LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul III, Nr. 4 (12), Oct. - Dec. 2018

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul III, nr. 4(12),
octombrie-decembrie
2018
Centenarul Marii Uniri
Liter-Club Anul III, nr. 4(12), oct.-dec. 2018

2
Mari evenimente istorice

1918-2018
1916. România a intrat în Primul Război
Mondial, de partea Antantei.
1918. Încheierea unei păci separate cu Puterile
Centrale, când corpurile reprezentative
create în Transilvania, Basarabia şi
Bucovina au ales unirea cu România,
rezultând România Mare.
24 iunie 1927. Înfiinţarea Mişcării Legionare de
către Corneliu Zelea Codreanu.
1929-1933. Marea criză economică.
1933-1943. Ascensiunea lui Hitler – prăbuşirea
celui de-al Treilea Reich.
1939. Declanşarea celui de-al Doilea Război
Mondial. Marile puteri au format două
alianţe militare opuse: Aliaţii şi Axa.
23 august 1939. Se încheie Pactul Ribbentrop-
Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler.
4 septembrie 1940. Legiunea s-a aliat cu Ion
Antonescu.
21-23 ianuarie 1941. Are loc Rebeliunea
legionară, o lovitură de stat eşuată
împotriva lui Antonescu şi a armatei
române.
23 august 1944. Regele Mihai, cu sprijinul
partidelor din opoziţie şi al unor
reprezentanţi ai armatei, a pus capăt
dictaturii lui Antonescu şi a trecut armata
României de partea Aliaţilor.
8 mai 1945. Capturarea Berlinului; capitularea
necondiţionată a Germaniei. Sfârşitul celui
de-al Doilea Război Mondial. Nordul
Transilvaniei a revenit României. Bucovina
de Nord, Basarabia, Ţinutul Herţa şi sudul
Dobrogei au fost cedate URSS şi Bulgariei.
30 decembrie 1947. Abdicarea Regelui Mihai şi
proclamarea Republicii Populare Române.
1949-1962. Se desfăşoară procesul de
colectivizare (forţată) a agriculturii.
1965-1989. Nicolae Ceauşescu este şeful de
stat al Republicii Socialiste România.
22 decembrie 1989. Căderea regimului
comunist în urma revoluţiei populare.
1990-2018. Perioada post-comunistă în
România.
27 august 1991. RSS Moldovenească, din fosta
URSS, devine stat independent sub numele
de Republica Moldova.
29 martie 1994. România a aderat la NATO
(Organizaţia Tratatului Atlanticului de
Nord).
1 ianuarie 2007. Integrarea României în
Uniunea Europeană.
1 Decembrie 2018. Centenarul Marii Uniri.

3
Centenarul Marii Unirii
Marta MICLESCU
(n. 1920, Gugeşti-Vaslui - d.
2017, Breaza-Prahova. Din
1996, membră USR)
Volume publicate – peste

20 (selectiv):
Poezie:
• Moartea-n roşu, Ed. Litera,
1995
• Piatra cu aripi, Ed. Semne, 1996
• Nimbul iubirii, Ed. Unu, 2013
• Liniştea de sub vânturi, 2015
Proză:
• Viaţa - singurul roman, Ed. Făt-Frumos, 2000
• Viaţa – singurul stăpân, Ed. Semne, 2005
• Visele Anisiei, Ed. Nouă, 2011
De restrişte
(românilor basarabeni)
Firicel de verde crud,

cu lacrima-mi eu te ud,
te-am udat şi pân-acum,
dar lacrima-mi fu de scrum.
Uda-te-voi mai departe
cu sărutul meu de frate.
Nu te teme, fir de verde,
clorofila-ţi nu se pierde,
în timpan nu-ţi suflă fiara,
nu-ţi lăsa din mâini chitara;
Cheia Sol te aibă-n pază,
urcă-te pe fir de rază.
Nu clipi şi nu te teme
când auzi marea că geme,
ea nu geme fiindcă vrea,
ea geme de vreme rea.
Fir de verde, vai de el,
fir de lână, fir de miel –
că tare eşti singurel –
un cântec, un cântecel!
Firicel de verde crud,
Strigă-mă că eu te-aud!
(din vol. Moartea-n roşu, 1995)
4
De Crăciun
(Românilor de peste Prut)
În mine astăzi creanga-mi plouă

cu piatră, zurgălăi şi gânduri lungi;
răni adânci purtăm noi amândouă
la butoniera hainelor cu dungi.
Îmbrăţişări de fiică şi de mamă

noaptea tace si tiptil coboară
peste Prut dor şi lacrimă le cheamă
de acum, de ieri, de-odinioară.
Pasăre cenuşie şi flămândă

de joc în doi şi dor de lună plină
nu uita că Negru-i iar la pândă
şi ţărmu-i roşu ca o jivină...
Spaimele nu pot să le alung

zborurile se îneacă-n mare
flacăra şi dorul nu ne ajung
să refacem ROMÂNIA MARE.
Privesc la tine dincolo de Prut

pe firul apei curgătoare sun
dar clopotul din apă este mut;
doar lacrima-i unită de CRĂCIUN...
25 decembrie 1994
(din vol. Glasuri în saci cu jăratec, 1996)
Petruș ANDREI
(Bârlad)
Basarabia se-
ntoarce-acasă
De nu sunt State care vor Unirea

Și nu le dau românilor dreptate,
Să afle astăzi toată omenirea
Că vor să se unească niște sate.
De nu vor reunirea niște State,

La marea nedreptate sunt părtașe
Așa că, în deplină libertate,
Doresc unirea câteva orașe.
Să fie ţara mare și frumoasă

Și două Ţări să fie iarăși una,
Azi Basarabia se-ntoarce-acasă
Ca să rămână pentru totdeauna.

5
Odă martirilor Marii Uniri
Eroi ce-aţi săvârșit Unirea

Având-o-n inimă și-n gând
Și mai presus aţi pus iubirea
Ca o făclie luminând.
Martiri ai visului de-o viaţă

Cu preţul ei voi aţi luptat
Și-o faptă-atâta de măreaţă
Cu lauri aţi încununat.
Cu bărbăţie și credinţă
Aţi apărat acest pământ
Și cu un nimb de biruinţă
Aţi consfinţit al vostru-avânt.
Aforismele reîntregirii
100 de ani de la Marea Unire (1918-2018)
În Unirea noastră stă puterea,

Ca în trestii de cuvinte mierea.
Doamne, ruga mea-i smerită

Să văd Ţara întregită
Ca de nuntă pregătită.
Sfinţii noștri-s vii în calendare:

EMINESCU și ȘTEFAN cel MARE.
Toţi mercenarii și condotierii

Se bucură de drama sfâșierii.
Basarabia trăiește-o dramă:

Neostoita dragoste de mamă.
Cine ne ajută să salvăm poporul?

Rugăciunea, crucea și Mântuitorul.
Pe când Moldova era una,

La Huși îi strălucea cununa,
Mult mai aprinsă decât luna.
Cei care ne dorim Unirea

Atât visăm: reîntregirea.
Nedreptul pact de-amar de ani așteaptă

Să îndreptăm istoria nedreaptă.
Numai dragostea de frate

Taie sârmele ghimpate
Și seacă apele toate.
Basarabie surată
Nu ai mamă, nu ai tată
De cel rău ai fost furată,
Vino iar acasă-ndată.
6
Ţara codrilor de fagi

Și a oamenilor dragi,
Dulce, mândră Bucovină,
Plânge mama și suspină,
C-a rămas fără lumină.
Românilor, vă fac urare:

Să ne-ntâlnim în
ROMÂNIA MARE!
Mihai SULTANA VICOL

(Suceava)
Basarabie, hotar de
lacrimă
Nistrul îţi este margine de pământ românesc

Prutu-i doină şi râu blestemat
Jelită eşti de gorunul lui Iancu
Drumurile tale spre ţară
Au devenit cărări întunecate
Fiinţa ta-i plină de suspine, auzi
Cum răsună blajina chemare a lacrimii de
mamă
Neprietenoase chipuri ţi se arată
Un pumn de întuneric spre tine-i întins
Vuieşte un vânt dinspre Siberia şi
Un cimitir uitat răscolit de durere
Mânia are chipul plin de ură
Singură ai rămas ca o Gomoră
Pedepsită de o nedreaptă judecată
Încremenită pe firavu-ţi trup.
Lui Grigore Vieru
O, de aş putea o clipă să te reînvii

Te-aş întreba cum e prin ceruri
Şi ce mai face domnul Eminescu
Împovărat de gloria cerească
Ne-a despărţit urgia necruţătorului destin

7
Maşina care te-a sfărmat pe o şosea

De pe pământ nu are nici un drum
Degeaba cer audienţă la Dumnezeu
Şi-ngenunchez cu lacrima
Nu are timp de mine în lumină
Mă va primi într-un miez de foc
Ce dor îmi e de Grigore Vieru
Prea tristă-i poezia fără el
Amarul plânsului mă-ncearcă
Acum când bronzul străluceşte-n vreme
Ana OPRAN
(Pădureni, Huşi)
Elegie la malul mării
Remember: „Pe-aici nu se trece”
Murmur de sălcii plecate îngână cu vuietul

mării
Plânsul cohortei de umbre topite în umedă
noapte,
Stropi de lumină cântându-le aspra poveste a
ţării
Peste cărările apei şi-n aerul, ceaţă de şoapte.
Tristă regina priveşte cum vaierul mării se

zbate
Ca şi talazul ostaşilor porniţi sub ploaie de
focuri
Rânduri şi rânduri curgând prin noroaie şi
trupuri culcate
Jertfa de sânge să-nfrângă blestemul
nedreptelor
jocuri.
Cerul de fum şi pucioasă apasă pe răniţi şi

frunte,
Tălpile-ncleştate-n hleiul greu, aripi de Ares
înalţă
Trupul cu zarea , cu vântul şi brazii şi creasta
de munte
Una se face în vifor de luptă pe moarte şi
viaţă.
Luna se năruie-n fluviu de raze pe-ntinderea

nopţii,
Este regina, fantomă tăcută urzindu-şi din
umbre
Veghea şi somnu-mpletite letargic în firele
sorţii…
Murmur de sălcii plecate se-ngână cu vaiere
sumbre.
8
Limbii române
Ce-aş fie eu oare fără tine,

cuvânt sfâşiat de dor,
lacrimă frământată în pâine,
poemul meu de soare și de nor,
sorbit cu tandră lăcomie
la sânul Sfintei Mame?
Fântână părăsit-aş fi,

de nu mi-ai înflori pe buze
focul macilor însângeraţi.
Pe ghizduri prăbuşite
s-ar prăvăli gunoaie,
pe ciutura crăpată
ar croncăni flămânde ciori,
din fundul năclăit de mâluri
limpede gheizer
n-ar mai ţâşni spre soare
s-adape setea pribeagului
venit din depărtări.
Fântână zăvorâtă-n arsă câmpie,

frunza măcinată-n praf de pustie...
Dar tu vei fi mereu aici,

în oasele de taţi şi de bunici.
Să nu te risipești prin negre hăţişuri străine,
Rămâi aici să cânţi, să plângi, să râzi
cu mine!
Teodor PRACSIU
(Vaslui)
Cantemiriana sub semnul

Centenarului
Anul acesta s-au împlinit

345 de ani de la naștere și 295 de ani de la
moartea marelui cărturar renascentist
Dimitrie Cantemir, precursor al
iluminismului românesc, spirit erudit,
poliglot, liant simbolic între cultura orientală
și cea occidentală. În anul centenarului Marii
Uniri nu există prilej mai fericit decât acela
de a omagia personalităţile remarcabile ale
trecutului nostru istoric, pe acei oameni
providenţiali ce și-au înnobilat destinul
trudind pe tărâmul știinţelor, artelor și
culturii cu o abnegaţie exemplară. Școala
gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui a
socotit că este momentul să aducă un elogiu
acestui „Lorenzo de Medici al nostru” (G.
Călinescu), organizând un colocviu intitulat

9
Cantemiriana sub semnul Centenarului. Au

luat parte oficialităţi locale, cadre didactice
din învăţământul universitar și
preuniversitar, directori de școli, elevi,
invitaţi, reprezentanţii presei.
Conf. univ. dr. Claudia Tărnăuceanu, de la
catedra de limbi clasice a Universităţii „Al. I.
Cuza” din Iași, absolventă a școlii-gazdă, a
susţinut un expozeu doct privind sursele
istoriografice ale operei lui Dimitrie
Cantemir, cu trimiteri precise la autorii
antici, la cei din Evul Mediu și din epoca
enciclopedistului, demonstrând cu
argumente peremptorii că unora le-a
cercetat opera direct, iar altora indirect, prin
intermediul altor cărturari. Operaţiunea
delicată de a confrunta originalele cu
traducerile și de a analiza citatele recurente
(identificabile în mai multe lucrări înrudite)
pentru a putea trage concluzii judicioase cu
privire la capacităţile de analiză și de sinteză
ale autorului Istoriei Imperiului Otoman
(Incrementa atque decrementa Aulae
Othomanicae) a presupus o incursiune de tip
detectivistic în labirintul operei. Descriptio
Moldaviae, Hronicul a vechimei romano-
moldo-vlahilor, istoria citată mai sus și alte
două lucrări ilustrează momentul de apogeu
al creaţiei cantemiriene (1714-1716). Cărţile
abundă în citate din latină și greacă.
Întrebarea-cheie este următoarea: a citit
autorul toate cărţile citate? A fost o lectură
directă ori prin intermediari? Dimitrie
Cantemir îi citează pe Cicero, Herodot,
Ovidius, Justinius (autorul unei Istorii
universale), Plinius ș.a. Subiectul - consideră
conferenţiarul - rămâne unul controversat:
pe unii i-a citit direct, pe alţii prin
intermediari; bunăoară pe Herodot l-a citit în
tinereţe într-o traducere în românește și nu
în greacă. Cărturarul obișnuia să ia notiţe
(fișele de lectură de azi) și este atent la
reproducerea fidelă a ideilor înaintașilor săi.
Într-o vreme când nu exista recunoașterea
juridică a plagiatului, crâmpeiele preluate de
Dimitrie Cantemir din opera altor autori era
considerată în epocă o reverenţă, un semn de
preţuire.
Prof. dr. Nicolae Ionescu și prof. dr.
Laurenţiu Chiriac au conturat personalitatea
cărturarului din perspectivă istorică, literară
și culturală. Este prima minte enciclopedică
din cultura română care, la finele Evului
Mediu, prefigurează lumea nouă ce va veni.
Dimitrie Cantemir, pe urmele cronicarilor,
10
afirmă și susţine latinitatea limbii române și

romanitatea poporului român, contribuind
semnificativ la cristalizarea conștiinţei
naţionale. El se impune drept geniul
european al românismului, o sinteză
strălucită între clasic și modern. Privit din
unghi european și naţional, este întâiul om
de știinţă român în sensul cel mai nobil al
termenului. Europa care-i dăduse pe
Leonardo da Vinci, Giordano Bruno,
Copernic, Voltaire, Leibniz și alte spirite
strălucite, vizionare își completează
constelaţia spirituală cu principele român.
Cel care încheiase o alianţă cu Petru cel Mare
al Rusiei avea dialog cu suedezul Carol al XII-
lea, cunoștea foarte bine sultanii Imperiului
Otoman și dăduse cea mai bună istorie a
acestui imperiu și-a pus amprenta pe epoca
sa și a oferit o lecţie morală posterităţii. L-au
preţuit Mihail Kogălniceanu, N. Iorga, G.
Călinescu, adică alte spirite enciclopediste
congenere.
Au cuvântat, pe un diapazon sentimental-
evocator, prof. Valeriu Caragaţă,
administrator public al Consiliului Judeţean,
prof. Monica Mustăţea, inspector școlar, prof.
Petru Asmarandei, directorul școlii, prof.
Elena Ungureanu, consilier educativ, și alţi
invitaţi. Amintiri, efuziuni lirice, întoarcerea
simbolică la rădăcini, la reperele luminoase
ale trecutului, sublinierea semnificaţiei
centenarului Marii Uniri, elogierea
patronului spiritual - iată bornele acestor
alocuţiuni. La 23 aprilie 1999 școala
dobândea numele lui Dimitrie Cantemir,
așadar, anul viitor va împlini două decenii de
la „botez”.
Ca uvertură, respectiv, ca epilog al
colocviului vasluian, au evoluat în faţa
asistenţei Corala Fantasia, condusă de prof.
Vasile Negură, formaţie artistică remarcabilă,
mesageră în întreaga Europă a artei corale
românești, corul Școlii „Dimitrie Cantemir” și
grupuri de elevi care au susţinut recitaluri
poetice și muzicale.
Colocviul a premers suita de manifestări
prilejuite de „Zilele școlii”: concursul
interjudeţean interdisciplinar „Descrierea
Moldovei”, concursul de matematică și știinţe
„Aventura cunoașterii”, dezbaterea
„Prevenirea traficului de fiinţe umane”,
concursul interdisciplinar „Cronos”, Școala
părinţilor ș.a. A fost o agendă bogată, diversă
și acroșantă. Vasluiul trăiește și altfel decât
prin funesta spectacologie negativă.
11
Lina CODREANU
(Huşi,
linacod@yahoo.com)
Veacul mărturiilor
(1918-2018)
Nu mult după ce
rigorile vechiului regim totalitar au fost
înlăturate o dată cu evenimentele din
decembrie 1989, numeroase persoane s-au
putut exprima liber şi au deconspirat
teroarea suportată ca durere fizică, umilinţă
şi degradare morală. În presă, în literatură, în
cultură, persoane şi personalităţi
(intelectuali cu specializări felurite, preoţi,
politicieni ş.a.) care au fost deportate, au
suportat prizonieratul lagărelor de
concentrare ori au stat închişi (nevinovaţi) în
puşcăriile comuniste, au dat curs unor
amintiri şi memorii care înfiorează, au făcut
analize temeinice, au dovedit cu documente
adevăruri crunte, necercetate până atunci,
unele demne de filmele horror. Revelator
este volumul lui Nicholas Dima – Mărturii
dedicate eroilor şi martirilor noştri (o sută de
ani de frământări: 1918-2018) –, scos la
Editura Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului (Bucureşti, 2018). Elaborată
în anul Centenarului Marii Uniri, cartea se
alătură altora cu tematică similară, între care
menţionez: Paul Goma – Basarabia (2002),
Theodor Codreanu – Basarabia sau drama
sfâşierii (2004), Radu Mărculescu Mărturii
pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul
românesc (2012), Aniţa Nandriş-Cudla – 20
de ani în Siberia (2016), Sorin Lavric –
Glasuri din bolgie (2018) ş.a.
În Cuvânt înainte reputatul istoric şi om
politic Radu Ciuceanu, „beneficiar” al ororilor
regimului totalitar, accentuează importanţa
trudei livreşti a octogenarului profesor
Nicholas Dima (n. în 1936) de a pune pe
canavaua veacului (1918-2018) „frământări”,
trăite, între alţii de protagonistul însuşi.
Aşadar, volumul Mărturii… are caracter
autobiografic şi este construit pe baza unor
amintiri personale, documente, inserări de
texte publicate anterior (tot de natură
memorialistică), corespondenţă, texte din
memoria colectivă, toate cuprinse în primele
cinci capitole. Intenţia din titlu – mărturii
despre veacul 1918-2018 – nu este susţinută
de conţinutul volumului (mulţimea faptelor /
documentelor fiind prea mare), deoarece
12
autorul îşi focalizează atenţia asupra anilor

postbelici, cu unele raportări la
contemporaneitate. Părţile substanţiale
includ „mărturiile” unora dintre deportaţii în
Siberia, deţinuţii din închisorile bolşevice ori
opiniile formulate de către istorici şi analişti
avizaţi ai perioadei. O viziune de ansamblu
asupra mişcărilor politice ce ţin de post-
decembrismul autohton, câteva anexe şi un
bogat album fotografic încheie ampla lucrare
de 346 de pagini.
Animat de „dragostea de glia
strămoşească şi credinţa” înaintaşilor, cu o
viaţă neguroasă, cel puţin în tinereţe, autorul
nu este sub puterea unei de stări vindicative,
ba, dimpotrivă, îşi îndeamnă urmaşii să
adopte iertarea ca virtute creştină esenţială
şi să-i cucerească pe „vrăjmaşi prin dăruire şi
prin exemplul vieţii” personale. Asemenea
îndemnuri cu valoare testamentară
îmbrăţişează cartea, mai ales prin capitolele
de centură, Crez moral. Prima verba şi Ultima
verba.
„În 1918 majoritatea românilor trăiau
într-o singură ţară şi se puteau conduce după
propriile lor tradiţii. Ar fi trebuit să urmeze
un secol de aur, dar nu a fost să fie. A urmat
un secol de mari frământări, de imense
sacrificii şi de suferinţe greu de exprimat în
cuvinte” (p. 23) – aşa îşi începe demersul
analitic jurnalistul Nicholas Dima, care a
cunoscut „pe viu” injustiţia deciziilor
postbelice, întrucât, din cauze politice, fratele
fusese condamnat la 20 de ani de închisoare.
Mai mult, el însuşi, la nici 20 de ani (în 1956),
a fost arestat pentru activităţi „reacţionare şi
antiromâneşti” şi condamnat la doi ani de
închisoare şi un an şi jumătate de muncă în
lagărul pentru tineri indezirabili.
Octogenarul profesor trece în revistă
asasinatele politice de la mijlocul veacului,
arestările inopinate, sentinţele de
condamnare la moarte, umplerea puşcăriilor
de la Aiud, Jilava şi Gherla, demască grozăvia
vremurilor care au mutilat destine
individuale, familiale, instituţionale etc.
Evenimentele la care a fost martor au
rezonanţă istorică, fie că e vorba de alegerile
din ’46, foametea din ’47, colectivizarea
agriculturii, trădările „cozilor de topor”,
arestările de noapte ori execuţiile stradale
din ’55, încât concluzia se impune singură:
„În opinia mea ca martor activ, perioada
1947-1954 a fost o perioadă de iad pentru
România” (s.n.).
13
Condiţiile subumane din închisorile de la

Aiud, Jilava şi Gherla fac subiectul multor
amintiri şi mărturii ale celor închişi politic. În
mod paradoxal, în asemenea împrejurări, a
descoperit atrocităţile călăilor, dar şi omenia
şi inteligenţa victimelor. Astfel, în întunericul
dintre zidurile jilave, a auzit şi memorat
versuri patriotice din poemele lui Nichifor
Crainic, la Aiud, a salvat de la distrugere şi a
îngropat „Săbiile Cavaleriei Române” iar la
Gherla, a descoperit mai târziu, a stat în
aceeaşi încăpere cu Paul Goma, poate
singurul disident adevărat. Deşi a fost „cea
mai neagră perioadă trăită în ţară”, autorul
este convins că „închisoarea mi-a fost
hărăzită de destin şi în acest sens sunt
recunoscător sorţii. […] pentru că fără ea aş fi
fost un om mult mai sărac. Nu a fost însă
uşor” (p. 67).
Biografic vorbind, şansa vieţii lui a fost
fuga din ţară în octombrie 1968 pe traseul
Viena – Freiburg – Paris – New York, purtând
blamul de „fugar”, „(auto)exilat”, „disident”,
„expatriat”... Pregătit ca profesor, a ajuns
reporter de radio la „Vocea Americii”, prilej
cu care i-a cunoscut pe marii politicienii ai
lumii, dar şi pe toţi preşedinţii statului
român: Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil
Constantinescu şi Traian Băsescu. Numai
audienţa la preşedintele Klaus Iohannis a
fost zădărnicită. Aproape de fiecare dată a
adus în dialog problema Basarabiei. Toţi au
evitat un răspuns drept, ceea ce confirmă
angoasa în faţa marilor puteri ale lumii:
„Singurul care a fost direct şi neechivoc cu
privire la Basarabia a fost Traian Băsescu, cu
care am discutat însă după încheierea
mandatului său prezidenţial. L-am întrebat,
între altele, de ce nu abordează liderii
români această problemă de interes
primordial? Răspunsul său a fost simplu şi
tranşant: Din laşitate!” (s.n., p. 46).
Oameni care au fost este titlul altui capitol,
omonim cu al lui Nicolae Iorga (Oameni cari
au fost) şi tot cu valenţe memorialistice. Cei
portretizaţi sunt români exilaţi în America:
jurnaliştii Brutus Coste şi Vlad Georgescu,
scriitorul Vasile Posteucă, oameni politici
precum veteranul ţărănist Ion Raţiu şi
basarabeanul unionist Alexandru Moşanu,
preoţi creştini dăruiţi cu har duhovnicesc
(Părintele Gheorghe Calciu; Episcopul
Valerian Trifa), un inventator chimist
(Claudiu Matasă), un comandor, un medic
militar, un profesor, un soldat.
14
Metoda prezentării materialelor de către

Nicholas Dima este de la individ la
colectivitate, de la viaţa proprie la a altor
persoane mult mai greu încercate de destin.
Cele mai multe portrete sunt surprinse în
mişcare, lipsite de banalitate, lineare ori în
lumini contradictorii („cu două tăişuri”, cum
precizează într-un titlu autorul). Pentru
creionarea staturii moral-patriotice a lui
Vasile Posteucă, foloseşte tehnica
intertextualităţii, lăsând lectorului
posibilitatea ca, prin epistolarul inserat, să-şi
facă propriile impresii. Portretele nu au
subtilităţi stilistice, ceea ce dă notă maximă
autenticităţii, căci, posibil, oamenii aşa „au
fost”.
În partea a IV-a,
autorul prezintă
cărţile confraţilor
pe aceeaşi temă
Basarabia,
Bucovina şi
deportările în
Siberia, rănile
istoriei noastre
rămase încă
deschise în veacul
care a trecut de la
Marea Unire. În
felul acesta, Nicholas Dima pune sub ochii
urmaşilor alte probe întăritoare
confesiunilor sale, prin care dă forţă
adevărului. Este vorba tot de o înstrăinare
răuvoitoare a provinciilor româneşti de la
trupul Ţării mamă – România, prin
neavenitul pact de neagresiune Molotov-
Ribbentrop, încheiat la 23 august 1939. Da,
„neagresiune” a unei puteri asupra alteia, dar
agresiune nemiloasă asupra României.
Urmare a pactului Stalin-Hitler, românii din
Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în
lagărele din Siberia, desţăraţi, ucişi ori
supuşi programat înfometării, umiliţi şi
forţaţi să-şi uite neamul şi patria, limba şi
istoria. Despre aceste realităţi vorbesc
Părintele Vasile Ţepordei în cartea Amintiri
din Gulag, Aniţa Nandriş-Cudla în 20 de ani
din Siberia, mărturiile supravieţuitorilor
adunate de Monahul Moise şi de Alexei
Vakulovski. În romanul Tema pentru acasă,
Nicolae Dabija reconstituie artistic una din
dramaticele poveşti de viaţă ale celor
deportaţi. Din paginile tuturor răzbate nu
atât mesajul pentru ura vindicativă, cât mai
ales dorinţa de frăţietate şi iubire, de
15
preţuire a sacrificiului celor de dinaintea

noastră. Apărute după mişcările
reformatoare din anii ’90, paginile au rolul
de a conştientiza lumea asupra istoriei
identitare a românilor, fiindcă – scria într-o
antologie de aforisme basarabeanul Efim
Tarlapan, în 2005 – „Poporul care-şi uită
ISTORIA, rămâne şi fără GEOGRAFIE”.
Un rol esenţial în victoria bolşevismului şi
a comunismului în România l-au avut străinii
înşurubaţi în posturi de conducere
(sovieticii, evreii, ungurii), dar tot atât de
reală este şi alinierea ne-românilor („cozile
de topor”) din ţară. Estimp, românii din ţară
au fost luaţi prizonieri, deportaţi în Bărăgan,
s-au refugiat, au suportat în mod forţat
„ideologizarea” prin reeducare în spiritul
bolşevismului (pro ateism, pro comunism).
Intelectualii, de la studenţi până la preoţii
seniori, au ticsit puşcăriile, au muncit la
canal, au suportat umilinţe abominabile.
Despre aceste realităţi din ţară este vorba în
capitolul Închisorile şi reeducarea comunistă.
Totuşi, sprijinul de nădejde le-a fost credinţa,
fiindcă obidiţii şi-au găsit pacea interioară
prin rugăciune şi iertare. Despre reeducarea
ateistă („satanismul comunist”) din
închisorile de la Aiud, Jilava ori Gherla, au
mărturisit părinţii creştini Gheorghe Calciu,
Valeriu Gafencu („sfântul închisorilor”) şi
arhim. Roman Blaga (despre „Fenomenul
Piteşti”), alături de Ioan Ianolide (despre
Întoarcerea la Hristos), istoricul Radu
Ciuceanu (despre cedarea Basarabiei printr-
un pact realizat La taină cu diavolul) ori
Demostene Andronescu (despre Reeducarea
de la Aiud).
Concluzia formulată de Nicholas Dima
despre această plagă întinsă pe sufletul şi
mintea românilor din veacul trecut se
impune: „reeducarea a reprezentat ura şi
răzbunarea diabolică a elementelor fără nici
un Dumnezeu împotriva spiritului naţional
românesc” (p. 179)” .
În cuprinsul cărţii, Nicholas Dima
inserează fragmente din cărţile în speţă iar în
subsolurile paginilor adaugă precizări şi
trimiteri la biografia celor menţionaţi, la
actele doveditoare desprinse din „Arhivele
Totalitarismului” ori obţinute din alte surse.
Fiind o carte de natură documentară,
adevărul nu poate fi facultativ.
Alte aspecte de interes intră în conţinutul
capitolului Cotitura istoriei şi consecinţele ei,
unde autorul recenzează cărţi despre
16
momentele nodale ale istoriei. Aşa sunt

cercetările universitarului Vasile Şoimaru
despre Românii din jurul României,
confesiunile lui Ion Gavrilă-Ogoranu despre
lupta partizanilor din munţi, răspunsurile
deţinutului Neculai Popa şi ale istoricului
Flori Bălănescu, dar şi opiniile
controversabile ale unui american despre
situaţia ţărilor sud-estice ale Europei.
„Internaţionalism şi globalizare”
recomanda americanul Robert D. Kaplan,
însă Nicholas Dima, reticent, nu aderă decât
parţial la aceste concepte, ilustrând că e „în
temă” prin analiza din O scurtă expunere
asupra globalizării (2014). Pentru autor,
fundamentele unei civilizaţii în progres
coerent sunt credinţa şi democraţia, o clasă
politică înzestrată cu simţăminte româneşti,
de calitate, corelările cu alte state ale lumii.
Pornind de la constatarea că „Dacă secolul XX
a fost secolul afirmărilor naţionale, secolul al
XXI-lea pare să fie al dezintegrărilor pe
criterii etnice şi al reintegrărilor pe criterii
economice şi politice” (p. 252), analistul
atenţionează asupra faptului că integrarea
României în Alianţa Nord-Atlantică şi mai
ales în Uniunea Europeană presupune o
şansă şi o primejdie, deopotrivă. Este vitală
apropierea de familia naţiunilor surori prin
istorie, geografie şi cultură, aşa cum propice
este şi asigurarea securităţii naţionale.
Reorganizarea politică a Europei iscă însă şi
primejdia pierderii specificului românesc,
topirea interesului naţional, micşorarea
şanselor în plan economic în raport cu starea
statelor puternic dezvoltate din UE etc. În
acest sens, globalizarea preconizată nu are
contururi limpezi.
Concluziile unor comentarii conduc către
stări dezamăgitoare trăite de autor în faţa
eşecurilor politice post-decembriste privind
devastarea economiei naţionale, lipsa de
viziune a clasei politice, dez-unirea
românilor, exodul tinerilor bine pregătiţi şi al
celor harnici în alte state… Sunt multe
probleme încâlcite pe care, prin misiunea
reportericească (fiind conectat la realitate şi
experimentat), le-a observat şi cântărit
oarecum detaşat de febra conjuncturilor.
„Dacă nu ne cunoaştem trecutul şi dacă nu
ne folosim bine prezentul, România riscă să
nu aibă nici viitor, iar noi, românii, riscăm să
ne pierdem identitatea” (p. 231),
atenţionează Nicholas Dima şi pentru aceea
aduce în faţa cititorilor acestei cărţi din
17
colecţia „Memorii”, „mărturiile dedicate

eroilor şi martirilor noştri” de către
mărturisitorii anilor grei din veacul „de
frământări” de după Marea Unire din 1918.
Alături de alte volume publicate anterior,
precum Călătorie spre libertate (2012),
Cultură, religie şi geopolitică (2013), recenta
carte a profesorului Nicholas Dima rămâne
una de referinţă privind ororile trecutului, şi,
în acelaşi timp, schiţează un profil al
românilor sub aura unităţii de neam, a
demnităţii echilibrate, a gândirii „treze” şi a
dragostei necondiţionate faţă de patrie. Cu
tot binele şi răul din veacul trecut şi din
prezentul României.
Livia ANDREI
(Bârlad)
1 Decembrie –
ZIUA MARII UNIRI
„Era odinioară un
neam de fraţi născuţi dintr-o mumă şi dintr-
un tată... şi veni acel neam într-o ţară lată şi
mănoasă pe căile cerului de se pomeneşte şi
astăzi... Şi fraţii se iubeau între sine şi
creşteau în avuţie şi fericire... turme
nenumărate, ca stelele, păşteau în câmpii
întinse... vecinii şi hoţii pizmuiau unirea,
puterea şi bogăţia lor, dar le era teamă de
dânşii, căci bărbăţia lor îi îngrozea... şi astfel
aceşti fraţi trăiau fericiţi, şi copiii lor în
moştenirea cea mare rămasă de la părinţii
lor... Când vreo nevoie venea dintr-o parte, ei
alergau cu toţii într-acolo... cădeau cu toţii
împreună, când vijelia mare îi dobora, dar se
ridicau iarăşi cu toţii împreună şi
izbândeau... astfel se pleacă şi se ridică în
timp de viscol vârfurile codrilor. După ce
trăiră într-acest chip vreme multă, nepoţii
ziseră într-o zi între dânşii: «Pentru ce să mai
trăim amestecaţi unii cu alţii, mai bine să
împărţim moştenirea părintească, şi fiecare
să ia partea sa...» Atuncea traseră cu funia şi-
şi împărţiră moşia în mai multe părţi: una la
miazăzi, alta la apus şi alta la miazănoapte...
Săpară şanţuri şi puseră râurile şi munţii
hotare între dânşii... şi de atuncea fraţii nu se
mai puteau vedea între ei... şi vecinii se
umplură de bucurie... Nu trecu mult, şi
fiecare, şezând închis în moşia sa, ajunse că și
copiii din aceiaşi părinţi uitară de tot unii de
18
alţii, şi de vorbeau tot o limbă... dar nu se mai

înţelegeau... şi când unele din ramurile acelui
neam se stingeau de pe faţa pământului,
înecate de vecini, ceilalţi fraţi nu simţeau nici
o durere... căci acum erau străini şi duşmani
între dânşii, şi se ridicau cu duşmanii
împotriva sângelui lor!..” (Alecu Russo –
Cântarea României, București, Editura
Minerva, 1900).
Dar la 1 Decembrie 1918 și „...timpul
sosit-a... Semne s-au ivit pe cer... pământul s-
a clătinat de bucurie... blestemul înfricoşat s-
a auzit dinspre apus... şi toate popoarele s-au
deşteptat” (op.cit.).
Și iată că România Mare s-a înfăptuit, iar
românii au hotărât că a fost momentul cel
mai important din istoria ţării care merită să
devină Ziua Naţională. Nu e în toiul verii (ca
la americani și francezi), nici măcar în plină
toamnă (ca la ruși), ci e prima zi de iarnă a
ultimei luni din an.
În această zi toţi ne gândim la ţara noastră
și murmurăm, asemenea lui A. Russo: „Verzi
sunt dealurile tale, frumoase pădurile şi
dumbrăvile spânzurate de coastele
dealurilor, limpede şi senin cerul tău; munţii
se înalţă trufaşi în văzduh; râurile, ca brâie
pestriţe, ocolesc câmpurile; nopţile tale
încântă auzul, ziua farmecă văzutul...” (op.
cit.)
Este un loc binecuvântat de Dumnezeu pe
pământ și cu toate vicisitudinile istoriei a
rămas în inima noastră ca locul unde ne-am
născut, am copilărit și ne-am format ca
oameni. Este locul unde am cunoscut oameni
ce ne-au devenit prieteni. Este locul unde ne-
am crescut copiii, i-am educat și i-am
îndrumat să devină la rândul lor oameni
împliniţi. Este locul cunoscut sub numele de
ROMÂNIA și de ziua ei să spunem odată cu
Eminescu:
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
………………………………………………………………
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

19
Poesis
Ion Gheorghe
PRICOP
(Duda – Huşi)
Monostihuri
Freamăt în somn – cresc copacii…
*
Vino, vino! Te-aştept pe ace de brad…
*
Speranţe în foiţe de disperare…
*
Fii ce n-ai mai fost niciodată: răbdare…
*
Copacul: singurul luptător care transformă
timpul în flamuri…
Scriu frust, cu cerneală de sepie…
*
Gustul mă plimbă prin miezul de noapte al
fructelor…
*
Ploaia şi stelele brodează pe pânză de
pepene…
Distihuri
Peste faptele vieţii mele numai capace

Mintea le-ascunde prin unghere, inima
desface…
*
Te-am visat, inimă, c-ai devenit
Pulbere, praf de copt, de rumenit…
*
Opreşte-te herghelie, lacomă minte:
Singurul pe care nu-l ştii e bobul de linte…
*
Visam că parcurg sfântul drum către Athos
Dar nu eram decât lehamitea-ncolţită de
patos…
*
Picioare, opriţi-vă, alergarea după himere,
stop!

20
Piele tăbăcită-a cunoaşterii, în care pământ

să te-ngrop?
Terţine dependente…
Scopul periplului meu prin viaţă

E să devin aţă
De cusut la haine…
*
Draga mea, te-ai ascuns în taine
Ca râma-n pământ:
Te tot caut,… de când?...
*
Aici e izvorul şi m-aşez la rând:
Apa tremurând
Setea mi-o-ngână…
*
Fă-te, Doamne, fântână
Seara, pe lună,
Să te pătrund cu găleata…
(Din ciclul Poezii pe de-a dreptul…)
Haiku-uri de dimineaţă
Fiecare-nceput,
chemarea zorilor
la pace şi zbor…
*
Inspiraţia – tihna cerului,
năduf,
expiraţia…
*
Zâmbet de mamă
la deşteptare,
dimineaţa de vară…
*
Trezirea! În ceas,
sunetul plecării
la o nouă nuntă…
*
Mărgele de coacăzi
pe ia vie a
faptei în faşă…
(Din vol. Elegiile albastre, aflat în pregătire)

21
Daniela OATU
(Vaslui)
De toamnă...
Astăzi iarba rănește ultima coasă

până la sufletul tău am crescut
fără să știu câte frunze aruncă pomii
la supărare
cum
întâmplările noastre s-au prelins
înspre amiază
trage oblonul
fără să știe
că luna plină bâjbâia
și-am trecut-o strada dincolo
unde tu și eu –niște frunze

aruncate de Dumnezeu
la supărare
Gloria de-o șchioapă
În vremea aceea
era liberă intrarea în Paradis
gloria de-o șchioapă mâzgălea de-a valma
pereţi de suflet neuniformi
făcea baloane de săpun de speria pădurea
doi câte doi treceau braconieri cercetând
cine a împușcat înaintea lor ziua
În vremea aceea
uitam să mai împingem soarele-n balansoar
Astăzi împușcătura zilei o mai aud uneori

gloria a mai crescut
pentru cerul din noi fără nicio fisură
nu i-a mai rămas cerneală
baloanele ei de săpun nu s-au spart nici acum
Pr. Marcel MIRON

(Huşi)
Apostol spre orizont
Ai trecut zăgazul timpului

către vămile văzduhului.
După controlul de la orizont

transfigurat
priveai în urmă.
22
S-a pus problema

să rămâi în așteptare
vreo zece
poate douăzeci de ani
în faţa porţilor raiului
fără discul soarelui
fără potirul vieţii
un cerșetor de fărâme divine.
Ca mana de sâmbătă
în pustiul celor patruzeci de ani
să stai flămând
la rând
iar când să primești cunună
te trimite înapoi
pentru test incomplet.
Te-ai grăbit a sări

peste poarta albastră
într-o o audienţă urgentă
la tronul etern.
De acum
vei oferi fire de lumină
mielului de la ieslea
de dincolo de timp.
Șarpele din inimă
L-am cules de pe poteca

spre vie
o libarcă neputincioasă
puiul de șarpe
pradă unei pisici sălbăticite.
Îl putea ronţăi ca pe o jivină mică

ori ca pe un peștișor
agăţat cu gheara
din pârâul cu apă puţină.
S-a domesticit
spune el.
Uneori se face observat

la cafeaua din grădină
când îmi cere
din laptele îndulcit cu miere.
Mierea cu lapte
îi place
pentru că este adunată
de o insectă inteligentă
veninoasă ca și el.
S-a pocăit imediat

spunând că are ușa cunoașterii deschisă.
Cunoașterea șarpelui
23
un labirint
după chipul și viclenia sa.
M-a rugat
să nu mai folosesc aţa dentară
ca să-i scot dintele cu venin.
Ba pot umbla liniștit

prin tunelul trupului său
până când va intra în inima mea.
Am chemat pisica sălbăticită

dar șarpele s-a retras în labirint
lăsându-mi
ușa deschisă.
Ion PRĂJIŞTEANU
(Bacău)
Peștera
Acolo în adâncul peșterii

Întunericul
Roade oase fragede de înger
Și ascultă
Un lied visat de Bach.
Se aude cum dinţii

Sfarmă cu tenacitate
Orice urmă
De vis neîmplinit
Și dorinţe refulate.
Te du și te-ascunde
Într-un ochi ce nu mai poate
Zări o posibilă lună înecată în
Lacul de la marginea localităţii
Ori într-o peșteră
Ca într-un lac bolnav de alge.
Vă îndemn acum,
Era seară
Umbrele cu ochii închiși m-au oprit

în mijlocul unei păduri
era seară şi mi-am pipăit
inima tremurândă.
Aveau la ele flăcări

și spre tine am fugit
dar m-au prins
şi m-au dezbrăcat de piele
În trupul meu
venele continuau

24
să transporte rubine
printre pleoapele lor se iţea ura
și mi-au spus cu răceală
că în curând voi fi o larvă
și mă voi renaşte în timpul
unei ploi de toamnă târzie.
Bastardul
E un copil
Pe care îl lovesc cu pietre.
Vin mii de trăsuri cu orbi

Să asculte urletele de satisfacţie
Ale mulţimii.
Dinspre cer se aude:
Spălaţi butucul de sânge!
Și-un flaut plânge

A moarte;
Coșul unde-i va cădea masca
E plin cu mere roșii.
Se ridică copilul dintre flori

și intră în pământul
reavăn.
Nicuşor DĂRĂBANĂ
(Huşi)
Incantaţie
Lansarea romanului
Chemarea apelor, de Lina
Codreanu
Noi, în Valea Macului,

În Valea săracului
Dogoriţi pân'la căinţă
Şi uitaţi în suferinţă
Te-om ruga cu prisosinţă:
Nu ne zdruncina-n credinţă!
Chiar din lut dacă ăi fi,
Viaţă, noi, ţi-om dărui
Şi din brusturi ţi-om croi
Straie noi ca prin zăvoi
De nori deşi să te înfoi
Şi s-aduci apa la noi...
„Iene-Iene, Caloiene,
Ia cerului torţile
Și deschide porţile,
Și pornește ploile,
Curgă ca șuvoile,
Umple-se pârăile

25
printre toate văile,

Umple-se fântânile,
Să răsară grânele,
Florile, verdeţele,
Să crească fâneţile
Să-s-adape vitele,
Fie multe pitele”.
Şi să nu ne uiţi nicicând
Că noi te-om purta în gând
Cum purtăm pe Cel Curat
Care toate ni le-a dat
Chiar acest potop uscat
Plin de-al omului păcat...
Da' tu, Iene-Caloiene,
Dă-ne ploaie ca bătaie,
Dă-ne râuri şi şuvoaie
Şi de-om mai greşi cândva
Să ne ierţi si dumneata
Cum şi El ne va ierta...
5 decembrie 2017
Martin CATA
(Huşi)
…luasem
Luasem coasa argintată a lunii

din primul pătrar,
cosisem otava
ceţurilor de pe inima ta
în multe, multe zile
cu sapa-i semilună
desţelenisem
fecundele cărări biciuite
de umbra paşilor tăi,
apoi cu discul lunii pline
fărâmiţasem altoirile inimii
lucind roşul pur,
iar
în noaptea cu lună nouă
am sorbit sfera lunii
îmbrăcată în clipa fugii tale.
Cădere
Se pripise în aflarea
înfiorării unei şoapte mângâiate
în îngemănarea coapselor ei,
sfârtecase privirea de nimfă
în larma gândului ascuns
sub frunza aspră a nălucirilor,

26
credea că simţise
a fi în stare să iubească,
dar
pipăise umbrele energiilor şovăielnice
risipite în veninul orizontului
ascuns de un nor
înaintea răsăritului,
din pupila micşorată de luna nouă
o şoaptă-geamăt venise,
aşa a început jocul!
Emilia ŢUŢUIANU
DOSPINESCU
(Piatra Neamţ)
Revenire
Cuprind în braţe căldura verii

şi-n suflet vreau s-o strâng
pentru tine, când vei veni..
Singurătatea, vicleană vietate,
sfidându-mă duşmănos, mă privea…
Mă ghemuiesc în mine, obosită;
Şi adun în braţele ce-mi flutură în vânt,
amintirile rămase, din alt timp.
Inima se deschide ca o rodie,
Cu picături roşii, ce se-amestecă
cu scurgerea haină a Timpului,
cu nisipul lucrurilor pierdute,
cu osteneala trupului zbuciumat,
cu arşiţa febrei… ce mă devoră.
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
Numere în labirint
[2003]
11 286. Românii i-au

ridicat lui Eminescu
statuie de poet naţional,
dar dacă Eminescu s-ar
scula din morţi şi s-ar
reîntoarce printre noi, românii l-ar trimite
din nou într-un institut psihiatric.
11 287. Prietenii te preţuiesc nu pentru
ceea ce eşti, ci pentru ceea ce ar dori ei să fii.
Dacă ieşi din măsura lor, rişti să-i pierzi. Te
poţi bucura, fiindcă, de fapt, n-ai pierdut
nimic. Te-ai eliberat doar de spectrul unei
minciuni.
27
11 289. 18 februarie. Stau în concediu

medical din pricina vechii mele bronşite,
acum reacutizată. Rectificări la Caragiale –
abisal şi un nou capitol, al XI-lea. Bacovia n-a
ieşit nici acum din tipografie. Iaşul are cei
mai corupţi tipografi din România. Ei sunt
obişnuiţi cu peşcheşuri, de pe vremea lui
Ceauşescu. Să fie sănătoşi!
11 290. Scriitorii noştri, după ce se lasă
uşor amăgiţi de critici că sunt „mari”, încep
chiar să se considere „geniali”.
11 291. De ce vor americanii capul lui
Saddam Hussein? Din pricina a ceea ce scrie
la Biblie: „Alungă păstorul şi se va împrăştia
turma!” Irakienii vor fi la cheremul străinilor,
iar noi ne străduim să fim lacheii acelora.
11 292. 25 februarie. Administratorii,
incompetenţii de la GOSCOMLOC, au sistat
totalmente furnizarea căldurii în
apartamente. Cine-i va judeca de „genocid”
aşa cum a fost judecat Ceauşescu?
11 293. 27 februarie. Ion Irimescu
împlineşte matusalemica vârstă de 100 de
ani!
11 294. Aud, tardiv, că Zaharia
Sângeorzan 1 a murit la sfârşitul lui
noiembrie, pe 28, anul trecut, fiind îngropat
de Ziua Naţională.
11 295. 12 martie 2003. La Belgrad,
premierul sârb Zoran Djindjić a fost asasinat
de soldatul Ulemek Zvezdan Jovanović. Din
cauza temenelelor faţă de Occident, cu
predarea lui Slobodan Milošević? Sârbii au
rămas, cu politica asasinatelor, în perioada
noastră interbelică.
11 296. Tot azi, ajuns la Bucureşti pentru
încercarea de a obţine o subvenţie de la
Ministerul Culturii pentru editarea cărţii
Basarabia sau drama sfâşierii. După amiază,
la Palatul Cotroceni, unde Mihail Diaconescu
îşi lansează antologia de literatură
străromână şi ediţia de la Chişinău a
romanului Depărtarea şi timpul. Multă lume
„bună”, oratorie, la unii, cam prea solemnă,
altminteri dusă bine la capăt. Moment penibil
pentru mine când, în cuvântul său, Mihail
Diaconescu îmi aduce laude care pot produce
efect invers.
11 297. Adevăratul spirit al bibliotecii –
transdisciplinaritatea. Altfel n-ar putea sta
atâtea cărţi, atât de diverse, împreună.
1 Zaharia Sângeorzan (1939-2002), critic şi istoric

literar ardelean, statornicit la Iaşi, redactor la
revista „Cronica”, din 1968.
28
11 298. Cât de greu progresează

cunoaşterea se arată chiar şi în „fleacuri”. O
dovedeşte celebrul vers din Epigonii lui
Eminescu: „Cantemir croind la planuri din
cuţite şi pahară”. În cvasiunanimitate, criticii
şi istoricii literari au convenit că este vorba
de Dimitrie Cantemir, cu trimitere la
planurile bătăliei de la Stănileşti, lângă Huşi,
planuri puse la cale, la Iaşi, de domnitor şi de
Petru cel Mare, la o masă de protocol
diplomatic. Ba, s-au iscat polemici în jurul
misterioaselor trimiteri eminesciene.
Arătându-se doct, Anghel Demetriescu îl
acuză pe poet de ignoranţă crasă în materie
de istorie, deoarece îl confundă pe
Constantin Cantemir cu Dimitrie Cantemir2.
Versul, zice Anghel Demetriescu, s-ar potrivi
mai bine lui Constantin Cantemir, pornind de
la spusa lui Neculce că tatăl lui Dimitrie o
dădea „mai des cu paharele şi mai rar cu
orânduielile”, iar „cuţitele” ar fi o aluzie la
uciderea fraţilor Velicico şi Miron Costin.
Totuşi, admite Anghel Demetriescu, „În fine
«planurile» nu se pot raporta decât la
Dimitrie Cantemir”3. Aşadar, Eminescu n-ar fi
făcut decât să amestece lucrurile, într-o
confuzie totală, care i-ar reliefa logica
deficitară, simptom precoce al nebuniei
finale.
E de mirare că, deşi s-a ştiut că Epigonii a
fost scrisă sub influenţa Lepturariului lui
Aron Pumnul, istoricilor literari nu le-a dat
prin cap să găsească dezlegarea „enigmei” în
marea antologie a profesorului cernăuţean. E
drept, Fănică N. Gheorghe bănuia ceva, dar
oscila între Satira III, de Antioh Cantemir, şi
Divanul lui Dimitrie Cantemir. Abia în anul de
graţie 2003, întâmplător, N. Georgescu a dat
de capătul firului, citind Satira III a lui Antioh
din Caracteriele oamenilor, antologată de
Aron Pumnul în vol. III (1862) din
Lepturariu. Cum se vede, Aron Pumnul îl
considera pe Antioh Cantemir scriitor român
de limbă rusă. Aşa se explică aşezarea lui în
panteonul înaintaşilor.
Dar despre ce este vorba? În amintita
satiră, Antioh îl invocă, ironic, pe Longin, un
împătimit de „planuri”. Cel cu privire la
construirea unui iaz a ajuns de pomină,
deoarece insolitul personaj Longin purta în
2 Anghel Demetriescu, Opere, Fundaţia pentru

Literatură şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti,
1937, pp. 236-237.
3 Ibidem, p. 237.

29
buzunar hârtia cu planul şi-l prezenta, cu

mare satisfacţie, cunoscuţilor. Dacă nu avea
planul în buzunar, el se folosea de cuţite,
pahare şi de furculiţe, înşirându-le pe masă şi
reconstituind planul iazului. Iată textul:
„S’a apucat la ţară să-şi fac’ un mare iaz
Al cărui plan el iute de’n busunariul scoate;
De l’a uitat acasă, începe a şi-l face
Cuţite, furculiţe pe masă înşirate.”
(Aron Pumnul, Lepturariul românesc,
III, Viena, 1862, p. 486)
Aşadar, Eminescu nu se referă la Dimitrie
Cantemir, cum crede toată lumea, ci la Antioh
Cantemir, pe care-l considera, ca şi maestrul
său Aron Pumnul, scriitor român de limbă
rusă.
Se va încheia aici polemica?
11 299. 17-18 martie. Întâlnirea de la
Azore a şefilor de stat ai SUA, Marii Britanii şi
Spaniei. Şi-au retras rezoluţia din Consiliu de
Securitate, ca fiind fără perspectivă,
bazându-se, acum, doar pe cea veche.
Ultimatum lui Saddam Hussein ca în 48 de
ore să se autoexileze.
Interpretãri. Opinii
Vasile FLUTUREL
(Iaşi)
Volume apărute
(selectiv):
Poezie:
Cinci puncte cardinale,
Ed. Spiru Haret, 1996
Târziu de noiembrie, Ed. Bolta Rece, 1999
Vibraţii, Ed Panfilius, 2002
Rezervat pentru visători, Ed. Cronica, 2009
Rostiri necesare, Princeps Multimedia, 2016
Publicistică, jurnal:
Rânduri şi gânduri, Ed. Panfilius, 2007
Te iubim, Basarabie, Princeps Edit, 2010
Omul mării revine cugetând

Sub clopote de sticlă
Cu două cărţi de factură diferită ne-a

onorat poetul Ianoș Ţurcanu la penultima
noastră vizită la Chișinău (ocazionată de
Salonul Internaţional de Carte pentru Copii și
Tineret din aprilie curent): una de versuri
intitulată Omul mării revine (Ed. Grafema
Libris, Chișinău, 2015), alta de cugetări –
30
Clopote de sticlă (Tipografia Simbol NP,

Chișinău, 2016). Referindu-ne la aceasta din
urmă, trebuie să remarcăm dintru început că
este a treisprezecea apariţie editorială cu un
asemenea conţinut (cel puţin așa deducem
din înșiruirea de pe coperta a IV-a, una din
ele cu text billingv: română – franceză).
Intenţia educativă, moralizatoare este
(lucru firesc la o asemenea carte) vizibilă la
fiece pas. Aforismele ce compun volumul
trădează nu numai bogatele lecturi ale
autorului, dar și umorul pe care știe să-l
încorporeze discret în texte.
Viaţa, cu multiplele ei faţete, constituie,
desigur, sursa de inspiraţie. Nu ne rămâne
decât să selectăm câteva dintre multele care
aspiră la pretenţia de a fi citate: „Pentru
mine, limba dragostei este limba română”;
„Încearcă să-ţi trăiești viaţa frumos și nu vei
îmbătrâni urât”; „Uitându-se la unii oameni,
maimuţele se crucesc: cui au dat ele
naștere!”; „Când Domnul vrea să prostească
bărbaţii, le trimite în preajmă o femeie
frumoasă.”; „Ca să fii citat, trebuie mai întâi
să fii citit.”; „O femeie deșteaptă transformă
viaţa soţului în destin.”
”Casei Fluturel –
multă Lumină, Dragoste
și Inspiraţie! Ianoș
Ţurcanu, 19 aprilie
2018, Chișinău,
Salonul...” Așa sună
autograful de pe prima
dintre ele. Un poet care
scrie cu iniţială
majusculă cei trei
termeni (lumină,
dragoste, inspiraţie) câștigă puncte din start
la capitolul sensibilitate. Volumul însuși, prin
concepţie (Alexandru Bostan), dovedește un
gust rafinat. Este ilustrat cu reușite imagini
color la temă (marea cu farmecul ei și câteva
graţii feminine) de Adriana Achihaei (Botez).
Cele trei motto-uri de la începutul cărţii
conţin două constatări (J.Y. Cousteau:
„Marea, odată ce și-a aruncat vraja, te ţine
prins în mrejele ei pentru totdeauna” și
Hermann Broch: „Cei care trăiesc lângă mare
cu greu își pot forma un singur gând din care
marea să nu facă parte”) și o chemare
(Adrian Păunescu: „Te-aștept la Marea
Neagră, pe-o terasă.”)
Se vede că poetul, fiind prins în mrejele
mării datorită petrecerii mai multor ani în
preajmă-i, a dat curs în repetate rânduri
31
îndemnului păunescian și așa s-au născut

versurile din această carte.
Volumul se deschide cu un frumos poem
încărcat de poezie adevărată (Când plaja...),
din care simţim nevoia de a cita măcar câteva
versuri: „când plaja primea/ sărutul unui
reflux/ și portul dispăruse/ în ceaţa uitării/
mi-am cazat visele/ într-un hotel de lux/
admirând femeia/ ce dansa goală/ pe malul
mării”.
Poemul care dă numele cărţii poartă un
motto din Giuseppe Ungaretti ce ne
amintește în același timp de Goethe: („O,
amintire frumoasă, așază-te o clipă!...”).
Marea, cu farmecul ei, devine pentru poet un
adevărat loc geometric al tinereţii fără
bătrâneţe și viaţă fără de moarte: „Acolo nu
îmbătrânesc –/ sunt mereu de partea
luminii./ Acolo am visat, am crezut, am iubit/
și nu mă mai opresc să visez,/ când simt pe
buze/ gustul sării și al veșniciei.”
Elogiul mării ca loc binecuvântat continuă
în poemul următor (Aici): „Aici sunt fericit și
frumos,/ Iar când vine marea să mă inunde,/
Mă înalţ în zbor, ca un albatros,/ Murind în
cer și renăscând în unde.”
Convins că „niciunde
nu-i iubirea ca la mare”,
cum glăsuiește motto-ul
unui poem, poetul înalţă o
adevărată odă mării și
dragostei în același timp,
în câteva dintre poeziile
acestui volum în care
întâlnim imagini poetice
de adânc rafinament: „Printre degetele tale/
se vede marea,/ ca între portaluri;/ nu,
cumva, respiraţia ta/ ridică aceste valuri?”
(Liniște nu va mai fi), „în tihna zorilor,/
marea respira/ cu gura îndrăgostiţilor”
(Liniște), „Pe ţărmu-asediat de vânt,/ Seara
își cheamă straja.../ Niciun cuvânt, nici un
cuvânt –/ Să nu dispară vraja” (Neliniști
aţipite-n chei).
Neliniștile poetului sunt surprinse ca
având mereu conexiuni cu acest spaţiu
mirific oferit de valurile înspumate, de
ţipătul pescărușilor, de plaja atât de mult
visată: „Știu că vei înţelege, că vei ierta,/ în
numele frumuseţii ultragiate a mării,/ cu
valuri neobosite/ ce se joacă de-a
ascunselea” (De-a ascunselea), „Îmi ridic
gulerul și ascult/ cum respiră tăcerea în
scoici” (Îmi ridic gulerul), „Visul meu a ieșit
desculţ/ pe pietrele calde-ale mării” (Șansă),
32
„În beznă, pe corăbii,/ ard flăcări obosite,/

singurătatea nopţii/ se frânge vertical”
(Visez, scăldându-mi somnul), „Există undeva
un ţărm ciudat,/ Acoperit cu scoici marine,/
Dacă-o să spui că l-ai uitat,/ Înseamnă c-ai
uitat de mine” (Există undeva).
Numai că poetul n-a uitat nici marea, nici
minunatele clipe trăite acolo, într-un cadru
unde muzele nu l-au ocolit. Ca dovadă, Poezia
este prezentă din belșug în paginile acestei
cărţi.
In memoriam
Theodor CODREANU
Ne-au mai părăsit doi scriitori…
CRISTIAN SIMIONESCU
(21.VII.1939, Hlipiceni,
j. Botoşani - 13.XI.2018,
Bârlad)
A plecat dintre noi

unul dintre cei mai originali şi mai pregnanţi
poeţi ai generaţiei ’70, Cristian Simionescu. A
rămas fidel, peste cinci decenii, oraşului care
l-a adoptat, ca profesor de limba şi literatura
română, în 1967, pentru ca din 1983 să se
pună în slujba tinerelor talente din
învăţământul preuniversitar la Clubul „Spiru
Haret” din Baaadul lui Cezar Ivănescu, ambii
fiind personalităţi de prim plan ai literaturii
române de după Al Doilea Război Mondial,
dovadă, între altele, că au fost răsplătiţi cu
Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, de la
Botoşani, pentru întreaga activitate poetică.
Amândoi au avut vocaţie de maeştri, Cezar
Ivănescu conducând Cenaclul „Numele
poetului”, iar Cristian Simionescu îndrumând
elevii înzestraţi, dar şi pe tinerii aspiranţi la
gloria literară, făcând-o cu un înalt
profesionalism, cultivând un ethos estetic
modern, rafinat, seniorial. I-au fost discipoli
Ancelin Rosetti, Marian Constandache,
Dumitru Palade (un poet înzestrat, autor a
două volume de versuri, care s-a stins înainte
de vreme), dar şi alţii.
Opera lui Cristian Simionescu nu este de
mari dimensiuni (Tabu, Bucureşti, 1970;
Vicleniile oceanului, Bucureşti, 1980;
Maratonul, Bucureşti, 1985; Insula,
33
Bucureşti, 1988; Poezii, Bucureşti, 1997;

Ţinutul bufonilor, Iaşi, 2001; Ţinutul
fructelor, Iaşi, 2002). Între acestea, sigur –
două capodopere: Maratonul şi Ţinutul
bufonilor. Puţinătatea cantitativă a versurilor
a compensat-o cu o exigenţă estetică pe care
nu oricine o are. Paradoxal, fiindcă nu
dezlănţuirea retorică i-a lipsit scriitorului, el
putând spune că, aidoma lui Eminescu, avea
cuvinte pana chiar să o fi rupt. Dovadă stau
dezlănţuirile oceanice din Maratonul şi din
Ţinutul bufonilor. Suprarealismul magmei
lirice degajă, în acelaşi timp, o atitudine
aristocratică, verticală, de mare singuratic,
de poet autarhic, cum l-a numit Lucian
Vasiliu. În singurătatea lui, avea însă vocaţia
prieteniei şi a statorniciei judecăţilor faţă de
cei din jur. Lupta pentru cei pe care îi
aprecia. Mi-amintesc că, în anii lui tonifianţi,
m-a iniţiat în arta unui pictor român de
geniu, cvasinecunoscut în Ţară, Paul Neagu,
pentru care a făcut eforturi de promovare în
rândul publicului românesc. Era deschis şi
militant pentru ceea ce s-a numit artă
generativă.
Cu plecarea lui Cristian Simionescu,
breasla scriitorilor a pierdut o mare
conştiinţă estetică şi morală, iar Bârladul de
azi, pe cel dintâi stătător al culturii sale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
[A doua zi, a plecat

„dincolo” şi scriitorul
ION GHEORGHE
PRICOP (15.IV.1944,
Duda, j. Vaslui -
14.XI.2018, Duda, j.
Vaslui)]
C o n e x i u n i. A l b u m
Cronica întrunirilor de club
• Mănăstirea Putna, 23-26 august 2018,

Colocviu dedicat Marelui Centenar: „Unitatea
de limbă, credinţă și neam. Sensul culturii
române”, ediţia a XII-a. Rectorul colocviului:
acad. Ștefan Afloroaei, prof. univ. Facultatea
de filosofie, Universitatea „Al I Cuza”, Iași.
Comunicarea prof. dr. Theodor Codreanu:
Limba română pe Golgota basarabeană.

34
• Bârlad, 1 septembrie – Întâlnire de

promoţie: Livia şi Petruş Andrei cu foştii
colegi de generaţie universitară.
• Chişinău, 3-4 septembrie, Sala Azurie a

Universităţii din Moldova şi Centrul
Academic Internaţional „Mihai Eminescu” –
Congresul Mondial al Eminescologilor.
Theodor Codreanu a susţinut comunicarea
Eminescu şi Basarabia.
• Vaslui, 4 octombrie, Biblioteca Judeţeană

„Nicolae Milescu Spătarul”. Acordarea
Premiilor Festivalului „Constantin Tănase”.
Între premianţi – poetul Petruş Andrei.
• Tecuci, 5 octombrie, Festivalul

Internațional al Aforismului, Ediția a II-a.
Nicolae Dabija înmânează poetului Petruș
Andrei Premiul special al juriului.
35
• Huşi, 5 octombrie, Sala Primăriei –

Festivalul Umorului „Constantin Tănase”,
ediţia XXV. Întâlnire cu participanţii: George
Corbu, Nicolae Dragoş, Petru Brumă, Mihai
Sălcuţan, Cătălina Orşivschi, Gh. Bâlici, Ioan
Toderaşcu, Vali Slavu ş.a.
Focşani, 12 octombrie, Ateneul Maior „Gh.

Pastia” – Festivalul internaţional de creaţie
„Vrancea literară”. Organizator: Ioan Culiţă
Uşurelu. Între invitaţii de onoare: Dumitru
Brăneanu, Petruş Andrei, Theodor Codreanu,
Viorel Dinescu, Lucian Strochi, Florentin
Popescu. Au fost premiate Dana Oatu –
Premiul I pentru volumul de poezie
Fantasmele versului rău (2017) şi Lina
Codreanu – Premiul special al juriului pentru
romanul Chemarea apelor (2017).

36
Chişinău, 14 octombrie, Centrul Academic

Internaţional „Mihai Eminescu” – Dezvelirea
bustului Poetului, creat de Romi Adam din
Alba-Iulia, România. Organizator: acad. Mihai
Cimpoi, Elena Dabija, dir. instituţiei. Invitaţi:
sculptorul statuii, prof. dr. Th. Codreanu,
Serafim Urechean (ex-Primar gen.), scriitorii:
Renata Verejanu, Lina Codreanu, Diana
Ciugureanu, Ion Dumitrel, Traian Vasilcău…
Huşi, 17 octombrie, Biblioteca „Mihai

Ralea” – lansarea cărţilor despre liceul
centenar „Cuza Vodă” şi despre
personalităţile huşene, semnate de prof.
univ. Petru Ioan, Theodor Codreanu (coord.).
Costin Clit (coord.). Au prezentat: acad.
Const. Toma, Th. Codreanu, Ion Gh. Pricop,
Lina Codreanu, Costin Clit.
Huşi, 19 octombrie, Biblioteca „Mihai

Ralea” – lansare de carte: Răsfrângeri critice,
de Lina Codreanu şi Poduri lirice, vol. II, de
Valentina Teclici. Au prezentat cărţile:
Theodor Codreanu, Petruş Andrei, Ion Gh.
Pricop, Lina Codreanu, prof. univ. Petru Ioan.

37
• Huşi, 20 octombrie, Sala Primăriei –

Centenarul Colegiului Naţional „Cuza Vodă”.
Comunicări omagiale: † Ps. Episcop Ignatie,
Manuela Iacob (dir. şcolii), acad. Const.
Toma, prof. univ. N.E. Seghedin şi Petru Ioan,
Th. Codreanu, Const. Pogângeanu, Ciprian
Iftimoaei, V. Toma, Moderator: Costin Clit.
• Bârlad, 21 octombrie, Centrul „Mihai

Eminescu”, lansarea volumului Ochii leului
berber, de Gabriela Ana Balan. Petruş Andrei
prezintă auditoriului cartea de poezie.
• Bârlad, 27 octombrie, Biblioteca „Stroe

Belloescu” – lansarea volumului Praf la
statuie, de Simion Bogdănescu. Între cei care
au prezentat cartea – Petruş Andrei.

38
• Chişinău, 31 octombrie, Biblioteca

Municipală „B.P. Hasdeu” – Lansarea
volumului Chişinău. Evocări interbelic,
antologie de texte într-o ediţie îngrijită de
Diana Vrabie. Intervenţii: Alexandru
Corduneanu, Leo Butnaru, Th. Codreanu,
Mariana Harjevschi, Sergiu Mustaţă,
Dumitru Crudu.
• Chişinău, 1-2 noiembrie, Conferinţa

„Identităţile Chişinăului”, ediţia a V-a, „Oraşul
interbelic”, Muzeul Naţional de Artă al
Moldovei. Participanţi: Valeriu Matei – dir.
Institutului Cultural, Alexandru Corduneanu,
Sergiu Mustaţă, Dinu Poștarencu, Tamara
Nesterov ş.a. Theodor Codreanu a susţinut
comunicarea Constantin Stere și Marea Unire.
Huşi, 12 noiembrie 2018, Biblioteca

„Mihai Ralea”. Lansărilor de carte: Eugenia
Faraon – Sera de suflete şi Constantin
Partene (3 volume): Românii de ieri şi de azi
– poezii, Destinul – povestiri şi Meandrele
seducţiei – roman. Au prezentat: pr. Tarciziu-
Hristofor Şerban, Ion Gheorghe Pricop, Lina
Codreanu. Moderator: Theodor Codreanu.
CUPRINS
Mari evenimente istorice ................................. 2
Centenarul Marii Unirii ................................... 3

Marta MICLESCU .......................................................... 3
De restrişte ..................................................................... 3
De Crăciun ....................................................................... 4
39
Petruș ANDREI .............................................................. 4

Basarabia se-ntoarce-acasă ..................................... 4
Odă martirilor Marii Uniri ....................................... 5
Aforismele reîntregirii ............................................... 5
Mihai SULTANA VICOL .............................................. 6
Basarabie, hotar de lacrimă .................................... 6
Lui Grigore Vieru .......................................................... 6
Ana OPRAN ..................................................................... 7
Elegie la malul mării ................................................... 7
Limbii române ............................................................... 8
Teodor PRACSIU........................................................... 8
Cantemiriana sub semnul Centenarului ............ 8
Lina CODREANU ........................................................ 11
Veacul mărturiilor (1918-2018) ........................ 11
Livia ANDREI .............................................................. 17
1 Decembrie – ............................................................. 17
ZIUA MARII UNIRI .................................................... 17
P o e s i s ........................................................ 19
Ion Gheorghe PRICOP ............................................. 19
Monostihuri ................................................................. 19
Distihuri ........................................................................ 19
Terţine dependente… .............................................. 20
Haiku-uri de dimineaţă .......................................... 20
Daniela OATU ............................................................. 21
De toamnă... ................................................................. 21
Gloria de-o șchioapă ................................................ 21
Pr. Marcel MIRON ..................................................... 21
Apostol spre orizont ................................................ 21
Ion PRĂJIŞTEANU ..................................................... 23
Peștera ........................................................................... 23
Bastardul ...................................................................... 24
Nicuşor DĂRĂBANĂ ................................................ 24
Incantaţie ...................................................................... 24
Martin CATA ................................................................ 25
…luasem ........................................................................ 25
Cădere ............................................................................ 25
Emilia ŢUŢUIANU DOSPINESCU ........................ 26
Revenire ........................................................................ 26
Însemnãri cu staif ......................................... 26
Theodor CODREANU ............................................... 26
Numere în labirint .................................................... 26
Interpretãri. Opinii ......................................... 29
Vasile FLUTUREL ..................................................... 29
Omul mării revine cugetând.................................. 29
Sub clopote de sticlă ................................................. 29
In memoriam ................................................. 32
Theodor CODREANU ............................................... 32
Ne-au mai părăsit doi scriitori… ........................ 32
C o n e x i u n i. A l b u m ............................. 33
Cronica întrunirilor de club ................................. 33

40
„Nimeni n-are să ne-

nveţe ce-am fost sau
ce-ar trebui să fim,
voim să fim ceea ce
suntem – români.”
Mihai Eminescu
Liter-Club
Revistă de cultură
Fondatori:
Lina şi Theodor Codreanu,
Livia şi Petruş Andrei,
Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu,
Elena şi
Ion Gheorghe PRICOP
Director: Lina Codreanu

Redactor-şef: Livia Andrei
Email: literclub2016@gmail.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
Materialele trimise vor avea 1-2 pagini A4,

Times New Roman, cu literă de 12 la un rând
sau până la 1500 de cuvinte.
Manuscrisele primite nu se returnează.
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conţinutul articolelor revine exclusiv
semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul III, Nr. 4 (12), Oct. - Dec. 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul III, Nr. 4 (12), Oct. - Dec. 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

1

Centenarul Marii Uniri

Liter-Club Anul III, nr. 4(12), oct.-dec. 2018

Mari evenimente istorice

Liter-Club Anul III, nr. 4(12), oct.-dec. 2018

Centenarul Marii Unirii

Volume publicate – peste

Firicel de verde crud,

În mine astăzi creanga-mi plouă

Îmbrăţişări de fiică şi de mamă

Pasăre cenuşie şi flămândă

Spaimele nu pot să le alung

Privesc la tine dincolo de Prut

(din vol. Glasuri în saci cu jăratec, 1996)

De nu sunt State care vor Unirea

De nu vor reunirea niște State,

Să fie ţara mare și frumoasă

Liter-Club Anul III, nr. 4(12), oct.-dec. 2018

Odă martirilor Marii Uniri

Eroi ce-aţi săvârșit Unirea

Martiri ai visului de-o viaţă

100 de ani de la Marea Unire (1918-2018)

În Unirea noastră stă puterea,

Doamne, ruga mea-i smerită

Sfinţii noștri-s vii în calendare:

Toţi mercenarii și condotierii

Basarabia trăiește-o dramă:

Cine ne ajută să salvăm poporul?

Pe când Moldova era una,

Cei care ne dorim Unirea

Nedreptul pact de-amar de ani așteaptă

Numai dragostea de frate

Ţara codrilor de fagi

Românilor, vă fac urare:

Mihai SULTANA VICOL

Nistrul îţi este margine de pământ românesc

Lui Grigore Vieru

O, de aş putea o clipă să te reînvii

Liter-Club Anul III, nr. 4(12), oct.-dec. 2018

Maşina care te-a sfărmat pe o şosea

Elegie la malul mării

Remember: „Pe-aici nu se trece”

Murmur de sălcii plecate îngână cu vuietul

Tristă regina priveşte cum vaierul mării se

Cerul de fum şi pucioasă apasă pe răniţi şi

Luna se năruie-n fluviu de raze pe-ntinderea

Ce-aş fie eu oare fără tine,

Fântână părăsit-aş fi,

Fântână zăvorâtă-n arsă câmpie,

Dar tu vei fi mereu aici,

Cantemiriana sub semnul

Anul acesta s-au împlinit

Liter-Club Anul III, nr. 4(12), oct.-dec. 2018

Cantemiriana sub semnul Centenarului. Au

afirmă și susţine latinitatea limbii române și

autorul îşi focalizează atenţia asupra anilor

Condiţiile subumane din închisorile de la

Metoda prezentării materialelor de către

preţuire a sacrificiului celor de dinaintea

momentele nodale ale istoriei. Aşa sunt

colecţia „Memorii”, „mărturiile dedicate

alţii, şi de vorbeau tot o limbă... dar nu se mai

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Liter-Club Anul III, nr. 4(12), oct.-dec. 2018

Freamăt în somn – cresc copacii…

Scriu frust, cu cerneală de sepie…