Iubită goală

Am sărit prea sus de Calea Lactee

şi-am atins supremul nimic.
Tăcut în tăcerea-mi atee,
eram eu şi-un amic,
ce seminţe scotea din comete,
pentru gura gingaşă a nezisei iubite.

Fardate-n pomete,
ele-aici pe Pământ
cu mişcări lascive, subite
mă-nşelau cu un sfânt,
ce venise din poza cea sacră să deschid-un PF.

Părinte, am zis fără ură,

sunt prins c-un picior în găleata SF,
vaca celestă nu se lasă mulsă în şură,
ci iubire şi sex vrea la ordinea clipei în mână să-mi fie.
Mie să-mi spui, numai mie,
cum să fac un tunel prin gaura stelei,
ce stă şi pândeşte din neagra lumină,
cum să ştiu lilieci c-or să vină,
să prindă cu sforile velei
ciocuri de insule breze?

Tu să dormi, ele treze,

jocul de-a timpul să-l jucaţi pe o lună
şi o lună-ncheiată nisipul din dună
meteor să îl faceţi strecurându-l în voi,
prin tăcerea ne-sfântă, ca sită.

Mă plimb pe planete de soi,

mână în mână cu prima ursită,
aceea ce-mi stoarce trecutul din vene.
Sunt iarăşi ce sunt, am fost ce am fost
şi de-am trecut de mult chiar alene
dincolo de norii de calc şi neon,
aparent fără rost,
iubita din gol e-un simplu eon
la fel ca şi mine şi părintele tot.

...Dar Calea Lactee, comete şi astre,

se supun măsurii de-un cot
din iubirile noastre.