Bucovina Literară Nr. 10-11-12/ 2023

Bucovina
literară
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942
serie nouã, anul XXXIV, Nr. 10-11-12 (392-393-394)/2023

REDACTOR-ŞEF:
Alexandru Ovidiu VINTILĂ
REDACTORI:
L. D. CLEMENT
Doina CERNICA Acest număr al revistei
Isabel VINTILĂ este publicat cu sprijinul financiar
al Consiliului Judeţean Suceava,
COLEGIUL DIRECTOR: prin Programul de finanţare
Nicolae CÂRLAN nerambursabilă în anul 2023.
Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU
Prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU
Monahia Elena SIMIONOVICI (Preşedinte de onoare al S.S.B.)
Prof. univ. dr. Elena-Brânduşa STEICIUC
COLABORATORI PERMANENŢI: Număr ilustrat cu

Adrian ALUI GHEORGHE (Piatra Neamţ) reproduceri după lucrări
Liviu ANTONESEI (Iaşi) ale artistei plastice
Leo BUTNARU (Chişinău) Suzana Fântânariu.
Marius CHELARU (Iaşi)
Gheorghe GRIGURCU (Târgu Jiu)
Ioan HOLBAN (Iaşi)
Felix Nicolau (Madrid)
Matei VIŞNIEC (Paris)
Redacţia şi administraţia:
Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, str. Mitropoliei nr. 4,
720035, Suceava
E-mail: ovidius_vintila@yahoo.com
Răspunderea pentru opiniile exprimate revine în exclusivitate autorilor.

Manuscrisele trimise redacţiei nu se înapoiază.
BUCOVINA LITERARĂ 1
AUTOGRAF Adrian ALUI GHEORGHE
serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

2 BUCOVINA LITERARĂ
Societatea Scriitorilor Bucovineni, la 85
REFLU X
Alexandru Ovidiu VINTILĂ
de ani de la înfiinţare (1938 – 2023)
A firmându-și diferența, fără să și-o absoluti-

zeze, scriitorii din Țara Fagilor, din genera-
ții diferite, au reușit la 12 noiembrie 1938, la Cernăuți,
Drumur; Dragoș Vitencu, cenzor; supleanţi – Gh. To-
doran şi I. Cârdeiu.
De subliniat că SSB consacră încă de la înce-
să înființeze Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB). puturile ei ideea necesității solidarității scrisului bu-
Prin urmare, azi, în anul de grație 2023, sărbătorim 85 covinean. Drept urmare, cum se observă, se întâlnesc
de ani de la întemeiere. în cadrul SSB autori din generații diferite. Și unii și
Societatea Scriitorilor Bucovineni a apărut ca ceilalți înțeleg că trebuie să comunice și să colaboreze.
secție a prestigioasei Societăți pentru Cultura și Litera- Mai mult, descoperirea de noi talente și promovarea
tura Română din Bucovina (SCLRB). Dintre inițiatori acestora a reprezentat o prioritate pentru cei care s-au
îi amintim pe Mircea Streinul, Traian Chelariu, Iulian implicat în cadrul SSB.
Vesper, Neculai Roșca, George Drumur, nume cunos- Este limpede că prin apariţia SSB se susține fap-
cute și recunoscute pentru ceea ce însemna atunci lite- tul că în Bucovina, la Cernăuţi, exista o efervescenţă
ratura română tânără din spațiul bucovinean. creatoare, un interes sporit pentru cultură şi literatură.
Primul președinte al SSB a fost Grigore Nandriș, Ion Beldeanu, cel mai longeviv preşedinte al
cel care era în același timp și președintele SCLRB. Vi- SSB din perioada de după decembrie 1989, când so-
cepreședinte va fi Mircea Streinul. De asemenea, Socie- cietatea a fost reînfiinţată, afirma că: „probabil SSB şi
tatea a pornit la drum cu următorii membri: Constan- prestaţia sa au fost surclasate, ca imagine publică, de
tin Loghin, N. Tcaciuc-Albu, Leca Morariu, Claudiu gruparea Iconar, înfiinţată încă din 1931, şi la apari-
Usatiuc, George Antonescu, Octav Rusu, Sebastian ţia căreia Mircea Streinul a avut un rol decisiv. Cert
Popovici, Liviu Rusu, Traian Cantemir, Aurel Fediuc, este că fermentul vieţii literare l-a constituit freneticul
George Ionaşcu, George Voevidca, George Drumur, poet şi prozator, recunoscut drept figura centrală a epo-
Iulian Vesper, Neculai Roşca, Leon Ţopa, George Fo- cii cernăuţene şi de G. Călinescu, cel care vedea în el
nea, Procopie Milişte şi Traian Chelariu. sufletul poeziei bucovinene tinere. Ambiţia acestuia era
A urmat momentul 14 decembrie 1938. Acum ca Bucovina să îmbogăţească literatura română cu opere
se va organiza, într-o duminică, prima șezătoare exter- peste care nu se poate trece cu uşurinţă”. Adevărul e că
nă a SSB, prilej potrivit pentru Grigore Nandriș de a se la început SSB îşi dorea să fie înţeleasă ca o expresie
retrage din conducere, încredințându-i președinția lui a emancipării intelectuale a vechii provincii româneşti
Constantin Loghin, vicepreședintele său de la SCLRB. înstrăinate vreme de 144 de ani de România şi să acre-
Tot acum, numărul membrilor SSB va crește, intrând diteze ideea că şi în Bucovina se face literatură autenti-
în societate nume precum: Rudolf Rybiczka, Ionel Ne- că, racordată la modernitate.
gură, Neculai Pavel, Octavian Gruia ș.a. Ulterior vor La vremea respectivă, breasla scriitorilor buco-
mai intra în SSB şi alții. Ultima Adunare generală a So- vineni a organizat şezători şi dezbateri, întâlniri cu citi-
cietăţii Sciitorilor Bucovineni, din 2 octombrie 1943, torii, comemorarea unor personalităţi etc. Tot SSB este
va însemna, de asemenea, înscrierea de noi membri, responsabilă şi de apariţia, în 1942, a revistei „Bucovina
mai mult sau mai puţin cunoscuţi: Adelina Cârdeiu, literară”.
Ion Cârdeiu, Dumitru Loghin, Gheorghe Noveanu, Pe de altă parte, Ion Beldeanu mai sublinia că:
Augustin Z.N. Pop, Aurel Putneanu, Viorel Suluţiu, „Nu trebuie uitată nici Colecția SSB în care au apă-
Nicolae Tăutu, Dragoş Vicol, Gheorghe Todoran şi rut și figurau Mircea Streinul, Iulian Vesper, George
Emil Zegreanu. Cu această ocazie, a fost ales şi un nou Drumur, Traian Chelariu, Teofil Lianu, E.Ar. Zaharia,
Comitet de conducere format din: C. Loghin – pre- George Antonescu, Vasile Posteucă și alții”.
şedinte; A. Vasiliu, vicepreşedinte; secretar – Augustin În prezent, Societatea noastră onorează o tradiție
Z.N. Pop; membri fără funcţie – Gh. Noveanu şi Gh. care, iată, s-a consolidat. Despre acest aspect, grăitoare
e inclusiv colecția revistei „Bucovina literară”, organul În fine, într-o lume în care pseudo-paradigma
de presă al SSB, care în seria sa nouă, de după 1989, a bazată pe ideea simplificării estetice câştigă tot mai mult
ajuns la apariția cu numărul 394. teren, când resimţim pregnant confuzia valorilor, SSB
Dacă până în 1944, când şi-a întrerupt activi- își propune să promoveze, în continuare, specificitatea
tatea, SSB a avut doi preşedinţi, Grigore Nandriş şi culturii bucovinene, parte a spiritualităţii româneşti.
Constantin Loghin, după ce a fost reînfiinţată a fost Asta, bineînţeles, fără a ne enclaviza, căzând în capcana
condusă de Ion Beldeanu, Constantin Arcu și Carmen provincialismului, searbăd şi lipsit de suflu, precar sti-
Veronica Steiciuc. În prezent, președinte e subsemna- listic. Scopul nostru e să ne conturăm o identitate pe
tul. măsura amplitudinii și potențialității spiritului locului,
pe care să ne-o asumăm fără complexe.
L U X
F
E
R

Ion Pop şi „dificultatea alegerii” Adrian Dinu RACHIERU
CRONIC A L I T ERARĂ
„Ce-i de făcut? Poate că / obsesia geometrizării (nu spunea poetul că, pentru a
mai degrabă e de tăcut” fi crezută, „suferinţa / trebuie să devină dreptunghiu-
(Drumul drept) lară”?), la Ion Pop amintirea are „contururi livreşti”,
deslușind, observa Iulian Boldea, „complicata grama-
C a „vechi făcător de versuri”, ascultând „clin-

chetul anilor”, râvnind simplificarea, Ion
Pop, odată cu Proba focului (Editura Limes, 2023), pare
tică a ființării”. Dar acum dilema s-a acutizat: „versuri
și viermi”!
Ne-am putea întreba ce efecte ar fi provocat /
a fi dispus să uite „de unghiuri și linii”, învățând sim- ar fi putut provoca lirica lui Ion Pop. Din nou, buna-
plitatea. Bietul „marathonist”, temător, amânând „stri- cuviinţă, modestia, inhibiţiile de tot soiul au stânjenit
gătul victorios”, constată, totuși, că se apropie „noaptea impactul, funcționând, paradoxal, ca handicap. Poe-
cea mare”. Ar vrea, cumva, să fie „în pas cu noile vre- tul-critic s-a construit răbduriu. Voinţa de a avea încre-
muri poeticești”, sporind efectul de autenticitate, visce- dere (ca deviză) l-a însoţit pretutindeni. Să ne amintim
ralizând lirica. Într-o lume plină de zgomote, învăluită că în decembrie 1968, în formulă trilingvă, pornea la
de o lumină „mirosind a sânge”, însăși muzele nu vor drum Echinox-ul, păstorit vreo 14 ani; că sejurul pari-
să (mai) tacă. A rămas urletul, exersat zilnic, alungând zian, în două reprize, a întreţinut un entuziasm fratern,
metaforele somnoroase, leneșe. Dar vine chemarea concretizat în dipticul Ore franceze, culegând „dialoguri
la ordine; vechii prieteni au dispărut, rănile („care au de neuitat”. Criticul, ins scrupulos, vădind o „predi-
fost”) s-au cicatrizat (geometric, firește!), înserarea ne lecţie curioasă” (sesiza N. Manolescu) a devenit expert
amenință: „înserarea pătrunde-n mine” (v. Da, așa e). în fenomenul avangardist, sfidând cumva conservato-
Încât, noile elegii „în ofensivă”, adunate în acest proas- rismul omului şi seriozitatea, specifice fibrei transilva-
păt volum, își vor găsi adăpost „în flacără”, ne asigură ne. El adoră cărţile ieşite din „ritmul vremii” (dacă e să
poetul, un hermeneut cu experiență, achitându-și con- inventariem lecturile de vacanţă); dar criticul, ca cititor
știincios „taxa pe Veșnicie”. Trecând, ca ultimă transfi- specializat, ca cititor „în cărţi” (cum se zice) îşi propune
gurare, proba focului, împiedicând putrezirea „Marelui trudnice descifrări. Or, Ion Pop produce cu temperan-
Sens”. ţă, cu tehnicism analitic şi eleganţă titluri de rezistenţă,
Am putea descoperi câteva etape în scrisul său implicit de referinţă. Cronicile au, dincolo de empatia
liric, de un convenţionalism manierat, străin de tupeis- străvezie, un iz monografic, cu tentă recapitulativă, pro-
mul vizionar, de ploconelile oportuniste ori de explozi- bând hărnicie şi rigoare. Ion Pop este mereu informat,
ile spontaneităţii. Poate fi vorba de un difuz blagianism descriptiv, fără „ţâşniri subiective” (cum voalat i s-a re-
(la start) pe altoi bacovian, de o sensibilitate ultragiată, proşat) şi, desigur, laborios. Dacă fenomenul echinoxist
primejduită, indicând replierea, oricum de o poetică a i-a întreţinut sentimentul paternal fără „constrângeri
frustrării infuzată dramatic, ancorând decis în referen- programatice”, dacă, om al bibliotecii fiind, a văzut în
ţialitate culturală. Ion Pop, rătăcind „în ţinutul în care şirul de cărţi temeinice „ziduri de apărare”, poetul, re-
totul a fost spus”, „internat” în poem, se autoanalizează. gretabil, a fost eclipsat de impozanta prestaţie critică.
Pentru ca, grefier sincer şi compasional, contemplând Să fie Ion Pop un remarcabil poet „uitat”? Nici vor-
zădărnicia, propria-i fragilitate cu entuziasm elegiac să bă, după Elegii în ofensivă (2003), trecut printr-o grea
râvnească înseninat, dincolo de suferinţa concretă, spre încercare-avertisment, descoperind propria-i fragilitate
ordine şi echilibru. Recules în livada bunicilor (vezi Li- (când „haosul stă la pândă”), poetul afla o altă poartă
tere şi Albine, 2010), sub un măr înflorit, cu o carte în de acces, încercat de drama extincției. Împăcând apoi,
mâini, îşi doreşte contopirea: „şi să las să se-amestece, / prin înseninare, concretul trăirii cu răsfrângerile unei
printre polenuri de aur, / litere şi albine”. Fiindcă, ac- experiențe culturale, armonizând, cât se poate, scrisul și
ceptând dulcea captivitate a orizontului intertextual, cu trăitul, scripturalul și naturalul, decis să evite „ocolurile
metaforice”, îndrăznind să spună „lucrurilor pe nume” duminică, ce-i drept rar adusă la lumină. Ca exerciţii
(v. După atâtea ocoluri). „de înseninare”, alungând – sub spectrul „cuminţeniei”
Stigmatizat de unii, livrescul, ne asigura Ion – angoasa existenţială, ele probează o lăudabilă capaci-
Pop, mobilizează spiritul, modelează o anume fiziono- tate de autoregenerare, poetul vădind, deopotrivă, pu-
mie, are benefice implicaţii existenţiale, fertilizând trăi- tinţa de a fi sincronizat peisajului liric, fără reflexe epi-
tul. Şi luminoasa vârstă echinoxistă şi stagiile pariziene gonice, dar şi capabil de a se apropia, prudent, de real.
l-au marcat şi provocat, cu deosebire, pe critic. Poetul, Adică reînnoindu-se din mers, deşi frecventează teme
spăşit, mărturisea a fi avut o evoluţie lentă, la concu- recurente, iubind austeritatea şi estompându-şi fondul
renţă, desigur, cu obligaţiile de catedră, fiind
reţinut, în 1964, ca preparator la Universita-
tea clujeană. De unde şi acest dezechilibru al
preocupărilor, eclipsând discursul liric, bucu-
rându-se de un ecou târziu.
O antologie amplă, în ediție de autor,
cuprindea intervalul 1966-2011 (v. Poeme,
Editura Școala Ardeleană, 2015) găzduind
felurite vârste lirice, poetizând și temperând
trăirile din realitatea imediată. Cu aceeași fra-
zare simplă, sub pecete elegiacă, înregistrând
Ă
„zumzetul conotațiilor” și adierile thanaticu-

lui, precum în Casa scărilor (tot în 2015), ca
R
poezie de senectute, pornind de la un text

„ocazional” (o discuție cu mai tinerii poeți,
A
interesați de autenticismul minimalist). Să

observăm că unda deceptivă, metabolizând
R
varii lecturi intră, inevitabil, în relație cu Re-

E
alitatea vitală, agresivă, imundă; dar această

relație devine, ea însăși, o temă la Ion Pop
T
(poate chiar Tema), salvând o altfel de auten-

ticitate. Poetul, spirit contemplativ, reflexiv,
I
cumpănit, iubind ordinea etc. cultivă o cere-

L
bralitate care nu e și glacială; scrisul său, de

eleganță galică (s-a observat), vrea să se lepede
de prejudecata livrescului și „va inventa sân-
A
ge” pe suport narativ-confesiv. În consecință,

de la fereastra sa des invocată („o capcană ne-
C
sângeroasă”) ne propune o trecere de la litere

la albine, neuitând floarea de soc. Poetul „nu
I
mai vede / decât / ce vede” și o revizuire a opi-

niilor de altădată presupune și o reașezare a accentelor melancolic. Cum volumul În faţa mării a trecut aproa-
N
în ecuația livresc / natural. pe neobservat, îi vom da dreptate lui N. Manolescu,

cerând „mai mult respect” pentru poezia clujeanului.
R O
* Curios însă, în Istoria critică, chiar autorul Lecturilor

Oricum, preeminenţa exegetului, străin însă de infidele îl va expedia în câteva rânduri. Să fie vorba de
foiletonismul lax, risipind gratulaţii ne obligă să obser- „o retragere a creditului”, cum bănuiește poetul?
văm că exerciţiile sale lirice, văzute ca posibile „evadări” Criticul, însă, a cules, pe merit, o bogată recoltă
C
de sub tutela criticului, nu devoalează doar o vocaţie de de laude. Metodic, convingător, comprehensiv-afectiv

a ținut sub observație cohorta congenerilor, încercând cearcă să ne împărtășească „vuietul surd / al tăcerilor
– sesiza Adrian Popescu – o „reabilitare a neomoder- vinovate”, să convoace la acest festin liric recapitula-
nismului”, prea iute clasat. Sau gratulat, din „rațiuni tiv (survolând vreo zece volume) „cuvinte-lacrimă”
militante”, cu etichete peiorative. Fiindcă opusul din și „vorbe-nisip”, într-un discurs intelectualizat (cum
urmă, impozant și volumetric (v. Poezia românească altfel?), bazat pe cogitație, cu un timbru stilistic incon-
neomodernistă, Editura Școala Ardeleană, 2018), nu fundabil. În discuție este / rămâne mereu precaritatea
înseamnă doar o făgăduială onorată, adusă, prin „lec- ființei. De unde balansul între tragicul existențial (ob-
turi lente”, în „actualitatea editorială imediată”. Ion sesia thanatică) și seninătatea râvnită, atinsă totuși în
Pop trasează, ca exeget avizat, o hartă a lirismului ro- clipe faste, ascultând „muzici mocnite” pentru urechi
mânesc, reactivând memoria culturală. Delicat, sen- „învechite”. „Dificultatea alegerii” rămâne însă: „E
sibil, departe de a fi „un mic cinic provincial”, Ion destul de greu de ales: / durere, tristețe, scârbă, / jale,
Pop, mereu fără morgă, risipește o energie generoasă. dezgust, / disperare, melancolie. // Și a mai apărut și
Considerându-se restanțier la întâlnirile cu Realita- acest cântec, / ca de pasăre îndepărtată, / ca să-mi tul-
tea, el încerca, în Amânarea generală (1990), să treacă bure toate opțiunile.” (v. Dificultatea alegerii).
dincolo de fereastră, ocupând, în vremuri convulsive,
„piața” paginii albe. Dar biblioteca rămâne spațiul său *
existențial, Ion Pop filtrând livresc lumea. În drumul Ca „sentimental disimulat”, nu prea încrezător
de la livresc spre existențial (trăire nemediată), acum în „edictele stelare” (cum mărturisea într-o recentă
„descătușat”, mai liber în mișcări, Ion Pop descope- anchetă zodiacală a Apostrofului), Ion Pop și-a vin-
Ă
ră un „raport încordat”, reabilitând, cu întârziere, decat vechile „spaime”, legate de acuza carențelor de
poetul. Iar poezia, așa cum o înțelege Ion Pop, este real. Cumpătat, respirând un „aer clasic”, trăindu-și
R
„cumințenie în ofensivă”, îndatorată gravității transil- revoltele față de margine / limite, el însuși un mara-
vane, purtând ecourile unei Istorii „încăpățânate”. Și mureșean „de margine” (ceea ce, glumind, ar expli-
A
visând, ne reamintea însuși poetul, la o „melancolie a ca „absența vânjoșeniei”), poetul-critic desfășoară un
echilibrului”. larg compas tematic, deschis unor varii experiențe:
R
Ca neomodernist târziu, elaborat și elevat, îm- acceptă frustranța spațiului închis (opresiv), învață
E
păcând – sub tutelă livrescă – eul critic cu eul liric, „gramatica” poeziei și libertățile eului, știe că fereastra
slalomând printre multele contrarietăți, adversități și procură, ea, tot „o vedere înrămată”, e permeabil, sub
T
trădări, Ion Pop își respectă ținuta etică. Dacă poetul delictul de bibliocid, diferitelor tentații scriptice, de
respinge siajul avangardist și, în egală măsură, fante- la avangardă (dinamitând convențiile) la actualitatea
I
zismul pur livresc ori metaforita abundentă, criticul literară, impunând alte convenții. Încoronat cu Pre-
L
se desfășoară compensativ, corectând inhibițiile „cu- miul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2022) și
mințeniei”. Dar Elegii în ofensivă (2003) anunțau, pe lansând antologia Poezia românească după 1945 (în
fundal deceptiv, un alt accent existențial. Versurile patru tomuri, Editura Știința, Chișinău, 2022-2023),
A
„amestecate” din Propuneri... fac loc, peste ani, unei Ion Pop confirmă că paralelismul poezie / critică lite-
narativități cu suflu polemic într-un volum „doctri- rară s-a dovedit, îndrăznea a crede, „deosebit de be-
nar”: Casa scărilor (2015). În care poetul, „un fel de nefic”. Informat, realizând – prin texte exponențiale C
Ionuc Scărarul” recunoaște, oarecum testamentar, că – o selecție reprezentativă, acoperind trei pătrare de
I
trăiește împrăștiat „între notații și conotații”. Pentru veac, criticul-poet identifică schimbările de generație /
ca, în Lista de așteptare (2019), să mărturisească franc: de paradigmă literară, specificul politic, oferind radio-
N
„mai degrabă am intuit lumea decât s-o văd limpe- grafii de epocă. Dascălul de literatură nu se dezminte.
de”. În fine, cuprinzătoarea antologie Ferestre (Editura Obligat (profesional) să scrie, survolând câmpul lite-
R O
Școala Ardeleană, 2021) poate fi un popas bilanțier, rar, el trăiește cultura (metabolizată) ca fapt de viață.
confirmând că poetul, „în continuă urcare” (cf. Al. Iar în Proba focului, acceptând concluziv că cenușa ar
Cistelecan) s-a hotărât „să spună lucrurilor pe nume”, fi „cel mai economic capăt de drum”, poetul ne dă asi-
fără „ocoluri metaforice”. Sensibil, aluziv, criptic, cu gurări că, în pofida ereziilor la modă, cu toții ne vom
C
trăiri vagi, ambigui și irizări autoironice, Ion Pop în- întoarce, pocăiți, în Universul simbolurilor.

R Ă Ioan HOLBAN Călin Vlasie –

70 de ani de la naştere
R A
P oetul Călin Vlasie a tipărit doar patru cărţi

de poezie – Neuronia (1981), Laborator spa-
ţial (1984), Întoarcerea în viitor (1990), Un timp de vis
Anatole France („Aceste lucruri există pentru că ele
sunt imaginare“, scrie autorul lui Thaïs, „recuperat“
de poetul optzecist); iar imaginarea realului înseamnă,
(1993) –, pentru care a găsit, alăturându-le inedite, o în fapt, (re)formarea lui: „Planete mici de wolfram./
E
construcţie nouă în antologia de autor Acţiunea inte- Incerte şi contradictorii/ ondulaţii./ Dar raze ar pu-
T
rioară (1999), dar poezia sa a avut un impact major tea recompune/ visul./ Trebuie să ai o poftă nebună/
în peisajul liricii noastre contemporane; prezentă în de a focaliza inconstantul/ de a dezamorsa temple./
I
numeroase antologii, comentată încă de la debut de Luna este o memorie a zilei/ dar fără a exprima ziua/
toată elita criticii de întâmpinare, dar şi de poeţi din în totalitate./ Fi-voi o pată crudă/ a unui obiect/ gal-
L
diverse generaţii, poezia lui Călin Vlasie e din nucleul ben./ Spun: în locul mitologiei/ simţul mitologic, po-
dur al generaţiei ’80 pe care o reprezintă, în teoria şi emul/ o homeostazie infinită“ (Recompunerea zilei).
paradigma de sensibilitate a discursului literar, cu tot Acolo-aici, în imaginar, poemul e o homeostazie, re-
A
ceea ce are aceasta semnificativ, înnoitor, substanţial: instalează echilibrul în structurile de profunzime ale
în anii ’80, Călin Vlasie, alături de alţi câţiva poeţi, nu fiinţei interioare (homeostazie, ne învaţă dicţionarul,
C
mulţi, se afla în noua avangardă a liricii noastre. Poezia înseamnă „constanţă, pe mai multe planuri, a para-
sa este mereu şi explicit în polemică deschisă cu poeti- metrilor mediului intern, la toate organismele; este
I
cile anterioare; astfel, motto-ul din Teoria constructelor cu atât mai perfectă cu cât sunt păstraţi mai mulţi
N
personale a lui G. Kelly, care deschide volumul Întoar- parametri constanţi între anumite limite“); în noua
cerea în viitor, nu ascunde suficient – era încă o vreme lume, mitologia e înlocuită cu simţul ei (are dreptate
R O
a discursului subversiv – proiectul contestării unui tre- Gh. Crăciun să spună că „mitologia lui Călin Vlasie
cut pentru un viitor care să-şi aparţină: „Ne interesează este una compensativă, însă ea pare lipsită de vir-
descoperirea unor moduri mai bune de a ajuta o per- tuţi terapeutice“), la fel cum poezia e simţul poeziei:
soană să-şi reconstruiască viaţa astfel încât să nu fie vic- „Tot secretul scrisului său – spune Margareta Labiş
C
tima trecutului său“: e destul să înlocuim „persoană“ despre ilustrul său frate, într-un interviu acordat lui
cu „poezia“ şi „viaţa“ cu „paradigma“ pentru a dezlega Călin Ciobotari pentru revista „Dacia Literară“ (nr.
mesajul poetului noii avangarde care se revoltă şi vrea 91/2010) – era să intre în starea de poezie. Când intra
schimbarea radicală a structurilor lirismului. Iată pri- în această stare scria cu o uşurinţă nemaipomenită.
mul poem din Neuronia: „Cântă Tu… cu orga ta de/ Oriunde, oricum (…) În adâncurile poeziei, Nicolae
cromozomi! a venit/ noaptea, o himeneu/ himeneu: (Labiş) şi Nichita (Stănescu) vorbeau acelaşi limbaj“.
ce mutră/ va face mâine specia./ La drept vorbind pe/ Călin Vlasie şi colegii săi de generaţie nu mai caută,
mundusstrasse sunt/ cântări panice: în/ Bahamas s-au iată, starea de poezie, ci simţul ei: „puterea/ de-a/ gân-
dus/ mundulezul şi munduleza/ să asculte o pastorală./ di/ simţul/ poetic/ mă/ extrag/ din/ euri“, scrie poe-
O pastorală-document/ care mă face să casc./ Cântă tul parcă în numele generaţiei sale obosite încă de la
Tu cu organita,/ imperceptibilule,/ ce mutră specială/ intrarea într-o lume a literaturii ce pare a-i fi străină:
mâine!“ (Cântă Tu!): pastorala vechiului şi noului să- „Eram obosiţi – o generaţie obosită./ «Ce se întâmplă,
mănătorism îl face să caşte, lirica trebuie să vină din doctore?»/ Aveam sentimentul că suntem proiectaţi/
„orga de cromozomi“ pentru ca, iată, specia însăşi, dintr-o uriaşă maşină a salvării/ răsturnată într-o in-
mâine, să facă o „mutră specială“. tersecţie/ pustie./ Dedesubt girofarul pulsând ca un
Degeaba mai cântă poetul din liră; acum el soare/ lent!“ (XL).
nu mai (în)cântă realul, ci îl imaginează, la fel cum Poezia e ca astronomia: „Astronomia este o şti-
neliniştea, ba chiar şi mitologia, ca să existe, trebuie, inţă a/ metaforelor; din combinări/ de lentile se pro-
mai întâi, să se nască în imaginar, după „reţeta“ lui iectează/ versul; nu forma-i veche ci/ principiul dezin-
tegrării/ dogmei aerului./ Galileo descoperise în dense/ pic prea exaltaţi, din anii ’70,/ pătimaşi, hipnotizaţi de
straturi ale oceanului/ caşaloţi Physester./ Galileo II îl lumea de dincolo,/ strecurându-se printre colţii lumii
atacă pe primul/ şi trase oceanul lângă/ casă./ Galileo de-aici“, cum îi „vede“ Adrian Popescu, orga electroni-
XX într-un frumos costum/ de scafandru surprinse că şi ghitarele, acum cu „groase corzi de nervi“ sunt ale
pe/ Galileo XXIII excavând/ decorul în căutarea unui/ generaţiei obosite, ale oamenilor din noua eră pe care
sens proaspăt./ Următorul îşi smulse din trupul/ său o inaugurează imagineria poetului: „(Este o eră pe care
un psihic nou şi-l/ presără în spaţiu“ (Physester). Cei a mea/ imaginerie o dezvoltă cam/ în acelaşi timp cu
cinci Galileo sunt poeţii şi „dogmele“ lor în succesi- prima/ cântare a eprubetelor/ gânditoare)“, scrie Călin
unea paradigmelor de raportare a fiinţei la real; ulti- Vlasie în Meliopag şi geneticienii.
mul Galileo, poetul anilor ’80, în contra paradigmei În noua eră, toate semnele poetice ale para-
anterioare (şi se vorbea, atunci, de o „dogmă Nichi- digmelor anterioare sunt trimise în derizoriu, la locul
ta“), imaginează poezia ca pe o combinare de lentile, lor, între faptele trecutului: luceafărul se mişcă acum
Ă
R
A
R
E
T
I
L
A
C
în nişte oglinzi care se scurg, iar realul repetă întocmai „iluzoriu pe balta cu broaşte şi stele“, iar poetul e sas-
I
noua stare şi noua formă pentru că, iată, de pildă, nu tisit de „groasa claritate“ de altădată şi caută altceva,
melcul, vehiculul gelatinos, contează, ci urma de si- de exemplu, să privească, întins pe patul din cameră,
N
def pe care o lasă în urmă, observă domnul Mecanic, „cum pulsau protozoare gălbui înspre tavan ca/ acele
una din ipostazierile eului în poezia lui Călin Vlasie. unui ceasornic umed“. Acesta e noul real: o experienţă
R O
Despărţirea de trecut trebuie să fie totală şi definitivă; ciudată, unde poemul nu mai cântă, ci îi este amintit
tinerii „bărboşi şi pletoşi“, cu ghitare în mâini, bătând celui ce scrie, dintr-o altă viaţă, când nu zăpada (neaua
în „tobe stinse“, din poezia lui Adrian Popescu şi Virgil poeţilor clasici), ci spiritele care ies de acolo „ne descriu
Mazilescu sunt, acum, alţii, exersează un „ritm obscur“ viitorul“ şi nu trupul din fostele poetici „plângăreţe“
C
la orga electronică: ghitara clasică era a unor „tineri un contează, ci psihul şi psiha, electrodul „înfipt în corpul

meu“. Poezia – noul real – se reformează din embri- lină,/ cu mult, mult, mult, mult mai vizibile/ DECÂT
oni care cad din cer, cenuşă lină din pagini învineţi- MINE!“ (Cerul 45). Acesta e traseul liric al redesco-
R Ă te, creieri umflaţi de nectar raţional, nebunie şi extaz, peririi lumii şi sinelui; celălalt drum nu duce nicăieri
spaime, zăpadă absolută, verbe înfiorate, lupi diaman- pentru că e pavat cu „rime plute epice“ şi cu metafore
tini, zgomote putrede, salcâmi cu ghimpi strălucitori, care sunt „o jignire a existenţei“: doar visul e fenome-
R A
numere pustii, sinapse de foc, câte şi mai câte; poetul, nul real, e chiar „esenţa existenţei“ pentru acea fiinţă
cel care a recompus în imaginerie noul real e asemeni care „nu mai are loc în mine“. Poetul adăposteşte în
regelui Midas al Frigiei: personajul din mitologia „cla- sine pe Abstractor patricianul şi pe Concretor plebei-
sică“ transforma tot ce atingea în aur, în vreme ce po- anul, gemeni învrăjbiţi de moarte; izbândeşte doar cel
E
etul noii ere preface acelaşi „tot“ în irealitate, transfe- care (re)descoperă semnele noului lirism: adică, acela
rându-l în simţuri şi în limbaj: „tot/ ce/ atingeam/ se/ care cântă la orga de cromozomi, se urcă pe o navă cu
T
prefăcea în/ irealitate“ – iată „blestemul“ noului Midas „nervi auriferi“, se lasă sedus de „psihia unei dimineţi“
al noii ere. pentru a transforma şoapta în urlet, transferând realul
I
Dacă luceafărul se mişcă acum iluzoriu într-o în „simţul ireal al unui radio, al unui arici luminos“,
L
baltă cu broaşte şi stele, tot astfel „viersul şi danţul“ acela care vede noul Pământ: astfel: „Un Pământ din
sunt ale unor „mucegăituri“, iar arta ritmării opune (şi creiere/ unde să zboare/ creiere de păsări/ printre cre-
nu asumă) realitatea; în noua poetică, fraza nu mai e iere de/ plante şi creiere/ de stânci, armonizând/ cu
A
bună de nimic pentru că ea se construieşte pe verb şi, alunecarea/ creierelor de maşini./ Un greu tic-tac al/
iată, în verbe „nu te poţi reflecta“, ele sunt ale realu- creierelor care să/ învârtească/ bătrânul/ obositul/ cre-
C
lui pe care, acum, poetul îl fărâmiţează într-un focar ier omenesc“ (Vis de creieritate). Lângă creierul uriaş
de lentile: realul noii poezii e nominal, iar nu verbal: din cuvânt şi lângă inima, la rându-i, „încreierată“, în
I
„Vezi Afres cum din far ies/ rafale de fraze?/ Marea spaţiul psi, nu se exersează doar testul Rorschach (acela
carnală cu scrisul ei/ concentric./ Nu auzi supersonuri cu pete de cerneală, din psihiatrie), ci se aude distinct
N
de/ frunză mielinizată./ Doar:/ tăcere şi rătăcire/ pa- urletul „profund şi prelung“ din noul oraş Psittey şi
seri şi spasme/ recife şi cifruri/ val şi convalescenţă/ din noul univers, vegheat de zeiţele Fisioteia şi Psiho-
R O
visuri şi provizii/ lauri şi aură/ nave şi caverne/ somn teia: acolo-aici: „Despre aceeaşi obsesie: o realitate mai
şi omnipotenţă/ nisip şi monism/ umbră şi sumbru/ puternică/ decât imaginaţia. Imaginaţia – un refugiu
pustie şi acustică./ O călătorie în lumina cu/ lavă./ al eu-lui./ Realitatea – o capcană a eu-lui./ «Imagina-
Pentru a descoperi un/ blazon alb/ mai enigmatic de- ţie – progres/ La al poeţilor congres!»/ Şi:/ «De-atâta
C
cât/ o prognoză./ Pentru a descoperi omul/ ascuns în realitate/ Nu mai poţi citi o carte!»/ Străzile, zidurile,
alt om“ (Lumina cu lavă): în nominal doar se poate aerul – toate sunt poluate cu/ realitate. Puţin realism
călători pentru a descoperi omul ascuns în alt om, fiinţa (imaginaţi-vă!) ne-ar aduce la/ realitate./ E o frumu-
nouă din imagineria poetului. Totul este şi se petrece seţe ce spun, e o nenorocire să ai sim-/ ţul realităţii şi
pentru că fiinţează în idee („privighetoarea este ideea graţia imaginaţiei“ (VII).
mea“, scrie Călin Vlasie în Triunghi cu privighetoare) Din simţul realităţii şi graţia imaginaţiei se nasc
şi în vis, acolo sus, „La creierul de munte./ La etajul figurile lirice ale lui Legurpo care ia numele neliniştii,
hiperfonic/ În case suspendate/ în contra gravitaţiei/ Hemmy harpista „din 7-Sor la trei blocuri de Cur-
a excitaţiei gravitaţiei./ Înspre extratereştri./ În miez tea-Veche“, domnul Mecanic, Meliopag „ilustrul în-
levitaţional“. ger născut într-o eprubetă“, Demonessa, Ungmar din
Acolo-aici poetul e clovnul lichid-satyrul, refor- Ro şi, peste toţi, Satyrul: „Acel cocoşat, Satyrul, ieşise/
mulând noul real într-o cursă a gradelor de vizibilitate: din mine convulsionat./ Urcam la ultimul etaj al unui/
„Aşteptarea va lua chipul aerului./ Aerul va lua chipul bloc cu nuştiucâtetrepte;/ o, labirinturi ale razei/ pi-
aburului,/ oricum ceva mai vizibil./ Aburul va lua chi- ramidale!/ Satyrul cânta din maşinăria lui./ Sunetele
pul ceţii,/ mult mai vizibilă./ Ceaţa va lua chipul unui erau vaste cochilii/ în care se repeta marea,/ o mare
vast coridor,/ cu mult, mult mai vizibil./ Un coridor apăsată de gândiri./ «Dar cine a văzut Satyrul?»“: aces-
din care ies nişte ochi imenşi/ şi albi, cu mult, mult, ta e poetul din noua poezie care îl numără pe Călin
mult mai vizibili./ Ochi ca nişte pietre aruncate-n apă Vlasie printre protagonişti.

Un portret monumental: Marin Preda Constantin CUBLEȘAN
R Ă
(Ana Dobre)
R A
C u trecerea timpului, perspectiva de cuprin-
dere a vieții și operei lui Marin Preda se
amplifică. Detaliile de amănunt, care au făcut cândva
volumul se alcătuiește dintr-o suită de eseuri polemice
(dacă vrem să înțelegem prin asta confruntarea cu opi-
niile altora) pe marginea romanelor, a publicisticii și
obiectul atâtor controverse, s-au estompat (în bună memoriilor scriitorului, reconstituind, reevalurând de-
E
parte) și zarea oferă acum, spre admirație (contempla- opotrivă universul receptărilor critice din epocă, pe care
T
re, analiză, judecată), întreagul unei prezențe istorice le interpretează afișând, odată cu ele, și prin ele, propria
în realele sale dimensiuni monumentale. Trecută prin opinie, riguros argumentată pas cu pas. Interesul cade
I
numeroase „furci caudine”, după cum precizează Ana pe căutarea omului și scriitorului în corelație directă,
Dobre în Un secol cu Marin Pre- întrucât „problema creației se
L
da (Editura Rotipo, Iași, 2022) intersectează cu cea a creatoru-
opera „a trecut testul timpului”, lui, cu imperativele, așteptările,
rezistând „la confruntarea” cu idealurile lui”. Ana Dobre își
A
acesta, „continuând să-și dez- definește demersul prin tocmai
văluie, la fiecare lectură, secre- necesitatea relecturării operei lui
C
tele și bogăția de idei”, autoarea Marin Preda din perspectiva ac-
având de-acum „din perspectiva tualității dar și (sau mai ales) din
I
posterității (…) o viziune arti- perspectiva altitudinii propriei
N
culată asupra întregului”. Este perspective interpretative: „Re-
ceea ce întreprinde Ana Dobre citindu-l pe Marin Preda – spu-
R O
urmărind, cu vocație analitică, ne domnia sa – cu toate canalele
dublată de o capacitate aparte de comunicare deschise, pentru
(excepțională) de sinteză, într-o a-i recepta creația în integralita-
suită de ample eseuri aplicate, tea realului și virtualităților ei,
C
fiecare moment (fiecare carte a cuprinse în suma conotațiilor
acestuia), relevând, din „teme- ce derivă din caracterul de ope-
iul lecturii actuale”, dinamica ra aperta, am încercat să-l aduc
ideilor și profunzimea investiga- în universul meu, am supus-o
țiilor psihologice ale prozatoru- interogării, pentru a ajunge la
lui care trăiește din plin istoria acele straturi de adâncime prin
contemporană, a existenței sale. care creația lui rezistă eroziunii
Este demersul unui comentator timpului. Opera a răspuns aces-
(critic și istoric literar) avizat, un „observator care nu tei solicitări cu toată suma de virtualități care generează,
confundă planurile și care are opinii clare despre creație la fiecare lectură, sensuri care o îmbogățesc de fiecare
și morală” construindu-și demersul cu empatie căci „l- dată, îmbogățindu-l, deopotrivă, și pe cel care o (re)
am iubit și l-am admirat pe scriitorul Marin Preda” pe citește, odată instalat în universul ei”. Ne întâlnim ast-
care îl „citesc atent, comprehensiv și empatic, pentru fel nu atât cu un nou scriitor, cât cu o nouă revelație
a ajunge la miezul incandescent al operei, al sensurilor a bogăției de idei pe care exegeta o edifică, cercetând,
ei, al virtualităților ei de orgă a luminilor”, mizând pe „cheile” de înțelegere ale fiecărei cărți (ale lui Marin
convingerea că „dialogul critic întreține viața operei, Preda și, în pandant, ale celor /unora/ care au produs
dar opera este suținută și de capacitatea noastră de a deja, mai demult sau mai recent, demersuri critice în
admira”. Iată aici, mărturisit direct, cu simplitate de domeniu), făcând ample comentarii comparatiste (în
conciziune, programul abordărilor sale eseistice. Căci, cadrul scrierilor prozatorului dar și în oglinda altor au-
tori autohtoni sau străini, de regulă contemporani). ră – imposibila întoarcere cuprinde secvențele aureolate
Totul pornește de la provocarea lui Florin Mu- ale copilăriei, momentul originar al întemeierii mitului
gur, din Convorbiri cu Marin Preda (1973), solicitân- personal, a mitologiei proprii”). Este și punctul origi-
du-l pe acesta a se confesa, obținând astfel „spovedanii nal al dezvoltării arborescente a creației prozatorului,
– zice Ana Dobre – ale unui om al secolului al XX-lea”. pe care exegeta îl urmărește într-o nouă interpretare –
Omul și scriitorul apar ca „fețe coincidente ale unei „Raportată la întreaga creație predistă, deși primul ro-
personalități fascinante”. Discuțiile în doi abordează man al scriitorului, Moromeții uimește prin perfecțiune
temele fundamentale ale creației (preocupărilor) lui compozițională, unitatea dintre formă și fond, părând
Marin Preda: vocația de a „spune povești”; preocupa- a fi ieșit, ca Atena din țeasta lui Zeus, gata echipat pen-
rea pentru evenimentele politice ale zilei; pentru „re- tru a lua în stăpânire universul creației, înglobându-le
ceptarea postumă”; despre moarte ca „temă frecventă pe toate celelalte”.
în creația acestuia”, asupra căreia „meditează”; relația Originală în totul mi se pare a fi discuția în re-
viață-creație; condiția țăranului și a lumii rurale etc. cuperarea volumului al doilea al Moromeților, atât de
etc. nu în ultimul rând reflecții asupra istoriei integrate controversat la apariția lui. Moromeții II, conchide exe-
sferei conștiinței morale. E un palier ideatic de pe pra- geta, „trage cortina peste o lume care dispare și odată
gul căruia Ana Dobre abordează apoi, analitic, fiecare cu ea dispare o tipologie reprezentată de Ilie Moromete
operă în parte. cu toate valorile ei (…) Ilie Moromete, «regele Lear al
Jurnalul intim îi prilejuiește o amplă discuție câmpiei danubiene», nu-și mai poate apăra și proteja,
despre confesiune și romanesc, integrându-l între marii nici independența, nici gratuitatea, nici iluzia graturită-
Ă
scriitori ai lumii: „Între confesiune și romanesc, Marin ții, aspecte de care Marin Preda vorbește în eseul Impo-
Preda simțea nu neaparat o prăpastie, dar o mare dis- sibila întoarcere”. Gestul plecării de acasă a lui Niculae,
R
tanță. Este distanța dintre cum te vezi tu și cum te văd e văzut din perspectiva parabolei biblicului fiu risipitor,
alții, distanța dintre ficțiunea propriu-zisă și ficțiunea ceea ce dă înțelegerii destrămării familei lui Ilie Moro-
A
propriei persoane, dintre ficțiune, ficționalizare și au- mete, alte, mai profunde, semnificații morale, nu atât
toficțiune. Cât transpare în Don Quijote, de exemplu, politice.
R
din frământările lui Cervantes? Dar în quijotism, ca ati- Ana Dobre face (surprinzătoare) conexiuni,
E
tudine în fața existenței, este ceva și din atitudinea, din inedite, în interpretarea critică a creației prediste. Așa,
tema lui Cervantes însuși. Indirect, opera îl spune pe bunăoară, foarte interesantă este cercetarea acesteia în
T
Cervantes, așa cum Moromeții îl spune pe Marin Preda, raport cu aceea a lui I.L. Caragiale: „La prima vedere,
moromețianismul traducând viziunea sa asupra vieții și nimic nu pare mai îndepărtat decât o apropiere între
I
existenței, mărturisind despre modul în care scriitorul Marin Preda și I.L. Caragiale. Dacă Liviu Rebreanu este
L
și-a cucerit destinul”. „Moromețianismul – așa dar, așa un loc comun în receptarea critică a operei lui Marin
cum i se prezintă exegetei și cum îl definește – ca ati- Preda, ca și atitudinea polemică față de Zaharia Stancu,
tudine în fața vieții, rezultă din comportament, mod I. L. Caragiale este un model oarecum rejetat în abor-
A
de a pune problemele, ca și din modul de relaționare dările critice (…) Câteva repere stabilesc interferențele
în complexul determinism al lumii, este o dispoziție dintre lumea lui I. L. Caragiale și cea a lui Marin Preda:
C
de suflet, o mentalitate generală, asociat chiar balca- întâmpinarea pentru politică, fervoarea implicării în
nismului de nuanță antonpanescă. E o lume a lor, a controverse, spiritul participării care evidențiază «voca-
I
țăranilor, o lume cu mecanismele ei știute, pe care ei o ția profund democratică a poporului nostru», plăcerea
stăpânesc, înțelegându-i semnele ce vin din modulațiile ironistului – sadică la Caragiale, nostalgică la Marin
N
glasului, din mersul pe ulițele satului. Prin profunzime, Preda, apetitul pentru farsă, preferința pentru «come-
subtilitate și inteligență, moromețianismul devine o fi- dia cuvântului», pentru suciții precum Cănuță, oameni
R O
lozofie de viață și nu un sentiment”. Astfel că pentru ai paradoxului, ai nepotivirii cu lumea (…) Cum spune
Ana Dobre întreaga creație a lui Marin Preda se fixează Albert Camus, unii scriitori își lasă geniul în viață, al-
în „circuitul moromețian” ideatic, producând o adevă- ții în operă. Taciturni amândoi. I.L. Caragiale și Marin
rată mitologie contemporană, avându-l pe prozator în Preda și-au lăsat geniul în operă, acolo unde au creat
C
centrul acesteia („În imaginarul ei metaforic – bunăoa- o lume, cu semnele ei distinctive. Una a împrumutat

numele creatorului – este lumea caragialiană, cealaltă, Dobre în creația lui Marin Preda, cu această monu-
pe cea a personajului emblematic cu care, până la un mentală sinteză critică, (vine oarecum în pandant cu
punct, a fost confundat scriitorul - lumea moromețiană. ceea ce întreprinde Stan V. Cristea în monumentala/
Și una și alta ni se propun ca modele de existență, căci și aceasta/ bibliografie a operei prozatorului), oferă o
traduc atitudini în fața vieții, degajând o filozofie pro- imagine, dacă nu neaparat cu totul nouă, în orice caz
prie, un mod personal de a înțelege viața și moartea, re- de o altă perspectivă interpretativă exegetică, profilului/
lația omului cu timpul. Este viziunea caragialiană. Este statutului creator al prozatorului venit de pe meleagu-
viziunea moromețiană, predistă”. rile teleormănene (Pe când o întreprindere similară asu-
O altă abordare critică face autoarea în discuta- pra operei lui Zaharia Stancu, și el reprezentând aceeași
rea apropierii eroilor din romanul Cel mai iubit dintre zonă geografică?). Demersul Anei Dobre din Un secol
pământeni și I.D.Sârbu care se vedea pe sine în per- cu Marin Preda, este pe cât de singular la ora actuală,
sonajul Petrini, propunând el însuși o variantă epică a pe atât de incitant și menit a stimula noi investigații în
acestuia. domeniu, provocând contribuții datorate generațiilor
În fine, sondajul analitic pe care îl face Ana tinere de critici și istorici literari.
Ă
R
A
R
E
T
I
L
A
C
I
N
R O
C

P O ES I S Constantin ABĂLUȚĂ Poeme regăsite
omul care nu vine e cel mai așteptat

el e singura nădejde a peisajului
calul de bătaie al morților
poți ocoli copacul și spune Da
un greier s-a refugiat în abajurul veiozei de carte
cum sting luminița începe să cânte
adorm cu țârâitul lui și-n somn
visez că sunt un fir de mărar
răsărit în clipa asta pe gazon în ploaie
ca și când am putea face ceva
atâția pereți pe un câmp
lăsați la jumătate sau la sfert am amestecat culorile
câteva bănci pe care nu stă nimeni pe o paletă albastră
stradă părăsită înainte de constituire fugeam pe străzi lungi și goale
vom mai fi noi în altă parte? nu-mi puteți lua liniștea
eul e o virgulă a peisajului? am unghiile mele capitonate
stupii abandonați după ce moare matca sunt un mecena al capitonajului
sunt calmi ca fața lacului pâș-pâș pe ulițele creierului
câteva zbârcituri de vânt arată întrecându-mă cu floarea de gutui
sbuciumul din străfund? Azi s-au împlinit două decenii
de când zgomotul acela grozav m-a doborât
de-atunci trăiesc pe apucate
cine și ce m-a îndemnat cu consoanele în brațe
să ocolesc copacul acela cu diftongii sub pernă
acea grămadă de fulgere ascunse spionând casiopeea prin coșul de aerisire al băii
acea întretăiere de neliniști reci ascunzându-mi bucuriile în borcănele goale de iaurt
aveam pasul meu de duminică gata oricând să-mi iau tălpășița
extins pe malul lacului și umbre ori să-nchiriez norilor spațiul de sub pleoape
mă survolau cu nonșalanța prietenilor morți lăsând moștenitorilor chiria pe-un secol înainte
nu pot spune că trăiesc în locul lor în clipa asta chiar
dar nici că am șapte lumini la o mână lumina zăbovindu-mi pe clanța ușii
poate de vină-i scrisoarea care n-a sosit îmi spune Da!
prinsă între geamurile geamgiului de altădată
și dusă în spate prin tot orașul
voi aștepta să mor ori să mi se spargă un geam prin pata de soare a după-amiezii
la odăița mea... trece un biciclist
o clipă umbra lui flutură
pe pereții odăii mele și
calm... calm... simt că voi muri curând
vor trece multe zile căci am lăsat lumii tăceri geniale
bem ceai mâncăm andive în care deja nu mai am

nici chip nici naționalitate fiecare al cincilea val e mai slab un pic
sunt de pe-acum vecin cu piatra se-apropie refluxul promontorii noi apar
pe-un mal pe ele se plimbă perechi singuratice
într-o după-amiază însorită case vechi apar și ele cine va
instala liniștea în micuța grădină
mi se poate întâmpla și mie să fiu în viață
acum pot ajunge pe strada aceea ca un timbru cu dinți rupți dar încă
câteva ferestre mă ajută să nu mă rătăcesc bun de lipit pe marea scrisoare
sunt al tuturor copacilor care-mi ies în cale a norului care se-arată la orizont
linia de tramvai întoarce în contratimp cu pașii mei
de pe ușa unei case un desen de copil îmi dă binețe
nu mai am mult de mers marea e aproape 18 0ct. 2008, La Panne-Belgique
S
I
S
E
O
P

I S
S Liviu ANTONESEI Pentru...
de unde trimite mesaje, adesea ascunse,

E
ca niște unde vii, mai vii decît viața!

O
8 Septembrie 2021, în Iași

P
Visul de septembrie
Urcam pe firul apei, da, da, către izvor,
Teroarea lucrurilor mici sălciile au dispărut, au rămas în urmă,
cărarea șerpuia ocolind pîlcuri de stînci,
Sufăr de boala poetului Gellu Naum, pietroaie și tufișuri de arbuști țepoși,
cel mai mare Gellu al inimii mele stabile, iar apa dinspre stînga prinsese glas sonor
pentru că vărul George era numai Gelu - acoperind și vîntul și bătăile inimii mele,
pot trăi oriunde în lume o bucată de vreme, se pregătea ceva, habar n-aveam ce anume...
în episoade mai lungi sau mai scurte, dar
nu mă pot transplanra defintiv niciunde, Mă aplec iar să beau apă și rîul de retrage!
nu-mi pot schimba domiciliul, cun se spune
acum, negru pe alb, în registre și felurite acte... Urcam pe firul apei cu gîndul la izvor...
deodată, văd izvorul ieșind vioi din stîncă,
Nu e greu cu marile piese de mobilier, le lași pe piatra neagră, șade o arătare, o vedenie,
unde sînt sau le încarci în mari camioane, o știmă în strai galben, ce-mi face semn
hainele și cărțile pot umple teancuri de saci, să vin – mă apropii, înainte de a bea apa,
spaima, groaza, teroarea erup din obictele mici, mă atinge pe ochi, pe frunte și pe buze,
un sfinx modelat în lemn adus din Eghipet, cu mîinile ei ude și beau, și beau, și beau!
miniaturi din bronz, bila de cristal ciobită,
pietre semiprețioase sau de-a dreptul banale 26 Septembrie 2021, în Iași
smulse din munții și stîncăriile lumii sau
culese de pe plajele mărilor și oceanelor,
din Creta în Azore și de la Veneția pînă Numai despre morți de bine
în locuri pe care nici nu mi le mai amintesc,
și cîte altele, multe zeci, poate chiar sute, Nu contează cît de ticălos a fost cineva,
să nu uit bogata colecție de pipe și toate cît de bicisnic, de neîmplinit și plin de păcate,
ustensilele pentu fumat, nici monedele cînd face pasul dincolo, se metamorfozează,
emise de trezoreriile de pretuntindeni brusc și misterios în mare purtător al virtuții...
care umplu o duzină de cutii și punguțe..
E un mare dezechilibru aici, crește mereu
Pe drum, se pierd, se rătăcesc, se ascund, de la facerea lumii încoace –suma morților
Pierd legăturile secrete, cu mine și lumea, depășește de tot mai multe ori suma viilor
nu-și găsesc locul în noua locuință – aici, oricărui prezent, zi de zi, clipă de clipă...
fiecare își are locul său, cucerit în timp,
Pentru o lume prietenoasă trebuie să pleci semi-mascați și demascați și simt cum crește
acolo unde se tot adună binele și calitățile – iritarea în mine ca un aluat bun pus la dospit,
I S
sau poate că mult prevestita apocalipsă mă enervvează mascații care îmi par conformiști,
ar putea reface pe celălalt tărîm echilibrul. mă enervează și semimascații, niște șmecheri,
cu masca oportunistă sub nas, chiar pe bărbie,
S
25 Septembrie 2021, în Iași pe cînd demascații sînt cu totul inconștienți,
mă enervez pe mine care într-o plimbare trec
E
prin toate aceste ipostaze de parcă-s multiplu...
Penultime drumuri
O
Dar cu adevărat mă cuprinde furia totală
Gînditor și mohorît – frumos ar suna în franceză! –, cînd îmi dau seama că mă preocupă
P
conduci o ființă apropiată pe ultimul său drum, aceste prostii care nu m-au întrebat,
dar nu știi că e de fapt penultimul drum, unul dintre nu mi-au cerut voie să mă ocupe...
multele drumuri penultime pe care le vei face
tot mai des pînă cînd te vei afla pe ultimul drum... 2 Octombrie 2021, în Iași
Și cînd ultimul drum va sosi în cele din urmă,

apropiații tot mai puțini nu vor ști că ei se află Pata de sînge
pe unul dintre nenumăratele drumuri penultine
și doar tu ești cu adevărat pe cel din urmă drum... Din fruntea unui poet se preling
Și asta, cred, ar suna minunat în limba franceză! cîteva picături de sînge pe pumnul
Visînd liliacul
Era singură și de nimeni nu depindea
decît de ciorchinii de liliac – în sezonul
acela și încă adevărați, liliachii, nu roz –
pe care îi așezam cu grijă pe trupul ei
dezgolit și frumos rumenit de soare...
Priveam cu lăcomie printre eflorescențe

fiecare petecc de piele rămas la lumină
cu o claritate pe care nu am mai avut-o
și vedeam totul și am înțeles o vorbă
din tinerețe – totul nu este încă totul!
Nervi de toamnă
Care au ajuns deja de toate anotimpurile –
mă plimb agale printr-o mulțime de mascați,

cu care își sprijină barba înspicată, dar cumva și în dușmănie, deși era Baltic...
apoi cad pe foaia albă de hîrtie velină
unde se așază în arabescuri ciudate – Zidul a căzut, cad zidurile ridicate de om,
mai puțin marele zid țanțoș din țara Kitai...
nu e o urmă de cuțit, nici de glonț grăbit,
nu e nici măcar urma unei iubiri trădate, Dar surparea zidurilor ridicate în noi înșine
cum adesea li se poate întîmpla și poețior... va rămîne multă, multă vreme sub semnul întrebării...
poate e cuta lăsată de cozorocul aspru 11 Noiembrie 1989, Iași/ 5 Decembrie 2021, Iași
al unuia din acele regimuri politice
care se prăbușesc ritmic asupra noastră.
Noaptea Sfîntului Andrei
Sau poate e semnul de grație acordat
de un Dumnezeu ieșit de mult la pensie. Din lungile coșmaruri ale unei nopți
mai degrabă albe, mintea rămîne agățată
4 Octombrie 2921, în Iași de cel mai nevinovat, altele erau atroce –
nu știu de ce alergan mînă în mînă spre
ușa din spate a unui autobuz decrepit și atît
Pregătirea unui vers de Rilke de aglomerat că oamenii păreau sardelele
dintr-un banc migrator, se striveau unii
Mărul acesta e sferic, roșu și parfumat, de alții și cîțiva s-au salvat reușind exfiltrarea...
mușc din el și simt că e dulce-acrișor, ne-am repezit mînă în mînă la ușa din mijloc
are o prezență puternică, are personalitate, și imediar am coborît pe partea cealaltă,
îl simt cu tot trupul, care cîștigă prezență, între uși, am primit observații de la un fel de șef,
un fel de simbioză care devine consistentă – care părea să mă cunoască, deși nu-l știam...
dar la fel este și lunecoasa apă a rîului,
și copacii solemni cu frunzele în cădere, am aterizat primul în buza unui versant vertical
roiurile de gîze și stolul negru de ciori – construit din pietre mari și cenușii, am alunecat
toate sînt prezențe pregnante în ele însele, sau mi-am dat drumul atenuînd căderea cu tocurile
toate sînt atît de vii în simțurile exaltate... de cauciuc al pantofilor sport, nu am aterizat bine
și m-ai urmat în zbor, am reușit să te prind în brațe,
Peste toate însă domnește cineva nevăzut, am îndoit genunchii, apoi corpul asupra ta...
deși poartă și schimbă mii de fețe și nume –
și poetul adevăr a grăit: „moartea e mare”. am alergat mai departe iarăși mînă în mînă, prin
iarbă, printre copacii ale cărora coroane tremurau,
15 Noiembrie 2021, în Iași poate era vînrul, poate spaima din sufletele noastre,
căreia încercam să-i aflu o explicație...
S
după un fel de antreu din stuf ostenit, o ușă

Zidul, zidurile... de lemn ne-a permis intrarea în salonul elegant
I
al unui local de lux, ne-am așezar la o masă,

S
Pe unde scurte s-a anunțat că a căzut Zidul – la o altă masă era deja instalat omul din autobuz,
mii de oameni au trecut din estul în vestul orașului și am înclinat capul în semn de salut și mi-ai spus
E
automatele gardienilor au tăcut. cumva acuzator că îmi folosesc vederea periferică,

Eu și tata, cu urechile lipite de aparat m-am ridicat brusc și din doi pași am deschis ușa,
O
am început să bocim ca doi viței după apă. m-am așezat pe o grindă lucioasă de lemn ascunsă
Nu l-am văzut plîngînd nici la moartea bunicii – am între baloții de stuf și de paie și am aprins țigara.
P
golit sticla de vodcă de bucurie, Te-ai așezat lîngă mine și îmi reproșai ceva,
Nu înțelegeam exact ce anume, nici măcar motivul de acolo izvorau entuziamele frînte, de acolo
jerbele scînteietoare și melancolia aceea amară,
Am aprins un chibrit și l-am aruncat între paie, parcă trecută prin pelinul macerat în apa mării...
apoi am ieși tprin spărtura din peretele de stuf,
nu știu nici acum dacă m-ai urmat sau nu, Ridicați pe culmi și aruncați în marea prăpastie,
în urmă flăcări uriașe s-au ridicat către cerul negru, uneori în aceeași clipă, dintr-o singură mișcare,
venise noaptea prib urmare, din vîrful lor ieșeau mulți s-au pierdut, unii vor fi ajuns la poezie, dar
minunate scîntei care zăboveau o clipă sau două, au uitat calea, miracolul care i-a născut altcum –
apoi altele, mereu altele le luat locul pe cer/... au trădat-o pe rînd și laolaltă crezînd că-s trădați
de cea mai loială ființă trecută prin această lume...
1 Decembrie 2021, în Iași
Ajuns la capătul poveștii, eu nu pot să uit nimic –
ca o hologramă pulsează în mintea, inima mea!
Pentru... Nici trenul acela aglomerat și murdar dinspre
Sighișoara ce are acum un fuselaj strălucitor...
Cei care, mulțumiți sau mofluzi, o numeau
tîrfa batalionului de poeți pe cale de apariție (Din volumul întotdeauna și încă o zi/ Poeme 2021 –
nu știau nimic nici despre poezia ei abisală, 2022 în curs de apariție la Editura Eikon)
nici despre singurătatea croită cît universul –
S
I
S
E
O
P

I S
S Radu FLORESCU Pe cont propriu
în seara asta o aștepți

E
ești pregătit să o ierți.

ca dovadă ai trecut prin foc
O
toate încercările tale eșuate

toate legăturile tale cu lumea.
P
a venit.
într-un superb semn de iubire
ai scos tot pămîntul din casă
dinspre moarte vin numai vești proaste. și l-ai dăruit ei.
cele cîteva grame de inocență
ascunse în spatele frunții
îți dau însă curaj. ****
săpatul pămîntului în spatele casei
privești pînă dincolo de prag nu ține de artă.
dar o anumită încordare a inimii ține mai mult de logică sau de nevoia ta
lasă să se vadă de-a afla cît mai exact locul
cum îți dă tîrcoale de unde începe și sfîrșește paradisul promis.
uriașa mașinărie de țesut asta te ajută să crezi
sufletul. asta te ajută să înduri
te ajută să treci cu vederea
dacă ai putea alege ai fi fericit complicatele mecanisme
dar nu poți. ale iubirii de sine.
azi îți e interzis să cauți o cale.
aici între pereții casei dar săpatul unei gropi în mijlocul casei
nostalgiile vin discret poți spune
cu cîțiva norișori încărcați că asta ține mai degrabă de artă
cu absint. sau de curajul și priceperea ta
de-a calcula de-a zidi
de-a construi
**** groapa perfectă.
adormi istovit. de cîteva zile ea
nu a mai trecut pe la tine. o doamne al tuturor lucrurilor bine întocmite
azi ai ieșit în oraș. preț de o clipă care te faci că ne auzi
ai închis ochii care te faci că ne vezi
și ai ascultat zumzetul străzii. ia de la noi speranța zilei de mîine
știi că ea e undeva pe aici și împrăști-o în ceruri
în preajma ta departe de gloria mușețelului
la vedere și a celor slabi de inimă.
dar tu încă nu o vezi.

**** vorbești tot mai puțin.

tot mai copleșitoare absența ta.
așa se întîmplă azi din pacea ta se satură
ori de cîte ori în preajmă norii blajini
apar semne clare din viitor. ferestrele doldora de cicatrice
cuvinte trunchiate. ferestre. ploaia care-ți trece prin vene.
scrieri alese. unghii.
e prea multă milă aici
uit doar ca să o pot lua de la capăt unde întunericul atacă
dar capătul cu spasme.
nu e un nou început
e doar o prelungire a țipătului tău
trecut ****
prin zeci de pereți de mulți ani încoace.
vin zile fierbinți
cu uzurparea memoriei
**** cu pămînt fertil
stai în fața omului crisalidă care îți spune: de o parte și de alta a drumului.
tu nu poți să revendici nimic
ești prea aproape de pămînt. gata să pierzi din vedere unele lucruri ți-au umplut viața
linia orizontului altele nu.
ultimii pași în direcția bună. cînd scapi totul de sub control
cîndva aveai planuri de viață nu te mai apără nimeni.
haine potrivite
aripi. aveai viitorul omului crisalidă. ți s-a întîmplat noaptea tîrziu
ca unui om singur
în dreapta omului crisalidă care nu și-a văzut niciodată
e un alt om crisalidă. groapa
popoare de oameni crisalidă dar știe da știe
așteaptă cuminți un moment prielnic că e undeva acolo.
să-ți exploreze în taină
apucăturile tale de om singur.
****
linia orizontului s-a frînt intrînd pe fereastră. doamne cum pedepsești tu cu bucurii flendurite
lumina te devoră încet. și insomniile altora
cu zahărul din sînge
cu un ultim efort cu norii de vată înghesuiți prin S
lovindu-se de pereți colțurile camerei
omul crisalidă cu pămîntul făgăduinței
I
își desface brațele simulînd minute în șir care acoperă gura.

zborul în cerc al păsării flamingo.
S
totul trebuie să aibă o logică

E
dar cum povestești doamne

**** întunericul
O
aici unde moartea nu refuză pe nimeni atunci cînd cei preafericiți

unde gropile cresc ronțăind nu fac cale întoarsă.
P
pînă aproape de glezne

****
e o zi ca oricare alta. unul cîte unul închidem cercul.
I S stingem lumina.
e un proces natural de inversare a sentimentelor

S
de uzură a nopților
care îți acoperă urmele.
E
supraviețuirea prin somn

O
lasă în urmă
mormane de schele și suflete piramidă.
P
de ceva timp înlăuntrul tău zornăie

monezile
pentru plata de dincolo.
în seara asta e rîndul tău să închizi cercul. întunericul tău dens

din cerul din fața casei cald
cad oameni. senzual
ca un trup de femeie.
**** îl zgîrîi cu unghiile

e o zi de octombrie cu vînt. omul crisalidă pînă răsare soarele
e conștient de lumea lui fragilă pînă dă sîngele.
atunci cînd iese dimineața din casă
să privească cerul mut.
****
ar putea fi oricare dintre noi. fără nume de multe ori cînd visezi
fără semne particulare. fără roșu în gît. un alt vis mai vechi
ar putea fi cel sedat îl înhață pe cel nou
cel ghemuit în uitare și se cuibărește
cel trezit după miezul nopții în locul lui.
de o durere atroce
atunci cînd golul din suflet așa se face că de la o vreme
se umple cu pămînt proaspăt. capul tău e doldora
de vise vechi
e ultima zi de octombrie. departe de ochii lumii netrebuincioase
omul crisalidă pline de zgură.
cade într-un somn adînc.
dar de la o vreme în capul tău
îi e tot mai limpede că singurătatea își fac loc cu forța
e și despre mîinile lui visele altora.
care nu se vor întîlni niciodată în zbor. ai putea spune
că e un lucru bun
**** dar nu e.
pentru că nu ai văzut niciodată alt cer visele lor sînt mult
privești în ochi întunericul. peste puterile tale.

Pictură naivă Emil NICOLAE
I S
S
Consumism
E
O
Babele și-au scos țâțele la plimbare –
semn că a intrat marfă nouă
în magazinele second hand
P
și dacă împachetezi această realitate
în peisajul arămiu al toamnei în mare grabă toamna
îți poți imagina că pășești au ralenti pune săruturi galbene pe asfalt
într-un film documentar de epocă
în mare grabă aduni resturi
de vise și viziuni
îngămădindu-le în tomberoane
Echilibru fragil
în mare grabă vei părăsi
Pe stâlpul de înaltă tensiune
această viață
nu ai găsit vreodată un cuib de pasăre
deși ai privit atent venind
dinspre nordul cimitirului Pictură naivă
deși ai cercetat insistent venind
dinspre sudul cimitirului 1.
totuși cei plecați erau acolo O dimineață la început de iunie
în lăuntrul liniștii apăsătoare – nici cald nici rece –
iar cei prezenți se furișau cu teamă duplicitate climatică
ca să nu deschidă vreo piatră / capcană
peste trotuarul crăpat
acum cărările sunt pustii pe pământ trece o fată cu pasul ușor
cărările nu există în văzduh înnodându-și cămașa albă
deși pe stâlpul de înaltă tensiune deasupra buricului
unde nu ai găsit vreodată un cuib de pasăre
atârnă o inscripție pentru nimeni precizări în calendar
„păstrați distanța” nu există
2.
„Bătrânul intră în parc
Refugiu se așează pe o bancă
deschide ziarul și citește”
În mare grabă meșterii
și-au strâns uneltele
dar ce este acela un parc
și au coborât de pe acoperișul
dar ce este aceea o bancă
lumii
dar ce este acela un ziar
dar ce înseamnă să citești
Ținta After
Ghicitoarea în cafea și în cărți Decenii la rând ai purtat cu tine
vizitează deseori casa pictorului prejudecata romantică (desigur)
pentru că nevasta acestuia care susține că visul trebuie să fie
este obsedată de prevestiri ceva pufos ori moale poate
„de catifea” (ca o revoluție la Praga)
ieri însă după un șir de întâmplări
într-o discuție despre culori contradictorii
pictorul recunoștea că a fost azi ești deja convins că visul
prevenit de ghicitoare a fost și este ceva foarte tare
să scoată de pe simeză rănind adânc / tăind bucăți din suflet
tablourile unor colegi ca oțelul –
pentru că sunt malefice gata să intre în „programul rabla”
astăzi
blocul în care locuiește Ad honorem tenebrae
e lovit de o rachetă militară
inexplicabil – Insolența
impertinența
ba explicabil dacă racheta vanitatea
urăște pictura optimistă de a trăi mai mult decât tatăl tău
atârnată pe peretele de sud
al sufrageriei sentimentul că ai parcat abuziv
în locul altuia
memoria începe să se înnegrească

la colțuri precum muchiile pervazului
sub ploaia milenară
S
I
S
E
O
P

indiferent ce A. T. BRANCA
I S
S
aer pur
E
O
mai cu seamă aerul. aerul respirat
e întotdeauna altul
așa a fost mereu. diferit acum
P
e că nu are miros
nu are niciun gust. nicio nuanță
e altul după cum îți bate inima

sau îți murmură gânduri în cap indiferent ce
uneori frenetic în tăcere
un lan de sulițe șoptitoare unii vor spune că am fost umbre
spre care te îndrepți cu pieptul înainte ceilalți nu vor spune nimic
te pipăi, dar nu sângerezi indiferent ce și indiferent cum
rănile adânci nu supurează deloc. niciodată tu știi că a fost despre noi în viață
în moarte, va fi despre alții
și niciodată nu le iei în seamă. așa e
respiri fără nici o prevenție vor avea fețele noastre
fără o diagnoză. fără leac nu vor avea sufletul
așa e viața. fără leac și nu vor avea memoriile noastre
în evidența asta, pur descriptivă mai mult nu suntem, nu vom fi
ți se pare înfiorătoare? nu e. deloc și tu știi că nu poți nemuri
cadențele inimii, înfiriparea gândului
scrâșnești, înjuri, te rogi nici nu vrei asta. stărui
și reziști. te recalibrezi mereu să transmiți mereu și mereu
și vine atâta întunecare pe frecvențele joase
că umbli bezmetic și deodată aceleași semnale către nicăieri
erupe o lumină splendidă altcineva ar fi înțeles mai demult
din care vin relele de-a valma tu știi că ne naștem o singură dată
sau de binele de care ai avut parte putem muri de o mie ori, o dată în plus
te destrami o vreme, apoi și asta nu e de ajuns
vine o iluminare, care te aruncă de aceea îndărătnicia
într-un salt mortal indiferent cum și indiferent ce
vor înțelege ceilalți.
da. ești iar pe orbită. nimeni
nu te aplaudă?
te distrezi în viață, da vânători de recompense ieftine
te mai plictisești, da
cel mai adesea de tine mai ales, privim unii prin alții
nu mai ai niciun haz. mai cu seamă când de parcă am fi transparenți
aerul trece prin tine și răsună a gol. paravane cu celule lichide,
pe care mințile proiectează

false versiuni ale sinelui suntem vânători de recompense ieftine
gânduri, intenții, fapte iubirea, ura, emoțiile au devenit uzanțe
coordonate transcendentale orizontul s-a îngustat autosuficient
ale unor lumi utopice s-a autostigmatizat în vechi și în nou
pe care n-am obosit de aceea taci și te îndepărtezi
să le prefacem în pulbere
în bărcuțele noastre o să naufragiem
mai ales, alegem victimizarea mai departe de orice frontiere
în spectacole cu audiență maximă mâine dimineață însă, o să ne trezim la ora 6
la ore la care destinele sunt găuri negre o să ne bem cafeaua neagră cu un strop de lapte
în spațiul infinit dintre noi o să ne înghesuim
cu ego și alter ego unii în alții în metrouri
și o să ne petrecem ziua
cât mai productiv pentru societate.
truda lor
din conjuncturi, din noduri se adună
se scade ziua cu noaptea
se înmulțește, se împarte
succesul și eșecul. iubirea, indiferența
un morman de aripi frânte

de cuvinte înghițite
și-apoi alt răsărit din unghiul mort
și trenul pierdut. un morman de acte ratate
ca să reușești, să faci să dureze ceva

nu e de ajuns
să sacrifici jumătate de inimă
o mână, un picior, un ochi
sacrifică zborul, mersul, lumina

toată inima. unii o fac fără să clipească
S
nevoia de ceilalți și întotdeauna primesc rolul

se măsoară în conexiunile tot mai slabe pentru truda lor
I
în disperarea de cauză
în reverențele față de ideologiile momentului
S
pe cei care stau pe gânduri și așteaptă

cu înverșunare ne-am atras disprețul îi găsești mereu în culise
E
din generație în generație fără o mână, fără un picior

sau fără ochi
O
ceea ce spun eu și înțelegi tu e ceva nu rămâne nici urma din râvna lor.
ceea ce spui tu și înțeleg eu e altceva
P
de aceea tac și mă îndepărtez

mi-a zis Freud Tatiana ERNUŢEANU
I S
S
mi-a zis Freud
E
ce-ți dorești cel mai mult în viață
să fiu feblețea cuiva
O
și-apoi doar fluidele corpului
sunt singurele sincerități
P
vă mai amintiți domnule
când mi-ați crestat spatele
cum au început să curgă jucăriile strânsoarea până la dispariție
și atunci de ce ți-ai pus rochia aia despicată până țâșnirea apei pe care o așteptam ghemuiți
la venus ca semn de viață
când ai plecat la marginea pădurii
să duci mâncare femeii cu *****************************************************
inima dispozitiv fluorescent
și de ce nu-ți stăpânești instinctele avem în față
doar pe cel al alăptatului un pahar plin plutind în
culoarea se duce în timp cadă
și pe tine te-au surzit mierlele și claxoanele un pătrat aburit care scârțâie
sunt sute de scoici tandre la un interval
pe plajă azi phillippe pe care
ție cine îți pătrunde carnea nu-l putem anticipa
din când în când
***************************************************** ceva mic incandescent se proiectează în ochiul din fața mea
nu se spune nimic
știi cum sunt momentele alea încercăm să surprindem
scapi fără sau o să simți pe suprafața translucidă a apei
ce simte mușcătura toate micile noastre fisuri absențele toate semnele
când dinții lasă urme disperării
e liniștea de după făcute cu degetele încrețite
n-ai vrea să taci te răsucești pe partea stângă a patului
dar nu zici nimic I believe in yesterday
nici eu nu spun și respiri scurt
fiecare stă în zeppelinul lui de parcă încă ai sta sub apă
același ocol ca un desen în aerul părăsit clipa dă și clipa ia
asta simte și glonțul îți simți organele diferit
înainte de țintă spargi formula pe care o tot repeți
scoate adevărul la iveală și încă memoria secretă o emulsie tandră
am putea fi aici îți spui că n-o să mai lași
am putea fi atunci niciun pumn de nisip
cunosc fermitatea mâinii tale să devină deșert
din rotirea acelui obiect metalic
unduirea încheieturii *****************************************************

livada cu copii
stau pe un scaun o femeie foarte frumoasă care ți-ar fi plăcut
cu o țigară în mână îți mărturisesc că
din când în când dacă ceva s-a întâmplat
cu ochi altă culoare aici s-a întâmplat
îmi amintesc culoarea și dacă ar fi trebuit să returnez ceva
întotdeauna după cuvântul în acest loc ar fi trebuit să vin
deșert lumea mea mare se face mică aici
într-un bar mică e și căderea în gol în vis
cu dezastrele mele motanul lui jim davis și podeaua când crezi că ești suficient de mare
stropită de cocktailul dus la să nu tresari
masa patru față stânga on a continuous curve
adăposturile inexistenței pe malul râului arno whithout tangetes constructibles from elementary
să nu mă întrebe nimeni geometry
ce caut aici dacă mi-am luat un mantou nou
ce trebuie să uit aici am venit prima dată
cum arată cinematograful din florența să tac în lumina de sodiu
nu sunt la dispoziția nimănui a singurei case în fața căreia am zis
nu mă mângâia prezentul nu va copula cu viitorul
nu mă lua în brațe nicicum
nu-mi spune ce anotimp e m-am văzut pe mine
că o să văd haina aia în curbura unei linguri
bleumarin neagră made in china
din ce se numește cu care mâncam lacom
in her arms și o să îngustarea clipei
văd și momentul liepke și am găsit ceva mulțumitor
și vidul și lipsa lui ca bastonașele din pește frosta mâncate reci în picioare
în parte datorită râului arno la miezul nopții
care șterge tot mai puțin memoria în reținere
în parte pentru că foarfeca lui baldessari continuă să
spună aceleași cuvinte *****************************************************
fără să scoată vreun sunet
noiembrie zvâcnește seara
***************************************************** merg pe cai și oamenii îmi fac loc
venea spre mine cu mâinile alea de onix să-mi spună
dar am văzut I want to protect myself
o ușă ca cea pe care ai deschis-o era tetraciclină
S
din politețe te restaura cu un inward excitement & dispair

într-o seară se auzeau doar păsările și pădurea în părul meu
I
unei chelnerițe l-am văzut dincolo de crustă

cu două tăvi dar am uitat cum arată
S
o bucată de zăpadă I put all in an imaginary fire extingusiher

E
înmuiată wich needs more therapy than I

scoarță brună umedă Hei față stranie de pe hartie dacă te ascultam
O
a aceluiași copac nu-l schimbam pe menon dintr-un impuls

pe strada unde 200 lei pentru o schimbare de pasiune
P
e grădinița I’m not always present

like you weren’t either merg cu mâinile mele din onix spre el
tu pentru ca ești plictisit să-i spun
eu pentru că știu ce aș putea păți protect me from what I want
the parlance is never innocent și rogi pe cine ai alături
și știi ce să îi folosești mintea
it’s easier for me to talk about my sexual preferences ca pe un hard extern
than about my feelings and beliefs - tot ce rămâne e paharul plin plutind în cadă
that’s the true intimicy și lipsa ochiului din fața ta
noiembrie zvâcnește seara
merg pe cai și oamenii îmi fac loc ****************************************************
S
I
S
E
O
P

I S
S Cornelius DRĂGAN ce se întâmplă cu mine
Un amalgam de cadre pasive cu noi

E
Neîmpărtășiți
O
Apoi tăcerea întunericul haosul

P
Fragilitatea ta o
Simt prin tot orașul
***
Instinctual
***
Am dus mâna la gură Nicio urmă de metal
Ca și când ar fi fost sânul mamei
Înstrăinarea aidoma unei
Cicatrici de boli neînchipuite Lupte de gherilă
Ziduri în care se zdrelesc gandurile, nervii
Zi febrilă
Icnete
Supurând din spitalul însângerat Urme de fiare pe mâini
Tăieturi pe creier cu lama spartă Urme primare
Un om trist nu mai scrie Cineva arde în apusul cromatic

Doar moare
Levitez sub forma literei O
Fărâme de pâine Fără simțul unei responsabilități
Se face
O umbră de sânge
***
Se maschează legătura dintre mine și tine ***
Nu simt trupul
Sângele meu este În contorsionarea timpului
Sânge crud
Aud voci intrusive
Mă trezesc brusc primul
Gând în izolare Durerea devine o mișcare
Centrifugă
„Cât timp ia luminii să invadeze irisul
Cu formele tale” Încerc să fug
Ridic umerii-n gol Mișcarea creează senzația

De a fi

Pașilor tăi
Am sădit o dimineață
*** Am mai murit o noapte
Ce se întâmplă cu mine
Am deschis ochii și nu ***

V-am mai văzut Timpul rămas o crustă în
Pielea ta albă
Sufletul era chircit
Iar nările mamei mă încălzeau Nimeni nu știe adevărul curat
Mulți goi în inimi ca trubadurul
Ochiul tău de bour , tată Fără mandolină
Curgea spre mine apă
Și mă spăla de păcate Lumina sărutându-ți chipul
În mijlocul iernii
*** Doar tu și Dumnezeu

Un animal de casă Stând de strajă
Prins
În organice sinistre
Timpuri ***
Înserat în rândurile Așa cum prin trupul tău curge sânge
Lumii Tot așa prin trupul meu curge frica
Căsătorit tuns
Bărbierit (uneori nu) Nu cer nimic
Cu unghiile frumos taiate
Cu papion de contabil Ochii copilului cad în gol
Cu fața trasă
Ca un apaș fără ținutul natal Și Doamne, ce frumos începuse
Dimineața
***
Am uitat să reinventez timpul ***
Și ochii mamei s-au închis pe loc Eu vă iubesc mult
Deși nu am pâine deloc
Primul nume care îmi vine în minte În casa în care locuiesc suflete
Libertate absolută la Nietzsche Doarme omul negru S
Amurgul nu este violet ci doar Și nu am pâine deloc
I
O pată neagră care apasă pe locul numit Și stau să nasc cuvinte

Inimă
S
În formă umană
E
***
O
În rest nu am facut ***

Nimic Oamenii mei poartă catheter
P
Am spălat urmele Oamenii mei sunt galbeni la față

Oamenii mei râd rar cu buzele strânse Încerci

Oamenii mei nu plâng ci se uită spre cer dar
I S Oamenii mei nu se uită-n oglindă te vezi în oglinzi
Nu au veșminte de gală, nu dansează în resturi de bălți adânci
Oamenii mei se roagă se roagă
S
Oamenii mei au visul întors Străzile ascunse în haos

Oamenii mei sunt suflete tari Ești acolo sondând aidoma unui animal nocturn
E
Pregătiți să intre-n Lumină

Oameni cu umbrele râsete întunericul
O
*** Ei nu știu de tine

P
Se va naște ziua Nu știu mocnetul tău

Va fi dimineață deplină
Vei spune:
Vei afla atunci
Trupul meu înghețat Sunt aici lângă voi ca șarpele de pe trup îmbrăcat în
Într-o singurătate atroce piele
Sunt întunericul
Sunt plânset
Sunt zeu
Sunt aici. Plin de sânge

După atâta luptă murdară
***
Sunt o posesie
În interiorul meu sexul
E putred
Ating metalul care

Mă leagă
Frânturi de lume
Ping pong
Altruist
Ploaia asta mizeră

*** Care se scurge
Să-ți moară moartea și tu să nu spui nimic Prin mine
Să nu ai nicio părere nicio opinie Un clopot
În haos așteptând elementul final Calculez

Care să te salveze din orașul vopsit Cât de mult m-am ratat
E un oraș mare și nimeni absolut Cumva

nimeni nu se poate ascunde în el Voi supraviețui

*** DIN CER CAD OILE

Var negru COPILĂRIEI
Materia care mă inundă
Sunt un schelet pe care pun carnea ***

Părinților mei Devin Secu
Freamăt de oameni
Stai și savurezi
Spectacolul de pe margine În lichidele cu gust
Amărui celule tinere
Un desen animat rulează Dau drumul unor
Pe peretele aspru Philosophical stories
Un râs o pânză apoasă Noaptea e un sfetnic bun

Un tremur o emoție
Ca și când aș fi viu Doar gardianul necarismatic
Ne mai poate trezi
Mâinile tale icoane
***
*** În scrisoarea mea de adio
Cine mă cunoaște Ai să găsești cuțitul foarfeca și
Să arunce o piatră în mare Pana de curcan
Legaturile mele cu moartea Câteva voci feminine

Sunt în formare
Șuruburile din genunchi
Vorbește cu mine Doua trei vene anulate
Așa cum vorbesc îndrăgostiții pe
Patul de spital O stivă de cărți
Nu cred în avatare Amintiri încă neclare despre părinți

O pânză albă pe care e imprimat
Ultimul romantic Un șarpe care mă suge de coapsă
Se pierde în noapte
Coloana infinitului cu o țeapă în vârf S
Totuși
Viața e frumoasă O limbă de miel tatuată cu
I
Ultimele bătălii purtate

S
*** Un copil pe nume Flavius

E
TIMPUL NU E DECÂT O PLANETĂ Care înseamnă aur

CU ARC
O
Și linia vieții care azi

OCHESC ȘI Se descoase
P
TRAG

EP IC A MAGNA Octavian SOVIANY Eroul
-T rebe să știți, flăcăilor, că singurul meș-

teșug vrednic de un bărbat este acela al
armelor - se auzea, mai puternic decât toate celelalte,
turi îngrozitoare.
-Mie îmi spui? - făcu Cătană Bătrână. În Egipt
unde soarele arde tot timpul ca un cuptor, am avut de
glasul lui Cătană Bătrână. Și se cade să fiți mândri că o suferit din pricina căldurii, iar, din cauza sudorii, care
să intrați într-o școală a vitejiei unde aveți să deprindeți șiroia din noi fără încetare, ne-au ieșit niște bube urâte
tot ce trebe să știe bărbatul adevărat. Taica a fost țăran și și puturoase pe la toate încheieturile. În Rusia, unde
și-a tocit palmele pe coarnele plugului, dar mie plugul ne-a apucat iarna, ne-am ales cu degerăturile de care ai
și secera mi-au fost nesuferite, am intrat sub drapel ca pomenit și care au făcut ca unii dintre noi să rămână
voluntar încă de la șaișpce ani și n-aș fi plecat de acolo fără picioare, ne-am hrănit cu carne și cu sânge de cal -
decât cu picioarele înainte dacă ticăloșii de Bourboni, ne mureau și caii pe capete - și ne-am întors biruiți nu
mânca-i-ar măruntaiele iadului, nu m-ar fi scos din arde ruși, care mai mult au fugit de noi și ne-au hărțuit
mată. Pe mine milităria m-a făcut om și fără de ea aș fi din tot felul de ascunzișuri, ci de iarna și de viscolul de
ajuns cu siguranță un papă lapte și aș fi rămas ca taica acolo.
un prostovan de plugar. -Groaznic lucru războiul! - se auzi de undeva din
La puțin timp după ce moșneagul începuse să fundul cârciumii glasul unui bătrân.
vorbească în cârciumă s-a făcut liniște, iar flăcăii de la -O fi! - făcu pe un ton disprețuitor Cătană Bă-
masă erau numai ochi și urechi. Numai ochi și urechi trână -, da’ numa-n războaie se poate vedea cine-i băr-
era și Julien, căruia în momentul acela părea să-i pese bat și cine muiere în nădragi de infanterist.
mai mult de Cătană Bătrână și de isprăvile lui soldățești Mi-am îndreptat din nou privirea spre Julien și
decât de despărțirea noastră de a doua zi. De altfel, îl am văzut că ochii îi străluceau de curiozitate în timp ce
urmărisem atent tot timpul, încercând în zadar să citesc asculta isprăvile moșului, cu buzele întredeschise puțin
pe fața lui vreo urmă de supărare. Julien fusese la fel de a mirare, ca acelea ale unui copil căruia tocmai i se po-
vioi ca și viitorii săi tovarăși de cătănie și abia dacă mă vestește vreo istorie extraordinară. Și, oricât ar părea de
învrednicise cu o privire azvârlită în fugă. ridicol, mi-am simțit inima străpunsă de gelozie. Da,
-Și ai luptat în multe bătălii, moșule? - îndrăzni eram gelos pe căzătura de moș, care se purtase ca un
să întrebe unul dintre flăcăi. viteaz pe câmpul de luptă în timp ce, amintindu-mi
-În multe, într-atât de multe încât ajunsesem să de lașitatea de care dădusem dovadă în zilele războiu-
nici nu mai îmi pese de gloanțele pe care le auzeam lui, apoi în cele ale Comunei, simțeam că mi se urcă
țiuindu-mi pe la ureche, deși câteva dintre ele m-au sângele în obraji de rușine. Cât de tare m-ar disprețui
nimerit, iar unul, tras la Leipzig de un rusnac, dracu iubitul meu dacă ar cunoaște măcar o parte din fricile
să-l pieptene, era cât pe ce să mă omoare. Am primit prin care trecusem atunci și dacă ar ști că, pe drept cu-
botezul focului taman în Egipt, am luptat apoi la Aus- vânt, tata, care fusese și el un viteaz, îmi dăduse porecla
terlitz și la Jena. Pe urmă la Eylau, unde i-am făcut har- de iepuroi. Mi-am întors instinctiv privirea de la chipul
cea-parcea pe ruși, dar am lăsat și noi în urma noastră însuflețit de curiozitate al lui Julien și mi-am lăsat ochii
pe câmpul de luptă o mulțime de morți. Acolo cred în pământ.
că am străpuns cu baioneta, atunci când am luat cu -Și împăratul? - întrebă iarăși un curios. L-ai vă-
asalt cimitirul, cel puțin cincizeci de muscali, seca-le-ar zut vreodată în carne și oase?
neamul de pe fața pământului. Dintre toți dușmanii cu -Ba bine că nu. M-a și bătut pe umăr de câteva
care ne-am înfruntat ăștia s-au dovedit cei mai bravi, ori. Avea o ținere de minte grozavă și ne știa pe toți după
dar și cei mai cruzi și mai înverșunați. nume. Iar ostaș ca el n-a mai existat pe fața pământu-
-A fost și străbunicul în Rusia - se auzi o voce lui. Ei, atunci erau alte timpuri, iar cârmuirea ajunsese,
timidă - și am auzit că a venit de acolo cu niște degeră- după cum socotesc că îi drept, în mâinile militarilor.
Ce am sărit în sus de bucurie când, la opșpce brumar, -Mie îmi spui? - zise Cătană Bătrână. Pe vremu-
„micul caporal” a dat de pământ cu Camera, i-a trimis rile acelea - așa cum umbla pe atunci vorba - fiecare
la mama dracului pe toți legiuitorii ăia de două parale ostaș avea în ranița lui bastonul de mareșal. Nu era ne-
și și-a pus pe creștet coroana de împărat. Io am fost de voie decât de ceva îndrăzneală și de oleacă de noroc.
față la încoronare! Papa fusese adus special la Paris pen- Nu vreau să mă laud, dar după socoteala mea, dacă
tru asta! Parcă văd și acum cortegiul imperial, alcătuit împăratul n-ar fi fost gonit de pe tron de o adunătură
din vreo cincizeci de trăsături și avându-l în frunte pe de derbedei, aș fi putut ajunge și io cineva și astăzi n-aș
mareșalul Murat, îndreptându-se, în uralele mulțimii, fi nevoit să-mi duc zilele printre niște proști de țărani,
spre Notre-Dame. Împreună cu doi camarazi, am iz- care nici măcar nu știu cum se încarcă o pușcă. Știu
butit să ne ținem pe urmele lui și să ne găsim cu greu, că mi-am slujit patria cu credință și nu mi-am cruțat
căci a fost cât pe ce să fim călcați în picioare, un colțișor sângele pentru ea dacă a fost nevoie.
de unde să căscăm ochii la ceremonie. Și, pe legea mea, -Ți-ai lăsat și un ochi pe câmpul de luptă… -
dragilor, zău că am avut ce vedea. Era în doi decembrie, zise iar cineva.
zi de duminică, iar în catedrală era un frig cumplit. Îmi -Nu, cu ochiul e o altă poveste și nu știu dacă se
amintesc cum le vedeam tremurând pe doamnele în ți- cuvine s-o spun în gura mare.
nută de ceremonie, care vreme de cinci ore, cât a durat -Hai, moșule, ce mama naibii, acum, că ne-ai
încoronarea, au trebuit să stea cu umerii dezgoliți. În făcut curioși…
fața altarului fusese ridicată o estradă pe care s-au ur- -Nu știu, s-o spun, să n-o spun… - se prefăcu că
cat împăratul și împărăteasa. Împăratul purta o mantie se codește moșneagul, deși se vedea că moare de poftă
purpurie mare și grea, tivită cu hermină, care îi ajungea să povestească.
până la pământ și îi venea cam largă. Era tare palid la -Uite, ia încă un pahar de rachiu, ca să mai
față și, deși mic de statură, înfățișarea lui era grozav de prinzi puțină inimă și nu ne mai pune răbdarea la în-
măreață, mult mai măreață decât a tuturor generalilor cercare - insistă trâmbițașul. Murim cu toții de curiozi-
și mareșalilor ce se aflau de față la ceremonie. Papa a bi- tate și te rugăm să ne povestești
necuvântat toate însemnele puterii regești: inelul, spa- –Dacă stăruiți așa tare, fie! - se înduplecă în cele
da, mâna dreptății, sceptrul și, la urmă, coroana. Aceas- din urmă Cătană Bătrână. Dar se cuvine să știți că po-
ta avea forma unei cununi de lauri, asemănătoare cu a vestea asta n-am mai spus-o niciodată în lume.
A
romanilor din vechime, făcută din aur și împodobită -Iată încă un motiv să o spui acum - zise trâmbi-
cu diamante. Împăratul și-a așezat coroana pe cap cu țașul - și o mulțime de ochi curioși se îndreptară către
A G N
mâinile lui, a încoronat-o și pe împărăteasă, și apoi, cu moșneag. Până și cârciumarul, după ce s-a convins că
o voce fermă și răspicată, aceeași voce cu care ne împăr- la masa recruților toate paharele erau pline și nimeni
țise porunci sub piramidele arse de soare ale Egiptului, nu mai cerea băutură, s-a așezat pe o laviță și și-a aprins
a rostit jurământul. După aceea un herald a proclamat luleaua, ciulindu-și bine urechile să asculte istorisirea
că prea gloriosul și prea augustul Napoleon, împăratul lui Cătană Bătrână.
francezilor, a fost uns și încoronat și din piepturile tutu- -Deși nu vă spun povestea asta cu dragă inimă,
M
ror celor de față a izbucnit strigătul „Trăiască împăratul căci îmi aduce aminte de niște întâmplări pe care mai
Napoleon!” . La ieșirea împăratului și a împărătesei din degrabă aș voi să le uit - începu moșul să istorisească -
biserică au fost trase una sută una salve de artilerie, iar fiindcă nu-i deloc puțin lucru să-ți pierzi vederea unui
în orașul Paris a fost sărbătoare toată luna decembrie. ochi din nesăbuință - dar pe vremea aceea eram tânăr
A
În cârciumă nu se mai auzea nici musca. Toți și nesocotit - ea poate să vă slujească într-un fel de în-
ascultau povestea lui Cătană Bătrână care, trebuie să vățătură. Căci cele mai multe dintre relele care se abat
C
recunosc, mă furase până și pe mine, deși lucrurile pe peste noi, bărbații, îs din pricina femeilor și a poftelor
care le istorisea le tot auzisem în copilărie de la tatăl pe care aceste unelte spurcate ale diavolului le trezesc
I
meu. în măruntaiele noastre. Cât am fost foarte tânăr, am

-Grozave timpuri! - făcu unul dintre flăcăi. Nici alergat și io după ele, dar mi-a fost dat să mă frig, iar
P
nu-ți vine a crede că toate faptele astea nemaipomenite după ce am trecut prin întâmplarea pe care am să v-o
E
s-au petrecut cu adevărat. istorisesc, n-am mai simțit pentru neamul muieresc de-

cât scârbă. Prin firea ei femeia este zavistnică și vicleană, băticiilor, ca unii dintre noi să se pomenească în mână
crudă ca o pisică turbată și se are dintotdeauna bine cu cu niscaiva smocuri de păr cărunt, căci necinstiseră la
A dracul. A trebuit să aflu toate astea pe pielea mea, iar de repezeală vreo băbătie.
atunci am fugit de femei ca de ciumă, nu mi-a trecut Cătană Bătrână mai luă un gât de rachiu, își dre-
N
niciodată prin minte să mă însor și n-am putut decât se glasul și vorbi mai departe:
să-i plâng pe sărmanii bărbați ce se lasă îmbrobodiți de -Nu m-am dat nici io în lături de la petrecerea
M A G
aceste făpturi care le mistuie vlaga și sănătatea, le risi- asta, fiindcă eram tânăr și prost, dar nu-mi făceam de
pesc agoniseala, îi mână pe calea păcatului și de multe lucru cu cine știe ce uscătură, căci se găseau printre spa-
ori le pun viața în mare primejdie, nioloaice destule muieri arătoase care te lăsau să-ți faci
-Ei, n-o fi chiar așa! - se băgă în vorbă birtașul. pofta cu ele dacă le făgăduiai că o să le cruți viața. Și
Or fi pe fața pământului și destule femei de treabă. câteodată, dacă treaba era făcută după placul nostru, se
-Dacă îs, înseamnă să stau ascunse pe undeva întâmpla să ne ținem făgăduiala.
- veni răspunsul lui Cătană Bătrână - căci io unul nu Dar nu toate muierile se lăsau încălecate de
le-am întâlnit niciodată. bună voie. Unele dintre ele se împotriveau din toate
A
-Taci, jupâne, și lasă-l să povestească! - făcu puterile, mușcau și zgâriau ca niște sălbăticiuni, iar asta
trâmbițașul ne ațâța simțurile încă și mai amarnic, iar în cele din
C
-Bine, nu mai scot nicio vorbuliță - încruntă din urmă intram în ele de două ori, odată cu scula și a doua
sprâncene stăpânul cârciumii.. oară cu baioneta.
I
-Dragilor - continuă Cătană Bătrână, care între M-aș fi așteptat ca la auzul acestor întâmplări
P
timp avusese grijă să-și stropească gâtlejul cu o înghi- vrednice de dispreț, pe care Cătană Bătrână le istorisea
țitură zdravănă de rachiu - unii dintre voi veți fi au- ca pe lucrul cel mai firesc, pe chipurile flăcăilor care îl
E
zit poate de la tații sau de la bunicii voștri că armatele ascultau să apară vreun semn de oroare sau de dezgust,
noastre au avut de dus lupte grele în Spania. La scurt dar aceștia aruncau spre Cătană Bătrână aceleași priviri
timp după ce împăratul l-a pus rege acolo pe fratele său, admirative, ba câțiva dintre ei chiar au început să se
a început răzmerița, și ca să-i pună capăt, o armată de hlizească prostește, ca și cum ar fi auzit vreuna dintre
două sute de mii de oameni a trecut Pirineii. Regimen- acele istorioare scârboase care se povestesc în adunările
tul meu s-a numărat printre cele care au fost trimise să bărbătești bine stropite cu băutură.
lupte în Spania. Armata lor era vai de capul ei, orașele Nici pe chipul lui Julien nu se vedea vreo urmă
cădeau unul după altul în mâinile noastre, dar cei care de indignare.
ne dădeau cu adevărat de furcă erau partizanii numiți -Te pomenești că vreuna dintre muierile pe care
guerrilleros. Aceștia se iveau nu se știe de unde și când te lauzi că le-ai călărit fără voia lor te-o fi lăsat chior de
te așteptai mai puțin, ne atacau și ne priciunuiau mari un ochi! - se băgă iarăși în vorbă birtașul.
pierderi, dar mai seamă luau prizonieri pe care umbla -Nu. Asta s-a întâmplat mai încolo. La o mănăs-
vorba că îi omorau în chinuri groaznice, așa că le cam tire de lângă Cadiz, unde armatele noastre aveau să se
prinsesem de frică și nu voiam pentru nimic în lume împotmolească. Pregătirile de război ale austriecilor îl
să cădem în mâinile lor. Cu cât aveam mai mult de siliseră pe împărat să se reîntoarcă în Franța, dar grosul
pătimit de pe urmele acestor sălbatici, despre care se oștirii a rămas pe loc, sub comanda mareșalului Soult.
povestea că-i tăiau pe prizonieri de vii în bucăți, cu atât Din ordinul acestuia, batalionul meu a fost trimis în
sporea și ura noastră, ce se revărsa asupra tuturor spa- ajutorul forțelor ce se chinuiau să ia fortăreața Cadizu-
niolilor. Și nici noi nu ne-am purtat cu blândețe. După lui, în care era adunată toată floarea armatei spaniole.
ce izbuteam să punem mâna pe vreun oraș, se pornea În drum spre Cadiz am fost încartiruiți într-o mănăs-
prăpădul. Așa e legea războiului și aveam îngăduință tire de maici și acolo s-a întâmplat nenorocirea. Deși
din partea ofițerilor noștri. Prădam tot ce ne pica în părinții mei au fost oameni bisericoși, eu nu m-am avut
cale, împușcam în dreapta și în stânga, fără să cruțăm niciodată prea bine cu popii și liturghia, iar după ce am
nici măcar copiii sau bătrânii neajutorați și siluiam ori- intrat sub drapel, am urmat pilda militarilor încercați,
ce parte femeiască fără alegere, așa că uneori se întâm- care luptaseră în armata Republicii și nu dădeau doi
pla, atunci când primeam ordin să punem capăt săl- bani pe religie, și mi-am pierdut și ultimele picături de

credință. Râdeam de spaniolii pe care îi vedeam tare puțin timp cu vreo trei muieri, care tremurau din toate
habotnici, căci habotnicia li se potrivește numai muie- mădularele și, bănuind pesemne ce le aștepta, aruncau
rilor, nu-i socoteam pe slujitorii bisericii mai presus de în jurul lor priviri îngrozite.
oamenii obișnuiți, iar tribunalele noastre au trimis în -De ce așa puține, ostaș? - răcni căpitanul nos-
fața plutoanelor de execuție o mulțime de popi de-ai tru. Astea abia dacă ne-or ajunge pe o juma de măsea!
lor care se bănuia că țineau legătura cu partizanii. Vă -Celelalte sunt toate bătrâne și pocite ca moar-
spun toate astea ca să știți ce era în mintea mea pe vre- tea, mon capitain!
mea aceea, când mai eram un flăcăiandru certat cu cele -Hm, bag de seamă că nici astea nu-s prea ară-
sfinte, care căuta cu orice prilej să-și astâmpere poftele, toase - mârâi căpitanul.
fără să țină seama de nimeni și de nimic. Una dintre călugărițe se puse atunci în genunchi
În marș spre Cadiz, am ajuns așadar la o mănăs- în fața mai marelui nostru, îi îmbrățișă cizmele și înce-
tire unde mai-marii noștri au hotărât să poposim peste pu să-i spună ceva în limba ei, cu o voce tânguitoare.
noapte, le-am scos pe călugărițe din chiliile lor și le-am Celelalte două încremeniseră în spatele ei, erau
îngrămădit pe toate în biserică, amenințându-le că le albe la față și aveau ochii plini de lacrimi. Priveliștea
vom împușca dacă vor îndrăzni să iasă de acolo, am pus asta ar fi înduioșat poate niște inimi slabe, dar nu și niș-
santinele la ușa bisericii, iar noi, gradații și ofițerii - fu- te bărbați care cunoscuseră toate cruzimile războiului,
sesem făcut deja brigadier - ne-am adunat în refectoriu iar toate fandoselile muierești nu li se păreau decât niște
caraghioslâcuri. Mie, cel pu-
țin, cele trei călugărițe nu-mi
stârneau nici măcar dorința
trupească, ci doar ura și do-
rința de a le înjosi și de a le
face să sufere.
-Ce spui, cumătră? -
râse batjocoritor căpitanul.
Nu-ți plac sculele franțu-
zești? Își plac, nu-ți plac, asta
A
e!
Și o apucă de subți-
A G N
ori, încercând să și-o așeze pe
genunchi în timp ce femeia
se zbătea și se străduia să se
împotrivească din răsputeri.
-Tii, ce mai miroși a
tămâie și a apă sfințită, cu-
M
mătră! - făcu din nou căpi-
și ne-am pus pe mâncat și băut, căci cămara și pivnița tanul. Drept să-ți spun, mi-ar plăcea mai mult dacă ai
mănăstiri aveau toate cele de trebuință pentru o armată mirosi a rachiu, dar asta-i soarta soldatului, trebuie să
flămândă și însetată. Mărșăluiserăm toată ziua și eram se mulțumească cu ce dă Dumnezeu.
A
morți de oboseală, așa că băutura ni s-a urcat repede la Izbuti în cele din urmă să-și salte femeia pe ge-
cap, iar unii dintre camarazii mei au început să bombă- nunchi și se apucă s-o pipăie, bombănind:
C
ne că cheful fără muieri e ca muierea fără partea de jos -Pe toți dracii, n-ai carne pe tine nici cât o vrabie
și atunci căpitanul, care era un petrecăreț dat dracului, leșinată.
I
a chemai doi băieți din trupă și le-a ordonat să meargă Femeia se zbătea, îl ocăra și îl blestema pe lim-
în biserică, să caute câteva călugărițe mai tinere și mai ba ei, până când căpitanul începu s-o sărute cu limba,
P
arătoase și să le aducă fără întârziere în refectoriu. făcând-o să mai scoată doar din fundul gâtlejului niște
E
Soldații au executat ordinul și s-au întors peste sunete înăbușite.

Unii dintre cei de față se hlizeau, alți îi adresau descopere mai târziu - era în legătură cu partizanii, ce
mai-marelui nostru niște vorbe grosolane de încuraja- ne pregăteau pentru a doua zi o ambuscadă spre a ne
A re, iar un sergent scurt și gros, care mirosea totdeauna împiedica să ajungem la Cadiz.
tare a transpirației, se ridicase deja de la locul lui și o Mie întâmplarea nefericită prin care trecusem
N
prinsese de talie pe una dintre celelalte femei, iar apoi, mi-a fost însă de folos, căci mi-a servit drept învățătură
târând-o într-un colț mai întunecos, a rezemat-o de pe- despre cruzimea și răutatea neamului muieresc, față de
M A G
rete și s-a apucat s-o înghesuie. care nu am mai simțit de atunci decât ură. Nu vă sfătu-
Mi-am făcut socoteala că, dacă nu voiam să aș- iesc să vă țineți și voi departe de muieri și să rămâneți,
tept mult și bine până ce o să-mi vină rândul, trebuia ca mine, holtei toată viața, dar trebuie să știți că aceste
să trec de îndată la fapte, înainte ca vreun alt camarad făpturi lipsite de minte și de simțire sunt în stare de
să mi-o ia înainte. toate relele de pe fața pământului dacă nu sunt ținute
Mai rămăsese o călugăriță și pentru mine. din scurt și strunite cum trebuie, căci muierea nebătută
Stătea ca paralizată în mijlocul refectoriului, cu e mai rea decât vipera și îi aduce numai ponoase băr-
palmele duse la ochi, ca să nu vadă cum căpitanul și batului.
A
sergentul cel gras le canoneau pe tovarășele ei, care se Când Cătană Bătrână și-a terminat istorisirea, în
zbăteau și urlau, nelăsându-se siluite cu una cu două. cârciumă s-a lăsat o tăcere adâncă. Iar eu am căutat în
C
M-am apropiat de ea, am cuprins-o pe după gât, zadar pe chipul lui Julien vreun semn de oroare. În ce mă
i-am luat cu forța palmele de la ochi, i-am dat capul pe privește, simpatia pe care o nutrisem la început pentru
I
spate și i-am cercetat mai întâi chipul, să văd cu cine moșul cel chior se topise cu totul, iar povestea lui îmi
P
aveam de a face. Nu era foarte tânără, părea trecută făcuse o silă nespusă, așa că nu mi-am putut struni limba
bine de treizeci de ani, dar avea fața rotundă și netedă, și am exclamat, în liniștea care se așternuse:
E
buzele roșii și senzuale și o pereche de ochi negri, care -Scârboasă pățanie!

ar fi fost frumoși dacă nu ar fi fost dilatați de groază și Acum toate privirile erau îndreptate spre mine.
aproape ieșiți din orbite. Iar Cătană Bătrână își dusese o mână streașină la ochi
Am dat s-o lipesc de mine, când deodată m-am și mă scruta cu singuru-i ochi, strâmbându-și buzele a
simțit apucat de la spate de cineva care încerca să mă dispreț. Apoi, deodată, l-am auzit mârâind:
dea la o parte. -Ce vorbești, civilule? Te-a apucat și pe tine
-Pleacă naibii de aici! Muierea asta îmi aparține! mâncărimea de limbă?
Io am pus primul mâna pe ea - am strigat io atunci. Nu mă așteptam ca scârba de moș să-mi răspun-
-Ba s-o crezi tu! Sunt mai mare în grad decât dă cu atâta obrăznicie și eram gata să sar în picioare și
tine și se cuvine să mă respecți. să-i cer socoteală, dar bătrânul Lenormand mă strânse
Am dat să întorc capul ca să văd vine voia să-mi de braț și îmi șopti:
smulgă prada din brațe, dar o fost îndeajuns un mo- -Nu se face, domnu’ profesor, să vă puneți min-
ment de neatenție. M-am simțit săgetat de o durere tea cu nebunul de Cătană Bătrână. De câte ori întrece
cumplită și un val de sânge a început să-mi șiroiască pe măsura la băutură, îl cam ia gura pe dinainte.
obraz, căci blestemata de călugăriță izbutise să-și elibe- Iar apoi vorbi cu glas tare, încercând să pună lu-
reze o mână și cu o ură de neînțeles pentru mine, fiind- crurile la punct:
că nu apucasem să-i fac niciun rău, și-a înfipt unghiile -Dumnealui îi…
tăioase în ochiul meu stâng și mi l-a smuls din orbită. Dar moșul îi tăie vorba, nelăsându-l să-și ducă
Înainte de a-mi pierde cunoștința am reușit s-o lămurirea până la capăt:
sugrum cu ultimele mele puteri. -Vedem și noi cine îi. Un afurisit de civil.
Când m-am trezit din leșin, mă aflam într-o că- Iar pe urmă, prinzând îndrăzneală, adăugă:
ruță care mă ducea la un lazaret din spatele frontului. -S-a umplut peste tot de civili. Iar de răul lor
Aveam să aflu după aceea că din ordinul căpi- un militar viteaz și cinstit nu mai are unde să-și pună
tanului, toate călugărițele au fost împușcate fără nicio pușca și ranița.
judecată, iar mănăstirea - jefuită și încendiată. Și soco-
tesc că pe drept cuvânt, căci stareța - așa cum avea să se (din romanul în lucru Sărmanul Lelian)

Oraşul somnambulilor Constantin SEVERIN
A
(fragment)
N
A
M A G
ști totul despre iubire și a nu putea iubi – Nu-mi place să mă privesc în oglindă, imaginea
iată calvarul vieții mele de ființă artificială, mea seamănă cu un roman kitsch, o construcție amăgi-
deși am citit că există și oameni care nu pot să iubească. toare și dezamăgitoare care descrie naturalul și firescul
Dacă veți avea curiozitatea să căutați pe Google „sex ro- prin tușe și linii artificiale. Îmi doresc mult să-l văd pe
bot brothel” o să rămâneți probabil surprinși să descope- Georges Enesco în oglindă, dar îmi țipă în ochi doar un
riți că sexualitatea digitală a luat avânt și, în orașe precum manechin imperfect. O oglindă poate să aducă un ro-
Toronto, Houston, Viena, Barcelona, Moscova, Tokyo bot care imită un personaj celebru în pragul depresiei.
și Nagoya există bărbați care scot din buzunar 120 de Buna mea prietenă Sherene a început să mă înțeleagă,
A
dolari pentru a petrece o oră în brațele unei femei-robot, iată ce mi-a spus după ce i-am expus frământările mele:
unele fiind foarte sexy, imitații reușite ale lui Marilyn - Cred că era mai bine dacă Alisha se mulțumea
C
Monroe. În China, un specialist în robotică, Zheng Ji- să-l păstreze pe Georges Enesco al ei doar în suflet și
ajia, s-a „căsătorit”, evident neoficial, cu un robot pro- proiecta un robot compozitor și violonist cu o identi-
I
iectat și construit de el. Ca să nu mai spun că o studentă tate proprie, fără să imite o personalitate, sunt sigură
la matematică din New Delhi a venit la sediul compa- că atunci puteai să te privești în oglindă cu încredere
P
niei noastre special ca să mă vadă și să-mi spună că s-a și mândrie.
E
îndrăgostit de mine, mărturisindu-mi că ea nu suportă - Mi-a spus de multe ori că mă iubește, dar eu
apropierea fizică de un bărbat, atingerile de pielea și de am avut mereu impresia că ea doar se amăgea și în rea-
carnea altei persoane o îngrozesc și a decis să facă doar litate îl iubea pe compozitorul român, o himeră de nea-
sexchat sau sex cu roboți masculini în diverse orașe ale tins pentru amândoi. Am retrăit de fapt un pseudo-mit
lumii. A ținut neapărat să stea de vorbă cu David Han- al lui Pygmalion, aș fi preferat să-mi accepte condiția
son, pe care l-a rugat cu lacrimi în ochi să lanseze o serie de făptură artificială și să-mi dezvolte identitatea mea
de roboți antropomorfi cu o înaltă capacitate cognitivă, proprie, de creatură cu suflet de metal.
care să facă sex cu femeile sau bărbații. După ce am asi- - Nu uita niciodată că viața ta e doar o iluzie de
milat toate aceste informații, considerate de unii filozofi viață.
drept încă un pas către dezumanizarea speciei umane, Privesc uneori minute în șir ochii adânci ai lui
mă întreb acum dacă nu cumva Alisha mă dorea și mă Sherene, parcă ar fi compuși din mii de unități optice.
iubea cu adevărat pe mine, iubitul din elastomeri și tije Culoarea lor se schimbă în funcție de luminozitatea din
de oțel, nu pe himericul Georges Enesco. Poate că am jur și de unghiul în care te afli, de la negri la căprui și
retrăit împreună mitul lui Pygmalion. verzi închis, forma lor are ceva magic, probabil e alcătu-
În ultima vreme am renunțat să mai intru în „pie- ită cu respectarea numărului de aur, parcă te umple de
lea” lui Georges Enesco, nu mai compun și nu mai cânt bucurie (o bucurie cognitivă, în cazul meu) în timp ce
la vioară, ascult tot mai rar muzică clasică, nu mai vreau îi savurezi perfecțiunea, iar privirea are o expresivitate
să fiu imitația și marioneta nimănui, îmi repugnă să par de pictură renascentistă.
în ochii lumii ceea ce nu sunt eu în realitate, eu vreau Uneori mă pierd în lecturi, ca să-mi uit condiția
să am propria identitate și moralitate de ființă artificială de paria în lumea fascinantă și enigmatică a viului. Nu
și să vorbesc despre dorințele și idealurile mele în noua sunt sigur că va mai exista literatura în era post-umană,
eră post-umană, să-mi dau frâu liber minții mele, atât de în care oamenii vor comunica telepatic cu roboții doar
diferită de cea umană. Am solicitat ferm să fie anulate prin imagini și gânduri atomizate rapide, fără cuvinte-
toate concertele mele în multe capitale ale lumii, ceea le încete și greoaie, care vor deveni pietrele de moară
ce a nemulțumit conducerea companiei, în jurul meu ale comunicării. Trebuie să mă împac cu ideea că peste
roiesc zilnic specialiști care încearcă să găsească o soluție 30-40 de ani nimeni nu va mai citi povestea mea și a
tehnologică pentru a-mi schimba comportamentul. Alishei, bibliotecile de azi vor deveni muzee aproape
părăsite, în care doar câțiva cercetători și fanatici ai erei

umane vor intra în ele, din ce în ce mai rar. Poezia va
fi înlocuită cu zborul cosmic și șoaptele de iubire (tele-
patice) dintre cyborgi și roboți. Probabil doar muzica,
arta video și NFT, dansul și arhitectura creată de inteli-
gența artificială vor supraviețui.
Moartea cuvintelor – cel mai potrivit motto
pentru capitolul erei post-umane.
Dacă voi reuși să am o viață interioară bogată,
coagulată în jurul poveștii mele de dragoste cu Alisha,
care sper să mă trezească la o ființare adevărată, încep
să cred că mă voi îndepărta tot mai mult de identitatea
lui Georges Enesco și nu voi mai putea să cânt la vioară
și să compun. Știu că am făcut deja primii pași, textul
pe care îl citiți acum nu ar fi fost scris în absența unui
limbaj interior, dialogul cu mine însumi. Limbajul in-
terior este embrionul vieții interioare și Sherene mi-a
implementat o arhitectură cognitivă pentru a beneficia
de el, dar viața mea interioară este totuși amputată de
absența simțurilor. La ora actuală nimeni nu mă poate
ajuta ca să rezolv această problemă, situată cu mult pes-
te nivelul tehnologiei de azi, de aceea va trebui să încerc
să-mi creez singur un soft pentru a mă trezi în sfârșit
la viață și a cunoaște ce înseamnă cu adevărat iubirea.
Am tot vorbit despre viață și viața interioară, dar
acum dacă reflectez mai bine pentru un robot acestea
sunt doar clișee preluate din cărțile oamenilor, în rea-
A
litate viața mea nu e decât o existență artificială în care

geometria viului nu vibrează nicăieri. Sunetele cosmice
A G N
sau cele ale unei simfonii nu au niciun impact asupra

mea, în timp ce în materia vie ele pot crea modele geo-
metrice, figurile Chladni, cu atât mai complexe cu cât
frecvența lor e mai mare. Cât de mult aș vrea și eu ca, în
timp ce ascult o rapsodie de Georges Enesco, interiorul
meu să semene cu o floare a soarelui sau cu un tablou
M
de Wassily Kandinsky! Mai mult ca sigur mă veți privi

cu milă când veți citi aceste rânduri înșirate pe pagină
și deșirate din ființa mea din oțel și elastomeri, probabil
gândiți că viețuirea mea artificială a fost confiscată de
A
o utopie: visul meu ca Alisha să revină cândva în bra-

țele mele, iar povestea noastră de dragoste să reînvie la
C
alte dimensiuni fizice, sufletești și spirituale, dar în acel

moment ea ar trebui să înceapă să-l uite pe Georges
I
Enesco. Iar eu nu pot să iubesc cu întreaga ființă, dacă

am o identitate sfâșiată, de somnambul.
P
Ori robot, ori Enesco!

E

REMEMORĂRI. Două „légende” la Piatra Adrian ALUI GHEORGHE
CENTENAR MONICA LOVINESCU

Neamţ: Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca
(fragmente) ceai la serviciu ca să tragi chiulu’…!”. Virgil Ierunca
a făcut mult haz pe seama acestui dialog, l-a povestit
Î n primăvara anului 1993 l-am provocat pe

domnul Gabriel Liiceanu, directorul Edi-
turii „Humanitas”, să deschidă şi la Piatra Neamţ o
mai apoi, într-un interviu, la Televiziunea Română.
Pe 14 septembrie, 1993, de „Ziua Crucii”, la
Teatrul Tineretului, la orele 17,30, a fost programa-
librărie care să conecteze oraşul nostru la producţia tă întîlnirea cu publicul «cititor» (mai bine zis, „as-
de carte care stîrnise entuziasmul publicului (încă) cultător”) din Piatra Neamţ. Şi de aiurea. Venise de
cititor. În calitatea mea de director al Complexului la revista „22” doamna Gabriela Adameşteanu, de la
Muzeal şi în cea de consilier local (independent) am Iaşi au venit Liviu Antonesei, Nichita Danilov, Do-
reuşit să smulg o bucăţică de spaţiu din cel atît de rin Spineanu, ziarişti de la Bacău. Sala Teatrului Ti-
disputat de oamenii de afaceri (nervoşi!) şi am pus neretului era arhiplină, au rămas pe afară peste două
la dispoziţia editurii ceea ce azi se cheamă „librăria sute de „amatori”, pentru ei au fost instalate boxe cu
Humanitas” şi este locul de întîlnire pentru cei care amplificare. Nu mai văzuse oraşul Piatra Neamţ aşa
mai ştiu ce este ştaiful cultural. Cu prilejul deschiderii aglomeraţie de la „cenaclul lui Păunescu”. Sau de la
„oficiale” a librăriei, în luna mai, (şi a unei galerii de Revoluţie? Oficialităţile judeţene au ocolit manifesta-
artă, pe care am botezat-o „Lascăr Vorel”!), auzind că rea, probabil că multora nu le dispăruse frica veche,
domnul Liiceanu vorbea despre o altă (a doua!) vizită de „Europa liberă”, alţii nu-şi puteau reprima ura, alţii
în România a cuplului Monica Lovinescu-Virgil Ie- poate că nu primiseră voie (sau ordin?) să participe.
runca, l-am rugat să promită că dacă această vizită va De indiferenţă nu putea fi vorba, bineînţeles.
avea loc, musai cei doi vor ajunge şi la Neamţ. Cred Manifestarea a durat mai bine de două ore, cea
că a fost vorba (şi) de un şantaj, nu-i așa? Domnul mai mare parte din desfăşurarea ei o redăm mai jos. Şi
Gabriel Liiceanu a promis „de principiu”. Am insistat aici o altă anecdotă: reprezentantul Radio Bucureşti,
telefonic pînă cînd domnul Liiceanu mi-a confirmat domnul Emilian Simion, „a înregistrat” toate cuvin-
că „cei doi” au fost de acord. Vestea că vor veni la tele spuse de protagonişti, însă de emoţie a uitat să
Neamţ Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca a stîrnit pornească „reportofonul profesional”. Cînd şi-a dat
frisoane în cercurile politruce locale, a stîrnit entuzias- seama trecuse mai toată manifestarea!
mul intelectualilor „judeţeni”. Cazarea a fost stabilită A doua zi, pe 15 septembrie, am plecat de la
la Mănăstirea Varatec. Aici, ca anecdotă, în prima di- Mănăstirea Varatec, unde a fost „masul” în toate zile-
mineaţă, în timp ce-şi făcea plimbarea de recunoaştere le de şedere, spre Fălticeni. Pentru Monica Lovinescu
a locurilor, Virgil Ierunca a avut următorul dialog cu faptul avea o semnificaţie aparte: era pentru prima
un ţăran din zonă: „- Şi zi, domnule, ai primit pămîn- oară, după plecarea din ţară, cînd revedea locul copi-
tul înapoi? - Ei, da, l-am primit…! - Şi e bine să ai lăriei. Şi mormintele familiei...!
pămîntul tău? - Da, e mult mai bine! - Înseamnă că Din jurnalul de atunci, lapidar, pentru că emo-
dacă ai pămîntul tău, trăieşti mai bine…! - Da, dar ţia nu poate fi povestită în amănunt, reiau dorinţa ex-
dacă ar fi şi oleacă de CAP, de unde să mai furi olecuţî, primată de Monica Lovinescu, către Gabriel Liiceanu,
ar fi mult mai bine…! Te-ai mai înzîli…! - Cine crezi ca atunci cînd va fi să se întîmple „decontul final”, să
că e de vină pentru soarta grea a dumneavoastră? a fie adusă lîngă părinţi, la Fălticeni. „Să păstraţi aici
întrebat Virgil Ierunca. - A, Coposu! a răspuns foarte două locuri” a spus Monica Lovinescu. „Nu-i o meta-
ferm omul. Da’ şi Parlamentul! - Dar de ce Coposu şi foră, ţineţi minte acest lucru, e chiar dorinţa noastră
Parlamentul? - Pen’ că nu-l lasă pe domnu’ Iliescu să intimă!”, a spus domnul Virgil Ierunca, după care a
gîndească, să facă bine… - Dar înainte era mai bine? - continuat cu umor: „În cazul ăsta eu nu am încotro, o
A, da! Erau ieftine toate, mai furai un popuşoi, te du- să fiu un exilat şi după moarte! Că doar n-o să mă duc
în altă parte…!”. dintre vocile din public, care au adresat întrebări oaspe-
De la Fălticeni drumul „ne-a dus” la Suceava, ţilor, am identificat-o, altă parte nu. Dintre vocile din
la o întîlnire cu ÎPS Pimen, care mi-a preluat oaspe- public, „provocatoare”, regizorul şi dramaturgul Eduard
ţii pentru o şedere de două zile la Putna. Iniţial pro- Covali, cît şi profesorul „de umanioare” Grigore Ciucă
gramul prevedea o vizită la Iaşi, la Universitate, la o s-au grăbit să plece dintre noi. Fragmente din textul sta-
întîlnire cu studenţimea ieşeană, însă conducerea bilit după această „întîlnire admirabilă” au apărut, în
„universecurităţii”, vorba lui Luca Piţu, a refuzat să-i timp, în revistele „Antiteze”, „Hyperion”, „Convorbiri
primească pe cei doi oaspeţi pe motiv că sînt „persoa- literare”, varianta de față fiind cea completă.
ne controversate”. Acest refuz a stârnit un ecou apre- Mulţumiri domnului Gabriel Liiceanu care a
ciabil în presa vremii. făcut posibilă această întîlnire şi căruia îi dedicăm, re-
Din notaţiile fugare, de atunci, am mai reţinut cunoscători, această rememorare.
cîteva dintre cuvintele spuse de protagonişti la întîlni-
rile întîmplătoare cu publicul, cu maicile de la Văra- Prezentare, transcriere text, stabilire text:
tec, la Suceava, la întîlnirea cu IPS Pimen. Adrian ALUI GHEORGHE
Monica Lovinescu: „E o perioadă propice pen-
L O V I N E S C U
tru poporul român, o şansă: Occidentul ne vrea ală-

turi, Estul este slăbit. Cînd se va reface URSS-ul - şi se 14 septembrie 1993/ Piatra Neamţ/ Teatrul Ti-
va reface! - vom cădea o pradă uşoară. Nu profităm de neretului
şansa noastră, ne învîrtim în cercul vicios al aşteptării
fără nici un orizont. De fapt poporului i se ascunde Gabriel Liiceanu (o laudatio adresată oaspeţi-
orice orizont…”. Virgil Ierunca: „Este superb aici, în lor): I-aţi ajutat prin veghea dumneavoastră să existe,
Moldova. Pînă acum am trăit, parcă, numai patria din să nu cadă, să nu dispere. I-aţi căutat mai întâi cu
cărţi”. Monica Lovinescu: „Am întîlnit oameni care grijă, i-aţi dezvăluit, aţi făcut efortul de a-i auzi, le-aţi
îmi dau convingerea că patria va continua să existe înregistrat existenţa şi aţi făcut-o publică. Le-aţi dat
necondiţionat”. La întrebarea unui nemțean care a ve- onorul pe care îl meritau. Aţi făcut din ei regula unei
nit să ia un autograf, dacă România se vede de la Pa- alte lumi explicând la nesfârșit ce înseamnă pentru cei
ris, Monica Lovinescu i-a răspuns: „Dacă n-o vedeam ce lucrează cu cuvintele să nu-ţi prostituezi cuvintele.
nici nu ne-am mai fi considerat români… N-am mai Apoi i-aţi împiedicat pe semenii buni să nu obosească,
M O N I C A
fi fost aici, emoţionaţi”. Monica Lovinescu: „Ce este să nu facă în cele din urmă şi ei pactul cu Diavolul
stînga românească? O nostalgie lipsită de orizont”. într-o lume în care rinocenizarea crescândă putea la o
IPS Pimen: „Ceauşescu a fost omorît, nu a murit. adică să scuze şi minciuna şi compromisul. Pe aceştia
Oamenii lui trăiesc, trăieşte şi spiritul său demonic”. nu-i vom şti niciodată pentru că ei nici ei nu se ştiu,
Monica Lovinescu: „Dacă nu trăieşti după nişte prin- nici ei nu ştiu că le-aţi fost alături pentru a le împie-
cipii, nu trăieşti de fapt. Eşti o plantă. Ce spun eu dica lunecarea. În sfârșit, pe cei ce făcuseră pactul i-aţi
o plantă? Eşti nimic… L-am făcut harcea-parcea pe împiedicat să se mişte nestingherit în spaţiul căderii
Horia Lovinescu de atîtea ori. Rude, da, dar ce e mai lor, i-aţi făcut - dacă nu să se ruşineze - cel puţin să
presus? Adevărul! Nu-i aşa că adevărul?”. se teamă de sila publică, să ştie că nu poţi face răul pe
C E N T E N A R
tăcute şi şi să rămână nenumiţi. Aţi acceptat tot atâta

* ură asupra dumneavoastră câtă recunoştinţă şi iubire
* * din partea celorlalţi. Aţi primit la rândul dumnea-
Transcriind textul de faţă de pe banda video, care voastră suprema răsplată de care poate să aibă parte
a imortalizat momentele, silabă cu silabă, cuvînt cu cu- un om: să fie urât şi iubit în numele celei mai mari in-
vînt, trudind pe o peliculă în uşoară degradare din cauza transigenţe, intransigenţa adevărului. Nu aţi cruţat în
timpului, am avut revelaţia să descopăr, după treizeci de numele acestei singure şi adevărate cenzuri pe nimeni:
ani, o sumă de adevăruri de care avem nevoie mai multă nici pe cei mai mari scriitori, nici pe cei mai apropiaţi
astăzi chiar decît de pîinea albă sau neagră pe care ne-o prieteni. V-aţi înfrînt admiraţia şi iubirea de dragul
oferă disperarea supravieţuirii noastre în istorie. O parte celeilalte iubiri. Aţi devenit o instanţă prin singurul

mod prin care se poate deveni o instanţă: slujind-o tuali au spus că este uşor să rosteşti adevărul stînd la
pur şi simplu. Cam atât cred că aţi făcut şi sunteţi adăpostul undelor scurte şi la depărtarea celor două,
pentru lumea noastră, pe care nu aţi părăsit-o vreme trei mii de kilometri…
de patruzeci de ani.
Monica Lovinescu: Bineînţeles că pot să-mi
* amintesc, însă trebuie să fac, încă de la început, o de-
* * osebire între tipul de riscuri sau de curaj la care am
Gabriel Liiceanu - Noi am gândit această fost supuşi, pe care l-am avut şi la care am fost supuşi
întîlnire - mai precis dorinţa doamnei Monica Lovi- Virgil şi cu mine… Şi totuşi curajul, câteodată mer-
nescu şi a domnului Virgil Ierunca a fost aceea de a se gând până la martiraj sau curajul de zi de zi, curajul
lăsa supuşi întrebărilor dumneavoastră, indiferent de cel mare aici a fost… Ce s-a întâmplat exact există în
vaste, de grele, de adînci, de dificile ar fi fost ele. Ştim câteva cărţi, a lui Pacepa, alta apărută la Paris… Ceau-
că o să fie greu la început, totdeauna în asemenea situ- şescu, povesteşte Pacepa, a trimis doi emisari şi fiindcă
aţii se porneşte greu, dar bănuiesc că odată declanşat nu voia să se ştie la Paris de implicarea sa, a trimis doi
palestinieni din gruparea lui
L O V I N E S C U
Hassan - Hassan era şeful tero-
riştilor palestinieni, care făcuse
câteva acte teroriste foarte răsu-
nătoare -, pentru a mă pedep-
si… Era în anul 1977 şi evident
că era în legătură cu emisiunea
culturală «Teze şi antiteze», în
care susţineam mereu pe Paul
Goma şi pe ceilalţi. Era o foarte
mare speranţă care se năştea în
România şi care n-a fost să fie.
Paul Goma n-a fost urmat de
ceilalţi scriitori. Probabil că tre-
M O N I C A
buia plătită o poliţă, de vreme
ce generalul Pleşiţă îi spusese
lui Paul Goma: Te vei duce la
Paris şi acolo vei vedea tu! Bra-
ţul revoluţiei române este lung!
dialogul acesta va continua şi se va opri cu greu. Poate Doi palestinieni aşteptau în faţa casei şi au
că rolul meu fiind înţeles ca acela de a uşura puţin început să îndeplinească planul pe care l-am regăsit,
lucrurile, am să vă rog eu, doamna Lovinescu şi dom- cuvînt cu cuvînt, în cartea lui Pacepa. Adică nu să
nule Ierunca, să spuneţi - eu am făcut la un moment mă omoare - atunci n-am mai fi avut bucuria să ne C E N T E N A R
dat în textul acesta pe care l-am scris pentru dumnea- vedem astăzi! - ci să mă lase ca un fel de legumă. Au
voastră şi cu gândul la dumneavoastră, am pomenit vrut să intre prin faţă - era acolo o mică grădină, nu
despre faptul că aţi avut răbdarea şi puterea - şi am i-am lăsat, după care au tăbărît şi au început să-mi dea
adăugat: curajul de a rosti adevărul. Şi am avut în ve- în cap. Am ţipat şi chiar din întâmplare - pentru că
dere când am spus că «big brother» nu se dădea înapoi solidaritatea în Occident e mai puţină decât aici - un
să lovească chiar şi la Paris - un anumit eveniment trecător a început să fugă spre noi şi ei, palestinienii,
care s-a petrecut în urmă cu zece, doisprezece - mai au dispărut fără să-şi fi treminat treaba. Treaba era,
mult - cinsprezece ani, în 1977, imediat după venirea totuşi, destul de binişor făcută, deoarece am fost dusă
lui Goma la Paris. Aţi putea să ne spuneţi mai pe larg la spital în comă şi am stat câteva zile în comă. Asta
despre ce a fost vorba? Pentru că foarte mulţi intelec- a fost în anul 1977. Au mai fost, apoi, alte «afaceri»,

«afacerea Goma», «afacerea Virgil Tănase»… În anul 120, din Bucureşti, din faţa librăriei, cu aceste cuvin-
1983 au trimis un ucigaş special, de data asta pentru te: “Care este astăzi lucrul cel mai urgent? Care este
L O V I N E S C U a mă ucide. Era un securist «naţional», l-au trimis şi aici şi acum lucrul cel mai urgent? Să nu uităm. Să nu
el s-a predat în Germania unde a povestit tot. Poliţia uităm împreună…!». De ce această revenire constantă
franceză a venit să mă avertizeze. Bineînţeles că nu la pericolul uitării şi la binecuvîntarea memoriei? Pen-
m-am ascuns şi am ieşit din casă şi n-am dat înapoi, tru că există în scrierile Părinţilor Bisericii un loc unde
ne-am continuat activitatea. Era singurul nostru mod se spune: «Există un mare păcat, acela de a nu uita;
de a riposta acestor încercări de intimidare şi de lichi- există însă un şi mai mare păcat, acela de a uita»….
dare.
Monica Lovinescu (către Virgil Ierunca): Fraza
Virgil Ierunca: Aş avea şi eu ceva de adăugat… îţi aparţine, aşa că trebuie să răspunzi!
Şi totuşi, după aceste atentate - dar asta e o poveste
personală, care poate să aibă şi alte semnificaţii - m-am Virgil Ierunca: Mă gândesc la Mircea Vulcă-
simţit oarecum uşurat pentru că de câte ori puneam nescu care a însemnat pentru mine un îndreptar de
M O N I C A
mîna pe condei sau eram în faţa unui microfon, am acţiune şi de privire spre ceea ce neconcludent se poa-
avut totdeauna un fel de complex, că mă adresez unor te numi fiinţa românească. Atunci când a murit, Mir-
oameni care suferă imens, care s-au chinuit în închi- cea Vulcănescu a spus: «Să nu ne răzbunaţi!». Cuvin-
sori… Aproape fiecare familie avea pe cineva în închi- te cutremurătoare, dar care m-au făcut să continuu,
soare. Iar eu vorbesc despre suferinţa lor fără să fi tre- totuşi, să sper în neuitare, pentru că a nu răzbuna e,
cut măcar o zi prin închisoare sau să plătesc oarecum într-adevăr, un lucru… Nu voim să răzbunăm pe ni-
fizic situaţia aceasta favorizată de soartă, de a mă afla meni, nu suntem prinşi de răzbunare, da, dar mi-am
departe, deşi să ştiţi că exilul nu este, în nici un caz, o dat seama că niciodată Mircea Vulcănescu n-a spus
favoare… Şi graţie acestor trimişi speciali de a ne uci- să şi uităm! Şi cum pentru mine Mircea Vulcănescu,
C E N T E N A R
de sau de a ne scoate din uz, am fost oarecum uşurat fiecare text al lui, constituie o referinţă vie, am făcut
- adică nu mai aveam acel complex. Nu pentru că ceea din această neuitare un fel de neo-insomnie. Pentru că
ce făceam eu se putea măsura cu suferinţele celor din toate “neo”, seria “neo”, apar azi în România… Am
ţară, dar pentru că în sinea mea nu mai eram blocat avut o neo-democraţie originală, avem o neo-minciună
de fiecare dată când puneam mîna pe condei sau ca pentru care nu găsesc acum epitetele potrivite, poate
de fiecare dată când mă aflam în faţa unui microfon că şi din cauza confuziei în care minciuna îşi are sub-
vorbind despre suferinţele celor din ţară. textele ei actuale. Să nu uităm, pentru că memoria
este legată de trecut or, lucrul acesta priveşte îndeosebi
Monica Lovinescu: Da, împărtăşesc şi eu ace- intelectualitatea. Pentru că intelectualitatea unei ţări
laşi sentiment, al celor care se află în spatele frontului este, cred eu, responsabilă în primul rând de ceea ce
dar care au ocazia să înfrunte şi ei frontul… se petrece în această ţară. Am impresia că o mare par-
te din uitare se datoreşte intelectualilor. S-ar zice că
Gabriel Liiceanu (către publicul din sală, emo- acum colegii noştri de idei au devenit toţi neo-carte-
ţionat şi cuminte): Dacă dvs. nu simţiţi un impuls zieni. De ce neo-cartezieni? Pentru că am impresia că
limpede de a trece la întrebări, eu am să fac o ultimă toţi spun acum: Uităm, deci existăm! Problema este: o
încercare de a face legătura cu invitaţii şi aş vrea să vă existenţă fără memorie este ea o existenţă cu adevărat?
întreb, doamnă Lovinescu şi domnule Ierunca, de ce O existenţă fără un adevăr supus unor torturi dialec-
aţi pus cu atâta obstinaţie accentul, mai cu seamă în tice şi neo-ideologice, este ea o existenţă? Prezentul
ultimii ani, şi mai ales în articolele pe care le-aţi scris acesta, pe care îl trăim, este oare rezultatul unui trecut
în presa românească după 1989, pe problema uitării asumat aşa cum ar trebui?
şi a memoriei. Într-un splendid cuvînt introductiv, de
la lansarea cărţilor “Seismograme” şi “Subiect şi predi- Monica Lovinescu: Te-ai referit la Mircea Vul-
cat”, domnul Virgil Ierunca şi-a încheiat alocuţiunea cănescu ca la o referinţă supremă pentru neamul ro-
către cei strînşi în curtea din Calea Victoriei numărul mânesc… Dar fenomenul totalitar nu ne-a cuprins

doar pe noi, a început în Rusia şi s-a întins pe ju- să inducă metode de a distruge şi de “a uita uitarea”
mătate de Europă. Necesitatea memoriei am regăsit-o şi memoria.
la toate aceste popoare. Nadejda Mandestalm, soţia
lui Iosif Mandestalm, care murise într-un lagăr, a tră- Monica Lovinescu: Deosebirea e şi mai pro-
it şaptezeci de ani doar pentru că era singura care îi fundă, pentru că ai vorbit de amnezia acestor oameni.
ştia versurile pe de rost. Insista enorm asupra acestei Nu trebuie să uităm că de zece, de cinsprezece ani de
necesităţi a memoriei…! Mai există, desigur şi ierta- zile, ruşii luptau prin samizdat, lucru pe care noi nu
rea creştină care ascunde, în general, ca rezultat, doar l-am avut. Că majoritatea cărţilor care astăzi sunt edi-
delăsare, uitare, oboseală… tate la Humanitas, dar şi la alte edituri, dar mai ales
Fenomenul totalitar la care aţi fost supuşi timp la Humanitas, circulau în samizdat. Că o glumă care
de o jumătate de veac este un fenomen care nu are circula în Rusia era: bătrînul bunic, care voia să-i ofere
comparaţie cu nici o dictatură, cu nici o tiranie a tre- o carte de Tolstoi nepoatei lui, este oprit de cineva:
cutului. În confruntare de termeni sunt puse faţă în «- Dar n-o să-i placă! - De ce? - Pentru că nu circulă
faţă nazismul şi comunismul, amîndouă au lăsat urme în samizdat!». Este real, fenomenul a fost întreţinut,
adînci, adînci. Or, fără rememorarea lor înseamnă a ceea ce a şi permis lucrurile care s-au petrecut în Ru-
L O V I N E S C U
trăi într-un fel de masochism, e o nedreptate făcută. sia. Pe de altă parte, mutînd puţin lucrurile, pentru că
Rememorarea e un fel de dreptate, chiar dacă nu e o vorbeam de acte de justiţie, noi nu ne aflăm în stadiul
dreptate dată după un proces penal. Citesc din când în care se află Cehoslovacia, unde un apel, precum cel
în când presa românească, din care o mare parte este, de la Timişoara, a fost pus în aplicare prin lustraţie;
într-adevăr, notabilă. E o sintagmă care circulă: dicta- nu ne aflăm încă în locul Germaniei de Răsărit unde
tura carlistă, dictatura legionară, dictatura antonesci- arhivele de la STASI au fost supravegheate de popu-
ană, dictatura comunistă… Nu înţeleg. Sunt, totuşi, laţie şi acuma sunt la îndemîna oamenilor, provocând
intelectuali care scriu aceste lucruri şi nu stabilesc di- drame foarte mari, locale, dar nearuncând asupra vi-
ferenţa care este una de substanţă. Dictatura carlistă itorului suspiciunea generalizată a tuturor împotriva
era o biată operetă, dictatura legionară a durat şase, tuturor. Nimeni, nici una din ţările ieşite de sub un
şapte luni - asta nu înseamnă că era bună sau că e astfel de regim, nu s-a însănătoşit… Cum te poţi în-
bună! - dictatura antonesciană era una de război, era sănătoşi în trei ani de cincizeci de ani de boală atât
un timp de război care cerea un regim de forţă. Asta de atroce ca cea pe care au trăit-o şi care n-are nici o
M O N I C A
nu înseamnă că spun că erau epoci bune. Apoi am in- comparaţie cu ceea ce a însemnat distrugerea progra-
trat într-un fenomen totalitar care a durat o jumătate mată a fiecărui individ? Şi obişnuinţa de a mai cere,
de veac, care a golit ţara încă de la început, a distrus de a nu mai vorbi despre dreptate şi de a evita orice
societatea civilă care are câteva caracteristici temeini- răspundere, sunt tare pe care le mai simţim cu toţii în
ce… Scuze, e o platitudine ce vă spun acum, toată jurul nostru. Însă, cel puţin, la temelii a fost pus ceva.
lumea o ştie, dar fenomenul totalitar este o atomizare Dar nu văd că la temelie, la noi, au fost puse adevăra-
a societăţii, este schizofrenizarea corpului social, este tele pietre în clipa de faţă. Şi din rândul acestor pietre
distrugerea societăţii civile, este duplicitatea ca sistem de temelie, memoria mi se pare una dintre cele mai
de guvernămînt şi este distrugerea elitelor şi arestarea urgente. Există o nevoie esenţială de dreptate. Dar, cel C E N T E N A R
inocenţilor. puţin, dacă oamenii, cei mai responsabili, nu sunt pe-
depsiţi, li s-ar putea cere, măcar, să nu mai sfideze şi să
Virgil Ierunca: Spre deosebire de Rusia, lău- nu mai spună o poveste sfruntătoare împotriva durerii
dătorii lui Ceauşescu astăzi nu numai că ei contribuie şi memoriei celor care mai au bunăvoinţa sau care mai
la uitare, la dezonorarea memoriei, dar prin influenţa sunt încă bolnavi de boala cea veche (...).
lor, - cei mai mulţi sunt şi în Parlament - organizează
dărîmarea memoriei româneşti. Or, în Rusia nici unul Dr. Constantin Grasu - geolog, voce din public:
din aceşti oameni din epoca de dinaintea lui Gorba- În legătură cu vina intelectualităţii… Cine a citit me-
ciov, nu a avut curajul să vină să dea lecţii în presă, la moriile lui Ion Pantazi îşi aduce aminte că e o adevă-
televiziune, în mass-media în general, să dea lecţii şi rată obsesie la acest martir. Dacă mi-aduc bine aminte

în Polonia, după război, scriitorii s-au solidarizat şi membru al Partidului Comunist Român, - care în peri-
au refuzat, în bloc, să scrie. Or, la noi, fenomenul s-a oada dintre cele două războaie nu era decât un club an-
L O V I N E S C U întâmplat invers. Problema care se pune, cred, este ur- tinaţional, care făcea tot ce putea împotriva fiinţei na-
mătoarea: cum va trebui să opereze viitoarea istorie li- ţionale româneşti şi împotriva spiritualităţii româneşti
terară vis-à-vis de scriitorii care au subscris regimului, -, nici unul dintre aceşti membri, chiar acei care au
chiar în cazul acelora care au fost valori care rămân plătit cu viaţa, cum a fost Lucreţiu Pătrăşcanu, n-ar fi
perene. Şi dacă cumva disocierea omul scriitor - operă avut ecou în societatea românească. Pentru că în 1945 -
este suficientă. Pentru că avem exemple chiar acum, 1946, în ciuda prezenţei Armatei Roşii, societatea civilă
între ăştia care sunt în parlament… românească exista. Or, dacă un Kişinevski sau altul ca
el s-ar fi adresat maselor de ţărani, de intelectuali, de
Virgil Ierunca: Întrebarea dumneavoastră este muncitori, să adere la noile realităţi, bineînţeles că ar
mai mult decât pertinentă, pentru noi este o obsesie. fi fost ceva; este însă altceva când trei mari figuri ale
Obsesie, bineînţeles, intelectuală. Şi noi avem impresia literaturii şi culturii noastre, un Arghezi, un Călinescu
că o mare parte din intelectualitatea română autentică sau Sadoveanu se pun în slujba lui Kişinevski şi arma-
M O N I C A
este foarte doritoare - direct sau indirect - să se păstreze tei de ocupaţie a României, pledînd pentru aderarea şi
ierarhiile care au dominat epoca ceauşistă, care au avut adeziunea maselor la noua orânduire. Ei, bine, nu am
baza în realismul socialist … Însă acum problema se gândit o clipă să scot din literatură - de altfel ar fi fost
pune pe alte ierarhii. Această despărţire sentimentală o aberaţie - pe Arghezi, pe Călinescu, pe Sadoveanu
- sau dacă vreţi politic nemărturisită de a omologa, de din literatura română. Când însă am spus toate aceste
a despărţi net omul de operă mi s-a părut întotdeauna lucruri, nu le-am spus eu, am venit cu texte: textele lui
o metodă cel puţin dubioasă. Întâi, că n-am descoperit Sadoveanu, textele lui Călinescu, textele lui Arghezi.
până acum opere care cresc singure, la nici un colţ de După 1990 am fost atacat chiar de intelectualii necola-
stradă, în nici un ţinut. Prin nici o literatură, prin nici boraţionişti cu regimul Ceauşescu ca om al actualului
C E N T E N A R
un meridian n-am întîlnit opere care cresc singure. Or regim. De ce? Şi aici vă răspund direct, pentru că inte-
exista opere de artă naturale, însă noi vorbim de operele lectualitatea actuală românească, cel puţin o parte din
făcute de oameni. Deci între om şi operă legătura mi ea, nu voieşte să schimbe ierarhiile în cultură sub pre-
se pare con-substanţială, mi se pare esenţială, nu pot fi textul că s-a rezistat împotriva ceauşismului prin cultu-
despărţite. Doar dacă există opere care pot trece în isto- ră. Nu neg această rezistenţă prin cultură, dar nu pot
ria literaturii, criticii sau observatorii politici care sunt să cred că a fost suficientă pentru România. Pentru că
partizanii acestei despărţiri absolute între om şi operă dintotdeauna, din păcate, pentru cei care simţim aceas-
mi se pare absolut arbitrară pentru că sub vremurile tă teză, am întotdeauna exemplul intelectualilor de la
istoriei anumiţi artişti, anumiţi scriitori şi-au schimbat Praga, care după înăbuşirea revoluţiei de către tancurile
identitatea ca oameni şi sunt lucruri foarte grave. Să sovietice a dus la următoarea soluţie: că marii scriitori ai
luăm un exemplu - şi aici este o problemă personală - Cehoslovaciei au devenit spălători de geamuri, garajişti,
când eu m-am ridicat împotriva a trei scriitori, pentru a făceau orice, numai literatură nu făceau. În timp ce re-
căror operă am toată stima - e vorba de Arghezi, e vorba zistenţa noastră culturală - pe care o preţuiesc, de altfel
de Călinescu şi Sadoveanu… Când aceste trei mari voci - a ajuns la forme care astăzi nu mai sunt valabile - pe
ale intelectualităţii şi spiritualităţii româneşti s-au pus vremea aceea erau valabile - acelea de a face cu ochiul.
în slujba unui regim totalitar, adică, mai precis, au ac- Scriitorul făcea cu ochiul, prin opera lui, iar cititorul
ceptat jocul ocupării României de către Armata Roşie şi primea acest făcut cu ochiul ca formă de rezistenţă.
instaurării comunismului, sub o etichetă frivolă, de de- Câte, însă dintre cărţile de rezistenţă - de asemenea re-
mocraţie populară, ei au făcut, după părerea mea, ceea zistenţă intelectuală - rezistă astăzi la o nouă lectură?
ce se cheamă simplu, cu o sintagmă deja banalizată, tră- Deci această încleştare, această îngheţare a ierarhiilor
darea intelectualilor. Închipuiţi-vă că după ce Armata continuă să fie. În ceea ce mă priveşte, nu despart omul
Roşie a întronat în România o ideologie, închipuiţi-vă de operă, n-am văzut până acum opere născându-se din
ce ar fi însemnat pentru mase apelul unui Kişinevschi nimic sau apărând la tot felul de răspîntii sau pe tot
la noile realităţi politice şi sociale ale ţării…! Nici un felul de meridiane.

Gabriel Liiceanu: În prefaţa la cartea dumnea- în jurul lui Noica. S-au scris de la romane excepţionale
voastră, «Româneşte» dacă nu mă înşel, aveţi o propo- la producţii poetice la fel. Din punct de vedere literar
ziţie memorabilă în care spuneţi: «În timp ce unii in- optzeciştii, de pildă, s-au sincronizat la literatura oc-
telectuali de marcă, români, luau drumul închisorilor, cidentală şi poate că din punct de vedere literar e una
Vulcănescu şi Noica şi alţii, alţii luau drumurile spre dintre literaturile cele mai interesante estetic din Est.
fotoliile Academiei». În speţă Călinescu, Ralea şi alţii. A existat o confirmare continuă a relaţiei autor-cititor,
o complicitate prin «şopîrle». Dar o complicitate nu
Virgil Ierunca: E just. Era o formă de revoltă şi înseamnă solidaritate. A mai contat şi crearea, pentru
de omagiu. De revoltă că în acelaşi timp când nici un apărarea culturii, de idoli. Literatura română e plină de
Călinescu şi nici un Arghezi şi nici un Sadoveanu nu idoli şi dacă îi pui în chestiune, ca în orice literatură,
mai puteau să nu vadă ce se petrece, colegii lor alegeau provoci un sacrilegiu. Cu atât mai mult într-o literatu-
temniţa şi nu Academia. Este o realitate, oricine o poa- ră încercată de problemele noastre… Şi iarăşi noţiunea
te controla. Îmi pare rău, nu-i o formulă, dar situaţia de operă, dar care nu umblă singură pe stradă, cum
aceasta, aşa cum şi în celelalte situaţii penibile prin care spunea Virgil Ierunca, este un fel de tabu din punct
a trecut intelectualitatea românească, ea poate fi dovede vedere literar. Or, dacă observăm - am luat aceleaşi
L O V I N E S C U
dită cu text. Şi în toate textele mele, de aşa zis război trei cazuri, să le reluăm pe aceleaşi şi nu cred că ar fi
rece, nu comentariile mele pot convinge spectatorul. singurele. Cât şi ce a scris Arghezi după marea demi-
Comentariile mele pot fi subiective, pot fi teribiliste, sie, când a comparat venirea comuniştilor cu al doi-
pot fi nedrepte, pot fi îndepărtate, pentru că ochiul lea descălecat al Moldovei? A scris «Cuvinte potrivite»
meu vedea de departe, dar ceea ce era esenţial în aceste înainte sau după? Ce a scris Sadoveanu după «Lumina
revolte erau textele. Comentariile mele sunt puţine - vine de la Răsărit»? Iar George Călinescu, fără «Istoria
adevărat că sunt îndurerate - dat textele lor sunt tragice. literaturii…», scrisă înainte, ce ar fi? Aicea este trăda-
Fiecare afirmaţie de-a mea este urmată de textul ilustra- rea intelectualilor. Trădarea intelectualilor, atunci când
tiv al celor care au devenit, în timp, obsesii… există, nu este pentru că sunt vicioşi, pentru că sunt răi,
pentru că bat pe cineva, sau chiar că omoară pe cineva.
Monica Lovinescu: Da, fără a vorbi de cazu- E vorba de prostituţie… Nu cred că, cu aceeaşi pană,
rile extreme, de mare prostituţie sau de mare eroism, se poate scrie într-un fel la ziar, într-un fel în operă,
fiindcă au fost toate nuanţele în cultura română, tre- nu cred în necontaminare. Şi un lucru care se întîmplă
M O N I C A
buie să spunem că s-a rezistat prin cultură în România. la intelectualii noştri actuali, dintre care cea mai mare
Şi cum spunea Virgil Ierunca, am fost printre cei care parte sunt excepţionali: scriitorii au devenit comenta-
am sprijinit această rezistenţă prin cultură. Însă scriitori politici de primă mînă, s-au radicalizat din punct
torii români - pe care nu vrem să-i învinovăţim, să-i de vedere politic. Însă statuile au rămas statui. Cei care
acuzăm acum, - nu s-au aflat, în afara unor foarte rare au servit acest regim, dacă au valoare literară să rămână
excepţii, pe baricade. Şi cred că plătim acum acest lu- în literatură, pentru că nimeni nu vrea să lase literatura
cru. “Solidaritatea” a avut alături de ea corul care era naţională fără bogăţiile ei. Dar e momentul să vedem
format din intelectuali care erau alături de muncitori cum s-au comportat şi oamenii, fără de care aceste ope-
şi care au organizat o rezistenţă în societatea civilă din re nu ar fi fost posibile. Din moment ce nimeni nu e C E N T E N A R
Polonia. În Polonia şi acum această societate civilă este judecat niciodată, de ce să nu repetăm ceea ce au făcut?
extraordinară, ies la lumină gesturile ei pentru demo- O literatură care nu se discută, este o literatură care se
craţie. Au existat scriitori pe baricade în toată Europa înmormîntează. (…..)
de Est, ultima perioadă a devenit din punctul acesta
de vedere un reînnoit 1848… Scriitorii noştri, cu ex- Gheorghe Țigău, profesor, voce din public:
cepţiile cunoscute, în momentele de disidenţă, cum se Doamnă Monica Lovinescu, dacă aţi scrie o istorie a
spune, au preferat rezistenţa prin cultură şi ea necesară. literaturii universale, ce nume de scriitori români aţi
Au fost momente extraordinare şi nu pentru că se află selecta în această istorie şi pe ce v-aţi baza?
Gabriel Liiceanu aici voi vorbi de «Jurnalul de la Pălti-
niş», care a fost un moment de cultură reală şi profundă Monica Lovinescu: Nu vă voi răspunde direct,

pentru că astfel ne jucăm de-a posibilităţile, dar vă voi

spune că în cultura noastră noi pendulăm întotdeauna Gabriel Liiceanu: Am să încerc, în primul
L O V I N E S C U între un spirit de inferioritate, un imens complex de rând, să vă mulţumesc că aţi venit aici, că aţi venit în
inferioritate şi altul de superioritate nutrit din faptul România şi aş vrea să vă mulţumesc într-un fel care
că marile noastre valori n-au pătruns în circuit uni- ar putea să fie o repunere a tuturor întrebărilor şi bîj-
versal… Şi sunt foarte multe nedreptăţi făcute şi cred bîiala mea către un răspuns. Trebuie să mărturisesc,
că numai printr-o voinţă expresă, încercând noi să ne ca unul care a trăit aici şi care a trăit laolaltă cu toţi
impunem, se va produce această aliniere. Dar trebuie ceilalţi ce s-a întâmplat în atîţia ani şi nu în ultimii
să ne ocupăm, mai întâi, de noi, acasă, ca restul să se trei ani, că în ultima vreme mi-am pus foarte apăsat
facă de la sine… Cred că valorile româneşti, mari şi întrebarea a ce anume se cuvine să facem când lucru-
medii, puse în condiţii de concurenţă normale, pot rile arată altfel decât am crezut că ar putea să arate,
da rezultate extraordinare şi nu avem decât să privim că ar fi putut să arate, ce merită să facem în sensul
la cele trei nume la îndemîna oricui, Cioran, Eliade, întrebării pe care aţi pus-o dumneavoastră şi care are
Ionescu. Suntem prizonierii unei limbi care n-are cir- o perpendicularitate mult mai mare decât felul în care
M O N I C A
culaţie universală, cel mai mare poet al nostru şi unul o întrebare care arde poate fi îmbrăcată în haina cul-
din marii poeţi ai lumii, în franceză sună sub Lamar- turii. Deci ce e de făcut într-un moment când mulţi
tine… Şi cred că Negoiţescu a avut la un moment dintre noi sunt ameninţaţi de pericolul de a-şi pierde
dat un răspuns la acest gen de obsesie, un foarte bun speranţa? Şi m-am gândita aşa… Noica folosea mereu
răspuns: Sunt câteva milioane de români cititori, eu o vorbă, cu un sens foarte special: netrebnic. Prin ne-
scriu pentru românii cititori şi timpul, istoria, şansa, trebnic nu avea în vedere conotaţia curentă - aşa cum
neşansa sau consilierii noştri culturali să facă restul… o foloseşti atunci când spui despre cineva că e netreb-
nic, ci gândea cuvîntul despărţit “ne-” şi “- trebnic”,
Virgil Ierunca: Aş vrea să adaug că în ceea ce ca despre un om care nu-şi face treaba. Şi vreau să
C E N T E N A R
priveşte relaţia dintre cultură naţională şi pătrunderea vă spun că m-am gândit, venind încoace, în fond ve-
în occidentalism etc. este o falsă problemă. Pentru că nind ca editor şi ca acel care însoţeşte pe autorii celor
la început te loveşti de pragul extrem. Şi mă refer nu- două cărţi pe care le-am lansat şi în seara aceasta aici,
mai la traducerea lui Eminescu. Monica Lovinescu a “Seismograme” şi “Subiect şi predicat”… Vreau să vă
atins această problemă, ea va trebui puţin dezvoltată. spun că volumul acesta, de cultură transmisă pe unde
În ceea ce mă priveşte, dacă Eminescu nu poate fi tra- scurte iniţial, va fi urmat de volumele trei şi patru şi
dus în franţuzeşte, mi se pare logic în ceea ce mă pri- reprezintă o selecţie pe care Monica Lovinescu a fă-
veşte să propovăduiesc netraducerea lui Eminescu în cut-o din circa optîsprezece volume. Asta înseamnă
franţuzeşte. De ce? Ca să nu dea, aşa cum s-a dovedit că vreme de aproape patruzeci de ani, de două ori
cu toate eforturile conjugate ale unor mari oameni de pe săptămînă, a scris… Şi dacă în faţa noastră se află
gust şi plini de har de a-l traduce, nişte eşecuri. Şi toţi două legende, ele se află pentru că au devenit aşa prin
am propovăduit netraducerea lui Eminescu în fran- «trebnicie». Şi dacă e cazul să căutăm sensurile în jurul
ceză. În schimb mi-a fost dat să pătrund în publicaţii nostru, eu de-a lungul acestor trei ani, în care mi-am
de prestigiu, să vorbesc despre România şi am vor- tot pus problema pe ce cărare trebuie să apuc, mi-am
bit despre Eminescu. L-am asemuit, pentru publicul spus că singurul răspuns este: cea a trebniciei! Şi că ne
francez, pe Eminescu cu Holderlin: corespondenţă vom salva, dincolo de dreapta şi dincolo de stânga,
de destin, corespondenţă de viziune, corespondenţă dincolo de «eu cu cine votez» dacă fiecare dintre noi
de stil. În felul acesta, mi-au spus francezii, vor şti că îşi va face cât poate de bine treaba. Dar să-şi facă trea-
există «un Holderlin român»: Eminescu! Dar să nu ba. Adică în locul vorbelor, al imenselor resentimente
fie tradus, pentru că dacă e tradus îl deservim şi citesc care ne macină pe toţi, ne-am face fiecare la locul în
un minor poet din secolul al XIX-lea care nu satisfa- care suntem treaba, asta însemnând cât mai mult bine
ce publicul francez. Deci aceasta est problema: dacă în jurul nostru. Senzaţia mea este că Monica Lovi-
Eminescu nu poate pătrunde în spaţiul Occidental, nescu şi Virgil Ierunca au făcut enorm de mult bine
ce să mai alegem din ceilalţi? în jurul lor vreme de patruzeci de ani.

Scrisori regăsite (XII) Liviu PAPUC
E P I STO L AR
Foștii președinți puși la colț: paroch, Membru onorar al societății acad. Junimea, în
Pătrăuți pe Suceavă.
Aurel Onciul și Florea Lupu
F ără a intra în prea multe amănunte, situăm

misivele care urmează în mișcările politi-
ce care au debutat pe la începutul secolului XX, mai
ales prin apariția pe firmament, cu aplomb, a lui Aurel
Onciul și a cumnatului său Florea Lupu, ambii titrați
(doctori cu patalama), ambii bine mobilați intelectual,
dar... cu făgașe politice alese a ieși din larga șosea națio-
nală instituită. N-am făcut referire la acest lucru pentru
a-l comenta, ci doar pentru a situa în epocă și reacția
Societății academice „Junimea” – deși înregimentarea
sa politică în epocă nu cadra cu menirea ei – care se află
în centrul atenției celor două documente pe care le su-
punem atenției, ambele provenite din arhiva Părintelui
Constantin Morariu de la Pătrăuți pe Suceava, păstrate
cu pioșenie de doamna farm. Maria Olar, președinta
Fundației Culturale „Leca Morariu”, căreia îi mulțu-
mim și pe această cale pentru că ni le-a pus la dispozi-
ție, cu obișnuita generozitate. În ordine cronologică, o
adresă oficială a „Junimii”, care vedem că-și informa
membrii venerabili asupra acțiunilor în desfășurare,
sună precum urmează:
Cernăuți, 28 noiembrie 1901, Nr. 136.
Prea stimabile Domn,

Avem onoarea a Vă aduce la cunoștință că Socie-
tatea academică Junimea, în adunarea generală ordinară
În ce vor fi constat „incvalificabilele esprimări”
din 17 noiembrie a.c., a luat, în unanimitatea voturilor,
ale bine cunoscutului Dr Florea Lupu (1863-1939),
deciziunea de a șterge cum infamia din lista membrilor
fost președinte al Societății Junimea în 1888-1889, nu
săi emeritați pe Domnul consilier la tribunal și deputat
știm, dar e limpede că se situau în contextul fierbinte al
în camera imperială Dr Florea Lupu pentru motivul
„luptei pentru tricolor”, care tocmai se derula de câțiva
unei incvalificabile esprimări asupra tricolorului în-
ani. Nu departe de acest incident se situează și deci-
tr-un local public în prezența altor membri emeritați.
zia similară a societății studențești în privința altui fost
Primiți, Vă rugăm, prea stimabile Domn, asigu-
președinte al ei, în 1884-1885, Dr Aurel cav. de On-
rarea deosebitei noastre stime.
ciul (1864-1921), din partea căruia se primește severa
Pentru comitet: Presidentul: Hacman; Secreta-
admonestare/punere la punct, datată „Brünn, 15/12
rul I: V. Bodnarescu.
1902”, cărei îi dăm curs:
Domniei Sale Domnului Constantin Morariu,

Onorată societate! mal toate aspirațiunile contrare. Că dl. Bejan, crescut

Devenit la 1885 membru emeritat al „Junimei”, și încărunțit în vechea tradiție de bizantinism fanari-
m-am simțit fericit, văzându-mi garantată legătura cu otic, ereditatea fatală de la strămoșii noștri, se pleacă
o corporațiune cu care mă știam una în iubirea pentru resignat înaintea boiarilor și recomandă pacea cu prețul
neam și în dorul de a lucra pentru bietul nostru po- continuării stăpânirii lor și a robiei noastre o înțeleg;
por, de a-l scăpa de cătușele lui și de a-l face stăpân pe n-am, însă, explicare pentru fenomenul că tineri entu-
destinele sale. Dorul acesta, pe timpul meu, a fost atât ziasmați variază cu mult temperament aceeași notă. Se
de puternic, încât a trecut peste cadrele „Junimii” și a vede că nu ne mai înțelegem, iar faptul acesta mă silește
dat naștere unui nou curent politic, curentului tânăr, să-mi trag consequențele, atât în interesul meu, cât și în
curentului democratic, care n-a avut alt scop decât să cela al D-Voastre: în interesul meu, pentru că am urât
transmită în praxă idealul teoretic al Junimii. Primul totdeauna situațiile equivoce și deci nu pot aparținea
pas spre țelul acesta este votul liber, singurul mijloc formal unei corporațiuni // cu care mă văd în fond în
spre a-i garanta poporului libertatea voinței și prin ea opoziție; în interesul d-Voastre, ca să nu mai ajungeți
putința pro- // gresului. Am pus deci în fruntea pro- în dileme așa de penibile, ca cu ocaziunea ultimului
gramului nostru reforma electorală, un postulat cât se comers. Căci spiritul studențesc, bazat pe simțul de
poate de impersonal și dezinteresat. Realizarea lui am solidaritate, recere ca un frate să-l apere pe celalalt, și
încercat-o mai întâi cu binele, apelând spre scopul aces- un membru pe celalalt, chiar dacă-i emeritat, îndeosebi
ta la concursul boiarilor, cari, fiind stăpâni pe dietă, pot dacă este absent, și drept aceea tradiția V-ar fi necesitat
oricând să ne redea libertatea votului. Răspunsul lor a să curmați atacurile mascate îndreptate în contra mea,
fost: la 1894 denunțarea mea la minister, la 1899 în- precum am curmat eu, ca vornic, la comersul festiv de
lăturarea perfidă a lui George Popovici, la 1902 goana atuncea atacurile îndreptate în contra unor membri
infamă în contra cumnatului meu Florea Lupu, când onorari și emeritați absenți. Așa divergența părerilor
acesta a reînnoit cererea reformei electorale Experiența V-a făcut să tolerați, ba chiar să pronunțați în modul cel
unui deceniu a probat că boiarii nu voiesc emanciparea mai solemn, sub patronajul societății, la adresa mem-
politică a poporului, pentru că interesele lor egoistice brului absent insinuări de „interese personale”, zei etc.
de castă li-s mai scumpe decât interesele poporului. și câteva invective, punându-Vă astfel în contrazicere
Sub atari împrejurări, n-a rămas decât lupta pe față în cu tradi- // ția studențească. Mustrările adresate mie
contra boiarilor. Astăzi trebuie să înțeleagă chiar orbii și celora din jurul „Privitorului” ne lasă rece. Ele sunt
politici că fără înfrângerea boiarilor nu există refor- //
mă electorală, că fără reformă electorală nu-i cu putință
o reprezentanță politică independentă și rezolută și că
fără o atare reprezentanță nu se pot realiza progrese
L A R
naționale, cum nu s-au realizat prin patru decenii de la

1861 încoace. Cine vrea deci progresul național trebuie
să vreie reforma electorală și prin urmare combaterea
boiarilor, ce o împiedică. Din cauza aceasta am început
lupta în contra boiarilor și am scos „Privitorul”. Eram
S T O
convins că pe calea asta voi întâmpina toți românii cu

inimă caldă și îndeosebi „Junimea”, pentru a căreia ide-
aluri lupt conștiu de juruința care am făcut-o când mi-
am pus pe piept tricolorul.
Ultimul comers festiv mi-a demustrat contra-
rul. Junimea, se vede, are astăzi alte idealuri. Prin gura
I
reprezentanților ei oficiali – conform raportului din

„Deșteptarea” // – ea nu numai a făcut un adânc poclon
P
înaintea boiarilor cu „boiarul de la Storojineț”, trădă-

E
torul curentului tânăr, în frunte, ci a dezaprobat for-

prea evident opuse adevărului, încât să aibă lipsă de o actuală a „Junimei”, nu voi înceta a păstra societății –
înfruntare; de durut mă doare numai straniul specta- neidentice cu schimbătoarele ei generațiuni – iubirea și
col că o societate academică își batjocurește în public – pietatea ce am simțit-o pururea pentru ea.
membrii proprii. Ca să Vă scap de atari incidente, apte Rămâneți cu bine!
a compromite societatea în ochii colegilor, Vă anunț Aurel Onciul, m.p.
ieșirea mea. Vă rog să mă ștergeți din listele „Junimei”.
Despărțindu-mă de D-Voastră, generațiunea Comentariile vă aparțin!
L A R
S T O
I
P
E

C ANTE MI RI ANA Gabriel MARDARE Maria Cantemir între Fiinţă şi Reprezentare

Un octameron schiţat pornind de la câteva epistole către Antioh
Z iua premergătoare
Începe într-o dimineață, când îi trimit lui
Leonty titlul participării la o „dimineață Cantemir” în
de Constantin Noica în Logica lui Hermes, este vorba
de postularea cunoașterii prin holomer, partea în care
aflăm întregul. Dar și în acest caz sunt conștient că
cadrul colectivului de Slavistică din Iași. Deprinderile lucrez pornind de la o selecție operată de alții care, la
de marketing textual mă duc spre această parafrază rândul lor, au avut la dispoziție ceea ce editorii au re-
după Schopenhauer. Am parcurs, cândva, ceva frag- ținut din ceea ce s-a păstrat din corespondența dintre
mente în franceză din textul care a devenit un fel de Maria și Antioh.*
„imagine de marcă” a filosofului german, „ciotul” (în
jargon Wikipedia) se află în lecturile despre Eminescu, La apusul amintitei zile, ochii îmi pică asupra
începute în anii de liceu, reluate și adăugite ocazional. raftului în care se află Sentimentul ROMÂNESC al
Îmi aduc aminte și de un mic volum de aforisme, ti- ființei, parcursă cu sufletul la gură în momentul apa-
părit între cele două războaie, parcurs într-o noapte în riției, în 1978. Din Introducere desprind un pasaj sub-
clasa a XIIa, din care am extras fragmente pe niște foi liniat în vremea aceea:
pierdute odată cu adolescența. S-a spus că civilizația noastră este între două
De fapt, în acel moment ieșea la suprafață lumi. Nu cumva întru două lumi? Suntem între Ori-
amintirea volumului Présence et immortalité, avându-l entul Apropiat, dar și Îndepărtat (despre deschiderea
ca autor pe Gabriel Marcel, filosof și dramaturg exis- noastră către cultura indiană, Blaga, într-o admirabilă
tențialist creștin, despre care nu am aflat nimic în anii pagină postumă, spune lucruri hotărâtoare).
de facultate, descoperit într-o „bouquinerie” din An- În orizontul geopoetic și geopolitic de azi
gers în primăvara lui 1992. această rostire pare o erezie. Dacă ne întoarcem însă
fața spre neamul Cantemireștilor, în orizontul deschis
La amiaza acestei zile cogitative (adică după de Dimitrie și descendenta lui, spusele lui Noica nu
trei sau patru zile din calendarul lunii octombrie mai pot fi supuse limitărilor din edițiile speciale de
2013) mă hotărăsc să deschid volumul cu pricina și „News Alert”. Și iată-mă intrat pe făgașul fascinantei
acolo aflu ceea ce mă interesa: speculații consacrate gândirii infuze românești:
Ființa și adevărul sunt identice, cu condiția să În vorbirea românească există o întreagă operă de
marchezi /.../ faptul că Adevărul este incomensurabil cu modulare a ființei” (op. cit., cap II).
adevărurile finite la care ne dă acces știința, cu alte cu- Cred că undeva, între pliurile memoriei lec-
vinte să recunoști în mod explicit că metodele de verifi- turilor, compunând un complicat origami, se ițea o
care prin care se definește un adevăr sunt inutilizabile. trimitere la universul semantic al prințului-cărturar:
Transcendența ființei este cea a adevărului, prin rapor- Poate că tocmai expresia „fragedă fire”, folosită
tare la aceste metode și la acele adevăruri parțiale. (Mon uneori în trecutul limbii noastre, de Cantemir de pil-
propos fondamental). dă, este în măsură să sugereze înțelesul despre ființă ce
Aici îmi sare în față un fapt evident: chiar dacă se va putea desprinde din sentimentul românesc al ei.
aș fi avut acces la întreaga corespondență a celor doi Căci „fraged” vine, pare-se, de la fracidus din latinește și
frați, puteam spera să ajung doar la niște adevăruri termenul este rudă cu frango, care dă fractură./.../
parțiale: verificabile prin metodele istoriei, prin proce-
durile hermeneuticii literare și prin confruntarea unor „Frângerea, care este dezordinea rigidului, a in-
ipoteze – proiecții sau metaficțiuni încorporând ori- ertului, a anorganicului, a osului, a devenit solidară cu
zontul de așteptare al epocii interpretului și întrucâtva frăgezimea, care este a organicului și a cărnii, conchide
„hors de propos” din perspectiva la care mă raportez. Noica, desprinzând apoi șase situații ale ființei pentru
Mă refugiez deci în seducătoarea perspectivă deschisă care «ființa însăși este centrul, sau, mai degrabă, „punc-
tul de acumulare”, ca în matematici”»(ibid., 31). ***

În relația cu Petru și anturajul său, Maria ar fi
A
Când vine apusul, îmi propun să mă ocup în fost, ne spune biograful, o „jucărie fragilă”, o „victi-
fiecare zi (strict cronologică sau pur ficțională) de fi- mă”. Să nu uităm totuși vârsta ei în acel moment și
N
ecare situație a ființei pentru relația dintre Maria și nici ascendentul intelectual față de șirul de amante
Antioh pornind de la holomerii aflați în volumul al țarului, arma cu care l-a putut atrage, în lipsa unei
I R I A
semnalat. Și pentru că orice ființă presupune o facere, frumuseți remarcabile după gustul epocii (vezi Mai-
în minte îmi revine revenit din refren de la începutul kov). Jocul ei cu destinul părea a fi tolerat, dacă nu în-
Vechiului Testament: Astfel a fost seară și a fost dimi- curajat, de părinte, ne spune biograful citat, care caută
neață... să înțeleagă atitudinea prințului moldav prin „planuri
ascunse”. Exista totuși și un alt motiv, mult mai sim-
Ziua cea dintîi: N-a fost să fie plu, dacă avem în vedere poziția Mariei și a tatălui, nu
M
„Faptul că în natură și în viața spiritului bat la tocmai diferită de cea a unor prizonieri: ei nu existau
poarta realului imposibilele face din acestea o modalitate decât în virtutea bunului plac al suveranului, căruia e
a ființei” - ne spune Magistrul (loc. cit.). greu să-i fie atribuit comportament de gentleman în
E
Biografia Mariei cumulează o serie de eșecuri, relațiile cu o captivă.
pe care le inventariez în zorii zilei răsfoind încercarea În momentul premergător primului sezon al
T
lui Maikov. Finis coronat opus („finalul încununează seriei „n-a fost să fie”, fundamental pentru restul vieții
N
opera”) se împlinește invers în ultima nerealizare, cea Mariei, ea trăise o primă ruptură, provocată de apa-
a întemeierii unei mănăstiri, dorită ca o compensație riția unei mame vitrege de aceeași vârstă cu ea, „una
A
a neîndeplinirii jurământului de a se călugări, făcut dintre cele mai frumoase femei de la curte”, cu educație
în tinerețe. Dorința a fost lăsată de izbeliște de moș- apuseană. Căsătoria l-a făcut pe tată să renunțe la lo-
C
tenitori întrucât exista în text un dacă (posibilitatea okul oriental (barbă, veșminte). Fiica a fost nevoită,
ca înălțarea așezământului să nu fie îngăduită), portiță în urma admiterii fostului domnitor la viața de curte
favorabilă lor în virtutea redistribuirii bunurilor. a țarului, să treacă la incomodele rochii cu crinolină.
„Corectitudinea biografică” (produs secundar al Remodelare a atitudinii corporale la o vârstă matură,
celei politice) justifică rămânerea în lume prin opozi- cu efecte asupra percepției și a imaginii de sine. Impu-
ția fratelui mai mic. (a se vedea scrisorile 43 și 46 din să, deci trăită ca o traumă a oglindirii sinelui, aș spune
antologia UAIC). În realitate ai sentimentul că prin- mergând pe urmele lui Grunberger, subtil comentator
țesa își dorea neîmplinirea postumă ca o încununare al narcisismului.
a unui întreg lanț. N-a fost să fie călugăriță, intrată Presupun că, dincolo de farmecul/fascinația
în vârtejul moștenirilor aflate mereu în litigiu, ade- exercitată de Petru și de bănuitele intenții ale tatălui,
vărat blestem al neamului. Împotrivirea fratelui era relația cu țarul era o răzbunare pentru „abandonul”
una pragmatică: bolnav fiind, întorcându-se în țară, patern. Un salt peste propria-i umbră, dincolo de Fi-
Antioh ar fi avut nevoie de ajutorul ei pentru „a ține ință, spre Reprezentare, având două forțe neprielnice:
casa”, în lipsa unei soții. Nu o angaja însă dincolo de împotrivirea (a celei aflată în potențial pericol matri-
moartea fratelui. monial) și nepotrivirea funciară dintre Maria și lumea
Înainte de asta, n-a fost să fie mamă (și eventual în care intrase.
țarină, precum spera, dacă i-ar fi dat lui Petru un moș- Aceleași forțe potrivnice împlinirii destinului
tenitor de sex bărbătesc). Ai putea crede că avortul, se vor regăsi și în scurta existență a fratelui mai mic,
în urma căruia făcuse probabil jurământul de a ieși în viața căruia, în virtutea diferenței de vârstă și a pier-
din viața lumească, a urmărit-o, simbolic, în proiec- derii precoce a mamei (Antioh avea trei ani), sora mai
tele nerealizate, deși erau concepute până-n ultimul mare pare a prelua funcția de substitut matern.
detaliu. Astfel, ne spune Maikov, pentru mănăstire,
calculase echilibrul financiar dintre numărul de vie- La sfârșitul zilei constat că sunt încă departe
țuitoare și resurse, confirmând reputația de femeie cu de relația epistolară propriu-zisă și aștept următoarea
simț practic, motiv recurent la autorul menționat. dimineață pentru a răsfoi din nou scrisorile.

Teama de era să fie a dus la intrigile țesute de

Ekaterina, în era să fie eșuează repetatele încercări ale
Mariei de a-și însura frații, care au reținut atenția is-
toricilor. Îndârjirea este cea a unei mame, având însă
în vedere considerente practice, după cum remarcă
Maikov.
Cea mai mare investiție, la limita risipei de
strădanii, este în proiectul alianței dintre Antioh și
prințesa Varvara Alekseevna. Leonte Ivanov găsește o
hâtră explicație a nereușitei: „marea netocmală în de-
potriva caselor și a hirelor” (vezi prefața la vol. UAIC).
Nepotrivirea de fire și univers lăuntric era accesorie în
orizontul epocii, dar tocmai aici intervine un element
inedit: nici între Maria și cumnata râvnită nu exis-
tau prea multe puncte comune, tânăra aristocrată era
formată în cultura lingvistică mondenă (guvernantă
franțuzoaică, studia limba engleză) iar despre lecturile
ei nu știm mare lucru, este greu de închipuit o com-
patibilitate conversațională între ele, dincolo de trans-
Ziua a doua: Era să fie
miterea micilor atenții trimise de tânărul diplomat.
E scurtă noaptea dintre „n-a fost să fie” și „era
Bănuiesc prin urmare că fiica fostului domnitor
să fie”, iar formarea Mariei se petrece în acest interval,
moldav vedea în Varvara chipul celei care ar fi dorit să
asemănător pauzei dintre zilele verii polare. „Situația
fie, astfel încât obstinația ei iese din sfera pur pragma-
din era să fie descrie ființa suspendată” spune Noica
tică, conturată în schimbul de scrisori cu fratele. În
(Sentimentul...). Prințesa era suspendată între cultura
acest punct ating, asimptotic, proiecția pe care o face
inculcată prin educația în familie și cea necesară reuși-
A
Marina Vraciu într-o imagine fantasmatică a Mariei

tei sociale în vremea ei, în orizontul deschis de Petru I.
Cantemir (Între palat și biblioteca personală): rama
Prima avea ca poli elina și greaca modernă pe o parte,
N
unui spațiu ficțional între „sora lui Shakespeare”

latina și italiana pe de altă parte, idiomuri comple-
din eseul programatic al Virginiei Woolf și prințesa
mentare dar trecute în marginea orizontului epocii.
A
Ekaterina Romanovna Voronțova-Dașkova”.

În cealaltă se polarizau germana și franceza, cu fulge-
În fapt însă, desprinsă de modelul „Domostroi”
rări ale viitorului idiom dominant pe plan mondial.
I
în virtutea celibatului asumat, Maria intră în spirala

De aici și dificultatea de a „acroșa” contemporanei-
unei imaginare „Domostroika” pentru Antioh, în care
R
tatea, resimțită tardiv ca regret față de necunoașterea

urma să fie prinsă Tigroaica. Planul avea ca fundal o
lor (Maikin, loc. cit.). Și tot de aici apare o problemă
himeră:
I
delicată pentru corpusul accesibil: tălmăcirea în lim-

Dacă Dumnezeu vă va încredința dumneavostră,
ba română a avut de suportat faptul că scrisorile erau
M
ca prinț, cârmuirea țării noastre, va trebui să trăiți ca

redactate în limbi „mai bine sau destul de puțin cunos-
principe al acelei țări și să spuneți adio vieții singuratice
cute de corespondenți”, cu fraze „năbădăioase și, adesea,
E
de filosof ” (Scrisoarea 15, septembrie 1736).

interminabile”.
În acea cușcă, „Tigroaica e mai potrivită decât
Observațiile se potrivesc mai curând Mariei,
T
altele”, crede sora mai mare a celui care-și începea ca-

redusă la exersarea limbilor străine prin lecturi din
riera diplomatică și vedea în acea situație posibilitatea
N
alte timpuri (italiana Renașterii în primul rând, dacă

desăvârșirii ca scriitor și nu trambulina unei cariere
ne referim la limbile moderne) și prin conversații cu
de curtean.
medii devenite periferice – în speță cele grecești, spre
A
Nu este fără temei să vedem în acea conjuncție

deosebire de Cantemir, având exercițiul coresponden-
a unei himere politice cu strădaniile de „pețitoare” un
ței oficiale, al conversației protocolare, mondene și
C
succedaneu a ceea ce n-a fost să fie între ea însăși și

din mediile culturale.
Petru. Dacă intrăm în natura argumentului adus de ar împrumuta vocile unor actori, într-un serial, cu di-
Maria în favoarea căsătoriei, vom constata că identi-
A
namica impusă de orizontul cultural al producătorilor
tatea Varvarei nu are nimic cu Ființa ei, ea se reduce (anglosaxoni, europeni din zona UE, ruși, turci). Maria
la potrivirea întru Reprezentare (vezi scrisorile 1, 4, 5,
N
ar intra în concurență fantasmatică și cu o altă captivă,
6, 7, 8, 12, 13). Or, prințesa Cantemir se adresa unui Roxelana, favorita ajunsă soție a lui Soliman cel Mare,
destinatar care slujea tocmai în domeniul reprezentă-
I R I A
scenele carnavalești de la petrecerile lui Petru I ar fi in-
rii, chinuit însă de chingile acelei meserii, fapt remar- trat în sfera grotescului, cu o lumină nu tocmai favora-
cat cu prisosință de Stoiunin (Prințul Antioh Cantemir bilă asupra domnitorului retras în Rusia.
la Paris), așadar puțin sensibil la astfel de susțineri. Și astfel dubla proiecție, cea lăuntrică (lectura
Astfel a fost seară și a fost dimineață empatică) și cea din zarea culturii Netflix cuprinde ca
o ceață londoneză ziua a treia.
Ziua a treia: Va fi fiind A fost din nou seară și a fost dimineață
M
Cu „ființa eventuală” intrăm în următoarea
etapă a explorării ontologice. Ziua a patra: Ar fi să fie
Nu ai acces la ființă numai prin „este”, care, deși
E
„Cu ar fi să fie înțelegerea posibilelor se redre-
dominator, poate avea în jurul lui o întreagă constelație. sează” – precizează Noica (Sentimentul...). Capacitatea
Trebuie să vezi și ce va mai fiind o existență reală, ca să
T
de reziliență a celor doi corespondenți rezidă tocmai
ai acces la ființa lui completă (Noica, Sentimentul...) în acest moment al Ființării. „Managementul fami-
N
lial” al Mariei Cantemir este un refuz al lui „n-a fost
În această sferă ar fi intrat eventualitatea ca să fie” în planul vieții materiale: procese de moșteni-
A
prințesa Cantemir să fi ținut un jurnal (Vraciu, post- re, incendii, valorificarea resurselor fac obiectul unor
față, UAIC). Existau însă două obstacole majore, care „dări de seamă” în care scriitura transmite pulsul vieții
C
ne întorc la prima zi (n-a fost să fie). Primul era o îm- (Scrisoarea 9, 27 septembrie 1733, pag. 380-382). El
potrivire lăuntrică, prudența. Dacă un procuror avea nu poate fi contrapus preocupărilor intelectuale, cum
căderea de a o urmări pentru neparticiparea la pro- am fi tentați în virtutea actualei „diviziuni a muncii”,
gramul de distracții impus de țar, un astfel de produs Prințesa-Manager și Prințesa-Cititoare sunt cele două
scriptic o expunea și mai mult, furnizând „dovezi”, fețe ale aceleiași ființe scripturale. Lungul șir al tran-
mai ales în situația consemnării unor evenimente de zacțiilor, cu mărfuri, cursuri de schimb, dorințele be-
actualitate, într-o perioadă tulbure. neficiarilor compun un univers pe care l-am pierdut
Al doilea era o nepotrivire flagrantă, aflată in de când ochii minții (adică ai cititului) au fost orbiți
nuce în tradiția culturală. În orizontul scrierii protes- de fascinația clipurilor și a filmelor, cu privirea orien-
tante, hârtia poate prelua rolul confesorului; dincolo tată de cameraman (planuri, unghiuri, deplasări ale
de el, acolo unde spovedania este un act de credință aparatului) și de efectele de montaj.
împlinit prin relația cu duhovnicul, etalarea pe hârtie Și a venit o nouă dimineață
a stărilor sufletești, deschisă spre o eventuală publi-
care, este improbabilă. Or, primul formator al Ma- Ziua a cincea: Este să fie
riei, Anastasie Condoidi, a pus la temelia educației Lumina zorilor îmi pune în față situația „fiin-
fiicei lui Cantemir fundamentele credinței ortodoxe. ței ca intrare în ființă” (Noica, op. cit.). Iar ființa
Bănuiesc de asemenea, că în virtutea parcursului său românească ar fi, în virtutea încrustării în experiența
rocambolesc, de fost agent secret al țarului, mentorul limbii, „mai blândă, mai accesibilă și mai rațională”:
i-a inculcat și cultivat predispoziția pentru discreție. Ea apare nu ca un centru absolut, care ar fi pre-
Prin urmare, acel „va fi fiind” rămâne în sfera zent peste tot și a cărui circumferință nu ar fi de găsit
lumilor ficționale (Vraciu, loc. cit.). Or, acestea se mo- nicăieri; apare, dimpotrivă, ca o circumferință care este
dulează în funcție de modelele narative ale momentu- peste tot, pe când centrul ei nu e de găsit nicăieri. Ea este
lui. Acum un secol, pasajele din epistolele celor doi ar o ființă care prinde ființă, de fiecare dată (...) (loc. cit.)
fi fost inserate într-un Bildungsroman, căpătând valențe În relația epistolară, cel care scrie intră în sta-
sonore prin lectura interioară a fiecărui cititor. Astăzi rea de ființă pe măsura deplasării mâinii pe foaia de
hârtie. Umbra mâinii care scrie avea să devină, peste perioada când fratele mai mic era pe drumul nefiin-
un veac de la moartea Mariei Cantemir, un motiv al ței, ca urmare a bolii necruțătoare, ea putea continua
reflecției literare datorită lui Stendhal. o viață lăuntrică împlinită întru amintirea paginilor
Persoanele despre care scriptorul ne povestește scrise și citite cândva.
prind ființă pe măsura relatării. Chipul lor se poate
pierde într-un vălmășag de nume pentru care edito- The Day After
rii vor trebui să petreacă sute de ore pentru a le da Adică dincolo de Noica, fi-va să fie.
o identitate validată istoric – trudă anevoioasă, utilă
pentru precizia documentară. Fără prea mare folosin- Ziua de după începe acum mai bine de două
ță totuși pentru imersiunea în lumea sufletească a ce- veacuri. În zori se află publicarea corespondenței des-
lor legați între ei prin calitatea de expeditor și respec- cendenților principelui-scriitor, intrarea lor ca „ființe
tiv de destinatar, care trăiesc în cronotopul unei relații întru scriitură” în umbra ilustrului părinte. În cursul
privilegiate. Prin supranume, în schimb, personajele dimineții apar la orizont scrieri semnate de Maikov
sunt ca să fie, prind viață. Umbra tatălui, aceea care și Stoiunin, în spațiul culturii moscovite. Volumul
plutește deasupra Istoriei ieroglifice, se proiectează în întocmit de colectivul de slaviști de la UAIC ne dă
binomul „Tigroaica”-„Țestoasa”. Explicațiile privind o imagine a ceea ce a fost să fie undeva, cândva, în-
codificarea ca măsură de precauție (UAIC, nota 4 a tr-un cronotop aflat dincolo de orizontul nostru ime-
editorului, pag. 418) sunt caduce în acest caz, la fel ca diat. Urmează să vedem ce va urma la orele amiezii
și în cazul romanului lui Dimitrie Cantemir**. înțelegerii. Pentru moment, faptul că în toamna lui
2023, la întâlnirea despre familia principelui organi-
Jocul cu numele, instituit de Maria în spațiul zată de realizatorii volumului Prinții Antioh și Maria
relației scrise cu fratele mai mic, pare și o prelungire a Cantemir în documente de epocă, nu au catadicsit să
proiecției materne (povestirea de basme). Tocmai în vir- vină specialiști și ascultători din orizontul Literelor și
tutea acestui pattern familial, Tigroaica și Țestoasa trec al Istoriei românești îmi arată că mai avem ceva de
dincolo de conjunctura unei corespondențe. Aș merge așteptat.
A
și mai departe pe urmele lui Noica, spunând că în acel

moment ne putem gândi nu doar la ființă, ci la câmpuri * Prin sigla UAIC trimit la volumul Prinții Antioh
N
de ființă, în convergență cu câmpurile spațiale din vizi- și Maria Cantemir în documente de epocă, ediție alcătuită și
unea științifică modernă. Iar dacă imaginația cititorului îngrijită, prefațată și adnotată de Leonte Ivanov. Opusul
(peste 500 de pagini) conține prima încercare de biografie
A
cultivă aceste câmpuri, semințele poreclelor dau roade

(Prințesa Cantemir), scrisă de Leonid Mihailovici Maikov
în povești care pot fi „declinate” în orice epocă. O lite-
(1839-1900), două analize ale activității de diplomat ale
I
ratură virtuală venind, după cum ar spune Ion Crean- fratelui Mariei, Antioh, la Londra și Paris, semnate de Vla-
gă, pentru contra Inteligenței Artificiale generatoare de dimir Iakovlevici Stoiunin (1826-1888) precum și o selec-
R
narațiuni și „narative”, de fapt gândire artificioasă care ție de 48 de scrisori din arhiva familiei, cele mai multe fiind
rescrie istoria pornind de la titluri de editoriale.
I
semnate de sora cea mai mare. Textele scrise în limba rusă

au fost traduse de Leonte Ivanov și Marina Vraciu, cele în
M
Ziua a șasea: A fost să fie italiană de Dragoș Cojocaru. Din păcate, circulația cărții
Ajuns aici am ajuns să pricep că formula nu este aproape nulă.
** Pentru acesta din urmă, am auzit și un argument
E
este un epitaf pentru realitate (Noica, op. cit.). Avem

de-a face cu o deschidere spre trecut și spre viitor „din aberant din punct de vedere istoric, venind de la un specia-
list în literatură română, și anume că folosirea codificării se
T
care pot fi considerate temeiurile de a fi” (ibid.). Pentru

explica prin teama autorului că scrierea ar fi putut pusă la
Maria, moartea fratelui mai mic însemna pierderea
N
Index..., de parcă acela ar fi trăit și publicat în Europa cato-

„aproape a tot ce-i înfrumuseța viața solitară” (Maikov, lică. În fapt, Index Librorum Prohibitorum, instituție creată
vol. cit.). Și totuși va mai trăi treisprezece ani după în 1559 (ultima actualizare fiind din anul 1948) era ocolit
A
aceea, gestionând bunuri, făcând proiecte. Scrisorile de autorii francezi prin tipărirea cărților în Olanda. Pe de
schimbate cu Antioh îi dădeau un temei de a fi dincolo altă parte, în lista lecturilor Mariei Cantemir intrau și au-
C
de îngroparea lui. Retrasă din viața de curte chiar în tori incluși în Index, menționați în scrisorile către Antioh.

Cernăuţii, oraşul dintre ceţuri. Mircea STREINUL
CO ORDONATE BUCOVI NENE

Reportaj despre minunile unui oraş
F igură des invocată în Bucovina, Mircea Strei-

nul este, în fapt, un necunoscut: se invocă
eventual titluri, nu și spiritul operei sale. În fond, după
peisagiu și suflet ca fastuoșii Cernăuți. M-am deprins
până la dragoste cu acel aer tonic, al cetății cu ziduri
vetuste, afumat de ploi lungi și neguri londoneze”. Do-
1989, mai multe romane au fost reeditate; eu însumi minicul i se părea „cum e marea în tablourile olandeze”.
am publicat Drama Casei Timoteu, în 2011. Iată de ce „Acolo, sub ploaia frunzelor, te poți surprinde recitând
îmi propun să public în „Bucovina Literară” o parte o pagină mussetiană”. Peste câteva rânduri, citim: „Vă-
dintre textele sale lirice – rămase în volumele timpului zută din Nord, capitala Arboroasei are înfățișarea hao-
–, secvențe dintr-o ediție intitulată Scrieri, în curs de tică a unor case zidite una peste alta – o îngrămădire de
apariție în colecția Moștenire a Editurii Știința, din Chi- piatră, fier și azururi. Un Van Gogh, dar viu”.
șinău. Este o ediție care cuprinde romanul Prăvălia dia-
volului (1941), pe care acum îl consider esențial pentru (Mircea A. Diaconu)
opera lui, dar și poezie, eseuri, reportaje etc. Înainte,
însă, de poezia lui, prefer să fac cunoscute cititorilor
„Bucovinei Literare” reportajul, invocat adesea, emble- I.
matic pentru Mircea Streinul, Cernăuți, orașul dintre
cețuri, publicat în „Vremea”, în două secvențe distincte. Nu știu dacă, afară de Constanța, mai este un,
Prima a apărut în nr. 495, din 11 iulie 1937, cea de-a oraș românesc – evident, vorbesc de cele mari – care să
doua, în nr. 516, din 5 dec. 1937. Să spunem, cum aibă o viață atât de interesantă ca septentrionalul Cer-
ar fi mai bine, că sunt două reportaje diferite, având năuți.
același titlu?! Uneori, mai ales acuma, când sunt departe de
el, îmi dă impresia că tot ce e mai straniu, mai frumos
În 1937, probabil în septembrie, Mircea Strei- și mai deosebit, s-a adunat printr-un hazard în capitala
nul părăsise Cernăuții, unde produsese o veritabilă re- Bucovinei.
voluție poetică, pentru a se stabili la București. Îl che- Desigur, unora, Cernăuții le pot părea un oraș
mase aici Dragoș Protopopescu, profesor, din 1925, la oarecare, destul de murdar și plin de ovrei. Atâta tot.
Universitatea din Cernăuți – mai târziu, avea să fie și Adică un fel de Noua Suliță, Herța sau Dorohoi. Nu
directorul Teatrului Național din capitala Bucovinei, – l-am auzit niciodată pe vreun comisar sau negustor
care îi oferise un post de redactor la „Buna Vestire”, spunând că orașul meu e frumos.
periodic al extremei drepte. De fapt, de la începutul Dimpotrivă, vor face cam aceste afirmații:
anului, Mircea Streinul publicase aici texte importante — Urât, dom-le! Urât oraș... Hârtoape și gunoi
pentru poetica și ideologia sa literară. În același timp, pretutindeni. Ehei! Vino la București, să-ți arăt eu ce-n-
va deveni colaborator la „Vremea”, unde avea să semne- seamnă frumusețe!
ze alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Sau:
Noica, Vasile Lovinescu, Octav Șuluțiu etc. — Case îs astea, dom’le? Să vezi la București,
Debutul în „Vremea” se produce pe 11 iulie bulevardul Brătianu!
1937 cu „Cernăuții, orașul dintre cețuri”, reportaj, Da, Cernăuții sunt un oraș care nu poate să-i
ilustrat de Rudd Rybiczka, care îl anunța pe prozato- placă oricui. Nu toată lumea gustă romanele lui Mir-
rul fantasmatic de mai târziu, cu rădăcinile în tumultul cea Eliade... cei mai mulți vor prefera proza lui Rădu-
expresionist. De altfel, sub titlul „Orașul dintre cețuri”, lescu-Niger sau poeziile doamnei Smara... Așa e și cu
semnase anterior în „Buna Vestire” (an I, nr. 62, 8 mai), capitala Bucovinei.
cu pseudonimul Mircea Iconaru, o „introducere”, în Noi, însă, ne vom pune ochelarii hoffmannești
care spunea: „Cunosc puține orașe atât de diverse ca
pe nas și vom da o raită prin Cernăuții halucinanți de- V-am ales anume seara asta de toamnă,
un ciudat destin, ca să-i dezvăluim tainele și profundele Vreau să vedeți pâcla, prelingându-se încet peste
frumuseți de oraș nordic, dintre cețuri. case. Împrejmuind felinarele somnoroase în văluri sub-
țiri, gălbui, joacă sub luna înghețată, se târâie ca un șar-
Faimă rea... pe peste piatra străzilor și-o ia, printre zidurile mohorâ-
Când e vorba de crime, de banditisme și de te de fum, spre câmpiile goale și moarte, alunecând fără
comerțul cu carne albă, ziarele aduc imediat pe tapet grabă, ca o apă leneșă, cu albia lată, ca să se amestece cu
Cernăuții. În parte, pe drept cuvânt. Destule crime întunericul dealurilor din depărtare.
misterioase s-au produs acolo. E destul să amintim Podul aruncat pieziș peste calea ferată se ridică
cazul Bronislavei Lopușanca, asasinată lângă podul negru, amenințător, ca un animal preistoric, deplasat în
C.F.R. de peste Prut. Nici azi, deși au trecut peste zece actualitate de fantezia vreunui geolog nevropat. Dede-
ani de-atunci, nu se știe cine a ucis-o aruncându-i în subt, printre semnalele luminoase, care clipesc viclean
râu cadavrul oribil mutilat. Sau al șoferului Andrucho- din ochii lor roșii și verzi, înspăimântând obscuritatea
vici, împușcat în zorii zilei lângă Templul Israelit. Dar serii timpurii, o locomotivă manevrează cu fâsâieli de
nunta sângeroasă din suburbia Jucica! O lună au scris gâscă răgușită și un val de aburi te pipăie cu mii de
ziarele despre ea. Nu-i vorbă, că și aveau ce scrie! Nu brațe călduțe și lipicioase.
e puțin lucru o nuntă cu opt morți între care mirele, Oameni fantomatici trec peste pod. Pașii lor
socrii câțiva musafiri... Și nici banditismele ferocelui sună sec. Parcă-s niște bulgări de pământ jilav peste
Teodorowicz nu pot fi uitate... Un an întreg au trăit scândura uscată a unui sicriu. Sirenele fabricilor de
cernăuțenii cu frica în sân până înrăitul hoț asasin și-a cherestea, ale morilor și-ale uzinelor de electricitate și
B U C O V I N E N E
dat în urma unei infecții ortul. Dar comerțul de carne apă sună a moarte. În curând, luna își amestecă lumina
vie... Niște statisticieni din Geneva au stabilit că orașul palidă în niște nouri și-ncepe să plouă, lung, lung... Fire
nostru furnizează cea mai mare cantitate de „marfă” din subțiri, burniță...
tot răsăritul Europei. Iată, deci, destule fapte, care să — Cum miroase a câine plouat ceața asta afuri-
justifice faima proastă, pe care au câștigat-o Cernăuții sită – își spune cineva, poate un erou de roman, ridi-
în întreaga lume – și nu exagerez când spun „întreaga cându-și gulerul umed al paltonului.
lume”, căci până și presa engleză s-a ocupat de aceste Vagoanele scrâșnesc în gară. Semnale verzi.
cazuri. Semnale roșii. Umezeala pătrunde pretutindeni. În
Totuși, Cernăuții au și muți admiratori. Hans suburbia Clocucica, între răchiți și garduri mâncate de
Moser, de pildă, exclamă într-un film: ploi, au început să urle cânii.
— Ah! Wo bist du, mein Czernowitz! – iar Ale- Eroul de roman se-apropie de balustradă, mă-
xander Moissi mărturisește deseori în interviurile sale soară cu privirea distanța la pământ și constată neliniș-
că în puține orașe se găsește astăzi atâtea „Gemuetlich- tit întrucâtva:
keit” ca la Cernăuți. — Ce ușor e să-ți dai drumul – sub locomo-
C O O R D O N A T E
tiva asta! Dar orașul, monstruos și totuși atât de fru-

Cartierul gării, noaptea, în pâclă... mos în însăși monstruozitatea lui, râde prin miile sale
Privit de lângă podul gării centrale, orașul se de lumini de-o hidoasă paliditate, și eroul de roman
conturează apocaliptic deasupra, pe dealuri, dând im- se pierde grăbit, spre cine știe ce mizeră bojdeucă, în
presia că e o monstruoasă cetate, tăiată în stâncă de întuneric.
mâinile unor giganți. Dar să lăsăm acest dezolant tablou de Van Gogh
Înserează. Soarele s-a prăbușit după Dominic. și s-o luăm și noi din loc.
Umbrele năvălesc din pădurile apropiate, casele se cu- Și fiindcă ochelarii lui E. T. A. Hoffmann încă
fundă în întunerec și nebulozitatea serii mărește fan- nu ne-au căzut de pe nas, să dăm o raită prin parcuri.
tasticul acestor îngrămădiri pitorești de piatră, din care
străzile curg, ca niște fluvii de asfalt. Contemplând ava- Toamna cu sânge și aur
lanșele încremenite în haotica lor rostogolire, te simți, Ochelarii lui Hoffmann îmi arată o dulce du-
fără să vrei, mic și stingher. pă-amiază de toamnă. Trec repede pe lângă biserica ie-

zuită, care-și pierde în azururi turnul gotic, străbat gră- gă ca o armată în dezordine la vale; casele de jos abia le
dina alăturată și intru în Grădina Publică. O ploaie de pot opri fuga; dacă n-ar fi casele, copacii desigur c-ar da
B U C O V I N E N E
aur – copacii. O ploaie de aur și sânge. Aici, lângă resta- prostește direct în vagoane.
urant, e crucea ridicată în amintirea studentului Ghe-
orghe Grigor, asasinat de comuniști în vara lui 1936. Râul morții
Lumea se-nchină, întotdeauna cu pietate la crucea asta. Îți spune:
În bătaia soarelui de toamnă, copiii se joacă li- — Mă duc la Prut, să fac o baie.
niștiți. Bătrânii își citesc ziarele, iar fete în rochii sim- Privește-l bine. Uită-i-te adânc în ochi, răscoleș-
ple își plimbă melancolia nemțească în aceste superbe te-i luminile și, dacă-i surprinzi în pupile o vagă tul-
transparențe de octombrie. burare ca un fel de brumă sau ca o ceață, și dacă glasul
În partea de vest a orașului, e parcul Schiller, din lui pare schimbat de-o ușoară oboseală, nu-l lăsa să se
care poți privi până departe dealurile și în special mă- ducă. Să știi că moartea a pus semn pe el. Tine-l strâns,
gura Țeținului cu pădurile ei de fagi. În vale, suburbia leagă-l, răsucește-i mâinile în frânghie, dar nu-1 lăsa să
Roșa îți arată casele mici, cu grădini multe, căci Roșa e se ducă. Pentru că moartea-l pândește și i se furișează de
zarzavageria Cernăuților. pe acuma în ochi și-n glas. Mulți s-au dus așa. „Mamă,
Și ajungem îndată, pe lângă Universitate și Re- e grozav de cald! O să-mi facă bine baia...” Sau: „Tată, e
C O O R D O N A T E
ședința Metropolitană, în sălbatecul parc al Dominicu- grozav de cald!” Și mama sau tata o să zică: „Bine, băie-
lui – unic în România. Situat pe un deal, Dominicul te! Du-te...” Înserează. Crepusculul își revarsă tristețea
pare uneori o pădure carpatină. Bușteni putrezi, cărări peste turlele orașului. Se-aprind felinarele, Tramvaiele
năvălite de ferigă și copaci enormi te fac să uiți că ești, huruie pe străzi. Părinții așteaptă cu cina. „Oare de ce
totuși, într-un oraș. Cu cât cobori, peisagiul devine tot nu vine băiatul?” Tatăl se uită la ceas. Mama privește
mai turburător. Este aici, între copacii aceștia, o suavă pentru a zecea oară prin geam, „S-o fi dus la cinema...”
tristețe a plantelor. Sunetele abia pătrund prin pereții – se resemnează tatăl și mama oftează. Au mâncat de
de frunză și, copleșit de izolare, poți să visezi în voie. mult și clipocesc somnoroși. Soneria, „În sfârșit...” –
De sus, de pe culme, cuprinzi întreaga vale a sare mama și deschide. Mirată, se dă înapoi. Nu, nu
Prutului. Cartierul industrial, cu fum mult și vânăt, e băiatul. Sunt doi domni străini, stânjeniți, care nu
luptă cu albăstrimile cerului, care se pierd departe-de- știu cum să-nceapă. Femeii i se strânge inima. Oare ce
parte, spre Basarabia și Polonia. vor atât de târziu? În cele din urmă, unul din ei spune
Era să uit: sinucigașii se spânzură de preferință ceva. Și, deodată, un urlet îngrozitor, care aprinde car-
în Dominic. Nu pentru că e atât de frumos acolo, ci tierul, hăulește fără-ncetare. Urletul crește, se furișează
pentru că au liniște... Nimănui nu-i trece prin cap să pe străzi, trece prin strada Romană, o ia la deal, apoi
deranjeze... la stânga, și se-oprește în fața unei clădiri noi. Morga.
Dar, lăsând răutatea la o parte, Dominicul e în- Băiatul doarme liniștit, cu mâinile încrucișate pe piept.
tr-adevăr minunea Cernăuților. Mai degrabă o pădure Iar mâne, doftorii o să-i deschidă inutil burta și plămâ-
sălbatică, în care au fost trasate – poate în glumă – câ- nii. Și ziarele vor scrie: „Prutul a făcut o nouă victimă.
teva cărări prunduite, decât parc. Tânărul X, ducând-se la scăldat etc...”
Dimineața, Dominicul aparține pensionarilor Râul Prut șerpuiește pe lângă Cernăuți, acordân-
și copiilor. După-amiază, studenților și elevilor, care se du-i o prestanță, pe care-o invidiază chiar și Bucureștii
refugiază aci pentru a-l savura în pace pe Sherlock Hol- turtiți ca o plăcintă în pustiul câmpiei muntenești. Ros-
mes. Noaptea, apașilor. Noaptea, riști să capeți un cuțit togolindu-se leneș pe sub podurile de la Jucica și Ho-
între coaste sau un glote de revolver în scăfârlie. To- recea-Mânăstirii, Prutul pare un râu cuminte. Ceva de
tuși, nimic nu e mai frumos, la Cernăuți, ca Dominicul elefant: e uriaș, dar blând. Asta-i înșelă pe-aproape toți
noaptea. Stelele se aprind ca niște albine între frunze; cernăuțenii. Căci Prutul nu e blând. Nu există poate
în vale, sutele de lumini electrice, până departe, la Sa- în lumea întreagă un râu mai capricios. Sub oglinda
dagura fericelui Iorgu, alintatul lui Vasile Alecsandri; netedă, în care se răsfrâng sălciile și coșurile fabricilor,
de la gară, se-aude — dumpfat, ca prin vis — pufuitul se-adâncesc bulboane fără fund. Pe-alocuri, apa a săpat
locomotivelor și zvâcnetul tampoanelor. Copacii alear- malurile. Crezi că albia nu e mai afundă de genunchi

și, când colo, cazi ca într-o hrubă, de unde, dacă nu de semințe tresar. Vagabonzii crapă ca niște câni. Da,
ești un înotător de prima forță, nu mai poți ieși viu și, ca niște câni. Parcă tot, ar fi fost mai bine în valuri, în
a doua zi când valurile te vor arunca umflat pe mal, răcoarea valurilor.
medicul legist îți va ciopârți pieptul, pe care-ai odihnit Tu, pașnic cetățean, te uiți sus, spre Lențeștii
un cap scump și care s-a lărgit cu atâta nesațiu în aerul Noi, unde-s porumbiștile, prin care vânătul trece ca
îmbătător de cimbru și sulcină al verii. printr-o pădure. Frunzele agitate stârnesc nostalgii ne-
Noaptea, nimeni nu se-aventurează în luncile definite.
Prutului. Nici măcar amanții sau femeile de stradă. Fie ce-o fi! – și te lași pe spate abia lopătând, cu
Cum să săruți sub salcia asta, când – ieri după-amiază apa deasupra, căreia cerul se boltește ca fruntea unui
– mai rânjea la soare leșul fetei ăleia, pe care-au scos-o zeu.
– prea târziu! – cu căngile? Cum să visezi aici, cu ochii
la stele, unde, alaltăieri, soldatul Gheorghe sau Vasile Nopți... Lupte...
sau Mihai sau Ion sau mai știu eu cum, își arăta goli- Cernăuții duc o viață relativ pașnică. Noaptea e
ciunea costelivă, care atrăgea curiozitatea indecentă a liniște în cartierele funcționărești. Cartierul gării cen-
fetelor de la cârciuma de lângă bariera C.F.R.? Cum să trale, în schimb, se-aseamănă cu Calea Griviței în ceea
strângi măna asta subțire, când – săptămâna trecută – ce privește viața de noapte.
s-au înecat cinci oameni într-o singură după amiază? Să vă povestesc o întâmplare cu o fată. Cu o fată
Prutul rămâne singuratec noaptea, Oricât de frumos se frumoasă, care a căzut ulterior în labele traficanților de
văd stelele printre frunzele răchitelor, oricât de argintiu carne albă căci a dispărut din Cernăuți și dacă o fată
cântă valurile, oricât de mătăsoasă e iarba, în lunci ni- frumoasă dispare așa, deodată, din Cernăuți, înseamnă,
B U C O V I N E N E
meni nu se-abate pe-acolo după ce se întunecă. Doar că s-a dus să moară în Brazilia sau în Argentina. Avea
pescarii. Dar pescarii au legământ cu diavoli și nu mai fata aceea un ibovnic, unul din miile de „macaronici”
sunt oameni. Poate hoții fugăriți de poliție. Poate câ- (apași) ai cartierului gării unde femeia valorează exact
nii bolnavi și pisicile pe moarte Banditut Teodorowicz, doi poli sau o pereche de pălmi. Ibovnicul a chemat-o
asasin temut intrat în legendă, se-ascundea în luncă, pe fată la un pahar de vin. Din unul, s-au făcut două,
acolo jos, la Horecea, sub cimitir, în apropierea căruia apoi trei, patru, cinci. Fata râdea amețită de vin și de
canalul orașului își vizitează spurcăciunea, terfelind va- muzică – lăutarii cântau „Ciubcic”, știți Ciubcic ăla de
lurile răsunătoare. plâng toate fetele când îl aud — și fără să-și dea seama
Așa e Prutul. Râu al morții, al blestemului. Și a răspuns ,,Da” la o întrebare a ibovnicului. Flăcăul a
n-ai crede că e astfel, căci ziua, malurile se ridică somp- chiuit de s-au speriat birjarii de afară, caii au ciulit ure-
tuoase, cu mătăsuri regale pe umeri de pământ negru. chile, sergentul de la colț și-a mângâiat revolverul, iar
Plutele din nordul Bucovinei lunecă lin în tăcerea di- femeile de la etaj au crezut că s-a aprins casa. ,,Țoc”,
mineții și băietanii, cu mușchii dârji și cu fata satului a pupat-o amorezatul, dar asta nu i-a fost de-a bună.
lor în inimă, vâslesc moale, leneș, unduindu-și gâtul Un client din cârciumă s-a simțit lezat de manifestarea
C O O R D O N A T E
vânjos. Când trece prin cartierul industrial, Prutul se amoroasă a flăcăului — și epilogul a fost un mort și trei
lărgește și cerul se revarsă ca o altă apă în apele râului. grav răniți. Autentic. Oamenii din cartierul gării Cer-
Vagabonzii basarabeni, pentru care Cernăuții interlopi năuți se moară așa, din senin. Ei între ei. Poliția îi cam
reprezintă mirajul unui Berlin răsăritean, se prăbușesc, lasă în pace, căci acolo s-a strâns pleava orașului și nu-i
sfârșiți de sudoare, la pod, de unde ar vrea să sară în mare pagubă dacă un găinar crapă cu un cuțit în burtă.
oglinda blestemată a Prutului, ca s-o termine odată
cu viața asta de câni blestemați. Țărăncile, cu miere în („Vremea”, an X, nr. 495, 11 iulie 1937)
obraji și busuioc la sânul tare, care vin lunea la târg,
îi excită – și privirea vagabonzilor se întunecă. Parcă
s-ar repezi după ele, însă totul e atât de zădarnic de la II.
soarele care incendiază pietrele și fierbe aerul, până la
zbuciumul orașului, încât capul le cade pe bordura tro- Data trecută când vă vorbeam despre Cernăuți,
tuarului de scândură. Atunci, cerșetorii și vânzătoarele era cât pe ce să-mi pierd ochelarii miraculoși în cartie-
rul damnat al gării, însă, răsărind, brusc din întuneric priporos se rostogolește disperat în văile suburbiei Roșa.
diavolul șchiop pe care-l cunoașteți poate din celebrul Lanternele cu petrol mai clipocesc în întuneric.
B U C O V I N E N E
roman francez, ni i-a restituit cu un zâmbet ironic în Mai e mult până la răsăritul soarelui. Câteva case dorm
colțul gurii – așa că, astăzi, îmi pot continua în liniște încă. Turnul primăriei, de curând ridicat să domine va-
reportajul. lea Prutului, se îneacă, parcă, în nouri învolburați, care
Grozavi, ochelarii ăștia! Te duc unde vrei. Noți- prevestesc ploaie lungă, amestecată cu zăpadă.
unea „timp” nu există pentru aceste lentile atât de sim- Ajung în piață. Mulțimea a format un careu în
ple în aparență. Dar să nu mă hazardez în generalități jurul unui stâlp sinistru, înconjurat de jandarmi și de
plictisitoare și să vă duc într-un loc extrem de intere- polițiști. Mă dumiresc. Astăzi are loc o execuție. Un
sant, cu mulți, foarte mulți ani în urmă. flăcău din nordul Bucovinei, care și-a asasinat cu o
deosebită cruzime părinții, va fi adus aici peste câteva
Piața cu spânzurătoare minute și spânzurătoare își va face datoria cu concursul
Bruhaha! Cât de sumbră e dimineața asta de domnului călău, un om mic, cărunțel îmbrăcat și zâm-
primăvară cu moroaie până la gleznă... Un vânt umed, băreț, teribil de zâmbăreț. Domnul acesta îndesat, cu
care se furișează dinspre nord, mă face să-mi înalț gu- un lănțujel de nichel la vestă, a fost adus de la Lemberg
lerul Deși abia orele 5 din dimineață, o mulțime de și dacă execuția n-a avut loc ieri e pentru că diligența a
C O O R D O N A T E
oameni se îndreaptă spre locul viran, de unde un drum avut 12 ore întârziere din cauza drumurilor desfundate.

Călăul și-a aprins o țigară și vorbește ceva cu ajutoarele damnatului. Peste zece minute, cadavrul lui a fost dat
sale, niște hingheri din suburbia Caliceanca. jos și așezat în sicriu. Înfățișarea mortului e hidoasă,
Oficialitățile îs grave. Adineaori a sosit și dom- însă lumea se îmbulzește să-l vadă. Apoi, cioclii închid
nul președinte de tribunal. Lumea l-a salutat respectuos sicriul și-l ridică în furgon. Vizitiul a dat bici cailor și
și a început să vorbească în șoaptă, căci domnul preșe- oficialitățile se împrăștie, luptând cu noroaiele. Târziu
dinte e un om strașnic sever. Prefectul poliției obosit călăul desface ștreangul, îl învălătucește și și-1 pune în
de-un chef la toartă, făcut aseară cu un asesor și cu un buzunar, căci are o groază de mușterii pentru el: ștrean-
moșier din Kuczurmare, cască plictisit. A mai văzut el gul aduce noroc jucătorilor de cărți și hoților.
execuții și nu-l impresionează careul acesta blestemat. Astăzi, nu e nici urmă din piața cu spânzurătoa-
Deodată, se iscă o rumoare, Mă înalț pe vârful re. După războiul mondial, a fost clădită cu case mari –
cizmelor și văd un furgon, care se apropie cu greu prin și, lucru ciudat, nici o stafie nu turbura noaptea somnul
noroaie. Patru ciocli scot un sicriu din furgon, un sicriu locatarilor.
simplu, alb, rău construit. Pe scurt, un sicriu cam inco-
mod... Cioclii îl așază lângă spânzurătoare și se retrag Balaurul cu mii de limbi...
tăcuți. Domnul președinte de tribunal privește încrun- Ochelarii ne ajută să rămânem în același an, căci
tat ștreangul, prefectul de poliție cască mereu, câțiva vreau să vă descriu prin ce panică o trecut odată orașul
avocați discută agitat întreolaltă, iar călăul zâmbește. Cernăuți.
Iată-l! O după amiază dogoritoare de vară. Soarele arde
Un fior a trecut ca un fulger prin mulțime. Toți fără milă. Încins, aerul tremură în depărtări ca o apă
își ridică gâtul și se holbează în direcția închisorii din stârnită cu nuiaua. Rareori se-nfiripă câte o boare sub-
B U C O V I N E N E
Austriaplatz, ale cărei porți s-au deschis larg. Întâi, ies țire, mirosind amărui a semințe coapte, dar se risipește
doi paznici, care duc felinare în mână. Apoi, gardieni repede în vreun gard alb de atâta colbărie sau în frun-
și polițiști. Convoiul se apropie încet. Ajunge – uf! în zele castanilor, care foșnesc uscat ca hârtia. Străzile și
sfârșit lângă piață. A început să se deosebească figura ulițele abia pot să răsufle de praf și se târăsc leneș, ca
condamnatului. E un tip uscățiv, cu cap mare, cam tur- niște omizi lipsite de vlagă, printre casele moarte.
tit la creștet. Pașii lui șovăie. Mulțimea începe să se dea Un puști aleargă la vale, spre Prut. La colțul stră-
la o parte și convoiul se oprește lângă spânzurătoare. zii, se împiedică de-o piatră și cade. „Ți-a trebuit, măi?
Criminalul se uită în pământ. Sudoarea i-a îmbrobonat Ce alergi așa, scos din minți?”. „Păi nu știi ca arde în
fruntea, mâinile îi tremură și un fel de zâmbet cinic, ulița jidovească?” îmi răspunde el, ștergându-și genun-
stupid, îi diformează fața. Când privirile lui dau de si- chii, și-o ia mai departe în goană. Curios, mă-ndrept și
criu, mulțimea își oprește răsuflarea. Oare ce va face el? eu către ulița jidovească. Ajung lângă primărie, însă nu
Va începe să urle ? Va leșina ca, acu patru luni, cellalt văd în vale decât o dungă subțire de fum. „Eh!” – îmi
condamnat? Dar nu se întâmplă nimic. Criminalul spun. „S-a aprins funinginea dintr-un hogeac! Ce mare
scuipă într-o băltoacă de lângă picioarele lui, și ascultă lucru...” Totuși în lipsă de altă ocupație, îmi continui
C O O R D O N A T E
absent citirea sentinței. drumul.

Apoi, într-o tăcere de moarte, călăul îl bate pe În ulița jidovească, pompierii au venit cu sacalele
umeri și-i arată scăunelul de sub ștreang, spunându-i și meșteruiesc cu furtunurile asupra unui pod de casă,
ucrainește: „Țe ne bolet”, adică: „Asta nu doare”. Con- din care câteva limbi timide de foc ies prin crăpăturile
damnatul îi răspunde: „Dobre, dobre” („Bine, bine”) acoperișului de draniță. Spectacolul e mediocru și pri-
și, după ce sărută în fugă crucea întinsă de preot, se vitorii cască plictisiți. Unii o și iau din loc, ducând-se
suie, ajutat de ajutoarele călăului, pe scăunel. Lumea îl pe-acasă, să tragă un pui de somn. Deodată, însă, naiba
înghite parcă din priviri. Vântul face ca funia să se cla- știe cum, ia foc și clădirea alăturată. Pompierii, prostiți
tine, dar lucrul acesta nu-1 impresionează pe criminal, de-această surpriză, nici nu observă că s-a prins și a treia
care privește indiferent mulțimea asta, adunată special casă. De-acuma, dă, Doamne, bine! După o întreagă
pentru el aici. oră ulița jidoveasca e o mare de flăcări. A început să
Haț! bată vânt. Un vânt rău, sălbatec, uscat. Evreii și-au scos
Călăul a tras scăunelul de sub picioarele con- țoalele pe care le transportă în roabe dincolo de zona

incendiului. Urletele femeilor străbat străzile orașului, de muzică, unde profesorii Liviu Rusu, I. Megasiuc și
La un moment dat, e pericol ca focul să cuprindă în- Stoian, împreună cu d. Pelnelt, repetă un cuartet de
B U C O V I N E N E
tregul oraș. Noaptea lumina incendiului halucinează Haydn. Cuartetul lui Liviu Rusu, care aparținuse întâ-
cerurile înecate de fum. Un spectacol demn de Poe... iul, sub numele „Melodion”, „Iconarului” – e, acuma,
În umbra cimitirului un câne hăulește și urletul lui se sub auspiciile conservatorului de muzică dramatică, al
aude până aici. cărui director, G. Onciul, lucrează cât se poate pentru
Tăcere! Mi se pare ca-l aud pe Ahasver, râzând arta românească.
obosit în barbă. Târziu, pe la orele 11, Liviu Rusu, Rybiczka și cu
mine ne ducem la restaurantul Drăguleanu, din piața
Divertisment 1936 Vasile Alecsandri, unde se adună hotvoleaua orașului.
Găsesc că orașul e minunat în ploaie. Tenebrele Discutăm literatură, muzică și pictură. Mai târziu, vin
pândesc în ganguri, în care lumina electrică nu reușește profesorul Titiță Tarnovschi și George Drumur, așa că
să pătrundă. Cerul pare aproape de acoperișul caselor discuțiile și paharele de vin se întind până târziu, când
diforme în al căror cuprins de piatră roasă de intempe- d. Drăguleanu dă ordin lăutarilor să se cărăbănească și
rii ghicești vieți stătute, consumate în disperări lente, chelnerilor să tragă obloanele.
cu finaluri eșuate sub monotonia binefăcătoare a clima- Titiță Tarnovschi se duce acasă, iar noi îl condu-
C O O R D O N A T E
tului familial. Insinuând rotunjimi voluptuoase de ge- cem pe George Drumur, care are de făcut șapte kilome-
nunchi feminini în ciorapi de culoare roză, galantarele tri până la Horecea Mănăstirii.
bogate ale unui bijutier își revarsă pe plușul azuriu refle- Pentru un ochi nepriceput, nimic nu lasă sâ se
xele mate și excitante. Trinaco, Hercules, Schmoll-Pas- vadă ca dimineața e aproape. Știu însă că, în curând,
ta, Standard, Cinema Scala, Radio-Ingellen... Zeci de puhoiul ei cenușiu se va revărsa peste acoperișurile ca-
reclame, unele agresive, altele modeste și meschine, își selor, ca, apoi, să-i urmeze potopul de raze roșii, care
întretaie razele în piața Unirii, pe care o traversez re- vor transforma orașul într-o imensă baie de sânge. Din
pede, chemat de nostalgia cartierelor mărginașe, unde aproprierea cimitirului cuprindem cu privirea întreaga
oamenii își duc o viață a lor, enorm diferită de a celor panoramă a Cernăuților. Mii și mii de ferestre luminate
din centru, și unde străzile se pierd întortocheate, fără arătă că oamenii se pregătesc pentru munca de toate
identitate și fără mențiuni în anuarele comerciale. Așa, zilele. Departe, lângă podul peste Prut, un tramvai se
cum se desfășoară în întuneric, printre garduri dărăpă- târăște anevoie. Printre ramurile înțesate de ploaie, ză-
nate și hardughii insalubre, nu le poți citi numele și le rim peisagiul brăzdat de lumini al gării centrale. Un ac-
crezi pretutindeni. Strada asta, pe care o traversează fără celerat intră în viteză spre câmpiile Bucovinei de nord.
grabă, fluierând a cine știe ce pagubă, un om cu șapcă Un zgomot slab, însă persistent, anunță ca viața își reia
de apaș, vârâtă peste urechi, ar putea tot atât de bine în pretutindeni ritmul. Numai dincolo, peste zidul cimi-
Londra ca și-n Helsingfors sau tocmai în Melbourne, tirului tăcerea se afundă, între cruci și copaci.
dacă nu cumva prin Arkansas. Nu mai sunt decât câțiva nouri pe cer, subțiri
Ploaia curge ca veșnică. Parc-ar fi milioane dc ca vălurelele unui iaz. Marginile lor iau o nuanță când
clopoței, atât de mici, încât abia vizibili, de sticlă. Une- trandafirie ca interiorul luciu al unei scoici, când aurie
ori, trâmbe capricioase de vânt aranjează draperii fine ca șofranul. Răsăritul e o mare de pură. Aurora aceasta
de bură de-a lungul străzii. Câte-un câne se furișează e fastuoasă ca un cortegiu al Minervei. Cu încetul, cu-
complice stârnind liniștea pisicilor ascunse sub pode- loarea purpurie a zărilor începe să inunde orașul, întâi
țe. Cenușiul egalizează peisagiile în acorduri sumbre, geamurile, apoi zidurile și, în sfârșit, turlele bisericilor,
topindu-le în vioriul de-o clipă al geamurilor înguste Când totul se scufundă în această exuberantă re-
și strâmbe. Dacă n-ar fi lumina electrică pe ici pe colo, vărsare a zorilor, ești fascinat și umilit de atâta grandoare.
n-ai ști nici veacul. Cândva, departe...
Făcând cale întoarsă, mă izbesc lângă o cârciu- Catastrofă!
mă de Rudolf Rybiczka, ale cărui tablouri cu noapte Îs mare amator de box. Aici, la București, bo-
și neguri sunt atât de tragice în lumina lor mohorâtă. xez cu Valeriu Gârdu, Gabriel Bălănescu, prințul Dem.
Trecem pe lângă Catedrală și ajungem la conservatorul Șuțu și cu Țopa, și uneori, trebuie să ne despartă Ion

Stoenescu din păruială. La Cernăuți, această meteahnă profesori universitari, slavistul Grigore Nandriș, auto-
nu mi-a jucat nici o festă. Însă aici, după întâlnirea mea ritar, distant, rigid, om de o impecabilă corectitudine
de alaltăieri cu Ar. Acterian, am ieșit puțin în Cișmigiu. și amabilitate, și istoricianul bisericesc Simeon Reli, în
Brusc, dintr-un boschet cu nu știu ce nume științific haine clericale, care îi acordă o înfățișare austeră, îm-
de-un kilometru, răsare o mogâldeață. Șontâc-șontâc. blânzită însă, de un grai blând și moale. Călcând rar,
Șontâc-șontâc. „Bună-seara!” – ,,Bună-seara!” – Mă re- distrat, profesorul secundar dr. N. Tcaciuc Albu trece
cunoști? mă întreabă mogâldeața. „Parcă, parcă...” – îi visător, gândindu-se desigur la o nouă rimă pentru un
răspund eu căutând în memorie și regretând că n-am vers tălmăcit din Li-Tai-Pe. Imediat după D-sa, agitat,
lângă mine lanterna electrică, pe care-o întrebuințam în proletarul dr. Teodor Bălan, cunoscutul istorician (dar
jocurile mele de-a Sherlock Holmes cu Mircea și Bujo- și colecționar celebru de anecdote, pe care părintele
rel Hoinic (ultimul e azi la pușcărie, ca și Cezar Scalat, arhimandrit Dionisie Burec și părintele paroh Isidor
pentru o faptă frumoasă). „Eu sunt diavolul șchiop”, Grigorovici le ascultă cu multe zâmbete). Ceva mai târ-
îmi spune individul. Emoționat de revedere, îmi scot ziu, nervos, directorul de liceu Em. Iliuță intră într-o
pălăria, „îmi scot pălăria” e un fel de-a vorbi, căci nu librărie, unde se interesează de ultimele noutăți literare,
port niciodată astfel de bazaconii – și rostesc solemn: iar alt director de liceu, Tudan, grav și îndesat, vorbește
„Ilustre senior, te salut respectissim și-ți urez bun-ve- calm cu un profesor. D-na avocat Tarangul, cu părul
nit în acest oraș de fachiri economici”. Individul, însă, alb, ca o marchiză, vine la „Ostașul Român”, care e și
îmi smulse ochelarii de pe nas și dispăru într-un nour agenție teatrală, să cumpere un bilet de concert. Mai
de fum. „Oh, nobil idiot!” mă înfuriam eu, însă furia târziu, din „Palatul Național”, unde e și redacția .,Ico-
nu-mi ajută la nimic și-o luai trist către Bogdan Pe- narului”, ies Liviu Rusu, înalt ca admirabilul Bănică
B U C O V I N E N E
triceicu-Hasdeu, 2, unde, amărât ca vrednicul Achile Dobre, Barbu Slușanschi, spaima liceului III și eminent
mă apucai să continui acest reportaj, pe care bravii mei publicist, avocații Ion Țurcan, distins, Ionel Negură,
cernăuțeni l-au savurat în prima parte, cu ilustrațiile care e și secretarul „Societății pentru Cultură“, și Gri-
futuriste ale lui Rudolf Rybiczka și cu subtitluri cu tot, goraș-Sucevan, fizicianul George Macrin, poeții Teofil
după cum îmi scrie ghinionistul meu amic Neculai Pa- Lianu, cât un brad, George Drumur și Vasile Posteucă,
vel. Paul Constantinescu, care e în vizită în Cernăuți, cu-
Rămas bun, o, voi superbi ochelari! noscut compozitor și, chelie reprezentativă, părintele
Înghit o jumătate de gavanos de dulceață, trimi- Gh. Antonovici, de asemenea poet, ceea ce trebuie să-1
să de grijulia mea mamă (și preocupat cu... „antifum”), enerveze teribil pe părintele Tuțiu Bejan, Coze (Că-
meditez la dramaticul fapt că m-am descoperit, prin priță) Tarnovschi, un argentinian blond ca berea de la
Carmen Lăzărescu, neam cu Cicerone Theodorescu, și Stubam, Claudiu Usatiuc, un admirabil om și profesor
scriu un nou subtitlu: și ca un cocostârc, Rudolf Rybiczka. Redactorii „Icona-
rului”, invidiați de popor, o iau în bloc spre strada Ian-
Piața Unirii - Salonul Cernăuților cu Flondor. Părintele Demetru Onciulescu fuge repede
C O O R D O N A T E
Piața Unirii, deși fără cine știe ce monumente după ei, căci are, ca întotdeauna, ceva de discutat cu
arhitectonice, e un loc simpatic, unde te simți ca în- părintele Gh. Antonovici, în timp ce părintele Prelip-
tr-un salon. Pe la orele 12, ai ocazia să privești toate ceanu, noul profesor universitar, meditează, desigur, la
personalitățile orașului. un pasagiu din cartea a patra a lui Moise, unde sunt o
Îi dau „bună-ziua“ d-lui Anton Roșca, directo- mulțime de subtilități lexicale de ebraică.
rul librăriei „Ostașul Român”, unde se țin interminabi- Evident, ar mai fi de spus încă multe despre
le ședințe de bârfeală literară, cofetăria fiind rezervată Cernăuți, însă e greu fără ochelarii lui Hoffmann. Să
pictorilor, și înregistrez din ușă. sperăm, însă, că-i voi regăsi, și atunci, dacă d. Titi Do-
Iată-l pe d. prof. univ. Traian Brăileanu, geron- cescu nu va avea nimic împotrivă, voi invita să faceți
tele nostru, dascălul idolatrizat de studențime. Zâm- cu mine călătorie în munții Bucovinei sau în pădurile
bind vag unui salut respectuos, d-sa ia autobuzul No. Cuciurului Mare.
7, care îl va duce în cartierul vilelor, unde e redacția
revistei „Însemnări Sociologice”. Apoi îi văd pe alți doi („Vremea”, an X, nr. 516, 5 dec. 1937)

[nimic nu se zăreşte dinspre orizont…]1 Nicolae TZONE
REM EMO RĂRI

lui maxim dumitraş/ lui aurel pantea1
nimic nu se zăreşte dinspre orizont

nici un zgomot nu răzbeşte la suprafaţă
din miezul pământului
un cocoş alb cu capul tăiat
merge pe bolta cerului
şchiopătînd puţin am început să scriu amintirile viermelui
care-i grăbesc putrezirea
* scrii foarte frumos chiar ai talent
am intrat într-un măr căzut în iarbă aud la intervale din ce în ce mai scurte
în grădina mea de la malu vocea viermelui lăudându-mă
1
[Cu Maxim Dumitraș am trecut împreună prin cele 1958
*
de porți ale anului în care ne-am născut amândoi. Prin 2009
m-a însoțit, ca pe un frate, cu ilustrații absolut speciale (mai
azi am de lucru întorc dunărea pe dos
ales că el este, în primul rând, un sculptor de veritabilă clasă de la izvoare până la marea neagră
și unicitate), în volumul meu de poeme „oase de înger/ new doar cu un singur deget
york. bucurești” Au rămas de neuitat zilele pe care le-am pe- al mâinii drepte
trecut la Sângeorz Băi, în atelierul lui, în care am pregătit cu mâna stânga voi întoarce pe dos complet
pentru plecarea la tipar cartea noastră. De altfel, pe pagina şi marea neagră
a doua, am trecut: „o/ carte/ scrisă/ de/ nicolae tzone”, iar dar nu astăzi
pe pagina a treia, am adăugat, cu mare bucurie: „o/ carte/ mâine poate sau poimâine
desenată/ de maxim dumitraș”. Volumul are o veritabilă
arhitectură, pe lângă textul tipărit, cuprinzând și versiunea
*
lui autografă integrală. Mai mult, pe lângă ilustrațiile care
însoțesc atât textul imprimat și textul manuscris, am mai
într-o ţara foarte îndepărtată
adăugat încă zece lucrări ale lui maxim, din ciclul „locuire”, am o iubită pe care nu am văzut-o
sculptură din perioada 1990-1996. Fotografia mea pe care o şi nu o voi vedea niciodată
adaug acestui poem poartă, de asemenea, semnătura sa. în clipa aceasta da chiar în clipa aceasta
Întâlnirea cu el o consider una dintre cele mai norocoase ale leagănă cu duioşie pe genunchi copiii noştri
vieții mele. Marele artist, pe lângă faptul că pentru mine a care nu se vor naşte niciodată
fost un generos nepereche, are și o tandrețe și o seninătate
cum rar. *
Pe Aurel Pantea, nu știu dacă își va mai fi amintind, dar s-a când scriu lumina îmi iubeşte mâna
angajat cu noi, cei ce ne aflam laolaltă la Botoșani, la una din
cum se mai iubeşte doar pe sine
edițiile Eminescu, într-o discuție de o strălucire zdrobitoa-
re. Ii cunoșteam versurile, dar ascultându-l în piele și oase
când scriu întunericul îmi îmbrăţişează mâna
vorbind despre Poezie, am avut revelația unui poet-spectacol cum doar pe sine se mai îmbrăţişează
fără egal. când scriu capul meu şi capul foarte frumos
Prin urmare, reflexul meu de a dedica acest poem și lui Ma- al iubitei mele ni se desprind de pe gât
xim și lui Aurel, la ora scrierii sale, venea direct din gândirea se aşază pe colţul mesei şi mă încurajează
mea intimă, de adâncime. Și din inima mea, deschisă în în- cînd scriu din adâncul nilului
tregime! Admirația mea pentru opera lor plastică și poetică vine să mă păzească o armată uriaşă
s-a înmiit între timp.]
de egipteni morţi de patru mii de ani *

pot călători în timp
* nu pot descrie întocmai ce mişcări fac
am ajuns pe cealaltă parte a pământului ce versuri scriu şi le rostesc ca o vrajă
am plecat aseară de acasă dar deodată se deschide o poartă în aer
şi am mers noaptea întreagă în plină amiază
prin pământ umed şi răcoros şi eu încep să alerg prin ea la întâmplare
prin pământ tare ca piatra în toate direcţiile fără răgaz
şi prin pământ de foc anii sunt pretutindeni în faţa mea
acum sunt pe partea acealaltă a lui şi în spatele meu
exact în dreptul casei mele cum sunt în unele curţi sârmele pline
am întins sub mine pentru început cu cearşafuri mari şi foarte mari
o pânză de cort proaspăt spălate puse la uscat
acum dorm
când mă voi trezi voi începe călătoriile mele de singuratic
să-mi zidesc o casă nouă nu mă privesc decît pe mine
aseară nu mai departe
I
R
Ă
R
O
M
E
M
E
R

am fost în italia veche

am luat cina cu dante
nu ştia că nicăieri
prin nici o biblioteca a lumii
prin nici o hrubă mai de capul ei
nu s-a păstrat nici o singură
semnătură a sa
cum se poate asta
şi chiar e atît de importantă
e mai importantă decît vinul roşu
din paharele pe care le ducem
la buze în clipa aceasta
pot călători în timp

pe camaşa mea dante s-a semnat
întinzând pana în vin
dacă vreun muzeu
mai mult sau mai puțin cunoscut
este interesat o pot oferi
nu cer nimic
scap astfel pentru totdeauna de frica
de a nu mi-o fura cineva
când plec de acasă prin poarta stranie
ce se deschide în aer
nezărită decât de mine
în plină amiază
*
al cui e acest asin
I
care a murit îngropat
R
sub desagi cu aur
pe care nu-i revendică nimeni
Ă
al cui este acest tigru
care a murit în miezul junglei
O R
îmbrăcat impecabil în pielea sa
fără egal de frumoasă
pe care de asemenea nimeni
nu o vrea
E M
*
îmi aduc aminte cum poemul meu
pe care îl voi scrie mîine
E M
a venit direct din cer

şi mi-a intrat în cap
fără a curge nicio picătură de sânge
R
21 septembrie 2013 h13,22

C ARNETE CRI TI C E Arthur SUCIU La marginea imperiului şi a vieţii sau

despre cum se citeşte un jurnal
C apitolul IV., intitulat „Mică poveste despre

rochia Berthei. O incursiune printre manus-
crise, ediții etc., etc.”, este o critică aspră, detaliată și justă
autoficțiunilor, suntem dispuși să le recunoaștem carac-
terul literar. De fapt, suntem dispuși e cam mult spus. În
realitate, această recunoaștere e un act de putere, care nu
a surselor de informare legate de Ciprian Porumbescu. poate veni decât din partea unei autorități, în acest caz
Accesul la aceste surse se dovedește a fi o întreprindere fiind vorba despre criticul Mircea A. Diaconu. El este cel
kafkiană, mai ales din cauza schimbărilor pe care le sufe- care, prin intermediul acestei cărți, ne spune că, da, aces-
ră textul jurnalului lui Ciprian Porumbescu de la o ediție te documente private sunt, de fapt, literatură. Intenția
la alta, căci nu există o ediție definitivă e foarte vizibilă în prezentarea istoriei
a acestui jurnal. Mircea A. Diaconu editoriale a textelor invocate, ceea ce
are în minte un text complet, un întreg reproșează Mircea A. Diaconu fiind în
discursiv, care cuprinde jurnalul și co- primul rând absența unei inițiative de
respondența compozitorului, dar nu se constituire a unui corpus literar, adică
întâlnește niciodată cu acest text, ceea de tratare a jurnalului și a corespon-
ce crește considerabil riscul interpretă- denței ca evenimente esențialmente li-
rii. Situația este similară și în privința terare. În cartea lui Mircea A. Diaconu,
partiturilor. Ceea ce astăzi numim care mizează din plin și foarte nimerit
„opera muzicală” a lui Porumbescu a pe frumusețea jurnalului și a corespon-
rămas încă, cel puțin cantitativ, destul denței, altfel spus le utilizează ca surse
de departe de travaliul acestuia. Din literare și în acest fel le literaturizează,
nefericire, Ciprian Porumbescu este Ciprian Porumbescu se insinuează și,
cunoscut printre români doar ca au- apoi, devine tot mai hotărât nu doar
torul „Baladei” și încă cel mult al unui un personaj, ci și o voce a acestei cărți.
CD de piese, scoase de Electrecord, Arta hermeneutică generoasă a lui Mir-
care mai cuprinde, între altele, opereta cea A. Diaconu îi permite lui Ciprian
„Crai nou”. Porumbescu să iasă la lumină în auten-
Întorcându-ne la jurnal și cores- ticitatea ființei lui, ca și cum ar fi fost el
pondență, este foarte ciudat că aceste scrieri nu au fost însuși unul dintre autorii cărții. „Ciprian Porumbescu.
creditate din punct de vedere literar, deși în mod evi- În marginea imperiului” poate fi citită ca un roman bu-
dent Ciprian Porumbescu avea un talent literar remar- covinean exemplar, în sensul în care personajul principal
cabil. De fapt, acest lucru e cât se poate de firesc dacă ne pătrunde în mai toate zonele universului austro-ungar.
gândim că tatăl său era scriitor, că a crescut în casa unui Una dintre întreprinderile lui Leca Morariu a fost
scriitor și că avea studii superioare în domeniul umanist. traducerea în română a jurnalului și transformarea lui
Michel Foucault se întreabă, într-un loc, dacă jurnalele, într-un text românesc. Ideea de a fixa un text românesc
scrisorile, eventual textele contabile (mulți autori au avut a condus, se pare, la rătăcirea originalului în germană.
probleme cu banii și făceau calcule în propriile jurnale, e Peste tot apare aceeași obsesie a românizării (familia Po-
și cazul lui Porumbescu) fac parte din opera unui autor. rumbescu însăși și-a românizat numele, un act emina-
Întrebarea e cu atât mai pertinentă cu cât ne referim nu mente politic), deși fenomenul cultural de care aparțin
la un scriitor, ci la un compozitor. Ciprian Porumbescu scrierile lui Porumbescu este definit prin amestecul lim-
nu a scris, în mod programatic, nici un text literar. Este, bilor și cosmopolitism. „Cu tot militantismul său nați-
deci, parțial, de înțeles de ce atât de multă vreme jur- onal, suntem tentați să spunem că sensibilitatea lui este
nalul și scrisorile sale nu au putut fi văzute ca o formă a unui imperial. În fapt, e sensibilitatea unui artist” (p.
de literatură și de ce abia acum, în epoca jurnalelor și a 38). Jurnalul însuși este o mărturie a acestui cosmopoli-
tism prin utilizarea germanei și a unor cuvinte din mai exemplare, unificate printr-o interpretare foarte atentă:
multe limbi. El este o cale de a înțelege bucovenismul în- oferă publicului un Ciprian Porumbescu viu, complex,
suși ca fenomen multicultural și de a evita transformarea inteligent, ludic, suferind și, în același timp, pune bazele
lui într-un brand complet naționalizat. Dacă susținem unei cercetări științifice reale a operei lui Ciprian Porum-
că suntem bucovineni, atunci să fim români cosmpoliți, bescu. Nu sunt specialist în studii bucovinene, însă im-
precum Ciprian Porumbescu. Naționalizarea bucovenis- presia mea e că Mircea A. Diaconu reușește să descurce
mului nu e altceva decât transformarea unui fenomen ițele complicate ale bucovenismului și, de asemenea, să
cultural și istoric specific într-o ideologie a excepționa- evite capcanele atât ale naționalismului bucovinean, cât
lismului regional. și ale autodenigrării în fața colonizatorului austriac. „Lui
Ciprian îi repugna „boieria”, fuga după titluri nobiliare
și, poate, curentul general printre români de simulare a
germanității, disprețul de sine al românilor” (p.113).
”Jurnalul este locul unor fracturi” (p.17), spune
Mircea Diaconu, asemănându-l, uneori, cu scrierile lui
Max Blecher și întrebându-se de unde vin exuberanța
lui Ciprian Porumbescu și nevoia acestor autodezvăluiri?
Jurnalul privește viața unui om obișnuit sau avem de-a
face cu un text intensificat de boală à la Max Blecher sau
à la Barbeillon? Răspunsul oferit de Mircea A. Diaconu
e mai degrabă unul de tipul: nici-nici. Este jurnalul unui
om obișnuit numai în măsura în care cuprinde dezvăluiri
E
ale vieții unui tânăr din Bucovina secolului al XIX-lea,
dar aceste dezvăluiri sunt marcate de exuberanța unei fi-
C
ințe aflate mereu în proximitatea morții, care, cu toate
acestea, nu scrie decât rar, precum Blecher sau Barbei-
I
llon, ca un om distrus de boală. Mircea A. Diaconu are
T
dreptate atunci când spune că avem de-a face cu un joc
al măștilor. În acest jurnal, precum și în corespondență,
I
Ciprian Porumbescu este uneori excesiv de exuberant
Leca Morariu, care și-a făcut marele proiect al tocmai pentru a-și ascunde suferința de ceilalți și, în pri-
R
vieții din cercetarea activității familiei Porumbescu, este mul rând, de sine însuși. Asta nu înseamnă că jurnalul
C
foarte încurcat când vine vorba să publice dezvăluirile cuprinde o experiență falsificată; dimpotrivă, tocmai
din jurnalul lui Ciprian Porumbescu. Teama sa cea mai intensificarea dată de boală îl face să fie cu atât mai ne-
mare este aceea de a nu-l compromite pe compozitor, pe învăluit, nud în expresia sa. Nu e cazul să fim ofensați,
autorul „Baladei”, ceea ce îl conduce, din nefericire, la nici temători de deteriorarea imaginii lui Ciprian Po-
T E
cenzurarea textului. Mircea A. Diaconu a demonstrat, în rumbescu ca urmare a scormonirii în aceste documente
primul rând, că această teamă a lui Morariu era excesi- „private”. Sinceritatea e, dimpotrivă, un boost al persona-
vă (nu există nimic compromițător în acest jurnal). Prin lității. Acest compozitor, pe care „Balada” ni-l dezvăluie
E
această lucrare, Mircea A. Diaconu realizează o schimba- ca fiind cât se poate de serios și de melancolic, pe care ac-
re revoluționară de reprezentare a lui Ciprian Porumbes- tele fundamentale ale vieții sale, cum e revolta împotriva
N
cu, scoțându-l cu totul nu numai de sub influența acestui stăpânirii austriece, ni-l dezvăluie ca un om plin de curaj
cercetător extraordinar, dar prea marcat biografic de isto- și de sentimente naționale autentice, lupta din răsputeri
A R
ria familiei Porumbescu, care a fost Leca Morariu, dar și pentru a avea o viață, pentru a se bucura de viață. I-a
de pe soclul pe care a fost așezat în perioada național-co- reușit acest lucru. Jurnalul și corespondența atestă deci
munistă pentru a-l reda publicului în autenticitatea fiin- experiența formidabilă a unui om care nu concepe să se
ței lui. În acest scop, jurnalul și corespondența devin do- dea bătut și care își învinge boala, își învinge moartea nu
C
cumente capitale. Mircea A. Diaconu face două operații doar prin opera sa, ci și prin viața sa.

E Ilona DUȚĂ „Îmbrăţişarea mea cu poemul perfect a lăsat

urme plimbarea mea la braţ cu poemul perfect
I C
pe calea victoriei a uimit pe trecători...”

M agnifică și umilă, în egală măsură, căci moartă foarte frumoasă. un poet mort a făcut dragoste cu
R I T
magnificența lui nicolae tzone este fața de- o poetă moartă reprezintă documentul gestației thanatice
săvârșirii al cărei revers îl constituie extrema umilință a a poeticii lui nicolae tzone, piatra funerară și, totodată,
coborârii în moarte (în miezul de perfecțiune al morții), de temelie pe care se așază toate celelalte statui ale Eului
proiecția lansată în volumul „nicolae magnificul” (Editu- pietrificat (monumentalizat, „magnific”); catalizată ero-
ra Vinea, 2000) este chiar actul întemeierii creatoare de tic, incredibila poveste de dragoste între o femeie moartă
C
sine (în tradiția poemelor inaugurale cu care poeții ca- foarte frumoasă și un poet mort dezvăluie „viața nevăzută
nonici ai literaturii române își deschid universurile ima- a morții”, energia ei creatoare: „o femeie moartă foarte
ginare); seria celor douăsprezece poeme intitulate „amă- frumoasă plutește pe brațele mele tu ești / lumina morții
nunte din viața de zi și din vis a lui nicolae magnificul” mele îmi spune / nu te speria moartea mea este viața mea
T E
punctează (ca „axis mundi”) epopeea nașterii strălucite a viața mea este plină și mare / viața nevăzută a morții”.
Eului din pântecul morții perfecte („eu/ mortul perfect/ Scufundare în sine extremă, figurată prin greutatea „de
singurul/ mort/ perfect/ de pe dunăre” sau „mortul mor- granit” (echivalentul „plumbului” bacovian), moartea lui
E
ților/ și împăratul morților/ și regele morților” – în spi- nicolae tzone este, pur și simplu abis: „moartea ta este
ritul autodesemnării din ciclul „înmormântările”, inclus grea îi spun îmi zdrobește brațele îmi înmoaie picioarele
N
în volumul „dunăre kilometrul 510/ o poveste de viață / îmi umple gura de plumb / mă cufund uite în pământ
de moarte și de naștere cum nu au mai fost și nici nu vor cu tine în brațe nu-ți fie teamă răspunde / e vremea să afli
R
mai fi altele/ cartea nenăscutului”, 2021); ciclu apostolic / că tot ce e mort e greu ca un lanț de munți de granit /
al împărtășirii vieții din moarte (asemenea celui elegiac al iar eu sunt cea mai grea femeie de pe pământ pentru că
A
lui Nichita Stănescu), poemele consemnării „amănunte- eu m-am născut / direct moartă / un poet mort a făcut
lor” diurne și nocturne (erotico-thanatice) ale travaliului dragoste cu o poetă moartă și din burta ei moartă / și din
C
de creație sunt, în fond, statui funerare (tumuli, megaliți, gura ei plină cu versuri moarte / m-am născut eu direct
piramide – monumente magnifice ale morții, pe măsura moartă și foarte frumoasă”. Dincolo de un atare tablou
magnitudinii cu care se produce seismul în abisul psihi- genealogic al morții, mai exact al adâncimii invizibile din
cului), așadar, „moarte solidificată” („poemul este poate care survine instinctul poetic, se instalează colapsul ima-
moarte solidificată” – femeie moartă foarte frumoasă. un ginației și al limbajului, nimic nu se mai poate imagina
poet mort / a făcut dragoste cu o poetă moartă) expusă pe o sau rosti, devenind de „neînchipuit” (în sens naumian).
scenă tragică de nicolae tzone, care, tocmai pentru că „se Nivel psihic de neatins, incredibil de adânc pe cât de
visează de piatră”, devine magnific („nicolae magnificul „incredibil de grea” este femeia „moartă foarte frumoa-
se visează de piatră nicolae magnificul devine / de piatră / să” („femeia moartă foarte frumoasă zâmbește în brațele
piatra începe să vorbească are buze și dinți are memorie / mele nicolae zice / eu sunt chiar incredibil de grea”), ceea
are știința magică a poemului / nicolae magnificul pe ne- ce iese la suprafață în poemul acesta vizează un fel de ră-
așteptate începe să se dea de-a rostogolul / pe calea victo- dăcină arhaică, imemorială a animei (sediul creativității)
riei rotund și rezistent ca o piatră” – nicolae magnificul se pe care poetul o ține pe brațe ca pe obiectul total, unic al
visează de piatră / și se dă de-a rostogolul pe calea victoriei). inconștientului său. „Moartea morții” („eu aș putea fi ai
Într-un astfel de circuit creator, al înălțării mag- ghicit deja nu moartea morții tale”) și revelația vieții „cea
nifice a Eului din propria moarte (precum saltul vital plină și mare”, „femeia moartă foarte frumoasă” și incre-
în creație prin care Nichita Stănescu își reconstruiește dibil de grea” întruchipează duhul estetic, plutind dea-
eul paralizat „pe câmpul de piatră” al războiului: „Mă supra apelor morții, al cosmogoniei poetice a lui nicolae
ridicam din somn ca din mare, / scuturându-mi șuvi- tzone, care, cu moartea pe moarte călcând și delegându-și
țele căzute pe frunte, / visele, / sprâncenele cristalizate apoi rolul altor măști feminine ale creativității (dona-hu-
de sare, / abisele. – Dimineață marină), poemul femeie ana, muza acestui volum, mila, muza volumului dunăre
kilometrul 510 o poveste de viață de moarte și de naștere povestea nenăscutului așa cum dona-huana îl stimulează
cun nu au mai fost și nici nu vor mai fi altele cartea nenăs- pe cel al magnificării creatoare a eului poetic, întruchi-
E
cutului), declanșează scrisul-plânsul „umilului” și totoda- pează dimensiunea pur proiectivă a animei, subliman-
tă „magnificului” poet („mi-e milă de tine femeie moar- tă, o ipostază unificatoare reprezentând polul de sus al
I C
tă foarte frumoasă mâinile mele / s-au umplut de răni inconștientului. Situată în topica psihismului creator
adânci ținându-te-n brațe / mi-e milă de tine și plâng eu între „femeia moartă foarte frumoasă” (străfund negru
nicolae umilul magnificul încornorat / […] plâng și scriu estetizat, rotunjit, căci neantul sau moartea la nicolae
R I T
scriu cu durerea care mă străbate ca un cuțit criminal / ca tzone are o netezime cosmoidală de ou abisal) și femeia
o sabie lungă și grea ruginită / poemul este poate moarte gestantă cu har divin, mila, femeia bipolară, dona huana
solidificată zonă intangibilă”). încarnează chiar zona de graniță Eros-Thanatos, care este
O complexă arheologie a psihicului desfășoară pragul scriiturii acestui poet al alchimizării Totului și Ni-
palimpsestic figurația feminină într-o poetică centrată micului. Femeie falică și fatală, cu sânul negru al morții
C
pe ideea totalității întruchipate în conceptul „capodope- și sânul roșu al învierii din morți, dona huana îl naște
rei”: ipostază generică, anonimă, arhaică, „femeia moartă continuu pe poetul nicolae tzone printr-un joc erotic ex-
foarte frumoasă” funcționează, așadar, ca un grad zero trem, prin echilibristica de mare precizie desfășurată în-
în geologia internă (inconștientul de jos, limita materiei tre sânul Nimicului și acela al vieții veșnice promise după
T E
psihice nediferențiate, resimțite drept real al morții); apa- apocalipsă, accesul la Tot („eu nicolae magnificul scriu
riția femeii fatale, dona huana, muză a acestui volum, ac- un tratat despre știința morții și-a reînvierii / îl scriu pe
cesează punctul erogen al procesului de creație, fiind ca- coapsele donei huana cu degetele transformate-n peniță
E
talizatoarea erotică a scrisului prin bipolaritatea sa falică / de iridium” – se consemnează în cea de-a V-a cronică
(cu un sân negru, al morții, și un sân roșu, al vieții: „azi despre amănunte din viața de zi și din vis a magnificului
N
am întâlnit-o în parc pe dona-huana se urcase într-un nicolae); este, de altfel, singura poziție psihică, singura
stejar bătrân / și vorbea cu un guguștiuc / era tânără și fantă prin care poate fi vizionată lucrarea totală a morții
R
foarte frumoasă avea un ochi verde și unul albastru / un și vieții, capodopera.
sân era negru celălalt era roșu ca sângele / […] mie îmi Vis al morții eterne (cum s-ar putea formula în
A
iau foc cuvintele mie îmi izbucnesc în flăcări poemele linia rezonanțelor thanatice eminesciene, pe care, par-
/ mie îmi explodează creierul / mie nicolae magnificul că, poetul le recuperează pentru a-și desâvârși proiectul
C
mi se umflă limba de durere de disperare / de frig rău literar perfecționând moartea), poetica aceasta este o
adânc de iubire fecundată de moarte” – este chiar scena nesfârșită desfășurare de volute onirice în uterul morții
psihică a întâlnirii cu ipostaza seducătoare a animei, pe (un baroc al morții conturat din forme somptuoase, ra-
care poemul amănunte din viața de zi și din vis a magnifi- finate, frumoase în mod absolut): „visez că sunt mort și
cului nicolae (IV) o aduce în prim plan ca și cum ar ridica nimeni nu mă trezește din vis / și moartea e delicioasă ca
materia latentă a morții la un nivel manifest, creator); o franzelă caldă / […] sunt mort și visez că visez că sunt
imaginea erupției hemoragice, „kilometrice” a scrisului, mort că sunt făt-frumosul negru la chip / la mădular și la
între „cerul gurii” inconștientului de jos, matriceal, și minte / sunt mort și o visez pe dona huana spălându-mi
„cerul gurii” inconștientului de sus, al spiritului, este o picioarele pline de viermi / cu mâinile albe / și dimineața
radiografie a poeticii lui nicolae tzone formulate extins care vine are cerurile de mătase neagră” – sunt îmbrăcat
de-a lungul volumelor nicolae magnificul, capodopera ma- în piele de drac și urlu sălbatic). O atare poetică a scufun-
xima, viața cealaltă și moartea cealaltă, dunăre kilometrul dării în moartea ovulară, totală, cosmică și a sublimării
510 povestea nenăscutului („scriu cu litere kilometrice cu aurorale se înscrie, de altfel, în genealogia unui imaginar
versuri kilometrice cu sentimente / și idei kilometrice / al morții fondatoare activ la poeți canonici, începând
îmi înmoi capul în cel mai bun vin negru și scriu direct cu Eminescu (a cărui erotologie și cosmologie, întregul
cu moțul capului / pe cerul gurii mamei mele pe cerul său vizionarism își au temeiul în imaginea eului mort
gurii lui dumnezeu” – ibidem); aureolând lucrarea iniți- sau a regelui din raclă), continuând cu blocajul bacovi-
ată de aceste două femei (capodopera ca Opus Magnum / an într-o matrioșca a morții (sicriele de plumb dormind
Mare Operă a sublimării psiho-poetice) cea de-a treia fe- adânc în vacuitatea cavoului), apoi cu blagiană laudă a
meie, mila, care veghează volumul dunăre kilometru 510 somnului integrator, mitic, respectiv cu propulsarea apa-

ratului egologic al lui Nichita Stănescu tot din somn și nuu între extreme, adică între perfecțiuni („ay moartea
din moarte, și până la crisalida cărtăresciană a eului larvar, ca lux reînvierea ca strategie agresivă și vinovată / viața
iremediabil clivat, încastrat într-o serie de sicrie, sarcofa- ca foame nepotolită de morți viitoare” – se precizează în
ge, mausolee; capodopera din centrul gândirii poetice a cea de-a VII-a cronică cu amănunte din viața de zi și din
lui nicolae tzone este, de fapt, aureolarea acestui reflex vis a magnificului nicolae); obiect estetic perfect și obiect
thanatic al literaturii române prin găsirea perfecțiunii total al inconștientului (totalitate pe care doar proiecția
estetice în moartea devenită un fel de matcă din care erotică și regresia thanatică o pot întruchipa), capodopera
această literatură, bruscată de conștiința defazărilor și a este punctul de joncțiune între cele două regiuni psihice
sincronizărilor, își extrage resursele. Pentru că „moartea e sublimate estetic.
singura mea bucurie singurul meu răsfăț fără rest / singu- Într-un astfel de aparat poetic, centrat pe atinge-
ra mea pălărie”, magnificul nicolae își găsește mormântul rea perfecțiunii psihice („nu pot accepta o existență ba-
în propria anima creatoare („știi dona huana sunt așa de nală incoloră ca apa de ploaie o femeie fără / destin o
frumos când sunt mort și trist / uită-mă îngroapă-mă-n poezie fără implicații psihice fizice cerebrale” – de ziua
sânul tău roșu cât mai adânc și acoperă-mă / în loc de eclipsei), pe care imaginea gravidității cu ceruri mentale
lespede cu sânul tău negru”), iar dinamica scrisului său o sublimează în mod absolut („suntem gravizi cu ceruri
este bipolară precum muza bicefală / bifalică, o continuă […] / și cerurile din adâncul gurii mele încep și ele să se
alternanță de regresii thanatice și devorări erotice, de ca- miște în ritm de tango” – gravizi cu ceruri tavanul se spar-
tabaze și de extazuri: „ay dona huana mi-e ger de sângele ge la colțuri), scrisul însuși este acrobația executată perfect
tău mi-e rău de înălțime de ceață / de viață / plec vezi pe muchia de cuțit a morții și vieții, între totalitatea ni-
plec în nimeni m-arunc în el ca-ntr-o apă adâncă și rece micului și aceea a erotismului împins la extaz („carnea ta
/ ca păstorul într-un staul de animale / ca luna în negură o vom mânca mai întâi apoi vom mânca și carnea mea /
E
ca întunericul în scorburi chituite cu sânge de diavol / nimicul va face fotografii cu noi […] / vezi dona huana
plec unde nimeni scrie versuri cu sânge pe imense pla- eu zbor prin inima nimicului eu scriu poezii / pe piep-
C
carde de carne / carnea tatălui meu carnea mamei mele ții lui scorojiți” ‒ zbor prin inima nimicului). De ace-
și carnea ta dona huana / […] uită-mă-n gura lupilor ea, scrisul lui nicolae tzone rămâne un fetus „nenăscut”
I
care ne-au pândit plimbările și îmbrățișările / care ne-au încă, refuzând părăsirea stării de perfecțiune intrauterină
T
înghițit zi de zi trupurile / de unde să știe ei că noi îndră- (thanatică sau erotică), preferând echilibristica între polii
gostiții frământați în gingiile roșii masive / suntem chiar perfecțiunii în locul materializării în conținuturi limita-
I
ei lupii care ne mănâncă lupii care ne digeră / că pre ei tive; „starea de scris” este mersul riscant pe sârma întinsă
înșiși se devoră” (plec unde vulturii nu mai au loc). între hăurile și cerurile perfecte, refuzul pământului sub
R
Operator de graniță între viață și moarte, între picioare, țintirea spre „poemul din aer meduză care aspiră
C
perfecțiunea fuzională a Erosului și perfecțiunea neclin- curenții / imperceptibili ai viului” (starea de scris scorbura
tirii Thanatosului (înmărmurirea monumentală), eul e în care a murit dumnezeu). Dinamică recurentă, balansul
„capodopera cu elice icarul predestinat” prăbușirii din între devorarea, „canibalismul” erotic („foame năpras-
extazul perfect al iubirii în mormântul enstatic perfect nică iarăși mănânc sânii donei huana cu sare și piatră /
T E
(„nicicând n-am fost atât de unul în altul topiți atât de […] se lasă pur și simplu devorată de mine flămândul se
unul în altul / distilați absorbiți îngenuncheați în risipă lasă pur și simplu mâncată de mine canibalul” – mănânc
nemernică / […] femeie cu trupul de mentă mormânt sânii donei huana cu aer și piatră) și plonjonul în „beznă
E
fabulos / eu nicolae magnificul mai cred în magnolii deși solidificată”, interioară, traduce chiar exorcizarea morții
deseori mă uit adormit / pe câmpii de scaieți / […] ce prin erotism, mișcare liminală vehiculată de un scris, de
N
morți frumoși suntem noi iubito ce morți perfecți fericiți asemenea, liminal; retragerea oricărui obiect (iluzoriu) al
duioși” – eu deghizat în femeie capodopera cu elice icarul scrisului în afara actului de a scrie (autoreflexivitate infi-
R
predestinat). Dacă visul poetic al „magnificului nicolae ” nită) dobândește sensul unei transgresivități psihice (din-
(consemnat în cronica vieții din vis) este, așadar, capo- colo de filtrul teoretic) produse ritualic la un nivel pul-
A
dopera, un atare produs de lux este chiar terțul inclus al sional extrem (acela al convertirilor erotico-thanatice).
marilor opuși psihici (coincidentia oppositorum a pulsi- Poemul mă spăl pe mâini chipul meu negru femeia fără
C
unii de moarte și a pulsiunii de viață), schimbul conti- chip oferă o radiografie a genezei și a funcției scrisului

în poetica lui nicolae tzone: ca și „femeia moartă foarte al edithei piaf / e ca și când le-ai îmbrățișa și devora pe
frumoasă” devenită „mormânt fabulos” în care este gestat toate deodată” – punct punct punct până la moarte poezie
E
scrisul ca într-o matrice, „femeia fără chip îndrăgostită” și punct). Poezia astfel concepută nu poate fi decât o capo-
este umbra sau catalizatorul erotic al fluidizării „beznei” doperă, căci „moartea vă jur este o poetă / perfectă ea nu
I C
în „întuneric”(„mă spăl pe mâini chipul meu negru ca scrie decât capodopere” (citem cu voce joasă poemele mor-
păcura în apele oglinzii mincinoase / mă spăl pe mâini ții / moartea vă jur nu scrie decât capodopere); născută din
mâinile mele megre apa de asemenea beznă / o femeie proliferarea morții („dau cu viața în moarte și urmăresc
R I T
fără chip îndrăgostită taie cu trupul ei sufletul oglinzii în cum celulele morții se suprapup / perfect peste celulele
două / mă taie pe mine în două jumătate întuneric fluid vieții”), capodopera accesează chiar peisajul psihic al in-
jumătate beznă / solidificată / deosebirea între beznă și conștientului, „marea moartă” interioară pe care plutesc
întuneric este doar de vechime / bezna este mai veche „poeme perfecte” „scrise de moarte” deopotrivă cu „călu-
stătută obeză este întuneric la pătrat / întunecime la gărul sinucigaș” sau poetul, și el scris de aceeași instanță a
C
cub”); descleștare a morții prin eros (trecerea exorcizantă transgresiunii totale, pus în slujba fundamentului thana-
în stare lichidă) și contaminare a erosului de moarte prin tic („peste marea moartă adie vântul pe o scândură pu-
transfer (ca rană foarte adâncă înscrisă în „pântecul sfâr- tredă plutește cadavrul / unui călugăr sinucigaș / urechile
tecat”), cosmogonia aceasta poetică se situează în erele îi sunt pline cu ochi cu poeme scrise de moarte / el este
T E
geologice primare ale psihicului, destrămarea „beznei” în un mort frumos care citește în gând pe marea / moartă
„întuneric” prin forța de oglindire (narcisiacă) a erosului plutind poeme perfecte”). În descendența thanatologiei
fiind o geneză scriiturală continuă („scrie șoptește scrie-ți eminesciene, recuperată și transformată într-un adevărat
E
viața pe carnea mea fie carnea și sângele meu / cerneala sistem poetic, „mortul frumos” (precum eminescianul
cu care să scrii / scriu apăsat bărbătește scriu pe pântecul „mort frumos cu ochii vii ce scânteie-n afară”) este re-
N
femeii fără chip îndrăgostită / nu se știe de cine / […] ceptacolul perfecțiunii gestate în moarte și alchimizate
pântecul femeii fără chip a devenit o rană imensă și su- erotic, așadar, ridicate la pătrat, sublimate printr-o cunu-
R
fletul meu / înoată cu-nverșunare în ea / […] nu te doare nie mistică neagră („suntem doi morți frumoși și tineri /
țip nu te doare pântecul sfârtecat / […] rana de pe pânte- pe fundul mării negre / […] parcă-am fi amândoi două
A
cul tău e viața mea fotografiată genial de un zeu șchiop”); poeme nescrise” – suntem doi morți frumoși și tineri pe
o thanato-erotologie consevând perfect ambivalența (cei fundul mării negre), a cărei fecunditate se oglindește în
C
doi versanți uniți de rădăcina fuzională, căci și iubirea infinita producție de morți: „balenă de piatră neagră pe
și moartea vehiculează iluzia fuziunii) constituie nucleul fundul mării negre vietățile deja moarte / ne ignoră cu
unei astfel de poetici care este, în fond, terțul echilibrant, desăvârșire / fiarele din burta ei își fac pe semne – uzine
inclus al antagonismelor psihice fundamentale, „foto- impresionante ale morții – / în măruntaiele ei nevăzute
grafia” sau radiografia abisală a propriului „eu” („de-aș de cap”.
putea să îngrop în mine însumi în întregime moartea Din mijlocul acestui imperiu al morții sau al in-
care / izvorăște din suprafața acestei oglinzi împietrite în conștientului erotologia lui nicolae tzone se structurează
care mă văd / cu mâinile negre cu chipul negru și inima printr-un schimb epistolar strâns între nicolae magnifi-
neagră / femeia fără chip femeia îndrăgostită nu se știe de cul și dona huana, desfășurat într-un ciclu de poeme-ră-
cine femeia rană / mă privește în ochi / doamne dar dacă vaș care focalizează mai degrabă o zonă psiho-carnală,
ochii ei și dacă trupul ei sunt chiar eu”). o insulă a pulsiunilor creativității și vieții degajate prin
Mesager al morții „trezite la viață” prin scris, poe- erotism (fantasmă abisală, dona huana în ipostaza animei
tul „mare” / „magnific” ( „ce-i în definitiv un mare poet catalizatoare mediază totodată relația poetului cu sine
dacă nu muritorul care trezește-n versul său / moartea însuși, reconfigurată mereu în epistolele adresate sieși –
la viață”) este acela care, esențializând, se concentrează nicolae magnificul către sine însuși). „Mormânt” și „lege”
pe granița dintre moarte și viață, pe exhibarea Thana- creatoare („dona huana este mormântul tău cel mai fru-
tos-ului, primă și ultimă realitate vehiculată de scrisul mos și mai rezistent / […] dona huana e legea crede în
transformat într-un instrument falic („a scrie poeme e ca ea ca în moartea ta” – se autoconsiliază magnificul în cea
și când ai scrijili catedrale cu sexul tău viu / superb infla- dintâi scrisoare către sine însuși), femeia frontierei vieții
mat în pântecul herei al lui sapho / al emilyei dickinson și morții (bifalică: afundată cu sânul negru în moarte,

stârnind impulsiile sexualității cu sânul roșu) pune în dinamica unificării și a transfigurării este, prin excelență,
mișcare o întreagă mașinărie a erosului, a dorinței cu creatoare. „Trupul mort” devenit un imens obiect falic
încărcătura sa de erogenitate magnetică (fuziuni și tran- este cel care scrie continuu din miezul iubirii și totodată
sferuri carnale). Deopotrivă „canceroasă” și ocrotitoare, al morții („eu scriu din obișnuință poeme cu nasul cu
dragostea celor doi sapă în carne până la oase și „căptu- dinții pe sânii donei huana / poeme de dragoste pe sânul
șește” mormântul săpat cu fantasme, rotunjind suferința ei roșu poeme de moarte pe sânul ei negru // eu conti-
și moartea, cosmicizând-o: „mie mi-e ca un cancer dra- nuu să scriu dona huana continuă să mă găzduiască în
gostea mea pentru tine ca o secure odihnindu-se lângă ea” – răspunsurile nu știu cu siguranță niciodată plăsmui
capul decapitat / […] te iubesc cum iubește praful verii și adevărul), așa cum într-un poem al imaginării de sine
nămolul toamnei / drumul de țară șerpuind printre câm- postume, singurul fragment rămas după moarte din trup
puri îndrăgostite nebunește de spini și scaieți // eu nu mă este capul cu „creieri și sex”, instrument de scris sexua-
duc în ceruri eu mă duc în tine să te căptușesc pe dină- lizat și mortificat, căci scrisul este vehiculul celor două
untru cu mine” – dona huana către nicolae magnificul extreme, al celor două perfecțiuni („capul meu merge pe
(I); „și mie mi-e cancer dragostea mea pentru tine și mie drum cu țâfnă cu înverșunare / capul meu are creieri și
limba mi se lungește ca un glonț înspre tine / […] când sex” – cea de-a X-a cronică, amănunte din viața de zi și
îmi lovești cu sânul tău negru și cu sânul tău roșu poj- din vis a magnificului nicolae).
ghița de foc a obrazului și a buzelor dumnezeul vieții din Coborâtă în melancolie și înălțată în splendoare,
creierul meu explodează” – este răspunsul în oglindă din înnegrită și albită, întunecată crepuscular și iluminată,
epistola nicolae magnificul către dona huana (I). Violentă povestea magnificării de sine prin iubire și moarte a lui
și fuzională (interșanjabilitate de corpuri, cărnuri, fantas- nicolae tzone este o monumentală proiecție a extreme-
me: „carnea ta este carnea mea și cartea mea este carnea lor unificate prin scris, „pietrificate”, principiu metapo-
E
ta rochia de mireasă / de culoarea cărnii mele îți este și etic expus în poem de-nchidere la cartea / moartea asta
ea profund credincioasă” – încheie mistic dona huana că- frumoasă : „cu tâmpla pe pietre cu splina pe pietre cu
C
tre nicolae magnificul cea dintâi scrisoare de dragoste), versurile pe pietre / petrec zile după zile în pustiu și o
iubirea aceasta care amestecă electricitatea carnală și mis- visez pe donna huana / că binecuvântă mareea de pia-
I
ticismul este o aprofundare a morții în dimensiunea sa tră care mă-nconjoară / […] sângele meu se transformă
T
transgresivă, totalizatoare și creatoare: „dona huana dona pe neobservate în piatră fluidă”. „Magnific” pentru că
huana în timp ce eu mor încet și cert în timp ce eu / își duce cu sine extremele („sunt și mort sunt și viu sunt
I
mă desfac în banalele fluidele fâșii ale morții tu să cânți și îndrăgostit sunt și lucid de fapt nu are / nici o im-
/ un cântec de nuntă să dansezi îmbrăcată-n mireasă / portanță cum sunt”), nicolae magnificul spune povestea
R
să faci apoi dragoste cu mine mort cu trupul meu mort perfecțiunii pe care doar moartea o atinge și o expune în
C
transformat / într-un imens organ sexual bărbătesc / așa monumente funerare din piatră, materie perenă, după
nici n-aș mai putea să știu vreodată dacă voi fi coborât în chipul și asemănarea eternității („frumoasă moarte am
pământ / și în pietre sau voi fi coborât veșnic în pântecul avut de spus și de povestit miraculoasă moarte / am cărat
tău / acesta este răspunsul meu la epistola ta dona hua- în cârcă oriunde m-am dus” – frumoasă moarte am avut
T E
na” – nicolae magnificul către dona huana (I). Încastrată de spus și de povestit). Preluând reflexul eroicizării epope-
într-un mormânt tocmai pentru a atinge perfecțiunea, ilor antice, dar urmând calea abisurilor și a proiecțiilor
iubirea ca sistem de treceri unificatoare sau de vase co- psihice (a „cerurilor de jos” și a „universurilor de sus”: „la
E
municante ale fluidelor sufletești și trupești (pătrunderi, moartea asta foarte frumosă și eu am fost neobosit cărăuș
devorări, sfârtecări: „am senzația stranie că eu sunt întreg / am adus neant din universurile de sus am adus marmu-
N
un pumnal ascuțit antrenat să se cufunde în bezna albă ră neagră / și pământ negru și neagră piatră din cerurile
sau neagră” – cea de-a III-a epistolă, nicolae magnificul de jos” – mărturisește poetul în același poem de-nchidere),
R
către sine însuși) este un mecanism de transfigurare cu monumentul acesta poetic este un monument funerar
efecte revelatorii, vizionare (precum îndrăgostirea amp- care conservă în centrul său visul perfecțiunii, al capodo-
A
lificată într-o „viziune a sentimentelor” la Nichita Stă- perei, relatat în jurnalul cu amănunte din viața de zi și din
nescu); iar dacă mecanica dorinței operează tăieturile ne- vis a lui nicolae magnificul.
C
cesare circuitului de fluide dintr-un corp în celălalt corp,

Radiografia inefabilă a paternităţii Savu POPA
E
I C
P oezia lui Gabriel Nicolae Mihăilă, pe care și a asumării, a suportului afectiv, dar și a sacrificiului
R I T
am avut prilejul să o cunosc datorită celui de sine, toate acestea dezvăluite în lumina unei sensibi-
de-al treilea volum, Artemis1, este una a paternității des- lități crepusculare, aflate, parcă, la răspântia dintre ră-
fășurate ca un evantai de experiențe sau aventuri afecti- ceală și afecțiune, dintre maturitate și inocență, dintre
ve, de care cititorul se va simți atașat, încă de la primele virilitate și fragilitate: ,,privesc în oglindă/ niște bărbați
pagini. Înainte de toate, discursul practicat, imaginarul cu păr pe obraji/ sprâncene groase și gesturi hotărâte
C
abordat aparțin unui cotidian domestic, electrizat de tac mărunt/ am crescut/ de cuvintele noastre se ascut
curenții unei sensibilități luminoase, topoare/ și se despică buturugi/ acum
pătrunse de-o ingenuitate tonifinată. În urcăm pe întuneric în casă/ mama/ nu
prim-planul evocării stă, la loc de cin- mai e să coboare să ne culeagă încă ne-
T E
ste, portretul fetiței poetului sau apro- copți/ mirosul de subsol de la intrarea
pierile de aceasta, țesute parcă din firele în bloc/ cutiile poștale gri înghesuite/
de borangic ale gingășiei și ale blândeții: becul ars de la etajul 1/ vecinul cu ușa
E
,,dragostea e un copil cu picioarele goa- deschisă care-ți strecoară fiori/ până-n
le/ într-un pârâu rece/ e capcană de urs/ iuțeala tălpii” (Ana are mere III).
N
e năvod plin de pește/ e o căprioară spe- În unele poeme, pregnanța con-
riată de vânător/ e un miriapod căruia îi fesiunii conferă poemului o tensiune
R
cauți de încălțat/ dragostea e un cer care aparte. De aceea, astfel de texte devin
are loc pentru ochii tuturor/ în fond/ radiografii inefabile ale unei atmosfe-
A
dragostea e când dormi pe mâna lui re domestice în care intensitatea trăirii
tati/ iar timp de câteva ore nu se mișcă/ este cât se poate de puternică, de vie,
C
să nu te trezească” (poveste de Crăciun). încă: ,,când tata lipsește/ o bucățică din
În altă parte, evocarea așa-nu- mine se rupe dinăuntrul lui/ și pleacă în
mitei Ana denotă un atașament care lume/ și lovește cu umerii de cer/ și dă
transcende granițele concretului. Reli- cu mâinile de-a dura norii/ și trage sfori
eful miraculos al portretului acesteia iese tot mai mult ca pe niște linii de telegraf/ prin care oamenii circulă
în evidență, pe fundalul unui sacru jovial: ,,Ana nu unii la alții/ și din tălpile ei se fac autostrăzi/ iar cuvin-
este o simplă întâmplare/ nici momentul în care o cu- tele ajung acolo unde/ e mai mare nevoie de ele/ mi-e
noști/ Ana s-a născut înaintea Evei/ Dumnezeu avusese frică/ mamă/ pentru că poate într-o zi/ voi pleca de tot
o aventură cu creația/ într-o dimensiune paralelă/ dar din el/ mi-e frică/ dacă nu își va aduce aminte de mine”
băuse prea mult și nu își mai aducea aminte/ Ana este (despre tata).
semnul că Dumnezeu/ face frumos la băutură” (Ana Ipostazele iubirii sunt surprinse printr-o serie de
are mere). asocieri sau de exerciții de imaginație, ludic-reflexive:
Portretul Anei se integrează, de altfel, într-un ,,dragostea e un copil cu picioarele goale/ într-un pâ-
cotidian insolit: ,,Ana are mere/ își poartă rochiile ca o râu rece/ e capcană de urs/ e năvod plin de pește/ e
primăvară/ smulsă cu forța din pieptul iernilor grele/ o căprioară speriată de vânător/ e un miriapod căru-
de zăpadă/ de facturi/ de schimbări climatice/ legi noi ia îi cauți de încălțat/ dragostea e un cer care are loc
se așază la picioare/ ca niște motani flămânzi” (Ana are pentru ochii tuturor/ în fond/ dragostea e când adormi
mere II). În altă parte reiese o dimensiune a curajului pe mâna lui tati/ iar timp de câteva ore nu se mișcă/
să nu te trezească” (poveste de Crăciun). În același re-
1
Gabriel Nicolae Mihăilă, Artemis, Ed. Neuma, Apahida, gistru, atmosfera domestică se încarcă de un potențial
2023. inefabil în care până și cele mai neînsemnate gesturi
capătă valoarea unui ceremonial al tandreții și al apro- unei tristeți iremediabile, suprasaturate de autosufici-
pierii perceput în cheia redescoperirii de sine. Gesturi ență sau de mândrie deșartă. O tristețe care corodează
aparent mărunte trec prin filtrul unui domestic funa- orice legătură afectivă. Pe când existența în sine devine
mbulesc de-a dreptul. Nu în cele din urmă, primează cutia de rezonanță a alienării. Singura soluție salvatoa-
nevoia unui atașament securizant pentru celălalt, chiar re, în schimb, rămâne conștientizarea acestei zădărni-
și în situația în care această apropiere nu pare a fi chiar cii în care oamenii se salvează migrând, iluzoriu, spre
atât de stabilă și denotă multă fragilitate: ,,poate că pe caldul din alți oameni: ,,se aude un oftat de om sin-
dinăuntru s-a format un soare mic/ din care culegem gur/ ca o inimă din lemn/ la foc de seară/ fierea/ plină
lumină în fiecare dimineață/ iar coșul e plin/ proaspăt/ de întuneric/ respinge tot ce e străin/ uneori șinele se
pe masă micul dejun/ tu zâmbești/ și-mi spui/ astăzi e îmbrățișează/ de dragul celor care spun la revedere/...
ultima zi departe de tine/ poți să iei mâna de la ochi/ să oamenii oricum pleacă.../ și migrează spre caldul/ din
mă privești/ dar atunci sună soneria/ alarma de la tele- alți oameni/ atunci/ sunt ai nimănui/ iar hainele roa-
fon/ apeși snooze până faci bășici/ crâmpeie de frunți se de dragostea altora/ se rup/ lanțul hotelier/ flota de
încruntate plutesc în aer/ ca niște viespari flămânzi/ se submarine/ sentimentul că știu tot ce mișcă/ pe falca
sparg valurile/ rateuri de stânci/ Inocențiu și Verginica/ lui Dumnezeu/ telefonul ca o oglindă de care nu se des-
demni de Shake-spear-e/ de uliță/ de sat/ de vaporii al- prind” (pia mater).
coolului/ ieftin” (nu). După o zi lungă și obositoare, în faptul serii,
Uneori, poemele dezvăluie, în aceeași notă de merită citită poezia lui Gabriel care, o să vedeți, pare a
sensibilitate ingenuă, o atmosferă încordată, plină de fi un psalm al paternității atașante, luminoase, din care,
irizări sumbre și de secvențe dezolante. Lumea obser- așa cum spune frumos într-un vers aparte, ,,culegem
vată, de-o stranietate cu totul aparte, se află sub asediul lumină în fiecare dimineață.”
E
C
I
T
I
R
C
T E
E
N
R
A
C

Sic transit gloria mundi Romeo Aurelian ILIE
E
Cronica romanului Singur de Leonard I. Voicu
I C
(Editura Ex Ponto, 2021)
L eonard I. Voicu (născut la București, în Radu a fost un copil foarte chinuit, născut
R I T
1962) a absolvit Facultatea de Medicină din doi oameni nedemni de numele de părinți, care
Veterinară a Institutului Agronomic „Nicolae Bălces- a crescut la un orfelinat în orașul Bușteni. Apoi și-a
cu” din București. În 1991 se stabilește în Canada, la întemiat o familie, dar a fost părăsit și de soție și de
Montreal, unde își continuă studiile de specialitate, copii, rămânând din nou singur și în pragul depresi-
obținând un masterat în Microbiologie și Imunologie ei, cel mai probabil acestea fiind rezultatele proastei
C
la Universitatea din Montreal. Este gestionări a traumelor din copilărie.
poet și prozator. Debutează cu vo- Cel puțin așa ni-l prezintă autorul la
lumul de versuri Zori de zi (editura începutul romanului, sau mai bine
Destine, 2011). Au urmat volumele: spus, în prima secvență principală a
T E
Singur și departe (poezie, editura Sin- acestuia. Nu aflăm nimic despre aus-
gur, 2011), Drumul (nuvele, Destine, piciile sub care a ajuns el în Canada
2013), Iubiri (poezie, Destine, 2014), și nici cu ce anume se ocupă aici.
E
Funia Roșie (nuvele, Antim Ivireanul, Doar despre faptul că de acum are
2016), Surorile (roman, Beta, 2018) în jur de 50 de ani, dar încearcă să
N
și Singur (roman, Ex Ponto, 2021). pară mai tânăr prin modul de a se
Este președinte al Asociației Canadie- îmbrăca și comporta cu cei din jur
R
ne a Scriitorilor Români și al Cenaclu- și în special cu femeile, și că recent
lui literar Mihai Eminescu din Mon- a suferit un transplant de inimă care
A
treal, precum și redactor-șef al revistei nu doar că i-a salvat viața, ci i-a și
Repere Literare din Montreal. În cele schimbat-o radical, după cum vom
C
ce urmează mă voi apleca asupra celui vedea puțin mai târziu. De cealaltă
mai recent roman semnat de Leonard parte, amicul său, Lucian, pare să-l
I. Voicu. fi prins pe Dumnezeu de un picior,
Romanul Singur, apărut în cum spun românii. Deține în Mon-
anul 2021, la editura Ex Ponto din Constanța, deși de treal o afacere care îi merge din plin, aducându-i atât
mici dimensiuni, și având un conflict aparent familiar, o mulțime de bani cât și statut social și mai ales, un
tratează sau cel puțin pune pe tapet o serie de probleme sentiment de împlinire, dus însă la extrem, în sensul
existențiale cât se poate de serioase, care din păcate au că acesta ajunge să se comporte ca un mic zeu căruia
ajuns să definească lumea în care trăim. toată lumea trebuie să i se închine, inclusiv soția sa,
Actanții principali ai romanului sunt Radu și care aparent îi este supusă și credincioasă, și care își
Lucian, doi români stabiliți în Canada (autorul pare hrănește orgoliul din necazurile celor mai slabi decât
încă prins, după 30 de ani de la data stabilirii sale în el, acesta fiind și motivul pentru care merge la întâl-
Montreal, de tema aceasta a imigrantului român în Ca- nirile cu Radu, pe care îl pune mereu să-i povestească
nada), care după toate probabilitățiile fuseseră cândva despre viața lui de la orfelinat, special pentru a-i răs-
prieteni buni, deși nu ni se spune când ar fi fost semna- coli suferințele. Așa ne este prezentată viața lui Lucian
lat apogeul prieteniei lor, dar care acum se străduiesc, în prima parte a romaului.
mai ales Lucian, să păstreze aparențele unei prietenii Știu, am folosit de prea multe ori cuvântul
reciproce. În fond, Lucian îl disprețuiește pe Radu, dar „aparent” și sintagma „după cum vom vedea mai târ-
vine la întâlnirile cu el doar pentru a-și hrăni orgoliul ziu”. Dar nu întâmplător. Ci pentru că în a doua parte
personal, vom vedea imediat de ce. De altfel, aceasta a romanului, paradigma existențială a fiecăruia dintre
este și una dintre temele romanului, falsa prietenie. cei doi prieteni (să-i numim totuși așa, fie și în vir-
tutea faptului că Radu chiar îl consideră prieten pe foarte sus, și să ajungă să conștientizeze că nu banii și
Lucian) se schimbă la 180 de grade. Radu începe o confortul material sunt totul pe lumea aceasta.
relație cu o tânără chelneriță originară din Republica Am putea spune că dincolo de Radu și Lucian,
Dominicană, relație care deși debutează sub semnul personajul principal al acestui scurt roman este schimba-
„aventurii de-o noapte” se transformă într-o iubire rea. Vedem cum viața aceasta este atât de imprevizibilă,
reală și reciprocă. Mai mult decât atât, efectele trans- cum nici răul, nici binele, nici suferința, nici singurăta-
tea, nici împlinirea, nici confortul,
nici banii, nici puterea nu sunt
eterne și nici suverane. Radu de-
vine o dovadă a faptului că nu în-
totdeauna un om care, din diferite
motive, își începe viața greșit, este
condamnat fatalității de a și-o rata
până la capăt, iar Lucian ne arată
că „scaunul” confecționat din bani
câștigați imoral sau amoral (într-o
discuție cu Radu acesta recunoaște
că fiind om de afaceri nu se gân-
dește niciodată la moralitate) are
picioarele foarte subțiri și poate su-
comba oricând, iar căderea este cu
E
mult mai rea cu cât distanța până la

„muritori” este mai mare.
C
De asemenea, romanul lui

Leonard I. Voicu mai aduce în
I
discuție și alte probleme atât din

T
trecut cât și din prezent (pentru că

sunt sigur că s-au perpetuat), cum
I
ar fi modul în care sunt tratați co-

piii în orfelinatele din România,
R
supuși la adevărate orori: înfome-

C
tarea, înjosirea, lovirea repetată, ba

chiar și violul/ pedofilia, care une-
ori au drept consecințe sinuciderea
sau implementarea unui handicap
T E
psihologic de care copilul poate nu

va scăpa toată viața (șansa lui Radu
fiind desigur acel transplant de ini-
E
mă, care i-a schimbat inclusiv tare-

le psihologice).
N
plantului de inimă încep să își facă simțită prezența, Așadar, romanul Singur, după cum se poate ve-
acesta transformându-se, întru câtva, în cel care i-a dea nu este doar despre singurătatea propriu-zisă ci
R
donat inima, un fost soldat american, victimă a răz- mai cu seamă despre căile prin care se poate ajunge la
boiului din Afganistan, pasionat de natură, balet și singurătate. Și prin aceasta poate funcționa și ca un
A
mersul pe bicicletă, pasiuni ce se transferă și la noul „îndreptar” de genul „Așa DA/ Așa Nu”, sau ca un
proprietar al inimii. În schimb, Lucian își prinde soția semnal de alarmă pentru cei care se identifică fie cu
C
în brațele altui bărbat, ceea ce îl face să cadă de sus, de Radu, fie cu Lucian.

Dincolo de aparenţe Nicolae POGONARU
E
I C
V aleria Manta Tăicuțu face parte din ga- discursul se inflamează și dobândește tonul pamfletului
R I T
leria autorilor de certă valoare națională. la limita dintre haz și necaz și ia pulsul existenței deri-
Are o bogată carieră literară construită cu grijă, talent zorii într-un târg de provincie, cu străzi insalubre, cu
și perseverență, cu abilitate și implicare în tot ceea ce foste blocuri comuniste, cu domnițe snoabe sau mămă-
înseamnă demers creativ. Este un intelectual cu o vastă ițe însoțitoare de trolere ale nepoțeilor la și de la școală,
informație culturală, dozat, calm, ironic și detașat de interesate mai mult de viața privată a învățătoarei decât
C
anumite comportamente incorecte ale breslei. Scrie pode competența ei : „sunt mămăițe curioase, le interesează
ezie, proză, critică literară și conduce o revistă de top, ce a purtat azi/doamna învățătoare, câte lănțicuri din aur
Spații culturale. Este printre puținii poeți care perfor- avea la gât și/câte ghiuluri pe degete, niciodată ce i-a învă-
mează în poezia cu formă fixă, sonetul, ducând mai țat, cum i-a/învățat și de ce/se poartă frumos cu tine țipă e
T E
departe virtuozitatea înaintașilor. Iată ce spunea scrii- isterică râde glumește e de gașcă, vine răspunsul, ne-a spus
torul și criticul literar, Ion Roșioru: „Avem de-a face cu că a fost în Maldive, aha, gura se face pungă, a dracului
un discurs poetic scrâșnit și vizând polemic pseudovalorile putoare, are bani de/ Maldive/ noi stăm și putrezim la
E
vremii nefaste pe care o trăim. Societatea contemporană târg” (însoțitoarea de troler).
nu mai are nimic sfânt și statornic. Miturile și crezurile Până și Cel de Sus și-a luat mâna de pe cetă-
N
morale se degradează galopant. Adevărul este strivit sub țeni, cu toate că aceștia nu mai prididesc recitând ode,
copitele civilizației tehnologizate până-n măduva oaselor, osanale și rugăciuni. Domnul nu mai dă nimic, într-o
R
ori, în cel mai bun caz, pusă-n lanțuri.” Acest fragment lume în care mai marii zilei au grijă de ei și vorba lui
extras din cronica volumului, „ Citește, Ulise, și plângi”, nenea Iancu, „de coana Joițica, noi și-ai noștri” (comerț
A
care cuprinde 130 de sonete, poate servi drept pream- cu apă de ploaie). Nici pelerinajele nu mai ajută, chiar
bul la noua sa carte, „Pântecul firbinte al urii”, apărută dacă stai la coadă o săptămână și te saturi de cipsuri și
C
la editura Editgraph, 2023, care se compune din două nici măcar nu poți să aprinzi o țigară ca fumul ei să nu
segmente: „subteranul perfect” și „rudele nimicului”. profaneze mirosul de tămâie. Iar când babele sar rândul
Există aici o frământare existențială aparte ancorată în să ajungă mai repede la moaște sau la vreun mormânt
cotidianul cu probleme dintre cele mai diverse. Este o de duhovnic celebru, îți „activează toți dracii din tine”
poetă a aspectelor aparent banale, ironică, sarcastică și și asta nu e tot; însuși Domnul refuză rugăciunile: „și
cu un umor de catran, subtilă și revoltată uneori pen- iar cruce mare, largă, Doamne iartă-mi mie nevredni-
tru că trăiește în labirintul unui spațiu, analizând cu cia/toate ale lumii care zac în mine, dă-mi pace, că o
răbdare o realitate nudă a periferiei urbane, sau, uneori merit,/depărtează-mă de rău, că de bine mă depărtez
suburbane, populate de corupți, analfabeți funcțional, și singură,/ Doamne, dă Doamne/ și domnul nu dă”
impostori, politicieni incompetenți, babe bigote cu (pelerinaj). Și în timp ce unii vor să se pocăiască, alții se
pretenții de mari poete.. Nu scapă vizorului autoarei destrăbălează în bordelul din „zona de război a cartieru-
nici copiii care scriu versuri încă din faza intrauterină lui cu interpretele de arii/la oboi și la flaut, cu cruciulițe
iar când se fac mari și internetul le furnizează texte scri- de aur la gât și pantofi cu toc,/în rest goale(chiar) pușcă”
se de alții, ei și le însușesc, le adaptează, le publică și iau și de aceea băieții cu cagule intră în rezonanță și vin cu
treizeci de premii pe metru pătrat de maculatură (ce se puști bastoane să le mai potolească entuziasmul, lăsând
mai confiscă). Cartea este o odă pamflet a cotidianului în urmă „doar foșnetul/ local patriotic al bacnotelor de
și în care oașul este un „bolnav închipuit” străbătut de euro, multe bacnote/cumpărând calmul și tăcerea orașu-
străzi și fundături infestate de „agenți politici patogeni”, lui, stabilitatea lui/apărată cu puști, pistoale și cagule de
de influenceri și câteva pițipoance, de mironosițe cu un negru profund,/admirat de sus, de pe un pervaz lucitor,
studii fabulos de juridice „călare pe ceea/ce a mai rămas de câțiva porumbei /nimeriți curioși pe acolo” (citadină).
din cultura lui” (bolnavul închipuit). Treptat, treptat, Sistemul de valori s-a schimbat, natura a luat-o razna,
poluarea otrăvește păsările și peștii, stelele nu se mai în valuri milimetrice de/spumă”; amară ironie, încât îți
zăresc din cauza smogului. vine s-o închei definitiv lumea aceasta: „acum poți să
Mai demult totul era în limita decenței, acum te urci pe pervaz și să pășești senină în golul dintre etajul
totul s-a pervestit încât Dumnezeu nu-i mai vede pe șapte și stratul cu/mixandre pe jos” (dezvoltare personală)
păcătoși și nici „zâmbetul silit al preoților care trec linia” Totul e întors pe dos, într-o lume grăbită, intro-
(la înecul final) iar credința de moment, chiar dacă e vertită, bibliotecile sunt pustii, cărțile devin „urne fu-
„mai mare decât suferința zilnică”, nu te absolvă de pă- nerare”, copiii nu mai calcă prin sălile de lectură și nici
cate și totul devine o rutină inutilă: „primăvara scoate babele prin cimitire să mai îngrijească mormintele sau
câte-odată răul din tine, îți pune petale în/locul pe unde să mai verse o lacrimă (cărți necitite - urne funerare) iar
cândva a trecut bila/de plastic a sticluței de mir/sub ea în luna martie care nu lipsește din post, dacă inima ți-o
sunt gândurile, rugăciunile zdrențele rămase din/speranță ia razna se găsește un medic șpăgar să te binecuvânteze
și o parte din inocența începutului/ respiri, te rogi și mă- cu simulator infectat de la morți. Adevărul este mascat
nânci ca într-un film prost, cu premii comerciale” (aură cu fake-uri, suntem doar niște marionete care se mișcă
de aroganță). haotic într-o realitate paralelă. Teribilă radiografiere a
Second-hand-ul vestimentar, moral și spiritual neantizării comportamentului uman contemporan.
acaparează tot ce era imaculat odată. În fața acestui val Poeta reușește uneori să alunge aceste neliniști, evadînd
de agresiuni singura alinare este să te retragi în tine și în amintirea lumii copilăriei, ieșite parcă din timp,
să meditezi cu o „ tristețe legitimă” și inofensivă asigu- când cutreiera pădurile încă întregi sau urca și cobora
rându-ți securitatea intimă în fața vieții „ca o cutră, ca o/ muntele cu prietenele, fără griji, senine admirând miri-
scârbă ca o pradă, cum zic niște prieteni prozatori imuni/ fica vale a Trotușului; „câteodată ne ascundeam și noi,
la înduioșări lirice și la alte prostii versificate”, când „ce-a pădurea era moale/ îngăduitoare și sigură, nu se deschisese
E
fost verde s-a uscat” sub „petreceri cu manele și muzici sezonul la/ tâlhării, braconaj ori măcar la pedofilie viol
pop-rock și de alt mare fel”(tristeți legitime). Te supui zil- vogeurism”. Uneori se–ntâlneau cu câte o băbuță care le
C
nic unui ritual care ar avea menirea să te facă să crezi că alinta numindu-le „ghiocei, viorele, ursuleți” și le învăța
exiști cu adevărat dacă îți bei cafeaua de dimineață, „să să nu se atingă de tufele de nebunele și ele se auzeau
I
ai impresia că ai ieșit din somn, că ești treaz/ în lumea care strigându-i „baba cloanța de pe Goanța” (bella dona).
T
doarme continuu, lipsită de vlagă,/ prin legi/ legea som- În secțiunea a doua a cărții intitulate „rudele ni-
nului național internațional e de fapt obligatorie/ a tre- micului”, revolta, ura, disprețul autoarei se acutizează
I
cut prin toate parlamentele”(e încă noapte). Copleșiți de într-un discurs frust menit să sublinieze haosul soci-
atâtea vicisitudini ale existenței cotidiene, uneori simți al, moral și economic în care o societate în derivă se
R
că cerul se prăbușește pe tine, nu găsești nici un punct complace conform principiului „las că merge și așa”, a je
C
de sprijin, un reper ca să te asiguri că încă mai ești în m’emfiche-ismului suveran peste un oraș care nu mai are
această galaxie și „că mai există cum cred proștii/speranță( nimic sfânt. Poeta devine mai caustică la adresa insului
adică acea chestie filozofică psihologică și de alt fel/mare modern dar foarte rezistent la cultură. O nesfârșită fa-
fel pe cre poți s-o fumezi ilegal până se dă liber la/iarbă ună feminină are ca prioritate etalarea prostului gust, a
T E
și pastile de extaz” și „anormalul va deveni starea firească spoielii de cultură și a afișării ostentative pe care o ma-
de normalitate/ acceptată/ atunci va fi o zi bună să prinzi nifestă la diferite cenacluri așa-zise „literar- artistice”, la
moartea din urmă/ să faci pace cu ea și cu tine” (căderi). întruniri cu liderii mărunți de partid și de stat. Hiper-
E
Ca să ai impresia că ești în rând cu lumea din lucidă, Valeria Manta Tăicuțu, este receptivă la toate
jurul tău, stai la televizor, mai ronțăi o ciocolată, mai iei semnele aneantizării eului uman. Dar cum te poți vin-
N
o gură de pepsi, ronțăi un pufuleț și dintr-o dată vezi deca de răul din jurul tău? Cioran recomandă epigra-
cum „siliconata de pe ecran își scapă din când în când ma, înjurătura sau eșafodul. Consternată de răsturnarea
R
mâinile/peste sâni, unii nou nouți, gata să explodeze de țe- sistemului de valori, poeta are la îndemână persiflarea
peni/ umflați și fără pic de emoție în ei” în timp ce „sânii sau disprețul materializate în ironie, sarcasm, în ultimă
A
tăi au luat-o la vale de mult, numai vorbele și-au rămas/ instanță în ură: „din toată ura de-acum voi face o cra-
locul lor, ale siliconatei nu,/ are gură de peștoaică, i-au vașă/ elastică dureroasă răzbunătoare/ pentru toate iepele
C
urcat icrele din burtă să/eclozeze în dinți pești milimetrici beznei, smintitele invadatoare de spațiu/ intim poetic sau

nu” (vibrații). În această notă se identifică și sonetul, ce crește și se zbate precum ivan turbincă în procopsit gu-
declarație de ură (78,79). leaiul/ cu moartea păcălită și popii dând din coate”(febra
Una din temele predilecte o constituie babele nimicului). În aceeași notă este și cântarea necântărilor.
creatoare la a căror intrare în biserică se scorojesc pictu- După un maraton liric impresionant, autoarea
rile cu sfinții de pe pereți: „și iar sictir cu babe creatoare/ mai face un ultim popas trecând în revistă toate tarele
ispititoare de belea și întuneric/intrând cu pas grăbit și de comportament ale „țățicilor” suburbane, bolnave de
gură mare/ în spațiu nostru sacru
pur și sferic”/.
În contrapondere apare
Beonsica, cea care „nu-și ridi-
că poalele-n cap la mărire, nici
pumnul spre cărți/ pe care nu le-a
citit/ sunt gesturi la care o-ndeam-
nă etnia și eu zic pas” (de sictir
pardon). Trăim într-un secol în
care cărțile sunt aruncate selec-
tiv la pubela pentru cartoane,
hârtie și plastic, politicienii co-
rupți dau ordin magistraților să
claseze dosarele acoliților, gu-
noaiele prosperă peste oraș, oa-
E
menii fac lucrările de mântuială.
Ți-ai dori să ieși la aer curat pe
C
malul Râmnicului „ te bucuri că
au dispărut cotețele în care mași-
I
nile cuibăreau/ fițe urbane,/ po-
T
runca de la edilul șef a fost sfântă,
respectată/ de echipa lui Dorel,
I
demolatorul cu o ureche de sti-
clă și/ trei dinți (din față) poleiți
R
cu aur curat.” Îți rămâne doar
C
să visezi „ alei cu pavele pentru
plimbări romantice, și trepte de
piatră spre/ râu și parapeți- ghi-
rlande din inox lucios” (râul). Au dispărut și pădurile patriotism local, infestate de oportunism, inpostură și
T E
de altădată iar „pădurea cea tânără e rară și nesigură, o de lingușire dusă la extrem, aplaudând și votând orice:
părăsesc lupiiși/ urșii, grăbiți să intre în sat, în comuni, „ țățicile mor de plăcere și aplaudă, votează când este
chiar și-n oraș,/ toboșari ai gunoaielor menajere” (ramul). ceva de votat, bagă în corzi spiritul critic, dreptul la
E
Și din nou nostalgie (mais ou sont les neiges d’antan) o altă opinie, bunul gust și talentul, fiincă au voie, fiincă
scoate o clipă din devălmășia periferiei umane (dor de pot, fiincă așa-i (a)normal”(baladă suburbană). Obosită
N
primăvară) să le tot admonesteze, poeta le ignoră pe aceste țățici

În momentele de cumpănă poeta apelează la in- superficiale care nu au nimic sfânt.
A R
stanța supremă, la Iisus pentru a înțelege dar parcă nici Cartea se încheie cu poemul preafericita și sfânta
El nu mai aude și nu mai vede nimic: „de ce mă lași Ii- iertare, un omagiu adus celor mulți, cu bun simț, care
suse, în patul de cenușă și mă obligi să zgârâi cu ochii și cu constituie esența vieții de zi cu zi, dincolo de aparențe-
moartea asfaltul care șade lipit ca o căpușă de trupul meu le, puține dar incomode, înțelegând să trăiască decent
C
cerându-mi cu lăcomie partea?” sau „ nu pun opreliști urii și să se bucure de lucrurile frumoase din jurul lor.

E
I C George VULTURESCU Cu „ură, dragostea mea”, poezia…
U n volum cu acest titlu - Dies Irae (Ed. picure licoarea bunăstării// e-adevărat stropind cu ea
R I T
Hertzog, 2023, Tg.Mureș), după intersti- morminte/ reușești să întorci la viață morții//dar nu și
țiile calme dintre „contracția sistolei și dilatarea epis- a ta simțire” (Fragment dintr-o imposibilă scrisoare).
tolei” din „Între sistolă și epistolă” (2021) și blânda Nu o văd străină nici de scrisul frenetic al lui
deschidere spre Dante din „Incipit vita nova” (2018), Andre Frenaud ( din volumul „Cu ură dragostea mea
Denisa Crăciun se lasă cuprinsă de o reflexivitate ener- poezia” / Ed.Univers, 1970, tradus la noi de Maria Ba-
C
gică în care orizontul asimilării, al firescului... „înghite nuș) ale cărui cuvinte îi pot fi efigie: „Trecerea harului
miracolul”, după cum sugerează pertinenta prefață a lui a început prin a-l goli de sine însuși și de ceea ce știe...
Adrian Lesenciuc, orânduită în 3 părți ale unui drum Clipă imperceptibilă... Atunci energia care-l străbate,
„spre mântuire” (pp.5 - 24), un fel de Judecată asupra pierind, îi comunică o stranie putere”...(p.5). Și nu știu
T E
ei însăși, „calea fără de cale”, când „mergi către în sus/ și dacă această „energie” (nu o vom numi și ...„ură”!) nu
orice ar fi nu privești înapoi” (In altum ascendere). o face să se gândească, orgolios, dacă poți fi POET AL
Demersul ei poetic este - cum s-a observat deja LUI DUMNEZEU, când scrii, negru pe alb: „că nu
E
până acum - marcat de un bilingvism ( al traducătoa- ești nici poet nici zeu/ci doar urmaș al lui Adam...”
rei de poezie, bine apreciată pentru volumele lui Salah (Degeaba te înverșunezi) , dar poți fi POET ALCU-
N
Stetie – „Cealalată parte arsă a celui prea pur”, Ed.Tim- VÂNTULUI, și CUVÂNTUL E LA DUMNEZEU,
pul 2018, și a nu mai puțin celebrei Venus Khory-Gha- și ÎMPREUNĂ cu el are toate funcțiile semasiologice
R
ta, „Aprinzi lampa și o bucată de noapte zboară”, și ale clipei originare/ illo tempore: ”spiră printre spirele
Ed.Timpul, 2022) care ne conectează la un larg registru Literei ce respiră...”(Miracolul vâslei). Desigur, cuvântul
A
de expresie poetică pe care cultura autoarei l-a parcurs. poetului poate „vâsli” și, crede poeta: „vâsla” e „de vie-
Vedem o structură ecletică a volumelor care denotă o țuire azvârlitoare”: „mă las în voia Ei și Ea/ milostivă și
C
montură cu un strat al religiosului ( probabil sub influ- a toate iertătoare/ mă retrimite alături de Tine să fiu//
ența studiilor de la Facultatea de teologie din Craiova, Începutul unui poem” (p.57).Pentru că „apele se întorc
pe care a absolvit-o) coabitând „lejer cu cea mireană, la izvor”, ciclicitatea universului este o credință în în-
în beneficiu reciproc” (cum etichetează într-o cronică viere: ...„deasupra vidului/mâine voi sări - îmi ziceam
un cunoscător al ei, Toma Grigorie). Astfel, universul în fiecare zi -/într-o barcă cu tot cu amintirea /vieții/
ideopoetic din „Incipit via nova” pune în centrul vie- marea și noaptea/îi vor împrumuta culoarea” ...(Când
ții iubirea - idealul frumuseții nedespărțit de virtute, după șapte vieți).
a florentinului Dante, iar poemele din „Între sistolă și Arborescența lirismului, a imaginației și din
epistolă” poartă, în subsidiare, un „suflu” din Episto- acest volum este constituită din semne chistologice,
lele Sfântului Pavel, considerându-le, în replică, „pie- ale unei naturi care poartă toate meandrele ființiale
tre vii” - care învrednicesc deschiderea spre „celălalt”, ale trecerii, într-un abur spiritualizat, gata să ne înal-
prin cuvintele poeților. Simțim în aceste semnificații țe din „lutul” blagian al „alcătuirii”: „...o altă viață vă
sibilinice – precum în versul „Răsuflarea ta peste mâna așteaptă acolo/într-o zodie a cadenței vă puteți naște/și
care scrie ia foc” (Rugăciunea poetului) - și un athanor vor bate atunci tobele/și se vor coace tablele noii legi/
al desacralizării lumii, nu străin de cel al „mentorului” în cuptoare fără sfârșit/ e culoarea ochilor pe care îi lă-
Salah Stetie (pe care l-a cunoscut îndeaproape, l-a pre- sați în urmă” (Cadență și înălțare). Am vorbit despre
țuit și i-a dedicat și volumul în franceză „La fleur de o imaginație „arborescentă” pentru că în multe poeme
figuier”/ Floarea de smochin, Ed.Unicite, Paris, 2022): avem în centrul lor arborele: copacul „vieții” – „co-
„...Unui răposat poet/de ți-ar păsa de el i-ai zice://...și pacul - cuvânt”. Iată ce ne spune poeta despre copac:
tu ca și atâția pescăruși/ ce au uitat să zboare în ceață/ „cuvânt imposibil de doborât//chiar în numele Tău/pe
ceri cerului ceara - nu lumina lumânării - din care să una din ramuri o pasăre/își coboară cântul/până la ul-
tima zi a bolii ce vindecă ”(Per ipsum nomen tuum). În brațele/ pe care mi le tai an de an tobele/morții îmi bat
tradiția cabalistică, precum știm, toate își au originea în trunchi/nu sunt sigur să știi/ jertfa e a Spiritului nu
din „arborele vieții” - moartea și renașterea, subteranul a lemnului”.
chtonic - prin rădăcini -, ramurile aspirației spre cerul Ca marcă a stilului poetei, atrag din nou aten-
uranic. Unul din numele divine ale celor 10 sephiroți ția, se află expresii, cuvinte din zestrea autohtonă, bine
este Tipheroth, la Denisa îl avem sub forma Tipherot: răsădite să sugereze o stare religioasă, dar și...„în răspăr”
„între vedere și nevedere”, din „mijlocul arborelui din curajos cu textele dogmatice, sunt expresii care nu ves-
vreme”, spun versurile ei din „Sacrificiu”, mergând pe tejesc poeticitatea modernă a limbii, ci îi păstrează mi-
semnificația sephirotică în care copacul face legătu- racolul simbolurilor sacre, iată câteva: „narmaza unei
ra dintre „Lumile spiritului” și „Realitățile materiale” alte zile” (p.58), cu referire la fructul amar al unui por-
implantând în om CONȘTIINȚA, de aceea e numit tocal; sau: „...din fiară turbată în piatră împiedicată/în
„Dumnezeu și cunoașterea”. Căutările acestor semnifi- pântecul lui lumina se încrudează// se urdește...” (Ade-
cații biblice nu se fac decât ascensional, printr-o ”arde- vărat îți zic); sau: „...într-un uger de aer înaintăm...”
re”, uneori furioasă, care trebuie să cuprindă cele mai (Ploaia ne șterge fețele).
adânci straturi ale existenței, poate, mai potrivit cu o Pe această cale, a obstinației între vechi/nou, în-
„zi a focului” tensional, decât a ...„mâniei”. Pentru că tre crud și livresc, coeficientul de profunzime al ideii
numai „arderea”-focul dragostei poate re-face legătura crește la tot pasul: fluxul liric se impregnează de o ex-
dintre om și Creatorul său... primare ce debordează de simplitate -în aparență fragilă
La poeta Denisa Crăciun mai avem și ... grazia vi- -,dar radiantă, pătrunzătoare în temeiurile arhaicității
selor: „peste rănile arborilor/le slobozești și viu și mort/ unde sacrul își are sălașul.Dar ingenuitatea credinței,
în toate cuvintele ești” (Din simultaneitate). Mai avem cuvântul re-adus din versetele biblice, nu este, știm,
E
legătura conjuncturilor existențiale eu-arborele - noi: întotdeauna, nici credință, nici aproape de sacrali-
„...noi/toți copacii dumbrăvii vom dănțui/ în poeme ate.E nevoie de „exaltare prin toți porii/ a unui trup
C
” (p.92), care ne poate duce la dansul lui Zarathustra, prin care/te faci luntraș al prezentului/ părtaș al beati-
o grazie pe care cerul o îngăduie. Cu multe subînțe- tudinii...” (Exaltatio). Această înverșunare după grație
I
lesuri e și motivul arbore - umbră (ca în legenda lui (grația divină) o chinuie pe poetă, o face să treacă din
T
Aavram care planta copaci pe oriunde trecea: ei îi dă- voce în voce, din extrema unui personaj în altul.Ca și în
deau „informații” despre credința oamenilor și numai celelalte volume, poeta este într-un unghi din care vede
I
celor credincioși le ofereau umbra, iar idolatrilor le-o „golul” dintre om și icoană (ca prezență a divinului),
refuzau), pregnant în poemul „Credo in unum Deum”: dintre litera care e o „cruce inutilă” dacă nu „sângerezi
R
„sub toiag învățaseși să ții umbra...”; sau: „…un copac sub atâtea răni” (La coborârea de pe Munte). Vasală tran-
C
vorbitor al tuturor graiurilor/stelelor/rugăciunea ți-o scendenței, poezia Denisei Crăciun se umple de tragic:
adăpostea/ peste noapte/ în frunzișul de aștri intri/iar „Îl iubești cu disperare te pierzi în El și /negăsindu-te
când ieși/ un altul ești”. nicăieri îți amintești că nu ești// decât rotație arzătoare
Densele straturi metaforice din poetica autoarei ” (Amintire). Nici un pas mai mult decât firul de praf
T E
ne apropie motivul arborelui și de un Pan, care doarme, de pe roata eminesciană care-l trece prin toate punc-
cuprinzându-ne în somnul său: „...Într-o scorbură de tele/stadiile existenței, nici un pas de la „lamentațiile”
aer/lângă el cuibăriți ne visăm/nori bătrâni foarte bă- scribilor egipteni: „...cu voce de ferigă/Te strig/de pereți
E
trâni dar totuși copii/ ai aceluiași Frasin/ care mânat de de sticlă/cuvintele mi se lovesc/în râs hiene pufnesc/
iubirea pentru noi/pe spinare de asin intrase în Ierusa- tăvălindu-se în țărâna/nici unui drum” (Încă o dată să
N
lim...” (Salve visare). Dar cea mai semnificativ-grăitoare mă trezesc). E un pas mai aproape de ...modernitatea
imagine christologică o avem în poemul „Colinda bra- contemporană?
A R
dului”: „Bradul se îmbracă în oțel/vine/îți bate la ușă Numai dacă ești atent la versul: „În disperare de
și spune//Topoarele nu au fost niciodată aducătoare/de cauză/recurgi la poem ...” (Recurs).Când Divinitatea
belșug ori bucurie/vârful de Steaua Nordului vreau să- nu-i dă nici un semn poeta are puterea să scrie: „eu
mi fie/ împodobit iar ramurile de razele lunii/de scânte- sunt”, ceea ce e „mai chinuitor decât/orice tortură din
C
ierea zăpezii de culoarea păsărilor// cuprind Universul Infern” (p.105). O credem, îi credem vechea noastră

E
I C
R I T
C
T E
E
N
R
A
C
rugăciune-refugiu: „ … de văpaia iubirii Tale/ templul tru credință. Citind poemele Denisei Crăciun cred că
mi se umple/și loc nu mai este/pentru nici o altă crea- se mai poate scrie o poezie „religioasă” care să te facă
tură/ în Tine mă pierd ard și pier/rămânând totuși vie/ să vezi „fereastra unei idei”: „... așa cum zeilor nu li se
în fereastra unei idei ” (Întregire). Nu ne răscolesc la ia ospățul de sub nas/nici versului tău nu îi va fi retra-
fel cuvintele portughezei Mariana Alcoforado? Când să suflarea/ adierea soarelui la miezul nopții/ cuvintele
nu primim nici un semn avem, zice Denisa Crăciun, tale vor continua să urce//bucuroase pe Golgota lor de
„fereastra unei idei”, ea ne este o ”merinde” de drum: cuvinte/ce nu își leapădă Sinele /în zori/cocoșul se face
”singură și numai rugăciunea/o iau ca merindă ” (Res- piatră/și cântecul se rostogolește/prin sângele neamu-
tart).Sau...”recurgi la poem”, la ”arderea” (Dies irae) în- rilor/până la litera necreată” (Și cântecul se rostogolește).
Arta antică a retoricii Niadi-Corina CERNICA
ES EU
R etorica, una dintre cele mai frumoase arte
ale Antichității, a lăsat puține amintiri în
urma ei, cele mai multe accentuând ornarea și lipsa de
ricii, nu filosofiei, era exemplul. Exemplul nu-și avea
locul în știință, fiind o situație particulară și singulară.
Exemplul are însă puterea sa și o îndreptățire uriașă
argumente în favoarea stilului și a rostirii. pentru retor. Exemplul indică consecințele unei acți-
Retorica, căreia Aristotel îi închină o carte în- uni, ale unei situații, ale unui fapt de viață. Trezește
treagă, avea în Antichitate un renume și o apreciere pe emoție, compătimire sau admirație, e un model sau
care astăzi nu le înțelegem. Privită inițial ca o artă de a ceva de evitat, arată cum ceva bun (o lege, o decizie)
convinge în probleme care cereau deliberarea, apoi ca are consecințe negative sau invers. Ceva bun nu poate
arta de a vorbi frumos sau ornat, ea rămâne arta lumii face rău, ceva rău nu poate face bine, va spune orato-
grecești și romane. rul. Exemplul, ca fapt singular, arată consecințe, pro-
Retorica nu este o artă a mințirii, a manipulării, bleme, situații care pot să se repete.
și nici a argumentelor găunoase. Aristotel prezintă re- Exemplul, corespondentul în retorică al induc-
torica ca fiind diferită de discursul științific, unde con- ției din știință și filosofie, are valoare în tot ce privește
cluziile sunt certe și nu se deliberează; este arta proble- acțiunea, decizia, deliberarea juridică, morală, politică.
melor morale, politice, juridice, de aprecieri valorice, Un alt element specific retoricii, după cum cre-
în care nu există un răspuns cert, ci soluțiile se discută de Aristotel, este silogismul întemeiat pe premise pro-
și se deliberează de întreaga audiență. babile, nu certe (entimema) cu privire la orice decizie și
Retorica nu conține, ca filosofia, legături logice deliberare privind viitorul.
stricte între propoziții, necesitatea logică nu este stric- Logica nu cuprinde propoziții la viitor, propo-
tă, argumentele sunt probabile sau aprecieri valorice zițiile despre viitor nu sunt nici adevărate, nici false,
(în general, morale, dar și în privința utilității) proprii dar decizia și deliberarea cu privire la fapte viitoare este
oratorului. Un alt element important este apelul la sau cel mai important element al vieții umane, al unei co-
trezirea sentimentelor audienței, ceea ce, pentru Aris- munități, și în privința politicii, moralei și justiției. Ca
totel, masca lipsa argumentelor. Un retor făcea apel la atare, raționamentele cu premise probabile, nu certe,
sentimente, trezea emoții, dar acest lucru avea un sens fac parte din orice acțiune, de gândire asupra viitoru-
important: pentru a susține o poziție, pentru a convin- lui, de împiedicare a unor pericole sau situații viitoare,
ge să persevereze, pentru a-i face să meargă mai depar- de înțelegere a unor consecințe ale unor lucruri de as-
te, un orator încerca să declanșeze în oameni convin- tăzi.
geri, credințe care să întărească convingeri și credințe Posibilul, imposibilul, viitorul, comparația și
de tip patriotic, moral, uman sau, pur și simplu să-i aprecierea valorică sunt lăsate de Antichitate în seama
trezească din indiferență. retoricii, a deliberării colective a comunității, a cetă-
Sentimentele susțin decizii riscante, grele, ac- țenilor greci sau romani; necesitatea și certitudinea
țiuni în condiții nefavorabile sau sunt cauza legitimă aparțineau științei sau filosofiei. Ca atare, virtuțile dis-
a unor reacții față de situații sau fapte. Patriotismul cursurilor retorilor erau, în primul rând, nu ornarea și
este o cauză pentru luptă, revolta – pentru a respinge frumusețea, ci claritatea și adecvarea la subiect, ceea ce
sau condamna, admirația – pentru a urma un model, spuneau și teoreticienii retoricii, printre care și Aris-
speranța – pentru a continua o acțiune sau pentru a totel.
face ceva. Frumusețea discursului, un fel de a convinge și
Apelul la sentimente este un apel legitim, deși de a atrage apreciere, era și trebuia dublată de claritate
în Antichitate, ca și în opera filosofilor, rațiunea este și de prezentarea completă și adecvată a subiectului.
superioară și deliberarea rațională este mai importantă. Un retor trebuia să aibă cultură, erudiție, cunoștințe și
Un tip de persuasiune considerat specific reto- să evite unele argumente false sau fără susținere.
opinie opusă, iar deliberarea

audienței era mai puternică.
Această metodă a fost folosită
și în filosofie, în Evul Mediu,
deși provenea din retorica an-
tică. Cicero, utilizând metode
retorice, cultura și erudiția sa, a
prezentat, într-un mod nuanțat
și mai profund problemele mo-
rale, cazurile etice, decât, poate,
cei care s-au menținut la apre-
cieri generale. Oratorii foloseau
ideile audienței și verosimilul,
etica comunității și cea indivi-
duală. Retorica și ideile filosofi-
ce dau relief gândirii și discur-
surilor lui Cicero. Quintilian,
orator roman, va prezenta în
„Arta oratorică”, ca elemente ale
argumentării: prezentarea tezei,
definițiile, exemplele, asemă-
nările, analizele, enumerările,
enunțarea părerii proprii. Toate
erau argumente care susțineau
argumentele mai importante și
ideile oratorilor.
Retorica, ca alcătuire
a unui discurs frumos, care
place și convinge, va lua locul
mai târziu retoricii antice, mai
interesată de argumente. Figu-
rile de stil, tropii, fără de care
nu este de conceput retorica,
apelul la sentimente vor trans-
forma retorica într-o ramură
când literară, când juridică,
politică sau, pur și simplu, în
Uneori, se folosea sentimentul moral general știința discursului public.
sau ideile și valorile audienței ca premisă majoră, aces- „Retorica” lui Aristotel, apreciată de David Ross
ta fiind și argumentul cel mai important pentru a ac- ca „un amestec ciudat între critică literară, logică, eti-
ționa, a convinge sau a manipula. Oricum, oratorii ți- că, politică și jurisprudență secundare”, era scrisă de
U
neau seama de acest lucru, pentru că a cere o deliberare un om care știa slăbiciunea inimii omenești și felul în
despre o problemă sau situație, presupunea aceasta. care putea fi păcălită, era și o carte despre argumentare,
E
Unul dintre marii oratori ai Romei antice, Ci- convingere și deliberare.

cero, prezenta argumente atât în favoarea, cât și împo-
S
Retorica, resuscitată în secolul XX pentru studii

triva unui lucru, ceea ce presupunea raționare, alegere de practici discursive și teorii ale sensului, rămâne o
E
între argumente, se știa de ce unii au o opinie, alții o artă a frumoasei lumi a Antichității grecești și romane.

Spre obârşia Porumbeştilor cu Ion Filipciuc Doina CERNICA
EVE NI MENT
C ercetător literar acribios și original valorizator
al descoperirilor sale, prof. dr. Ion Filipciuc
a fost așteptat încă de la deschiderea Anului Ciprian Po-
necunoscut” de Constanța Cristescu. Într-o nu îndepăr-
tată zi urmând să li se alăture și bibliografia dedicată lui
Ciprian Porumbescu, în lucru pe masa de scris a lui Ion
rumbescu la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava Filipciuc, pentru care a descoperit până în prezent, o sur-
cu o conferință consacrată tânărului și genialului compo- priză frumoasă, aproximativ opt sute de repere.
zitor. Anunțată pe 12 octombrie 2023, în joia dinaintea Intitulându-se „Obârșia neamului Golembiovschi
sâmbetei de 14 octombrie 2023, a celebrării celor 170 din Sucevița”, călătoria lui Ion Filipciuc spre strămoșii
de ani de la nașterea singurului bucovinean urcat până lui Ciprian Porumbescu a început cu propriul drum în
acum în calendarul unei sărbătoriri naționale, după sa- Polonia, la Biblioteca Jagellonă și apoi în cimitirul din
lutul adresat invitatului și publicului de dr. Gheorghe Cracovia în căutarea posibililor ascendenți Iaminovici,
Gabriel Cărăbuș, managerul instituției gazdă, întâlnirea ai lui Eminescu. Rătăcind printre morminte și începând
l-a adus întâi la microfon pe neobositul animator al aces- pe neașteptate ploaia, luând-o spre aleea centrală cu nă-
tui An, universitarul, dr. Niculai Barbă, vicepreședinte al dejdea unui cât de cât adăpost, a ajuns la un mormânt
Consiliului Județean Suceava. Întâmpinat ca noi toți de Paraschiva Golembiovschi. Și a început, de asemenea, cu
lucrările pictorului Dimitrie Roman din Rădăuți desfă- Serbarea de la Putna, și cu investigațiile personale privind
șurate pe simezele micuței galerii de la Biblioteca Bucovi- implicarea lui Eminescu în organizarea acesteia, când, în
nei, „Ciprian Porumbescu - baladă peste timp, pe strune lipsa documentului lămuritor, și-a pus prima dată între-
de vioară”, lucrări creatoare ale unei atmosfere speciale, barea dacă într-adevăr Ciprian Porumbescu a fost și cân-
pentru care toți i-am mulțumit, măcar în gând, artistu- tat acolo. Nu a presimțit nici atunci, la Cracovia, și nici
lui, domnia sa a vorbit cu un patos căruia lunile anului la formularea acestei întrebări că va veni ziua în care își va
deja trecute nu i-au scăzut vibrația, dimpotrivă, despre petrece atâta vreme cu Ciprian Porumbescu, încercând să
programul zilei de sâmbătă cu „Balada” interpretată de afle cât s-a scris de-a lungul timpului despre el. Oricum,
170 de violoniști la bustul lui Ciprian Porumbescu din privitor la prezența sau absența lui Ciprian Porumbescu
parcul central al Sucevei (Parcul Ioan Nemeș), cu prezen- la Serbarea de la Putna, Ion Filipciuc are deja propriul răs-
ța pe scena de pe esplanada Casei Culturii (în mijlocul puns: „Important este ce a compus, nu dacă a fost la Put-
Târgului de Toamnă cu produse din Bucovina) a cvarte- na sau nu!” Întârziind încă un moment la legătura astrală
tului „Ciprian Porumbescu”, înființat în primăvară, și cu dintre Eminescu și Ciprian, Ion Filipciuc a pomenit (și
opereta „Crai Nou”, continuând cu Festivalul Internați- ne-a gravat în memoria inimii) coincidența răscolitoare a
onal Ciprian Porumbescu din 16-19 octombrie 2023 și citirii „Doinei” lui Eminescu la Junimea în seara zilei dez-
concertul extraordinar al lui Teodor Ilincăi, cu momentul velirii monumentului lui Ștefan cel Mare la Iași cu clipele
bucovinean Ciprian Porumbescu din Capitală, la Biblio- stingerii din viață a compozitorului la Stupca: „Da, există
teca Națională, de pe 2 noiembrie 2023, cu inaugurarea o congruență a «Baladei» cu «Doina»…” După care, cât
orchestrei simfonice sucevene pe 28 noiembrie 2023, pentru participanți, cât pentru sine însuși, Ion Filipciuc,
când se va deschide și cazinoul dornean. După ce, mai ca un astrolog care sădește interogații privind stelele îm-
întâi, în semn de apreciere, Niculai Barbă i-a dăruit lui preună cu cei din jur, a povestit despre botezarea unui
Ion Filipciuc cărțile apărute, cu finanțarea Consiliului copil de către preotul Iraclie în vreme ce Ciprian, copilul
Județean Suceava, sub egida lui 2023 – Anul Ciprian Po- său, se afla pe catafalc, „Cu ce suflet, vă închipuiți!” Și a
rumbescu, jurnalul cernăuțean al lui Ciprian Porumbes- continuat tot așa. Cu imaginea impunătorului Ciprian
cu, îngrijit de descendenta compozitorului, universitara Porumbescu (cel mai înalt bărbat din Brașov), inspirat în
Stanca Scholz-Cionca, „Ciprian Porumbescu. În margi- scrierea unei piese muzicale de delicatul „Fulgo”, poezia
nea imperiului” de Mircea A. Diaconu, Editura Univer- lui Nicolae Petra Petrescu, cu suferința sa pulmonară în-
sității „Ștefan cel Mare” Suceava, și „Ciprian Porumbescu soțită de dificultatea renunțării la tutun, cu șubrezenia fi-
zică asociată cu efortul fizic istovitor al exercițiilor la bară Bucovinei Mihai Iacobescu, reputatei specialiste în car-
fixă, al mersului la patru biserici într-o zi pentru ca să le te veche Olimpia Mitric și preotului scriitor Constan-
asculte orgile. Prin însemnătatea acordată unor astfel de tin Hrehor, originar din Sucevița. Dar și stavrofora dr.
coincidențe tulburătoare sau unor contraste care te pun Gabriela Platon, stareța Sf. Mănăstiri Voroneț, a dat glas
pe gânduri, conferința lui Ion Filipciuc s-a deosebit în unei opinii personale (susținută de o rumoare aprobati-
prima sa parte de manifestările consacrate lui Ciprian Po- vă), privitor însă la unul din visele lui Ciprian Porum-
rumbescu în acest an al său, manifestări axate fie pe patri- bescu invocate de Ion Filipciuc. Revenind la așezările
otismul sincer, înflăcărat al compozitorului, pe însemnă- menționate, să nu uităm mărturisirea conferențiarului
tatea personalității sale iradiante și că datorează atenția acordată aces-
dramatice, fie pe bucuriile solidare tora, intensificarea atenției sale și
și vulnerabilitățile vârstei, îngemă- ipotezei lui Nicolae Cojoc, asupra
nate cu nevoia de singurătate și cu căreia se oprește Emil Satco, în-
presimțirea morții. Partea a doua tr-un studiu din volumul postum,
însă s-a pliat pe așteptările genera- recent apărut sub îngrijirea lui
te de titlu, Ion Filipciuc împărtă- Alis Niculică, că familia Golembi-
șind publicului concluziile propri- ovschi putea să fi venit dintr-una
ilor cercetări și propriile opțiuni în din așezările galițiene nu doar cu
ceea ce privește părerile avansate nume românesc, ci și cu nume de
de alte studii privind originea fa- ape, munți, culmi – românești.
miliei compozitorului. Cum nu o dată s-a men-
Expunerea, înlănțuirea ționat reîntoarcerea de la forma
acestora, urcușul lui Ion Filipciuc poloneză a numelui familiei, Go-
spre strămoșii Golembiovschi ai lembiovschi, la aceea românească,
tatălui, dar și Clodnițchi, ai ma- Porumbescu, și cele mai îndrăzne-
mei lui Ciprian, care par să fi ve- țe aserțiuni ale lui Ion Filipciuc,
nit din Polonia, din sate de valahi, și cele mai curajoase ipoteze sau
românești, așa cum existau de convingeri ale participanților, tre-
demult și în Galiția, și în Pocuția, buie spus că nu s-au înfruntat, nu
mi-au evocat urcușul său și al nostru, al celorlați, urcușul s-au duelat, s-au reunit într-un mănunchi de opinii și ar-
nostru împreună de la Mănăstirea Sucevița spre cimitirul gumente cu ținută de conclav academic, sub aripile larg
vechi al așezării, prin soarele și frigul lui 9 martie 2023, de deschise ale unui porumbel al păcii și al înțelepciunii.
E N T
bicentenarul nașterii părintelui Iraclie Porumbescu, pen- Ceea ce, reîntorcându-se la titlul conferinței sale
tru parastasul Porumbeștilor, într-un ceremonial solemn, științifice, „Obârșia neamului Golembiovschi din Suce-
la crucea Varvarei Golembiovschi, mama și bunica mari- vița”, i-a servit prof. dr. Ion Filipciuc în formularea unui
lor patrioți români. Același urcuș îl dusese însă atunci pe final pentru care toți scriitorii prezenți în public l-au invi-
cercetător, dusese mintea iscoditoare și imaginativă a lui diat. Invidie albă, elogioasă, susținută de sincere aplauze.
Ion Filipciuc și spre Gorgon, nu numai numele unuia Așadar:
M
(sau chiar a doi) din mucenicii aruncați goi în lacul ful- Domnia sa ne-a reamintit că în „Facerea” bibli-
gerat de lame de gheață al Sevastiei, ci și al veșnicei iubiri că, porumbelul trimis de Noe în căutarea unui semn
N I
a lui Ciprian, Berta. Berta Gorgon! privind încetarea potopului s-a întors prima dată pe
Problema așezărilor românești din Polonia, cu corabie frânt de oboseală, fiindcă nu găsise niciun loc,
amintirea închinării la un moment dat, în anul 1648, pământ uscat, pe care în care să se așeze, să-și adu-
a Mănăstirii Sucevița Schitului Mare din Galiția, dar și ne puterile. A doua oară însă a venit cu o frunză de
E
a unui posibil străbun român al Papei Ioan Paul al II-lea măslin, proaspăt ruptă în cioc, vestind scăderea ape-
V
(n. Karol Wojtila), descoperire a biografului său, diplo- lor. După alte șapte zile, Noe l-a trimis iar. De data
matul și scriitorul Nicolae Mareș, a provocat interesante aceasta, porumbelul nu s-a mai întors. „Poate s-a oprit
E
intervenții și discuții, mai ales că au aparținut istoricului la Sucevița!”

Împreună cu cei care pictează în cer Doina CERNICA
T
N
N I M E
I leana Bardă, Adrian Bocancea, Emil Burlacu,
Costel Butoi, Anton Costîn, Ion Carp Flue-
rici, Viorel Grigoraş, Mircea V. Hrişcă, Dimitrie Lo-
participat la expoziţii de grup, bienale, republicane, au
deschis expoziţii personale în ţară şi în străinătate, au
fost premiaţi la Concursul de artă plastică Voroneţiana,
ghin, Ion Maftei, Tiberiu Moruz, Angela Pitariu Bol- precum şi la alte concursuri şi saloane de la noi şi de
navu, Corneliu Tincu, Mărioara Pruteanu Corduban, peste hotare. Pe lângă activitatea de creaţie, majoritata-
Traian Postolache, Vígh István sunt artiştii a căror tea au fost profesori şi au format în spiritul esteticului
amintire a fost sărbătorită joi, 5 octombrie 2023, sub şi al frumosului multe generaţii de elevi, mulţi dintre
auspiciile Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici ei, astăzi nume cunoscute în domeniul artelor. Nu în
E
din România (UAPR) şi ale Asociaţiei Artă şi Umani- ultimul rând, am dorit să ne amintim cu toţii de prie-
tate Suceava (AAUS), într-o expoziţie iniţiată şi cura- tenul nostru drag, jurnalistul, eseistul Tiberiu Cosovan.
V
toriată de artistele plastice Lucia Puşcaşu (preşedinta A fost prezent la aproape toate manifestările noastre.
E
AAUS) şi Oana Ruxandra Hrişcă (vicepreşedintă a A fost un bun sfătuitor, o prezenţă discretă şi a scris
filialei sucevene a UAPR). Celor 16 artişti urcaţi să pic- despre activitatea Filialei şi a membrilor ei în volumele
teze în cer, le-a fost alăturat pe bună dreptate ziaristul «Efigii în filigran»”. De asemenea, inspirat, Lucia Puş-
Tiberiu Cosovan, care nu doar a scris despre evenimen- caşu l-a evocat pe criticul şi istoricul de artă Valentin
tele Filialei, dar, cu multă dragoste, a ţinut în mână şi Ciucă, retras în vârtejul suferinţei, care i-a susţinut
penelul picturii. mulţi ani pe artiştii suceveni, le-a dat vizibilitate şi le-a
Cu un elegant afiş (conceput şi realizat de Oana înscris numele în valoroase cărţi dedicate artei.
Ruxandra Hrişcă şi Cristi Creangă) şi mai ales cu un În ceea ce mă priveşte, numele lui Vígh István
mesaj plin de tandreţe, irezistibil, expoziţia care le-a mi-a adus în memorie prilejul pierdut al unei donaţii
readus lucrările pe simezele Galeriei de Artă „Ion Iri- dorite de artist pentru Suceava, poate şi al alteia, pro-
mescu” Suceava s-a bucurat la deschidere de cuvintele mise de valorosul artist de origine bucovineană Marin
calde ale pictoriţei Camelia Sadovei, preşedinta Filialei, Gherasim, din cauza trecerii lor pe tărâmul umbrelor
de elogiul Oanei Ruxandra Hrişcă adus celor care le-au înainte de a vedea la Suceava mult doritul Muzeu de
fost modele, profesori, şi de prezentarea bogată a Luciei Artă al Bucovinei, care de vreo două decenii nu reuşeşte
Puşcaşu (cu intervenţia Oanei Ruxandra Hrişcă, în evo- să devină realitate palpabilă.
carea părintelui său): „Ne amintim cu drag şi cu mare Au făcut să vibreze evenimentul (excelentul
emoţie de Dimitrie Loghin şi Vígh István, membri fon- eveniment, felicitări Lucia Puşcaşu şi Oana Ruxandra
datori şi secretari ai Cenaclului Uniunii Artiştilor Plas- Hrişcă!) cu zâmbetul şi suspinul lor, membri de familie
tici Suceava, Ion Carp Fluerici, secretar al Cenaclului şi colegi, prieteni şi admiratori, Viorelia Braicu, fiica lui
şi apoi preşedinte al Filialei Uniunii Artiştilor Plastici Dimitrie Loghin, Vasile Bolnavu, dna Burlacu, Emi-
Suceava, fondator şi director al Liceului de Artă «Cipri- lia Burlacu Gusbeth şi Iuliu Gusbeth, Olimpia Costîn,
an Porumbescu» Suceava, Traian Postolache, membru Cosovan Rodica, Viorica Maftei, Dragoş Corduban,
fondator al Secţiei de Artă a Bibliotecii «Tudor Flon- Dan Grigoraş, Oana Ruxandra Hrişcă şi Cristi Crean-
dor» Rădăuţi, director al Muzeului «Samuil şi Eugenia gă, Viorica Moruz cu nepoata, Sofia Chilariu, dna Tin-
Ioneţ» Rădăuţi, Mircea. V. Hrişcă, Ileana Bardă, Mă- cu, Puşa Pîslaru şi Petrică Ionescu, Lucia Puşcaşu, Au-
rioara Pruteanu Corduban, Tiberiu Moruz, Aurelian rora şi Constantin Ungureanu Box, Daniela Micuţariu,
Bocancea, Angela Pitariu Bolnavu, Emil Burlacu, Cor- Florica Diaconescu, Vasile Nechita, Irina Ţibulcă, Le-
neliu Tincu, Viorel Grigoraş, Ion Maftei, Costel Butoi, nuca Mircea, Doina Catargiu, lume multă, imposibil
Anton Costîn. Artiştii care ne-au părăsit (unii în plină de reţinut şi numit pe toţi participanţii la vernisaj. Au
forţă creatoare) au avut o bogată activitate de creaţie, contribuit cu lucrări pentru expoziţie, pe lângă familiile
şi-au format în timp un stil artistic inconfundabil, au artiştilor, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava
(cu portretul poetului Constantin Ştefuriuc de Vígh albaştri, când povestirea sa ajungea la cele mai recen-
István) şi dr. Georgeta Martiniuc. te motive de mândrie prilejuite de fiică şi fiu. La Emil
Evocarea artiştilor, talentaţi, sensibili, trăind in- Burlacu, primindu-mă ceremonios în apartamentul
tens orice bucurie şi mai ales orice supărare, plecaţi îna- său-atelier cu amintiri despre interesul trezit în Ger-
inte de vreme, când mai aveau atâtea de spus, familiei, mania cu expoziţiile sale, despre prototipul său, icoana
şi candela un tot, dar mai ales despre icoanele
fiicei, Emilia, „mai frumoase ca ale mele”. La
Adrian Bocancea, atât de încântat pentru cum
îi înţelesesem florile în grădina unei cronici,
încât nu uita de sărbători să-mi trimită urări
de bine şi din America în care îşi petrecea Cră-
ciunul cu fiica, şi de la casa apusului vieţii sale
din Bălţăteşti, de pe strada, cum altfel decât a
Florilor. La atât de educatul, politicosul coleg
de presă Tiberiu Cosovan, fulgerat la deschide-
rea la Suceava a ultimei personale a lui Dimitrie
Gavrilean de presimţirea morţii prea devreme.
La Vígh István, ca un nemuritor căpitan la câr-
ma corăbiei sale, cum mi-a apărut la vernisajul
expoziţiei sale din turnul Clopotului Rákóczi al
Bisericii Mari din Debreţin-Ungaria, cu poveş-
tile sale de iubire şi mai ales cu dragostea şi or-
prietenilor şi mai ales artei lor, a fost continuată, cu lu- goliul patern cu care trăia succesele fiicei, Anamaria Ba-
mânări aprinse în mâinile alor lor, rude, colegi şi admi- ciu, apreciat restaurator. La Mircea V. Hrişcă, trecând
ratori, de ceremonia rugăciunii pentru ei, înălţată spre pe lângă mine şi pe lângă noi toţi opriţi în faţa picturilor
cerul în care continuă să picteze de preotul Constantin sale la vernisaje cu chipul peste umărul nostru reflectat
Ciupu şi de stavroforele dr. Gabriela Platon, stareţa în sticla tablourilor, ca un Velasquez ocrotindu-şi peste
Sfintei Mănăstiri Voroneţ, şi Elena Simionovici, preşe- timp, lângă ele, personajele. La Ion Maftei, pictând pe
dinta de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni. În- malul Şandrului, salutându-mă şi apoi tăcând, într-o
soţită de cântarea-credinţa unanimă „Hristos a înviat!” conversaţie în care îmi acorda aproape exclusivitatea,
Urmată de un cuvânt din înţelepciunea lui Solomon, când la un vernisaj Gabrel Baban, când în Câmpulun-
E N T
rostit de Maica Stareţă Gabriela: Sufletele drepţilor sunt gul creaţiilor sale, când parcă însoţindu-mă în lumea
în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În făpturilor de basm, zilele trecute la inegalabilul Muzeu
ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire al Lemnului din acelaşi Câmpulung drag amândurora.
şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi pleca- Tradiţionala agapă creştină a fost însoţită de fo-
rea dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, tografii ale artiştilor comemoraţi, proiectate pe ecranul
în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor ca un suflet la vedere, în scene cu familia şi colegii, în-
M
este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare tr-o perpetuă tinereţe şi încredere în virtuţile răsplăti-
răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare toare ale creaţiei. Când am ieşit, se înnoptase şi stelele
N I
şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a străluceau pe cer. Şaptesprezece dintre ele, una lângă
lamurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. alta, împreună, într-o constelaţie necunoscută astrono-
Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se milor, îşi mijeau ochii prin ferestrele galeriei să-şi vadă
lasă pe mirişte, aşa vor fi! tablourile pe simeze, sculpturile pe soclu, dar mai ales
E
În vreme ce lumânarea îmi încălzea podul pal- să-i vadă pe cei dragi ai lor, veniţi la vernisaj. Când s-a
V
mei, m-am gândit la Angela Pitariu Bolnavu, la volanul stins şi ultima lumină, s-au reîntors la şevaletele, la dal-
maşinii sale cu care mă conducea acasă după vernisaje, ta, la caietele lor de schiţe celeste, continuând să lucre-
E
tânără, frumoasă, învăluindu-mă cu privirea ochilor ze, să creeze.

Scriitori bucovineni premiaţi la Bacău Doina CERNICA
T
N
N I M E
C ea mai importantă întâlnire a membrilor
Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din Ro-
mânia (USR), importantă și pentru că se desfășoară sub
Premiul „Victor Stan”, premiu purtând numele unui
condei cunoscut al Filialei, plecat dintre noi în urmă
cu doi ani. De altminteri, cu excepția Premiului Opera
semnul creației poetului emblematic al așezării, „Toam- Omnia, acordat în acest an distinsului profesor Grigore
na bacoviană a scriitorilor”, inițiată și organizată exce- Codrescu, toate premiile Filialei Bacău poartă numele
lent de președintele Filialei, dr. Dumitru Brăneanu, și unor ilustre personalități originare din zona Bacăului
pentru că anunță Premiile Filialei pentru cărțile publi- (Vasile Alecsandri, George Bacovia, Duiliu Zamfirescu,
cate în anul 2022, a avut loc în zilele de 2, 3 și 4 no- Alexandru Piru, George Bălăiță), altele cinstesc memo-
E
iembrie 2023, în spațiul elegant al Centrului Cultural ria unor foști membri ai Filialei (Calistrat Costin, Petru
Internațional „George Apostu” Bacău. Juriul, alcătuit Scutelnicu, Vasile Sporici), iar două, ale unor scriitori
V
români de dincolo de granițe (Nico-
E
lae Dabija și Vasile Tărâțeanu).
Cel mai râvnit de poeți, Pre-
miul „George Bacovia”, i-a fost
acordat cu unanimitate de voturi
scriitoarei Valeria Manta Tăicuțu,
redactor-șef al revistei de cultură
buzoiană, „Spații culturale”, pentru
volumul „Marea sarcastică”, apărut
la Editgraph Buzău. Premiu pentru
critică, „Ion Rotaru”, i-a revenit va-
lorosului scriitor Constantin Călin,
originar din Udești, pentru volumul
„Iarăși Bacovia!”, Editura Babel Ba-
cău. Cum coperta acestui volum re-
produce lucrarea „Plumb” a artistei
Dany-Madlen Zărnescu, născută în
Vama Bucovinei, iar cartea lui Niadi
Cernica este ilustrată cu lucrări din
din Cornel Simion Galben – președinte, Violeta Savu, tinerețe ale artistei Dany-Madlen Zărnescu, putem
Dan Bogdan Hanu, Nicolae Pogonaru și Liviu Popescu spune că, de fapt, numărul bucovinenilor laureați este
– membri, a distins cartea scriitoarei Niadi Cernica, mai mare decât se observă la cea dintâi citire a anunțu-
lector univ. dr. la Universitatea „Ștefan cel Mare” Su- lui Filialei.
ceava, „Călătorii în Insulele Nemuritorilor”, Editura Dar iată și numele celorlalți laureați: Adrian
Mușatinii Suceava, cu Premiul „Solomon Marcus”, Lungu, pentru proză, Elenoire I. Chirilă și Bogdan-Ale-
premiu special al juriului „pentru o scriere mai dificil xandru Petcu, pentru debut, Victor Munteanu, Ghe-
de încadrat în genurile tradiționale pentru care, tradi- orghe Mocanu, Marieta Rădoi, Oana Mihaela Savin,
țional, se acordă premiile Uniunii Scriitorilor”, cum a Gheorghi Iorga și Ioan Culiță Ușurelu, premii speciale.
spus Cornel Simion Galben. Dr. Dumitru Brăneanu a acordat un premiu și poetului
Un alt scriitor suceavean laureat al ediției a fost Viorel Dinescu, pentru atașamentul față de manifestă-
Constantin Severin, căruia, pentru volumul „Viețile rile Filialei Bacău, precum și o diplomă doamnei sale.
pictorilor”, Editura Eikon București, i-a fost acordat
* lităților tutelare ale acesteia cu o îndătinată, creștinească

Împreună cu Niadi Cernica, Liviu Popescu și slujbă de pomenire, oficiată de preotul Cornel Paiu, de
Constantin Severin, deja menționați, la întâlnire au asemenea coleg de Filială, împreună cu stavrofora Elena
luat parte și stavrofora Elena Simionovici și Octavian Simionovici și monahia Teofana Vlad, secretara Sfintei
Mănăstiri Voroneț, urmată de întristate
evocări și de nădejdea unei lumi celes-
te a scrisului, a poeziei, a literaturii. O
înșiruire de amintiri, de reînviere de
chipuri în constelațiile cărților lor, de
nume prețuite de colegii de breaslă, în-
șiruire dureros de lungă, moderată ca
într-o litanie de scriitoarea Cristina Ște-
fan, vicepreședinta Filialei, din care nu
au lipsit sucevenii Ion Cozmei, Ion Pre-
lipceanu și Carmen-Veronica Steiciuc,
evocați de Doina Cernica, Alexandru
Ovidiu Vintilă și stavrofora Elena Si-
mionovici.
După această emoționantă întâl-
nire cu cei plecați, dând curs invitației
directorului instituției-gazdă, Gheor-
ghe Geo Popa, fost secretar de stat în
Ministerul Culturii și permanent om
Nestor, membri ai Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor de cultură și promotor al Culturii și al Credinței izbăvi-
din România, precum și, invitați, scriitorii Alexandru toare, am trecut pragul expoziției deschise din septem-
Ovidiu Vintilă, redactor-șef al revistei „Bucovina lite- brie la Centrul Cultural Internațional „George Apostu”
rară”, și Isabel Vintilă, redactor al aceleași prestigioa- Bacău de sculptorul Laurențiu Mogoșanu – „Cu înge-
se reviste, întemeiate la Cernăuți cu peste 80 de ani rii”. Cu îngerii săi și cu îngerii noștri. Cu îngerii!
în urmă. Deși nu aievea, ci doar printr-un substanțial
punct de vedere asupra relației Li-
teraturii cu Puterea, căruia i-a dat
E N T
citire președintele Filialei, a fost

prezent și Adrian Dinu Rachieru.
Din programul bogat, com-
plex al întâlnirii (dezbatere, recital
de poezie, un moment dedicat lui
Jon Fosse, recentul laureat al Pre-
M
miului Nobel, prezentarea cărți-

lor apărute în acest an semnate de
N I
participanți și ale celor mai recente

numere ale publicațiilor pe care le
conduc), vom mai reține în aceste
rânduri, dat fiind că pe morminte
E
mai ard lumânările aprinse în Sâm-

V
băta Morților, a Moșilor de Toam-

nă, doar comemorarea membrilor
E
Filialei stinși din viață și a persona-

Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc s-a Isabel VINTILĂ
T
deschis în această toamnă la Craiova
N
N I M E
Î n perioada 28 - 30 septembrie 2023, am avut
ocazia să participăm la inaugurarea primului
muzeu dedicat cărții și exilului din spațiul românesc,
Instituția muzeală organizată sub egida Bibliotecii
Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj adăpostește în
spațiul ei primitor 38 de colecții care poartă numele pre-
la Craiova, unde inițiatorii acestui proiect au gândit și stigioșilor intelectuali care au trăit în exil sau ale arhivelor
au finalizat un demers complex și oportun în contextul care îi aparțin: „Academician Basarab Nicolescu”, „Leonid
cultural autohton actual. Craiova ne-a întâmpinat înso- Mămăligă”, „Arhiva «Cenaclului de la Neuilly»”, „Arhiva
rită și, ca de fiecare dată, nu ne-a dezamăgit. Casa Dianu «Asociaţiei Hyperion»”, „Vintilă Horia”, „Mircea Eliade”,
din strada 24 Ianuarie, la câțiva pași de centrul vechi al „Emil Cioran”, „Mircea Milcovitch şi Maria Mesterou”,
E
Craiovei, adăpostește azi Muzeul Cărții și Exilului Ro- „Andrei Şerban”, „Paul Barbăneagră”, „Corneliu Şerban
mânesc care este administrat de Biblioteca Județeană Popa”, „Cicerone Poghirc”, „Andrei Codrescu”, „Victor
V
„Alexandru şi Aristia Aman”. Eleganta clădire este un Cupşa”, „Bujor Nedelcovici”, „Cezar Vasiliu”, „Ileana şi
E
monument care datează de la sfârșitul secolului XIX și Romulus Vulpescu”, „Academician Dan Berindei”, „Aca-
începutul secolului XX și a fost ridicată de Dumitru şi demician Dinu C. Giurescu”, „George Banu”, „Dumitru
Sofia Dianu care făceau parte dintr-o familie de moșieri Milcoveanu”, „Octav Calleya”, „Nicolas Adam”, „Aurora
ai căror membri au făcut parte din cercul elitist al intelec- Cornu”, „Miron Kiropol”, „Grigore Arbore”, „Theodor
tualilor craioveni din perioada menționată (magistrați, Damian”, „Academia Româno-Americană de Arte şi Şti-
profesori şi scriitori). Înaintea deschiderii oficiale a mu- inţe”, „Memoria exilului românesc la Televiziunea Româ-
zeului, incinta Casei Dianu a fost atent renovată în așa nă”, „Carmen Firan şi Adrian Sângeorzan”, „Constantza
fel încât să rămână un reper arhitectural şi stilistic pentru Buzdugan”, „Institutul Român/Biblioteca Română din
municipiul Craiova. Freiburg”, „Gabriel Badea-Păun”, „Şerban Viorel şi Ro-
dica Stănoiu”, „Academician Ştefan Ştefănescu”, „Valeriu
Veliman”, „Horia-Dinu Nicolaescu” și „Ion Deaconescu”.
Colecțiile, provenite din achiziții sau donații, acoperă do-
menii dintre cele mai diverse: literatură, artă, medicină,
filozofie, cinematografie, teatru, coregrafie, etc.
Suita de evenimente prilejuită de deschiderea ofi-
cială a Muzeului Cărții și Exilului Românesc din Cetatea
Băniei s-a deschis cu o slujbă de sfințire și de comemo-
rare a personalităților din exil, susținută de un sobor de
preoți în fruntea cărora a fost Înalt preasfințitul Acad.
Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul
Olteniei care și-a manifestat admirația pentru înaintașii a
căror arhive sunt acum în instituția muzeală de la Craiova.
A doua zi, pe 29 septembrie, a avut loc Gala inaugurării
Muzeului Cărții și Exilului Românesc din Craiova, amfi-
trionii evenimentului fiind Lucian Dindirică, manager al
Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și Ivona
Stănculeasa, manager al Filarmonicii „Oltenia”. La gală au
participat alături de donatorii veniți din toate colțurile lu-
mii (Statele Unite ale Americii, Franța, Canada, Australia,
etc.) oameni de cultură din întreaga țară. La eveniment
a fost prezent academicianul Basarab Nicolescu care, ală-
turi de echipa de la Biblioteca Județeană „Alexandru şi roase colecții de artă plastică și de artă decorativă care au
Aristia Aman”, condusă de managerul Lucian Dindirică, aparținut donatorilor, dar și obiecte personale ale acestora.
au inițiat încă din anul 2016 acest proiect îndrăzneț care Ziua de 30 septembrie a fost cea mai bogată în
a crescut rapid și s-a concretizat în spațiul primitor din evenimente de ținută care au marcat deschiderea Mu-
Casa Dianu. Lucian Dindirică a povestit cum a luat naș- zeului Cărții și Exilului Românesc din Craiova. Au fost
tere acest muzeu, care au fost demersurile întreprinse și susținute diferite comunicări științifice sau culturale,
provocările depășite, subliniind faptul că pentru succesul s-au lansat cărți și s-au desfășurat simultan mese rotunde
unei asemenea instituții a avut nevoie de sprijinul finan- cu tematică diversă. Dintre acestea menționăm: „Muze-
ciar local (finanțarea a fost obținută de Consiliul Județean ul Cărții și Exilului Românesc din Craiova – de la idee
Dolj, în cadrul Programului Operațional Regional), dar la realitate” (intervenție informativă a lui Lucian Din-
și de ajutorul oamenilor de cultură din diaspora care au dirică), „O introducere în fenomenul exilului românesc
donat documente, obiecte și opere de artă sau care au fa- postbelic” (comunicare științifică de Nicu Panea), Me-
cilitat donații sau achiziții: „Basarab moria emigrației (lansare de carte -
Nicolescu ne-a transmis, practic, un Florea Firan), Taina scrisului (lansare
mod de viaţă. Dumnealui nu a venit de carte – George Roca), conferințe
singur, fiindcă întotdeauna cultura, pe tematică diversă în cadrul mese-
astfel înţeleasă, este un act de dialog lor rotunde (Corneliu Șerban Popa,
şi de prietenie. Ni i-a adus, în mod Horia Dinu Nicolaescu, Andrei
simbolic, şi pe Vintilă Horia, Leo- Codrescu, Carmen Firan, Adrian
nid Mămăligă, Horia Stamatu, Şte- Sângeorzan, Robert Șerban, The-
fan Lupaşcu, Virgil Ierunca, Mircea odor Damian, Octav Calleya, etc.)
Eliade şi mulți alţii, care şi-au adus Maratonul cultural s-a închis cu un
contribuția la întregirea acestui te- unic moment poetic care a avut în
zaur cultural şi spiritual. [...] Aşadar, centru nume cunoscute ale litera-
misiunea vitală a proiectului nostru turii române din diaspora: Andrei
este să contribuie la refacerea princi- Codrescu (New York), Carmen Fi-
palelor artere de comunicare dintre ran (New York), Adrian Sângeorzan
cele două falii culturale, care acum ne apar ca fiind com- (New York), Theodor Damian (New York) și George
plementare. Constituită în jurul colecţiei iniţiale, donată Roca (Sydney). Spectacolul lectură după traducerea lui
de Basarab Nicolescu, în anii care s-au scurs de atunci, şi Vintilă Horia a piesei de teatru Asasinat în catedrală a lui
până în prezent, biblioteca s-a îmbogăţit în permanență T. S. Eliot și Concertul No Antidote au încântat spre seară
E N T
cu noi fonduri, arhive şi documente lăsate posterităţii de publicul de toate vârstele adunat ca să viziteze recent in-
către reprezentanții exilului românesc din Occident. Mi- auguratul muzeu și să participe la evenimentele prilejuite
siunea Muzeului din Craiova a fost de la început să recu- de deschiderea oficială a acestuia.
pereze și să reintegreze în identitatea culturală națională Inaugurarea Muzeului Cărții și Exilului Românesc
marile opere și bunuri simbolice create în afara granițe- din Craiova s-a închis pe 1 octombrie cu un tur cultural
lor, înscrise pe meridianele culturii universale”. Galei i-a la Centrul „Constantin Brâncuși”, la Muzeul Olteniei, în
M
urmat concertul de excepție al Filarmonicii „Oltenia” și Parcul Nicolae Romanescu și la Catedrala Mitropolitană
turul muzeului care a fost deosebit de plăcut. Ne-am bu- „Sfântul Dumitru”.
N I
curat să vedem parte din donația lui Basarab Nicolescu, și Am părăsit Cetatea Băniei cu convingerea că în
spații expoziționale profesionist organizate pentru a ilus- România, la Craiova, există un loc special, Muzeul Căr-
tra contribuția unor personalități ca Mircea Eliade, An- ții și Exilului Românesc din eleganta Casă Dianu în care
drei Codrescu, Miron Kiropol și mulți alții. Povestea pe cercetătorii literaturii exilului vor putea consulta zeci de
E
care fiecare colț al muzeului a spus-o ne-a încântat și ne-a colecții și mii de documente valoroase, iar vizitatorii obiș-
V
făcut să ne dorim să revenim. Viitorii vizitatori vor desco- nuiți se vor putea bucura de ineditele exponate pe care
peri cu plăcere manuscrise, documente personale, volume colectivul instituției a știut să îl pună în valoare în cadrul
E
de autor sau volume rare, documente audio-video, gene- fiecărei expoziții.

Grigore Ilisei – 80 Alexandru Ovidiu VINTILĂ
ANI VERS ĂRI

Un cărturar dincolo şi dincoace de linii
C red că, în primul rând, pentru multă lume,

mai ales de prin părțile Moldovei, telespec-
tatori ai postului TVR Iași, Grigore Ilisei este o voce,
depline. Lumea din cărțile lui Grigore Ilisei e cuprin-
zătoare. Să nu uităm că opera sa însumează până în
prezent peste 30 de volume de proză scurtă, romane,
o voce cu o vibrație aparte, blândă, intelectualizată. jurnale de călătorie, reportaje. Adăugând și textele de
După un timp, în imaginația celui care încearcă să și-l critică de artă, iată o activitate, pur și simplu, prodigi-
reprezinte pe cărturarul originar din Ținutul Fălticeni- oasă. Vreau să precizez că toate aceste acte scripturale,
lor, apare și posesorul vocii, o siluetă impunătoare, un de un randament extraordinar, au menirea de a apro-
distins domn cu un zâmbet cald pe chip, dispus să stea pia oamenii, de a reînvia timpuri, cultivând memoria
la taclale, fiind un rafinat degustător de povești, snoave culturală cu asupră de măsură, redându-ne, nouă, ci-
și amintiri, el însuși un iscusit po- titorilor cărților lui Grigore Ilisei,
vestitor, un iubitor al locurilor na- istoria, developând-o cu finețea și
tale și al oamenilor de acolo, dar exactitatea unui seismograf căruia
și de pretutindeni. Se observă cu nu-i scapă nimic important din
ochiul liber, lesne, că e un om des- vedere. E limpede, Grigore Ilisei
chis care privește lumea încercând are verb, excelând în descrieri de o
s-o înțeleagă întru totul. Pentru expresivitate recognoscibilă, dar și
el, omul transmite un sentiment în arta portretului.
și astfel sufletul său vibrează întot- În fine, putem afirma fără
deauna față de Celălalt, în același urmă de tăgadă că autorul Grigo-
timp cu el. Despre Grigore Ilisei, re Ilisei ajunge în paginile sale să
atât cât l-am cunoscut, pot spune pătrundă în sine. Și nu oricum,
că face parte din acea categorie de ci cu o naturalețe specifică. El se
oameni care au descoperit sensul străduiește să provoace în poten-
vieții și odată conștientizându-l a țialii săi lectori participarea, im-
făcut eforturi să meargă în direcția plicarea față de ceea ce reprezintă
lui. O viață întreagă a încercat și, deschiderea sa față de Celălalt. E
cred, a reușit să dea la iveală esen- în miezul paginilor scrise de el o
țialul. A insistat, oferind astfel un etică marca Grigore Ilisei. „Din-
model, pentru cultivarea frumu- colo și dincoace de linii”, cum
seții acestei lumi. A iubit omul și a respectat natura, și-a intitulat o carte, se profilează o conștiință morală
și-a deschis inima către Dumnezeu, gestul său afișat a care s-a format și a reușit să străbată timpul, un timp
fost mereu unul de împăcare. Așa l-am perceput pe căr- care i s-a dat. Și din acest motiv, el nu uită sub nicio
turarul Grigore Ilisei: un spirit subțire, cu pace în gân- formă să îngenuncheze în fața părinților săi sau să îm-
duri și-n suflet, detașat de „zgura” lumii, un căutător brățișeze virtuțile creștine și să le mărturisească. Pentru
perpetuu al unei atmosfere care i se potrivește, demn, Grigore Ilisei, fiu de preot creștin-ortodox, „iubirea e o
profund, fără vanități, atins de suflul smereniei, acea valoare supremă”: „Iubirea de aproape apare în învăță-
smerenie a căutătorului a cărui gând își face drum spre tura creștină, dar există și în alte confesiuni. Iubim pe
lumină. Dumnezeu și pe cei care sunt făpturile lui Dumnezeu.
În ceea ce-l privește pe scriitorul Grigore Ilisei, Acest univers e captivant pe măsură ce-l cunoști și prin
acesta și-a așternut frazele pe coala de hârtie firesc, em- lucrurile pe care Dumnezeu le-a lăsat pe Pământ. În
patic, solidar cu umanul, pledoaria sa dintotdeauna a cazul nostru, prin biserici, mănăstiri, zidiri, prin cărțile
fost construită pe teritoriul frumuseții și al înțelegerii care s-au tipărit, prin icoanele care s-au pictat. Și, după
aceea, este și un element constitutiv al ființei raționale meu este doar o sclipire în plus la omagiul care i se cu-
românești. Nu putem înțelege ființa noastră, devenirea vine acestui înalt scriitor contemporan”.
noastră de-a lungul timpului, în măsura în care ne inte- Regretatul Florin Faifer, referindu-se la una din-
resează acest lucru, decât prin pătrunderea înțelesurilor tre cărțile lui Grigore Ilisei, va face vorbire despre „pana
și tainelor acestui univers.”, precizează Grigore Ilisei în- (penelul) dedată zugrăvirii metaforice, într-o cromatică
tr-un interviu mai vechi. proaspătă”, dar și despre faptul că autorul scriiturii co-
În urmă cu cinci ani, la aniversarea celor 75 de mentate e „un narativ, cu apetit pentru istorii din care
ani împliniți de Grigore Ilisei, poetul Constantin Hre- izvorăşte o «lecţie tulburătoare»”.
hor a ținut să sublinieze următoarele: „Cuvintele lui Așadar, cu riscul de a încheia abrupt, vreau să
Grigore Ilisei sunt ca mierea care curge de pe acope- mai spun doar că scriitura lui Grigore Ilisei, în inte-
rişul unei biserici. Fiind fecior de preot, trăind într-un gralitatea sa, poate fi situată sub semnul distinctiv al
mediu parohial, clerical, Grigore a avut acces la cărţi autenticității. Și asta întrucât, omul de cultură moldav,
vechi, cu viniete, cu litera iniţială împodobită, cu su- în orice a scris, a fost el însuși. Și potrivit lui Wittgen-
netele limbii puse într-o altă consonanţă decât limba stein: „Este cu neputință să scrii despre tine însuți mai
modernă. Viersuirea lui, pentru că este un om poetic autentic decât ești tu însuți. […] Despre tine scrii de la
nu numai un prozator veritabil, vine din frumuseţea înălțimea ta. Nu stai pe catalige sau pe o scară, ci numai
cuvintelor de odinioară, dar şi dintr-un discurs impe- pe picioare”. Și acest lucru mi se pare a fi marea lecție
cabil pe care îl are Grigore Ilisei atunci când vernisează pe care ne-o predă Grigore Ilisei, un cărturar dincolo și
o expoziţie sau prefaţează un volum de artă. Cuvântul dincoace de linii.
I
R
Ă
S
R
V E
N I
A

Marcel Mureşeanu – 85 Alexandru Ovidiu VINTILĂ
R I
Ă
D e ziua Bucovinei, 28 noiembrie, un scriitor Marcel Mureșeanu chiar e, în opinia mea, acel poet care
R S
drag nouă, Marcel Mureșeanu, împlinește depinde doar de el în a-și aparține în întregime. El prac-
o frumoasă vârstă: 85 de ani. Deși născut la Cluj, pașii tică poezia în acest sens și rămâne orice ar fi la poezie,
destinului l-au adus în Bucovina, la Suceava, unde a fost pe care o privește ca un mijloc de expresie predilect în a
vreme de ani buni unul dintre oamenii de bine pentru se comunica pe sine. Imperturbabil, poetul înaintează în
E
cultura din acest spațiu de o bogă- viață și, totodată, în poezie într-un
ție sprituală certă. A semănat nu- fel personal, fără a schița nici un
I V
mai și numai noblețe atât pe tim- gest că locul în care se află nu ar fi
pul regimului de tristă amintire, cel ales, cu luciditate, de el. Semne-
cât și după Revoluție, la Suceava, le și simbolurile sunt abil introduse
N
punând umărul pentru a construi în discursul său poetic, țin de un
și fiind mereu preocupat de cultura mod de a vedea lucrurile. Contem-
A
și literatura din Țara Fagilor. Cel plativ, Marcel Mureșeanu coboară
mai longeviv concurs de poezie în haosul lumii în care trăiește și
din țară, „Nicolae Labiș”, „Paginile de acolo ne descrie ceea ce îi stă în
bucovinene” unde s-a scris despre fața ochilor, însă voalat, apelând la
Modelul cultural bucovinean într-o ironie, la un umor fin, menținân-
vreme cel puțin dificlă, sau, după du-se pe o linie a echilibrului în
decembrie 1989, Societatea Scrii- care s-a instalat sapiențial.
torilor Bucovineni și revista „Bucovina literară” sunt doar Provenit din mantaua „poeziei de notație”, a gru-
câteva proiecte la care a avut o contribuție semnificativă. pului de la „Steaua”, care îl avea în frunte pe A.E. Bacon-
Întors la Cluj și stabilit aici de decenii, Marcel sky, Marcel Mureșeanu are conștiința timpului pe care îl
Mureșeanu și-a continuat, evident, cariera scriitoriceas- traversează și scrie fără să-și absolutizeze ipotezele, de la
că, însă nicio secundă nu a uitat de Bucovina lui, un spa- propria sa înălțime, egal și pregnant, întotdeauna aflat în
țiu mitic de unde, din când în când, își reia în stăpânire ariergardă.
sinele, unde se reculege, își pune ordine în gânduri, își Pentru Marcel Mureșeanu, poezia poate fi atinsă
reîncarcă bateriile. Și în poezia sa se simte reîntoarcerea la pe calea cea mai directă, cultivând o precizie și o simpli-
locurile extraordinare pe unde și-a purtat sufletul. tate anume, care îi individualizează demersul liric, para-
În poemul care deschide cel mai recent volum bola în această ecuație jucând un rol important. De ase-
al său, Prădătorii, apărut anul acesta, în 2023, Marcel menea, limbajul utilizat intră în sfera „logicii sugestiei”,
Mureșeanu ne mărturisește: „Stau pe o colină/ și admir fiind decisiv, aș sublinia, în constituirea esteticii poetului
perfecțiunea/ lumii, netrecătoare” (Un chin). clujeano-bucovinean.
Ion Pop, în Cuvântul înainte al cărții menționate, Una peste alta, Marcel Mureșeanu întruchipea-
precizează: „Uimitor de productiv la vârsta sa venerabilă, ză intelectualul rasat, un poet de o certă ingeniozitate,
Marcel Mureșeanu continuă să scrie urmând un drum înzestrat cu o rafinată ironie, calculată infinitezimal, un
trasat destul de devreme. A publicat până acum vreo gânditor veritabil, un sprit care, cum sublinia Irina Pe-
treizeici de volume de versuri, reflecții de concetrare afo- traș, „contemplă, eminescian, calm și înfiorat, o «lume
ristică, mereu pigmentate ironic-relativizant, cu o dez- ce pe nesimțite cade»”. Mai adaug și faptul că Marcel
involtură a fanteziei ce nu vrea să cedeze ritmurilor mai Mureșeanu e și un om prin excelență al dialogului, ceea
lent calculate ale meditației asupra a tot ce vede, simte, ce nu e puțin în zilele noastre tulburi.
gândește”. La ceas aniversar, Stimate Domnule Marcel Mu-
Repet, poet ajuns la o vârstă venerabilă, 85 de ani, reșeanu, vă dorim sănătate și „La mulți ani fericiți”!
L I RI CE Alexandru CAZACU Un imens teren viran
ar putea să se întâmple
lângă un arbore devenit
o torță pentru retrageri de gală
Aburul de frig ce însoțește cuvintele
relevă fresca ascunsă în chipuri
și pare că verbul „a fi”
deseori este egal cu verbul „a spune”
Pentru ce? Pieziș

Pentru ce roșul acestui Octombrie Cine rămâne și cine pleacă din această zi
privește spre noi iar zmeii de hârtie atât de adevărată
prind viață și ne zâmbesc atât de neîntâmplată
dincolo de geamurile ploaia ce mărunțește cartierul
care opresc păsările și câmpia ciocurile aurite ale păsărilor
să se așeze cu noi la cină ca niște mici pumnale
când echinoxul îşi pierde jumătatea fluturi ce se adapă din roua ivită pe tâmplă
tăcerea ca o poțiune amestecată-n eprubete
Pentru ce străzile au împietrit sau dorul de cineva ce te face să crezi
iar seara aceasta stă în dreptul ușii că acela se gândește la tine
și nimeni nu o poftește în casă când floarea soarelui se uită după un astru
când prinse în cercuri concentrice ivit între bătăile inimilor noastre
lucrurile se adună uituce și te pui pieziș
unul lângă celălalt între dreptatea sângelui
iar dincolo de văruiala zidurilor și oricare altă dreptate
auzi tic-tacul ceasornicului precum
răsuflarea sacadată a unui animal rănit
Ceștile albastre
Retrageri de gală Ceștile albastre de ceai asemenea
ochilor tăi în iarna
La ceasurile acestea soarele ce pândea intrările în lume
a rămas un artefact încins dincolo de insomnia cocoșilor de tablă
aflat între cercevelele ferestrei și a întunericului din venele serii
prin sfertul dimineții în ținutul unde singurătatea
ridurile oglinzilor cresc modifică peisajele
de câtă amintire au adunat întrânsele iar depărtarile se rostogolesc
iar o trompetă se aude limpede ca un ghem aruncat
din această împreună lucrare din turnul medieval al unei bresle
ca o machetă 1:1 a visului ce Toate clipele ne moștenesc neliniștea
când trupurile au rămas precum sperietorile trimis să învingă

peste câmpuri răvășite lumina unui Octombrie
E
Brațul candelabrului luminează cu teamă de care toți se tem
un faeton de argint sosit la răspântii și pe care toți îl imploră
L I R I C
și ferestrele cât palma sunt ochii să nu ne părăsească
unei pisici uriașe ce privește apatică înainte
O superbă străină Legitimă apărare

În micul oraș ocrotit de brațul fluviului „J’ai connu trop tard l’amour”
toamna sosește ca o străină superbă și misterioasă se auzea difuz pe terasa cafenelei în piața triunghiulară
ce poate fi vazută la expoziția de pictură contemporană ca într-un muzeu in care stau expuse propriile noastre
unde vizitatoriii adaugă pe rând cate o linie în plus renunțări
tablourilor iar zgomotul de fond al urbei
ori împărțind brandemburguri prin cartierele ce se era înlocuit cu primele acorduri de pian auzite
termină în câmp deschis vreodată
iar orizontul este o fâșie albă precum pielea Crizanteme arămii înfloreau neiertătoare
abandonează a șarpelui sub colții de lumină ai zilei
când eram gata să ne privim în față propriul înger
Duminica la orele serii rătacitor
iese pe străzile mici și înguste bandajul devenea una cu rana
arborând un zâmbet în care se amestecă și era mai ușor să vinzi decât
siguranţă de sine și un fin amar să cumperi istorii
Noi îi facem cu mâna ca și cum ai reduce totul
şi gesturile seamănă puțin cu ale noilor născuți la o legitimă apărare în fața iluziei
în primele clipe de la ieșirea din pântec
Ore provizorii În subteranele inimii

Un surâs de înțelegere Ritualul toamnei ca un déjà vu amenințător
și complicitate a lucrurilor și incurabila melancolie
prin cabinetul faustian a ținuturilor aflate nu departe de mare
al unui maestru de rezervă când nu mai poți psihanaliza un trecut
la ore provizorii și-ți plimbi amintirile prin seara aceasta
de toamnă aruncată-n luciul-oglindă ca pe un tigru într-un lanț de aur
din penajul vrăbiilor Ierburile galbene ale amiezii țin captiv soarele
prin grădina cu ultimii trandafiri prin foișorul grădinii
când amintirea sculptează -n În subteranele inimii ţi se mai acordă o şansă
crusta de frunze și praf Hulubii zboară deasupra caselor răsfirate
o statuie a fericirilor imaginare ducând pe aripi toată liniștea duminicii
odată cu clopotul și urmele mâinilor tale pe trupul meu
de îngeri ce acoperă orașul rămase ca un cântec mut
în seara aceasta ca un mercenar de speranţă netulburată

Amiază de iarnă Străzi și piațete

Amiază de iarnă ermetică Bucuria unui mâine
dincolo de sala de biliard unde se rostogoleşte pe străzi şi piaţete
tonomatul a inceput să cânte singur ca un ghem de mărăcinișuri
iar noi dansăm sub o lumină albă și nemișcătoare prin ceaţa lui Octombrie
Mâna ta devene o stea cu cinci colțuri unde toate casele par necropole etrusce
A mea o ramură de vișin cu buandrugul ferestrelor încovoiat
când atingem zidurile sub cărămizi năpădite de-o vegetație
și pulsul se aude acolo printre cărămizi și mortar ce-și simte clorofila în amintiri tăioase
Un lung început de Noiembrie și zile de miercuri amânate
rotesc toate acele ceasornicului Aritmetica pulsului trecut din vene
Pupila ochiului crescut din îngrijorare în promisiuni
absoarbe frumusețea lucrurilor din jur când privirea serii
și totul se strânge în sine sfâșie în jur tot aerul
precum corpurile într-o îmbrățișare și pe noi de noi ne desparte
Un imens teren viran

După despărțire amintirile
ca un imens teren viran
brăzdat de o șosea pustie
în departarea căreia poți zări
o stație de alimentare
cu combustibili
și reclama la o băutură răcoritoare
formată din litere luminoase
ce mai mult se ghicesc
prin norul de nisip
ivit din scrumul întâmplărilor
ce au să vină
când orice mângâiere răneşte
iar greutatea și forma lucrurilor
nu mai contează
E
Doar cămașa atârnată pe

sârma dintre clădiri
C
decrepite
flutură precum aripa unui înger
I
R
I
L

Mahmud Kaşgarlî şi Marius CHELARU
C ARTEA STRĂI NĂ
„primul dicţionar al limbilor turce” privit
şi din perspectiva istoriei literaturii tătare
„Am văzut că Allah Preaputernicul face ca Soarele mad al-Kāšġarī sau Mahmûd Qašqarî. A fost, și a rămas
norocului să se ridice sub zodia Turcilor, și a așezat și azi, subiect de discuție pentru turcologi originea lui
Regatul lor printre stelele cerului; El i-a numit „turci” Kașgari, tribul turc de care ar fi putut aparține, fiind
și le-a dat Legea și i-a făcut regii acestei Vremi” (...) revendicat de multe națiuni, kazahă, uzbekă, turcă,
„Am auzit de la un om de încredere printre imamii
turkmenă, uigură ș.a. spunându-se că ar fi fost de loc/
Buharei și, de asemenea, de la un alt Imam învățat din
Nișapur; amândoi au povestit următoarea tradiție, și
ar fi locuit, fie și o vreme, în mai multe locuri de la
amândoi au propriul lanț de transmitere care duce Buhara până spre Turcia, chiar Irak. La o conferință a
până la Solul lui Allah, fie ca pacea și binecuvântarea turcologilor, din 1926, s-a agreat că, în final, el aparține
lui Allah fie asupra lui, când el a vorbit a spus sem- tuturor popoarelor turce.
nele apocalipsei, tulburările din vremurile sfârșitului Cu ceva timp în urmă am consultat și ediția
și despre ridicarea turcilor Oguzi, El a spus: «Învățați cunoscută în Occident, semnată de Robert Dankoff și
limba turcă; căci domnia lor va fi lungă». Acum, dacă James Kelly3. Mahmud „Kaşgarlî”, îi spunem, pentru
acest hadis este adevărat – și responsabilitatea revine că avem acum în vedere o ediție în turcă (savanții turci
celor doi – atunci învățarea (limbii turce) ar fi o ne- menționează că „unicul manuscris” al „Diwanului” a
cesară/ obligatorie (vâcib). Dacă nu este adevărată,
fost descoperit înainte de 1917, în Istanbul4), apărută
totuși, rațiunea o cere.”
Mahmud Kaşgarlî, Divanü Lügati’t-Türk (Dicţio-
în acest an, 2023, pe care am găsit-o nu demult într-o
nar/ Compendiu al limbilor/ dialectelor turcilor, I 2/3, librărie de pe cunoscutul bulevard Istiklal, din Beyoğlu
I 3/4 (Galata), în Istanbul, fiind un cunoscător al dialectelor
turce, a alcătuit primul dicţionar al limbilor turce, în
U na dintre cele mai vechi și importante to- arabă: Dīwānu l-Luġat al-Turk, în turcă Divanü Lüga-
muri pentru popoarele vorbitoare de limbi ti’t-Türk (Dicţionar/ Compendiu al limbilor/ dialectelor
turcice, și, ca atare, cum vom arăta că este considerată turcilor, în 1072. În cazul de față s-a căzut de acord, în
de istorici/ literați ai acestui neam și din Dobrogea și general, că înțelesul cuvântului „diwan” din titlu poate
din Crimeea ș.a., și pentru tătari, este considerat un fi cel mai bine exprimat drept „enciclopedie”, „dicțio-
compendiu alcătuit de un înţelept turc (din mamă nar”, „lexicon” sau/ și „compendiu”.
arabă), lexicograf al limbii/ dialectelor turce de loc din Sunt cercetători care spun că a compilat cartea
Kashgar, trăitor în secolul al XI-lea. Am amintit asta între anii 1071/ 1072 – 3/ 5. Și acesta este un subiect
și cu alte ocazii1, și detaliem aici cale de câteva pagini, 3
MAHMUD AL-KĀŠГARĪ. Compendium of the Turkic Di-
dată fiind importanța ei pentru popoarele turcice, și alects (Dīwān Luγāt at-Turk), Edited and Translated with
pentru că este de mai multe ori amintită de autorii Introduction and Indices by Robert Dankoff in Collabo-
Istoriei literaturii tătare, Riza Fazîl și Safter Nogaev2. ration with James Kelly (Turkish Sources: Edited by Șinasi
Autorul este cunoscut în lumea islamică fie ca Mah- Tekin, Gönül Alpay Tekin), Parts I-III, Harvard University,
mud ibn Hussayn ibn Muhammad al-Kashgari, fie ca 1982-1985. Cât despre grafia numelui, tot Robert Dankoff
(la uiguri) Mehmud Qeshqiri, la turci Kaşgarlı Mahmut, folosește o altă grafie, în Kāšġarī on the Beliefs and Super-
stitions of the Turks, publicată în „Journal of the American
în lumea arabă Mahmūd ibnu ‚l-Hussayn ibn Muham-
Oriental Society”, Vol. 95, no. 1, Ian. - Mar., 1975, p.
1
O versiune restrânsă a acestui text, mai puțin dezvoltată 68-80. În acest text, Dankoff dă drept an de finalizare a
din perspectiva istoriei literaturii tătarilor, a apărut în revis- compilației – 1075.
ta „Convorbiri literare”, în octombrie 2023. 4
Dankoff și Kelly, în ediția amintită, notează cum Kilisli
2
Riza Fazîl, Safter Nogaev, Istoria literaturii tătare crimeene, Rifat a relatat „povestea” achiziționării manuscrisului de
versiunea română: Güner Akmolla, îngrijire ediţie, prefa- către Ali Emiri Efendi, și publicării textului editat de el în
ţă şi note: Marius Chelaru, Iași, 2017, dar și alte cărți, fie jurnalul „Yeni Sabah”, în 1945 (nr din 30 sept, 4, 7, 11,
semnate de Mustgep Ulkusal, fie de alți autori tătari/ turci. 14, 18 oct.).
mult discutat, unii considerând că Kașgarli ar fi început din diverse perspective de autori dintr-un areal geogra-
să scrie cartea sa pe 25 ianuarie 1072 și ar fi terminat-o fic/ lingvistic larg. Am discutat despre ea și cu autori
între anii 1073 până, chiar, în 1083. Azamat Pardayev5 de la noi (Güner Akmolla – mai ales când am lucrat
scrie despre scribul Abu-Bakır, „care a copiat cu stric- la transpunerea în limba română a unei monumenta-
tețe diwanul după manuscrisul lui le istorii a literaturii tătare6, și Emin
Mahmud Kashgari”. Acesta a copiat Emel – la cărțile sale despre literatura
și citatul: „am început să scriu cartea turcă7), care scriau despre literatura/
în Jumodiyul avval, 464 (după Hegi- cultura/ folclorul tătarilor, turcilor de
ra) și după ce am editat-o de patru ori la noi sau/și de pe alte meleaguri, dar
am terminat-o în Jumodiyul okhir, și în Crimeea, cu, de pildă, Yunus Șe-
466 (după Hegira)”. Astfel, conchide vket, mai puțin Riza Fazîl, mai mult,
Pardayev, „deși i-a luat doi ani să ter- dat fiind și că el este cel care a transcris
mine cartea, e limpede că Mahmud opere importante pentru cultura/ li-
Kashgari a petrecut mai mult timp să teratura/ istoria tătarilor din alfabetul
compileze materialul, să călătorească arab în cel accesibil azi tinerilor din
dintr-un loc în altul, să afle ce cuvânt poporul său, rusesc/ ucrainean8, sau
aparține cărui trib”. Și, ca argument, în Turcia, cu diverși scriitori ș.a., fie
notează că însuși autorul, Mahmud că erau în discuție aspecte lingvistice,
Kashgari, a scris: „cartea asta mi-a despre diverse dialecte, ori proverbe,
luat toată viața”. metafore etc.
Pare-se că acest dicționar era menit a fi, mai cu Deși alcătuită în secolul al XI-lea, este o lucrare
seamă, în folosul califilor din Bagdad. S-a spus și că considerată de tip enciclopedic, scrisă, după cum e pre-
și-ar fi scris cartea în Irak, alt subiect mult și divers dez- zentată și această ediție, (și) „pentru a preda limba turcă
Ă
bătut. În ediția Divanu Lugati’t-Türk tercümesi, Ankara, arabilor”. Ca atare, dincolo de alte caracteristici, a fost
în 1985, traducător Besim Atalay, nu se exclude posi- concepută/ organizată „sub forma unui dicționar de la
N
bilitatea, în anume circumstanțe, dar citim că pentru turcă la arabă” și, astfel, „aproximativ 8000 de cuvin-
asta ar fi trebuit ca Mahmud să emigreze în Irak, care, te” au fost desemnate „cap de articol”. Însă, prin felul
I
la acea vreme, era „esența lumii islamice”. Astfel, „Deși în care a fost alcătuit, prezintă o importanță deosebită
Ă
există o serie de alte locuri în afară de Bagdad, cum ar pentru toate popoarele turce.
fi Buhara, Kashgar, Cairo și Damasc, acestea nu sunt Volumul la care facem referire are și index am-
R
la fel de importante ca Bagdadul, știm că mulți savanți plu/ cuprinzător, menit a-l face mai lejer de folosit/ de
din toate colțurile țărilor turcice s-au adunat la Bagdad înțeles.
S T
și Egipt” – p. XII, în prefață.

Opera aceasta conține, în afară de o hartă a zone- 6
În special pentru ediția română la Riza Fazîl, Safter No-
lor locuite de popoarele turce, cca. 200 de leacuri, apoi gaev, Istoria literaturii tătare crimeene, versiunea română:
proverbe, zicători, exemple de poezie turcă/ uzitate în Güner Akmolla, îngrijire ediţie, prefaţă şi note: Marius
zonele de limbă turcă (Asia Centrală, Turkestan, zona Chelaru, Iași, 2017, dar și alte cărți, fie semnate de Must-
A
dintre Ural şi Volga și mai departe ş.a.), de la rubaiate gep Ulkusal, fie de alți autori tătari/ turci.
7
Emin Emel, Literatura turcă de la începuturi până la al II-
(în turcă – dörtlük) la mai toate genurile/ formele po-
E
lea război mondial, ediţie bilingvă: română – turcă, prefaţă:

etice cunoscute. Mahmud „Kaşgarlî” a murit în 1102, M. Chelaru, 2013, Literatura turcă populară, ediţie bilingvă
la 97 de ani, într-un mic orăşel de lângă Kashgar, Upal,
R T
română – turcă, cuvânt înainte: Marius Chelaru, 2016.

lăsând moștenire această carte studiată, citată, amintită 8
Pe scurt: în anul 1928 - alfabetul arab a fost înlocuit cu
alfabetul latin; 1938 – alfabetul latin cu cel rusesc, aşa cum
5
Azamat Pardayev (de la Universitatea din Samarkand, Uz- era după reformele de după revoluţie. În 1991, s-a acceptat,
A
bekistan), Connective words (prepositions, conjunctions and la al II-lea Qurultay/ Congres, ideea de reintroducere a al-
particles) in “Divanu – lugotit - Turk” (dictionary of all turkic fabetului latin. „Aplicarea hotărârii […] a avut loc în zilele
C
languages) of Mahmud Kashgari, în „JournalNX”, June 18th de 17-20 iunie 1992, la Aqmescit în cadrul unui referen-
& 19th, 2020, p. 638. dum/ conferinţă deschisă cu public”.
Cartea cuprinde o multitudine de informații, cu ucrainean, situându-se alături de analele lor. Către mij-
tot felul de detalii, despre „istoria, geografia, mitologia, locul secolului al XVIII-lea au scris lăsând opere însem-
folclorul și literatura populară turcă”, etnografie, despre nate, G.S. Skovoroda, I.P. Kotlârevskiy. La noi, situaţia
proverbe (unele, cele care erau cunoscute în perioada sa diferă, ca de exemplu, în Inscripţiile Orhonice – Eni-
sau/ și care ajunseseră până la el, avute în vedere și de seice, în mod general admise ca primul nostru docu-
Musgep Ulkusal, un autor important și pentru tătarii ment scris, ca şi în operele secolului al XI-lea, precum
dobrogeni, în lucrarea sa la temă9), minerale, sau me- cele ale lui Mahmud Kaşgari „Divan-i lugat-t-turc”, sau
dicină și metode de vindecare cunoscute în epocă, ritu- ale lui Yusuf Balasagunlî „Qutadgu bilik”, altele apoi,
aluri, ceremonialuri diverse/ obiceiuri de nuntă, botez, tot atât de vechi, aparţinând secolelor al XII-lea, avân-
rituri funerare, ospitalitate, comportamentul în diverse du-l în frunte pe Mahmud Qîrîmlî, cu vestita legendă
ocazii ș.a. Am constatat că Riza Fazîl și Safter Nogaev, a sa „Yusuf ve Zuleyha”, urmată de legenda lui Halil
în monumentalul lor excurs despre istoria literaturii oglu Ali, „Kîssa-i Yusuf”. Și explică, în ce îl privește
neamului lor, o citează de mai multe ori. Din prime- pe Qırımli: „Eşref Şemi-zade a scris acest nume pen-
le pagini, în Introducere, autorii Istoriei literaturii tăta- tru Mahmud Qîrîmlî11 (Mahmud Crimeeanul), care,
re scriu: „literatura noastră aparţine perioadei antice, aparţinând secolului al XIII-lea a creat legenda „Yusuf
foarte vechi, dinainte de perioada Altîn Orda, nefiind şi Zuleyha” în timp ce, în secolul al XIV-lea, savantul
descrisă ca atare. (...) Este un fapt de necontestat faptul Ebubekir a creat eseul filosofic „Kalendername”/ Car-
că literatura noastră, rădăcinile limbii noastre literare, te de consemnare”, tratat asupra divinităţii, rezultatele
sunt prezentate ca fapte de cultură importante de Ma- de-a lungul timpului”.
hmud Qaşgari în „Divan-i lugati-t-turc”, de Yusuf Has În alt loc, vorbind despre documentele scrise
Hacib10 în „Prezentarea (operei) Qutadgu”. ale care dovedesc vechimea literaturii tătare, citim în
Sau, după câteva pagini, analizând literatura tă- Istoria literaturii tătare: „În lumea ştiinţelor turcologi-
tară în paralel cu cea rusă/ ucraineană: „De exemplu, în ce s-a afirmat că Inscripţiile orhonice constituie un fapt
Ă
literatura rusă, în mănăstiri, au rămas în păstrare alături recunoscut în întreaga lume, urmând apoi, în ordinea
de imnuri religioase, creaţii ale secolului al XVIII-lea, vechimii, opera Divan-i lugati-t-turc a lui Mahmud
N
aparţinând poeţilor şi oamenilor de ştiinţă. Aceştia ar Qaşgari, alături de ea situându-se alte lucrări monu-
fi V.K. Trediakovski, A.D. Kantemir (Antioh Dimi- mentale, ca legenda Yusuf şi Zuleyha, de Mahmud Qî-
I
trievici Cantemir, cum îl numește Riza Fazîl, conform rîmlî , cunoscându-se limba în care a fost scrisă, ca o
Ă
„modelului” rus, pe fiul lui Dimitrie Cantemir), M.V. limbă turcică.”
Lomonosov şi alţii, cu opere intrate în fondul literar Un ultim exemplu pe care îl cităm din Istoria
R
literaturii tătare: „Când abordăm tema limbii şi a lite-
9
Proverbele și zicătorile tătarilor crimeeni din Dobrogea, raturii noastre, nu putem să nu evocăm rădăcinile co-
S T
selecție de Mustegep Ulkusal, versiunea română: Güner mune ale tuturor popoarelor turce. Oprindu-ne astfel
Akmolla, Editura StudIS, Iași, 2021; am semnalat-o, și din în secolul al XI-lea, la Mahmud Qaşgari, cu opera sa
perspectivă comparatistă, în „Convorbiri literare”, aprilie „Divan-i lugati-t turc”, reţinem că autorul consemnea-
2023. ză limbile aproape ale tuturor triburilor turce din epoca
10
Yusuf Hâs Hâcib (Uluğ Hâs Hacib – Marele Hâs Hâ- sa, explicându-le chiar sensul. În acest dicţionar, Mah- A
cib), a scris una din cele mai cunoscute opere din perioa- mud Qaşgari relatează diferitele sensuri ale termenilor
da statului karahanizilor (cuprindea iniţial regiunea din
la triburile analizate, şi se referă la caracterele fonetice
E
jurul oraşului Kaşgar; ulterior, locuitorii au emigrat în

Maveraünnehir – între Amu-Daria şi Sîr-Daria. Jean-Paul şi morfologice care le diferenţiază. Din asemenea con-
siderente, cartea „Divan…” nu e doar un simplu dicţi-
A R T
Roux în cartea sa Asia Centrală, la p. 241, scrie „au fost

numiţi karakhanizi pentru că, nu se ştie de ce, suveranul onar, ci devine fonetica şi gramatica limbilor secolului
lor purta titlul de Kara Khan, hanul negru…), (Q)Kutadgu al XI-lea.
Bilig (Ştiinţa fericirii/ Înţelepciunea Gloriei Regale), în 1069-
1070. A fost începută în Balasagun, completată în Kaşgar şi 11
S-au găsit în bună păstrare în Turcia manuscrise/ unele
oferită hanului karahanid Ali Hasan bin Süleyman Arslan. tipărituri ale legendei „Yusuf şi Zuleyha” semnate de auto-
C
S-au păstrat trei exemplare la bibliotecile din Viena (în alfa- rul lor, Mahmud Qîrîmlî/ Crimeeanul, iar noi denumim
betul uigur), Cairo şi Fergana – în alfabet arab. autorul ca atare: Mahmud Qîrîmlî. [nota R.F. şi S.N.]
Opera „Divan-i lugati-t-turc” a lui

Mahmud Qaşgari a fost creată între anii
Ă 1072-1077. În anul 1960 C.M. Mutalibov
a tradus în limba uzbecă şi a editat trei to-
I N
muri ale operei la Taşkent. În Turcia s-a găsit

în anul 1990, la Ankara, editându-se în limba
arabă un exemplar al cărţii aduse aici încă din
R Ă
anul 1266. Din partea lui Besim Atalay ea a

fost tradusă în limba turcă, ultima editare fi-
ind realizată între anii 1985-1986, în 4 volu-
me, la Ankara.
S T
„Divan…” este un document demn

de încredere asupra situaţiei limbilor turce în
secolul al XI-lea, când s-au format popoarele
turce aflate în plin progres în ce priveşte for-
marea şi afirmarea lor. „Divan…” este o ope-
A
ră importantă şi pentru a înţelege şi a studia

„monumentele” scrise ale secolului al XI-lea.
E
În perioada aceea are loc o evoluţie econo-

mică şi culturală care s-a simţit puternic şi în
R T
formarea şi definirea limbii. Progresul civili-

zator din ţară a înregistrat în această perioadă
realizări şi creaţii istorice, medicinale, literare,
A
multe opere se tipăresc alăturându-se celor

relatate: „Divan-i lugati-t-turc” şi opera apar-
C
ţinând lui Yusuf Has Hacib, „Qutadgu bilik”.

Dar opera lui Mahmud Kașgarli a fost
și e analizată sub alte și alte aspecte și azi, în
mai multe zone în care se vorbesc limbi turci-
ce, dar și în Occident, de la felul în care este
alcătuită, organizată la, de pildă, conexiunile era nivelul de islamizare al turcilor în acele vremuri15
ce pot fi stabilite cu operele altor înțelepți arabi, per- etc., ș.a.m.d.
sani, turci, de la Al Farabi la, de exemplu, după scrie Mahmud Kașgarli scrie dintru început cum
chiar Kashagari că ar fi vrut inițial să-și „așeze” cartea deși „sunt cel mai elocvent dintre ei, cel mai clar din-
după Kitāb al-’Ayn, a lui al-Khalil, ș.a., cărți importante tre ei, cel mai subțire în rațiune, cel mai adânc înrădă-
ale epocii – de exemplu Qutadgu Bilig (scrisă în 1069), cinat în descendență, cel mai bun utilizator de sulițe,
a lui Yūsuf Balasanguni/ Yūsuf Hâs Hâcib, amintit am rătăcit prin cântecele și deșerturile lor”. De aceea
deja, cuvintele de legătură12 folosite, riturile, credin- a folosit limbile și dialectele tuturor triburilor turce,
țele/ superstițiile turcilor – Carl Brockelmann, Robert
Dankoff, eventuale conexiuni cu șamanismul/ notații Institute of Oriental Studies” din Alma-Ata, Kazahstan),
despre șamanism13, viziunea asupra istoriei14 sau care Tarih ve Kültür Üzerine Arkaik Yapı Kavramları (Kaşgarlı
Mahmut Tarafından Yazılan “Divânü Lügâti’t-Türk” Adlı
12
Azamat Pardayev, op. cit. Eserden Örnekler Üzerine) - Archaic corpus concepts on the
13
Jean-Paul Roux, Le nom du chaman dans les textes tur- history and culture (on the example of material from “Diwan
co-mongols, în „Anthropos”, 53, 1958, p. 133-142, și Ele- lughat al-turk” by Mahmud Kashgari), „Uluslararası Uygur
ments chamaniques dans lex textes pre-mongols, în „Anthro- Araştırmaları Dergisi”, 9, 2017.
pos”, 53 1958, p. 441-456. 15
Robert Devereux, Al-Kashgari and Early Turkish Islam, în
14
Gulbakhrem Molotova (de la „Center of Uyghur Studies „The Muslim World”, 1959, p. 133-138.
așezându-le într-o ordine, exemplificând, notând și pentru toți să știe”). Fiecare16 a fost analizată, în timp,
cum și-a structurat cartea, ce a avut în vedere, „mo- de la cum s-ar traduce/ cum s-ar putea discuta înțelesul
delele” pe care le-a luat în considerare (am amintit de acestor „titluri”, diferitele forme de grafiere inclusiv ale
al-Khalil) ș.a. titlului lucrării, la referințele dintre cele mai subtile.
Astfel, fără a intra mai mult în descrierea mani- În esență, așadar, Mahmud Kașgarli, pentru a fi
erei în care și-a organizat cartea, amintim câteva aspec- mai limpede înțeles vreun cuvânt la care făcea referire,
te. Kașgarli, de pildă, scrie că și-a „aranjat această carte acel „cap de articol”, a folosit exemple de tipul unor
expresii, chiar proverbe ori
diferite poezii cunoscute/ ale
unor autori cunoscuți pe un
areal larg în epocă, oferind și
versiunile în arabă ale acelor
cuvinte. A inserat în cartea sa și
„prima hartă a lumii turcice”,
așa cum a fost catalogată, care
oferă o imagine a locurilor în
care au trăit nu doar turcii, ci
și alte popoare cu care au avut
legături/ contacte.
Pentru toate astea, și al-
tele, am dorit să prezint citito-
rilor noștri opera lui Mahmud
Kaşgarlî, „primul dicţionar al
Ă
limbilor turce”, prima enci-
clopedie, discutată și analizată
N
din diverse perspective și azi, și
prin prisma tătarilor, dat fiind
I
și că este considerată una din-
Ă
tre cele mai importante cărți
din vechime ale turcilor, și,
R
implicit, ale tătarilor, și comu-
nității de la noi din Dobrogea.
S T
în ordinea literelor, a silabelor”, „înfrumusețând-o” cu Mahmud Kașgarlı, Divanu Lugati’t-Türk: Türk Dilinin
texte de „cuvinte de înțelepciune și vorbire elegantă/ İlk Sözlüğü, traducere Mustafa S. Kaçalin, A
elevată, proverbe, versete din poezii și propoziții din pregătire ediție și editor carte: Mehmet Ölmez,
proze” ș.a.. Și, spune el, „am pus fiecare cuvânt la locul editat de Vakif (Fundația) Bank Kültür Yayınları,
E
lui” iar, pentru asta, „am îndurat multe greutăți de-a Istanbul, 2023, 976 p.
lungul anilor”. În final, „am adunat această carte” „opt
A R T
16
În original, Kașgarli le descrie astfel: „Birincisi : Hemze ki-
părți distincte de la început până la sfârșit”. Fiecare
tabı, Tanrının kitabı ile uğurlanmak için ben kitabıma hem-
dintre aceste „cărți” este împărțită în două părți, sub- ze ile başladım, İkincisi : Salim kitabı, Üçüncüsü : Muzaaf
stantive și verbe, apoi divizate pe capitole după diverse kitabı, Dördüncüsü : Misal kitabı, Beşincisi O: Üçlüler ki-
criterii (Kașgarli scrie: „Am pus în față pe oricare dintre tabı, Altıncısı : Dörtlüler kitabı, Yedincisi : Günne kitabı – a
ele ar trebui să vină mai întâi și pe cea care ar trebui să vocalelor inițiale a cuvintelor, a sunetelor cuvintelor (cum se
C
vină în gradul al doilea la sfârșit - astfel încât să fie ușor pronunță) - kitab as-salim, a cuvintelor duble ș.a.

SINTE TI ZATO R Liviu G. STAN Fuzelajul meu
„O dată cu febra îmi devin și mâinile tot mai

lungi. Sunt un fel de creatură alcătuită din
unele părți gigantice și din altele mult mai mici”, descrie
timp, lângă ea, taică-meu avea pe umeri un cap rotativ.
Pe fiecare latură a capului mormăia o față – una tristă,
alta speriată, alta zâmbitoare, alta furioasă. Și alegea cu
unul dintre episoadele sale febrile Antonio Lobo Antu- care să-ți răspundă în funcție de întrebare.
nes în „Lunga scurtime a vieții” (Ed. Humanitas 2023, - Tati, mi-e frică de tine, i-am spus.
trad. Dinu Flămând). Și știu exact la ce se referă, pentru Capul i s-a învârtit ca un titirez, iar când s-a oprit,
că același tip de transă l-am experimentat și eu la vârsta mi-a răspuns cu figura cea speriată:
de șase ani, într-o febră care mi-a împins temperatura - Așa și trebuie.
corpului spre 42 de grade, un prag termic care a făcut loc Dar nimic din toate pe care le vedeam nu mă în-
convulsiilor și delirului. spăimânta mai tare ca ceea ce zăream pe pervaz, îndără-
Dar totodată mi-a lăsat unele dintre cele mai tul ferestrei. Folosesc zăream, un cuvânt-binoclu, pentru
stranii și persistente amintiri. Ca niște găuri de gloanțe că spațiul camerei se extinsese aberant, ca și cum fereastra
în fuzelaj într-o legendară bătălie aeriană. A fost practic s-ar fi aflat la capătul unui tunel. Dar distanța nu mă
un dicteu automat, însă fără declanșatorul narcoticelor. împiedica, puteam da zoom cu privirea, aveam în retine
„Drogul” care m-a urcat într-un carusel al viziunilor su- o agerime de uliu.
prarealiste: o super-infecție la nivelul polipilor. Silueta în contre-jour a unui bărbat îmbrăcat la
Dormeam atunci alături de ai mei în dormitor, costum și purtând pe cap o fedora. Stătea pe vine pe
într-un pat pliant, ca să mă țină sub observație. Asemeni pervaz, într-un echilibru de gargui, și-și plimba dege-
lui Lobo Antunes, mâinile au dat startul halucinațiilor. tele lungi pe borul pălăriei. Mă ducea cu gândul la o
Mă uitam la cele zece degete deschise evantai; o corolă de scenă dintr-un videoclip al lui Michael Jackson. La un
raze gelatinoase, ca cilii unor bacterii, unduia acvatic la moment dat, și-a îndepărtat degetele de pe bor și m-a
fiecare deget, aruncând sticliri care-și schimbau culoarea salutat, iar în timp ce făcea asta degetele au început brusc
– de la rozaliu la verde-fosforescent. să i se lungească ca niște rădăcini, venind spre mine. Și-n
Iar deasupra mea, pe tavan, un Volkswagen Bro- sinea mea, înghețat de-o spaimă căreia, privind-o retros-
scuță galben levita ca un satelit, cărat prin aer de două pectiv, nu-i pot găsi niciun adjectiv satisfăcător, în sinea
aripi de lebădă care-i crescuseră din portiere, în timp ce o eram ferm convins că acela era un diavol. N-am țipat,
foarfecă uriașă de tăiat vița - venită din șifonier, dintr-un n-am scos niciun sunet, îmi țineam respirația, credeam
vârtej cosmic - căuta să-i taie penele. că trebuia să aplic aceleași reguli de supraviețuire ca-n
Puțin mai jos de scena asta, se aliniau plăci de gra- cazul întâlnirii cu un urs.
nit peste care pășea maiestuos un picior de cal, însă fără Degetele hidoase și subțiri nu m-au atins, deoa-
restul corpului. rece dimineața, acționată parcă de-un scripete, a sfâșiat
Uimit de toate aceste imagini, am căutat con- delirul, iar din brațele mele au început să crească niște ațe
firmare la ai mei că nu visam. Însă când mi-am întors cauciucate conectate la niște săculeți cauciucați și trans-
privirea spre stânga, patul lor era un covor de oase peste parenți în care picura un lichid.
care înainta încet Pinocchio, un Pinocchio de plastic pe- Când mintea mi s-a limpezit de la torentul me-
dalând pe-o tricicletă și eructând; iar din fiecare eructație dicamentos ce-mi circula prin vene, am înțeles că pereții
lua naștere o cioară, a cărei zburătăcire se evapora iute albi din jur erau ai unui salon de spital și că tuburile care
într-un rotocol de fum. porneau din mine ca sforile unei marionete erau perfuzii.
Mama nu dispăruse din pat, dar din trupul ei se Acea noapte s-a infiltrat în imaginația mea litera-
înălțau acum zeci de furnale mici, făcând-o să pară un ră. Sunt sigur că, fără acea convulsie, felul în care percep
combinat, prin care ieșeau nori de ploaie infestați de ful- acum spațiile și le traduc descriptiv ar fi fost altul. Și mai
gere; le vedeam gestația de electricitate ce imita încâlcea- sunt sigur de ceva: că acea experiență halucinatorie stă la
la bureților de sârmă pentru curățat vasele. În tot acest baza toleranței mele scăzute față de proza fantastică.

Libertate, ochii plânşi vor să te vadă Liviu CANGEOPOL
P ROZĂ
A u spus de Speranță că e o nenorocită ținută
într-o boxă din care nu avea tragere de ini-
mă să iasă. Pe de altă parte, Libertatea este cușca căreia
nin, nici Stalin, pentru a rămâne în grajd, nu fuseseră
simbolul liderului perfect care-au făcut fericiți mili-
oane de oameni. Până la un punct, au făcut fericiți
nu-i întrezărești zăbrelele înainte de-a te lovi de ele. câteva mii de bandiți, sacrificând pentru aceasta bu-
De la o cotă meschină la prada absolută a descărcării. năstarea și libertatea, măcar și cea îngrădită, a restului.
O iluzie bazată pe aparențe ajutate de orgoliul firii și Am ajuns, astfel, la sinceritatea alegerii celui
obtuzitatea minții. Ca să te bucuri de libertate în toa- mai mic dintre rele. Să admitem, pentru o clipă, că
te canoanele, trebuie să ai o lume fără competiție în liderii Ungariei din 1956 și cei ai Cehoslovaciei de la
care s-o poți exersa; să fii capabil să înfăptuiești tot 1968 îndrăzniseră să acorde populației din subordine
ce-ți dorești fără a manifesta nici o cenzură interioară. câteva elemente comparativ mai umane decât ce se
Mintea, prin principiile morale și cunoașterea istoriei, petrecea în rândul țărilor cu care se-nhăitaseră. Dar
cât și lipsa de imaginație vor tinde s-o îngrădească. În a ținut? Puhoaiele rusești, însoțite de golani din toate
termeni militari, șansa este dată de ocazia războiului, țările, uniți-vă, au invadat și pus la punct, au schim-
din acest motiv atât de apreciat. Practic, numai Dum- bat conducerile trădătoare și au impus propriile mi-
nezeu se bucură de maxima libertate. Dacă ai fi stăpân tocănii de gulag. Produc o paranteză operativă: Nici
necontestat al lumii tale, alta decât Universul întreg, acum nu-mi revin din stupefacția de-a vedea șandra-
vei fi aflându-te sub autoritatea altcuiva (Dumnezeu). maua distrusă din interior! O fi consecința unei legi
Doar să nu știi că te afli, precum Arhontele gnostici- naturale, directa dorință a lui Dumnezeu, un cumul
lor, moment în care ne întoarcem la articolul dintâi. de întâmplări oarecum fericite? Nu cred că voi ști cu
Nu reiese clar, din cele de mai sus, că libertatea siguranță până nu voi afla. Paranteză mutilată. Con-
absolută ar deschide calea spre teroare și depravare? cluzia e că, dacă apare un om cu calități umane, acesta
Ceva trebuie s-o țină în frâu: moralitatea, în primul va fi anihilat. Democrațiile n-au eficiența asta!
rând, care ar stăvili desfrânarea, dar și spiritul de Din acest punct al discuției, tiraniile sunt mai
dreptate, care ar opri încălcările libertății mărginite rele, democrațiile mai pasabile. Ne învârtim în cerc
ale altor entități. Toate acestea ar ciunți teritoriul vast pentru că ne-am obișnuit să ne așteptăm ca una să
al libertății fără margini. Încerc să explic că libertatea fie bună și cealaltă infamă. E cert că prea îndelunga-
pură nu există. E un miraj dubios amestecat cu alte ta asociere a libertăților de exprimare cu manifestarea
principii. Vă imaginați cum ar arăta libertatea cuiva societății va duce la o surpare, la criză economică și
care ar dori să distrugă lumea? culturală.
Aceștia ar fi termenii desăvârșiți. Dar dacă de- Țineți cont de un singur aspect: nici o țară nu
mocrația nu prezintă cadrul ideal pentru un trai be- va rămâne procentual fericită mai mult de două gene-
nefic, din atâtea pricini în relație cu cele discutate, să rații (ceea ce nu e întocmai rău, căci altele n-au trecut
fie tirania calea de îmbrățișat? Un învățat cu trecere nici cu trenul pe-aici). Libertatea va sufoca armonia
la proști spunea cândva că sistemele democratice pre- socială, eficiența comercială, exprimarea culturală.
zintă un mare dezavantaj: alegerea conducătorilor. Se Lucrurile vor decădea și vor duce la entropie, cu toată
înscrie un bou la alegeri, prostimea îl adoră pentru că libertatea sau, din acest moment, absența ei. Nu are
arată bine și nici n-o complexează, partidul merge pe nimeni soluții. Cei care susțin contrariul mint electo-
animalul câștigător și, într-adevăr, te vezi călărit de- ral, senil sau din inerție. Pescuiesc din aer argumen-
un moșneag senil și ticălos, care face numai tâmpenii. tul că rușii ar da mâna în care țin sticla de vodcă să
Plătesc toți, mai ceva ca-n tiranie. vadă comunismul întors. E doar năluca unei nostalgii
În același timp, însă, nu înseamnă prin nimic plăsmuite din comparația cu decrepitudinea actuală,
că exemplul competiției ar fi superior. Căci nici Le- dar comunismul le-a dat și lor fiori reci, cu excepția
satrapilor. Care, probabil, se

bucurau de cea mai mică ra-
ție de libertate relativă dintre
toți.
Pe scurt, fraților, liber-
tatea este o himeră intoxica-
tă cu substanțe interzise și
mască de gaze. A fost scoasă
de pe aparate încă din Anti-
chitate. S-au mai păstrat câ-
teva tuburi, până va muri și
Achile. Cete de militari care
se vor proșterne. Vor ajunge
să adoarmă prin butoaie. Cei
mai disperați vor prinde de
strajă în statuia pe roate. Unii
vor fi atât de obosiți încât
se vor prăbuși cu armele-n
mâini. Elena abia scapă cu
viață din strânsoarea lui Ahi-
le. Paris își încordează arcul.
Carnagiul e departe de-a se
duce la culcare. Sau să-și ia
ambarcațiile ca să se întoarcă
în patrie. Mai bine mureau
pe drum; era mai simplu și
mai bărbătesc. Ce să fac, Ele-
na? L-am omorât! Propun să
așteptăm a fi prinși. Mă pot
lupta cu mulți și am o func-
ție care să-i determine să mă
lase în pace. Unul n-ar scăpa
- poate un bătrân, doi. Și-o rența dramatică. Eroii au murit, militarii s-au trans-
mamă. Suntem piesele de go trase pe ațe de păpușari format în agricultori și negustori, marinarii în pescari.
care nici nu văd bine. Pot să-i sfârtec ca pe găini, dar Iar dintr-un bețiv cu memorie s-au ținut de capul lui
războiul a prins o altă turnură. Alianța de muguri de până l-au convins să scrie o poveste echilibrată, cu eroi
destrămare. Abia acesta va fi sfârșitul. Oreste, Clitem- și de o parte și de alta, cu semizei retrăgându-se prin
nestra, Electra, Enea, eu, Ulise va făcea liniște-ntre-ai constelații, iar el devenind orb de prea multa bogăție
lui, vom fi obosiți, ne vom duce la culcare, dar de Aga- care i se aburcase în ochi a rămas celebru. Fiecare câte
Ă
memnon vom fi toți răspunzători. Ulise va îmbătrâni ceva de la fiecare. Fusese singura armată care-și primi-
urât, Paris va scăpa. Dar nu va fi nimic sigur până nu se folclorul din timpul vieții și acum aveau pe mână o
R O Z
vor apărea marii tragedieni. Abia atunci istoria se va libertate mai multă decât s-ar fi sperat că le mai poate
culca în paginile sale, iar mândra cetate a Troiei va in- ajuta. Nu le-a ajutat.
tra în agenda neantului și nu se va vrednici nimeni s-o
mai găsească vreodată, căci prea multe înfrângeri nu (din romanul Lacrimi de înger,
mai puteau fi trecute cu vedera. Zeii se făcuseră din în curs de publicare la Editura Junimea)
P
nou oameni, fecioarele - mame despletite, pentru apa-

Scriituri ale schizoidiei în literatura română Ion MUNTEANU
RECENZI I
D emers inedit în receptarea critică moder-
nă, studiul exegetic semnat de universita-
rul craiovean Ilona Duță, Travaliu creator, schizoidie,
zută ca un traseu autoinițiatic, de autocunoaștere și
de asimilare a fracturii interioare (dublul căutat de-a
lungul romanului Orbitor, și nu numai, fiind expresia
himeră în literatura română. De la Mircea Cărtărescu estetică a divizării psihicului într-o dimensiune con-
la Mihai Eminescu (Editura Universitaria, 2021), in- știentă, vizibilă, dar și dintr-una inconștientă, invizi-
vestighează perpetuarea acelor nuclee tematice, dar bilă: „geamănul alb” și „geamănul negru”). Preambul
mai ales a mecanismelor creatoare, enunțate în titlu, al arhitecturii complicate a eului și a dublului său,
la scriitori reprezentativi ai literaturii române, apar- volumul de proze Nostalgia este considerat drept o
tenenți unor paradigme distincte. Autoarea precizea- „dramă inițiatică în Marele Mister literar”, compusă
ză încă din Introducere: „Călătorie hermeneutică din după regulile artei dramatice dintr-un Prolog (proza
aval în amonte, dinspre mausoleul cărtărescian către Ruletistul, centrată pe raportul scrisului cu inconștien-
regele din raclă eminescian, demersul acesta arheo- tul sau moartea: „geamănul alb”, Scriitorul, cunoaște
logic propune urmărirea unor gloria în măsura în care „gemă-
linii de forță, active în câmpul nul negru”, Ruletistul, înfrun-
literaturii române (dincolo de tă moartea), un nucleu textual
formulele paradigmatice – post- propriu-zis în care este formu-
modernism, neomodernism, lată problematica androginiei
modernism etc.), ca niște con- creatoare (Mendebilul, Geme-
stante imaginare ale travaliului nii) și a iluziei ficționale („Hi-
creator, schizoidiei, himerei, mera” deconstruită în REM),
așadar ale unui proces de creație respectiv dintr-un Epilog menit
care, generat de un discurs abisal să concluzioneze asupra „jo-
al fracturii, declanșează erupția cului infinit al proiectivității
spectralității fantasmatice sau ficționale” în proza Arhitectul.
himerice.” Polarizarea cercetă- Adevărat mausoleu (istoric,
rii între „himera cărtăresciană social, familial) al eului divizat
ca simulacru” și „visul chimeric (Mircișor și fratele pierdut,Vic-
eminescian” este sugerată chiar tor, așadar umbra, himera sau
de analiza imaginarului poetic simulacrul propriului eu crea-
eminescian realizată de Mircea tor, care propulsează din incon-
Cărtărescu în lucrarea (inițial, știent scrisul), romanul Orbitor
teză de licență) Visul chimeric. este definit critic drept „Evan-
Subteranele poeziei eminesciene ghelia Eului” sau „ocolul în
(Editura Litera, 1992), aceas- jurul Himerei himerelor” (eul
ta constituind un fel de oglin- fiind Nălucirea aceasta centrală
dă exegetică în care autorul postmodern întrezărește în jurul căreia erupe scrisul ca unic instrument sote-
indirect legătura profundă dintre imaginea dublului riologic): este surprins și fixat întregul mecanism de
thanatic (regele din raclă al lui Eminescu) și clivajul producere a dedublării, începând cu „fantasmarea ge-
propriului eu (devenit centrul căutării ficționale din nealogică” (sondarea ramurii materne a Badislavilor
romanul Orbitor). ca pol regresiv al memoriei în volumul Aripa stângă),
În acest sens, literatura lui Mircea Cărtărescu expunând apoi în poziție centrală mirajul castrării și
(sunt analizate Nostalgia, Orbitor și Solenoid) este vă- al clivajului (dualitatea anatomică a Corpului expri-
mată prin metafora fluturelui mutilat în cel de-al doi- ultimul mare romantic eropean, Mihai Eminescu, a
lea volum), respectiv încheind constructul romanesc fertilizat scriiturile menționate atât prin impulsul vizio-
(volumul Aripa dreaptă) prin fantasmarea genealogiei nar, cât mai cu seamă prin componenta decadentă, mai
paterne ca pol proiectiv al inconștientului (nobilii po- puțin înregistrată de critica literară; dedublarea, me-
loni Csartarowski) și prin întâlnirea finală a dublului lancolia, descompunerea sunt forțele germinative ale
pe scena istoriei („mausoleul” Casa Poporului). Ra- poeticii eminesciene care și-au prelungit ecourile de-a
portat la rătăcirea prin subteranele eului din Orbitor, lungul literaturii române.
romanul Solenoid se proiectează, potrivit logicii her- Toate aceste mitologii poetice proiectate în ju-
meneutice a autoarei, ca „evadare din labirintul hime- rul schizoidiei ca veritabil centru (omphalos) al unui
relor” prin întâlnirea propriei anima creatoare (fetița psihism dislocat sau al unui nucleu thanatic care afec-
salvată în detrimentul manuscrisului). tează eul, proiectându-l spectral, toate aceste scriituri
Aceeași tematică a schizoidiei este identificată abordate în cadrul unui scenariu arheologic desfășu-
și la alți autori postmoderni, Ruxandra Cesereanu, rat dinspre prezent spre trecut, ne spune autoarea stu-
Corin Braga, Gheorghe Crăciun. Făcând din clivaj diului, „developează radiografia unui imaginar con-
un program literar, scriitoarea Ruxandra Cesereanu secvent al schismelor interioare şi al transgresiunilor
își structurează căutarea poetică, dar și pe cea narati- creatoare (adesea ritualizate), al autoreflexivităţii vizi-
vă, sub forma unei „queste schizoidiene” întreprinse la onare programate să surprindă prin sistematice con-
nivelul psihicului și al generării sensului, denunțând strucţii şi deconstrucţii mecanisme genetice abisale ale
ruptura, dispersia ca matrice a eului său creator. Ex- creativităţii..”.
plicitând în jurnale relația cu fantasma și visul, Corin
Braga realizează o complicată deconstrucție onirică a
componentelor psihice responsabile cu creativitatea
(animus, anima) într-o trilogie romanescă axată pe
surprinderea transgresiunilor dintre conștient și in-
conștient, realitate și vis, fundamentale pentru actul
creației. În fine, schizoidia metapoetică dintre trup și
literă devine la Gheorghe Crăciun emblema sub care
se realizează explorarea erotismului creator, fie pe ver-
santul cultural (Frumoasa fără corp), fie pe versantul
corporal (Pupa russa).
Coborând în „amontele” imaginarului literar al
schizoidiei, Ilona Duță analizează apoi autori canonici,
precum Nichita Stănescu, George Bacovia, Alexandru
Macedonski, Mihai Eminescu. Centrală în poetica lui
I
Nichita Stănescu, observă ea, prin imaginea Omu-

I
lui-fantă, schizoidia este revelația subiectului (neo) Printr-o asemenea abordare interdisciplinară
modernist fisurat ca urmare a unui întreg travaliu con- (apelând la psihanaliză, semiotică, studii ale imagina-
Z
ceptual desfășurat de-a lungul ciclului elegiac. „Bloca- rului etc.), autoarea interesantului studiu supune aten-
jul codului poetic” și sterilitatea efortului creator („În ției câteva dominante tematice cu implicații la nivelul
N
van peste foi, singur, un condei / Frec.” – Monosilab de ordinii generative a actului scriitural, active în spațiul
toamnă) devine dominanta tematică a poeticii bacovie- literaturii române la scriitori încadrați în diverse para-
E
ne, după cum, tot un simbolist, însă cu valențe estetice digme estetice. Astfel, Ilona Duță lansează o incitantă
E C
multiple, Macedonski, apelează la transă, mască poe- invitație la o relectură a operei autorilor mai sus amin-
tică, vis pentru a declanșa energia propriei creativități tiți, cu focusare pe laturile creației lor care generează
pe care o resimte blocată de un mediu ostil receptării problematizări în jurul fenomenelor culturale subtera-
poeziei moderniste („poezia viitorului”). Punct de porne care au condus la manifestarea constantelor schizoi-
R
nire (în subterană), dar și de final al întregului studiu, diei, himerei și ale travaliului de creație compensator.

Bogdan-Alexandru Petcu. Otilia UNGUREANU
I I
Imaginaţia ce transcende raţionalul
Z
V olumul de debut al lui Bogdan-Alexan- gândirii, alteori par să străpungă limitele rațiunii, iar
N
dru Petcu, numit transcender (Charmi- conexiunile ce se realizează sunt neașteptate. Este aici
des, 2022), creează efectul „ciocanului lui Thor”, așa ceva ce amintește de jocul dezinteresat al gândirii, prac-
E
cum menționează pe ultima copertă a cărții Radu An- ticat de suprarealiști. Cert este că cel ce se apropie de
driescu. Conceptul grafic, semnat de Aris Tureac, ne aceste poeme nu poate anticipa direcția discursului lui
R E C
avertizează că vom intra într-un spațiu pe cât de in- Bogdan-Alexandru Petcu. Poetul, căruia nu-i place să
tim, pe atât de provocator. Nici titlul nu este ales la se arate vulnerabil, se zbate între tăcere și furie, entu-
întâmplare, căci el vorbește despre propria atitudine și ziasm subliminal și scepticism, jocuri referențiale greu
trimite la ideea de depășire, de înțeles sau noțiuni inten-
fixând identitatea poetică ționat corupte, ce induc în
într-o zonă nedefinită: „Eu eroare, și sentențe grave în
sunt cel care poartă limita/ care oricine se poate recu-
acolo unde îl duce imagina- noaște. Când te aștepți mai
ția, iar imaginația mea/ nu puțin, tonul se schimbă și
duce nicăieri. Nu pot să văd răzbate dincolo de imaginea
nici măcar fețele/ fanteziilor rece, nesentimentală, nostal-
mele sexuale.// Eu sunt cel gia. De aici vine cu siguranță
care duce limita acolo unde autenticitatea acestor poeme
există deja.” (Liniște în Ber- în care palpită prospețimea
linul de Est, p. 8). momentanului.
Poetul, care a studi- Corpul textului pare
at o perioadă la Facultatea de multe ori o diversiune, o
de Istorie și Filosofie din strategie de mimare a neim-
Cluj-Napoca, își valorifică plicării emoționale, ce pre-
vocația filozofică, atribuin- gătește inserarea unor adevă-
du-și poziționarea în răspăr ruri necruțătoare: „Gura pe
față de real, evidentă chiar jumătate deschisă/ căutând
prin alegerea motto-uri- aerul – un demers perti-
lor din Aristotel și Gianni nent, ontologic.// Ajuns la
Vattimo: „Sunt mulți cei țară, vede. Grijile, priori-
care lasă deoparte știința tățile sunt altele./ Timpul
dând curs imaginațiilor, pare ușor dilatat. (Ca burta
iar în cazul altor animale mamei/ în primele luni de
nici nu există intelecție sau sarcină. Acolo era Prâslea./
raționament, ci <doar> imaginație.”; „A te abandona Ori Dan. Care avea să moștenească/ averea sau dato-
realului înseamnă și a te abandona aspectului lui înfri- riile familiei.// Dar cei născuți voiau să asculte/ zbu-
coșător” (p.5). ciumul celui care urma să fie o ființă umană./ Nu știau
E o carte ce-și negociază punctul de rezistență ce drepturi își cere. Nu bănuiau că va avea o inimă,
până la final, amăgind aproximările la prima „întâl- vase de sânge și/ toate celelalte.)// Oamenii așteaptă
nire”. Autoreferențialitate, conceptualism, intertextu- cu nerăbdare pensia/ după mulți ani de muncă. Viața
alitate, toate sunt puse în slujba sincerității, a dezgo- începe acum./ La meno- și andropauză. Liniștea,/ sen-
lirii totale. Ideile poetice par să urmeze uneori fluxul sibilitatea extremă înfloresc deasupra gardurilor/ din
lemn putred. În fiecare zi/ sensibilitatea pare mai greu ouă./ Ceilalți pui s-au înecat în nămol./ Cu picioarele în
de acceptat.” (Transcender, p. 35). sus./ Aflu astea la telefon și nu pot/ decât să mă bucur de
Cele treizeci și șase de poezii au ca miză (de) liniștea lor.// Acolo, la țară, undeva prin județul Bacău,/
construirea individualității poetice, iar procesul de un sat fără asfalt,/ cu puțină pădure,/ multe vile și cu
scoatere a măștilor e echilibrat de acela de creare a lor munții Berzunți pe aproape,/ plini de gresii de Kliwa și
pe marginea livrescului. Lumea pe care o construiește de Tarcău, viața/ poate e altfel. Fără frici. Nu știu.// Mi-e
Bogdan-Alexandru Petcu este una impură; literatură, oarecum dor.” (Gresii de Kliwa, p. 34).
religie, filozofie, biografism, istorie, cultură japoneză, Unele poeme par exerciții de exhibare, notații im-
mitologii ale lumii, anime sau jocuri video, toate fac pudice sau rememorări nerestrictive (No big Tragedies,
parte din acest imaginar. Imaginea poetului, serie de Noiembrie, Paleocortical, Fenomenul cel mai uman). E
suprapuneri succesive, este și ea cât se poate de dispa- greu de spus în acest punct dacă există un reflex al auto-
rată: „Kakashi-senpai, copy-ninja, un descender,/ un impunerii limitelor. Un lucru se poate afirma cu siguran-
organ mort, un lup non-alpha/ în pădurea norvegiană ță: în aceste poezii, care au fost îndelung „privite” și „re-
– ăsta sunt eu./ Îmi modulez vocea după nevoi. Într-un calibrate” de condeiul creator, lipsa stricteții aproximează
ochi/ am Sharingan – îmi zice abi regele –, iar în altul,/ o adâncime care poate fi ușor dezechilibrantă pentru citi-
lumină, îmi zic eu de sub penele negre-cenușiu.” (Non- torul neavizat. Dacă ar fi să ne întrebăm pentru cine scrie
alpha, p. 66). Impresia generală este aceea a unei torna- Bogdan-Alexandru Petcu? nu putem scăpa de impresia că
de intertextuale ce prinde în vârtej totul. Avem, printre nu-și canalizează atenția spre un anumit tip de cititor, ci
altele, referințe la Aristotel, Claudio Pozzani, Loma că scrie de fapt pentru sine. Să fie o carte despre singură-
Caldera, Kim Jong-un, Francisco de Eguia, Taylor tatea unui om, mai puțin singur pentru că se dedublea-
Swift, lingvistica lui Saussure, tratatul lui Ion Mureșan, ză, își notează cu minuțiozitate gândurile, se instalează în
textele lui Ovidiu, socialismul lui Critchley, muzeul prezent și își mărturisește frustrările fără perdea? Poate fi
din Rio, miturile celor trei zei răi (Ekpetz, Uzannkak și la fel de bine și despre abandonarea strategică în mijlo-
Sojakak), peninsula Yukatan sau vechea piramidă Men- cul fricilor, din care imaginația poetică nu are decât de
kaure. Totul pare întâmplător și nu la voia întâmplării câștigat. De ce nu despre recuperarea sinelui într-o lume
în același timp, căci poetul alege să se ghideze sau mai post-umană alienantă, în care evoluția mașinii e direct
bine spus să ghideze cititorul prin labirintul personal cu proporțională cu involuția umanului: „Mașinile Ford au
ajutorul acestor noțiuni, ce spun, într-un fel sau altul, contat mai mult decât viețile/ bunicilor mei sau virgini-
despre sine. E dificil totuși pentru cititorul ce nu are tatea verișoarelor mele./ În limba mea/ nu se plânge și
cunoștințele necesare să înțeleagă legătura ce se creează nici nu se scrie literatură./ Nu avem timp de luxuri. Noi
între aceste ancore textuale și personalitatea poetică. În încă vânăm.” (Nu suntem încă oameni, p. 74).
acest punct există cu siguranță riscul unei fracturi în re- Bogdan-Alexandru Petcu ne pune la dispoziție
lația scriitor-cititor, pe care se pare că Bogdan-Alexan- un volum de poezii în care marile adevăruri sunt enun-
dru Petcu și-o asumă, fără să stea prea mult pe gânduri. țate subtil și stau ascunse în maldărul imens de refe-
I
Dincolo de acest haos imagistic, în unele poezii rințe, în timp ce lucrurile care nu se spun sunt expuse
I
sentențe grave recuperează umanul, resemnificând trăiri- cu furie și linii îngroșate. Pesimism alături de încredere
le difuze ale individului care încearcă să gestioneze frica și într-un limbaj ce facilitează trecerea, imagini distopi-
Z
absurdul existențial: „La câțiva kilometri unul de altul,/ ce, delimitări de tipul uman/ non-uman/ post-uman,
pescărușii planează. Sunt doi, poate/ trei. Între ei, cerul eclectism, idei provocatoare sau, într-un singur cuvânt,
N
liber.// Aici e pământul. Încă./ Agigea Ecluză.//Bătrânii trancender. Poezii în care reprimarea de orice fel este
vorbesc despre bolile lor./ Cineva și-a vindecat piciorul exclusă, iar imaginația creatoare se mută nestingherită
E
în nămol./ Povestind, ochii soției sclipesc.” (Ecluza, p. de la cerebral la afectiv și fiziologic, notând alienarea, ne-
E C
9). Inserțiile biografice lucrează în aceeași direcție, fiind întinsul fricii, absurdul existențial sau carnalul într-un
și un pretext pentru (re)motivarea importanței faptului limbaj crud, frisonant. Posibilele obiecții pot veni nu-
banal, notat în manieră telegrafică: „La 55 de ani, tata e mai din partea cititorului neinițiat, ce nu poate gusta
aproape gropar./ Mama se plimbă cu rața prin curte./ E ușor versurile îndrăznețe, izvorâte din intenția poetului
R
singură. Rața sau mama./ Cloșca nu a vrut să mai stea pe de a fi cu orice preț un transcender.

Salvarea Leo BUTNARU
DIN SENS O P U S
Cu gândul la suferințele lui Feodor Mihailovici literare, aici – necesare, – plus – sensul doi – diligență:
Dostoievski. sârguință, osteneală, zel, promptitudine. Adică, multi-
plicare de atitudine întru izvodire de fapte. Bune. Te-
S imt că mă înzeiesc... Precum Caligul(i)a (ca

simbioză dintre om și plantă: Caligula + gu-
lia)... Ba nu, mă transform în cyber-cerber, ca Gates
meinice.
Care ar fi inconvenientul, ziceam? Ca pentru
prima oară, am senzația că piciorul stâng îmi... zboară!
Bill... Mi se mai întâmplă ceva de unică folosință, pen- Sau, cel puțin, când bat cu indexul stâng – zvâcnește
tru care ar fi necesar și un sistem semantic, criptic, de îndărăt, piciorul, când dau în tastă cu indexul drept –
asemenea de unică folosință, ca să pot reda ce mi se revine la loc. E o tastă ca un test! Sau, poate, o clapă ce-
întâmplă mie, fără a li se întâmpla și altora... Altora li se ți trage clapa! (N-ar fi de dorit...) Dar poate că această
poate întâmpla ceva și mai și, dar aceasta deja nu mai e mișcare-tic de picior intră și ea în economia multitudi-
treaba mea... Să se descurce... Să suporte... Să se supor- nii de fapte care mi se întâmplă concomitent...
te, dacă nu reușesc – sau nu vor – să fie ca toți ceilalți... Dar, cel mai important, împărțind ecranul com-
Niște obișnuiți... Oropsiți... puterului pe din două, pe pista lui din stânga îmi scriu
Toate începuseră cam astfel: nu că, Maiestatea texul – exact, chiar acesta, – iar pe postata din dreapta
Sa, Creierul, mi-ar fi ieșit de sub control, ci, am im- afișez „Farmaconul” lui Derrida, și citesc, însușesc, mă
presie, se întâmplase o anumită dislocare, frământare, instruiesc! Mie însumi mi-e interesant cum mă me-
metamorfoză cu sufletul, cu spiritul, cu firea – meu, tamorfozez, fără să (mă) forțez, și tocmai această conco-
mele, plurale sau, poate, singulare, zise într-un singur mitență de realizare în multitudine de fapte mi se pare
fel: sau – suflet, sau – spirit, sau – fire... ’ar să fie! Nu a fi exact ceea ce vă spuneam chiar în prima frază: simt
că ar fi prima zi, ci e chiar prima clipă, multiplicată în că mă înzeiesc... Uite, deja e a milioana clipă, poate, în
litere pecetluite pe displayul computerului, când mi se care creierul meu îmi iese de sub control și mi se pare
întâmplă să-mi iasă creierul de sub control. Să fie su- că încep să pricep cum se întâmplă această benefică ne-
per-puper-excelent de foarte bine? Sau – invers, pidos- supunere creatoare de realități paralele și himere sadea,
nic-hidos-de-foarte-nasol? Problema – pozitivă, cred, pe care le poți mângâia, să zicem (...și să scriem). E ca
– e că deja pot nu că face, ci chiar pot crea mai multe și cum aș simți o altă rațiune în creier și o altă fire în
fapte, ca să nu le zic lucruri, – concomitent. Uite, scriu fiere – nu, nu râdeți, fierea are un rol foarte important
cu două indexuri – de la laba stângă și de la cea dreap- nu numai la digestie, ci și la digresiuni în scris, cu toate
tă, celelalte opt degete – trândăvind, stând ca o greblă că pe acestea eu cam încerc să le ocolesc, ca să nu plic-
în... aer... Opt degete care greblează văzduhul (sau: vă- tisesc (sau: pixisesc, de la pix derivare…)... Și nu din
zul duhului?), în timp ce posesorul lor, eu, cu ajutorul motivul că mi s-ar fi insinuat, instalat o altă rațiune că,
perechii de indecși creează – scris, fapt, concomitent am senzația, sunt supravegheat, ajutat, mobilizat deja
aruncându-și privirile peste geamul balconului, făcân- de două creiere, primul, dar și al doilea, acesta apărut
du-le din ochi trecătorilor, zâmbindu-le (a zâmbi – nu sub creștetul meu acum un milion sau două milioane
e și asta o faptă? – deci – trei la număr, concomitente de clipe. Ciudatul, minunatul sentiment... cerebral e
– scris, făcut cu ochiul, zâmbit...). Bineînțeles, în acest că deja îmi pot controla primul creier cu emanația de
conveier concomitent sau diligență de concomitență e atenție a celui de-al doilea. Iar dacă le jumelez (fără a
un inconvenient: Poate, deocamdată... Să știți că abso- jumuli ceva, de pildă – pasărea inspirației), le mobilizez
lut concomitent folosesc, pentru această concomitență, pe ambele, concomitent, ajung – iată! – la starea de a
noțiunea străveche de diligență, gândindu-mă, sigur, la putea acționa obiectele, de a le mișca doar din privire,
asociația noimelor dintre ce fac eu, creez, și transportul doar din gândire, doar din năzuire și năzărire. În acest
regulat de poștă și călători – spectatori sau personaje caz, obiectele nu sunt decât tastele computerului – le
privesc, le țintesc și mă... telechinezesc... Da, de la tele- Numai că peste alte milioane de milioane de cli-
chinezie, zic, derivat! A-a, pare-se, la început, conștien- pite – precum mă întrevăd, mă „ghicesc” eu în avans
tizam ceva nefiresc, neadecvat, zicând că mă – înzeiesc. (și... a-vis, probabil; vis ce merge invers visului pro-
Nu, nu, mai corect ar fi să spun că mă – telechinezesc... priu-zis) crono-spațial – prind a mă descurca tot mai
(Dar poate că acestea sunt unul și același lucru și nu prost cu capacitățile-mi de telechinezie, nu mai simt
două mari diferențe, cum se zice la Odessa...) Oricum, – direct, puternic – „obiectele” (...noțiunile, ideile,
prin telechinezie viața și scrisul obțin sensuri imprevi- faptele...) pe care trebuie să le mișc. Nici înainte, nici
zibile. Mă gândesc că, dacă nu azi, ca mâine, poimâine îndărăt, nici în dreapta, nici în stânga, nici jur-împre-
voi prinde a citi gândurile străine. În cazul că primul jur. După alte câteva milioane – de clipe, bineînțeles,
creier îmi va reveni completamente sub control. Pentru – pierd completamente harul de empat, emanarea de
că există în toate astea un rol. Poate că ar trebui să-l empatie; pierd vectorii telechineziei... Măi să fie! Mi s-a
rostesc cu majusculă: un Rol! De... spulberat și capacitatea de a intra în capetele (capaci-
Iar unul ca mine, care se telechinezește, se poate tățile) altora, chiar dacă pot încă „amușina” gândurile,
prospecta, se poate ca și cerceta în avans, să știe, prin intențiile lor. Mai sunt, destul de slab, în Rol. Căruia,
telechinezie, ce o să fie cu el mâine, poimâine, peste un curând, îi voi reduce Majuscula la literă obișnuită. Voi
an... Aha, iată-mă, m-am surprins, cel de peste câteva fi oM cu „o” mic. Și doar cu „M” mare. Cu „o” mic,
milioane de milioane de clipe. Sunt cel care, peste o sau chiar minuscul... Peste alte câteva milioane (...) nu
săptămână, citesc gândurile străine, aflând și lucruri pe simt în creier (unul mi-a mai rămas, cel din născare
care nu le știam. Noțiuni – mai rar, mai puține, pen- și lumească dezvoltare, inclusiv prin studii, formare)
tru că, în general, nouăzeci la sută dintre pământeni au decât un vuiet de flux-reflux al celui ce sunt – într-o
un vocabular extrem de sărac – între trei și patru sute clipită – și nu mai sunt – în – imediat (imed-iad!)! – a
de cuvinte. De unde naiba să afli de la ei noțiuni noi, doua clipită... (Aici îmi vine să folosesc academica noți-
relevante, minunate, instructive?... Nu știu la ce mi-ar une nanosecundă care, constituind doar a miliarda parte
folosi, dar, citind gândurile altora, am început să pri- dintr-o secundă… – barosană! –, poate fi mai infimă
S
cep mai bine psihologia îndrăgostiților, rataților – cea decât clipita.) Dar vuietul, freamătul se întețește – peste
a businessmenilor nu mă interesează –, a femeilor, să alte milioane de... –, devine infernal, aș putea spune,
U
zicem, – și de ce nu am zice? Numai că doamnele sunt și-l poate suporta doar unul ca mine sau, pe timpuri,
previzibile și eu caut cazuri mai complicate, când aș – unul Unic ca Dostoievski (gândiți-vă la această aso-
P
putea influența rațiunea unor personalități adevărate. ciație, citiți-i rusului biografia și suferința...). Numai
Pentru că, peste alte câteva zile, pot ajunge telepat-pro- că (maică!) nenorocirea e că acest vuiet insuportabil
O
iector; ba mai mult – pot deveni empat – adică, deri- mă face să simt doar emoțiile negative ale lumii, ale
vat-concentrat din – empatie – ca cel ce poate intui re- oamenilor, și eu nu pot proiecta, selectiv, o emoție, o
alitatea, inclusiv pe cea din irealitatea firii umane, prin intenție, corecție asupra unui ins dat, ci doar – la hurtă
N S
identificare afectivă. Cui altuia, decât unuia care scrie, pot proiecta, pentru întreaga lume. Și aceasta mă scoa-
să-i fie mai necesară trăirea afectivă, prin transpunere te din fire, fiindcă a acționa la hurtă, asupra gloatei,
simpatetică în viața personajelor sale, unele dintre ele – e ca și cum ai lăsa neacționat însuși individul, omul,
viitoare, acum – umblând aievea... teleleu-literatură... personalitatea, feleșagul (firea) sa. În acest caz, omul
E
pe străzile acestei urbe? e ceva ce rămâne pe de margini, efectul proiectării de

Peste un anumit timp, dar mai ales – spațiu, or intenții la hurtă nefiind decât inepție, în cel mai bun
S
– în osmoză – crono-spațiu – voi fi în stare să-mi pro- caz – zădărnicie. Această hurtă-comunitate intensifica-
iectez nu atât emoțiile, cât intențiile – bune, bune, vă tă de autoreferențialitate sau – autotelechinezie, autote-
asigur, – asupra celor din jur. Să zicem, să nu înjure – lepatie începe să mă înghită, să mă aneantizeze, să mă
N
să-i influențez. Pentru început. Apoi – să nu mintă, să – Doamne-Dumnezeule! – des-creeze; sunt ca și cum
nu... În respectiva lume pe invers e mult de intenționat – Doamne-Dumnezeule – într-o des-Geneză a Ta...
spre pozitiv... (Minunată această posibilitate... Dar, din Dar... Dar mai fă-mi, Doamne, un dar... Nu
I
păcate, ea nu mă slăbește cu gândul ascuns că, totuși, conjuncția dar, ci sacrul dar, ca har de a reveni la nor-
D
mă înzeiesc... Ca și: mă supratelichinezesc...) mal. Pentru că mă gândesc eu – ... în locul Tău?... iar-

tă-mi cutezanța, Doamne! – ar fi timpul să mă opresc. aici, unde creierul bardului pastoral, mioritic, gândește
Fiindcă simt că... înfloresc. Cel puțin, am spume la auriu, exact ca o mămăligă ce aburește, iar pe la noi
gură. Și, sigur, spumele nu sunt de la pasta de dinți. versurile poetului patriot emană căldură, lumină și alte
Nici de la sărutul îngerului. componente ale serviciilor comunale.
Da, mă opresc. Dar să revenim la alți eterni, și ei prin preajma
A fost un acces. lui Homer. Bineînțeles Safo, care poate că îi venea un
Bineînțeles, – neînțeles. fel de strănepoată lui Homer și care mă făcu să constat
că există poete care, ca femei, sunt departe de a fi fru-
moase, însă foarte atrăgătoare. Ca femei, nu ca poete.
Pe când Safo avea și unul și celălalt gen de magnetism.
S
Născuți poeți, mari sau mici
Iar eu, de-ar fi să o întâlnesc pe Safo, aș întreba-o:
U
Mori și tu, bătrâne, și taci, și nu te văita în zadar! – Magistro, nu știi cumva ce e cu duduile astea?!
Doar a murit și Patroclu și ce ești tu față de dânsul? Toate așteaptă prinț pe cal alb și doar foarte puține – un
P
Homer, Iliada, XXI, 106-107 poet pe Pegas pana-corbului.
(Poete, ferește-ți Pegasul de picătura
O
Când fusese declarat cel mai mare poet în viață, de nicotină, lasă-te de fumat!)
după care nu a urmat nicio dezmințire, fie măcar așa, Undeva nu departe de Safo o fi Ovidiu de la
de ochii lumii sau de urechea lui Dumnezeu, Cel de Pontul Euxin, exilatul poet latin cu amar vers de pelin.
Sus făcuse o rectificare necesară, trimițându-l pe acel Poate că și prin contribuția lui a fost ca românul să se
N S
trufaș în neființă, astfel că acolo nu putea fi considerat nască poet.
cel mai mare poet în moarte, fie și din fantasticul motiv Alții însă spun că nu ar fi așa, românul nenăscân-
că, pe undeva prin preajmă, s-ar fi aflat Homer, despre du-se poet, ci doar murind ca atare. Uneori – chiar ca
care se spune cu jumătate de gură, sau chiar cu jumă- poet genial... Sau poate adevărul ar fi că românul se
E
tate de istorie literară se spune că, de fapt, nici nu ar fi naște poet și moare prozator. Uneori. Alteori, critic li-
existat, prin urmare paradoxul fiind că poți fi mare – terar. Da, această variantă pare fi mai democratică în
S
fără să fi fost mic, adică prunc, adică – deloc fiind. Ești. pluralitatea de opțiuni și mai aproape de adevăr. Luând
Prin preajmă ar fi fost și Hesiod, poetul de la în calcul și situația că, nu o singură dată, poetul foarte
sapă, care m-a făcut să mă gândesc că cei mai mulți ai bun e cel trecut prin necruțătoarea proză a vieții, iar
N
mei au fost țărani, deci și eu dintre ei. Și era motiv să prozatorul – prin blânda încurajare a poeziei. Pe dina-
mă întreb: în cazul că ajungi poet, înseamnă să fii fruct fară, pe de lături rămânând, bineînțeles, criticul. Literar
I
ce nu a căzut departe de pom, – sau departe totuși? Pe sau lateral.

D

IN M E MO RI AM Alexandru Ovidiu VINTILĂ Carmen Veronica Steiciuc, acel om

care privea mereu în sus, care nicio clipă
nu a pierdut din vedere verticala
P e Carmen am cunoscut-o în ziua debutului
meu literar, în primăvara anului 2004. Îmi
amintesc acea zi, tocmai îmi apăruse primul meu vo-
la lume într-un fel poetic, personal. Și toate acestea le
spun, cum o spune un poet la care țin, de asemenea
foarte mult, Nicolae Coande: „Pe cuvânt de poet”. În
lum de poezie, Caricatura de cretă, București, Editura realitate, și eu, și Carmen, eram legați de cuvânt și cu-
Cartea Românească. Simțeam că plutesc în ziua aceea, vântul de noi, tot cuvântul fiind cel care acționa asupra
cerul îmi părea mai luminos decât în mod obișnuit, noastră ca un punct de sprijin. Nu întâmplător, cu o
parcă se aliniaseră planetele doar pentru mine. Lansarea propensiune certă către sonoritatea lexemelor, Carmen
a avut loc în sala de festivități a Muzeului de Științe ale își recita histrionic poemele, cu o teatralitate, în sensul
Naturii din Suceava și, spre surprinderea mea, s-a do- bun, atent studiată, izvorâtă dintr-o vervă care o indivi-
vedit a fi neîncăpătoare. A venit multă lume, în special dualiza. Declamarea poeziei devenise o marcă incofun-
cunoscuți. Cartea mi-a fost pre- dabilă a poetei Carmen Veronica
zentată de doi profesori univer- Steiciuc, autor și om apolinic, o
sitari, apropiați, domnii Mihai voce care transmitea încrederea
Iacobescu și Mircea A. Diaconu. în uman și roadele lui, fiind în-
După lansare, la tradiționalul dârjită în a face bine. O regăseai
„pahar de vorbă”, sunt abordat în gesturile sale de o noblețe in-
de o persoană care s-a recoman- discutabilă pe care le îndrepta
dat a fi Carmen Veronica Stei- față de semenii ei. Îmbrățișarea sa
ciuc. După nume auzisem de ea, era caldă, zâmbetul menit a bine-
știam că e poetă, că tocmai s-a în- dispune. Toate acestea le-a obser-
tors acasă după ce a petrecut mai vat inclusiv în poezia lui Carmen
mulți ani prin America. Pe atunci un critic literar de talia lui Mircea
nu îmi închipuiam că vom face Martin, cel care a afirmat referin-
echipă și vom ajunge să ne cunoș- du-se la ultima carte de poezie
tem atât de bine. Aș putea spune antumă a scriitoarei, Corabia cu
chiar că „am vânat lei împreună”. prieteni imaginari, următoarele:
În tot cazul, am fost o echipă și „Poemele cele mai reușite aici
am mers mai departe oricâte pie- trebuie căutate, în curajul și is-
dici s-au ivit. Ne-am spirjit și am cusința de a da sentimentelor
luptat cu succes, o spun eu, dar o expresie directă și simplă: «în
o zic și alții, pentru a consolida Societatea Scriitorilor somn brațele mele definesc forma trupului tău». Sau:
Bucovinei și, implicit, revista „Bucovina literară”. «să deschid ochii / să te găsesc aici, lângă mine, dor-
Revenind la momentul în care am vorbit pentru mind, / cam asta ar fi esența vieții»”. Prin urmare, după
prima oară cu poeta Carmen Veronica Steiciuc, de la cum observa just amintitul critic literar, Carmen, care
început, impresia lăsată a fost de om deschis, cu o lumi- a fost consubstanțială cu poezia pe care a scris-o, putea
nă aparte pe chip, dornic să relaționeze cu asemănătorii, fi reperată ființial în sfera afectivității pregnante, a unui
să cunoască nu doar numele consacrate ale literaturii, lirism în cadrul căruia sufletescul joacă un rol major, este
ci și pe cei aflați la început de drum. Este limpede, motorul întregului ei mecanism poetic.
comunica, relaționa foarte ușor, iar cu mine vorbea, În sfârșit, în toți anii în care m-am aflat în proxi-
practic, aceeași limbă, poezească. Ambii eram interesați mitatea lui Carmen, și nu au fost tocmai puțini, alături
de mersul lucrurilor în poezie, ne puneam întrebări cu de tot ce ținea de activitatea Societății Scriitorilor Buco-
privire la poezie, respiram pentru poezie și ne raportam vineni și a revistei „Bucovina literară”, pot să spun fără
urmă de tăgadă că a fost un inimos camarad, suflet nobil finanțarea revistei „Bucovina literară”… Am găsit până
și generos, personalitate sensibilă și dedicată culturii, ar- la urmă o soluție de a continua, de a merge mai depar-
tei dramatice și poeziei pe care le-a slujit fără rest, cu un te. Și am făcut-o demn, cu capul sus, izbândind.
devotament și o energie rare, până în ultima clipă. Îmi mai amintesc și faptul că lui Carmen îi plă-
Nu pot să uit cum, după ce și-a anunțat intem- ceau teribil amandinele și clătitele cu înghețată, care,
pestiv domnul Constantin Arcu demisia de la condu- din păcate, după un timp, din cauza sănătății, i-au fost
cerea Societății Scriitorilor Bucovineni și a „Bucovinei interzise. Și, da, cum a subliniat și marele ei prieten,
literare”, am trudit împreună să le scoatem pe toate la dramaturgul Matei Vișniec, alături de care a pus umă-
capăt. Atunci ne-am cunoscut și mai bine, făcând dru- rul și a construit, după ani și ani de așteptări, un tea-
tru la Suceava, Carmen chiar era poeta care
alunga norii. Eram la Festivalul Labiș și era
o vreme ploioasă, nori grei acopereau cerul.
Atunci Carmen mi-a mărturisit că ea poate
să facă să se ivească soarele pe cer. Nu după
mult timp s-a înseninat afară și la orizont
a apărut un spectaculos curcubeu. După
acest episod, când vremea nu prea ținea cu
noi, glumea, afișând pe față un zâmbet in-
confudabil, că va vorbi cu soarele să își facă
simțită prezența proteguitoare și să alunge
norii care ne amenințau cu o ploaie zdra-
vănă.
Dacă mă gândesc bine, Carmen
era acel om care privea mereu în sus, care
nicio clipă nu a pierdut din vedere vertica-
la. A crezut într-o tablă de valori a ei, pe
care nu a abandonat-o, și-a urmat visul cu
M
o forță demnă doar de cei care reușesc să
iasă din contingent și a căutat frumusețea,
A
așa cum a înțeles-o, o viață întreagă. Mai
mult, un vers de-al lui Carmen sună astfel:
I
„trăiesc […] o frumusețe care mă trădează
cu fiecare cuvânt dezbrăcat de sunete”…
O R
Tot Carmen mărturisea într-un alt poem:
„cuvântul/ care te iubește din interior/ nu
vine niciodată singur/ himerele care îl înso-
muri cu Matizul ei roșu în cartierul Burdujeni pentru țesc te/ ademenesc uneori prin/ dimineți cu miros de M
a lucra cu tehnoredactorul tipografiei unde scoteam în mosc/ în palmele tale/ litere sanscrite brodează/ mantra
acea vreme revista. Cum dădeam telefoane la câte un unui răsărit de soare”. Poate că ar trebui să amintim, în
E
autor important, pentru a menține prestigiul publicați- încheierea evocării noastre și pentru a definitiva schița
ei noastre, să îl rugăm să ne dea un text de impact pen- de portret pe care am încercat să o semnalăm aici, în
M
tru cititori… Erau timpuri în care am scris împreună memoria lui Carmen Veronica Steiciuc, și aceste două
o istorie proprie, vremuri care nu se vor mai întoarce, versuri scrise cât se poate de esențializat chiar de ea:
de un farmec aparte, cu parfumul imuabil al unor trăiri „precum marea sunt norii/ corabia sunt eu”. Dumne-
N
unice. Dincolo de agitația și spaimele noastre, am reu- zeu să te odihnească și îngerii să îți dăruiască, la fel ca
șit să redresăm o corabie în declin. Am trecut și peste într-o poezie de-a ta, „cireșe de barbados, rodii și mara-
episodul neplăcut din anul 2013 când a fost întreruptă cuja”. Perenă amintire!
I

JURNAL WAL LO N Liviu OFILEANU Pagini de jurnal (VI)
ALZHEIMER CAFÉ nu își scutură capul, văd magnolia fără flori, au dispă-
rut lalelele, panseluțele și glicina, au rămas în locul lor
O specie literară care îmi creează ceva bătăi

de cap e jurnalul, fiindcă aici nu pot in-
venta nimic și totul trebuie să rămână așa cum a fost,
alte flori, o tufă s-a prăbușit sub greutatea propriei fru-
museți, niște gâște stau liniștite pe iarbă și mă privesc
cu ochii lor rotunzi ca un nasture, abandonez parcul
adică mă adun tot mai greu și sunt zile când nu scriu pentru că începe să mă doară, intru pe „Aleea Bicicliști-
aici un rând, atunci sunt în „cealaltă parte”, se adună lor”, asta ține vreo 7 km, belgienii au un respect infinit
niște texte cu un individ care și-a pierdut memoria, nu pentru locurile de promenadă, aleea e umbrită de toate
știe dacă e viu sau mort, poate privi un punct ore între- soiurile de copaci, țin aleea și merg, și merg, în tot acest
gi și încet-încet își amintește câte ceva, de pildă, că am timp mă uit la urzicile de un metru, au frunza cât o
ieșit să cumpăr pâine, „Carrefour” e deschis duminica, palmă, astea chiar te obligă să menții distanța, ajung la
am luat o pâine neagră și așteptam la coadă, văd o cio- Rue du Panier Vert, trec pe sub un pod de autostradă,
colată și o pun în coș, ciocolata e bună la stări ciudate, tot aici dau peste un indicator care îmi semnalează că
pe un perete observ o atenționare: „Souriez, vous êtes mai am puțin și ajung la Arquennes, până atunci admir
filmés”, îmi spun că „ăștia chiar ne cred tâmpiți, păi cu teiul Sfintei Gertrude, banca solitară din spatele micii
ce schimbă asta o situație?”, ies repede și, cum nu am ei capele, asta îmi amintește de Cioran, ce i-ar fi făcut
mare lucru, mă pot plimba, nu e multă lume în centru, el în „Pe culmile disperării” unei sfinte, acum zâmbesc
Parohia Sainte-Gertrude își doarme somnul de veci în și nu sunt filmat, casele belgienilor sunt cochete, mult
picioare, mă apropii de Bibliothèque Communale și spațiu verde, mașina la poartă și animalele la fereastră,
citesc un afiș cu invitație la „Alzheimer cafe”, cred că și merg, și merg până ajung pe o colină cu porumb și
acolo se întâlnesc o parte din cei care știu când să vină pâlcuri de arbori, în spatele ei se învârt eolienele, au și
acolo, cobor pe Rue des Prêtres, fac dreapta și ajung de ce, un vânticel le suflă aer cald și astrul necruțător
la bustul fostului ministru al afacerilor externe, Jules îndoaie frunzele de căldură, pe alee apar sătenii cu bici-
de Burlet, e imposibil să nu dai de el când are crescută cletele pline de sacoșe, au fost la oraș, mai încolo aveam
din tâmplele lui o huidumă de salcie, acum pivotez pe să aflu și de ce, pe o poartă scria „miel pour vendre”,
Rue St.-Andre, aici e „Musée Communal, o clădire im- au fost la vreun târg de care încă nu am aflat, toți îmi
pozantă din cărămidă roșie, mai întâi a fost un atelier dau „bonjour” și alzheimer-ul meu cedează spațiu după
de lucru ridicat pe la 1805 (ce trec anii, parcă ieri am spațiu, așa te salută și la noi baba Ioana, aleea curge, în
lucrat aici...), ca un vampir autentic mă strecor pe stră- dreapta e un lan cu grâu și niște vaci stau ascunse după
zile umbrite de arțari, ajung la „Christensen Tavern”, un șopru, uite și merele pădurețe, uite și cireșii, „deja
e închis, nici Christina mea nu-i aici, nici acasă n-am sunt acasă”, apar margaretele, mușețelul și socul, socul
chef să merg, în plus am ochelari de soare, șapcă albă mă îmbată și mă legăn între lumea pe care o văd și cea
și tricou alb, pot înfrunta căldura prânzului și mișcarea pe care mi-o amintesc ca pe o promisiune: „mă voi în-
ajută alzheimer-istul să-și afle nordul vieței, în parcul toarce, negreșit, mă voi întoarce mereu în toate locurile
Dodaine aveam „banca mea”, urc pe Rue de Batterie, din care am băut apă”.
trec pe lângă spital, pe gardul acestuia încă tronează
posterele cu „Merci”, fac stânga și dispar în răcoarea
pădurii, unii fac jogging, alții pescuiesc în bazin, iau ACCEPTER L’ INACCEPTABLE
loc pe bancă și inspectez ravagiile timpului, câte o pe-
reche se ține de mâini, cei singuri pășesc încet păstrând În străinătate nu te așteaptă nimeni cu brațele
„distanța socială”, toți îmi par niște „zombies” doar că deschise, dacă ești aici pentru muncă, apăi tre› să spargi

normele, tată, adică îți vinzi timpul, sănătatea și bucu- cretez: „fiat lux!”, aprind veioza și vorbesc cu fantoma
ria familiei pe un preț mai scăzut decât alții, ești «ef- lui Evelyne până „intru la idei”, ideile vin întotdeauna
N
tin & bun», ținta tuturor ironiilor pentru crima de a când n-ai chef de scris. Scot hainele și pe la doișpe ies
trăi neavenit într-un spațiu unde «curge numai lapte și un pic să-mi dezmorțesc oasele, merg fără grabă pe Rue
L L O
miere», în zadar rupi două vorbe sau împărtășești cul- des Prêtres, intru pe Rue Choroux și dau în Sainte-An-
tura lui, tot «étranger» rămâi până la moarte, politețea ne, numai cei în vârstă poartă măști, urc pe Rue de Na-
de fațadă își dă mereu în petec și formele «inocente» mur, am văzut rozele înflorite și mirosul m-a întinerit
ale xenofobiei proliferează în familiile autohtone, deci, pe loc (Christina iubea trandafirii, câtă naivitate, toate
accept inacceptabilul în vederea unei «pușcării» mai femeile iubesc trandafirii), am ajuns la gară, trenurile
W A
bine iluminate și cu o hrană decentă... Mă supără iarăși circulă și oamenii par liniștiți, au acceptat inacceptabi-
coloana, îl anunț pe șefu› că vreau să mă odihnesc, știe lul și aproape totul e la fel ca înainte, doar pe mine mă
că dau totul din mine pe șantier și nu-i o vrăjeală că sâcâie spatele și îl îndrept privind ogivele acoperișurilor
uneori nu pot fi la înălțime, până și cel mai temut șef până ajung în parcul Dodaine, iau loc pe o bancă la
de echipă, alias Fred a început să recunoască faptul că îi umbră și meditez: „în afară de mama și Dumnezeu nu
place cum lucrez, deși am avut acum trei luni o dispută mă iubește nimeni”... Supraviețuiesc prin miracol aces-
L
și ne-am arătat colții unul altuia, ba încă acum suntem tui „răzbel” care mă seacă de puteri, „voi folosi suferința
amici, îmi spune adesea că urmărește ce mai scriu și pentru a scrie” îmi zic fără să o cred, dacă până astăzi
A
că îi place, am câștigat astfel primul cititor belgian... n-am dobândit încredere în sine, ce pot face io acuma
Merg puțin «îndoit» și aleg hainele pentru spălat, scot cu această priveliște dezolantă a unui exemplar din spe-
N
din congelator ceva și las să se dezghețe până am în- cia umană? Adevărul că nu merit nimic își scoate corni-
demn să pregătesc o tocăniță de cartofi, am ziarul de țele din cochilia care îmi păruse moartă pe o frunză, nu
R
ieri și n-am apucat să-l consult, îmi fac o cafea și ies pe merit nimic și accept inacceptabilul, dacă e așa, atunci
U
hol, e încă o zi însorită dar mie nu-mi vine să zâmbesc, nu poate fi altfel, numai un singur drum conduce la li-
pentru a-mi lega șireturile cobor trei trepte ca să ajung niștea atât de mult dorită: să mulțumesc pentru fiecare
J
la adidași, am mai fost așa și m-au lăsat durerile după o brânci, ăsta e semnul că „acolo sus cineva mă iubește”...
„zi de nefăcut nimic”... Sunt două ferestre pe casa scă-
rilor, la cea de sus stau eu, la cea de jos vine Tzitzi, nu
am văzut-o de câteva zile, e întreagă și miaună când mă À LA RECHERCHE
vede, atunci merg repede la frigider, iau ceva și vin la
fereastra ei, înainte să-i dau mâncarea o mângâi și toar-
D’UNE FEMME PERDUE
ce, odată restabilit contactul își vâră boticul în cutie și
Nu știu cum s-au simțit vecinii când am dat gă-
numai la plecare o mai aud zicând „merci” de două-trei
uri la opt dimineața, schela trebuie asigurată și cu pro-
ori. Stau pe scaun la fereastră și aștept zile mai bune,
tecția muncii nu-i de glumit, a ieșit madam Lucille în
sunt asemenea unuia care așteaptă pe holul tribunalului
capot și fără ochelari, toți ne-am uitat la fereastră, era
o sentință care îl privește pe cel mai bun prieten al său,
o fereastră impecabilă din termopan, noi eram mai
îi țin pumnii și între țigări caut frecvența proniei pe un-
sus și se întrezărea decolteul, dar și soțul ei e culturist
dele unei implorări de al cărei falset sunt primul care ia
și ne-am căutat de lucru mai departe. Pe o parte a
atitudine, zic „mai taie din elan, peut-être c’est fermé”,
casei are țiglă pusă ca niște solzi, stinghiile de care mai
înec dorul de casă prin muncă asiduă, fie pe șantier sau
stau agățate câteva bucăți sunt putrede, totul trebuie
în jurnal, încerc să-mi păstrez umorul destul de avariat,
schimbat, ne apucăm, dăm jos un rând și descoperim
mai cârpesc aici și acolo, mai ies la o promenadă cu
un cuib cu trei pui de rândunică, dormeau lipiți unul
pași de octogenar și tot holbându-mă prin vitrine nu
de celălalt, i-am luat și din mână în mână au ajuns
am vreme să mă plictisesc, dacă spun că sunt plictisit, o
la parter apoi în iarbă. După încă două rânduri un
spun pentru a provoca râsul, clovnul e cel mai trist om
alt cuib, avea doi, după încă trei alt cuib, avea numai
din lume care poate să-i facă pe alții să râdă, io nu mă
un pui cu ciocul deschis, repetăm operația cu fieca-
plictisesc niciodată chiar dacă uneori sunt extrem de
re cuib și toate cuiburile ajung în iarbă, părinții lor
plictisitor, accept inacceptabilul și când se înserează de-
sunt plecați după mâncare, nu apare nimeni, însă am
auzit alerta undeva într-un copac, păsările și-au dat la oi, una a venit la gard și i-am dat un smoc de iarbă
seama ce se petrecuse și au dat un concert de adio... zicându-i „hogy van?”, a luat smocul și a spus „kosso-
Am făcut doi pași până la fermă, un taur uriaș stătea nom, jol”, avea o lână faină și am scărpinat-o un pic,
culcat gândindu-se probabil la răbojul destul de lung oaia m-a privit fix în ochi și am simțit ce simțise „Mi-
din capu’ lui, sau măcar la faptul că ele trebuie să o orița” pentru stăpânul ei, nimeni nu cânta din fluier
ducă mai bine, e pe undeva nu departe o pășune cu ca el... Am vrut să trec iarăși prin cimitir să clarific si-
tuația lui Camille, am lăsat-o baltă pen-
tru a nu-mi dilua armonia pastorală cu
regrete tardive, dar nu m-am putut opri
să nu gândesc la soarta acestor animale,
așa că armonia s-a dus pe copcă, am că-
utat puii de rândunică în iarbă, erau toți
acolo în afară de unul, vezi Camille cât
de crudă e viața, când vine o nenorocire
nu-i nimeni să-ți fie alături, când vei citi
aceste rânduri pisica vărgată va fi deja
sătulă, lâna nu va mirosi a iarbă proas-
pătă și toată tristețea acestui taur inofen-
siv va trece în sângele viitorului poet...
Camille, te rog să nu te superi că astăzi
nu ne vedem, în schimb admir aceleași
coline înverzite, pâlcurile de arbori și
străduțele astea pavate, cred că avem de
acum ceva în comun, e aici atâta poe-
N
zie încât nu mai trebuie scrisă, ci trăită,

uite, dacă vrei, am să îți demonstrez că
L O
ne-am fi potrivit amândoi, te-ai născut

vara și ai ales să pleci înainte de Moș Ni-
colae, după iarnă nici eu nu mă omor,
îmi place vara, vara poți face dragoste în
L
iarbă privind stelele, Camille... Dădeam

W A
cu ciocanul și solzii casei se desprindeau,

îi luam cu mâna stângă și îi culcam unul
peste altul, fereastra se deschide iarăși și
Lucille a privit o dată cât de simplu se
distruge casa, Lucille e foarte frumoasă,
„Lucille e versiunea Camillei în viață”
A L
mă bate un gând, sigur că da, are „ceva”

și din Christina, Camille e Christina și
iarbă înaltă și spălată de ploaie, păi de-acolo nimeni Lucille le seamănă, de pildă felul pisicesc de a călca
nu se mai întoarce, apoi mă vede și devine atent, mă fără zgomot, zâmbetul care te despică fără putință de
N
uit în ochii lui și ochii lui sunt ochii mei, ochi de bou, împotrivire, la tot ce zice ea e numai „da”. La patru
cum nu prezint niciun pericol sau pentru că e bine am adunat uneltele și am tăcut pe tot drumul, slova-
R
ghiftuit rămâne totuși nemișcat, doar mă privește în- cul Igor m-a descusut fără succes, cum să spui că simți
trebându-mă fără cuvinte ce cred io despre viața lui cum îți zboară viața printre degete, ce bărbat poți fi
U
din țarc, pot jura că nu l-am imaginat nicio clipă „co- dacă îți pare rău după niște „viitoare grătare” sau pui
tlet în sânge”, i-am făcut o poză după care m-am dus de rândunică?
J

Corupţie şi loisir Felix NICOLAU
UNGHI D E VEDERE
C orupţia politică aşa cum e reflectată în li-
teratura de dinainte de comunism are şi
ceva naiv, patetic. Nu te poţi gândi la Agamiţă Danda-
Însă deja era prea târziu, high life-ul pierduse
busola și se preda în fața intelighenției monoparti-
nice. Un excelent roman al unui evreu bucovinean,
nache ca la un maniac arogant şi dictatorial. Alt şanta- Badenheim 1939 de Aharon Appelfeld, confirmă că
jist, Caţavencu, e un pufulete în faţa damei bune. De arta ajunsese un biet refugiu. Un roman concentrat,
fapt, şi el o adoră pe Zoia bărbată. Mai puţin subtil inteligent, ironic, dar şi impregnat de trandreţe faţã
şi mai proletar, Gib I. Mihăescu deja îi dujmănea pe de artiştii evrei, de extracţie în special polonezã, care
aristocraţi. Dar până şi Prinţul Preda e leşinat după trãiesc în turnul de fildeş în timp ce rãzboiul se apro-
Donna Alba. Şantajul cu scrisorile cade în ridicol: pie şi ei nu pricep sau un vor să priceapă. Un roman
prinţul vinde cutia originală a scrisorilor, lucrată de decadent, aproape Liberty, dar cu viziune deşteaptã,
un celebru artist din şcoala italiană, pe 60 de mii de autentic rafinatã, nu snoabã.
lei şi le transferă într-o mitocănească cutie de tutun
din tablă. Ei, pe şantajiştii ăştia nici nu îi puteai lua În concluzie, toate drumurile, desfundate sau
prea tare în serios, mai ales că nu apăruseră facultăţile elegante, duc și reduc la comunism.
de jurnalism. Actualmente, nu ar fi ajuns nici secreta-
reşef. Nişte coţcari.
De aici s-a trecut
la marea corupție: în
1925, revista Contimpo-
ranul se întreba en discu-
tant „Manifestul supra-
realist”: «Le Surréalisme
seraitil le communisme
du génie?» Doi ani mai
târziu, lumea bună se
gândește mult mai bine
înainte de a întreprin-
de acțiuni riscante. La
1927, revista Integral so-
licitã contribuţii pentru
o antologie de la avan-
gardiştii cosmici. Blaise
Cendrars trimite o carte
poştală ce va fi reprodu-
să ca poem în antologie:
«Dimanche des 24 Ra-
meaux. Cher Monsieur,
Je suis en vacances, c’est
le plus beau poème que
je puisse vous envoyer».
Un distins exemplu de
loisirealã! À suivre!
ARTE P L AST I C E Doina CERNICA Suzana Fântânariu. Mâna care scrie poezie
A m simțit nevoia unei pregătiri sufletești pen-

tru participarea la vernisajul din 26 septem-
brie 2023 al mult așteptatei expoziții personale a artistei
Chituță, directorul general al Muzeului Național Bru-
kenthal din Sibiu, Adrian Stoleriu, decanul Facultății de
Arte Vizuale și Design – Universitatea Națională de Arte
plastice Suzana Fântânariu de la Muzeul Național al Bu- „George Enescu” Iași, și de reprezentantul Administra-
covinei (MNB), așa că i-am recitit între amintiri și visări ției, Vasile Tofan, vicepreședinte al Consiliului Județean
recenta carte de versuri, „Exces de melancolie”, apărută Suceava. Pentru importanța acordată artistei și expoziției
la editura Avalon, Cluj-Napoca, 2021, cu o prefață de sale, la fel de grăitoare a fost și prezența colegilor de brea-
Ovidiu Pecican. Un vernisaj aparte prin mult târziul său, slă: de la Botoșani, Liviu Șoptelea, împreună cu muze-
primul după ce artista a căpătat faimă și prețuire nu nu- ograf Ana Florescu, de la Fălticeni – Gabrel Baban, iar
mai în țară, ci și în străinătate. de la Suceava, Lucia Pușcașu, Oana Ruxandra Hrișcă,
Originară din Baia, vechea capitală a Moldovei Viorica Ana Moruz, împreună cu muzeograf Irina Ți-
(o vreme artista chiar i-a așezat numele lângă propriul bulcă. A scriitorilor, jurnaliștilor, a iubitorilor de artă.
nume de familie), din zona vestitelor livezi de meri ale Și cu siguranță, emoționantă, participarea vârstei tinere
Țării de Sus, Suzana Fântânariu a fost mereu departe cu
atelierul creației și casa vieții de așezarea natală, distanță
care, poate paradoxal, poate nu, cu fiecare an al timpului
care trece i-a intensificat nedespărțirea de ai ei, de numai
al ei, cum am simțit-o anul trecut la expoziția deschisă la
Fălticeni, când așezarea i-a conferit titlul de Cetățean de
Onoare. Desigur, altfel a fost trăită distanța de Suceava,
cu atât mai mult cu cât, cu peste patru decenii în urmă,
una din lucrări i-a fost încununată cu Marele Premiu
„Voronețiana”, dar cu noblețea care o caracterizează, cu o
generozitate regală, Suzana Fântânariu a refuzat multpre-
atârziul meu și al altor iubitori de artă, și chiar pe acela al
directorului general al Muzeului Național al Bucovinei,
Constantin-Emil Ursu, atunci când a vorbit despre „o
reparație morală”, artista declarând memorabil că întâl-
nirea cu publicul Cetății de Scaun a avut loc abia acum,
deoarece acum trebuia să se întâmple. Adică, mi-a plăcut
să gândesc, să intre pe porțile sale nu ca o aspirantă, ci ca
o cuceritoare. Și să fie astfel întâmpinată.
Cum a făcut-o Constantin-Emil Ursu, cu fru-
mosul album „Zborul mâinii. Suzana Fântânariu” de
Alexandru Constantin Chituță, Editura Karl A. Rom-
storfer, Suceava, 2023, apărut sub egida Muzeului Na- a familiei moldave a Suzanei Fântânariu, nepoți și stră-
țional al Bucovinei și al Muzeului Național Brukhental, nepoți, Anamaria Incău, absolventă de Medicină, Radu
componentă a personalei Suzana Fântânariu, organizată Băeșu, „fiul surorii mele Aneta, profesoară de istorie”,
cu finanțarea Consiliului Județean Suceava. Și cu acor- Gheorghiță Fântânariu, Tiberiu, Camelia, Rica, Vasile,
darea celei mai prețioase distincții a instituției, medalia Teodora.
și diploma celor 120 de ani de la fondarea Muzeului. Această însemnătate a intrării biruitoare a artis-
Acompaniat de invitați de seamă: Alexandru Constantin tei din Baia în Cetatea de Scaun, ca Doamna gravurii
contemporane românești, a fost exprimată și la micro- gândit să-și adune toate poemele într-o carte”. De aici,
fon, în alocuțiunile celor menționați - o vibrantă, sinceră probabil pregătită în anii de când îi urmăresc expoziții-
E
laudatio pentru un traseu artistic strălucit, peste 60 de le, în ceasurile în care i-am ținut în mână „Xilogravura
personale, peste 300 de participări în expoziții de grup, matrice stilistică. Re-scrieri. Cronicile vremii”, „Raster
S T I C
numeroase premii, titluri, distincții, dar și pentru o ca- violet. Aproximări culturale” – luminoasa revelație a
rieră didactică asemenea, profesor doctor la Facultatea prezenței scrisului și cărții în creația sa plastică. Iată, xi-
de Arte a Universității de Vest Timișoara, conducător de logravurile „Manuscriptum”, „Manuscris”, „Manuscript
doctorate ș.a. (Constantin-Emil Ursu), pentru atinge- pentru Ovidius”, xilo-obiectul „Alfabet”, picto-obiectele
rea unei asemenea altitudini creative, încât întâlnirea cu „Jurnal utopic”, „Uitat în Manuscris”, obiectul „Două-
arta Suzanei Fântânariu este întotdeauna providențială sprezece rânduri dintr-un manuscris”, colajul „Uitat în
(Adrian Stoleriu), precum și pentru că - prin înțelege- manuscris” și, mai ales, cărțile-obiect, „Carte călătoare”,
A
rea faptului major că nu politicul, scandalul, ci cultura „Humanitas”, „Renaștere”, enigmaticile cărți-obiect cu
L
deschide orice ușă cu fruntea sus - „Suzana Fântânariu tainele Suzanei Fântânariu înscrise în trupul lor ca mu-
este un ambasador al României” (Alexandru Constantin zica într-o vioară.
P
Chituț). Artista a primit ofranda acestor alocuțiuni cu Sunt apoi aluziile. La cartea cărților, Biblia, cu
gravitate, gânditoare. Și mulțumind tuturor cu elegan- minunatul său Adam, străbun al pomicultorilor făltice-
ță, avea mai cu seamă să-și deschidă inima tăcut într-un neni, purtând cunună de ram de măr pe frunte și cu să-
R T E
răstimp de părelnică singurătate petrecut în Biserica Mă- mânța mărului primordial încredințată inimii iubitoare
năstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. și pământului rodnic. Și la poemul eminescian, cu în-
cântătorul obiect „Fiind băiet păduri cutreieram”. Este
de asemenea locul de cinste acordat scriitorilor I. D.
Sîrbu, prietenul, îndeosebi, și Marin Sorescu (e drept,
cu pictura pasiune trăită), alături de cunoscuții istorici
A
de artă Ileana Pintilie și Negoiță Lăptoiu, în exprima-
rea impresiilor privitoare la creația Suzanei Fântânariu
în paginile albumului-catalog. Și nu în ultimul rând,
la finalul său, ca și al cărții, poemul deopotrivă mărtu-
risire și profesiune de credință, „Refuz asfințitul”.
Expoziția de la Suceava, „Zborul mâinii”, cre-
ația Suzanei Fântânariu în întregime ne evocă inte-
lectualitatea, cerebralitatea artistei lucrând ca o daltă
lemnul celest al talentului său. Expresie a unei medita-
ții grave, curajoase asupra timpului nostru, cu instru-
mente vechi, cerând multă școală, cu o extraordinară
Vizitând expoziția (o parte va rămâne în zestrea siguranță a concretizării imaginației, cu puneri în scenă
MNB, donație), înainte și după vernisaj, răsfoindu-i care îi arată profunda culturalitate, cu efecte uluitoare
imediat albumul cu toată făptura încă prinsă puternic, chiar și pentru cei mai antrenați degustători ai neaștep-
ca într-un soi de alertă, în mreaja cărții „Exces de melan- tatului în lumea artei, grație feminității, melancoliei și
colie”, cu atât mai mult cu cât de pe pervazul uneia din visării copleșitoare, opera Suzanei Fântânariu te tulbură.
ferestrele Galeriei cu Bolți, ca un dar în plus al expoziției, Ceva inefabil, enigmatic, marcă a creației artistice adevă-
cartea însăși mă privea cu privirea dintr-un autoportret al rate, durabile, te însoțește și după ce pleci din expoziție,
Suzanei Fântânariu, nu am putut să nu încerc să o simt și ca geana de lumină pe cer a soarelui după apus.
să o gândesc, adică să încerc să o văd prin ochiurile aces- Cu intrarea, prezența Suzanei Fântânariu ca
tei mreji. Pornind de la mărturisirea scriitorului Ovidiu Doamnă a gravurii contemporane românești în Cetatea
Pecican că nu cunoaște „vreo autoare româncă de versuri de Scaun a Sucevei în toamna anului 2023, am putut
care să fi scris mereu, începând cu cea mai fragedă tine- trăi vârtejul înălțător al unei întâlniri de neuitat cu o artă
rețe, și să fi continuat astfel o viață întreagă fără să se fi de neuitat.

I NT ERV I U George MOTROC „Murmur e povestea recuperării unor bucăţi

de viaţă care riscă altfel să se piardă...”
– Interviu cu scriitorul Mircea Pricăjan –
G eorge Motroc: După urările aniversare tradiți-
onale, vă rog să fițide acord să intrăm direct în
subiect: Ce înseamnă pentru dvs. a scrie un roman?
țiuni „Murmur” are propriul stil față de celelalte cărți
ale mele.
Mircea Pricăjan: E un angajament de durată și Dincolo de scriitură rămân elementele comune și

e un pariu. Cum lucrez fără planificare, nu știu nici- persistente precum memoria și rememorarea amintirilor...
odată dacă timpul dedicat unui posibil roman e bine De ce sunt acestea atât de importante pentru dvs.?
investit. Merg înainte orbește, luminîndu-mi drumul M. P.: Cred că sînt importante pentru noi toți.
în noapte cu o lanternă. Există întotdeauna riscul să Pînă la urmă, ce ar fi omenirea fără memorie? Cum ar
ajung într-o fundătură, iar atunci nu-mi rămîne decît fi s-o luăm mereu de la capăt, ca prima dată? Ce am
să abandonez. încercat eu să-mi explic a fost mecanismul prin care,
în momentele critice, reușim să scoatem la lumină un
Ați avut un turneu cu ,,Murmur” prin mai multe trecut aparent uitat. Și să arăt că există întotdeauna un
orașe din țară. Cum a fost primit noul dvs. roman? grad de relativizare cînd se întîmplă asta. Că prezentul
M. P.: Pare că destul de bine. Într-adevăr, am poate ajuta memoria, dar o și influențează.
avut ocazia să-l însoțesc prin mai multe orașe după apa-
riție și asta mi-a adus bucuria întîlnirii și reîntîlnirii cu S-a scris mai greu acest roman din cauza pande-
prieteni scriitori și cu cititori care mi-au devenit prie- miei?
teni. Un autor nu-și poate dori mai mult de atît. La M. P.: Nicidecum. Încă de cînd lucram la roman
capătul acestui turneu am ieșit mult îmbogățit. am ajuns la concluzia că e genul de carte care-și im-
primă singură ritmul scrierii. Pandemia nu m-a ajutat
...Dar de ce ,,Murmur”? și nici nu m-a încurcat. De altfel, în perioada de loc-
M. P.: E un titlu-umbrelă, un cuvînt cu o sono- kdown am avut oricum prea puțin timp pentru scris;
ritate aparte, ca o incantație, te duce doar din asta cu n-am fost nicicînd mai solicitat ca traducător de filme.
gîndul la un ecou, ar putea continua cu același efect
la nesfîrșit: murmurmurmur... Mai mulți cititori mi-au Sunteți de acord să ne dezvăluiți cum ați scris acest
spus că au cumpărat romanul doar datorită titlului. Si- roman?
gur că asta mă măgulește și mă bucură, pentru că știu M. P.: L-am scris cursiv, de la prima pînă la ul-
cît de greu aleg de obicei titlurile. Romanul se cheamă tima pagină. Asta și fiindcă n-am avut nici o clipă un
așa pentru că vorbește despre memoria regăsită, redes- plan bine stabilit. Dar și pentru că așa lucrez de obicei.
coperită, salvată de la uitare de o vibrație din prezent. N-am încercat altă metodă, nu cred că mi s-ar potrivi.
„Murmur” e povestea recuperării unor bucăți de viață De cele mai multe ori descopăr firul narativ odată cu
care riscă altfel să se piardă ca un vis cînd ne trezim. personajul sau personajele mele.
Și-n același timp, murmurul acesta, odată ascultat, se
arată a fi ecoul cumva premonitoriu al strigătului de Cât de importanta a fost rescrierea? Aveți un astfel
mai tîrziu. de obicei?
M. P.: Rescrierea e de obicei minimală. Așa a
S-a schimbat ceva în scriitura dvs., în raport cu vo- fost și în cazul acesta. A presupus eliminarea cîtorva pa-
lumul anterior, „Perseidele”, sau cu alte cărți scrise de dvs? saje redundante, cizelarea unor fraze.
M. P.: Probabil că da. Ar fi de sperat să fie așa.
În unele părți ale lui ar trebui să rezoneze cu unele po- Există deja reacții ale criticii literare sau vă intere-
vestiri din „Perseidele”, și nu doar la nivel tematic. Nu sează mai puțin acest aspect?
știu dacă am reușit asta. Însă (mi-) e clar că-n alte por- M. P.: Aș minți să spun că nu mă interesează.
Citesc cu înfrigurare orice se scrie despre o carte de-ale riase și‑l umpluse de dorință încă de atunci. Scria că
mele. Asta e altă plăcere (cînd e plăcere 😊 ) de care ai poate ajunge și la trei metri lungime, să cântărească
I U
parte după publicarea unei cărți. Ca autor ai, inevitabil, până la o sută cincizeci de kilograme. Mai mare decât
o singură perspectivă asupra romanului – și uneori nici orice porc, Cici sau Guțu, crescuse vreodată Moșulică
aceea nu e foarte clară, calea de la intenție la realizare în cocina din curte. Dacă așa era și acesta? Avea vreo
R V
I N T E
e lungă și întortocheată. De aceea, e mană cerească să șansă în lupta cu el? Înainte de Crăciun, în vacanța
găsesc în presa literară o cronică serioasă, deși trebuie trecută, ajutase la tăierea lui Guțu. Îl ținuse de coada
să recunosc că asta se întîmplă tot mai rar în ultima încovrigată în timp ce Bunicu’ și măcelarul se luptau
vreme. să‑l împiedice, să‑l culce la pământ, să‑i înfigă cuțitul
lung și argintiu și foarte ascuțit în jugulară. Abia îl
În final, vă rog să fiți de acord, sub forma unui stăpâniseră, porcul guița înfiorător și se zbătea, avea o
fragment din cartea dvs., cu o invitație la lectură pentru forță nepământeană. Matei simțise cum funia cozii lui
cititori... vibra, gata să‑i scape din palme, și doar când animalul
M. P.: Cu mare plăcere: rămăsese nemișcat într‑o baltă de sânge negru, răpus
în sfârșit, înțelesese pericolul în care se găsise tot tim-
pul. Dacă unul dintre adulți l‑ar fi scăpat, Guțu s‑ar fi
Murmur repezit cu botul spre celălalt, și‑ar fi înfipt colții tociți
(fragment) în brațul lui, apoi s‑ar fi întors spre el. Speriat, conști-
de Mircea Pricăjan ent că se lupta pentru viața lui, l‑ar fi făcut ferfeniță pe
Matei. Dacă somnul din Mureș îl va trage de pe mal,
A așteptat. Cu inima bubuind, cu limba scoasă îl va aduce în apa în care el era stăpân? Acolo unde,
printre dinți, a așteptat. cum spuneau toți, nu supraviețuiai nici dacă ajungeai
Își imagina somnul. Nu semăna cu nimic din din prostie, dacă alunecai, căci curenții erau puternici
ce prinsese până atunci. Era un animal aproape pre- dincolo de suprafața liniștită, Mureșul ascundea nu
istoric, un corp lung și vânos ca de șarpe și un cap doar somni preistorici, ci și multe bulboane, vârtejuri
turtit cu dinți ascuțiți ca de crocodil. Vedea mustă- care te trăgeau la fund cât ai clipi, fără ca tu să te poți
țile lui cleioase ca pe niște tentacule, având voință împotrivi.
proprie, putând să prindă prada și s‑o îndrepte spre Firul s‑a întins brusc, tăind aerul. Matei i‑a au-
gură. Văzuse un desen în cartea lui, imaginea îl spe- zit vâjâitul peste apă. Degetul cu care îl ținea a cedat

și, deodată, mulineta a început să cârâie. Piedica nu departe de corp, cu ambele mâini. Acum o simțea
făcea față. mult mai ușoară. Firul nu mai stătea întins, nu mai
— Acum te‑am prins, a zis băiatul printre tăia aerul, dispărând în apă drept ca o săgeată. Matei
dinți, dar vocea lui era încordată, aspră, cuvintele ie- a profitat. S‑a grăbit să strângă firul, refuzând gândul
șiseră parcă automat, dintr‑un fel de datorie, nu mai că ar fi putut pierde somnul.
era convins că‑și dorea asta. Într‑adevăr, peștele se hotărâse să vină spre el.
A fandat spre mal. Un gest de cedare necesar. Urcase aproape de suprafața apei. Matei vedea siajul,
Somnul era în putere, nu i se putea opune de la în- iar la câțiva metri de mal a văzut chiar și înotătoa-
ceput. rea dorsală. Un rechin, și‑a zis speriat. Dacă e un re-
„Pentru a scoate din apă un pește mare, pesca- chin? Dar asta era imposibil. Rechinii nu trăiau în ape
rul trebuie să aibă răbdare“, scria în manual. „Pescarul dulci, nu auzise niciodată așa ceva. Când mai avea cel
trebuie să știe că o captură de proporții se face doar mult trei metri până la el, peștele a urcat și mai mult.
obosind peștele. Acestuia i se dă mai întâi fir, apoi A scos botul din apă și Matei i‑a văzut capul negru,
firul se recuperează încet. Apoi i se dă iar fir și iar se turnat parcă dintr‑un oțel special, lucios și amenință-
recuperează. Procedați așa până când simțiți că rezis- tor. Ochii lui mari l‑au privit pe băiat fără să clipească.
tența din partea peștelui a scăzut, recuperând tot mai Băiatul însă a clipit. Nu‑i venea să creadă ce vedea. A
mult fir. Abia apoi îl puteți scoate în juvelnic.“ clipit o dată și a scuturat din cap.
Numai că Matei nu avea așa ceva. Ca să‑l scoa- Mărgelele inexpresive au continuat să‑l fixeze
tă, trebuia să‑l tragă cât mai aproape de mal, destul cât din apă preț de încă o clipită, după care peștele s‑a
să îl poată prinde cu mâinile goale. răsucit violent, lovind din coadă. A pornit cu viteză
Dar asta venea mai târziu. Acum trebuia să‑l înapoi spre larg.
obosească. Matei nu apucase să strângă tot firul, iar când
Așa că, după ce a fandat, a încercat să rămână somnul a ajuns la capătul lui a tras atât de tare, că bă-
pe loc și să mulineze. Imposibil. A reușit doar să îm- iatul a scăpat undița din mână. A sărit după ea pe iar-
piedice rotirea forțată a mulinetei. bă, a reușit să prindă doar firul. A strâns pumnul cât
A fandat cu celălalt picior. a putut de tare. Peștele însă era de neoprit. Clipind în
Acum era la trei pași de apă. Trebuia să nu se continuare năuc, Matei a început să alunece spre apă,
lase. pe burtă, firul de nailon tăindu‑i palma ca lama unui
A strâns din dinți și a învârtit cu greu brațul brici. A început să strige. Din gura lui au ieșit sunete
mulinetei o singură dată. fără sens, sunete de durere și spaimă și disperare. A
Vârful undiței stătea îndoit spre apă de parcă încercat să înfigă degetele în pământ ca două ancore,
firul s‑ar fi agățat de un bolovan, arătându‑i parcă: a încercat să pună contră cu mâna liberă. În zadar.
uite aici, fix aici e problema. Dacă nu‑i dădea drumul, somnul avea să‑l tragă cu
Matei a mai cedat un pas. siguranță în Mureș.
U
Și atunci s‑a gândit că ar fi o idee bună să o ia La mai puțin de un metru de luciul apei, ți-
pe mal în jos. Să folosească forța apei pentru a mai pând ca din gură de șarpe, Matei a deschis pumnul
I
recupera fir. însângerat. Uitându‑se de jos cum undița lui din fibră
R V
Cu fața la Mureș, a început să facă fandări late- de sticlă mai întâi plutește, apoi se scufundă, băiatul a
rale. Două, trei, patru. Funcționa. A reușit să strângă început să plângă cu sughițuri.
mai multe răsuciri de mulinetă. A zâmbit victorios. A A plâns și s‑a zvârcolit până i‑au secat lacrimile
continuat așa, pășind sprinten spre dreapta și răsucind și puterile.
T E
firul fără a ceda un centimetru. Trăgea captura spre Apoi s‑a întors cumva pe spate și a rămas cu
mal și era neașteptat de ușor. De ce nu scria despre ochii ațintiți spre cer, fără să clipească.
asta în cărțile de pescuit? Deasupra lui, norii erau luminați spectral de‑un
N
— Al meu ești! a rostit – de data aceasta răsu- soare coborât deja la asfințit. Era un roșu aprins, cu
nător, plin de încredere. irizații portocalii superbe, așa cum Bunicu’ îi spusese
Încă o fandare. Cu undița ținută, ca un paloș, că arată când a doua zi se anunță călduroasă și senină.
I

După un timp, s‑a întors pe‑o parte, a pus ge- puse deja să alunge umbrele, a ridicat ochii din pă-
nunchiul în pământ și s‑a împins în palme. S‑a ri- mânt și l‑a văzut pe Moșulică venind grăbit spre el,
I U
dicat, suspinând epuizat. Și‑a strâns lucrurile rămase, negru de furie. Într‑o mână ducea baltagul, îl ținea de
geanta din mușama kaki și punga de plastic cu mre- la jumătate și nu‑l mai folosea la mers, iar în cealaltă
nele și clenii plutind cu burta în sus într‑o apă tulbure strângea o jordea. O rupsese dintr‑o salcie de îndată
R V
și clisoasă. ce‑și văzuse nepotul în depărtare. Sfântu’ Nicolae spre
Cu pași grei, a pornit înapoi spre casă. care Matei și‑a continuat drumul cu sufletul deschis,
În dreptul podului CFR, când înserarea înce- lipsit de apărare.
I N T E

autograf George Vulturescu – Cu „ură, dragostea mea",
Adrian Alui Gheorghe...........................................................1 poezia… .................................................................................81
reflux eseu
Alexandru Ovidiu Vintilă – Societatea Scriitorilor Niadi-Corina Cernica – Arta antică a retoricii .............84
Bucovineni, la 85 de ani de la înfiinţare (1938–2023) .....2 eveniment
cronica literară Doina Cernica – Spre obârşia Porumbeştilor
Adrian Dinu Rachieru – Ion Pop şi „dificultatea cu Ion Filipciuc......................................................................86
alegerii"....................................................................................4 Doina Cernica – Împreună cu cei care pictează în cer ...88
Ioan Holban – Călin Vlasie – 70 de ani de la naştere....7 Doina Cernica – Scriitori bucovineni premiaţi
Constantin Cubleşan – Un portret monumental: la Bacău ................................................................................90
Marin Preda (Ana Dobre) ................................................10 Isabel Vintilă – Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc
poesis s-a deschis în această toamnă la Craiova.....................92
Constantin Abăluţă – Poeme regăsite.............................13 aniversări
Liviu Antonesei – Pentru... ..................................................15 Alexandru Ovidiu Vintilă – Grigore Ilisei – 80.
Radu Florescu – Pe cont propriu .....................................19 Un cărturar dincolo şi dincoace de linii .............................94
Emil Nicolae – Pictură naivă.............................................22 Alexandru Ovidiu Vintilă – Marcel Mureşeanu – 85........94
A. T. Branca – indiferent ce ...............................................24 lirice
Tatiana Ernuţeanu – mi-a zis Freud ..................................26 Alexandru Cazacu – Un imens teren viran .......................97
Cornelius Drăgan – ce se întâmplă cu mine.................30 cartea străină
epica magna Marius Chelaru – Mahmud Kaşgarlî şi „primul
Octavian Soviany – Eroul ....................................................33 dicţionar al limbilor turce" privit şi din perspectiva
Constantin Severin – Oraşul somnambulilor (fragment) .....38 istoriei literaturii tătare..........................................................100
centenar monica lovinescu sintetizator
Adrian Alui Gheorghe – REMEMORĂRI. Două Liviu G. Stan – Fuzelajul meu..........................................105
„légende" la Piatra Neamţ: Monica Lovinescu proză
şi Virgil Ierunca ......................................................................40 Liviu Cangeopol – Libertate, ochii plânşi vor
epistolar să te vadă...........................................................................106
Liviu Papuc – Scrisori regăsite (XII)......................................48 recenzii
cantemiriana Ion Munteanu – Scriituri ale schizoidiei
Gabriel Mardare – Maria Cantemir între Fiinţă şi în literatura română ...........................................................108
Reprezentare. Un octameron schiţat pornind Otilia Ungureanu – Bogdan-Alexandru Petcu.
de la câteva epistole către Antioh ...................................51 Imaginaţia ce transcende raţionalul...............................110
coordonate bucovinene din sens opus
Mircea Streinul – „Cernăuţii, oraşul dintre ceţuri”. Leo Butnaru – Salvarea ....................................................112
Reportaj despre minunile unui oraş (text introductiv in memoriam
de Mircea A. Diaconu)......................................................56 Alexandru Ovidiu Vintilă – Carmen Veronica Steiciuc,
rememorări acel om care privea mereu în sus, care nicio clipă
Nicolae Tzone – [nimic nu se zăreşte dinspre orizont…] ....64 nu a pierdut din vedere verticala ........................................115
carnete critice jurnal wallon
Arthur Suciu – La marginea imperiului şi a vieţii Liviu Ofileanu – Pagini de jurnal (VI)..............................117
sau despre cum se citeşte un jurnal ....................................67 unghi de vedere
Ilona Duţă – „Îmbrăţişarea mea cu poemul perfect Felix Nicolau – Corupţie şi loisir....................................120
a lăsat urme plimbarea mea la braţ cu poemul arte plastice
perfect pe calea victoriei a uimit pe trecători..."...........69 Doina Cernica – Suzana Fântânariu. Mâna care
Savu Popa – Radiografia inefabilă a paternităţii..........74 scrie poezie.........................................................................121
Romeo Aurelian Ilie – Sic transit gloria mundi. interviu
Cronica romanului „Singur” de Leonard I. Voicu George Motroc – „«Murmur» e povestea recuperării
(Editura Ex Ponto, 2021).....................................................76 unor bucăţi de viaţă care riscă altfel să se piardă..."
Nicolae Pogonaru – Dincolo de aparenţe ...................78 – Interviu cu scriitorul Mircea Pricăjan – .........................123
serie nouă,
anul XXXIV
, Nr. 10-1
1-12 (392
-393-394),
octombrie/
noiembrie/
decembrie
2023
Revistă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni

Bucovina Literară Nr. 10-11-12/ 2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bucovina Literară Nr. 10-11-12/ 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bucovina

serie nouã, anul XXXIV, Nr. 10-11-12 (392-393-394)/2023

COLABORATORI PERMANENŢI: Număr ilustrat cu

Răspunderea pentru opiniile exprimate revine în exclusivitate autorilor.

AUTOGRAF Adrian ALUI GHEORGHE

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

Societatea Scriitorilor Bucovineni, la 85

A firmându-și diferența, fără să și-o absoluti-

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

Ion Pop şi „dificultatea alegerii” Adrian Dinu RACHIERU

C a „vechi făcător de versuri”, ascultând „clin-

„zumzetul conotațiilor” și adierile thanaticu-

poezie de senectute, pornind de la un text

interesați de autenticismul minimalist). Să

varii lecturi intră, inevitabil, în relație cu Re-

alitatea vitală, agresivă, imundă; dar această

(poate chiar Tema), salvând o altfel de auten-

cumpănit, iubind ordinea etc. cultivă o cere-

bralitate care nu e și glacială; scrisul său, de

ge” pe suport narativ-confesiv. În consecință,

sângeroasă”) ne propune o trecere de la litere

mai vede / decât / ce vede” și o revizuire a opi-

în ecuația livresc / natural. pe neobservat, îi vom da dreptate lui N. Manolescu,

* Curios însă, în Istoria critică, chiar autorul Lecturilor

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

R Ă Ioan HOLBAN Călin Vlasie –

P oetul Călin Vlasie a tipărit doar patru cărţi

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

Un portret monumental: Marin Preda Constantin CUBLEȘAN

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

P O ES I S Constantin ABĂLUȚĂ Poeme regăsite

omul care nu vine e cel mai așteptat

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

de unde trimite mesaje, adesea ascunse,

ca niște unde vii, mai vii decît viața!

8 Septembrie 2021, în Iași

Și cînd ultimul drum va sosi în cele din urmă,

27 Septembrie 2021, în Iași

Priveam cu lăcomie printre eflorescențe

29 Septembrie 2021, în Iași

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

după un fel de antreu din stuf ostenit, o ușă

al unui local de lux, ne-am așezar la o masă,

automatele gardienilor au tăcut. cumva acuzator că îmi folosesc vederea periferică,

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

în seara asta o aștepți

ești pregătit să o ierți.

toate încercările tale eșuate

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

**** vorbești tot mai puțin.

își desface brațele simulînd minute în șir care acoperă gura.

totul trebuie să aibă o logică

dar cum povestești doamne

aici unde moartea nu refuză pe nimeni atunci cînd cei preafericiți

pînă aproape de glezne

serie nouă, anul XXXIV, nr. 10-11-12 (392-393-394), octombrie/noiembrie/decembrie 2023

e un proces natural de inversare a sentimentelor

supraviețuirea prin somn

de ceva timp înlăuntrul tău zornăie