Liter-Club, IX, Nr. 1-2 (32-33), Ian. - Iun. 2024

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul IX, nr. 1-2(32-33),

ianuarie – iunie 2024
Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

2
PRO DOMO
Biblioraft
Magna cum laude
• Titlu onorific de membru titular acordat lui

Petruș Andrei, poet și critic literar de
Academia Internaționale „Leopold Sédar
Senghor” din Milano - Italia (11 mai 2023,
Milano).
• Premiul de excelență „Grigore Vieru” pentru
critică literară acordat lui Theodor Codreanu
de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”
din Chișinău la Festivalul Internațional de
Poezie „Grigore Vieru”, ediția a XV-a (18 mai
2023, Chișinău).
• Cartea Reprezentanței Vaslui, plachetă
omagială acordată de Filiala Iași a Uniunii
Scriitorilor din România criticului literar și
publicistului Teodor Pracsiu, pentru volumul
de exegeză Delimitări critice, Iași, Editura
Timpul, 2022 (10 noiembrie 2023, Iași).
• Premiul „Vladimir Streinu” al Societății
Scriitorilor Târgovișteni acordat criticului
literar Theodor Codreanu, pentru eseul
monografic: Nicolae Dabija în două oglinzi
critice, în colab. cu acad. Mihai Cimpoi,
Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2023 (10
decembrie 2023, Târgoviște).
• Premiul „Alexandru George” al Societății
Scriitorilor Târgovișteni acordat scriitoarei
Lina Codreanu, pentru volumul Satul din inima
mea – însemnări, evocări, amintiri, Târgoviște,
Editura Bibliotheca, 2023 (10 decembrie 2023,
Târgoviște).
Cărți sosite la redacție
• Constantin Călin, Scrisori către un redactor,

vol. II, Bacău, Ed. Babel, 2023. (corespondență).
• Corneliu Bichineț, Sub zodia lui Orlando, pref.
Constantin Dram, Iași, Ed. Timpul, 2023
(povestiri).
• Vasile Remete, Universuri lirice și alte texte,
Strâmtura – Alba Iulia, Ed. Ninis, 2023
(interpretări critice).
• Simion Bogdănescu, Lup de poet, pref.
Theodor Codreanu, Iași, Ed. Junimea, 2023
(poezie).
• Magda Ursache, Viața după viață. Luminație,
pref. Gabriel Mardare, Iași, Ed. Alfa, 2023
(memorialistică).
• Nela Diana Radu Grigorescu, Și mie mi se
poate întâmpla, Iași, Ed. Meridiane Print, 2023
(roman).

3
Culturale, literare…
Marian NENCESCU
(Bucureşti)
Despre critica literară,

de la Chișinău – oglindiri
și străluciri (II)
După romanul Totul se repetă, aceasta

[Aspecte și identități, Ed. Astralis, București,
2022] este a doua carte publicată de Nicolae
Rusu la editura bucureșteană Astralis, și, fiind
vorba de un volum de critică, miza este
crescută. În esență, dacă despre literatura
originală de la Chișinău știm, din motivele
arătate, destul de puține lucruri, despre
critică, avem și mai puține informații. Fără să
intrăm acum în sociologia acestui fenomen,
vom constata, judecând după nivelul și
ideatica acestei cărți „fanion” a criticii
moldovenești - autorul abordează o zonă
largă de teme și modalități publicistice, de la
portretul literar, la critica de tip „bilanțier”, și
de la polemică, la comentariile de tip ideologic
și chiar incisiv „politice” – constatăm cu
plăcere că Nicolae Rusu este, și în domeniul
critic, nu doar în cel strict literar, un partener
serios de dialog profesional, un observator și,
am spune un comentator avizat și prevenit, al
fenomenului publicistic, inclusiv (mai rar, am
spune) al celui din România. Dovadă sunt și
cele trei comentarii extinse asupra unor
autori din țară, la ale căror lucrări se face
referire directă (după caz), inclusiv la situația
generală din Basarabia: acad. Theodor
Codreanu (cu trimitere la studiul Basarabia
eminesciană, Iași, Ed. Junimea, 2013),
scriitorul nonagenar Radu Theodoru (despre
romanul Calea Robilor-Basarabia în flăcări,
București, Ed. Paco, 2013), și scriitoarea
bucureșteană Camelia Pantazi-Tudor (cu
narațiunea New Beijing, Buc., Ed. Virtuală,
2012). În rest, cartea cuprinde referiri stricte
la scriitorii actuali și clasici basarabeni, cu
realizările, dar și cu intrigile, cabalele și
slăbiciunile lor inerente, totul într-un univers
literar limitat și constrâns, cum e lumea
literară moldovenească actuală.
Ceea ce surprinde de la început, dincolo de
abundența genurilor și a tematicii variate a
literaturii de peste Prut, expuse în cartea lui
Nicolae Rusu (între altele, atrage atenția, în
mod plăcut, actualitatea, și, am spune,
4
prospețimea literaturii pentru copii și tineret,
un domeniu abordat în particular și de
Nicolae Rusu, și care, la noi, din păcate, este cu
totul minimalizat și aruncat în derizoriu), este
percepția diferită, am spune radical opusă, a
interpretărilor literare ale operelor puținilor
autori basarabeni care „au trecut Prutul”,
încercând să se impună și la București,
evident, exclusiv cu forțe proprii, căci oficial,
instituțional, este cvasi-imposibil. Un
exemplu în acest sens, este cel al poetei
Leonida Lari-Iorga (1949, Bursuceni, R.
Moldova - 2011, Chișinău), o scriitoare cu
totul „autentică și originală”, în aprecierea lui
Nicolae Rusu, o luptătoare sinceră pentru
Unire, din păcate, demonizată deopotrivă la
București, ca și la Chișinău, pentru acuitatea
opțiunilor sale politice: „Eu sunt un trist poet
și las Cetatea/ Să se trezească mâine cu un
gând/ Că de la Domnu-i dată libertatea/ Și că
Unirea nu așteaptă rând”. Din aceeași
categorie a intelectualilor vizionari, dar care a
preferat „liniștea” locului natal, deși ar fi
meritat să fie cunoscut și la București, este și
el regretatul publicist și lingvist Vlad Pohilă
(1953-2020), fostul redactor-șef al revistei
„Bibliopolis”, a Bibliotecii Municipale „B.P.
Hasdeu” de la Chișinău, militant neobosit
pentru cauza scrisului latin, autorul primei
cărți de gramatică Să citim, să scriem cu litere
latine (1989), tipărită în sute de mii de
exemplare, și în care pleda pentru readucerea
nației „în albia firească a spiritului național”.
Pentru amatorii de „curiozități”
comportamentale din lumea literelor, Nicolae
Rusu are și câteva surprize, pe care nu ne vom
grăbi să le dezvăluim, lăsând cititorilor
intactă plăcerea de a le descoperi și comenta.
Cu totul, Aspecte și identități, mai mult decât
lasă să se vadă titlul, destul de comun, este o
enciclopedie literară contemporană, este un
model de critică activă și angajată. Obiectiv,
senin și îngăduitor, Nicolae Rusu practică, la
Chișinău o maieutică literară ce amintește de
eforturile lui Garabet Ibrăileanu de la „Viața
Românească”, din perioada sa de glorie
ieșeană.

5
Vasile LEONTE
(Galați)
Virgil Nistru Țigănuș,

Scriind pe ape...
Lista tocmită în
nădejdea izbăvirii
sufletești e împovărată de nume. De două mii
de ani, mărturisitori ai credinței,
dreptcredincioși creștini, martiri, înțelepți,
vrednici întru laudă așteaptă semnul
acceptării, al mântuirii. O nouă încercare de
captare a bunăvoinței celeste face și domnul
Virgil Nistru Țigănuș, cu volumul de versuri
Scriind pe ape..., Editura Muzeului de Istorie
Galați, 2023: „Doamne, primește-mi ruga-
nserată-/ știu câteva fărâme din Psaltire/ și le
rostesc la porți de mănăstire/ la capătul de
cale-nseninată” (p. 79). Prea puțina mea
pricepere mă îndeamnă să susțin că domnul
profesor scrie versuri spre întărirea dreptei
credințe, nu face agitație versificată în
adunări publice. Categoric, Virgil Nistru
Țigănuș nu e novice, nici în lirica românească,
nici în lirica religioasă. Se văd clar lucrurile,
începând cu primul text al noului volum („Ești
scribul care-a scris pe ape-odată/ că
suferința-i viață, nu e moarte ?...”), încheind cu
seria volumelor rânduite pe coperta IV.
Așadar, după prima lectură, fiorul
metaforic se asociază, armonizându-se,
tensiunii sentimentului pur: „În vremea
aceasta, babiloniană/ primită e jertfa fără
prihană// O veșnică rugă la ceruri ajunge/ pe
pământul speranței nimeni nu plânge”
(Anamnesis). Subtile aluvionări
autobiografice intensifică sinceritatea
confesiunii: „Copilule cu nume de-mpărat,/
Îngerul nostru nu s-a depărtat/Ieșind din
timp, noi nu plecăm din viață/ pe-o cumpănă
din cer avem în față// dreapta credință, taina
ei cea mare/ trestii de aur, foșnet de izvoare/
și-un văl, ca o năframă de Lumină” (p. 87) sau
„Când m-am născut, nume de râu mi-au dat/
parcă-i cereau să vină mai aproape (subtil?
transparent?, n.n.)/ cu duhul lui de slavă-
nconjurat/care adesea trece peste ape...” (p.
29). Calea spre ținuturile de acasă o desprind
din detalii: „troița din vale”, „cioplită din tei”,
„șița de brad, întărită cu ploi...”, „clopotul sfânt
(l-au smuls furii și l-au dus pe o apă”), „pârâul
din vale”, „ștergarele-mbracă icoane/ pe
poartă-au rămas numai două piroane...”

6
Suplimentări de imagini, dintr-un sat al
dezrădăcinaților, cum numai globalizarea
contemporană impune/ îngăduie, ne oferă
Desen uitat de la Primară...
Ca să aibă semne/temei de reușită,
creatorul ancorează truda sa textelor
consacrate de trecerea veacurilor:
Evangheliile separate prin autorii lor(dar una
prin Dumnezeul-Om), Psalmii, mărturii de
credință, răbdare și speranță exprimate prin
rugăciuni din partea pătimitorilor din timpuri
demult trecute. În ținută argheziană, sub
intenția unei arte poetice proprii, se deschide
Glosolalie (termen împrumutat, plin de
smerenia-i caracteristică autorului): „Din
graiul vechi, cu blânda monodie/ ajung
cântări cu verbe liniștite/ și mărturii de vieți
nemistuite/ectenii-ncununate-n psalmodie”.
Unele secvențe de proveniență bisericească
se prezintă sub formă de titluri sau motouri:
Însetat-a sufletul..., Adâncul ca o mantie...,
Intră în cămara ta, „Doamne, dacă ai fi fost
aici, „Ne numim creștini, dar ducem crucea
târâș” (Arsenie Boca).
De-a lungul unei vieți, nu întotdeauna
limpede, nu întotdeauna liniară („N-am fost în
pustie, ci-n vremuri pustii/ împărțind cu voi
frântura de apă” din Fântână cu har...),
domnul profesor s-a încredințat că poverile
cotidiene, presiunile impuse de forțe obscure,
spaimele iscate din necunoscut se vor stinge,
cu răbdare, dacă urci în munți, mai aproape
de limpezimea cerului, pentru închinare la
icoana păzită: „De te-ai rătăcit în larguri
amare,/ vino la Agapia din deal, la-nchinare,/
la Icoana păzită de izvoarele vii/ și pe-o undă
cernită cutează să scrii”. Scrisul pe undă,
deasupra unui pod real sau imaginat, e hărăzit
poeților, fapt dovedit; mersul pe ape,
aducător de extaz, fusese ilustrat de Iisus,
spre încredințarea apostolilor, că la
Dumnezeu totul este cu putință, chiar dacă nu
se rezervă și oamenilor aceleași miracole
(Marcu 10:27). Pretutindeni țâșnește Lumina
ordonatoare, protectoare, aducătoare de
încredere; facerea nu-i încheiată cu totul după
șapte zile „Deasupra apei freamătă Lumină...”
(p. 15), „Numai Lumina îți binecuvântă/ umila
viață care-a fost să fie -/ val de durere, cer de
bucurie -/ timp de-ncercare într-o țară
sfântă...” (p. 48).
Există, pentru orice credincios, un timp al
popasului, al adăpostirii, al închinării și al
rugăciunii, mai potrivit pe înserat, când ziua
își alipește liniștii întunericul: „Umila mea
rugă mai asculta-vei/ în prag de noapte și de

7
încercare ? (p. 56); „De se-nnoptează, pacea o
să sporească/ bătrânii psalți m-așteaptă ca să
vin...” (Doamne, primește-mi ruga-nserată).
Însemnările devin elocvente pe măsură ce
semnele coborârii spre neant devin mai
limpezi. Acum e și vremea părerilor de rău,
nelipsite nicicui „Nu mi-am dat viața pe
mărgăritare/ Vrednic aș fi de-aș fi cântat mai
bine/ durerea lumii, dragostea de Tine,//
iubirea care-nseamnă așteptare...” Semnele
speranței sunt plantate pretutindeni „De n-ai
ajuns la Rugul cel aprins/ luminile din lume
nu s-au stins...” (p. 27). Rotundul vieții se
umple de rosturi și trainice bucurii, pe cât se
descarcă asupra ei încercările, necazurile
(vezi E-atât apus cât răsărit se naște...).
Slăvind Moartea aducătoare de Viață, omul
Virgil Țigănuș privește și înspre sine și simte
alunecări dureroase: „Iertare – voi pleca fără
de știre/ Am ascultare către-o nouă slujire.../
Aprindeți un capăt de lumânare (...)/ Citesc
pe-o apă ce mă-nsenină:/ spre-acel Nevăzut
există Lumină/ ca să trecem în cântec din
viață spre moarte” (Există Lumină!). După
cum izvoarele credinței nu s-au vlăguit, nici
mugurul creației poetice, însoțitor al vârstei,
nu s-a spuzit „Cu lacrimi îmi iau bătrânețea în
mâini/ cu tot timpul revărsat printre
rânduri// Mă apără-un zid dintr-o singură
carte/ pe care-aș fi vrut din iubire s-o scriu/
în zarva de voci otrăvite de moarte/ Ajută-mă,
Doamne, până nu-i prea târziu...”
(Înfrigurare).
Harul cristic e atât de bine fixat în
conștiința românească, ortodoxia i-a devenit
congeneră acesteia, încât, din șirurile
nesfârșite de anonimi, s-au ridicat martiri
(vezi Părintele Iovan e cu noi..., din care rețin
„Nu era noapte, dar nici dimineață -/ l-au
smuls din chilie, la Vladimirești/ ca să-l
ferece-n lanțuri pentru o viață/ în Gherle,
Aiuduri și la Pitești”), îndelung-mărturisitori
(în Litanie, - părintele Anania, în Citind... -
părintele Arsenie Boca, Parfene cel Drept,
Rafael cel Blajin, ridicați la rang de voievozi în
Icoană în munți), poeți („Zorica cheamă Cerul
mai aproape/ în Duh cu luminate ierurgii/ din
vremea când eram cu toți copii...” (p. 22).
Fizic, spațiul românesc și-a modificat
înfățișarea pentru a-și exercita rostul
protector față de cele sfinte: „Cărarea urcă pe
trepte înguste -/ la capătul lor e-o fântână cu
har/ și-o albă făclie, pe care-n zadar/ s-au silit
s-o stingă capete-nguste” (p. 54). Sugestii
similare în Cărări spre cer, popasuri pe
pământ...

8
Tatăl, Virgil, dimpreună cu fiul, Horia,
desăvârșesc ființa volumului Scriind pe ape...,
cel dintâi controlând scriitura și ideația, al
doilea căutând echivalențe grafice /plastice
sugerate de vers, ajutați – în dreaptă măsură -
de inspirația poruncită de Sfânta Treime.
Vicu MERLAN
(Huși)
Monografia căii ferate

Crasna – Huși
(o completare
necesară)
De-a lungul timpului, Hușul s-a aflat în

atenția multor specialiști din diverse domenii
precum: istorie, politică, geografie,
arheologie, paleontologie, oenologie etc.
De remarcat că la Huși a funcționat primul
muzeu viticol din România, aceasta deoarece
Hușul, oraș amplasat într-o cuvetă
geomorfologică, prin poziția sa geografică și
solul sarmațian bogat în calcar oolitic, a
favorizat obținerea unor soiuri de calitate
precum Busuioaca de Bohotin, Zghihara de
Huși etc.
Pe plan politic, zona
Hușilor a reprezentat
creuzetul unor
personalități de seamă,
care au contribuit la
istoria națională în
calitatea lor de oameni
politici renumiți:
Dimitrie Cantemir, Mihail
Kogălniceanu, Alexandru
Ioan Cuza, Mihai Ralea,
Corneliu Zelea Codreanu ș.a.
De asemenea, în plan cultural-științific s-
au afirmat comedianul Alexandru Giugaru,
psihologul Paul Neveanu, pictorul Viorel de
Huși, eseistul și filosoful Mihai Ralea,
oenologul Avram Tudosie, muzeograful Gh.
Melinte, geograful Gh. Ghibănescu, arheologul
Violeta Veturia Bazarciuc, criticul literar
Theodor Codreanu ș.a.
Am enumerat doar câteva nume spre a
arăta că Hușul, a reprezentat o placă turnantă
pentru evenimentele social politice din partea
de est a României.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, printr-un
proiect îndrăzneț, se inițiază tronsonul de
cale ferată: Crasna-Huși.
De ce era necesară un astfel de investiție?
Dinamismul comercial, plasarea Hușului la
intersecția drumurilor spre vechea capitală a
9
Moldovei, Iași, dar și influența oamenilor
politici aflați în poziții cheie, în diverse
momente istorice, precum: Mihail
Kogălniceanu, generalul Gheorghe Teleman,
Dr. Nicolae Lupu etc, permite ca prin decizia
regală a regelui Carol I, să se construiască în
câțiva ani segmentul de cale ferată Crasna-
Huși. Era și o măsură forte de a scoate Hușul,
din izolare, mai ales în urma răpirii Basarabiei
de la Moldova în anul 1812.
Monografia scrisă de Balan Cătălin și
Onose Florin Valerian, începută cu câțiva anii
în urmă, vine ca o completare necesară
asupra unei viitoare monografii complete a
Hușului.
Inițiatorul editării Monografiei căii ferate
Crasna – Huși este Cătălin Balan. Pentru a ne
forma o idee despre acest proiect de suflet,
vom corela unele informații și vom
concluziona că realizarea acestei lucrării
apare și ca urmare a unei pasiuni firești, a
unei îndeletniciri ce a coagulat utilul cu
plăcutul. Cătălin Balan a urmat liceul CFR la
Iași, între anii 1994-1998, iar din anul 2000 s-
a angajat la CFR Huși, pe funcția de
electromecanic la instalațiile de siguranța
circulației (macaze, semnale, bariere, circuite
de cale etc.). Visul de a ajunge mecanic de
locomotivă, s-a împlinit, nu la Huși, unde s-a

desființat activitatea căii ferate din 2017, ci în
Germania, unde a absolvit chiar școala de
mecanici de locomotivă. Despre Florin
Valerian Onose, deși nu a lucrat direct în acest
domeniu, totuși este un pasionat a tot ceea ce
înseamnă locomotive, vagoane, ecartamente,
echipamente electromecanice și electrice,
lumini etc. A adunat materiale atât din presă
cât și pe alte căii, material care i-a dat
imboldul spre a întocmi cu prietenul său,
Monografia căii ferate Crasna – Huși.
Lucrarea este alcătuită din 4 capitole:
Istoricul căii ferate Crasna – Huși; Date
statistice și tehnice despre liniile de cale ferată;
Articole din presă despre calea ferată Crasna-
Huși; Opinii personale ale autorilor.

10
În conținutul monografiei există o mulțime
de fotografii de epocă, atât de la construcția și
funcționarea căii ferate, cât și de la diverse
evenimente istorice, precum vizita regelui
Carol al II-lea la Huși cu trenul omului politic
Mihai Ralea etc.
Un capitol interesant este cel în care se
prezintă etapele construcției căii ferate,
începând
cu piatra de
temelie din
anul 1882,
pentru un
tronson cu
ecartament
îngust de
1000 mm,
de la „Docolina” (azi stația Crasna) la Huși -
„Prutu”. Dar fondurile s-au alocat numai
pentru traseul de la „Docolina” (Crasna) la
Huși. Lucrarea conține, la final, bibliografia
aferentă.
Practic, din cele scrise de autori constatăm
că un rol important l-a avut Mihail
Kogălniceanu, considerând proiectul un
element principal în dezvoltarea zonei
Moldovei și legarea acestei zone cu restul
țării. Pentru anul 1882 ministrul
„Departamentului agriculturii, comerțului și
lucrărilor publice” era generalul Neculai
Dabija. Proiectul liniei de cale ferată Crasna –
Huși a fost întocmit de inginerii Anghel
Saligny, cel care a realizat podul de cale ferată
de la Cernavodă (considerat cel mai mare pod
din Europa la acea vreme) și ing. Ion
Baiulescu.
Proiectul Legii din mai 1882 a fost
prezentat în Adunarea Deputaților de către
inginerul Grigore Eliad (Heliad), proiectantul
construcției liniei cu ecartament larg între
Iași și Ungheni, inaugurată la 1 august 1874,
fiind considerat primul inginer român de
construcții a căilor ferate.
Prin urmare, „Direcţiunea Liniilor de Cale
Ferată Noi” din cadrul „Direcţiei Regale a
Căilor Ferată Române” a contractat
construcţia liniei şi inginerii Anghel Saligny şi
Ion Baiulescu au fost împuterniciți spre
întocmirea proiectului de construcţie a liniei.
Astfel s-au stabilit trei tronsoane:
porţiunea „Docolina” (Crasna) - Crețești -
Dobrina, în lungime de 27 km (în prima
etapă), porţiunea Dobrina-Huşi, în lungime de
5,5 km (în a doua etapă) şi porţiunea de la
Huşi la râul Prut (în a treia etapă).

11
Nu au mers toate chiar așa cum trebuie,
căci carențele financiare și au spus cuvântul.
Refuzându-se iniţial înscrierea în buget a
sumei necesare pentru construirea liniei
ferate Crasna - Huşi, generalul Gheorghe
Teleman, pe atunci prefect al judeţului Fălciu,
a demisionat. Ministrul de interne a respins
demisia, pe care prefectul o va reînnoi.
După multe epopei economice la 13/25
iulie 1888 este inaugurată secţiunea Crasna -
Dobrina, iar la 3/15 octombrie 1890 cea de pe

secţiunea Dobrina - Huşi.
În final, la inaugurarea liniei au fost
prezente oficialităţile vremii (primarul
Hușului - A. Triandaf, episcopul Hușilor -
Silvestru Bălănescu), şcolari iar cunoscuta
fanfara de la Creţeşti a cântat marşuri
naţionale.
La inagurarea tronsonului, existau
următoarele staţii: Olteneşti (la 27 iulie 1888,
cu o singură linie abătută în lungime de 280
m), Creţeşti (la 27 iulie 1888, cu două linii
abătute iniţial, în lungime totală de 500 m),
Dobrina (la 27 iulie 1888, cu o singură linie
abătută) şi Huşi (la 15 octombrie 1890, iniţial
cu 4 linii abătute, cu lungimea totală iniţială
de 356 m). Ulterior se vor adăuga încă două
halte - Târzii (denumită un timp „Haltă Km 8”,
în 1914) şi halta Curteni (în 1940).
Pe tronsonul Crasna-Huşi au călătorit, de-
a lungul timpului, diverse personalităţi ale
vremii: istoricul şi savantul Nicolae Iorga,
regina Maria a României (în timpul primului
război mondial), regele Carol al II-lea şi
principele Neculai (la 5 aprilie 1934) cu
ocazia Jamboreei naționale a cercetașilor
români, Constantin Angelescu (ministrul
instrucţiunii publice în 1934), Spiru Haret, I.
Gh. Ducă, George Enescu, mitropolitul Grue,
deputatul Corneliu Zelea Codreanu, episcopul
Huşilor Grigorie Leu (în 1949), omul politic,
sociologul şi filozoful Mihai Ralea care venea
la casa sa din Dealul Dobrinei (halta Dobrina)
etc. În anul 1987 pe linia Crasna - Huşi a
circulat şi „trenul prezidenţial”, care i-a adus
la Huşi pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, care s-

12
au deplasat apoi la o vânătoare la cabana
Bunești.
În noaptea de 8 spre 9 mai 1999 a circulat
un tren special, între Huşi şi Crasna, pentru
transportul pelerinilor care au mers la
Bucureşti, cu ocazia vizitei în România a papei
Ioan Paul al doilea. Trenul a fost compus din 3
vagoane.
De asemenea, prin decizia ministrului
lucrărilor publice D. Grecianu, din 1917, se
construieşte linia strategică cu caracter
provizoriu între staţia Podgoriile Hușului şi
râul Prut (la Albița), între anii 1917 - 1918.
Utilizată în timpul primului război mondial,
calea ferată dintre staţiile Podgoriile Hușului
şi Bucovăţ avea 10 staţii intermediare şi o
lungime de circa 112 km. După anii 1918 -
1919, această linie este lăsată total în părăsire
şi devine impracticabilă, podul de cale ferată
(construit din lemn) peste râul Prut (de la
Albița) fiind distrus. După unirea Basarabiei
cu România s-a urmărit refacerea acestei căi
ferate, importantă pentru economia locală.
Autorii monografiei surprind cu
minuțiozitate mulțimea evenimentelor legate
de funcționarea căii ferate pe segmentul
Crasna – Huși, dar și pe cel dintre halta
Dobrina și Bucovăț în Basarabia: accidente,
deraieri de trenuri, încărcătura, materiale și
tehnici folosite pe parcursul funcționării
acesteia etc.
Autorii lucrării Monografia căii ferate
Crasna – Huși aduc multe informații prețioase
despre locuitorii regiunii, despre ocupațiile
acestora, despre aportul muncitorilor și
funcționarilor la construirea și întreținerea
căii ferate.
Prin urmare, Monografia căii ferate
Crasna – Huși este considerată o piesă
importantă, a unei istorii complete despre
partea de est a Moldovei, implicit a târgului și
orașului Huși.
„Piramidele-nvechite”...
Petruș ANDREI
(Puiești, Bârlad)
Seară românească
Petrecem toți o seară românească

Avem un vin regesc și voie bună,
Să fim, cum nu prea suntem, împreună
Și limba și cu țara să trăiască.

13
Îmi place vorba neaoșă cum sună
Și cum se-aude-n vatra românească,
Aceasta-n veci de veci, să dăinuiască
Punând pe al său creștet o cunună.
Ea, pentru noi românii, e-o regină

Mult mai frumoasă decât luna plină
Și s-o păstrăm să nu ne-o detroneze.
Și să ne țină-o-ntreagă veșnicie,
La fel și preafrumoasa Românie,
Chiar de vor vrea să ne globalizeze…
Egipt
Pe mii de kilometri numai dune,

Te îngrozești de traversezi Sahara
Că te ucid căldura și povara
De scapi cu viață, asta-i o minune.
E de nesuportat pe-aicea vara

Iar c-ar fi iarnă nu se poate spune
Bat vânturi dintre cele mai nebune
Și frige atmosfera cum e para.
Cultura nu-i romană și nici greacă

Dar Cornul Abundenței nu mai seacă
Și ne oferă uimitor spectacol.
Dar mai presus de climă și canoane

Egiptul azi hrănește milioane
Fiind, pe harta lumii, un miracol.
Jurnal liric
Nu am crezut c-am să ajung vreodată

În Marea Roșie să mă întrec cu peștii
Să dau altfel de început poveștii,
Aceea cu „A fost ca niciodată”.
Cafeaua mea sărută buza ceștii

Și-aroma ei, ca vinul, mă îmbată,
De-o viață e iubire adevărată,
Zâmbindu-mi de pe marginea fereștii.
În zori, noi vom pleca spre Piramide

Iar veacurile par efemeride,
Fiindcă ele-au înfruntat milenii.
Când le atingi cu mâna vezi minunea,

Prin ele s-a atins perfecțiunea
Iar cei ce le-nălțară-s niște genii.
Decembrie, 2023, Egipt – Hurghada

14
Ana OPRAN
(Pădureni – Huși, j. Vaslui)
Trei ore cu
Tutânkhamon
Nu e prima dată când,

plecând pe urmele unei
cărți, îmi iese în cale o
expoziție. Și încă una de excepție! De data
aceasta e vorba de unul din cele mai căutate
bestseller - uri actuale, cartea lui Philipp
Vandenberg, Blestemul faraonilor – știința
modernă dezleagă un mit milenar. Dar asta n-
a fost decât „vârful icebergului”. Restul a venit
masiv, încărcat de istorie și cultură milenară,
dar și de mister, prin expoziția cu itinerar
universal „Tutânkhamon și tezaurul
faraonului” prezentată la „Grande halle de la
Vilette” din Paris. Acolo, spațiul e imens și
natura e într-o
ciudată fuziune cu
știința, industria și
arta. Numai acolo
halucinantele imagini
cu Valea Regilor,
piramidele și sfincșii
egipteni, nisipul
deșertului, muntele și
apa puteau găsi locul
potrivit pentru
reprezentare.
Trebuie să spun că rar am văzut atâta aflux
de privitori de toate vârstele, printre ei
veritabile personalități în egiptologie,
arheologie, istorie. (Fără să vreau am tras cu
urechea la comentariile din jurul meu!).
Simulând în mare măsură intrarea în singurul
mormânt neprădat al vreunui faraon, folosind
proiecțiile panoramice, luminile, povestirea și
vitrinele protectoare, în expoziție sunt
prezentate peste o sută cincizeci din obiectele
găsite în 1922, când Carter și finanțatorul său,
lord Carnarvon, au asistat la deschiderea
mormântului. A fost nevoie de 10 ani de
muncă minuțioasă
pentru Carter ca să
scoată la suprafață
bogăția fabuloasă aflată
înăuntru.
Presa timpului a spus
că s-a descoperit
adevărata „peșteră a lui
Ali Baba”, lumea
științifică a considerat-o
cea mai mare descoperire arheologică a

15
secolului al XX-lea, s-au născut legende, s-au
scris zeci de tomuri, s-a pus în lumina o
filozofie, un mod de viață, un stadiu al
științelor și un gen de cultură care a uimit
lumea și continuă s-o uimească și azi.
Dar cuvintele sunt palide față in față cu
imaginile!
Livia ANDREI
(Puiești, Bârlad)
De la -4°C la +30°C
După ce acum câteva săptămâni pusesem

piciorul pe continentul asiatic, iată-mă ajunsă și
pe continentul african. Totdeauna am visat să
văd Africa de Sud, dar am fost încântată să văd
Egiptul, țara misterioasă a Piramidelor și a
Faraonilor.
De la Otopeni la Hurghada nu au fost decât 3
ore de zbor cu Taromul. Un soare arzător ne-a
întâmpinat pe aeroportul din Hurghada, un fost
sat pescăresc de pe țărmul Mării Roșii, care a
devenit din anii 1980 un centru turistic
important din Egipt, care are în prezent 60.000
de locuitori.
Hotelul „Jaz
AQUA MARIN”
impresionează
chiar de la
intrare.
Bagajele au fost
aduse în
cameră, chiar
înainte de a ajunge iar brățara de la mână ne-a
permis ca pe timpul șederii să beneficiem
gratuit de toate bunătățile din restaurante,
baruri, tonete…
După țărmul Mării Roșii și cele zeci de
piscine din incinta hotelului, prima vizită, a fost
în această imensă stațiune turistică plină de
contraste, ca de altfel tot Egiptul. Clădiri
superbe nu departe de „maghernițe” insalubre
cu oameni foarte săraci.

16
A urmat un
SAFARI într-un sat
de beduini în
mijlocul Saharei.
Soare, nisip, cămile.
Aici oamenii trăiesc
din turism. O plimbare cu cămila de doar câțiva
metri costă 20 de dolari. Cu toate că ghizii ne-
au asigurat că beduinii nu sunt săraci nu ni s-a
părut chiar așa.
La ora unu noaptea am plecat cu autocarul
spre Piramide. Drumul de 480 Km. l-am
parcurs în 7 ore, cu un singur popas, de altfel
singurul în imensitatea Saharei. Autostrăzile
sunt impresionante. Construite printre munți și
pe întinderea deșertului sunt de invidiat (mai
ales de noi românii).
Am ajuns la Cairo, o adevărată metropolă

care are 20 milioane de locuitori și în care
contrastele sunt tot mai evidente. O plimbare
cu barca pe Nil ne deconectează după drumul
lung prin deșert.
Muzeul Național din Cairo ne poartă prin
istoria milenară a acestei țări.
Ajungem la
Piramide. Nu se pot
descrie. Mi-au venit în
minte doar versurile lui
Eminescu: „Piramidele-
nvecite/ Urcă-n cer
vârful lor mare…”
Blocuri de piatră unele
peste altele într-o
construcție
inexplicabilă și
Sfinxul, la fel de
impresionant.
Întoarcerea la
hotel a durat până
la miezul nopții.
După 23 de ore,
iată-ne iar în pat.
Următoarea zi,
1 DECEMBRIE. Toți
românii
(aproximativ trei sute) erau îmbrăcați în ii. La
fiecare pas ni se spunea „La mulți ani”. În cel
mai mare restaurant un tort mare glazurat cu

17
ROȘU, GALBEN și ALBASTRU atrăgea toate
privirile... La Centru de conferințe, domnul
profesor Petre Nicolae l-a invitat pe Petruș
Andrei să ofere românilor un moment poetic.
1 Decembrie
Străbunii-au apărat cu râvnă glia

Să nu avem, în veci de veci, stăpâni
Și spunem azi: „Trăiască România!”
Și „La mulți ani” și vouă, dragi români!
Ne e îndreptățită-acum mândria
Că suntem cum e miezul caldei pâini
Să stăvilim și ura și mânia

Ce sunt între creștini și-ntre păgâni
1 Decembrie 2023, Hurghada, Egipt
O altă
călătorie lungă pe
„Valea regilor”,
acolo, unde sub
blocuri de piatră
se află de mii de
ani Ramses (I, IV,
XVI…), Tutankamon, Nefertiti…
Trecem prin Luxor, prima capitală a
Egiptului. Este o zonă agricolă. De altfel e
singura oază de verdeață pe care am văzut-o
de-a lungul celor câteva mii de kilometri pe
care i-am parcurs. Încă o plimbare cu barca ne-
a dus pe Insula bananierilor, a portocalilor, a
crocodililor și a maimuțelor, spre bucuria
copiilor.
A doua zi ne-am luat rămas bun de la
țărmurile Mării Roșii, mai albastră decât
piscinele din incinta hotelului.
Am ajuns, noaptea târziu într-un București
cu minus grade, dar bucuroși că suntem din
nou în țară, adică suntem acasă. Chiar dacă e
frig, chiar dacă e mai greu, tot acasă e cel mai
bine.
O experiență de neuitat și nu putem decât să
mulțumim destinului dar mai ales să
mulțumim nepoților noștri Sînziana și Cosmin
că ne-au oferit-o.
Niciodată nu e prea târziu să trăiești clipe la
care poate ai visat toată viața.

18
P o e s i s (1)
Mihaela ALBU
(Craiova)
Drumul
Dimineața nu prevestea
nimic:
nici ploaie, nici soare ...
Cu nepăsare
deschisese poarta
dăduse drumul inocentei păsări
în lumea cea mărginită de așteptări.
Zborul – în zig-zagul neștiinței
pe panta alunecoasă
O fâlfâire de aripă
O privire
Un drum!
Și dintr-o dată îmi spun:

Apusul are culori vii:
Roșul acela clocotitor
se revarsă peste margine
inundă galbenul:
Scurtul drum al zilei către noapte!
Cerere
I-am cerut lui Dumnezeu un răgaz:
timp să tai toată pădurea de iluzii

să strâng frunzele îngălbenite
să le pun covor pentru frigul iernii
peste inimă.
L-am rugat în gând pentru un răgaz.
Am încă atâtea de dus la capătul drumului!

Tot ce-am plantat încă n-a crescut îndeajuns.
Are nevoie de soare și de grijă.
Înțelepții vin și mă sfătuiesc să tac

Să nu cer,
Să nu întind mâna și nici gândul.
Să nu aștept de sus un licăr de lumină.
De ce i-aș asculta?
Acum
sunt aproape singur în mijlocul unei săli
goale
Fotoliile s-au eliberat pe rând
așteaptă cu răbdare
alți spectatori ...

19
Îmi înfig adânc unghiile în pânza zilei

Mă agăț de orice fir răzlețit
Merg cu încredere până la capăt.
Răgazul îl știe numai Dumnezeu...
Marcel MIRON
(Huși, j. Vaslui)
Baladă despre nimic
Mi-e dor de nimicul din mine

și-l caut mereu:
oare îl voi descoperi
în drumul spre Dumnezeu?
Mi-e dor de nimicul din tine

în care doarme chipul meu:
descoperi-l-vei tu
în drumul spre Dumnezeu?
Se pare că eu
sunt nimicul tău
și tu ai fi nimicul lui Dumnezeu,
dar cum va mai înflori nimicul tău
când va fi așa de departe
de cuibul nimicului meu?
Și dacă din nimicul tău

scazi nimicul meu
nu-l vei întrista pe Dumnezeu?
Nimicul tău
și nimicul meu
înmulțindu-se mereu
îl face să zâmbească
pe Dumnezeu!
Când vom păși pe cântar de azur

tivit cu stele de jur împrejur
nimicul tău
și nimicul meu
se va împlini în nimicul
din care ne-a trezit Dumnezeu.
Clipa
Cea mai importantă unitate

de măsurat
curgerea vremii.
În ea sunt
nanoanotimpurile
nanolumile
20
și nanosăptămânile
nanozilele
nanoorele
nanoclipele
fiicele bunicii Clipa.
Într-o regată de
nanocorăbii
vâslim din portul nanotimpului
spre nanoinfinitul
nemărginitei veșnicii.
Daniela OATU
(Vaslui)
Prăpăd
Pe-aici a fost rupere de nori

cireșul din dreptul inimii
retezat de urât
te-așteaptă să mai înflorească o dată
și cerul să-i faci un acoperiș

deasupra capului
înainte de-a picura asfințitul...
Pe-aici primăvara s-a desprins de pe os.
Baloane de săpun
Înainte de '89 secundele erau mai lungi,

baloanele de săpun nu se spărgeau atât de
ușor.
Fiecare fetiță se visa vânzătoare
la cofetăria din curte.
Ne jucam „de-a magazinul”
vreo 4-5 verișoare;
niciodată n-am avut suficiente frunze
să ne cumpărăm turtă dulce, prăjitură Nina
și baton de ciocolată.
Viața aceasta
în care am pus esențe de toate felurile,
făină cât trebuie, zahăr brun
din care-am dăruit cu zâmbetul pe buze
în stânga și-n dreapta
e ca mama întoarsă-n copilărie de la
cumpărături
în timp ce ne arăta mâinile goale
noi continuam să scotocim
prin sacoșe imaginare după dulciurile
preferate

21
Alexandru CAZACU
(București)
Ieșirea din iarnă
Ieşirea din iarnă

și vulnerabilitatea acestei
ieșiri
cu suprafețele simple ale
zilei
înaintând prin seara
ce străbate toate coridoarele
unui case vechi în care
se dispută fina diferență
dintre joacă și cruzime
a tuturor cuvintelor
și ecoul promisiunii
asemeni unei melodi
pentru pian și ninsoare
Iar ochii larg deschiși
văd păsările pe cerul mov
asemeni unei prelungiri
cu folos a visului
Hiperprezență
Prin cartierele metropolei

vrăbiile par litere
așezate pe o planșă de oftalmolog
pline de siguranță și candoare
când revolta celor „umiliți și obiditi‟
își face loc acolo unde iertarea se
împuținează
Pe solee în fața uşilor împărăteşti

ai nevoie să înțelegi sau să abandonezi
în această miercuri hiperprezentă
unde nu mai știi câți kilometrii
există între un perete al camerei și altul
când ne temem mai mult
de animalele sălbatice zărite în vis
decât de cele care stau la pândă
Elina COJOCARU
(Galaţi)
Prag de oglindă
Brâu de curcubeu
înconjoară bustul
și-n loc de mâini,
aripi albe mi-au crescut
ca să flutur pânza de nori
a chemare, iubite...
De-o parte și de alta,
degete de pene răsfirate-n
evantai se strâng, se-ntind

22
și-anunță pașii tăi încolțind
în luciul translucid.
Departe-n ape de oglinde,

visarea noastră se ascunde,
sinele-mi se rupe de mine
și-al tău, de făptura ta
și-noată-n abisuri de canava.
Acolo, doar acolo-n unde
suflarea nu pătrunde.
Ce distanță nepătrunsă
între ochii tăi de ghindă
și-aceia din oglindă!
Acolo, fără aripi de plutit,

duhuri întrupate din dor,
fi-vom, totuși, împreună
prin basmul nefinit,
două cercuri de lumină,
niște secunde perfecte
evadate afară din minutarul
orologiului de perete...
Atrași în încercarea
labirintului învrăjbit,
pipăim-ntre pereții flexibili
pragul de oglindă
al porții de sosit...
Care prag, pe care undă?
Martin CATA
(Huşi)
Prețul tăcerii
A fost o răbufnire în unda de
tăcere,
Strigasem, Tu, mă iartă, în ascunziș de
șoaptă,
Am vrut o adiere, cărare de lumină,
Și pași pe pietre tandre, doar dor, doar dor
de vorbă!
Era tăcere sacră, da, Doamne, doar tăcere!
Oare în ce cvadrante te răsfățai în sensuri,
ciudate găuri albe ori negre înțelesuri?
Te afundai în roșu, ori alb, sublim albastru,
priveai timid în galben, zâmbeai în
curcubeie?
Tăceai ducând povara de infinită lume
Și eu cerșeam mișcarea-mi rotiri pulsând
cuvântul,
Spunea tăcerea-Ți sacră povestea Ta-ntr-o
clipă,
Și da, era și clipa-mi, a mea călcând speranțe,

23
Vibra sublim tăcerea tot scormonind în
sunet,
Tăceai, tăceai Sublime și voce-n așteptare
Strivea plăpând timpanul, val clocot
clătinare,
Zâmbea o șoaptă-n tunet scurs vis în alinare.
Tăcerea, da tăcerea ai istovit-o Doamne!
Hai, pune iar Cuvântul, cinstiri în ape sfinte,
În volbur de lumină, edenice cuvinte!
Nicuşor DĂRĂBANĂ
(Lyon, Franța)
Îndepărtare
Știi cum e Hușul când te-ndepărtezi,

Și-i lași în urmă dealurile coapte?
Ca un om drag la care doar visezi
Dar nu mai deslușești ale lui șoapte...
Ca un loc sfânt pe care-l venerezi –
E ca un soare într-o vastă noapte!
Lumina lui cu viața m-a hrănit,

Și m-a 'nvățat să-nalț din gânduri zmeie;
Acolo e un colț de infinit,
Unde bea grâu-n taină curcubeie...
Acolo m-oi întoarce negreșit,
Ca un arab la Mecca, în moschee!...
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
(Huşi)
Numere în labirint
Însemnări jurnaliere la
plecarea lui Grigore
Vieru
31 august 2008. În direct, la

o emisiune specială dedicată limbii române la
Radio „Vocea Basarabiei”, împreună cu
Valeriu Matei. Le amintesc basarabenilor că,
în 1941, dialectologul, folcloristul, etnologul
şi sociologul Petre Ştefănucă din Ialoveni a
fost condamnat la moarte fiindcă nu s-a
lepădat de Limba Română, aşa cum istoricul
Gheorghe I. Brătianu, în Ţară, nu s-a lepădat
de Basarabia.
⁕
Mai pline de firesc mi s-au părut deplasările la
Ialoveni şi la Costeşti, în zilele de 30 şi 31
24
august. Ialovenii au dat 13 sau 14 dintre
deputaţii din Sfatul Ţării, care au votat unirea
cu patria-mamă la 27 martie 1918. Inimoşii
Nicolae Dabija şi Andrei Vartic au pus bazele
unui parc al Sfatului Ţării. Piaţa centrală se
numeşte Piaţa Unirii.
⁕
Întâlnirea cea mai impresionantă a fost la
Costeşti, în faţa a peste o mie de săteni. Au
participat şi câteva oficialităţi din Bacău. I-am
însoţit pe Grigore Vieru, Nicolae Dabija,
Anatol Codru, Andrei Vartic, Andrei
Strâmbeanu şi Mihai Vicol. În ciuda stării
sănătăţii, l-am văzut pe Grigore Vieru
reînviind, absorbind energia necreată din
sufletul oamenilor locului. Preoţii din Costeşti
şi din împrejurimi, deşi „afiliaţi” la mitropolia
moscovită, au vorbit şi au lăudat Limba
Română unificatoare, nerecunoscută de
oficialităţile politice.
⁕
15 ianuarie 2009, orele 16-19.20. În cele din
urmă, ajung, totuşi, la Bucureşti pentru
manifestările Eminescu, organizate de
universitarul Ilie Bădescu la Facultatea de
Sociologie a Universităţii din Bucureşti.
Surprinzător de multă lume, în jur de 400 de
persoane, de la studenţi la personalităţi ca
Grigore Leşe, Ion Coja, generalul Mircea
Chelaru, Constantin Barbu. Am conferenţiat
eu, Constantin Barbu, Ilie Bădescu, Gheorghe
Ene. Discuţii întinse, mai ales datorită
amănuntelor şocante emise de craiovean,
care a prezentat câteva dintre volumele seriei
Codul invers. Surpriză finală: premii nu
constând doar în diplome, ci şi în bani.
⁕
16 ianuarie 2009. Abia în rapidul de Iaşi, la ora
12, Viorel Dinescu mă anunţă de noua
nenorocire care s-a abătut asupra lui Grigore
Vieru. Ieri, de ziua lui Eminescu, a susţinut un
spectacol la Cahul alături de cântăreţul Fuego.
[Viorel] Dinescu a fost de faţă, încercând,
după spectacolul sfârşit noaptea târziu, să-l ia
la Galaţi. Poetul a refuzat. După ora 1.00 însă,
la întoarcerea în Chişinău, şoferul ar fi aţipit
la volan şi maşina s-a izbit de un parapet
publicitar chiar cu partea în care se afla Vieru.
(De ce şoferul nu l-a atenţionat pe poet să-şi
pună centura de siguranţă?). Acum, poetul se
află într-o stare foarte gravă, în comă, la un
spital din Chişinău, cu minime şanse să
supravieţuiască. Seara, la întoarcerea de la
Bucureşti, îmi telefonează şi Nicolae Dabija,
extrem de răvăşit. O delegaţie de medici de la
Bucureşti ar fi ajuns la Chişinău să constate

25
dacă e chip de salvare şi, eventual, să-l
transporte la Bucureşti.
⁕
Doamna Raisa nu răspunde la telefon.
⁕
Spectrul tragic al precedentului Doina şi Ion
Aldea-Teodorovici reîncepe să bântuie.
⁕
17 ianuarie. O noapte de vise cu Grigore Vieru,
el în plinătatea forţelor, tonic. Se verifică din
nou că lumea onirică este negativul celei din
starea de veghe. Am presimţirea stranie că
moartea îi este acum singura „salvare”.
Golgota înaintea Învierii sale.
⁕
18 ianuarie. Ora 7.00. Televiziunile anunţă că
exact la două zile, la ora 1.30, s-a sfârşit,
lumeşte, Grigore Vieru. Imposibil a născoci
cuvinte, dincolo de lacrimi.
⁕
Ceea ce nouă, profanilor, ni se pare hazard se
salvează în simbol, ca şansă dată omului să se
salveze în sens. Acum, duminica morţii lui
Grigore Vieru se luminează în ceea ce am
numit, în cartea mea, Duminica Mare a lui
Grigore Vieru. Poate că e un semn că el s-a
jertfit întru cinstirea naşterii lui Eminescu, cel
jertfit, la rându-i, şi care a înţeles ca nimeni
altul soarta Basarabiei.
⁕
20 ianuarie 2009. La Chişinău, funeralii
naţionale pentru Grigore Vieru. Nu s-ar putea
spune că guvernul nu a organizat
„profesionist” aceste funeralii. După
depunerea catafalcului la Catedrala „Sfânta
Teodora”, sicriul a fost dus la Teatrul de
Operă şi Balet, unde timp de aproape patru
ceasuri fluvii de oameni s-au perindat pentru
rămas-bun. După patru ore, încă o mare de
oameni aştepta în faţa Operei. În această zi,
toate florile Basarabiei au acoperit fiinţa lui
Grigore Vieru. Sentiment copleşitor care
contrastează cu tonul superior al conducerii
de la Uniunea Scriitorilor din Ţară, care nici
măcar nu s-a sinchisit să trimită aici o
delegaţie. În Ţară, înmormântarea Poetului a
fost, desigur, umbrită şi concurată de
învestirea celui de al 44-lea preşedinte al
Statelor Unite ale Americii, Barack Obama,
noul „Mesia” al Americii şi al lumii.
⁕
14 februarie 2009. Manifestare impresionantă
în Sala cu Orgă din Chişinău întru cinstirea
zilei de naştere a lui Grigore Vieru, cel plecat
năprasnic dintre noi pe 18 ianuarie 2009. Sala

26
arhiplină. Dimineaţă, de la ora 10, la cimitir,
mormântul Poetului acoperit, pe o suprafaţă
mare, de flori şi de coroane. După slujba de
pomenire, evenimentul central s-a derulat la
Sala cu Orgă, timp de patru ore. Impresionant
nu e că au vorbit oficialităţi (ca ambasadorul
Filip Teodorescu sau primarul Chişinăului,
Dorin Chirtoacă), apoi scriitorii Mihai Cimpoi,
Spiridon Vangheli, Nicolae Dabija, Daniel
Corbu, Andrei Strâmbeanu, Viorel Dinescu,
subsemnatul ş.a., după care au urmat, în
spectacol, formaţii corale, actori, cântăreţi, ci
că au venit numeroşi oameni simpli, de la
Pererita, Bălţi, Cimişlia, Drochia, Bravicea etc.,
producând momente surprinzătoare precum
gravura în placă de oţel a chipului Poetului, pe
fondul României Mari, ceea ce a declanşat o
explozie extraordinară de voinţă unionistă,
sentiment la care Grigore Vieru a visat toată
viaţa, el întruchipând simbolul Reîntregirii,
lăsat viitorului să se împlinească.
Grigore VIERU
(14 februarie 1935, Pererâta, Basarabia - 18

ianuarie 2008, Chișinău)
Casa părintească
Ascultaţi-mă, surori, pe mine,

Şi voi, fraţii mei, ce vă sfădiţi:
E păcat, nu-i drept şi nu e bine
Să vinzi casa care te-a-ncălzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,

Toţi avem copii şi vremea-i grea.
Însă cum să vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-aştepta?!
Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi şi sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.

27
O vom da și vor schimba lăcată

Şi vor pune şi ferestre noi.
Şi trecând pe lângă ea vreodată,
Va privi ca la străini la noi.
Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi şi sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Vom pleca si noi cândva din viaţă

Şi părinţii sus ne-or întreba
Ce mai face casa lor cea dragă,
Cine are grija azi de ea.
Epos
Elena NETCU
(Isaccea, Tulcea)
Acest pământ care mă uimește

(fragment de roman)
În camera arheologului Horia Suciu toate

erau învălmășite Cărți și lucruri aruncate la
întâmplare pe fotolii, pe canapeaua desfăcută
- unde dormea și pe care n-o mai strânsese de
la moartea soției care se prăpădise într-un
stupid accident, cu trei ani în urmă. Lăsase
patul mereu desfăcut, dar cu cearșafuri
curate, parfumate, amintindu-i de ea, femeia
lui, norocul și nenorocul, iubirea și moartea,
bucuria și tristețile lui, toate anotimpurile
încărcate de imaginea ei de Cleopatră
imperială. Întreaga ei făptură era a unei femei
voluptuoase, o grecoaică brunetă,
maiestuoasă, cu ochii mari, migdalați, cu o
strălucire în care se amestecau umbrele
înserării, așteptând mângâiere și tandrețe.
Horia o alinta mereu, îi spunea Regina nopții,
o floare care emana un parfum amețitor
numai seara, când nu mai rămânea din apus
decât o dungă vineție și se aprindeau
misterios stelele, una câte una.
Horia rămânea zile întregi în camera lui,
rumegând amintiri, disperări, neputințe, iluzii
deșarte, speranțe inutile. Era încă tânăr și nici
nu se gândea la viitorul lui, ci numai la trecut.
Se hrănea din el cu o voluptate aproape
maladivă, trecutul îl secătuia de puteri ca un
vampir. Și nu era nimeni pe lângă el să
observe declinul trupului de patruzeci de ani

28
care-și hipertrofia durerea, autodistrugându-
se.
Privea mereu spre fereastră, spre faldurile
perdelei somptuoase care fremătau, uneori,
inexplicabil, chiar dacă fereastra era închisă.
În ziua aceea de august risipitor, în toată
splendoarea lui, copt ca o pâine aburindă,
privi spre fereastra unde se răsfăța un
smochin în plină coacere, cu miros amărui.
Ramurile atingeau ușor geamul, stârnind
amintiri, dar și tentația gustului dulce-zemos.
Horia privi insistent spre fereastră. Simți cum
ochii i se dilatau, perdeaua se dădu ușor la o
parte, camera se umbri de înserare, în timp ce
dincolo de fereastră, ca într-un joc al facerii,
se întrupa chipul unei femei. Și cu cât privea
mai intens, cu atât formele umbroase
îmbrăcau un trup de femeie. Hrisula! Femeia
lui lipită de geam îl ademenea cu un bol de
smochine. Cu mâna ei prelungă și fină îi făcu
semn să vină spre ea, întinzându-i un pahar cu
vin dulceag-amărui. Se cufundă în înserare,
încercând cu brațele să cuprindă imaginea
fugară și nestatornică a unei himere,
coborând treptele unui adânc amețitor,
centrifugar.
― Ia, iubitul meu, este vinul pe care îl
degustam în nopțile noastre tumultuoase,
când ne iubeam cu un fel de nesăbuință,
prăbușindu-ne amândoi în abis. Vino, iubitul
meu, în adâncul pământului, căci, deși am
răscolit pământul amândoi, încă nu știm ce
comori ascunde...
― Vin, iată-mă, iubita mea, șopti Horia
sugrumat de emoție, nebănuind cufundarea
în vis...
Aluneca din ce în ce mai repede, cu o forță
gravitațională amețitoare. Era ca-ntr-un lift,
înghesuit în doi metri pătrați, simțind că se
sufocă. Întuneric beznă! Pierduse orice
contact cu realitatea. Care realitate? Se
întreba Horia Suciu, care de la o vreme era
convins că realitatea are multiple fețe. Nu e
una și aceeași pentru toți. Realitatea lui este
învinsă, supusă unor legi gravitaționale. Se
pipăia, se simțea trup încarcerat, coborând
spre miezul pământului neștiut, de sub el. Mai
avu încă discernământul să se vadă pe sine
alunecând spre nicăieri.
Horia nu avea de unde să știe că acest
„nicăieri” era o poartă spre o altă lume.
― Toată viața mea am răscolit pământul în
căutarea civilizațiilor înghițite de timp, de
cataclisme și de războaie, se pomeni Horia
vorbind de unul singur în întuneric.

29
― Acum ieșim la lumină, auzi el o voce
care-i sufla în ceafă.
― O, Doamne, cine ești? Nu sunt singur?
― Nu ești. Sunt Duhul Pământului, sunt
fantoma ta. Taci! Aici nu se pun întrebări.
Incertitudinile aparțin oamenilor muritori. O
să afli poveștile lor ascunse în pământ. Vom
ajunge unde ți-ai dorit o viață. La adevăruri
neștiute.
― Mă minți! Adevărul nu e niciodată
„adevărat”, pentru că nu există adevăr
absolut!
― Pentru că ești muritor, Horia!
Deodată ieșiră la lumină, una orbitoare,
deasupra unei ape cu vuiet de cascadă și o
boltă alburie cu sclipiri sidefii. Se vedeau
păsări albe, păsări negre, zburătăcind aiurea
într-un joc acrobatic, iar el, arheologul Horia
Suciu, se mișca într-un zbor greoi, ca un copil
care învață să meargă.
― Ăsta e Bazinul hidrografic al Dobrogei.
Aici este o năvală de apă cât Dunărea în toată
lungimea ei. Rezerva lui Dumnezeu. Să nu te
sperie! Când a făcut lumea, s-a gândit la noi și
a adunat rezerve de ape în pământ, pentru că
ne iubește, Nu se supără pe noi, nu vrea să ne
piardă, dar ne dă semne, dacă încălcăm legile
nescrise. Și sunt multe, Horia, multe, mintea
noastră nu le poate cuprinde.
Horia se gândea că Dumnezeu vede tot, ar
trebui să fie tare mânios, dar ne lasă să simțim
pe pielea noastră nesăbuința și neascultarea.
― Împinge piciorușele și fă-ți vânt. Poartă-
ți singur de grijă că și aici sunt duhuri rele, iar
eu n-am de gând să-ți tocmesc un înger! Horia
se poticnea, mișcându-și brațele circular, de
parcă ar trage la rame.
(Va urma)
Filigranãri
Lina CODREANU
(Huși /
linacod@yahoo.com)
Ipostaze hușene
Ca orice târgușor mai răsărit, oamenii

locului își au tabieturi patriarhale, mișcarea
târgoveților este lentă, tulburări, în sensul de
scandaluri, sunt rare iar, când se ivesc, știe tot
omul ce, cine și cum s-a întâmplat. De altfel,
localnicii se cunosc între ei, au fost colegi, sunt
rude, prieteni, vecini cu cei pe care-i întâlnesc
30
la piață, la crâșmă, la muncă, la plimbare...
Târgul e mic și relațiile „la vedere”.
Actualizând cu moda lingvistică, se poate
afirma că mișcarea vieții este „transparentă”.
În marginea târgului, mohorâte ca niște
babe, casele își ridică greoi sprâncenele
pleoștite peste ferestre și-și acceptă soarta
printr-un „așa a fost să fie, oameni buni!” În
„vremea lor” fuseseră cochete, văruite alb ca
ouăle, în față cu grădinițe înflorate și alei
bătătorite de tălpile pruncilor... Acum, câini
nescărmănați și agili latră la fiecare trecător
pe lângă gardul stăpânului lor.
Zorii prosperității se întrevăd însă pe toată
aria urbană, căci zidurile unor vile/case
arătoase și grădini înierbate au răsărit după
ce „căpșunarii” au fugit de sărăcie și s-au
întors dornici să-și împlinească visul de
român: „Să am casa mea!”
„Centrul” cunoaște forfota de dimineață și,
cum programul de lucru s-a aliniat la cel
european, în urbea H. se deschid magazinele
la ora nouă. Dimineața se face piața, după
obicei, așa că femei, bărbați intră-ies prin
coridorul scurt și îngust, dând impresia a
două trenuri care alunecă spre și dinspre
piață prin tunelul care trece pe sub blocul cel
mai săltat din târg. Pasajul adună „apele”
mulțimii din trei brațe: din deal (cartierul
Răiești), dinspre sud (bătrânul bulevard) și
dinspre scările largi din dreapta (blocarii
centrali). Un du-te-vino matinal, o respirație
de reglare a ritmului urbei, un fel de
gimnastică a micilor târgoveți, care-și încep
ziua de trai după rațiuni gastronomice, musai
necesare vieții.
Țăranii din cartierele Grădinari, Plopeni,
Broșteni, Dobrina, Corni ori din satele
apropiate Stănilești, Epureni, Crețești,
Bobești, în plase sau în lăzi, își transportă
marfa cu ce mijloace găsesc (cărucioare,
biciclete, căruțe, automobile, autobuze etc.).
Doar câteva raze sfielnice s-au alintat pe
acoperișuri și, deodată, stropi reci și grei
atenționează că primăvara suferă, încât firele
legumicultorilor trebuie să mai doarmă în
răsadnițe. În rest, în aer, pe străzi, prin
parcuri, peste scheletele pădurii plutește o
patriarhalitate „miraculoasă”. Caldarâmul
căsca spre cer gropi ca niște măsele cariate.
Străzile – niște dihănii călcate de picioarele
drumeților, se lățesc, se subțiază, cotesc și își
dau duhul către marginea târgului, urlând a
moarte. De fapt, abia aici începe libertatea…
Drumurile se împletesc într-un nod stradal
pe care orășenii îl numesc „Centru”.

31
– Unde să opresc microbuzul? La centru?
– Ei, centru! răbufnește o precupeață.
Centru-i unde-i omul!
– Atunci, oprește tot la stația de centru!
hotărăște șăgalnic cineva cu voce de bas.
După o scurtă contrare, precupeții coboară
și o iau pe sub pasaj înspre tarabe, cu gândul
optimist că vor face vânzare cu câștig.
Ajungând în apropiere de miezul târgului,
unii traversează platoul Romarta, alții vin
prin bătrâna stradă Ștefan cel Mare. Pufnind
greoi, microbuzele sosesc dinspre satele
învecinate Stănilești, Vetrișoaia, Epureni,
Crețești, Valea Grecului, Pădureni... și
staționează în apropiere de „centru” sau de
piață, dis-de-dimineață. În câteva minute,
prin centrul fără suflare în zori, se observă un
scurt șirag scurgându-se către scările ce duc
spre gangul îngustat din pricina a două
micromagazine înguste și lipite de zid, care,
vrând-nevrând au și rolul de stabili un rang de
salubritate a trecerii.
Genți de rafie, burdușite cu „bunătățuri de
la țară” sunt purtate greoi de către țărănci cu
mersul dârz și hotărât, grăbite să prindă un
loc de „vad”, unde clientela ar trebui să vină
din plin, în directă proporționalitate cu
câștigul pe care-l visează fiecare. Vânzătorii
ambulanți au stabilit legături directe cu
virtualii cumpărători, au „clienți” și aduc, la
comandă, produsele pe care târgoveții le
doresc și le au acasă. În fond, țăranii aduc ceea
ce au mai bun în propria lor gospodărie, e
munca lor, deloc ușoară și, până la urmă, un
mod de a trăi. Înainte vreme, greu se mai
cumpăra marfă de calitate!... Erau supărări,
înghesuială, „pile” pentru ouă, lapte, păsări de
curte etc., ceea ce ducea la o speculă
indolentă, peste limita de suportabilitate.
Aproape de condiția unor muritori de foame
erau și orășenii care aveau ceva bani, dar nu
găseau decât „adidași” ori „tacâmuri” și nici
nu aveau rude la țară, de unde să se
aprovizioneze. Plecau în concediu ducând în
bagaje cartoane de ouă, carne la borcan…
Acum pare mai lesne să cumperi marfă de
calitate. Banii, însă, „nu prea sunt și unde au
fost s-au cam terminat”, vorba lui Rebreanu…
Și totuși, după legile ei, piața „merge”.
Poverile din plasele rezistente din rafie ale
țăranilor se transferă încetul cu încetul,
bucată cu bucată în sacoșele târgoveților,
care, ceva mai târziu, întorc drumul către casă
prin același pasaj întunecos cu șuvoi de aer
rece. Ideal ar fi ca atât vânzătorul cât și

32
cumpărătorul să aibă mulțumirea că s-a făcut
o negociere avantajoasă, la paritate.
Pe la prânz, după ce vadul cumpărătorilor
s-a rărit, precupeții își strâng ce le-a rămas pe
tarabă, mai puțin, mai mult, tot au vândut
ceva, și se pregătesc pentru calea-ntoarsă
spre casă. Obosiți de așteptare, bucuroși de
puținătatea câștigului, dar cu gândul la
următoare zi de târg, poate mai prielnică...
Mișcarea elevilor, copii ori adolescenți, dă
impresia deschiderii florilor în lumina
soarelui de primăvară-vară. Se observă
agitația lor între orele 7 și 9, când, într-o
diversitate amețitoare, trec repede ca
zâmbetul. Au o vestimentație policromă, ne-
uniformă, pe-un umăr purtând surogatul
demodatului ghiozdan, ori sub braț, un fel de
mapă de lucru, depinde de nivelul de studiu.
Manifestă o dezinvoltură a stării de grație
(nimic mai natural!), au mersul grăbit,
neatent la cei din față și din laturi. Dacă sunt
solitari, vorbesc, de obicei la telefon și par să
nu se fi dezlipit încă de starea de somnoroasă;
dacă intră în vreun grup încropit aleatoriu,
hazul și vorbitul gălăgios sunt ingredientele
grabei spre școală. Arareori, îngrijorarea îi
poartă încruntați și gravi către cursuri,
cauzele fiind ori înapoi, în familie, ori înainte,
la lecții. Această avalanșă de tinerețe, acest
tumult al vieții constituie cea mai plăcută
priveliște a unei zile pentru cine iubește viața.
Fiecare adolescent e o ștafetă, o legătură între
cel puțin două generații, o poartă dinspre ieri
spre mâine.
Paznic secular, copacul din fața liceului
privește „de sus” fie lumea poticnită-n treburi,
fie cerul peticit cu nori. O furtună năprasnică
i-a sfâșiat trunchiul, lăsând vederii semne
ovale precum undele mării tulburate de
întrebări. Din încheietura acelui braț se cască
o gură flămândă care-mi amintește de chitul
din spatele lui Iona biblicul. În celălalt braț și-
a adunat puterile și-și continuă misiunea de
străjer al bunului mers școlar, parcă
responsabil în vremilor ce or să vin. Stejarul
nu e nici învins și nici singur, ci doar martorul
mut al vieții Hușului...
(Fragment din proiectul scriptural

Huși – orașul cu gară fără trenuri)

33
P o e s i s (2)
Petruș ANDREI
(Puiești, Bârlad)
Ce are Hușul?1
Ce are Hușul din Vaslui

Și-n altă parte nu-i și nu-i?
El are-ntinsa lui pădure
În care n-a intrat secure
Și are viile și vinul

Zghihara și cu Bohotinul
Mai are Șarba de la Duda
Ce răsplătește toată truda.
Și-ntâi de toate, cărturari

Ce-n alte părți s-atât de rari.
(Pe Theo și pe doamna Lina
Ce răspândesc în jur lumina).
Mai are Hușul, drept vă spun,

Femei frumoase și vin bun
El vița nobilă sădește
Și-atunci când scrie și vorbește
O face numai românește
Și merită cu așa școală

S-o facem astăzi capitală.
Cu visul nostru renăscut

Să piară granița pe Prut.
Huși - Sâmbătă,12 octombrie 2019
Vasilica GRIGORAȘ
(Vaslui)
Înțelepciunea
clepsidrei
Când mama m-a născut

a construit o clepsidră.
A așezat cu grijă nisipul,
l-a binecuvântat să curgă lin
pentru ca viața să-mi fie
pomul dorințelor împlinite.
La botez,
nașii i-au dat un nume de sfânt
1 Notă: Poezia Ce are Hușul? a fost rostită drept

omagiu, în noiembrie 2019, la aniversarea
scriitoarei Lina Codreanu, în sala festivă a
Protopopiatului Huși.
34
și-au rugat-o să-mi măsoare
cu grijă pașii
pe lungul fir al vieții,
iar pe mine, personajul în formare
m-au sfătuit să ascult ritmul său.
Să nu merg nici prea repede,
nici prea încet,
pentru că în interiorul clepsidrei
este scris cu litere de aur
planul lui Dumnezeu pentru mine.
Firele de nisip ascultătoare

mi-au zidit cu grijă bună temelie,
m-au înălțat, apoi m-au șlefuit,
povățuindu-mă să deschid ușa Domnului
pentru a-I mulțumi că-n mine bate
o inimă ca a mamei.
Dorina NENICI
(Huși, j. Vaslui)
Cine sunt eu
sunt o scânteie
din miliardele de galaxii
și am căzut aici
doar pentru o sclipire
n-am nicio destinație

cu a mea știre
în lumea
care mi se pare mare
unde și timpul stă-n genunchi
spărgând clepsidre
cine sunt eu
acea scânteie
doar o sclipire de lumină
din galaxiile tăcute
purtată pe aripa unei stele căzătoare
printre cărări lactee

lăsând parfumul meu galactic
stârnesc fir de lumină rece peste curcubee
și oare cine-s eu
cobor sau urc în ludic zbor
m-așez pe-un capăt
de neant
numai atât cât sunt sclipire
apoi
mă-mprăștii într-un nor de melopee
și cad prin mii de ani lumină

să-mi pierd apoi firava urmă
prin lumea asta mare.

35
Lună plină
Mocnește viu jăratecul

în vatra lunii
ce cocoță sus pe miezul nopții
își varsă peste smoală
flăcări,
stingându-le-n oglinda lumii.
Și-ntr-o mirare tainică,

aidoma divinelor tăceri,
îi tac înfiorată,
adâncul foc prelins
peste pământ și apă.
Nu dorm și dacă nu,
ce dacă ?
Trăiesc la fel ca luna
ce își bolborosește
clocotul în vatră...
Și-n noaptea asta super albă,

cu ochii de târziu
care nu pot s-adoarmă
mi-așez în brațele Înaltului
tot sufletul și gândul meu
cu rugă-nlăcrimată
să mă mai țină
Dumnezeu!
Adrian TALAȘMAN
(Huși)
De-ar fi viața
De-ar fi viața o pădure

Cu copaci înalți și drepți
i-aș cere mamei să-mi fure
Fulgi de nea de prin nămeți
Iar din fulgi aș face ploaie
Ca să plouă pe Pământ
Ar ploua, n-ar fi războaie
Totul ar fi ca un cânt
Adunarea și scăderea
Îmi adun zilele de iubire și apoi

Fac proba cu o noapte de dor
Mă desfac în termeni
Și-i adun la puținele zile de amor
La toate sumele zilelor trecute
Le fac proba cu suma zilelor uitate
Îmi amintesc de minus și de plus
Și încep să scad
Din anul morții scad anul nașterii
Și-mi rezultă numărul zilelor de viață
Din anul nașteri scad anul morții
36
Și-mi rezultă opusul zilelor de viață
La numărul opuselor zilelor de viață
Adun numărul zilelor de viață
Și obțin ZERO
Și tot scad și îmi zic
Ca să trăiești mai mult
Cum e convenabil să efectuezi scăderea
Scrisori inedite
Din scrisorile ideocriticului Adrian
Marino (Cluj-Napoca) către poetul Ion
Alex Angheluș (Huși)
8.06.86
Stimate dle Angheluș,
Am primit prin dl C. Călin un exemplar din
Ateneu și vă mulțumesc pentru publicarea
interviului. Vă asigur că nu v-am uitat și,
anexez, pentru documentarea dv. câteva
proiecte editoriale strâns, unele recente.
Cu deosebite salutări,
omagii doamnei,
Adrian Marino
***
Din scrisorile Svetlanei Paleologu
Matta, eseist și critic literar (Elveția)
către criticul literar Theodor Codreanu
(Huşi)
Lugano, 28 7 2005
Mult stimate Domnule Theodor Codreanu,
Articolul Dvs. din „Oglinda literară”, atât de

profund, având forţa unui mare critic literar,
m-a impresionat şi m-a bucurat ca un dar
neaşteptat (deşi anunţat de G. Vulturescu).
Infinite mulţumiri.
Titlul Dvs. „În luminişul cristalului”, m-a
suprins, (şi chiar îmi produsese la început o
uşoara undă de scepticism...), dar am fost la
sfârşit absolut năucită şi fericită de noua Dvs.
viziune a transmodernităţii. Dar deja începutul
deschis cu acel „prestigiu” ce mi-l acordaţi, şi
apoi bunăvoinţa cu care mă consideraţi
aparţinând organic culturii române, mi-au dat
un sentiment de mândrie! Iarăşi vă mulţumesc.
Aţi văzut cu extremă claritate demersul
meu „nou” faţă de eminescologia românească,
ca şi ethosul balcanic, corupt, încă actual la o
mare parte a românilor, şi mai grav decât la
alte popoare... Denigrarea lui Eminescu m-a
şocat îngrozitor şi l-am atacat şi eu pe acel
Patapievici într-un lung articol apărut la
37
„Origini” USA, „Eminescu în era tehnică”.
Textul era cam prolix, căci căutam să-l
încadrez în fenomenul desacralizării în
Occident (cu „mustaţa” pusă Monalisei de către
Marcel Duchamp), intrând astfel şi în
fenomenul postmodern, tematizat de Gilles
Deleuye, ca paradoxul sensului (prin imaginea
rizomului) şi schizofreniei capitalismului... Dar
personal nu am fost deloc atrasă de
postmodernism, mai ales în poezia
românească (precum „Fuga postmodernă III”
din „Cocoşul s-a ascuns în tăietură”)...
Dvs. însă vorbiţi de lecturile mele care „s-au
prelungit din postmodernitate în
transmodernitate”. Eu de fapt nici nu mi-am
dat seama (!) de această zonă nouă,
„transmodernă” în care Dvs. ştiaţi şi ontologia
fundamentală heideggeriană! (în modul
„avant la lettre”). Uimirea mea a fost mare!
Ştiam vag despre întâlnirea la Universitatea
din Florenţa, că societatea era pe punctul de a
se schimba, mergând spre o viziune
„transmodernă” centrată pe om, pe
transcendenţă şi nu pe maşini. Printr-o
răsturnare a logicii sociale, maşina acum se
adaptă omului. Totuşi nu am urmărit dacă
noua paradigmă a fost masiv asimilată operei
lui Heidegger Sein und Zeit (după textul Dvs.
înţeleg că era vorba chiar de postmodernism!).
Eu neiubind acest postmodernism, nu am dat
atenţie nici „transmodernismului”... Totuşi
cuvântul sună frumos, mă face să mă gândesc
la Nietzsche, la transvalutarea valorilor...
Eu aşadar, nu am interpretat nimic (voit,
ştiut), în sensul transmodern. Dar e foarte
posibil să fiu „predispusă” cum spuneţi, intuitiv,
ori după structura mea „antropologică” ori a
„personalităţii”, acestei noi viziuni. Aţi
observat foarte just că al meu Calicantus:
Scene... nu e de încadrat într-o specie literară,
găsindu-se reflexe şi de Bildungsroman, şi de
eseu, şi de memorii, şi de jurnal. Şi de exegează
hermeneutică! Cât e de adevărat! Dar eu nu am
ştiut-o!... (e într-un sens, cum spunea Șt.
Teodorescu, că ţesătorul nu ştie ce ţese...). În
orice caz, faptul că vedeţi în modesta mea
scriere (voit modestă) „substanţa unei insolite
ontologii subiective încifrate în numele
Cristal”, e de data aceasta tulburător pentru
mine! Mă flataţi extraordinar ca şi numele ce
mi l-a dat medicul Iura! Dar axa
nemaipomenită pe care aţi descoperit-o Dvs,
creată în fapt, este acel raport între cele două
cristale – cel mineral şi cel limbic, cum a expus
doctorul. Eu intuiam parcă un soi de legătură
de ani care ar corespunde, la celălalt,

38
impalpabil, suferinţei depuse, ca la Eminescu,
din străbuni... Aşa trebuie să fie! Dvs. aţi
formulat raportul pregnant, ba chiar cu multă
sensibilitate poetică, ne purtați „în magia
transparenţelor sufletului, anunţate încă de
cristalul material dintr-un pahar, care, spre
exemplu, poate transforma o banală băutură
în magie euharistică”. – E uimitor şi
fermecător! Nu-mi vine absolut a crede că am
putut nota, în mod foarte sărac această foarte
delicată şi mai mult bănuită „diferenţă
ontologică”!... Vă felicit şi vă mulţumesc din
inimă! Concludeţi cu: „Reflexele ontologice
(expresie extraordinară!) ale cristalului ţin de
zonele de transparenţă din următorul mileniu,
ca depăşire a paradigmei moderniste şi
postmoderniste”!! Pot spune că „magia”
cuvintelor Dvs. este ceva aproape divin! („Din
divinul clipelor” am vrut să intitulez, iniţial
cartea „Scenelor”...) şi iată, că a sosit şi această
clipă, datorată interpretării Dvs. inspirate şi
artistice! Nu ştiu cum să vă mulţumesc
îndeajuns..
Aţi afundat în adevăr o „insolită”
hermeneutică prin eseul Dvs. „luminişul
cristalului”, şi dacă
cineva ar fi capabil
de a „purcede la o
nouă lectură” a
cărţilor mele, acesta
nu ar putea fi decât
Dvs.! Aş avea deci în
faţă un travaliu
creator, fascinant! Şi
mă simt fericită de a
vă fi prilejuit
această posibilitate.
Noroc bun şi fericire!
A Dumneavoastră recunoscătoare,
Svetlana Paleologu Matta
Arena râsului serios

Theodor CODREANU
(Huși)
Epigrame - răvașe
Revelion 1984/1985, Sovata
Familiile Theodor și Lina Codreanu. Ion Alex.

Angheluş și Viviana, Ion Gh. Pricop și Elena,
în compania orchestrei vasluiene „Orfeu” au
sărbătorit împreună trecerea dintre anii
1984-1985, în stațiunea Sovata.

39
Unii dintre excursionişti n-au putut prezenta,
la cazare, buletinul de identitate
Ajungând ei la Sovata,
Au întinerit din plin.
O dovadă grăitoare:
Încă nu au… buletin!
Formaţiei care poartă numele

vestitului cântăreţ trac Orfeu
Cântăreţul trac Orfeu,
De-ar veni pe lume iară
Şi şi-ar asculta urmaşii,
Ar muri a doua oară!
Formaţiei „Orfeu”
Vasluienii se pretind
Urmaşi ai tracului Orfeu,
Însă muzica ţi-o spune
Că străbun le e …„Morfeu”!
Poetului I. Alex. Angheluş, autorul poemului

„Descrierea unui cal murind toamna”
Dragostea ta pentru cal
Este lucru dovedit,
L-ai descris aşa de bine,
Că de ciudă… a murit!
Lui Angheluş (în colab.)

Angheluş, cu barba lui
Face victime-n Vaslui,
Dar e lucru curios
Nu-i bărbat,… cât e bărbos!
Prozatorului Ion Gh. Pricop,

autor al nuvelei
„Păsări de împăiat”
Găsesc că titlul despre păsări
Este neîntemeiat,
Fiindcă, în realitate,
Autoru-i… de-mpăiat!
Excursioniştilor urători gălăgioşi,

cazaţi la vila „Ursu” din Sovata
După ce toţi vasluienii
S-au dezlănţuit urând,
Sigur numele-or să schimbe
-n „Vila lupilor”, curând!
Vasluienilor care se pretind vrednici

urmași ai lui Peneş Curcanul
Curcanii din Vaslui
La Sovata azi se luptă,
Sigur, poimâine, spre casă,
Vor pleca cu toţii… turtă!
Caşcavalul
Caşcavalul oferit
Din condei bine l-aţi tras,
40
Ca în fabulă, ne-aţi dat,
De la vulpe, ce-a rămas!
Roşii umplute cu pastă de peşte

Roşiile sunt cu pește?
Ne-aţi minţit ca pe un fraier.
Da, într-adevăr, sunt pline,
Nu cu peşte, ci cu… aer!
Păstrăvi prăjiţi în sos

Păstrăvii în sos, bădie,
Ne-au promis, pe câte ştiu.
Sosul e în farfurie,
Însă păstrăvii… – în râu!
Despre pateul cu ciuperci

Să consumi pateul lor
De ciuperci e mare cazna;
Unii abia l-au gustat
Şi... au și luat-o razna!
Sarmale cu smântână
şi costiţă afumată
Aducând costiţa, dânşii,
Cu sarmale-n foaie lată,
Gustând, noi am constatat
Că smântâna-i… afumată!
Torturi cu ciocolată
La sfârşit, ce v-aţi gândit
Pentru-ale noastre guri?
Să le astupaţi îndată,
Nu cu torturi, ci… torturi!
Organizatorilor care ne-au repartizat mese

în zilele petrecute la Sovata
Bunii organizatori ne-au dat
Mese prin repartizare,
Însă dânşii au uitat
Să trimită şi… mâncare.
Conexiuni. Album
• 11 mai 2023, Titlu onorific de membru

titular acordat lui Petruș Andrei, poet și
critic literar de Academia Internaționale
„Leopold Sédar Senghor” din Milano - Italia
(Milano).

41
• Vaslui, noiembrie 2023, Biblioteca
„Nicolae Milescu Spătarul”. Criticului literar
Teodor Pracsiu, i-a fost acordată plachetă
omagială Cartea
Reprezentanței
Vaslui, Filiala Iași a
Uniunii
Scriitorilor din
România, pentru
volumul de
exegeză Delimitări
critice, Iași, Ed.
Timpul, 2022.
• Decembrie 2023 – Premiile revistei

„Literatura și arta” din Chișinău aferente
anului 2023, director Doina Dabija: Diplome
de laureat pentru critică literară, acordate
colaboratorilor Lina Codreanu, Theodor
Codreanu, Petruș Andrei.

42
• Bârlad, 31 ianuarie 2024, într-un cadru
festiv, primarul Municipiului Bârlad, Dumitru
Boroș, alături de consilierii locali, i-a conferit
reputatului scriitor Petruș Andrei diploma de
Cetățean de
onoare.
Distincția s-a
oferit în
semn de
recunoaștere
a activității
sale impresionante și de mulțumire pentru
eforturile de promovare perpetuă a imaginii
municipiului
Bârlad, în țară și
străinătate.
• România,
24 februarie
2024 – Ziua
îndăgostiților:
„Dragobetele
sărută fetele!”
Nota redacţiei: Revista „Liter-Club” apare cu

sprijinul financiar al colaboratorilor.
Liter-Club
Fondatori: Lina şi Theodor Codreanu, Livia şi
Petruş Andrei, Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu, Elena şi
CUPRINS
B i b l i o r a f t ............................................................. 2
Magna cum laude ................................................ 2
Culturale, literare… .................................................. 3
Marian NENCESCU ............................................. 3
Despre critica literară, de la Chișinău –
oglindiri și străluciri (II) .................................. 3
Vasile LEONTE ..................................................... 5
Virgil Nistru Țigănuș, Scriind pe ape... ........ 5
Vicu MERLAN ....................................................... 8
Monografia căii ferate Crasna – Huși .......... 8
„Piramidele-nvechite”... ..............................................12
Petruș ANDREI ................................................. 12
Seară românească ........................................... 12
Egipt ...................................................................... 13
Jurnal liric ........................................................... 13
Ana OPRAN ........................................................ 14
43
Trei ore cu Tutânkhamon ............................ 14
Livia ANDREI..................................................... 15
De la -4°C la +30°C .......................................... 15
P o e s i s (1).................................................................. 18
Mihaela ALBU.................................................... 18
Drumul ................................................................. 18
Cerere ................................................................... 18
Marcel MIRON................................................... 19
Baladă despre nimic ....................................... 19
Clipa ...................................................................... 19
Daniela OATU .................................................... 20
Prăpăd .................................................................. 20
Baloane de săpun ............................................ 20
Alexandru CAZACU ......................................... 21
Ieșirea din iarnă ............................................... 21
Hiperprezență................................................... 21
Elina COJOCARU ............................................... 21
Prag de oglindă................................................. 21
Martin CATA ...................................................... 22
Prețul tăcerii ...................................................... 22
Nicuşor DĂRĂBANĂ ....................................... 23
Îndepărtare ........................................................ 23
Însemnãri cu staif ..................................................... 23
Theodor CODREANU...................................... 23
Numere în labirint .......................................... 23
Însemnări jurnaliere la plecarea lui
Grigore Vieru ..................................................... 23
Grigore VIERU................................................... 26
Casa părintească .............................................. 26
E p o s .............................................................................. 27
Elena NETCU ..................................................... 27
Acest pământ care mă uimește .................. 27
Filigranãri ...................................................................... 29
Lina CODREANU .............................................. 29
Ipostaze hușene ............................................... 29
P o e s i s (2) ................................................................ 33
Petruș ANDREI ................................................. 33
Ce are Hușul?..................................................... 33
Vasilica GRIGORAȘ .......................................... 33
Înțelepciunea clepsidrei ............................... 33
Dorina NENICI .................................................. 34
Cine sunt eu ....................................................... 34
Lună plină ........................................................... 35
Adrian TALAȘMAN ......................................... 35
De-ar fi viața ...................................................... 35
Adunarea și scăderea..................................... 35
Scrisori inedite ............................................................. 36
Theodor CODREANU...................................... 38
Epigrame - răvașe ........................................... 38
Revelion 1984/1985, Sovata ...................... 38
Conexiuni. Album ..................................................... 40

44
Bagã de seamã ce
faci cu viata ta, cã nu
e vesnicã!
Ileana Vulpescu
Liter-Club
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Colegiul redacţional
Theodor Codreanu
Petruş Andrei
Daniela Oatu
Teodor Pracsiu
Email: linacod@yahoo.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
• Materialele trimise vor avea 1-2 pagini
A4, Times New Roman, cu literă de 12 la un
rând sau până la 1500 de cuvinte.
• Manuscrisele primite nu se returnează
• Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea
juridică pentru conţinutul articolelor revine
exclusiv semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

Liter-Club, IX, Nr. 1-2 (32-33), Ian. - Iun. 2024

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Liter-Club, IX, Nr. 1-2 (32-33), Ian. - Iun. 2024

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Anul IX, nr. 1-2(32-33),

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

• Titlu onorific de membru titular acordat lui

Cărți sosite la redacție

• Constantin Călin, Scrisori către un redactor,

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Despre critica literară,

După romanul Totul se repetă, aceasta

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Virgil Nistru Țigănuș,

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Monografia căii ferate

De-a lungul timpului, Hușul s-a aflat în

locomotivă, s-a împlinit, nu la Huși, unde s-a

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Dobrina, iar la 3/15 octombrie 1890 cea de pe

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Petrecem toți o seară românească

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Ea, pentru noi românii, e-o regină

Pe mii de kilometri numai dune,

E de nesuportat pe-aicea vara

Cultura nu-i romană și nici greacă

Dar mai presus de climă și canoane

Nu am crezut c-am să ajung vreodată

Cafeaua mea sărută buza ceștii

În zori, noi vom pleca spre Piramide

Când le atingi cu mâna vezi minunea,

Decembrie, 2023, Egipt – Hurghada

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Nu e prima dată când,

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

După ce acum câteva săptămâni pusesem

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Am ajuns la Cairo, o adevărată metropolă

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Străbunii-au apărat cu râvnă glia

Să stăvilim și ura și mânia

1 Decembrie 2023, Hurghada, Egipt

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Și dintr-o dată îmi spun:

Scurtul drum al zilei către noapte!

I-am cerut lui Dumnezeu un răgaz:

timp să tai toată pădurea de iluzii

L-am rugat în gând pentru un răgaz.

Am încă atâtea de dus la capătul drumului!

Înțelepții vin și mă sfătuiesc să tac

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024

Îmi înfig adânc unghiile în pânza zilei

Baladă despre nimic

Mi-e dor de nimicul din mine

Mi-e dor de nimicul din tine

Și dacă din nimicul tău

Când vom păși pe cântar de azur

Cea mai importantă unitate

Pe-aici a fost rupere de nori

și cerul să-i faci un acoperiș

Pe-aici primăvara s-a desprins de pe os.

Înainte de '89 secundele erau mai lungi,

Liter-Club Anul IX, nr. 1-2 (32-33), ian.-iun. 2024