SALONUL LITERAR

ALEX. ȘTEFĂNESCU:
95
An XX - 2017
Serie
nouă

În Doina, Eminescu spune ceea ce altcineva n-ar spune în public: că străinii care vin în
România, de peste tot, ca profitori sau ca eroi civilizatori, sunt, din punctul lui de vedere, in-
oportuni……… Sunt şi străini necesari, sunt și străini care merită iubiţi, dar trăirea poetului,
eruptivă, nu înregistrează excepţiile. Incriminarea explicită, nu aluzivă, a invaziei de străini
îi poate șoca pe străinii care eventual citesc poezia. Trebuie înțeles însă că nu este vorba de
o ideologie, ci de un sentiment. Atunci când un bărbat îi spune unei femei „singura femeie
din lume care merită iubită ești tu” are dreptate dacă face declarația ca un îndrăgostit, deși n-ar avea dreptate
dacă s-ar exprima ca un lider politic, adresându-i-se unei femei din mulțimea adunată la un miting.

SIMONE BOUE:
În viaţa de zi cu zi, Cioran nu era deloc o fiinţă sinistră. Era un om vesel, cu umor. Şi aş
spune că nu-i scăpau bucuriile şi frumuseţea lumii. Dar nu scria decât atunci când era trist,
în accesele lui de disperare, totdeauna noaptea. A şi zis-o cândva: "Dacă sunt sinistre cărţile
mele, e pentru că nu scriu decât atunci când îmi vine să-mi trag un glonţ în cap".

LIVIU ION STOICIU:

Culmea, Institutul „Elie Wiesel” e condus de un fost tovarăș de nădejde comunist (n-ar trebui
să mă mir, că un fost tovarăș comunist nu condamnă sentințele politice ale comuniștilor, ci
le reevaluează în context… antisemit, Doamne ferește). Fiindcă Institutul „Elie Wiesel” și
conducătorul lui, Al. Florian au depășit orice limită a bunului simț, azi, public, se cere cu
stringență anularea Legii nr. 217/2015 prin care mari personalități din perioada interbelică
sunt tratate drept ”criminali de război”, lege care le dă libertatea să interpreteze după bunul
plac articolele ei.

LUCIAN STROCHI:
În fiecare an, timp de o zi (în 2017 a fost 28 octombrie), oraşul Panciu găzduieşte o inedită
„şezătoare”, în care se recită, se cântă (în acest an ne-a cântat şi încântat corul Pastorala -
dirijată de profesorul Dumitru Săndulache), se oferă şi mici daruri (lichide şi solide), se leagă
prietenii, prin limba care se dezleagă. Ba se mai fac şi transmisii satelitare şi te-ai aştepta
ca un poet din cosmos să declare asemenea lui Gagarin: „Mă simt bine”. Vinovaţii pentru
aceste fapte de ruşine (cine-şi mai pierde timpul azi cu cititul, cu scrisul, cu poezia?) sunt
doar patru: Primăria oraşului Panciu, Revista Salonul literar, Liga scriitorilor din Vrancea şi omni (puneţi
Dumneavoastră ce lipseşte: prezentul, potentul, vorul) Culiţă Ioan Uşurelu, subtil ca un semn de exclamare, generos
ca o virgulă şi zâmbitor ca trei puncte (coliniare).

REVISTĂ DE LITERATURĂ ȘI ATITUDINE

A FUNDAȚIEI SOCIAL - CULTURALE "MIORIȚA"
ODOBEȘTI - VRANCEA
CUPRINS REDACȚIA
Pagina 1: Se consideră inoportună schimbarea denu-
REDACTOR-ȘEF
mirii străzii Mircea Vulcănescu, „întrucât Mircea
Vulcănescu a fost o personalitate reprezentativă a cul- CULIȚĂ IOAN UȘURELU
turii române“ - Liviu Ioan STOICIU
Pagina 3: Cine a fost, de fapt, Conu Leonida, celebrul SECRETAR GENERAL DE REDACȚIE
personaj al lui Caragiale. Primarul din Mizil care a făcut GEORGE CORNILĂ
ca trenul de Berlin să oprească aici un minut
Pagina 5: Emil Cioran despre Mircea Vulcănescu
REDACTORI:
într-un text cenzurat în post-comunism - Isabela
VASILIU-SCRABA PAUL SPIRESCU - ADJUD
Pagina 8: Despre “Doina” lui Eminescu - Alex GABRIEL DRAGNEA - ADJUD
ȘTEFĂNESCU MARIN MOSCU - ADJUD
Pagina 11: CUM ȘTII DACĂ AI TALENT LITERAR -
Doina RUSTI
ION PRĂJIŞTEANU - BACĂU
Pagina 12: Poezie - Ioan TODERIȚĂ FLORENTIN POPESCU - BUCUREŞTI
Pagina 13: Poezie - Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU RODICA ŞORICĂU - FOCŞANI
Pagina 14: Poezie - Ionel NISTOR IONEL-MONY CONSTANTIN - FOCŞANI
Pagina 16: RONDELURI DIZGRAȚIOASE - Th. Gh.
CRISTEA
VIRGIL PANAIT - FOCŞANI
Pagina 17: Poeții nebuni - Boris Marian MEHR VIOREL DINESCU - GALAŢI
Pagina 18: Regal literar la Panciu - Radu BORCEA LUCIAN HETCO - GERMANIA
Pagina 21: LISTA PREMIILOR FESTIVALULUI INTER- EMILIAN MARCU - IAŞI
NAȚIONAL DE CREAȚIE “VRANCEA LITERARĂ”
Pagina 26: Mai puțin știuta istorie a poetului-profet
TEODORA BADIU - ITALIA
născut în Brașov - Gustav Graser - MARIANA STRATULAT - PANCIU
Pagina 29: Peștele (încă) viu din borcan și din cadă - OFELIA BURCEA DE SANTOS - SPANIA
Ioan HOLBAN
CONSTANTIN TOMA - FOCŞANI
Pagina 31: Gheorghe Andrei Neagu - cititorul de oa-
meni - Mişu VLADIMIRESCU
ION ŢICALO - SUCEAVA
Pagina 34: Simone Boué - Viaţa mea cu Cioran - In-
terviu În redacție sunt numai membri ai USR și/sau
Pagina 36: TALENT, IMAGINAȚIE, CREATIVITATE ȘI ai Ligii Scriitorilor din Vrancea (înființată în
ERUDIȚIE, LA UN LOC: “ȘOBOGRÉ -155 de povestiri 1998)
scurte și ultrascurte- * CHIROMANTUL REGINEI -
nuvelă”, de Adrian Botez - Octavian CONSTANTINESCU
Pagina 39: MODERNITATEA ÎNTRE ÎMPLINIRE ȘI
TEHNOREDACTOR: SILVIU STANCIU
AMÂNARE CONSTANTIN SCHIFIRNEȚ, MODERNI-
TATEA TENDENȚIALĂ. Reflecții despre evoluția FOTOGRAFII: FOTO RĂDUC
modernă a societății - Petrache PLOPEANU
Pagina 43: Robert Ficheux, omul căruia România ADRESA REDACȚIEI:
îi datorează, în parte, granițele de azi...
C.P. 22, O.P. ODOBEȘTI, VRANCEA,
Pagina 44: La bunica, în Moldova...
Pagina 45: Zoe Dumitrescu-Bușulenga ia atitudine:
ROMÂNIA
“Credeți că de la manele ne vom mai putea întoarce la TEL: 0237-676852, 0722-917264
Johann Sebastian Bach?” Site: www.culitaioanusurelu.ro
Pagina 46: Hegel despre iubire - Dan D. IACOB E-mail: salonul.literar@gmail.com
Pagina 48: Fascinanta viață și spectaculoasa moarte
a lui Pitagora Respectând libertatea de exprimare a colaboratorilor, revista
Pagina 49: Francois Vaucluse publică materialele în forma trimisă de autori, care își asumă
Pagina 50: UN DEBUT MATUR: MIHAI NICULIȚĂ - răspunderea conținutului prin propria semnătură. Textele nu
se înapoiază.
Fereastra zidită - Lucian STROCHI
Pagina 52: Întoarcerea Neamului (Pentru Culiță Ioan
Ușurelu) - Traian VASILCAU ISSN - 1454 - 3001
 SALONUL LITERAR
Atitudini Nr. 95
…Se consideră inoportună schimbarea
denumirii străzii Mircea Vulcănescu, „întrucât
Mircea Vulcănescu a fost o personalitate
reprezentativă a culturii române“
Liviu Ioan STOICIU
S
criam în 28 iulie 2017 (cu titlul Un nou organ
vigilent-opresiv guvernamental „își face dato-
ria” — Bucovina literară), cu luare aminte, dar
revoltat că nu poate fi oprit „tăvălugul”:
Avem un nou organ vigilent-represiv în subordinea
Guvernului României: Institutul „Elie Wiesel”, care
ține cu orice preț să condamne elita românească inter-
belică la uitare, numai fiindcă a avut opinii în scris,
susținând o ideologie (anume Mișcarea Legionară, ne-
dovedită fascistă de Tribunalul de la Nurnberg). În
condițiile în care în România nu sunt condamnați cei
ce au avut opinii și au susținut Partidul Comunist
(PMR și PCR), dovedit criminal, ba chiar au ocupat în
el funcții-cheie înalte. Culmea, Institutul „Elie Wiesel”
e condus de un fost tovarăș de nădejde comunist (n-ar
trebui să mă mir, că un fost tovarăș comunist nu con-
damnă sentințele politice ale comuniștilor, ci le ree-
valuează în context… antisemit, Doamne ferește).
Fiindcă Institutul „Elie Wiesel” și conducătorul lui, Al.
Florian au depășit orice limită a bunului simț, azi, pu-
blic, se cere cu stringență anularea Legii nr. 217/2015
prin care mari personalități din perioada interbelică
sunt tratate drept ”criminali de război”, lege care le
dă libertatea să interpreteze după bunul plac articolele
ei. Au apărut noi proteste (semnate de mii de români
cu capul pe umeri), în săptămânile din urmă, legate de
schimbarea denumirii „Mircea Vulcănescu” a unui
liceu tehnologic din Sectorul 4, București. În timp ce
la Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a suspendat ședința
prin care se cerea schimbarea denumirii unei străzi
„Radu Gyr”, refuzând să fie o victimă a acestui Institut
„Elie Wiesel” abuziv-opresiv (personal, sunt întristat
că intelectuali de primă mână, corecți politic, au cerut
să se pună în aplicare schimbarea denumirii străzii
„Radu Gyr”, alt condamnat politic pentru aderarea lui
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 1
la Mișcarea Legionară; între ei am recunoscut și cola-
boratori ai Securității și membri PCR de frunte; să-i
mai întreb retoric de ce e condamnată conștiința și opi-
nia unor scriitori, respectate și prin Constituția monar-
histă interbelică; întâmplător, corecții politici sunt și
cei ce n-au semnat protestele împotriva schimbării de-
numirii „Mircea Vulcănescu” la liceul pomenit; tocmai
acești intelectuali de azi cu pretenții, scriitori în primul
rând, care luptă și dă-i de câte ori e încălcat un drept
la opinie în România postcomunistă…).
Ce se întâmplă cu cazul păstrării memoriei lui Mir-
cea Vulcănescu e strigător la ceruri. Mircea Vulcă-
nescu a fost reabilitat legal, în România de azi! Și
Institutul „Elie Wiesel” ar fi trebuit să țină seama de
această reabilitare, obligatoriu… Urmașii lui Mircea
Vulcănescu ar trebui să dea în judecată acest Institut
abuziv, repet, transformat într-un organ represiv din
subordinea Guvernului! Vă rog, atenție: pe 31 mai
2017 Tribunalul București Constată caracterul politic
al condamnării dlui Mircea Vulcănescu la pedeapsa
închisorii de 8 ani temniţă grea şi la pedeapsa de 3 ani
detenţie riguroasă, în baza Deciziunii Criminale
nr.27/06.02.1948 a Curţii de Apel Bucureşti, pronun-
ţată în dosar nr.1921/1947, definitivă prin respingerea
recursului prin Deciziunea nr.1510/07.08.1948 a Cur-
ţii Supreme de Justiţie-Secţia Penală, pronunţată în
dosar nr.214/1948. Pur și simplu Doamna Ioana
Maria Mărgărita Vulcănescu a formulat o cerere (Do-
sarul 29432/3/2016) la Tribunalul București, pe 3 au-
gust 2016, în calitate de reclamant și a chemat în
judecată Statul Român… Repet, Mircea Vulcănescu a
fost reabilitat! Acel Mircea Vulcănescu care a fost sub-
secretar de stat la Finanţe în guvernul Ion Antonescu,
„asupra căruia planează acuza de criminal de război”.
Trecem cu dificultate peste amănuntul istoric că ver-
 SALONUL LITERAR
2 | Nr. 95
dictul juridic a fost dat de un tribunal ilegitim, instituit
de noul regim bolşevic din România după cel de-al
Doilea Război Mondial, scrie în Protestul intitulat
„Mari scriitori români — criminali de război?!”: Cam-
paniile reducţioniste duse în perioada postdecembristă
împotriva unor personalităţi de seamă ca, de exemplu,
Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vin-
tilă Horia, Ion Barbu, Constantin Noica… aduc pre-
judicii imaginii României şi clatină identitatea
naţională. Viaţa şi opera acestor oameni exponenţiali
ai României nu pot fi reduse la simpatiile lor de la un
moment dat faţă de mişcările de extremă dreaptă sau,
după caz, de extremă stângă din România şi din Eu-
ropa. În același Apel pentru Mircea Vulcănescu se su-
bliniază abuzurile şi excesele comise în interpretarea
Legii 217/2015, lege numită în presa scrisă „legea
anti-legionară”… Reiterarea sau invocarea de către
dl Alexandru Florian (directorul general al Institutului
Naţional pentru Studierea Holocaustului din Români
„Elie Wiesel”, care funcţionează sub autoritatea Gu-
vernului României) a verdictelor date de Tribunalul
Poporului din 1946 reprezintă o desconsiderare a
principiilor statului de drept și o implicită relegitimare
a unui regim calificat de Raportul final al Comisiei
Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din
România drept „nelegitim şi criminal”… Cum spu-
neam, pe 31 mai 2017 este reabilitat Mircea Vulcă-
nescu — urmăriți mai departe: pe 29 iunie 2017 (deci
la o lună de la reabilitare!), la cererea Institutului „Elie
Wiesel”, consilierii Sectorului 4, la presiunea prima-
rului-stomatolog PSD Daniel Băluță (un nimeni, care
a semnat preventiv o hotărâre în acest sens), a schim-
bat numele Liceului Tehnologic „Mircea Vulcă-
nescu”… De asemenea, scrie presa, se are în vedere
schimbarea denumirii Grupului Școlar Economic Ad-
ministrativ „Mircea Vulcănescu” din București, a
Școlii Gimnaziale „Mircea Vulcănescu” din comuna
Bârsana, Maramureș, a Grupului Școlar „Vintilă
Horia” din Segarcea, județul Dolj, a Școlii „Gheorghe
Jienescu” din comuna Rast, județul Dolj și Liceul teh-
nologic „I.C. Petrescu” din comuna Stâlpeni, județul
Argeș. Mai este vizat bustul lui Mircea Vulcănescu din
sectorul 2, București, bustul Mitropolitului Visarion
Puiu de la Mănăstirea Putna…
* în adresa de mai sus, s-a pronunţat în această privinţă,
Ei bine, adevărată minune, nici o lună mai târziu:
prin Adresa nr. 15832/15834 / 24.08.2017, Prefectura
București a comunicat decizia de a păstra denumirea
străzii Mircea Vulcănescu, precum şi statuile care-l re-
prezintă pe marele filosof român! Decizia a fost luată
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Atitudini
în urma consultării Academiei Române şi după analiza
făcută de Comisia de atribuire a denumirilor unor
obiective de interes public din Capitală. Citez: Prima
reacţie a fost a primarului Clujului, Emil Boc, care a
retras de pe ordinea de zi proiectul ce viza schimbarea
denumirii străzii Radu Gyr. A urmat contestaţia la ho-
tărîrea luată de Consiliul local al Sectorului 4, prin
care se cerea reluarea discutării proiectului aprobat
iniţial. Documentul pe care îl prezentăm mai jos pune
capăt acestei situaţii devenită extrem de tensionată în
toate judeţele în care urmau să se ia astfel de măsuri
radicale la simpla solicitare a unei ONG (Institutul
„Elie Wiesel”). ONG care nu se ştie de ce face parte
din structura Guvernului României. Din această
adresă istorică a Prefecturii Bucureşti, trimisă Liceu-
lui Tehnologic „Mircea Vulcănescu“, aflăm următoa-
rele: 1. Profesorii şi elevii liceului au înaintat pe 7
iulie 2017 o petiţie în care au cerut anularea ordinului
primit de la Ministerul de Interne. 2. Comisia de atri-
buire a denumirilor unor obiective de interes public
din Capitală din cadrul Prefecturii Bucureşti s-a sesi-
zat din articolele de presă şi, în şedinţa din 6 iulie
2017, „a considerat inoportună schimbarea denumirii
străzii Mircea Vulcănescu din sectorul 1, întrucît Mir-
cea Vulcănescu a fost o personalitate reprezentativă a
culturii române“. 3. Comisia a considerat că este ne-
cesar să solicite şi un punct de vedere din partea Aca-
demiei Române. Prin Adresa 936/21.07.2017,
Academia Română spune că „nu susţine schimbarea
denumirii Mircea Vulcănescu, atribuită străzii cu acest
nume din municipiul Bucureşti“. 4. Prefectul munici-
piului Bucureşti a trimis către toate autorităţile din
Capitală Adresa SM/9116/15085/P/10.08.2017, prin
care sînt comunicate şi punctele de vedere din partea
Comisiei şi Academiei Române, avertizîndu-le că orice
decizie de schimbare de denumiri nu se poate face
decît ţinînd cont de acestea. Aşadar, din acest moment,
numele străzii Mircea Vulcănescu şi denumirea liceu-
lui cu acelaşi nume nu mai pot fi schimbate prin hotă-
rîri ale consiliilor locale sau ale altor autorităţi, pe
baza solicitării Institutului „Elie Wiesel“, pentru că se
încalcă prevederile OUG 63/2002, unde se prevede că
orice schimbare se face cu avizul Comisiei de specia-
litate din Prefectură, iar aceasta, după cum se vede şi
considerînd „inoportună schimbarea denumirii străzii
Mircea Vulcănescu din sectorul 1, întrucît Mircea Vul-
cănescu a fost o personalitate reprezentativă a culturii
române“
(Cotidianul / 24 august)
 SALONUL LITERAR
Istorie Nr. 95
literară
Cine a fost, de fapt, Conu Leonida, celebrul
personaj al lui Caragiale.
Primarul din Mizil care a făcut ca trenul
de Berlin să oprească aici un minut
Celebrul Conu Leonida din operele lui Caragiale
a fost un personaj real, primar în Mizil la sfârşitul
secolului XIX şi bun prieten cu dramaturgul. Stă-
ruinţele lui de a scoate Mizilul dintr-un anonimat
provincial s-au concretizat la 1 mai 1901, când “ber-
linezul”, adică trenul Bucureşti- Berlin, via Breslau,
a oprit, pentru un minut, şi în Mizil.
„Se poate oare zice Termopile fără a zice Leonida?
Nu, desigur. Ei! tot astfel, cine zice Leonida, zice Mizil.
Mizilul nu se poate concepe altfel; dar nici Leonida.
(…) Din frageda lui tinereţe, Leonida a visat un Mizil
mare, un Mizil cel puţin capitală de district deocam-
dată... Astfel, odată l-a-ntrebat profesorul la lecţia de
geografie: - Leonido, care e capitala judeţului Buzău?
- Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leo-
nida, viitor primar al urbei sale natale. - Nu-i adevă-
rat, Leonido, a zis profesorul; e Buzăul... Dar capitala
judeţului Prahova? - Mizilul, domnule! a răspuns ho-
tărât junele. - Nu-i adevărat, Leonido; este Ploeştii.
Dar a judeţului Ialomiţa? - Mizilul, domnule! a răs-
puns desperat băiatul. - Nu-i Mizilul; e Călăraşii...
Treci la loc! Leonida a tăcut, încruntându-şi sprânce-
nele - e foarte sprâncenat - şi a trecut la loc. Dar dacă
a tăcut, asta nu înseamnă că n-a gândit... «A! şi-a zis
el în gândul lui. A! care va să zică, Mizilul nu e capi-
tală de judeţ!»“, este un fragment elocvent pentru
„personajul“ Leonida din schiţa „O zi solemnă“ a lui
I.L. Caragiale, cea care îl consacră definitiv, alături de
„Conu Leonida faţă cu reacţiunea“, în literatura şi
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 3
conştiinţa românească, pe Conu’ Leonida, adică pe
bunul prieten al lui Caragiale, primarul Mizilului, Leo-
nida Condeescu.
Mizilul, „persecutat“ în literatură
Orăşel mic, acum în Prahova, Miziul s-a „consa-
crat“ prin zâmbetele pe care le stârneşte doar la o sim-
plă pronunţie, uneori fără un motiv anume, dar la care
şi-au adus din plin contribuţia autori precum I.L. Ca-
ragiale – dramaturgul descrie în „O zi solemnă“ zba-
terile lui Leonida ca Mizilul să devină capitală de
judeţ, să strămute aici Episcopia Buzăului, Regimentul
32, Facultatea de Medicină de la Iaşi, să aibă port la
mare sau măcar un teatru naţional - sau Geo Bogza
care descrie în „O sută şaptezeci şi cinci de minute la
Mizil“ plictisul exasperant provincial. Nici mizileanul
George Ranetti nu face excepţie în a ridiculiza oraşul
în satira politică „Romeo şi Julieta la Mizil”, iar Ioa-
chim Botez, strecoară în „Însemnările unui belfer“ câ-
teva texte, în aceeaşi notă, despre Mizil, unde a fost
profesor de franceză vreo doi ani.
Cine a fost Leonida Condeescu
Pentru a-l înţelege pe Leonida Condeescu, contex-
tul epocii şi preocupările acestuia de a scoate din ne-
dreptul anonimat Mizilul, trebuie specificat că, în
secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, oraşul a făcut parte
din fostul judeţ istoric Săcuieni (desfiinţat în 1845,
după care Mizilul devine mai întâi proprietate a fami-
liei Brâncoveanu, apoi oraş liber).
În 1950, Mizil a devenit reşedinţa raionului Mizil
din regiunea Buzău, raion căruia i s-a alipit în 1952 şi
fostul raion Urlaţi din regiunea Prahova. Cele două re-
giuni au fost unite şi au format regiunea Ploieşti, iar în
1968, odată cu reînfiinţarea judeţelor, Mizilul a trecut
la judeţul Prahova. Micul orăşel, care la jumătatea se-
colului XIX era la apogeu şi care îşi trage numele din
turcescul „menzil“, sau serviciu de poştă, a intrat într-
un con de umbră provincial.
Foarte cunoscut nu era Mizilul nici pe vremea lui
Leonida Condeescu, de unde şi eforturile primarului,
ironizate de Caragiale – adevăratul Leonida a ştiut în-
 SALONUL LITERAR
4 | Nr. 95
totdeauna că a fost sursă de inspiraţie pentru acest per-
sonaj, dar nu i-a purtat pică lui Caragiale, ba mai de-
grabă a fost încântat decât supărat - , de a aduce aici
Facultatea de Medicină de la Iaşi sau ca oraşul să de-
vină port.
Caragiale a fost bun prieten cu adevăratul Leo-
nida, primarul din Mizil din perioada 1895-1905
“Adevăratul Leonida Condeescu (1866 -1906), po-
trivit miziliadablogspot.ro, era fiul lui Constantin
(Costache) Condu care se stabilise de la Malul Săpat
la Mizil. În 1877, demarează prima sa afacere, o fa-
brică de produs săpun pe care îl vinde armatelor ruse
care tranzitau Muntenia către Dunăre”. Costache îşi
va extinde aria seviciilor, trecând de la furnizarea de
furaje pentru caii cavaleriei până la ridicarea unei mori
cu trei etaje care, până la naţionalizare, îi va purta nu-
mele, întreprindere cotată ca primul stabiliment indus-
trial din Buzău. O vreme, a fost şi primar al
Mizilului.„Leonida Condeescu devine primar al Mi-
zilului în noiembrie 1895 (a fost primar până în 1905-
n.r.), la nici treizeci de ani, cu un scor electoral
aproape ceauşist, 90 la sută din voturi. Îndatorat şi
plin de elan, mulţumeşte (în presă) cetăţenilor ce-şi
satisfăcuseră drepturile, cerându-le concursul «la
opera de propăşire şi de progres de care scumpul nos-
tru oraş are atâta trebuinţă», Şi va milita, se va lupta.
Şi va (parţial) izbândi“, se consemnează pe miziliada-
blogspot.ro. Din ce consemnează istoria oraşului, pri-
marul Condeescu, conservator pe viaţă, aduce în
administraţie un spirit inovator, redresează bugetul
oraşului, pavează străzile, înfiinţează o şcoală de me-
serii, o cazarmă. De asemenea, prin prisma prieteniei
cu I.L. Caragiale, construieşte în Mizil o sală de teatru
în care vor fi reprezentate, printre altele, operele ge-
nialului său amic. Oraşul, ajuns la apogeu şi prin efor-
turile lui Leonida Condeescu, nutrea la un statut mai
important în geografia ţării, iar Caragiale surprinde do-
rinţele primarului într-un mod caracteristic.
„Mulţi vrăjmaşi are Mizilul!“
Astfel, doleanţa primarului „de a vedea Mizilul
judeţ“, era înfăptuibilă numai prin „degradarea”
unuia dinte cele trei judeţe limitrofe – Ploieşti, Buzău
ori Călăraşi. Cel dintâi era cel mai vulnerabil: „Ploie-
ştii se făcuseră vinovaţi de crimă contra unităţii sta-
tului: acest oraş se proclamase odată republică
independentă, statul avea tot dreptul să pedepsească
Ploieştii şi să declare Mizilul capitală a Prahovei”,
scrie în schiţa lui Caragiale. Dramaturgul surprinde în
„O zi solemnă“, cu umorul specific, frământările şi de-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Istorie
literară
mersurile lui Condeescu. „«Mulţi vrăjmaşi are Mizi-
lul!» a gândit cu amărăciune Leonida, şi la acest gând
şi-a îndoit energia. A cerut o audienţă la rege. La
această audienţă, Leonida şi-a aşternut tot programul
său de dezvoltare a Mizilului, arătând în culori vii su-
veranului perspectiva unui măreţ oraş, care să fie cu
vreme fala regatului.- Sire, tot s-a făcut pentru alte
oraşe; pentru Mizil, nimic! Noi n-avem reşedinţă de
judeţ, n-avem tribunal, n-avem episcopie, n-avem re-
gimentul 32, n-avem liceu, n-avem facultate de medi-
cină, n-avem teatru naţional, n-avem pod peste
Dunăre - n-avem nimic, nimic, sire!... Rugăm pe ma-
iestatea-voastră să ni se dea şi nouă ceva din toate
astea. Să nu se uite că Mizilul este un oraş care a luat
totdeauna parte cu entuziasm la cele mai mari acte ale
istoriei naţionale; este păcat, sire, ca Mizilul să fie ast-
fel persecutat! căci nu putem pentru ca să zicem alt
decât că este o persecuţiune!“.
Ideile „nebune“ ale primarului Leonida
Eforturile nu au rămas fără ecou. Pe 1 mai 1901, în
urma multor stăruinţe, trenul Berlin-Bucureşti, aşa-nu-
mitul „berlinez“ opreşte şi în gara Mizilului (staţie
CFR din 1872, când s-a construit calea ferată Ploieşti
- Buzău).
„Victoria“, un eveniment real de altfel, este con-
semnată în schiţa „O zi solemnă“:
„Pe când Leonida medita asupra chestiunii arză-
toare: «ce s-ar putea cere guvernului în favoarea dez-
voltării Mizilului?» iată că Direcţia generală C.F.R.
înfiinţează expresul Bucureşti - Berlin via Breslau.
Leonida ia itinerarul oficial şi vede... o scăpare din ve-
dere, probabil! o greşală de tipar, desigur!! în dreptul
Mizilului nu se indică ora - o linie dreaptă, ca la In-
oteşti şi la Vintileanca! Aleargă la gară... Cercetează...
Nenorocire! Nu e scăpare din vedere, nu e greşală de
tipar! Este exact: expresul trece pe la Mizil fără să se
oprească, nici la dus, nici la întors! A! asta e prea
mult! Un an! un an întreg de alergături, de stăruinţe,
de protestări, de ameninţări! un an de nelinişte, de ne-
odihnă, de luptă eroică! Atâta luptă trebuia să fie-n
sfârşit încoronată de succes. În sfârşit, de la 1 mai stil
nou, trenul numărul 5 Bucarest - Berlin şi trenul nu-
mărul 6 Berlin - Bucarest se opresc în gara Mizil. Cel
dintâi soseşte în gară la 10 şi 12 minute şi pleacă la 10
şi 13 antemeridiane; cel d-al doilea soseşte la 6 şi 37
şi pleacă la 6 şi 38 postmeridiane.
La trecerea primului tren, simpaticul primar al Mi-
zilului, în culmea emoţiunii, emoţiune legitimă a unui
triumf atât de greu repurtat, a expediat colegului său,
primarului de la Breslau, următoarea telegramă:
 SALONUL LITERAR
Istorie Nr. 95
literară
Maire Bürgermeister, Breslau. Aujourd’hui jour so-
lennel matin precises 10 h. 12 min. express Bucarest -
Berlin arrete gare notre Midil pavoisee foule enorme
presque dix mille personnes applaudissements frene-
tiques enthousiasme comble commission trois citoyens
notables montes aller Buzeo banquet rentrer soir pre-
cises 6 h. 37 min. Midil express Berlin - Bucarest. Vive
Allemagne! Vive Roumanie! Vive Breslau! Vive Midil!
Salutations fraternelles! Maire Bürgermeister Midil,
Leonida Condeescu
(Primar Bürgermaistru, Breslau - Azi-dimineaţă zi
solemnă precis 10 şi 12 min. expres Bucarest - Berlin
oprit gară la Midilul nostru pavoazată mulţime enormă
aproape zece mii persoane aplauze frenetice entuziasm
la culme comisiune trei cetăţeni notabili suit merge
Buzău banchet se-ntorc seara acasă Midil precis 6 şi
37 min. cu expres Berlin - Bucarest. Trăiască Germa-
nia! Trăiască România! Trăiască Breslau! Trăiasca Mi-
dilul! Salutări fraterne etc. - trad. a.).
Înainte de înapoiarea comisiei de trei de la Buzău,
Leonida primeşte următoarea telegramă:
| 5
Maire Bürgermeister, Midil. Breslau touche profon-
dement sentiments Midil! Vive energique maire Leo-
nida Condeescu! Maire Bürgermeister Breslau
Nedescifrabil
(Primar Bürgermeister, Midil - Breslaul adânc
atins de sentimentele Midilului! Trăiască energicul
primar Leonida Condeescu! - trad. a.).
A! dar nu e totul sfârşit! zice Leonida, şi se suie în
expresul numărul 6. - Unde merge acest primar, care
nu oboseşte niciodată? - La Bucureşti. - Ce treabă are
la Bucureşti? - Merge să stăruiască la C.F.R. ca, pe tă-
bliţa albă cu litere roşii, care indică direcţia celor două
exprese, să se scrie de acum: Berlin-Bucarest via Bre-
slau-Midil, şi, viceversa: Bucarest-Berlin via Midil-
Breslau. Din nefericire, ideea „nebună“ a primarului,
oprirea trenului de Berlin la Mizil, a fost urmată de o
alta, în strânsă legătură. Începând din anul 1905, fostul
primar Leonida Condeescu se internează de mai multe
ori pentru „tulburări psihice“. Întors din ultima inter-
nare, pe 8 ianuarie 1906, se aruncă sub roţile trenului,
în gara Mizil. (Sursa-Internet)

Emil Cioran despre Mircea Vulcănescu

într-un text cenzurat în post-comunism
Motto: «Pe Emil Cioran, cu Pe culmile disperării, Mircea Vulcănescu a fost cel dintâi
care să-l îmbrăţişeze, intuind extraordinara promisiune a tânărului ardelean de 21 de ani,
care-şi târa existenţa prin cămine studenţeşti şi încerca să zgâlţâie din temelii lumea
bunului Dumnezeu» (C-tin Noica, 1979)

Părerea publică a tânărului Emil Cioran despre
setea de cunoaştere a acelui Faust pe care l-a întrupat
de foarte timpuriu Mircea Eliade s-a întâmplat să nu
fie foarte măgulitoare pentru orientalistul întors din
Isabela VASILIU-SCRABA
India şi devenit suplinitor al profesorului de logică si
metafizică Nae Ionescu. Nici nu îşi propusese să fie.
Din contră. În acea perioadă edenică din punct de ve-
dere cultural, Cioran, care după terminarea facultătii îl
însoţea bucuros la cursuri pe Nae Ionescu (desi nu-i
era asistent), putea scrie (impotriva renumitului
Eliade), fără a fi cenzurat pentru presupuse atacuri la
persoană, că orice om care este sincer cu sine însuşi
trebuie să recunoască esenţa tragică a existenţei. Înţe-
leasă ca trăire autentică, lucida asumare a unui astfel
de tragism de extracţie livrească era ridicată de Emil
Cioran la rangul de valoare supremă. La polul opus el
arunca de-a valma literatura lui Mircea Eliade, eseis-
tica acestuia precum si gustul lui Eliade pentru istoria

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
6 | Nr. 95
celor mai diverse religii. Răfuiala s-a petrecut prin in-
termediul unui articol scris spre a alina durerea unei
tinere părăsite de faimosul romancier care era pe atunci
Mircea Eliade.
După cum singur recunoaşte la vremea când refuza
premii literare de mii de dolari, neispitit nici măcar de
premiul «Paul Morand» al Academiei franceze (de cca
50000 de dolari), Emil Cioran ar fi gândit in tinerete
atacul împotriva lui Mircea Eliade folosind «modul
clasic de a fi nedrept şi neloial cu cineva», prin evi-
denţierea aspectului negativ al fiecăreia dintre calităţile
prietenului său (v. E. Cioran, Exercices d’admiration.
Essais et portraits, Paris, 1985, trad. românească de
Modest Morariu). Pentru aceasta a trebuit să pună în
paranteză toată admiraţia pe care o nutrea pentru au-
torul Scrisorilor către un provincial citite cu înfrigu-
rare pe când era în liceu la Sibiu în «Cuvântul», ziarul
scos de Nae Ionescu la Bucuresti. Dar si să creadă că
răzbună o nedreptate strigătoare la cer.
Emil Cioran a scris articolul Omul fără destin in
toamna anului 1933 (in «Vremea», an VI, nr. 308 din 8
oct. 1933), bazat pe frenezia lucidităţii ancorate în ne-
antul imaginar al unei trăiri aşa-zis autentice. El a com-
bătut «inerţia spirituală» de care s-ar fi făcut vinovat
Mircea Eliade, la 26 de ani autor al câtorva mii de arti-
cole de filozofie, istoria religiilor, istorie literară, istoria
ideilor, etc. In postura bătăioasă de cavaler sărind in
ajutorul iubitei părăsite de asistentul lui Nae Ionescu,
Cioran n-a mai putut fi capabil să realizeze ridicolul si-
tuatiei de a atribui o atare inerţie unei personalităţi în
permanentă efervescenţă spirituală. În ultima scrisoare
pe care i-a trimis-o de la Paris filosofului Mircea Vul-
cănescu spre a-i mulţumi pentru «acea superbă Dimen-
siune…» care-i fusese dedicată, Emil Cioran notase (în
glumă) plăcerea pe care i-ar provoca-o exhibarea rău-
lui, accentuarea nenorocului românesc, pentru ca pe
această cale să contrabalanseze binele şi frumosul evi-
denţiate în moştenirea culturală românească de Mircea
Vulcănescu: «Dacă răul din mine va fi odată atât de
lucid pe cât a fost binele în tine, mă voi sforţa să întunec
puţin icoana Mioriţei, să vorbesc de gălbeaza ei» scria
pe 3 mai 1944 Emil Cioran.
Procedeul, pe care-l vom numi al «complementa-
rităţii», pare a-i fi fost caracteristic scepticului Cioran
incă din anii tinereţii, cand rotunjirea unei afirmatii
prin negarea ei lăsa loc pentru o oarecare doză de
umor. Asocierea de termeni polari apare si în caietele
sale (Cahiers. 1957-1972) drept pretext de fină ironie
la adresa propriei persoane, la care religiozitatea (preo-
cuparea cu lumea de dincolo) ar proveni doar din ne-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Istorie
literară
adaptarea la lumea de aici: «je sais que je ne suis bon
à rien ici-bas. C’est par là, et par là uniquement, que
j’ai acquis une sorte de dimension religieuse» (v. Isa-
bela Vasiliu-Scraba, «Ideile -un decor variabil în opera
lui Emil Cioran», în vol. : In labirintul răsfrângerilor.
Nae Ionescu prin discipolii săi, Ed. Star Tipp, 2000.
Lăsând de-o parte proverbiala lui bună dispoziţie,
care l-a făcut pe Horia Stamatu să-l considere «pesimis-
tul cu cel mai mult umor pe care l-a cunoscut vreodată»,
Cioran folosea tactica complementaritătii si pentru a se
debarasa (fără glumă!) de unele critici. Intr-o scrisoare
din 10 mai 1957 către poetul şi istoricul literar Ion Ca-
raion, Cioran – numit de Petre Tutea «scepticul de ser-
viciu al unei lumi in declin», se plasează pe sine in
categoria oamenilor plini de defecte, in contrast cu cei
plini de calităti, pe care insă, in loc sa-i admire, ii com-
pătimeste: «Dacă ţineţi cu orice preţ să trec drept un
monstru de egoism, accept; vă las dumneavoastră ce-
lorlalţi posibilitatea de a fi puri şi de a vă crede ca atare.
Când o conştiinţă e atât de netedă şi de uşoară, rechizi-
toriile pot fi făcute, desigur, cu toată liniştea. In ce mă
priveşte, accept să fiu odios, nu fără a vă compătimi în-
trucâtva pentru onorabilitatea şi fericirea dvs.» (v. Su-
plimentul L.A&I., nr. 14 (243) din 8 aprilie 1996)
La forme mai puţin virulente ale aceluiaşi proce-
deu avea să apeleze Emil Cioran când nota că narci-
sismul lui Paul Valéry nu era ataşament faţă de propria
persoană ca «aberaţie unică». Dar nu este nici narci-
sism de jurnal intim, pentru că, în acest caz particular,
«îndrăgostitul de sine însuşi avea stofă de extravertit».
In eseul Valéry în faţa idolilor săi, după ce consem-
neaza că «Valéry şi-a creat singur legenda de poet-ma-
tematician», Cioran îi elogiază in felul său particular
«scriitura». Adică nu uită să precizeze că la P. Valéry
cultul rigorii nu ajunge la planul ideii, fiindcă rigoarea
s-ar vedea doar în preocuparea lui Valéry pentru «pro-
prietatea termenilor», fara a atinge conţinutul ideatic
al frazei. Intr-un singur «exercitiu de admiratie» Emil
Cioran a abandonat cu totul procedeul complementa-
rităţii. A fost o excepţie care ne priveşte doar pe noi,
românii, ea nefiind inclusă în volumul Exercices d’ad-
miration. Essais et portraits, publicat de Gallimard în
1985. Ne referim la cele scrise despre Mircea Vulcă-
nescu in 20 ianuarie 1966 si trimise uneia dintre fiicele
filozofului.
Deşi este vorba de o scrisoare, textul se rotunjeşte
perfect într-un eseu, început cu creionarea unei pilde
iniţiatice despre posibilitatea de existenţă a unor su-
flete neîntinate de păcatul strămoşesc şi continuat cu
aceeaşi idee, prin exemplul oferit de o amintire din
 SALONUL LITERAR
Istorie Nr. 95
literară
1939 despre subtila gândire a filozofului Mircea Vul-
cănescu in legatura cu alcatuirea Paradisului, expusă
in cursul unei plimbări prin Parcul de la Versailles.
Pentru că la un moment dat Emil Cioran îl ase-
muise pe Vulcănescu unui sfânt evadat dintr-o icoană,
textul şi-l încheie evocând puterea făcătoare de minuni
pe care o are însăşi amintirea prietenului său. El scrie
cu veneratie că numai imaginea lui Mircea Vulcănescu
păstrată de memoria sa cu «răscolitoare limpezime» ar
mai avea forţa să-l împace cu nebunia lumii în care tră-
ieşte. În volumul publicat de Editura Humanitas unde
scrisoarea din 20 ianuarie 1966 a fost pentru prima
oară cuprinsă intre copertile unei cărti (v. Mircea Vul-
cănescu, Ultimul cuvânt, 1992, p.165-167 în traduce-
rea Margaretei Ioana Vulcănescu, editie ingrijită de
Marin Diaconu) acest text apare din păcate cenzurat.
Mania editorilor de a tăia pasaje din textele urmând a
fi publicate, fiind cu asiduitate încurajată în comunism,
se pare că n-a dispărut după înlăturarea dirijismului
cultural atât de caracteristic regimurilor totalitare.
În cartea scoasă de dl. G. Liiceanu la editura sa
proprie, intâi a fost cenzurată povestea hasidică despre
Adam şi pomul cunoaşterii. În ea se zice că atunci când
primul om cuprinzând în el sufletele tuturor oamenilor
s-a apropiat de pomul cunoaşterii binelui şi răului, su-
fletul lui Ball-Shew-Tov s-ar fi desprins şi aşa s-a în-
tâmplat că numai acest suflet nu a luat parte la păcatul
primordial.
Odată cu indepartarea micii povestiri hasidice a dis-
părut şi baza pe care Emil Cioran a înălţat structura
ideatică a eseului său, pornit de la premiza că nu toţi
oamenii sînt urmaşii lui Adam de după căderea în
păcat şi că, într-un mod cu totul excepţional, este po-
sibil -cum spune povestea hasidică -să fi rămas în rai
un suflet neprihănit. Din compararea scrisorii mutilată
în 1992 cu originalul francez inclus la sfârşitul unui
volum de Mircea Vulcanescu scos in anul 2000 de Edi-
tura Crater a d-lui Ion Papuc (v. Ultimul Cuvant, editie
ingrijită de Mariuca Vulcănescu) se mai observă cen-
zurarea pasajului în care Emil Cioran îl înfăţişează pe
Mircea Vulcănescu în Parcul Versailles. Prin 1939, cu
ocazia unei plimbări in oaza de verdeaţă a acestui parc,
Mircea Vulcănescu ar fi făcut o inedită teorie a Para-
disului. Lui Cioran expunerea prietenului său i-a părut
memorabilă. Astfel că la un sfert de veac si-a amintit
de ideea vulcănesciană a faliei metafizice pe care o im-
plică Raiul, falie care-l face să semene unei monade
cu o singură fereastră. Or, fereastra Raiului de care
vorbise atunci Mircea Vulcănescu n-ar fi putut fi stiută
decât de cei aleşi.
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 7
Tot in 1939, inainte de plecarea la Paris cu o bursă
a Institutului francez din Bucureşti, Emil Cioran pu-
blicase în «Vremea» un articol despre natură şi despre
renuntarea la transcendenţă a omului care s-a smuls pe
sine dintre creaturile lui Dumnezeu. In eseul scris la
28 de ani el aplicase procedeul complimentaritătii pen-
tru a afirma că «dragostea de natură nu e în fond decât
regretul ei». Meditând la viitorul ce-l aşteaptă, Cioran
presupunea că in Occident ratarea (in preocuparile sale
religioase) i se va trage din prea marele său ataşament
pentru natură, căci doar «printre arbori şi flori te poţi
război cu Dumnezeu». Ideea se regăseste la filozoful
Lucian Blaga, in discursul tinut la primirea in Acade-
mie. Desi argumentat cu spirit mai putin războinic,
punctul de plecare al unui asemenea gand in ambele
cazuri a fost acelasi, anume, satul copilariei.
La Mircea Vulcănescu, teoria despre falia metafi-
zică pe care o cuprinde Raiul, expusă cu desăvârsită
spontaneitate în cursul plimbării prin Parcul de la Ver-
sailles, ar fi fost – ca să spunem aşa -, dovada de netă-
găduit că Vulcănescu ştia despre Paradis lucruri pe
care altii n-aveau cum să le ştie. Si nu pentru că ar fi
citit mai multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi decât Noica
sau Cioran, care au asistat atunci la ivirea neasteptată
a unei viziuni asupra Raiului dintr-o scanteie de gând
aprinsă de contemplarea imaginii de ansamblu a Par-
cului de la Versailles. Pur şi simplu pentru că, după
mărturia prietenilor care au ajuns să-l cunoască -pre-
cum Eliade, Cioran, Noica, Arsavir Acterian, etc. -,
Mircea Vulcănescu era din născare altfel decât toţi cei-
lalţi oameni. In opinia lui Emil Cioran, explicaţia ar fi
putut fi şi aceea că sufletul acestui gânditor religios nu
se împărtăşise din păcatul adamic. Pentru moralistul
român ce-şi distila angoasele şi lucidităţile dizolvante
într-o franţuzească admirată de elita scriitorimii fran-
ceze, omul Mircea Vulcănescu, fără nici o vină marti-
rizat la Jilava si in temnita Aiudului, ar fi reprezentat
chiar excepţia pe care intenţiona să o pună în lumină
povestirea hasidică cenzurată de Editura Humanitas.
 SALONUL LITERAR
8 | Nr. 95
Despre “Doina” lui Eminescu
Alex ȘTEFĂNESCU
L
ectura în public a Doinei lui Eminescu
creează de fiecare dată o atmosferă conspi-
rativă. Nu putem asculta această poezie
într-o stare de pură încântare estetică. Trăim, au-
zindu-i versurile scurte şi energice, o înflăcărare
stranie şi avem şi un sentiment de vinovăţie, ca şi
cum am participa la un ritual interzis. De ce? Pen-
tru că în România, de multă vreme, de aproape
două sute de ani, eşti considerat suspect şi ai de
suferit dacă îţi iubeşti ţara. Eminescu se afla, încă
din 1871, în evidenţa poliţiei secrete austriece
pentru naţionalismul său. După cel de-al doilea
război mondial, o parte din opera sa a fost inter-
zisă din cauza aceluiaşi naţionalism, incriminat de
data aceasta de regimul comunist, de pe poziţia
internaţionalismului proletar. Iar în perioada pos-
tcomunistă, devotamentul său faţă de cauza româ-
nească este privit cu dezaprobare de adepţii
corectitudinii politice.Nu va mai trece mult timp
şi vom ajunge să ascultăm Doina lui Eminescu
noaptea, cu perdelele trase, aşa cum ascultam în-
ainte de 1989 postul de radio Europa Liberă. Este
o situaţie aberantă, întrucât este vorba de poezie,
nu de ideologie. Poetul ne propune un sentiment,
nu un plan de acţiune politică. El îşi iubeşte ţara
cu o ardoare mistică şi nimeni n-are dreptul să-i
interzică, nici măcar post-mortem, această iubire.
Cad în ridicol cei care îi reproşează că îi iubeşte
numai pe români, nu şi pe străini. Este ca şi cum
i-ar reproşa că o iubeşte numai pe Veronica Micle,
nu şi pe celelalte femei, făcându-se vinovat de dis-
criminare. Poezia începe cu o descriere a situaţiei
nefericite în care se află românii:„De la Nistru
pân’ la Tisa,/ Tot Românul plânsu-mi-s-a/ Că nu
mai poate străbate/ De-atâta străinătate.”Remar-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Istorie
literară
căm, încă o dată, folosirea cu artă a singularului:
„Tot Românul plânsu-mi-s-a”. Deci nu „Toţi Ro-
mânii plânsu-mi-s-au”, ci „Tot Românul plânsu-
mi-s-a”. Acest singular induce, cu o mare forţă
expresivă, ideea de coeziune. „Toţi Românii” te-
ar fi făcut să te gândeşti la un recensământ al po-
pulaţiei. „Tot Românul” te instalează în spaţiul
poeziei, unde solidaritatea naţională este trăită cu
ardoare.
În continuare Eminescu trasează o hartă ideală
a României, aşa cum se păstrează în memoria sa
afectivă. Ca să ne facă să o vedem şi pe noi în i-
maginaţie, mişcă bagheta sa de profesor de geo-
grafie atemporală de la o extremitate la alta a ţării,
indiferent dacă graniţele respective sunt recunos-
cute sau nu în mod oficial în prezentul poeziei:
„Din Hotin şi pân’ la Mare/ Vin Muscalii de-a că-
lare,/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;/
Din Boian la Vatra-Dornii/ Au umplut omida cor-
nii/ Şi străinul te tot paşte/ De nu te mai poţi cu-
noaşte;/ Sus la munte, jos pe vale,/ Şi-au făcut
duşmanii cale,/ Din Sătmar pân-în Săcele/ Numai
vaduri ca acele./ Vai de biet Român săracul,/Îndă-
răt tot dă ca racul.” Este o hartă a României de un
dramatism răvăşitor, întrucât are hotarele marcate
nu cu creionul, ci cu imagini ale invaziei. Am
văzut odată un cal rănit, căzut la pământ, pe care
se așezaseră mii de muşte. Forma sa de cal nu dis-
păruse, dar era redesenată de stratul de insecte fre-
mătător. La fel de răscolitoare este imaginea
României pe care ne-o oferă Eminescu în Doina.
Făceam observaţia că lectura în public a Doinei
lui Eminescu creează de fiecare dată o atmosferă
conspirativă.
Poate că nu întâmplător poezia, scrisă pentru o
 SALONUL LITERAR
Istorie Nr. 95 | 9
literară
festivitate de inaugurare a unei statui a lui Ştefan impresionează puternic. Câinii mănâncă inima
cel Mare la Iaşi, a fost citită de Eminescu – înainte celor vânduți, pustia le mănâncă, la rândul ei,
de a fi tipărită – nu la acea inaugurare, sub cerul casa, iar nemernicia le înghite neamul cu totul. O
liber, ci în faţa membrilor Junimii, adunaţi în casa acțiune cumplită de devorare, îndreptată și împo-
lui Iacob Negruzzi. Era în ziua de 5 iunie 1883. triva trădătorilor, și împotriva celor de același
România îşi cucerise independenţa, dar nu şi în- sânge cu ei − iată o imagine care pare desprinsă
tregul teritoriu la care avea dreptul. Este foarte din Infernul lui Dante. În versuri populare alerte,
probabil că şi membrii Junimii au simţit, aşa cum amintind de sunetul clopotelor bătute într-o dungă
simţim noi azi, că li se transmite un mesaj tulbu- în caz de primejdie, Eminescu îl cheamă în ajutor
rător, într-un regim de clandestinitate. pe Ștefan cel Mare, domnitor glorios al Moldovei
între 1457 și 1504, dar și erou neînvins în mitolo-
* gia românească. Poetul vrea să-l trezească pe
În Doina, Eminescu spune ceea ce altcineva n- Ștefan cel Mare din moarte ca dintr-un somn
ar spune în public: că străinii care vin în România, adânc. Modul deopotrivă imperativ și respectuos
de peste tot, ca profitori sau ca eroi civilizatori, în care îi cere să părăsească mormântul de la Putna
sunt, din punctul lui de vedere, inoportuni. Sunt este mișcător, îndeosebi pentru români, cărora
şi străini necesari, sunt și străini care merită iubiţi,contemporanii lui Ștefan cel Mare le-au transmis
dar trăirea poetului, eruptivă, nu înregistrează ex- o undă de afecțiune pentru marele domnitor din
cepţiile. Incriminarea explicită, nu aluzivă, a in- generație în generație (cei care au analizat în vre-
vaziei de străini îi poate șoca pe străinii care mea noastră la rece, cu argumente pro și contra,
eventual citesc poezia. Trebuie înțeles însă că nu ideea canonizării lui Ștefan cel Mare n-au înțeles
este vorba de o ideologie, ci de un sentiment. nimic din memoria colectivă a românilor):
Atunci când un bărbat îi spune unei femei „sin- „Ștefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta,/ Las-
gura femeie din lume care merită iubită ești tu” Arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija
are dreptate dacă face declarația ca un îndrăgostit, Sfinţilor/ În sama părinţilor,/ Clopotele să le tragă/
deși n-ar avea dreptate dacă s-ar exprima ca un Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,/ Doar s-a-ndura
lider politic, adresându-i-se unei femei din Dumnezeu/ Ca să-ţi mântui neamul tău!/ Tu te-
mulțimea adunată la un miting Eminescu este în- nalţă din mormânt/ Să te-aud din corn sunând/ Şi
drăgostit de țara lui. În memoria lui culturală sunt Moldova adunând./ De-i suna din corn odată/ Ai
toate dramele trăite de români de-a lungul secole- s-aduni Moldova toată,/ De-i suna de două ori/ Îţi
lor din cauza ocupanților sau a străinilor care s-au vin codri-n ajutor,/ De-i suna a treia oară/ Toţi duş-
infiltrat pașnic în societatea românească fără să se manii or să piară,/ Din hotară în hotară.” Urmează
integreze însă vreodată deplin în ea și să renunțe faimoasa urare făcută de poet la adresa dușmanilor
la solidaritatea lor etnică. De fapt, nici nu trebuie țării: „Îndrăgi-i-ar ciorile/Şi spânzurătorile!”Ni-
să discutăm dacă Eminescu are sau nu dreptate, ciodată nu a folosit cineva inofensivul verb „a în-
întrucât examinăm o poezie, nu un discurs. Admi- drăgi” cu sensul înspăimântător pe care i-l conferă
rabilă, fără egal este expresivitatea imprecațiilor Eminescu în aceste ultime versuri ale poemului
din această poezie:„Cine-au îndrăgit străinii / Doina. Poetul poate face din cuvinte și o nuia mlă-
Mânca-i-ar inima cânii,/ Mânca-i-ar casa pustia / dioasă cu care scrie pe suprafața apei, și un pum-
Şi neamul nemernicia!”. Poetul preia un blestem nal.
popular de o mare violență, „Mânca-i-ar inima
cânii”, și îl dezvoltă, adăugând la concretețea lui *
terifiantă reprezentări abstracte ale răului pedep- Cei care vor să-l minimalizeze pe Eminescu ci-
sitor. Verbul a „mânca”, folosit inițial cu sensul de tează, printre altele, versurile „Și cum vin cu drum
„a mușca”, „a sfâșia”, își extinde sensul, ajungând de fier,/ Toate cântecele pier”, ca pe o dovadă că
să însemne „a distruge”, „a degrada”. Analogia poetul era un adversar al progresului. Că se mani-

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
10 | Nr. 95
festa ca un spirit patriarhal, incapabil de adaptare,
ca un reacționar. (Culmea este că aceiași
denunțători ai conservatorismului lui Eminescu
deplâng, pe bună dreptate, progresul, cu gândul la
consecințele lui: poluarea pădurilor și apelor din
cauza expansiunii industriei, modernizarea forțată
a satelor de către Ceaușescu etc. Dar aceasta este
altă poveste...).Pledoaria pentru progres în replică
la opțiunea lui Eminescu pentru natură este la fel
de deplasată și ridicolă ca discursul lui Cațavencu
în O scrisoare pierdută: „...istoria ne învaţă anume
că un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba
chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că
cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe”.
Denigratorii poetului învârt și ei la manivela
flașnetei de care se servește ca orator personajul
lui Caragiale, spre amuzamentul cititorilor și al
spectatorilor din sala de teatru. Eminescu, se știe,
era un om modern, la curent cu ideile științifice
ale epocii lui și capabil chiar să le prefigureze pe
unele încă negândite. În Doina este vorba de cu
totul altceva, de distrugerea brutală a unei armonii
care s-a creat lent, de-a lungul secolelor, prin re-
glări succesive ale relațiilor dintre plante, animale
și oameni. Dacă ai sensibilitate, este imposibil să
nu simți o strângere de inimă văzând fie și numai
retezarea unui arbore cu o drujbă. Cu atât mai
mult, defrișarea rapidă a unei lungi fâșii de pă-
mânt pentru construirea unei căi ferate te face să
te gândești la o acțiune distructivă. Faptul că ei
(străinii), care nu înțeleg rosturile noastre, vin cu
drumul de fier accentuează impresia de imixtiune
nefastă, de stricare ireversibilă a ceva frumos.
Aceeași stare de spirit va fi descrisă și de Mihail
Sadoveanu într-un roman care va apărea în 1934,
Nopțile de Sânziene. În acest roman, „agentul pro-
gresului” este tot un străin, inginerul francez An-
toine Bernard; el vine în în România cu un plan
eficient de tăiere și vindere a frasinilor din pădu-
rea Borza din zona Vasluiului, profitând de faptul
că proprietarul pădurii, prințul Lupu Mavrocosti,
are nevoie de bani. În replică, se creează imediat
o conspirație magică, între pădurar și alți oameni
ai locului, fiare, arbori și forțele naturii, care pune
capăt intruziunii străinului.
În Doina lui Eminescu, invazia devastatoare
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Istorie
literară
este și mai dramatică, pentru că trenul, cu tonele
lui de metal huruitor, are ceva apocaliptic (nu în-
tâmplător, spectatorii primelor filme proiectate din
istoria cinematografului strigau îngroziți când pe
ecran apărea un tren înaintând către sală). Emoția
provocată păsărilor și celorlalte viețuitoare de tre-
cerea vertiginoasă a unui tren (în perioada de pio-
nierat a căilor ferate) a rămas înregistrată într-un
poem grațios-umoristic al lui George Topîrceanu,
Acceleratul:„Fulger negru... trăsnet lung/ Dus pe
aripi de furtună,/ Zguduind pământul tună,/ Zările
de-abia-i ajung.../ Parcă zboară,/ Parcă-noată,-/
Scuipă foc, înghite drum,/ Şi-ntr-un valvârtej de
fum/ Taie-n lung pădurea toată...” În acest context
emoțional este plauzibilă (și impresionantă), în
Doina lui Eminescu, plecarea grăbită a păsărilor,
cu cântecele lor cu tot, din calea străinilor care
„vin cu drum de fier”:„Și cum vin cu drum de
fier,/ Toate cântecele pier,/ Zboară pasările toate/
De neagra străinătate”. Stranie și expresivă, de
inspirație populară, este imaginea sărăciei care se
întinde în țară:„Numai umbra spinului/ La uşa
creştinului.”
În timpul secetei, umbra spinului este mai de-
zolantă chiar și decât absența oricărei umbre, fiind
o umbră oferită în bătaie de joc oamenilor vlăguiți
de arșiță. Sunt trăiri pe care numai un poet educat
de folclor putea să le înțeleagă.
(Acest text i-l dedic fostului meu coleg de facultate
Tudor Cristea, unul dintre cei mai valoroși poeți
și critici literari de azi.)
 SALONUL LITERAR
Istorie Nr. 95
literară
CUM ȘTII DACĂ AI TALENT LITERAR
De câteva zile mă întreabă lumea cum ştii dacă
ai sau nu talent literar.
Răspunsul nu e simplu şi nici scurt. Nimeni nu
poate să certifice sau sa infirme la modul absolut
valoarea unui text literar. Talentul nu se măsoară,
ci seduce. În timp. Dar întotdeauna există indicii
ale scriitorului de cursă lungă. Din cauza asta, mă
rezum la 8 semne care îţi arată indubitabil că scri-
sul tău se vede de la distanţă:
1. În orice lume culturală, oricât de rahitică şi de
hipsterică ar fi ea, există din loc în loc câte un
boss, un umflat cu morgă, distant, împăiat cu ne-
ologisme, iar uneori dispus chiar la glumiţe pro-
letare. Ei bine, dacă vreunul dintre aceşti epitropi
ai culturii (toată câtă este ea) îşi pune valeţii pe
tine, poţi să fii absolut sigur că ai talent. Cu cât
slugile lui depun mai multă energie să te insulte
şi să te denigreze, cu atât eşti mai valoros.
2. Tot un semn îmbucurător este când te înjură
confraţii, mai ales când vezi pe orice blog/site/chat
că eşti trecut la inamicul public numărul 1. Scrii-
torimea nu se solidarizează decât dacă apare un
scriitor care ameninţă s-o ia înaintea celorlalţi.
Când scrisul lui curge, iar povestea se încheagă,
toate creierele din jur devin atente, iar cei mai în-
verşunaţi duşmani încheie armistiţii pentru a-şi
uni forţele împotriva unui scriitor talentat.
3. Când despre tine se repetă cu ostentaţia aceleaşi
2-3 chestii negative - e un semn clar de talent.
Cum ai auzit aceleaşi imputări repetate din gură
în gură, poţi fi sigur de un lucru: toată lumea e la
curent cu succesul tău posibil şi de aceea trebuie
pus umărul. Cel puţin atâta lucru e dator orişicine:
să dea mesajul mai departe ca să ştie populaţia si
să ridice baricade în drumul tău.
4. Când nu mai ai prieteni şi vezi bine că s-a făcut
curat în jur, cu siguranţă eşti un scriitor important.
5. Un alt semn e când eşti trecut la index. De re-
gulă, cine scrie ca lumea ajunge repede pe lista
neagră. Respectiv, când se fac pomelnicele, există
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 11
Doina RUSTI
protejaţi, lingări, amici simpatici etc, dar totodată
există în mod constant cineva despre care se
spune: “Fără ăla! Oricine, în afară de el! Mai bine
mor, decât să-l văd pe lista noastră!” În situaţia
asta, de exclus general, nu ajung decât scriitorii
de talent. Ceilalţi, lăudaţii, nu sunt decât tipi de-
ai noştri, din gaşcă, despre care se spune cu bună-
voinţă, eventual cu vocea crescută direct din inima
unui algocalmin: Mie mi-a plăcut.
6. Un alt caz e când declanşezi antipatii, uneori
pătimaşe. Scriitorii mediocri n-au duşmani. Sau
oricum n-au duşmani furibunzi şi lipsiţi de argu-
mente. Când un confrate ţine neapărat să-ţi comu-
nice dispreţul lui total faţă de tine, poţi să fii sigur
că eşti un scriitor deloc neglijabil, adică exact ceea
ce voia să ajungă neîmpăcatul. De ce-ar scrie ci-
neva despre un tablou care nu-i place, despre un
cântec care îl oripilează, despre o carte fără va-
loare? Din acelaşi străvechi motiv, descins din ra-
tare.
7. În fine, proba decisivă a talentului tău e dată de
epigoni. Când încep să te imite alţi scriitori, nu
trebuie să mai ai niciun fel de dilemă. Există în-
totdeauna unii care vor să fie ca scriitorii din top.
De exemplu, tu ai scris un roman în care amalga-
mezi două acţiuni din epoci diferite. Dacă chiar
ţi-a ieşit, cu siguranţă se găseşte cineva care să
facă la rândul lui o varză plantată în două secole.
Acesta e un semn nemaipomenit de bun. Mai cu
seamă dacă imitatorul începe să se poarte ca tine,
să se apropie de prietenii tăi, ba chiar să-ţi preia
lista de pe Facebook. Atunci poţi să ai toată încre-
derea în scrisul tău. Un epigon e o confirmare se-
rioasă a talentului literar.
8. După ce ţi s-au întâmplat toate astea, lumea li-
terară începe să te evite. Ai fost denigrat, călcat
în picioare, scos în afara legii. Din perspectiva
celor mai mulţi, eşti ca şi mort. Abia în perioa-
dele de acest gen un scriitor de talent îşi scrie ca-
podopera.
 SALONUL LITERAR
12 | Nr. 95
Poezii
Iarnă
Înălbește cerul drumul mânăstirii..
Unde-aștern genunchii, iar crucificarea,
trupului pe lespezi. Rugii, nemișcarea,
osului în cuie și-ndumnezeirii.
Mâine, o năpastă, ți s-a scris, de azi...
Împletești cuvinte triste sub mătănii
Prin nămeți, aleargă, litanii pe sănii...
Plâng ectenia, lacrimii pe-obraz...
Prinde ghiocelul, în cascade albe,
legănarea dulce-a fulgilor de nea...
Și se pun pe sfadă, păsări candelabre,
vinete de sfadă.Când se stinge-o stea.
Veacuri revolute, numărăm cocorii
acestei istorii-timpului-melod.
De pământ, ograda, prinde meteorii,
și-i azvârle-n clopot: cântec de prohod.
Nu dați buzna, în „ființare“
Pe dinafară, zidul, avea o spărtură în cer.
Puteai să-l vezi pe Dumnezeu, de veghe-n somn.
Pe dinăuntru, paraclisa, „oficia” sobor efemer...
Și-n temniți, temnicerii se-ncătușau, abnorm.
Sepulcrul mângâia icoana, spartă-n scăfârlia,
unui călugăr nehirotonisit. Litigii noi, concilia,
răstălmăcirea unui psalm. Groparu-mperechea
șoaptele-n mormânt și timpul pe tipsii de tini-
chea.
Aveți răbdare! Nu dați buzna în „dasein”,
„ființare”!
„crezul” e delirul și semnul acromaniei!
Nu convertiți la „îndoială”, apocrifa desfătare!
Fântâna desnădejdii, adumbrește setea
veșniciei...
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Poezie
de Ioan Toderiță
Diurnă
Azi plouă. Îmi iau umbrela și vesta.
Faetonul, gri, mă așteaptă în cai.
Strâng pumnul, „gravis aere dextra”:
Eu, altul de cât am fost. Tu, cât erai.
O! A uitat poștașul să-mi pună viza,
pe cupoanele vârstei, pe fasoanele vieții...
Pe urmele mele, veneau târgoveții...
și un nat ingrat ființa-mi devaliza.
Nemernicia stă la masă, pe terasă,
de vorbă, cu omul răstignit pe cruce...
Negocia învierea, căderea mea în transă,
semeață, șireată: ago servum in crucem.
„Pierdem timpul dinadins!” Înserarea,
intona sedulo tempes terenes!,
în ton funebru, afectiv. Tu, Hermes!
vestește, în lume, întunecarea...
Tristețe
Timpului, splendoarea spațiului propice,
îi arog călcâiul Troiei mântuite.
Și întorc securea, aruncată-n zodii,
să-i ciuntesc legendei, ramuri derizorii.
Sintaxa controversei dezice noima
diegezei ample, prea-slăvind podoima.
Cuvântul calin leagănă pruncii visării
și fuge în strâmtoarea necuvântării.
Orhideea ta vorbește-naltă, de sus,
cu un fluture de mătasă, în mine, ascuns.
Privirea tăiată-n felii de lumine,
mângâie tristețile diamantine.
În ochi, îmi stai, nemirată splendoare...
Eu plec, peste noapte, într-o ultimă suflare.
 SALONUL LITERAR
Poezie
Poeme
Mă-ntorc în cuvinte
am înotat prin apele timpului până la mările
spaţiului
nimeni nu m-a oprit să caut răspunsuri
la care nu s-a gândit
originile pământului rupte din soare
au pietre care povestesc
lumina ajunsă la noi
ne face să-i îmbrăţişăm căldura.
cerurile se mişcă
odată cu necunoscutul
şi aşteaptă
prind gândurile într-un mănunchi
şi le ofer creatorului
lumea nu-şi recunoaşte limitele
şi face paşi repezi pentru depăşirea lor
mă-ntorc în cuvinte
şi caut sensurile cele mai adânci
care izvorăsc din fântânile universului
în microcosmosul minţii umane.
În orele cu clipe înalte
doar zvâcniri dintr-un impuls sălbatic
îmi pun sângele în mişcare
o întindere cât o câmpie între maluri necunoscute
e traversată de ploile de dor
care nu ştiu să aştepte
nici dacă întâlnesc stavile
şi le rup
lucrurile uneori se precipită
de nu ştii ce o să se întâmple
şi aceasta e starea în care păşeşti
pe nisipuri de vânt.
în orele cu clipe înalte
când mă învăluie teama de întuneric
căldura trupului tău
alunecă spre mine o vulpe şireată
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Nr. 95 | 13
de Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Ca o podoabă smerită
Întorc izvoarele din drum și le adăpostesc
sub ceţuri de piatră
fulgere deasupra de munți
îmi aprind căpiţe de fân
în somn.
O pasăre stă pe umărul meu
și vestește furtuna
tu cobori în mine
salamandră-nflorată cu ochiul domol,
pace și înseninare
ca într-o iubire de care mă despart
cu mâna pe sâni.
Noaptea se trece prin ochi
ca o podoabă smerită,
de vorbele lumii te ascunzi
în sângeriul cearcăn al lunii.
Femeie a ploii şi ninsorii
Femeie a ploii și ninsorii,
Nu știu de ce te-ntorci din drum
Toamna când pleacă-n sud cocorii
Și serile au miros de scrum.
În crame dau vinurile-n fiert,
Vânturile scârțâie-n uluci,
Îmi ceri pe semne să te iert
Că n-ai plecat de flori de nuci.
Cu sfânta încredere-n cuvânt
Accept ca eu să-ți fiu ursitul,
Fă pasul mare pe pământ
Când ai în brazdă nesfârșitul.
Așteaptă iar ninsori și ploi
Cu nori negri, ori albi ca varul,
Să treacă peste sat, la Dăbeloi*
Unde am cernut demult amarul.
* uliţă din Vălari, satul copilăriei
 SALONUL LITERAR
14 | Nr. 95 Poezie

Poezii

de Ionel NISTOR

CĂLĂTOR Uneori, în amurg, în tăceri, din unduiri de lumini şi de ape,

PRINTRE STELE sufletul meu se-ntreba: din fulguiri nevăzute
de ce rătăcesc printre stele, ce animă cuantice câmpuri.
domnului Alexandru Mironov îndrăgostit de adâncuri întune-
cate şi reci; Vălul de pe ochi se ridică,
Contemplam stelele şi visam de ce caut ce nu-i de găsit? urechile se desfundă şi ele,
puteri îndelung aţipite,
În anotimpul tinereţii mele, Cu aurora aflam un răspuns: ca soarele-n zori, se deşteaptă.
întins sub cortul cosmic, pe căutam dezmărginirea din trup, E dimineaţa trezirii la viaţă,
câmpie, libertatea; e vremea faptelor sacre
contemplam stelele şi visam ... râvneam un nou adăpost şi gră- de-atâtea ori trăite în vise.
dini Vremea dezmărginirii soseşte
Admiram, întruchipându-se-n mai presus de vârfuri de munţi; ...
vid, şi aripi voiam, cu nevăzutele Prietene, omule,
romburi, linii frânte şi cercuri, vânturi să zbor. ascultă chemarea din ceruri,
elicoidale poteci spre abisul inimii largi aripi deschide-i,
stelar; Aţipite puteri se trezesc ea drumul nemărginirii îl ştie.
în netemporal desluşeam roata
vremii, Presimţeam că o sacră putere Pregăteşte-te, omule,
în nemărginire finitul; hărăzită-i viitoarelor naşteri. să deschizi procesiunea spre-
şi parcă totul se cuprindea nalturi,
în mintea mea de copil. Nemărginiri generoase să drumeţeşti în urma privirilor
şi vidul ce pare-a fi îngheţat care-au contemplat îndelung
Intuiam că Dumnezeu e în poartă ne-mpuţinat Începutul: stelele,
toate, Colamul – creat din Lumină să fii călătorul, călătoria şi
că zămisleşte ce vrea, şi Tabla – primordiala matrice. calea.
că hotărăşte ce-i bine;
că El ne învăluie cu blândeţe şi Cu lumină învaţă şi omul Mesagerule, ia cu tine ...
har în a cunoaşterii carte să scrie.
hrănindu-ne şi ocrotindu-ne ca- Călătorule, mesager al planetei
sele. Un concert zodiacal se-nfiripă, albastre,
un murmur armonios de pe- în arca ta, în cochilia de-argint,
Şi totuşi, mă visam peregrin numbre; ia cu tine pământeştile daruri.
departe de hotarele pămân- omul, ca-ntr-un vis, se deprinde Ia adevăruri zămislite de noi
teşti... să zămislească esenţe despre câte ştim că există,

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu


Poezie
în învolburatele inimi,
între naşteri şi moarte,
despre dor şi speranţă ...
Nu uita să iei amintiri
despre flori şi miresmele lor,
despre izvoarele care ţi-au po-
tolit setea
şi despre albastrele ape
în care ţi-ai oglindit chipul.
Ia alături de tine Iubirea
şi cu duioşie sporeşte-o.
Înaintea plecării, împreună,
cuvinte de laudă să aducem
Celui care ne poartă pe braţe;
Cel care, înaintea privirilor
treze
şi a înflăcăratelor minţi,
risipeşte întunericul nopţii,
dorind în dorinţele noastre
şi în voinţa noastră voind.
Când va sosi clipa
mai respiră adânc aerul casei
şi cu o îndrăgostită privire
cuprinde câmpia-nsorită.
Apoi, cu smerenie să te rogi
pentru puterea de-a putea dărui.
În tăcerea neagră şi rece
Te vei dezmărgini într-o lume
fără aurori şi amurguri,
fără primăveri şi rodnice
toamne;
smerit, cu seninătate veghează
la stele – doar ele macină tim-
pul –
şi un calendar întocmeşte-ţi
după vârstele inimii tale.
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
SALONUL LITERAR
Nr. 95
În vidul negândului,
în netrecerea timpului
celebra-vei noi ritualuri
cu Dumnezeu şi cu suflete
plecate din lumea lăsată în
urmă.
Tăcerea neagră şi rece
nu-ţi va pustii sufletul
şi flacăra inimii nu-ţi va stinge.
De tăceri nu te teme,
liniştea clocoteşte-n adâncuri
şi-n întuneric, concentrându-ţi
privirea,
vei desluşi misterul luminii.
Prin linişti apăsătoare şi surde,
prin iarna întunecată, tăioasă,
călăuză Iubirea să-ţi fie;
ascult-o şi dându-i crezare
vei renaşte mai pur, mai puter-
nic,
mai adevărat şi mai rodnic,
plin de compasiune şi bun,
îndrăzneţ şi iute spre atingerea
ţintei.
Atemporal, navigând printre
stele,
vei trăi solitar numai clipa,
ferit de bătrâneţe şi moarte.
Vremea împlinirii viselor
a sosit ...
Fericit mesager al planetei
albastre,
existenţei să-i fii neobosită,
călăuzitoare săgeată.
În nemărginitele spaţii
să cauţi planete stinghere,
| 15
în chinuri îndelung aşteptând
sămânţă şi muguri de viaţă.
În grădinile sădite de tine
gândirea bogat să rodească
nesecat belşug de uimiri.
Pregăteşte primitoare popasuri,
dar marchează cu luare aminte
şi locurile poticnirilor tale
spre folosul celor care, ur-
mându-ţi,
printre stele, noi căi vor des-
chide.
Cântece pornite din inimi
şi neobosite vibraţii
ale unei vaste memorii,
împletite cu unde de foc,
în nemărginiri semăna-vor,
cu-o arzătoare voinţă de viaţă,
amintiri despre fericite epoci
terestre.
Călătorule, să revii pe pământ,
împăcat,
înainte de ora amurgului
spre-a înălţa cu urmaşii
o rugăciune de recunoştinţă şi
slavă
spre bolta încă albastră.
***
Acum, a sosit vremea
împlinirii îndrăzneţelor vise!
Călătorule şi arca ta de argint,
dezmărginiţi-vă! Zburaţi!
Amintirea misiunii
de-a dărui viață
va deveni un mit printre stele,
iar pe pământ, va dăinui
ca o sfântă, îndumnezeită le-
gendă.

16 | Nr. 95
RONDELURI DIZGRAȚIOASE
Rondelul d e m a g o g i l o r
Vorbe multe... Fapte? Ioc!
Râşnesc astăzi demagogii
Ei o fac pe psihologii
Prinşi în al puterii joc.
Ţin valuta sub obroc,
Şi se vaită ca milogii;
Vorbe multe... Fapte? Ioc!
Râşnesc astăzi demagogii.
Ruşine nu li-i deloc,
Celor mari le-aduc elogii.
Treabă n-au cu sărăntocii,
Râşnind zilnic mai cu foc
Vorbe multe... Fapte? Ioc!
Rondelul e s c r o c i l o r
În răsfăţ şi în avere,
Huzuresc fără măsură
Ei, excrocii, care-njură,
Alergând după putere.
Interesul când le cere,
Lor doar sfinţi le ies din gură,
În răsfăţ şi în avere,
Huzuresc fără măsură.
Primesc câte-o-njurătură;
O suportă în tăcere,
Au venin în caractere,
Dau cu barda, mint şi fură
În răsfăţ şi în avere…
Rondelul ş a r l a t a n i l o r
Cu talent şi fantezie,
Şarlatanii poartă măşti,
De nu poţi să-i recunoşti
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
SALONUL LITERAR
de Th. Gh. CRISTEA
Când te mint cu frenezie.
Cocoţaţi, fir-ar să fie,
În fruntea întregii obşti,
Cu talent şi fantezie,
Şarlatanii poartă măşti.
Cu a lor ipocrizie,
Fac orice să nu-i cunoşti.
Bănuind să suntem proşti,
Ne înşeală, ne tămâie
Cu talent şi fantezie...
Rondelul c a m e l e o n u l u i
Pupă poale pentru-un ban,
E cameleon perfect,
Nimănui nu-i e suspect.
Nu pare a fi Golan,
Celor mari le este fan,
Îi curtează-n mod discrect,
Pupă poale pentru-un ban,
E cameleon perfect.
Bietul nostru bogătan
Se declară om corect.
Vrea să-i acordăm respect
Căci trudeşte cu “elan”,
Pupând poale pentr-un ban.
Rondelul
slugarnicilor
Duc o viaţă de hamal,
Demnitatea li-i oloagă,
Sunt chiar slugă la dârloagă,
Poartă ochelari de cal.
Pentr-un boţ de “caşcaval”,
La cei mari zilnic se roagă;
Poezie
Duc o viaţă de hamal,
Demnitatea li-i oloagă.
Vocea lor de papagal
Ode-nchină fără vlagă,
Slugărind o viaţă-ntreagă.
Vrând s-ajungă sus pe val
Duc o viaţă de hamal.
Rondelul p a r v e n i t u l u i
În pene nu-şi mai încape,
Parvenitul vrea mai sus!
Uită cine l-a adus
Şi cine i-a fost aproape.
De cei mici el vrea să scape,
La măriri visează dus,
În pene nu-şi mai încape,
Parvenitul vrea mai sus!
Din plăceri vrea să se-adape
Pentru el oprelişti nu-s,
Nu se teme de Iisus.
Cu averi vrea să se-ndoape,
Şi-n pene nu-şi mai încape.
Rondelul c i o c o i l o r
noi
Filimoane Nicolaie,
Iată-ţi azi ciocoii noi,
Cu aliură de vulpoi,
Hotărâţi să ne despoaie.
Geniul lor nu are straie,
Urzesc şmecherii suvoi,
Filimoane Nicolaie
Iată-ţi azi ciocoii noi.
Cinstea lor – un foc de paie,
Bunul simţ – luxos noroi,
Buni de gură, minte - sloi,
Vezi-i cum se mai înfoaie,
Filimoane Nicolaie!
 SALONUL LITERAR
Poezie Nr. 95 | 17

Poeții nebuni

de Boris Marian MEHR

Poeții se împart în trei categorii - Când vorbăria are sens,

Buni, foarte buni și nebuni, E vremea unui plâns imens,
Eu mă plasez benevol la grupa a treia, Văzut-ați stea pierind plângând
De aceea laudele mă întristează, Sau pasăre fără cuvânt?
Ignorarea mă face fericit, Căutam un suflet care să-mi semene,
Să nu spuneți că nu v-am prevenit. Dară semințele nu prea sunt gemene,
*** Cântam amândoi la o singură vioară,
Am toată viața înainte, Vioara e pasăre, uite că zboară.
Îmi spune fostul diriginte, Femeia nu este precum bărbatul,
E un centaur, creier mare, Asta o știu orașul și satul,
Cum nu posedă orișicare. Femeia e aspră și blândă și dulce,
Pe lângă el un clovn subțire Ea te gonește și te aduce,
Aleargă și îi dă de știre, Tăcerea femeii e bombă atomică,
Ilustru este el, dar n-are lustru, Poate produce o hipertonică,
Are în schimb o soacră și un cuscru, Femeia te naște și te ucide,
Pacienți cu toții la o clinică în Vest, Bărbații par niște omide.
Aici un cerșetor îmi cere rest, E timpul să facem o revoluție,
Trăim într-o cutie neagră, Dictator-femeia, apoi execuție.
Din care vom ieși cu o podagră. Nimic nu este real în viață,
*** Poate, doar moartea, iubirea ne-nvață.
E noapte și sunt absolut singur,
Numai un om poate ști chestia
asta,
Nu este viața un șir de
întemnițări?
Deschid fereastra și descopăr o
circulație dublă.
Lumea vine spre mine,
Eu mă lupt să ies înainte de catas-
trofă,
Trăiesc într-o cameră în care per-
manent este cineva,
Se pare că nu există spațiu virgin.
***
E vremea unor teme grave,
Când râsul se măsoară-n grame,

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
18 | Nr. 95
Regal literar la Panciu
La finele lunii octombrie 2017, orașul Panciu a fost
gazda unui eveniment cultural de excepție: decernarea
premiilor celei de a V-a ediții a Festivalului
Internațional de Creație ”Vrancea literară” organizat
de scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, președintele Ligii
Scriitorilor din Vrancea (1998), directorul Editurii
”Salonul literar” și al revistei cu același nume. Este
pentru a cincea oară când și primarul orașului, Iulian
Nica, se implică în susținerea unui act cultural de o
asemenea altitudine care, iată, a dobândit nu numai o
rezonanță județeană și națională, ci și una
internațională, întrucât, și în acest an, ca și anul trecut,
unele premii au luat destinația unor autori sau tradu-
cători din literatura altor țări.
Pentru iubitorii pănceni de literatură, ca și pentru
numeroșii invitați cu nume sonore și operă literară so-
lidă la activ veniți din Moldova, Muntenia, Dobrogea,
ba chiar și din Germania să-și ridice premiile , sala
mare a Casei de Cultură ”Mihai Eminescu” s-a dove-
dit neîncăpătoare, întreaga festivitate fiind un Regal
spiritual. La Panciu au venit poeți și prozatori, drama-
turgi și critici literari, scriitori de literatură pentru
copii, autori de traduceri, conducători de reviste lite-
rare, lideri și foști lideri ai unor filiale ale Uniunii
Scriitorilor din România. Am remarcat prezența crea-
torilor Dumitru Brăneanu - vicepreședinte al Filialei
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Eveniment
Radu BORCEA
Bacău a USR, Dan Gabriel Arvătescu – medic chirurg
și prozator din Roman (Piatra Neamț), Viorel Savin –
dramaturg, fost Președinte al Filialei USR-Bacău, Lu-
cian Strochi – poet, prozator, dramaturg, critic literar
și de artă, directorul Revistei ”Asachi” din Piatra
Neamț, Viorel Dinescu din Galați – laureat pentru poe-
zie al Academiei Române, precum și a criticilor literari
Daniel Nicolescu și Grigore Codrescu, ultimul din ei
fiind timp peste două decenii profesor de Limba și li-
teratura română la Adjud și autorul unui profund studiu
despre creația lui Eminescu.
Spun că a fost un Regal spiritual, pentru că mani-
festarea de la Panciu a fost mai complexă, decernarea
premiilor fiind precedată de un alt regal, muzical de
astă dată, susținut de formația corală ”Pastorala” avân-
dul la ”pupitrul” dirijoral pe maestrul Dumitru Săndu-
lachi, și de lansarea a patru noi apariții editoriale
aparținând autorilor pănceni (prin loc de naștere): Ro-
dica Soreanu (cu Opera Omnia Acvamarin), Mihail
Adafini (Orașul Panciu în timpul Războiului pentru
Întregirea României), Costică Zbârciog (Parfum de
Iubire) și Mariana Șerban (Poezia e întotdeauna iu-
bire).
Ca de atâtea ori când a apărut pe scenă, Corul ”Pas-
torala” a stârnit și de această admirația publicului.
Acesta a aplaudat minute în șir, în picioare, vocile cu-
rate are artiștilor, piesele interpretative inspirate din li-
rica poeților Mihai Eminescu, George Coșbuc, din
compozițiile lui Ștefan Andronic sau din patrimoniul
 SALONUL LITERAR
Eveniment Nr. 95
muzical al Renașterii, invitații Primăriei Panciu fiind
răsplătiți și cu Trofeul Festivalului Internațional de
Creație ”Vrancea literară” pe care primarul Iulian
Nica l-a înmânat dirijorului.
Revenind la evenimentul central al Festivalului de
la Panciu și decernarea premiilor - trebuie să menționez
că el s-a bucurat de o mediatizare pe măsură, prin in-
termediul ziariștilor din presa scrisă județeană și al
celor patru televiziuni care au înregistrat evenimentul,
din care una – Est Media Press, avându-l ca operator
pe Silviu Stanciu – a transmis în direct, prin You Tube,
timp de mai bine de trei ore.
Ca semnatar al cronicilor tuturor edițiilor anterioare
ale Festivalului Internațional de Creație ”Vrancea li-
terară” , afirm și susțin că aceasta, din 28 octombrie
2017, a fost cea mai reușită, cea mai interesantă. Am
în vedere modul în care întreaga desfășurare a fost mo-
derată de către organizator – profesorul și scriitorul
Culiță Ioan Ușurelu manifestând o spontaneitate mo-
lipsitoare, dar și mesajul transmis de invitații de onoare
și de autorii cărților premiate, cărora li s-a oferit posi-
bilitatea să răspundă prin câteva fraze la scurtul
laudațio de prezentare din partea președintelui juriului.
Un juriu coordonat de profesorul C.I.U, care a parcurs
mii de pagini pentru a descoperi talente și a stabili cu
obiectivitate ierarhii (”Mulțumiri și felicitări directo-
rului Festivalului pentru felul impecabil în care a
însuflețit această activitate culturală. Mulțumim Ju-
riului, care s-a aplecat cu interes asupra lucrărilor in-
trate în concurs, de asemenea revistei ”Salonul
literar” și Ligii Scriitorilor Vrânceni(1998)”-Lucia
Pătrașcu-Brăila). Nu s-a ținut cont din ce parte a țării
sunt concurenții, iar premiile n-au fost ”confiscate”
doar de vrânceni, cum se obișnuiește în alte părți, ci
împărțite, după merit, atât celor din București, cât și
celor din Brăila, Piatra Neamț, Iași, Roman, Bacău,
Germania, Franța, Italia etc.(”În ciuda părerilor celor
de pe plaiurile dâmbovițene, care consideră că
”genii” sunt doar în capitală, aici ( la Panciu) se pro-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 19
movează o literatură bună pentru că scriitorul
C.I.Ușurelu este un împătimit de frumos, un cunoscă-
tor de poezie, de proză sau de eseuri de calitate, fără
modestii provinciale. Demersul acestui ,,neastâmpă-
rat” este răsplătit de fiecare dată cu descoperiri de
,,diamante” literare, de scriitori care au confirmat și
confirmă talentul literar.”- profesor Livia Andrei)
Buna dispoziție instalată pe fețele publicului a fost
întreținută și de autorii de cărți umoristice invitați la
Panciu să-și primească răsplata creației lor literare, din
rândul cărora i-am remarcat pe ieșeanul Vasile Larco
(are un cv impresionant de scriitor și de membru în ju-
riile unor prestigioase festivaluri de literatură umoris-
tică!) și pe focșăneanul Constantin Toma ( bârlădean,
prin locul lui de baștină) care s-au ”duelat” cu arma
epigramei, stârnind ropote de aplauze.
La ediția din 2017 a Festivalului Internațional de
Creație ”Vrancea literară”, Premiul ”Cartea anului
2016” a revenit medicului romașcan Dan Gabriel Ar-
vătescu pentru volumul ”Singurătatea Sfântului Se-
rafim”. Președintele juriului a vorbit și despre cartea
”Eu, chirurgul…” a aceluiași autor, care este o tulbu-
rătoare poveste a chirurgului care se luptă cu imposi-
bilul pentru salvarea VIEȚII oamenilor, spre
disperarea MORȚII care dorește să deturneze în fa-
voarea ei mintea și priceperea omului cu mâinile de
aur.
Un moment special l-a constituit decernarea Tro-
feului pentru Excelență în Activitatea literară acordat
de primarul Iulian Nica scriitorului Culiță Ioan
Ușurelu. Toată manifestarea de la Panciu a fost de-a
dreptul grandioasă, din ea nelipsind elementele sur-
priză. Un astfel de element a fost venirea specială (de
la Nurnberg-Germania) a premiantului pentru Roman,
d-l Paul Lucian Letzner și discursul său de mulțumire
și de bucurie că a asistat la un festival de literatură la
care totul a fost organizat perfect. Să mai adăugăm că
laureatul pentru Poezie străină, Giovanni Monopoli,
 SALONUL LITERAR
20 | Nr. 95 Eveniment

Să fie pentru totdeauna,

Să țină, nu o veșnicie,
Ci două veșnicii într-una.

Azi, într-a Panciului cetate,

Voios că suntem împreună
Vă spun, din suflet, sănătate,
Belșug, noroc și voie bună!

Sigur că ar fi multe de scris, dar voi încheia cu câ-

teva considerații ale d-lui C. I. Ușurelu (redactorul șef
al revistei ”Salonul literar”, președintele Ligii Scriito-
din Taranto-Italia, a urmărit din țara sa, pe viu, premie- rilor din Vrancea (1998) și directorul Festivalului) des-
rea, iar președintele juriului i s-a adresat direct, prin pre această mare sărbătoare a culturii naționale.
televiziunea on line. O altă premiantă, Anișoara Goga, Domnia sa a arătat că Festivalul de Creație ”Vrancea
având Premiul I la Poezia pentru copii, fiind în spital literară” este singurul din țară care acordă premii la
la București, a urmărit propria premiere și acest fapt a toate secțiunile de proză (roman, proză scurtă, proză
ajutat-o să fie mai puternică. pentru copii etc.), de poezie (poezie pentru copii, cu
Ca de obicei, d-l Petruș Andrei, de data aceasta formă fixă, religioasă etc.), la critică și istorie literară,
luând Premiul I pentru Poezie, ne-a încântat cu poe- la eseu, reportaj, jurnal, aforisme, teatru și, bineînțeles,
ziile dedicate organizatorilor și atmosferei de înaltă la Literatura exilului, dar și Literatura străină și Tradu-
ținută intelectuală a festivalului. Redăm una dintre ceri etc. Chiar dacă unii ar crede că acest fapt este un
poeziile sale: minus pentru că se adună prea multe premii, domnia sa
a remarcat cât este de important ca, dintre sutele de cărți
La Panciu venite la juriu, zece sau chiar douăzeci, care arată ade-
La Panciu fierbe vinu-n cupe vărata față a literaturii de astăzi, să fie luate în seamă și
Și-aici prietenii se leagă să fie premiate. Cât de mult înseamnă această minimă
Iar fluturii își ies din pupe atenție, la urma urmei un minim respect pentru munca
Și viața-i cât o zi întreagă. scriitorilor, o pot spune tinerii premiați, dar și unii din-
tre maturii care nu ajung, din anumite motive (noi le
De-atâția fluturi lumea-i plină, știm), la marile concursuri (vezi la cine au ajuns unele
Destui de mulți au și poeții premii naţionale foarte cunoscute).
Că roiuri ies din tescovină Aici, la acest Festival tânăr (are doar cinci ani) mai
Să aibă ce vâna sticleții. arăta directorul său, participanții (fie consacrați sau nu)
au siguranța că li se vor citi cărțile și vor fi apreciate
Aceasta-i pură fantezie, la justa lor valoare. Și asta, mai spunea d-l Culiță Ioan
Mai însemnat ca toate-i harul UȘURELU, ”face ca munca noastră să fie respectată,
El e izvor de poezie iar scriitorii să se îndrepte cu mare încredere și
Dar și ulciorul și paharul. speranță spre Festivalul Internațional de Creație Vran-
cea literară”. Dea Dumnezeu ca să avem cât mai multe
Cât ne-ndemnăm cu tulburelu᾽ ediții!
Cu spiritele luminate,
Vedem că domnul UȘURELU
E scriitor cu GREUTATE.

Salut decent lumea prezentă

Și-aduc, în ton de poezie,
Rachiu de zarzăre cu mentă
Dintr-un izvor de apă vie.

Să bem și să legăm frăție

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
Eveniment Nr. 95 | 21

LISTA PREMIILOR FESTIVALULUI

INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE
“VRANCEA LITERARĂ”
Festivalul acesta, atât de drag vrâncenilor, or- POEZIE
ganizat de Liga Scriitorilor din Vrancea(1998), de *Premiul Special al juriului:”Cânta un sturz
Fundația Social-Culturală “Miorița”, de revista prin ciritei”-Vasile Larco-Iasi
“Salonul literar” si de Primaria Panciu și-a des-
emnat câștigătorii.
Ca și în anii trecuți, participanții la Festival au
fost mulți și valoroși. Ei au avut posibilitatea să
trimita cărțile spre numeroasele Secțiuni ale con-
cursului, secțiuni care cuprind tot spectrul litera-
turii române. Organizatorii au stabilit că pot intra
in festival persoanele care n-au fost premiate în
2016 (în afara celor care au fost concurenți la alte
secțiuni). Subliniem ca la Sectiunea “Poezie”, la
care am primit peste o sută de volume, am fost
nevoiți, constatand valoarea unor volume, să acor-
dăm și premii ale unor fundații sau ale unor
pesonalități ale poeziei vrâncene de-a lungul tim-
pului. Mulțumim tuturor acelora care, prin lucră-
rile trimise, ne-au sustinut moral pentru a continua
*Premiul I: Călător prin timpul vieții mele-
demersul nostru, unicat în Vrancea. In același
Petruș Andrei-Bârlad
timp, multumim unui Om, d-lui IULIAN NICA,
*Premiul II : O(furi) în tranziție-Constantin
Primar al orașului Panciu, persoană profund
Toma-Focsani
atașată de fenomenul cultural și care a sprijinit și
*Premiul revistei “Salonul literar” :”Roua din
sprijină permanent orice acțiune culturală de an-
vatră”-Mihai Hanganu-Piatra Neamt
vergură din acest oraș. *Premiul Special -“Artarule, m-ademenesti!”-
Marcela Straua-Canada
PREMIUL “CARTEA ANULUI 2016”: “SIN- *Premiul “Dumitru Pricop”: In sangele ploii-
GURĂTATEA SFÂNTULUI SERAFIM”- Marin Ifrim-Buzau
DAN-GABRIEL ARVĂTESCU-ORAȘUL *Premiul Special-Somnul icastic-Ion Toderita-
ROMAN-JUDEȚUL NEAMȚ Galati
*Premiul Editurii “Salonul literar”: Moartea
trece pe tusa-Gabriela Ana Balan-Barlad
*Premiul Special: In aripi de gala-Nicolae
Sava-Piatra Neamt
*Premiul III: Anotimpul intoarcerilor-Vasilisia
Lazăr-Coza-Tulnici-Vrancea
*Premiul revistei “Salonul literar”: Iubiri și
anotimpuri-Ion Apostu
*Premiul Special pentru Sonet: “Sonete(II) si
alte poeme-Petrache Plopeanu

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
22 | Nr. 95
LITERATURA PENTRU COPII
*Premiul Special -“Sa fim mereu copii”-Ani-
soara Gogea-Galati
*Premiul “MIORIȚA”-Azarys și regatul scor-
pionilor de foc-Klaudia Munteanu
*Premiul revistei “Salonul literar”- Cu lăbuțele
pe stele-Violeta Mihaes-Adjud
OPERA OMNIA:
*Premiul “OPERA OMNIA”-ACVAMARIN-
Rodica Șoricău-Focsani
PROZA
a.ROMAN:*Premiul special al juriului-“De-
zertor din lagarul comunist”- Paul Lucian
LETZNER (Nurnberg-Germania)
*Premiul I: La umbra Vezuviului-Ion Lazar da
Coza-Coza-Tulnici-Vrancea
*Premiul II: Terente-Zodia zmeilor-Doina Po-
pescu-Braila
*Premiul III ( roman politist)- Promisiunea de
joi-Gina Zaharia-Buzau
b.PROZA SCURTA:*Premiul I: “Planeta al-
bastra”-Ion Catrina-Craiova
*Premiul II: S-au deschis “portile cerului”-De-
cebal Alexandru Seul-Suceava
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Eveniment
*Premiul “Miorița”: Himere –Mihai Agape-
Piatra Neamt
c.ESEU:*Premiul Special: Scrisori din prisaca
de la Negosina-Tudor Cicu-Buzau
d.AFORISME:*Premiul “Miorita”: Cuvinte
potrivite-Victor Manole –Intorsura Buzaului
*ISTORIE LITERARĂ: Premiul Special al
Juriului : Prozatorul Bacovia-Liviu Chiscop-
Bacau
*Premiul I: Trepte-Teo Cabel-Buzau
*Premiul II: Tema periferiei in romanul roma-
nesc interbelic-Daniel Luca-Timisoara
*CRITICA LITERARĂȘ*Premiul I : Intalnire
cu o carte-Lucia Patrascu-Braila
*MEMORIALISTICĂȘ*Premiul Special:
Orașul Panciu în timpul Razboiului pentru în-
tregirea României –Adafini Mihai-Panciu
*Premiul I: Acasă, la Martinesti-Virgil Matei-
Braila
*Premiul II-Ulița morii-273-Dumitru Matei-
Raducaneni-Iasi
*TABLETA:*Premiul special al Juriului: Ro-
mânia vazută dintr-un colt de Baragan-Mihai
Vintila-Braila
*TEATRU:*Premiul Special : Din Agora vre-
murilor noastre-Aneta Pioara-Ramnicu Sarat
LITERATURA STRĂINĂ
FRANTA-*Premiul “Miorita”: La Colombe et
le Corbeau-Povestiri de Robert Fauque-Avig-
non; ITALIA-*Premiul I : Inima pe dealurile
prieteniei/Il cuore sulle colline dell’amicizia-
Giovanni Monopoli-Taranto-Italia;*Premiul
Special: Atesse-Asteptari-Valeria di Felice-Pes-
cara-Italia; MOLDOVA-*Premiul I: Interoga-
tia iubirii-Traian Vasilcau-Chisinau
*TRADUCERI:*Premiul Special al Juriului:
La “revolution” de Lucio Ferrante ou La ca-
bale de fous-Constantin Frosin-Galati(dupa
cartea lui Adrian Botez)
*Premiul I: Elena Spataru pentru traducerea
cartilor: “La poezia degli sagioni (Luminita
Sandulache), Il amore sulle colline del’ amicizia
(Giovanni Monopoli) si propria carte : I miei
desideri;*Premiul Special : Atesse-Asteptari-
Geo Vasile-Bucuresti (Cartea Valeriei di Felice-
Pescara)
 SALONUL LITERAR
Eveniment Nr. 95 | 23

Participanții, despre festival:

În fiecare an, timp de o zi (în 2017 a fost 28 octombrie), oraşul Panciu găzduieşte o inedită „şeză-
toare”, în care se recită, se cântă (în acest an ne-a cântat şi încântat corul Pastorala - dirijată de pro-
fesorul Dumitru Săndulache), se oferă şi mici daruri (lichide şi solide), se leagă prietenii, prin limba
care se dezleagă.
Ba se mai fac şi transmisii satelitare şi te-ai aştepta ca un poet din cosmos să declare asemenea lui
Gagarin: „Mă simt bine”. Vinovaţii pentru aceste fapte de ruşine (cine-şi mai pierde timpul azi cu ci-
titul, cu scrisul, cu poezia?) sunt doar patru: Primăria oraşului Panciu, Revista Salonul literar, Liga
scriitorilor din Vrancea şi omni (puneţi Dumneavoastră ce lipseşte: prezentul, potentul, vorul) Culiţă
Ioan Uşurelu, subtil ca un semn de exclamare, generos ca o virgulă şi zâmbitor ca trei puncte (coli-
niare). Lucian STROCHI

Stimate Domnule Uşurelu,

Aş repeta de nenumărate ori cuvintele „Stimat” şi „Domnule” în ceea ce vă priveşte, pentru ceea
ce mi-a fost dat să văd, la data de 28 octombrie 2017, la Panciu. Nu am mai luat niciodată parte la un
asemenea eveniment literar şi, cu atât mai puţin, să fiu şi premiat…
Am ajuns cu bine acasă, în orăşelul meu din Germania, Neustadt a.d. Aisch, aflat nu departe de
Nürnberg. Vă mulţumesc din inimă pentru „Festinul literar” la care m-aţi invitat şi, premiat. Expresiei
„Festin literar”, care s-a exprimat în timpul măreţului spectacol, mă alătur pe de-a întregul, cu mare
plăcere.
Felicitări Domnule Uşurelu, pentru ceea ce aţi realizat, care, fără îndoială, v-a cerut multă
râvnă.
Mii de mulţumiri şi felicitări şi Domnului Primar de Panciu. Ceea ce dumnealui înlesneşte, nu este
ceva „de la sine înţeles” în această lume, cu atât mai puţin într-un oraş mic, unde nu abundă fondurile
financiare. Ştiţi, Domnule Uşurelu, după ce trăieşti aproape 29 de ani în Germania şi atingi o oarecare
poziţie socială de clasă medie, devii mai sceptic, mai critic, mai pretenţios în ceea ce priveşte organi-
zarea, ceea ce este şi cazul meu. Eu nu am găsit nicio hibă, nimic lăsat la voia întâmplării, nimic su-
perficial la Festivalul dv. Credeţi-mă, vă rog că, după ce am activat douăzeci de ani în domeniul tehnic,
ca inginer de primă luare în exploatare a diverselor instalaţii industriale [instalaţii de producere a ga-

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
24 | Nr. 95 Eveniment

zelor pure (N2, CO, H2), turbine acţionate de vapori de apă şi de gaze, termocentrale, cuptoare indus-
triale (porţelan, ceramică industrială şi dentară, spumă de sticlă, articole sanitare, cărămizi pentru cup-
toare siderurgice etc.)] şi am fost de două ori director tehnic în firme de renume internaţional, ştiu ce
înseamnă exactitatea în activitate, definitivarea lucrărilor până în detaliu etc.
Am avut marea plăcere să fiu alături de crema literaturii vrâncene, moldoveneşti, Leagănul Lite-
raturii Româneşti. Ce trăire mi-aţi oferit!... O altă mare favoare mi-aţi face, dacă aceste slove scrise
de mine astăzi, le-aţi comunica celor care consideraţi că trebuie să le citească.
Închei puținele mele rânduri cu alte multe mulţumiri la adresa Dumneavoastră.
Cu stimă şi gratitudine, Paul Lucian Letzner

V Larco: Este o vorbă veche: ,,Omul sfinţeşte locul”.

În Panciu, primarul, iar ,,Vrancea Literară” este sfinţită de
apreciatul scriitor, profesor, Culiţă Ioan Uşurelu. Felicitări!
Subsemnatul fiind premiat la ediţia din anul acesta, am fost
deosebit de onorat. A fost un regal poetic şi artistic. Prin
aplauzele dese şi prelungi eu am înţeles, am dedus şi o do-
rinţă de continuitate peste ani a acestei manifestări demnă
de apreciat. Sănătate tuturor, succese nemărginite şi mulţi
ani de acum încolo! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Stimate Domnule Profesor Culiță Ioan Ușurelu,

Numărându-mă printre laureații Festivalului Internațional de Creație Literară “Vrancea literară“
din acest an (2017), îmi exprim recunoștința față de spiritul de ospitalitate al „Salonului nostru”, loc
de întâlnire al creativității și al culturii. Vă admir, vă respect și mă minunez cum de rezistați și
supraviețuiți actualului context cultural infestat de o perfidă criză a valorilor. Celor care m-au întrebat
cum decurg lucrurile la Festival le-am răspuns: „Cu persoane ca d-l C.I. Ușurelu, creația literară de la
noi este în siguranță”! Să ne trăiți! (V. Matei)

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
Eveniment Nr. 95 | 25

În ziua de 28 septembrie 2017 la Casa de Cultură

„Mihai Eminescu” din Panciu a avut loc cea de a V-a
ediţie a Festivalului Internaţional de Creaţie „Vrancea
Literară”, organizat, ca în fiecare an, de sufletul acestui
eveniment, inimosul scriitor, om de cultură şi iubitor de
oameni ce preţuiesc cuvântul tipărit, Domnul Culiţă
Ioan Uşurelu.
În prezenţa unui public numeros, iubitor de întâlniri
de suflet, festivitatea a început în legănarea melodioasă
a Corului „Pastorala” dirijat de apreciatul profesorul
Dumitru Săndulache, a cărui superbă prestaţie a încân-
tat asistenţa: A continuat apoi cu patru lansări de carte,
volume semnate de autori pânceni Mariana Şerban, Ro-
dica Soreanu, Mihai Adafini, Costică Zbârciog, ce au
fost comentate de domnii Culiţă Ioan Uşurelu, Radu
Borcea, Ion Apostu, Petrache Plopeanu, Costi Toma.
Partea a treia a fost rezervată acordării premiilor. Ca în
fiecare an, s-au acordat numeroase premii rezervate tu-
turor genurilor literare. Cu acest prilej volumul „Întâl-
nire cu o carte” semnat de Lucia Pătraşcu a obţinut
Premiul I, pentru Critică.
Mulţumiri şi felicitări directorului acestui Festival – Domnul Culiţă Ioan Uşurelu, pentru felul im-
pecabil în care a însufleţit această activitate culturală. Mulţumiri Juriului, care s-a aplecat cu interes
asupra lucrărilor intrate în Concurs, de asemeni Revistei „Salonul Literar” şi Ligii Scriitorilor din
Vrancea. Mulţumiri gazdei evenimentului, Primăria oraşului Panciu şi primarului său, cel care a asi-
gurat o atmosferă destinsă, împodobită cu multă căldură, în care toţi cei prezenţi, invitaţi de onoare,
concurenţi, premiaţi, public amator de frumoase întâmplări culturale ca aceasta, au fraternizat într-o
comuniune de suflet şi bucurie a cuvântului scris. (Lucia Pătraşcu, Brăila)

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
26 | Nr. 95
Mai puțin știuta istorie
a poetului-profet născut în Brașov
- Gustav Graser -
Pentru unii a fost o revelație, pentru mulți alții o
amenințare. Era o figură carismatică ce atrăgea în jurul
său mase numeroase. Și-a împărtășit ideile în cercul
rebelilor și anarhiștilor, a fost condamnat la moarte și
eliberat, a fost interzis și întemnițat, a fost considerat
un “maestru spiritual” de către Hermann Hesse, Ger-
hart Hauptmann și Martin Heidegger și a influențat
viețile a generații întregi de artiști, ecologiști, pacifiști,
hipioți și tineri aflați în căutarea “adevărului”. Numele
său? Gustav Gräser, sas născut la Brașov.
Nașterea unui profet
Considerat astăzi drept unul dintre cei mai
cunoscuți pacifiști și filosofi naturaliști din Germa-
nia, Gustav Gräser (Gusto Gräser, după cum era
știut sau Arthur Siebenbürger, după cum își spunea
adesea, amintind de originile sale) a fost, pentru mulți
dintre intelectualii vremii, întruchiparea “noului om”,
concretizarea idealurilor lui Nietzsche sau ale lui Whit-
man, cel care tolera toate religiile, însă nu credea în
nici o biserică. Iar mulți alții au văzut în el un
nou Francisc de Assisi care propăvăduia pacea, iubirea,
renunțarea la proprietatea privată și viața în armonie
cu natura.
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Istorie
literară
Poetul și profetul naturalist Gusto Gräser s-a născut
pe 16 februarie 1879, în Brașov. După ce, în 1896, cu
o sculptură de a sa câștigă medalia de aur la Expoziția
Mondială de la Budapesta, începe studiile de artă la
Viena.
Frecventează pentru scurt timp grupul Humanitas
al pictorului Karl Wilhelm Diefenbach, al cărui spirit
nonconformist și reformator l-a influențat foarte mult.
Totuși nu tolerează mult stilul autoritar al maestrului,
așa că tânărul Gräser se va întoarce în Transilvania.
Aici realizează pictura-program “Der Liebe Macht“
(“Puterea iubirii”), o pictură despre forța iubirii, în care
își exprimă dezacordul față de lumea pragmatică și in-
dustrializată, dezumaniza(n)tă, care se autodistruge,
optând pentru renașterea într-o existență în armonie cu
natura. Astăzi, pictura este expusă în Muzeul Casa
Anatta, de pe celebrul Monte Verità.
Părintele spiritual al “primilor hipioți”
1900, Ascona, Elveția. La începutul secolului XX
pe Monte Verità, se năștea o societate utopică ce va in-
spira generații. O mână de artiști și intelectuali
dezamăgiți de situația politică, de frenezia orașelor, in-
dustrializare, pragmatismul ori promiscuitatea lumii
 SALONUL LITERAR
Istorie Nr. 95
literară
moderne căuta o viață liberă, în comuniune cu natura.
O comunitate pe care unii o numesc a “primilor
hipioți”.
Monte Verità era o zonă extrateritorială, în care bi-
serica, normele guvernamentale și sociale nu aveau
jurisdicție. Povestea sa a început în 1900, când belgia-
nul Henry Oedenkoven, fiul unui om de afaceri din
Antwerp, împreună cu iubita sa Ida Hofmann, întemeia
în Ascona, pe dealul cunoscut până atunci ca Mones-
cia, ceea ce a numit “Colonia cooperativă vegetariană
Monte Verita”. Iar printre membrii fondatori ai Colo-
niei avea să se regăsească și Gusto Gräser, sasul plecat
din Brașovul natal împreună cu fratele său, Karl (1875-
1920).
În curând s-au alăturat “coloniștii” – scriitori, pic-
tori, psihanaliști, anarhiști ce militau împotriva
convențiilor, a tot ce ținea de “establishment-ul” vre-
mii. Respingeau partidele politice, dogmele, căsătoria,
codurile vestimentare, declarându-se “tolerantly into-
lerable“.
Deși la o primă vedere s-ar putea crede că imaginea
este din anii ’60, anii generației hippie, fotografia da-
tează de la începutul anilor 1900 și este
caracteristică “primilor hipioți” de pe Monte Verità.
“De atunci am trăi gol
și sprinten ca un cerb”
Așa s-a creat pe malurile feericului Lago Maggiore
o colonie în care se experimentau noi moduri de viață:
nuditate, dietă vegetariană, meditație, arta ca libertate
deplină de expresie, lipsa oricăror constrângeri pentru
individ și pentru comunitate. Un paradis al
extravaganților, rebelilor, hoinarilor, visătorilor, nebu-
nilor.
În 1904 se mută aici anarhistul Raphael Friedeberg,
alături de mulți alți intelectuali considerați sau intitulați
anarhiști, o societate boemă din toate domeniile. Prin-
tre ei, scriitorul Hermann Hesse, pionierii dansului ex-
presionist Rudof Laban și Mary Wigman, Isadora
Duncan, Else Lasker-Schüler, pictorii Kadinsky, Pica-
bia, Hans Arp, Paul Klee, psihanalistul Carl Jung, Otto
Gross, Hugo Ball, Rudof Steiner, Max Picard etc.
Ca mulți alții, Hermann Hesse a venit aici căutând
libertate și inspirație. Avea să afirme ulterior că “de
atunci am trăi gol și sprinten ca un cerb”. Deși la scurt
timp după întemeierea Monte Verità, Gusto Gräser s-
a retras din colonie, Hermann Hesse a găsit în el nu
doar un prieten, ci și un model pentru eroii romanelor
sale.
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 27
Lupul de stepă
Gustav Gräser în fața intrării în grota sa din Asco-
nei. Boem, visător, filosof, scriitor, spirit complex și
greu de înghesuit în sertare, Gusto Gräser părăsise însă
“colonia vegetariană” încă din anul 1901: nu putea fi
de acord cu direcția comercială și turistică spre care
Oedenkoven orienta colonia, așa că a ales să trăiască,
asemeni unui ascet, într-o grotă din apropierea Asco-
nei.
În grota din pădurea Arcegno îl va avea ca oaspete,
în 1907, pe Hermann Hesse, de care îl va lega o lungă
prietenie. Împreună cei doi pornesc în drumeții în Alpi,
în izolare completă, meditând. Raymond Duncan, fra-
tele dansatoarei Isadora Duncan, a fost un alt ucenic
al lui Gustav Gräser, care a răspândit stilul de viață și
filosofia lui Gräser în cercul prietenilor săi, Gertrude
Stein, Matisse sau Picasso. În pădurile Asconei, lângă
grota în care a locuit, din dansurile frenetice sub clar
de lună, se va contura dansul expresiv al cărui promo-
tori sunt Rudolf Laban și Mary Wigman.
Și atunci a fost condamnat la moarte…
Întors în München, cutreieră străzile ca un Socrate
rătăcitor și trăiește vânzând pliante cu poeziile proprii.
În scurt timp avea să devină un simbol al pacifiștilor
germani și, din cauza numărului tot mai mare de
simpatizanți, mai ales în rândul tinerilor și intelectua-
lilor, a stilului de viață și gândirii sale pe care și-o ex-
prima ad-hoc și nestingherit în public, Gräser își
atrage, evident, și mulți oponenți. Este arestat în repe-
tate rânduri și cum numărul simpatizanților săi conti-
nua să crească, iar Primul Război Mondial deja
începuse, în 1915 este expulzat în Austria, unde este
condamnat la moarte, sub acuzația de instigator și con-
testatar. Însă după numai trei zile petrecute în celula
condamnaților la moarte, invocându-se gândirea incoe-
rentă și “idei confuze”, este mutat într-un ospiciu. Este
perioada în care în apărarea lui Gusto Gräser sar mai
multe mari personalități. Printre acestea, Thomas
Mann, care declară răspicat: “acest om are un suflet
curat“.
În căutarea adevărului suprem
În 1918 își atrage și antipatia comuniștilor germani
cărora le-a predicat ideile pacifiste chiar în perioada în
care aceștia au reușit ca, pentru câteva zile, să pro-
clame Republica Sovietică a Munchenului. În 1920,
 SALONUL LITERAR
28 | Nr. 95
împreună cu noua grupare de tineri adunați în jurul său
și al prietenului Friedrich Muck, colindă nordul Bava-
riei și Turingia, într-o caravană a dansului și cântece-
lor, pornită spre est, în căutarea adevărului suprem.
O călătorie ce va inspira celebra Cruciada a copii-
lor sau Cruciada iubirii, “Confreria” pe care Her-
mann Hesse a consacrat-o în povestirea Călătorie spre
Soare-Răsare (Morgenlandfahrt). În plus, Demian și
Tito din Jocul cu mărgelele de sticlă sunt personaje
despre care s-a speculat că sunt inspirate din persona-
litatea lui Gusto Gräser. Expulzat din nou din Bavaria,
revine în 1927 la Berlin, unde lucrează la “Muzeul
Anti-Război” (care, ironic, mai târziu avea să fie folo-
sit drept cameră de tortură de către naziști).
Continuă să împartă manifeste pacifiste și, în 1933
ajunge într-un lagăr de concentrare. Va fi eliberat, dar
în 1936 i se interzice să mai scrie. După o serie de
amenințări cu moartea, în 1940 se retrage în secret la
München, trăind ascuns în podurile unor prieteni, unde
continuă să scrie, în condiții care, de multe ori, coborau
chiar și sub standardele sale de ascet.
Singurul supraviețuitor de pe Pământ
1945, München, Germania. Bombardamentul
asupra centrului orașului a lăsat în urmă o mare de
moloz. Un peisaj dezolant, cu schelete de clădiri, ve-
gheate în fundal de turnurile catedralei Frauenkirche.
Printre ruine, un personaj straniu, cu barbă și haine
răvășite, pășește ca și cum ar fi singurul supraviețuitor
de pe Pământ. Da, ați ghicit: este chiar Gusto Gräser.
O imagine cu mare impact emoțional, emblematică
EDITURA “SALONUL LITERAR” - VRANCEA
PRACTICĂ PREȚURI FOARTE MICI LA PUBLICAREA
CĂRȚILOR BELETRISTICE, ȘTIINȚIFICE ȘI REVISTE.
SE ACORDĂ ȘI NUMEROASE BONUSURI.
VĂ AȘTEPTĂM!
DIRECTOR: CULIȚĂ IOAN UȘURELU
TELEFON: 0722.917264
E-MAIL: salonul.literar@gmail.com
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Istorie
literară
pentru evenimentele tragice la care face referință, care,
datorită prezenței lui Gusto Gräser a căpătat valențele
unui manifest împotriva ororilor războiului.
Un Ghandi al Vestului
După încheierea celui de-al Doilea Război Mon-
dial, a intrat în legendă gestul său de a-și tipări poeziile
pe fluturași pe care apoi i-a împrăștiat din balconul Pri-
măriei din München, peste Marienplatz.A murit în 27
octombrie 1958, în cartierul Freimann al Münchenului,
în complet anonimat și în sărăcie. Însă, la doar zece
ani de la moartea sa, profetul avea să “reînvie din
morți” pentru a reveni în conștiința publica și a deveni
un simbol al mișcărilor Flower Power, un model al
pacifiștilor și mișcărilor ecologiste până în ziua de as-
tăzi.Istoricul american Martin Green a văzut în Gusto
Gräser un Ghandi al Vestului, iar activitatea sa pe
Monte Verità este considerată “leagănul mișcării al-
ternative” și Graal al modernității. Desculț ori purtând
sandale romane, într-o tunică lungă până în pământ sau
haine largi, cu plete argintii și barba încâlcită, ochi se-
nini și blânzi, un zâmbet cald și un chip luminos, de
un calm nesfârșit. Acesta a fost Gusto Gräser.
Poet inspirat de budism și filosofia Orientului, cu-
fundat în meditație, rătăcitor, vizionar. În timpul vieții
a fost un personaj misterios, despre care se știa foarte
puțin. Viața și opera sa sunt în continuare cunoscute
numai în cercuri restrânse, deși mulți sunt cei care își
datorează convingerile și stilul de viață de astăzi unui
sas născut în Brașov în urmă cu aproape un veac și ju-
mătate…(PovestiSasesti.com)

Cronică
literară
Peștele (încă) viu din borcan
și din cadă
Ajuns din urmă (Editura Juni-
mea, 2017) este un fragment din
vastul jurnal pe care Liviu Ioan
Stoiciu îl publică, în reviste de
mai mulți ani; segmentul acesta
cuprinde perioada tulbure, pro-
blematică a anilor 1987-1988,
vremuri „infecte“, cînd, față cu
agresiunea sistemului ideologic,
social și economic al vechiului
regim ce trece peste cotele de
avarie, unde a funcționat o jumă-
tate de secol, poetul se repliază
între poemele de care se lasă scris
și în notațiile unui jurnal care
provoacă textul liric, într-o ge-
neză reciprocă, ivind ceea ce au-
torul însuși numește
jurnalul-poem: „Poemul alege
ziua de jurnal. Ziua în care poe-
mul a fost scris (...) Altfel, se
poate și așa: să fie integrat jurna-
lul în fiecare poem și să se ci-
tească, natural, de la cap la coadă
ca poem-jurnal; poem al timpului
meu, al stărilor lui de suflet, real-
biografic, postmodern. Nu e greu
de fragmentat în versuri jurnalul,
să intre în armonie cu poemul...“,
se spune într-o Notă a autorului
care sugerează tema-pivot și, im-
plicit, pista de lectură a jurnalu-
lui-poem: o densă rețea a creației,
singurul lucru important din
existența lui Liviu Ioan Stoiciu –
o continuă căutare a poemului în
relieful accidentat, în perpetuă
schimbare, al ființei interioare.
Scris pe ascuns, ferindu-se de
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
SALONUL LITERAR
Nr. 95
Ioan HOLBAN
ochii Doinei Popa care dactilo-
grafiază la mașina de scris un
roman și de cei ai lui Laurențiu,
fiul care face teme, pleacă și vine
de la școală, la joacă, la bunici
(„din superstiție: dacă sunt des-
coperit că scriu, nu mai pot să
scriu, pur și simplu mi se taie
avîntul, mă inhib“; „mă chinuiesc
să definitivez un poem, pe furiș,
întrerupt continuu“), poemul e o
supapă de eliberare a pasiunii și
nervozității unei ființe care e ca
un cazan pe foc, cu capacul bine
așezat, etanș: „Singurele mele
bucurii, în esență, sunt aceste
versuri, nu știu de ce scrise pe
furiș, e o indecență scrisul?“.
Asemenea momente sînt, însă,
rare pentru că relația autorului cu
propriul text este una tensională,
un raport de adversitate, o luptă
cu ceva/ cineva care nu vine, jur-
nalul-poem fiind (și) un spațiu de
manevră, un poligon de tragere,
unde se fac reglajele fine ale ver-
surilor și ochiului (auto)critic;
„singurele mele bucurii“ se sting
repede în sentimentul zădărni-
ciei, al renunțării („ar trebui să
mă las de scris“, notează poetul
care are tot mai des conștiința
inutilității scrisului), mai mult
încă, al dezastrului dezamăgirii
de sine, cînd „nu mai dau două
parale nici pe scris, nici pe citit“.
Autorul jurnalului-poem din
Ajuns din urmă este foarte aspru,
necruțător cu poemele sale „puse
| 29
la ciorap“ spre sfîrșitul anilor
’80: unele i se par o „porcărie“, o
tîmpenie, nimica toată, „complet
cretin“, de o idioțenie jenantă, un
eșec, nesărat, neinspirat, prozaic,
altele sînt ambigue, o impro-
vizație cel mult onorabilă pe care,
totuși, era mai bine să nu o fi
scris pentru că nu poate fi luată în
serios, în sfîrșit, multe poeme sînt
expediate iadului: nu există o
poezie mai prost primită, hui-
duită, năruită în adjective dintre
cele mai dure. Cu toate acestea,
tîmpeniile, idioțeniile, porcăriile,
eșecurile, improvizațiile, dar și
poemele „ciudate“, cele care i se
par „nu prea rele“ sînt, toate,
scoase din sertar, publicate în vo-
lume sau în reviste, în acest jur-
nal-poem și livrate cititorului de
mîine, de care are nevoie, cu as-
cunsa speranță că acesta îi va in-
firma verdictele prea aspre:
„Profit, «inspirat de singurătate»
și de la ora 16.45 la 17.10 scriu
un poem care nu mi se pare a fi
prea rău: eu știu?“, notează poe-
tul la 28 aprilie 1988, clipind
complice către cititorul de peste
aproape treizeci de ani. Angajat
într-un război de uzură cu pro-
priile texte și cu editurile vremii,
paria printre politrucii și activiștii
culturali vrînceni, captiv întrun
univers domestic al automatis-
melor zilnice (zilele curg, după
același scenariu obsedant, între
micul dejun standardizat – „o

30 | Nr. 95
felie de pîine unsă cu margarină
și dulceață“, baia în apa „călîie“
sau încălzită la aragaz, atmosfera
dușmănoasă de la biblioteca
județeană din Focșani, unde, to-
lerat, încă lucrează, procurarea
ziarelor și revistelor pentru a con-
stata, o dată și încă o dată,
„prostituția ceaușistă din presă“
și reprizele repetate ale curățeniei
în casă, zgomotul mașinii de scris
a Doinei Popa care (re)dactilo-
grafiază romane, programele să-
race și agresive de la televizor, cu
fotbal, desene animate, filme
proaste, „Nicocea“, Nicolae
Ceaușescu, adică și, mai ales,
plimbatul unui pește viu din bor-
can în cada din baie și invers – o
imagine semnificativă a sinelui
închis în „borcanul“ unei
existențe fără orizont), poetul ad-
mite rareori un armistițiu cu sine
însuși, într-o fiziologie a creației,
proprie poeților de oricînd: „Ter-
min, de la ora 17.30 la 18.15, pe
furiș poemul început/ astă noapte
(așa scriu eu poemele,/ retras în
singurătate/ la birou, în deplină
liniște, fără vreun aparat/ deschis,
să mă pot concentra; mă așez la
birou și aștept,/ dacă «vine
inspirația» și curg versurile de la
sine,/ spontan, bine, dacă nu, nu,
abandonez după jumătate de oră;/
eu scriu numai poeme de sertar;
de fiecare/ dată le transcriu: dacă
la recitirea lor, după o lungă/ pe-
rioadă, descopăr că au o minimă/
valoare sentimentală, le păstrez,
dacă nu, le arunc...“. În sertarul
dezamăgirilor, renunțărilor și de-
zabuzării, cititorul „de mîine“
găsește, iată, texte de antologie,
care trans-figurează, prin relieful
interior, epoca și poetul acesteia;
„totală indiferență a gîndului: pe/
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
SALONUL LITERAR
acoperiș, ramuri rupte trosnind,
tropăituri, foșnete... Și/ nici o tre-
sărire înlăuntru./ Cineva umblă
pe acoperiș, treaba/ lui. O fi fierul
de călcat. O fi îngerul morții.
Umbrarele/ sunt pline de tînțari și
nimicuri./ Afară, praful stelelor,
din trecutul lor îndepărtat, se/
așază, se așază: particulă cu par-
ticulă, pretutindeni, caii/ sălbatici
îl calcă în galop, îl/ ridică la cer,
îl reașază sub greutatea unui fier
de călcat./ Caii/ liberi, clădiți în
nouri... Înlăuntrul/ lor, viermii.
Viermii/ au o cărare a lor pe
pereți, de unde vin? Unde/ se
duc? Unii viermi urcă, alții/ co-
boară…/ Poate prescriu ceva.
Dar ce pot ei să prescrie, să/
înțeleg eu? Eu, condamnat ireme-
diabil/ la eșec. Îmi vedeți/ urmele
fierului de călcat pe buze...“ (Fie-
rul de călcat). Jurnalul-poem al
lui Liviu Ioan Stoiciu, structurat
în jurul temei-pivot a poetului-
poeziei, circumscrie epoca, în
„ipostaza“ sa din Vrancea vremii,
prin notații seci care iau pulsul
unei realități derizorii, dar, mai
cu seamă, prin două metafore
foarte puternice, distilate în „par-
tea“ lirică din Ajuns din urmă:
oglinda unei băltoace unde nu se
vede decît un șoarece înecat și
urechile de peste tot („Cele mai
dezvoltate/ obiecte acum pe la
noi sunt urechile, au urechi pînă/
și particulele de colb de pe
cărți“), din poeme precum La
răscrucea vremurilor și Să trăiți!,
figurează toată frustrarea unor
„vremuri meschine“, a unei lumi
ca un infern „plin de lanțuri“, cu
muncile agricole obligatorii, co-
zile, goana după „ceva“, desele
întreruperi ale curentului electric
„pentru economie“, calorifere
Cronică
literară
reci, pîine pe cartelă și veșnica
supapă care e fotbalul, traiul „pe
datorie“ și puținii bani procurați
din vînzarea sticlelor goale, re-
volta de la Brașov din 1987, cu
„efectele“ sale la Focșani, într-un
absurd ionescian („Comentăm
Brașovul incendiar:/ este indiscu-
tabil că efectele protestelor lui
au/ ajuns și la Focșani, la Hală/ se
vinde carne proaspătă de oaie,
ieri s-a vîndut ficat,/ azi s-au vîn-
dut conserve chinezești de carne/
(ceva ce nu s-a mai văzut de ani
de zile!). Ce apuc să/ cumpăr eu:
6 kile de mere (36 lei), 5/ cutii de
lapte concentrat nemaivăzute
prin magazine (40 lei)/ și două
borcane de fasole verde pentru/
export (22 lei). La unitatea ali-
mentară 8 se vînd azi/ iar sala-
muri: așa ceva chiar că nu se
poate.../ Vai de capul nostru, e
atîta umilință la mijloc! Se taie/
curentul electric de la ora 8, ăs-
tora le mai trebuie/ o mișcare po-
pulară de protest“), cu mesajul pe
care îl dă paria din Vrancea pro-
testatarilor brașoveni („Să le dea
Dumnezeu tărie și sănătate tutu-
ror celor ce au protestat cu con-
vingere și acum suferă prin
pușcăriile românești, uitați de
toți...“), trecut/ ascuns într-un text
periculos: „Acest registrujurnal
poate fi o probă în justiție, o dată
confiscat; aștept zilnic să fiu
percheziționat de cei care mă ur-
măresc...“; zilele bune par să se
fi sinucis în noaptea românească,
cu mascarade, măști, tobe și su-
flete „prostite“, ajunse „pînă în
regiunea/ calotelor polare și în-
toarse aici pentru o zi“. În focarul
oglinzilor paralele ale prozei jur-
nalului și poemului sunt nervii de
la marginea suportabilității și rea-

Cronică
literară
litatea crudă a unui coșmar care
nu se mai termină: „fratele meu
Marian era/ dus în delega- ție ieri
după furaje pe lîngă/ Rîmnicu
Vîlcea, deoarece vacile de 1a
CAP Adjud nu mai pot/ sta în pi-
cioare de foame! Ca să poată fi
adăpate sunt/ ținute între pari,
cică, să nu cadă de pe picioare.../
Mi-e milă –/ din cîte aud, situația
e generală în țară, la/ nivel de
CAP (pînă și amărîtul de Florea
Ceaușescu scrie în/ Scînteia de...
porcii care mor de foame la Giur-
giu)./ Altceva: despre tăierea po-
milor fructiferi/ cu forța (e ordin
în acest sens): se țin copiii de
mîini în/ jurul pomilor cînd vine
buldozerul, degeaba.../ La
Păunești au fost/ arestați, e prea
de tot, cei ce s-au opus la aratul/
grădinilor (din păcate, măgăria în
sine/ a fost confirmată în ziarul
Milcovul, că da, e voie să fie/
luate toate grădinile și «redate
agriculturii», / lăsînd bieții țărani
să/ moară de foame!). Nu mai
SALONUL LITERAR
Nr. 95
spun de vitele legate de gardul/
primăriilor în comune, oamenii
nemaiavînd ce/ să le dea de mîn-
care (faci pușcărie și dacă ajungi
să cumperi carne de vită tăiată
clandestin) «conform legii», care
primării sunt și ele depășite de
situație...“.
Cîteva vise trecute repede în
neliniște și coșmar, relații con-
semnate vag, în sugestie, mai de-
grabă, cu lumea literară (o
epistolă pentru Aurel Dumitrașcu,
una adresată „dragilor poeți
nemțeni“, nimic, însă, despre par-
ticiparea la Colocviile de Poezie
de la Tîrgu Neamț), filme „egale
cu zero“ ori numai „agreabile“,
lecturi, în căutare de vocabular,
din „Magazin“ și, iată, „Prohodul
Domnului“, din revistele literare
și poezie de Nichita Danilov, Du-
mitru Pricop, Florența Albu
(Efectul de seră e o carte „cu des-
tule poeme valoroase“), Ion Trif
Pleșa (un activist fără conștiință
artistică) nu sînt decît false refu-
| 31
gii, cum e cada din baie pentru
peștele viu din borcan: închis pe
dinlăuntru – atît și astfel sînt
ființa, epoca și poezia din jurna-
lulpoem al lui Liviu Ioan Stoiciu:
„gratii de colivie, butucii de vie
pietrificați au/ devenit conștienți
de faptul/ că privirea noastră pe
cer, în adînc, pătrunzătoare,/ este
o privire înapoi în timp,/ spre
epoci anterioare formării valurilor
de pămînt de pe/ aici... Sunt bu-
tuci de vie/ pietrificați; în fața
ochilor. Pînă și ei –/ gratii de co-
livie în care, din străbuni, pruncul
este culcat/ după ce este dat din
mînă în mînă la toți/ mesenii să i
se pună în scutece bani. «Bani
pentru somnul/ cosmic al copilu-
lui», spune/ profesorul de filozo-
fie și e aplaudat, bravo… Aici/
închiși pe dinlăuntru, în/ trup, pe
după gratii, unde numai viclenia...
Numai/ gîndul rău și gîndul bun
mai/ pot fi libere, nerostite, cu
adevărat, venind de la/ Dumne-
zeu, ca un bici...“ (Ca un bici)

Gheorghe Andrei Neagu -

cititorul de oameni
Motto:„Biblia ne învață să-i iubim pe cei apropiați și de asemenea să ne iubim dușmanii; probabil
din cauză că de obicei sunt aceiași oameni”.(Gilbert Chesterton)

Toate cărţile lui Gheorghe Andrei Neagu sunt
realiste și emoționante; sunt adevărate parabole
despre creaţie, sacrificiu și destin. Și povestea
celor trei prieteni (Lazăr, Serafim și Petre – nume
cu conotații biblice) din romanul lui Gheorghe
Andrei Neagu - intitulat: „Tabăra damnaților”,
Ed. ATEC, Focșani, 2016, (165 p) -, este o para-
bolă despre speranță și destin, pentru că fiecare
îi va afla un tâlc şi îşi va citi în ea propria
Mişu VLADIMIRESCU
viaţă. Dar a căuta o interpretare a faptelor biblice
e ca şi cum ai căuta turme de iluzii în încâlcitul
vis al omenirii. Dincolo de asprimea şi ciudăţenia
personajelor sale, vă veţi lăsa cu siguranţă cople-
şiţi de sensibilitatea cu care această poveste cu
nuanţe parabolice despre prietenie şi destin a fost
scrisă; pe de o parte pentru cursivitatea firească
și antrenantă a narării, pe de altă parte pentru fi-
rescul dezarmant al oamenilor: prin simplitatea

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
32 | Nr. 95
lor, oameni simpli, care ascund în suflete un uni-
vers de nepătruns şi de nesondat de către cei ase-
meni lor.
Măiestria autorului, de adevărat cititor de oa-
meni, este aceea de a devoala visul-speranţă, ca
fiind ceea ce este de fapt orice vis: o himeră. Po-
vestea celor trei prieteni este captivantă, în sine,
nu este lungă şi în aparenţă este simplă, dar mai
presus de toate este şocantă. Frazei ferme, de în-
ceput, rostită de Lazăr: „Atunci, să ne luăm de
piept cu doamna viață”, i se va alătura scepticis-
mul din întrebarea lui Serafim (,,Cum naiba ne-
am adunat noi, un Lazăr, un Petre, și-un Serafim?
Parcă nu-i lucru curat aici.”), cât și neîncrederea
din verdictul dat de Petre („Oricum, suntem
damnați pe viață. Și în minuni eu nu cred”), din
finalul romanului lui Gheorghe Andrei Neagu.
Titlul romanului, inspirat, rezonează puternic
cu mesajul romanului: visul de veacuri al omu-
lui de a avea un rost în societate şi locul lui
unde să ducă un trai pe care şi l-a visat o
viaţă. Pentru a descifra universul lăuntric al
celor trei personaje, vom începe cu o mărturi-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Cronică
literară
sire stranie din partea autorului: „Și ambiția ne-
măsurată de a-și schimba condiția, de a ajunge
un om cu stare prin orice mijloc, spunea și ea
ceva” (p 156). Autorul pare călăuzit de firul
acelui gând, care, în libertate, fiecare dintre cele
trei personaje par chinuite de grija de a-și des-
cifra destinul: „Va fi mai bine, va fi mai rău?”
(hamletiana întrebare a noilor vremuri), dar cu
îndrăzneala, încă, de a porni o călătorie mântui-
toare prin catacombele veacului de pomină în
căutarea omului nou. Însă: „fiecare cum l-a
lăsat Dumnezeu!” – cum bine constată un per-
sonaj al romanului. Asemeni celor doi eroi ai
lui Steinbeck din „Șoareci și oameni” (unde cei
doi fugiseră din Weed, după ce Lennie fusese
acuzat de viol după ce încercase să pipăie ro-
chia unei femei şi se panicase când aceasta în-
cepuse să strige), Lazăr și Serafim, amândoi
acuzați de viol și trimiși la reeducare într-un pe-
nitenciar, se trezesc într-o bună zi că peste cei
închiși în penitenciarul „care forfotea de ceva
vreme”, a venit grațierea. Vestea cade peste Se-
rafim Hâncu nesperat de încurajator („acum,
grațierea venea ca o adevărată reabilitare”), în
timp ce amicul de celulă Lazăr Bosoi își păs-
trează încrâncenarea ce-l cuprinsese de când fu-
sese ridicat de organele de miliție: „Unde, unde
să mă duc?”. Prin comportamentul fiecăruia, di-
naintea veștii de grațiere („Tovarăși, partidul s-
a gândit la dumneavoastră! S-a gândit să vă
ofere o nouă șansă la viață, să deveniți oameni
noi, utili societății!”), alăturarea celor doi li se
va părea celor din jur, cel puţin ciudată. Celor
doi deținuți eliberați, gata de a-și lua în pro-
priile mâini soarta, li se alătură Petre Stoian, alt
fost coleg de celulă. Orașul în care se întorc era
la fel ca atunci când fuseseră ridicați pentru pre-
supusul viol și trimiși în penitenciar spre a-și
executa pedeapsa. Și pentru că nu le oferea
mare lucru, în plus, dau piept cu ostilitatea ci-
vilă a celor din jur, cei trei hotărăsc să plece
într-un oraș minier (pe un șantier, la ceea ce se
numea reeducare și reintegrare în muncă) unde
li se oferea singurul loc de muncă pentru acest
„statut” de oameni damnați de către societate.
Pe șantier sunt repartizați în scopul „reintegră-
 SALONUL LITERAR
Cronică Nr. 95 | 33
literară
rii” în societate unei muncitoare excavatoriste, prin visele omului mai bântuie şi himere. „Ta-
Petra Gott (membră a biroului de partid). Aici, băra damnaților” este un roman de un puternic
datorită firii „încrâncenate” cu viața a lui Lazăr, realism. Gheorghe Andrei Neagu surprinde des-
drumurile lor se despart, deocamdată. Lazăr tinele unor oameni obişnuiţi încleştaţi în lupta
hotărăște să se întoarcă la „iubita Mariana” - pe viaţă şi moarte cu greutăţile vieţii şi încer-
presupusa violată - din București, spre a începe când din răsputeri să-şi păstreze, după determi-
un altfel de mod de a trece prin viață. Sfătuit de nismul caracterului său, demnitatea în faţa
versata și cunoscătoarea de tot felul de celorlalți.
„descurcăreți dubioși” în viață, Lazăr descoperă Autorul a surprins şi ilustrat în mod capti-
lumea bișnițarilor și a unei vieți în desfrâu, cât vant, într-un roman/nuvelă de un realism dra-
și al unui trai fără prea mare efort: Abia acum matic, visul omului de pretutindeni – luminos
vedea cât de ușor se descurcă alții și cum își re- şi radios şi, după cum se poate anticipa, la fel
zolvau aceia problemele. Necunoscător „în ale de lipsit de speranţă şi iluzoriu (ca și visul celor
vieții” de huzur, fără muncă cinstită, Lazăr cade care se agațau de orice) al celor peste care o
pradă unei „angelice” fete de preot, pierde tot eră a minciunilor și trădărilor de orice fel (co-
ce agonisise prin bijnițăreală și, umilit, se reîn- munismul și formarea omului nou) venise ca și
toarce la mină, la cei doi camarazi. E uimit că ciuma, cândva.
cei doi sunt resemnați, mai ales Petre care cre-
dea sincer că a găsit în sfârșit o familie „în care
să nu se mai simtă proscris”. Mai mult, Serafim
e și mai provocator: „Se găsesc doi oameni
potriviți, se apropie și ție nu-ți convine... Noi
am rămas aici și ne vedem de treabă. Dar nici
asta nu-ți convine. Vrei să fim prieteni, dar tu
vrei totul. Noi, mai la urmă, că suntem mai
proști”. Lazăr, care „nu suporta să fie „instruit”
la pachet cu „omul nou”, după ce trăise între oa-
meni cărora nu le dicta nimeni”, este ispitit de
traiul de dincolo de viața de șantier și, pentru a
se întoarce la acel luxos mod de viață, decide
să fure trotil din magazia șantierului în scopul
comercializării. Este surprins de paznic, fuge de
la locul faptei, dar remușcarea deja îl încolțise
iar privirile acuzatoare a foștilor „tovarăși” îl
duc la sinucidere. Se spânzură în baraca
șantierului și la finalul unei iluzorii vieți după
care alergase, se alege doar cu „lada care-i ținea
loc de sicriu, ( și asta –n.n.) era făcută din P.F.L.
melaminat”.
Finalul se citeşte cu răsuflarea tăiată. Mai de-
parte nu se poate povesti. Nici la secretarul de
partid al comuniștilor din șantier, nici la sluji-
torii lui Dumnezeu foștii tovarăși nu găsesc
înțelegerea creștinească pentru înmormântarea
lui Lazăr. Este, oricum, o călătorie pe care tre-
buie să o facă fiecare, realizând în tăcere, că

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu


34 | Nr. 95
Simone Boué
- Viaţa mea cu Cioran -
A fost partenera de viaţă a
marelui nostru gânditor, cu care
a împărţit aceeaşi mansardă mai
bine de 50 de ani. O relaţie ti-
midă şi discretă, care le-a scăpat
,decenii la rând, şi celor mai
avizaţi biografi. Interviul de mai
jos a fost realizat la Paris, în
1996, la un an de la dispariţia lui
Emil Cioran. Prezenţă excesiv
derezervată, Simone Boué a re-
fuzat să-şi facă un titlu de glorie
din asocierea numelui său cu al
lui Emil Cioran… A oferit ex-
trem de puţine interviuri, doar
două sau trei, cel de faţă fiind
“smuls” la rugăminţile şi presiu-
nile insistente ale lui Marie
France Ionesco, fiica dra-
maturgului Eugen Ionescu. Au-
torul interviului, profesorul
universitar Norbert Dodille, era
în vremea aceea director al Insti-
tutului Francez de la Bucureşti..
Simone Boué s-a stins din viaţă
un an mai târziu.
Norbert Dodille: Simone
Boué, cine sunteţi şi cine eraţi
înainte să-l cunoaşteţi pe Cio-
ran? Ştiu că v-aţi născut în
Vendée şi aţi făcut studii de
engleză.
Simone Boue: Mi-am început
studiile la Universitatea din
Poitiers şi apoi am obţinut o
bursă la Paris, ca să-mi
pregătesc examenul de titu-
larizare. Am ajuns deci în capi-
tal în 1940, în plin război, şi
m-am instalat la un cămin
studenţesc pe boul. Saint-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
SALONUL LITERAR
Michel. Avea şi o cantină,
deschisă pentru toţi studenţii..
Acolo l-am cunoscut pe Cio-
ran.
N.D:Vă mai amintiţi ce impre-
sie v-a făcut?
S.B:Era foarte diferit de toţi
ceilalţi. Poate şi din cauza
vârstei, avea 31 de ani. Stăteam
la coadă să-mi iau mâncare..
Dar trebuia să completăm un
cupon înainte de a ajunge la
casă, cu data şi numele. Cioran
nu s-a aşezat la coadă, a venit
lângă mine şi m-a abordat,
întrebându-mă în ce zi suntem.
Era 18 noiembrie 1942. Îmi
amintesc perfect, fiindcă era
ziua mea.
N.D: Şi de atunci aţi locuit
împreună?
S.B:Nu chiar imediat. Între
timp, s-a terminat războiul şi
am primit un post de
profesoară de engleză tocmai la
Mulhouse.. Acolo am petrecut
Interviu
şi primul Paşte împreună. Cio-
ran a venit cu bicicleta şi am
făcut turul Alsaciei. După un
an, Cioran şi-a pus în mişcare
toate cunoştinţele şi,
mulţumită unor intervenţii, am
primit post la Orléans, apoi la
Versailles şi, într-un final, la
Paris, unde ne-am mutat
împreună.. Dar am fost nevoită
să mai închiriez încă o cameră
alăturată, ca să am o adresă
separată în ochii părinţilor mei.
Pe vremuri, să locuieşti cu un
bărbat, necăsătorită, nu era atât
de uşor.„Frumos ca un rus”-
N.D: Aţi vorbit recent despre
faptul că i-aţi găsit, făcând or-
dine, caietele personale. Ce
conţin ele? Sunt un fel de jur-
nal?
S.B: Erau nişte caiete puse de-
oparte, pe care scria “à detru-
ire” (“de distrus”). Sunt notaţii
de gânduri, stări şi întâmplări,
fără dată. Uneori, printre rân-

Interviu
duri, găseşti scris “noapte
atroce” sau “dureri îngrozi-
toare”. Am descoperit în ele un
alt Cioran, pe care nu-l ştiam.
N.D:La ce vă referiţi?
S.B:Ce scrie e de o tristeţe
sfâşietoare. Revine constant
sentimentul eşecului
existenţial. E foarte dureros
pentru mine să citesc aşa ceva,
să-mi dau seama că a fost atât
de adânc locuit de nefericire. În
viaţa de zi cu zi, Cioran nu era
deloc o fiinţă sinistră. Era un
om vesel, cu umor. Şi aş spune
că nu-i scăpau bucuriile şi
frumuseţea lumii. Dar nu scria
decât atunci când era trist, în
accesele lui de disperare, tot-
deauna noaptea. A şi zis-o
cândva: “Dacă sunt sinistre
cărţile mele, e pentru că nu
scriu decât atunci când îmi vine
să-mi trag un glonţ în cap”.
N.D: Vorbeşte şi de dvs. în
aceste caiete?
S.B:Vorbeşte numai şi numai
de el. De mine niciun cuvânt.
Deşi, citind, mi-am amintit că
cele mai multe întâmplări le
trăiserăm amândoi. Cioran era
foarte discret cu viaţa lui pri-
vată...N-a vorbit niciodată de
mine. De altfel, trăiam vieţi
paralele. Eu eram profesoară.
Când mă întorceam acasă, nu-i
vorbeam niciodată de ce am
făcut la liceu. Nu l-ar fi intere-
sat.
N.D: Şi totuşi, îi eraţi in-
dispensabilă.
S.B:Nu cred. S-ar fi descurcat
la fel şi fără mine.
N.D:Nu vă deranjează că nu
vorbeşte nicăieri de dvs.?
S.B:Nu, doar mă uluieşte.
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
SALONUL LITERAR
Nr. 95
N.D:Dar când îşi primea pri-
etenii eraţi acasă, nu?
S.B: Cei foarte apropiaţi mă
cunoşteau, desigur. Prin anii 50
Cioran ieşea mult, absolut in-
dependent de mine. Pe atunci,
eram obsedată să nu mă culc
prea târziu, pentru că aveam
cursuri grele a doua zi. În plus,
eram foarte sălbatică şi timidă.
Scriitoarea Jeannine Worms l-a
primit ani de zile în vizită, fără
măcar să bănuiască faptul că
exist. Cioran nu vorbea
niciodată de mine. Şi nici eu
sub nicio formă n-aş fi vrut să
le vorbesc de el alor mei.
N.D:De ce?
S.B:Ce le-aş fi putut spune? Că
sunt cu cineva, apatrid, fără
profesie, fără bani, fără nimic?
Oricât de deschişi la minte ar fi
fost ai mei, asta n-ar fi accep-
tat-o. După ce ne-am mutat
amândoi pe rue de l’Odeon, au
venit să mă viziteze. A trebuit
s-o mint pe mama că mi-am
găsit un coleg de apartament.
Am mutat o mobilă în faţa unei
uşi, ca să aibă impresia că
locuim în camere separate.
N.D:Să fii independent şi în
acelaşi timp să ai un cămin
călduţ: visul oricărui bărbat.
Ce şansă a avut cu dvs.!
S.B:Oh, nu! Nu văd lucrurile
aşa. Şi sunt convinsă că nici el
nu le vedea aşa. Mi-ar fi prea
greu să vă explic ce fel de
relaţie am avut.
N.D: Era un om dificil?
S.B: Îmi amintesc prima vizită
a lui Constantin Noica. Când
am rămas o clipă singuri, m-a
întrebat verde-n faţă. “Cum îl
puteţi suporta pe Cioran?”. Şi i-
| 35
am zis: “Dar şi el mă suportă
pe mine”. Adevărul e că Cioran
era pur şi simplu imprevizibil.
Nu te plictiseai niciodată cu el.
Dar era imposibil să faci vreun
plan. De pildă, hotăram să
plecăm la Dieppe, în vacanţă.
Înainte de a pleca, scoteam ab-
solut tot din priză, goleam fri-
giderul. Ajungeam la Dieppe,
făceam alte cumpărături,
umpleam acolo frigiderul, şi
nici nu ne instalam bine, că
spunea: “Gata, plecăm”. Arun-
cam tot ce era în frigider, reve-
neam la Paris şi trebuia să
facem iar cumpărături. Şi cum
îi suportaţi toate capriciile
astea? Am avut nenumărate ac-
cese de revoltă. Dar cu timpul,
le împaci pe toate, dacă vrei să
trăieşti cu celălalt.Ajungi la un
modus vivendi. Şi el trebuia să
suporte chestii, cu siguranţă.
Deşi, în mare, cu mine se
convieţuia mai uşor. Nu v-aţi
dorit niciodată un copil cu el?
Un copil cu Cioran? Am avut
timp de două săptămâni o
pisică, dată în grijă de o
prietenă italiancă. Cioran se
înţelegea extraordinar cu ea.
Atunci am înţeles că semăna el
însuşi cu una. Trebuia să am
grijă de amândoi. Erau la fel de
capricioşi şi imprevizibili.
N.D:Plecaţi în vacanţe?
S.B: Plecam cu bicicleta sau pe
jos, cu câte un rucsac în spate.
Uneori, puneam şi cortul. Eu aş
mai fi oprit la câte-o gazdă, dar
el era foarte “spartan”. Desco-
periserăm drumurile de pe mar-
ginea canalelor, aveau un
farmec teribil. Am făcut zeci de
kilometri aşa. Plimbările lungi
 SALONUL LITERAR
36 | Nr. 95 Interviu

îi plăceau peste măsură. Să pabilitate. foarte târziu, abia cu

plece cu bicicleta sau să
meargă pe jos însemna să
golească conştiinţa, să nu mai
existe decât în peisaj, în
mişcarea pasului.
N.D:Ieşeaţi şi peste graniţe?
S.B:Am fost în Spania (pentru
care avea o mare pasiune), dar
şi în Italia şi Anglia. De cele
mai multe ori am făcut turul
lor pe biciclete. În America a
fost invitat de foarte multe ori,
dar a refuzat să meargă. Îi era
teamă de avion, n-a zburat
nici măcar o dată în viaţă. În
951, am primit eu o bursă
Fullbright. Nu voia să mă lase
să plec. Dar era o şansă
extraordinară pentru mine, aşa
că n-am cedat. M-a condus la
aeroport, era palid şi m-a
privit tot timpul cu reproş. Am
plecat cu un sentiment de cul-
N.D:Cu trenul mergea totuşi,
nu?
S.B:Da, dar odată ce se trezea
în tren, urmau scene incredi-
bile Avea mereu câte ceva în
urechi, se temea de orice
curent de aer. Se aşeza şi apoi
schimba locul de două, trei
ori.
N.D:În ce punct se afla cari-
era lui literară când l-aţi
cunoscut?
S.B:Scria în română. Ştiam că
în România era cineva. În
Franţa însă era un anonim. În
caietele sale, îşi povesteşte
vizitele la editura Gallimard.
Trebuia să-şi repete numele,
nimeni nu-l cunoştea, se
simţea exact ca târfa cu care
nu vrea să urce nimeni. Toată
viaţa lui a fost un şir lung de
umilinţe. Succesul a venit
“Exerciţii de admiraţie”, în
1986. Şi cred că a murit fără
să ştie că a fost recunoscut.
N.D:Şi totuşi, nu e ciudat să
te simţi subestimat de con-
temporani, dar în acelaşi
timp să refuzi interviuri şi
premii?
S.B:Avea ideea fixă că mai
bine să fii necunoscut, decât
celebru.. Dispreţuia gloria.
Nu accepta să apară la tele-
vizor şi pentru că nu voia să
fie recunoscut pe stradă.
Dacă era întrebat: “Sunteţi
Cioran?”, răspundea “Nu!”.
Mă tulbură să-mi amintesc,
dar mai târziu, când era
foarte bolnav şi avea deja
pierderi de memorie, cineva
l-a oprit pe stradă şi l-a în-
trebat dacă e Cioran. El a
răspuns: “Am fost!”.

TALENT, IMAGINAȚIE, CREATIVITATE ȘI ERUDIȚIE,

LA UN LOC: “ȘOBOGRÉ -155 de povestiri scurte
și ultrascurte- * CHIROMANTUL REGINEI - nuvelă”,
de Adrian Botez
Noul volum de proză al scriitorului Adrian
Botez (“ŞOBOGRÉ -155 de povestiri scurte şi
ultrascurte- * CHIROMANTUL REGINEI -
nuvelă”, apărută la Rm. Sărat, Editura Rafet,
2017) încântă, încă de la primele pagini, ochiul
cititorului - prin bogăţia erudită a documentării,
prin sprinteneala reflecţiilor şi profunzimea cu-
getării la “cele ale lumii”. Cele 155 de scurte
povestiri sunt mici diamante, fiecare din ele
atent şlefuit, toate plămădite din felurite întâm-
plări, fie mitologice, fie istorice, fie din zgura şi
tăciunii realităţii, presate sub teribila greutate a
Octavian CONSTANTINESCU
spiritului atent, scrutător, al neiertătorului de
sminteli umane - Autorul. Povestirile, unele
dintre ele, dezvăluind taine (împovărătoare, pa-
tetice sau amuzante...), din biografiile unor cu-
noscuţi scriitori sau din existenţa unor (încă)
neuitate personaje/personalităţi istorice (Carol I
Stuart, Oliver Cromwell, Jorge Luis Borges,
Vincent Van Gogh, Charles Dickens, Mihail
Bulgakov, Bacovia, Eminescu, François Villon
etc.) - poartă spre noi prospeţimea şi autentici-
tatea surprizei.
Cea care dă titlul colecţiei de micropovestiri,

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
Cronică Nr. 95
literară
Şobogre (de pildă!), îl are ca erou pe smintitul
marchiz de Sade, cel căruia perversiunile sexuale
îi erau singura şi de căpătâi preocupare. În dispe-
rare de cauză („internat” fiind el la Bastilia...), de-
mentul experimentator sexual încearcă, în nebunia
sa, încrucişarea dintre o şobolăniţă şi un biet gre-
iere. Deliciul povestirii vine din dezvăluirea se-
mantică: marchizul s-a gândit să boteze
inchipuitul rezultat al “încrucişării” cu o alăturare
a numelor celor două vietăţi: RACIGALLE ( rat
-fr. şobolan – şi, respectiv, cigalle – greiere) Au-
torul duce imaginaţia mai departe decât ne-am aş-
tepta, denumind ipotetica vietate („hibridată” ca
o culme a absurdului!) “şobogré”, adică prescur-
tările de la “şobolan” şi “greiere”!
Adrian Botez identifică gesturi, oarecum simi-
lare cu cele ale marchizului de Sade, nu doar la
oamenii contemporani nouă, ci chiar şi la…Dum-
nezeu:
“ (…) Numai că experimentul s-a oprit cam pe-
aici… - …adică, n-a trecut de prima sa fază. Pen-
tru că greieraşul (de sub stea neagră!) s-a înecat
în umorile din vaginul şobolăniţei…adică, exact
ce nu prevăzuse marchizul întreprinzător…
Din toată isprava “alchimistului” (care a stă-
ruit să păstreze cadavrul ghinionistului greiere, în
vaginul şobolăniţei…poate-poate, şi în moarte,
“cigale”-ul va slobozi ceva, cumva, în matricea
şobolănească…!) s-a cam ales praful. Ca urmare,
şobolăniţa a murit, a doua zi după decesul greie-
raşului, de un soi de “septicemie şobolă-
nească”…iar “şobogre”-ul a murit, şi el, înainte
de a se naşte. A decedat, cum s-ar zice – încă din
starea de…proiect!
…Ceea ce arată că demenţa experimentatori-
lor depăşeşte, uneori, cu mult, media acceptată,
de oameni şi de Dumnezeu…A se vedea, printre
atâtea altele, şi cazul de la Geneva, cu “alchimi-
ştii antimateriei”1!
1 stabilizată de obicei ulterior ca foton de înaltă energie (raze
-În august 2000, laboratoarele CERN din Geneva, Elveţia au fi-
nalizat construcţia unei “FABRICI DE ANTIMATERIE”. Scopul
acesteia este de a crea atomi de antihidrogen. Problema este că
aceşti atomi, odată sintetizaţi, se pot anihila intrând în contact cu
materie. Această problemă ar putea fi rezolvată cu ajutorul unor
“capcane” magnetice în vacuum, aşa-zisele capcane Penning, care
să prevină asemenea coliziuni.
S-au detectat mici cantităţi de antimaterie, într-o zonă de Univers
dominată, de departe, de materie. Antimateria se întâlneşte foarte
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 37
…Pe de altă parte, stai şi te gândeşti că astfel
de experimente, fără cap şi fără coadă, se fac şi
la nivel divin. Spre exemplu, Dumnezeu a vrut să
corcească un înger c-un drac – şi-a ieşit…omul!
Zău că n-a ieşit ceva de seamă, cum se tot laudă
Preabunul: o arătare, pe de-o parte, proastă ca
un greiere, cântând, flecărind şi pălăvrăgind fără
rost…pe de alta, cu o fire lacomă şi apucătoare,
răutăcioasă şi crudă, precum şobolanul…
Da-da, zău că n-are cu ce se lăuda (…“capo-
dopera Creaţiei”, “capodopera Zilei a Şasea” -
auzi!)…El, ”Marchizul Celest”…!
În esenţă, povestirile din volum sunt parabole,
totalitatea lor reprezintă un fel de catehism al nor-
malităţii, prin concluziile ce strălucesc, luminoase,
în conştiinţa cititorului. Un fel de “aşa să nu fa-
ceţi” - pare să fie strigătul disperat ce răzbate din
fiece poveste-povestire-parabolă.
Cine s-ar fi gândit că onorabilul, dar poate prea
prolificul Honoré de Balzac - să fi fost, în reali-
tate, un grăsan ahtiat după câştigul de bani, un ah-
tiat după femei, un foarte prost gestionar al
afacerilor sale literare şi un snob, în cautare de
parvenire, cu orice preţ?
Adrian Botez este, în general, prea puţin reve-
renţios, cu personajele sale, oricât de sus-puse ar
fi fost ele, cândva, în istoria umanităţii terestre.
Spre exemplu, el afirmă, despre amiralul englez
Horatio Nelson, care, după moarte, a fost “con-
servat”, de marinarii săi (ca să-l aducă şi îngroape,
uşor cu materia care o înconjoară, cu care se anihilează, rezultând
raze gamma. Această lumină a fost detectată încă din 1978 ca
provenind din centrul galaxiei noastre. Cercetările au continuat şi,
acum, fizicienii propun un mechanism, pentru a explica apariţia
acestei antimaterii. Această antimaterie există pentru foarte scurt
timp, lovindu-se repede de materie şi anihilându-se. Observarea
acestei lumini a permis astronomilor să detecteze prezenţa acestei
antimaterii” – cf. wikipedia.
…Se cunoaşte faptul că atunci “Când materia şi antimateria se
întâlnesc, acestea reacţionează violent. Materia şi antimateria
dispar (se anihilează), lăsând în urma lor o formă de energie,
gamma) – sau…o gaură neagră”. Adică, mai pe româneşte: e
foarte posibil, dacă experimentul demenţilor “alchimişti” genevezi
“reuşeşte” (?!) – în locul Pământului, ba chiar în locul Galaxiei,
să rămână (“să se obţină”)…un “şobogré” de forma unei…”găuri
negre”!
…“Casa arde (…lumea moare de foame, de boli oribile şi de ne-
dreptatea strigătoare la cer…), iar “babele” (avide de…”ho-
munculoizi”) se piaptănă…!!!”
 SALONUL LITERAR
38 | Nr. 95
după moartea sa, în bătălia de la Trafalgar - în An-
glia), într-un butoi enorm, cu un amestec format
din vin, coniac şi whisky:
“...Ceea ce impresionează, în biografia
acestui erou britanic, mort la datorie (pe
vasul-amiral, Victory... – ultimele
vorbe ale amiralului au fost: „Mul-
ţumesc lui Dumnezeu şi Emmei,
mi-am făcut datoria!”) - este
modul cum ştiu englezii nu doar
să trăiască, ci să şi moară: trupul
decedatului (şi atât de iubitului
amiral, despre a cărui pierdere, le-
gată de victoria Angliei, asupra
Franţei napoleonice, la Trafalgar, în-
suşi regele Angliei, George al III-lea, ar
fi spus, cu lacrimi în ochi: “Am pierdut, mai
mult decât am câştigat”…) amiral-erou a fost
adus, în Anglia, spre a fi înhumat... - ...ÎNTR-UN
BUTOI IMENS, CARE CONŢINEA O CANTI-
TATE, CU TOTUL RESPECTABILĂ, DE CON-
IAC, AMESTECAT CU VIN ŞI WHISKY...
...Ce pleaşcă (...invidiată, în primul rând, de
irlandezi şi de scoţieni!) au unii, dom’le - chiar
şi după moarte...!
Auzi, el, NELSON, puritan, abstinent con-
vins! - ...şi cadavrul lui păstrat într-un butoi cu
CONIAC, AMESTECAT CU VIN ŞI WHISKY!
Phii!
„Nelson să fii, noroc să ai!”
Toate povestirile sunt savuroase. Unele dintre
ele, datorită erudiţiei şi acribiei autorului, par oa-
recum fantastice, deci greu de acceptat, ca adevă-
ruri istorice. Altele - au concluzii dezarmant de
simple, aproape de neacceptat, şi ele...tocmai din
pricina golului surprizei bruşte (“căscat” ca o ge-
nune, în faţa preatihnitului cititor!) - gol format în
mintea unui cititor ori snob, ori prea sofisticat…
Te aştepţi ca personajul să cadă în genunea de po-
sibilităţi ale prăbuşirii…şi te pomeneşti cu el că-
zând într-o banală…FÂNTÂNĂ! FÂNTÂNA –
ca FEREASTRĂ spre Mistica Transcendenţă…
Oricâte paradoxuri fascinante construieşte -
din toate povestirile autorului răzbate talentul de
povestitor şi imaginaţia debordantă a scriitorului
Adrian Botez. Volumul beneficiază de ample in-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Cronică
literară
troduceri explicative, atent documentate şi fin de-
taliate, de parcă autorului i-ar fi teamă să nu fie
greşit înţeles. De altfel, ceea ce este de ramarcat,
la modul pozitiv, în plus faţă de calităţile enu-
merate mai sus, este atenta documentare
a autorului. Vastele note de subsol,
adevărate incursiuni istorice, sunt nu
doar o expresie a respectului faţă de
cititorul avizat/neavizat, ci chiar
un mijloc didactic extrem de efi-
cient, dovedind apartenenţa auto-
rului la nobila “şleahtă” a
educatorilor “înrăiţi”... Un autor
mistagog-pedagog mistic (iniţiator!),
care te obligă, pur şi simplu, SĂ ÎN-
VEŢI. SĂ AFLI. SĂ ŞTII. SĂ DESCO-
PERI.
Nuvela Chiromantul reginei excelează, din
acest punct de vedere. Aşa cum am putut constata
(tot răsfoind “opurile” mistagogului Adrian
Botez…), Revoluţia sau, mă rog, aşa-zisa “Revo-
luţie Franceză” este aproape o marotă, pentru
onorabilul autor. Este subiectul multor proze de-
ale sale, semn că evenimentul istoric cu pricina îl
obsedează, prin nefirescul şi nedreptăţile, prin
atrocităţile implicate în “Revoluţia Franceză”,
autorul considerând că acest episod istoric a ne-
norocit, pe vecie, Franţa, prin impactul negativ
asupra noţiunilor de regalitate legitimă, prin răs-
turnarea scării normale a valorilor morale, prin
adoptarea “anormalului” pe post de normalitate.
Povestea reginei scăpate de ghilotină, prin substi-
tuirea sa, ocultă, cu o sosie parcă născută ad-hoc
(şi chiar aşa şi este, în poveste…!), e prea savu-
roasă ca s-o devoalăm noi, aici. Personajele pove-
ştii-nuvelei sunt absolut “meseriaş” creionate,
obscurul Cagliostro/Joseph Balsamo, aventurier
admirabil descris, aparent naivul cavaler–chiro-
mant, un fel de confident sui-generis al nobilei re-
gine, sau chiar regina însăşi - sunt personaje vii,
parcă sărite dintre coperţile cărţii, în faţa cititoru-
lui uluit.
Îi doresc lui Adrian Botez să scrie cât mai
multe asemenea minunate cărţi (de tip “şehereza-
dic”!), prin care să re-învie spiritul autenticului
CITITOR-DE-CARTE/PAGINĂ!
 SALONUL LITERAR
Cronică Nr. 95
literară
MODERNITATEA ÎNTRE ÎMPLINIRE
ȘI AMÂNARE
CONSTANTIN SCHIFIRNEȚ,
MODERNITATEA TENDENȚIALĂ.
Reflecții despre evoluția modernă
a societății
Petrache PLOPEANU
Societatea umană nu este un dat natural sau trans-
cendental, cel puțin dacă depășim momentul atât de
discutat de-a lungul timpului, civilizațiilor și religii-
lor, al cosmogenezei. Acest agregat uman are un în-
ceput, are o evoluție, cunoaște parametri cantitativi
și calitativi ai existenței lui. Dacă acceptăm o a treia
variantă la cele două negații formulate anterior, re-
feritoare la datul natural și cel divin al societății, datul
social, vom considera că există o mai mare probabi-
litate de a accepta o raționalitate a emergenței aces-
teia. Raționalitatea este o caracteristică a societății
umane, indiferent de etapa de dezvoltare în care se
găsește: Antichitate, Evul Mediu, Epoca Modernă și
cea Contemporană, dacă ne adaptăm temporar, cel
puțin, punctul de vedere la un criteriu istoric. De la
această acțiune de adaptare până la noțiunea care
ilustrează procesul adaptării, schimbarea, nu mai este
decât un pas. Iar de aici până la conceptul principal
în analiza căruia insistă întreaga carte a profesorului
Constantin Schifirneț, menționată deja în titlul pre-
zentului articol, modernitatea, este al doilea pas.
Modernitatea și modernizarea reprezintă o preo-
cupare constantă pentru autorul menționat. O rapidă
enunțare a titlurilor unora dintre lucrările sale, este
necesară în acest context: Mass-media, modernitate
tendențială și europenizare în era Internetului (2014),
Filosofia românească în spaţiul public. Modernitate
și europenizare (2012), Europenizarea societăţii
românești și mass-media (coord. şi autor, 2011), For-
mele fără fond, un brand românesc (2007). Apare în
toate aceste lucrări abordarea problematicii moder-
nizării printr-o raportare temporală și spațială la ro-
mâni și la europeni, prin acest din urmă termen
înțelegând pe acei europeni care au reprezentat un
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 39
centru de influență, de diseminare a modernității, cei
din Occidentul Europei. În aceeași măsură apare și
conceptul cheie al lucrării la care ne referim direct,
Modernitatea tendențială.
Pornind de la conceptul de modernitate, Constan-
tin Schifirneț procedează la întemeierea unui alt con-
cept, cu o putere instrumental-explicativă și
aplicativă implicit mai puternică, acela de „moder-
nitate tendențială”. Câteva probleme trebuie puse
încă de acum, unele trebuie lămurite înainte de a con-
tinua analiza conceptului respectiv iar altele, după:
din ce necesitate a apărut demersul onto-sociolo-
gic în legătură cu acest concept?
ce atingeri / intersectări există între conceptul res-
pectiv și diferitele teorii despre modernitate, moder-
nizare?
care este relația dintre elite, stat, mediul rural,
spațiu / modernizare?
în ce constă importanța acestui concept în con-
textul integrării europene și a globalizării?
Pentru a aborda logic prima problemă vom enu-
mera și celelalte lucrări pe care C. Schifirneț le-a pu-
blicat de-a lungul timpului și ne referim aici doar la
volume de sine stătătoare: C. Rădulescu-Motru.
Viaţa și faptele sale, vol. I-III (2003-2005), Geneza
modernă a ideii naţionale (2001), Sociologie (1999),
Educaţia adulţilor în schimbare (1997), Civilizaţie
modernă și naţiune. Mihail Kogălniceanu, Titu Ma-
iorescu, Mihai Eminescu (1996), Lectura și biblio-
teca public (1991), Tineretul între permanenţă și
înnoire (1987), Generaţie și cultură (1985).
Observăm că noțiunea de „modern” apare pentru
prima dată în Civilizaţie modernă și naţiune. Mihail
Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu
 SALONUL LITERAR
40 | Nr. 95
(1996), pentru a continua cu Geneza modernă a ideii
naţionale (2001). Conceptul de „modernitate
tendențială” apare în Formele fără fond, un brand ro-
mânesc (2007): „Găsim utilă pentru descrierea pro-
ceselor de modernizare românească noțiunea
«modernitate tendențial», prin care desemnăm actul
de dezvoltare in direcție inversă: de la afirmarea spi-
ritului național şi de la construcția politică spre dez-
voltarea economică. In arealul romanesc se afirmă
modernitatea ca o tendință care coexistă cu structu-
rile sociale, cu formele instituționale şi cu fondul
vechi. Modernitatea tendențială răzbate greu şi lent
prin complicata rețea de structuri socio-instituționale
din societatea românească tradițională şi patriar-
hală”, pentru a dobândi apoi note definitorii din ce
în ce mai clare în lucrările de după acest an. Care a
fost acel ferment care l-a determinat pe C. Schifirneț
să se dedice întemeierii acestui concept? Identificăm
o stare de dezamăgire produsă de incapacitatea struc-
turilor politice românești de după 1989 de a urma
calea unei modernizări europene clare, o cale care,
însă, să fie o necesitate resimțită de români în primul
rând și de asemenea să fie rezultatul unui proiect asu-
mat de întreaga societate românească. Faptul că lu-
crurile stau invers îl face pe autor să sublinieze: „In
fapt, elitele politice şi administrative romaneşti nu
dispun de capacitatea de a produce şi susţine o dez-
voltare socială competitivă. De aceea, orice schim-
bare fără un fundament puternic poate să fie doar un
experiment cu efecte asupra societăţii ce nu pot fi in-
tuite sau anticipate. Deşi s-a creat un cadru institu-
ţional politic şi juridic, bazat in bună parte pe
legislaţie şi norme europene, trebuie spus că funda-
mentele de dezvoltare capitalistă şi democratică sunt
precare in societatea românească de astăzi. Organi-
zarea societăţii pe principiile pieţei libere şi a statului
de drept nu a adus de la sine o organizare socială de
tip modern, cu o guvernare transparent şi imparţială,
o administraţie publică impersonală şi orientată spre
binele comun, o societate civilă consistentă, un spa-
ţiu public dominat de un dialog direct intre principa-
lii actori sociali. A rezultat un sistem social care nu
este comunism, dar nici capitalism cu economie de
piaţă nu este fiindcă a avut loc doar o înlocuire a mo-
nopolurilor de stat din perioada comunistă cu cele
private”. Recunoaștem în caracterizarea făcută de
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Cronică
literară
către profesorul Schifirneț toate nădufurile noastre
postdecembriste și toate întrebările noastre fără răs-
puns, la care, se pare, acesta a găsit o serie de
explicații, tocmai pe baza unei teorii sociologice de
ultimă oră, aceea a modernității tendențiale. Dar pen-
tru a oferi suficiente puncte de sprijin în înțelegerea
acestui concept, al modernității tendențiale, vom
plana într-o orbită din ce în ce mai apropiată de
acesta, trecând în revistă punctele de intersectare ale
trăsăturilor conceptului cu acelea ale altor teorii asu-
pra cărora chiar autorul insistă din aceleași necesități
de logică a demersului său și de urmărirea unui tra-
seu specific logici științifice.
Constantin Schifirneț enumeră o serie de autori,
sociologi, filosofi, istorici care, resimțind la rândul
lor anumite carențe ale teoriei modernității ca atare,
au purces chiar din secolul al XIX-lea, dar mai cu
seamă din a doua jumătate a secolul al XX-lea și în
primele două decenii ale secolului al XXI-lea, la o
serie de teoretizări ale unor aspecte relative la pro-
cesul modernizării: H. Spencer, K. Marx, E. Dur-
kheim, M Weber cu „Prima modernitate”, U. Beck,
„A doua modernitate”, „Modernitatea eurocentrică”,
„Modernitatea târzie”, A. Giddens, U. Beck „Mo-
dernitate reflexivă”, P. Wagner „Modernitate orga-
nizată”, Z. Bauman „Modernitate lichidă”, S.N.
Eisenstadt, R.L.M. Lee „Modernități multiple”,
Chang Kyung-Sup „Modernitatea comprimată”, E.
Dussel „Modernităţi regionale”, P. Gaonkar, G. De-
lanty „Modernităţi alternative”, V. H. Schmidt „Va-
rietăţi de modernitate”, A. Dirlik „Modernitate
globală”.
Întrebării nerostite legate de oportunitatea acestor
enumerări, îi răspundem chiar prin cuvintele autoru-
lui: „Din studiul unor tipuri de modernitate putem
observa trăsăturile relevate în conceptul de moder-
nitate tendenţială”. Fiecare tip de modernitate dintre
cele enumerate se situează pe poziția identificării
unei anumite specificități care este considerată o
carență a teoriei clasice a modernității în ansamblul
ei, o rămânere în urma timpului și a schimbărilor din
realitate, o anumită trăsătură a modernității conside-
rată insuficient explorată și folosită pentru explica-
rea procesului modernizării. C. Schifirneț se
raportează la conceptele cheie care definesc aceste
tipuri de modernitate, identificând acele trăsături care
 SALONUL LITERAR
Cronică Nr. 95
literară
pot fi mult mai cuprinzător și eficient folosite pentru
descrierea modernității și modernizarea în anumite
contexte, prin conceptul de „modernitate
tendențială”.
Pornind de la A. Giddens, U. Beck, teoreticieni
ai modernității reflexive, autorul stabilește: „Pentru
analiza modernității tendențiale rețin dintre ideile
sale pe acelea referitoare la tendința modernității eu-
ropene către globalizare sau mondializare, la riscu-
rile provocate de modernitate sau la partea întunecată
a modernității” și „Pentru analiza modernității
tendențiale rețin dintre ideile lui Beck pe acelea re-
feritoare la schimbarea modernităţii înseşi, renaşte-
rea modernităţii într-o societate de risc incapabilă de
a controla incertitudinile.” În legătură cu modernita-
tea lichidă, concept elaborat de către Z. Bauman, C.
Schifirneț conchide: „susțin că față de modernitatea
lichidă, modernitatea tendențială exprimă precarita-
tea şi iluzia stării de perfecţiune, legate de raţiona-
lismul epocii moderne şi chiar de începuturile
modernităţii occidentale.” La fel în ceea ce privește
modernitatea organizată, concept aparținându-i lui P.
Wagner: „Teza despre modernitatea organizată oferă
argumente pentru modernitatea tendențială prin li-
mitarea acțiunii actorilor sociali la cadrul reglemen-
tat al modernității şi, în consecință, principii şi norme
ale modernității nu au avut impact cu realități sociale
din afara spațiului organizat.” Despre modernitățile
multiple, la care se raportează S.N. Eisenstadt,
R.L.M. Lee, concluzia lui C. Schifirneț este: „eu
susțin că dacă modernitățile sunt multiple, atunci
toate sunt tendențiale”. Vorbind despre modernitatea
asiatică și în primul rând despre cea japoneză C.
Schifirneț subliniază, având în vedere afirmațiile lui
S.N. Eisenstadt, ideea care dă în același timp și răs-
puns la întrebarea despre așa-zisul „miracol japo-
nez”: „Aşadar, este recunoscut că deşi această țară
nu a urmat, în dezvoltarea ei modernă, modelul de
modernitate europeană, acest model a fost fermentul
în transformările moderne din Japonia. Modernitatea
europeană s-a afirmat ca tendențialitate în Japonia.”
Un alt exemplu în care procesul de modernizare ilus-
trează o altă latură, este acela al Coreei de Sud, por-
nind de la care Chang Kyung-Sup a elaborat
conceptul de modernitate comprimată. C. Schifirneț
compară acest caz cu acela al procesului de moder-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 41
nizare a României: „modernitatea comprimată se
aseamănă cu ceea ce în cultura română s-a spus des-
pre arderea etapelor în evoluția modernă a societății
româneşti”. Formularea autorului sud-coreean, con-
stată autorul român, „este aproape similară cu
aserțiuni ale teoriei formelor fără fond şi se înscrie
în modernitatea tendențială prin caracterul parțial al
dezvoltării moderne a Coreii de Sud”. Aducând în
discuție cazul Indiei, este menționat Dipankar Gupta
și conceptul de modernitatea greşită: „Modernitatea
în India se caracterizează prin ambiguități, contraste,
contradicţii şi paradoxuri, trăsături definitorii pentru
ceea ce eu numesc modernitatea tendenţială”. La
polul opus s-ar situa China despre care afirmă:
„China a creat o alternativă la modernitatea clasică,
occidentală, dar, în opinia mea, această alternativă a
fost posibilă ca urmare a tendențialității modernității
europene”, cu alte cuvinte, a posibilității de a evita
modelul occidental de modernizare. Trăsăturile
modernității într-un alt spațiu, acela al Americii la-
tine, „1. clientelism, tradiționalism şi societatea civilă
slabă…; 2 autoritarism, legalism şi rasism mascat;
3. excluderea şi solidaritatea…; 4. politic, se con-
stată fragilitatea instituțiilor politice…; 5.religia… o
dimensiune esențială a identității latino-americane”,
îl fac pe C. Schifirneț să afirme clar: „Aşadar, aceste
cinci trăsături ale modernității din America Latină
reflectă limpede realitatea unei modernități
tendențiale, în fapt, limitele unei modernizări incom-
plete.”
Semnul întrebării care conferă interogație
enunțului „ce atingeri / intersectări există între con-
ceptul respectiv (modernitate tendențială) și diferitele
teorii despre modernitate, modernizare”, persistă, dar
autorul, urmând cu acribie firul logic al demonstrației,
intervine decisiv și deslușește înțelesurile conceptului
respectiv (semnificații care deja s-au degajat din
intervențiile autorului pe marginea expunerii tipurilor
de proiecții teoretice asupra modernității). Distincția
făcută de C. Schifirneț între termenii „tendință”, și
„tendențială” este necesară și instructivă în
înțelegerea exactă a sensului exprimat de fiecare. Re-
marcăm în treacăt, primul termen este un substantiv,
iar al doilea un atribut. Dar să urmărim precizările fă-
cute de autor: „Ideea de tendinţă semnifică faptul că
un fenomen se manifestă, dar evoluția lui nu este dusă
 SALONUL LITERAR
42 | Nr. 95
până la capăt… Noțiunea „tendenţială” semnifică
neîmplinirea, amânarea, zigzagarea tendinței (s.n. –
P.P.)” Pornind de la această afirmație este ușor acum
să găsim toate aceste neîmpliniri, amânări, zigzagări
în conținutul trăsăturilor ce definesc tipurile de mo-
dernitate la care ne-am oprit anterior: riscurile provo-
cate de modernitate, partea întunecată a modernității,
schimbarea modernităţii înseşi, precaritatea şi iluzia
stării de perfecţiune legate de raţionalismul epocii
moderne, limitarea acțiunii actorilor sociali, arderea
etapelor în evoluția modernă, contraste, contradicţii
şi paradoxuri, clientelism, tradiționalism, societatea
civilă slabă, autoritarism, legalism, rasism mascat, ex-
cluderea, solidaritatea, fragilitatea instituțiilor politice,
dimensiunea religioasă.
Din toate aceste trăsături și din argumentele pre-
zentate mai departe de C. Schifirneț putem alcătui
portretul societăților în care modernitatea este
tendențială: sunt societăți unde modelul modernității
și modernizării occidentale influențează parțial sec-
toarele unei societăți, oprindu-se de cele mai multe
ori la nivelul politic, procesele de modernizare se de-
rulează pe perioade scurte de timp, apar întotdeauna
simultan, modernitate nu este dominantă în societate,
este nefinalizată, iar evoluția este provocată prin pro-
iecte de modernizare, nefiind organică. Se înregis-
trează un ritm discontinuu și inconsistent de
dezvoltare, economia fiind una de subzistență, bazată
pe agrarianism, caracteristica de bază a societății fiind
ruralizarea prin ponderea ridicată a țărănimii și o stra-
tificare socială tradițională, clasa de mijloc fiind în
minoritate, ocupațiile tradiționale dominând, la fel și
Cronică
literară
locurile de muncă agricole. Instituțiile funcționează
pe baza relațiilor și normelor informale cu cetățeni,
birocrația este nefuncțională, se înregistrează tendințe
către autoritarism datorită faptului că societatea civilă
este incipientă. Participarea politică este limitată, ma-
joritatea populației depinde de acțiunile și deciziile
statului, ceea ce duce la dependența individului de
grup, colectivism.
Din această enumerare a trăsăturilor modernității
în societățile non-occidentale rezultă că acest concept,
„modernitate tendențială” are o valoare explicativă
mult mai adecvată tuturor cazurilor, luate separat, dar
și în multitudinea cazurilor ilustrate. Putem vorbi, așa
cum în fizică se vorbește de teoria unificată a câm-
pului, de teoria unificată a specificității modernității,
care în viziunea noastră este chiar teoria modernității
tendențiale. Modernitatea tendențială poate fi refle-
xivă, lichidă, multiplă, organizată, greșită, japoneză,
sud coreeană, chineză, latino-americană, dar înainte
de toate este autoreferențială. Oriunde este folosită ca
instrument onest de analiză a modernității unei
societăți, a procesului prin care s-a ajuns la acea mo-
dernitate specifică, pasul prim este acela al
autoreferențialității, al identificării trăsăturilor teoriei
din contextul respectiv în legătură cu tot ceea ce
privește temporal și spațial modernitatea ca rezultat
și proces. Iar autoreferențialitatea teoretică trebuie să
fie urmată de al doilea pas, acționalitatea practică
(sic!), la fel de onestă.
Despre importanța acestui concept în contextul
integrării europene și al globalizării, în numărul
viitor.

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE “VRANCEA LITERARĂ”

Devenit o tradiţie deja, Festivalul Internațional de Creație “Vrancea literară”, orga-
nizat de Liga Scriitorilor din Vrancea (1998), Fundaţia Social Culturală “MIORIŢA” şi
revista “Salonul literar”, va avea loc în luna septembrie 2018. Cei care doresc să par-
ticipe (membri sau nemembri ai USR, tineri şi vârstnici) vor trimite, până pe data de
1septembrie 2018, volumele de poezie, critică, teatru, proză, eseu, istorie literară,
teorie literară, monografii (publicate în 2017) la adresa: CULIŢĂ IOAN UŞURELU,
Căsuţa Poştală 22, Oficiul Poştal Odobeşti, Judeţul Vrancea, Codul Poştal 625300.
Juriul este format din redactori şefi ai unor publicaţii literare prestigioase din ţară.
Telefon: 0722/917264; E-Mail: salonul.literar @gmail.com

ORGANIZATORII

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
Istorie Nr. 95 | 43

Robert Ficheux, omul căruia România

îi datorează, în parte, granițele de azi...
“Cine crede că Marea Unire s-a datorat
numai Adunării Româneşti de la Alba-Iulia din
decembrie 1918 şi intelectualităţii greco-catolice,
are o viziune patriotic-idilică asupra istoriei. Ma-
rile puteri victorioase, hotărîseră, destul de corect,
să împartă înfrântul si destrămatul Imperiu Aus-
tro-Ungar, după criteriile populaţiilor majoritare.
Aveau loc recensăminte, se făcuseră hărţi ale
tuturor provinciilor imperiale după naţionalităţi,se
pregăteau infiinţarea de noi ţări şi frontiere.
Ungaria înaintase Parisului, unde aveau loc ne-
gocierile, hărţi ale Transilvaniei, în care, zona
montană, platourile locuite numai de români din
Maramureş, Oaş, Haţeg, Lăpuş, Apuseni, Năsăud
etc. apăreau ca pustii.
Într-o primă variantă, populaţia maghiară,
aglomerată în oraşe (acolo unde românilor le era
interzis să se aşeze – n.r.) apărea ca majoritară în
Ardeal. E meritul unor misiuni de geografi fran-
cezi, de-a fi urcat pe toate cărările transilvane şi
de-a fi inventariat şi anunţat existenţa unor nume-
roase comunităţi române, acolo unde hărţile ma-
ghiare marcaseră pete albe, lucru ce a contribuit
determinant la decizia marilor puteri de la Trianon S-au împlinit 117 ani de la naşterea lui Robert
(prin care Transilvania a revenit României – n.r.)”. Ficheux, omul căruia România îi datorează gra-
Acele misiuni de geografi francezi, despre care niţele de azi. Ficheux a fost unul dintre cei mai
scria regretatul Radu Anton Roman, au fost con- mari geografi francezi, un foarte bun vorbitor de
duse de geograful Robert Ficheux. Dacă n-ar fi limba română şi un mare prieten al României.
existat profesorul Ficheux, azi Transilvania ar fi Robert Ficheux a fost unul dintre cei mai mari
fost pământ unguresc. Omul acesta, scria Roman, geografi francezi, un foarte bun vorbitor de limbă
„făcuse şi dăruise istorie şi geografie României”. română şi un mare prieten al României. A fost,
O Românie care, din nefericire, l-a uitat de tot, alături de celebrul lingvist suedez Alf Lombard,
după trecerea sa la cele veşnice, săvârşită acum unul dintre cei mai mari iubitori ai ţării noastre,
un deceniu. N-am auzit nicăieri să se organizeze de când existăm ca stat „dodoloţ”.
măcar un simpozion sau o adunare în memoria sa. Iată câteva repere din biografia profesorului Fi-
Acum, încercăm să aducem modestul nostru cheux:
omagiu personalităţii lui Robert Ficheux, să po- *Membru corespondent străin (1 iunie 1948) şi
vestim şi altora despre cine a fost şi cât de mult membru de onoare din străinătate (9 martie 1991)
bine ne-a făcut acest om, cu speranţa că anii al Academiei Române.
ce vor veni şi, poate, generaţiile de după noi, îl vor *Studii superioare la celebra Universitate Sor-
aşeza la locul ce i se cuvine în istoria modernă a bona , fiind licenţiat în istorie şi geografie (1919-
României. 1920).

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
44 | Nr. 95 Istorie

*Încadrat, în urma recomandării lui Emmanuel
de Martonne (un alt nume ilustru al geografiei), la
Institutul Francez de înalte Studii din Bucureşti
(1924-1927).
*Teză de doctorat cu un subiect privitor la stu-
diul geomorfologic al întregului masiv al Munţilor
Apuseni.
*Revenit în România în anul 1932, devine se-
cretar general al Institutului Francez din Bucureşti
(până în 1935), apoi al Misiunii Universitare Fran-
ceze în România. În 1935, la recomandarea lui
Emil Racoviţă, a fost numit succesor al lui George
Vâlsan la Universitatea din Cluj-Napoca, unde a
predat geografia fizică, până în 1938, când s-a în-
tors în Franţa.
*Între 1927 şi 1996 a publicat nu mai puţin de
27 de cărţi, referitoare toate la România.
*Distins cu Ordinul Serviciul Credincios în
grad de Mare Ofiţer, de către preşedintele Emil
Constantinescu, în 1997. Două dintre cărţile lui
Robert Ficheux le dau şi azi dureri de cap extre-
miştilor unguri: „Les Motzi” (Moţii), apărută în
1942 şi „Roumains et minorites ethniques en
Transylvanie” (Români şi minorităţi etnice în
Transilvania), apărută în 1990.
Acestui om, cvasinecunoscut marelui public,
România şi românii îi datorează enorm de mult.
Practic, lui Robert Ficheux îi datorăm, în parte,
Marea Unire de la 1918 şi existenţa ţării noastre
între frontierele ei de azi.

La bunica, în Moldova...
La bunica, în Moldova, „Doniţa“-i un cofăel,
Undeva e „încotrova“, „Romaniţa“-i muşeţel.
Puiul scurmă-n „rumeguş“, Ce-i basma e şi „tulpan“,
Iar ardeiu-i “chipăruş”. Iar un miel de peste-un an
„Cocostârcul“ este barză, În Moldova e „cârlan“.
Iar „curechiul“ este varză. Fumul iese din „hogeag“,
Un ciorap ii un „colţun“,
Iar iaurtul e „chişleag“.
„Perjele“-s prune din prun
„Păpuşoi“ zic la porumb,
Iar „povirla“ e magiun.
Plapuma – cum zicem noi – Nasturele ii un „bumb“;
E „oghial“ la Dorohoi. Livada ii un „pomăt“,
Un copil ce s-a lovit Iar zăpada e „omăt“.
Plânge fiindcă s-a „pălit“. – Zi-mi, bunică, dacă poţi, ce sunt eu?!
Un cartof ’i-o „barabulă“, – Tu? Un „ghilimoţ“!
Iar o „cuşmă“-i o căciulă. Dar român cum suntem toţi.

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
Istorie Nr. 95 | 45
literară
Zoe Dumitrescu-Bușulenga ia atitudine

“Credeți că de la manele ne vom mai putea

întoarce la Johann Sebastian Bach?”
*“Eu nu înțeleg un lucru: când e atâta
frumusețe întreagă pe lume, cum pot să
mă duc să mă uit la firimituri, când eu
am bucuria integrală a frumuseții? Şi,
dacă fărâmițăm frumusețea, cum vom
mai putea face drumul invers? Credeți că
de la manele ne vom mai putea întoarce
la Johann Sebastian Bach?”
*”De la Freud încoace s-a produs o
mutație: s-a pus sexul în locul capului.
Asta e tristețea cea mai mare. Vedeți, la
noi, la români există/exista/ o cuviință. Anumite cuvinte nu se pronunțau – nu erau niște tabu-uri, dar
există/exista/ o pudoare. Acum “cuviința”, cuvântul acesta, a dispărut din dicționar. Nu am prejudecăți
de niciun soi, dar felul în care ne purtăm ucide frumusețea.”
*“Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am cufundat când am
avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă,
cea mai intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru
a te întoarce cu frumusețe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.”
*“Mă uit la programele Universităților. Nu mai găsesc nici urmă de greacă, de latină. Respectul pentru
clasici nu mai există. Nu ne interesează trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie rădăcinile. O lume
fără rădăcini este o lume fără morală. Se vorbește puțin și despre intelectualii dintre cele două războaie
mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunță, opere care nu se mai citesc, lucrări muzicale care nu se
mai cântă. Există un fel de indiferență față de trecut. Lumea a început să uite să vorbească, pentru că
nu mai citește.”
*“Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieși cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu
e decât interioară, ceea ce e un ade-
văr trist. În general, adevărurile
sunt cam triste și de aceea lumea
nu le iubește.”
*“Marile mele iubiri au fost Emi-
nescu și Enescu. Bărbatul vieții
mele a fost soțul meu, Apostol
Bușulenga. Un om admirabil. Un
om de o cultură clasică admirabilă.
Cunoștea latina și greaca. Poate
asta m-a și atras la el. Am fost
căsătoriți 45 de ani. Pe verigheta
mea este gravat numele lui. Pe ve-
righeta lui era gravat numele meu
- Zoe Dumitrescu-Bușulenga.

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
46 | Nr. 95
Hegel despre iubire
Între filosofii români se numără şi D.D. Roşca
(1895-1980), autorul cărţii “Existenţa tragică”
(1935), dar şi al tezei de doctorat susţinută la Sor-
bona, cu titlul “Influenţa lui Hegel asupra lui
Taine, teoretician al cunoaşterii şi al artei”, teză
publicată la Paris în anul 1928, cu un larg ecou în
critica de specialitate din Franţa, Germania şi Ro-
mânia. După 1944, deoarece filosofia lui Hegel
era acceptată ca unul din izvoarele filosofiei mar-
xiste, devenită filosofie oficială în România, D.D.
Roşca începe marele proiect de traducere a operei
hegeliene, volumele, între care amintim Enciclo-
pedia ştiinţelor filosofice. Partea I. Logica, Pre-
legeri de istorie a filosofiei, Prelegeri de
estetică, Ştiinţa logicii, Studii filosofice, Prele-
geri de filosofie a religiei, apărând între anii 1962-
1969, la Editura Academiei din Bucureşti.
În primul volum al “Prelegerilor de estetică”,
apărut în anul 1966, Hegel se opreşte, după cum
singur afirmă în introducere, la “întinsa împărăţie
a frumosului”, al cărei domeniu este arta. Secţiu-
nea a III-a a cărţii, dedicată formei romantice a
artei, cuprinde şi reflecţiile asupra iubirii, privită
ca iubire religioasă, în capitolul “Cercul religios
al artei romantice”, dar şi ca iubire dintre un băr-
bat şi o femeie, în capitolul dedicat cavalerismu-
lui. Adevăratul conţinut al romanticului, afirmă
Hegel, “este interioritatea absolută, iar forma co-
respunzătoare acesteia este subiectivitatea spiri-
tuală ca sesizare a independenţei şi libertăţii sale”.
Referindu-se la iubirea religioasă, Hegel ne amin-
teşte că adevărata esenţă a iubirii „constă în faptul
de a-ţi abandona conştiinţa de tine însuţi, de a uita
de tine într-un alt eu şi totuşi de a te poseda pe tine
însuţi tocmai în această renunţare şi uitare”.
„Dumnezeu este iubire, şi deci şi cea mai adâncă
esenţă a lui trebuie concepută şi reprezentată în
această formă adecvată a artei, anume drept Hris-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Religie
și filosofie
Dan D. IACOB
tos. Hristos este însă iubirea divină, al cărei obiect
se descoperă a fi, pe de o parte, Dumnezeu însuşi,
pe de altă parte omenirea ce trebuie mântuită, şi
astfel în el poate ieşi în evidenţă mai puţin conto-
pirea unui subiect cu un alt subiect determinat, cât
mai ales ideea iubirii în universalitatea ei, absolu-
tul, spiritul adevărului în elementul şi în forma
sentimentului”.
În iubire, afirmă Hegel referindu-se de această
dată la relaţia dintre un bărbat şi o femeie, “valo-
rarea supremă este dăruirea de sine a subiectului
unui individ de celălalt sex, abandonarea conşti-
inţei sale independente şi a existenţei sale pentru
sine izolate, care se vede nevoită să posede numai
în conştiinţa altuia propria sa cunoaştere despre
sine. (…) Atunci acest altcineva nu trăieşte decât
în mine, după cum eu nu exist decât în el. Amân-
doi numai în această unitate împlinită sunt pentru
ei înşişi şi-şi aşază în această identitate tot sufletul
lor şi toată lumea lor. (…) Această pierdere a con-
ştiinţei sale în conştiinţa altuia, această aparenţă
de lipsă de egoism şi altruism, datorită căreia su-
biectul se regăseşte pe sine şi devine eu, această
uitare de sine - încât cel ce iubeşte nu există pen-
tru sine, nu trăieşte şi nu e îngrijorat pentru sine,
ci-şi găseşte rădăcinile existenţei sale în altul şi
totuşi tocmai în acest altul bucurându-se cu totul
de sine însuşi – constituie infinitatea iubirii. Şi
ceea ce e frumos este cu deosebire faptul că acest
sentiment nu rămâne numai impuls şi sentiment,
ci faptul că imaginaţia îşi plăsmuieşte lumea sa în
raport cu acest sentiment, transformând în decor
al lui tot restul, tot ce aparţine altfel, ca interese,
împrejurări, scopuri, existenţei reale şi vieţii; im-
aginaţia înglobează totul în acest cerc, atribuindu-
i valoare numai sub acest raport.(…)
Sub toate aspectele, iubirea posedă în ea, fără
îndoială, o mare calitate, întrucât ea nu rămâne în
 SALONUL LITERAR
Religie Nr. 95
și filosofie
general numai înclinare sexual, ci, în dragoste, un
suflet bogat, frumos, nobil se dăruieşte pe sine şi,
pentru unirea cu altul, trăieşte, e active, viteaz, gata
de jertfă etc. Iubirea romantică îşi are însă în ace-
laşi timp şi marginea ei. Anume, ceea ce lipseşte
conţinutului ei este universalitatea existentă în sine
şi pentru sine. Ea este numai sentimentul personal
al subiectului individual, sentiment ce nu se arată
determinat de interesele eterne şi de conţinutul
obiectiv al existenţei omeneşti, de familie, de sco-
puri politice, de patrie, de obligaţii profesionale şi
de ale poziţiei sociale, de ale libertăţii şi religiozi-
tăţii, ci este plin numai de eul propriu, eu care vrea
să primească înapoi sentimentul, răsfrânt de alt eu.
Acest conţinut al intimităţii - ea însăşi încă for-
mală - nu corespunde cu adevărat totalităţii ce tre-
buie să fie în sine un individ concret. În familie, în
căsnicie, în sfera obligaţiilor, în stat, sentimentul
subiectiv ca atare şi unirea ce decurge din el, unirea
cu acest individ şi cu nici unul altul, nu formează
principalul lucru despre care poate fi vorba. În iu-
birea romantică însă, totul se învârteşte în jurul
faptului că acesta o iubeşte tocmai pe aceasta, şi
aceasta pe acesta. De ce este tocmai acesta sau
aceasta, îşi are unicul temei în particularitatea su-
biectivă, în întâmplarea liberului arbitru. (…)
Desigur, fiecare om are o inimă pentru iubit şi
dreptul de a deveni fericit prin iubire, dar când el
nu-şi atinge ţinta aici, tocmai în cazul acesta, în
cutare sau cutare împrejurări, în legătură tocmai
cu această fată, prin aceasta nu se face nici o ne-
dreptate; deoarece nu este nimic necesar în faptul
ca el să aibă capricii tocmai privitor la această
fată; iar noi ne vedem nevoiţi, prin urmare, să ară-
tăm interes pentru suprema formă de accidentali-
tate, pentru arbitrarul subiectivităţii care nu are
nici o lărgime şi nici o generalitate. De aici răceala
ce ne pătrunde la reprezentarea unei astfel de pa-
siuni, în ciuda căldurii acesteia “. Ceea ce lipseşte
conţinutului iubirii romantice, afirmă Hegel, “este
universalitatea existentă în sine şi pentru sine”.
Dar are dreptate Hegel ? Înclin să afirm că nu, de
vreme ce prin întâlnirea în iubire dintre un bărbat
şi o femeie ia naştere o nouă fiinţă de lumină, un
noi care este pregătit să primească, asemenea unui
receptacul, pecetea divină. Şi atunci, acel bărbat
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 47
şi acea femeie capătă o importanţă covârşitoare,
pentru că prin întâlnirea lor în iubire, spiritul a
găsit poarta prin care să coboare pe pământ.
Geniul, ne aminteşte Nicolae Berdiaev în car-
tea “Sensul creaţiei”, reprezintă, alături de sfânt,
modelul însuşi al creativităţii eliberatoare. „Ge-
nialitatea” – spune Berdiaev – „este sfinţenia în-
drăznelii.” Ea presupune sacrificiul de sine drept
cale de realizare a unei opere suprapersonale; sfin-
ţenia, la rândul ei, este prelucrare a sinelui, orien-
tată către deplinătatea persoanei. Puşkin pe de o
parte, Serafim de Sarov pe de alta. Cel dintâi, ob-
servă Andrei Pleşu în prefaţa cărţii lui Berdiaev,
este “temerar şi autodestructiv, cel de-al doilea
smerit, mereu în stare de veghe şi de o cuminţenie
îngerească. Dar amândoi la fel de îndreptăţiţi să
întruchipeze, la judecata de apoi, norma umanită-
ţii, normalitatea ei.
Sfântul Serafim, observa Nikolai Berdiaev, n-
a creat nimic decât pe sine însuşi şi numai prin
asta transfigura lumea. Puşkin a creat ceva măreţ,
de o nemăsurată valoare pentru Rusia, pentru
lume, dar nu s-a creat pe sine. În creaţia geniului
există un fel de jertfă de sine... Sunt adânc încre-
dinţat că genialitatea lui Puşkin, care parcă îi dis-
trugea sufletul în faţa oamenilor, este în faţa lui
Dumnezeu egală cu sfinţenia lui Serafim, care i-a
salvat sufletul!.
Amândoi, concluzionează Andrei Pleşu, ilus-
trează o teză, “ea însăşi foarte îndrăzneaţă, pe care
Berdiaev preferă s-o lase în penumbra subînţele-
sului: e ceea ce am numi teandria Duhului Sfânt.
Ni se sugerează, în definitiv, la limita ereziei, că
nu numai în Fiul se întâlnesc „cele două naturi”
(a lui Dumnezeu şi a omului), ci şi în Duh. În sfera
creativităţii, Duhul pare a se defini ca emanând si-
multan de la Tatăl şi de la om: o insolită anexă la
disputa Filioque şi o promisiune de mântuire,
prin synergia creaţiei, a întregii umanităţi”. Dar a
avea capacitatea să iubeşti deplin este echivalent
cu a avea un talent deosebit, a avea un dar. Şi
atunci, putem afirma că duhul emană şi din întâl-
nirea în iubire a doi oameni, chemând, întru între-
gire, cealaltă parte a Duhului. Iar o astfel de iubire
este, după credinţa mea, în faţa lui Dumnezeu,
egală cu sfinţenia şi cu genialitatea.

48 | Nr. 95
Fascinanta viață și spectaculoasa
moarte a lui Pitagora
Pitagora s-a născut prin anul
580 î.Hr. în insula Samos. Încă
de tânăr a călătorit mult, vizitând
Orientul Apropiat până în India.
Când s-a întors în Samos, a dat
peste Polycrates care a fost tiran
al Samosului în perioada 538-
522 î.Hr. Pitagora, el însuși un
mic dictator, s-a mutat la Cro-
tona, azi Crotone în Italia, unde
a întemeiat cel mai ”totalitar”
colegiu posibil.
Puteau intra în el și bărbații și
femeile, dar trebuiau să depună
înainte un jurământ de casti-
tate și să se oblige la un regim
alimentar care excludea vinul,
carnea, ouăle și bobul. Ce-a
avut el cu bobul, nimeni nu a
înțeles. Toți trebuiau să se îm-
brace cât mai simplu și decent.
Râsul era interzis și la sfârșitul
fiecărui an de școală, toți elevii
erau obligați să-și facă public
autocritica. Seminariștii erau
împărțiți în externi, cei care
după cursuri se întorceau acasă
și interni, cei ce rămâneau noap-
tea în această ”mănăstire”. Pe
cei dintâi îi încredința în grija
unor asistenți și doar de ceilalți,
esotericii, care constituiau cercul
restrâns al adevăraților inițiați,
se ocupa personal. Chiar și
aceștia îl vedeau pe Pitagora
doar după patru ani de ucenicie.
În acea perioadă el le trimitea
cursurile scrise și autentificate
cu formula ”authos epha”, adică
”el însuși a spus-o”. Abia după
această așteptare Pitagora bine-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
SALONUL LITERAR
voia să-și facă apariția în fața
discipolilor.
Începea cu matematica. Dar
nu așa cum o înțelegeau groso-
lanii și interesații egipteni, care
o inventaseră doar din scopuri
practice. Pitagora vedea mate-
matica ca o teorie abstractă, de-
dicată antrenării minții cu
deducții logice, cu exactitatea
proporțiilor și cu demonstrațiile.
Doar după ce îi aducea la un ast-
fel de nivel pe elevi trecea la
geometrie care pentru el se com-
punea din elemente clasice:
axioma, teorema și demon-
strația. Fără să-l cunoască pe
Thales din Milet, a stabilit o
serie de teoreme: suma unghiu-
rilor dintr-un triunghi este egală
cu două unghiuri drepte și pătra-
tul ipotenuzei într-un triunghi
dreptunghic este egal cu suma
pătratelor celorlalte două laturi.
Poate ar mai fi spus și alte ade-
văruri, dar el disprețuia astfel de
”aplicații”, considerându-le prea
mici pentru geniul său. Apollo-
dor povestește că atunci când a
descoperit teorema cu ipote-
nuza, Pitagora a sacrificat 100
de animale ca să le mulțumească
zeilor. Știrea trebuie să fie falsă
deoarece Pitagora s-a mândrit cu
faptul că nu făcea rău animale-
lor, impunându-le același lucru
și discipolilor. Singurul exercițiu
care îi aducea bucurie nu era for-
mularea în sine a teoremelor, ci
speculațiile înalte și abstracte ale
teoriei.
Portret
Chiar și aritmetica el nu o
vedea ca pe un instrument de
contabilitate, ci ca pe un studiu
al proporțiilor. Așa a descoperit
legătura dintre număr și muzică.
Trecând într-o zi prin fața atelie-
rului unui fierar, a fost surprins
de ritmicitatea loviturilor de cio-
can pe nicovală. Întors acasă a
început să facă experimente pu-
nând să vibreze corzi de aceeași
grosime și la fel de tensionate,
dar de lungimi diferite. A ajuns
la concluzia că sunetele depind
de numărul de vibrații. Le-a cal-
culat și a stabilit că muzica nu
este altceva decât o relație nu-
merică între aceste vibrații, mă-
surată după intervalul dintre ele.
Chiar și tăcerea spunea el nu
este decât o muzică pe care ure-
chea omenească nu o percepe,
fiindcă e continuă, deci nu are
intervale. Planetele, ca toate ce-
lelalte corpuri aflate în mișcare
produc o ”muzică a sferelor”.
Pământul este o sferă, afirma Pi-
tagora cu 2000 de ani înaintea
lui Copernic și Galilei și se în-
 SALONUL LITERAR
Portret Nr. 95 | 49

vârte în jurul axei sale de la est
la vest având cinci zone: arctică,
antarctică, hibernală, estivală și
ecuatorială. Împreună cu cele-
lalte planete forma cosmosul.
O parte din ideile sale erau in-
spirate din filosofia Orientului.
Astfel, sufletul, fiind nemuritor,
migrează de la un corp la altul,
părăsindu-l pe cel mort, purifi-
cându-se un timp în Hades apoi
reîncarnându-se. Pitagora își
amintea că fusese cândva o cur-
tezană celebră, apoi eroul aheu
Euforbiu din războiul troian. Ba
chiar mergând odată la Argos, își
recunoaște acolo o armă din tim-
pul expediției. Toate aceste as-
pecte îl fac pe Pitagora un
personaj aproape fantastic.
Timon din Atena ni l-a înfățișat
din punct de vedere intelectual
ca pe un ”histrion (bufon) cu
aere solemne care tot dându-și
singur importanță a reușit să și-
o capete”. Pitagora nu se mărgi-
nea să practice virtutea, ducând
o viață castă, păstrând un regim
alimentar riguros și având o pur-
tare demnă și înțeleaptă, ci a
făcut un instrument de publici-
tate pentru sine. Devenise o fi-
gură semi-divină: învățăceii
așteptau patru ani până să-l vadă.
Închistat în orgoliul său de
castă și tot mai convins că cercul
pitagoricienilor constituie o gru-
pare aleasă și predestinată de zei
să pună ordine în rândul oame-
nilor, s-a hotărât să ia puterea în
stat și să întemeieze la Crotona
republica ideală, bazată pe filo-
sofia elaborată de el însuși. Ca
toate republicile ideale, ea urma
să fie o ”tiranie luminată”. Pi-
tagora dorea să interzică tutu-
ror vinul, carnea, ouăle, bobul,
amorul și râsul. La un moment
dat crotonezii au constatat că
toate demnitățile din stat erau
deținute de adepții lui Pitagora,
oameni austeri, foarte serioși,
plicticoși, competenți și în-
gâmfați care doreau să facă din
Crotona o închisoare-mănăstire.
Înainte de a fi prea târziu, au în-
conjurat seminarul, i-au scos pe
chiriași și i-au ucis. Pitagora a
apucat să fugă în chiloți, dar un
destin răzbunător i-a condus
pașii într-un lan cu bob. Din
scârba pe care o avea față de
această legumă a refuzat să se
ascundă acolo. A fost prins și
omorât cândva în jurul anului
495 î.Hr. Avea deja peste 80 de
ani și își pusese la adăpost ”Co-
mentariile”, încredințându-le
fiicei sale Damona, cea mai fi-
delă discipola a sa, ca să le răs-
pândească în lume.
(Sursa-Internet)

-Voaluri mătăsoase
Francois Vaucluse în hohot şuşotite,
zbor, în extaz, spre o
- Dilema aforistului : să displacă pentru a se- cale lactee de afo-
duce, sau mai intâi să seducă pentru a displace risme.
după? -Poezia nu se lasă
-Visează, mai bine decât mine, gândurile mele. tradusă ; lumea nu-i
-Dacă se joacă cu focul, poemul îşi câstigă prin deci dacât un poem –
aceasta propria-i cenuşă. de altfel indescifra-
-Poezia ? O filozofie caligrafică. bil.
- Arta poetică ? Nu reprezintă frumuseţea, ci o -Intim, adevărul des-
doreşte. pre lumea aceasta nu
-Acelora care nu reuşesc să facă să tacă limba- se poate confesa
jul, li se spune poeţi. decât într-o linişte ezitândă.
-Poeţii nu cântă bine decât femeile pe care le în- Angoasă.
şală. – Meritul concisului, fie ; dar arta puţinului ?
-Să prohibim alcoolul, să cântăm beţia. -Fără paradox, am fi condamnaţi la evidenţă,
-Obscuritatea unui poem nu este decât o prea greşlă înveterată.
mare lumină. -Elipsa, simplu surplus al vorbirii. Aforismul,
- Eu nu scriu poezie de dragoste, căci nu vreau să perfectă extensie a epopeii.
rămân pentru totdeauna sub fustele Infinitului. -Sensul nu e în cuvinte, ci între.

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
50 | Nr. 95
UN DEBUT MATUR:
MIHAI NICULIȚĂ
- Fereastra zidită -
Mihai Niculiţă este un neoromantic, sensibil ca
toţi romanticii la câteva teme majore: destinul, na-
tura, iubirea, acestea devenind subteme şi motive:
nostalgie, înstrăinare, analepse, un imaginar plin
de fulguraţii cu totul neaşteptate. E adeptul versu-
lui clasic, „cu rimă” şi nu odată desluşim în ver-
surile sale inflexiuni de vers popular. Este un om
al muntelui, s-a născut la Borca, acolo poeţii sunt
mai numeroşi ca oriunde, unii intraţi chiar în isto-
rii literare.
Fereastra zidită e un titlu de două ori potrivit,
pentru că poetul e un fel de Meşter Manole cu acte
în regulă (doctor inginer în consolidări şi restau-
rări de obiective din patrimoniul cultural naţional,
lucrarea sa de doctorat, de fapt prima sa carte
poartă următorul titlu: Consolidarea clădirilor de
patrimoniu), dar şi un om care refuză realitatea
imediată, cum o mărturiseşte cu precizie, într-o
curioasă artă poetică, prima poezie din volum:
Despre real nu vă pot spune nimic,/Nici într-un
caz nu e cel pe care-l văd eu. /Culorile pe care le
văd nu există în paletare,/N-am memorie, înregis-
trez fără discernământ./…/ Lumea prin care trec
se adună în mine şi mă sufocă./Nu mă pot smulge
din păienjenişul realităţii./Realul mă urmăreşte
mereu,/Iar soluţiile mele sunt mereu dincolo de
real./…/ Ce vă pot preciza, este lipsa adevărului
din poeziile mele. Cuvântul autorului p.5. Nu tre-
buie să-l credem pe cuvânt, pentru că poetul (şi el
cu acte în regulă) se contrazice imediat printr-un
poem lamento de o simplitate magnifică, dar cu o
decupare fidelă a peisajului natal: În poiana Ce-
rebuc, iarba are vedenii,/La schitul Cerebuc, su-
fletul meu bate mătănii.// Spre schitul Cerebuc
mereu poteca mă duce/Din altar Iisus a fugit de-
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Cronică
literară
Lucian STROCHI
mult de pe cruce.//În poiana Cerebuc, brânduşele
se ofilesc sub geruri./Dar e târziu: schitul Cere-
buc s-a mutat în ceruri. Schitul Cerebuc, p.9.
Uneori analepsele sunt tragice: Zăpadă era pe
drum/şi pe livadă,/Bunicii veniseră din ceruri/să
mă vadă./../De-o parte stăteam mulţi,/ înghesuiţi
unul în altul,/ Dincolo doar ei, şi-mi strigau:/
„Nu veni, aici e neantul!” Onomastică,
p.10.Lumea copilăriei pare pierdută pentru tot-
deauna, este o „fereastră zidită”: Să bat în poartă
ca necunoscut,/Căci nimeni n-o să mă mai ştie,/În
camera ce m-am născut/Să stau o oră cu chirie/…
/Vă cer iertare că insist,/Chiar nu vă amintiţi,
chiar nu vă pasă,/De acel copil smerit şi trist/ce
s-a întors pentru un ceas acasă? Casa părin-
tească, p.18.Nici lumea visului nu îi oferă refugii:
Ce repede am adormit…/Mă mişcam într-o lume
în care nu ştiu să fi trăit.//Visam fluent, dormeam
pe spate,/Eram obligat să retrăiesc amintiri ui-
tate.//Dormeam în noaptea cu uşi încuiate,/Ci-
neva mă împinge afară din lume pe uşa din
spate… Noapte de mai, p.13
Nici amintirea mamei nu este o imagine lilială:
De tine mamă-mi amintesc/În nopţile insom-
niace/Când genele nu se lipesc/Şi dorul nu mă
lasă-n pace.//Latră un câine a pustiu/Şi-i noapte
grea peste tot satul/Şi ninge straşnic şi-i târziu/Mă
simt străin parc-aş fi altul//Chiar dacă totul mi-
este împotrivă/Şi n-am noroc şi pierd mereu/Tu
eşti fiinţa milostivă/Prin care-am fost iubit de
Dumnezeu. Mama, p.26
Până şi nunta, moment astral, este stranie: Se
zicea că era nuntă,/La masă stăteam eu şi tu, /De-
odată prin bolta surpată /Să plouă bestial în-
cepu.// Aş fi vrut să te ştiu mai aproape,/Aş fi vrut
 SALONUL LITERAR
Cronică Nr. 95
literară
să fugim de-acolo amândoi,/Iar scaunele erau în-
truna mişcate,/Cineva zăvora uşi după noi.//Dă-
mi mâna mireasă a mea, speriată/Nuntă fără
nuntaşi nu poate fi,/Spre ziuă poate, cineva vreo-
dată/Se va-ndura de noi, ne va trezi. Nuntă,
p.15.Revolta e rară, e o revoltă în genunchi, dar îi
permite poetului un poem admirabil, amintind ca
punct de plecare, de „Călăreţul de aramă” a lui
A.S.Puşkin: Hergheliile ce-aleargă prin ceaţa de
câmpie/prin somn, mi se arată numai mie//Caii
aceştia înspumaţi şi nărăvaşi/Stau ziua aşezaţi pe
socluri în oraş// În basoreliefuri trag la
plug/Noaptea rup hamurile realului şi fug// Nu
mai suportă-n şa nici cavaleri nici împăraţi/Pe
câmp aleargă vii şi dezlegaţi// Aleargă în nestă-
vilită cavalcadă/Caii de rasă şi caii de corvoadă//
Se-ntorc spre ziua blânzi şi obosiţi/Spre fi pe so-
cluri iarăşi ţintuiţi. Cavalcadă, p.42.Decorul poate
fi expresionist: Suntem prinşi de-o stranie sfâr-
şeală/Pe orizont se desenează nouri de cer-
neală//Şi vântul începe să tragă de uşă/În câmp,
plopii duc pe umeri un cer de cenuşă. Pastel,
p.19.Alteori, decorul devine elegiac, tipar pentru
dictoane clasice: Din cauza mea se desprind
frunze speriate,/Şi-mi cad pe păr, pe umeri, pe
spate.//Şi vântul rebel mă bate din faţă, din
spate,/Nu pot călca pe frunze, nu pot pleca mai
departe.//Aşteaptă-mă te rog sub castani în capăt
de stradă/Măcar tu să rabzi frunze să cadă.//S-aş-
tepţi răbdătoare sub galbenul nuc,/Măcar tu să-
mi spui unde să mă duc. Toamnă, p.65.Tonul
poate fi aforistic, chiar axiomatic: Nu poţi zidi la
nesfârşit/Fără să-ngropi în zid tot ce-ai iubit. Fe-
reastra zidită, p.32 sau: Vieţile noastre sunt exis-
tenţe paralele/ Precum şinele de cale ferată/Care
sunt mereu apropiate/dar nu se întâlnesc nicio-
dată. Axiomă, p.30 şi încă: Trimite-mi semne că
exişti, /Mai spune-mi ce mi-ai spus odată: /Me-
lancolia -i fericirea celor trişti,/Şi existenţa noas-
tră este o erată. Restauratori de amintiri.p.
53.Demitizarea se poate produce brutal: Acolo
unde, de atâta singurătate/Şi mărul de aur a pu-
trezit. Eden, p.14.Dar există şi multe imagini dia-
fane, adevărate irizaţii, poetul surprinzând prin
imagini de o indiscutabilă eleganţă şi chiar fragi-
litate: Totul se duce spre liziera aceea subţire/Care
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
| 51
desparte lumea în două/cea mai îndepărtată
amintire cu tine/E mersul tău ezitant prin livada
cu rouă. Roua din livadă, p.24 sau: Şi iarba iese
prin prundiş/Chiar dacă noi i-am interzis//Iubim
în viaţă şi în vis/Tot ce-i frumos şi nepermis.. Iarba
interzisă, p.21 şi încă: Mă ruşinam de stângăcia
aripii din braţ/pe care aerul o prinse ca un
laţ//Eram străin, pluteam peste oraş/Şi aşteptam
un semn pe asfaltul cerului să-mi laşi. Oraş străin,
p.23
Cine scrie un oximoron precum „asfaltul ceru-
lui” nu e un poet oarecare…Atunci când atacă
versul popular, atât de facil şi de dificil, tonul ge-
neral nu se schimbă, rămâne elegiac, bine filtrat:
Aş fi vrut să-şi dau de ştire/Despre ură şi
iubire,/Aş fi vrut să-ţi scris scrisoare/de iubire şi
uitare/…/ Vreme multă ne desparte/Anii tineri sunt
departe,/Greu de-oprit vremea ce vine/Greu de-
ajuns până la tine// Colb plecat pe drum pustiu/Eu
mereu în gând îţi scriu… Scrisoare, p.36 sau: Tim-
pul cel trecut demult,/Cu dragoste de împru-
mut.//Timpul cel îndepărtat/Cu dragoste de
furat.//Vremea dusă, risipită,/Cu dragoste-ne-
mplinită.//Vremea cea demult uitată,/Cu dragoste
amânată. Nostalgie, p.49 şi încă: Viaţa asta mult
nu ţine/Făcută-i din lut subţire.//Viaţa asta-i
scurtă tare, /Flacără-i de lumânare.//Viaţa asta-i
tare scurtă/Nu te iartă, nu te-ascultă.//Viaţa asta-
i scurtă tare,Nu-i la schimb, nu-i la vânzare. Viaţa
asta, p.62.
Sunt multe şi frumoase versuri de dragoste, cu
rezolvări surprinzătoare, uneori inedite: Să
fugim,/să fugim împreună,/Să ne ascundem/după
înalte ziduri campestre/Care despart nimicul de
nimic/sau ce n-a fost cu ce nu este. Refugiu, p.16
sau: Mă-ndemnai să privesc cum cerul de septem-
brie/Se desfrunzea încet în stele… Cer de septem-
brie, p.63.Uneori iubita şi iluzia se confundă:
Prezenţa ta, iluzie fragilă/Mă depărtează de
real./şi timpul rupe dezgustat,/Din trupul meu
amar, amar. Stânci de cretă, p.54.Revolta de tip
social e aproape absentă: Trăim precar de azi pe
mâine/Şi ne minţim că e mai bine//Trăim intens de
luni şi până vineri/Şi nu putem păstra nimic din
anii tineri//Rămânem singuri şi stingheri/Nu des-
luşim hotarul dintre azi şi ieri//Simţim secunda ca
 SALONUL LITERAR
52 | Nr. 95
un ghimp/Ne macină cuvântul timp. Calendar,
p.38.Totuşi într-un poem, nomazii au dreptul la
un discurs impresionant: Noi nu avem nicio aşe-
zare,/Ne aşezăm la margine de univers./Adresa
noastră-i dincolo de zare,/Drumu-napoi cu la-
crima e şters. Nomazi, p.51.Eul poetic are însă pu-
terea de a se lupta cu toţi, chiar şi cu el însuşi: Nu
oglinda m-a trădat de- această dată,/Cei ce mi-
au făcut poza sunt falsificatori,/Imaginea aceasta
nu poate fi adevărată,/Fotografia aceasta-mi dă
fiori./…/Nu-mi sugeraţi să recunosc că eu aş fi în
poză,/Nimic din tot ce văd nu-mi aparţine,/Chipul
acesta e marcat de astenie, de nevroză,/Nu sea-
mănă nici măcar cu sine…Fotografie, p.55.Dar
până şi istoria poate fi împinsă în derizoriu: În mi-
siune eram într-un far,/Aşteptam un duşman de pe
mare,/Vântul îl aducea dinspre Fanar/În corăbii
din hârtie de ziare. Invazie, p.61.Versurile pot ex-
ploda, e drept mai mult cromatic: Venisem să-ţi
aduc buchet de flori,/Şi-abia intrat la tine-n
casă/Surprins am fost să văd culori/Pe jos, pe zi-
duri, în fereastră şi pe masă. Înflorire, p.52. Iro-
nia, şi ea o invenţie romantică, este prezentă:
Aşteptare-ndelungă, îndoială, chin,/În gara
Orsay, trenuri nu mai vin…//Nu mai vine doamna
mult aşteptată,/Gara aceasta-i dezafectată.//-
Monsieur, sigur v-a uitat, sigur numai vine,/Sun-
teţi singurul care aude tropotul pe şine.// - Aţi
Întoarcerea Neamului
Cronică
literară
pierdut timp, aţi aşteptat,/Vă previn că oricine
intră aici devine exponat! Gara Orsay (fantezie),
p.11 sau: Te-ai lăsat mereu minţită Marie,/de-un
aviator şomer,/Ce te plimba pe al oraşului
cer/într-un avion de hârtie.//Promitea să te ducă-
n apartamente luxoase,/Dar tot ce-a reuşit, a fost
să închirieze pentru un secol,/Banca întâlnirilor
din nopţile întunecoase. Aminteşte-ţi, Maria, p.12
Dar tonul general al volumului este unul me-
lancolic, amărui, poetul având un monstruos simt
al detaliului, al nuanţei şi al preciziei: Dar trenul
ce-l aştept se pare că nu vine/Şi nu mai ştiu de-i
noapte sau e seară/Şi viaţa-ntreagă-o voi petrece-
n gară/Atent mereu la zgomotul de şine. Fără bilet,
p.41 sau: Refuz rostogolit, nimic nu vrea să-
nveţe,/E zarul meu, cu „nu” pe şase feţe./…/Şi-
am aşteptat o viaţă în zadar/Norocul cel rostogolit
din zar. Zar norocos, p.44 şi încă: Cireşii sângerau
bolnavi,/Se desfrunzeau mesteceni suavi.//peste
gruiul cel acoperit cu carpen,/Se-aşează -ncet un
strat păstos de galben.//Se-mbolnăveau de toamnă
plopii/Urgia se-ntindea cât vezi cu ochii.//În pa-
nică intrau mestecenii subţiri,/Mâncaţi pe dede-
subt de amintiri. Octombrie, p.68
Cine ar crede, citind aceste versuri, că poetul
este un debutant?Volumul Fereastra zidită e un
volum matur, din toate punctele de vedere. Şi din
toate articulaţiile…
Și, strîns de mîini,
El să se-ntoarcă-acasă!

(Pentru Culiță Ioan Ușurelu)

Vreau să zîmbesc, zîmbetul Să-i strige: “ La mulți ani să ne

mi-i exclus trăiești!,
Dintr-un tain al satului în fum. Cu leru-i ler și florile sunt
Cîte povești de dragoste s-au dalbe,
spus Ca-n viețile buneilor cerești,
În casa care se dărîmă-acum. Pe care-un vis le zornăie din
Cîți crini din cîntece au răsărit, salbe!”.
Rîvnind tot universul a-l cu- O, satul cît ar vrea cu glasu-i
prinde, frînt
Dar azi, la pragul satului căz- Din patu-i ridicat, la drum să
nit, iasă, Traian VASILCAU
Ultimii lui copii vin să-l co- Chemîndu-și întreg Neamul 5 octombrie 2017
linde. din pămînt Chișinău

On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu

 SALONUL LITERAR
Nr. 95
20 cugetări de la Carl Jung
care te ajută să înțelegi viața
”Prințul moștenitor” al lui Sigmund Freud a
fost supranumit drept cel mai pozitiv și optimist
filosof și psiholog. În orice stare de nevroză sau
depresie vedea un impuls către expansiunea
conștiinței.
- Nu te agăța de persoana care pleacă, altfel nu vei
putea întâmpina persoana care sosește.
- Tot ceea ce ne irită la alții, ne poate ajuta să ne
înțelegem mai bine pe noi înșine.
- Întâlnirea dintre două personalități este ca o
reacție chimică: dacă se produce, ambele suferă
de transformări.
- Dacă ești o persoană înzestrată, nu înseamnă ca
ai ceva de câștigat. Înseamnă că ai multe de ofe-
rit.
- Cele mai mari şi mai importante probleme ale
vieţii sunt, toate, esenţialmente fără soluţie. Nu
vor putea fi niciodată rezolvate, ci doar depăşite.
- Dacă nu înţelegem un om, avem tendinţa să îl
considerăm prost.
- Nimic nu are o influenţă mai puternică din punct
de vedere psihologic asupra mediului lor şi, în
special, asupra copiilor lor decât viaţa netrăită a
părinţilor.
- Simţirile tale se liniştesc numai când te priveşti
în suflet. Cine priveşte spre afară – visează, cine
se priveşte înlăuntru – se trezeşte.
On line: http://culitaioanusurelu.ro/reviste.php - // - https://www.facebook.com/culita.usurelu
Istorie
literară
- Singurătatea nu vine din faptul că nu ai oameni
în jurul tău, ci din imposibilitatea de a comunica
lucururile ce par a fi importante pentru tine, ori
din faptul că insiști asupra unor păreri pe care
ceilalți le consideră inadmisibile.
- Arată-mi un om sănătos și ți-l voi vindeca.
- Depresia este ca o doamnă îmbrăcată în negru.
Dacă vine, nu o da afară, mai bine invit-o la masă
ca să asculţi ce vrea să îţi spună.
- Lucrurile cărora le rezistăm – durează.
- Răul pe care l-am făcut, gândit sau pe care l-am
intenţionat, se va răzbuna pe sufletele noastre.
- Copiii sunt educaţi de comportamentul adultului,
nu de cuvintele sale.
- Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea
ce aleg să devin.
- Cine nu a trecut prin infernul pasiunilor sale nu
şi le ştie a învinge.
- Nu putem schimba nimic până ce nu îl vom ac-
cepta. Condamnarea nu eliberează, ci asupreşte.
- Indiferent cât de absurd ar părea, oamenii ar face
orice pentru a evita să stea faţă în faţă cu propriul
lor suflet.
- Toate lucrările omului îşi au originea în fantezia
creativă. Şi atunci, cu ce drept desconsiderăm im-
aginaţia?
- Ceea ce suntem capabili să vedem, vedem cel
mai bine prin noi înşine.
Redacția revistei "Salonul literar" urează colaboratorilor
și cititorilor săi un an mai frumos, mai bogat și mai bun!

La mulți ani!