LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul III, Nr. 10, Apr. - Iun. 2018

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul III, nr. 2(10),
aprilie - iulie
2018
Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

2
PRO DOMO
Biblioraft
Lina CODREANU. Răsfrângeri critice,

Bucureşti, Editura Detectiv literar, 2018, 200
p. Coperta: Florin Dochia. [Critică şi istorie
literară].
Din Cuprins: Argument; I. Lirică – pulbere
pe aripi [interpretări critice pentru cărţile
poeţilor: Ion Alex. Angheluş, Ion Brad,
Gheorghe Păun, Vasile Tărâţeanu, Ion Gh.
Pricop, Vasile Macoviciuc, Valentina Teclici,
Nicuşor Darabană, Olguţa Luncaşu Trifan,
Martin Cata, Veniamin Boţoroga, Ana Anton
şi Valentina Teclici, antologie „Convorbiri
literare” - 2014]; II. Proză – Imagistică epică
[cronici literare pentru cărţile prozatorilor:
Nicolae Dan Fruntelată, Florentin Popescu,
Aurel Brumă, Ştefan Mitroi, Ioan Ţicalo,
Anica Facina, Gheorghe Chiper, Romeo
Pivniceru]; III. Cărţi despre cărţi – Metacritică
[cronici literare pentru volume de critică
literară semnate de: Adriana Niculiu,
Constantin Cubleşan, Diana Cotescu, Tudor
Nedelcea, Mioara Bahna, Petruş Andrei, Ionel
Necula].
Petruş ANDREI. Nemărginita iubire,

Sibiu, Editura A.T.U., Hermannstadt, 2018,
170 p. Lucrare apărută cu sprijinul
Consiliului Judeţean Vaslui, Centrul Judeţean
pentru CPCT sub logo: „100 ROMÂNIA. 1918-
2018 – Sărbătorim împreună”. [Poezie
patriotică; aforisme].
Din Cuprins: Ţara mea duioasă; Floarea
întregirii; 1 Decembrie; Limba mea maternă;
De veacuri, limba mea; Nemărginita iubire; De
ziua ţării noastre; Doină; Eminescu; Epistolă
Domnului Cuza; Imnul românilor de
pretutindeni; Cântec sfânt; Limba mea-i limba
română; Mituri româneşti, Nopţi basarabene;
Odă întregirii; „Minima moralia”; Poetul;
Rondelul dragostei de Ţară; Satul românesc;
Sunt român; „Ubi amor, ibi patria”; Aforismele
reîntregirii.

3
Liter-Club – 10
Retrospectivă
Raportându-ne la
alte reviste cultural-
ştiinţifice din această
zonă a Moldovei
mijlocii, „Liter-Club”
este o revistă relativ
tânără, aflată în al treilea an de apariţie, la al
zecelea număr. Şi totuşi, revista ţine pasul şi
apare trimestrial fără sincope, având şanse
să intre in memoria culturală a
intelectualilor.
Grupul de fondatori ai revistei,
reprezentând trei zone culturale – Huşi,
Vaslui, Bârlad, îl formează patru familii de
profesori de limba şi literatura română, între
care Theodor Codreanu, Teodor Pracsiu, Ion
Gheorghe Pricop şi Petruş Andrei sunt
membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Subsemnata, ca director, împreună cu
redactorul-şef Livia Andrei, asigur „foaia de
parcurs” pentru „Liter-Club”.
Am ales un format aparte, în genul

revistei „Bilete de papagal”, din care, drept
omagiu, am reprodus (anterior) articolul
programatic al poetului Tudor Arghezi,
publicat în primul număr din 1928. Pe prima
copertă, de obicei, pe un fundal non-
cromatic, tern, ce poate ascunde sclipiri de

4
spirit din conţinutul textelor, aşezăm foto-

copertele apariţiilor editoriale curente ale
fondatorilor. Copertele sunt „susţinute” de
rubrica Biblioraft, în care sunt aduse detaliile
bibliografice asupra cărţilor.
Profilul publicaţiei este unul generos –
„revistă de cultură”, lăsând uşi deschise
literaturii, artei, religiei, evenimentelor
culturale, divertismentului, informaţiei din
toate domeniile, inclusiv cele ştiinţifice:
istorie, psihopedagogie etc. Mediatizarea se
face constant prin reţelele de socializare (on-
line), cu postări pe Facebook şi SCRIBD.RO.
Distribuirea se desfăşoară cu dificultate, dar
o dăruim participanţilor cu care ne întâlnim
la întruniri culturale (naţionale şi
internaţionale) şi astfel, deşi răspândirea
este limitată, are avantajul unei arii
geografice extinse.
Structura publicaţiei este consolidată prin

rubrici permanente – Biblioraft, Poesis, Epos,
Însemnări cu ştaif, Scrisori inedite, Conexiuni,
Album, Ecouri… – şi adaptate în funcţie de
momentul cultural ori de conţinutul
materialelor: Aniversări, Omagieri, Note de
jurnal, Opinii. Interpretări, Amicale…, Revista
revistelor etc. Dintre oamenii de cultură care
au stat în primă atenţie prin grupaje de
texte, îi numim pe poetul Ion Alex. Angheluş,
oenologul Avram D. Tudosie, logicianul
Petru Ioan, poetul Simion Bogdănescu, pe
colegii noştri Ion Gh. Pricop, Petruş şi Livia
Andrei, Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu.
Menţionăm că, în activitatea clubului
omonim intră şi acordarea unor Diplome şi
editarea unor cărţi aniversare: Ion Gheorghe
Pricop – 70 (2014), Theodor Codreanu – 70

5
(2015), Teodor Pracsiu – 70 (2016),

suplimente de revistă (nr. 4/2017, Daniela
Oatu – 50).
Revista beneficiază de colaborarea
multor scriitori, intelectuali prestigioşi,
persoane responsabile, cu talent…, cărora le
mulţumim pe această cale. Ei aparţin
arealului zonal, dar şi unor zone culturale
mai îndepărtate, precum Canada, Noua
Zeelandă, Italia, Republica Moldova, Anglia
ori Franţa. Intelectuali creativi din alte
judeţe – Brăila, Craiova, Galaţi, Iaşi, Târgu
Frumos, Suceava – ne onorează prin
alegerea revistei noastre pentru a-şi publica
o parte din creaţiile Dumnealor.
Totodată, la acest moment bilanţier,

aducem mulţumiri tuturor: fondatorilor,
colaboratorilor, sponsorilor şi, desigur,
cititorilor, fără de care existenţa revistei
„Liter-Club” nu s-ar justifica.
Vivat, crescat, floreat!
Lina CODREANU
Dir. revistei „Liter-Club”

6
Centenarul Marii Unirii.
Theodor CODREANU
(Huşi)
Iaşul Marii Uniri
Unul dintre cele mai

interesante capitole ale
cărţii inedite a lui N.A.
Bogdan, Iaşul – Leagăn al
unirii neamului românesc:
1916-1918. Reminiscenţe şi însemnări (ediţie
îngrijită de Liviu Papuc şi Olga Iordache, cu o
postfaţă a lui Mircea Platon şi prefaţa
editorilor, Editura Timpul, Iaşi, 2018) este al
XII-lea: Aliaţii noştri ruşi! Aşteptarea şi
sosirea lor. Ajutorul lor efectiv! De la bun
început, N.A. Bogdan nu-şi face nici o iluzie,
relaţionând această stranie alianţă cu cele
anterioare, căci frăţia politică şi cea de arme
n-au fost niciodată favorabile românilor.
Altminteri, în contextul Primului Război
Mondial, puternica voce a lui Constantin
Stere s-a opus, cu toate argumentele istorice
de rigoare, alianţei cu Rusia. Aşa se şi explică
de ce el a rămas în Bucureşti în vremea
marelui refugiu de la Iaşi, încercând, prin
gazeta „Lumina”, să convingă pe germani că
nu este în interesul lor să distrugă România.
N.A. Bogdan îşi începe capitolul invocat cu o
rememorare a „prieteniei” ruso-române de
la 1876-1878. Fusese martor la sosirea
triumfală a autorităţilor şi trupelor ruseşti în
Iaşi, gândurile lor ascunse fiind nu numai
raptul celor trei judeţe sudice, ci şi
„aproprierea” Principatelor Unite prin care
se putea realiza fuziunea cu slavii balcanici:
„Am privit cu ochii holbaţi şi gura căscată la
regimentele chipeşe de pihatoşi intrând pe
bariere cu paşi măsuraţi, cu muzici
instrumentale şi vocale în frunte, cu frunze
verzi la şepci sau căciuli şi cu boccele în

7
spate, peste raniţele cazone; apoi de cavaleri,

husari, cazaci, cerchezi, başibuzuci chiar, cu
mutrele lor stranii, fioroase, cu bărbile şi
părul netuns, cântând în coruri clocotitoare,
şuierând şi ţipând cât le luau gura spre a se
îndemna mai bine la mers; apoi harabale şi
care cu boi nenumărate, pline cu muniţiuni
şi provizii; turme de boi, cai, oi şi capre
destinate acelor drumeţi ce curgeau zilnic şi
poposeau în cea mai mare parte în corturile
ce le înţepeneau în câteva ceasuri pe întinsul
şes al Bahluiului” (p. 79). Se aştepta la o
atmosferă similară graţie propagandei
oficiale din publicaţii precum „Mişcarea”:
„Cele mai importante acte din viaţa noastră
naţională au fost săvârşite alături de Rusia./
La 1877 s-a cimentat frăţia de arme ruso-
română…”, care frăţie „înseamnă începutul
unei noi ere de glorie şi de fericire pentru
neamul românesc” (p. 80). Să nu ne mire că,
în „romantismul revoluţionar” al acestei
bănuite „frăţii”, politicienii noştri au
încredinţat Moscovei Tezaurul românesc
prin Protocolul semnat la Iaşi, la 14/27
decembrie 1916, valorile adunate de Banca
Naţională ajungând la Kremlin în două
tranşe: 21 decembrie 1916 şi 3 august 1917.
În momentul
impasului de pe
front, românii
aşteptau cu atât
mai nerăbdători
sosirea
armatelor
ruseşti, care însă
întârziau să
ajungă la Iaşi cu
pompa şi fastul
din 1877. Se ştia
doar că o parte a
acestor armate a
trecut Dunărea,
în Dobrogea, spre a ne apăra de o invazie a
vecinilor noştri bulgari. În realitate, armata
postată în Dobrogea avea doar un rol
strategic, nevizând apărarea teritoriului
românesc, ceea ce au constatat atât misiunea
diplomatică şi militară franceză, cât şi
Puterile Centrale. Precum la 1877-1878,
propaganda rusească ironiza armata română
ca fiind sub orice critică, îndemnând
corespondenţii de presă „să nu se ducă în
România pentru că este un câmp de
operaţiuni minor” (Norman Stone, Glenn E.

8
Torrey, Stanley Washburn, Alfred Knox, vezi

Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de
prieteni... Războiul clandestin al blocului
sovietic cu România, trad. din engleză, de
Camelia Diaconescu, Editura Rao, Bucureşti,
2011). Mai mult, se solicita aliaţilor
încredinţarea comandei trupelor noastre ca
incapabile să facă faţă frontului. Şeful
Misiunii Militare Franceze se arăta indignat
de „agendele ascunse” ale ruşilor care se
comportau nu ca aliaţi, ci, mai degrabă, ca
trupe de ocupaţie în România, nepăsându-le
de înfrângerile suferite de români. Glenn E.
Torrey furnizează informaţia că diplomaţia
rusă pregătea terenul pentru ca la sfârşitul
războiului să i se încredinţeze, sub
„ocrotire”, două treimi din teritoriul
românesc. Înainte de retragerea din
Moldova, în 1917, provocată de revoluţia
bolşevică, armatele IV, VI, IX (1 200 000 de
ostaşi) se intenţiona strivirea armatei
române, estimată la ei 100 000 de ostaşi
aflaţi pe front, cu acapararea proviziilor şi
mijloacelor de luptă spre a anihila „orice
rezistenţă în această ţară”, plan caracterizat
de generalul Henri Berthelot ca adevărată
„crimă împotriva umanităţii” (Larry L. Watts,
op. cit., p. 67-68). „Sunt convins – se adresa,
cu cinism, colegilor din Antantă,
comandantul rus al armatei din Dobrogea –
că nu se presupune că noi am lupta pentru
români, nu?
Declanşarea revoluţiei bolşevice
„legitima” şi mai mult politica ţaristă faţă de
români, încât, la 1 mai 1917, comuniştii din
armată au strâns, la Iaşi, un corp de 20 000
de soldaţi spre a detrona monarhia
românească. De la Odesa, Christian Rakovski,
liderul Federaţiei Balcanice Panslave,
declanşa acţiunea de separare imediată a
Dobrogei de România, cu ocuparea, mai
întâi, a Iaşului şi a Galaţiului. În decembrie
1917, Lenin, Troţki şi Rakovski au trimis pe
Semion Roshal, cu un comando paramilitar,
spre a prelua comanda trupelor ruseşti din
România, plănuire sugerată de generalul
german Max Hoffman şi transmisă la
Petrograd de Adolf Abramovici Ioffe,
conformă fiind cu tratativele de la Brest-
Litovsk. Roshal a preluat comanda a 400 000
de ostaşi spre a invada Iaşul. Armata română
a reacţionat însă cu promptitudine, Roshal
fiind arestat, iar corpurile militare din
Roman, Bacău, Botoşani, Suceava, Dorohoi şi

9
Galaţi – dezarmate, în pofida faptului că ruşii

ceruseră ajutor de la unguri, austrieci şi
nemţi. Această operaţiune-fulger a trezit
indignare în presa bolşevică, acuzându-i pe
români de „abuzuri”, Troţki ameninţând
„elementele criminale din rândul corpului
ofiţerilor români şi al aparatului birocratic
care îndrăzniseră să ridice mâna împotriva
Revoluţiei Ruse” („Pravda”, 1, 5 ianuarie
1918). Pe 13 ianuarie, Lenin rupe relaţiile
diplomatice cu România. Iată aprecierea
contextului de către Biroul de Informaţii
Britanic: „Simplul fapt că bolşevismul este de
fapt rusesc în originile sale militează
împotriva acestuia în România de astăzi. De
aceea, pare probabil că armata română va
opune o puternică rezistenţă împotriva
oricărei forme de ofensivă bolşevică (…)
Sunt mult mai bine organizaţi şi disciplinaţi
decât oricare din trupele de care ar putea
dispune bolşevicii şi au conducători militari
capabili” (Apud Larry L. Watts, p. 72).
Acesta era, pe scurt, contextul aşteptării

prietenilor ruşi în Iaşul refugiului
bucureştean, de care însă prea puţini aveau
cunoştinţă, inclusiv martorul N.A. Bogdan.
Observaţiile sale însă confirmă adevăratele
dimensiuni ale farsei prieteniei româno-
ruse, Iaşul fiind ameninţat deopotrivă, ca
întreaga Românie, atât dinspre Vest, cât şi
dinspre Est: „De astă dată noi ieşenii în
special, după proclamarea războiului şi
aproape o lună de luptă, în care ni se tot
vorbea de armatele ruseşti în Dobrogea şi de
vitejiile cutărui sau cutărui general, a cărui
poreclă se sfârşea cu un of sau un ski, noi
ieşenii, zic, nu văzurăm nici un regiment
întreg de soldaţi ori ofiţeri ruşi în Iaşi, care
să aibă aparenţa că au de gând să ţină piept
duşmanilor cu care ne pusesem noi în cârcă”

10
(N.A. Bogdan, p. 81). Abia la jumătatea lunii

septembrie se dau dispoziţii să se înfiinţeze
un spital pentru răniţii ce urmau să sosească
aici de pe front. Vine într-o vizită doar
principele Oldemburg (care mai sosise la Iaşi
în 1877): „El vizitează şi câteva spitale
româneşti, admiră curăţenia ce domneşte
într-însele şi, fără a pierde multă vreme pe
aici, împarte câteva decoraţiuni imperiale
ruseşti reprezentanţilor autorităţilor cu care
venise în contact şi-şi reia trenul special de
Ungheni-Odessa cu care venise, spre a
reintra în patria sa.” După trei zile, vine, la fel
de grăbit, guvernatorul Basarabiei,
Veranovici, însoţit de alt prinţ, Lieven, care
văd spitalul rusesc de la vamă (rămas multă
vreme fără răniţi) şi Primăria, plecând
imediat. Ceva mişcări de trupe se arată pe la
începutul lui noiembrie, într-o vinere, prilej
de înfrăţire între armatele rusă şi română,
„cu prilejul unei slujbe religioase ce se face la
catedrala ieşeană, având ca motiv patronul
Regimentului 15 de infanterie rusesc,
oficiind vicarul Mitropoliei, Antim, în
prezenţa Mitropolitului Pimen, care şine o
însufleţită cuvântare de simpatie naţională
între armatele rusă şi română”. Mai sunt
prezenţi colonelul Safonov şi prinţul Lieven,
plus un cor vocal al Regimentului care cântă,
în final, împreună cu cel al Mitropoliei, Boje
Ţaro hrani, imnul imperial. Totul se încheie
cu un banchet la Hotelul Traian, ceea ce
determină foaia oficială „Mişcarea” să aducă
iarăşi mari laude frăţiei de arme româno-
ruse, în „amintirea cofraternităţii de arme de
la 1877”, pentru ca pe 12 noiembrie aceeaşi
foaie să aclame: „Populaţia Iaşului este viu
impresionată de ţinuta mândră a armatelor
ruseşti./ Bravii noştri aliaţi aduc cu ei nu
numai puterea formidabilă a unei împărăţii,
dar şi cuvântul care ne întăreşte nădejdea
victoriei finale”. Nu se putea ca pe 6
decembrie să nu fie serbată onomastica
ţarului Nicolae al II-lea. La Mitropolie, corul
cântă din nou româneşte şi ruseşte: „Veni la
11 familia regală, membrii Guvernului,
corpul diplomatic, parlamentul, ofiţerii
superiori ruşi şi români, personalul curţii,
toţi miniştrii, reprezentanţii Franţei, Angliei,
Italiei, Belgiei, Serbiei, Muntenegrului,
Americii neutre” (p. 84). Ionel I. Brătianu
exprimă felicitări la recepţia de la Legaţia
Rusă. La 25 decembrie, a sosit la Iaşi Marele
Duce George Mihailovici, iar pe 5 ianuarie,

11
intră în gară un tren al Crucii Roşii ruseşti,

purtând numele deputatului Vladimir
Puriskevici, „cunoscut cel mai mare duşman
al românilor, şi mai ales al celor basarabeni,
cu toate că şi el era de origine basarabeană”.
Prototipul mancurtului, aşadar, strălucea
deja în Basarabia! Puriskevici avea misiunea
de a arăta ieşenilor măreţia Rusiei: „Acest
rus a stat mult timp în Iaşi, spre a sfida
probabil naţia românească”. Mai mult, va da
lecţii de „patriotism” tuturor politicienilor şi
refugiaţilor, fălindu-se cu geniul său de
organizator: „S-a dovedit, în urmă, că tot
acest echipament al trenului lui Puriskevici
nu a servit decât ca reclamă şi praf în ochi
mulţimii, întrucât n-a fost absolut de nici o
utilitate, fie pentru armata rusească, fie şi,
mai ales, pentru cea românească” (p. 85).
De faţadă au staţionat în zona Iaşului şi
trupele ruseşti, fără nici un gând de a intra
pe câmpul de luptă, aşteptând doar istovirea
părţilor beligerante spre a culege roadele
expansiunii imperiale, anunţând parcă
strategia viitoare a Uniunii Sovietice, aşa
cum a descris-o Viktor Suvorov. După cum
Stalin vedea în Germania „spărgătorul de
gheaţă” al revoluţiei bolşevice în Europa
Occidentală, aşteptând nimicirea reciprocă a
puterilor apusene, la fel, acest Puriskevici
punea condiţia ca alianţa ruso-română să
înfrângă Germania (p. 84), asistând la
spectacolul urgiei dintre armatele română şi
germană. „S-a dovedit apoi – observă N.A.
Bogdan – că întreaga puzderie de armată
rusească intrată în Iaşi, cu toţi reprezentanţii
săi militari şi administratori, odată ajunşi pe
terenul ţării noastre, rămase absolut
inactivă, fiind cantonată numai pe câmpiile
din împrejurimi, Ţuţora, Socola, Nicolina,
cum şi în multe case şi locuri goale din
interiorul Iaşului” (p. 85). Nici locuitorii
Iaşului, nici politicienii, nici refugiaţii nu se
dumireau de ce ruşii procedează astfel:
„Toată lumea ieşeană se întreba – nu fără
dreaptă îngrijorare – ce fac şi unde sunt
armatele făgăduite să ne vie în ajutor şi să
lupte cot la cot cu noi pentru ajungerea
scopului ce ne-a predominat, când s-a
proclamat războiul românesc împotriva
nemţilor, ungurilor, turcilor şi bulgarilor?
Nimene însă nu putea da un răspuns precis
la asemenea întrebare… Şi autorităţile
noastre cu atât mai puţin”. Nu înţelegeau că
trupele ruseşti, de peste zece ori mai

12
numeroase decât cele româneşti care deja

piereau în luptă, staţionau ca trupe de
ocupaţie potenţială, deocamdată. Întrebaţi
de ieşeni când au de gând să intre în război,
în vreme ce „oştenii români luptă şi cad cu
droaia”, ofiţerii ruşi răspundeau cinic: „– Na!
Noi nu suntem grăbiţi deloc… Este vreme să
facem război şi mai târziu…” (p. 87). Şi cu
aceleaşi subînţelesuri: „– Aşa cere tactica…
rusească! Noi nu putem impune mişcări, nici
cere lămuriri. Marele Comandament rusesc
face ce ştie şi cum ştie”.
Pr. Marcel MIRON

(Huşi)
Harta patriei
Harta patriei mele

o fiinţă vie
întinsă pe cer.
Cerurile sunt tapisate

cu toate hărţile lumii.
Prinsă în cuiele luminoase

ale martirilor,
eroilor şi
sfinţilor
nu cade.
România este patria noastră

din tării
spre care privim.
În vremuri de pace
Dumnezeu se plimbă
prin patria de sus.
Când ne războim
Dumnezeu plânge
în patria de jos
tămăduindu-ne rănile.
Unele hărţi
sunt desenate pe pământ
peste hărţile vecine.
Contururile lacome
se îmbibă cu sângele
hărţilor vechi.

13
Atunci iarba se usucă

izvoarele seacă
iar morţii bântuie
pe cărări străine
auzind limbi neînţelese.
Noile hărţi
nu se mai lipesc de cer
eternii martiri
stelele noastre din cer
ard încropirile canceroase.
După veşnicii de lacrimi

vechile hărţi învie
pământul rodeşte hrană îmbelşugată
izvoarele cântă în unde repezi
câmpiile se umplu de rod
iar Dumnezeu
se odihneşte
în grădina noastră
din ceruri.
Aniversãri
Tudor NEDELCEA
(Craiova)
Eugen Simion, ’85
Un savant cu nume şi
renume
Există o legătură indestructibilă între

zona geografică („de unde eşti de pământ ?”,
se întreba odată în satul meu mehedinţean)
şi apariţia unor personalităţi marcante.
Bucovina a dat, poate, cei mai iluştri creatori
în mai toate domeniile, Răşinarii Sibiului a
dat ţării mulţi academicieni. Observaţia este
valabilă şi pentru localitatea prahoveană
Chiojdeanca, care a inclus în pantheonul
ştiinţific şi cultural două nume: juristul şi
istoricul Andrei Rădulescu (1880-1959), fost
vicepreşedinte şi apoi preşedinte al
Academiei Române (1946-1948), şi pe
criticul şi istoricul literar, eseistul, editorul,
omul de bine şi managerul (în termeni
moderni, chivernisitorul de altădată) de
excepţie, Eugen Simion.
Deşi biografia şi întreaga sa activitate
ştiinţifică şi culturală este binecunoscută,
vom semnala doar câteva repere, ghidându-

14
ne, îndeosebi, după fişa întocmită de Mircea

Zaciu şi Nicolae Bârna pentru Dicţionarul
General al Literaturii Române (iniţiat şi
coordonat de însuşi Eugen Simion), vol. S/T
(Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic,
2007), din eseul lui Mihai Cimpoi, Modul de
existenţă: Eugen Simion (Bucureşti, Editura
Semne, 2013), precum şi din cartea lui Marin
Diaconu, Eugen Simion. Profil spiritual
(Bucureşti, Tracus Arte, 2015).
Eugen Simion s-a născut în familia

Sultanei (n. Moise) şi a lui Dragomir Simion,
la 25 mai 1933 („data nu este riguros exactă”,
spune fiica sa, Mihaela Constantinescu,
profesor universitar, traducătoare şi eseistă,
naşterea fiind înregistrată „cu două zile mai
târziu dintr-o eroare de transcriere”).
Părinţii săi au trecut la cele veşnice la o
vârstă respectabilă (tatăl, la 92 de ani, mama,
la 94 de ani), longevitate creatoare care i-a
transmis-o şi fiului lor. Şcoala primară o face
în satul natal (1940-1944), liceul la Ploieşti
(1944-1952) dimpreună cu Nichita Stănescu,
iar facultatea la Bucureşti (1952-1957),
având profesori de seamă: Tudor Vianu, Al.
Rosetti, Iorgu Iordan, J. Byck. Admiterea la
facultatea a fost cu peripeţii, fiind respins, pe
bază de dosar, de Petru Creţia, admis doar la
intervenţia lui Ghiţă Florea.
În anul al V-lea al Facultăţii de Filologie
(1956-1957) a fost cooptat colaborator
extern în colectivul „Eminescu”, coordonat
de Perpessicius, spre a continua ediţia
academică inaugurată în 1933 („A fost
pentru mine, june student filolog, în pragul
absolvirii, o şansă enormă de a citi
manuscrisele lui Eminescu şi de a mă iniţia
într-o disciplină extrem de dificilă şi, în
acelaşi timp, foarte onorantă pentru un
intelectual român: editarea textelor
eminesciene. Această experienţă a durat, cu
intermitenţă, până în 1964, când am publicat
prima carte Proza lui Eminescu”. Vezi Pavel
Ţugui, File de istorie culturală, Bucureşti,

15
Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă,

2009, p. 407-436).
Dar, aşa cum avea să i se întâmple şi mai
târziu, conform zicalei „nicio faptă bună nu
rămâne nepedepsită”, a fost „implicat” în
„contrarevoluţia de la Budapesta” din 1956,
ca participant la o adunare studenţească,
alături de D.D. Panaitescu, ultimul arestat
pentru „omisiune de denunţ” (precum I.D.
Sîrbu). Spunând adevărul (şi nu „adevărul
lor”), ca martor al apărării, Eugen Simion a
fost exclus din UTM, repartizat într-un sat
izolat de lângă Măcin (deşi era şef de
promoţie). Neacceptând postul, a fost şomer
timp de cinci ani, dar a continuat
transcrierea Aventurile Faraonului Tlà şi
Dicţionarul de rime. În 1962, este redactor la
„Gazeta literară”, iar din 1964, revine la
facultate, ca asistent, lector în 1967,
conferenţiar în 1971 şi profesor în 1990.
Referitor la persecuţia politică împotriva

sa, Eugen Simion n-a făcut un caz de
dizidenţă, cum au făcut acei scriitoraşi care i-
au trimis o scrisoare preşedintelui Uniunii
Scriitorilor, D.R. Popescu („au vrut să-i dea o
palmă lui Ceauşescu pe obrazul lui D.R.
Popescu”, comenta maliţios-realist Fănuş
Neagu). „Vreau să spun că nu solicit răsplata
jertfei patriotice şi nici n-am de gând s-o fac
vreodată. Consider doar că istoria din 1956-
1957 (prelungită până în 1962) face parte
din existenţa mea. Mi-o asum şi sunt
mulţumit că tânărul de 23 de ani a reuşit,
fără să facă vreun compromis major, să-şi
salveze şira spinării [...] Atunci am
descoperit, pe propria piele, ce înseamnă
nemernicia, laşitatea şi, pur şi simplu, ura
abisală a răului, a abominabilei injustiţii”,
mărturiseşte Eugen Simion (Pavel Ţugui,
op.cit, p. 436).
Sub conducerea ştiinţifică a lui Şerban
Cioculescu, obţine titlul de doctor în filologie,

16
în 1969, cu o teză despre Eugen Lovinescu

(tipărită în 1971, sub titlul Eugen Lovinescu,
scepticul mântuit). Între 1970-1973 este
lector la Universitatea Paris IV, Sorbonne,
perioadă evocată în Timpul trăirii, timpul
mărturisirii (1977). În 1974 obţine o bursă
de studii în R.F. Germania, scriind un jurnal
german, Sfidarea retoricii (1985).
Debutează revuistic în „Tribuna”(1958),
cu un studiu despre Caietele Eminescu, şi
editorial cu Proza lui Eminescu (1964).
După 1989, refuză să intre în politică,
militează doar pentru „incitarea la toleranţă”.
Înfiinţează sau devine membru doar la unele
instituţii sau asociaţii nonpolitice: Grupul
Interdisciplinar de Reflecţie (1990),
preşedintele Comitetului Naţional Român
UNESCO pentru Deceniul Mondial al
Dezvoltării Culturale (1990), membru al
Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari
de la Paris (1992), membru de onoare al
Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1999), al
Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice a
Franţei (2004), al Academiei Greciei (2005,
singurul român!), al Academiei Regale a
Doctorilor din Barcelona, al Academiei
Europene (Londra), al Academiei Regale de
Ştiinţe din Danemarca etc., doctor honoris
causa al mai multor universităţi din ţară şi
străinătate, director al Institutului de Istorie
şi Teorie Literară „G. Călinescu”, preşedintele
executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă
şi Artă (înfiinţată în 1991, alături de acad.
Maya Simionescu), directorul revistei „Caiete
critice”.
A primit de cinci ori premiul Uniunii
Scriitorilor în 1965, 1976, 1980, 1984, 1985
(în prezent, exclus din obştea
scriitoricească), premiul Academiei (1977),
premiul „Omnia” al Uniunii Scriitorilor din
Moldova, este cetăţean de onoare al Craiovei
şi al altor oraşe din ţară.
I s-a acordat Ordinul Naţional „Steaua
României” în grad de Mare Cruce, Ordinul
brazilian „Crucea Sudului”, Ordinul şi
Diploma daneză „Comandor de gr. I al
Ordinului Danebrog, Legiunea de Onoare a
Franţei (în 2002) etc.
La 9 martie 1991 este ales membru
corespondent al Academiei Române, iar
membru titular la 12 martie 1992, discursul
de recepţie fiind Laudă criticului român. În
acest înalt for ştiinţific, Eugen Simion a
îndeplinit funcţia de vicepreşedinte (1
februarie 1994-16 ianuarie 1998),

17
preşedinte interimar (15 octombrie 1997-16

ianuarie 1998) şi preşedinte (16 ianuarie
1998-4 aprilie 2006), preşedinte al Secţiei de
Filologie şi Literatură (din 2006), fiind
considerat unul dintre cei mai apreciaţi
preşedinţi ai Academiei Române. În această
calitate, dovedind competenţă managerială
de excepţie, Eugen Simion a iniţiat şi finalizat
proiecte naţionale de avengură şi de maximă
necesitate: Dicţionarul General al Literaturii
Române (în anul centenar va apare ediţia a
II-a, în zece volume), Dicţionarul General al
Limbii române, un dicţionar etnologic,
Tratatul de istorie a românilor (în zece
volume, înlocuindu-l pe cel al lui M. Roller),
atlase lingvistice, etnofolclorice etc.
Pentru literatura română, a editat colecţia
Opere fundamentale (a doua colecţie
europeană după Pleiade), în care a clasicizat,
pe criterii axiologice, scriitorii români şi
universali, în peste 200 de volume, fiecare
volum fiind prefaţat de un studiu pertinent al
său.
A materializat gândul lui C. Noica de
facsimilare a manuscriselor eminesciene, în
38 de volume, pe care le-a dăruit
principalelor biblioteci politice din ţară, din
Basarabia, Bucovina sau din străinătate. La
ora de faţă, întreaga creaţie eminesciană este
editată ştiinţific şi facsimilată.
Eugen Simion a luat apărarea unor
scriitori atacaţi pe nedrept (Nichita Stănescu,
Marin Preda, Marin Sorescu, de pildă), a
respins atacurile murdare la adresa lui
Eminescu, a prezidat congrese şi festivaluri
naţionale dedicate marilor scriitori la
Bucureşti, Chişinău, Craiova, Ploieşti,
Dumbrăveni (Suceava) etc.
Ca vicepreşedinte şi apoi ca preşedinte al
Academiei Române a adus în acest înalt for
ştiinţific nume de rezonanţă naţională şi
internaţională: membrii activi (Al. Balaci,
Mircea Maliţa, Gh. Vlăduţescu, Răzvan
Theodorescu, Dinu C. Giurescu, Solomon
Marcus, Fănuş Neagu, Marius Sala, Leon
Dănilă, Gh. Mihăilă, Al. Zub, Fl. Constantiniu,
Mugur Isărescu, D.R. Popescu etc.), membrii
corespondenţi (N. Manolescu, Mircea
Păcurariu, Gh. Păun, Dan Horia Mazilu, Victor
Spinei, C. Ionescu-Tîrgovişte, Gr. Brâncuşi, I.
Sălişteanu ş.a.), membrii de onoare (D. Berciu,
Mircea Zaciu, Teoctist Arăpaşu, Paul
Cernovodeanu, I. Robu, D. Vatamaniuc, D.
Protase, Radu Beligan ş.a.), membrii de
onoare din străinătate (Rosa del Conte,

18
Yehudi Menuhin, E. Turdeanu, Adam

Puslojici, Alain Guillermou, Al. Şafran, Papa
Ioan Paul al II-lea, Ellie Wiesel, N. Dabija,
Petru Soltan, Bartolomeu I, M. Metzeltin ş.a.),
membrii postmortem (Dinu Lipatti, Carol
Davilla, Al. Macedonski, Edgar Papu, Al. Piru,
Vl. Streinu, Emil Cioran, Eugen Ionescu ş.a.).
Eugen Simion este autorul unor lucrări
fundamentale şi necesare pentru cultura
română: Orientări în literatura contemporană
(1965), Scriitori români de azi, vol. 1-4
(1974, 1977, 1983, 1989), Dimineaţa poeţilor
(1980), Întoarcerea autorului (1981),
Moartea lui Mercuţio (1993), Convorbiri cu
Petru Dumitriu (1994), Mircea Eliade, un
spirit al amplitudini (1995), Fragmente
critice, I-VI (1997, 1998, 1999, 2000, 2007,
2009), Ficţiunea jurnalului intim, I-III (2001),
Genurile biograficului (2008), Mircea Eliade,
nodurile şi semnele prozei (2006), Tânărul
Eugen Ionescu (2006), Ion Creangă; cruzimile
unui moralist jovial (2011), În ariergarda
avangardei (2012) etc. Bineînţeles, ca
majoritatea acestor cărţi au fost reeditate şi
augmentate, atât în ţară, la Chişinău sau în
alte ţări.
Eugen Simion este un „spiritus rectus” al

vremurilor noastre, precum altădată Titu
Maiorescu (pentru epoca marilor clasici) sau
G. Călinescu (pentru perioada interbelică). El
s-a impus şi a impus discipolilor săi ( care nu
l-au trădat) studierea critică a fenomenului
literar doar pe criterii estetice, fără
prejudecăţi sau implicare politică, după o
documentare riguroasă, cu pertinente
comentarii pe text şi în context. „Să fim
naţionali cu faţa spre universalitate”, ne
îndeamnă Profesorul. Precum o cumpănă cu
două ciuturi, Eugen Simion ne mai îndeamnă
să-i urmăm modelul (el însuşi având cultul
prieteniei). „Îi sfătuiesc pe tinerii mei
prieteni să mizeze pe el [adică pe modelul

19
Eugen Simion, cum îi mărturiseşte lui Andrei

Grigor]. Nu vor avea motive, îi asigur, să
regrete. Mai ales că nu le cer nimic în schimb.
Le sugerez doar să creadă în adevăr. Şi le
cer să nu trişeze cu ideile. Nu-i deloc
rentabil”.
În „cuvânt înainte” la excelenta carte a lui
Mihai Cimpoi, Mihai Eminescu. Dicţionar
enciclopedic (Chişinău, Editura Gunivas,
2012), Eugen Simion îl compară pe criticul
basarabean cu un răzeş din timpul Ştefan cel
Mare, adică „voinic, ţeapăn, niciodată grăbit,
cu vorba domoală [...] Ţine drumul drept, pe
la mijloc, şi, de-i pornit într-o direcţie, n-o
schimbă până nu ajunge la locul cuvenit”. O
caracterizare asemănătoare celei făcute de G.
Călinescu lui N. Iorga.
Theodor Codreanu, Eugen Simion, Mihai Cimpoi
La rândul său, confratele şi prietenul său

de la Chişinău, Mihai Cimpoi îl descrie, în
opinia noastră, complet şi excelent: „Ceea ce
impresionează, în primul rând, în cazul lui
Eugen Simion este spectacolul intelectual
excepţional pe care îl dă an de an şi zi de zi,
cu o consecvenţă şi verticalitate statornică,
pe care nu i le-au surpat fazele de tranziţie –
or, ele au fost multe pe parcursul activităţii
sale! – şi facticităţile conjuncturale presante.
Îl caracterizează o rezistenţă lăuntrică faţă
de tot ce contravine statutului ontologic şi
deontologic al literaturii şi criticii literare, al
omului de cultură, care este un însemn clar al
personalităţii sale. Căci numai o
personalitate poate rezista cu adevărat
presiunilor, certurilor, confuziilor de planuri,
derutei generale, negativismului resuscitant
şi poate impune un echilibru al judecăţilor de
valoare şi al demersului intelectual”.
Ultimul cuvânt îl are, indiscutabil, Eugen
Simion: „Mai toţi comentatorii mei spun că
sunt un munte de calm şi echilibru, lin şi
statornic ca un drum în câmpie. Nu-i

20
adevărat, sunt un vârtej de nelinişti, trăiesc

în gura unui vulcan, viaţa mea interioară este
uneori un coşmar... Am încercat în mai multe
rânduri să contest fantasma echilibrului meu
imperturbabil, dar n-am reuşit. Când cineva,
un tânăr, încearcă să-mi facă un portret,
începe invariabil cu ideea calmului şi a
echilibrului meu interior, fără să-şi dea
seama ce război duc cu mine pentru a ieşi în
lume cu o faţă liniştită şi cu un mers regulat...
Critica literară, pe care o exercit de 40 de
ani, m-a obligat să-mi stăpânesc instinctele
de răzvrătire. Strigătele mele de entuziasm
sau de indignare în faţa operei se potolesc
(trebuie să se potolească) atunci când le trec
prin încăperile scriitorului”.
Urăm academicianului Eugen Simion ani
mulţi cu sănătate, întru folosul culturii
naţionale şi spre binele nostru, al tuturor
care mai vibrăm cu această Ţară!
Poesis
Petruș ANDREI
(Bârlad)
Binecuvântare
Doamne, m-ai făcut izvor

Să mă duc într-un ulcior
Să sting setea tuturor.
M-ai făcut viţă de vie,

Nu să moară, să învie
În balsam de poezie.
M-ai făcut pahar de vin,

Când surâs şi când suspin,
Să mângâi şi să alin.
M-ai făcut miez de baladă

Ca pe floarea din livadă
Bruma urii să nu cadă,
Sau un fir de busuioc

Să port mândrelor noroc
De se prind zglobii în joc.
M-ai făcut rază de lună

Să fiu greierilor strună,

21
Noapte-n ierburi când se-adună.
M-ai făcut floare de dor

S-o culeagă-un zburător
La lumina stelelor.
M-ai făcut doină de jale

Într-a lacrimilor vale
Când trec turmele agale.
M-ai făcut un curcubeu

Să răsar pe cerul meu
Preamărind pe Dumnezeu.
Şi m-ai înzestrat cu harul

Să cânt dulcele şi-amarul
Când se umple ochi paharul.
Doamne, nu-s decât cuvânt,

Raza ta din raiul sfânt
Peste mâna de pământ.
Daniela OATU
(Vaslui)
Ni s-a-ncurcat
iubirea...
În bandaje speriate
cerul din noi
sub piele tot mai puţină
poveste în doi
regrete tot mai multe

alunecă-n apă și pier
nu las să-mi despice corbii ziua...
my dear
în ceaţa către tine

într-o lacrimă ne duci
ni s-a-ncurcat iubirea
în pletele-ţi dulci
zboru-mi se-ntoarce pe jos

plin de vină
ca-n palma orbului
bănuţi de lumină
în cămașa gri
un colţ de cer strecor
până se dezlipesc
bandajele de dor

22
de-a pururi din povestea

prea-ngustă izgonit
din fericirea noastră
toţi corbii s-au hrănit...
S-a ieftinit respiraţia...
Și-n paradis
s-a ieftinit respiraţia
luna dansează
pe câţiva bănuţi
fluture de noapte –
soarele
zălog
zilelor ţăndări
urmele noastre-n oglindă

încalţă străzi cu picioarele reci
presând în ierbar
respiraţia paradisului
Ciment peste aripi
Provizoriu e
numai trecutul
respiri pe furiș
să nu-ţi îngheţe marginile sufletului
pe care s-a retras
această lume pestriţă
pe unii în costum de baie

proaspăt ieșiţi din apă
îi strângea nemărginirea
i-ai scuturat de nisip
de melancolii
până nu li s-a mai văzut
pământul sub tălpi
și-au pus ochelari de soare

s-au îndepărtat
fără să se mai întoarcă vreodată
din larg
alţii –hamali săritori

ţi-au turnat ciment trudit
peste aripi
încă pluteai peste malul vertical
și nici Himera
nu se pietrificase
atunci au mai slobozit
încă un glonte sărat
li s-a părut

23
că geana-ţi stângă clipește

și-au tot băut
din sufletul tău ciuruit
doar restul de lumină

a unui far
binevoitor
doar rechinul din tine
astăzi nu-ţi mai e sete

și stropul de-adevăr preferă
planu-nclinat
tot ce-ai rostit
astăzi înoată cu spatele
se bălăcesc tulburându-ţi lacrima
la suprafaţă
himera unei balene
o înghite
Provizoriu e
numai trecutul
respiri pe furiș
să nu ţi se-mpuţineze marginile sufletului
pe care s-a retras
această lume pestriţă
gata să ţi le concesioneze
Nicuşor DĂRĂBANĂ
(Huşi)
Ţăranul
Poetului Ion Gh. Pricop

la împlinirea vârstei de 70 de ani
Ţăranul nu-i decât un miez de humă

Ce poartă-n el întreagă lege-a firii,
Numai pe el pământul nu-l sugrumă
Că-şi poartă-n palme psalmii nemuririi.
Trăind în ritmul soarelui şi-al lunii,

Cu inima în tălpi pulsând adânc;
Degeaba-ncearcă de-o vecie - unii,
Să-i rupă taina strânsă la oblânc.
El plânge când afară dogoreşte

Şi râde blând când picuri se ivesc,
Prin lanul crud, când vântul răcoreşte,
Amar şi griji, cu toate - văduvesc.
El se închină cu smerită trudă,

În sărbători ceaslovul răsfoind,

24
Cătând să înţeleagă drept - asudă,

Pe când colacii să miroasă prind.
Ţăranul e un vers dintr-o baladă,

E jalea doinii la apus de soare,
E ultima petală din arcadă,
După ţăran întreagă lumea moare.
Martin CATA
(Huşi)
Istoviri târzii
Nu simţeam să fi fost rodită iubirea,

În răbufnirea fără culoare a privirii lor,
Feţele arămite de reflexele de lut ale
timpului,
Şopteau încrâncenare, resemnări uitate în
gol,
Dar lacrima de viaţă în cercuri ea plivise,

De-argile înflorire, şoptire în esenţe,
Şi cânt de timp seduse rid umbră-n două feţe,
Zvâcnire de lumină, atingere de vise!
…alint
Lucire răsfăţată în ochi întors spre sine,

În zămisliri sprinţare zvoneau clipiri de gene,
Rotiri în roş-albastru rupând în tâmple fine,
Neîncepute cânturi doresc în şir catene
Ce pradă spre visare în verde trup se-ngână,
Cu linişti, mângâiere, în tremur gând temut
Şi îndoieli de-o clipă pe-un luciu de fântână,
Mereu, mereu mirarea şoptind spre prim
sărut!
Scriitori români: George Vulturescu (Satu Mare),

Nicolae Dabija şi Ion Hadârcă (Chişinău), Theodor
Codreanu (Huşi), la Zilele revistei „Convorbiri
literare”, USR – Filiala Iaşi (2018)

25
Oana ANDREI
(Londra)
Alt fel de înţelegere
Undeva, într-o alt fel de zare,

ce-aprinde alt fel de lumini,
pe alt fel de sunet,
un alt fel de noi dansează.
De-acolo se-aud adevăratele
cuvinte şi de-aceea simţim
sufletele cum ne rimează.
A new kind of insight
Somewhere, on a new kind of horizon,

that shines a new kind of light,
a new kind of us are dancing
on new kind of sounds.
This is why we hear the true words
that make our souls rhyme so divine.
Alt fel de înalt
Copacul nu plânge
de frig, de ceaţă,
de plouă şi-ngheaţă,
de singur, de bătrân,
de dor de-a fi român.
El stă înalt,
sfidează zarea,
nu-i lipsesc
munţii şi marea,
vremea rea
îi e cântec, poezie
îl mlădie,
până când devine
căldură sau hârtie.
Copacul nu plânge
vreodată,
n-are o inimă
de fată.
A Kind Of Tall
The tree doesn’t cry

of freezing rain,
of haze, of cold,
of being too lonely
or too old.

26
It is not missing
its home at all,
it stands tall,
defying the horizon,
not longing
the mountains
and the sea,
turns any weather
into poetry
as it bends with it,
until it becomes
paper or heat.
The tree doesn’t cry,
falling apart,
it doesn’t have
my kind of heart.
(Din volumul bilingv Un fel de înţelegere)
Gabriela Ana BALAN

(Bârlad)
Fraţi
Îţi simt ochii la pândă, lup flămând

Deși la chip semeni cu corbul
Eu, vulpea
Cine pierde spală vasele.
Ai vrea să îmi plătești poezia cu arginţi

Nu ai
Mama ţi-a legat de ochi lacrimi adevărate.
Hai să jucăm alt joc

Deja ţi-ai înmulţit turma iluziilor
Nu suport zgomotul de talange.
Hai să ne desenăm altă mamă

Una din care curge aur când plânge.
Fac de gardă lângă prima picătură de sânge

Deja suntem fraţi prunci născuţi de aceeași
idee
Cu puţin noroc
Vom semăna îndeajuns
Încât oamenii să îmi lege bănuţi
De umbra gândurilor tale.

27
Se deschide fereastra
La gândul că nu am aer destul

se deschide fereastra,
cade un strop de ploaie, dumnezeu
plânge cu un singur ochi.
Se aude cum urlu

prin fiecare literă aplecată,
de ce nu îmi deschide nimeni ușa?

urmez calea în jos,
șerpuiesc prin șireturi.
Îmi vreau viaţa înapoi,

trecătorii prin ea s-au plictisit
să îmi tot ofere foaie
și creion de câte ori îmi vine o idee,
anii nu mai stau în cumpănă,
nu mai încap între coperţi
și semafoarele, mai ales semafoarele
nu mai vor să își schimbe culoarea
când termin eu de scris
cuvântul nescris.
Fug de iubire, îmi miroase fruntea a spini,

să nu îmi biciuiţi versurile, vă răniţi,
de moarte nu mă tem,
ci de flacăra care nu arde.
Vorbesc în limba lui Icar

când și-a probat prima dată aripile,
intru în urechea lui Mozart, ies cântec
în graiul porumbelului voiajor

căruia chiar acum, când citiţi,
îi furaţi răvașul,
scriu.
Îmi vreau viaţa înapoi,

vecinii îmi bat zilnic în calorifer,
nu mai suportă scârţâitul peniţei pe foaie,
până reușesc eu, scriind,

să desferec lacătul lumii
se deschide fereastra,
din celălalt ochi

dumnezeu
trimite ploaie.

28
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
Numere în labirint
[2003]
11 264. America se
pregăteşte intens de
atacarea Irakului. Numai că
la întâlnirea dintre liderii
politici germani şi francezi, prilejuită de
sărbătorirea celor patru decenii de conciliere
franco-germană, cele două puteri europene
s-au opus, se pare, destul de hotărât
intervenţiei. Americanii sunt vădit iritaţi şi
identifică în Franţa şi Germania „vechea
Europă”. Vezi bine, „noua Europă” ar
reprezenta-o statele estice nou admise în
NATO, între care, desigur, şi România.
Acestea sunt cu mult mai deschise la politica
americană. Pe de altă parte, eu, unul, m-aş
bucura să ştiu că Franţa şi Germania,
conciliate cum sunt, reprezintă „vechea
Europă”, aceea a civilizaţiei şi culturii
creştine, dar mă tem că nici ele nu-s mai
breze.
11 265. Adevăratul Diogene al românilor
nu a fost „Caragiale cinicul”, ci Eminescu.
Numai el a avut curajul real de a umbla cu
lampa adevărului aprinsă ziua în amiaza
mare, în căutarea de oameni. Numai el a avut
curajul de a trăi în diverse butoaie. Caragiale
şi-a luat tălpăşiţa la Berlin, de îndată ce a dat
norocul peste dânsul. Dar dacă în Atena era
posibilă existenţa lui Diogene (ca semn al
unei democraţii aristocrate), în timpurile
moderne el n-ar mai fi fost lăsat să umble de
capul său prin piaţa publică. „De teama
instituţiilor psihiatrice – scrie Peter
Sloterdijk în Critica raţiunii cinice – Diogene
s-ar teme să umble, în miezul zilei, pe stradă
cu lampa aprinsă.”
Eminescu a umblat şi a ajuns la balamuc,
sub ochii „părinteşti” ai prietenilor.
11 266. E din ce în ce mai bine că
România nu mai este o ţară liberă. Până şi
amplasarea faimosului „Dracula Park”
(fireşte, sună mai evropeneşte!) la
Sighişoara, tutorilor noştri externi li se pare
neavenită, trebuind a fi mutat la Bucureşti, ca
drept pedeapsă pentru „capitaliştii” lui
Caragiale, extaziaţi de crearea „mitului
Dracula”.

29
Rãsfirãri
Lina CODREANU
(linacod@yahoo.com)
Gânduri răsfirate
Pensées dispersées
Traducere în limba franceză: Suzana-Gloria

Suzana Guinart (Pontoise, Franţa)
Traduit en français par Suzana-Gloria
Guinart-Miron (Pontoise, France)
*
Aforismul – un roman „in nuce” ori o lacrimă
de stih.
L’aphorisme – un roman au stade

embryonnaire ou une larme de vers.
*
Fotografia include doar vizualul captiv în
clipă. Pictura duce clipa-n istorie.
La photographie comprend seulement le

visuel capté { l’instant. La peinture, quant {
elle, insère l’instant dans l’Histoire.
*
O mamă îi dă copilului respiraţia şi cântecul
inimii, un învăţător îi pune-n minte lumina şi
instrumentarul căutării, o iubire dă
sentimentul unic al zborului peste lume.
Une mère donne à son enfant le souffle et

l’écoute du cœur, un maître d’école lui inocule
la lumière et l’instrument de la recherche, un
amour donne le sentiment unique de survoler
le monde.
*
Privind în gol, omul are tendinţa de a-l
umple cu amintiri.
En regardant dans le vide, l’homme a la

tendance de le remplir de souvenirs.
*
Vedenia este umbra rătăcită a unui gând
trudit.
L’hallucination est l’ombre égarée d’une

pensée épuisée.
*
Frumuseţea nu e numai o categorie estetică,
ci, în primul rând, una morală.

30
La beauté est d’abord une catégorie morale,

et ensuite une catégorie esthétique.
*
Teama topeşte vocea.
La peur anéantit la voix.

*
Numele şefilor unei instituţii încap pe-o listă,
ale personalităţilor devin articole de
dicţionare.
Les noms des chefs d’une institution tiennent

sur une liste, tandis que ceux des
personnalités deviennent des articles dans un
dictionnaire.
*
Creaţia nu limpezeşte certitudini, ci tulbură
sentimente.
La création ne clarifie pas les certitudes, mais

trouble les sentiments.
*
Când vor dispărea punţile de comunicare
dintre oameni, temeliile lumii se vor clătina.
Lorsque les voies de communication

disparaîtront entre les humains, les
fondements du monde trembleront.
*
Uneori, criticii scriu mai rafinat decât poate
sugera o carte la un moment dat, iar, alteori,
scriitorii creează mai mult decât au citit ei
înşişi până atunci.
Parfois, les critiques écrivent d’une manière

plus raffinée que peut suggérer un livre à un
moment donné, et, d’autres fois, les écrivains
créent plus qu’ils ont lu eux-mêmes
jusqu’alors.
*
Locul natal – semnul eternităţii ce ne
locuieşte.
Le lieu de naissance – le signe de l’éternité

nous habitant.

31
Scrisori inedite
O epistolă a scriitorului Mircea DINUTZ
(1948-2013) către poetul şi prozatorul
Ion Gh. PRICOP (Duda – Huşi)
Focşani, 16 aprilie 2010

Stimate domnule Ion Gheorghe Pricop,
Scrisoarea D-voastră m-a întristat puţin şi

mi-a ridicat câteva semne de întrebare. Am
avut în 2009, o perioadă de 4-5 luni când
existenţa revistei „Pro Saeculum” s-a aflat sub
semnele incertitudinii. Atunci am primit acel
materiale de la D-voastră şi le-am transmis
doamnei Valeria Manta-Tăicuţu, redactor şef
al revistei „Spaţii culturale” (Râmnicu Sărat)
[…]. De data asta, textele se află pe mâini
sigure. Le-am dat la „cules”. Vă sugerez ca, în
viitor, să transmiteţi textele pe adresa de e-
mail a revistei […].
Doamna Deşliu a recunoscut că nu v-a mai

trimis nr. 7-8/2009 şi nici nr. 2-1/2010: a
uitat, a neglijat, nu prea erau bani pentru
expediţie. Nr. 1-2/2010 vă vor fi trimise,
probabil le-aţi şi primit. Cu nr. 7-8/2009 nu
mai e nimic de făcut şi-mi pare rău. Altceva m-
a intrigat foarte mult. În toamnă (prin
septembrie-octombrie 2009) v-am trimis o
scrisoare şi ultima mea carte: IOAN DUMITRU
DENCIU (un cronograf) în rev. „Scriitori
vrânceni contemporani” (nr. 4). Eu le-am
trimis, personal. Faptul că nu aţi confirmat, în
vreun fel, primirea lor m-a făcut să cred că v-
aţi supărat pe mine. Ce s-a întâmplat de fapt?
În ceea ce priveşte sănătatea, n-am motive
prea mari de optimism. Îmi doresc foarte mult
să-mi termin cartea (de critică, fireşte), unde
aveţi locul D-voastră alături de Şerban Codrin,
Mircea Popovici, L.I. Stoiciu, Ion Tudor
Iovian… O carte mai ambiţioasă, mai
solicitantă decât tot ce am făcut până acum.
32
Merge, dar merge greu: pe de o parte e revista

care-mi ocupă mult timp, dar – mai degrabă –
defectul respiraţiei sever care-mi împuţinează
puterile după-amiază spre seară. Creierul nu e
bine oxigenat şi, de aici, o stare de epuizare
majoră, de neputinţă fizică!!
Răzbim noi la lumină! ADEVĂRAT CĂ A
ÎNVIAT!
Vă îmbrăţişez cu preţuire,
Mircea Dinutz [ss]
P.S. Tocmai D-voastră m-am găsit să mă
plâng? Ar trebui să-mi fie ruşine!...
Evenimente culturale
Teodor PRACSIU
(Vaslui)
Elena Farago – 140 de

ani de la naştere
Joi, 29 martie 2018, s-au împlinit exact

140 de ani de la naşterea poetei Elena
Farago. S-a ivit pe lume la Bârlad (29 martie
1878), tatăl, Francisc Paximade, fiind grec,
iar mama, Anastasia (n. Thomaide), cu
ascendenţă de origine greacă, turcă şi
română. Copilăria a stat sub semnul
tragicului: orfană de mamă la 12 ani şi de
tată la 17 ani. A găsit ocrotire şi sprijin în
casa junimistului Gheorghe Panu; va fi
ulterior guvernanta copiilor lui I.L. Caragiale
şi va cunoaşte o serie de scriitori importanţi
ai vremii.
Bibliografia operei cuprinde numeroase
volume de poezii, în bună parte dedicate
copiilor. Din 1907 până la capătul vieţii
(1954) a locuit în Craiova. A fost răsplătită
cu Premiul Academiei (1908 şi 1920),
premiul „Femina” (1925) şi Premiul naţional
pentru poezie (1937). A tradus din Ibsen,
Nietzsche, Paul Verlaine, Maurice
Maeterlinck, Anatole France ş.a. A avut parte
de comentarii critice ale unor exegeţi de
primă mână: Ilarie Chendi, Mihail
Dragomirescu, E. Lovinescu, G. Călinescu,
Constantin Ciopraga, Pompiliu
Constantinescu, Ovidiu Papadima, Ion
Rotaru, C.D. Papastate ş.a.

33
G. Călinescu îi acordă două pagini plus o

jumătate de coloană în Istoria literaturii
române de la origini până în prezent (ediţia a
II-a revăzută şi adăugită, ediţie şi prefaţă de
Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p.
702-705). Cum se ştie, spaţiul acordat unui
scriitor devine la G. Călinescu un criteriu
estetic, iar divinul critic avea un cântar
extrem de fin şi de precis. Poeta este inclusă
în capitolul Simboliştii - Înrâurirea Franceză,
alături de G. Bacovia, Ştefan Petică, Iuliu C.
Săvescu, D. Anghel, Ion Minulescu, N.
Davidescu, Al.T. Stamatiad, Emil Isac ş.a. G.
Călinescu vede în Elena Farago „o
remarcabilă poetă a dragostei pudice”; „cu
deosebire originale sunt poeziile care cântă
maternitatea”; „poeziile de abecedar (în
continuitatea lui Coşbuc) sunt graţioase prin
delicateţea maternă”.
O judecată critică sintetizatoare şi
rafinată ne oferă Doina Curticăpeanu (v.
Dicţionarul Scriitorilor Români de Mircea
Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, D-L,
Editura Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti, 1998, p. 255): „Mărturisiri
voalate, zbucium neprecizat, melancolii
discrete, simţiri calde şi duioase sunt numite
sugestiv, cu titlul unuia dintre volume,
Şoapte din umbră, unde totul – amintirea,
iubirea, regretul – apare diafan, vaporos,
lipsit de motivare obiectivă şi de contururi
lămurite, plutind într-un clarobscur ceţos ca
într-o pânză de Carriere. Sentimentul se
strânge dureros în sine, generând un cântec
fără bucurie, cumpănit şi resemnat, în care
numai arareori plăcerea iubirii devine
lâncezeală şi blândeţe, neştiutoare a
freneziei. Obscură din pudoare, ivită dintr-o
tragică mistuire lăuntrică în absenţa
cvasitotală a lumii din afară, poezia
intonează molcom «litania unui amor fără
extaze», dar mişcător prin accentul profund.
Proiectată în vis sau în trecut, cu substanţa
diluată în umbra nesfârşită a depărtării,
iubirea ajunsă amintire prilejuieşte evocarea
tandră a unui climat sufletesc al cărui
echivalent poetic instituit de cuvântul
abstract şi anemic, lipsit de plasticitate şi
culoare, are, în schimb, o certă calitate
muzicală”.
Elena Farago nu trece de filtrul selectiv al
lui Nicolae Manolescu şi nu figurează în
Istoria critică a literaturii române (Editura
Paralela 45, Piteşti, 2008) şi nici de acela al
lui Alex. Ştefănescu (Istoria literaturii
34
române contemporane, 1941-2000, Editura

Maşina de Scris, Bucureşti, 2005). Cel de-al
doilea critic are o îndreptăţire să nu
zăbovească asupra operei lirice a sensibilei
poete, încheiate în linii generale în 1944.
Marian Popa o menţionează în treacăt, în
două rânduri, în Istoria literaturii române de
azi pe mâine (vol. I, II, Editura SemnE,
Bucureşti, 2009).
Dacă s-a bucurat de notorietate în epoca

sa, Elena Farago se află, în posteritate, într-
un con de umbră, explicabil poate prin
mutaţiile survenite în sensibilitatea şi
receptivitatea cititorilor. Un gest critic
reparator aparţine lui C.D. Papastate, care
ne-a oferit în 1978 un volum masiv de
Versuri al Elenei Farago, ediţie, studiu
introductiv, note şi variante. Au fost
selectate poezii din volumele Versuri (1906),
Şoapte din umbră (1908), Din taina vechilor
răspântii (1913), Şoaptele amurgului (1920),
Nu mi-am plecat genunchii (1926). Sunt
incluse aici şi traduceri din Francois Villon,
Clement Marot, Verlaine, Henri de Regnier,
Emile Verhaeren, precum şi poezii extrase
din periodicele vremii. Capriciile gustului
public, dar şi imponderabilele unui destin
literar postum au eclipsat întrucâtva
imaginea lirică a celei care a fost Elena
Farago.
Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu
Spătarul” şi Reprezentanţa Vaslui a Uniunii
Scriitorilor au organizat o manifestare
omagială dedicată poetei. În sala arhiplină a
bibliotecii, în faţa a zeci de elevi de gimnaziu
şi de liceu şi a invitaţilor adulţi, cadre
didactice, literaţi şi publicişti, şi a trimişilor
media, a fost realizat un recital poetic şi
muzical, susţinut de Corina Matei Gherman
(Iaşi), Daniela Oatu (Vaslui), Niculina Petrov
(Târgu Frumos), Rodica Ioniţă Grosu (Iaşi),
Anastasia Gârneaţă (Iaşi), Brânduşa Dobriţă
(Vaslui) şi de elevi ai Şcolii „Ştefan cel Mare”
Vaslui. Prof. Galina Parfene şi doi dintre
35
discipolii ei au interpretat piese clasice la

pian.
Despre personalitatea artistică şi umană a
Elenei Farago a vorbit prof. Livia Ciupercă
(Iaşi), trecând în revistă coordonatele unei
existenţe devenite destin: familia, drama
adolescentei rămase orfană, debutul literar
timpuriu, preţuirea pe care i-au arătat-o
Nicolae Iorga, Delavrancea, I.L. Caragiale,
Gheorghe Panu, Radu Gyr şi, mai târziu, Geo
Bogza, formarea intelectuală în principal ca
autodidact, vocaţia de formator de cultură,
peregrinările prin diverse oraşe,
statornicirea şi munca devotată în Craiova,
arestarea de către autorităţi în 1907 pentru
că s-a solidarizat cu ţăranii răsculaţi, văduvia
ş.a. În toate circumstanţele, Elena Farago „şi-
a dus crucea cu demnitate şi curaj”, fidelă
muzei sale care i-a îngăduit să creeze o lirică
de armonie mozartiană.
Livia ANDREI
(Bârlad)
„A-ul și B-ul literaturii

române”, la Bacău
Timp de două zile, în Bacău au avut loc

Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, ediţia a
II-a, organizate de Consiliului Judeţean
Bacău, Inspectoratul Şcolar Judeţean,
Uniunea Scriitorilor – Filiala Bacău, Teatrul
Municipal „Bacovia”, Colegiul Naţional
„Vasile Alecsandri” şi Societatea Ştiinţifică
„Vasile Alecsandri”.
Prof. univ. Ioan Dănilă, deschide Reuniunea.

Poetul Petruș Andrei prezintă rev. „Liter-Club”.
Joi, 24 mai, la Biblioteca Universităţii

„Vasile Alecsandri” s-au deschis Reuniunile
prin Colocviul „Alecsandri, azi” și „Geografia
literară: A-ul şi B-ul literaturii române, ivite

36
în Bacău”, după care a urmat lansarea

volumului Casa din… cuvinte, de Ioan Dănilă.
Au fost prezente personalităţi ale lumii
literare contemporane care au avut
intervenţii documentate și argumentate cu
privire la locul pe care ar trebui să-l ocupe
Vasile Alecsandri în literatura română. Am
remarcat pe criticii Grigore Codrescu și
Adrian Dinu Rachieru, pe scriitorul român de
la Cernăuţi Vasile Tărâţeanu, pe poetul
Petruș Andrei.
În aceeași zi, în sala de ședinţe a
Consiliului Judeţean Bacău s-au prezentat
cărţi și reviste din toată ţara. Prezent la acest
eveniment poetul Petruș Andrei a prezentat
revista ,,Liter-Club” și recentul volum
Nemărginita iubire, dedicat Centenarului
Unirii.
Petruș Andrei, Vasile Tărâţeanu

și Adrian Dinu Rachieru
La sfârșitul zilei, la statuia poetului Vasile

Alecsandri din faţa Casei de Cultură din
Bacău, membrii Filialei U.S.R. au recitat
poezii. Au citit din creaţiile personale:
Dumitru Brăneanu, președintele filialei, Ioan
Culiţă Ușurelu, Emilian Marcu, Viorel
Dinescu, Mioara Bahna, Petruș Andrei,
Valeria Manta Tăicuţu ş.a.
Recital liric la statuia poetului
Vineri, 25 mai, la ora 11.00, a avut loc

colocviul Dramaturgia românească
contemporană, încotro?, interesant prin
intervenţia criticului literar și omului de
teatru Ioan Holban, după care scriitorii au

37
mers la o întâlnire cu elevii şi profesorii

Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”.
După amiază, în sala Teatrul Municipal
„Bacovia” a urmat spectacolul „De la Mioriţa
la Andrii Popa” cuprinzând momente
artistice inspirate din creaţia lui Vasile
Alecsandri, cu participarea elevilor din
România, Cernăuţi, Chişinău şi studenţi ai
Universităţii „Vasile Alecsandri”.
Seara, în aceeași sală s-au decernat
Premiile Reuniunilor Culturale
„Alecsandriada” și s-a desfăşurat spectacolul
de teatru – Piatra din casă, de Vasile
Alecsandri, susţinut de actori ai Teatrului
Municipal „Bacovia”.
După ediţia I, care s-a dorit doar un test în
acest an, s-a constatat că Reuniunile
Culturale ,,Alecsandriada” au avut bună
receptare în demersul băcăuanilor pentru
promovarea iniţiativei ,,A-ul și B-ul literaturii
române” (definire a iniţiatorului I. Dănilă).
Remarcăm implicarea totală a Consiliului
Judeţean Bacău și pe coordonatorul acestei
manifestări, scriitorul Dumitru Brăneanu,
proaspătul președinte a U.S.R. – Filiala Bacău.
Amicale, amicale
…în dialoguri …hazlii
Petruş ANDREI
Dialog
(despre eminescologul
Theodor Codreanu)
Maestrul Pricop mie-mi spune

Că Theo știe meseria
Și-i critic literar, pe bune,
De care zici: „Jos pălăria!”
Eu nu te contrazic, amice,
Nevrând s-atrag asupră-mi hula,
Fiindcă-i iarnă însă-aș zice
Că e un critic: „Jos căciula!”

38
„Nifiliștii” postmoderni
Moto: „În cartea lui Gianni Vatimo

«La Fin de la modernité» (1985 și 1987),
autorul corelează postmodernismul cu
nihilismul lui Nietzsche și Heidegger”
(Romul Munteanu, Jurnal de cărţi,
București, Ed. Libra, 1994)
Postmoderniștii sunt isteţi,

Giocondei ei îi pun musteţi
Și ne vând nouă castraveţi,
Zicând că-s poezii.
Tot timpu-s pentru împotrivă,

Noi mergem drept, ei în derivă
Și toţi respect-o directivă
Și alte nerozii.
Ei în politică-s corecţi,
Ba încă mai mult ca perfecţi
Însă, de fapt, ei sunt infecţi,
Adulterini și snobi.
În fronda lor e impotenţă

Dar, mai ales, grandilocvenţă,
Au doar un lucru: elocvenţă
Că patimii sunt robi.
N-am fost și nu-s postmodernist,

Nici comunist, nici securist
Dar, totuși, dau un acatist:
Să-i ierte Dumnezeu.
Eu sunt sărman ca Diogene

Și mândru ca Eratosthene,
Chiar iarna stau fără izmene,
În slip și în maiou.
Nu iau nimic de împrumut,

Nu-s cumpărat și nici vândut
Și sunt, ce-am fost de la-nceput,
În cerul meu arheu.
P.S. Răspuns, la ce am criticat,

Maître Pracsiu nu ne-a dat,
Deși noi tot am așteptat,
În lung și-n lat.
Ion Gheorghe PRICOP
O, nemurirea, ard-o focul!...
Dreptu-i ce-ai scris, frate Petruş,

În versuri tari ca de bazalt,
Dar Omul nostru-i cu scurmuş
Şi vrea să pară cel mai nalt.

39
Cu modestia alţii sunt,

Plecaţi ca cetina de brad,
Da-n sufletul lor alb, profund,
Doar pulberi de luceferi cad...
Nu un volum, ci zece, douze

Servească-i lui ca monument,
În Panteonul Marei Muze,
Cel Lacom nu va fi prezent...
O, nemurirea, ard-o focul,

Că mai curând e-o hardughie
În care fraierul nu ştie
Să-şi facă-n pace sieşi locul...
Petruș ANDREI
„Nu mai scrieţi!”
Se scrie mult în Ţara Românească

Dar, din păcate, nu atât de bine
Iar scribii n-au de gând să se oprească
Încât, să mai citească, n-are cine.
Se miră și bătrânul Heliade

Că-ndemnul său prea mulţi îl ascultară,
Acum, din omu-acela cumsecade,
Se face unul numai foc și pară.
Încât ne cere să avem putere,

Discernământ, bun simţ și îndrăzneală
Și lui să-i satisfacem o plăcere:
Să nu dăm postmodernilor cerneală.
Să nu lăsăm, pe mâna lor, hârtie,

Să le-astupăm, de-a pururea, izvorul,
Acestor stricători de poezie
Să le luăm din mâini calculatorul.
Să nu le mai lăsăm dicţionarul

Și să le punem un căluș în gură
Și, înarmaţi cu ghioaga sau cu parul,
Să nu-i lăsăm să intre-n editură.
Să ne păzim oricare librărie,

Ba chiar să mergem încă mai departe,
Pe-acești neștiutori de poezie
Să nu-i lăsăm să-și mai lanseze-o carte.
,,Postmoderniștii, spune Heliade,

Sunt mai dăunători decât miniștrii.
Voi, criticii, fiţi oameni cumsecade
Și, de la scris, opriţi postmoderniștii!”

40
Ion Gheorghe PRICOP
A lui Papuc armată, cu spada în condei...
– răspuns poetului Petruş Andrei, care s-a decis

să ia atitudine faţă de poezia postmodernă –
Pe postmoderni în braţe vrea să-i ţie

Coniţa Muză, pe clasici mai puţin,
Drept care, hlizitura şi icnu-n poezie
Contamina-vor piaţa cântării cu venin...
El, cititorul numai, urmează a decide

Care e marfa caldă şi care marfa rece...
Când câinii latră şi hârmuiesc la blide,
Taman pe stradă şi caravana trece...
La preot, însă, astăzi trebuie de mers

Mărturisind anume ce modă ne mai place:
Prozodia s-o tragem ca haină peste vers,
Ori poezia, iapă, s-alerge pe toloace...
La urma urmei, frate, ce ne pasă nouă –

A lui Papuc armată, cu spada în condei –.
Cuvântul, dacă-l ungem cu miere şi cu rouă,
Se-mbracă-n duh şi nimeni nu mai ştie ce-i.
Notă îndoliată: 7 iunie 2018. În chilia sa din

cadrul mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru și
Pavel” – Catedrala Episcopală din Huşi, s-a
stins din viaţă marele duhovnic –
arhimandritul Mina Dobzeu (n. 5 nov.
1921). Aflat în închisoarea de la Aiud,
părintele l-a încreştinat, în 1960, pe marele
cărturar Nicolae Steinhardt, autorul
celebrului cărţi Jurnalul fericirii.
C o n e x i u n i. A l b u m
Cronica întrunirilor de club
• Vaslui, 15 martie 2018, Biblioteca

Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul”.
Întâlnire literară a scriitorilor, membri ai
reprezentanţei Vaslui, Filiala Iaşi. Preşedinte
al Filialei USR Iaşi: Cassian Maria Spiridon.
41
Iaşi, 20-22 aprilie – Zilele revistei

„Convorbiri literare”, USR – Filiala Iaşi, Casa
cu absidă. Theodor Codreanu – Laudatio
pentru acad. Eugen Simion, decernat cu
Premiul „Opera Omnia”.
Huşi, 10 mai – Protopopiatul Huşi.

Şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale,
pentru legislatura 2018-2022, condusă de
PSF Ignatie, Episcopul Huşilor.
(Foto preluată din ziarul “Vremea nouă”)
Iaşi, 10 mai – Târgul de Carte „Librex”.

Asociaţia „Universul prieteniei” (dir. Rodica
Rodean) a organizat lansarea volumului
Linei Codreanu – Răsfrângeri critice
(Bucureşti, Editura Detectiv literar, 2018).
Între prezentatori: Horia Zilieru, Emilian
Marcu, Florin Dochia, Valentin Talpalaru,
Firiţă Carp, Vasile Fluturel ş.a.
Chişinău-Iaşi, 14-17 mai – Festivalul

Internaţional „Grigore Vieru”, ediţia a X-a.
Alocuţiuni, conferinţe, dialoguri, recitaluri de
muzică şi poezie, întâlniri cu tinerii din

42
Basarabia, spectacole. Între susţinătorii de

comunicări: Theodor şi Lina Codreanu.
Participanţii la festival, în Truşeni (R. Moldova),

la grupul statuar Eminescu-Vieru-Păunescu
• Bârlad, 20 mai, sediul Academia

Bârlădeană. Lansarea vol. C.D. Zeletin,
Domnu-i Domn şi leru-i ler, Bucureşti, Editura
Spandugino, 2018. Prezentare: Theodor
Codreanu. prezentarea recentului număr al
revistei „Academia Bârlădeană” (Elena Monu
şi Elena Popoiu). Donaţii de cărţi (Lina
Codreanu) şi dezbateri.
• Bârlad, 27 mai. În foaierul Teatrului „V.I.
Popa” din Bârlad a avut loc lansarea
romanului Torentul, de Marinel Gâlcă. Între
participanţi: Petruș Andrei, Teodor Pracsiu,
Gruia Novac, Nicolaie Mihai și Livia Andrei.
• Huşi, 28 mai 2018. Restaurantul

„Cantemir” – Petrecere centenară: „La Huși,
Theodor și Lina Codreanu au reușit MAREA
UNIRE. Sunt aici bucovineni, bănăţeni,
munteni, basarabeni și moldoveni” (Acad.
Mihai Cimpoi).

43
CUPRINS
Liter-Club – 10 .................................................. 1
Lina CODREANU
Retrospectivă .................................................................. 3
Aniversãri ......................................................... 6
Theodor CODREANU
Iaşul Marii Uniri ............................................................ 6
Pr. Marcel MIRON
Harta patriei ................................................................ 12
Tudor NEDELCEA
Un savant cu nume şi renume ............................... 13
P o e s i s ........................................................ 20
Petruș ANDREI
Binecuvântare ............................................................. 20
Daniela OATU
Ni s-a-ncurcat iubirea... ........................................... 21
Ciment peste aripi ...................................................... 22
Nicuşor DĂRĂBANĂ
Ţăranul .......................................................................... 23
Martin CATA
Istoviri târzii ................................................................ 24
…alint .............................................................................. 24
Oana ANDREI
Alt fel de înţelegere ................................................... 25
Alt fel de înalt .............................................................. 25
Gabriela Ana BALAN
Fraţi................................................................................. 26
Se deschide fereastra ................................................ 27
Însemnãri cu staif ......................................... 28
Theodor CODREANU
Numere în labirint ..................................................... 28
Rãsfirãri ......................................................... 29
Lina CODREANU
Gânduri răsfirate ....................................................... 29
Scrisori inedite ................................................ 31
Evenimente culturale .................................... 32
Teodor PRACSIU
Elena Farago – 140 de ani de la naştere .......... 32
Livia ANDREI
„A-ul și B-ul literaturii române”, la Bacău ....... 35
Amicale, amicale
…în dialoguri …hazlii ........................................ 37
Petruş ANDREI
Dialog ............................................................................. 37
„Nifiliștii” postmoderni ............................................ 38
Ion Gheorghe PRICOP
O, nemurirea, ard-o focul!... ................................... 38
Petruș ANDREI
„Nu mai scrieţi!” ......................................................... 39
Ion Gheorghe PRICOP
A lui Papuc armată, cu spada în condei... ......... 40
C o n e x i u n i. A l b u m ............................. 40
Cronica întrunirilor de club ................................. 40

44
„Uită răul, rabdă

mult, iartă totul!”
Arhimandrit Mina
Dobzeu
Episcopia Huşilor
Liter-Club
Revistă de cultură
Fondatori:
Lina şi Theodor Codreanu,
Livia şi Petruş Andrei,
Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu,
Elena şi Ion Gh. Pricop
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Email: literclub2016@gmail.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
Materialele trimise vor avea 1-2 pagini A4,

Times New Roman, cu literă de 12 la un rând
sau până la 1500 de cuvinte.
Manuscrisele primite nu se returnează
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conţinutul articolelor revine exclusiv
semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul III, Nr. 10, Apr. - Iun. 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul III, Nr. 10, Apr. - Iun. 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Lina CODREANU. Răsfrângeri critice,

Petruş ANDREI. Nemărginita iubire,

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Am ales un format aparte, în genul

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

spirit din conţinutul textelor, aşezăm foto-

Structura publicaţiei este consolidată prin

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

(2015), Teodor Pracsiu – 70 (2016),

Totodată, la acest moment bilanţier,

Vivat, crescat, floreat!

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Centenarul Marii Unirii.

Iaşul Marii Uniri

Unul dintre cele mai

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

spate, peste raniţele cazone; apoi de cavaleri,

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Torrey, Stanley Washburn, Alfred Knox, vezi

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Galaţi – dezarmate, în pofida faptului că ruşii

Acesta era, pe scurt, contextul aşteptării

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

(N.A. Bogdan, p. 81). Abia la jumătatea lunii

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

intră în gară un tren al Crucii Roşii ruseşti,

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

numeroase decât cele româneşti care deja

Pr. Marcel MIRON

Harta patriei mele

Cerurile sunt tapisate

Prinsă în cuiele luminoase

România este patria noastră

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Atunci iarba se usucă

După veşnicii de lacrimi

Eugen Simion, ’85

Există o legătură indestructibilă între

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

ne, îndeosebi, după fişa întocmită de Mircea

Eugen Simion s-a născut în familia

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă,

Referitor la persecuţia politică împotriva

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

în 1969, cu o teză despre Eugen Lovinescu

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

preşedinte interimar (15 octombrie 1997-16

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Yehudi Menuhin, E. Turdeanu, Adam

Eugen Simion este un „spiritus rectus” al

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

Eugen Simion, cum îi mărturiseşte lui Andrei

Theodor Codreanu, Eugen Simion, Mihai Cimpoi

La rândul său, confratele şi prietenul său

Liter-Club Anul III, nr. 2(10), apr.-iun. 2018

adevărat, sunt un vârtej de nelinişti, trăiesc

Doamne, m-ai făcut izvor

M-ai făcut viţă de vie,

M-ai făcut pahar de vin,

M-ai făcut miez de baladă