Extras din “PAGINI DIN ISTORIA MONAHISMULUI ORTODOX ÎN REVISTELE

TEOLOGICE DIN ROMÂNIA “

PERSONALITĂŢI

Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului PIMEN,

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

EDITURA BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

EDITURA MITROPOLIT IACOV PUTNEANU
2011

GHENADIE PETRESCU, MITROPOLIT PRIMAT (1893-1896)

***, „Cronica ecleziastică. Instalarea Preasfinţitului Episcop al eparhiei Argeşului”,

în: BORom II (1875-1876), 7, p. 502-503.

Duminică 14 martie 1875, Preasfinţitul Ghenadie Petrescu a fost instalat în scaunul Episcopiei
Argeşului.

***, „Alegerea, învestitura şi instalarea Î.P.S. Mitropolit al Ungrovlahiei şi Primat al României

D.D. Ghenadie”, în: BORom XVII (1893-1894), 3, I-XXIII.

În urma demisiei mitropolitului Iosif Gheorghian din data de 1 aprilie 1893, scaunul de Primat al
României a rămas vacant. La 18 mai 1893 a avut loc adunarea Colegiului Electoral Bisericesc
pentru alegerea unui nou mitropolit primat. În urma alegerilor, P.S. Ghenadie Argeşiu a fost
desemnat în această funcţie. El a primit 168 de voturi, devansându-i clar pe contracandidaţii săi,
mitropolitul Iosif al Moldovei, care a primit 47 de voturi şi P.S. Silvestru, episcopul Huşilor, care a
primit şapte voturi.
Sunt prezentate desfăşurarea alegerilor şi desfăşurarea ceremoniei de învestire care a avut loc pe
data de 21 mai 1893.
Sunt redate următoarele cuvântări: a mitropolitului primat rostită imediat după alegerea sa, a
regelui Carol I, rostită la ceremonia de investire, cuvântarea rostită de mitropolitul primat în
catedrala patriarhală. Din ultima aflăm că, în perioada în care P.S. Ghenadie a păstorit la Argeş a
avut loc restaurarea Mănăstirii Curtea de Argeş.

***, „Biografie. Bucureşti, 1 Iunie 1893”, în: Amvonul I (1893), 5, p. 1-2.

Este prezentat Î.P.S. Ghenadie Petrescu, episcopul de Argeş. Acesta a fost ales mitropolit primat al
României în acelaşi timp cu votarea legii pentru îmbunătăţirea clerului mirean. Oamenii au mari
aşteptări de la acesta şi speră să introducă multe schimbări.
Articolul face referire la predecesorii mitropolitului, precizându-se că pe atunci oamenii nu erau
chiar aşa de corecţi, deoarece nu erau prea îngăduitori cu preoţii. Vinovaţi nu erau predecesorii, ci
oamenii de care erau înconjuraţi şi care aveau influenţă asupra acestora. De exemplu, în timpul
fostului mitropolit Iosif Gheorghian, tot aparatul administrativ era alcătuit din aceeaşi oameni ca
mai înainte.

Există unele întrebări referitoare la rezistenţa mitropolitului la linguşelile altora, dacă va întelege
şi va încerca să cunoască adevăratele problemele ale poporului. Articolul este însoţit de o
fotografie a mitropolitului primat, Ghenadie Petrescu.

***, „Schiţă biografică a Î.P.S. Mitropolit Primat D. D. Ghenadie”, în:

Amvonul I (1893), 5, p. 2-3.

Articolul consemnează toate avansările mitropolitului primat din punctul de vedere al gradului
bisericesc. S-a născut la 7 martie 1836 în Bucureşti, fiind botezat cu numele Gheorghe. A fost fiul
unui comerciant care a luat parte la luptele lui Tudor Vladimirescu, Petre Teodosie. I s-a remarcat
„Harul bisericesc” încă de la 10 ani,când a intrat în şcoala de la „Doamna Bălaşa”. Încă de atunci îi
plăcea foarte mult să citească cărţile bisericeşti.

În 1854 a intrat în Mănăstirea Căldăruşani unde i se spunea „fratele Gheorghe”. Aflându-se sub
supravegherea lui Chiril, care urma să devină stareţ, a avut ascultarea la scrierea muzicii
bisericeşti şi a diferitelor cărţi, fiind remarcat de răposatul mitropolit Nifon. Văzând talentul
fratelui Gheorghe, care promitea să devină membru al clerului, acesta a ordonat aducerea lui în
Sf. Mitropolie. Tânărul frate, după câteva zile de şedere, neîmpăcându-se cu zgomotul, a părăsit
Mitropolia, întorcându-se la Mănăstirea Căldăruşani, fără acordul mitropolitului. Auzind,
ierarhul a ordonat din nou aducerea lui, dar s-a făcut aceasta doar pentru câteva zile, căci el iar s-
a întors la mănăstire. Hotărât fiind, mitropolitul l-a adus înapoi din nou şi, de data asta, „l-a dat
în primire” arhidiaconului Dionisie şi profesorului Ghermănescu.

Pe 6 martie 1858 l-a călugărit, punându-i numele Ghenadie, iar pe 9 martie 1858 a fost făcut
diacon, demnitate care a durat 11 ani.

În ziua de Sf. Dumitru a anului 1869 a fost hirotonit preot, iar în ziua de Anul Nou 1870 i-a fost
încredinţată conducerea Bisericii Sf. Mitropolii, stârnind astfel multe laude, dar şi invidii. Era
foarte iubit deoarece prin cântarea sa plăcută, când slujea, biserica se umplea. Când mitropolitul
Nifon a murit, adică la 5 mai 1875, a fost înlocuit de episcopul de Argeş, Iosif Naniescu, iar în
locul lui a trecut episcopul Ghenadie.
Pe 14 februarie 1876 a fost ales episcop canonic, iar la 14 martie a fost intronizat.

***, „Discursul Î.P.S. Mitropolit Primat al României Ghenadie, ţinut în ziua de

12 octombrie 1895 cu ocazia deschiderii sesiunii de toamnă a Sfântului
Sinod”, în: BORom XIX (1895-1896), 9, p. 577-582.

În acest discurs Î.P.S. Ghenadie enumeră chestiunile care vor fi discutate în această sesiune şi
anume: fabricarea lumânărilor de ceară, iconografia bisericească, programa de învăţământ
religios în şcolile secundare, retipărirea Bibliei etc. Se mai face şi un apel la înfiinţarea unui fond
religios, având ca principal scop „ajutorarea bisericii naţionale”.

D., „Acte oficiale”, în: BORom XX (1896-1897), 9, p. 841-877.

Este redat un raport din Monitorul Oficial despre ultimele evenimente, desfăşurate în ordine
cronologică din ziua când Sfântul Sinod a ridicat sentinţa pronunţată asupra mitropolitului
primat Ghenadie Petrescu, în data de 20 mai 1896 şi până la alegerea şi instalarea lui Iosif
Gheorghian ca arhiepiscop şi mitropolit primat al României. Acest raport conţine şedinţele
Sfântului Sinod, deciziile luate în aceste şedinţe şi cuvântările rostite.

***, „Lege”, în: BORom XXXIII (1909-1910), 1, p. 108-109.

Este reprodusă legea prin care Mănăstirea Căldăruşani este destinată ca reşedinţă a Î.P.S.
Ghenadie Petrescu, fostul mitropolit primat al României. Un articol al acestei legi arată că
Ghenadie va cârmui această mănăstire pe viaţă.

D., Şt. P., „Note bibliografice Gibescu G. I. Pr. „Un mare ierarh din trecutul apropiat al bisericii
noastre Mitropolitul Ghenadie Petrescu (1893-1896), Bucureşti 1940, 80 p”, în: BORom LX
(1942), 5-6, p. 220. Recenzie.

Mitropolitul Ghenadie s-a născut în 1836 într-o familie de negustori din Bucureşti. La vârsta de 14
ani pleacă la Mănăstirea Căldăruşani, unde unchiul său era ieromonah. A fost tuns în monahism
în 1854, la 1873 a fost hirotonit arhiereu, iar la 1875 a fost ales ca episcop al Argeşului. În 1893
este ales mitropolit al Ungrovlahiei.
Doi ani mai târziu i s-au adus o serie de învinuiri – inovaţii în cult, furt de odoare bisericeşti,
falsuri în acte şi a fost caterisit şi dus cu forţa la Mănăstirea Căldăruşani.
În urma propunerii ministrului Cultelor, G. Mârzescu, şi a dovezilor de nevinovăţie, în 1896, în
data de 4 decembrie, fostului mitropolit i se ridică pedeapsa.

Deşi a fost reabilitat, Mitropolitul Ghenadie a demisionat în aceeaşi zi, 4

decembrie 1896, şi s-a retras la Mănăstirea Căldăruşani, unde a trecut la cele
veşnice în 1918.

Cu cheltuiala proinmitropolitului, s-a zugrăvit biserica Mănăstirii Căldăruşani, s-a reparat

biserica din satul Cocioc, s-au făcut raclele pentru moaştele Sfintei Filofteia şi ale Sfântului
Dimitrie Basarabov, s-a întemeiat un azil pentru bătrâni în Bucureşti.

***, Acte privitoare la caterisirea Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu (20

mai 1896)”, în: BORom XX (1896-1897), 3, p. 1-77.

Mitropolitul primat Ghenadie Petrescu a fost acuzat în 1896 de diferite ziare că a comis o groază
de nereguli. La data de 1 mai anul 1896, s-a convocat o şedinţă a Sfântului Sinod. Apelul a fost
respins de ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care nu s-au prezentat. Ca urmare a acestui fapt,
ministrul Cultelor i-a cerut explicaţii mitropolitului primat Ghenadie. Acesta, în loc de a-i oferi
explicaţii ministrului, a cerut închiderea Sinodului şi a declarat scaunele unor eparhii vacante. La
17 mai 1896, a avut loc o întrunire a Sinodului de la care, de data aceasta, mitropolitul primat a
fost cel absent. S-a votat o propunere semnată de Calistrat Bârlădeanu, Flor Băcăoanul, Pimen
Piteşteanul şi Meletie Gălăţeanu, care prevedea darea în judecata bisericească a mitropolitului
primat Ghenadie, suspendarea acestuia din funcţie şi numirea unei comisii formate din anumiţi
arhierei, care să analizeze faptele de care este acuzat întâistătătorul. Ca urmare a votării în
unanimitate mitropolitul primat a fost chemat la judecata bisericească. Iniţial a refuzat iar mai
apoi, când s-a prezentat, a cerut apărători laici şi a citit un protest prin care ataca Sfântul Sinod.

Pe data de 20 mai, comisia însărcinată spre a cerceta faptele mitropolitului primat Ghenadie
constată că acesta, într-adevăr, se face vinovat de acuzaţiile ce i se aduc. Ca urmare, Sfântul Sinod
a rostit actul de caterisire al lui Ghenadie şi a stabilit ca monahul Ghenadie să se ducă la
mănăstirea sa de metanie, Căldăruşani. Când i s-au adus la cunoştinţă acestea, mitropolitul
Ghenadie s-a opus deciziei Sinodului şi nu a vrut să părăsească reşedinţa din Bucureşti. Până la
urmă, a fost obligat cu forţa să părăsească palatul mitropolitan.

Articolul cuprinde darea de seamă a modului cum s-au petrecut lucrurile. Sunt redate:
Comunicarea oficială despre cele petrecute în perioada 1-17 mai 1896, Hotărârea Sfântului Sinod
prin care Î.P.S. Ghenadie Petrescu este caterisit şi pus în rândul monahilor simpli, Protestele
fostului mitropolit Ghenadie Petrescu, Sumarele Şedinţelor Sfântului Sinod, Procesele-verbale ale
Sfântului Sinod, Enciclica pastorală a Sfântului Sinod adresată clerului şi poporului român,
Epistolele prin care Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române face cunoscută
întâmplarea tuturor
Bisericilor ortodoxe surori.

Scriban, I., arhim., „Cronica bisericească. † Mitropolitul Ghenadie”, în:

BORom XL (1921-1922), 6, p. 461.

La 31 august 1918, fostul mitropolit primat Ghenadie Petrescu a trecut la cele veşnice pe când se
afla la lăcaşul de binefacere pe care l-a întemeiat în Bucureşti pe strada Labirint. Înmormântarea
a avut loc la Mănăstirea Căldăruşani.

De 20 de ani, mitropolitul Ghenadie trăia retras în acest sfânt lăcaş. În timpul războiului,
guvernatorul german Tülff von Tschepe a vizitat Mănăstirea Căldăruşani şi a fost bine primit de
mitropolitul Ghenadie.
Scriban, arhim., „Ştiri. Pomenirea fostului Mitropolit Ghenadie”, în: BORom
XLV (1927), 8, p. 506

Au trecut nouă ani de la moartea fostului mitropolit primat Ghenadie, care a fost înlăturat din
scaunul Mitropoliei în 1897. Pe data de 29 august 1927 a avut loc în Mănăstirea Căldăruşani
parastasul pentru pomenirea sa.

Ş., N., preot, „Reînhumarea osemintelor Mitropoliţilor Grigorie Dascălul şi

Ghenadie ai Ungrovlahiei”, în: BORom LXXIX (1961), 11-12, p. 962-971.

Reînhumarea mitropoliţilor Grigorie Dascălul şi Ghenadie Petrescu a avut loc la 29 octombrie

1961, la Mănăstirea Căldăruşani. În articol se remarcă grija P.F. Justinian pentru cinstirea şi
îngrijirea locurilor de veşnică odihnă ale unora dintre înaintaşii săi, mitropoliţi şi patriarhi.

Articolul aduce diferite informaţii referitoare la acest eveniment. Au fost puse lespezi de marmură
cu desene şi inscripţii sculptate pe mormintele primilor doi patriarhi ai Bisericii Ortodoxe
Române. Cei doi mitropoliţi, Grigorie Dascălul şi Ghenadie Petrescu, şi-au căpătat locuri de
odihnă potrivite vredniciilor avute în Biserica Ortodoxă.

Mitropolitul Ghenadie Petrescu, după moartea sa din 31 august 1918, a fost transportat la
Mănăstirea Căldăruşani şi înmormântat în bisericuţa Cocioc. Preafericitul patriarh a ales ca loc de
odihnă pentru cei doi mitropoliţi pridvorul bisericii celei mari din Mănăstirea Căldăruşani, cu
Hramul Sf. Dumitru, ctitorită în 1638 de voievodul Matei Basarab. Se precizează în articol că cei
doi au fost înhumaţi, după săvârşirea Sfintei Liturghii, de P.S. Teoctist Botoşăneanul, înconjurat
de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Preafericitului Justinian. S-a slujit un parastas
pentru cei doi mitropoliţi.
AŞEZĂMINTE MONAHALE
CĂLDĂRUŞANI (MĂNĂSTIREA)

Erbiceanu, C., „Documente privitoare la istoria bisericească şi politică a românilor”, în: BORom
XXIII (1899-1900), 3, p. 260-283.

În articol sunt reproduse şapte documente dintre care 5, 6 şi 7 se referă la Mănăstirea

Căldăruşani. Din acestea aflăm că Matei Basarab dăruieşte mănăstirii moşia Vlădeni, Hamzeşti şi
întăreşte o altă moşie pentru acelaşi lăcaş monahal.

Dumitrescu, Marin, pr., „Monastirea Căldăruşani”, în: Apostolul I (1901), 15,

p. 2-3.

Este prezentată aşezarea sfântului lăcaş, ctitorul acesteia fiind domnul Ţării Româneşti, Matei
Basarab, la anul 1638. Sunt inserate câteva evenimente ce conturează epoca social-istorică în care
domneşte Matei Basarab, acesta ridicând la Căldăruşani o frumoasă biserică cu chilii pentru
călugări, existând şi o inscripţie în frontispiciul mănăstirii (este reprodus textul).

În 1780, mănăstirea a rămas cam neîngrijită, deoarece arhiereul Filaret, cel căruia îi fusese
încredinţată îngrijirea lăcaşului de cult, a fost ridicat la treapta de episcop la Eparhia Râmnicului,
fiind preocupat mai mult cu activitatea episcopală. În 1792, Filaret, fiind ridicat la treapta de
mitropolit al Ungrovlahiei, intervine la domnul Alexandru Moruzi şi întăreşte pe preacuviosul
Gheorghe, stareţul Mănăstirii Cernica ca să fie stareţ al Mănăstirii Căldăruşani. Acestuia i se
datorează reîntemeierea sfântului lăcaş, el zidind şi biserica Cocioc.

***, „Lege”, în: BORom XXXIII (1909-1910), 1, p. 108-109.

Este reprodusă legea prin care Mănăstirea Căldăruşani este destinată ca reşedinţă a Î.P.S.
Ghenadie Petrescu, fostul mitropolit primat al României. Un articol al acestei legi arată că
Ghenadie Petrescu va cârmui această mănăstire pe durata întregii viaţi.

P., G., „Două biserici monumente istorice”, în: BORom XXXIX (1915-1916), 2, p. 170-183.

Articolul are două parţi. În prima parte se menţionează despre sfinţirea bisericii Mănăstirii
Căldăruşani ce a avut loc la 23 aprilie 1915. Se descrie cum a decurs acest eveniment şi se redau
cuvântările rostite de: Î.P.S. Ghenadie Petrescu fost mitropolit primat, care, la acel moment, era
egumenul acestei mănăstiri, C. Disescu şi de I.G. Duca. Din primul discurs reţinem că mănăstirea
de la Curtea de Argeş a fost restaurată în vremea lui Carol I şi sfinţită de Î.P.S. Ghenadie, pe
atunci episcop al Argeşului, restaurarea mănăstirii durând opt ani. Aceasta din urmă a fost zidită
în 1638 de către domnul Matei Basarab. Tot aici este redată inscripţia ctitoricească (pisania)
bisericii.

În partea a II-a a articolului se menţionează despre sfinţirea bisericii de la Baia.

Stănoiu, Damian, ierom., „Mănăstirea Căldăruşani”, în: Apostolul I (1924), 14-15, p. 115-118.

Mănăstirea Căldăruşani se află la marginea judeţului Ilfov, nu departe de albia Ialomiţei,

înconjurată de lacul cu acelaşi nume, care întâlneşte la răsărit rămăşiţele fostului Schit Balamuci,
iar lângă mănăstire se lăţeşte peste 1 km şi se desparte în două: pe Valea Pociovaliştei şi pe Valea
Vlăsiei. Vizitatorii mărturisesc că au făcut drumul de 30 km de la Bucureşti pentru frumuseţile
acestui lac.
Autorul descrie sfântul lăcaş, şirurile de chilii şi biserica Sf. Dimitrie, care a fost zidită la 1638 de
Matei Basarab, apoi la 1778, fiind stricată, arhimandritul Filaret, ce va ajunge episcop de Râmnic
şi mitropolit al ţării, a refăcut-o. În epoca de înflorire culturală a monahismului românesc, sub
coordonarea marelui Paisie de la Neamţ, a fost aici o vie activitate cărturărească, călugării învăţaţi
se ocupau de tălmăcirea cărţilor de ritual şi cu învăţături folosite pentru ei şi mireni.

Mitropolitul Grigore (Dascălul) de la Căldăruşani a stat un timp aici ca simplu ierodiacon,

ocupându-se în liniştea chiliilor de la Cocioc cu astfel de tălmăciri.

Macarie Ieromonahul, compozitor muzical, a venit de copil în Căldăruşani, a fost luat de

mitropolitul Dosoftei pentru a-l da la carte, iar la bătrâneţe s-a reîntors când i s-a dat conducerea
tiparniţei. După 1831, mănăstirile fiind împărţite în mai multe categorii, iar statul amestecându-
se în administrarea averilor, Căldăruşanii continuă a se administra independent, fiind trecută ca
mănăstire chinovitică. Cu un an înainte de secularizare, mănăstirea dispunea de o imensă avere,
însă după aceasta a rămas cu foarte puţină. Prin legea dată de A.I. Cuza s-au redus mult numeric
călugării. Clădirile au început să se distrugă şi s-ar fi ruinat, dacă mitropolitul Ghenadie Petrescu
n-ar fi acceptat să ie ales stareţ. El intervine cu o scrisoare adresată regelui Carol, rugându-l să ia
sub a sa înaltă ocrotire şi acest monument istoric, mănăstirea fiind restaurată în opt ani. Pictura a
fost realizată de D. Belizarie, păstrându-se caracterul arhaic al acesteia.

În momentul 1924, soborul mănăstirii număra 51 călugări şi fraţi, dintre care cei mai mulţi erau
înaintaţi în vârstă. Stareţul de atunci fiind arhimandritul Justin Săvulescu, deşi avea o vârstă
înaintată, se bucura de încrederea şi concursul Înaltpreasfinţitului mitropolit primat. Articolul
conţine şi două fotografii.

Miron, Arhiepiscop şi Mitropolit Ungrovlahiei, Primat al României,

„Mănăstirile noastre – Prefaţa cărţii Mănăstirea Căldăruşani, opera Ierom.

Damian Stănoiu”, în: Apostolul I (1924), 16, 17-18, p. 135-136.

Mitropolitul constată decadenţa mănăstirilor, în special a celor de bărbaţi, fapt pentru care
încearcă să găsească o soluţie pentru îndreptarea situaţiei. El precizează cauza decadenţei ca fiind
alunecarea cu totul de pe temelia vieţii de obşte a monahismului, fiecare tinzând pentru o viaţă
individuală folosind viaţa şi averile mănăstirii ca un mijloc de îmbogăţire proprie. Consideră că
este necesară scoaterea la iveală a momentelor lăudabile din trecut, iar pentru acest scop l-a
însărcinat pe cuviosul ieromonah Damian Stănoiu. În prezentarea Mănăstirii Căldăruşani acesta
aminteşte de adevăraţii reprezentanţi ai vieţii monahale de aici: cântăreţul Macarie şi Grigore
Dascălul, de faptul că aici exista şi o tipografie la fel ca şi la Mănăstirea Cernica.

Mitroplitul Miron prezintă câteva condiţii ce ar trebui impuse pentru revigorarea vieţii monahale:
fiecare mănăstire are datoria de a respecta slujbele cu evlavie şi de a se îndeletnici cu cele ce
contribuie la sfinţenia lăcaşului (post, rugăciune – după rânduiala locului); în mănăstirile de
călugări se vor înfiinţa Seminarii, şcoli pentru combaterea sectelor, tipografii, diferite ateliere etc.,
iar în cele de maici, şcoli monahale, profesionale, orfelinate, ateliere etc.. Toate aceste măsuri ar
trebui luate pentru ca lumea să aprecieze existenţa mănăstirilor şi să le ofere mai mult sprijin.

***, „Bibliografie. Economul D. Furtună, «Ucenicii stareţului Paisie în

mănăstirile Cernica şi Căldăruşani»”, în: BORom XLVI (1928), 7, p. 672.

Cartea conţine şi un scurt istoric al acestor mănăstiri, Cernica şi Căldăruşani

Vasilache, Vasile, protos, „Încă o şcoală de cântăreţi la mănăstire”, în: BORom
LVIII (1940), 1-2, p. 102-103.

Patriarhul Nicodim a mutat şcoala de cântăreţi din Bucureşti la Mănăstirea

Căldăruşani. Se abordează problema şcolii de cântăreţi de la Neamţ - dacă să mai
existe sau nu.

Dimitriu, Melchisedec, arhim., „Cronica bisericească. O vizită canonică la

Mănăstirea Căldăruşani”, în: BORom LXI (1943), 1-3, p. 147-148.
Mănăstirea Căldăruşani a avut mult de suferit de pe urma cutremurului din
1940. Stareţul Athanasie Dincă a primit din partea Mareşalului Antonescu suma de
cinci milioane de lei şi din partea guvernatorului Transnistriei suma de două milioane
de lei pentru refacerea stricăciunilor. Mareşalul Antonescu a dăruit Mănăstirii
Viforâta, care a fost şi ea grav afectată de cutremur, suma de şapte milioane de lei.
Este relatată vizita făcută de patriarh la Mănăstirea Căldăruşani, în data de 2 mai 1943.

† Nicodim, Patriarhul României, „Cronica internă. Apelul Î.P.S. Patriarh

pentru reconstruirea Mănăstirii Căldăruşani”, în: BORom LXIV (1946), 7-9, p.
465-466.

Articolul redă cuvântul Î.P.S. Nicodim, patriarhul României, care face apel
pentru a ajuta ctitoria lui Matei Basarab, Mănăstirea Căldăruşani, care în decembrie
1945 a fost mistuită din temelie de un incendiu năprasnic.

Diacul, Vartolomeu, „Mănăstirea Căldăruşani” în: BORom LXXII (1954), 2-3,

p. 323-332.

Mănăstirea Căldăruşani face parte din rândul mănăstirilor-cetăţi. Ctitorul a

înzestrat-o cu moşii la 20 septembrie 1640.
Cetatea Căldăruşanilor era rânduită să facă parte din acel lanţ strategic, alcătuit
din mănăstiri întărite, pe care Matei Basarab le-a întins de la Gura Motrului şi Sadova
până la Plumbuita şi dincolo de ea, împletind astfel temeiurile de natură religioasă cu
cele de ordin naţional. Hrisovul lui Matei Basarab, dat în 1639, este cel prin care
mănăstirile româneşti sunt slobozite de închinarea către greci. Acest act a fost întărit,
la cererea domnului şi de patriarhul Partenie al Constantinopolului, în aprilie 1641.
Matei Basarab ţinea atât de mult la această mănăstire încât venea în fiecare an în
ziua Hramului, Sf. Dimitrie, şi sta la masă împreună cu soborul. Dintre stareţii vrednici
de pomenire amintim pe :
+ arhimandritul Filaret căruia i s-a încredinţat mănăstirea în 1775, când lăcaşul decăzuse, se
ruinase în parte şi se pustiise. Acesta a restaurat clădirile, le-a repopulat cu monahi şi a purtat
grija mănăstirii în cursul întregii sale vieţi.
+ Stareţul Gheorghe (1784-1806), ca un al doilea ctitor, a avut grijă să îmbunătăţească
gospodăria, să înmulţească numărul vieţuitorilor, revigorând viaţa duhovnicească a mănăstirii
prin instaurarea regulilor duhovniceşti deprinse de la Paisie, al cărui ucenic fusese şi prin
continuarea muncii de cărturărie.
Din chiliile Cernicăi şi Căldăruşanilor, ambele conduse de stareţul Gheorghe, a iradiat renaşterea
culturală ce a cuprins nu numai Muntenia, ci s-a resimţit până dincolo de Dunăre, în importante
centre ale Peninsulei Balcanice.
Urmaşii stareţului Gheorghe s-au distins printr-o vie activitate cărturărească :
+ Nicodim a scris în 1796 „Carte folositoare de suflet”,
+ Daniil a scris în 1803 „Hronologhie” sau „Numărarea anilor după bibliile cele sloveneşti
şi după hronografurile cele ruseşti scrise cu mâna, aşişderea şi după cele greceşti şi după cele
râmleneşti”,
+ Nicodim Greceanu, a tipărit la Sibiu, în 1811 „Învăţături de multe ştiinţe folositoare”.
Stareţul Gheorghe a instituit, iar urmaşii lui au menţinut, cetele de monahi meşteşugari: zugravi,
tâmplari, ciubotari, croitori, cojocari, etc. El a ridicat la Cocioc o bisericuţă de lemn şi câteva
chilii. Această vatră a fost reînnoită, nu mult după el, de logofătul Nicolae Bâţcoveanu de la
Mitropolie.
+ Un mare cărturar al bisericii dat de Mănăstirea Căldăruşani a fost Grigorie Dascălul, care în
1819 vine în această Lavră, iar în 1823 devine mitropolit. El a aşezat tipografia Mitropoliei la
Cocioc, pe moşia mănăstirii. Din această tipografia au ieşit „Vieţile Sfinţilor” în 600 de colecţii şi
„Oglinda omului celui dinăuntru”, carte de povăţuire morală.
+ Prin mijlocirea acestei tiparniţe, Mănăstirea Căldăruşani nu poate fi despărţită nici de numele
lui Macarie Ieromonahul care a fost mai întâi corector la tipografia din Cocioc şi apoi
conducătorul ei, terminând de tipărit „Vieţile Sfinţilor”.
În jurul lui Macarie, sau după el, se cultiva intens muzica psaltică iar biblioteca
mănăstirii crescuse mult în manuscrise şi tipărituri. În 1817 s-a făcut restaurarea
bisericii celei mari, sub păstoria arhimandritului Dosiftei, restaurare ce privea mai
mult pictura. Odată cu moartea lui Dosoftei, în 1837, se încheie epoca de glorie a
Căldăruşanilor.

+ O altă restaurare radicală s-a făcut între anii 1908-1915, din iniţiativa mitropolitului Ghenadie
Petrescu. În această perioadă a fost reînnoită biserica cea mare, s-au refăcut chiliile şi clopotniţa
şi s-a încheiat renovarea paraclisului. De asemenea, a fost refăcută şi pictura bisericii. Lucrările
prezentate au fost departe de a realiza ceea ce se cheamă o restaurare în sensul strict al
cuvântului. Nu s-a reuşit nici cel puţin o refacere mai trainică. O restaurare mai potrivită a fost
începută de Comisia Monumentelor Istorice în 1939; atunci când a fost deschis pridvorul bisericii,
s-a refăcut turla Pantocratorului şi s-a restaurat pictura.

În 1945, un mare incendiu a mistuit întreaga cetate. Atunci a ars şi biblioteca mănăstirii. Prin
grija patriarhului Iustinian şi a Ministerului Cultelor, lângă ruinele Căldăruşanilor au început
lucrări de refacere a vechii mănăstiri: a fost învelită stăreţia, a fost reparat muzeul, a fost reclădită
clopotniţa. Articolul conţine imagini.

Stănculescu, F. Ioan, „Recenzie. Alte comori ale trecutului românesc”, în:

BORom LXXXIII (1965), 9-10, p. 976-980.

În cea de-a doua parte a articolului se realizează recenzia cărţii lui C. Jalbă, „Mănăstirea
Căldăruşani”, apărută la Editura Meridiane, Bucureşti, 1965. Se prezintă aşezarea geografică a
sfântului lăcaş de cult, la 30 km de Bucureşti, fiind ctitorie a lui Matei Basarab.

Referitor la denumirea mănăstirii sunt enunţate mai multe ipoteze: una dintre ele îi atribuie
numele de la satul Căldăruşani. Mănăstirea a fost înălţată pe locul cumpărat de Matei Basarab,
fapt consemnat de două acte de cumpărare din 1637. Unii istorici au pus la îndoială calitatea de
ctitor a lui Matei Basarab (N. Iorga o atribuie lui Radu Vodă Mihnea), dar hrisovul din 1641,
referitor la mănăstirile închinate, dovedeşte că Mănăstirea Căldăruşani este ctitoria lui Matei
Basarab. Mai sunt amintite în articol detalii referitoare la ansamblul mănăstiresc, restaurările
efectuate aici (1775, 1817, 1908-1915, după 1940), arhitectura edificiului, activitatea culturală,
pictura.

Popescu, David, „Mănăstirea Căldăruşani”, în: GBis XXXII (1973), 9-10, p.

1157-1159.
Recenzie. Despre istoricul, activitatea culturală, odoare şi muzeul Mănăstirii Căldăruşani.
Oprişa, Longin I., „Mănăstirea Căldăruşani; monografie”, în: MitrBan XXV
(1975), 7-9, p. 482-485.

Monografia Mănăstirii Căldăruşani cuprinde informaţii diversificate atât despre istoricul

sfântului lăcaş, cât şi despre vremurile încărcate de încercări. Ctitorul acestei vetre monahale este
Matei Basarab (1637-1638), în articol vorbindu-se atât despre daniile făcute lăcaşului, cât şi
despre diaconul Paul din Alep, care a făcut însemnări în 1653. Se dau apoi informaţii despre
restaurarea relizată între anii 1908-1915, despre activitatea culturală desfăşurată aici, despre
odoarele şi obiectele din muzeu. În epoca lui Alexandru Ipsilante (1774-1782) mănăstirea
cunoaşte o reală înflorire.

Stănciulescu, Alexandru, pr., „Letopiseţul cantacuzinesc – varianta

Căldăruşani (inedită)”, în BORom XCVIII (1980), 5-6, 656-662.
După opinia autorului manuscrisul descoperit la Mănăstirea Căldăruşani este un fragment dintr-o
variantă inedită a „Istoriei Ţării Româneşti (1290-1690)” sau, pe scurt, Letopiseţul Cantacuzinesc.
A fost terminat de copiat de Meletie ieromonahul în 15 mai 1802. Fragmentul de cronică face
referire la epoca lui Matei Basarab.

Stănciulescu-Bîrda, Alexandru, pr., „Letopiseţul cantacuzinesc (varianta Căldăruşani)”, în

BORom XCIX (1981), 1-2, p. 144-174.

Aceste pagini reprezintă de fapt cea de-a doua parte a articolului dedicat manuscrisului de la
Mănăstirea Căldăruşani, aici fiind redat textul propriu-zis care poartă titlul: „Viaţa domnului
Mateiu Basarab Vo(i)evod după hronograful cel de obşte ce se află aicea şi scriere pentru domnia
lui până la sfârşit”.

Săsăujan, Mihai, student teolog, „Istoriile sfintelor monastiri Cernica şi Căldoroşani”, în: MitrArd
XXXIV (1989), 2, p. 137-138.

Recenzie a monografiei scrise de monahul Casian Cernicanul, în care ni se dau date importante
despre autor, vieţuitor al Cernicăi, călugărit de Sfântul Calinic.

Stareţul Ştefan (1864-1873) a fost cel care l-a îndemnat să scrie istoria celor două
mănăstiri.

Ghenadie Petrescu (18 mai 1893 – 20 mai 1896; restabilit şi retras la 4 decembrie 1896; †1918) –
s-a născut în 1836 în mahalaua Hagiului din Bucureşti, a făcut cursul elementar la biserica
Domniţa Bălaşa, în 1858 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cernica, la 1874 ajunge arhiereu,
la 1875 este numit locţiitor de episcop al Argeşului, iar la 1876 este ales episcop al Argeşului.
Ghenadie Petrescu este cel care a făcut racle pentru Moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov şi
pentru moaştele Sfintei Filofteia şi a ajutat să fie refăcute mai multe biserici şi mănăstiri, printre
care se numără Mănăstirea Văleni, Mănăstirea Stănişoara, Mănăstirea Turnu, Schitul Ostrov etc..
Tot el a contribuit la construirea Seminarului din Curtea de Argeş. Din articol aflăm că la 1893 a
fost ales mitropolit Primat şi că după trei ani a demisionat din această funcţie şi a fost numit
stareţ pe viaţă la Mănăstirea Căldăruşani.