţii fizice şi verbale. Zicea ea că:
– Să ştii, că nu-ţi vreau decât binele! Te
educ pentru viitor, ca mâine te măriţi şi
trebuie să ştii să învârţi toate treburile în
gospodărie, să fii cuminte, supusă şi
pricepută şi să nu vorbeşti prea mult. Auzi
tu? Să nu vorbeşti prea mult. Mi-ai făcut
cafeaua?
Romelia găsea viaţa aşa dezgustătoare,
încât avea zile în care ar fi preferat să moară,
solidul ei echilibru triumfă, însă, şi ea îşi
caută şi îşi află alinarea în muncă. Durerea îşi
pierdea uşor-uşor din intensitate, potolindu-
se, devenind oarecum calmă, meditativă.
Avea acele momente în care se gândea : „De
ce să aspir cu atâta râvnă la o fericire pe care
nu o merit, pentru care nu sunt demnă? De ce
să-mi doresc ceva, ce nu voi primi niciodată?
Trebuie să mă mulţumesc cu ce am. Trebuie
să-i uit pe cei ce nu m-au vrut. Nu m-au dat ei
fără să se gândească, fără să privească în
urmă, fără a mă mai căuta? Uită, Romelia,
uită, fetiţo, mergi mai departe… Trebuie!”
Amărăciunea-i umplu ochii de lacrimi. Stătea
cu coatele tremurânde pe pervaz, cu capul în
mâini. Ridică privirea către cer de parcă ar fi
căutat răspunsuri, în imensitatea acestuia.
Tresări, îşi şterse repede lacrimile, se uită în
jur şi îşi reluă repede treburile. Oare nu o
văzuse nimeni? Trebuie să fie mai atentă. Era
unul din acele momente în care gândurile
trecuseră peste puterile ei de a se controla. O
21
copleşiră, dominând-o, deşi îşi impusese de

teama Lenei, să nu se mai lase în plasa lor…
Zilele treceau cu repeziciune după acelaşi
program, munca în gospodărie, mâncare,
curăţenie, spălatul rufelor, animale şi şcoală.
De învăţat, copila putea învăţa doar noaptea
după ce adormea Lena, fiind certată dacă o
prindea, zicându-i că-i face pagubă
consumând gazul din opaiţ.
La şcoală, Romelia afişa o mină veselă, ca
şi când drama ce-o purta în ea nu-i rodea
sufletul, ci dispărea ca prin farmec diluându-
se în exerciţiile de matematică, în lecţiile de
citire, în activităţile practice la care era
foarte bună şi în toate celelalte activităţi în
care se remarca cu uşurinţă. Era o fetiţă
foarte cuminte şi deşteaptă iar în această
privinţă, Lena nu avea motive să se plângă.
Aceasta nu mai făcea absolut nimic în
gospodărie, transferând treptat toate
responsabilităţile pe umerii Romeliei, iar
Vasile care era mai toată ziua plecat, chiar
dacă nu-i plăceau anumite lucruri, chiar
suferea pentru neputinţa sa, laşitatea, lipsa
de curaj de a lua atitudine, de a face ceva
pentru biata fetiţă care-i era chiar dragă,
fiindu-i milă de ea, însă de multă vreme nu
mai putea spune nimic deoarece el nu
reuşise niciodată să-şi impună voinţa în faţa
Lenei.
(Fragment de roman)
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
(Huşi)
Numere în labirint
[2003]
11 333. Richard Rorty

se declară pragmatist, în
stil american, moştenitor
al lui John Dewey (1859-1962). El spune
multe lucruri de bun simţ, dar asta nu-l
scuteşte să bată câmpii, ca mulţi filosofi
contemporani care fac zgomot inutil
împotriva metafizicii. În loc de sisteme
coerente, aceşti postmoderni ne oferă pagini
nenumărate, în care dau frâu liber
logomahiei.
11 334. În pragmatismul lui Rorty, e loc
generos pentru toleranţă. Numai că, în
pragmatismul lor atât de afişat, americanii

22
uită de toleranţă când e vorba să invadeze

ţări „neprietene”.
11 335. Deşi e o materie atât de
perisabilă, laptele are şapte vieţi: lapte,
chişleag, smântână, unt, brânză, caşcaval,
„copil”.
11 336. Siria – vizitată, sub ameninţare,
de secretarul de stat – propune Americii,
dacă tot a atacat Irakul din cauza armelor
atomice, să transforme Orientul Mijlociu într-
o zonă liberă de armament nuclear. Cinism
genial! Secretarul de stat n-a văzut, n-a auzit.
11 337. Între două clipe de creaţie –
neliniştea nimicului.
11 338. Cea mai mare minune a verii e
cerul cu fulgere, tunete şi ploaie.
11 339. Dōgen Kigen (1200-1253)
vorbeşte de existenţa „oglinzii transparente”
a cărei prezenţă devine vizibilă prin
spargerea în mii de bucăţi a oglinzii reale
(citeşte secunde!). Intuiţia eminesciană a
spargerii bolţii.
11 340. 26 mai. Internat la Spitalul de
Recuperare din Nicolina, Iaşi. Medic – Aurora
Petrescu.
11 341. Revin la oglinda lui Dōgen. Jean
François Lyotard e optimist. Crede în
spargerea oglinzii. Problema e dacă poate fi
spartă. Aşa am crezut şi eu în Fragmentele lui
Lamparia. De aceea, am şi ţinut ca pe copertă
să fie reprodus tabloul lui René Magritte,
Cheia câmpurilor. Acum însă mă îndoiesc că
oglinda transparentă poate fi spartă.
11 342. 27 mai. Vizită a lui Adrian Voica,
după ce a umblat vreo jumătate de oră prin
tot etajul V, rezerva cu plată în care stau
acum singur fiind bine dosită. Îmi aduce
cartea lui de proză scurtă Întoarcerea
Penelopei, debut al său în materie. În rest,
lucrez la prefaţa ediţiei poeziilor lui Bacovia.
Ediţie îngrijită de mine la Editura Litera din
Chişinău. M-am delectat, zilele acestea, între
proceduri, cu Inumanul, cartea lui Lyotard.
Un gânditor tipic francez, de amplitudine
medie, dar, se vede treabă, de un oarecare
bun simţ, căci, după ce a lansat conceptul de
postmodernism, în 1979, lăsându-i extaziaţi
pe optzeciştii noştri, prin 1985 deja îl
abandonase. La noi, a indus în eroare două
generaţii.
11 343. 29 mai. Vizită a universitarului
Laurenţiu Şoitu, fostul meu coleg de liceu de
la Bârlad. Revedere după aproape şase ani,
când a fost preşedinte la un bacalaureat, la
Liceul „Cuza Vodă” din Huşi. El a ajuns un
23
eminent pedagog şi un teoretician al

comunicării. Cel mai harnic elev din seria
noastră, care cuprindea nu mai puţin de opt
clase paralele. Acum, locuieşte într-o vilă din
Ciurea, foarte bine gospodărită, căci fiu de
ţăran este şi el. Seara, mă ia într-o vizită. O
revăd şi pe admirabila lui soţie, Constanţa.
Nu ştiu care din familiile noastre a avut
iniţiativa „protocronică” de a boteza primul
copil, băiat în ambele cazuri, cu întâiele
silabe ale prenumelor noastre: la ei, Conţiu,
la noi – Teolin. La plecare, Constanţa mă
încarcă cu bucate, auzind/ştiind cât de alese
mâncăruri sunt în spital.
11 344. Rareori proza scurtă e suficient
de scurtă.
11 345. Un spital e o colecţie de maşini
stricate care nu vor să fie duse în cimitirul
fiare vechi.
11 346. Când scrii o carte despre cineva, e
mai important de ştiut ce spun denigratorii
decât apologeţii.
11 347. 30-31 mai. N-am reuşit să ies din
spital pentru lansarea unei cărţi a lui Simion
Bogdănescu, la Casa Pogor.
11 348. 3 iunie. Azi, Adrian Voica îmi face
surpriza să vină în vizită cu Al. Husar, rămas
acelaşi suflet mare şi spirit cotrobăitor în
tainiţele fiinţei.
11 349. Cum să devii prieten cu cineva
care nu are vocaţia prieteniei?
11 350. 4 iunie. Asistenta îmi aduce
analizele. Glicemia a scăzut de la 1,13 la 1,07.
Prudenţă la dulciuri şi făinoase.
11 351. Încă nu m-am întors la Huşi, şi
Tincuţa Romila, directoarea de la Biblioteca
„M. Ralea” mă anunţă, în complicitate cu
Lina, că pe 7 iunie a programat lansarea celor
trei cărţi, despre Bacovia, despre Basarabia
şi Fragmentele lui Lamparia. De la Chişinău,
şi-au anunţat prezenţa Vasile Şoimaru şi
Nicolae Rusu, iar de la Iaşi, Cezar Ivănescu şi
Vasilian Doboş.
11 352. În plină aventură prin cărţile lui
Grigore Vieru şi prin exegeza operei. Constat
că l-au înţeles mai bine poeţii decât criticii.
Dan Zamfirescu, între cei din ţară, a înţeles că
Vieru este, în umilinţa şi bunătatea lui, un
miracol inexplicabil ca şi apariţia Papei Ioan
Paul al II-lea. Trupul său este în veşnic
pericol, e mareu prin spitale, din cauza
inimii. A pierdut somnul de aproape patru
decenii. Asta-i cauza. Asupră-i năvălesc şi
admiratorii, şi denigratorii. Pe internet, a
ajuns să fie acuzat că a ucis un copil cu
24
automobilul propriu. Tocmai el care n-are

maşină, carnet de şofer şi care e scriitorul cel
mai iubit de copii!
11 353. Lumea se va retrage, încet, în
dicţionare enciclopedice, rămânând doar în
planul arheic al lui Dumnezeu, care,
descurajat, nu cred că va mai avea pornirea
să mai creeze o alta.
11 354. 6 iunie, spre ora 5, dimineaţă, vis
dintre cele stranii. Se făcea că satul
(arhetipul Sârbi) sau oraşul (fragmente de
Huşi), sau liceul unde predau se aflau sub o
mare ameninţare de război. Zarvă uriaşă, cu
pregătiri preîntâmpinatoare, în care au fost
angrenate numeroase persoane, într-o
atmosferă enigmatică, conspirativă. Totul s-a
încheiat cu o ploaie bizară, de sânge, toţi
greu îngrijoraţi, rugându-se lui Dumnezeu,
care tocmai în joia aceasta s-a înălţat, joie
petrecută la familia Laurenţiu Şoitu. Nu-mi
place să consemnez vise, însă acesta a fost cu
totul impresionant.
Azi, plec din spital, spre Huşi, cu familia
Virgil Căpraru. Vremea tot mai toridă. Mă
gândesc cât de mult suferă plantele din
grădina noastră din Corni.
11 355. 26 iunie. Vasilian Doboş mă
anunţă că mi s-a decernat Premiul Uniunii
Scriitorilor, Filiala Iaşi, pentru „Complexul
Bacovia” şi Fragmentele lui Lamparia. De-a
dreptul o surpriză, dat fiind că nu fac parte
din „gaşte şi gâşte literare”, vorba lui
Caragiale. Ceremonia va avea loc pe 2 iulie,
miercuri, la World Trade Center din Iaşi.
Aflu că am fost în concurenţă, la
nominalizări, cu Adrian Voica, Ion Filipciuc,
Mircea A. Diaconu şi Lucia Olaru-Nenati. Tot
între prieteni! Preşedintele juriului: Al.
Husar.
Medalion
Tudor NEDELCEA
(Craiova)
Eugen Doga – Un
muzician de talie
mondială
(continuare din nr. 14/2019)
Vom spicui date şi mărturii preţioase din

cartea de convorbiri şi evocări, Meditaţii pe
portativ, de fapt carte-dialog între Victor
Crăciun şi Eugen Doga, editată de Liga
25
Culturală pentru Unitatea Românilor de

Pretutindeni în 2007, cu prilejul aniversării a
70 de ani de la naşterea compozitorului.
Şatra, filmul regizorului Emil Loteanu şi al
său, cu doi actori remarcabili: Svetlana Toma
şi Grigore Grigoriu, a avut un succes
binemeritat, Eugen Doga „repunând în
circulaţie capodopere ancestrale („Muzica
ţigănească este cea care oferă substanţă
filmelor Lăutarii şi Şatra”). De altfel, el este,
alături de alt român, Vladimir Cozma, unul
din marii compozitori de muzică din lume,
compunând cântece şi piese instrumentale
pentru peste 200 de filme.
Pentru Eminescu, Eugen Doga are un
adevărat cult. Dacă în Ţară autorul
Luceafărului este considerat, de unii
„intelectuali”, „cadavrul din debara”, „nul”,
„idiotul (nu poetul) naţional”, pentru Eugen
Doga „Eminescu a răspândit lumina ca şi un
astru de pe cer”. A creat, pe libretul lui Emil
Loteanu, baletul „Luceafărul”, începând cu
1973, „dar când am ajuns la caracterizarea
Luceafărului m-am oprit. Pur şi simplu nu
eram gata. Nu găsisem pentru el cuvinte
muzicale. Pornisem cu îndrăzneală, dar m-
am văzut nevoit să mă opresc. Şi am mai
lucrat încă 10 ani [...] O vreme m-am
îmbolnăvit şi stând în pat am meditat
îndelung. Şi, pe neaşteptate, foarte repede,
într-un termen record – două luni şi
jumătate – am creat baletul. Lucrarea acesta
e scrisă cu sânge (sublinierea lui E. Doga) şi
n-aş vrea să schimb nimic în ea nici acum”.
Baletul Eminescu a avut un succes fantastic
la Moscova, Sankt Petersburg, nu şi în
România. „Am şi o chinuitoare amărăciune.
Vreme de 25 de ani de când a fost compus şi
cunoscut, în România nu s-au găsit suflete de
iubitori ai lui Eminescu, îndrăgostiţi de opera
lui şi de muzică, să aducă şi pe scenele
noastre naţionale această creaţie”.
A aşezat pe muzică poeziile eminesciene
De-aş avea, Ochiul tău iubit, Dorinţa, Dintre
sute de catarge, O, rămâi (interpretate de
celebra Maria Bieşu) etc. Lucrează la opera
Dialogurile dragostei. M. Eminescu – Veronica
Micle. Parte din ariile acestei opere le-am
audiat chiar în casa chişinăueană a
compozitorului, cu prilejul Congresului
Mondial al Eminescologilor, interpretate de o
tânără solistă din Chişinău. Sunt magnifice.
Regret enorm că n-am fost la înălţimea
pretenţiilor celebrului compozitor, care,
onorându-mă peste măsură, mi-a cerut să fac
26
libretul acestei opere, Eugen având cartea,

Eminescu – Veronica Micle. Corespondenţă, cu
studiul meu, Farmecul unui dialog epistolar,
Craiova, Scrisul Românesc, 1992).
Pentru orice creator, sensibilitatea
împovărează şi nerecunoaşterea valorii de
către semeni este dureroasă. O spune cu
amărăciune, dar cu dreptate, însuşi
compozitorul. „Mi-au căzut sorţii să creez
într-un timp opac şi fără ecou. Sunt sigur că
dacă Şatra ar fi fost lansată în altă ţară şi în
alt timp, ar fi luat cu certitudine Oscarul. Şi
poate nu că aş fi devenit bogat, însă cel puţin
aş fi scăpat de grijile materiale ce mă
istovesc”.
În Ţara sa este prezent doar cu un singur
film: Maria, Mirabela din 1981, pe versurile
lui Gr. Vieru şi în regia lui I. Popescu-Gopo,
film premiat cu locul întâi la Festivalul de la
Chicago. În casa lui Victor Crăciun, s-a
realizat colaborarea genială dintre Gr. Vieru
şi Eugen Doga. „Era hazul de pe lume să-i
vezi pe cei doi, redevenind pentru un timp
copii, dar rămânând în acelaşi timp acei
serioşi artişti profesionişti, pe care îi ştim,
căutând să facă o simbioză perfectă între
vers şi muzică”, îşi aminteşte acad. Victor
Crăciun.
Performanţele artistice ale lui Eugen Doga
sunt prezente şi apreciate nu numai de
specialişti (Viorel Cosma, marele muzicolog,
de pildă), dar şi de marele public, dovadă
sălile arhipline la concertele sale. Este
coautor al unui manual de Teoria elementară
a muzicii (1970, 1991), are peste 150 de
culegeri de cântece şi romanţe, culegeri de
piese instrumentale, muzică de film (peste
200), muzică de teatru (peste 15 spectacole),
creator de romanţe, lieduri, valsuri, tangouri
etc.
Ca o recunoaştere universală, valsul
Dulcea şi tandra mea fiară, din filmul O
dramă la vânătoare, regizat de Emil Loteanu
în 1978, a fost calificat „valsul secolului” şi
este inclus în fondul UNESCO între
capodoperele secolului XX. În spaţiul ex-
sovietic, dar mai cu seamă în Basarabia, acest
vals este prezent la toate nunţile. Personal,
am asistat, în Parcul Clasicilor din Chişinău,
la o nuntă, făcând fotografii la busturile lui
Eminescu şi Ştefan cel Mare şi Sfânt, având
ca fundal muzical acest fabulos vals.
„Clasic în viaţă, cetăţean al planetei”
(Cristiana Crăciun), Eugen Doga este, alături
de Grigore Vieru, cu care are trainice afinităţi
27
(„Poezia lui este cantabilă şi plină de esenţă,

care pare simplă la prima vedere, dar el
vorbeşte de fapt despre valori veşnice, cum
este mama, cum sunt copiii – valori sfinte”), o
personalitate mondială de care toţi românii
sunt/sau trebuie să se simtă mândri. Altfel,
spus de acad. Mihai Cimpoi: „Român
transnistrean, Eugen Doga este prin vocaţie
nativă şi har (or Dumnezeu n-a uitat să-l
înzestreze cu mult har!) – al întregului spaţiu
românesc, căci acordurile molcome
moldoveneşti se îmbină armonios, la el, cu
undele povestitoare de largă respiraţie epică
a taragotului ardelenesc, cu fioriturile
olteneşti, cu contra punctul pitoresc
bănăţean sau cântarea în draci
teleormăneană.
Doga vine din adâncuri de arhetipalitate
românească, din timpurile aurorale daco-
romane, din colind, baladă, cântec de
petrecere şi bocet, din doină, adică din dor şi
jale, cântate de ceteră, cimpoi, cobză, nai şi
vioară, ca două dimensiuni esenţiale ale
fiinţei noastre.
Doga are, în străfundurile intime ale
sufletului său, tremurul existenţial al
vechimii şi străvechimii, în modernitatea
liniştită şi fundamentală a muzicii sale
regăsim temeiurile folclorice care
înnobilează orice creaţie cultă. Să ne aducem
aminte de recunoaşterea valorii lui Barbu
Lăutarul din partea lui Liszt.
Impresia de fond pe care o produce
muzica lui Doga e că adună timpurile şi
spaţiile, că nu vrea să fie nou fără a vrea să
fie şi vechi”.
P.S. 1. Ştiaţi că Eugen Doga nu este membru
al Uniunii Compozitorilor din România?
2. A plecat dintre noi, lăsându-ne văduviţi,
marele muzicolog Viorel Cosma (despre care
noi am scris în paginile acestei reviste). Avea
venerabila vârstă de 94 de ani, dar era,
trupeşte ca un brad, iar mintea limpede ca un
izvor de munte. Numărul cărţilor scrise de el
(peste 120) depăşea cu mult numărul anilor
săi. A scris sau a avut emisiuni radiofonice
despre toţi cei dispăruţi. Dar el a plecat pe
tăcute, niciun post de televiziune n-a anunţat,
ca subtext măcar, această mare dispariţie. Pe
ecrane, aflăm fel de fel de date banale despre
solişti mediocri, manelişti; chiar postul
naţional de televiziune prezintă muzică
vulgară, chiar porno. Niciun cuvânt despre
Viorel Cosma. Trist! În ce ţară trăim?!

28
Jurnal
Livia ANDREI
(Bârlad)
Hora cireșelor
Măcar o dată pe an
redevenim copii și ne
bucurăm de gustul
cireșelor de la Cornii Hușilor. Să fim serioși
că nu batem atâta drum pentru niște cireșe
pe care le găsim și în piaţa de peste drum sau
chiar în grădina noastră. Este pretextul
întâlnirii liter-clubiștilor, să fie iar împreună,
să povestească despre „faptele” lor literare,
despre prieteni comuni, despre cei mai puţin
prieteni sau chiar neprieteni.
Anul acesta ne-am întâlnit pe un soare
dogoritor care „s-a topit și a curs pe pământ”,
la care s-a adăugat și căldura cu care gazdele,
Lina și Theodor Codreanu ne-au întâmpinat.
Drumul până la Vaslui a fost întunecat de o
ceaţă groasă, neobișnuită, dar Dana și Teo
Pracsiu au risipit-o cu o îngheţată delicioasă.
Deși casa era primitoare și răcoroasă, n-am
întârziat prea mult, că ne așteptau Lina și
Theodor la Huși, unde a sosit și Lila, din
păcate, prima dată când a venit ,,La cireșe”
singură și cu lacrimile care parcă nu se mai
usucă. S-a alăturat grupului tradiţional
preotul Marcel Miron, un interlocutor
fermecător care a dat o notă de spiritualitate
ecumenică întâlnirii noastre.
În jurul unui prânz copios (brânzeturi și
grătar) s-au dezbătut teme de actualitate,
Theo Codreanu ne-a relatat despre Premiul
naţional de proză de la Piatra Neamţ, s-au
comentat premiile U.S.R. pe anul 2019, care
nu ne-au uimit, dar ne-au dezamăgit pentru
că manipulările de „gașcă” nu se dezmint nici
anul acesta. S-a comentat „Alecsandriada” de
la Bacău, unde premiile acordate s-au înscris
pe linia „Pentru cine tragi clopotele, Mitică?”,
în așa fel că scriitorii băcăuani nu au înţeles
nimic. Interesantă tema adusă în discuţie de
Lina Codreanu despre biografia literarizată și
biografismul literar, o temă de actualitate,
chiar dacă a constituit subiectul unor
reputaţi critici literari. Nu știm dacă am
elucidat misterul acestui subiect, dar
exemplele aduse de interlocutori au fost
interesante.
Cu sensibilitatea specifică, poeta Daniela
Oatu ne-a citit o poezie în care demonstrează
29
că poate fi postmodernistă sau chiar

transmodernistă, cum a declarat-o Theodor
Codreanu, iar Petruș Andrei a citit poeziile
sale inconfundabile, în care pateticul se
împletește uneori cu umorul (evident, nu
aceeași poezie). Poetul-preot Marcel Miron a
citit o poezie dedicată arh. Mina Dobzeu, cel
care l-a încreştinat în închisoare pe Nicolaie
Steinhardt. Oricum, momentul poetic oferit
de cei trei poeţi au binedispus pe cei
prezenţi.
La sfârșit nu au lipsit fotografiile de grup, iar

despărţirea a fost momentul cel mai nedorit
al întâlnirii noastre din fiecare an la „Hora
cireșelor”.
Cu gândul la o întâlnire cât mai apropiată,
ne-am despărţit de gazde, am dus la
„domiciliul conjugal” familia Pracsiu și am
ajuns acasă cu puţin înainte de a se dezlănţui
vijelia zilnică.
Interpretãri
Lina CODREANU
(linacod@yahoo.com)
Dangătul septuagenar al lui Ion Hadârcă
Orice creator abordează un mod singular

de percepere artistică, prin crearea unui
univers „cu gândiri şi cu imagini”
(Eminescu), în care speră să-şi atragă
cititorul. Traversat de fulgerări ideatice şi
emoţionale, poetul Ion Hadârcă alege să
prezinte într-o lirică sobru intelectualizată
teme eterogene privind timpul, ciclul vieţii,
inocenţa infantilă etc.
Debutul lui Ion Hadârcă, prin placheta de
versuri Zilele (1977), s-a întâmplat în urmă
cu peste patru decenii şi a beneficiat de
prefaţarea redutabilului critic şi istoric
literar Mihai Cimpoi. De atunci, a publicat
peste 30 de volume cu substrat liric nuanţat,
dintre care spicuim titlurile: Lut ars (1984),

30
Helenice (1998), Albe cetăţile negre (1999), A

fi în timp (1999), Teoria stării inutile (1999),
Echipa de îngeri (2001), Pergamentele iernii
(2007), Pianul din abator (2008); 101 poeme
(2009), Sonetariu (2013). Alte zeci de cărţi
cuprind versuri pentru copii, eseuri şi
numeroase traduceri. E de luat în seamă că
poetul, traducătorul şi omul politic a
traversat evenimentele derulate în aproape
jumătate de secol din istoria românilor.
În cartea de poeme Lira din acvariu
(Editura Cartier, Chişinău, 2014), poetul
preia şi aprofundează problematica timpului,
o constantă a stărilor meditative,
concentrată în prezentificarea lirică. Tema
porneşte încă din poezia Zilele („Ale mele tot
mai mici se fac./ Ale mele tot mai des se
duc,/ Ca din palmă firele de mac,/ Ca din
codri viaţa de haiduc”). În cartea vizată,
dimensiunea temporală se manifestă prin
„Acum” (Arma asasinului Acum), şi-şi
continuă „trecerea” spre mântuire, ca
atitudine existenţială (Trei minuni). Tiranicul
„Acum” este infinitezimal, dar crucial:
„culmea/ lui Este şi Nu-i”, „arc voltaic”,
„vamă a evadării/ dinspre mâine spre ieri”,
„clipa” nestătătoare, muchie între ieri şi
mâine etc.
Aşezând drept
moto versurile din
poema lui Lucian
Blaga („M-aplec peste
margine:/ nu ştiu – e-
a mării/ ori a bietului
gând?”), Ion Hadârcă
pare a se defini ca
poet modernist din
ramura
expresioniştilor
moderaţi, pentru care
cronotopul terestru
este închis în dimensionări finite. Aici,
acvariul reprezintă spaţiul limitat al celor ce
nu-i pot străpunge „marginea”. Totuşi, în
acvariu, fiinţele au iluzia libertăţii, se mişcă
în voie, tot aşa cum simţea Iona din burta
chitului (vezi „tragedia” lui Marin Sorescu –
Iona). Iluzoria libertate sub Ochiul de veghe îi
generează stări angoasante: „Ochiul de
veghe/ mă scrie mă vede/ […] mă urmăreşte
fix mă scrutează/ până-n străfundul/ ochilor
mei umezi/ dilataţi de groază”. Omul, ca
atare, este prizonier între pereţii acvariului,
adică în spaţio-temporalul predestinat, ale

31
cărui margini nu le poate depăşi prin proprie

voinţă.
Limbajul poetic al lui Ion Hadârcă are
ambiguităţi absconse şi antinomii rafinate,
fără majore învolburări emoţionale. Clasica
„potrivire” a cuvintelor intră în magma
artisticului postmodernist. Mişcarea
reflexivităţii se face de la universal la
individual şi invers. Imaginativ, poetul
resoarbe macrocosmul în microcosm,
infinitul temporal în „asasinul Acum”,
imensitatea materială în „atom decăzut”,
oceanul în acvariu. Similar, clepsidra se
răstoarnă şi procesul se inversează prin
întoarcerea la începuturi, în universul „fără
noimă” („înapoi în părinţi”, cum ar spune
Blaga).
În lirica sa, antinomia libertate-captivitate
conduce gândul la paradoxurile filosofului
Zenon din Elea, de altfel, sorginte pentru
poemul Acelaşi Budha sieşi diferit: „Toate
lucrurile sunt acelaşi lucru/ Toate lucrurile
nasc acelaşi lucru/ […]/ toate lucrurile par
acelaşi lucru/ toate lucrurile nu-s acelaşi
lucru”. Asemenea aporii traversează
prozopoemul postmodernist Lira din acvariu,
în care se creionează traiectoria eului poetic.
Înotatul existenţial, început în acvariul-
matrice („din ocean uterin”), are un sens unic
ce duce înspre acvariul terestru. Aici,
„înecatul ales – O” (Orfeu?), găsind „tainicul
Cod al mântuirii”, devine o liră „şOpotind”
tulburătorul paradox: „ceea ce există nicicum
nu poate să existe întruna iar ceea ce nu există
nu poate să nu existe mereu”.
Aspiraţia de reintegrare cosmică (vizibilă
în „voi să pot/ reintra împăcat/ în alte/
celule de haos”) acceptă procesul cathartic
prin eros, ca singura şansă de evadare: „să
ard în para iubirii –/ alta ce mi-aş dori?” (Din
structura delirului). „Ceea ce există” e
măcinat la moara timpului şi, prin
metamorfoză, sufletele „suflate-n luturi/ sau
în aur/ sau nămol”, mizează pe şansa
reînsufleţirii, încât „pure/ să revină/ la-
nceput” (Fără noimă).
Verbul tutelar al poemelor – „a fi”–,
transfigurat alegoric, măsoară toate etapele
existenţiale. Într-unul dintre poemele
importante ale cărţii – Plus-minus 10 clopote
gigant, Ion Hadârcă valorifică constructiv
valenţele şi variaţiile interjecţionale ce redau
sunetele clopotului, magic demarcatoare şi în
poezia lui Ion Pillat (Aci sosi pe vremuri).
Într-o primă ipostază, „cling-cling”-ul
32
copilăriei marchează fericit frenezia vieţii.

Următorii ani „cu ding-dangul lor de-aramă”
temperează elanul prin stări fiinţiale
tulburătoare (tânga, visarea, uitarea).
Veghetor străvechi situat între cer şi pământ,
clopotul jalonează „trecerea” cu „dangătul din
zece-n zece ani: BAMMM!”: „bum-bang-dum-
dang/ patruzeci mai ieri sunară/ apoi bim-
bam-bum-bam-bommm/ iată şi cincizecii cei
de aur”. De aici, de pe culmea vieţii, începe
rostogolul poticnit printre stări de
nesiguranţă, amintiri, uitare, singurătate…
Ritmic, se percepe hamletian „galopul
verbului a fi”, până când „o să ne cânte una
strâmbă/ ultimul – regalul – fără limbă”. Liric
vorbind, poemul e un insolit crochiu
monografic al vieţii umane.
În moto-ul poemului Plus-minus 10
clopote gigant, autorul menţionează discret
„la 60”. Acum, un dangăt „Bummm!” ne
aminteşte că Ion Hadârcă se află „la 70”,
adică intră în rândul scriitorilor
septuagenari, fiind născut la 17 august 1949,
în Sângereii Vechi, judeţul Bălţi din
Republica Moldova. Bilanţul septuagenar
arată un artist împlinit. E un bun prilej
pentru a-i ura să fie sănătos spre a-şi împlini
proiectele familiale, culturale.
Petronela ANGHELUŢĂ
(Iaşi)
Libertatea zborului -
arealul fericirii
Clubul oamenilor singuri

(Editura Princeps Multimedia,
Iasi, 2019, prefață de Emilian
Marcu) este modalitatea prin care autorul
Florin Mihai Fluturel îşi exprimă viziunea
asupra unei lumi proprii, ori, poate, prin care
se exprimă pe sine, creând un areal
amalgamat, cu limite subţiri între realitate şi
ficţiune. Prozele scurte ce alcătuiesc volumul
(al doilea după unul anterior, de poeme) ne
fac să călătorim într-o lume populată de
personaje mai mult sau mai puţin solitare,
dar, cu siguranţă, ancorate în acţiuni
generate de deziluzii provocate de aşteptări
fără acoperire ce dezamăgesc şi dezarmează.
Unele dintre scrieri au în centrul lor
personaje ce fac parte dintre cele „câteva
milioane de oameni derutaţi”, supuşi unui
„experiment” din care nu înţeleg nimic, sau
aparţinând acelei categorii de „paria
33
temporali” „crescuţi în comunism şi eliberaţi

în capitalism”, predispuşi spre o acută
dorinţă de evadare din lumea actuală, de a
găsi alternative de supravieţuire, uneori, cu
preţul renunţării la tot şi la toate.
În arealul construit cu mijloace narative
ce dezvăluie o foarte bună tehnică a scrierii,
întâlnim personaje obişnuite la prima
vedere, dar care sunt marcate de situaţii
neobişnuite în care naratorul le plasează.
Alexandru, protagonistul prozei ce dă titlul
cărţii, are o existenţă monotonă, de celibatar
şi se îndrăgosteşte de fermecătoarea
Afrodita, soţia unui vecin. După o scurtă, dar
furtunoasă relaţie amoroasă, el este părăsit
pentru un bărbat „milionar şi necăsătorit”,
Alexandru nefiind corespunzător primeia
dintre calităţi. Consumarea actului de
dragoste dintre cei doi este descrisă laconic,
în câteva rânduri sugestive: „Atingerile devin
descărcări electrice şi trezesc fiori ciudaţi,
transformându-se în poezie. Dorinţele cresc
în intensitate. Inima bate puternic, sângele îşi
caută loc cu putere prin vene. Lumina difuză
şi foşnetul aşternuturilor grăbesc
deznodământul lucrurilor nerostite...”.
Deşi prozele sunt
distincte, fără vreo
aparentă legătură între
ele, totuşi, acelaşi erou,
Alexandru, apare şi în
textul Coşmarul, în care
arealul atinge domeniul
absurdului ce, paradoxal
şi uluitor, ar putea fi (şi
chiar este!) realitatea. Vrând să-şi vândă
maşina prin intermediul unui anunţ dat la
ziar, numărul lui de telefon este încurcat cu
al vrăjitoarei Sevasta, căutată cu disperare de
zeci de persoane doritoare să-şi rezolve
anumite situaţii contra cost. Intrat fără voia
lui în sarabanda destinului, este „ajutat” de o
persoană să strângă banii, însoţiţi de
„petiţiile” ce urmau să fie rezolvate de către
regina mai sus amintită. De bună credinţă,
Alexandru o caută a doua zi pe „Căpetenia
Mondială a Vrăjitoarelor” pentru a-i înmâna
banii, dar se trezeşte în plin „coşmar”,
trecând prin situaţii inimaginabile: geanta
cu bani este luată drept „bombă”, posesorul
acesteia este crunt bătut, ulterior arestat,
dictându-i-se o declaraţie neconformă cu
realitatea. Coşmarul, însă, pare a fi desprins
dintr-un scenariu ilar, de comedie amară, al
cotidianului imediat: „Ce-i drept, când am
34
încercat să fac o obiecţie la ceea ce scriam,

deoarece insista că este corect să scriu mia
dat şi nu mi-a dat, aşa cum învăţasem eu la
şcoală, a urlat la mine şi m-a făcut nu ştiu ce
reptilă preistorică, n-are importanţă asta”.
Astfel, protagonistul devine „frâna cea mai
puternică” în calea progresului societăţii,
fiind ameninţat să stea în celulă cu criminalul
Cap de Tir, iar „oamenii legii, care erau
hotărâţi să încheie dosarul cât mai repede şi
să facă dreptate”, îl obligă să recunoască şi
furtul recent al unui tablou, fiindcă,
întâmplător, hoţul semăna cu el. Recunoaşte
toate învinuirile injuste, îşi petrece noaptea
în arest, dar este eliberat în urma
demersurilor unui fost coleg de facultate,
ajuns avocat.
Arealul se constituie într-un fel de ţară a
tuturor posibilităţilor, fiindcă acelaşi erou
achiziţionează, dintr-un târg, o maşină
„proaspăt spălată, revopsită, cu linii elegante
şi ornamente cromate”, ce se dovedeşte
inutilizabilă după doar câteva zile.
În plin cadru SF ne aflăm şi în proza Nu te
pune cu bunicul!, în care, în urma unui
„experiment” (cuvânt des întâlnit sub varii
forme, în multe dintre scrierile acestei cărţi,
fiind chiar titlul uneia dintre ele), un bătrân
profesor se transformă într-un tânăr,
invocând o neverosimilă poveste despre
universurile paralele.
Graniţa dintre real şi ireal devine aproape
inexistentă în Colonia Eco, personajul anonim
fiind aici în ipostaza căutătorului fericirii. El
găseşte în acel areal - colonie, „o linişte de
eden, netulburată de nimic” şi descoperă
fericirea în propriul interior: „Peisajul m-a
furat..., ducându-mă (o adevărată teleportare
interioară) fără voie în adâncurile mele. Mă
simţeam fericit”. Asemenea lui, şi împăratul
Gamon, din Poveste despre Ţara Fericirii (o
povestioară parcă atipică faţă de celelalte
aflate în volum, tocmai prin pronunţatul
caracter de basm, dedicată fiicei autorului,
Antia-Ştefana, la împlinirea vârstei de 5 ani),
află şi înţelege, după mai multe peripeţii şi
căutări, că Ţara Fericirii este chiar cea peste
care însuşi stăpâneşte.
Astfel, arealul propus de domnul Florin
Mihai Fluturel se întregeşte ca un melanj
fluid între real şi virtual, ca o pendulare între
căutare şi aflare a sensului existenţial,
oferind „eşantioane de vis ce se vor
realitate”.

35
Reportaj
Vicu MERLAN
(Huşi)
Ioan Mâcnea – 84
Vetrişoaia – mal de
Prut
Cu ocazia sărbătoriri
vârstei de 84 de ani, Ioan
Mâcnea din Vetrişoaia zis
şi Vetrişanu, a organizat în luna iunie 2019, o
nouă ediţie a Simpozionului de Cultură,
Tradiţie şi Istorie, de pe Valea Prutului, în
locaţia domniei sale denumită La Popasul
Spiritului.
Cu acest prilej au fost invitaţi oameni de
cultură şi formaţii artistice atât din România
cât şi din Basarabia (locale, din zona
Moldovei şi de dincolo de Prut).
De amintit că Ioan Mâcnea Vetrişanu a
organizat de-a lungul timpului, la Popasul
Spiritului, numeroase simpozioane de istorie
şi literatură sub egida Arca Poesis (Festivalul
Literaturii şi Istoriei dintre Nistru şi Carpaţi,
intitulat Flori de Prut, ediţia a XIV, 15 iunie
2019).
La sărbătoarea din luna iunie 2019, au

participat personalităţi culturale vasluiene
din Huşi, Vaslui, Bârlad, între care prof. univ.
dr. Petru Ioan, prof. dr. Theodor Codreanu,
dr. Valeriu Lupu, prof. Lina Codreanu, un
general de armată – fiu al satului, prof. dr. D.
V. Marin, ş.a., dar şi din Basarabia şi din Iaşi.
Entuziasmul şi charisma lui Ioan Mâcnea
atrage an de an personalităţi româneşti
importante pe malul Prutului la Vetrişoaia.
Ioan Mâcnea a înfiinţat un Muzeu al
Satului cu numele de Răsărit pe val de Prut,
Casa Bunicilor, Clubul Artelor etc.
În curtea scriitorului, membru USR, sunt
situate o mulţime de exponate cu simboluri
spirituale înălţătoare, unele sculptate

36
migălos, altele descoperite în natură

(zoomorfisme).
De asemenea, sunt repartizate armonios

statuile sculptate ale unor poeţi consacraţi:
Mihai Eminescu, Ion Creangă, Grigore Vieru,
Adrian Păunescu, precum şi voievozi de
seamă precum Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş,
Mihai Viteazul ş.a..
Nu lipseşte Coloana Infinitului şi statuia
domniei sale, pe care şi-a intitulat-o, cu
mândrie: Ţăranul.
Poetul Ioan Mâcnea a publicat de-a lungul
timpului volumele cu poezii şi monografii
rurale: Atingerea Mitului. Vetrişoaia 475 de
ani. File de Monografie; Toamna în patru
anotimpuri; Ospăţ şi cenuşă; Fluturii albaştri
etc. La manifestările organizate îşi
argumentează prin interpretări solo,
pasiunea pentru muzica populară şi uşoară.
Cu acest prilej, Ioan Mâcnea a demonstrat,
că zona rurală este un izvor nesecat de
educaţie şi cultură, focar ce are analogii şi-n
alte localităţi vasluiene precum: Giurcani,
Roşieşti, Pădureni, Hoceni etc. Peste tot,
spiritul artistic veşnic tânăr este animat de
unele personalităţi locale care asigură
continuitatea şi dăinuirea valorilor culturale
româneşti.
Ana OPRAN
(Huşi)
Reunirea vârstelor la obârșie!
3 august 2019. O zi cu frământări

meteorologice şi socio-culturale: soare,
ploaie, fulgere, internet fluctuant, poezie,
muzică, dans!
Cenaclul literar-artistic „IA'ȘI SCRIE" în
deplasare la Pădureni își desfășoară a 26-a
ședință având pe ordinea de zi lansarea
volumului de poezii Reverberații în amurg
(Editura Alfa, Iaşi, 2018) al poetei ANA
OPRAN și un recital poetic al cenacliștilor.

37
Girul activității literare îl dau,

personalităţi literare de reper care prezintă
cartea: prof. univ. dr. Petru Ioan din Iași,
reputatul eminescolog, prof. dr. Theodor
Codreanu, prozatoarea și criticul literar Lina
Codreanu, poeta de mare sensibilitate și
finețe Elena Vlase Munteanu şi poetul ieşean
Constantin Anton.
Cenaclul e
prezent cu o
puternică formație
de poeți și prozatori
care încântă
auditoriul cu
producțiile lor
literare. Un dialog
de opinii critice, de
istorie literară, de
lirică românească
actuală se derulează
pe parcursul a peste două ore și jumătate.
In maniera deja cunoscută, muzica e la e „la
ea acasă”. Superba voce a d-nei Violeta
Buciumaș (prof. de muzică din Pădureni) se
armonizează de minune cu cea a
cantautorului ieșean Theodor Munteanu, cel
care a compus muzica Imnului cenaclului și
care este și un talentat actor, un profesionist
al teatrului pentru copii.
Folclorul românesc strălucește prin
interpretările ansamblului „Speranța" din
Iași cu Sofia Doina Gavrilă la bagheta
dirijorului. Creează atmosferă de destindere
interpretarea Anei Ştefănucă, dar și a Ioanei
Botan, micuţa elevă din Pädureni.
Umorul destinde fețele când Nicolaie
Stancu citeşte din savuroasele creaţii
epigramatice sau când „Nicä”, personajul
crengian, interpretat de Ştefan Caşu, își
povestește cu mult șarm neuitata peripeție
copilărească despre furatul cireșelor.
Și... multe ar fi de spus, de ţinut în cutia

ascunsă a inimii, de păstrat pe retina
ochiului, de prins în fulguirea timpului!...

38
In memoriam
Petruş ANDREI
Cântecul lui Ion Gheorghe Pricop și

al lui Valeriu Penișoară în Pantheon
Port în mine zvon de cetini

Și-adun mere în livadă
Pentru unul din prieteni
Ca un înger pe zăpadă.
A plecat să tragă vinul
De pe drojdia cerească
Fiindcă așa i-a fost destinul
Sus, în cer, să locuiască.
„Cobora cerul pe ape”

Ion Pricop când scria
Iar Valeriu-i sta aproape
Grâu-n somnu-i tresărea
Munţii brazii-și înclinau
Vremea se oprea în loc
Dunărea și ei plângeau
Pe lipsitul de noroc.
Se născuse melodia
Ca să-ncununeze truda
Consfinţind prietenia
Celor doi artiști din Duda,
Pricop șlefuia cuvântul
Ca să-și îndulcească-amarul
Iar Valeriu pornea cântul
De-i trecea lumii hotarul.
Și în inimi ne rămâne,
Din porunca cea divină,
Ca vin vechi și miez de pâine
Și ca veșnică lumină.
C o n e x i u n i. A l b u m
Cronica întrunirilor de club
• Huşi, 16 febr. 2019, Protopopiatul Huşi; 3

august 2019, Centrul Cultural Pădureni.
Lansare de carte: Ana Opran, Reverberaţii în
amurg, Editura Alfa, Iaşi, 2018. Între
participanţi: Lina şi Theodor Codreanu,
Elena Vlase Munteanu, Petru Ioan, membrii
cenaclului literar din Iaşi – „Ia’şi scrie!”: Nicu
Stancu, Ana Opran, Constantin Anton,
Petronela Alexa Prisăcariu, Temistocle
Diaconu (primarul comunei).

39
• Huşi, 23 mai, Protopopiatul Huşi –

Lansare de carte: Vasile Calestru – O istorie a
şvabilor din Banat, Editura Istros, Muzeul
Brăilei „Carol I”, 2018 şi Martin Cata –
Cuvântul pe Calea Timpului, Editura Timpul,
Iaşi, 2019 (poezii). Cărţile au fost prezentate
de Lina Codreanu, Theodor Codreanu,
Nicolae Ionescu, Costin Clit.
• Bacău, 13 iunie, Universitatea „George

Bacovia” – „Adevăruri interzise”. Eminescu
130. Au conferenţiat: prof. univ. dr. Nicolae
Georgescu (Boala şi moartea lui Mihai
Eminescu) şi prof. dr. Theodor Codreanu
(Eminescu incorect politic). Au susţinut
intervenţii: George Popa, secretar în
Ministerul Culturii, Neculai Lupu, Alexandru
Amititeloaie, Adrian Jicu, Grigore Codrescu.
• Piatra Neamţ, 14-15 iunie, sala „Calistrat

Hogaş” a C.J., Premiul Naţional pentru Proză
40
„Ion Creangă”, „Opera Omnia”, ediţia a III-a

acordat scriitorului Eugen Uricaru; titlul de
Cetăţean de Onoare al oraşului Piatra Neamţ
acordat scriitorului Nicolae Breban; lansări
de carte. Patron cultural: Cristian Livescu.
Theodor Codreanu – membru în Comisia de
jurizare.
Scriitorii Nicolae Breban şi Theodor Codreanu
La sfat: Constantin Parascan, Theodor Codreanu,

Ştefan Mitroi, Eugen Uricaru, Lucian Strochi
• Vetrişoaia, Vaslui, 15 iunie. „Flori pe Prut”

– Festivalul literaturii şi istoriei dintre Nistru
şi Carpaţi. La „Popasul Spiritului” din locaţia
poetului Ioan Mâcnea s-a desfăşurat
Simpozionul de Cultură, Tradiţie şi Istorie de
pe Valea Prutului. Între participanţi:
personalităţi de cultură din Basarabia şi din
România. În foto: Theodor şi Lina Codreanu,
Ioan Mâcnea, Petru Ioan.
• Huşi, 22 iunie, Casa Codreanu: întrunirea

de club „Hora cireşelor”, ediţia a III-a, sub
patronajul fam. Theodor şi Lina Codreanu, cu
participarea fam. Livia şi Petruş Andrei,
Teodor Pracsiu şi Daniela Oatu, Elena Pricop,
Adina (Pricop) Darawsha şi pr. Marcel Miron.

41
• Cacica, Suceava, 24 iulie, Simpozionul

„Eminescu şi Bucovina”. Au susţinut
comunicări: acad. Mihai Cimpoi, Theodor
Codreanu, Vasile Bahnaru, dr. Ioan Ieţcu, pr.
Constantin Jaba, Lina Codreanu, primarul
Petru Todose. Organizator: Mihai Sultana
Vicol – jurnalist.
• Deda, județul Mureș, 29 iulie – Ziua

Imnului Național la Festivalul Văii Mureșului
Întâlnirea poetului Petruş Andrei cu
Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu.
Petruş Andrei în
spectacolul de la
Deda cu prilejul
Zilei Imnului
Naţional
• Huşi, 18 august, Restaurantul „Rossita” –

lansarea cărţilor prof. Doina Harnagea, ediţii
în două variante lingvistice – română şi
franceză: Dincolo de tăcere (Ed. Timpul, Iaşi,
2018, cu prefaţă de Ion Gheorghe Pricop) –
poezie şi Visul Oglinzii Veneţiene. Proză (Ed.

42
Demiurg, Iaşi, 2019, cu prefaţă de Lina

Codreanu). Au participat ilustratorul de carte
Jean-Paul Garcia cu soţia (Franţa), Lina şi
Theodor Codreanu, Florentina Ghergu şi
Aurel Cioarec.
• Chişinău, 1-2 septembrie, Academia de

Ştiinţe a Moldovei şi Centrul Academic
Internaţional „Mihai Eminescu” – Congresul
Mondial al Eminescologilor, ediţia a VIII-a,
patronat de acad. Mihai Cimpoi.
Au conferenţiat prof.
Pompiliu Crăciunescu
(Timişoara), Theodor
Codreanu (Huşi),
Nicolae Georgescu
(Bucureşti), Adrian
Dinu Rachieru
(Timişoara), Vasile
Tărâţeanu (Ucraina),
Catinca Agache
(Germania), Tudor Nedelcea (Craiova), Mihai
Stan (Târgovişte), Aurel Ştefanachi (Iaşi),
Daniel Corbu (Iaşi), Lucia Olaru-Nenati
(Botoşani), Viorel Dinescu (Galaţi), Ioan
Adam (Bucureşti), Mihai Sultana Vicol
(Suceava) ş.a.; din Chişinău: Eugen Doga,
Matei Valeriu, Nicolae Dabija, Dumitru
Gabura, Victoria Fonari, Vitalie Răileanu ş.a.
CUPRINS
Petruş ANDREI ..................................................................... 3
De ziua drapelului naţional al României .................. 3
Marta MICLESCU ................................................................. 3
Carul Mare cu doi boi ........................................................ 3
Teodor PRACSIU ................................................................. 4
Un proiect cultural de anvergură: Mihai
Eminescu ................................................................................ 4
P o e s i s .......................................................... 6
Petruș ANDREI ..................................................................... 6
Darul frumuseţii tale ......................................................... 6
Daniela OATU ....................................................................... 7
Duminici descărcate .......................................................... 7
Gutuiul cu ochi albaştri .................................................... 8
În lacrima fotografiei ......................................................... 8
Pr. Marcel MIRON ............................................................... 8
Poeţii ........................................................................................ 8

43
Corabia cu visători ............................................................. 9

Elina COJOCARU .................................................................. 9
Fugare umbre ....................................................................... 9
Daniel GROSU ................................................................... 10
Târziu şi devreme ............................................................ 10
Precum ................................................................................. 10
Ana OPRAN ......................................................................... 11
Ascultare .............................................................................. 11
Hotarul dinspre zări… .................................................... 11
Martin CATA ....................................................................... 12
Uitări ...................................................................................... 12
Şarpele .................................................................................. 12
Cornelius DRĂGAN .......................................................... 13
###......................................................................................... 13
Oana ANDREI ..................................................................... 14
Sfat .......................................................................................... 14
Advise .................................................................................... 14
alrigh ..................................................................................... 14
Elena Vlase MUNTEANU ............................................... 14
Atunci am trecut ............................................................... 14
Vei deveni pământ ....................................................... 15
Marian SIMILEANU ......................................................... 16
Impresii XV ......................................................................... 16
Copilul din pădure ........................................................... 16
Filigranãri ...................................................... 16
Lina CODREANU ............................................................... 16
Între Elenele Bârladului ................................................ 16
Epos ............................................................... 18
Olguţa LUNCAŞU TRIFAN ............................................. 18
Frânturi de viaţă............................................................... 18
Însemnãri cu staif ......................................... 21
Theodor CODREANU ...................................................... 21
Numere în labirint ........................................................... 21
Medalion....................................................... 24
Tudor NEDELCEA ............................................................ 24
Eugen Doga – Un muzician de talie mondială ..... 24
Jurnal............................................................. 28
Livia ANDREI ..................................................................... 28
Hora cireșelor .................................................................... 28
Interpretãri .................................................... 29
Lina CODREANU ............................................................... 29
Dangătul septuagenar al lui Ion Hadârcă .............. 29
Petronela ANGHELUŢĂ ................................................. 32
Libertatea zborului - arealul fericirii ...................... 32
Reportaj.......................................................... 35
Vicu MERLAN .................................................................... 35
Vetrişoaia – mal de Prut................................................ 35
Ana OPRAN ......................................................................... 36
Reunirea vârstelor la obârșie! .................................... 36
In memoriam ................................................. 38
Petruş ANDREI .................................................................. 38
Cântecul lui Ion Gheorghe Pricop și ........................ 38
C o n e x i u n i. A l b u m ............................. 38
44
„Literatura noastră
are nevoie de unire,
iar nu de dezbinare.”
Mihail Kogălniceanu
Liter-Club
Revistă de cultură
Fondatori:
Lina şi Theodor Codreanu,
Livia şi Petruş Andrei,
Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu,
Ion Gheorghe PRICOP
Elena şi
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Email: literclub2016@gmail.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
Materialele trimise vor avea 1-2 pagini

A4, Times New Roman, cu literă de 12 la
un rând sau până la 1500 de cuvinte.
Manuscrisele primite nu se returnează.
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea
juridică pentru conţinutul articolelor
revine exclusiv semnatarilor acestora ca
persoane individuale.

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul IV, Nr. 3 (15), Aug. - Oct. 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul IV, Nr. 3 (15), Aug. - Oct. 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Daniela Oatu. Anotimpurile Himerei,

Theodor CODREANU. Scriitori

Liter-Club Anul IV, nr. 3(15), iul.-sept. 2019

De ziua drapelului naţional al României

Cinstim drapelul Ţării cu mândrie

Au ochii-n lacrimi cei ce-o apărară

Sunt trei culori: roș, galben și albastră

Trăiască în vecie Tricolorul

Carul Mare cu doi boi

Din piscuri amorţite-n ger,

Ca râul ce curge-n vale

Liter-Club Anul IV, nr. 3(15), iul.-sept. 2019

Eminescologul Theodor Codreanu a

Liter-Club Anul IV, nr. 3(15), iul.-sept. 2019

în cuvântul său meritele imprescriptibile ale

ci exil. Diaspora este unitară, coerentă,

Darul frumuseţii tale

Mai stai cu mine, nu pleca în pripă,

În ochii tăi aud ce-mi spune gândul

Nici n-ai plecat dar doru-l simt că vine

Dar n-am motive de îngrijorare,

Mi te-am cules din înflorita vale

Îmbătată-i noaptea de lumini,

În luceferi izvorăsc fântâni,

E balsam pe sufletul rănit,

În clepsidră clipele se scurg

Printre aştri şi eu un pulsar

Ca-n fiecare an e sărbătoare

Prietenia însă e ciuntită

Ceilalţi ne revedem cu bucurie

Dar ne-ngrijim și cealaltă grădină

Când fiarele pădurii se retrag în oameni

numai dorul de tine

Liter-Club Anul IV, nr. 3(15), iul.-sept. 2019

Gutuiul cu ochi albaştri

Un gutui cu ochi albaştri

când frunzele-i se vor schimba de vieţi

poveştile i-au rămas mici

Pr. Marcel MIRON

Poeţii sunt oameni

Poliţia rutieră intervine

Cel mai greu este

Mulţi caută puncte în lumină

Liter-Club Anul IV, nr. 3(15), iul.-sept. 2019

Corabie vie de visători tineri

O taină ne cheamă către Athos

Singurul loc de pe pământ

Toropită de odihnă frântă

Liter-Club Anul IV, nr. 3(15), iul.-sept. 2019

în fugă deşerturi la scalda

Aşa m-am hotărât

Fostele mele iubiri

Uneori mi se pare că se face târziu

Te încruntai ca un buştean la joagăr.

Te încruntai ca mielul la cuţit.

Te încruntai ca roata la piron.

Hotarul dinspre zări…

Doarme tăcut oraşul dintre vii

Dealurile coapse galbene întind

Amurg de jar îl ţese în descânt;

Din praf de raze se-ntrupează

Liter-Club Anul IV, nr. 3(15), iul.-sept. 2019