LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul IV, Nr. 1 (13), Ian. - Mar. 2019

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul IV, nr. 1(13),
ianuarie-martie
2019
ION GHEORGHE PRICOP

(15 apr. 1944 – 14 nov. 2018)
Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

2
PRO DOMO
B i b l i o r a f t (1)
ION GHEORGHE PRICOP
Corăbii în septembrie, Iaşi, Editura

Junimea, 1984. [Proză scurtă].
Călăreţul de os, Bucureşti, Ed. Cartea
Românească, 1991. [Proză scurtă].
La coada cometei, Galaţi, Editura Porto-

Franco, 1997. [Roman].
Balada vârstelor, Bucureşti, Ed. Cartea
Românească, 2004. [Poezii].
Caligramele destinului (A doua carte a

lui Iov), Iaşi, Editura Timpul, 2006. [Poezii].
Terapiile invocaţiei, Iaşi, Editura Timpul,
2008. [Poezii].

3
Theodor CODREANU
Necrolog:
ION GHEORGHE PRICOP
(15.IV.1944 – 14.XI.2018)
Nefiind parcă suficientă lăcomia morţii

care ni l-a luat pe Cristian Simionescu, după
numai o zi, a poposit în preajma Huşilor, nu
să se odihnească, ci să-l răpească pe cel mai
luminat fiu al satului Duda, prozatorul şi
poetul Ion Gheorghe Pricop, membru şi el al
Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din
România. Niciodată n-am trăit o nedreptate
ontică mai brutală: luni, 11 noiembrie, Ion
Gheorghe Pricop a participat, în toată
plinătatea forţelor fizice şi spirituale, la
lansarea cărţilor unor autori locali, la
Biblioteca Municipală „Mihai Ralea” din Huşi.
A fost ultimul său discurs literar, ultima
prezentare a unei cărţi de poezie, pentru ca
în joia de 14 noiembrie să-mi telefoneze
profesorul şi istoricul Costin Clit şi să mă
întrebe dacă e adevărat că ne-a părăsit
profesorul Pricop. I-am răspuns siderat că ne
aflăm sub zodia fake news care bântuie Ţara
în anul Centenarului Marii Uniri. Dar, de data
asta, n-a fost aşa: imposibilul s-a produs,
„cneazul de la Duda”, cum le plăcea
prietenilor să-i spună, a suferit un infarct
ucigător.
Ion Gheorghe Pricop face parte dintr-o
categorie a fidelităţilor existenţiale şi mai
neobişnuite: exceptând anii de facultate şi de
armată, el a trăit şi a creat toată viaţa în satul
natal, smulgând din brazda humei şi rafinând
din sângele său o cultură majoră autentică în
spaţiul prozei şi poeziei (Corăbii în
septembrie, proză scurtă, Iaşi, 1984; Călăreţul
de os, proză scurtă, Bucureşti, 1991; La coada
cometei, roman, Galaţi, 1997; Balada
vârstelor, Bucureşti, 2004, pref. Theodor
Codreanu; Caligramele destinului (A doua
carte a lui Iov), Iaşi, 2006; Terapiile
invocaţiei, Iaşi, 2008; Confortul Inoroguluiu,
Cluj-Napoca, 2011; Paradigma deşertului,
trilogie romanescă, Iaşi, 2015; Cânta la Duda
o chitară, roman biografic, Iaşi, 2016; Cartea
celor cinci semne, versuri, Iaşi, 2016, Elegiile
albastre, Bârlad, 2018). Te-ai fi aşteptat ca de
la un asemenea destin formativ autorul să ne
fi întâmpinat cu o literatură tradiţionalistă.

4
Temele sunt, într-adevăr, preponderent ale

satului românesc de pe valea Prutului
(tărâmul Timigenilor), însă tratarea lor e pe
deplin modernă, atât proza, cât şi poezia
ancorându-ne într-o zonă a suprarealismului
şi expresionismului, cu puternice ingerinţe
mitice genuine.
Cu nedreapta părăsire a acestei lumi, în
plină putere creatoare, rămâne amintirea
unui prozator viguros, inconfundabil şi un
poet metafizic dintr-o specie pe cale de
dispariţie. Înainte de toate însă, e de neuitat
prietenul extraordinar care a fost, întrupare
a înţelepciunii şi omeniei depline.
Dumnezeu să-l primească în pace!
Ion Gheorghe PRICOP
– Lirică inedită –
Declin…
Câtă risipă,
câte guri şi fante necontrolate
prin care se risipeşte fiinţa mea…
dâre de seminţe de dor
pe deal şi pe vale
delte de sentimente putrezind în
maldări de stuf
şi o iubire încârjoiată
într-o carcasă de porc mistreţ
din celălalt secol…
O, Iona, tu să fii acela care

trecură pe-aici acum cinci sute
şaptezeci şi şapte de ani
pe când teii se aşezau pe bănci
şi rosteau lunei cuvinte de-amor?
Hai, dă-te jos din dorinţe
care cândva se numeau idealuri:
din vulturi înaripaţi, au devenit biete caleşti
stricate, fără şopru deasupra,
fără scaune, fără roţi,
şi mai ales fără cai…
Un bâzoi se tot plimbă pe hăţuri
crezându-se Pegas…
Topoarele iertării
Locuiesc în crengi
de când acestea au devenit
căi de acces dinspre pământ spre cer

5
ştiu că una duce direct spre Dumnezeu,

dar ezit să intru în ea înainte de-a-mi cântări
păcatele:
Doamne, Doamne, cândva
ieşeau ele din mine,
astăzi ies eu din ele
ca din trunchiuri de nuci de sute de ani,
noduroase, fibroase,
de ucis şoarecii, de însetat berzele,
de mângâiat salamandrele, de schimbat
iubitele,
păcatele spânzură de crengi ca gutuile
toate aşezate în păduri
şi pădurile în districte,
ca balanţă a morţii o candelă luminând
locul unde ele nu pot fi iertate,
nuci-păcate, silvestre-păcate
stivuite-n fărădelegi şi omoruri
şi dinspre zenit,
acolo unde ochiul divin pândeşte ca un tigru
se aud clămpănind topoarele iertării…
Ultima încercare
Să mai rămân o zi,

să nu plec acum, timpul se dilată
ca o salamandră în apă…
Să mai întârzii o noapte –
faptele mele trecute latră
din urmă precum câinii din gospodării
părăsite; disloc acest punct numit eu
şi segmentul de vreme întunecată dintre
două luminişuri nu se mai numeşte noapte;
mă depărtez de poiana amăgirilor
numită viaţă şi-ntreg peisajul devine
un podiş polar pe care aleargă câinii Hasky;
mă las năpădit de amnezia iubirilor irosite
ca apele după ploaie şi ceea ce a fost
fericire şi speranţă dătătoare de suflu şi
ardoare devine o banală noţiune a trăirii;
mă desfoi până la inima dorului
ca să te aflu, în sfârşit, Doamne,
şi mă trezesc în golul seminţei de mine…
O, marginea de umed şi de frig

a ultimei încercări!...
La tomberon…
Tentativa plină de dezamăgiri

a mea, care mă întorc în lucruri
cerând acestora să-mi restituie
partea de dragoste şi de însufleţire
pe care altădată le-am dat-o,
6
şi uimirea, deruta de-a nu le mai

afla acolo unde le aşezasem,
şi nici cum le făcusem, cum le înălţasem
până la cerul inimii
şi le luminasem atât de incandescent
cu flacăra dorinţelor mele,
şi le lustruisem până la esenţă…
Păream atât de rătăcit
că nu ştiam pe unde
mai calc, astfel că, târziu de tot,
pe când speranţele mi se aninaseră
în elicea morii de vânt a lui
Don Quijote, m-am trezit într-o ţeavă
de material plastic,
iar ţeava angrenată în trupul prăfuit
al unei maşini de spălat, alături de
o carcasă ce semăna cu fostul tomberon
al administraţiei municipale…
Să mă mişc…
Ştiu că trebuie să mă mişc

iar problema spinoasă rămâne direcţia,
în sus, în jos, la deal, la vale? numai
cucul singuratic ar putea să-mi spună,
el directorul instituţiei anonime a absenţei
care stă la masa tăcerii, în biroul cu oglinzi
paralele,
şi, cu echere, cu rigle zdrenţuite pe margini,
calculează distanţele, le potriveşte:
atâţia kilometri, atâtea poşte
până la destinaţie, câte bile cu roşu
şi negru am,
şi atâtea popasuri, câte frici slobozi-va
absolutul în mine,
şi câte aduceri-aminte…
Pe alături…
O zi şi încă alta
trecură pe lângă mine,
eu cu mirarea aprinsă pe faţă
că de ce se întâmplă asta
când o zi şi încă alta mă încăpeau
precum mâna-n mănuşă,
când iubeam o zi şi încă alta,
când munceam şi speram o zi
şi încă alta,
şi mi se ofereau, ele, zilele,
nu ca ore şi secunde,
nu ca decenii şi secole,
ci ca săruturi,
ca chemări şi ispite,
ca promisiuni şi speranţe,

7
când nu concepeam timpul

decât consangvin mie însumi…
Acum, extrapolat de vreme,

stau singur pe malul râpii galactice
cu numele de Arareea,
şi palid, costeliv ca o capră podidită
de dalac, aştept unda binefăcătoare
a lui panta rhei(a)…
Salvamar…
În sfârşit, a sosit clipa

să mă odihnesc pe malul vesperal al
cunoaşterii: ar fi cazul să-mi
fac inventarul reuşitelor vieţii,
ar fi necesar să mă cuprindă în graţiile lui
ceasul adevărului şi să nu tăgăduiesc
să spun nu acolo unde neîncrederea
mă-ncearcă; dar iată, o nouă
corabie apare la zenit, încercând
să-mi calce frontierele… Va fi fiind
una cu leşuri de mateloţi în agonie?
Amână, Iona, bilanţul: Aruncă-te-n valuri
şi ia-o de la capăt cu serviciul tău de
salvamar;
în spaţiul dintre cer şi mare nevoia de tine
se preface-n sete şi foame…
Adina DARAWSHA
(Israel)
Despărţire
În această noapte a plecat pe drumul

Îngerilor către Nemurire, Ion Gheorghe
Pricop, tatăl meu cel bun, cel drag, cel
înţelept şi ascultat de toţi. Cel care a ars ca o
torţă pentru literatură, pentru oamenii
satului, s-a stins încet şi în linişte precum
Dania, nepoata care sigur îl va fi aşteptând la
Porţile Vieţii cele de Veci.

8
Fie-ţi ţărâna uşoară, tatăl meu drag,

bunicul nostru mult iubit, tată socru şi
prieten, precum şi soţul celei rămase singură
pentru restul vieţii ei. Amintirea şi vorbele
de Duh vor rămâne mereu vii în inimile
noastre. Te iubim şi te vom iubi mereu!
15 noiembrie 2018, la 03:49
Ion HADÂRCĂ
(Chişinău. Poet,
senator ALDE în Parlamentul României)
O pană de poet zburând la ceruri
Un ghem zgribulit de tristă vestire a

grăbit venirea iernii în sufletul meu: în miez
de brumar a plecat la Domnul bunul meu
confrate, poetul vasluian Ion Gheorghe
Pricop.
Bibliotecar în tradiţie eminesciană şi
dascăl şcolar în tradiţie crengiană, poetul şi
prozatorul Ion Gheorghe Pricop, cu valoroase
menţiuni literare şi prestigioase aprecieri
critice, a păstrat întotdeauna o distanţă a
cumsecădeniei faţă de spuma mondenă şi
bisericuţele literare, preferând să rămână în
vatra sa natală (în inima pământului meu,
cum zice poetul), alături de discipolii şi de
consătenii dragi, despre care a scris
întotdeauna cu dăruire şi inspiraţie.
Ne-am cunoscut la începutul anilor `90, pe
când descinderile mele la Biblioteca
judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul”, Vaslui,
erau ceva mai dese şi discuţiile noastre
„unioniste” decurgeau într-un orizont de
aşteptare mai senin.
Memorabil, însă, mi-a rămas discursul
Domniei Sale dintr-o campanie friguroasă
într-un cămin cultural cu promoroacă din
Duda-Epureni, „Valeriu Penişoară”, pare-se.
În fraze bine clădite, de ţăran aşezat, cu
lucide proiecţii politice în timp şi cu sugestii
constructive de aleasă inteligenţă vizionară –
în faţa auditoriului vorbea Profetul satului şi
simţeam atunci, cum le creşte inima de
mândrie consătenilor săi.
Astăzi peste mitologica Dudă s-a reaşezat
vălul de ceaţă şi vetrei orfane nu va mai avea
cine să-i ţese versete de dor, care sporesc
parfumul tămâios al busuiocului de lângă
icoană.
Şi pe când moartea s-a pricopsit cu încă
un suflet blajin, Poetul „se întrupează-n
veşnicie”, aici, printre noi rămânând Cărţile,
Verbele vii să-l rostească mereu, precum zice
9
însuşi poetul în acest frumos poem Veşnicie-n

întrupare:
„E un joc: care pe care –
Prinde şi înlocuieşte
Pe-ndelete, româneşte,
Veşnicia-n întrupare…”
Fie-ţi veşnică pomenirea, frate Ioane!
16 noiembrie 2018
Poesis
– Omagiu –
Pr. Marcel MIRON

(Huşi)
Fântânile cerului
Se deschid fântânile cerului

ca nişte ochi albaştri
privind spre grădinile de jos.
Florile
neînfloritele suferinţe
poeţii orbi
cu orbire cătând înflorirea.
Când se deschide
poarta raiului
pleoapa lui Dumnezeu
spre pietrificatele flori privind
stânca oarbă
piatra albastră
crapă de bucurie
şi urcă pe scena
atât de mult dorită
inima Creatorului.
Parfumul împietrit
în veacuri de suferinţe
tămâiază prispa de lumină
spre care
aezii orbi
urcă
din literă
în literă
până la zidirea Cuvântului.
Despietrirea
şi înflorirea
tainică vieţuire
a poetului.
18 noiembrie 2018

10
Elina COJOCARU
(Galaţi)
Timp
Prietenului Ion
De nimeni nu-ţi pasă

şi de nimic.
Gol-rostogol…
Stooop, nebunule!...
Zbârnâie firul vârtelniţei
surd şi zălud,
cu adierea respiraţiei
ultimului plecat de-aici…
Ici-colo, vreun preasuferind,
un prunc forcepsat,
un nesăbuit înecat,
ori vreun glonţ ucigaş
a morţii melodie
şuierând
pe buză de tranşee,
fie!…
Gol-rostogol…
Dar cu mama, cu tata,

cu bunul nost’ prieten
ce ai avut?
Cine te-o fi născocit,
o, heracliteanule,
doar în partea
de dincolo să curgi
filiform şi nesfârşit
mână-n mână cu moartea?
O, da, aici, pentru noi,
în protocol,
clipă-i cartea
în care suntem eroi…
Gol-rostogol…
25 noiembrie 2018
Daniela OATU
(Vaslui)
Până la marginile cerului...
Poetului Ion Gh. Pricop
Şi acolo
în vârful peniţei
e cerul
Poetul aşteaptă să se mântuiască

literă cu literă

11
izbăvitoare uneltele sale de scris rămase

acasă
ne-au umplut livada de poeme...
Şi acolo
între a fi şi a nu fi
creşte iarba verde de-acasă
până la marginile cerului

tragem plapuma tristă
Petruș ANDREI
(Bârlad)
De noi…
Poetului Ion Gh. Pricop
De noi câte-un prieten se desparte,

Plecarea lui fiind fulgerătoare
Și-atât de tare inima ne doare
Că, de-am putea, l-am învia din moarte.
Speranţa e în viaţa viitoare,

Cu el ne vom reîntâlni în carte,
Cu noi aproape, deși e departe,
În loc fără durere și-ntristare.
Te rechemăm în numele iubirii

Stropind cu lacrimi clipa despărţirii,
Poete și prieten de la Duda.
Așa te-am cunoscut: un suflet mare

Și te păstrăm ca vie lumânare
Că ai sfinţit pământul tău cu truda.
Vecernie
Pentru prietena noastră Lila Pricop
Noi ne rugăm cu toţi să ai putere

Să-nvingi tristeţea și singurătatea
Iar Maica, arătându-și bunătatea,
Să-ţi stea tot timpul în apropiere.
Știm cât de tare-apasă greutatea

Că ești încovoiată de durere,
Sălcie este lingura de miere
Și ţi se ruinează sănătatea.
În toată lumea nimenea nu știe

Că-ntreaga viaţă-a devenit pustie,
Nu poţi să te mai bucuri niciodată.
Părinte bun, îţi cerem îndurare
12
Ia piatra amintirilor amare

De pe o inimă îndurerată.
Ana OPRAN
(Huşi)
Cânta...
Poetului Ion Gheorghe Pricop
Cânta la Duda o privighetoare

Cu glas de stele picurând pe prund
Apele porneau să se-nfioare,
Ceru-și răsturna privirea în străfund.
Râsul de copil în triluri gâlgâia

Îi înfloreau sub tălpi ierburi de leac
Prin lanuri și poieni pământul odrăslea
Povești din lumile-adormite-n veac.
Și se topeau zăpezi cu glas de miei,

Mistreți de fum și cerbi de aur ascultau,
Rupeau zăgazurile iernii ghiocei,
Cu fierbințeli codanele îl descântau.
În toamnă târzie, când roadele gemeau

Poetul visu-și așternea pe gene
Și-a tras aproape ceru-n care beau
Albastre elegii luminile eterne.
Martin CATA
(Huşi)
Paradigma nemuririi
Poetului Ion Gheorghe Pricop
În „Elegii albastre” şi ei poeţii vor,

Gând răbufniri de aripi, doar zămisliri
cuvinte
Ce bine-înţelesuri spre-aducere aminte
A „vârstelor baladă” cu cerbi mugind în dor,
Nopţi arse-n grai de înger, furat de înger

zbor,
Doar zile încrustate, răboj pe fus cuminte,
Iar caiere ascunse în înţeleaptă minte,
Un fir subţire, sacru, în urma lor o vor,
Vârtejuri sunt ascunse în clipe îndoite,

Deşert prin paradigmă sfidează-n vremi
nisipul,

13
Şi-n gânduri, gânduri, gânduri, cinci semne

nepripite,
Un inorog din basme îşi află-n lume chipul…
Rămân mereu doar pete pe filele urzite

Însinguraţi poeţii, visul visându-şi mitul.
Elena VLASE MUNTEANU

(Huşi)
In memoriam…
Roade cariu-n lemn uscat

Lemnul măcinându-l
În pustiuri vânturi bat
Gândul pustiindu-l.
Roade boală-n roz plămân
Suflul –năbușindu-l ,
Casele pustii rămân
Când le vine rândul…
Nouri negri trec pe cer
Ceriu-ntunecându-l,
În păduri copacii pier
Codrul răvășindu-l.
Bat secundele pe ceas
Timpul drămuindu-l,
Doar atât a mai rămas
Amintirea, ...gândul.
Prozã
– Omagiu –
Adina DARAWSHA
(Israel)
Scrisoare
Dragă tată,
Te rog să mă ierţi că nu am fost acasă
înainte să pleci, dar m-am gândit că ne vom
revedea de Sărbători.
Te rog să mă ierţi că nu m-am întors din
drum atunci când te lăsasem cu ochii trişti în
spatele porţii, întrebându-te ca şi mine dacă
ne vom mai vedea vreodată.

14
Iartă-mă că nu m-am oprit când cu ochii

plini de lacrimi vedeam ultimul colţ al grădinii
dispărând în oglinda maşinii.
Iartă-mă că nu te pot înlocui pentru mama
şi iartă-mă pentru serile în care stă singură la
masă cu lacrimi pe obraz.
Iartă-mă că nu sânt în stare să spun nici o

frază frumoasă, artistică aşa cum ai făcut
pentru mulţi alţii, că mă simt atât de mică pe
lângă măreţia poemelor pe care le-ai scris şi
că nu ştiu cum voi face pentru ca memoria
frumoaselor cuvinte să meargă mai departe.
Vreau să ştii, tată, că nimic nu a mai rămas
la fel; nici casa, nici satul, nici uliţa iarna, că
am rămas săraci în suflet şi orfani pentru că
nimeni nu înlocuieşte pe nimeni niciodată.
Mi-ai spus odată precum că îţi imaginezi
că după moarte te vei întâlni cu cei dragi
undeva pe Raza Ta de Lumină.
Aşa să dea Dumnezeu!
4 decembrie 2018
În foto: Adina şi Iasmina Daraswsha (fiica şi
nepoata scriitorului)
Theodor CODREANU
(Huşi)
La despărţirea de Ion
Gheorghe Pricop
Prozatorul şi poetul Ion Gheorghe Pricop

(n. la Duda, com. Duda-Epureni, judeţul
Vaslui, la 15 aprilie 1944), membru al Filialei
Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România din
2001, ne-a părăsit, în plină putere creatoare,
pe 14 noiembrie, în urma unui necruţător
atac de cord. Şi faptul s-a întâmplat chiar a
doua zi după ce Bârladul pierdea pe marele
poet Cristian Simionescu. Ca şi acesta, Ion
15
Gheorghe Pricop a făcut parte dintr-o

categorie a fidelităţilor existenţiale mai puţin
obişnuite: exceptând anii de facultate şi de
armată, el a trăit şi a creat toată viaţa în satul
natal, smulgând din brazda humei şi rafinând
din sângele său o cultură majoră autentică în
spaţiul prozei şi poeziei. […]
Debutează ca poet, în 1963, în „Flacăra
Iaşului”, iar ca prozator cu povestirea Caii
apelor, în revista studenţească din Iaşi „Alma
mater”, în 1971. A mai fost, de asemenea,
prezent cu versuri în antologia Pământ iubit
(1968), editată de Casa Creaţiei Populare
Vaslui. A colaborat la revistele „Tribuna
învăţământului”, „România literară”,
„Luceafărul”, „Ateneu”, „Porto-Franco”,
„Dacia literară”, „Poezia”, „Pro Saeculum”,
„Flacăra”, precum şi în publicaţiile locale. A
debutat editorial cu placheta de versuri
Nesomnul patriei (1980), iar în proză cu
volumul de povestiri Corăbii în septembrie, în
1984, în urma concursului de debut în volum
al Editurii Junimea din Iaşi, carte care va fi
premiată de revista „Cronica”. Talentul
literar al lui Pricop se afirmă, mai întâi, în
proza scurtă, cu volumele Corăbii în
septembrie şi Călăreţul de os (1991), după
care trece şi la roman. Naraţiunile sale
descind din vigurosul filon al miraculosului
şi fantasticului autohton, amintindu-ne de
Vasile Voiculescu, Fănuş Neagu, dar şi de
prozele lui William Faulkner. Autorul
excelează în surprinderea mitului genuin, în
geneza acestuia prin „accidente”
imprevizibile, urmate de metamorfoze
stranii, dar fireşti, totodată. Fantasticul se
insinuează în ţesătura textului nu ca
exterioritate, ci difuzează ingenios din
neliniştile eului profund. Interiorul se
revărsă în lume creând o altă lume, fără a se
recurge la sondare psihologică, crescând
parcă din mirarea celor ce-şi povestesc
întâmplările vieţii. Aceste mirări izvorăsc din
adâncimi insondabile, manifestându-se ca
semne ciudate, accesibile doar celor „iniţiaţi”.
În Omizile, din volumul de debut, acţiunea se
petrece în timpul foametei din 1946-1947.
Adolescentul Uţă pleacă în Oltenia împreună
cu alţi prieteni să muncească pentru a căpăta
porumb. La întoarcere, ajutându-şi tovarăşii
de drum să treacă sacii peste un pod, cade şi
se alege cu fracturi multiple. O metamorfoză
tragică se produce lent, tânărul voinic
stingându-se agonic, în timpul unei
copleşitoare invazii de fluturi.
16
Imaginarul poetic al lui Pricop, manifestat

în proză, se proiectează în tărâmul
Timigenilor, spaţiul mitic al copilăriei
trecând şi în romanele La coada cometei
(1997) şi Paradigma deşertului (2015), aici,
fabulosul născându-se sub agresiunea
conflagraţiei celui de Al Doilea Război
Mondial. Pe fundalul războiului, se derulează,
într-o lentoare dramatică, povestea de iubire
interzisă a protagonistului, nevoit să trăiască,
afundat în codrii din împrejurimi,
supravieţuind prin metamorfozarea într-un
mistreţ, rezonanţă a strămoşului totemic
amintind de nuvela Ursul a lui Faulkner,
motiv prezent la Pricop încă din povestirea
Mistreţul şi culminând cu trilogia romanescă.
George Bălăiţă observa că întâmplarea
portretizează remarcabil personajele:
„Ambiţia lui Ion Gheorghe Pricop rezidă în
recuperarea unei lumi. Mai ales prin
întâmplările ei. Şi ele, întâmplările,
paradoxal, mai ceva decât personajele lor. În
fond, adevăratele personaje sunt tocmai
aceste întâmplări retrăite ritualic cu gândul
ascuns că bucla istorică parcursă va putea fi
trecută în tăcere. E o propunere şi o
provocare totodată…” (Ion Gheorghe Pricop –
„Călăreţul de os”, „Arc”, nr. 4/8/1993, p. 229).
La fel de interesant este şi poetul,
constructor al unei ample trilogii (Balada
vârstelor, Caligramele destinului, Terapiile
invocaţiei), veritabilă epopee lirică a
existenţei satului românesc şi a omului, în
genere. Primul dintre volume este o
antropogonie lirică, istorie a omului în lume,
de la naştere la bătrâneţe şi moarte. Ion
Gheorghe Pricop ştie să-şi construiască
„geometric” volumele, uzând de un limbaj
plin de naturaleţe, în care termenii regionali
redobândesc alchimic coloratură
existenţială. Cele o sută de poeme, de
structură prozodică similară, sunt
arhitecturate pentadic în câte douăzeci de
piese, fiecare alcătuită din douăsprezece
sextine geometrizate după formele modulare
ale coloanei brâncuşiene, cu schema metrică
4-8-9-9-8-4. Caligramele destinului au o
structură similară, locul modulelor luându-l
zece pictograme arhaice, arcuite între viaţă şi
moarte: inima, bradul, trandafirul, pasărea în
zbor, luna, cupa, drumul, hora, clepsidra şi
crucea, modelul fiind caligramele lui
Apollinaire. Fiecărei pictograme îi corespund
douăzeci de poeme, în total – 200. Dacă
Balada vârstelor ţinteşte călătoria lumească a
17
omului profan, caligramele vizează călătoria

simbolică a lui Iov de la îndoială la adevărata
credinţă. Este drumul de la Dumnezeul
vechi-testamentar, încă violent-persecutor,
la Dumnezeul nou-testamentar al Crucii (v.
René Girard). Iovul lui Pricop este dialogic,
marca eului liric fiind persoana a II-a: „Şapte
veacuri// somn pe lacuri:/ vreme-i, Ioave//
de trezire,/ din topiri, rezămislire”. Călătoria
spre fiinţă se continuă în Terapiile invocaţiei,
ruga fiind salvatoarea. Cel de al patrulea
volum, Confortul Inorogului, putea fi piesa
unei tetralogii, punând în centru un alt
simbol arhetipal. Aici însă lirismul pare mai
diluat, dacă nu mai obosit. În schimb, în
Elegiile albastre, ultima lui carte de poezie,
filonul liric este prezent în plenitudinea pe
care o atinsese în Balada vârstelor, care
rămâne cartea cea mai complexă a lui Ion
Gheorghe Pricop, cum observa, pe bună
dreptate, Cristian Livescu: „Balada vârstelor
este o cronică aluvionară copleşitoare,
împletire de reflexie morală, memorie şi
sensibilitate, urmărind retrospectiv
momente de viaţă, tratate cu vervă fabuloasă
şi umor, de la venirea pe lume până la
«dessufleţire» şi epitaful din ţintirim – o
viaţă cu răbdare şi relief de epopee. Versurile
au candoare şi frumuseţi încrustate calofil de
un eu dornic să se rescrie, să se identifice în
cele mai intime trăiri…/ Pofta de epos a lui
Ion Gheorghe Pricop e dublată de picanteria
vocabulelor şi fast etnografic.” (Doi poeţi
trăsniţi: Vasile Proca şi Ion Gheorghe Pricop,
„Convorbiri literare”, nr. 2/2006, p. 63).
Deşi nu a fost un răsfăţat al criticii,
valoarea operei sale a mai fost reliefată de
Ştefan Oprea, Al. Dobrescu, Nicolae
Georgescu, Emilian Marcu, Viorel Dinescu,
Valentin Talpalaru, Teodor Pracsiu, Daniel
Dragomirescu, Lina Codreanu, Ioan Baban,
Petruş Andrei ş.a.
Teodor PRACSIU
(Vaslui)
Despărţirea de un
prieten –
Ion Gheorghe Pricop
(1944-2018)
S-a stins pe neaşteptate, în toamna târzie

a anului 2018, scriitorul Ion Gheorghe Pricop
(1944-2018), stricând, fără să vrea, simetria

18
sublimă a grupului celor opt” – Theodor şi

Lina Codreanu, Livia şi Petruş Andrei,
Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu, Elena şi Ion
Gheorghe Pricop. Avea afecţiuni, ca orice
septuagenar ce se respectă, dar nimeni nu
bănuia că se va ridica la stele atât de
devreme. Ne-a demonstrat – fără să fie
neapărată nevoie – cât de fragilă este fiinţa
umană în faţa implacabilului Cronos. Viaţa
lui s-a transformat brusc în destin, într-o zi
nefastă, într-o noapte neagră. L-am
supranumit ,,cneazul din Duda” fiindcă figura
lui părea cioplită dintr-un material dur şi
amintea izbitor de căpeteniile ruseşti din
Evul Mediu; în realitate era blând, aşezat şi
răbdător, de o tenacitate ţărănească, peste
care fixase platforma solidă a unui cărturar.
Cheia personalităţii lui trebuie căutată în
apartenenţa şi aderenţa simbiotică la lumea
satului. Aici trebuie detectată „matricea lui
stilistică ”, pentru a vorbi în termeni blagieni.
N-a părăsit niciodată locul natal (Novaci-
Duda), iar această fixaţie se poate
psihanaliza. Inconştientul abisal l-a făcut să
rămână pentru totdeauna în orizontul rural.
Aici s-a regăsit pe sine şi şi-a putut cultiva
vocaţia literară. Iar opera – poezia, proza
scurtă, romanul-trilogie Paradigma
deşertului, cronicile literare, publicistica – se
organizează cu excepţii rare, în jurul acestei
teme-nucleu, tema satului. Miturile, eresurile,
întâmplările insolite, personajele tragice,
ridicole, groteşti, viziunile şi fantasmele,
ritualurile tradiţionale şi superstiţiile
definesc universul său rustic. Spiritul lui
profund s-a hrănit din această substanţă
eternă, inalterabilă şi indestructibilă. Ion
Gheorghe Pricop simţea cu întreaga lui
făptură psiho-somatică ceea ce consfinţise
Blaga într-un vers sentenţios: „Veşnicia s-a
născut la sat”.
Intelectualul a fost din toate punctele de
vedere omul comunităţii: profesor, director,
cărturar, scriitor, o conştiinţă vie şi
responsabilă. Îşi cunoştea bine rădăcinile şi-
şi preţuia contemporanii, indiferent de locul
lor pe scara socială. Şi-a evocat nu o dată, cu
inflexiuni sentimentale, mentorul literar,
inegalabilul şi neuitatul profesor, poet, critic
literar şi eseist, Ion Alex. Angheluş, pe care l-
a admirat pentru neistovita pasiune literară.
Acesta i-a fost model şi călăuză până la
sfârşitul tragic al acestuia la doar 49 de ani,
în 1986.

19
Ion Gheorghe Pricop avea o voce gravă,

virilă, inconfundabilă. Discursurile sale,
prilejuite de diverse reuniuni literare, ieşeau
din tiparul clişeistic festiv-ceremonios, (pe
care-l cultivă atâţia), pentru a face
mărturisiri esenţiale, sincere,adânci privind
poezia, magia cuvântului, dificultăţile
inefabile ale creatorului, zbuciumul interior,
interogaţiile fără răspuns. Avea un crez şi un
ideal artistic, era exigent şi riguros, iar când
scria trăia intens viaţa personajelor pe care
le zămislea. Un episod, tulburător, relatat de
soţia lui, blânda doamnă Elena, spune totul
despre implicarea afectivă a scriitorului în
magma fierbinte a operei. Într-o zi l-a găsit
plângând în camera de lucru. „De ce plângi?”,
l-a întrebat ea nedumerită. „Fiindcă mi-a
murit personajul principal!...” Este un detaliu
literar extraordinar. Câţi prozatori sunt
capabili de o asemenea contopire cu
umanitatea creată ficţional?
Eul creator, eul profund al lui Ion
Gheorghe Pricop avea un corespondent
semnificativ, eul social şi un altul inerent: eul
familial. După opinia mea era un gospodar
desăvârşit: casă cu toate utilităţile, acareturi,
magazie, beci, grădină, păsări, oi, porci, vite,
culturi agricole, viţă de vie etc. Era ataşat
pământului şi sevelor lui inepuizabile
precum ţăranii exponenţiali din proza
ficţională românească: Ion, Petre Petre, Ilie
Moromete. „Cneazul din Duda” dădea
impresia că este de granit şi va ajunge
centenar. Ne-am înşelat cu toţii. Gravă eroare
colectivă! „Trestia gânditoare” ce ne-a fost
alături atâţia ani a trecut dincolo cu
demnitatea şi discreţia ce i-au călăuzit
întreaga viaţă. Drum bun, Prietene!
Lina CODREANU
(Huşi)
Absent la ceasul
împlinirilor supreme
O lansare de cărţi – trei ale prof.

Constantin Partene (de loc, din Ghermăneşti)
şi două ale huşencei Eugenia Faraon – a
adunat, începând cu ora trei p.m., în sala de
lectură a Bibliotecii Municipale „Mihai
Ralea”, un snop de persoane empatic şi
intelectual interesate de noile apariţii
20
editoriale. Au fost prezentate volumele de

către pr. prof. Şerban Tarciziu, Ion Gh.
Pricop, subsemnata, Theodor Codreanu,
Petru Ioan, s-a filmat acţiunea, a fost o
audiţie psalmică şi s-a comunicat interactiv,
au fost „acordate” autografe şi, la urmă,
obişnuitele apă, suc şi pişcoturi… Toată
lumea a plecat cu impresii bune de la o astfel
de activitate culturală, patriarhală, aş spune,
deşi ar cârti unii care nu pot înţelege în
ruptul capului persistenţa acalmiei
interbelice în târguşorul nostru.
Cu mult mai repede ne-am despărţit decât
ne-am adunat, căci noaptea învinsese repejor
lumina zilei de toamnă târzie. Împreună cu
Pricopii, am luat-o în stânga, înspre „LIDL”,
căci în zona generoasă a mallu-lui îşi parcase
Ion maşina şi, apoi, mai aveau câte ceva de
cumpărat... Ne-au invitat cu intenţia să ne
aducă acasă cu „Dacia” lor, dar am refuzat,
căci vremea era blândă şi nici vreo grabă nu
ne îngrămădea să ajungem acasă mai repede.
Cât despre cumpărat ceva n-aveam în gând.
Aşa că ne-am oprit în cerc, am mai
schimbat veşti despre ai noştri, incluzând
aici „clubiştii”, care din pricini obiective nu
ne însoţeau în seara aceea, adică nici Pracsiii,
nici Petruşii, cum ne spuneam noi amical.
Înainte de „rămas bun!”, Lila a verificat
dacă nu uitaseră ceva în sală (cheile, borseta
căciula, mănuşile…); eu – la fel. Uituceli
frecvente, uita-ne-ar bolile şi moartea!
Fuseserăm vigilenţi de data asta. Ion era
îngrijorat că i s-a spart cazanul de ţuică
taman când îi crăpa măseaua de nevoie şi că
trebuia musai să facă marţi sau miercuri
revizia „Daciei” verzi (ITP-ul), căci expirase
termenul legal şi era pasibil de amendă.
– Să ştiţi că „Liter-Club”-ul nostru va sosi
după 17 noiembrie, când se-ntorc Petruşii
din Anglia, am simţit necesar să precizez,
ştiind că la fiecare 15 al miezului trimestrial
revista trebuia să intre în editură.
– Doamna Codreanu, ai primit ultimele
poezii pentru „Liter-Club”? – m-a întrebat el
oficios ca pe o persoană responsabilă cu
publicaţia ai cărei fondatori, colaboratori şi
susţinători financiar eram patru familii
(Codreanu din Huşi, Andrei din Bârlad,
Pracsiu din Vaslui şi Pricop din Duda de
Huşi), adică opt profesori de „română” (între
care, bărbaţii – membri consacraţi ai Uniunii
Scriitorilor ).
Da, primisem (pe 5 nov.), însă, pentru că
ultimul număr din an (cu materiale despre
21
Centenarul Marii Uniri, unde avea şi el poeme

adecvate), era deja machetat-finalizat pentru
tiparniţă, n-am citit decât fugitiv mesajul:
„Pentru numărul curent al revistei Liter-Club,
te rog să selecţionezi ceva din versurile de
mai jos”. Deschizând documentul, mi-au
rămas sub priviri doar câteva titluri – Declin,
Ultima încercare, Salvamar – din cele şapte,
gândind că vor fi programate, desigur,
pentru primul număr al revistei, din 2019.
– Le-am primit, cum să nu? Însă, mi se par
cam tenebroase, Ioane…, i-am spus pe un ton
calm, îngândurându-mă doar la semantica
titlurilor.
A făcut un pas înapoi poetul a cărui
întunecime nocturnă, poticnea lumina unor
becuri gălbejite şi se lungea până-n temelia
bibliotecii. Ce mai conta pâlpâirea dublândă
a umbrei mele?!… Omul puternic, masiv fizic
şi de nedepăşit metafizic, a desfăcut larg
braţele a neputinţă, cuprinzând cu aripi
întunecate zidurile de hârtie şi rostind cu
nedisimulată convingere şi învingere, cum
aveam să înţeleg mai apoi:
– Ce să fac, Lina? Altfel nu pot. Ăsta
sunt… Eu aşa simt acum…
Pe dalele ştirbe se auzea cum picură litere
din poemele sale atenuate de ţărâna
sufletului său, ca o povară neasemuit de
dragă, lăsată zălog nouă, celor prezenţi acolo,
în jurul său: Lila, Theo şi Lina.
Ne-am despărţit cu oarece dispoziţie, însă,
în afundurile sufletului, apăsaţi de greutatea
unei îngrijorări care-l ţinea în chingi pe
prietenul nostru… Pentru aceea, acasă am
deschis laptop-ul şi am citit cu luare aminte
poemele lui Ion. În seara despărţirii
definitive din faţa bibliotecii. Era luni.
Aveam să aflăm că Ion Gh. Pricop, aproape
de ora deznodului dintre miercuri şi joi, n-a
reuşit să ţină firul întreg. Viaţa lui s-a
desfirat, acoperind lutul Dudei şi al Poeziei
cu melcii imateriali ai spiritului său. Ninsese
în noaptea aceea…
Ar fi împlinit 75 de ani, dacă… Proiectase

pentru această zi să lanseze două volume
care prin substanţa lor, încununau o carieră
de scriitor: unul având referinţe critice
despre personalitatea scriitoricească şi
despre cărţile sale, exprimate de critica
literară de-a lungul a peste jumătate de secol
şi un altul cuprinzând propriile interpretări
despre literatură, societate, semeni, risipite
în publicaţiile vremii… N-a reuşit! A coborât
22
brusc de pe culmea unde-şi gospodărise

toate idealurile: familiale, profesionale,
obşteşti şi, mai ales, artistice. Câţi îşi vor mai
aminti şi câţi vor preţui ardentele sacrificii
pentru orişicare dintre ele? Niciodată n-a
trecut nepăsător pe lângă semnele vieţii
lăsate de Dumnezeu pe pământ: copilărie,
casă, dragoste, sat, şcoală, pasăret, floare,
animal, pământ, apă, cer… Le-a filtrat prin
uriaşa-i sensibilitate de om şi de creator.
În aprilie, prietenii şi cititorii lui Ion
Gheorghe Pricop vin la a 75-a aniversare. Şi…
n-are cine să-i întâmpine cu un „Bun venit!”
Petru IOAN
(Iaşi)
Scriitorul Ion Gh. Pricop,

în centrul unei
surprinzătoare paradigme
a Edenului
Pentru cel pornit din Depresiunea

Hușilor pe calea Nordului, după fostul sat al
maghiarilor slovaci alungaţi din urbea
episcopală (respectiv după actualul cartier
„Corni“ din „Târgul Trăsniţilor“), prima
haltă se ivește în localitatea Epureni.
Aceasta e urmată de Duda (în care de câteva
decenii se include și fostul sat Novaci), de
Pâhneşti, de Fundătura (o prelungire a
așezării precedente), de Arsura, de
Ghermănești și de Drânceni, punctul din
care se-ajunge înapoi la Huși, prin Râşeşti,
iar în sensul opus la Iași, prin Gorban și
Răducăneni.
Pe vectorul descris de cele 7 așezări,
satul dual Duda – Novaci se poziționează în
prima treime a distanței de peste 30 de km
de la Huși până-n Drânceni1, pe ruta vestică
a deplasării. Din perspectiva geografiei
spirituale, aceeași localitate (botezată
„Timigeni“ în Paradigma Deșertului, ciclul
epic reunind trei dintre romanele
regretatului Ion Gh. Pricop), dobândește
poziția centrală atât prin numărul
scriitorilor ridicați între granițele sale, cât
și prin cota valorică la care se înalță
producția literară ce li se datorează.
În afara recent-dispărutului scriitor și
publicist Ion Gh. Pricop (1944–2018), prin
1
Dacă nu socotim şi bucla de 10 km Arsura - Mihail
Kogălniceanu şi retur
23
naștere mai au cetățenie dudeană: poetul

Vasile N. Vârlan (n. 1928); Teodor Istrate
(n. 1929), pictor și cenaclist ieșean, autor
al volumelor de proză Naștere și destin
(1995), respectiv Lunca uliilor (1997) și
Grădina cu flori, 2004; poetul cu formație
juridică și viză hușeană Val[entin] Furtună
(1954-2012), o vreme profesor în satul
natal; poetul cu acreditare ieșeană Marcel
Vârlan (1956-1996), fost asistent la
catedra de Geomorfologie a facultății de
profil din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ -
Iași, până la ceasul tragicului deznodământ
de la țărmul Mării Negre, produs în vara
anului 2012; prozatorul Cezar Pricop (n.
1964), fost elev de-al profesorului-omagiat,
de care a fost descoperit și la cenaclul
căruia, din cadrul Căminului Cultural Duda,
a învățat să se raporteze critic la creațiile
literare puse în discuție; nu întâmplător, în
romanul Treisutepatruzecișitrei: 343
(Editura „Arafat“, București, 2012)
scriitorul exdudean își proiectează fostul
profesor de gimnaziu (rudă mai
îndepărtată) în personaj povestitor al
cărții; Adrian Butnaru (n. 1976) nepotul de
soră al scriitorului ce-a plecat dintre noi în
ziua cea mai mohorâtă din noiembrie 2018,
el însuși producător de texte, ca genealogist
și monograf al câtorva comune din zona la
care facem referire.
Pentru completarea galeriei pomenite,
să ne oprim la 4, 5 km de Huși, în prima
localitate înscrisă pe itinerariul către
Drânceni (via Duda - Novaci), respectiv în
satul Epureni, reședința actualei comune în
care cu doi ani în urmă fostul nostru coleg
de liceu fusese declarat cetățean de onoare.
La acest popas, iese la apel o personalitate
eminentă precum: poetul și dramaturgul
Constantin Asiminei (1894-1947), fost
profesor în învățământul secundar din Huși
și Galați, cel căruia „cneazul de la Duda“
(cum l-a numit pe autorul Elegiilor albastre
prietenul Teodor Pracsiu, din Vaslui) i-a
facilitat realizarea și dezvelirea bustului
din Școala Generală - Epureni, la fel cum i-a
asigurat reeditarea și prefațarea volumelor
de poezii Volbura, din 1921 (la Editura
„Timpul“, Iași, 2015), respectiv
Luminişurile anilor mei, din 1938 (la
aceeași editură „Timpul“, Iași, 2015).
Continuând drumeția (în scop
prospectiv și rememorativ) pe parcursul a
încă 7 km, ne oprim la Duda, iar după
24
discuții emoționante la reședința

îndureratei doamnei Elena Pricop, atingem
ținutul de baștină al acesteia, Pâhnești
(cândva reședință de comună), situat la 4,2
km nord de satul Duda. Aici ne-ntoarcem
cu gândul la vinul negru blagoslovit de
Cantemir în Descrierea Moldovei, luând
cunoștință cu locul de unde a purces spre
Arsura legendarul preot Gheorghe Lupu
(1855-1934), între multe altele, tatăl
doctorului-politician Nicolae (Alexandru)
Lupu și-al numeroșilor săi frați.
După alți doi, sau trei km, dăm peste
satul Fundătura, locul de unde-a coborât
viitorul primar al Dudei: poetul-țăran Ioan
Bârcă. „Țăran“ în orizontul luminat de
apelativul „ţeran“; altminteri, cel de care
pomenim trecuse prin Școala de Arte și
Meserii din Tecuci, iar poet a învățat să fie
la Școala Literară Dudeană, pe vremea când
fiul său Vasile Bârcă era elev de-al
profesorului Ion Gh. Pricop și frecventa
cenaclul „Mihai Eminescu“ din incinta
școlii. Fapt tulburător, la ceasul în care
inima literatorului de la Duda a refuzat să
mai bată, pe masa sa de lucru îl așteptau
volumul de versuri Inceput de fluer și mapa
cu manuscrise rămase de la autorul
acestuia. Scriitorul Ion Gh Pricop urma să
se mai dăruiască o dată celor din jurul său,
pornind o poveste similară cu cea din
romanul biografic Cânta la Duda o chitară,
scrierea cu-n titlu ce parafrazează inspirat
numele cărții de succes a perihușeanului
Constantin Ghiban (1919-1959), din satul
Șchiopeni (actualmente, Văleni), așezat la
drumul ce duce spre fostul sălaș al
Cantemireștilor (din zona Hurdugilor).
Romanul biografic apărut în două ediții sub
semnătura regretatului Ion Gh. Pricop este
un omagiu adus rapsodului Valeriu
Penișoară, coleg de cancelarie, cu care
regretatul scriitor a colaborat la
compunerea mai multor melodii de succes
din repertoriul folkistului dudean.
Reluând „periplul“ prin zona de nord –
est a fostului județ Fălciu, după încă 5 km,
poposim în satul „Mihail Kogălniceanu“ din
actuala comună Arsura. […]
Întorși în satul de reședinţă al comunei
Arsura, sondăm amintirea câtorva localnici
mai în vârstă despre ilustrul medic de
plasă Nicolae (Alexandru) Gh. Lupu,
politician progresist și publicist înflăcărat
în slujba idealului național, susținut
25
înăuntrul și-n afara fruntariilor țării. Este

momentul să precizăm că prin obârșia
fostului prefect al Hușilor, din acest sat a
plecat spre capitală primul senator-țăran
din Parlamentul României, pe numele său
Petrache Ploaie, iar din neamul său se trage
și Elena Pricop, originară din Păhnești și
dascăl de-o viață la școala din satul Duda -
Novaci.
Mergând mai departe încă 5 km, de la
Arsura, ajungem la Ghermănești, acolo:
unde-i încă vie amintirea regretatului
[Ște]Fan Iosub (1931-2010), coleg de
cenaclu hușean de-al scriitorului Ion Gh.
Pricop și autor al volumului de Poezii,
apărut în 2010 sub egida criticului
Constantin Donose; unde trudește de zor
profesorul Constantin Partene (n. 1948),
fin de cununie de-al soților Elena și Ion
Pricop, respectiv autor al mai multor
volume, de folcloristică, de versuri, de
proză și de publicistică.
[…]
Chiar și incomplet, inventarul
personalităților legate de itinerariul Huși -
Duda - Drânceni ne dă dreptul să vorbim de-o
paradigmă a Edenului, unul dintre multele
asemenea perimetre înnobilate de spiritul
plăsmuitor pe tărâmul de amintire al fostului
județ Fălciu. În interiorul respectivului areal,
publicistul, poetul și prozatorul Ion Gh. Pricop
și-a asigurat, prin efortul creator de peste
cinci decenii, un loc de primă mărime. Dincolo
de aportul său intrinsec la zestrea literară a
zonei (o trilogie epică, alte două romane, două
volume de proză scurtă și șapte volume de
versuri), demne de toată lauda rămân
eforturile sale de-a mobiliza talente și de-a
constitui ca un ferment al vieții culturale
hușene și perihușene, de-a interveni ca o
instanță stimulativă în viața multor cenacluri
literare, de-a fi un descoperitor și-un cizelator
de talente, martor principal în lansarea unora
dintre noii veniți în comunitatea scriitorilor,
în calitate de prefațator sau postfațator, ori în
cea a criticului de întâmpinare a cărților de
care lua cunoștință. De-această relaționare a
scriitorului și publicistului Ion Gh. Pricop cu
colegii de breaslă, el n-a mai apucat să de-a
seamă în „cartea de cronici“, la care tot mai
lucra
Pe lângă pomii roditori, e loc și pentru
pomi mai tineri, iar în Paradigma
„Edenului“, Ion Gh. Pricop s-a manifestat cu
deplina înțelegerea a respectivului precept
26
de conviețuire culturală. Ca nimeni altul

dintre cei cu care a avut de a face, scriitorul
de la Duda a ținut în dreaptă cumpănire
rostul omului de cultură de-a perpetua
achizițiile înaintașilor și harul de-a fi
călăuzitor în raport cu cei ajunși la
literatură mai târziu decât el.
Livia ANDREI
(Bârlad)
Trăiri
Când? Unde? Cum?

Nu pot răspunde. Important este că opt
dascăli puși în slujba limbii române ne-am
pomenit prieteni. Ne căutam, ne apropiam și
ne bucuram de clipele petrecute împreună la
Huși la bibliotecă sau la „Ștefănel”, la Vaslui
la „Milescu Spătarul” sau la „Cramă”, la
Bârlad la Centrul Eminescu sau la „Stâna
Costești”. De fiecare dată găseam „un lung
prilej de vorbe” și ne despărţeam cu regretul
că timpul trece prea repede. În aprilie
sărbătoream „berbecii”: pe Theodor Codrean,
pe Daniela Oatu și pe Ion Gh. Pricop, iar în
iunie veneau la rând trei „gemeni”: Petruș
Andrei, Teodor Pracsiu și Elena Pricop, iar
leoaica (alias Livia Andrei) îi aduna pe toţi la
Puiești, și Costești, iar, mai nou, la Văratic.
Cireșele ne aduceau bucuria întâlnirilor de la
Cornii Hușilor, gazde primitoare fiind Lina și
Theodor Codreanu. Două zile pe an 15
august și 8 noiembrie erau dedicate familiei
Lila și Ion Gh. Pricop, care, generoși, ne
ofereau zile de neuitat.
Ideea de a edita o revistă a aparţinut
doamnei Lina Codreanu. Toţi au îmbrăţișat
această idee și „Liter-Club” are deja trei ani
de existenţă.
Am fost opt prieteni, dar pentru unul din
noi „timpul n-a mai avut răbdare” și Corăbiile
în septembrie i-au pricinuit Nesomnul patriei,
astfel încât Călăreţul de os l-a purtat până la
Coada cometei pentru a Cânta la Duda o
chitară iar Balada vârstelor să-i dezlege
Caligramele destinului, în timp ce Terapiile
invocaţiei să-l facă să înţeleagă Paradigma
deșertului prin Cartea celor cinci semne, iar
Elegiile albastre să-l poarte spre infinit și
nemurire.

27
Ce poţi să spui când pleacă un prieten? Ți

se pare că ,,un gol istoric se întinde” pentru
că ne vor lipsi lungile și savuroasele sale
discuţii, adevărate monologuri despre artă,
despre viaţă, dar mai ales despre sat, locul
unde s-a născut, a trăit și a creat un om – Ion
Gh. Pricop.
Am fost opt prieteni și am rămas tot opt,
pentru că oriunde , oricând și oricum el va fi
cu noi. Ne vor rămâne amintirile? Nu, ne vor
rămâne trăirile.
Petruș ANDREI
( Bârlad)
Ion Gheorghe Pricop –

Un poet de-a dreptul transmodern
Poezia este, înainte de toate,
cântecul sufletului.
(Ion Gheorghe Pricop)
Poet, prozator și eseist, scriitorul Ion

Gheorghe Pricop, membru U.S.R., Filiala Iași,
iese în lumea literară cu un nou volum de
versuri intitulat Elegiile albastre (Editura
„Sfera”, Bârlad, 2018.
O dedicație de suflet se constituie într-un
adevărat „captatio benevolentiae”: „Dedic
această carte confraților mei scriitori, care
neabătut și într-un front comun susținut, se
străduiesc să ridice imaginarul poetic și
valențele artistice ale cuvântului românesc la
cele mai înalte culmi ale creației”.
Volumul este structurat în trei secțiuni:
Poezii pe de-a dreptul, Haiku, Elegiile albastre.
Poeziile pe de-a dreptul, de la Ion Pillat
citire, sunt poeme într-un vers și au ca
izvoare de inspirație:
- natura: „Freamăt în somn – cresc
copacii…”
- dragostea: „Iubito, freamăţi în mine
precum apa-n cascadă…”
- „ego-ul”: (parafrazându-l pe Eminescu)
„Ţara mea de fiere, ţara mea de mor…”
- cogito: „În mijlocul şi-n capătul tuturor
alor mele, izvorul…”
- mapamond: „Calota polară, topită.
Pământul meu nu mai are căciulă…”
Din puținele exemple, cititorul avizat,
iubitor de poezie, poate lesne observa harul
pe care poetul Ion Gheorghe Pricop îl are,
talentul de a merge spre esențe și o
cunoaștere profundă a limbii române pe care
o mânuiește inspirat, cu dexteritate: „Ochii

28
pisicii, sub sprâncenele tale-nlunate”…;

„Tună în Iudeea, îmi plouă cu hrişti”…
Provincialismele întâlnite sunt expresive,
având un farmec aparte.
Continuăm drumul nostru prin labirintul
poeziei pricopiene însoțiți de Distihuri:
„Un pat am, şi un baldachin:
În primul fac dragoste, într-al doilea mă-
nchin…”
Nu se puteau devoala mai bine cele două
izvoare nesecate ale poeziei: dragostea și
credința. Un alt distih în aceeași ordine de
idei:
„Fiind, a trebuit s-o pornesc pe drumul
smerit,
Şi-ajungând, m-am trezit uşă de schit…
Și un crez poetic:
Cu-o tonă de suflet şi cu un gram de
minte,
M-aruncă poezia vraişte în cuvinte…”
Următoarea escală o facem la Terţine
dependente, de sursa de inspirație: periplul
prin viață, iubita, izvorul, dialogul cu
divinitatea, truda poetului, amintirile,
seninătatea în fața senectuții și a expierii și
sentimentul datoriei împlinite:
„Şi de Muza păgână purtat în excort,
Epuizat-am condeiele, toptane de versuri
am scris,
Cu ditirambii şi cu troheii frate de cruce mi-s”.
Aproape nu există poet român care să nu
fi scris un haiku. În urmă cu ani buni,
publicam și eu un mănunchi în revista
„Amurg sentimental” (București).
„Un poet este mare, susținea Matsuo
Basho, dacă reușește să scrie într-o viață șase
haikuuri reușite”.
Haikuul este „poemul unei răsuflări”
(Kenneth Yasuda), este „floarea concluzivă a
întregii culturi orientale (R.H. Blyth)
În volumul Tanka. Haikuuri. Renga. Haiga.
Sigio (Cetatea Doamnei, 2017), poetul Lucian
Strochi a compus următorul haiku „Zece
haikuuri/ pentru un mare poet/ eu o silabă”.
Haikuul ,,este un poem de 17 silabe
distribuite în trei versuri și conținând un
cuvânt indicând anotimpul: kigo, în general,
nu depășește 10 cuvinte”.
[…] Autorul Lucian Strochi și-a stabilit și
un DECALOG, care, fiind aplicat, aproape nu
va fi poet care să nu poată scrie un haiku.
Un exemplu de „artă poetică ironică” este
haikuul redactat în japoneză: „Fără kotoba -/
Kokoro și makoto/ Kaori onji” și traducerea:

29
„nu metafora –/ sentiment și franchețe/

parfum silabă”.
Spicuim câteva haikuuri pricopiene:
- de toamnă: „Aur de bob şi rubin de vin
pe ia de rod
a toamnei…”;
- de vară: „Surâs al iubirii pe ţărm de mare
şi în vârf
de munte – vara…”;
- de dimineață: „Plină de speranţe, inima:
dimineaţa
brodează zori…”;
- „Plânge un bătrân – amintiri şi lacrimi
iscă nourii
din mări…”
Elegiile albastre amintesc de Elegiile
duineze ale lui Rainer Maria Rilke sau de
Elegiile lui Nichita Stănescu.
Semnificația culorii elegiilor trebuie
deslușită. Dintre culori (conform
Dicţionarului de simboluri, București, Editura
„Artemis”, 1994), albastrul este cea mai
adâncă, cea mai imaterială, cea mai rece și
cea mai pură. A intra în albastru înseamnă a
trece de partea cealaltă a oglinzii. Albastrul
înseamnă visul, reveria. El sugerează ideea
unei veșnicii liniștite. Albastrul este culoarea
adevărului, culoarea lui Yang. Pasărea
fericirii este albastră și, în sfârșit, cneazul-
poet Ion Gheorghe Pricop are sânge albastru
fiind înnobilat de Regina Poeziei.
Silaba, prezentă într-unul din haikuurile
lui Lucian Strochi apare și la Ion Gheorghe
Pricop, în cea de-a doua elegie dedicată
copilăriei:
„Mă întorc dintru târziu,
vin la tine din departe,
în teribila ta carte
o silabă să mai fiu…”
Pentru poetul Ion Gheorghe Pricop,
poezia este „steaua sa polară pe un cer de
suferinţă”. Întoarcerea poetului la anii cruzi
ai copilăriei devine terapie prin artă.
Nu vrem să facem inventarul figurilor de
stil dar măcar niște epitete inedite putem
observa: „grele sechestre”; „bucurii
sprinţare”; „primăverile silvestre” ș.a.
Moartea nu este o sperietură, Hadadârla
(cimitirul din „Balada vârstelor”) fiind privită
cu seninătate: De-mi veni-va clipa aia…
De altfel, tema „fugit irreparabile tempus”
este întâlnită și în elegiile: Și constat cum se
duc anii, Vieţii mele agregate, Vine lupul grav
calic ș.a.
Într-una din elegii poetul se întreabă:
30
„fum am fost, sau drug de piatră?

Am lăsat, eu, jar în vatră?
Sau numai tăciunul sterp…”
„Non omnis moriar”, poete, Ion Gheorghe
Pricop, răspund eu, comițând, la rândul meu,
o elegie: Cneazul – poet Ion Gheorghe Pricop
și lupul [inclusă în rubrica „Amicale”].
Copilăria, dacă nu ești atent, dă în
Adolescenţă și poetul Ion Gheorghe Pricop
serbează duminica vârstei omului (p. 47).
Un Pastel prinde imagini din Timigenia:
„Şi cum stau aşa, piticul, adastând la
armonie,
ierbii coapte îi las spicul la visare să mă-
mbie…” (p. 48)
Elegia Șoapte îmi trimiteţi zi și noapte
pune punte de suspine între generații:
„mumă, tată şi bunici” sunt așezați la stânga
unde-i inima, drept „pildă și simbol, în
principiul ce mă-ndrumă”:
„Şi de după garduri şoapte,
dintre cruci şi ierburi, printre,
de când sunt şi eu părinte,
îmi trimiteţi zi şi noapte…
Şi mă trageţi la lumină, voi, desene de-
ntuneric,
când în traiul meu cel sferic cucuvelele-mi
suspină…
Şi mă dojeniţi că sunt
cu-ale zilei munci habotnic,
şi nu-mi fac răgazul rodnic
de-a mai rătăci pe prund…
De-a fi frunză de pădure şi mătase-a sta
pe lac,
son în gât de pitpalac, stea căzută-n rug de
mure…
De-a fi clinchet şi glazură
peste măru-n pârgă dat,
de-a le fi proptea, suhat,
crengilor ce greu-ndură…” (p. 53)
„Unde ești copilărie/ Cu pădurea ta cu
tot?” se întreba Luceafărul poeziei române. Și
copilăria și pădurea sunt aici, în pădurea lui
Ion Gheorghe Pricop (Tu pădure, grea
pecete…).
Și tot în poezia sa, aflăm elogiul satului de
altădată, muncile câmpului, nostalgia raiului
pierdut (Car cu boi aveam la tata); o bucolică
(Iarba), imaginea bunicii care era „mâna
dreaptă a bunicului de turtă” (Parcă-i
Chaplin); poezia lucrurilor (Acul, aţa,
degetarul) ș.a. Străbunii ne sunt pildă și
îndemn iar când ne amintim de horele din
satul de altădată… (și nouă) Ne stă faţa

31
mereu plânsă. Pe atunci, când era vorba de

Danţuri, hore…, jocul
„nici pe babe nu le lasă
să se sprijine de garduri
Sar moşnegii la mijloace,
ca-n tigaie cucurigii,
precum roata mămăligii
forma horii se preface…” (p. 61).
Amintirea bunicului e scumpă, pentru că
acesta la gura sobei, seară de seară, le
servește-un basm prichindeilor. Și atunci
„Cosânzene, Barbă-Cot pe sub frunţi toţi dau
năvală” (Basmele). Este surprinsă imensa
bucurie a copiilor în clipa-n care plecau Cu
uratul și erau întâmpinați de gazde cu
aceeași bucurie.
Un elogiu adus traiului patriarhal,
părinților care zămislesc viața
„culcaţi, seara,
pe perna stelelor stăpâne-n cer,
scufundaţi întru mister” (p. 69).
Apa sfintei scăldători… este pomenită
întru creștinarea pruncului, precum jocurile
copilăriei (Iar noi făceam din ouă…). Cu
duioșie, poetul evocă grija maternă față de
copil căruia i se motivează:
lumea largă.
Din nefericire, Astăzi nuntă nu mai este…:
„astea fuseră pe-atuncea când eram
numai de-o şchioapă,
toate au intrat la apă, iară eu rămas-am
mucea…
Astăzi nuntă nu mai este,
iar alămuri zac în gard,
zei rurali în hrube ard
şi-amiros la zece verste…”
Mă întrebam, când am închis cartea
Elegiile albastre, de ce poezia lui Ion
Gheorghe Pricop atrage și este citită cu
plăcere, vorba lui Marin Preda, în liniștea
camerei noastre?
Și mi-am răspuns. Pentru că poezia sa este
una adevărată, plină de simboluri și de
sentimente puternice și pentru că valoarea ei
etică este pe măsura celei estetice.
Înzestrat cu talent nativ, cu har divin, cu
studii universitare strălucite și cu vreo
câteva biblioteci citite, dotat cu inteligență,
cu fantezie creatoare și cu o filozofie
ancestrală, cu mare forță de sinteză a
izvoarelor autohtone, poetul Ion Gheorghe
Pricop a divinizat satul românesc arhaic,
satul copilăriei fericite, cu timpul lui mitic și,
îndeosebi, cu spațiile paradisiace ale naturii.

32
De pe ultima copertă poetul Ion Gheorghe

Pricop privește înspre nemurirea, pe care o
atestă întreaga-i operă, confirmată de
aprecierile unor personalități proeminente
ale literaturii contemporane: Theodor
Codreanu, Teodor Pracsiu, Lina Codreanu,
Petruș Andrei.
Eu nu-mi scriu ca Liiceanu pe buletin că
am citit Solenoid al lui Cărtărescu, ci că am
citit, citesc și voi citi mereu cu plăcere
sporită cărţile lui Ion Gheorghe Pricop,
cneazul-poet de la Duda – Huși – România.
Dumitru V.
APOSTOLACHE
(Vaslui)
De la PRICOP la PRICOP-
SIRE
Într-o zi de vineri (15.04.1944), satul

Duda – Novaci, din comuna Duda – Epureni,
judeţul Vaslui, s-a PRICOPSIT (s-a îmbogăţit)
cu încă un suflet fraged, curat şi nobil: Ion
Gheorghe Pricop, Acesta la momentul
oportun s-a dovedit a fi iubitor de
pricopseală (ştiinţă de carte, învăţătură),
pricopsindu-se (instruindu-se) în treburile
gospodăreşti şi ale didacticii. Aşa se face că
viitorul profesor, Ion Gheorghe PRICOP a
devenit primul dintre sătenii săi care a
terminat liceul, a absolvit facultatea şi a
devenit scriitor.
Observăm cu uşurinţă că pricopsit este
format din pricop şi sit (peisaj considerat din
punctul de vedere al aspectului său pitoresc).
Or, pitorescul va fi prezent în multe din
scrierile lui PRICOP, care impresionează prin
coloritul şi bogăţia imaginilor vii şi
expresive, specifice locului natal.
Se ştie că a locuit în Duda pe Strada
Scriitorului. Începusem aceste rânduri astfel:
Ion Gheorghe PRICOP a stat pe Strada
Scriitorului... , dar am realizat imediat că el,
de fapt, nu a stat. El a vieţuit şi a muncit zile
şi nopţi.
Am avut fericitul prilej de a-l cunoaşte
personal, în cursul anului şcolar 1986-1987,
pe când era directorul coordonator al
Şcolilor din comuna Duda Epureni.
Activitatea didactică şi scriitoricească a
profesorului Ion Gheorghe PRICOP este mult

33
prea proteică pentru a putea fi rezumată

succint.
Împodobit cu har didactic şi talent
scriitoricesc, cu numeroasele sale fapte bune,
smerit şi temător de Dumnezeu, a slujit cu
brio zecile de generaţii de elevi şi limba
română, ocupând în ierarhia dascălilor
vasluieni (şi nu numai) un loc de primă
mărime. Era foarte devotat familiei şi locului
de muncă. Muncea cu spor şi în exces (de
multe ori) cât e ziua de lungă, nopţile fiind
dedicate scrisului. Punctual, eficient şi de
încredere, era un perfecţionist. Munca era
viaţa lui. Dacă accepta să se supună unor şefi
incompatibili, cu munca pe care o
desfăşurau, o făcea în aşteptarea unor
vremuri mai bune.
Când profesorul nostru ajunsese la
PRICOPSIRE (PRICOP + SIRE) a trecut la
lucrurile cereşti şi de acolo, către strălucirea,
pe care unii ca el o aşteaptă într-un Iisus
Hristos, Domnul nostru. Se întâmpla pe 14
noiembrie 2018.
Şi acum să mă explic. PRICOP înseamnă
profesorul de elită, cel care a lăsat în urma
lui amintirile foştilor elevi şi colegi, CĂRŢILE
SALE, verbele vii şi metaforele ce-i stăteau
mereu alături şi, desigur, membrii familiei
sale care-l vor pomeni mereu.
A luat cu el pe SIRE (titlu cu care se
adresa cineva unui rege unui împărat).
Folosindu-ne de proprietatea numită
comutativitate, în matematică, noi îl vom
păstra în amintire drept SIRE PRICOP,
gândindu-ne că în loc de profesor domn,
putem spune şi domn profesor.
Cinste şi veşnică aducere aminte acestui
mare om, Ion Gheorghe Pricop!
N.B. Grafică: Gheorghe Alupoaei.
Laurenţiu CHIRIAC
(Vaslui)
Ion Gheorghe Pricop

sau scriitorul satului natal din Ceruri
Timpul e mereu nemilos. El este ceva care

distribuie tuturor lucrurilor toată durata lor
precisă şi le face să participe la ce a fost, este
şi va fi, fără ca el însuşi să devină durată în
înţeles sensibil. Din acest punct de vedere,
34
odată cu trecerea cu pașii nefiinţei înspre

eternitate a distinsului profesor și scriitor
din Duda-Epureni, Ion Gheorghe Pricop,
putem să-l pomenim așa cum se cuvine, căci
domnia sa a reprezentat o personalitate de
învederată anvergură scriitoricească și
culturală, în special în domeniul poeziei și
prozei scurte. La traversarea sa dinspre
Pământ spre Cer, Profesorul nu a mai avut
timp să-și ia adio de la noi, cei care l-am
cunoscut destul de bine. Acum și tot timpul
de aici încolo i se cuvine pe deplin un
medalion prin care să încercăm o aducere
aminte a talentului și valorii sale literare.
Prezentul demers constituie o sumedenie de
gânduri sincere ale subsemnatului pentru
cunoscutul poet și prozator, figură
emblematică a culturii vasluiene a ultimei
jumătăţi de secol.
[…]
Apreciat pentru modestia și frumuseţea
caracterului său, Ion Gheorghe Pricop a avut
un destin asumat, o carieră frumoasă, a trăit
sentimentul fericirii, al liniștii interioare,
fiind împăcat cu lumea și bucurându-se de
revelaţia naturii. A fost un bun profesor,
director de școală, animator cultural -
împreună cu neuitatul Valeriu Penișoară,
cărturar de cursă lungă, literat cu rădăcini
precoce, membru al Uniunii Scriitorilor din
România, povestitor înnăscut, gospodar
rustic de mari resurse (unele, nebănuite!).
Pentru că destinul l-a alintat să stea
aproape o viaţă întreagă în satul Duda,
poetul, prozatorul și publicistul Ion Gheorghe
Pricop nu a stat oriunde aici, ci pe Uliţa
Scriitorului, poate și pentru că a rămas fidel
comunităţii locale și a slujit cu credinţă pe
oamenii de aici. Duda a reprezentat acel
tărâm „departe de lumea dezlănţuită”, acolo
unde scriitorul și-a putut compensa fixarea
propriului destin prin creaţie. Iubirea sa de
glie făcea parte din interioritatea sa, fiindcă
satul Duda însemna - pentru el - cosmicul
mioritic, magicul și fabulosul în îngemănări
inefabile. Era o relaţie intimă dintre acum și
cândva, dintre om și rădăcinile sale
ancestrale și care arăta libertatea creaţiei
divine pogorâtă într-un biet suflet de scriitor,
un scriitor de la „talpa ţării” care și-a asumat
această curgere suavă de rostuiri de sens ca
pe o necesitate spirituală. Pentru aceasta,
rapsodul din Duda a fost un fel de Profet al
satului și a fost răsplătit cum se cuvine de
consătenii săi – cei care i-au acordat, în 2015,
35
titlul de Cetăţean de onoare al comunei, iar

școlii din Duda i-au dat numele lui.
Contemplativ, bonom și discret, acest
oștean care și-a cântat în versuri dorul de
pământ strămoșesc a zburat dintr-o dată
către Neant, trecând cu oștirea cuvintelor
sale în lumea de dincolo, dar lăsând în urmă
conștiinţe umane aprinse și o împlinire
spirituală a locului natal. Un ghem zgribulit
al lui Brumar ne-a lăsat anul trecut mai
săraci cu o fiinţă, în timp ce moartea s-a
pricopsit cu încă un suflet blajin. A fost o zi
tristă pentru cultura vasluiană, căci a zburat
la Domnul, printre îngeri, un mare cărturar.
Printr-un activism luminat și fecund, în
autenticul spirit al omului care știe să
sfinţească locul, scriitorul Ion Gheorghe
Pricop a scos din uitare valori morale
nebănuite la oamenii din jur, a format
caractere puternice, iar prin fermitatea și
moralitatea faptelor sale chiar le-a închegat
destine! Așadar, vorbim despre un om care a
avut devoţiunea de a fi reazăm al realizării
semenilor în viaţă! Profesorul Ion Gheorghe
Pricop avea acel farmec uman și profesional
în faţa căruia nu puteai decât să-ţi ridici
pălăria. Intelectual aparte și de o ironie fină,
plăcută, el avea intuiţia valorii și bogăţia
înţelepciunii distinse. Numai cei incapabili
nu-i puteau desluși eleganţa spiritului! El s-a
dăruit cu nesaţ vieţii culturale din judeţul
Vaslui, ni s-a dăruit nouă, tuturor, întărindu-
ne cu fibrele sufletului său - prin acea
desăvârșită efervescenţă culturală a sa. Ne-a
dat atât de mult, iar noi i-am mulţumit atât
de puţin! Prea repede ne-a lăsat mai săraci
cu o zi și mai bogaţi cu o eternitate: ziua o
rătăcim noi, dar eternitatea deja îi aparţine!
Astăzi peste mitologica Dudă s-a reașezat
vălul de ceaţă al nefiinţei, iar vetrei orfane nu
va mai avea cine să-i ţese versete de dor, care
să-i sporească parfumul tămâios al
busuiocului de lângă icoană. Și de când pana
de poet s-a tot ridicat la Cer, pentru a se
întrupa în veșnicie, aici, printre noi, au rămas
doar scrierile și verbele sale vii care ni-l
amintesc mereu.
În fine, Ion Gheorghe Pricop avea vocaţia
totalităţii şi aspiraţia exhaustivului. Aidoma
albinei, el a cules polenul de peste tot, pentru
a-l concentra şi rafina în sertarele satului și
culturii neamului românesc. Un om devotat
activităţilor de bună calitate, un altruist și un
mare generos (indiferent la tentaţiile
terestre) şi-au dat întâlnire în această mare
36
personalitate. Așadar, moștenirea culturală

pe care a lăsat-o Ion Gh. Pricop va dăinui
dincoace, atât timp cât vor exista oameni care
i-au cunoscut valoarea și l-au preţuit pentru
elocinţa şi fervoarea cu care a sădit şi a
crescut „salcâmii” culturii locurilor natale.
Astăzi, sub fiecare geană a noastră e o
lacrimă în plus. Totul e cioburi în noi, căci
pentru Scriitorul Ion Gh. Pricop timpul s-a
topit şi ni l-a stins într-un ocean de
amărăciune. Bunul nostru cneaz de Duda a
ajuns la porţile Raiului și ne aparţine mai
mult acum decât altădată, căci lipsa sa ne
duce cu gândul la dorul de a mai vorbi cu el!
El, însă, s-a îndreptat semeţ spre lumina fără
de sfârşit și veghează și acum văzduhul
culturii plaiurilor sale natale! În fond, Ion Gh.
Pricop ne invită și azi să-i răsfoim încăperile
acestui labirint poetic al său, pentru a sesiza
eventual că și acum muza-i doarme a
inspiraţie. După ce sufletul i-a fost suit în
lumină apostolică, îngerii inimii sale îl ajută
pe cărturar să își fluture destinul împlinit
într-o eternitate binemeritată.
Constantin PARTENE
(Huşi)
Şi satul „naşte” scriitori…
Din dorinţa de a menţine în minţile şi

sufletele celor care l-au cunoscut simbolul
recunoaşterii şi al aprecierii, readucem în
memoria prezentului câteva aspecte
referitoare la activitatea lui Ion Gheorghe
Pricop în domeniul creaţiei literare.
In primele trei decenii de creaţie literară,
a fost cunoscut şi apreciat ca „poetul Ion
Gheorghe Pricop”, apoi a trebuit să confirme,
atât pentru a accede în USR, cât şi după
aceea. Abordând ambele genuri de bază ale
literaturii, liricul şi epicul, scriitorul a
surprins, căci la Ion Gheorghe Pricop,
întâlnim un adevărat act de creaţie literară,
fără nicio pastişă, totul emanând dintr-o
gândire profundă şi o imaginaţie de apreciat.
Nu a fost un romantic, ci mai degrabă un
narator realist, un Creangă al timigenilor şi al
Moldovei Centrale. Ne stau mărturie lucrările
în proză, romanele sale.
Proza sa are un caracter pluridisciplinar.
Autorul face referire la istorie, geografie,
artă, arta militară, tradiţie şi folclor,
cultivând cu sârg dulcele grai moldovenesc.
Nu a fost un scriitor atipic, ci unul care a

37
îmbinat clasicul cu modernul, atât în proză,

cât mai ales în poezie. O parte dintre cititorii
săi înţeleg mai greu mesajul unora dintre
poeziile sale, de pildă, din volumul
Caligramele destinului. Nu acelaşi lucru se
poate spune despre proza lui, care este pe-
nţelesul tuturor. Proza sa cultivă, educă,
trezeşte simţul patriotic local şi naţional,
trimite la tradiţii şi invită la respect pentru
cei care au păstrat asemenea valori.
Discutând cu el despre literatură, istorie,
politică etc., după vreo două ore de abordări
diverse, avea să afirme : „noi trebuie să
scriem pentru elită, nu pentru gloată". Peste
ani şi ani, s-a contrazis, căci a folosit în proză
un limbaj academic, elevat, dar şi popular.
Probabil, a dorit să fie înţeles şi de categoria
de mijloc, chiar şi de timigenii săi. […]
Folosirea în cărţile sale – Corăbii în
septembrie (vol. de debut), La coada cometei ,
Călăreţul de os, Paradigma deşertului şi
altele, a unui limbaj presărat cu arhaisme şi
vorbe de duh din popor, în grai moldovenesc,
dintr-o dragoste, care pare uneori exagerată
faţă de plaiurile natale, denotă o foarte bună
cunoaştere a tot ce este tradiţional în lumea
satului (limbă, folclor, cultură materială şi
spirituală etc.), iar el s-a învrednicit să
consemneze aşa ceva pentru posteritate,
spre luare aminte. Modest, dispreţuind
fastul, credincios tradiţiei locale, scriitorul a
luat atitudine radicală împotriva celor care
au atentat la aceste valori.
Bun cunoscător al fenomenului de
psihologie colectivă, scriitorul a descris cu
mult har viaţa sătenilor din perioade
diferite : cea interbelică, din timpul
războiului (la întoarcerea frontului), dar şi
din anii colectivizării şi ai regimului
comunist. Ca istoric, apreciez la Ion
Gheorghe Pricop faptul că nu s-a lăsat atras
în a face aprecieri hazardate, nerealiste. In
romanele sale, propoziţiile se succed scurt şi
sunt clare. Nefăcând abuz de cuvinte mari,
Ion Gh. Pricop a creat şansa unei rezonanţe
depline în cititorul-receptor. […]
Cum şi-a prezentat personajele în operele
sale, cu apetenţă şi har, Ion Gheorghe Pricop
ne-a convins pe toţi că este un foarte bun
prozator. Nu a fost un gnomic, însă a folosit,
de multe ori, aforismul. Ochiului de estet al
autorului, nu i-a scăpat niciun aspect al
realităţii. Descrierea evenimentelor, faptelor,
a vieţii, în general, a făcut-o cu acribie de
scriitor consacrat.
38
După publicarea a zece cărţi (proză şi

poezie), ca o încununare a efortului
permanent de afirmare în domeniul creaţiei
literare, a elaborat romanul Paradigma
deşertului (3 vol., 2016), un eveniment
editorial important, pentru care USR – Filiala
Iaşi l-a premiat, în decembrie 2016. Obosit,
după sute de nopţi cât a lucrat şi a scris la
calculator acest roman de proporţii (1296 de
pagini), Ion Gheorghe Pricop s-a întors la
poezie, ultimele sale cărţi – Terapiile
invocaţiei şi Elegiile albastre –, fiind scrise
sub semnul oboselii vizibile. Opera lui a fost
apreciată de critici literari cunoscuţi şi
intransigenţi : Cristian Livescu, Th.
Codreanu, Em. Marcu, Teodor Pracsiu, A.D.
Rachieru, Lina Codreanu, Viorel Dinescu,
Petruş Andrei şi alţii.
***
La terminarea facultăţii, Ion Gheorghe
Pricop a avut posibilitatea să fie repartizat
într-un oraş, să predea la un liceu vestit, să
aibă alte variante şi căi de afirmare. Dar el s-
a întors în satul copilăriei, acolo unde avea
fraţi, surori, părinţi şi prieteni, acolo unde, cu
greu şi prin efort îndelungat, îşi amenajase o
gospodărie frumoasă, cu de toate în jurul ei.
A rămas în satul natal, Duda, ca să lumineze
generaţii întregi de elevi, predând disciplina
de specialitate, nelipsită de la niciun concurs
– Limba şi literatura română. A predat în
şcoala unde a fost director, timp de peste
două decenii, instituţie care acum îi poartă
numele, în mod drept şi apreciativ.
Aşa cum marii campioni se retrag, în mod
voit, în plină glorie, tot aşa, în plină
capacitate creatoare, de data aceasta în mod
nedorit, nedrept şi dureros, ne-a părăsit un
mare prieten şi binefăcător pentru semeni,
un intelectual cu care se putea discuta orice.
A plecat din familie şi dintre prieteni când
nimeni nu se aştepta. Vestea decesului său a
întristat şi pe toţi membrii comunităţii locale,
oameni pe care i-a educat, i-a ajutat şi cu care
a trăit într-un respect reciproc.
Rămânând în satul natal, al copilăriei fără
griji, respectat de toţi membrii comunităţii,
Ion Gheorghe Pricop s-a autoexilat, într-un
fel, iar tragicul din 14 noiembrie 2018 s-a
produs, fără ca el să aibă o premoniţie, în
locul de unde greu te mai poate salva cineva
la timp.
Acum, la doar şase luni de la trecerea în
nefiinţă a lui Ion Gheorghe Pricop, când
scriitorul ar fi împlinit 75 de ani, la 15 aprilie
39
2019, prietenii, colegii, rudele şi cititorii săi

au strâns rândurile pentru a-i aduce un
omagiu şi a fi alături de familia lui. Spaţiul
temporal dintre naştere şi moarte, care se
numeşte viaţă, pentru Ion Gheorghe Pricop s-
a epuizat, nedrept şi prea devreme.
Dudenii (timigenii lui), care l-au apreciat
şi l-au respectat, s-ar bate, dacă ar fi cazul,
pentru apărarea şi menţinerea paternităţii
scriitorului, ridicat din mijlocul lor, ei fiind
mândri de cel mai luminat fiu al comunităţii.
Veşnică să-i fie amintirea, în inimile şi
minţile dudenilor şi prietenilor !
Valentina LUPU
(Vaslui)
La ceas de amintire
Am participat la multe
lansări de carte, când
scriitorul Ion Gheorghe Pricop era în rândul
prezentatorilor cărților autorilor vasluieni,
dar şi la lansarea unor opere proprii, care nu
au fost puține și au îmbrăcat o paletă largă,
de la poezie până la proză.
La ultima activitate desfășurată la
Biblioteca „Mihai Ralea” din Huși au fost
lansate două cărți aparținând scriitoarelor
din Huși: Valentina Teclici – plecată peste
țări și mări tocmai în Noua Zeelandă, dar
care nu și-a uitat rădăcinile și Lina Codreanu
– cunoscută scriitoare de proză și critică
literară, un redutabil om de cultură al locului.
Desigur, printre prezentatori, ca de obicei,
era și Ion Gh. Pricop, la rândul său un
binecunoscut om de cultură al locului, care a
comentat cărţile celor două autoare: Poduri
lirice (vol. I, II), de Valentina Teclici și
Răsfrângeri critice, de Lina Codreanu.
Cu vioiciunea și claritatea omului de
litere, care nu prevestea decât o bună stare
de sănătate în comentariul său chiar a recitat
versuri și a reprodus pasaje din operă, în fața
unei audiențe avizate și doritoare de a se
întâlni cu valori locale și nu numai.
Având pasiunea fotografiei, nu am știut
atunci că imortalizam pentru ultima dată
figura unui mare om de cultură – poetul,
prozatorul și publicistul Ion Gh. Pricop –
care, prin operele sale, a devenit emblematic
pentru cultura zonală. A zugrăvit ca nimeni
altul realități ale satului românesc, cântat de

40
clasicii noștri, aflat astăzi într-o adevărată

stare de criză prin emigrație și depopulare.
Scriitorul şi-a închinat viața binelui și
frumosului, stăpânind cu artă și măiestrie
scrisul binefăcător.
Prin plecarea sa dintre noi, cultura
vasluiana și națională va fi mai săracă, dar
opera lui Ion Gheorghe Pricop va dăinui
peste timp.
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
(Huşi)
Numere în labirint
[1982]
5477. [După două săptămâni de
„reciclare” la Iaşi, nou popas la Huşi, la Ion
Alex. Angheluş, în ultimele zile din iunie.
Angheluş trece drept patronul spiritual al
Huşilor, cam ceea ce a fost pe vremuri
George Tutoveanu pentru Bârlad. Îl cunoaşte
toată lumea. E un om în puterea vârstei,
îngrăşat poate prea devreme, fire cinstită,
cam prea sinceră cu cei din jur, dar, în acelaşi
timp, bătăios, cu ascendenţă, zice el,
ardelenească şi greacă, adaptată la asprimea
Bărăganului din apropierea Bucureştilor.
Acum, adaptarea e moldovenească, precum
în cazul lui Topîrceanu. El vrea să facem la
Huşi un nou cerc literar, asemănător cu acela
de la Sibiu. Îmi spune că are deja un cenaclu
literar pe lângă Casa de Cultură, al cărei
director e un profesor inimos, Emil Pascal, că
acel cenaclu poartă numele lui Eminescu şi
că a descoperit deja talente, cum ar fi
prozatorii Ion Gh. Pricop şi Marcel Vârlan, o
poetă, Valentina Teclici şi alţii. Pe mine
cenaclurile nu mă prea încântă şi-i spun că
Huşul tot provincie rămâne, condamnând la
anonimat. Dovadă, el însuşi e un veşnic
debutant. Ce-i drept, Angheluş a debutat
editorial, pe cont propriu, la „Litera”, cu
volumul Nunţile focului. Deşi cartea merita o
mai dreaptă evaluare, nu s-a bucurat de
trecere în capitală, exceptând o consemnare
zgârcită a lui Laurenţiu Ulici. Asta în vreme
ce cărţi mai palide fac o vâlvă ne-meritată.
Angheluş e un mare amator de poezie
recitată. Îşi cunoaşte versurile pe dinafară şi
le zice cu voluptate. Ba, ştie numeroase
41
poeme din clasici şi din contemporani

români şi străini.
8260. La zece km de Huşi, în satul Duda,
trăieşte Ion Gheorghe Pricop, un prozator
admirabil şi un om pe măsură, superior şi-n
ale prieteniei. După multe asalturi pe la
redacţii şi edituri, în sfârşit, se află în pragul
debutului editorial, cu o carte de proze
scurte, la concursul de debut al Editurii
Junimea. Cartea propusă: Omizile. Se pare
însă că nu convine un asemenea titlu2!
[1983]
8276. 23 ianuarie. Vizită cu familia la Ion
Gh. Pricop, la Duda-Epureni. Ne-am simţit ca-
n copilărie la gura sobei. Pricop este profesor
de limba şi literatura română, ca şi soţia lui,
Elena (Lila), dar mai ales un bun gospodar,
pe lângă talentul literar. Probabil, aş fi ales
postura lui dacă nu mă îmbolnăveam de
timpuriu de rinichi. Viaţa la bloc e din ce în
ce mai neomenească. Acasă, scriu şi citesc
încotoşmat, băgat în plapumă, căci nu vezi
mai mult de 11-13 grade în medie pe zi.
Temperatură norocoasă, dat fiind că iarna nu
a fost prea geroasă până acum.
[1985]
8741. [Decembrie 1985]. Petrecut
revelionul împreună cu familiile Ion Alex.
Angheluş şi Ion Gh. Pricop la Sovata, într-o
admirabilă ambianţă hibernală. Angheluş
fericit cu Viviana. Pricop îşi dezvăluie
profundele trăiri de intelectual şi „ţăran”.
Întrecere cavalerească în epigrame.
[1996]
10 141. 27 aprilie [1996]. Proiectul
sugerat de Costache Olăreanu se împlineşte.
Păcat însă că scriitorul n-a putut să onoreze
evenimentul cu prezenţa sa. Cu câteva zile
înainte de 1 mai, sărbătorim la Huşi
centenarul naşterii lui Mihai Ralea, cu un
simpozion de ţinută naţională şi
„internaţională”, dacă ţinem cont că din
Republica Moldova participă Mihai Cimpoi şi
Nicolae Dabija. Mai mult de atât, în urma
demersurilor necesare, de acum înainte
instituţia se va numi Biblioteca Municipală
„Mihai Ralea”. Pe lângă autorităţi, la
simpozion mai participă părintele
arhimandrit Mina Dobzeu, scriitorul şi
oenologul Ioan Neamţu, prozatorul Ion Gh.
Pricop. Ieşenii n-au ajuns la eveniment, deşi
promiseseră.
2
Cartea se va tipări, în 1984, la Editura Junimea din
Iaşi.
42
[1997]
10 150. 15 martie 1997. Lansare, la
biblioteca municipală, a cărţilor Provocarea
valorilor şi a ediţiei G. Bacovia, Plumb
(Editura Institutul European din Iaşi),
precum şi a romanului lui Ion Gh. Pricop, La
coada cometei, roman tipărit tot la Porto-
Franco. Din partea editurii gălăţene, poetul
Ion Trif Pleşa. De la Iaşi, Lucian Vasiliu şi
Ştefan Oprea, iar de la Chişinău, Mihai
Cimpoi şi Silvia Hodorogea, cunoscuta
redactoare de la emisiunea „Mesager” a
Televiziunii moldoveneşti, care a realizat un
reportaj despre eveniment. Un succes în
toate sensurile.
10 191. Anul acesta, Ion Gh. Pricop m-a
convins să cultiv 10 ari cu harbuji, într-un loc
numit Bălcăoaia, desţelenit de Primăria
Duda-Epureni. Harbuzăria, bine îngrijită de
mine şi de Lina, arăta ca în visele din
copilărie. Până zilele trecute, când a dat o
puternică ploaie cu grindină. Asta e „loteria”
agricolă, bădie! Îmi spune cu înţelepciunea-i
de vechi ţăran prozatorul de la Duda.
10 201. Amplu dialog cu Ion Gh. Pricop.
Probabil va ajunge la o revistă din Vaslui sau
la Sintezele lui Constantin Călin, la Bacău.
10 230. 17 octombrie. Lansarea Dublei
sacrificări… la Biblioteca „Mihai Ralea” din
Huşi, în cadrul celei de a 30-a ediţii a
„Toamnei culturale huşene”, când s-a
sărbătorit şi centenarul naşterii marelui
actor Alexandru Giugaru. Au fost prezenţi:
Mihai Cimpoi, Nicolae Georgescu, Lucian
Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Ion Gh.
Pricop, Teodor Pracsiu, Avram D. Tudosie,
oficialităţi judeţene şi locale. Lui Mihai
Cimpoi i s-a conferit titlul de cetăţean de
onoare al municipiului Huşi.
10 242. Numărul din noiembrie al revistei
Porto-Franco publică două pagini despre
Dubla sacrificare a lui Eminescu, sub
genericul „Carte în dezbatere”. Semnează:
Mihai Cimpoi, Ion Chiric, Ion Buzaşi, Nicolae
Georgescu, Dumitru Tiutiuca, George Lateş,
Marcel Crihană, Ion Gh. Pricop.
[1998]
10 409. 22 aprilie. Planificasem cu Ion Gh.
Pricop să mergem în Bălcăoaia să punem
seminţele de harbuji în pământ. Nu ne lasă
ploaia şi frigul.
10 494. Foarte cald şi la Huşi. Găsim
grădina uscată, culturile compromise. Ion
Gheorghe Pricop mă anunţă că la Bălcăoaia
noastră, harbujii sunt cam pe jumătate
43
crescuţi comparativ cu anul trecut, când ne-

am răsfăţat cu o recoltă bogată.
10 557. 26 septembrie 1998. La Galaţi,
adunarea generală a Societăţii Scriitorilor „C.
Negri”. Lipsesc Nicolae Oancea, Constantin
Trandafir, Dumitru Tiutiuca, Ion Gheorghe
Pricop şi alţii. Noua zonă de putere naiv-
discreţionară, pare a se contura, după
retragerea lui Ion Chiric. Se promite, ca de
obicei, marea cu sarea. Să vedem ce va ieşi cu
preşedinţia lui Theodor Parapiru, care se
arată un spirit critic pus pe făgaşul unor
fapte ce ţin de potenţialul valoric al
scriitorilor. […]
10 594. 29-31 octombrie. Printre invitaţii
„Toamnei culturale huşene” – Adrian
Păunescu, Cristian Simionescu, Lucian
Marina (din Voivodina), Dumitru Tiutiuca
(sosit tocmai în cursul lansării Varvarienilor,
la Biblioteca „Mihai Ralea”), Ion Trif Pleşa,
Teodor Pracsiu şi Ion Gh. Pricop. Se
decernează, pentru întâia oară, premiile
pentru poezie „Ion Alex. Angheluş”. Acţiuni
reuşite.
10 608. 17 noiembrie. Ion Filipoiu, de la
Radio România Cultural vine la Huşi să facă
emisiuni cu mine şi cu Ion Gh. Pricop. Citim şi
proză. Cine o fi dispus să asculte? Vrea şi o
emisiune despre Dubla sacrificare a lui
Eminescu.
De astăzi, chiar s-a instalat iarna.
[2000]
10 969. 30 mai 2000. Alt simpozion
Eminescu la Vaslui, cu prezenţa lui Cezar
Ivănescu, Cassian Maria Spiridon, Valeriu
Stancu, Ioan Dănilă (Bacău), Ion Gh. Pricop,
Teodor Pracsiu şi Dan Ravaru. De astă dată
în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean.
Vedeta zilei este Cezar Ivănescu, care se
prezintă discipol şi „profet” al Eminescului.
Seara, Cezar Ivănescu susţine, la Casa de
Cultură „Constantin Tănase”, spectacolul de
muzică şi poezie cu Doină, capodopera
eminesciană, şi şapte Doine ale sale. Un
aranjament orchestral remarcabil. Efectul cu
Doina a şasea, considerabil. Păcat de publicul
pestriţ, mulţi elevi gălăgioşi, obişnuiţi cu
zgomotele sinistre de la discotecă. Vulcanic şi
sever cum e, Cezar Ivănescu a apostrofat
publicul necultivat, compromiţând coerenţa
spectacolului. Teodor Pracsiu se arată
revoltat de comportamentul poetului-
trubadur faţă de public, iar Ion Gh. Pricop,
puternic impresionat, găseşte poezia morţii
la Cezar Ivănescu – genială. Am spus-o
44
demult că în literatura română există trei

mari poeţi ai morţii: Eminescu, Bacovia,
Cezar Ivănescu. Poate şi un al patrulea –
prozatorul Mircea Streinul.
[2001]
11 062. 14 ianuarie 2001. Am preferat să
închei Anul Eminescu – 150 la Huşi. Mi se
lansează, cu acest prilej, Controversele
eminesciene de la Viitorul românesc, editura
patronată de D.R. Popescu. Viorel Ştirbu a
promis că vine la Huşi, dar, în apartamentul
lui, s-a produs o explozie şi nu am motive să
nu-l cred. Ajung la Huşi, în schimb, Mihail
Diaconescu, Nicolae Georgescu şi Doina
Rizea, Ion Filipciuc, Ion Gh. Pricop. E o dublă
lansare: dimineaţă la Biblioteca „M. Ralea”,
iar după-amiază la Banca Comercială
Română. O reuşită sub toate aspectele. Mihail
Diaconescu a impresionat, în mod deosebit,
prin harul oratoric.
[2002]
11 236. 16 decembrie. Vizită a lui Ion Gh.
Pricop, cu o lungă tăifăsuire despre condiţia
actuală a literaturii. Îmi mărturiseşte că a
trecut de la proză la poezie, având, spre
finalizare, o carte cu 101 poeme, finalizate
fiind 60. Pricop îşi trăieşte scrisul cu o
intensitate pe care cu greu o mai găseşti la
contemporanii noştri înrobiţi simulacrelor.
[2004]
11 443. 18 martie. În calitate de şef de
cerc pedagogic, am înlocuit convenţionalele
activităţi didactice cu o întâlnire a
profesorilor de limbă şi literatură română
din oraş şi din împrejurimi cu scriitorii D.R.
Popescu, Mircea Radu Iacoban, Dan Mănucă,
Emilian Marcu, Cassian Maria Spiridon, Ion
Gh. Pricop, Teodor Pracsiu, avându-l ca
invitat de onoare şi pe Părintele Mina
Dobzeu. Acţiunea are loc în sala de festivităţi
a Primăriei. Cu acest prilej, se lansează şi trei
cărţi: o monografie a colegei Mirela Marin
(de la Liceul „Cuza Vodă”) despre proza lui
D.R. Popescu, Atlet moldav, cartea de poeme
a lui Emilian Marcu, şi broşura despre Ştiinţă
şi religie a părintelui Mina Dobzeu. Ca
moderator, pot spune că a fost un adevărat
eveniment cultural de prestanţă naţională, cu
un dialog viu între dascăli şi scriitori.
11 452. 11 mai. Ion Gh. Pricop mă anunţă
că a murit Valeriu Penişoară, răpus de o
ciroză necruţătoare. Aşadar, încă o victimă
care şi-a irosit şi mutilat talentul cu amorul
pătimaş pentru băutură. Sau cine poate şti
tainele trupului…
45
11 652. 29 octombrie. La Biblioteca

Municipală „Mihai Ralea” din Huşi, se
lansează Duminica Mare a lui Grigore Vieru.
De la Chişinău au venit Grigore Vieru, Mihai
Cimpoi şi Valeriu Matei cu soţia, Claudia.
Atmosferă de zile mari. Între cei care au
vorbit despre carte, şi Ion Gh. Pricop.
11 691. 26 noiembrie. Vine Ion Gh. Pricop
cu exemplarul de semnal al cărţii sale Balada
vârstelor, construcţie poetică insolită,
fundată brâncuşian pe 200 de module-strofe.
Să vedem dacă trece proba criticii.
[2005]
12 503. 2 aprilie. Prezenţi „la aniversară”
Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi), Grigore Vieru,
Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Ana şi
Alexandru Bantoş, Nicolae Rusu, Ion Iachim,
Vasile Şoimaru (Chişinău), Al. Dobrescu,
Emilian Marcu (Iaşi), Ion Filipciuc
(Câmpulung Moldovenesc), Viorel Dinescu
(Galaţi), Ion Gh. Pricop (Duda), Teodor
Pracsiu, Ioan Baban, Gh. Capşa, Elena Poamă
(Vaslui), Simion Bogdănescu, Iorgu
Gălăţeanu, Serghei Coloşenco, Elena Monu
(Bârlad), primarul Teodor Stafie, în total,
peste o sută de oameni. Elogii şi atmosferă
antrenantă.
12 566. 19 iulie. Vizită surpriză la Râşca, la
Ioan Ţicalo. Facem un pelerinaj la Mânăstirea
Râşca, unde ne întreţinem la sfat cu stareţul
aşezământului, părintele Mihail. Seara, ne
întoarcem la Fălticeni, pentru spectacolul dat
de Grigore Leşe. O concentrare muzical-
sincretică ce-mi evocă volumul de poeme al
lui Ion Gheorghe Pricop, Balada vârstelor.
12 738. 8 decembrie. Biblioteca Judeţeană
„Nicolae Milescu Spătarul” organizează o
manifestare cu genericul: „Convorbiri cu
Theodor Codreanu”. Doamna Elena Poamă i-
a invitat pe Mihail Diaconescu, Nicolae
Georgescu, Cezar Ivănescu, Ion Filipciuc, Ion
Gh. Pricop, Iorgu Gălăţeanu, Marian
Constandache şi Teodor Pracsiu. Au lipsit
Georgescu şi Cezar Ivănescu, ultimul fiindcă
n-a reuşit să scoată din tipografie cartea mea
Transmodernismul, care inaugurează o nouă
colecţie la Junimea („Ananta. Studii
transdisciplinare”) şi care trebuia să fie
lansată cu acest prilej. Mi-a parvenit doar un
exemplar adus de Marian Constandache de la
Târgul „Gaudeamus”. Discuţiile se
declanşează în jurul conceptului de
transmodernism.
[Redivivus – Ion Gh. Pricop, selecţie din
Numere în labirint, vol. I-V]

46
Scrisori inedite
O epistolă a scriitorului ION GH. PRICOP
(1944-2018) către criticul şi istoricul literar
THEODOR CODREANU, la a 70-a aniversare
Scrisoare de suflet
Dragă Theo,
La împlinirea a 70 de
ani, două lucruri mi se
par esenţiale în biografia
ta: Zborul de despărţire
de locurile natale,
asemenea păsărilor
călătoare, l-ai făcut într-o primăvara a vieţii
tale, şi în direcţia Nord, aceasta fiind calea
primordială care, precum o axis muove, ne dă
cheia tuturor sensurilor de deplasare în
Universul fizic, dar şi în cel spiritual. Sigur că
pornind din Sârbii tăi de Bârlad puteai să nu te
mai opreşti până în Steaua Polară. Dar tu ai
trecut câteva dealuri şi câteva văi, croite,
bineînţeles, de-a curmeziş, şi te-ai oprit la
Huşi. Tot la Nord, faţă de matca ta era şi un
Iaşi, şi un Chişinău, şi un Cernăuţi. Dar tu ai
preferat Huşul. M-am întrebat, tot timpul, de
ce ai făcut lucrul acesta? Greu am găsit un
răspuns. Cred totuşi, că dincolo de amiciţia cu
unul din poeţii orăşelului dintre vii, I. AI.
Angheluş, la tinereţe ai preferat sa alegi locul
construcţiei, al casei tale de suflet ca pe unul
liber, neaglomerat, de la mare distanţă vizibil,
în care să nu te confuzi cu altul şi nimeni să nu
te întrebe cine eşti, când pleci şi de unde vii. Ai
sosit, aici, acum 40 de ani, şi în toată această
vreme ai scris peste 45 de cărţi. Mai bine de un
tom pe an. În aerul cu miros de must, toamna,
cu parfum de flori de tei, vara, al Huşilor, tu ai
răspândit o mireasmă nouă: aceea a înaltei
culturi şi a adevăratei literaturi, a limbii lui
Eminescu şi-a dorului de Basarabia, mireasma
care a trecut repede colinele Drăslăvăţului şi s-
a contopit cu parfumul magic al spiritualităţii
noastre naţionale. Şi dacă, astăzi, peste
podgoriile de aici coboară o lumină mai clară,
dacă râul Drăslăvăţ a căpătat, în unde, reflexe
argintii, precum apa de munte, iar ploile cad
ritmic şi direct la rădăcina de rod, dacă în
genere a crescut mândria de a fi huşean şi orice
om de cultură din această ţară nu-l mai
confundă cu un sat oarecare, aceste lucruri ţi
se datorează şi Ţie.
47
Al doilea fapt din biografia ta, pe care

doresc să-l menţionez, este unul de natură pur
spirituală. Ne-ai făcut surpriza, Codrene, ca,
prin cele mai semnificative lucrări pe care le-ai
dăruit culturii noastre, tu să execuţi tot un
zbor, de mari altitudini, pitoresc şi cutezător,
de aici, din Huşi, către muntele spiritualităţii
şi-al spiritului critic românesc. Este un zbor
pe aripi de metafore, pe care îl execuţi la mari
înălţimi, având în aripa stângă strălucirea
vieţii şi poeziei lui Eminescu, iar în aripa
dreaptă durerea întru sacrificiu a Basarabiei.
Ai urcat cei doi arhei către sfinţenia Muntelui
Măslinilor, ca să nu se mai topească în uitare,
ci în veci să trăiască şi să crească, spre
sănătatea şi mândria noastră de moldo-valahi,
dar şi de europeni.
Îţi doresc sănătate, prietene, să rămâi cu
aceeaşi prospeţime şi forţă în ceea ce scrii, la
anul şi la toţi anii pe care Dumnezeu ţi-i va fi
planificat, de-aici înainte. Cred că lungimea
vieţii unui scriitor este în funcţie de densitatea
de spirit şi de luciditate pe centimetru cub din
fiinţa lui. Dacă ne luăm după acest criteriu,
mulţi dintre cei care, astăzi şi aici, te
sărbătorim, va trebui să ne mobilizăm întru
ideea de viaţă lungă, astfel încât să fim
împreună şi la 80, şi la 90 şi cine mai ştie la
cât...
Cu dragoste,
Familia Ion Gheorghe Pricop
1 aprilie 2015
Duda-Epureni
Amicale
Petruș ANDREI
(Bârlad)
Cneazul – poet Ion Gheorghe Pricop

și lupul
Şade cneazul Ion Pricop însă lupul nu

mai vine

48
Ca să dijmuiască mieii ce s-au strâns în

barba albă
Ursitori menitu-l-au
Ca să fie literat
ba chiar prozator titrat,
nu perdant, ca Menelau.
Iară lupul, chiar de vine, și ar vrea să-l
composteze,
Nu-ndrăznește treaba asta că e ditamai
voinicul
Nalt ca bradul din pădure,
Tot ca el o frumusețe,
Cum era în tinerețe,
Dar și cu pletele sure.
Și-a avut îndemn la mândre fiindcă nu
a fost de lemn
Care, doborât de-un trăsnet, mai
rămâne arsă cioată,
Ai să lași, maestre dragă,
Stâlp de piatră,
Stâlp de foc,
Că sfințești la Duda loc
Și te știe-o lume-ntreagă.
Ion Gheorghe PRICOP
***
Lui Petruş Andrei,

Care a scris o cronică mult prea pozitivă
despre cartea Elegiile albastre,
a lui Ion Gheorghe Pricop
O, poete din Puieşti,

cât de darnic, frate, eşti
cu-ale tale laude
despre cel ce-n fraude
de imagini şi de limbă
prin copilării se plimbă!
şi-a făcut din plai natal
singurul său piedestal
pe care, cu mutra-i şuie,
încearcă spre cer să suie
să-l roage pe Dumnezeu
să-l scape de junghiul rău
cel cu ace de terţine
care-n coastă îl tot ţine;
să-l înece-n tuse cu
tari esenţe de haiku;
să zboare prin Univers
pe-un poem c-un singur vers,
să-l păzească de-nălţime,
să moară pe-un pat de rime
să nu ştie viaţa ce-i
sufocat de-aprinşi trohei;
49
scrum de iambi să-i prindă-n nare,

s-ajungă-n dicţionare,
literare, mortuare,
fie ele orşicare,
numai frecate cu sare...
să ajungă-n scrieri star,
uns cu unt de enibar,
să mai scoată trei romane
bine prinse în piroane,
nadă pentru criticaştri
care la lătrat sunt maiştri;
şi să-l scurme ghinionul
de-a fi stâlp în Panteonul
literelor româneşti...
Prin urmare, prin fereşti,

Brav Poete de Puieşti,
pana ta bonomă pup
şi-o adulmec ca un lup,
şi eman un urlet tare:
EU SĂ FIU ACELA, OARE?
P.S.: Trecând peste

glume, îţi mulţumesc
pentru competenta şi
bine închegata ta
cronică.
C o n e x i u n i. A l b u m
„Liter-Club” 1944-2019 – 75
Husi – Bârlad – Vaslui
România
DIPLOMÃ de NEUITARE
se acordã post-mortem
scriitorului ION GHEORGHE PRICOP

pentru întreaga operã si pentru contribu¿ia deosebitã în sus¿inerea
si promovarea valorilor culturale românesti.
Husi – Bârlad – Vaslui Revista de culturå „Liter-Club”

15 aprilie 2019 Director: Lina Codreanu
Redactor-sef: Livia Andrei
Huşi, aprilie 2019. Diplomă de neuitare

50
Profesorii Elena şi Ion

Gh. Pricop
1981. Ion Gh. Pricop împreună cu dudenii lui,

intelectuali şi animatori culturali
2006, 22 ian, Biblioteca „Mihai Ralea”, Huşi.

Lansarea cărţii Balada vârstelor. Participanţi:
Emilian Marcu, Al. Dobrescu, Vasile Şoimaru,
Theodor Codreanu
2008, 12 oct.
Comunicare la
aniversarea
Colegiului Naţional
„Cuza Vodă” din
Huşi
2008, 12 oct. La jubileul

liceului: Petru Brumă şi
Ion Gh. Pricop

51
2011.10.7.
Soţii Ion şi
Elena Pricop,
la „Podgoriile
Huşilor”
2013, 1 apr., Huşi. La o aniversare, prietenii de la

„Liter-Club”: Ion Gh. Pricop, Petruş Andrei,
Theodor Codreanu, Lina Codreanu, Elena Pricop,
Livia Andrei
2015. Ion Gh. Pricop şi Theodor Codreanu, acasă

la Georgică Ţoncu, după lansarea de către
amfitrion a seriei enciclopedice: Istoria Premiilor
Nobel. 1901-2013
2016, 19 iulie, Sala Primăriei oraşului Huşi, Ion

Gh. Pricop evocându-şi maestrul – poetul Ion
Alex. Angheluş. În foto: Corina Alexa Angheluş,
Petruş Andrei, Theodor Codreanu, Ioan Ciupilan
– primar, Teodor Pracsiu

52
2017, 15 august, Epureni de Huşi. Lansarea

romanului biografic Cânta la Duda o chitară… În
foto: D.V. Marin, Livia Andrei, Lina Codreanu, Th.
Codreanu, Petruş Andrei, Teodor Pracsiu, Cicilia
Penişoară, primarul Petricã Chiriac
2017, 11 nov., Biserica „Sf. Voievozi” - Novaci,

Duda-Epureni, Huşi. In memoriam pentru Elena
Pricop – mama scriitorului. În foto – surorile şi
fratele, alte rude, preotul paroh şi prietenii
2017, 5 dec., Sala Protopopiatului, Episcopia

Huşilor. Între huşeni, la o lansare a cărţilor
semnate de Lina Codreanu şi pr. Marcel Miron
2018, 19 oct. Lansare de carte la Biblioteca „M.

Ralea” din Huşi. În foto: Lina Codreanu, Valentina
Teclici (Noua Zeelandă) – autoare; Theodor
Codreanu, Ion Gh. Pricop – prezentatori

53
2018, 20 oct. Primăria Huşi – Centenarul

Colegiului Naţional „Cuza-Vodă”. Ion Gh. Pricop
îşi susţine comunicarea omagială. În foto: prof.
Costin Clit, prorector E.N. Seghedin, acad. C-tin
Toma, univ. Petru Ioan, prof. dr. Th. Codreanu
2018,12 noiembrie, Huşi, Biblioteca „Mihai

Ralea”. Lansarea cărţilor lui Constantin Partene şi
a Eugeniei Faraon. În foto: I.Gh. Pricop, pr. prof.
Şerban Tarciziu (Bucureşti), Constantin Partene,
Th. Codreanu, Eugenia Faraon, Lina Codreanu
2018, 18 nov., Duda-Epureni. „Ultimul popas” al

celui care a fost Ion Gh. Pricop, în bisericuţa „Sf.
Mihail şi Gavril” - Novaci, Duda-Epureni, Huşi
CUPRINS
B i b l i o r a f t (1)........................................... 2
Theodor CODREANU .................................................. 3
Necrolog:.......................................................................... 3
Declin… ............................................................................. 4
Topoarele iertării ......................................................... 4
Ion Gheorghe PRICOP ................................................ 4
Ultima încercare ........................................................... 5
La tomberon… ............................................................... 5
Să mă mişc… ................................................................... 6
Pe alături… ...................................................................... 6
54
Salvamar… ...................................................................... 7
Adina DARAWSHA ....................................................... 7
Despărţire ....................................................................... 7
Ion HADÂRCĂ ................................................................ 8
O pană de poet zburând la ceruri ......................... 8
P o e s i s .......................................................... 9
Pr. Marcel MIRON ........................................................ 9
Fântânile cerului .......................................................... 9
Elina COJOCARU ........................................................ 10
Timp ................................................................................ 10
Daniela OATU ............................................................. 10
Până la marginile cerului... .................................... 10
Petruș ANDREI ........................................................... 11
De noi….......................................................................... 11
Vecernie ........................................................................ 11
Ana OPRAN .................................................................. 12
Cânta... ............................................................................ 12
Martin CATA ................................................................ 12
Paradigma nemuririi ............................................... 12
Elena VLASE MUNTEANU ..................................... 13
In memoriam… ........................................................... 13
P r o z ã .......................................................... 13
Adina DARAWSHA .................................................... 13
Scrisoare ....................................................................... 13
Theodor CODREANU ............................................... 14
La despărţirea de Ion Gheorghe Pricop .......... 14
Teodor PRACSIU........................................................ 17
Despărţirea de un prieten – ................................. 17
Lina CODREANU ........................................................ 19
Absent la ceasul împlinirilor supreme ............ 19
Petru IOAN ................................................................... 22
Scriitorul Ion Gh. Pricop, ....................................... 22
Livia ANDREI .............................................................. 26
Trăiri ............................................................................... 26
Petruș ANDREI ........................................................... 27
Ion Gheorghe Pricop – ............................................ 27
Dumitru V. APOSTOLACHE ................................... 32
De la PRICOP la PRICOP-SIRE ............................... 32
Laurenţiu CHIRIAC ................................................... 33
Ion Gheorghe Pricop ................................................ 33
Constantin PARTENE .............................................. 36
Şi satul „naşte” scriitori… ...................................... 36
Valentina LUPU .......................................................... 39
La ceas de amintire .................................................. 39
Însemnãri cu staif ......................................... 40
Theodor CODREANU ............................................... 40
Numere în labirint .................................................... 40
Scrisori inedite ................................................ 46
Scrisoare de suflet ...................................................... 46
Amicale .......................................................... 47
Petruș ANDREI ........................................................... 47
Cneazul – poet Ion Gheorghe Pricop ................ 47
Ion Gheorghe PRICOP ............................................. 48
C o n e x i u n i. A l b u m ............................. 49

55
B i b l i o r a f t (2)
Paradigma deşertului, Iaşi, Editura
Timpul, 2015: I. Vremea moliilor; II. Roşu şi
galben; III. Vânătoare cu suspans. [Trilogie
romanescă, 1302 p.].
Confortul Inorogului, Cluj-Napoca, Cluj-

Napoca, Ed. Dacia XXI, 2011. [Poezii].
Cânta la Duda o chitară, Iaşi, Editura
„Ştefan Lupaşcu”, 2017. [Roman biografic].
Cartea celor cinci semne…, Iaşi, Editura
Timpul, 2016. [Poezii].
Elegiile albastre, Bârlad, Editura Sfera,

2018. [Poezii].
Ion Gheorghe Pricop – 70, Bârlad,
Editura Sfera, 2014. [Ediţie aniversară
îngrijită de Lina Codreanu şi Livia Andrei].

56
„Mă desprind, mă-ntind,

mă duc, şi esenţa-mi se
declină/ parcă-n cimitir
maşină m-a fixat un pui de
cuc…”
Ion Gheorghe Pricop
Liter-Club
Revistă de cultură
Fondatori:
Lina şi Theodor Codreanu,
Livia şi Petruş Andrei,
Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu,
Ion Gheorghe PRICOP
Elena şi
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Email: literclub2016@gmail.com
linacod@yahoo.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
Materialele trimise vor avea 1-2 pagini A4,

Times New Roman, cu literă de 12 la un rând
sau până la 1500 de cuvinte.
Manuscrisele primite nu se returnează
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conţinutul articolelor revine exclusiv
semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul IV, Nr. 1 (13), Ian. - Mar. 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul IV, Nr. 1 (13), Ian. - Mar. 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

ION GHEORGHE PRICOP

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

Corăbii în septembrie, Iaşi, Editura

La coada cometei, Galaţi, Editura Porto-

Caligramele destinului (A doua carte a

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

ION GHEORGHE PRICOP

Nefiind parcă suficientă lăcomia morţii

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

Temele sunt, într-adevăr, preponderent ale

Ion Gheorghe PRICOP

O, Iona, tu să fii acela care

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

ştiu că una duce direct spre Dumnezeu,

Să mai rămân o zi,

O, marginea de umed şi de frig

Tentativa plină de dezamăgiri

şi uimirea, deruta de-a nu le mai

Ştiu că trebuie să mă mişc

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

când nu concepeam timpul

Acum, extrapolat de vreme,

În sfârşit, a sosit clipa

În această noapte a plecat pe drumul

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

Fie-ţi ţărâna uşoară, tatăl meu drag,

O pană de poet zburând la ceruri

Un ghem zgribulit de tristă vestire a

însuşi poetul în acest frumos poem Veşnicie-n

Pr. Marcel MIRON

Se deschid fântânile cerului

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

De nimeni nu-ţi pasă

Dar cu mama, cu tata,

Până la marginile cerului...

Poetului Ion Gh. Pricop

Poetul aşteaptă să se mântuiască

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

izbăvitoare uneltele sale de scris rămase

până la marginile cerului

Poetului Ion Gh. Pricop

De noi câte-un prieten se desparte,

Speranţa e în viaţa viitoare,

Te rechemăm în numele iubirii

Așa te-am cunoscut: un suflet mare

Pentru prietena noastră Lila Pricop

Noi ne rugăm cu toţi să ai putere

Știm cât de tare-apasă greutatea

În toată lumea nimenea nu știe

Ia piatra amintirilor amare

Poetului Ion Gheorghe Pricop

Cânta la Duda o privighetoare

Râsul de copil în triluri gâlgâia

Și se topeau zăpezi cu glas de miei,

În toamnă târzie, când roadele gemeau

Poetului Ion Gheorghe Pricop

În „Elegii albastre” şi ei poeţii vor,

Nopţi arse-n grai de înger, furat de înger

Vârtejuri sunt ascunse în clipe îndoite,

Liter-Club Anul IV, nr. 1(13), ian.-mar. 2019

Şi-n gânduri, gânduri, gânduri, cinci semne

Rămân mereu doar pete pe filele urzite