Universitate sau Palat al Culturii?

Nina-Elena Plopeanu
Controversa de mai sus s-a creat cu privire la clădirea fostei Prefecturi Putna, a cărei
reabilitare realizată de Consiliul Județean s-a încheiat anul trecut și a fost inaugurată la 24 ianuarie
2021 cu ocazia sărbătoririi a 162 de ani de la unirea principatelor Române. În săptămâna „Porți
deschise la prefectura Putna” aproximativ 1300 de vrânceni, tineri, copii, vârstnici, au vizitat imobilul
din strada Republicii, numărul 71. Cei trecuți de prima tinerețe au ținut să rememoreze, în discuțiile
cu muzeografii sau în caietul de impresii, amintiri legate de construcția considerată un simbol pentru
orașul Focșani. Unii își aminteau clipele frumoase legate de căsătoriile civile încheiate aici, alții
vorbeau despre audiențele în care doreau rezolvarea anumitor probleme, sau despre confirmarea ca
membri de partid.
Pentru a putea rezolva controversa anunțată, este necesar să cunoaștem date din istoria acestei
bijuterii arhitectonice. Inițial, pe locul pe care s-a construit clădirea fostei prefecturi Putna între anii
1913-1915, exista hotelul Caramalău, care a fost cumpărat, conform actului autentificat de Tribunalul
Putna, de Comitetul Permanent Putna în februarie 1877 pentru a servi de local autorităților județene
de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest hotel aparținuse lui Manuc Caramalău și fusese construit
înainte de anul 1800. Aici au fost instalate începând cu 1877, anul proclamării independenței
României, Prefectura de județ, Tribunalul districtual Putna, Corpul Portăreilor și Serviciul Sanitar. În
1912, după peste un secol de la construirea sa, clădirea a fost demolată. Un an mai târziu, la 28 aprilie
1913, în timpul prefectului Theodor Ienibace, s-a turnat piatra de temelie a primăriei orașului Focșani.
Planurile construcției, ce urma să aibă 57 de camere și o suprafață de 1768 m.p., au fost realizate de
către un arhitect celebru (a întocmit și planurile cazinoului din Constanța, dar și pe cele ale hotelului
Athenee – Palace din București), Daniel Renard, după mamă român (Petra Ionescu), după tată elvețian
(Prosper Renard). Daniel Renard, cel mai de seamă reprezentant al stilului Art Nouveau în România, a
studiat la Paris. A obținut diploma de arhitect în anul 1900 după ce a absolvit Ecole Naționale
Superieure de beaux – arts. L-a avut ca profesor pe Julien Gaudet, care în 1964 a obținut Grand Prix
de Rome. Execuția lucrării a fost atribuită prin licitație unui alt arhitect cunoscut al vremii, Simion
Vasilescu, cel care a realizat planurile și a condus lucrările și la construcția Ateneului Popular „Maior
Gheorghe Pastia”. Palatul administrativ conservă stilul arhitectonic neoromânesc (neobrâncovenesc)
inițiat de Ion Mincu și continuat de Petre Antonescu, Ioan N. Socolescu. Stilul neoromânesc a apărut
la sfârșitul secolului al XIX-lea în cadrul Art Nouveau – ului din România ca o reacție la eclectismul
perioadei anterioare ce căuta integrarea arhitecturală în peisajul arhitectonic european. Al doilea
război balcanic (iulie-august 1913), la care România a participat alături de Serbia, Grecia,
Muntenegru împotriva Bulgariei, au întârziat lucrările la construcția Palatului Administrativ, mulți
dintre lucrători fiind mobilizați pentru front, astfel că recepția parțială s-a făcut pe 26 octombrie, de
sfântul Dumitru, 1915, iar cea definitivă după primul război mondial în 1919. Clădirea a fost realizată
pe trei nivele: demisol, parter și etaj. Construcția din zid masiv avea soclu de piatră și acoperiș din
țiglă importată din Germania. Interiorul amintește de cel al catedralelor romanice. Parterul are formă
de U cu decroș central. Două scări susținute de același tip de coloane fac legătura dintre parter și etaj.
Prin logia de la etaj se poate intra în fiecare cameră. Din păcate, camerele sunt de dimensiuni reduse,
dovadă că au servit drept birouri. Au urcat scările acestei clădiri monumentale personalități de seamă
ale culturii românești precum Simion Mehedinți, Constantin Rădulescu Motru, Mihail Sadoveanu,
Mircea Eliade, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga. În 1940, clădirea valora 7 293 000 de lei.
În 1948, a fost afectată grav de un mare incendiu. După acesta a fost refăcută fațada și
modificat acoperișul pornind de la modelul unor mânăstiri sucevene. În 1976 s-a adăugat acoperișul,
din țigle colorate în galben, roșu și verde, care alcătuiesc un decor în formă de ciorchine de strugure
specific Vrancei.
 După 1968, când s-au înființat județele, aici și-au desfășurat activitatea unele compartimente
ale Consiliilor populare locale, Județean și Municipal, iar în 1977, aici s-a mutat primăria. Afectată de
cutremurele din 1977, 1986 și 1990, clădirea a fost scoasă din circuit în 1992. Reabilitarea a început
în 2007 și ar fi trebuit să dureze un an și jumătate. Din nefericire a durat mai mult de un deceniu, și
din această cauză lucrările finalizate până în 2011 și sistate datorită intrării în insolvență a societății
care le efectua, au trebuit refăcute de la zero ceea ce a costat bani și timp. Valoarea totală a lucrărilor
s-a ridicat la 13,6 milioane lei. Clădirea fostei prefecturi Putna este monument istoric încadrat în
categoria A de interes național.
La începutul secolului al XX-lea, „orașul unirii” se afla într-o perioadă de înnoire
arhitecturală. În această perioadă s-au construit și Palatul de Justiție (1909-1912), Banca Națională,
Teatrul(1909-1913), Ateneul Popular (1927-1937), Liceul „Alexandru Ioan Cuza” (1928-1931).
Orașul Focșani se remarcă și ca important centru cultural, care a dat țării numeroase personalități
precum: arhitectul Ion Mincu, juristul și politicianul Nicolae Fleva, juristul Ștefan Gh. Longinescu,
chimistul Gh. Gh. Longinescu, pedagogul Nicolae G. Longinescu, biologul Dimitrie Voinov, medicul
neuromorfolog Ion T. Niculescu, geologul Sava Athanasiu, scriitorul Dumitru C. Olănescu-Ascanio,
actorul Petre Liciu. Cei mai mulți dintre ei au făcut studii superioare la Iași, București, Paris sau
Berlin. Vremurile au evoluat și, cred că, ar fi potrivit ca fiii focșănenilor, ai vrâncenilor să-și facă
studiile universitare în capitala lor de județ. Așa se vor simți legați de locurile natale și vor contribui la
dezvoltarea spirituală și materială a acestora.
Universitatea din București și universitatea din Iași (universități înființate de domnitorul
Alexandru Ioan Cuza), și-au exprimat intenția de a deschide la Focșani un centru de învățământ
pentru studenții din Vrancea. Specializările în curs de acreditare sunt: managementul afacerilor,
geografia turismului și management și expertiză vitivinicolă. De asemenea Universitatea din Galați și-
a exprimat dorința de a înființa specializări proprii în orașul de pe Milcov.
Bibliografie
- Caian, D.F., Istoricul orașului Focșani, tip. Gh.A. Diaconescu, Focșani, 1906.
- Cherciu, Cezar, Vrancea și Ținutul Putnei, Un secol de istorie 1820 – 1920, Editura
Neuron, Focșani, 1995.
- Dumitrescu, I. M., Însemnări cu privire la orașul Focșani, tip. Focșani, 1931.
- Pavel, Lelia, Arhitectura urbană focșăneană din secolul al XIX-lea și începutul secolului
al XX-lea, în Cronica Vrancei, Editura DMPress, Focșani, 2001.
- Plopeanu, Nina-Elena, personalități vrâncene de ieri și de azi, Editura Olimpus,
Râmnicul-Sărat, 2010.