LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul V, Nr. 3 (18), Iul.-Sept. 2020

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul V, nr. 3(18),
iulie - septembrie
2020
Liter-Club Anul V, nr. 3(18), iul-sept. 2020

2
PRO DOMO
Biblioraft
Theodor CODREANU, Dumitru Radu
Popescu – Istoria absurdoidă, Iaşi, Editura
Tipo Moldova, 2020, 260 p. Exegeză
monografică de autor.
Din Cuprins (selectiv): Antescriptum; ÎN FAŢA
JUSTIŢIEI LITERARE: Critica şi biruinţa
esteticului; Câţiva istorici literari şi
monografişti; Călătorie critică în labirint;
PROZA ANTIGENEZEI: Anamorfoza Leului
albastru; Marea vânătoare; TEATRUL
MIRESELOR: „A lumii mireasă” (Uvertură
pentru Mireasă; Barocul transmodern; Crima
de la moară); PUBLICISTICĂ: De la „Galaxia
Grama” la „Corul morilor de vânt”.
Teodor PRACSIU, Arpegii umoristice,
Bârlad, Editura Sfera, 2020, 173 p.
Din Cuprins (selectiv): I. SONETE:
Arivistul; Alea jacta est!; Vacanţă astrală;
Sonet defetist; Sonet platonician; Sonetul
cinismului masculin; Sonetul cinismului
feminin; Evocare; II. RONDELURI: Rondelul
fiului risipitor; Rondelul boemei; Rondelul
inorogului; Rondelul Mizilului; III. POEZII
UMORISTICE: Poveste contemporană; Epistolă
de departe; Prinţul cu glas de argint, La
Costești, la festival; IV. FABULE: Controversă
estetică, Rama și tabloul; Pixul și hârtia; V.
EPIGRAME; VI. PANSEURI.
Petruş ANDREI, Hortensia Papadat-
Bengescu (Studiu monografic), Bârlad,
Editura Sfera, 2020, 103 p.
Din cuprins: Micromonografia vieții și operei
Hortensiei Papadat-Bengescu cuprinde nouă
capitole, din care evidențiem: Drumul spre
roman; Arhitectura romanelor; Arta analitică;
Petruș Andrei de vorbă cu Hortensia Papadat-
Bengescu (interviu imaginar).
Daniela Oatu. Jumătate amurg, Iași,
24:ORE, 2020, 105 p.
Din Cuprins (selectiv): Cu vioara la
tâmplă; Jumătate arc; Poemul de mâine;
Torenţială, viaţa; Vrabia îngerească; Numai
amurgul n-a știut; Cântec de cerneală; Timp
abandonat; Botezul umbrelor; Lacrima
înrămată; Paharnicul sorţii; Zăpadă în doliu;
Fostele sunete; Aripi de bronz; Sub lama zilei;
Pariul; Până la ultima literă; Spaima de-
amurg; Proba muntelui; Ninsoarea-și uită
cerul; Cuvinte pe piele; Spre altă naștere;
Lumină necoaptă; Acest amurg sunt eu.

3
Momentul „ciresar”
Lucian Blaga
(1895 – 1961)
Belşug
– Negrule, cireşule,
gândul rău te-
mprejmuie.
Jinduiesc la taine coapte

guri sosite-n miez de noapte.
Om şi păsări, duhuri, fluturi,

nu aşteaptă să te scuturi.
Prea eşti plin de rod şi vrajă,

vine furul, pane-ţi strajă!
– Las să vie, să culeagă,

Vara mea rămâne-ntreagă.
Stelele deasupra mea

nimeni nu mi le-a fura!
Ion Creangă
(1837-1889)
Amintiri din copilărie [La cireşe]
Odată, vara pe-aproape de Moşi, mă furişez

din casă şi mă duc, ziua miaza-mare, la moş
Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte
cireşe; căci numai la dânsul şi încă la vro două
locuri din sat era câte-un cireş văratic, care se
cocea-pălea de Duminica Mare. Şi mă chitesc
eu în mine, cum s-o dau, ca să nu mă prindă.
Intru mai întâi în casa omului şi mă fac a cere
pe Ioan, să ne ducem la scăldat.
– Nu-i acasă Ion, zise mătușa Mărioara […].
Dar în gândul meu: „Ştii c-am nimerit-o ? bine
că nu-s acasă; şi, de n-ar veni degrabă, şi mai
bine-ar fi…”
Şi, scurt şi cuprinzător, sărut mâna
mătuşei, luându-mi ziua bună, ca un băiet de
treabă, ies din casă cu chip că mă duc la
scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi, când colo,
mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbăni
la cireșe în sân, crude, coapte, cum se găseau.
Şi cum eram îngrijit şi mă sileam să fac ce-oi
face mai degrabă, iaca mătușa Mărioara, c-o
jordie în mână, la tulpina cireşului! […]
Şi iaca așa cu cireşele; s-a împlinit vorba
mamei, sărmana, iute şi degrabă: „Că
4
Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu

furtişag”. Însă ce ţi-i bună pocăinţa după
moarte? D-apoi rușinea mea, unde o pui? Mai
pasă de dă ochi cu mătuşa Mărioara, cu moș
Vasile, cu vărul Ion şi chiar cu băieţii şi fetele
din sat; mai ales duminica la biserică, la horă,
unde-i frumos de privit, şi pe la scăldat, în
Cierul Cucului, unde era băteliştea flăcăilor şi
a fetelor, doriţi unii de alţii, toată săptămâna,
de pe la lucru!
Marcel MIRON
(Huşi)
Cireșul
Cireșul meu din grădină

plânge cu cireșe dulci
și râde cu cireșe amare.
Sub el
tufa de pelin
crește în partea dulce.
În partea amară
stau cu ceașca de cafea
parfumată de cireșul dulce amărui.
Petruş ANDREI
( Bârlad)
Floare de cireş
Cumpănind cuvinte
Iar dau peste voi: Rătăcim în noapte,
„Aduceri aminte”, Paşilor stăpâni,
„Vară” şi „Noi doi”. Mă-nfior de moarte,
Când te prind de
Păstoreşte luna mâini
Mieii argintii,
Ca întotdeauna Parcă te-nfioară
Te aştept să vii. Văluri argintii
Cea din urmă oară-i.
Când răsai în umbră Mâine n-ai să vii.
Floare de cireş,
Tainică şi mândră, Ne-a trimis pădurea
Mreajă-n juru-ți țeşi. Blânde adieri,
Unde-i fericirea?
Şi-a lăsat dulceața Parcă a fost ieri.
Floarea de salcâm,
„Bună dimineața” „Aduceri aminte”
Spune să rămân. „Vară” şi „Noi doi”,
Cumpănind cuvinte
Îți înlănțui gâtul Iar dau peste voi.
Mai să te omor,
Te-a salvat sărutul
Dulce-amețitor.
5
Valentina TECLICI
(Noua Zeelandă)
Cireşele
– Măi cireşule, nu vrei

să-mi faci dar nişte cercei,
dacă tot îmi bați în geam
cu bobițe dulci pe ram?
– Ba eu vreau că-s inimos

şi-am să-mi las o creangă-n jos!
………………………….
– Dar fetița deîndat’
toți „cerceii”… i-a mâncat!
(din vol. De la noi din grădiniţă, 1986)
Ana OPRAN
(Pădureni, Huşi)
Cântec de cireș
Ce mi-ai făcut, tu omule al meu prea drag?

Cu roşu-purpură privirea eu ți-am mângâiat,
Şi din preaplinul meu de rod ți-am pus în
prag
Rubinul meu, de soare pârguit, şi-nrourat.
Tu, rădăcini neîncetat mi-ai otrăvit

Cu patima-ți oarbă după talanți de aur!
N-auzi cum plânge frunza cu suflet vestejit
Când seva din adânc o sorb guri de balaur?
Îmi sângerează ramurile-a dor de jar

Si ard în miezul flăcării, ofrandă vie,
Ţ ie mă plec cu toate vârfurile-n dar,
Mă sting cu țipăt mut în dulce agonie.
Educationale. Opinii
Teodor PRACSIU
(Vaslui)
Duios bacalaureatul
trecea...
Parafrazând titlul
puternicei nuvele a lui
Dumitru Radu Popescu
Duios Anastasia trecea... („O Antigonă
modernă”, opina Vladimir Streinu referindu-
se la eroina centrală), constat cu tristețe că

6
„toate trec pe lumea asta...” A fost un

bacalaureat atipic, în plină explozie a
pandemiei de coronavirus, cu măsuri de
protecție normale pentru unii, draconice
pentru alții și absurde pentru câțiva
cârcotași dogmatici fără leac. Sunt tentat să
spun că a învins bunul simț, iar facultățile
noastre vor avea studenți, ceea ce era și este
în logica vieții. N-au fost accidente nefaste,
nici evenimente majore cu semn negativ, nici
scandaluri răsunătoare, ca altădată, cu
parfum de corupție, nici evaluări aberante –
excepțiile confirmă regula – care să ducă
indignarea colectivă până la incandescență,
iar promovabilitatea la nivel național n-a fost
stridentă în sus sau în jos, respectând axa
ultimilor ani.
Am auzit, în schimb, mai multe voci
vehemente, indignate de simplitatea și
facilitatea subiectelor, voci care, blamând
decidenții, au invocat argumentul folclorico-
mioritic indestructibil „Pe vremea mea!...”
Examinez și eu subiectele la bacalaureat, la
limba și literatura română, sine ira et studio
și admit că unele sarcini frizează facilul: S1A,
cerința nr. 2: „Menționează un aspect
vestimentar prin care se distingea G.
Călinescu...”. Or elementele lămuritoare sunt
mură-n gură în text. Elevii nu aveau de făcut
nici analiză, nici sinteză, nici vreo operațiune
inductivă/deductivă, nu-și puneau la
contribuție fantezia creatoare. Iată o sarcină
„de umplutură”, pentru punctaj, aproape
frivolă în elementaritatea ei. Nici punctul 4
nu excelează prin subtilitate: „Există un
motiv pentru care profesorul G. Călinescu
rămâne în memoria elevilor săi? Este aici o
mică impietate la adresa personalității
„divinului critic”, a cărui posteritate nu i-a
estompat amintirea. Dimpotrivă. G. Călinescu
nu putea trece nicăieri neobservat. Impresia
pe care o lăsa era copleșitoare.
Contemporanii săi, colaboratorii de la
Institut, discipolii au lăsat mărturisiri
elocvente despre charisma magnetică a
profesorului, despre izbucnirile sale
temperamentale și replicile memorabile. Un
Călinescu șters, neobservabil este un
nonsens. S1, punctul B, plonjează decis în
contemporaneitate. Într-un comentariu
succint, de doar 150 de cuvinte (aproximativ
15 rânduri), elevii au fost „somați” să
argumenteze dacă mass-media contribuie
sau nu la crearea imaginii publice a unei
persoane, în conexiune cu fragmentul
7
evocator, valorificând experienţa personală

sau culturală. N-am înțeles prea bine de ce s-
a folosit aici conjuncția disjunctivă sau. Mai
fericit ar fi să spunem: experienţa personală
de ordin cultural, achizițiile culturale
aparținând întotdeauna unei persoane sau
unui grup cât de cât omogen. Adolescenții n-
au intrat pe terenul alunecos al afirmațiilor
de ordin speculativ. Știm cu toții cât de
redutabilă este arma mediatică în
construirea ori dărâmarea reputațiilor, în
impunerea de ierarhii autentice sau apocrife,
în defăimarea premeditată ori elogierea
nemeritată a diverselor „vedete” și vedetuțe
din spațiul public. Iată o sarcină incitantă,
numai bună pentru junii aspiranți la cariera
jurnalistică. Un subiect generos, care permite
degajarea unor adevăruri incomode privind
raportul dintre realitate și „depoziția”
jurnalistică ori tehnicile de manipulare prin
mass-media sau granița subțire dintre
veridic și mistificația subtilă.
Când vine vorba de o comedie studiată
(S3), bacalaureații români nu au prea multe
opțiuni. Pe prim plan - poziție imbatabilă - se
află comedia satirică O scrisoare pierdută de
I.L. Caragiale. Și cam atât, dacă citim atent
programa de bacalaureat, neschimbată de
mai mulți ani. Sigur că ar putea intra în
vederile lor Chiriţa în provinţie de Vasile
Alecsandri, cu parfumul inefabil de epocă,
dar – spirite prudente și pragmatice –
adolescenții merg la sigur și au pariat pe
capodopera caragialiană. Trebuie să observ
un fapt ciudat: epoca interbelică a dat câțiva
dramaturgi remarcabili de comedie (Tudor
Mușatescu, G. Ciprian, V.I. Popa, Mircea
Ștefănescu), dar programa... îi ocolește
elegant, pentru a ajunge la tragedia
ontologică soresciană Iona... din 1968. Un
salt istoric...
Rezultatele, înainte de contestații, intră în
sfera normalului. La nivelul județului Vaslui -
spre a ne opri la acest spațiu familiar -
promoția 2020 a liceenilor a atins o
promovabilitate ce o plasează în partea de
sus a clasamentului național, iar promoția
2020 plus elevii din alte promoții - sensibil
mai scăzută. Iată un bacalaureat cu două
viteze. În topul național: județul Cluj - 83,69
la sută; județul Brașov – 78,71 la sută;
județul Sibiu – 78,23 la sută.
Constat, cu o tristețe reconfirmată, că
liceele de la sate sunt la coada clasamentului
județean, ceea ce atestă un status quo, o
8
stagnare păguboasă, când nu e vorba chiar

de regres: Colegiul Tehnic Zorleni – 80 de
candidați, 16 reușiți; Liceul Tehnologic Fălciu
– 11 candidați, 2 reușiți; Liceul Tehnologic
Murgeni – 25 de candidați, 4 reușiți; Liceul
Tehnologic Puiești – 33 de candidați, 11
reușiți. Liceul Tehnologic Vetrișoaia se
distinge, cu semn negativ, prin numărul
precar de aspiranți la bacalaureat: 6 elevi,
reușiți numai 2, cifre pe măsura unor
costelive standarde de calitate. În topul
fruntaș se mențin constant Liceul „Mihail
Kogălniceanu” din Vaslui (sută la sută
promovabilitate), Colegiul Național „Gh.
Roșca Codreanu” din Bârlad (96,86 la sută),
Liceul „Emil Racoviță” Vaslui (95,22 la sută)
și Colegul Național „Cuza Vodă” din Huși
(94,16 la sută). După contestații se vor
produce unele nuanțări ale procentelor, dar
acestea nu vor fi decisive. În sistemele de
educație salturile calitative spectaculoase nu
sunt posibile peste noapte. Sesiunea de
toamnă va livra facultăților ultimii „boboci”
ai amfiteatrelor, chiar dacă reușita acestora
are parfumul premiilor de consolare.
Bacalaureatul a trecut, rămâne „decalogul”
întrebărilor care așteaptă soluții: 1. Care este
filosofia-cheie a bacalaureatului românesc?
Marota culturii generale ori o minimă
specializare pentru viață? 2. Când va
dispărea „falia” de calitate dintre rural și
urban? 3. Când se vor reintroduce examenele
de admitere în facultăți? 4. Când vor înceta
meditațiile în particular ale elevilor pentru
examenele naționale? 5. Până la ce grad de
accesibilitate pot coborî subiectele de
examen? 6. De ce unii „șefi de promoție” nu
confirmă la examene mediile lor mari din
anii de studii? 7. Mitul notei 10,00 (zece)
trebuie acceptat ca valid sau fals? Când presa
aduce în prim plan „vedetele” de nota 10,
ceilalți elevi nu dezvoltă oare un complex de
inferioritate? 8. De ce opțiunile post-liceu,
respectiv, post-facultate, ale tinerilor români
sunt orientate majoritar către străinătate?
Când se va opri acest exod al creierelor? 9.
Care sunt așteptările reale ale societății
românești față de generațiile juvenile? 10.
Când se va contura idealul educațional
românesc pe fondul globalizării?
În plină pandemie, primim cotidian
semnale alarmante de la autorități, excedați
de fluxul informațional negativ (pe piață
circulă 53 de tipuri de măști neconforme –
sic!), cu crispări și îngrijorări legitime,
9
bacalaureatul a trecut totuși linia de sosire și

ne-a amintit că există și dimensiuni normale
ale vieții noastre. Examenul în sine este
simultan un capăt de drum și un început, un
epilog al preuniversitarului și un prolog al
studenției pentru cei care aleg drumul regal
al cărții.
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
(Huşi)
Numere în labirint
[2003]
11 273. Orice război e

mondial, căci loveşte, în
mod direct sau indirect,
în toată omenirea, inclusiv agresorul.
11 274. Acum, se aşteaptă, mai întâi,
intimidarea Franței, fiindcă are drept de veto
în Consiliul de Securitate. Franța şi Germania
sunt acuzate că susțin interesele Rusiei şi ale
Chinei.
11 275. Celebrul imperativ moral kantian:
„eu nu trebuie să acționez niciodată altfel
decât aşa încât să pot şi să voiesc ca maxima
mea să devină lege universală”. Cum şi un
dictator pretinde că acționează ca o lege
universală, lesne se pretinde că dictatorii se
trag direct din Kant. Dar aceasta este o gravă
confuzie a punctelor de vedere, ca
precaritate a inteligenței.
11 276. Hegel e foarte aproape de
ontologia oglinzii. Piatra de încercare a
filosofiei e întrebarea: cum de e posibilă
reflexia/oglindirea? Tocmai la această
întrebare n-a reuşit să răspundă vreun
gânditor până astăzi. Răspunsul de
purcedere ar putea fi: deoarece raţiunea nu a
putut sta niciodată faţă către faţă cu
Dumnezeu. Dar e abia numai un biet început.
11 277. În „Oglinda literară” din februarie
2003, Ioan Dumitru Denciu scrie despre
Fragmentele lui Lamparia: „Th. Codreanu e
un eminescian. Dar unul atât de adânc şi de
firesc – prin urmare ne-epigonic –, încât
devine comparabil cu Blaga, Mircea Eliade,
Cioran, Noica. Nu întâmplător a ajuns (şi) un
redutabil eminescolog. El «cade» în
Eminescu aproape din toate direcțiile, însă,
ca ultimii doi, îl «anexează» în special
dinspre filozofie.”
10
Să-l credem? Dar dacă are, totuşi,

dreptate?!
11 278. 13 februarie. Nu e zi cu ghinion
pentru regele Carol al II-lea, căci osemintele
sale vor fi aduse din Portugalia şi puse la
odihnă în cripta familiei regale de la Curtea
de Argeş.
11 279. Nu poți vorbi adecvat despre un
geniu decât în tinerețe, căci numai tinerețea
este genială. Maturaitatea e rațională, iar
bătrânețea – înțeleaptă.
11 280. 14 februarie. Iurie Roşca e plecat
în Statele Unite. Soarta Basarabiei poate
atârna şi de această vizită. Liderul de la
Chişinău îşi poate verifica vocația politică.
Dacă o are.
11 281. Geniul, care înseamnă
normalitate, este cea mai fragilă specie de pe
pământ, cum intuiseră Eminescu şi
Nietzsche. Tragicomedia trăită de umanitate
este că ea e condamnată să fie anormală. Are
soarele normalității în față: geniul, dar îl
prigoneşte până la nimicire, pentru ca să
regrete şi să-l admire după comiterea
asasinatului.
11 282. Nietzsche: „Trebuie să ai tirani
împotrivă-ţi, pentru a deveni tiran, adică
liber.” Iată de ce Stalin, Hitler şi Ceauşescu au
putut crea mai mulți oameni liberi decât
democrația.
11 283. Tiranii dau măsura valorii
oamenilor liberi dintr-o comunitate. Acolo
unde tiranii îi refuză pe oamenii liberi, nici ei
n-o duc prea bine şi sfârşesc precum Nicolae
Ceauşescu.
11 284. Washingtonul acuză Franța că se
împotriveşte planurilor sale din Golf
deoarece îşi apără interesele economice în
Irak, iar nu din cine ştie ce principii pacifiste.
Nici nu ne îndoim că Franța şi Rusia au
asemenea interese în regiune, dar supărarea
Americii vine din aceleaşi rațiuni, plus un
argument la fel de legitim: apărarea
Israelului, care singur ar deveni vulnerabil.
11 285. Atacuri bine concertate împotriva
lui Marian Popa. Colaborarea lui Mihai Pelin
cu Dan C. Mihăilescu pare să fi dat roade: ei îl
acuză pe Marian Popa de „colaborare” cu
Securitatea. În „Luceafărul”, Marian Popa
demontează aceste atacuri, dar propaganda
ostilă şi-a făcut deja efectul: Ministerul
Culturii şi Cultelor nu va mai finanța ediția a
doua, substanțial adăugită, a Istoriei
literaturii române de azi pe mâine. Oare nu şi
regimul comunist a refuzat, timp de peste
11
trei decenii, să reediteze Istoria literaturii

române de la origini până în prezent a lui G.
Călinescu? Paradoxul României: mai toate
guvernele, indiferent din ce epocă, sunt
duşmane ale spiritualității româneşti, fiindcă
aşa dă bine în fața „prietenilor” din
străinătate şi din interior.
11 286. Românii i-au ridicat lui Eminescu
statuie de poet naţional, dar dacă Eminescu
s-ar scula din morți şi s-ar reîntoarce printre
noi, românii l-ar trimite din nou într-un
institut psihiatric.
11 287. Prietenii te prețuiesc nu pentru
ceea ce eşti, ci pentru ceea ce ar dori ei să fii.
Dacă ieşi din măsura lor, rişti să-i pierzi. Te
poți bucura, fiindcă, de fapt, n-ai pierdut
nimic. Te-ai eliberat doar de spectrul unei
minciuni.
11 289. 18 februarie. Stau în concediu
medical din pricina vechii mele bronşite,
acum reacutizată. Rectificări la Caragiale –
abisal şi un nou capitol, al XI-lea. Bacovia n-a
ieşit nici acum din tipografie. Iaşul are cei
mai corupți tipografi din România. Ei sunt
obişnuiți cu peşcheşuri, de pe vremea lui
Ceauşescu. Să fie sănătoşi!
11 290. Scriitorii noştri, după ce se lasă
uşor amăgiți de critici că sunt „mari”, încep
chiar să se considere „geniali”.
11 291. De ce vor americanii capul lui
Saddam Hussein? Din pricina a ceea ce scrie
la Biblie: „Alungă păstorul şi se va împrăştia
turma!” Irakienii vor fi la cheremul străinilor,
iar noi ne străduim să fim lacheii acelora.
11 292. 25 februarie. Administratorii,
incompetenți, de la GOSCOMLOC au sistat
totalmente furnizarea căldurii în
apartamente. Cine-i va judeca de „genocid”
aşa cum a fost judecat Ceauşescu?
11 293. 27 februarie. Ion Irimescu
împlineşte matusalemica vârstă de 100 de
ani!
11 294. Aud, tardiv, că Zaharia
Sângeorzan a murit la sfârşitul lui noiembrie,
anul trecut, fiind îngropat de Ziua Națională.
11 295. 12 martie 2003. La Belgrad,
premierul sârb Zoran Djindjić a fost asasinat
de soldatul Ulemek Zvezdan Jovanović. Din
cauza temenelilor față de Occident, cu
predarea lui Slobodan Milošević? Sârbii au
rămas, cu politica asasinatelor, în perioada
noastră interbelică.
11 296. Tot azi, ajuns la Bucureşti pentru
încercarea de a obține o subvenție de la
Ministerul Culturii pentru editarea cărții
12
Basarabia sau drama sfâşierii. După amiază,

la Palatul Cotroceni, unde Mihail Diaconescu
îşi lansează antologia de literatură
străromână şi ediția de la Chişinău a
romanului Depărtarea şi timpul. Multă lume
„bună”, oratorie, la unii, cam prea solemnă,
altminteri dusă bine la capăt. Moment penibil
pentru mine când, în cuvântul său, Mihail
Diaconescu îmi aduce laude care pot produce
efect invers.
11 297. Adevăratul spirit al bibliotecii –
transdisciplinaritatea. Altfel n-ar putea sta
atâtea cărți, atât de diverse, împreună.
P o e s i s (1)
Marcel MIRON
(Huşi)
Somnul nemuritorilor
Nemuritorii
au mormintele săpate în cer.
Acolo se învăluie
în nori de tăcere
recapitulare a liniștii
neliniștilor noastre.
Ei își aștern
patul neodihnei pe curcubeie.
Spune-mi nemuritorule
dacă te găzduiesc
în inima mea
vei dormi puținul
dintre noi
și înviere?
Bătrâni
Copaci cu scorburi
vizitați adesea de îngeri.
Îngerii au ușile lor

ochii
porțile vieții.
Ei vin în taină
și stau la sfat
cu sufletele speriate.
Fac terapie spirituală

și pregătesc oamenii
pentru călătoriile intergalactice.
13
Când pleacă îngerii

prin porțile albastre rămase deschise
curg boabe de rouă
pe obraji tomnateci.
Ogoarele de timpul dureros brăzdate

așteaptă înflorirea
noului anotimp.
Valentina TECLICI
(Napier, Noua Zeelandă)
Din volumele publicate:

• De la noi din grădiniţă,
1986 (premiu național);
• Mama mea e cea mai
bună, 1987;
• Fetiţa cu nume de cântec, povestiri, 1990;
• Jocurile verii, versuri, 1991;
• Dialog, în colaborare cu Ana Anton, 2011;
• Oglinzi, în colab. cu Violeta Ionescu, 2013.
• Poetical Bridges – Poduri lirice, 2017,
ediție bilingvă (engleză-română),
antologator, editor şi traducător.
Ce păcate-mi speli mai întâi, Doamne?
În căuşul văilor, cuibărită,

ultima ninsoare se topeşte aghiazmă.
O, Doamne!
Ce păcate-mi speli mai întâi?
Timpul irosit pe care mi l-am furat
ziua-n amiaza mare?
Iubirea neîmpărtăşită, reprimată ori
respinsă?
Momentele în care m-am tratat mai rău
decât ar fi făcut-o duşmanii şi călăii de
meserie?
Momentele în care n-am oprit
demonii gândirii negative
şi i-am lăsat să mă devoreze?
Anii în care m-am încuiat singură
în colivia nefericirii
şi-am ascuns cheia în cupa cu venin
băută până la ultima picătură?
Momentele în care am privit fără să văd,
am ascultat fără să aud,
am râs când era de plâns
şi-am rămas când ar fi trebuit să plec?
Ce păcate-mi speli mai întâi, Doamne,
când iarna urcă-n cer
şi pletele ei plouă aghiazmă
cu miros de busuioc şi iertare?

14
Doar tu, Ana
Prietenei mele, poeta Ana Anton
Doar tu, Ana, ai fost pasărea

venită din lumină
şi-ai făcut din iubire biserică.
În versurile tale, clorofila
îți pictează ființa,
iar curcubeul de înțelepciune
e doar linia miraculoasă care-l desparte
pe Sisif de Prometeu,
frații tăi gemeni
cu care te joci de-a primăvara
şi-ți vindeci rănile eului.
Doar cu tine, Ana, încă din pruncie

am sădit amintiri
în orăşelul nostru dintre vii
unde ne întoarcem din când în când,
amazoane îndrăgostite,
să călărim caii nărăvași ai trecutului,
să recapitulam Dialogul
şi să devenim aripile versurilor nescrise.
Dar tu, Ana, ai ştiut că Manole e zidul

iar tu, izbânda şi începutul.
Şi totuși, cine ți-a zidit temelia
pe care-ți înalți castelele poemelor?
Copilăria, magica noastră copilărie,
care încă se zbenguie
pe coridoarele sângelui
şi nu te lasă să îmbătrâneşti?
Elina COJOCARU
(Galați)
Mi s-a-mbolnăvit clipa
Mi s-a-mbolnăvit clipa.
E drept, nu purta mască
şi zorea să-nmugureze
corcoduşii şi viile, când
un virus vagabondând,
asimptomatic,
i s-a furişat hoțeşte-n gât şi,
mai la vale,
s-a înfăşurat în membrana
de respirație.
De-atunci, din blindata-i cetate
intercostală
pune la cale strategii
de-nfricoşare…
Biata clipă tuşeşte, strănută,
tremură, arde
şi-şi numără propriile clipe
15
până la plecarea chiriaşului.
Ţinteşte inima, vicleanul,

n-are habar
că speranța, râsul, iubirea,
bunătatea, încrederea,
mă rog,
o armată de sentimente
îl vor săgeta
mortal.
Ce-i o clipă?
Unii trăiesc toată viața-ntr-o clipă,
alții dilată secunda în o zi,
o lună, un an,
însă firul curgerii
fără clipa-i vitală,
se destramă.
Mi s-a-mbolnăvit clipa,
clipa mea fatală –
punte de trecere mai departe,
în viață
sau în moarte.
Apără-te, vecine,
că fuge hoțul
şi vine spre tine…
Petruș ANDREI
(Bârlad)
Poetul
Îşi risipeşte vara iar

macii pe coline
Privighetoarea slavei îşi
dăruieşte cântul
Şi înflorind în suflet iar gândul către tine
În purpură se-mbracă doar cumpănind
cuvântul.
Se oglindesc în soare câmpii de ape calme,

Splendori, candori şi sunet serbează
dimineața,
Să alungăm, din minte, insulte şi sudalme
Că strică armonia şi întinează viața.
Poetul vrea să uite a lumii răutate,

În vremea vieții sale nu asta i-i menirea,
Gâlceavă, clenci sau pizmă să fie deci uitate
Şi-n vers deplin să cânte: frumosul şi iubirea.
Oprește clipa…
Oprește clipa sfântă și-o culege

Iar floarea n-o lăsa ca să se treacă,
16
Asupra ei cu drag mi te apleacă

Și taina ei așa vei înțelege.
Izvorul cu-apă vie dacă seacă,

Ta sapă mai adânc pe zi ce merge
Iar truda trupului să-ți fie lege,
Astfel viața nu-ți va fi săracă.
Atâtea flori în vânt se scuturară

Că scurtă a fost ziua lor de vară
Și din pământ n-a mai pornit ființa.
Miracolul trăirii-l prinde-n mână

Ceva în urma ta tot să rămână,
Altfel, de-a pururi vie-i
doar căința.
Daniela OATU
(Vaslui)
Lacrima înrămată
Câte apusuri
în lacrima din pod înrămată
pun piedică anilor largi

iarba a uitat să se-mpleticească
morții-n paradis să se joace
și peste o mie de ani

mă voi furișa
din fotografia de pe masă
spre treptele tot mai subțiri
să probez rochița păpușii din pod
urmărită de la aceeași fereastră spartă
de-un Dumnezeu fără apărare
Poemul de mâine
Cuvintele adunate de pe drumuri

pentru poemul de mâine
ostenite, dezbrăcate de raze
ți le vor privi pe gaura cheii
ți le vor trece prin tifon
ți le vor juca la zaruri
până la ultimul sunet
cum să fugi de-această realitate

plină cu viespi
când alt poem își coase buzunarele
cu gândul la tine
Cântec de cerneală
Amurgul își varsă seninul

cântec de cerneală răsturnat
peste sufletu-mi alb

17
Timp abandonat
Las să treacă de la mine timpul acesta

fericit de unul singur
fără drum
fără bani de buzunar
să fluiere în tălpile goale
căutând chiștoace
victimă sigură
în zori
mă apuc de întinerit
Mihaela ALBU
(Craiova)
Volume:
• In labirintul cărţilor.
Studii, eseuri si cronici
literare, Bucureşti, vol. I – 2014, II – 2015,
III – 217;
• Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către
transdisciplinaritate, Craiova, 2015
(coautor Dan Anghelescu);
• Presa literară din exil. Recuperare şi
valorificare critică, Iaşi, vol. I – 2009, II –
2011
Începutul
A fost
ca un bing-bang
ca o înălțare de lumină
pe un cer cu fruntea gri
A fost
ca o noapte spartă de foc
ca un pământ îmbrățișat de apă
O mie de brațe cuprindeau uscatul

setea semăna cu dorința mută
prin pori picurau fire de viață
clipa se unea cu veșnicia
Ora promisă își începuse vraja
Nisiparniţa
Un gând spânzurat în cuiul nopții
miezul zilei departe

ne întâlnim în așteptare/ în răbdare
nicio cărare printre liane de întâmplări

nicio punte peste prăpăstii
niciun capăt de pod
zbatere în ștreang
căutare
18
prin nisiparniță
orele își curg întâmplarea…
Pe drum…
Ai plecat și eu am tăiat toți corcodușii.

Ploua.
Pe spinare – fulgerele îmi desenau semnul
întrebării
Ploua.
Frigul omora copiii în pîntecele universului
Corcodușii își trăgeau ultima suflare
În aer mirosea a suflete plecate
Mirosea a regrete
a dorințe
Pe drum
un câine se dădea peste cap
se dorea tânăr
ca în poveste
Eu mergeam înainte
Încă
Tu mergeai înapoi
Ne întâlneam
în lumina petrecerii
Zburau spre cer gânduri de aur
Zburau păsări de aer
Doar ele zburau…
Poem de martie în „Starea de urgenţă”
Un om caută un alt om
pe autostrada zilei
„Nu stați în grupuri! Distanțați-vă!”

vine îndemnul dinspre o voce
rece
vine comanda de la un megafon
indiferent
O inimă caută o altă inimă
cu care să se adune
seara
să stea de vorbă și să-și spună
fiecare
cu mâna pe inimă
„am nevoie de tine”
Să râdem împreună
Singur, râsul miroase a toamnă brumată
Doi oameni/ două inimi

Ni se spune
ar fi totuși permise împreună
„dar la distanță de doi metri”

19
vor striga unul la altul

pe stâlpii de telegraf
vor spânzura cuvintele
bătăile inimii se vor rătăci
pe drumul altădată drept
spre destinatar.
Cronica literarã
Theodor DAMIAN
(New York)
Rostogolirea spre cer
Una din temele

centrale ale acestui
volum este înaintarea
noastră spre locul de unde venim.
Credința în Dumnezeu este lumina întru
care înaintăm „rostogolindu-ne spre cer”,
anticipând „clipa de foc”, unirea cu
Dumnezeu.
Poetul, prin metafore şi imagini
luminoase, ne invită la această mare călătorie
ce trebuie făcută cu iubirea melcului care
„sărută cărarea pe care păşeşte”.
Pentru el viața e ca o permanentă căutare
iar moartea ca eliberare de păcat, de rătăcire,
chiar de moarte, ca-ntr-un fel de „cu moartea
pe moarte călcând”.
Deci, cu ton încurajator, Marcel Miron
precizează că aici unde ne aflăm şi aşa cum
existăm, suntem foarte aproape de Înviere, el
evocând cu accent special „puținul dintre noi
şi înviere”.
Şi timpul contribuie
la „rostogolirea spre
cer” pentru că el „urcă
orbecăind prin mine/
spre lumină”. Cu alte
cuvinte orbecăind, dar
călăuzit, atras de
lumină şi pentru că
este vorba de timpul
din mine, de timpul
meu, acesta mă ia şi pe
mine cu el spre
împlinirea doxologică a existenței când el se
va face una cu veşnicia.
Mesajul poeziei lui Marcel Miron este deci
anastatic: Crucile sunt aprinse şi luminează
„ca luminile la înviere”. Mergem deci spre o
groapă luminată prin care intrăm pe celălalt
20
tărâm, cel al zilei a opta a facerii lumii, al

luminii celei neînserate când vom înainta din
slavă în slavă cu bucurie „înotând în ochiul
lui Dumnezeu”.
Volumul Poeme din anticamera vieţii (Ed.
Timpul, Iaşi, 2020) este un imn adus vieții,
nu în sens heideggerian Sein zum Tode (a fi
înspre moarte), ci în sensul hristic al
credinței noastre, al vieții spre Înviere (Sein
zur Auferstehung).
Adina DARAWSHA
(Israel)
Despre fericire
Dacă timpul nu ar
galopa asemeni unui mânz nărăvaș, puțin
zglobiu și greu de prins, poate ne-am naște
cu vitamina fericirii în sânge. Zilele trec și
realizăm că, zbenguiala micului căluț devine
un vârtej nesățios care smulge, macină și
înghite tot: oameni, locuri, sentimente. În
această rotire amețitoare a clipelor, ea,
fericirea e ca un fluture, când crezi că te
apropii, zboară în altă parte. De câte ori,
complicându-ne în labirintul vieții, ajungem
paralel cu starea de bine, mai sus, mai jos
destul de rar perpendicular? Ne resemnăm,
poate credem că nu există, poate pe la
leagănul prunciei, Ursitoarea a trecut în
grabă, cu bagheta cam ruginită, lăsându-ne la
căpătâi doar griji.
Mă gândesc la minunata Alda Merini,
poetă italiană de mare valoare,
reprezentantă a anilor 90, purtătoare a unui
curent liric ce combină foarte frumos
sensibilitatea, feminitatea, dar și sarcasmul
ascuns în spatele metaforelor. Născută la 21
Martie 1931 la Milano și având o tinerețe
marcată de forța creativă, dar și de stări
depresive, reușește să dea în versuri definiții
de o inestimabilă valoare celor mai profunde
sentimente umane. Scriitoarea a debutat în
1950 cu poemele Bâlbâitul şi Lumina,
publicate în Antologia poeziei italiene
contemporane 1909-1949, condusă de
Giacinto Spagnoletti. Trei ani mai târziu a
apărut primul volum de versuri
intitulat Prezenţa lui Orfeu, iar al doilea din
1955,Frica de Dumnezeu e urmat de Nunţi
romane și de lucrarea în proză Nebuna de la
ușa de alături. Titluri precum Tu ești Petru,
Delir amoros, Goliciunea iubirii, Chinul
figurilor, Balade neplătite și altele fac parte
21
din creația poetei. Strigătul său e al celor pe

care viața îi învinge, dar, totodată știu să
spere și al celor ce transformă fragilitatea în
unica armă a victoriei. Sensul rafinat al
poemelor e fascinant și are puterea de a ne
desprinde din frământările existenței
inspirând în credere. Citindu-le suntem
purtați prin universul iubirii și al durerii
primind adevărate lecții de suflet.
Alda Merini a iubit
viața. Era de părere că
trebuie trăită chiar și
atunci când necazul ne
copleșește, chiar dacă
suntem incompatibili cu
cei din jur și chiar dacă
trebuie să acceptăm
iminența răului. Destinul
e dur, uneori nemilos, iar
cursul apelor sale nu iartă pe nimeni. În
pofida eșecului, al sentimentelor
contradictorii, al tristeții și al zilelor
mohorâte în așteptarea soarelui, poeta a
compus una dintre cele mai frumoase poezii
despre fericire:
Fericirea...
E de-ajuns să o cauți!
poate să o recunoști,
nu chiar în fiecare zi
dar există, crede-mă, există,
uneori e în ceea ce faci
alteori în ceea ce spui
însă tu nu știi,
nici măcar nu-ți imaginezi pentru că
te aștepți la cine știe ce,
dar fericirea înseamnă puțin,
e mult sau nimic!
fericirea e în
lucrurile mărunte, dar și în cele mari
e într-un surâs sau într-un plâns,
fericirea îți aparține
ești tu cel care alegi
să o trăiești chiar dacă
în doze mici sau
să o respingi pentru că
vrei totul sau nimic,
dar fericirea se plimbă
pe strada vieții
la pas cu tine
îți stă alături și așteaptă
ca tu să o prinzi de mână.

22
Filigranãri
Lina CODREANU
(Huşi:
linacod@yahoo.com)
„Prieteşugul dulce” al
lui Mihai
Cu o aparență de om neajutorat, Mihai

Sultana Vicol 1 are o dârzenie neaşteptată.
Articolele lui în apărarea politică (chiar
fizică!) a lui Ilie Ilaşcu, împotriva
denigratorilor lui Grigore Vieru (când poetul
era printre noi!) ori înfruntându-l pe temutul
preşedinte al USR, toate pot completa pagini
grave ori anecdotice din istoria literară. De
aceea va rămâne mai ales jurnalist de opinie
decât poet în cartea culturii româneşti. Şi,
poate, nu e drept.
Cu prilejul diverselor întruniri, Vicol era
la locul faptei, uneori chemat, alteori pur şi
simplu, prezent. Se ataşa lesne acelora care-l
prețuiau, dar pe care nu-i slăbea cu dovezile
de loialitate, încât, uneori, trebuia să-l evite şi
să-şi caute compania pentru care veniseră. Şi,
aşa cum de la palmă nu se poate îndepărta
un deget, nici Vicol nu şi-a trădat niciodată
amicii, chiar dacă a primit felurite afronturi.
Deşi Mihai Vicol îşi are obârşia în oraşul
Bârlad, a locuit, în cea mai mare parte a vieții
gazetăreşti, la Suceava. Colaborează pe viață
la revista lui Adrian Păunescu, fiind
reporterul pregătit să intre printre
bodyguarzi, prin uşi uitate întredeschise,
prin nişe sufleteşti numai de el intuite. Unele
persoane din grupul de scriitori suceveni nu-
l agreau în mod vădit şi l-au respins public
chiar brutal şi, cert, nepoliticos. Vicol răbda,
dar le dădea replica când îi „venea bine”,
chiar dacă în focul spunerii devenea el însuşi
nedrept. Însă indignarea i se stingea repede-
repede într-o inofensivitate acoperitoare.
1
Mihai Vicol (n. 1946) – publicist, poet, prozator..
Din volumele în versuri: Cândva fântâni (1979),
Amurgul şi alte poeme (1993), Sângele greierilor
(1996), Nici un răspuns pentru lacrimi (2002),
Poeme de amor amar şi moarte (2004) Elegia
suferinţei (2005), Iubindu-te, Iulia (2007),
Melancolia mea cerească (2008), Edenul disperării
(2014), Nelinişti (2016), Steaua Zenovia (2017),
Anonim în flăcări (2017), Apocalipsa de după iubire
(2018), Paradisul damnat (2019).
23
Un sentimental cu fibră de poet pitoresc

în firava-i ființă pământeană este Mihai.
Uneori stârneşte compasiune pentru avântul
sincer al cuvintelor lui înverşunate împotriva
nedreptăților de tot felul. Vicol este nebunul
necesar, gata oricând să se lupte cu morile de
vânt; de armele lui de carton nimeni nu se
teme la Curtea culturii, chiar dacă
adevărurile rostite sunt tăioase şi evidente. E
de mirare că, deşi convinşi de adevărul celor
spuse, public, auditorii nu se solidarizează şi-
l tratează cu indiferență.
Cu amărăciune, spunea odată că despre el
„n-a scris nimeni”, în timp ce alții cu operă
mai subțire şi mai fadă se bucură de atenția
criticii literare. Când, la Festivalul
Internațional de Poezie „Grigore Vieru”
(2011), a fost răsplătit cu Premiul pentru
atitudine civică, a fost atât de emoționat,
încât i-au tremurat lacrimile sub gene iar
tonul a coborât înăbuşit.
Şi totuşi, suferind, în el respiră poetul! Un
adorator înamorat, trădat, iarăşi… înamorat,
iarăşi trădat. Niciodată disperând, ci doar
„slabă ființă” întristată că se află departe de
Ea. Tenace, cu ani în urmă, purta bulgărele
iubirii ca un Sisif, şi, pasionat, se-avânta
riscând ca un Don Juan, mereu convins că e
ultimul asalt şi cea mai aprinsă dragoste. În
acelaşi timp, parcă era în aşteptarea altui
urcuş, parcă adulmeca mirozna altei iubiri…
Aleatoriu, participam împreună la
întruniri literare. Aproape ritualic, Mihai
telefona iubitei lui de-atunci, topindu-şi ființa
în vorbe. Nu era prima iubire, desigur, nici
primele declarații de întâlnire nu erau. Se
cunoşteau de opt ani, erau amanți incurabili
(ştiam din versurile cu care-şi asezona
destăinuirile), ea – cu soțul prin preajmă, el –
un fidel „prieten” de familie, fără nici o
primejdie insolită deasupra triunghiului
amoros… Şi totuşi, dezmierdările adresate
„Zulniei” lui, nu o dată, ci în varii momente,
m-au făcut să aud vocea poetului… Chiar
dacă în sinea mea cred că rostea cu un ton
mai înalt ori apăsat, ca să fie auzit şi de
prieteni, Mihai îi vorbea în poeme minuscule,
țesând din firul cuvintelor declarația
arzândă, pe un făgaş calm, uşor protector…
Nu degeaba se lăuda el că este „sultan”, nu
eunuc! Suna hazliu alintul adresărilor către
stăpâna inimii – soția altuia, dar îl rostea
melodios cu atâta seriozitate, încât îți puneai
întrebarea dacă nu e un rol actoricesc.

24
Nu, înălțat ori părăsit de capriciile

„prieteşugului dulce” (C. Conachi), Mihai
trăieşte în modul său inimitabil orice rostire
de iubire. Indiferent de iubită, de vârstă, de
context. Registrul afectiv al liricii erotice e
fluctuant în raport cu susurul iubirilor-izvor.
Şi iată-l, la vârsta deplinei maturități,
îndrăgostit fatal de Zenovia. Elegiile dedicate
pierdutei, înduioşătoare prin tristețe şi ne-
speranță, amintesc de tonalitatea elegiacă
din Steluţa, de V. Alecsandri ori de tandrele
invocații ale poetului-logofăt Costache
Conachi de la Ţigăneşti din lirica „de iatac”
Scrisoare către Zulnia.
Anii curg şi, pe moment, lăsat fără armura
interioară, pare învins şi o invocă pe
neînturnabila lui Beatrice. Pentru mult timp!
Ştiu, însă, că are rezerve interioare şi
oricând, resortul unei speranțe poate zvâcni
în versul său.
P o e s i s (2)
Mihai MERTICARU
(Bacău)
Titluri (selectiv, din

peste 20 de vol.):
• Vânătoare princiară, 1992;
• Catedrală de azur, 1994;
• Întâlnire pe pod, versuri, 2003;
• Împărăţia clipei, 2007;
• Umbra păsării, poeme alese, 2011;
• Fiordurile memoriei, 2014;
• 101 sonete, 2015;
• Vis și abis, 2018;
• Triolete, 2019.
Sonetul pământului
Pământul este un punct din Univers,

Prea mic pentru a fi, de sus, vizibil,
Un gen de-asteroid pustiu, rizibil,
Abia ghicit, că e de-a binelea șters,
Un fenomen, am spune, imposibil,

O umbră, gând nemaiîntâlnit, pervers,
Medalion cu avers, fără revers,
Având singur atribut: indicibil.
Mărgică-n buzunarul lui Dumnezeu

Ori vârf de ac cu urechile fine,
Decât un fir de praf, doar un pic mai greu,
O inșanjabilă piesă de muzeu.

25
Cu mult mai mare e codrul din tine

Populat cu fel de fel de jivine.
Sonetul tainelor
Tristețea toarnă versuri în pahare,

Nesomnul și truda îi țin isonul
Şi-i aduc rime rare cu vagonul
Fie dulci, fie seci, fie amare.
Neliniştea le întregeşte tonul,

Mai cheamă-n ajutor şi-o disperare,
Sonuri cu incantații selenare
Cât poate duce-n cârcă milionul.
Răstignit pe-orizonturi fulgerate,

Hipnotizat de culori şi lumină,
Poetul, profet cu priviri mirate,
Lumii întregi îi scrie să-i arate,

Din sfânta comoară, partea divină,
Taina tainei de la vestita Cină.
Sonetul reîntregirii
Doar timpul nu poate fi dat înapoi,

Spre origini, toate încep să zboare,
Chiar şi apele se-ntorc la izvoare,
Reintegrarea-n lume este în toi.
Neam în două țări şi-n două popoare,

Asta se poate vedea numai la noi,
Hal în care ne-au adus doi mari strigoi;
În două rupți, de două ori ne doare.
Pe două maluri, Moldova se zbate,

Inimilor de piatră nu le pasă
C-au pus hotar între frate şi frate;
Prea multe-s suferințele-ndurate.

Durerea, plânsul, surghiunul, le lasă,
A sosit vremea să te-ntorci acasă.
Mihai APOSTU
(Dodeşti, Bârlad)
Un tren coboară de la
Iași
Era o iarnă scoasă din poveste

când într-un tren venind din Iași,
lăsând în spate vagoanele cu ani
femeia-ndrăgostită de Esenin
citea-n vagon poeți contemporani.

26
Nici tropăitul cailor de fier,

nici controlorul cu chipiu de foc,
nu mai erau prezențe pentru ea
de parcă nici nu existau deloc -
...doar poezia prin nămeți curgea!
Și vine timpul, când trenul se oprește.

Femeia își adună bagajele rebele,
închide cartea, scoate o hârtie
și din dorința sa de a nu pierde,
pune un semn discret în poezie.
De-atunci în trenu-acesta ce străbate

un drum de fier bătătorit spre Iași,
indiferent de-i vară sau de-i toamnă,
cu toată amintirea poeților rămași
trăiește ancestral frumoasa doamnă.
Esenin stă străin printre mesteceni,

Baudelaire aduce vin mai vechi de-un an,
parfumuri de alcov aduce-o Blandiană,
iubiri aduce Nina Cassian...!
Poetul îți sărută ochii, doamnă!
Poemul toamnei
La mine uneori se mai aude trenul

cum trece fantomatic peste deal,
nu mai aduce oameni la-ntâlnire
e ca-ntr-un film deloc sentimental.
La mine toamna înfloresc salcâmii,

trec stoluri de cocori în drumul lor,
s-au dereglat și strugurii în vie
iar mustul nu mai este pișcător!
La prânz e vară, seara-i toamnă iar

în noapte-i frig iar dimineața-i rouă
nu știi nici dacă ninge mâine-n zori,
nu știi nici dacă-i cald sau dacă plouă.
Iubirile nici ele nu mai sunt

iar rezonanța nu mai e la fel,
scrisoarea parfumată nu mai vine
scrisorile s-au transformat în email...!
La mine uneori se mai aude trenul,

transportă amintirile de ieri-
vagoanele sunt goale peste tot
nu mai transportă nimeni călători.
Parcă ar fi acum sfârșit de secol

deși e secolul abia l-a început
toți așteptăm, nimic nu se întâmplă,
doar eu am să mai trec să te salut!

27
Ana OPRAN
(Pădureni, Vaslui)
Nu-mi spune
Nu-mi spune, iubito,

că totu-i altceva decât
durere.
Absența ta s-așterne albă
pe florile de liliac
eu, în mireasma ei,
ca-ntr-o beție mă afund
și zac,
în golul ochilor
foșnesc aripi de fluturi,
efemere.
O clipă strălucirea lor

a sfâșiat lințoliu’ morții,
o clipă doar
ne-am îmbăiat în râul fericirii
și am sorbit frenetic
stropul de licoare-a nemuririi
apoi ne-am prăbușit striviți
în hăul de absurd
al sorții.
Nu-mi spune
că iubirea e altceva
decât un vis torid,
curcubeu amăgitor
de-acoperișul lumii atârnat,
etern vrăjitul cântec de sirene
din vremi apuse când
Ulise-și croia calea
în pânza Penelopei
chemat și destrămat
și iarăși adunat.
Nu-mi spune, iubito,

nu-mi spune
că-n raptul nopții
te-ai stins și-ai lunecat!...
Oana ANDREI
(Londra)
Dor lăuntric
Am rădăcini adânci,
ele îmi spun multe,
tălpile mele știu
să le asculte,
privirea mea
se îndreaptă în jos
să vadă mai bine
28
lumina divină dansând

și-n inimă simt
cerul crescând.
Culmi senine
Mă agăț
de cuvinte,
liană însetată
de înalt,
așa ți-aud
tăcerile divine
și aerul rarefiat
îmi face bine.
Eleonora STAMATE
(Tecuci)
Volume (selectiv):
• Simfonie
crepusculară (2001);
• Castelul îngerilor (2004);
• Viaţa la imperfect (2010);
• Cristale cu aromă de pelin (2012);
• De ce plâng fluturii în fa minor (2013);
• Metamorfozele sinelui (2018);
• Aura Umbrei.
Statui difuze
Stare de poezie, stare de nor

stare de dimineață,
stare de amurg,
stare de boală,
stare de măceș înflorit,
stare de piatră/ stare de cale,
stare de frunză, stare de copac,
stare de înger, stare de calm,
stare de măslin,
stare de libertate!
stare de dor piramidal,
stare de infinit!
Provincială (1)
Trăim într-un oraș obosit,

cu plămâni greoi,
unde, ajungi să admiri
înțelepciunea pietrei
de a fi piatră,
în bătaia unui vânt
care-ți lovește timpanul,
și, doar odată cu venirea primăverii,
vezi cum se pun în mișcare
imensele uzine vegetale...
29
Provincială (2)
Visez același oraș cu străzi paralele,

cu tineri înfometați
de nerăbdare,
cu tați care-i învață pe copii mersul pe
bicicletă,
cu mame care-și împletesc vise,
cu vecini care sparg nuci,
bunicuțe ce pornesc patefonul
și dansează în stradă,
între cearceafuri proaspăt apretate, unde o
balerină surdă
mimează muzica valsului,
iar Dumnezeu, în catedrală, scrie ultimul
poem
cu flori de salcâm...
Martin CATA
(Huşi)
Povestea mea
Asimptotice sentimente
se încearcă în mii de poveşti
sufocate în culorile nevăzutului.
Doar una, doar una din ele
încerc să o ating cu o mână!
Decolorate culori
stârnesc limpezimea curcubeului.
- Ce ai avut cu curcubeul?
În şoaptă Crucea Nordului spune mereu,
spune povestea mea căutată...
...Tinerețe fără bătrânețe....!
Simplitate
Un fluture pleoapa! Răpire-n frământare,

O zbatere alene dorind un tremur sfânt,
Tu ce ai spus? - E-un gând din ochi ce are
flori ne-nflorite încă, un mugure în cânt!
Iviri în umezeala zorilor...

În gândul tău ascuns de frunza unui castan
de pe Calea Lactee.
Doar noi doi ştiam de spinul invers,
de ceasornicul întors al stelelor
de mâinile noastre îmbinate.
Dreapta mea cu stânga ta
sau invers.
Altfel
refacem sfera perfectă a zeilor!

30
Clipiri de gând
Ideea simplă rupe zăgazuri din gândire!

Durerea unui dinte îți colorează fața!
Firul de iarbă simte sub coasă mulțumire!
Mereu se-ntoarce timpul prelins pe-un fir de
ață!
Abisuri crude poartă-n vârf eresuri!

Roşeața cerne-ncet un epitaf mâniei!
O adiere vrea să răzvrătească versuri!
Punctul în cruce spune de esența iei!
Încremenite visuri în gheața faptei sunt!

De timp spirale zac pe răstignite cuie!
E ticălos doar cel cu gând mărunt!
Renaşte-n amintiri în veghe o statuie!
Sprânceana ridicată îngăduie mirare!

Stogul de paie cerne iluzii adormite!
Strivită este clipa în falsă încântare!
Doar somnul simplu visu-n tăcere îl permite!
În vals de vrajă reînvii cuvântul!

Stârneşte-n adieri doar un sărut culori!
Rămas-a în uitări incerte legământul!
Doar şapte este şapte de şapte mii de ori!
Din volumul Doar şapte este şapte...!
Epos
Ana OPRAN
(Pădureni, Huşi)
Floare de ciulin
– Uuuf! – făcu el când vârtejul îl izbi de o

piatră acoperită de nisip în întinderea
vălurită a deșertului. N-apucă să respire
ușurat, că un alt vârtej îl luă pe sus și,
amestecându-l cu valul de praf, îl purtă
amețit spre zarea îndepărtată. Când vântul a
devenit doar o fluturare de aripi domoale, el
s-a trezit plutind peste Grădina Raiului. Căci
altceva ce ar fi putut să fie această întindere
de flori nemaipomenite? Fiecare cu altă
formă și culoare… Și ce parfumuri!... Unele
dulci-adormitoare, altele suave sau
revigorante, purtând în ele toate visele
primăverii, toate patimile aprinse ale verii,
toate melodiile melancolice ale toamnei...
S-a trezit azvârlit, agățat în ramurile unui
merișor cu poame roșii ca niște picături de
sânge proaspăt. Nu mai rămăsese din el
decât un firicel uscat de sămânță cu un ciuf
mov în vâr. Au venit ploile. L-au aplecat
31
adânc sub frunzele uscate ale merișorului.

Zăpada l-a învelit apoi într-un culcuș în care
a adormit visând. Era acasă, într-o întindere
unduită de vântul care susura printre țepii
verzi și cărnoși clătinând coroanele liliachii
ale florilor, îmbătând aerul înserării cu un
parfum suav, amărui și aspru totodată...
[…]
– Ia te uită! – zise unul dintre cei doi
băieți care scăpaseră mingea printre arbuști.
M-a înțepat! Ce pacoste de buruiană mai e și
asta?
– N-am mai văzut nici eu!- adăugă
celălalt strivind apăsat sub călcâiul său
frunzele și tulpina, împrăștiindu-le seva ca
un sânge verde peste țărâna neagră.
– Lasă-mă și pe mine, lasă-mă și pe
mine! – făcu primul țopăind cu ciudă peste
smocul de crenguțe fragede, fără să le vadă
lacrimile, fără să audă țipetele lor de durere.
Căci urechile lor nu puteau percepe nimic din
șoaptele, vaietul, râsul sau cântul acestei
lumi care nu cunoștea taina Cuvântului.
Mai tare decât strivirea oscioarelor sale
fragede, a nervurilor și vinișoarelor verzi l-a
durut sclipirea de cruzime neînțeleasă din
ochii lor. Până n-a mai simțit nimic.
Târziu, o rază de soare a sclipit jucăuș în
boabele de rouă, ca un balsam vindecător. A
adunat toate puterile pământului, apei,
soarelui sorbindu-le în capilarele sale rănite.
Să crească! Să atingă buzele vântului! Să
înflorească... […]
Stăpânul acelei văi, cu grădina
nemărginită de flori, arbori și arbuști de tot
felul, nu avea nimic mai scump pe lume decât
un fiu care-i era mai drag decât lumina
ochilor. De la o vreme, însă, căzuse la pat și
niciun doctor din lumea largă nu-i putuse
găsi leacul. Într-o dimineață, după o noapte
în care zăcuse leoarcă de sudoare, fiul
îngăimă cu voce firavă:
– Tată, mi s-a arătat în vis că numai o
fiertură din floarea spinoasă numită ciulin
mă mai poate vindeca. Și au pornit toți în
căutarea miraculoasei plante pe care odată,
demult, se străduiseră s-o stârpească de pe
pământ pentru că era o buruiană rea. Au
răscolit grădini, pajiști, livezi, lunci, munți și
coline până când, într-o dimineață, un
bătrân a descoperit în colțul cel mai
îndepărtat al grădini, florile muiate în
luminile de curcubeu ale zorilor. S-a luminat
ca un soare Stăpânul Grădinii. A pus apoi lege
ca niciun firișor de iarbă, niciun copăcel,
32
nicio viețuitoare să nu mai fie nimicite

vreodată căci toate își au rostul lor în
armonia Universului.
Nela Diana RADU-

GRIGORESCU
(Huşi)
Volume publicate:
- proză:
Crucificatorul, Iași,
1999;
Destine, Iași, 2004;
Închis pe viață, Iași, 2015;
- educaționale:
Cartea micului cititor, Iaşi, 2013;
Micul cititor, Iaşi, 2017.
Aprecieri critice: Ștefan Mitroi.
Destine
…Un obuz explodă lângă ea și-o trânti

făcând-o să muște pământul. Simțise o arsură
puternică în piciorul stâng și preț de câteva
clipe, care fuseseră cât o veșnicie, nu mai
văzu și nu mai auzi nimic. Avea impresia că
era îngropată de vie și totul de jur împrejur
se rotea într-o nebunie amețitoare. Zărea
doar luna, care și aceasta părea a fi sfărmată
în bucăți multe. Și timpul se oprise în loc.
Acum știa că putea rămâne veșnic tânără.
Ceva îi împietrise viața în acest moment.
Nu murise, căci simțea fâlfâitul aripilor
îngerului păzitor alungând demonul morții.
Nu murise, căci voia să trăiască. Faptul că
putea să se miște, că putea curăța pământul
de pe ea, că putea chiar să vorbească, o făcea
să fie conștientă de senzația că trăia încă.
Dădu să se ridice, dar durerea din piciorul
rănit, o obligă să se așeze la loc cu un geamăt
surd. Își privi piciorul. O masă de carne vie,
făcută fâșii, luase locul gambei sale și se
întindea până deasupra genunchiului.
– O, Doamne! spuse ea înfricoșată.
Strigă după ajutor, însă exploziile ce
cădeau una după alta, ca-ntr-un dans ritmic
al morții, îi acopereau glasul… Deodată i se
păru că aude un geamăt… Uită de picior și
mânată de un impuls, se târî în direcția
respectivă, ignorând cadavrele, deși avea în
suflet o durere sfâșietoare. La un moment
dat avea impresia că se aude strigată. Încerca
să se grăbească în ciuda piciorului care nu-i
permitea acest lucru. Își auzi clar numele
printre gemete:
33
– Irina! Irina!
Câte Irine puteau fi pe lumea aceasta?
Probabil sute, dar una singură pentru Dan
Cristea…
Îl zări ceva mai încolo. Plin de sânge, rănit,
pe jumătate delirând, îl descoperi sub trei
patru trupuri moarte…
– Așa…, zise ea. Uitați cum stau lucrurile!
Se vede bine că nu sunteți în stare să
mergeți. Eu nici pe atât. Trebuie să vă
protejez capul. Am pansat eu cât de cât dar
trebuie să ajungeți la spital. Și acest lucru îl
vom face târându-ne. E mai sigur și pentru
noi. Așa că eu vă voi sprijini tâmpla, iar
dumneavoastră veți împinge cu piciorul
sănătos. Acum vreau să aflu doar încotro ne
vom îndrepta. Când am atacat, am urcat
dealul, deci trebuie să-l coborâm, gândi Irina
cu voce tare. În caz că greșesc, mă veți
corecta! se adresă ea doctorului, pe care-l
zgâlțâi, văzându-l că închide ochii..
Apoi trecu în spatele lui. Îi prinse capul în
mâini și i-l sprijini în poală. Începu să se
târască înapoi, cu spatele, ajutându-se de
piciorul sănătos.
– D-le doctor! îi strigă ea. Am nevoie de
dumneavoastră! Împingeți cu piciorul, altfel
nu vom scăpa din Iadul acesta niciodată!
El se străduia, dar era sleit de puteri. Aşa
că ajutorul era infim. Din când în când, fata se
oprea să-şi tragă sufletul şi să ocolească
unele cadavre, ajutându-se doar de mâini.
Alteori trecea peste ele. Parcursese doar
câțiva metri şi i se părea că a mers kilometri
întregi. Nu era prea uşor să tragi după tine
un bărbat aproape mort şi un picior pe care
puțin câte puțin începea să nu-l mai simtă.
Avea gura arsă, trupul slăbit şi capul îi
vâjâiau îngrozitor. […]
(Fragment de roman)
Timpuri, timpuri…
Livia ANDREI
(Bârlad)
Timpul trăirii
Să ne bucurăm de fiecare zi, de fiecare

oră, de fiecare clipă pe care o trăim pentru că
timpul trece mai repede decât credem. Nu
am irosit timpul „captivității” la domiciliu dar
cea mai mare părere de rău este aceea a
34
întâlnirilor ratate cu prietenii, cu

„neprietenii”, dar mai ales cu colegii de liceu
și de facultate.
În fiecare an, în ultima
sâmbătă din luna mai ne
regăseam în fața liceului
„Gh. Roșca Codreanu”.
Câteodată veneau mai
mulți, alteori mai puțini,
dar eram acolo și ne
bucuram din toată inima
de clipele revederii.
Veneau colegi nu numai din țară, dar și de
peste mări și țări, din Canada, din Israel…
curios este faptul că în fiecare an numărul
celor prezenți a fost din ce în ce mai mare.
Trecerea anilor ne face mai nostalgici și
probabil că, de fiecare dată, ne gândim: oare
la anul câți vom mai fi? Încă din martie
începeau să sune telefoanele. Care mai de
care își planifica venirea la Bârlad. Celor mai
mulți le era dor de orașul moldav unde au
trăit anii adolescenței, cu primii fiori ai
iubirii, cu primul sărut, cu primul bilețel de
dragoste. Nostalgii, amintiri, doruri. În mare,
orașul a rămas același, cu aerul acela de
provincie, liniștit, cu parcuri, cu teatru, cu
Grădina publică, bulevardul „Epureanu” (pe
atunci „Karl Marx”), unde mai chiuleam câte
o oră pentru o plimbare romantică la umbra
castanilor, care ne adăposteau de privirile
indiscrete ale profesorilor, cum credeam noi.
Anul acesta am ratat un 30 mai pe care l-
am așteptat încă de anul trecut. Un coleg, mai
optimist a lansat ideea că putem schimba
data revederii, dar când? Când vom scăpa de
acest coșmar care ne-a stricat planurile? Să
fim optimiști! Dacă nu anul acesta, atunci la
anul în ultima sâmbătă a lunii mai.
Mai avem încă o speranță, aceea că măcar
întâlnirea promoției „Constantin Ciopraga”
de la Facultatea de filologie a universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea loc,
pentru că se împlinesc 50 de ani de la
absolvire, iar Iașul ne așteaptă la Teiul lui
Eminescu pe aleile Copoului, unde cinci ani
am trăit cele mai frumoase clipe ale tinereții,
unde ne-am maturizat și am devenit
„oameni”.
La toamnă cred că ne vom întâlni acolo,
căci, vorba lui Marin Sorescu: Răzbim noi
cumva la lumină!

35
C o n e x i u n i. A l b u m
Cronica întrunirilor de club
• Vetrişoaia, j. Vaslui, 13 iunie 2020 –

Omagierea Lui M. Eminescu şi un simpozion
de cultură şi tradiție la Popasul spiritului din
curtea poetului Ioan Mâcnea la cea de-a 85-a
aniversare. Alături i-au fost: Cassian Maria
Spiridon, preşedintele Uniunii Scriitorilor din
România – Filiala Iaşi, Theodor şi Lina
Codreanu, Ion Bogdănescu, Petruş şi Livia
Andrei, Ştefan Plugaru, Ioan Toderaşcu,
Dumitru Apostolache, o trupă de muzică folk
din Focşani ş.a.
• Huşi, 20 iunie 2020 – Casa Codreanu.

Întrunirea „clubiştilor” pentru a IV-a ediție
„Hora cireşelor”. Au participat la cenaclu,
prin lecturi şi dezbateri, fandaxii
gastronomice şi culesul cireşelor în ploaie:
Theodor Codreanu, Daniela Oatu, Marcel
Miron, Petruş Andrei, Lina Codreanu, Teodor
Pracsiu, Livia Andrei.

36
Huşi, iunie – Clubul elitist Femina. Rest.

„Rossita”. La o cafea, prof.: Georgeta Giosu,
Mariana Văleanu, Maria Moraru, Veronica
Vrabie, Lina Codreanu [şi Rodica Ciobanu].
Vaslui, 24 iunie 2020 – Biblioteca

Județeană „Nicolae Milescu Spătarul”.
Întâlnirea membrilor Uniunii Scriitorilor din
România, Filiala Iași, Reprezentanța Vaslui.
Din activitate: lansarea revistelor
„Convorbiri literare”, nr. 5 şi 6/ mai şi iunie
2020 – preş. Filialei Iaşi, Cassian Maria
Spiridon, şi „Poezia”, Primăvară şi Vară, 2020
– Marius Chelaru. Informări despre activități
ale scriitorilor vasluieni, apariții editoriale,
lecturi de autor: Theodor Codreanu – preş.
reprezentanței, Teodor Pracsiu, Mihai
Apostu, Lina Codreanu, Iorgu Gălățeanu,
Simion Bogdănescu, Ioan Mâcnea.
Dodeşti, jud. Vaslui, 29 iulie 2020 – Biblioteca

Dodeşti – „V.I. Popa – personalitate
renascentistă a culturii româneşti. 125 de ani
de la naştere” – manifestare omagială

37
organizată de Academia Bârlădeană, Consiliul

Județean Vaslui, Primăria Dodeşti. Moderator:
poetul Mihai Apostu. Au rostit spich-uri Cerbu
Loredana – primar, Vasile Mariciuc – consilier

județean. Au susținut comunicări tematice:
Elena Monu, preş. Academiei Bârlădene, Lina
Codreanu, Elena Popoiu, Theodor Codreanu,
Simion Bogdănescu, Gh. Gherghe şi Ionel Popa.
Puieşti, Bârlad, 30 iulie 2020 – Zi

aniversară pentru LIVIA ANDREI, membră
într-o grupare literară durabilă, bazată pe
afinități intelectuale, literar-didactice, pe
care l-am oficializat ca revista „LITER-CLUB",
aflată în al V-lea an de apariție. Dincolo de
responsabilitatea de redactor-şef, stă
seriozitatea de-o viață, profesională şi
familială, alături de poetul Petruş Andrei.
La aniversare, le dorim amândurora,
multă sănătate, gânduri creatoare, dăruire
întru familie şi prietenie pe acest miraculos
drum al vieții, atât cât îl avem dăruit de
Domnul!
LA MULŢI ANI, dragă Livia Andrei!

38
Popas Sârbi, j. Vaslui, iulie – Întâlnire de

lucru la mijloc de cale, pentru un viitor
volum de poezii – Andrei Petruş cu Lina şi
Theodor Codreanu, Livia şi Petruş Andrei.
CUPRINS
B i b l i o r a f t ................................................ 2
Momentul „ciresar” ......................................... 3

Lucian Blaga ................................................................... 3
Belşug ................................................................................ 3
Ion Creangă..................................................................... 3
Amintiri din copilărie [La cireşe] ........................... 3
Marcel MIRON ............................................................... 4
Cireșul ............................................................................... 4
Petruş ANDREI .............................................................. 4
Floare de cireş ............................................................... 4
Valentina TECLICI ........................................................ 5
Cireşele ............................................................................. 5
Ana OPRAN ..................................................................... 5
Cântec de cireș .............................................................. 5
Educationale. Opinii........................................ 5
Teodor PRACSIU........................................................... 5
Duios bacalaureatul trecea... ................................... 5
Însemnãri cu staif ........................................... 9
Theodor CODREANU .................................................. 9
Numere în labirint ....................................................... 9
P o e s i s (1) ................................................... 12
Marcel MIRON ............................................................ 12
Somnul nemuritorilor ............................................. 12
Bătrâni ........................................................................... 12
Valentina TECLICI ..................................................... 13
Ce păcate-mi speli mai întâi, Doamne? ............ 13
Doar tu, Ana ................................................................. 14
Elina COJOCARU ........................................................ 14
Mi s-a-mbolnăvit clipa ............................................ 14
Petruș ANDREI ........................................................... 15
Poetul ............................................................................. 15
Oprește clipa… ........................................................... 15
Daniela OATU ............................................................. 16
Lacrima înrămată...................................................... 16
Poemul de mâine....................................................... 16
Cântec de cerneală.................................................... 16
Timp abandonat ........................................................ 17
Mihaela ALBU ............................................................. 17
Începutul ....................................................................... 17
Nisiparnița ................................................................... 17

39
Pe drum… ..................................................................... 18
Poem de martie în „Starea de urgență” ........... 18
Cronica literarã ............................................. 19
Theodor DAMIAN .................................................... 19
Rostogolirea spre cer .............................................. 19
Adina DARAWSHA .................................................... 20
Despre fericire............................................................ 20
Filigranãri ...................................................... 22
Lina CODREANU ........................................................ 22
„Prieteşugul dulce” al lui Mihai ........................... 22
P o e s i s (2) .................................................. 24
Mihai MERTICARU ................................................... 24
Sonetul pământului .................................................. 24
Sonetul tainelor ......................................................... 25
Sonetul reîntregirii.................................................. 25
Mihai APOSTU ............................................................ 25
Un tren coboară de la Iași .................................... 25
Poemul toamnei......................................................... 26
Ana OPRAN .................................................................. 27
Nu-mi spune ................................................................ 27
Oana ANDREI .............................................................. 27
Dor lăuntric ................................................................. 27
Culmi senine ................................................................ 28
Eleonora STAMATE.................................................. 28
Statui difuze................................................................. 28
Provincială (1)............................................................ 28
Provincială (2)............................................................ 29
Martin CATA ................................................................ 29
Povestea mea .............................................................. 29
Simplitate ..................................................................... 29
Clipiri de gând ............................................................ 30
E p o s ............................................................ 30
Ana OPRAN .................................................................. 30
Floare de ciulin .......................................................... 30
Nela Diana RADU-GRIGORESCU ......................... 32
Destine ........................................................................... 32
Timpuri, timpuri….......................................... 33
Livia ANDREI .............................................................. 33
Timpul trăirii .............................................................. 33
C o n e x i u n i. A l b u m ............................ 35
Cronica întrunirilor de club ................................. 35
Nota redacţiei: Acest număr al revistei a apărut

cu sprijin financiar oferit de huşenii: pr. Marcel
Miron, prof. Ana Opran, prof. Nela Diana Radu-
Grigorescu, col. rez. Martin Cata.
Liter-Club
Fondatori: Lina şi Theodor Codreanu, Livia şi
Petruş Andrei, Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu,
Elena şi

40
„Omenirea, la fel ca
fiecare om în parte, se
îmbolnăveşte, cu
vârsta, de diferite boli”.
Ralph Waldo Emerson
Liter-Club
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Colegiul redacţional
Theodor Codreanu
Petruş Andrei
Daniela Oatu
Teodor Pracsiu
Email: linacod@yahoo.com
literclub2016@gmail.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
Materialele trimise vor avea 1-2 pagini A4,

Times New Roman, cu literă de 12 la un rând
sau până la 1500 de cuvinte.
Manuscrisele primite nu se returnează
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conținutul articolelor revine exclusiv
semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul V, Nr. 3 (18), Iul.-Sept. 2020

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul V, Nr. 3 (18), Iul.-Sept. 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Liter-Club Anul V, nr. 3(18), iul-sept. 2020

Liter-Club Anul V, nr. 3(18), iul-sept. 2020

Jinduiesc la taine coapte

Om şi păsări, duhuri, fluturi,

Prea eşti plin de rod şi vrajă,

– Las să vie, să culeagă,

Stelele deasupra mea

Amintiri din copilărie [La cireşe]

Odată, vara pe-aproape de Moşi, mă furişez

Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu

Cireșul meu din grădină

– Măi cireşule, nu vrei

– Ba eu vreau că-s inimos

Ce mi-ai făcut, tu omule al meu prea drag?

Tu, rădăcini neîncetat mi-ai otrăvit

Îmi sângerează ramurile-a dor de jar

Liter-Club Anul V, nr. 3(18), iul-sept. 2020

„toate trec pe lumea asta...” A fost un

evocator, valorificând experienţa personală

stagnare păguboasă, când nu e vorba chiar

bacalaureatul a trecut totuși linia de sosire și

11 273. Orice război e

Să-l credem? Dar dacă are, totuşi,

trei decenii, să reediteze Istoria literaturii

Basarabia sau drama sfâşierii. După amiază,

Îngerii au ușile lor

Fac terapie spirituală

Când pleacă îngerii

Ogoarele de timpul dureros brăzdate

Din volumele publicate:

Ce păcate-mi speli mai întâi, Doamne?

În căuşul văilor, cuibărită,

Liter-Club Anul V, nr. 3(18), iul-sept. 2020

Doar tu, Ana

Prietenei mele, poeta Ana Anton

Doar tu, Ana, ai fost pasărea

Doar cu tine, Ana, încă din pruncie

Dar tu, Ana, ai ştiut că Manole e zidul

până la plecarea chiriaşului.

Ţinteşte inima, vicleanul,

Îşi risipeşte vara iar

Se oglindesc în soare câmpii de ape calme,

Poetul vrea să uite a lumii răutate,

Oprește clipa sfântă și-o culege

Asupra ei cu drag mi te apleacă

Izvorul cu-apă vie dacă seacă,

Atâtea flori în vânt se scuturară

Miracolul trăirii-l prinde-n mână

pun piedică anilor largi

și peste o mie de ani

Cuvintele adunate de pe drumuri

cum să fugi de-această realitate

Amurgul își varsă seninul

Liter-Club Anul V, nr. 3(18), iul-sept. 2020

Las să treacă de la mine timpul acesta

O mie de brațe cuprindeau uscatul

Ora promisă își începuse vraja

Un gând spânzurat în cuiul nopții

miezul zilei departe

nicio cărare printre liane de întâmplări

Ai plecat și eu am tăiat toți corcodușii.

Doar ele zburau…